Sunteți pe pagina 1din 4

PORTRETUL UNUI BUN PROFESOR

Deaconu (Beldiman) Ramona-Iuliana

În lucrarea sa1 „Portretul profesional al profesorului‟ , Stanislav Ciubotaru preciza că: „În
toate timpurile, școala a trebuit să fie model și să ofere modele de responsabilitate civică, de
patriotism, de cultură înaltă, de omenie și cumsecădenie. Profesia didactică are o dimensiune
umană extrem de puternică, care implică atît cunoștințe și competențe, cît și atitudini, valori,
etos și, în general, o conștiință profesională.
Un sfert din viața fiecărui om înseamnă studii și educație. La început este grădinița, după
care școala primară, gimnazială, liceul, facultatea și alte forme de instruire. Fiecare din aceste
etape își are ghidul său, fie că este vorba de educatori, învățători, profesori, lectori ori
conferențiari universitari. Profesorul din toate timpurile, și de azi, a fost, și este, responsabil de
modelarea personalității umane, de ceea ce filozoful Constantin Noica numea “devenirea întru
ființă a omului”. Acesta trebuie să fie expert la disciplina de specialitate, profesionalismul
incluzînd și abilitatea de a funcționa ca parte a unei clase de elevi, fapt prin care se pot dobîndi
noi experiențe ce îmbogățesc activitatea de predare. Factorul determinant al succesului într-un
demers didactic, fie tradițional sau modern, rămîne a fi profesorul, ghid competent, inteligent,
imaginativ, sensibil, amabil, cu gust elevat, oferind lecției dimensiunea estetică.
Profesorul este persoana care hrănește curiozitatea elevilor, explică trecutul și imaginează
viitorul. Un profesor bun investește mult în ceea ce face, manifestînd pasiune și dăruire,
valorificînd potențialul ideatic al elevilor săi. Îi pune în situația de a descoperi independent
soluția și de a învăța din greșeli. Le dezvoltă responsabilitatea pentru actul de învățare și
încrederea în propriile forțe, în atingerea performanțelor. Un profesor bun se cultivă în
permanență, fiind un exemplu pentru elevii săi, învățîndu-i să respecte Cunoașterea. Un
profesor bun are un caracter integru, vorbele lui coincid cu faptele; este o persoană caldă, care
îi obișnuiește pe elevi să muncească cinstit și să se respecte pentru ceea ce sînt, și nu pentru
ceea ce par a fi.
Chipul profesorului de astăzi și din toate timpurile mi se asociază cu cumpăna fîntînii –
străjuind loială între pămînt și cer, între contingent și transcendent, câmpiile ușor ondulate și
marcate mioritic de singurătate și sufletul, talentul, harul și omenia copiilor, sfințind locul și
fiind o adevărată axă a lumii. Consider că menirea profesorului de astăzi nu este aceea de a crea
elevi asemenea imaginii lui, ci de a-i ajuta să-și creeze propria imagine. Edward Lytton afirma:
“Cel mai bun profesor este cel care mai curînd sugerează decît dogmatizează și îi inspiră pe cei
ce-l ascultă cu dorința de a fi propriii lor profesori”. Un înțelept spunea despre meseria de
profesor
următoarele: “Nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competență, dăruire și umanism ca
cea de educator, pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai prețios, mai complicat
și mai sensibil decît este omul în devenire”. Profesorii sînt asemenea olarilor, care modelează
viitoarele personalități din lutul cimentat de Cunoaștere, Înțelepciune, Adevăr, Frumos; sînt
asemenea unui ghid competent, care îndrumă copiii în sensul devenirii și evoluției dintr-un
omuleț mic într-o personalitate notorie.‟
În opinia mea, așa cum precizează și Ruxandra Manea 2, un bun profesor trebuie să aibe
următoarele calități, respectiv:

1
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/42_43_Portretul%20profesional%20al%20profesorului.pdf,
website accesat la data de 25.02.2022
2
Absolventă cu Magna cum laude a Facultății de Științe Politice din cadrul Ewha Womans University, Coreea de
Sud, și fost profesor colaborator al Universității din București

1
 trebuie să fie un profesionist căruia îi place permanent să se autodepășească, să se
specializeze continuu, să învețe permanent. Un bun profesor trebuie să înțelagă mai bine ca
oricine că învățarea este un proces continuu prin care evoluăm, ne inventăm și reinventăm pe
tot parcursul vieții. Un bun profesor este conștient că fiecare elev este o oglindă, fiecare
interacțiune este unică și revelatoare, fiecare lecție este o oportunitate de creștere personală și
profesională dacă este valorificată la potențialul ei. Este ușor să insufli entuziasmul de a învață
elevilor tăi dacă tu însuți ești un model de învățare continuă și o arăți cu pasiune, naturalețe și
modestie. Și este rolul profesorului să ii ajute pe elevi să capete fluiditate și perseverență în
această abilitate de a învăța toată viață.
 un profesor nu trebuie să devină o autoritate menită să predea „adevărul absolut‟
ci un parterner de predare. Având în vedere zilele în care trâim când datorită internetului și
noilor tehnologii orice informație poate fi obținută printr-un singur „click‟ un profesor
profesionist trebuie să3 „rămână relevant în fața elevilor săi, să aducă valoare la clasă prin
modul cum setează contextul și procesul învățării, dar și prin interacțiunea și relația pe care o
stabilește cu elevii . Este un efort major și totodată o necesitate ca profesorii să gestioneze
fiecare individ dintr-o clasă și să se adapteze stilului său de învățare și să înțeleagă contextul
social în care acesta trăiește și se dezvoltă. Să îi accepte individualitatea, să devină partener în
călătoria sa de învățare și să îl ajute să devină cea mai bună variantă a sa. Fără să îl judece, fără
să îl compare, lăudând și sărbătorind în mod constant greșeala, curiozitatea, progresul și mai
ales procesul prin care acesta se definește.‟
 un bun profesor trebuie să aibe harul să învețe elevii cum să gândească nu ce să
gândească. Practic, un bun profesor trebuie să învețe elevii procesul de gândire care duce la
anumite rezultate, nu răspunsul corect. Un bun profesor promovează demersurile creative și de
cercetare ale elevilor, sărbătorește greșeala ca metodă de învățare și cultivă gândirea reflectivă.
Un profesor bun trebuie să îți dorească să-și depășească propriile limite permanent și să își
recunoască punctele slabe în mod natural putând intră în procesul învățării și al descoperirii
alături de elevi.
 un bun profesor trebuie să devină un adevărat lider și să se comporte la fel. Un
profesor adevărat trebuie să fie recunoscut de către comunitatea în care trăiețte. Prin influența și
prestigiul său acesta trebuie să se implice în dezvoltarea comunității prin organizarea de
programe de schimburi de experiențe cu alți colegi, contribuind astfel la îmbunătățirea actului
didactic. Un bun profesor trebuie să devină un model de urmat pentru comunitatea în care
trăiește, în special pentru tineri dar și pentru părinții elevilor săi. Un bun profesor poate face
schimbări semnificative în cadrul comunității în care trăiește contribuind la crearea de sisteme
și la construcția destinurilor profesionale ale unor oameni.
 se poate detașa deactul didactic puțănd descoperi omul din elevul său. Această
calitate numai un bun profesor poate să o aibe. Doar un adevărat profesionist în domeniul
pedagogiei se poate detașa de disciplina pe care o predă și va înțeleage elevul în unicitatea sa și
îl ajută să își conștientizeze sau să își atingă potențialul, făcând acest aspect din proprie
conștiință, necondiționat, indiferent de rezultatele acestuia. Un bun profesor promovează faptul
că în spatele fiecărui elev este „un om care are nevoie sa fie văzut, ascultat, acceptat, încurajat.
Pentru ceea ce este el și nu pentru ce nu este.‟
Față de cele menționate apreciez că pentru a deveni un bun profesor trebuie să îți dorești
să te dezvolți personal permanent. Astfel, în legătură cu acest aspect consider că dezvoltarea
profesională prin mentorat este una dintre soluții. PROF. ANCUȚA GIORGIANA MARIA -
ISJ VÂLCEA susținea în lucrarea sa4 „DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ PRIN
MENTORAT‟ că: „Mentoratul aduce beneficii atât pentru profesori începători cât şi pentru
3
https://www.edupedu.ro/ruxandra-manea-cofondator-al-unei-organizatii-de-formare-a-profesorilor-care-este-
profilul-unui-profesor-bun/, website accesat la data de 25.02.2022

2
profesorii cu experienţă. Profesorii mentori contribuie la îmbunătățirea activității de predare a
debutanţilor/ stagiarilor şi implicit îşi îmbunătăţesc propria competență profesională. Prin stagii
de practică, profesorii debutanţi intră în contact şi se confruntă cu situaţii reale de
interacţiuniune cu clasa de elevi. Ajutorul profesorului mentor este esenţial pentru debutanţi
deorece experienţele pozitive pot afecta decizia acestora de a intra în sistemul de educaţie ca
profesori definitivi. Suportul emoțional şi feedback-ul pozitiv oferit de mentor contribuie la
îmbunătăţirea practicilor de predare şi la stimularea dorinţei de a deveni un bun profesor.
Mentorul eficient dezvoltă relaţii pozitive, are abilităţi de a socializa şi de a construi canale
eficiente de comunicare pentru a oferi ajutor şi feedback rapid.‟
Un profesor model trebuie să ştie șă comunice cu elevii săi la şcoală, dar şi în afara ei, să
fie înțelegător, să găsească metode de predare atractive, să fie exigent, dar în limite rezonabile,
notările sale să fie corecte, să ştie a glumi cu elevii, să manifeste preocupare pentru înțelegerea
materiei, pentru problemele personale ale elevilor, să încerce să organizeze ieşiri cu elevii
pentru a le putea descoperi şi alte laturi, iar regulile pe care le stabileşte pentru elevi să fie
respectate şi de el însuşi. Profesorul model trebuie să răspândească în jurul său dragoste,
bunătate, blândețe, respect, admirație, sinceritate, puritate, cinste, calm față de elevii săi. El are
menirea de a ne educa, de a ne învăța, de a ne da o bogată învățătură sufletească, de a fi
modelul nostru. Astfel, profesorul model ar putea constitui pentru mine părintele meu de la
şcoală; acest lucru, m-ar determina să fiu şi eu un elev model.
În continuare, în vederea realizării portretului unui profesor, am considerat oportun să
realizez o analiză SWOT a portetului unui profesor prin care am încercat să evidențiez atât
punctele slabe și tari ale unui profesor cât și oportunitățile și amenințările cu care se confruntă
acesta, respectiv:
Analiză SWOT a portretului unui profesor

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE


- este o persoană cinstită, onestă - lipsa unui spațiu adecvat în care să își poată
- este un om integru; desfășura activitatea didactică;
- este un bun psiholog; - politizarea sistemului de învățământ;
- este un bun pedagog dar și un bun parinte - incapacitatea acestuia de a înțelege elevii ca
dar și prieten pentru elevii săi; și persoane;
- este un model pentru elevii săi și pentru - lipsa harului pe care al trebui să îl aibe cu
comunitatea în care își desfășoară activitatea; privire la capacitatea de a învâța copii cum să
- prezintă empatie pentru elevii săi; gândească nu ce să gândească;
- apropierea de elevi; - incapacitatea de adaptare la vremurile
- capacitatea de predare prin joc; actuale, la noile tehnologii utilizate în
- capacitatea de a folosi noile tehnologii în procesul de învățare;
procesul didactic; - colaborarea slabă cu părinții;
- promovarea invatarii active și eficiente intr- - resurse financiare insuficiente pentru
un mediu de invatare stimulative și plăcut dezvoltarea actului didactic
OPORTUNITĂȚI AMENINȚĂRI
- poate deveni un lider pentru comunitatea în - scăderea populației școlare în viitor;
care își desfășoară activitatea; - cadru legislative nearmonizat cu cel
- dezvoltare continua din punct de vedere european;
didactic; - cresterea dezinteresului manifestat de
- crearea în acdrul lecțiilor a unor situații de părinți și elevi față de școală;
învățare care să favorizeze formarea unor - neimplicarea autorităților în susținerea
4
https://www.cjrae-valcea.ro/wp-content/uploads/2021/09/Revista-CJRAE-2017-PDF.pdf#page=81, website
accesat la data de 25.02.2022

3
abilități de gândire critică și interpretare a actului didactic
situațiilor educaționale;
- utilizarea de noi tehnologii în procesul
didactic: ca de exemplu REALITATEA
VIRTUALA cu ajutorul careia va imbunatati
actul de predare;
- profitarea de finantari din fonduri europene
în vederea dezvoltării actului didactic

În concluzie apreciez că portretul ideal al unui profesor bun este următorul: Profesorul
trebuie să fie o persoană morală, să fie un model moral pentru elevi, să fie corect, onest,
integru, precis în aprecierea elevilor, să fie un model în comportament atât pentru elevi cât și
pentru părinți și colegi, să fie un adevărat lider în comunitate, un bun exemplu pentru toți cei
din jurul său.

Bibliografie

1 https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=706600
2 https://www.cjrae-valcea.ro/wp-content/uploads/2021/09/Revista-CJRAE-2017-
PDF.pdf#page=81
3 https://www.edupedu.ro/ruxandra-manea-cofondator-al-unei-organizatii-de-formare-a-
profesorilor-care-este-profilul-unui-profesor-bun/
4 https://scholar.google.ro/scholar?
hl=ro&as_sdt=0%2C5&q=portretul+unui+bun+profesor&btnG=

S-ar putea să vă placă și