RECENZIE

Păun, Emil, 1982, Sociopedagogie școlară, Editura Didactică și

Pedagogică, București
(exemplar al bibliotecii Centrului Cultural Lucian Blaga, Sebeș)

Cadru didactic al Universității din București, profesorul Emil Păun a desfășurat o amplă și
variată activitate științifică prin care a adus contribuții importante la dezvoltarea pedagogiei și a
științelor educației. A publicat 6 volume de autor, a coordonat și a fost coautor la numeroase volume și
a publicat peste 200 de studii și articole în reviste de specialitate, în țară și în străinătate. Lucrarile sale
se bucură de o recunoaștere în mediile academice și științifice din țară și străinatate. A impus prin
lucrările sale trei domenii importante: economia învățământului Educația și rolul ei în dezvoltarea
social-economică – 1974, analiza organizațională a școlii Școala–abordare sociopedagogică–1999 și
domeniul sociopedagogiei școlare Sociopedagogie școlară - 1982.
În lucrarea de față, pe parcursul a 166 de pagini, autorul aduce în discuție problematica socială a
educației, un subiect puțin abordat în pedagogie până în acel moment. Pe parcursul celor cinci capitole
propune o introducere în sociopedagogie, începând cu clarificarea teoretică a științelor educației,
delimitarea obiectului sociopedagogiei ca știință și principalele abordări contemporane, pentru ca apoi
să realizeze trecerea către aspectul microsocial al educației.
Capitolul I – Repere teoretice
Educația este un fenomen complex, de aceea profesorul Păun subliniază necesitatea abordării
acesteia atât din perspectivă multidisciplinară cât și interdisciplinară. Astfel se conturează științele
educației, singurele care corespund acestei necesități. În cadrul acestora sunt definite: sociologia
educației, sociologia învățământului, pedagogia sociologică și sociopedagogia.
Ca știință de graniță, sociopedagogia realizează o abordare combinată - sociologică și
pedagogică – a educației ca proces și relație socială. Ea se ocupă cu investigarea dimensiunilor și a

1
factorilor sociali ai realității educaționale și a posibilităților de controlare și dirijare a acestora din
perspectiva realizării finalităților educației.1
Capitolul II – Repere istorice
1. Apariția preocupărilor de sociopedagogie. Momente și etape semnificative.
În cadrul științelor educației, curentul sociologic începe să se contureze în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea ca o reacție față de excesele pedagogiei individualiste.
Sunt menționate apoi punctual, contribuțiile la dezvoltarea sociopedagogiei a numeroși
sociologi străini: Auguste Comte (considerat fondatorul sociologiei), Herbert Spencer, Paul Natorp,
Georg Kerschensteiner, John Dewey și Emile Durkheim (considerat fondatorul sociopedagogiei ca
domeniu de cunoaștere autonom). Acesta din urmă considera educația drept o socializare metodică a
tinerei generații, așadar principala funcție a educației este de a realiza integrarea socială a generației
tinere, de a o racorda la normele societății.
Preocupări legate de sociopedagogie au avut și mulți intelectuali români. Sunt amintiți Ilie
Cristea, Petre Constantinescu-Iași, Spiru Haret, Constantin Narly, Dimitrie Gusti și Stanciu Stoian.
Pe baza acestor preocupări s-a delimitat treptat sociopedagogia ca un domeniu de sine statător,
dar în strânsă conexiune cu celelalte științe ale educației.
2.Orientări contemporane în sociopedagogie
Sunt prezentate principalele orientări din sociopedagogia occidentală în patru mari direcții:
abordarea de tip umanist, abordarea economică, abordarea de tip interpersonal și abordarea
macrosociologică, prin citarea amplei antologii elaborate de A.Gras – Sociologie de l'éducation.
Pe parcursul a 20 de pagini, autorul dezvoltă ulterior câteva teorii cu semnificație în domeniul
științelor educației: teoria transmiterii și reproducției culturale, nondirectivismul, teoria crizei școlii,
orientarea sociocomparativistă, orientarea socioeconomică, menționând că prezentarea acestora nu
epuizează subiectul menționat.
3.Aportul filozofiei marxiste la întemeierea științifică a sociopedagogiei
Păun consideră că sociopedagogia s-a întemeiat integral ca știință pe baza filozofiei marxiste, a
materialismului dialectic și istoric. K.Marx, F.Engels și continuatorul lor, V.I.Lenin au evidențiat
rolul activ al conștiinței sociale și faptul că societatea nu există decât prin membrii săi. Astfel se
afirmă caracterul social al educației, influența determinantă a societății supra educației și a scopurilor
sale.
Capitolul III – Educație și economie

1
Păun, E., Sociopedagogie școlară, București, 1982, p.13

2
 Criza economică mondială, fenomenele de restrângere și recesiune economică au avut efect
asupra sistemului educațional, accentuând efectele crizei educației. Învățământul considerat cea mai
mare industrie a secolului XX, nu poate întotdeauna să realizeze într-un mod satisfăcător reorientări
rapide și adecvate.
E dezvoltată apoi ideea egalității în educație, sinonimă cu egalitatea oamenilor în viața socială
și necesitatea apropierii învățământului de activitatea practică. Economia are pe lângă finalitatea
producției de bunuri materiale și o funcție de învățare. Aceasta constituie premisa integrării
învățământului cu munca, una din funcțiile învățământului fiind funcția economică.
1.Orientarea școlară și profesională – modalitate de racordare a școlii la cerințele social-
economice
Sunt prezentate principalele probleme legate de orientarea școlară și profesională: prejudecățile
părinților legate de profesiuni și statutul lor socio-economic, de unde necesitatea revalorizării unor
profesiuni din punct de vedere moral și material și valorificarea maximă în plan social a aptitudinilor
tinerei generații.
Aptitudinile sunt plurivalente și pot fi utilizate în diferite tipuri de calificări profesionale.
Problema are efecte sociale, utilizarea maximă a potențialului aptitudinal și de inteligență, dar și
moral-psihologice în planul satisfacțiilor și al motivației profesionale. Toate acestea necesită o muncă
în echipă: profesor, psiholog și medic, iar elevul trebuie pregătit pentru rolul social.
Capitolul IV – Educație și socializare
1.Premise istorice
Modul de rezolvare a raportului dintre social și individual s-a tradus în teoria și practica
pedagogică prin răspunsuri variate, reductibile la două atitudini fundamentale: concepția
sociocentrică ce urmărește integrarea optimă a individului în societate (Durkheim) și concepția
antropocentrică ce acordă întâietate copilului cu particularitățile sale de vârstă (Rousseau).
Concluzia autorului este că socialul și individual trebuie să constituie o unitate.
2. Delimitări conceptuale
Educația urmărește integrarea socială progresivă a individului prin asimilarea experiențelor
socioculturale generale în mod organizat și sistematic. Socializarea și individualizarea sunt procese
fundamentale pentru dezvoltarea umană.
3.Socializare, inculturație, aculturație
Sunt definiți termenii inculturație: proces de asimilare a culturii în cadrul familiei și aculturație:
modificarea comportamentului din familie prin asimilarea unei culturi sociale la contactul dintre

3
 culturi. Alte idei dezvoltate în capitol: cultura școlară, raportul între educație și cultură, cultură și
personalitate, modele culturale.
4.Necesitatea socializării
Socializarea este văzută ca una din condițiile importante ale formării omului ca om. Imaturitatea
inițială a copilului ce-l plasează într-o dependență parentală evidentă, cere un proces de educare și
socializare realizat în mod deliberat și orientat spre asimilarea modelelor socioculturale admise în
grupul social. Socializarea se face totuși într-un ritm individual.
5.Mecanismele socializării
Cel mai important mecanism al socializării este considerat învățarea socială, subiect abordat pe
larg în acest subcapitol. Mai întâi sunt prezentate cele două accepții ale conceptului, apoi efectele
învățării sociale și modelele învățării sociale.
Asumarea și asimilarea de roluri este un alt mecanism ce se manifestă în toate perioadele
socializării și are o contribuție importantă la formarea și dezvoltarea conștiinței de sine. Contribuția
jocului este esențială așadar în socializare.
6.Caracteristici ale socializării în diferite etape de vârstă
Copilăria e văzută ca un moment fundamental în socializarea individului. Sunt prezentate
diferite aspecte ale socializării copilului în perioadele: 0-3 ani sau prima copilărie, 3-6 ani, 6-11ani și
adolescența, etapă esențială, larg dezbătută pe parcursul a zece pagini.
Capitolul V – Dimensiuni sociale ale instruirii
1.Clasa de elevi ca grup educațional
Grupul de elevi constituie cadrul psihosocial al desfășurării activității de instruire și de
educare2. El condiționează și mediază activitatea de învățare, relația profesor-elev, metodele
pedagogice. Clasa școlară este o realitate socială unde au loc numeroase fenomene cu evidente
semnificații sociale. Conceptul de grup și semnificația sa sociopedagogică este ilustrat din
perspective (interacționistă, dinamică și psihanalitică) și abordări (orizontală și verticală) diferite. Un
loc aparte este alocat conceptului de colectiv.
Caracteristicile grupurilor educaționale sunt date de prezența scopurilor, de structura de roluri,
de normele și normativitatea grupală și de coeziunea acestora.
2.Comunicarea educațională
Comunicarea este definită ca și concept general, apoi este dezvoltat termenul de comunicare
educațională ca și formă specifică a comunicării umane, nivelurile de comunicare, constrângerile la
care aceasta este supusă, niveluri ale relației profesor-elev.
2
Op.cit. p.129

4
 Finalul lucrării este consacrat factorilor comunicării educaționale. Cei mai importanți sunt cei
de natură sociologică, adesea ignorați, dar care intervin semnificativ în procesul de instruire al elevilor.

Lucrarea lecturată mi-a oferit, prin conţinutul ei, orientări de bază în pregătirea psihopedagogică
şi metodică atât în postura mea de student cât şi de cadru didactic.
Recomand cartea Sociopedagogie școlară de Emil Păun, colegilor, studenți în anul II
specializarea PIPP deoarece consider că este o importantă sursă de documentare pentru pregătirea şi
perfecţionarea pedagogică a cadrelor didactice.
Alte recomandări:
Piaget, J., 1980, Judecata morală la copil, Editura Didactică și Pedagogică, București
Stoian, S., 1971, Educație și societate, Editura Politică, București
Zlate, M., 1972, Psihologia socială a grupurilor școlare, Editura Politică, București

Recenzor:
Marcu (Capătă) Marioara-Cristina
Anul II PIPP ID