SEMIOLOGIA

 CUNOAȘTERII  
 
SEMIOLOGIA  PERCEPȚIEI  
(*în  gr,  estezia  -­‐  sensibilitate,  de  unde  derivã  mai  departe  și  termenul  de  esteticã)  
 
Povestea  percepției  începe  cu  povestea  REALITÃȚII  CONCRETE.    

Percepem  lumea  exterioară  =  CONȘTIINȚA  OBIECTUALĂ.  Nu  o  percepem  ca  să  percepem,  ci  cu  INTERES.  
Psihicul  are  o  CUNOAȘTERE  SELECTIVĂ.  
 
SENZAȚIILE  sunt  cele  5  sau  mai  multe  simțuri,  ele  ne  dau  doar  LATURI  ale  obiectelor.    Noi  însã  trecem  de  la  
senzații,  grupându-­‐le  în   PERCEPȚII  (nu  spunem,  de  ex.,  ce  aer  cu  compoziție  în  azot,  oxigen,  bioxid  de  carbon   –  
à  la  Lavoisier  –  ci  spunem  ce  aer  aspru  sau  plãcut).    
 
PERCEPȚIA  dã  TOTUL  (întregul)  unor  SENZAȚII  OBIECTUALE.   PERCEPȚIA  =  CUNOAȘTERE  IMEDIATĂ  
 
PROIECT  =  CUNOAȘTERE  ÎNDEPĂRTATĂ    
 
CALITATEA   NORMALÃ   a   PERCEPȚIILOR   depinde   de   CLARITATEA   FORMEI   pe   fondul   (restul)   lumii.   Trebuie  
vãzut  CLAR,  nu  ca  prin  ceațã,  din  punctul  de  vedere  al  tuturor  celor  cinci  analizatori.    
 
Strãduința   la   percepții   este   pentru   RECEPTAREA   CLARÃ   a   obiectului   (la   atenție,   efortul   era   pentru  
concentrare).  Dimensiuni  ale  percepției:  IDENTIFICARE  și  CLARITATE.  
 
În   realitate,   PERCEPȚIA   este   întotdeauna  SIMULTAN  UNITÃ   cu   o   REPREZENTARE,   iar   amândouã   sunt   unite   cu  
un  CUVÂNT  NOȚIONAL.  Percepția  izolatã  este  tot  o  abordare  didacticã  (nerealã).      
 
Percepția   oferã  deja,  întotdeauna,   material  pentru  GÂNDIRE.    Percepția  este  legatã   simultan  de  MEMORIE,  
de  GÂNDIRE  și  de  SIMȚIRE.  
 
SUBSTRATUL   PERCEPȚIEI   este   unul   NEUROFIZIOLOGIC   și   îl   reprezintã   activitatea   ANALIZATORILOR.   Este   un  
substrat  cu  trei  elemente:    
 

Ø CAPÃTUL   PERIFERIC   -­‐   RECEPTORUL   specializat   periferic,   de   care   se   ocupã   specialitãți   de   sine  
stãtãtoare  ca  oftalmologia,  ORL,  dermatologia  etc.  
 

Ø CÃILE  DE  TRANSMISIE  -­‐  CÃI  NERVOASE,  care  trebuie  sã  fie  integre,    
 

Ø CENTRII  NERVOȘI  CORTICO-­‐SUBCORTICALI,  care  trebuie  sã  fie  și  ei  integri.  
Psihiatria   nu   de   tulburãrile   acestora   se   ocupã,   deși   existã   tulburãri   de   percepție   de   naturã   perifericã,  
neurologicã  etc.,  dar  trebuie  sã  fie  asiguratã  condiția  instrumental-­‐neurologicã.  
 
PERCEPȚIA   este   TREAPTA   ÎNTÂI   DE   CUNOAȘTERE,   care   oferã   CONCRETUL   lumii,   factualitatea,   materia  
obiectualã.   Percepția   dã   soliditatea   cunoașterii,   mãrturia.   MATERIALUL   PERCEPTUAL   constituie   BAZA  
ADEVÃRULUI  gândirii  și  de  aceea  probele  în  justiție  implicã  ceea  ce  se  numește  corpul  delict  ca  și  certificatele  
medico-­‐legale,  care  dovedesc  întinderea  și  gravitatea  leziunii.  
 
Doi   oameni   nu  percep  identic,   ci   doar   în   mare   identic.   Aparent   percep   identic,   însã  capacitatea  de  descriere   a  
trãirii  nu  este  egalã  și  semnificația  de  asemenea  nu  este  egalã,  fiind  în  funcție  de  personalitate.    Oamenii  nu  
sunt  egali  în  toate  cele  cinci  simțuri  și  nici  într-­‐unul  singur  și  nu  este  vorba  numai  de  un  aspect  cantitativ,  care  
se  poate  corecta  oftalmologic  sau  audiologic,  dar  nu  se  poate  corecta  calitativ,  adicã  vãd  și  nu  înțeleg,  aud  și  
nu  pricep.    
 
Percepția,   pe   lângã   un   NIVEL   DE   BUN   SIMȚ,   este   incomensurabilã   la   anumite   personalitãți,   adicã   este  
ultrarafinatã  la  pictori,  muzicieni,  la  artiști.    

  1  
Percepția  este  legatã  de  SIMȚIRE  -­‐  poate  fi  din  acest  punct  de  vedere:  
Ø NEUTRÃ,  obiectivã,  descriptibilã    
Ø ȘOCANTÃ,  senzaționalã  
 
Se  mai  vorbește  și  de  un  VOLUM  al  percepțiilor  sau  al  informațiilor,  care  se  înscrie  între:  
Ø PRIVARE  SENZORIALÃ,  care  poate  fi  cauzã  de  boalã  mintalã  
Ø INTOXICAȚIE  INFORMAȚIONALÃ,  pe  care  o  practicã  mulți  zilnic  cu  „te  uiți  și  câștigi“.  
Deci  în  fiecare  zi  în  proporție  de  masã  echilibrul  nervos  și  psihologic,  normalitatea,  este  amenințată.    
 
NORMALITATEA   se   înscrie   într-­‐o   MEDIE   PERCEPTUALÃ   care   stã   între   zgomot   și   liniște,   între   luminã   și  
întuneric,  între  cald  și  rece,  între  durere  și  agreabil.  
 
În   mod   practic,   percepția   este   doar   un   element   al   conștiinței   și   personalitãții   și   nu   este   separatã,   cum   se  
procedeazã  în  analiza  didacticã.  Deci  funcționãm  pe  bazã  de  structuri  globale,  de  Gestalt,  și  avem  nevoie  de  
PERCEPȚII  CLARE  și  SIGURE,  pe  care  ulterior  sã  le  memorãm  ordonat  și  sã  le  interpretãm  mãsurat.    
 
Avem   FILTRE   DE   PERCEPȚIE   după   INTERESELE   noastre   de   moment   sau   durabile.   Fixarea   –   parțială,   după  
capacitatea  fiecăruia.  Trebuie  să  fim  deștepți  ca  să  fixăm  ce  e  important,  altfel  de  intoxicăm  cu  prostii.    
 

Percepția  este:    
• DIRECTĂ  –  live    
• INDIRECTĂ  -­‐  înregistrată  
 
 
PATOLOGIA  PERCEPȚIEI  
 
Ø TULBURÃRILE  CANTITATIVE:    
 

o HIPOESTEZII  (  –  )    
 

Scãderea  capacitãții  de  percepție.  Figurat,  se  numește  nesimțire  (dar  ea  poate  veni  și  din  
repetãri  multiple,  care  duc  la  anularea  efectelor  pozitive  sau  negative).  Se  întâlnește  în  
TULBURÃRILE  CANTITATIVE  DE  CONȘTIINȚÃ,  mergând  de  la:  
   

§ OBNUBILARE    
§ COMÃ  (unde  avem  pierderea  esteziei)  
o SUPERFICIALÃ  (înțepat  cu  acul,  rãspunde  la  stimul)    
o PROFUNDÃ  (nu  mai  mișcã  la  nici  un  stimul).  
 
o HIPERESTEZII  (+)    
 

Duc  la  o  stare  de  enervare,  de  scãdere  a  pragului  percepției.    

Când   HIPERESTEZIA   e   realã,   e   dureroasã   (nu   suportã   zgomotul,   lumina   și   de   aici   nu   mai  
suportã  vecinii,  blocul,  cratițele,  liftul  etc.).    
Se  întâlnește  în:  
§ OBOSEALÃ  
 

§ SURMENAJ  
 

§ NEURASTENIE  (mai  ales)  

 

§ SENSIBLERIE  -­‐  dacã  disconfortul  echivalent  hiperesteziei  este  spus   cu   exagerare,  adicã  
afectare  a  simțirii  (nici  nu  ai  atins  partenerul  și  el  moare  de  fericire),  ceea  ce  este  clar  o  
ISTERIE.    
 
HIPERESTEZIA  poate  fi  și  SIMULATÃ  (vezi  la  dentist,  unde  stomatologii  devin  psihiatri).  Restul  
medicilor   numesc   pe   acești   hiperestezici   NEVROPAȚI,   adicã   oameni   ieșiți   din   comun   sub  
raportul  simțirii  lor,  mult  prea  exagerate.  
 

  2  
 Ø TULBURÃRILE  CALITATIVE    
o ILUZIILE  
o CENESTOPATIILE  
o HALUCINAȚIILE  
 
1.  ILUZIILE    
PERCEPȚII  DEFORMATE  ale  OBIECTELOR.    
Termenul  aici  este  limitat  (a  nu  se  confunda  cu  iluziile  de  la  gândire,  afectivitate,  cu  „iluziile  pierdute“).  
 

Ø ILUZIA   FIZIOLOGICÃ,   de   ex.   deformarea   obiectelor   prea   depãrtate   (n-­‐ai   vãzut,   n-­‐ai   auzit   bine),   deci  
cunoașterea   se   poate   deforma  prin  iluzii  fiziologice;  un  om   normal  este  însã  permeabil   la   criticã,  el  
poate  reface  experiența  și  își  dã  seama  cã  s-­‐a  înșelat  (nu-­‐i  nimic,  mi  s-­‐a  pãrut)  
 

Ø ILUZIA   PATOLOGICÃ,   în   a   cãrei   falsitate   subiectul   crede   și   care,   prin   urmare,   DEFORMEAZÃ  
CUNOAȘTEREA.     ILUZIILE   PATOLOGICE   se   datoreazã   nu   numai   tulburãrii   percepției,   ci   și   tulburãrii  
percepției  prin  SINDROAMELE  DE  CONȘTIINȚÃ  ȘI  PERSONALITATE.  
 
DELIRUL   reprezintă   SIMPTOMUL   CEL   MAI   GRAV   care   afecteazã   PERCEPȚIA.   Când   CONȘTIINȚA   este   atât   de  
deformatã,  nici  percepția  nu  mai  poate  fi  corectã,  clarã,  ci  este  cel  puțin  iluzorie,  dacã  nu  halucinatorie.    
 

Sunt  de  menționat  aici:  

 

Ø PAREIDOLIA  se  produce  prin  ANIMAREA,  ANTROPOMORFIZAREA  unor  PERCEPȚII  SIMPLE.    

E  mai  frecventã  la  COPII,  pentru  cã  ei  au  imaginație  mai  bogatã.    
Dar  și  în  CONFUZIE   MINTALĂ  -­‐  FEBRÃ,   FRICÃ,  percepții  simple,  anodine  pot  deveni  pericole   maxime  
(de  ex.  o  patã  de  pe  perete  este  luatã  drept  ceva  care  se  mișcã  și  vine  spre  tine,  un  gândac,  un  pãianjen  
etc.;  alte  pareidolii  pot  fi  mai  complexe,  de  ex.  când  preotul  tãmâiazã,  aerul  bisericii  pare  mai  misterios  
și  credincioșii  chiar  încep  sã  vadã  sfinții  mișcând).  
 
Ø FALSELE  RECUNOAȘTERI  au  douã  faimoase  sindroame  sau  ILUZII  (CONFUZII)  DE  PERSOANÃ:  
 

Ø SINDROMUL   CAPGRAS,   care   descrie   urmãtoarea   iluzie   de   persoanã:   CUNOSCUȚII   (mama,   tatãl,  
copiii)   devin   NECUNOSCUȚI,   așa   cum   se   întâmplã   în   SCHIZOFRENIE   (tata   nu   mai   e   tata,   ci   d-­‐ta,   tu,  
altul).  
Aceastã   falsã   recunoaștere   este   datoratã   delirului,   deci   unei   tulburãri   profunde   în   conștiința   și  
persoana  insului,  care  tulburare  nu  este  exprimatã  doar  prin  percepții  deformate,  dar  ea  nu  este  
nici   neutrã,   adicã   ți   se   pare   cã   cei   apropiați   au   trecut   în   tabãra   dușmanã,   ceea   ce   este   deja   o  
PERSECUȚIE,  iar  dacã  ai  revelația  cã  cea  care  se  dãdea  drept  mama  ta  este  dușman  de  ultimã  spețã  
(fãrã  ca  asta  sã  fie  o  metaforã,  ci  considerat  ca  un  lucru  foarte  sigur),  ne  aflãm  în  fața  unui  lucru  
foarte   rar   și   foarte   tragic,   care   aratã   pânã   unde   poate   merge   ALIENAREA,   ÎNSTRÃINAREA.   Cel  
normal  nu  poate  înțelege  și  nu-­‐i  vine  a  crede.    
Pentru  Capgras  acesta  era  un  semn  de  gravitate  și  cronicizare  a  cazului  respectiv.  
 
Ø SINDROMUL  FREGOLI  -­‐  aici  este  o  falsã  recunoaștere  de  persoane  inversã  (vezi  pe  cutare  cum  s-­‐a  
deghizat,  face  pe  moșul,  este  de  fapt  un  colonel  de  securitate).    
Deci  NECUNOSCUȚII   devin  CUNOSCUȚI  în  sens   PERSECUTOR.  Deci  trebuie  sã  existe  un  DELIR   DE  
PERSECUȚIE  (SCHIZOFRENIE   PARANOIDÃ  sau  PARANOIA)  pentru  a  ajunge  la  o  astfel  de  deformare  
a  realului;  deci  face  parte  dintr-­‐un  SISTEM  DE  INTERPRETARE  PERSECUTORIE.  
 
2.  CENESTOPATIA  
Este  de  fapt  o  ILUZIE  INTERNÃ.    
 

CENESTEZIA   -­‐   analizatorul   intern  ne  dã,  pe  lângã  schema  corporalã,  neurologicã  și  senzația   globalã   pentru  tot  
corpul  cum  cã  el  funcționeazã  normal.  
 

CENESTOPATIILE   sunt   SENZAȚII   CORPORALE,   care   nu   se   pot   reduce   la   o   semiologie   de   interne,   care   nu   se  
bazeazã  anatomofiziologic.  Ele  au  un  PRONUNȚAT   CARACTER   SUBIECTIV,  sunt  MOBILE,  DESCRISE   COLORAT  
dupã   persoanã,   sunt   cu   bogăție   descrise   și   puțin   crezute   de   ceilalți   și   chiar   de   medic,   care   este   tracasat   și  
declarã  „nu  știu  ce  ar  fi  asta“,  sau  mai  poate  spune  „vezi  cã  nu  e  de  noi“.    
  3  
Când  CENTRII  NERVOȘI  sunt  epuizați  (NEURASTENIE,  DEPRESII),  puterea  de  sintezã  și  de  integrare  a  acestor  
senzații   într-­‐un   tot   unitar   scade,   lucru   resimțit   în   interior   și   perceput   ca   o   AMENINȚARE,   fenomen   ce   va   fi  
descris   de   fiecare   în   funcție   de   personalitatea   sa,   rezultând   o   mulțime   de   expresii,   traduceri   ale   acestor  
senzații.  
 

CARACTERISTICÃ  este  IMPOSIBILITATEA  SUBSTRATULUI  ANATOMO-­‐PATOLOGIC.  

 

Cenestopatul  este  de  obicei  foarte  explorat,  se  cautã  mult  și  la  diferiți  medici,  face  toate  analizele  posibile,  o  
parte  din  ele  agravându-­‐i  cenestopatia.  
 

o IPOHONDRIE  -­‐  CENESTOPATIA  complicatã  în  planul  GÂNDIRII,  care  adaugã  senzațiilor  INTERPRETÃRI  
IDEATIVE  (care  duc  la  adevãrate  IDEI  FIXE,  FIXURI),  este  una  din  cele  mai  redutabile  boli.  
 
 
3.  HALUCINAȚIA  
 

HALUCINAȚIA  este  o  PERCEPȚIE  FÃRÃ  OBIECT  (Ball).    

H.EY  a   arãtat   cã   în   realitate   halucinația   este   un   fenomen  mult  mai  complex   -­‐   PERCEPȚIE  FALSÃ  FÃRÃ  OBIECT  
DE  PERCEPUT.    
 
HALUCINAȚIA   se   produce   în   anumite   DESTRUCTURÃRI   ALE   CONȘTIINȚEI   și   nu   este   un   fenomen   izolat,   ci  
aparține  fenomenului  de  DEDUBLARE  AL  PERSONALITÃȚII.  
 
HALUCINAȚIA   este   în   mod   greșit   socotitã   o   percepție,   pentru   cã   ea   este   de   fapt   o   REPREZENTARE,   este  
activarea   unei   reprezentãri,   pe   care   o   considerãm   percepție   în   mod   patologic,   în   mod   fals.   Este   o  
SUBSTITUȚIE,  este  o  PROIECȚIE  a  unei  REPREZENTÃRI  convertite  în  PERCEPȚIE.  
 
Este  ÎNLOCUIREA  REALULUI  CU  IMAGINARUL  nostru  pe  care  îl  luãm  drept  REAL.    
Este   un   FENOMEN  INVOLUNTAR   și   FÃRÃ  CRITICÃ,   pe   care   subiectul   îl   TRÃIEȘTE  CA  PE  O  PERCEPȚIE   deși   este  
o  FALSÃ  PERCEPȚIE.  
 
HALUCINAȚIILE   ne   DEZORIENTEAZÃ   PROFUND,   ne   SCOT   DIN   REAL,   ne   îndrumã   cãtre   acțiuni   PERICULOASE,  
putem  deveni  periculoși,  antisociali,  criminali.  
 
Trebuie  diferențiate  de  iluzii,  pseudohalucinații,  halucinoza,  halucinația  funcționalã:  
 
o HALUCINAȚIA  VERA  (PROPRIU-­‐ZISE)  -­‐  trãirea  este  situatã  în  CAPÃTUL  PERIFERIC  al  ANALIZATORULUI.  
Convingerea  în  veridicitatea,  realitatea  lor  este  fermã.  
 

o PSEUDOHALUCINAȚIA   -­‐   trãirea   este   situatã   în   CAPÃTUL   CENTRAL   al   ANALIZATORULUI,   în   CAP.  

Convingerea  în  veridicitatea,  realitatea  lor  este  fermã.  
 

o HALUCINOZA   este   aceeași   trãire   exterioarã   sau   interioarã,   însã   cu   SIMȚ   CRITIC   („așa   ceva   nu   se  
poate“,  „este  ceva  în  capul  meu“)  
 

o HALUCINAȚIA   FUNCȚIONALÃ  este,  de  fapt,  o  ILUZIE   COMPLEXÃ,  foarte  aproape  de  PAREIDOLIE,  adicã  
SE   AMPLIFICÃ,  se  dã   UN   SENS   excitațiilor   din   mediu  (de  ex.  trece  trenul,  iar  la  noi  în  cap  spunem  „du-­‐l,  
du-­‐l...“).  
 
HALUCINAȚIILE  se  pot  produce  în  toate  cele  cinci  simțuri.    
 
HALUCINAȚIILE  și  PSEUDOHALUCINAȚIILE  se  petrec  SEPARAT  în  fiecare  ANALIZATOR.    
o Ceea  ce  se  petrece  în  ANALIZATORUL  VIZUAL  este  mai  frecvent  în  PATOLOGIA  ACUTÃ  
o Ceea  ce  se  petrece    în  ANALIZATORUL  AUDITIV  este  mai  frecvent  la  CRONICI    
 
Pentru   fiecare   analizator   se   ține   cont   dacã   este   HALUCINAȚIA   este   SIMPLÃ   sau   COMPLEXÃ,   se   dau   toate  
amãnuntele,   caracteristicile,   laturi   de   senzorialitate   (formã,   culoare,   identitate),   plus   toatã   povestea   cu  
cuvintele  subiectului  (așa  cum  trebuie  scris  și  în  foaia  de  observație).  
 
  4  
De  obicei  se  descriu  HALUCINAȚIILOR:    
Ø situarea  în  SPAȚIUL  CAMPIN  (al  percepției  personale)     Ø COLORATE    
Ø situarea  în  SPAȚIUL  EXTRACAMPIN  (aproape  sau  departe);     Ø NECOLORATE  
 

 
Ø CU  SENS  INTELIGIBIL  (vorbește  clar)   Ø se  referã  la  SUBIECT    
Ø FĂRĂ  SENS  INTELIGIBIL  (bolborosește,  nu  se  înțelege  ce  spune  vocea);     Ø NU  se  referã  la  SUBIECT  
 
  Ø SENSUL  AFECTIV:    
Ø CU  caracter  IMPERATIV,  de  comandã;   o spun  DE  BINE  
Ø FĂRĂ  caracter  IMPERATIV,  de  comandã;   o spun  DE  RÃU    
  o etc.  
 
De  obicei,  HALUCINAȚIILE  au  un  CONȚINUT  RÃU,  PERSECUTOR,  VORBESC  URÂT.  
 
HALUCINAȚIILE  fac  parte  ca  și  DELIRUL  din  acea  FAȚÃ  ASCUNSÃ  a  omului,  PROPRIUL  INCONȘTIENT.    
 
EY  spune  cã  NORMALUL   este  ANTIHALUCINATOR.  Printre  alte  cenzuri,   controale  pe  care  trebuie  sã  le  avem,  
trebuie  sã  avem  și  forța  de  a  fi  antihalucinatori.  
 
 
HALUCINAȚIILE  și  PSEUDOHALUCINAȚIILE  VIZUALE  se  pot  întâlni  în:  
 

Ø DELIRIUM  TREMENS  -­‐  criză  caracterizată  prin  delir,  halucinații  vizuale  sau  auditive  și  tremurături  ale  
feței  și  ale  membrelor,  care  apare  la  ALCOOLICII  CRONICI  -­‐  ONIRISM  (vise  urâte  cu  animale  care  sar  
pe  noi,  suntem  fugãriți,  foarte  concret,  ca  într-­‐un  film).  Visul  normalului  este  și  el  la  același  nivel,  dar  
este  în  somn,  pe  când  la  delirium  nu  este  în  somn.    
 
 

Ø PARAFRENIILE  MISTICE   HALUCINAȚII  VIZUALE  mai  complexe  care  se  numesc  VEDENII  sau  
 
VIZIUNI.   Unele   din   ele   se   însoțesc   și   de   HALUCINAȚII   AUDITIVE,  
Ø AURA  EPILEPTICÃ   adicã  viziunea  vorbește  „mi-­‐a  spus...“.  
 
 

Ø SINDROAMELE  PSIHOORGANICE  ACUTE  -­‐  la  adult  mai  ales  

 
 
HALUCINAȚIILE  ȘI  PSEUDOHALUCINAȚIILE  AUDITIVE  (faimoasele  „VOCI“)  
Reprezintă  simptomul  cel  mai  popular  de  boalã  mintalã.  DEDUBLAREA  este  mai  evidentã,  în  sensul  cã  parcã  
din  afara  eu-­‐lui  vorbești  cu  altcineva  sau  se  vorbește  despre  tine.  Aceastã  vorbire  este  DELIRUL.  Încã  o  datã  se  
vede   cât   de   indisociabil   este   fenomenul   halucinator   de   delir,   de   fapt   vocea   oferã   materialul   concret   care  
sprijinã  convingerea  delirului.  
 

Ø SCHIZOFRENIA  PARANOIDÃ  –  SINDROMUL  PARANOID    -­‐  prototip    

 
Ø SINDROMUL   PARANOID   ALCOOLIC   -­‐   HALUCINOZA   WERNICKE   e   un   SINDROM   PARANOID,   numit  
greșit  halucinozã.  Constã  din  halucinații   auditive  cu  conținut   persecutor,  cu  caracter  de  comentariu   la  
PERSOANA   A   III-­‐A   (Benedetti   a   constatat   cã   în   schizofrenie,   spre   deosebire   de   halucinoza   Wernicke,  
halucinațiile  auditive  sunt  ordine  directe  date  bolnavului).    
Este  o  AFECȚIUNE  PERICULOASÃ,  ANTISOCIALÃ,  bolnavul  dând  curs  falselor  mesaje.    
E  o  AFECȚIUNE  CRONICÃ,  mulți  cred  cã  e  condiționatã  și  de  un  teren  schizoid  (și  ar  trebui  tratatã  pe  
viațã  ca  și  schizofrenia,  ar  face  parte  din  grupul  schizofreniilor).  
 

Ø PARAFRENIE  
 
Sunt  periculoase  când  sunt  IMPERATIVE;  bolnavul  primește   o   comandã  („taie-­‐l,    omoară-­‐l“,  “omoarã-­‐te”)  și  ca  
un  ROBOT  face  asta;  BOLNAVUL  devine  SCLAVUL  acestor  fenomene,  este  un  MARE  CHINUIT.  
 
*Când  auzim  „...OID“  (ex.  psihoza  paranoidã)  presupune  HALUCINAȚII  AUDITIVE  și  DELIR  DE  PERSECUȚIE.  
  5  
VOCILE:  
Ø PLĂCUTE  (te  laudã,  te  încurajeazã)  -­‐    mai  rar  
Ø MUSTRÃ,  CRITICÃ    
Ø INSULTÃ  sau  DIMINUÃ  -­‐  cel  mai  frecvent    
 
În  momentul  producerii  halucinației,  subiectul  SE  SUSTRAGE  REALITÃȚII  și  uneori  poate  ALTERNA  momentul  
percepției  reale  cu  produsul  halucinator.    
HALUCINAȚIA  marcheazã  NIVELUL  CEL  MAI  PROFUND  DE  ALIENARE.  
 
HALUCINAȚIA  și  DELIRUL  formeazã  așa-­‐numita  PRODUCTIVITATE,  sau  PARTE  PRODUCTIVÃ  A  SINDROMULUI  
PSIHOTIC.    
 
A   nu   se   confunda   cu   RELATÃRILE   „HALUCINATORII“   ale   NEVROTICILOR,   ale   PSIHASTENICILOR,   care   în  
momentul   adormirii   (HIPNAGOGIC)   și   în   momentul   trezirii   (HIPNAPOMPIC)   au   modificãri   de   conștiințã   de  
trezie  și  se  sperie  de  trãirea  acestor  momente,  care  nu  sunt  totuși  halucinații  propriu-­‐zise.  
Halucinația   nu   trebuie   confundatã   cu   dedublarea   care   se   produce   la   scriitorul   dramatic,   care   are   imaginația   sã  
improvizeze  conversații,  sã  dea  replici  (cum  se  spune).    
 
HALUCINAȚIA   AUDITIVÃ  este  un  SIMPTOM   ȚINTĂ  în  PSIHOFARMACOLOGIA   HALUCINOLITICELOR  și  este  un  
simptom  care  cere:    
Ø CONTINUAREA  TRATAMENTULU    
Ø CONTRAINDICÃ  EXTERNAREA  
Ø INDICÃ  INTERNAREA  
HALUCINAȚIA  AUDITIVÃ:  
v Este   ADESEA   SIMULAT   de   DELICVENȚI,   dar   psihiatrul   trebuie   sã   știe   sã   distingã   simularea   de  
fenomenul  autentic.    
v Este  DISIMULATÃ  de  BOLNAVII  care  vor  sã  scape  de  internare  și  tratament  
 
 
HALUCINAȚIILE  ȘI  PSEUDOHALUCINAȚIILE  GUSTATIVE  ȘI  OLFACTIVE  
Sunt   descrise   împreunã   pentru   cã   și   neurologic   sunt   greu   de   disociat.   În   mod   practic,   sunt   MAI   RARE,   se  
întâlnesc  în:    
Ø SCHIZOFRENII  (mirosuri  de  cadavru,  etc.)    
Ø TUMORILE  CEREBRALE  
 
HALUCINAȚIILE  TACTILE    
Bolnavul   simte   SENZAȚII   NEPLÃCUTE   (pișcãturi,   înțepãturi)   sau   senzații   de   CALD   și   RECE,   PE   PIELE   sau   SUB  
PIELE    Se  întâlnesc  în:  
Ø SCHIZOFRENIE    
Ø DEPENDENȚA  LA  COCAINÃ  
 
HALUCINAȚIILE  INTERNE.  Pot  fi:    
Ø KINESTEZICE  (de  mișcare)  –  e  convins  cã  i  se  mișcã  corpul,  membrele  
Ø e  convins  cã  îi  sunt  POPULATE  ORGANELE  cu  șerpi,  mercur,  vrãji  etc.  (un  exemplu  este  subiectul  care  
crede  cã  se  vorbeste  prin  laringele  lui  sãu  cã  a  fost  invadat  de  șerpi  care  i-­‐au  pãtruns  în  stomac  –  așa-­‐
zisa  SCHIZOFRENIE  RURALÃ)  
Ø e  convins  că  e  VIOLAT.    
Ø în  cadrul  SINDROMULUI  DE  INFLUENȚÃ  EXTERIOARÃ  bolnavul  reclamã  cã  I  SE  PROVOACÃ  ORGASME.  
 
Cu  HALUCINAȚIILE   ne  gãsim  în  PSIHOZÃ  și  ALIENARE,  suntem  FOARTE   DEPARTE   DE   LUMEA   REALÃ.  Este  un  
SIMPTOM  MAJOR  și  necesitã  TRATAMENT  HALUCINOLITIC.  
 
PSEUDOHALUCINAȚIILE   sunt   o   parte   esențialã   a   SINDROMULUI   DE   AUTOMATISM   MENTAL   și   formeazã  
SIMPTOME  DE  GRADUL  I,    deci  de  IMPORTANȚÃ  MAJORÃ  în  diagnosticul  SCHIZOFRENIEI  (Kurt  Schneider).  
  6