Afecțiunile musculo-scheletice

Riscurile și efectele asupra sănătăţii

și securității în muncă

Asistent: Dudãu Mihaela

 CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………………………… 3
1. DEFINIȚIA SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII ÎN MUNCĂ ..................................................................... 3
2. STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
PENTRU PERIOADA 2018 – 2020.............................................................................................................. 3
3. CONTEXTUL NAŢIONAL ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ.................4
3.1. BOLI PROFESIONALE ........................................................................................................................ 4
3.2. COSTURI ALE BOLILOR PROFESIONALE...................................................................................... 5
MODULUL I................................................................................................................................................ 6
1. AFECŢIUNILE MUSCULO-SCHELETICE............................................................................................6
2. CUNOȘTINȚE INTRODUCTIVE REFERITOARE LA COLOANA VERTEBRALĂ......................... 7
3. TIPURI ȘI CAUZE ALE DURERII DE SPATE...................................................................................... 13
4. FACTORI DE RISC PSIHO-SOCIALI.................................................................................................... 17
5. FACTORI DE RISC PERSONALI/INDIVIDUALI................................................................................ 17
6. EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII.............................................................................. 18
MODULUL II.............................................................................................................................................. 20
1. RISCURILE LA ADRESA SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII ÎN MUNCĂ PENTRU
SECTORUL ASISTENȚEI MEDICALE.................................................................................................... 20
MODULUL III............................................................................................................................................ 25
1. SITUAȚII DE LUCRU CU CEL MAI RIDICAT NIVEL DE EXPUNERE.......................................... 25
2. MANIPULAREA MANUALĂ – RIDICAREA, SUSȚINEREA ȘI TRANSPORTUL
SARCINILOR............................................................................................................................................... 25
3. MANIPULAREA MANUALĂ –ȊMPINGEREA ȘI TRAGEREA MASELOR...................................... 26
4. MANIPULAREA MANUALĂ – MANIPULAREA PACIENȚILOR.....................................................27
5. STATUL ȊN PICIOARE SAU APLECAT/ALTE POZIȚII INCOMODE,
PE PERIOADE LUNGI DE TIMP............................................................................................................... 29
6. STATUL PE SCAUN PE PERIOADE LUNGI DE TIMP……………………………………………. 29
MODULUL IV............................................................................................................................................. 31
1. ASIGURAREA INFORMĂRII ȘI INSTRUIRII...................................................................................... 31
2. COMPORTAMENTUL ÎN SITUAȚII CRITICE –RECOMANDĂRI.................................................... 32
3. PRINCIPII DE BAZĂ PRIVIND MANIPULAREA PACIENȚILOR PRIN METODE
NEPERICULOASE PENTRU SPATE......................................................................................................... 36
MODULUL V.............................................................................................................................................. 38
1. MESAJE PRINCIPALE ȘI CONCLUZII................................................................................................. 38
2. BIOMECANICA UNEI MANEVRE SIGURE........................................................................................ 38
CONCLUZII................................................................................................................................................ 40
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................... 41

2
 INTRODUCERE

1. Definiția sănătății și securității în muncă

Ȋn 1950, Comitetul comun OIM/OMS privind sănătatea la locul de muncă declara

că „sănătatea la locul de muncă ar trebui să vizeze promovarea și menținerea la cel
mai ȋnalt nivel a stării de bine, din punct de vedere fizic, mental și social a lucrătorilor ȋn toate
profesiile; prevenirea ȋn rândul lucrătorilor a ȋmbolnăvirilor din cauza condițiilor de muncă; protecția
lucrătorilor la locul de muncă ȋmpotriva riscurilor provocate de factorii dăunători pentru sănătate;
plasarea și menținerea lucrătorilor ȋntr-un mediu de lucru adaptat la capacitățile lor fiziologice și
psihologice”.
Pe scurt: „adaptarea muncii la om și a fiecărui om la locul său de muncă.”1

2. STRATEGIA NAŢIONALĂ în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

pentru perioada 2018 – 2020

Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante şi
dezvoltate ale politicii Uniunii Europene referitoare la ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale.
Scopul final al activităţii de securitate şi sănătate în muncă este protejarea vieţii, integrităţii şi
sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională care pot apărea la
locul de muncă şi crearea unor condiţii de muncă menite să le asigure acestora confortul fizic, psihic şi
social.

1
Riscurile la adresa sănătății și securității la locul de muncă în sectorul asistenței medicale – Ghid de prevenire și bune practice.
Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene. ISBN 978-92-79-26837-3, 2011
3
 La nivelul Uniunii Europene problematica securităţii şi sănătăţii în muncă a constituit şi
constituie un domeniu foarte important, cu un impact socio-economic deosebit, care a făcut obiectul mai
multor strategii.
Strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018 - 2020
reprezintă o posibilitate de realizare a unui mediu de muncă sigur şi sănătos şi instrumentul-cadru prin
care se asigură corelarea cu direcţiile strategice ale Uniunii Europene privind securitatea şi sănătatea la
locul de muncă.
Scopul "Strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018 -
2020" este de a continua acţiunile specifice stabilite la nivel naţional, ţinând cont de cele 3 provocări
principale stabilite la nivelul Uniunii Europene, cât şi de obiectivele strategice stabilite prin Cadrul
strategic european 2014 - 2020 privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă. Astfel, pe plan
naţional strategia urmăreşte:
prevenirea riscurilor şi promovarea unor condiţii mai sigure şi mai sănătoase la locul de
muncă;
menţinerea unei bune stări de sănătate a lucrătorilor;
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale şi promovarea sănătăţii angajaţilor
pe parcursul întregii vieţi profesionale.2
Statisticile de sănătate și siguranță la locul de muncă oferă date despre accidentele de muncă,
problemele de sănătate legate de muncă și expunerea la factori de risc. Pentru a dezvolta statistici în
domeniul sănătății și securității în muncă, principalii parteneri din cadrul sistemului statistic european
sunt birourile naționale de statistică, instituțiile de securitate social și ministerele afacerilor muncii.
Nevoia de a îmbunătăți condițiile de muncă este o preocupare colectivă, determinată atât de
considerente umanitare, cât și economice. Crearea mai multor locuri de muncă și de o calitate mai bună
este unul dintre obiectivele principale ale politicii sociale a UE. Un mediu de lucru sigur și sănătos este
un element esențial al calității muncii.3

2
HOTĂRÂRE Nr. 191/2018 din 4 aprilie 2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
pentru perioada 2018 – 2020 (M.O. nr. 331/16.04.2018)
3 https://ec.europa.eu/eurostat/web/health/data
4
 3. Contextul naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

3.1. Boli profesionale

Numărul bolilor profesionale nou-declarate în România continuă să fie mic, sub nivelul cifrelor
declarate de celelalte state ale Uniunii Europene. În perioada 2012 - 2017 numărul cazurilor noi de boli
profesionale a avut o tendinţă de scădere.
Bolile profesionale provocate de suprasolicitarea aparatului locomotor s-au situat la un nivel
ridicat, pe primul loc în structura morbidităţii în anii 2014 şi 2016 în concordanţă cu tendinţele
mondiale.
În România, ca şi în Uniunea Europeană, bolile profesionale declarate sunt mai frecvente la
genul masculin, şi agentul cauzal cel mai frecvent înregistrat este suprasolicitarea diferitelor aparate şi
sisteme ale organismului.
Subdeclararea bolilor profesionale se datorează colaborării deficitare la nivel
interdisciplinar, precum şi lipsei corelării dintre boală/profesie/factori de risc profesionali la
momentul diagnosticării unei boli.

3.2. Costuri ale bolilor profesionale

Efectele de natură economic ale vătămărilor profesionale pot fi identificate uneori ca fiind
cheltuieli financiare, daune sau pierderi de resurse, dar adesea acestea sunt efecte adverse (cum ar fi
afectarea sănătăţii), care sunt dificil de exprimat sub formă de costuri.
Aspectele umane pe care le provoacă o boală profesională au ca rezultat o vătămare, un
tratament medical, o incapacitate temporară de muncă, o invaliditate temporară sau permanentă etc.
Costurile sociale ale bolilor profesionale sunt identificate ca prestaţii legate de îngrijirile
medicale, reconversie, invaliditate, asistenţă socială etc., cu impact asupra economiei în ansamblu.
În concluzie, se poate spune că toate aceste costuri generate de boli profesionale reprezintă o
povară economică considerabilă atât pentru angajatori, cât şi pentru societate şi, mai mult decât atât, este
dificil de cuantificat exprimarea în costuri a suferinţei umane şi a daunelor aduse sănătăţii lucrătorilor.4

4
HOTĂRÂRE Nr. 191/2018 din 4 aprilie 2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
pentru perioada 2018 – 2020 (M.O. nr. 331/16.04.2018)
5
 MODULUL I

Afecțiunile medicale, vătămările corporale și bolile care au legătură cu locul de muncă provoacă
mari suferințe și presupun costuri ridicate, atât pentru cei afectați, cât și pentru societate, în ansamblu.
Măsurile privind sănătatea și securitatea în muncă și promovarea sănătății la locul de muncă au ca scop
prevenirea acestei probleme.
Sectorul asistenței medicale, se axează pe cele mai importante riscuri din acest sector, și anume:
agenții biologici;
afecțiunile musculo-scheletice;
afecțiunile psihosociale.

IN ACEASTA LUCRARE VOM DEZBATE AFECTIUNILE MUSCULO-SCHELETICE şi

vor fi prezentate diferitele tipuri de risc pe care le implică ȋndeplinirea diferitelor sarcini la locul de
muncă. Ȋn vederea facilitării unei bune ințelegeri a importanței acestor riscuri, sunt descrise efectele
asupra sănătății și securități lucrătorilor. Aplicarea regulamentelor relevante ale UE privind sectorul
spitalicesc și, ȋn general, sectorul medical, este specificată și explicată pentru fiecare grupă de riscuri din
acest sector.

1. AFECŢIUNILE MUSCULO-SCHELETICE

Termenul de afecțiuni musculo-scheletice (AMS) se referă la problemele de sănătate ale

sistemului locomotor. AMS sunt afecțiuni complexe legate de muncă, din cauza etiologiei lor
multifactoriale, diverșilor factori de risc și combinațiilor dintre aceștia.
Sunt afecțiuni ale structurilor corpului precum mușchi, articulații, tendoane, ligamente, nervi,
oase sau probleme localizate ale sistemului circulator, cauzate sau agravate ȋn primul rând de activitatea
profesională și de efectele mediului ȋn care aceasta se desfășoară. Cele mai multe AMS sunt cumulative.
Simptomele pot varia de la discomfort și durere pană la deteriorarea funcțională a corpului și
invaliditate.
Ȋn timpul activităților de manipulare a maselor sau a pacienților sau cu ocazia altor tipuri de
muncă fizică interacționează trei sisteme ale corpului uman care, ȋn mod normal, se susțin unele pe
altele.
1. Mușchii generează forța necesară.
6
 2. Oasele, ligamentele și articulațiile transferă forța către sarcina/pacientul care urmează să fie
manipulat(ă).
3. Circulația sangelui la inimă și respirația asigură energia necesară.
Fiecare dintre aceste sisteme poate fi suprasolicitat dacă este expus unor sarcini excesive
repetate sau unor eforturi de mică intensitate dar de durată sau dacă procedeul de lucru este neadecvat.
Problemele apar, ȋn special, atunci cand solicitarea mecanică este mai mare decat capacitatea de a
rezista la sarcini a elementelor sistemului musculo-scheletic.
Afecțiunile mușchilor și tendoanelor, ligamentelor și oaselor reprezintă consecințe tipice. Ȋn
plus, pot apărea inflamări ale zonelor de inserție ale mușchilor și tendoanelor și ale invelișurilor
tendoanelor, precum și deteriorarea funcțională și degenerarea timpurie a oaselor și cartilajelor.

2. CUNOȘTINȚE INTRODUCTIVE REFERITOARE LA

COLOANA VERTEBRALĂ5

Oasele și mușchii sunt legate de mișcarea corpului. Scheletul este un cadru rigid ce oferă formă
și susținere corpului și are articulații pentru a permite mișcarea. Coloana vertebrală reprezintă baza
scheletului și constă într-o serie de inele osoase unite de discuri intervertebrale din cartilaj; aceste oase
se atașează de mușchi, ce reprezintă 50% din greutatea noastră corporală și, de asemenea, permit
mișcarea. Oasele se mișcă din articulații, prin contractarea și relaxarea mușchilor atașați de acestea.
Coloana vertebrală reprezintă structura majoră de susținere a corpului. Este o coloană flexibilă
alcătuită din 24 de vertebre separate sau mobile și nouă vertebre false sau fixe, sudate strâns pentru a
alcătui osul sacru și coccisul ce nu se deplasează (cu excepția coccisului ce se deplasează față de osul
sacru). Vertebrele individuale au forme și dimensiuni diferite, în funcție de zona în care se găsesc și de
funcțiile particulare pe care le îndeplinesc.
COLOANA VERTEBRALĂ
Coloana vertebrală alcătuiește o axă stabilă, dar mobilă, a restului corpului.
Aceasta este alcătuită din:
Oase
Articulații
Discuri
Ligamente
Mușchi

5
Riscurile la adresa sănătății și securității la locul de muncă în sectorul asistenței medicale – Ghid de prevenire și bune practici.
Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene. ISBN 978-92-79-26837-3, 2011
7
 Coloana vertebrală este alcătuită din oase cunoscute
sub denumirea de vertebre, oase cu formă neregulată,
amplasate unul deasupra celuilalt pentru a alcătui o serie de
curbe naturale ce asigură distribuirea uniformă a greutății
pe toate discurile, și preluarea efortului făcut de mușchi și
ligamente. În interiorul coloanei vertebrale se află canalul
vertebral, ce înconjoară și protejează măduva spinării. Deși
mișcarea dintre oricare două vertebre este nesemnificativă,
coloana vertebrală ca întreg este o structură foarte mobilă,
oferindu-ne libertatea de a ne întinde, răsuci și apleca.
Poziția neutră a coloanei vertebrale reprezintă poziția
naturală a coloanei, când curbele acesteia — cervicală
(gât), toracală (mijloc) și lombară (inferioară) — sunt
prezente și alineate corect. Această poziție neutră a
coloanei vertebrale este cea mai puternică poziție pentru
aceasta și este poziția în care spatele dumneavoastră a fost proiectat să funcționeze; indiferent dacă
suntem așezați, în picioare, culcați sau efectuăm orice activitate. Această poziție neutră este denumită
frecvent „coloana în formă de S”.
Curburile coloanei vertebrale sunt:
Curbura cervicală
Curbura toracală
Curbura lombară
Curbura sacrală
Curbura cervicală
Șapte vertebre cervicale susțin craniul, permițându-ne să dăm din cap, să ne rotim capul și
oferind gâtului posibilitatea de a se apleca și răsuci. Vertebra C1 se numește Atlas și C2 se numește
Axa. Aceasta este zona cea mai mobilă a coloanei vertebrale și, în punctul în care secțiunea cervicală
întâlnește secțiunea toracală, discurile sunt supuse în mod deosebit efortului. Mușchii gâtului sunt foarte
sensibili și pot fi afectați de anxietate, numeroase simptome apărând la nivelul gâtului, feței și capului –
de exemplu, migrenele provocate de tensiune.
Curbura toracală
Douăsprezece vertebre toracale susțin coastele, permițând rotația, aplecarea înainte și mișcarea
laterală a trunchiului. Aceasta este cea mai puțin mobilă zonă a coloanei vertebrale, dat fiind că oferă un

8
punct de atașare a cutiei toracice, împiedicând comprimarea cordului, plămânilor și vaselor principale
de sânge.
Curbura lombară
Cinci vertebre lombare permit aplecarea în spate, mișcarea laterală și o anumită rotație a
trunchiului. Zona lombară include cele mai mari vertebre mobile ale coloanei vertebrale; acestea susțin
o greutate mai mare și arcadele vertebrale sunt mai dezvoltate decât în alte zone. Atunci când se află în
poziție verticală, coloana lombară susține greutatea de compresie a corpului deasupra acesteia. Zona
lombară transmite această greutate către pelvis în poziție așezat și către picioare în poziția în picioare, în
mers și alergare. Coloana lombară are o funcție mai mare în purtarea greutății, dat fiind că oferă o
conexiune flexibilă între partea superioară și cea inferioară a corpului.
Curbura sacrală
Cinci vertebre sacrale și patru vertebre coccigiene sudate transmit greutatea corpului asupra
centurii pelvine și picioarelor. Osul sacru articulează pelvisul și oamenii prezintă diferențe evidente în
modul în care osul sacru se apleacă înainte. Aceasta are o consecință importantă atât asupra mecanicii
articulațiilor pelvine cât și a coloanei vertebrale, mai ales zona lombară. La aplecarea mult în față,
poziția coloanei lombare este modificată pentru a compensa, făcând ca articulațiile din zona lombară
inferioară să fie extrem de întinse, ceea ce va duce la efort și durere în zona inferioară a spatelui.
Suprafețele articulare
Suprafețele articulare sau
articulațiile coloanei vertebrale leagă
vertebrele, alunecând pe măsură ce ne
aplecăm și ne răsucim. Acestea
stabilizează coloana și protejează discurile
de mișcări excesive de îndoire și răsucire.
Suprafețele articulare sunt lubrifiate cu
lichid sinovial aflat într-un înveliș
cartilaginos – uzura poate înăspri aceste
articulații, făcându-le să își piardă din flexibilitate. Aceste articulații permit flexie, extensie și rotire.
Discurile intervertebrale
Vertebrele mobile sunt separate și prinse foarte sigur de vecinele lor printr-o „pernă” flexibilă de
țesut numit discul intervertebral, ce reprezintă pernițe fibrocartilaginoase. Discurile nu sunt
vascularizate și depind de partea terminală a vertebrei pentru a difuza nutrienții necesari. Discurile sunt
izolate între corpurile vertebrale, chiar în fața măduvei spinării.
Discul este alcătuit din două părți:

9
 Anulus, alcătuit din inele concentrice de cartilaj cu fibre amplasate pe direcții diferite,
pentru a fi rezistente la forțe, ce se leagă de partea inferioară a vertebrelor.
Nucleu (partea interioară) ce reprezintă o substanță cu structură de gel moale, ce
rezistă compresiei.
Discurile absorb șocurile, putând să
își modifice forma pentru a permite mișcarea
unei vertebre pe alta și a spatelui ca întreg.
Perna discurilor se modifică în funcție de
vibrație și compresie și distribuie greutatea în
mod uniform asupra suprafeței corpurilor
vertebrale. Discul distribuie greutățile asupra
altor țesuturi din cadrul coloanei vertebrale și
structura fibroasă a acestuia facilitează și
controlează mișcarea dintre vertebre.
Sănătatea discului depinde de mișcarea fluidului și nutrienții din interiorul și din exteriorul
structurii sale. Greutățile inferioare celor rezultate din postura în picioare, neutră, permit fluidului să fie
absorbit, în timp ce greutățile superioare celor rezultate din postura în picioare storc fluidul din disc.
Pentru ca discul să își mențină funcția și să nu fie expulzat până în punctul în care fibrele
constitutive ale acestuia să înceapă să cedeze, expunerea la greutate ce provoacă ieșirea fluidului trebuie
redusă pe parcursul zilei, prin posturi precum așezat, precum și în timpul manipulării manuale.
Există un punct de expunere până la care coloana poate fi încărcată, în limitele căruia rănirea
este mai puțin probabilă.Dar această limită variază de la o persoană la alta. Capacitatea de a genera fluid
în discuri scade cu vârsta. Încărcarea susținută și repetitivă scade volumul apei din discul intervertebral
și poate provoca compresie la nivelul anulusului, ducând și la încărcarea articulațiilor coloanei.
Ligamentele slăbesc și rezistă mai greu la mișcările de aplecare.6
Atunci când, la nivelul coloanei vertebrale, apare mișcarea, discurile se adaptează la stres
schimbându-și forma pentru a absorbi forțele. Această funcție este deosebit de importantă în zona
lombară, unde apar cele mai mari solicitări de susținere a greutății. Într-o poziție naturală, zona lombară
este ușor concavă înspre spate, tinzând să împingă discul în sens frontal, departe de măduva spinării.
Într-o poziție nefirească de aplecare în față, zona lombară își pierde caracterul concav și forțele
rezultante tind să împingă discul către spate, spre măduva spinării. Utilizarea repetată sau prelungită a
coloanei vertebrale în astfel de poziții nefirești va duce, în mod inevitabil, la probleme de stres asupra
discului și, în final, la durere a spatelui.

6
Britton Price RoSPA Risk Assessment Book Theory
10
 Afectarea discurilor intervertebrale
Termenul „hernie de disc” ((mot-a-mot „disc alunecat”, n.tr.)
.) este un termen impropriu,
dar fiind că implică o mișcare ce nu are loc de fapt. Această expresie se referă la situa
situația în care
anulusul se crapă atât de tare încât stratul de protec
protecție
ție fibros exterior se rupe complet. Nucleul
sau o parte din acesta poate fi supus unul prolaps, sau poate ie
ieși
și prin spărtura anulusului.
anulus În timp,
postura deficitară provoacă uzura discurilor dintre vertebre și acestea își pierd capacitatea de a
acționa
ționa ca o pernă ce absoarbe șocurile.Discurile sunt împinse către înapoi din poziția lor
normală, ceea ce duce la discuri afectate de herni
hernie/prolaps.
e/prolaps. Aceste discuri proeminente și uzate
pot pune probleme mai grave crescând presiunea asupra nervilor coloanei vertebrale și măduvei
spinării în sine. Rezultatul este durere de picioare, nerv sciatic, bra
brațe,
țe, umeri și gât, și probleme cu
inervarea mușchilor,
șchilor, tipare de mișcare și senzația de căldură, presiune și durere cresc riscul
susținerii
ținerii unui disc supus prolapsului, precum aplecarea înainte sau flexia excesivă în față.
Aplecarea și ridicarea greutăților de peste 11kg de peste 25 de ori pe zi creș
crește
te de șase ori riscul
de a dezvolta un disc supus prolapsului.
De asemenea, merită să vă gândi
gândiți
ți dincolo de locul de muncă și la obiceiurile de ridicare
șii posturale de acasă, dat fiind că o bună sănătate a coloanei vertebrale se între
întreține pe parcursul
întregii zile.
Această imagine (dreapta) ilustrează presiunea exercitată asupra discurilor, ca urmare a
diferitelor posturi adoptate pe timp de zi și noapte.

În imagine (mai sus) pute

puteți vedea un disc supus prolapsului – stratul exterior (anulus) prezintă
crăpături și nucleul interior, cu structură de jeleu, ss-aa scurs în exterior. Din cauza acestei situații,
situa
persoana poate resimți
ți durere și ace ce radiază în jos pe picior, din cauza presiunii asupra traseului
nervului sciatic.
Ligamentele
Ligamentele sunt benzi
enzi fibroase ce leagă vertebrele adiacente. Acestea sunt prezente pe întreaga
lungime a coloanei vertebrale,
e, de la baza craniului la partea superioară a osului sacru, în fa
fața și în
11
spatele corpurilor vertebrale. Ligamentele cu formă de capsulă leagă supra
suprafe
fețele articulare individuale.
Ligamentele rezistă la mișcări
șcări de aplecare excesive, mai ales către față. Ligamentele pot fi întinse din
cauza posturii necorespunzătoare, având drept urmare presiune suplimentară asupra suprafe
suprafețelor
articulare și a discurilor.
r. Ligamentele pot fi supuse presiunii dacă se pierd curburile naturale; în acel
moment, ligamentele nu mai protejează discurile și poate rezulta o instabilitate cronică a suprafețelor
articulare.
Mușchii
Numeroși
și mușchi diferiți acționează asupra coloanei vertebrale, fie pentru a produce o mișcare
mi a
coloanei sau pentru a o fixa într--o poziție
ție stabilă, astfel încât să poată avea loc mișcarea altor membre.
Mușchii
șchii de pe spate joacă un rol principal în menținerea posturii corespunzătoare. Atunci când vă
mențineți
ți postura, de exemplu când stați jos, este posibil să nu conștientizați imediat acțiunea mușchilor.
Dar, în această situație,
ție, mușchii ce
controlează poziția
ția trunchiului față de
pelvis se „aprind și se sting” continuu,
pentru a menține
ține această poziție.
De asemenea, în pozi
poziția în
picioare sau la mers, mușchii
șchii ce
acționează
ționează asupra coloanei vertebrale
sunt foarte activi în a controla o situa
situație
de echilibru extrem de precar, mai
precis o masă foarte mare sprijinită pe o
suprafață de bază relativ mică.
Funcțiile
țiile coloanei vertebrale sunt:

 Protejarea măduvei spinării

 Oferă o structură rigidă corpului și atașarea mușchilor pectorali, a centurii pelvine și a multor
altor mușchi
 Oferă capacitatea de mi
mișcare a scheletului uman
 Transmite greutatea corpului în timpul mersului și în poziția
ția în picioare

Afectarea coloanei vertebrale și durerile de spate

Așa
șa cum am învățat anterior, coloana vertebrală este o structură extrem de complexă alcătuită
din oase, ligamente, mușchi
șchi și discuri. Durerea de spate poate fi cauzată de afectarea uneia sau a tuturor
acestor trei părți
ți ale coloanei vertebrale. Dacă am suf
suferit
erit vreodată de dureri de spate sau știm pe cineva

12
în această situație, știm că durerea ne poate afecta foarte tare. Una dintre cele mai importante organizații
mondiale din domeniul cercetării durerii, International Association for theStudy of Pain (IASP) a definit
durerea ca pe o „experiență neplăcută, senzorială și emoțională, asociată cu afectarea reală sau
potențială a țesutului sau descrisă în termenii acesteia”. În această definiție, puteți observa că durerea
nu este doar un semnal pe care corpul îl emite ca reacție la un anumit element declanșator (o experiență
senzorială), ci și o experiență emoțională. Cu alte cuvinte, modul în care mintea dumneavoastră
reacționează la durere este un aspect important al modului în care percepeți durerea.

3. TIPURI ȘI CAUZE ALE DURERII DE SPATE

Durere de spate mecanică

Cauza durerii de spate nu poate fi identificată întotdeauna. Majoritatea
sunt „non-specifice”, adică nu există o cauză evidentă, sau „mecanice”, adică
durerea își are sursa în ligamentele, oasele sau țesuturile moi din interiorul sau
din jurul coloanei vertebrale.
Mecanic înseamnă că sursa durerii se poate regăsi în articulațiile coloanei,
în vertebre sau țesuturile moi. Cu toate acestea, în marea majoritate a cazurilor de
durere de spate mecanică, nu se poate identifica o problemă ce poate fi definită la
nivel patologic. Acest lucru înseamnă că nu pot fi detectate anomalii structurale
ale spatelui cu ajutorul unui consult sau radiografii, pentru a explica simptomele.
Durerea din zona inferioară a spatelui, sau lombară, este considerată a fi
cauzată de întinderea exagerată, prelungită, a ligamentelor sau altor țesuturi moi
de deasupra atașării de pelvis. Pozițiile deficitare de stat jos și în picioare, un
mediu de lucru proiectat în mod necorespunzător, obezitatea și condiția
musculară deficitară pot avea drept urmare afecțiuni minore. Efectul cumulat al acestora poate afecta
discurile intervertebrale, suprafețele articulare sau corpurile vertebrale. Coloana lombară este o zonă
deosebit de mobilă a coloanei vertebrale și, de asemenea, este supusă celor mai mari forțe – din acest
motiv, este zona cea mai expusă rănirii și poate deveni ușor o sursă de durere. Din acest motiv durerile
zonei inferioare a spatelui sunt atât de răspândite.
În zona inferioară a spatelui există mai mulți mușchi ce contribuie la rotire, flexibilitate și forță.
Acești mușchi pot fi afectați ușor; în special în timpul ridicării obiectelor grele sau ridicării simultan cu
răsucire. Pot fi întinși excesiv și afectați, dar pentru aceasta este nevoie de o forță considerabilă, deci nu
se întâmplă des. Oboseala mușchilor inferiori ai spatelui poate fi extrem de dureroasă. Cu toate acestea,
mușchii se vindecă repede și rareori provoacă durere timp de mai mult de una – două săptămâni. Dacă
13
mușchii
șchii sunt afectați, țesuturile moi și ligamentele asociate lor vo
vor fi și ele afectate și, de obicei, sunt
afectate înaintea mușchilor.
Exemple de durere de spate non
non-specifică
 Osteoartrita coloanei vertebrale (fără modificări neurologice)
 Durere simplă de spate
 Lumbago
 Spondiloză (fără modificări patologice/neurologice)
 Tensiune sau luxa
luxație a spatelui

Durerea de spate non-specifică

specifică sau mecanică reprezintă majoritatea cazurilor de durere de
spate din societate. Degenerare treptată
Modificările degenerative ale coloanei vertebrale sunt cele ce provoacă pierderea structurii și/sau
funcției
ției normale. Acestea nu sunt cauzate în mod obișnuit de o rănire specifică ci, mai degrabă, de efort,
întinderi și suprasolicitarea spatelui. Gradul de degenerare poate fi atribuit, deseori, ocupației
persaoanei.
Durerea își
și poate avea originea în oase, articulații, ligamente, mușchi, nervi și discuri
intervertebrale. Purtarea greutăților,
ților, mișcările de flexie, extensie și răsucire pot provoca degenerarea
gradată a suprafețelor
țelor articulare și discurilor coloanei verte
vertebrale.
brale. Deshidratatea și degenerarea discurilor
poate provoca incapacitatea coloanei de aa-și
și susține sarcina axială normală și poate provoca compresia
și iritarea nervilor, ce au drept urmare durerea. Această degenerare a discurilor le face să își piardă
înălțimea,
țimea, ceea ce duce la formarea osteofitelor și la fricțiune. Această fricțiune anormală are drept
urmare formarea osteofitelor. În plus, mi
mișcarea
șcarea anormală și modificările degenerative ale suprafețelor
articulare au drept urmare modificări artritice la nnivelul articulației,
ției, ce reprezintă o sursă importantă de
durere. Deseori, persoanele cu vârsta de peste 40 de ani prezintă semne de osteoartrită la nivelul
suprafețelor
țelor articulare, precum pierderea cartilajului și osteofitele.
Gradul degenerării variază de la o persoană la alta și poate fi accelerat de alți factori, precum
sarcinile repetitive, forțările,
țările, vibrațiile, compresia mecanică (apăsarea pe suprafețe tari), poziții susținute
sau nefirești,
ști, vibrațiile repetate în timpul expunerii și șocurile coloanei vertebrale resimțite
resim de șoferii de
camioane și tractoare, sau uzura suplimentară la care este supusă coloana vertebrală a persoanelor
obeze. Toți
ți acești factori vor contribui la accelerarea procesului degenerativ.

14
Factori de risc la locul de muncă, ce cresc riscul apari
apariției
ției durerii și afecțiunilor spatelui
Durerea de spate are multiple cauze și poate fi asociată atât cu factori profesionali și non-
non
profesionali. Următorii factori au cea mai mare pondere la locul de muncă:

 Aplecare și răsucire/posturi nefirești

 Aplicarea forței – activitate fizică solicitantă, precum ridicarea
 Repetiția
 Lucrul în postură statică

Aplecare și răsucire/posturi nefirești

Aplecarea și răsucirea frecventă creează niveluri ridicate de activitate a mușchilor,
mu ce au
drept urmare sarcini mai mari asupra coloanei vertebrale, ca reac
reacție
ție la contracțiile respective.
Sarcinile ce necesită adoptarea unor posturi nefire
nefirești
ști generează un stres biomecanic
semnificativ asupra articulațiilor
țiilor și țesuturilor moi. De obicei, stresul postural rezultă în urma
supraîncărcării grupelor specifice de mu
mușchi
șchi și a încărcării neuniforme a articulațiilor. Riscul crește
direct proporțional
țional cu intensitatea și durata expunerii.
Forța
Activitatea dificilă din punct de vedere fizic, precum deplasarea obiectelor prin ridicare,
tragere, împingere sau alte eforturi, implică exercitarea unor for
forțe
țe semnificative. Aceste mișcări
forțate
țate pot crește riscul de rănire prin supraîncărcarea țesuturi
țesuturilor
lor moi precum mușchii
mu și
ligamentele. Cu cât se aplică o for
forță mai mare, cu atât crește riscul de rănire.
Repetiția
Utilizarea continuă a acelora
acelorași
și membre sau grupe musculare reprezintă alt factor de risc
pentru durerea de spate. Sarcinile repetitive pot duce la epuizarea sau afectarea mușchilor.
mu Mișcările
repetitive necesită contracții
ții mai rapide și mai puternice ale mușchilor. Articulațiile și mușchii ce
sunt obligați
ți să funcționeze în aceste condiții necesită o perioadă de recuperare mai lungă. Fără o
perioadă
erioadă de recuperare adecvată, survine afectarea articula
articulațiilor,
țiilor, mușchilor și tendoanelor.
Posturi statice
Posturile statice (sau „încărcarea statică”) se referă la efortul fizic unde aceea
aceeași postură sau
poziție
ție este menținută pe întreaga durată a efortul
efortului.Aceste
ui.Aceste tipuri de eforturi încarcă sau forțează
for
mușchii
șchii și tendoanele, contribuind la oboseală. Această situație are loc deoarece pozițiile nemișcate
sau statice restricționează
ționează fluxul sanguin necesar aducerii nutrienților în mușchi și eliminării
substanțelor
elor generate de metabolismul muscular, precum acidul lactic. Exemple de posturi statice
includ menținerea
ținerea brațelor întinse sau ridicate pentru efectuarea sarcinilor. Efectele executării

15
sarcinilor ce necesită o întindere sunt exacerbate atunci când întin
întinderile
derile trebuie menținute
men mai mult
de câteva secunde. Menținerea
ținerea posturilor extreme încarcă corpul cu sarcini statice foarte ridicate,
având drept urmare instalarea rapidă a oboselii. Posturile statice nu doar sporesc efortul muscular
necesar pentru a efectua
ua sarcina, ci lipsa mi
mișcării
șcării împiedică fluxul sanguin necesar recuperării
țesutului. Cu cât sarcina statică este mai îndelungată sau mai frecventă, cu atât crește
cre riscul rănirii
din cauza suprautilizării mușchilor,
șchilor, articulațiilor și altor țesuturi. Atunci când posturile de lucru
nefirești
ști trebuie menținute (fără susținere), acest lucru sporește sarcina statică la care sunt supuși
mușchii
șchii și tendoanele, ceea ce face ca corpul să obosească chiar și mai repede.
(Rețineți
țineți și că expunerea la vibrație și mersul la serviciu cu mașina
ma sunt
considerate factori de risc la locul de muncă/ ocupa
ocupațional
țional în ceea ce privește
durerea de spate).

Consecințele
țele manipulării manuale asupra coloanei vertebrale
Din construcția
ția și lungimea coloanei vertebrale rezultă că orice aplecare către față
fa (flexiune)
sau mișcări
șcări laterale creează un efect de pârghie, unde greutatea sarcinii de ridicat este atârnată de
capăt (capătul greșit).
Adoptarea unei poziții
ții flexate sau aplecate a coloanei în momentul ridicării are drept urmare
faptull că marginea discurilor este supusă for
forțelor
țelor inegale și stresului, și nucleul discului tinde să fie
presat în față.
ță. În plus, o postură flexată a coloanei înseamnă că greutatea trunchiului trebuie să fie
contrabalansată de mușchii
șchii spatelui pentru a împiedi
împiedica corpul să cadă în față.
ță. Mușchii spatelui sunt
foarte aproape de coloană, rezultatul fiind un bra
brațț de pârghie scurt comparativ cu cel al brațului.
Forța
ța exercitată de mușchii spatelui pentru a menține o poziție echilibrată trebuie să fie considerabil
mai mare decât forța
ța ce trage corpul înainte. Cu cât crește greutatea sarcinii manipulate, cu atât
crește și forța.
Riscul de rănire al coloanei vertebrale cre
crește
ște dacă acțiunea de ridicare se combină cu o
mișcare
șcare de răsucire sau rotație. Aplecarea și răsucire
răsucireaa frecventă creează niveluri ridicate de
activitate musculară, iar coloana este supusă sarcinilor mai ridicate drept urmare a acelor contrac
contracții.
Mișcarea
șcarea de rotație sau răsucire a trunchiului ar trebui să fie evitată, de exemplu prin mișcarea
picioarelor laa întoarcerea laterală.

Riscul de rănire a unei persoane cre

crește
ște dacă sarcina constă în combinarea
factorilor de risc.

16
 4. FACTORI DE RISC PSIHO-SOCIALI

Așa cum am explicat, factorii de risc fizic, precum forța, postura și repetiția, pot
afecta corpul și pot duce la afecțiuni musculo-scheletale.Cu toate acestea, există dovezi ce
demonstrează faptul că și factorii de risc psiho-sociali contribuie la afecțiunile musculo-
scheletale. Factorii de risc psiho-sociali sunt aspecte ce pot afecta reacția psihologică a
lucrătorilor față de activitatea și condițiile de la locul de muncă, inclusiv relațiile de muncă
cu supraveghetorii și colegii. Alte exemple sunt:
Volume mari de muncă
Termene strânse
Lipsa controlului asupra activității și metodelor de lucru
Expunerea la factorul de risc psiho-social poate provoca schimbări legate de stres la nivelul
corpului (precum tensiunea musculară crescută) ce pot crește riscul apariției afecțiunilor musculo-
scheletale; sau persoanele își pot schimba comportamentul, de exemplu muncind fără pauză în
încercarea de a gestiona termenele și cerințele activității.7

5. FACTORI DE RISC PERSONALI/INDIVIDUALI

Așa cum am descoperit, durerea de spate își are originea în numeroși factori, și factorii ce nu
țin de serviciu sau factorii personali pot juca și ei un rol în forța și anduranța dumneavoastră
musculară și tendința unei persoane de a dezvolta dureri și afecțiuni ale spatelui.
Vârsta
Procesul de îmbătrânire poate avea drept urmare slăbirea oaselor și mușchilor, de obicei
după vârsta de 55 de ani. Și, pe măsură ce îmbătrânim, discurile noastre se deshidratează și anulusul
exterior este supus mai mult riscului de crăpare și despicare. Această degenerare crește riscul de
rănire în timpul activităților de manipulare manuală.
Sexul/statura
Sexul: în general, femeile au aproximativ 60% din forța bărbaților. Motivul este că bărbații
au masă musculară mai mare ca procent din masa lor corporală, comparativ cu femeile.
Statura/conformația corpului: de obicei, persoanele ce caracterizează 95% din populație vor fi mai
puternice decât persoanele ce caracterizează 5% din populație, persoana mai atletică sau cu aspect
mai musculos va tinde să fie mai puternică decât celelalte; în rândul persoanelor cu dimensiune
corporală egală, diferențele de putere se pot datora volumului țesutului muscular, formei și
proporțiilorcorpului.
7
http://www.hse.gov.uk/msd/mac/psychosocial.htm
17
 Fumatul și factorii biologici
Fumatul crește
ște viteza degenerării discurilor. Fumatul scade schimbul substanțelor necesare
discurilor sănătoase, inclusiv oxigenul: contractă arterele ce intră în vertebrele coloanei ceea ce, la
rândul său, poate împiedica procesul hrănirii discului, făcându
făcându-ll mai vulnerabil la îmbolnăvire și
limitând procesul de vindecare.
Nivelul condiției
ției fizice/activității psihice
O condiție fizică redusă cre
crește
ște riscul în numeroase moduri, inclusiv greutatea excesivă la
nivelul abdomenului ce exercită o trac
tracțiune
țiune constantă către înainte a zonei inferioare a spatelui și
uzura crescută a articulațiilor
țiilor ce susțin greutatea. Toți mușchii ce acționează aasupra coloanei
vertebrale sunt supuși
și oboselii atunci când sunt supuși unui nivel extrem de anduranță și, în
asemenea situații,
ții, nu vor susține, nici nu vor controla în mod corespunzător mișcarea coloanei
vertebrale. Acest lucru va afecta cu siguran
siguranță spatele. Din cauza inactivității,
ții, mușchii devin flasci și
nu pot susține
ține în mod corespunzător spatele, ceea ce are drept urmare o vulnerabilitate crescută la
afecțiuni.8

6. EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂ

SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII

Există două categorii principale de afec

afecțiuni. Cele din prima categorie sunt acute și
dureroase, celelalte sunt cronice și persistente, cu durere continu
continuă și din ce ȋn
n ce mai mare.
Afecțiunile
țiunile din prima categorie sunt cauzate de solicitări mecanice de scurtă durată, dar
excesive, determinand o incapacitate
itate structurală și funcțională bruscă, de exemplu:
 ruptură musculară din cauza ridicării de obiecte grele;
 fractură osoasă din cauza unei for
forțe bruște;
 blocare a unei articula
articulații vertebrale ȋn urma unei mișcări violente;
 hernie/dislocare a unui disc vertebral din cauza aplecării sau a ridicării de greutăți.
greută

A doua categorie de afec

afecțiuni rezultă din suprasolicitarea continuă, ceea ce determină un
disconfort din ce ȋn ce mai mare și alterarea funcțiilor, de exemplu:

 tocirea discurilor intervertebrale;

 degenerarea articulațiilor
țiilor sau a corpului vertebrelor;
 fracturi la nivelul proceselor spinoase;
 ȋntinderile
ntinderile de ligamente;
 tenosinovite;
 tensiune musculară.

8
Britton Price RoSPA Risk Assessment Book Theory
18
 Cea mai mare parte a AMS este reprezentată de afecțiunile spatelui. In UE-27, aproximativ
25 % dintre lucrători acuză dureri de spate și circa 23 % raportează dureri musculare. Practic, ȋn
toate statele membre, AMS constituie principala cauză a absențelor de la lucru, fiind afectați un
număr mult mai mare de lucrători (38,9 %) din statele membere.
De asemenea, sistemul cardiovascular poate fi afectat de solicitarea fizică. Activitățile fizice
solicitante, ȋn special ȋn asociere cu eforturile fiziologice și psihologice, pot conduce la
hipertensiune. De asemenea, statul in picioare timp ȋndelungat determină o intensificare a circulației
sângelui către picioare, solicitând ȋn special sistemul venos (ȋn timpul mersului, contractarea
mușchilor ajută circulația sângelui dinspre picioare către inimă). Tulburările de circulație, dilatarea
venelor și varicoza sunt posibile consecințe. Riscul de tromboză crește substanțial. O altă consecință
a statului continuu ȋn picioare este solicitarea crescută a mușchilor, tendoanelor și ligamentelor
picioarelor. Suprasolicitarea acestor structuri poate conduce la aplatizarea curburii piciorului și la
apariția platfusului.
Abdomenul poate fi, de asemenea, afectat de activitățile fizice solicitante. Ridicarea,
transportul, ȋmpingerea greutăților și alte activități fizice care presupun un efort mare sunt asociate
unei creșteri semnificative a presiunii intraabdominale. Aceasta poate conduce la hernie. Bărbații, ȋn
special, sunt expuși riscului apariției herniei inghinale, iar femeile riscului de prolaps uterin.9

9
Riscurile la adresa sănătății și securității la locul de muncă în sectorul asistenței medicale – Ghid de prevenire și bune
practice. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene ( 2012 — 274 p. — 21 × 29,7 cm. ISBN 978-92-79-
26837-3), 2011
19
 MODULUL II

1. RISCURILE LA ADRESA SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII ÎN MUNCĂ

PENTRU SECTORUL ASISTENȚEI MEDICALE
Aproximativ 10 % dintre lucrătorii din Uniunea Europeană își desfășoară activitatea în sectorul
asistenței medicale și al asistenței sociale, din care o proporție semnificativă lucrează in spitale. Acești
lucrători pot fi expuși unei mari varietăți de riscuri.
Legislația UE privind sănătatea și securitatea în muncă acoperă în prezent cea
mai mare parte dintre aceste riscuri, însă combinațiile create între diferitele categorii de riscuri,
care apar simultan, precum și faptul că acest sector este, fără îndoială, unul de mare risc, au dat naștere
unei dezbateri cu privire la necesitatea unei abordări specifice în vederea îmbunătățirii protecției sănătății
și securității personalului spitalicesc la nivelul Uniunii.
Riscuri de dezvoltare a unor afecțiuni musculo-scheletice
Afecțiunile musculo-scheletice (AMS) reprezintă cea mai frecventă problemă de sănătate în
Europa, afectând milioane de lucrători. AMS constituie un motiv de îngrijorare nu numai din cauza
efectelor asupra sănătății lucrătorilor, ci și din cauza impactului economic, precum și a costurilor sociale
pe care le implică pentru țările europene.
Health and Safety Executive (HSE) din Regatul Unit raportează că unul din patru asistenți
medicali a apelat, la un moment dat, la concediu din cauza unei vătămări a spatelui la locul de muncă. De
asemenea, HSE raportează că, anual, sunt ȋnregistrate peste 5 000 de accidente provocate ȋn urma
manipulărilor manual efectuate ȋn cadrul activităților de servicii de sănătate. Aproximativ jumătate dintre
acestea au loc ȋn timpul manipulării pacienților. Manipularea pacienților constituie o cauză majoră a
acestor accidente, dar nu singura. Tensiunea și efortul cauzat de poziții incomode sau statice ȋn timpul
tratării pacienților pot, de asemenea, să creeze probleme. Unii lucrători pot adopta și menține poziții
incomode prin natura activității lor, de exemplu, cei care folosesc aparatele cu ultrasunete sau personalul
din blocul operator.
NATURA RISCULUI
Riscul poate fi de orice natură, fie din cauza materialelor de lucru, a echipamentelor, a metodelor
sau a practicilor de lucru care pot provoca accidentări sau răniri. Riscurile din sectorul asistenței medicale
sunt legate de următoarele aspecte ale activităților.

20
A.Factori tehnici:

 proiectarea deficitară a clădirii, din punct de vedere ergonomic;

 mediul de lucru nefavorabil (de exemplu, căldură, frig, curent de la instala
instalația de
aer condiționat);
 spațiu
țiu insuficient pentru efectuarea activităților, ceea ce conduce la posturi
incommode și la transportul
nsportul obiectelor ȋn condiții nesigure;
 proiectarea locului de muncă, neadaptată din punct de vedere ergonomic, ȋn ceea
ce priveștee amenajarea locului de muncă, ȋnălțimea
țimea și distanța față de obiectele
necesare;
 pardoseală cu denivelări, instabilă sau alunecoasă care poate spori riscul de
accidentări.

B. Factori organizatorici
organizatorici:

 sarcini care necesită eforturi excesive; sarcinile de muncă sunt, de exemplu, efectuate
prea frecvent sau pentru o perioadă de timp prea lungă sau lucrătorii lucrează prea mult
timp fără pauză;
 rotația inadecvată a schimburilor dde lucru;
 presiunea exercitată de lipsa timpului; 56 % din lucrătorii din Europa consideră că sunt
presați de timp;
 lipsa echipamentelor (de exemplu mijloace mecanice ajutătoare, precum dispozitivele de
ridicare, cărucioarele sau paturile cu acționare
ționare electrică) sau dotarea cu echipamente
neadecvate;
 ȋntreținerea
ținerea deficitară a echipamentelor;
 lipsa pregătirii profesionale și a evaluării acesteia;
 numărul insuficient de lucrători pentru fiecare activitate care trebuie să fie efectuat
efectuată;
 proiectarea deficitară a fluxului de lucru;
 fluxuri de informații
ții de slabă calitate;
 lipsa asigurării echipamentelor individ
individuale de protecție,
ție, de exemplu, ȋncălțăminte
ȋ și
mănuși de protecție.

21
 C. Factorii legați
ți de sarcina de muncă includ:
a) manipularea manuală a maselor de către unul sau mai mulți
ți lucrători, de exemplu, ridicarea,
susținerea, coborarea, ȋmpingerea,
mpingerea, tragerea, transportarea sau mutarea maselor.
maselor Masele pot fi obiecte, de
exemplu, un cărucior
ucior sau persoane
persoane.
Riscul apariției unei AMS cre
crește dacă masa este:

 prea grea: nu există o limită de siguran

siguranță a greutății – o greutate de 20 pânăpâ la 25 de
kilograme este dificil de ridicat pentru majoritatea oamenilor;
 prea voluminoasă: dacă masa este voluminoasă, nu este posibilă respectarea
 regulilor de bază privind ridicarea și transportarea acesteia (cum ar fi să se țină
greutatea cat mai aproape posibil de corp), prin urmare, mu mușchii vor obosi mai
repede;
 dificil de prins: aceasta poate provoca alunecarea greută
greutății
ții și accidentarea;
accidenta
 greutățile
țile cu margini tăioase sau cele care conțin materiale periculoase pot cauza
vătămarea;
 dezechilibrată sau instabilă: aceasta provoacă solicitarea inegală a mu mușchilor și
extenuarea, deoarece centrul de greutate se află la distan distanță față de mijlocul
trunchiului;
 la distanțăță prea ma
mare: prinderea masei cu brațele ȋntinsentinse sau prin aplecarea sau
răsucirea trunchiului impune un efort muscular mai mare;
 de o asemenea formă și mărime ȋncât ȋmpiedică edică vizibilitatea,
vizibilitatea sporind astfel
posibilitatea alunecării/
alunecării/ȋmpiedicării, căderii sau lovirii;

b) manipularea manuală a pacien

pacienților, care include toate activitățile
țile prin care pacientul (sau o
parte din corpul acestuia) este ridicat, ȋmpins, tras, transferat sau transportat.
Riscul de AMS crește
ște dacă pacientul este
este:

 prea greu: nu există o limită precisă a masei corporale care să ofere siguran
siguranță – o masă
corporală de 20 pană la 25 de kilograme este dificil de ridicat pentru majoritatea
oamenilor; ȋntr-oo eră ȋn care pacienții tind să fie din ce ȋn
n ce mai corpolenți, masa
corporală a acestora
ra are un rol și mai important ȋn
n evaluarea riscurilor;
 prea mare: dacă dimensiunile pacien
pacienților
ților sunt prea mari (de exemplu, sunt foarte ȋnalți
sau corpolenți),
ți), nu este posibilă respectarea normelor de bază privind ridic
ridicarea și
transportul (cum
cum ar fi ținerea pacientului câtt mai aproape de corp), prin urmare, mușchii
vor obosi mai repede;
 poziționat astfel ȋncâtt lucrătorul nu poate ajunge cu uușurință
șurință la el pentru a-l
a prinde cu
mainile, din cauza spa
spațiului insuficient sau a dimensiunilor pacientului: prinderea cu
brațele ȋntinse
ntinse sau prin aplecarea sau răsucirea trunchiului necesită un efort muscular
mai mare;
22
 c) posturile sau mișcările incomode, precum aplecarea și/sau răsucirea trunchiului, ȋntinderea
brațelor, flexarea ȋncheieturilor, ȋntinderea excesivă și efortul excesiv;
d) activitățile/manipulările repetitive (puțin probabile ȋn sectorul asistenței
medicale);
e) poziția în picioare timp îndelungat, de exemplu, ȋn blocul operator, la masa de
operație , deseori combinată cu aplecarea trunchiului sau cu o poziție incomodă;
f) poziția șezând ȋn timpul efectuării de activități administrative și de documentare,
deseori asociată cu lucrul la calculator.
D. Factorii de ordin personal/individual sunt deosebit de importanți și includ:
 lipsa de experiență, de pregătire profesională sau de familiarizare cu locul de muncă;
 comportamentul individual: stres, agitație, oboseală, distragerea atenției, lipsă de
responsabilitate, neglijență sau obiceiuri care pot conduce la o conduită periculoasă (de
exemplu, neutilizarea dispozitivelor de manipulare ajutătoare ȋn timpul manipulării,
supraȋncărcarea, precum și purtarea unor articole inadecvate de ȋmbrăcăminte/ȋncălțăminte
etc.);
 capacitatea fizică de a realiza sarcinile de muncă: evaluarea riscurilor trebuie să analizeze
dacă lucrătorul este apt, din punct de vedere fizic, pentru locul de muncă respectiv;
lucrătorul poate fi expus unui nivel mai ridicat de risc dacă:
 nu este apt din punct de vedere fizic să realizeze sarcina de muncă respectivă (din
cauza dimensiunilor și capacității fizice, de exemplu, ȋnălțime, masă corporală sau
forță);
 are o anumită varstă: riscul de AMS este ridicat pentru lucrătorii foarte tineri și
crește odată cu varsta și cu vechimea ȋn muncă;
 are antecedente de AMS: dacă lucrătorul suferă de o afecțiune (de exemplu, la
nivelul spatelui) sau are un handicap, probabilitatea de a fi afectat de un risc
profesional este și mai mare.
E. Factorii psihologici și psihosociali includ:
 solicitări intense la locul de muncă, instrucțiuni și responsabilități divergente, presiunea
timpului sau lipsa controlului asupra propriei activități, care constituie factori importanți ȋn
instalarea și agravarea AMS;
 relațiile interpersonale, care joacă un rol important: lipsa de respect și de sprijin, lipsa unei
asistențe suficiente, conflictele interpersonale și hărțuirea pot conduce la ȋncordarea mușchilor
și la probleme musculare.

23
Evaluarea riscurilor trebuie să se bazeze pe o abordare globală, inclusiv a factorilor de
ordin tehnic, organizatoric și personal/individual (T-O-P).
P). Este necesar să se ia în
considerare sarcina totală la care este supus corpul, inclusiv aspectele psihosociale
precum stresul sau conflictele interpersonale și formele de agresiune (de exemplu,
hărțuirea).

24
 MODULUL III

1. SITUAȚII
ȚII DE LUCRU CU CEL MAI RIDICAT NIVEL DE EXPUNERE
Situațiile
țiile de lucru care prezintă cel mai ridicat nivel de expunere sunt operațiunile de manipulare
manuală, cum ar fi ridicarea, sus
susținerea, transportarea, ȋmpingerea și tragerea unor mase grele. O formă
specială o reprezintă manipularea manuală a pacien
pacienților.
Nivelul de expunere depinde de
de:

 masa respectivă (de exemplu, de greutatea, dimensiunile acesteia, posibilitatea

posibilitate de a
fi prinsă cu mâinile);
 poziția
ția corpului și de secvențele de mișcare
șcare necesare pentru efectuarea operațiunii
de manipulare (de exemplu, cu corpul drept,, răsucit, aplecat, ghemuit);
 durata și frecvența (repetarea) operațiunii care urmează a fi efectuată;
efectuată
 proiectarea ergonomică a locului de muncă (de exemplu, pardoseală nivelată, spațiu
spa
suficient de mișcare,
șcare, lipsa obstacolelor fizice).

Ȋn plus, statul ȋnn picioare sau statul pe scaun timp ȋndelungat

ndelungat sunt situații
situa cu nivel ridicat de
expunere.. De asemenea ,supunerea la trepidatii sunt ȋntalnite de regulă ȋn activitățile din sectorul
asistenței medicale de urgenţă (ȋn
ȋn ambulanţ
ambulanţe).

2. MANIPULAREA MANUALĂ – RIDICAREA, SUSȚINEREA

ȚINEREA

ȘI TRANSPORTUL SARCINILOR

Activitățile
țile din sectorul asistenței medicale presupun efectuarea unei varietăți de manipulări
manuale ale unor mase. Trusele medicale, obiectele de unică folosință,
folosin dispozitivele medicale,
echipamentele de curățenie șii multe al
altele trebuie să fie manipulate ȋn
n mod curent.
cure
Niveluri ridicate
idicate de expunere pot apărea ȋn următoarele situații:

25
  atunci când
nd sarcina este prea grea și/sau de dimensiuni prea mari (de exemplu,
trusele medicale neadaptate la capacitatea lucrătorului de a ȋndeplini această
sarcină);
 atunci când
nd opera
operațiunea
țiunea de manipulare necesită răsucirea sau aplecarea corpului
sau manipularea unor obiecte la distan
distanță față de corp;
 atunci când
nd nu există spa
spațiu
țiu suficient pentru a asigura libertatea de mișcare
necesară ȋnn timpul opera
operațiunii de manipulare;
 atunci când
nd mutarea sau depoz
depozitarea obiectelor se face la o ȋnăl
nălțime mai mare decât
cea a umerilor sau sub nivelul genunchilor;
 atunci când
nd este necesară manipularea cu mănu
mănuși
și (de exemplu, condiții dificile de
prindere, substanțe
țe toxice sau iritante, produse chimice);
 atunci când
nd nu există timp pentru pauze adecvate sau rota
rotația
ția sarcinilor, ceea ce
conduce la efort continuu, fără recuperare.

Toate aceste situații

ții induc solicitarea considerabilă a sistemului musculo-scheletic,
musculo ȋn special ȋn
zona spatelui și a umerilor/brațelor, consecința fiind oboseala timpurie, astfel putând apărea afecțiuni
musculo-scheletice
scheletice ale zonelor respective.

3. MANIPULAREA MANUALĂ –ȊMPINGEREA ȘI TRAGEREA

TRAGERE MASELOR
Impingerea și tragerea maselor reprezintă un alt tip de operațiune de manipulare manuală frecvent
efectuată in sectorul asistenței
ței medicale. Aceasta include impingerea și tragerea paturilor, cărucioarelor,
echipamentelor de diagnostic și tratament și a echipamentelor pentru curățenie.
Nivelul de expunere depinde de
de:
greutatea masei (mijlocul de transport și bunurile respective);
efortul necesar pentru accelerare și ȋncetinire;
condițiile tehnice ale vehiculului (ro
(roți, rotile, frâne);
secvențele
țele de mișcare complexe din timpul operațiunilor de ȋmpingere
mpingere și tragere;
dificultățile
țile neprevăzute (opriri sau schimbări bruște
ște de direcție etc.).
etc

26
 Niveluri ridicate
idicate de expunere pot apărea ȋn următoarele situații:

 utilizarea de echipamente neadecvate (cărucioare de dimensiuni prea mari sau prea mici,
roți
ți uzate sau defecte, lipsa frânelor, frâne defecte, ȋȋnălțime
țime neadecvată de manipulare);
 masa este prea grea și/sau prea voluminoasă (efort mare necesar pentru pornire și
 oprire, stabilitate precară,
recară, vizibilitate limitată, ȋmpingerea
mpingerea defectuoasă cu o singură
 mană și stabilizarea obiectului cu cealaltă mană);
 rampe, pardoseli denivelate, supraf
suprafețe moi (mochete), spații
ții limitate, uși și praguri(efort
mare necesar, accelerări și ȋncetiniri, porniri și opriri repetate);
 obstacole neprevăzute care determină schimbări bru
bruște
ște de direcție sau opriri bruște(efort
mare necesar pentru oprire, repornire, ddirecționare);
 distanța, durata, frecven
frecvența și direcția ȋn
n care trebuie efectuată operațiunea
opera (distanțe lungi,
durată mare, urcări și coborâri) avâ
având efecte clare.

Operațiunile de ȋmpingere
mpingere și tragere afectează ȋn primul rând
nd sistemul musculo-scheletic
musculo al
spatelui, genunchii și zonele șoldurilor, mâ
mâinilor / brațelor / umerilor.

4. MANIPULAREA MANUALĂ – MANIPULAREA PACIENȚILOR

PACIEN
Activitățile
țile din sectorul asistenței medicale implică manipularea repetată a pacienților; aceste
operațiuni pot fi variabile, dinamice
namice și imprevizibile, dar și complicate.
Transferul unui pacient este o opera
operațiune
țiune care presupune numeroase faze individuale. Toate aceste
faze sunt dificil de identificat sau nu pot fi descrise și calculate ȋn
n procedurile disponibile. Ȋn plus, trebuie
să se țină seama de factori precum demnitatea, siguranța șii alte drepturi ale pacienților,
pacien de necesitatea
menținerii
ținerii sau refacerii capacităților funcționale
ționale ale acestora, precum și de indicațiile medicale.
Ȋn sectorul asistenței
ței medicale există numeroase categorii profesionale care efectuează operațiuni
opera
de manipulare a pacienților.. Aceste catego
categorii includ medicii specialiști ȋn
n medicina muncii, fizioterapeuții,
fizioterapeu
personalul care efectuează activită
activități de diagnosticare (de exemplu,
lu, radiologie), care lucrează ȋn blocurile
operatorii și ȋnn serviciile de ambulan
ambulanță.
Ȋn primul rand, riscurile pot fi determinate de următorii factori:
1. pacientul care trebuie mobilizat are o greutate și/ sau dimensiuni prea mari;
2. operațiunea
țiunea de manipulare necesită răsucirea sau aplecare
aplecarea,
a, efort/intindere
3. excesiv(ă) sau manipulare la distan
distanță față de corp;
4. procedeul de lucru/secven
lucru/secvențele
țele de mișcare (de exemplu, cu o mișcare bruscă, avant, cu
sprijin,
in, lucrul cu umerii ridica
ridicați, ȋndoirea
ndoirea genunchilor la un unghi mai mare de 90°);

27
 5. nu există spațiu
țiu suficient pentru a asigura libertatea de mișcare
șcare necesară ȋn
ȋ timpul
6. executării operațiunii;
țiunii;
7. este necesară manipularea cu mănu
mănuși;
8. nu există timp pentru pauze adecvate sau pentru rota
rotația
ția sarcinilor de lucru, ceea ce
conduce la efort continuu
continuu, fără recuperare.
Niveluri ridicate de expunere pot apărea ȋn timpul unor activități precum:

 efectuarea tratamentelor (de exemplu, schimbarea bandajelor);

 ridicarea/coborârea
rea unui capăt al patului;
 repoziționarea
ționarea pacientului ȋȋntr-un scaun/scaun cu rotile (ȋnainte
nainte sau ȋnapoi);
 introducerea/scoaterea accesoriilor precum cearceafuri, perne, chingi sau aleze;
 transferul de pe pat al pacientului (de exemplu, pe un scaun/scaun cu rotile, pe o targă sau
pe un alt pat) și ȋnapoi;
napoi;
 ridicarea pacientului de pe podea pe scaun/pat;
 asistarea pacientului
ntului la mers și la ridicarea ȋn picioare/așezare.
șezare.

Ȋn general, condițiile
țiile sunt agravate atunci câ
când pacienții
ții sunt imobilizați
imobiliz la pat sau sunt obezi sau
când
nd lucrătorul care execută manipularea calculează greșit masa corporală a pacientului.
pacient
Un risc specific apare atunci câ
când modul de aranjare a spațiului
țiului de lucru și/sau condițiile
organizatorice sunt neadecvate. Pot exista restric
restricții de spațiu (construcții,
ții, mobilier) care impiedică
operațiunea
țiunea de mobilizare sau fac imposibilă acordarea asistenței
ței necesare pentru manipularea
pacientului. Mijloacele de manipulare auxiliare adecvate (mijloace tehnice auxiliare precum paturi
reglabile, acționate electric, dispozitive de ridicare și dispozitive ajutătoare de mici dimensiuni,
dimensiu precum
aleze, placă de transfer, placă
acă de alunecare) influen
influențează ȋn
n mod considerabil gradul de expunere. Nu ȋn
ultimul rând, capacitatea și dorința pacientului de a ȋȋnțelege și coopera, precum și condițiile medicale care
influențează alegerea procedurii
ii de manipulare şi, ȋn
n mod clar, nivelul de expunere.

28
 5. STATUL ȊN APLECAT/ALTE POZIȚII
N PICIOARE SAU APLEC INCOMOD ,
ȚII INCOMODE

PE PERIOADE LUNGI DE TIMP

Statul ȋn picioare timp ȋndelungat și statul ȋn poziția ȋȋncovoiat/aplecat
ncovoiat/aplecat fac parte din activitatea
zilnică a lucrătorilor din sectorul asisten
asistenței medicale. Aceste situații se ȋntalnesc,
ntalnesc, de exemplu, ȋn blocurile
operatorii, ȋn timpul operațiunilor cu ultrasunete sau de fizioterapie.
Nivelul de expunere depinde
depinde, ȋn primul rand, de durata și frecvența activităților.
activită
De asemenea, activitățile
țile care presupun aplecarea, răsucirea corpului sau alte poziții obositoare,
din cauza afecțiunilor medicale, constituie factori importan
importanți. Ȋn
n plus, proiectarea ergonomică a locului de
muncă are un impact semnificativ pentru apariția AMS.
Niveluri de expunere deo
deosebit de ridicate se intalnesc ȋn
n următoarele situații:
situa

 perioade lungi de stat ȋn picioare la masa de operație,

ție, deseori combinate cu sarcini
statice pentru mușchii
șchii brațelor șși umerilor, din cauza ținerii cârligelor
câ sau
instrumentelor;
 statul ȋn picioare timp ȋndelungat, ȋn poziție aplecată, ȋȋn
n timpul procedurilor de
tratament sau diagnostic (masaj, baie, teste cu ultrasunete);
 statul ȋn picioare timp ȋȋndelungat ȋn
n timpul tratamentelor de durată, manevrelor,
 precum aplicarea sau schimbarea bandajelor, perfuzi
perfuziilor
ilor intravenoase ,etc;
 activități
ți prelungite la patul bbolnavului, care implică statul ȋn
n picioare;
picioare
 activitățile
țile zilnice curente la ȋȋnălțimi
țimi de lucru neadaptate (pat, masă, suprafață de
 lucru, blat de lucru
ru pentru laborator), care presupun un număr sporit de activități
activită ȋn
 poziția
ția aplecat, lucrul cu umerii ridicați sau alte poziții incomode.

6. STATUL PE SCAUN PE PE
PERIOADE
RIOADE LUNGI DE TIMP
Serviciile de asistență
ță medicală implică un volum intens de activități
ți administrative, ȋn
ȋ cea mai
mare parte desfășurate
șurate stând la birou sau ȋȋn fața calculatorului.
De asemenea, echipamentele moderne de diagnostic și tratament sunt prevăzute cu monitoare la
care trebuie să se lucreze stând
nd pe un scaun. Ȋn aceste activități
ți sunt implicate diferite categorii de
personal, inclusiv asistenții
ții medicali (ȋ
(ȋn special asistenții medicali șefi), personalul medical și personalul
de diagnosticare,
care, personalul de laborator, administrativ și lucrătorii care introduc date ȋn calculator.
La prima vedere, statul pe scaun pare a fi confortabil, pentru că picioarele nu sunt solicitate.
solici
Totuși, ȋn timp ce persoana se concentrează asupr
asupraa muncii, corpul suferă din ce ȋn ce mai mult. Coloana
29
vertebrală nu ȋși menține
ține forma nor
normală, iar spatele și umerii se ȋncovoiază, provocând
provocâ dureri de cap și de
spate. Acest lucru conduce la performan
performanță scăzută și oboseală.
Niveluri de expunere extrem de ridicate apar in următoarele condi
condiții:

 menținerea
ținerea poziției șezând pentru un timp ȋndelungat, fără pauze sau ȋntreruperi de
activitate (lucrul la birou, activită
activitățile
țile administrative, de prelucrare a datelor, activități de
laborator, la microscop etc.);
 menținerea
ținerea poziției șezând un timp ȋȋndelungat cu trunchiul aplecat sau răsucit ȋn
 timpul activităților
ilor de ȋngrijire, diagnosticare sau tratare;
 activitățile
țile de chirurgie endoscopică sau de ddiagnosticare,
iagnosticare, de lungă durată, ȋn special
atunci când
nd trebuie să se adopte o pozi
poziție incomodă specifică;
 proiectarea deficitară, din punct de vedere ergonomic, a locului de muncă (suprafața
(suprafa de
lucru prea ȋnaltă
naltă sau prea joasă, sp
spațiu
țiu limitat pentru poziția șezând,
șezâ amenajarea
defectuoasă care presupune distan
distanțe
țe mari pentru a ajunge la obiectele necesare, spațiu
insuficient pentru picioare, vizibilitate limitată cătr
cătree ecran, iluminat slab);
 scaunul
nul de lucru inadecvat ((ȋnălțime
ȋnălțime și adâncime, suport pentru spate și mânere
mâ
 neadaptabile la nevoile utilizatorului).

În conformitate cu Directivele 89/391/CEE și 90/269/CEE ale

Consiliului, angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii sunt informați
informa cu
privire la riscurile la care ar putea fi expu
expuși
și la locul de muncă, de exemplu
atunci când manipulează obiecte grele/pacien
grele/pacienți,
ți, în special dacă activitățile
nu sunt efectuate corect. De asemenea, angajatorul informează lucrăto
lucrătorii cu
privire la măsurile de protec
protecție
ție adecvate și se asigură că aceștia primesc
instruc
instrucțiunile
țiunile corespunzătoare cu privire la modul de lucru sigur și
nepericulos pentru spate.10

10
Riscurile la adresa sănătății
ții și securității la locul de muncă în sectorul asistenței medicale – Ghid de prevenire și bune
practice. Luxemburg: Oficiul pentru Publica
Publicații al Uniunii Europene. ISBN 978-92-79-26837-33, 2011

30
 MODULUL IV

1. ASIGURAREA INFORMĂRII ȘI INSTRUIRII

Ultimul nivel ȋn ierarhia măsurilor de prevenire este ocupat de măsurile de ordin personal/
individual. Comportamentul uman este guvernat de cunoaștere, capacitate și motivație. Ȋn cazul de față,
cunoașterea ȋnseamnă nivelul cognitiv, capacitatea ȋnseamnă nivelul psihomotor, iar motivația ȋnseamnă
nivelul afectiv-emoțional. Cunoașterea se realizează prin informare, capacitatea prin practică și
experiență, iar motivația se naște prin emoție. Cunoașterea și capacitatea determină, ȋn mare măsură,
acțiunea. Cu cât nivelul de cunoaștere și nivelul de capacitate sunt mai ridicate, cu atât mai mari sunt
șansele de a exista o motivație.
Foarte frecvent, măsurile de prevenire se limitează la sau ȋncep cu cele de ordin
personal/individual. Aceste măsuri au ca scop să ȋi determine pe lucrători să acționeze ȋn siguranță, ȋn așa
fel ȋncât să ȋși menajeze spatele. Totuși, eficacitatea măsurilor de ordin personal/individual este redusă,
iar costul necesar pentru realizarea durabilității lor este foarte ridicat. Numai după ce toate posibilitățile
de ordin tehnic și organizatoric s-au epuizat, trebuie inițiate măsurile de ordin personal/individual.
• Este necesar ca lucrătorii să fie informați cu privire la riscurile de AMS. De exemplu, personalul
trebuie să fie instruit, pentru a spori gradul de sensibilizare cu privire la factorii ergonomici și pentru a
recunoaște și evita condițiile de muncă nesigure. Ȋn plus, lucrătorii trebuie să fie convinși să sprijine
măsurile de prevenire și să ȋnțeleagă consecințele neglijării acestora. Lucrătorii trebuie să cunoască
avantajele adoptării practicilor de lucru ȋn siguranță, pentru a suferi mai puțin și pentru a evita pierderea
de venituri.
• Toți lucrătorii trebuie să fie instruiți ȋn ceea ce privește metodele de prevenire și de lucru
nepericuloase pentru spate.
• Trebuie să se asigure instruirea periodică ȋn privința utilizării corecte și nepericuloase pentru
spate a echipamentelor și a tehnicilor de manipulare a obiectelor. Fiecare sarcină de muncă și fiecare
solicitare de efort necesită o conduită individuală orientată ȋn funcție de circumstanțele locului de muncă
respectiv, de exemplu manipularea manuală a maselor și ȋmpingerea paturilor,tărgilor și a scaunelor cu
rotile.
• Lucrătorii din domeniul asistenței medicale și alți lucrători care manipulează pacienți trebuie să
fie instruiți ȋn ceea ce privește metodele de prevenire și de manipulare nepericuloase pentru spate.

31
 • Lucrătorii din domeniul asistenței medicale și alți lucrători care manipulează pacienți trebuie să
fie instruiți ȋn mod periodic cu privire la utilizarea dispozitivelor de manipulare a pacienților (mijloace
mecanice și manuale)
• Lucrătorii din domeniul asistenței medicale și alți lucrători care manipulează pacienți trebuie să
fie instruiți să ȋncurajeze resursele pacienților și să le permită acestora să participe mai activ la mișcarea
respectivă. Efortul fizic al lucrătorului poate fi astfel redus, iar principiul de bază al ingrijirii unei
persoane prin stimularea și folosirea, pe cât posibil, a resurselor acesteia, va fi respectat. Un astfel de
procedeu de manipulare a pacientului corespunde obiectivului de a menține sentimentul pacientului de
demnitate și autocontrol.
• Trebuie să se asigure dotarea cu echipamente individuale de protecție, utilizarea de ȋncălțăminte
adecvată și cu echipamente de protecție corespunzătoare, de exemplu mănuși.
• Pentru a asigura supravegherea medicală corespunzătoare a lucrătorilor, ȋn funcție de riscurile
pentru securitatea și sănătatea lor la locul de muncă, se iau măsuri in conformitate cu legislația și/sau
practicile naționale. Măsurile de supraveghere medicale trebuie să asigure ca fiecare lucrător, dacă
dorește, să beneficieze de supraveghere medicală la intervale regulate.

2. COMPORTAMENTUL ÎN SITUAȚII CRITICE –RECOMANDĂRI

1.Ridicarea, susținerea, transportul, așezarea greutăților – tehnici recomandate de manipulare
Ȋnainte de a ridica un obiect greu, trebuie să vă faceți un plan și să vă pregătiți pentru a ȋndeplini
această sarcină. Este intr-adevăr necesar să ridicați greutatea? Puteți evita ridicarea? Puteți obține ajutor?

32
Dacă ridicarea nu poate fi evitată, asigura
asigurați-vă că:

 știți
ți unde trebuie să mergeți;
 ȋn spațiul ȋnn care vă deplasa
deplasați nu există obstacole;
 puteți prinde bine și ȋnn siguran
siguranță obiectul de manevrat (mănuși
și adecvate);
 mainile dumneavoastră, obiectul care ttrebuie ridicat și eventualele mânere
mâ nu sunt
alunecoase;
 dacă efectuați
ți ridicarea ȋȋmpreună cu o altă persoană, asigurați-vă,
vă, ȋn prealabil, că atât
dumneavoastră, cât și persoana respectivă știți ce aaveți de făcut.

La ridicarea unui obiect greu, se recomandă aplicarea următoarelor tehnici:

 creați
ți și mențineți o bază stabilă;
 poziționați-vă
vă picioarele de o parte și de alta a obiectului care trebuie ridicat și cu
trunchiul aplecat deasupra acestuia (dacă nu este posibil, ȋncerca
ncercați să vă poziționați
ȋn așa
șa fel ȋncât corpul să vă fie câ
câtt mai aproape de obiectul de ridicat);
 ȋnclinați
ți puțin spatele, ȋȋndoiți coapsele și genunchii la ȋnceperea
nceperea operațiunii
opera de
ridicare;
 folosiți-vă mușchii
șchii picioarelor la ridicarea obiectului;
 ȋndreptați-vă
vă spatele, ȋncercați să nu vă răsuciți
ți sau să vă aplecați ȋn
ȋ lateral;
 trageți
ți obiectul de ridicat câ
câtt mai aproape posibil de corpul dumneavoastră;
 ridicați și transporta
ansportați obiectul cu brațele ȋntinse, ȋndreptate ȋn
n jos;
 deplasați-vă ȋncet;
ncet;
 așezați
șezați obiectul jos, apoi poziționați
poziționați-l corect;
 manipulați
ți obiectele situate deasupr
deasupraa nivelului ochilor cu ajutorul treptelor/scărilor.

33
2. Împingerea sau tragerea obiectelor grele – tehnici recomandate de manipulare
Este importantă respectarea următoarelor:

 orice operațiune
țiune de ȋȋmpingere
mpingere sau tragere se realizează folosind propria greutate a
corpului; așezați-vă
vă picioarele ȋn poziție de mers și aplecați-vă
vă ȋn față cand ȋmpingeți,
respectiv spre spate câ
când trageți;
 ori de cate ori este posibil, alege
alegeți acțiunea de ȋmpingere, ȋn
n locul celei de tragere;
 țineți
ți brațele cât mai apropiate de corp și ȋȋmpingeți
ți cu tot corpul, nu doar cu brațele;
 asigurați-vă că aveți
ți o bună vizibilitate și că sarcina este stabilă;
 ȋnlăturați
ți obiectele care nu sunt necesare, pentru a minimiza greutatea;
 evitați
ți obstacolele care ar putea cauza opriri bruște;
 trebuie să aveți
ți suficientă aderență la pardoseală, pentru a vă putea ȋnclina ȋn față/ȋn spate
(ȋncălțăminte adecvată
decvată);
 evitați răsucirea și ȋncovoierea
ncovoierea spatelui;
 evitați ȋmpingerea
mpingerea defectuoasă, cu o singură mană și ținerea cu cealaltă mană a
echipamentelor neancorate;
 roțile
țile trebuie să aibă dimensiunea adecvată;
 trebuie să se efectueze ȋntreținerea curentă a tuturor echipamentelor, astfel ȋncât
dispozitivele
vele de manipulare să fie bine ȋntreținute
ținute și să funcționeze corect și cu ușurință;
 scoateți
ți din funcțiune echipamentele defecte;
 pardoseala trebuie să fie dură, nivelată și curată.

34
 3. Manipularea pacienților – tehnici recomandate de manipulare
Trebuie să rețineți că nu există reguli fixe privind manipularea optimă a pacienților.
Standardele existente sunt limitate, deoarece manipularea optimă a pacienților poate să ȋnsemne
altceva ȋn fiecare situație, atât pentru fiecare pacient/lucrător din sectorul asistenței medicale, cât și pentru
fiecare tip de acțiune de ȋngrijire. Totuși, există câteva principii de bază de care trebuie să se țină seama.

35
 3. PRINCIPII DE BAZĂ PR
PRIVIND MANIPULAREA PACIEN
CIENȚILOR PRIN
METODE NEPERICULOASE PENTRU SPATE

Ȋnainte
nainte de a executa opera
operațiuni
țiuni de manipulare a unui pacient, faceți rapid o trecere ȋn revistă a
sarcinii pe care trebuie să o ȋndeplini
ndepliniți.
ți. Trebuie să faceți o analiză și să vă pregătiți pentru sarcina
respectivă. Asigurați-vă
vă că reduce
reduceți solicitarea asupra sistemului dumneavoastră musculo-scheletic.
musculo

 Amenajați
ți locul de muncă astfel ȋncâ
ȋncât să aveți
ți suficient spațiu și o ȋnălțime
ȋ
ergonomică(de
(de exemplu: a patului, a tărgii,etc).
 Asigurați-vă că frânele
nele cu care sunt prevăzute paturile, tărgile
rgile, cărucioarele sau
scaunele cu rotile sunt reglate corect.
 Reduceți
ți sarcina, folosiți dispozitive de m
manipulare auxiliare și lucrați ȋmpreună
ȋ cu doi
sau mai mulți colegi.
 Dacă lucrați
ți cu doi sau mai mulți colegi, este absolut necesar să comunicați cu privire
la operațiunea de manipulare, pentru coordonarea procesului, iar pacientul trebuie să
fie, de asemenea, informat.
 Manipulați
ți pacientul câ
câtt mai aproape de corpul dumneavoastră și țineți-vă corpul cât
mai drept posibil.
 Nu lucrați
ți cu mișcări bruște sau cu umerii ridicați.
 Ȋndoiți
ți genunchii ȋn locul spatelui și ȋncepeți mișcarea stând ȋȋn poziție de mers și
schimbând
nd greutatea de pe un picior pe celălalt.
 Dacă efortul este prea mare, ȋncercați
ți o altă soluție, folosiți un mijloc de manipulare
și/sau lucrați ȋmpreună
mpreună cu doi sa
sau mai mulți colegi.

4. Statul în picioare sau aplecat/în alte pozi

poziții
ții incomode pe perioade lungi de timp –
comportament recomandat
Amenajarea ergonomică a locului de muncă (ȋnălțime
țime ergonomică, suprafețe de lucru reglabile,
utilizarea dispozitivelor ajutătoare), precum și pozițiile nepericuloase pentru spate au ca rezultat
reducerea solicitării sistemului
istemului musculo
musculo-scheletic, având, prin urmare, un impact pozitiv.

36
  Pentru a reduce sarcina exercitată asupra spatelui, se recomandă respectarea
următoarelor principii:
 Ȋnălțimea
țimea de lucru ergonomică, și anume suprafața de lucru, trebuie să fie cu cel mult 5
mm sub ȋnălțimea
țimea cotu
cotului pentru o persoană care stă ȋn
n picioare; suprafețele
suprafe de lucru cele
mai indicate sunt
unt cele care pot fi reglabile ȋn mod individual.
 Efortul pe care ȋll implică activită
activitățile
țile efectuate trebuie să fie redus ori de cate ori este
posibil, cu ajutorul unui dispoz
dispozitiv ajutător pentru ridicarea ȋn
n picioare; acesta trebuie să
s
fie reglabil și fixat astfel ȋncât să se potrivească ȋȋnălțimii
imii utilizatorului.
 Purtarea ciorapilor medicinali poate reprezenta o măsură importantă ȋn cazul expunerii de
durată la statul ȋnn picioare, pentru a sus
susține sistemul venos.
 Purtarea de ȋncălțăminte
țăminte adecvată previne apariția platfusului

5.Statul pe scaun pe perioade lungi de timp – comportament recomandat

Reguli fixe privind pozi
poziția optimă pe scaun nu există decât ȋntr-o
o măsură limitată, deoarece
această poziție optimă poate ȋnsemna altceva ȋȋn fiecare situație
ție și pentru fiecare tip de activitate (libertate
maximă de mișcare
șcare sau vizibilitate perfectă a ecranului și fișierelor, uneori chiar relaxare intenționată).
Obiectivul trebuie să fie evitarea, pe câ
câtt posibil, a efectelor adverse ale statului pe scaun. Acestea pot
apărea, ȋn principal, ȋn cazul perioadelor lungi de stat pe scaun. Pentru a evita efectele adverse, este
necesar să se ia o scurtă pauză, aproximativ la fiecare jumătate de oră, și să se schimbe cât
câ mai des
poziția.
ția. Scaunul de lucru trebuie să fie adaptat individual, pentru a se potriv
potrivi utilizatorului, cu ajutorul
diferitelor posibilități
ți de reglare. Raportul dintre ȋnălțimea
țimea suprafeței de lucru și ȋnălțimea
ȋ scaunului este
la fel de important.11

11
Riscurile la adresa sănătății
ții și securității la locul de muncă în sectorul asistenței medicale – Ghid de prevenire și bune
practici. Luxemburg: Oficiul pentru Publica
Publicații al Uniunii Europene. ISBN 978-92-79-26837-33, 2011
37
 MODULUL V
1. MESAJE PRINCIPALE ȘI CONCLUZII

Manevrarea pacientului reprezintă un factor de risc semnificativ pentru apariţia afecţiunilor

musculoscheletale în rândul personalului medical, vizând în aceeaşi măsură şi kinetoterapeuţii, fiind una
dintre cauzele majore ale accidentelor datorate suprasolicitărilor.
Lucrătorii în domeniul sănătăţii care suferă de afecţiuni musculoscheletale, raportează frecvent ca
şi cauză a acestora manevrarea pacienţilor, această sarcină fiind considerată ca foarte solicitantă pentru
coloana vertebrală, aşa cum reiese şi din studiile biomecanice.
Potrivit unei recenzii realizate de Jensen, prevalenţa afectării coloanei vertebrale în rândul
lucrătorilor în sănătate care manevrează pacienţii, este de 3,7 ori mai mare faţă de cei care nu fac acest
lucru frecvent.
Studiile despre încărcarea biomecanică a coloanei lucrătorilor în sănătate în timpul manevrării
pacientului, au demonstrat că sarcinile ridicate în aceste situaţii depăşesc limitele permise, stabilite de
NIOSH (Institutul Naţional pentru Siguranţa Ocupaţională şi Sănătate din America).
Dintre tipurile de manevrări, repoziţionarea pacientului în pat şi ridicarea/transferul pacientului
sunt considerate ca fiind cele mai stresante, sau ca fiind cele mai frecvente cauze ale leziunilor
determinate de manevrarea pacienlui. Un studiu biomecanic recent care a evaluat mai multe tipuri de
manevrări, a descoperit că riscurile de leziuni la nivelul coloanei vertebrale sunt mai mari în timpul
transferului şi repoziţionării pacientului în pat.
Analizele biomecanice sugerează că multe dintre posturile adoptate de personalul medical sunt
incorecte, iar lucrul ȋntr-o postură incorectă( de ex. ȋn poziţii blocate, ȋn flexie sau ȋn răsucire) a fost cotat
ca fiind un factor major de risc pentru leziunile musculo-scheletale ȋn rândul lucrătorilor din domeniul
sănătăţii.

2. BIOMECANICA UNEI MANEVRE SIGURE

Coloana vertebrală este alcătuită din 33 de vertebre separate de structuri cartilaginoase destinate
absorbţiei şocurilor (discurile intervertebrale). Coloana este susţinută de ligamente şi muşchi. Forma
naturală a coloanei creează trei curburi de echilibru (regiunea cervicală cu curbură lordotică, regiunea
toracală cu curbură cifotică şi regiunea lombară cu curbură lordotică).

38
 Numeroase posturi pot produce modificări în geometriaa coloanei, dar modificarea poziţiei în
timpul trecerii din stând în aplecat înainte şi apoi revenire în stând (în timpul acestor mişcări coloana îşi
modifică curbura din lordotică în cifotică şi din nou în lordotică) combinată cu ridicarea sau coborârea
unei greutăţi, creează un risc particular pentru afectarea/ lezarea coloanei.

Pentru o ridicare sigură nu uita să:

 stai cât mai aproape posibil de greutatea ce urmează a fi ridicată

 flectezi genunchii, nu te apleca din talie
 cuprinzi greutatea şi ţine
ţine-o cât mai aproape de corp
 te ridici prin contracţia puternică muşchilor coapselor.

Moduri de a-ţi
ţi proteja spatele
1. Oferă-ţi
ţi cât de mult sprijin poţi
poţi.. Pentru stabilitate, depărtează picioarele măcar la nivelul
lăţimii umerilor. Distribuie greutatea în mod egal pe ambele tălpi şi ţine-le
ţine ferme pe podea,
cu centrul de greutate în cavitatea abdominală.
2. Contractă muşchii abdominali
abdominali.. Cavitatea abdominală este alcătuită anterior din muşchii
abdominali, superior de muşchiul diafragm şi coaste iar inferior de planşeul pelviperineal.
Presiunea din abdomen ajută la preluarea şi redistribuirea greutăţii, care altfel ar fi
suportată numai de coloana vertebrală.

39
 3. Flectează genunchii. Întotdeauna se vor flecta genunchii, astfel încât membrele inferioare
să acţioneze ca nişte telescoape. Pelvisul trebuie să-şi găsească echilibrul deasupra
genunchilor, când aceştia sunt flectaţi, astfel încât greutatea să fie preluată mai întîi de
coapse şi şolduri, în locul coloanei vertebrale. Nu ridica cu genunchii blocaţi pentru că
determină contracţia ischiogambierilor şi blochează pelvisul într-o poziţie neechilibrată.
Nu te apleca din talie deoarece se creează presiune enormă asupra vertebrelor lombare.
4. Menţine coloana în poziţie protejată. Trunchiul să fie menţinut deasupra coloanei
lombare în poziţie cât mai verticală, pentru a reduce forţa exercitată asupra acestei regiuni.
Un spate echilibrat, cu cele 4 curburi fiziologice ale sale, ţine activi muşchii spinali, astfel
încât să poată distribui greutatea exercitată asupra oaselor, ligamentelor şi discurilor
intervertebrale.12

CONCLUZII

Condițiile de muncă trebuie să fie de așa natură încât sănătatea personalului să nu fie pusă în
pericol. Resursele lucrătorilor sănătoși trebuie să fie consolidate. Personalul expus riscului trebuie să fie
sprijinit prin măsuri de protecție. Personalul care suferă deja de AMS trebuie să fie ajutat să revină din
nou la lucru. Abordarea participativă, în special, este încurajatoare. Pentru atingerea acestui obiectiv, este
de multe ori necesară combinarea măsurilor de prevenire a riscului cu cele de promovare a sănătății.

12
Universitatea din Oradea, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Kinetoterapie şi Motricitate Specială - Tehnici de
manevrare a bolnavului, 2011
40
 BIBLIOGRAFIE

1. Britton Price RoSPA Risk Assessment Book Theory

2. HOTĂRÂRE Nr. 191/2018 din 4 aprilie 2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018 – 2020 (M.O. nr.
331/16.04.2018)
3. Riscurile la adresa sănătății și securității la locul de muncă în sectorul asistenței medicale –
Ghid de prevenire și bune practici. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene. ISBN 978-92-79-26837-3, 2011
4. Universitatea din Oradea, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Kinetoterapie şi
Motricitate Specială - Tehnici de manevrare a bolnavului, 2011
5. https://ec.europa.eu/eurostat/web/health/data
6. http://www.hse.gov.uk/msd/mac/psychosocial.htm

41