2.

7         Promovarea securității aprovizionării cu energie

Securitatea aprovizionării cu energie presupune garantarea aprovizionării
continue și adecvate cu energie din toate sursele și către toți utilizatorii. Pentru
combustibilii fosili, Agenția Internațională a Energiei estimează o creștere a
dependenței UE de importurile de petrol de la nivelul actual de aproximativ 80 %
la peste 90 % până în 2035. În mod similar, se preconizează că dependența de
importurile de gaz va crește de la 60 % la peste 80 %. Creșterea cererii de
energie la nivel mondial și concurența insuficientă de pe piețele europene ale
energiei au susținut prețuri ridicate la produsele de bază. În 2012, cheltuielile
Europei cu importurile de petrol și gaz s-au ridicat la peste 400 de miliarde EUR,
reprezentând aproximativ 3,1 % din PIB-ul UE, în comparație cu aproximativ 180
de miliarde EUR, în medie, în perioada 1990-2011. Acest lucru sporește
vulnerabilitatea UE la șocurile care afectează aprovizionarea și prețurile energiei.
Politicile menite să îmbunătățească securitatea aprovizionării în Uniune trebuie să
urmeze o abordare structurată pe trei axe. În primul rând, scăderea producției
de petrol și gaz din UE impune necesitatea exploatării de noi surse autohtone de
energie durabilă. Contribuțiile în acest sens pot veni din surse regenerabile de
energie, din rezerve interne de combustibili fosili convenționali și neconvenționali
(în principal gaze naturale) și din sectorul nuclear, în funcție de preferințele
statelor membre în ceea ce privește mixul lor de energie și în cadrul unei piețe
integrate cu o concurență nedenaturată. În cazul surselor autohtone,
exploatarea acestora trebuie să respecte cadrul legislației existente la nivelul
Uniunii și angajamentele internaționale, cum ar fi cele adoptate în cadrul G20
pentru eliminarea treptată a subvențiilor pentru combustibilii fosili. Comisia a
instituit un cadru privind exploatarea gazelor de șist în condiții de siguranță și de
securitate pentru mediu[16], care însoțește prezenta comunicare.
În al doilea rând, statele membre trebuie să acționeze în mod colectiv pentru a-
și diversifica țările și rutele de aprovizionare în ceea ce privește importurile de
combustibili fosili. Trebuie consolidată, de asemenea, concurența pe piețele
energiei prin sporirea liberalizării, prin finalizarea pieței interne a energiei și prin
dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei, inclusiv a conductelor de
interconectare transfrontaliere, care ar putea reprezenta măsuri mai eficiente
pentru asigurarea securității aprovizionării decât sprijinul pentru capacitatea de
producție internă. Proiectele de interes comun asupra cărora s-a convenit în
temeiul Regulamentului privind infrastructurile energetice ar trebui să aibă drept
rezultat faptul că majoritatea statelor membre vor ajunge la nivelul de 10% al
conductelor de interconectare din capacitatea de producție instalată, astfel cum
s-a stabilit în 2002.
În al treilea rând, trebuie depuse mai multe eforturi pentru a îmbunătăți
intensitatea energetică a economiei într-un mod eficace din punctul de vedere al
costurilor și pentru a genera economii de energie prin îmbunătățirea
performanței energetice a clădirilor, a produselor și a proceselor. Revizuirea în
2014 a politicilor privind economiile de energie va oferi o mai mare claritate cu
privire la viitoarele acțiuni și obiective în acest domeniu.
Securitatea energetică reprezintă:
1. diversificarea surselor de aprovizionare externe,
2. modernizarea infrastructurii energetice,
3. finalizarea pieței interne de energie a UE,
4. realizarea de economii de energie.

Securitatea energetică se realizează prin:

coordonarea deciziilor în cadrul politicilor energetice la nivel național și o viziune unitară în
cadrul negocierilor cu partenerii externi.

Uniunea Europeană are o dependență globală față de importul de putători de energie în

proporție de peste 50%, ceea ce reprezintă o factură de peste 1 miliard €/zi;
- se impun măsuri privind independența energetică.

Cerințe suplimentare de securitate energetică.

1. finalizare piața internă a energiei,
2. îmbunătățire infrastructură,
3. utilizarea energiei în mod rațional,
4. exploatare eficientă a resurselor energetice,
5. diversificare furnizori externi de energie, în special pentru gaze naturale.

Obiectiv:
 modul în care sistemul energetic face față la riscuri privind securitatea aprovizionării,
 planuri de urgență și mecanisme de siguranță (ex.: creșterea stocurilor de gaze naturale,
scăderea cererii de gaze naturale prin utilizarea de combustibili de
substituție/alternative - ex.: pentru încălzire, dezvoltarea infrastructurilor de urgență).

Securitatea aprovizionării pe termen mediu și lung - domenii cheie:

 piaţa internă a energiei, 
 legături din infrastructură pentru reacție rapidă în caz de întreruperi în aprovizionare,
prin direcționare fluxuri de energie în funcție de necesități și unde este nevoie pe întreg
teritoriul.
Obiectivul privind interconectarea transfrontalieră a capacității de producție de energie
electrică instalată la :
 10% până în 2020;
 15% până în 2030.

Diversificarea rutelor de tranzit: peste 40% din importurile de gaze naturale ale Uniunii
Europene provin din Rusia, Norvegia și Africa de Nord (Algeria, Libia).
UE va menține relațiile cu partenerii de încredere, legături cu țări partenere, ex. regiunea
bazinului Mării Caspice, extinde coridorul sudic al gazelor, dezvoltând Hub de gaze
mediteranean și consolidând aprovizionarea cu GNL.

Creșterea producției autohtone de energie:
 utilizarea surselor de energie regenerabile de energie (SRE) și producția eficientă de
combustibili fosili;
  coordonarea politicilor energetice și
 adoptarea unei viziuni unitare în materie de politică energetică externă;
 acorduri interguvernamentale cu țări terțe, cu impact asupra securității aprovizionării ;
 dezvoltarea tehnologiilor energetice.

Îmbunătățirea eficienței energetice: clădirile reprezintă 40% din consumul de energie din

România și din UE și 1/3 din utilizarea gazelor naturale, acest sector joacă un rol crucial.

Context: cererea de energie la nivel mondial sporește și se așteaptă să crească cu 27% până în
2030.
Concepte generale privind securitatea energetică
Securitatea energetică înseamnă să fi asigurat din punct de vedere al surselor, al controlului
rutelor şi distribuţiei şi al alternativelor. Conform acestui concept, existenţa
resurselor suficiente şi disponibile reprezintă o precondiţie  necesară realizării securităţii
energetice. Securitatea energetică este legată devulnerabilitatea faţă de întreruperile în aprovizion
area cu resurse energetice, precum petrol, gaze naturale, cărbune sau energie electrică. Pentru
statele care nu deţin resurse proprii, cauzele care conduc la întreruperea
aprovizionării cu energie sunt, de obicei, următoarele: conflictele armate, terorismul, calamităţile
naturale, naţionalizarea şi rivalităţile de factură geopolitică.
Securitatea energetică reprezintă un concept complex politic, tehnic, economic, comercial şi
social; securitatea energetică absolută nu există. 
Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum, sub aspectul
accesibilităţii (la surse noi de aprovizionare) şi al disponibilităţii – respectiv a garantării pe
termen lung a continuităţii livrărilor. Securitatea energetică are un cost (de regulă, ridicat) fie că
este vorba despre constituirea unor stocuri de siguranţă (urgenţă), despre diversificarea tipurilor
de energie utilizate şi a surselor de aprovizionare sau despre de cercetări şi investiţii pentru
conservarea energiei. Întrebarea la care trebuie să răspundă strategia energetică a unei ţări o
constituie limita de costuri pe care o economie şi-o poate permite pentru a-şi mări securitatea
energetică, în condiţii de eficienţă economică. Resursele energetice limitate, în condiţiile unei
cereri crescânde, asociate cu evoluţia ascendentă a preţurilor petrolului şi gazelor naturale din
ultimii ani, fac din energie un bun profitabil şi centrul unor lupte interne şi internaţionale. Din
perspectiva conceptului de securitate energetică strategia energetică a României are ca obiectiv,
reducerea dependenţei faţă de resursele energetice,
iar în cazul gazulelor naturale reducerea dependenţei de un furnizor unic şi diversificarea
surselor de aprovizionare.

Accesul la energie ieftină asigură funcţionarea economiilor moderne, iar distribuţia neuniformă
a aprovizionării cu energie între ţări conduce la vulnerabilităţi semnificative. Acestea se
concretizează în ameninţări la adresa securităţii energetice care, în general, se manifestă sub
diverse forme, precum: instabilitate politică a ţărilor producătoare, atacuri asupra infrastructurii
de aprovizionare, accidente sau dezastre naturale asupra diferitelor sisteme energetice şi creşterea
costurilor la combustibili fosili (ex.: petrol, gaze naturale etc.). 
Securitatea energetică este ameninţată şi de creşterea semnificativă a preţurilor la energie pe
pieţele mondiale sau prin impunerea unor creşteri de preţuri, ca efect a unor manipulări de tip
oligopol, monopol sau cartel. În unele cazuri, ameninţările pot veni din partea unor state cu statut
de superputere energetică; asemenea state au posibilitatea să influenţeze, în mod semnificativ,
pieţele mondiale prin acţiuni singulare. În plus, furnizorii pot suspenda sau închide livrările, aşa
cum s-a întâmplat în iarna anului 2009 (criza gazelor dintre Ucraina şi Rusia, sau disputa dintre
Rusia şi Belarus). 
Asigurarea alimentării cu energie este importantă, ameninţările la adresa securităţii energetice
din acest punct de vedere sunt pagube materiale ale infrastructurii energetice, ca urmare a unor
evenimente naturale, terorism, sau conflicte militare. Concurenţa pentru resurse de energie
conduce la formarea de grupuri de securitate, care să permită distribuţia echitabilă de petrol şi
gaze naturale între marile puteri.

NATO şi securitatea energetică.

Problema securităţii energetice şi, în general, a aprovizionării cu resurse energetice reprezintă
una din funcţiile NATO. Aceasta are un cuprins larg, cu referire la gaze naturale, petrol, cărbune,
energie nucleară, minerale strategice, la care se pot adăuga apa şi resursele alimentare.
În contextul regiunii euro-atlantice, începând cu anul 1999, s-a lansat Noul Concept Strategic, s-
au reiterat ameninţările care pot afecta securitatea energetică a ţărilor membre, prin riscuri de
întrerupere sau de criză în fluxul de resurse energetice vitale.
Pe baza raportului intitulat “Rolul NATO în securitatea energetică”, aliaţii au stabilit principiile
care vor guverna abordarea NATO în domeniu, cu opţiuni şi recomandări pentru activităţile
viitoare. Pe baza acestor principii, NATO lucrează asupra următoarelor domenii: culegerea şi
schimbul de informaţii publice şi secrete, menţinerea unui echilibru şi al stabilităţii, promovarea
cooperării internaţionale şi regionale de sprijin pentru gestionarea şi protecţia infrastructuri de
energie. Posibilitatea utilizării alianţei militare, ca instrument pentru securitate energetică, se
referă la plasarea de militari în regiunea Caucaz, ca poliţie de conducte de petrol şi gaze naturale.
Alte măsuri pe termen lung pentru creşterea securităţii energetice prin reducerea dependenţei de
orice sursă de energie constau în creşterea numărului de furnizori, exploatarea de combustibili
nefosili sau resurse regenerabile de energie, precum şi reducerea cererii globale, prin măsuri de
conservare a energiei. La acestea se adaugă încheierea de acorduri internaţionale pentru a sprijini
relaţiile în domeniul energetic şi de comerţ internaţional, precum Tratatul privind “Carta
Energiei pentru Europa”.
Securitatea ţărilor membre ale NATO implică, în plus, securitatea aprovizionării cu energie şi, în
general, a fluxului cu resurse energetice, ceea ce necesită misiuni specifice, cu organizare
coerentă din punct de vedere politic şi militar. Securitatea energetică este parte integrantă a
oricărei strategii naţionale de securitate şi are în structura sa următoarele component strategice:
• securitatea surselor de energie;
• securizarea traseelor energetice;
• identificarea de trasee alternative de energie;
• protecţia mediului înconjurător.

Securitatea surselor de energie

În privinţa securităţii surselor energetice trebuie invocate elemente care configurează mediul de
securitate european, precum unele conflicte entice, instabilitatea politică şi economică, existenţa
unor regimuri opresive şi fenomenul de radicalizare a opoziţiei politice, creşterea militantismului
islamic în regiune, activarea şi dezvoltarea organizaţiilor teroriste. În acest context, promovarea
valorilor democratice devine singura metodă care poate asigura stabilitatea; predictibilitatea în
cazul unui stat cu regim totalitar fiind limitată, orice evaluări făcute pe termen lung sunt marcate
de incertitudine.

Securitatea energetică a României poate fi obţinută preponderent în cadrul interdependenţelor

energetice europene, într-un parteneriat reciproc avantajos al Uniunii Europene cu Rusia.
Securitatea energetică presupune capacitatea României de a-și asigura aprovizionarea cu
surse de energie primară la prețuri accesibile și în condiții de autonomie politică, precum și
capacitatea instituțională de a-și proteja infrastructura critică. În virtutea mixului energetic
divers și echilibrat, România dispune de variate soluții de politică internă în sensul creșterii
securității energetice, însă cu investiții substanțiale în infrastructura de producție, transport și
distribuție a energiei, în integrarea și funcționalitatea piețelor, precum și diferite ajustări de ordin
instituțional. Diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare este foarte importantă, pentru a
nu depide de un singur vânzător.
În ordinea priorităților, creșterea eficienței energetice este o oportunitate pe termen scurt și
mediu, România situându-se pe ultimul loc între statele membre UE din punct de vedere al
eficienței energetice. Apoi, este necesară creșterea capacităților de producție a hidrocarburilor
(inclusiv neconvenționale) și de generare energie electrică, având în vedere limitele tehnice și
financiare.
Creșterea competitivității piețelor de energie electrică, petrol și gaze, certificate verzi și
certificate de emisii contribuie nemijlocit la creșterea securității energetice. Această aliniere
trebuie să fie conformă cadrului legal european.
Există riscuri și constrângeri în calea acestei opțiuni politice, astfel:
 riscul financiar, provenind din necesarul investițiilor, în contextul crizei economice
europene și al volatilității piețelor energetice;
 riscul tehnologic: tehnologiile avansate, pentru diversificarea adecvatăa mixului
energetic, solicitate la nivel mondial, cu efectul perioadei de așteptare;
 riscul resurselor umane, dat fiind deficitul de pregătire și de investiții în programe de
formare, cercetare și dezvoltare în sectorul energetic.
România se înscrie în politicile energetice ale Uniunii Europene și urmărește prioritățile
regionale în Zona Mării Negre. Privind gazelle naturale este nevoie de o acțiune strategică
coerentă, care să nu suprapună obiective incompatibile. În etapa actual, nu se constată amenințări
directe privind securitatea națională a României, însă se observă anumite influențe și imixtiuni
care ar putea să diminueze securitatea energetică a României.