Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- Arte generale, care nu sunt specifice juriştilor, ci comune mai multor activităţi: arta de a
făuri ipoteze, arta raţionamentului, arta de a vorbi, de a scrie, arta dialectică;
- Arte juridice fundamentale (sau elementare): detectarea, formularea, interpretarea,
ipoteza judiciară, dialectica, crearea normei;
- Arte juridice tipice şi complexe: arta legiferării, arta administrării, arta de a judeca şi
arta jurisconsultului.
10. Explicaţi utilizarea şi înţelesul următorilor termeni în cadrul referinţelor din text:
Ordinea de drept este astăzi încălcată din mai multe cauze. Printre acestea enumerăm, în
primul rînd, atitudinea negativă acumulată de-a lungul a zeci de ani față de actele normative
(legi, hotărâri, instrucțiuni etc), față de drept, de lege în general, care loveau în demnitatea
umană, reduceau la zero drepturile și libertățile omului, încălcau cele mai elementare principii
de justiție, întronau, cultivau și perpetuau abuzul și disprețul față de cetățean, față de valorile
umane.
9. Care este rolul teoriei generale ale dreptului în dezvăluirea esenței cunoașterii în
drept?
Teoria generală a dreptului formulează cele mai generale categorii valabile pentru ramurile
științei juridice. Asemenea categorii sînt: normă juridică, izvor de drept, sistem de drept,
instituția juridică, raport juridic, răspundere juridică ș.a. Fără cunoașterea acestora nu este
posibilă cercetarea, mai mult sau mai puțin, aprofundată a celorlalte discipline juridice,
istorico-juridice sau de ramură.
10. Care sînt efectele normei sociale din punct de vedere al raţionalizării vieţii
sociale?
Norma socială poate avea următoarele efecte din punct de vedere al raţionalizării vieţii
sociale:
- creează drepturi, obligaţii sau interdicţii care materializează diferite relaţii, interese,
scopuri şi idealuri sociale, stimulîndule pe cele dezirabile şi sancţionind pe cele indezirabile;
- asigură sociabilitatea umană, prin dirijarea, în mod convergent, a acţiunilor şi
conduitelor individuale, creînd astfel, o „logică" a acestora, orientativă pentru membrii
societăţii;
- permite evitarea conflictelor şi tensiunilor prin limitarea reciprocă a voinţelor
individuale şi întărirea coeziunii colective;
- întăreşte sentimentele de solidaritate socială şi securitatea indivizilor în raport cu
eventualele agresiuni sau acte de violenţă care ar putea fi exercitate asupra lor;
- stabileşte reguli de conduită, stipulînd cum trebuie să acţioneze sau să se comporte
cineva în condiţii sociale determinate, pentru a ajunge la un rezultat eficient si dezirabil;
TEST 18
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”
3. Una din metodele de mare rezonanţă filosofică este şi metoda dialectică. Explicaţi
în ce constă această metodă.
Cunoașterea științifică trece prin mai multe etape, cărora le corespund anumite forme ale
cunoaşterii, cum ar fi: problematizarea, ipoteza, practica (realitatea), teoria.
TEST 19
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”
Altfel spus, norma juridică trebuie analizată în diverse ipostaze specifice exprimate prin
termeni ca: legalitate, legitimitate, efectivitate, validitate, care evocă totodată exigenţe ale
normei juridice în raport cu menirea sa. Problematica validităţii juridice este semnificativă,
credem, în privinţa acestor relaţii, a aspectelor specifice dar şi integratoare şi care poate conţine
numeroase sugestii metodologice pentru orientarea cercetării în drept. în acest sens, încercăm
să prezentăm succint cîteva semnificaţii conceptuale abordate pe larg în literatura de
specialitate.
Accepţiunile primare ale termenului de validitate desemnează:
— recunoaşterea îndeplinirii unor condiţii de fond şi formă;
— existenţa unui act juridic şi conformitatea sa cu o normă legală;
— apt pentru o anumită activitate, ş.a.
Analizele doctrinare relevă din ce în ce mai pregnant distincţiile necesare dar şi inter-
dependenţele dintre legalitate, legitimitate şi efectivitate mai ales în contextul statului de drept:
1) legalitatea constă în conformitatea normei sau actului juridic cu normele superioare care
stabilesc condiţiile de procedură pentru emiterea normelor; 2) legitimitatea desemnează
conformarea normelor juridice la exigenţe valorice; 3) efectivitatea desemnează producerea
efectelor prescripţiilor normelor juridice, influenţarea comportamentelor destinatarilor
normelor juridice, conformitatea (parţială şi relativă) între norme şi comportamente. Aşadar
legitimitatea nu poate fi redusă la legalitate, aceasta, nu trebuie confundată cu legalismul —
care ignoră valorile, moralitatea dreptului, iar efectivitatea ar putea fi măsura socială a
consubstanţialităţii dintre legalitate şi legitimitate.
este o lucrare ştiinţifică publicată într-o revistă ştiinţifică, care prezintă reflecţii
Articolul ştiinţific
personale asupra unui subiect, promovînd atît idei ale cercetătorilor în domeniu, cît şi
experienţa proprie.
Ideile expuse în articolul ştiinţific trebuie să aibă un înalt nivel de generalizare, să conţină
rezultate originale, neabordate anterior, cu menţionarea oportunităţi: studierii problemei
respective;
Articolul ştiinţific poate avea unul sau mai mulţi autori, fiind indicată clar contribuţia
fiecăruia în coli de autor;
Articolul ştiinţific este asigurat de o listă bibliografică care se plasează la sfîrşi: făcîndu-se
referinţele necesare în conţinutul articolului.
Volumul articolului ştiinţific variază între 5-10 pagini. Nu se recomandă ca un articol de
volum mic sau mediu să aibă mai mulţi coautori, deoarece aportul lor k elaborarea lucrării
poate fi contestat.
Părțile caracteristice articolului științific: Titlul, Rezumatul (Abstract), Introducere
(Introduction), Rezultate cantitative şi calitative, Concluzii şi dezvoltări ulterioare (Conclusions
and Further Work), Mulţumiri, în mod opţional, lucrarea poate prezenta un scurt paragraf de
mulţumiri (acknowledgments), Referinţe bibliografice, Anexa.
Ştiinţa dreptului comparat a fixat anumite reguli, care prezintă utilizarea metodei comparative
în drept.
1. Prima regulă a metodei impune a compara numai ceea ce este comparabil. In cadrul acestei
reguli va trebui să se constate, mai întîi, dacă sistemele comparate aparţin aceluiaşi tip istoric
de drept sau aparţin unor sisteme istorice de drept diferite. Dacă sistemele de drept din care fac
parte instituţiile comparate sînt — ideologic vorbind — antagoniste, este evident că procedeul
comparaţiei nu poate fi relevat decît sub aspectul stabilirii diferenţelor.
2. O altă regulă a metodei comparative obligă să se considere termenii supuşi comparaţiei în
conexiunile lor reale, în contextul social, politic, cultural din care au rezultat. De aici,
necesitatea ca în procesul de comparare să se plece de la cunoaşterea principiilor de drept şi
regularităţilor care comandă sistemele de drept comparate. Luarea în discuţie a principiilor, pe
lîngă compararea instituţiei şi normelor, se impune pentru a mări potenţialul ştiinţific al
cercetării comparate şi pentru a preve¬ni un eventual fragmentarism empiric.
3. Regula nr. 3. Cercetarea unei instituţii juridice trebuie făcută luînd în considerare totalitatea
izvoarelor de drept din sistemele juridice comparate în literatura juridică este acceptată ideea
potrivit căreia unul dintre criteriile de delimitare ale marilor sisteme de drept îl constituie
structura izvoarelor de drept. Într-o comparaţie, pe care o face cercetătorul juridic, esenţial nu
este textul de lege în sine, ci norma juridică care poate fi analizată numai în contextul
izvoarelor din care ea s-a născut. Drept urmare, trebuie să ţinem seamă de puterea acestor iz-
voare, de ierarhia lor, de raporturile dintre ele, de modurile concrete in care aceste izvoare se
completează reciproc.
4. Regula nr 4. în sfîrsit, în aprecierea termenului de comparat, să ţină seama nu numai de
sensul iniţial al normei, ci şi de evoluţia acestuia în timp, în procesul apli¬cării normei. în acest
proces, şi mai ales cînd textul supravieţuieşte unor perioade social istorice diferite, forma
iniţială a regulii de conduită poate evolua într-atit, incit sensul normei apare complet diferit.
Comparatistul va trebui în acest caz să apeleze la literatura de specialitate, sa cerceteze starea
moravurilor şi influenţa tradiţiilor.
Note generale
1. Denaturarea raporturilor reale dintre cunoscător şi cunoscut;
2. Neagă în unele cazuri însăşi existenţa obiectului;
3. Uneori idealismul gnoseologic afirmă că nu este posibilă cunoaşterea lucrurilor. Idealismul
subiectiv nu admite că există obiect în afara subiectului şi consideră că obiectul cunoaşterii este
construit de însuşi omul care cunoaşte. Reprezentant al acestei orientări a fost Immanuel Kant.
Idealismul gnoseologic obiectiv afirmă că există identitate de esenţă între subiect şi obiect
ambele fiind de natură ideală deşi sunt în afară şi independente unul de celălalt. Un filosof
reprezentant al acestei concepţii a fost G.W.Fr. Hegel. Contribuţiile gnoseologiei idealiste au
fost ideea rolului activ al subiectului în cunoaşterea obiectului, analiza detaliată a nivelului
logic al cunoaşterii, surprinderea dialecticii cunoaşterii.
TEST 20
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”
1. Formulaţi o definiţie a conceptului de ordine socială?
Ordinea socială pe de o parte evocă succesiunea mai mult sau mai puţin regulată a unor
evenimente, fenomene şi relaţii sociale, pe de altă parte vizează esenţa sistemului social şi
politic al unei anumite societăţi, într-un anumit moment al istoriei sale.
Notele (suportul) de curs sunt o lucrare metodică de proiectare a unor unităţi de învăţare şi a
activităţii didactice (de formare), prezentând componentele principale ale procesului
educaţional într-o succesiune logică de conţinut şi metodologie.
Ghidul este o carte sau o broşură ce conţine informaţii, indicaţii de orientare într-un proces,
într-o activitate, într-o acţiune. Ghidul metodic/metodologic tratează probleme de metodică sau
de metodologie.
Enciclopediile de specialitate sunt lucrări de referinţă indispensabile în planul informaţiei
generale de specialitate.
Dicţionarele (glosarele) metodice/metodologice sunt lucrări de referinţă cu caracter
lexicografic, care codifică lexicul metodic/metodologic al unei discipline, aşezate, de obicei, în
ordine alfabetică, definite succint sau explicate pe scurt în aceeaşi limbă sau traduse în una sau
mai multe limbi străine.
Autorul I.Biriş indică următoarele metode generale, tradiţionale în filosofia dreptului: metoda
deductivă; metoda inductivă; metoda combinată; metoda comparativă; metoda hermeneutică;
metoda comprehensivă.
O problemă esenţială, pentru teoria cunoaşterii contemporane, care cade atât sub incidenţa
ştiinţei dreptului, cât şi a filosofiei ştiinţei – problema libertăţii subiectului cunoscător. Or,
problemele cu care se confruntă societăţile contemporane sunt un argument pentru a pune în
discuţie problemele provocate de activitatea omului ca subiect al activităţii ştiinţifice (savant) şi
ca membru al societăţii şi naturii. Fiindcă dezvoltarea multiplelor ramuri ale ştiinţei obligă
reinterpretarea legăturii dintre libertatea acţiunii şi responsabilitate. Dacă până nu demult
principiul libertăţii a dominat activitatea ştiinţifică, atunci astăzi acest principiu este regândit în
contextul consecinţelor neunivoce ale dezvoltării ştiinţei. Pe lângă faptul că omul are libertatea
de a acţiona, există şi necesitatea unei responsabilităţi pentru rezultatele acţiunilor. Nu este
vorba despre limitarea libertăţii subiectului, ci mai degrabă despre o conştientizare a faptelor,
acţiunilor, deoarece în momentul în care avem drepturi există şi obligaţii, şi avem libertatea de
a alege fiind responsabili pentru alegerea făcută. Liberul arbitru implică existenţa a doi
reglatori: morala şi dreptul, dintre care prima este internă subiectului, iar a doua este un agent
extern, dar ambele au acelaşi scop – apărarea vieţii şi binelui comun.
Cercetările sociologice juridice dau o perspectivă nouă studiului realităţii juridice, ca realitate
socială, verificând modul în care societatea influenţează dreptul şi suportă, la rându-i influenţa
din partea acestuia. Acelaşi obiect (dreptul) pe care ştiinţele juridice îl studiază din interior,
sociologia juridică îl studiază din exterior.
Cercetarea sociologică juridică îmbrăţişează fără discriminări ambele forme de cuprindere a
elementelor de juridicitate în fenomenele vieţii sociale. Prin metode care-i rămân specifice
(observaţia, sondajul de opinie, ancheta sociologică, chestionarul, interviul), sociologia juridică
îmbrăţişează următoarele domenii: domeniul creării dreptului; domeniul cunoaşterii legilor de
către cetăţeni şi organele de stat; domeniul poziţiei subiecţilor raporturilor sociale faţă de
reglementările juridice în vigoare; domeniul cercetării cauzelor concrete ale încălcării
dreptului; domeniul limitelor reglementării juridice, al raportului dintre sfera reglementărilor
juridice şi extrajuridice, a formelor juridice şi meta-juridice de influenţare a conduite
cetăţeneşti.
Articolele şi studiile din publicaţiile periodice se citează similar cărţilor, cu indicarea tuturor
elementelor de identificare: Iniţiala prenumelui şi numele autorului, titlul complet al articolului,
în publicaţia cu număr/an şi pagina de trimitere. Când se face trimitere la articole din publicaţii
periodice care folosesc un alt sistem de numerotare a apariţiilor (de exemplu, publicaţiile
anuale, împărţite pe părţi), iar numerotarea paginilor se face, de regulă de la 1 la x pe an, şi nu
pe fiecare număr, trimiterea se va face conform a celui sistem de citare.
Există o serie de modalităţi prin care informaţia provenită din cercetare poate fi comunicată.
Acestea pot fi împărţite în 3 mari categorii: publicaţii academice; lucrări studenţeşti şi
publicaţii cu caracter tehnic.
Publicaţiile academice cuprind: articole de cercetare; articole teoretice; articole de prezentare;
prezentări la conferinţe; cărţi; monografii; capitole din cărţi.
Lucrările studenţeşti cuprind: eseul sau referatul; lucrarea de cercetare; lucrarea de licenţă;
teza de master; teza de doctorat şi prezentările la conferinţele studenţeşti.
Publicaţiile tehnice cuprind: rapoarte de cercetare; rapoarte tehnice ale unor instituţii sau
ONG-uri; lucrarea de politici publice; raportul de evaluare;
TEST 21
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”
1. Definiţi metoda istorică de cercetare juridică.
Monografia este un caz particular de carte, în care un singur subiect (localitate, areal
geografic, eveniment) este tratat pe larg. Monografiile sunt o specie foarte populară în drept,
sociologie, geografie, istorie ş.a.
Monografia este o lucrare ştiinţifică, un studiu ştiinţific amplu asupra unui subiect din
domeniul ştiinţei, tehnicii, artei, sportului, tratat amănunţit, complet şi multilateral, din toate
punctele de vedere.
De regulă, aceasta este lucrarea ştiinţifică a unui singur autor, iar dacă este elaborată de mai
mulţi autori, se va denumi monografie colectivă, însă numărul acestora nu poate depăşi 5
persoane.Monografia are un caracter teoretic sau teoretico – aplicativ bine proiectat şi
însumează nu mai puţin de 80-100 pagini. Subiectul trebuie să fie unul puţin abordat, abordat
unilateral de către cercetători sau chiar unul ambiguu. Alegerea subiectului se face în baza unei
documentări temeinice.Conţinutul de bază al monografiei este structurat în părţi, capitole,
paragrafe şi subparagrafe şi înglobează două componente de bază: compartimentul analitic,
retrospectiv sintetic care formează 10-15% din conţinutul de bază al monografiei şi
compartimentul interpretativ, creativ, original în care este expusă viziunea autorului asupra
subiectului abordat.
În procesul de atestare ştiinţifică, monografia trebuie să aibă aprobarea unei structuri de
cercetare ştiinţifică, să fie recenzată de 2-3 specialişti de înaltă calificare în domeniu.
Plagiatul este un furt intelectual şi pentru a-1 evita trebuie precizată: sursa, autorul şi lucrarea,
în paranteză, imediat după textul preluat sau într-o notă de subsol. Compilaţia este o lucrare
lipsită de originalitate, compusă din extrase după diferiţi autori, dar, cînd materialul este
prelucrat şi îmbogăţit cu contribuţiile celui ce o scrie, ea poate fi considerată lucrare originală.
Analiza științică are mai multe obiective: demonstrarea unor bune cunoașteri și stăpîniri a
temei respective, precum și identificarea și verificarea întrebărilor din cercetare. Pe cînd,
analiza științei presupune cercetarea unui întreg, un fenomen examinând fiecare element în
parte. Astfel, analiza științică are o interpretare mai generală.
Sunt trei principii: 1. Punerea la punct a unui plan al discursului. 2.Originea juridico-politica
a artei. 3. Orientarea sa generica si pragmatica.
Ordinea de drept este astăzi încălcată din mai multe cauze. Printre acestea enumerăm, în
primul rînd, atitudinea negativă acumulată de-a lungul a zeci de ani faţă de actele normative
(legi, hotărîri, instrucţiuni etc), faţă de drept, de lege în general, care loveau în demnitatea
umană, reduceau la zero drepturile şi libertăţile omului, incălcau cele mai elementare principii
de justiţie, întronau, cultivau şi perpetuau abuzul şi dispreţul faţă de cetăţean, faţă de valorile
umane.
Cu toate acestea, mai există o atitudine negativă din partea unor cetăţeni faţă de lege, faţă de
ordinea de drept, care în esenţă, pare nejustificată. Separarea puterilor în stat, structurarea
organelor statului, cîmpul larg deschis şi garantat al opoziţiei şi al exprimării tuturor opiniilor,
însoţit de iniţiativa privată în toate domeniile, ar putea exclude orice gest de nerespectare a
ordinii de drept, s-ar putea spune, o încălcare obiectivă a ordinii de drept.
Pornind de la caracterul reacţiei sociale, deşi în limbajul cotidian prin sancţiuni se înţeleg doar
măsuri constrîngătoare, în literatura sociologică sînt relevate două genuri de sancţiuni: 1)
sancţiuni negative, care se referă la măsuri constringătoare şi 2) sancţiuni pozitive care vizează
recompensa.
în funcţie de emitentul reacţiei sancţionatoare, sancţiunile pot fi: 1) formale şi 2) informale. în
prima categorie sînt incluse reacţiile instituţiilor formalizate, oficiale, cum ar fi instanţele de
judecată, poliţia sau alte instituţii ale statului, iar în cea de a doua reacţiile instituţiilor
informale, neoficiale, de genul cercului de prieteni, grupului de vecinătate, etc.
După natura sancțiunii, același autor distinge: sancțiuni juridice; sancțiuni etice; sancțiuni
satirice; sancțiuni religioase.
TEST 22
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”
Ordinea socială pe de o parte evocă succesiunea mai mult sau mai puţin regulată a unor
evenimente, fenomene şi relaţii sociale, pe de altă parte vizează esenţa sistemului social şi
politic al unei anumite societăţi, într-un anumit moment al istoriei sale.
Ipoteza științifică , constituie capul de pot către necunoscut, fiind indisolubil legată de
problema de cercetat; ipoteza apare ca un răspuns incert, posibil la o problemă sau întrebare
apărută unui cercetător într-o situație acțională determinată. Este posibilă, de asemenea, apariția
unei ipoteze și din confruntarea a două construcții teoretice distincte.
Nu există reguli sau norme precise de producere a ipotezelor eficient creatoare, dar
există, în mare măsură, reguli precise privind căile și modalitățile de testare și verificare a
ipotezelor.
Există 2 metode de raționament în formularea ipotezelor: metoda deductivă și cea inductivă.
Raționamentul deductiv pornește de la general, trecând la specific. La fel, aceasta este o
abordare top-down, în care se încearcă aplicarea regulilor generale în situații specifice.
Raționamentul inductiv, funcționează în mod contrar: observăm realitatea, încercând să
identificăm regularitățile pe care să le transformăm în ipoteze din care să putem formula teorii.
În verificarea ipotezelor, un rol deosebit îl are selectarea cazurilor și a instrumentelor de
cercetare.
Nondreptul este un fenomen marcat de inexistenta dreptului in domenii in care s-ar fi impus
prezenta sa. Deci, nondreptul nu se confrunta cu dreptul injust sau cu subdreptul, acesta din
urma inteles ca produs al unor categorii sociale, sau al unor subculturi.
10. Care este locul designului studiului în etapa pregătirii cercetării şi care este esenţa
lui?
TEST 23
de evaluare la disciplina ”Metodologia cercetării juridice”
Ansamblu de principii si norme juridice aplicabile intr-un stat sau in relaţiile dintre state;
Rezultat al reglementarii prin norme juridice a relaţiilor sociale ce se statornicesc intr-o
societate intr-o anumita etapa de dezvoltare a acesteia, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor
cuprinse in actele normative in vigoare.
Note generale
1. Denaturarea raporturilor reale dintre cunoscător şi cunoscut;
2. Neagă în unele cazuri însăşi existenţa obiectului;
3. Uneori idealismul gnoseologic afirmă că nu este posibilă cunoaşterea lucrurilor. Idealismul
subiectiv nu admite că există obiect în afara subiectului şi consideră că obiectul cunoaşterii este
construit de însuşi omul care cunoaşte. Reprezentant al acestei orientări a fost Immanuel Kant.
Idealismul gnoseologic obiectiv afirmă că există identitate de esenţă între subiect şi obiect
ambele fiind de natură ideală deşi sunt în afară şi independente unul de celălalt. Un filosof
reprezentant al acestei concepţii a fost G.W.Fr. Hegel. Contribuţiile gnoseologiei idealiste au
fost ideea rolului activ al subiectului în cunoaşterea obiectului, analiza detaliată a nivelului
logic al cunoaşterii, surprinderea dialecticii cunoaşterii.