APLICABILITATEA LOGICII JURIDICE

Descoperirea de sine a omului întru raţiune a durat totuşi mult. Ea continuă şi astăzi. Primele
reglementari juridice ale relaţiilor dintre oameni au însemnat şi primele încercări de a le întemeia
rațional, de a le interpreta şi aplica în funcţie de marea diversitate de interese. Existau şi exista mereu
atât interese comune, cât şi interese diferite şi opuse. Nu este de mirare că oamenii au încercat şi
încearca mereu să “traducă” ( la propriu şi la figurat ) ceea ce este reglementat de către ei înşişi şi
totuşi atât de greu de acceptat tot de către ei. Fie că au făcut-o, fie că o fac şi o vor face mereu, cu voie
sau fără voie, oamenii vor căuta justificări ale acestor “traduceri”, uneori atât de “personale”.
Nașterea efectivă a logicii juridice s-a “înregistrat” în momentul în care s-a comis şi prima
abatere de la lege, care a necesitat şi prima “cerere de socoteală”, dar şi prima “dare de seamă“.
Raţiunea şi-a dezvaluit astfel şi perversitatea, capacitatea ei de-a se întoarce împotriva ei inseşi. Astfel,
logica s-a depăşit pe ea însăşi.
Autoritatea unei hotărâri judecătorești este determinată în cea mai mare parte de justețea
raționamentului care stă la baza ei, a argumentelor pe care se sprijina soluția dată. Logica contribuie
la corecta aplicare a dreptului și, prin aceasta, la consolidarea securității juridice și la întarirea
legalitații. Precizia și justețea gândirii juridice depind de conformitatea ei cu regulile și concluziile
logice. Procesul de cunoaștere în materie de drept implică un anumit grad de abstractizare, de
formalizare logică.
Aplicarea logicii în drept nu trebuie, însă, să fie abuzivă, rigidă, astfel încât să conducă la
inechitabile. Logica în drept trebuie să fie din ce în ce mai mult adaptata nevoilor practicii juridice și
vieții sociale, că prim criteriu pentru aprecierea valorii ei operaționale.
Formele logice trebuie să exprime sau să corespunda realității obiective, premisele
raționamentului urmând a fi mereu confruntate cu adevărul material obiectiv. Francisco Puy susține că
logica juridica ar reprezenta o parte a filosofiei dreptului, fiind o logica secundara în raport cu logica
generala. În opinia să, logica juridica ar cuprinde:
a) logica juridica primara, reprezentând logica formal-pura, compusa din axiomatica (teoria
construcțiilor sistemelor automatizate) și teoria calculului.
b) logica formala aplicata, pe care o denumește „logica juridica secundara”, cuprinzând teoria
sistemului (teoria generala a dreptului), teoria definiției juridice, teoria argumentării și teoria relației
juridice (metodologia juridica).
În tabelul lui N. Rescher (logician american, care a propus o „harta a logici”) logica juridica
apare la capitolul „Dezvoltări științifice”, subcapitolul „Aplicații în științele sociale”, fiind considerata
o aplicație legala a teoriei logicii. În literatura din tara noastră, majoritatea autorilor au susținut că nu
sunt argumente care să justifice existența unei logici specifice dreptului, întrucât toate tipurile de
logică (formala, simbolica și metalogica) vor contribui la opera de legiferare și la opera de aplicare a
dreptului prin metodele lor proprii.
Sunt de părere că, pentru a putea raspunde la întrebarea daca se poate vorbi despre existența
unei logici specifice dreptului, trebuie să plecam de la clasificarea logicii în logica elementară sau
formala (metodologia logica) și logica aplicată.
Consider că logica juridică face parte din logica aplicată. Ea este o logica specifica științei
dreptului. Pentru aceasta, cercetarea științifică trebuie să se îndrepte spre analiza modului specific în
care logica formală, schemele și calculele logicii simbolice și principiile sau legile metalogicii se
aplica în procesul complex al gândirii juridice. Cu toate acestea, sunt unele reguli care nu pot fi
aplicate în drept.
De asemenea, chiar regulile cuprinse în logica generală, în măsură în care sunt întrebuințate
în discipline particulare, se individualizează și ele. Astfel, în drept, se utilizează metoda deductiva sub
forma silogismului, metoda logică care, ca silogism juridic și în special ca silogism judiciar, are o
înfățișare cu totul deosebită. Într-adevăr, silogismul judiciar seamănă dar se și deosebește de
silogismul în genere, pe care îl studiază logica. În plus, apar în disciplinele particulare unele reguli noi,
la care nu se refera logica generala. Așa apare, de pilda, în drept, metoda de interpretare. Aceasta nu e
complet necunoscuta, fiind compusa din metode logice (deducția, inducția, analiza, analogia), dar care
se grupează într-un chip nou, specific, prin raportarea la natura și obiectul științei reptului, căpătând
astfel, că într-o sinteza, aparenta unei metode noi.

Domeniul logicii juridice

Circumstanțierea domeniului logicii juridice apare că o problema deosebit de dificila. În
literatura de specialitate (Gheorghe Mihai) s-a propus următoarea structura:
a) o semiotica juridica, manifesta în:
- sintaxa logica a limbajului juridic, care se refera la aspectele legate de descrierea semnelor și a
expresiilor sale, de cercetarea regulilor de formare a acestor expresii din semne mai simple și de
analiza a relațiilor dintre ele, precum și de regulile de transformare a expresiilor;
- pragmatica juridica, care cercetează limbajul juridic sub aspectul creatorilor lui și se preocupa de
influenta limbajului juridic asupra comportamentului uman;
- semantica juridica, care studiază relațiile semnelor cu obiectul juridic desemnat de ele;
b) o logica juridica deontică referitoare la limbajul normelor manifestata într-o axiomatica și o
logica exprimând calculul deontic al predicatelor, al claselor etc.;
c) o logica juridica nenormativa, manifestata în teoriile definiției, ale argumentării, ale
sistematizării și metodologiei.
Suntem de părere că, într-adevăr, pentru a circumscrie domeniul de aplicare a logicii juridice
nu putem să nu avem în vedere legătură indisolubila care exista intre logica juridica și limbajul juridic.
Aceasta se explica prin însăși legătură inseparabila dintre gândirea juridica, în general, și limba. În
aceasta privință nu schimba cu nimic faptul că putem gândi fară să vorbim, întrucât și gândurile
noastre sunt îmbrăcate în cuvinte.
Cu toate acestea, ar fi fals să căutam obiectul logicii juridice în limbajul juridic. Domeniul
limbajului juridic este unul mai vast decât acela al logicii juridice. Limbajul juridic formează obiectul
semioticii juridice, al gramaticii, al lingvisticii etc., și nu al logicii juridice.
După părerea mea, domeniul logicii juridice cuprinde în mod obligatoriu edictarea normelor
juridice, practica judiciara (jurisprudență ) și interpretarea logica juridica a normelor de drept. În acest
sens se poate vorbi de o logica a legiuitorului, cunoscuta și sub denumirea de tehnica logico-juridica,
primind denumirea de logica judiciara. De asemenea prin interpretarea logicii juridice caz se vorbește
de o adevărată logica a interpretării normelor juridice sau de o logica a argumentației.

Metodologia logicii juridice

Studierea unui text juridic sau a unei spete se poate face din diferite perspective. Pentru a-ți
apropia însă esență lucrului studiat trebuie să știi care este drumul către ea. Calitatea rezultatelor unei
cercetări depinde de metoda folosita pentru că, după cum remarca și Descartes, rațiunea și puterea de a
judeca sunt comune la toți oamenii.
Termenul „metoda” provine de la cuvintele grecești „meta”, care înseamnă după, și „ados”,
care înseamnă cale. El exprima procedeul găsit cu cale de a fi urmat, mijlocul potrivit de a ajunge la un
anumit rezultat, plecând de la o situație data. Fenomenele realității în general și ale realității juridice în
special sunt deosebit de complexe. Din aceasta cauza metode diferite ne pot releva aspecte diferite ale
aceluiași fenomen.
O cunoaștere completă reclama folosirea mai multor metode, a unui complex metodologic.
Metodele folosite vor fi alese în funcție de obiectul studiat. Fară teama de a greși putem afirma că tipul
de metodă folosit depinde nu numai de evoluția științifică a momentului, ci și de o „moda”, o
„paradigma” științifică generala care-l obligă pe cercetător să apeleze la ea pentru a se conforma
cerințelor epocii.
 BIBLIOGRAFIA

1. Note de curs
2. M. I.Manolescu “Logica judiciara” in “Teoria si practica dreptului”, Bucuresti, 1946
3. Gheorghe Mateut, “Elemente de logica juridica”, Ed. Fundatiei “ Chemarea” Iasi, 1994
4. Horia Ciocan, “Logica Juridical-note de curs”, Ed. Universitatii din Oradea, 20111.Brindusa
Gorea , Logica Juridica , Editura Zethus-Colectia Aula , Tg-Mures , 2009
5. Brindusa lantos , Logica Juridica , Editura Dimitrie Cantemir , Tg-Mures , 2004
6. Maria V. Dvoracek , Gheorghe Lupu , Teoria generala a dreptului , Editura Fundatia
Chemarea , Iasi , 1996
7. Nicolae Popa Prof. Dr. , Teoria generala a dreptului , Editura ACTAMI , Bucuresti , 1994