Tema IV.

(curs 5) 2014-2015
Metode de cercetare științifică a dreptului
Limbajul şi procesul de cunoaştere în științele juridice

Cercetarea științifică a dreptului apelează la o serie de metode, operațiuni logico-semantice și sintactice, forme ale
cunoașterii, limbaj specific, toate fiind adecvate investigării fenomenului juridic.

A. Metode de cercetare științifică

Metodele de cercetare (procedee, mijloace, tehnici) cel mai frecvent utilizate pentru investigarea/cercetarea
fenomenului juridic sunt:
- Metoda abstractizării – operație logico-semantică (prin înlăturarea unora dintre notele unui concept, se creează
posibilitatea extensiunii acelui concept; generalizarea este rezultatul abstractizării). (exemple: termenii ”drept”, ”stat” sunt
formele cele mai abstracte prin care poate fi exprimat ceea ce reprezintă fiecare)
- Metoda determinării – operație logico-semantică care adaugă noi note unui concept (este însoțită de restrângerea
extensiunii conceptului; particularizarea este rezultatul determinării). (exemple: în cadrul Dreptului civil, conturarea unor
subramuri, cum ar fi Dreptul familiei; în cadrul dreptului familiei, existența mai multor instituții, cum ar fi instituția
adopției).

Alte metode utilizate şi de alte ramuri ale ştiinţei:

Metode generale:
- metoda logică (reflectarea şi formularea datelor şi concluziilor despre aspectele supuse cercetării pe baza legilor
raţionamentului corect)
- metoda istorică (se realizează cunoaşterea fenomenului juridic pe baza evoluţiei sale istorice)
- metoda comparaţiei (sau a comparatismului; procesul de cunoaştele se bazează pe studiul comparat al diverselor
sisteme sau subsisteme de drept trecute sau prezente)
- metoda sociologică (studiul fenomenului juridic utilizând metodologiile şi tehnicile cercetării sociologice)
- metoda analizei sistemice (cunoaşterea fenomenului juridic pe baza studierii relaţiei dintre parţi şi întreg, a
interacţiunii dintre elementele sistemului etc.)
- metoda prospectivă sau de prognozare (prin observarea şi interpretarea fenomenului juridic din perspectivă
tendenţială).
Metode concrete:
- metode de analiză cantitative (calcul matematic, statistică, evidenţa contabilă, prelucrarea şi înmagazinarea
computerizată a datelor etc.)
- metode experimentale, de laborator.(ex. în criminalistică).

Au fost propuse (Ion CRAIOVAN, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, 2001, pp. 196-204) și alte
câteva metode și tehnici de muncă intelectuală, alături de cele deja menționate, care pot contribui la un studiu eficient al
dreptului, unele dintre ele adresate atât celor care urmează o formă de educație în materie, cât și juriștilor consacrați, astfel:

1) metoda carteziană.
”Regulile metodei carteziene de cercetare:
a) de a nu accepta niciodată vreun lucru ca adevărat, dacă nu l-am cunoscut în mod evident că este; de a evita graba
și prejudecata;
b) de a împărți fiecare dintre dificultățile pe care le cercetez în atâtea părți în câte se poate și de câte ori este nevoie,
pentru a le rezolva mai bine;
c) de a conduce în ordine gândurile, începând cu obiectele cele mai simple și mai ușor de cunoscut, pentru a mă
ridica, puțin câte puțin, până la cunoașterea celor mai complexe și presupunând că există ordine chiar între
cele care nu se succed în mod natural unele după altele;
d) de a face peste tot enumerări atât de complexe și reviyuiri atât de generale, încât să fiu sigur că nu am omis
nimic.”
2) studiul de caz;
3) instruirea programată, cu următoarele etape:
a) conturarea unui traseu précis al cunoașterii, fragmentat în unități de cunoaștere;
 b) stabilirea unui ritm propriu de învățare, asigurând un echilibru între logic și psihologic în învățare;
c) validarea secvenței învățate pe baza evaluării cunoștințelor prin consultarea unor surse sigure cu privire la
temeinicia unor unități învățate.
4) eroarea, ca resursă a cunoașterii;
5) autointerogația și problematizarea;
6) producția de idei;
7) lectura - contactul cu cartea prin lectură înseamnă de fapt contactul cu valorile umanității;
8) asumarea rolului de judecător ca exercițiu util, studierea tehnicii acuzării și apărării din procese celebre.

La cele de mai sus, am adăuga și metode moderne, deja experimentate cu succes la nivel national și international, și anume:
a) procesele simulate, în cadrul disciplinei Clinica juridica (Clinical legal education – USA, sau Legal education –
UK);
b) Competițiile Moot court ;
c) Dezbaterile; pledoariile; ș.a.

B. Limbajul juridic
Limbajul juridic specific științelor juridice poate fi abordat din perspectiva:
- limbajului normativ - utilizat în actele normative (legi, hotărâri de guvern etc.);
- limbajului judiciar – utilizat în documentele instanţelor de judecată (sentinţe, decizii);
- limbajului doctrinar – articole, studii, cursuri universitare ş.a..

C. Procesul de cunoaștere în științele juridice

Cunoaşterea umană se bazează pe concepte şi propoziţii. Conceptul surprinde ceea ce este comun, permanent, statornic în
lucruri. Expresia lingvistică ce desemnează un concept este termenul.
Procesul cunoaşterii nu poate fi cercetat în afara semnelor ca instrumente ale cunoaşterii.
Formele cunoaşterii:
- ostensivă – când receptorul ia cunoştinţă despre caracteristicile unui obiect în mod direct, prin intermediul
propriilor simţuri;
- discursivă – când cunoaşterea este se realizează prin intermediul altor persoane, nu în mod direct.
Științele juridice se bazează în special pe cunoașterea discursivă, fără a exclude în totalitate şi cunoaşterea ostensivă
în anumite situaţii.

Dintre operațiile logico-semantice și sintactice utilizate în procesul cunoașterii în domeniul științeilor juridice,
întâlnim: denumirea; descrierea; diviziunea; clasificarea; abstractizarea; determinarea.
Denumirea constă în asocierea unui semn tip care în domeniul ştiinţelor juridice se face la un conţinut informaţional determinat, nu
se face la un obiect fizic. (denumirea de stat, drept) Denumirea reprezintă o convenţie intervenită între agenţii cunoscători pentru a face
disponibilă transmiterea de cunoştinţe.
Descrierea reprezintă un mijloc de cercetare a informaţiei, este un mijloc de analiză a structurii obiectului sau a intensiunii conceptului
asociat acestuia. Descripţia, din punct de vedere informaţional, pe lângă faptul că indică evenimentul sau conceptul, îl şi caracterizează
printr-un număr de însuşiri. (De exemplu: orice stat are o populație, un teritoriu, o organizație politică).
Definiţia lexicală este operaţia prin care se stabileşte o identitate de designat între un nume comun şi o descripţie nominală
generală. (De exemplu, definind dreptul ca o totalitate de norme instituite sau sancţionate de stat, se stabilește o identitate de designat
între numele comun “drept'' şi descripţia generală definită: “totalitatea normelor de conduită instituite sau sancţionate de stat”.)
Diviziunea poate fi privită ca o operaţie ale cărei elemente constitutive sunt:
a) obiectul diviziunii,
b) criteriul diviziunii ce constă dintr-un predicat sau o descripţie în raport cu care se săvârşeşte diviziunea
şi
c) rezultatul diviziunii, constând din două clase complementare. De exemplu, în domeniul dreptului civil, bunurile, în funcție
de posibilitatea de a fi deplasate, se divid în: bunuri mobile şi bunuri imobile.
Clasificarea este operaţia logico-semantică prin care se analizează extensiunea unui concept. Spre deosebire de diviziune, în cazul
căreia asistăm la o scindare în două subclase, clasificarea nu limitează numărul subclaselor. De pildă, normele de drept, dacă luăm
drept criteriu caracterul dispoziţiei lor, se clasifică în: norme onerative; norme prohibitive; norme permisive, norme supletive, norme de
recomandare,norme de stimulare.

Intrebări de autoverificare
1. Analizați fiecare metodă de cercetare științifică.
2. Care sunt formele cunoașterii? Care este forma cunoașterii frecvent întâlnită în științele juridice?
3. Notați cu ”x” răspunsul/răspunsurile corecte:
Metodele dreptului:
( ) sunt procedee sau mijloace de investigare a științei dreptului;
( ) pot fi generale și concrete;
( ) cele generale au o aplicabilitate limitată;
( ) sunt utilizate, de regulă, în mod individual pentru cercetarea fenomenului juridic.

Temă de reflecție
Căutați exemple de limbaj normativ, de limbaj judiciar, de limbaj doctrinar și analizați-le.

Bibliografie selectivă:
- Gheorghe BOBOȘ, Corina BUZDUGAN, Veronica REBREANU, Teoria generală a statului și dreptului, Editura ”Argonaut”,
Cluj-Napoca, 2009, 25-33.
- Ion CRAIOVAN, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Colecția Juridica, Seria Curs universitar, Editura ”All Beck”,
București, 2001, pp. 164-204.
- DOGARU, D.C. DĂNIŞOR, Gh. DĂNIŞOR, Teoria generală a deptului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1999;
- Gheorghe MIHAI, Fundamentele dreptului. Argumentare și interpretare în drept, Editura ”Lumina Lex”, București, 2000, pp. 33-42.
- Gheorghe MIHAI, Metoda logică în drept, Vol. I. Logică formală elementară, Editura ”All Beck”, București, 2005.
- Gheorghe MIHAI, Teoria Dreptului, ediţia 3, Editura ”C.H. BECK”, Bucureşti, 2008.
- Radu MOTICA, Gheorghe MIHAI, Teoria generală a dreptului, Editura ”All Beck”, Colecţia Juridica, Seria Curs universitar,
Bucureşti, 2001.
- Carmen POPA, Teoria generală a dreptului, Editura ”Lumina Lex”, Bucureşti, 2001.
- Nicolae POPA, Mihail-Constantin EREMIA, Simona CRISTEA, Teoria generală a dreptului, Ediţia 2, Editura ”All Beck”, Bucureşti,
2005.
- Nicolae POPA, Mihail-Constantin EREMIA, Daniel-Mihai DRAGNEA, Teoria generală a dreptului. Sinteze pentru seminar, Editura All
Beck, București, 2005, pp..
- Ioan SANTAI, Introducere în teoria generală a dreptului, Editura ”Risoprint”, Cluj-Napoca, 2007.
- Andrei SIDA, Daniel BERLINGHER, Teoria generală a dreptului, ”Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007, pp. .