Sunteți pe pagina 1din 6

SURICATELE

1. Cunoașterea suricatelor:

a) aceste animale, care trăiesc în zone de câmpie şi de savană situate preponderent în


partea sudică a Africii (Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Mozambic), sunt mamifere,
ceea ce înseamnă că respiră la fel ca oamenii, prin plămâni;
b) ele trăiesc în grupuri mari, cu până la 30 de indivizi. Oamenii se referă la aceste
grupuri ca la o mafie, o bandă sau un clan;
c) suricatele sunt omnivore, adică mănâncă orice (atât carne, cât și legume și fructe);
d) fac parte din familia mangustelor și, conform credinței populare africane (în
special, în Zambia) suricatele sunt cunoscute ca îngerul soarelui, deoarece se crede că
protejează satele de diavolul lunii sau de vârcolacul, care atacă vitele rătăcite sau sătenii
singuri;
e) în sălbăticie, ele trăiesc între 6-8 ani;
f) un pui de suricată este denumit cățeluș.

2. Cum arată suricatele:

g) suricatele sunt mici. În medie, ele măsoară 25 cm, deci are o înălțime aproximativ
egală cu o pisică mai mare;
h) au o greutate de aproximativ 800 g, un corp subțire cu brațe lungi și picioare
scurte;
1
i) au cozi lungi, subțiri, cu capătul ascuțit. Le folosesc pentru a se balansa, atunci
când stau în poziție verticală și le ajută să comunice;
j) fețele suricatelor au, în jurul ochilor, niște pete care diferă de la individ la individ,
ceea ce le permite să se recunoască;
k) au urechile mici, ce le ajută să se apropie de pământ când caută de mâncare. Ele
sunt capabile să închidă urechile, ceea ce este o abilitate foarte neobișnuită. Fac asta,
deoarece, în momentul când sapă să caute mâncare, să nu le intre pământ în urechi;
l) au ghiare să le ajute la săpat, când caută de mâncare;
m) au câte 4 degete la fiecare mână și la fiecare picior;
n) au blană colorată / nisipoasă, cu dungi pe spate;
o) au un plasture mai dur pe stomac, care îi ajută să se încălzească și să țină căldura,
când se face frig.

3. Unde trăiesc suricatele:

Suricatele trăiesc în zone de desert. Deșertul este călduros și are locuri uscate, dar, în
același timp, poate fi și foarte frig. Sunt locuri foarte dure pentru a trăi și pentru ca orice
animal să supraviețuiască acolo, trebuie să fie special echipat pentru a face față
condițiilor.

Exemple de animale care trăiesc în desert, sunt:


a) struțul;
b) șopârla;
c) păianjenul văduva neagră (foarte veninos);
d) hiena;
e) șarpele cu clopoței;
f) cobra;
g) coioți;
h) broaște;
i) șopârlele Gecko.

Căldura din vară ne poate părea extremă. Poate fi de până la 70°C. Este mult mai rece
nopțile și iarna. Temperatura poate scădea până la -10°C. Suricatele trebuie să fie
adaptabile la aceste condiții foarte diferite.
 Ploaia în deșert este minimă. Deși, există puțină apă la suprafață, există apă sub solul
unde poate ajunge suricata. Plouă foarte puțin într-un an, dar iarna se întâmplă aproape
tot timpul. Suricatele urăsc ploaia.

4. Casa suricatelor:

2
Suricatele își fac casa prin săparea unei serii de tuneluri complicate, sub pământ. Au
multe intrări. Acestea se numesc vizuine. Ele dorm toată noaptea în aceste vizuine, iar
ziua vânează pentru a avea de mâncare.
Aceste vizuine au niște movile, create de excesul de grămezi de pământ, în timpul
săpării tunelurilor. Aceste movile au un dublu scop, odată pentru ca suricatele să se
ascundă după ele și să cerceteze terenul de eventuale pericole și, în al doilea rând, sunt
folosite pentru camere separate de dormit. Motivul pentru care le fac așa complicate,
aceste vizuine ajută la protejarea suricatelor, oferindu-le o mulțime de opțiuni de
ascundere.

Uneori, suricatele trebuie să se mute și să construiască o nouă vizuină. Aceast proces


este unul complicat și lung și, prin urmare, o fac doar dacă este absolut necesar.
Motivele pentru care ar fi nevoite să se mute, sunt:
a) o bandă rivală, care preia teritoriul;
b) terminarea surselor de mâncare.

Uneori, suricatele trăiesc împreună cu alte animale ca mangustele galbene sau


veverițele pământii. Când se întâmplă acest lucru, toate aceste animale trăiesc în deplină
înțelegere, fără să aibă niciun conflict. Nu se amestecă între ele și nu se ceartă pentru
proviziile de alimente pe care și le-au făcut.
Nu este întotdeauna pace, atunci când suricatele sunt nevoite să-și împartă casa cu un
șarpe.

5. Ce mănâcă suricatele:

3
Suricatele nu au exces de grăsime corporală. Asta înseamnă că nu stochează nici un
pic de hrană în corpul lor. Prin urmare, ele trebuie să mănânce regulat în timpul zilei.
Trebuie, de asemenea, să-și caute mâncarea, ceea ce înseamnă că o mare parte din ziua
lor este ocupată cu căutatul mâncării.

Cea mai mare parte a mesei suricatelor este formată din insect. De asemenea, ele mai
mănâncă și:
a) șerpi;
b) scorpioni;
c) păianjeni;
d) ouă;
e) plante.

O parte din mâncarea lor este foarte otrăvitoare, dar corpul suricatelor este pregătit
pentru acest lucru. Ele au o imunitate specială la multe tipuri puternice de venin. Asta
înseamnă că, dacă sunt înțepate de un păianjen sau de un scorpion, nu vor fi rănite foarte
tare. Este unul din modurile prin care suricatele pot supraviețui în deșertul dur. Fără
această imunitate, s-ar lupta să găsească toată hrana de care au nevoie.

Ele își găsesc mâncarea doar pe sub pământ, ceea ce înseamnă că trebuie să sape
permanent. Deoarece procesul de săpare presupune un nivel ridicat de muncă în echipă,
suricatele muncesc în grup, folosindu-și ghearele pentru a săpa solul uscat la deșertului.

Când se hrănesc, una dintre suricate devine santinelă. Această sarcină este atribuită pe
rând fiecăreia dintre ele.. Santinela este responsabilă pentru siguranța întregului grup,
4
urmărind prădătorii (animalele care vor să mănânce manguste). Când sunt în siguranță,
santinela va informa grupul în acest sens, când aude sunete. În momentul când există
pericol, fluieră sau latră foarte tare. Întotdeuna va exista cel puțin o santinelă, odihnindu-
se în aer liber sau jucându-se, este esențial ca acestea să se uite pentru a putea lucre ca
grup și pentru evitarea pericolului.
 Când santinela semnalează că există pericol, aleargă cât mai repede posibil la
adăpost. De aceea, prefer să se hrănească aproape de casa lor. Când mâncarea este rară și
trebuie să meargă mai departe de casă, este mai riscant.
Suricatele nu își vor părăsi casa subterană, dimineața, fără ca santinela să le anunțe că
nu este pericol.

6.  Echipa suricatelor:

Suricatele sunt animale mici, foarte sociabile și au relații complicate. Trăiesc în


grupuri de până la 30 de indivizi. Sunt foarte afectuoși unul față de celălalt și se mângâie

5
reciproc. Chiar fac acest lucru într-un mod iubitor. Dacă nu s-au văzut de ceva vreme, se
salută între ele.

Există întotdeauna o pereche alfa, un bărbat și o femelă, care este responsabilă de


restul grupului. Adesea, sunt mama și tata majorității membrilor grupului. Aceștia arată
că sunt responsabili prin marcarea (urinarea pe) membrii grupului, apoi ei trebuie să facă
același lucru cu perechea alfa, ca și cum le-ar spune mulțumesc.

Suricatele dorm, se hrănesc și se joacă între ele. Inclusiv adulții participă la meciurile
de luptă, care au sens de distracție. De asemenea, au fost observate jucându-se cu diferite
obiecte, precum copiii care se joacă cu jucării. Chiar și atunci când se distrează, au o
gardă de veghe.

S-ar putea să vă placă și