See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/342335300

Alimentaţia puilor destinaţi producţiei de carne

Chapter · March 2006

DOI: 10.13140/RG.2.2.18281.31840

CITATIONS READS

0 191

3 authors, including:

Ioan Hutu
Banat University of Agronomical Sciences and Veterinary Medicine
306 PUBLICATIONS   77 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Bioeconomic approach in animal production View project

Reproduction Herd Disease (RHD) View project

All content following this page was uploaded by Ioan Hutu on 20 June 2020.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Alimentaţia puilor destinaţi producţiei de carne
Obiectiv:
Asigurarea nutrienţilor în cantităţi suficiente, echilibrate şi în
conformitate cu cerinţele de creştere şi de dezvoltare a puilor de
carne.

Alimentaţia este responsabilă în cea mai mare măsură de creşterea şi

dezvoltarea păsărilor, menţinerea sănătăţii acestora şi realizarea scopului
pentru care sunt exploatate, respectiv realizarea producţiei de carne.
Practic, realizarea unei producţii mari de carne cu un consum redus de
nutreţ (consum specific redus) este determinată, în principal, de patru
factori: potenţialul genetic al păsărilor (rasă), condiţiile de întreţinere şi
exploatare (casă), cantitatea şi calitatea hranei (masă) şi reuşita măsurilor
de profilaxie (sănătate).

Principii ale nutriţiei şi alimentaţiei puilor de carne

Cantitatea de hrană ingerată zilnic de către puii destinaţi producţiei

de carne este determinată de mai mulţi factori; dintre aceştia pot fi
menţionaţi, senzaţia de foame şi saţietate, starea de sănătate, confortul
termic, modul de prezentare a nutreţului şi densitatea nutritivă (mai cu
seamă densitatea energetică) a nutreţurilor, au rolurile cele mai importante.
În nutriţia şi alimentaţia puilor se vor avea în considerare
următoarele caracteristici:
- momentul începerii hrănirii
Hrănirea timpurie a puilor stimulează funcţia şi dezvoltarea
sistemului digestiv, mai ales dezvoltarea intestinului, vililor intestinali,
ficatului şi pancreasului. În acest caz, rezervele de vitelus, care reprezintă
20-25% din greutatea puiului proaspăt eclozionat sunt utilizate mai cu
seamă pentru dezvoltarea sistemului imun (bursa Fabricius), a aparatului
cardio-vascular şi, ulterior, pentru dezvoltarea aparatului gastrointestinal.
La pui, hrănirea cât mai timpurie sporeşte greutatea corporală, musculatura
pectorală şi dezvoltarea intestinului subţire.
- echipamentul enzimatic
În primele două săptămâni de viaţă, echipamentul enzimatic al puilor
este redus; în consecinţă, asimilarea nutrienţilor este redusă, ca urmare a
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 167
unei digestibilităţi reduse. Nutreţurile bogate în polizaharide neamilazice nu
sunt foarte bine asimilate de pui la vârste tinere. De asemenea, conţinutul
ridicat în aceşti compuşi reduce utilizarea energiei provenite din grăsimile
vegetale.
- ritmul de creştere
Păsările sunt supuse unui ritm rapid de creştere, ca urmare a unui
metabolism intens, ceea ce impune o hrană bogată în energie şi substanţe
nutritive, cu o digestibilitate mare.
- capacitatea tubului digestiv
Capacitatea tubului digestiv al puiului de carne este considerabil mai
scăzută decât la alte animale; la vârsta de trei săptămâni, lungimea tubului
digestiv este de cca. 85 cm. După o săptămână, la greutatea vie de 850 g,
lungimea intestinului ajunge la 120 cm, cântărind cca. 25 g. Din acest motiv,
tranzitul furajelor prin tubul digestiv are o durată scurtă, de 4-24 ore. Viteza
tranzitului digestiv este influenţată de vârsta puiului (viteza scade odată cu
înaintarea în vârstă), cantitatea de hrană ingerată, consistenţa (duritatea) şi
conţinutul nutreţului în lipide şi apă.
- obişnuinţa cu un anumit tip de nutreţ
Păsările sunt sensibile la forma de prezentare a nutreţului. Odată
obişnuite cu o anumită formă de nutreţ, în cazul schimbării acesteia, trebuie
să treacă o anumită perioadă până la completa acomodare cu nouă formă.
- simţul gustativ al păsărilor
Calitatea furajelor trebuie să fie corespunzătoare, deoarece simţul
gustativ al puilor este puţin dezvoltat; în caz contrar, aceştia ingeră hrană
de calitate necorespunzătoare şi se pot îmbolnăvi.
- apetitul păsărilor
Se cunosc un număr mare de factori care influenţează consumul
energetic şi, indirect, apetitul. Dintre aceştia, temperatura ambientală,
nivelul producţiei şi greutatea au o influenţă deosebită. În principal, apetitul
păsărilor este determinat de cerinţele energetice. Nivelul ingestei este în
corelaţie cu necesarul energetic al păsării şi conţinutul energetic al raţiei;
puii caută să ingere acea cantitate de furaj care să le acopere cerinţele
energetice. Astfel, un furaj cu o concentraţie energetică mai redusă, va fi
ingerat în cantităţi mai mari decât unul cu o densitate energetică mai mare.
168 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE

Tipuri şi forme de administrare a furajelor

Furajele pot avea diferite ingrediente, structuri sau forme fizice

de prezentare. Indiferent de alegerea făcută, se vor respecta cerinţele
referitoare la:
- alegerea componentelor reţetei furajere
Componentele nutreţurilor (cereale, şroturi, furajele de origine
animală, microorganică, grăsimi şi minerale) se stabilesc şi se verifică
numai de către specialişti, avându-se în vedere:
- respectarea anumitor norme sau cerinţe nutritive
- conţinutul componentelor raţiei în substanţe nutritive (energie,
proteină, aminoacizi, substanţe minerale, vitamine - vezi tabelele
29-35.
- proporţia optimă a componentelor raţiei
De regulă, în alimentaţia puilor de carne se utilizează fie nutreţuri
combinate complete, de pregătire (sau demarare), creştere şi finisare
(denumite, în engleză, în funcţie de perioada în care sunt administrate,
starter, grower şi finisher), fie nutreţuri concentrate proteino-vitamino-
minerale (aşa-numitele PVM-uri sau nuclee) în amestec cu diferite cereale şi
surse proteice.
- structura reţetei furajere
Nivelul alimentaţiei puilor de carne este determinat de mai mulţi
factori, dintre care unii sunt de ordin economic, alţii de ordin sanitar, alţii
de ordin tehnologic; practic, structura raţiilor este influenţată esenţial de:
o preţul de cost al materiilor prime şi ingredientelor raţiei
o vârsta şi greutatea dorite la sacrificarea puilor
o producţia de carne şi calitatea carcaselor
o preferinţele consumatorilor privind culoarea pielii şi ţesutului
subcutanat
o tipul creşterii (pui sexaţi sau nesexaţi)
o temperatura ambientală
o hibridul utilizat
- forma fizică de prezentare a nutreţului
Forma fizică de prezentare a nutreţului poate fi măcinată sau
zdrobită, granulată, brizură (granule sparte) sau peletată. Forma fizică a
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 169
nutreţului administrat în hrana puilor broileri, sub aspectul texturii şi
granulaţiei, influenţează atât nivelul consumului cât şi digestibilitatea
furajului. Astfel, furajele granulate sunt consumate în cantitatea cea mai
mare, comparativ cu cele măcinate. Efectul favorabil al granulării asupra
consumului este cu atât mai mare, cu cât nivelul energetic al nutreţului este
mai redus.
- dimensiunea particulelor măcinate sau granulate
Funcţionarea normală a proventriculului şi a pipotei contribuie la
stabilizarea şi regularizarea funcţiei intestinale, prin controlul vitezei
pasajului particulelor de furaj spre duoden. Practic, în anumite limite, un
pasaj desfăşurat la viteze reduse favorizează asimilarea nutrienţilor. În
cazul porumbului şi soiei, digestibilitatea nu depinde de dimensiunea
particulelor ingerate, dar în cazul cerealelor bogate în polizaharide
neamilazice (spre exemplu, grâu bob întreg) şi/sau în cazul utilizării
grăsimilor saturate, se recomandă particulele cu dimensiuni mari.
Particulele cu dimensiuni mari rămân mai mult timp în proventricul şi
pipotă, astfel acţiunea secreţiilor digestive va fi de o durată mai mare,
generând întârzierea tranzitului ingestei spre duoden cu cca. 1-3 ore. În
cazul utilizării unor aditivi furajeri de tipul enzimelor, efectul este amplificat.
Dimensiunea particulelor măcinate şi proporţia particulelor de diferite
mărimi sunt diferite, dependent de vârsta puilor astfel:
o în perioada de la 1 la10 zile
În cazul utilizării furajelor măcinate, particulele cu dimensiuni mai
mici de 0,5 mm vor reprezenta maxim 10%, iar cele cu dimensiuni mai mari
de 2 mm - nu mai mult de 30%.
o în perioada 11-20 zile
Particulele cu dimensiuni mai mici de 0,5 mm vor reprezenta maxim
5%, iar cele cu dimensiuni mai mari de 2 mm - nu mai mult de 50%.
Măcinarea foarte fină determină reducerea ingestei; există o relaţie de
proporţionalitate între diametrul particulelor şi nivelul ingestei; o reducere
cu 100 microni a diametrului particulelor antrenează diminuarea consumului
cu cca. 4%.
Dimensiunea particulelor nutreţului granulat variază de asemenea în
funcţie de vârsta puilor:
o după vârsta de 16-18 zile, se recomandă dimensiuni de 3,2
mm.
o după vârsta de 20-22 zile este indicat nutreţul granulat cu
dimensiuni de 3,5 mm.
170 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
Utilizarea unor particule prea fine sau a unor granule cu dimensiuni
prea mari, creşte vâscozitatea conţinutului intestinal. Nutreţul granulat
optimizează creşterea şi îmbunătăţeşte consumul specific. Aşadar, în
alimentaţia puilor de carne, se recomandă administrarea furajului granulat.

Energia în alimentaţia puilor de carne

Energia, asigurată din substanţele nutritive ale furajului, se exprimă

cel mai frecvent în energie metabolizabilă1 (EM), având ca unitate de măsură
kilocaloria /kg. Unele unităţi crescătoare de pui pentru carne calculează
necesarul energetic după energia metabolizabilă aparentă pentru un bilanţ
azotat nul (EMAn) în mod diferit: EMAn pentru tineret şi EMAn pentru „puii
adulţi”. Motivaţia utilizării a două tipuri de energie, pentru tineret, respectiv
adulţi, apare ca o consecinţă a faptului că utilizarea energiei din nutreţ se
îmbunătăţeşte odată cu înaintarea în vârstă. Spre exemplu, energia asimilată
din porumb la vârsta de o săptămână este de 2745 kcal/ kg, ulterior, odată cu
înaintarea în vârstă, gradul de asimilare creşte, astfel că, la trei săptămâni,
se utilizează 3084 kcal/ kg porumb; în cazul grâului, valorile sunt de 2474
kcal/ kg, respectiv 2980 kcal/ kg grâu. Valorificarea mai slabă a energiei din
furaje de către pui comparativ cu păsările adulte este, în cea mai mare parte,
determinată de faptul că la pui digestibilitatea grăsimilor este mai redusă.
În stabilirea conţinutului energetic al raţiei se recomandă luarea
în considerare a următoarelor aspecte:
- variaţia necesarului energetic
Energia care se asigură prin raţia zilnică variază în funcţie de vârsta
puilor şi eventualele tratamente termice ale furajului (tabelul 28).
Se cunoaşte că necesarul energetic creşte odată cu înaintarea în
vârstă. Efectul vârstei asupra valorii energetice este generat de capacitatea
de digestie a grăsimilor; păsările tinere digeră cu o intensitate inferioară
grăsimile, fenomen legat de secreţia biliară insuficientă. Totodată,
tratamentul termic cum ar fi granularea, extrudarea etc. ameliorează uşor
valoarea energetică.
- densitatea energetică a furajului

1
Energia metabolizabilă reprezintă energia disponibilă pentru reacţiile metabolismului
celular, de regulă până la 70 % din energia brută, respectiv energia chimic potenţială a
substanţelor din structura raţiilor.
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 171
Recomandările privind conţinutul energetic au limite destul de largi:
de la 2850 până la 3400 Kcal / kg furaj. Totuşi, valoarea cea mai importantă
este densitatea energetică a furajului; aceasta este determinantă pentru
performanţele broilerilor.
- cerinţele energetice ale puilor
În principal, ingesta de nutreţ combinat se reglează în funcţie de
cerinţele energetice ale puilor şi de conţinutul energetic al furajelor. Astfel,
pentru asigurarea tuturor nutrienţilor, se impune corelarea cu nivelul
energetic atât al conţinutului în proteină şi aminoacizi esenţiali, cât şi al
conţinutului în macro-, microelemente şi vitamine.
În cea mai mare parte, energia din ingestă este utilizată pentru
creştere şi menţinerea funcţiilor vitale. Proporţional, utilizarea celor două
tipuri de energii se modifică odată cu înaintarea în vârstă şi dobândirea unor
greutăţi din ce în ce mai mari (fig. 41), în direcţia creşterii necesarului de
energie pentru menţinerea funcţiilor vitale. Practic, din cele prezentate,
rezultă mai ales importanţa asigurării condiţiilor favorabile de întreţinere,
absenţa bolilor şi, pe cât posibil, a factorilor stresanţi, deoarece aceştia
determină creşterea necesarului de energie pentru menţinerea funcţiilor
vitale, în detrimentul necesarului destinat creşterii.

Fig. 41. Evoluţia cerinţelor energetice dependent de vârstă

I-VII – vârsta în săptămâni; M –necesar energie pentru menţinerea funcţiilor
vitale; C – necesar energie pentru creştere

Se va avea în vedere faptul că nutreţurile cu un conţinut mai mic de

2700 Kcal EM /kg nu mai permit reglarea ingestei pentru asigurarea
cerinţelor energetice. Dependent de sex, greutate şi vârsta la sacrificare se
propun nivelele energetice prezentate în tabelul 28.
- existenţa unor ingredienţi care influenţează nivelul energetic.
Atât excesul cât şi deficienţa nivelului energetic sunt contraindicate.
Excesul de energie din raţie, singur sau coroborat cu alte dezechilibre,
 172 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
influenţează, determină sau creşte riscul unor tulburări nutriţionale (vezi
sindromul de steatoză hepatorenală).
Spre exemplu, carbonaţii din cereale, mai ales polizaharidele
neamidonice, influenţează negativ valorile energetice ale acestora, foarte
probabil din cauza creşterii vâscozităţii ingestei în tubul digestiv.
- temperatura ambientală
Pe măsură ce temperatura scade, energia asigurată trebuie să fie mai
mare şi viceversa; păsările supuse la temperaturi ridicate reacţionează prin
reducerea apetitului şi deci a ingestei.
Tabelul 28. Energia recomandată pentru diferitele tipuri de nutreţ com-
binat în funcţie de sex, vârsta sacrificării şi greutatea dorită la sacrificare
Greu- EM la pui EM la adult
Vârsta
Specifi- tatea la
Sex sacrifi- Zile
care sacrifi- kcal Mj kcal Mj
cării
care
Starter ♂♂ 1,6-1,8 1-10 2845 11,90 3010 12,60
35 zile
Grower şi kg 11-24 2990 12,50 3175 13,30
Finisher ♀♀ >24 3060 12,80 3225 13,50
Starter ♂♂ 1-10 2845 11,90 3010 12,60
42-45
Grower sau 2,3-2,5 11- 28 2990 12,50 3175 13,30
zile
Finisher ♀♀ kg > 28 3060 12,80 3225 13,50
Starter 1-10 2845 11,90 3010 12,60
56-59
Grower ♂♂ 3 kg 11-28 2965 12,40 3150 13,20
zile
Finisher >29 3035 12,70 3200 13,40
Recomandări utilizate în hrana broilerilor ROSS 308

Fig. 42. Temperatura şi necesarul energetic pentru performanţe optime

 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 173
Energia din furaje este cu atât mai mult disponibilă pentru creştere cu
cât temperatura resimţită de pasăre se află mai aproape de temperatura de
confort termic; în cazul temperaturilor extreme, aflate dincolo de limitele
confortului termic, puii utilizează resursele energetice din furaj şi recurg
chiar la rezervele energetice proprii pentru realizarea homeostaziei (fig.
42.). Aşadar, în cazul creşterii puilor, interesul tehnologului este acela de a
asigura temperatura optimă, pentru ca energia din furaj să fie utilizată
preponderent pentru realizarea proceselor metabolice ale creşterii.
- sexul păsării
La femele, după vârsta de 40 de zile, consumul specific creşte foarte
mult, din cauza depunerilor de ţesut energetic (grăsime abdominală), motiv
pentru care se recomandă valorificarea cât mai rapidă a acestora, după
această vârstă.

Surse energetice utilizate în alimentaţia puilor de carne

Sursele cele mai utilizate pentru asigurarea nivelului energetic al

raţiei sunt reprezentate de polizaharidele vegetale (amidonul) şi grăsimile
animale şi vegetale. Utilizarea acestora sau a combinaţiei dintre acestea
depinde de vârsta păsărilor.

În alcătuirea unui nutreţ combinat sunt incluse mai multe surse

energetice. În alimentaţia păsărilor, în general, şi a puilor de carne, în
special, cele mai utilizate nutreţuri energetice sunt cerealele.
Sursele energetice reprezentate de grăunţele cerealelor sunt
caracterizate, în ansamblu, de valoarea energetică ridicată, conţinutul scăzut
în proteină şi calciu. Cu toate că sunt bogate în fosfor, peste 60% din acesta
este sub formă de fitină, motiv pentru care fosforul este puţin asimilabil de
către pui.
- porumbul
Este frecvent utilizat, reprezentând 50 - 65 % din structura nutreţului
combinat. Prezintă o valoare calorică ridicată, de peste 3780 Kcal EM/kg.
Are 8-9% proteină, de valoare biologică scăzută, datorită conţinutului scăzut
în lizină şi triptofan. Porumbul este bogat în xantofile, utilizate pentru
colorarea în galben a pielii puilor, care sunt apţi din punct de vedere genetic
să fixeze aceşti pigmenţi.
174 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
- grâul
În ţara noastră este utilizat în proporţie de 10-15% din structura
nutreţului combinat. Aceste cantităţi sunt destul de reduse, deşi, cu mici
adausuri, poate participa cu până la 40% din structura raţiei sau poate
substitui porumbul. În alimentaţia puilor de carne este utilizat de regulă
grâul nepanificabil, cu un conţinut redus de gluten, şi, în mai mică măsură,
Triticale (hibrid între grâu şi secară), utilizat în procente mai reduse, din
furajul combinat. Pe lângă caloricitatea foarte bună (3370 KcalEM/kg), are
şi 10-15% proteină. În alimentaţia puilor cu pielea galbenă, utilizarea în
proporţie mare a grâului ca sursă energetică deschide culoarea pielii, aspect
dezavuat de cumpărătorii din ţara noastră. Din acest motiv, utilizarea
grâului impune suplimentarea raţiei cu xantofile naturale sau de sinteză.
Utilizarea grâului proaspăt recoltat, în stadiu nematurat şi în
proporţie mare, la mai puţin de două luni de la recoltare, poate cauza
apariţia enteritelor şi a diareei.
Atât porumbul cât şi grâul conţin cantităţi reduse de celuloză.
- orzul şi sorgul
Orzul are o valoare energetică bună (cca. 3000 KcalEM/kg), dar ca şi
inconveniente conţine o cantitate mare de celuloză brută şi β-glucani şi este
lipsit de pigmenţii xantofili, motive pentru care utilizarea lui este foarte
limitată în alimentaţia puilor de carne. Totuşi, prin adăugarea în apă sau
nutreţ a β-glucanazei, aceste efecte sunt, în parte, înlăturate.
Sorgul este la fel de energetic ca şi porumbul (cca. 3730 KcalEM/kg)
dar, la utilizarea sa, se va avea în vedere conţinutul în tanin, care depreciază
valoarea energetică a nutreţului. Practic, conţinutul în tanin poate fi de 0,2-
2%, fiecare procent determinând o reducere cu 10% a valorii energetice a
nutreţului. Uzual, grâul furajer şi sorgul pot substitui porumbul în proporţie
de 20 -30 %.
- grăsimile animale şi uleiurile vegetale
Sunt sursele energetice cu cel mai ridicat nivel energetic (8000-9500
kcal EM/kg) şi pot fi integrate în proporţie de 1-8% în structura nutreţului
combinat. Proporţia de participare a acestor surse este cu atât mai mare cu
cât se doreşte o caloricitate mai mare la nivelul raţiei; în principiu, raţiile
hipercalorice determină consumuri mai reduse şi consumuri specifice mici
dar, în comparaţie cu celelalte surse energetice, preţul grăsimilor este destul
de ridicat. La elaborarea reţetelor, digestibilitatea grăsimilor este un
element foarte important. În principiu, acizii graşi nesaturaţi sunt mai
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 175
digestibili decât cei saturaţi (acizii butiric, caproic, caprilic, caprinic, lauric,
miristic, palmitic, stearic) şi acizii graşi cu catene scurte sunt mai digestibili
decât cei cu catene lungi. De asemenea, gliceridele au o digestibilitate mai
mare decât acizii graşi liberi, proveniţi prin hidroliza acestora.

Tabelul 29. Proporţia acizilor graşi saturaţi şi nesaturaţi din compoziţia

grăsimilor animale şi vegetale şi principalii acizi graşi din structura acestora.
Acizi graşi (%) Principalii acizi graşi din
Specificare
nesaturaţi saturaţi compoziţie
Seu de bovine 52 48 acid palmitic, stearic şi oleic
Untură de porc 64 36 acid palmitic, stearic şi oleic
Untură de pasăre 70 30 acid palmitic, oleic şi linoleic
Ulei de soia 88 12
Ulei de măsline 90 10 acizi graşi mononesaturaţi
Ulei de fl. soarelui 90 10 acizi graşi polinesaturaţi
Ulei de porumb 90 10
Prelucrare după Popescu şi Meica, 1995.

Pentru practică, se va avea în vedere faptul că acizii graşi

polinesaturaţi produc mai multă grăsime musculară şi mai puţină grăsime
abdominală decât acizii saturaţi sau cei cu o singură dublă legătură
(mononesaturaţi). Proporţia acizilor graşi saturaţi şi nesaturaţi din structura
grăsimilor animale şi vegetale, frecvent utilizate în alimentaţia puilor pentru
carne, este prezentată în tabelul 29. Astfel, conform informaţiilor din tabel,
coroborate cu afirmaţia anterioară, utilizarea seului şi a grăsimii de porc
determină depuneri mai mari de grăsime abdominală decât uleiul de floarea
soarelui.
Pentru asigurarea energiei din raţie se pot utiliza drept ingrediente cu
valoare energetică mare şi preparatele comerciale. Spre exemplu,
administrarea Liposal –D-ului pulbere (8000 kcal) permite, prin compoziţia
sa în substanţe grase (de tipul acidului palmitic, oleic, stearic şi linoleic)
glicerol şi calciu, valorificarea acizilor graşi într-o foarte mare măsură.

În alegerea surselor energetice, se recomandă luarea în

considerare a următoarelor aspecte:
- nivelul energetic al sursei şi proporţia grăsimilor în raţie
Cele mai energetice nutreţuri sunt grăsimile, fie cele animale, fie cele
vegetale. La puii de carne, în nutreţurile de demarare, proporţia grăsimilor
176 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
în raţie nu trebuie să depăşească 5 %. Ulterior, se poate creşte proporţia,
dar cu atenţie şi nu mai mult de 7-8%, întrucât, chiar la vârsta de şapte
săptămâni, digestibilitatea substanţelor grase nu atinge digestibilitatea
observată la păsările adulte.
- corelarea vârstei păsării cu tipul ingredientului energetic
Din considerente structurale, se recomandă utilizarea diferenţiată a
acestora, în funcţie de vârsta păsărilor. Astfel, la păsările tinere, la care
sistemul digestiv nu este încă desăvârşit, nu se recomandă administrarea
grăsimilor animale cu punct ridicat de topire (seul, untura de porc),
deoarece acestea conţin mulţi acizi graşi saturaţi, cu o digestibilitate redusă.
Astfel, acizii palmitic şi stearic sunt greu digeraţi de către păsări, motiv
pentru care, în cazul surselor energetice care conţin astfel de acizi, se
recomandă adăugarea acizilor graşi nesaturaţi pentru îmbunătăţirea
digestibilităţii. După cum se observă, în tabelul 30, nivelul grăsimilor din
raţie creşte odată cu înaintarea în vârstă; în acelaşi timp, proporţia acidului
linoleic (acid nesaturat, uşor asimilabil, dar mai scump), scade la valori
mai mici de 25% din aportul grăsimi din reţetă.

Tabelul 30. Recomandări privind necesarul de grăsimi pentru diferitele

tipuri de nutreţ combinat utilizate în hrana puilor de carne
Pre- Fini- Fini-
Specificare Starter Grower
starter sher 1 sher 2
Grăsimi totale (%) 4 4 5 7 8
- din care acid linoleic (%) ≥80 ≥70 ≤50 ≤30 ≤25
Prelucrare după Hubbard ISA.

La nutreţurile de tip starter şi grower, se poate utiliza un amestec

format din 60% ulei de soia, 20% ulei mixt, de floarea soarelui şi porumb,
respectiv 20% untură de porc. La reţeta de finisare, grăsimea nesaturată
influenţează negativ gresajul carcasei şi calitatea grăsimii din carcasă; din
aceste motive, se recomandă utilizarea unui amestec format din 30% ulei de
soia, 20% ulei de acid palmitic şi 50% untură de porc.
- nivelul digestibilităţii grăsimilor, dependent de structura reţetei
Nivelul digestibilităţii grăsimilor depinde în mod esenţial de structura
raţiei. Spre exemplu, atunci când raţia conţine polizaharide solubile sau
amidon provenit din grâu, orz (eventual secară), digestibilitatea grăsimilor
se reduce, impunându-se rezolvarea acestui deficit energetic, de obicei prin
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 177
mărirea proporţiei porumbului sau includerea unor enzime, acizi organici
sau alţi aditivi, cu scopul modificării florei intestinale .
- calitatea grăsimilor
Grăsimile conţin în diferite proporţii aminoacizi graşi nesaturaţi, uşor
oxidabili şi un oarecare conţinut de apă, care face posibilă producerea unor
hidrolize. În principal, calitatea grăsimilor administrate în alimentaţia
puilor pentru carne trebuie să răspundă exigenţelor legate de nivelul oxidării
şi cel al hidrolizei.
Ca urmare a compoziţiei lor, grăsimile absorb oxigenul atmosferic
pe care îl fixează la nivelul dublelor legături din structura acizilor
nesaturaţi. Astfel, la grăsimile care vin în contact prelungit cu aerul, în
prezenţa unor catalizatori de tipul luminii, temperaturii ridicate, ionilor de
fier, cupru sau a enzimelor specifice (lipooxidazele) sunt supuse în scurt timp
unui proces oxidativ, respectiv râncezirii.
Macroscopic, grăsimea oxidată prezintă modificări organoleptice uşor
perceptibile: culoare gălbuie, miros şi gust cu nuanţă specifică de rânced. În
laborator, surprinderea debutului oxidării se realizează cu ajutorul indicelui
de peroxid, iar oxidarea puternică (râncezirea propriu-zisă) se evidenţiază
prin reacţia Kreis. Reacţia Kreis, reacţie de identificare a aldehidelor, poate
fi negativă, slab pozitivă, pozitivă sau intens pozitivă. În alimentaţia puilor,
pot fi utilizate grăsimile cu reacţie slab pozitivă.
În scopul păstrării calităţilor chimice şi organoleptice ale grăsimilor,
acestea pot fi stabilizate prin adăugarea unor substanţe antioxidante.
Ca urmare a conţinutului în apă şi a enzimelor hidrolitice, grăsimile
se pot hidroliza, eliberând acizii graşi din formula trigliceridică, ceea ce
cauzează creşterea acidităţii. Întrucât acizii graşi rezultaţi în urma hidrolizei
nu sunt volatili, procesul de hidroliză nu se exteriorizează prin modificări
organoleptice (de gust sau miros), deci decelarea hidrolizei nu se poate
realiza decât prin examene de laborator. Convenţional, la grăsimile topite,
aciditatea se exprimă în grame acid oleic la 100 grame grăsime. Pentru
untura de porc administrată în hrana puilor pentru carne, aciditatea grăsimii
nu trebuie să fie mai mare de 4 grame acid oleic la 100 g untură, sau maxim
4 grade aciditate.

Proteina în alimentaţia puilor de carne

Pentru nutriţia puilor broileri, pe lângă asigurarea unui nivel

energetic adecvat, trebuie asigurat un nivel proteic corelat cu nivelul
178 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
energetic, care să asigure o creştere rapidă, cu un consum de nutreţ cât mai
redus. Creşterea şi dezvoltarea rapidă a păsărilor nu este posibilă fără
asigurarea nivelului proteic; acesta se exprimă cel mai frecvent ca procent
de proteină brută din compoziţia chimică a raţiei (%PB).
În structura proteinei brute intră o serie de aminoacizi aşa-numiţi
„esenţiali”, cu o importanţă foarte mare în alimentaţia puiului pentru carne;
dintre aceştia, pot fi amintiţi lizina, arginina, izoleucina, metionina, cistina,
treonina şi triptofanul.

Sursele proteice pot fi de natură vegetală, animală sau sintetică:

- şrotul de soia
Este principalul furnizor de proteină din alimentaţia puilor pentru
carne, conţinând cca. 40-50% proteină brută. Este bogat în lizină, triptofan,
izoleucină, valină, treonină, dar sărac în aminoacizi cu sulf.
Principala problemă a şrotului de soia este prezenţa factorului
antitripsic, dar care poate fi inactivat prin încălzirea furajului la
temperatura de 80°C, pentru o durată de câteva secunde. O încălzire la
temperaturi mai mari sau pe durate mai mari poate deprecia proteinele din
şrot, având de asemenea efecte negative asupra nutreţului. Controlul
eficienţei tratamentului termic aplicat asupra şrotului de soia în vederea
diminuării efectelor factorului antitripsic se poate face prin:
- măsurarea activităţii ureazei
În şrotul crud, ureaza produce 0,5 mg azot/minut, iar printr-o toastare
corectă, azotul scade la 0,1-0,3 mg. În cazul unei tratări foarte puternice,
activitatea ureazei se reduce la 0,05 mg azot/minut.
- măsurarea activităţii de inhibare a tripsinei
Se exprimă prin mg tripsină inhibată / kg produs. În şrotul crud, se
inhibă 30-50 mg tripsină / kg, iar în urma tratamentului corect se inhibă
doar 5 mg tripsină / kg şrot.
Cel mai bun dar şi cel mai lung test este cel de creştere a puilor, iar
cel mai uzual test (şi practic) este acela al activităţii ureazice.
- şrotul de floarea soarelui
Conţine cca. 35-37% proteină brută, este sărac în lizină, dar bogat în
aminoacizi cu sulf şi nu conţine factori antinutritivi, motiv pentru care se
recomandă asocierea lui cu şrotul de soia. Factorul limitativ este totuşi
conţinutul ridicat în celuloză brută, de cca. 18%.
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 179

- făina de carne şi făina de peşte

Au conţinut ridicat de proteină brută şi un conţinut apreciabil de
lizină şi aminoacizi cu sulf. Se cunosc câteva tipuri de făinuri de carne (tipul
cu 55% proteină şi grăsime, tipul cu 60% proteină, fără grăsime) şi făinuri
de peşte (tipul de făină grasă cu 65% proteină şi grăsime, tipul de făină
slabă, cu 72% proteină şi fără grăsime). În funcţie de tipul lor, pot intra în
procent de 3-6% în structura nutreţului combinat. Inconvenientul acestor
făinuri este faptul că sunt scumpe.
- drojdii furajere
Prezintă un nivel ridicat în proteină (47 - 52%) şi au o valoare
biologică mare a proteinei, dar au un conţinut mai redus de cistină şi
metionină. Totuşi, acestea conţin cantităţi mari de vitamine din complexul B
şi unele enzime amilolitice, proteolitice, substanţe hormonale, precum şi
factori de creştere neidentificaţi. Se administrează în proporţie de 2-5%.
- aminoacizii de sinteză
Pe piaţa furajelor se cunosc mai multe produse cu aminoacizi esenţiali
(pentru pui interesează îndeosebi metionina şi lizina), care sunt curent
utilizaţi în alimentaţia puilor broileri.
În acţiunile de stabilire a nivelului proteic în alimentaţia puilor din
ferma producătoare de carne, se recomandă:
- satisfacerea dinamică a cerinţelor de calitate privind proteina
şi aminoacizii esenţiali
Nivelul proteinei brute din raţie se modifică odată cu vârsta şi depinde
de mulţi factori. În general, pentru satisfacerea necesarului proteic, sunt
luate în considerare trei aspecte:
- genotipul puiului de carne, pentru că fiecare hibrid are potenţialul
genetic de creştere specific (compoziţie chimică a corpului, necesar
energetic, consum de hrană şi conversie a hranei)
- condiţiile de mediu asigurate, deoarece creşterea şi conversia
hranei sunt nu doar expresia potenţialului genetic, ci şi a condiţiilor
de mediu, de tipul climatului, densităţii etc
- presiunea factorilor economici care acţionează asupra costului
materiilor prime, performanţelor de creştere (spor mediu zilnic,
consum specific etc.) şi structurii la valorificare (pui vii, carcasă
întreagă, carcasă tranşată etc).
180 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
Practic, performanţele, măsurate în termenii vitezei de creştere,
consumului specific şi calităţii carcasei, depind de satisfacerea necesarului
mai multor aminoacizi limitativi. La puii de carne, cei mai importanţi
aminoacizi limitativi sunt: metionina, lizina, treonina (triptofanul), valina şi
arginina. Neasigurarea nivelelor acestor aminoacizi cauzează modificări ale
vitezei de îmbrăcare cu penaj, sporului mediu zilnic, musculaturii pectorale
şi conversiei hranei, precum şi ale grăsimii abdominale.
Nivelul total de lizină se stabileşte în funcţie de vârsta păsărilor,
nivelul energetic al raţiei, sex şi performanţele dorite (tabelul 30). Spre
exemplu, necesarul de lizină este mai mare în primele zile de creştere, după
care, odată cu înaintarea în vârstă, acest necesar se diminuează; păstrarea
ridicată a nivelului lizinei, peste nivelul recomandat vârstei, impune
creşterea nivelului de arginină. De asemenea, la vârste similare, nivelul de
lizină este mai ridicat la masculi decât la femele şi mai ridicat atunci când se
doreşte maximizarea musculaturii pectorale decât atunci când se doreşte
maximizarea sporului mediu zilnic.

Tabelul 31. Nivelul proteic şi al lizinei recomandat pentru diferitele tipuri

de nutreţ combinat utilizate în hrana broilerilor în funcţie de sex, vârsta
sacrificării şi greutatea dorită la sacrificare
Vârsta Greutatea % prote- din care lizină*
Specifi-
Sex sacrifi la sacrifi- Zile ină brută (%)
care
-cării care în raţie total utilizabilă
Starter ♂♂ 1-10 21-24 1,31 1,11
35 zile 1,6-1,8 kg
Grower şi 11-24 21-23 1,27 1,08
Finisher ♀♀ >24 19-21 1,19 1,01
Starter ♂♂ 1-10 21-24 1,31 1,11
42-45
Grower sau 2,3-2,5 kg 11-28 20-22 1,26 1,07
zile
Finisher ♀♀ >28 18-20 1,13 0,96
Starter 1-10 22-24 1,31 1,11
Grower 56-59 11-28 20-22 1,25 1,06
♂♂ 3 kg
Finisher 1 zile 29-42 18-20 1,13 0,96
Finisher 2 >42 17-19 1,01 0,85
*în calculul necesarului de lizină s-au luat în considerare recomandările energetice pentru
broilerii adulţi ROSS, din tabelul 28.

Nivelul lizinei se poate calcula pentru fiecare 1000 kcal, după relaţia
4,47-0,183 x vârsta păsării (în săptămâni). Spre exemplu, în cazul unui furaj
de tip grower cu 3175 kcal / kg, administrat în zilele 11-24, stabilirea
necesarului de lizină se face calculând succesiv următoarele:
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 181

vârsta medie a păsărilor din hală (11+24)/2 = 29,5 zile;

29,5 zile / 7 = 4,21 săptămâni
necesar lizină / 1000 kcal 4,47-0,183 x4,21=4,01 g
necesar pentru un kg nutreţ cu 3175 kcal 4,01 x 3175/1000=12,7 g / kg
sau 1,27%

În cazul calculului necesarului de lizină digestibilă, relaţia devine

3,80-0,157 x vârsta păsării (în săptămâni); pentru acelaşi exemplu, nivelul
lizinei digestibile va fi de 1,08%.
- optimizarea nivelului aminoacizilor
În optimizarea aminoacizilor cu scopul obţinerii „proteinei ideale” se
porneşte de la asigurarea unui raport între aminoacidul lizină şi ceilalţi
aminoacizi necesari alimentaţiei puilor şi întâlniţi, în bună măsură, în
structura nutreţului combinat. Spre exemplu, la o raţie cu 16% proteină
brută, ordinea aminoacizilor limitativi pentru puii cu vârsta de până la trei
săptămâni este următoarea: metionina, urmată de lizină, arginină, treonină
şi valină. Astfel, cu toate că odată cu înaintarea în vârstă, nivelele proteice
scad, trebuie să existe un raport între aminoacizi, în scopul obţinerii
„proteinei ideale”. În linii mari, se pleacă de la premiza că lizina este
utilizată aproape în totalitate pentru obţinerea proteinei din carne, iar
metionina şi cistina sunt utilizate pentru îmbrăcarea cu penaj şi întreţinere.
În scopul acesta, se face raportarea procentuală a aminoacizilor arginină,
izoleucină, metionină, metionină + cistină, treonină şi triptofan la
aminoacidul lizină, pentru toate tipurile de nutreţuri combinate. Conform
acestui principiu, se obţine:
o Pentru nutreţul combinat tip starter (demaraj), raporturile
aminoacizilor cu lizina sunt de: 111% pentru arginină, 68% pentru
izoleucină, 38% pentru metionină, 70% pentru metionină+cistină,
63% pentru treonină şi 18% pentru triptofan
o Pentru nutreţul combinat tip grower (de creştere), raporturile
aminoacizilor cu lizina sunt de: 113% pentru arginină, 69% pentru
izoleucină, 40% pentru metionină, 74% pentru metionină+cistină,
65% pentru treonină şi 17% pentru triptofan
o Pentru nutreţul combinat tip finisher (de finisare), raporturile
aminoacizilor cu lizina sunt de: 115% pentru arginină, 70% pentru
izoleucină, 42% pentru metionină, 78% pentru metionină+cistină,
67% pentru treonină şi 18% pentru triptofan.
182 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
- asigurarea aminoacizilor care au în structura lor sulf
Deficienţa în aminoacizi cu sulf cauzează creşterea consumului
specific şi a grăsimii din carcasă şi reduce dezvoltarea musculaturii
pectorale. Deoarece metionina, care are rol esenţial în creşterea şi formarea
cheratinei, material de bază pentru formarea fanerelor, constituie un
aminoacid esenţial limitativ în creşterea păsărilor, îndeosebi a celor pentru
carne. Indiferent de forma acestui aminoacid (metionat de sodiu, metionină
racemică, DL metionină, metionină hidroxianalog), trebuie să existe un
echilibru între acesta şi ceilalţi aminoacizi.
În cazul utilizării unor nutreţuri bogate în cistină (subprodusele de
abator, făina de pene), se recomandă ca raportul metionină /metionină +
cistină1 să fie de cel puţin 55%. În schimb, în cazul utilizării unor nutreţuri
vegetale, nivelul metioninei trebuie redus. Oricum, necesarul aminoacizilor
cu sulf (metionină + cistină) creşte odată cu înaintarea în vârstă; dacă în
primele zile, nivelul aminoacizilor cu sulf reprezintă 5-6%, la sfârşitul
perioadei de creştere se ajunge la 11-12%. Bineînţeles, penajul necesită o
cantitate mult mai importantă de aminoacizi cu sulf decât carcasa puilor;
raportul aminoacizi cu sulf / lizină este de 0,62/1 în carcasă şi 5/1 în pene.
Optimizarea aminoacizilor contribuie în mod substanţial la reducerea
nivelului proteic al raţiei, reducerea pierderilor de azot prin urină şi la
realizarea unei economii de energie. Totodată, raportul optim dintre
aminoacizi contribuie semnificativ la realizarea unei alimentaţii echilibrate,
care poate reduce efectele stresului, previne apariţia ascitelor şi a infecţiilor
bacteriene, conferind organismului posibilitatea şi resursele necesare pentru
a „lupta cu boala”.
- existenţa unui raport optim între energie şi proteina asigurată
de raţie
În mare măsură, raportul energo-proteic optim se obţine ca urmare a
stabilirii necesarului de lizină şi a raportului dintre lizină şi ceilalţi
aminoacizi, în concordanţă cu nivelul energetic al furajului. În situaţia în
care raportarea se face la conţinutul în proteină brută, atunci, pentru
îndeplinirea acestei cerinţe, se va avea în vedere faptul că raportul energie/
proteină este dependent de vârsta păsărilor. Astfel, pentru intervalele 1-10
zile, 11-20 zile, 21-33 zile, 34-42 zile şi peste 42 zile se recomandă rapoarte
de 132; 143; 155; 163, respectiv 185.

1
O parte din metionina ingerată de păsări este utilizată ca sursă pentru sinteza cistinei.
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 183

- evitarea insuficienţei (carenţei) proteice

Malnutriţia proteică ocupă un loc important în condiţionarea atât a
bolilor infecţioase (Newcastle1), cât şi a celor parazitare (eimerioze).
Diminuarea digestibilităţii unor aminoacizi este, în frecvente situaţii,
cauzată de prezenţa unor factori în exces, cum este cazul celulozei sau a unor
factori antinutritivi de tipul inhibitorilor tripsinei din soia sau taninurilor
conţinute în sorg. În cazul factorilor inhibitori, situaţia se remediază fie prin
eliminarea lor din reţetă, fie prin tratamentul termic al materiilor prime.
Situaţia este ceva mai complicată în cazul făinurilor proteice animale supuse
la temperaturi şi presiuni mari în timpul procesării; digestibilitatea
aminoacizilor lizină şi cistină este afectată de către cei doi factori fizici
anterior menţionaţi.
- evitarea excesului proteic
Excesul de proteină creează probleme serioase, atât din punct de
vedere al patologiei infecţioase (în salmoneloze sau infecţii virale care
produc boala lui Marek şi boala de Newcastle), cât şi a celei metabolice
(hiperuricemia şi guta).
- evitarea antagonismelor dintre aminoacizi
Unul din cele mai cunoscute şi importante antagonisme dintre
aminoacizi este cel dintre lizină şi arginină. Excesul lizinei în nutreţ
cauzează creşterea activităţii arginazei renale, care are drept consecinţă
intensificarea degradării argininei şi, ca urmare, diminuarea creşterii. În
consecinţă, se recomandă ca nivelul lizinei să nu depăşească sub nici o
formă nivelul argininei.
- urmărirea atentă a efectelor reţetei furajere în creşterea puilor
Împreună sau luate separat, excesul şi, mai ales, carenţa
aminoacizilor pot cauza apariţia unor tulburări, cu manifestări clinice mai
mult sau mai puţin evidente.
Spre exemplu, nivelul redus, individual sau cumulat, al aminoacizilor
se exprimă prin simptome generale ale deficitului proteic, la care se adaugă
modificări caracteristice. Astfel, scăderea greutăţii corporale şi severitatea
ei este corelată, în ordinea crescătoare a importanţei, de carenţa în
izoleucină, treonină, arginină, valină, histidină, triptofan, metionină, cistină,
fenilalanină, tirozină, leucină şi lizină. De asemenea, anomaliile penelor,

1
Boala de Newcastle este favorizată şi de alimentaţia hiperproteică.
184 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
cum sunt răsucirea şi deviaţia spre exterior, apar ca rezultat al carenţei mai
multor aminoacizi, dintre care valina are un rol important.
Carenţele individuale ale aminoacizilor pot genera manifestări
diferite:
o Carenţa în metionină diminuează creşterea şi provoacă
reducerea greutăţii, favorizează infestaţiile cu eimerii şi dermatitele
tălpii la pui.
o Carenţa în triptofan cauzează simptome pelagroide.
o Carenţa în cistină şi cisteină, alături de deficienţele vitamino-
minerale (vitamina E şi seleniu), favorizează miodistrofia.
La alegerea structurii şi proporţiei surselor proteice, se pot lua în
calcul şi următoarele aspecte:
- femelele valorifică mai bine decât masculii nutreţul combinat cu
surse proteice vegetale
- viabilitatea este mai bună la puii hrăniţi cu proteină vegetală
- schimbarea tipului de proteină după patru săptămâni, respectiv
alegerea proteinei vegetale, reduce cantitatea grăsimii abdominale

Substanţele minerale în alimentaţia puilor de carne

Substanţele minerale, fie macroelemente (Ca, P, S, K, Na, Cl sau Mg),

fie microelemente (Fe, Zn, Cu, Mn, Co, I, Mo sau Se) au funcţii importante în
dezvoltarea celulară, metabolism etc.
De foarte mare importanţă, în elaborarea şi echilibrarea raţiilor,
sunt următoarele aspecte:
- asigurarea tuturor substanţelor minerale conform cerinţelor
Conform tabelelor 32 şi 33, nivelul substanţelor minerale diferă în
funcţie de vârsta puilor.
- asigurarea unui raport optim între minerale şi administrarea
lor într-o formă cât mai asimilabilă
Orice creştere sau scădere a proporţiei unui element mineral în relaţie
cu ceilalţi nutrienţi poate favoriza apariţia unei carenţe primare sau
secundare, cu repercursiuni asupra stării de sănătate şi nivelului productiv
al puilor.
Spre exemplu, raportul calciu-fosfor are rol important în formarea
scheletului la pui; într-o raţie furajeră, creşterea proporţiei de calciu
determină o scădere a absorbţiei fosforului. Dacă raţia este bogată în calciu
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 185
şi fosfor, scade utilizarea magneziului şi viceversa. De asemenea, raţia
bogată în calciu şi deficitară în vitaminele B2 şi colină accentuează
deficienţa de mangan şi favorizează apariţia perozisului.
În avicultura modernă, s-a renunţat treptat la rigiditatea raportului
fosfor - calciu; se pare că de o importanţă considerabil mai mare se bucură
proporţia fosforului utilizabil de către organism din totalul fosforului
asigurat prin raţie.
Carenţa în fosfor se manifestă prin diminuarea apetitului, încetinirea
creşterii, apariţia tulburărilor locomotorii grave şi moarte. În alimentaţia
puilor, este foarte importantă sursa de fosfor şi disponibilitatea acestuia
pentru organismul puiului.
Se cunoaşte că, din fosforul conţinut în furajele de origine vegetală,
doar cca. 30-50% (în cazul porumbului chiar mult mai puţin) este accesibil
puilor; restul este imobilizat, sub formă de fitat, iar monogastricelor, ca
regulă generală, le lipsesc enzimele necesare pentru hidrolizarea fitatului şi
transformarea lui în fosfor şi inozitol. Astfel, fosforul vegetal inaccesibil
(fitatul) nu este digerat în tubul digestiv al păsării. Pentru asigurarea
necesarului de fosfor, în hrana păsărilor sunt introduse fie surse anorganice
de fosfor bioaccesibile puilor (fosfat monocalcic, fosfat dicalcic etc.), fie
unele enzime (fitaze), cu rol în eliberarea fosforului din grăunţele furajere
din structura nutreţurilor. De altfel, Nelson, (1984) sugerează utilizarea unei
relaţii pentru stabilirea necesarului de calciu în situaţia prezenţei fosforului
fitat astfel:
Ca (%) = 0,6 + (fosforul fitat x 1,1)

Tabelul 32. Nivelul substanţelor minerale recomandat pentru diferitele

tipuri de nutreţ combinat utilizate în hrana puilor broileri
Specificare Starter Grower Finisher
Calciu (%) 1,00 0,90 0,85
Fosfor disponibil (%) 0,50 0,45 0,42
Sodiu (%) 0,16 0,16 0,16
Potasiu (%) 0,40 0,40 0,40
Cloruri (%) 0,16-0,22 0,16-0,22 0,16-0,22
După ROSS, 2000

Sodiul administrat sub formă de clorură de sodiu favorizează

metabolismul calciului, fosforului şi magneziului dar, în exces, împiedică
absorbţia intestinală a potasiului.
186 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
Aportul mare de sulfaţi şi molibden cauzează scăderea nivelului
cuprului hepatic şi eritrocitar, iar raţia bogată în cupru şi deficitară în
molibden favorizează apariţia icterului toxiemic.
Raţia cu un nivel crescut de potasiu poate determina hipomagnezemie.
Raţiile bogate în zinc accentuează deficienţa de calciu şi favorizează
apariţia leziunilor de paracheratoză.
Fierul are relaţii sinergice cu aminoacizii şi vitamina C şi antagonice
cu sărurile de Zn, Cu şi Mn. Nivelele ridicate de fier pot determina reducerea
consumului de furaje, scăderea în greutate şi a conţinutului de Ca şi P din
oase.
Cuprul intervine în cheratinizarea şi pigmentarea diferitelor ţesuturi,
fiind sinergic cu Fe, în sinteza hemoglobinei, şi antagonist cu Zn, Mn, Mo şi
Ca.
- forma de administrare a substanţelor minerale
În administrarea substanţelor minerale, îndeosebi în cazul microelementelor,
este de mare importanţă forma de prezentare:
- sulfaţii - oferă o biodisponibilitate bună, dar au o reactivitate
chimică foarte mare şi degradează structura vitaminelor şi a
premixurilor, datorită higroscopicităţii lor

Tabelul 33. Nivelul substanţelor minerale recomandat a se adăuga la

diferite tipuri de nutreţ combinat utilizate în hrana puilor broileri
(mg/kg furaj)
Specificare Starter Grower Finisher
Iod 0,75 0,68 0,61
Cupru 3,00 2,73 2,46
Fier 30,00 27,25 24,53
Magneziu 100,00 90,00 81,00
Zinc 80,00 72,50 65,25
Seleniu 0,30 0,27 0,24
După AVIAN FARMS, 2000

- carbonaţii sau oxizii - au o biodisponibilitate mai redusă

- complexele proteinate - au o biodisponibilitate mare şi stabilitate
destul de ridicată, dar depind de nivelul pH-ului.
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 187

Vitaminele
Sunt substanţe organice complexe, indispensabile desfăşurării
normale a proceselor fiziologice din organism, dar care au o pondere
cantitativă foarte redusă în furaje.
În funcţie de mediul de solubilizare, vitaminele se împart în două
categorii:
- vitaminele liposolubile
Vitamina A – se găseşte ca atare în colostru şi ouă, iar sub formă de
provitamine (beta caroten, criptoxantină, alfa caroten şi gama caroten) în
morcovi, furajele verzi şi fibroase. Conţinutul în caroten se reduce sub
acţiunea căldurii, luminii şi umidităţii. Nitriţii în cantitate mare şi carenţa în
fosfor determină reducerea transformării în organism a carotenului în vit. A.
Vitamina D - se găseşte în cantităţi mici în furaje, în special poate fi
găsită în fânul de lucernă uscat la soare şi în drojdiile furajere iradiate.
Vitamina D3 reglează raportul P/Ca şi previne apariţia rahitismului.
Vitamina E (tocoferolii alfa - cel mai activ - , beta şi gama
consideraţi ca provitamine) se găsesc în cantităţi mari în germenii
grăunţelor, în furajele verzi (în special în leguminoase) şi în ouă.
Vitamina K se găseşte în furajele verzi, în făina de carne şi de peşte.
Vitamina F este reprezentată, de fapt, prin trei acizi graşi nesaturaţi :
linoleic, linolenic şi arahidonic. Primii doi se găsesc în furajele de origine
vegetală, iar acidul arahidonic în furajele de provenienţă animală. Acidul
arahidonic se poate sintetiza în organism din acizii linoleic şi linolenic.
- vitaminele hidrosolubile
Vitaminele cu roluri
importante în creşterea Tabelul 34. Conţinutul şi disponibilitatea
puilor sunt: biotinei în diferite furaje
Vitaminele B (B1 - Biotină, Dispo-
Denumire furaj
tiamina, B2 – riboflavina, μg/ kg nibilă
B3 – ac. pantotenic, B4 – Făină de lucernă 160-690 100%
colina, B5 – nicotinamida, Orz 80-200 48%
B6 – piridoxina, B 7 - Porumb 20-150 100%
biotina, B9 - acidul folic, Făină de peşte (hering) 210-680 89%
B12 - cian cobalamina) - se Făină de soia 180-500 100%
Grâu 60-180 48%
găsesc în drojdii, făinuri
animale, tărâţe de cereale, După Kolb şi Grün, citaţi de Ghergariu, 1995
şroturi, furaje verzi, grăunţe încolţite, fructe, lapte etc.
188 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
În elaborarea raţiilor şi stabilirea necesarului de vitamine se pleacă
de la premisa că nu întreg conţinutul vitaminic este disponibil şi, în
consecinţă, poate fi efectiv utilizat de către pasăre. Spre exemplu,
disponibilitatea biotinei în diferite tipuri de furaje este cea prezentată în
tabelul 34. Necesarul de vitamine se modifică dependent de sezonul creşterii
şi structura raţiei furajere; necesarul vitaminic este mai mare în sezonul cald
decât în cel rece şi în cazul raţiilor pe bază de grâu, comparativ cu cele pe
bază de porumb.

Tabelul 35. Nivelul de adaos vitaminic recomandat pentru diferite tipuri

de nutreţ combinat utilizate în hrana puilor de carne
Specificare Starter Grower Finisher
Vitamina A (UI mil/tonă) 8,82 8,00 7,20
Vitamina D3 (UI mil/tonă) 3,00 2,80 2,52
Vitamina E (g/tonă) 22,00 20,00 18,00
Vitamina K3 (g/tonă) 1,65 1,50 1,35
Vitamina B12 (mg/tonă) 14,33 13,00 11,70
Riboflavina (g/tonă) 7,72 7,00 6,30
Nicotinamida (g/tonă) 48,51 44,00 39,60
Acidul pantotenic (g/tonă) 12,13 11,00 9,90
Acidul folic (g /tonă) 1,00 0,90 0,81
Tiamina (g/tonă) 2,21 2,00 1,80
Piridoxina (g/tonă) 2,21 2,00 1,80
Colina (g/tonă) 660,00 600,00 540,00
Biotina (g/tonă) 0,15 0,14 0,13
După AVIAN FARMS, 2000

Vitamina C – se găseşte în special în furajele verzi.

În funcţie de tipul reţetei furajere, se recomandă suplimentarea
nivelelor vitaminice cu cantităţile prezentate în tabelele 35-36.
Celuloza în alimentaţia puilor de carne
Prin celuloza brută sau fibra brută se înţelege reziduul obţinut în
urma solubilizării acide a componentelor membranelor celulare (metoda
Scharrer - Kurschner). Acest reziduu este alcătuit din celuloză, hemiceluloză,
substanţe pectice şi substanţe incrustante de tipul ligninei, cutinei şi
suberinei. Pentru nutreţurile vegetale, conţinutul în lignină creşte odată cu
avansarea în vegetaţie a plantelor, motiv pentru care lignina este cea mai
răspândită fibră şi este considerată factorul cel mai important în reducerea
digestibilităţii substanţelor nutritive.
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 189
Fibrele celulozice au rol în menţinerea structurii şi funcţionării
normale a tubului digestiv, ajută la menţinerea echilibrului mineral al
corpului şi previn anumite probleme comportamentale de tipul
canibalismului.
Păsările au o capacitate limitată de digerare a fibrelor celulozice,
datorită tranzitului rapid al ingestei şi al digestiei bacteriene slab
evidenţiate, în special ca urmare a dimensiunii reduse a cecumului. Astfel,
datorită incapacităţii de utilizare, celuloza reprezintă un factor alimentar
restrictiv în hrana puilor de carne. Depăşirea limitei maxime de celuloză
cauzează apariţia tulburărilor digestive şi reducerea digestibilităţii
substanţelor nutritive din furaje şi, implicit, creşterea consumurilor specifice.
În general, la broilerii de carne, se recomandă maxim 4 % celuloză în
raţie, deşi unii autori consideră că, nivele mai ridicate, de 8-10 %, nu ar
avea efecte negative, cel puţin asupra ritmului de creştere, consumului de
furaje şi mortalităţii.
Aditivii furajeri utilizaţi în alimentaţia puilor de carne
Utilizarea aditivilor furajeri este reglementată prin Directivele
Europene 70/524, 92/113 şi 93/114; efectul acestora se manifestă la nivelul
florei intestinale, la nivelul ţesutului intestinal, determinând modificarea
microbismului intestinal, stimulând activitatea unor enzime sau a glandelor
cu secreţie internă. Dintre aditivii furajeri, cei mai utilizaţi sunt antibioticele
cu rol biostimulator, probioticele, prebioticele, precum şi promotorii de
creştere, de sinteză, şi respectiv substanţele chimioterapice (cu rol terapeutic
sau antiparazitar), precum şi premixurile.
Enzimele
Cel mai frecvent, enzimele sunt utilizate pentru îmbunătăţirea digestiei
amidonului din cerealele care conţin polizaharide non-amilazice, respectiv
grâu, orz, ovăz sau orez. Aceste cereale cresc vâscozitatea intestinală, fapt
care va cauza o slabă asimilare a nutrienţilor.
În cazul utilizării enzimelor celulazice şi xilazice, pentru
îmbunătăţirea digestiei grâului şi a glucanazei pentru ovăz, valoarea
energetică a acestor cereale creşte cu 3-6%. În mod cert, adăugarea
xilanazei în nutreţurile pe bază de grâu şi a β-glucanazei1 în cele pe bază de
orz, pe lângă ameliorarea eficienţei energetice, în mod indirect, contribuie la
menţinerea calităţii aşternutului şi creşte gradul de confort al puilor.

1
Β-glucanii, prezenţi în orz, nu sunt hidrolizaţi de către pui şi determină formarea unui conţinut
intestinal gelatinos, vâscos, care antrenează eliminarea unor dejecţii cu un conţinut apos.
190 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
Utilizarea fitazelor este de asemenea frecvent întâlnită la această
categorie; aceasta îmbunătăţeşte digestibilitatea şi asimilarea fosforului fitat
cu 30-50%. Totuşi, descompunerea fitatului de către fitază este diminuată în
cazul nutreţurilor cu nivele ridicate de calciu. Utilizarea fitazei microbiene
(Natuphos 1000, în concentraţie de 600 unităţi fitază / kg furaj) favorizează o
asimilare superioară a P, Ca, Cu şi Zn şi o creştere în greutate la vârsta de
trei săptămâni cu cca. 9%.
Probioticele
În general sunt culturi microbiene şi/sau extracte microbiene. Cele
mai multe au în structură drojdia de bere sau culturi microbiene de tipul
Lactobacillus acidophilus, Streptococcus faecium, Bacillus subtillis.
Rolul acestora este acela de a reduce multiplicarea populaţiilor
bacteriene potenţial patogene sau patogene de la nivelul tractului digestiv
(spre exemplu, populaţiile de E. coli) prin colonizarea mucoasei intestinale
cu bacterii „de bună factură”.
Prebioticele
Aceşti aditivi furajeri, reprezentaţi fie de oligozaharide, fie de acizi
organici, favorizează multiplicarea microorganismelor probiotice,
stimulează creşterea în greutate, reducerea consumului specific şi
îmbunătăţirea stării de sănătate, mai ales prin reducerea numărului unor
germeni din genurile Salmonella, E. coli sau Clostridium.
Dintre prebioticele oligozaharidice utilizate în creşterea puilor de
carne, se pot aminti: fructooligozaharidele (FOZ), α-glucooligozaharidele
(GOZ) şi α-galactooligozaharidele (Avi-Mos). De asemenea, cu efect
prebiotic, pot fi amintite şi acidifierea apei de băut cu acid fumaric (1,5-
2,5%), formic (1,5%), propionic (0,2-0,8%) sau utilizarea sărurilor acidului
formic cu Na şi Ca.
Substanţele antioxidante, carotenoizii şi xantofililele
Substanţele antioxidante sunt utilizate pentru împiedicarea
desfăşurării oxidării grăsimilor şi vitaminelor. Antioxidanţii utilizaţi pot fi
sintetici (fenoli aromaţi, galaţi, aminele aromatice sau aminofenolii) sau
naturali (vitamina E, lecitina, xantofila etc.)
În scopul păstrării calităţilor chimice şi organoleptice ale făinurilor
animale, sunt în mod frecvent utilizate substanţe antioxidante de tipul
etoxiquinului sau butilhidroxitoluolului în doză de 125 g/tonă nutreţ.
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 191
Stabilizarea grăsimilor se realizează prin adăugarea unor substanţe
antioxidante de tipul etoxiquinului (Santoquin) în doză de 150 g/tonă nutreţ,
butilhidroxitoluolului (BHT) în doză de 250 g/tonă furaj sau
butilhidroxilanisolului în doză de 150-200 g /tonă nutreţ.
Dintre caroteni şi xantofili, cei mai frecvent utilizaţi sunt capsatina,
luteina, criptoxantina, violaxantina, cantaxantina, zeaxantina şi
citranaxantina. Aceştia (pigmenţi carotenoizi) au rolul de a pigmenta pielea
puilor şi de a îmbunătăţi caracteristicile organoleptice ale cărnii. În mod
curent, doza de administrare este de 80 mg/ kg nutreţ.
Surse importante de pigmenţi xantofili sunt porumbul şi făina de
lucernă. Comparativ cu pigmenţii porumbului, cei ai făinii de lucernă sunt
mai puţin disponibili şi mai puţin eficienţi în colorarea pielii puilor de carne.
Totodată, făina de lucernă are un nivel energetic extrem de scăzut şi conţine
saponine cu rol antinutritiv.
Substanţele medicamentoase
Substanţele medicamentoase au o aplicabilitate largă în creşterea
puilor broileri; dintre acestea cele mai importante sunt:
- antibioticele
Au roluri diverse, de la diminuarea multiplicării sau producţiei de
toxine a populaţiilor bacteriene până la îmbunătăţirea sistemului imunitar.
Modul de acţiune al acestor antibiotice este atât cel direct, având
rolul în crearea unei flore bacteriene digestive optime digestiei, cât şi cel
indirect, prin reducerea greutăţii intestinale şi reducerea grosimii peretelui
intestinal. Foarte probabil, acţiunea acestor antibiotice are implicaţii şi în
domeniul diminuării stresului, reducerii sintezei de citokininelor, molecule cu
rol imunitar şi de diminuare a consumului de furaje şi a retenţiei de azot.
Astfel, cu rol de promotori de creştere, se pot utiliza o serie de produse cum
sunt avoparcinul, zincbacitracina, flavofosfolipolul, nitrovinul şi
virginamicinul.
- substanţele antiparazitare
Pot avea atât rol antiparazitar cât şi imunostimulator. Dintre acestea,
amproliumul, metilclorpindolul, decoquinatul, monensinul sodic,
robenidinul, arpinoicidul, lasalocidul sodic, halofuginona, nazarinul şi
salinomicinul pot fi utilizate cu succes în profilaxia şi combaterea
coccidiozelor puilor de carne.
192 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE
Tehnica administrării furajelor
La abordarea unei anumite tehnici de administrare a nutreţului
combinat, se va lua în considerare faptul că puii de carne au un ritm
alimentar constant, în perioada de lumină.
Administrarea furajului se poate face la discreţie (ad libitum) sau
restricţionat.
- administrarea la discreţie sau ad libitum
Este cea mai utilizată metodă de administrare a furajului. Furajarea
ad libitum (la discreţie) presupune existenţa şi accesul permanent la furaj.
Metoda permite utilizarea la maximum a echipamentului de distribuţie a
furajului, respectiv a hrănitorilor; accesul permanent la furaj permite
asigurarea frontului de furajare la limitele inferioare.
- administrarea restricţionată
Furajarea restricţionată îmbunătăţeşte conversia hranei şi reduce
tulburările locomotorii şi ale membrelor. Cu toate că nu are o foarte mare
răspândire, furajarea restricţionată se poate realiza sub aspect cantitativ şi
calitativ. Prin restricţionarea cantitativă se administrează un anumit procent
din necesar sau se administrează nutreţul în reprize, reducându-se timpul
destinat consumării furajului. În cazul restricţionării calitative, are loc
diluţia nutreţului.
Succesul restricţionării furajării depinde de perioada în care aceasta
survine şi de asigurarea frontului de furajare şi adăpare. În cazul
restricţionării la vârste prea mici, are loc scăderea uniformităţii şi
încetinirea creşterii.
Abateri de la cerinţele de calitate a nutreţului
În acţiunile de elaborare a reţetelor furajere, se recomandă:
- elaborarea şi verificarea reţetei (sau acordul pentru utilizare)
de către nutriţionist şi medicul veterinar al fermei
- satisfacerea cerinţelor de calitate privind proteina şi
aminoacizii esenţiali, indiferent de presiunea factorilor de
influenţă.
Conform tabelului 36, nivelul nutrienţilor din structura reţetei furajere
poate varia faţă de valorile prezentate şi considerate optime, de la ± 0,25%
până la 10%.
 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE 193
Faţă de cerinţele specifice fiecărei vârste, categorii sau sex, proteina
din reţetă poate fi mai redusă cu maxim 0,5% şi excedentară cu maxim 1,0%.
Tabelul 36. Variaţii admise ale nutrienţilor din nutreţurile administrate
puilor de carne
Nutrient Deviaţii acceptabile
Proteină -0,5% la +1,0%
Grăsime ± 0,25
Calciu ± 10%
Fosfor ± 10%
Sodiu ± 10%
După Avian Farms, 1996

Pe ansamblul întregului furaj, atunci când suma tuturor variaţiilor

nutrienţilor faţă de cerinţe este mai redusă de 10%, se consideră că reţeta
furajeră este foarte bine întocmită; în unele situaţii, se acceptă valori ale
variaţiilor de 20%.

Exemple de recepturi utilizate în practica avicolă

În avicultura modernă, cerinţele sunt prezentate pe trei perioade de
creştere: 1 zi – 3 săptămâni (prestarter); 3 – 6 săptămâni (starter) şi 6 – 9
săptămâni (finisher I şi II). La noi în ţară, cerinţele actuale sunt structurate
pe două perioade de creştere: 0 – 4 săptămâni şi 4 – 8 săptămâni; aceste
reţete au indicativul 21-1 şi 21-2. Principalele condiţii de calitate ale
reţetelor 21-1 şi 21-2 sunt prezentate în tabelul 37.
Satisfacerea condiţiilor de calitate a celor două nutreţuri combinate
utilizate în hrana puilor de carne se realizează prin participarea în structura
reţetelor a următoarelor componente:
- cereale - porumb şi grâu 55 – 65 %; după vârsta de 3 săptămâni se
poate substitui porumbul cu grâul. Aspectul este perfect justificat
atunci când se doreşte obţinerea puilor cu carcasa de culoare albă.
Pentru această categorie de produse, utilizarea porumbului, ar
reprezenta un impediment din cauza pigmenţilor xantofili conţinuţi
de acesta.
- şroturi de floarea soarelui şi soia 15 – 25 %; în prima perioadă de
creştere, datorită conţinutului ridicat în celuloză, şrotul de floarea
soarelui nu trebuie să depăşească 7 %
194 ALIMENTAŢIA PUILOR DESTINAŢI PRODUCŢIEI DE CARNE

Tabelul 37
Principalele condiţii de calitate ale NC utilizate în hrana puilor de carne
Reţeta
Specificare
21 – 1 21 – 2
Perioada de administrare 1 zi – 4 4 – 8 săptămâni
săptămâni
Energie metabolizabilă (EM Kcal / kg NC) 3000-3200 3100-3200
Energie metabolizabilă (EM MJ / kg NC) 12,55-13,39 12,97-13,39
Proteină brută (PB % ) 22- 24 19 – 20
Raport energo – proteic 132 – 140 150 – 160
Lizină ( % ) 1,17 – 1,30 0,92
Metionină + cistină ( % ) 0,89 0,74
Celuloză brută ( % ) 3 3–4
Calciu (Ca % ) 1,0 0,9
Fosfor (P % ) 0,8 0,7
Sare ( NaCl % ) 0,2 0,2
Acid linoleic ( % ) 1,2 0,8

- furajele de origine animală şi microorganică 10 – 12 % ( făină de

peşte 3 – 5 % , făină de carne 3 – 4 % şi drojdii furajere 3 – 4 % )
- grăsimi vegetale şi animale 1,5 – 8 %
- făină de lucernă 1-2 %, utilizată îndeosebi în perioada a doua,
pentru îmbunătăţirea aspectului comercial al carcaselor
- furaje minerale: sare 0,2 %, cretă furajeră 1 – 1,5 %, fosfaţi 0,5 – 1
% şi premix vitamino-mineral 1 %.

Direcţii prioritare:
 Asigurarea condiţiei de calitate a raţiilor
 Asigurarea nivelului energetic şi reducerea la minim a
factorilor care pot afecta negativ digestibilitatea surselor
energetice
 Corelarea nivelului proteic cu nivelul energetic şi optimizarea
aminoacizilor
 Verificarea raţiei de către specialist
View publication stats