CLORURA DE SODIU

(SAREA DE BUCATARIE)

CLORUL [Cl2] a fost descoperit în 1774 de către Karl Scheele care l-a
considerat un compus. În 1810, Humphry Davy a demonstrat că era un element şi l-a numit
“clor” din cauza culorii sale ( în lb. greacă chloros înseamnă galben-verzui). Clorul este un
gaz otrăvitor cu miros sufocant. Este de două ori şi jumătate mai dens decât aerul. La
dizolvare, o parte din clor reacţionează cu apa rezultând apa de clor care la lumină se
descompune cu degajare de oxigen.
Fiind toxic, clorul duce la inflamarea mucoaselor nazale, produce hemoragii şi poate
duce la sufocare. Antidotul în intoxicaţiile cu clor este o substanţă anticlor - triosulfatul de
sodiu (Na2S2O3). Tot un bun antidot este şi oxigenoterapia.
În timpul celui de-al doilea război mondial, clorul a fost folosit drept gaz otrăvitor, iar
acum este folosit la fabricarea mai multor chimicale dar şi ca dezinfectant pentru apa de
băut. Mulţi solvenţi organici importanţi pentru industrie sunt compuşi ai clorului. Prezenţa
unui număr de atomi de clor în moleculele solvente, de exemplu cloroformul CHCl3, le
permite să dizolve o categorie de substanţe organice. Clorul este folosit ca materie primă
pentru fabricarea maselor plastice, a insecticidelor şi la extragerea titanului. De asemenea,
clorul este utilizat la fabricarea pulberii de înălbit, a coloranţilor şi ca decolorant pentru
textile. Este folosit şi la obţinerea industrială a acidului clorhidric.
În chimia organică, clorul se foloseşte ca oxidant şi la obţinerea compuşilor de
substituţie şi de adiţie.

SODIUL (natriu) [Na] este un metal alcalin. Ca şi nitratul (salpetru de Chile

<NaNO3>), sodiul se găseşte în Chile şi Peru. Este un component al multor silicaţi şi este
prezent în corpul animalelor şi al plantelor. Sodiul a fost izolat pentru prima oară de către
Humphry Davy prin electroliza hidroxidului de sodiu.
Sodiul oxidează instantaneu în prezenţa aerului, formând la suprafaţa sa o peliculă de
oxid de sodiu. Din această cauză trebuie păstrat în lichide care să nu conţină oxigen, ca de
exemplu parafina. Este atât de moale încât poate fi tăiat cu cuţitul. Se topeşte la 97,5ºC şi
fierbe la 883ºC, formând vapori purpurii. Este mai reactiv decât litiul dar nu şi decât
celelalte metale alcaline. Datorită conductibilităţii sale electrice, se foloseşte sub formă de
fire în unele circuite electrice, unde este necesară utillizarea unei izolaţii din plastic pentru
a împiedica oxidarea. Sodiul era folosit la realizarea corpurilor de iluminat stradal datorită
culorii portocalii puternice pe care o emană în momentul în care este încălzit.
 Azotura de sodiu este folosită pentru obţinerea azoturilor metalelor grele utilizate ca
explozivi. Aliajul Pb-Na se foloseşte la fabricarea cuzineţilor şi la fabricarea tetraetilului de
Pb utilizat la etilarea benzinelor.

Istoricul sării
Nu se ştie cine şi în ce împrejurări a folosit sarea pentru prima oară, dar timpuri
stăvechi, peste care s-a depus praful miilor de ani, se ştie că sarea s-a folosit că ea a
constituit mari preocupări pentru a fi obţinută şi chiar s-au purtat războaie şi s-au cucerit
ţări şi subjugat popoare pentru a fi stăpânită.
Dacă am studia documente din vechime, am putea găsi că Pliniu cel Bătrân afirmă că
exploatarea sării a început sub al patrulea împărat al Romei Ancus Marcius, prin numirea a
doi cenzori denumiţi “salinatores” şi care se ştie că au introdus impozitele pe sare.
Scrieri din China ne arată că sarea se obţine prin fierberea şi evaporarea apei de mare,
iar locuitorii Chinei erau obligaţi să plătească dările de sare. În Egipt sunt cunoscute cu mii
de ani în urmă lacurile de sare, pe malurile cărora sarea se depunea sub formă cristalizată,
urmare a evaporării sub acţiunea căldurii solare.

Compoziţie chimică
NaCl este format din: 39,4% Na şi 60,6% Cl. Din punct de vedere al compoziţiei
cimice, în saline conţinutul în NaCl este pentru sarea albă de 99,94% la Slănic Prahova şi
între 99,8 până la 99,6% la celelalte saline, cu calitatea cea mai slabă – sortul de sare
vânată, cu conţinut în jur de 97 până la 99%.
Masa mol este de 58,45. Cristalizează în reţea ionică de tip cub cu feţe centrate, în care
fiecare ion de Cl- este înconjurat la distanţă agală de 6 ioni de Na+ şi invers, rezultând o
coordonare Na: Cl= 6: 6, ionii de Na+şi de Cl- ocupând alternativ modurile reţelei cristaline.
Are d. 2,1- 2,6; p. t 804o c, p. f. 1440o c, luciul sticlos, duritatea 2, casantă, clivaj perfect
după suprafaţa de cub.

Proprietăţi chimice
Proprităţile sărurilor:
- Reacţionează cu metalele: CuSO4 + Fe= FeSO4 + Cu
- Reacţionează cu bazele: CuSO4+ 2 NaOH= Cu(OH)2+ +Na2SO4
- Reacţionează cu acizii: AgNO3+ HCl= AgCl+ HNO3
2 NaCl+ H2SO4= Na2SO4+ 2HCl
BaCl2+ H2SO4= BaSO4+ 2HCl
- Unele săruri se descompun prin încălzire:
CaCO3= CaO+ CO2

Proprietăţi fizice şi mecanice

Greutatea specifică a sării este cuprinsă între 2,00- 2,2 tf/m3 referindu-ne la sarea pură,
fără intercalaţii.
Duritatea se înscrie între 2 şi 3, adică între gips şi calcar. Duritatea cea mai mare o are
sarea vărgată şi cea mai mică sarea albă.
 Rezistenţa la compresiune variază în funcţie de încărcare aprobei, formă, structură
cristalină, stratificaţii etc.
Din probele executate se constată:
* Limita de elasticitate(sarcina, în kgf/cm2 , până la care sarea se comportă ca un material
elastic) este de 15- 25 kgf/cm2
* Limita deformaţiilor plastice de la 25 la 100 kg/cm2 sarea se comportă ca un material
plastic, dar deformaţiile sunt foarte mici. Această zonă se numeşte regim al deformaţiilor
plastice mici;
* Limitele deformatiilor plastice mari cuprinse între 100kgf/cm2 şi ruperea probei.
Rezistenţe mecanice, trecţiunea, forfecarea şi încărcarea arată valori foarte variate
pentru calitatea sării. Astfel, pentru rezistenţa la tracţiune, valoarea medie este de 18
kgf/cm2- cu 9,4 pentru sarea albă , 16,2 pentru cea vărgată şi 28,5 pentru cea vânătă.

Intrebuintari

CLORURA DE SODIU [NaCl] este indispensabilă vieţii oamenilor şi

animalelor. Participând la formarea unor sucuri digestive, NaCl este introdusă zilnic în
organism sub formă de sare de bucătărie. Soluţia de clorură de sodiu cu concentraţia de
0,9%, având aceeaşi concentraţie cu plasma sangvină, se foloseşte în medicină ca ser
fiziologic. Acţiunea antiseptică a clorurii de sodiu şi-a găsit aplicaţie la conservarea
alimentelor şi pieilor. Sarea de bucătărie se utilizează în industria lacurilor şi vopselelor,
săpunurilor, coloranţilor, pielăriei textilă, grăsimilor, uleiurilor, tutunului, hârtiei, maselor
plastice în procesele de oxidare clorurantă, în medicină etc.
Dacă ne-am referi la ţara noastră, aşa cum am mai arătat, statistica anului 1938 indică o
producţie de cca. 200 de mii de tone de sare, din care numai 40% era consumată în
industrie şi 55% fiind consumul alimentar.
Cele două elemente, Cl şi Na, pe care le conţine sarea şi-au găsit vaste domenii de
utilizare în industrie, de la primele şi cunoscutele produse soda calcinată şi soda caustică, la
caidul clorhidric şi unele produse clorurate până în zilele noastre când se obţin produse cu
eficienţă economică importantă ca: insecticide, materiale plastice, cauciucuri, dizolvanţi, şi
produse clorurante în industria petrochimiei.
În industrie, clorura de sodiu este considerată cea mai importantă materie primă
anorganică. Constituie substanţa de bază a unei ramuri industriale, care o prelucrează
pentru obţinerea sodiului, clorului, acidului clorhidric, hidroxidului de sodiu, carbonatului
de sodiu etc. Ţara noastră, dispunând de mari zăcăminte de sare la Slănic Prahova, Ocnele
Mari, Ocna Dejului, Ocna Mureşului, Praid, Tg. Ocna etc. a creat o puternică industrie
clorosodică. Cele mai importante uzine clorosodice se găsesc la Govora, Borzeşti, Turda şi
Ocna Mureşului.
În industria metalurgică este folosită ca reductor, iar în electronică se foloseşte la
fabricarea lămpilor cu vapori de sodiu. De asemenea, NaCl este utilizată şi în industria
chimică organică şi în industria farmaceutică.
 Concluzii
Sarea este un mineral foarte răpândit în natură şi a fost folosit din cele mai vechi
timpuri, câştigând în ultima vreme un rol important în industrie. Gama largă de produse ce
se pot obţine din sodiu şi clor (cele două elemente de bază ale sării) îi conferă un loc
primordial şi o putem alătura ţiţeiului, cărbunilor şi gazelor naturale, ca auxiliar de preţ al
industriei chimice.
Ţara noastră, cu zăcăminte importante de sare şi cu experienţă de mii de ani în
exploatare, a ţinut pasul continuu cu valorificarea zăcămintelor la cel mai înalt nivel al
tehnicii şi în domeniul valorificării s-a încadrat cu uzine de producţie competitive.

BIBLIOGRAFIE :
D.NEGOIU - TRATAT DE CHIMIE ANORGANICA

EDITURA TEHNICA 1972

REVISTA - EVRYKA !

EDITURA EVRYKA ! BRAILA nr. 1(173)