Florea Andrei PLUMBUL

Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare.

Datorită densității ridicate, plumbul și-a găsit utilizarea la protecția contra
radiației ionizante. De asemenea, plumbul este folosit la fabricarea de greutăți
cu volum mic dar cu mase mari. Acest metal este toxic pentru organismul
uman, intoxicația numindu-se saturnism. Oxizii de plumb (miniu, litargă) se
utilizează la fabricarea vopselelor protectoare și a chiturilor de miniu și de
litargă. De asemenea, plăcuțele de plumb se utilizează la fabricarea
acumulatorilor pentru autoturisme. În trecut, plumbul era folosit la tuburi
pentru alimentarea cu apă potabilă, lucru grav, din cauza toxicității sale
ridicate. Sărurile de plumb nu se prea utilizează, acetatul utilizându-se în
laboratoarele de microbiologie la fabricarea unor medii de cultură (geloză cu
plumb). Datorită punctului de fuziune scăzut, plumbul se utilizează la băi cu
metale topite în laborator și la fabricarea aliajelor de lipit în electrotehnică
(aliaje staniu-plumb). Acesta colorează flacăra în albastru-verzui. Plumbul
metalic obținut din cuptoare, proaspăt tăiat, are o culoare albăstruie, dar se
pătează imediat cum este expus la aer, căpătând o culoare griulie, mată. Când
este topit capătă un luciu strălucitor, cromargintiu.
Plumbul metalic, pur, apare și el în natură, dar este foarte rar. În schimb,
plumbul sub formă de minereuri apare frecvent, împreună cu alte metale cum
ar fi zincul, argintul (cel mai adesea) și cuprul, și este extras împreună cu aceste
metale. Cel mai răspândit mineral în care apare plumbul în natură este galena,
sau sulfura de plumb (PbS), care conține 86% plumb în greutate (raportul
atomilor este însă 1:1). Alte minerale cu plumb sunt ceruzitul, sau carbonatul
de plumb (PbCO3) și anglezita, sau sulfatul de plumb (PbSO4).
Un strop de plumb ultrapur proaspăt solidificat (din plumb topit).
În România printre cele mai importante mine de extragere a minereurilor de
plumb au fost minele de plumb de la Baia Sprie și Cavnic de lângă Baia Mare.

Folosirea plumbului de-a lungul istoriei.

Plumbul este unul din cele șapte metale cunoscute de oameni din cele mai
vechi timpuri. Datorită faptului că este un metal moale care poate fi îndoit și
lucrat cu ușurință, și în același timp este un metal foarte greu i s-au dat
întrebuințări multiple. Se cunoaște că egiptenii pescari se foloseau de greutăți
făcute din plumb la năvoade astfel încât acestea să atârne în jos, încă din
mileniul al doilea înainte de Hristos.

Folosirea plumbului în Imperiul Roman

Cel mai mare producător din epoca preindustrială a fost imperiul Roman, cu o
producție anuală maximă estimată de 80.000 de tone de plumb (80 de mii de
tone). Cifra mare se datorează și faptului că plumbul se obținea și ca subprodus
în procesul de obținere a argintului.
Activitățile miniere în perioada romană se desfășurau cu precădere în Europa
Centrală, Britania Romană, Balcani, Grecia și Asia Mică. Provincia Hispania
singură furniza 40% din producția mondială de plumb de la acea vreme.
Electrozi în acumulatorii plumb-acid

Acumulator pe bază de plumb-acid utilizat la

autovehicule
Mai mult de jumătate din producția de plumb a Statelor Unite (cel puțin 1,15
milioane de tone în anul 2000) este folosită pentru automobile, în special ca
electrozi în acumulatorii plumb-acid, care se folosesc exclusiv pentru
automobile. Acumulatorii autoturismelor pe bază de plumb-acid au la bază
plăcuțe de plumb și ca electrolit o soluție de acid sulfuric 33%. Când
acumulatorul este complet descărcat plumbul în ambii electrozi se găsește sub
formă de sulfat de plumb (PbSO4), iar în electrolit rămâne doar apă. Pe măsură
ce acumulatorul se încarcă, electrodul pozitiv se transformă în oxid de plumb
(PbO2), iar ionul sulfat trece în soluție. La electrodul negativ sulfatul de plumb
se reduce, transformându-se în plumb elementar, ionii sulfat trecând în
electrolit.

La încărcarea acumulatorului:

La electrodul pozitiv (anodul): PbO2 <-- PbSO4 Electrolit: H2SO4

La electrodul negativ (catodul): PbSO4 --> Pb Electrolit: H2SO4

Când este în funcțiune procesul este invers, și are loc până la epuizarea ionilor
sulfat din soluția de acid sulfuric, dacă acumulatorul nu este încărcat.
În funcțiune:
La catod are loc reducerea plumbului: PbO2 + 4H+ + SO42- + 2e- ---> PbSO4 + 2
H2O
La anod are loc oxidarea: Pb + SO42- -----> PbSO4 + 2e-
Acumulatorul pe bază de plumb și acid a fost inventat de fizicianul francez
Gaston Planté în anul 1859 și este cea mai veche baterie care se încarcă. El a
fost inițial folosit la funcționarea lămpilor garniturilor de tren când acesta se
afla în stații. Acumulatorul este folosit frecvent și în zilele noastre la
autoturisme.
Legislația privind acumulatorii este foarte strictă. Aceștia se predau obligatoriu
la cumpărarea unui nou acumulator.
Folosirea plumbului pentru obținerea de vopseluri

Pigmentul de galben-crom (pudră de cromat de plumb).

Cristale de cromat de plumb.

Autobuz școlar american, vopsit cu galben-crom tradițional[3]

Pigmenții cu plumb au fost folosiți pentru a obține diverse culori:alb
(carbonatul de plumb), diverse culori de galben printre care și galbenul-crom
(pudra de cromat de plumb, PbCrO4), portocaliu și roșu (pudra de cromat de
plumb și oxid de plumb).

Galbenul-crom a fost prima dată extras din mineralul (crocoite) de către

chimistul francez Louis Vauquelin în anul 1809. Mineralul a fost prima dată
descoperit în depozitul Berezovsky de lângă Ecaterinburg în munții Urali în
1766 și a fost denumit de către F.S. Beudant în 1832, de la cuvântul grecesc
κροκος <krokos>, șofran, ca o aluzie la culoarea sa. Pentru că pigmentul tinde
să se oxideze și să se închidă la culoare în timp dacă este expus la aer, și pentru
că conține plumb, un metal greu toxic, a fost înlocuit tot mai mult cu un alt
pigment, galbenul-cadmiu, în amestec cu portocaliul-cadmiu pentru a produce
o culoarea asemănătoare cu galbenul-crom. Galbenul-crom se produce prin
amestecarea soluțiilor de nitrat de plumb și cromat de potasiu, și filtrând
precipitatul de cromat de plumb.
Vopselele pe bază de plumb au fost folosite multe decenii, la vopsirea
obiectelor din metal sau la vopsirea pereților caselor, inclusiv în România. Însă,
oamenii de știință și-au dat seama că pe măsură ce vopseaua de pe perete se
deteriorează, ea se decojește, se pulverizează în mici particule de praf și apoi
este inhalată de oameni sau intră în corp prin contact mână-gură sau prin
intermediul alimentelor sau apei.

S-a mai constatat că Inhalarea vopselei cu plumb este o sursă majoră de

intoxicare a copiilor. De aceea, pe la mijlocul anilor 1980 vopseaua cu plumb a
fost interzisă în multe țări din lume. Trebuie aici menționat că dacă vopseaua
nu se decojește ea nu este periculoasă. Numai când se decojește este
periculoasă dacă se stă zi de zi în acea cameră pentru că poate fi inhalată.

Unii artiști, care folosesc vopsele pe bază de ulei, continuă să folosească

culoarea alb de carbonat de plumb, motivând proprietățile acesteia în
comparație cu alternativele.

INFORMATIILE AU FOST LUATE DIN WIKIPEDIA.