Sunteți pe pagina 1din 1

LUCRĂRI DE CERCETARE

Lucrările de cercetare implica studierea detaliată a unui subiect şi presupune implicarea timpului propriu şi efort.
Realizarea acestui de tip de lucrare poate părea dificilă la început şi orice student poate întâmpina anumite
obstacole. Cu toate acestea, cunoscând regulile de bază ale elaborării unei lucrări de cercetare, obstacolele pot fi
evitate.

Elaborarea unei lucrări de cercetare

Primul lucru care trebuie realizat este alegerea temei – elaborarea lucrării va decurge mult mai lin şi mai uşor dacă
subiectul ales este interesant pentru cel care scrie lucrarea. În cazul în care acest lucru nu este posibil, studentul
poate aborda tema dintr-un punct de vedere sau o perspectivă diferită. În orice caz, tema aleasă nu ar trebui să fie
prea generală pentru că studentul să se poată concentra pe elementele importante.

În al doilea rând, studentul trebuie să se informeze dacă şi ce surse de informare sunt disponibile pe tema aleasă. În
momentul în care dispui de anumite surse de informare, elaborarea lucrării este mult mai uşoară pentru că studentul
dispune deja de o anumită parte a informaţiilor necesare.
Aceste surse pot fi de natură diferite: cărţi, periodice, lucrări, internetul şi altele, dar se recomandă a se folosi doar
surse de încredere (anumite site-uri cum este şi Wikipedia nu este tocmai o sursă de încredere pentru că poate fi
redactată de oricine, cu sau fără cunoştinţe reale).

Forma lucrării de cercetare se aseamănă unui eseu de bază: trebuie să cuprindă o parte de introducere în care să fie
prezentată teza sau ideea pe care se bazează lucrarea şi scopul acesteia.

Urmează corpul lucrării în care trebuie atinse punctele principale ale temei alese şi care trebuie să cuprindă toate
sursele de informare şi cercetările utile pentru lucrare. Dacă este necesar se pot folosi analize statistice, instrumente
de cercetare şi alte elemente care ajută la explicarea temei.

Ultima parte este concluzia sau rezumatul lucrării. Lucrarea poate include şi anexe care pot fi alcătuite din ilustraţii,
izvoare reproduse parţial său integral, etc, în principiu materiale care reprezintă ideea lucrării.

Unele lucrări de cercetare cum sunt volumele de documente conţin şi un indice (onomastic, general, tematic, de
titluri etc, colecţiile de documente conţine un glosar de termeni care este ordonat alfabetic.

Indiferent de tema aleasă pentru lucrarea de cercetare, aceasta trebuie să folosească un limbaj adecvat stilului
ştiinţific din care face parte şi neutru din punct de vedere stilistic.

octombrie 14, 2018

S-ar putea să vă placă și