Slatioara Olt

Monografia Comunei Slătioara – Olt
Radian Vasile Cornel Manolescu
MONOGRAFIA
COMUNEI SLĂTIOARA - OLT
Editura Hoffman
1
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE .................................................................................................. 3
CADRUL NATURAL ............................................................................................. 10
Caracteristicile depozitelor de suprafață .................................................................. 13
Hidrografia și hidrogeologia .................................................................................... 15
Flora și fauna............................................................................................................ 20
Solurile ..................................................................................................................... 20
Influența antropică asupra învelișului de sol............................................................ 21
ANEXE .................................................................................................................... 23
DATE PRIVIND ISTORIA COMUNEI SLĂTIOARA .......................................... 26
Slătioara sub austrieci .............................................................................................. 29
Moșia Slătioara și Casa Comercială Hagi Ianuș Costa Petru și frații ..................... 37
Moșia Slătioara în diferite hotărnicii ale moșiilor din împrejurimi
(Strehareț, Slatina, Criva și Găneasa) ...................................................................... 66
Eroii din cele două războaie mondiale ..................................................................... 74
Monumentul de la Socond, jud. Satu Mare .............................................................. 92
Toma Corcău, unul dintre ultimii veterani de război din județul Olt ...................... 93
ÎMPROPRIETĂRIRI (1864, 1918-1920, 1945, 1990) ............................................ 97
Reforma agrară ‒ 1945........................................................................................... 108
Retrocedările după anul 1989 în comuna Slătioara................................................ 111
ANEXE .................................................................................................................. 113
BISERICA ............................................................................................................. 117
Pr. Bica Marin (Biserica Sf. Treime) .................................................................... 134
Manifestare de amploare la Biserica Sf. Mihail și Gavril din comuna Slătioara .. 138
Biserica cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Ierusalim, parohia Salcia........... 142
POPULAȚIA ......................................................................................................... 147
Situația populației comunei Slătioara 1987-2003 .................................................. 158
EVOLUŢIA ADMINISTRATIVĂ ........................................................................ 163
Alegerile din anul 1950 pentru Sfatul Popular Slătioara ....................................... 182
479
Lista primarilor comunei Slătioara în perioada 1864 – 2019

și datele primariatelor avute ................................................................................... 196
Comisiile de judecată ............................................................................................. 197
Jandarmeria ............................................................................................................ 200
Dispensarul medical Slătioara................................................................................ 202
Formațiile de prevenire și stingere a incendiilor .................................................... 206
Ștampile-primăria Slătioara ................................................................................... 208
ASPECTE PRIVIND ECONOMIA COMUNEI SLĂTIOARA ........................... 209
Islazul Comunal ..................................................................................................... 222
Acțiuni de regularizare a albiei pârurilor Beica și Oltișor ..................................... 226
Aspecte privind schița de sistematizare și dezvoltare economică și socială
în perioada 1976-1980 a comunei Slătioara, jud. Olt............................................ 232
Strategia locală de dezvoltare economică și socială a comunei Slătioara
în perspectiva anilor 1996-2004............................................................................. 243
Pepiniera ................................................................................................................ 247
Hidrocentrala de la Slătioara .................................................................................. 255
Colectivizarea ........................................................................................................ 259
Raport privind starea economico-socială a comunei Slătioara la sfârșitul
anului 1995............................................................................................................. 278
Balastiera Slătioara ................................................................................................ 280
Electrificarea .......................................................................................................... 282
Banca Populară Unirea-Slătioara ........................................................................... 289
Anexe ..................................................................................................................... 299
Cooperația în comuna Slătioara ............................................................................. 301
ÎNVĂȚĂMÂNTUL ............................................................................................... 308
Alfabetizarea .......................................................................................................... 336
Școala Salcia .......................................................................................................... 350
Cadre didactice care în prezent funcţionează la Şcoala Gimnazială Slătioara ...... 361
Cadre didactice – anul școlar 1972/1973 ............................................................... 368
CĂMINUL CULTURAL SLĂTIOARA ............................................................... 370
Soții Stancoveanu................................................................................................... 371
480
COMUNA SLĂTIOARA ÎN PREZENT .............................................................. 395

SPORTUL ÎN COMUNA SLĂTIOARA .............................................................. 398
OAMENI DE SEAMĂ .......................................................................................... 401
DEȚINUȚI POLITIC DIN COMUNA SLĂTIOARA ÎN ÎNCHISORILE
COMUNISTE ........................................................................................................ 445
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN COMUNA SLĂTIOARA ..................................... 454
ANEXE .................................................................................................................. 466
Lista cu abrevieri și prescurtări .............................................................................. 473
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ............................................................................ 475
481
CUVÂNT ÎNAINTE
Pentru a nu fi uitate sau supuse fenomenului obnubilației, multe din
imaginile vechi ale satului arhaic românesc trebuie deslușite semenilor
noștri, cu scopul de a ține candela istoriei mereu aprinsă. Trecutul fiecăruia
dintre noi înseamnă însăși viața, trăită cu intensitate, energie, patimă,
amărăciune sau necaz. Atunci când simțim pe trup și nu în spirit efectele
fizice ale întunecării, ale voinței dar neputinței, trebuie să nu ne pierdem
speranța și mai ales să nu cedăm, pentru a nu fi învinși. Atâta vreme cât
suntem sub oblăduirea bunei credințe, a inteligenței și perspicacității, noi,
oamenii, putem lăsa „borne pe cale”, în eternitatea timpurilor.
Slătioara este o comună logodită, prin vrednicia oamenilor săi, din
toate timpurile, cu istoria. Ne-o demonstrează astăzi, printr-un demers
istoriografic salutar, domnii Radian Vasile și Cornel Manolescu, doi vrednici
intelectuali, care și-au intersectat destinele, pentru a ne demonstra, cu
pasiune, hărnicie și acribie științifică, cine suntem și de unde venim. Scriind
despre Slătioara, sora cea mezină a Slatinei oltene, cei doi istorici nu fac
altceva decât să îi pecetluiască puterea rădăcinilor și strălucirea în timp.
Slătiorenii, și nu numai, vor putea citi și vor afla că viața înseamnă să
prețuiești istoria și amintirile locului natal.
Am lecturat cu însuflețire lucruri despre Slătioara și oamenii săi,
întâmplate pe parcursul mai multor secole de istorie. Grație apariției
monografiei comunei Slătioara-Olt, „lumini și umbre” au fost descifrate, spre
lauda și veșnica amintire a celor doi autori, care s-au străduit să cuprindă
exhaustiv, un univers istoric fecund, fascinant și fast. Cineva spunea că
„bărbat ori femeie, fiecare ins e o curgere, o viață curgătoare. Și nu putem
curge unul fără celălalt, așa cum nu poate curge un râu fără maluri”.
Dintotdeauna râul Olt, în satul românesc, a curs printre două maluri gemene,
unul al familiei slătiorene și celălalt al restului lumii. Nu poți să nu meditezi
la ceea ce au scris Vasile Radian și Cornel Manolescu despre un segment
temporal, mai mult sau mai puțin îndepărtat, în care locuitorii acestor
meleaguri au văzut „lumina lumii”.
Oamenii de la țară au dus-o întotdeauna mai greu. Au preferat tacit,
cu răbdare și perenitate istorică, veșnicia. Nu au dorit să fie singuri printre
seminții străine, prin mozaicul civilizației urbane. Omului din „țara din altă
țară” nu-i plac potecile și drumurile întortocheate sau bătătorite. El calcă prin
virginitatea ierbii sau a pământului încercând să desțelenească noi cărări
pentru viața-i trecătoare. Țăranii știu că nu sunt nemuritori și că furnicile își
vor face mușuroaie la picioarele sau căpătâiele lor. Pleacă Dincolo simplu,
nemărturisindu-și Golgotele existențiale. „Cealaltă lume” nu poate șterge
ceea ce rămâne scris în inimile oamenilor. Ne naștem cu datoria de a trăi
frumos și răspândi lumina faptelor noastre. Așa e și cu viața, suma „bunelor
sau relelor” înfăptuite. Posteritatea alege grâul de neghină. Atâta timp cât
urmașii tăi îți pomenesc amintirea, înseamnă că ești salvat și continui să
3
trăiești. Când nu mai are cine să te amintească, firul se rupe brusc și intri într-
o nedreaptă amnezie a tăcerilor apăsătoare. Numele tău este obnubilat. Se
aștern norii uitării peste licăririle memoriei. Filosoful român Petre Țuțea
afirma că „un om este realizat dacă își atinge finalitatea pe care și-o clădește
în legătură cu propriul destin”. Am credința în spiritul și jertfa îngemănate în
paginile acestei ample lucrări de restituire istorică.
Despre profesorii Vasile Radian și Cornel Manolescu, cu siguranță,
vom mai afla și vorbi laudativ, după ce acest volum monografic își va rostui
soarta și căpăta fireasca gratitudine a contemporanilor. Comuna Slătioara,
centrul lumii istorice de această dată, avea nevoie de o carte memorabilă,
scrisă cu „mână și inimă de istoric” și folositoare fiilor săi, precum lumina
ochilor. De aici înainte, având rădăcini, repere și modele exemplare,
Slătiorenii și Slătioara, icoana sufletelor lor, vor păși înainte, fără șovăire, în
construirea unui viitor mai bun, credem noi, cel puțin la fel de prolific,
precum însăși Istoria Sa. Am fost rugați să prefațăm această lucrare și de
aceea dorim să facem o scurtă incursiune prin timpurile imemoriale în care a
apărut „obștea slătiorenilor” și „onomastica Slătioarei” în toponimia sau
vatra istorică a Oltului și Romanațiului.
Istoria Slătioarei se scrie încă sub ochii noștri. În anul de grație 2020,
în interstițiul cronologic al lunilor februarie - aprilie, cu prilejul cercetărilor
arheologice întreprinse de o echipă de specialiști provenind de la instituții
muzeale și universitare prestigioase din România, pe Drumul Expres
„Craiova - Pitești”, pe tronsonul 2, în segmentul administrativ limitrof
comunei Slătioara, la Km 41+000 – Km 44+425, au fost făcute o serie de
importante descoperiri arheologice, care vin să evidențieze vechimea istorică
a acestei localități. Ele urmează a fi publicate în curând de echipa
arheologilor și istoricilor care a cercetat sistematic „situl” reperat. Până
atunci, dorim să aducem la cunoștința cititorilor acestei monografii că la
aproximativ 500 de metri spre sud, pe partea dreaptă a drumului ce merge
din Slătioara spre Criva, pe o zonă de teren mai înalt, nivelată de lucrările
agricole, au fost identificate artefacte arheologice aflate într-un veritabil
complex de locuințe, aparținând unei așezări umane databile în secolele III-
IV p. Chr. n., argument istoric ce pledează pentru continuitatea de locuire a
populației daco-romane pe aceste meleaguri. Pe o suprafață extinsă au fost
descoperite locuințe, vetre și cuptoare de foc, ceramică provincială romană,
numeroase piese numismatice și chiar o „râșniță” întreagă, având alături, în
contextul arheologic, un sac de pânză plin cu „grâu carbonizat”, dovada vie a
ocupației tradiționale a celor care au trăit aici cu aproape două milenii
înaintea noastră.
Războiul ruso-turc desfăşurat între 1716-1718 şi pe teritoriul Ţărilor
Române afectează în mod direct Slatina care a fost ocupată vremelnic de
trupele austriece1. Convenţia dintre Ioan Mavrocordat şi generalul Stephan
1
Gheorghe MIHAI, Badea GEAUCĂ, Istoricul oraşului Slatina în documente,
vol. I: 1368-1918, Edit. Casa Ciurea, Slatina, 1998, p. 15; Cezar AVRAM, Paul BARBU,
Gheorghe BICĂ, Daniela BUŞĂ, Anca CEAUŞESCU, Ileana CIOAREC, Dinică
CIOBOTEA, Nicolae GRĂDINARU, Nicu VINTILĂ, Vladimir OSIAC, Nicolae
4
von Steinville semnată la 24 februarie 1718 stipula ca trupele imperiale să

evacueze în cele din urmă Muntenia, însă păstra sub ocupaţie Oltenia, care în
cele din urmă va fi anexată conform Tratatului de la Passarowitz (1718).
Radiografiind evoluţia vieţii urbane în Oltenia între anii 1718-1739
evidenţiem faptul că unele oraşe se situau, din punct de vedere al structurilor
social-economice şi populaţiei, la nivelul aşezărilor rurale. Aceasta se
datorează, în fapt, războiului pustiitor din 1716-1718 şi fenomenului robirii
sau deportărilor sistematice a locuitorilor de către turci şi tătari, resimţite
acut mult timp în politica demografică austriacă de repopulare a provinciei.
În acest spirit, Nicolae Iorga emitea ipoteza potrivit căreia „o viaţă
orăşenească adevărată nu a existat niciodată în Oltenia până la 1831”2.
Slatina, în perioada stăpânirii austriece, figurează, totuşi, între
oraşele provinciei, alături de Craiova, Râmnic, Târgu Jiu, Cerneţ și Baia de
Aramă3. Datele demografice conform „Conscripţiei Virmondiene” din anul
1722, consemnează că Slatina număra 136 de familii, în timp ce Râmnicul
avea 416 familii, Târgu Jiu 103 familii, Cerneţi 133 familii, Caracal 167
familii4. Analizând acest izvor documentar, credem că nu este vorba de
târgul Slatinei de pe malul muntean al Oltului, situat în afara jurisdicţiei
imperiale, ci de o altă localitate, cel mai sigur Slătioara, pe care austriecii o
numesc, din raţiuni economice şi strategice, tot Slatina. Autorităţile imperiale
au urmărit să anihileze prestigiul şi influenţa Slatinei muntene, vad comercial
şi vamă cu statut recunoscut în epocă, creând în concurenţă Slatina
cisalutană. Istoricul Şerban Papacostea o consideră drept „replică olteană a
Slatinei muntene”5. Noua Slatina fost înfiinţată în „Distretto di Rumanatz”
(districtul Romanaţi), în arealul Slătioarei, pe malul drept al Oltului, prin
acordarea unor privilegii celor ce s-au stabilit aici, astfel încât administraţia
austriacă să deţină controlul asupra vadului comercial şi de tranzit al
mărfurilor. Totuşi, locuitorii celor două Slatine foloseau în comun râul Olt
pentru adăpatul vitelor, pescuit şi orice alte utilităţi. Drept de navigaţie aveau
doar austriecii şi supuşii acestora. Construcţia de mori pe malurile Oltului se
făcea numai cu aprobarea guvernatorilor din ambele provincii.
Este indubitabil faptul că noua Slatină era o entitate social-fiscală iar
locuitorii acesteia au beneficiat de un regim fiscal încurajator din partea
autorităţii imperiale. Dacă luăm în consideraţie numărul de 136 familii
consemnat în Lista satelor din conscripţiunea ordonată de Virmond -
STOICESCU, Iolanda TIGHILIU, Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Olt (oraşe),
coord. Vladimir OSIAC, Nicolae STOICESCU, Edit. ALMA (Academia Română: Institutul
de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”), Craiova, 2006 ( infra: DILJO), p. 43.
2
Nicolae IORGA, Oraşele oltene în pragul vremurilor nouă, în „Arhivele
Olteniei”, Anul IV, nr. 20, iulie-august 1925, p. 275.
3
Şerban PAPACOSTEA, Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739), ediţie
îngrijită de Gheorghe Lazăr, Colecţia „Biblioteca Enciclopedică de Istorie a României”,
Edit. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 44.
4
Ibidem, p. 45.
5
Ibidem, nota 7: Slătioara este menţionată ca sat în 1719, când avea doar câţiva
locuitori, cărora li se adăugau cei din vadul Ipoteşti.
5
întocmită în anul 1722 şi publicată la 1728 - şi avem în vedere ipoteza că o

familie avea în genere 4-5 membri, rezultă o populaţie de 544-680 locuitori,
ceea ce evidenţiază în mod clar însemnătatea noii aşezări urbane („oppido”)
a Slatinei, chiar dacă apare între cele 15 „Villaggi Fiscali”(sate sau domenii
fiscale). Unele dintre aceste domenii fiscale aflate în vecinătatea Slatinei
cisalutane înregistrau un număr similar sau mai mare de familii, cum ar fi de
exemplu Criva (102 familii) sau Brâncovenii (152 familii)6.
Harta din 1723, elaborată de Friederich Schwantz, intitulată Valachia
Cisalutana in Suos Qvin Districtus Divisa7, constituie dovada certă a
existenţei în această perioadă a două localităţi cu numele de Slatina: una
situată pe malul stâng al Oltului, în Valahia transalutană (oraşul Slatina) şi
alta înfiinţată pe malul drept al Oltului, în Oltenia Cisalutană (Slatina din
districtul Romanaţi).
Registrul tuturor localităţilor cuprinse în harta Olteniei menţionează
trei Slatine: Slatina din „Banattus” (Banat), Slatina din „Valachia Turcica”
(Valahia Turcească) şi Slatina din „Romunatzer” (Romanaţi) 8. Conchidem
că Fr. Schwantz nu putea să confunde Slătioara cu Slatina munteană, întrucât
în registru, de pildă, satul Slătioara din judeţul Vâlcea apare amintit sub
numele de „Sletioara, Wultzer”9. Deci, ofiţerul imperial cunoştea în detaliu
topografia zonei şi entităţile administrative riverane Oltului. Harta lui Fr.
Schwantz a fost copiată ulterior de inginerul locotenent Berndt10. La
reproducerea acestui izvor cartografic se săvârşeşte o eroare. Necunoscându-
se situaţia exactă din teren este omisă Slatina Cisalutană. Numai astfel ne
explicăm faptul că în copia hărţii Tabula Valachia Cis-Alutana per Frieder
Schwantzium Regiminis Heisteriani Capitaneum Ao. 1723 este consemnat
doar oraşul Slatina din Ţara Românească11. Memoriile generalului von
Bauer, publicate în anul 1778, amintesc de existenţa în judeţul Romanaţi a
satului boieresc „Flateori” (Slătioara). Autorul menţionează că aşezarea avea
trei biserici şi era situată „pe drumul cel mare ce duce de la Boukarest la
6
Constantin GIURESCU, Material pentru Istoria Olteniei supt Austriaci, vol. II (
1726-1732), publicat de C.C. Giurescu, Bucureşti, 1944, p. 310.
7
Reprodusă în: Alexandru A. VASILESCU, Oltenia sub austriaci 1716-1739,
vol. I: Istoria politică a Olteniei sub austriaci, Tipografiile Române Unite, Bucureşti, 1928,
p. 237; Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică,
genealogică şi biografică, II: Boian-Buzescu, coord. Mihai Dim. Sturdza, Edit. Simetria,
2011, p. 215.
8
Alexandru A. VASILESCU, Registrul localităţilor cuprinse în harta Olteniei
lucrată de Friderich Schwanz şi terminată în 1723, în: „Arhivele Olteniei”, anul V, nr. 27,
septembrie - octombrie 1926, p. 350.
9
Ibidem.
10
Ioan C. BĂCILĂ, Oltenia sub austriaci 1718-1739: Un document cartografic,
în: „Arhivele Olteniei”, anul III, nr. 12, martie-aprilie 1924, p. 111-113.
11
Această hartă este reprodusă de Al. A. Vasilescu, Oltenia sub austriaci..., p.
229-235; Familii boiereşti din Moldova şi Ţara Românească..., p. 220-221: Mihai Dim.
Sturza scrie în legenda hărţii că este Harta Olteniei publicată în 1780 de Samuel Kőleseri -
Valachia Cisalutana (Valahia de dincoace de Olt).
6
Crayowa, unde este şi un pod peste Olt”12. În concluzie, după părăsirea

Olteniei de către austrieci (1739) Slatina cisalutană redevine Slătioara.
Un act important referitor la situaţia satelor vecine Slatinei în
perioada premodernă îl constituie jalba adresată la 1793 domniei Ţării
Româneşti, prin care, locuitorii moşiei Slătioara îl informau pe domn că atât
timp cât moşia satului a fost domnească au fost „nesupăraţi şi slobozi”, însă,
de când a fost făcută danie răposatului vornic Ştefan Prăşcoveanu au plătit
acestuia pentru claca cea obişnuită câte un zlot pe an de casă, dijma de fân şi
altele. Nemulţumirile erau legate de impunerea locuitorilor la prestarea a 12
zile de clacă pe an şi de plata dijmei fânului în bani. De asemenea, se
reaminteşte domniei de păzirea unui obicei avut cel prin care vameşii să nu îi
mai supere „de a plăti vamă pe bucatele şi vitele ce vindem între noi pentru
trebuinţa caselor noastre”13. În concluzie, slătiorenii solicitau domnitorului
să fie recunoscuţi ca oameni slobozi, nesupuşi la clacă.
Alexandru Moruzi, domnul Ţării Româneşti, întărea la 6 aprilie 1793,
prin intermediul unui hrisov, ca locuitorii comunei Slătioara, judeţul
Romanaţi, să plătească vornicului Ştefan Praşcoveanu (Pârşcoveanu?) claca
în bani, câte un zlot de casă, dar cu lucrul să nu fie supăraţi. În act se mai
poruncea ca „pentru dijmă, ca mai mult peste obiceiul care este zeciuiala,
iarăşi să nu fie supăraţi, care dijmă, adecă a fânului şi a celorlalte, au o da
în natură să nu fie supăraţi a plăti dijma fânlui cu bani”. În privinţa vânzării
vitelor se confirma slătiorenilor dreptul de a nu plăti vamă („să aibă pace de
vamă”) pentru animale şi semănături, numai dacă, potrivit Condicii
Divanului, vânzarea se făcea între locuitorii satului pentru hrana zilnică14.
În „anafora” înaintată domniei la 29 martie 1794 de către marele
logofăt Nicolae Filipescu se aminteşte de solicitarea făcută de locuitorii
satului Slătioara de înnoire a unei cărţi mai vechi, conferite la 1757, în
vremea lui Grigore Ghica. Înaltul funcţionar domnesc sugera domniei ca
ispravnicii locului să cerceteze cazul astfel încât să nu existe pricini de jalbă
împotriva vameşilor. Textul documentului este important, întrucât face
precizarea că în urma unor cercetări mai vechi, făcute de marele ban al
Craiovei, Ianache Hrisoscoleu, „s’au dovedit cum că locuitorii dela Slatina
de dincolo (adică Slătioara, după părerea noastră) nu sunt amestecaţi cu
orăşenii Slătineni de dincoace de Olt, nici că sunt legaţi de orânduiala celor
12 sate ale vămii de la Slatina, nici târgul la Slatina de acea parte nu se
face, şi se porunceşte ca printr-aceiaşi carte ca să fie apăraţi atât de vameşii
de Olt, cât şi de vameşii Craiovei”15.
12
Const. I. KARADJA, Oltenia după memoriile Generalului von Bauer (1778),
în: „Arhivele Olteniei”, anul III, nr. 13, mai - iunie 1924, p. 230.
13
V. A. URECHIA, Istoria Româniloru, Cursu făcutu la Facultatea de Litere din
Bucuresci dupe documente inedite, publicatu sub direcţiunea profesorelui de Comitetulu de
Studenţi ai Facultăţei de Litere din Bucuresci, seria 1786-1800, Tomulu IV alu Seriei 1786-
1800(alu VI-lea alu Serieloru 1774-1800), cu diverse ilustraţiuni, Bucuresci, Lito-Tipografia
Carol Gobl, 1893, p. 348, vezi şi indicele cronologic al documentelor p. 839.
14
Ibidem, p. 347- 348.
15
Ibidem, p. 643.
7
Nu putem preciza în ce consta rânduiala celor 12 sate ce erau

circumscrise juridic vămii Slatinei, însă informaţia este extrem de preţioasă,
putându-se doar bănui că era vorba de obligaţii diverse pentru întreţinerea în
bune condiţii a podului umblător şi a drumului comercial, dar şi a drepturilor
circumscrise tranzitului mărfurilor la trecerea râului Olt, în zona oraşului
Slatina16.
La 27 iunie 1794, printr-un hrisov emis de Alexandru Moruzi (1793-
1796, 1799-1801), locuitorilor din Slătioara, sat aflat în vecinătatea oraşului,
li se reconfirmă privilegiul mai vechi, conferit de Grigore III Ghica(1768-
1769), de a fi scutiţi de vama de la Slatina şi de a nu plăti taxa ierbăritului.
Documentul domnesc venea ca urmare a plângerii slătiorenilor. Cu această
ocazie, domnitorul solicita se ispravnicilor judeţului Olt să cerceteze cauza
prin vameşii vechi. Astfel s-a adeverit faptul că pentru vitele cumpărate din
sat şi tăiate „pentru al lor alişveriş, din vechime, de ierbărit şi de vamă nu
s-au supărat de către vameşii Craiovei”, însă pentru vitele cumpărate din
satele judeţului, trebuiau să plătească dările timpului. Întrucât ispravnicii
judeţului şi moşnenii au arătat că nu au plătit nimic nici pentru vitele de
strânsură luate din judeţ, iar cartea lui Grigorie Ghica nu prevedea în mod
expres pe ce anume „să se apere de către vameşii Oltului şi ai Craiovei”, ci
doar „a nu li se face nici un fel de supărare pentru vamă”, slătiorenii sunt
miluiţi prin carte domnească „ca să fie apăraţi de către numiţii vameşi, a nu
se supăra pentru vama de ierbărit pe vitele ce vor cumpăra de la săteanul
lor şi se vor tăia în scaune, în sat, pentru al lor alişveriş” 17.
Amintirea în document a vameşilor de la Slatina sau Craiova, care, cu
siguranţă, comiteau şi abuzuri în exercitarea prerogativelor, fapt ce determină
plângerea slătiorenilor către domnie, ne oferă prilejul de aduce în prim plan
existenţa unor practici de fraudare a vămii, devenite procedeu curent şi
general în epocă. Mai exact, anumiţi negustori se înţelegeau cu vameşii
(„care cădeau totdeauna la învoială”), ori recurgeau la diferite şiretlicuri
pentru a plăti puţin sau chiar deloc vama datorată. Marfa era introdusă
clandestin, cu declaraţii false sau facturi mincinoase, în scop premeditat
evazionist. De exemplu, unii dintre negustorii craioveni, care deţineau
prăvălii şi importau mărfuri străine, pentru a nu plăti taxa de consum, se
învoiau cu vameşul de la Slatina, căruia îi strecurau ceva prin buzunare,
chipurile pentru „serviciul” de tranzit efectuat, fără însă a prezenta marfa.
După aceea, fiind toată lumea mulțumită, se duceau la Craiova, cu
„teşcherea” că au plătit vama18.
16
Un document edificator ar fi cel al pitacului datat 7 martie 1795 dat
ispravnicilor judeţelor pe unde mergea drumul de la Bucureşti până Câineni, aflat în defileul
Oltului, aşa numitul „drum al menzilului”. Reclamaţiile însărcinaţilor cu poşta domniei, dar
şi anaforaua hatmanului Constantin Caragea, arătau necesitatea ca fiecare judeţ să
orânduiască oameni ce trebuiau să supravegheze şi să se îngrijească de starea podurilor, a
podiştelor şi a drumurilor: Ibidem, p. 792.
17
Ibidem, p. 620-621; G. Mihai, B. Geaucă, op. cit., doc. 48, p. 63.
18
Andrei OŢETEA, Pătrunderea comerţului românesc în circuitul internaţional
(în perioada de trecere de la feudalism la capitalism), Editura Academiei Republicii
Socialiste România, Bucureşti, 1977, p. 29.
8
După anul 1831, potrivit prevederilor Regulamentului Organic, vama

internă de la Slatina a fost desfiinţată. Dintr-un un document de la 20
octombrie 1831 dobândim informaţii relative la traficul mărfurilor şi
călătorilor în zonă. Potrivit acestui izvor istoric, remarcăm existenţa în albia
Oltului, la Slatina, „a două vasuri umblătoare ce stau la două vaduri dintr-
acest coprins”. Un vad exista în dreptul satului Pleşoiu, iar cel de-al doilea
în dreptul satului Slătioara. Cheltuielile legate de menţinerea în funcţiune a
vadului de la Slătioara, însemnând construcţia unui nou vas şi aducerea lui în
locul de tranzit, se cifrau la suma de 1.200 lei. Vasul era, în realitate, un pod
mobil sau o plută mobilă a cărui mărime trebuia „să ţie o greutate până la
5.000 ocă, iar travalul său cu meremet pânâ la alţii 3000 ocă”. Vasul din
raza Slătioarei era „al locuitorilor slătioreni întovărăşiţi cu marginaşii
orăşeni din Slatina judeţul Oltului”, fiind deservit de „câte o sută de lude:
19 şi cu un vătaf care să facă 2 zile schimbâmdu-se aceste cete pe fieşce 7
zile între altă ceată asemenea” 19.
„Podul mobil” era cârmuit de 6 oameni, pe timp liniştit, iar în vremea
inundaţiilor sau a climatului nefavorabil, de până la 15 oameni. Interesant de
reţinut este tariful acestei prestaţii. De exemplu, trecătorii plăteau, în funcţie
de condiţiile atmosferice, între 5-6 parale pentru un om pe jos, la vreme
liniştită, şi chiar 10 în condiţii atmosferice vitrege. Până la 60 de parale se
lua pentru un car cu patru boi sau cai fără povară, la vreme liniştită, iar
dimpotrivă doi şi până la trei lei. Până la şapte se lua de la un car încărcat cu
mărfuri, de braşoveni şi altele, în vreme prielnică, şi 10-12 lei la vreme
nefastă. Aceste tarife de transport peste Olt, via Slatina - Slătioara, sau
invers, se luau fără tocmeală, inclusiv „de la feţele deosebite”, cu preţ
hotărât. Veniturile încasate se împărţeau celor 20 de nume care asigurau
slujba pe servicii săptămânale. Cei aflaţi în slujbă, care nu aveau clienţi pe
durata desfăşurării serviciului de 7 zile, „erau răbdători”20.
Încheiem acest Cuvânt Înainte despre monografia comunei Slătioara,
felicitând autorii mărturisitori și deopotrivă pe slătioreni, cărora le dorim să
fie oameni adevărați, să existe peste limite, fericiți zdravăn și gata oricând să
își ia viața de la început. Tuturor oamenilor care vor citi „Istoria Slătioarei”,
vă doresc să vă regăsiți originile, calea și adevărul, să rezistați cu eroism într-o
lume ce și-a pierdut întrucâtva sensul și rostul! Atâta vreme cât purtați în
suflete diamantele luminii, nimeni și nimic nu vă poate șterge strălucirea
interioară sau exterioară. Trebuie doar să învățăm, să fim mai buni și pururea
vii, precum Pământul pe care îl călcăm, trăim și sperăm, până în ultima
clipă...
dr. Laurențiu GUȚICĂ-FLORESCU
Muzeul Județean Olt
19
G. Mihai, B. Geaucă, op.cit., doc. 76, p. 86.
20
Ibidem, p. 87.
9
CADRUL NATURAL
În anul 1889 sunt menționate în cuprinsul comunei Slătioara o
măgură și urme ale vechiului drum roman Romula-Apulum, iar altitudinea
maximă a terenului de 174 m21.
Comuna Slătioara22 ocupă o poziție aproape centrală în cadrul

administrativ al județului Olt, fiind situată la aproximativ 3-4 Km de
municipiul Slatina. Teritoriul comunei este amplasat pe malul drept al râului
Olt și face parte din unitatea fizico-geografică lunca Oltului, sectorul nordic.
Comuna Slătioara are în prezent următoarele vecinătăți: localitatea
Dranovățu în partea nordică, localitatea Piatra Olt la sud, localitatea Găneasa
21
Const. I. Locusteanu, Dicționar geografic al județului Romanați, 1889, București, p. 199.
22
Derivă ca și oiconimul Slatina din trema slavă sleti-sărătură, mocirlă, baltă sărată; apelativul
slatina < + suf. in(a) denumea locurile mocirloase din stânga Oltului, iar apelativul slătioara < +
suf. ioar(a) denumea locul mocirlos mai mic din dreapta Oltului; zona era acoperită de zăvoaie în
care se revărsau apele Oltului; sufixul iora moștenit de limba română din latină arată că populația
romanizată a fost denominatorul. Deci oiconimul Slătioara nu este de origine slavă, ci este
toponim românesc: …toponimele create cu ajutorul împrumuturilor nu aparțin limbii de origine,
ci celei care a făcut împrumutul – Gustav Weigand. Împrumutul a fost făcut de către populația
romanizată (prof. Dumitru Ilie).
10
la vest și râul Olt la est, dincolo de care se află Municipiul Slatina și

localitatea Milcov.
Fundamentul spațiului comunei Slătioara este alcătuit din formațiuni
geologice foarte vechi, constituite din depozite mezozoice23, aparținând
triasicului, jurasicului și cretacicului. La sfârșitul pliocenului24 aceste
depozite de vârstă mezozoică au fost acoperite de pietrișuri, nisipuri și argile.
În Cuaternar au fost depuse peste straturile pliocene luturi grele deluviale,
acestea constituind roca-mamă pe care s-au format solurile existente în
spațiul comunei Slătioara25.
Din punct de vedere al reliefului comuna Slatioara este așezată în
lunca Oltului pe partea dreapta, unde albia majoră are o dezvoltare maximă
din cauza buclei pe care râul Olt o făcea spre est. Această luncă înainte de
ridicarea barajului era împărțită astfel: 1. lunca joasă (albia minoră) a râului
Olt care reprezinta relieful cu cea mai mica altitudine de pe cuprinsul
teritoriului, având cotele absolute cuprinse între 110 m în nord și 100 m în
partea de sud. Se desfășura de-o parte și de alta a râului Olt având lățimi
maxime 500-600 m. În trecutul nu prea îndepărtat teritoriul comunei
Slătioara era brăzdat de brațe părăsite ale râului Olt și care an de an erau
umplute cu apă. Primăvara la topirea zăpezilor și în timpul ploilor torențiale
de vară porțiuni din luncă erau acoperite de ape care după un timp se
retrăgeau și lăsau în urmă straturi de aluviuni de diferite texturi și grosimi; 2.
lunca mai înaltă (albia majoră) a râului Olt este foarte dezvoltată mai ales pe
partea dreaptă unde atinge lățimea de 2-3 km, altitudinea ei în cote absolute
fiind cuprinsă între 117 m în partea de nord a teritoriului și 90 m în partea
sudică. Relieful luncii înalte este în general plan, însă prezintă numeroase
denivelari provocate de grindurile nisipoase și de meandrele părăsite de râul
Olt26.
23
Eră geologică (între 256 de milioane de ani și 66 de milioane de ani în urmă). Oamenii de
știință au împărțit această eră din istoria pământului în 3 perioade: triasic, jurasic și cretacic.
24
Face parte din era Neozoică (acestei ere îi revin ultimii 65 de milioane de ani ai istoriei
geologice). Era neozoică are 3 perioade: Paleogen, Neogen și Cuaternar (perioada în care ne
aflăm). Pliocenul (între aprox. 5,3 milioane de ani și 2,6 milioane de ani în urmă ) este o
subdiviziune (epocă) a Neogenului.
25
Arhiva primăriei Slătioara, compartiment secretariat, dosar 36/1980-1988.
26
Din moștenirea daco-geto-tracă face parte hidronimul Olt < Alutus/Aluta. Hidronimul Aluta a
fost menționat începând cu secolul al II-lea e.n. în scrierile lui Ptolemeu-Claudii Ptolemei-
Geografia, Iordanes Romana et Getica, Tabula Peutingenaria. Tema la care au raportat lingviștii
acest hidronim este al, temă indoeuropeană, având sensul de a crește, a face să crească. La tema
Al a fost adăugat grupul sufixal (vocala u + consoana t) ut > Alut (a) > Olt. Hidronimul reflectă
însușiri ale acestui curs de apă; era apa cea mai mare; în anumite perioade ale anului creștea și se
revărsa în zăvoaiele de pe malurile lui; avea un bazin hidrografic mai bogat decât toate râurile.
Din cauza revărsărilor Oltului, satele Pleșoiu și Găneasa s-au mutat pe terasa Oltului; pe vechea
vatră au rămas numai bisericile. Tema al a avut și sensul de „înalt”, „loc înalt”. Cu sensul acesta,
tema al se regăsește în structura oiconimului Almaș (Dolj) < Al +suf. m. + suf.diminutival aș:
Almaș - „delușor”, „satul de pe delușor”. Trebuie să constat că hidronimele Olt, Oltișor, Olteț
formează o serie sinonimică formată prin derivare. Cele trei hidronime sunt dispuse pe criteriul
mărime: Oltul este apa cea mai mare; Oltețul < Olt + suf.diminutival eț este apa mai mică decât
11
In cadrul teritoriului comunei Slătioara, lunca Oltului mai poate fi

structurată astfel: 1. lunca de sub terasă situată în vest, joasă, plană și erodată
pe alocuri, cu nivelul pânzei freatice aflat la mică adâncime sau la suprafață;
2. lunca centrală, mai ridicată, cu un drenaj foarte bun și soluri fertile; 3.
lunca riverană (din apropierea râului Olt) formează un șes aluvionar plan cu
soluri fertile.
În anii 70 ai secolului XX, această luncă era parțial ferită de
inundații, deoarece în perioadele excesiv de ploioase, când se produceau
revărsări, era acoperită pe alocuri de apă și culturile agricole erau
compromise (așa cum s-a întâmplat în anii 1929, 1941, 1947 si 1970). Pentru
preîntâmpinarea acestor fenomene s-au realizat în timp corectarea și
îndiguirea râului Olt, obținându-se astfel un potențial hidroenergetic
considerabil27.
Relieful comunei este reprezentat prin urmare de un șes aluvial care
se întinde de la digul lacului de acumulare până pe aliniamentul Găneasa -
Piatra Olt-Brâncoveni, având o lățime medie de 3-4 km. Prin amenajarea
lacului de acumulare, meandrele, despletirile de brațe și vechile cursuri
părăsite ale râului Olt au fost umplute și nivelate cu un strat de sol fertil. În
prezent acest șes se prezintă ca o câmpie joasă și relativ netedă, având și
unele depresiuni naturale denumite crovuri care nu au fost inițial nivelate și
altele rezultate în urma tasării materialelor antropice de nivelare. În sectorul
localității Slătioara lunca Oltului ca formă de relief prezintă un grad ridicat
de uniformitate, monotonia albiei majore a râului Olt fiind întreruptă de
prezența pădurilor și a tufișurilor, aceste două componente biogeografice
ocupând mai puțin de 10 % din suprafața comunei28.
De asemenea, în această zonă, lunca Oltului are ca forme minore de
relief, pe lângă depresiunile de tasare menționate mai sus, și grinduri, acestea
nefiind afectate de amenajările hidrotehnice ale râului Olt. Ca fenomene
naturale se remarcă excesul de umiditate datorat inundațiilor și nivelului
ridicat al pânzei freatice, îndiguirea Oltului și executarea canalelor de drenaj
și desecare diminuând mult suprafețele afectate.
Rezultă că forma principală de relief prezentă în arealul comunei
Slătioara este lunca, iar altitudinea medie a acestui teritoriu cu un aspect
cvasiorizontal este de peste 100 m29.
Oltul; Oltișor < Olt + suf. diminutival ișor-apa cea mai mică, pârâiașul. Formele derivate cu
sufixe diminutivale se opun formei primare de la care au fost derivate. Opozițiile sunt necesare
pentru identificare și diferențiere. Gh. Ivănescu emite părerea că forma Olt este de aspect slav
(unii lingviști prin anii 50-60, susțineau că hidronimul acesta este de origine slavă, n.n.), opinie pe
care mulți lingviști români nu o împărtășesc, fiindcă în evoluția limbii române vocala a > o în
anumite situații. Faptul că apelativul alda/ăldan, păstrat anonim în mentalul colectiv, timp de
secole, nu a dobândit aspect slav, ci și-a păstrat aspectul traco-geto-dac, aspect identic cu
hidronimul trac sud-dunărean Aldanes, este un argument convingător că hidronimul Olt este
moștenit din substrat. În spațiul european s-au păstrat toponime care conțin tema indo-europeană
al: Alton-Iliria, Alta-spațiul slav, Alanta- spațiul lituanian, baltic (prof. Dumitru Ilie).
27
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Scornicești (OSPA-Scornicești) – Comuna Slătioara.
28
Ibidem.
29
Ibidem.
12
Caracteristicile depozitelor de suprafață

În ceea ce privește caracteristicile depozitelor de suprafață, acestea se
află în strânsă corelație cu unitatea geomorfologică și formele de relief
specifice. Astfel, în zona localității Slătioara litologia depozitelor de
suprafață este reprezentată de depozitele cuaternare. Dintre acestea
complexul aluvionar este prezent pe cea mai mare parte a teritoriului și este
format din depozite de pietrișuri, bolovănișuri și nisipuri care au grosimi
diferite determinate atât de puterea de transport a râului Olt înainte de
îndiguire cât și de executarea lucrărilor de nivelare care s-au realizat în
perimetrul apropiat digului30.
Acest complex geologic reprezintă o importantă resursă naturală,
depozitele de roci putând fi valorificate ca materiale de construcție, mai ales
nisipul și pietrișul (balastiere).
O referire la terenul nisipos apare în anul 1944 într-o adresă de la data
de 26 februarie 1944 a primăriei Slătioara către conducerea plășii Piatra în
care notarul de atunci, Gh. Marin menționa: La ordinul Dvs Nr. 338/944, am
onoare a raporta că n-am putut executa tranșeele adăpost deoarece terenul
este nisipos și se surpă imediat ce s-a terminat de săpat. Pentru a putea
menține șanțurile adăpost va trebui să cumpărăm scânduri pentru ca astfel
să armăm adăpostul pentru a nu se mai surpa. În ce privește fondurile vom
întrebuința sumele prevăzute în buget pentru procurarea de unelte (…),
urmând ca lucrarea adăpostului să se facă imediat ce timpul va permite,
respectiv după ce se va mai dezgheța terenulu31.
Sub formă insulară, în zona de sud-vest a comunei la hotarul cu
localitățile Găneasa și Piatra Olt se întâlnesc materiale parentale reprezentate
de depozitele loessoide, aceasta datorită faptului că localitatea Slătioara se
află în zona de contact dintre Platforma Moesică (fundamentul Câmpiei
Române) și Orogenul Carpatic, astfel că local și sub formă remaniată, loessul
apare și în zona de luncă32. În ceea ce privește natura materialelor parentale
ale învelișului de sol aceasta este reflectată în cea mai mare parte de prezența
depozitelor fluviatile cu textură grosieră și mijlocie și într-o mică parte de
către loess33 cu textură mijlocie. În unele situații materialele parentale,
prezintă și elemente de schelet. Grosimea stratului de sol în perimetrul
comunei Slătioara, până la pietriș sau nisip grosier, este cuprinsă între 51-75
cm, ceea ce face ca solul să fie semiprofund34.
30
Ibidem.
31
SJAN Olt, Fond Prefectura Romanați, dosar 5/1944.
32
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Scornicești (OSPA-Scornicești) – Comuna
Slătioara.
33
Rocă sedimentară neconsolidată de culoare gălbuie, alcătuită din particule fine necimentate.
Are în compoziție argilă, cuarț și calcar în proporții apropiate. Straturile de loess s-au format în
Cuaternar. La Slatina grosimea acestuia ajunge la 10 m (Gr. Andrei, 1971)
34
Slătioara.
13
Referitor la învelișul de sol, constatăm că eroziunea prin apă nu

intervine practic în modificarea profilului de sol, dar, din studiile efectuate de
către Oficiul Pedologic cu sediul la Scornicești, se constată modificări
determinate de apa freatică. În lucrarea intitulată Județul Olt (1975), autori
Petre Coteț și Veselina Urucu, este descris un profil geologic executat în
zona localității Slătioara, în care succesiunea straturilor începând de la
suprafață spre adâncime se prezintă astfel: sol actual, loess, pietrișuri și
bolovănișuri, argilă bazală35. În sectorul localității Slătioara Lunca Oltului ca
formă de relief prezintă un grad ridicat de uniformitate.
Harta reliefului (OSPA ‒ Scornicești)
35
Petre V. Coteț, Veselina Urucu, Județul Olt, București, 1971, p. 16
14
Hidrografia și hidrogeologia
Artera hidrografică principală este râul Olt, care mărginește teritoriul
comunei în partea estică. Are un profil longitudinal continuu și cu pante
reduse, acesta fiind specific cursului râurilor de câmpie. La stația Slatina,
debitul mediu multianual al râului Olt este 160 m.c./sec., debitele maxime
fiind generate în majoritatea cazurilor de ploi. În anul 1948 s-a înregistrat cea
mai mare valoare a debitului râului Olt, 2500-3000 m.c./sec. Debitele medii
zilnice minime în perioada iulie - august variază între 60 și 70 m.c./ sec36.
Tabel cu valori ale cotelor râului Olt din zona Slatina-Slătioara
înregistrate în anii 1914, 1916, 1921,1922, 1923 la stația hidrometrică
Slatina:
Râul Stația Ordinul stației Cota maximă Cota minimă

Cota Anul Cota Anul
Olt Slatina I + 170 1914 + 90 1914
Olt Slatina I + 270 1915 + 90 1915
Olt Slatina I +239 1916 +90 1916
Olt Slatina I +169 1921 +8 1921
Olt Slatina I +180 1922 +20 1922
Olt Slatina I +300 1923 0 1923
Cotele maxime au fost atinse în anul 1914 la data de 1 octombrie, în

anul 1916 în ziua de 28 aprilie, în anul 1921 la 11 noiembrie, în anul 1922 la
28 octombrie, iar în anul 1923 la 15 martie37. (vezi Anexe).
Dintre fenomenele naturale extreme care s-au manifestat frecvent de-
a lungul timpului în zona comunei Slătioara au fost secetele și inundațiile. O
secetă mare a fost în anul 1822, când Ștefan Adam, unul dintre secretarii lui
Polihronie Costa Petru (proprietarul moșiei Slătioara) menționa într-o
scrisoare trimisă serdarului la Sibiu că la Ianușești și împrejurimi mulți pruni
s-au uscat de la rădăcină, deoarece este o secetă grozavă, n-a plouat de multă
vreme și nici zăpadă nu a fost în iarna trecută, ceea ce nu s-a mai pomenit38.
La data de 16 mai 1824, este semnalată în zona satului Slătioara o secetă
foarte mare, nu mai plouase de 50 de zile39.
Apele râului Olt s-au revărsat de multe ori de-a lungul timpului
provocând inundații uneori catastrofale în perimetrul comunei Slătioara, cu
implicații negative asupra economiei acestei localități. În primăvara anului
1826 la Slătioara veniseră apele mari, timp de 10 zile satul fusese izolat iar
36
Slătioara.
37
Ministerul Lucrărilor Publice, Direcțiunea generală a apelor - Anuarul hidrografic pe anii
1914-1924, București 1929.
38
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Volumul XIX.
39
Ibidem, Volumul XXII .
15
pe Olt nu se mai putea circula spre Slatina, deoarece o parte dintre caiace s-
au scufundat, iar altele au blocat râul. Se putea trece numai pe la vadul
Ipotești40.
Din perioada mai recentă, două dintre inundațiile dezastruoase le-am
găsit menționate în documentele cercetate. La data de 12 iunie 1920, ora 3
după amiaza apele pârâului Oltișor, ale pârâului Beica și ale râului Olt din
cauza multor ploi ce au căzut s-au deversat peste matca lor pe teritoriul
comunei, inundând circa 600 de hectare ce erau însămânțate cu grâu,
porumb, ovăz, orz, fânețe artificiale sau erau acoperite de fânețe naturale. De
asemenea, locuitorilor Gheorghe N. Sfetcu, Dumitru Drăgulescu și Petre M.
Petrescu le-au fost inundate 6 hectare de grădină ce erau puse cu ceapă,
usturoi, varză etc. A doua zi (13 iunie 1920), primăria comunei Slătioara
trimite în acest sens administratorului Plășii Oltu de Sus o informare, în care
autoritățile locale solicitau să ia măsurile cuvenite41.
O altă inundație a avut loc în anul 1941 la data de 12 iulie dimineața,
orele 7-8. Apele râului Olt s-au revărsat peste întreg teritoriul comunei atât
de rapid, încât nu s-a putut salva nici o recoltă. Deși recolta care s-a putut
salva a fost scoasă pe șoseaua națională București – Craiova, aceasta a fost
luată de apa Oltului, care, trecând peste șosea, a inundat toată moșia și satul
de reședință Slătioara42.
Satul Salcia a fost izolat complet, autoritățile ajungând acolo abia
după orele 20, când spre sat s-a deplasat și o ambulanță a Regimentului
Pionieri Craiova. Nu s-a constatat vreo victimă, deoarece locuitorii din Salcia
se refugiaseră în podurile caselor43.
La data de 13 iulie 1941 apa se
retrăsese din satul Slătioara, iar moșia
și satul Salcia se mai aflau încă sub
ape. Apa scăzuse numai cu circa 50 de
cm. Pagubele erau imense, dar nu se
putea face o evaluare pentru că toate
culturile erau acoperite de apă, recolta
a fost complet acoperită de apă, mai
ales grâul care tocmai fusese secerat,
fânul cosit a fost în totalitate luat de
ape, la fel și materialul lemnos iar
carierele de cărămizi au fost doborâte44.
Primarul comunei Slătioara, adresându-se
Preturii Plășii Oltu de Sus, menționa
faptul că locuitorii slătioreni sunt
amenințați de foamete, întrucât recolta
de grâu a fost distrusă în totalitate.
40
Ibidem, Volumul XXVI.
41
42
Ibidem, dosar 122/1941
43
Ibidem.
44
Ibidem.
16
Solicita luarea măsurilor legale pentru ca locuitorilor să le vină în ajutor

autoritățile cu cereale pentru hrană; controlorul de la Circa 7 Piatra să fie
delegat a se prezenta în localitate pentru a constata pagubele cauzate
locuitorilor de apa Oltului și a dispune scutirea de la plata impozitelor
conform legii, făcându-i-se cunoscut că și în vara anului 1940 au suferit
pagube prin inundarea apei Oltului. Atunci nu li s-au luat în considerare
cererile de ajutor, locuitorii rămânând cu cheltuieli zadarnice45.
Harta-Adâncimea apelor freatice (OSPA-Scornicești)
45
Ibidem.
17
Un alt curs de apă ce mărginește colțul de sud-vest al comunei

Slătioara este Oltișorul, care are un debit dependent de cantitatea de
precipitații, înregistrând un debit mediu minim în lunile august-septembrie46.
Din datele hidrogeologice existente rezultă că adâncimea apei freatice
(a nivelului hidrostatic) față de sol este cuprinsă între 1,55 m și 3 m, iar în
zonele mai ridicate apa freatică se află și la peste 3 m.
În ceea ce privește mineralizația totală, respectiv cantitatea de
minerale și de săruri dizolvate în apa subterană, aceasta este cuprinsă între
750-1000 mg/l ( normele O.M.S. spun că pentru apa plată intervalul este
cuprins între 100 mg/l și 500 mg/l)47. Conținutul total de săruri determinat în
sol, acesta nu depășește pragul critic de 90 mg/100 gr. de sol. Din cauza
adâncimii relativ mici a nivelului hidrostatic se întâlnesc și situații de exces
de umiditate de natură freatică, iar datorită texturii mijlociu-grosieră a
materialelor parentale, apa din precipitații nu stagnează la suprafața solului48.
În zona satului Salcia, înainte de lucrările de regularizare a râului Olt
și a pârâului Beica, lipsa pantei de scurgere a apelor mari și a solului regiunii
mai puțin permeabil determina ridicarea apelor subterane și stagnarea lor
dăunătoare la suprafața solului. Din sondajele și cercetarea fântânilor aflate
în această regiune, în anul 1948 s-a constatat că oglinda apei subterane se
afla la adâncime relativ mică de 2-5 m. Apele stagnante se observau la viituri
mari, când rămâneau cantonate în depresiunile de pe suprafața solului, care
treptat se înfiltrau în sol odată cu coborârea nivelului apelor subterane. În
trecut, starea hidrografică a regiuni unde se află satul Salcia (în legătură cu
frecvența apelor subterane la suprafață și stagnarea lor) era în dauna
economiei49.
Aflându-se în Lunca Oltului, comuna Slătioara prezintă pe fondul
general de climat temperat continental unele aspecte de microclimat specifice
zonelor de luncă, foarte importante pentru agricultură. În acest sens, unele
dintre caracteristicile climatice ale localității Slătioara au fost puternic
influențate în ultimii ani de construirea acumulării de la Slatina, care a creat
un microclimat relativ mai umed și mai răcoros decât climatul general.
Microclimatul specific de luncă impune însă aici ca secetele să fie
simțite mai puțin, prin frecvența ceții și formarea de rouă. La diminuarea
secetei mai contribuie și pânza freatică situată la mică adâncime, care
suplinește uscăciunea atmosferică din timpul perioadei de vegetația. Tot ca
efect al zonei de luncă asupra microclimatului se menționează și frecvența
mai mare a brumei precum și stagnarea maselor de aer rece, mase de aer care
în perioada de toamnă-iarnă înăspresc climatul general. Pentru caracterizarea
46
Slătioara
47
Ibidem.
48
Ibidem.
49
SJAN Olt, Fond Prefectura Romanați, dosar 108/1948, date extrase de către ing. M.
Rubănescu în anul 1948 din buletinele I. M. C. pentru Stațiunea Meteorologică Strehareț, în
vederea începerii lucrărilor de regularizare a pârâului Beica.
18
elementelor climatice s-au folosit datele celei mai apropiate stații meteorologice
de Slătioara, stația Srehareț-Slatina.
Conform acestor date, teritoriul comunei Slătioara aparține climatului
temperat-continental, cu precipitații suficiente tot timpul anului. În general
cantitatea de precipitații este aproape egală cu cea pierdută prin evapo-
transpirație. Iernile sunt relativ blânde, iar verile călduroase, Slătioara
aflându-se pe teritoriul României în arealul de tranziție de la influențele
submediteraneene din SV la cele de ariditate (continentale) din estul țării.
Cantitatea cea mai mare de precipitații cade la sfârșitul primăverii și
începutul verii.
Regimul termic se caracterizează printr-o temperatură medie anuală
de 10,9 °C. Cea mai scăzută temperatură medie lunară se înregistrează în
luna Ianuarie, -1,4 °C, iar cea mai ridicată temperatură medie lunară în luna
Iulie, 22,6 °C. Temperatura minimă absolută s-a înregistrat în noaptea de
24/25 ianuarie 1942, (-31, 0 °C)50.
Temperatura aerului, media anilor 1896-1915 pe anotimpuri (Stația
Meteorologică Strehareț) prezenta următoarele valori51:
Temperatura Iarna Primăvara Vara Toamna
Temperatura medie -0,6 ℃ 10,5 ℃ 22,1℃ 11,1℃
Temperatura maximă 8,7 ℃ 16,5 ℃ 28,2℃ 16,9℃
medie
Temperatura minimă -4,7 ℃ 5℃ 14,2℃ 5,7℃
medie
Temperatura maximă 21,8 ℃ 38,8 ℃ 39,6℃ 34,5℃
absolută
Data apariției primului îngheț timpuriu (toamna) este aprox. 26
octombrie, iar cea a ultimei zile cu îngheț (primăvara) este 9 aprilie52.
În ceea ce privește regimul precipitațiilor, acesta se caracterizează
printr-o cantitate medie anuală de 519,9 mm, cu o repartiție neuniformă în
timpul unui an, astfel că în luna iulie se înregistrează o cantitate medie
multianuală de 62,8 mm, iar în luna februarie 30,8 mm. Precipitațiile căzute
în perioada caldă a anului depășesc cu 70-100 mm pe cele căzute în perioada
rece a anului. Cantitatea maximă absolută de precipitații a fost înregistrată în
anul 1929, când a atins valoarea de 879,1 mm la stația meteo Strehareț-
Slatina. Cantitatea maximă de precipitații căzută în 24 de ore a fost de 102,0
mm la data de 26 septembrie 193753.
50
Slătioara
51
SJAN Olt, Fond Prefectura Romanați, dosar 108/1948, date extrase de către ing. M.
Rubănescu în anul 1948 din buletinele I. M. C. pentru Stațiunea Meteorologică Strehareț, în
vederea începerii locrărilor de regularizare a pârăului Beica
52
Slătioara.
53
Ibidem.
19
Nebulozitatea depășește 120 de zile/an. Durata de strălucire a

Soarelui este de circa 2161 de ore.
Regimul vânturilor este influențat nu numai de mișcările generale ale
maselor de aer la nivelul continentului european, dar și de relieful specific
întâlnit în spațiul comunei Slătioara. Astfel, vânturile sunt influențate de
relief atât în privința direcției cât și a vitezei mai ales în zona Slătioara, unde
rolul de culoar de ghidare al văii Oltului este evident. Dintre vânturile locale
care înregistrează frecvențe medii anuale mai mari se remarcă Austrul (20 %)
și Crivățul (18 %), acestea având viteze medii care variază între 2 și 5 m/s54.
Flora și fauna
Din punct de vedere al vegetației pe teritoriul comunei Slatioara se
întâlnește formațiunea de zăvoaie. Caracteristicile acestei formațiuni este
dezvoltarea asociațiilor floristice sub influența apei freatice aproape de
suprafață, uneori lunca fiind supusă inundațiilor prin revărsările periodice
care se produc aici. Zăvoaiele de plop și salcie sunt cele mai răspândite de-a
lungul râului Olt. Arbuștii sunt în general abundenți și reprezentați prin
aceleași specii ca în pădurile din silvostepă ca: ulmul (Ulmus campestrae)
corn (Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa) etc. Pajiștile sunt formate din
specii mezofile și hidrofile ca: iarba câmpului (Agrostis sp), zizanie (Lolium
perene), pir (Agropirum repens), trifoiul alb (Trifolium repens). În ceea ce
privește gospodărirea pădurilor s-au realizat reîmpăduriri ale zăvoiului
pentru cca 26 ha cu plopi negri, hibrizi, anini și alte esențe moi.
Perimetrul zăvoiului are în general un contur neregulat îngreunând
executarea lucrărilor mecanizate în agricultură pe terenurile limitrofe. În
cadrul teritoriului Slatioara vegetația cultivată cuprinde întreaga gamă a
speciilor agricole: porumb, grâu, floarea soarelui, sfeclă de zahăr și furajeră,
orz, tutun, ovăz, mazăre fiind printre cele mai răspândite. Grădinile de
zarzavat și culturile irigate au condiții optime de dezvoltare în lunca Oltului.
În zonele împădurite ale teritoriului fauna este mai bogată reprezentată de
păsări precum: privighetoarea, mierla, sticletele. Fauna piscicolă este
reprezentată prin pești precum: crapul, bibanul, carasul, linul, știuca, mreana
etc.
Solurile55
Menționăm câteva date despre clasele de soluri prezente în arealul
localității Slătioara. Principalele clase și tipuri de soluri identificate pe teritoriul
localității sunt:
1. Protisoluri. Sunt soluri relativ tinere, cu orizonturi genetice slab
diferențiate. Ele apar mai ales pe pante, nisipuri mobile sau lunci. Din
această clasă cele mai răspândite sunt solurile denumite aluviosoluri.
54
Ibidem.
55
Ibidem.
20
S-au format în urma deselor revărsări ale Oltului în trecutul nu prea

îndepărtat. Sunt răspândite în părțile estică și nordică a localității, pe
malul drept al râului Olt. Sunt soluri mai bine structurate, primul orizont
fiind gros de circa 25-50 cm. Aceste soluri fiind aproape de apa Oltului
sunt afectate de fenomene de gleizare, care se manifestă de la slab la
puternic. Această clasă ocupă o suprafață de 807 ha, reprezentând aprox.
53% din suprafața agricolă a comunei. Sunt soluri cu fertilitate ridicată,
fiind utilizate pentru o gamă diversă de culturi agricole, însă rezultatele
cele mai bune le dau culturile legumicole.
2. Cernoziomuri. Sunt răspândite insular în partea de sud-vest a comunei la
hotarul cu localitatea Piatra-Olt. Ele ocupă o suprafață relativ mică,
respectiv 185 de hectare, ceea ce reprezintă aprox. 12,25% din suprafață.
Sunt soluri fertile, bogate în humus de calitate superioară.
3. Eutricambosoluri. Se întâlnesc în partea vestică a comunei, pe terenuri
ieșite de sub influența inundațiilor, pe materiale bogate în calciu. Au un
conținut relativ ridicat de argilă și o fertilitate moderată. Aceste soluri
ocupă o suprafață de 464 ha (30,72%).
4. Gleisoluri. Au luat naștere pe forme de relief negative cu apa freatică
aproape de suprafață, care a influențat în mod negativ însușirile solului.
Gleisolurile au o fertilitate naturală scăzută. Se întâlnesc punctiform în
vestul localității și ocupă o suprafață totală de 55 de hectare (3,64%).
Privit în ansamblu învelișul de sol al teritoriului comunei Slătioara prezintă o
textura mijlocie în orizontul superior, fapt care face ca în perioadele umede apa
să se infiltreze rapid în sol, contribuind la micșorarea rezervei de apă utilă
plantelor în perioadele excesiv de secetoase.
Influența antropică asupra învelișului de sol

În ceea ce privește influența antropică, aceasta s-a manifestat mai ales
prin construirea barajului de acumulare de la Slatina, care a influențat atât
microclimatul zonei cât și adâncimea nivelului freatic56.
Efecte nedorite a avut activitatea antropică și în ceea ce privește
exploatarea solurilor în procesul de producție. Astfel, pe unele areale s-a
produs compactarea secundară a solului, fapt care a condus la crearea unui
regim aerohidric defectuos, iar din diferite cauze nu s-au mai administrat
îngrășăminte organo-minerale, astfel că solurile au dobândit o fertilitate
naturală scăzută, din cauza conținutului redus de elemente nutritive și în
special de humus. Lucrarea solului pe suprafețe mici după anul 1990 a
contribuit la crearea unor denivelări prin executarea arăturilor, răzoarele
dintre proprietari devenind în unele locuri rigole permanente.57.
56
Ibidem.
57
Ibidem.
21
Harta texturii58 solului-com Slătioara (OSPA Scornicești)
58
Constituienții minerali ai părții solide a solului reprezentați prin nisip, argilă și praf
formează textura solului sau granulometria. Proporția de nisip, praf și argilă determină
textura solului.
22
ANEXE
Anul 192259
Ziua Ian. Feb. Mar. April. Mai Iun. Iul Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
1 40 45 80 85 115 160 120 40 20 45 110 80
2 40 45 90 85 120 140 120 35 20 45 110 80
3 40 40 100 95 130 135 125 35 20 45 110 80
4 45 40 120 95 170 120 130 30 20 50 110 85
5 45 40 100 80 155 120 135 30 25 60 110 85
6 50 40 100 90 140 115 130 30 30 55 105 80
7 50 40 90 95 150 110 125 30 30 50 115 80
8 50 40 90 170 155 110 110 35 25 55 110 85
9 50 35 80 150 155 110 110 35 25 60 120 80
10 50 35 90 110 160 110 105 30 30 65 150 85
11 55 35 90 120 150 100 105 30 30 80 140 85
12 55 30 100 130 150 100 100 30 35 100 130 85
13 55 35 100 140 135 115 90 30 35 140 120 80
14 50 40 100 130 135 115 85 30 40 150 120 80
15 45 40 90 125 130 150 80 30 40 150 120 80
16 40 40 100 135 130 145 85 35 40 140 110 80
17 60 35 100 125 125 140 80 35 40 120 100 80
18 100 35 90 110 120 150 70 30 40 120 100 80
19 150 30 90 110 120 145 70 25 45 115 100 75
20 150 30 80 120 125 160 65 25 45 120 100 70
21 140 35 70 110 120 155 60 25 40 140 100 70
22 140 35 65 100 120 160 60 30 40 140 105 70
23 130 40 60 130 120 160 55 35 40 120 95 70
59
Ministerul Lucrărilor Publice, Direcțiunea generală a apelor - Anuarul hidrografic pe anii
1914-1924, București 1929.
23
24 100 40 70 125 140 155 50 30 40 125 85 70
25 90 40 85 120 135 140 50 25 40 110 80 70
26 60 40 80 130 140 135 50 24 45 120 80 70
27 50 50 85 125 145 130 50 20 45 140 80 70
28 50 50 90 125 150 135 45 20 45 180 80 70
29 50 - 95 120 160 130 45 25 40 150 85 70
30 50 - 95 120 170 125 40 25 40 125 85 70
31 50 - 90 - 175 - 40 20 - 110 - 70
Media 69 38 89 117 140 132 83 29 35 105 105 77

lunară
Anul 192160 (Mira Slatina)

Ziua Ian. Feb. Mar. April Mai Iun. Iul Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
1 90 90 50 100 100 90 110 42 25 20 10 50

2 90 90 50 110 100 90 100 40 20 20 10 50
3 95 80 50 100 100 90 100 40 20 15 10 50
4 100 80 60 100 110 80 95 40 15 15 10 60
5 110 90 60 100 110 90 108 40 15 15 10 65
6 110 90 70 100 120 100 108 40 15 10 10 60
7 120 80 80 90 120 90 105 35 15 10 12 60
8 120 80 80 90 110 90 115 35 15 10 12 60
9 120 80 90 100 120 90 140 35 15 10 25 60
10 120 80 90 100 120 80 135 35 15 10 30 60
11 125 80 90 90 110 80 130 30 15 10 160 50
12 110 50 90 90 110 80 125 30 15 10 140 50
13 110 50 90 80 115 78 120 25 14 10 120 50
14 120 50 80 80 110 75 115 20 14 10 120 50
15 120 50 80 80 110 75 100 20 14 10 100 50
16 125 48 75 75 110 77 90 20 14 10 90 50
17 125 48 75 75 120 80 85 25 14 10 110 50
18 120 48 75 90 120 80 80 25 15 10 120 50
19 120 48 75 80 110 78 80 30 15 10 120 55
20 125 60 75 110 110 75 75 30 15 10 100 55
21 140 60 80 110 110 75 70 30 15 10 90 60
22 120 60 80 100 110 78 70 30 15 10 90 60
23 110 60 80 100 130 80 65 25 15 8 80 60
24 110 50 80 100 120 148 65 25 15 8 70 60
25 90 50 90 100 100 148 65 30 15 8 60 60
26 80 50 90 120 100 150 60 25 18 8 55 55
27 80 48 85 120 100 148 55 30 18 8 50 55
28 100 48 90 110 90 148 50 30 20 8 50 50
29 90 - 100 100 90 138 50 28 20 8 50 45
30 80 - 100 100 100 125 45 28 20 8 50 30
31 80 - 100 - 100 - 45 28 - 8 - 30
Media
lunară 108 64 79 93 109 97 89 30 16 10 65 53
60
Ibidem.
24
Anul 191461
Ziua Ian. Feb. Mar. April Mai Iun. Iul Aug. Sept. Oct. Nov. Dec.
1 - - - - - - - 140 105 170 110 90

2 - - - - - - 140 105 160 105 90
3 - - - - - - - 140 100 150 105 100
4 - - - - - - - 140 105 145 105 100
5 - - - - - - - 140 105 145 108 100
6 - - - - - - - 140 110 145 110 100
7 - - - - - - - 140 110 140 110 100
8 - - - - - - - 140 105 140 110 100
9 - - - - - - - 140 112 145 105 100
10 - - - - - - - 140 110 140 100 100
11 - - - - - - - 130 115 140 100 100
12 - - - - - - - 130 120 140 100 100
13 - - - - - - - 120 130 130 100 100
14 - - - - - - - 120 120 130 100 100
15 - - - - - - - 120 115 130 100 100
16 - - - - - - - 120 117 127 100 105
17 - - - - - - - 120 112 125 95 107
18 - - - - - - - 120 115 125 95 105
19 - - - - - - - 120 120 125 95 105
20 - - - - - - - 120 120 125 95 100
21 - - - - - - - 115 118 122 95 110
22 - - - - - - - 110 122 120 95 110
23 - - - - - - - 110 120 120 90 115
24 - - - - - - - 110 125 120 90 110
25 - - - - - - - 110 130 115 90 110
26 - - - - - - - 105 130 115 90 110
27 - - - - - - - 105 133 118 90 110
28 - - - - - - - 100 135 120 120 105
29 - - - - - - - 100 130 110 120 105
30 - - - - - - - 100 145 110 120 105
31 - - - - - - - 100 - 110 - 110
Media - - - - - - -
lunară 122 118 131 101 103
61
Ibidem.
25
DATE PRIVIND ISTORIA COMUNEI SLĂTIOARA

Slatina împreună cu Slătioara şi alte trupuri formau în timpurile cele
mai vechi un întins domeniu, stăpânit la început poate de domnitorul
născut aici, Vintilă-Vodă. Din această cauză moşia Slatina s-a numit Moşie
Domnească62.
Până să fie sat al chirigiilor, al meseriașilor zidari, Slătioara a fost sat
de agricultori. Așezarea în apropierea vadurilor de trecere peste Olt de la
Clocociov, aproape de mănăstire, și de la Milcov i-a favorizat dezvoltarea. În
apropiere de vadul de la Milcov au fost descoperite urmele unei cetăți din
veacul al X-lea. Vis-a-vis de vadul de la Milcov, se afla castrul de la Acidava
(Enoșești). Între cele două locații a existat drum de legătură vechi de pe
vremea romanilor. Din vremuri străvechi stânga și dreapta Oltului formau o
comuniune care s-a perpetuat prin boierii olteni care au fost mari proprietari
de pământ în stânga Oltului; la Buicești, Ipotești, Coteana, există toponime
care confirmă această comuniune: sate sau părți de sate numite Olteni
(Vâlcele), existând de asemenea și familii care poartă numele de Olteanu63.
Așezată pe malul drept al Oltului în dreptul Slatinei (vechi târg și
punct de vamă atestat documentar încă de la 20 ianuarie 1368), localitatea
Slătioara din județul Romanați și-a împletit destinul cu Oltul și Slatina.
Cea mai veche atestare documentară a localității cunoscută nouă este
din vremea lui Matei Basarab (1632-1654). Acesta printr-un document din
1634 confirmă doi vecini lui Stan, vtori vornic64. Același Matei Basarab
întărește mănăstirii Bistrița moșia Slătioarele printr-un hrisov din 30 mai
1645 (Corneliu Tamaș – „Tezaur medieval Vâlcean”, vol. 1, Buc. 1983, p.
169). La data de 6 iunie 1653, jupâneasa Vlădaia, a lui Iane postelnic din
Pleșoi și fiii ei-Dragomir, Stanciul, Necula și Cărștov-vând în zilele lui Matei
Basarab voievod, lui Udriște mare cămăraș doi rumâni-Stanciul cu doi fii, și
fratele lui, Cernat cu 24 ughi, bani gata, după cum îi mai vânduseră acestuia
și jumătate din satul Pleșoi cu rumâni, și Slătioara (M-rea Brâncoveni
XVIII/19)65. Se cunoaște și un Ilie armaș din Slătioara care pe la 1682
construia schitul Hurezu-Romanați închinat mănăstirii Brâncoveni66.
62
George Poboran, Istoria orașului Slatina, edițiunea a II-a, Tipografia de Lux Costică
Constantinescu & Fiu, Slatina 1909, op. cit. p. 55.
63
Informație primită de la dl. prof. Ilie Dumitru.
64
I. Ionașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, 1934, p. 234. Referindu-se la fiii lui
Badea Grecianu (m. 1619), autorul menționează: Despre ficiorii lui Badea Grecianu avem
puține știri. Neagul, post. ca și tatăl său, e pomenit într-un act din 19 oct. 1654 (…) Stan e
întâlnit ca vornic în 1644 (…). Dacă acest Stan este aceiași persoană cu Stan vtori vornic
căruia Matei Basarab îi confirmă, în 1634, stăpânirea a 2 vecini din satele Folești și
Slătioara, atunci cunoaștem și numele soției lui, Anca.
65
Arhivele Naționale ale României, Catalogul documentelor Țării Românești, vol. VII,
1650-1653, București 1999, op. cit. 335.
66
Ibidem.
26
În Dicționarul istoric al localităților din județul Olt (P-V), Ed. Alma,

Craiova 2009, la pagina 157 este specificat: Satul (Slătioara n.n.) este
menționat într-un document emis în anul 1653 (autorii citând articolul
istoricului Buzatu, D., „De la Vodița la Tismana” în Mitropolia Olteniei, XIII
1961, nr. 10-12, p. 752-760). Într-o notă de prezentare cu privire la schița de
sistematizare a comunei Slătioara în perioada 1975-1980 se arată: Comuna
Slătioara este așezată pe malul drept al râului Olt, în teritoriu și zonă
geografică de șes. Se compune din două sate: Slătioara și Salcia, având o
vechime de 338 de ani, adică din anul 1637 când a luat ființă Slătioara67.
Slătioara este menționată sub numele de Flateori în memoriile
generalului von Bauer publicate în anul 1778. Bauer militar distins, a fost și
un topograf și cartograf de seamă care a lăsat posterității o lucrare serioasă
despre țara noastră, pe baza materialelor adunate se pare în anul 1772. În
această lucrare este menționat: Județul Romanotzi (Romanați). Acest județ se
mărginește la miază-noapte cu Județul Wultzi (Vâlcea), la răsărit cu râul și
județul Olt, la miază-zi cu Dunărea aproape de Nicopoli și Dedeni (? poate
Vidin), la apus cu Județul Dolschi (Dolj)68.
În majoritatea însemnărilor călătorilor străini despre țările române, în
dicționarele și studiile de geografie apărute la sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul sec. al XX-lea în care este menționată comuna Slătioara apar
referiri la o măgură și un vechi drum roman (cunoscut în popor și sub numele
de Domnul de Rouă).
Mihail Schendos van der Beck, medic, călătorind prin Oltenia, în anul
1720 menționa: “(…) se văd castrele romanilor și mărețele lor semene de
hotar și stațiuni pe care le apără din spate râul Olt, iar din față le apără
nenumărate movile făcute cu meșteșug sau muncele ridicate în chipul unor
întărituri pe ale căror înălțimi trebuie să credem că erau așezate străjile
armatei romane sau erau ridicate corturile comandanților”69.
,,Slătioara-com. rur. în E. pl. Oltețul-Oltul de s., jud Romanați (…) în
cuprinsul comunei este o măgură și urme din drumul roman de la Romula la
Apulum”70.
În volumul Orașul Slatina și cadrul lui geografic, Tipografia Tiparul
Oltului, 1947: „Slatina are următoarele margini: la nord, cătunul Proaspeți
din com. Dobrotinet, la Vest peste apa Oltului, Slătioara, care ca și Slatina
străjuiește un cap al podului Olt (…) Pe valea Oltului au fost toate drumurile
care legau Transilvania cu Țara Românească și Dunărea. Astfel alt drum al
sării este cel mai vechi care începe de la Ocnele Mari (Vâlcea), merge
paralelel cu Oltul până la Caracal și apoi trece prin viile oamenilor ajungând
la Bechet. Pe el s-a transportat în vechime sare și se transportă și azi. Paralel
cu el și în parte pe un traseu comun cu acest drum era Drumul Buților
67
Arhiva primăriei Slătioara, compartiment secretariat, dosar A17/1975-1986
68
Const. I. Caradja, Oltenia după Memoriile Generalului von Bauer (1778) în „Arhivele
Olteniei”, anul III, nr. 13 mai-iunie 1924, p.287-288.
69
Călători străini despre țările române, Vol. IX, p. 91.
70
George Ioan Lahovari, Marele dicționar geografic al României, vol. V, București, 1902,
op. cit. p. 435
27
(cunoscut și sub numele de Drumul Rachiului n.n.) (…) Acesta începea de la

Drăgășani”. Printre cele mai vechi și mai importante drumuri, cel al sării de
exemplu și cel al buților se aflau la vest de râul Olt, respectiv pe dreapta
Oltului, parte pe care se găsește în prezent Slătioara, vecină spre răsărit, peste
Olt, cu Slatina. Toate drumurile importante care străbăteau de la nord la sud
județele Olt și Romanați (drumurile Sării, unul pe dreapta Oltului, altul pe
stânga, Drumul Oii, Drumul buților) dădeau în drumul Olacului sau al
Bucureștiului sau al Poștelor.
La măgura și drumul roman71 face referiri mai detaliate și Alexandru
Odobescu (1878): ,,De la Slătioare (plasa Oltu de Sus) aflăm că în partea
dinspre răsărit de această comună, nu așa în depărtare și aproape de râul Olt,
se află o măgură de pământ având cercul său împrejur de aproximativ 30 de
sânjeni iar înălțimea sa de la suprafața pământului cam de 1,5 stânj.
Întrebând pe locuitorii mai bătrâni ce știu despre această măgură, au declarat
că nu știu de este făcută de mână sau de vreun artificiu natural, decât, după
spusele bătrânilor, fiind prea veche, se zice că această comună a fost
încorporată cu Slatina, de la care poate își trage și numele72 (…) O altă cale,
construită cu straturi de pietriș și cu întărituri și pardoseală de cărămizi late,
și mai bine însemnată pe țărmul Oltului, apuca de la Islaz în sus spre Carpați
și trece prin Tia Mare, prin Potlogeni, prin Rusănești, prin Scărișoara, prin
Gostavăț, prin Slăveni, prin Stoenești, prin Fărcașele, prin Dobrosloveni, prin
Fălcoiu, prin Vlăduleni, prin Șopârlița, prin Brâncoveni, prin Piatra și
Ienușești, prin Slătioare și Dranovățu și apoi în sus din Romanați în Vâlcea.
De-a lungul acestei căi sunt răspândite și măguri și cetăți vechi”73.
71
În lucrarea Călători străini despre Țările Române, vol. IX este menționat: De la vărsarea
Oltului în Dunăre (de la Islaz), chiar de aici, începe drumul pietruit Via Traiani, cunoscut de
toți istoricii și însemnat pe toate hărțile, care se mai vede lămurit în multe locuri până mai
sus de Râmnic și pe care se mai circulă. Țăranii îl mai numesc și Via Troianului.
72
A.I. Odobescu, Anticuitățile județului Romanați, Tipografia Societății Academice române,
1878, op. cit. p. 18.
73
Ibidem.
28
Slătioara sub austrieci

Date mai importante privind localitatea Slătioara sunt din perioada
ocupației habsburgice. În urma războiul turco-austriac (1716-1718), Imperiul
Habsburgic a atins maxima sa expansiune în sud-estul Europei prin anexarea
Olteniei (pacea de la Pasarowitz din 1718). Trupele austriece trecuseră Oltul
în Muntenia, ocupând vremelnic și Slatina, dar convenția încheiată între Ion
Mavrocordat și generalul Stephan von Steinville semnată la 24 februarie
1718 stipulează ca trupele imperiale să evacueze Muntenia însă păstrează sub
ocupație Oltenia, care în cele din urmă va fi anexată74. Timp de aproximativ
20 de ani Oltenia și implicit satul Slătioara, s-a aflat sub stăpânirea austriacă,
iar granița vestică a Țării Românești a devenit râul Olt. Până în anul 1739,
regiunea intrată în hotarele imperiale a purtat numele de Kleine Walachiei –
Valahia Mică spre a fi deosebită de de Valahia Mare sau Muntenia.
În timpul stăpânirii austriece este întocmită harta Olteniei de către Fr.
Schwantz, pe care Th. Bulat o considera ca făcând parte din categoria
întâielor documente cartografice ale acestei părți de țară, superioară hărții
realizată de către stolnicul Cantacuzino și ,,până la demonstrațiuni contrare
(…) ca una din cele dintâi lucruri serioase de cartografie ce posedăm până
astăzi asupra țării noastre”75. Pe această hartă Oltenia apare sub numele de
Valahia Cisalutana (Valahia de dincoace de Olt), iar ținutul de dincolo de Olt
este denumit Valahia Turcica (Muntenia).76 Oltenia este împărțită în cele 5
județe: Vulsa (Vâlcea) cu 52 de așezări omenești, Romunatzi (Romanați) cu
34 de sate,77 Syl Inferior (Dolj) având un total de 33 de așezări omenești,
Mehedinetz (Mehedinți) cu 39 de așezări omenești și Syl superior (Gorj) cu
25 de așezări omenești.78 Friederich Schwantz, căpitan în regimentul Heister,
este și autorul unei descrieri a Olteniei. El înaintează la data de 30 aprilie
1723 această descriere ca anexă a hărții Olteniei79.
La sfârșitul descrierii Olteniei de către Fr. Schwantz se află și
Registrul tuturor localităților ce se găsesc pe această hartă. În registru sunt
semnalate în ordine alfabetică localitățile din cele 5 districte (Wulzer-Vâlcea,
74
Laurențiu Guțică – Florescu, Istoria orașului Slatina de la origini până în anul 1947-
monografie, 2018,op. cit. p.113.
75
Th. Bulat, O hartă a Olteniei din timpul stăpânirii austriece în „Arhivele Olteniei”, An V,
Nr. 25-26, mai-august 1926, p. 175
76
Ibidem.
77
Romunatzi=Romanati: Slatina, Griva, Pietra, Brenkovan,Gipotesti=Ipotesti (azi numai in
Olt), Prescoven=Parscoveni, Preschan=dispărut, Vladisteni=VIăduleni, Czoroi=Cioroiu, Falkoi,
Dobrosloven[i], Karaka[l], Hottoran[i], Farkas[ele], Gustavez, Skcrischor=Scarisoara, Russinesti,
Cilian, Belesan (nu se poate identifica, posibil dispărut), Tirla (dispărut), Islaz, Girkov,
Siliscior, Czellei, Potiel, Leo, Priasna=Preajba, Vigsora=Viișoara, Oboga, Podlebals=Balș, Călui,
Czepturoja=Cepturoaia (sat dispărut), Stungiori (sat dispărut), Dobriceni.
78
Th. Bulat, O hartă a Olteniei din timpul stăpânirii austriece în Arhivele Olteniei, An V, Nr.
25-26, mai-august 1926, p. 177.
79
Al. A. Vasilescu în „Arhivele Olteniei”, Anul V, Nr. 27, sept-octom. 1926, p. 314
29
Romunatzer-Romanați, Syll inferior-Dolj, Syll superior-Gorj, Mehedinzer-

Mehedinți). La litera S sunt trecute 3 localități cu numele de Slatina: Slatina
Ban. (Banat), Slatina V.T. (Valachia Turcica), Slatina Rom. (Romanți) și
Sletioara Wul. (Vâlcea).
Harta lui Schwantz, Arhivele Olteniei -mai -august 1718, pag.174
Referindu-se la harta lui Fr. Schwantz elaborată la 1723, dr.

Laurențiu Guțică – Florescu menționează că acest izvor cartografic constituie
dovada certă a existenței în acea perioadă a două localități cu numele de
Slatina: una situată pe malul stâng al Oltului în Valahia transalutană (orașul
Slatina) și alta înființată pe malul drept al Oltului în Oltenia Cisalutană
(Slatina din districtul Romanați). Evident că, Fr. Schwantz nu putea să
confunde Slătioara cu Slatina munteană, deoarece în Registrul tuturor
localităților cuprinse în harta Olteniei lucrată de Schwantz, Slătioara din
județul Vâlcea apare sub numele de Sletioara Wutzer, rezultând faptul că
ofițerul imperial cunoștea în detaliu topografia zonei și entitățile
administrative riverane Oltului. Localitatea Slatina de pe malul drept al
Oltului reprezentată pe harta lui Schwantz nu este alta decât Slătioara de
astăzi80.
80
Laurențiu Guțică – Florescu, Istoria orașului Slatina de la origini până în anul 1947-
monografie, 2018,op. cit. p. 113-119.
30
Replică olteană a târgului Slatinei muntene, noua Slatina înființată de

către austrieci pe malul drept al Oltului în spațiul Slătioarei reprezenta o
entitate social fiscală iar locuitorii acesteia au beneficiat de un regim fiscal
încurajator81.
Una dintre problemele cele mai importante pe care administrația
austriacă le-a întâmpinat în Oltenia a fost cea demografică. Războiul turco-
austriac a lăsat în urmă un deficit masiv de populație generat mai ales de
deportarea și de robirea practicate de armata turcă pe tot parcursul
conflictului, ajungând la proporții deosebite în anul 1717, când turcii au luat
măsuri de a goli provincia de locuitori în condițiile înaintării armatei
austriece.
Referindu-se la această perioadă cronicarul Radu Popescu menționa:
s-au robit și peste Olt și dincoace de Olt mai mult de 70, 80 de mii de suflete,
multe sate, mai ales din zona de șes a Olteniei, aveau un număr redus de
locuitori82.
În volumul Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739), Ed.
Enciclopedică, București 1998, p. 45, nota 7 istoricul Șerban Papacostea,
scrie următoarele: Slătioara replică olteană a Slatinei muntene care în anul
1719 este menționată ca sat sub numele de Slatina, când avea doar câțiva
locuitori, cărora li se adăugau cei din vadul Ipotești; în 1725 un act al
Administrației austriece continua să desemneze drept sat (pagus) Slatina
(…), ezitarea fiind caracteristică pentru realitatea vieții urbane a Olteniei 83.
Repopularea provinciei a fost una dintre prioritățile autorităților
imperiale. În urma măsurilor întreprinse, mai ales de ordin fiscal (scutirea de
dări a celor care se așezau în Oltenia pe o anumită perioadă de timp),
austriecii au reușit un spor continuu și masiv de populație. Mulți locuitori din
Muntenia din cauza numărului mare de dări impuse au migrat în Oltenia;
grupuri mai mari sau mai mici, uneori de ordinul sutelor de familii, treceau
Dunărea sau Oltul pentru a se stabili în provincie și a beneficia de scutirea
acordată imigranților. În documentele vremii este menționat faptul că peste
1500 de familii trecuseră în ultimii ani de după 1716 Dunărea în Oltenia84.
Este clar că și Slatina cisalutană (Slătioara) a beneficiat de acest aflux
migratoriu, populația entității nou înființate de către austrieci crescând
substanțial. Astfel în lumina Conscripției Virmondiene realizată în anul
1722, Slatina olteană ajunsese la 136 de familii, fiind trecută la categoria
orașelor alături de Râmnic (416 familii), Tg. Jiu (103 familii), Caracal (167
familii), Cerneți (133 familii), Tg. Ocna (235 familii), Baia de Aramă (205
81
Ibidem, op..cit. p. 114.
82
Șerban Papacostea Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739), Ed. Enciclopedică,
București 1998.
83
Ibidem.
84
Ibidem, p. 38.
31
familii) etc. Asupra împrejurărilor în care a fost întemeiată această așezare

Slatina cisalutană (Slătioara), Șerban Papacostea face trimitere la Constantin
Giurescu Material I85.
Administrația imperială austriacă instaurată în Oltenia prin pacea de
la Pasarowiz a înființat șapte stațiuni vamale principale de-a lungul Dunării,
Munților Carpați și Oltului pentru a controla granița provinciei: Vodița, pe
aici trecea drumul către Banat (această stațiune vamală era izolată, nefiind un
sat acolo și nici în apropiere), Coman (sat situat mai sus de Calafat, în
dreptul satului Zanotin din Bulgaria), Oreava (înainte de anexarea Olteniei,
satul se numea Ciobani iar în prezent Bechet), Izlaz pe unde trecea drumul pe
care veneau neguțătorii de la Giurgiu, Slatina, unde se afla o luntre, Râmnic,
Vulcan86.
În afară de stațiunile vamale Oreava, Izlaz și Vodița, toate celelalte
aveau și filiale. Stațiunea vamală Slatina avea filiala Stoenești. Limita
stațiuni vamale Slatina se întindea de la satul Burdești până la Drăgășani sau
Prundeni pe o distanță de 12 ore, iar filiala Stoenești ținea de la satul
Scărișoara până la satul Fălcoiu. Toate stațiunile și filialele vamale înființate
de austrieci de la satul Izlaz pe Olt în sus se aflau pe malul drept al Oltului
(inclusiv satele care formau limitele între punctele vamale): Izlaz, Scărișoara,
Fălcoiu, Stoenești, Burdești, acesta din urmă dispărut (în timpul stăpânirii
austriecilor aparținea familiei Brâncoveanu), Drăgășani, Prundeni, Zăvideni,
Râmnic, etc. Presupunem că și stațiunea vamală Slatina se afla tot pe malul
drept al Oltului și că este vorba de Slatina olteană înființată de austrieci în
spațiul Slătioarei (Slatina cisalutană). Fiecare vamă, fie stațiune sau filială,
era condusă de un vameș care avea ca ajutor un călăraș87.
85
Constantin Giurescu, Material pentru istoria Olteniei supt austrieci, vol. I, 1716-1725,
București 1913, p. 555-556: Ad 6-tumEntstehet die Frag, ob die Örther Crajova, Caracal,
Csernez, Tergoasyl, Ribnic etc proprie fiscalia zu benennen seyen. Meines Orths sehe ich für
fiscalia an, wo crimen perduellionis, nota infidelitatis et defectus seminis unterlaufet, und
solche Gütien dem durch besondern Fleiss des Mauthner Skorei ganz neü zusamengezogenen
und angelegten Orth Slatina der Wienschanck dem Fisco allein beybehalten wurde, dessen
mann sich ex parte Fisci seithero nur so weith bedienet, dass mann die wenige fiscalische
Wein, so mann selbst ex bonis fiscalibus eingefechset, ausgeschäncket, im übrigen aber
denen Innwohnern den Weinschanck ex hoc motivo ganz frey gelassen, umb durch
dergleichen Freyheiten destomehrere Unterthannen ex partibus turcicis beyzuziehen, und
alle Örther so ehender zu populiren.
86
Alexandru A. Vasilescu, Vămile Olteniei supt austrieci în „Arhivele Olteniei”, Anul III,
Nr. 15, septembrie-octombrie 1925, p. 370-381. Tot în acest articol, Alex. A. Vasilescu
menționează faptul că până în 1719 stațiunile vamele fuseseră conduse de funcționari
români, însă începând din aprilie 1719, funcționarii români sunt înlocuiți treptat de
funcționari greci, transilvăneni sau germani (numai la vămile de la Dunăre mai erau și
români)
87
Ibidem.
32
La 27 februarie 1737, generalul Wallis îl informează pe Seckendorff

despre pregătirile campaniei cu turcii, respectiv că fusese construită câte o
redută la gurile Oltului și Jiului; s-ar mai putea face două pe Olt, în dreptul
Slatinei și a Scărișoarei88.
Generalul von Bauer89 publică în anul 1778 o lucrare temeinică
despre Valachia, probabil această lucrare a avut ca sursă materialele din
timpul petrecut pe la anul 1772 în Țara Românească, când adună date pentru
întocmirea unor hărți. Un capitol din lucrare se referă la județele Valahiei,
unde sunt prezentate localitățile componente. Printre aceste județe se
regăsește și județul Romanați (District de Romanozi). Slătioara este
menționată sub numele de Flateori “village seigneurial avec trios egliser fur
grand chemin de Boukareft a Crayowa, ou il y a un pont sur l Olt”90 –
Flateori (Slătioara), sat boieresc cu trei biserici pe drumul mare ce duce de la
București la Craiova și un pod peste Olt91.
Slătioara ajunge în proprietatea familiei boierilor Pârșcoveni la 26 mai
1776, când Alexandru Ipsilanti Voievod o dăruiește lui Ștefan Pârșcoveanu
II. Cu această ocazie slătiorenii primesc și o carte de privilegii, privilegii
reînnoite de-a lungul timpului.92 În timpul domniei lui Nicolae Mavroghieni
(1786-1790), ,,moșia satului le-a fost restituită locuitorilor din Slătioara, ea
fiind smulsă de domn vornicului Ștefan Pârșcoveanu II în schimbul a 2500
de taleri”93.
Dintr-un document datat 6 aprilie 1793 emis de către Alexandru
Constantin Moruzi Voievod94 aflăm că moşia ,,Slătioara din sud Romanaţi a
fost din început domnească slobodă pe care au locuit şi au vieţuit Slătioreni
din vechime slobozi şi nesupăraţi de dijmă şi clacă”, iar după ,,volnicia ce au
Domnii pe lucrurile domneşti slobode”, Alexandru Ipsilante a dăruit-o
răposatului Ştefan Pârşcoveanu95, “dar iarăși prin cartea Măriei Sale din
88
C. Giurescu, Material III pentru istoria Olteniei supt austrieci (1733-1739), p. 102 - 103:
(…) Hingegen und da vielmehr eine feyndliche Ubersetzung der Aluta aus der jenseithigen
Wallachey, sonderlih bey Slatina und Kerichoara, allow man bey keinen Wasser den Flus
durch weithen kan zubefahren sein mochte, an diesen beeden Orthen zwey Schantzen oder
Redouten angelegt werden konten, im Fall nembl. man kays-r seiths sich in der Turckh-en
Wallachey nicht wurde souteniren konnen.
89
Wilhelm von Bauer era de felul lui din Germania, care intrase de tânăr în armată. Ajunge
în anul 1769 în armata rusă. Moare la Sankt Petersburg în anul 1783.
90
Memoires Historiques et geographique sur la Valachie, publies par Monsieur de Bauer a
Francofort et Lepsic chez Hennry Louis Broener (1778), p. 196.
91
„Arhivele Olteniei”, anul III, nr. 13, mai – iunie 1924
92
Ileana Cioarec, Domeniul funciar al Pârșcovenilor în „Arhivele Olteniei”, Serie nouă, nr.
26, 2012, p. 104.
93
Ibidem.
94
Alexandru Moruzi (n.1750 – d. 1816) a fost domnitor în Moldova și Țara Românească. În
Țara Românească a domnit între ianuarie 1793 și august 1796. A fost fiul lui Constantin
Moruzi (n. 1730 - d.1787), domn al Moldovei (1777-1782)
95
Dr. Ileana Cioarec, Mari dregători din neamul boierilor Pârșcoveanu, în „Anuarul
Institutului de Cercetări Socio-Umane «C. S. Nicolăescu Plopşor»”, nr. XIII/2012, Craiova,
Editura Aius, P. 90-95, ISSN 1841-0898, p. 90-95: Primul personaj din neamul boieresc al
33
Pârșcovenilor menționat în documente este Trufanda, care avea rangul de postelnic. Despre
originea boierului Trufanda părerile sunt împărțite, unii cercetători considerându-l grec,
venit în țară pe la 1620-1623 iar alții român. Cert este că boierul a ocupat dregătorii
importante ale Țării Românești: mare postelnic (1621) și mare vistier (1625) în trei domii
succesive. Trufanda Pârșcoveanu a avut un fiu, Iordache, menționat la 1645 și 1648 ca
postelnic în timpul lui Matei Basarab, în aceeași dregătorie fiind consemnat și sub
domnitorii Constantin Șerban și Mihnea al III-lea, iar mai târziu a fost mare clucer (1656,
1662) și mare stolnic (1665,1671). La rândul lui Iordache Pârșcoveanu a avut 3 fii: Matei,
Papa și Preda (spătar -1680, 1682, 1686, 1694), mare clucer 1699 și mare
medelnicer – 1700, 1701). Familia Pârșcoveanu se continuă prin fiul lui Preda și anume
Ștefan I Pârșcoveanu (în anul 1716, an când a izbucnit războiul între Austria și Imperiul
Otoman, profitând de acest eveniment s-a aflat în fruntea unor boieri olteni care doreau
înlăturarea domnitorului fanariot. În acțiunea lor boierii olteni au fost ajutați de comandantul
trupelor austriece Eugeniu de Savoia. După pacea de la Pasarovitz din 1718, când Oltenia a
intrat sub stăpânirea austriacă, s-a aflat printre cei 4 consilieri ai Administrației habsburgice,
administrație care gestiona treburile provinciei. O perioadă a fost și ispravnic al Județului
Romanați). Ştefan II Pârşcoveanu, la 24 martie 1753, atunci când socrul său Constantin
Obedeanu l-a numit epitrop al averii sale, Ştefan Pârşcoveanu deţinea deja dregătoria de vel
medelnicer. A deţinut această dregătorie doar o lună de zile deoarece în perioada aprilie-
decembrie 1753 el semnează în documente cu titlul de vel şetrar. Cu titlul de vel
medelnicer apare şi în perioada ianuarie-februarie 176030, pentru ca la 23 aprilie acelaşi an
să avanseze la dregătoria de clucer. În mai 1762 apare biv vel stolnic, iar în perioada 1765-
22 ianuarie 1766 ca biv vel paharnic. În perioada 1770-1774 Ştefan Pârşcoveanu vel
vistier a fost membru în Divanul Craiovei alături de Stan Jianu şi serdarul Barbu
Ştirbei. La 14 mai 1774 este confirmat de către feld-mareşalul rus Potemkin cu titlul de mare
ban. Înainte ca Poarta otomană să fi ratificat tratatul de la Kuciuk Kainardji (1774),
boierimea munteană a încercat încă o dată să-şi impună propriile cereri pe care le susţinuse
şi în anii războiului. Acestea mergeau de la autonomie, politică comercială proprie, teritoriu
naţional intangibil în limitele „vechi” până la domnitori pământeni numiţi de mare boierimea
şi nu de puterea suzerană. În acest sens ei au trimis o delegaţie compusă din doi boieri
Cocorescu şi Dumitrache Cantacuzino, înlocuit cu Ştefan Jianu, ca să propună sultanului să
investească ca domn al Ţării Româneşti pe vornicul Ştefan Pârşcoveanu. Însă odată ajunşi la
Constantinopol cei doi boieri au fost nevoiţi să constate că Poarta numise deja ca domn pe
Alexandru Ipsilanti (…)
Noul domn numit, Alexandru Ipsilanti, în încercarea de a-şi atrage marea boierime munteană
de partea sa, nu s-a răzbunat pe fostul său contracandidat, ci chiar i-a acordat acestuia
numeroase dregătorii: mare logofăt al Ţării de Sus (15 februarie 1775-6 februarie 1776) şi al
Ţării de Jos (21 septembrie 1777-29 septembrie 1777; 26 mai 1781-10 decembrie 1781).
Spre sfârşitul aceluiaşi an primeşte dregătoria de mare vornic al celor două ţări. Ştefan
Pârşcoveanu a mai primit de la Alexandru Ipsilanti şi moşia Slătioara, din părţile Oltului.
Acest personaj a îndeplinit numeroase dregătorii şi după înlocuirea ca domn a lui Alexandru
Ipsilanti: vel vornic al Ţării de Sus (12 iunie 1786-12 aprilie 1787; 30 noiembrie 1789; 19
iulie 1790 – ianuarie 1791). În preajma izbucnirii unui nou război ruso-austro-turc (1788-
1792) şi în timpul desfăşurării acestuia Ştefan Pârşcoveanu a fost de nenumărate ori membru
în Divanul Craiovei. În timpul ocupării Olteniei de către austrieci (1789-1791) trupele
străine staţionate aici au acţionat pentru obţinerea unor venituri importante de la populaţia
locală care să le permită continuarea operaţiilor militare antiotomane. În acest sens ei au
încredinţat administraţia regiunii unui divan format din mari boieri, toţi cu vederi
prohabsburgice, printre care s-a numărat şi Ştefan Pârşcoveanu. Toate aceste dregătorii şi
34
urmă pe cei vechi slătioreni nu i-au lăsat supuși la clacă și dijmă, care moșie
măcar că jeluitorii prin jalba ce au dat întâi Domniei Mele au cerut și au făcut
iarăși rugăciune ca să o lăsăm iarăși slobodă a se hrăni pe dânsa nesupărați,
dar Domnia Mea văzând în condicile Divanului chrisovul și cartea ce s-au
numit mai sus, nu am isterisit casa dumnealui Vornicului de acel har ce a
avut volnicie fratele nostru Domnu Alexandru Vodă de ai face, ci ca să nu se
isterizeze nici dumnealui Vornicului de acel har, nici locuitorii aceștia să nu
se îngreuneze și să se năcăjească cu lucru de clacă ca unii ce din începutul lor
așa au trăit și s-au obicinuit, primind Domnia Mea această din urmă jalbă a
lor ce ne dete, și poruncim ca familia dumnealui Vornicului să primească
dela dânșii clacă în bani, adică un zlot de casă, după cum este orânduiala
condicii Divanului iar cu lucru să nu fie supăraţi”.
Având drept model cartea lui Alexandru Ipsilanti, Constantin Moruzi
porunceşte: „așijderea şi pentru dijmă ca mai mult peste obiceiul care este
semnalat iarăşi să nu fie supăraţi, care dijmă, adică a banului şi a celorlalte
au a da în natură după obiceiu şi coprinderea condicii Divanului, iar să nu fie
supăraţi a plăti dijma banului cu bani; aşijderea şi pentru vameşi după
coprinderea condicii care scrie că, când va vinde pământeanul unul sau altul
vite sau semănături pentru hrana lor, să aibă pace în vamă,” slătiorenii „să fie
apăraţi de vamă pentru vite sau semănături pentru hrană, ce va vinde şi va
cumpăra unul de la altul. Deci poruncim Domnia Mea cinstit și credincios
dumi-tale boierul Domniei Mele Caimacamule al Craiovei, dumnea-voastră
ispravnicilor județului, să aveți acum și totdeauna a-i apăra ca împotriva
aceștei domnești a noastre porunci să nu fie supărați”96.
La data de 2 iulie 1793, locuitorii de pe moșia Slătioara trimit o altă
jalbă domnitorului Moruzzi:
,,Prea înălțate domn

(…) Jăluim Măriei Tale că noi ne aflăm cu locuința pe moșia Romanați. În
câtă vreme s-au aflat acea moşie slobodă domnească am fost şi noi
nesupăraţi şi slobozi, iar de când s-au dat danie la dumnealui răposatul
Vornic Ştefan Pârşcoveanu pentru claca cea obicinuită am dat dumnealui
câte un zlot pe an de casă cum şi dijma de fân i de la altele după obicei, care
acest obicei s-a urmat şi s-a păzit până la vremea oblăduirei Nemţilor, iar de
atunci încoace au început a ne supăra şi a ne pune la clacă câte 12 zile pe an,
ca cei dupe alte moşii mânăstireşti şi boereşti, cum şi dijma fânului să o dăm
în bani” şi se rugau Măriei Sale “să avem drept de a ne păzi obiceiul ce l-am
avut , cum și pentru vameși să nu fim supăraţi de a plăti vamă pe bucatele şi
funcţii pe care le-au îndeplinit în viaţa politică şi socială, au reprezentat pentru boierii
Pârşcoveni nu numai un mijloc de înavuţire, ci le-a conferit şi un anumit prestigiu şi
autoritate în societate în raporturile cu marea masă a populaţiei (Dr. Ileana Cioarec, Mari
dregători din neamul boierilor Pârșcoveanu, în Anuarul Institutului de Cercetări Socio-
Umane «C. S. NicolăescuPlopşor»”, nr. XIII/2012, Craiova, Editura Aius, P. 90-95, ISSN
1841-0898, p. 90-95).
96
Constantinescu & Fiu, Slatina 1909, op. cit. p. 62-63.
35
vitele ce vindem noi între noi pentru trebuinţele caselor noastre după
cuprinderea catalogului, și cum va fi mila Măriei Tale.
Robii Măriei Tale: Toți locuitorii după moșia Slătioara, sud Romanați”97.
Locuitorii moșiei Slătioara aveau o carte reînnoită la 1757 de către
Grigore Ghica Voevod, menționată în documentul de la 29 martie 1794 al
Vel Logofătului Nicolae Filipescu, în care se arată, cităm: ,,După luminata
poruncă a Măriei Tale (Alexandru Constantin Moruzi Vodă n.n.) am cerut de
la jeluitori acel chrisov ce zic că au, și arătară o carte a Măriei Sale
răposatului Grigorie Ghica Vodă cu leat 1757, de sunt ani 45, cu cuprindere
că după cercetarea ce a făcut dumnea-lui Vel Ban al Craiovei Ienache
Hrisoscoleu, s-au dovedit că cum că locuitorii de la Slatina de dincolo, nu
sunt amestecați cu orășenii Slătineni de dincoace de Olt, nici că sunt legați în
orânduiala celor două-spre-zece sate ale vămei dela Slatina, nici târgul de la
Slatina de aceea parte nu se face, și se pruncește pritr-aceeași carte ca să fie
apărați atât de vameșii de Olt, cât și de vameșii Craiovei; am întrebat pe
jeluitori pentru ce n-au înoit această carte și de la alți luminați domni din
urmă? și ziseră că n-au înoit, căci n-au fost supărați de nimeni împotriva
acelei cărți, iar acum fiind că s-au învechit cer a li se înoi, mi se pare că este
cu cale ca să se facă întâi o cercetare acolo de către domnia-lor ispravnicii
județului, de li s-au păzit precum zic ei apărarea și n-au fost supărați
împotriva acelei cărți vechi și să înștiințeze Măriei Tale, ca să nu iasă vreo
pricină de jalbă despre vameși, de care nu lipsim a înștiința Măriei Tale.
1794 martie 29, Nicolae Filipescu Vel Logofăt.”98
În baza acestui document Vodă Moruzi, dă următoarea carte domnească:

,,Cartea din 27 iunie 1794 a moșnenilor Slătineni ot sud Romanați
pentru a nu fi supărați de vamă la Slatina și Craiova, conform cărței ce au
dela Grigorie Ghica Voevod. Ei cer a nu plăti vamă și ierbărit. Vodă Moruzi
văzând cartea lor reînoită dela Grigorie Ghica”, menționa în documentul de la
27 iunie 1794: „i-am osândit Domnia Mea mai întâi spre cercetare la dumnea-
lui Vel Logofătu de Țara de sus și după anaforaua dumnea-lui ce ne-a făcut,
am poruncit Domnia Mea ispravnicilor județului ca să facă cercetare de li s-
au păzit adică apărarea, după zisa carte și n-au fost supărați împotriva acelei
cărți precum au arătat ei și să înștiințeze domniei mele, după care au și înștii
Domniei Mele ispravnicii județului dela 3 ale trecutului Maiu, cum că făcând
cuviincioasa cercetare prin vameșii vechi s-au adeverit dumnealor că pe vitele
ce cumpără de la sătenii lor și le tae la scaune în sat pentru al lor aliveriș, din
vechime, de ierbărit și de vamă nu s-au supărat de către vameșii Craiovei, iar
pe vitele ce au cumpărat de strânsură de prin satele județului, pentru acelea
au plătit ierbărit și vamă, precum nici înșiși ei nu au putut tăgădui dinaintea
dumnea-lor în urma cererei cercetărei, măcar că numiții săteni ziseră cum că
nici pe vitele ce au cumpărat de strânsură de prin satele județului n-au plătit
97
Ibidem, op. cit. p. 63.
98
36
ierbărit și vamă, dar fiindcă ispravnicii județului împotrivă înștiințează

Domniei mele și mai vârtos că și cartea numitului Domn nu arată ritosu pe ce
anume să se apere de către vameșii Oltului și ai Craiovei, și numai cât
coprinde adică, ca să aibă a se apăra de către vameșii Oltului și ai Craiovei a
nu li se face nici un fel de supărare pentru vamă; iată ne am milostivit
Domnia Mea asupra-le și printr-această domnească a noastră carte îi miluim
ca să fie apărați de către numiții vameși , a nu se supăra pentru vamă de
ierbărit pe vitele ce vor cumpăra de la sătenii lor și se vor tăia în scaune în sat
pentru al lor alișveriș, după înștiințarea ce face Domniei Mele ispravnicii
județului. Și poruncim și vouă vameșilor, supărare pentru acest fel de vite să
nu le faceți”99.
Moșia Slătioara și Casa Comercială Hagi Ianuș

Costa Petru și frații
Casa Costa Petru și Fiii întemeiată de negustorul Costa Petru de
origine epirotă a fost prezentă în zona Olteniei încă din anul 1765. După
dispariția lui Costa Petru (probabil ultima parte a anului 1793),
responsabilitatea firmei i-a revenit fiului său Hagi Ianuș100.
Casa comercială a fraților Hagi Ianuș101 a avut timp de mai bine de
două decenii fie în arendă fie în proprietate moșia Slătioara. La data de 8
octombrie 1805 ia ființă asocierea dintre Astrino102, Nicolae, Hagi Ianuș,
Polihronie Costa Petru103 și Ioan Atanasiu Petru (vărul lor). Atunci fiecare a
depus un capital și a fost încheiat contractul de asociere. Această asociație s-
a numit la înființare Casa comercială Hagi Ianuș Costa Petru și Frații. După
moartea lui Hagi Ianuș la 6 septembrie 1823, director al firmei a devenit
fratele său Polihronie Costa Petru104. Această mare firmă desfășura la
începutul secolului al XIX-lea activități comerciale de anvergură, operațiuni
de import-export, de tranzit ale unor produse naturale sau de manufactură,
99
100
Gh. Lazăr, Contribuții documentare privind activitatea Casei Hagi Ianuș și Frații, în
volumul editat de Cristina Luca, Negustorimea în țările Române între Societas Mercantorum
și indvidualitatea mercantilă în sec. XVI-XVIII, Ed. University Pres, Galați 2009, p. 207.
101
Hagi Ianuș, unul dintre cei mai mari comercianți din țările române, a fost căsătorit cu
Vasilikia, născută Evstathiu (Hagina sau Hagi Ianușena). Copii ai lui Hagi Ianuș:
Nicola/Nicolache căsătorit cu Catinco, fiica lui I. Gh. Nicolopol, apoi cu Acrivi cu care are
un fiu, Ștefan și trei fiice: Hrisi/Hrisula, Xantho și Evfrosina
102
A fost căsătorit cu Angheliki (Astrinina) născută Mihail. Au avut se pare 4 fiice : Zoița
căsătorită cu Ștefan Giurli Cantemli, Vasilikii (primul soț: Ștefan Costa Lazu; al doilea soț:
Nicolae Athanasie Guma), Haido și Lenița.
103
Fratele lui Hagi Ianuș a fost căsătorit cu Polihronena și apoi cu Elena (Elenca). A avut și
o fiică Angheliki (fiica Elenei) căsătorită cu Dimitrie (Dimitrachi) Caraianopol. A fost
cumnat cu Ghiță Coțofeanu și Costache Hagi Teohari. Polihronie Costa Petru în anul 1833
era menționat în documentele vremii ca răposat.
104
Dr. Loredana Dascălu, Fondul arhivistic Casa comercială Hagi Ianuș Consta Petru și
Frații, București 2019, p. 15-16.
37
schimburi de produse, cămătăria, arendarea unor moșii. Rețeaua afacerilor

acestei familii tranzita aproape tot spațiul european.
Este interesant de remarcat faptul că firma Hagi Ianuș și Frații a avut
reprezentanți în țările române la Craiova (sediul central, mutat apoi în timpul
Revoluției de la 1821 la Sibiu), București (Astrino Costa Petru) și Slătioara,
jud. Romanați (Polihronie Costa Petru). Rezultă că Slătioara a fost unul
dintre centrele importante de unde frații Costa Petru își gestionau afacerile,
dar și un punct de tranzit sau de vânzare a unor produse (lână, cereale,
rachiu, animale-capre, cai, oi etc.).
Datorită așezării geografice, Slătioara reprezenta pentru Casa
comercială Hagi Ianuș un spațiu de unde cu ușurință putea să administreze
moșiile din împrejurimi (Cocorăști, Mărghieni, Piatra, Brâncoveni, Frăsinet,
Salcia, Constantinești, Mogoșești etc), având în vedere și proximitatea
drumului Craiova-București și a vadului de trecere peste Olt în dreptul
Slatinei. În corespondența Casei comerciale Hagi Ianuș și frații primele
informații privind moșia Slătioara apar în scrisorile din anul 1810. Astfel, la
data de 13 noiembrie 1810, Astrino Costa Petre îi scrie lui Hagi Ianuș la
Craiova despre Călugărul de la Slatina care este interesat să ia în arendă
moșia Slătioara, însă Astrino Costa Petre a oferit Catincăi Fărfăroiu105 și 60
sau 70 de pungi pentru a lua el în arendă Slătioara106.
105
Catinca Farfara este sora Zoiei (Zinca) Golescu. Sunt fiicele lui Alexandru Farfara și
Dumitranei Pârșcoveanu. Despre Alexandru Farfara se știu foarte puține, iar despre
înaintașii lui nimic. După George Fotino “numele de Farfara poate va fi fost o poreclă. Cu
înțeles de flușturatic, vorbăreț, porecla se întâlnește și astăzi. În documente, dintre care cel
mai vechi este din anul 1793, numele lui Alexandru Farfara apare foarte rar: la 27 aprilie
1783 aflăm ispravnic de Mehedinți pe serdarul Alexandru Farfara în locul stolnicului
Costea; la 30, Mihail Codă Sturza orânduiește ispravnic la Mehedinți pe Teodorache
Chiscolu, biv vel sluger, în locul lui Alexandru Farfara; la 12 noiembrie 1785 , Alex. Farfara
este din nou orânduit ispravnic de Mehedinți, iar la 1788 întâlnim ca ispravnic prezident al
judecătoriei Gorj un serdar Farfara. Același George Fotino, referindu-se la familia Farfara,
menționează într-o notă de subsol că La 30 iunie 1804 s-au întărit privilegiile locuitorilor
birnici din Slătioara ot sud Romanați, pentru care slătiorenii vin către Ion Vodă Caragea la
6 octombrie 1817, arătând aceste sineturi și zicând: Dumneaeei Ecaterina Fărfăroaia
[aceasta este sora Zincăi Golescu], stăpâna acestei moșii, care a avut această moșie
coborâtă prin zestre de la răposatul vornic Pârșcoveanu. Ecaterina Farfara este strănepoata
lui Barbu Știrbei: prin testamentul său din anul 1811 acesta lăsa printre alte domenii funciare
și partea de moșie Șopârlița la 5 nepoate ale răposatei sale surori Stanca Pârșcoveanu. Printre
cele 5 nepoate este menționată și Dumitrana Farfara, mama Catincăi Farfara. În Scrisori de
boieri și negustori olteni și munteni, București, 1906, p. 118, Nicolae Iorga prezintă o
scrisoare în care se menționa: …ieri am luat înștiințare că d-lui Clucerul Vlădoianu cu
cucoana d-lui și Dumitrana Farfaroaia și sărdarul Ghiță Argetoianii cu toți copiii d-lor au
scăpat de la Tg. Jiu. Călări pe cai au ieșit în munți din calea pazvangiilor. Pe Al. Farfara îl
întâlnim cu titlul de clucer într-un document datat 11 august 1797, în care se arată că a dat
în judecată pe Dumitrache Lupșan, ceaușu de aprozi, pentru jafuri de la locuitori [din jud.
Romanați] și mâncătorie de bani (V.A. Urechia Istoria Românilor, Vol. II, București, 1894,
op. cit.p. 77)
106
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații,Vol. III, inv. 2112, pachet XIII,
inventar întocmit de Natalia Trandafirescu și Sandu Dumitra.
38
Într-o altă scrisoare datată 1811 ianuarie 27 București, Astrino Costa

Petru107 îl informa pe Hagi Ianuș la Craiova că în cazul în care lui Astrino nu
i se dă moșia Mogoșești, va lua în arendă moșia Constantinești, deoarece
Hagi Ianocglu i-a scris că țăranii de la Constantinești vor să ia moșia cu
protimisis, însă acest lucru nu este sigur (…). A achitat suma de 3050 groși
pentru arenda Slătioarei108.
Dacă în timpul verii la Slătioara activitatea cea mai importantă era
spălatul lânii la coșara construită de către Polihronie Costa Petru, iarna erau
confecționați saci pentru transportul lânii și traiste pentru caii poștelor.
De la Slătioara Polihronie Costa Petru îl informa la data de 25
septembrie 1811 pe fratele său Hagi Ianuș la Craiova despre Casa poștelor
din București care îi scrisese (lui Polihronie) luna trecută să facă 2000 de
traiste pentru cai până la sfârșitul lunii septembrie, dându-le și bani peșin
1350 de groși cu zapis. Dar, avea impresia Polihronie, că nu va termina
treaba până la termenul dat. De aceea îi cerea lui Hagi Ianuș să aleagă un
aravanit109 care să vină să stea lângă trăistari ca să facă traistele deoarece
material avea destul, mai ales că el Polihronie urma să plece de la Slătioara la
Cocorăști și nu avea posibilitatea să-i supravegheze. La 6 decembrie 1811,
Polihronie solicita de la Slătioara fratelui său Hagi Ianuș o căruță pentru a
transporta 300 de traiste ale cailor poștelor. La coșara (atelier) de la Slătioara
erau spălate cantități mari de lână în timpul verii și tot aici trăistarii
confecționau și sacii pentru ambalatul lânii110. La data de 12 martie 1812 de
la Slătioara, Polihronie îl anunța pe fratele său Hagi Ianuș la Craiova că a
chemat trăistarii să confecționeze sacii pentru lână. Pentru coșară avea
nevoie de 150 de saci, pe care îi va face la Slătioara111. Luna următoare (3
aprilie 1812), Polihronie căzuse la învoială cu slătiorenii care făceau saci
pentru acesta. Ei trebuia să lucreze 300 de bucăți, dintre care 200 pentru
coșară și restul pentru Craiova112.
În luna mai 1812 la Slătioara se găseau 900 de oi care urmau a fi
tunse și apoi vândute. Polihronie Costa Petru se deplasa la Turnu Măgurele
sau Islaz pentru a procura lâna pentru coșara de la Slătioara. Tot în luna mai
a anului 1812, la Slătioara sacii pentru București erau gata, dar nu se găseau
căruțe pentru a-i transporta, țăranii din Slătioara și împrejurimi foloseau
căruțele pentru transportul plugurilor la câmp (începuse campania agricolă).
107
Este fratele lui Hagi Ianuș. La 8 octombrie 1805, Astrino Costa petru împreună cu frații
Nicola, Hagi Ianuș și vărul lor Ioan Atanasiu Petru au întocmit o asociație în care fiecare a
depus ceva capital, toți câștigând averi însemnate. În luna Iulie 1814, Astrino Costa Petru se
sinucide iar asociații au luat toată averea.
108
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații,Vol III, inv. 2112, pachet XIII,
109
Soldat mercenar de origine albaneza din Grecia central-sudică. Sinonim cu arnăut. Erau
de obicei angajați în garda domnească din Țările Române.
110
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. V, mape XIX-XXIII,
111
Ibidem, inventar întocmit de Natalia Trandafirescu și Sandu Dumitra.
112
39
Slătioara devenise și un centru unde se încheiau contracte între firma fraților

Costa Petru și unii dintre partenerii ei în afaceri. În luna iulie 1812,
proprietara moșiei Slătioara fiind Catinca Farfara, care arendase moșia Casei
comerciale Hagi Ianuș și frații, are loc un conflict între arendașul moșiei
vecine Găneasa și Casa Hagi Ianuș și frații. Proprietarul moșiei Găneasa era
clucerul Vlădoianu iar arendașul de pe moșia lui Vlădoianu construise la
marginea Slătioarei o cârciumă, producând neplăceri. Reprezentantul Casei
Hagi Ianuș și frații la Slătioara, Polihronie Costa Petru l-a informat pe
clucerul Vlădoianu despre situație, însă acesta a răspuns că nu are cunoștință
de acest lucru și intenționa să ajungă cât mai repede la Slătioara pentru a
rezolva situația. Însă clucerul nu mai ajunge, arendașul moșiei Găneasa
continuând abuzul. Se spera ca Vlădoianu să nu îngăduie o asemenea pagubă
a Catincăi Farfara, care îi este acestuia asemenea unei fiice, pe care el era
obligat să o ajute în loc să fie prigonită. În cazul în care Vlădoianu nu ordonă
arendașului să renunțe la acea cârciumă, ei vor anunța pe stăpâna moșiei, mai
ales că țăranii din Slătioara credeau că proprietarul moșiei Găneasa
urmărește să pună treptat mâna pe moșia Catincăi113.
Între anii 1813-1814 de la Slătioara erau vândute mierea, ceara (la
data de 29 decembrie 1813, Polihronie avea pregătite la Slătioara 10
butoaie pentru ceara de lumânări pe care urma să le expedieze la Viena),
se făcea tocmeala pentru unt. Pierderea la spălatul lânii era foarte mare.
Astfel, la data de 5 august 1814 fuseseră achiziționați la Slătioara 32 de
saci cu lână, ceea ce însemna 7214 ocale, iar după spălare mai rămâneau
4168 de ocale (pierderi de 3046 ocale)114. În anul 1814 la Slătioara era un
han pe care Polihronie Costa Petru urma să îl dărâme și să-l mute la
schela de la Mărgheni115.
Polihronie Costa Petru116 de la Slătioara gestiona și în anul 1814
afacerile pe care le desfășura Casa Hagi Ianuș Costa Petru în zonele
limitrofe. De aici de la Slătioara, Polihronie îl informa în continuare prin
scrisori pe Hagi Ianuș despre mersul acestor afaceri. În scrisorile trimise
113
Ibidem, Vol. VI, inventar întocmit de Natalia Trandafirescu și Sandu Dumitra.
114
Ibidem, Vol. VIII, inv. 2703, pachetele XXXIX-XLVIII, inventar întocmit de Natalia
Trandafirescu și Sandu Dumitra.
115
116
La începutul anului 1815, Polihronie Costa Petru este investit de către Caragea Voievod
în funcția de serdar. Era o promisiune făcută de domnitor pentru ca Polihronie să primească
caftanul de serdar. Pentru a-i reaminti domnitorului de promisiunea făcută, Ioan G. Nicolopol
(se ocupa de treburile financiare și juridice ale firmei la București) ajunge în luna septembrie
1814 la Vodă Caragea, care dă o poruncă în acest sens. Polihronie era sceptic în ceea ce
privește porunca domnească, vrând să-i facă înainte mai multe cadouri Măriei-Sale pentru a
fi sigur că porunca se va îndeplini. Cadourile după investire se pare că l-au mulțumit pe
domnitorul fanariot. De fapt cel care trebuia să primească titlul de serdar era Astrino Costa
Petru, fratele lui Polihronie, dar Astrino moare în vara anului 1814. Scrisoarea de confirmare
de la Constantinopol a fost primită după moartea acestuia. De aceea unul dintre trimișii
Casei comerciale la București l-a rugat pe domnitor să dea voie unuia dintre frații Costa
Petru să poarte acest titlu.
40
de la Slătioara lui Hagi Ianuș la Craiova apar referiri despre schela de la

Mărgheni, moșia Cepari (frații Ianuș doreau să cumpere 150 de stânjeni
din această moșie de la moșnenii cepari, această suprafață aflându-se în
apropierea viilor de la Cocorăști), despre începerea construcției conacului
și bisericii117 la Constantinești (în anul 1815, Nicola Hagi Ianuș, fiul lui
Hagi Ianuș, se afla la Cocorăști și de aici trebuia să meargă la
Constantinești, dar el nu putea să rămână acolo pentru că nu era gata
conacul și nici sat nu este) etc.
Tot la Slătioara, Polihronie Costa Petru se ocupa și cu vânzarea
rachiului prin intermediul cârciumilor de aici sau din împrejurimi. În anul
1814, recolta de prune fusese foarte slabă și era o adevărată criză a
rachiului, iar aducerea acestei băuturi de la munte era costisitoare, prețul
de achiziție fiind foarte mare. În schimb producția de cereale, dar în
special cea de porumb fusese foarte mare, existând o cantitate importantă
de porumb nevândută.
La Slătioara funcționa aceeași coșară, unde între 1814-1815, vara,
se spală cantități impresionante de lână cumpărată din județul Romanați,
județul Olt sau din alte părți ale Țării Românești. În luna martie a anului
1815, Polihronie se afla la Slătioara unde era păzit de 4 arvaniți, câțiva
servitori și avea în dotare 8 puști, în condițiile în care la Doba lângă
Cocorăști apăruseră 7 haiduci, care au jefuit în prima noapte casa
ceaușului Iovan, luând absolut totul, până și hainele și lenjeria acestuia.
Apoi, în a doua noapte au ajuns la conacul logofătului Șerban de unde au
furat multe lucruri urcându-le pe cai. Polihronie credea că nu putea fi
decât ,,câinele de Iancu Jianu, care are gazde prin apropiere”. Până în anul
1817 Slătioara a fost locul unde și-a avut reședința fratele lui Hagi Ianuș,
Polihronie Costa Petru. La începutul anului 1817 Polihronie se mută la
Ianușești. Într-o scrisoare trimisă la data de 18 februarie 1817 lui Hagi
Ianuș și frații la Craiova, Polihronie îl informa ,,că a strâns pe moșia de
aici 30 de fugari nomazi pe care i-a așezat formând o seliște și a aranjat cu
stolnicul Voinescu să plătească o ludură118 pentru ei, iar un an de zile să
nu fie supărați de zapciu, să fie scutiți de orice podvadă; seliștea119 a
numit-o Ianușești și spera să mai aducă și pe alții aici”120.
117
Biserica din Constantinești, spune Ion Ionașcu în Biserici, chipuri și documente din Olt,
vol. 1, 1934, p. 67, 68, 69, „este așezată pe un platou frumos care desparte satul
Constantinești de satul Teslui, la marginea nordică a satului Constantinești.” Biserica în jurul
anului 1934 era „în completă ruină și în această stare se găsește de multă vreme.” A fost
jefuită la 1821, deși nu era complet terminată. “La pridvor, deasupra ușii de trecere în
pronaos, se află inscripția: Această sfântă și dumnezeiască biserică unde se prăznuiește
hramul sfântului mucenicu Haralambie, iaște ridicată din temelie pe cheltueala dumnealui
săridariu Polihronie Costa Petriu cu frați[i] dumnealui. 1818.”
118
Unitate fiscală în sistemul de impunere, cuprinzând una sau patru familii.
119
Vatră a satului. Loc pe care fusese sau era așezat un sat.
120
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, inv. 2380, Vol. X, mape LX-
LXV, (1816-1817), inventar întocmit de Natalia Trandafirescu.
41
Ana Caletzeanu 121(1840-1900), nepoata de fiică a serdarului Polihronie

Costa Petru și Maria Mitzescu fiica Anei Caletzeanu
(tablou aflat la Biserica Enoșești)
Între anii 1816-1817 Casa fraților Hagi Ianuș, cumpără moșia Slătioara
de la Catinca Farfara.
La data de 26 februarie 1816, Polihronie Costa Petru își exprimă
dorința de a cumpăra moșia Slătioara, mai ales că se afla lângă moșia lor,
Piatra și împreună ar avea 4000 de stânjeni. De asemenea îl informează la 23
martie 1816 pe Hagi Ianuș la Craiova că va cumpăra moșia Slătioara numai
dacă îi va conveni prețul, dacă nu, va aștepta să fie scoasă la mezat. Deși
țăranii de pe moșia Slătioara s-au opus acestei tranzacții, ei nu au avut sorți
de izbândă, pentru că frații Ianuș au fost ajutați de mari dregători ai timpului:
Constantin Samurcaș, căminarul Chiriac, ispravnici etc.
Dimitrie Ioan, trimisul fraților Ianuș la București pentru a rezolva
problema cumpărării moșiei Slătioara, îl informa la data de 5 ianuarie 1817
pe Hagi Ianuș Costa Petru și frații că au luat moșia Slătioara cu 37.500 de
groși și în curând vor primi și zapisul, iar la 30 martie 1817, Dimitrie
Caraianopol informa pe serdarul Polihronie Costa Petru că a plătit cocoanei
Catinca Farfara suma de 37.500 de groși pentru moșia Slătioara și îi trimite
zapisul serdarului dat acesteia.
121
Fiica lui Dimitrie Carianopol Tesamenos. Dimitrie se căsătorește Anghelichia fiica lui
Polihronie Costa Petru. În luna martie 1824, Anghelichia și Dimitrie plecaseră din Țara
Românească la Capessovo din cauza ciumei, urmând ca de aici să treacă și pe la Negade.
Peste ani, în 1841, Dimitrie și Anghelichia primesc de la Hristodul Carainopol (fratele său)
urări cu ocazia Anului Nou. Ana, fiica celor doi, a fost căsătorită de două ori, prima dată cu
Eliodor Periețeanu iar a doua oară cu George Caletzeanu (Cacalețeanu). După moartea lui
Dimitrie Caraianopol (1871), copiii săi Constantin și Ana moștenesc moșiile Slătioara,
respectiv Ianușești. Maria este fiica Anei și a lui George Caletzeanu.
42
Tot în luna ianuarie 1817, reprezentanți ai țăranilor din Slătioara,

respectiv un preot și doi săteni, se deplasaseră la București ca să facă o
reclamație împotriva lui Polihronie Costa Petru în legătură cu comportarea
acestuia față de țărani la strângerea dijmei. Țăranii erau nemulțumiți fiindcă
acesta strângea dările primăvara și nu toamna. În cazul în care locuitorii nu
aveau cu ce să plătească, arendașul moșiei Slătioara le lua vitele din ogradă.
În mod sigur reclamația țăranilor era întemeiată, deoarece din arendaș
Polihronie Costa Petru devenea proprietar, iar teama lor față de noul stăpân
era evidentă și îndreptățită, mai ales că în anul 1817 se împlineau 15 ani de
când frații Ianuș aveau în arendă această moșie și țăranii îi cunoșteau destul
de bine. Acest ultim argument Casa Hagi Ianuș urma să-l folosească
împotriva țăranilor, ea luând legătura cu căminarul Chiriac, care urma să
ajungă la domnitor și să-i spună acestuia că sunt minciuni, că în tot acest
interval de timp cât a avut în arendă moșia, țăranii nu s-au plâns și o fac
tocmai acum. De asemenea, trimișii lui Hagi Ianuș la București, îl sfătuiau pe
acesta să-i determine pe unii dintre țăranii de la Slătioara să facă o cerere în
sens contrar plângerii acesteia. În luna februarie a anului 1817, țăranii de la
Slătioara continuă demersul lor pe lângă autorități pentru a împiedica
vânzarea moșiei. Acțiunea locuitorilor slătioreni nu avea șansă de izbândă în
acea perioadă a fanarioților, când boierii mari ai țării erau speriați de
abuzurile săvârșite de așa ziși boieri ajunși în funcțiile înalte ale țării, printre
care căminarul Chiriac, logofătul Bellu și chiar Samurcaș, mulți dintre ei
intrați în anturajul domnitorului de atunci vodă Caragea și ajunși peste
noapte îmbogățiți.
Aceste personaje apar frecvent în corespondența Casei comerciale
Hagi Ianuș, intervenind în favoarea acesteia, bineînțeles contra cost: 1
februarie 1817, Dimitrie Ioan îi scrie la Brâncoveni lui Polihronie Costa
Petru ,,în legătură cu ceea ce se întâmplă la București cu cumpărarea moșiei
Slătioara și anume că vlahi din Slătioara împreună cu slătinenii pretind că au
dreptul de protimisis. L-a întrebat pe căminarul Chiriac dacă este așa. Acesta
s-a uitat în Condica de judecată a Divanului și i-a spus că stăpânirea le-ar
putea acorda acest drept, dar că până acum nu s-a întâmplat așa ceva în Țara
Românească. Toți cei de aici se interesează de aceasta”122.
Însuși căminarul Chiriac îi scrie lui Hagi Ianuș, informându-l ,,că
slătiorenii au făcut o jalbă către domnitor, în care au menționat faptul că ei
renunță la dreptul lor de protimisie în cazul în care cocoana Catinca Farfara
își ia moșia înapoi.” Căminarul Chiriac se antepronunță: ,,țăranii nu vor avea
câștig de cauză la Divan”123.
De la București, două zile mai târziu, Dimitrie Ioan Tasomenos îl
informează printr-o scrisoare datată 4 februarie 1817 pe Polihronie Costa
Petru aflat la Piatra despre chestiunea cu țăranii de pe moșia Slătioara, care
vor să o răscumpere, dar a discutat și cu o altă persoană care i-a spus același
lucru ca și căminarul Chiriac. Revine la problema poslușnicilor. Catinca
Farfara a făcut o reclamație prin care cere ca poslușnicii de pe moșia
Slătioara să-i fie dați în altă parte și ,,este de acord ca jumătate dintre ei să fie
122
123
Ibidem.
43
trecuți pe numele lui Polihronie”, iar Dimitrie Ioan Tasomenos îl îndrumă

“să-i treacă urgent pe numele lui cu ajutorul ispravnicului”124.
La 8 februarie 1817, Dimitrie Caraianopol îl anunța de la București
printr-o scrisoare pe serdarul Polihronie Costa Petru aflat la Piatra „că a
discutat personal cu vornicul Sachelerie despre afacerea cu Slătiorenii și i-a
spus că aceștia nu au drept de protimisis, și îndată ce reclamația lor sosește la
Divanul Craiovei se va lămuri toată chestiunea și ei vor primi privilegiul. A
doua zi vornicul îi va răspunde și lui Polihronie la scrisoare. Hristodul a aflat
de la clucerul Nestor cine are drept de protimis: 1. Părinții, adică tatăl și
mama; 2. frații și surorile; 3. copiii fratelui și ai surorii; 4. vecinii moșiei și
abia în ultimul rând locuitorii de pe moșie.” Dimitrie Caraianopol se baza în
acest sens pe sprijinul vornicului Samurcaș și a clucerului Nestor125
Tot în legătură cu moșia Slătioara, marele vornic Constantin
Samurcaș la data de 9 februarie 1817 îl informa pe fostul mare serdar Polihronie
Costa Petru că îi va ajuta ca și până acum, menționând și problema poslușnicilor
cocoanei Catinca Farfara126. După o discuție cu căminarul Chiriac, Dimitrie
Ioan Carianopol ,,îl asigură pe serdarul Polihronie Costa Nan de succesul lor
în legătură cu moșia Slătioara” și anume că ,,Domnitorul poate să retragă
privilegiul Slătiorenilor dacă în sat nu există târg sau negustori și toți sunt
mujici și birnici”127.
Același Dimitrie Caraianopol, interesându-se la București în legătură
cu diferendul pentru moșia Slătioara, a aflat că țăranii nu au nici un drept să
o revendice, că aceștia s-au întâlnit cu Catinca Farfara și i-au reproșat că
aceasta vinde moșia. Spre sfârșitul primei jumătăți a lunii februarie 1817,
tărani din Slătioara ajunseseră la București, nemulțumiți de faptul că judecata
lor cu Casa Hagi Ianuș are loc la Craiova. La 22 februarie 1817 situația era
clară în legătură cu sătenii de la Slătioara, în sensul că „nu vor putea să le
distrugă privilegiul”, însă locuitorii de la Slătioara ,,nu vor putea să adauge
nimic în plus la drepturile pe care le au în cazul în care își vor reînnoi zapisul
de înțelegere” în urma vânzării moșiei Slătioara de către Catinca Farfara lui
Polihronie Costa Petru, fratele lui Hagi Ianuș128.
La 18 februarie 1817 de la Ianușești Polihronie Costa Petru îi scrie lui
Hagi Ianuș despre moșia Slătioara, menționând că abia așteaptă să se încheie
judecata cu țăranii de la Slătioara, iar la judecată poate să iasă la lumină
(spera el n.n.) că pe nedrept li s-a dat privileghion pentru pod și altele și
spera să le poată anula acest act. A fost informat că țăranii de la Slătioara au
ajuns și la București, dar deocamdată nu a reușit să facă nimic129. La
București Dimitrie Ioan Caraianopol130 la data de 19 februarie 1817 află de la
124
Ibidem.
125
Ibidem.
126
Ibidem.
127
Ibidem.
128
Ibidem.
129
Ibidem.
130
Dimitrie Ioan (Caraianopol, Tasomenas) într-o scrisoare trimisă la 4 februarie 1817 de la
București serdarului Polihronie Costa Petru la Piatra, menționează faptul că a aflat că
serdarul Polihronie are de gând să-l facă pe emitentul scrisorii ginere. Un anume Costa
Mocura de la Craiova a răspândit acest zvon printre cei de la Negade. Totul a plecat de la o
44
un anume medelnicer Hristodul că slătiorenii renunță la judecata cu

Polihronie Costa Petru și la Craiova nu se vor mai duce la judecată, ei dorind
să rămână cu aceleași drepturi ca și până acum, dacă nu pot cumpăra moșia
cu bani pe care să-i dea în rate. Reprezentanții Casei Hagi Ianuș la București
nu ,,puteau să le anuleze drepturile țăranilor cu totul și atunci au cerut să li se
întărească vechiul privilegiu fără nici un adaos la vechile ponturi”131.
La 6 octombrie 1817, Ion Caragea Voievod dă un nou hrisov
domnesc pentru locuitorii slătioreni, întărind privilegiile date de Alexandru
Ipsilanti, ,,adică vânzarea rachiului să fie slobodă pentru tot anul și în toată
vremea, cum și la vânzarea vinului să aibă slobozenie, numai de la culesul
viilor până la ziua de Sf. Nicolae, decembrie 6”, iar locuitorii vor vinde vinul
făr-de poprire și făr de nici-o dare la stăpânul moșiri. De la Sf. Nicolae,
localnicii slătioreni vor vinde vinul stăpânului moșiei. În ceea ce privește
claca, același hrisov domnesc menționează ca să se ,,plătească de casă câte
un zlot pe an, nesupărându-se de lucrul, iar la dijmuiri să se urmeze cum se
urmează și la alte moșii.” În legătură cu podul de la trecerea râului Olt, pe
care cei din Slătioara l-au avut în îngrijire din vremuri de demult, porunca
domnească arăta: să-l aibă locuitorii pe seama lor totdeauna și să dea
locuitorii la stăpânul moșiei pentru venitul podului pe fiecare an câte taleri
150. În același timp ,,să fie și apărați de vama de vamă la vitele ce vor
cumpăra de dela sătenii lor și le vor tăia la scaune în satul lor, pentru
alișverișurile lor ”. În acest document, Ioan Caragea Voievod enumeră
hrisoavele mai vechi, respectiv Cartea răposatului domn Alexandru Vodă
Moruzi cu leat 1794 iunie 20 și hotărâre a răpostatului Domn Alexandru
Vodă Ipsilanti cu leat 1797 februarie 15 și cartea de judecată ce s-a dat din
leat 1804 între acești locuitori cu răposatul Medelnicer Radu Bengescu132 ce
era stăpân prin zestre al acestei moșii și hotărârea cu Divan a răposatului
Constantin Vodă Ipsilante, tot din același leat 1804 iunie 30, toate acestea
întărind privilegiile arătate mai sus.
După emiterea acestei hotărâri domnești, Hagi Ianuș trimite o jalbă
(1817-1818) către domnul țării, frații Ianuș fiind nemulțumiți de conținutul
glumă făcută anul trecut de un anume Ștefan Papa, ,,așa încât să știe că nu el este de vină
(Dimitrie)”, mai ales că aflaseră și părinții săi din patrie; îl ruga de asemenea pe serdar să-l
lase să semneze cu numele tatălui său Caraianopol și dacă nu-i place să semneze cu
numele neamului sau ai strămoșilor lui – Tasomenos (Arh. Naționale ale României, Fond
Hagi Ianuș, Vol. X, inv. Natalia Trandafirescu). Acest Dimitrie se va căsători cu fiica lui
Polihronie, Anghelichia și au avut ca fiu și pe Constantin Carianopol, cel care apare în
hotărnicia moșiei Criva ca proprietar al moșiei Slătioara. Dimitrie Caraianopol, căsătorit cu
Anghelikia, fiica lui Polihronie Costa Petru, se pare că au mai avut și alți copii: Ana,
Ianache/ Ioan Atanasiu Petru, medelnicer și Polihronache. Dimitrie Caraianopol și frații săi
Gheorghe și Hristodul au fost pe rând secretarii (grămăticii) lui Hagi Ianuș și Polihronie
Costa Petru.
131
132
Ispravnic de Gorj în anul 1809,în 1804 stăpân prin zestre al moșiei Slătioara. Radu
(Răducan) Bengescu a fost soțul Catincăi Farfara.
45
hrisovului de mai sus. Un înalt dregător a cercetat la fața locului cele expuse
în jalba lui Hagi Ianuș:
,,Prea înălțate domn133
După luminată porunca Înălțimii Tale ce ni se dă la această alăturată

jalbă a lui Hagi Enuș de la Craiova, făcând cercetare văzui că jalba lui este
pentru locuitori ce sunt șezători pe moșia Slătioara din sud Romanați, ce a
cumpărat-o statornică Sardarul Polihronie, fratele jăluitorului, de la dumnea-
ei Ecaterina Farfaroaia, cum că se împotrivesc de nu-i fac clacă, vând rachiu
peste tot anul, vând vin după culesul viilor ca trei luni, țin și podul ce este
peste apa Oltului, pentru care îi dau pe an taleri 150, nu vor să dea dijmă din
livezile de pruni ce au pentru neguțătorie i de la duzii ce au, țin oi, râmători
și stupi și nu vor să dea nimic, zicând că au privileghiu prin luminatul
hrisovul Măriei-Tale și nu vor să-i arăte hrisovul să-l vază și el; apoi cei
vechi Slătioreni, cari sunt știuți cu pricina acestui privileghiu al lor, se fac
stăpâni și pe cei streini locuitori, cari se află veniți și cari vin de le lucrează și
le clăcuesc lor, iar jăluitorul ce este stăpân moșiei nu are nici un folos, nici
dela clacă, nici de la vânzarea vinului i a rachiului pe vremea cea orânduită a
slobozeniilor, ca să vânză vinul i rachiul numai cel ce-l vor face din viile și
poamele lor.
Pentru aceasta, din condica Divanului scoțându-se copie după luminat
hrisovul Măriei-Tale, se alătură lângă aceasta, ca să știe și jeluitorul ce
privileghiu au locuitorii, în care luminat hrisov văzui coprinzându-se pentru
toți locuitorii birnici din Slătioara , că li se dă privileghiu, adică vânzarea
rachiului să o aibă peste tot anul slobodă în toată vremea, i vânzarea vinului
să o aibă slobodă dela culesul viilor până la Sf. Nicolae, fără nici o dare la
stăpânul moșiei, așijderea și claca să o plătească, de casă câte un zlot pe an,
nesupărându-se de acest lucru, să ție și podul de la trecerea Oltului pe seama
lor și să dea stăpânului moșiei câte taleri 150 pe an, iar cele-lalte dijmuri să
se urmeze cum se urmează și la alte moșii, însă acest privileghiu li s-a dat nu
doar spre a lua spre pildă de obiceiu, ci ca o mila și hărăzire Dumnezeiască,
după sineturile ce au avut dela luminații domni de mai nainte. Deci cât
pentru dijmurile din semănături i pentru zeciuiala dela livezile cu pruni, cari
sunt de neguțătorie pentru rachiu și pentru zeciuiala din duzi, din care se face
mătasea, cum și de la oi i râmători și stupi, au să dea dreptul moșiei după
obiceiul pământului, care se urmează la toate moșiile de obște, pentru care
găsesc cu cale să fie luminată porunca Înălțimei-Tale către dumnea-lui
Caimacamul i cătră dumnea-lor cei lalți boieri ispravnici ai județului acelor
locuitori Slătioreni, ca să dea dreptul moșiei, ne fiind acestea din cele legate
de privileghiu lor, ci încă sunt îndatorați ca ceilalți locuitori, dar pentru
privileghiul ce au avut Slătioreni cei vechi, care și cu luminat hrisovul
Măriei-Tale s-a întărit a se păzi, zise jăluitorul că nu se împotrivește a și-l
133
Constantinescu & Fiu, Slatina 1909, op. cit. p. 66-68.
46
avea și de acum înainte, dar însă și acei vechi Slătioreni (ale căror familii
zice că sunt știute) în puterea privileghiului ce au cu catahrisis, au făcut
zapt134 și pe streinii ce s-au aflat veniți mai nainte, și pe cei ce vin luând
clacă135 dela aceia, iar pe jăluitorul nu-l îngăduiesc a se amesteca, cu care
multă pagubă are, pentru aceasta luând seama văzui că în luminat hrisovul
Măriei-Tale nu este deslușit sau pomenit pentru cei străini, ce au venit și vor
veni, ori ca să fie și ei cu acel privileghiu sau ca să fie îndatorați la stăpânul
moșiei, ca toți locuitorii de obște, ci cu urmarea celor vechi Slătioreni a lua
clacă dela cei străini aduc închipuire de stăpânire asupra moșiei și are cuvânt
jăluitorul , ca un desăvârșit stăpân pe această moșie, căci se păgubește; ci de
va rămâne a fi într-acest privileghiu și străinii, pe lângă paguba stăpânului, se
pricinuiește dărăpănare și altor sate și siliști vechi, să vie în Slătioara cu
șederea sub adăpostirea privileghiului Slătiorenilor, ca să nu facă clacă și să
aibă slobozenie de vânzare de rachiu și vin pe vremea cea orânduită, dar
fiind la mijloc luminat hrisovul Măriei-Tale, cu coprinderea ce arăt mai sus,
rămâne ca de către Măria-Ta, să se facă deslușire, cine să aibă mila Măriei-
Tale, cei vechi locuitori sau toți, de a nu se păgubi jăluitorul, sau precum va
lumina Dumnezeu pe Măria-Ta se va da hotărâre.”
1818 fevroarie 6. Vel-Logofăt.
Din acest document aflăm că statutul din acele vremuri al locuitorilor

din Slătioara era unul special pe care alți locuitori din alte părți ale județului
nu-l aveau. Faptul că luau clacă de la străinii care veneau să muncească
aducea a închipuire de stăpânire asupra moșiei, iar acest lucru nu era de
acceptat, mai ales de către proprietarul moșiei care ieșea în pierdere, dar și
teama adevărată sau nu a stăpânirii că multe sate vor fi părăsite de către
locuitori pentru a veni în Slătioara cu șederea sub adăpostirea privileghiului.
Se constată de asemenea că slătiorenii se ocupau cu albinăritul,
pomicultura, creșterea viermilor de mătase, creșterea animalelor, în special oi
și porci, dar și cu comerțul (vânzarea vinului, a rachiului, etc). Acestea nu
erau activități cu un caracter ocazional, ci erau baza economică, sursa cea
mai importantă de venituri pentru familiile celor stătători pe moșia Slătioara
și spunem aceasta pentru că altfel ele nu ar fi fost menționate de către Hagi
Ianuș în jalba sa către domnitor.
În urma acestei plângeri a negustorului Hagi Ianuș, la 17 februarie
1818 Ioan Caragea Voievod136 emite un alt hrisov domnesc:
134
A-și însuși ceva cu forța, luare în stăpânire.
135
În anii 1829-1834, situația birnicilor se înrăutățește când sporește clăcășia (munca
gratuită în zilele stabilite după bunul plac al boierilor și arendașilor)
136
Fiul lui Gheorghe Caragea, s-a născut la Constantinopol în anul 1754. După războiul
ruso-turc (Pacea de la București din 12/24 mai 1812), în anul 1812 ajunge domn al Țării
Românești. În timpul domniei s-a abătut asupra țării Românești epidemia de ciumă (Ciuma
lui Caragea). Mai este cunoscut și pentru fiscalitatea excesivă (Legea lui Caragea din 1818).
A acumulat o avere uriașă. A fugit din țară, părăsind domnia la 29 septembrie 1818. Înainte
de a fugi, a trimis mari sume de bani în Elveția, Regatul Unit. A murit în anul 1844 la Atena.
47
,,Io Ioan Caragea Voevod i Gospodar Zemli Vlahiscoie
Măcar că în hrisovul Domniei Mele, ce s-a dat pârâților Slătioreni, nu se

arată de s-au dat acest privilegiu și pe chipul celor streini, care adică au venit și
vor mai veni acolo, sau numai pe chipul acelora ce se trag din familiile celor
Slătioreni, dar fiind că privileghiul acesta nu le este dat întâi, ce avându-l din
vechime, întăriri numai li s-au dat de către Domnia-Mea, de aceea este firește
deslușit, că acest privileghiu privește numai acelora din Slătioreni, câți adecă se
trag din vechile familii, ce se aflau acolo, atinci când li s-au dat întâiași dată
privileghiu și atât după cuvântul drept, cât și după pildele ce ni se arată mai jos
pentru privilegiații cei de la Ploiești i cei de la Roșii de Vede, hotărât ca și pârâții
Slătioreni să aibă privileghiurile ce li s-au întărit de Domnia-Mea, însă numai
acele familii care se trag din cei vechi Slătioreni, iar nu și alții ce vor mai fi venit
în urmă acolo până acum sau vor mai veni și de acum înainte, pentru care
poruncim D-tale cinstite și credincios boierulu al Domniei-Mele, bi-vel spătare
Nicolae Șuțu caimacamule al Craiovei, i Dumneavoastră boierilor divaniți de
acolo și Dumneavoastră ispravnicilor ai județului, ca alegând prin foae anume
sub iscăliturile Dumneavoastră numai pe acele familii ce se vor dovedi că se trag
din vechii Slătioreni, să dați cuviinciosul nizam137, ca numai pe chipul acelora să
se urmeze privileghiurile ce sunt arătate în domnescul nostru hrisov , să-i
îndatorați întru toate celelalte drepturi ale stăpânului moșiei de a fi și ei supuși și
următori întocmai după pravilniceasca condică poprindu-i către acestea și de
catachrisis ce ni se arată că urmează de iau ei clacă dela cei străini, fiind și aceia
iarăși drept al stăpânului moșiei, iar pe ceilalți locuitori Slătioreni (bez cei
privilegiați) să-i îndatorați a fi următori și răspunzători către stăpânul moșiei,
după pravilniceasca condică, întru toate drepturile moșiei fără de nici o osebire.
1818 februarie 17
(Pecetea)
Vel Logofăt”138.
Și în anul 1819 activitatea Casei comerciale Hagi Ianuș Costa Petru și

frații este continuată la Slătioara, unii dintre localnici fiind parteneri de afaceri
cu această firmă. La data de 8 martie 1819, Polihronie Costa Petru expediază la
Viena printre alte mărfuri și 1200 de piei de iepure achiziționate până la această
dată, unele dintre ele fiind și ale lui Petru Scurtu din Slătioara139. În vara anului
1819 de la Slătioara sacii cu lână ajungeau la Viena, prin Sibiu (Casa comercială
Hagi Popp) și Budapesta.
În anul 1819 relațiile dintre slătioreni și Casa Hagi Ianuș și frații sunt din
nou încordate. La data de 18 martie 1819 Polihronie Costa Petru îi scria de la
Ianușești lui Hagi Ianuș la Craiova că sătenii de la Slătioara plecați la București
pentru proces se întorseseră, rămânând acolo numai unul. Sătenii fuseseră
reclamați de către Casa comercială că nu-și fac zilele de clacă, la arat și căratul
137
Ordin sau dispoziție dată de o autoritate.
138
Constantinescu & Fiu, Slatina 1909, op. cit. p.68-69.
139
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș Costa Petru și frații, Vol . Vol. XIV, inv. 2481.
48
lemnelor așa cum se specifica în noile dispozițiuni140. Procesul continuă și în

lunile următoare, în luna mai 1819, Polihronie îl ruga pe Gh. I. Nicolopol, unul
dintre secretarii firmei la București și un apropiat al lui Hagi Ianuș (Catinca,
fiica lui Nicolopol se căsătorește în anul 1818 cu Nicolache fiul lui Hagi
Ianuș)141 să-l ajute să rezolve chestiunea referitoare la moșia Slătioara și
locuitorii ei. Nicolopol îl informase pe Polihronie că domnitorul nu poate să
anuleze hotărârea dată pentru că se împotrivea ambasada rusă. În scrisoarea din
15 iunie 1819 adresată lui Hagi Ianuș, Polihronie era optimist în ceea ce privește
rezultatul procesului: până la urmă sătenii din Slătioara vor pierde procesul și
vor fi obligați să-și facă zilele de clacă. Tot în luna iunie 1819, Casa Hagi Ianuș
îl angajase și pe Ion Dănciulescu cu 550 de groși pentru a o reprezenta în
procesele pe care le aveau la București nu numai cu sătenii din Slătioara dar și
cu cei de la Piatra, iar Nicolopol solicitase și ajutorul logofătului Iordache
Filipescu142. Pentru procesul cu cei de la Slătioara era nevoie la București de o
copie după actul în care se specifică în ce condiții s-a făcut vânzarea moșiei și ce
privilegii au ei la acea moșie. La data de 10 iulie 1819, Polihronie Costa Petru
menționa în scrisoarea trimisă lui Hagi Ianuș că anaforaua dată de logofătul
Filipescu în diferendul lor cu sătenii de la Slătioara pentru clacă îi defavorizează
vizibil143.
Registru Casa Hagi Ianuș Costa Petru (1819). Întru slava lui Dumnezeu
Copierul scrisorilor noastre Hagi Ianuș C.P. 1819 iulie 1 Craiova. Textul
este încadrat de 4 acolade, care mărginesc un desen alegoric cu motive și
simboluri:o cruce susținută de doi îngeri, păsări cruciate, ornament vegetal,
arbori, personaje umane.144
140
Ibidem.
141
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XII, inv. 2464, pachetele
LXXV-LXXIX, inventar întocmit de Natalia Trandafirescu și Sandu Dumitra.
142
Ibidem , Vol. XV, inv. 2487, pachetele LXXXV-LXXXIX, inventar întocmit de Natalia
143
144
Frații, București 2019, p. 15-16.
49
Cu siguranță logofătul a fost influențat de Niaca145, deoarece zi și

noapte stă la acesta acasă. De asemenea îl ruga pe Hagi Ianuș să-i scrie lui
Gh. I. Nicolopol la București ca să intervină la consulul rus pentru a nu fi
schimbată hotărârea pe care a dat-o inițial domnitorul Caragea. De la
Nicolopol, în legătură cu locuitorii de la Slătioara, Polihronie aflase
următorul aspect: marele logofăt găsise o anafora (hotărâre domnească) a lui
Ipsilanti, în care se arată că nu numai cele 10 familii sunt scutite de clacă, ci
toți cei care vor locui pe această moșie în viitor vor avea același statut146.
Deși i se oferiseră 2000 de groși marelui logofăt, acesta avea intenția să dea o
hotărâre identică cu cea a actului domnesc. În acest sens, urma ca Nicolopol
să se adreseze consulului general rus Pini ca să intervină pe lângă domnitorul
țării în favoarea lor. La data de 13 iulie 1819, într-o altă scrisoare, Polihronie
îl informa pe Hagi Ianuș despre sentința dată în diferendul cu țăranii de la
Slătioara, care îi favorizează pe aceștia din urmă scutindu-i de clacă. Nu
puteau să lase lucrurile așa, pentru că în procesul cu cei de la Slătioara
cheltuiseră 3000 de groși și în urma sentinței, peste 80 de persoane erau
scutite de clacă, ceea ce pentru frații Ianuș era o mare pierdere. Erau dispuși
să cheltuiască și mai mult numai să se revină la situația dinainte147. În urma
dispoziției lui Polihronie Costa Petru, 2000 de groși au fost remiși lui
Gheorghe Filipescu pentru a obține o anafora favorabilă în acest proces,
deoarece domnitorul nu validase încă hotărârea148. La 19 iulie 1819, Gh. I.
Nicolopol vorbise deja cu marele Logofăt și a reușit să obțină de la acesta
promisiunea că li se vor respecta drepturile fraților Ianuș la moșia Slătioara,
cu toate că armata de reprezentanți ai casei comerciale la București
recunoșteau că atât în vechiul hrisov, cât și în anafora bătrânului Ipsilanti se
dau aceleași drepturi tuturor celor care locuiesc pe moșia Slătioara, fără a se
face vreo diferențiere între ei149.
Țăranii din Slătioara se judecau cu frații Ianuș și pentru că dările
către acești negustori greci deveneau tot mai apăsătoare. Din cauza faptului
că țăranii din Slătioara nu reușeau să-și plătească datoriile, unora dintre ei li
se luau lucrurile zălog, în această situație fiind Pavel Ungureanu, iar alții
145
Este vorba de banul Brâncoveanu care în anul 1819 se afla în conflict cu Casa Hagi
Ianuș, acesta fiind nemulțumit de modul în care i-au fost administrate moșiile arendate casei
comerciale. Până să ia Casa Hagi Ianuș în arendă moșiile banului Brâncoveanu, acestea au
fost administrate de un anume Dimitrie Zaman. De aceste contracte se ocupa Zița Brâncoveanu,
soția banului și Grigorașcu, fiul lor. Grigorașcu Brâncoveanu împuternicește în primăvara
anului 1809 pe Polihronie Costa Petru, fratele lui Hagi Ianuș, să administreze în calitate de
epistat moșiile familiei din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Romanați și Olt, strângând toate
dările și obligațiile. De asemenea, Polihronie Costa Petru cumpără pentru un an de zile cu
10.000 de taleri toate veniturile moșiilor lui Brâncoveanu, urmând să aibă grijă de tot ceea
ce se află pe moșii, iar la sorocul din 1 aprilie 1810 va rămâne totul pe moșii în stăpânirea
boierului.
146
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XV, inv. 2487, pachetele
LXXXV-LXXXIX, inventar întocmit de Natalia Trandafirescu și Sandu Dumitra.
147
Ibidem.
148
Ibidem.
149
Ibidem.
50
fugeau de pe moșie. La data de 24 iulie 1819 în lista întocmită de un anume

logofăt Radu sin Ioan sunt menționați ca țărani fugiți de pe moșia Slătioara și
Dranovăț: Stan Vitan și Radu zet Corcău de la Slătioara, Pană Fugaru și
Preda sin Bălașa din Dranovățu150.
În luna august 1819, Polihronie Costa Petru îl anunța pe Hagi Ianuș
despre deteriorarea totală a relațiilor dintre el și locuitorii din Slătioara, care
erau extrem de înverșunați în cererile lor (scutire de clacă), aceștia arătându-i
o copie a anaforei dată de logofătul Filipescu și de care ei sătenii erau
foarte mulțumiți. Trebuia să-i potolească într-un fel până când firma va
obține o hotărâre favorabilă151. La 7 septembrie 1819, Gh. Caraianopol, un
alt secretar al firmei la București îl anunța pe Polihronie că anafora în
diferendul lor cu sătenii din Slătioara nu s-a mai făcut în favoarea acestora
din urmă, ea fiind semnată deja de logofăt. Pentru a obține această hotărâre
nouă, Casa Hagi Ianuș a mituit o serie de înalți dregători, printre care s-au
aflat marele logofăt (2000 de groși), serdarul Tircă Tocilescu (unul dintre
judecătorii în procesul cu slătiorenii), stolnicul Ioniță (1000 de groși),
paharnicul Dinul, serdarul Costache Saigi etc152. Câteva zile mai târziu, la
data de 13 septembrie 1819, Gh. I. Nicolopol îl anunța pe Hagi Ianuș că a
luptat din răsputeri pentru a fi anulată anafora dată în procesul cu sătenii
de la Slătioara și ca să se facă asta au fost cheltuiți bani mulți. Urma să aplice
o stratagemă prin care să-i ducă cu vorba pe slătioreni ca să treacă termenul
până când ei pot să facă recurs și abia după aceea anafora dată în favoarea
firmei va fi confirmată de către domnitor153. La 24 noiembrie 1819,
reprezentanții Casei comerciale Hagi Ianuș la București erau siguri că
domnitorul va semna anafora în diferendul cu slătiorenii. Polihronie Costa
Petru, la sfatul lui Gh. I. Nicolopol, trebuia să se prefacă nemulțumit în fața
sătenilor din Slătioara de hotărârea care s-a dat și urma să-i anunțe pe țărani
că el, Polihronie, va face apelație și atunci sătenii vor fi obligați să ajungă la
București. Dar, până ajungeau reprezentanții slătiorenilor în capitală, va fi
deja validată anafora nouă în favoarea Casei comerciale154. La 3 decembrie
1819, Polihronie se adresează fratelui său Hagi Ianuș la Craiova anunțându-l
că localnici din Slătioara se pregătesc să plece la București pentru apelație,
fără ca aceștia să bănuiască ce capcană li s-a pregătit. La sfârșitul lunii
decembrie 1819, sătenii de la Slătioara se întorseseră de la București fără a
rezolva ceva. Cu toate că țăranii de la Slătioara aveau hrisoave domnești care
le dădeau o serie de privilegii și au fost susținuți în procesul pe care aceștia l-
au avut în anul 1819 de banul Craiovei, căminarul Chiriac sau Nicolae
Trăsnea, banii și relațiile negustorilor Casei Hagi Ianuș au învins. Și consulul
general rus Pini155 a avut un rol important în câștigarea procesului de către
150
LXXXV-LXXXIX, inventar întocmit de Natalia Trandafirescu.
151
Ibidem.
152
Ibidem.
153
Ibidem.
154
Ibidem.
155
În anul 1819, consulul a primit pentru serviciile aduse un butoiaș cu vin vechi, o putină
cu caviar, un cal dintre cei mai frumoși, soția acestuia fiind o mare iubitoare de cai și a avut
51
frații Ianuș. Aranjamentele erau la ordinea zilei în activitatea Casei

comerciale Hagi Ianuș Costa Petru și frații, iar acestea afectau în primul rând
viața țăranilor statornici pe moșiile pe care le administra firma. Un exemplu
printre multe altele este și acela al căminarului Spiru (ispravnic al străinilor),
care spre sfârșitul lunii august 1819 a stat în gazdă la Polihronie Costa Petru
la Ianușești. Cu acesta, Polihronie a aranjat ca 56 de familii, 44 de la
Ianușești și 12 de la Criva și Slătioara să fie trecute la străini, aceste familii
urmând să-și plătească singure dările de 18 groși de persoană.156 O categorie
socială a țăranilor de pe moșiile din Țara Românescă o reprezenta la
începutul secolului al XIX-lea cea a poslușnicilor157. La data de 14 decembrie
1819 este emisă de către Ioan Ralet, ispravnicul de Romanați, adeverința prin
care se confirmă că sunt poslușnici ai biv158 vel159 serdarului Polihronie
Costa Petru următoarele persoane din Slătioara: Florea Cioban, Marin sin160
Popa, Petru sin Ion, Alecu sin Ion Corcău, Radu sin Stan Crivean, Andrei
Mânzatu, Ion Stroică – isprăvnicel, Iane Vizitiul, Badea sin Popa Dinu,
Ștefan Mânzatu sin Andrei, Barbu sin Popa Vasile, Manea sin Fulga161.
În timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu și după acest eveniment,
între anii 1821-1822 moșiile părăsite de stăpânii lor (reprezentanții casei
Hagi Ianuș fugiseră la Sibiu de unde controlau afacerile din județul Romanați
prin intermediari, la Craiova rămânând ca împuternicit al casei un anume
Constantin Canețu) sunt jefuite atât de către oștirea turcească, cât și de țărani
care acum în contextul evenimentelor de la 1821 găsesc că este momentul să
se răzbune mai ales pe boierii greci, înregistrându-se și multe acte de
parte de o primire triumfală pregătită de Hagi Ianuș la Craiova. La data de 28 septembrie

1819, în scrisoarea trimisă de către Hagi Ianuș lui Polihronie la Ianușești îi relatează
primirea pe care i-a făcut-o consulului rus la Craiova, pe care l-a întâmpinat cu un alai de
arvaniți la Fântâna Boului. Consulul a apreciat cum se cuvine pregătirile făcute și l-a
asigurat pe Hagii Ianuș că îl va ajuta în orice împrejurare. Într-o altă scrisoare din data de 1
octombrie 1819, Polihronie aflat la Ianușești îl informa pe Hagi Ianuș că alaltăieri l-a
întâmpinat la Balș cu vreo 20 de palicari pe consulul Pini și după ce a stat o zi aici, l-a
petrecut în drumul spre Ipotești. Pe drum au fost manifestări și cântece.
156
157
Erau oameni din sat. „Satele datorau stăpânilor de moșii, pe lângă clacă și dijmă din
producție și un număr de poslușnici, adică localnici pentru ajutorul și slujbe la conac.”(Gh.
Gardu, Poslușnici și scutelnici din Gorj). Poslușnicii aveau „un regim fiscal deosebit de cel
al birnicilor. Ei fie erau scutiți de bir, fie plăteau o dară fixă și căpătau un act de identitate ce
purta pecetea domnească cu numele și semnătura posesorului”.(Gh. Gârdu, Poslușnici și
scutelnici din județul Gorj). Acest grup social va exista până la Regulamentul Organic “care
a abolit sistemul apăsător al numeroaselor dări directe sau indirect instituite și percepute
arbitrar, precum și categoriile de scutelnici și poslușnici și a introdus un impozit unic”(Fl.
Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)
158
Sinonim cu fost (ex-), în cazul de față fost serdar.
159
Termen vechi , în sensul de mare (vel-logofăt, vel-spătar, vel-serdar= mare logofăt, mare
spătar etc.) mare serdar
160
Cuvânt care în trecut preceda numele tatălui, însemnând “fiul lui”.
161
52
nesupunere din partea țăranilor. În luna ianuarie 1822, turcii luaseră de la

Slătioara tot porumbul162 iar la sfârșitul lunii februarie, Ștefan Adam, care se
îngrijea de treburile de la Cocorăști, îl informa pe Polihronie Costa Petru la
Sibiu că a început lucrările la vie și tot aici se găseau 57 de butoaie pline cu
vin, dar vinul nu se prea vindea la cârciumile din împrejurimi163. Atmosfera
era în general liniștită, numai la Slătioara opritura a suferit stricăciuni din
partea țăranilor, la fel și pădurea de la Ianușești.164
În luna decembrie, Polihronie îi poruncea de la Sibiu lui Constantin
Canețu, grămăticul lui Hagi Ianuș la Craiova, să scoată o hotărâre de la
ispravnicat, prin care zapcii să fie obligați să le păzească pădurile de la
Ianușești, Slătioara, Spurcați și Criva ca să nu intre oricine și să taie
lemne165. În luna martie a anului 1822, Ioan Anagnoste, reprezentatul fraților
Ianuș în județul Romanați, intrase în conflict cu clăcașii de la Slătioara,
deoarece i-a obligat cu ajutorul turcului de la Craiova să vină să lucreze la
viile de la Cocorăști. Aceștia chiar l-au dat în judecată la Craiova și au făcut
o reclamație către silihtar-aga166, prin care se plângeau că oamenii lui Hagi
Ianuș îi obliga să facă zilele de clacă. Silihtar-aga hotărâse ca reclamanții
slătioreni să apeleze la judecata Divanului167. Polihronie Costa Petru se arata
revoltat că vlahi din Slătioara au avut nerușinarea să meargă la Căimăcămie
și să-i dea în judecată, după ce ei, țăranii, au distrus moșia și nu au respectat
privilegiul care îi obliga să-și vândă vinul și rachiul la prețul la care îl
vindeau ei168. De asemenea, același Ioan Anagnoste a vrut să trimită rachiu la
cârciumile din Slătioara, însă cârciumarii nu-și mai dădeau osteneala să-l
vândă și nu mai avea cine să-l cumpere, deoarece toți vlahii aveau rachiu
acasă169. La data de 6 aprilie 1822, Ștefan Adam, un al reprezentant al Casei,
îl anunța pe Hagi Ianuș la Sibiu că locuitorii din Slătioara nu vor reuși să
dobândească nimic prin judecată în legătură cu claca, deoarece Canețu a
aranjat deja lucrurile170.
162
Constantin Canețu în anul 1822 pleacă la pașa de la Vidin pentru a-i duce personal o
scrisoare în legătură cu porunca pe care turcii o aveau de a ridica tot porumbul de la moșii.
Înainte de a pleca, a sigilat conacele de la Ianușești și de la Slătioara. A călătorit toată
noaptea cu trăsura spre Vidin. Întorcându-se și trecând pe la Ianușești, a găsit aici vreo 30 de
turci care mâncau și beau. Nu a putut să facă nimic. Turcii luaseră toată zahereaua (provizii
alimentare pe care Țările Române erau obligate să le pună la dispoziția oștirii otomane), dar
i s-a promis că pentru tot ceea ce au luat turcii, îi vor da chitanțe (Arh. Naționale ale
României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XIX, inv. 2305, pachetele, inventar întocmit de
Natalia Trandafirescu)
163
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XIX, inv. 2305, pachetele
CV-CIX (1 decembrie 1821-12 septembrie 1822), inventar întocmit de Natalia Trandafirescu
164
Ibidem.
165
Ibidem, Vol. XX, inv. 2381, pachetele CX-CXIV, întocmit de Natalia Trandafirescu
166
Titlul dat primului mareșal al palatului împărătesc. Sinonim cu pașa-funcție de
guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman.
167
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XIX, inv. 2487, pachetele
CV-CIX (1 decembrie 1821-12 septembrie 1822), inventar întocmit de Natalia Trandafirescu.
168
Ibidem.
169
Ibidem.
170
Ibidem.
53
La Ipotești și alte moșii din apropiere sunt turci care păzesc moșiile,
iar vlahi nu mai îndrăznesc să facă stricăciuni. La Ianușești, îl informa
același Ștefan Adam toate erau așa cum le-au lăsat la plecarea fraților Ianuș
la Sibiu; și grădina și porumbeii, lămâii și toate florile, zarzării. S-au uscat
însă mulți pruni, unii chiar din rădăcină, deoarece este o secetă foarte mare,
n-a plouat demult și nici zăpadă n-a fost în iarna trecută, ceea ce nu s-a mai
pomenit de multă vreme bătrânii nu-și mai amintesc, nici bătrânii nu-și mai
amintesc de o asemenea vreme. De asemenea la aceeași dată erau 4 vlahi din
Slătioara care ar fi vrut să ia în arendă moșia Mănăstirii Dintrunlemn, și îl
ruga pe Hagi Ianuș să-i comunice dacă vor s-o mai păstreze sau nu și în ce
condiții. Într-un bilanț întocmit de Polihronie Costa Petru la data de 6 aprilie
1822 sunt menționați și localnici din Slătioara alături de alte persoane cărora
le-au fost remise diverse sume de bani: Alexi Corcheu, Ioan Becheanu, Stan
Criveanu de la Slătioara Catinca Dobruneanca, Nicolae Gigârtu stolnic la
Slatina, Sterie Ioan fost arendaș la Cilieni, Teoharie Dada, Dimitrie Bran de
la Mogoșești, preotul Duminică de la Constantinești etc171. Moșia Slătioara
este menționată și în contractul încheiat la 14 iunie 1822 la Craiova prin care
Dumitrache medelnicer dă în arendă moșia Criva din jud. Romanați, a
banului Brâncoveanu, lui Ștefan Adam pe 3 ani cu 1250 de taleri pe an.
Moșia Criva era mărginită atunci de moșiile Slătioara și Ianușești ale lui
Hagi Ianuș și moșia Piatra a lui Tache Bengescu. Unii dintre locuitorii din
Slătioara luau în arendă moșii de la frații Ianuș. Astfel, la data de 15 iunie
1822, Ștefan Adam îl informa pe Polihronie Costa Petru aflat la Sibiu despre
moșiile Spurcați și Milcov luate în arendă de Petru Scurtu de la Slătioara și
că existau discuții pentru veniturile pe care acesta le-a strâns172.
Casa comercială Hagi Ianuș în anul 1822 din cele 4 vii de la
Cocorăști obținuse 59 de buți cu vin. O parte din producție era pusă la fiert,
iar o altă parte era trimisă la cârciumile de la Slătioara spre vânzare ca must.
De asemenea din strugurii zdrobiți se făcea țuică (tescovină). La Cocorăști
funcționau mai multe cazane pentru țuică. Putinile cu tescovină erau astupate
și puse la păstrare și mai târziu țuica era vândută. Prețul de vânzare al vinului
la cârciumile de pe moșiile din jurul Cocorăștilor era stabilit de către
Polihronie la Sibiu. Din vinul care nu mai era bun se făcea rachiu sau chiar
era vândut țăranilor. La data de 26 octombrie 1822, Ștefan Adam îl informa
pe Polihronie că va încerca să respecte dispozițiile primite, trimițând vinul
stricat la vânzare la prețul de 8 parale ocaua173 de 300 de drahmuri174 iar pe
cel bun cu 10 parale, deși la Slătioara, Ianușești, Cocorăști, Brâncoveni etc,
vinul cel nou se vindea cu mai puțin 5-6 parale (producția de vin fusese
mare). De aici și conflictul cu cei de la Slătioara care i-au cerut ca vinul să se
vândă la cârciumă cu 6 parale și nu cu mai mult. Vin de la Cocorăști era
cerut pentru consumul propriu de către Polihronie la Sibiu, la fel și struguri
dulci sau murați, care erau trimiși în hârdaie.
171
Ibidem.
172
Ibidem.
173
Veche unitate de măsură egală cu 1520 mililitri. Extinzând, 10 ocale echivalau cu o vadră
(cf. Lazăr Șăineanu, Dicționarul Universal al limbii române, 1908).
174
Veche unitate de măsură egală cu 15,20 ml (Idem).
54
În toamna anului 1822, principala activitate a secretarilor firmei era

strângerea dijmei de la moșiile din județul Romanați. La data de 15
septembrie 1822 se strânsese dijma din fânul de la Slătioara pentru anul
curent, urmând să se strângă și dijma de la grâu și orz, dar recolta fusese atât
de slabă încât țăranii nu aveau ce să mai dea. Totuși unii localnici mai
înstăriți din Slătioara au cumpărat moara de la Mărgheni, deși era parțial
stricată, cu 610 groși175.
Nici la data de 25 aprilie 1823 nu fuseseră strânse datoriile de la
cârciumarii și vlahii din Slătioara. Pe lista cu datornici erau trecuți printre
alții și Marin Ciocârlan cu 180 de groși, Din Berbec -110 groși, Ion sin Ion
Gârtan-80 de groși, Marin Predușoi-70 de groși.176 Moșiile Slătioara,
Gorgan, Ianușești, Mirila și Criva au fost luate în arendă la data de 10 mai
1823 de către Ștefan Adam. În vara anului 1823 la Slătioara și împrejurimi s-
a manifestat un fenomen climatic extrem, seceta. Era o secetă cum nu se mai
văzuse, nu mai plouase de două luni, iar porumbul nu răsărise încă177.
Iarna anului 1823 a fost grea cum de mult nu mai fusese, cu geruri
foarte mari, vinul înghețase în pivnițele de la Ianușești și Cocorăști îl informa
Ștefan Adam la 15 ianuarie pe Polihronie la Sibiu. Tot în timpul acestei ierni,
cu mare greutate reușise să strângă dijma din porumb de la Criva, iar la
Slătioara s-a dus cu turcul din casă în casă, dar tot nu a făcut mare lucru.
Constată de asemenea că vinul și rachiul de la cârciumile lor nu se mai vinde,
prețul fiind prea mare comparativ cu cel din alte părți, iar țăranii nu mai
cumpărau de la ei178.
Situația țăranilor din județul Romanați în iarna anilor 1822-1823
devenise foarte grea. Recolta slabă de cereale, mai ales grâu și porumb, lipsa
nutrețului pentru animale, dările prea mari către boieri și arendași , jaful
făcut de armata otomană, au determinat autoritățile românești să ia măsuri
severe de stopare a vânzărilor de porumb. Deși situația era dezastruoasă,
grecii continuă să trimită liste de datornici celor care se ocupau de moșiile
din Oltenia și să-i preseze pe aceștia să strângă cu orice preț datoriile
țăranilor. Țăranii intrau în păduri și tăiau lemne pentru foc. Sătenii umblau
zdrențuiți și exista teama spargerii satelor. Nu mai voiau să-și facă zilele de
clacă, iar ca să-i poată determina pe țăranii de la Slătioara, Ianușești și Criva
să-și facă zilele de clacă, reprezentanții Casei Hagi Ianuș apelau la ispravnici
care dădeau porunci către zapcii ca să-i scoată pe țărani la muncă.
În cursul anului 1824, conflictele dintre arendași și țărani se
acutizează. Administratorii moșiilor Casei Polihronie Costa Petru și frații se
plâng acesteia de refuzul țăranilor de a efectua zilele de clacă, de plecările
ilegale ale țăranilor de pe moșiile lor și nu în ultimul rând de părăsirea
(spargerea) satelor. Locuitorii din Slătioara nu aveau resursele necesare
pentru plata datoriilor pe care le aveau față de proprietarul Polihronie Costa
175
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XX,, inv. 2381, pachetele
CX-CXIV, inventar întocmit de Natalia Trandafirescu.
176
Ibidem.
177
Ibidem.
178
Ibidem.
55
Petru. În scrisoarea trimisă la data de 17 ianuarie 1824 fostului serdar

Polihronie Costa Petre la Sibiu, Francisc Koch îl informa în legătură cu
greutățile pe care le întâmpină la strângerea datoriilor, restanțele la dijme,
clacă (lemne) de la vlahii de pe moșiile și din satele Slătioara și Dranovăț,
deși a fost însoțit de doi mumbașiri.179 Unii refuză să plătească, pe alții a
reușit să-i convingă să semneze zapise de datorie, cu termen până la Sf.
Gheorghe.
La data de 21 martie 1824, același Francisc Koch îl anunța la Sibiu
pe fostul serdar Polihronie că nu reușește să încaseze în întregime banii de la
taxa podului de peste Olt, bani pe care trebuia să-i dea cei de la Slătioara.
Unele familii dăduseră, altele nu; Scurteștii (fam. Scurtu), Preduneștii
(familia sau ceata lui Predună) au semnat zapise de datorie cu cât au mai
rămas restanțieri180. O lună mai târziu, într-o listă cu datornici întocmită de
serdarului Plihronie figurau și trăistarii din Slătioara cu suma de 442,10 groși
(includea și dobânda) încă din anul 1820. Persoanele care îi datorau această
sumă au semnat un zapis de datorie: Ilie și Ion Drăgănescu, Din Berbece,
Alexe Predună, Florea Predună, Radu Stanciu Mierlă, Ilie al Andreanii,
Florea Mihalcea, Nițu și Ștefan Mânzatu, Tudor Ciocârlan, Nicolae sin Iovan
Obrocea. Datoria către casa comercială a sătenilor din Slătioara pe anii 1820-
1824 ajunsese la 1757,115 groși. Unora dintre slătioreni, Polihronie le mai
scăzuse din obligații (o sumă totală nesemnificativă de 54, 10 groși): Badea –
5,3 groși, Nicolache sin Iovan Obrocea – 5,3 groși, Radu Criveanu – 9 groși,
Din Berbec – 5 groși etc.
Mulți dintre sătenii din Slătioara dau în arendă privilegiile lor lui
Polihronie. La data de 20 iunie 1824, Francisc Koch reprezentantul Casei
Hagi Ianuș, îl anunța pe Polihronie Costa Petru la Sibiu că le-a propus
sătenilor din Slătioara sau să-și înnoiască zapisele sau să plătească și
dobânda la datorii. Slătiorenii îi promiseseră că vor achita datoriile după ce
vor lua banii care erau în păstrare la Petru Scurtu. La data de 24 august 1824,
35 de slătioreni (Manea și Badea Fulga, Stanciu Mierlă, Ștefan sin Vasile,
isprăvnicelul Nițu Mânzatu, Ion Negrilă, Marin Băian, Marin Negrești,
Andrei Obrocea, Ion al Pârvului etc.) arendează pe timp de trei ani
privilegiul lor de a vinde vin de la culesul viilor până la Sf. Nicolae, iar
rachiu și carne tot timpul anului pentru 1000 de taleri181.
Dacă vreunul dintre ei nu va respecta contractul, atunci va plăti
gloabă 500 de taleri. Cei 1000 de taleri urmau să se scadă din datoria care se
acumulase. Petru Scurtu (acesta și Radu Negreș aveau fiecare câte 4-5
cârciumi)182, unul dintre slătiorenii mai înstăriți și-a exprimat dorința de a lua
el în arendă acest privilegiu, având dreptul de protimisis. Nu putea să emită
179
Sau bumbașir-slujbaș al divanului în evul mediu însărcinat mai ales cu încasări și execuții
fiscale. Agent polițienesc pentru a încasa banii.
180
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XXII.
181
Monedă de argint austriacă. A circulat și în țările române.
182
Arh. Naționale București, Fond Hagi Ianuș, Vol. XXIII, pachetele CXXV-CXXIX, inv.
întocmit de Natalia Trandafirescu.
56
un asemenea drept, pentru că era membru în obștea satului Slătioara. Această

arendare a privilegiului obliga sătenii să se supună hotărârilor domnești,
urmând să vândă produsele mai sus amintite la prețul stabilit de către
serdarul Polihronie. Sătenii îi mai oferiseră omului lui Polihronie și podul de
peste Olt ca să strângă taxele și să împartă veniturile. În anul 1824 la
Slătioara Polihronie Costa Petru avea o casă, în care Spadoni Xidopol, unul
dintre oamenii firmei, îl ruga să stea în una dintre odăi cu soția și copiii mai
ales la iarnă (1824/1825) până când fostul serdar se va reîntoarce de la
Sibiu183.
În perioada 1 mai 1825-30 decembrie 1825, aproape toți membrii
casei comerciale revin de la Sibiu și se instalează din nou la București și
Craiova. Casa comercială se reorganizează după moartea lui Hagi Ianuș184 și
își schimbă denumirea în Polihronie Costa Nani și frații. În anul 1825, moșia
Slătioara se afla în stăpânirea Casei Polihronie Costa Nani și Frații. După
moartea lui Hagi Ianuș, director al casei comerciale ajunge Polihronie Costa
Petru, iar în anul 1825, măcinată de conflicte familiale, casa comercială se
reformează și va lua denumirea de mai sus. Pe parcursul anului 1825, la
Slătioara principala activitate desfășurată de către casa comercială era
spălatul lânii la coșara de aici, care fusese reparată de către Francisc Koch,
angajând basangii și lucrători în luna mai 1825. La 8 iunie1825 este încheiată
învoiala scrisă de popa Păun între serdarul Polihronie și sătenii de la
Slătioara: pârcălabul Nicolae, Marin și Voicu Fulga, Stancea Mierlea, Badea
al Brândușii și alții prin care aceștia îi permit lui Iane vizitiul să-l slujească
pe serdar, deoarece serdarul le-a scăzut 200 de taleri din datorie. Iane a fost
scos de la birnici. În cazul în care vreunul dintre săteni va protesta și Iane va
fi luat înapoi, trebuie să i se restituie serdarului 200 de taleri185.
Hagi Luca Mazița, evreul Lelovici și alți negustori aduceau marfa la
Slătioara unde o pregăteau pentru comercializare (la data de 28 iulie 1825,
comerciantul Hagi Luca Mazița aflat la Slătioara aștepta să termine
cântărirea mărfii, 70-80 de saci cu lână spălată. În luna august 1825 un alt
negustor spălase la Slătioara atât lână inferioară, cât și din cea fină, în total
120-140 de ocale). De evidența lânii spălate la coșara de la Slătioara se
ocupau în anul 1825 secretarii lui Polihronie, respectiv Zotu Russi și
Francisc Koch.
183
Fostul serdar Polihronie se întoarce de la Sibiu în primăvara anului 1825. La 29 aprilie
1825 ajunsese la Câineni împreună cu soția Elenco, aceasta urmând să ajungă la Ianușești,
iar serdarul la București. Tot în anul 1825 fiica lui Polihronie, Vasilichia era căsătorită cu
Dumitrache. Elenco era cea de-a doua soție a lui Polihronie.
184
La data de 10 septembrie 1823, Polihronie Costa Petru îl informa pe Canețu la Craiova
despre moartea neașteptată la Sibiu a fratelui său Hagi Ianuș Costa Petru, petrecută în ziua
de 6 septembrie 1823. Nicola, fiul lui Hagi Ianuș trimite și el o scrisoare de la Sibiu aceluiași
Constantin Canețu la Craiova prin care îl anunța că îi trimite 36 coți de material ca să dea de
pomană fostelor servitoare Maria, Elenca și soția lui Panaiot.
185
Arhivele Naționale București, Fond Hagi Ianuș, Vol. XXIII, inv. întocmit de Natalia
Trandafirescu.
57
Sigiliul Casei Comerciale Fratelli Polychroni C. (onsta) Nanni

cu marca P.CN: & Fr.186
Tot în anul 1825, zalhanagiii de la Slătioara aveau în fruntea lor pe

vătaful Florea. Sfârșitul anului 1825 și prima jumătate a anului 1826 se
caracterizează printr-o accentuare a disensiunilor dintre Casa Polihronie
Costa Nani187 și locuitorii de pe moșia Slătioara, existând un deficit de forță
de muncă generat de refuzul țăranilor de a mai efectua obligațiile față de
arendașii (administratorii sau supraveghetorii) moșiei.
Țăranii de la Slătioara și din alte localități romanațene în iarna anului
1825 nu aveau bani să achite dările pentru că, așa cum recunoaște un
reprezentant al casei comerciale, sunt foarte săraci și numai prin muncă vor
putea să-și achite obligațiile. Sumele pe care le datorau diferitele persoane de
pe moșiile Slătioara, Găneasa, Prooroci, Brâncoveni, Ipotești erau foarte mari
(datorii ale ciobanilor, cârciumarilor, rămășițele de la dijmele pentru fân,
186
Frații, București 2019, p. 72.
187
Polihronie Costa Nani reclamă la începutul anului 1826 pe cei din Slătioara la
Caimacamul Craiovei, pentru că aceștia nu vor să-și achite datoriile față de casa comercială
(resturi de la clacă, respectiv “de la lemne și pluguri”, pe care unii dintre locuitori le aveau
de îndeplinit încă din anul 1820). În luna februarie 1826, Alex.Ghica biv vel logofătul Țării
de Sus și caimacamul Craiovei dă o poruncă vătafului de la ispravnicatul județului Romanați
pentru a trimite un mumbașir la Slătioara care să supravegheze îndeplinirea unor obligații
din partea sătenilor, mai concret „să ducă lemnele unde va avea nevoie stăpânul cale de 6
ceasuri, la fel și plugurile să le facă în natură la primăvară”.
58
dijma scaunelor, a rachiului, dijma la cânepă, la capre, tretina morilor de la

cetele din Slătioara ale Scurteștilor-fam Scurtu, Preduneștilor-fam. Predună,
Comisăreștilor-fam. Comisaru și Fulgeștilor-fam. Fulga)188.
În aceste condiții, sătenii din Slătioara înaintează o reclamație în vara
anului 1826 împotriva lui Francisc Koch, secretarul firmei Polihronie Costa
Nani, prin care solicitau o scăderea a dobânzilor la datoriile pe care le aveau.
În fruntea sătenilor din Slătioara se afla Petru Scurtu,189 pe care Francisc
Koch îl considera „capul tuturor răutăților” și îi instiga pe localnici împotriva
slujitorilor lui Polihronie. Tot în vara anului 1826, sătenii din Slătioara îi
alungau pe clăcașii veniți să muncească la moșie și era necesară separarea
acestor clăcași de ceilalți localnici din Slătioara, urmând să fie așezați la
siliște. Numărul clăcașilor era de aproximativ 30 și fuseseră trecuți la străini
(nu beneficiau de privilegii)190.
⁎⁎⁎
Activitatea comercială desfășurată de Polihronie Costa Petru la

Slătioara era întreruptă de unele evenimente naturale și sociale neprevăzute.
În luna februarie 1812 Polihronie Costa Petru era revoltat de faptul că la
Slătioara mai mulți ulani au făcut cvartir, deși nu aveau poruncă pentru
aceasta (veniseră de capul lor) și dacă mai rămâneau mult aveau să distrugă
satul. Mai mult, un căpitan de ulani venise la Polihronie și îi scosese toți caii
din grajd;191 o lună mai târziu, în martie 1812 peste Olt (jud. Olt) apăruseră
hoții care jefuiseră țăranii de la Drăgănești și pe Mihalache de la Cioflanu,
omorând pe tovarășul acestuia. Polihronie urma să găsească doi sau trei
arnăuți pentru paza de la Slătioara, aceasta însemnând cheltuieli suplimentare
pentru el și pierderi pentru asociație. Credea că printre acei hoți se afla și
,,câinele de Iancu Jianu și încă un câine care ca nimeni altul este priceput la
arme.”; în perioada 1 februarie 1813-29 februarie 1814, aflat la Slătioara
Polihronie Costa Petru era îngrijorat de epidemia de ciumă, care se
răspândise și la Craiova, adusă, după informațiile pe care le avea de la fratele
său Astrino Costa Petru reprezentantul casei la București, de către un anume
Andrei căpitan, care sfârșise răpus de această boală192.
Sunt semnalate cazuri și la Caracal. La Craiova în luna octombrie a
anului 1813 situația nu era chiar atât de gravă ca la Vidin, unde mureau 300
188
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XXV, pachetele CXXXV-
CXL, inventar 2365 întocmit de Natalia Trandafirescu.
189
În anul 1824 Petru Scurtu din Slătioara cumpărase 500 de oi și pentru că nu-și respecta
obligațiile în legătură cu acestea, secretarul lui Polihronie urma să-i interzică să mai pască
oile pe moșia Slătioara.
190
Arh. Naționale ale României, Fond Hagi Ianuș și frații, Vol. XXV, pachetele CXXXV-
CXL, inventar 2365 întocmit de Natalia Trandafirescu.
191
Ibidem, Vol. V, mape XIX-XXIII, inventar întocmit de Natalia Trandafirescu și Sandu
Dumitra.
192
Ibidem, Vol. VII, (1 februarie 1813-29 februarie 1814), inventar întocmit de Natalia
59
de oameni pe zi, totuși la București virulența molimei nu scăzuse, boala

făcea ravagii iar Mitropolia a organizat o slujbă religioasă pentru mulțime193.
Nu sunt semnalate cazuri la Slătioara, însă la Slatina, deși se găsise o casă
molipsită de ciumă, ispravnicii nu au anunțat pe nimeni și i-au scos pe cei în
cauză pe furiș. Tot la Slatina se întărise paza pentru a nu intra vreo persoană
molipsită în oraș.194
După 18 noiembrie 1813, Polihronie urma să plece împreună cu
servitorii de la Slătioara la Cocorăști “așa încât Hagi Ianuș poate veni să stea
la conacul de aici”, pentru că la Craiova auzise Polihronie, orașul se golise.
De teama ciumei, din satul Brâncoveni plecase aproape toată lumea195. Și în
anul următor (1814), primăvara, molima se întinde din nou, îl anunța Astrino
de la București pe fratele său Hagi Ianuș la Craiova. La București apar noi
victime. În luna iulie 1814 Casa comercială Hagi Ianuș și frații este marcată
de pierderea lui Astrino Costa Petru, unul dintre întemeietori. De la Slătioara,
Polihronie a inițiat și organizat ridicarea bisericii de la Constantinești,
anunțându-l în scrisoarea de la data de 30 octombrie 1813 pe fratele său Hagi
Ianuș la Craiova că „pregătește toate materialele necesare pentru construirea
bisericii și a conacului de acolo; pentru biserică vrea să-i stabilească hramul
Sf. Haralambie care să-i ferească de ciumă. Oricum va avea cheltuieli mari
(…) are cherestea și urmează să facă vreo 300.000 de cărămizi, așa s-a
înțeles cu cărămidarii; va chema și zidarii imediat ca să se apuce de lucru”196.
Ctitorii bisericii de la Enoșești (Hagi Ianuș și Polihronie Costa Petru?)
193
Ibidem , Vol. VII, (1 februarie 1813-29 februarie 1814), inventar întocmit de Natalia
194
Ibidem.
195
Ibidem.
196
Ibidem.
60
La data de 10 februarie 1818, Ioan zugravul (pictor) confirma că s-a

angajat să picteze pentru Polihronie Costa Petru bisericile de la Ianușești și
Slătioara, aceasta din urmă după ce va fi construită. Iona zugravul și calfele
sale urmau să primească 2100 de groși. Încasase deja 800 de groși și lucrul
va fi început la 1 iulie 1818. La Ianușești interiorul bisericii urma să fie pictat
astfel: în altar – arhanghelii iar mai jos Iisus Hristos cu cei 12 apostoli și
arhierei, în proscomidie – icoanele obișnuite, catapeteasma – crucificarea,
profeții, cei 12 apostoli, sărbătorile cele mari etc. Stâlpii catapetesmei –
auriți, la fel și ramele icoanelor din altar și catapeteasmă, pe tavan –
Atotputernicul împreună cu cei 4 evangheliști în genunchi etc. Îi va picta și
pe ctitori ținând, după obicei, biserica în mâini, afară în hartex, pe tavan, pe
Emanoil cu animalele evangheliștilor, iar pe pereți, Raiul și Iadul. Intrarea și
toate pervazurile ferestrelor vor fi împodobite cu flori și chenare. De
asemenea va colora ușile, strana și candelabrele. Biserica de la Slătioara va fi
pictată la fel, însă va face numai 4 icoane: Iisus Hristos, Panaghia, Sf.
Nicolae și Sf. Treime, iar partea din exterior va avea ceva deosebit ca
realizare artistică197. În toamna anului 1818, la biserica de la Ianușești nu se
definitivase pictura, urmând ca în primăvara anului 1819 Ioan zugravul să
termine de pictat biserica. Totuși, biserica a fost inaugurată în ziua de Sf.
Dumitru, anul 1818198.
În anul 1818, Polihronie Costa Petru îl informa de la București pe
Hagi Ianuș la Craiova că biserica de la Slătioara a rămas neterminată
deoarece egumenul de la Bistrița nu i-a trimis varul promis și nici zugravul
armean nu a mai venit să-și termine treaba începută199.
La 10 iulie 1819, Polihronie Costa Petru îl atenționa pe Hagi Ianuș la
Craiova să nu se lase păcălit și să-i dea bani lui Ioniță zugravul, care a
promis că le va zugrăvi (picta) biserica de la Slătioara200. Zece zile mai târziu
Polihronie îi scrie lui Hagi Ianuș “să-i trimită cât mai repede înscrisul pe care
i l-a cerut să-l obțină de la Râmnic, adică permisiunea de a demola m-rea de
la Slătioara și a construi alta pe același loc”201 (…)
⁎⁎⁎
În anul 1831, moșia Slătioara se găsea în proprietatea lui Nicolae

Hagi Ianuș202, fiul răposatului Hagi Ianuș. La 20 octombrie 1831 se face
197
Ibidem, Vol. XII, inv. 2390, pachetele LXX-LXXIV, material prelucrat de D. Costin și
Natalia Trandafirescu.
198
Ibidem, Vol. XIII, inv. 2390, pachetele LXXV-LXXIX, material prelucrat de Natalia
Trandafirescu și D. Sandu.
199
Ibidem.
200
Ibidem, Vol. XV, inv. 2487, pachetele LXXXV-LXXXIX, material prelucrat de Sandu D.
și Natalia Trandafirescu
201
Ibidem.
202
Numele Nicolae Hagi Ianuș, fiul lui Hagi Ianuș, apare și într-un document (la subsolul
documentului înaintea unor înscrisuri, este menționată data de 26 iunie 1836) existent în
dosarul nr. 70/1836 de la SJAN Olt, Fond Prefectura Romanați, referitor la porunci,
rapoarte, catagrafie, relativ la sechestrul pus pe moșiile Constantinești și Mogoșești din
61
,,socoteala cheltuielilor de construire a vaselor de la Pleșoiu și Slătioara și

prețurile la transporturile efectuate peste apa Oltului la Pleșoiu” și la
Slătioara, în dreptul orașului Slatina:
“Perilipsis203 a două vasuri umblătoare ce stau la două vaduri dintr-
acest coprins pe apa Oltului.Un vad ot satul Pleșoiu și un vad ot satul
Slătioara, însă:
Vadul Oltului și Slătioara (…). 1200 lei – Cheltuiala facerii din nou a
acestui vas și aducerea lui într-al său vad a cărui mărime este încât poate să
ție o greutate până la 5000 oca (…). Acest vas al lăcuitorilor slătioreni
întovărășiți cu mărginașii orășeni din Slatina, județul Olt, iar vadul cu plata
precum și alăturatul raport să coprinde. La acest vas intră întru a lui
ocârmuire câte o sută de lude: 19 și cu vătaf care să facă 2 zile schimbându-
se aceste cete pe fieșce 2 zile între altă ceată asemenea. Acest vas se
ocârmuiește de cinci până la șase oameni după greutate, în vreme liniștită, iar
la viituri de apă sau alte vremi de până la cincisprezece.
Plata ce se ia de la trecători, însă cinci până la 6 se ia la un om pe jos
iar la dimpotrivă până și la 10 se ia de la un om călare la vreme liniștită iar la
dimpotrivă (vreme rea n.n.) până și la cincisprezece și până la 60 de parale se
ia de la un car cu patru boi sau cu cai fără de povară sau un car fără de
povară la vreme liniștită, iar la dimpotrivă doi și până la trei lei; și până la
patru se ia de la un car cu patru boi sau cu cai de povară, cu băutură și altele
cu greutate de 1500 sau și până la 2000 de oca la vreme liniștită, iar la
dimpotrivă, până la opt și zece lei; și până la șapte se ia de la un car cu cai de
povară de mărfuri, de brașovenii și altele în vreme liniștită, iar la dimpotrivă
zece și până la doisprezece lei. Această luare de plată se ia cu întocmire de la
cei ce transportă asemenea povară cu fiece preț hotărât. Iar de la fețe
deosebite este fără de tocmeală, ce după al lor bun fapt îndeamnă și aruncă
făra a-l supăra vreo cerere. Aceste venituri se împărțesc numai de această
ceată de 20 nume pe cât stau ei în slujbă pe cele șapte zile. Iar cei din
întâmplare n-au nici o trecere, sunt răbdători”204.
Arendaș al moșiei Slătioara a fost și un anume Zalic, menționat într-
un raport al Sfatului Administrativ către domnitorul Țării Românești205. Între
acest arendaș și locuitorii privilegiați de la Slătioara apar neînțelegeri în ceea
ce privește drepturile și îndatoririle acestora față de proprietar. Conform
acestui raport din 13 iunie 1836, domnitorul Țării Românești Alexandru
Dimitrie Ghica a pus luminata sa rezoluție la raportul Departamentul
Treburilor din Lăuntru în pricina jalbei ce a dat arendașul moșiei Slătioara,
prin care arată că ,,locuitorii acestei moșii au rămas apărați prin întărirea ce a
dat-o domnitorul de pretenția clăcii ce făcea el de la dânșii în urma noilor
averea în lichidare a răposaților frați Costa Nani, fiind orânduit din partea stăpânirii chir
Hristea Constandin ot Slătioara, jud. Romanați, vechilul medelnicerului Ianache Grecescu
(vezi document anexe)
203
Dare de seamă, inventar, liste de cheltuieli, extras. Termen specific secolelor XVIII și
început de secol XIX.
204
Mihai Gheorghe, Istoricul orașului Slatina în documente, Vol. I, Edit. Casa Ciurea,
Slatina, 1998, p. 86-87.
205
Ibidem, p.111.
62
întocmiri, iar de prisosul pogoanelor și al vitelor de ierbărit, socotindu-le de

legiuit un drept al său ruga a-și afla îndestularea… spre a nu rămâne
păgubaș”. Locuitorii de pe moșia Slătioara prin hotărârea nr. 205 din 15
noiembrie 1833 a Înaltului Divan se îndatorau ,,a plăti proprietarului de
fiecare casă câte un zlot pe an, să fie liberi a vinde vin și rachiu de la culesul
viilor până la Sf. Nicolae și pentru podul umblător de peste apa Oltului ce îl
țineau pe seama lor să plătească 150 de lei pe an proprietarului, iar dijma să
se țină după pravilă și organicescul regulament, care aceștia se socotesc
numai pe obrazul acelor săteni care au fost atunci când au dobândit acel
privileghiu, iar ceilalți câți nu să trec drept dintr-acei locuitori ce au dobândit
acele hotărâri, să răspunză toate drepturile după pravilă și regulament (…)
Sfatul administrativ, luând în băgare de seamă documentele domnești
socotea că sătenilor de la Slătioara să li se ,,păzească nezmintite acele trei
articole de hărăzire (vânzarea vinului și a rachiului, un zlot pe an pentru
clacă de fiecare casă și folosirea “trecătoarei” podului)”, pe care le întărise
domnitorul Alex. Dimitrie Ghica, iar pentru locurile de arături și pentru
pășunatul vitelor ce le va trebui mai mult locuitorii să-și plătească dările
către proprietar206.
În anul 1835 are loc darea prin mezat a arenzii moșiei Slătioara din
județul Romanați și moșiei Constantinești județul Olt a Casei Fraților
Nani207.
Document în care se face referire la darea prin mezat

a arenzii celor două moșii.
206
Ibidem.
207
SJAN Olt, Fond Ocârmuirea județului Romanați, dosar 68/1837. Text transcris din
chirilică de Otilia Diaconu.
63
În anul 1837, peste râul Olt urma să se construiască un pod între

Slătioara și Slatina. Din acest motiv între clăcașii moșiei Slătioara a Casei
răposaților frați Nani și locuitorii orașului Slatina ia naștere un diferend
privind două bucăți de pământ. Se înființează o comisie al cărei orânduit era
medelnicerul Ianache Grecescu. Locuitorii orașului Slatina ,,vor să
stăpânească două bucăți de teren, una la gura Beicii, numită Zăvoiu și cealaltă
denumită Câmpia Morii”. Trimițând în copie raportul comisiei, medelnicerul
ruga ,,Cinstita Ocârmuire a județului Romanați să binevoiască a lua în băgare
de seamă coprinderea lui și a face cuviincioasele puneri la cale spre a să păzi
dreptățile întăritoare moșiei Slătioara de către locuitorii orașului Slatina”.
Acest diferend dintre orășenii slătineni și clăcașii de pe moșia Slătioara va fi
menționat și în hotărnicia moșiei Slatina dinspre Slătioara de la anul 1858.
Fragment din documentul despre disputa între clăcașii moșiei Slătioara

și locuitorii orașului Slatina (1837)208
Din documentele prezentate mai sus, se constată că în ce mai mare

parte slătiorenii făceau din vechime slujbele la podurile de pe râul Olt.
Locuitorii de pe moșia Slătioara și spre sfârșitul primei jumătăți a
secolului al XIX-lea au continuat să-și apere privilegiile din vechime, intrând
în conflict cu stăpânii moșiei din acele vremuri în momentul în care le erau
încălcate aceste drepturi.
Astfel, în anul 1848 ,,Ocârmuirea județului Romanați intervine la
Departamentul din Lăuntru pentru aplanarea conflictului dintre Teodor
Ghimpețeanu proprietarul moșiei Slătioara și locuitorii privilegiați privind
obligațiile către proprietar”.
208
Ibidem.
64
,,1848 februarie 9.
Cinstitului Departament din Lăuntru

Cărmuirea județului Romanați
Domnul Dimitrie Carianopol vechilul din partea polcovnicului

Teodor Ghimpețeanu, înfățișându-se astăzi la Cârmuire cu rezoluția
cinstitului Departament sub nr. 2633 din 23 noiembrie anul încetat, pusă
asupra jălbii pomenitului polcovnic proprietarul moșii Slătioarele dintr-acest
județ-prin care poruncește aceștii cârmuiri a i se face îndestulare întru
îndatorirea acelor locuitori la răfuirea datorii drepturilor proprietății, și tot
printr-această cinstită rezoluție mai adăugându-se ca să dea cârmuirea cât
mai în grabă științele ce i s-au cerut prin porunca cu leat 1746 pusă asupra
jălbii acelor lăcuitori pentru pretențiile ce au și ei împotriva proprietarului.
Deși această cârmuire s-ar fi asemănat celor poruncite întru zorirea potolirii
lăcuitorilor.Dar pentru căci prin relația dată de dânsa cu raportul sub nr. 593
din 2 ale curgătoarei s-a supus cunoștinții Cinstitului Departament
împrejurările lăcuitorilor privileghiați din pomenitul sat, s-au stăvilit întru
aducerea la îndeplinire a celor acum poruncite până la primirea dezlegărei ce
va bine voi a da Cinstitul Departament la numerarisitul raport. Și că acest
plecat raport grăbește a cere dezlegarea Cinstitului Departament în ce chip
trebuie să urmeze cârmuirea spre a nu se socoti în urmă învinovățită.
Pentru D. Cârmuitor I. Aricescu”209.
La data de 30 martie 1848, Departamentul Dreptății dă o poruncă

Tribunalului județului Romanați referitoare la conflictul dintre locuitorii
privilegiați din Slătioara și proprietarul moșiei privind obligațiile către
proprietar, arătând că ”jăluitorii nu pot fi supuși la așa răspunderi către
proprietarul moșii, decât pă lângă privileghiul lor de a vinde vin și rachiu să
plătească numai un zlot pentru clacă de fiecare casă pă an i lei 150 pentru
pod”, iar “neprivilegiații lăcuitori să fie supuși la toate răspunderile după
pravilă și regulament”. Jalba locuitorilor slătioreni este adusă prin raport de
către Departamentul Dreptății la cunoștința domnitorului Țării Românești.
Având în vedere înalta poruncă a domnitorului, “ judecătorii ca fără câtuși de
puțină zăbavă să ia cuviincioasele măsuri prin înțelegere cu cinstita cârmuire
locală pentru apărarea jăluitorilor despre orice nedreaptă împlinire peste
condițiile întăritei hotărâri (…)”210.
209
Mihai Gheorghe, Badea Geaucă, Istoricul orașului Slatina în documente, vol I 1368-
1919, Edit. Casa Ciurea, Slatina, 1998.
210
Arh. St. Craiova, Fond Gh. Magheru, XXIII/ 1 f.
65
⁎⁎⁎
Moșia Slătioara în diferite hotărnicii ale moșiilor

din împrejurimi (Strehareț, Slatina, Criva și Găneasa)
Hotărnicia constituia în trecut o acţiune de măsurare şi stabilire a
limitelor moşiilor şi trupurilor de moşie prin care se garanta şi se asigura
dreptul proprietarilor asupra terenurilor. Cei care efectuau aceste delimitări
erau inginerii hotarnici sau în timpurile mai îndepărtate un grup de boieri,
şetrari, cluceri, orânduiţi de postelnici, Înaltul Divan sau chiar de domnul
ţării. Ei întocmeau un act oficial denumit Carte de alegere sau hotărnicie şi în
care se treceau semnele de hotar, martorii şi declaraţiile lor despre semne sau
vecinătăţi, documentele prezentate de proprietarii moşiilor vecine legate de
vânzări, schimburi sau alte măsurători din trecut ale moşiei (sineturi, zapise,
hrisoave), planuri, etc. Importante în delimitarea unei moşii la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi mai târziu până în primele decenii ale secolului XX,
erau semnele de hotar redate pe planul hotărniciilor prin litere sau cifre.
Semnele de hotar separau două sau mai multe proprietăţi funciare, în
majoritatea cazurilor fiind reprezentate de movile, măguri, muchii de dealuri,
răscruci de drumuri sau drumuri, matca unui râu, semne pe copaci, vâlcele,
râpe, lacuri, pietre de hotar, copaci izolaţi şi altele.
Se pare că în anul 1818, frații Ianuș (Polihronie Costa Petru și Hagi
Ianuș) au făcut demersurile necesare pentru a se realiza hotărnicia moșiei
Slătioara. Ei constataseră că la moșia Slătioara au fost încălcați 150 de stj.
Ceaușul Scarlat, cel care urma să facă hotărnicia, trebuia grăbit, mai ales că
făcuse și o copie după hotărnicia moșiei Sârbi (Salcia). La data de 13 sept.
1918, Polihronie Costa Petru spera să se facă hotărnicia moșiei Slătioara de
medelnicerul Scarlat și cât mai grabnic și să nu le ceară hotarnicul prea mult,
adică nu mai mult de 10 parale la stânjen. De asemenea, trebuia măsurată și
moșia Sârba a Pleșoiancăi211.
În hotărniciile moșiilor Strehareț, Slatina, Criva și Găneasa sunt
menţionate documente vechi referitoare la moșiile Slătioara și Salcia (Sârbi),
nume de proprietari, mai multe toponime ca semne de hotar, unele dintre ele
nu se mai regăsesc în vocabularul localnicilor, fiind uitate sau dispărute din
spațiul actual al comunei Slătioara.
Date privind moșia Slătioara și moșia Salcia (Sârbi) se găsesc în
textul Hotărniciei moșiei mănăstirii Strehareț (1850) 212. Din acest document
aflăm că:
- în partea dinspre apus moșia Strehareț era limitată de moșiile Sârbi
(Salcia), Slătioara și Dranovățu de Jos. Între 1847-1850, moșia
Salcia, denumită și Sârbi se găsea în proprietatea Bisericii Sf.
211
Arhivele Naționale, Fond Hagi Ianuș, inv. 2464, Vol. XIII.
212
C. Surduleac, Otilia Diaconu, Hotărnicia moșiei Mănăstirii Strehareț în Revista „Muzeul
Oltului”, Slatina, 2011.
66
Gheorghe din Craiova iar moșia Slătioarele avea doi proprietari:

polcovnicul Teodor Ghimpețeani și Dimitrie Caraianopol (Carianopol);
- după martorii prezenți la fața locului hotarul dinspre apus al moșiei
Strehareț era călcat „de capetele moșiilor ce vin din județul Romanați
până într-un drum ce merge prin lunca Oltului” așa cum se observa și
în plan, adică de moșiile Dranovățu de Jos, de moșia Sârbi (Salcia) și
de moșia Slătioara;
- la fața locului numai unul dintre toți proprietarii, respectiv Dimitrie
Caraianopol, unul dintre stăpânii moșiei Slătioara i-a prezentat
inginerului hotarnic trei documente (hrisoave), toate emise de către
Alexandru Ipsilant Voievod. Din primul hrisov prin care Alexandru
Ion Ipsilante dăruiește moșia Slătioara de peste Olt sud-Romanați lui
Ștefan Pârșcoveanu, aflăm că din poruncă hotarele de la răsărit ale
acestei moșii au fost alese și împietrite de Alexandru Serdar,
ispravnicul județului Romanați până în Olt. Moșia dăruită lui Ștefan
Pârșcoveanu forma hotar în partea de nord cu moșia Sârbi (Salcia) a
lui Mihai I Dincă Untărești. Prin celelalte două hrisoave domnești,
unul de la 15 decembrie 1779 și al doilea de la 28 martie 1780, se dă
voie “locuitorilor după moșia Slătioarele a vornicului Ștefan
Pârșcoveanu să se hrănească și să se chivernisească ei dincoace de
Olt la Slatina unde, este iarăși Moșie Domnească, căci moșia
Slătioarele a dăruit-o prin hrisov numitului boer”. Studiind aceste
documente, inginerul hotarnic Gheorghe Stravolca constată că matca
Oltului este hotar despărțitor al moșiei Slatina de moșia Slătioarele,
“până în care matcă se cuvine să stea și capul moșii Streharețul după
coprinderea sineturilor (…)”;
- În anul 1834, când are loc o altă hotărnicie a moșiei mănăstirii
Strehareț făcută de Ioan Predetici acestuia i s-a înfățișat “cartea de
hotărnicie de la anul 1784 octombrie 24, făcută de un Matei și Ilie
Pleșoieni din partea Bisericii Sfântului Gheorghe din Craiova pentru
moșiea Sârbi sau Salciea”, în care se arăta că “au fost orânduiți
numiții doi hotarnici din porunca armașului Constadin Fălcoianul
ispravnicul din sud Romanați, de au împărțit lui Marin Untărescul
Motroc și nepotului său Nestor, lui Mihai Pleșoianul cu frații lui:
Dumitrașcul și Radul, hotarul de moșie Sârbi, începând din hotaru
Slatinii, din muchia Bălții, drept pe lângă apa Oltului, pân Duduleț în
marginea Beicii (…)”;
- S-a dovedit de către inginerul hotarnic Stravolca “ după cercetarea”
făcută cu ajutorul “oamenilor cu știință” faptul că moșia Salcia avea
din vechime “la trăsura capului despre răsărit două pietre în ființă și
nestrămutate din locule, urmându-se și stăpânirea păn trânsele fără
prigonire, după încredințarea ce dete chiar unii din locuitorii acestei
moșii anume: Gheorghe sin Triță, Stancu sin Ion Țugmeanul, Nițul
sin Ion Țugmeanul, Liță sin Ion Ciobanul”. Din acest fragment
rezultă că între anii 1847-1850 moșia Salcia era locuită. În anul 1784,
una dintre cele două pietre de hotar, respectiv cea de din jos numită la
malul Bălții era hotar despărțitor de moșia Slătioarele iar cea de-a
67
doua de din sus, situată la răsărit de drumul Râmnicului și aproape de

malul Beicii era hotar despărțitor de moșia Dranovățul de Jos. Acest
aliniament, hotar cu moșia Strehareț, fusese călcat, moșia Salcia
extinzându-se spre răsărit până în drumul din lunca Oltului menționat
mai sus.
Hotărnicia moșiei Slatina dinspre Slătioara 213:
La această hotărnicie “din partea magistratului orașului s-a arătat D-l

conțopist Tache Polichron, ca vechil din partea magistratului cu adresul Nr.
405 anul 1858 August 29, carele arătând că orașul n-are sineturi despre
această vecinătate, a cerut a se face această lucrare după sineturile ce va
avea moșia Slătioara. În anul 1858, hotarul moșiei Slătioara dinspre moșia
Slatina se prezenta astfel: “din mușuroiul vechiu ( lit. ș) din muchia bălții
comun și cu moșia Buciumeanului pe muche în jos până unde dă în Beica
(lit. t) și pe Beica în jos până la punt (lit. g) și tot în jos până la podul de
peste Beica (lit. u) unde mai la vale se împreună Beica cu Oltu și stăpânirea
actuală merge pe cracurile Oltului dinspre apus de Ostrovul (lit. b) și tot în
jos pe cât ține învecinarea cu moșia orașului, apoi prin matca Oltului cea
despre răsărit de ostrovul (lit. a), care ostrov se stăpânește de moșia Slătioara.
Vechilul orașului susținea că acesta este hotarul care desparte cele două
moșii, însă vechilul proprietăresei moșiei Slătioara menționa faptul că
“această stăpânire este urmată cu călcare din partea orașului, pentru care a și
pornit o reclamație la sorocul prescris și că Oltul cel adevărat este acela care
curge sub malul arătat pe plan cu lit. (CDEFG) și pe care este clădit podul cel
mare și că de și astă-zi de punt (lit. c) Oltul de vre-o câți-va ani abătându-se
prin gârla ce a fost dela punt (lit. F) și până la punt (lit. G) s-a vărsat în
Beica, dar aceasta (de și Oltul nu s-a abătut cu totul), fiind o ruptură, după
pravilă, aceste formate ostroave se cuvin Slătioarei” mai ales că “ pe
amândouă ostroavele la cel (sub lit. B) din sus de pod și la cel din jos de pod
(lit. C) moșia Slătioara a avut desăvârșită stăpânire până la anulu 1841 și că
de la 1842 din mai multe împrejurări și cu niște închipuite pretexte, orășenii
l-au stăpânit și stăpânesc și astăzi, pentru care s-au și pornit îndată judecata
la tribunalul Romanați, de unde nici până acum nu s-a rezultat.” De
asemenea, vechilul moșiei Slătioara arată și “o adresă cu Nr. 285 din anul
1837 a administrații de Romanați, prin care se trimite comisii Casi Nanilor
de care se stăpânea atunci Slătioara, relația subocârmuirii locale cu Nr. 430
din anul 1837 Maiu 5, coprinzătoare de cercetarea ce a făcut pentru două
codruri de pământ din moșia Slătioara și anume: Zăvoiul din gura apei Beicii
și câmpu moarei, care a fost lipite de trupul Slătioarei și atunci s-a văzut sub
stăpânirea orășenilor Slătineni, zicând că mergând la fața locului i s-a
înfățișat de vechilul comisiei 15 oameni bătrâni locuitori din satul Slătioara,
care pentru zăvoiul de la gura Beicii, au arătat că aproape de ani două-zeci
când se afla și răposatul serdar Polichronie la Slătioara, vărsându-se apa
213
Constantinescu & Fiu, Slatina 1909, op. cit. p. 70 -72.
68
Oltului peste a ei matcă, s-au rupt dintrânsa o gârlă și ar fi ocolit pe acel

zăvoi și peste puțin iarși s-a retras apa Oltului la fireasca sa matcă, pe subt
malul despre Slatina, de unde acum își are curgerea iar acea gârlă, au stătut
câtă-va vreme și pe acel codru de pământ se hrăneau locuitorii de pe moșia
Slătioarei precum și unii locuitori de peste Olt și dau dijmurile la proprietarul
moșiei Slătioara, iar după trecerea răposatului Polihronie [Costa Petru, frate
cu Hagi Ianuși și Astrino] în țara nemțească în vremea rebelionului
[Revoluția lui Tudor Vladimirescu n.n.], fiind moșia Slătioara în slăbiciune
(…) au început din orășeni să se arânească pe acel codru de pământ și să nu
dea dijmă, și după liniștirea rebelionului au dat-o în arendă, și numiții
arendași n-au mai căutat să facă vre o pretenție, rămânând tot sub stăpânirea
Slătiorenilor, care și astăzi se urmează de numiții.
Mergând la al doilea codru de pământ ce se zice câmpul Moarei, ni-l
arătară înconjurat iarăși cu o gârlă, care zic că această gârlă așa au pomenit-
o, iar nu cu atâta mărime precum se vede acum, căci anul trecut o treceau
copii și vițeii cu picioarele , iar acum pe primăvară făcând Slătineni zăgaz
din malul despre Olt drept până aproape de acea gârlă, care se despărția din
matca apei Oltului, din locul unde își avea curgerea pe lângă malul despre
Slatina și pe acel codru de pământ au avut acești clăcași sămănături de mei
pe dânsul. Micu sin Ivan, Manea sin Miu, precum proprietarii, Moara și cei
lalți locuitori își pășunau vitele pe acolo și în vremea rebelionului s-a făcut
iarăși zapt de numiții Slătineni.” Din această relatare rezultă că “amândouă
acele ostroave fac parte cu moșia Slătioara” fapt pe care vechilul
proprietăresei moșiei Slătioara îl putea dovedi atunci la 1858 cu ocazia
delimitării, și anume că au fost stăpânite “și înaintea anului 1821 după
datările acelor martori (…) până la 1842” și că “stăpânirea orașului cea de
astă-zi pe acele ostroave s-au înființat dela 1842 încoace și că gârla ce curge
spre apus de ostrovul (lit. B) pe care este clădit podul cel mic este Beica, iar
nu Oltul în care Beica de puțini ani de la punt (lit. F) s-a vărsat cea mai mare
parte a Oltului și pe care guvernul stăruiește prin mijloace tehnice a o
întoarce la vechiul curs al ei sub podul cel mare la adevărata matcă. Această
gârlă ce este adică Beica și nu Oltul zise numitul vechil, chiar magistratul
orașului o declară printr-o adresă a sa către arendașul moșiei Slătioara” de la
data de 14 august 1842, “prin care cerând a întoarce numitul niște fân care au
fost ridicat din acel ostrov îi zice: că stăpânirea acestei moșii să mărginește
până în apa Beicii după chiar documenturile ce aveți iar nu mai mult.
Din toate cele mai sus expuse văzându-se că cursul apei Beica este
cel arătat prin literele (b, z, t, g, u) până unde se împreună cu apa Oltului din
josul podurilor și după cum în relația de mai sus arătată…”
La cererea Administrației Domeniilor și Pădurilor Statului pentru
ieșirea din indiviziunea cu casa Zoei Brâncoveanu214, în luna octombrie, anul
214
Zoe Brâncoveanu (m. 1892), născută Mavrocordat a fost adoptată de banul Grigore
Brâncoveanu și soția sa Safta în anul 1820. Cu Banul Grigore Brâncoveanu (1767-1832),
proprietar și al moșiei Criva, se stinge neamul Brâncovenilor. Grigore Brâncoveanu a fost
fiul lui Manole Brâncoveanu (1748-1811) și al Zoei, născută Sturdza. Manole Brâncoveanu,
tatăl lui Grigore, a fost fiul lui Constantin III Brâncoveanu, acesta din urmă căsătorit cu
69
1882 are loc o nouă hotărnicie a moșiei Criva. La citațiile inginerului

hotarnic au răspuns prezentându-se la fața locului următorii reprezentanți ai
proprietarilor sau proprietari în persoană ai moșiilor învecinate:
- Aristide Metaxa, în calitatea sa de administrator al proprietăților
Tomeni și Mărghieni aparținând lui Grigore Basarab Brâncoveanu,
nu a avut nici o obiecție în ceea ce privește vecinătatea dintre
proprietățile Mărghieni și Criva. Acestea se învecinau pe un aliniament
foarte mic și nu exista vreo neînțelegere sau încălcare de proprietate.
- Constantin Patanskiy, procuratorul general al Baronului Baici-
proprietarul moșiei Piatra, a declarat că Moșia Piatra a fost hotărnicită
încă din anul 1847 de către inginerul Iosif Karminski și de atunci nu
au apărut neînțelegeri în ceea ce privește semnele despărțitoare
stabilite ca limite de hotar între moșiile Piatra și Criva. Propunea de
asemenea să se respecte întocmai semnele și liniile despărțitoare așa
cum au fost stabilite în anul 1847.
- Constantin Carianopolu215, proprietarul moșiei Slătioara, a prezentat
mai multe documente privind vecinătatea Slătioarei cu Criva: copia
după extrasul cărții de hotărnicie a moșiei Slătioara, întocmită în anul
1859 de către inginerul Cataluza, copia după planul Societății Căilor
Ferate Române din anul 1876, plan întocmit cu ocazia exproprierii
unei părți de teren pentru construcția căii ferate, a podului de peste
Olt și a unui dig; a mai adus de asemenea o schiță de plan care arăta
situația râului Olt în diferite epoci, începând cu anul 1859 și ruptura
Oltului de la 1882.
- Șt. M. Șoimescu, reprezentant al proprietarei moșiei Prooroci,
Ștefania Pascal D. Catargief, a cerut inginerului hotarnic să respecte
întocmai hotarele stabilite prin hotărnicia din anul 1827 a medelnicerului
I. Giurescu, asistat de inginerul hotarnic Răducan Mâinescu.
- Primarul comunei Milcov ca reprezentant al locuitorilor împroprietăriți
pe moșia Milcov, vecină cu moșia Criva, a declarat că nu au nici o
neînțelegere cu moșia Criva, mergând proprietatea lor până în matca
Oltului.
- Din partea statului au fost depuse câteva documente, mai importante
o copie după testamentul Banului Grigore Brâncoveanu din 17 iulie
Maria Coslogeanu. Manole Brâncoveanu și Zoe Sturdza au avut trei copii: Elena, Grigore
(Banul) și Marin. Grigore Brâncoveanu se va căsători cu Elisabeta (Safta Brâncoveanu)
Balș, dar nu vor avea urmași. Zoe Brâncoveanu, fiica adoptivă a lui Grigore se va căsătorii
cu Gh. Bibescu, viitor domn al Țării Românești. Zoe Brâncoveanu a moștenit o avere
imensă, estimată în anul 1896 la 8. 486 601 lei (Moșiile Comarnic, Ciulnița, Preajba,
Corcova, Urzicuța, Breaza, Rastu, Chilești, Galicea, Potlogi, Pitaru, Azuga, Criva, Islazu,
Cioroiu, Ghidiciu, Seaca, muntele Baiu, muntele Manole și alte proprietăți reprezentate de:
Palatul Brâncovenesc, având o valoare de 486. 620 lei, casele din București de pe str. Manea
Brutar).
215
Fiul lui Dimitrie Caraianopol și frate cu Ana viitoare Caletzeanu, Constantin Caraianopol
s-a căsătorit cu Eufimia Plesia. A avut mai mulți copii, printre care și o fiică Margareta,
aceasta din urmă căsătorită cu Anton Mărăscu, unchiul regizorului Tudor Mărăscu.
70
1824, prin care lăsa pe Băneasa Safta Brâncoveanu, soția sa „epitroapă

și moștenitoare pe toată averea sa, cu împuternicire de a executa toate
orânduielile cuprinse într-nsul, după încetarea lui din viață” și o altă
copie după decizia Curții apelative București, decizie investită cu
titlul executoriu cu data de 25 ianuarie 1869 prin care, după ce s-a
cercetat testamentul Saftei Brâncoveanu, s-a hotărât definitiv ca
jumătate din moșia Criva să fie a Casei Zoe Brâncoveanu “și cealaltă
jumătate a M-rei Sf. George, astă-di Statu”.
- Din partea țăranilor împroprietăriți la 1864, foști chiriași pe moșia lui
Constantin Carianopol, s-a prezentat primarul comunei Enoșești.
Acesta nu a avut vreo pretenție în ceea ce privește vecinătatea cu
moșia Criva, deoarece nu poseda planul și actul prin care s-a realizat
delimitarea locuitorilor.
- La fața locului s-au prezentat și locuitorii Dumitru Trițescu, Feron
Dincă și Ghiță Tudoran delegați ai obștei locuitorilor foști chiriași
împroprietăriți pe moșia Criva. Cei trei delegați au declarat că
stăpânesc pământul ce l-au primit după legea rurală din anul 1864 așa
cum li s-a măsurat în anul 1865.
Moșia Criva în anul 1882, în partea nordică, se învecina cu Moșia
Slătioara, aceasta din urmă aflându-se în proprietatea lui Constantin
Carianopol. Singurul document arătat de către proprietarul moșiei Slătioara
a fost un extract după hotărnicia făcută în anul 1859 de către inginerul
hotarnic Cataluza. La 1859 Slătioara se găsea în proprietatea Hrisei
Tisameni. Nici atunci nu au fost prezentate la fața locului sineturi care să
menționeze limita dintre moșia Criva și Slătioara, răzorul dintre cele două
moșii fiind trasat în 1859 pe baza celor spuse de bătrânii care știau din
vechime hotarul, adică: „din dreptul ostrovului ce se formează din apa
Oltului ce curge despre răsărit de acel ostrov și de un crac al Oltului ce
curge despre apus, din lit. a pe muchia apei în sus până la muchia unei
mătci vechi și pe muchia acestei mătci până la vălceaua cu salcie. De aici
pe cursul vălcelei spre apus până aproape de satul Criva unde se sfârșește
vălceaua și unde s-a făcut o movilă și de aici linia hotarului mergea drept
spre apus până lângă drumul care duce la Brâncoveni și unde s-a pus ca
semn tot o movilă de pământ și se continua mai departe prin satul Criva
până la muchia Oltișorului, unde se terminau vecinătățile dintre cele două
moșii”. Hotărnicia inginerului Cataluza din 1859 a fost depusă de
proprietara Slătioarei, Hrisa Tisameni, la Tribunalul Romanați în data de 7
Martie 1860, însă a fost respinsă de acel tribunal prin sentința nr. 12 din
1864, pierzând astfel statutul juridic. Cu toate acestea, limitele trasate de
ing. Cataluza erau asemănătoare celor arătate de bătrânii chemați la fața
locului la hotărnicia din 1882 și mai mult, în anul 1865 când un alt inginer
hotarnic (Scarlat Popovici) a delimitat terenul țăranilor împroprietăriți pe
moșia Criva Brâncoveanca, în urma reformei lui Cuza, găsea stâpânirea
urmându-se după aceleași semne.
71
Planul moșiei Criva (1882), la nord se observă hotarul

cu moșia Slătioara a lui Constantin Carianopol.
Proprietarul moșiei Slătioara, Constantin Carianopol propunea ca în

stabilirea hotarului dintre moșia sa și moșia Criva să se țină seama de
următoarele:
1. Cartea de alegere a inginerului hotarnic Cataluza din anul 1859.
2. În anul 1876, proprietarului moșiei Slătioara i s-a plătit exproprierea
unei porțiuni de pământ din acea parte a locului. La acest punct,
schița adusă de Constantin Carianopol nu dovedea decât că Societatea
Căilor Ferate a expropriat o oarecare suprafață pentru amplasarea căii
ferate și a podului de fier cu uvragele de susținere și apărare din
terenul pe care sus-numitul declara că îl avea în proprietate. Pentru
inginerul hotarnic aceasta nu dovedea dacă C. Carianopol a fost
atunci adevăratul proprietar al terenului expropriat și dacă i se
cuvenea cu adevărat despăgubirea.
3. Schimbările cursului râului Olt ce au avut loc între anii 1859 și 1882
în porțiunea. Deși schița de plan privind evoluția cursului râului Olt și
prezentată în anul 1882 inginerului hotarnic Cataluza de către C.
Carianopol, era deosebită din punct de vedere statistic, ea nu avea
puterea legală de a proba dreptul de proprietate asupra terenului. Ante
1859, Oltul curgea mai mult spre apus, prin locul unde se observa la
1882 brațul mort, respectiv vechea matcă (Moșia Criva care se
întindea în acel an 1882 până la gura vâlcelei cu salcie, adică până la
acel Olt vechi și în mod sigur, atunci când Oltul curgea prin vechea
albie, moșia Criva a stăpânit până în matcă și nu până în malul
aceluiași vechi Olt.
72
Linia despărțitoare dintre moșiile Slătioara și Criva stabilită în anul

1882 începea dintr-un punct aflat lângă capul podului de pe Oltișorul
curgător și care până în acest punct pornind din vest forma limita Slătioarei
cu satul și delimitarea Cătunului Criva de Sus (ad. de Piatra). Din acest punct
hotarul se continua în cea mai mare parte spre est trecând prin mai multe
puncte, unul aproape de rampa cantonului nr. 135 al drumului de fier și altul
aflat la coada Vâlcelei cu Sălcii, iar de aici hotarul se orienta spre nord pe un
mic aliniament, trecând peste calea ferată, orientându-se apoi spre nord est pe
matca vălcelei cu Salcie până în muchia unui braț mort al Oltului la gura
vâlcelei cu Salcie.216
Ion Stăncescu, proprietar din comuna Găneasa, plasa Oltețu - Oltul de
Sus, jud. Romanați solicita în anul 1903 desfășurarea operațiunii de stabilire
a hotarelor moșiei sale Găneasa. Hotărnicia acestei moșii va avea loc în
același an. La termenul stabilit, Ioan Stăncescu a prezentat documente cu
hotărnicii mai vechi, printre care și unul din anul 1784 în care este menționat
hotarul dintre moșiei Găneasa Mare și Slătioara: din rădăcina plopului din
Hârlău (…) hotarul merge pe Hârlău în sus (…) până la piatra din drum (…)
drept la piatra din muchia Vâlcelei Urlătoare” și “de aici pe matca Urlătoarei
în sus până în piatra din Vadul Tătarului. Hotarul dintre moșiile Găneasa și
Slătioara avea o lungime de 1153,2 stânjeni (Șerban Vodă).
216
Arh. Naționale București, Documentele moșiei Criva ale D-lui Constantin Marinescu, 3
noiembrie 1883, paginile 1-12.
73
Dinspre Salcia Sârbi, hotarul era cuprins între Vadul Tătarului, capul
de jos al mejdinei și pe mejdină până în piatra din muchia Vâlcelei. Între
aceste două puncte Vadul Tătarului și muchia Vălcelei era o distanță de 453,
2 stj. În anul 1903 au fost identificate aceleași puncte de hotar. Deși din
partea proprietarului moșiei Salcia –Sârbi nu se prezentase la fața locului
vreo persoană, diferiți săteni ,,ocupați cu munca câmpului atât pe moșia
Bisericei cum și pe proprietatea Găneasa” i-au arătat inginerului hotarnic “pe
fața pământului piatra de la Vadul Tătarului și locul pietrei din muchia
Vâlcelei ” , localnicii menționând că ,,hotarul dintre aceste proprietăți l-au
pomenit linie între aceste puncte”prin ariile de mărăcini. Piatra mai era încă
în ființă ,,îngropată și înțelenită”, dar piatra de la muchia Vâlcelei se găsea
scoasă și ,,aruncată într-o leasă de mărăcini”. Se vedea însă adevăratul loc al
pietrei, unde pământul era mișcat.
⁎⁎⁎
Despre satul Salcia sunt date relativ puține. Se consideră că prima

atestare documentară a satului datează din anul 1765, când este menționat în
hotărnicia moșiei Strehareț sub numele de Sârbi. Sub numele de Salcia este
amintit mai târziu, pe la 1827. În ceea ce privește evoluția proprietății, în
anul 1765 când s-au hotărnicit limitele moșiei Strehareț, sunt menționate și
limitele moșiei Salcia. La 28 aprilie 1782 se iniția hotărnicia moșiei satului
Sârbi (Salcia). Prin testamentul lui Stamate Pleșoianu și fiicei sale Dumitrana
din 20 august 1827, o parte a moșiei satului Sârbi a devenit proprietatea
bisericii Sf. Gheorghe din Craiova. Un alt proprietar a fost Școala Ionașcu
din Slatina. În ceea ce privește populația, numărul de locuitori înregistrat în
anul 1893 era de 316, iar în anul 1912 satul avea o populație de 469 de
locuitori (179 M, 181 F), 86 de clădiri locuite (două clădiri nelocuite) și 87
de gospodării. În anul 1930 populația ajungea la 416 locuitori, constatându-se
o scădere numerică față de anul 1912. Un an mai târziu, în 1941, ajungea la
421 de locuitori (106 clădiri). După cel de Al Doilea Război Mondial evoluția
populației este de creștere numerică: în 1956 – 448 de locuitori iar în 1977 se
înregistrau 511 locuitori (152 de clădiri).217
⁎⁎⁎
Eroii din cele două războaie mondiale

Armatele de ocupație germane în timpul Primului Război Mondial au
ridicat și au devastat unele obiecte aflate la primărie sau la biserică. Într-un
tabel din anul 1920 al plășii Oltu de Sus este trecută și comuna Slătioara la
rubrica Felul materialului luat și distrus de armatele de ocupație:
1. Una casă de fier în valoare de 2000 lei.
2. Soldul băncii în numerar 823 lei
3. Acte justificative, valoare 10000 lei
4. Mobilier 400 lei.
217
Dicționarul istoric al localităților din județul Olt (P-V), Ed. Alma, Craiova, 2009, p. 160.
74
5. Registre, dosare și alt mobilier de la primărie, valoare 1000 de lei

6. Un clopot de la biserică218.
La data de 3 februarie 1920 notarul N. Ionescu întocmește o listă cu
soldaţi dispăruţi în Primul Război Mondial din comuna Slătioara:
1. Niţu Ion, gradul soldat, ctg. 1898, Regimentul 43 Infanterie
2. Munteanu Mihalache, gradul soldat, ctg. 1911, Regimentul 43
Infanterie
3. Munteanu Marin, gradul soldat, ctg. 1909, Regimentul 43 Infanterie
4. Corcău Rafailă, gradul soldat, ctg. 1917, Regimentul 3 Olt
5. Obrocea Gheorghe, gradul caporal, ctg. 1907, Regimentul 43
Infanterie
6. Zidaru Gheorghe, gradul soldat, ctg. 1915, Regimentul 5 Vânători
7. Vintilă Constantin, gradul soldat, ctg. 1901, Regimentul 2 Artilerie grea
8. Guşatu Dumitru, gradul soldat, ctg. 1918, Regimentul 3 Olt
9. Predună Ion, gradul soldat, ctg. 1902 Regimentul 43 Infanterie
10. Corcău Marin, gradul soldat, ctg. 1912, Regimentul 3 Olt
11. Catană Marin, gradul sergent, ctg. 1893, Regimentul 43 Infanterie
12. Dănăuţă Toma gradul soldat, ctg. 1918, Regimentul 3 Olt
13. Dogariu Tache, gradul soldat, ctg. 1893, Regimentul 43 Infanterie
14. Duţu Grigorie, gradul soldat, ctg. 1909, Regimentul 43 Infanterie
15. Cioponea Mihai, gradul sergent, ctg. 1916, Regimentul 3 Olt
16. Cărămizaru Ilie, gradul soldat, ctg. 1903, Regimentul 43 Infanterie
17. Chirimbu Dumitru, gradul soldat, ctg. 1903, Regimentul 3 Olt
18. Croitoru Grigore, gradul soldat, ctg. 1893, Regimentul 43 Infanterie
19. Boştină Marin, gradul soldat, ctg. 1914, Regimentul 14 Artilerie
20. Rotaru Dumitru, gradul soldat, ctg. 1905, Regimentul 43 Infanterie
21. Corcău Alexandru, gradul soldat, ctg. 1894, Regimentul 43 Infanterie
22. Stancu Dumitru, gradul soldat, ctg. 1908 Regimentul 43 Infanterie
23. Corcău Gheorghe, gradul soldat, ctg. 1909, Regimentul 80 Infanterie
24. Ivan Ion, gradul soldat, ctg. 1900, Regimentul 43 Infanterie
25. Ciocârlan Rafailă, gradul soldat, ctg. 1904, Regimentul 43 Infanterie
26. Negreş Savu, gradul soldat, ctg. 1894, Regimentul 43 Infanterie
27. Corcău Nicolae, gradul soldat, ctg. 1911, Regimentul 3 Olt
28. Drăgan Petre, gradul soldat, ctg. 1899, Regimentul 80 Infanterie
29. Stancu Constantin, gradul soldat, ctg. 1900, Regimentul 80 Infanterie
30. Matei Marin, gradul soldat, ctg. 1914, Regimentul 2 Pionieri
31. Obrocea Tudor, gradul soldat, ctg. 1914, Regimentul 1 Grăniceri
32. Croitoru Grigore, gradul soldat, ctg. 1916, Regimentul 3 Olt
33. Radu Ion, gradul soldat, ctg. 1915, Regimentul 1 Trans.
34. Costache Radu, gradul soldat, ctg. 1914, Regimentul 3 Olt
35. Fulga Petre, gradul soldat, ctg. 1913, Regimentul 43 Infanterie
36. Obrocea Radu, gradul sergent, ctg. 1905, Regimentul 43 Infanterie
37. Savu Dumitru, gradul soldat, ctg. 1917, Regimentul 3 Olt
38. Negreş Petre, gradul soldat, ctg. 1917, Regimentul 43 Infanterie219.
218
219
Ibidem, dosar 26/1920, f.74.
75
În anul1948 existau în comuna Slătioara 86 de pensionari IOVR :

1. Eliza Soare : văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani, 1
peste 14 ai;
2. Maria A. Cosmulescu: văduvă, numărul membrilor familiei: 1 sub 14
ani, 1 peste 14 ani
3. Francisc Brighenti: părinte, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
2 peste 14 ani;
4. Constantin Bălșanu: părinte, numărul membrilor familiei: - sub 14
ani, 1 peste 14 ani;
5. Dumitru R. Dumitru: invalid, numărul membrilor familiei: - sub 14
6. Ion T, Boștină: invalid, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 2
peste 14 ani;
7. Rafailă I. Drăghici: invalid, numărul membrilor familiei: 2 sub 14
8. Dac C. Dumitru: invalid, numărul membrilor familiei: 1 sub 14 ani, 2
peste 14 ani;
9. Petre C. Băbușcă: invalid, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
10. Tudor Aflageac: invalid, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 2
peste 14 ani;
11. Alex. Bobiceanu: invalid, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani,
3 peste 14 ani;
12. Ivan Ion: invalid, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani, 2 peste
14 ani;
13. Vitan I. Petre: invalid, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 2
peste 14 ani;
14. Marin Cojocaru: invalid, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 2
peste 14 ani;
15. Nicu B. Marcu: invalid, numărul membrilor familiei: 1 sub 14 ani, 2
peste 14 ani;
16. Dumitru Ene Ion: invalid, numărul membrilor familiei: 1 sub 14 ani,
2 peste 14 ani;
17. Marin S. Negreș: invalid, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 4
peste 14 ani;
18. Ion I. Lungu: invalid, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
19. Zaharia Ungureanu: invalid, numărul membrilor familiei: 4 sub 14
20. Zaharia Brândușa: orfan, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, -
peste 14 ani;
21. Florica Cinică: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani, 2
peste 14 ani;
22. Elena Gh. Ciocârlan: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14
23. Maria A. Lungu: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
76
24. Constantina A. Lungu: văduvă, numărul membrilor familiei: 1 sub 14

25. Elena I. Lică: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
26. Ana I. Mihalache: văduvă (1941), numărul membrilor familiei: 3 sub
14 ani, 1 peste 14 ani;
27. Zoița I. Stancu: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
28. Ana I. Bărbieru: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
29. Maria I. Fulga: văduvă, numărul membrilor familiei: 1 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
30. Eufrosina Ciocârlan: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14
31. Elena Ciocârlan: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
32. Maria I. Stroică: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
33. Maria Fl. Badea: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
34. Maria I. Anghel: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 2
peste 14 ani;
35. Niculina M. Ioja: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
36. Maria I. Boștină: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
37. Maria Chiriță Corcău: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14
38. Ana Gh. Ciocârlan: văduvă, numărul membrilor familiei: 1 sub 14
39. Maria P. Iliuță: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
40. Maria Brândușa: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
41. Dumitra G. Ilie: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
42. Iancu Maria: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
43. Elena I. Lungu: părinte, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
44. Ana A. Chirimbu: văduvă, numărul membrilor familiei: 2 sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
45. Nicolina I. Sandu: văduvă, numărul membrilor familiei: 1 sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
46. Anghelichia Ciocârlan: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
77
47. Filof. M. Ciocârlan: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14

48. Elena I. Gherlan: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
49. Ioana R. Ciocârlan: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
50. Maria N. Drăgănescu: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
51. Ioana Fl. Dogaru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
52. Dumitra Tismănaru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
53. Ioana I. Drăhici: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
54. Ioana C. Dumitru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
55. Filof. Popi Marin: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
56. Maria D. Chirimbu: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
57. Sevastița R. Petrescu: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
58. Elena I. Comisaru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
59. Ghica Comisaru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
60. Ana I. Pătru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
61. Ioana C. Lică: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
62. Ana Petre Tănase: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
63. Elena P. Cărămizaru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
64. Maria N. Fulga: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
65. Elena P. S. Drăgan: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
66. Constantina T. Dogaru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
67. Maria S. Popa: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
68. Ecaterina Predună: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
69. Ana D. Corcău: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
78
70. Maria I. Dumitrașcu: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14

71. Maria T. Dogaru: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
72. Maria Ilie: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani, 1 peste
14 ani;
73. Maria Gr. Ion: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
74. Ilinca I. Mihalache: văduvă, numărul membrilor familiei: 3 sub 14
75. Parasc. Cincă: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
76. Ioana R. Rotaru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
77. Maria Trăistaru: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
78. Maria M. Dumitru (Corcău) : văduvă, numărul membrilor familiei: -
sub 14 ani, 1 peste 14 ani;
79. Teodora S. Tănase: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani,
1 peste 14 ani;
80. Maria V.P. Nicu: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
81. Elena I. Băluță: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
82. Ioana Gușatu: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
83. Ana R. Nedelcu: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
84. Ioana D. Constantin: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14
85. Lina F. Drăgan: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani;
86. Ana Munteanu: văduvă, numărul membrilor familiei: - sub 14 ani, 1
peste 14 ani.220
În anul 1953, numărul pensionarilor IOVR scade ajungând la 71 de

persoane cu acest drept. Localnice care își pierduseră soțul în campania
1916-1918: Eufrosina Ciocârlan, Maria V.P. Nica, Ioana A. Drăghici, Elena
P. Radu, Dumitra Tismănaru, Ioana Ciocârlan, Maria Chirimbu, Filofteia
Ciocârlan, Ana Tănase, Elena Băluță, Elena Gușatu, Maria Mușat, Ioana
Rotaru, Maria Fulga, Ghica Comisaru, Ana Petrescu, Elena Gerlan, Maria D.
Ilie, Ioana I. Comisaru, Criveanu Maria, Elena Mihalache, Ioana Ilie, Elena
P. Drăgan, Tănase Teodora, Maria Trăistaru, Lincă I. Paraschiva, Maria
Dumitru, Filofteia Popa (Papa). Elena Cărămizaru, Sevastița Petrescu,
Constantina Dogaru, Floarea Corcău, Ioana Dincă, Gheorghița Crețu, Anica
220
SJAN Olt, Fond prefectura Romanați, dosar nr. 24/1948, f. 457, 458.
79
Comisaru, Ana Munteanu și în campania 1941-1944: Ana Mihalache, Ana

Bărbieru, Constantina Lungu, Maria A. Lungu, Stancu Joița, Maria Fulga,
Elena Boștină, Elena Gh. Ciocârlan, Cincă I. Florica, Elisabeta Soare, Maria
Cosmulescu, Maria S. Corcău, Maria P. Iliuță, Maria Badea (avea pensia
sistată), Cinca Obrocea, Elena Drăgan, Maria Anghel, Niculina Ioja, Maria
Brândușa; invalizi din Primul Război Mondial: Dumitru Marin, Fulga Ion,
Lungu Ion, Negreș Marin; invalizi din cel de Al Doilea Război Mondial: Ion
Dumitru, Zaharia Ungureanu, Vitan I. Petre; părinți ai căror copii au murit pe
câmpul de luptă în campania 1941-1945: Ioan și Aurica Lică, Constantin și
Maria Bălșanu; orfani de război: Marin I. Lică221.
În anul 1975, în comuna Slătioara mai erau în viață 17 locuitori
participanți la Primul Război Mondial:
1. Plutonier Obrocea D. Ilie, născut în anul 1887, a participat pe front în
cadrul Centrului de instruire sanitară. Pensionar stat;
2. Caporal Nicola I. Ion, născut în anul 1898, a participat pe front cu
Regimentul 1 artilerie. Pensionar C. A. P.;
3. Caporal Gârtan N. Petre, născut în anul 1885, a participat cu
Regimentul 43 infanterie. Pensionar C.A.P.;
4. Caporal Diaconu Ioniță, născut în anul 1893, a participat în cadrul
Regimentului 43 infanterie. Pensionar stat;
5. Caporal Negreș N. Gheorghe, născut în anul 1897, Arsenalul auto.
Pensionar stat;
6. Soldat Iamandei I. Marin, născut în anul 1890, a participat cu
Regimentul 3 Olt. Pensionar C.A.P.;
7. Soldat Stancu B. Petre, născut în anul 1893, a participat în cadrul
unității Centrul de confecții militare. Pensionar stat;
8. Soldat Bălan I. Marin, născut în anul 1897, a participat cu Regimentul
1 artilerie. Pensionar C.A.P.;
9. Soldat Dumitru N. Ilie, născut în anul 1894, a participat cu Regimentul
2 Roșiori. Pensionar stat;
10. Soldat Corcău T. Ion, născut în anul 1896, a participat cu regimentul
43 infanterie. Pensionar C.A.P.;
11. Soldat Criveanu T. Ion, născut în anul 1893, a participat cu Regimentul
3 Olt. Pensionar C.A.P.;
12. Soldat Boștină D. Ilie, născut în anul 1897, a participat în cadrul
Regimentului 3 Olt. Pensionar C.A.P.;
13. Soldat Preda Dumitru, născut în anul 1897, a participat cu Regimentul
1 Pionieri. Pensionar stat;
14. Soldat Drăgan I. Nicolae, născut în anul 1894, a participat în cadrul
Regimentului 43 infanterie. Pensionar stat;
15. Soldat Fulga T. Petre, născut în anul 1888, a participat cu Regimentul 3
Olt. Pensionar C.A.P.;
16. Soldat Mitre Savu, născut în anul 1888, a participat în cadrul
Regimentului 3 Olt. Pensionar stat.
17. Soldat Rotaru P. Ion, născut în anul 1888, a participat cu Regimentul 3
Olt. Pensionar C.A.P222.
221
Ibidem, Fond primăria Slătioara, dosar 30/1953.
222
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A7/1975-1986.
80
Printre eroii celui de Al Doilea Război Mondial s-a numărat și

sublocotenentul Florea C. Florea din comuna Slătioara, satul Salcia, căzut
pentru țară la Odesa-Ucraina. Referitor la eroul Florea C. Florea, fiul lui
Constantin Florea din Salcia, preotul Mircea Achimescu anunță pe Î.P.S.
Nifon Criveanu, Mitropolitul Olteniei despre intenția tatălui eroului de a
ridica o cruce în memoria celui care și-a jertfit viața pe altarul patriei :
Parohia Slătioara
Județul Romanați
Nr. 48/ 14 oct. 1941223
Înalt Prea Sfințite Stăpâne
Cu adânc respect vă înaintez alăturat cererea locuitorului Const. I.

Florea din com. Slătioara.
Înalt Prea Sfințite cu adâncă smerenie vă aduc la cunoștință că
fiul acestui locuitor ajunsese prin munca lui și stăruința părintelui
sublocotenent. Era singurul fiu și tatăl își pusese toată nădejdea în el. În
luptele de la Odesa a căzut pentru apărarea patriei. Trupul său este
înmormântat în Ucraina. Părinții săi adânc îndurerați, spre aducere aminte,
i-au cumpărat o frumoasă cruce și vor s-o așeze la Biserica Sfinții Voievozi,
lângă crucile eroilor din războiul trecut.
Înalt Prea Sfințite Stăpâne, smerit vă rog să dați cuvenita aprobare
ca s-o așeze în amintirea fiului lor lângă crucile eroilor din războiul trecut,
având în vedere că este singurul ofițer din comună și părinții sunt îndurerați.
Crucea vor s-o așeze în ziua de 18 octombrie 1941.
Sunt al Înalt Prea Sfințitei Voastre supus, paroh preot Mircea
Achimescu.
Înalt Prea Sfințitului Mitropolit al Olteniei.
Prezentăm în continuare cererea locuitorului Constantin I. Florea

adresată Parohiei Slătioara:
Cucernice Părinte
Subsemnatul Constantin I. Florea din comuna Slătioara, satul Salcia,

județul Romanați, tatăl sublocotenentului Florea C. Florea mort la datorie
în luptele de la Odesa cu plecăciune vă rog să binevoiți a-mi permite să-i
fixez crucea lângă ceilalți eroi căzuți în trecutul război (Oproiu și I.
Criveanu) în partea de sud a bisericii (…).
Mitropolia prin adresa nr. 20093 aprobă la data de 31 octombrie
amplasarea crucii în amintirea eroului Florea C. Florea la 10 m depărtare
de biserica Sfinții Voievozi224.
223
81
Monumentul eroilor din comuna Slătioara, jud. Olt. Monumentul

eroilor din com. Slătioara, jud. Olt, primul monument construit în această
localitate şi, poate, printre primele ridicate imediat după 1989, se află în
curtea bisericii cu hramul Sfânta Treime şi a fost construit în anul 1991 de
preotul paroh, Bica Marin225. Inițiativa
ridicării unui monument a avut-o și
preotul Mircea Achimescu, dar nu s-a
materializat. În fața crucilor eroilor se
poate observa o placă de beton pe care
urma să se înalțe edificiul de cult eroic.
A fost ridicat în memoria eroilor din
ultimele două mari războaie. Este
realizat în cea mai mare parte din beton
şi ocupă un spaţiu de 4,2/4,2, prezentând
în componenţă 4 jardiniere, trei trepte,
soclul şi statuia. Pe soclu se înalţă
statuia, un înger de 1,10 m, cu faţa spre
intrarea în curtea bisericii, cu o cruce
sprijinită de braţul drept, iar în mâna
stângă, un scut, pe care există un înscris:
“Nihil sine Deo”.
Statuia este sculptată în “piatră de Albeşti”, o rocă de natură
calcaroasă rezistentă şi veche. Sculptorul este un meşter pietrar, Samuilă, din
localitatea Albeşti de Muscel - Argeş. Monumentul prezintă o anumită
semnificaţie: crucea - credinţa poporului român, scutul - lupta de apărare
pentru păstrarea identităţii româneşti, îngerul - puritatea şi umilinţa, iar cele 4
jardiniere – provinciile istorice (Moldova, Ţara Românească, Transilvania şi
Basarabia).
224
225
În anul 1990 când a ajuns la Parohia Slătioara, într-o zi plimbându-se prin curtea bisericii
vede o bătrână care curăța iarba de pe lângă crucile eroilor. Văzându-l pe preot, aceasta s-a
ridicat și l-a întrebat: De ce părinte nu avem și noi un monument pentru eroi? Cuvintele, dar
mai ales privirea bătrânei m-au lăsat fără răspuns, spune părintele Bica. Din ziua aceea m-
am hotărât ca în cel mai scurt timp, indiferent de greutățile pe care le voi întâmpina, cu
voința lui Dumnezeu să împlinesc ceea ce trebuia împlinit de decenii. Am vrut un copil care
să stea deasupra soclului deja ridicat, dar nu aveam încă în minte imaginea clară, cum va
arăta. Am avut o doamnă dirigintă de la Bughea de Sus, nu departe de localitatea Albești de
Muscel. Știind că este din zona unde pricepuți meșteri cioplesc în piatră, am luat legătura cu
dânsa. Cu Dacia mea luată imediat după revoluție am ajuns în zona de nord a județului
Argeș. Nu am găsit ceea ce credeam eu că se potrivește. Supărat, am oprit mașina la
marginea drumului și o localnică m-a văzut și m-a întrebat ce caut în zona lor. I-am spus.
Creștina a stat un pic pe gânduri și apoi a zis că la Albești e un meșter pietrar priceput,
Samuilă. Am plecat imediat. Deși începuse ploaia, am urcat cu mașina dealul unde se afla
locuința meșterului Samuilă. Atunci l-am văzut pentru prima dată. M-au impresionat talia
acestui om și mâinile aspre deosebit de mari. De la el am cumpărat statuia și am adus-o la
Slătioara. La inaugurare a fost și el prezent.
82
La 16 mai 1991, de Înălţarea

Domnului, a avut loc ceremonia de
sfinţire a monumentului, în prezenţa
Înalt Preasfinţitului Părinte Gherasim,
episcop al Râmnicului, împreună cu un
sobor de preoţi şi diaconi şi un
impresionant număr de soldaţi şi cadre
militare. Pe una dintre feţele soclului
(cea orientată spre drumul comunal),
există un alt înscris: ,,Monumentul
eroilor comunei Slătioara” şi un desen
cu însemnele ostăşeşti: casca militară,
sabia şi arma.
Pe soclu nu se găsesc înscrise
numele eroilor din cele două războaie,
în prezent, pr. Bica Marin fiind
preocupat ca într-un viitor nu prea
îndepărtat, să adune fondurile necesare
achiziţionării unor plăci de marmură
pentru monument, pe care să fie
inscripţionate numele tuturor eroilor.
Preotul Bica Marin dorește ca pe fețele dinspre sud și nord ale
soclului să fie trecuți eroii din cele două războaie mondiale, iar pe cea de la
răsărit data când Basarabia se va uni cu patria mamă. În interiorul bisericii
Sfânta Treime-Slătioara se găsesc două tablouri cu eroii din cele două
războaie mondiale întocmite de către preot paroh Bica Marin spre aducere
aminte. În Primul Război Mondial s-au jertfit pe altarul patriei 141 de ofițeri,
subofițeri și soldați din Slătioara.
Amintiți-vă de eroii din parohia Slătioara, județul Olt, căzuți pe
câmpurile de luptă, știute și neștiute, în războiul pentru întregirea neamului
românesc 1916-1919: Ștefan C. Corcău-Locotenent, Constantin I. Oproiu-
Locotenent, Mih. M. Popescu-Sublocotenent, Ion M. Criveanu – Sublocotenent,
Gh. M. Obrocea – Soldat, Ilie R. Criveanu, Nastasie I. Fulga, Marin Gh. Popi,
Nic. Gh. Popi-Sergent, Pavel I. Mitra-Soldat, Radu St. Popi, D-tru C. Banciu, D-
tru M. Chilimbru, Petre G. Bonciu, Petre G. Vălceanu, Dumitru I. Rotaru,
Rafailă G. Rotaru-Sergent, Ion M. Comisariu-Soldat, Ilie M. Comisariu, Gh. I.
Zidariu, Gh. St. Comisariu-Sergent, Mihai I. Cioponea-Soldat, Marin I.
Cioponea, Rafaila I. Corcău, Radu M. Petrescu - Caporal, Ilie Gh. Petrescu-
Soldat, Ion M. Iliuţa-Sergent, Ion Nină-Soldat, D-tru I. Stanca, Gh. I. Ciucă, D-
tru I. Savu, Andrei I. Drăghici-Caporal, Toma A. Dănăuţă-Soldat, Marcu Şt.
Catana-Sergent, Ilie Şt. Catana-Soldat, Ştefan I. Dogariu, Ion D. Dogariu, Fulga
Emilian, Ciocârlan Gh., Antonescu Petre-Soldat, Stancu Ion, Gheorghe D.
Corcău, Radu N. Dumitru, Ilie C. Bălan-Plutonier, Grigore C. Bălan-Soldat,
Marin D. Boştină, Grigore M. Corcău, Gheorghe M. Lungu, Marin C. Staicu,
Petre N. Croitoru, Grigore N. Croitoru, Petre I. Fulga, Gheorghe I. Fulga, Ilie P.
Fulga, Marin P. Fulga, Ion I. Drăghici, Marin N. Drăgan, Marin Z. Burtea, Petre
Z. Burtea, Grigorie I. Croitoru-Caporal, Ilie Şt. Cărămizariu-Soldat, Ilie I. Ciucă,
83
Marin I. Ciucă-Plutonier, Marin I. Mihai-Soldat, Ion M. Răluță, C-tin N.

Stanciu, Petre I. Drăgan, Alex. N. Ciocârlan, Dumitru N.Ciocârlan, Nae I.
Drăgănescu, Ilie I. Nicula, Ilie T. Popa, Alexandru A. Matei, Rafailă A.
Ciocârlan, Marin Dumitru, Florea I.Cotmăneanu, Mihai I. Ciocârlău, Marin N.
Gârtan, Ilie I. Ciocârlău-Soldat, Dumitru I. Guşatu, Grigorie Gheran, Radu T.
Ciocârlan, Matei Creţu, Petre Dumitru, Grigore Cărămizaru, Petre A. Vasile,
Costea St. Vintilă, Ilie C. Brânduşa, Grigorie I. Tănăsie, Petre I. Tănăsie-
Caporal, Savu M. Negresei-Caporal, Ion M. Zica-Soldat, Gheorghe N.
Criveanu, Ilie N. Mușat, Marin N. Corcău, Grigore Cioboată, Gheorghe I.
Zidaru-Caporal, Petre I. Zidaru, Ion P. Predună, Radu V. Obrocea-Sergent,
Tudor D. Obrocea-Soldat, Ion C. Predună, Ion I. Ene, Petre D. Rotariu-Sergent,
Miru G. Iordache-Soldat, Ion Zamfir, Ilie Tudosie, Ion Trăistariu, Ion Z. Nițu,
Mihai I. Munteanu, Marin D. Munteanu, Gheorghe Gâtan, Rafailă G. Nițu, Ion
A. Chilimbriu, Vasile P. Nicu, Gheorghe T. Nicolae, D-tru T. Constantin, Tane
D. Nicolae, Ștefan D. Militaru, Ion F. Liță, D-tru N. Runcu, Marin I. Mihai, D-
tru N. Stanciu, Ilie G. Ilie, Nae D. Niculescu-Plutonier, Ion R. Stroică-Caporal,
Mihai Nătușaru-Soldat, Ion Gh. Chilimbu, C-tin Pătruți, Ion Udrea, C-tin Popa,
D-tru Ferariu, Gheorghe Gogeaman-Sergent, Florea C. Florea-Soldat, Vasile I.
Chiriță, Antonie Chirimbu, Ilie D. Anghel, Tudor Marin, Iliuță Pascu, Stancu
Dumitru, Fulga Emilian, Ciocârlan Gheorghe, Antonescu Petre, Stancu Ioan.
Eroi din cel de Al Doilea Război Mondial (campaniile din est și vest):
Călin Nedelcu, Dumitru Constantin, Popa Constantin, Florea Dogaru, Udrea
Ion, Ciocârlan Gheorghe, Corcău Traian, Mișu I. Filip, Badea G. Florea,
Fulga N. Emil, Ion Bărbieru, Pantelimon Dumitrașcu, Dumitru I. Mircea,
Chiriță Corcău, Andrei Toader, Pascu Iliuță, Dumitru Soare, David Brândușa,
Ion Iancu, Ilie Bălșeanu, Anghel Bălșeanu, Lica Ștefan, Gheorghe Lica,
Băluță Savu, Ion Boștină, Nițu Alexandru, Ilie Drăghici, Alexandru Ștefan,
Mihai Gheorghe, Lica Ștefan, Marin Scarlat, Jean Eugen, Efrimie Beculescu,
Dumitru Soare, Bălșeanu Ilie, Bălșeanu Anghel, Marin Știrbescu, Gheorghe
Fulga, Mircea Dumitru, Dumitru Bebe, Constantin Jerdea, Ilie David, Petre
Drăgănescu, Ion Ștefănescu, Ioniță Popescu, Tudor Obrocea, Grigore Jerdea,
Ilie Boeru, Marin Dănăuță, Dumitru Mărgeanu, Ion Mislea, Ilie Ionescu,
Iulian Cornel Marin, Ilie Nicola, Nicolae, Ilie N. Alexandru, Negreș, Florica
Săvulescu, Marcu, Iancu și Maria Catana, Felicia Drăghici
Const. Oproiu, Iie M. Criveanu, mort

locot. Reg. 3 Olt în luptele de la Turtucaia
la 22 oct. 1916
84
În curtea bisericii Sf. Treime se găsesc două rânduri de cruci

(cenotafe) ale eroilor din cel de Al Doilea Război Mondial. După cel de Al
Doilea Război Mondial, Preotul paroh Mircea Achimescu a avut inițiativa
ridicării unui monument al eroilor. În fața crucilor se observă un postament
de ciment pe care urma să se ridice edificiul de cult eroic.
Prezentăm în continuare textele și fotografiile care se găsesc pe cele

două rânduri de cruci ale eroilor:
Rândul I:
1. În amintirea eroului ajutant SOARE DUMITRU, decedat 13 d[ecem]brie

1942 de 40 ani. Soția și copiii nu te pot uita cât vor trăi. Are fotografie.
2. În amintirea eroului sergent T.R. POPESCU ION, reg. 3 cavalerie, mort
pentru patrie la Simferopol, Crimeea, 15 mai 1942
3. 15 mai 1942 … (ilizibil)… de 25 ani. Are fotografie.
4. În amintirea eroului DIACONU NICOLAE, voluntar înc. 1941, reg. 9
artilerie, mort pe câmpul de luptă la dealul Bostania Mare la 8 oct.
1941.Are fotografie.
5. Cruce fără fotografie, înscrisurile șterse.
6. În amintirea eroului sergent STANCU D.ION mort în luptele de la cota
96 Polijova Ucraina …șters… oct. 1941 Ukr. Are fotografie
7. Lungu … (înscrisurile nu se mai pot citi). Are fotografie.
8. Înscrisurile de pe cruce indescifrabile. Are fotografie.
85

11. În amintirea …PÂRVU N: MARIN…Are fotografie
12. În amintirea eroului CHIRIMBU ANTONIE … înscrisuri ilizibile. Are
fotografie.
14. În amintirea eroului CINICA ION mort pemtru patrie în războiul din
1941 de 27 ani. Are fotografie.
17. …Băluță…indescifrabil. Are fotografie.
18. …Pascu Constantin…indescifrabil. Are fotografie.
Rândul al II-lea:
1. În amintirea eroului Lică C. Ștefan, decedat în războiul din 1944 la

Cotul Donului. Nu are fotografie
2. Iancu Ion, alte inscripții de pe cruce sunt ilizibile. Are fotografie.
3. În amintirea Eroului MIHAI GHEORGHE, d [e]ced[dat] din 1944 de 24
ani. Are fotografie
4. Ion Bărbuică, nu a avut fotografie sau nu mai are pe cruce. Inscripții
șterse de timp.
5. În amintirea eroului sergent FULGA N. EMIL, mort pentru patrie 3
iunie 1944, com. Golești, Iași. Are fotografie
6. În amintirea eroului soldat BADEA GH. FLOREA. Celelalte înscrisuri
ilizibile. Fotografie împreună cu soția.
7. În amintirea eroului soldat MIȘU I. FILIP, dec[e]d[at] 23 mai 1944 la
Iași. Are fotografie.
8. În amintirea eroului CORCĂU TRAIAN. Alte înscrisuri sunt ilizibile.
Are fotografie.
9. În amintirea eroului ROTARU C. ION, ctg. 1938, de 28 ani, mort la 17
sept [embrie] 1944 în luptele de la Bogata Turda. Are fotografie.
10. În amintirea soldat CIOCÂRLAN ION, ctg. 1929, mitralior de aviație,
com. Pietroaia decedat 4 iulie 1944. Are fotografie.
11. În amintirea scumpului nostru … (ilizibil)…și al nostru tată ILIUȚĂ
PASCU dispărut în războiul 1944 de 31 ani. Are fotografie.
12. În amintirea eroului cap. ILIE M. BOȘTINĂ, reg. 19 inf., mort în
Ardeal…(ilizibil). Are fotografie.
13. În amintirea eroului serg. T.R. ALEXANDRU COSMULESCU, mort…
(ilizibil). Are fotografie.
14. În amintirea …(ilizibil)… GHEORGHE CIOCÂRLAN… (ilizibil)…
Are fotografie.
15. În amintirea scumpului nostru fiu și frate DRĂGHICI I. MARIN, ct[g].
1945, reg. 3 transmisiuni aero. București, mort în spitalul militar 23
mart. 1945. Are fotografie.
16. Cruce mică fără fotografie, înscrisuri șterse.
17. Cruce mare.
18. Cruce mică.
86
Fotografiile eroilor (rândul I de cruci):
Soare Dumitru Popescu Ion
Diaconu Nic. Stancu Ion
Lungu (…)
87
Ciocârlan (…) Pârvu Marin
Chirimbu Antonie
88
Cinică Ion
89
Fotografii ale eroilor (rândul al II-lea de cruci):
Iancu Ion Mihai Gheorghe
Fulga Emil Badea Gh. Florea
Mișu I. Filip Traian Corcău
90
Rotaru C. Ion Ciocârlan Ion
Iliuță Pascu Ilie Boștină
Alex. Cosmulescu Gh. Ciocârlan Drăghici Marin
91
Monumentul de la Socond, jud. Satu Mare

În comuna Socond județul Satu Mare a fost ridicat un original
monument închinat ostașilor olteni căzuți pe câmpul de luptă în cel de Al
Doilea Război Mondial. între Socond şi Soconzel în toamna anului 1944
pentru eliberarea pământului strămoşesc. Amplasamentul ansamblului
monumental este situat la ieşirea din localitatea Socond, pe drumul judeţean
193 F, Socond – Soconzel. A fost inaugurat la data de 5 noiembrie 2016226.
Printre numele eroilor săpate în stânca de granit, se află și cel al serg.
ANGHEL D.ILIE din Reg. 31 inf., născut la data de 24 septembrie 1910 în
comuna Slătioara, jud. Romanaţi , fiul lui DUMITRU şi MARIA, ctg. 1932,
a decedat la 19 noiembrie 1944227. În
ziarul Informația de duminică, ing.
Aurel Costescu și dr. Viorel Câmpean
menționau la 6 noiembrie 2016: În
Slătioara există un monument dedicat
celor nu mai puţin de 140 de eroi din
Slătioara căzuţi pe câmpurile de luptă
pentru reîntregirea patriei. În spatele
monumentului, comunitatea locală a
ridicat o adevărată pădure de cruci în
memoria acestor eroi.
„Monumentul, străjuit de drapele
tricolore, cuprinde o cruce brâncovenească
din marmură albă de Ruşchiţa şi o
piatră din granit negru de Tripşor –
Săpânţa pe care sunt înscrise numele a
27 de eroi identificaţi precum şi un
erou neidentificat, căzuţi la datorie în
acele zile din octombrie 1944. Elementele
centrale sunt aşezate pe un tumul sub
226
Sâmbătă, începând cu ora 10.00, nici frigul, nici vântul tăios nu i-au ținut în casă pe
codreni, fiind o zi importantă pentru locuitorii comunei Socond. Asociația”Codrenii” a făcut
posibilă ceremonia de dezvelire şi sfinţire a ansamblului monumental, ridicat în memoria
ostaşilor români căzuţi în luptele de la Socond în ziua de 19 octombrie 1944, pentru
eliberarea pământului strămoşesc. Evenimentul a debutat cu onorul dat de Garda de Onoare
prefectului județului Satu Mare, Radu Bud.După dezvelirea monumentului Arhiepiscopul
Vicar PS Iustin a sfințit ansamblul monumental și s-a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor
alături de protopopul Marian Crainic și soborul de preoți. PS Iustin Sigheteanul a vorbit
despre semnificația jertfei celor 28 de eroi căzuți pentru eliberarea pământului strămoșesc.
S-a bucurat pentru faptul că s-au găsit resurse pentru a fi ridicat acest frumos ansamblu
monumental peste care tronează o superbă cruce brâncovenească ( …) (Gazeta de Nord-Vest)
227
Ing. Ionel Costescu, dr. Viorel Câmpean-Cine sunt cei 28 de eroi pentru care s-a ridicat
monumentul de la Socond? În „Informația de duminică”, Anul XIX, Nr. 711, Duminică 6
noiembrie 2016, p. 3.
92
forma unei calote sferice, cu înălţimea de 1,20 m. Pe tumul sunt înşiruite, pe

o spirală dacică, un număr de 28 de cruci albe, ortodoxe. În colţurile
ansamblului monumental sunt amplasaţi arbuşti de lauri, care simbolizează
pacea şi eternitatea228.
Ansamblul monumental şi volumul, ambele realizate prin truda
Asociaţiei “Codrenii” se doresc a fi un necesar şi firesc omagiu adus de
românii din Codru, ostaşilor români care şi-au jertfit vieţile în octombrie
1944. „Codru-i frate cu românul” spunea poetul nostru nepereche. Ţara
Codrului doreşte să răsplătească sacrificiul tinerilor soldaţi, majoritatea din
sudul ţării, aşezând aceste două daruri la temelia unităţii naţionale, acum
când centenarul Marii Uniri este atât de aproape”229.
⁎⁎⁎
Toma Corcău, unul dintre ultimii veterani de război

din județul Olt
Trăiește în Slatina, dar s-a născut în comuna Slătioara, jud. Romanați.
A avut o viață grea, pentru că provenind dintr-o familie numeroasă cu
9 copii, a trebuit ca de la o vârstă fragedă să muncească. Părinții săi având în
proprietate numai o jumătate de pogon, insuficientă pentru întreținerea
familiei, au început să fabrice cărămidă. O muncă grea, la care participau toți
membrii familiei.
Pentru a înțelege viața lui Toma Corcău din Slătioara, vom prezenta
fragmente din articolul jurnalistei Alina Mitran apărut în anul 2016: Toma
Corcău este unul din puținii veterani de razboi care, în Olt, mai pot povesti
la ce au fost martori de-a lungul vieții. A fost, pe rând, băiat de pravălie,
recrut pe front, izgonit din București, obligat de comuniști să intre in
Cooperativă. Iată ce spune în acest articol, Toma Corcău despre copilăria sa:
,,Am început greu. Cu vitele, cu copiii, c-aveam grija unul de altul... Eram
nouă copii, pământ n-avem decât o jumătate de pogon, nici de hectar, de
pogon, așa că tata n-a avut ce face, s-a apucat de altă treabă, făcea
cărămidă. Într-o zi s-au dus ai mei la oraș, la cumpărături, iar când au venit
acasă îmi spun: <Băiete, uite, ţi-am găsit de treabă, te duci băiat de
prăvălie>. Aveam 11 ani și jumătate, făcusem patru clase și jumătate din a
cincea. Și-am plecat băiat de prăvălie la Dumitru Marinescu, în 1935. Așa,
mari, mai erau, dar închideau seara și plecau. Eu și încă un băiat din
Pleșoiu, ăsta n-avea mamă, eram ucenici, stăteam într-o cămăruță și făceam
de toate, tot ce ne puneau, spălam și podelele cu o sârma specială, pe urma
dădeam cu neofalina. Acasă ajungeam de Paște și de Crăciun. Am luat și
bătaie, am luat și păduchi, de, atunci când a venit mama, ca mai venea și-mi
mai lua rufele la spălat, îmi mai aducea câte ceva, nemaiputând de
scărpinat, am anuțat-o că avem râie. <Eee, maică, n-aveţi râie, aveţi
228
Ibidem.
229
Ibidem.
93
păduchi!>, ne-a spus și ne-a făcut ce

ne-o fi făcut atunci. Se întâmplase
pentru că dormeam pe saci umpluți cu
paie, puși pe niște lăzi de marfă, astea
erau paturile. Și făceam tot felul de
lucruri. Dumitru Marinescu avea, pe
lângă prăvălia asta mare-mare, și o
moșie la Zorleasca, vreo 300 de
pogoane de pământ, mă mai trimitea
să aduc de acolo ouă, păsări, lapte, ce
le mai trebuia. Mă duceam pe jos, 10-
12 kilometri… iar de venit, veneam cu
șareta, cu logofătul de la moșie, că
aveam bagaj230. Viața unui băiat de
prăvălie în perioada interbelică nu era
una ușoară: Mai mâncam și bătaie, că
așa era atunci... M-a bătut o dată, țin
minte, de era să mă lase fără ureche dacă nu venea cocoana, așa-i spunea
atunci soției moșierului, nu-i spuneam doamna, pentru o treabă pentru care
nu aveam nicio vină: se pierduse cheia de la camera unde stăteam noi și ei
aveau nevoie să ia de acolo o prelată, s-o pună pe terasă. Și-am mâncat
bătaie... Ne-a luat și pe unul și pe altul. N-am mai stat mult si-am plecat. Se
făcuseră vreo doi ani". Se reîntoarce în localitatea natală și băiatul peste
care mai trecuseră doi ani deprinsese gustul independenței (avea 13 ani și își
ajută părinții la producerea de cărămidă, o muncă grea, istovitoare pentru
vârsta lui): Când ridicam cărămizile alea la cuptoare, după ce le duceam cu
roaba, simțeam, nu știu cum să spun, că mă ridic cu totul, mă duc și eu după
ele. Era greu, tare greu, dar tata îi spune fratelui meu mai mare, care era
deja în București, unde aveam un unchi, și venise vara acasă, în concediu:
<Lasă-l să-l frec bine până la toamnă, să vadă cum este, și ți-l trimit!>. Și-
așa a făcut. Ajunge la București unde intră ucenic la un croitor apoi la un
boiangiu până la încorporare. Într-o sâmbătă seara, la boiangerie, care se
găsea într-o curte interioară în care se intra printr-un gang, trece împreună
cu fratele său printr-un grav accident, fiind puși la pământ de o explozie
puternică: Erau acolo 40 de litri de neofalina, așa că vă dați seama ce gaze.
Explozia ne-a aruncat la câțiva metri. Am stat două luni în spital, adormeam
doar cu morfină. Aveam buzele întoarse, eram de nerecunoscut. Norocul
nostru a fost că doctorul nu ne-a bandajat fața, a lăsat-o să se vindece așa.
Țipam de durere precum cățeii și ceream morfină. Și doctorul de mai zicea:
<<Ia mai dați-vă, bă, dracu,', voi știți că asta e drog Mai rezistați!>>.
Mama a aflat la câteva zile, dintr-o ediție specială, se tipărea seara, de la
ora 11 jumate. Unui muncitor de la cărămidă îi căzuse nu știu cum sub ochi
articolul despre frații Corcău arși într-o explozie. A stat două săptămâni cu
noi, după ce am ieșit din spital, de la Polizu, ne dădea să mâncăm ca la
230
Alina Mitran, Poveștile pălărierului care a trăit pe front sfârșitul războiului în
Adevărul.ro, 27 noiembrie 2016.
94
bebeluși, eram bandajați peste tot", povestește Toma Corcău. Înainte de a fi

încorporat, Toma Corcău a fost și martorul teribilului bombardament al
americanilor asupra Bucureștiului: …am trăit bombardamentul din aprilie, al
americanilor. Noi eram în pasajul Victoria, la masă, acolo se mânca binișor
și ieftin, iar noi mâncam ieftin, după buzunar. Ne-a prins acolo, am stat cinci
ore, a fost ceva grozav, mai înspăimântător decât la cutremurul din 1977.
Nu prea se vorbește despre asta", povestește veteranul. Au urmat 9 luni de
front, după o pregătire de trei luni la o unitate militară din partea de vest a
țării. În Cehoslovacia își întâlnește fratele și rămân împreună în același
regiment. Fratele său, într-o luptă de stradă este rănit grav și va fi trimis în
țară. Multe au fost pericolele prin care a trecut Toma Corcău și camarazii săi
de arme: Am plecat odată să adăpăm caii. De căluții ăia aveam grijă mai
ceva ca de noi, pentru că dacă-i pierdem nu mai aveam cu ce să cărăm ce
aveam. Căutam tot timpul apa curgătoare, eram instruiți să nu-i adăpăm din
fântâni, că pot fi otrăvite. Și m-am dus să-i adăp și ne-a lovit focul. Am
scăpat cu viață, dar caii s-au prăpădit. Episoade, așa, au fost multe, front, ce
să-i faci. Ne prinsese altă dată un bombardament al nemților, ne-au omorât
foarte mulți, și de atunci n-am mai mărșăluit ziua, mergeam numai noaptea.
De multe ori nici n-apucai sa deshami că trebuia să pleci din nou. La Tisa
iar a fost greu, pentru că trebuia să pleci cu bacuri din astea, iar caii erau
foarte nervoși, simțeau ceva, deși le puteam noi vestoanele pe cap. În timpul
marșului spre Viena, tânărul de atunci a rămas impresionat de ceea ce a văzut
în partea centrală a Europei: Eram înapoiați și față de unguri. Am dat și de
șosele cu piatra de râu, băgată în ciment în ceva, și se lustruise. Dacă mai
intrai pe undeva, pentru că fugeau din calea noastră, dar ți-era frică să
mănânci, de teamă să nu fii otravit, vedeai cât de civilizați sunt. La
cehoslovaci, asfalt mult, de ce mergeai către Viena era mai bine. După
terminarea războiului, a urmat lungul drum al întoarcerii în țară: Noi
mergeam pe jos, și rușii, cu trenurile noastre. Adunau tot felul de căldări, de
obiecte, erau înțesate trenurile, ca țiganii nomazi, luau ce găseau să ducă
acasă. Pe noi ne-au adus pe jos, am intrat prin Arad. Rușii, să ne ia și
Skodele alea cu care mai transportam și noi câte ceva. Făceam până la 40
de kilometri pe zi. Mergeau înainte echipele de încartiruire și noi, după.
Vreo două luni și ceva a durat (…) Ne-au luat și pe noi cu trenul de la Arad,
ne-au dus la Băneasa și ne-au ținut acolo, aproape o lună, sa facem
instrucția de defilare. Se-apropia să trecem pe sub Arcul de Triumf. Zicea că
vine regele, dar n-a mai fost el în apele lui, n-a mai venit. Și, ce credeți, am
mai făcut opt luni de armată, că nu completasem. Am mai făcut opt luni de
armata la Targu-Mureș. Se întoarce în satul natal, se va căsători și își va
deschide la Slatina un atelier de confecționat și curățat pălării și șepci. Timp
de zece ani de zile atelierul a mers bine, deși an de an comuniștii îl mutau
dintr-o locație în alta și insistau ca Toma Corcău să intre în Cooperativă.
Trecerea la un alt regim politic după cel de Al Doilea Război Mondial a dus
și la schimbarea vestimentație. Tovarășii nu mai purtau pălării, ele fiind
înlocuite de șepci. La atelierul lui veneau oameni din toate categoriile sociale
de la țăranii care încă mai purtau pălării, la șefii de la județ care aduceau
șepcile la curățat, unii dintre ei personal (Vasile Bărbulescu, soțul Elenei
95
Bărbulescu-sora lui Nicolae Ceaușescu). O viață de om care merită cunoscută

și prețuită”.231 În anul 2019, cu ocazia împlinirii a 651 de ani de la prima
atestare documentară a orașului Slatina, a fost organizată o gală în care au
fost premiați 7 veterani de război, printre care și Toma Corcău. Nu putem
însă niciodată, oricât am încerca, să răsplătim jertfa și sacrificiile
adevăraților eroi ai neamului care au luptat pentru eliberarea pământului
românesc, pentru libertatea și spiritul românesc. Povestea fiecăruia dintre ei
este o pagină de istorie…232
Veteranul de război Toma Corcău-Ziua Armatei (Slatina)
231
Ibidem.
232
Dr. Aurelia Grosu, Onoare, curaj și recunoștință în Slatina Story, nr. 10-Martie 2019, p. 12.
96
ÎMPROPRIETĂRIRI (1864, 1918-1920, 1945, 1990)

Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail
Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prin care țăranii
clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu
pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a
statului român și, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu
economia și societatea de tip feudal. A creat și unele probleme țăranilor, în
sensul că a accentuat povara fiscală asupra celor împroprietăriți (țăranii au
fost obligați să plătească despăgubirile pentru suprafețele primite în același
timp cu impozitele).
În anul 1865, Dimitrie Carianopol era curatorul averii ,,mumei sale
Hrissi Tisamenos”, care justifica acest titlu prin adresa președintelui
Tribunalului civil Ilfov cu nr. 6198 din data de 25 iunie 1865. Între
proprietarul moșiei Slătioara și locuitori de pe această moșie s-a iscat un
proces233.
Locuitori ai comunei Slătioara prin petiția înregistrată la nr. 9047 din
4 mai 1865 contestau lucrarea făcută de către comisia plășii Oltu de Sus,
instituită după art. 24 din legea rurală, ei având diferite privilegii dobândite
prin hrisoave și hotărâri domnești din vechime, au fost incluși în rândul
clăcașilor cu drept la împroprietărire după legea rurală, cerând respectarea
vechilor posesiuni ce au avut după acele vechi hrisoave domnești și hotărâri.
Pentru rezolvarea acestui diferend, la data de 25 iunie 1865 urmau să se
întâlnească cele două părți (proprietarul și locuitorii). Nefiind prezente
ambele părți, judecata s-a amânat pentru data de 14 august234.
În această zi s-au prezentat din
partea locuitorilor cu procură Cosma Ruță,
Cosma D., Marin Obreja și Ilie Burlan,
precum și Dimitrie Carianopol împreună cu
procuratorul său Nicolae Starostescu. Înainte
de cercetarea fondului procesului, proprietarul
D. Carianopol a înaintat o contestație prin care
solicita recuzarea unuia dintre membrii
comitetului, respectiv a lui Ion Puricescu, sub
pretextul că acesta a fost procuratorul locuitorilor
atât în partea administrativă cât și în cea
judecătorească,conform principiului de drept
care spune că nu este permis unui procurator
care a apărat un proces să și-l judece235. După
multe tergiversări (la 23 octombrie se amână
din nou procesul, Costache Manega împuternicitul
233
SJAN Olt, Fond Pref. jud. R-ți, dosar 147/1865.
234
Ibidem.
235
Ibidem.
97
locuitorilor din Slătioara, contestând calitatea lui Dimitrie Caraianopol de

curator al averii mamei sale în privința moșiei Slătioara ), are loc la 30
noiembrie 1865 întâlnirea părților în fața comitetului de judecată. La
judecată, Nicolae Starostescu prezintă o procură din data de 27 noiembrie
1865 ,,sub adeverirea comisiei de galbenu din capitală la nr. 8114 și
subscrisă de d-na Luxița Cantacuzino236 prin care după împuternicirea ce și
d-sa o are din partea fiicei sale Vicecontesa Maria de Seres237 autorizează pe
dl. Starostescu a susține toate drepturile proprietății Slătioara ce este
ipotecată Dumneaei Vicecontese“238.
De asemenea, este înfățișat de către împuternicitul Vicecontesei de
Seres și ,,actul de împrumutare din anul 1862 martie întâi subscris de dnu
Demetriu Caraianopol procuratore al mumei sale Hrissi Constandin
Tessameni, prin care în numele acesteia din urmă împrumutându-se de la D-
na Vicecontesa de Seres cu 8500 de galbeni, și ipotecă moșia Slătioara” din
județul Romanați “cu obligația ca la caz de ne-respunderea banilor la termen
să se vândă moșia ipotecată (…), act care după toate formele legale s-a văzut
verificat la 17 martie 1862 sub nr. 101 de Trib. Civil de Ilfov, secția a III-a”239.
Procuratorul locuitorilor din Slătioara prezintă comisiei un extract
după sentința Tribunalului Romanați Nr. 12 de la 28 aprilie 1864 “prin care
se zice că asupra procesului de formăluirea hotărniciei moșiei Slătioara a
Dnei Hrisi Tessameni, contestându-se dreptul de proprietară de către dnu
Leontie Teodor”, unul dintre epitropii Bisericii Sf. Gheorghe Nou din
Craiova, biserica fiind proprietara moșiei Salcia Sârbi vecină cu Slătioara,
Tribunalul Romanați a respins cererea înaintată de către Hrisi Tesameni
privind legalizarea actului de hotărnicie. Motivul Tribunalului fiind acela că
,,actul de mezat pentru cumpărătorea moșiei este pe numele lui Teodor
Ghimpețeanu și că pentru transmiterea ei (a moșiei) către Dna Tisameni” nu
exista un act autentic și lipseau titlurile legale de împământenire. Locuitorii
slătioreni insistau în demersul lor de a nega drepturile de proprietate ale
Hrisei Tisameni, deoarece ei considerau că mai târziu pot apărea adevărații
proprietari care contestând lucrările ce se fac (referire la legea rurală a lui
Cuza), ar pune pe locuitorii din Slătioara la noi procese.
236
Alexandrina (Luxița) a fost căsătorită cu marele vornic Grigore Iordache Cantacuzino
(1800-1848). Unul dintre copiii lor a fost Grigore Cantacuzino, zis Nababul (1837-1913).
Luxița Cantacuzino, fiica lui Costache Crețulescu și a Smarandei Ștefan Corduneanu, s-a
născut la București în anul 1813 și a decedat în anul 1894 în ziua de Sf. Dumitru. A avut trei
fiice și un fiu: Maria, Zoe, Smărăndița (căsătorită Moruzi) și Grigore (Revista Boabe de
Grâu, anul II, Nr. 10-11, octombrie-noiembrie 1931, p. 435).
237
Probabil, sora Nababului, Maria purta acest titlu de “Vicecontesă de Serres”, deoarece
familia acesteia avea legături cu localitatea Serres din Macedonia greacă, pentru că moșii
întinse din jurul acestei localități aparțineau Cantacuzinilor. Serres, în prezent oraș în Grecia,
a fost revendicat de-a lungul timpului mai ales de bulgari, care au renunțat cu greu la el după
cel de Al Doilea Război Mondial. Provincia Macedonia din nordul Greciei este intens
populată de aromâni, Seres fiind o localitate a “grecilor de limbă latină” cum îi numesc
elenii pe aromânii din aceste ținuturi.
238
SJAN Olt, Fond Pref. jud. R-ți, dosar 147/1865.
239
Ibidem.
98
O altă nemulțumire a țăranilor din Slătioara era trecerea lor la

categoria clăcașilor conform legii rurale. În petiția înregistrată sub nr. 1047,
ei arătau că au fost prenumerați în rândul clăcașilor de către comisia de
constatare, în vreme ce ei, slătiorenii “au avut osebite drepturi dobândite prin
hrisoave și hotărâri domnești”240.
Iată ce cuprindea această petiție:
,,Domnu proprietar al moșiei Slătioara dorind să profite de
dispozițiile noii legi rurale care pentru toți proprietarii în genere se poate
socoti oarecum împovărătoare (…) voiește a ne prenumera și pe noi în rândul
foștilor clăcași, de a căror soartă nu se mai ocupă zisa lege. Noi Domnilor
niciodată n-am fost obligați la dări către proprietate ca ceilalți locuitori ai
țării, că am fost în condiții mult mai ușoare decât ale clăcașilor și iată cum:-
Clacă în natură nu am făcut, ci am plătit numai 30 de parale pe an și pe casă,
am fost liberi a vinde rachiu în toată vremea (…). Știți foarte bine
deplorabila stare în care ajunseseră nenorociții clăcași fiind siliți a munci în
socoteala clăcei. Știți (de asemenea n.n.) că o asemenea stare de lucruri
nemaiputând dura, cele 7 mari puteri europene prin convenția încheiată la
Paris au decis îmbunătățirea soartei țăranilor prin modificarea legei ce regula
datoriile reciproce între clăcași și proprietari. Noi Domnilor am fost scutiți de
toate acele greutăți ce apăsau pe bieții clăcași și aceasta numai în baza actelor
ce posedăm și care constau în hrisoave și hotărâri judecătorești întărite de
domni după vremi și pe care suntem gata a le prezenta. Aceste drepturi le
avem dobândite încă de la anul 7257 acum 118 ani și de ele ne-am bucurat
totdeauna (…) După cum vedeți Domnilor, soarta noastră deși suntem țărani,
era demult îmbunătățită, mulțumită străbunilor noștri care au știut a dobândi
aceste drepturi și moșilor și părinților noștri care au știut a ni le păstra până
acum. Și cum putem să zicem altfel Domnilor când noi pentru clacă, care
altora le storcea sudori de sânge, dam numai 30 parale pe an de casă și când
din sămănături nu dam decât zeciuială și aveam libertatea de a vinde vin și
rachiu fără nicio dare către proprietar. Și vedem acum dacă noua lege rurală
poate jicni întru ceva drepturile de care ne bucură de așa mulți ani. Noi
credem că nu și iată pentru ce: ea se ocupă de clăcași și le regulează viitorul
îmbunătățindu-le soarta (…) toți clăcașii au primit-o cu lăcrămi de
recunoștință fiindcă-i eliberase de sclavia clăcei; noi însă nu putem fi
recunoscător pentru că nu ne face nicio ameliorare, din contră ni se impune
mai grea sarcină. Și în adevăr ați putea numi dvs. numai favoare pentru noi
pentru că în loc de 30 parale pe an să dăm sute de lei și apoi copiii noștri să
fie siliți a părăsi locul natal și să se împrăștie pe unde ar putea găsi
pământ”241.
În esență, țăranii de la Slătioara erau nemulțumiți de faptul că ei fiind
trecuți la categoria clăcași, deși nu fuseseră niciodată, noua lege rurală era
“de mare folos numai proprietarului moșiei Slătioara”, ei fiind obligați la
cheltuieli și mai mari în ceea ce privește despăgubirile datorate aceluiași
proprietar. Proprietarul moșiei Slătioara nu luase clacă în natură niciodată de
240
Ibidem.
241
Ibidem.
99
la țărani, iar în ceea ce privește dijma nu a luat mai mult “din 10 una bucate
și din 5 una din fân” și “au ținut podu plutitor pe Olt”242.
Conform planului topografic de la 1864, moșia Slătioara se învecina
în partea de nord cu moșia Salcia și moșia Buciumeanului; la sud cu
pământul dat locuitorilor de la Criva; la vest cu proprietățile Găneasa,
Spurcați, Gabera Enușești, apa Oltișorului separându-le de Moșia Slătioara.
Tot la vest pe plan mai este reprezentat și un alt curs de apă mic, o vale
denumită Căchina nu departe de vatra mahalalei Slătioara. Acest firicel de
apă se unește cu Oltișorul și formează graniță între moșiile Găneasa și
Slătioara; la est cu râul Olt dincolo de care se află moșia domnească a
orașului Slatina și moșia Milcov.
Drumurile care traversau la 1865 moșia Slătioara și podurile de
trecere peste râul Olt și pârâul Oltișor sunt redate pe acest plan, respectiv:
Drumul Caracalului, care ajungea în Drumul Craiovei, traversa aproximativ
de la sud către nord mijlocul perimetrului moșiei Slătioara; Drumul Craiovei
trecea pe la nord, iar din acest drum în apropierea de un braț al Oltului,
înainte de intrarea pe podul de fier de peste Olt se desprindea Drumul
Râmnicului, care înaintează spre nord tangențial pe un meandru format de
Beica; Podul Guran în vest peste Oltișor spre moșia Găneasa și podul
Tabacilor pe Oltișor spre moșia Enoșești; pe râul Olt sunt reprezentate două
poduri: unul peste care se continuă drumul Craiovei și anume Podul de fier și
Podul vechi mai în aval (pod de 400 m).
Pământul cedat locuitorilor slătioreni se afla în jurul vetrei satului.
Această suprafață era delimitată de Moșia Salcia în nord (trecea dincolo de
drumul Craiovei), la sud de pământul rămas Dnei proprietare, la est de râul
Olt, iar la vest de hotarul cu moșia Găneasa (pe aliniamentul: Valea Hârleu,
Valea Cachina, Oltișor, etc). Apar și unele denumiri ale unor locuri :
- Chinepiște243 un meandru părăsit al Oltului. Acest loc se găsește pe
plan la hotarul cu Moșia Criva, în apropierea Oltului.
- Ciulnița în partea vestică în apropierea Oltișorului, hotar cu moșia
Enușești.
- Ariște, tot în partea vestică în apropiere de balta Ciulnița.
- Opritură, spre Criva, la hotarul cu pământul dat locuitorilor criveni.
Dintre construcțiile aflate în perimetrul vetrei satului menționate pe
acest plan enumerăm: un han situat în zona vetrei satului, lateral stânga față
de Drumul Caracalului (direcția spre Drumul Craiovei), casă și curte în
partea de est a vetrei satului și cele două biserici.
242
Ibidem.
243
Cânepiște <cânepă + suf. iște – cânepă este apelativ moștenit din latină; iște este sufix
bulgăresc cu sens locativ-Grădiște sau colectiv – porumbiște. Cânepa era cultivată ca și inul
în toate așezările, pentru că firul ei era necesar la țesut; oamenii cultivau un “cârpător de
cânepă”, o suprafață mică; locul unde era cultivată cânepa era numit și Valea Cânepii
(Priseaca); locul era îmbăligărat, era arat/săpat și semănat într-un anume fel; prelucrarea se
făcea în etape succesive: smulgere, uscare, legare în păpuși, topită în apă stătută, uscare,
melițat, tors etc; firul se prelucra bine în mediu umed, de aceea războiul de țesut se instala în
argea-bordei-cuvântul este de origine geto-dacă. (Prof. Dumitru Ilie)
100
Lângă Olt, clădirea lânăriei în imediata ei vecinătate aflându-se locul

de bâlci.
La marginea drumului Craiovei care duce spre Slatina, în partea
dreaptă, înainte de intrarea pe podul de fier este delimitat locul de han.
Pentru uzul noului pod construit peste Olt (1888-1891), din moșia Slătioara
aflată în proprietatea lui Constantin Carianopol au fost expropriați 100, 965
de st. pătrați, adică peste 77 de pogoane, respectiv: teren ocupat de zăvoi =
57,999 stj. pătrați, teren prundiș = 27,540 stj. pătrați, teren de muncă = 11,
399 stj. pătrați și locul depoului = 4,027 stj. pătrați. Terenul expropriat era
limitat la nord de moșia Heliad și moșia Salcia, la vest de delimitarea
locuitorilor din com. Slătioara, iar la est de canalul Oltului dinspre Slatina.
Referitor la ridicarea noului pod peste Olt la Slatina, autoritățile au tras
învățămintele de rigoare și au decis ca amplasamentul noului pod metalic să
fie făcut mai la nord de cele anterioare. Au fost luate măsuri de sistematizare
a albiei râului Olt. Brațul râului de lângă Slatina a fost canalizat și
îndepărtat cu 600 m de oraș. S-a realizat în acest mod și joncțiunea cu
brațul Beicii 244.
Fragment din planul topografic al moșiei Slătioara

întocmit de ing. Vucu Străinu în anul 1865.
244
Laurențiu Guțică-Florescu, Istoria orașului Slatina, monografie, Slatina, 2018, op. cit. p. 286.
101
Ţărani din Slătioara care au clăcuit cu 4 boi, fiind împroprietăriți cu 9

pogoane și 16 prăjini: Ene Corcău, Enache Corcău, Radu Predună,Toma
Stancu, Lică Marin, Stan Negrilă, Ilie Negreş, Radu Bălan, Nicolae Corcău,
Niţă Corcău, Vasile Corcău, Marin Ioja, Marin Ion Nedelcu, Tănase Lungu,
Marin Ciocârlan, Pătru Ciocârlan, Ion Ciocârlan, Nicolae Boştină, Stancu
Negreş, Ilie Petcu, Drăghici Cioponea, Pascu Bălşanu, Barbu Stancu, Petre
Cărămizaru, Mihai Dănăuţă, Ion Vlăsceanu, Constantin Catana, Barbu
Lungu, Ion Marin Ungureanu. Din anuarul agriculturii din județului
Romanați pe 1906, rezultă că structura proprietăților la comuna Slătioara se
prezenta astfel:
- Constantin Carianopol = 400 de hectare;
- Biserica Sf. Georghe Nou-Craiova = 115 hectare (satul Salcia)
Total: 515 hectare
- 360 de locuitori din comuna Slătioara = 555 hectare;
- Radu Cosmulescu – arendaș245.
La începutul secolului al XIX-lea (1907) numărul țăranilor proprietari
de pământ din județul Romanați ajungea la 38.140 iar suprafața totală de care
dispuneau țăranii era de 129.747 de hectare. Din diferite cauze unii dintre
țărani dădeau în arendă pământurile.
La nivelul județului Romanați în anul 1907 numărul total al celor care
aveau pământul dat în arendă înregistra 2811 persoane. Suprafața deținută de
cei peste 2800 de țărani ajungea la 7030 de hectare, din care 3191 de ha
arendate246.
În comuna Slătioara erau înregistrați 102 țărani care și-au arendat
terenurile pe un interval de timp cuprins între 4 și 15 ani (ocupa locul al
doilea, după comuna Studina cu 123 de persoane). Situația la comuna
Slătioara în anul 1907: a) numărul persoanelor care și-au arendat pământul =
102, b) întinderea pământului de care dispuneau țăranii = 272,42 ha , c)
întinderea de pământ ce au arendat = 56,64 ha , d) întinderea de pământ cu
care au rămas = 215,78 ha , e) pământul s-a arendat - țăranilor = 40,
cârciumarilor = 3, altor profesiuni = 5, f) cei care au luat pământul în arendă
– nu au mai avut pământ = 16 , au mai avut = 32, g) cauzele arendării –
nevoia de bani în cursul iernii și insuficiența de pământ = 58 , lipsa de vite
trăgătoare = 0, și-au găsit alte ocupații = 14, au fost împroprietăriți și nu s-au
mutat pe locurile dobândite = 0, cazuri de moarte și cheltuieli de
înmormântare = 7, infirmitate, bătrânețe = 12, alte cauze = 11, h) ce face
țăranul care și-a arendat pământul? – lucrează restul pământului său sau
pământul altuia = 64, ocupă serviciu în comerț, industrie sau alte profesiuni =
14, infirm, bătrân sau mort = 23, domiciliază în altă comună = 1, nu se știe = 0247.
Rezumat din raportul primarului comunei Slătioara referitor la
cauzele care i-au făcut pe locuitorii din localitate să-și arendeze terenurile:
245
Extras din lucrarea Anuarul agriculturii județului Romanați pe 1906, Gh. Mihai 12 dec.
1984, p. 166.
246
Ministerul de Interne, Numărul țăranilor care si-au arendat pământul de bunăvoe și
cauzele acestor arendări, Imprimeria Statului, București, 1907, p. 8.
247
Ibidem, p. 181.
102
„majoritatea țăranilor care și-au arendat pământul, pe lângă restul de pământ

muncesc la fabricile din Slatina și la niște pepiniere, de unde au un beneficiu
mai mare”248.
În anul 1908, inginerul hotarnic G. Antonescu Veruncula din Slatina,
având autorizația în temeiul ordonanței Tribunalului Olt Nr. 120 din 9
ianuarie 1908 de a face hotărnicia moșiei Domnești, proprietatea comunei
Slatina, jud. Olt, chema printr-o citație de hotărnicie în localul primăriei
Slatina la datele de 4,5,6 mai 1908 pe următorii proprietari, care să se
prezinte cu ,,actele și documentele relative spre a alege și fixa hotarele
limitrofe între moșia Domnească și d-lor:
1. D. Constantin Pavlovici din com. Turia, jud. Olt, vecin cu moșia
Milcovu.
2. Locot. St. Milcoveanu, Elena Căp. Traian Stoica, Ion C. Milcoveanu,
Iulia Căp. Milcoveanu, tutorele minorului Tiberiu Milcoveanu, toți
din Slatina; sub-locot. C. Milcoveanu din Craiova, reg. 1 călărași;
Eftimie Căp. Benedict Râureanu, dom. Hergelia statului Cislău, jud.
Buzău, toți în calitate de moștenitori ai defunctului Căp. Milcoveanu,
vecini cu moșia Milcovu.
3. Dimitrie Smedescu din Slatina, vecin cu moșt. Codru Unchiașului
4. Administrația Casei Școalelor prin d. ministru al cultelor din
București vecin cu moșia Brebeni.
5. Dimitrie C. Dimitriu din Slatina, vecin cu Moșia Turia-Recea-
Zorleasca.
6. Caliopi Cotadi din București, str. Melodiei, nr. 6, vecin cu moșia
Turia.
7. Obștea împroprietăriților pe moșia Valea – Mare.
8. Teodor Atanasiu, com. Cireașovu, vecin cu moșia Pârliți.
9. Aneta Eliad, din Slatina; Pipița Vasiliu și Elena Scrâdeanu, com.
Andreești, jud. Gorj și Elene Iamandache Chiriacescu, com. Albești,
jud. Ialomița în calitate de moștenitori ai defunctului Hristache Eliad,
vecini cu moșia parte din Strihareț și locurile cumpărate din moșia
Domnească.
10. Ministerul lucrărilor publice din București, vecin cu exproprierile
făcute și plătite comunei cu facerea canalului și podului de la Slatina.
11. Obștea delimitărei Salcia, com . Slătioara, jud. Romanați.
12. Obștea delimit. Slătioara.
13. Anton Mărăscu, din Craiova, str. Gr. Kițu, nr. 7, vecin cu moșia
Slătioara, jud. Romanați” etc249.
După Primul Război Mondial, sunt expropriate în anul 1919 din
moșia Slătioara aflată în proprietatea lui Anton G. Mărăscu suprafața de 219
ha și 4987 mp. În același an din moșia Salcia aparținând epitropiei bisericii
Sf. Gheorghe Nou din Craiova au fost expropriate 108 hectare și 6. 400 mp.
La 1 iulie 1919, este publicat în Monitorul Oficial al României
extrasul de pe procesul verbal cu data de 9 mai 1919 al Comisiei III
248
Ibidem.
249
Monitorul Oficial Nr. 257 din 21 februarie 1908, p. 9630.
103
județeană de expropriere Arcești, județul Romanați, privitor la exproprierea

moșiei Slătioara situată în județul Romanați. Conform acestui extras,
Comisia de expropriere Arcești hotărăște:
1. ,,Reformează în parte procesul verbal cu data 29 ianuarie 1919
întocmit de Comisia locală de expropriere Arcești prin care s-a
expropriat din moșia Slătioara proprietatea lui Anton G. Mărăscu,
suprafața de 175 ha, declarând o suprafață expropriată de 219 ha și
4987 mp.
2. Alege și determină în mod definitiv suprafața de 219 ha și 4987 mp
vecină la răsărit cu restul proprietăței, la apus cu firul apei Oltișorul,
moșiile Enoșești și Spurcați, la miazănoapte cu delimitările
locuitorilor Slătioreni și la miază zi cu delimitările locuitorilor din
cătunul Criva. Suprafața expropriată începe din partea de apus a
moșiei, mergând spre răsărit pe toată lățimea, latura de la miazăzi
având o lungime de 1115,50 m, cea de la miazănoapte de 1484, 60 m,
trăgându-se între aceste două puncte o linie dreaptă, care formează
hotarul despărțitor între suprafața expropriată și restul proprietății.
3. Stabilește drum de trecere (de hotar) din șoseaua Slatina-Piatra Olt în
partea dinspre miazănoapte, între delimitarea locuitorilor din comuna
Slătioara, lat de 6 m.
4. Se opinează pe temeiul elementelor strânse și consemnate în corpul
prezentei hotărâri, a se fixa prețul pe hectar la 1600 lei, pentru
pământul cultivabil, iar la 400 lei pe hectar pentru balta Ciulnița”250
La procesul verbal a fost atașat și un înscris cu o părere diferită de
cea a majorității, înscris semnat de către delegatul Casei centrale, agronom
regional Damian Dumitrescu și delegatul sătenilor, I. Iliescu:
,,Subsemnații având în vedere susținerile delegatului obștei sătenilor,
Ilie Ionescu, din comuna Slătioara în ceea ce privește darea cotei în așa fel ca
să poată avea acces la șoseaua Piatra-Olt-Slatina; Având în vedere că moșia
Slătioara, proprietatea dlui A. Mărăscu, formată dintr-un singur trup, este
traversată în lat de șoseaua Piatra-Olt-Slatina și că suprafața aleasă (cota) se
dă din bucata din partea de apus a acestei șosele; Având în vedere că, în
majoritate, comisiunea cu ocazia revizuirei a ales și determinat în mod
definitiv cota în fundul acestei bucăți, plecând din apa Oltișorului spre
răsărit, pe toată lățimea moșiei, fără ca locuitorii să aibă ieșire la șosea, iar
pentru ieșire la șosea li s-a prevăzut un îngust drum; Având în vedere că așa
cum s-a stabilit, proprietarul rămâne pe marginea șoselei Piatra-Olt-Slatina
cu o fâșie de pământ lungă în partea de nord de numai 502 m și la sud de 358
m pe toată lățimea moșiei pe lângă șosea, de circa 1500 m, contrar
instrucțiunilor ministeriale Nr. 2434/919, față cu aplicarea decretului lege;
Având în vedere că prin situația sa această fâșie de teren este numai
un obstacol în fața cotei expropriate, dând naștere la nemulțumiri pe viitor,
din cauza drumului stabilit prin capul fâșiei la cota lor; Având în vedere că
până la sosirea comisiunei în comună, toată bucata în care se cuprinde atât
cota, cât și restul din ea, ce rămâne proprietarului, n-a fost cultivată cu nimic,
250
M.O. 59 din 1 iulie 1919, p. 3278, 3279.
104
nici de proprietar, nici de săteni, denotă că d. proprietar nu era sigur de

menținerea cotei și sătenii erau nemulțumiți; Având în vedere că comisia
județeană cu ocazia revizuirii poate reveni la schimbarea cotei dată de
comisia locală, ori în instanța de apel, dacă este necesar aceasta (decretul-
lege); Având în vedere că fâșia rămasă proprietarului, fiind despărțită prin
șoseaua Piatra-Olt-Slatina de restul moșiei, bineînțeles că ea se va exploata a
parte de trupul celălalt, și deci nu influențează cu nimic dacă s-ar da în alte
dimensiuni, în așa fel ca și sătenii să aibă acces la șosea, ceea ce este strict
necesar, căci pe o anumită întindere la șosea ei se comasează perfect cu
delimitările vechi, formând un singur trup și proprietarul rămâne cu o bucată
pe mai multă adâncime spre Oltișor și pe mai puțină lungime în latul moșiei,
pe lângă șosea, tot perfect comasat cu restul proprietății, formă ce nu
influențează întru nimic asupra modului bun de exploatare, mai ales că
rămâne complet lungimea pe lângă șosea, pe toată lățimea moșiei, fără a mai
releva cazul că locuitorii au primit un teren de 15 ha baltă, numai ca să poată
avea ieșire la șosea.” Pentru cele arătate mai sus semnatarii acestei opinii
separate propuneau ca suprafața ce revine locuitorilor ”să se dea în așa fel ca
să aibă ieșire la șosea, rămânând partea proprietarului din bucata de moșie
din care se expropriază în mărime de 64 ha, pe următoarele dimensiuni: pe
lățimea moșiei, de-a lungul șoselei Piatra-Olt-Slatina, de 1000 m și în
adâncime pe o lungime de 644 m; astfel că suprafața (cota) sătenilor atunci ar
avea la șosea o ieșire de 500 m și și-ar putea și ei exploata terenul expropriat
mai cu ușurință ”. De asemenea este contestat și prețul stabilit pe hectar de
către comisie, având-se în vedere “că bucata din care se face exproprierea
este de o calitate (…) inferioară decât restul moșiei și că fiind lângă apa
Oltișorului, o bună parte dintr-însul este supusă inundărei, în plus că mai are
și balta Ciulniței în forma unei potcoave, care și ea alimentată de Oltișor mai
inundează încă alt teren cauzând pagube, opinăm ca prețul pe hectar să fie
astfel: pentru terenul baltă și pentru cel încercuit de balta Ciulnița la lei 400
pe hectar, iar terenul din restul cotei la lei 1400 pe hectar ”251.
La Salcia Comisia III județeană de expropriere din Arcești, județul
Romanați a fost compusă din trei persoane: Petre Mihail, jude al Ocolului
Caracal, Damian Dumitrescu, delegatul Casei centrale a cooperației și
împroprietăririlor și A.R. Popescu, delegatul sătenilor:
,,Extras de pe procesul verbal încheiat de comisia III județeană de
expropriere Arcești, județul Romanați, cu data de 3 mai 1919, relativ la
exproprierea moșiei Sârbii-Salcia, proprietatea epitropiei bisericei Sf.
Gheorghe Nou din Craiova, situată în comuna Slătioara, cătunul Salcia,
județul Romanați.
Pentru aceste motive dispune:
Menține procesul verbal cu data de 29 ianuarie 1919, întocmit de
comisia locală Arcești, prin care s-a declarat expropriată în întregime
suprafața cultivabilă de 108 hectare și 6. 400 mp. Din moșia Sârbii-Salcia
proprietatea epitropiei bisericei Sf. Gheorghe Nou din Craiova, vecină la
răsărit cu delimitarea locuitorilor din cătunul Salcia, la apus cu Mladin Ilie,
251
Ibidem.
105
proprietatea Ion Stăncescu și Mihail Burlianu, la miazăzi cu delimitarea

locuitorilor Slătioara, la miazănoapte cu moștenitorii Badea Gheorghe și
zăvoiul Statului din moșia Bistrița, teren care s-a dat în primire delegatului
obștei.
Respinge cererea d-lui Ion T. Mihail, proprietar din Slatina prin care
cere a i se vinde 25 de hectare din sus zisa moșie, spre a fi utilizate ca
pepinieră de viță de vie, comisiunea urmând să supună cererea Casei centrale
a cooperației și împroprietărirei, singura în măsură a aviza.
Opinează pe temeiul elementelor strânse a se fixa prețul pe hectar la lei 1200.
Dată azi 3 mai 1919”252.
În anul 1921, în comuna Slătioara existau încă localnici care nu
fuseseră împroprietăriți, printre care s-au aflat și Nicolae Ilie, Ion Fulga, Ilie
Cosmulescu, Nicolae I. Deaconu, Ilie M. Băluță etc, aceștia nefiind trecuți în
tabelul de împroprietăriți al Comitetului de ocol pentru împroprietărire:
Domnule președinte,
Fiind exclus de pe tabloul de împroprietărire de către judecătorul de

ocol, respectiv și președinte al Comisiei de ocol de împroprietărire pe motiv
că sunt funcționar în serviciul tehnic al județului Olt-Slatina; însă de fapt
locuiesc cu familia sau mai bine zis am Domiciliul în comuna Slătioara,
județul Romanați, unde am toată gospodăria.
La serviciu plec Dimineața și mă înapoez seara. Sunt muncitor
manual de pământ, posed de la părinții mei 25 ari pământ. Dacă și Domnia-
Voastră credeți că-mi este suficientă numai această întindere de pământ
pentru a putea trăi cu familia, mai cu osebire în aceste timpuri așa de grele
și dacă nu aș fi fost funcționar, cu ce puteam să rezist astăzi, chiar să fac
față cerințelor unei familii și dacă nu aș munci câte 4-5 pogoane în dijmă la
proprietar.
(…) vă rog să binevoiți a da ordin să fiu și eu trecut în tabloul de
împroprietărire la categoria din care fac parte toți împroprietăriții
contingentului 1899(…)
Dsale Dlui președinte al Casei de Împroprietărire București253.
La această cerere este alăturat și un certificat eliberat de primăria

comunei Slătioara:
Certificat
Noi Ștefan Stancu președintele comisiei interimare a Comunei

Slătioara, județul Romanați, certificăm că locuitorul Nicolaie Ilie Ion Fulga
din această comună este de naționalitate română, pe lângă că ocupă un
serviciu la Serviciul Tehnic de Poduri și Șosele din Județul Olt-Slatina, este
252
M.O. joi, 22 mai 1919, p. 1433. Nr. 28,
253
106
și muncitor manual de pământ, nefiind împroprietărit după nici o lege având

ca moștenire de la tatăl său Ilie Ion Fulga tot din această comună;douăzeci
și cinci ari și una vatră de casă de 15 ari în suprafață.
Drept pentru care am eliberat prezentul certificat în baza cererii
admisă la Nr. 185/921254.
Unii fuseseră șterși de pe tabloul de împroprietărire pentru că au fost

în serviciul primăriei în timpul ocupației germane și nu au avut certificatul de
bună purtare:
Domnule Președinte
Subsemnatul (Nicolae I. Deaconu n.n.) locuitor din comuna

Slătioara, județul Romanați mă văd șters după tabloul de împroprietăriți sub
motiv că am fost în serviciul Primăriei în timpul ocupației și nu am avut
certificat de bună purtare(…)255.
Același tip de cerere este trimis și de către locuitorul Ilie R.

Cosmulescu, care atașează și certificatul de bună purtare. Certificatele de
bună purtare erau eliberate de către un comitet alcătuit din primar, preot,
învățător-diriginte, doi demobilizați și un invalid de război.
Primăria Comunei Slătioara

Certificat
Noi membrii comitetului prevăzut la lit. O din instrucțiunile

ministeriale publicate în Monitorul Oficial 97 din 1 august 1920.256
Certificăm pe a noastră răspundere că locuitorul Ilie R. Cosmulescu
pe tot timpul ocupațiunii a avut o purtare demnă în sensul că nu a asuprit
sau denunțat consătenii și nu a servit inamicului.
Primar: Ștefan Stancu
Membrii: preot Al. Bădescu, învățător M. Bonciu, invalid de război
Ioniță M. Lungu, doi demobilizați N. A. Bădescu și Ion Popescu257.
Un caz diferit față de cele prezentate mai sus era cel al gagistului
muzicant Pach, contingent 1897, care a participat la campania 1916-1918 și
254
Ibidem.
255
Ibidem.
256
Se face referire la normele după care se conduceau ofițerii delegați de către Ministerul de
Război ca asistenți pe lângă comitetele de ocoale în vederea împroprietării demobilizaților
din Primul Război Mondial. Din studiul acestor instrucțiuni, am constatat că în afară de
certificatul de bună purtare cei care solicitau trecerea pe tabelul de împroprietăriți trebuia să
prezinte președintelui comitetului de ocol și alte documente: ordinul de rămânere în teritoriu,
dovada cercului de recrutare pentru cei dispensați de mobilizare, actul original cu care au
fost să execute serviciul etc. (M.O. nr. 097 din 1 august 1920, p. 3438-3439)
257
107
care solicita să fie împroprietărit cu 7 ha de pământ cu plată. În acest sens

locuitorul Pach Gheorghe prezintă autorităților un certificat:
Corpul I Armată
Divizia 2a
Brigada 4a
Reg. Olt Nr. 3
Certificat
Noi Colonel Bucica Petre Comandantul Regimentului Olt Nr.
3certificăm că gagistul muz. Pach Ghe. a făcut campania 1916-1918cu Reg.
43 Inf. și Reg. Olt Nr. 3 și în prezent se găsește angajat în acest corp ca
gagist civil cu începere de la 1 noiembrie 1899.
Numitul a făcut și campania din 1913 cu Reg. Olt Nr. 3.
Drept pentru care îi liberez prezentul certificat pentru a-i servi la
împroprietărirea conform instrucțiunilor Casei de împroprietărire relativ la
mobilizați.
Comandantul Regimentului Olt Nr. 3
S.s. indescifrabil
Nr. 2913
1920 iunie 8
Bălți - Basarabia 258.
Reforma agrară ‒ 1945

La data de 1 aprilie 1945 între locuitorii comunei Găneasa și cei din
comuna Slătioara apare un conflict privind o suprafață de teren. În comuna
Slătioara, județul Romanați se găsea o bucată de teren de circa 100 de
hectare proprietatea lui Dumitru Enăchescu cu locuința la Găneasa259.
Terenul mai sus amintit pătrundea până în vatra satului, fiind înconjurat pe
trei laturi de vatra satului Slătioara și de proprietățile agricole ce aparțineau
tot sătenilor slătioreni. Latura de la apus a acestui teren care făcea hotarul
între cele două unități administrative era închisă de râul Oltișor. În situația
topografică descrisă mai sus, moșia lui Dumitru Enăchescu rămânea
împărțită în două, o parte în comuna Slătioara (circa 100 de hectare) și o altă
parte în localitatea Găneasa. După apariția Decretului lege pentru înfăptuirea
reformei agrare, în ziua de 31 martie 1945 s-a trecut la împărțirea terenului
arabil respectiv, parcelând cele circa 100 de hectare aflate pe raza comunei
Slătioara, adică partea situată la est de râul Oltișor260.
La data de 1 aprilie, locuitorii comunei Găneasa au apărut pe terenul
împărțit de către cei din Slătioara și au făcut o nouă repartiție pe motivul că
258
Ibidem.
259
260
Ibidem.
108
ei au muncit acea moșie. Adevărul era că suprafața aflată de acum în litigiu a

fost muncită de-a lungul timpului atât de slătioreni cât și de găneșeni, dar
proprietarul a preferat mai ales muncitorii din Găneasa pentru că aceștia
aflându-se în apropierea conacului îi putea avea mai la îndemână pentru
diferite munci și corvezi. Aceste circa 200 de pogoane erau revendicate de
către autoritățile din Slătioara pentru împroprietărirea văduvelor și
mobilizaților celui de Al Doilea Război Mondial. În comuna Găneasa erau 3
proprietari: Gogu Stăncescu, Dumitru Enăchescu (parte din proprietatea
acestuia aflându-se în perimetrul comunei Slătioara și pe care primarul
acestei localității o revendica în 1945 și solicita ca terenul să fie atribuit
pentru împroprietărirea locuitorilor din comună).Primarul comunei Slătioara
solicita președintelui comisiei de împroprietărire – plasa Piatra ca suprafața
de 200 de pogoane să fie atribuită comunei pe care o administrează pentru că
cei trei proprietari din comuna Găneasa, respectiv Dumitru Enăchescu, Gogu
Stăncescu și Badea Criveanu nu și-au muncit moșiile de circa 1200 de
pogoane în regie în ultimii 7 ani consecutivi, ei folosind dijmași din Slătioara
și Găneasa. De asemenea, potrivit Decretului lege pentru înfăptuirea reformei
agrare, art. 3 lit. e, urma ca proprietarilor să se lase 10 hectare, nu 50 cum le-
a rezervat comuna Găneasa261. În afară de aceste considerente, primarul de la
Slătioara mai semnala și un aspect din trecuta reformă agrară: porțiunea de
teren aflată în litigiu urma să fie expropriată pentru locuitorii din comuna
Slătioara, dar primarul de atunci al comunei Slătioara a eliberat un certificat
în care menționa că suprafața lui Dumitru Enăchescu de 200 de pogoane se
găsea la 7 km de comuna Slătioara. În realitate, atunci ca și în 1945 bucata de
pământ ajungea până în vatra satului. În anul 1945 localitatea Slătioara avea
un număr de 2504 de pogoane pentru circa 3000 de suflete, revenind pe cap
de locuitor 41 de ari. Dacă locuitorilor din Slătioara li se luau cele 200 de
pogoane, pentru cei 180 de mobilizați și 30 de văduve de război din comună
mai rămâneau pentru împroprietăriea acestora numai 76 de pogoane262.
La data de 22 aprilie 1945, autoritățile locale din comuna Slătioara
semnalează preturii Plășii Piatra următoarele:
,,Primăria Comunei Slătioara

Jud. Romanați
Nr. 812
1945 Aprilie 22
Domnule Pretor263
La ord. Dvs. Nr. 945/1945
Avem onoare a vă raporta următoarele: potrivit ordinelor primite și în
conformitate cu dispozițiunile D.L. pentru înfăptuirea reformei agrare, am
procedat la împărțirea moșiei Dumitru D. Enăchescu, aflată pe teritoriul
261
Ibidem.
262
263
Ibidem.
109
comunei noastre, a doua zi au ieșit locuitorii comunei Găneasa împărțind

aceeași moșie pretextând că această moșie nu poate fi împărțită de com.
Slătioara, deoarece proprietarul are conacul la ei în sat. Precizăm că această
moșie a fost muncită în dijmă atât de plugarii din com. Găneasa cât și de
plugarii din com. noastră.
Am continuat cu împărțirea pământului moșieresc repartizând celor
îndreptățiți loturi din moșia general Argeșeanu. Moșia se găsește tot pe trenul
comunei noastre; totuși comuna Enoșești a împărțit în același teren invocând
motivul că proprietarul este din comuna lor. Pe raza comunei noastre se mai
găsesc trei proprietăți sub 100 de pogoane. Înainte de apariția regulamentului
Nr. 4 al Legii pentru înfăptuirea reformei agrare au împărțit și aceste terenuri
lăsând proprietarilor câte 20 de pogoane. În această acțiune ne-am bazat pe
art. 3, lit. e din Decretul Lege pentru înfăptuirea reformei agrare care spune
că vor fi expropriate și terenurile care n-au fost muncite în regie proprie.
Regulamentul pentru aplicarea Legii explicând art. 3 din sus zisa Lege,
precizează că exploatarea moșiei în alt mod decât în regie proprie este arenda.
Regulamentul nu precizează însă nimic în legătură cu proprietățile sub 100 de
pogoane care au fost muncite în dijmă.Vă rugăm să binevoiți a interveni
locului în drept pentru a se preciza dacă proprietățile sub 100 de pogoane
muncite în dijmă se socotesc ca muncite în regie proprie sau nu.
Proprietarii acestor terenuri se prevalează de dispozițiile Regulamentului
care explică ce se înțelege prin exploatarea în alt mod decât în regie proprie,
adică arendă.
Domnule pretor, deși noi am făcut toate lucrările, ne vedem azi fără
nici o bucată de pământ, aceasta pentru motivul că terenurile împărțite de noi
au fost ocupate de comunele amintite mai sus. În aceste condiții noi nu mai
putem efectua nici o lucrare până când comisia de plasă nu va rezolva litigiul
dintre noi și comunele Găneasa și Enoșești și până nu se va preciza regimul
moșiilor sub 100 de pogoane muncite în dijmă” (Primar: N. P. Ștefan,
secretar: S. Mitre).
110
Comisia plășii Piatra, jud. Romanați, compusă din 25 de membri

prezidată de Matei Gh. Olaru și constituită în baza procesului verbal din 4
iulie 1945, la data de 18 iulie 1945 s-a întrunit pentru a lua în discuție cererea
primăriei Slătioara prin care solicita ca din moșia lui Dumitru Enăchescu din
com. Găneasa să se repartizeze și pentru mobilizații și văduvele din com.
Slătioara suprafața de 200 de pogoane. Comisia constată, după spusele
președintelui Comitetului local Găneasa (de la Slătioara nu a fost prezentă
nicio persoană), că locuitorii din Slătioara nu au clăcășit niciodată pe moșia
lui Enăchescu și nu pot beneficia de dispozițiile art. 11 din Instrucțiunile de
la 25 aprilie 1945. În acest caz, comisia hotărăște respingerea cererii
primăriei din Slătioara, ca fiind neîntemeiată.
⁎⁎⁎
Retrocedările după anul 1989 în comuna Slătioara

Revoluția a început la Timișoara la data de 16 decembrie 1989 printr-un
protest, ca răspuns la încercarea guvernului României de a-l evacua pe
pastorul reformat al unei biserici baptiste, pastor care făcuse declarații anti-
comuniste. Protestele au luat amploare și de la Timișoara s-au extins în
celelalte orașe ale României. Masele de oameni manifestau acum împotriva
regimului ceaușist și a sistemului comunist. Mulți dintre manifestanți au fost
împușcați, unii dintre ei plătind cu viața. Au fost peste 1100 de morți și circa
3300 de răniți. Printre răniții revoluției din decembrie 1989 s-a numărat și
Badoi Gheorghe Doru din Slătioara:
Procuratura României
Procuratura Militară Craiova
Nr. 186/1991
Adeverință
din 05.06.1991
Se adeverește prin prezenta că
dl. Badoi Gheorghe Doru din comuna
Slătioara, jud. Olt, la data de 24.XII.
1989, a fost rănit prin împușcare în
timpul Revoluției pe barajul Slatina,
suferind leziuni la membrele inferioare
și coapsa stângă, fiind internat în
spitalul județean Olt și la Spitalul
Militar Central.
Se încadrează în prevederile
Legii nr. 42/1990.
Procuror militar șef
Lt. col. de justiție
Văduva Emil
111
La data de 28 octombrie 1991, Badoi Gheorghe primește certificatul

de luptător al revoluției din decembrie:
COMISIA
pentru aplicarea Legii nr. 42/1990
PRIVIND CINSTIREA MEMORIEI EROILOR-MARTIRI, ACORDAREA
UNOR DREPTURI URMAȘILOR ACESTORA, PRECUM ȘI RĂNIȚILOR
DIN TIMPUL REVOLUȚIEI DIN DECEMBRIE 1989
Rănit
CERTIFICAT
În conformitate cu prevederile punctului B alin. 1 din Anexa la Legea

nr. 42/1990 pentru cinstirea memoriei eroilor martiri și acordarea unor
drepturi urmașilor acestora, precum și răniților din timpul revoluției din
Decembrie 1989, se certifică prin prezenta că BADOI Doru, născut la
26.11.1964, fiul lui VIORICA și al lui GHEORGHE calitatea de LUPTĂTOR
PENTRU VICTORIA REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989.
Prezentul s-a eliberat pentru a fi folosit în fața autorităților competente
în vederea obținerii drepturilor conferite de Legea nr. 42/1990.
Președinte
Ss indescifrabil.
După evenimentele din anul 1989 care au dus la căderea regimului

comunist, în anul 1991 a fost emisă Legea 18/1991, care prevedea printre
altele că stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ce se
găsesc în patrimoniul cooperativelor de producție se face prin reconstituirea
dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. Stabilirea dreptului de
proprietate se face la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita
unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru persoana îndreptățită (…) și de
maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil. Cu privire la modul de
aplicare a Legii 18/1991 privind fondul funciar la finele anului 1995 situația
se prezenta astfel:
- Numărul persoanelor înscris în anexă – 1075.
- Suprafața agricolă cu care s-au înscris în CAP – 1438, 56 hectare.
- Suprafața agricolă solicitată – 1527,35 hectare.
- Suprafața totală restituită – 1376, 75 hectare.
- Număr de titluri de proprietate de eliberat – 1069.
- Număr de titluri eliberate – 425.
- Număr de titluri în curs de completare – 644. Din aceste titluri în curs
de completare, un număr de 80 de fișe mai necesitau discuții cu
cetățenii în vederea definitivării.
112
ANEXE
Document 1835
Prezidentul Judecătoriei jud. Romanați

1835 sept. 14
Nr. 3524
Orașul Caracal
Cinstitei Ocârmuiri a Județului acesta
Moșia Slătioara dintr-acest județ, moșia Constantinești din județul

Olt, un loc de casă din Craiova ale Casei răposaților frați Nani să dau cu
arendă prin mezat carele se strigă la 30 ale următorului, la 5 și 10 ale
viitorului octombriecând este a să știe haraciul adus la București, aceștia le
face cunoscut ce comisie întocmește asupra numele casei cu porunca sub nr.
202 și poruncește a să publicui de obște ca cine vor fi mușterii să meargă în
arătatele soroace. Este rugat Cinst. Ocârmuire să binevoiască a pune la cale
împlinirea cestei publicuiri, iar judecătoria să voiește cu răspuns trebuincios264.
Document 1835
264
113
Cinst. Ocârmuire acestui județ

Subocârmuirea Plășii Oltului
Porunca Cinst. Ocârmuiri de sub nr. 4808 coprinzătoare după

otnoșenia265 cu nr. 3521 (…) moșia Slătioara din acest județ, moșia
Constantinești din județul Olt și un loc de casă din Craiova să dau cu arendă
prin mezat care să strigă la 30 ale următoarei la 5 și la 10 ale viitorului
octombrie. (…) și ca să vadă de obște în cunoștința publicului într-acel
coprins ca cel ce va avea dorința într-un asemenea să se arate la zilele
însemnate iar de punere la cale aduc cerutul răspuns266.
1835 sept. 21
Nr. 2448.
Document (21 sept. 1835)
Cinst.Ocârmuire a acestui jud. R-ți.

Polițaiul orașului Caracal
Înțelegând cele cuprinzătoare și prin cea cu nr. 4811 pentru moșia

Slătioara și Constantinești ale Casei fraților Nani ce să da în arendă prin
mezat cu cine să răspundă că vor face publicuire de obște în coprinsul
orașului267.
265
Raport, comunicat, adresă oficială (lb. rusă)
266
267
Ibidem, Text transcris din chirilică de Otilia Diaconu.
114
Document 1836
Logofeția Mare a Dreptății

Cinstitei Ocârmuiri a Oltului
Fiindcă Măria sa prea înălțatul nostru domnitor prin luminatul ofis de

subt nr. 362 poruncește ca șaisprezece bucăți de moșie și alte acareturi de
tovărășie ale Casii fraților Costa Nani ce să stăpânește de către Nicolae Hagi
Ianuș să să ia din stăpânirea numitului Nicolae și să să dea în stăpânirea
Comisii rânduită de luminata poruncă asupra datoriilor Casii fraților Nani și
fiindcă într-acel județ se află una din moșii anume Constantinești, de aceia
Logofeția scrie Cinst. Ocârmuiri ca în temeiul domneștii porunci de mai sus
arătată, cunoscând de aici înainte pomenitele moșii și acareturi în stăpânirea
Cinstitei Comisii să face ele după cuviință și potrivit cu Duhul rânduielilor
pravilii la sorocurile ce îi va veni din partea Cinst. Comisii atingătoare de aceste268.
Document 1837
Comisia întocmită prin înaltă poruncă asupra Casei răposaților Costa Nani
Cinstitei Ocârmuiri a județului Romanați
268
SJAN Olt, Fond Ocârmuirea județului Romanați, dosar 70/1836, cuprinzând porunci,
rapoarte, catagrafie relative la sechestrul pus pe moșiile Constantinești și Mogoșești din
averea în lichidare a răposaților frați Costa Nani, fiind rânduit din partea stăpânirii chir
Hristea Constandin ot Slătioara, jud. Romanați, vechilul medelnicerului Ianache Grecescu.
Text transcris din chirilică de Otilia Diaconu.
115
Orânduitul Comisiei într-acest județ D. Medelnicerul Ianache

Grecescu prin raportul din anul încetat înștiințează comisia cum că
locuitorii orașului Slatina de când cu podul, apa Oltului hotar firesc dintre
ei și moșia Slătioara din județul Romanați a Casei răposaților frați Costa
Nani, vor să stăpânească două bucate de pământ ai acești moșii Slătioara,
unul la gura Beica și anume Zăvoiu și celălalt anume Câmpia Morii.
Trimițând comisiei în copie mai sus zisul raport, roagă pe Cinstita
Ocârmuire să binevoiască a lua în băgare de seamă coprinderea lui și a face
cuviincioasele puneri la cale spre a se păzi dreptățile întăritoare moșiei
Slătioara de către locuitorii orașului Slatina și a nu se muta apa Oltului din
matcă cu batere de pari și alte asemenea269.
269
116
BISERICA
După C. I. Locusteanu, în anul 1889 în satul Slătioara erau două
Biserici, Sfânta Treime (construită la 1805) și Sfinții Voievozi (1854), cu doi
preoți și 3 cântăreți. Aceiași ani privind ridicarea celor două biserici din
Slătioara îi vom regăsi și în Marele dicționar al României, vol. V, p. 435.
Istoricul Nicolae Stoicescu, în Bibliografia localităților și monumentelor
feudale din România, despre bisericile din Slătioara menționează: SLĂTIOARA,
jud. Olt (la 1840 bis. Sf. Treime – S. de Jos construită de clucerul Polihronie
și Costea serdarul la 1820 și bis. de lemn Sf. Îngeri, construită de prot. C.
Slătineanu la 1760, reconstruită de zid 1882).
Pisaniile actuale cuprind date importante privind istoricul celor două
sfinte biserici. Menționăm pentru început pisania bisericii Sf. Voievozi:
Această Sfântă biserică s-a reconstruit a treia oară în anul 1892 mai 17 și
terminându-se în anul 1894. Fondator material fiind Ilie Criveanu-învățător,
Marin Mănescu-preot precum și enoriașii din parohie și din parohiile
învecinate iar în anul 1989 anul Revoluției române s-au făcut reparații de
subzidire perimetrală și restaurare interioară a picturii precum și pictura
exterioară. Tot în acest an s-a restaurat și clopotul parohiei. Acestea s-au
făcut cu ajutorul material al enoriașilor precum și cu inițiativa tânărului
preot paroh Eugen Durac și a cântărețului Catana Marin. Toate acestea s-
au făcut în zilele de păstorire P.S. Gherasim Episcop al Râmnicului,
protopop fiind P.C. Pr. Nicolae St. Popa care a sfințit această biserică în
anul 1990 4 nov.
La începutul secolului XX, Biserica Sf. Treime se găsea într-un
stadiu avansat de degradare, necesitând urgente reparații. La această biserică
slujea preotul Anastase Bădescu hirotonit în anul 1872, iar în urma
demersurilor sale au fost reparate cele două biserici, Sf. Treime și Sf.
Voievozi.
În anul 1901 au fost oficiate 8 cununii religioase, doi dintre miri și
una dintre mirese fiind la a doua cununie. Situația credincioșilor din Parohia
Slătioara în anul 1901 se prezenta astfel:
1. Număr de familii: 371.
2. Număr total capi de familii: 647 (dintre care bărbați: 349; femei:
298).
3. Număr total de copii: 908 (dintre care băieți: 475; fete: 433)270.
Nr. Cu 9 Cu 7 Cu 6 Cu 5 Cu 4 Cu 3 Cu 2 Cu
copii copii copii copii copii copii copii copii un
copil
Nr. 1 4 13 39 47 67 74 60
familii
270
Ibidem , Fond Parohia Slătioara, dosar 1/1901.
117
Menționăm câteva dintre familiile cu 6 copii și peste: Nae Ion Diaconu

(6 copii), Antonie Marin Negreș (6 copii), Tudor Petcu Filip (6 copii),
Preotul Marin Mănescu (6 copii), Niță Marin Drăghici (6 copii), Ion Marin
Nicola (6 copii), Ion Bălșanu (6 copii), Ion Stancu Predună (6 copii),
Gheorghe Predună (7 copii), Ștefan Stancu (7 copii), Ilie Radu Cosmulescu
(7 copii) și o singură familie (Ion Ștefan Drăgan) cu 9 copii. Din totalul celor
371 de familii, 24 trăiau în concubinaj271.
La data de 11 decembrie 1905 are loc o primă licitație pentru
restaurarea bisericii, licitație câștigată de către antreprenorul Frantz De-
Mezzo272. Prețul restaurării era de 10.000 de lei. Antreprenorul se obliga să
efectueze lucrările conforme devizului și se mai angaja ca tot în acest preț să
mai facă un iconostas și o masă de lemn rotundă273. La data de 7 februarie
1906, Protoieria județului Romanați respinge contractul angajament dintre
reprezentanții bisericii din Slătioara și constructorul Franz De-Mezzo,
solicitând ținerea unei licitații cu cea mai întinsă publicitate și care urma să
aibă loc în fața unei comisii constituită din delegatul Ministerului Cultelor și
Instrucțiunii Publice (Administrația Casei Bisericii), delegatul epitropiei și
primarul localității. Câteva zile mai târziu, la 15 februarie 1906,
subcomisarul de poliție din Caracal, C. Rogojinariu anunța că toate cele 5
publicații referitoare la licitația pentru repararea bisericii de la Slătioara au
fost afișate la Caracal în locurile principale și cele mai frecventate de public.
La data de 9 aprilie 1906 are loc o altă licitație la care au participat 3
concurenți care au ofertat pentru restaurarea bisericii Sf. Treime din Slătioara
astfel:
1. ,,Francisco Demez din Slatina a oferit cu 4% sub deviz.

2. C. Bardelli din Slatina a oferit cu 5% sub deviz.
3. Nicolae Cristea tot din Slatina a oferit 2% sub deviz”274.
Comisia Epitropiei Bisericii Sf. Treime din Slătioara (din care făceau
parte Ilie Criveanu și R. Cosmulescu) a adjudecat licitația asupra inginerului
C. Bardelli. Planurile arhitecturale de restaurare a bisericii au fost întocmite
de arhitectul I.D. Cerescu din Slatina.
Între anii 1912-1913 mare parte dintre materialele necesare celor
două biserici din Slătioara erau procurate de la magazinele din Slatina și
271
Ibidem.
272
Gimnaziul Real, Colegiul Național „Radu Greceanu“ de astăzi, a funcționat mai întâi într-
o clădire închiriată pe aceeași stradă, pentru ca între 1889 și 1891 să se ridice localul de
astăzi, sub conducerea antreprenorului Francisco De Mezzo, din banii Ministerului
Instrucțiunii Publice, Comitetului Școlar și ai țăranilor din județul Olt. În anul 1941, având
lucrări la Târgu-Jiu, De Mezzo i-a cunoscut pe comuniștii aflați în lagărul de aici. După
venirea comunismului Gheorghe Gheorghiu – Dej a venit la Slatina si a vrut să-l ia la
București pentru că De Mezzo i-a ajutat pe comuniștii închiși în lagărul de la Tg. Jiu.
273
SJAN Olt, Fond Avocatura Statului, dosar 4/1906.
274
Ibidem.
118
Caracal. Lumânările de ceară având cea mai bună calitate erau achiziționate
mai ales de la magazinul cu coloniale și delicatese ,,La cerbul de aur”,
proprietar fiind Mitiță R. Pițulescu, comerciant din Slatina, iar de la
Tipografia și legătoria Iorgu Petrescu din Caracal de pe strada Carol I,
fondată în anul 1884, registre și chitanțiere pentru cancelaria parohială275.
Factură eliberată preotului Anastase Bădescu

de către Mitiță R. Pițulescu (1913).
Magazinul cu coloniale și delicatese din Slatina, proprietar Mitiță

Pițulescu avea spre vânzare o gamă diversă de mărfuri: undelemnuri
(uleiuri vegetale comestibile) la bidoane și butoaie, tot felul de cafele,
pește sărat importat direct din Rusia, diferite orezuri, zahăr de Roman,
Mărășești și Chitila. Vindea clienților bumbac, stămburi, șifoane etc. Mai
avea de vânzare tot felul de saci, pânză pentru cergi, oglinzi, tabachere,
fluturi, ace, urmuzuri (șirag de mărgele care imită perla), mărgele, săpun
de rufe și de lux, petrol la bidoane și în butoaie, ulei mineral valvolină și
vasilină pentru unsoarea mașinilor, cuie de sârmă etc.
275
SJAN Olt, Fond Parohia Slătioara, dosar 6/1914.
119
Factură eliberată pentru Parohia Slătioara de Iorgu Petrescu-Caracal
În anul 1929, când biserica Sf. Treime aparținea de Sf. Episcopie a

Râmnicului și Noul Severin, Protoieria V Cioroiu, jud. Romanați,
formularele necesare cancelariei parohiei Slătioara erau cumpărate de la
Tipografia Cozia a episcopiei, director fiind Nifon Craioveanul și consilier
economic pr. F. Mihăescu276.
Printre epitropii de seamă ai parohiei Slătioara s-a numărat și
învățătorul Ilie Criveanu. La data de 26 ianuarie 1914 din partea enoriașilor
este ales Ilie Criveanu care a întrunit majoritatea voturilor și confirmat în
calitatea de epitrop de către primarul localității Slătioara. În același an la
ordinul Prea Sf. Episcop sub nr. 2253/1914 îi este pus în vedere preotului de
la Sf. Treime ,,ca numele Dlui Ilie Criveanu din această comună ca răsplată
la stăruința pentru reparația bisericii din această comună să se adaoge în unul
din actele oprite pentru arhivă. Semnat protoiereu iconom Procopiescu”277.
La data de 15 septembrie 1914 este confirmat ca epitrop numit de guvern la
parohia Slătioara Radu Cosmulescu, care este recunoscut și de epitropul ales
Ilie Criveanu278.
La o zi după moartea regelui Carol I, la data de 28 septembrie 1914
primarul comunei Slătioara primește un ordin circular în care se solicita: ,,în
înțelegere cu preotul din comună la orele 11 ½ să se oficieze în biserica din
comuna dvs un serviciu religios pentru odihna M.S. Regelui Carol, iar la
orele 2 ½ p.m. să se celebreze un Tedeum care urmează imediat după
depunerea jurământului de către M.S. Regele Ferdinand I.” La această
celebrare urmau să participe toți intelectualii și funcționarii din localitate și
,,cât mai mult popor aflat în ținută de doliu…”279.
276
Ibidem, dosar 11/1929.
277
278
Ibidem.
279
Ibidem.
120
În anul 1916, Biserica parohială cu hramul Sf. Treime se afla într-o

stare bună, iar pictura nouă. Avea două rânduri de cărți de cult cu litere
chirilice, iar altele cu litere latine; sfinte veșminte două; două icoane
praznicare; pangarul280 lipsea; cimitirul împrejurul bisericii; biblioteca
parohială 50 de volume; biserica era împrejmuită cu un gard de sârmă
ghimpată; număr de familii 350; 6 locuitori necununați religios; se citeau
publicațiile Biserica ortodoxă și Gazeta preoților281.
Mai târziu, în anul 1922, în procesul verbal de inspecție de la 31 mai
1922 sunt menționate următoarele date despre aceeași biserică: biserica este
de zid restaurată în anul 1910; douăsprezece icoane praznicare; cărți de ritual
tot două rânduri; biblioteca avea 50 de volume ca și în anul 1916; pangarul
nu funcționa, comuna fiind aproape de Slatina; sfintele vase erau de metal,
argint de China; la biserică veneau 40-50 de credincioși în zilele de
sărbătoare, iar duminica în jur de 5-6 credincioși; în localitate erau 5
adventiști; 10 locuitori trăiau în concubinaj; epitrop R. Cosmulescu;
cântăreți: Ion Popescu, vârsta 35, servea de 19 ani și Ion Popa Radu, vârsta
80 de ani, servea de 50 de ani282.
⁎⁎⁎
În comuna Slătioara cultul adventist a apărut în anul 1918. În anul

1922 sunt menționate 5 persoane care practicau cultul adventist, iar în anul
1928 din 10 adventiști mai rămăseseră 4, 6 dintre ei fiind plecați în
Dobrogea283. Pentru rugăciuni aceste familii se deplasau la Piatra Olt. Ion
Diaconu, Nicolae Diaconu și Zaharia Ciocârlan, locuitori din comuna
Slătioara, jud. Romanați trimit în anul 1931 primarului de atunci I. P.
Cosmulescu următoarea înștiințare:
Domnule Primar
În baza art. 22 din Constituția Țării și în conformitate cu ordinul

circular Nr. 5734 din 1925 și decizia Ministerială Nr.24356/1928 a Onor
Minister al Cultelor și Artelor prin care se recunoaște libertatea cultelor
respectuos ne permitem a vă aduce la cunoștință următoarele:
280
Pangar-masă pe care se vând lumânările în biserică, prin extindere vânzarea lumânărilor
sau venitul realizat din vânzarea acestora.
281
SJAN Olt, Fond Parohia Slătioara, dosar 7/1916, Registru de inspecții, procesul verbal de
inspecție de la data de 24 mai 1916, în care se mai menționa : “cucernicul preot respectiv
Anast. Bădescu cu 4 clase de seminar își îndeplinește la timp datoriile sale parohiale”. Anul
nașterii preotului Anastase Bădescu, hirotonit la 21 noiembrie 1872, este controversat. În
unele documente este trecută data de 31 iulie 1848, iar în altele anul 1851. În anul 1924, era
văduv în urma decesului soției și avea 7 copii. În anul 1928, copiii preotului erau persoane
care făceau cinste comunei Slătioara: unul era doctor, doi erau ofițeri, unul era “comersant”,
unul preot și altul agent.
282
SJAN Olt, Fond Parohia Slătioara, Registru de inspecții, dosar 8/1922.
283
121
1. Localul nostru de cult este în casa locuitorului Zaharia Ciocârlan,

Com. Slătioara Jud. R-ți.
2. Orele de adunare pentru ezercitarea cultului nostru sunt fixate astfel:
Miercuri seara, Vineri seara, Duminică seara de la 7 în sus, iar
Sâmbătă de la 9-12 dimineața și de la 2-5 după masă.
3. Totodată vă aducem la cunoștință că răspunderea în calitate de
prezbiter al acestei comunități în comună la noi o are Zaharia
Ciocârlan iar în lipsa acestuia Ion Diaconu.
4. Iar însărcinați din partea Uniunii Comunităților Creștine Evanghelice
ale Adventiștilor de Ziua a Șaptea pentru exercitarea formelor de
cult, sunt: Ion Toma din Craiova jud. Dolj ca Predicator și Ion Șolea
ca ajutor de Predicator orașul Caracal.
Primiți vă rugăm Domnule Primar asigurarea supunerii și devotamentului

nostru cetățenesc (…)284.
Același grup confesional din Slătioara adresează primăriei următoarea

cerere:
Domnule Primar
Întru-cât noi sectanții nu avem până în prezent cimitir aparte, în

conformitate cu ordinul circular al Dlui Ministru de culte și arte
54.966/1924 vă rog să binevoiți a ne destina o porțiune din cimitirul
comunal care va servi ca cimitir strict al nostru (…) Semnează: Zaharia
Ciocârlan, Ion Diaconu, Nicolae Diaconu285.
Consiliul Sătesc al Unității Administrative Slătioara în ședința de la

data de 3 mai 1931 (membrii consiliului prezenți: Grigore St. Comisaru,
Andrei P. David, Mih. I. Obrocea, Nae N.C. Fulga, Marin C. Filip, Grig. C.
Ciocârlan, Gh. I. Corcău, Petre N. Gârtan, Petre I. Stroică) aprobă cele
menționate mai sus, cu obligația reprezentanților cultului adventist de a
aduce primarului comunei autorizația prin care Episcopia Râmnicu Vâlcea
recunoaște casa de cult din comuna Slătioara286.
În anul 1941 erau 4 familii de adventiști cu 9 membri majori și 8
membri minori287. Cu un an în urmă, preotul Mircea Achimescu menționa 3
familii care practicau cultul adventist: Zaharia Ciocârlan (cu trei membri),
Marin Ciocârlan (cu șase membri) și I.I. Drăghici (cu șase membri). Nu este
menționată familia Ion Diaconu, preotul reușind să convingă capul de familie
să-și boteze copiii în religia ortodoxă.
284
Ibidem, Fond Primăria Slătioara, dosar 10/1931
285
Ibidem.
286
Ibidem.
287
Ibidem, Viața Bisericească în Oltenia-Anuarul Mitropoliei Olteniei-pe anul 1940, p. 652.
122
⁎⁎⁎
În anul 1928, preot la Biserica Sf. Treime era tot Anastase Bădescu.
Pr. Anastase Bădescu, d. 8 aprilie 1966,

În vîrstă de 80 de ani
Funcționau doi cântăreți, respectiv Ion Popescu, căsătorit și avea 3

copii și Ion Avram cu vârsta 42 de ani (parohia Dranovăț), având 21 de ani
de serviciu, căsătorit și tată a 4 copii. Biblioteca parohială dispunea de 170
de volume. Numărul de familii ajungea la 456, cu 2223 de suflete288. În anul
1935 sunt înregistrate la bibliotecă 200 de volume289.
Dacă în anul 1928 parohia Slătioara avea 456 de familii, în anul
1934 numărul acestora crește ajungând la 480 și un an mai târziu sunt
menționate 509 familii cu 2500 de credincioși.Veniturile bisericii proveneau
din pangar, certificatele de botez și cele de cununie, din scursuri de lumânări,
taxa pentru steag, dar cele mai mari încasări veneau din arenda terenului (17
pogoane), în anul 1929 încasându-se 16957 lei. Între anii 1929-1930 au fost
cumpărate două chivoturi pentru ambele biserici din localitate, două sfeșnice
și o cruce pentru sf. masă, a fost reparată biserica filială, au fost puse
geamuri etc290.
288
Ibidem , Fond Parohia Slătioara, dosar 6/1914.
289
Ibidem, Registrul de inspecții, dosar 10/1928
290
123
Pr. Mircea Achimescu (d. 2001 etate 92 de ani)
La data de 20 decembrie 1935 pr. Mircea Achimescu, licențiat al

Facultății de Teologie din București, este hirotonit preot la parohia Slătioara
cu cartea de preoție a Eparhiei Râmnicului și Noului Severin Nr. 152219
(instalat la data de 5 martie 1936) unde a găsit pe lângă fostul preot paroh
Anastase Bădescu și pe fiul acestuia, pr. Nicolae Bădescu (pr. Anastase
Bădescu a fost ajutat la conducerea parohiei Slătioara de fiul său încă din
anul 1925). Se va căsători cu Maria, nepoata de soră a ÎPS Nifon Criveanu.
Mehedințean la origini, viitorul preot Mircea Achimescu este născut în
comuna Stignița, jud. Mehedinți, fiind fiul lui Dumitru și al Ioanei291.
La venirea în Parohia Slătioara, menționează preotul, ,,eram dornic de
muncă, eram dornic să pun în aplicare ceea ce atâția ani în șir cu multă
sârguință am adunat din cărți și din învățăturile profesorilor mei iubiți. Mi-
am dat seama că multe greutăți mă vor întâmpina, dar mi-am zis că muncind
fără preget, încălzit de dragoste evanghelică, voi birui prin munca mea și
exemplul vieții mele. Știam că oricât de frumos le-aș fi vorbit enoriașilor
mei, dacă vorba nu este însoțită de faptă, nimic nu pot realiza și atunci am
căutat ca îndemnurile mele prin predici și conferințe să fie urmate de fapte,
știind că faptele atrag cu desăvârșire pe tot omul”292.
De la venirea la Parohia Slătioara și până în anul 1939 a reușit să
refacă turla bisericii care era fără giurgiuvele și fără geamuri, încât pe vreme
rea era imposibil să săvârșească sf. slujbă. Lucrarea a costat suma de 4288 de
lei, din care 1000 de lei a dăruit-o din veniturile proprii, iar diferența a fost
atrasă prin bună chiverniseală, fără a cere vreun leu de la enoriași; a
291
292
124
cumpărat o sobă cu godin, pentru că în biserică era frig în condițiile în care

geamurile de la turlă erau sparte, un sf. potir, preșuri în valoare de 2082 de
lei, o pereche de cununii argintate și aurite, una botezătoare mare în valoare
de 2600 de lei, din care 2000 de lei au fost dați de primăria comunei
Slătioara. De asemenea a făcut două poduri de ciment la intrarea în biserică
și a înființat o bibliotecă parohială, procurând cărți în valoare de 2000 de lei.
Enoriașii, văzând eforturile sale, au adus la sfânta biserică perdele pentru
ferestrele noi, una cădelniță în valoare de 1200 de lei și două sfeșnice de
alamă în valoare de 1600 de lei293.
Maria Achimescu (d. 1987 de ani 67)

Parohia Sfânta Treime primește în anul 1937 o serie de donații.
Astfel, la data de 5 martie 1937 Prea Sf. Episcop Vartolomeu al Râmicului și
Severinului este rugat de către preotul paroh Mircea Achimescu să dispună
ca să se publice în Buletinul oficial la capitolul Donații, următoarele
mulțumiri: Enoriașii parohiei Slătioara aduc vii mulțumiri Doamnei Bălașa
Ilie Criveanu care a donat Sf. Biserici două steaguri în valoare de 3200 lei,
preotului paroh Mircea D. Achimescu care a donat 1000 de lei pentru
repararea turlei și cantorului Ion Popescu care a dat 500 de lei294.
La biserica filială cu hramul Sfinții Voievozi a funcționat până în
anul 1937 și cantorul Gheorghe Chirimbu (numit la parohia Slătioara la data
de 1 iunie 1930.) La data de 10 aprilie 1937 sunt trimise la ordinul Sfintei
Episcopii a Argeșului nr. 2274/1937 actele tânărului Gh. B. Chirimbu din
satul Salcia care a solicitat să fie numit cântăreț la Parohia Sf. Nicolae din
293
294
Ibidem , dosar 14/1936.
125
Coastă, deoarece în acest an s-a revenit asupra înființării acestei Parohii.

Aceste acte au fost trimise Protoieriei jud. Olt, Circa I Slatina de către
Parohia Slătioara. La 12 noiembrie 1937 prin ordinul nr. 5800/1937 al Sf.
Episcopii a Argeșului, cântărețul este numit în postul de cantor la Parohia Sf.
Nicolae din Coastă. Prin transferul cantorului Gh. Chirimbu a rămas un post
vacant la biserica filială Sfinții Voievozi din Slătioara. La data de 6 aprilie
1938, pr. Paroh Mircea Achimescu anunță Protoiereul Balșului că, fiind acest
post liber, au depus actele pentru a-l ocupa două persoane, respectiv Marin P.
Radu și Marcu B. Ilie. Marin P. Radu era din Slatina și absolvise școala de
cantori în anul 1911. A mai fost numit cantor și la biserica filială Sf. Ioan
Botezătorul din Slatina în 1920 până în 1921. Din 1921 a funcționat ca
paracliser la aceeași biserica. Celălalt candidat, Marcu B. Ilie era mai tânăr și
absolvise școala de cantori Argeș în anul 1937295.
Veniturile celor două biserici, în mare parte, proveneau din terenurile
pe care le dețineau. La biserica Sf. Voievozi în anul 1930 venitul anual din
terenul bisericii ajungea la 18160 de lei iar suma de 2000 de lei rezultată din
excedentul anilor trecuți era depusă la Banca Populară Slătioara. În ceea ce
privește biserica Sf. Treime, veniturile propuse pentru anul 1930 însumau
950 de lei, obținute din: pangar 150 de lei, taxă certificate botez 200 de lei,
taxă certificate cununie 40 de lei, taxă de la steag 60 de lei, scursuri lumânări
500 de lei.
Cheltuielile propuse nu depășeau veniturile și constau în: abonamentul
la Revista bisericii ortodoxe 100 de lei, punerea de geamuri 400 de lei,
procurarea de lumânări ceară curată 200 de lei, cota de 5% către Sf.
Episcopie 50 de lei, diverse cheltuieli 200 de lei. În anul 1931 bugetul
bisericii Sf. Treime ajungea la 1190 de lei. Tot în anul 1931, biserica Sf.
Voievozi avea un buget care ajungea la 20634 de lei296.
Situația financiară a bugetelor parohiei Slătioara pe anii 1929-1935297
Anul financiar Numele bisericii Bugetul

Venituri Cheltuieli
prevăzute prevăzute
(lei) (lei)
1929 Sfânta Treime 1580 1580
Sfinții Voievozi 10 870 10870
Sfinții Voievozi 36784 20784
295
SJAN Olt, Fond Parohia Slătioara, dosar 3/1938.
296
SJAN Olt, Fond Parohia Slătioara, buget 1930, 1931.
297 297
SJAN Olt, Fond Primăria comunei Slătioara, dosar 2/1937.
126

În anul 1931, membrii consiliului parohial Slătioara (N. Fulga, Tudor

T. Filip, Ștefan Vătășoiu, Ion I. Lungu, I. Popescu etc) se întrunesc într-o
ședință pentru a alege un nou casier al parohiei Slătioara, în urma încetării
din viață a lui Ioan I. Enache, care ținuse și operase în scriptele parohiei. La
propunerea președintelui consiliului parohial este ales Marin B. Chirimbu.
La mai puțin de trei luni de la alegerea ca mitropolit al Olteniei, Î.P.S.
Nifon Criveanu trimite o adresă parohiei Slătioara. În această adresă Sf.
Mitropolie a Olteniei Râmnicului și Severinului, Arhiepiscopia Craiovei prin
adresa nr. 3193 din 28 martie 1940 îl anunța pe preotul Mircea Achimescu să
se prezinte la Sf. Mitropolie în ziua de 2 aprilie 1940 pentru a fi hirotonit ca
duhovnic. În același an, la 19 iunie, Protoieria Caracal, jud. Romanați aduce
la cunoștința preotului că în baza ordinului nr. 5151/1940 al Sf. Mitropolii
este numit revizor al învățământului religios la școlile din centrele:
1. Centrul Parohial Slătioara.
2. Centrul Parohial Cocorăști.
3. Centrul Parohial Strejeștii de Sus, iar la data 18 iulie același preot
este numit de către Cohorta de străjeri Oltul de Sus, Gara Piatra Olt
șef al garnizoanei tineretului din com. Slătioara”298.
Dintre preoții refugiați din Basarabia, la parohia Biserica Sfinții

Voievozi Slătioara este numit cu ordinul nr. 10316/940 al Sf. Mitropolii
preot ajutător Melnic Teodor la data de 30 august 1940. În urma
cutremurului din 10 noiembrie 1940, Protoieria I Caracal, în conformitate cu
ordinul telegrafic al Sf. Mitropolii nr. 15691/1940, solicita parohiei Slătioara
să comunice de urgență pagubele suferite de imobilele parohiei (biserica, alte
imobile) de pe urma cutremurului, valoarea stricăciunilor, timpul necesar
298
127
reparațiilor, felul construcției: piatră, cărămidă, lemn etc. Cele două biserici
din Slătioara și clopotnița necesitau reparații din cauza cutremurului.
Centrului Parohial Piatra era compus în anii 1940-1941 din parohiile: Piatra,
Enușești, Găneasa, Slătioara, Dranovăț, Fleștenoage, Bechet, Izvoru. Întâiul
stătător, pr. Iosif Drăgan de la Parohia Piatra iar subrevizor pr. Mircea
Achimescu-Slătioara299.
Între anii 1940-1941, Slătioara era alcătuită din satele Slătioara cu
626 de familii (2350 de suflete) și Salcia cu 105 familii (447 de suflete),
având astfel un total de 731 de familii cu 2797 de credincioși. Ca și în
prezent, existau două biserici: biserica parohială Sf. Treime și biserica filială
Sfinții Voievozi, construită din zid de către Ilie Criveanu cu locuitorii satului
în locul alteia de lemn, la intrarea de nord în satul Slătioara. Biserica Sf.
Voievozi a fost reparată în anul 1934. Casă parohială nu exista. Învățătorii
satului erau cei care conduceau corul bisericesc înființat în anul 1937. Pentru
reparația bisericii și nevoile cultului, enoriașii contribuiseră cu 70.000 de lei,
iar enoriașii mai săraci erau ajutați în medie cu 500 de lei. Biblioteca
parohială avea un număr de 315 volume și 36 de cititori. Tot la începutul
anilor 40 ai secolului trecut preot paroh era Mircea Achimescu, licențiat în
teologie născut în anul 1909 la Stignița, jud. Mehedinți. În anul 1941, la
parohia Slătioara erau 2 cântăreți: Ștefan Bonciu, practicant, numit în 1941 și
Ion Popescu, pensionar. Parohia avea 8,5 ha de teren, fiind arendate pentru
nevoile parohiei și îngrijirea bisericilor. În anul 1941 sunt menționați în
Viața Bisericească în Oltenia și intelectuali ridicați din parohia Slătioara:
Î.P.S. Mitropolit Nifon Criveanu și inginer C. Criveanu, fiii învățătorului Ilie
Criveanu, colonel și doctor Bădescu, fiul preotului Anastase Bădescu. De
asemenea, tot în același an, mai mulți tineri, fii de săteni, erau la universitățile
din țară 300.
Cu prilejul sfințirii bisericii Sf. Voievozi din Slătioara, ÎPSS Nifon
Criveanu a făgăduit suma de 5000 de lei pentru corul care a cântat atât de
frumos cu ocazia acestei sfinte ceremonii. La data de 31 decembrie 1942
această sumă de bani este trimisă parohiei Slătioara, „cu o oarecare
întârziere, care se va împărți cum se va crede mai potrivit”. Coristele de la
Parohia Slătioara care au primit banii donați de Mitropolia Olteniei au fost:
Stancu Zoe, Corcău Ana, Popescu Maria, Fulga Maria, Filip C. Elena, Filip
I. Elena, Popa Ioana, Predună Ioana, Predună Niculina, Băluță Filofteia,
Boștină Filofteia, Popa Gr. Elena, Sârbu Florica, Nicola Elisabeta, Stancu
Polina, Mitre Florica, Băbiceanu Maria, Florea Gheorghița, Saru Elena,
Bonciu Elena, Crețu Angela. Biserica parohială cu hramul Sf. Treime din
comuna Slătioara, jud. Romanați nemaifiind reparată din anul reconstrucției
(1907), la data de 23 mai 1943 preotul Mircea Achimescu se adresează
Mitropoliei Olteniei solicitând aprobarea executării unor lucrări de reparație
a zidăriei și de restaurare a picturii. Valoarea lucrărilor la zidărie nu depășea
45.000 de lei, iar devizul lucrărilor de restaurare a picturii fusese întocmit și
înaintat Ministerului Cultelor. La 20 iunie 1943, Consiliul parohial întrunit în
299
Ibidem , Viața Bisericească în Oltenia-Anuarul Mitropoliei Olteniei-pe anul 1940, p. 33.
300
Ibidem, p. 652.
128
localul primăriei Slătioara în prezența lui Gheorghe Năsturel, delegatul

Ministerului Cultelor, s-a procedat la deschiderea ofertelor pentru executarea
picturii de la biserica Sf. Treime. Devizul întocmit de către delegatul Sf.
Mitropolii a Olteniei se ridica la suma de 292.400 de lei. Procedându-se la
deschiderea ofertelor s-a constatat:
1. Oferta pr. Bârneanu – 292.400 de lei, plus material pentru schelă și
hrană pentru muncitori pe tot timpul lucrărilor.
2. Oferta lui Florea Udriște din Slatina, str. Gr. Cantacuzino nr. 43 –
350.000 de lei, plus materiale pentru schelă, construcția schelei și
hrana lucrătorilor, locuință.
3. Oferta lui Vasile Dumitrescu Strejești din Slatina, str. Strihareț nr. 44
– 280.000 de lei.
Având în vedere că oferta lui Vasile Dumitrescu era cea mai
avantajoasă, Consiliul parohial a aprobat-o. Conform contractului încheiat la
aceeași dată, 20 iunie 1943, cu pictorul Vasile Dumitrescu, întreaga lucrare
urma să se execute în culori și ulei de cea mai bună calitate. La încheierea
contractului pictorul a primit suma de 20.000 de lei, urmând ca la începerea
lucrării să primească suma de 100.000 de lei, iar la recepție să-i fie decontată
diferența. Lucrarea trebuia să se încheie la data de 26 octombrie 1943.
Mitropolia Olteniei aprobă la 1 iulie 1943 rezultatul licitației. Pictorul
intenționa să poleiască catapeteasma cu foiță aurie, să vopsească mobilierul
imitând culoarea nucului și apoi un strat de lac. La data de 28 octombrie
1943, Petre Lișteavă pictor bisericesc, delegat al Ministerului Cultelor și
Artelor cu ord. nr. 31895/943 cu controlul lucrărilor de pictură efectuate de
V. Dumitrescu, constată că ”a decorat destul de frumos biserica prin
ornamente adecvate atât la ferestrele de sus ale turlei cât și în glafurile
ferestrelor de jos. A mai făcut în plus doi Arhangheli pe ușile diaconești.
Pictura este de obște bună și place foarte mult enoriașilor. Dl. Dumitrescu s-a
străduit să facă o lucrare mulțumitoare pentru parohie și mai ales pentru
distingerea Domniei sale” S-a menținut vechea pictură și a fost pusă în
valoare prin corectarea fundamentală a tuturor scenelor, plasarea unor noi
efecte de lumini pe figuri etc. Lucrarea a fost realizată în condiții artistice
deosebite. În cursul anului 1942/1943, parohia Slătioara a fost inspectată de 4
ori: 13 mai 1942 și 29 oct. 1943 de către Î.P.S. Mitropolit Nifon; 3 august și
30 sept. 1943 (Pr. Protoiereu Tudorănescu-Caracal)301. Activitățile liturgică,
catehetică și culturală a preotului pe anul bisericesc 1942/1943 a constat în
săvârșirea a 75 de vecernii, 75 de liturghii, 50 de cuvântări, 70 de botezuri,
25 de cununii, 35 de înmormântări, 30 de parastase pentru eroi, 104 ore de
catehizare la școala primară, 8 șezători religioase, 8 cuvântări și 4
conferințe302. În anul 1943, parohia era compusă din satele Slătioara (529 de
familii cu 2260 de suflete) și Salcia (110 familii cu 567 de suflete) și
prezenta următoarea stare confesională: ortodocși=635 de familii cu 2815
membri; partea bărbătească = 1385 de persoane, partea femeiască=1427 de
persoane; persoane majore=1712, persoane minore=1100. În ceea ce privește
301
SJAN Olt, Fond Protoieria Romanați, dosar 491/1943, fișe parohii Caracal.
302
Ibidem.
129
starea morală a parohiei aceasta se prezenta astfel: 629 de familii constituite

legal, 10 familii concubinare, 1085 de minori din familiile constituite legal și
15 minori din familii concubinare303.
În lucrarea monografică a Eparhiei Râmnicului și Argeșului apărută
cu arhiereasca binecuvântare a Prea Sfințitului Iosif în anul 1976 la Râmnicu
Vâlcea se menționează: ,,Biserica Parohială cu hramul Sf. Treime, zidită
între anii 1907-1909, reparată în anul 1943. Paroh, preot iconom Mircea
Achimescu, născut la 31 decembrie 1909, hirotonit la 20 decembrie 1935 pe
seama acestei parohii, duhovnic de la 2 aprilie 1940; fost protoiereu” iar
despre biserica parohială II: ,,compusă din satele Slătioara și Salcia. Biserica
parohială cu hramul Sf. Arhangheli, zidită în anul 1892. Paroh, preot Liviu
N. Maican, născut la 3 mai 1929, hirotonit la 8 noiembrie 1960 pe seama
acestei parohii”.
Biserica Sf. Treime (1976)
Parohia Slătioara I, face parte din comuna Slătioara și se află în

partea de sud304. Este la 4 km de oraşul Slatina şi la 8 km de gara Piatra Olt.
Parohia are o înfăţişare foarte frumoasă, iar enoriaşii sunt români ortodocşi.
Parohia are un număr de 450 de familii şi circa 2000 suflete, iar în fiecare
familie există un meşter zidar sau de altă meserie. În ultimii 20 de ani s-au
ridicat foarte mulţi tineri şi s-au dedicat studiilor universitare.
303
Ibidem.
304
Informații primite de la pr. Marin Bica.
130
Biserica a fost construită în locul celei vechi care s-a demolat,

nemaifiind corespunzătoare, în anul 1735, iar în anul 1907-1909 s-a restaurat
în mod radical. Este zidită în formă de corabie din cărămidă şi acoperită cu
tablă galvanizată, având două turle de lemn. A fost zidită prin stăruinţa
preotului Anastase Bădescu şi a învăţătorului Ilie Criveanu cu cheltuiala
exclusivă a enoriaşilor. În anul 1943 a fost reparată în urma cutremurului din
1940 şi s-a restaurat pictura de către pictorul Vasile Dumitrescu - Strejeşti.
Pictura este foarte bună. Are Hramul Sfânta Treime. Toate lucrările s-au
făcut numai cu sprijinul enoriaşilor. Figuri de preoţi devotaţi nu se cunosc în
afară de preotul Anastase Bădescu, care a păstorit de la anul 1872 pană în
anul 1935, când a fost pensionat şi care a trudit pentru construirea actualei
biserici şi a unei frumoase clopotniţe, aşa cum reiese din pisanie305:
305
Ibidem.
131
„Această Sfântă şi dumnezeiască Biserică cu Hramul Sfânta Treime” s-a

zidit din temelie în anul 1735, s-a restaurat în mod radical în anul 1907-1909 în
zilele preasfântului Episcop Ghenadie Georgescu, prin stăruinţa preot paroh
Anastasie Badescu, Ilie Criveanu, primar, N. Ionescu, notar şi Radu Cosmulescu,
epitrop cu sumele de 7300 lei daţi de Primărie şi cu ajutorul locuitorilor.
În anul 1943, în al patrulea an de arhipăstorie al I.P.S.D.D. Nifon
Criveanu, mitropolit al Olteniei fiu al acestui sat, s-a reparat şi s-a întregit
pictura acestei biserici cu suma de 350000 lei din vânzarea zăvoiului obştii
Slătioara prin stăruinţa preot Paroh IC. Mircea Achimescu, Ilie Ionescu şi Ioniţă
Popescu precum şi cu ajutorul material al doamnei şi domnului Marin
Drăgănescu306.
S-a redeschis la 8 noiembrie, epitropi şi consilieri fiind Mircea P.
Obrocea, D.P. Diaconu, Gheorghe Pârvu, Rifică Nedelcu, Nicolae Gogiman,
GH. Hortopan şi N. Fulga, Tudor Filip, C. Munteanu.” Pictor Vasile Dumitrescu
Strejeşti. Parohia are cimitir propriu în partea de răsărit a bisericii.
Preot Achimescu D. Mircea (1907-2001), licenţiat în teologie, a fost
hirotonit la 20 decembrie 1935 pe seama acestei biserici, păstorind până în anul
1989 când a fost pensionat. Biserica Sfânta Treime are o lungime de 22 m şi o
lăţime de 7 m şi se întinde pe o suprafaţă de 154 m.p. şi este situată în centrul
comunei Slătioara, are în componenţa sa două turle şi este acoperită cu tablă
zincată, având o valoare de inventar de 150 000 lei. Capelă mortuară a fost
construită în anul 2009 de preotul Bica Marin şi are o valoare de inventar de 100
000 lei, având o lungime de 12 m şi o lăţime de 6 m şi este compusă din demisol
şi parter. Demisolul are în componenţa sa o bucătărie complet utilată şi o sală de
mese pentru aproximativ 70 de persoane pe serie. Parterul este compus din
cameră mortuară, bibliotecă, sală studiu și o cancelarie. Un alt element
arhitectural este si clopotniţa, zidită în anul 1920 din cărămidă şi este acoperită
cu tablă şi are o lungime de 6 şi lăţime de 4 m, acoperind o suprafaţă de 24 m.p.
În clopotniţă se află clopotul bisericii care este folosit în diverse ocazii având o
valoare de 5000 lei. Magazia este construită din cărămidă în partea de sud şi are
o lungime de 6 m şi o lăţime de 4 m, este folosită pentru depozitarea lemnelor de
iarnă şi a altor lucruri307. În anul 1990, în luna iunie de sărbătoarea Cincizecimii,
ca preot paroh a fost numit de către Episcopia Râmnicului – preotul Bica Marin,
licenţiat în teologie. După 1990, se ia o serie de măsuri administrative în cadrul
parohiei Slătioara I, iniţiate şi duse la îndeplinire de preotul Bica Marin. Astfel,
în anul 1990 a fost introdusă electricitatea în biserica parohială, iar în anul 1991
este construit de către preotul Bica Marin primul monument închinat eroilor
celor două războaie mondiale din comuna Slătioara, poate întâiul monument
ridicat în cinstea eroilor după revoluţie, sfinţit de Preasfinţitul Gherasim
împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi şi un impresionant număr de soldaţi şi
cadre militare. Tot în anul 1991 sunt puse bazele noului cimitir care a fost
împrejmuit cu gard de beton şi porţi metalice. Patru ani mai târziu, în 1995, s-a
refăcut pictura bisericească şi biserica a fost sfinţită de Preasfinţitul Irineu,
Episcop Vicar al Râmnicului împreună cu un impresionant sobor de preoţi, la
306
Ibidem.
307
Ibidem.
132
slujba de sfinţire participând înalte oficialităţi şi enoriaşii parohiei. În acelaşi an,

1995, au fost pictate în partea de sus, pe exteriorul bisericii, medalioane cu sfinţi
la cererea credincioşilor308. De asemenea, tot la iniţiativa preotului Bica Marin,
în 2007, s-a început o dotare a Sfintei Biserici cu obiecte aduse din Grecia,
constând în icoane împărăteşti, iconostase, candele şi alte obiecte folositoare în
ritualul bisericesc, iar în 2008 a fost dată toată tencuiala exterioară, s-a pardosit
biserica şi s-a aplicat un proiect la Ministerul Culturii şi Cultelor, de unde s-au
primit 10000 lei pentru construirea unei Capele Mortuare, care a fost finalizată
în anul 2009 şi sfinţită de Preasfinţitul Episcop Sebastian al Slatinei şi
Romanaţilor, în 17 octombrie 2009. Tot ceea ce s-a înfăptuit la această parohie
după anul 1990, a fost la stăruinţa preotului Bica Marin, acesta reuşind,
împreună şi cu alţi oameni de bine din Slatina şi din ţară, o schimbare totală a
înfăţişării sfintei biserici, dându-i astfel prestanţa cuvenită. Pentru toate aceste
activităţi desfăşurate nu numai în plan religios, dar şi în cel social (în 1995 a pus
bazele Organizaţiei pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale TREBUIE Filiala
Olt), a primit o recunoaştere a meritelor sale atât pe plan local cât și național.
La Parohia Slătioara I, com. Slătioara, în fiecare duminică și sărbătoare

de peste an se desfășoară, cu purtarea de grijă a Pr. Paroh Marin Bica,
o serie de acțiuni filantropice care constă în servirea la finalul Sfintei
Liturghii a unei mese calde credincioșilor participanți, dar și unui număr
de cinci persoane asistate social de către Primăria com. Slătioara,
după cum informează episcopiaslatinei.ro.
308
Ibidem.
133
⁎⁎⁎
Pr. Bica Marin

(Biserica Sf. Treime)
Prezentăm câteva date privind biografia părintelui Bica Marin:

- născut pe meleagurile județului Olt la data de 14 iulie 1956,
localitatea Colonești;
- părinți: Marin și Maria
- străbunicul a fost căpitan de vas;
- este căsătorit cu d-na Bica Dorina;
- copii: Iustin Mihai (n. 1981), Ana Roxana (n. 1984), Radu Marin (n.
1986);
- absolvent al Seminarului teologic din București (1975-1980) și al
Facultății de Teologie din (1997-2001);
- a urmat o serie de cursuri interne și internaționale;
- împreună cu soția a fondat Organizația Trebuie prin care a reușit să
prevină instituționalizarea copiilor și a tinerilor cu nevoi speciale și a
urmărit rămânerea lor în familie, oferind serviciile necesare
recuperării psihomotorii, educației și socializării copiilor;
- a inițiat programe în parteneriat cu instituții ale statului și organizații
nonguvernamentale interne și internaționale;
- a reușit să întemeieze trei centre ale organizației în Municipiul Slatina;
- apariții în media locală și națională, articole în ziare309.
În presa locală și națională au apărut numeroase articole despre Organizația
Trebuie, originală prin demersul și structura ei.
„Organizaţia Trebuie Slatina s-a înfiinţat în 1995, la iniţiativa preotului
Marian Bica şi a soţiei sale, Dorina Bica. Primele activităţi ale organizaţiei au avut
loc în iunie 1995, începând cu doi copii. În prezent, organizaţia se ocupă de 38 de
tineri, care vin zilnic, iar la nivelul judeţului Olt are 250 de beneficiari (persoane
cu dizabilităţi).
În 1995 exista un singur centru pentru persoanele cu nevoi speciale –
’’Centrul de pedagogie creativă şi educaţie specială Voinicel’’, pe strada Banului,
nr. 58, Slatina. Cum de la an la an numărul de beneficiari care frecventau zilnic
centrul a crescut, în anul 2000, preotul Bica cu sprijinul unei fundații olandeze
care a alocat fondurile necesare, a deschis ’’Centrul de terapie ocupaţională
Justin’’, iar în 2009, Fundația Trebuie a finalizat lucrările la cel de-al treilea centru
– Centrul de recuperare Sfânta Maria’’, tot în Slatina, pe strada Poienii, nr. 32 B.
În cei peste 20 de ani de activitate în cadrul organizaţiei ,,Trebuie’’,
procesul instructiv-educativ al copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi nu a fost întrerupt
niciodată. Din anul 2006, organizaţia a încheiat un protocol de colaborare cu
,,Şcoala Specială Gimnazială, Balş’’ şi Inspectoratul Şcolar Județean Olt, prin care
309
Enciclopedia personalităților din România-Enciclopedie biografică a femeilor și
bărbaților contemporani cu carieră de succes din România.
134
copiii din cadrul organizaţiei să poată fi şcolarizaţi, să fie alături de familie şi să nu

fie instituţionalizaţi.
De altfel, acesta este şi scopul organizaţiei de a preveni instituţionalizarea
copiilor cu dizabilități şi încurajarea integrării acestora în familia biologică. Copiii
şi tinerii din cadrul centrelor au un program de luni până vineri, de la ora 8:00
până la 13:00, respectând programul învăţământului special, iar cei ce au terminat
forma de şcolarizare rămân în cadrul organizaţiei, unde participă la activităţi de
terapie ocupaţională, activităţi gospodăreşti, sportive, etc.
Organizaţia funcţionează din surse de finanţare externe şi interne (proiecte
de finanţare, subvenţii de la bugetul de stat, contribuţii, donaţii, etc). La nivelul
Slatinei, organizaţia a desfăşurat activităţi de sensibilizare, informare şi schimbare
a mentalităţii vis-a-vis de persoanele cu dizabilităţi. În şcolile slătinene au
organizat serbări şi au fost expuse obiecte confecţionate în cadrul centrelor. Copiii
au participat la concursuri de dans, în cadrul SNAC, unde au cunoscut-o pe
Baroneasa de Winterborne-Emma Nicolson. În plus, anual, pe timpul verii, sunt
organizate excursii pe Valea Oltului, dar şi o tabără la Herculane.
De-a lungul anilor, organizaţia a fost recunoscută atât pe plan local, cât şi
naţional, iar recent, prietenii organizaţiei, din Rijssen, Olanda, au adus materiale
pentru centru şi au montat un mini atelier pentru terapie ocupaţională.
Toate activităţile desfăşurate în cei peste 20 de ani nu ar fi fost posibile
fără implicarea, dăruirea celui care a fondat această organizaţie şi a reuşit să aducă
o rază de speranţă familiilor greu încercate de soartă şi o şansă la educaţie și
socializare a tinerilor cu dizabilităţi”310.
Pentru ceea ce face în sprijinul semenilor săi, părintele Bica Marin a
primit numeroase distincții și a fost apreciat de numeroase instituții și personalități
din România sau din afară:
- Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Word
Learning ChildNet Program și Guvernul României-AsociațiaNațională
pentru Protecția Copilului și Adopție acordă MENȚIUNE SPECIALĂ
Organizației Trebuie-Filiala Olt, pentru participarea la proiectul
Modele de Bună Practică în Protecția Copilului în România,
București 3 – 5 iunie 2003. Semnează: Denny Robertson, Director
Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Gabriela
Coman, secretar de stat Autoritatea Națională pentru Protecția
Copilului și Adopție.
- Consiliul Local al Municipiului Slatina conferă DIPLOMA DE
MERIT, Organizației Trebuie, Filiala Slatina pentru contribuția
deosebită adusă la integrarea social a persoanelor cu dizabilități.
H.C.L. nr. 66/ 10.04. 2003.
- Pentru implicarea în activități filantropice, prin donații, sponsorizări
sau voluntariat și pentru comportamentul social responsabil al sectorului
de afaceri se acordă Diploma OAMENI PENTRU OAMENI d-lui
Marin Bica, reprezentând Organizația Trebuie, Olt la categoria
COORDONATORI ATRAGERE DE FONDURI. Evenimentul a
310
Anamaria Floarea, „Fundația Trebuie, ominune care crește sub ochii noștri”, în Slatina
Buzz, 3 ian. 2016.
135
avut loc în cadrul Galei Oameni pentru oameni, 2004-București,

organizat de Camera de Comerț Americană din România și Asociația
pentru Relații Comunitare și susținut de Charles Stewatr Mott
Fundation, Luis Berger, Raiffaisen Bank, Target, Timken, Johnson
wax, The US Agency for International Development (USAID).
- Primăria Municipiului Slatina și Consiliul Local acordă DIPLOMA
DE MERIT Organizația Trebuie! pentru proiectele derulate în scopul
prevenirii marginalizării sociale și efortul depus pentru integrarea în
societate a persoanelor cu dizabilități. 20 ianuarie 2007. Primarul
Municipiului Slatina, Darius Bogdan Vâlcov.
- În anul 2008, Primăria Municipiului Slatina, Consiliul Local al
Municipiului Slatina conferă DISTINCȚIA PERSONALITATEA
ANULUI domnului MARIN BICA pentru proiectele derulate cu
succes în scopul integrării sociale și recuperării active a persoanelor cu
dizabilități neuromotorii. Semnează Darius Vâlcov - Primarul Municipiului
Slatina. Distincția a fost acordată în cadrul ediției a III-a a manifestării
Slatina, dragostea mea.
- Patriarhia Română, Mitropolia Română. Episcopia Slatinei și
Romanaților, Noi + Sebastian, prin harul lui Dumnezeu Episcop al
Slatinei și Romanaților, urmând cuvântul Mântuitorului care spune că
Nimeni, aprinzând făclia, nu o pune sub obroc, ci în sfeșnic, ca să
lumineze, Ne bucurăm când fiii și fiicele Bisericii noastre dreptmăritoare
înmulțesc talanții în dar de la Preamilostivul Dumnezeu, apărând
credința dreaptă și lucrând pentru binele Bisericii. Conferim așadar, cu
părintească dragoste, DISTINCȚIA DE VREDNICIE PC Iconom
Stavr. Bica Marin, ca semn al prețuirii și binecuvântării Noastre pentru
dragostea arătată față de Sfânta Noastră Biserică. 17. oct. 2009.
- Consiliul Județean Olt – Centrul Județean pentru Conservarea și
Promovarea Culturii Tradiționale Olt se acordă DIPLOMA ȘI
PREMIUL DE EXCELENȚĂ pe anul 2007 domnului MARIN BICA
pentru promovarea culturii tradiționale și transmiterea valorilor
morale, artistice și tehnice ale comunității locale precum și ale
patrimoniului cultural universal. Președinte, Jenel Copilău. Slatina,
Olt, România 21 decembrie 2007.
A participat la diferite cursuri, seminarii, strângeri de fonduri sau
simpozioane:
- DIPLOMĂ DE PARTICIPARE la seminarul de evaluare a programului
de finanțare a proiectelor de bunăstare si protecție a copilului, organizat de
Word Vision România în perioada 12-15 februarie 2002 în județul Cluj.
Semnează: Marius Ionescu-manager financiar și Laurențiu Zolotușcă-
coordonator program Small Grants.
- Opportunity Associates – România, Training & Consulting on NGO
Management-Pregătire & consultanță mamagerială pentru ONG-uri.
DIPLOMĂ MARIAN BICA a participat la cursul de Strângere de fonduri
organizat de Opportunity Associates-România și Fundația Principesa
Margareta a României în cadrul programului CHILDNET de granturi mici
și mijlocii finanțat de USAID și WORLD LEARNING în parteneriat cu
136
ANPCA. 23 noiembrie 2003. Semnează: Dana Nicolescu-director Opportunity

Associates, România.
- ForwArd, Socrates, Education and Culture, FiaTest-Prin Educație și
Calitate în Uniunea Europeană CERTIFICAT dl Bica Marin pentru
participarea la conferința DIFICULTĂȚILE DE SCRIS – CITIT LA
ADULȚI ÎN EUROPA organizată în București 9-10 septembrie 2004.
Semnează. Carmen Balaban-director Departament Proiecte Internaționale
SC FIATEST SRL.
- Eea grants – Iceland Hechtenstein Norway și Ministerul Muncii Familiei
și Protecției Sociale, Direcția Generală Protecția Copilului. Certificat. Dl.
Bica Marin a urmat cursul Rolul comisiei pentru protecția copilului în
integrarea copilului cu dizabilități organizat de către Ministerul Muncii
Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală Protecția Copilului la
Slatina în perioada 01 - 03 martie 2011 în cadrul proiectului Creșterea
capacității autorităților publice locale din România în vederea sprijinirii
copiilor cu dizabilități în cadrul propriilor familii, finanțat de guvernele
Islandei, Norvegiei și Principatului Liechtensteine. Semnează: Nicolae
Ivășcescu-secretar de stat și Elena Tudor-director general.
Biblioteca parohiei Sf. Treime
137
Împreună cu Ambasadorul J. Rosapape (1998-2001)
⁎⁎⁎
Manifestare de amploare la Biserica Sf. Mihail și Gavril

din comuna Slătioara
Biserica Sf. Arhangheli (1976)
138
La data de 13 iunie 2010 are loc o impresionantă manifestare dedicată

împlinirii a 40 de ani de la trecerea în neființă a primului mitropolit al
Olteniei, Nifon Criveanu, fiu al satului. Evenimentul organizat de Episcopia
Slatinei şi Romanaţilor şi Parohia Slătioara II, în parteneriat cu Primăria
comunei Slătioara a fost pe larg prezentat în presă, reținându-ne atenția însă
articolul publicat de către scriitorul Dan Lupescu în “Ecoul, revistă de
creație, opinie și atitudine culturală”. Cel care a inițiat acest amplu eveniment
a fost pr. Eugen Durac, ,,Prea Bunul Dumnezeu, dăruindu-i acestui mehedinţean
şansa de a răsădi şi întreţine flacăra credinţei creştine în chiar satul natal al
vrednicului de pomenire Nifon Criveanu, l-a şi îndemnat tainic pe părintele
Eugen Durac să-şi concentreze toate energiile, în vara anului de graţie 2010,
în vederea comemorării a 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a primului
Mitropolit al Olteniei”311.
Biserica Sf. Voievozi (2019)-preot paroh Eugen Durac
311
Dan Lupescu, Primul Mitropolit al Olteniei. NIFON CRIVEANU, comemorat la
Slătioara (Olt) în ECOUL revistă de creaţie, opinie şi atitudine culturală.
139
Șirul de manifestări a debutat prin Parastasul desfășurat în interiorul

Bisericii Sf. Mihail și Gavril, unde ,,un sobor de 40 de preoţi, diaconi şi
ierarhi, în frunte cu Mitropolitul actual al Olteniei, Arhiepiscop al Craiovei,
ÎPS Irineu, împreună cu Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Nicodim,
respectiv cu Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Sebastian, a oficiat
această slujba, închinată regretatului vlădică Nifon Criveanu, dar şi părinţilor
săi, fraţilor, rudelor care, cu toţii, au locuri de odihnă veşnică în apropierea
bisericii.” După Parastas a avut loc ,,un scurt moment comemorativ
desfăşurat în vecinătatea bisericii, printre mormintele reverberând sub lumina
florilor policrome şi umbrelor ocrotitoare, gemene cu crucile de la căpătâi.”
După slujba Parastasului s-a mers în procesiune către Căminul Cultural din
localitate, alaiul făcând oprire în faţa casei părinteşti a Mitropolitului Nifon,
unde ierarhii au dezvelit placa omagială care consemnează că “În această
casă s-a născut † Nifon Criveanu, Mitropolitul Olteniei (1889-1970)”.312
În drumul spre Căminul cultural, ,,alaiul de copii purtători de

prapori, soborul de preoţi, diaconi şi ierarhi, numeroşii romănăţeni de toate
vârstele au fost întâmpinaţi de enoriaşii parohiei Slătioara I (Biserica Sf.
Treime). După ce preotul paroh Marin Bica a rostit un succint cuvânt de
întâmpinare, aceştia s-au alăturat procesiunii. Ajunşi în faţa Căminului
Cultural, PS Părinte Sebastian a explicat celor prezenţi că acesta a fost ridicat
din iniţiativa şi cu sprijinul financiar al lui Nifon Criveanu. Totodată,
312
Ibidem.
140
Preasfinţia Sa a amintit demersurile făcute pentru ca acest cămin să

reprimească numele mitropolitului, mulţumind pe această cale şi consiliului
local pentru că a răspuns favorabil propunerii episcopiei. Astfel ierarhii,
împreună cu primarul localităţii, D-l Savu Ciocârlan, şi părintele Eugen
Durac de la Parohia Slătioara II, au tăiat panglica de inaugurare a Centrului
Cultural ,,Mitropolitul Nifon Criveanu”. A urmat sesiunea de comunicări
dedicată personalităţii Mitropolitului Nifon. Deși clădirea Căminului fusese
renovată ,,impecabil, la standarde occidentale, sala de spectacole (circa 300
de locuri) şi balconul (80 de locuri) s-au dovedit neîncăpătoare, mulţi dintre
fiii satului rămânând să asculte din exteriorul clădirii mărturiile evocatoare şi
comunicările ştiinţifice prezentate de specialişti. Cuvântul de bun venit rostit
de primarul localităţii a fost urmat de emoţionantele mărturisiri şi mulţumiri
ale doamnei Elena Viorica Diaconescu, nepoata de văr a mitropolitului
evocat, şi ale dlui arhitect Şerban Popescu-Criveanu, expert în Ministerul
Culturii şi Patrimoniului Naţional”313. Au fost prezentate cu această ocazie 3
comunicări despre personalitatea celui care a fost întâiul mitropolit al
Olteniei, ,,tripticul comunicărilor ştiinţifice” fiind “deschis de doamna
Denisa Liliana Guţică-Florescu, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt:
„Mitropolia Olteniei şi primul ei întâistătător, Nifon Criveanu”. A doua
comunicare a fost susţinută de învăţătorul satului Izvoru, comuna Găneasa,
Ion Tîlvănoiu: „Tradiţii culturale şi progresiste în familia Mitropolitului
Nifon Criveanu. Activitatea sa reflectată în presa din Oltenia şi judeţul
Romanaţi”, iar a treia a fost prezentată de moderatorul evenimentului, preot
prof. dr. Ion Sorin Rizea: „Activitatea social-filantropică şi misionară a
Mitropolitului Nifon Criveanu”314.
A urmat grupul psaltic ,,Sf. Constantin Brâncoveanu” al Episcopiei
Slatinei şi Romanaţilor care a încântat publicul cu cântări psaltice, interpretând
,,Psalmul 94” athonit, gl. III; ,,Fericirile”, de Macarie ieromonahul, gl. I; un
fragment din Paraclisul închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aranjat
pe note de Diac. Cornel Constantin Coman, gl. III şi ,,Apărătoare Doamnă”
de Emanuel Zmeu, gl. VIII.
La final ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a conturat un expresiv
portret ilustrului său înaintaş: „Mitropolitul Nifon Criveanu s-a afirmat atât
ca ierarh strălucit, cât şi ca personalitate istorică. El a fost întemeietorul
multor fundaţii şi iniţiatorul a nenumărate activităţi şi acţiuni social-
filantropice, în ţară şi dincolo de ţară. Atunci când a fost nevoie, nu a ezitat
să meargă în misiune şi să ajute pe fraţii din Basarabia, care se eliberaseră de
jugul sovietic şi aveau nevoie de asistenţă religioasă. Viaţa neamului său, din
Criva, sănătatea sufletească şi trupească, pe care a moştenit-o de la părinţii
săi, dragostea de învăţătură – dobândită de la tatăl său şi bunul simţ – de la
mama sa, toate acestea l-au ajutat să-şi formeze o riguroasă ţinută morală şi
intelectuală. S-a ridicat dintre preoţi şi a lucrat pentru preoţi, cunoscându-le
greutăţile şi, de aceea, întotdeauna i-a încurajat şi i-a îmbărbătat, i-a
îndemnat în slujirea preoţească, slujire care implică de la sine jertfelnicie. El
313
Ibidem.
314
Ibidem.
141
nu a uitat nici latura învăţătorească. În sfârşit, Mitropolitul Nifon a dat preţul

său de jertfă martirică Împăratului ceresc. Suferinţele sale s-au accentuat
după ce a fost scos din scaun forţat şi uitat de multă lume. El a continuat să
slujească Biserica până ce Dumnezeu l-a chemat la ceruri. Astăzi, noi, la cei
40 de ani de la trecerea sa la cele nemuritoare, îl cinstim după cum se cuvine,
în sala pe care el a întemeiat-o ca un centru cultural. În această ambianţă de
rugăciune şi cinstire, ridicăm glasul înaintea Atotputernicului Dumnezeu,
rugându-l să odihnească sufletul său în Împărăţia celor drepţi. Pomenirea sa
se va face alături de ceilalţi înaintaşi ai noştri ori de câte ori Sfânta Liturghie
se va săvârşi în Mitropolia Olteniei”, iar PS Părinte Sebastian a mulţumit
celor prezenţi pentru că au răspuns invitaţiei de a da împreună-cinstire
memoriei celui ce a fost Mitropolitul Nifon Criveanu.
Manifestarea s-a încheiat cu o masă comună frăţească organizată de
părintele Eugen Durac şi enoriaşii Parohiei Slătioara I”.315
⁎⁎⁎
Biserica cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Ierusalim,

parohia Salcia
Între anii 2008-2009 s-a luat inițiativa construirii unei biserici în satul
Salcia, comuna Slătioara județul Olt:
,,Județul Olt
Primăria comunei Slătioara
Hotărâre
Cu privire la darea în folosință gratuită a suprafeței de teren de 2400

mp ce aparține domeniului privat al comunei Slătioara, aflat în administrația
Consiliului local Slătioara pentru construirea unei biserici pentru Parohia
Salcia, comuna Slătioara.
Având în vedere :
- Raportul compartimentului de resort din cadrul Primăriei Slătioara cu nr.
1394 din 06.05.2009,
- Raportul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local Slătioara cu
nr. 1416 din 11.05.2009 privind avizarea proiectului de hotărâre,
- Prevederile art. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică
și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului local Slătioara nr. 31 din 06.11.2008 cu privire la
aprobarea inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al
comunei Slătioara;
- Adresa cu nr. 332 din 26.03.2009 a Episcopiei Slatinei și Romanaților
prin care se aduce la cunoștință aprobarea înființării Parohiei Salcia,
315
Ibidem.
142
comuna Slătioara, județul Olt, cu hramul Intrarea Maicii Domnului în

Ierusalim;
- Prevederile art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit.a și art. 124 din Legea
nr. 215/2001 privind administrația publică locală, modificată și completată
de Legea nr. 286/2006;
În temeiul art. 46, alin. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administrația
publică locală cu modificările și completările ulterioare
Consiliul Local al Primăriei Slătioara hotărăște
Art. 1 Se aprobă darea în folosință gratuită a suprafeței de teren de

2400 mp ce aparține domeniului privat al comunei Slătioara, aflat în
administrarea Consiliului local Slătioara Parohiei Salcia, comuna Slătioara
pentru construirea unei biserici.
Art. 2 (1) Terenul prevăzut la art. 1 se acordă în folosință gratuită pe
durata existenței construcției și este situat în intravilanul comunei Slătioara,
sat Salcia, Tarlaua 12, parcela 144, nr. cadastral 1539, nr. carte funciară 1483
cu următoarele vecinătăți:
- La Nord – Ps 414
- La Est – Ps 414
- La Sud – DC 155; Goanță Magdalena
- La Vest – DC 155.
(2) Terenul menționat la alin. 1 nu a făcut obiectul constituirii sau
reconstituirii dreptului de proprietate conform prevederilor legilor fondului
funciar și al Legii nr. 10/2001 și de asemenea nu face obiectul vreunui litigiu
dedus judecății.
Art. 3 Se stabilește ca hramul bisericii ce se va construi pe terenul la
art. 1 și 2 să poarte hramul Intrarea Maicii Domnului în Ierusalim .
Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează
primarul comunei Slătioara.
Art. 5 Prezenta hotărâre se va comunica:
- Primarului comunei Slătioara
- PCPI Olt;
- Instituției Prefectului – județul Olt.
Președinte de ședință Consemnează

Bălan Ion Secretar, Mihai Gheorghe.
Autorul proiectului în baza căruia s-a obținut autorizația pentru

construcția bisericii este arhitectul Sever Mitrache.
În anul 2012 într-un interviu apărut în Ziarul de Olt, primarul
comunei Savu Ciocârlan menționa că ,,ridicarea unei biserici în satul Salcia
este năzuinţa de peste 100 de ani a localnicilor, nevoiţi până acum să
parcurgă şase kilometri până la cimitirul vechi pentru a-şi înmormânta
morţii. Eu i-am sprijinit pe acei oameni să aibă o biserică şi un cimitir al lor,
143
să nu mai meargă atâta drum ca să-şi înmormânteze morţii. Prin Consiliul

Local le-am dat teren şi pentru biserică, şi pentru cimitir. I-am ajutat cât am
putut şi pe linie financiară, în sensul că am solicitat Ministerului Turismului
bani pentru execuţia bisericii. Banii nu au trecut prin primărie, au ajuns
direct la parohie. În afară de ceea ce s-a strâns de la oameni, Parohia Salcia a
primit de la minister 500 de milioane de lei vechi. Dar, cum valoarea totală a
materialelor şi lucrărilor se ridică la vreo opt miliarde de lei vechi, am mai
cerut Ministerului Turismului să mai ajute parohia cu cât s-o mai putea.
Pentru că, cred eu, tot mai trebuie vreo trei miliarde pentru finalizare”316.
„În seara zilei de Duminică, 12 iulie 2009, a avut loc slujba punerii
pietrei de temelie a bisericii parohiei Salcia, protoieria Slatina II. Slujba a
fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi
Romanaţilor şi Preasfinţitul Părinte Mihail Filimon, Episcopul Australiei şi
Noii Zeelande, în fruntea unui ales sobor de preoţi şi diaconi.
Preasfinţitul Părinte Sebastian a amintit credincioşilor că lucrările
pentru ridicarea bisericii ce va avea hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim”
au început cu mai bine de un an în urmă, însă activitatea misionar-pastorală
desfăşurată în întreg-cuprinsul Eparhiei nu i-a îngăduit decât acum să
săvârşească slujba punerii pietrei de temelie a bisericii. Astfel, Preasfinţia sa
l-a îndemnat pe tânărul părinte paroh Marinel Musteţea să aibă grijă de
ridicarea sfântului locaş precum are grijă de propriul său copil, nădăjduind ca
până în luna noiembrie biserica să fie deja acoperită”317.
Slujba punerii pietrei de temelie a bisericii Parohiei Salcia
316
Sursa Eveniment de Olt, joi 12 ianuarie 2012.
317
www episcopiaslatinei.ro, Episcopia Slatinei și Romanaților, site official, A fost pusă
piatra de temelie a bisericii Parohiei Salcia (14 iulie 2009).
144
Biserica din Slătioara în construcție318.
Exteriorul bisericii din satul Salcia (2019)
318
Foto: Costel Mirea – „Eveniment de Olt” (2012)
145
Slujbă la biserica din satul Salcia (06.10.2019)
La biserica din satul Salcia au slujit de la ridicarea sf. locaș: pr.

Gheorghe Mustățea și pr. prof. Ion Silviu Pârvu (în prezent). Cântăreți:
Popescu Dumitru, Frăsineanu Ionuț.
146
POPULAȚIA
Documentele vechi, ca și descoperirile arheologice efectuate în zonele
apropiate Slătioarei dovedesc faptul că această regiune a fost locuită încă din
cele mai vechi timpuri, respectiv încă din Paleolitic (obiectele din cremene
descoperite pe Valea Oltului și valea Dârjovului atestă această vechime).
Bogăția subsolului în materiale de construcție (piatră, silex), dar și clima
favorabilă dezvoltării vegetației și faunei au contribuit la atragerea în valea
Oltului a unor cete de hominizi, culegători și vânători ale căror unelte au fost
descoperite aici319.
Analizând harta regiunii întocmită la 1835 se constată că partea cea
mai bine reprezentată o formează așezările rurale, sate-cătune printre care
figurează și Slătioara ca sat. În anul respectiv, Slătioara se încadra în
categoria satelor cu până la 50 de gospodării. Satul Salcia nu figurează pe
această hartă. Comparând statisticile de la 1835 cu cele de la sfârșitul
secolului al XIX-lea (când a fost întocmit dicționarul pe județe), constatăm
că satul Salcia figurează cu câteva familii, ceea ce denotă că acest sat s-a
format prin roire s-au colonizare, fapt dovedit și de existența unei
similitudini între numele familiilor existente în prezent în cele două sate
componente ale comunei. În timp creșterea numerică a populației comunei
Slătioara a fost determinată, pe lângă alți factori, de trecerea în vechime de la
păstorit la cultivarea terenurilor agricole ca activitate de bază și de aplicarea
reformelor agrare care a atras în această zonă și locuitori din zonele
subcarpatice320.
Deoarece înscrisurile din catagrafia de la anul 1835 legate de județul
Romanați, a cărui unitate administrativă era și Slătioara, lipsesc, vom folosi
catagrafia din anul 1845, unde se menționează faptul că Slătioara, aparținând
plășii Oltului de Sus, jud. Romanați și aflată în proprietatea lui Teodorache
Ghimpețeanu (care deținea și moșia Enușești), avea un număr de 150 de
familii321. Trebuie să subliniem că aici este notat la Slătioara și idem
mahalaua de jos, dar nu este dat numărul de familii, așa cum este, de
exemplu, notat la Piatra: idem mahalaua de jos (…) familii 45. Este de
înțeles că Slătioara la 1845 era împărțită în două subdiviziuni: Slătioara
mahalaua de sus și Slătioara mahalaua de jos322.
După C. Locusteanu, în jurul anilor 1887-1888, comuna Slătioara
avea 238 de contribuabili, 336 capi de familie. Din totalul celor 1216
locuitori, 607 erau bărbați și 609 femei. De asemenea, 467 erau căsătoriți și
727 necăsătoriți, iar 41 știau carte și 1175 nu știau carte323.
319
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat.
320
Ibidem.
321
T.G. Bulat, Diviziunea proprietății rurale în Oltenia la 1845 în „Arhivele Olteniei”, An
V, nr. 23, ian-fevr. 1926, p. 217.
322
Ibidem.
323
147
În anul 1893, comuna Slătioara avea o populaţie de 1216 locuitori,

împărţită pe sate astfel: Slătioara-900 de locuitori, Salcia şi Beica-316
locuitori324. Cătunul Salcia, la sfârșitul secolului al XIX-lea era caracterizat
ca fiind “situat la nord de satul Salcia, plasa Oltețu-Oltul de Sus, jud.
Romanați (…) lângă Olt, la vărsătura râului Beica, pe un teren a cărui
altitudine d-asupra nivelului Mării este de 128 m (…)”325.
În anul 1901 erau 547 capi de familie, dintre care 249 bărbați și 298
femei, iar numărul total al copiilor ajungea la 909 (băieți = 476, fete =
433)326. Tot în acest an din registrul de înscriere a botezaților de la Parohia
Slătioara rezultă că până la sfârșitul anului 1901 au fost botezați 90 de copii,
născuți între 17 ianuarie și 18 noiembrie:
1. Ianuarie 1901: 4 copii născuți (2 băieți)
2. Februarie: 11 copii născuți (3 băieți)
3. Martie - Aprilie: 16 copii născuți.
4. Mai: 12 copii născuți (5 băieți)
5. Iunie: 8 copii născuți (2 băieți)
6. Iulie: 8 copii născuți (4 băieți)
7. August: 7 copii născuți (3 băieți)
8. Septembrie - Octombrie: 17 copii născuți.
9. Octombrie: 2 copii născuți (două copile)
10. Noiembrie: 7 copii născuți (4 băieți)327.
La recensământul general al populaţiei de la 19 decembrie 1912 s-a
înregistrat în Slătioara un număr de 2184 de locuitori, dintre care 1080
populaţie de sex bărbătesc328.
Tot în anul 1912 structura populaţiei pe grupe de vârstă, diferenţiată
pe două componente, respectiv ştiutori şi neştiutori de carte se prezenta
astfel:
A. Partea masculină.
1. Copii până la 7 ani inclusiv = 227. Din cele 22 de localităţi care
alcătuiau plasa Oltul de Sus, la această categorie de vârstă, comuna
Slătioara ocupa locul IV, după comunele Osica de Sus cu un număr
de 390 de copii, Brâncoveni cu 321 de copii şi Dranovăţu cu 308
copii.
2. Persoane de la 8 ani în sus:
- 8 – 17 ani = 111 ştiutori de carte şi 172 neştiutori. Total: 283.
- 18 - 20 ani = 18 ştiutori şi 45 neştiutori. Total: 63.
- Peste 21 de ani = 106 ştiutori de carte şi 392 neştiutori. Total: 498.
324
George Ioan Lahovari, Marele dicționar geografic al României, vol. V, București, 1902,
op. cit. p. 435
325
326
SJAN Olt, Fond Biserica parohială Sf. Treime, Slătioara, dosar 1/1901.
327
Ibidem.
328
Statistica știutorilor de carte din România întocmită pe baza rezultatelor definitive ale
recensământului general al populației din 1912, Ed. Stabilimentul Grafic Albert Baer,
București, 1915.
148
- Total peste 18 ani = 124 ştiutori de carte şi 437 neştiutori. Total: 561
- Străini = 3 ştiutori de carte şi 6 neştiutori. Total: 9329.
Total populaţie de parte bărbătească: 1080.
B. Partea feminină.
1. Copile până la 7 ani inclusiv = 248.
2. Românce de peste 8 ani = 68 ştiutoare de carte şi 781 neştiutoare.
3. Străine de la 8 ani în sus = 7.
Total populaţie de parte femeiască: 1104330.
În anul 1925 populația comunei Slătioara era de 1715 de locuitori.
Din tabelul ,,de numărul menajelor, numărul clădirilor, numărul
întreprinderilor și a sufletelor”, aflăm că la data de 17 februarie 1931 situația
pe raza comunei Slătioara se prezenta astfel: Numărul menajelor: 538;
Numărul clădirilor: 566; Numărul întreprinderilor: 23; Numărul sufletelor:
2323331.
În anul 1933, situațiile nașterilor, deceselor, căsătoriilor și divorțurilor se
prezenta conform tabelului de mai jos:
X
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI
II
Nașteri 1
7 10 10 6 11 7 10 7 14 6 3
8
Decese
- 7 3 5 2 8 2 12 2 4 1 5
Căsătorii
3 1 2 1 1 1 2 - - 1 6 6
Divorțuri - - - - - - - - - - - -
Total 1933:
- Nașteri: 109.
- Decese: 51.
- Căsătorii : 24.
- Divorțuri: 0.
Peste un an, în anul 1934 situația nașterilor, deceselor, căsătoriilor și
divorțurilor se prezenta astfel:
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Nașteri 4 7 10 6 12 5 7 10 11 6 3 1
Decese 5 2 6 3 5 5 5 3 6 1 3 7
Căsătorii 2 2 1 3 1 3 3 3 2 3 5 3
Divorțuri - - - - - - - - 1 - - -
329
Ibidem.
330
Ibidem.
331
SJAN Olt, Fond Prefectura Romanați, dosar 13/1931, f. 21.
149
Total 1934:
- Nașteri: 82
- Decese: 51
- Căsătorii: 31
- Divorțuri: 1
În anul 1941 populația comunei ajungea la 2791 de locuitori (Slătioara=

2368, Salcia=423). În majoritate locuitorii erau români (2366 – Slătioara și
423 - Salcia). Doi dintre locuitorii din satul de reședință aveau altă
naționalitate și altă cetățenie. Numărul de gospodării ajungea la 529 în
Slătioara și 98 în Salcia, aceeași situație statistică înregistrând și capii de
familie. Numărul contribuabililor era mai mare la Slătioara (530) și mai mic
la Salcia (97).
Mișcarea populației (1941)332
Luna I II III IV V VI VII VIII

Născuți vii 7 7 2 3 3 3 6 7
Născuți - - 1 - - - - -
morți
Morți 3 2 5 4 1 1 - 4
Căsătoriți 10 4 1 - 1 2 1 2
Divorțuri - - - - - - - 1
Total:
- Născuți vii = 38.
- Născuți morți = 1.
- Morți = 20.
- Căsătorii = 21.
- Divorțuri = 1.
Mortalitatea se menținea la valori destul de ridicate și din cauza unei

asistențe sanitare precare. Astfel, în comună populația primea asistență de la
un agent sanitar și o moașă comunală și nu existau un dispensar medical, o
baie comunală, cuptor de deparazitare etc. În anul 1941, Slătioara aparținea
de Circa sanitară Găneasa. Sunt semnalate și câteva cazuri de paludism (56),
pelagră (23), tuberculoză (10), sifilis și cancer333. Apa potabilă era exploatată
prin fântâni sătești, 38 de fântâni fiind în satul Slătioara și 7 în satul Salcia334.
În anul 1942, grupa de populaţie cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani
era de 444 de persoane. Bărbaţii între 62-68 de ani erau în număr de 36, iar
cei de peste 60 de ani (invalizi, etc., nefolosiţi la plugărie) ajungeau la cifra
48.
332
333
Ibidem.
334
Ibidem.
150
În anul 1948, populația comunei era structurată astfel: 534 bărbați,

648 de femei
Mișcarea naturală a populației comunei Slătioara pe întreg anul 1948
de prezenta astfel: născuți: 67; morți: 38; excedent natural: +29; căsătorii:
24; divorțuri 0; morți sub un an: 6; născuți morți: 1335.
Din cadrul structurii profesionale a populației comunei Slătioara
făceau parte și funcționarii, în anul 1948 numărul acestora ajungând la 24. La
categoria funcționari erau incluși și angajații primăriei (7), cadrele didactice
(8), reprezentanții bisericii (2), pădurar (Iulian Ungureanu), cantonieri
(Badea Vătășoiu, Nicolae A. Chirimbu, Marin Scarlat), moașa comunală
(Elena Bobiceanu), șef de post (plutonier Ghemeci Dumitru) etc336.
Situația copiilor și tinerilor de la 5-15 ani împliniți la 1 septembrie 1948 se
prezenta astfel:
- Total masculin: 302, din care: 5-6 ani = 48; 7-11 ani = 139; 12-15 ani = 115.
- Total feminin: 243, din care: 5-6 ani = 47; 7-11 ani = 121; 12-15 ani = 75.
Total general: 545, din care: 5-6 ani = 95; 7-11 ani = 260; 12-15 ani = 190.În
raport cu instrucția școlară situația acestora era următoarea:
1. Băieți total: 300, din care
- Înscriere la grădinița de copii = 48.
- Trebuie înscriși la școala primară = 19.
- Urmează școala primară cl. I-IV = 120.
- Urmează școala primară cl. V-VIII = 78.
- Absolvenți a 7 clase primare = 7.
- Urmează o școală secundară sau profesională, cl. I-III = 17.
- Absolvenți a trei clase secundare sau profesionale = 1.
- Obligați a urma cursul de întregire = 9.
- Alte categorii: 2
2. Feminin total: 241, din care:
- Înscriere la grădinița de copii = 47.
- Trebuie înscriși la școala primară = 22.
- Urmează școala primară cl. I-IV = 104.
- Urmează școala primară cl. V-VIII = 36.
- Absolvente a 7 clase primare = 8.
- Urmează o școală secundară sau profesională, cl. I-III = 7.
- Absolvente a trei clase secundare sau profesionale = 1.
- Obligate a urma cursul de întregire = 16.
- Alte categorii = 2.
Totalul general (masculin și feminin) al grupei de vârstă 5-15 ani
împliniți la 1 septembrie 1948 era de 545 de copii și tineri: 5-6 ani = 95; 7-11
ani = 260; 12-15 ani = 190337.
335
336
Ibidem,dosar 24/1948.
337
Ibidem.
151
În anul 1948 din categoria funcționarilor făceau parte următoarele

persoane:
Numele și prenumele Funcția Nr. membrilor familiei Total

Sub 14 ani Peste 14 ani
Dumitru Filip Primar - 4 4
Savu I. Mitre Notar 3 3 6
Const. Obrocea Casier - 4 4
Ilie S. Tănăsie Secretar 1 2 3
Diaconu Gheorghe Director 1 2 3
Elena Papuc Director - 1 1
Radu Criveanu Director - 4 4
Ploșniță Mihail Înv. - 3 3
Elena Cociorvă Înv. - 3 3
Oprica Cti-nescu Înv. 1 2 3
Elena Ștefănescu Înv. - 1 1
M. Achimescu Preot 1 2 3
Ștefan Bonciu Cantor - 4 4
Iulian Ungureanu Pădurar - 2 2
Elena Bobiceanu Moașă 1 3 4
Ghemeci Dumitru Șef post - 4 4
Badea Vătășoiu Cantonier - 2 2
Nicolae A. Chirimbu Cantonier 1 2 3
Marin Scarlat Cantonier 1 5 6
Ștefan Borada Funcț. - 2 2
Marin D. Stancu Guard 1 2 3
Roman Tănase Guard - 2 2
Alex. Stancu Guard 1 2 3
La data de 1 iulie 1959, regiunea Pitești înregistra o populație

1.158.130 de locuitori.
La recensământul populației din ziua de 15 martie 1966, în com.
Slătioara s-a înregistrat un număr total de locuitori de 2907 locuitori (2429-
Slătioara și 478 -Salcia). Dacă în perioada 1959-1962, populația comunei era
asistată sanitar de o singură persoană cu studii medii și nici un medic, între
1963-1965 asistența sanitară era asigurată de 2 medici, de 4 sau 5 (1964)
persoane cu studii medii și una care intra în categoria personalului elementar
sanitar.
În anul 1963 se înființează în comuna Slătioara o circumscripție
medico-sanitară.
152
Populația pe sexe la 1 ianuarie și la 1 iulie

-Slătioara-338
Data/grupe 1956 1959 1960 1961

1 ianuarie Total 29231 2925 2914 2935
Masculin 13811 1386 1880 1391
Feminin 15421 4539 1534 1544
Total 29251 2916 2920 2951
1 iulie Masculin 1382 1381 1375 1402
Feminin 1543 1535 1545 1549
1
Recensământul populației din 21 februarie.
2
Recensământul populației din 15 martie.
Populația pe sexe la 1 ianuarie și la 1 iulie

-Slătioara-339
Data/grupe 1962 1963 1964 1965 1966
Total 2938 2958 2966 2934 2907
Masculin 1405 1417 1418 1434 13552

1 ianuarie
Feminin 1533 1541 1548 1540 15522
Total 2942 2961 2975 2968 2903

1 iulie
Masculin 1406 1416 1430 1432 1347
Feminin 1163 1545 1545 1586 1556
338
SJAN Olt, Direcția Regională de Statistică Argeș, pașaportul statistic al comunei
Slătioara, raionul Slatina.
339
Ibidem.
153
Mișcarea naturală și mișcare migratorie a populației

-Slătioara-
(cifre absolute)340
I. Mișcarea naturală An 1956 An 1959 An 1960 An 1961

1. Născuți vii 46 48 53 48
2. Decedați 24 24 24 26
din care decedați sub un 4 4 4 3
an
3. Spor natural 22 24 29 22
4. Născuți morți 2 1 2 -
5. Căsătorii 34 34 38 19
6. Divorțuri 4 2 5 1
II. Mișcarea Migratorie An 1956 An 1959 An 1960 An 1961
1. Sosiți 36 39 57 30
2. Plecați 40 74 65 49
3. Spor migratoriu -4 -35 -8 -19
III. Spor Total 18 -11 21 3
Mișcarea naturală și mișcare migratorie a populației

-Slătioara-341
(cifre absolute)
I. Mișcarea naturală An 1962 An 1963 An 1964 An 1965 An 1966

1. Născuți vii 39 32 51 50 49
2. Decedați 25 21 30 32 33
din care decedați 4 2 2 1 -
sub un an
3. Spor natural 14 11 21 18 16
4. Născuți morți 1 - - 1 2
5. Căsătorii 23 26 20 37 34
6. Divorțuri 2 1 3 8 2
II. Mișcarea 1962 1963 1964 1965 1966
Migratorie
1. Sosiți 41 42 40 43 40
2. Plecați 35 45 53 55 59
3. Spor 6 -3 -13 -12 -19
migratoriu
III. Spor Total 20 8 8 6 -3
340
Ibidem.
341
Ibidem.
154
Numărul mediu scriptic al salariaților

Slătioara342
An 1959 1960 1961 1962 1963 1965 1966

Total salariați care
lucrează pe raza 256 2591 274 278 224 261 245
comunei indiferent
de domiciliu
-din care 40 44 51 53 62 211 207
cu domiciliul stabil
în comună
Total salariați cu 129 139 143 145 768 - -
domiciliul în
comună, indiferent
unde lucrează
-din care salariați 89 95 92 92 706 - -
care lucrează în
afara comunei
La recensământul din anul 1966, s-au înregistrat 2907 locuitori, dintre

care 2429 în satul Slătioara și 478 în satul Salcia.
Între anii 1959-1965, au fost construite de către populație un număr
total de 119 case noi (cu lărgiri sau fără lărgiri).
Locuințe construite de populație din fonduri proprii

-Slătioara-343
An 1959 1960 1961 1962 1963 1964 1965

Case noi construite 26 4 47 20 - 18 4
(inclusiv lărgiri)
Suprafața 1473 1867 2291 1445 - 939 198
construită-m2
Suprafața 1180 1498 1624 - - - -
locuibilă-m2
Case noi construite 26 3 47 20 - 18 4
fără lărgiri
Suprafața 1473 1843 2291 1445 - 939 198
construită-m2
Suprafața 1180 1462 1624 - - - -
locuibilă-m2
342
Ibidem.
343
Ibidem.
155
Între 1935 și 1972 evoluția populației comunei Slătioara s-a

caracterizat printr-o creștere numerică continuă, în acest interval de timp de
aproape 4 decenii, populația a crescut de la 1835 de locuitori câți s-au
înregistrat la recensământul din anul 1935, la 3062 de locuitori în 1972 (cifră
înregistrată în luna iulie 1972)344.
Natalitatea, unul dintre factorii demografici cei mai importanți care
influențează evoluția populației în sensul creșterii ei numerice, înregistra în
anul 1930 în comuna Slătioara o valoare de 18 la mia de locuitori și în anul
1932 ajunge la 20,7 la mia de locuitori. Trebuie să subliniem faptul că, pe
fondul unei natalități ridicate, mortalitatea era foarte mare, mai ales cea
infantilă. Astfel coeficientul mediu al mortalității în comuna Slătioara în anul
1930 era de 18,1 la mia de locuitori, în 1932 de 19,3 la mie, în 1956 de 11,4
la mie iar în anul 1966 de 7,8 la mie345.
Durata medie de viață în anul 1932 era de circa 42 de ani, ajungând în
anul 1966 la 60 de ani. Creșterea duratei medii de viață în acest interval de
timp a fost determinată de dezvoltarea economică, de ridicarea nivelului de
trai al populației și nu în ultimul rând de progresele realizate în ocrotirea
sănătății346.
În ceea ce privește sporul natural al populației comunei Slătioara, în
anul 1938 a fost de 9,2 la mia de locuitori, scăzând continuu până în anul
1948. Între 1956 și 1966, comuna Slătioara avea un spor natural relativ
apropiat de cel înregistrat la nivelul țării347:
An 1956 1959 1960 1961 1966

Comună 11,4 8,6 10,9 9,9 7,5
R.S.R. 14,3 10,0 10,4 8,8 7,1
Structura populației pe grupe de vârstă, calculată pe baza datelor de la

recensământul populației din anul 1966, indică o pondere mai mare a grupei
de vârstă aptă de muncă decât media pe țară înregistrată în acel an, respectiv
59, 9%, față de 57, 6%348.
Procentual situația din 1966 se prezenta astfel pe grupe de vârstă:
- Grupa de sub 14 ani = 27,2 %.
- Grupele de vârstă cuprinse între 14-55 de ani la femei și între 14-60
de ani la bărbați = 59,9 %
- Grupele de vârstă peste 55 de ani la femei și peste 60 de ani la bărbați
= 12,9 %349.
Populația ocupată a comunei Slătioara prezenta în anul 1972 următoarea
structură pe ramuri de activitate (nr. de persoane):
344
345
Ibidem.
346
Ibidem.
347
Ibidem.
348
Ibidem.
349
Ibidem.
156
1. Construcții – 96.
2. Industrie locală – 150.
3. Agricultură – 498.
4. Industrie – 16.
5. Învățământ-cultură-știință – 23.
6. Ocrotirea sănătății – 8.
7. Administrație – 10.
8. Navetiști – 381. Total activi – 1192350.
Raportând la populația comunei rezultă că populația ocupată
reprezenta 67,6 % din total.
Densitatea medie a populației comunei Slătioara ajungea în anul 1972
la 81,8 loc./km2, fiind sensibil mai mare decât media densității populației
României (78,6 loc./km2). Densitatea ridicată a populației din acea perioadă
se explică și prin faptul că spațiul Slătioarei a fost unul de străveche locuire
și a oferit condiții prielnice desfășurării unor activități economice
diversificate. Populația comunei la 1 iulie 1973 era de 3191 de locuitori
(1469 bărbați și 1722 de femei). Pe cele două sate, populația era repartizată
astfel: Slătioara 83,6%, Salcia 16,4%. În ceea ce privește fondul locativ,
acesta cuprindea 884 de locuințe. Din totalul celor 884 de locuințe, 734 se
găseau în satul Slătioara și 150 în satul Salcia. Pentru ocrotirea sănătății
populației, la Slătioara exista o circumscripție medico-sanitară și o casă de
naștere, acestea fiind deservite de un medic și 7 cadre cu pregătire medie și
elementară351. În anul 1975, situația populației, întreprinderilor, instituțiilor
și suprafețelor locuibile din comuna Slătioara se prezenta astfel: Satul
Slătioara: total populație 2638 locuitori (bărbați 1274; femei 1364); copii de
la 0 la 7 ani 464 , copii de la 7 la 16 ani 243 , grupa de la 16 la 60 de ani
1746 și peste 60 de ani 185; școli generale (nr. săli de clasă) 12; personal
sanitar 6 (un medic și 5 persoane cu pregătire sanitară medie); numărul de
construcții existente 1103; numărul caselor de locuit 705; suprafața locuibilă
25,6 ha352. Satul Salcia: total populație 534 de locuitori (bărbați 264, femei -
270); copii de la 0 la 7 ani 62, copii de la 7 la 16 ani 62, grupa de la 16 la 60
de ani 341 și peste 60 de ani 69; școli generale (nr. săli de clasă) 2; numărul
de construcții existente 216; numărul caselor de locuit 140; suprafața
locuibilă 14,2 ha353.
Fondul de locuințe în comuna Slătioara la data de 11 februarie 1982
însuma 894 de case, cu 2513 camere de locuit. Suprafața locuibilă ajungea la
28736 mp iar suprafața dependințelor la 15695 mp354.
În anul 1986 principalii indicatori demografici au înregistrat
următoarele valori: natalitatea: 14 ‰ (născuți în anul 1986 = 44) – optim 18-
20‰; mortalitatea: 11,3 ‰ (decedați în anul 1986 = 34) – optim < 10‰;
350
Ibidem.
351
Ibidem.
352
353
Ibidem, dosar A7/1975-1986.
354
Ibidem, Compartiment urbanism, dosar B3/1981.
157
sporul natural: 2,7 ‰; mortalitatea infantilă: 0 ‰. Indicele de natalitate era

apreciat ca fiind scăzut în raport cu catagrafia femeilor din grupa de vârstă
cuprinsă între 16 și 45 de ani, această grupă înregistrând în primele luni ale
anului 1987 un număr de 378 de persoane. Exista astfel posibilitatea
remedierii acestei situații, mai ales prin implicarea Dispensarului medical
teritorial Slătioara în depistarea precoce a sarcinilor, în multiplicarea
acțiunilor sanitar-educative, singurele căi pe care le putea urma personalul
sanitar din comună în vederea modificării comportamentului demografic al
populației355.
⁎⁎⁎
Situația populației comunei Slătioara 1987-2003

Comuna Slătioara, formată din două sate, în anul 1989 avea
aproximativ 2950 de locuitori. Starea de sănătate a populației era
supravegheată de Dispensarul comunal încadrat cu trei medici de medicină
generală și 3 cadre medii. În anul 1988 se constată o ameliorare a
indicatorilor demografici față de 1987, dar nu la nivelurile propuse. În anul
1987 se născuseră în comuna Slătioara 40 de copii, realizând un indice de
natalitate 13,9 la mia de locuitori, iar în anul 1988 s-au născut 48 de copii,
corespunzător unui indice de natalitate de 16 la mie. În primele două luni ale
anului 1989 s-au născut 5 copii (indice natalitate 1,6 la mie), față de 9 copii
în aceeași perioadă a anului 1988. În primele 6 luni ale anului 1987, situația
indicatorilor demografici la nivelul comunei Slătioara se prezenta astfel:
- Natalitatea: 3,6 ‰ (numărul născuților: 11).

- Mortalitatea: 9‰ (numărul deceselor: 27).
- Spor natural: -5.4 ‰ (deficit natural).
- Mortalitatea infantilă: 0356.
În ceea ce privește indicatorul mortalitate se observă că în prima
jumătate a anului 1987 a atins valori mari. Structura pe vârste a deceselor
înregistrate în această perioadă releva o pondere mare (89,3%) a persoanelor
decedate la vârsta de peste 62 de ani, dintre care 67% au avut vârsta de peste
75 de ani357.
În anul 1987 au decedat 48 de persoane, în majoritate din cauza
afecțiunilor cardiovasculare sau complicațiile lor, rezultând un indicator al
mortalității de 16 la mia de locuitori, iar în anul 1988 un număr de 38 de
persoane (mortalitatea mai scăzută 13 la mie), ponderea mortalității prin
afecțiuni cardiovasculare menținându-se. În primele două luni ale anului
1989 s-au înregistrat 5 decese (mortalitatea 1,6 la mie). Din datele
prezentate, se constată o scădere a mortalității generale în anul 1988 față de
355
Ibidem, Compartiment secretariat, dosar A2/15.01.1987-01.12.1987.
356
Ibidem.
357
Ibidem.
158
1987. Coroborând datele natalității cu cele ale mortalității, se obțin

următoarele valori ale sporului natural în comuna Slătioara (1987-1988): în
anul 1987 valorile sporului natural au ajuns la -2,1 la mie iar în 1988 la + 3 la
mie. Diferența este evidentă, de la valoarea negativă a anului 1987 s-a ajuns
la pozitivarea lui în anul 1988. Un element care a modificat profund situația
demografică în anul 1989 a fost scăderea alarmantă a numărului de căsătorii
încheiate. Dacă în anul 1987 s-au încheiat 30 de căsătorii, în anul 1988 s-au
oficiat numai 12 căsătorii, la mai puțin de jumătate față de anul precedent. În
primele două luni ale anului 1989 se încheiaseră două căsătorii. Această
scădere a indicelui de nupțialitate va marca și indicele de natalitate. Se
urmărea de către cadrele sanitare din localitate ameliorarea sporului natural
prin scăderea indicatorului de mortalitate generală, pentru aceasta trecându-
se la consultarea profilactică a întregii populații a comunei358.
Tot în anul 1988, situația statistică privind unele cadre care își
desfășurau activitatea în comuna Slătioara se prezenta astfel:
1. Cadre didactice:18, dintre care 5 locuiau cu familia în comună iar 13
făceau naveta.
2. Cadre din agricultură: 8, dintre care: ingineri agronomi-6 (toți făceau
naveta), ingineri zootehniști: 1 (navetist), tehnicieni-2 ( 1 locuia cu
familia în comună, 1 făcea naveta).
3. Cadre medicale: 5, dintre care: medici: 2 (toți făceau naveta),
personal mediu: 3 (2 locuiau cu familia în comună, 1 făcea naveta).
4. Alte cadre: 20 (15 locuiau cu familia în comună, 5 făceau naveta)359.
În anul 1989 erau la nivelul comunei 329 de cazuri cu boli cronice,
aproape jumătate (147) cu afecțiuni cardiovasculare. Urmărirea atentă a
acestor bolnavi coroborată cu un program oficial de educație sanitară putea
ameliora mortalitatea generală. La nivelul aprovizionării cu medicamente a
dispensarului comunal se întâmpina o serie de greutăți, situația nefiind însă
critică la preparatele uzuale, aceasta influențând mai ales evoluția bolnavilor
cu boli de lungă durată aflați în tratament. Pentru ameliorarea situației
demografice a populației comunei Slătioara în cursul anului 1989 se impunea o
serie de măsuri de ordin sanitar: continuarea unui program susținut de
educație sanitară pentru toate grupele de populație, începând cu preșcolarii și
sfârșind cu populația vârstei a treia360.
În anul 1990, populația comunei Slătioara număra 2754 de locuitori,
satul Salcia având 466 de locuitori iar Slătioara 2669 de locuitori361.
Numărul total de locuitori înregistrat în comuna Slătioara la data de 1
ianuarie 1995 a fost de 2875, repartizarea acestor locuitori pe sate fiind
următoarea: Slătioara – 1940 și Salcia – 935. Numărul gospodăriilor
358
Ibidem, dosar A2/1988-1989, Raport cu privire la situația demografică a comunei ,
măsuri pentru viitor în activitatea sanitară.
359
Ibidem, Compartiment fond funciar, dosar A 20/6 ianuarie 1988-4 februarie 1988.
360
Ibidem, Compartiment secretariat, dosar A2/1988-1989, Raport cu privire la situația
demografică a comunei , măsuri pentru viitor în activitatea sanitară.
361
Ibidem, dosar A8/1990-2000.
159
existente în comună era de 995, revenind pe fiecare gospodărie circa 3

persoane. Pe grupe de vârstă, structura populației se prezenta astfel:
- 0 – 16 ani = 595;
- 17 – 60 de ani = 494;
- Peste 60 de ani = 786362.
La nivelul României după anul 1990 sporul natural al populației a
devenit negativ. În comuna Slătioara sporul natural înregistrat în anul 1994 a
fost de + 10, iar datele înregistrate până în luna august 1995 confirmă
existența unui spor natural pozitiv, ceea ce însemna că începând cu anul 1993
avea loc un proces lent dar sigur de întinerire a populației, după ce în
perioada 1990-1993 se înregistrase an de an un spor natural negativ. Acest
reviriment demografic era îmbucurător pentru că avea loc un proces de
întinerire a populației comunei, având în vedere și faptul că numărul
populației în vârstă de peste 60 de ani era mai mare decât cel al populației
active. Această diferență a fost generată și de exodul masiv al populației
active către municipiul Slatina, fenomen de altfel răspândit pe întreg
teritoriul țării până în anul 1989. După 1989, creșterea șomajului a dus la un
regres al acestui exod, înregistrându-se în comuna Slătioara chiar un
fenomen invers, având în vedere că agricultura era atunci o alternativă pentru
forța de muncă disponibilizată din industrie363.
Între anii 1989-1991 principalii indicatori demografici364 care
caracterizau populația comunei Slătioara se prezentau astfel:
Anul 1989 1990 1991

Denumire
Natalitate 17 ‰ 12,5‰ 14‰
Fertilitatea generală 96 ‰ 84 ‰ 88 ‰
Indice de nupțialitate 2,9 ‰ 7‰ 6,9 ‰
Mortalitatea 11 ‰ 10 ‰ 16 ‰
Spor natural 5,9 ‰ 1,05 ‰ -2,3 ‰
Se constată din datele de mai sus o scădere a natalității în anul 1990

și o ușoară creștere în anul 1991 comparativ cu anul 1989, cauzele acestei
scăderi fiind multiple (legalizarea avortului, modificarea mentalității
populației privind structura familiei, modificare determinată și de recesiunea
economică din anii 90). Deși fertilitatea generală a populației comunei
Slătioara a avut valori apropiate de cea a populației Europei, cauzele
menționate anterior au dus la scăderea natalității și a sporului natural, acesta
ajungând în anul 1991 la valori negative de – 2,3 la mie (deficit natural), în
condițiile unui indice de nupțialitate destul de mare. Mortalitatea, după o
valoare mai redusă în anii 1989 și 1990, reflectă în anul 1991 o creștere de
362
Ibidem.
363
Ibidem.
364
Ibidem, dosar A2/1992 iul.-dec.
160
până la 16 la mia de locuitori, grevând profund indicele sporului natural. În

cadrul populației comunei Slătioara în intervalul 1989-1991, la nivelul
mortalității generale se constată o preponderență a deceselor (peste 90%) la
grupa de vârstă peste 60 de ani, decesele la grupa de populație sub 60 de ani
încadrându-se în intervalul 6-13%365.
La 31 decembrie 1993, populația comunei înregistra 2604 locuitori,
din care 1026 bărbați și 1578 femei. Numărul total al gospodăriilor: 946366.
La finele anului 1994 populația comunei ajungea la 2754 de locuitori, din
care bărbați 1026 și femei 1728. În cadrul structurii confesionale a populației
predominau ortodocșii (2745), urmați de adventiști (9). În anul 1994 numărul
nou născuților ajunsese la 38 și au fost încheiate 32 de certificate medicale de
deces367.
La sfârșitul anului 1995 populația totală înregistrată a fost de 2850 de
locuitori iar numărul total de gospodării de 960, din care la Slătioara 801 și la
Salcia 159. De asemenea s-a înregistrat un număr de 37 nou născuți.
Mortalitatea a depășit natalitatea, fiind eliberate de către Dispensarul medical
47 de certificate de deces368. Întreaga populație de pe raza comunei era de
religie ortodoxă, neexistând alte naționalități sau culte religioase. Populația
activă în cea mai mare parte lucra în municipiul Slatina. Această categorie de
populație locuia în Slătioara, făcând naveta cu mijloace de transport
proprii369. În anul 2000 populația comunei era de 2408 locuitori, suprafața
comunei fiind de 1326 de hectare370. Din totalul celor 2408 locuitori, 410
erau tineri cu vârsta cuprinsă între 0-19 ani (bărbați 210 și femei 200). În
cadrul acestei grupe de vârstă, 21 erau copii între 0-2 ani. Populația cu vârsta
de peste 65 de ani înregistra un număr de 373 de persoane iar cealaltă
categorie de vârstă cuprinsă între 19 și 65 de ani era cea mai numeroasă
ajungând la 1604 persoane (681 bărbați și 923 femei). Alte aspecte privind
populația comunei Slătioara în anul 2000:
Salariați Nesalariați Locuințe total Familii cu m. Familii total

multe locuințe
785 1623 989 10 857
În anul 2003 populația comunei ajunsese la 2570 de locuitori: total

salariați = 1404 (bărbați 1020, femei 384), nesalariați = 1666 (bărbați 211,
femei 130, copii și tineri între 0 și 19 ani 505, dintre care băieți 266 și fete
239), persoane în vârstă de peste 65 de ani = 310 iar numărul mamelor cu
copii între 0-2 ani = 10. De asemenea, fondul de locuințe al comunei
Slătioara prezenta următoarele caracteristici:
365
Ibidem , dosar A2/1992 iul.-dec..
366
Ibidem, dosar A2/08 dec. 1993-24 nov.1994.
367
Ibidem, dosar A2/ 1995.
368
Ibidem, dosar A2/ ian. 1996-dec.1996-raport privind starea economico-socială a comunei
Slătioara la sfârșitul anului 1995.
369
Ibidem, dosar A2/ ian. 1996-dec.1996.
370
Ibidem, dosar A2/ 1996-2000.
161
1. Numărul total de locuințe 984 (Slătioara 827, Salcia 157).

2. Locuințe dotate cu instalații electrice 984 (Slătioara 827, Salcia 157).
3. Locuințe dotate cu instalații de alimentare cu apă 984 (Slătioara 827,
Salcia 157).
4. Numărul camerelor de locuit 3223 (Slătioara 2750, Salcia 473).
5. Suprafața totală a locuibilă 53866 mp (Slătioara 45480 mp, Salcia
8386 mp), din care: suprafața locuibilă 37213 mp (Slătioara 31564
mp, Salcia 5649 mp), suprafața excedentară locuibilă 16653 mp
(Slătioara 13916 mp, Salcia 2737 mp).
162
EVOLUŢIA ADMINISTRATIVĂ
În anul 1845, județul Romanați era împărțit în 3 plăși. Slătioara era
integrată plășii Oltului de Sus.
Primăria comunei Slătioara a luat ființă înainte de anul 1864371.
Crearea primăriei a avut loc ca urmare a unor forme de întrunire sub
denumirea de Casa comunală, în care aveau loc așa-zisele divanuri de
consultare și de hotărâre asupra anumitor lucruri de rezolvare a plângerilor
adresate de către țărani comunei pentru câștigarea drepturilor civile. În
documentele din care rezultă că primăria datează ca înființată înainte de anul
1864, se precizează că pe vechile meleaguri unde astăzi există comuna
Slătioara, a fost o grupare de câteva sute de familii care muncea pe moșia
Slătioara372.
Astfel de date menționează că la data de 6 februarie 1832, într-un act
al Divanului judecătoresc prin care se hotăra ca Nicolae fiul lui Hagi Ianuș
având o datorie la familia Pârșcoveanu să-și vândă moșiile Ianușești și
Slătioara sau la data de 24 noiembrie 1833 în pricina dintre un oarecare
Polizu M. și Nicolae Hagi Ianuș pentru arendarea morilor de la Slătioara ca
urmare a hotărârii Înaltului Divan Judecătoresc care împuternicea pe Pandelean
Zalich, dragonul consulatului Franței, arendaș al morilor din Slătioara și
Ianușești373.
Alte date concrete sunt precizate în documentul de la data de 15
decembrie 1833 în pricina dintre locuitorii moșiei Slătioara și Nicolae Enuș,
pentru nerespectarea de către Zalich și a arendașului acestuia a privilegiilor
locuitorilor reunite printr-o cerere de micșorare a donației, Înaltul Divan
luând în discuția hrisoavele hotărăște ca arendașul să respecte privilegiile
locuitorilor/jeluitorilor374.
Actul care a stat la baza constituirii sau înființării primăriei a fost
Regulamentul Organic pus în aplicare în țara noastră în anul 1831, prin care
s-au creat obștile adunării, formate din boierii mari și mici. Acest
Regulament Organic a fost embrionul regimului parlamentar în țara noastră.
Ca urmare a creării unui asemenea regim, primăria a avut ca scop înființarea
localului unde se discutau și se păstrau toate documentele și hotărârile luate
de boieri, întocmindu-se condici și mai târziu registre în care se însemnau
toate măsurile care se luau de conducerea comunei în urma transformării
fostelor case ale satului unde aveau loc așa-zisele divanuri. După 1864 ca o
necesitate a întăririi statului român au apărut primăriile ca organe de
administrație. Înainte de 1864, este cunoscut că aceste primării au fost
conduse de un consiliu sătesc ales pe un termen variabil dintre locuitorii
majori bărbați ai comunei. Aceste consilii se alegeau în adunările populare
371
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar 14/1950-1967.
372
Ibidem.
373
Ibidem.
374
Ibidem.
163
cu locuitorii dintre cei mai gospodari, fruntași și bogați ai comunei. Consiliul

sătesc era revocat la termenul stabilit în condici la data expirării mandatului
și în diferite cazuri la aprecierea adunării locuitorilor când acesta nu mai
corespundea375.
Dintre membrii consiliului sătesc se desemna un conducător al
consiliului cel mai capabil și mai cunoscut dintre săteni, acesta fiind și un
gospodar fruntaș. Conducătorul comunei, primarul, avea cuvântul hotărâtor
în ceea ce privește aplicarea ordinelor și legilor emise de guvern, rezolvarea
plângerilor și dorințelor adresate de locuitorii comunei376.
Ca urmare a interesului de dezvoltare politică și economică a
comunei, a luat ființă pe lângă primar o altă funcție cu denumirea de notar,
care era numit de consiliul comunal și revocat tot de acest consiliu în
momentul în care nu mai corespundea intereselor pentru care era pus de
consiliul comunal. Este de menționat și faptul că după trecerea documentelor
ca registre de stare civilă și condici de la biserici la primării, primarul
exercita și funcția de ofițer de stare civilă care înregistra toate actele și
faptele de stare civilă. Ca atribuții principale ale notarului erau întocmirea
tuturor documentelor scriptice ce se aprobau de către consiliul comunal și
primar întocmirea de lucrări pe care le prezenta spre dezbatere consiliului
comunal sau chiar judecătoresc, când era cazul. În timp, continua dezvoltare
economică a comunei a dus la crearea bugetului economic format din unele
impozite și taxe ce se plăteau de locuitorii comunei anual pentru plata
conducerii comunei și mai târziu pentru realizarea unor îmbunătățiri obștești
în cadrul localității377. În acea perioadă, bugetul comunal era alcătuit din
partea de venituri din taxe gloabă, venituri din arendă, diferite alte taxe
comunale, care erau gestionate de către notar cu aprobarea primarului. Mai
târziu, crescând numărul de locuitori și diversificându-se activitățile
economice comunale, a apărut în schema primăriei postul de casier secretar
comunal, care avea misiunea de executare a operațiunilor de încasare a
impozitelor, taxelor și dărilor comunale și efectuarea diferitelor plăți cu
aprobarea primarului. Spre deosebire de notar care conducea lucrările de
contabilitate și lucrări cu caracter etnic, casierul comunal efectua pe lângă
munca de încasări și plăți, lucrări curente de birou: lucrarea corespondenței
zilnice, înregistrarea operațiunilor de casă. Paralel cu apariția acestor funcții
în aparatul primăriei a fost înființat și postul de gardian comunal, unde erau
numite două sau trei persoane care făceau de pază la primărie în timpul
nopții și ziua prin rotație. Ei erau numiți de primar și plătiți ca și ceilalți din
conducerea comunei din veniturile realizate de la locuitorii comunei. Ca
activități principale ce se desfășurau în cadrul primăriei erau înregistrarea
nașterilor, căsătoriilor și morților, înregistrarea actelor de contabilitate, se
efectuau diferite planuri de venituri și mai târziu recensăminte ale populației
și a bărbaților la vârsta când trebuia să-și efectueze stagiul militar. Structura
organizatorică a primăriei compusă din primar, notar, casier, secretar și
375
Ibidem.
376
Ibidem.
377
Ibidem.
164
gardieni a funcționat până în perioada anului 1948, când s-a trecut sub
conducerea P.C.R. la efectuarea reformei administrative de conducere a
treburilor atât în cadrul comunei și plășii cât și a județului. Această
schimbare administrativă a fost inițiată de regimul comunist deoarece vechiul
sistem de conducere arătat mai sus era considerat ca fiind pus de către
moșierime și burghezie și care reprezenta unealta lor de încredere. Prin
desființarea acestui tip de conducere administrativă au fost instalate mai întâi
comitetele provizorii cu titlul de experiment pentru crearea mai târziu în anul
1950 a sfaturilor populare ca organe locale ale puterii de stat378.
Comitetele provizorii aveau în fruntea lor un președinte, un
vicepreședinte și un număr limitat de membri, cu un secretar care era numit
de organele superioare cu scopul de a întreține și de a efectua toate lucrările
din punct de vedere scriptic în activitatea comitetului provizoriu: lucrări de
stare civilă, de contabilitate, de diferite recensăminte ale populației și ale
animalelor, dar și diferite planuri economice379. Comitetul provizoriu la
nivelul comunei avea pe lângă componența lui și un aparat format din unul
sau mai mulți referenți, agent agricol, agent veterinar, un casier sau referent
fiscal și mai târziu un colector, aceștia contribuiau la realizarea planurilor
economice de dezvoltare a comunei. La data de 2 martie 1950 au avut loc
alegerile pentru Sfaturile populare. În urma acestor alegeri considerate
de către propaganda comunistă ca fiind primele alegeri cu un caracter
democratic, libere, egale, universale și secrete, s-au votat deputații Sfaturilor
Populare cu o formă nouă de conducere a treburilor obștești de tip socialist.
În comuna Slătioara, Sfatul Popular a fost ales prin votul dat de locuitorii
comunei. Sistemul de lucru al Sfatului Popular era sesiunea fie ordinară, care
se țineau o dată pe lună sau extraordinară când necesitatea o cerea a fi puse
în dezbatere diferite probleme cu caracter și interes general. Ca organ
executiv și de dispoziție era Comitetul Executiv, format dintr-un număr de
membri aleși dintre deputații Sfatului Popular380, în fruntea căruia se aflau un
președinte și doi vicepreședinți. Comitetul executiv conducea și coordona în
intervalul dintre două sesiuni ale Sfatului Popular întreaga activitate a
administrației de stat, aplicând în viață hotărârile Partidului și Guvernului,
ale organelor superioare, cele ale Sfatului Popular cât și ale sale proprii.
Comitetul Executiv era ales pe toată durata legislației în care era ales Sfatul
Popular, adică pe termen de 2 ani, putând însă fie revocat sau reorganizat de
către Sfatul Popular care l-a ales prin numirea sau înlocuirea tuturor
membrilor sau numai a unei părți dintre membri381. Comitetul Executiv se
întrunea în ședințe cel puțin de două ori pe lună sau ori de câte ori era nevoie,
luând decizii în care erau prevăzute măsurile care erau necesare a fi
executate în viitor până la noua ședință. Sfatul Popular în sesiuni asculta
informări ale Comitetului Executiv asupra modului cum au fost realizate
sarcinile trasate în sesiunea anterioară, iar în cadrul ședințelor Comitetului
378
Ibidem.
379
Ibidem.
380
Ibidem.
381
Ibidem.
165
Executiv se prezentau informări asupra modului cum au fost îndeplinite

sarcinile trasate prin deciziile Comitetului din ședințele anterioare382.
Sfaturile Populare, întrunite în sesiuni, aveau în competența lor exclusivă:
- Alegerea și revocarea Comitetului Executiv.
- Alegerea și organizarea comisiilor permanente, precum și analiza
activității acestora.
- Aprobarea planului bugetului local în cadrul dispozițiilor legale,
precum și încheierea exercițiilor bugetare.
- Examinarea periodică a activității Comitetului Executiv.
La rândul lor, comitetele executive aveau următoarele atribuții:
- Aducerea la îndeplinire a legilor, decretelor și hotărârilor Consiliului
de miniștri.
- Executarea dispozițiilor și hotărârilor sfaturilor populare care le-au ales.
- Întocmirea proiectelor de plan și buget local și supunerea lor spre
aprobarea sfatului popular.
- Îndrumarea și coordonarea instituțiilor și întreprinderilor cât și a
organizațiilor economice subordonate.
- Angajarea personalului din aparatul Sfatului Popular.
- Înfățișarea în justiție și încheierea de contracte prin delegații lor.
- Rezolvarea la timp a cererilor și sesizărilor oamenilor muncii383.
În registrul tuturor localităților cuprinse în harta Olteniei întocmită de
către Friederich Schwanz si finalizată în anul 1723 este menționată și
localitatea Slătioara, dar sub denumirea de Slatina.
Comuna Slătioara a fost înfiinţată prin legea administrativă de la 31
martie 1864. În anul 1864, județul Romanați era alcătuit din 5 plăși: plasa
Oltu de Jos, Balta, Oltețu, Oltu de Sus și Ocolu. Plasa Oltu de Sus din care
făcea parte și Slătioara era formată dintr-un număr de 23 de comune. Primar
al comunei Slătioara în anul 1964 era Enache Corcău384. Slătioara a aparţinut
între 1864-1950 judeţului Romanaţi, când judeţele erau împărţite în plăşi. Se
pare că plasa a fost subdiviziune administrativă a județelor Țării Românești
și în anul 1845, când județul Romanați era alcătuit din 3 plăși: plasa Oltului
de Sus, plasa Oltului de Jos și Plasa Ocolu-Caracal. Slătioara în anul 1845
când se afla în proprietatea lui Teodor Ghimpețeanu era unul dintre cele 38
de sate din plasa Oltului de Sus.
382
Ibidem.
383
Ibidem.
384
În anul 1864 este întocmită la ordinul prefectului de atunci Marghiloman o listă de
„numele tuturor primarilor din comunele rurale și urbane ale județului Romanați”. În această
listă sunt trecuți și primarii comunelor rurale din Plasa Oltu de Sus, jud. Romanați:
Gheorghe Neagoe - comuna Roșieni, Nicolae Marin – Rusănești, Ioniță Bulbeșiu-Cioroiu,
Ion Miu – Dranovățul, Preduțu Dina – Arceșcii Pleșoiu, Petre Georgescu – Cepari, Marin
Dincă - Șopârlița, Ilie Busnă – Osica de Sus, Oprea Căprescu – Strejeșci, Ghiță Buică –
Găneasa, Dimitrie Theodorescu – Colibașiul, Nicolae Soriață – Brâncoveni, Nicolae
Truțescu – Greci, Dan Sandu – Branețul, Marin Răducan – Mărgăritești, Stănoiu Radu –
Cocorăști, Niță Ion – Piatra, Enache Corcău – Slătioara, Florea Popa Tudor – Enoșeșci,
Ioniță Gheorghe – Racovița, Radu Joiți – Bârza, Badea Dumitrana – Dobrunu, La comuna
Pârșcoveni vacantă (SJAN Olt, Fond prefectura Romanați, dosar 2/1864).
166
La data de 12 octombrie 1864, Stancu Corcău este propus de comuna

Slatioara, plasa Oltul de Sus pentru alegătorii Consiliului județean Romanați:
Pentru dlui Stan Corcău domiciliat în această comună, atestăm sub
însemnație (…) că asupra capacității în dreptu electoralu însușește următoarele
condițiuni:
1.are etatea de 27 ani
2.este rumân pământean născut din părinți rumâni
3.nu are niciunul din cazurile prevăzute la art. 4 din legea electorală
promulgată la 2 iulie 1864
4.are venit anual de lei 3150, din vite, producte vin, moară și altele și
spre încredințare am iscălitu adeverindu aceasta la primărie și consilierii
comunei:
- Ion Ciocârlan
- Ion Deaconu
- Marini Negreși
- Marin Obrocea
- Badea Fulga
- Liță Ciobanu
- Constandin Scarlat
- Ioniță Comisaru
- Marin Ciocârlan
Acest act fiind dat de cei întrânsul însemnându care l-au mărturisit
înaintea noastră și asemenea cunoscându-l (…)adevărat se legalizează.
Primar: Enache Corcău
Membrii: Radu Predună, Badea Chirimbu (…)385.
În anul 1866 sunt desemnați 4 alegători direcți pentru consiliul
județean din partea comunei Slătioara, jud. Romanați: preotul Badea, preotul
Grigorie, Enache Corcău și Radu Ionescu386.
1866 aprilie 28
Slătioara
Principatele Unite Române
Pentru Dlui Preotul Grigorie ales astăzi cu 125 de voturi (…) de

către alegătorii primării din această comună care este a merge în ziua de 1
maiu la ora 10 ca să-i aleagă pe membrii Consiliului Județean ceruți în
credință.
Subsemnații pe a noastră responsabilitate( …) posedă un venit anual
de 100 galbeni din vița de vie, bani cu împrumut și altele reușind și calitățile
pretinse de legea electorală.
Pentru care i se dă acest act supt ale noastre iscălituri și peceția primăriei.
Primar R. Ionescu
Consilieri:Enache Corcău, Radu Predună, Radu Chirimbu387.
385
386
167
În același an primarul comunei era R. Ionescu, iar dintre consilierii

comunali menționăm pe Radu Predună, Badea Chirimbu, Enache Corcău,
Bogdan Căruntu.
În anul 1888, primăria comunei Slătioara înaintează autorităților
județene un raport în legătură cu nealipirea comunei cu o alta:
,,Încheiere
Nr. 21
Astăzi anul una miei opt sute optzeci și opt,

luna decembrie ziua treisprezece –
Noi Nicolae Marin Petre, Marin Chirimbu, Constantin Stan și Marin

Ion Deaconu în calitate de consilieri comunali ai Comunei Slătioara, din
Plasa Oltul de Sus, județul Romanați, fiind convocați de Dlui Radu
Cosmulescu primarele respectiv al acestei comune și întrunindu-ne astăzi în
localul primăriei, ne-au pus în vedere ord. Dlui Prefect local Nr. 7948 primit
în copie cu al Dlui Subprefect local Nr. 7398, relativ că Legea Comunală
dispune prin art. 5 că, comuna nu poate avea mai puțin de 200 contribuabili
și satele sau cătunele ce nu întrunesc acest număr se vor alipi cu altele
ținându-se cont de pozițiunea topografică, asemenea și comuna ce nu poate
purta sarcinile impuse are dreptul de a se întruni cu una sau mai multe
comune vecine (art. 6), acesta dar fiind scopul convocării noastre, ne-au
cerut că trebuie să ne pronunțăm la cele ce vom decide printr-o Încheiere pe
care să o înaintăm Dlui Subprefect local drept rezultat al ord. Nr. 7398.
Astfel dar, având în vedere scopul convocării noastre;
Având în vedere ord. Dlui Prefect local Nr. 7948;
Având în vedere dispozițiunile art. 5 și art. 6 din Legea Comunală;
Având în vedere rolul general pe periodul 1886/1887 și 1890/1891 și
cele suplimentare ale acestei comune dresate în urma acelui rol până astăzi
din care se dovedește că această Comună are 242 contribuabili;
Având în vedere că această comună dispune de venituri cu care poate
purta toate sarcinile care-i sunt impuse de lege. –
Noi Consiliul în baza acestora și în unanimitate
Decidem
Că această comună de vreme ce are un număr de contribuabili mai
mare decât cel prevăzut de art. 5 din Legea Comunală și de vreme ce dispune
de un venit cu care-și poate purta sarcinile ei, să nu fie întrunită cu nicio
comună vecină.
Așa că pe aceste baze va rămâne compusă cum se află astăzi, adică
din cătunu de reședință numit Slătioara și Salcia, fiind întrunite ambele
cătune din ani trecuți și până azi (…)”
Semnează: Radu Cosmulescu, primar, N.T. Petre, consilier, Const.
Corcău, consilier, Marin Chirimbu, consilier, Nae Deaconu, consilier, P.
Ionescu, notar388.
387
Ibidem.
388
168
La data de 29 decembrie 1889, Subprefectul anunță pe Președintele

Comitetului Permanent ,,că acea comună (Slătioara n.n.) nu are necesitate de
alipire cu alta, având 200 de contribuabili, conform legii”389.
În comuna rurală Slătioara-Romanați la data de 30 decembrie 1907
au loc alegerile pentru membrii consiliului comunal. Prin decizia nr.
25/1908 delegația județeană Romanați invalidează aceste alegeri pe motivul
”că nu s-a respectat raza electorală, întru-cât buletinele de vot au fost scrise
în unele debite de băuturi spirtoase”390. Contestația delegației județene se
baza numai pe declarațiile unora dintre candidații căzuți la alegeri.
Constantin I. Nicolescu, ministru secretar de stat la departamentul interne,
luând în cercetare recursul primit la minister împotriva deciziei delegației, a
admis acest recurs, a casat decizia și a validat alegerea membrilor consiliului
comunei rurale Slătioara, având în vedere “că raza electorală a fost respectată
și nici” o reclamație nu s-a înregistrat că ar fi fost violată vreo dispoziție a
legii electorale391.
În anul 1904, Slătioara este menționată cu statutul de comună rurală
din România, județul Romanați, formată din 3 sate cu 1216 locuitori și unde
se mai păstrau urme ale drumului roman de la Romula la Apulum.392
Despre primăria Slătioara și unele aspecte din viața comunei găsim și
într-un proces verbal întocmit de către D. Cristea:
Proces Verbal
Astăzi 9 februarie anul 1908
Noi D. Cristea Inspector comunal al plășilor Fălcoiu, Brâncoveni și

Piatra, județul Romanați inspectând comuna Slătioara am constatat
următoarele:
În comună mai sunt trei cazuri de tuse convulsivă și acestea în
stadiul convalescenței. Am dat ordin a se continua cu izolarea până la
completa însănătoșire a bolnavilor și în urmă a se proceda la dezinfectare.
Între vite nu umblă nicio molimă.
Paza de noapte se face în mod neregulat, pentru care am ordonat a
se alcătui un tablou de gardieni pe căprărie și să fie inspectată în timpul
nopții de către președintele comisiunei interimare, ajutorul și șeful de
garnizoană.
Registrele de stare civilă sunt ținute în regulă de la 1 ianuarie a.c. și
până în prezent, fiind în comună 9 nașteri și 6 morți.
Biletele de vite și identitate liberate în regulă.
Streinilor cari se găsesc în comună și sunt în neregulă, li s-a dat un
ultim termen de către prefectură pentru a-și procura actele necesare.
În casa comunei se găsește încasată suma de lei 6494,b. 63.
389
Ibidem.
390
Monitorul Oficial al României, nr. 256 din 20 februarie 1908, p. 9563.
391
Ibidem.
392
C. Diaconovich, Enciclopedia română, tomul III, Editura și tiparul W. Krafft, Sibiu,
1904.
169
Dirigintele școalei este mulțumit în ceia ce privește administrația

școalei din partea autorităților locale.
Drept pentru care am dresat prezentul proces verbal în două
exemplare.
Președintele comisiei interimare: I. R. Cosmulescu

Secretar : N. Ionescu393.
⁎⁎⁎
Până în anul 1883, județul Romanați a fost divizat în 5 plăși: plasa394

Ocolu (reședința la Caracal), plasa Oltu-de-Sus (subprefectura la Piatra),
plasa Oltețu (subprefectura la Balș), plasa Oltu-de-Jos (subprefectura la
Corabia) și plasa Balta (subprefectura la Obârșia). Comuna Slătioara era
subdiviziune a plășii Oltu-de-Sus. De la 1883, numărul plășilor scade la 3,
respectiv: Plasa Oltu–de-Sus-Oltețu (subprefectura Balș), plasa Ocolu
(subprefectura Caracal) și Plasa Oltu-de-Jos-Balta (subprefectura la Caracal).
Și în anul 1890 se menține aceeași structură administrativă a județului,
comuna Slătioara făcând parte din plasa Oltu-de-Sus-Oltețu395.
În anul 1893, Plasa Oltu de Sus396 avea în componență 19 comune
rurale, printre care și Slătioara397. Alte comune: Strejeștii de sus, Strejeștii de
Jos, Colibași, Doba, Arcești, Cocorăști, Ceparu, Cârlogani, Dranovăț,
Găneasa, Enoșești, Piatra, Brâncoveni, Greci, Osica de Sus, Șopârlița,
Cioroiu, Dobrun. Populația acestei plăși ajungea la 24.000 de locuitori, avea
14 școli și 87 de biserici iar reședința subprefecturii acestei plăși se afla la
Piatra398.
Până în anul 1950, comuna Slătioara a făcut parte din punct de vedere
administrativ din următoarele plăşi:
- Oltul de Sus, între 1865-1883, în anul 1865 Slătioara era alcătuită din
satele Slătioara şi Beica şi avea un număr de 257 de contribuabili;
- Plăşile Olteţul-Oltul de Sus, între 1883-1896;
- Oltul de Sus, între 1896-1908;
393
394
Județele României în trecut erau împărțite în subdiviziuni administrativ-teritoriale
denumite plăși. O plasă era alcătuită din mai multe comune rurale.
395
C. Alessandrescu, Geografia Județului Romanați, Ediția a II-a, Ed. Filip Lazăr, Craiova,
1890, p. 17.
396
Plasa Oltu de Sus denumită astfel pentru că râul Olt care forma marginea spre răsărit este
în partea de sus a județului. Era mărginită la apus de plasa Oltețu de Jos și de o mică parte a
plășii Oltețu de Sus, la răsărit de râul Olt care o despărțea de județul Olt, la miază noapte de
județul Vâlcea iar la mizăzi de plasa Ocolu (N. Dinculescu).
397
Comuna Slătioara, în anul 1893 împreună cu cătunul Salcia avea o populație de 1450 de
locuitori, situată la o depărtare de 32 de km de Caracal, în dreptul orașului Slatina, avea o
școală mixtă și două biserici. În această comună se ținea un bâlci anual. Ibidem.
398
N. Dinculescu, Noua geografie a județului Romanați, București, 1893, p. 71.
170
- Piatra, între 1908-1912;

- Oltul de Sus, între 1912-1947;
- Piatra 1947-1950.399
Din anul 1950, când teritoriul României este divizat în regiuni şi
raioane, Slătioara va fi inclusă până în anul 1968 regiunilor Argeş şi Piteşti,
raionul Slatina.
Dacă din anul 1864 şi până în anul 1887, comuna Slătioara a fost
alcătuită din două sate, Beica şi Slătioara, între 1887 şi 1906 va avea în
componenţa sa 3 sate: Beica, Salcia şi Slătioara. Din anul 1906 şi până în
prezent, Slătioara va exista ca unitate administrativă alcătuită din două sate:
Salcia şi Slătioara.400
În baza decretului regal nr. 228 din 1920, a art. 15 şi 16 din Legea
pentru organizarea comunelor rurale şi administraţia plăşilor şi a art. 3 din
Legea asupra unor măsuri excepţionale relative le funcţiuni publice,
Ferdinand I aprobă instituirea unor comisii intermare care să gireze afacerile
comunelor rurale. La comuna Slătioara comisia interimară era alcătuită din
următorii:
1. Ştefan Stancu - preşedinte.
2. Petre Obrocea - membru
3. Ştefan T. Vătăşoiu - membru401.
Într-un alt proces verbal întocmit la data de 7 mai 1925 cu ocazia unei
inspecții efectuate de către administratorul plășii Oltu de Sus, M. Pațac, în
comuna Slătioara, acesta constata următoarele: ,,Funcționarii comunali
prezenți la serviciu. În satul Salcia există epidemie de tuse convulsivă
declarată la 16 aprilie 1925 cu 18 cazuri dintre care unul mortal. Măsurile de
poliție sanitară prescrise de Dl. medic de circ. se execută. Alte boli
epidemice nu sunt în comună. Epizootii nu există în localitate. Paza se face.
Guarzii câmpeni vor fi împărțiți pe sectoare. Plata lor s-a făcut până la zi.
(…) guarzi comunali să facă serviciul deosebit de cei câmpeni, nu alternative
cum s-a procedat până în prezent. Registrele de contabilitate comunală se țin
în regulă. Debitarea bugetului încă nu s-a făcut conform ordinelor noastre
(…) Registrele oboruri de gloabă în regulă, însă cu toate ordinele noastre
repetate tacsele percepute nu sunt în conformitate cu cele votate de consiliul
comunal. Tacsele comunale se varsă regulat. Biroul populației încă nu s-a
înființat. Cadastrul vechiu al vitelor nu s-a pus la curent cu modificările ce s-
au produs, dar totuși mai sunt în comună locuitori ale căror vite n-au fost
înscrise, neposedând acte de proprietate în regulă. Se vor înscrie și aceia cu
mențiunea respectivă. Lucrul prestației de abia a început, numai prestatarii cu
palmele au ieșit la lucru. Dl. Primar va lua măsuri conform instrucțiunilor ce
i-am dat pentru scoaterea în lucru a tuturor prestatarilor (…) Am dat
399
400
Ibidem.
401
M.O. nr. 22 din 4 ianuarie 1921, p. 9183.
171
instrucțiuni dlui Notar și Dlui șef de post de măsurile ce trebuie luate pentru
ca toți locuitorii să-și facă podețe la poartă. Am luat jurământul unui membru
în Comisia interimară, Nicolaie Gogioman și a unui membru în comitetul
școlar, Ștefan T. Vătășoiu. În comună liniște. Locuitorii ocupați cu muncile
de primăvară. Starea timpului și a sămănăturilor bună”. Zilele de prestație
constau în îndeplinirea de către localnici a unor munci de obicei gratuite, de
scurtă durată pentru efectuarea anumitor lucrări de interes public. Cea mai
mare parte dintre veniturile la bugetul primăriei Slătioara se realiza între anii
1926-1927 din taxele comunale pentru tăierea vitelor destinate consumului;
linuri, teascuri și cazane pentru fabricat rachiu; duplicate de pe buletinul
biroului populației; extracte de pe actele de căsătorie, de naștere și de moarte
eliberate de către ofițerul stării civile; vânzarea vitelor în piețele și oboarele
comunei, în târguri sau bâlciuri; bilete de vânzare a vitelor; vite de pripas ce
se închideau în oborul comunal etc402.
Din inventarul privind averea comunei Slătioara, rezultă că în anul
1926 se găsea în perimetrul localității un local de primărie construit de zid și
acoperit cu tablă de fier. Avea 4 camere și o sală pe mijloc, opt ferestre mari
și două mai mici, la cancelaria primăriei geamurile fiind duble. Suprafața de
teren pe care se afla primăria era de 260 stânjeni pătrați (localul a fost
construit în anul 1889 și a costat 30.000 de lei). În anul 1926 clădirea este
descrisă ca fiind ruinată la fel și acoperișul. Clădirea primăriei a fost reparată
în anul 1927 (“zidul de jur împrejur”) și împrejmuită cu gard de sârmă în
anul 1928. Va fi acoperită cu fier în anul 1929.
Averea primăriei Slătioara mai cuprindea și o bucată de pământ, fostă
Conac proprietatea lui Anton Mărăscu, în întindere de 41,70 m la răsărit, 43
m la apus, 38 m la miază zi și 23,30 m la miază noapte, împreună cu
următoarele acareturi: un grajd de scândură de 10 m lungime, 33 de stâlpi
groși de stejar unde era fixat un gard cu 250 de uluci de brad. Acestea
(terenul și acareturile) au fost cumpărate de primărie de la Anton Mărăscu
proprietar din Slătioara cu act în regulă autentificat de Tribunalul Dolj sub
nr. 132 din anul 1920. În localul primăriei Slătioara se găseau în anul 1926
ca obiecte de inventar: două mese de brad, trei scaune „cu spate”, un dulap
de brad al notarului, un dulap de brad folosit de secretar și primar, un dulap
mic pentru medicamente, una icoană cu Sf. Nicolae (procurată în anul 1914),
două tablouri (unul cu portretul lui I.C. Brătianu și celălalt cu portretul lui
Al. Marghiloman), una ștampilă tuș (procurată în anul 1926 la prețul de 200
de lei), una ștampilă ceară (achiziționată în anul 1896 la prețul de 20 de lei),
4 sobe (două de tuci și două de cărămidă), două portrete ghips, una hartă a
județului Romanați,două steme regale, una cruce cu răstignirea Mântuitorului
(procurată în anul 1900), Cuvântarea ținută la Alba Iulia de M.S. Regele
Ferdinand în anul 1922, un aparat telefonic (achiziționat în anul 1904), una
goarnă care fusese predată șefului de post (achiziționată în anul 1900, aceasta
se afla în anul 1926 trecută în inventarul postului de jandarmi) etc403.
402
SJAN Olt, Fond Primăria Slătioara, dosar 6/1926-1927.
403
Ibidem, dosar 7/1926-1933.
172
Iluminatul public în anul 1926 se realiza cu ajutorul felinarelor, în

inventarul primăriei existând nouă stâlpi de stejar pentru felinare, un cazan
de tablă de fier galvanizat pentru depozitarea gazului, 9 felinare cu 9 lămpi și
9 sticle toate în stare bună404. În anul 1933 luna iunie, consiliul comunal
cuprindea următorii membri: Ion Diaconu, Mihai I. Obrocea, Petre N.
Gârtan, Nicolae Șt. Vătășoiu, Tudor T. Filip, Ioniță M. Lungu, Pavel
Mierlea, Alexandru Nicu, Gheorghe I. Corcău, Nae N.C. Fulga, Marin I.
Gherghina, Notar: Șt. Cochințoiu. Primar: Grigore Șt. Comisaru. La data de
31 decembrie 1934 era instituită deja o comisie interimară, președinte fiind
Nicolae Ștefan. Comisia interimară avea următorii membri: Andrei P. David,
Savu C. Chirea, Ion I. Mitre, Constantin I. Munteanu.
Niculae P. Ștefan, m. 1 oct. 1975

de 93 de ani
În ședința din data de 23 iulie 1933, primăria comunei Slătioara

aprobă devizul întocmit de Serviciul Tehnic al Județului Romanați pentru
desfundarea șanțurilor și aprovizionarea cu pietriș neciuruit a șoselelor din
raionul comunei. De asemenea, se întocmise un deviz separat pentru lucrările
ce urmau să se execute pe șoseaua Piatra-Criva-Slătioara km 5-6 și în satul
Salcia urma să se procure tuburi pentru locul unde șoseaua era ruptă. Având
în vedere că mare parte dintre șoselele comunale erau nepietruite și șanțurile
neamenajate (apele din această cauză nu aveau scurgere și stagnau) și în satul
Salcia șoseaua era ruptă din cauza apei, circulația fiind întreruptă, se
impuneau măsuri urgente pentru remedierea acestor situații. În acest sens
sunt înființate două comisii, una pentru licitație, compusă din Grigore St.
Comisaru, Pavel Mierlea și Nicolae Vătășoiu și cea de-a doua pentru recepția
lucrărilor constituită din Petre N. Gârtan, Ion M. Lungu și picherul A.
Popescu405. Lucrările au fost adjudecate și executate de către antreprenorul
Alexandru Criveanu.
404
Ibidem.
405
Ibidem , Fond pretura plășii Piatra, dosar 8/1933.
173
Alexandru Criveanu, d. 1998 de ani 93 și soția Iulia

d. 2000 în vârstă de 90 de ani
Personalul administrativ al comunei Slătioara era compus în anul

1933 din primar, secretar, casier și un telefonist. Funcția de primar o deținea
N. P. Ștefan.
În anul 1941, cei mai mulți dintre locuitorii comunei erau mobilizați
pe front. Din această cauză administrația locală întâmpina mari greutăți în
ceea ce privește asigurarea pazei de zi și de noapte în comună. În acest sens,
în baza art. 15 alin. 7 și art. 17 din legea administrativă, primarul era obligat
să ia toate măsurile atunci când ordinea publică și siguranța statului erau
amenințate. Primăria comunei Slătioara emite la data de 13 noiembrie 1941
un ordin prin care toți bărbații din comună nemobilizați cu vârsta cuprinsă
între 20 și 60 de ani sunt obligați să facă serviciul de pază de zi și de noapte
prin rotație, fiind scutiți funcționarii publici de orice fel, infirmii dovediți ca
atare prin certificate medicale, iar aceia care din motive bine întemeiate nu
vor putea presta acest serviciu vor plăti o taxă de răscumpărare a serviciului
în valoare de 150 de lei ziua și 300 de lei noaptea406.
Primăria Slătioara prezenta în anul 1941 următorul personal:
- Ioan N. Ștefănescu, notar, 5 clase primare, n. 02. III. 1908, proprietar
a 4 ha de teren, căsătorit având 4 copii.
- Matei Comisaru, secretar, 5 clase primare, n. 01. IV. 1922, proprietate: 1
ha de teren, căsătorit (3 copii).
- Constantin D. Obrocea, casier, 5 clase primare, n. 01.X.1919,
proprietate: 1 ha de teren, căsătorit (2 copii)
- 3 guarzi: Constantin Bălșanu, două clase primare, proprietate: 1 ha de
teren, căsătorit (7 copii), Grigore Corcău, 1 clasă primară, proprietate:
două hectare de teren, căsătorit (5 copii), Ilie N. Constantin, două
clase primare, proprietate : 3 ha de teren, căsătorit (3 copii).
406
Ibidem, Fond Prefectura R-ți, dosar 122/1941, f. 20.
174
În ceea ce privește sfatul comunal, acesta era compus din următorii:

-Pavel Mierlea, primar.
-Tudor I. Filip, ajutor primar.
-Gheorghe Diaconu, învățător
-Mircea Achimescu, preot.
Ajutor de primar: Tudor I. Filip (57 de ani, 5 clase primare,
agricultor)407.
Pavel Mierlea, în vârstă de 45 de ani a fost numit primar prin decizia
nr. 30 din 25 ianuarie 1941 și era absolvent al Școlii de meserii. Pavel
Mierlea s-a născut la data de 27 decembrie 1896:
Nr. 81 Act de naștere
Din anul una mie opt sute nouă zeci și șase, luna decembrie, ziua
douăzeci și nouă ora opt dimineața.
Act de naștere a lui Pavel de secs bărbătesc născut la două zeci și
șapte decembrie curent ora zece din noapte în comuna Slătioara, la casa
părinților săi din comuna Slătioara. Fiu al D-lui Ilie Radu Mierlea în vârstă
de ani patru zeci și doi de meserie agricol și locuitor în com. Slătioara și al
D-ei Maria Ilie Radu Mierlea în vârstă de ani trei zeci și opt de meserie
menagiul casei și locuitoare în comuna Slătioara (…) Primar și ofițer al St.
Civile,Radu Cosmulescu. Mențiune: Desfăcut căsătoria prin decesul soțului.
Decedat act de deces nr. 4 din 28 aprilie 1972.
Pavel Mierlea, primar,

m. 26 aprilie 1972,de ani 76.
407
Ibidem.
175
În anul 1943, prin decizia nr. 2 a primăriei Slătioara are loc darea în
antrepriză a lucrărilor pentru reparația localului primăriei, iar în luna martie
printr-o altă decizie nr. 3/1943 se aprobă plantarea zonelor șoselelor care
străbat localitatea cu pomi aduși de la pepiniera lui Dumitru Bădescu de la
Caracal. Prețul era de 120 de lei bucata408.
Pentru plantarea zonelor șoselelor cu pomi fructiferi, primăria
comunei Slătioara înaintează preturii plășii Piatra la data de 30 martie 1943
decizia nr.3/27 martie1943 în care se menționează că a depus ofertă Dumitru
Bădescu, proprietarul pepinierei din orașul Caracal, acesta oferindu-se a
furniza pomi cu 120 de lei bucata. Oferta este aprobată. La data de 27
octombrie 1943 sunt desemnați prin decizie membrii în comisiile de licitații,
recepție și impuneri din cadrul primăriei Slătioara: pr. Mircea Achimescu,
Gh. Stancoveanu-membri în sfatul comunal și Constantin Obrocea-casier
(comisia de licitație), Savu Mitre-secretar comunal și Ion Diaconu-membru
în sfatul comunal (comisia de recepție), Petre Obrocea-membru în sfatul
comunal (comisia de impuneri)409.
În vara anului 1943, primăria comunei Slătioara emite decizia nr. 13
din 16 iunie 1943, având ca obiect repararea localului de primărie:
„Noi Pavel Mierlea primarul comunei Slătioara din jud. Romanați.
Având în vedere necesitatea de a se repara localul primăriei pentru a i
se da un aspect mai frumos prin văruire și chiar zugrăvirea birourilor. Având
în vedere că în comună avem meșteri zugravi care ar putea să execute această
lucrare în condițiuni bune și cu prețuri avantajoase.
Constatând că în bugetul comunei la art. 34 există credit disponibil în
sumă de lei 13.000 iar lucrarea potrivit ofertei este de lei 8.000 în care intră
și repararea mobilierului, vopsitul ușilor și al ferestrelor. Având în vedere că
lucrarea se poate face de la început pe cale de tratare directă. În baza art. 15
din Legea Administrației și art 94 din aceeași lege
DECIDEM
Art. I Angajăm lucrarea pentru repararea primăriei în limitele

prevederilor de la art. 34 din bugetul comunei exercițiul financiar 1944.
Art. II Lucrarea se va executa de la început pe cale de tratare directă
prin invitațiuni făcute unuia sau mai multor furnizori sau antreprenori
potrivit legii pentru simplificarea formalităților de angajare și aprobarea
proiectelor de lucrări publicate în M.Of. nr. 21 din 26 ianuarie 1940. Tot la
data de 16 iunie 1943, această decizie a fost afișată ,,spre vedere publică”410.
În schema de personal angajat din cadrul primăriei Slătioara în anul 1943 era
și un post de oficiant statistică. La data de 6 februarie 1943 Biroul censorului
statistic al plășii Piatra, jud. Romanați menționează în ,,tabloul de candidați
propuși pentru posturile de oficianți” și pe Cosmulescu Alexandru (vârsta 32
408
409
Ibidem.
410
Ibidem.
176
de ani; studii: Școala de agricultură; căsătorit; serviciul militar nesatisfăcut),

candidat care opta pentru comuna Slătioara411.
La 25 iunie 1943 sunt confirmați ca membri în Sfatul comunal al
comunei Slătioara: Preot Mircea Achimescu-paroh, Gheorghe Marin – notar,
Radu Criveanu – director de școală, Gheorghe Stancoveanu – directorul
Căminului cultural, Gheorghe Diaconu – comandantul subcentrului de P.P.,
Elena Pușcașu – asistentă de ocrotire, Ene Dumitru – cantonier, Ștefan Florea
- șef de post, Alexandru Cosmulescu – administrator agricol, Ion Diaconu -
președintele Băncii Populare, Vasile Nicu – delegat sătesc. Trei exemplare
din acest act fiind înaintate la 26 iunie 1943 pretorului plășii Piatra, jud.
Romanați412.
În anul 1944 Institutul Național de Statistică publică lista cu
,,oficianții statistici comunali” care urmau ,,a fi evacuați și repartizați în
județul Romanați”. Printre persoanele menționate se găsea și numele Tatianei
Tucicov, văduvă cu un copil. Plecată din localitatea Bahmutea, plasa
Cimisliu, județul Tighina, este repartizată în comuna Slătioara, plasa Piatra,
jud. Romanați413.
Pentru acoperirea cheltuielilor, la data de 17 iulie 1943 este modificat
bugetul primăriei Slătioara pe exercițiul financiar 1943/1944. Această
modificare a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 160 și 161 din Legea
administrativă în scopul bunului mers al administrației comunale. Astfel, au
fost înscrise în buget cotele adiționale414 suplimentare pe lângă impozitele
elementare, cote care au fost înființate de către primărie pentru acoperirea
cheltuielilor de interes general, prioritare fiind cheltuielile legate de:
- Întreținerea școlilor, întrucât suma de 40.000 de lei primită ca
subvenție de la Minister abia era suficientă pentru procurarea
lemnelor la școli și nu mai existau bani pentru celelalte reparații:
văruitul școlilor de la Slătioara și Salcia, plata servitorilor etc.
- Plata unui curier poștal care să distribuie toată corespondența în
comună, aceasta efectuându-se defectuos din lipsă de personal.
- Asigurarea permanenței telefonului de la primărie, chiar și în timpul
nopții.
411
Ibidem.
412
Ibidem.
413
414
Primăria comunei Slătioara analizând media încasărilor pe ultimii 3 ani din impozite, taxe
comunale, precum și din toate celelalte venituri, în anul 1943 constată că bugetul comunei
pe anul financiar 1943-1944 va rămâne deficitar. Având în vedere ordinul telegrafic nr.
65328 din 30 martie 1943 al Ministerului Afacerilor Interne, dar și art. 1 din Legea
contribuției directe din 30 aprilie 1942 prin care comunele aveau puterea legală de a înființa
prin decizie contribuții adiționale suplimentare pe lângă impozitele pe veniturile din
proprietăți agricole, din comerț și industrie și din profesiuni aplicând impozitelor stabilite
cote care nu vor putea depăși 3% din valoarea lor, primăria Slătioara înființează aceste cote
adiționale pe anul financiar 1943-1944: 3% pe lângă impozitele pe veniturile din
proprietățile agricole; 3% pe lângă impozitele din veniturile proprietăților clădite; 3% pe
lângă impozitele pe veniturile din comerț și industrie; 3% pe lângă impozitele pe veniturile
din profesii (SJAN Olt, Fond prefectura Romanați, dosar 47/1943).
177
Preocupările de-a lungul timpului ale primăriei Slătioara în ceea ce

privește dezvoltarea culturală, evoluția edilitară și cea agricolă, sanitară dar
și moral-religioasă a localității sunt reflectate și în planul de activitate al
acestei instituții pe anii 1943, 1944, 1945, 1946 și 1947. În acest amplu
proiect al primăriei Slătioara sunt menționate câteva acțiuni pe care urma să
le întreprindă, cele mai multe dintre ele fiind programate pentru anul 1943.
Acțiuni culturale:
- Pe lângă fiecare școală din comuna Slătioara urma să se înființeze
câte o cantină care va da de mâncare orfanilor și copiilor săraci în
timpul cursurilor. De asemenea, la fiecare școală și în cadrul
Căminului cultural se vor înființa biblioteci de unde elevii și sătenii
vor lua cărți de citit. Se va organiza și un cor bisericesc.
- La primărie se va întocmi monografia comunei, pentru ,,generațiile
viitoare, în care se va scrie tot trecutul istoric al localității”.
- La școala din localitate urma să se înființeze un muzeu sătesc care să
oglindească trecutul satului, mai ales în ceea ce privește portul
popular, tradițiile în general, iar la Căminul cultural se vor organiza
șezători.
- Primăria cu concursul preotului și al învățătorului, precum și a altor
funcționari din comună vor organiza șezători săptămânale, precum și
cursuri de școli țărănești în special în timpul iernii.
Acțiuni morale și religioase:
- Întru-cât biserica era nezugrăvită ,,dând un aspect urât”, urmau să se
ia măsuri pentru zugrăvirea și repararea ei.
- Se vor îngriji cimitirele din localitate prin alinierea crucilor, repararea
gardurilor acolo unde sunt stricate, iar în cadrul muzeului comunal se
va organiza și muzeul bisericii. De asemenea, preoții vor întocmi un
istoric al bisericilor din comună.
- Se va ține statistica enoriașilor și evidența frecvenței la biserică a
sătenilor, a predicilor și conferințelor de la biserică. Se vor lua măsuri
pentru combaterea concubinajului, aici având cel mai mare rol
preotul paroh.
Acțiuni sanitare:
- Pentru menținerea sănătății morale și fizice a locuitorilor din
Slătioara, trebuia ca în această comună să se construiască un
dispensar și o baie populară.
- Desecarea arealelor cu mlaștini de pe raza localității.
- Administrația comunală ajutată și de organele sanitare va duce o
campanie de promovare a sănătății publice prin controlul frecvent al
populației din punct de vedere sanitar și al igienei personale. La acest
capitol Acțiuni sanitare se vor mai avea în vedere următoarele:
informarea sătenilor cu privire la modalitățile de îngrijire a copiilor
nou-născuți, ajutoare celor bolnavi, construcția de case igienice,
depistarea la timp a bolilor etc.
178
Acțiuni agricole:
- Primăria se va strădui mai mult pentru gruparea sătenilor pe obști și
va organiza pepiniere comunale, va îngriji islazul comunal prin
curățire și închiderea cu perdele de salcâmi.
- Desfășurarea unor acțiuni de educație și propagandă agricolă prin
vizitarea gospodăriilor, organizarea de biblioteci agricole prin
căminul cultural, a unui muzeu agricol și a unor expoziții agricole. Se
aveau în vedere și desfășurarea unor activități de promovare în rândul
localnicilor a importanței cultivării plantelor industriale: cânepă,
bumbac, in și înființării grădinilor de zarzavat.
Acțiuni Zootehnice Veterinare:
- Construirea de grajduri comunale pentru reproducători.
- Se va organiza în condiții cât mai bune oborul comunal, se va
împrejmui cimitirul de animale cu un șanț și va fi construit un puț sec
pentru animalele moarte.
Acțiuni edilitare. La acest capitol, primăria comunei Slătioara avea în vedere
următoarele proiecte:
- Amenajarea centrului satului, alinierea străzilor, construcția de
podețe, se vor repara toate șanțurile, pietruirea drumurilor, se vor
forma trotuare, împrejmuirea locurilor virane și vor fi plantate
terenurile degradate.
- În cadrul construcțiilor pe anul 1943 urma să se ridice o remiză la
localul primăriei în valoare de 30000 de lei. De asemenea, se va
împrejmui curtea primăriei (valoare 3000 de lei), confecționarea de
pupitre pentru școala Slătioara în valoare de 50000 de lei și
completarea de geamuri (valoare 15000 de lei).
În proiectul său, administrația comunală se ocupa și de economia
casnică. Preocuparea cea mai importantă era legată de crearea surselor de
câștig suplimentare pentru săteni prin folosirea timpului liber ce le rămânea
din practicarea agriculturii, respectiv înființarea unor ateliere comunale și
alte industrii de care se simțea nevoie în viața comunei, prelucrarea inului și
a cânepii în gospodăriile populației, țesăturile fiind de mare folos pentru
fiecare. În această ordine de idei și preocupări, primăria și căminul cultural
vor desfășura o largă acțiune de propagandă privind dezvoltarea economiei
casnice prin lecții practice de țesături și cusături tradiționale. Toate aceste
măsuri urmau să se execute pe o perioadă de 5 ani (1943-1947), lucrările
edilitare fiind eșalonate astfel:
- 1944 – împrejmuirea cu gard a spațiului din jurul primăriei și a curții
școlii Slătioara. Construirea unei sobe de teracotă în localul primăriei.
- 1945 – construirea la roșu a Căminului cultural; împietruirea
drumurilor; ciuruire de piatră și desfundat șanțuri.
- 1946 – terminarea construcției Căminului cultural; împrejmuirea
cimitirelor; împietruirea drumurilor.
- 1947 – Construirea și alinierea unei șosele în prelungirea satului de la
Petre Dogaru spre râul Olt, cu scopul de a mări vatra satului;
construcția unei băi populare; împietruirea de drumuri415.
415
SJAN Olt, Fond Prefectura Romanați, dosar /1943.
179
În anul 1948 Serviciul Agricol al județului Romanați a stabilit și

programat construirea unui grajd comunal în Slătioara. La ședința din 1
august 1948, se constituie un comitet care să se ocupe de construcția acestui
adăpost. Comitetul era alcătuit din: Dumitru M. Filip -președinte, Savu I.
Mitre – secretar, Constantin D. Obrocea – casier, iar ca membri: Alex.
Bobiceanu – agent agricol, Tudor Rafailă, Zaharia Ciocârlan, Grigore Nicola,
Dumitru Anghel, Alexandru Lungu și Nicolae R. Nedelcu. La aceeași
ședință, de comun acord cu comitetul de construcție este stabilită și locația,
respectiv locul de lângă Gh. N. Fulga situat în vatra satului, în preajma
primăriei, în partea de nord a comunei, avându-se în vedere apropierea de
comună a locuitorilor din satul Salcia. De asemenea, pentru urgentarea
procurării de materiale necesare acestei construcții se va apela la
,,cărămizarii din localitate care să facă tot posibilul ca până în ziua de 5
august să depună oferte de costul cărămizii”. Se intervenise la Federala
Romanați-Caracal pentru a fi livrată cantitatea de fier, ciment și țiglă în
vederea construcției grajdului comunal416. După cel de Al Doilea Război
Mondial au loc transformări radicale ale sistemul administrativ din România.
În anul 1947 la nivelul localităților care încă mai aparțineau plășii
Piatra, județul Romanați are loc numirea comisiilor interimare. La data de 2
iulie 1947 la oficiul primăriei Slătioara se întrunesc Gheorghe Isăilă, membru
în consiliul politic și reprezentant al organizației P.C.R., Ilie Bălan
reprezentant al organizației P.S.D. și Gheorghe Diaconu, reprezentant al
organizației Frontul Plugarilor pentru a se consulta în ceea ce privește
desemnarea persoanelor care urmează să fie numite în comisia interimară a
acestei localități. Potrivit legilor și instrucțiunilor cei trei recomandă
următoarele persoane: Gheorghe Isăilă de 39 de ani, agricultor, membru
P.C.R., Popa Ilie de 31 de ani, agricultor, membru P.C.R., Zaharia Ciocârlan
de 58 de ani, agricultor, Anghel Dumitru de 52 de ani, Grigore Nicola de 46
de ani, Petre Scurtu de 32 de ani, Ion Nicola de 48 de ani, Maria C. Corcău
de 38 de ani, Ioja Dumitru de 32 de ani, Gheorghe Dumitru de 37 de ani, Ilie
Comisaru de 28 de ani, Ilie S. Tănăsie de 26 de ani, Mircea Achimescu de 38
de ani, Mișu Ivanovici de 28 de ani, Ilie Bălan de 46 de ani, Vasile I.V. Nicu
de 58 de ani, Alexandru Lungu de 42 de ani, Ion Iamandei de 46 de ani.
Se constată că au fost recomandați candidați numai din organizațiile politice
ale B.P.D. și anume: P.C.R., P.S.D. și Frontul Plugarilor, deoarece în
comuna Slătioara organizațiile politice ale P.N.L. Tătărăscu, P.N.P. și P.N.Ț.
A. Alexandrescu nu luaseră ființă417.
La comuna Slătioara sunt propuse de către pretorul plășii spre a fi
numite în comisia interimară următoarele persoane: Gheorghe Isăilă (39 de
ani), P.C.R., Popa Ilie (31 de ani) P.C.R., Zaharia Ciocârlan (58 de ani)
P.C.R., Anghel Dumitru (52 de ani) P.C.R., Grigore Nicola (46 de ani)
P.C.R., Petre Scurtu (32 de ani) P.C.R., Ion Nicola (48 de ani) P.C.R., Maria
416
417
Ibidem, Fond Prefectura Romanați, dosar nr. 51/1947
180
C. Corcău (38 de ani) P.C.R., Ioja Dumitru (32 de ani) P.C.R., Gheorghe
Dumitru (37 de ani) P.F.P., Ilie Comisaru (28 de ani) P.F.P., Ilie S. Tănăsie
(26 de ani) P.F.P, Mircea Achimescu (38 de ani) P.S.D., Mișu Ivanovici (28
de ani) P.S.D., Ilie Bălan (46 de ani) P.S.D., Vasile I.P. Nicu (58 de ani)
P.S.D., Alexandru Lungu (42 de ani) P.S.D. și Ion Iamandi (46 de ani)
P.S.D. Prefectura județului Romanați (Traian Ghercui, inspector
administrativ, prefect de Romanați), având în vedere dispozițiile art. 3 din
legea nr. 35/1947 pentru instituirea comisiilor interimare la comune, cumulat
cu art. 4 din Regulamentul nr. 4 pentru aplicarea acestei legi și ținând seama
și de ordinele 15307/947 al Ministerului Afacerilor Interne și 1988/947 al
Inspectoratului General Administrativ date pentru aplicarea legii,
desemnează prin decizia nr. 22 ca membrii în Comisia interimară Slătioara
pe Gheorghe Isăilă, Popa Ilie, Ioja Dumitru, Ilie Comisaru, Mișu Ivanovici,
Alexandru Lungu.418 În schema de personal angajat din cadrul primăriei
Slătioara este introdus în anul 1948 un post de oficiant. Personalul primăriei
Slătioara la data de 10 iunie 1948 era alcătuit din: Dumitru Filip – primar,
Savu I. Mitre – notar, Ilie S. Tănăsie – secretar, Constantin Obrocea – casier,
Roman Tănase – guard, Marin D. Stancu – guard. Prin hotărârea Consiliului
de Miniștri de la 5 aprilie 1949, administrațiile județene, de plasă și
comunale au fost înlocuite cu Comitetele Provizorii locale care urmau să
funcționeze până la desfășurarea alegerilor locale. Aceste structuri ale
administrației locale aveau o componență asemănătoare celei a viitoarelor
Sfaturi Populare. În comuna Slătioara, având în vedere dispozițiile primite de
la Comitetul provizoriu al Plășii Piatra, a avut loc ședința de constituire a
Comitetului provizoriu al comunei Slătioara în forma lărgită. În urma acestei
ședințe, asistată de Matei Olaru secretarul Comitetului provizoriu al plășii
Piatra și de Popa Florea delegatul P.M.R. al plășii, Comitetul provizoriu al
comunei Slătioara era compus din următoarele persoane: Isailă Gheorghe-
președinte, Nicolae Negreș-vicepreședinte și agent agricol, Ilie Tănase-
secretar, Budurescu Ion, Ilie I. Lica, Maria C. Corcău, Tudor Rafailă, Rotaru
Petre, Băbușcă Petre-membri. Comitetului astfel constituit i s-a trasat planul
cadru de muncă: curățenia generală a comunei în vederea zilei de 1 Mai,
disciplina în muncă, lupta de clasă și vigilență, curățitul de buruieni a
semănăturilor, verificarea mașinilor agricole, terminarea grajdului comunal,
continuarea lucrărilor la Căminul cultural, contribuția în muncă pe comună
(prestația), identificarea semănăturilor de toamnă419.
Același Comitet provizoriu impunea o taxă anuală de circulație de
500 de lei pentru posesorii de biciclete și de 1500 de lei pentru proprietarii de
trăsuri și birje (în total 27de persoane). După alegerile pentru Sfaturile
Populare de la data de 3 decembrie 1950, Comitetele provizorii sunt
desființate.
418
Ibidem.
419
Ibidem, Fond Primăria comunei Slătioara, dosar 1/1948-1950.
181
⁎⁎⁎
Alegerile din anul 1950 pentru Sfatul Popular Slătioara

În localul Comitetului provizoriu din comuna Slătioara la data de 31
octombrie 1950 are loc ședința organizațiilor de masă din această comună.
La ședință au fost puse în discuție propunerile de candidaturi pentru alegerea
de deputați la circumscripția nr. 114 pentru Sfatul Popular al comunei
Slătioara, raionul Slatina, regiunea Argeș. Sub președinția lui Marin Scarlat,
având ca secretar pe Tudor Rafailă, cei prezenți în număr de 23 au acceptat
în unanimitate propunerea președintelui ca în circumscripția electorală nr.
114 pentru alegerea deputaților să fie propusă o listă de candidați din care să
facă parte toți cei prezenți.
Biroul circumscripției electorale nr. 114 pentru alegerea de deputați
în Sfatul Popular al comunei Slătioara având în vedere:
- decretul nr. 230 al Prezidiului Marii Adunării Naționale a Republicii
Populare Române, publicat în Buletinul Oficial nr. 85 din 30 septembrie
1950 prin care corpul electoral pentru alegerea deputaților în sfaturile
populare a fost convocat în ziua de 3 decembrie 1950;
- examinarea și verificarea declarațiilor, acestea îndeplinind condițiile
cerute de lege atât în ceea ce privește persoanele candidaților, cât și cu
privire la îndeplinirea cerințelor legale ale declarațiilor de candidatură și de
acceptare a candidaturii;
- termenele prevăzute de art. 51 și 53 pentru alegerea deputaților în
sfaturile populare au expirat fără ca să se depună întâmpinări sau contestații,
constată că următoarele candidaturi au rămas definitive, primind numerele în
ordinea înregistrării: 1. Marin Scarlat, muncitor, de ani 46, domiciliat în
Slătioara, apartenența politică P.M.R., propus de organizația de bază P.M.R,
2. Isailă Gheorghe, agricultor, de ani 43, domiciliat în Slătioara, apartenența
politică P.M.R., propus de organizația de bază P.M.R., 3. Negreș Nicolae,
agricultor, de ani 39, domiciliat în Slătioara, apartenența politică P.R.M.,
propus de organizația de bază P.M.R., 4. Tudor Rafailă, agricultor, de ani 39,
domiciliat în Slătioara, apartenența politică Frontul Plugarilor, propus de
organizația de bază P.M.R. și F.P., 5. Ion Mușat, agricultor, de ani 45.
domiciliat în Slătioara, apartenența politică P.M.R., propus de organizația de
bază P.M.R., 6. Dumitru Gh. Ilie, agricultor, de ani 37, domiciliat în
Slătioara, apartenența politică P.M.R., propus de organizația de bază P.M.R.,
7. Obrocea Nicolae, agricultor, de ani 34, domiciliat în Slătioara, apartenența
politică Frontul Plugarilor, propus de organizația de organizația de masă, 8.
David I. Brândușa, agricultor, de ani 49, domiciliat în Slătioara, apartenența
politică F.P., propus de organizațiile de masă, 9. Vătășoiu St. Marin,
agricultor, de ani 30, domiciliat în Slătioara, apartenența politică F.P., propus
de organizațiile de bază și de masă, 10. Maria C. Corcău, de profesie
agricultor, de ani 40 domiciliul în Slătioara, apartenența politică P.M.R.,
propusă de org. de bază și de masă, 11. Maria I. Fulga, agricultoare, de ani
29 din Slătioara, apartenența politică U.F.D.R., propusă de org. de bază și de
182
masă, 12. Rotaru Petre, agricultor, de ani 26, organizația U.T.M., propus de
org. de bază și de masă, 13. Fulga N. Grigore, agricultor, de ani 24 din
Slătioara, organizația U.T.M, propus de org. de bază și de masă, 14. Jerdea
Ștefan, agricultor, de ani 24 din Slătioara, organizația U.T.M., propus de org.
de bază și de masă, 15. Petre Băbușcă, agricultor, de ani 30, organizația F.P.,
propus de org. de bază și de masă, 16. Ilie I. Lică, agricultor, de ani 41 din
Slătioara, organizația F.P., propus de org. de bază și de masă, 17. Bălan I.
Ilie, agricultor, de ani 24 din Slătioara, organizația P.M.R., propus de org. de
bază și de masă, 18. Ana Popa, agricultoare, de ani 36 din Slătioara,
organizația P.M.R., propusă de org. de bază și de masă, 19. Burada Elena,
agricultoare, de ani 29 din Slătioara, organizația U.F.D.R., propusă de org. de
bază și de masă, 20. Bălan N. Ilie, agricultor, de ani 24 din Slătioara,
organizația U.T.M., propus de org. de bază și de masă, 21. Ilie Tănăsie,
agricultor, de ani 30 din Slătioara, organizația P.M.R., propus de org. de bază
și de masă, 22. Constantinescu Mihail, învățător, de ani 40 din Slătioara,
organizația P.M.R., propus de org. de bază și de masă, 23. Paraschiva
Diaconu, învățătoare, de ani 39 din Slătioara, organizația P.M.R., propusă de
org. de bază și de masă.
Biroul secției de votare nr. 200 din Slătioara pentru alegerea
deputaților în sfaturile populare regional, raional și comunal, era compus din
Sandu Gottemans-președinte, Gheorghe Diaconu-secretar, Dumitru
Achiroaia, N. Pârvu, N. D. Corcău, Aurica Filip și Maria Brândușa. Aceștia
s-au prezentat la data de 3 decembrie 1950, ora 5,45 dimineața în localul
secției de votare amenajat în incinta Școlii elementare Slătioara pentru
pregătirea operațiunilor în vederea votării. S-a constatat că în localul de
votare erau instalate 6 cabine de votare care au fost verificate și găsite
corespunzătoare. Au fost aduse apoi în localul secției listele de alegători și
buletinele de vot:
- 1700 de buletine de culoare roșie pentru alegerea deputaților în sfatul
popular regional;
- 1700 de buletine de culoare galbenă pentru alegerea de deputați în
Sfatul popular raional;
- 1700 de buletine de culoare albastră pentru alegerea de deputați în
Sfatul popular comunal.
După ce au fost verificate și urnele de vot în număr de două, secția de
votare s-a deschis la ora 6.
După alegerile de la 3 decembrie 1950, în localul fostei primării are
loc la 20 decembrie 1950 constituirea Sfatului popular al comunei Slătioara.
Este propus și admis în unanimitate ca președinte de vârstă Brândușa David,
care declară deschisă sesiunea de constituire a Sfatului popular Slătioara cu
următoarea ordine de zi:
- Alegerea președintelui și secretarului care vor conduce lucrările
sesiunii.
- Raportul Comisiei de mandate și validare a deputaților.
- Alegerea comisiei de propuneri pentru alegerea Comitetului executiv
și a comisiilor permanente.
- Alegerea Comitetului și a comisiilor permanente.
183
- Expunerea legii și regulamentului de funcționare a sfaturilor populare

și a regulamentelor de funcționare a comisiilor permanente.
- Cuvântul de închidere al președintelui sesiunii.
Pentru conducerea lucrărilor sesiunii este propus ca președinte Marin
Scarlat și ca secretar Ilie Tănase. În continuare sunt propuși și validați
membrii Comisiei de mandate, comisie alcătuită din 3 cetățeni: Petre
Băbușcă, Paraschiva Diaconu și Petre Rotaru. Ședința este suspendată timp
de 15 minute pentru verificarea deputaților, după care ședința se deschide iar
Paraschiva Diaconu expune raportul în fața deputaților. Aceasta arată că în
comuna Slătioara la alegerile din 3 decembrie 1950 a fost următoarea
situație: înscriși la vot-1557 de cetățeni, voturi exprimate-1476, voturi
împotrivă-29, anulate-60 și voturi valabile pentru F.D.P-1387. A urmat
constituirea comisiei pentru alegerea Comitetului executiv și a comisiilor
permanente, formată din 3 membri: Mihail Constantinescu, Nicolae Obrocea
și Maria C. Corcău. Este propusă și apoi confirmată componența Comitetului
executiv al Sfatului popular Slătioara: Gheorghe Isailă-președinte, Nicolae
Negreș-vicepreședinte, Ilie Tănase-secretar, Maria Corcău, Marin Scarlat,
Fulga Grigore și Paraschiva Diaconu-membri. După validarea Comitetului
executiv al Sfatului popular s-a trecut la constituirea comisiilor permanente:
Învățământ artă și cultură (Ion Mușat, Mihail Constantinescu, Paraschiva
Diaconu), Aprovizionare, comerț și cooperație (Marin Scarlat, Maria E.
Fulga, Petre Băbușcă și Ilie Lica), Sănătate publică și prevederi sociale
(Tudor Rafailă, David I. Brândușa, Bălan I. Ilie), Agricolă și colectări (Marin
Vătășoiu, Ana I. Popa, Burada Elena, Ilie M. Bălan), Buget-financiară (Fulga
N. Grigore, Jerdea Ștefan, Nicolae Obrocea)420. Tot la data de 20 decembrie
1950, Sfatul popular al comunei Slătioara convocat în sesiunea de constituire
având în vedere dispozițiile art. 117-119 din Legea pentru alegerea de
deputați în sfaturile populare din 8 septembrie 1950 și raportul Comisiei de
mandate și validare a deputaților, cu unanimitate de voturi hotărăște
validarea alegerilor de deputați după cum urmează: Marin Scarlat, Gheorghe
Gh. Isailă, Nicolae Negreș, Tudor Rafailă, Ion Mușat, Dumitru Gh. Ilie,
Obrocea Nicolae, David I. Brândușa, Vătășoiu D. Marin, Marin C. Corcău,
Rotaru Petre, Fulga Grigore, Jerdea Ștefan, Petre Băbușcă, Ilie I. Lica, Bălan
I. Ilie, Ana I. Popa, Burada Elena, Ilie Tănăsie, Mihail Constantinescu,
Paraschiva Diaconu, Ilie M. Bălan.
În urma apariției hotărârii secretariatului Consiliului Central al
Sindicatelor cu privire la îmbunătățirea formei organizatorice a sindicatelor
de la sate, în raionul Slatina s-a și trecut la alegerea comitetelor sindicale
comunale mixte (octombrie 1957). Comuna Slătioara a fost prima din raion
unde au avut loc asemenea alegeri la care au participat toți membrii grupelor
sindicale pe ramuri de producție din comună. După prelucrarea hotărârii
secretariatului C.C.S., participanții, printre care și Marin Florescu, au vorbit
despre unele lipsuri în activitatea grupelor sindicale constituite după vechea
formă de organizare, mai ales în ceea ce privește activitatea culturală. S-a
trecut la alegerea comitetului comunal mixt. Printre cei aleși în comitet s-au
420
184
numărat: Ilie Gherghina, Marin Patrichi, Maria Roman, Ioana Piciu și alții,
iar la comisia de revizie au fost aleși Mihai Ploșniță, Maria Doncea și
Dănăușa Necșulescu421.
⁎⁎⁎
Din anul 1950, când teritoriul României este divizat în regiuni şi

raioane, Slătioara va fi inclusă până în anul 1968 regiunilor Argeş şi Piteşti,
raionul Slatina. La data de 6 septembrie 1950, prin legea nr. 5 au fost
desființate județele și înlocuite cu 28 de regiuni conform art. 9 din această
lege. Slătioara, în urma acestei legi administrative este integrată Regiunii
Argeș. Regiunii Argeș, comuna Slătioara va aparține până în anul 1952, când
la data de 19 septembrie prin Decretul 331/1952 Legea nr. 5/1950 este
modificată, numărul de regiuni fiind redus la 18. Astfel, prin unirea
teritorială a regiunilor Argeș și Vâlcea a rezultat regiunea Pitești.
La data de 31 decembrie 1959, Regiunea Pitești avea o suprafață de
15 800 Kmp, un total de 11 orașe și 356 de comune (1533 de sate)422. De
asemenea era alcătuită din 14 raioane (Băbeni-Bistrița, Costești, Curtea de
Argeș, Drăgășani, Drăgănești Olt, Găești, Horezu, Muscel, Pitești, Potcoava,
Râmnicu-Vâlcea, Slatina, Topoloveni și Vedea), între acestea numărându-se
după cum se observă și raionul Slatina (1059 kmp, cu un singur oraș de
subordonare raională, 25 de comune care înglobau 95 de sate)423. Printre cele
25 de localități ale Raionului Slatina era și comuna Slătioara. În ceea ce
privește populația raionului Slatina la data de 1 iulie 1959, aceasta ajungea la
92 820 de locuitori, din care 44012 partea masculină și 48808 cea feminină
(Slatina, reședința raională avea un nr. total de 13728 de locuitori). După
numărul de locuitori, Slătioara ocupa locul 13 între cele 25 de comune ale
raionului, având o populație de 2916 locuitori (1381 persoane de sex
masculin și 1535 persoane de sex feminin), numărul cel mai mare de
locuitori pe raion înregistrându-l comuna Coteana cu 5361 de locuitori424.
Pentru anul financiar 1960 se hotărâse ca sfaturile populare să se
autofinanțeze, în sensul că, spre deosebire de anii precedenți, nu se mai
acorda nici un fel de împrumut la bugetele locale de la bugetul sfatului
popular raional și toate cheltuielile din plan urmau să fie suportate din
încasările pe anul în curs. Slătioara era printre puținele localități ale raionului
Slatina care reușise să îndeplinească această hotărâre, izbutind, de exemplu,
să plătească la timp salariile tuturor angajaților din comună, față de altele
unde se întârziase luni de zile la plata drepturilor salariale.Veniturile realizate
în anul 1960 de administrația locală Slătioara proveneau din: impozitul pe
clădiri din sectorul socialist, taxe pe mijloacele de transport, taxe autorizații
de construcții ( încasările au depășit planul cu un procent de 200%, dovadă
421
Ziarul „Secera și ciocanul”, an V, nr. 452, miercuri 5 octombrie 1955.
422
SJAN Olt, Direcția Regională de Statistică Pitești, Anuarul statistic al regiunii Pitești
1960, p. 18.
423
Ibidem.
424
Ibidem, p. 34.
185
că în comuna Slătioara în anii 60 s-a construit mult, mai ales case noi), taxa
pe vinalcool, valorificarea bunurilor Sfatului popular, aici înregistrându-se
veniturile din uium lână de la dăracele proprietatea sfatului și din uium
rachiuri naturale de la cazanul gestionat de sfatul popular (responsabil
Corcău I.N. Radu);
Regiunea Pitești - 1952
186
Deputații Sfatului popular –Slătioara (sesiunea de la data de 28.III.1965).
aceste bunuri, lâna și rachiul, erau valorificate la Vinalcool și la

D.C.A. Slatina; taxe pe pășuni și arenzi, taxe din chirii (se încasa, de
exemplu, de la Agevacoop Slatina pentru terenul ocupat de depozitul de
zarzavat de la Podul Olt), taxe succesiuni și timbre, impozitul agricol etc. La
capitolul cheltuieli: salarii (sfat popular, școală, sănătate, cămin cultural etc),
cota de asigurări sociale, procurarea lemnelor necesare instituțiilor comunale
pentru încălzit, reparații și zugrăveli la localurile de școală și sfat popular,
abonamente la ziare și reviste, pocurarea de petrol lampant pentru iluminat
de la Competrol Slatina, asigurarea furajelor necesare reproducătorilor de la
Stațiunea de montă Slătioara etc.
În anul 1968, când s-a trecut la o nouă organizare administrativ
teritorială a României, localitatea Slătioara a fost declarată comună
suburbană a municipiului Slatina, jud. Olt. Redăm mai jos o parte din
conținutul Legii nr. 2/1968, republicată în anul 1981/Anexa 1, județul Olt.
Județul Olt cu reședința la Slatina
Municipii……………………………………………………….1
Orașe……………………………………………………………4
Localități componente ale municipiilor și ale orașelor….9
Comune……………………………………………………….96
- din care suburbane…………………………………..3
Sate…………………………………………………..………380
A. MUNICIPII, denumirea municipiului: Slatina
1. Localități componente ale municipiului: Slatina, Cireașov
2. Comune suburbane: Slătioara, cu satele: Slătioara și Salcia.
187
În anii 70 ai secolului trecut, comuna Slătioara, situată în partea

centrală a județului era comună suburbană a orașului Slatina, teritoriul
comunei având o suprafață de circa 23 de km2. În componența comunei intră
următoarele sate: Slătioara – reședința comunei și Salcia, sat situat la 2 km
de reședința comunei.
În ședința ordinară a Consiliului popular Slătioara de la data de 8
decembrie 1970 s-a trecut la numărarea voturilor exprimate pentru alegerea
președintelui comitetului executiv, a unui vicepreședinte și a unui membru în
comitetul executiv. Din totalul celor 43 de deputați ai Consiliului popular, au
fost prezenți și au votat 33. Au fost aleși: Nicu M. Constantin în funcția de
președinte, Drăghici Gh. Ion în funcția de vicepreședinte și Diaconu D. Petre,
membru.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. C, alineatul 1 din
instrucțiunile 180/1960 ale M.A.I., Ghițu Gheorghe președintele Comitetului
executiv al Consiliului popular Slătioara îl propune pe Staicu Ion, încadrat în
postul de secretar al Comitetului executiv la data de 9 martie 1970, să fie
numit ca delegat cu starea civilă începând cu aceeași dată.
La data de 26 martie 1971, Nicu Constantin președintele Comitetului
executiv al Consiliului Popular al comunei Slătioara și președinte al C.A.P.
Slătioara este eliberat la cerere din funcția de președinte al Consiliului
popular Slătioara. În cererea sa Nicu Constantin solicita eliberarea din
această funcție, neputând să mai facă față sarcinilor cei reveneau în dubla
calitate.
În anul 1973 componența Comitetului executiv al Consiliului popular
al comunei Slătioara era următoarea: Ștefan I. Ion-președinte (primar com.
Slătioara, 7 clase), Iordache Nicolae-vicepreședinte (contabil la Consiliul
popular Slătioara, 12 clase), Voicu St. Ion-vicepreședinte (profesor Șc, Gen.
Slătioara, Facultatea de geografie), Dubău Elena-vicepreședinte (învățătoare,
Școala pedagogică) Staicu Gh. Ion-membru (asistent medical circ. sanitară
Slătioara, Școala medie sanitară), Diaconu D. Dumitru-membru (membru
C.A.P., 5 clase), Trăistaru M. Dumitru-membru (agent fiscal Consiliul
popular, 7 clase). Inițial vicepreședinte a fost și Drăghici Ion (croitor la
Coop. oraș Slatina, 7 clase), dar a fost înlocuit cu Iordache Nicolae425.
La data de 29 noiembrie 1977, în baza hotărârii nr. 2 a Consiliului popular al
comunei Slătioara au fost aleși pe funcții în Biroul executiv comunal
următorii deputați: Ștefan Ion-președinte, Pascu I. Aurica – vicepreședinte,
Dubău C. Elena, Fulga I. Aneta-membri426.
Având în vedere prevederile legii potrivit cărora Consiliul popular
alegea dintre deputați membrii Biroului executiv pe funcții și dispozițiile
425
Arhiva Primăriei Slătioara, jud. Olt, Compartiment secretariat, dosar A4/ 10.01.1973-
27.02.1973.
426
Ibidem, dosar A2/30.01.1978-23.12.1978.
188
decretului Consiliului de stat al Republicii Socialiste România nr. 21/1975 cu

modificările aduse prin decretul nr. 36/1980 privind componența comitetelor
și birourilor executive ale consiliilor populare, la data de 3 aprilie 1980 sunt
aleși dintre deputați membrii Biroului executiv al Consiliului popular
Slătioara: președinte-Pascu Aurica, vicepreședinți: Fulga Emil, Ștefan Ion,
Brândușa Ion, membrii: Dascălu Jana, Dumitru Gheorghe, Duțu Marin,
Lungu Nicolae, Pârvu Ecaterina427.
În adunarea generală din data de 15 octombrie 1979, Ștefan Ion este
revocat din funcția de președinte al Biroului executiv al Consiliului popular
Slătioara, în locul lui fiind aleasă Pascu Aurica care îndeplinise până la acea
dată funcția de vicepreședinte. Componența Biroului executiv al Consiliului
popular Slătioara în anul 1981 era următoarea: Pascu Aurica, primar- data
ocupării funcției 15 octombrie 1979 (profesia de bază-contabil, anul nașterii-
09.12.1930, studii-12 clase), Fulga Gh. Emil, vicepreședinte-data ocupării
funcției: 15 octombrie 1979 (profesia de bază-muncitor, anul nașterii-
10.05.1946, studii-12 clase), Brândușa Ion, vicepreședinte – data ocupării
funcției 3 aprilie 1980 (contabil Coop. de consum profesia de bază-contabil,
anul nașterii-21.10.1936, studii-12 clase), Ștefan I. Ion, vicepreședinte – data
ocupării funcției 3 aprilie 1980 (președinte C.A.P., profesia de bază-
muncitor, anul nașterii-25.11.1931, studii-11 clase), Pârvu Ecaterina, agric.
C.A.P. (profesia de bază-agricultoare, anul nașterii-19.09.1942, studii-8
clase), Lungu I. Nicolae, profesor-director șc. gen. (studii-Facultatea de
biologie), Dascălu M. Jana, medic circa sanitară (anul nașterii-17.05.1940,
studii-Facultatea de medicină), Dumitru I. Gheorghe, merceolog C.A.P. (anul
nașterii-11.101921, studii-7clase), Duțu Marin, pensionar de stat (anul
nașterii-05.08.1914, studii-7 clase)428.
La data de 21 noiembrie 1982 au loc alegerile de deputați pentru
consiliile populare. Pentru Consiliul popular al comunei Slătioara au fost
propuși 35 de candidați: unul într-o circumscripție electorală, câte 3 candidați
în două circumscripții și în 14 circumscripții câte doi candidați. La aceste
alegeri au fost înscriși pe listele electorale 2297 de alegători429. Numărul
voturilor exprimate pentru candidații Frontului Democrației și Unității
Socialiste a fost de 2260. Au existat și 37 de voturi împotrivă. La Slătioara
au fost aleși 17 deputați: Brândușa Ion- contabil șef la CPADM Slătioara,
Drăghici Ion-șef secție CPADM, Ciocârlan Profira- muncitoare ferma zoot.
CAP, Duțu Ion-muncitor pensionar de stat, Fulga Emil-primar, Fulga Aneta-
membră coop. CAP, Ilie Gheorghe-casier consiliul popular, Iordache
Nicolae-secretar consiliul pop., Lungu Anton-muncitor IJCOOP Olt, Lungu
Nicolae-director școală, Nicu Constantin-vicepreședinte cons. pop., Pascu
Aurica-președinte CPADM, Pârvu Ecaterina-membră coop., Pârvu I.
Gheorghe-muncitor IPA Slatina, Petrecu Vergica-membră coop., Stancu
Ecaterina-soră medicală, Ștefan Ion-președinte CAP. În localul Căminului
427
Ibidem, dosar A2/1980.
428
Ibidem.
429
Ibidem, dosar A2/03.02.1982-09.12.1982.
189
cultural din localitate are loc la data de 9 decembrie 1982 sesiunea de

constituire a Consiliului popular Slătioara. La această ședință au participat
din partea organelor de partid și de stat următoarele persoane: Fulga Viorica
(deputat municipal), Beșliu Ion (secretar adjunct cu problemele de propagandă
din cadrul comitetului comunal de partid), Năstase Jan (secretar în comitetul
executiv al Consiliului popular Municipal). Tot în cadrul acestei sesiuni este
constituit și Biroul executiv al Consiliului popular Slătioara, fiind format din
9 membri: Fulga Emil-președinte, Nicu Constantin-vicepreședinte retrib.,
Brândușa Ion-vicepreședinte, Ilie Gheorghe, Lungu Nicolae, Pascu Aurica,
Pârvu Ecaterina și Petrescu Vergica-membrii430.
Consiliul popular al județului Olt-comitetul executiv înștiința Biroul
executiv al Consiliului popular al comunei Slătioara printr-o adresă semnată
de I. Ciorecan-secretar (data de 10.XII.1984) că „pentru pregătirea în cele
mai bune condiții a alegerilor generale de deputați în M.A.N. și consiliile
județene, municipale, orășenești și comunale ce vor avea loc în luna martie
1985, este necesar să executați o serie de lucrări și acțiuni. Astfel, pregătirea
alegerilor consta în revizuirea listelor de alegători în vederea înscrierii
tuturor cetățenilor cu drept de vot din comună; stabilirea componenței
comisiilor electorale (5 membri în comisiile electorale comunale, aceste
comisii formându-se din reprezentanți ai FDUS, precum și din reprezentanți
desemnați în adunări ale alegătorilor din întreprinderi și organizații
socialiste, instituții social-culturale etc); revizuirea numărului secțiilor de
votare; selecționarea candidaților de deputați sub conducerea birourilor
executive, la selecționarea acestora folosindu-se structura alegerilor
precedente etc. Pentru alegerile de deputați în consiliile populare de la 17
martie 1985, Consiliul popular al județului Olt (prim-vicepreședinte Gh.
Oiță) a stabilit la comuna Slătioara un număr de 17 circumscripții
electorale.431 La data de 31.01.1985, prin decizia Consiliul popular al
municipiului Slatina (președinte Elena Mitreanu și secretar Al.
Constantinescu), este confirmată comisia electorală a comunei Slătioara:
1. Voicu Ion –președinte (profesor).

2. Brândușa Elena-vicepreședinte (contabil CAP).
3. Rotaru Gheorghe-secretar (pensionar).
4. Bonciu Ioana-membru (educatoare).
5. Lungu Ilie-membru (pensionar)432.
În urma alegerilor de la 17 martie 1985, a rezultat următoarea

componență a Biroului executiv al Consiliului popular al comunei Slătioara:
Ruță Ion (președinte birou executiv, născut la Cilieni – 05.01.1949, de
profesie lăcătuș), Fulga Emil (vicepreședinte birou executiv, născut la
Slătioara, de profesie maistru mecanic), Moateru Mihai (secretar adj., născut
la Iancu Jianu, de profesie lăcătuș), Brândușa Ion-contabil, Voicu Marin-
430
Ibidem, dosar A2/30.02.1982-09.12.1982, f. 75.
431
Ibidem, dosar A1/12 dec. 1984-17martie 1985.
432
Ibidem, dosar A32/30.01.1985-17.03.1985.
190
președinte CAP (n. 06.08.1926 la Daneț), Pascu Aurica (președ. Org. de

femei, n. 09.03.1930 la Slătioara), Lungu Iulia (n. 04.05. 1956-economist),
Lungu Nicolae (director al școlii, n. 15.03.1941), Pârvu Ecaterina (membru
CAP, n. 16.02.1942)433.
Publicație privind alegerea deputaților

în Consiliul popular-Slătioara (1985)
În comuna Slătioara la 19 noiembrie 1987 au loc alegerile de deputați

în Consiliul popular comunal. Au fost aleși 17 deputați, fiecare candidând în
una dintre cele 17 circumscripții comunale: Brândușa D. Ion-contabil la
CPADM Slătioara (circ. 14), Catana C. Ioana-membră cooperatoare (circ. 4),
Covaci P. Grigore-muncitor CPADM Slătioara (circ. 9), Corcău N. Ilie-
tehnician IRE Slatina (circ. 10), Dobrescu A. Alexandru-secretar al
comitetului comunal (circ. 2), Fulga Emil-vicepreședinte cons. pop. Slătioara
(circ. 6), Iordache F. Nicolae-pensionar de stat (circ. 1), Lungu I. Nicolae-
profesor Școala Gen. Slătioara (circ. 11), Mihăilă A. L.-secretar adj. cu
propaganda (circ. 3), Marinescu Gr. Zoia-membră cooperatoare (circ. 8), Pau
D. Ion-ing. șef CAP Slătioara (circ. 5), Pascu I. Aurica-președinte CPADM
Slătioara (circ. 15), Stancu Gh. Iulia-soră medicală Dispensarul comunal
433
Ibidem, dosar A1/12dec. 1984-17 martie 1985.
191
(circ. 12), Văluțeanu Constantina-membră coop. (circ. 7), Vasile B. Maria-

membră coop. (circ. 13), Vătășoiu B. Nicolae-muncitor Întreprinderea de
Aluminiu Slatina (circ. 17), Vătășoiu C. Tudorița-membră coop. (circ. 16).434
La data de 1 decembrie 1987 sunt aleși dintre deputați membrii Biroului
executiv al Consiliului popular al comunei Slătioara: Dobrescu Alexandru-
președinte, Fulga Emil-vicepreședinte, Brândușa Ion-vicepreședinte, Vasile
Maria-vicepreședinte, Pau Ion-membru, Mihăilă Lili-membru, Pascu
Aurelia-membru, Stancu Iulia-membru, Văluțeanu Constantina-membru435.
În urma unei convocări, are loc la data de 20 ianuarie 1989, ora 10 în
sala căminului cultural din localitatea Slătioara, sesiunea Consiliului popular
Slătioara, cu următoarea ordine de zi: - Raport cu privire la măsurile de
organizare și sistematizare a comunei, satelor componente și a unităților; -
Proiect de hotărâre privind adoptarea propunerilor privind reorganizarea și
sistematizarea comunei, satelor componente și a unităților agricole. La data
de 20 ianuarie 1989 este emisă Hotărârea Nr. 1 a Consiliului popular al
comunei Slătioara: Hotărâre, referitor la Măsurile de organizare și sistematizare
a comunei, satelor componente și a unităților agricole. Consiliul popular al
comunei Slătioara, jud. Olt, întrunit în sesiune: având în vedere orientările
și sarcinile cuprinse în Expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar
general al partidului, la ședința comună a Plenarei C.C. al P.C.R., a
organizațiilor de masă și obștești din28-30 noiembrie 1988, cu privire la
înfăptuirea neabătută a programului de organizare și sistematizare a
teritoriului și localităților, ca o cerință obiectivă a făuririi fazei superioare a
societății multilateral dezvoltate în țara noastră; - Importanța și avantajele
organizării și sistematizării comunelor pentru dezvoltarea lor economico-
socială prin buna folosire a potențialului material și uman, pentru întărirea
unităților agricole și ridicarea nivelului de trai al tuturor locuitorilor; În
temeiul art. 13 alin. 1 și art. 47, alin.2 din Legea nr. 57/1968 de organizare
și funcționare a consiliilor populare: HOTĂRĂȘTE: Art. unic. Se adoptă
propunerile privind contopirea satului Slătioara de la Comuna Slătioara –
cu satele din com. Piatra Olt, urmând noua comună să poarte numele de
Piatra Olt, cu reședința în satul Piatra Olt și contopirea satului Salcia de la
comuna Slătioara cu cele din com. Găneasa, urmând ca noua com. să poarte
numele de Găneasa cu reședința în satul Găneasa. Din cadrul cooperativei
agricole de producție Slătioara, fermele de câmp și ferma zootehnică se
comasează cu cooperativa agricolă de producție Piatra Olt, iar ferma de
câmp Salcia se comasează cu C.A.P. Găneasa. Semnează Președintele
sesiunii: A. Dobrescu (Arh. Primăriei Slătioara, dosar A2/1989-1990,
compartiment secretariat).
După anul 1989 și apariția legii nr 5/1990 privind administrarea
județelor, municipiilor, orașelor și comunelor până la organizarea de alegeri
locale436, la data de 7 august 1990 are loc ședința cu reprezentanții
434
Arhiva Primăriei Slătioara, jud. Olt, Compartiment secretariat, dosar A2/15.01.1987-
01.12.1987.
435
Ibidem.
436
Legea a fost în vigoare de la 20 iulie 1990 până la 27 noiembrie 1991, când a fost
abrogată și înlocuită prin legea 69/1991.
192
locuitorilor comunei Slătioara, județul Olt pentru desemnarea primarului și

secretarului primăriei comunei Slătioara. Printre reprezentanții care au
participat (în total 9 persoane) la această ședință s-au numărat: Negreș Maria,
Mateescu Vergica (contabil primărie), Crețu Teodor (președinte cooperativa
de consum), Simion Maria (agent fiscal la primărie), Brândușa Ion
(președinte CPUN din comună), Voicu Ion (director al școlii), Săndulescu
Marin (contabil la cooperativa de consum) etc. Din partea județului au
participat Crăciun Gheorghe inginer șef de secție la Combinatul de aluminiu
Slatina (deputat în Camera Deputaților) și Dumitrescu Dan inspector pr. la
Prefectura județului Olt. La această ședință au fost desemnați în continuare
primar al comunei Lungu Nicolae și secretar Matei Mihai437. La data de 11
octombrie 1990, personalul salariat al primăriei Slătioara era format din:
Lungu Nicolae-primar, Matei Mihai-secretar, Mateescu Vergica-contabil
principal, Ciurea Lucia-agent agricol și Băluță Maria-guard438.
La Referendumul național de la data de 8 decembrie 1991 pentru
votarea Constituției României, la comuna Slătioara au fost înscriși în listele
de alegători 2028 de de persoane cu drept de vot:
- Satul Slătioara = 1719 alegători
- Satul Salcia = 309 alegători439.
Comuna Slătioara
Secția de votare nr. 189
Proces verbal privind rezultatele referendumului asupra constituției României

1. Numărul participanților = 1771
2. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul Da = 1595
3. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul Nu = 156
4. Numărul voturilor nule = 20 (…)
Președintele Biroului electoral: Simion Marin440.

În comuna Slătioara acest referendum a fost organizat de primărie
(primar Lungu Nicolae, secretar M. Matei). În vara anului 1991 primăriei
Slătioara îi este trimis Statutul SOCIETĂȚII CULTURALE EUGEN
IONESCU: Art. 1. A luat ființă astăzi 17 iulie 1991 în Municipiul Slatina,
Societatea culturală Eugen Ionescu. Art.2. Societatea culturală Eugen
Ionescu funcționează ca instituție neguvernamentală și fără preocupări de
natură politică. Art.3. Durata Societății culturale Eugen Ionescu este
nelimitată. Art.4. Scopul Societății culturale este de a promova opera
ionesciană prin cunoașterea și aprofundarea exegezei acesteia, inițierea
traducerii și editării operei complete a scriitorului. (…) Art. 6. Sediul
Societății culturale Eugen Ionescu este la Casa de Cultură a Sindicatelor din
437
Arhiva Primăriei Slătioara, jud. Olt, Compartiment secretariat, dosar A26/ 25 ian. 1986-
31 dec. 1990.
438
Ibidem.
439
440
193
Slatina, jud. Olt, strada Independenței nr. 1. Capitolul II. Art. 7. Societatea
culturală este compusă din membrii fondatori, membrii de onoare și membrii
care aleg un consiliu format din 7 membri iar acesta desemnează un comitet
director format din 3 membri (…) Prezentul statut a fost adoptat astăzi 17
iulie 1991441.
La alegerile din anul 1992 în județul Olt numărul circumscripțiilor
electorale în care au fost aleși primarii a fost de 100. Repartizarea mandatelor
de primar pe formațiuni politice, alianțe, candidați independenți s-a prezentat
astfel: FSN – 67, candidați independenți – 21, Partidul Democrat Agrar – 8,
Convenția Democratică – 2 și Partidul Național Liberal – 1. În anul 1992,
primar al localității Slătioara este ales Băbușcă Nicolae (Convenția
Democratică). Din lista cu noii primari ai localităților județului Olt, publicată
în ziarul Olt Press (10 martie 1992), constatăm că la cele mai multe dintre
localități au fost aleși primari membrii ai FSN și numai la două dintre ele,
respectiv Rusănești (Nuncă Gheorghe) și Slătioara au fost aleși primari care
au candidat pe listele Convenției Democrate. Un singur primar din județul
Olt care a candidat pe listele PNL a obținut victoria la alegerile locale, Dima
Victor la Coteana442.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 64/1993 privind metodologia
de elaborare, reproducerea și folosirea stemelor județelor, municipiilor,
orașelor și comunelor, Consiliul local al comunei Slătioara a aprobat
proiectul de stemă al comunei Slătioara. Stema comunei urma să prezinte
următoarele simboluri: în centrul stemei se aplica stema României; lângă
stema României urmau să se aplice alte simboluri, respectiv: în partea stângă
lucrările hidrotehnice existente, respectiv un baraj și hidrocentrala; în partea
dreaptă se aplică spicul care simbolizează domeniul economic de bază în
localitate; la partea superioară se scrie cu majuscule denumirea localității; la
partea inferioară un element de construcție care simbolizează profesia
tradițională a locuitorilor comunei Slătioara; la partea inferioară a stemei
localității se înscrie numele județului OLT. Fondul coloristic al stemei era
împărțit în trei figuri geometrice, respectiv două trapeze cu baza mică în
centrul stemei României iar în partea de jos un triunghi, colorate astfel:
trapezul din stânga stemei fond albastru, cel din dreapta fond galben, iar
triunghiul pe fond roșu. Proiectul urma să fie executat de o firmă de
proiectări. Proiectul, din diferite cauze, nu a mai fost finalizat. Abia în anul
2017, la inițiativa primarului Savu Ungureanu va fi realizată stema comunei
Slătioara.
441
Ibidem, dosar A2/ 1992 ian.-dec.
442
Primari FSN: Slatina, Balș, Corabia, Drăgănești Olt, Piatra Olt, Scornicești, Baldovinești,
Băbiciu, Bărăști, Bârza, Bobicești, Brebeni, Cezieni, Cilieni, Cârlogani, Colonești, Corbu,
Crâmpoia, Curtișoara, Dăneasa, Dobrețu, Dobrosloveni, Dobroteasa, Drăghiceni, Făgețelu,
Fălcoiu, Găneasa, Gârcov, Gostavățu, Grădinari, Ianca, Icoana, Izbiceni, Milcov, Movileni,
Nicolae Titulescu, Obârșia, Oboga, Oporeleu, Optași, Osica de Sus, Perieți, Pârșcoveni,
Pleșoiu, Poboru, Potcoava, Radomirești, Rotunda, Schitu, Sâmburești, Spineni, Sprâncenata,
Strejești, Studina, Șerbănești, Ștefan cel Mare, Tătulești, Urzica, Văleni, Verguleasa,
Vitomirești, Vâlcele, Vlădila, Voineasa, Vulpeni, Vulturești (Ziarul Olt Press-cotidian
independent, anul IV, Nr. 572, marți 10 martie 1992)
194
Partidele istorice, după 1990, au avut în comuna Slătioara un număr

mare de simpatizanți, mai ales formațiunea P. N. Ț. În anul 1993, formațiunea
politică avea nevoie de un sediu:
Partidul Național Țărănesc

Creștin și Democrat
Organizația județului Olt
Nr. 25/24 iunie 1993
Consiliul Popular al Comunei Slătioara jud. Olt
Prin prezenta vă rugăm să dispuneți acordarea unui spațiu
Organizației PNȚCD din comuna Slătioara, jud. Olt.
În acest sens împuternicim pe Dl Doctor BĂRBULESCU
LAURENȚIU Președintele Organizației PNȚCD SLĂTIOARA pentru a vă
aduce la cunoștință solicitarea noastră în baza celor legale.
Președinte, Secretar,
VALENTIN ARGEȘEANU SAMI DRĂGHICI443
Consiliul local al comunei Slătioara în anul 1994, când primar era

Nicolae Băbușcă, era alcătuit din următorii consilieri: Negreș Marin, Filip
Tudor, Cârjan Hristache, Mierlea Valentin, Tudor Maria, Chiriță Petre,
Brândușa Ion, Corcău Nicolae, Pârvu Grigore, Negreș Alexandru, Pascu
Anton444. În anul 1996 aparatul Consiliului comunal Slătioara era alcătuit din
următorii salariați: Băbușcă Nicolae-primar, Negreș Marin-viceprimar, Mihai
Gheorghe-secretar, Mateescu Vergica-contabil, Ciurea Lucia-agent agricol,
Ciocârlan Mariana-statistician, Dumitru Elena-casier, Băluță Maria-guard.
443
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/1993.
444
Ibidem, dosar A2/08.dec. 1993-24.nov.1994.
195
⁎⁎⁎
Lista primarilor comunei Slătioara în perioada 1864 – 2019

și datele primariatelor avute
CORCĂU ENE445 ( ENACHE ) – primar: 1864 – 1865; 1867.
IONESCU, RADU - primar: 1866; 1868 – 1869; 1871; 1877 – 1882 (în 1882,
notar era N. Vasilescu).
PREJBEANU, MIHAI – primar: 1870.
POPESCU, PETRE – primar: 1872 – 1873, iunie; 1874, ianuarie – 1875; 1876,
mai – 1877, iulie; 1884 – 1888, iunie; 1891 – 1892.
CORCĂU, STAN – primar: 1873, iunie – 1874, ianuarie.
IONESCU, ION – primar delegat: 1875 – 1876, aprilie.
RĂDUCU, CONSTANTIN – locțiitor de primar: 1883 – 1884, aprilie.
COSMULESCU, RADU – 1888, iulie, președinte Comisie Interimară; primar:
1889, ianuarie – 1890; 1895 – 1898; 1901 – 1902.
DOBRE, PETRE – primar: 1899 – 1900.
BRÂNDUȘA, ION N. – primar: 1893 – 1894 (notar: N. Ionescu)
COSMULESCU, ILIE R. – primar: 1903 – 1906, ianuarie; 1908, președinte C.I;
1913 – 1916, primar; 1929, președinte C.I.; 1930 – 1931, primar.
DRĂGANU, I. S. – primar: 1906 – 1907.
CRIVEANU, ILIE – primar: 1909 – 1912.
FULGA, ILIE T – 1918, decembrie, preș. C.I.
DIACONU, PETRE N -1919, iulie 28-delegat comunal; în 18 nov. vicepreș.
C.I; în 31 dec. președ. C.I.
STANCU, ȘTEFAN – primar: 1920, august-iulie;1921; din 7 febr. 1922 ,
președ. C.I.; 1924 – 1925, președ. C.I.
OBROCEA, PETRE I. – din 12 oct.1921, președ. C.I.; 1924, mai președ. C.I.
MANEA, ȘTEFAN – 17 apr. 1921, președ. C.I.
NICOLAE P. ȘTEFAN-primar: 1926 (notar: Ștefan Cochințoiu); 1932 – 1933,
primar (notar: Gheorghe I. Petrache); 1934 – 1937, primar (notari: D. Stângă-
1934, Gh. Liță-1936).
POPESCU, ILIE – primar: 1927 – 1929; 1931, iulie.
COMISARU, GRIGORE ST. - primar: 1933, martie – dec., primar (notari: St.
Cochințoiu și Al. N. Florea).
OBROCEA, SAVU D. – primar: 1938, octombrie – 1939, mai 14.
HORTOPAN GH. – primar: 1939, mai 15 (numit ) – 1941, ian.24.
MIERLEA, PAVEL – primar 1941, ianuarie 25 (numit) – 1943, oct., primar
(notar Ștefan Cochințoiu, 1943)
BĂLAN, ILIE - primar : 1944, oct. – 1945, martie 6; 1951, iulie 11 – 1952,
aprilie, președ. Sfatului popular al com. Slătioara.
ȘTEFAN, NICOLAE D. – primar: 6 martie 1945 – 1946, februarie.
DIACONU, GHEORGHE N. – primar: 24 febr.1946 – noiembrie 1946.
445
În 1893 avea 63 de ani.
196
FILIP, DUMITRU N. (n. 1907) – primar: dec. 1 1946 – 1947, iulie, 1948, febr.
– 1949; 1956 – 1967, președ. Comit. Executiv (secretari: Corcău Rafailă – 1960,
N. Iordache446 – 1965, 1967).
ISĂILĂ, GHEORGHE – primar: numit la 1 iulie 1947 – 1948, februarie; din 30
mai 1949 numit președ. Comitetului Provizoriu al com. Slătioara, până la 11
iulie 1951, când a fost demis (secretar Tănăsie Ilie - 1951).
NEGREȘ, NICOLAE -1952, aprilie - iulie, președ. Sfatului Popular.
POPA, ALEXANDRU - 1952 – 1953, președ. Sfat popular (secretar Pârvan
Constantin).
DRANGA, ION - 1954 – 1955, președ. Sfat popular (secretar Burtică Ilie.)
GHIȚU, GHEORGHE - 1968 – 1970, președ. Consiliului Popular (secretari: G.
Zegrean – 1968, N. Iordache - 1970).
NICU, CONSTANTIN-1971, președ. Consiliului Popular.
ȘTEFAN ION ( n.23.09.1931-Slătioara ) - 1972 – 1979, oct., președ. Consiliului
Popular (secretari: Ion Staicu – 1972, N. Iordache – 1976, 1977).
PASCU, AURICA ( n. 09.03. 1930, Slătioara ) -1979, octombrie – 1982
(revocată), președ. Birou executiv comunal (secretar: N. Iordache)
FULGA, EMIL -1982, februarie 2 – 1984, președ. Birou executiv comunal
(secretari: Nicolae Iordache – 1982, N. Drăgușin – 1984).
RUȚĂ, ION-1985 – 1987, președ. Birou executiv comunal (secretari N.
Drăgușin447, Doina Ungureanu – 1987).
DOBRESCU, ALEXANDRU-1988 – 1989 – președ. Consiliul Popular (secretar:
Doina Ungureanu)
LUNGU, NICOLAE – primar: 1990 – 1991(secretar Matei Mihai).
BĂBUȘCĂ, NICOLAE – primar: 1992 – 2003 (viceprimar Negreș Virgil 1996,
2003, secretar Mihai Gheorghe 1996,2003)
CIOCÂRLAN, SAVU – primar: 2004 – 2015 (viceprimar Savu Ungureanu).
UNGUREANU, SAVU – primar: 2016 – (viceprimar Mihai Petre Corcău).
⁎⁎⁎
Comisiile de judecată
Comisiile de judecată, denumite inițial Comisii de împăciuire au fost
instituite pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare în anul 1957.
Pentru ca oamenii să trăiască în armonie și pentru a-i duce la o conviețuire
pașnică, a fost elaborat Decretul nr. 132 din 26 martie 1957 prin care se
înființează pe lângă comitetele executive ale sfaturilor populare comunale
una sau mai multe comisii de împăciuire, care aveau un rol educativ al
446
Născut în comuna Cârlogani la data de 12 februarie 1923. Secretar la primăria Slătioara
din anul 1963, cu întreruperi între 1972-1975, când a îndeplinit funcția de vicepreședinte al
Biroului executiv comunal).
447
Născut 05.01. 1949 la Cilieni, jud. Olt. La data de 1 martie 1986 încetează contractul de
muncă al lui Drăgușin I. Nicolae-secretar al Biroului executiv Slătioara ca urmare a
pensionării. Decizia nr.96/21 martie 1986 semnată de Vasile Bărbulescu-președinte și Ion
Ciorecan-scretar ai Consiliului popular județean Olt)
197
maselor de oameni din țara noastră. Aceste comisii, conform Decretului

menționat mai sus, aveau atribuția de a încerca împăcarea unor cetățeni care
se aflau în litigiu, privind unele infracțiuni ce prezentau un pericol mai redus
pentru societate. În conformitate cu dispozițiile Decretului, partea vătămată
se putea adresa cu plângere prealabilă comisiei de împăciuire înainte de
începerea procesului penal, dacă infracțiunea nu se încadra în prevederile art.
280 aliniatul 2 din codul de procedură penală de atunci. În acest scop,
comisia de împăciuire chema în fața ei părțile aflate în conflict, le dădea
sfaturi și stăruia în vederea împăcării lor. Membrii comisiei lămureau astfel
părțile asupra avantajelor ce rezultau de pe urma acestor împăcări și căuta să
le convingă să oprească prin bună înțelegere conflictul ivit între ele și să
revină la raporturi normale, juste. Prin îndeplinirea acestor proceduri de
împăcare, părțile aflate în litigiu erau determinate să nu mai recurgă la
procese, în multe cazuri pentru infracțiuni minore și astfel să nu mai piardă
timp prețios, bani și energie necesare susținerii proceselor la care litigiile
respective au dat naștere. Normele detaliate privitoare la organizarea și
funcționarea comisiilor de împăcăciune înființate prin Decretul 132 din 26
martie 1957 erau prevăzute în instrucțiunile de aplicare nr. 7428 din 20 mai
1957 ale Ministerului pentru Probleme Locale de Stat. În conformitate cu
aceste norme, imediat după publicarea Decretului 132 și în vederea intrării în
vigoare a acestuia, Comitetul executiv al Sfatului popular al comunei
Slătioara, raionul Slatina, regiunea Argeș a luat măsurile necesare pentru
constituirea unei ,,Comisii de împăciuire” care să activeze pe lângă Sfatul
popular. Într-o ședință de comitet executiv s-a hotărât ca această comisie să
fie formată din 3 membri, 2 supleanți, ajutați fiind de ținerea evidențelor de
către un secretar.Membrii comisiei care au fost aleși: Diaconu Gheorghe,
președintele Comisiei de împăciuire, Duțu Marin, membru, Băbușcă Petre,
membru. Pentru fiecare membru titular al comisiei s-a mai atribuit câte un
supleant și anume: Constantinescu Mihail, Nițu M. Ion. De asemenea, pentru
executarea lucrărilor necesare bunului mers al comisiei și pentru păstrarea
evidențelor s-a mai desemnat un secretar în persoana lui Topârceanu Petre
contabilul Sfatului popular. Comitetul executiv al Sfatului popular Slătioara
a stabilit ca ședințele să aibă loc în fiecare duminică dimineața, în care scop
se identificase și o încăpere specială. În vederea aplicării întocmai a
instrucțiunilor, Comitetul executiv comunal a hotărât ca plângerile să fie
adresate secretarului comitetului executiv, care stabilea dacă cererea este în
competența comisiei de împăciuire să se dea curs plângerii și dacă se
încadrează în prevederile art. 280 din codul de procedură penală. În cazul în
care plângerea prezentată îndeplinea toate formele cerute de Decretul 132,
secretarul comitetului executiv comunal stabilea data când părțile urmau să
se prezinte, după care cererile erau trimise secretarului Comisiei de
împăciuire. Mai departe, secretarul Comisiei de împăciuire le consemna în
Registrul de intrare (evidența cauzelor ce urmau a se judeca), după care se
întocmeau citațiile, fiind chemați în fața comisiei atât reclamantul, cât și
pârâtul și numai în cazuri excepționale erau chemate și anumite persoane
care puteau da unele lămuriri în ceea ce privește clarificarea situației în
conflictul ivit. În perioada 1 ianuarie-27 mai 1961, datorită unei serioase
198
preocupări a membrilor Comisiei de împăciuire Slătioara, exista următoarea

situație:
- Total cereri depuse pentru judecare 81.
- Procese soluționate prin împăcarea părților 53448.
În anul 1963 Comisia de împăciuire era formată din Diaconu
Gheorghe-președinte, Drăgănescu Gheorghe-secretarul comisiei, Ilie
Gheorghe și Bonciu Maria-membri.449
Ca urmare a apariției legii 59/1968, Consiliul popular al comunei
Slătioara a ales în sesiunea ordinară din ianuarie 1968 o comisie de judecată.
În perioada 1969-1970, comisia a soluționat un important număr de cauze
care se refereau la sancționarea unor abateri, împăcarea părților în unele
fapte cu caracter penal, împăcarea sau pronunțarea unor hotărâri în unele
litigii patrimoniale. În perioada menționată, comisia (Ștefan Ion – președinte,
care era și asesor popular la Judecătoria Slatina, Mihai Florica-secretar) a
avut de soluționat 133 de plângeri (93 înregistrate în 1969 și 40 în 1970).
Pentru 19 plângeri nu s-a reușit împăcarea părților. La data de 10 ianuarie
1971 a fost aleasă comisia de judecată, celei vechi expirându-i mandatul,
fiind alcătuită din Ștefan Ion, Chiriță Marin, Dumitru Gheorghe, Drăgănescu
Gheorghe și Mitru Grigore450.
În anul 1977, Comisia de judecată alcătuită din 5 membri și-a
desfășurat activitatea pe baza prevederilor Legii nr. 59/1968. Prin decretul nr.
364/1976 a fost extinsă activitatea comisiei prin lăsarea spre soluționare a
unui număr însemnat de fapte. În perioada 1975-1976 a fost primit și
înregistrat spre soluționare un număr de 109 cazuri. Fiind încadrate pe fapte
sau articole din codul penal, au fost clasate la insultă un număr de 53 de
cazuri, lovire 14 cazuri, pretenții 42 de cazuri451. Ceea ce trebuie remarcat
este faptul că au fost rezolvate prin împăcare 50 de cazuri, 11 cazuri au fost
retrase, pentru 11 cazuri au fost aplicate amenzi între suma de 150 și 300 de
lei iar 25 de cazuri au primit dovezi pentru ducerea dosarelor la judecătorie.
După 31 decembrie 1976 pentru anul 1977 rămăsese în curs de soluționare
numai un număr de două cazuri care făceau obiectul de pretenții.452 La data
de 10 februarie 1977, Biroul executiv al Consiliului popular al comunei
Slătioara, având în vedere prevederile Legii nr. 59/1968 republicată, a
procedat la afișarea candidaților desemnați în adunările oamenilor muncii,
candidați care vor fi aleși ca membrii ai comisiei de judecată în sesiunea
ordinară din 1 martie 1977 (primar I. Ștefan, secretar N. Iordache). În baza
hotărârii nr.3 a Consiliului popular al Comunei Slătioara a fost aprobată la
data de 1 martie 1977 componența Comisiei de judecată pe perioada 1977-
1979 formată din 5 membri: Dumitru Gheorghe, Lungu Ilie, Drăghici Ion,
Voicu Maria și Diaconu Petre453.
448
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/1961.
449
Ibidem, dosar A5/06 ian. 1963-30 dec. 1968.
450
Ibidem, dosar A2/10.01 1971-11.11.1971, f. 122.
451
Ibidem, dosar A2/feb. 1977-oct.1977, f. 9.
452
Ibidem, f. 16.
453
Ibidem, f. 10.
199
Comisia de judecată va funcționa și în anii ‘80 ai secolului trecut. La

data de 24 martie 1983 se aprobă de către Consiliul popular al comunei
Slătioara în temeiul art. 13, 47, punctul 2, alin. C și art. 47 din Legea
57/1968 componența comisiei de judecată pentru perioada 1983-1984,
formată din următorii: Negreș C. Ilie, Ștefan Filofteia, Duțu Marin, Rotaru
Gheorghe și Stancu Ecaterina. La data de 20 ianuarie 1984, comisia este
reorganizată pentru perioada 1984-1985. Din noua comisie de judecată
făceau parte 5 membri: Rotaru Gheorghe, Duțu Marin, Iordache Nicolae,
Ștefan Filofteia și Stancu Ecaterina. Vechea comisie aleasă prin hotărârea nr.
7 din 24 ianuarie 1983 (președinte a fost Negreș Ilie și locțiitor Duțu Marin)
soluționase până la data reorganizării 36 de cazuri, dintre care soluționate 36
(30 dintre ele prin împăcarea părților)454.
În anul 1985 la nivelul comunei Slătioara a fost aleasă prin hotărârea
nr.6 din 16 ianuarie 1985 o nouă comisie de judecată. Această comisie era
alcătuită din: Iordache F. Nicolae-președinte (pensionar), Duțu Marin-
vicepreședinte (pensionar), Mateescu Vergica-secretar (contabil Consiliul
popular Slătioara), Rotaru Gheorghe (pensionar), Ștefan Filofteia (gestionar
CPADM), Stancu Ecaterina (asistent med. Disp. comunal)-membrii comisiei455.
La Slătioara, comisiile de judecată în perioada 1986-1987
înregistraseră un total de 49 de cazuri (19 cazuri în 1986 și 30 de cazuri în
1987) și care au fost judecate. Din cele 49 de cazuri judecate, 20 au fost
reprezentate de abateri de la normele de conviețuire socială (8 cazuri în 1986
și 12 cazuri în 1987) și de litigii patrimoniale 29 (11 în 1986 și 18 în 1987).
Numărul cauzelor care s-au împăcat 27 (12 în 1986 și 15 în 1987)456. După
1990 această comisie a fost desființată.
⁎⁎⁎
Jandarmeria
În anul 1887 este adoptată Legea comunală care prevedea şi
înfiinţarea jandarmeriei rurale, dar din motive financiare nu s-a putut
constitui jandarmeria rurală. Mai târziu, în timpul guvernului Lascăr Catargiu
este prezentat în Parlament Proiectul Legii asupra Geandarmeriei Rurale,
proiect care a fost aprobat şi promulgat prin decretul regal din 30 august
1893. Jandarmeria rurală a fost astfel organizată pe teritoriul ţării în
conformitate cu prevederile legii din anul 1893 şi ale Regulamentului de
aplicare a acesteia. Menirea corpului de jandarmi:
- Menţierea ordinii şi siguranţei publice
- Executarea legilor în comunele rurale
În urma acestei legi s-au înfiinţat companiile de jandarmi, prevăzute
cu câte o secţie de jandarmi pe lângă fiecare subprefectură. Prin art. 10 din
legea pe anul 1908 se stabilea că o companie de jandarmi cuprindea pe toţi
454
Ibidem, dosar 6/31.12.1983-28.12.1984.
455
Ibidem, dosar A1/ian. 1985-dec. 1985.
456
Arhiva Primăriei Slătioara, jud. Olt, Compartiment secretariat, dosar A20/1986-1987.
200
jandarmii din judeţ, iar secţia organiza activitatea celor care-şi exercitau
autoritatea într-o plasă. Prin legea jandarmeriei rurale din anul 1929, aceasta
era structurată pe formaţiuni teritoriale care cuprindeau posturile de
jandarmi, secţiile-câte una în fiecare plasă, legiunile-câte una în fiecare judeţ,
inspectoratele-11 inspectorate purtând numele regiunilor respective şi un
inspectorat general-organ central cu sediul la Bucureşti.Teritoriul unui post
de jandarmi cuprindea fie mai multe comune rurale, fie o singură comună
rurală, în mod excepţional. Posturile de jandarmi erau conduse de un şef de
post şi erau ierarhic subordonate secţiilor. Jandarmeriei i-au fost atribuite
sarcini de natură administrativă, preventivă şi juridică. Acesteia îi reveneau
obligaţiile de a efectua cercetări, anchete, să urmărească pe cei care încălcau
legile şi după caz să-i aresteze, să-şi aducă sprijinul pentru aplicarea legilor,
încasarea impozitelor, executarea hotărârilor judecătoreşti, ducerea la
îndeplinire a ordinelor de rechiziţii şi de concentrare etc.
În anul 1929, Legiunea de jandarmi rurali Romanaţi cu reşedinţa la
Caracal cuprindea 6 secţii şi 43 de posturi. Secţii de jandarmi: Baldovineşti,
Boșoteni, Băbiciu, Celeiu, Piatra457, Zvorsca. Postul de jandarmi din comuna
Slătioara aparținea de secţia Piatra, căreia îi mai erau arondate posturile de la
Pleşoiu, Brâncoveni, Osica de Sus, Cepari, Găneasa, Piatra şi Strejeştii de
Sus458.
În anul 1941, la Slătioara nu exista secție de jandarmi, ci un post cu
doi jandarmi, șeful de post fiind Florea Ștefan. În perioada 1940-1948, la
postul din Slătioara au fost următorii jandarmi: Ionescu Mihai, Florea Ştefan,
Radu Nicolae, Ghemeci Dumitru.
În anul 1949 vechile structuri, poliția și jandarmeria, considerate de
tip burghez au fost înlocuite cu altele. Poliția și Jandarmeria au fost înlocuite
de Miliție, instituție subordonată Partidului Comunist. Miliția a fost înființată
în cadrul Ministerului Afacerilor Interne prin decretul nr. 25 din 23 ianuarie
1949, având ca scop principal menținerea ordinii pe teritoriul Republicii
Populare Române. În comuna Slătioara a funcționat un post de miliție, cu un
șef de post și ajutori de șef de post: Chiser Florea (1952), Mogoș Dumitru șef
post miliție (1968), Tudose Marin șef post miliție (31 oct. 1968), Cârstea
Constantin (1980), Olteanu Marin (1980) Plut. Maj. Pătrașcu Ion (1990).
457
La data de 6 august 1929 este încheiat următorul contract: Contract de închiriere. Între
Subsemnații s-a încheiat acest contract prin care Aritia D. Filișanu din comuna Piatra, jud.
Romanați, declar că închiriez casele mele din această Comună compuse din șase camere,
două săli, pivniță și curtea spre a servi ca locuință Postului de Jandarmi Piatra. Casele le
închiriez pe termen de un an de la 1 iunie 1929 la 1 ianuarie 1930, cu chiria actuală de lei
18.000 (…) plătibilă în două rate, prima rată la 15 august 1929 iar a doua la 28 februarie
1930, sumă ce mi se va achita în numerar pe baza ordonanței de plată emisă de Dl. Primar
al Comunei Piatra, jud. Romanați. Casa se predă în bună stare, tot astfel ușile, ferestrele
etc, care mi se va preda la espirarea contractului în aceeași stare. Toate reparațiunile și
văruitul ne va privi pe noi proprietarul. Despre starea caselor se va face un inventar semnat
de proprietar și de Dl. Primar al Comunei Piatra și care inventar se va înainta către onor
Pref. Romanați a se anexa la contractul de închiriere. Noi Primarul Comunei Piatra și
Aritia Filișanu proprietara caselor acceptăm total condițiunile prezentului contract care
sunt în conformitate cu aprobarea onor Pref. R-ți Nr. 11275/1929. Făcut azi 6 august 1929
în com. Piatra Romanați (SJAN Olt, Fond Primăria Slătioara)
458
M. O. partea I, nr. 109 din 23 mai 1929, p. 3940.
201
⁎⁎⁎
Dispensarul medical Slătioara

Personalul sanitar în anul 1961, printre alte activități desfășurate,
trebuia să supravegheze curățenia atât în gospodăriile localnicilor cât și la
instituțiile de pe raza comunei Slătioara. Periodic se făceau controale sanitare
la Școala de 7 ani și la grădinița de copii. De asemenea, de două ori pe lună
se scriau articole la gazeta de stradă și se țineau conferințe în cadrul
Căminului cultural, toate având ca temă modul în care locuitorii din Slătioara
își îngrijesc sănătatea. De gazeta se stradă s-a ocupat felcerul Staicu Ion.
În anul 1961, Comitetul executiv al Sfatului popular Slătioara a luat
măsuri în cadrul dispensarului sanitar din localitate ca să se asigure încă o
încăpere, această decizie fiind dusă la îndeplinire în totalitate.
În anul 1976, Circa sanitară Slătioara era deservită de un medic, o
soră medicală, un asistent principal, un infirmier (agent dezinfector) și o
infirmieră pentru curățenia dispensarului și a casei de nașteri. Întreaga
activitate a dispensarului din Slătioara se desfășura sub îndrumarea și
controlul Policlinicii și Spitalului Slatina459. În comună erau 74 de fântâni
publice și 486 particulare, care erau periodic dezinfectate460. În anul 1984,
medicul circumscripției sanitare Răileanu Emilia raporta în ședința
Consiliului popular al comunei Slătioara că în perioada 1 ianuarie-27 iulie
1984 s-au acordat 1179 consultații la copii și 1185 consultații la adulți atât la
nivelul cabinetului medical cât și la domiciliu. Pe raza dispensarului erau
înregistrați 41 de sugari între 0-1 an dintre care 25 născuți în anul 1983.
Activitatea Dispensarului medical Slătioara îngloba aspectele profilactice și
curative, având drept finalizare păstrarea sănătății populației. Scopul
profilactic al activității personalului sanitar se referea la depistarea precoce a
îmbolnăvirilor, la cunoașterea factorilor determinanți și favorizanți ai bolilor
transmisibile, supravegherea epidemiologică a teritoriului având o
importanță deosebită. De asemenea, organizarea și desfășurarea acțiunilor de
imunizare a populației, măsurile luate împotriva bolilor transmisibile,
supravegherea și controlul unităților din sectorul alimentar, erau numai
câteva dintre preocupările permanente ale Dispensarului medical. În anul
1984, fiecare unitate avea un dosar de obiectiv, care cuprindea controlul
clinic periodic și de laborator al personalului care lucra în aceste unități
economice, procesele verbale întocmite cu ocazia controalelor etc. În ceea ce
privește igiena comunei, în anul 1984 aspectul comunei este plăcut,
gospodăriile erau întreținute corespunzător. Lăsa însă de dorit colonia TCH,
barăcile erau prost întreținute, gunoiul era aruncat la întâmplare, nu existau
spații verzi. Cu ocazia controalelor efectuate la cantina TCH, s-au făcut
observații privitoare și la acest aspect privind aspectul și igiena coloniei pe
ansamblu. Vizitele personalului sanitar la colonia TCH Olt inferior au dat
rezultate, în sensul că în vara anului 1984 începuse zugrăvitul barăcilor. Este
459
Arhiva Primăriei Slătioara, jud. Olt, Compartiment secretariat, dosar A2/16.01.1976-
15.12.1976.
460
Ibidem.
202
de semnalat faptul că dispensarul avea nevoie de reparații interioare și

exterioare și era necesară introducerea de urgență a unui post telefonic461.
Dispensarul medical Slătioara funcționa în anul 1986 cu un personal
alcătuit din 3 cadre medii și un medic deservind o populație de circa 3006
locuitori. Întregul teritoriu al comunei a fost sectorizat la nivelul cadrelor
medii, fiecare răspunzând de sectorul respectiv, de totalitatea problemelor de
ordin igienico-sanitar. În anul 1986, Dispensarul medical s-a situat cu valori
ale principalilor indicatori demografici sub cerințele de atunci.
Dintre măsurile sanitare pe care urma să le inițieze Dispensarul medical
teritorial Slătioara în cursul anului 1987 în vederea creșterii natalității, a
scăderii mortalității, a îmbunătățirii stării de sănătate a populației în general,
menționăm:
- Necesitatea organizării unei rampe de gunoi în cadrul coloniei T.C.H.
- Rezolvarea problemei apei potabile din cadrul coloniei T.C.H. (care
nu corespundea din punct de vedere organoleptic).
- Organizarea urgentă a unei acțiuni de deratizare la brutăria C.A.P.
- Înștiințarea C.P.A.D.M. Slătioara asupra condițiilor de nepotabilitate
a apei de la Bufetul Podul Olt.
- Asigurarea în permanență cu materiale de protecție (halate, tifoane) și
a unei consultații eficiente a personalului care deservește sectorul
zootehnic.
- Asigurarea condițiilor optime de depozitare, preparare și deservire a
hranei la nivelul bucătăriilor sezoniere de la nivelul C.A.P. și
Pepinieră462.
În anul 1991 asistența sanitară era asigurată de Dispensarul medical
comunal Slătioara cu sediul în satul Slătioara. Pentru satul Salcia s-a încercat
activarea unui punct sanitar, însă fără rezultat din cauza lipsei unui local
corespunzător. Încadrarea cu personal a dispensarului era făcută cu 3 medici
de medicină generală adulți și un cadru sanitar cu pregătire medie. În anul
1991 teritoriul comunei era sectorizat pe medici, fiecare medic răspunzând
de sectorul său, asistența medicală curentă și de urgență efectuându-se după
un program afișat la dispensar. Unitatea sanitară funcționa într-o clădire
adaptată cu mulți ani în urmă pentru funcția sanitară și care în anul 1991
prezenta unele deficiențe la acoperiș și tencuielile interioare și exterioare. De
asemenea, anexele clădirii erau deteriorate (magazia de lemne și cea de
materiale diverse). Dispensarul avea un post telefonic propriu pentru urgențe
și legăturile curente cu departamentele superioare. Asigurarea cu materiale
sanitare și medicale se făcea prin Spitalul județean și Farmacia nr. 103.
Dotarea dispensarului cu instrumente și accesorii sanitare pentru
desfășurarea actului medical era corespunzătoare. În perspectivă, pentru
îmbunătățirea asistenței medicale și implicit a stării de sănătate a populației
comunei Slătioara, dr. Moisă Cornel medic, propunea la sfârșitul anului 1991
autorităților locale următoarele măsuri: repararea clădirii dispensarului în așa
fel încât să corespundă normelor sanitare de igienă pentru astfel de unități,
461
Ibidem , dosar A2/27.01.1984-12.11.1984.
462
Ibidem, dosar A2/15.01.1987-01.12.1987.
203
curățirea sursei de apă (fântâna) și darea ei în folosință, solicitarea prin

intermediul primăriei a unui cadru sanitar mediu de la Spitalul județean.
Personalul medical al dispensarului avea următoarele obiective de îndeplinit:
reactualizarea evidențelor medicale, efectuarea demersurilor pentru obținerea
de fonduri privind asistența medicală de urgență în comuna Slătioara,
dezvoltarea la populație a simțului de responsabilitate pentru propria
sănătate, scăderea mortalității generale, supravegherea populației infantile,
îmbunătățirea asistenței de urgență, supravegherea epidemiologică a
teritoriului prin controale periodice ale obiectivelor. Pe parcursul anului
1993, Dispensarul medical Slătioara realizase în cea mai mare parte
obiectivele și indicatorii stabiliți. Deși numărul de medici scăzuse față de
anul 1992 s-a înregistrat un număr mare de consultații (numai la copii erau
consemnate 723 de consultații iar la adulți 1734), 300 de tratamente
injectabile, au fost distribuite 1000 de carnete de sănătate. Mortalitatea
infantilă în cursul anului 1993 a fost 0. De asemenea, s-au născut 30 de copii
și au fost înregistrate 45 de decese generale. Nu fusese rezolvată însă
problema angajării a încă unui cadru sanitar cu pregătire medie, deși
demersurile pe lângă Direcția Sanitară erau făcute. În vara anului 1993 se
renovase dispensarul medical. Se reparaseră acoperișul, magaziile, exteriorul
și interiorul localului463.
Și în anul 1994 Dispensarul medical Slătioara îndeplinise majoritatea
indicatorilor propuși, realizându-se acordarea unui număr de 3800 de
consultații primare și profilactice ( 2500 la adulți și 1300 la copii)464.
În anul 1995, dispensarul era deservit de doi medici specializați în
medicină generală: dr. Achimescu Radu-Constantin și dr. Copaciu Jenica și
două asistente medicale: Gherghina Iulia și Sima Luminița Eugenia.
Activitatea se desfășura pe tot parcursul zilei, asigurându-se prin rotație
existența cadrelor necesare. În anul 1995 s-a realizat un număr de 4234 de
consultații, dintre care 3074 la adulți și 1160 la copii. S-a continuat
distribuirea carnetelor de sănătate către populație ceea ce a permis în
continuare realizarea unei evidențe clare a stării de sănătate a populației.
Imunizarea populației s-a efectuat conform calendarului cu material biologic
pus la dispoziție de Centrul de Medicină Preventivă și Poliție Sanitară,
realizându-se totodată aprovizionarea cu medicamente și materiale necesare
realizării procesului de asistență medicală. De asemenea, s-a întocmit un
număr de 24 de certificate prenupțiale și au fost înregistrați 37 de nou
născuți; s-a înregistrat un număr de 53 de decese, cauzele cele mai frecvente
ale deceselor fiind bolile cardio-vasculare și cancerul. Cu sprijinul
Consiliului local Slătioara s-a continuat amenajarea grupului sanitar de la
Dispensarul comunal, achiziționarea de combustibil solid pentru perioada de
iarnă, fiind necesară realizarea unor mici reparații rămase nefinalizate la
sfârșitul anului 1995465. La finele anului 1995 se terminase o investiție de 3
milioane de lei efectuată la dispensarul comunal în vederea asigurării
463
Ibidem, dosar A2/08 dec. 1993-24 nov. 1994.
464
Ibidem, dosar A2/01. 1996-12. 1996.
465
Ibidem.
204
alimentării cu apă potabilă curentă foarte necesară desfășurării unui act

medical. Clădirea dispensarului nu dispunea de un ambulatoriu necesar
ținerii sub observație a pacienților. În rezolvarea cestei situații se propunea în
anul 1995 mutarea dispensarului în incinta fostei băi comunale (construită în
anii 1978-1980, această baie comunală nu a funcționat ca atare)466. Pentru
definitivarea acestui plan, Consiliul local al comunei Slătioara aprecia în anul
1995 că în perspectivă era necesară alocarea unor fonduri de aproximativ 20
de milioane lei, sumă ce urma a fi folosită pentru reamenajarea spațiului
interior și dotarea cu instrumentarul necesar, cel existent fiind neîndestulător.
Se avea în vedere și crearea unui salon cu 10 paturi, a unei săli de naștere și a
unui cabinet stomatologic, avându-se în vedere că erau avansate negocieri
pentru achiziționarea dotărilor necesare unui asemenea cabinet. Unitatea
medicală funcționa într-o clădire care a fost adaptată în urmă cu mulți ani467.
Printre medicii comunei Slătioara s-au numărat:
- 1963 - dr. Ghica Paul medic de circă (Staicu Ion felcer, moșa comunală
Negreș Maria).
- 1968 - dr. Mircea Șerbu468 medic de circă (Staicu Ion-felcer, Căpitănescu
Ioana - moașă comunală, Negreș Maria - moașă comunală; 1972 - Staicu
Ion asistent principal igienă și Pătrașcu Ioana - moașă oficială).
- 1976 - dr. Badea Jana medic circumscripție.
- 1981 - dr. Manolache St. Elena-medic dispensar comunal (Staicu S. Ion –
asistent medical, Diaconescu Florica-asistent medical, Stancu Ecaterina -
soră medicală dispensarul Slătioara)469.
- 1982 - dr. Dascălu Jana, medic circumscripție Slătioara.
- 1984 - dr. Răileanu Emilia, medic de circumscripție Slătioara
- 1984 - dr. Marin Cristina medic de circumscripție la 18 decembrie 1984
- 1987 - dr. Jijău Ovidiu, medic Dispensarul medical Slătioara (Stancu Gh.
Iulia-soră medicală).
- 1990, 1993 - dr. Achimescu Radu medic dispensarul Slătioara.
- 2003 - dr. Copaciu Jenica, medic dispensarul Slătioara.
466
În cadrul adunărilor pe circumscripții electorale au fost făcute propuneri în anul 1978 de
punere în funcțiune a băii comunale, unde se găsea în curs de montare un boiler de 5.000 de litri,
deoarece la construcția propriu-zisă a băii comunale aceasta fusese prevăzută cu unul de abia 500
de litri (Arh. Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/feb 1979-oct.1979)
467
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/01. 1996-12. 1996.
468
Născut la data de 15 mai 1941, absolvă în anul 1966 Facultatea de Medicină Carol
Davila din București, fiind repartizat la Brâncoveni, localitate actualmente în județul Olt. În
toamna aceluiași an - transferul la Dispensarul medical Slătioara, unde a lucrat până în anul
1970 când dr. Mircea Șerbu se transferă la Spitalul Județean Slatina ca medic internist. În
acea perioadă, Dispensarul medical Slătioara nu avea local propriu, funcționând în casele
Mitropolitului Nifon Criveanu. În anul 1968, casa a fost retrocedată. Dispensarul medical s-a
amenajat într-un spațiu dezafectat situat peste drum de casa Mitropolitului Nifon Criveanu.
Personalul medical al dispensarului din Slătioara era reprezentat de: dr. Mircea Șerbu-medic,
Staicu Ion-asistent, oficiant sanitar-1, asistent pediatrie-1, soră medicală-1 iar la casa de
nașteri erau angajate două moașe, Căpitănescu Ioana și Negreș Maria.
469
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/ ian. 1981 – dec. 1981.
205
⁎⁎⁎
Formațiile de prevenire și stingere a incendiilor

La data de 20 mai 1952 s-a organizat în comuna Slătioara, în temeiul
art. 10 din Decretul nr. 44/14 martie 1951 referitor la pompierii voluntari,
formația de pompieri, iar în satul Salcia se forma o grupă care lucra sub
îndrumarea șefului formației comunale: șef de grupă comună-Rafailă I.T.
Corcău, șef de grupă Salcia: Dumitru Bălșanu. Formația comunală de
pompieri era alcătuită din 40 de localnici: Nicolae Mitre, Gheorghe Rotaru,
Marin Stancu, David B. Brândușa, Nicolae Nedelcu, Constantin Corcău, Ion
N. Filip, Savu Predună, Gheorghe Criveanu, Dumitru Z. Ciocârlan, Ilie
Comisaru, Obrocea Constantin, Nicolae Bălănescu, Dumitru Tismănaru, Ilie
Văduva etc470.
La data de 17 aprilie 1976 prin decizia nr. 13 a Consiliului popular al
comunei Slătioara se reorganizează comisia comunală tehnică de prevenire și
stingere a incendiilor. Din această comisie făceau parte: Iordache Nicolae-
secretar, președintele comisiei, Voicu Ion-director cămin cultural, secretarul
comisiei, Staicu Ion-asistent medical, membru, Mierlea Valentin-profesor,
membru, Nicu Constantin-președinte CAP, membru, Corcău Nicolae-
cantonier, membru, Drăghici Ion-șef secție prestări servicii, membru, Cârjan
Hristache-tehnician veterinar, membru, Crețu Marin-șeful formației P.S.I.,
membru, Cârstea Constantin-șeful postului de miliție, membru, Stanciu M.
Paul-șeful grupei de pompieri Salcia, membru. Comisia tehnică PSI din
comuna Slătioara este reorganizată la data de 18 mai 1980 în următoarea
componență: Iordache Nicolae-secretar birou executiv (președintele comisiei),
Mihai Antonie-contabil (membru), Cârstea Constantin-șef post miliție
(membru), Staicu Ion asistent medical (membru), Lungu Nicolae-dir. șc. gen.
(membru), Ștefan Ion-președinte CAP (membru), Nicu Constantin-președinte
Coop. de consum (membru), Crețu Nicolae-contabil șef CAP (membru),
Geaucă Ion-șef de grupă PSI (membru), Cârjan Hristache-tehnician veterinar
(membru), Dumitru Gheorghe-merceolog CAP (membru). Pe lângă această
comisie funcționa și formația civilă de pompieri a comunei Slătioara: Mihai
Antonie-șeful formației, Gușatu Petre, Bălșanu Toma, Bălan Gheorghe,
Corcău D. Nicolae, Drăghici Ion, Fulga Gheorghe, Băluță Constantin, Iliuță
Marin-servanți. Formația civilă de pompieri era dotată cu materiale de
intervenție, respectiv una pompă manuală și una hipocisternă471.
În anul 1986, în baza decretului nr. 234/1974 referitor la prevenirea și
stingerea incendiilor și în temeiul art. 52 lit.c și art. 60 din legea nr.57/1968
de organizare și funcționare a consiliilor populare, Biroul executiv al
Consiliului popular al comunei Slătioara reorganizează comisia tehnică P.S.I.
în cadrul comunei Slătioara. Au fost desemnați următorii membri ai acestei
comisii: Drăgușin Nicolae-secretarul biroului executiv, Diaconescu Elisabeta
470
SJAN Olt, Fond Primăria Slătioara, dosar 8c/1952.
471
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A3/01.01.1980-31.12.1980.
206
-dir. coordonator al școlii generale, Voicu Marin-președintele CAP Slătioara,

Pascu Aurica-președinte CPADM Slătioara, Călinescu Ștefan-șeful secției
SMA Slătioara, Liță Domnica-dir. Școala Generală Salcia, Moateru Mihai-
dir. căminului cultural, Negreș Ilie-șeful secției de prestări servicii și Fulga
Daniel-șef formație de pompieri. Formația civilă de pompieri în anul 1986
avea următorii membri: satul Slătioara: Fulga Daniel, Boștină Dumitru, Miu
Constantin, Filip Florea, Iordache Cornel, Lungu Ilie, Marinescu Dumitru,
Fulga Marin, Dănăuță Nicolae, Chiriță Petre, Diaconu Constantin, Lungu
Anton, Negreș Virgil, Radu Gheorghe; satul Salcia: Constantin Savu, Stanciu
Paul, Munteanu Marin, Vătășoiu Nicolae, Budrescu Ilie, Ilie Gheorghe. În
fiecare duminică din lună membrii formației de pompieri participau la
instruire și efectuau controale la gospodăriile populației, prezentând
rezultatele comisiei tehnice P.S.I.472. Comisia tehnică pentru prevenirea și
stingerea incendiilor întocmea planul de apărare împotriva incendiilor și îl
prezenta spre aprobare biroului executiv, acorda sprijin șefilor unităților
economice de pe teritoriul comunei pentru instruirea personalului și
organizarea activităților PSI la locurile de muncă, controla aplicarea
normelor și măsurilor de PSI la toate unitățile economice și sociale de pe
teritoriul comunei, precum și la gospodăriile populației, prezenta propuneri
biroului executiv comunal pentru înlăturarea cauzelor care prezentau pericol
de incendiu, verifica modul de întreținere și funcționare a instalațiilor și
sistemului de alarmare etc.
În anul 1987 comisia tehnică PSI este din nou reorganizată. Din
comisie făceau parte: Ungureanu Doina-secretar birou executiv (președinte
comisie), Mateescu Vergica-contabil șef la consiliul popular (membru),
Crețu Marin-contabil șef la CAP (membru), Lungu Nicolae-dir. șc. gen.
(membru), Pascu Aurica-președinte CPADM (membru), Călinescu Ștefan-
șef secție SMA (membru), Fulga Daniel-șef formație PSI (membru)473.
Formația civilă de pompieri din comuna Slătioara prezenta în anul 1993
următoarea structură:
- În satul Slătioara se înființaseră două grupe: 1. grupa de lucru la
APCT, având în componență un șef de grupă (Boștină Dumitru) și 5
servanți (servant I-Ștefan Ion, servant II-Marinescu Dumitru, servant
III-Cârjan Hristache, servant IV-Negoescu Ion, servant V-Nedelcu
Petre); 2. grupa pentru prevenirea incendiilor, alimentare și salvare
(șef de grupă-Mihai Antonie, servant I-Lungu Ilie, servant II-Boștină
Petre, servant III-Crețu Teodor, servant IV-Covaci Tăchiță, servant
V-David Nicolae).
- În satul Salcia se găsea echipa pentru prevenirea și stingerea
incendiilor (șef de echipă-Budurăscu Ilie, servant I-Chirimbu
Dumitru, servant II-Ivan Constantin, servant III-Cârstea Gheorghe,
servant IV-Constantin Ilie, servant V-Stanciu Paul). Șeful formației
civile de prevenire și stingerea incendiilor din comuna Slătioara era
Fulga Daniel474.
472
473
Ibidem, dosar nr.6/1987.
474
Ibidem.
207
Ștampile-primăria Slătioara
1864 1869
1880 1921
1948 1950
1963 1982
208
ASPECTE PRIVIND ECONOMIA COMUNEI SLĂTIOARA

Ocupaţia principală a locuitorilor din Slătioara a fost agricultura, dar
localitatea a reprezentat de-a lungul timpului şi un areal meşteşugăresc
important. Evoluția suprafețelor cultivate în timp și spațiu a fost influențată
de trei factori mai importanți: sociali, economici și fizico-geografici.
Harta austriacă de la 1791, cunoscută și sub numele de Harta lui
Specht475, poate cel mai valoros material cartografic întocmit până atunci
prin marea exactitate a desenului general și prin bogăția faptelor de geografie
fizică și umană reprezentate476, arată că în zona satului Slătioara terenul
arabil avea o extindere foarte mică, în timp ce zăvoaiele, pășunile și fânețele
ocupau suprafețe foarte mari. În acest sens cartografii austrieci au acordat o
atenție deosebită regiunilor joase supuse inundației sau celor mlăștinoase și
vegetației lor. Terenul arabil având o extindere redusă, creșterea animalelor
în această perioadă, evident, ocupa un loc de frunte în economia actualei
comune Slătioara. Harta Szatmary de la 1857 arată clar că terenurile arabile
rivalizau în acel an ca întindere cu pășunile și fânețele, iar terenul
neproductiv, care în anul 1791 era foarte întins, se redusese foarte mult și era
reprezentat mai ales de mlaștinile din lunca Oltului (încă din anul 1829
Tratatul de pace de la Adrianopol, prin care țările române obțin libertatea
comerțului, a determinat o mare și rapidă extindere a suprafețelor agricole în
comuna Slătioara; proprietarii moșiei Slătioara au trecut la tăierea zăvoaielor,
la reducerea pășunilor și chiar la desecarea mlaștinilor din lunca Oltului,
toate acestea pentru a obține cât mai multe cereale; fenomenul extinderii
suprafețelor cultivate în perimetrul localității Slătioara se va accentua în anii
ce vor urma după Tratatul de la Adrianopol, în condițiile în care cerințele de
cereale, legume și zarzavaturi ale orașului Slatina erau tot mai mari)477.
Încă din anii 1810-1812, la Slătioara Casa comercială Hagi Ianuș și
frații construise la Slătioara o coșară pentru spălatul lânii. În vara anului
1811, Polihronie Costa Petru, frate cu Hagi Ianuș se afla la Slătioara unde
475
Titlul complet al hărții: Harta militară a Valahiei mici sau austriece și a celei mari, care
se compune laolaltă din 391 de secțiuni și a fost ridicată geometric și trecută pe curat în
timpul armistițiului dintre Imperiu și armata turcă din Septembrie 1790 până la sfârșitul lunii
Mai 1791de către ofițerii Marelui cartier general, sub direcția lui Specht. Importanța acestei
hărți ,,rezultă” și „ din reprezentarea îngrijită a pădurilor, drumurilor și așezărilor. Pădurile
de pe această hartă înfățișează cea mai veche și mai amănunțită cartografiere a vegetației
arborescente din Oltenia și Muntenia”. Pe această hartă ,,ofițerii austrieci nu s-au mulțumit
să arate întinderea suprafețelor împădurite ci au deosebit masivele păduroase (cafeniu mai
închis cu bețișoare negre, verticale, dese) de pădurile rare și tufișuri (cafeniu deschis,
bețișoare depărtate sau subțiri). În același timp s-au desfăcut pădurile de luncă (verde) și cele
de baltă (albastru)” (Vintilă Mihăilescu, Harta austriacă din 1791 în Buletinul Societății
Regale de Geografie,1928, p. 366, 369).
476
Vintilă Mihăilescu, Harta austriacă din 1791 în „Buletinul Societății Regale de
Geografie”, 1928, p. 367
477
209
întâmpina mari greutăți cu spălatul lânii din cauza ploilor care au turburat
apele Oltului. De asemenea, servitorii care spălau lâna în apele Oltului se
îmbolnăviseră toți, în condițiile în care cantitatea de lână achiziționată mai
ales de dincolo de Olt era tot mai mare. Pentru a continua activitatea la
coșara de la Slătioara, fuseseră găsiți cu mare greutate alți lucrători, aceștia
fiind de fapt obligați de către Polihronie să vină și avea urgentă nevoie de un
vătaf pe care să-l trimită Hagi Ianuș de la Craiova. În luna august încă nu
sfârșiseră cu spălatul lânii, tot din cauza ploilor. Din cele relatate rezultă clar
că la Slătioara vara anului 1811 a fost un anotimp foarte ploios, un anume
Anastasie Georghiu Zumbalis, lăsat la Slătioara să supravegheze spălatul
lânii în locul lui Polihronie îl anunța pe Hagi Ianuș că din cauza ploilor
treburile merg foarte greu. 478
Slătioara la începutul secolului al XIX-lea, așa cum am mai menționat,
era un punct comercial important. De la bâlciurile ce se desfășurau aici,
negustorii Frații Ianuș cumpărau vite, Polihronie Costa Petru menționând într-o
scrisoare trimisă lui Hagi Ianuș și frații la Craiova că la bâlciurile de la Slătioara
vacile sunt scumpe foc, el strângând 140 de vaci pe care urma să le trimită
fratelui său la Craiova.479
În anul 1838 se înregistrau în localitatea Slătioara 168 de trăistari, 3
croitori, 2 dulgheri şi un cârciumar. Tot aici pe la începutul secolului al XIX-lea
negustorul Pătru Scurtu era proprietarul unei zalhanale. La zalhanaua din
Slătioara a lui Pătru Scurtu veneau cu animale pentru tăiere marii proprietari din
împrejurimi dar şi din alte părţi ale judeţului Romanaţi. În acest sens numai în
toamna şi iarna anului 1831 au fost tăiate 1394 de caprine, din care 621 fiind ale
proprietarului, 348 ale lui Mihai Sârbu din Morunglav, 264 ale lui Alecu Jianu şi
161 ale lui Ştefan Jianu din Caracal480. Pătru Scurtu, menționat într-o scrisoare a
lui Polihronie Costa Petru trimisă la data de 8 martie 1819 de la Ienușești către
Hagi Ianuș și frații la Craiova, a avut o vreme rangul de scăunaș (comisionar) la
Slătioara al lui Hagi Ianuș.
Trebuie menţionat faptul că, încă de la 1818 din vânzarea rachiului şi a
vinului la Slătioara, pe atunci în proprietatea lui Hagi Enuş, se obţineau
importante venituri. În anul 1833, producţia de cereale a ajuns la 223995 de
ocale (192400 ocale porumb obţinute de pe 334 ½ pogoane, 30865 ocale grâu
de pe 77 ¾ pogoane şi 720 ocale orz de pe 4 pogoane). În anul 1838 efectivul de
animale număra 34 de cai, 242 de boi, 186 de vaci, 1431 oi, 136 capre, 380 de
porci, 5 bivoli, 4 măgari, 126 stupi; în același an se mai găseau 2945 de pruni,
288 de duzi, 91 de pogoane cu vie481. La sfârşitul secolului al XIX-lea (1887)
principalele plante agricole cultivate în arealul comunei Slătioara erau
reprezentate de: grâu (350 ha), porumb (300 ha) şi orz (15 ha). De asemenea,
numărul vitelor mari ajungea la 814, vite mici 1627 şi porci 1609482.
În anul 1855, pe proprietate particulară la Slătioara s-a înființat un bâlci
de 3 zile, la Duminica Floriilor, care a funcționat până în anul 1900. La acest
478
Arhivele Naționale, Fond Hagi Ianuș.
479
Ibidem.
480
481
Ibidem.
482
Const. I. Locusteanu, Dicționar geografic al județului Romanați, 1889, București, p. 199
210
bâlci se vindeau vite, cereale, produse ale industriei casnice etc. Fără obor de
vite, bâlciul va funcționa după anul 1890. În anul 1887 în satul Slătioara sunt
semnalate o fabrică de spirt şi o alta de cărămidă. Bugetul comunei pe anul
1886/1887 a fost de 3071 de lei la venit și 3940 la cheltuieli. Tot în acest interval
de timp au fost cultivate 350 de hectare de grâu, 300 de porumb și 15 cu orz483.
În comuna Slătioara la sfârșitul secolului al XIX-lea existau 300 de duzi pentru
creșterea viermilor de mătase, în anul 1887 producția fiind de 50 de ocale de
gogoși484. În anul 1893, în localitate se aflau 11 cârciumi, iar mai târziu, în anul
1912 numărul cârciumilor scade la 4 şi erau înfiinţate o bancă şi o obşte de
arendare. 485
În anul 1899 este publicată în Monitorul Oficial al României lista
definitivă de toți comercianții din județul Romanați cu dreptu de alegători la
Camera de Comerciu, pe anul 1899-1900. La comuna Slătioara figurau
următorii: Constantin Ion Corcău, Sfetcu Stoian, Radu Cosmulescu, Dumitru
Stătescu, Gheorghe Roșulescu, T. Rush, Mihai P. Popescu, Grigorie N.
Bărbieru, C. Bardeli486.
În anul 1906 un număr mare de localnici din Slătioara lucrau la o fabrică
de cherestea, fapt menționat de înv. Ilie Criveanu în articolul Firme lașe, cităm:
Să iau spre exemplu fabrica de cherestea a d-lui Roauă unde peste 300 săteni
români din Slătioara-Romanați găsesc de lucru cu 1,50, 2, 2,50 și 3 lei pe zi,
unde marfa este de prima calitate, căci îndată ce ese de la ferăstraee o pune pe
rampa fabricei, dar stă în depozit căci îl concurează sucursala vecinului
(…)487.Este vorba de Fabrica de cherestea a Th. Raux, înființată în anul 1892,
aflată lângă pod și extinsă după primul război mondial cu un atelier de
parchetărie și unul de mobilă, urmare a cerințelor de confort ale orășenilor.
Casele francezului Raux se aflau pe strada Ionașcu-în cartușul de pe fațada
principală se mai păstrează inițialele TH-ulterior intrate în proprietatea familiei
de industriași și comercianți Tașcu488.
În anii 1914 și 1915 în județul Romanați au fost făcute mai multe
investiții. Dintre lucrările executate în anul 1914 și contractate pe numele lui
Emilio Taverno se număra și un pod de 4 m deschidere de pe șoseaua vecinală
Salcia-Pleșoiu-Cârlogani, la kilometrul 4,828. Un an mai târziu, în 1915 au fost
executate alte două poduri în zona comunei Slătioara, constructori fiind Emilio
Taverno și Meila Popescu:
1. Pod de 3 m deschidere de pe șoseaua vecinală Salcia-Pleșoiu-Cârlogani
la kilometrul 2,333
2. Pod de 6 m deschidere de pe șoseaua vecinală Salcia-Pleșoiu-Cârlogani
la kilometrul 3,615489.
În anul 1920, proprietarul și comerciantul Petre Ivanovici și Rafail
Nedelcu adjudecă arendarea a două cârciumi în comuna Slătioara, la prețul de
5221 de lei și, respectiv, 5200 de lei:
483
Ibidem.
484
Ibidem.
485
486
Monitorul Oficial al României, Nr. 208 din 15 decembrie 1899, p. 7153.
487
Ziarul „Țărăncuța”, Nr. 7, Duminică 29 ianuarie 1906, p. 3.
488
Dr. Aurelia Grosu, Străzi vechi în Slatina de azi (I), 19 ianuarie 2018 (www slatinata.ro)
489
211
Deciziune490
Noi Prefectul județului Romanați
Având în vedere procesul verbal al D-lui Administrator al plășii

Oltul de Sus, dresat cu ocazia licitației ținută în ziua de 18 iulie 1920 pentru
arendarea unei cârciumi comunale cu tot felul de băuturi spirtoase din
comuna Slătioara și adjudecată asupra lui Petre Ivanovici cu suma de 5221,
ca arendă anuală.
Având în vedere că suma rezultată la licitație este avantajoasă comunei.
În baza art. 52 din legea de organizare a comunelor rurale și
administrația plășilor.
Decidem
Se aprobă de noi rezultatul licitației ținută în ziua de 18 iulie 1920
pentru arendarea unei cârciumi cu tot felul de băuturi spirtoase în comuna
Slătioara și adjudecată asupra lui Petre Ivanovici cu suma de lei 5221 ca
arendă anuală pe termen de 6 ani prevăzut de lege, termen care va decurge
de la 20 august 1920, conform publicației. Prezenta deciziune se va executa
prin d-nul Administrator al plășii respective.
Prefect Director,
Ls indescifrabil
Ls indescifrabil
În anul 1921, la ,,capul podului Olt-Slatina, Slătioara Romanați” se

găsea ,,La Cumpăna Dreptăței” magazinul cu manufactură, coloniale și
fierărie D.I. DIACONESCU și care deținea spre vânzare o gamă diversificată
de mărfuri: coloniale, uleiuri minerale, vaselină și valvolină, petrol în butoaie
și bidoane, mărunțișuri, ,,bumbace”, ,,arniciuri, ,,lânuri”, ,,anilinuri”, băuturi
spirtoase. Magazinul, fondat în anul 1910, funcționa în casă proprie și în anul
1929, când purta același nume, însă gama de produse se diversificase și
vindea mai ales coloniale, delicatese, bumbace, fierărie, sticlării, sodă etc.,
dar avea și depozit de bere Bragadiru la sticle și la butoaie, lichioruri diferite
en-gros și en detail.
490
212
După Anuarul României pentru comerţ, industrie şi agricultură 1925-

1926, comuna Slătioara avea un număr semnificativ de meşteşugari, mici
industriaşi şi comercianţi, prezentând o diversitate remarcabilă a ocupaţiilor:
Acoperitori de case (Epicenes): Fulga I. Ilie, Fulga Ion, Negreş N. Gheorghe,
Băcani: Diaconescu I. Dumitru, Popescu Ilie, Brutari: Ivanovici M. Petre,
Cârciumari: Diaconescu Dumitru, Nedelcu M. Rafail, Negreş S. Marin,
Sârbu P. Marin, Ştefan P. Gheorghe, Cismari: Corcău V.I. Ion, Fulga Şt. I.
Nicolae, Sculescu Andrei, Croitori: Stancu B.R. Petre, Fierari (Forgerons):
Ioja N. Petre, Matei Nicolae, Tismăneanu Tache, Grădinari (Jardiniers):
Sfetcu N. Gheorghe, Măcelari (Bouchers): Nedelcu M. Rafail, Negreş N.
Petre, Ştefan P. Nicolae, Rotari (Charrons): Ioja I.P, Sobari (Soeliers): Fulga
I. Ilie, Fulga I. Radu, Srungari (Tourneurs): Ciocârlan I. Zaharia, Tâmplari
(Menuisiers): Ciocârlan I. Zaharia, Diaconu N. Ioniţă, Fulga I. Radu, Ştirbei
Ioniţă, Zidari (Macons): Ciocârlan I. Marin, Ciocârlan I. Zaharia, Diaconu N.
Ion.
Rafail Nedelcu, d. 6 aprilie 1946 de

69 de ani
În perioada interbelică erau numeroase ateliere de croitorie în comuna

Slătioara. Croitorii Drăghici Ion, Nic. Comisaru, Mitru Grigore și Ciocârlan
Gheorghe erau patroni cu lucrători și ucenici. Comenzi aveau nu numai de la
oamenii din localitate, dar și din Slatina. Fiind aproape de Slatina, localnicii
din Slătioara aprovizionau orașul Slatina cu lapte (zilnic), produse lactate,
ouă, zarzavat, fructe etc. Gospodinele cu banița pe cap veneau la Slatina și se
întorceau pe jos. În anul 1927 în comuna Slătioara funcţionau 5 cazane
pentru fabricarea rachiului. Proprietarii (Nicolae N. Diaconu, Dumitru St.
Obrocea, Bălaşa I. Criveanu, Petre N. Constantin şi Ioniţă I. Croitoru)
acestor distilerii trebuia să plătească o taxă anuală de câte 20 de lei de cazan.
213
De asemenea, erau 8 comercianţi (Rafail M. Nedelcu, Marin S. Negreş,

Dumitru Diaconescu, Marin D. Sârbu, Ilie Popescu, Petre Bascov, Gheorghe
P. Ştefan şi Alecsandru St. Stancu) şi 5 cârciumari (Rafail M. Nedelcu,
Gheorghe P. Ştefan, Alecsandru St. Stancu, Marin S. Negreş – cu tot felul de
băuturi şi Marin P. Sârbu-numai cu vin).
Pe raza comunei Slătioara la data de 28 martie 1937 se găsea un
număr însemnat de unelte utilizate în construcția de clădiri, vocația de
constructori a locuitorilor slătioreni reflectându-se și în următoarea statistică:
Situația uneltelor de construcție aparținând locuitorilor din comuna
Slătioara:1.Unelte de săpat: casmale 200, sape 300, târnăcoape 150, lopeți
230; 2. Unelte de tăiat: joagăre 20, fierăstraie 200, topoare 250, tesle 120,
clești 300, dălți diferite 30, 3. Unelte de fălțuit: rindele, rambane, mese
tâmplar, dălți: 4. Diverse: rulete de 10 m = 4, rulete de 20 de m = 20, metru
de zidat 60, roabe 100, ciocane diferite 180, nivel cu bulă de aer 10, dreptare
20, scări mici 200, scări mari 40, scări duble 4, fir cu plumb 40, gavete de
tablă 200, mistrie de zidar 40, cancioc 50, cocioabă 12, bidinele 120, foarfece
de tablă 2, clește de îndoit tablă 2, ciocane de lemn 25, ciocane de lipit 1.
Dintre taxele comunale existente în România era în anii 1935-1936 și
,,taxa pentru sângerit”. În ședința ordinară de la 10 februarie 1936 a
Consiliului comunal Slătioara, primarul Nic. P. Ștefan expunea Consiliului
(cităm din procesul verbal al ședinței) ,,că în această comună sunt mai mulți
locuitori (măcelari) care taie carne prin diferite locuri și din lipsă de control,
comuna neavând abator, se sustrag de la plata taxelor către Comună cuvenite
pentru sângerit și solicita ca pentru anul financiar 1936/1937 la formarea
bugetului să se fixeze o taxă pentru fiecare măcelar din comună”. În urma
acestei propuneri, consiliul a hotărât ca de la 1 aprilie 1936 fiecare măcelar
să plătească anual o taxă de 800 de lei491.
Tot în anul 1937, în statistica fabricilor de tot felul (brutării,
manutanțe, spitale civile și militare) întocmită de pretura plășii Oltul de Sus
este menționată în perimetrul localității Slătioara o brutărie. Proprietarul
aceste brutării era Nae P. Diaconu. Pentru coacerea pâinii se folosea drept
combustibil lemnele. Producția pentru o fabricație normală ajungea la 500 de
bucăți în 24 de ore, iar producția maximă în caz de război ajungea la 600 de
pâini în 24 de ore. În caz de război capacitatea de cantonamente a locuințelor
aflate pe teritoriul comunei Slătioara în anul 1937 era următoarea:
1. Clădiri publice: nr. clădirilor 4, nr. camerelor 13.
2. Numărul locuințelor pentru oameni: pentru ofițeri 40, pentru subofițeri
100, pentru trupă 400.
3. Numărul grajdurilor: pentru cai 10.
4. Numărul fântânilor 50 (adâncimea 6 m)492.
În anul 1941, cu câteva luni înainte de sfârşitul anului calendaristic,
în conformitate cu Legea administrativă, art. 159, primarul comunei Slătioara
întocmeşte programul de lucrări şi proiectul de buget pe anul 1941-1942. Ca
priorităţi pentru anul 1942 erau reparaţia radicală a localului de primărie,
491
SJAN Olt, Fond Primăria Slătioara, dosar 2d/1936, f. 4.
492
Ibidem , Fond Prefectura Romanați, dosar 9/1937.
214
împrejmuirea Şcolii primare din satul Salcia şi realizarea unei răsadniţe

comunale. De asemenea, primăria comunei Slătioara avea în vedere pietruirea
drumurilor şi înălţarea platformei şoselei comunale valorificându-se nisipul
şi piatra de la cariera Slătioara, înlocuirea lemnului vechi de la podul de
peste Oltişor şi bătutul pilonilor cu lemnele aduse din pădurea statului
Bistriţa-Dranovăţu, împrejmuirea tuturor fântânilor săteşti etc. De asemenea,
în comuna Slătioara funcționau: un teasc țărănesc de ulei, 4 cazane de țuică,
3 băcănii, 5 cârciumi, un restaurant și una măcelărie493.
În același an 1941, în comuna Slătioara funcționau două mori, toate
în satul Slătioara: 1. moară cu motor pe motorină, cu valț și pietre (două
perechi de pietre), proprietatea lui Badea Manolescu (de la Cârlogani).
Capacitatea de producție realizată în 24 de ore era de 8000 de kg, 2. moară
cu două motoare, unul cu benzină de 30 H.P. și unul cu motorină de 50 H. P.,
cu valtz de mălai (capacitatea de producție în 24 de ore - 6000 kg) și valtz de
făină (capacitatea de producție în 24 de ore fiind de 8000 de kg). Această
moară era proprietatea lui Petre Ivanovici (care a venit în Slătioara din Serbia
și s-a căsătorit cu o fată din familia Cosmulescu)494. La ambele mori se lua ca
vamă la măciniș 10%, iar populația era mulțumită495. În afară de cele două
mori, în comună se mai găseau 4 cazane de țuică, un teasc țărănesc pentru
ulei, 3 băcănii, 5 cârciumi, o măcelărie și o brutărie496.
Frații Nedelcu, comercianți din Slătioara
493
Ibidem.
494
În anul 1943, Petre Ivanovici, proprietarul morii țărănești cu valtz din comuna Slătioara,
jud. Romanați, declară apel împotriva procesului verbal de contravenție nr. 103 din august
1943 întocmit la Slatina, precum și a deciziei nr. 1633 din 16 septembrie 1943 a Comisiei de
Valorificarea Grâului din Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Biroul Central pentru
Valorificarea Grăului. Petre Ivanovici a fost amendat să plătească suma de 40.000 de lei,
considerat contravenient la legea pentru valorificarea grâului din 30 decembrie 1939, fiind
acuzat că nu a eliberat bonuri de măciniș la un număr de 6 persoane (Gh. Militaru,
Constantin Nistor, Tudor Ciobanu, Virgil Pană, Smaranda Alecu și Dumitru C. Din).
Procesul s-a continuat și în anul 1944, iar în instanță Petre Ivanovici a fost reprezentat de
către avocatul N. Polihron (SJAN Olt, Fond Avocatura Statului, dosar 163/1943).
495
496
Ibidem, dosar 17/1941, f. 6
215
Tot în comuna Slătioara funcționa și o așa-zisă moară de ulei,

proprietar Niță Treanță497.
În anul 1942, inventarul comunei însuma 579.785 de lei, iar
veniturile comunale pe 3 ani ajungea la 1.252000 de lei. La nivelul comunei
se înregistra un număr de 368 capete (249 de boi şi 37 cai şi iepe) animale de
muncă. Din bugetul comunei între 1941 și 1942 s-a astupat un lac în punctul
Preda cu 10 zile de prestație cu două vite, valoarea lucrărilor ajungând la
2500 de lei și tot în aceeași perioadă au fost curățate și distruse mușuroaiele
de pe 59 ha islaz comunal cu locuitorii slătioreni, fără plată498. Peste Oltișor
se afla un pod de lemn lung de 12 metri, care făcea legătura între Găneasa și
Slătioara, dar care în anul 1941 era distrus iar cele două comune nu aveau
fondurile necesare pentru a-l construi din nou. Primăria comunei Slătioara
solicita autorităților județene ajutorul pentru a ridica un pod nou499.
Fondul funciar comunal cuprindea următoarele categorii de folosință:
1. teren arabil – 804 ha, din care: suprafața însămânțată cu grâu 460 ha,
suprafața însămânțată cu porumb – 564 ha, suprafața însămânțată cu floarea
soarelui – 20 ha, suprafața însămânțată cu fasole- 2 ha, suprafața însămânțată
cu orz – 1 ha, suprafața însămânțată cu ovăz – 3 ha; 2. fânețe natural – 40 ha;
3. vii – 18 ha; 4. păduri – 66 ha; 4. pășuni – 5 ha; 5. vetre de sat – 90 ha; 6.
drumuri – 5 ha; 7. teren degradat – 0; 8. pomi fructiferi – 0, ape, bălți – 1 ha.
Mare parte dintre lucrările agricole se executau tradițional, cu brațele și
animalele de muncă, în comună existând un singur tractor, o mașină de
semănat, 167 de pluguri, 82 de grăpi, 7 prășitoare și o vânturătoare (nici o
mașină de secerat)500. Efectivele de animale, pe categorii se prezentau astfel:
- Cabaline: armăsari-1, cai-22, iepe-16.
- Alte animale domestice: boi-186, vaci-313, viței-166, berbeci-75, oi-
709, porcine-164, Nu se creșteau caprine.
- Păsări de curte: găini-3450, rațe-286, gâște-175, curci-116501.
Trebuie să subliniem faptul că în comuna Slătioara numărul
fântânilor a crescut permanent. În anul 1943 exista o fântână nou forată și
primăria urma să o împrejmuiască cu un gard de beton. În incintă urma să fie
ridicată o troiță în amintirea eroilor din războiul aflat în desfășurare și
războaiele trecute. Pentru această lucrare, primăria Slătioara a cerut prin
Căminul cultural autorizație de la Ministerul Cultelor pentru a organiza o
colectă publică cu participarea locuitorilor din Slătioara. Suma de bani care
va fi strânsă urma să fie folosită pentru realizarea acestei lucrări. La data de 6
iulie 1943 la fântâna din fața primăriei se impuneau reparații (schimbarea
ghizdului), însă aceste lucrări nu se puteau face pentru că la această fântână
urma să se instaleze o pompă, din cele care se instalau în județul Romanați în
cadrul programului construirii de fântâni igienice. În acest scop, șeful
Serviciului tehnic Romanați ing. Visarion luase dimensiunile fântânii pentru
montarea pompei502.
497
Ibidem.
498
Ibidem, f. 3.
499
Ibidem , f.9.
500
Ibidem , f. 8.
501
Ibidem, f. 8.
502
SJAN Olt, Fond pretura plășii Piatra, dosar 23/1943
216
În anul 1945 în comună se înregistra un număr de 3 tractoare503 dintr-

un total de 49 de tractoare consemnate la nivelul pășii Piatra, jud. Romanați:
Nr. Numele Marca Putere Seria Coducătorul
Crt proprietarului tractorului
1. PETRE Hanomag 10 c. p. 149114 PETRE
IVANOVICI IVANOVICI
2. ILIE CRIVEANU Fordson 8 c.p. - ILIE
CRIVEANU
3. PETRE Fordson 8 c.p. 1469 PETRE
IVANOVICI IVANOVICI
În anul 1948, funcționau mai multe măcelării, mărturie fiind în acest
sens procesul verbal al ședinței Comisiei interimare de la data de 6 iunie
1948 (președinte Dumitru M. Filip, asistat de I. S. Tănăsie-secretar și în
prezența membrilor: Gh. D. Isailă, Ilie I. Bălan, Alex. Lungu, D-tru Ioja și
Ilie Papa, absent dintre membrii comisiei, Ilie Comisaru), în care se
menționează ,,necesitatea tăierilor de carne pentru consumul populației
locale”, dar sunt semnalate și ,,anumite abateri pe care le comit măcelarii
satului”. Comisia hotărăște ca tăierea cărnii de către măcelari să se facă cu
plata taxelor locale, respectarea normelor sanitar-veterinare și carnea să fie
vândută populației din localitate. De asemenea, urma să se pună în vedere
măcelarilor ca toate pieile de la vitele tăiate să fie predate imediat de către
aceștia oficiului de colectare504. Și tot în anul 1948, în aceeași ședință, la
înștiințarea dată de șeful postului de jandarmi privind orele de deschidere și
de închidere a cârciumilor din localitate, comisia stabilește programul
acestora: ,,orele de deschidere în zilele de lucru să fie ora 7 dimineața și de
închidere ora 22, iar în zilele de sărbătoare de la ora 12 ziua până la 12
noaptea”505.
La Slătioara fuseseră naționalizate două mori și o presă de ulei.
În anul 1948, funcționa în comuna Slătioara, jud. Romanați o presă
de ulei a lui Constantin Nicolescu, având o capacitate de producție în 24 de
ore de 3 tone. Clădirea era de cărămidă. Deservea un număr de circa 5000
de familii din Slătioara și împrejurimi. Forța motrică: locomobil 12 cp.
Prezenta și un elevator506. De asemenea se mai găsea și moara ,,Plugarul”,
denumită în trecut ,,Badea Manolescu”. Construită din cărămidă, moara
prezenta următoarele date tehnice:
- Avea o capacitate de producție în 24 de ore de 10 tone.
- Forța motrică C.P. - 36.
- Combustibil – motorină.
- Numărul de pietre – una de 36 de țoli, uzaj de circa 60 %.
- Elevatoare – 3, uzaj de circa 90%.
- Valțuri de porumb – 1, uzaj circa 60%.507
503
504
505
Ibidem.
506
Ibidem , Fond prefectura județului Romanați, dosar 119/1948, Fișe mori și prese de ulei, f. 8.
507
SJAN Olt, Fond prefectura județului Romanați, dosar 119/1948, Fișe mori și prese de
ulei, f. 8.
217
În comuna Slătioara în anul 1949 se mai afla și moara cu denumirea

„13 Decembrie” (în trecut moara ,,Petre Ivanovici”):
- Capacitatea de producție în 24 de ore – 24 de tone.
- Forța motrică C.P. – 50.
- Consum pe oră – 11 l.
- Valțuri de grâu simple și duble – 2, marca Ganz, uzaj de 30%.
- Pietre – una de 36 de țoli, uzaj de 46 %.
- Curățitoare combinate – 1, uzaj 36 %.
- Mașină grâu – una, uzaj 36 %.
- Elevatoare – 11, uzaj 30%.
- Snekuri – două, uzaj 30%.
- Plansichstere – 1, uzaj 44%508.
În cadrul celor 3 întreprinderi naționalizate între 1948-1949 funcționa
următorul personal: moara Nr. 1 (fostă Petre Ivanovici): Gheorghe Diaconu
(administrator), Marin Diaconu (mecanic), Stancu Dumitru (mecanic), Barbu
Vasile (morar), Gh. I. Gheorghe, Paniță Gheorghe (cantaragiu), Duțu
Gheorghe, Ion Secreanu, Dumitru Margareta; moara Nr. 2 (fostă Badea
Manolescu): Ion Cureș (mecanic), S. Constantin (morar), Tudor Stroică (aj.
mecanic), Gh. I. Dumitru (cantaragiu); presa de ulei Nr. 3: Ion Budurescu,
Badea Constantin, Petre Băbușcă, Grigore Nicola, Dumitru Ioja, Marin R.
Popa509.
În anul 1948, primăria comunei Slătioara în baza Ord. nr. 1042 din 24
mai 1948 al prețurii Piatra referitor la fixarea arenzii în lei stabilizați a
posturilor de cârciumă ce se aflau în comuna Slătioara, decide ca debitele de
băuturi spirtoase să plătească începând de la data de 1 aprilie 1948 suma de
20.000 de lei în 4 rate. În comuna Slătioara erau 4 posturi de cârciumă,
proprietari fiind Nic. R. Nedelcu, Alex. Stancu, Gh. Pârvu și Dumitru
Diaconescu510.
La data de 14 septembrie 1949, Comitetul provizoriu al comunei
Slătioara emite deciziile nr. 3, 4 și 5 pentru reorganizarea următoarelor
întreprinderi de pe raza comunei Slătioara: moara naționalizată ,,13
decembrie”. Această întreprindere se reorganiza astfel: moara avea ca obiect
principal la categoria prestări servicii măcinarea grâului și a porumbului.
Măcinarea se făcea prin două valțuri marca Ganz cu două măcinișuri.
Măcinișul porumbului se realiza cu un valț marca Ganz cu un măciniș și un
cernător. Inventarul fondului de bază era de 9.243190 de lei; moara
naționalizată ,,Plugarul”, având ca obiect principal de activitate măcinarea
cerealelor. Măcinarea grâului se făcea prin piatră iar a porumbului cu un valț
marca Ganz. Inventarul fondului de bază era de 1. 445714 lei; presa de ulei
,,Tractorist” Gater care avea ca obiect de activitate presarea semințelor de
floarea soarelui. Presarea se făcea cu ajutorul unei prese hidraulice. Inventarul
fondului de bază ajungea la 1.598500 de lei. Directorul celor 3 întreprinderi
era Gheorghe Diaconu511.
508
Ibidem.
509
510
Ibidem, Fond Primăria comunei Slătioara, dosar 1/1948-1951
511
218
În anul 1949, plasa Piatra avea un număr de 15 mori, două dintre ele
la Slătioara. Aceste mori obținuseră următoarele venituri: moara Plugaru -
453.836 lei, moara 13 Decembrie – 1.335.311 lei, iar presa de ulei
Tractoriștii – 78.320 lei512.
În anul 1951, la moara 13 decembrie din Slătioara erau angajate cu
carnete de muncă 9 persoane: 1. Florea Ivan, administrator (domiciliul Piatra
Criva, vârsta 45 de ani), 2. Stancu Dumitru, mecanic (domiciliul Slatina,
vârsta 55 de ani), 3. Dumitru D. Ilie, mecanic (domiciliul Dobrotinet-
Proaspeți, vârsta 55 de ani), 4. Spanache Constantin, ajutor mecanic
(domiciliul Slătioara, vârsta 26 de ani), 5. Gheorghe I. Gheorghe, pivar
(domiciliul Slătioara, vârsta 46 de ani), 6. Diaconu Marin, ajutor mecanic
(domiciliul Slătioara, vârsta 18 ani), 7. Florea I. Dumitru, cantaragiu
(domiciliul Spineni Vedea, vârsta 31 de ani), 8. Corcău Costică, paznic
(domiciliul Slătioara, vârsta 62 de ani), 9. Gheorghe I. Ghe., om de serviciu
(domiciliul Slătioara, vârsta 26 de ani)513.
Fondul funciar al comunei Slătioara în anul 1948, prezenta
următoarea structură: Satul Slătioara: total suprafață – 1308 ha, din care:
arabil -1 207 ha, fânețe – 26 ha, pășuni – 87 ha, păduri – 75 ha, livezi – 1 ha,
vii – 13 ha, vatra satului – 73 ha, alte suprafețe – 17 ha; satul Salcia: total
suprafață – 387 ha din care: arabil – 289 ha, fânețe – 9 ha, pășuni – 6 ha,
păduri – 37 ha, livezi – 0, vii – 7 ha, grădini zarzavat – 0, vatra satului – 21
ha, alte suprafețe – 26 ha. În ceea ce privește culturile agricole, în satul
Slătioara erau următoarele suprafețe cultivate: grâu – 806 ha, orz – 33 ha,
ovăz – 12 ha, floarea soarelui – 40 ha, porumb – 500 ha. În ceea ce privește
efectivele de animale pe sate situația era următoarea: satul Slătioara: boi =
291, cai = 34, vaci = 741; satul Salcia: cai = 4, boi = 115, vaci = 168514
În Plasa Piatra compusă în anul 1949 din 23 de comune exista un
număr total de 2880 de atelaje, 36 de tractoare, 43 de semănători, două
vânturători, 61 de trioare și două selectoare. La comuna Slătioara se
înregistrau 102 atelaje (proprietate privată), 5 tractoare (proprietate de stat),
două semănători (una proprietate de stat, una proprietate privată), 6 trioare
(proprietate privată). În localitate nu existau vânturători și selectoare515.
În anul 1949, Comitetul provizoriu al plășii Piatra a întocmit un tabel
cu numele chiaburilor din comunele aparținând acestei plăși, în dreptul
fiecăruia dintre ei fiind trecute suprafața deținută și categoriile de culturi. În
comunele din plasa Piatră erau trecute la categoria chiabură 154 de persoane,
acestea deținând o suprafață totală de teren agricol 1484,16 ha. În comuna
Slătioara figurau la această categorie următorii: Grigore Sandu (30 ha), Ion
Carianopol (15 ha), Radu M. Criveanu (17 ha), Ilie M. Criveanu (17 ha),
Antonie Chirimbu (18 ha), Ilie Negreși (8 ha), Ștefan I. Ștefan (9 ha), Ilie V.
Obrocea (10 ha), Ilie N. Ionescu (13 ha), Grigore Ciocârlan (12 ha), Nae
Bădescu (9 ha), Gheorghe Hortopan (9 ha), Alexandru Criveanu (12 ha)516.
512
Ibidem, Fond Prefectura Romanați, dosar 46/1949
513
Ibidem, Fond Primăria comunei Slătioara, dosar 6/1951.
514
Ibidem, Fond Prefectura Romanați, dosar 108/1948,
515
516
219
În anul 1953 pe raza comunei Slătioara erau 38 de posesori de

biciclete, dintre care 4 se aflau în Satul Salcia517. De asemenea, în anul 1954
Fabrica de cărămidă din Slătioara aparținea de Întreprinderea Industrială
Oltul:
Întreprinderea Industrială Oltul

Raionul Slatina
Nr. 760
18 februarie 1954
Către Sfatul popular al comunei Slătioara
Tov. Duțu Marin, responsabilul fabricii de cărămidă Slătioara, are

sarcina trasată de către Întreprinderea Industrială Oltul, pentru a
supraveghea fabrica din punct de vedere al securității, a supraveghea
menținerea instalațiilor prin curățirea de zăpadă și prevenirea inundațiilor
la fabrică. Supravegherea securității este coordonată a se face în fiecare
moment din cele 24 de ore inopinat și având în vedere distanța de 6 km de
locuință la fabrică, din acest motiv nu mai poate fi întrebuințat în munci de
ordin intern în comună.
Întreprinderea Industrială Oltul518.
Familia Nicolae I. Fulga (1955)519
517
Ibidem, Fond Primăria Slătioara, dosar 23/1954.
518
220
Dintre suprafețele cultivate în anul agricol 1956-1957 în comuna

Slătioara predominau cele cu cereale boabe: 1095 de hectare, din care se
remarcau grâul de toamnă = 512 ha și porumbul = 555 ha. La cultura
leguminoaselor pentru boabe comuna Slătioara deținea un loc fruntaș în
cadrul raionului Slatina în ceea ce privește suprafața cultivată, ocupând locul
al doilea cu 37 de ha (mazăre = 32 ha, fasole în ogor propriu = 5 ha), după
comuna Bălteni (71 ha).
Conform datelor statistice din desfășurătorul privind suprafețele
agricole cultivate (1956-1957) în comuna Slătioara nu se mai cultivau plante
textile (inul și cânepa). Fondul funciar agricol în același an agricol prezenta
următoarea structură:
- Teren arabil = 1183,99 ha (suprafața cea mai mare în cadrul raionului
Slatina o deținea comuna Vâlcele cu 4615, 07 ha)
- Pășuni naturale = 65 ha (suprafața cea mai mare se înregistra în
comuna Dranovăț cu 174 ha)
- Fânețe naturale = 13, 93 ha (pe primul loc se situa Piatra Sat cu o
suprafață de 83, 06 ha)
- Vii = 23,75 ha (cea mai mare suprafață o deținea comuna Cârlogani
cu 252,34 ha). La Slătioara predominau viile hibride cu 18,67 ha.
Cele altoite și indigene ocupau o suprafață de 3, 08 ha.
- Teren neproductiv = 0 ha (cea mai întinsă suprafață neproductivă la
nivelul raionului Slatina o deținea Slatina cu 174 ha, iar dintre
așezările rurale Izvorele cu 164, 83 ha).
În perioada comunistă au fost înființate șantierele tineretului. Se
apreciază că în anul 1989 erau la nivel național 200 de șantiere ale
tineretului. În luna ianuarie a anului 1948, Comisia Ministerială pentru
Redresare economică și Stabilizare monetară anunța deschiderea a șase
șantiere de importanță națională, alături de care urmau să funcționeze alte
șantiere mai mici de importanță locală. Uniunea Tineretului Muncitor
devenită apoi Uniunea Tineretului Comunist era cea care s-a ocupat de
recrutarea voluntarilor, fiecărei organizații județene revenindu-i sarcina de a
trimite un anumit număr de voluntari pe frontul muncii520.
În primăvara anului 1972, pe șantierul de la Criva veneau zilnic circa
1500 de tineri de la Piatra-Olt, Piatra Sat, Criva și Slătioara pentru a participa
la definitivarea canalului de desecare și a readuce în circuitul agriculturii
moderne peste 5000 de hectare de teren521. Pe aceste terenuri cu umiditate
excesivă creșteau ciulinii și furaje târzii. Locul lor va fi luat de grădini și alte
519
Fotografie din ziarul „Secera și Ciocanul”, Anul V, nr. 444, duminică 25 septembrie
1955: Sămânța de calitate este unul din factorii care contribuie la sporirea producției la
hectar.Acest lucru este cunoscut ce cei mai mulți țărani muncitori din regiunea noastră. De
aceea în această perioadă ei acordă o mare atenție condiționării și tratării semințelor. În
clișeu: Țăranul muncitor Nicolae I. Fulga (și membrii familiei sale) din comuna Slătioara,
triorând grâul pentru semănat.
520
Cristina Diac, Jurnalul.ro, Istorii cu brigadieri, 13 august 2009.
521
Z.N. Draganeșteanu, Tinerii fac primăvara mai frumoasă, „Ziarul Oltul”, anul V, nr.
1266, marți 21 martie 1972.
221
culturi agricole, iar localitățile din apropierea râului Olt vor fi ferite de
inundații. În afară de șantierul de muncă patriotică de la Criva, în anul 1972
Comitetul județean al Uniunii Tineretului Comunist (Nicolae Croitoru prim –
secretar al comitetului orășenesc U.T.C) a organizat numeroase alte șantiere
în perimetrul județului Olt pentru refacerea fondului forestier, 12 dintre ele
fiind mai mari522.
⁎⁎⁎
Islazul Comunal
Consiliul superior al agriculturii, publică în anul 1908 tabelul cu
prețurile regionale, prețuri care urmau a se avea în vedere la constituirea
islazurilor comunale, conform art. 16 din Legea pentru învoielile agricole.
Comunele județului Romanați au fost împărțite în 4 regiuni de prețuri:
regiunea 1 prețul stabilit pe hectar era de minimum 308 lei și maximum 726
lei, iar ultima regiune (a 4-a), în care era inclusă și comuna Slătioara, avea
prețurile cele mai mici din județ, respectiv 225 de lei pe hectar prețul minim
și 400 de lei prețul maxim523.
Zăvoiul din lunca Oltului era locul unde sătenii duceau vitele la
păscut. Ca mod de utilizare agricolă, în anul 1934 zăvoiul era trecut la
categoria islaz comunal. Între locuitori și primărie se încheia un contract de
învoială pentru pășunatul vitelor. De asemenea, islazul era traversat de un
drum. Avându-se în vedere faptul că pe acest islaz se afla și material lemnos
,,în picioare” care avea un efect negativ asupra substratului ierbos, în ședința
extraordinară a comisiei interimare de la data de 27 martie 1934 se hotărăște
vânzarea la licitație a acestui material, prețul de pornire fiind de 40.000 de
lei. Conform actului de estimație al Ocolului Silvic Bobicești, pe pășunea
comunală din Slătioara se găsea un număr de 6366 de arbori de esență moale
care în total aveau un volum de 673, 339 m.c524.
De asemenea, suprafața totală a islazului comunal era de 59 de ha și
se compunea din:
- Trupul I de 49 de hectare, cu 196 de vite învoite cu 150 de lei pe cap
de vită
- Trupul II de 10 ha cu 40 de vite învoite cu 150 de lei pe cap de vită525.
522
Astfel, printre aceste șantiere mai mari se remarcau cele de la Slatina, Schitu, Urzica, Ștefan
cel Mare, Colonești, Gostavăț etc, urmând să se deschidă un șantier pentru irigații și la Găneasa.
Perdeaua de protecție a cartierului Crișan II urma să poarte semnătura elevilor de la Grupul școlar
de metale neferoase, a liceenilor și a celor de la Școala generală nr. 3 a Grupului industrial de
construcții toate aceste instituții de învățământ din Slatina. În zilele de 18 și 19 martie 1972, la
Slatina fuseseră săpate 3000 de gropi pe aproape jumătate din întreaga suprafață ce cuprindea
șapte hectare la nord de șoseaua Gară-Uzina de Aluminiu și tot în acele zile erau tineri în
Cartierul Progresul II, unde amenajau spațiile dintre blocuri și de asemenea erau prezenți pe
șantierul de peste drum de Întreprinderea de industrie locală (Z.N. Draganeșteanu, Tinerii fac
primăvara mai frumoasă, Ziarul Oltul, anul V, nr. 1266, marți 21 martie 1972.)
523
Monitorul Oficial, nr. 262 din 27 februarie 1908, p. 9811.
524
SJAN Olt, Fond pretura Plășii Piatra, dosar 38/1934.
525
Ibidem, dosar 17/1941, f. 4.
222
În perioada dintre cele două războaie mondiale se elaborau de către

șefii regiunilor agricole ale județului Romanați planurile de exploatare ale
pășunilor comunale. La data de 8 februarie 1936 este întocmit în baza art. 3
din regulamentul legii pentru organizarea, administrarea și exploatarea
pășunilor comunale planul de exploatare a pășunii comunale Slătioara526 pe
anul 1936, fiind stabilite cu această ocazie și sumele de bani ce în mod
obligatoriu se vor înscrie la buget pentru executarea lor527. Conform planului
din luna februarie 1936, comuna avea 640 de capi de familie care posedau
571 capete vite mari și 959 capete vite mici. Suprafața totală a pășunii
comunei Slătioara era de 61,50 ha. Pășunea era alcătuită din două trupuri:
1. Mărăscu (satul Slătioara): situat într-o regiune de șes, calitatea a II-a,
suprafața trupului era de 49,50 ha; valoarea: 158908 lei.
2. Salcia (satul Salcia): situat într-o regiune de șes, calitatea I, suprafața
trupului: 12,00 ha; valoarea: 38400 lei.
Trupul Mărăscu în suprafață de 49,50 ha din moșia Slătioara, fostă
proprietate a lui Anton Mărăscu se învecina la nord cu proprietatea Anton
Mărăscu, la sud cu delimitarea de la 1864 a comunei, la est cu o cumpărătură
din proprietatea Anton Mărăscu iar la vest cu delimitarea 1864 a comunei
Slătioara. Această suprafață se afla la o depărtare de 500 m față de satul
Slătioara. Erau 4 drumuri laterale ce plecau din sat și duceau spre izlaz. Sursa
de apă pentru adăpatul animalelor era reprezentată de apa Carantini și cea a
râului Olt, suficientă și bună de băut. Accesoriile de pe teren erau
reprezentate de zăvoiul comunal în vârstă de 7-8 ani, cu un cubaj după
estimația Ocolului silvic Bobicești (conf. adresei nr. 16 din) 663.339 m.c.
Trupul Salcia în suprafață de 12 ha (fost proprietar Biserica Sf. Gheorghe
Nou din Craiova) din moșia Salcia-Sârbi avea în anul 1936 următoarele
vecinătăți: la nord cu delimitarea de la 1864 a locuitorilor com. Dranovățu, la
sud cu delimitarea de la 1864 a satului Salcia și zăvoiul Bis. Sf. Gheorghe
Nou, la est cu delimitarea de la 1864 a satului Salcia, la vest cu moșia
Bistrița-Dranovățu. Islazul se afla la o distanță de 100 m. Exista un singur
drum de acces: drumul lateral ce pornea din satul Salcia. Apa Beicii era
suficientă și bună de băut pentru animale. Bugetul islazului comunal
1941/1942: prevederi-41299 lei, încasări-22.000 lei, plăți-10687 lei, sold-
11313 lei. Fondul de vânătoare era de 1000 de ha și fusese arendat pe 5 ani
pentru suma de 990 de lei anual528.
Ocolul agricol Piatra cuprindea 20 de comune, printre care și
Slătioara. Din statistica islazurilor și a unor culturi agricole aflate în anul
1945 în perimetrul comunelor arondate Ocolului Piatra, rezultă că la
Slătioara exista o suprafața pentru pășunat de islaz comunal de 45 ha. Și tot
în această situație sunt prezentate și alte suprafețe agricole cultivate.
526
Comuna Slătioara în anul 1936 aparținea de regiunea agricolă Fălcoiu, jud. Romanați.
Șeful acestei regiuni era T. Drăgan, care la data de 8 februarie 1936 a fost asistat de N.P.
Ștefan-primar al comunei Slătioara, T. Mitre, N. Bitoleanu-membri în delegația permanentă
a comunei Slătioara.
527
SJAN Olt, Fond Primăria Slătioara, dosar 39/1936, f. 182.
528
Ibidem.
223
Slătioara:
- Lucerniere particulare: 23 ha
- Culturi de orz: 14 ha
- Grădini de zarzavat irigate: 15 ha
- Grădini de legume cu personal mobilizat: 3 ha
- Proprietățile de grădini de zarzavat care aveau personal mobilizat
pentru lucru pe anul 1945: Covaci Petre 3 ha529.
În ședința Comisiei interimare din data de 6 iunie 1948 se ia în
discuție sesizarea pădurarului zăvoaielor din lunca Oltului, care arăta faptul
că pășunatul vitelor nu se respectă conform dispozițiilor date. De aceea
Comisia interimară a comunei Slătioara urma să intervină la Serviciul silvic
județean pentru a se obține o aprobare de la Minister pentru continuarea
pășunatului peste data de 1 iulie 1948, avându-se în vedere că miriștile vor fi
arate și vitele nu vor mai avea unde să pască. De asemenea, în ceea ce
privește iarba din punctul cunoscut sub numele ,,La Carantini”, Comisia
interimară hotărăște să fie dată de către primărie locuitorilor pentru ca aceștia
să-și pască vitele530.
În anul1993, suprafața totală a islazului comunal era de 66 de hectare,
din care 36 de hectare erau înierbate corespunzător iar 30 de hectare
reprezentau suprafața care trebuia însămânțată531.
⁎⁎⁎
Cerințele mereu crescânde de produse agricole ale orașului Slatina,

dar și solurile fertile și clima favorabilă, au făcut ca pe teritoriul comunei
Slătioara să se cultive mai multe specii de plante și în funcție de acestea
exista în anii 70 ai secolului XX o zonare agricolă a terenului comunei
Slătioara:
1. Zona cerealieră, ocupa suprafața cea mai întinsă din lunca Oltului.
2. Zona legumicolă care se suprapunea tot în cadrul luncii Oltului.
3. Zona zootehnică se integra porțiunilor acoperite cu pășuni naturale
(pășunile din lunca și grindurile inundabile). Pășunile care se
dezvoltau mai ales pe solurile de tip lăcoviște, au format baza
creșterii animalelor comunei Slătioara de-a lungul timpului.
La începutul deceniului 8 al secolului trecut, principalele culturi
agricole erau reprezentate de cereale, respectiv grâu și porumb, ele ocupând
suprafețele cele mai mari. Cultura plantelor tehnice începuse să se extindă tot
mai mult tocmai datorită condițiilor pedoclimatice favorabile. În acest sens,
un loc important îl ocupa floarea soarelui. Sursa permanentă de apă, râul Olt,
precum și condițiile naturale deosebit de favorabile (sol, climă), au contribuit
și la dezvoltarea sectorului legumicol, comuna Slătioara devenind un
puternic ,,bazin de legume” al orașului Slatina.
529
Ibidem, Fond Prefectura Romanați, dosar 86/1944.
530
Ibidem, Fond pretura plășii Piatra, dosar 12/1948.
531
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar 151/1996-2000.
224
Producția de legume asigura nu numai nevoile de hrană ale populației

din comună, dar și piețele orașului Slatina și în același timp sectorul
legumicol al Slătioarei constituia o sursă importantă de materii prime pentru
Fabrica de conserve de legume de la Caracal.
Între anii 1972-1974, în economia comunei, industria era reprezentată
de o fabrică de cărămidă, o balastieră, o moară și o brutărie iar serviciile
prestate populației erau asigurate și de un atelier de croitorie.
În unitățile din comună lucrau în anul 1972, 669 de salariați. De
asemenea pe raza comunei existau 7 stații de autobuze, transportul cu
mijloace auto asigurând legătura cu reședința județului Slatina. Agricultura
localității dispunea la începutul anilor 70 de 1539 de hectare ceea ce
reprezenta 67% din suprafața totală.
Gospodărie din Slătioara - 1970
Suprafața agricolă era structurată astfel: 1380 de ha reprezenta

suprafața arabilă, 96 ha pășuni și fânețe naturale, 63 de ha vii și livezi.
Suprafața agricolă amenajată pentru irigat însuma 157 de ha. În anul 1973 pe
teritoriul comunei își desfășura activitatea o cooperativă agricolă de
producție cu 900 de membri cooperatori, apți pentru muncă și care
proveneau din 967 de familii. Asistența tehnică a cooperativei era asigurată
de 2 ingineri, un cadru cu pregătire agricolă medie și 3 cadre cu pregătire
economică medie. Cooperativa agricolă dispunea de 1092 de ha teren agricol
din care 1054 teren arabil. În structura suprafețelor cultivate, ponderea cea
mai mare o aveau culturile de cereale (grâu, porumb), urmate de floarea –
soarelui și legume. Fondul forestier se întindea pe o suprafață de 451 de ha.
De asemenea, la începutul anului 1973 efectivul de animale număra 677 de
bovine, 352 de ovine, 1944 de porcine, 68 de cabaline, 8220 de păsări și 64
stupi de albine.
225
⁎⁎⁎
Acțiuni de regularizare a albiei pârurilor Beica și Oltișor

În anul 1948, terenul situat la sud de comuna Pleșoiu, între satele
Salcia și Dranovăț, cu altitudini cuprinse între 110-118 m era plan, având o
înclinare relativ mică, variabilă, orientată spre sud, iar spre est terenul era
întretăiat de unele denivelări de 0,5 – 2m, fără o pantă bine orientată și
determinată în direcția râului Olt532. Din cauza aceasta, apele mari ale
pârâului Beica ieșind din albia ei sinuoasă și împotmolită iar în unele părți
desființată se revărsa peste întreaga suprafață a șesului, provocând adevărate
dezastre în zona satului Salcia și chiar Slătioara. Trebuie subliniat faptul că
pârâul Beica533, coborând de la obârșie din dealurile împădurite Măciuca-
Vâlcea pe o pantă foarte accentuată, recepționa în cursul ei numeroase pâraie
provenite din izvoare iar în timpul ploilor și primăvara din topirea zăpezilor
își aduna aceste ape scurse de pe versanți. Din cauza diferenței pronunțate de
altitudine care coboară de la 309 m până la 134 m în dreptul satului Arcești și
chiar mai jos în lunca Oltului spre satul Salcia pe o distanță relativ scurtă de
38 de km, în timpul ploilor mari, în amonte, Beica lua un caracter de
torențialitate și ieșind de sub podul de la Pleșoiu în aval, apele se revărsau
peste întreaga depresiune, micșorându-și și viteza datorită pantei reduse,
provocând revărsări pe terenul întregii regiuni. Căutând ieșire prin albia
sinuoasă, pe alocuri întreruptă și chiar desființată, își schimba direcția spre
sud și provoca inundarea unei suprafețe considerabile de terenuri arabile,
vetre de sat, șosele etc, estimate la circa 2000 de ha534. Având în vedere
terenul accidentat din zona mai înaltă (cursul superior al Beicii), depresiunea
accentuată din zona de luncă în apropierea Oltului și lungimea redusă a
talvegului văii pârâului Beica, apele provenite din precipitațiile căzute
ajungeau într-un tip foarte scurt spre vărsare, provocând inundații aproape în
fiecare an. În cazul ruperilor de nori, când cantitățile de apă depășeau
capacitatea de reținere, de infiltrare și de scurgere pe albia naturală, debitul
pârâului Beica devenea catastrofal inundând întreaga regiune a șesului.
Astfel de ploi au căzut în anul 1918 și în vara anului 1941, când apele Beicii
au fost cu 1m deasupra nivelului apelor mari ale Oltului, Oltul și Beica
532
SJAN Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dosar 108/1948.
533
În Marele dicționar geografic al României, vol. I, 1902, p. 353 se precizează: Beica, râu,
izvorăște dintre dealurile Drăganul și Gușoieni, jud. Vâlcea, Curge de la N. către S-E și se
vară în Olt din sus de com. Arcești, jud. Romanați, după ce udă comunele Mădulari, Ușurei
și Rîmești. Lărgimea medie a rîului în timpul verei este de 3m (…) lărgimea medie a albiei
este de 20 m, iar la Arcești de 44 m. Fundul conține numai nisip, iar țărmurile au înălțime
de la 4 până la 5 m și sunt foarte rîpoase. De la origini până la Rîmești, valea este îngustă,
iar de aici se lărgește mult și atinge maximul său la Cocorăști, de 2 kil. Valea acestui râu
este productivă. În această vale se află o șosea comunală (…). Un sigur pod de lemn
traversează Beica, stabilit aproape de Arcești, jud. Romanați, care are o lungime de 44 m și
aparține șoselei naționale Piatra-Drăgășani (…) Se mai numește și Beiha.
534
SJAN Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dosar 108/1948.
226
unindu-și apele timp de 24 de ore. În proiectul de regularizare din anul 1948

bazinul de recepție al pârâului Beica a fost delimitat în următoarele sectoare:
- Bazinul superior – de la obârșie
(izvor), respectiv Dealul Măciuca
cu altitudinea de 369 m până la
satul Sârbi-Vâlcea (altitudinea de
220 m), având o suprafață de 34, 5
kmp.
- Bazinul mijlociu, între satul Sârbi-
Vâlcea de la altitudinea de 220 m
până la Râmeștii-Beica (altitudinea
de 187 m), având o suprafață de 32
kmp.
- Bazinul inferior situat între Râmeștii-
Beica de la altitudinea de 187 m
până la Arcești, la altitudinea de
134 m, având o suprafață de 31 kmp.
- Bazinul albiei minore – Arcești de
la altitudinea de 134 m până la
satul Salcia la altitudinea de 109
m, având o suprafață de 20 kmp.
Aici este zona de șes situată în aval de localitatea Pleșoiu și podul de
beton de pe șoseaua Găneasa-Rm. Vâlcea, unde albia pârâului Beica
prezenta sinuozități (meandre), era discontinuă, împotmolită și ieșea
la suprafața solului și inundațiile erau frecvente.
În zona comunei Slătioara se continuă lucrările la canalul Beica-

Pleșoiu. La data de 18 mai 1949 responsabilul lucrărilor ing. N. Robănescu
întocmește o situație privind repartizarea brațelor de muncă pe acest șantier.
Participau cu forța de muncă 13 localități (Slătioara, Cârlogani, Strejeștii de
Sus, Strejeștii de Jos, Doba, Cepari, Cocorăști, Arcești, Izvoru, Dranovățu,
Găneasa, Colibașu și Pleșoiu). Nu am trecut întâmplător pe primul loc
Slătioara, deoarece dintre toate localitățile participa cu numărul cel mai mare
de brațe de muncă (1868), având un cubaj total de executat de 11200 mc și
rectificat albie 215 m535. Și în deceniile următoare, autoritățile locale din
Slătioara au avut în vedere în planurile lor de acțiune lucrări de ameliorare a
cursurilor mai mici de apă care traversează comuna.
Având în vedere inundațiile catastrofale care au afectat zona comunei
Slătioara în anii 70 ai secolului trecut, la începutul anului 1977 activitatea de
întreținere a albiei râurilor, executarea lucrărilor de îndiguiri și compactări
ale malurilor, terasamente etc se intensifică536. Înainte de 1977 la nivel
național au fost stabilite măsuri de regularizare a cursurilor de apă pentru
înlăturarea pericolului de inundații a unor suprafețe de teren cu caracter
535
536
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/ feb. 1977-oct.1977.
227
productiv. Unele dintre aceste lucrări au fost făcute cu mijloace mecanizate,

ceea ce a determinat ca într-un timp relativ scurt să fie realizat un volum
mare de lucrări. Asemenea lucrări au fost efectuate și în comuna Slătioara
de-a lungul cursului Oltișorului care altădată făcea ravagii în momentul
revărsării, ieșind din albia aproape inexistentă, adică era umplută cu posmol,
buruieni etc și distrugea la revărsări tot ceea ce întâlnea în cale537.
Pod de lemn peste revărsarea Beica pe drumul județean Salcia-Pleșoiu-

Cârlogani. Lungimea podului 13 m (executat din fondurile județului în anul
1937. Costurile 100.000 de lei)538
A fost creată astfel o albie corespunzătoare iar asemenea fenomene
au fost mult diminuate. În acest sens era necesară întreținerea albiei
Oltișorului prin executarea unor lucrări de curățire a albiei. Pentru anul 1977,
comunei Slătioara i-a fost impus un volum de lucrări în valoare de 390,4 mii
lei, care defalcat pe sate reveneau pentru satul Salcia 15.000 de m.l. de executat
iar satului Slătioara 18000 de m.l. În sesiunea ordinară de la data de 1 martie
1977 a Consiliului Popular Slătioara este aprobat planul de lucrări de
regularizare a albiei pârâului Oltișor pe o lungime 18.000 m în satul
Slătioara, volumul de lucrări însumând o valoare de 18.000 de lei în cursul
lunilor aprilie – septembrie 1977539. Cooperativa agricolă de producție urma
să execute lucrările mecanizat, acest tip de lucrări fiind contractat cu Oficiul
537
Ibidem.
538
Prefectura județului Romanați, Aspecte din activitatea și gospodăria romanațeană, 15
nov. 1933-15 nov. 1937, lucrare întocmită de Ion Veleanu-prefect și Edgar Const. C. Russu,
ing. șef al județului Romanați.
539
Ibidem.
228
de gospodărire a apelor în punctele cu mlaștină pe întreaga porțiune a

Oltișorului. De asemenea, Consiliul popular comunal aproba volumul de
lucrări pentru fiecare persoană aptă de muncă, revenind pentru cei 748 de
bărbați câte 190 m.l., cu o valoare de 11,80 lei pe m.l și pentru cele 1145 de
femei câte 172 m.l540.
⁎⁎⁎
Atât înainte de cel de Al Doilea Război Mondial cât și după, Slătioara

a fost un puternic centru al prestărilor de servicii. Numărul mare de croitori,
tâmplari, zidari etc vine să confirme tradiția îndelungată existentă în comuna
Slătioara și transmiterea acestor meserii din generație în generație. De
exemplu, în anul 1951 erau 12 croitori (Bălășoiu Stancu- vârsta 54 de ani,
Barbu Petre-57 de ani, Bălșanu Petre-19 ani, Comisaru Nicu-38 de ani,
Croitoru Constantin-28 de ani, Corcău C. Constantin-26 de ani, Corcău
Nicolae-20 de ani, Drăghici G. Ion-26 de ani, Dănăuță I. Marin, Fulga P. Ion-
18 ani, Mitru Grigore-29 de ani, Naucef Gheorghe-40 de ani), 2 cojocari
(Dubău Ion-47 de ani și Dumitru I. Gheorghe-26 de ani), 13 croitorese
(Ciocârlan Ioana, Ciocârlan Lucia, Corcău Aurica, Fulga I. Lucia-28 de ani,
Mierlea P. Elisabeta-29 de ani, Negreș Aurica, Negreș Gh. Elena, Rotaru M.
Florica-23 de ani, Brighenti Lucia-31 de ani, Drăghici I. Sofia, Drăgan Petra,
Dogaru Elena, Zidaru Elena), 10 cismari ( Ciocârlan Dumitru-vârsta 37 de
ani, Corcău D. Grigore-49 de ani, Corcău Ion-53 de ani, Ciocârlan Dumitru-
37 de ani, Dan F. Dumitru-21 de ani, Fulga P. Tudor-20 de ani, Filip I.
Marin-17 ani, Stancu Radu-59 de ani, Stancu P. Petre-19 ani, Boștină Virgil),
1 pălărier (Corcău P. Tonea-vârsta 27 de ani), 1 plăpumar (Obrocea I.
Petre), 4 tipografi (Bonciu I. Marin, Corcău C. Constantin, Mihail M. Ion,
Pârvu N. Ion), 88 de zidari ( Apostol M. Ilie, Bălan M. Gheorghe- vârsta 31
de ani, Băbușcă Savu-35 de ani, Boștină Constantin-26 de ani, Boștină F.
Marin-19 ani, Criveanu Nicu-29 de ani, Ciocârlan Nicolae-30 de ani,
Ciocârlan R. Dumitru-39 de ani, Cojocaru Marin-26 de ani, Croitoru P.
Gheorghe-40 de ani, Corcău Gr. Grigore, Ciocârlan Gheorghe, Corcău C.
Nicolae-20 de ani, Ciocârlan F. Petre-30 de ani, Catana I. Ion-23 de ani,
Catrina Constantin-25 de ani, Ciocârlan F. Ioan-20 de ani, Dobre Gh. Tudor-
28 de ani, Diaconu Grigore-42 de ani, Diaconu Ioniță-56 de ani, Drăghici A.
Ion-39 de ani, Dumitru Pavel-36 de ani, Drăghici Ion-48 de ani, Dogaru
Nicolae-35 de ani, Dumitru Gheorghe-41 de ani, Dănăuță Ion-43 de ani,
Duță Marin-33 de ani, Dincă Emil-19 ani, Drăgan M. Ilie-49 de ani, Dogaru
Petre-36 de ani, Dogaru C. Ion-26 de ani, Dan C. Dumitru-30 de ani,
Dumitru P. Dumitru, Fulga Grigore-36 de ani, Filip C. Ion-29 de ani, Fulga I.
Nicu-27 de ani, Fulga Gh. Gheorghe-42 de ani, Fulga R. Petre-40 de ani,
Fulga P. Dumitru-50 de ani, Fulga I. Radu-66 de ani, Fulga Ion-20 de ani,
Fulga M. Ilie-27 de ani, Filip Nicolae-20 de ani, Fulga D. Marin-26 de ani,
Fulga D. Dumitru-23 de ani, Fulga P. Gheorghe, Gârtan Ștefan, Jerdea
Valentin-20 de ani, Jerdea P. Ștefan-23 de ani, Ioja Petre-45 de ani, Ioja
540
Ibidem
229
Dumitru-41 de ani, Ioja P. Ilie-34 de ani, Lungu A. Nicolae-27 de ani, Lungu

M. Constantin-45 de ani, Mitru Ilie-26 de ani, Mierlea P. Ion-20 de ani,
Negreș N. Ion-35 de ani, Negreș Aurel-25 de ani, Nedelcu Marin-50 de ani,
Negreș N. Ion-34 de ani, Negreș I. Ion-44 de ani, Pârvu Virgil-38 de ani,
Predună I. Gheorge-26 de ani, Predună Apostol-45 de ani, Popescu M. Ion-
46 de ani, Preda D. Mircea-23 de ani, Obrocea Nicolae-30 de ani, Stroică
Ion-30 de ani, Sârbu Nicolae-26 de ani, Trițescu M. Ion-31 de ani, Vlăsceanu
Gheorghe-24 de ani, Zidaru Nicolae-48 de ani, Zidaru Rafailă-36 de ani,
Badea V. Nicu, Ciobanu Grigore, Dumitrașcu Gheorghe, Enache Ioan,
Grigore Matei, Marcu M. Ilie, Nicolae Nicu, Nițu M. Ioan, Popa I. Ioan,
Savu M. Ilie, Țucneanu Ion, Chirimbu D. Nicolae), 21 de tâmplari, rotari și
dogari (Bălșanu Radu, rotar-43 de ani, Negreș Gheorghe, rotar-54 de ani,
Fulga Radu, dogar-66 de ani; tâmplari: Bălșanu N. Marin-40 de ani,
Ciocârlan Dumitru-43 de ani, Filip Nicolae-39 de ani, Fulga D. Ilie-27 de
ani, Dogaru I. Ilie-41 de ani, Gherghina Ion-48 de ani, Lungu G. Ilie-37 de
ani, Lungu Marin-40 de ani, Maxim Dinu-28 de ani, Mierlea Pavel-54 de ani,
Negreș Ilie-41 de ani, Petrescu Ion-27 de ani, Pârvu Lică-45 de ani, Rotaru
Gheorghe-38 de ani, Stancu D. Petre-31 de ani, Badea Triță, Liță Anton), 9
fierari și tinichigii (tinichigii: Văduva Ilie-35 de ani, Gogioman Nicolae,
ciurar tinichigiu-60 de ani, fierari: Bărănescu Nicolae-29 de ani, Lungu M.
Ion-37 de ani, Negreș Gheorghe-53 de ani, Tismănaru Gheorghe-39 de ani,
Tismănaru Constantin-45 de ani, Budurescu Ion-fierar Întreprinderile Oltul
etc.) O singură persoană din Slătioara în anul 1951 avea meseria de tractorist
(Dinu Ion)541.
Au existat și localnici proprietari de trăsuri (Boștină Alexandru,
Boștină Ilie etc). Pentru a-și desfășura activitatea aceștia aveau nevoie între
anii 1947 - 1951 de Foaia de circulație și Certificatul de cazier:
Republica Populară Română

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Poliția Orașului Slatina
Biroul circulație
FOAIE DE CIRCULAȚIE
Nr. 12 din 25.IX.1948
În baza legii asupra poliției circulației pe căile publice din 21 Aprilie 1947;
Certificăm că am primit o declarație în ziua de 25.IX. 1948 care s-a
înregistrat cu Nr. 11909/948, prin care Dl Boștină Ilie domiciliat în com.
Slătioara, jud. Romanați declară că este proprietarul TRĂSURII cu tracțiune
animală cu CAI, vehicul ce a fost examinat de noi și admis în circulație
publică dându-i-se număr de ordine 12 St. Tx.
Șeful serviciului
Indescifrabil542.
541
542
230
Certificat medical
Subsemnatul medic în Slatina certific, că examinând astăzi pe patron

birjar Boștină D. Ilie în etate de ani 50, domiciliat în Slătioara, jud. R-ți,
l-am constatat pe deplin sănătos, ne suferind de nici o infirmitate sau boală
infectocontagioasă, apt pentru a conduce un vehicul. Drept care am eliberat
prezentul certificat.
Slatina 17 ianuarie 1947.

DOCTOR
LUD. FLOR. SOBOLAK543
Medic Slatina Olt
Parafa și semnătura dr. Sobolak (1947)
Proprietari de trăsuri din familia Boștină (1948)544

543
544
SJAN Olt, Fond Primăria comunei Slătioara, dosar 4/1951
231
În anul 1951 categoria funcționarilor era de asemenea diversificată:

funcționari C.F.R. (Dumitru Smarandache, Fulga N. Petre, Antonie Ilie,
Corcău Nicolae, Pascu Ene, Trandafir I. Florea, Corcău I. V. Rafailă,
Ciocârlan Anton, Cheroiu Constantin), funcționari la G.A.S. Piatra Olt
(Marin Preda), funcționari P.T.T. (Ilie Lungu, Ioan Fulga) etc545.
⁎⁎⁎
Aspecte privind schița de sistematizare și dezvoltare

economică și socială în perioada 1976-1980
a comunei Slătioara, jud. Olt.
În anul 1976, comuna Slătioară situată pe malul drept al Oltului se
afla la o distanță de circa 4 km față de centrul orașului Slatina. Se compune
din două sate, Slătioara și Salcia, având o vechime de 338 de ani, adică din
anul 1637 când a luat ființă comuna546. Populația comunei în anul 1975
ajunsese la 3248 de locuitori ( satul Slătioara -2728; satul Salcia-528 de
locuitori). Populația pe cele două componente masculin și feminin se
prezenta astfel: femei 1731 și bărbați 1517. Pe grupe de vârstă populația
comunei avea următoarea structură: 0-16 ani = 943, 16-62 ani = 1893 și peste
62 de ani = 412 locuitori547.
Sporul natural al populației comunei Slătioara în anii 1975-1976 era
negativ, în sensul că numărul deceselor depășea pe cel al nașterilor, iar media
pe ultimii ani era 0. Mobilitatea teritorială a populației comunei Slătioara era
dominată de deplasările zilnice (navetism). În comună exista un număr de
689 de navetiști dinspre comună și 48 înspre comună. Se prevedea o creștere
a populației din anul 1976 până în anul 1980 de numai doi locuitori. Avându-
se în vedere valorile principalilor indicatori demografici, se aprecia că
populația comunei va ajunge în anul 1980 la 3250 de locuitori. În anul 1976
cea mai mare parte din populația aptă de muncă era ocupată în industrie și
transporturi. Populația aptă de muncă înregistra un număr de 1070 de
persoane, din care ocupată în agricultură 375, ocupată în industrie și
transporturi 689 și în servicii erau ocupate 6 persoane. Nu se prevedeau
modificări substanțiale pentru anul 1980 în evoluția populației ocupate: în
agricultură 375 de persoane (35% din totalul populației aptă de muncă), în
industrie 140 (13%), construcții și transporturi 549 (50%) iar populația
ocupată în serviciile pentru populație 20 (2%). Densitatea medie a populație
comunei Slătioara era de aproximativ 45 de loc./kmp. Centrul civic al
comunei însuma o suprafață de 8 ha, zona de locuințe 59 ha, zona de
circulație 9 ha, iar spațiile verzi 3 ha548.
545
546
547
Ibidem
548
Ibidem
232
În comuna Slătioara ramura economică predominată era agricultura

(cultura plantelor și creșterea animalelor), existând în localitate o cooperativă
agricolă de producție înființată în anul 1961. De asemenea mai funcționau
unități de producție ale Întreprinderii județene de industrie locală Slatina
(covoare, vulcanizare, turnătorie lămpi fluorescente), o croitorie de bărbați a
cooperativei zonale Slatina și o secție de prestări servicii cu profil industrial
a consiliului popular comunal. Pe teritoriul comunei Slătioara în anul 1976
existau 10 unități comerciale, iar în anul 1980 era prevăzut construcția unui
magazin universal cu etaj, restaurant, cofetărie și secții de prestări servicii pe
o suprafață de 720 mp. Pentru construirea acestui magazin universal
fondurile proveneau de la U.J.C.C. Olt și de la Construcții montaj; costul
estimat: 12 milioane de lei. În anul 1976 era prevăzută și modernizarea
centrului civic al comunei Slătioara. În partea de sud-est a localității mai
exista și o pepinieră dendrologică (89 de hectare) care aparținea I.L.F. Olt. În
anul 1975, deși condițiile de muncă ale locuitorilor nu au fost tocmai
favorabile din cauza ploilor și a inundațiilor, totuși s-au obținut producții
însemnate de porumb (4400 kg boabe la hectar, față de 5600 kg producție
planificată), grâu (1900 kg, față de 3200 kg la hectar planificate), floarea
soarelui (636 kg/ha, planificate 1940 kg), iar orzul a fost compromis în
întregime. Și la grădina de legume rezultatele au fost modeste din cauza
inundațiilor, fiind calamitate în întregime 25 de hectare (reînsămânțate cu
culturi furajere). Sectorul zootehnic al CAP Slătioara dispunea de 535 de
capete bovine (170 aflate în lactație), 396 de porcine din care 100 capete
scroafe prăsilă. Planul la producția de lapte fusese îndeplinit, iar în ceea ce
privește producția de carne, au fost livrate către fondul de stat 16, 5 tone, deși
CAP Slătioara nu a avut plan de îndeplinit la acest produs. În gospodăriile
populației numărul de animale era destul de mare: 264 bovine, din care vaci
și juninci 136 de capete, porcine 816 din care 220 de scroafe și scrofițe,
ovine total 363 de capete. Activitățile agricole desfășurate în cadrul CAP
Slătioara erau în anul 1975 în cea mai mare parte mecanizate. Excepție
făceau grădina de legume și loturile ajutătoare ale gospodarilor, acestea
însumând o suprafață aproximativă de 90-100 de hectare. Restul suprafețelor
agricole se lucrau mecanizat cu utilajele secției de mecanizare aflată pe raza
comunei.
Suprafața irigată ajunsese la 175 de hectare, în primăvara anului 1975
reușindu-se să se irige 45 de ha lucernă făcând prin aceasta ca producția de la
prima coasă să fie dublă față de anul 1974. De asemenea au fost irigate și 35
de hectare cultivate cu grâu.
Producția globală în unitățile de industrie locală pe anul 1975 a fost
realizată în întregime cu aproape 30 de zile mai devreme, planul producției
globale pe comună fiind de peste 10 milioane de lei iar în anul 1976 de 14,5
milioane lei, din care 4,5 milioane de lei în industria locală și cooperația de
consum. Planul pe anul 1975 la secția de prestări servicii a consiliului
popular a fost realizată la 2,77 milioane lei, față de 2,5 milioane lei plan, iar
al croitoriei bărbați (6 angajați) de la cooperația de consum a fost îndeplinit
în procent de 195 %. În anul 1976 și următorii nu era prevăzut înființarea de
alte unități și capacități de producție. Între 1976-1980 se prevedea redarea în
circuitul agricol a suprafeței de 5 hectare prin restrângerea suprafețelor la
curțile gospodarilor.
233
Casă care urma să fie demolată pentru construcția alteia (1980)549
În comună exista un număr de 16 săli de clasă având un grad de

utilizare de 100%. Pentru viitor nu mai existau prevederi pentru construcții
noi, deoarece existentul satisfăcea procesul instructiv educativ. Dispensarul
medical funcționa în anul 1976 într-un local propriu cu o casă de nașteri cu 5
paturi. În ceea ce privește nivelul de trai al locuitorilor comunei Slătioara,
venitul mediu anual pe cap de locuitor era diferit, funcție de domeniul de
activitate. Cele mai mici venituri erau realizate de către membrii cooperatori,
15600 lei. Cei care aveau venituri din industrie obțineau 18400 lei, iar cei
care desfășurau alte activități (în construcții, transporturi etc) 19 200 lei.
Fondul locativ cuprindea un număr de 942 de locuințe, iar suprafața locuibilă
pe locuitor ajungea la 20,9 mp. Se prevedea ca în anul 1980 construcțiile de
locuințe de stat vor ajunge la 216 apartamente pentru lucrătorii de la T.C.H,
iar locuințele proprietate personală la 967. Suprafața perimetrului construibil
pe sate, ediția 1975, era următoarea: Slătioara = 73,50 ha , Salcia = 11 ha.
Trebuie menționat și faptul că în anul 1977 locuitorii comunei Slătioara
dispuneau de 800 de case noi confortabile, multe dintre ele cu etaj, Slătioara
tinzând încă de pe atunci spre urbanizare550.
549
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment administrativ, dosar B3/1980, autorizații de
construire.
550
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/feb. 1977-oct.1977.
234
Motoreta Carpați
Comuna nu dispunea în anul 1976 de alimentare cu apă iar planul de

dezvoltare nu cuprindea realizarea unei rețele de alimentare cu apă, deși
colonia T.C.H. aflată pe raza comunei era alimentată cu apă și dispunea de
canalizare, capacitatea sursei de apă fiind de 10 l pe secundă. Cele două sate
erau complet electrificate cu excepția unui număr de 30 de gospodării situate
în afara perimetrului construibil. În comună funcționau două posturi oficiale
de telefon (Consiliul popular și C.A.P.), plus alte posturi particulare, iar în
satul Salcia nu exista post telefonic la unitățile socialiste, ci numai la un
singur locuitor551.
Încă din anul 1976 se urmărea ca sediul C.A.P. să fie transformat într-
un han turistic, având în vedere faptul că el se va afla în apropierea lacului de
acumulare. În perspectivă, prin construirea barajului hidrocentralei de la
Slătioara, 114 hectare de teren urmau să fie ocupate de apele lacului de
acumulare hidroenergetic Slatina. Majoritatea construcțiilor din comună avea
fundații solide. Arterele de circulație aveau o lungime de 11 km și era
prevăzută în perioada 1976-1980 asfaltarea unei porțiuni de drum în valoare
de 6.00000 de lei și urmau să se execute 800 m.l. de trotuare în centrul civic
al comunei. Suprafața perimetrelor construite pe sate în anul 1975 se
prezenta astfel: Slătioara 73,50 ha, Salcia 11,00 ha. Se prevedea ca până în
anul 1990 suprafața locuibilă să se restrângă cu 19 ha prin aplicarea
programului anual de strămutare a unui număr de 263 de gospodării. În
intervalul de timp 1976-1980, planul de investiții din fondul central se cifra
la 53,2 milioane de lei din care 28,7 mil. de lei alocate pentru construcții
montaj: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare aloca 16 mil. de lei,
din care 11 mil. de lei în vederea amenajării pentru irigat a 1000 ha în anul
1979; M.T.T.C. aloca un milion de lei, din care 950 mii lei construcții montaj
551
Ibidem.
235
pentru construcția unui pod pe drumul național Craiova-Slatina pe o lungime

de 20 m.l.; investiții (3,9 mil. lei) pentru amenajarea balastierei Slătioara
etapa I cu o capacitate de 300 mii m.c. agregate pe an având ca termen
trimestrul al III-lea 1978 etc552.
⁎⁎⁎
În comuna Slătioara, recensământul autoturismelor, motoretelor și

motocicletelor de la data de 30 decembrie 1976 consemna existența unui
număr important de asemenea vehicule:
Mașini (automobile)553:
Denumirea Marca și tipul Anul Proprietar Domiciliul

mijloacelor fabricației
de transport
Mașină Dacia 1300 - Criveanu I. Ghe. Slătioara
Mașină Dacia 1300 1976 Filip I. Marin Slătioara
Mașină Dacia 1300 1972 Banu Dumitru Slătioara
Mașină Dacia 1300 1970 Fulga Gr. Florin Slătioara
Mașină Dacia 1300 - Comisaru Marin Slătioara
Mașină Dacia 1300 - Bălșanu C-tin Slătioara
Mașină Dacia 1300 - Stroică Marin Slătioara
Mașină Dacia 1300 - Fulga Emil Slătioara
Mașină Dacia 1300 1963 Firea Matei Slătioara
Mașină Dacia 1100 - Negreș M. Ilie Slătioara
Mașină Dacia 1100 1969 Spanache C. Slătioara
Victor
Mașină Dacia 1976 Nițu Badea Slătioara
Mircea
Mașină Moskvich 1970 Sfetcu P. Florea Slătioara
Mașină Moskvich 1963 Ilie P.Pavel Slătioara
Mașină Moskvich 1967 Ciocârlan Gr. C- Slătioara
tin
Mașină Moskvich 1963 Lungu M. Alex. Slătioara
Mașină Moskvich - Miu Ionel Slătioara
Mașină B.M.W. 1968 Nițu I.M. Marian Slătioara
Mașină Opel Record - Nicu Marcu Slătioara
Mașină Rembler 1964 Bădoi Gheorghe Slătioara
Mașină Trabant 1965 Mihai I. Antonie Slătioara
Mașină Skoda 1970 Calotă Petrache Slătioara
552
553
Ibidem
236
Motociclete554:
Denumirea Marca și Anul Proprietar Domiciliul

mijloacelor tipul fabricației
de transport
Motociclete C.Z. 1961 Mincu Gh. Ștefan Slătioara
Motociclete K 58 1959 Mihai Gh. Nicolae Slătioara
Motociclete Iava - Paniță Marin Slătioara
Motociclete M.Z. 1961 Sfetcu Gheorghe Slătioara
Motociclete M.Z. - Nicola Ilie Slătioara
Motociclete M.Z. 1962 Ciocârlan T. Ion Slătioara
Motociclete M.Z. 1961 Stroică C-tin Slătioara
Motociclete C.Z. 1961 Stancu M. Slătioara
Gheorghe
Motociclete Simson - Filip I. Marin Slătioara
Motociclete M.Z. 1961 Stroică C-tin Slătioara
Motociclete Simson 1964 Gherghina I. Gh. Slătioara
Motociclete M.Z 1961 Stoian Iulian Slătioara
Motociclete M.Z 1961 Mareș Petrică Slătioara
Motorete555:
Denumirea Marca și Anul Proprietar Domiciliul

mijloacelor tipul fabricației
de transport
Motoretă Carpați 1968 Diaconu Ion Slătioara
Motoretă Carpați 1966 Mareș I. Ion Slătioara
Super
Motoretă Mobra 50 1972 Pârvu I. Gh. Slătioara
Motoretă Mobra 1973 Dincă E. Marin Slătioara
Motoretă Carpați 1965 Nițu Alex. Slătioara
Motoretă Mobra - Ivan I. C-tin Slătioara
Motoretă Mobra - Triță Nicolae Slătioara
Motoretă Mobra - Văduva I. Slătioara
Marin
Motoretă Mobra 1971 Băbușcă I. Slătioara
Petre
Motoretă - - Nedelcu M. Slătioara
Petre
Motoretă - - Moraru Gh. Slătioara
Motoretă Mobra 1973 Dincă E. Marin Slătioara
554
Ibidem.
555
Ibidem.
237
Motoreta Carpați a fost prima produsă pentru publicul larg. Era de

fapt o copie a modelelor germane Simson. Erau fabricate la Tohani
(Zărnești), motorul însă se producea la METROM Brașov. Au fost realizate
circa 5000 de exemplare între 1959 și 1964.
Localnic din Slătioara-proprietar Mobră
La data de 7 aprilie 1976, Biroul executiv al Consiliului popular

comunal Slătioara, în baza prevederilor Legii nr. 13/1968, a instrucțiunilor
Ministerului Muncii și Comitetului pentru problemele administrației locale
cu privire la exercitarea meseriilor în atelierele proprii și a articolului 47 din
Legea nr. 57/1968 autoriza 14 locuitori să practice meseriile de zidari și
croitori în cadrul comunei Slătioara: Ciocârlan D.-zidar, Bălșanu R. Marin-
tâmplar, Lungu Ion-tinichigiu, Lungu M. Nicolae-zidar, Cioponea Nicolae-
zidar, Vătășoiu Gheorghe-zidar, Diaconu Ion-realiza tuburi din beton, Ivan
M. Ion-zidar, Ilie Marin-zidar, Ilie Savu-zidar, Badea Ilarie-croitor, Sfetcu
Florea-zidar, Fulga Dumitru-zidar. Cei menționați urmau să plătească către
primărie taxa de viză a autorizației de meseriași și impozitul pe meserie care
era stabilit de biroul financiar.556 Alți meseriași din comuna Slătioara (1976-
1977): Fulga Vergica-croitoreasă, Bălșanu Alexandru-zidar, Petrescu Marin-
bucătar, Mitru N. Gheorghe-zidar, Negreș Marin-tinichigiu și confecționer
plase de sârmă pentru garduri, Fulga P. Dumitru-zidar, Fulga R. Gheorghe-
zidar, iar unul dintre localnici, Iamandei Marin solicita autorizație de
închiriere cort la nunți557.
La Slătioara funcționa pe lângă Consiliul popular două secții
(ateliere), respectiv Secția industrială și de prestări servicii și Secția de
croitorie. În anul 1977 personalul secției industriale avea 8 muncitori de
diferite meserii: un strungar (Suțu Constantin-strungar categ. 3/B), sudori
(Matei Florea-sudor categ. 2/B), lăcătuși mecanici (Gurzun Vasile-lăcătuș
556
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/1976-ședințe de birou executiv.
557
Ibidem.
238
categ. 5/1, Fulga Nicolae-lăcătuș categ. 4/B, Matei George-lăcătuș categ.

4/B, Gheorghe Ion-lăcătuș mecanic categ. 2/B) etc, un șef de secție (Stanciu
Gheorghe), un contabil (Opran Ilie) și 3 tehnicieni (Raiciu Cristache,
Mateescu Dumitru, Sâia Eugen). Această secție în perioada 1 ianuarie – 10
aprilie 1977 a avut un plan de producție de 800.000 de lei, din care s-au
realizat 652.000 de lei (81 %)558.
Planul de producție nu a fost îndeplinit în totalitate, deoarece cele 20
de fabrici de cărămidă din alte localități, pentru care inițial această secție a fost
înființată nu au mai ridicat piesele și materialele comandate pentru faptul că
ele și-au procurat de la alte întreprinderi din raza lor de activitate, deși secția a
fost bine aprovizionată cu materiale și piese necesare prin G.I.I.L. Timișoara,
Întreprinderea Oltul Slatina, B.J.A.T.M. Slatina și Pitești. În afară de asistența
tehnică și aprovizionarea cu materiale a fabricilor de cărămidă de la Strejești,
Făgețelu etc, secția industrială de la Slătioara a executat containere metalice
pentru uscat porumbul pentru I.V.C. Olt, un acoperiș metalic pentru cuptorul
circular din cadrul C.A.P. Vulpeni, a realizat alimentarea cu apă a C.A.P.-ului
Schitu, la Consiliul popular Milcov a construit șoproane metalice pentru ars
cărămida (1975)559. La data de 9 august 1977 fusese deja dată decizia
Comitetului executiv județean ca Secția de prestări servicii din cadrul
Consiliului popular al comunei Slătioara să fie preluată de către Întreprinderea
de industrie locală Olt560. La sfârșitul anului 1977, în comuna Slătioara
funcționa o singură secție, cea de croitorie condusă de către Drăghici Ion.
Atelierul de croitorie avea 3 lucrători, față de anul 1976 când numărul acestora
era mai mare. Pentru diversificarea activității secției de croitorie și obținerea
unor venituri mai mari se propunea înființarea unui atelier de croitorie femei,
dar pentru aceasta trebuia găsit spațiul adecvat561.
Cutremurul care a avut loc la data de 4 martie 1977 a lovit și comuna
Slătioara provocându-i importante pagube materiale prin avariile aduse
anumitor localuri de grădinițe, ale cooperației de consum și unui număr
destul de mare de locuințe gospodărești , dintre care peste 20 de case fiind
grav avariate, fiind nevoie să fie demolate și reconstruite562. În aceste
momente grele, se menționa într-un raport al Biroului executiv al Consiliului
popular al comunei Slătioara, de muncă și încordare prin care trece țara, de
zbucium și de dăruire pentru poporul nostru care-și transformă durerea în
forță de acțiune și mobilizare pentru a normaliza totul, pentru a șterge cât
mai curând lacrimile și a vindeca rănile pentru a recupera cele 10 miliarde lei
pagubă, a reda adăpost celor peste 34.500 de familii rămase fără cămin (…),
558
559
Ibidem.
560
Ibidem.
561
În anul 1979, președintele Coop. de consum din Slătioara Andronache Grigore menționa
la data de 28 ianuarie 1978 că activitatea la secția de prestării servicii s-a diminuat din cauza
plecării unor muncitori, în cadrul secției rămânând numai 4 muncitori. În cursul anului 1978
urma să se deschidă deschide o secție de reparații televizoare și radio (Arh. Primăriei
Slătioara, Compartiment secretariat dosar A2/30.01.1978-23.12.1978)
562
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/feb. 1977-oct.1977, f. 30
239
colectivele noastre de muncă s-au angajat să contribuie cu o parte din

retribuția lor la fondul omeniei și al solidarității, să lucreze 10 duminici până
la finele anului și să dea peste plan importante produse necesare economiei
noastre naționale. În aceste împrejurări de tristă amintire pentru poporul
nostru, Consiliul popular al comunei Slătioara adresa chemarea locuitorilor
să contribuie cu sume de bani, după posibilitățile fiecăruia, la contul 1977
deschis la C.E.C., de a răspunde la solicitările deputaților în ceea ce privește
prestarea de muncă voluntar-patriotică în cadrul acțiunilor edilitar
gospodărești de reparare a localurilor de școală, grădiniță, cămin cultural,
economisind în acest fel importante sume de bani. Era necesară sprijinirea
refacerii construcțiilor din comună din punct de vedere al consolidării. Era de
asemenea necesară desfășurarea unei activități ca întreaga masă a locuitorilor
comunei să-și verifice și să pună în perfectă stare de funcționare coșurile de
la clădirile personale întrucât aproape în întregime prezintă pericol de
incendiu. În aceste momente grele pentru poporul nostru mai mult ca oricând
locuitorii comunei noastre sunt rugați să acorde atenție economisirii energiei
electrice, folosind iluminatul artificial (…), eliminând becurile care uneori
ard fără rost , atât ziua cât și noaptea (…) Etapa pe care o străbate, nevoile
economiei noastre care este chemată să-și refacă potențialul din mers, solicită
din partea tuturor pe lângă o participare masivă la uriașul front al muncii, o
mai bună gospodărire, păstrare și îngrijire a tot ceea ce s-a creat și se creează
(…)563.
⁎⁎⁎
Consiliul popular al comunei Slătioara, întrunit în ședința ordinară la

data de 11 ianuarie 1978, adoptă planul unic de dezvoltare economico-
socială în profil teritorial a localității Slătioara. Valoarea producției
industriale urma să ajungă la 76. 657. 000 de lei în anul 1978, la principalele
obiective urmând să se realizeze nivelurile564:
1.Denumirea produsului:
- Șantierul hidrocentralei Slătioara (mii lei) = 62.717.
- Balastiera Slătioara (mii lei) = 13. 500.
- Cooperativa de consum Slătioara (mii lei) = 731.
- Secții prestări servicii coop. de consum (mii lei) = 276.
2.Investiții:
- Cooperativa agricolă de producție (mii lei) = 731.
-Consiliul popular al comunei Slătioara (mii lei) = 440.
3. Construcții montaj:
- Cooperativa agricolă de producție Slătioara (mii lei) = 300.
-Consiliul popular al comunei Slătioara (mii lei) = 440.
563
Ibidem, f. 31.
564
Ibidem, dosar A2/30.01.1978-23.12.1978.
240
4. Numărul mediu de personal muncitor total (oameni) = 797, din care:

- Șantierul hidrocentralei Slătioara (oameni) = 626.
- Balastiera Slătioara (oameni) = 67.
- Stația C.F.R. Slătioara (oameni) = 21.
- Secția de Mecanizare a Agriculturii (oameni) = 13.
- Cooperativa de consum Slătioara (oameni) = 23.
- Specialiști Cooperativa Agricolă de Producție Slătioara (oameni) = 4.
- Dispensarul medical (oameni) = 4.
- Școala generală Slătioara (oameni) = 24.
- Grădinița de copii Salcia (oameni) = 4.
- Școala generală Salcia (oameni) = 4.
Consiliul popular Slătioara (oameni) = 6565.
În anul 1979, Slătioara deși este despărțită de Slatina de firul viguros

al Oltului, rămâne totuși perimetrul rural al citadelei aluminiului românesc.
Orașul ca statură rămăsese dincoace de Olt, dar influența lui, modul de viață
urban, trecuse bariera apei și pătrunsese în fiecare casă din Slătioara. Cu 11
ani înainte de 1979, Slătioara căpătase statut de comună suburbană a orașului
reședință de județ. Deși mulți au văzut-o dintr-o dată transformată într-un
cartier al acestuia, totuși Slătioara și-a păstrat identitatea economică, ea
devenind unul dintre principalii furnizori de produse agroalimentare pentru
slătineni : De sus de la Dranovățu și până jos la calea ferată, unde ne
despărțim de Piatra-Olt, preciza primarul Ion Ștefan, pământul este însoțit
de apa Oltului, motiv pentru care aproape jumătate din suprafața arabilă am
irigat-o prin amenajări locale, iar barajul hidrocentralei Slătioara va face
posibilă irigarea întregii suprafețe. În acest sens, recoltele obținute atât la
cultura mare, 1000 de ha, și la grădină, 40 de ha sau în sectorul zootehnic
ajunseseră de trei și chiar patru ori mai mari comparativ cu anul 1950.
Slătiorenii nu deveniseră astfel orășeni. Locuințele lor au păstrat și mai
păstrează specificul satului românesc, însă spațiul și funcționalitatea acestora
nu sunt cu nimic mai prejos decât cele existente într-un apartament. În anul
1979 aproape 1200 de cetățeni ai comunei erau zi-lumină slătineni:
meseriași-aproximativ 900 pe șantierele IJCM, cooperativei meșteșugărești
,,Constructorul”, S.G.C.L., T.C.I. sau alții în marile unități industriale.
Mediul urban i-a influențat, aspect reflectat în faptul că peste 60 % dintre
locuințele din Slătioara erau în anul 1979 nou construite sau modernizate.
Din interiorul locuințelor nu lipseau aragazul, frigiderul, televizorul, aparatul
de radio, mobila sau mașina de spălat rufe566.
Și pentru anul 1980 un număr însemnat de cetățeni ai comunei
Slătioara au depus cereri pentru obținerea autorizației de meseriaș: Diaconu
Ion de 83 de ani, confecționer de tuburi de beton pentru fântâni, Lungu Ion
tinichigiu în vârstă de 63 de ani, Văduva Ilie tinichigiu în vârstă de 60 de ani,
565
Ibidem.
566
Ziarul Oltul, Anul XII, Nr. 2197, marți 5 iunie 1979.
241
Sfetcu Florea zidar de 60 de ani, Ioja P. Ilie zidar de 60 de ani, Cojocaru

Marin de 57 de ani, invalid gradul III, zidar, Ilie I. Marin în vârstă de 57 de
ani, zidar, Ilie Savu zidar de 58 de ani, invalid gradul III, Duțu Marin în
vârstă de 64 de ani, pensionar zidar, Nicola Gheorghe zidar de 45 de ani care
în perioada de iarnă lucrase la Cooperativa Constructorul. Biroul executiv nu
le aprobă viza de zidar particular următorilor: Bălșanu Alexandru zidar de 51
de ani, Mitru Gheorghe zidar de 43 de ani, nu i se aprobă viza autorizației de
meseriaș particular, Fulga P. Dumitru zidar de 40 de ani care în cursul
perioadei de iarnă a lucrat în cadrul Secției de covoare Slatina cu reședința pe
raza comunei Slătioara, biroul executiv comunal nu îi aprobă viza pe anul
1980, Pârvu I. Gheorghe sobar teracotist de 43 de ani, nu i se aprobă viza
autorizației, Biroul executiv îi recomanda să se angajeze în cadrul Secției de
prestări servicii din cadrul Cooperativei de consum Slătioara, Diaconu
Nicolae sobar teracotist de 42 de ani, nu i se aprobă viza, biroul executiv
recomandându-i să se angajeze la vechiul loc de muncă în sectorului de stat,
Fulga Verginica croitoreasă particulară de 40 de ani567.
Spre sfârșitul anului 1986 (1 nov.) activau pe raza comunei Slătioara
18 meseriași cu vârsta de până la 49 de ani, respectiv: Lungu N. Ilie (lăcătuș
secția AEICIP Slătioara), Ioșca I. Dumitru (electrician Pepiniera Slătioara),
Băluță Savu (zidar), Lungu M. Nicolae (zidar), Negreș C. Marin (sudor),
Dinu Jean (electrician AEICIP Slătioara), Fulga P. Dumitru (zidar CAP),
Drăghici Petre (zidar), Bărbieru Grigore (zidar), Băbușcă Ilie (lăcătuș
AEICIP Slătioara), Nacu Constantin (sobar), Corcău P. Alexandru (zugrav),
Pârvan Florea (lăcătuș AEICIP Slătioara), Ilie M. Alexandru (sudor AEICIP
Slătioara), Dușe D. Iulian (lăcătuș AEICIP Slătioara), Șerban Nicolae
(lăcătuș), Popa Emil (sudor AEICIP Slătioara), Constantin Ion (lăcătuș
AEICIP Slătioara)568. De asemenea, tot în anul 1986 sunt menționate alte
câteva persoane din Slătioara care practicau diferite meserii: Nacu
Constantin (sobar), Ioja Ilie (zidar), Alievici Fatime (fabricare de cornete),
Nedelcu Ion (cărăușie) și doi cetățeni care aveau cort pe care îl închiriau la
nunți și botezuri: Oprișor Florea, Petrescu Marin569.
Apicultura se practica în comuna Slătioara și în anul 1988, deși la o
scară mai mică. În anul 1988 existau următorii crescători de albine: Voicu
Gheorghe (18 familii de albine), Bonciu Maria (9 familii), Trandafir Grigore
(5 familii), Filip Tudorel (9 familii), Ștefan Filofteia (4 familii), Soare
Valeriu (5 familii), Filip N. Ion (două familii), Băbușcă Pavel (4 familii),
Ciocârlan Alexandru (două familii), toți din satul Slătioara; Pascu Aurica
(două familii), Geaucă Ion (una familie), Criveanu M. Alexandru (4 familii),
Chirimbu Niculina (3 familii)-din satul Salcia570.
567
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/ 01.01.1980-31.12.1980-
ședințe de birou executiv.
568
Ibidem, dosar A20/1986-1987, f.24.
569
Ibidem, f. 19.
570
Ibidem, Compartiment fond funciar, dosar A20/6 ianuarie 1988-4 februarie 1988.
242
Meșteri zidari din Slătioara (anii 80 din sec. trecut)
⁎⁎⁎
Strategia locală de dezvoltare economică și socială a comunei

Slătioara în perspectiva anilor 1996-2004571.
După anul 1989, în viața economică și socială a comunei Slătioara au
loc profunde transformări. Comuna Slătioara situată în partea centrală a
județului Olt, la sud-vest de Slatina a avut și are importante relații
economice, sociale și culturale cu acest municipiu.
Funcții economice. Agricultura. Comuna Slătioara se caracterizează
în general ca principală bază de producție agricolă, fiind un important centru
de aprovizionare cu produse agroalimentare a populației urbane. În
activitatea agricolă a comunei se desprind ca ramuri de producție agricolă:
cultura plantelor de câmp-cereale și plantele tehnice, cultura legumelor și
zarzavaturilor și creșterea animalelor. Pe teritoriul administrativ al comunei,
activitatea de producție agricolă era organizată în principal în cadrul
gospodăriilor individuale. Începând din anul 1993 a luat ființă la inițiativa
locuitorilor comunei asociația agricolă ALUTUS, care va avea mai târziu în
exploatare circa 600 de hectare teren agricol. Structura fondului funciar
agricol pe categorii de folosință era următoarea: arabil – 1293,92 ha; vii –
25,31 ha; livezi – 0,71 ha; pășuni – 66 ha; fond forestier – 51,79 ha; alte
suprafețe 112, 33 ha. Rezultă că din suprafața totală de 2281 ha, terenurile
571
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A17.
243
agricole aveau o pondere de peste 65%, iar în cadrul terenurilor agricole cele
arabile reprezentau 95%. Pentru executarea lucrărilor agricole comuna
Slătioara beneficia de serviciile filialei AGROMEC Găneasa cu sediul în
comună și de un număr de 14 tractoare și 4 combine aparținând proprietarilor
individuali din comună. Ținând însă cont de vechimea acestora, se impunea
ca în viitor să se găsească unele posibilități de finanțare pentru achiziționarea
unor utilaje noi, performante, a căror utilizare putea duce la obținerea unor
producții agricole mai mari și un impact mai mic asupra costurilor necesare
pentru obținerea acestora. Definitoriu pentru politica ramurii agricole din
acea perioadă era obținerea unor rezultate economico financiare și sociale
superioare, aceasta implicând producții de bunuri materiale în cantități și
calități comparativ mai bune și la prețuri mai mici, ceea ce însă nu se putea
realiza din cauza fărâmițării proprietății agricole. De aceea organele
administrației publice locale desfășurau o politică de încurajare pentru
formele asociative de exploatare a unor suprafețe mari de teren, fără ca
aceste forme de asociere să ducă la disoluția proprietății. Se formase după
1990 o imagine deteriorată asupra formelor asociative private create la
nivelul comunei, alăturându-se acestora imaginea fostelor C.A.P.-uri. Era
clar că, înființarea unor astfel de forme de asociere va avea implicații majore
în obținerea unor rezultate superioare în agricultură prin folosirea unor
tehnologii corespunzătoare cu un efect benefic asupra producției animale și
vegetale și implicit asupra posibilității de valorificare superioară a acestei
producții. Toate acestea puteau duce la crearea unor condiții favorabile
achiziționării de utilaje agricole (cele existente având un grad ridicat de
uzură și erau aproape inutilizabile), de îngrășăminte chimice etc.
În anul 1996, din cauza unor posibilități financiare reduse, în comuna
Slătioara administrarea îngrășămintelor chimice și ierbicidelor, indispensabile
unei agriculturi moderne, era aproape inexistentă, fapt reflectat în obținerea
unor producții agricole de până la 30-40 % din potențialul agricol al
terenurilor. Scăderea producției agricole a fost determinată și de dezactivarea
sistemului de irigații existent înainte de 1989. Lipsa resurselor financiare
necesare menținerii acestui sistem în funcțiune a dus la dezactivarea lui și în
mare parte la degradarea acestuia. Se spera ca în funcție de bugetele viitoare
ale primăriei, irigațiile să fie activate din nou.
Pe teritoriul comunei nu existau unități de stocare și prelucrare a
produselor agricole, livrarea acestora făcându-se la unități specializate din
municipiul Slatina. În vederea asigurării depozitării recoltelor obținute,
asociația ALUTUS luase hotărârea ca în viitor surplusul creat să fie depozitat
contracost în magaziile fostului C.A.P., urmând ca fondurile obținute din
închirierea acestora să fie folosite pentru reamenajarea și recondiționarea
celor patru grajduri în vederea repopulării cu efective de animale sau să se
mărească domeniul de activitate al asociației cu efecte benefice asupra
locuitorilor din Slătioara. În acea perioadă, un rol important în producția
agricolă a comunei Slătioara îl deținea sectorul zootehnic particular, având în
vedere că locuitorii comunei încă din trecut erau recunoscuți ca buni
crescători de animale. La data de 01.01.1995 locuitorii comunei dețineau
următoarele efective de animale: bovine = 317 capete, porcine = 930 capete,
244
ovine = 477, caprine = 15 capete, cabaline = 78 capete, păsări = 10560

capete, familii de albine = 30, iepuri de casă = 90. O cantitate importantă
din produsele obținute din creșterea animalelor se regăsea pe piețele
agroalimentare din Slatina.
Dezvoltarea social economică a reședinței județului Olt de care
comuna este despărțită printr-o distanță relativ mică a fost de natură să nu
încurajeze dezvoltarea unor unități industriale la nivelul comunei. În anii
1995-1996, în comuna Slătioara exista o secție de reparații a utilajelor
agricole, aparținând de Agromec Găneasa și luase ființă recent singura
unitate industrială privată din comună specializată în producerea chitului și
vopselelor sintetice care utiliza forță de muncă din comună. Au mai existat și
câteva încercări de dezvoltare a unor unități de producere a materialelor de
construcție, ținând cont de existența din belșug a materiilor prime, însă
datorită costurilor ridicate și a unui management slab au fost nevoite să-și
închidă porțile. Având în vedere gradul de calificare al forței de muncă din
comună, existența unor resurse naturale importante, situarea comunei la
intersecția drumurilor ce fac legătura între cele patru puncte cardinale ale
județului, oferind astfel posibilitatea legăturii rutiere rapide, comuna
Slătioara avea șansa de a deveni un punct important pentru investitori, fapt
care s-a confirmat în timp. Un alt sector care va lua amploare este cel al
manufacturilor alături de cel al materialelor de construcție și nu în ultimul
rând al prestărilor de servicii către populație, mai ales că a existat o adevărată
tradiție în domeniul construcțiilor civile.
Dintre dotările social-culturale existente în comuna Slătioara în anii
1995-1996 se remarcă Școala Generală de 8 clase cu opt săli de clasă în care
studiau 120 de elevi îndrumați de cadrele didactice. Școala beneficia de un
laborator bine utilat, de un teren de sport și de o sală de gimnastică. Gradul
de utilare al școlii în acea perioadă era ridicat, dar destul de învechit, lipsa
resurselor financiare de-a lungul anilor fiind principala cauză care a generat
această situație. În viitor se impunea alocarea unor fonduri pentru o utilare
corespunzătoare a școlii. Se impunea de asemenea dotarea școlii cu utilități
igienico-sanitare, atunci acestea fiind într-un stadiu avansată de degradare. În
satul Salcia funcționa o școală cu clasele I-IV, având 35 de elevi îndrumați
de un cadru didactic. În cadrul aceleiași clădiri funcționa și o grădiniță de
copii.
Printre celelalte dotări social-culturale se mai aflau în perimetrul
comunei un cămin cultural cu o capacitate de 300 de locuri și biblioteca
comunală amenajată în incinta căminului cultural care dispunea de un număr
de 6200 de volume. Fondurile insuficiente, dar și lipsa de interes manifestată
de-a lungul anilor, a dus la degradarea acestor dotări (fapt constatat în anul
1995), acestea nefiind înlocuite cu altele adecvate. De altfel și în acest caz
cei aproximativ 3 km ce despart comuna de municipiul Slatina au fost de
natură să reducă de-a lungul timpului interesul tinerei generații din Slătioara
în crearea și menținerea unor activități culturale la nivelul comunei. În planul
social al comunei Slătioara (1996-2004) un loc aparte îl ocupa și sediul
Consiliului local Slătioara. Clădirea dispunea de patru încăperi în care își
desfășurau activitatea 10 funcționari în condiții nu tocmai bune. De aceea în
245
viitor odată cu găsirea unor resurse financiare se impunea realizarea unei

extinderi a clădirii în vederea creării unui spațiu optim în vederea
desfășurării unor activități corespunzătoare.
În anul 1995, comuna Slătioara era în întregime electrificată,
alimentarea cu energie electrică făcându-se în sistemul național LEA 20 KV.
Comuna nu dispunea de o rețea de alimentare cu apă potabilă și canalizare,
deși situarea geografică oferă posibilitatea efectuării unor asemenea lucrări
fără implicarea unor resurse financiare. În anul 1993 a fost alcătuit la
inițiativa cetățenilor din Slătioara un studiu de fezabilitate privind
posibilitatea racordării comunei la sistemul de distribuție a gazelor. Proiectul
se găsea în anul 1996 în faza aprobărilor la nivel guvernamental în vederea
alocării de credite necesare de aproximativ un miliard de lei pentru anul1994
în vederea demarării lucrărilor. În anul 1995 a fost finalizată de asemenea cu
ajutorul Romtelecom Slatina racordarea comunei Slătioara la sistemul de
telefonie internațională creat de firma franceză ALCATEL. În perioada
1996-1998 se prevedea alocarea sumei de 300 de milioane de lei pentru
asfaltarea drumurilor din comună, în 1995 din cei 9 km de drum comunal
erau asfaltați numai 3 km. Se prevedea de asemenea înființarea unui serviciu
de salubritate în cadrul programului pentru protecția mediului înconjurător,
care să asigure depozitarea corectă a deșeurilor menajere și sortarea
materialelor refolosibile.
Deși unele dintre aceste proiecte s-au realizat mai târziu, totuși
constatăm că interesul autorităților locale privind crearea unor condiții
economice și sociale care să permită în viitor încadrarea comunei Slătioara
într-un peisaj urbanistic s-a manifestat încă din anul 1995.
Între anii 1999-2003 principalii agenți economici de pe raza comunei
Slătioara erau următorii: S.C. VIFAB S.R.L (administrator Barbu Viorel),
S.C.P.P. STREJEȘTI-SLĂTIOARA (administrator Pârșan Mihai), S.C.
PETROSUD S.R.L. (administrator Buliteanu Dima Marin), S.C. ALCON
S.R.L. (administrator Vitan Vasile) și S.C. PARTENER-PROMPT S.R.L.
(administrator Bastangă Constantin), S. A. Alutus S.R.L., S.C. MORAVIT
S.R.L. Slatina, S.C. BURO S.R.L. Slătioara, S.C. EUROSAT S.R.L., S.C.
AGREG S.A. Drăgășani, S.C. MAREȘ, ROMBAR UNGUREANU S.R.L.,
S.C. ANDU S.R.L. Slătioara, S.C. DEMIAICO S.R.L. Slătioara, S.C.
VICTOR-UNIVERSAL S.N.C. Slătioara, LEO IMPEX S.R.L., STEL
IMPEX S.R.L etc572. Aceste societăți desfășurau o mare diversitate de
activități: prestări servicii, comerț cu materiale de construcție și chimice, cu
produse petroliere, producție agricolă, panificație etc. La sfârșitul mileniului
al II-lea în comuna Slătioara era un număr impresionant de persoane fizice
care dețineau mijloace de transport motorizate, înregistrându-se astfel în anii
1999-2000 un număr de 251 de persoane posesoare de asemenea mijloace de
transport (mașini: Dacia, IMS, ARO, Olcit, Trabant, GAZ 69, Mercedes 220
A, BMW, Skoda, Lada, Mitsubishi, Leganza, Opel Vectra; motorete și
motociclete). Astfel, în comună erau înregistrate 177 de persoane care
dețineau marca Dacia (Dacia 1300, Dacia 1100, Dacia 1310, Dacia 1304,
Dacia Nova), 11 persoane - marca de mașină IMS 461 sau ARO 244D, 13
persoane –tractoare U650 sau U445, 4 persoane – autocamioane, etc573.
572
Ibidem.
573
Ibidem .
246
⁎⁎⁎
Pepiniera
La Slătioara Pepiniera de pomi fructiferi și arbori a fost înființată în
anul 1956 de către ing. Petrache Calotă, ajutat de nașul său, un anume
Petroaia-directorul Direcției Agricole al Reg. Argeș. Terenul pepinierei a fost
inițial al locuitorilor din Cepari și Cârlogani care au venit cu Badea
Manolescu și l-au cumpărat de la boierul Mărăscu. Pământul acesta, al celor
de la Cepari și Cârlogani, îl munceau locuitorii din Slătioara în parte. Când
se recolta grâul de exemplu, se dădea cotă, la fel și toamna la recoltatul
porumbului. Suprafața pe care a luat naștere pepiniera, prin arondare li s-a
dat celor de la Cepari și Cârlogani teren în echivalent, inițial la Salcia, apoi la
Pleșoiu. Inginerul Calotă era și un împătimit al fotbalului. După plecarea
inginerului Calotă a venit șef de fermă ing. Pârșan Mihai (jud. Mehedinți).
Pepiniera Slătioara a aparținut și de Stațiunea Experimentală Strejești-
Colibași, apoi de Stațiunea de Cercet. Cârcea (Dolj), iar după 1970 a revenit
la Stațiunea Colibași574.
Sfatul popular regional Pitești, conform ordinului M.A.S., Direcția
organizării muncii nr. 552.260 privitor la o nouă încadrare a pepinierelor
pomicole și viticole după H.C.M nr. 2000/955, aducea la cunoștință Sfatului
popular raional Slatina că încadrarea se face după suprafață, studii și
vechime în specialitate.
Astfel, pepinierele pomicole erau împărțite în trei grupe: grupa I peste
50 de hectare, grupa a II-a între 30 și 50 de hectare și grupa a III-a între 20 –
30 de hectare și grupa a IV-a între 10-20 de hectare. Pentru pepinierele
viticole: grupa I peste 20 de hectare, grupa a II-a de la 10 la 20 de hectare și
grupa a III-a de la 5 la 10 hectare. La încadrarea personalului se lua în
considerare indicatorii de pregătire și de vechime în specialitate.
La data de 15 noiembrie 1957, Filip Dumitru, președintele Sfatului
Popular Slătioara, raionul Slatina, regiunea Pitești, însoțit de Elena Dănșuță,
tehnician comunal împreună cu Andrei Constantin, șeful Pepinierei Pomicole
Slătioara, în baza ordinului nr. 15183 din 20 septembrie 1957 al Sfatului
popular raional Slatina, Secția agricolă, serviciul OTA și dispoziției
Consiliului de miniștri nr. 156/1957 privind atribuirea terenurilor rezerve de
stat folosite de gospodăriile anexe ale diferitelor instituții și întreprinderi, au
procedat primii doi la predarea și al treilea la primirea suprafeței de 16
hectare după cum urmează:
1. Lot punct agricol Slatina în suprafață de 3 hectare.
2. Lot dispensar veterinar Slatina în suprafață de 3 ha.
3. Lot Sanepid Slatina în suprafață de două hectare.
4. Lot întreprinderea Oltul Slatina în suprafață de 4 hectare.
5. Lot întreprinderea C.F.R. Piatra Olt în suprafață de 4 hectare575.
574
Informații primite de la dl. Ion (Jean) Brândușa, pensionar-contabil.
575
SJAN Olt, Fond Sfatul Popular Raional Slatina, Secția agricolă, dosar 1/1957, f. 28.
247
Suprafețele acestea au fost predate în scopul extinderii suprafeței pepinierei

Slătioara până la 50 de hectare, conform dispozițiilor Sfatului popular raional
Pitești, secțiunea agricolă576.
La data de 1 ianuarie 1958 suprafața totală a pepinierei era de 54,21 de
hectare din care:
- 4 hectare pepiniera de puieți
- 35 hectare pepinieră altoi câmpul I
- 0 hectare pepinieră altoi câmpul al III-lea
- 0 hectare pepinieră altoi câmpul al III-lea
- 15, 29 hectare culturi în asolament în cadrul pepinierei577.
Inventarul Pepinierei Pomicole Slătioara

la sfârșitul anului 1958 cuprindea578.
Denumirea U.M. Cantitatea În stare de Date cu Pepiniera

funcționare împrumut căreia i s-a
la alte dat cu
pepiniere împrumut
Cai de muncă B. 3 3 - -
Căruțe B. 2 2 - -
Docare B. 1 1 - -
Pluguri B. 1 1 - -
complete
Prășitori B. 4 4 - -
complete
Grape cu 3 B. 1 1 - -
câmpuri
Hamuri pânză B. 2 2 - -
complete
Hamuri piele B. 1 1 - -
complete
Sape B. 10 10 - -
Cazmale B. 10 10 - -
Foarfeci de vie B. 13 13 - -
Fierăstraie B. 4 4 - -
Bricege B. 52 52 - -
Cearceafuri B. 106 - - -
Fețe de pernă B. 100 50 50 Pepiniera
Călinești
Dosuri perne B. 81 31 50 Pepiniera
Călinești
Saltele B. 84 34 50 Pepiniera
576
Ibidem.
577
578
248
Denumirea U.M. Cantitatea În stare de Date cu Pepiniera

funcționare împrumut căreia i s-a
la alte dat cu
pepiniere împrumut
Călinești
Pânză hessian B. 60,5 10,5 50,0 Pepiniera
Călinești
În anul 1958 este realizat devizul privind împrejmuirea Pepinierei

Raionale Slătioara. Valoarea totală ajungea la 180. 000 de lei, din care cea a
materialelor ajungea la 139.260 de lei, iar cea a manoperei la 21.415
lei, restul fiind alte cheltuieli. Gardul pepinierei, conform devizului, urma să
fie confecționat din fundații circulare de 40 cm, lemnărie de stejar cioplită pe
patru fețe, împletitură de sârmă de 2 m înălțime579. Tot în acest an au fost
efectuate antemăsurători pentru executarea lucrărilor de reparații de la localul
pepinierei pomicole raionale Slătioara: desfacerea tencuielilor interioare și
exterioare (5 camere, una sală, terasă spate, hall), desfacerea pardoselilor
vechi de ciment, demontarea sobelor de teracotă, șarpantă acoperiș, uși
pivniță, învelitoare țiglă solzi, ferestre simple deschidere exterioară. Alte
lucrări de reparații: spoieli interioare și exterioare cu lapte de var, vopsitul
tâmplăriei580.
Sfatul Popular Raional Slatina anunța la data de 18 noiembrie 1958
Pepiniera pomicolă Slătioara că pentru asigurarea hranei cailor de la
pepinieră, furajele să fie procurate din Regiunea Stalin (adresa era semnată
de șeful secției agricole a raionului Slatina – ing. Giurescu Gheorghe și de
ing. agronom Selu Victorin). La 12 decembrie 1958, seful pepinierei
Slătioara solicita AGEVACOOP Slatina livrarea cantității de 5000 kg fân
pentru caii de muncă ai pepinierei.
Periodic inspectorul de carantină efectua un control fitosanitar la
pepiniera Slătioara și elibera un certificat, în anul 1958 pepiniera fiind
declarată liberă de paraziți. Pe anul 1959 a fost plantată suprafața de 16, 64
ha (Câmpul I), structura prezentându-se astfel:
Situația Câmpului I (1959)581.
Nr. Specia de portaltoi U.M. Suprafața Numărul de

Crt. cultivată portaltoi
1. Mirobolan ha 12,40 362.000
2. Cireș ha 2 60.000
3. Măr ha 0,60 17.000
4. Păr ha 0,40 10.000
5. Piersic ha 0,24 6.000
6. Nuc ha 1 750 kg
7. Total ha 16,64 -
579
Ibidem, dosar 1/1958, f. 1,2.
580
Ibidem, f. 8,9.
581
249
Situația privind volumul de lucrări pe anul 1959
Nr. Felul lucrărilor U.M. Suprafața

Crt.
1. Școala de puieți ha 1,40
2. Pepinieră câmpul I ha 16,64
3. Pepinieră câmpul II ha 35,84
4 Furaje ha 8,00
5. Curte ha 1,00
6. Marcote ha 0,035
7. Total ha 62, 23
8. Împrejmuire m.l. 600
Situație privind propunerea pentru schema Pepinierei pomicole raionale

Slătioara începând cu 1 ianuarie 1959582.
Denumirea posturilor Necesar Existent

Șef pepinieră 1 1
Tehnician principal 1 1
Șef de echipă 1 -
Contabil 1 1
Magazioner 1 1
Paznici 2 1
Îngrijitori 1 1
Pepiniera pomicolă Slătioara

Raionul Slatina
Situația privind școala de semințe pe anul 1959583.
Nr. Felul Cantitatea de Suprafața Observații

Crt. semințelor semințe însămânțată în
însămânțate Ha.
1. Măr 60 kg 0,55 80.000
bucăți
2. Mirobolan 100 kg 0,25 6.000 bucăți
3. Piersic 26 kg 0,07 2.000 bucăți
4. Nuci 1250 kg 0,53 75.500
bucăți
Total hectare 1,40 -
582
583
Ibidem.
250
În a doua jumătate a anilor 50 ai secolului trecut, la Pepiniera

pomicolă Slătioara situația altoiurilor pe specii și soiuri se prezenta astfel:
Prun total – 616636, din care: Tuleu Gras – 306325, D’ Agen – 241799, Ana
Spath – 27584, Divers – 40928; Cais total – 55319, din care: Falcă Roșie –
27592, Meilon D Hongri – 20784, Luizet – 6943; Măr total: 71281, din care:
Jonathan – 34988, Parmen – 13303, London Peping – 13432, Divers – 9558;
Piersic total: 6985, din care: Champion – 3164, Învingător – 2585, Divers –
1236584.
Administrarea și gospodărirea fondului silvic de pe raza comunei
Slătioara erau în anul 1968 preocupări majore ale administrației locale. În
anul 1968 pădurea, în urma măsurătorilor făcute de către organele cadastrale
ale Ocolului Silvic Slatina, ajungea la o suprafață de 124 de hectare, format
din 6 parcele mari și 17 subparcele. Unele dintre aceste parcele erau date în
folosință pentru a le lucra cetățenilor din comună. Erau în evidență 36 de
locuitori care dețineau diverse suprafețe din fondul silvic comunal, suprafața
totală fiind de 11,5 hectare. Comitetul de gospodărire a fondului silvic
încheia contracte cu cei care dețineau aceste suprafețe de pădure în scopul
pregătirii terenului pentru plantat acolo unde era necesar mai ales cu puieți
de salcâm atât primăvara cât și toamna. Această suprafață era dirijată și
administrată de către Comitetul de gospodărire a fondului silvic comunal
coordonat de Comitetul executive al Consililui popular al comunei Slătioara.
Încă de la începutul anului 1968, Comitetul de gospodărire a fondului silvic
comunal întocmise un plan de muncă semestrial, cuprinzând toate
problemele importante pe linie silvică. Una dintre aceste probleme era
executarea plantațiilor și pregătirea pepinierei în vederea asigurării pădurii cu
puieți pentru viitor. Referitor la plantațiile din pădure, existau în pădurea
comunală suprafețe de teren în care nu se plantase nici un puiet de salcâm. Se
reușise totuși în primul semestru al anului 1968 platarea suprafeței de 3,5 ha.
Pentru pregătirea pepinierei cu puieți se strânseseră în primele luni ale anului
1968 25 de kg sămânță de salcâm, urmând ca în luna mai să fie însămânțată
în pepinieră suprafața de 0,25 ha585.
La începutul anilor 70 ai secolului trecut în județul Olt erau câteva
pepiniere înființate deja la nivelul județului Olt, adevărate “maternități din
care se nășteau pădurile”586. Aici era locul unde ,,codrii imenși își petrec,
cuminți, copilăria pe câteva hectare, își însușesc o oarecare educație și își
lasă înnobilată seminția prin hibridări savante”. În anul 1971 puieții de
salcâm (713.000 de bucăți) de la pepinierele Slătioara, Bobicești, Vulturești,
Băbiciu, Osica, Greci etc. urmau să populeze perdelele de protecție din zona
nisipurilor irigate din sudul județului, respectiv din zona localităților Ianca,
Ștefan cel Mare.
De fapt aceste pepiniere, inclusiv cea de la Slătioara, participau la o
amplă acțiune de împădurire a 3000 de hectare cu 15 milioane de puieți de
salcâm (această suprafață era prevăzută a fi plantată în sezonul anului 1971).
584
Ibidem.
585
Ibidem.
586
Eugen Stănescu, Zi plină în pepiniera centrală Bobicești, Ziarul „Oltul”, anul IV, nr.
1161, miercuri 17 noiembrie 1971.
251
În anul 1973 Pepiniera dendrologică de la Slătioara aparținea

Întreprinderii județene de gospodărire comunală și locativă. Se întindea pe
circa 80 de hectare. În cadrul pepinierei erau plantați arbori de diferite
esențe, arbuști ornamentali, se găseau puieți de conifer, peste 30.000. Marea
diversitate floristică a pepinierei Slătioara era completată cu trandafiri altoiți,
răchită pentru împletituri etc. Despre pepinieră, prof. Sami Drăghici a scris în
paginile ziarului Oltul un articol587 foarte interesant, în care talentul de
publicist al autorului este mai mult decât evident, îmbinând într-un mod
fericit reportajul cu poezia. Prezentăm câteva fragmente din acest reușit
articol, unde vom întâlni nume de oameni care-și desfășurau cu pasiune
activitatea în perimetrul pepinierei, lucrările care se desfășurau aici,
suprafețele cultivate, veniturile pepinierei, specificul relațiilor interumane
etc: ,,… am vizitat-o într-una din zilele însorite ale acestei primăveri
capricioase. M-au copleșit aceleași senzații de parcă m-aș fi aflat printre
copiii unei grădinițe. Cât vezi cu ochii și mai departe, dincolo de linia
orizontului (…) se întinde o adevărată împărăție a verdelui care te învăluie
într-o multitudine de nuanțe, într-o seducătoare armonie coloristică. Aici se
pregătesc an de an contingentele cele mai tinere de arbori și arbuști
ornamentali, podoabe vii ale parcurilor și zonelor verzi din orașele și
comunele județului și chiar de peste granițele acestuia.
Un furnicar de oameni mișună pretutindeni printre copaci tineri,
pregătind terenul, sădind, altoind… În birouri nu se află decât o contabilă.
— Unde îl putem găsi pe șeful pepinierei?
— A plecat dis-de-dimineață să perfecteze niște contracte. Dar puteți
sta de vorbă cu tovarășul technician Constantin Ghiță care știe tot ce se
mișcă aici… Nu știu să vă spun în ce loc anume se află. Întotdeauna este în
altă parte printre oameni, urmărind calitatea muncii, muncind el însuși
alături de ei, împărtășindu-le din bogata și îndelungata sa experiență de
horticultor (…)
Mărturisesc că nu eram străin de cele ce îmi spunea contabila și că,
de fapt, venisem la această pepinieră pentru a-l cunoaște mai bine pe
tehnicianul Constantin Ghiță. L-am privit un timp de la distanță.
Horticultorul nu își găsea locul. <Tanti Marioara, când altoiești în colet,
leagă puternic rafia. Răsfiră pământul bine în jurul rădăcinii, nea Marine.
Să se simtă puietul în largul lui, să poată respire în voie, este și el o vietate,
nu uita!>...
— Sunteți tovarășul Constantin Ghiță?
— În carne și oase!...
În fața mea stătea un om energic, cu părul ușor încărunțit, cu obrazul
ars de soare și de vânt, care te captivează de la prima cunoștință. Îi era parcă
un pic necaz că l-am sustras de la treabă. Dar când a auzit că-l întreb despre
puieții din pepinieră, s-a avântat cu dragoste și pasiune să ne explice rosturile
muncii oamenilor de aici. <Vedeți parcela aceea verde, verde de tot spre
negru? Acolo sunt culturi de conifere, în jur de 30.000 de puieți>…Îmi înșiră
587
Sami Drăghici, Unul dintre cei care pregătesc podoaba arboricolă a orașelor și satelor,
Ziarul „Oltul”, anul VII, nr. 1907, marți 16 aprilie 1973.
252
denumirea latinească a speciilor într-un fel anume, de parcă rostea numele

propriilor copii: Picea excelsa, Abies alba, Picea punges concolor, Tuia
compacta orientalis, tuia compacta columnallis fastigiata și gigantea,
globoza… etc. Din când în când mai avea de făcut, chipurile, o observație.
<Ioane, lucrează mai bine!> De fapt voia să-l laude pe tractoristul de pe S-
1500. <Mai are câteva brazde și termină de arat cele 35 de hectare pentru
noile parcele… Destoinic băiat.> Apoi trece din nou la puieți: <Dincolo de
arătură unde-i verdele acela mai deschis, avem bucsus, lingustum ovalifolum
forsitia… alături sunt trandafiri altoiți în colet, din speciile poliata și
floribunda, în jur de 30.000 de bucăți…, mai încolo arbori și arbuști
ornamentali, 25.000… Și din nou denumiri latinești rostite. Să știți că nu
creștem numai pui de copaci și arbuști ornamentali. Mai avem și 4 ha de
răchită, pentru împletituri și două hectare de rosa rogoza-plantă ale cărei
fructe sunt folosite la obținerea sucurilor și gemurilor. Din nou, horticultorul
ne vorbește despre alte parcele care se pregătesc: 70.000 bucăți de rosa
canina și 100.000 de mirobolan (zarzăr) ce urmeză a fi altoiți.> L-am
întrebat în treacăt:
— Ce plan aveți de realizat?
— Anul trecut, ne prevăzusem să livrăm marfă în valoare de 2
milioane de lei și am realizat 2. 500000 lei. Anul acesta sunt sigur că vom
depăși 3 milioane lei, având în vedere și faptul că, deja, contractele noastre
cu consiliile populare au depășit cadrul județului. Este necesar să asigurăm
o mare cantitate de material dendrologic destinat împodobirii parcurilor și
spațiilor verzi. Nu aș vrea să trecem cu vederea peste un lucru deosebit de
important și anume că noi pregătim aici și zeci de mii de puieți de pomi
fructiferi: pruni, meri, peri, cireși, vișini, caiși etc.
C-tin Ghiță-tehnicianul pepinierei Slătioara

(1973)
253
După 1990, pepiniera Slătioara s-a desființat, împreună și cu o

suprafață cultivată cu căpșuni (căpșuneria Slătioara era o mândrie a
localnicilor pentru producțiile obținute și calitatea deosebită a acestora)588.
⁎⁎⁎
În anul 1981, în paginile ziarului Oltul apare un articol intitulat

Slătioara: Poartă de intrare în Slatina… scris de către C. Dîrnescu.
Reportajul reflectă aspectele economice și sociale specifice perioadei
comuniste și care defineau perimetrul comunei Slătioara. Dincolo de ușoara
tentă propagandistică, autorul face o adevărată analiză sociologică.
Prezentăm în integralitatea lui acest articol :
Comuna Slătioara, prin tot ceea ce reprezintă ea astăzi: potențial
economic ridicat, nivel edilitar-gospodăresc la cotele cerințelor unei
localități rurale moderne, un nomenclator complet al tuturor meseriilor, nu
dezminte împrumutul de nume luat pe măsura ei, de la Slatina, față de care
se află la o arcuire de pod peste râul Olt. De fapt, această localitate
reprezintă, pentru orașul reședință de județ, nu numai o poartă de intrare
(case arătoase, magazine și secții de prestări-servicii de diferite profile, școli
și grădinițe moderne, unități cu profil economic bine definit: Întreprinderea
de exploatare industrială a agregatelor minerale pentru construcții, Fabrica
de cărămidă, moară, brutărie etc, artere de circulație bine concepute și bine
gospodărite), ci și un important furnizor de produse agricole și animaliere.
Aparent, în cazul Slătioarei, se constată un paradox: cum reușește această
așezare să se mențină în eșalonul fruntaș al producției de cereale, al
producerii legumelor și creșterii animalelor, atâta timp cât, în zori,
ea…pornește spre Slatina, pentru a reveni în perimetrul ei, după ce soarele
își mai potolește focul?
— Este adevărat, ne spunea în acest sens tovarășa Aurica Pascu,
primarul comunei, că zilnic, aproape jumătate din suflarea comunei trăiește
în marile unități economice sau social-culturale din Slatina. Comuna însă
prosperă tocmai datorită acestei, să-i zicem, condiții. Sutele de bărbați și
femei, odată reveniți în comună, participă efectiv alături de cei rămași
permanent acasă, la lucrările agricole din cooperative agricolă sau la cele
din propriile grădini.
Mărturisim că nu a fost ușor să găsim, dincolo de această
caracterizare a comunei, și alte caracterizări care să demonstreze că pentru
slătioreni localitatea în care trăiesc și muncesc înseamnă, de fapt, casa lor.
Și chiar dacă ele poartă numele locurilor comune, le relevăm pentru modul
exemplar în care cetățenii, bine coordonați în acțiunile lor de deputați,
înțeleg să le dea substanță. De pildă, valoarea muncii patriotice pe locuitor
în anul 1981 a fost stabilită la 490 lei. În cele șapte luni scurse până în
prezent s-au realizat 482 lei. Contribuția în muncă înregistrează și ea un
procent ridicat: 90% din planul anual. Spuneam la început că Slătioara are
mari posibilități pentru creșterea animalelor. O dovadă: față de planul – la
contractări – de 20 bovine și 82 hl lapte, s-au realizat 45 de bovine și,
588
După spusele dlui Ion (Jean) Brândușa, pensionar-contabil din com. Slătioara, jud. Olt.
254
respectiv, 120 hl lapte. Și pentru că acest aspect reprezintă o oglindă a

felului de a ști să te gospodărești, este frumos să-l completăm și cu câteva
nume de deputați și cetățeni care s-au situat în permanență în fruntea
împlinirii acestei acțiuni. Este vorba, printre alții, de Ecaterina Pîrvu, Marin
Duță, Nicolae Iordache – deputați, de cetățenii Nicolae Obrocea, Constantin
Savu, Nicolae Vătășoiu.
Am lăsat, poate, argumentul cel mai concludent la sfârșitul acestor
însemnări. Dacă în anii 1977 – 1978 producția medie de grâu la ha n-a
depășit 2800 – 2900 kg, media recoltei anului 1981 a atins cifra de 3400. O
reușită, dar – ne spunea tov. Emil Fulga, vicepreședinte al consiliului
popular comunal – și o nemulțumire în același timp. Nemulțumirile în sensul
că bilanțul a evidențiat momentele în care nu am acționat cum trebuie – la
pregătirea terenului, la însămânțat, la fertilizat și chiar la strângerea
recoltei.
Dar, întotdeauna, bunii gospodari și-au creat acest nume tocmai
datorită modului în care au știut să-și recunoască și să-și corecteze golurile
din activitate. Și slătiorenii pot fi așezați, fără teama de a greși, printre
aceștia 589.
⁎⁎⁎
Hidrocentrala de la Slătioara
Hidrocentrala și barajul de la Slătioara au fost începute în primii ani
ai deceniului 8 din secolul trecut, când zăvoiul a fost defrișat cu muncitori
aduși din Țara Oașului. Aceștia erau muncitori forestieri, care au defrișat
pădurea și a început construcția barajului. Sfatul popular de la vremea
respectivă a dat suprafața de teren unde s-a construit colonia T.C.H. cu
blocuri pentru muncitori, muncitori care erau veniți din toată țara, în special
din Moldova. Era o colonie foarte mare cu circa 3200 de oameni, familii
întregi aveau locuințe cu tot confortul necesar și un magazin al cooperației
din Slătioara, foarte bine aprovizionat, special pentru oamenii din colonie.
Era o lume ambulantă, constructoare a marilor sisteme hidroenergetice
ale României din perioada comunistă și această lume s-a oprit și la Slătioara
pentru a contribui la ridicarea acestui complex hidro-energetic. Colonia a fost
ridicată pe fostul teren de fotbal al comunei Slătioara. Copiii celor din
această colonie mergeau la școala din Slătioara.
Construcția barajului și a hidrocentralei a avut la început ca director
pe maistrul Ungureanu, după care a venit inginerul Teodor Moga. Originar
din Ardeal, din comuna Vințu de Jos, jud. Alba, Teodor M. s-a stabilit în
comuna Slătioara590.
În luna aprilie a anului 1977, pe șantierul Slătioara al TCH, prindea
contur o nouă hidrocentrală pe Olt.
589
Ziarul „Oltul”, sâmbătă 8 august 1981, pag. 7
590
Informație primită de la dl. Jean Brândușa, contabil-pensionar (84 de ani) din Slătioara.
255
La data de 23 august, ziua națională din perioada comunistă, în anul

1977, constructorii hidrocentralei de la Slătioara își respectaseră
angajamentele asumate. Cu ocazia acestei zile, în ziarul Oltul de la data de
23 august 1977 se preciza: ,,Barajul central se apropie, pe zi ce trece, de
cotele finale. Deschiderea 5 am predat-o încă de la 1 august la montaj, cu o
lună mai devreme față de grafic. Tot înainte de termen (…) vom preda pentru
montaj și deschiderea 4”. Cuvintele îi aparțineau lui Gheorghe Braiș, șeful
uneia dintre cele mai bune echipe de dulgheri de la Șantierul 3 Slătioara al
TCH Olt Inferior. Reporterul ziarului Oltul l-a găsit pe Gheorghe Braiș
muncind împreună cu cei 35 de oameni ai săi la nodul de presiune, unde
pregăteau cofrajele, lucrare extrem de dificilă, la care terenul nisipos și
puternicele infiltrații dădeau multă bătaie de cap muncitorilor și inginerilor.
De calitatea execuției și montării cofrajelor, de rezistența și suplețea
acestora depindeau turnarea corectă și compactizarea betoanelor. Vasile
Andrei, șeful lotului, referindu-se la echipa lui Braiș mai menționa: ,,Nu este
deloc lesne să execuți, să manevrezi și să montezi la milimetru cofrajele
metalice care cântăresc tone. Dar dulgherii și sudorii lui Braiș s-au
specializat în treaba asta, o fac cu deosebită pricepere, cu multă competență”.
,,Nu întâmplător, spunea șeful lotului, li se încredințează lor astfel de
lucrări. Aproape toți, și Braiș și moldovenii Vasile și Maria Grigoraș,
Neculai Rotaru și sătmăreanul Ion Negru, dar și olteanul Gheorghe Pârvu din
Ipotești, au deprins meseria la școala eroică a Bicazului, și-au desăvârșit
cunoștințele pe Someș, pe Uz, pe Valea Oltului în Vâlcea. Veniți la Slătioara,
acești oameni deosebiți și-au câștigat alți tovarăși de muncă, oameni pregătiți
să înfrunte, cu mândria meșterilor ce clădesc ctitorii durabile, asprimile
muncii de șantier, ca slătinenii Lache Anghelache, Ilie Gheorghe, Gheorghe
256
Trașcă.” Acești oameni s-au unit cu toții ,,într-un colectiv harnic și destoinic,
care face mândria șantierului”591. Aceste cuvinte sunt o dovadă clară că la
construirea hidrocentralei de la Slătioara a participat o lume cosmopolită, cu
o experiență vastă în ridicarea unor asemenea construcții, care astăzi sunt o
mărturie a unui timp despre oameni care au lăsat ceva în urma lor. Oare
generația de azi mai are interesul sau capacitatea de a mai ridica asemenea
construcții pe care astăzi cei mai tineri le privesc impresionați de parcă s-ar
afla în fața piramidelor egiptene? Poate da, poate nu.
Și în anul 1978 se lucra intens la construcția acestui edificiu
economic, pe raza comunei Slătioara desfășurându-și activitatea Șantierul nr.
3 Slătioara al TCH pentru canalizarea râului Olt și construirea unei
hidrocentrale în apropierea podului de cale ferată Piatra – Olt –Slatina592.
Deși acest șantier nu era supus Biroului executiv al comunei Slătioara,
într-o expunere privind adoptarea planului de dezvoltare economică și
socială a comunei Slătioara, elaborată de către Consiliul popular, se
menționa că Șantierul nr. 3 în anul 1977 a avut un plan de investiții de 6
milioane de lei.
Slătioara, un nou punct fierbinte al constructorilor de la T.C.H.

(9 iunie 1977)
O lună mai târziu, la 6 septembrie 1977, ziarul Oltul titra: ,,Agenda

întrecerii socialiste a celor ce profilează la Strejești, Arcești și Slătioara
puternice uzine hidroelectrice înscrie succese de prestigiu. Cea mai de seamă
înfăptuire a muncitorilor, tehnicienilor și inginerilor de la Grupul de șantiere
Olt Inferior o constituie realizarea peste prevederi, pe opt luni, a unei
producții industriale în valoare de 45,7 milioane de lei. În activitatea de
construcții montaj se remarcă contribuția șantierului Slătioara, condus de
591
Filon Sin, Mândria șantierului, în Ziarul „Oltul”, Anul X, nr. 2103, marți 23 august 1977.
592
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/30.01.1978-23.12.1978
257
maistrul Ion Ungureanu, și a celui de construcții, ambele depășind volumul

de lucrări planificat cu 1,2 milioane de lei și, respectiv cu 500.000 de lei”. 593
În anul 1979, uzina hidroelectrică Slatina se profila vertiginos prin aportul
continuu al sutelor de hidroenergeticieni de la Șantierul Slătioara al Grupului
Oltul Inferior.
Foto: 17 iunie 1979
De la șoseaua județeană spre Piatra-Criva către est era în construcție

în anul 1980 șoseaua magistrală care leagă Slătioara de municipiul Slatina
peste barajul hidrocentralei de peste râul Olt. Se urmărea astfel
descongestionarea șoselei europene Craiova-Slatina594. După terminarea
Hidrocentralei, Colonia de la Slătioara s-a mutat în alte puncte de pe râul Olt
în aval. La Malul Roșu-Bălănești, de exemplu, Coop. Slătioara având
experiența aprovizionării Coloniei a înființat un magazin care a funcționat
timp de 2 ani și 6 luni. Acest magazin la ordinul organelor județene a fost
predat de către conducerea Coop. Slătioara (contabil Jean Brândușa) Coop.
Milcov595.
În anul 1983 hidrocentralele de la Strejești, Arcești și Slătioara erau
,,puncte de reper intrate în cotidianul obișnuit” iar ,, asalturile temerare ale
constructorilor și furnicarul de mașini grele (…)” se mutaseră ,,către Dunăre
spre alte șantiere (…) În urma lor a rămas imensa panoramă a celor aproape
40 de kilometri de ape liniștite, strânse în chingi de beton”. De buna
funcționare a hidrocentralelor se ocupau, printre alții și ing. Dumitru
Diaconu (șeful secției de exploatare a Uzinelor electrice Slatina), Nicolae
Ilinca, Radu Drăguțan (șefi de hidrocentrale), electricienii secunzi Ion
Prodan, Marin Racheru, Emil Anghel, mecanicii de întreținere Grigore
Udrescu, Marin Bădescu, Nistor Șerbănoiu etc596.
593
Ziarul „Oltul”, Anul X, nr. 2105, marți 6 septembrie 1977.
594
595
Informație primită de la dl. Jean Brândușa, contabil-pensionar (84 de ani) din Slătioara.
596
Dan Praida, De veghe, la porțile luminii în ziarul „Oltul” , 24 mai 1983.
258
La ridicarea hidrocentralei de la Slătioara a contribuit și ing. Moga

Teodor, domiciliat în prezent în comuna Slătioara, județul Olt. Născut la data
de 3 mai 1942, absolvă Liceul Militar Dimitrie Cantemir de la Breaza, apoi
Școala Militară Superioară de Ofițeri Nicolae Bălcescu-Sibiu, specialitatea
infanterie și Institutul Politehnic Gh. Gheorghiu – Dej din București,
obținând diploma de inginer. După 1990, a fost student al Facultății de Studii
Juridice și Administrative din cadrul Universității Spiru Haret, pe care o
absolvă cu diplomă de licență. Are o experiență profesională vastă: ofițer
activ-București (1964-1968), proiectant la Institutul de Proiectări Construcții
de Mașini- București (1968-1971), inginer la I.I.L. Ciclop-București (1971-
1972), inginer proiectant la Institutul de Cercetări-București (1973-1975), șef
lot T.C.H. București-grupul Sebeș (1975-1976), inginer Trustul Electromontaj
București (1976-1978), inginer șef de șantier și șef de lot T.C.H. București,
grupul Slatina (1978-1987), inginer șef autobază A.C. H. Cernavodă (1987-
1989), inginer șef de secție A.C.H. Hațeg (1989-1991), director S.C.
BALSTRANS-Balș (1991-1995), unic administrator S.C. SLAMEC S.A.
(1995-2003).
⁎⁎⁎
Colectivizarea
Plenara Comitetului Central al P.M.R. din martie 1949 a hotărât
colectivizarea accelerată a agriculturii, transformarea socialistă a acesteia.
Colectivizarea s-a făcut gradual, mai întâi introducându-se impozitele
agricole foarte mari și cotele obligatorii care depășeau recolta obținută de
către țărani. Apoi au fost înființate întovărășirile agricole (în cadrul cărora
pământul, mijloacele agricole și animalele rămâneau în proprietatea țăranilor,
dar terenul se lucra în comun)597.
În anul 1949 în comunele din Plasa Piatra, județul Romanați au fost
declarați chiaburi 154 de țărani care aveau în proprietate suprafețe mai mari
de teren agricol. Suprafața totală deținută de aceștia ajungea la 1484, 16
hectare. De asemenea erau posesorii a 87 de atelaje, 7 tractoare, 10
semănători și 11 trioare. Din cei 154 de chiaburi din plasa Piatra, 13 erau din
comuna Slătioara:
1. Grigore Sanda- deținea în 1949 suprafața de 30 de hectare teren arabil
și 1 atelaj.
2. Ion Carianopol-avea în proprietate 15 hectare de teren și 1 atelaj.
Pe terenul cedat de către Ion Carianopol în anul 1951 fusese
înființat Lotul zootehnic. Acest lot căzuse în sarcina Sfatului
popular. Sfatul popular Slătioara îl administra cu sume plătite din
veniturile la bugetul comunei aprobate de Secția Financiară a
Raionului Slatina.598Între anii 1951-1952, în procesele verbale
597
Coriolan Brad, 60 de ani de la revolta țăranilor din Gura Râului, în Revista „Memoria”, p. 28
598
259
ale ședințelor Sfatului popular Slătioara pe probleme de agricultură

erau menționate ca forme de proprietate asupra terenurilor ,,Lotul
zootehnic”-lucrat în comun și ,,proprietatea privată”.
3. Radu M. Criveanu- deținea 17 hectare și un atelaj.
4. Ilie M. Criveanu-17 hectare, un atelaj și o semănătoare.
5. Antonie Chirimbu-18 hectare și un trior.
6. Ilie Negreș-8 hectare și un atelaj.
7. Ștefan I. Ștefan-9 hectare și un atelaj.
8. Ilie V. Obrocea-10 hectare și un atelaj.
9. Ilie N. Ionescu-13 hectare și un atelaj.
10. Grigore Ciocârlan-12 hectare, un atelaj și o semănătoare.
11. Nae Bădescu-9 hectare.
12. Gh. Hortopan-9 hectare și un trior.
Mai târziu, la data de 29 septembrie 1954, Sfatul popular al comunei
Slătioara trimite un răspuns la adresa nr. 19522 din 20 sept. 1954 a
Ministerului Forțelor Armate-Unitatea Militară nr. 04125 Focșani serv.
Cadre. În adresa trimisă de către organele militare se solicitau autorităților
locale din Slătioara precizări asupra maiorului Hortopan Gh. Grigore. Iată
răspunsul Sfatului Popular al comunei Slătioara:
Sfatul Popular al Com. Slătioara

Raionul Slatina
Nr. 728/29 sept. 1954
Către
M.F.A al R.P.R. Unitatea Milit. Nr. 04125
Focșani Serv. Cadre
La adresa Dvs. Nr. 19552 din 20

septembrie 1954 prin care cereți anumite
precizări asupra maiorului Hortopan Gheorghe
Grigore din această comună, vă comunicăm
următoarele:1. Origine socială în prezent atât a
susnumitului cât și a tatălui său – chiabur; 2.
Apartenența politică atât în trecut cât și în
prezent a maiorului nu o cunoaștem, întrucât
nu a domiciliat în comuna Slătioara, a tatălui
numitului în trecut – liberal, fost aghiotant de
jandarmi și fost primar cu liberalii; 3. În prezent
mai posedă suprafața de 0,75 ha teren, din care
0,05 ha arabil, 0,37 ha vie, 0,22 ha livezi cu pomi
și 0,10 ha clădiri și curți. Înainte de 23 august
1944 a posedat o suprafață mai mare. În anul Hortopan P.
1953, conform Hotărârii 308/1953, mama sus- Gheorghe
numitului a cedat acest teren. Nu vă putem trimite (d. 25 .III.1950
certificatul de naștere tip al maiorului întrucât nu de 65 ani)
este născut în comuna Slătioara, Raionul Slatina.
260
Adresa nu este semnată599.

13. Alexandru Criveanu-12 hectare și un atelaj600.
Trebuie să menționăm faptul că acești oameni trecuți la ,,chiaburi”
erau gospodari fruntași ai localității și au fost persecutați de către regimul
comunist, fiind permanent terorizați atât ei cât și familiile lor, unii dintre ei
ajungând după 1948 în lagărele de muncă sau în închisori, fie pentru
apartenența politică din trecut, fie pentru că au avut suprafețe mai mari de
teren în proprietate. Altora li s-au tăiat pensiile, cum a fost cazul plutonierului în
rezervă Corcău I. Radu (Rafailă) - pensionar militar:
Sfatul popular com. Slătioara

Raionul Slatina
Nr. 43
19 .XI. 954
Către
Ministerul Forțelor Armate ale R.P.R. serviciul de Pensii
La adresa Dvs N=138998 din 30 Octombrie 1954 la care ne-ați

comunicat să cercetăm cazul pensionarului Militar Plutonier de rezervă
Corcău I. Radu zis Rafailă, domiciliat în com. Slătioara Raionul Slatina,
Reg. Pitești, după cum urmează:
Situația politică în trecut: a simpatizat cu partidele liberale (și) în
prezent nu face politică. Nu este de acord cu linia partidului. Propunem a nu
mai primi pensie. În trecut a posedat 4,3 ha, în prezent 3, 38 ha. Expropriat
nu a fost. Categoria socială este chiabur, având cazan de fabricat țuică și
dărac de lână, acestea au fost cumpărate în anii 1952-1954; folosește brațe
de muncă și pentru aceasta a fost băgat la categoria de chiaburilor.
Vă putem preciza că Radu I. Corcău este una și aceeași persoană cu
Corcău I. Rafailă. Cele cercetate de noi pe teren asupra pensionarului
militar plutonier Radu I. Corcău nu merită a mai primi pensie întrucât este
chiabur, are mijloace de exploatare și folosește brațe de muncă salariate și
este ostil regimului de democrație Populară (…) 601.
În anul 1949, situația atelajelor și mașinilor existente în plasa Piatra
se prezenta astfel: 2880 de atelaje, 35 de tractoare, 43 de semănători, două
vânturători, 61 de trioare și două selectoare. Majoritatea acestora aflându-se
în sectorul privat. În comuna Slătioara erau 102 atelaje, 5 tractoare, două
semănători și 6 trioare602. În anul 1953, în comună mai rămăseseră 9
persoane trecute la categoria chiabură: Ciocârlan Grigore (9 ha și atelaj
complet), Obrocea Ilie (8,88 ha, fără inventar agricol), Criveanu Ilie (10,40
ha, fără inventar agricol), Criveanu Alexandru (7,52 ha, tractor și două
599
600
Ibidem, Fond prefectura jud. Romanați, dosar 46/1949-Tabel nominal de chiaburi din
plasa Piatra, centralizați pe plasă, f. 70,72.
601
Ibidem, Fond Primăria Slătioara, dosar 25/1953-1954.
602
Ibidem, Fond prefectura jud. Romanați, dosar 46/1949.
261
batoze), Criveanu Radu (13,39 ha, semănătoare), Chirimbu Antonie (10,25

ha, fără inventar agricol), Chirimbu Florea (2,80 ha, un atelaj complet și una
batoză), Hortopan Maria (soția lui Gheorghe P. Hortopan, decedată la data de
12 iulie 1975 de 79 de ani) și Bădescu Nicolae603.
În anul 1955, în comuna Slătioara procesul de cooperativizare a
agriculturii se desfășura încă lent. Despre țăranii muncitori din această
localitate apar numeroase articole în ziarele regionale și raionale ale puterii
comuniste, în care sunt menționate aspecte din viața economică specifică
acelor timpuri.
În anul 1958 era înființată în comuna Slătioara o întovărășire agricolă

denumită Congresul al II-lea al P.M.R., fiind deservită de S.M.T. Recea.
Suprafața totală de teren a întovărășirii ajungea la 64 de hectare. Planul anual
de producție pe 1958 (culturile de câmp și producția planificată) cuprindea
numai culturi de cereale: grâu de toamnă = 27 de hectare, producția estimată
la această categorie de cereale fiind de 1500 de kg. la hectar, rezultând un
total de 40.500 de kg și porumb = 37 de hectare cu o producție estimată de
2000 de kg. la hectar. Dintre lucrările care se efectuau la aceste culturi
menționăm: arătură adâncă (37 de hectare), însămânțări de primăvară,
întreținerea culturii de porumb consta în trei prașile, urmau recoltatul și
transportul știuleților de porumb.
603
Ibidem, Fond Primăria Slătioara, dosar 31/1954.
262
În anul 1959 exista în comuna Slătioara o singură întovărășire

agricolă, care cuprindea un număr de 694 de gospodării, dintr-un total de 778
de gospodării. De asemenea, tot în anul 1959, gospodăriile țărănești
individuale ajungeau la un număr de 45, iar cele ale salariaților,
meșteșugarilor ajungeau la 39. În anul 1960 se mai înființează încă o
întovărășire agricolă, numărul gospodăriilor țărănești din cadrul acestor două
întovărășiri crește ajungând la 752.
Sfatul popular al comunei Slătioara, în anul 1960, călăuzindu-se în
permanență după hotărârile partidului și guvernului, care stabilise principiile
care stau la baza organizării și desfășurării întregii activități a întovărășirilor
agricole, ca o măsură principală în vederea ridicării nivelului de trai material
și cultural al întovărășiților, anunța că hotărârile de la centru stabileau ca în
cadrul întovărășirilor țăranii să efectueze munca și să rezolve toate problemele
gospodărești în comun. Bazându-se pe directivele partidului și guvernului
din acea perioadă ce izvorâseră din Plenara C.C. al P.M.R., Comitetul
executiv al Sfatului popular Slătioara, având ca suport și expunerea făcută de
Gheorghe Gheorghiu-Dej la celebra Consfătuire de la Constanța din anul
1958 cu privire la transformarea socialistă a agriculturii, a procedat la
întocmirea planului de perspectivă privind transformarea socialistă a
agriculturii, plan care a fost prezentat tuturor activiștilor de partid și de stat.
Urmărindu-se acest plan, în comuna Slătioara s-a reușit ca în primele
luni ale anului 1960 să se ajungă la un procent de cooperativizare de 67 %604.
În comuna Slătioara procesul de cooperativizare în anul 1959 a fost unul lent,
de aceea, ținând cont de aceste lipsuri, pentru anul 1960 Comitetul executiv
comunal a procedat din timp la întocmirea unui plan de muncă bine
documentat și cu sarcini concrete în această problemă. Comuna a fost
împărțită pe sectoare unde activau ,,colectivele de muncă” asupra cărora se
găseau cereri tip de întovărășire și tabele cu locuitorii identificați cu teren în
perimetrul întovărășirii. Din timp au fost stabilite tarlalele unde va fi extins
vechiul perimetru al întovărășirii, respectiv în punctele: Ungureni, Valea
Românelului, Dealul Românelului, Podul lui Goran, Oltișor (peste șosea),
Salcia și altele care totalizau circa 300 de hectare. În anul 1960 întovărășirea
Al II-lea Congres din comuna Slătioara ajunsese la un total de 572 de familii
cu suprafața de 744 ha, între acestea regăsindu-se un număr de 12 familii cu
suprafața de 105 ha care se trecuseră la întovărășire de la 1 ianuarie 1960.
Pe lângă întovărășirea de la Slătioara, în atenția sfatului popular
comunal a stat și întovărășirea ,,30 Decembrie” din satul Salcia, care la data
de 26 februarie 1960 avea un număr de 122 de familii cu o suprafață de 191
ha. De la 1 ianuarie 1960 se înscriseseră la această întovărășire 48 de familii
cu o suprafață de 7 ha. La întovărășirea de la Salcia au fost identificate tarlale
noi pentru lărgirea perimetrului și de asemenea s-a insistat asupra celor care
aveau teren în aceste tarlale iar cei din raza altor comune au primit teren în
604
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/1960, vol. II - Lucrările
sesiunii Sfatului popular ținute la 26 .II. 1960.
263
raza comunei respective, făcându-se borderou cu cei scoși din acest

perimetru.
În cadrul GAC Slătioara în anul 1961 erau deja câteva construcții
care aparțineau ,,G.A.C. 6 Martie”, respectiv: una magazie capacitate 25 de
vagoane, un pătul, capacitate 5 vagoane, sediul GAC, suprafața de 512 mp,
una remiză, suprafața de 96 mp, un grajd, suprafața de 100 mp605.
Pentru GAC necesarul de construcții era următorul: două grajduri
pentru vaci – 100 capete, un grajd pentru tineret bovin – 100 capete, un grajd
pentru boi – 100 capete, maternitate bovine – 50 capete, îngrășătorie – 400
capete, saivan – 800 capete, magazie – 25 vagoane, două pătule – 25
vagoane, remiză – 120 mp, atelier – 96 mp606. La data de 6 mai 1961, ing.
Iordache Constantin – vicepreședinte al Sfatului popular al raionului Slatina,
ing. Giurescu Gheorghe - șeful secției agricole, ing. Lupașcu Gheorghe-
zootehnist, Barbu Ilie-tehnician constructor s-au deplasat la G.A.C. 6 Martie
din comuna Slătioara, unde împreună cu președintele Sfatului popular
Slătioara, președintele și consiliul de conducere al G.A.C. au format comisia
pentru amplasarea construcțiilor ce urmau a fi executate în cursul anului
1961. Construcțiile ce urmau a se executa se vor amplasa conform planului
de sistematizare al centrului gospodăresc întocmit de secțiunea agricolă a
raionului Slatina, cu respectarea distanțelor prevăzute în planul de
sistematizare.
Terenul ales pentru ferma zootehnică situat la marginea satului în
partea de est era corespunzător pentru construcții, pânza de apă freatică
aflându-se la 8 m adâncime, iar vântul dominant bate din direcția NE607.
Sfatul Popular al regiunii Argeș la data de 5 iunie 1961 autoriza în baza
avizului Direcției de Sistematizare, Arhitectură și Proiectare în Construcții
executarea lucrărilor de construcție în localitatea Slătioara – G.A.C. 6
Martie, raionul Slatina, constând în :
- Un grajd (100 cap., valoarea construcției: 57165 lei)

- Una maternitate (25 capete, valoarea construcției: 22187 lei)
- Un saivan (200 capete, valoarea construcției: 15120 lei)
- Un pătul (10 vagoane, valoarea construcției: 21061 lei)
- Un atelier (valoarea construcției: 9339 lei)
(Autorizația pentru execuția de lucrări nr. 8047/5 iunie 1961

emisă de Sfatul Popular al Reg. Argeș)608.
605
SJAN Olt, dosar 26/1961, obiectul – plan de sistematizare, beneficiar: GAC 6 Martie,
localitatea: Slătioara, f. 7.
606
Ibidem.
607
Ibidem, dosar 26/1961, obiectul – plan de sistematizare, beneficiar: GAC 6 Martie,
localitatea Slătioara, f. 3.
608
Ibidem, f. 1.
264
Teritoriul comunei Slătioara, raionul Slatina (1961)

Scara 1 : 50.000609
Plan de amplasare a GAC 6 Martie. Pe acest plan la scara 1: 2000610 sunt

reprezentate construcțiile existente, construite în 1961 și construcțiile în viitor: 1.
Magazie, 2. Pătul, 3. Remiza, 4. Grajd, 6. Atelier, 7. Remiza, 8. Grajd boi, 9.
Grajd tineret, 10. Grajd vaci, 11. Maternitate, 12. Îngrășătorie, 13. Magazie
concentrate, 14. Depozit rădăcinoase, 15.coteț păsări, 16. Saivan.
609
Pe acest plan se observă perimetrul pepinierei pomicole iar în partea de nord a pepinierei
amplasamentul centrului GAC 6 Martie (dreptunghiul mai mic), imediat la ieșirea din
Slătioara spre Criva.
610
SJAN Olt, dosar 26/1961, obiectul – plan de sistematizare, beneficiar: GAC 6 Martie,
localitatea: Slătioara, f. 10.
265
În anul 1961 modul de folosință al terenului aparținând GAC

Slătioara prezenta următoarea structură:
- Suprafața totală a terenului: 384 de hectare.
- Suprafața în folosința personală a colectiviștilor: 92 de hectare.
- Suprafața terenului obștesc: 476 de hectare611.
Categoriile de animale care se găseau la GAC 6 Martie în anul 1961
se prezentau astfel:
a. Taurine:
- Vaci = 185 de capete.
- Tineret = 74 de capete.
b. Animale de muncă:
- Cai și iepe de muncă = 12 capete.
- Boi de muncă = 115 capete
- Tineret cabalin = 0.
c. Porcine:
- Vieri = 3 capete.
- Scroafe = 84 de capete.
- Tineret porcin = 445 de capete.
d. Ovine:
- Oi fătătoare = 973 de capete.
- Tineret ovin = 291.
- Batali = 0.
e. Păsări:
- Găini = 850 de capete.
- Tineret = 1500 de capete612.
611
Ibidem, f. 4.
612
Ibidem, f. 6.
266
În anul 1962 s-a încheiat colectivizarea și în comuna Slătioara. Pe raionul

Slatina au fost decorate 1507 persoane. Unii dintre localnicii din Slătioara au fost
decorați cu ,,Medalia în cinstea încheierii colectivizării agriculturii” și anume:
1. Chiriță Marin Manu – colectivist GAC com Slătioara;
2. Ciocârlan Toma Agripina – magazioner Pepinieră, com. Slătioara
3. Corcău Dumitru Nicolae – colectivist GAC, com. Slătioara
4. Chiriță Florea Petre – secretar comit. UTM, com. Slătioara;
5. Corcău Ion Anicuța – colectivist GAC, com. Slătioara;
6. Chiroiu Marin Constantin – S.O.B. Slătioara;
7. Duțu Marin Marin - șef de echipă GAC Salcia - Slătioara;
8. Drăgănescu Nicolae Gheorghe – colectivist GAC, com Slătioara;
9. Dogaru Petre Virgil – contabil GAC Slătioara
10. Dobrescu Dumitru Veronica – inginer GAC, com. Slătioara;
11. Diaconu Năstase Gheorghe – brigadier GAC, com. Slătioara;
12. Diaconeasa Petre Joița – colectivist GAC, com. Slătioara
13. Filip Marin Dumitre – președinte sfat, com. Slătioara;
14. Fulga Ion Constantin – colectivist GAC, com. Slătioara;
15. Geaucă Zenovie Ion – colectivist GAC, com. Slătioara;
16. Ilie Ion Gheorghe – colectivist GAC, com. Slătioara;
17. Ilie Ilie Gheorghe – brigadier GAC, com. Slătioara;
18. Lungu Eftimie Marin – membru GAC Slătioara;
19. Nițu Marin Ion – colectivist GAC, com. Slătioara;
20. Radu Gheorghe Elena – colectivist GAC, com. Slătioara;
21. Ștefan Ilie Ion – colectivist GAC, com. Slătioara;
22. Scarlat Gheorghe Marin – colectivist GAC, com. Slătioara;
23. Trăistaru Ion Dumitru – ref. sf. pop., com. Slătioara;
24. Triță Dumitru Badea – secretar O.B., GAC Salcia-Slătioara
25. Voicescu Ion Gheorghe – secr. sf. pop. Slătioara613.
În anul 1967 a fost înființată o cantină unde au fost alimentați în perioada
mai-octombrie 50 de copii minori (sub 7ani) ai căror părinți lucrau zi de zi la
C.A.P. În acest sens s-a asigurat un dormitor și la ora mesei copiii erau luați în
primire de persoane desemnate de consiliul de conducere al C.A.P. conducându-i
la masă și în continuare la dormitorul creat și asigurat de C.A.P. Copiii rămâneau
până către seară când erau conduși către casele părinților. La această cantină și-au
adus o contribuție însemnată și cadrele sanitare din localitate care au urmărit
modul în care erau respectate regulile de igienă, personalul de deservire fiind
angajat cu recomandarea cadrelor sanitare. (presedinte Sfat Popular Dumitru Filip,
secretar Iordache Nicolae)614.
Conform H.C.M. nr. 273/1966 și instrucțiunilor de aplicare a acesteia se
prevedea acordarea unor distincții cetățenilor care s-au evidențiat în acțiunile
patriotice întreprinse în cadrul comunelor. În baza acestei hotărâri, Comitetul
executiv al Sfatului Popular al comunei Slătioara a decis la data de 20 noiembrie
1967 ca fruntași în acțiunea de gospodărire și înfrumusețare a comunei să fie
nominalizați 27 de cetățeni. În cadrul unei adunări populare festive acestor
613
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/14.01.1968-19.02.1968.
614
Ibidem, dosar A2/11.01.1968-20.11.1967
267
cetățeni li s-a oferit insigna de ,,Fruntaș în gospodărirea și înfrumusețarea

comunei” următorilor: Enache Maria (30 de ani, primea a doua oară), Apostol
Ana (40 de ani, primea a doua oară), Alexandrache Nic.(32 de ani, primea a treia
oară), Nedelcu Petre (37 de ani, prima dată), Dumitru Pavel (42, prima dată),
David Maria (31, primea a doua oară), Dogaru C-tina (29 de ani, prima dată),
Tănase Oprica (34 de ani, prima dată), Sârbu Maria (30 de ani, a treia distincție ),
Criveanu Elena (32 de ani, a doua distincție), Dina Maria (33 de ani, a doua
distincție), Mitru Gheorghe (27 de ani, prima distincție), Ioja Dumitru (52 de ani,
prima distincție), Bălan Ilie (60 de ani, a treia distincție), Iliuță Marin (56 de ani,
prima distincție), Stancu Marin (62 de ani, a doua distincție), Ungureanu Vasile
(34 de ani, prima distincție), Dănăuță Maria (55 de ani, a doua distincție), Ilie
Angela (36 de ani, a doua distincție), Ciocârlan Nineta (34 de ani, a doua
distincție), Băbușcă Ecaterina (47 de ani, prima distincție), Pârvu Dumitra (34 de
ani, prima distincție), Georgescu Ilie (57 de ani, a treia distincție), Scarlat Marin
(65 de ani, prima distincție), Brândușa Petre (29 de ani, prima distincție), Nicolae
Elena (31 de ani, prima distincție), Ilie S.Maria (32 de ani a doua distincție).
Dintre fruntași, 4 erau membri ai P.C.R., iar ceilalți apolitici (fără partid). În luna
octombrie a anului 1972, membrii cooperatori din Slătioara foloseau din plin
pentru semănatul grâului zilele cu vreme favorabilă615.
Cooperatori din Slătioara la semănatul grâului (1972)

615
Ziarul Oltul, an V, nr. 1452, joi 26 octombrie 1972.
268
Lucrări de întreținere a culturilor la C.A.P. Slătioara.

Se execută plivitul pălămidei în grâu. (mai 1972)616.
La începutul lunii iunie 1972, membrii cooperatori (Elisabeta și

Aneta Fulga, Elisabeta Gârtan, Aurica Nicu, Lucica Vătășoiu, Marin Filip și
alții) din com. Slătioara erau angrenați în campania de întreținere a culturilor
agricole. Se efectuaseră două prașile manual la cele 219 hectare cu porumb și
90 de hectare cu floarea soarelui, precum și prașila a treia manual pe cele 14
hectare cu sfeclă furajeră, iar în grădina de legume a cooperativei, care ocupa
25 de hectare se încheiase plantatul și prășitul la toate culturile. De
asemenea, 30 de cooperatori lucraseră la eliberarea și dezinfectarea
magaziilor de cereale și s-au asigurat 700 de saci, seceri și coase617.
Ploile din primăvara anului 1973 au întârziat campania de însămânțări și
la C.A.P. Slătioara. În luna mai, profitându-se de timpul favorabil, discurile
și semănătorile au intrat din nou în brazdă. Fuseseră deja însămânțate 10
hectare cu porumb și a sporit numărul celor pregătite pentru această
operațiune, fiind lucrate prin discuiri proaspete încă 22 de hectare. În câmp,
lucrările erau supravegheate de către inginerii agronomi Sever Achimescu,
președintele consiliului intercooperatist și Veronica Dobrescu, inginerul șef
al cooperativei de producție, împreună cu șeful secției S.M.A Gheorghe
Neagoe. Participau de asemenea și cei mai buni mecanizatori din comună,
616
Ibidem, anul V, nr. 1302, miercuri 3 mai 1972.
617
Ibidem, nr. 1331, marți 6 iunie 1972.
269
Gheorghe Cucu, Ion Leagăn, Constantin Bodoancă618. În anul 1973, recolta

de lucernă a fost una bogată. Astfel, de pe cele 112 hectare cultivate s-au
obținut 3 coase, din primele două obținându-se o cantitate de 24 de tone la
hectar. Au fost realizate însemnate cantități de siloz (lucernă în amestec cu
orz masă verde) și fânuri bogate în proteină. Acestea urmau să completeze
rațiile de porumb siloz pe care cooperativa preconiza să le obțină din cele
130 de hectare însămânțate cu culturi duble. Rezulta o bază furajeră
completă pentru un efectiv sporit de animale (526 taurine, din care 270 vaci
de lapte și juninci gestante)619.
Cooperatori din Slătioara la prășitul manual

al sfeclei de zahăr (1974)
Pentru recoltatul celor 350 de hectare cu grâu, în vara anului 1973 au

fost mobilizați cooperatorii și mecanizatorii din comună, aceștia din urmă
lucrând în schimburi prelungite (participau mecanizatorii Gheorghe Cucu și
Valentin Corcău împreună cu colegii lor) pentru a utiliza la maximum cele 6
combine C1 și C3 existente în parcul de mașini agricole. La data de 21 iulie
fuseseră recoltate 105 hectare cu grâu, iar cele 110 tone de grâu (de calitate și
cu un procent redus de umiditate) au fost transportate la baza de recepție620.
618
Ibidem, anul VI, nr. 1612, joi 3 mai 1973.
619
Ibidem, anul VI, nr. 1690, joi 2 august 1973.
620
Ibidem, anul VI, nr. 1680, sâmbătă 21 iulie 1973.
270
Deși în anul 1973 la C.A.P. Slătioara porumbul a fost însămânțat mai

târziu din cauza inundațiile din primăvară, în luna septembrie a aceluiași an
cultura de pe cele 210 hectare intercalată cu fasole pentru boabe promitea o
producție record. După calculele Elenei Brândușa, contabil, se obținuseră
numai de pe 70 de hectare 3000 de kg de fasole, urmând ca, în câteva zile, să
se recolteze și producția de pe celelalte 140 de hectare621.
Mulți elevi de la Liceul Agricol din Slatina participau ca
mecanizatori la lucrările ce se efectuau în campania de toamnă. Secția de
mașini și tractoare Slătioara beneficia de ajutorul elevilor, viitori
mecanizatori, mai ales că exista un deficit de personal. Astfel în luna
noiembrie 1973 nu existau suficienți mecanizatori. Deși secția dispunea de
13 tractoare, mecanizatori erau numai 10. Președintele C.A.P. Slătioara,
Constantin Nicu, împreună cu șeful secției Ștefan Călinescu au apelat la
elevii de la liceul de profil din Slatina622. De fapt, conducerea C. A.P. – ului
din Slătioara încheiase un contract cu Liceul Agricol din Slatina pentru ca
elevii practicați să efectueze lucrările de bază ale solului pe o suprafață de
100 de hectare, ferma liceului având astfel un beneficiu suplimentar de
60.000 de lei. La această practică agricolă elevii erau coordonați de către
maiștrii-instructori Constantin Dincă, Ștefan Dobrescu și Savu Avram623.
În primăvara anului 1974, executarea lucrărilor agricole se desfășura
într-un ritm intens. Încă din luna aprilie fuseseră erbicidate 150 de hectare,
din care 90 de hectare însămânțate cu floarea soarelui, 50 de hectare cu
porumb și 10 hectare pregătite pentru plantatul roșiilor. Se încheiase deja
semănatul florii – soarelui pe cele 100 de hectare planificate, au mai semănat
ovăz, borceag și lucernă pe încă 24 de hectare,
asigurându-se astfel necesarul de hrană pentru
efectivul de animale de la ferma zootehnică (se
planificase pentru anul 1974 creșterea numărului
de animale cu 20%). De asemenea, au fost
înființate culturile de cartof pe o suprafață de 20
de hectare și cele de varză timpurie pe 10 hectare.
Se intenționa ca în timpul cel mai scurt să se
termine însămânțarea porumbului pe cele 280 de
hectare (se însămânțaseră 45 de hectare cu
porumb grupa 405 în punctul numit Hârlău,
urmând ca în maximum 10 zile întreaga suprafață
să fie semănată cu porumb) ale C.A.P., ca și pe
loturile în folosință personală ale membrilor
Valentin Corcău cooperatori. Mecanizatorii Ion Ciobanu, Marin
621
Ibidem, sâmbătă 23 septembrie 1973.
622
Ibidem , anul VI, nr. 1776, duminică 11 noiembrie 1973.
623
Pe terenurile de lângă Salcia lucrau în toamna anului 1973 elevii Gheorghe Iulian (din
Amărăștii de Sus, jud. Dolj), Constantin Joița ( com. Stoicănești, jud. Olt) și Vasile Tudose.
Dintre elevii practicanți s-au mai remarcat și Alexandru Botea, Ilie Cojocaru, Ion Voicu,
Mircea Vlad și Ion Păun, ei fiind veniți la Liceul Agricol -Slatina din toate colțurile județului
Olt sau județele limitrofe (Ziarul Oltul, anul VI, nr. 1776, duminică 11 noiembrie 1973.)
271
Imbre și Ștefan Badea alături de alți mecanizatori din comună erau antrenați
în această campanie.
Printre mecanizatorii de la Slătioara s-a remarcat în timp și Valentin
Corcău, căruia jurnalistul I. Zorocliu îi dedică un articol în ziarul Oltul la
data de 30 decembrie 1973:
,,E unul dintre cei mai buni mecanizatori. De la program nu numai că n-
a lipsit în nici o zi, dar nu a întârziat nici un minut. De ani întregi lucrează pe
un tractor care arată ca și cum atunci ar fi ieșit de pe poarta uzinei. Lună de
lună economisește peste 100 de litri de motorină. Asemenea cuvinte ne-au spus
inginerul șef al C.A.P. Slătioara Veronica Dobrescu și Ștefan Călinescu șeful
S.M.A. Găneasa când am adus discuția despre tractoristul Valentin Corcău. De
altfel, pe acest harnic mecanizator îl întâlnești la volanul tractorului iarna pe ger,
când mâinile se lipesc de fier, vara pe arșiță și toamna prin ploaie și vânt. După
absolvirea Școlii profesionale, Valentin Corcău a fost repartizat să lucreze în
cadrul secției de mecanizare ce deservește cooperativa agricolă din Slătioara. Au
trecut peste 10 ani de atunci, În acest timp biografia lui s-a îmbogățit cu fapte
demne de luat în seamă. Despre hărnicia acestui mecanizator s-a discutat și în
cadrul recentei adunări de dare de seamă a organizației de bază din care face
parte. Pe anul 1974, s-a angajat să reducă cheltuielile de producție la mia de lei
venituri cu 12%. Iată alte gânduri de viitor: să execute lucrări agricole de cea
mai bună calitate, iar producțiile de cereale de pe suprafețele pe care le lucrează
să fie superioare față de acest an. Sunt gânduri care cu siguranță vor deveni
fapte.”
La începutul anului 1974, cooperatorii din Scornicești lansează către
ceilalți cooperatori chemarea la întrecere. Cooperatorii de la CAP Slătioara
răspund acestei chemări la întrecere, angajându-se să obțină peste plan la
hectar 150 kg de grâu, 200 kg de porumb, 100 kg de floarea soarelui, sporind
în același timp și efectivul total de bovine și porcine cu 5%. S-au angajat de
asemenea să realizeze suplimentar 100 l de lapte de la fiecare vacă furajată și
să predea până la 20 februarie 1974 gospodăriilor personale 130 de porci
pentru contractarea cu statul. În domeniul investițiilor, cooperatorii din
Slătioara își propuneau să cumpere un camion Bucegi, o tocătoare C.S.U, să
termine electrificarea sectorului zootehnic și alimentarea cu apă a tuturor
gospodăriilor. În ceea ce privește nivelul de trai, se preciza că în anul 1974
vor fi sporite cantitățile de produse pe care le vor primi cei care lucrau în
cadrul C.A.P. – ului Slătioara. De asemenea, fondul de pensii și asigurări
sociale urma să ajungă la 648.000 de lei624.
Personalul CAP în anul 1974 era alcătuit din: Nicu Constantin-
președinte, Dobrescu Viorica-inginer șef, Crețu Marin-contabil șef, Preoteasa
Maria-contabil, Brândușa Elena-contabil, Cârjan Florica-casier, Dumitru
Gheorghe-fermier, Știrbescu Ilie-contabil, Dinu Ioana-contabil, Stancu
Elena-inginer, Aurica Pascu-contabil, Chirimbu Badea-magazioner, Drăgănescu
Gheorghe-brigadier, Dan Alexandru-brigadier, Bonciu Maria-magazioner,
Petcu Gheorghe-fermier625.
624
Ziarul „Oltul”, 31 ianuarie 1974.
625
Arhiva Primăriei Slătioara, jud. Olt, Compartiment secretariat, dosar A1/14 mai 1974-10
decembrie 1974.
272
Mecanizatori de la CAP Slătioara acordă o atenție deosebită lucrărilor

de întreținere a culturilor- prășitul mecanic al porumbului (mai 1977)
Sectorul zootehnic al C.A.P. Slătioara a realizat importante progrese
în intervalul 1975-1977. Acest fapt era evident dacă se lua în seamă în
primul rând creșterea efectivului de animale la categoria vaci de lapte și a
producțiilor de lapte și carne. Dacă în anul 1975 se înregistrau 470 de bovine,
dintre care 180 de vaci cu lapte, în anul 1976 se ajunsese la un efectiv total
de 566 de capete (280 de vaci și juninci). În cursul anului 1977 se reușise
sporirea efectivului de bovine la 597 de capete, planul fiind de 590. Progrese
însemnate fuseseră făcute și la producția de lapte: 1670 de litri (1975), 2220
de litri (1976) și 2260 de litri de cap de vacă furajată (1977). Aceste rezultate
au fost posibile mai ales prin asigurarea unei baze furajere corespunzătoare:
10 de ha cu lucernă și sfeclă furajeră, 15 ha cu borceag și ovăz; s-au cultivat
sfeclă de zahăr, ovăz masă verde, secară, creându-se posibilitatea unor
însilozări importante. De asemenea, oamenii care îngrijeau animalele aveau o
mare experiență în activitatea ce o desfășurau: Dumitru Elisabeta, Filofteia
Croitoru, Săndica Iamandei, Elefteria Bălșanu. Livrările de carne la fondul
de stat erau notabile, urmând să se livreze 40 de tone. La ferma zootehnică se
avea în vedere în viitor, creșterea efectivului de bovine la 900 de capete și
construirea unui complex de vaci modern. În anul 1977 medic veterinar al
fermei zootehnice era Elena Fulga626.
Dintre activitățile desfășurate și cele care urmau să se deruleze în
anul 1975 la C.A.P. Slătioara, când președinte de cooperativă era Constantin
Nicu iar contabil șef Marin Crețu, enumerăm câteva:
- Încă din lunile de iarnă au fost transportate în câmp peste 1200 de
tone de gunoi de grajd.
- De pe suprafața de 50 de hectare cultivată cu porumb se urmărea
obținerea unei producții de 12.000 de tone la hectar.
- Depășirea planului la producțiile de lapte și carne.
- Creșterea suprafeței irigate de lucernă, prin amenajarea sistemului
local de irigații (60 de hectare de lucernă și alte zeci de hectare cu
furaje se vor uda continuu)627.
626
I. Zorocliu, Efectiv sporit de animale, ziarul Oltul, marți 17 mai 1977.
627
I. Zorocliu, Acțiuni hotărâte pentru consolidarea economică a C.A.P. – urilor, în ziarul
Oltul, Anul VII, nr. 1975, joi 1 mai 1975.
273
În anul 1981, mai vechii locuitori ai Slatinei își aduceau bine aminte
că slătiorenii se situau pe primul loc în aprovizionarea cu produse alimentare
a orașului. Ei erau cei care, în zorii fiecărei zile, porneau spre oraș cu
însemnate cantități de lapte, brânză, ouă, legume. Declinul acestor activități
ale locuitorilor din Slătioara sunt semnalate încă din anul 1981, când cei mai
mai mulți dintre slătioreni au devenit cumpărători, ei începând să se
aprovizioneze din piețele Slatinei. În cadrul unei adunări populare care a avut
loc la Slătioara a fost dezbătută această situație, mai ales că recentul Decret
al Consiliului de Stat prevedea necesitatea folosirii integrale a fondului
funciar, sporirea contribuției fiecărei familii la fondul de stat, creșterea
substanțială a producției de cereale, lapte, cane, ouă, legume. În adunarea
populară, primarul de atunci Aurica Pascu arăta: ,,Este adevărat că mai mult
de jumătate din locuitorii comunei au devenit muncitori industriali. Firesc,
sursa de aprovizionare a acestora o constituie locul de muncă, adică orașul.
Greșeala este aceea că, și pentru cei rămași acasă, adică pentru membrii
cooperatori, sursa de aprovizionare era aceeași. Era mai simplu ca banii
câștigați la oraș să fie investiți în alimente, pe care practic nu le produceau.
Așa se explică și de ce efectivele de animale și păsări n-au crescut pe măsura
posibilităților locale, de ce curțile și grădinile caselor, multe dintre ele n-au
fost valorificate la maxim”628.
În anul 1982, pentru cooperativa agricolă și cetățeni în luna aprilie se
asigurase întregul necesar de răsaduri de legume și zarzavaturi. Programul de
autoconducere și autoaprovizionare prevedea obținerea în gospodăriile
populației a 224 tone de legume, 121 tone de fructe, 128 tone de carne,
3300hl de lapte și 445.000 de ouă. Celor care contractau animale li se
atribuiau terenuri pentru cultură dublă (după orz), o suprafață de 15 hectare
cultivată cu sfeclă furajeră urma să fie dată în gospodărirea cetățenilor și tot
pentru gospodăriile personale erau asigurate 100 kg de semințe de sfeclă
furajeră629.
Cooperatori din județul Olt se străduiau în anul 1982 să strângă recolta de legume,
așa cum o dovedeau harnicele cooperatoare de la Slătioara (Ziarul Oltul)
628
C. Dârnescu Hotărârea sătenilor de la Slătioara în ziarul „Oltul”, Anul XIV, nr. 2323,
sâmbătă 24 octombrie 1981.
629
Ziarul „Oltul”, sâmbătă, 3 aprilie 1982.
274
Ultimele zile ale lunii august 1983 au fost marcate la C.A.P. Slătioara
de intensificarea recoltării porumbului de pe tarlale. În perioada recoltării, la
Slătioara soseau și oamenii muncii din unitățile economice și instituții din
municipiul Slatina. În anul 1983 la strângerea recoltei au participat alături de
țăranii cooperatori din Slătioara aproape 1000 de muncitori de la Slatina.
Într-o tarla a C.A.P. Slătioara, de la Secția de covoare și până la apa
Oltișorului, au lucrat muncitori și specialiști de la IPPS, Direcția sanitară,
Direcția comercială, ITA, IJTI, Centrul de calcul etc. În același timp, la
recoltarea porumbului de la ferma Salcia au participat persoane venite de la
cooperativele Precizia și Arta meșteșugarilor, ICRA, OJT630. În anul 1983
suprafețele utilizate agricol în cadrul C.A.P.-ului Slătioara și în gospodăriile
populației au fost următoarele: Suprafața agricolă – 1179 ha (C.A.P.) și 279
ha (gospodării populație), din care: arabil-1176 ha (C.A.P.) și 257
(gospodării populație), pășuni naturale-3ha (C.A.P.) și vii pe rod-20 ha
(gospodării populație). Suprafața terenurilor irigate însuma 161 de hectare631.
Între 1982-1984 în cadrul C.A.P.-ului Slătioara personalul de conducere și de
asigurare a asistenței tehnice era alcătuit din: Ștefan Ion-președinte (1982),
Voicu Marin–președinte (1984), Dumitru Gheorghe-vicepreședinte, Marinescu
Cornel-ing. șef, Crețu Marin-contabil șef, Brândușa Elena-contabil, Negreș
Marin-contabil, Șerban Elena-contabil, Pau Ioan și Pau Elena-ingineri
fermieri, Cheroiu Ion-inginer fermier, Cârjan Hristache-tehnician veterinar632.
Mecanizator din Slătioara, ajuns la capătul tarlalei, reglează agregatul

pentru însămânțatul porumbului
630
Ibidem, 6 septembrie 1983.
631
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/24.12.1983-29.12.1983, f.13.
632
Ibidem, dosar A2/27.01.1984-12.02.1984.
275
Ferma zootehnică din cadrul C.A.P. Slătioara avea în anul 1984 un

efectiv matcă de 276 de capete, dintre care 154 vaci gestante. În total ferma
deținea 6 adăposturi pentru animale, 4 dintre ele fiind modernizate. O
problemă apărută în acest an era supraaglomerarea. Spațiile erau insuficiente.
La Slatina a avut loc în anul 1985, săptămâna 16-22 decembrie concursul
județean profesional Cel mai bun agricultor, desfășurat pe secțiuni: cel mai
bun agricultor, cel mai bun mecanizator, cel mai bun crescător de animale.
Pe parcursul concursului participanții au dovedit o bună pregătire
profesională, fiecare concurent dovedind bogate cunoștințe teoretice și
practice specifice locului de muncă în care își desfășura activitatea. La faza
județeană participau câștigătorii etapelor anterioare, iar cei clasați pe locul I
urmau să reprezinte județul Olt la nivel național. La secțiunea cel mai bun
crescător de animale locul I a fost ocupat de Niculina Pârvu (C.A.P.
Slătioara), la grupa de vârstă sub 30 de ani și Maria Vasile (C.A.P. Milcov),
la grupa de vârstă peste 30 de ani.Suprafața teritoriului administrativ al
comunei Slătioara în anul 1985 însuma 3640 de hectare, din care terenuri
agricole: 1299 ha (arabil 1187 ha, pășuni 39 ha, livezi 30 ha etc). Ceea ce
trebuie să subliniem este faptul că aproape întreaga suprafață agricolă a
comunei Slătioara era în anul 1986 irigată (1227 ha)633. În anul 1987, de la
ferma zootehnică a C.A.P. –ului Slătioara erau transportate în câmp tone de
îngrășământ organic cu ajutorul atelajelor.
Foto Ziarul Oltul (10 februarie 1987)
633
276
În anul 1993, autoritățile locale din Slătioara au acordat o atenție

deosebită sectorului agricol. Prin implicarea specialiștilor de la Camera
agricolă și acțiunile organizate de Consiliul local au fost luate o serie de
măsuri în domeniul agricol. Rămăsese totuși o suprafață necultivată de 10 ha
teren arabil. Din cauza secetei s-au obținut recolte scăzute, rezultatele
obținute la culturile prășitoare neacoperind nici măcar cheltuielile de
întreținere a acestora. În anul 1993 fuseseră cultivate următoarele suprafețe:
porumb = 703 ha, cu o producție medie de 400 kg/ha; grâu = 4020 ha (710
kg/ha); orz = 110 ha (1109 kg/ha); legume = 32 ha (6562 kg/ha); vii = 22 ha
(4550 kg/ha). Din datele prezentate rezultă că producțiile obținute au fost
deosebit de scăzute pe unitatea de suprafață cultivată.
Schița construcțiilor existente în anul 1991 la C.A.P. Slătioara.Legenda: 1. Brutărie,

2. Magazie scândură, 3. Magazie cărămidă, 4. Depozit îngrășăminte chimice
+pesticide, 5. Atelier + batzig, 6. Atelier confecții textile, 7. Depozit carburanți,
8. Sediu CAP, 9. Grajd tineret bovin + maternitate, 10. Grajd bovine, 11. Grajd
bovine, 12. Grajd bovine, 13. Bazin apă, 14. Grajd tineret bovin, 15. Grajd animale
de muncă, 16. Grajd porcine, 17. Grajd tineret bovin, 18. Saivan ovine,
19. Groapă siloz, 20. Groapă siloz, 21 Groapă siloz634.
Lipsa precipitațiilor nu a putut fi compensată prin irigații deoarece

acestea au fost puse în funcțiune târziu, numai după intervenția consiliului
local la conducerea sistemului de irigații. De altfel și proprietarii de terenuri
au avut o mare reținere în punerea în executare a lucrărilor de irigații ca
634
277
urmare a prețurilor foarte mari percepute de S.C. IELIF – Olt. În zootehnie

se înregistraseră următorii indicatori în sectorul privat (menționăm că în anul
1993 în acest sector nu existau pe raza comunei Slătioara societăți, asociații
sau unități cu flux industrial): bovine = 325 (1993), 412 (1992); ovine și
caprine = 540 (1993), 820 (1992); porcine = 555 (1993), 456 (1992); păsări =
15.000 (1993), 14.000 (1992); cabaline = 58 (1993), 40 (1992); familii de
albine = 55 (1993), 50 (1992); iepuri de casă = 50 (1993), 20 (1992)635.
⁎⁎⁎
Raport privind starea economico-socială a comunei Slătioara

la sfârșitul anului 1995
În baza prevederilor art. 43 alin. 1 lit. D din legea 69/1991 privind
administrația publică locală, anual primarul comunei prezintă Consiliului local
rapoarte privind starea economico-socială a comunei Slătioara. În ședința
Consiliului local al comunei Slătioara s-au prezentat principalii indicatori
economici și sociali realizați în anul 1995 pentru a căror realizare au acționat
Consiliul local, conducerea Consiliului local, salariații aparatului Consiliului
local și conducerea unităților de pe teritoriul comunei Slătioara.
Activitatea economică. Agricultura. Domeniul prioritar în care s-a
acționat în anul 1995 la nivelul comunei a fost agricultura. Prin hotărârile
adoptate în Consiliul local, prin implicarea specialiștilor din cadrul Camerei
agricole Slătioara cu contribuția secției AGROMEC Găneasa de pe raza
comunei s-au luat măsuri de executare a lucrărilor pregătitoare înființării
culturilor, de facilitare a procurării materialului semincer de către locuitorii
comunei în vederea realizării unei exploatări cât mai judicioase a potențialului
agricol al terenurilor agricole. Cultivarea terenurilor agricole s-a desfășurat în
mod individual, fiecare cetățean asigurându-și atât materialul semincer,
amendamentele cât și pregătirea și întreținerea culturilor. Lucrările mecanice
au fost executate atât cu utilaje de la secția Agromec de pe raza comunei cât și
cu deținătorii particulari de utilaje agricole. Au fost luate măsuri de atenționare
a proprietarilor să înființeze culturile dorite, să efectueze lucrările de
întreținere a culturilor, pentru a nu rămâne suprafețe de teren necultivate. Lipsa
unei asociații de tip asociație agricolă cu caracter juridic sau de tip familial la
nivelul comunei a avut ca urmare necultivarea unor mari suprafețe de teren sau
deși însămânțate nu au fost întreținute de către proprietari, majoritatea
invocând lipsa mijloacelor bănești cerute de realizarea lucrărilor necesare. În
anul 1995 s-au cultivat următoarele suprafețe: grâu – 200 de ha cu o producție
medie de 3350 kg/ha, porumb boabe – 1001 ha cu o producție medie de
3750kg/ha, cartofi – 10 ha cu o producție medie de 20.000 kg/ha, legume total
– 49 ha cu o producție medie de 23.300 kg/ha, struguri – 31 ha cu o producție
medie de 15.000 kg/ha, fructe – producția totală 64 de tone, furaje – 26 ha cu o
producție medie de 57.500/ha.
635
Ibidem.
278
Spre deosebire de anii anteriori se constată o creștere a producției

agricole la următoarele culturi: grâu, struguri și fructe. La celelalte culturi,
din cauza condițiilor climatice nefavorabile și a faptului că nu a existat o
organizare și un contract cu IELIF Piatra Olt pentru a se putea iriga în
perioada de secetă, producțiile obținute au fost mai mici în comparație cu
cele obținute anul trecut. În perioada august-septembrie s-a luat inițiativa de
către un grup de cetățeni, cu sprijinul conducerii Consiliului local pentru
reorganizarea unei societăți agricole cu caracter juridic ALUTUS Slătioara și
cu toate greutățile întâmpinate în deschiderea finanțării, s-a reușit să se
însămânțeze o suprafață de 150 ha și se încearcă în primăvară cultivarea tot
în cadrul asociației a diferenței de teren de aproximativ 200 de hectare
suprafață înscrisă în asociație cu porumb și floarea soarelui. Pentru anul 1996
conducerea Consiliului local Slătioara, consilierii împreună cu conducerea
asociației Alutus și cetățenii care lucrează individual terenurile deținute, este
necesar să ia toate măsurile pentru prevenirea rămânerii necultivate a unor
suprafețe de teren, organizarea cultivării terenurilor pe tarlale cu aceeași
cultură în timpul optim pentru a se putea lucra mecanizat și folosi eventual
sistemul de irigații, în vederea obținerii unei producții superioare necesară
asigurării consumului casnic și eventual valorificarea surplusului la fondul de
stat (…) În anul 1995 au beneficiat de prevederile legii 83/1993 și a primit
prime pentru viței din însămânțările artificiale și crescuți până la vârsta de 6
luni un număr de 52 de crescători care au primit suma totală de 5.395.000 lei.
Se constată o sporire a efectivelor de animale la toate speciile demonstrând
încă o dată tradiția locuitorilor de buni gospodari și de crescători de animale.
Legat de producția obținută, se constată creșteri apreciabile, astfel că
locuitorii comunei Slătioara au contribuit substanțial la aprovizionarea cu
lapte și carne a piețelor de desfacere din municipiul Slatina. În luna
octombrie a anului 1995 a fost înființată circa sanitar veterinară sub
conducerea medicului veterinar Zăinescu Gheorghe, circa având sediul la
Slătioara în clădirea fostului CAP. Atât înainte cât și după înființarea
serviciului sanitar veterinar, în comună au fost depuse eforturi considerabile
pentru prevenirea cazurilor de îmbolnăviri și evitarea unor pierderi de
efective. A rămas în continuare o problemă asigurarea unui pășunat
corespunzător pentru animale deoarece islazul comunal este insuficient ca
suprafață și grad de fertilitate, depozitându-se în continuare diferite resturi
menajere, în ciuda eforturilor depuse de conducerea Consiliului local de a
efectua curățirea lui iar supraînsămânțarea nu s-a putut efectua deoarece nu
există fonduri necesare care provin din plata taxei de pășunat (…) Pe raza
comunei Slătioara funcționează un număr de 27 de societăți comerciale cu
capital privat, care asigură aprovizionarea cu bunuri de larg consum,
diversificate într-o gamă largă de articole. În vederea realizării unui comerț
la un standard ridicat pe teritoriul comunei, este necesar să se depună eforturi
din partea societăților respective pentru angajarea unui personal calificat și
realizarea unor spații corespunzătoare normelor igienico-sanitare. În acest
sens la nivelul comunei a luat ființă la inițiativa Consiliului local Corpul de
control comercial care va controla și îndruma activitatea comercială de pe
raza comunei.
279
⁎⁎⁎
Balastiera Slătioara
Prima balastieră din Slătioara a fost înființată de către Petrescu Marin
(zis Baracă). În lunca Oltului terenul de 25 de hectare aparținând lui Antonie
Chirimbu a fost concesionat timp de 99 de ani de către Petrescu Marin pentru
exploatarea balastului. Piatra și nisipul se dădeau prin ciur, iar de la
exploatare (dincolo de calea ferată) materialul rezultat era transportat cu
vagonete tractate de cai (circa 40) la gara Slătioara unde se încărca apoi în
vagoane și se expedia în țară. Personalul muncitor era din Slătioara și
Slatina, dar și din foști ofițeri și subofițeri deblocați (epurați din armată).
Balastiera a funcționat până la naționalizarea din anul 1948.
În anul 1951, la balastiera Slătioara care fusese naționalizată lucrau
98 de localnici având cărți de muncă, respectiv: 38 ciurari, 16 cărăuși, 27
lăcătuși, 14 încărcători iar 3 lucrau în regie636.
La cariera (balastiera) din Slătioara erau angajate în anul 1959 un
număr de 11 persoane, pentru ca un an mai târziu numărul acestora să ajungă
la 38, iar în 1962 la 28. În presa vremii din anul 1968, balastiera Slătioara
este menționată ca o unitate modernă, înzestrată cu utilaje de înaltă
productivitate. Cei mai mulți dintre angajații unității lucraseră în agricultură,
fiind astfel la începutul unei noi profesii. Modernizarea și perfecționarea
continuă a fluxului de producție au contribuit la creșterea productivității. Din
anul 1966 și până în anul 1974, producția obținută anual a depășit capacitatea
proiectată cu peste 150.000 de mc de balast. În acest sens, în timp, au fost
înlocuite unele utilaje cu performanțe de producție relativ scăzute. La un
moment dat, benzile de la stația de sortare nu mai corespundeau, ceea ce a
determinat înlocuirea acestora637.
De asemenea, nu s-a ezitat atunci când datorită diametrului mic al
sitelor și șnecului de la clasare se pierdeau 10% din producție. Montarea unui
șnec nou a atras după sine creșterea producției suplimentare de nisip cu
25.000 mc, prețul de vânzare a unui metru cub de nisip fiind în anul 1974 de
28 lei638. Timpul necesar reparării sau schimbării unor piese de la utilajele
care funcționau în cadrul balastierei a devenit tot mai scurt. Astfel, timpul
afectat schimbării unei pompe de la utilajele de excavat, draga NZ – 12 era
de 70 de ore. Printr-o bună organizare, acest timp s-a redus la jumătate,
obținându-se suplimentar 1500 mc de balast. Pentru a se realiza și unele
economii, în anul 1952 locomotiva pe abur care deservea balastiera a fost
înlocuită cu două trolii de 5 tone forță, rezultând economii de 1.30000 lei
anual. La balastiera Slătioara erau angajate în anul 1974 persoane bine
pregătite profesional care prin munca lor contribuiau la buna funcționare a
636
637
Marin Apostolniceanu, La balastiera Slătioara – Succese care onorează, Ziarul Oltul, anul
VII, nr. 1905, sâmbătă 13 aprilie 1974.
638
Ibidem.
280
acestei unități: Gheorghe Vana (șeful atelierului de întreținere), Radu Alexe

(maistru), Radu Tănase (maistru), Nicolae Nicolae (sudor), Ilie Caracaleanu,
Aurel Stoica (excavatoriști) etc639.
Balastiera Slătioara (1969)
În anii 70 ai secolului trecut, balastiera Slătioara funcționa la

capacitate maximă. Oltul, în timp, a transportat și depus în valea din
apropierea Slătioarei o cantitate impresionantă de material detritic, mai ales
nisip și pietriș, iar pentru valorificarea acestei bogății I.I.P.C. București a
înființat această unitate, care avea capacitatea de a extrage și sorta 2.500 mc.
pe zi de material640. Puțini cetățeni din Craiova, Iași, de pe Litoral, de la
Brăila, Galați, Oltenița, Giurgiu și din alte orașe știau în anul 1972 că
blocurile în care locuiesc au la temelia lor material de construcții adus de la
Slătioara641. În pitoreasca vale a Oltului, balastiera privită de pe dealurile
mărginașe avea configurația unei insule de metal în mijlocul Oltului. În
perimetrul ei excavatoare și dragline de mare capacitate răscoleau apele și
balastul Oltului. Prundișul, ajuns la stația de sortare prin sisteme mecanice,
era trecut printr-un angrenaj de site cilindrice care se învârteau permanent. În
urma procesului de sortare se obțineau din prundișul dislocat din
încremenirea lui pietrișul denumit mărgăritar de 7/15, de 15/30 cm sau de
dimensiuni mai mari și nisipul fin utilizat la ornamentațiile de pe fațadele
clădirilor sau la tencuieli642. Tot în anul 1972, la balastiera Slătioara lucrau la
639
Ibidem.
640
Constantin Popa, Insula de metal din mijlocul Oltului, ziarul „Oltul” anul V, nr. 1357 din
6 iulie 1972.
641
Ibidem.
642
Ibidem.
281
foc continuu excavatoriști și dragliniștii Nicolae Cristache, A. Florea, Ștefan

Ghindar, Petre Ciucu, Marin Nedeloaie. Șeful stației de sortare Marin Dincă
împreună cu alți lucrători: Constantin Udroiu, Florea Oprea, Alexandru
Preduț etc urmăreau permanent corelarea muncii lor cu cea de excavație a
prundișului. În anul 1972 șeful balastierei era Ilie Drăghici. De la Balastiera
Slătioara materialul rezultat era transportat la gara Milcov pe o cale ferată
specială, locomotiva condusă de mecanicul Dumitru Ciobanu și fochistul
Gheorghe Gulie funcționând din zori și până la înserat. De la începutul
anului 1972 până în luna iulie fuseseră transportate suplimentar 10.000 de
mc de material, ceea ce echivala cu construcția a două blocuri cu mai multe
niveluri. Cei care traversau podul de peste Olt, slătinenii din partea de jos a
orașului sau locuitorii din Slătioara auzeau murmurul excavatoarelor și al
draglinelor refulante, iar ,,uriașa draglină din mijlocul insulei de metal” avea
,,înfățișarea unui catarg împodobit cu becuri electrice”643.
În anul 1973 balastiera Slătioara era o unitate chemată să contribuie
la aprovizionarea șantierelor de construcții cu materiale și înregistra realizări
deosebite în întrecerea socialistă de atunci, îndeplinind producțiile globală și
marfă prevăzute de la începutul anului până la data de 1 Mai. În același timp
se înregistra peste plan, la zi, o producție cifrată la 15605 mc agregate de
balastieră și 1.205000 lei confecții metalice. Un aport important la realizarea
acestui bilanț au avut și unii dintre angajații acestei unități: Stelian Bălașu,
Alexe Radu, Gheorghe Calotă, Gheorghe Voina644.
În anul1984 șeful balastierei Slătioara era Dodoiu Ion.
⁎⁎⁎
Electrificarea
În ședința Sfatului popular al comunei Slătioara de la data de 5 mai
1951 este pusă pe ordinea de zi la punctul 5 Problema electrificării comunei.
La această ședință, președintele comitetului executiv a vorbit despre
necesitatea electrificării comunei și a arătat că s-au primit ordine ca
autoritățile locale să depună planul pentru electrificare, în care să se
menționeze cu ce poate veni comuna în ajutor cu materiale sau sume bănești
benevole. Unul dintre deputați propune înființarea unei comisii care să se
deplaseze în comună și să facă un control pentru a se găsi stâlpi și acolo
unde se constată că sunt buni, să se anunțe locuitorul să fie păstrați și atunci
când se va începe lucrarea să fie puși la dispoziție în mod benevol de către
locuitor. De asemenea se consemna și aducerea la cunoștința publicului
însemnătatea problemei electrificării prin activitățile desfășurate în cadrul
căminului cultural din localitate645.
Sfatul popular al comunei Slătioara, având în vedere referatul
prezentat de către Filip Dumitru, președintele Comitetului executiv, prin care
643
Ibidem.
644
Ziarul „Oltul”, An VI, nr. 1605, Miercuri 25 aprilie 1973.
645
282
expunea măsurile ce trebuie luate pentru aplicarea H.C.M. nr. 299/1958 de

electrificare a comunei Slătioara, emite la data de 28 mai 1963 Decizia nr. 9.
În această decizie se aproba raportul președintelui Comitetului executiv al
Sfatului popular Slătioara cu sumele aproximative privind costul lucrărilor de
electrificare a comunei Slătioara după cum urmează:
- 2 km de rețea de înaltă tensiune = 840.000 de lei.
- 15 km de rețea de joasă tensiune = 330.000 de lei.
- Două posturi transformare = 50.000 de lei.
Pe cap de familie revenea suma de 660 de lei, sumă care trebuia
achitată în termen de 2 ani.646
La data de 3 iulie 1967 este încheiat următorul proces verbal între
autoritățile comunei Slătioara și cele de la IRE Argeș:
Proces Verbal
Încheiat astăzi 3 iulie 1967 între subsemnații Nicolescu Ileana,

Neacșu N., proiectanți din partea I.R.E.A Atelierul de proiectare Pitești și tov.
Lungu Ion, în calitate de secretar al Comitetului executiv al Sfatului popular
al comunei Slătioara, cu privire la electrificarea satului Salcia, comuna
Slătioara, Raionul Slatina, Regiunea Argeș prin care s-au stabilit următoarele:
- Rețeaua de joasă tensiune și de înaltă tensiune din satul Salcia se va
construi pe stâlpi de beton.
- Consumatorii importanți din satul Salcia sunt următorii:
1. Brigada C.A.P. Salcia cu două grajduri în suprafață de 500 mp
fiecare, una magazie de cereale în suprafață de 180 mp, și sediul
brigăzii C.A.P. Slătioara în suprafață de 75 de mp.
2. Școala elementară de 4 ani în suprafață de 170 mp.
3. Prăvălie sătească în suprafață de 25 mp.
Drept pentru care am încheiat prezenta minută în două exemplare.
Din partea IREA Pitești Din partea Sf. popular : ss I. Lungu.
ss. I. Nicolescu
ss N. Neacșu 647
În luna august 1967 este întocmit de către I.R.E. Argeș (Atelierul de

proiectări) proiectul privind alimentarea cu energie electrică a satului Salcia.
În acel an satul Salcia nu era alimentat cu energie electrică iar pentru
realizarea acestei măsuri era suficientă amplasarea unui post de transformare
P.T. 63 KVA în localitate racordat la LEA 15 Kv Slătioara-Piatra-Olt. Satul
Salcia avea atunci un număr de 135 de gospodării. Unitățile socialiste și
social-culturale, conform acestui proiect, aflate pe teritoriul satului Salcia
erau reprezentate de:
- Școala de 4 ani (170 mp)
- Prăvălia sătească (25 mp)
646
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A5/ 06.ian.1963-30.dec.
1968, registru decizii.
647
Arhiva Primăriei Slătioara, Fond urbanism, dosar 68/1968-1969, proiect de electrificare
Slătioara.
283
-Brigada C.A.P.: două grajduri (1000 mp), magazie (180 mp), sediu
(75 mp)
Drumurile secundare care străbăteau perimetrul satului, în anul 1967
aveau o lungime de 2269 de metri.
Pentru electrificarea satului Salcia rețeaua de joasă tensiune era
prevăzută a se executa pe stâlpi de beton vibrant precomprimat de 10 metri
respectiv 12 metri lungime, arborescentă cu nulul pus la pământ, iar
conductorii folosiți erau din aluminiu648.
Proiectul a fost avizat de către comisia de control tehnic a IREA la
data de 2 decembrie 1968, șeful proiectului fiind Duminică Ion, iar cel al
atelierului de proiectare din cadrul I.R.E. Argeș, ing. Călinescu Emil649.
Planul rețelei de alimentare cu energie electrică a satului Salcia
Aproximativ un an mai târziu, în luna decembrie 1968 este realizat

proiectul de electrificare și pentru satul Slătioara. În anul 1968, satul
Slătioara din comuna Slătioara nu era alimentat cu energie electrică din lipsa
fondurilor bănești. Pentru dezvoltarea comunei în ansamblul ei se impunea
alimentarea satului cu energie electrică. Soluția cea mai avantajoasă
economic din punct de vedere tehnic în ceea ce privește electrificarea satului
Slătioara era alimentarea din trei posturi de transformare, amplasate astfel:
648
Ibidem.
649
Ibidem.
284
-Un post de transformare (PT 1) urma să fie amplasat în incinta C.A.P.

Slătioara. Consumatori: locuitori, Sfat popular, dispensar, școală,
cooperativa sătească, C.A.P., Moara de stat Oltul Slatina- total putere
instalată 179 kW.
- Al doilea (PT 2) va fi așezat în apropierea Consiliului popular
Slătioara. Consumatori: locuitori, Sfat popular, dispensar – total
120,61 kW.
- Al treilea (PT 3) pe ulița Dubău Ion. Consumatori: locuitori, Sfat
popular, școală, Cămin cultural, croitorie etc. – total 111,60 kW.
Cu aproximativ o lună în urmă, la data de 12 noiembrie 1968 era
încheiat un proces verbal între reprezentanții Consiliului popular Slătioara și
cei de la IREA Pitești, unde se menționa printre altele și locația acestor
posturi de transformare:
- P.T. 1 se va amplasa în incinta C.A.P. pe terenul acestuia
- P.T. 2 se va amplasa pe locul viran al locuitoarei Bădescu Eliza, care
se învecina la sud cu locuința lui Corcău P. Nicolae iar la nord cu
locuința lui Bădescu
- P.T. 3 urma să fie amplasat pe locul viran al C.A.P. –ului – lot
ajutător al locuitorului Micu Ion. Acest lot se învecina la nord cu
locuința lui Dubău Vasile. Toate aceste locuințe se aflau la o distanță
de postul de transformare de cca 30 m.
În anul 1968, la consumatorii importanți de “lumină” din satul Slătioara
erau incluse următoarele unități economice și culturale: Școala de 8 ani, Căminul
cultural, dispensarul, pepiniera și alimentara – textile. La categoria “consumatori
de forță” de energie electrică erau incluse două unități, C.A.P. Slătioara și Moara
Oltul. La data de 10 august 1968 este încheiat un proces verbal între Nicu
Constantin, președintele C.A.P. Slătioara și ing. Dobrescu Veronica din partea
I.R.E. Argeș în calitate de proiectant. În acest proces verbal, având ca obiect
general electrificarea comunei Slătioara, se face referire concretă la C.A.P.
Slătioara care urma să intre în proiectul de electrificare, iar proiectanții trebuia să
cunoască principalii consumatori din cadrul unității:
Astfel, la data de 10 august 1968, C.A.P.-ul avea sediul și sectorul
zootehnic în același loc, având următoarele obiective de electrificat:
- 4 grajduri (75 x 10 m).
- Una puierniță (35x8m).
- Una maternitate (40x8m)
- Una îngrășătorie cu flux continuu (75x22m)
- Două magazii de cereale (75x10m), dotate cu un selector “gigant” și
una batoză.
- Un atelier fierărie care urma a se utila cu: două forje electrice, una
bormașină electrică și un polizor electric.
- Un atelier de tâmplărie: un strung tâmplărie, un circular (fierăstrău),
un Banzig (fierăstrău).
- Un atelier mecanic cu: un aparat de sudură, un strung IR 7 Kw.
- Încăpere cu moară cu ciocănele, tocătoare mecanică și amestecător.
- Brutărie cu două malaxoare.650
650
Ibidem.
285
În viitor se planificase construirea a două grajduri (75 x 10) și una

uscătorie electrică. Urma ca incinta C.A.P. – ului să fie iluminată (3,5 Kw).651
O altă unitate inclusă în planul de electrificare era și Pepiniera
Slătioara. Reprezentatul I.R.E.A., Duminică Ion-proiectant încheie la data de
12 noiembrie 1968 un alt proces verbal cu Horobeanu Mihai, șeful
pepinierei, în care s-au stabilit următoarele:
1. Pentru electrificarea Pepinierii Slătioara era nevoie numai pentru
utilizări casnice de 2,00 Kw.
2. Întrucât pepiniera se afla la cca 200 de metri față de ultima casă a
satului Slătioara urma să se vină pe rețea de joasă tensiune care se va
suporta de Direcția Agricolă a județului Olt.
Moara din Slătioara în anul 1968 aparținea de Întreprinderea
industrială locală Oltul din Slatina, ing. șef fiind Petrescu Petrică. Această
unitate de pe teritoriul Slătioarei urma să se electrifice prin dotarea cu trei
motoare electrice:
- Electromotor de 60 de kW.
- Electromotor de 20 de kW.
- Electromotor de 22 kW (total 110kW)652.
Proiect de electrificarea comunei Slătioara (august 1967)

651
Ibidem.
652
Ibidem.
286
Întreprinderea Industrială locală Oltul urma să dea comandă pentru

achiziționarea celor 3 motoare electrice și de a solicita fonduri pentru instalații
interioare de forță și lumină necesare morii din Slătioara.
Consiliul popular al comunei Slătioara, jud. Olt, prin reprezentanții,
președinte Ghițu Gheorghe și secretar George Zegreanu, trimite adresa cu
nr. 37 din 21 ianuarie 1969 către Întreprinderea de industrie locală Oltul în care
face cunoscut că potrivit proiectului de electrificare a satului Slătioara nr.
2644/1968 s-a stabilit contribuția unităților socialiste din comună, revenind și
pentru Întreprinderea Oltul suma de 35000 de lei în vederea electrificării morii
prestatoare Slătioara. În această situație, Întreprinderea Oltul era rugată să ia
măsuri urgente pentru a vira această sumă în vederea începerii lucrărilor de
electrificare a acestui sat, care era prins în planul de electrificare în trim. I/1969.
La data de 16 aprilie 1969, Ghițu Gheorghe președintele Comitetului
executiv comunal Slătioara, județul Olt, Zegreanu George-secretar, Voicu Ion-
vicepreședinte, Nicu Constantin-vicepreședinte, Preda Maria-vicepreședinte și
Iordache Nicolae-contabil al Consiliului popular Slătioara întruniți în comisie la
data de 16 aprilie 1969, conform procesului verbal, au stabilit:
,,Având în vedere faptul că satul Slătioara era prins în planul de
electrificare în trimestrul II-1969, lucrare care deja era începută de către SCM
Lotul Slatina, comitetul executiv comunal Slătioara a reușit să obțină de la IREA
Pitești un număr de 80 de stâlpi centrifugați de la rețeaua de 15kW ce a fost
distrusă de furtuna din 5-6 februarie 1969 pe linia Slatina-Drăgănești-Olt,-
Văleni. Stâlpii urmau să fie scoși din pământ sau tăiați de la suprafață cu sudură,
transportați la șosea și de acolo pe mașină cu pirodoc să fie transportați la
Slătioara pentru a fi folosiți la rețeaua de joasă tensiune, unde puteau fi folosiți
în condiții foarte bune, avându-se în vedere că aveau lungimea de 10 m.
Ținând seama de faptul că lucrările de demolare a rețelei de pe linia
Slatina-Drăgănești-Olt-Văleni, scoaterea stâlpilor sau tăierea acestora precum și
transportul la comună nu vor fi realizate de către IREA Pitești și nici de
Șantierul de Construcții Montaj Slatina (care executa lucrarea la Slătioara),
Comitetul executiv comunal Slătioara se angaja să execute aceste lucrări cu
oamenii din comună cu mijloace proprii de sudură, iar transportul urma să fie
contractat cu IMA s-au Autobaza Slatina, urmând ca acestor unități să li se
achite plata transportului. Plata nu se putea face decât în numerar din încasările
de la electrificare, deoarece fondurile destinate electrificării erau păstrate la CEC
Slatina iar plata prin virament nu se putea face decât prin IREA Pitești, deci
numai la comanda acestei unități. În această situație, comitetul dispune ca
sumele ce se vor încasa din contribuția pentru electrificare începând cu data de
16 aprilie 1969 să nu mai fie depuse la CEC Slatina până la acoperirea sumei de
4000-5000 de lei necesară pentru achitarea în numerar a contravalorii acestei
lucrări. Sumele de bani strânse urmau să fie păstrate de către agentul fiscal
Trăistaru Dumitru în casa de fier a Consiliului popular comunal Slătioara iar
plățile se vor efectua tot de către acesta cu controlul preventiv al contabilului și
aprobarea președintelui sau a secretarului, pe bază de forme legale și recepția
lucrărilor653.
653
Ibidem.
287
Întreprinderea de electricitate Argeș în urma solicitării de la data de

22 iunie 1969 a Consiliului popular al comunei Slătioara trebuia să dispună
ca Lotul de instalații din orașul Slatina al acestei întreprinderi să execute
lucrările de instalații electrice interioare la localul Consiliului popular
comunal Slătioara, la grădinița de copii și la căminul cultural din această
comună. Plata acestor lucrări urma să se efectueze prin virament în contul
deschis la Banca de Stat Filiala Slatina.
Satul Slătioara în anul 1969 a fost racordat la sistemul energetic
național. Lucrătorii din cadrul I.R.E. Argeș au executat rețele electrice pe o
lungime de 6 km și au instalat un post transformator, lucrări la care locuitorii
din comună au contribuit cu suma de 340.000 de lei și numeroase ore de
muncă patriotică. De menționat este că Slătioara era al VIII-lea sat
electrificat de la începutul anului 1969 și până la data de 19 iulie același
an.654 De asemenea, la începutul lunii noiembrie 1969, în județul Olt erau 55
de cămine cultural neelectrificate. Cel din Slătioara se afla la 20 -25 de metri
de rețeaua electrică.655
În anul 1970 au fost electrificate Căminul cultural, Școala de 10 ani
Slătioara, Școala de 4 ani Salcia, iar rețeaua de joasă tensiune a fost extinsă
cu încă 1300 de metri în satele Slătioara și Salcia656.
Anul 1971 a fost o perioadă de continuă și intensă activitate pe linia
electrificării satelor din județul Olt, anul când a pătruns curentul electric în
multe gospodării, unități economice și edificii social-culturale. Pentru anul
1971 se prevăzuse electrificarea a 12 sate noi și extinderea rețelelor electrice
în alte 57 de localități rurale. Prin măsurile care s-au luat atunci pe plan local,
respectiv mobilizarea cetățenilor și asigurarea unor importante cantități de
material de construcție, s-a creat posibilitatea ca IRE Pitești – întreprinderea
constructoare pe teritoriul județului Olt-să deschidă numeroase puncte de
lucru și să execute toate lucrările cuprinse în planul de electrificare pe anul
1971. De la începutul anului 1971 și până la data de 1 octombrie același an
fuseseră electrificate alte 13 sate (Horezu, Vulpești, Buta, Crâmpoia,
Priseaca, Simniceni, Ghimpețeni, Ghimpețenii Noi, Nicolae Titulescu,
Șerbănești, Șerbăneștii de Sus, Strugurelu, Ostrov). Numărul satelor
electrificate ajungea la 351 dintr-un total de 380 de sate aflate pe teritoriul
județului Olt. În ceea ce privește extinderea rețelelor existente, în cele trei
trimestre expirate ale anului 1971, echipele IRE Pitești realizaseră lucrări în
valoare de peste 5 milioane de lei. Astfel, în localitățile Valea lui Alb,
Vlăngărești, Vulturești, Vâlcelele de Sus, Topana, Slătioara, Bircii, Negreni,
Potcoava, Movileni, Leleasca, Poiana Mare, Fălcoiu etc, lucrătorii
întreprinderii constructoare, cu sprijinul cetățenilor au pus la dispoziția
acestora importante cantități de materiale procurate pe plan local, au executat
un important volum de lucrări, astfel că lungimea totală a rețelelor electrice
de joasă și de înaltă tensiune ajunsese în județul Olt la peste 133 Km, cu 31
de posturi de transformare. Locuitorii comunelor participau la efectuarea
654
Ziarul Oltul, 19 iulie 1969, p. 2.
655
Ibidem, 23 decembrie 1969.
656
Arhiva Primăriei Slătioara, dosar A2/ian. 1971
288
unor lucrări: săpatul gropilor, transportul și plantatul stâlpilor etc. În

trimestrul IV al anului 1971 urmau să se execute lucrări a căror valoare
depășea două milioane de lei. Printre lucrările de electrificare se înscriau:
terminarea lucrărilor începute în unele sate, deschiderea de șantiere în altele,
numărul satelor nou electrificate să ajungă la 18 până la finele anului. Pentru
acele timpuri electrificarea satelor românești a reprezentat un pas important
către progres și civilizație. Locuitorii satelor fiind conștienți de faptul că
electrificarea va duce în mod substanțial la îmbunătățirea nivelului de trai
și-au adus o contribuție majoră la realizarea programului de electrificare657.
La sfârșitul anului 1971, cele două sate care intră în componența
comunei erau parțial electrificate, ponderea gospodăriilor consumatoare de
energie electrică față de numărul total al gospodăriilor era de 28,6 %
Slătioara și 89,35 Salcia. În perioada 1971-1975, prin planul de perspectivă
al comunei era prevăzută extinderea rețelei electrice în întreg perimetrul
comunei Slătioara.
***
Banca Populară Unirea-Slătioara

Cooperația a luat naștere în Anglia, manifestându-se cu primele
începuturi în anul 1795. După aceste începuturi modeste ale cooperativelor
de consum în Anglia, au răsărit în mod spontan și în alte țări asociații destul
de multe și tot atât de variate: în Germania, în anul 1847 de cumplită foamete
Fr. Wilhelm Reiffeisen-părintele băncilor populare, întemeiază prima
Societate de economie și ajutor pentru a procura mijlocele indispensabile de
trai pentru populația sărăcită de foamete și jefuită de cămătari. Un alt
contemporan pe acest tărâm al lui Fr. W. Reiffeisen era Herman Schulze
Delitzsch, doctor în drept. În Franța au răsărit de asemenea cooperative de
consum, în Danemarca cooperativele rurale (ferme), în Statele Unite
cooperativele de construcții etc658.
657
Ziarul „Oltul”, anul IV, nr. 1148, marți 2 noiembrie 1971.
658
În anul 1928, Nicolae Ciocănescu directorul Federalei Băncilor Populare din județul
Romanați trimite Băncii populare Slătioara un text tipărit cu ocazia zilei cooperației în care
se mai menționează: “Aceste asociații care au ca scop emanciparea economică, îmbrățișează
toate categoriile de clase sociale, deci cu tichetul de excludere a luptei de clasă, tinde spre
transformarea lentă și firească a ordinei economice și sociale, sprijinită în activitatea lor pe
puterea indestructibilă a forței morale care o caracterizează: energia individuală și spiritual de
solidaritate. Privită ca organizație efectivă, cooperația a cucerit și ocupă în viața economică
a satelor un loc de frunte, afirmăndu-se din ce în ce mai mult ca factor hotărâtor în opera de
propășire a sătenilor în orice ramură de activitate productivă. În cele 28 de state ale Europei
a pătruns sămânța cooperației, manifestată sub toate formele ei variate. La noi cooperația
față de celelalte țări apare mai târziu și în mod spontan fără o pregătire specială, izvorâtă
din nevoia sătenilor speculați și jefuiți de cămătarii satelor. Cooperația este mereu discutată
și toți voiesc a face ceva, dar nimeni nu i-a dat până azi ceea ce formează sufletul ei
Creditul, de care suferea, suferă și pe care îl merită. Și în continuare face un apel către
289
La Slătioara este înființată Banca Populară Unirea în anul 1908.

,,Extract din actul constitutiv al băncii populare Unirea din comuna
Slătioara, județul Romanați.
În comuna Slătioara din județul Romanați se înființează o societate
cooperativă de credit, economii, de arendare moșii și de oarecari întreprinderi cu
numele de Unirea și sediul în comuna Găneasa.
Durata societății este nelimitată.
Suma capitalului subscris este de 3.270 lei, din care s-a vărsat acum
la constituire a zecea parte în sumă de 3.223 lei, urmând ca restul până la
completarea capitalului subscris să se verse treptat în proporție de… (nu este
trecută suma n.n.) lei pe lună, iar după ce acest capital subscris va fi complet
vărsat, fiecare dintre asociații actuali vor putea să și-l mărească până la 5000
de lei prin cotizațiuni lunare, după voință.
Consiliul de administrație se compune din 6 membri, și anume:Marin
Criveanu, Badea Gheorghe, Gheorghe Chirimbu, Petre Nicolae, Vasile
Pascu, Grigore Stanciu, iar censorii din trei membri acționari: Antonie
Chirimbu, Radu Dumitru, Ion Ștefan, și trei supleanți: Badea Chirimbu,
Pârvu Cârstea, Ion Pascu.
Judecătoria Ocolului Balș

Prezentul estract fiind estras întocmai după original, se atestă de noi.
(Urmează semnătura judecătorului și a grefierului)”659.
Societatea de Credit și Economie Banca Populară Slătioara s-a
înființat, așa cum s-a arătat mai sus, în anul 1908. Sediul de la înființare și
până la desființarea din anul 1948 a fost în comuna Slătioara, județul
Romanați și a fost creată pe baza Legii de organizare a cooperației din anul
1903. Scopul rezultat din statutul de înființare era să înlesnească creditul de
care aveau nevoie asociații, procurându-le prin împrumuturi fonduri de care
aveau nevoie în gospodăria, meseria sau comerțul lor; să le primească
economiile; să facă orice operațiune de bancă în folosul lor; să imprime între
asociați spiritul de asociație și de solidaritate și să contribuie la răspândirea
culturii în masele populației prin toate mijloacele potrivite acestui scop. Pe
scară ierarhică, Banca populară Unirea din Slătioara a depins de Federala
Dacia din Caracal, jud. Romanați660.
La 31 decembrie 1916 este încheiat bilanțul băncii populare Unirea:
cooperatori: ,,(…) să nu vă înșele firmele ce au cuvântul de Plugar sau Agricultor, căci ele
nu vă aparțin. Cu toți trebuie să vă strângeți în jurul băncilor populare ca să topim acel bloc
de gheață care a distrus entuziasmul ce era la înființarea acestor instituții economice. Veniți
și adăpostiți-vă la sânul Cooperației, fiind formațiunea economic singură care va aduce
belșug și va distruge suferința, înlăturând lipsa. În ea fiecare este întâiu, nimeni nu este
socotit ca a venit mai târziu (…) Se cere dragoste, sinceritate și iubire, cooperația fiind
singura care va întrona respectul muncii și al priceperii.”
659
Monitorul Oficial Nr. 255 din 19 februarie 1908, p. 9550.
660
SJAN Olt, Fond Banca populară Unirea Slătioara, nr. inv. 202, nr. fond 1999, ani extremi
1908-1947.
290
Încasări Plăți
În conturile Suma Din conturile Suma
Lei Bani Lei Bani
Sold din 1915 102 - Școala de - -
contabilitate
Taxa de înscriere 37 - Capital social 2511 10
Capital social 8753 60 Depuneri fructificare 10 -
Depuneri spre 50 - Împrumuturi 10531 55
fructificare
Împrumuturi 4282 - Salarii 250 -
Dob. și benef. 1204 40 Cheltuieli generale 71 80
diverse
Imprimate 54 35 Imprimate 62 25
Dobânzi datorate 8 25 Cont porumbi 1521 -
Cont porumbi 1622 40 Federala Dacia 140 85
Școala de 35 - Rentă 5%/1916 254 50
contabilitate
Amenzi 2% 19 90 Dobânda la rentă 5% 1 60
Total 16168 90 Total plăți 15345 65
Sold-31 decembrie 823 25
1916
Total 16168 90
Banca populară Unirea avea la data de 31 decembrie 1916 un număr

de 68 de membri. La 31 decembrie 1915 soldul băncii ajunsese la 5988, 75
lei. Vărsămintele în cursul anului 1916 ajungeau la 2106,05 lei, iar retragerile la
1246, 05 lei. Soldul băncii la 31 decembrie 1916 era de 6829 de lei.661
Ștampila Băncii Populare Unirea (1916)
661
Ibidem, dosarul bilanțului acestei bănci încheiat la 31 decembrie 1916.
291
În anul 1920 președintele Băncii populare Unirea era Marin Bonciu.

Materialele de uz intern necesare desfășurării activității, banca din
Slătioara le achiziționa din orașul Slatina. Dacă în anul 1920, materialele
erau procurate de la Librăria și papetăria Universală Harry Barat, ,,complet
asortată cu articole de birou și școală”, dar și registre comerciale și agricole,
literatură română și universală, la prețurile cele mai convenabile și de la care
banca Unirea cumpărase la 16 martie 50 de coli de hârtie de scris și două
timbre (total 15 bani)662 și în anul 1921 de la magazinul lui D.I. Diaconescu
(la data de 27 aprilie 1921 este emisă către Banca populară Slătioara factura
de plată pentru 40 de coli de hârtie, 4 bucăți de sugativă, 350 coperte dosare
și 50 penițe de scris, toate însumând 30 de lei), mai târziu în anul 1924
furnizoare era Librăria Spirache Panțurescu, str. Lipscani, nr. 30 din Slatina.
Conform facturii de la 9 septembrie 1924, fuseseră achiziționate de la această
librărie 50 de plicuri oficiale, două sticle de cerneală neagră, 10 penițe, 20 de
borderouri și una perie663.
După Primul Război Mondial, greutățile materiale apăsau familiile
din Slătioara care pierduseră părinți, frați, nepoți etc în campania 1916-1918
și unii dintre membrii acestora solicitau Băncii Populare Unirea retragerea
banilor:
,,Domnule Președinte
Subsemnata Ioana Tache C. Ciocârlan, în calitate de moștenitoare a

defunctului Radu T. Ciocârlan vă rog să binevoiți a-mi aproba retragerea
capitalului de lei 1378,70 (una mie trei sute șaptezeci și opt, bani 50) depuși
de fiul meu Radu T. Ciocârlan664 cu livretul Nr. 82/1914, mort în războiu
1916-1918.
Devotată,
Ioana Tache Ciocârlan
Domnului Președinte al Băncii Populare Unirea, com. Slătioara”665.

(Primită de către bancă la data de 10 aprilie 1921).
Comisia interimară a comunei Slătioara, președinte Ștefan Stancu, la

data de 17 aprilie 1921 eliberează mamei eroului Radu T. Ciocârlan (mort în
războiul 1916-1918 conform actului de deces nr. 20 din 20 martie 1921) un
certificat în care se menționează că este singura moștenitoare a fiului ei666.
Alți localnici însă în anii 1920-1921 se împrumutau, în mare parte pe
termene scurte, 3 luni, iar suma pe care o solicitau era în medie de 100 de lei.
662
Ibidem, dosar acte justificative pe 1920, nr. 1.
663
664
Eroul Radu T. Ciocârlan, mobilizat în campania 1916-1918 la Regimentul 3 Olt a murit
fiind lovit de un glonte inamic în luptele de la Vlașca, pe timpul când Armata Română se
retrăgea în Moldova.
665
Ibidem, dosar de cheltuieli generale pe anul 1921.
666
Ibidem.
292
Unii dintre localnici mai înstăriți se împrumutau cerând sume mai mari. Este
cazul lui N. A. Bădescu, învățător care solicita băncii la data de 23 aprilie
1921 un împrumut de 2600 de lei, cu termen la 23 aprilie 1923 și în
condițiile arătate de statutele băncii cu dobândă de 12% până la completa
achitare. Pentru orice întârziere, banca percepea o dobândă de 2% în plus667.
Cerere de împrumut (1923)
Depozitul de Case de Bani H. WIENTRAUB668 anunță Banca

populară Unirea din Slătioara la data de 26 august 1926 că a expediat una
casă de bani din ordinul Federalei Băncilor Populare din Caracal669. Tot în
anul 1926, învățătorul Marin Bonciu trimite președintelui Băncii populare
Slătioara următoarea notă:
Domnule președinte
Subsemnatul fiind transferat ca învățător de la școala din comuna

Slătioara la Școala de băieți nr. 2 Slatina pe data de 1 septembrie 1926, vă
rog să binevoiți a mă considera demis din calitatea de membru al Consiliului
de administrație al băncii populare din această comună.
Devotat,
M. Bonciu
Dsale Dlui președinte al Băncii populare Unirea din comuna Slătioara670.
667
Ibidem, cereri de împrumut.
668
Avea sediul la București, strada Bărăției 35, după biserica Bărăției, depozit permanent de
case de bani, registre, cumpăra, vindea și schimba orice fel de case de bani. Clienții acestui
depozit erau bănci mari în acele vremuri: Banca Națională, Marmorosch Bank, Banca
Românească, Banca Fortuna, Banca Țărănească etc.
669
SJAN Olt, Fond Banca Populară Unirea Slătioara, dosar de corespondență 1926.
670
Ibidem.
293
La data de 23 aprilie 1928, DACIA Federala Băncilor Populare din

județul Romanați, prin adresa nr. 386 anunța președintele Băncii populare
Unirea din Slătioara că adunarea generală și extraordinară s-a amânat pentru
data de 6 mai 1928 (duminica) la ora 10 dimineața în localul Școlii primare
de băieți nr. 1 din Caracal și să hotărască asupra ordinii de zi: 1. Discutarea și
modificarea statutului Federalei Dacia; 2. Darea de seamă a Consiliului de
administrație pe anul 1927; 3. Raportul cenzorilor; 4. Aprobarea bilanțului și
Contului de profit & pierderi pe 1927 și împărțirea beneficiului net, conform
proiectului; 5. Descărcarea Consiliului de administrație de gestiunea sa; 6.
Fixarea maximului sumei până la care Consiliul poate angaja Federala către
Centrală; 7. Ratificarea federării băncilor populare: Petru și Pavel din
Corabia, Progresul din Morunești, Dealul Viilor din Obârșia Nouă și
România Mare din Vârtina; 8. Aprobarea bugetului de cheltuieli pe anul
1928; 9. Reînnoirea treimii membrilor din Consiliul de Administrație ieșiți la
sorț: Mihaiu Ionescu, M.G. Dumitrescu – Balș, I.D. Iliuță – Dăbuleni și I.
Ștefănescu – Bucinișu și ratificarea mandatelor următorilor: I. Veleanu –
Caracal, Pr. N. Popescu – Caracal și C.I. Săndulescu – Colibași; 10. Alegerea
a trei cenzori și trei cenzori supleanți; 11. Eventuale propuneri. La adunarea
generală din data de 6 mai 1928 fiecare bancă a fost reprezentată prin
președinte sau un alt membru din Consiliu, delegat prin proces verbal. În
anul 1928 președintele Federalei Dacia era Jean C. Popescu671.
Act de intrare în asociație (1928)
671
Ibidem, dosar corespondență pe anii 1928, 1929.
294
În anul 1928, Banca populară din Slătioara, conform ord. nr.

998/1928 al Federalei Băncilor Populare din județul Romanați referitor la
aprovizionarea cu porumb a populației lipsită de hrană, la data de 23
decembrie a format o comisie care să se ocupe de întocmirea atât a tabelelor
cu cetățeni din Slătioara care aveau nevoie cât și a tabelelor cu cei care vor
primi porumb după sosirea cantității. Această comisie era alcătuită din:
- Ilie Popescu, primarul comunei Slătioara.
- Teodor I. Mitre, învățător școala din Slătioara.
- Anastase Bădescu, preot paroh.
- I. V. Rotaru, președintele Băncii populare Unirea.
- I. R. Cosmulescu și Marin S. Negreș, locuitori fruntași din comuna
Slătioara672.
În anul 1930, statutele și certificatul judecătoriei de liberă funcționare
lipseau din timpul ocupație inamice de la 1916. De asemenea și procesele
verbale de inspecție făcute înainte de Primul Război Mondial. Banca Unirea și-a
modificat statutele la data de 28 martie 1930, statute care au fost vizate de
Uniunea Oltenia sub nr. 951/1930. La 28 martie 1930, membrii Băncii Populare
Unirea, societate cooperativă de credit și economie din comuna Slătioara,
județul Romanați, în conformitate cu dispozițiile art. 156 din Legea pentru
organizarea cooperației publicată în Monitorul Oficial Nr. 71 din 28 martie
1929, s-au întrunit în a doua ședință în adunare generală extraordinară la școala
din Slătioara în baza convocării Nr. 22 din 14 martie 1930 pentru a proceda la
modificarea statutelor băncii, punându-le în acord cu Legea pentru organizarea
cooperației. Președintele adunării a fost ales Ilie Popescu, iar ca secretari au fost
aleși Marin I. Negreș și Nicolae Gogioman. La această ședință au fost prezenți
21 de societari ai băncii din 157 înscriși cu drept de vot. Întrunindu-se
majoritatea cerută de lege, adunarea hotărăște cu majoritatea de 21 de voturi
modificarea vechilor statute ale societății.
Statutul băncii populare Unirea, cu sediul în Slătioara, jud. Romanați

(fragmente):
Art. 1 - Se înființează pe baza legii pentru organizarea cooperație o societate

cooperativă de credit și economie sub numele de Banca populară Unirea cu
sediul în satul Slătioara, jud. Romanați. (…) Societatea nu va putea funcționa
decât cu cel puțin 50 de asociați.
Art. 2 – Scopul societății este:
a) Să înlesnească creditul de care au nevoie asociații, procurându-le prin
împrumuturi sau scontare de polițe fondurile necesare pentru
gospodăria, meseria sau comerțul lor.
b) Să le primească economiile.
c) Să facă orice operațiuni de bancă și comision în folosul acestora.
d) Să sădească între asociați spiritual de solidaritate și prevedere și să
contribuie la răspândirea culturii în masele populației prin toate
mijloacele potrivite acestui scop.
672
Ibidem.
295
Art. 3 - Durata societății este nelimitată.

Art. 4 – Pot fi asociați locuitorii majori din satele Slătioara și Salcia, jud.
Romanați, care nu fac parte dintr-o altă cooperativă cu același obiect.
Femeile măritate nu se pot înscrie în societate fără autorizarea soților. (…)
Art. 10 – Calitatea de asociat se pierde:
a) Prin retragere.
b) Prin mutarea domiciliului într-o localitate în afara circumscripției
cooperativei (…).
c) Prin excludere.
d) Prin deces. (…)
Art. 25 – Capitalul cooperativei este format din părți sociale egale. Valoarea
fiecărei părți sociale se stabilește la valoarea de 500 lei. Un asociat trebuie să
subscrie cel puțin o parte socială; el nu poate să aibă mai mult de 100 părți
sociale.
Art. 37 – Organele societății sunt: adunarea generală, consiliul de administrație
și cenzorii.
Conform statutului, adunarea generală era formată din toți asociații
înscriși cu cel puțin 3 luni înainte de convocare și care erau la zi cu
vărsămintele părții sociale. Adunarea se întrunea în ședință ordinară odată pe
an, fiind convocată de consiliul de administrație al băncii cel mai târziu până
la 1 aprilie, iar în ședință extraordinară adunarea putea fi convocată ori de
câte ori era necesar în interesul societății673.
În conformitate cu art. 37 din Legea pentru organizarea cooperației,
la data de 12 aprilie 1930 este înaintat judecătorului Ocolului Rural Piatra
tabelul nominal al Consiliului de administrație, a Comisiei cenzorilor,
precum și cel al mandatarilor. Consiliul de administrație era compus din 7
membri: Ilie Popescu, Ion V. Rotariu, T. I. Mitre, Nicolae Ionescu, Ioniță N.
Diaconu, Tudor Filip și Ioniță M. Lungu. Mandatarii erau desemnați: Ilie
Popescu și T.I. Mitre, iar comisia cenzorilor era compusă din Mihalache
Comisaru, Zaharia Ciocârlan și Ilie Enache. Reprezentanții băncii însă nu se
prezentaseră la judecătorie pentru autentificare. La inspecția din 15 ianuarie
1929 erau menționați 151 de asociați cu un capital subscris de 95854 de lei,
iar la cea din 26 noiembrie 1930 s-a constat o creștere a numărului de
asociați (157 cu 95854 lei) și a valorii capitalului vărsat (121 906 lei). La
data de 26 noiembrie 1930, Banca populară Unirea a fost inspectată de către
revizorul contabil al Uniunii Oltenia, constatându-se că banca avea introduse
toate registrele cerute de codul comerțului, înregistrările fiind la zi, iar
contabilitatea era bine ținută. În registrul jurnalului comercial erau
înregistrări nominale care permiteau o evidență clară. Contabil al băncii la
acea dată era I. Enache, absolvent al Școlii de contabilitate și educație
cooperatistă din Balș seria 1915. Îndeplinea această funcție din anul 1916.
Primea un salariu de 500 de lei. În anul 1930, I. Enache urma anul al II-lea la
Școala superioară de comerț din orașul Slatina. Funcția de casier o deținea T.
I. Mitre. Acesta a fost numit casier la data de 8 iulie 1918. În același timp, T.
I. Mitre era și directorul Școlii primare Slătioara.
673
Ibidem, dosar 11/1930 – 1931.
296
Numele membrilor Consiliului de administrație, cenzorilor și a altor funcționari
(Banca populară Unirea - 1930)674
Nr.crt. Numele și prenumele Anul în care a Profesiunea

fost ales
1. Ilie Popescu – președinte 1930 Comerciant
2. Ion Rotariu – vicepreședinte 1929 Pensionar
3. T. I. Mitre - casier 1918 Învățător
4. Ilie Enache – secretar 1916 Funcționar
5. Ioniță N. Diaconu - membru 1929 Agricultor
6. Nicolae Ionescu- membru 1928 Pensionar
7. Tudor Filip- membru 1928 Agricultor
8. Ioniță Lungu- membru 1930 Agricultor
9. Mih. Comisaru - cenzori 1930 Agricultor
10. Zaharia Ciocârlan- cenzori 1930 Agricultor
11. Ilie I. Enache- cenzori 1930 Agricultor
12. Marin I. Gherghina – supleanți 1930 Agricultor
13. Grig. A. Corcău– supleanți 1930 Agricultor
14. Radu I. Fulga– supleanți 1930 Agricultor
Prezentăm câteva date statistice privind situația generală a băncii la

26 noiembrie 1930:
- Valoarea capitalului propriu – 174258 de lei. Capitalul propriu era
compus din: capital social - 121906 lei și fondul propriu al băncii –
52622 lei. Capitalul social al băncii era mic comparativ cu situația
materială a locuitorilor din Slătioara. Fiind aproape de orașul Slatina,
mulți dintre săteni depuneau economiile la băncile comerciale.
- Depuneri spre fructificare - 177 560 de lei, care aparțineau la 75 de
depunători. În anul 1930 s-a depus suma de 53900 de lei și au fost
restituiți 25918 lei675.
La data de 28 iulie 1935, membrii consiliului de administrație al
Băncii populare Unirea din comuna Slătioara, jud. Romanați, întruniți la
sediul băncii au luat la cunoștință de convocarea nr. 716/1935 a Federalei
Dacia referitoare la lichidarea Uniunii Cooperative Oltenia. Din partea băncii
Unirea este delegat să participe la dezbaterile ce vor avea loc învățătorul T.I.
Mitre, membru în consiliul de administrație676.
Unii dintre membrii societari solicitau băncii în anul 1940 bani pentru
întreținerea copiilor la școlile unde învățau, la licee sau facultăți. Un exemplu
în acest sens este următoarea cerere:
674
675
Ibidem.
676
Ibidem, dosar corespondență /1935.
297
Domnule Președinte
Subsemnatul Gh. Hortopan societar la banca ce D-voastră conduceți,

în termen legal și conform statutelor băncii fac această cerere și vă rog să
binevoiți a dispune că întru-cât am mare nevoie de bani, având copii la
școală, la Politehnică, unde se cere multă cheltuială să-mi restituiți din
suma ce o am la bancă suma de lei douăsprezece mii, iar cu restul rămân
mai departe societar. Cu stimă. Semnătura.
D-sale Domnului Președinte al Băncii populare Unirea din Slătioara677.
Teodor I. Mitre, înv.

(20. 05. 1895 - 05. 07. 1978)
În anul 1941, Banca populară Unirea avea un număr de 116 membri

și un capital social de 107.500 de lei. Conducătorii băncii erau Ion Diaconu
și M. Comisaru678.
Directorul Băncii populare Unirea – Slătioara, I. Diaconu trimite la data
de 7 februarie 1942 directorului Institutului Național al Cooperației adresa cu nr.
48 în care menționa că, cităm: ,,Ținându-se seama de greutățile pe care le
întâmpinăm astăzi pentru procurarea celor trebuitoare gospodăriilor și urmărind
cu vie satisfacție și încredere opera Institutului Național al Cooperației pus cu
desăvârșire în slujba țăranului român pentru înfrângerea speculei și prosperarea
țăranului român, cu onoare vă rugăm a ne trimite numărul de statute și
instrucțiunile necesare pentru înființarea unei Cooperative agricole și de
consum, necesară populației acestei localități. Banca populară Unirea trimisese
deja un raport spre aprobare către Institutul Național al Cooperației în vederea
înființării în comuna Slătioara a unei Cooperative agricole și de consum. La data
de 6 iulie 1941, Banca populară Unirea nu era asociată la Institutul Național al
Cooperației, deoarece conform adresei nr. 384/941 a acestui institut, banca din
Slătioara nu dispunea încă de suficiente fonduri, urmând să se asocieze atunci
când vor fi fonduri suficiente pentru a plăti suma cuvenită679.
677
678
679
298
Anexe
Facturi eliberate Băncii Populare Unirea
Factură Librăria Harry Barat (1920)
Factură eliberată de magazinul D. I. Diaconescu (1921)
299
Factură magazinul D.I. Diaconescu (1929)
Factură - Librăria Spirache Panțurescu (1924)
300
***
Cooperația în comuna Slătioara

Cooperativa din micul orășel Rochdale, înființată în anul 1844 este
considerată a fi prima cooperativă modernă care se baza doar pe membrii săi,
fără ajutor din afară. În țara noastră primul moment semnificativ privind
evoluția cooperației pe teritoriul României este consemnat la jumătatea sec.
al XIX-lea când se publică statutele ,,Casei de păstrare și împrumuturi”. Între
anii 1850 și 1949 i-au naștere diferite forme de societăți de tip cooperatist în
cele două medii, urban și rural. În anul 1873 se înființează Societatea de
consum Concordia, organizată pe baza principiului modern al cooperației.
Peste aproximativ 6 ani se întemeiază la București Societatea meseriașilor de
încălțăminte, iar în anul 1882 Societatea Cooperativă a Constructorilor și
Meseriașilor din București, având 800 de membri. Începând cu anul 1898,
Spiru Haret devine susținătorul principal al mișcării cooperatiste din România,
fiind inițiatorul primei legi a Cooperației. Funcționarea cooperativelor era
reglementată. După alți economiști, cercetători în domeniul cooperației,
prima lege specială privind organizarea cooperației în România este Legea
asupra băncilor populare sătești și a casei lor centrale, publicată în monitorul
oficial nr. 288 din 29 martie 1903. Constituie legea de bază după care se
conduce mișcarea cooperatistă în perioada interbelică. Prin această lege a
fost creată Casa Centrală a Băncilor Populare, prima instituție centrală
cooperatistă din România. Organizată inițial numai pentru Băncile Populare,
apoi și pentru alte tipuri de cooperative (obști de arendare, de cumpărare,
cooperative de consum, forestiere etc).
În anul 1918 se înființează Casa Centrală a Cooperației și Împroprietăririi
Sătenilor (în locul Casei Centrale a Băncilor Populare), în cadru căreia sunt
organizate trei instituții cooperatiste centrale: Centrala Băncilor Populare,
Centrala Cooperativelor Sătești de Producție și Consum, Centrala Obștilor
Sătești. Prin modificarea legii cooperației din anul 1935, în anul 1938 este
creat Institutul Național al Cooperației (INCOOP), care avea în subordine 3
divizii: bancară, economică, de îndrumare, control și propagandă. După cel
de Al Doilea Război Mondial, prin Decretul lege nr. 133/1949 este
reorganizată întreaga mișcare cooperatistă: Cooperative de Consum, Desfacere
și Aprovizionare, Cooperative de Producție Meșteșugărească, Cooperative de
Producție Agricolă – gospodării agricole și alte forme de asociere. Primele
două forme de cooperative se asociau în Uniuni Județene. La primul congres
al cooperativelor de consum din anul 1950 se înființează CENTROCOOP
(Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum căreia îi erau asociate
Uniunile Județene ale cooperativelor de consum).
În România, așa cum menționam mai sus, cooperația a fost adusă de
Spiru Haret după modelul din Anglia, când la sate se înființează cooperative
prin contribuția și aportul sătenilor, numindu-se fond social. Ele funcționau
în case particulare și aprovizionau cu marfă cetățenii. După războiul din
1941-1945, în Slătioara acest sector s-a întărit financiar și cu fond de marfă
301
mai mare și mai diversificat, s-a organizat mai bine având ca for central
CENTROCOOP. Mai aproape de timpurile noastre, în teritoriu, forul
coordonator se numea FEDERALCOOOP. La început magazinele și bufetele
funcționau în case particulare la care se plătea chirie. Cooperativele la nivel
comunal s-au dezvoltat și din punct de vedere organizatoric, alegându-se un
președinte și angajându-se un contabil și un casier. În anul 1951, în registrul
de evidență a celor care posedau carnete de muncă, din comuna Slătioara
sunt menționate și următoarele persoane:
1. Ilie Lica, președintele cooperativei din Slătioara (domiciliul în
comuna Slătioara, vârsta 40 de ani).
2. Constantin Obrocea, casierul cooperativei (domiciliul Slătioara,
vârsta 49 de ani).
3. Ilie Gherghina, gestionar magazin textile Slătioara (domiciliul
Slătioara, vârsta 41 de ani).
4. Ana Ciobănoaia, gestionar M.A.T. Slătioara (domiciliul Slătioara,
vârsta 21 de ani).
5. Grigorie Ciobănoaia, ajutor de gestionar M.A.T. Slătioara (vârsta 27
de ani)
6. Ion Simion, gestionar M.A.T. Slătioara ( vârsta 49 de ani).
7. Petre Vitan, gestionar magazin textile Salcia (vârsta 26 de ani)680.
În anul 1959, Cooperativa Slătioara avea sediul în casa lui Iulian

Ungureanu. Personalul cooperativei era alcătuit din Rafailă Corcău-
președinte, Brândușa Ion (Jean)-contabil și Ion Corcău-casier. Magazinele
cooperativei se găseau în case particulare. În casa lui Lica Pârvu era un
magazin unde se vindeau textile, încălțăminte, chimicale, petrol, chibrituri,
țigări, sare (gestionar Vasile Marinescu); un magazin alimentar se afla în
casa cetățeanului Alexandru Stancu; la Salcia în casa lui Alexandru Criveanu
era un magazin mixt (gestionar Alexandru Criveanu); lângă podul Olt în
clădirea fostului han Diaconescu funcționau trei magazine: textile –
680
302
încălțăminte (gestionar Victor Preda), feroase – chimicale (gestionar Dumitru

Șerbu) și un restaurant (gestionar Nicu Neacșu). La început, cooperativa a
înființat magazine proprii în case particulare cu un fond mare de marfă,
organizându-se și depozite de mărfuri de unde se aprovizionau.
Din anul 1962, Cooperativa de Consum a început să-și facă ateliere și
secții proprii de producție și prestări servicii. Magazinele, pe ansamblu, erau
bine aprovizionate și satisfăceau în mare parte cerințele populației.
Cooperativei îi revenea și sarcina de a strânge prin contracte și achiziții
directe de la populație cereale, păsări, ouă, porci, miei, lapte, miere, fasole,
fulgi, fier vechi, sticle, borcane, hârtie, cartoane, păr de la frizerie etc, care
erau predate la fondul de stat. În acest scop s-a înființat AGEVACOOP, care
avea depozite și prelua aceste produse, precum și legume sau fructe, pe care
le prelucra la secția de la Podul Olt-Diaconescu681. În anul 1970 circulația
mărfurilor în comuna Slătioara se prezentase astfel:
-desfacere realizat - 5.550000 lei
-mărfuri alimentare realizat – 1.050000 lei (plan 1.000000 lei)
-mărfuri nealimentare realizat – 2.950000 lei (plan 3.000000 lei)
-alim. pub. realizat – 1.600000 (plan 1.600000 lei).
Vânzări foarte mari realizaseră în cursul anului 1970 Magazinul de
Textile, Magazinul de Chimicale și cel alimentar de la podul Olt. De
asemenea, Magazinul de la Salcia (gestionar Truță Elena) realizase din
planul de vânzări 65%, iar din satul Slătioara, Magazinul de Textile și
Alimentara realizaseră 75% și respectiv 87%682. În anul 1970, președintele
Cooperativei de consum era Popescu Dumitru. La data de 1 iunie 1970 era
transferat în postul de merceolog la Cooperativa din comuna Curtișoara683. În
anul 1971 conducerea Cooperativei de consum Slătioara luase măsuri ca la
Bufetul din localitate (gestionar Ștefan Filofteia) să se facă o grădină de vară
și o cameră pentru depozitatul ambalajului. Pe categorii de mărfuri, un deficit
în ceea ce privește aprovizionarea cooperativelor din comuna Slătioara era
constatat la unele produse agroalimentare: șuncă, biscuiți, pâine și zahăr. Tot
în rețeaua comercială a cooperativei de consum mai funcționau și unele
ateliere de prestări servicii, printre care și Atelierul de croitorie al cărui
spațiu era foarte mic în comparație cu numărul mare de lucrători. Se impunea
ridicarea unui magazin de prestări servicii pentru a fi mutat atelierul de
croitorie bărbați și înființarea unui atelier de croitorie femei, aceste propuneri
fiind făcute încă din luna ianuarie 1971 în sesiunea ordinară a Consiliului
Popular al comunei Slătioara684.
Unele dintre produsele alimentare deși solicitate de gestionari prin
întocmirea unor note de comandă nu erau onorate: biscuiți Eugenia, ulei,
salam, măsline, fasole verde la borcan, mazăre, brânză, mălai, pâine. Această
problemă a întâmpinat-o Crețu Elena care în anul1971era gestionar la
Magazinul alimentar din Slătioara. Și Cooperativa textilă unde gestionar era
681
Informații primite de la dl. Ioan (Jan) Brândușa-contabil.
682
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment Secretariat, dosar A2/ian. 1971.
683
684
Ibidem, dosar A2/10.01.1971-11.11.1971.
303
Corcău Elena se confrunta cu aceeași problemă. Solicitase câteva sortimente

de produse (baterii, lighene, vase emailate, prosoape, dar în special cremă
pentru ghete, produs care lipsea cu desăvârșire din magazinele din Slătioara,
localnicii fiind obligați să-și spele bocancii cu apă, cum se menționa într-o
informare asupra muncii Comitetului executiv pentru sprijinirea Cooperației
de consum)
În anul 1973 rețeaua comercială a cooperației de consum era formată
dintr-un magazin alimentar, 3 magazine cu produse industriale, un magazin
mixt și două bufete. Prin planul de perspectivă întocmit la nivelul comunei
Slătioara, în perioada 1971-1975 a fost prevăzută construcția unui magazin
universal în satul Slătioara – cu fonduri ale cooperației de consum – iar din
contribuția voluntară a locuitorilor construcția unui dispensar uman. În anul
1975, planul unității cooperației din Slătioara până la data de 30 octombrie a
fost de 5.555000 de lei. Fuseseră realizați 5.360000. Planul nu fusese realizat
la magazinul din satul Salcia, Textila Slătioara și bufetele Podul Olt. La
realizarea și depășirea planului au contribuit Magazinul Alimentar Slătioara,
Bufetul Slătioara și Magazinul T.C.H. (acest magazin din colonia T.C.H. la
data de 1 august 1983 va fi dat la Coop. Milcov)685. Acolo unde a fost
respectat programul de deschiderea magazinului și a existat o preocupare de
aducere a mărfurilor în sortimente cât mai variate cu un gust deosebit au fost
obținute rezultate bune. Un alt aspect a fost și sistemul de prezentarea
mărfurilor, adică sistemul negustoresc, acestea fiind expuse la loc vizibil
pentru a fi văzute și cumpărate (cazul gestionarei Preda Ecaterina de la
Magazinul de textile Podul Olt). Unii gestionari obținuseră rezultate bune în
ceea ce privește planul la achiziții: Vitan Petre (Magazinul de la Salcia) și
Crețu Ileana (Magazinul alimentar Slătioara). În anul 1975 la Slătioara pe
lângă cele 5 magazine și două Bufete, în cursul verii mai fusese deschis încă
un magazin alimentar și de confecții și încălțăminte cu ocazia creării
șantierului hidroenergetic Slătioara686.
Până la începutul anului 1977, Coop. de consum Slătioara depindea
de Coop. zonală Slatina de unde se dirija totul, adică planul de aprovizionare
și desfacere, planul de achiziții și contractări. Prin defuzionare și crearea
Cooperativei de consum Slătioara, administrația locală a luat în atenția sa
problema sistemului de aprovizionare, planul de contractări și achiziții,
activitatea secției de prestări servicii etc687. Cooperativa de consum
comunală după înființare dispunea în anul 1978 de 8 magazine și o secție de
prestări de servicii. Dintre cele 8 magazine, două erau bufete și 6 erau
magazine mixte. Toate magazinele și bufetele care aparțineau de Coop. de
consum Slătioara funcționau în case particulare și gestionarii își desfășurau
activitatea în aceste prăvălii care erau așezate pe pivnițe. Pentru desfășurarea
unui comerț civilizat, în trimestrul IV al anului 1977 UJCC Olt a acordat o
repartiție de una clădire din prefabricate fibrolemnoase tip cantină ce era în
685
Ibidem, dosar 4,cuprinzând lucrările celei de-a V-a sesiuni ordinare a Consiliului Popular
comunal (20 septembrie 1983).
686
Ibidem, dosar A2/17.01.1975-26.09.1975.
687
304
curs de construcție și în care urmau să se mute toate magazinele cooperativei

de consum din comună688. La sfârșitul semestrului I al anului 1978, această
clădire fusese ridicată și urma să fie montată instalația electrică și adus
mobilierul necesar689. Încă din anul 1970 se obținuse aprobarea pentru
ridicarea unui Complex Comercial și spații pentru ateliere. Sfatul popular al
comunei Slătioara a cedat teren vis-a-vis de Căminul cultural, teren care
aparținea cetățeanului Dumitru Comisaru, salariat la Consiliul județean Olt
pe probleme de sistematizare. După această etapă a fost făcută comanda la
Pitești, la Institutul de proiectări al Cooperației de Consum, institut care
executa și lucrarea. Proiectantul a adus utilaje, materiale și a început
lucrarea, însă Consiliul județean Olt nu a aprobat lucrarea și nu a eliberat
decizia de punere în posesie a terenului pe care urma să se construiască
complexul, obligând constructorul să își ia utilajele și materialele și să plece.
În această situație, contabilul de atunci al Coop. de consum Slătioara,
Ion Brândușa s-a deplasat la Banca Națională și a luat un împrumut de
500.000 de lei pentru construcția unui magazin din material lemnos. Apoi, de
la Baia Sprie a fost contractat material lemnos de tip panouri, iar de la
Caransebeș a fost luat mobilierul. După terminarea construcției, toate magazinele
și bufetul din zona satului Slătioara au fost mutate în acest Complex Comercial690.
Andronache Grigore, președintele Coop. de consum Slătioara în
ședința ordinară a Consiliului popular al comunei Slătioara de la data de 28
ianuarie 1978 menționa în cuvântul său următoarele: (…) prin crearea coop.
de consum la nivel de comună cu un an în urmă a dat posibilitatea efectuării
unei aprovizionării corespunzătoare cu mărfuri dorite de cumpărători și în
special de cele de sezon. Ținând cont de sarcinile ce revin cooperativei de
consum, aceasta a reușit să depășească planul la achiziții de produse pe
anul 1977(…) Ceea ce însă nu s-a realizat a fost planul secției de prestări
din cauza plecării unor muncitori din cadrul secției, rămânând doar 4
persoane. Pentru anul 1978 se va deschide încă o secție de reparații radio și
televizoare și planul se va depăși cu mult.691 Prin Cooperativa de consum
Slătioara se realiza legătura strânsă între sat și oraș prin schimbul de mărfuri
industriale cu mărfuri și produse agroalimentare și diferite materii și
materiale pentru industria ușoară și alimentară care se făcea atunci mai ales
prin sistemul de achizițiilor și contractărilor de produse animaliere și
alimentare de diferite forme692.
În primul semestru al anului 1980, Cooperativa de consum Slătioara
pentru aprovizionarea populației a adus mărfuri în valoare de peste 9,6
milioane de lei, depășind planul la acest capitol cu peste 2,4 milioane lei.
Planul a fost depășit și la desfacerea mărfurilor cu 1,5 milioane lei. Pentru o
mai bună aprovizionare a populației comunei Slătioara, conducerea
cooperativei dar și lucrătorii din cadrul acesteia s-au deplasat direct la
688
Ibidem.
689
Ibidem.
690
Ibidem.
691
Ibidem.
692
Ibidem.
305
furnizori după mărfuri. De asemenea se făceau note de comandă cu mărfurile

cerute de consumatori și se depuneau la depozitele U.J.C.C.C. Olt. În
procesul de aprovizionare s-au implicat toți gestionarii în general, dar au ieșit
în evidență Popescu Marin de la Magazinul T.C.H., Ștefan Filofteia de la
Bufetul Slătioara și Radu Florica. Au fost și sortimente de mărfuri care au
lipsit din magazinele din Slătioara în unele momente ale intervalului de timp
1 ianuarie-31august 1980: bere, țuică, vin, brânză, pește, făină, mălai,
drojdie, ulei, zahăr, bomboane, ciocolată, conserve, dar și fier beton, tablă
zincată, sârmă, acestea fiind mărfuri de circulație rapidă și care ar fi
influențat planul de desfacere. În cazul în care în depozitele U. J. C.C.C. un
existau mărfurile solicitate, conducerea cooperativei de consum Slătioara s-a
orientat spre alți furnizori: I.M.P. Olt, I.C.R.A Slatina, Depozitul
magazinelor I.A.S. Piatra-Olt, C.L.A. Târgu Jiu etc693.
Personalul C.P.A.D.M. Slătioara (1986)
Lipsa mărfurilor din magazine și închiderea acestora în perioada

campaniei agricole erau elemente care duceau la nerealizarea planului la
vânzări. Pe lângă Coop. de consum Slătioara, redenumită în anii ‘80
C.P.A.D.M694(Cooperativa de Producție Achiziții și Desfacerea Mărfurilor),
693
Ibidem, dosar A2/01.01 1980-31.01.1980-ședințe de birou executiv.
694
Congresul al VII-lea al Cooperației de consum s-a desfășurat în zilele de 30-31 ianuarie
1982. Conform statutului aprobat de acest congres s-a hotărât ca în viitor Cooperația de
consum să se numească Cooperația de Producție, Achiziții și Desfacerea Mărfurilor
(C.P.A.D.M.).
306
se vor înființa și alte secții de prestări servicii. Astfel, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 7/1971, republicată, Biroul executiv al Consiliului
popular Slătioara, jud. Olt (președinte E. Fulga și secretar N. Drăgușin) a
autorizat la data de 27 ianuarie 1984 înființarea și funcționarea SECȚIEI DE
VULCANIZARE, care va efectua lucrări pe bază de analiză de prețuri și
devize aprobate de Direcția comercială din cadrul Consiliului popular
județean Olt. Secția-atelierul de vulcanizare, care era obligată să execute
lucrări în limitele obiectelor prevăzute de Autorizația nr. 1/27.01.1984, era
înființată de C.P.A.D.M. Slătioara695. Aproximativ o lună mai târziu, având
în vedere adresa nr. 32 din 22 februarie 1984 a C.P.A.D.M. Slătioara, Biroul
executiv comunal decide înființarea începând cu data de 1 martie 1984 a unei
secții de prestări servicii având ca profil executarea de floricele de porumb,
vată de zahăr și răcoritoare care vor fi desfăcute la populație696. În luna iunie
a anului 1984, tot la inițiativa CPADM Slătioara (președinte Aurica Pascu,
contabil Ion Brândușa) se înființează încă două secții de prestări servicii:
secția de încărcat sifoane și de executat - încărcat sucuri (decizia nr.37 din 22
iunie 1984) și secția de mase plastice și metalografie (autorizația nr. 3 din 22
iunie 1984)697.
Printre președinții cooperației Slătioara s-au remarcat(1948-1983):
Gheorghe E. Dumitru (1948), Ilie Lica, președinte Coop. (1951), Andronache
Gheorghe (1977), Nicu Constantin (1980, 1982), Pascu Aurica (1983).
695
696
Ibidem.
697
Ibidem.
307
ÎNVĂȚĂMÂNTUL
Într-o scurtă monografie a școlii din Slătioara realizată în anul 1905
de către învățătorul Ion Andreianu (venit la această școală după pensionarea
lui Ilie Criveanu) se menționează că, după spusele bătrânilor, școală în
această comună există încă înainte de 1840. Se vorbea de un preot, Marin
Sisilică, la care învățase un bătrân din sat pe nume Ene. Preotul în anotimpul
de vară le preda elevilor săi în tinda bisericii cunoștințe de scris, citit și ceva
socoteli iar iarna în casa sa. În anul 1840 locuitorii din Slătioara își trimiteau
copiii la școala satului instalată în casa unui localnic dispărut, dascăl fiind
Dincă Stancu de la Școala de candidați Caracal. Acesta a funcționat timp de
4 ani. După Dincă Stancu, a venit Radu Ionescu care a activat până în anul
1848, când școlile au fost desființate. Școala din Slătioara a rămas desființată
până în anul 1853, când va reveni dascăl Radu Ionescu, candidat de la școala
din Caracal. În locul lui Radu Ionescu vine în anul 1855 dascălul Gheorghe
Constantinescu din Pârșcoveni-Romanați, care va funcționa până în anul
1857. Între anii 1857 și 1859, la școala din Slătioara a funcționat Petru
Popescu iar între 1859-1867 un dascăl poreclit Țugluiu?? originar din
Caracal. Din anul 1867, dascăl a fost preotul Anastase Bădescu care a
funcționat până în anul 1873, când la școala din Slătioara va ajunge dascăl
Gh. Manolescu din comuna Celaru-Romanați698.
Până în anul 1877 personalul didactic era plătit de comună. Între anii
1877-1881 învățătorul era plătit de la stat și de la comună, iar după 1881
numai de la stat699. Între anii 1863-1864 printre învățătorii școlilor comunale
din jud. Romanați este menționat la Slătioara ca învățător Marin Ion.
Populația școlară ajungea la 28 de elevi700.
Şcoala primară Slătioara a luat fiinţă în anul 1868 cu grad de şcoală
cătunală. Durata cursurilor era de 4 ani şi se primeau copii cu vârsta cuprinsă
între 7 şi 11 ani. După anul 1900 îşi schimbă denumirea în Şcoala Rurală
Mixtă Slătioara. După noua lege referitoare la organizarea învăţământului
primar din anul 1924, şcoala va funcţiona cu 7 clase primare, elevii având
vârste cuprinse între 7 şi 16 ani.
În perioada 1877-1878, şcoala din Slătioara avea un singur post,
ocupat de către învăţătorul Ilie Criveanu (absolvent a 3 clase secundare). Ilie
Criveanu l-a înlocuit în anul 1877 pe Gheorghe Manolescu, absolvent al
Școlii de candidați din Caracal și care funcționase la școala din Slătioara
între 1873 și 1877. Învățătorul Ilie Criveanu va activa neîntrerupt între 1877
și 1904, an când se va pensiona. La data de 21 septembrie 1877, primăria
comunei Pârşcoveni, judeţul Romanaţi prin adresa nr. 475 face cunoscut
învăţătorului Ilie Criveanu să binevoiască a se deplasa în ziua de 25
698
SJAN Olt, Fond Școala Slătioara, dosar 91/1906-1907.
699
Ibidem.
700
Anuarul general al instrucțiunei publice din România pe anul școlar 1863-4 (V.
Alexandrescu Urechia-director general al Instrucțiunii Publice și al Cultelor), Imprimeria
Statului, București, 1866.
308
septembrie 1877 în această comună ca să dea în primire ,,…cuprinsul

cancelariei şcoalei D-lui I. Constantinescu, actualul învăţător”, care îl
înlocuise la şcoala din com. Pârşcoveni. Nici învăţătorul Ilie Criveanu nu
luase în primire de la învăţătorul pe care l-a înlocuit la şcoala din
Slătioara701. În acest sens, trimite mai multe adrese revizorului şcolar al
judeţului Romanaţi, ultima fiind cea din data de 16 ianuarie 1878:
Domnului Revizor şcolar

16 ianuarie 1878
Nr. 2
În urma cererii mele, numit la catedra şcoalei comunei Slătioara, n-am
luat în primire de la predecesorul meu G. Manolescu nici un fel de hârtie în
ceea ce priveşte cancelaria şcoalei, adică: catalog, dosare de contabilitatea
şcoalei, registrul de trecerea hârtiilor de ieşire, registrul de trecerea hârtiilor de
intrare, registrul pentru inspecţia activităţilor, condicuţe de expedierea
hârtiilor…precum asemenea niciun exemplar de harte geografice, nici atlasul
cedat de Dvs fiecărei şcoale la 1868702.
La data de 27 septembrie 1877, îngrijorat de faptul că frecvenţa elevilor
la şcoală era foarte redusă, înv. Ilie Criveanu înştiinţează primarul comunei
Slătioara, cităm: ”… din numărul de 60 de copii buni de urmat cursul învăţăturii
în anul scolastic 1877-1878 ce mi s-au trimis cu raportul 509, numai 10-12 copii
erau prezenţi la şcoală, ba încă de multe ori şi mai puţini” şi îl ruga pe primarul
de atunci „ a face ca elevii ce nu s-au arătat (…) să-i aduceţi la şcoală prin
mijloacele ce dispuneţi“. Tot la această dată, se adresează revizorului şcolar al
judeţului Romanaţi, informându-l despre starea materială a şcolii la începutul
anului şcolar 1877-1878: ,,Mobila aflată în fiinţă în localul acestei şcoli” era
reprezentată de:
- ,,cinci bănci în bună stare;
- una tablă pentru exersarea operaţiilor aritmetice;
- numărătoare cu cutie în regulă”703.
De asemenea, localul de şcoală ,,reclamă mult a se repara” şi spera că
,,se va face în urma recomandării ce ne-a făcut primaru’ actual”. Nu primise
,,niciun fel de hârtie, nu cataloage, nu registru de notarea hârtiilor pe nicio lună
de când s-a deschis şcoala”. La momentul transferului la şcoala din comuna
natală, Ilie Criveanu era învăţător gradul didactic II, având un salariu de 150 de
lei pe lună, din care i se reţineau 22,50 lei de către casierul plăţilor pentru casa
pensionarilor după art. 14 din legea de la 1868 şi art. 3 din legea de la 1872. Din
catalogul şcolii primare Slătioara, rezultă că în ultimele luni ale anului 1877 au
fost prezente la clasă următoarele efective de elevi:
- clasa I = 38 de elevi;
- clasa a II-a = 9 elevi (Ionescu Dumitru, Ionescu Chiriţă, Marinescu
Gheorghe, Mihăescu Constantin, Petrescu Mihai, Stăncuţiu Drăghici, etc);
- clasa a III-a = 3 elevi (Marinescu Ilie, Nicolaescu Ion, Florescu Gligorie)704.
701
SJAN Olt, Fond Școala Slătioara, dosar 2/1877.
702
703
309
La sfârşitul anului şcolar 1877-1878, au fost premiaţi un număr de 24

de elevi, dintre care 16 la clasa I şi 8 la clasa a II-a. În anul 1878 pe lista de toţi
copiii din comuna Slătioara cu etate cerută de art. 4 din regulamentul şcolilor
şi care urmează a veni regulat la şcoală spre a urma cursul învăţământului
primar rural erau înscrişi 51 de copii, dintre care 34 de copile şi 17 băieţi. În
acelaşi an, la 1 noiembrie, învăţătorul Ilie Criveanu prezintă starea materială şi
morală a şcolii, la starea materială menţionând faptul că ,,ar mai trebui 3 bănci,
una catedră, un dulap, un clopoţel, harta Daciei şi tavanul de sus tăvănit.”
În Catalogul de notele şi absenţele elevilor de la Şcoala primară rurală
din com. Slătioara din luna februarie anul şcolar 1881-1882 este trecut
următorul număr de elevi, pe clase:
- clasa I = 30 de elevi;
- clasa a II-a = 3 elevi (Ionescu Grigore, Ionescu Ilie, Vasilescu Toma);
- clasa a III-a = 4 elevi (Nicolescu Demetru, Iliescu Grigore, Nicolaescu
Grigore, Teodorescu Nicolae)705.
În anul 1885, inventarul școlii cuprindea ,,7 bănci, un orologiu, un
scaun, 7 hărți geografice și nu avea catedră”706. Despre starea morală și
materială a școlii Slătioara iată ce nota Ilie Criveanu în anul 1888: …starea
morală și materială a școalei din această comună pe anul școlar 1887/1888 și
adică: în ceea ce privește starea morală recomandăm astu-felu: elevii au fost
înscriși la 15 Spt. în matricola școalei acestei comune, unu numeru de 28 elevi
și 2 eleve, în cursul anului (13 feb.) s-au mai înscrisu 2 eleve. Elevii au fost
clasați în 3 clase, din care 16 elevi și 4 eleve în clasa I, 6 elevi în clasa a II-a
și 6 elevi în clasa a III-a. Între 1 Noiembre și 17 Aprilie au urmat mai toți
regulat. În cealaltă parte a anului au urmat regulat 12 elevi și 4 eleve (…)707.
În anul școlar 1887-1888, în comuna Slătioara era o singură școală
primară, la care funcționa un singur învățător. Au urmat cursurile 32 de elevi
(28 de băieți și 4 copile) dintr-un total de 58 de copii de vârstă școlară (30
băieți și 28 de fete)708. Până în anul 1890, când s-a construit un local nou,
igienic și încăpător având și locuință pentru diriginte, școala din Slătioara a
funcționat într-o clădire improprie, neîncăpătoare, fără aer și lumină și fără
mobilier sistematic, aflată lângă primărie.
Localul de şcoală din satul Slătioara a fost construit în cursul anului
1890. La data de 28 iunie 1890 inginerul şef al judeţului Romanaţi este anunţat
că picherul Joiţa Ionescu nu s-a prezentat încă, conform ordinului, la comuna
Slătioara pentru a primi condica de ordine pentru construcţia şcolii din această
comună709. La începutul lunii iulie 1890, picherul E. Radovici de la Serviciul
Drumurilor din județul Romanați face cunoscut inginerului județului Romanați
următoarele:
704
Ibidem.
705
Ibidem.
706
Ibidem., dosar 16/1886.
707
Ibidem., dosar 22/1888-1889.
708
709
Prefectura județului Romanați, Aspecte din viața și gospodăria romanațeană 15 nov.
1933-15 nov. 1937, lucrare întocmită de Ion E. Veleanu, prefectul județului Romanați și
Edgar Const. Ing. șef al județului Romanați.
310
1890 iulie 6
Domnule Inginer,
Cu respect vin a vă pune la cunoștința d-voastră ca picher lăsat la

comuna Slătioara la construcțiunea localului de școală. Cu lucru zidăria au
mers până la punerea ferestrelor iar la primezurile din năuntru lucrează
acum la ele (…)710.
La data de 18 iulie 1890, St. Nicolescu, se deplasează în comuna

Slătioara pentru a verifica stadiul lucrărilor la noul local de școală. În urma
acestei vizite încheie următorul proces verbal:
Proces Verbal
Noi St. Nicolescu, Conductor de Poduri și Șosele în Serviciul

Drumurilor din județul Romanați fiind autorizat de Dl. Inginer al județului
prin resoluția pusă pe adresa onor Comitet Permanent de Romanați (..) de a
mă transporta la facia locului în comuna Slătioara spre a observa și primi
materialul aprovizionat și lucrarea executată de domnul antreprenor
Serafim Serbin pentru construcția școalei rurale din acea comună și dacă
corespunde condițiunilor speciale pentru buna executare a lucrărilor.
Astăzi anul una mie opt sute nouă zeci, luna iulie ziua optu spre
zece, transportându-mă în comuna Slătioara, unde găsind prezinte pe Dl
Antreprenor Serafim Serbin și observând materialul aprovizionat și lucrarea
executată de D (omnia) sa, am constatat următoarele:
- 25, 578 m.c. săpătura fundațiilor.
- 117,72 m.c. zidărie.
- 1,52 m.c. lemnărie de tufan.
- 235, 32 m.p. lemnărie de brad.
- 22 bucăți de uși și ferestre
- 161,22 m.p. de tablă de fer, pe care le-am găsit de bună calitate și
conform condițiunilor speciale pentru buna executare a lucrărilor
pentru care s-a format și o estimație de plată care se alătură pe
lângă aceasta (…)711.
Spre sfârșitul lunii iulie 1890, lucrările la localurile de școală de la
Slătioara și Dranovățu erau aproape finalizate. Oficialități județene se
deplasează în aceste localități pentru a inspecta stadiul și calitatea
construcției. Constatându-se unele deficiențe, este anunțat antreprenorul care
se ocupa de ridicarea acestor două localuri iar acesta trimite următoarea notă:
710
711
Ibidem.
311
Domnule Președinte
În ziua de 29 iulie expirat pe când subscrisu din cauza serbătorii mă

găseam în orașul Slatina, în familie, au trecut D-nii Mih. Petrovici Membru
Comitetului și Conductoru Șapira în comunele Slătioara și Dranovețu și
observând localurile de școală ce am construit și care sunt aproape gata au
găsit că tocurile ușilor de la zidurile de la camerile de locuință formate din
lemn de brad (…) și d-lor au dat ordin ca să se scoată și a se pune de stejar.
Întru adevăr Dl. Inginer al județului la începerea construcției
localurilor mi-au dat ordin ca toate tocurile să fie de stejar însă am crezut
că numai zidurile groase, căci acele subțiri ca să presante mai multă
rezistență pe lângă tocurile de brad am pus stâlpi de brad până sus la grinzi
ca tocurile să nu se miște fiind zidurile subțiri. Lucrarea fiind terminată cu
acoperiș cu tot și ca să se scoată acele tocuri ar fi ca toată zidăria să se
dărâme, care este foarte solidă și bine lucrată și ar cauza o pagubă forte
mult de mare și chiar dacă vor pune de stejar, deosebit că este mai ieftin,
însă prezintă aceeași soliditate, iar cauza de le-am pus de brad este că în
plan ornamentele se prevăd astfel.
Subscrisu față cu acestea vă rog a deposa ca să fie primită acea
lemnărie care este mai scumpă decât cea de stejar, cunoscând că la celelalte
localuri voi pune de stejar712.
Estimație de plată a materialului de zidărie și lemnărie ce s-a
întrebuințat la construcția școalelor rurale de la Slătioara și Dranovățu, jud.
Romanați: 1. Săpătura fundațiilor, zidurilor interioare și exterioare: cantități:
25,578 m.c., prețul elementar: 0,60 lei, valori parțiale: 15, 34 lei, 2. Zidăria
fundațiilor la ziduri: cantități: 48,31 m.c., prețul elementar: 20 lei, valori
parțiale: 966, 20 lei, 3. Zidăria corpului clădirii: cantități: 69,41 m.c., prețul
elementar: 21 lei, valori parțiale: 1457, 61 lei. Total de plată zidărie 2439, 15
lei, 4. Grinzișoare de tufan pentru pardoseală precum și tălpile de sub
grinzișori: cantități: 1,52 m.c., prețul elementar: 45 lei, valori parțiale: 68, 40
lei, 5. Grinzi de brad pentru tavane: cantități: 4,37 m.c., prețul elementar: 60
lei, valori parțiale: 262, 20 lei, 6. Lemnăria învelitori, cantități: 5,09 m.c.,
prețul elementar: 70 lei, valori parțiale: 356, 30 lei, 7. Astereala învelitori:
cantități: 157 m.c., valori parțiale: 204, 12 lei, 8. Dușumelele odăilor:
cantități: 78,30 m.c., prețul elementar: 5 lei, valori parțiale: 391, 50 lei. Se
scade 20% pentru lucru și așezare. Total 1026, 016 lei, 9. Ferestrele și ușile
la clasă și locuință: cantități: 22 bucăți, prețul elementar: 56,36 lei, valori
parțiale: 1240 lei, 10. Învelișul de tablă de fier: cantități: 161,22 mp, prețul
elementar: 3 lei, valori parțiale: 483,66 lei. Se scade 20% pentru lucru și
așezare. Total 1378, 93 lei713.
Şcoala a fost ridicată de către antreprenorul Serafim Serbin. Pentru a
verifica stadiul lucrărilor şi calitatea acestora, autorităţile judeţene s-au
deplasat de mai multe ori la faţa locului. M. Petrovici împreună cu D. Şapira
au mers în comunele Cepari, Dranovăţu şi Slătioara spre a observa
712
Ibidem.
713
Ibidem.
312
construcţia localurilor noi de şcoală. La Slătioara, unde clădirea şcolii era

aproape terminată, antreprenorul nu a fost găsit. Mergând cu ajutorul de
primar la locul unde se construia şcoala, cei doi de la judeţ au constatat că
zidăria şi calitatea cărămizilor erau tot ca şi la şcolile din comunele Cepari şi
Dranovăţu, însă au văzut pe lângă localul şcolii ce se construia o cantitate
însemnată de bucăţi de duşumele, pentru pardositul interiorului. Scândura era
udă deoarece fusese adusă de la fabrică pe râul Olt714.
La data de 15 aprilie 1892,715 V. D. Argeşeanu, înginerul şef al
judeţului Romanaţi şi D. Stăncescu, membru în comitetul judeţean, fac
recepţia definitivă a şcolii din Slătioara, constatând că localul şcolii este
întocmai cum s-a primit de comisia întocmită pentru recepţia provizorie, cu
toate lipsurile remediate ce au fost constatate de către această comisie.
Din statistica școlară pe anul 1891/1892 rezultă că numărul copiilor în vârstă
de școală, respectiv între 7 și 12 ani împliniți era de 113 (60 de băieți și 53 de
fete), toți înscriindu-se la începutul anului școlar. La examenul din iunie
1892 au promovat 15 școlari (15 băieți)716. La sfârșitul secolului al XIX-lea,
frecvența și promovabilitatea elevilor din școli erau foarte reduse. Dacă ne
raportăm la nivelul anului școlar 1892/1893, din foaia de serviciu și statistică
a lunii ianuarie 1892 rezultă că la Școala rurală mixtă Slătioara din totalul de
57 de elevi înmatriculați au urmat cursurile regulat 15 elevi (la clasa I din 42
înscriși au urmat regulat 8 elevi, la clasa a II-a din 3 au urmat toți regulat
școala, la clasa a III-a din 8 elevi, 5 au venit constant la școală, la clasa a IV-
a din 3, unul, iar clasa a V-a avea un singur elev, acesta venind regulat la
școală)717.
Date privind școala din Slătioara, aflăm dintr-o scurtă descriere
realizată de către învățătorul Ilie Criveanu în anul 1894. Școala din Slătioara
se afla situată în câmp în apropierea râului Oltul (1 chilometru și 300 m). La
această școală veneau copiii din cătunele Slătioara și Salcia. Ocupațiile
locuitorilor care își trimiteau copiii la școală erau agricultura, trăistăria și
comerțul (în comună erau 7 cârciumi), iar starea materială a locuitorilor: de
mijloc (5 frunte, 130 de mijloc, 100 de codă, 140 săraci). Pe cătune:
Slătioara 4 frunte, 100 mijloc, 90 codă și 100 săraci iar Salcia 1 frunte, 30
mijloc, 10 coda și 40 săraci. La situația populației comunei Slătioara, plasa
Oltu de Sus, Ilie Criveanu notează: numărul de locuitori din comună 1430.
Pe cătune: Slătioara 1300 suflete, Salcia 130 suflete; numărul
contribuabililor din comună: 375 – Pe cătune: 340 Slătioara, 35 în Salcia ;
numărul capilor de familie: 320 – Pe cătune: 300 în Slătioara și 20 în
Salcia; numărul știutorilor de carte dintre locuitorii de la 14 ani în sus: 97
714
715
Peste aproape două luni, la data de 25 mai 1892, învățătorul Ilie Criveanu va solicita
revizoratului școlar al județului Romanați 7 zile de concediu pentru luna iunie în vederea
susținerii examenului pentru trecerea la gimnaziul din Slatina, cu condiția de a fi suplinit de
o persoană care ar poseda cunoștințele necesare. (SJAN Olt, Fond Școala Slătioara, dosar
10/1892)
716
717
313
masculin și 4 feminin. Pe cătune: 96 masculin și 4 feminin Slătioara și 1

masculin Salcia. La Descripțiunea scurtă a localului de școală din anul 1894
se menționează: proprietatea-A comunei; originea localului-Clădită în 1890
și deschisă în 1891; materialul din care este clădită-Zid masiv; numărul
camerelor de studiu-una și o cancelarie; singura sală de clasă avea
următoarele dimensiuni: 6,50 m lungime, 7 m lățime și 4 m înălțime, iar
cancelaria: 4,10 lungime, 2,50 m lățime și 3,10 m înălțime. De asemenea
școala nu avea curte și nici un metru pătrat de grădină. Ilie Criveanu nota:
Este imperios necesar de grădină. Se simte nevoia de a se construi încă o
sală de clasă cel puțin și un atelier de frângherie de vreme ce cunosc eu
acest meșteșug. În anul 1894 numărul copiilor care ar fi trebuit să fie supuși
instrucțiunii obligatorii ajungea la 245 ( născuți între anii 1881-1887). În
anul 1902, comuna a închiriat alături de școală un teren în suprafață de 2000
de m.p. pentru a servi de grădină școlară. Nefiind însă bine împrejmuită,
grădina a suferit în toți anii stricăciuni de la vecini718.
După pensionarea învățătorului Ilie Criveanu (1 sept.1904), la școala
din Slătioara ajunge Ion Andreianu719, mutat de la școala Milcov, jud. Olt.
Ion Andreianu a fost absolvent al Școlii normale de institutori din București,
promoția 1900. La Școala din Slătioara va funcționa în anul 1904 Anastasie
Popescu720, absolvent de gimnaziu, ca suplinitor. La 1 septembrie 1905,
conform art. 53 din lege modificat în același an, Ion Andreianu solicita a fi
avansat pe loc institutor, urmând să funcționeze cu acest titlu. În rapoartele
întocmite de către învățătorul Ion Andreianu la 14 februarie și 26 iunie 1907,
când frământările sociale cuprinseseră țara, am identificat date interesante
despre starea școlii și necesitatea construirii unui local nou, despre situația
economică și modul în care țăranii din Slătioara au reacționat la marea
răscoală de la 1907. Iată ce menționa dascălul de la școala din Slătioara:
Localul acestei școale, clădit în anul 1890 a devenit neîncăpător pentru
copiii care urmează regulat, este absolut neîndestulător față de o
populațiune în vârstă de școală în număr de 172 băieți și 127 fete după
ultimul recensământ. În adevăr Div. I este frecventată de 80-90 elevi regulați
din 101 înscriși, iar Div. II și III de 60-65 elevi din 70 înscriși (…) spațiul
încăpător d-abia se găsește pentru 60 de elevi. În anul viitor dacă vom
scădea pe cei 12 eventuali absolvenți și vom adăuga cel puțin 30 promovați
din Div. I, în orele a.m., frecvența va fi de 90-100 elevi, din care forțamente
va trebui să eliminăm 25-30 din lipsă de locuri. Cum însă interesul
instrucțiunei reclamă să primim pe elevi și să dăm la câți mai mulți copii
cunoștință de carte, mă cred îndreptățit Domnule Revizor a vă ruga să
binevoiți a interveni pentru crearea la această școală a încă două posturi.
718
SJAN Olt, Fond Școala Slătioara, dosar 91/1906-1907
719
Născut la 26 ianuarie 1879. După absolvirea școlii normale, va funcționa ca învățător
provizoriu la școlile din Drăgănești-Olt (de la 1 sept.1900), Milcov-Olt (de la 1 sept. 1901),
iar ca învățător definitiv la școala din Slătioara (de la 15 sept. 1904). Inst. Def. S.2,T.
Măgurele 1 sept. 1907 (Anuarul oficial al Ministerului Instrucțiunii și Cultelor la 15 nov. 1908).
720
Începând cu data de 1 septembrie 1904, urma să-l suplinească pe Ion Andreianu învățător
titular la școala Slătioara pe toată durata cât va funcționa ca învățător ambulant în județul Olt
314
În ceea ce privește mărirea localului, socotesc că bugetul comunei

Slătioara, liber până în prezinte de orice sarcini, ar putea să suporte o anuitate
până la maximum 800 lei anual, pentru a se împrumuta de la Onor. Casa a
școalelor cu o sumă necesară construirei numai a două săli de clasă, fără
cancelarie, fără locuința dirigintelui, ci numai o sală despărțitoare a celor două
clase, care să servească de vestiar. De alt-mintrelea sunt informat că bugetul
anului curent ar da un excedent de peste 1000 lei, sumă care cred că ar ușura
contractarea împrumutului. Indispensabil ar fi ca noua clădire să se zidească
alături de noul local; pentru aceasta s-ar putea expropria grădina școlară
închiriată de la un vecin. Acest teren este fără clădiri pe dânsul și proprietarul
poate că s-ar învoi a-l vinde pe preț de 4-500 lei. Locuitorii din această comună
ocupându-se pe lângă plugărie, alimente, cărăușie, munca cu brațele pe la fabrici
în Slatina, își petrec, cea mai mare parte din ei, întreaga zi prin oraș. Toți sunt
convinși de foloasele școalei și mulți mi s-au plâns de nesuficiența învățăturei pe
½ zi. Șapte elevi cu locuința în Slătioara frecventează școalele urbane din Slatina,
seara înapoindu-se acasă. Am auzit și pe alți locuitori mai cu dare de mână că își
vor muta copiii la oraș (…) Referindu-se la cercurile culturale din anul 1907, Ion
Andreianu preciza: Conferințe la întrunirea membrilor cercului Slătioara al cărui
președinte este subsemnatul, nu s-au ținut, deoarece fixându-se prin program o
Duminecă din Mai și suspendându-se activitatea cercurilor culturale, întrunirea
n-a mai avut loc la școala acestei comune.
Fiind însă oare cari agitațiuni, ca pretutindeni de altmintrelea în luna
Martie, subsemnatul a ținut întruniri la răspântii, în fața primăriei, la școală, la
biserică și am căutat să potolesc spiritele, domolindu-le cu desăvârșire, așa că în
această comună nu s-au întâmplat regretabilele orori săvârșite prin alte părți (…)721.
Amplasamentul școlii Slătioara (1905) în cadrul perimetrului comunei. Se

observă cele două biserici, primăria școala și trama stradală722.
721
Ibidem, dosar 28/1906-1907
722
315
În ceea ce privește frecvența școlară, până în anul 1890 aceasta a

variat între 20-40 de elevi, între anii 1890-1905 școala Slătioara a fost
frecventată de 50-100 de elevi. La recensămintele dintre anii 1894-1905 s-au
găsit următoarele efective de copii de vârstă școlară: 1894 = 245 (114 băieți
+131 fete), 1895 = 264 (166 + 98), 1896 = 225 (102+123), 1897 = 278
(128+136), 1898 = 283 (126+157), 1899 = 301 (131+170), 1900 = 261
(125+136), 1901 = 249 (136+113), 1902 = 278 (148+130), 1903 = 354
(193+161), 1904 = 342 (201+141), 1905 = 303 (173+130). În ceea ce
numărul absolvenților, acesta era extrem de redus: 1880 = 1, 1881 = 1, 1883
= 3, 1886 = 2, 1887 = 1, 1888 = 4, 1889 = 1, 1891 = 1, 1893 = 4, 1895 = 1,
1896 = 1, 1899 = 2, 1900 = 3, 1901 = 1, 1902 = 2, 1903 = 1723.
În anul 1905, școala din Slătioara funcționa în același local construit
în anul 1890, impropriu (cu o singură sală de clasă-volum 175 m.c.,
cancelarie – volum 30 m.c., două camere pentru diriginte – fiecare cameră 30
m.c., bucătărie pentru diriginte-volum 18,5 m.c.), prea mic pentru numărul
de copii. Mobilierul era compus din 10 bănci lungi de câte 6 locuri fiecare de
sistem vechi și neigienic, o catedră, o tablă neagră, două dulapuri pentru
arhivă, două mese și patru scaune toate construite după 1890. Școala nu
avusese nicio donație. Statul nu cheltuia nimic pentru întreținerea școlii,
afară de salariul învățătorului, iar comuna aloca anual din buget suma de
300-400 lei pentru plata servitorului, a combustibilului, cheltuieli de
cancelarie etc724.
În primul deceniu al secolului XX, erau frecvente epidemiile, starea
de sănătate a școlarilor fiind precară. În anul școlar 1905/1906, toamna și
primăvara mulți elevi au suferit de friguri palustre iar în timpul iernii școala a
fost închisă în perioadele 24-30 ianuarie, 3-10 martie și 13-17 martie 1906
din cauza difteriei care a bântuit în comună. Satul Slătioara fiind așezat în
lunca Oltului era înconjurat atunci de bălți și lacuri fără scurgere continuă,
elevii ca și majoritatea locuitorilor sufereau grozav de malarie. În anul 1907,
medicul circumscripției Piatra îi procurase chinină învățătorului Andreianu
în mai multe rânduri pentru a le administra elevilor atinși. Învățător la școala
din Slătioara a fost și Ștefan C. Corcău-normalist, care în anul școlar
1906/1907 l-a suplinit timp de 19 zile pe învățătorul Ion Andreianu725. La
școala din Slătioara în locul învățătorului Ioan Andreianu vine în anul 1908
Marin Bonciu. Acesta funcționase la școlile de la Dranovățu și Piatra. În anul
1912, școala din Slătioara avea o grădină școlară înființată în anul 1903,
împrejmuită cu un gard de nuiele. Rațional, grădina în suprafață de 1200
m.p. a fost cultivată numai între anii 1906-1907 pe vremea fostului învățător
Ion Andreianu. Această grădină era cultivată mai ales cu fasole, bob, mazăre,
usturoi, ceapă și varză. Produsele erau consumate de învățător și de elevii
care au lucrat la grădină. La lucrul manual elevii făceau împletituri de paie
pentru pălării. Tot în anul 1912 exista la Școala Slătioara o bibliotecă popular
înființată de Casa școlilor pe vremea învățătorului Ilie Criveanu. Fondul de
carte era alcătuit din 18 volume. Se citea mai ales iarna, înregistrându-se 20
de cititori adulți și 10 elevi. De asemenea (se menționa la 1912), în anul
723
724
Ibidem.
725
316
1907/1908 existau și cursuri de adulți, înființate încă din anul 1902 de către
înv. Ilie Criveanu. Aceste cursuri se țineau în lunile decembrie, ianuarie,
februarie și martie, constatându-se o frecvență mai mare în lunile decembrie,
ianuarie și februarie. Se preda în zilele de duminică și de sărbători, de la ora
10 la ora 12 a.m. Întreruperea cursurilor pentru adulți a avut loc în anul 1907,
în timpul revoltelor țărănești. La cursurile de adulți participau neștiutori de
carte și cei care nu terminaseră cursul primar726. La școala din Slătioara în
anul 1909 (luna ianuarie) existau două posturi de învățător, unul ocupat de
către Marin Bonciu (postul I) iar celălalt de către Victoria Constantinescu
(postul al II - lea). Născută la București la data de 27 iulie 1881, era
absolventă a unei școlii profesionale din București727.
Școala construită în anul 1890 pe vremea învățătorului Ilie Criveanu
ajunsese la 1909 într-un stadiu avansat de degradare (ferestrele putreziseră,
acoperișul deteriorat, burlanele stricate, mobilier vechi) iar localul devenise
neîncăpător, în condițiile în care populația școlară era într-o continuă creștere
numerică. Se impunea astfel ridicarea altei clădiri de școală cu cel puțin două
săli de clasă. În anul 1912, la solicitarea revizoratului școlar al județului
Romanați, învățătorul Marin Bonciu întocmește schița amplasamentului
viitorului local de școală. Noua clădire urma să fie ridicată pe un teren aflat în
spatele școlii vechi. Școala veche și spațiul pe care urma să fie amplasată noua
școală se aflau peste drum de primăria comunei Slătioara, având următorii
vecini: la nord (20 m) - drumul comunal (în prezent strada Revoluției), la sud
(43 m)-terenul lui Ilie N. Enache, la vest (46m)-strada principală (acum strada
Nifon Criveanu), la est (41 m)-terenul lui Ilie N. Ionescu728.
Schiță (înv. Marin Bonciu)
726
727
Ibidem..
728
Ibidem.
317
Școala cea nouă din Slătioara ridicată în toamna anului 1916, în

timpul ocupației germane din timpul Primului Război a suferit importante
pagube materiale mărturie stând în acest sens Procesul verbal de la data de 8
decembrie 1918: ,,Noi Ilie T. Fulga președintele comisiei interimare a
comunei Slătioara și Marin Bonciu dirigintele școalei, în conformitate cu
ordinul Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor, Direcția învățământului
primar și normal primar Nr. 44284, Seria A, Biroul B, am constatat
următoarele pierderi materiale localului de școală cât și zestrii lui, pricinuite
din cauza războiului mondial 1916-1918 de către trupele germane care s-au
folosit de acest local: - localul cel nou (…) are fărâmat cu desăvârșire din
cauza bombardamentului acoperișul, două săli de clasă, cancelarie și
coridorul, giurgiuvelele rupte și geamurile (două rânduri) de la 3 săli de
clasă, cancelarie și coridor, toate sparte. Mai are lipsă două sobe de sistem
Godin, cum și 4 stânjini de lemn de salcie. Toate aceste pierderi se evaluează
la 15000 lei. – Localul vechiu de școală cu o sală de clasă, cancelarie,
bucătărie și două camere de locuit pentru diriginte, are lipsă 10 giurgiuvele
mari, 17 mici, 170 ochiuri de geam, una ușă, una de la dulapul arhivei, 6
broaște, două burlane de scurs apa, o scară de ciment, 5 bănci de lemn sistem
vechi, tablă de calcul, două scaune de lemn cu rezemătoare, două vase de
lemn cu capac și robinet, două căldări de zinc, una catedră cu piedestalul ei și
întreg materialul didactic compus din: ștampila școalei, 10 tablouri intuitive,
44 tablouri religioase, 8 tablouri de istorie, un tablou Higiena și salubritatea,
un tablou Boli și leacuri, două orarii format mare, două programe de perete,
una hartă a României în relief, una hartă de perete a României în format mic,
două hărți ale României în format mare, una hartă a Americii în format mic,
una hartă a Asiei în format mic, una hartă a Americii în format mare” etc729.
În anul 1916, la Școala din Slătioara funcționau următorii învățători:
Marin C. Bonciu (grad definitiv obținut la 13 nov. 1912, avea diploma de
capacitate obținută la Școala normală din Craiova, căsătorit cu Zoe Bonciu și
aveau doi copii), Tudor I. Mitre (n. la 24 mai 1895 Slătioara, provizoriu de la
1 nov. 1915, căsătorit cu Mioara T. Mitre, absolvent al Școlii normale din
Craiova) și Dem. Călinescu (n. 26 mai 1899 Slătioara, absolventă a 4 clase
secundare la Liceul Ioniță Asan-Caracal, suplinitoare). Comuna avea în anul
1918 două localuri de școală, unul vechi din cărămidă construit de județ la
1890 și celălalt nou clădit din cărămidă din fondul Asociației comunelor.
Curtea școlii măsura 100 m.p. și era împrejmuită cu stacheți de brad. Școala
nu avea grădină și câmp de cultură. În cadrul școlii erau înființate un cor al
elevilor și un teatru școlar. Biblioteca școlii deținea 98 de volume730.
Se pare că între anii 1900-1915, o parte dintre elevii din Slătioara a
învățat într-o casă particulară, casa lui Mihai Popescu. La începutul secolului
XX, moșierul Mărăscu (craiovean, avea moșie și zăvoi în Slătioara) a cedat
comunei terenul pe care ulterior s-au construit școala veche, primăria și
căminul cultural. La școala aflată în casa lui Mihai Popescu a fost învățător și
Marin Bonciu731.
729
730
Ibidem.
731
Informație primită de la dl Jean Brândușa- contabil
318
Născut la data de 20 septembrie 1885 în comuna Slătioara, județul

Romanați, Marin Bonciu a fost unul dintre învățătorii care a marcat spațiul
spiritual al comunei Slătioara, contribuind la formarea a numeroase generații
de elevi.
Act de naștere Marin Bonciu:
Din anul una mie opt sute optzeci și cinci luna septembrie, ziua
douăzeci și două, ora nouă înainte de amiază.
Act de nașterea lui Marin de secsu bărbătesc născut la două zeci
septembrie în com. Slătioara în casa părinților din com. Slătioara, fiu al
Dlui Constantin Stoica Bunciu de ani 28 și al Leanei de ani 26, ambii de
meserie agricolă și locuitori în com. Slătioara după declarațiunea făcută de
tatăl care ne-a înfățișat copilul. Întâiul martor Ilie Criveanu de ani 33 și
Ioan Mitră Bunciu de ani 30, ambii de meserie agricolă și locuitori în com.
Slătioara, care au subscrisu acest actu după ce li s-a citit împreună cu noi și
cu declarantele. Constatat după lege de noi Petre Popescu, primare com.
Slătioara și oficer al stării civile. (urmează semnăturile și ștampila).
Act de naștere (Marin Bonciu)
La data de 9 mai 1910 se căsătorește cu Zoe M. Petrescu, conform

actului de căsătorie nr. 5, eliberat în copie de primăria comunei Slătioara,
jud. Romanați la data de 17 iunie 1939732.
732
Ibidem, Fond inspectoratul școlar Olt, dosar 2/1942.
319
Școlile la care a funcționat Marin Bonciu până la pensionare:Școala

Dranovăț Romanați, suplinitor, numit în baza actului nr. 49805/1905; Școala
Piatra, numit suplinitor în baza actului nr. 16720/1907; Școala Piatra,
suplinitor; Școala Slătioara, suplinitor, numit în baza actului nr. 52438/1907;
Școala Slătioara, titlul provizoriu, numit în baza actului nr. 78585/1908;
Școala Slătioara, definitiv, avansare în baza Înaltului Decret Regal nr.
4352/1912. Gradația I733; Școala Slătioara, gradul didactic II, avansare
conform actului nr. 49067/1921. Gradația I; Școala Slătioara, gradul didactic
I, avansare conform actului nr. 40364/1926. Gradația a III-a; Școala Nr. 2 de
băieți Slatina, jud. Olt, gradul I, transferare conform actului nr. 51574/1926.
La școala din Slatina obține gradația a IV-a734.
Certificat de absolvire eliberat elevului Brândușa I. David (1913/1914) de către

Școala primară rurală mixtă Slătioara (Director/Diriginte, Marin Bonciu)
733
Ibidem.
734
Ibidem.
320
În anul școlar 1936-1937, Marin Bonciu era învățător la Școala de

băieți Nr. 2 ,,Ștefan Protopopescu” din Slatina, avea 5 gradații de vechime
(data începerii ultimei gradații: 1 ianuarie 1933 cu Ord. Nr. 157227din 17
oct. 1934) și gradația militară aprobată cu Ord. Nr. 51827/1926. Era căsătorit
și avea un copil născut la 1 nov. 1912735.
A decedat la 9 septembrie 1979 în Slatina (actul nr. 312, reg. nr. 212,
anul 1979, luna septembrie, ziua 20)736.
Școala primară mixtă de tip urban Slătioara avea în anul 1923 un
număr de patru posturi ocupate de către Marin C. Bonciu, Tudor I. Mitre737,
Nicolae A. Bădescu (născut la data de 14 oct. 1886 în comuna Slătioara, era
absolvent a 4 clase secundare de la Liceul Radu Greceanu-Slatina, promoția
1906), Zoe Mărculescu (absolventă a școlii profesionale, o suplinea pe
Liiceanu Elena738, învățătoare cu titlul provizoriu detașată la școala de fete
din comuna Osica de Sus.)739.
La finele anului școlar 1924/1925, din totalul de 225 de elevi înscriși
au promovat 152 de elevi (117 băieți și 35 de fete) iar repetenți au fost 73 de
elevi (49 de băieți și 24 de fete). Tot în acest an școlar, învățătorii titulari au
fost supliniți de Zoe M. Bonciu (absolventă de curs profesional), Elena
Mărculescu (absolventă a două clase profesionale), G. Rotaru (absolvent de
gimnaziu), Maria Radu (învățătoare suplinitoare). Școala fusese inspectată de
5 ori de către Gh. Spulbereanu (inspector școlar), Marin Fota (revizor școlar
clasa a II-a), Ștefan Ionescu (revizor școlar clasa I). Tot în timpul anului
școlar 1924-1925 s-au desfășurat și cursurile pentru adulți. La aceste cursuri
au fost 149 de înscriși. Secția băieților la care au urmat regulat 21 din 42
înscriși a fost condusă de T. Mitre iar secția fetelor la care au urmat regulat
58 din 97 înscrise a fost condusă de Zoe Mărculescu și M. Bonciu. Cursurile
pentru adulți au funcționat 12 ore pe săptămână între 15 nov. și 15 martie, iar
în restul anului două ore pe săptămână. Populația școlară după recensământul
din anul 1925 ajunsese la 511 elevi (264 băieți și 247 fete)740. În comună
erau două localuri de școală, unul vechi cu o sală de clasă și dependințe
735
Ibidem, Fond Primăria orașului Slatina, dosar 19/1936-1937.
736
Ibidem.
737
Născut la data de 3 mai 1895 în comuna Slătioara jud. Romanați, absolvă Școala normală
din Craiova (6 clase). Obține diploma de învățător în anul 1915, care este depusă la
Ministerul de Război cu ocazia recrutărilor și dispărută în timpul campaniei 1916-1918.
Titluri obținute în învățământ: provizoriu-1 nov. 1915, definitiv-1 ianuarie 1921, gradul
didactic II-1 sept. 1923. În anul 1929 era căsătorit cu Maria Mitre (prof. menajeră) și aveau
4 copii: Sofica (n. 22 iul. 1920), Nicolae (n. 26 ian. 1922), Aurel (n. 8 oct. 1925) și Dumitru
(n. 28 febr. 1927). Contingent 1915, seria ofițerilor de rezervă, avea gradul de căpitan din
data de 1 iul. 1927.
738
Era originară din Caracal unde s-a născut la data de 21 mai 1906. Era absolventă a 5 clase
de liceu și două clase la școala normală din Brăila. A fost numită în învățământ la 1 sept.
1923. Definitivatul îl obține la 1 sept. 1927. Deși a fost numită la Școala primară Slătioara, a
funcționat 5 ani consecutivi până în anul 1928 la Școala de fete Osica de Sus, iar în anul
școlar 1928/1929 la Școala nr. 1 de băieți Corabia.
739
Ibidem, Fond Școala Slătioara, dosar 47/1923.
740
321
pentru învățător (cel construit în 1890) – în stare bună și altul nou (cel ridicat
în 1916) cu 3 săli de clasă și cancelarie – în stare rea, având acoperișul
stricat741. Mobilierul era de sistem vechi și în stare mediocră și de sistem nou
(pupitre) în stare bună.
Din cauza ocupației inamice din Primul Război Mondial, materialele
didactice și jumătate din arhiva școlii fuseseră distruse. După război,
Comitetul școlar a procurat 3 hărți ale jud. Romanați, României și Europei,
precum și corpuri geometrice742. Nici în anul 1929 starea școlii nu se
remediase. Directorul de atunci al școlii, Teodor I. Mitre trimite la data de 4
decembrie 1929 administratorului Casei Școlilor adresa cu Nr. 1237 în care
arăta: Înainte de războiul din 1916, școala noastră încadrată astăzi cu 4
posturi în 4 săli de clasă a posedat o frumoasă bibliotecă cum și un bogat
material didactic. În timpul războiului comuna Slătioara căzând în zona de
foc, așezată fiind pe malul drept al Oltului, în fața orașului Slatina, a avut
multe stricăciuni. S-a întâmplat ca în acest timp și școala să piardă aproape
întreaga zestre școlară. Am căutat să ne refacem an cu an, dar din lipsă de
mijloace suficiente am putut repara abia localurile. Pentru aceasta cu
respect vă rugăm să binevoiți a ne aproba, pentru interesul învățământului,
materialul didactic de care dispune Onor. Casa Școalelor, cum și o
bibliotecă școlară, ambele fiind deopotrivă atât de necesare școlii noastre
(…)743.
Şt. Richman în ,,Monografia judeţului Romanaţi,” p. 443 menționează
despre învățământul din comuna Slătioara: O şcoală cu trei învăţători: T.
Mitre, Ilie Tatomir și N. Bădescu, preot.
Între anii 1935-1936, la școala din satul Slătioara existau 5 posturi de
învățători. La recensământul din anul 1935 s-a înregistrat un număr de 479
de copii de vârstă școlară (125 de fete și băieți cu vârsta cuprinsă între 6-7
ani și 354 de fete și băieți având vârsta între 7-16 ani). Dintre cei 475 de
copii, erau înscriși la toate clasele 309 elevi, dar urmau regulat 219 elevi.
Cele 5 posturi erau ocupate de către învățătorii: Teodor I. Mitre ( 41 de ani,
grad didactic I), Elena Tcaciuc ( 29 de ani, grad definitiv), Gh. Diaconu (29
de ani, grad definitiv), Gheorghe Stancoveanu (27 de ani, grad definitiv),
Paraschiva Diaconu (25 de ani, provizorie)744. Numărul cadrelor didactice în
anul școlar 1937/1938 crește, ajungând la 7 învățători: Teodor I. Mitre,
Gheorghe Stancoveanu, Ioana Gh. Stancoveanu, Elena Diaconu, Gh.
Diaconu (detașat la Bucinișu), Paraschiva Diaconu, detașată de la Hodiș-
Cluj, Elena Năstăsescu (maestră de lucru)745. În anul 1941, Gh. Stancoveanu,
învățător la Slătioara era student la Școala Adm. Superioară. Un an mai
741
La data de 12 mai 1925, înv. Marin Bonciu informa pe revizorul școlar al județului
Romanați că în timpul ploilor și al zăpezii, strângându-se apă în podul localului de școală
din cauza acoperișului care este fărâmat încă din timpul războiului, este absolută nevoie a i
se face o reparație radicală (….)
742
743
744
745
322
târziu în 1942 când director al școlii era Gh. Diaconu, era înființată o cantină
pentru 16 elevi, unde se servea printre alte alimente și pâine cu lapte, pâinea
fiind procurată de la brutăria din localitate. La școală, dimineața funcționau
Papuc Elena, Diaconu Paraschiva și Ion M. Vasile, iar în orele de după
amiaza Ioana Stancoveanu, preot N. A. Bădescu, suplinitor în locul
învățătorilor Gh. Diaconu și Ana I. Vasile. Gh. Stancoveanu era mobilizat de
la data de 9 august 1941. De asemenea, în anul 1942, școala avea un cor pe
două voci și un cor religios, un mic muzeu și o bibliotecă cu un număr mic
de volume (40-50 de cărți)746.
La data de 1 februarie 1937, Pretura Plășii Piatra (Oltul de Sus)
întocmește situația împrumuturilor contractate de comunele din raza acesteia.
La Slătioara valoarea împrumutului a fost de 80.000 de lei, acest împrumut
având ca scop construirea școlii Slătioara-Salcia. Instituția care a acordat
împrumutul a fost Casa Școlilor, contractat încă din anul 1929. Suma anuală
pe care a trebuit să o plătească instituția contractantă, respectiv primăria
Slătioara, ajungea la 8.000 de lei pe an, cu mențiunea că aceste rate s-au
plătit din bugetul comunei fără dobânzi747.
Cadrele didactice și autoritățile din Slătioara nu au rămas indiferente
față de unele probleme sociale cu care se confrunta comunitatea locală. La
data de 14 decembrie 1938, Savu D. Obrocea-primarul comunei, Mircea
Achimescu-preot, N. A. Bădescu-preot, Teodor I. Mitre-directorul școlii,
Gheorghe Stancoveanu, Gheorghe Diaconu, Ioana Gh. Stancoveanu-
învățători la școala Slătioara, Constanța R. Criveanu, Radu M. Criveanu-înv.
la școala Salcia, Savu I. Mitre și Mihalache Comisaru-funcționari comunali,
Elena Băbiceanu-moașă comunală s-au întrunit în localul primăriei pentru
construirea unui comitet local și a unei secții pentru ajutorarea copiilor săraci
cu hrană prin înființarea a două cantine școlare, una la Slătioara și cealaltă la
Salcia. La această întrunire sunt alese comitetele care vor activa la școala
Slătioara (Ioana Stancoveanu-președinte, secondată de Paraschiva Diaconu și
Mihalache Comisaru-secretar) și la școala Salcia (Constantina R. Criveanu-
președinte, Ecaterina N. Bădescu-vicepreședinte, R. M. Criveanu-secretar).
Pentru funcționarea corespunzătoare a cantinelor, comitetele vor începe să
strângă fondurile bănești și să colecteze alimente în natură de la locuitorii mai
înstăriți din comună. Numărul copiilor, felul alimentației și numărul meselor
urmau să se stabilească în funcție de fondurile pe care comitetele le vor
aduna748.
În anul 1941 în comuna Slătioara erau două școli cu 8 posturi de
învățători, respectiv:
- Școala Nr. 1 din satul Slătioara, având 4 săli de clasă, cu 6 posturi de
învățători și un efectiv de 380 de elevi. La cantina școlară luau masa
12 elevi. Președintele cantinei școlare era învățătoarea Ioana Gh.
Stancoveanu. Localul de școală era deteriorat din cauza cutremurului
din 10 noiembrie 1940 și reclama o reparație în valoare de 197.000 de
746
747
Ibidem, Fond Prefectura Romanați, dosar 9/1937, f. 39.
748
Ibidem, Fond Școala Slătioara, dosar 47/1934-1938.
323
lei, conform devizului. Comitetul școlar se compunea din următoarele

persoane: Pr. Mircea Achimescu, Pavel Mierlea-primar, Radu
Criveanu directorul școlii din satul Salcia, C-tin Ionescu-perceptor,
Gheorghe Deaconu-secretar, Ioniță Popescu membru ales749. De
asemenea, în comună fusese înființat un cămin cultural al cărui
președinte era pr. Mircea Achimescu având ca ajutor pe Gheorghe
Hortopan. Căminul cultural avea o bibliotecă cu peste 200 de volume.
- Școala Nr. 2 din satul Salcia, având un local propriu cu două săli de
clasă. Școala funcționa cu două posturi de învățători și era frecventată
regulat de un număr de 75 de elevi750.
În cadrul programului de lucrări pe anul 1942 întocmit la data de 14
februarie 1942 de către Primăria Slătioara, plasa Oltul de Sus, jud. Romanați
erau incluse și școlile de la Slătioara și Salcia:
- Geamuri la școala din Slătioara (5000 lei).
- Împrejmuirea localului de școală din satul Salcia (10.000 lei).
Antetul școlii Slătioara (1948)
749
750
Ibidem.
324
Încălzitul sălilor de clasă se făcea cu lemne de obicei de esență tare,

pe care școala le procura prin primărie de la Ocolul Silvic Balș, cantitatea
necesară pe anul școlar 1947/1948 fiind de 80 de metri steri lemn de esență
tare sau 160 metri steri lemn de esență moale.751
Școala din Slătioara întâmpina mari greutăți financiare la sfârșitul
anului 1947, mărturie stând în acest sens cererea nr. 38 din 21 noiembrie
1947 adresată de către directorul de atunci primarului comunei:
Domnule primar
Potrivit ordinului primit de la Inspectoratul școlar Romanați publicat

în Buletinul nr. 26 din 1 nov. 1947 pentru a asigura întreținerea școalelor pe
exercițiul financiar în curs, rugăm să binevoiți a discuta și organiza în prima
ședință a comisiei interimare o colectă benevolă în bani și materiale de la
locuitorii comunei, cunoscând că până în prezent nu s-a primit nici-o
subvenție de la comună, județ sau stat.
Școala se luptă cu mari greutăți materiale și e absolut necesară o
colectă.
Domnului Primar al comunei Slătioara752.
Conform ordinului nr. 88/1947 al Sindicatului Învățătorilor din

Județul Romanați (președinte Gh. Stancoveanu) și al M. E. N. nr.
2884610/1947, la data de 30 decembrie 1947 sunt convocați în localul scolii
Slătioara membrii corpului didactic, activi și pensionari din com. Slătioara
pentru organizarea grupei sindicale și întocmirea planului de lucru. La
această convocare au participat: Teodor Mitre, Elena Papuc, Paraschiva
Diaconu, Elena Cociorvă, Oprica Constantinescu, Maria Nica, Constantin
Dumitru, Mihail Ploșniță (la data de 10 nov. 1947, conform ord. nr. 8977 al
Insp. Șc. R-ți, M. Ploșniță înv.la Școala Salcia a fost raționalizat în interesul
învățământului la Școala Slătioara), Radu Criveanu și Constantina R.
Criveanu. După ce înv. Radu Criveanu a citit și explicat ordinul mai sus
menționat, s-a trecut la alegerea comitetului de conducere al grupei sindicale:
Radu Criveanu – președinte, Gheorghe Diaconu – secretar, Mihail Ploșniță –
casier, Constantinescu Oprica – bibliotecar, Elena Pauc – asistentă,
Paraschiva Diaconu – sport. Ca membri ai grupei sindicale au fost aleși:
Teodor Mitre – învățător pensionar, Elena Cociorvă – învățătoare, Constanța
Criveanu – învățătoare, Maria Nica – maestră, Constantin Dumitru –
maestru753.
Veniturile la bugetul școlii erau obținute din ceea ce dădea comuna și
din serbările școlare. Contribuția comunei era însă insuficientă pentru
nevoile școlii. În anul 1948 populația comunei care număra 2511 suflete era
foarte săracă, după statistică revenindu-i fiecărui locuitor numai 42 de ari de
teren agricol. Daca nu ar fi fost meseriași din Slătioara care să lucreze în
751
Arhiva Școlii Gimnaziale Slătioara, dosar 1947/1948.
752
Ibidem.
753
Ibidem.
325
orașul Slatina, localnicii nu ar fi putut să-și câștige existența. Situația

materială a școlii era precară: din necesarul de 470. 500 de lei, comuna avea
posibilitatea să asigure numai 80. 500 de lei, rămânând astfel un deficit de
390. 000 de lei. Constatăm că în intervalul de timp 1947-1948, școala din
Slătioara ducea un război crâncen cu insuficiența fondurilor alocate pentru
întreținere754.
În anul 1948 în comuna Slătioara existau 3 corpuri de clădiri școlare,
două la Slătioara și unul la Salcia. În comuna Slătioara cele două corpuri de
clădiri aveau 4 săli de clasă și o cancelarie și 3 camere pentru locuință
(ocupate de directorul școlii) având următorul cubaj: sala I = 179, 400 m.c.;
sala II = 274, 281 m.c.; sala III = 274, 281 m.c.; sala IV = 266, 500 m.c.;
coridorul = 169, 146 m.c.; bucătăria = 20, 025 m.c.; dormitor = 32, 400 m.c.;
sufragerie = 36,000 m.c.; coridorul = 12,000 m.c.755.
Primul corp de școală, construit din cărămidă și acoperit cu tablă,
avea o sală de clasă și locuința pentru director756, iar cel de-al doilea corp de
școală se compunea din două săli de clasă, cancelarie, coridor și o cămară,
fiind construit din cărămidă și acoperit cu țiglă. În raport cu populația școlară
în comuna Slătioara mai era nevoie de încă un local de școală cu 4 săli de
clasă, un atelier școlar și o sală de spectacole. De asemenea mai erau
necesare 80 de pupitre a 2 elevi. Curtea de joc a școlii avea 460 de mp, ceea
ce era foarte puțin în raport cu populația școlară, revenind astfel pentru
fiecare elev numai un metru și câțiva decimetri pătrați. Directorul școlii din
Slătioara, într-un raport general din anul 1948, propunea să fie expropriat
locuitorul Gheorghe I. Enache, vecin la M.Z. cu școala, care avea în
proprietate 2500 mp., unde se putea clădi un local de școală și s-ar mări și
curtea de joc, acesta în locul terenului expropriat urmând să primească un alt
teren situat în vatra satului757.
Lotul școlii Slătioara însuma 3 ha de teren, care fusese însămânțat în
toamna anului 1947 cu grâu (1,50 hectare), iar diferența urma să se
însămânțeze cu porumb. Școala de la Salcia cu două săli de clasă, cancelarie
și un antreu prezenta următorul cubaj: sala I = 214, 700 m.c.; sala II = 214,
700 m.c.; cancelaria = 37, 050 m.c.; antreul = 25, 650 m.c.758.
Lotul școlar avea o suprafață de 3 hectare, fiind însămânțat cu
porumb în zilele se 4-5 aprilie 1948 (în regie). Grădina școlară în suprafață
de 6810 hectare era împărțită astfel: 1000 m.p. curte joc; 500 m.p. grădină
pomi; 2500 m.p. lucernă; 2810 grădină zarzavat, împărțită astfel: 500 m.p.
cartofi, 300 m.p. straturi cu ceapă și usturoi, 300 m.p. sfeclă de zahăr, 300
m.p. cânepă, 250 m.p. floarea soarelui, 250 m.p. mături, 200 m.p. mazăre,
110 m.p. morcovi și alteie, 100 m.p. varză, 10 m.p. roșii etc759.
754
Ibidem.
755
Ibidem.
756
În raportul din anul școlar 1947/1948 privind starea școlii – Slătioara se menționează că
în satul Slătioara sunt construite două corpuri de școală. Primul este construit în anul 1877?
(…) Cel de-al doilea local este construit în anul 1914-1916 (…) Aici se află trei săli de
clasă, cancelarie, coridor și o cămară.
757
Arhiva Școlii Gimnaziale Slătioara, dosar pe anul 1947/1948.
758
Ibidem.
759
Ibidem.
326
La școala din satul Salcia urma să se ridice o latrină. La data de 7

aprilie 1948 era deja depozitată o parte dintre materialele necesare: 15 mc de
pietriș și 1000 bucăți de cărămidă donate de directorul școlii. Se făceau
intervenții pentru procurarea cimentului.
În anul 1948, la 16 aprilie, directorul școlii Slătioara se adresează
Preturii plășii Piatra-Romanați a interveni locului în drept spre a se repartiza
o mașină de cusut pentru atelierul școlii, din mașinile ce se găsesc la Pretura
Piatra, proprietatea statului760. Comitetul școlar era alcătuit din: Gh.
Diaconu-președinte, Radu Criveanu-secretar și Constantin D. Obrocea-
casier. În anul școlar 1947/1948 erau utilizate la Școala Primară Mixtă ,,Ilie
Criveanu” din Slătioara următoarele cadre didactice:
1. Diaconu M. Gheorghe, învățător (titular), gradul didactic I (1
septembrie 1941-decizia nr. 369910 ), 4 gradații de merit, născut la
28 septembrie 1907 în comuna Bucinișu, județul Romanați, fiul lui
Matei și al Mariei, a fost numit în învățământ la data de 1 septembrie
1927. În anul 1948 era căsătorit și avea un copil. În ceea ce privește
situația militară, în Armata Română avea gradul de sergent T.R.,
contingent 1929. A fost mobilizat timp de 484 de zile. Aparținea de
Cercul Teritorial Romanați, Regimentul 19 infanterie.
2. Ploșniță Mihail, învățător raționalizat (la data de 10 noiembrie 1947
Inspectoratul școlar al județului Romanați anunța că Ploșniță Mihail
învățător la școala Salcia a fost raționalizat în interesul
învățământului la școala Slătioara. Semnează inspector școlar șef N.
Gh. Mihale și subinspector școlar I. Borangic), gradul didactic I și
gradația 4, s-a născut la 20 septembrie 1905 în comuna Cotigenii
Mari, județul Soroca. Părinții săi erau Teodor și Elisabeta. Data
numirii în învățământ: 1 septembrie 1926. Contingent 1927, avea
gradul de sergent T.R. și a fost mobilizat timp de 4 luni. Aparținea de
Cercul Teritorial Romanați, Regimentul 26 infanterie.
3. Papuc I. Elena, învățătoare, s-a născut la Slatina, județul Olt la 16
octombrie 1907, fiind fiica lui Ion și a Elenei. A fost numită în
învățământ la data de 1 septembrie 1926. În anul 1948 era văduvă.
Avea gradul didactic superior obținut la 1 septembrie 1946 (decizia
nr. 206942), 5 gradații și era titulară în învățământ.
4. Diaconu Paraschiva, învățătoare (titulară) originară din comuna
Amărăștii de Jos, județul Romanați, a fost numită în învățământ la 1
octombrie 1934. Părinții săi erau Dumitru și Năstăsia. În 1948 avea
gradul didactic I (1 septembrie 1946. Decizia nr. 117346) și două
gradații de merit.
5. Elena Cociorvă, învățătoare (raționalizată conform ordinului nr. 8977
din 10 nov. 1947 de la școala din Cioroiu, jud. Romanați la școala din
Slătioara) gradul didactic I (1 septembrie 1946, decizia nr. 220927) și
5 gradații de merit, s-a născut la data de 20 noiembrie 1900 în
comuna Găinarii Vechi, județul Soroca. Părinții săi erau Teodor și
Eufrosina. A fost numită în învățământ la data de 1 octombrie 1919.
760
Ibidem.
327
6. Oprica M. Constantinescu, învățătoare (titulară), gradul didactic II și

una gradație de merit, născută la 2 mai 1915 în comuna Redea,
județul Romanați, a fost numită în învățământ la 1 octombrie 1941.
Prenumele părinților: Mircea și Zinca.
7. Nica M. Maria, născută în localitatea Turtucaia, jud. Durostor la 07
februarie 1922, va fi numită în învățământ la 14 martie 1946. Era
fiica lui Mihail și a Mariei.
8. Ștefănescu Elena, originară din localitatea Piatra-Olt, județul
Romanați, s-a născut la data de 21 mai 1922. A fost numită în
învățământ la 1 septembrie 1946. Prenumele părinților: Stoian și
Dumitra. În baza decizia nr. 316381/1947 a Ministerului învățământului,
Elena Ștefănescu este raționalizată de la școala Dioști la școala
Slătioara, jud. Romanați (școala Slătioara este anunțată de
Inspectoratul școlar al județului Romanați prin adresa nr. 150 din 5
ianuarie 1948)761.
Școala avea și o bibliotecă cu 230 de volume.
Efectivul de elevi la începutul anului școlar 1947/1948 (14 februarie

1948) se prezenta astfel:
Nr. Clasa I Clasa Clasa Clasa Clasa Clasa Clasa

total II III IV V VI VII
369 74 74 79 51 42 34 15
Situația școlară la finele anului 1947/1948762
Clasa Înscriși Frecvenți Promovați Repetenți

B. F. B. F. B. F. B. F.
I 48 24 47 23 39 12 9 12
II 35 39 34 37 34 33 1 5
III 41 37 40 36 34 34 7 3
IV 29 22 28 22 21 19 8 3
V 34 9 26 6 22 24 12 5
VI 15 20 8 11 7 11 8 9
VII 7 5 5 3 5 3 2 5
Total 209 156 188 138 163 116 47 39
761
Ibidem.
762
Ibidem.
328
Situația pe clase la finele anului școlar 1947/1948

Cl. I Cl. a Cl. a Cl. a Cl. a Cl. a Cl. a Total
II-a III-a IV-a V-a VI-a VII-a
Elevii B F B F B F B F B F B F B F
care au
urmat tot 47 23 34 37 40 36 28 22 26 6 8 11 5 3 326
anul
Promovați 39 12 34 33 34 34 21 19 22 4 7 11 5 3 279
Repetenți 9 12 1 5 7 3 8 3 12 5 8 9 2 5 86
Alte - - - 1 - - - - - - - - - - 1
situații
Total 48 24 35 39 41 37 29 22 34 9 15 20 7 8 365
general
În cursul anului școlar 1947/1948, frecvența la cursul elementar a fost

de 96 % atât la băieți cât și la fete, iar la cursul superior frecvența a fost mai
redusă, 70%. Sub raport igienico-sanitar școala s-a prezentat foarte bine,
medicul de circumscripție vizitând școala în mod regulat. Nu au fost
întreruperi ale cursurilor. De asemenea, școala a fost inspectată de 22 de ori.
Rezultatul a fost notat cu Foarte Bine și numai o singură dată cu Bine. Școala
funcționa cu 7 învățători, o maestră și o conducătoare. Cadrele didactice au
activat la Căminului cultural, A.R.L.U.S. și U.F.D.R.763.
În anul școlar 1950-1951, la școlile din comuna Slătioara erau
următoarele cadre didactice cu carte de muncă:
1. Aluneanu Ion, învățător la clasa I B, școala din Slătioara, domiciliat
în Slatina, str. Dealul Viilor, vârsta 58 de ani.
2. Diaconu Gheorghe, învățător ciclul al II-lea, domiciliat în Slătioara,
vârsta 44 de ani.
3. Diaconu Paraschiva764.
La începutul anului școlar 1951-1952 numărul elevilor înscriși la
Școala elementară de 7 ani Slătioara era de 284. La clasele I-IV efectivul
total ajungea la 194 de elevi (Clasa I = 41, clasa a II-a=41, clasa a III-a=59,
clasa a IV-a =53), iar la clasele V-VII fuseseră înscriși 90 de elevi (clasa a V-
a = 35, clasa a VI-a = 27, clasa a VII-a = 28). La sfârșitul anului școlar
numărul elevilor înscriși era mai mare (292 de elevi): de la alte școli veniseră
763
Ibidem.
764
Ibidem, dosar /1950-1951.
329
12 elevi, respectiv 6 elevi la clasele I-IV (4 la clasa I și 2 la clasa a III-a) și 6

elevi la clasele V-VII (3 la clasa a V-a și 3 la clasa a VII-a), iar la alte școli
au plecat 4 elevi765.
În ceea ce privește situația la sfârșitul anului școlar 1951/1952,
aceasta se prezenta astfel:
- Promovați: 271 de elevi, din care: 193 la clasele I-IV (clasa I = 42,
clasa a II-a = 39, clasa a III-a = 59, clasa a IV-a = 53) și 78 de elevi la
clasele V-VII (clasa a V-a = 28, clasa a VI-a = 23, clasa a VII-a =
27).
- Corigenți și amânați: 15 elevi, din care un elev la clasele I-IV și 14
elevi la clasele V-VII (clasa a V-a = 7, clasa a VI-a = 3, clasa a VII-a
= 4).
- Repetenți din cauza situației nesatisfăcătoare la învățătură: 6 elevi,
din care: 4 la clasele I-IV (clasa I = 2 elevi, clasa a II-a = 1, clasa a
III-a = 1) și 2 elevi la clasele V-VII (clasa a V-a = 1, clasa a VI-a = 1).
Din cauza greutăților materiale abandonaseră școala 2 elevi (clasa a V-a)766.
Școala din comuna Slătioara, raionul Slatina, regiunea Pitești în anul
școlar 1952-1953 purta denumirea de Școala Elementară de 7 ani Slătioara.
Școala nu avea laboratoare, aparat de radio, teren sportiv, în schimb avea un
lot școlar experimental în suprafață de 3 ha care se afla la o distanță de 1,5
km față de școală. În incinta școlii funcționa grădinița. La data de 15
septembrie 1952 prezenta următoarele efective de elevi, structurate astfel:
Indicatori Nr. Clasele I-IV

Clasele V-
total VII
I II III IV V VI VII
Nr. Claselor 11 2 2 2 2 1 1 1
Nr. elevilor înscriși: 275 40 43 40 59 35 33 25
din care:
a. Masculin 144 19 29 17 27 15 23 14
b. Feminin 131 21 14 23 32 20 10 11
Repartizați după domiciliu:
- Din localitate
- Din alte loc. 266 40 43 40 59 31 30 23
9 - - - - 4 3 2
Repartizați după locuință:
- La părinți sau rude 275 40 43 40 59 35 33 25
Biblioteca școlară avea un fond de carte la data de 15 iunie 1955 de

772 de volume, din care 186 de volume intrate în cursul anului școlar 1954-
1955. Cititori erau de la toate clasele școlii (clasele I-IV = 197, clasele V-VII
= 56), dar și foști elevi aflați la liceu (17 cititori), alte categorii reprezentând
23 de cititori767.
765
Ibidem, dosar /1951-1952
766
Ibidem.
767
330
În ceea ce privește efectivul de elevi la sfârșitul anului școlar 1954-

1955 acesta se prezenta astfel:
Indicatori Total Clasele I-IV

Clasele V-
VII
I II III IV V VI VII
Nr. elevi înscriși la începutul 250 40 43 41 41 30 30 25
anului școlar
Numărul elevilor plecați din 18 2 - - 2 9 5 -

școală
Numărul elevilor rămași înscriși 232 38 43 41 39 21 25 25
Promovați 202 30 40 39 34 17 21 21
În raportul de activitate al școlii Slătioara întocmit la sfârșitul anului

școlar 1955/1956 se menționa printre altele că în instituție erau 80 de
pionieri, împărțiți în trei detașamente; sălile de clasă nu erau suficiente
pentru numărul elevilor și se punea problema recondiționării768.
Ștampila Școlii Slătioara (1955).

Apare semnătura directorului Mihalache Constantinescu.
La începutul anului școlar 1956-1957 au fost înscriși 242 de elevi:

169 la clasele I-IV (clasa I = 49, clasa a II-a = 49, clasa a III-a = 31, clasa a
IV-a = 40) și 73 la clasele V-VII (clasa a V-a = 30, clasa a VI-a = 30, clasa a
VII-a = 13). În cursul anului școlar au venit 2 elevi (clasa I = 1, clasa a VI-a
= 1) și a plecat un singur elev de la clasa a IV-a. Rezultă că la sfârșitul anului
școlar efectivul total de elevi a ajuns la 243. Promovați total au fost 211
elevi: 155 de elevi la clasele I-IV (clasa I = 44, clasa a II-a = 45, clasa a III-a
= 28, clasa a IV-a = 28) și 56 de elevi la clasele V-VII (clasa a V-a = 24,
clasa a VI-a = 22, clasa a VII-a = 10)769.
768
Ibidem.
769
Ibidem, caiet statistic 1956/1957.
331
În anul școlar 1956-1957, la Școala de 7 ani Slătioara au funcționat

următoarele cadre didactice:
1. Constantinescu Oprica, studii: Școala normală, specialitatea:
învățătoare, vârsta: 41 de ani, obiectul: desen (clasele V-VII);
învățătoare clasa a II-a A.
2. Roman Maria, studii: Institutul pedagogic de istorie-lb. română,
specialitatea: lb. română (principală) și istorie (secundară), vârsta: 22
de ani, obiectul predat: lb. română (clasele V-VII).
3. Marușcă Angela, studii: Școala pedagogică, specialitatea: învățătoare,
obiectul predat: matematică (clasele V-VII).
4. Scurtu Teodor, studii: Școala normală, specialitatea: învățător, vârsta:
42 de ani, obiectul predat: lb. rusă (clasele V-VII și IV).
5. Horiță Nicolae, studii: Școala normală, specialitatea: învățător, vârsta
45 de ani, obiectele predate: științele naturii, fizică-chimie (clasele V-
VII)
6. Stăncescu Oltea: studii: Teologia, vârsta: 36 de ani, specialitatea
principală: religia, specialitatea secundară: lb. română, obiectele
predate: istorie, geografie, franceză (clasele V-VII).
7. Dumitrașcu Gheorghe - studii: Școala de cântăreți și Conservator,
specialitatea: muzică, vârsta: 40 de ani, obiectul predat: muzică
(clasele V-VII).
8. Necșulescu Erika – studii: Școala pedagogică, specialitatea:
învățătoare, vârsta 25 de ani, clasa la care preda: a III-a.
9. Necșulescu Dănușa – studii: Școala normală, specialitatea:
învățătoare, vârsta: 28 de ani, clasa la care preda: a II-a B.
10. Dubău Elena – studii: Școala pedagogică, specialitatea: învățătoare,
vârsta: 23 de ani, clasa la care preda: I A.
11. Catana Lucreția – studii: Școala pedagogică, specialitatea:
învățătoare, vârsta: 25 de ani, clasa la care preda: I B.
12. Horiță Valentina – studii: Șc. prof. grd. I, specialitatea: maestră,
vârsta: 44 de ani, clasa la care preda: a IV A.
13. Șerbănescu Zoe – studii: Sc. prof. grd. II, specialitatea: maestră,
vârsta: 52 de ani, clasa la care preda: a IV-a B.
14. Constantinescu Mihail – studii: Școala normală, specialitatea:
învățător, vârsta: 45 de ani, obiectul predat: ed. fizică (clasele V-VII).
La începutul anului școlar 1957-1958 au fost înscriși 183 de elevi la
clasele I-IV (clasa I = 56, clasa a II-a = 49, clasa a III-a = 48, clasa a IV-a =
30) și 95 de elevi la clasele V-VII (clasa a V-a = 37, clasa a VI-a = 33, clasa
a VII-a = 25). În cursul aceluiași an școlar au plecat din diferite motive la
alte școli 11 elevi. În ceea ce privește promovabilitatea, numărul total al
elevilor promovați a fost de 174 la clasele I-IV și de 89 la clasele V-VII. Era
o singură bibliotecă școlară cu 962 de volume770.
La școala din Slătioara, în anul 1959 a fost construită încă o sală de
clasă cu o capacitate de 40 de locuri, valoarea construcției fiind de 45. 000 de
lei. Toți absolvenții școlilor din Slătioara se înscriau la liceele din Slatina.
770
332
Mulți dintre ei au finalizat cu rezultate remarcabile Școala medie tehnică

financiară din Slatina, denumită în trecut și Liceul comercial Nicolae
Titulescu. Printre cei care au absolvit această instituție enumerăm pe:
- Brândușa Jan (comerț în prezent contabil la asociația veteranilor de război)
- Rotaru Nicolae (BJATM).
- Boștină Emil (industria cărnii)
- Liță Anton (viitor director la BJATM).
În anul școlar 1959/1960 la Școala de 7 ani din comuna Slătioara,
raionul Slatina personalul didactic era format din: Constantinescu Mihail,
director, 24 de ani vechime; Budrescu Victoria (profesoară), Facultatea de
științe, 14 ani vechime; Gâdea A. (profesoară), Școala normală, 15 ani
vechime; Horiță Nicolae (profesor), Școala normală, 28 de ani vechime;
Scurtu Teodor (profesor), Școala normală, 20 de ani vechime; Stăncescu
Oltea (profesoară), Facultatea de teologie, 14 ani vechime; Catană Lucreția
(înv.), Școala pedagogică, 8 ani vechime; Constantinescu Oprica (înv.),
Școala normală, 22 de ani vechime; Dubău Elena (înv.), Școala pedagogică,
7 ani vechime; Horiță Valentina (înv.), Școala prof. gr. I, 26 de ani vechime;
Necșulescu Dănușa (înv.), Școala normală, 12 ani vechime; Mihai Florica
(înv.), Școala pedagogică, 6 ani vechime, Ploșniță Mihail (înv.), Școala
normală, 35 de ani vechime; Stancu Zoe (educ.), Liceul industrial, 9 ani
vechime, Corcău Elena (educ.), 11 ani vechime. În anul 1959 cadrele
didactice de la Slătioara erau în cea mai mare parte apolitice, 4 dintre ele
făceau parte din U.T.M. și un singur cadru didactic era membru P.M.R.771.
La data de 28 septembrie 1959 numărul de elevi existent la școala din
Slătioara era următorul:
- Clasele I-IV: Clasa I=39, clasa a II-a=27, clasa a III-a A =26, Clasa a
III-a B= 26, clasa a IV-a=50:
- Clasele V-VII: clasa a V-a A=30, clasa a V-a B=30, clasa a VI-a=29,
clasa a VII-a=40772.
Schița școlii din satul Slătioara (1959)

771
Ibidem, dosar cu diferite adrese înaintate 1959/1960.
772
Ibidem.
333
Localul de școală era alcătuit din 3 săli de clasă: sala I avea 68,25
m.p. (10,50/6,50 m), sala a II-a 68,25 m.p. (10,50/6,50m), sala a III-a 61,75
m.p. (9,50/6,50), două camere mai mici, una de 12 m.p. (4/3m) și cealaltă de
8 m.p. (2/4m) și un hol în L de 42 m.p. Total suprafață: 260,25 m.p.773.
Ministerul Învățământului, Direcția generală a Învățământului de
cultură generală trimite adresa cu nr. 70968/30.VI.1964: ,,Începând cu anul
școlar 1964-1965 se introduc în școlile de cultură generală, școlile de artă,
școlile pedagogice, școlile profesionale și școlile tehnice cu durata de 4 ani
care primeau absolvenți ai școlilor generale de 8 ani), noile modele de
uniforme școlare aprobate prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 98 din
29 februarie 1964. Însă, până la epuizarea uniformelor școlare din vechile
modele, elevii puteau folosi atât noile modele cât și cele vechi. Urma ca, în
vederea asigurării unei aprovizionări corespunzătoare a elevilor cu uniforme
școlare, secția de învățământ să treacă împreună cu ICRT-ul și Direcția
comercială regională la stabilirea semestrială, cantitativ și pe sortimente, de
uniforme școlare.” De asemenea, pentru a se evita desfacerea de uniforme
școlare către alte categorii de cumpărători, aceste produse urmau să ajungă la
elevi pe bază de adeverință. În legătură cu portul uniformelor școlare se
menționa:
- ,,Toți școlarii erau obligați să poarte inițialele școlii, cusute pe
material textil , pe mâneca brațului stâng, la 10 cm de la umăr spre
cot. Textul va fi brodat cu fir de ață galbenă pe stofa de culoarea
uniformei cu dimensiunile 4/6 cm (conform instrucțiunilor M.I. nr.
122225/963)
- Pe timpul rece elevii vor purta paltoane și pardesie de preferință de
culoare închisă.
- Pe cap elevii și elevele vor purta basc de culoare bleumarin.
- Încălțăminte de culoare neagră sau maro, iar pe timp călduros
sandale. Înălțimea tocului la eleve nu va depăși 3 cm. Elevele vor
purta ciorapi mercerizați de culoare bej, iar vara șosete albe.
- Elevele claselor I-XII, vor purta părul în cozi sau scurt, la părul scurt
lungimea lui nu va depăși baza urechii. Pe cap poartă panglică albă.
La părul lung, cozile sunt prinse pe cap cu funde albe.
- Se interzicea școlarilor portul oricăror podoabe în păr, la gât, la mână
precum și lăcuirea unghiilor.
Pentru elevii claselor I-IV: băieții-trening bleumarin tricotat din fire
de bumbac, costum uniformă din stofă bleumarin, vara pantaloni scurți din
doc bleumarin și bluză - cămașă din zefir, caro alb cu bleu; fetele-rochiță de
zefir, caro alb cu bleu, șorț din olandină bleu.
Pentru elevii claselor V-VIII: băieții - costum uniformă din stofă
bleumarin (vara pot purta pantaloni scurți din doc bleumarin și bluză cămașă
din zefir caro alb cu bleu); fetele-sarafan din stofă albastră sau din doc
albastru, bluză cu mâneca lungă din olandină bleu - vara bluză cu mâneca
scurtă din olandină bleu”774.
773
Ibidem.
774
Ibidem, dosar 1964-1965.
334
Lista cadrelor didactice de la școala din Slătioara 1965/1966:

1. Horiță I. Nicolae: născut la 6 mai 1911; director; ultimele cursuri
terminate: curs spec. 2 ani I.P.C.D.; specialitatea obținută: matematică-
fizică, obiectele predate: fizică și desen; titular; numit director ord. nr.
3874/965 al Ministerului Învățământului; definitiv din 1959; vechimea în
învățământ: 34 de ani.
2. Maican L. Floarea: născută la 11 mai 1929; învățătoare; studii: Școala
pedagogică; clasa la care preda: I; titulară; transferată cu ord. Ministerului
Învățământului nr. 2670/965; definitivă din 1959; vechimea în
învățământ: 14 ani.
3. Dubău V. Elena: născută la 5 decembrie 1932; învățătoare; studii: Școala
pedagogică; clasa la care preda: a II-a A; titulară din anul 1962; definitivă
din anul 1959; vechimea în învățământ: 13 ani.
4. Mihai A. Florica – născută la 26 august 1934; învățătoare; studii: Școala
pedagogică; clasa la care preda: a III-a: titulară; transferată cu ord. nr.
3067/964 al Ministerului Învățământului; vechimea în învățământ: 12 ani.
5. Horiță N. Valentina – născută la 9 iulie 1912; învățătoare; ultimele
cursuri: examen echivalare ca înv. Școala normală din Craiova; clasa la
care preda: a II-a B; titulară din anul 1962; definitivă din 1959; vechimea
în învățământ: 30 de ani.
6. Constantinescu Oprica – născută la 2 mai 1915; învățătoare; studii: Școala
normală; clasa la care preda: a IV-a A; titulară din 1962; definitivă din
anul 1959; vechimea în învățământ: 27 de ani.
7. Marinescu Șt. Constanța – născută la 16 octombrie 1930; învățătoare;
studii: Școala pedagogică: clasa la care preda: a IV-a B; titulară; transferată cu
ord. nr. 2670/965; definitivă; vechimea în învățământ: 14 ani.
8. Stăncescu C. Oltea – născută la 30 octombrie 1920; profesoară; studii:
Facultatea de teologie, specialitatea religie; obiectul pe care îl preda: lb.
română; titulară din 1962; stagiară; vechimea în învățământ: 19 ani.
9. Popescu D. Dumitru – născut la 24 martie 1914: profesor; ultimele cursuri
terminate: curs spec. 2 ani I.P.C.D., cu examen de stat; obiectul pe care îl
preda: lb. rusă; titular; definitiv din 1959; vechimea în învățământ: 30 de ani.
10. Budrescu I. Victoria – născută la 24 martie 1917; profesoară; studii;
Facultatea de științe geografice; obiectul predat: geografie; titulară din
1962; definitivă din 1959; vechimea în învățământ: 19 ani.
11. Mărgheanu Gh. Aneta – născută la 9 februarie 1932,; profesoară; studii:
Facultatea de istorie fără examen de stat; obiectul predat: istorie; post
suplinit; definitivă cu ord. nr. 1000/964 al Ministerului Învățământului;
vechimea în învățământ: 6 ani.
12. Voicescu I. Ileana – născută la 29 iulie 1942; profesoară; studii: Institutul
pedagogic de 3ani Facultatea de matematică; obiectul predat: matematică;
titulară; repartizată prin ord. nr. 2028/965 al Ministerului Învățământului;
stagiară.
13. Constantinescu I. Maria – născută la 8 martie 1937; profesoară; studii:
Facultatea de științe naturale; obiectul predat: științe naturale; titulară;
transferată cu ord. nr. 2815/965 al Ministerului Învățământului; definitivă
cu ord. nr. 1271/965; vechimea în învățământ: 4 ani.
14. Dumitrașcu I. Gheorghe – născut la 20 mai 1914; profesor; studii:
Academia de muzică religioasă; obiectul predat: muzică; suplinitor:
335
vechimea în învățământ: 15 ani. Dumitrașcu Gheorghe, conform unei

adeverințe eliberată de către directorul școlii din Slătioara la 29 octombrie
1965, funcționa la această școală de la data de 1 martie 1955 ca profesor
II, salarizat ca învățător II, prin transferare de la Școala Medie Tehnică
Financiară-Slatina, conform deciziei Secției de învățământ reg. cu nr.
251/37.386/955775.
⁎⁎⁎
Alfabetizarea
Conform ordinului nr. 264 310/1947 al Ministerului Învățământului –
Direcția Culturalizării, la data de 25 noiembrie 1947 Inspectoratul școlar al
județului Romanați anunța Școala primară Slătioara despre măsurile ce
trebuie luate pentru desfășurarea procesului de alfabetizare a locuitorilor din
comunele județului:
- În fiecare localitate urgent va lua ființă Școala de carte la care să fie
chemați toți neștiutorii de carte. Se va apela și la preoți, medici,
ingineri și orice intelectuali dornici de muncă pentru popor.
- În comună vor fi convocați toți șefii de autorități, formându-se un
Comitet de coordonare care să-și dea tot concursul în opera de
culturalizare a maselor.
- Cursurile la Școala de carte urmau să se țină în afara orelor de clasă,
fiecare învățător fiind obligat să predea câte două ore zilnic. Durata
școlarizării era de 2 ani, împărțită pe cicluri de învățământ: ciclul I (
clasele I și a II-a) și ciclul II (clasele a III-a și a IV-a)
- Se va întocmi un recensământ al neștiutorilor de carte care aveau
vârsta cuprinsă între 16 și 40 de ani776.
Trebuie să menționăm că asemenea
cursuri de alfabetizare au fost organizate și în
perioada interbelică, dar la o scară mai mică.
Școlile de carte aparțineau din punct de
vedere administrativ de direcția școlii primare,
având cataloage și matricole aparte, iar
consemnarea prezenței învățătorilor și a materiei
predate în condica de prezență era obligatorie.
Cei ce nu aveau nici o clasă sau o clasă
absolvită, erau incluși ciclului I și urma să li se
predea materia claselor I și a II-a, iar celor care
absolviseră primele două clase primare urma să
li de predea materia claselor a III-a și a IV-a,
fiind integrați ciclului II de alfabetizare. Pentru
fiecare etapă fusese întocmită “Programa analitică
a școalei pentru știință de carte”. Pentru ciclul I
775
776
336
obiectele de învățământ erau în număr de 3, reprezentate de limba română

(scris și citit după abecedar; noțiuni elementare gramaticale: sunet, silabe,
subiect, predicat; noțiuni de punctuație și ortografie; compuneri; lecturi;
exerciții de vorbire), aritmetică (cunoașterea numerelor întregi până la 1000;
scrierea și citirea numerelor întregi; adunarea și scăderea; după posibilități se
trecea și la înmulțire; noțiuni asupra sistemului metric) și probleme sindicale.
La ciclul II programa cuprindea: limba română, istorie, geografie, științe
naturale, fizico-chimice, aritmetică, anatomie și igienă și educație civică și
sindicală. Schimbările profunde care au avut loc în România după cel de Al
Doilea Război Mondial (instaurarea regimului comunist) au marcat și
sistemul de învățământ. Toate măsurile pe care noul sistem le implementa în
societatea românească aveau un profund caracter propagandistic. Dacă ne
referim strict la procesul de alfabetizare a populației, constatăm că în
programa analitică erau introduse conținuturi care promovau rolul major al
clasei muncitoare și Partidului Comunist în făurirea istoriei naționale,
atașamentul față de puterea sovietică etc. De exemplu, la limba română era
obligatoriu ca lecturile să cuprindă aspecte din lupta sindicală, prezentarea
unor figuri de luptători pentru cauza muncitorească, iar lecturile din literatura
popoarelor vecine României să fie selectate în special din U.R.S.S; disciplina
intitulată Probleme sindicale cuprindea: noțiuni despre istoria mișcării
muncitorești, realizări din U.R.S.S., rolul muncitorimii în dezvoltarea
economică a țării noastre etc777.
Prin decretul nr. 175 din 3 august 1948, în școlile din România a fost
impus sistemul manualului unic.
În ceea ce privește orarul, în cursul unei săptămâni erau 3 zile de
cursuri, a câte două ore fiecare. La data de 5 decembrie 1947 sunt convocate
la Școala Primară Mixtă Ilie Criveanu Slătioara, jud. Romanați autoritățile
comunale și intelectuale din comună, având următoarea ordine de zi:
1. Școala de carte pentru neștiutori.
2. Eventuale propuneri în legătură cu școala.
Au fost chemate următoarele persoane: pr. Mircea Achimescu,
Dumitru Bârlogeanu, Constantin Cernătoiu, Dumitru Filip, Dumitru Ghemeci,
Marin Știrbescu, Grigore Sandu, Ilie Știrbescu, Elena Papuc, P. Gh. Diaconu,
Elena Cociorvă, Maria Nica, M. Ploșniță, O. Constantinescu778.
În localul școlii Slătioara are loc ședința de la data de 16 februarie
1948. La această ședință sunt convocate autoritățile comunale, intelectualii
pensionari și membrii corpului didactic de la școala Slătioara, având de
discutat la ordinea de zi luarea de măsuri pentru buna funcționare a cursului
de alfabetizare și a cursului primar. Convocarea scrisă de directorul școlii
Slătioara, Gh. M. Diaconu a fost semnată de următorii:
- Dumitru Filip – primar:
- Constantin Cernătoiu – notar;
- Dumitru Ghemeci - șef de post;
777
Ibidem.
778
Ibidem.
337
- Pr. Mircea Achimescu – protoiereu;

- Savu I. Mitre – secretar comunal;
- Constantin D. Obrocea – casier comunal;
- Ilie Comisaru – secretar celulă;
- Ilie Popa – secretar celulă;
- Gheorghe E. Dumitru – președinte coop.;
- Ilie Bălan;
- Nicolae Fulga – pensionar;
- Radu I. Corcău – pensionar;
- Ștefan Burada – pensionar;
- Pr. N. A. Bădescu – pensionar779.
Situația învățământului popular în comuna Slătioara

la finele lunii noiembrie 1947
Recenzați Înscriși Frecvenți

Clasa B. F. Total B. F. Total B. F. Total
I 50 24 74 50 24 74 49 24 73
II 35 40 75 35 40 75 34 37 71
III 42 38 80 42 38 80 40 36 76
IV 30 23 53 30 23 53 27 23 50
I-IV 157 125 282 157 125 282 150 120 270
V 33 9 42 33 9 42 23 5 28
VI 15 19 34 15 19 34 8 10 18
VII 8 5 13 8 5 13 5 1 6
Total 213 158 371 213 158 371 181 136 322
I-VII
La data de 18 aprilie 1948, potrivit ordinului Inspectoratului școlar al

județului Romanați, au examinat neștiutorii de carte ciclul I:
- Înscriși = 128.
- Frecvenți = 100
- Promovați în ciclul II = 38
În planul anual 1948-1949 cu neștiutorii de carte întocmit de Diaconu
Gheorghe se menționează:
1. Numărul neștiutorilor de carte care trebuia să urmeze cursurile
ciclului I în anul școlar 1948/1949 era de 99, respectiv 83 F și 16 B,
la care urmau să predea 5 învățători, atribuindu-se câte 20 de
neștiutori de carte pentru fiecare învățător.
2. În ciclul al II-lea erau înscrise 25 de persoane (22 F și 3 B).
3. Cursurile se desfășurau în sălile de clasa în afara orelor de program,
și numai de 3 ori pe săptămână, fixându-se câte 3 ore în două zile, iar
în ziua a treia două ore, total 8 ore săptămânal780.
779
Ibidem.
338
⁎⁎⁎
Activitatea școlară
-Slătioara-
An 1955/1956 1960/1961 1965/1966 1966/1967

I.Învățământ preșcolar
1.Grădinițe de copii 1 1 1 1
2.Copii înscriși 60 60 60 70
3.Educatoare 2 2 2 2
II.Școli de cultură
2 2 2 2
generală
- școli generale cu
1 1 1 1
clasele I-IV
-școli generale de 8 ani 1 1 1 1
III. Elevi înscriși total 267 325 368 367
- la cursul de zi 267 325 368 367
- din total elevi înscriși-
158 168 190 188
feminin
- clasele I-IV total 193 186 205 187
-din care feminin 115 100 101 99
- clasele V-VIII total 74 139 163 180
- din care la cursuri de zi 74 139 163 180
- din total clase V-VII,
43 68 89 89
feminin
IV. Promovați și
72 92 85 79
absolvenți total
- din care feminin 32 41 44 46
- promovați la clasa a IV-
41 60 52 40
a total
- din care feminin 19 28 24 24
-absolvenți clasa a VIII-a
29 32 33 39
total
- din care la cursuri de zi 29 32 33 39
- din total absolvenți
13 13 20 22
clasa a VIII-a, feminin
Cadre didactice care
6 6 7 7
predau la clasele I-IV
6 8 8 10
predau la clasele V-VIII
780
Ibidem.
339
Învățământul preșcolar și de cultură generală pe sate

-satul Slătioara-
An 1955/1956 1960/1961 1965/1966 1966/1967

Grădinițe de copii 1 1 1 1
Copii înscriși 60 60 60 70
Educatoare 2 2 2 2
Școli generale cu
- - - -
clasele I-IV
Școli generale de 8 ani 1 1 1 1
Elevi înscriși clasele
160 159 175 154
I-IV
Elevi înscriși clasele
74 139 163 180
V-VIII
4 5 6 5
predau la clasele I-IV
predau la clasele 6 8 8 10
V-VIII
Învățământul preșcolar și de cultură generală pe sate

-satul Salcia-
1955/ 1960/ 1961/ 1962/ 1963/ 1964/ 1965/ 1966/
An 1956 1961 1962 1963 1964 1965 1966 1967
Grădinițe de
- - - -
copii
Școli generale
1 1 1 1
clasele I-IV
Elevi înscriși
23 27 30 33
clasele I-IV
Cadre didactice
care predau la 2 1 1 2
clasele I-IV
Rețeaua și activitatea școlară 1959-1965
An 1959 1960 1961 1962 1963 1964 1965

Cămine 1 1 1 1 1 1 1
culturale
Case de citit 1 1 1 1 1 1 1
Colțuri roșii - - - 2 - - -
GAC
340
Statistica bibliotecilor școlare și publice

-Slătioara-
An 1960 1965 1966

I.Biblioteci școlare-unități 1 1 1
-volume 1030 1195 1841
-cititori 272 279 230
-cărți eliberate 900 576 1016
II.Biblioteci publice-unități 2 3 3
-volume 3536 3594 4095
-cititori 549 1111 873
-cărți eliberate 2160 6521 4951
Conform Decretului 107 și H.C.M. 300 din 9 martie 1958, adunările

populare aveau posibilitatea de a hotărî sfera de aplicare a contribuției
voluntare. Achitarea acestei obligații de către cetățeni se putea face atât în
bani cât și în natură, contravaloarea contribuției voluntare fie achitată cu
cereale în parte sau total prin cooperative. Deoarece actele normative de mai
sus lărgeau posibilitatea folosirii sumelor rezultate din contribuția voluntară,
Sfatului popular al comunei Slătioara propunea la sfârșitul anului 1961 ca din
debitul acestui an să se efectueze în perimetrul localității mai multe lucrări,
printre care și construcția unei școli pentru desfășurarea procesului de
învățământ.
Pentru construirea unei școli noi în comuna Slătioara, în anul 1961,
Comitetul executiv se afla în posesia următoarelor materiale:
– 46.000 de bucăți de cărămidă procurate de la I.I.O. Slatina,
conform repartiției dată de O.R. A.D. Slatina, comitetul fiind
în curs de a procura încă 84.000 de bucăți de cărămidă de la
I.I.O Slatina în urma adresei nr. 7905 din 26 septembrie 1961
trimisă comitetului.
– 202,2 kg de fier pentru armătură .
– 3 mc de cherestea.
Pentru ca lucrările să se execute la timp și în bune condiții,
conducerea Sfatului popular urma să utilizeze metodele cele mai eficiente
pentru a putea folosi pe scară largă munca voluntară, atât cu atelajele cât și
cu brațele, deoarece s-a constatat în timp că această metodă a dat rezultate
foarte bune.781
La data de 22 octombrie 1968, Consiliul popular al comunei
Slătioara, județul Olt întrunit în cea de-a V-a sesiune ordinară a analizat
darea de seamă prezentată de către Comitetul executiv în ceea ce privește
încasarea debitelor și executarea lucrărilor din contribuția voluntară bănească
și în muncă pe anul 1968 și a constatat că, în probleme încasării debitelor și
781
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/1961, vol.I.
341
rambursării creditelor împrumutate de la stat pentru construcția școlii cu 8

săli de clasă, s-au obținut rezultate bune. De asemenea, Consiliul popular
comunal provizoriu a luat cunoștință și de referatul Comitetului executiv cu
propuneri de lucrări din contribuția voluntară bănească și în muncă pe anul
1969. Ținând seama de discuțiile purtate și de propunerile făcute de către
deputați și de Comitetul executiv, în conformitate cu prevederile HCM
1793/1965 și în baza Legii nr. 3/1968 și a Legii nr. 6/1957, Consiliul popular
provizoriu Slătioara aproba darea de seamă a Comitetului executiv privind
activitatea desfășurată pe anul 1968 în problema contribuției voluntare a
cetățenilor comunei. Din contribuția voluntară bănească pe anul 1969,
consiliul aproba să se ramburseze la Banca de Investiții suma de 54.000 de
lei contractată în anul 1964 pentru terminarea școlii cu 8 săli de clasă iar
restul de bani să fie folosit pentru repararea școlilor din satul Salcia și a celor
vechi din satul Slătioara. În acest scop aproba debitul de 73.550 de lei pe
comună care provenea de la un număr de 795 capi de familie, revenind în
medie pe cap de familie 91 de lei. Având în vedere că lucrările de reparații la
cele 3 școli nu se puteau efectua decât cu meseriași din comună, consiliul
aproba ca lucrările să fie executate în regie de comitetul executiv.
Școala Gimnazială Slătioara (2019)
342
⁎⁎⁎
Efectivele de elevi în anul 1967 se prezentau astfel: elevi înscriși-

375, din care: clasele I-IV – 196 (feminin: 101), clasele V-VIII – 179
(feminin: 95).
La Plenara C.C. al P.C.R. din 22-25 aprilie 1968 a fost elaborată
legea învățământului care să cuprindă toți copiii de vârstă școlară și care mai
prevedea prelungirea duratei învățământului obligatoriu de cultură generală
de la 8 ani la 10 ani. De asemenea în lege se mai prevedea ca învățământul
general obligatoriu să înceapă de la vârsta de 6 ani, astfel ca școala generală
să poată fi încheiată la vârsta de 16 ani. Astfel, în anul școlar 1968/1969 la
Școala generală din Slătioara se vor înființa clase separate cu elevi de 6 ani,
acolo unde se află cel puțin 20 de elevi în vârstă de 6 ani, cu consimțământul
părinților și acordul medicului. În anul școlar 1967/1968 cursurile tuturor
claselor se desfășuraseră numai dimineața. Clasele I funcționaseră în sălile
Căminului cultural. Local Căminului cultural era totuși impropriu, mai ales
că elevii aveau nevoie de mai multă lumină, spațiu, loc pentru tablă și
afișarea materialului didactic. Pentru anul școlar următor (1968/1969),
directorul Școlii generale Slătioara prof. Horiță Nicolae propunea darea în
folosință pentru școlari a localului unde funcționa grădinița de copii782.
În anul 1973 s-au pensionat următoarele cadre didactice:
- Horiță Nicolae – Ministerul Educației și Învățământului prin ordinul
nr. 5096/1973 a aprobat eliberarea din învățământ cu data de 1
septembrie 1973 în vederea pensionării.
- Corcău Elena - Ministerul Educației și Învățământului prin ordinul nr.
5096/1973 a aprobat eliberarea din învățământ cu data de 30 august
1973 în vederea pensionării783.
În anul 1974, situația spațiului și cadrelor didactice la școala din
Slătioara se prezenta astfel:
- Numărul sălilor de clasă – 8.
- Numărul claselor de elevi în anul școlar 1974/1975 – 13.
- Numărul laboratoarelor și profilul lor – 1 (fizico-chimie).
- Componența bazei sportive – terenuri: fotbal, handbal, volei.
- Posibilități de organizare a mesei pentru 30 de elevi; cazare nu exista.
- Câte cadre didactice aveau: universitatea - 3 cadre didactice (geografie,
lb. română, biologie); I.P. – 5 cadre didactice (Lb. română, lb. rusă,
matematică, biologie și agricultură, ed. fizică)784.
La Școala Generală Slătioara, jud. Olt, comisia de orientare profesională
la data de 30 martie 1974 era alcătuită din următoarele persoane:
1. Popescu Dumitru, directorul școlii.
2. Nicu Constantin , președinte C.A.P.
3. Portase Dumitru, profesor.
782
783
Arhiva Școlii Gimnaziale Slătioara, dosar corespondența anul școlar 1973/1974, vol. I.
784
Ibidem.
343
4. Pârvu Ștefania, diriginte clasa a VIII-a.

5. Rădulescu Elena, secretar organizația P.C.R785.
În anul școlar 1973/1974, situația încadrării personalului didactic se
prezenta astfel: Popescu Dumitru, n. la Scornicești (24 martie 1914), director,
absolvise IPCD în anul 1959, specialitatea lb. rusă. Obținuse gradul didactic
definitiv în anul 1959 și avea o vechime la Școala generală Slătioara de 9 ani.
Era titular din anul 1964; Rădulescu Elena, învățătoare, s-a născut la data de 1
mai 1934 în localitatea Aluniș, jud. Olt și absolvise Școala pedagogică cu
examen de stat. Avea gradul didactic II din anul 1971 și o vechime în
învățământ de 20 de ani (9 ani la școala Slătioara). În învățământ era titulară
din anul 1954; Maican Floarea, născută la data de 11 mai 1928, era originară
din Oporelu, jud. Olt. Funcționa ca învățătoare, fiind absolventă a Școlii
pedagogice cu examen de stat. Obținuse gradul definitiv în anul 1959 și avea o
vechime în învățământ de 23 de ani, dintre care 9 ani la școala Slătioara.
Titulară era din anul 1951; Voicu Maria, învățătoare, născută la data de 26
martie 1939 în comuna Slătioara, jud. Romanați, era absolventă a Institutului
pedagogic de învățători cu examen de stat. Avea gradul didactic definitiv
obținut în anul 1966 și o vechime în învățământ de 11 ani, din care 5 ani la
școala din Slătioara; Dubău Elena, învățătoare, titulară din anul 1953, avea o
vechime în învățământ de 21 de ani, dintre care 20 de ani vechime la școala
din Slătioara. Născută la data de 5 decembrie 1932 în comuna Slătioara, jud.
Romanați, era absolventă a Școlii pedagogice cu examen de stat. Avea gradul
didactic II din anul 1973. Titulară din anul 1953 prin transfer; Mierlea Silvia,
învățătoare, născută la Mogoșești, jud. Olt la data de 18 ianuarie 1933, era
absolventă a Școlii pedagogice cu examen de stat. Avea gradul didactic II
obținut în anul 1953 și o vechime în învățământ de 20 de ani (7 ani la școala
Slătioara). Era titulară din anul 1968; Mihai Florica, învățătoare, absolvise
Școala pedagogică cu examen de stat. Născută la data de 24 august 1931 în
comuna Slătioara, obținuse gradul didactic II în anul 1971 și avea o vechime în
învățământ de 20 de ani, dintre care 11 ani la școala din Slătioara. Se
titularizase în învățământ în anul 1953 (ordinul nr. 15439); Vădăstreanu
Ecaterina, născută la Piatra Olt în ziua de 9 aprilie 1943, absolvise Institutul
pedagogic de 3 ani cu examen de stat, specialitatea principală lb. română iar
cea secundară lb. franceză. Avea gradul didactic definitiv din anul 1968 și o
vechime totală de 8 (7 ani la școala Slătioara). La data de 30 octombrie 1973
este numită în funcția de comandant instructor al unității de pionieri și în
funcția de director adjunct la Școala Generală Slătioara începând cu data de 1
septembrie 1973; Pârvu Ștefania era absolventă a Facultății de istorie (5ani),
fără examen de stat. Născută la data de 20 ianuarie 1941 (Slatina), avea o
vechime în învățământ de 13 ani (din care 5 ani la școala Slătioara). Obținuse
gradul didactic definitiv în anul 1967. Era titulară din anul 1961 (ordinul nr.
39231); Mierlea Valentin, născut la data de 23 martie 1928 în comuna
Slătioara, era absolvent al Institutului pedagogic de 3 ani cu examen de stat,
specialitățile matematică și fizică. Avea gradul definitiv din anul 1961 și o
vechime în învățământ de 17 ani, dintre care doi ani la școala din Slătioara.
Era titular din 1971 (ordinul nr. 1923);
785
Ibidem.
344
Înv. Silvia Mierlea și prof. Valentin Mierlea
Constantinescu Maria, născută la Vâlcele în ziua de 8 martie 1937,

era absolventă a Facultății de biologie cu examen de stat, specialitatea
biologie. Avea gradul didactic definitiv (1964) și o vechime în învățământ de
18 ani (11 ani la școala Slătioara.) Titulară din anul 1961 cu ord. nr. 427;
Voicu Ion, profesor stagiar, era absolvent al Facultății de geologie-geografie,
specialitățile geografie-biologie. Născut la data de 23 septembrie 1932,
Voicu Ion avea o vechime în învățământ de 13 ani (4 ani la școala Slătioara).
Titular din anul 1968 (ord. nr. 37); Gherghe Elena, născută la data de 14
ianuarie 1946 în comuna Slătioara, era absolventă a Institutului pedagogic de
3 ani, specializările Științe naturale și agricultură. Avea gradul didactic
definitiv (1972), iar vechimea în învățământ de 5 ani (3 la Slătioara). Se
titularizase în anul 1969; Portase Dumitru, născut la data de 15 noiembrie
1938 în localitatea Cungrea, jud. Olt, era absolvent al Institutului pedagogic
de 3 ani cu examen de stat, specialitatea educație fizică. În anul 1973 a
obținut gradul definitiv. Avea 10 ani vechime, dintre care 3 la școala din
Slătioara. Titular prin dispoziția Inspectoratului școlar nr. 24/1971.În anul
1979 obține gradul didactic II786.
Efectivele de elevi existente în anul școlar 1973/1974 la școala din
Slătioara erau următoarele: clasele I-IV= 172 de elevi (clasa I= 52, clasa a II-
a=52, clasa a III-a=35, clasa a IV-a=33); clasele V-VIII=174 (clasa a V-
a=39, clasa a VI-a=50, clasa a VII-a=52, clasa a VIII-a=33)787.
786
Ibidem.
787
Ibidem.
345
Elevi și preșcolari ai școlii Slătioara cu înv. Elena Corcău (anii 60-70)
La solicitarea Consiliului județean Olt al organizației pionierilor din

data de 15 martie 1974, școala din Slătioara trebuia să pregătească un lot de
25 de elevi pentru a participa la acțiunea cicloturistică dedicată aniversării
organizației pionierilor, cu sosirea la Slatina în ziua de 28 aprilie pe stadionul
1 Mai. Obligatoriu elevii cu această ocazie vor purta uniforma pionierească,
iar unul dintre ei (căpitanul echipajului) o eșarfă cu înscrisul A 25-a
aniversare a Organizației pionierilor. În deplasarea lor, pionierii urmau să fie
însoțiți de doi milițieni și pionierul sanitar788.
Activitățile extrașcolare ale Școlii Generale Slătioara în anul 1974
(director prof. Dumitru Popescu) se desfășurau în cea mai mare parte la
grădina înființată în apropierea școlii. Grădina era împărțită astfel: lotul
semincer, via (întinsă pe spalieri), livada, și sectorul legumicol. De
asemenea, în incinta acestui spațiu erau și stupi, elevii fiind inițiați în tainele
apiculturii. Rondurile cu flori completau diversitatea și aspectul unui
adevărat laborator viu. Pentru întreținerea culturilor, elevii efectuau sute de
ore de activități practice. Pentru fertilizarea solului se folosea îngrășământ
natural (gunoi de grajd). Elevii școlii participau la toată gama lucrărilor de
întreținere în livadă și vie, la parcelarea în sistem irigat a terenului pentru
sectorul legumicol, amenajarea lotului semincer și a unei răsadnițe cu
material săditor (roșii, ardei, varză, conopidă)789.
În primăvara anului 1974 fuseseră însămânțate ceapa, usturoiul,
fasolea iar în spațiile libere din livadă mazărea verde, cartofii, bostănoasele,
acestea din urmă fiind înlocuite în perioada a doua a anului cu cartofi de
toamnă și castraveciori cornișon. Școala dispunea de asemenea de un
788
Ibidem.
789
Ziarul Oltul, anul VII, nr. 1909, joi 18 aprilie 1974.
346
electromotor, astfel că o bună parte dintre culturi se irigau. Dintre elevii

școlii din Slătioara care participau la activitățile din grădină s-au remarcat
Alexandru Ciocârlan, Daniel Popescu, Angela Ștefan, Caliopia Pârvu,
Marcel Stancu, Ileana Popescu ș.a. În toamna anului 1973 numai din
valorificarea produselor de pe lotul didactic a intrat în patrimoniul școlii
suma de 11.000 de lei790.
Intrată într-un nou an de activitate în anul 1973 Casa Pionierilor din
Slatina și-a extins aria preocupărilor cultural-educative, artistice și de inițiere
tehnică a copiilor prin înființarea unor cercuri pilot în școlile generale din
comunele Pleșoiu, Slătioara și Clocociov. Peste 200 de pionieri de la aceste
școli au participat la activitățile organizate aici791. La data de 1 noiembrie
1973, Consiliul județean al organizației pionierilor Olt anunța școala
Slătioara “că tabăra pionierilor și școlarilor din județul Olt, comuna
Vitomirești, dată parțial în folosință în cursul acestei veri urmează ca în anul
următor (n.n.1974) să funcționeze la întreaga capacitate planificată, vă rugăm
să luați măsurile care se impun, conform recomandărilor anterioare, pentru
strângerea și depunerea integrală a sumei repartizată școli dumneavoastră în
contul Comitetului de părinți al Casei pionierilor Slatina (…) deschis la
filiala C.E.C. Slatina” iar directorul școlii Slătioara urma ,,ca pe data de
15.XII. 1973” să fie prezent “la Inspectoratul școlar Slatina având (…)
întreaga evidență a fondurilor comitetului de părinți al școlii generale”.
Semnează: Florian Petrescu, inspector general școlar și Ioan Georgescu,
președinte C. J. O. P. Olt792.
În anul școlar 1976/1977, corpul didactic al școlii Slătioara era format
din următorii profesori și învățători: Lungu Nicolae-director, Pârvu Ștefania
(istorie), Mierlea Valentin (matematică), Voicu Ion (geografie), Gherghe
Elena (Agricultură), Portase Dumitru (educație fizică), Dubău Elena
(învățătoare), Mierlea Silvia (învățătoare), Mihai Florica (învățătoare),
Rădulescu Elena (învățătoare), Dinu Niculina (învățătoare), Maican Floarea
(învățătoare), Voicu Maria (învățătoare) și:
- Pârvu Felicia (n. 23 noiembrie 1954, Slătioara, jud. Olt); absolventă a
Liceului pedagogic (1974); vechimea în învățământ un an; învățător
stagiar;
- Constantinescu Veronica (lb. română).
- Rusu Viorica (n. 1 noiembrie 1940, Tătulești, jud. Olt); absolventă
Universitate, Facultatea de filologie (lb. română-franceză)cu diploma
nr. 104238/1973; definitivatul obținut în anul 1967; vechimea în
învățământ 17 ani; titular prin dispoziția Inspectoratului Școlar
nr.26/1975. În anul 1980 va obține gradul didactic II.
- Matei Eugenia (n. 3 septembrie 1945, Mihăileni, jud. Botoșani):
absolventă Universitate, Facultatea de lb. rusă (lb. rusă - lb. română)
cu diploma nr. 119096/1972; stagiară. În anul 1976 se va titulariza,
ord. nr. 45 al Inspectoratului școlar, iar în anul 1979 obține gradul
didactic II.
790
Ibidem.
791
Ibidem, anul VI. Nr. 1770, 4 nov. 1973.
792
Arhiva Școlii Gimnaziale Slătioara, dosar corespondența anul școlar 1973/1974, vol. I.
347
- Constantinescu Veronica (n.13 aprilie 1948, Spineni, jud. Olt);

absolventă a Institutului pedagogic de 3 ani (lb. română), gradul
definitiv din 1975; titulară ord. nr. 4252/1976793.
Peste câțiva ani, în anul școlar 1982/1983 la școala din Slătioara se
înregistrau următoarele efective de elevi, structurate pe cicluri de învățământ:
Învățământul primar (clasele I-IV)=208 elevi (clasa I=50, clasa a II-a=51, clasa
a III-a=43, clasa a IV=48); învățământul gimnazial (clasele V-VIII)=227 de
elevi (clasa a V-a=49, clasa a VI-a=54, clasa a VII-a=56, clasa a VIII-a=58).
Numărul total de clase=8. Corpul didactic al Școlii Generale Slătioara era
alcătuit în anul școlar 1982/1983 din:
1. Lungu I. Nicolae (n. 15 decembrie 1941 la Slătioara)-director; absolvent
al Institutului pedagogic de 3 ani, Facultatea de științe naturale
specialitatea biologie cu diploma nr. 3114/1969. Titular prin dispoziția
Inspectoratului școlar nr. 8/1978; în anul 1988 obține gradul didactic I
(biologie).
2. Iagăru Gh. Elena (n. 22 noiembrie 1940, com. Bănești, jud. Vaslui)-
învățătoare; absolventă a Școlii pedagogice cu diploma nr. 07011521/
1961; gradul didactic I (1979); vechimea în învățământ: 22 de ani, din
care 7 ani la școala Slătioara; titulară (1974).
3. Dinu D. Niculina (n. 31 mai 1952, Pleșoiu-Doba, jud. Olt)-învățătoare;
absolventă a Școlii pedagogice cu diploma nr. 14306/1972; gradul
didactic II obținut în anul 1981; vechimea în învățământ 11 ani din care
8 la școala din Slătioara; titulară din anul 1974.
4. Maican M. Floarea (n. 11 mai 1929, Oporelu, jud. Olt)-învățătoare;
absolventă a Școlii pedagogice cu diploma nr. 007428/1951, gradul
definitiv din anul 1959; vechimea în învățământ 32 de ani, din care 16
ani la școala din Slătioara; titulară cu ord. nr. 154/1951.
5. Voicu S. Maria (n. 26 martie 1943, Slătioara, jud. Olt)-învățătoare;
absolventă a Institutului pedagogic cu diploma nr. 5477/1965; gradul
definitiv obținut în anul 1966; vechimea în învățământ 18 ani (12 ani la
școala Slătioara); titulară cu ord. 40/1969.
6. Dubău Elena (n. 6 decembrie 1932, Slătioara, jud. Olt)-învățătoare;
absolventă a Școlii pedagogice cu diploma nr. 1700005/1952; gradul
didactic II (1973); vechimea în învățământ 31 de ani, dintre care 29 la
școala din Slătioara794.
În anul școlar 1988/1989 la Școala cu clasele I-VIII Slătioara (director
Diaconescu M. Elisabeta), personalul didactic era alcătuit din următorii
profesori și învățători: Lungu I. Nicolae (agricultură, chimie și era președintele
organizației pionierilor), Gherghe Gh. Elena (biologie), Pârvu I. Ștefania
(istorie), Voicu St. Ion (geografie), Matei Eugenia (lb. rusă), Dogaru T. Adrian
(n. 2 octombrie 1963; absolvent I.P. 3, specialitatea matematică-fizică promoția
1988; titular prin decizia Ministerului Educației și Învățământului nr. 439815/
1988; stagiar), Păvăloiu (Rusu) T. Viorica (franceză), Mihai Gh. Floarea
(învățătoare), Pârvu Felicia (învățătoare), Voicu S. Maria (învățătoare), Dumitru
C. Mariana (n. 4 iunie 1956, Oradea, jud. Bihor; absolvă Școala pedagogică în
793
Ibidem, dosar/1976-1977.
794
348
anul 1977; titulară prin dispoziția Inspectoratului școlar nr. 9/1983; vechimea în
învățământ 11 ani, dintre care în unitate 3 ani; definitivatul obținut în anul 1980)795.
Școala Slătioara prezenta la începutul anului școlar 1990/1991
următorul număr de elevi:
- Învățământul primar =80 de elevi (clasa I=21, clasa a II-a=18, clasa a
III-a=19, clasa a IV-a=22). Număr total de posturi=4.
- Învățământul gimnazial: 115 elevi (clasa V-a=28, clasa a VI-a=21,
clasa a VII-a=36, clasa a VIII-a=30). Număr de clase 4796.
În anul 1993 la Slătioara funcționau 3 localuri de învățământ,
respectiv Școala cu clasele I-VIII Slătioara, Școala cu clasele I-IV Salcia în
care se găsea și Grădinița de copii, și Grădinița de copii Slătioara. Numărul
de copii la clasele I-VIII era de 195 de elevi care învățau în 9 săli de clasă
(ciclul primar 5 clase și ciclul gimnazial 4 clase). La școala Salcia erau
înmatriculați 11 elevi cu predare simultană. Școala din Slătioara dispunea de
un material didactic corespunzător și erau încadrați 5 învățători și 7
profesori. De instruirea celor 79 de preșcolari înscriși la grădinițele de la
Slătioara și Salcia se ocupau 3 educatoare calificate797.
Și în anul 1995 erau trei localuri de învățământ, respectiv Școala cu
clasele I-VIII Slătioara, Școala cu clasele I-IV Salcia în care se găsea și
grădinița de copii și Grădinița de copii
Slătioara. Numărul total de elevi era de
192 care învățau în 9 săli de clasă. Este
de notat faptul că baza materială
necesară desfășurării în condiții optime
a programului de învățământ era
asigurată de către Inspectoratul Școlar
Olt cu contribuția substanțială a școlii.
Grădinițele de copii din cele două sate
își desfășurau activitatea după un program
bine stabilit, asigurând condiții bune de
instruire copiilor preșcolari atât materiale
cât și pedagogice. În anul 1995 s-au
depus eforturi considerabile pentru
repararea celor trei localuri destinate
procesului de învățământ, rămânând de
executat o serie de reparații exterioare,
precum și realizarea alimentării cu apă
potabilă a școlii, igienizarea grupului
sanitar, împrejmuirea localului grădiniței
de copii Slătioara și a perimetrului
Școlii Slătioara798.
Prof. Voicu Ion (1987)
795
Ibidem, dosar/1989.
796
797
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/08 dec. 1993-24 nov. 1994.
798
Ibidem, dosar A2/01. 1996-12. 1996.
349
⁎⁎⁎
Școala Salcia
Școala primară rurală mixtă Salcia, jud. Romanați (Olt) s-a înființat
în anul 1919 și până în anul 1934 a funcționat în localuri particulare,
închiriate de către Grigore M. Stanciu și Biserica Sf. Gheorghe Nou din
Craiova. În timp s-au făcut demersuri pentru a se cumpăra conacul bisericii,
însă nereușindu-se, în anul 1929 încep lucrările la noul local pentru școală,
finalizat mai târziu în anul 1934 din lipsa fondurilor. Noul local respectă
modelul tip al Casei Școlilor, cu două săli de curs și o cancelarie. Școala a
funcționat cu un post mult timp, până în anul 1934 când s-a înființat cel de-al
doilea post. Dintre cadrele didactice putem aminti: Marin Criveanu (a
funcționat până în anul 1920 la școala din comuna Găneasa, chiar și în
perioada ocupației din timpul Primului Război Mondial. La data de 1
noiembrie 1916 primea 4 gradații)799, Mandă, Rotariu, Constantina R.
Criveanu, Radu M. Criveanu. Pe lângă școală au mai funcționat și biblioteca,
cantina și cooperativa școlară800.
La data de 7 septembrie 1920, învățătorul M. Criveanu de la Școala
Salcia anunță Comitetul școlar al județului Romanați că locuitorul Grigore
M. Stanciu i-a pus în vedere că de la 1 octombrie nu mai poate să lase casa
ca local de școală pentru anul școlar în curs. Iată ce propunea atunci
învățătorul școlii din Salcia: În acest sat există un conac al moșiei Salcia ce
aparținea Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Craiova, care moșie s-a și
expropriat în întregime, singurul imobil care ar întruni condițiunile unui
local de școală. Vă rugăm să binevoiți a interveni pe lângă Epitropia moșiei
numită mai sus din Craiova sau pe lângă onor. Casa Bisericilor pentru a ne
da acest conac ca local de școală. El nu e locuit de nimeni și la nevoie
plătim chiar chirie, fiindcă alt local în acest sat nu se găsește801. Membrii
Comitetului școlar din comuna Slătioara se întrunesc imediat într-o ședință și
hotărăsc ca localul școlii să se instaleze în conacul sus-zisei moșii, sub
rezerva aprobării Epitropiei bisericii Sf. Gheorghe Nou sau a Casei
Bisericilor802.
La finele anului școlar 1920/1921, Școala primară rurală Salcia
prezenta următoarele efective de elevi: clasa I = 12 elevi, din care 11 băieți
(promovați 6, din care 5 băieți), clasa a II-a = 12 elevi, din care 8 băieți
(promovați 12 elevi), clasa a III-a = 6 elevi, din care 5 băieți (promovați 6
elevi), clasa a IV-a = un elev (promovat), clasa a V-a = 4 elevi (toți cei 4
elevi fuseseră declarați absolvenți de curs primar elementar)803.
799
SJAN Olt, Fond Școala Salcia, dosar 1/1920-1921
800
Ibidem.
801
Ibidem.
802
Ibidem.
803
Ibidem , dosar 2/1921-1922
350
La data de 10 august 1922, învățătorul Marin Criveanu se adresează

Epitropiei bisericii Sf. Gheorghe Nou: Suntem informați că ați decis
vinderea prin licitație a zăvoiului, a conacului și pământul (câteva pogoane)
rămase în urma exproprierii, ca avere a Sf. Biserici rămasă în urma
exproprierii (…) Mai suntem informați că acestea toate le puneți la licitație
în bloc. Eu cred că ar fi mai bine, mai avantajos pentru Sf. Biserică pentru
ca licitația să se facă nu în bloc, ci separat pentru fiecare parcelă, așa de ex.
zăvoiul în parte, conacul moșiei în parte, pogonul de la Dud deosebit și
chiar celelalte pogoane asemenea licitate în parte (…) Domnilor Epitropi,
Onor Casa Școalelor cu ord. nr. 9991/922 îmi cere ca să-i comunic urgent în
ce condițiuni se licitează conacul: în bloc cu celelalte parcele sau separat,
cam ce preț este estimat de dvoastră și unde se ține licitația (…)804
Demersurile învățătorului Radu Criveanu privind cumpărarea
conacului de la Salcia aparținând Bisericii Sf. Gheorghe Nou vor continua și
în anii următori. Face apel în acest sens și la inspectorul general al regiunii
aVI-a școlară. Astfel, la data de 15 ianuarie 1924 inspectorul regiunii aVI-a
primește următoarea adresă în care se menționa: (…) Biserica Sf. Gheorghe
Nou din Craiova a avut o moșie în cătunul Salcia, Com. Slatioara Jud.
Romanați de circa 210 pogoane pe care le-a expropriat statul în întregime,
rămânându-i numai conacul, pe care ne mai putându-l folosi altfel, l-am
închiriat pentru școala cătunului Salcia. Lucrările de restaurare a Bisericii
noastre, începute acum 10 ani, au fost întrerupte din cauza evenimentelor
războiului. După terminarea războiului urmând scumpirea vieții și a lucrului
în proporții neînchipuite, am fost forțați a continua lucrările de restaurare
într-o măsură foarte redusă în raport cu mijloacele modeste de care
dispunem. Lucrările ce ar mai fi de făcut la biserica noastră pot atinge suma
de 1.000000 lei. Prin exproprierea moșiilor ni s-a luat posibilitatea a crește
veniturile. Ca să putem continua lucrările de restaurare a Bisericii pe lângă
economiile ce facem din venituri, vom fi siliți să vindem conacul împreună cu
un zăvoi ce ne-a mai rămas în cătunul Salcia-Romanați. Vânzarea o vom
face cu îndeplinirea formelor legale prin licitație publică. Cu toată
dragostea ce avem pentru dezvoltarea învățământului, dar situația în care ne
găsim cu Biserica, nu ne este posibil a face donațiuni (…)805.
În anul 1922, școala din cătunul Salcia funcționa în local particular,
proprietatea Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Craiova, iar Comitetul școlar
Slătioara urma să facă toate demersurile pentru a cumpăra acest local.
Mobilierul școlii era vechi, dar în stare bună. Școala poseda 3,5 ha de teren,
teren care fusese dat în arendă pentru suma de 100 de lei pogonul. Școala din
Salcia fusese împroprietărită cu acest teren în anul 1921. În anul 1922, Marin
Criveanu, aflat aproape la sfârșitul carierei, era învățător definitiv și
dirigintele Școlii din Salcia. La sfârșitul anului școlar 1922/1923 au fost
promovați 35 de elevi dintr-un total de 44 de elevi înscriși. S-au remarcat
următorii elevi: Chiriță I. Marin-premiul I, Cojocaru I. Anton-premiul II,
Ivan M. Ion-premiul III (clasa I), Nicu V. Badea-premiul I, Liță I. Elena-
804
805
351
premiul II, Criveanu Ilie-premiul III (clasa a II-a), Ciobanu F. Grigore-

premiul I, Triță I. Niculina-premiul II, Cârstea G. Anton-premiul III (clasa a
III-a), Anghel D. Ilie-premiul I, Dumitru R. Elena-premiul II, Nicu I-premiul
III (clasa a IV-a), Crivianu M. Ana-premiul I, Liță I. Grigore-premiul II,
Chirimbu A. Badea-premiul III (clasa a V-a)806.
La recensământul din anul 1922 al copiilor de vârstă școlară din satul
Salcia a rezultat următoarea situație: cei cu vârsta între 7-13 ani = 33 de
băieți și 27 de fete-total = 60, cei cu vârsta între 13-16 ani = 16 băieți și 12
fete-total=28. Din cei 88 de copii de vârstă școlară, erau înscriși 44, jumătate
dintre ei rămânând neînscriși807.
În anul 1924, școala din satul Salcia avea nevoie de reparații urgente,
de mobilier (erau numai 5 bănci mici pentru 60 de elevi, nu avea dulap
pentru păstrarea arhivei, iar tabla era ruinată) și de material didactic (școala
nu poseda material didactic: hărți, corpuri geometrice etc). La școala Salcia
încă din luna noiembrie 1924 se înființaseră cursurile pentru adulți. Erau
înscriși 27 de elevi, dintre care 22 de elevi începători și 5 elevi care
întrerupseseră cursul. Toți elevii erau obligați să urmeze cursul și veneau
regulat la școală. Lecțiile pentru această categorie de școlari se desfășurau în
zilele de luni, marți, miercuri și vineri, câte trei ore pe zi după amiaza
sub conducerea învățătorului Marin Criveanu. Elevi pentru cursurile
complementare nu existau la școala Salcia808.
În anul 1925, Marin Criveanu se pensionează și în locul lui la școala
Salcia ajunge învățătorul Gheorghe Rotaru, născut în anul 1909. Gheorghe I.
Rotaru absolvise Liceul Petru Rareș din Piatra Neamț, fiind numit în
învățământ în anul 1924 la școala Dranovăț-Segarcea, jud. Romanați iar la
data de 23 septembrie 1925 este numit la Școala primară mixtă din Salcia.
Era căsătorit și avea 2 copii809.
Pentru prima dată în anul 1926, luna mai se constituie un comitet cu
scopul de a construi un local de școală în satul Salcia. La ședința de
constituire a acestui comitet au participat: Grigore M. Stanciu-delegat din
partea comitetului școlar rural, Nicolae A. Bădescu-preot din comuna
Slătioara, Gheorghe I. Rotaru-directorul școlii Salcia și Marin Criveanu,
Gheorghe M. Chirimbu, Constantin I. Munteanu, Dumitru C. Nicu,
Alexandru I. Nicu-locuitori ai satului Salcia. Președinte al comitetului a fost
ales pe timp de un an Badea M. Chirimbu, iar casier Ștefan Vătășoiu810.
În toamna anului 1929 Comitetul școlar Slătioara a început
construcția unui local propriu necesar satului Salcia, având la dispoziție suma
de 80.000 de lei dați sub formă de împrumut de Casa Școlilor și 61.908 lei
subvenție de la comună. Tot în acest an, școala din Salcia funcționa cu doi
învățători: Radu M. Criveanu (născut la data de 19 oct. 1903 în comuna
Slătioara, fiul înv. Marin Criveanu). Absolvent al Școlii normale Preda
806
807
Ibidem, dosar4 /1923-1924.
808
809
810
Ibidem , dosar 6/1925-1926.
352
Buzescu din Slatina, promoția 1924, a funcționat ca învățător în anul școlar

1925/1926 la școala din comuna Checheș, jud. Timiș de unde se transferă la
data de 1 septembrie 1926 la școala din satul Salcia) și Constantina R.
Criveanu811 (născută la 15 nov. 1905 în comuna Albești, jud. Olt, absolvă
Școala normală din Rm. Vâlcea în anul 1925). În anul 1930 pentru
terminarea completă a localului de școală cu două săli de clasă, cancelarie și
coridor (clădirea era acoperită, dar nu era tencuit exteriorul), învățătorul
Radu M. Criveanu face apel din nou la Casa Școlilor, dar nu primește un
răspuns. Mai avea nevoie de încă 80.000 de lei. Terenul pe care se construise
școala aparținuse Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Craiova și fusese expropriat
în favoarea comunei Slătioara.
La data de 20 martie 1931, Constantin Avramescu șeful Serviciului
tehnic al județului Romanați, Mihai Ionescu revizor școlar-președintele
Comitetului școlar județean, asistați de I. Popescu președintele Comitetului
școlar din Slătioara și Radu M. Criveanu directorul școlii din satul Salcia, au
procedat la recepționarea școlii din satul Salcia, constatându-se următoarele:
1. Betonul în fundație bun, 2. Betonul de elevație bun, 3. Zidărie de cărămidă
la pereții interiori și exteriori bună, 4. Centura de beton armat bună, 5.
Podeală în pod numai la o clasă bună, 6. Tabla la acoperiș bună, 7. Șarpanta
învelitoare urma a fi schimbată, 8. Pe șantierul școlii erau depozitate 1300 de
cărămizi și 2 m.c. de pietriș. În această stare clădirea nouă a școlii a rămas
până în anul 1932, când în luna noiembrie Comitetul școlar județean a dat un
ajutor bănesc de 5000 de lei. Cu această sumă au fost efectuate următoarelele
lucrări: cercuitul stacheți a unei săli de clasă, cancelarie și antreu, poditul
cancelariei, antreului și a unui rest de sală de clasă, tencuitul cu var și nisip în
interiorul unei săli de clasă. Pentru definitivarea construcției mai era nevoie
de încă 20.000 de lei. Cert este faptul că, elevii de la școala din Salcia încă
nu învățau în localul nou de școală nici în anul 1933, școala funcționând cu
chirie în casa lui Badea G. Chirimbu din Salcia. La finele anului școlar
1932/1933, școala Salcia a fost frecventată de un număr de 84 de elevi,
respectiv 39 de băieți și 45 de fete. Dintre aceștia au urmat cursurile regulat
53 de elevi și au promovat 43 (22 de băieți și 21 de fete).
La recensământul populației de vârstă școlară din anul 1932, în satul
Salcia au fost înregistrați 136 de copii (63 de băieți și 73 de fete). La Școala
primară mixtă numărul de elevi înscriși a fost în anul școlar 1933-1934 de 87
(44 de elevi și 43 de eleve): Clasa I = 19, clasa a II-a = 17, clasa a III-a = 17,
clasa a I-a = 15, clasa a V-a = 11, clasa a VI-a = 8812.
Localul de școală cu două săli de clasă era o construcție nouă
terminată în luna decembrie a anului 1934, iar pentru a fi pusă în stare de
funcționare, sala a doua mai avea nevoie de mobilier: bănci, catedră, tablă și
811
Numită în învățământ la 1sept. 1926, a funcționat la Școala primară Dobroteasa, jud. Olt
de unde se transferă la Școala primară Salcia la data de 1 sept. 1929, după ce a funcționat la
Salcia ca detașată începând cu 15 oct. 1928. În anul școlar 1936/1937 avea gradul didactic
definitiv obținut la 1 ian. 1932.
812
Ibidem, dosar16/1933-1934
353
sobe. În cursul anului 1935, școala din satul Salcia urma să fie inaugurată813.
După devizul din anul 1935, școala costase 235.500 de lei.
Satul Salcia fiind situat într-o regiune de șes (Valea Oltului), ocupația
de bază a locuitorilor era agricultura, respectiv cultivarea plantelor și
creșterea animalelor (cornute și porci). Grădinăritul și pomicultura erau de
asemenea activități economice de bază. Școala din Salcia avea în anul 1934 o
grădină școlară (1,5 ha) situată în marginea de vest a satului. Grădina era
parcelată pe categorii: plante de grădină (ceapă, usturoi, roșii, vinete etc),
pepiniera de pomi roditori: caiși, cireși, gutui, meri, peri, pruni (180 de mp),
cereale: porumb și grâu. În anul școlar 1934/1935 a fost o epidemie de gripă
și de tuse convulsivă, școala fiind închisă 3 zile pentru dezinfecție. La
sfârșitul anului școlar 1935/1936, învățătorul Radu Criveanu întocmește un
raport general din care aflăm că în cursul acestui an școala a fost frecventată
în mod regulat de un număr de 74 de școlari (38 băieți și 36 de fete) din 81
de copii înscriși. Dacă ne raportăm la populația școlară existentă după
recensământul din anul 1935 efectuat în satul Salcia, constatăm că numărul
celor care frecventau cursurile era relativ redus. În anul 1935, populația de
vârstă școlară ajungea la 124 de copii. Localul de școala nu era împrejmuit și
nu avea încă latrină814.
Școala Salcia (1937)
În satul Salcia se înființase și o cooperativă, Cooperativa școlară

Progresul al cărei președinte era învățătorul Radu M. Criveanu. Conform
situației de la data de 15 iulie 1938, cooperativa avea un număr de 57 de
813
Ibidem, dosar16/1934-1935
814
354
membri, un capital social vărsat de 460 de lei și o casă de economii cu 7

depunători în sumă totală de 450 de lei. În anul 1940/1941, Școala din Salcia
funcționa cu 3 învățători: Radu M. Criveanu, Constantina R. Criveanu și
Oproiu C. Ioan815, acesta din urmă învățător refugiat și utilizat la această
școală816.
În urma cutremurului de la 10 noiembrie 1940, localul de școală avea
nevoie de lucrări de reparații, respectiv: repararea crăpăturilor și a
tencuielilor, a coșurilor și acoperișului etc. Suma totală a reparațiilor
conform devizului de la 13 mai 1941 era de 12500 lei817.
În cursul anului 1941/1942, Școala primară mixtă Salcia a fost
frecventată de 72 de elevi din 76 de elevi înscriși (33 băieți și 43 de fete).
Situația elevilor pe clase se prezenta astfel: clasa I = 12 elevi înscriși
(promovați 10), clasa a II-a= 13 înscriși (10 promovați), a III-a=13 înscriși
(promovați 10), Clasa a IV=18 înscriși (promovați 12), clasa a V-a=12 înscriși
(promovați 5), Clasa a VI-a=3 înscriși (promovați 3), clasa a VII –a=5 înscriși
(promovați 5). La clasele I, a III-a și a V-a a funcționat C-tina R. Criveanu,
înv. definitiv, iar la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VII-a au funcționat în
timpul anului școlar doi învățători refugiați: Iulian Vasile, înv. utilizat de la 23
oct. 1941 până la 1 nov. 1941 și Varga Visarion (înv. utilizat) de la 4 nov.
1941 până la 19 ian. 1942 iar de la 2 martie până la finele anului școlar Radu
Criveanu, înv. gr. I. O parte dintre manuale s-a dat gratuit de către Inspectoratul
școlar județean pentru că s-au înaintat la timp tabele, iar restul de cărți și
rechizite s-a procurat direct de către părinții elevilor de la librăriile din Slatina-
Olt. După recensământul din anul 1941 populația școlară era de 146 recenzați
de la 5 la 21 de ani. Școala nu avea latrină și împrejmuire completă (cu mari
greutăți și cu ajutorul dat de primărie în material s-au împrejmuit 80 m, mai
rămânând 100 metri liniari de închis)818.
La finele anului școlar 1943/1944, au promovat 50 de elevi din 69 de
elevi înscriși la clasele I-VII. Populația școlară ajungea în anul 1943 la 145
recenzați de la 5 la 21 de ani819. Școala era împrejmuită numai pe o latură.
Tot în această perioadă a funcționat o cantină școlară, alimentând 10 elevi
din fondurile aduse de grădina școlară. În luna octombrie 1944 sunt
menționați 3 învățători refugiați și utilizați la școala din Salcia printre care
Ploșniță Mihail și Goian Alexandra820.
La data de 29 septembrie 1959, efectivul de elevi repartizat pe clase
era următorul: clasa I=10 elevi, clasa a II-a=8elevi, clasa a III-a= 7 elevi,
clasa a IV-a=6 elevi821.
815
Născut la data de 13 iulie 1916 în com. Ispas Dumbravă, jud. Storojineț, în 1940 la școala
din Salcia fusese utilizat ca învățător cu titlul provizoriu începând cu 1 sept. 1940 (se refugiase la
data de 4 iulie 1940). A fost numit ca titular în învățământ la data de 1 sept. 1938.
816
SJAN Olt, Fond Școala Salcia, dosar 23/1941-1942.
817
818
819
820
821
Arhiva Școlii Gimnaziale Slătioara, dosar cu diferite adrese înaintate 1959/1960.
355
Schița Școlii Salcia (1973)
În perioada 1973/1974, la Școala Generală cu 4 clase Salcia

funcționau doi învățători: Bogeanu Floarea (n. 24 aprilie 1924 la București;
absolventă a Școlii pedagogice cu diplomă în anul 1951; a obținut
definitivatul în anul 1960; vechimea în învățământ 24 de ani, dintre care 5 în
unitatea școlară; titulară din anul 1968-ord. nr. 3893) și Voicu Florica (n. 8
martie 1926 la Constantinești, jud. Olt; absolvă Școala normală cu diploma
nr 38/1946: gradul didactic II: vechimea 27 de ani, din care 2 ani în unitatea
școlară; titulară din anul 1972 cu ord. nr. 3733; la data de 23 iunie 1964 i se
acordă distincția ,,Înv. fruntașă”). La școala din Salcia efectivul total era de
32 de elevi (clasa I=11, clasa a II-a= 6, clasa a III-a=4, clasa a IV-a=11). La
grădinița din satul Salcia cu 25 de copii, funcționa o singură educatoare,
Danescu Georgeta (n. 1 februarie 1940 la Robănești; absolventă a institutului
pedagogic-educatoare – 1969; stagiară; vechime 12 ani, din care 4 ani în
unitatea școlară; titulară ord. nr. 5265/1969)822.
În anul școlar 1982/1983, instituția de învățământ din satul Salcia
purta numele de Școala generală cu clasele I-IV Salcia. Numărul de elevi
fiind redus (23 de elevi), se preda la simultan. Pe clase situația se prezenta
astfel: clasa I=5 elevi, clasa a II-a=3 elevi, clasa a III-a=4 elevi, clasa a IV-
a=11 elevi. Învățătoare era Bogeanu Floarea. La data de 25 ianuarie 1982,
avea o vechime în învățământ de 33 de ani, dintre care 9 ani la această
unitate.823.
În anul 1986/1987, Școala cu clasele I-IV Salcia avea un efectiv de
19 elevi ( clasa I=8, clasa a II-a=5, clasa a III-a=2, clasa a IV-a=4). Elevii
erau instruiți de înv. Liță Domnica, născută la data de 20 iunie 1946 în
localitatea Colonești, jud. Olt. Absolventă a Liceului pedagogic promoția
822
Ibidem,dosar 1973/1974
823
Ibidem.
356
1966, obține gradul didactic II în anul 1975; titulară din anul 1984 (ord. nr.
46). Avea o vechime în învățământ de 20 de ani, dintre care în unitate 4 ani.
La Grădinița cu program normal din satul Salcia pe postul de educatoare
funcționa Liciu Petrica, născută în localitatea Bughea de sus824.
Numărul elevilor de la școala din satul Salcia a scăzut continuu,
ajungând în anul școlar 1989/1990 la 16 elevi (clasa I=4, clasa a II-a=0, clasa
a III-a=4, clasa a IV-a=8), iar în 1990/1991 la 7 elevi (clasa I=0, clasa a II-
a=4, clasa a III-a=0, clasa a IV-a=3). Învățătoare: Domnica Liță. Tot în acest
an școlar, la Grădinița Salcia, efectivul ajunsese la 20 de preșcolari
(educatoare Mincu Ionica; născută la data de 15 februarie 1963 în comuna
Curtișoara, jud. Olt; absolventă a Liceului pedagogic, specialitatea educatoare,
promoția 1981; vechimea în învățământ 9 ani; gradul didactic II din 1989)825.
Printre cadrele didactice care au funcționat la școala din Salcia s-a
numărat, așa cum s-a menționat, și înv. Liță Domnica. Din 1983 și până la
ieșirea la pensie a funcționat continuu la școala și grădinița din Salcia și apoi
la cea din Slătioara. Timp de 17 ani până în anul 1983 a funcționat la Școala
ajutătoare din comuna Pleșoiu826 ca profesor maestru, școală care avea și
regim de casă de copii, unde a fost și director adjunct.
Înv. Liță Domnica alături de colegii de la Șc. Pleșoiu (15 iunie 1978)
824
825
826
Școala era în conacul Romano, unde inițial a fost tabără, apoi școală. Aici erau aduși
copiii cu debilități mintale ușoare și în activitatea didactică se punea accent pe meserii, aici
fiind două ateliere, unul de lăcătușărie și altul de croitorie. Casele conacului aveau
ornamente deosebite. Aceste clădiri prin anul 1966 erau înconjurate de un frumos parc, cu
plante aduse din toată lumea, multe specii de tui, brazi etc. Școala s-a unit în anul 1985 cu
cea de la Balș, aceasta din urmă preluând absolvenții de la Pleșoiu.
357
Școala Salcia (2019)

La școala din Salcia a contribuit la formarea multor generații de elevi,
implicându-se și în numeroase activități extracurriculare. În cei aproximativ
20 de ani de funcționare la școala din Salcia, clădirea școlii a fost renovată de
3 ori, s-a pus parchet, s-au adăugat ornamente în cărămidă braca și s-a
acoperit cu tablă.
Atentă la detalii, verifica permanent stadiul și calitatea lucrărilor pe
care constructorii angajați le executau. În școală se creșteau viermi de
mătase, gogoșile erau apoi vândute la D.C.A Slatina. Banii luați erau folosiți
pentru excursiile școlare. „Atunci, își amintește dânsa cu nostalgie și o undă
de regret, părinții se implicau, se interesau mai mult și participau ei înșiși la
aceste excursii. Am făcut excursii la Corabia, la Caracal, unde vizitam
diferite obiective, fabrica de conserve, fabrica de zahăr, sistemele de irigat
din sudul județului, iar copiii erau foarte încântați pentru că vedeau cum se
produc unele alimente și cum funcționau instalațiile de irigat. Am fost cu
elevii la Târgu Jiu, la Hobița unde am vizitat casa lui Brâncuși, dar și la
munte la Peștera Muierilor. Și toate acestea cu banii rezultați din creșterea
viermilor de mătase. În luna iunie, în ultima săptămână de școală, ne
deplasam pe jos la Slatina. În fiecare an se făcea acest circuit și copiii
așteptau cu mare nerăbdare momentul. Am fost cu elevii la Clocociov, la
fabrica de pâine, la I.C.I.L, la tipografie, la Catedrala Ionașcu, la Strehareț,
unde era și o scenă de ciment pe care aveau loc serbări de sfârșit de an școlar,
la grădina zoologică etc. Repet, totul se făcea pe jos, un fel de drumeție”.
Înv. Liță Domnica a avut ocazia s-o întâlnească pe Ortansa Capră827,
verișoara primară a lui Constantin Noica. ,,Am cunoscut-o foarte bine pe dna
827
Născută în anul 1911 la Alexandria-Teleorman, este fiica lui Gheorghe și a Aretinei
Noica. În anul 1932 s-a căsătorit cu Nicolae Capră, farmacist.
358
Ortansa Capră, ne spune doamna Liță. Era un personaj de poveste. Avea

prieteni din toate domeniile, de la muncitori până la miniștri. Deși avea
vârsta de 90 de ani și trecuse prin multe în viață (confiscarea averii după
1949, domiciliu forțat, foamete) era de un optimism extraordinar.
Împreună cu Ortansa Capră la Ocnița.
Mergeam în fiecare vară la casa dânsei din Vâlcea unde îmi

petreceam o parte din concediu. Îi plăcea foarte mult de mine și pot spune că
între noi era o prietenie adevărată, dezinteresată. Mă iubea foarte mult și
când ajungeam pe la dânsa, după ce soțul meu a murit, aproape că nu mă mai
lăsa să plec. De fiecare dată, ajungând la casa dânsei de pe malul Ocniței,
simțeam că se bucură cu adevărat, primindu-mă cu brațele deschise întotdeauna.
De multe ori a venit acasă la noi la Salcia, unde îi plăcea foarte mult să stea.
Era de o cultură fantastică și mă punea de fiecare dată să-i citesc din arborele
genealogic al familiei Noica. A citit până în ultimii ani de viață.”
359
Grup de pionieri de la Școala Salcia.
Ultima promoție de elevi- Școala cu clasele I-IV Salcia -1999

(înv. Liță Domnica)
360
Preșcolari-Grădinița Salcia - 1998 (Violeta Șerban-educ.)
⁎⁎⁎
Cadre didactice care în prezent funcţionează

la Şcoala Gimnazială Slătioara
Prof. Alexie Cristina
Este profesor de Limba franceză la școala din Slătioara din anul 2011
și director al acestei școli din anul 2015.
Educație și formare: 1996-2000 DIPLOMA DE BACALAUREAT
COLEGIUL NAŢIONAL “RADU GRECEANU”, SLATINA (ROMANIA),
2000-2004, DIPLOMA DE LICENŢĂ - LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ-
LIMBA ŞI LITERATURA FRANCEZĂ UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE
1918”, ALBA IULIA (ROMANIA), 2005-2007 DIPLOMA DE MASTER -
RECEPTAREA CULTURII ŞI CIVILIZAŢIEI FRANCEZE ÎN SPAŢIUL
ROMÂNESC, SECOLELE XVIII-XX, UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE
1918”, ALBA IULIA (ROMANIA), August 2007 DEFINITIVAREA ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNT, 06 aprilie 2008-08 aprilie 2008, ENSEIGNER LE FRANCAIS
AVEC LA VIDEO INSTITUTUL FRANCEZ, Iunie 2011 INSAM CCD OLT,
361
SLATINA, 21-25 februarie 2012, ATTESTATION DE PRESENCE-LE

JARDIN MONUMENT VIVANT. PEDAGOGIE DU PATRIMOINE DES
JARDINS EN EUROPE. ASSOCIATION PAYSAGE ET PATRIMOINE
SANS FRONTIERES ST-GERMAIN-EN-LAYE (Franţa) STAGIU DE
FORMARE GRUNDTVIG, 10-16 iunie 2012 CERTIFICATE OF ATTENDANCE
- eJOURNALISM 2.0- EDUCATIONAL COLLABORATION ACROSS
BORDERS USING WEB BASED TOOLS EUNEOS CORP. FINLAND,
INARI (Finlanda) STAGIU DE FORMARE COMENIUS, August 2012
GRADUL DIDACTIC II UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918, ALBA
IULIA LIMBA FRANCEZA, Aprilie 2013, Participare curs: ADMINISTRAREA
RETELELOR DE CALCULATOARE SI LABORATOARELOR INFORMATICE,
Mai 2013, INREGISTRAREA ELECTRONICĂ A AUTOEVALUARII, Iunie
2013, INTRODUCTION AU DELF INSTITUTUL FRANCEZ, TIMISOARA,
Octombrie 2013 Formarea continua a cadrelor didactice pentru utilizarea
resurselor informatice moderne in predarea eficienta a limbii franceze si evaluarea
la nivel european a competentelor lingvistice, Octombrie 2012-august 2013,E-
MANAGER SCOALA PLUS! ISJ OLT/ ISJ TELEORMAN/CCD OLT,
SLATINA (ROMANIA). Alte cursuri: 2014 – Participare curs Formator; 2015 –
Participare curs formare – Predarea limbii franceze în context comunicativ –
acţional (CCD Olt); 2017 – Curs formare “EXPERT ACCESARE FONDURI
STRUCTURALE SI DE COEZIUNE EUROPENE”;2018-Curs « Protectia
datelor cu caracter personal » CCD OLT. În anul 2016, obține GRADUL
DIDACTIC I (Universitatea “1 Decembrie 1918”, Alba Iulia), iar din anul 2018
este LICENȚIAT - LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ (Universitatea din
Pitesti). Experiența profesională: 2005 – 2006 PROFESOR LIMBA FRANCEZĂ
SCOALA GIMNAZIALA “EUGEN IONESCU”, SLATINA (ROMANIA),
2006 – 2007 PROFESOR LIMBA FRANCEZĂ C.T. “ALEXE MARIN”,
SLATINA (ROMANIA), 2007 – 2008 PROFESOR LIMBA FRANCEZĂ
C.N.V. “NICOLAE TITULESCU”, SLATINA (ROMANIA), 2008 – 2009
PROFESOR LIMBA FRANCEZĂ C.E. “P.S. AURELIAN”, SLATINA
(ROMANIA), 2009 – 2011 PROFESOR LIMBA FRANCEZĂ C.T. “ION
MINCU” + C.T. METALURGIC, SLATINA (ROMANIA)- responsabil comisia
Proiecte şi Programe comunitare, organizator/membru in colectivul de organizare
al concursurilor şi simpozioanelor, membru in colectivul de redacţie al revistelor :
Eco-Tehnic si Le francais...ca va, 2011 – 2012 PROFESOR LIMBA
FRANCEZĂ ŞCOALA GIMNAZIALĂ SLĂTIOARA+C.T. ION MINCU,
SLATINA/ SLĂTIOARA (ROMÂNIA)-proiecte coordonator parteneriat
internationale, responsabil SNAC, responsabil comisia Proiecte şi Programe
comunitare, 2011 – 2012 PROFESOR LIMBA FRANCEZĂ ŞCOALA
GIMNAZIALĂ SLĂTIOARA+C.T. ION MINCU, SLATINA/ SLĂTIOARA
(ROMÂNIA), 2012 – 2013 PROFESOR LIMBA FRANCEZĂ ŞCOALA
GIMNAZIALĂ SLĂTIOARA+C.E. “P.S. AURELIAN”/CJE OLT, SLĂTIOARA/
SLATINA (ROMÂNIA)- membru C.E.A.C, membru în Comisia dirigintilor,
Comisia Limbă şi comunicare; ISJ Olt-membru în Consiliul Consultativ al
Profesorilor de Limbi Moderne, având ca responsabilități: responsabil zona
Slatina si imprejurimi, edituri, manuale scolare, membru in colectivul redacţional
al revistei Olt language teachers newsletter – 2013, 2013 – 2014 PROFESOR
362
LIMBA FRANCEZĂ ŞCOALA GIMNAZIALĂ SLĂTIOARA + C.E. “P.S.

AURLIAN” / CENTRUL JUDEŢEAN DE EXCELENŢĂ OLT, SLĂTIOARA/
SLATINA (ROMÂNIA): consilier educativ, profesor metodist ISJ Olt, 2015 –
2019 DIRECTOR AL ŞCOLII GIMNAZIALE SLĂTIOARA (PROFESOR
LIMBA FRANCEZĂ).
Publicatii: Lucrări științifice: 1. A contrastive grammar study of
English and French – Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 ; 2. Un exercice
traductif, Les tendres sangliers d’antan- Slatina, Editura Didactic Pres, 2012;
3. Din lirica Nordului, Slatina, Editura Hoffman, 2011. Studii: Albert
Camus - în revista Info Didactica; Comment faire le français plus attrayant ?
Etude sur le jeu en classe de FLE- în revista Interferenţe în educaţie; La
cinématographie. Œuvres littéraires françaises portées a l écran; Molière-
personnalité située entre le comique et le tragique. Articole : Importanţa
comunicării in predarea limbilor străine-în revista Actori pe şcena educaţiei;
Le jardin monument vivant.; Un stil de viaţă sănătos- în revista Eco- Tehnic;
Le français sur objectifs spécifiques ; Culorile satului românesc; Perspectiva
interculturală în cadrul procesului de predare-învăţare al limbilor moderne
; La traduction intersémiotique.
Membru în colectivul de redacţie al revistelor: Le francais...ca va!-
2011 ; Eco – Tehnic – 2011, 2012 ; Olt language teachers newsletter – 2013
; Ganduri despre educatie – 2016. Colaborator şi publicaţii pe site-urile:
http://www.paysage-patrimoine.eu/;http://roumanie.vizafle.com/; Paginaejournal:
http://www.ejournal.fi/proj-icl/; Blog:http://fleenseigner.wordpress.com/
Organizator concursuri: Organizator Concurs judeţean Unitate in
diversitate, Slatina, C.T. Ion Mincu-2010-2012; Organizator Concurs
interjudeţean de teatru Să râdem azi, C.T. Ion Mincu- 2012
Prof. Nuță Laura Lucica
Născută la data de 11 aprilie 1975, este absolventă a Universității din

Craiova-Facultatea de Litere și Istorie, profilul filologie. În prezent este
profesor de Limba română și Limba franceză la școlile gimnaziale Slătioara
și Grădinari, jud. Olt. Între 13 noiembrie 2013 și 31 august 2015 a fost
director al Școlii Gimnaziale Slătioara. La școala din Slătioara funcționează
363
neîntrerupt ca profesor titular pe catedra de Limba română din anul 2005. În

cadrul Școlii Gimnaziale Slătioara a fost Consilier educativ, responsabil
C.E.A.C, responsabil al comisiei ,,Limbă şi comunicare’’ și al comisiei
dirigintilor.
A funcționat la școlile:
- 1 septembrie 2003 - 30 august 2005- profesor la Şcoala cu cls.I-
VIII Coteana;
- 1 septembrie 2002 -30 august 2003 - profesor detaşat la Şcoala C-tin
Brâncoveanu-Slatina;
- 1 septembrie 1998 - 30 august 2002 profesor detaşat la Şcoala cu
cls.I-VIII Nr.3, Slatina;
- 1 septembrie 1997 -30 august 1998 profesor titular la Şcoala cu
cls.I-VIII Vlădila.
Educație și formare: 01.09.2011-Certificat de acordare a gradului
didactic I; 01.09.2004-Certificat de acordare a gradului didactic II;
01.09.2000-Certificat de acordare a definitivatului – Limba şi literatura
română; Universitatea din Craiova - Facultatea de Litere şi Istorie, profilul
filologie,specializarea limba şi literatura franceză - limba şi literatura română
(diplomă de licenţă-1997); 04 - 06 mai 2007 - participare la stagiul de
diseminare a informaţiilor din cadrul programului naţional cu tema:Orientări
moderne în didactica disciplinei LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ;
20.11.2007 Curs de formare profesională, conform Raportului de Şcolarizare
nr.1307 Siveco.
În perioada octombrie 2012-august 2013 a participat la următoarele
cursuri de formare: program de formare continuă din cadrul proiectului POS
DRU/85/1.1/S/62699 E–MANAGER ŞCOALA PLUS! cu finalizarea
următoarelor module:Managementul strategic(categoria II, acreditat prin
O.M.E.C.T.S.4736 din 12.07.2012; Managementul operaţional (Categoria II,
acreditat prin O.M.E.C.T.S. 3876 din 02.05.2012; Marketing şcolar
(Categoria II,acreditat prin O.M.E.C.T.S. 4736 din 12.07.2012; Management
financiar(Categoria III, acreditat prin O.M.E.N.3425 din 20.03.2013;
noiembrie 2012-Curs Inspector resurse umane; februarie 2013 – curs
Evaluator de competente profesionale; ianuarie 2014-Curs Mentor; februarie
2014-Curs Formator; mai 2014-Curs Expert achiziții publice.
Prof. Codruța Elena Lia
Absolventă a Universității din Craiova, specializarea Limba și

literatura engleză și Limba și literatura română, a funcționat la Școala
Gimnazială nr. 3, Slatina-01. 09. 2004-31.08.2005 iar de la data de 01.09.
2005- prezent la Școala Gimnazială Cârlogani și de la 01.09. 2009-prezent la
Școala Gimnazială Slătioara. În luna august 2013obține gradul didactic II -
Universitatea Craiova- și gradul didactic I în anul 2017 la aceeași instituție
de învățământ.
364
Formare profesională:
- 10/2013–12/2013, ,,Continuous training of teachers to use modern IT
resources for effective teaching of English and skills assessment at
European level” - INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN OLT,
SLATINA.
- 24/11/2012–25/11/2012, Certificate of Attendance British Council
Bucharest and Inspectoratul Scolar Judetean Olt, Slatina (România)
Teaching English Through Songs
- 19/10/2008–26/10/2008, Certificat de absolvire, Casa Corpului
Didactic Olt, Slatina (România), Consiliere si Orientare.
Prof. înv. Pârvu Florina Georgiana
Născută la 4 decembrie 1981, este absolventă a Colegiului Național

Vocațional „Nicolae Titulescu”, Slatina-Olt, specializarea educatori-
învăţători, promoţia 1996-2001 şi a Universităţii din Craiova, Facultatea de
Litere, spec. Română-Engleză (2001-2006).
Studii şi titluri obţinute în învăţământ: 2003, august - certificat de
acordare a definitivării în învățământ, Universitatea din Craiova, 2006,
septembrie-absolvirea stagiului „Consiliere și orientare”, MEC, ISJ Olt,
CCD Olt, 2006, iunie - certificat de absolvire a DPPD, Universitatea din
Craiova, 2007, august- certificat de acordare a Gradului Didactic II,
Universitatea din Pitești, 2011- certificat de acordare a gradului didactic I,
Universitatea din Craiova.
A funcţionat la şcolile: 2001-2002 – la Școala cu clasele I-VIII,
Piatra, Olt, 2002-2003 – la Liceul Piatra-Olt, 2003-2004 – învățător la Școala
cu clasele I-VIII, Pleșoiu, Olt.
- 2004-2005 – învățător la Școala cu clasele I-VIII, Slătioara, Olt +
Școala cu clasele I-VIII Nr. 7, Slatina, Olt
- 2005-2006 – învățător la Școala cu clasele I-VIII Dobrotinet,
Curtișoara, Olt
- 2006-2007 – învățător-itinerant la Colegiul Național Ion Minulescu,
Slatina, Olt
- 2007-2008 – învățător la Școala cu clasele I-VIII Nr. 5, Slatina, Olt
- 2008-2010 – învățător la Școala cu clasele I-VIII Nr. 1, Slatina, Olt
- 2010-2011 – profesor învățământ primar titular (Școala cu clasele I-
VIII Gura Padinii), detașat la Școala cu clasele I-VIII Pleșoiu
(structura Doba), Olt
- 2011-2012 -- profesor înv. primar titular ( Şcoala cu clasele I-VIII
Slătioara), detaşat la Şcoala cu clasele I-VIII Grădinari, Olt.
- 2012-2014- profesor înv. primar titular ( Şcoala Gimnazială
Slătioara), detaşat la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Slatina, Olt
- 2014 – prezent- profesor înv. primar titular la Şcoala Gimnazială
Slătioara.
365
A participat cu elevii la diferite concursuri şcolare naţionale,

interjudeţene şi judeţene (concursul național „COMPER”, concursul național
„PROEDUCAȚIA”, concursul național „Micii Exploratori”, unde s-au
obținut premiile I,II,III și mențiuni Concursul Național „Pro-ŞCOALA”:
premiul I – Limba română; premiul al II-lea – Limba română și Matematică);
a participat cu referate și comunicări la diferite simpozioane județene și
naționale.
Cojocaru Nina Mihaela
Născută la data de 5 noiembrie 1969, funcționează ca profesor pentru

învățământul preșcolar la grădinița-Slătioara.
Educație și formare: 1984 - 1988 Diplomă de bacalaureat-Colegiul
Național „Ion Minulescu” Slatina, 01.09.1995 – 31. 08.1999 Institutor
Organizarea și predarea în ciclul primar și preșcolar Colegiul Universitar
Pedagogic de Institutori Râmnicu Vâlcea, 2001 Certificat de acordare a
definitivatului Universitatea din Craiova, 2009 Certificat de acordare grad I
Universitatea din Piteşti, 27 – 31.08.2005 Certificat de acordare grad II
Universitatea din Piteşti, 2012 Cursul de formare continuă „Consiliere şi
orientare” perfecţionare UNIVESRITATEA DIN BUCUREȘTI –
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, 24 –
31.08.2012 Adeverință-Organizarea interdisciplinară ofertelor de învățare
pentru formarea competențelor cheie la școlarii mici UNIVESRITATEA
DIN BUCUREȘTI – FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE
EDUCAȚIEI, 2013 DIPLOMĂ DE LICENȚĂ PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
PRIMAR ȘI PREȘCOLAR UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI – FACULTATEA
DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Scoli unde a funcționat: 1 septembrie 1992 – 31 august 1993,
educatoare, Grădinița Coteana, Olt, Învăţământ preșcolar, 1 septembrie 1993
– 31 august 1994 educatoare Grădinița Coteana, Olt învăţământ preșcolar, 1
septembrie 1995 – 31 august1996 învățător Școala Generală Schitu, Olt
învăţământ primar, 1 septembrie 1996 – 31 august1998 învățător Școala
Generală Dobrotinet, Olt învăţământ primar, 1 septembrie 1998 – 31 august
1999 Învățător Școala Generală Teslui, Olt învăţământ primar, 1 septembrie
366
1999 – 31 august 2000 profesor suplinitor Grup Școlar Construcții Montaj

Slatina, Învăţământ liceal, 1 septembrie 2000 – 31 august 2001 institutor
Școala Generală Tufeni, Olt învăţământ primar, 1 septembrie 2001 – 31
august 2003 Grădinița Coteana învăţământ preșcolar, 1 septembrie 2003 – 31
august 2004 Școala Generală Schitu, Olt învăţământ primar, 1 septembrie
2004 – 31 august 2005 Învăţământ primar, 1 septembrie 2004 – 31 august
2005 Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Slatina, 1 septembrie 2005 – 31
august 2006 institutor Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Slatina, 1
septembrie 2009 – 31 august 2010 institutor Școala Gim. Nr. 5 Slatina, 1
septembrie 2010 – 31 august 2014 Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1
Slatina, 1 septembrie 2014 – 31 august 2015 profesor pentru învăţământul
preşcolar Grădiniţa cu Program Normal nr. 11 Slatina, 01. 09. 2015 şi până
în prezent - Profesor pentru învăţământul preşcolar Grădiniţa cu Program
Normal Slătioara.
Răducu Carmen
Născută la data de 06.04.1975 în comuna Melinești-Dolj. Fiica lui

Gheorghe-învățător și a Nataliei-prof. de ist.-geografie.
Copii: Florin Valentin - n. 13.10.1998 și Mihai Alexandru-n.15.04.2004.
Experiența profesională: prof. înv. primar la Școala gimnazială
Slătioara din anul 2000 până în prezent, 1997-2000 – învățător la Școala
Gimnazială Găneasa, 1996-1997 – învățător la Șc. Eugen Ionescu-Slatina,
1994-1996 – învățător la Școala Golumbu-Dolj.
Educație și formare profesională: 2004-2008-Fac.de Relații Internaționale
și Studii Europene; 2005-Gradul didactic I; 2001-Gradul didactic II; 1996
definitivarea în învățămant; 1989-1994-Școala Normală Ștefan Velovan-Craiova;
1985-1989-elevă la Șc.Generală-Danciulești, jud.Gorj; 1981-1985-eleva la
Șc.Generală Soceni-Dolj. Între anii 2016 și 2019- responsabil Comisia metodică a
învățătorilor (Șc. Gimn. Slătioara). Din anul 2007 este absolventă a cursului de
formare AeL.
Publicații: Rolul învățătorului în dezvoltarea personalității elevului,
revista-GÂNDURI DESPRE EDUCAȚIE-2016; Microdictionar etimologic
explicativ, colaborator-2013; Cum vorbim, așa și gândim-consultant în
probleme de etimologie populară și tradiții folclorice-2012.
367
Simpozioane: SANSE EGALE PENTRU TOTI COPIII-simpozion

regional-2018; EUGEN IONESCU-PRIMA SUTA DE ANI-simpozion
national-2018.
Cursuri: MANAGEMENT EDUCATIONAL-2018; PARTICULARITATILE
PROIECTARII SI PREDARII SIMULTANE LA NIVEL PRIMAR SI
GIMNAZIAL; EDUCATIA PARINTILOR IN AVANTAJUL ELEVILOR-
2018; TIC IN PROCESUL EDUCATIONAL-2018 etc. A participat cu elevii
la diferite concursuri și activități extracurriculare.
Cadre didactice – anul școlar 1972/1973
Prof. Gherghe Elena Prof. Stăncescu Oltea
Prof. Pârvu Ștefania Prof. Voicescu Ileana
368
Prof. Vădăstreanu Ecaterina Prof. Constantinescu M.
Prof. Voicu Ion Prof. Horiță Nicolae
Prof. Mierlea Valentin Prof. Portase Dumitru

369
CĂMINUL CULTURAL SLĂTIOARA
Căminul cultural din Slătioara, înființat în anul 1938, a avut o bogată

activitate de-a lungul timpului. În anul 1941 avea denumirea de Episcopul
Nifon Criveanu și era afiliat Fundațiilor Regale. Președintele căminului era
preotul Mircea Achimescu, iar vicepreședinte Gheorghe Hortopan. Instituția
căminului avea o bibliotecă compusă din 200 de volume. Contribuia prin
conducătorii săi la toate îndrumările necesare timpului828.
La începutul anilor 40 ai secolului trecut, la inițiativa Mitropolitului
Nifon Criveanu, fiu al satului, a fost pusă temelia unui local nou al
Căminului cultural.
În anul 1943, Comitetul de construire a Căminului cultural Nifon
Criveanu din comuna Slătioara județul Romanați făcea cunoscut pretorulul
plășii Piatra “că Înalt Prea Sfinția Sa Mitropolitul Nifon ne-a comunicat că
Fundațiile Regale întocmesc planul Căminului Cultural din comuna noastră
(…) Odată cu trimiterea planului Î.P.S. ne va arăta precis și sumele realizate
în acest scop prin donația sa personală cât și cele strânse prin strădania
Î.P.S. Sale, urmând ca noi comuna prin Dv. Să împlinim celelalte formalități
de angajarea lucrării. Precizăm că Î.P.S. Mitropolit ne-a comunicat verbal
că dispune în prezent de suma de lei 700.000.
Slătioara la 7 iulie 1943
Președinte comitet: Pr. Mircea Achimescu, Secretar, Gheorghe Marin”829.
828
SJAN Olt, Fond Prefectura Romanați, plasa Oltul de Sus, comuna Slătioara, Lucrările
privitoare la executarea ordinului Ministerului Afacerilor Interne, Nr. 37/A – 1941.
829
Ibidem, Fond Pretura Plășii Piatra, dosar nr. 23/1943.
370
Lucrarea a fost abandonată (se ajunsese până la centură) în timpul

războiului, Mitropolitul Nifon Criveanu plecând în Basarabia pentru
susținerea ortodoxiei în acest spațiu românesc. Terenul pe care s-au construit
primăria și Căminul cultural a fost cedat de către proprietarul de atunci al
moșiei Slătioara Tudor Mărăscu. Plasa Piatra realizează în anul 1943 o
situație a căminelor culturale existente în comunele subordonate.
Slătioara:
- Local propriu sau rechiziționat : la școală
- Numele președintelui: M. Achimescu.
- Numele directorului: G. Diaconu.
- Funcția președintelui: preot.
- Funcția directorului: referent agricol.830
La 30 octombrie 1943 Banca populară Unirea-Slătioara primește de
la primărie următoarea adresă:
,,Primăria comunei Slătioara

Jud. Romanați
Nr. 2510/943
Către831
Banca Populară UNIREA
SLĂTIOARA
Avem onoare a vă trimite în copie ordinul Domnului Pretor al Plășii

Nr. 2984 din 27 octombrie a.c. relativ la contribuția D-vs pentru construirea
Căminului Cultural din Slătioara și Rotunda, rugându-vă să binevoiți a ne
comunica chiar azi suma cu care înțelegeți să contribuiți Dvs.
Slătioara la 27 octombrie 1943.
Primar,
Pavel Mierlea Notar,
Gheorghe Marin”
⁎⁎⁎
Soții Stancoveanu
Viața culturală din comuna Slătioara a luat un avânt deosebit
începând cu anul 1941, când soții Stancoveanu, Gheorghe și Ioana (Jeni)
Stancoveanu au inițiat o serie de activități în cadrul Căminului cultural, unde
au înființat și un cor. Gheorghe Stancoveanu venise la școala din Slătioara
din comuna Fălcoiu, jud. Romanați.
Gheorghe M. Stancoveanu s-a născut la data de 4 septembrie 1909 în
comuna Roșieni, județul Romanați. Studii:
830
Ibidem , Fond Prefectura Romanați, dosar nr. 70/1943.
831
SJAN Olt, Fond Banca Populară Unirea Slătioara, dosar 1 cu Corespondență primită și
ieșită de la bancă pe anul 1943-44.
371
- Școala primară (1917-1922);

- Școala normală (1922-1928), diploma de capacitate nr. 3/1928
eliberată de Școala normal- Râmnicu Vâlcea;
- Academia pedagogică (1929-1931), certificatul nr. 65.
Titlurile dobândite în învățământ:
- Suplinitor, data: 4 octombrie 1928, ordin/decizie nr. 7925/929.
- Provizoriu, data: 1 septembrie 1931, ordin/decizie nr. 143 368/931.
- Definitiv, data: 1 septembrie 1935, ordin/decizie nr. 206 760/935.
- Gradul II, a urmat Academia pedagogică.
- Gradul I, data: 1 septembrie 1941, ordin/decizie nr. 321 035/941
Gh. Stancoveanu a funcționat ca suplinitor de la 4 octombrie 1928
până la 1 septembrie 1929 la școala din comuna Slătioara, județul Romanați
(ord. nr. 7925/928 al Revizoratului școlar al județului Romanați). Ca titular a
funcționat la școala Uricani, județul Hunedoara unde a fost numit la data de 1
septembrie 1931, în baza ordinului de numire nr. 143 368/931 al Ministerului
Instrucțiunii. Aici va rămâne până la 1 septembrie 1934. În acest interval de
timp a funcționat ca învățător cu titlul provizoriu. De la 1 septembrie 1934
este numit la școala din comuna Slătioara, jud. Romanați (ord. de numire nr.
140 053/934). La școala din Slătioara în anul școlar 1934/1935 a funcționat
ca învățător cu titlul provizoriu, iar în următorul an școlar, 1935-1936, cu
titlul definitiv. A obținut 4 gradații:
- Gradația I la 1 aprilie 1936, ordinul nr. 1320181/936.
- Gradația a II-a la 1 aprilie 1941, ordinul nr. 227 707/941.
- Gradația a III-a la 1 aprilie 1946, ordinul nr. 7079/946.
Dintre activitățile extrașcolare desfășurate de Gh. Stancoveanu
enumerăm câteva:
- Secretar al Cercului cultural între 1936 și 1937.
- Director al căminului cultural din localitatea Slătioara.
- A activat la Căminul cultural, contribuind și la acțiunea de construcție
(a reușit, mobilizând elevi și localnici din Slătioara, să lucreze și să
depoziteze pe trenul de construcție 8000 de cărămizi).
- A organizat serbări și șezători la care a ținut conferințe.
- A contribuit la strângerea de fier vechi și alte materiale.
- A contribuit la înființarea cooperativei și cantinei școlare etc.
La inspecțiile școlare a obținut următoarele calificative:
- Bine - inspecția din 14 noiembrie 1935 (inspectat de Eleodor Stoiculescu).
- Bine – inspecția din 4 martie 1936 (inspectat de Eleodor Stoiculescu).
- Foarte Bine – inspecția din 5 noiembrie 1937.
- Foarte Bine – inspecția din 19 ianuarie 1938 (inspectat de I. Stăncescu).
- Foarte Bine – inspecția din 26 noiembrie 1939 (inspectat de I. Stăncescu).
- 9, 50 – inspecția din 25 februarie 1939 (inspectat de Petre Vlad).
- Foarte Bine – inspecția din 26 mai 1939 (inspectat de I. Stăncescu).
- Foarte Bine – inspecția din 23 iulie 1943 (inspectat de Gh. Moraru).
- Foarte Bine – inspecția din 19 aprilie 1945 (inspectat de N. Manea).
Contingent 1931, Gheorghe Stancoveanu a absolvit Școala de ofițeri
rez. de la Ploiești cu gradul de sublocotenent rez. ( școală pe care a început-o
la 1 noiembrie 1930). A participat la campania 1941-1945.
372
Se căsătorește cu Ioana D. Preoteasa la 10 ianuarie 1936832.

În anul 1947, prof. Gheorghe Stancoveanu era președintele Sindicatului
Învățătorilor din Județul Romanați.
Ioana Stancoveanu s-a născut la data de 29 octombrie 1913 în
comuna Balș, județul Romanați. Absolvă școala primară (1921-1925) și
Școala normală (1925-1932) - diploma de capacitate nr. 93/932 eliberată de
Școala normală Caracal. Ca învățătoare suplinitoare a funcționat de la 22
octombrie 1934, până la 1 septembrie 1935 la școala Slătioara-Romanați,
ordinul nr. 170836 al Ministerului Educației Naționale. Între 15 noiembrie
1935 și 1 septembrie 1936 a fost învățătoare titulară cu titlul provizoriu la
școala Cernădia, județul Gorj. La 1 septembrie 1936 se transferă la școala
Slătioara, jud. Romanați (ord. nr. 129465/936).
Titluri dobândite în învățământ: suplinitor de la data de 22 octombrie
1934 (ordin/decizie nr. 170836/934), provizoriu de la 15 noiembrie 1935
(ordin/decizie nr.196139/935); definitiv de la data de 1 septembrie 1938
(ordin/decizie nr. 195121/938); gradul II de la 1 septembrie 1943 (ordin/
decizie nr. 283156/943); gradul I de la 1 septembrie 1946 (ordin/decizie nr.
369910/946). La inspecții a obținut următoarele calificative: Foarte Bine la
inspecția din data de 10 decembrie 1938 (inspector: I. Stăncescu); Foarte
Bine la inspecția din 29 noiembrie 1939 (inspector: I. Stăncescu). A obținut
același calificativ și la inspecțiile din: 6 februarie 1940 (inspector: I.
Stăncescu), 23 noiembrie 1940 (inspector: Dumitru Giuculescu), 6 februarie
1941 (inspector: Ștefan Țalea), 26 februarie 1942 (inspector: Radu
Criveanu), 12 decembrie 1942 (inspector: Gh. Moraru), 20 mai 1943
(inspector: Ion S. Neacșu), 12 iulie 1943 (inspector: Gh. Moraru), 14 ianuarie
1944 (inspector: I. Dumitrescu), 19 aprilie 1945 (inspector: N. Manea), 8
februarie 1946 (inspector: N. Manea), 21 martie 1946 (inspector: I.
Stăncescu), 2 aprilie 1946 (inspector: Mih. Dumitrescu)833.
După 1945 tot soții Stancoveanu au reluat activitatea corală. În acea
perioadă, neexistând un local propriu, activitățile căminului cultural din
Slătioara se desfășurau în casa lui Nicu Nedelcu, fostă cârciumă în perioada
interbelică.
Primul dirijor al corului a fost Ion Bulhacu, iar între 1947-1949
Bonciu Constantin, nepotul învățătorului Bonciu Marin. Bonciu Constantin
era și cântăreț la biserică. Din 1949 a fost la conducerea formației corale și
Ervin Hubert, care atunci era elev la Liceul Comercial Nicolae Titulescu din
Slatina. Ervin Hubert (neamț venit din Bucovina la Slatina) a terminat Liceul
Comercial din Slatina, unde înființase și un minicor. S-a căsătorit cu Felicia
Guțescu din Bălteni , colegă de liceu și membră în formația corală. Soții
Hubert au plecat din Slatina la Brașov (uzina Steagul Roșu) unde au înființat
Corul Uzinelor. Din anul 1953, dirijor al corului din Slătioara a fost Gh.
Dumitrașcu, profesor de muzică la Școala Tehnică Financiară din Slatina.
832
Ibidem, Slătioara - Statul personal al învățătorului Gh. M. Stancoveanu, p. 3-16.
833
Ibidem, Slătioara-Stat personal al înv. Preoteasa D. Ioana (Stancoveanu), p. 3-16.
373
Prof. Gheorghe Dumitrașcu
Gheorghe Dumitrașcu, născut la data de 20 mai 1915 era absolvent al

Academiei de Muzică Religioasă (2 ani) și dirija și Corul Catedralei din
Slatina. Locuia în orașul Slatina, vis-a-vis de sediul fostei Uniuni a
Cooperației, vecin cu prof. de limba română Ungureanu. Vara de la Slatina
era adus cu trăsura de către Corcău Petre, bunicul actualului viceprimar
Corcău Petre.
În anul 1965, directorul școlii Slătioara eliberează următoarea adeverință:
Școala Generală de 8 ani Slătioara

Raionul Slatina
29 oct. 1965
Adeverință
Se adeverește de noi, Directorul Școlii Generale de 8 ani din comuna

Slătioara, raionul Slatina, regiunea Argeș, că Tov. DUMITRAȘCU E.
GHEORGHE, funcționează ca profesor II, salarizat ca învățător II, la
această școală de la 1 martie 1955, prin transferare de la Școala Medie
Tehnică Financiară-Slatina, conform Deciziei Secției de Învățământ
Regionale cu Nr. 251/37.386/955.
I se eliberează prezenta pentru a-i servi la completarea dosarului de
salarizare.
Director,
Nicolae Horiță834.
834
Arhiva școlii Slătioara, dosar corespondență 1965/1966.
374
Gheorghe Dumitrașcu a dirijat corul din Slătioara până în jurul anului

1971. După o pauză, în anul 1974 corul își va relua activitatea sub bagheta
aceluiași Gh. Dumitrașcu. După acesta la conducerea formației ajunge Felix
Săvescu.
Activitatea amplă a corului slătiorean se reflectă nu numai în
participarea la diferite concursuri, dar și în premiile pe care formația le-a
obținut de-a lungul timpului. Până în anul 1968, corul a participat la
numeroase întreceri raionale și regionale. Întotdeauna la nivel raional
(raionul Slatina) a obținut locul I, iar pe regiune s-a clasat pe unul dintre
locurile fruntașe, respectiv I, II și III, având concurenți puternici: Corul
Căminului cultural Călinești-Argeș, Corul Căminului cultural Domnești-
Argeș, însă cel mai puternic adversar a fost corul Căminului cultural Bughea
de Sus, dirijat de Alfons Popescu. Ajuns apoi la Scornicești, Alfons Popescu
înființează aici un cor care a lăsat în umbră corul de la Slătioara. În anul
1949 s-a ieșit pentru prima dat cu corul la Castranova, unde se înființase
prima gospodărie agricolă din țară. Slătioreni care au participat la acest
eveniment, ajungând în comuna Castranova, au fost marcați de sărăcia în
care trăiau localnicii, multe bordeie și foarte puține locuințe de suprafață. De
asemenea, tot aici la Castranova au luat parte la această sărbătoare și elevi de
la școala din Slătioara, care au susținut un program de recitări.
⁎⁎⁎
În anul 1944, Primăria comunei Slătioara, jud. Romanați întocmește

un tabel de meseriași ai acestei localități de toate categoriile, împărțiți pe
timpul cât va dura construcția căminului cultural și cu durata cât să lucreze
meseriașii respectivi: 1. Nae A. Matei, fierar – martie și aprilie 1944; 2.
Bălșanu Marin, tâmplar – martie și aprilie 1944; 3. Predună Ion, tâmplar -
martie și aprilie 1944. 4. Stancu Petre, tâmplar - martie și aprilie 1944; 5.
Corcău Petre, tâmplar - martie și aprilie 1944; 6. Ciocârlan D-tru, tâmplar -
martie și aprilie 1944; 7. Băbușcă Savu, zidar – aprilie 1944; 8. Croitoru
Gheorghe, zidar – aprilie 1944; 9. Comisaru Ilie, zidar – aprilie 1944; 10.
Ciocârlan Dumitru, zidar – aprilie 1944; 11. Ciocârlan Gheorghe, zidar –
aprilie 1944; 12.Corcău Grigore, zidar – aprilie 1944; 14. Chirimbu Nicolae,
zidar – aprilie 1944; 15. Ciobanu Grigore, zidar – aprilie 1944; 16. Diaconu
Grigore, zidar – aprilie 1944; 17. Dumitru Gheorghe, zidar – aprilie 1944;
18. Dobroneanu Ilie, tâmplar – mai și inie 1944; 19. Dogaru Ilie, tâmplar –
mai și inie 1944; 20. Filip Nicolae, tâmplar – mai și inie 1944; 21. Tismănaru
Gheorghe, tâmplar – mai și iunie 1944 și iulie - august 1944; 22. Borănescu
Nicolae, tâmplar – mai și inie 1944; 23. Dănăuță Ion, zidar – mai 1944; 24.
Dogaru Niculae, zidar – mai 1944; 25. Dogaru Petre, zidar – mai 1944; 26.
Drăghici Ion, zidar – mai 1944; 27. Dan Ion, zidar – mai 1944; 28. Fulga
Dumitru, zidar – mai 1944; 29. Fulga Grigore, zidar – mai 1944; 30. Fulga
Petre, zidar – mai 1944; 31. Fulga Gheorghe, zidar – mai 1944; 32. Ioja
Petre, zidar – mai 1944; 33. Isăilă Gheorghe, zidar – mai 1944; 34. Lungu
Constantin, zidar – mai 1944; 35. Liță Antonie, zidar – mai 1944; 36.
Nedelcu Antonie, zidar – mai 1944; 37. Nedelcu Marin , zidar – mai 1944;
375
38. Negreș Ion, zidar – mai 1944 și iunie 1944; 39. Popescu Ion, zidar –
iunie 1944; 40. Predună Savu, zidar – iunie 1944; 41. Preda Dumitru, zidar –
iunie 1944; 42. Scarlat Marin, zidar – iunie 1944; 43. Triță Badea, zidar –
iunie 1944; 44. Zidaru Niculae, zidar – iunie 1944; 45. Lungu Pavel, zidar –
iunie 1944; 46. Ilie Gheorghe, zidar – iunie 1944; 47. Apostol Predună, zidar
– iunie 1944; 48. Dogaru Ilie, zidar – iunie 1944; 49. Enache Ion, zidar –
iunie 1944; 50. Rădulescu Savu, zidar – iunie 1944; 51. Ivan Ion, zidar –
iunie 1944; 52. Ioja Dumitru, zidar – iunie 1944; 53. Lică Ilie, tâmplar – iulie
și august 1944; 54. Obrocea Ion, tâmplar – iulie și august 1944; 55. Rotaru
Gheorghe tâmplar – iulie și august 1944; 56. Lungu Nicolae, zidar – iulie
1944; 57. Filip C. Marin, zidar – iulie 1944; 58. Comisaru G. Marin, zidar –
iulie 1944; 59. Popa Constantin, zidar – iulie 1944; 60. Dumitru Ion, zidar –
iulie 1944; 61. Dumitrașcu Vasile, zidar – iulie 1944; 62. Ilie Marin, zidar –
iulie 1944; 63. Drăghici Ilie, zidar – iulie 1944; 64. Drăghici Ioniță, zidar –
iulie 1944; 65. Brândușa Petre, zidar – iulie 1944; 66. Fulga Ilie, zidar – iulie
1944; 67. Mușat Aurel, zidar – iulie 1944; 68. Ciocârlan Zaharia, zidar –
iulie 1944; 69. Diaconu Ioniță, zidar – iulie 1944; 70. Negreș Gheorghe,
tinichigiu – august și septembrie 1944; 71. Lungu Ion, tinichigiu – august și
septembrie 1944; 72. Nedelcu Rafailă, geamgiu – septembrie și octombrie
1944; 73. Păun Gheorghe, tâmplar - septembrie și octombrie 1944; 74.
Lungu Marin, tâmplar – octombrie și noiembrie 1944; 75. Corcău Petre,
zugrav – octombrie și noiembrie 1944; 76. Văduva Petre, zugrav – octombrie
și noiembrie 1944835.
La ordinul circular nr. 964/1948 al Inspectoratului școlar Romanați,
directorul Școlii primare mixte din Slătioara raporta la data de 2 marie 1948
că în comuna Slătioara “există un Cămin cultural cu numele de Episcopul
Nifon Criveanu cu un număr de 100 de volume. Biblioteca era „condusă de
Elena Ștefănescu, conducătoare”, în luna februarie fiind un total de 12
cititori836.
La data de 9 mai 1952 Sfatul popular al comunei Slătioara se întrunea
într-o ședință extraordinară pentru terminarea construcției Căminului cultural
prin contribuția bănească a cetățenilor comunei Slătioara și hotăra
convocarea unei adunări populare în ziua de 25 mai 1952, orele 10. În anul
1952 Căminul cultural se găsea construit până la centură și se procuraseră
prin contribuție benevolă și donații din partea locuitorilor, materialul lemnos
și cărămida necesare terminării edificiului. Pentru urmărirea bunului mers la
lucrările Căminului cultural este ales în cadrul adunării populare din 25 mai
1952 un comitet de inițiativă alcătuit din: Constantinescu Mihail-președinte,
Diaconu Gheorghe, David Brândușa, Ioja Dumitru, pr. Mircea Achimescu,
Diaconu Ioniță, Bălșanu Dumitru, Chirimbu Ilie, Marin Scarlat, Nic. I.
Obrocea, Gheorghe Drăgănescu, Petre Diaconu, Marin I. Stancu, Petre
Băbușcă, Tudor Rafailă, Ilie Bălan, Zaharia Ciocârlan, Antonie Liță,
Gheorghe P. Ștefan, Dumitru Ciocârlan, Maria C. Corcău, Ana I. Papa,
Negreș N. Ion-membrii. La această adunare populară Comitetul de inițiativă
835
836
Arhiva Școlii Gimnaziale Slătioara, dosar pe anul 1947-1948.
376
și-a luat angajamentul că își va da tot concursul în vederea definitivării

construcției Căminului cultural, iar la discuții au participat: Ioniță Diaconu,
meșter zidar, care a arătat că și până la centură a dat tot concursul și va da
până la terminarea construcției și Petre D. Diaconu din partea chirigiilor din
Slătioara care și-a luat angajamentul că aceștia vor da tot sprijinul necesar.
Se stabilește de asemenea și valoarea contribuției bănești a locuitorilor din
comună pe 3 categorii de venituri:
1. Cetățenii cu un venit de până la 600 de lei vor plăti 30 de lei
2. Cetățenii cu un venit de peste 6000 de lei urmau să plătească 60 de lei
3. Ultima categorie era reprezentată de chiaburi și comercianți a căror
contribuție bănească ajungea la 90 de lei.
Sumele se plăteau în două rate (prima rată la data de 1 iulie iar cea
de-a doua la 1 septembrie 1952). La adunarea populară de la 25 mai 1952 au
participat 870 de localnici dintr-un total de 1529 de alegători837.
În anul 1953 se continuă lucrarea de către Sfatul popular Slătioara,
președinte Filip Dumitru, construcția căminului cultural fiind subvenționată
de către cetățeni prin contribuție voluntară. Lucrările au fost executate
exclusiv de către meșteri zidari, tâmplari, tinichigii etc. din Slătioara.
În urma aprobării sumelor pentru anii 1952, 1953 și 1954, în total
69.600 de lei, s-a încasat pe anul 1952 suma de 14815 lei, pe anul 1953 suma
de 14.017 lei iar pe anul 1954 se încasase suma de 9.948 de lei, rezultând un
total de aproape 39.000 de lei. Din această sumă, 19.000 de lei au fost
cheltuiți pentru manoperă, iar restul pentru procurarea de materiale (cuie,
cherestea, sârmă, căldări, felinare, lacăte, lopeți etc). Se estima în anul 1954
că pentru terminarea căminului, considerat atunci cel mai măreț edificiu din
regiunea Argeș, mai erau necesari încă 100.000 de lei838. Trebuie să
subliniem faptul că, lucrările de finalizare a construcției căminului s-au
realizat din fonduri de autoimpunere și o parte din fondul centralizat al
statului. Din fondul centralizat s-au repartizat și au fost transportate în
comună 20.000 kg var, 7000 kg ciment, 24 mc scândură cherestea, 50 mc
bile de brad contrafort tăiate în diferite dimensiuni la gaterele din Slătioara,
50 kg vopsea, 80 kg cuie, 2000 kg gips, transportul acestora fiind suportate
din sumele încasate din autoimpunere. Cu aceste materiale achiziționate au
putut fi continuate lucrările de zidărie și tâmplărie și cele de la acoperiș. În
vara anului 1954 mai erau repartizate de la fondul centralizat al statului 15
mii bucăți de țiglă, 1000 kg tablă galvanizată, 3000 kg mozaic, 5 sobe
teracotă, geamurile necesare etc839.
Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Slatina, având în
vedere lucrarea autoimpunerii hotărâtă în Adunarea populară din com.
Slătioara, raionul Slatina, adunare ținută în ziua de 13 iunie 1954, emite
decizia nr.8753 din 15 iunie 1954 prin care aproba hotărârea Adunării
populare din com. Slătioara unde s-a stabilit continuarea lucrărilor la
Căminul cultural și autoimpunerea locuitorilor din comună pentru realizarea
837
SJAN Olt, Fond primăria Slătioara, dosar 7/1951-1953.
838
839
Ibidem.
377
debitului de lei 22.520 ce urma a fi încasat în două rate și anume: prima rată
de 50% până la 30 iunie 1954 iar a doua rată până la data de 20 august 1954
(Gh. Ciutacu, președinte raion, Gh. Predună, secretar)840.
În anul 1954 se făcuseră demersurile pentru procurarea țiglei pentru
acoperișul Căminului cultural din Slătioara:
Sfatul Popular al Reg. Pitești

Secțiunea culturală
Nr. 52832
26 nov. 1954.
Către Sfatul Popular al com. Slătioara, Raionul Slatina

În atenția tov. Filip D-tru
S-a luat legătura cu Oficiul Regional de Aprovizionare Pitești în

problema țiglei necesare acoperirii Căminului cultural, prezentăm situația
astfel: Oficiul de Aprovizionare Pitești a contractat cu Fabrica Țigla
Mondial Lugoj, Regiunea Timiș cantitatea de 14.000 bucăți. Fabrica din
Lugoj a confirmat comanda cu adresa nr. 575/954.
Livrarea trebuia să se facă în cursul lunii noiembrie.
Dacă nu se va primi până la 1 decembrie a.c., dacă aveți
posibilitatea ar fi bine să se deplaseze cineva pentru urgentarea comenzi.
Șeful secțiunii:
V. Petrescu841
În anul 1955 “țăranii muncitori din comuna Slătioara, raionul Slatina

au hotărât ca în cinstea celei de a 38-a aniversare a Marii Revoluții Socialiste
din Octombrie să-și construiască un nou cămin cultural din fondul de
autoimpunere. Îndrumați în permanență de organizația de partid, țăranii
muncitori au depus sute de zile de muncă voluntară. Primii în această acțiune
au fost comuniștii Gheorghe Paniță, Maria Corcău, Maria M. Doncea și alții
care prin exemplul lor au mobilizat și pe ceilalți țărani muncitori. Dar nici
utemiștii nu s-au lăsat mai prejos. Ei au muncit cu dragoste pentru ca în
comuna lor să răsară un nou focar de lumină. S-au evidențiat utemiștii
Gheorghe Corcău, Stela Obrocea și Lucia Negreș. Astăzi, căminul cultural
este construit. Localul noului cămin este format dintr-o frumoasă sală de
festivități cu o capacitate de 400 de locuri, amenajată cu scenă de teatru și
cabine pentru artiști, o sală pentru bibliotecă, o cameră pentru stația de
amplificare etc. Prin munca voluntară s-au economisit peste 16.000 de lei din
valoarea totală a construcției.”842 Dintre căminele culturale ale raionului
Slatina, cel din Slătioara a fost primul dotat cu un aparat propriu de proiecție.
Iată cum este descrisă în presa vremii o seară de duminică (10 iunie 1956),
840
SJAN Olt, Fond primăria Slătioara, dosar 29/1954.
841
842
Ziarul „Secera și ciocanul”, anul V, nr. 473, sâmbătă 29 octombrie 1955.
378
când mulți localnici din Slătioara au vizionat un film la Căminul cultural:

“Aproape 300 de localnici (…) au vizionat filmul din acea duminică. Le-a
plăcut mult, căci filmul În sat la noi843 povestește doar despre viața unui sat
ca și al lor (…) Filmul s-a terminat. Oameni în grupuri se îndreaptă spre
casele lor. În fiecare grup de comentează acțiunea filmului, se comentează
despre munca dusă de oameni pentru ridicarea căminului. Sunt satisfăcuți că
au reușit să înfrumusețeze comuna cu o asemenea construcție, cea mai
frumoasă din raion. De asemenea, sunt satisfăcuți deoarece căminul lor este
primul din raion înzestrat cu aparate proprii de proiecție. …Noaptea s-a lăsat
de mult și odată cu ea liniștea a cuprins sat după sat. O zi s-a sfârșit și în
această parte a regiunii noastre.”844 Căminul cultural Slătioara a găzduit și
interesante expoziții agricole, una dintre ele având loc în toamna anului 1955,
„în scopul de a populariza recoltele bogate obținute de țăranii muncitori care au
folosit regulile agrotehnice avansate în lucrarea pământului.” La expoziția
din 1955 au participat Alexandru Lungu cu porumb din recolta de 4500 kg
obținută la hectar, Zaharia Ciocârlan tot cu porumb (obținuse 3200 de kg
boabe la hectar), Ilie Filip a expus semințe de floarea soarelui din recolta
proprie, M. Corcău a adus dovleci de peste 10 kg exemplarul și alți gospodari
care au venit cu o gamă diversificată de produse agricole845.
Brigada artistică- concurs Piatra-Olt 1967

(Fulga Nicolae, Radu Gheorghe, Stancu Ion, Cercel Aurica etc.)
843
În sat la noi este un film al marilor regizori Jean Georgescu și Victor Iliu. Este un film
apărut în anul 1951. Considerat primul film despre colectivizare, tematica lui nu definește
arta celor doi regizori. Jean Georgescu și Victor Iliu au marcat profund cinematografia
românească prin alte creații, având o altă temă. Totuși, în acest film au jucat actori care au
marcat cinematografia din România: Liviu Ciulei (debutul ca actor al acestui viitor mare
regizor, premiat la Cannes cu Pădurea Spânzuraților), Ion Caramitru, Ștefan Mihăilescu
Brăila, Nana Ianculescu, George Manu etc.
844
Ziarul „Secera și ciocanul”, anul IV, nr. 667, miercuri 13 iunie 1956.
845
Ibidem, an V, nr. 461, sâmbătă 15 octombrie 1955.
379
La sfârșitul anilor 50 ai secolului trecut, activitățile desfășurate în

cadrul Căminului cultural aveau de cele mai multe ori o tematică impusă.
Aceste activități erau împărțite în anii 1955-1956 în două categorii: activități
politico-ideologice (popularizarea documentelor de partid în rândul
țărănimii) și activități culturale desfășurate de corul căminului și brigada
artistică. În anul 1959, pentru susținerea întovărășirilor, a transformării
socialiste a agriculturii, a încrederii în linia politică a P.M.R. etc se organizau
în cadrul Căminului cultural programe artistice axate pe aceste teme:
colective de conferențiari au pregătit și expus în fața țăranilor muncitori
conferințe privind avantajul muncii în comun, brigada artistică de agitație a
prezentat de asemenea programe care au scos în evidență rezultatele obținute
de întovărășire, au adus în prim plan fruntașii muncii în comun și au
combătut pe cei care mai tatonau și nu intrau cu încredere în rândul
membrilor întovărășiți. Totuși, corul Căminului cultural din Slătioara a
prezentat regulat programe cu o certă valoare artistică atât în comună cât și în
afară și a participat în anul 1959 la cel de-al V-lea concurs al echipelor
Căminelor culturale, unde a fost selecționat pentru faza raională ce s-a
desfășurat la data de 14 iunie 1959.846 Trebuie să subliniem faptul că în anul
1959 și în cadrul școlii din Slătioara era înființat un cor care obținuse de
asemenea rezultate frumoase la concursurile la care a participat.
Tot în anul 1959 era deja înființată o trupă de teatru, care prezentase
două piese de teatru axate pe problema transformării socialiste a agriculturii
și avea pus în scenă un program de revistă ce urma să fie înfățișat publicului
la 21 iunie 1959.
În anii 1959-1960, Consiliul Raional A.R.L.U.S. a organizat un
concurs popular de întrebări și răspunsuri “Pe drumul prieteniei”847.
Concursul era dotat cu următoarele premii: una bicicletă, un ceas de mână
POBEDA, trei serviete, cinci stilouri chinezești, 10 abonamente la Revista
VEAC NOU pe trei luni848.
Toți concurenții aveau dreptul să participe gratuit la SERBAREA
PRIETENIEI din 11 octombrie 1959. Această serbare cuprindea următorul
program: Conferința - 15 ani de activitate rodnică pentru întărirea prieteniei
româno-sovietică, corul Căminului cultural Slătioara, echipa de dansuri de la
Comănița, brigada Casei de cultură raională, orchestra de mandoline Arta
meșteșugărească, echipa de călușari Curtișoara, jocuri distractive: foc de
tabără, jocuri de artificii etc, expoziție cu produse textile și chioșcuri cu
dulciuri și produse alimentare, tragerea la sorți a concursului de întrebări și
răspunsuri. Hore și dans, seara film849.
846
Arhiva Școlii Slătioara, dosar date statistice 1952,1953,1954.
847
Acest concurs se adresa celor mai largi mase de oameni ai muncii. Participarea la concurs
nu era condiționată de rezolvarea tuturor întrebărilor, fiecare concurent putând să participe
cu un număr nelimitat de buletine. Buletinele completate urmau să fie depuse la Consiliul
Raional A.R.L.U.S. până în ziua serbării, inclusiv în ziua serbării la comisia de concurs.
Talonul de intrare la serbarea prieteniei rămânea la participant și era valabil la toate
manifestările din cadrul serbării. Prețul 3 lei.
848
Arhiva Școlii Gimnaziale Slătioara, dosar date statistice 1952,1953,1954
849
Ibidem, dosar cu rapoarte de activitate școlară 1959-1960.
380
La corul Căminului cultural au participat și cadre didactice de la

școala din Slătioara, contribuind prin talentul lor, alături de ceilalți membri,
la creșterea prestigiului acestei formații corale. În general, Căminul cultural
din Slătioara a reprezentat de-a lungul timpului locul unde au activat un
număr important de cadre didactice:
Scurtu Teodor, învățător la bază, calificat apoi ca profesor categoria a
II-a în specialitatea Lb. Rusă, absolvind cursul de calificare de 2 ani. Între
1948-1952 a fost învățător la școala din com. Teslui, jud. Olt. A fost încadrat
și la școala din Brebeni (1952-1954). În anul 1961 funcționa la Școala de 7
ani Slătioara, jud. Olt și făcea parte din echipa de conducere a Căminului
cultural și era îndrumătorul unei echipe de teatru, conducând timp de doi ani
și activitatea sportivă din localitate850.
Concurs regional la Pitești (1967)
Stăncescu Oltea, absolventă a Facultății de biologie de la

Universitatea din Iași cu examen de stat, a funcționat în învățământ de la 1
decembrie 1944, cu o întrerupere de un an în 1951. Din anul școlar 1955-
1956, va fi profesor la școala din Slătioara unde funcționa și în anul 1967.
Stăncescu Oltea a fost membru în colectivul de creație al Căminului cultural,
sprijinind instruirea brigăzi artistice, brigadă care s-a prezentat la concursul
formațiilor artistice de amatori. De asemenea în anul 1967 era membru al
corului Căminului cultural, “formație care se bucura de apreciere atât în
comună cât și în celelalte comune ale raionului, având o frumoasă activitate
obștească”. Între anii 1967-1968 a jucat în echipa de teatru a aceluiași Cămin
cultural851
850
Ibidem,dosar registrul de inspecții 1967/1968
851
Ibidem.
381
Stoicescu Ileana, absolventă a Institutului Pedagogic de 3 ani,

Facultatea de matematică, cu examen de stat, în anul 1969 preda la școala din
Slătioara, având o vechime neîntreruptă în învățământ de 3 ani. A participat
în cadrul Căminului cultural la formația de cor și a contribuit la mobilizarea
tineretului în echipa de dansuri populare852.
Gherghina Ana funcționa în anul 1969 la grădinița sezonieră din
Slătioara. În sesiunea august 1967 absolvă Institutul Pedagogic. A fost
angajată în învățământ la data de 15 octombrie 1965. Până la încadrarea la
grădiniță ca educatoare, a ocupat catedra de profesor suplinitor la clasele V-
VIII. În procesul verbal de inspecție de la data de 31 ianuarie 1969 se
menționează: „Membră a formației corale a Căminului cultural, formație
fruntașă în județ, premiată la numeroase concursuri care s-a impus prin
repertoriul său, precum și prin valoarea interpretării artistice. Gherghina Ana
participă regulat la repetiții și la spectacolele date în localitate sau în
deplasare.”
Dănescu Georgeta a participat în cadrul Căminului cultural Slătioara
la diferite formații: cor, grup vocal, brigadă și teatru în perioada 1968-1970.
Absolventă a Institutului Pedagogic, specialitatea educatoare, a fost
repartizată în învățământ în baza dispoziției nr. 5265/17.04.1969. În anul
1970 avea o vechime de 9 ani în învățământ. De la 1 septembrie 1961 până
în 1962 a funcționat ca profesor suplinitor la școala Floru, iar în anul școlar
1962/1965 era încadrată tot ca profesor suplinitor la Școala Generală
Ursoaia. Ca învățătoare a funcționat între 1966 și 1967 la Școala Generală
Comănița-Deleni, apoi ca educatoare la grădinița sezonieră Dobrotinet-
Curtișoara(1967/1968). De aici, în anul școlar următor, este transferată la
grădinița sezonieră din satul Salcia, com Slătioara.
Maican Floarea, învățătoare, a activat și încă mai activa în anul 1972
în grupurile artistice ale Căminului cultural ca membră a formației corale,
instructor al brigăzii artistice, care a prezentat un frumos program artistic pe
scena Casei de cultură din Slatina853.
Dubău Elena, absolventă a Școlii Pedagogice din Slatina, promoția
1952, a fost repartizată la început la Bărăștii de Cepturi (1 sept. 1952 – 1
sept. 1953). La 1 septembrie 1953 obține transferul la școala din Slătioara. A
fost 10 ani bibliotecar voluntar la Căminul cultural, iar în anul 1972 făcea
parte din formația corală.
Mierlea Silvia, învățătoare, în anul 1972 participa în mod regulat la
corul Căminului cultural alături de țărani cooperatori.
Voicu S. Maria, învățătoare, absolventă a Institutului Pedagogic de
Învățători de la Câmpulung-Muscel în anul 1965. A intrat în învățământ la
data de 2 octombrie 1962 ca înv. suplinit. A fost numită ca învățătoare titular
la 1 sept. 1965 la Școala Generală Valea Mare, unde a funcționat până în
anul 1969. A obținut gradul definitiv în anul 1966. De la 1 septembrie 1969
până la 1 septembrie 1971 a funcționat la școala din Slătioara, iar din cauza
restrângerii de activitate în anul școlar 1971/1972 funcționa la grădinița
852
Ibidem.
853
Ibidem, dosar registrul de inspecții 1968/1972
382
sătească Slătioara pe post de educatoare. În procesul verbal de inspecție

pentru obținerea gradului didactic II de la data de 13 mai 1972 se menționa:
“A făcut și face parte din corul Căminului cultural, cor care are o frumoasă
activitate la trecutul său. Între 1969 și 1971 a instruit brigada artistică de
agitație cu care a dat spectacole la Căminul cultural local și în comunele
vecine Piatra și Găneasa”854.
Ansamblul Căminului cultural Slătioara (1969).

Spectacol în zona văii Oltului.
⁎⁎⁎
În comuna Slătioara a existat un cor celebru înființat de soții Ion

Stancoveanu și Ioana Stancoveanu. Inițiativa acestor doi oameni a fost
continuată peste timp de alte persoane pasionate de muzică, corul
continuându-și existența multe decenii la rând și devenind astfel pentru multă
vreme cartea de vizită a spațiului slătiorean. Dirijorii corului din Slătioara,
din localitate sau veniți de la Slatina, au reușit să păstreze vie dragostea
pentru muzică, ei încurajând permanent pe cei cu harul cântului.
În anul 1968, când cu întârziere sunt sărbătorite două decenii de
existență ale corului din Slătioara, în ziarul Oltul – 7 martie 1968 apare un
bine documentat articol despre acest eveniment, de fapt o micromonografie a
corului scrisă de Eugen Stănescu:
854
Ibidem.
383
CORUL Căminului cultural din Slătioara
Mulți ani după 1957 în fiecare marți și joi o sanie de târg cu caii
uscați de așteptare, stăruia până noaptea târziu în uliță, dinaintea unei case
vechi, fostă pe vremuri cârciumă. Era sania cu care se întorcea la oraș
dirijorul adus de Căminul cultural Slătioara. Din fosta cârciumă răzbăteau
până în drum, spre consolarea vizitiului care se plictisea tot așteptând,
vocile tenorilor Rafailă Corcău și Marius Câmpeanu, soliștii de atunci sau
refrenele corului.
Făclia permanenței
Născută în anul 1945, din dragostea de

muzică pe care soții Stancoveanu o sădiseră în micii
cântăreți ai corului școlii complementare din
comună (terminând școala aceștia nu s-au simțit
obligați să părăsească și corul), formația a devenit
în curând centrul vieții spirituale a satului. Ca orice
formație tânără, a fost compusă la început numai
din tineret, dar învățătorul Ion Stancoveanu,
actualmente profesor în învățământul superior din
Craiova, a reușit în curând să urnească și câțiva
colaboratori locali mai grei. Era nevoie. Mai ales la
bași se simțea lipsa unor voci mai formate. Și astfel,
în curând, intelectualii satului și mai mulți țărani și
meșteșugari din localitate au învățat împreună Elena Corcău
prima bucată corală pe patru voci, prelucrarea
folclorică În Poieniță, sub bagheta modestului maestru Ion Bulhacu, care
le-a adus și primul succes adevărat: premiul I pe județ al concursului din
anul 1945, materializat în trei pluguri, trei prășitori, două grape, cinci
hârlețe și zece sape, pe care coriștii le-au dăruit văduvelor de război din sat.
Răsplata continuității
A fost într-un ceas bun. Când în anul 1966 corul a aniversat, cu

oarecare întârziere, două decenii de viață și activitate neîntreruptă, cei 140
de coriști care au susținut cu acest prilej concertul și-au putut prefira
amintirile comune încărcate de succese: premiul I județean al anului 1950,
premiul I regional al anului 1955 (concurează alături de corurile căminelor
culturale Rucăr, Gliganu, Călinești), Diploma de cor fruntaș 1959 și în
sfârșit premiul II pe regiune în anul 1967. Mulți dintre ei participaseră chiar
de la început, de la înființarea corului: Constantin Corcău,
Bonciu, Zoe Stancu, Elena Corcău, Maria Preda, Grigore Mitru, Ion
Drăghici, Constantin Gogioman, Achiroaia, Aurica Zidaru etc.
Dar douăzeci de ani de viață colectivă însemnează în același timp
douăzeci de ani de muncă, douăzeci de ani de frământări, douăzeci de ani de
prefaceri. Însăși bagheta conducerii muzicale a corului a schimbat mai
384
multe mâini. Lui Ion Bulhacu i-a urmat în 1947 Constantin Bonciu, pentru
ca în 1949 să fie angajat ca dirijor T. Hubert, un tânăr plin de talent și
pasiune pentru a ridicat corul la un nivel superior. Plăcut și manierat cu
coriștii, a fost un bun organizator în același timp. A știut să se înconjoare de
o mână de tinere talente care veneau absolut dezinteresate din oraș să-l
ajute la pregătirea corului. Ca și el, mulți dintre aceștia au plecat de mult,
dar amintirea lor persistă încă printre coriști: Aurel Cociorbă (Teatrul
Muzical Brașov), Nicolae Pârvu (dirijor la București). E vie desigur
amintirea profesorului și dirijorului Costi Cociaș855, a lui Marius Câmpeanu
și Mihai Ionescu, care au trăit clipele de efervescență artistică ale tinereții
acestui cor. Între anii 1952 și 1953 formația a fost dirijată de profesorul
Dorel Georgescu (dirijorul corului Ciprian Porumbescu – unul dintre cele
mai apreciate din țară, cor a cărui dispariție nu suportă nici o justificare).
Între cele două formații a fost mai mult decât o împletire de experiență, mai
ales că unele repetiții se țineau chiar în Slatina. Și în sfârșit, în februarie
1953, conducerea corului o preia dirijorul Gheorghe Dumitrașcu, profesor
de muzică la școala din localitate, pe care-l găsim și astăzi în fruntea
formației.
Succesiunea unui număr relativ mare de dirijori i-a adus și un număr
oarecare de avantaje, din care cel mai însemnat este acela de a fi contribuit
855
Nicu Petria, XIV- Dramaturg, autor de librete și poezii satirice, articol despre Nicolae
Fulga publicat la data de 7 iunie 2011 pe nicupetria.blogs.com/2011/06/xiv.html: La
solicitarea conducerii de la Casa Pionierilor din Slatina, scrie un libret de operetă pentru
copii, intitulat iniţial „Catalog împărat şi notele de aur”, cu care obţine locul al II-lea pe ţară
la Festivalul Naţional, ediţia 1979-1980. Muzica aparţine lui Constantin Cociaş, instructor
de specialitate la aceeaşi instituţie, în regia artistică a lui Paul Mihail Ionescu, scenografia -
Iuliana Preduţ de la Teatrul Liric din Craiova, a cărui orchestră a susţinut şi coloana sonoră.
Pentru ediţia 1981-’82, aceeaşi instituţie din Slatina pune, pentru a doua oară, în scenă
libretul respectiv, de data aceasta în colaborare cu Şcoala generală din comuna suburbană
Slătioara, când se obţine premiul I pe ţară şi titlul de laureat. S-au tipărit afişe şi programe
de sală, s-au prezentat spectacole în municipiul Slatina, cu Şcoala nr. 2, în 1979 şi 1985, în
regia lui Constantin Ungureanu, directorul Teatrului Liric din Craiova, cu Şcoala nr. 4, în
1985, cu Liceul „Ion Minulescu” (regia Paul Mihail Ionescu) etc., când i s-a schimbat titlul
în „V„Voinţă Făt-Frumos şi notele de aur”.Compozitorul Constantin Cociaş: „Am căutat
motive muzicale plăcute, unele de inspiraţie folclorică, le-am înveşmântat estetic... După ce
am primit vorbe de laudă din partea unor somităţi muzicale (Marin Constantin, Dan Baciu
şi alţii), în urma vizionării spectacolului nostru, au scăzut complimentele de circumstanţă,
dar ne-a rămas, totuşi (să ne fie iertată lipsa de modestie!), impresia că am făcut un lucru
bun”. Prof. Dorel Georgescu: „Nespus de mare mi-a fost surpriza când prezentatorul a
anunţat opereta.., prezentată la Casa Pionierilor din Slatina, realizare a fostului nostru
elev, Constantin Cociaş, pe libretul lui Nicolae Fulga. Opereta a impresionat pozitiv atât
sutele de mici spectatori, cât şi pe membrii juriului din care făceau parte artistul emerit
Marin Constantin, prof. univ. O. Saviţki, compozitorul Horia Moculescu şi alţii, ale căror
afirmaţii dovedesc reuşita integrală a lucrării, acordându-i-se locul I. Un alt libret,
„Judecata din pădure”, sub regia şi conducerea muzicală ale lui Costi Cociaş, scris de
Nicolae Fulga, s-a jucat, în stil operatistic (de ritmată operetă), cu Casa Pionierilor, Şcoala
nr. 2 (1979 şi 1994), Şcoala nr. 4 (1981) şi cu cea din Slătioara, bucurându-se de un real
succes. marți, 7 iunie 2011.
385
cu toții la constituirea unei importante zestre muzicale, la un repertoriu de

circa 50 de piese corale care îi îngăduie oricând să susțină singur un
spectacol – concert de câteva ore. Încă din anul 1949, bucurându-se de un
prestigiu deosebit, corul este invitat la sărbătorirea înființării primei
gospodării agricole din județ, Castranova, și participă alături de formațiile
căminelor culturale Dăbuleni și Cioroi. După prima reformă administrativă,
devenind singurul cor din raionul Slatina, dă, de asemenea concerte cu
prilejul inaugurării gospodăriilor agricole colective de la Oporelu, Piatra-
Olt etc.
Între timp activitatea artistică a Căminului cultural Slătioara a
îmbrăcat și celelalte forme, în scurtă vreme au apărut formații de jocuri
populare, de teatru, brigăzi artistice etc. Amintim în treacăt succesul
repurtat de ansamblul folcloric al acestui cămin cultural cu prilejul
precedentei sărbători a primăverii, ansamblu care a reunit majoritatea
formațiilor. Dar corul a fost acela care a păstrat făclia permanenței și tot el
a demonstrat prin activitatea-i puțin obișnuită, nevoia construirii unui cămin
cultural. Lucru care s-a și întâmplat. Anul 1957 marchează și inaugurarea
acestuia856.
Rolul major al dirijorului
Grija permanentă a dirijorului de a avea în permanență la îndemână

soliști formați a dus încet, încet la instituirea neoficială a unui cerc de
muzică vocală și nu greșim evidențiind în chip de rezultate al acestei
strădanii pe soliștii: Rafailă Corcău, Ion Stancu, Zoe Stancu, Agripina
Ciocârlan care s-au distins în răstimpul celor două decenii. De altfel cea
mai mare parte a bucăților de rezistență ale corului, din care cităm: Horă cu
strigături de Lungu și Mama de Chirescu, au și solo voce. Desigur nu mici îi
sunt meritele directorului căminului cultural și director al școlii în același
timp, tov. Nicolae Horiță, care de peste zece ani gospodărește cu
înțelepciune viața culturală a comunei. De altfel, sprijinul școlii, al sfatului
popular local sau al cooperativei de producție nici nu poate forma obiectul
unei discuții, conducerea acestor instituții făcând incorpore parte din cor
(brigadierul Marin Crețu, spre exemplu, este corepetitor). Toate deplasările
acestei mari formații au fost asigurate prin mijloacele de transport ale
C.A.P., iar la ora actuală corul dispune de o întreagă garnitură de costume
856
În anul 1962, la căminul cultural se adunau aproape în fiecare seară studenți, elevi și
tinerii membrii cooperatori pentru a petrece într-un mod cât mai plăcut: dispute la masa de
tenis, la terenul de handbal și la plasa de volei. Terenul de handbal și cel de volei au fost
amenajat și cu ajutorul elevilor Școlii Generale Slătioara, din inițiativa profesorului de sport
N. Coca. La clubul căminului se desfășurau partide de șah, table etc. Echipa de volei
antrenată de profesorul N. Coca urma să plece la Caracal pentru o întrecere cu echipa locală.
De asemenea, în fiecare joi seara se organiza o seară distractivă, unde aveau loc conferințe
urmate de dans. O astfel de conferință a fost ținută de către procurorul Achimescu, având
titlul Opinia publică și avutul obștesc. Asistența a fost numeroasă, peste 100 de tineri. Unele
conferințe cu un caracter științific privind mai ales dezvoltarea învățământului în Slătioara
erau ținute și de către profesorii școlii din localitate (Ziarul Oltul-3 septembrie 1962)
386
naționale (Consiliul de Stat, Decretul nr. 2/1968 privind conferirea ordinului

și medaliei Meritul Cultural pentru merite deosebite în activitatea artistică de
amatori, cu prilejul celei de-a XX-a aniversări a proclamării Republicii se
conferă medalia Meritul Cultural clasa a II-a tovarășului Constantin A.
Cociaș, profesor la Liceul nr. 1 din Slatina, regiunea Argeș, raionul Slatina).
Corul din Slătioara după un concurs ținut la Pitești-1962

(Horiță Nicolae, Mihai Florica, Brândușa Jean, Iordache Nicolae, Corcău
Rafailă, Corcău Ion, Corcău Bebe, Fulga Agripina, Soare Margareta etc)
La data de 24 februarie 1968 în sesiunea Consiliului popular al

comunei Slătioara s-a stabilit ca până la data de 15 martie același an să se
mărească numărul de artiști în formațiile căminului cultural pentru a se
efectua o repetiție și pregătire a pieselor puse în repertoriu în vederea
întâmpinării Concursului “600 de ani de la înființarea orașului Slatina”. O
preocupare mai mare se constatase în mărirea formației de cor. Nu același
lucru se putea spune despre formația de dansuri sau brigada artistică. În
cadrul Căminului cultural din com. Slătioara activitatea cu filmul se
desfășura normal. Filmele rulau nu numai în sala căminului, dar și la Salcia
unde în sala de clasă în care funcționa grădinița, cetățenii din acest sat
participau la vizionarea unor filme, cinematografia fiind considerată atunci
una dintre cele mai eficiente metode de educare. Locuitorii comunei
Slătioara erau pasionați de film, vizionând filme nu numai la Cinematograful
Slătioara dar și la cele din Slatina. În anul 1968, cinematograful devenise o
necesitate pentru cetățenii comunei, dar pe măsura trecerii timpului exigența
față de arta cinematografică a crescut în rândul spectatorilor, iar mijloacele
387
de proiecție a filmelor în comună deveniseră rudimentare: aparatele

învechite, metodele de proiecție la fel, vizionarea cu întreruperi din cauza
defecțiunilor tehnice (la începutul anului 1968 timp de 3 săptămâni nu s-a
putut da film din cauza motorului defect la aparatul de proiecție)857.
În perioada ianuarie-aprilie 1968 în cadrul Căminului cultural
Slătioara erau înființate echipa de teatru de care răspundea prof. Dumitru
Popescu, grupul de cititori și recitatori condus de prof. Stăncescu Oltea,
brigada artistică de agitație condusă de Mihai Florica, formația de dansuri
coordonată de către prof. Chițescu Constantin, grupul de soliști vocali și
instrumentiști și nu în ultimul rând corul căminului cultural. Toate aceste
formații au participat în prima jumătate a anului 1968 la concursul
intercomunal desfășurat la Găneasa, la Festivalul bienal de teatru I.L.
Caragiale, ediția a V-a, la Concursul “600 de ani de la înființarea orașului
Slatina. La data de 16 septembrie 1968, directorul Căminului cultural din
Slătioara era prof. Voicu Ion. Conform art. 4 din Legea nr. 3/1968 privind
asigurarea conducerii locale și de stat în unitățile administrativ teritoriale
până la alegerea acestora, Consiliul popular provizoriu al comunei Slătioara
confirmă prin decizia nr. 23 din 16 septembrie 1968 consiliul de conducere al
Căminului cultural Slătioara format din:
1. Voicu Ion, director de cămin cultural, ca președinte al consiliului.
2. Zegreanu George, secretar al Comitetului executiv comunal.
3. Horiță Nicolae, director al Școlii Generale Slătioara.
4. Dobrescu Veronica, inginer C.A.P. Slătioara.
5. Nicu Constantin, președinte C.A.P. Slătioara.
6. Crețu Marin, șeful formației voluntare P.C.I.
7. Șerbu Mircea, medic circa sanitară Slătioara.
8. Cojocaru Constantin, tehnician veterinar, secretar al comitetului
U.T.C.
9. Dubău Elena, bibliotecară.
10. Brândușa Ion, contabil la Coop. de consum Slătioara.
11. Constantinescu Maria, profesoară de șt. ale naturii.
12. Mihai Antonie, contabil șef C.A.P. Slătioara.
13. Rădulescu Elena, învățătoare.
14. Drăghici Ion, deputat consiliu popular comunal858.
Membrii acestui consiliu vor lua măsuri de reorganizare a activității
culturale în general și a colectivului de conferențiari, a formațiilor artistice
(formația de cor, brigada artistică, formația de dansuri, echipa de teatru etc)
în baza unui plan de măsuri trimestrial și lunar, constituirea unui colectiv de
muncă al bibliotecii comunale care să ajute bibliotecara în activitate; va lua
măsuri ca săptămânal să se întocmească și să se afișeze din timp programul
de activități culturale ce se vor desfășura în cursul săptămânii spre a putea fi
cunoscut din timp de către locuitorii din Slătioara; se urmărea de asemenea
îmbunătățirea activității cu filmul, consiliul de conducere al Căminului
cultural stabilind un responsabil cu această muncă, care se va preocupa din
857
Arhiva Primăriei Slătioara, Compartiment secretariat,dosar A2/31.01.1968-26.12.1968.
858
388
timp de popularizarea filmelor în rândul populației și se vor face recenzii ale

acestora înainte de a se prezenta spectatorilor. Tot pentru îmbunătățirea
muncii cu filmul, se vor confecționa două afișiere pentru afișarea titlurilor,
care urmau să fie fixate unul la intrarea în curtea C.A.P.-ului și altul la
răscrucea drumurilor de la stația I.G.O. din fața secției de croitorie.
Comitetul executiv comunal și consiliul de conducere al C.A.P.-ului vor
asigura mijlocul de transport al aparaturii de proiecție a filmelor în satul
Salcia atunci când este programată difuzarea unui film. La începutul anilor
50 nu exista un aparat de proiecție a filmelor în comună. În acea perioadă
venea caravana cinematografică:
Întreprinderea Cinematografică
Regionala de Stat Pitești
Nr. 842/5 iulie 1954
Către Sfatul Popular al comunei Slătioara
În îndeplinirea Hotărârii Partidului în problema satisfacerii nevoilor

culturale mereu crescânde ale poporului muncitor, Întreprinderea noastră
de comun acord cu Sfatul Popular Raional și din însărcinarea Comitetului
Raional al P.M.R. a hotărât trimiterea unei caravane cinematografice în
Raionul Dvs. Vă facem cunoscut că în ziua de 15 iulie 1954 caravana
urmează să dea spectacole în comuna Dvs. cu filmul DOI CAMARAZI.
Rugăm luați din timp măsurile necesare pentru popularizarea acestei
acțiuni, asigurându-vă în această muncă sprijinul Organizației de Bază
P.M.R., al organizațiilor de masă, în special Organizația U.T.M., al cadrelor
didactice și conducerii Căminului Cultural.
Filmul, constituind un mijloc principal de agitație în mase, el ajută
concret la muncă prin răspândirea metodelor înaintate în construirea
socialismului la sate, folosite la noi sau în U.R.S.S. Este deci implicit sarcina
Dvs. a asigura mobilizarea publicului spectator la vizionarea acestui film
DOI CAMARAZI, ajutați în acest sens la punerea în viață a Hotărârilor
Plenarei C.C. al P.M.R. din August 1953.
Director Inspector
Stoian Ion Preda Traian859
În anul 1974 în localitățile din județul Olt au avut loc manifestări

artistice aflate sub semnul anului jubiliar. În acest an se împlineau 3 decenii
de la 23 august 1944. La sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80 ai secolului
XX, activitățile desfășurate în cadrul Căminului cultural Slătioara se
diminuează treptat, multe dintre acestea stând sub semnul improvizației.
Astfel, în săptămâna 4-10 decembrie 1978860 formațiile artistice din 25 de
comune ale județului Olt s-au întrecut pe scenele etapei de masă a celei de-a
859
SJAN Olt, Fond Primăria Slătioara, dosar 23/1954.
860
Ziarul „Oltul”, marți 12 decembrie 1978
389
IX-a ediție a Festivalului național Cântarea României861. Cu această ocazie,

de la Slătioara nu s-a putut remarca nici o formație. În anul 1983, luna
februarie reporterul ziarului Oltul constată că “la Slătioara, deși exista un
program” acesta “ dintr-o excesivă comoditate nu fusese afișat. Așa încât era
ca și cum nu ar fi fost, pentru că în această situație nu făcea nimănui vreun
serviciu”862, publicul neavând astfel acces la informația privind activitățile
Căminului cultural. “Din parcurgerea programului” află că “joia nu se
organizează nimic special pentru tineri, tovarășul Ioan Beșliu, secretar
adjunct, motivând simplu: Nu vor să vină. E și greu, adăugăm noi, cu
interesul pe care îl manifestă cei ce au în sarcină munca cultural-educativă.
În plus, gazeta de stradă cu pagini din ziare foarte vechi și câteva coli scrise
cuprinzând somații pentru eventualele abateri ( …)”863 . Nu este greu de
înțeles de ce căminele culturale au ajuns în această situație. Programul,
tematica activităților acestor instituții erau impuse de la centru și în cea mai
mare parte făceau referire la partid, conducător etc. Nu mai exista libertatea
alegerii, tinerii își doreau altceva și atunci afirmația Nu vor să vină exprimă o
realitate specifică acelor timpuri. Situația de la căminul cultural Slătioara nu
era singulară. Aceleași aspecte erau constatate și în alte localități din județul
Olt: Brâncoveni, Piatra-Olt etc.
Brigada artistică a căminului cultural Slătioara (la Piatra-Olt 1967)

861
La acest concurs intercooperatist al artiștilor amatori au participat și au fost apreciate:
taraful (Gică Chirea, M. Bouleanu, Ștefan Fieraru etc.) de la Iancu Jianu, echipa de teatru de
la Oboga cu piesa Adolescentul de Eugen Lovinescu, formațiile de dansuri populare de la
Vulpeni și Dobrețu; piesele de teatru: Un cocoș cu două creste de Gh. Vlad (Șerbănești),
Navetiștii de Ion Băieșu (Curtișoara), rapsodul Gheorghe Dinu (Gârcov), grupul vocal și
corul de cameră, dirijate de prof. C. Băgescu (Topana), reprezentația în premieră a corului
recent înființat de la Oporelelu, dansurile bătrânești (Giuvărăști) etc.
862
N. Ștefan - Programul unor cămine culturale în Ziarul „Oltul”, anul XVI, nr. 2416, marți
9 august 1983.
863
Ibidem.
390
Activităţile desfăşurate de căminele culturale de-a lungul timpului în

judeţul Olt, organizarea şi principiile lor de funcţionare, precum şi
personalităţile care s-au remarcat în cadrul lor, pot constitui o tematică foarte
interesantă şi bogată, aducând astfel în actualitate o lume pe cale de
dispariţie, lumea căminelor culturale. Dincolo de părerile, împărţite de altfel,
despre sistemul politic din România de după ultimul război mondial, trebuie
să remarcăm faptul că regimul comunist a perpetuat, deşi în alte forme,
tradiţia interbelică a căminelor culturale. Şi vrem sau nu vrem, trebuie să
recunoaştem că după 1989, când democraţia s-a instaurat în România,
căminele culturale au fost treptat uitate, voit sau nevoit, abandonate material
şi spiritual. Clădirile căminelor culturale din majoritatea localităţilor rurale
din jud. Olt şi nu numai se degradau accelerat, făcând excepţie cele al căror
spaţiu a fost închiriat, cele aflate în zone cu bogate tradiţii populare sau acolo
unde primarii au înţeles să se implice în proiecte de renovare şi organizare a
aşezămintelor culturale. După revoluţie, în multe comune singura
manifestare culturală desfăşurată în cadrul Căminului a fost discoteca. Atât.
Şi pe măsura trecerii timpului, nici discoteca nu s-a mai pretat bătrânului
cămin cultural, prea sobru pentru a primi modernismul occidental. Şi aşa,
căminul cultural a fost părăsit şi de ultima speranţă, discoteca, ea mutându-se
în barurile luxoase şi spaţioase ce au colonizat lumea satului. Dacă între cele
două războaie mondiale căminul cultural era în majoritatea localităţilor
,,nematerial”, neavând un spaţiu propriu, dar funcţionând admirabil prin
organizare şi activităţi îndreptate mai ales spre satul românesc şi
valorificarea potenţialului său, în perioada comunistă această instituţie va fi
înzestrată cu propriul local, în fiecare comună construindu-se prin contribuţia
oamenilor în anii 50-70 ai secolului trecut câte o clădire, în spaţiul
administrativ al comunelor alături de şcoală, primărie, dispensar etc,
găsindu-şi locul meritat şi căminul cultural (cu o sală mare, scenă, camera
aparatului de proiecţie, bibliotecă etc). Acesta a devenit astfel un loc în jurul
căruia gravita spiritualitatea unei aşezări. Dincolo de tenta propagandistică şi
unele activităţi cu caracter politic specifice sistemului comunist (adunările
populare, şedinţele activului de partid etc), căminul cultural rămânea totuşi
un loc de recreere, de îmbogăţire spirituală: filme, artişti celebrii invitaţi pe
scena căminelor, organizarea unor echipe de dansuri populare, brigăzile
artistice, formaţiunile corale etc. În perioada celui de Al Doilea Război
Mondial căminele culturale din judeţul Olt au desfăşurat o vie activitate
reprezentată de concursuri care valorificau tradiţiile populare, deschiderea de
şcoli ţărăneşti, înfiinţarea de biblioteci şi muzee, ridicarea de monumente ale
eroilor din Primul Război Mondial, serbări câmpeneşti etc. Aceleași
probleme au apărut în anii 90 ai secolului XX și la căminul cultural Slătioara.
Elocvent în acest sens este și Raportul cu privire la activitatea căminului
cultural întocmit de profesorul Ion Voicu, director864 al căminului în anul
1992: “Activitatea Căminului Cultural se desfășoară pe baza unui plan de
muncă ce se întocmește lunar apoi defalcat pe zile în cadrul săptămânii de
864
Alți directori ai Căminului cultural Slătioara după 1950: Constantinescu Mihail Ploșniță
Mihail, Filip Dumitru, Moateru Mihai, Lungu Iulia etc..
391
lucru (…) Privind viața și activitatea artistică a Căminului Cultural, se

desfășoară în salturi, dar de remarcat este faptul că unele formații au dispărut
complet: corul mixt ce a avut o tradiție în anii precedenți, formația de dansuri
care multă vreme a valorificat folclorul local cu obiceiurile sale etc.
Desființarea lor se datorează lipsei de specialiști care să dirijeze s-au să
îndrume aceste formații. O altă problemă mai este și aceea că nu mai
participă artiști amatori dornici de afirmare. Singura formație care își trăiește
activitatea este formația de muzică ușoară MEMFIS”, aceasta participând la
concursuri județene și interjudețene. Căminul Cultural mai dispune și de
soliști vocali de muzică ușoară și populară și de soliști instrumentiști. Munca
cu filmul se desfășoară permanent sub îndrumarea cinematografiei județene.
De reținut următorul fapt: Căminul Cultural nu mai are bănci pentru
spectatori (…) Drept consecință nu mai avem spectator, ei rezumându-se la
filmele de la televizor (…) propun să facem de comun acord cu primăria
demersuri pentru recondiționarea totală, dar mai ales a acoperișului și să
angajăm un om de serviciu pentru curățenie, de preferat omul de serviciu de
la primărie. Tot în același an, 1992, se constata că din activitatea desfășurată
la Căminul cultural nu au rezultat încasări suficiente pentru a efectua
reparații și pentru a procura mobilierul necesar. De exemplu în luna ianuarie
a anului 1992 s-au încasat 5550 de lei, din care s-au cheltuit 4372 de lei:
cheltuieli pentru plata muzicii 2572 de lei, cheltuieli cu indemnizația de
director-1800 de lei, rămânând 1178 de lei care au fost depuși în contul
căminului cultural deschis la Banca Comercială Slatina, unde se afla un sold
de 3636 de lei865.
În cadrul căminului cultural funcționa biblioteca. Aceasta în anul
1993 a primit 100 de volume ajungând astfel la 6120 de volume și erau
înregistrați 345 de cititori, din care peste 60% erau elevi. La bibliotecă în
cursul anului 1993 s-a desfășurat o serie de activități culturale: prezentări de
carte în colaborare cu biblioteca școlii, evocarea unor mari scriitori români
etc. Tot atunci situația căminului cultural trebuia supusă unei analize
serioase, cu măsuri concrete de integrare în circuitul cultural și edilitar al
localității, aspectul exterior și interior fiind necorespunzător. De altfel,
singura activitate desfășurată în cadrul căminului era discoteca, la care au
participat în total aproximativ 470 de tineri866.
⁎⁎⁎
La data de 13 iunie 2010 are loc o impresionantă manifestare dedicată

împlinirii a 40 de ani de la trecerea în neființă a primului mitropolit al
Olteniei, Nifon Criveanu, fiu al satului, cu această ocazie atribuindu-i-se
Căminului cultural din localitate denumirea Nifon Criveanu.
865
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/1992 ian.-dec.
866
Arhiva primăriei Slătioara, Compartiment secretariat, dosar A2/08 dec. 1993-24 nov.
1994.
392
ROMÂNIA JUDEŢUL OLT PRIMĂRIA

COMUNEI SLĂTIOARA CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind atribuirea denumirii ”NIFON CRIVEANU” Căminului Cultural al

comunei Slătioara, judeţul Olt
- adresa cu nr. 343 din 03.03.2010 a Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor prin
care s-a propus atribuirea denumirii”NIFON CRIVEANU” Căminului
Cultural al comunei Slătioara în cinstirea memoriei Mitropolitului Olteniei
Nifon Criveanu;
- raportul compartimentului din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului comunei Slătioara cu nr.823 din 12.03.2010 prin care se propune
atribuirea denumirii ”NIFON CRIVEANU” Căminului Cultural din comuna
Slătioara, judeţul Olt ;
- raportul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local Slătioara cu nr.
824 din 12.03.2010 privind avizarea proiectului de hotărâre;
- prevederile OG 63/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr.48/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, privind atribuirea sau schimbarea de
denumiri;
- avizul Comisiei de atribuire de denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului
Judeţului Olt - potrivit prevederilor art. 36, alin. (5), lit. d, alin. (9), şi art. 45
din Legii nr.215/2001, privind administraţia publică locală, cu modificările şi
completările ulterioare; CONSILIUL LOCAL SLĂTIOARA HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă atribuirea denumirii”NIFON CRIVEANU” Căminului
Cultural al comunei Slătioara, judeţul Olt.
Art.2 Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul
Primăriei comunei Slătioara şi se va comunica:
- primarului comunei Slătioara, în vederea ducerii la îndeplinire;
- Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor;
- Instituţiei Prefectului – judeţul Olt.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează,

PREDUNĂ FLORIN Secretar, Mihai Gheorghe
PRIMĂRIA COMUNEI SLĂTIOARA

COMPARTIMENT URBANISM
RAPORT
de avizare al proiectului de hotărâre referitor la: atribuirea denumirii

”NIFON CRIVEANU” Căminului Cultural al comunei Slătioara, judeţul Olt
Subsemnaţii, Băbuşcă Nicolae, viceprimar al comunei Slătioara şi
Nicu Marinela Janina, consilier juridic – persoană din cadrul aparatului de
specialitate al primarului desemnată cu atribuţii în domeniul urbanismului şi
amenajării teritoriului, având în vedere:
393
- proiectul de hotărâre referitor la atribuirea denumirii ”NIFON

CRIVEANU” Căminului Cultural al comunei Slătioara, judeţul Olt iniţiat de
primarul comunei Slătioara, judeţul Olt;
- adresa cu nr. 343 din 03.03.2010 a Episcopiei Slatinei şi
Romanaţilor prin care s-a propus atribuirea denumirii”NIFON CRIVEANU”
Căminului Cultural al comunei Slătioara în cinstirea memoriei Mitropolitului
Olteniei Nifon Criveanul, am constatat următoarele:
Proiectul de hotărâre urmăreşte atribuirea denumirii ”NIFON
CRIVEANU” Căminului Cultural al comunei Slătioara în cinstirea memoriei
Mitropolitului Olteniei - Nifon Criveanu, fiu al comunei Slătioara care de
altfel a avut un rol important în iniţierea edificării Căminului Cultural al
comunei Slătioara dată fiind apropierea datei în care se va împlini 40 de ani
de la decesul Mitropolitului Olteniei - Nifon Criveanu.
Conform prevederilor Legii nr. 215/2001 privind administraţia
publică locală, Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte atribuirea sau
schimbarea denumirilor de străzi, de pieţe şi de obiective de interes public
local, cu respectarea prevederilor legale în materie respectiv a OG 63/2002,
aprobată cu modificări prin Legea nr.48/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri.
Mai înainte de adoptarea hotărârii de consiliu local, conform
Ordinului nr. 564/2008 pentru aprobarea regulamentului de funcţionare a
comisiei de atribuire de denumiri judeţene, se impune, sub sancţiunea
nulităţii, obţinerea avizului Comisiei de atribuire de denumiri a judeţului Olt
în care scop se va înainta documentaţia prevăzută de lege.
Considerăm că nu se impune modificarea ori completarea proiectului
de hotărâre iniţiat de primarul comunei Slătioara. Faţă de cele prezentate
anterior avizăm favorabil proiectul de hotărâre analizat şi propunem
adoptarea unei hotărâri de consiliu local în acest sens.
Viceprimar, Consilier Juridic

Băbuşcă Nicolae Nicu Marinela Janina
394
COMUNA SLĂTIOARA ÎN PREZENT

În prezent comuna Slătioara este o așezare modernă, grație vredniciei
oamenilor care au viețuit aici de sute de ani, dar și interesului pe care l-au
manifestat pentru acest spațiu primarii care s-au succedat după 1990 la
conducerea treburilor administrative ale comunei.
Inițierea unor proiecte pentru atragerea de investiții europene a
constituit o preocupare permanentă a acestora. Și nu au fost numai simple
demersuri, simple intenții, pentru că rezultatele se văd la tot pasul.
Deschiderea pe care primăria a manifestat-o și o manifestă față de cei care
doresc să inițieze afaceri în comuna Slătioara, fie din localitate sau din alte
părți, a constituit un element care a contribuit fundamental la dezvoltarea
economică a localității.
În anul 2012, primarul comunei Slătioara, Savu Ciocârlan urmărea să
finalizeze introducerea alimentării cu apă în toată comuna, datorită unui
proiect aprobat la sfârșitul anului 2011 de Administrația Fondului pentru
Mediu, valoarea investiției ridicându-se la aproape 4,6 milioane de lei, din
care 1,1 milioane reprezenta contribuția Consiliului local Slătioara.
Grădinița-Slătioara
Satul Slătioara beneficiază de alimentarea cu apă încă din anul 2010.

În anul 2012, din totalul celor circa 900 de familii, 80 % erau racordate la
rețeaua de alimentare iar la canalizarea satului doar 40 %. În satul Salcia nu
se rezolvase încă problema apei, unde 190 de familii așteptau racordarea la
noua instalație cu apă. De asemenea, Slătioara este racordată și la magistrala
395
de gaze naturale din anul 2011, după ce executarea proiectului atât de

necesar localității fusese amânată ani de zile. Tot în anul 2012, Savu
Ciocârlan menționa că “localitatea ar mai avea nevoie doar de câteva
investiții pentru a fi declarată modernizată în totalitate. În februarie vor fi
finalizate lucrările la noul stadion, care include o tribună de 300 de locuri,
instalație nocturnă, alimentare cu apă, pistă de alergare și groapă pentru
sărituri (…) Stadionul este o investiție care se ridică la 500.000 de lei,
contribuția proprie fiind de 10% din valoare. În privința asfaltării drumurilor
comunale, precum și a drumului județean 677, pe raza comunei, evident
avem un proiect depus la Ministerul Transporturilor. Sperăm să fie aprobat în
timp util. Satul Salcia ducea lipsă de biserică (…) ” 867
Terenul de fotbal (2019)
Primarul comunei Slătioara, Savu Ungureanu, în mandatul său a făcut

și mai face (2019) încă demersuri pentru a îmbunătății nu numai condițiile de
viață ale localnicilor, dar și imaginea culturală a comunei. În acest sens, a
fost preocupat și de școala din localitate. Deși Ministerul a respins proiectul
privind construirea unor grupuri sanitare la Școala Generală Slătioara,
întregul proiect s-a realizat cu banii aprobați de Consiliul local. Toată
investiția a costat aproape două miliarde de lei. În anul 2017 această
investiție a fost finalizată, fiind astfel construite la parterul și etajul clădirii
grupuri sanitare moderne.
867
Costel Mirea Rețeaua de alimentare cu apă va fi extinsă la Slătioara în „Evenimentul de
Olt”, 24 iunie 2012.
396
Grupul sanitar-Școala Gimnazială Slătioara
În perspectivă, edilul Savu Ungureanu are în vedere construcția unei

grădinițe noi și a unui after-school pentru copiii din Slătioara, valoarea
acestui proiect fiind de 1,7 miliarde de lei, pe care speră să-i obțină din
fonduri europene. Își propune de asemenea să reabiliteze și să modernizeze
localul primăriei, să construiască o sală de sport în localitate. Tot în timpul
mandatului său, s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Localității. Consilierii
locali au dezbătut și aprobat proiectul de lege elaborat la inițiativa sa, potrivit
căruia Nașterea Maicii Domnului sau Sf. Marie Mică, sărbătorită de creștini
pe 8 septembrie, să fie și ziua localității Slătioara. Una dintre realizările
deosebite ale edilului Savu Ungureanu a fost și înființarea parcului Nifon
Criveanu. În primăvara anului 2019 au început lucrările la Parcul Nifon
Criveanu, fiind inaugurat la data de 2 iunie 2019. La ceremonie au participat:
P. S. Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Virgil Delureanu,
vicepreședintele C.J. Olt, preoții Eugen Durac și Marin Bica, edilul Savu
Ungureanu și cetățeni ai comunei Slătioara.
397
SPORTUL ÎN COMUNA SLĂTIOARA
După cel de Al Doilea Război Mondial, în comuna Slătioara au fost

înființate echipe de fotbal, volei și atletism. În anul 1947, este constituită
echipa de fotbal Oltul Slătioara, promotor fiind Petre Brândușa (n. 1924)
În anul 1972, echipa de fotbal Viitorul Slătioara activa în Campionatul
județean. Clasamentul Seriei de Nord: 1.Victoria Cezieni, 2.Rapid Piatra Olt,
3.Petrolul Potcoava, 4.Vulturii Balș, 5.Metalul Slatina,6.Avântul Osica,
7.Electrecordul Slatina, 8.Constructorul Slatina, 9.Avântul Fălcoiu, 10.Viitorul
Leotești, 11.Unirea Turia, 12.Viitorul Slătioara, 13.Avântul Izvoarele, 14.U.P.A.
Slatina.868
În ultima etapă a turului campionatului județean au fost înregistrate
următoarele rezultate:869Vulturii Balș – Constructorul Slatina 1-3, Metalul
Slatina – Rapid P. Olt 2-3, Viitorul Slătioara – Avântul Osica 2-2, Avântul
Fălcoiu – Petrolul Potcoava 2-8, Avântul Izvoarele – Viitorul Leotești 1-2,
UPA Slatina – Electrodul Slatina 0-3, Unirea Turia – FOB Balș 1-2.
Antrenament pe zăpadă (anii 70)
Din cauza multor meciuri amânate sau aflate în litigiu – mai cu seamă
în Seria de Nord a competiției – situația în clasamentul ultimei etape a turului
județean era provizorie (decembrie 1972).
868
Ziarul „Oltul”, Vineri 10 noiembrie 1972, an V, nr. 1465
869
Ibidem.
398
În clasamentul Seriei de Nord, Viitorul Slătioara ocupa locul al

13-lea. Seria de Nord era alcătuită din echipele: Petrolul Potcoava, Rapid P.
Olt, FOB Balș, Metalul Slatina, Vulturii Balș, Constructorul Slatina,
Electrodul Slatina, UPA Slatina, Viitorul Slătioara, Avântul Osica, Viitorul
Leotești, Avântul Fălcoiu, Unirea Turia, Avântul Izvoarele.
Echipa de fotbal a com. Slătioara participantă la finala Cupei agriculturii

desfășurată la Curtișoara-Olt (Dicu C-tin, Jan Brândușa, Nicola Gh.
Criveanu Gh. Radu Florin, Vasile Marin, Tudor Marin, Lungu Ion, Lungu
Cornel, Ciocârlan Gh. )
În etapa a XV – a a campionatului județean din martie 1973, Viitorul

Slătioara a întâlnit în deplasare echipa de fotbal Unirea Turia, scor 2- 1,
ocupând locul 13 în clasamentul seriei de nord.
În etapa a XVI - a campionatului județean din anul 1973, Viitorul
Slătioara ocupa aceeași poziție în clasament ca și în ultima etapă a turului din
anul 1972. Însă, după etapa din data de 3 mai 1973, Viitorul Slătioara urcă un
loc în clasament, situându-se pe locul al 12-lea.870
Anul 1981 a fost un an bun pentru echipa Viitorul Slătioara. După etapa a
IV-a din campionatul județean Seria Nord, formația de fotbal din Slătioara
era clasată pe locul 5. Clasamentul după etapa a IV-a:1. Unirea Brâncoveni –
8 p, 2. Unirea Schitu – 8p, 3. Autobuzul Slatina – 7p, 4. Textila Slatina – 6p,
5. Viitorul Slătioara – 5 p, 6. Viitorul Perieți – 4p, 7. Recolta Teslui – 4p,
Aluminiul Slatina – 3p, 8. Metalul Slatina – 3p , 9. Voința Verguleasa – 3p.
870
Ibidem, an VI, nr. 1641, miercuri 6 iunie 1973.
399
1. Tractorul Milcov – Vale – 2p.

2. Voința Slatina – 2p.
3. Unirea Bărăști – 1p.
4. F.C. Cungrea – 0p. 871
Campionatul regional (1982).

Echipele de fotbal de la Slătioara și Stâlpeni Argeș.
În luna martie a anului 1990, Viitorul Slătioara urma să întâlnească la

data de 15 martie în Cupa României etapa a II-a echipa de fotbal Energia
Ipotești (participau 60 de echipe din județ). Conform programului, meciurile
se vor desfășura începând cu ora 15, iar dacă după 90 de minute de joc scorul
era egal, atunci se califica echipa care juca în deplasare. La data de 18 martie
1990 se relua campionatul zonal și al juniorilor republicani II, conform
planificărilor din tur. În anul 1991 Viitorul Slătioara se afla în seria a II-a,
formată din 14 echipe de fotbal. În cadrul acestei serii, Viitorul ocupa locul
3, după Oltețul Osica și IOB Balș, în ultima etapă învingând Petrolul Iancu
Jianu cu scorul de 7 la 1.
871
Ibidem.
400
OAMENI DE SEAMĂ
I.P.S. Mitropolit Nifon Criveanu
Nifon Criveanu (numele de mirean, Grigore), primul mitropolit al

Olteniei, Râmnicului și Severinului, s-a născut la 20 februarie 1889 în
comuna Slătioara-Romanaţi ca fiu al învățătorului Ilie Criveanu (1853 -
1922) și al Bălașei Criveanu.
Actul de naștere (1889)
REGISTRUL STAREI CIVILE

PENTRU NĂSCUȚI
Nr. 11
Grigorie fiul D-lui Ilie Criveanu

Din anul una mie opt sute optzeci și nouă, luna Februarie ziua
douăzeci și trei ora nouă dimineață. Actul de nașterea lui Grigorie de sex
bărbătesc născut la 20 douăzeci a.c. ora nouă seara în comuna Slătioara la
casa părinților săi din comuna Slătioara, fiu al Dlui Ilie Crivianu în vârstă
de ani 36 și al Mariei de ani 25, ambii de meserie plugari și locuitori în
comuna Slătioara; după declarațiunea făcută de tatăl carele ne-a înfățișat
copilul. Întâiul martor, Radu N. Crivenu de ani 46 și Ion Mih. Obrocea de
ani 42 ambii plugari și locuitori în comuna Slătioara cari au subscris acest
401
act după ce li s-a citit împreună cu noi și cu declarantele constatat de pe

lege de noi N.M. Petre ajutor de primar al com. Slătioara și oficier al starei
civile.
Il. Crivianu - declarantele

Radu N. Crivenu
Ion. Mih. Obrocea – martori (…)
Între 1902 și 1910, după terminarea școlii primare în comuna natală,

a urmat cursurile Seminarului Central din București, continuând apoi pe cele
ale Facultății de Teologie din București. După obținerea licenței, în aprilie
1916 este hirotonit preot pe seama bisericii Lucaci din Capitală, unde a
păstorit până în anul 1922, când a fost strămutat ca preot paroh la o altă
biserică din apropiere, biserica Popa Soare. Dovedind calități intelectuale
deosebite, viitorul mitropolit al Olteniei primește în 1924 la recomandarea
Consiliului Profesoral al Facultății de Teologie o bursă de studiu în Franța,
unde a urmat cursurile facultăților de teologie din Montpellier și Paris pe
care le-a încheiat în 1926 cu rezultate remarcabile. Revenit în țară, este numit
profesor și director al Seminarului Nifon Mitropolitul și slujitor la Catedrala
Patriarhală, iar în anul următor, la îndemnul patriarhului Miron Cristea intră
în monahism, călugărindu-se în mai 1926 la Mănăstirea Cernica și tot cu
această ocazie, la stăruința eforilor Seminarului Nifon Mitropolitul, își
schimbă numele în Nifon (în cinstea Mitropolitului Nifon, întemeietorul
școlii). În luna septembrie a anului 1928 este numit vicar al Episcopiei
Râmnicului – Noul Severin, unde va rămâne până în anul 1933, când a fost
ales episcop de Huşi. În perioada de activitate la Râmnic a publicat aici
lucrările: ,,Cugetări și maxime pentru viață”-1929 și ,,Pământ sfânt”.
,,Cuvântări ocazionale”-1933. La 30 noiembrie 1939 au loc alegerile de
mitropolit la nou înființata Mitropolie a Olteniei, Râmnicului și Severinului.
Este ales Nifon Criveanu, fost episcop al Hușilor. Este confirmat și investit la
12 decembrie 1939 și a fost înscăunat la Craiova în ziua de 21 decembrie
1939872. La înființare, Mitropolia Olteniei era alcătuită din 1004 parohii
bugetare și 10 nebugetare, cu 1660 de biserici deservite de 1186 preoți și
diaconi, în majoritate licențiați în teologie și cu 1. 625744 credincioși. Cât a
fost mitropolit, Î. P. S. S. Nifon s-a implicat în numeroase acțiuni filantropice,
sprijinind printre altele și înființarea de cantine școlare care să ajute elevii
foarte săraci într-o perioadă grea a societății românești: la Craiova sunt puse
bazele unei cantine școlare ,,Iubirea Aproapelui” pe lângă școala Traian,
unde serveau masa zilnic – la prânz – 120 copii, alte 200 de cantine erau
răspândite în restul județului Dolj, cantina „Clerul Gorjan” din Tg. Jiu, aici
luau masa 50 elevi dintre cei mai săraci, „Cantina Bisericii” din Caracal, care
a luat naștere pe 2 martie 1940, iar în județul Romanați aproape că nu exista
localitate fără o asemenea cantină. În județul Vâlcea au beneficiat de
cantinele parohiale circa 5000 de copii (la Râmnicu –Vâlcea funcționa
872
Mitropolia Olteniei, Revista oficială a arhiepiscopiei Craiovei și a Episcopiei Râmnicului
și Argeșului, anul XXXVII, Nr. 5-6, mai-inie 1995, op. cit. p. 355-356.
402
cantina „Iubirea de copii”, care a hrănit 50 de copii de la școlile primare) etc.

Fiecăreia dintre cantinele nou înființate i s-a dăruit de către Prea Sfințitul
Mitropolit Nifon câte 10.000 de lei iar din partea Sfintei Mitropolii câte
5000-10.000 de lei.873
Î.P.S. Mitropolit Nifon la sfințirea cantinei de la Craiova
Nu a uitat satul său natal Slătioara unde s-a născut și a copilărit. Î.

P.S. Mitropolit a dăruit personal 300.000 de lei, în rentă de stat, școlii
primare din Slătioara-Romanați, această sumă constituind Fondul Bălașa și
Învățătorul Ilie Criveanu. Din venitul anual al acestui fond se vor procura
cărți și îmbrăcăminte elevilor și elevelor sărace sau familiilor care creșteau
un orfan de război. A mai dăruit de asemenea 110.000 de lei Căminului
Cultural din Slătioara-Romanați și 100 de bănicioare porumb câtorva familii
de mobilizați din localitatea natală. În același timp a donat 300.000 de lei, tot
în rentă de stat, Bisericii Intrarea în Biserică din Brezoi-Vâlcea, constituind
Fondul Marioara Pr. Grigore Criveanu; 20.000 de lei preoților refugiați;
100.000 de lei au fost donați către Crucea Roșie, Darul Ostașului, cămine
etc874.
În urma tragicelor evenimente din vara anului 1940, Î.P.S.S.
Mitropolitul Nifon a deschis larg porțile Eparhiei Olteniei pentru un număr
mare de oameni ai bisericii : preoți, diaconi și cântăreți refugiați din
provinciile românești cotropite de străini. Din totalul de circa 800 de
refugiați, 166 au fost primiți de Mitropolia Olteniei (150 preoți, 4 diaconi și
12 cântăreți), cei mai mulți veniți din Basarabia în intervalul 6 iulie-31
873
„Seceriș în ogorul Bisericii Oltene” - Trei ani de activitate în Mitropolia Olteniei, aprilie
1940-1943, Tipografia Sfintei Mitropolii a Olteniei, 1943, p.15.
874
Ibidem.
403
noiembrie 1940. În afară de cei sosiți din Basarabia (134 preoți, diaconi,
cântăreți), au mai fost primiți 7 refugiați din Cadrilater (Caliacra), 14 din
Ardeal și 11 din Bucovina. Aceștia s-au bucurat de toată aprecierea și
solicitudinea, organizându-se imediat la Craiova o cantină a refugiaților și s-
au dat ajutoare în valoare de 58.000 lei875.
În perioada 1940-1943 Mitropolia Olteniei a avut o activitate deosebit
de bogată:
Activitatea misionar-socială desfășurată în spațiul Eparhiei. S-au
orânduit pe lângă toate spitalele de răniți din război și pe lângă spitalele
civile unul s-au mai mulți confesori, pentru alinarea suferințelor trupești și
sufletești, pentru păstrarea sau ridicarea moralului răniților, prin oficierea de
slujbe religioase, prin spovedanie, rostiri de cuvântări etc. Aceeași activitate
misionară a fost desfășurată și în toate închisorile militare sau civile din
Eparhie, în lagărul de internați de la Tg. Jiu, în căminele de ucenici, în marile
fabrici și ateliere militare din Craiova și Tg. Jiu, la școala de gardieni publici
din Craiova, la salubritatea municipiului Craiova, la fabricile și atelierele
Drugă, Brătășanu, Oltenia, Richard Graepel, Semănătoarea, Concordia-
Sebar, Uzinele Comunale-toate din Craiova, dar și la Regia Monopolurilor
Statului, la Tăbăcăria Armatei, în gările importante, la Șantierul naval și
Școala de gardieni din Tr. Severin, la Salinele din Ocnele Mari, la Minele de
fier și întreprinderile de construcții de la Robești-Câineni, la Fabrica de
cherestea Carpatina de la Brezoi, la întreprinderile industrial din Caracal,
Corabia și Balș etc876.
Activitatea misionară în Transnistria desfășurată de către Mitropolia
Olteniei în perioada 1940-1943 pentru reînviorarea sentimentului religios a
fost una de amploare: s-au trimis în Transnistria 150 de preoți și ieromonahi
olteni-cei mai numeroși din întreaga țară și care au lucrat aici între 5-6 luni
sau mai mult; a fost tipărită broșura Mergeți și Propovăduiți, cuprinzând
activitatea a 103 preoți. Până la data de 5 aprilie 1943, în Transnistria se
reparaseră și restauraseră 93 de biserici și s-au construit din nou 4 biserici,
s-au deschis 20 de case de rugăciuni, s-au împrejmuit cu zid sau cu gard 25
de biserici și 27 de cimitire s-au înființat 6 dispensare și 58 de cămine
culturale etc877.
Și activitatea culturală a Sfintei Mitropolii a Olteniei a fost una
dintre cele mai rodnice: organizarea cursurilor de vară de la Râmnicu Vâlcea
între 4-30 august 1940 și între 9-25 august 1942 de către Sfânta Mitropolie
împreună cu Universitatea Creștină Solidaritatea; conferințe, cercuri de
studii; tipărirea unor reviste, foi, calendare, anuare : Anuarul Mitropoliei,
Revista de Istorie Bisericească, Cartea de rugăciune pentru popor, Cartea de
rugăciune pentru ostași, Calendar de perete, editarea a două serii de lucrări,
una pentru preoți Viața Creștină și alta pentru popor Cartea Creștină, Sfânta
mitropolie având o tipografie proprie atât de necesară răspândirii luminii în
875
Viața bisericească în Oltenia, „Anuarul Mitropoliei Olteniei”, Craiova, 1941, op. cit. p.
799-805.
876
Ibidem.
877
Ibidem.
404
popor etc. În anul 1945, la 20 aprilie, este publicată legea de desființare a

Mitropoliei Olteniei, iar păstoria mitropolitului Nifon ia sfârșit. Deși aflat
încă în putere de muncă, mitropolitul Nifon Criveanu s-a pensionat,
stabilindu-se în București. Și în aceste condiții, mitropolitul Nifon a păstrat
permanent legătura cu biserica, instituție căreia i-a închinat întreaga viață,
continuând să scrie, să viziteze locuri și personalități ale ortodoxismului
românesc (una dintre ele a fost și arhimandritul Dosoftei Florea, prieten și
colaborator, care în august 1949 l-a găzduit pe fostul mitropolit timp de 25
de zile la Schitul Ostrov, faptă pentru care arhimandritului i s-a deschis dosar
la securitate), să participe la slujbe, mai ales la Biserica Schitul Maicilor,
unde pe 14 iunie 1970, în timp ce slujea, și-a găsit obștescul sfârșit. Afost
înmormântat pe 16 iunie 1970 la Mănăstirea Cernica878.
Viitorul mitropolit a urcat mai multe trepte ale ierarhiei bisericești:
- Preot ajutor- apr. 1916-1922 la biserica Sf. Nicolae-Lucaci din București.
- Paroh-martie 1922-1924 LA BISERICA Popa-Soare din București.
- Director al Seminarului Nifon din București- 1926-1928.
- Vicar al Episcopiei Noului Severin, 1928-1933.
- Episcop de Huși de la 19 oct. 1933.
- Mitropolit al Olteniei de la numire-30 noiembrie 1939.
Opera Î.P.S. Mitropolit Nifon:
- Calea vieții, București 1913.
- Spre fericire, 1914.
- Din Viața Sf. Nicolae, 1919.
- Patimile Mântuitorului, 1923.
- Puterea unui copil, 1927.
- Cugetări și maxime, 1929.
- Pământ Sfânt (cuv. ocaz.), 1933.
- Pe drumul datoriei, 1935.
Prezentăm în continuare, ceremonia primirii mitropolitului Nifon
Criveanu la Craiova, precum și discursurile ținute cu ocazia instalării în scaunul
noii Mitropolii a Olteniei la 21 decembrie 1939, așa cum au fost ele menționate
în Ziarul ,,Vatra” din anul 1939:
„ Joi 21 decembrie 1939 a avut loc la Craiova înscăunarea I. P. S. S.
Nifon Criveanu, noul mitropolit al Olteniei. La ora 9,30 dimineața au sosit cu un
tren special I.P.S.S. Mitropolitul Nifon, d. consilier regal Const. Argetoianu,
președintele Senatului, d. I. Nistor, ministrul Cultelor și Artelor, I.P.S.S.
Grigore, Episcop al Argeșului , d. dr. N. Lupu și d. Stancu Brădișteanu, director
general al Cultelor. Pe peronul gării frumos pavoazată cu drapele și ghirlande se
aflau: d. Dinu Simian, rezidentul regal al ținutului Olt, în fruntea tuturor
autorităților civile și militare din Craiova și ținutul Olt. În întâmpinarea înalților
oaspeți a ieșit primarul orașului, C. Z. Vasiliu care a oferit tradiționala pâine și
sare, făcând urarea de bun sosit I. P. S. S. Mitropolitul Nifon. I.P.S.S. Nifon, a
răspuns următoarele: ,,Domnule primar, vă mulțumesc din toată inima pentru
cuvintele de iubire ce-mi adresați în numele bravei, vioaiei, patrioticei și
inimoasei populații a orașului Craiova, unde orânduirea lui Dumnezeu m-a
trimis să arhipăstoresc. Iubirea ce-mi arătați, primirea caldă ce-mi faceți, îmi va
878
Ibidem.
405
fi întotdeauna îndemn pentru a răspunde cu vrednicie încrederei și iubirei

acesteia. Vă rog să transmiteți populației municipiului Craiova, binecuvântările
mele și vă răspund cu tradiționalul ”Bine v-am găsit”. Apoi Petrache Lupu a
înmânat un buchet de flori I.P.S.S. Mitropolitul Nifon. În cursul solemnității
desfășurate cu acest prilej la catedrala mitropolitană s-au rostit următoarele
cuvântări:
Cuvântarea d-lui ministru Ion Nistor879:
,,Domnule Consilier Regal, Înalt Prea Sfințite Părinte, Binecredincioși
creștini, Văzându-se săvârșindu-se înaintea ochilor noștri minunea fundării
Mitropoliei Olteniei, putem mărturisi cu Evanghelistul că la început a fost
cuvântul regal, care s-a întruchipat în această pioasă ctitorie domnească. Ca și
minunea arhitectonică de la Curtea de Argeș, cuprinde și noua Mitropolie un
element legendar în temelia ei, este cuvântul Regelui Ctitor, Carol al II-lea care
îi chezășuiește trăinicia. Înalt Prea sfințite, falnica cetate a Banilor și-a deschis
azi porțile pentru a întâmpina cu pâine și sare și cu elogioase cuvinte de bun
sosit, pe primul arhiereu al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, Râmnicului și
Severinului. Întâmpinarea entuziastă ce vi se face pune în adevărata ei lumină
bucuria pe care enoriașii nouiei Mitropolii o resimt la împlinirea unei vechi și
juste revendicări a lor, privitoare la crearea unei Mitropolii proprii a Olteniei.
Cuvintele cu care Majestatea Sa Regele a binevoit a Vă încredința toiagul nouei
Mitropolii, sunt și rămân normative pentru toți chiriarhii drept măritoarei noastre
Biserici. Demnitatea de slujitor al Altarului și al Bisericii, trebuie să fie o
realitate. Viața și faptele arhiereului trebuie să fie pilduitoare pentru toți.
În centru Î.P.S.S. Nifon Criveanu (21 decembrie 1939),

iar primul din stânga, C. Argetoianu
879
Ion Nistor (1876 – 1962) – istoric; profesor universitar şi om politic. Doctor în istorie şi
academician (din 1915) – director al Bibliotecii Academiei (1945 – 1947), el a fost, între
altele, rector al Universităţii din Iaşi în perioada 1933 – 1940. Membru al Consiliului
Naţional Român din Bucovina care a proclamat Unirea în1918. Membru PNL, din partea
căruia a devenit senator pe viaţă. Începând cu anul 1937, Ion Nistor a ocupat fotoliile de
ministru al Muncii şi al Cultelor în două guverne liberale. A fost arestat, în fapt internat fără
nici o decizie judecătorească, în „noaptea demnitarilor” (5-6 mai 1950) şi deţinut la Sighet
până în 1955, când a fost adus la penitenciarul Malmaison şi anchetat, după care a fost
eliberat. Multe din lucrările sale au rămas în manuscris. Specialist în istoria minorităților:
“Românii transnistreni”- 1925, „Bejenari ardeleni în Bucovina” -1926 etc.
406
Înalt Preasfințite. Oltenia, cu soborul ei de biserici, schituri și

mânăstiri, ridicate fiecare din evlavia și frica lui Dumnezeu, a Voevozilor,
boierilor și moșnenilor cucernici, constituie ca și Bucovina un adevărat
muzeu în aer liber, în care nu știm la care din aceste lăcașuri să ne închinăm
mai întâi și pe care să le admirăm mai mult pentru armonia formelor
arhitectonice, pentru bogăția și varietatea frescelor sau pentru duhul de
sfințenie și cucernicie ce te cuprinde când intri în ele. Aceste prețioase
jertfelnice ale trecutului ne mângâie sufletele sbuciumate de patimile
prezentului, ne îmbie la creștinească reculegere și ne îndeamnă la refacere și
primenire sufletească. Biserica cere smerenie și ascultare; ea cere cinste,
temere de Dumnezeu și iubire de dreptate; ea cere credință, nădejde și
dragoste, principalele virtuți creștinești. Urcându-Vă pe scaunul nouei
Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinului, ați mărturisit în fața lui
Dumnezeu și a Majestății Sale Regelui un prea frumos program de activitate
duhovnicească. Să vă dea Dumnezeu zile multe și tărie sufletească să-l
îndepliniți în pace și în creștinească bună înțelegere pentru înflorirea
Bisericei și consolidarea Neamului și a Țărei. Guvernul Țărei vă urează prin
rostul meu smerit, să deschideți cu strălucire și izbândă seria Mitropoliților
olteni, avându-Vă la înălțimea marilor ierarhi ai Bisericei românești.
Sănătate!’’
Cuvântarea Î.P.S.S.Mitropolit Nifon rostită în catedrala mitropolitană:
,,În clipa când vin în Scaunul Mitropolitan al Olteniei, Râmnicului și
Severinului cu inima smerită dau slavă lui Dumnezeu pentru marea cinste la
care m-a învrednicit, de a fi cel dintâi mitropolit al Olteniei. Slăvind pe
Dumnezeu, țin să mulțumesc cu adâncă recunoștință M. S. Regelui pentru
Înalta încredere ce mi-a arătat, întărind prin Decret Regal alegerea mea și
însoțind investitura regală cu înaripate cuvinte, cu luminoase îndrumări, cu
regești sfaturi și cu adâncă înțelepciune. (…) În ctitoria domnească a
catedralei mitropolitane unde voi avea a sluji, îmi vor fi puternice îndemnuri
cuvintele: Credință și Muncă pentru Țară și Rege. Ca în toate cuvântările
Majestății Sale de fericită inspirație, Majestatea Sa a găsit și de data aceasta
cuvântul care să însemne o poruncă regală, o poruncă de Decalog al iubirii
către Țară și către Neam, al sacrificiului tuturor, al oștenilor cu arma, ca și al
ostașilor sufletului. Cine sunt aceștia decât părinții spirituali? Sunt ierarhii,
prelații și slujitorii altarului care se cuvine să apere sufletul, ostași ai
imperiului sufletesc. El trebuie să apere acest suflet împotriva mulțimilor și
răilor vrășmași cari ar căuta să slăbească, să cucerească și să stăpânească
acest imperiu al sufletului. Ostași ai sufletului! Dar pentru aceasta trebuie să
avem noi înșine un suflet mare, care să iradieze iubire și căldură, care să se
împartă cu dărnicie, să dea puteri celui slab, să însuflețească pe toți pentru
Domnul Christos și pentru Biserica Lui. Aceasta voi căuta să fiu, cucernici
părinți, primindu-mă în mijlocul frățiilor voastre: un frate care vrea să
lucreze cu toată priceperea sa, cu toate puterile sale pentru mântuirea
sufletului românesc și creștinesc. Făgăduiesc tuturor că voi păstori cu iubire
și voi lucra frățește cu frățiile voastre, pe care vă chem la datorie. Eu sunt
încredințat că mă veți urma întotdeauna la datorie, ca să facem din Biserica
oltenească a acestui popor, așa de vioi și de inimos, într-adevăr o Biserică
407
bogată în roade duhovnicești. Mă va inspira în această dorință, bogata

activitate a episcopilor care au păstorit aici în Oltenia și mă rog Marelui
Sfânt Dimitrie, patronul Catedralei, să-mi inspire duhul binelui, duhul jertfei
pentru obștea credincioșilor. În aceste sentimente, rugând pe Dumnezeu să-
mi dea putere de muncă, minte întreagă și suflet iubitor, rog pe Domnul să
hărăzească țării noastre vremi de pace, sănătate și întru toate bună sporire .
Binecuvântarea Domnului peste voi toți, cu al Său har și a Sa iubire de
oameni, totdeauna și în vecii vecilor. Amin!’’
După solemnitate a avut loc o recepţie la rezidenţa regală.
Cuvântarea d-lui Dinu Simian880 , rezident regal :
,,În tot cuprinsul Olteniei se aud glasuri de prea mărirea lui
Dumnezeu. Reînființarea Mitropoliei Olteniei, Râmnicului și Severinului, a
umplut inimile drept credincioșilor ei fii de bucurie. O dorință veche și
îndreptățită a Olteniei, susținută mai ales de d. consilier regal Constantin
Argetoianu, a fost realizată. Mulțumirea este cu atât mai mare, cu cât
reînființarea Mitropoliei noastre vrea și va eterniza două momente istorice
deopotrivă de nepieritoare. La 8 Mai anul acesta, cu prilejul comemorării
venirei Domnitorului Carol I pe pământul României, Majestatea Sa Regele
Carol al II–lea ca să permanentizeze acest fapt a dăruit Olteniei Mitropolia.
Ea este creată în amintirea acelei zile nepieritoare de 8 Mai 1866, care
formează piatra de temelie a nouei Românii. Dar ea va aminti și Ziua de 8
Mai 1939. S-a petrecut atunci în sufletul Olteniei o cutremurare de
devotament și iubire care a mișcat profund pe Majestatea Sa Regele Carol al
II-lea și pe Măria Sa Marele Voevod Mihai de AlbaIulia și toate înaltele
căpetenii care se aflau de față. Înalt Prea Sfințite Stăpâne, niciodată și nicăeri
un arhipăstor nu a fost așteptat cu mai multă evlavie și smerenie să vie în
fruntea turmei credincioase, ca Înalt Prea Sfinția Voastră. Văzându-Vă aici în
mijlocul nostru – înconjurat de iubita voastră mamă, fericită că i-a fost dat să
vă vadă înălțat pe scaunul Mitropoliei Olteniei, Râmnicului și Severinului, de
toți cei care vi sunt și v-au fost întotdeauna dragi - noi fii smeriți ai Sfintei
noastre Biserici simțim cum trec pe dinaintea noastră umbrele vechilor ctitori
ai așezămintelor noastre bisericești – ai Craioveștilor, ai Brăiloilor, ai
Argetoienilor și a atâtor altora – cum din sferele cerești se revarsă toată
880
Dinu Simian, avocat, era un fruntaş al Partidului Naţional Liberal, care apoi a trecut la
Partidul Naţional Ţărănesc condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. În casa lui din Râmnicu
Vâlcea, se organizau reuniuni ale elitei culturale şi politice. Dintre acestea, cele ale revistei
Gândirea, în 1923: Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Ion Mihalache
(cu soţia), Grigore Iunian, Ion Petrovici (cu soţia), dintre oamenii politici, urmaţi de preotul-
scriitor Petru Partenie, scriitorii Nicolae Budurescu, Victor Ciocâlteu. Gib I. Mihăescu, Radu
Gyr, Ştefan Ion George. A fost căsătorit cu Constanţa Bejan, fiica lui Iosif PaslawskyBejan,
polonez la origine și proprietarul unei farmacii în Râmnicu-Vâlcea, una dintre cele mai vechi
din Oltenia. D. Simian a fost arestat în “noaptea demnitarilor” (5-6 mai 1950) și a murit în
închisorile comuniste. Așa cum mărturisește marele scriitor Dinu Săraru în “Râmnicul meu”,
cap II – ,, Fulgerările unor amintiri foarte vechi”, nașul său a fost Dinu Simian. Multă vreme
a fost una dintre cele mai influente persoane din Râmnicu Vâlcea și a deținut importante
funcții politice și administrative
408
binecuvântarea lor și a părinților noștri – asupra voastră și închinându-ne ca

și ei aceluiași Dumnezeu milostiv și protector. Vă salutăm cu toată cuvioșia
și cu toată dragostea noastră nețărmurită – urându-vă să depășiți în opera ce
veți desfășura, toate așteptările, spre binele mândriei noastre de olteni.
Dumnezeu să Vă ajute și să binecuvânteze Sfânta noastră Mitropolie.’’
Cuvântarea d-lui consilier regal C. Argetoianu881 la banchetul ce a avut
loc cu prilejul înscăunării I. P. S. S. Mitropolit Nifon:
,, (…) În înființarea acestei Mitropolii a Olteniei, eu n-am făcut decât un
singur lucru: să stărui. Meritul înființării acestei înalte instituții după mine,
revine, înainte de toate, morților noștri, acelor care sunt sub pământ și care în
cursul veacurilor au afirmat, pe acest colț de țară, perenitatea rasei și crezului
românesc. Nu era posibil să nu se facă dreptate acestor mucenici ai istoriei
noastre, mucenici în adevăratul sens al cuvântului, ignorați de cronici și de lauda
fiecărei zile. În această Oltenie însă, istoria începuturilor noastre, în toate laturile
este întunecată. Dar avem mărturii reale pe care trebuie să le interpretăm.
Această viață monahală, care s-a dezvoltat cu atâta intensitate în regiunea
noastră nu poate dovedi decât două lucruri: sau că viața religioasă și bisericească
în Oltenia veche a fost mai intensă decât oriunde pe pământul românesc, sau că
rasa de aici era mai veșnică decât celelalte și putea să apere comorile pe care și
celelalte părți ale regiunei veneau să le întemeeze aici. Noi n-am cerut pentru noi
niciodată autonomie, nici privilegii de provincie și totuși noi oltenii simțim că
ceva ne leagă între noi și o simt și ceilalți. Noi în cursul vremurilor n-am cerut,
noi am dat (…) Ca și dvs., desigur, sunt mândru și fericit să văd în fruntea
bisericii de aici un ierarh de valoarea I. P. S. S. Mitropolitul Nifon. Desigur, ca
ultim urmaș al ctitorilor de la Sf. Dumitru, nu puteam să nu fiu mulțumit astăzi,
când am văzut reabilitată această biserică pe care în copilăria mea am cunoscut-
o în ruine și pe care, după aceia, oameni necunoscători ai sufletului nostru –
îndrăznesc să spui cuvântul – au necinstit-o prin restaurația pe care au făcut – o.
Dar înainte de toate sunt fericit că văd un început de organizare care să ne
permită cristalizarea tuturor însușirilor noastre oltenești. Alături de mitropolia pe
care am reușit s – o înființăm trebuie să complectăm această operă înființând,
aici în Craiova, și o universitate. Dvs. dați-mi și acum o patlama la mână. Eu mi-
am permis să redactez câteva rânduri: Astăzi 21 Decembrie 1939, cu prilejul
înscăunării I. P. S. S. Nifon, mitropolitul Olteniei, Râmnicului și Severinului,
întemeiem în Craiova o asociație pentru înființarea universității oltene. Eu mi-
am permis să iscălesc cel dintâi și am să vă rog și pe dvs. cei prezenți, să
binevoiți să iscăliți, ca să am la îndemână aceasta și să mă pot folosi de dânsa pe
lângă “Dumnezeu”.
881
Constantin Argetoianu (1871-1955), jurist, medic, diplomat și om politic, unul dintre cei
mai mari memorialiști români. Volumele sale de memorialistică – “Memorii. Pentru cei de
mâine. Amintiri din vremea celor de ieri”- dovedesc un mare talent narativ, o limpezime
deosebită a judecății evenimentelor trăite, un stil adeseori ironic, ațos, cu o mare capacitate
de a portretiza și descrie oameni și locuri. În discursul său ținut cu ocazia înscăunării
Mitropolitului Nifon, Constantin Argetoianu menționează printre altele și biserica Sf.
Dumitru din Craiova, aceasta fiind reconstruită după planurile unor oameni “străini de
sufletul românesc”. Constantin Argetoianu, ca ultim urmaș al unuia dintre ctitorii bisericii
Sf. Dumitru din Craiova, este totuși mândru de înnoirea spirituală a lăcașului de cult (în anul
1939, biserica Sf. Dumitru devine Catedrala Miropolitană a Olteniei, Râmnicului și
Severinului). Moare în detenție, la Sighet.]
409
Ilie Criveanu
Născut în comuna Slătioara, județul Romanați, Ilie Criveanu a fost o

figură luminoasă a spațiului slătiorean. Dascăl cu vocație, a contribuit
substanțial la educația sătenilor în mijlocul cărora a văzut lumina zilei și a trăit.
Om ridicat din vlaga pământului străbun, învățătorul Ilie Criveanu a fost în
primul rând un om în cel mai deplin sens al cuvântului, implicându-se în tot
ceea ce însemna lumea satului din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și
începutul frământat al secolului XX. Trăind într-o perioadă de timp în care
condițiile vieții sociale apăsau greu asupra țăranului român, a încercat și uneori
a reușit să se implice în luarea unor măsuri care să îmbunătățească spiritual și
material viața celor de jos. Aici unde zace greu întunerecul și lipsa și
nevoile… cum scria în gazeta Țărăncuța pe care el singur o scria în primul
deceniu al secolului XX – aici e nevoe de muncă, de stăruință, de jertfă882.
În 1940 foștii săi colegi D. Celarianu de la Balș, preotul pensionar
Procopiescu de la Islaz, Gr. Constantinescu de la Morunglav sau G. Vasilescu
de la Brâncoveni, oameni care l-au cunoscut îndeaproape își aminteau:
,,Înzestrat de la natură cu o inteligență rară, Ilie Criveanu nu s-a mulțumit cu
cunoștințele dobândite în școala satului, căutând permanent să-și îmbogățească
orizontul cultural, social și politic. Având multă plăcere să învețe, părinții săi l-
au trimis la școala model de la Caracal, școala prdagogică cum i s-a spus mai
târziu883. Terminând această școală a fost numit învățător gradul I la școala din
comuna Pârșcoveni, de unde mai târziu s-a și transferat la școala din comuna
Slătioara unde s-a și căsătorit. A avut grijă ca la toți cărora le plăcea cartea,
carte să le dea. Ca învățător îi plăcea să stea în bune relații cu preotul și
locuitorii din sat, având o deosebită grijă de școală și biserică. Mulți dintre cei
care l-au cunoscut spun că era un om atrăgător și această însușire era evidentă
mai ales atunci când începea să vorbească, să-și dezvăluie astfel comoara
tăinuită a sufletului și a simțirilor lui bogate. Vioiciunea, inteligența și
882
Publicația „Vatra” 1939-1940.
883
Ibidem.
410
hotărârea erau alte însușiri care caracterizau personalitatea dascălului Ilie

Criveanu. În mânuirea cuvântului era un maestru. Se purta îmbrăcat cu gust și
întotdeauna cu un dichis discret.
S-a hotărât să ridice în comuna sa un local nou de școală și să
renoveze biserica Sf. Voievozi, fiind și epitrop la parohia Slătioara, aceste
inițiative fiind și împlinite prin muncă și stăruință. În casa Mihalcea din
Slatina venea deseori, având o strânsă colaborare de idei cu fostul revizor
școlar al județului Olt”884.
În anul 1907, înv. Ilie Criveanu era pensionar. În revista poporană
Vorbe bune a cercurilor culturale din România (anul III, nr. 7, aprilie 1907),
pe prima pagină apare fotografia lui Ilie Criveanu însoțită de un text, din care
spicuim: Cine nu-l cunoaște pe veteranul nostru coleg (…) de la Slătioara?
Ilie Criveanu este inteligent, plin de inimoșenie, de energie și de simț practic
în ale vieții. Cine nu-și aduce aminte, de acum câțiva ani în urmă, când cu
vocea-i de clopot suna de la tribună în conferințele didactice împotriva
lucsului ce se întinsese ca o pecingine (…) Toate acestea sunt amintiri
duioase pentru toți acei cari, în timp de 30 de ani, au făcut slujbă cu Ilie
Criveanu. Ca învățător a fost dedicat carierei; a muncit din greu, luptând cu
toate greutățile și neajunsurile vremii sale. În Slătioara, este un bun
gospodar, servind ca model sătenilor slătioreni (…) Azi este primar la
Slătioara și a candidat la scaunul de deputat al colegiului al III-lea de
Romanați.
Ilie Criveanu nu a fost uitat de comunitatea locală și mai ales de
cadrele didactice care s-au succedat pe la școala din Slătioara. La data de 14
mai 1934, Ministerul Instrucțiunii, Direcția învățământului primar trimite
următoarea adresă (nr. 73022/934) conducerii școlii din Slătioara:
Domnule Director,
Ca răspuns la raportul D-vs 79/934, vă facem cunoscut că,

Ministerul a aprobat să se pună o placă comemorativă în localul școalei, în
amintirea lui Ilie Criveanu, fost învățător la acea școală, care a lucrat cu
multă abnegație pentru școală și binele obștesc (…)885. Același minister la
data de 6 iulie 1934 expediază către Școala primară mixtă Slătioara adresa cu
nr. 105760/934: (…) Avem onoare a vă face cunoscut că M.S. Regele cu
Înaltul Decret Nr. 1798 din 25 iunie 1934, a aprobat ca școala primară
mixtă din com. Slătioara, jud. Romanați să se numească Școala primară
mixtă Ilie Criveanu. Comunicându-vă cele ce preced veți lua măsuri să se
scrie pe frontispiciul școalei numirea dată (…)886
În anul 1935 are loc sfințirea plăcii comemorative de la școala din
Slătioara. Iată ce se menționează într-un proces verbal despre acest
eveniment: Azi 19 mai 1935 cu ocazia sfințirii plăcii comemorative ce s-a
așezat în sala de la intrarea școalei pentru cinstirea memoriei decedatului
884
Ibidem.
885
SJAN Olt, Fond școala Slătioara, dosar 46/1 sept. 1933-1 sept. 1934.
886
Ibidem, dosar 46/1 sept. 1933-1 sept. 1934.
411
învățător Ilie Criveanu al cărui nume îl poartă această școală, a avut loc, în
orele p.m., o impunătoare șezătoare organizată de învățătorii școalei.
Șezătoarea s-a desfășurat în prezența P.S. Episcop Nifon Criveanu al
Hușilor, P.S. Vicar Galaction, a autorităților școlare și administrative din
jud. Romanați și Olt, a parlamentarilor romanațeni, precum și a unui
numeros public din comună. S-a executat de către elevii și elevele școalei un
bogat și ales program artistic-cultural constând din: coruri, diferite recitări,
dansuri naționale și piesa de teatru Pribeagul. Dintre numeroasele
producțiuni cele mai aplaudate au fost: Bunica și nepoata, recitare Stancu
Zoe, Cântec sfânt, recitare Popescu Florica, Faptă și răsplată, recitare
Obrocea Mircea, Măi Ileana – cor, Foaie verde bob negară – cor, Sus în
raiul desfătării – cor, Optul – joc național, Lugojana – joc național. La
reușita serbării au contribuit toți învățătorii. D-na Lucica Popescu și d-na
Ioana Preoteasa (viitoare Stancoveanu) au pregătit și au condus corurile și
dansurile naționale (…)887
Ilie Criveanu a avut și o importantă activitate publicistică la ziarul
Țărăncuța fondat de către preotul I. Pretorian de la Găvănești în anul 1896.
Primul număr al Revistei Țărăncuța (1896)
După dispariția fondatorului ziarului, Ilie Criveanu va fi cel care în

calitate de director va redacta în întregime număr de număr (1905-1906)
acest ziar periodic al democrației rurale din județul Romanați. Prezentăm
câteva fragmente de articole scrise în ziarul Țărăncuța, texte care scot în
evidență nu numai cunoașterea profundă a realităților sociale din lumea
satului românesc, dar și simțul de observație, bogăția exprimării și nu în
ultimul rând talentul de pamfletar al celui care a fost Ilie Criveanu din
Slătioara:
887
Ibidem, dosar 47/ 1934-1935.
412
Ciocoi noi parveniți
Ciocoi noi parveniți sunt acei surtucari, acele albăstrele ieșite din
opincă și nu răsărit ca din pământ, dar nu albaștri la pantaloni și surtuce, ci
albaștri la inimă către aproapele-săteanul său, de unde alături de frate-său
târa opinca după plug, după oi, după porcii satului. Exemple avem
nenumărate, chiar între noi și de durate scurte, mult de 20 de ani în urmă.
Cunosc un sătean Român, acum devenit un nou ciocoi, care acum în urmă cu
20 de ani, era purcar la porcii unui proprietar din Romanați. În picioare avea
opinci nerase fără vârzob888 și agățate de picior cu târsâni889 negre de păr de
capră, la “deal” o șubă în găitane890, lungă până în pământ și încins peste ea
cu un brâu vărgălui,891 sucit frânghiu peste un mijloc pițigăiat. În cap o
ruptură de căciulă ciuv care tot îndeasă pe cap un stuf de lațe oltenești. Azi e
proprietarul unei moșii de un milion de lei, cu un palton de 800 de lei (…)
Cu trăsuri moderne, cai superbi, casă în stil elvețian, magazii, pătule în
împrejurimi, slugi…Dar se mai uită el la noi, sluga proprietarului X…? Nu,
nicidecum (…)
Ilie Criveanu Romanați892
Portul Național
Pe 20 iulie 1904 am vizitat marele bâlci Sf. Ilie din Câmpu-Lung.

Acolo am văzut portul național, la bărbați cămăși, sumane (cojoace), ițari
(nădragi) și la femei fota, ia și marama țărănească din satele județelor
Muscelul, Argeșul, Dâmbovița etc. din împrejurimi de la cei mai săraci până
la cei mai bogați proprietari cu venituri colosale (…) de sute de mii lei anual
dupe atâtea dealuri și munți cu păduri seculare ce au și de la cel mai mic
buchier până la cel mai mare cărturar care sunt învățătoarea și învățătorul din
sate și am rămas uimit de simțul patriotic al acestor săteni de munte. Acolo
am auzit cu un mic accent, curat limba noastră Românească, armonioasă și
pitorească, doinele strămoșești și am văzut brâul, bătuta, chindia națională
unde am rămas convins de naționalitate și genul Românesc antic. La 15 Mai
1905 ca în toți anii am vizitat marele bâlci de Rusalii de lângă Caracal, unde
portul național a rămas pe jumătate și acela destul de caracteristic, iar
vorbirea presărată de câte un bonjur musiu. La 6 August tot acest an 1905 am
visitat și marele bâlci de lângă Alexandria din Teleorman, unde am văzut
portul național destul de caracteristic și cu un rest din portul Bulgar și am
rămas mâhnit de portul nostru de câmp stricat aproape de tot. Între altele, în
legătură cu portul național am studiat istoria, datinile, obiceiurile și limba
888
Învârzobi (opinci) – a face crețuri la opinci; a pune curele la opinci. Vârzob-cureaua de la
opincă.
889
Împletitură din păr de capră.
890
Șiret împletit sau răsucit din fire de lână, folosite ca ornament la îmbrăcăminte.
891
În sensul de întărit.
892
Ziarul Țărăncuța, nr. 7, Duminică 20 ianuarie 1906.
413
neamului nostru Românesc de câmp atât la noi la Romanați cât și la

Teleorman, Oltu, Vlașca… ce fac societatea ambelor mari bâlciuri de câmp.
Pentru aceasta cu un prietin, conducătorul meu, am intrat în orașul
Alexandria a studia monumentele, că doar acolo voi descoperi vr-un vestigiu
al trecutului și colind și cea mai îndepărtată stradă a studia istoria, datinile,
obiceiurile, limba și portul național și de la centru la mahala perfect în port
albastru ambele secse, numai graiul vorbirei era Românesc dar și acesta
alterat. Plec a eși afar la căruță, în drum trec pe lângă o grădină unde muzica
militară învârtea alene o arie nemțească. Mai nainte o altă grădină cu un taraf
de lăutari cu surle și alte alăute și aici imitau la modă doinele nemțești. Mai
departe prietinul mă conduce la un pretins salon unde un burtos burghez își
serba nunta sa de aur. Acolo, nuntași entusiasmați, învăpăiați…învârteau nu
brâul ci o polcă, după aceea un vals și după acela un cadril etc…și unde la
orizont se ridica un val vârtej de praf de nu-l puteai opri cu două duzine de
batiste da nu intra în plămâni.
Mâhnit foarte plec să mă culc, dar escitat de atâtea impresiuni rele n-
am putut dormi toată noaptea și cugetând cum s-ar putea oare remedia și
îndrepta acest avânt național stricat care numai acesta ne-a conservat limba,
datinile și naționalitatea Română, am găsit resoluțiunea că exemplul imperios
obligatoriu trebuie pornit de sus în jos. Pentru aceasta găsesc de cuviință ca
guvernul trebuie să reglementeze și statueze portul național în o uniformă
mai comodă și din industrie națională mai întâi la toți elevii de ambele secse
din școalele normale , aziluri, profesionale, de agricultură, gimnaziale, la
seminarii etc și apoi între învățătorii proprii ziși. Mi-aduc aminte că în 1882
sub deced. V.A. Ureche și în 1889 sub deced. B. Boerescu, cum și în 1902
sub Haret Miniștri de Culte, s-a și decretat câte un regulament cu caracter
obligatoriu pentru normaliști de a purta unul din porturile naționale ale țărei
cel din Muscel, dar vorbă a fost că deși s-a introdus portul național vara în
școalele normale de băeți, dar iarna fiind îmbrăcați nemțește de la cap pân la
picioare și nutriți sărbătoarea și de frecuentarea bulevardelor burghezești
unde le frecuentează atâți pantalonari, atâți albastro-parveniți, aceste
impresiuni încă le-a încarnat și încarnează și alimentează gustul hainei
îngustei poleeli în disprețul și detrimentul portului nostru național. Se naște
întrebarea: nu s-ar putea oare a se remedia acest avânt național stricat?
Evident că da, dacă noi învățătorii, soțiile noastre și învățătoarele am
da exemple de modestie în comune cu portul național și din industria casnică
afirm sincer că săteni ce ne înconjoară oglindesc adliteram la modestul sau la
luxul hainei îngustei noastre poleieli ce noi învățătorii alimentăm în comune.
Un exemplu nici nu se poate mai vădit ca în comuna noastră, unde eu și soția
mea pe cât am purtat național între 1871-1885 totul era național în comună.
De la 1885 înainte pe dată ce am plagiat surtucul colegului vecin nou venit
din școala normală Carol I București și tot atunci și soția mea a plagiat
malacovul, corsetul, fusta, talia din industria străină, apoi pălăria înpistrițată
cu atâtea pene ale noiei venite dăscălițe vecina din azil…perfect toți sătenii
ne-au maimuțărit și imitat la modă cu surtucăria noastră și d-atunci a rămas
încarnată surtucătoria în sat, deși eu și soția am revenit la portul național
local.
414
Deci noi învățători fiind exemplul, oglinda în comune, noi trebuie

întâiu să dăm exemplul de dezarmare la portul nemțesc și să îmbrăcăm portul
economic național și de patrie. În județul nostru Romanați din 4-5 sute de
învățători , un singur coleg a rămas în portul național, Gr. Constantinescu
Morânglav care-i face onoare și nouă rușine că noi ne-am renegat și lăpădat
portul național. Cei întâiu trebuie să lăpădăm noi învățătorii portul străin și
mai naintea noastră soțiile noastre și naintea și acestora învățătoarele
comuneleor, ele trebuie fără doar și poate nu numai în comunele ce
profitizați, dar și în afar în orașe, particular și oficial, în conferințele generale
anuale, în conferințele populare pe cercuri și în orice fel de misiune
dăscălescă, să se îmbrace în portul nostru naționalcare este cel mai frumos
port național din lume. Și ca să convertesc îndestul urechea cititorilor, voi da
câteva exemple vădite că în adevăr portul nostru național este cel mai frumos
port național din lume: d-na Samara Gheorghiu893 institutoare din Ploiești în
costum național la congresul orientaliștilor de la Roma. De pe treptele unei
înalte tribune a ținut un discurs admirabil învăluit într-un caracter filo-latin și
a încheiat că n-a pierit nimic din obiceiurile și limba filo-romană de la
străbunii noștri Romani, probă fiind caracterele costumului național…, d-na
Leria artistă, în costum național tot la congresul orientaliștilor de la Roma a
cânta doina Mugur, Mugurel de Duma, Hora Unirii de Cohen Linaru, d-na
Samara (Gheorghiu) institutoare, în costum național român de pe treptele
tribunei din Paris a congresului Femeesc din toată lumea a ținut un discurs,
un cap de operă... Discurs pe o pagină de ziar. Și presa Italiană și Parisiană
le-au adus lauri și glorie. Mult talentatele noastre artiste Teodorini, Agata
Bârsescu894, Darcle, Charlota, Leria… adeseori angajate la cele mai mari
opere streine au apărut pe scene de multe ori în costumul național român
unde au cules aplause (...) Profesorul de gimnastică D. Ionescu de la Liceul
Lazăr în unire cu D-ni institutori Al. Buntaș - Giurgiu, N. Corbu-Brăila, P.
Stroescu-Alexandria și D-nele Butaș și Corbu toți în port național român la
serbarea de gimnastică internațională de la Breslau Germania au jucat brâul,
bătuta, hora… și publicul a aplaudat frenetic și a chemat de 3 ori repetând
acele dansuri (…) Și principalul M.S. Regele Carol I-iu are în Castelul Peleș
draperia și tapițeria în toate saloanele Regale numai din industria casnică
română.
Din cele expuse mai sus reese o scrupuloasă anchetă asupra fineței și
scumpei noastre industrie casnică și a portului nostru național din lume și cu
acesta representat nu în sate între noi sătenii dar în depărtare peste nouă mări
și nouă țări cum a fost la Roma, Berlin, Paris, Londra, Viena (…) zic de
lume oficială și particulară, de aristocrățime, de artiste și artiștii noștri de
frunte, de studente și în special de M.S. Regina și de A.S.R. Principesa Maria
în țară și în depărtare peste frontieră cum și M.S. Regele Carol I prin faptul
introducerei în Castelul Peleș.
Și când te gândești că noi sătenii niște pigmei, nu oameni oficiali
chemați a representa țara în o misiune internațională, în orașe, în capitala
893
Nepoata lui Gr. Alexandrescu, s-a născut la Târgoviște (1857-1944). Este și autoarea
poeziei Vine, Vine primăvara. Militantă pentru drepturile femeii.
894
Actriță română, cântăreață născută la București (1857-1938).
415
țărei sau peste frontieră, ei săteni simpli în satele noastre, și principalul noi
învățătorii și învățătoarele misionarii satelor, cari suntem chemați și meniți a
cultiva și educa micile generațiuni în școală și în poporul adult, în cercurile
culturale, că am renegat și lăpădat portul nostru național și o dată cu acesta și
accesoriile lui, datinile, obiceiurile și simbolul limba română, îți vine să
plângi de durere, cum mă bocesc eu prin această revistă.
Deci, să lăpădăm cu toți portul strein și să îmbrăcăm portul nostru național.
Ilie Criveanu Romanați895
Dan Rotaru
Poetul Dan Rotaru s-a născut la 18 ianuarie 1943 în comuna

Slătioara, satul Salcia. Fiul lui Petre Rotaru și al Sofiei, născută Anghel. În
anul 1960 absolvă liceul, după care urmează între 1960-1962 Școala Tehnică
de Chimie din Copșa Mică. Din anul 1968 este licențiat al Facultății de
Filosofie a Universității din Iași. După absolvirea facultății s-a stabilit la
Pitești. Este lansat de poetul Gheorghe Tomozei în revista Amfiteatru (1968).
În anul 1978, cu prilejul apariției celui de-al patrulea volum de versuri
Sunetul visării, Ștefan Augustin Doinaș îl aprecia astfel: „experiența sa lirică
se concretizează în pagini de carte cu o substanță verbală, melodică, plină de
sugestii”. Primul sau volum Plânsul oglinzilor apărea în 1971-carte prefațată
de Gh. Tomozei și postfațată de Nichita Stănescu, urmat în 1973 de Lacrima
Laurei. In volumul Mantia de lumina, ni se prezintă ca un poet meditativ,
experimentând o gamă variată de tonuri, receptiv și sensibil față de tot ce-l
înconjoară. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1971, fiind susținut
pentru intrarea în Uniune de nume mari ale literaturii române: Nichita
Stănescu, Gh. Tomozei și Fănuș Neagu.
A publicat peste 30 de volume, printre care menționăm: Plânsul
oglinzilor -1971, Lacrima Laurei (1973), Sunetul visării-1978, Mirele
zăpezi-1980, Să-mi fii duminică în orice zi (1983), Invitație la dragoste-
1985, A iubi, iubire (1987), Castelul de brumă -1988, Steaua de rouă (1999),
895
Ziarul „Țărăncuța”, Nr. 8, Miercuri 22 Martie 1906.
416
Vâltori de liliac (2017), Umbra cuvintelor (2017), Viața mea din alte vieți
(2018), Dresorul de îngeri (2019), Negustorul de nori - (Ed. Alana, 2020)
Premii: Premiul literar Argeș (1970), pentru Teama de final; Premiul
Convorbiri literare (1971), Festivalul Național Mihai Eminescu, Iași, pentru
volumul Plânsul oglinzilor; Premiul Uniunii Scriitorilor, Asociația Scriitorilor
Craiova, pentru volumul Sunetul visării (1978), Premiul SLAST pentru poezie
(1983), pentru volumul Să-mi fii duminică în orice zi (Tratat de iubire). În
prezent desfășoară o bogată activitate culturală în municipiul Pitești.
Prof. univ. dr. ing. Paul Obrocea
Născut în com. Slătioara, jud. Romanați (azi jud. Olt) la data de 20

noiembrie 1939.Clasele primare le absolvă la școala din satul Salcia, comuna
Slătioara (1946-1950) și cele elementare la școala din Slătioara (1950-1953).
Urmează Liceul Radu Greceanu din Slatina (1953-1956) și apoi Facultatea
de chimie industrială din cadrul Institutului Politehnic Iași (1956-1961). Din
anul 1970 este doctor inginer, titlul fiind obținut cu teza Cercetări în
domeniul dezincrustării alcaline a sulfului896.
Cariera universitară. Asistent universitar suplinitor la Universitatea
tehnică Gh. Asachi Iași la disciplinele Tehnologia celulozei și hârtiei și
Utilaje și instalații în industria de celuloză, hârtie și fibre (1961-1969);
asistent universitar titular la aceeași universitate și pe aceleași discipline
(1969-1970); Șef de lucrări la disciplinele Tehnologia celulozei și hârtiei,
Tehnologii poligrafice, Tehnologia fabricării plăcilor fibrolemnoase (1970-
1977); Conferențiar universitar la disciplina Tehnologia fibrelor artificiale
(1977-1980), Conferențiar universitar la disciplina Tehnologia celulozei și
hârtiei (1980-1990); Profesor universitar titular la disciplina Tehnologia
celulozei și hârtiei. Între anii 1992-2003 a fost șeful catedrei de Celuloză,
hârtie și fibre din cadrul Facultății de chimie industrială a Universității
Tehnice Gh. Asachi din Iași897.
896
Dumitru Botar, Fiii Romanațiului, Editura Lotus-Co Craiova, 1996, op. cit. p. 116, 117.
897
Ibidem.
417
Obține în anul 1996 premiul Ministerului Educației și Învățământului

pentru cercetarea științifică iar în anul 1998 Conferențiar universitar
evidențiat; membru al Asociației tehnice pentru industria celulozei și hârtiei
din România; membru în colegiul de redacție al revistei Celuloză și hârtie898.
A elaborat și publicat peste 120 de lucrări din care 30 au apărut în
revistele din străinătate, a participat la organizarea a 13 ediții ale simpozionului
internațional de tehnologia celulozei și hârtiei (ultima în 2003), precum și la
numeroase simpozioane și conferințe cu peste 50 de comunicări științifice.
Cărți publicate: Tehnologia celulozei și hârtiei, vol.I, 1974; vol. II 1976,
Editura Tehnică, în colaborare cu V. Diaconescu. Prima monografie de acest
fel din România, carte de bază în specialitate, Bazele fabricării celulozei,
Editura Institutului Politehnic Iași, 1992, în colaborare cu D. Gavrilescu,
Bazele fabricării hârtiei, Editura Universității Tehnice Iași, 1993, în
colaborare cu E. Bobu, Școala românească de celuloză și hârtie, Editura
Plumb, 1999, în colaborare cu V.I. Popa, E. Bobu și D. Gavrilescu899.
Antrenor emerit Dinu Obrocea
Antrenorul emerit Dinu Obrocea s-a născut la data de 29 mai 1956 în

comuna Slătioara, jud. Olt. Și-a început activitatea sportivă în anul 1972 la
concursurile de trânte organizate în cadrul școlii de Asociația Sportivă
ALRO-Slatina, prin Dl. Bărbulescu Dumitru. A câștigat locul I și imediat a
fost selecționat pentru A.S. ALRO-Slatina, secția lupte Greco-romane.
Palmaresul său este unul dintre cele mai valoroase:1974-a fost
campion de zonă (juniori) la Timișoara și în același an vicecampion la junior;
1975 este convocat la lotul național de juniori organizat la Lacul Sărat, jud.
Brăila, 1976-medalia de aur la Turneul Internațional al României; medalia de
aur la Turneul Campionilor Europeni (speranțe olimpice) desfășurat în fosta
Iugoslavie; medalia de bronz la Balcaniada de la Skopje în Macedonia;
medalia de bronz la Campionatul individual de seniori; locul al III-lea și
medalia de bronz pe echipe seniori Divizia A. 1977-medalia de argint la
Campionatul Național de Juniori; medalia de aur la Cupa 16 februarie la
898
Ibidem.
899
Ibidem.
418
Brașov; medalia de argint la Balcaniada de la Atena; medalia de bronz la

Campionatele Naționale de seniori, individual și pe echipe, 1978-medalia de
argint la Campionatul Individual de la Craiova și pe echipe, 1979: medalia de
argint la Campionatul Național pe echipe; medalia de bronz la Campionatul
Național Individual. Absolvă Școala de Antrenori-secția lupte greco-romane,
1980-medalia de argint la Campionatul Național Individual, 1981-medalia de
argint la Campionatul Național pe echipe; medalia de aur la concursul pe
categorii de greutate, 1982-medalia de argint la Campionatul Național
Individual; medalia de bronz la Campionatul Național pe echipe, 1983-
medalia de bronz la Campionatul Național pe echipe, 1984-primește pentru
merite deosebite distincția “Maestru al sportului”, 1985-medalia de argint la
Campionatul Național, 1985-medalia de aur la Campionatele Internaționale
ale Italiei GIACOMO CALVARUSO; Medalia de argint la Campionatul
Național pe echipe, 1984-locul IV la Campionatele internaționale ale Italiei
GIACOMO CALVARUSO, 1987-medalia de bronz la Campionatele
Internaționale ale Italiei GIOVAMI CALVARUSO.
În perioada 1989-2003, antrenorul Dinu Obrocea a activat în cadrul
Clubului Sportiv ALRO-Slatina la pregătirea copiilor și juniorilor.
Între anii 2004-2009 a fost antrenor principal la Clubul Sportiv
ALRO-Slatina și antrenor secund la Lotul Olimpic de Juniori la Pitești. A
obținut rezultate remarcabile cu sportivii antrenați: 2004-PUȘCAȘU IONEL,
campion național al României la juniori și locul IV la Campionatul Mondial
de Juniori de la Istanbul; MUNTEANU VIRGIL, campion național cadeți și
locul I la Turneul Internațional al Bulgariei, 2005-Pușcașu Ionel, campion
național al României la juniori; Munteanu Virgil,campion național de cadeți.
În anul 2005, antrenorul Dinu Obrocea primește distincția de “Antrenor
emerit"; 2006-Munteanu Virgil, campion național de cadeți și juniori;
medalia de argint la Campionatul European de cadeți în Albania; medalia de
argint la campionatul European de juniori în Polonia; PAPP ROBERT,
campion național cadeți, campion național juniori; Pușcașu Ionel, campion
național juniori, medalia de argint la C.E. juniori Polonia, medalia de argint
la C.M. de juniori; echipa C.S. ALRO Slatina medalia de aur la Campionatul
Național de juniori și seniori, 2008-Munteanu Virgil, campion național de
seniori, medalia de bronz la C.M. (seniori), calificat pentru Olimpiada de la
Beijing; Papp Robert, campion al României la juniori și seniori, campion
european la juniori, medalia de bronz la C.M. (juniori); HINOVEANU
TOMI, campion național seniori, medalia de bronz la C.E. de juniori,
medalia de aur cu echipa C.S. ALRO Slatina la juniori și seniori, medalia de
bronz în Cupa campionilor europeni; echipa S.C. ALRO Slatina campioană
la juniori și seniori, 2009-Munteanu Virgil, campion național la seniori; Papp
Robert, campion național la seniori; Pușcașu Ionel, campion național la
seniori; ALEXIUC ALIN, medalia de argint la C.E. de juniori de la
Budapesta. În anul 2009 C.S. ALRO Slatina rămâne fără finanțare, sportivii
plecând la alte echipe. Până în anul 2012 antrenorul emerit Dinu Obrocea și-
a continuat activitatea ca antrenor secund la lotul olimpic de seniori obținând
3 medalii și o calificare pentru olimpiada de la Londra prin sportivul Alexiuc
Alin.
419
În ziarul Oltul au fost prezentate de-a lungul timpului informații privind

rezultatele obținute de către sportivii slătineni la diferite concursuri naționale și
internaționale la care au participat. Prezentăm câteva date legate de
performanțele luptătorilor slătineni: “Cupa speranțelor”, competiție sportivă
organizată de Consiliul județean al sindicatelor și CJEFS Olt, care ajunsese în
anul 1975 la cea de a IV-a ediție. Scopurile competiției au fost acelea de a
verifica forma luptătorilor și de a stabili o ierarhie pentru participarea la
campionatele republicane ale juniorilor mici și mari, care urmau să se desfășoare
în zilele de 2-4 mai la Pitești. Campionii acestei ediții a Cupei Speranțelor în
ordinea categoriilor au fost: Marin Ciobanu (SSE Slatina), Ion Bădiță (SSE
Slatina), Marin Ungureanu (Aluminiu Slatina), Emilian Joia (SSE Slatina), Dinu
Obrocea (Aluminiu Slatina), Ștefan Idita (Aluminiu Slatina), Ilie Chelu (SSE
Slatina), Costel Boghi (Lic. Potcoava), Marin Necuță (SSE Slatina) și Marin
Făurescu (SSE Slatina)900.
Luptătorii echipei Aluminiu Slatina în anul 1975 au început să-și facă
cunoscute numele pe plan național și internațional: Dinu Obrocea a ocupat locul
IV la campionatele mondiale de lupte greco-romane (juniori) disputate în
Bulgaria, Petre Dicu fusese selecționat în echipa națională de seniori care urma
să participe la campionatele mondiale de la Minsk – URSS, iar Nicolae Mareș
împreună cu cei doi sportivi amintiți mai sus au fost incluși în lotul național care
va participa la Balcaniada de lupte greco-romane din anul 1975.901
La campionatele balcanice desfășurate la Atena în anul 1977, Dinu
Obrocea a devenit vice-campion balcanic la întrecerile de lupte greco –
romane902 și în același an, luptătorii slătineni au fost convocați la lotul național.
Astfel, în baza rezultatelor obținute la campionatele republicane de lupte greco-
romane rezervate seniorilor, sportivii Răduțescu Ioan, Mareș Nicolae și Dinu
Obrocea (Aluminiu Slatina) au fost chemați pentru pregătirea centralizată a
lotului R.S.R. în scopul participării la campionatele mondiale903.
900
Ziarul „Oltul”, Anul VII, nr. 1975, joi 1 mai 1975.
901
Ibidem, Anul VIII, nr. 1997, marți 9 septembrie 1975 (rubrică sportivă redactată de D.
Constantin și prof. C. Chițescu, corespondent).
902
Ibidem, marți 17 mai 1977.
903
Ibidem, marți 20 sept. 1977.
420
În anul 1978 s-a desfășurat la Brașov tradiționala competiție națională

Cupa 16 februarie la lupte greco-romane. Această ediție a reprezentat un real
succes pentru elevii antrenorului divizionarei A -Aluminiul Slatina, Dumitru
Bărbulescu. Luptând în compania celor mai buni sportivi din țară, Dinu
Obrocea, categoria 68 kg, Ion Răduțescu, categoria 90 kg și Gh. Panaite s-au
clasat pe primul loc, înscriindu-și astfel numele pe lista câștigătorilor acestui
mult râvnit trofeu. Un alt luptător slătinean, Joia Emilian s-a clasat pe locul 5
la categoria 62 kg.904
La campionatele naționale (individual) desfășurate în anul 1981,
aluminiștii slătineni și-au înscris în palmares noi succese, Dinu Obrocea
clasându-se pe locul 5.905
Sportivul Dinu Obrocea, luptător greco-romane (Asociația Sportivă
Aluminiu Slatina), locul III la campionatele republicane ale seniorilor,
component al echipei divizionare A – vicecampioană națională, selecționat în
lotul R.S.R. și maestru al sportului, în anul 1979 a făcut parte din grupul
celor mai buni 10 sportivi din județul Olt, împreună cu: Mărăscu Constantin
(lupte libere), Alboiu Maria (tenis de masă), Mareș Nicolae (lupte greco-
romane). Șoarece Gheorghe(F.C. Olt), Stoica Nela (tenis de masă), Silvestru
Ion (lupte greco-romane), Dobre Marin (lupte libere), Gulie Cristian (box) și
Ghenu Dumitru (fotbal-Oltul Slatina)906.
904
Ibidem, Anul IX, nr. 2124, marți 17 ianuarie 1978.
905
Ibidem, 11 iulie 1981.
906
Ibidem ,Anul XI, nr. 2226, marți 29 decembrie 1979.
421
La Pitești în ultima săptămână al lunii noiembrie 1981 s-au încheiat

întrecerile turneului final al concursului de lupte greco-romane pe categorii de
greutate. Componenții lotului Asociației sportive Aluminiu au avut o
comportare meritorie. Luptătorii slătineni au înregistrat un loc 1, două locuri 2,
un loc 4 și un loc 6, în compania unor adversari cu o impresionantă carte de
vizită907. O evoluție cu totul remarcabilă la acest concurs a avut-o
reprezentantul Asociației Sportive Aluminiu, Dinu Obrocea (categoria 68 de
kg), care acumulând un punctaj superior a urcat pe prima treaptă a podiumului.
Pe echipe formația de lupte greco-romane Aluminiu a ocupat locul IV908.
La sfârșitul anului 1981, Consiliul județean Olt pentru educație fizică și
sport, împreună cu redacția ziarului Oltul și cu sprijinul comisiilor pe ramuri
de activitate, a întreprins o anchetă în vederea desemnării celor mai buni
sportivi ai anului din județul Olt. În urma punctajelor acumulate și pe baza
palmareselor obținute, la băieți primele 3 locuri au fost ocupate de către:
1. CONSTANTIN SCUTURICI: vicecampion național și al Daciadei,
medalie de argint, locul II la Concursul republican pe categorii de greutate,
rezultate deosebite la concursurile internaționale (lupte grecu-romane)- A.S.
Aluminiu Slatina, antrenor Dumitru Bărbulescu;
2. CONSTANTIN GHEORGHIȘOR: medaliat cu bronz la campionatele RSR
și Daciada (seniori), candidat olimpic, locuri fruntașe în campionatele
internaționale (box) – A.S. Pistonul Slatina, antrenor Ionescu Leonida;
3. DINU OBROCEA: locul I la Concursul republican pe categorii de greutate,
locul V în campionatele RSR (lupte greco-romane) – A.S. Aluminiu
Slatina, antrenor Dumitru Bărbulescu909.
În zilele de 14-17 octombrie 1982, luptătorii de la Aluminiu Slatina
au participat la ultima competiție înaintea turneului final ce urma să aibă loc
în perioada 4-7 noiembrie. La competiția de dinaintea turneului final,
luptătorii Slătineni au obținut rezultate remarcabile: Dinu Obrocea, locul I,
Ion Mărghianu-locul III, Constantin Scuturici-locul IV, Dumitru Sandu-locul
III, Gheorghe Panaite-locul III, Ion Cătănoiu-locul IV, un alt sportiv de la
Asociația Aluminiu, Constantin Soare, împreună cu cei enumerați mai sus,
obținând dreptul de participare la etapa finală ce va desemna campionii
anului 1982. De asemenea, formația Slătineană s-a clasat pe locul doi după
Dinamo București.910
Lotul de juniori ai naționalei României de lupte greco-romane a
participat în anul 2007 la campionatul Mondial desfășurat la Beijing. Din
reprezentativa țării noastre au făcut parte și 4 sportivi de la CS Aluminiu
Alro Slatina pregătiți de antrenorul emerit Dinu Obrocea: Virgil Munteanu
(categoria 55 de kg), Giorgian Carpen (categoria 66 kg), Robert Papp (77 kg)
și Ionuț Pătru (96 kg)911. Prin toată activitatea sa, antrenorul emerit Dinu
Obrocea rămâne un nume mare al sportului românesc și al localității unde s-a
născut.
907
Ibidem, Anul XIX, nr. 2328, sâmbătă 28 noiembrie 1981.
908
Ibidem.
909
Ibidem, Anul XIV, nr. 2332, miercuri 30 decembrie 1981.
910
Ibidem, marți 19 octombrie 1982.
911
m.ziare.com, marți 28 august 2007; sursa: Gazeta de Olt.
422
423
424
425
Ioana Pețanca
De unde sunt eu?

Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.
(Antoine de Saint-Exupery)
Comorile dnei Ioana Pețanca sunt amintirile despre satul în care a

văzut lumina zilei. Copilăria reprezintă lumea din care venim. Nimic nu se
poate compara cu trăirile acestei lumi, o lume a purității, a culorilor și
vibrațiilor primite numai atunci când întreg arsenalul perceptiv al omului nu
este încărcat de inutil, de balast. Copilăria nu selectează, ea primește cu
supunere ceea ce i se dă și în sufletul fiecăruia dintre noi se fixează amintirile
cele mai frumoase ale existenței și din care ne hrănim permanent, pentru că
ea, copilăria, ,,este inima tuturor vârstelor”(Lucian Blaga).
În anul 2017, publică la editura Hoffman un volum intitulat Cartea
Aniței, despre care George Pițulescu în prefață menționează printre altele:
“Satul românesc este o lume, cu reguli și sisteme de valori proprii: Anița
Pețanca prezintă o astfel de lume prin intermediul propriilor povești de viață
trăite în comuna Slătioara. Religia, datinile și munca pământului sunt cele
mai importante pentru comunitate și orice abatere de la acestea se
sancționează fără drept de apel. Oamenii care cunosc obiceiurile locale se
împuținează pe zi ce trece, iar modernitatea pare să risipească încet-încet
atmosfera încărcată de credințe și superstiții care conferă satului aerul său
atât de special. Cartea Aniței aduce în prim-plan fermecătoarea lume rurală,
cu mici istorii înglobate în istoria mare și tradiții păstrate din generație în
generație. Volumul scris de copilul din autoare este unul foarte bun,
nostalgic, dar în același timp, și realist. El reușește să descrie și să îmbine
admirabil ideaticul copilăriei cu concretul contextului în care a trăit.” În
această carte ,,persistă un sentiment de nostalgie. Un sentiment care miroase
frumos, miroase a amintiri, a iubire față de glie, a iubire față de părinți (…)
Amintirile din copilăria lui Ion Creangă nu au fost atât de detaliat prezentate.
Chit că-l supărăm pe marele Creangă!”
426
Volumul Cartea Aniței, Ed. Hoffman, 2017
Autobiografie
(dna Ioana Pețanca )
Am venit în această lume în după amiaza zilei de 8 decembrie 1946,

fiind al doilea copil din cei patru, ai Mariei și ai lui Tudorel Rotaru, din
comuna Slătioara, raionul Slatina, regiunea Pitești.
Am mers la școala din sat în clasele 1-7, alături de frații mei,
obținând cu toții la învățătură numai rezultate excepționale (anii 1953-1960)
In anul 1960 am intrat la liceul Radu Greceanu din orașul Slatina,
absolvindu-l în anul 1964. A fost nespus de greu, deoarece drumul Slătioara -
Slatina, îl parcurgeam indiferent de anotimp sau de vreme, numai la pas.
Drum istovitor!
Călătoria vieții mele cam de aici a început. Copil crescut la țară
aveam multe enigme de dezlegat, înfruntând mereu prezentul rătăcitor și
provocator al acelor vremuri. Dar cu mult efort, cu multă ascultare, având
susținerea unor părinți de excepție și mai presus de orice ajutorul Divin, toți
cei patru frați am învins, plecând fiecare dintre noi, mai departe căutând a ne
desăvârși.
Am continuat cu susținerea în orașul Pitești, a examenului de
admitere la Școala Tehnică Sanitară, pe care am absolvit-o în anul 1966,
obținând titlul de asistent medical debutant, având specialitatea obstetrică –
ginecologie.
În anul 1967 în drumul vieții mele a apărut un tânăr locotenent,
absolvent al Școlii militare superioare de ofițeri, cu care am format un cuplu
ce dăinuie și astăzi.
După căsătorie conform repartiției soțului, ne-am stabilit în
București unde am profesat ca asistent debutant în primii ani, apoi asistent
medical principal ajungând chiar în vârful piramidei, când am fost numită
427
asistent medical principal, șef al secției de obstetrică-ginecologie. Toată

activitatea mea profesională am desfășurat-o numai în cadrul Spitalului
Clinic Caritas, în Clinica de Obstetrică Ginecologie, din anul 1967 și până în
anul 2011, când Spitalul s-a desființat.
Am dedicat toata profesia mea, femeii. Femeii care aducea pe lume
copii, monitorizându-i travaliul, asistând-o la naștere, femeii care trecea prin
dureri deosebite în recuperarea după o operație mai ușoară, sau mai
laborioasă, femeii ce îndura o convalescenta după o operație cu prognostic
rezervat, femeii care suferea din cauza unei afecțiuni inflamatorii pelviene,
administrându-i tratamentul corespunzător, am fost prezentă în nenumărate
acte operatorii ce se efectuau în sala de operații , în sala de nașteri, în clinică.
Era foarte mult de muncă, volumul nu mă speria, dar nu era admis nici cel
mai mic rabat. Cu viața omului nu era de glumit.
Am lucrat cu profesionalism, responsabilitate, abnegație, devotament
obținând an de an rezultate fabuloase, fiind mândră de tot ce am realizat.
Marea bucurie a vieții noastre este fiica noastră, psiholog de profesie
și fiul ei, absolvent în acest an al Universității de Arhitectură.
Multe au fost si au rămas pentru totdeauna întipărite în mintea
copilei, care le-a văzut, trăit și care nu le-a putut niciodată uita. Le-a păstrat
și purtat tot timpul, pretutindeni, în tainicul lăcaș al inimii și al sufletului ei
de copil și apoi de adult.
Sunt așa de multe evenimente, datini, obiceiuri, tradiții, fapte,
întâmplări inedite, amintiri, adunate în timpul trăit de mine în satul meu,
înfăptuite alături de cei dragi și de oamenii din sat, neputând a le trece cu
vederea, sau îndepărtându-mă cu intenție de ele, numite de mine ”comori ale
sufletului meu”.
Colonel ing. Popescu Nicolae Constantin
Născut la 19 octombrie 1921 în com. Slătioara, judeţul Romanaţi;

tata, ceferist, mutat cu familia în Bucureşti (cartierul Giuleşti).
Studii: Liceul "Aurel Vlaicu" în Bucureşti, cu bacalaureatul în 1941
428
-1941-1943: urmează şi absolvă Şcoala de Ofiţeri de Geniu, fiind avansat la

gradul de sublocotenent (1 iulie 1943);
Repere importante din activitate:
-1943-1944: repartizat la Regimentul 3 Căi Ferate din Sibiu, este încadrat
comandant de pluton în Compania 11 Poduri Căi Ferate şi lucrează la
refacerea podurilor peste Nistru de la Rezina - Râbniţa, până în noiembrie
1943;
-noiembrie 1943-octombrie 1944; este comandant pluton instrucţie în
batalionul de instrucţie de la sediul regimentului; în timpul evenimentelor de
la 23 august asigură paza aerodromului Şura Mică de lângă Sibiu;
-1944-1945: în octombrie 1944 este mutat la Compania 10 Construcţii căi
Ferate care a plecat pe Frontul de Vest, în Ungaria; încadrat comandant de
pluton, acţionează pentru refacerea circulaţiei feroviare în Ungaria,
Cehoslovacia şi Austria, printre altele în centrele: Püspökladany, Karcág,
Ohat Pusta-Kocs, Putnoc, Eger, Polgar, Bratislava, Viena şi altele;
-1945-1947: avansat locotenent, împreună cu alţi 3 colegi este mutat în
Marele Stat Major, Secţia a VI-a Transporturi, în funcţia de dispecer;
-1947-1948: numit în funcţia de comandant al Companiei.9 Construcţii
lucrează în staţia Olteni, pe sectorul Videle - Roşiori, apoi în staţia Topliţa
pentru refacţie pe sectorul Topliţa - Deda; cu Compania 6 Construcţii
lucrează în staţia de cale ferată Sărăţel; un timp a fost adjutantul
Regimentului 3 Căi Ferate, apoi, în funcţia de comandant al Companiei 2
Exploatare, este dislocat în staţia de cale ferată Predeal până în decembrie
1948;
-1949-1950: este numit ajutor şef de birou în Direcţia Transporturi şi
Comunicaţii Militare. Este avansat la gradul de căpitan;
1950-1955: urmează la zi Facultatea de Exploatare Feroviară în Institutul
Politehnic. Este avansat la gradul de maior;
-1955-1963: este profesor la Şcoala Militară de Ofiţeri de Căi Ferate Chitila,
Rm. Vâlcea şi Făgăraş. Este avansat la gradele de locotenent-colonel (1957)
şi colonel (1963).
-1963-1979: este numit locţiitor şi apoi şeful Secţiei Pregătire de Luptă din
D.Tp.C.M.; contribuie la înfiinţarea învăţământului militar superior în
Academia Militară-secţia transporturi militare; elaborează regulamente de
specialitate şi programe de învăţământ pentru Academia Militară, şcolile
militare şi cursurile de perfecţionarea pregătirii cadrelor militare de căi
ferate; a fost secretarul Comisiei de Containerizare pe M.Ap.N.
A fost trecut în rezervă, la cerere în 1979, dar mai lucrează doi ani ca
inginer cercetător în domeniul containerizării la M.T.Tc.
A decedat în anul 1995 la Bucureşti. Are moştenitor o fiică, avocat912.
912
Colonel (r) Mihai Costache Humă, Colonel (r) Mihai Gheorghe Grigorescu, colaboratori:
Iuliana Mihaela Hercaud și Lucien Sylvain Hercaud – „Asociația Cadrelor Militare de Căi
Ferate și Transporturi”, Cavalerii roții înaripate-Înaintași și contemporani ai armei Căi
Ferate și Transporturi Militare, Ed. a II-a, 2007.
429
Petre Tănăsie
Mare diplomat român, prof. univ. dr. Petre Tănăsie s-a născut la data
de 09 octombrie 1927 în comuna Slătioara, jud. Romanați, fiind fiul lui Savu
G. și al Gheorghiței Tănăsie.
Absolvă în anul 1951 Academia de Studii Economice din București.
Între anii 1951-1963 este profesor asistent la A.S.E. București iar în anul
1962 obține doctoratul în economie. Va intra în cadrul Ministerului
Afacerilor Externe, unde va avea funcțiile de Consilier la Ambasada
României de la Praga – Cehoslovacia (1963-1967) și de director în același
minister până în anul 1987. A fost ambasador extraordinar și plenipotențiar
al R.S.R. în India, Nepal și Sri Lanka până în anul 1977, când este emis
Decretul nr. 106/1977 pentru rechemarea tovarășului Petre Tănăsie din
calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Socialiste
România în Republica India, și acreditarea tovarășului Dumitru Niculescu
în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii
Socialiste România în Republica India.
În toamna anului 1969, Nicolae Ceaușescu face o vizită oficială în
India. Iată ce scria în ziarul Scânteia913 trimisul Agerpres despre sfârșitul
acestei vizite în India: Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii
Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, împreună cu soţia, Elena Ceauşescu
şi preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, împreună cu
soţia, Elena Maurer, care, la invitaţia preşedintelui Indiei Varahagiri
Venkata Giri şi a primului ministru Indira Gandhi, au întreprins o vizită de
şase zile în India, au plecat duminică dimineaţa spre patrie. Pe aeroportul
din Bombay ‒ oraşul care a constituit ultim a etapa a vizitei oaspeţilor
români în India ‒ preşedintele Consiliului de S tat al Republicii Socialiste
România şi preşedintele Consiliului de Miniştri au fost conduşi de dr. P. V.
Cherian guvernatorul statului Meharashtra, şi de D. S. Desai, locţiitorul
preşedintelui Consiliului de Miniştri al guvernului local. Oaspeţii sînt
salutaţi, de asemenea, de membrii guvernului local, ai Consiliului municipal
al oraşului Bombay şi de alte oficialităţi. Sînt prezenţi ambasadorul României
la Delhi, Petre Tănăsie, şi membrii Consulatului român la Bombay.
Prof. Sami Drăghici
Născut la data de 19 iunie 1949 în comuna Slătioara, sat Slătioara,

Absolvă clasele primare și gimnaziale (7 clase) la școala din comuna
Slătioara. Clasele a VIII-a și a IX-a le-a terminat la Liceul Radu Greceanu
din Slatina. Indiferent de vremea de afară, distanța zilnică până la liceu era
parcursă pe jos, primul mijloc de transport în comun Slatina – Slătioara fiind
introdus după ce a terminat liceul.
După liceu, a urmat Facultatea de Matematică din cadrul Universității
din Craiova. Înainte de a deveni titular, a funcționat ca profesor suplinitor la
aproape toate liceele din Slatina, exceptând Liceul Radu Greceanu. Din anul
913
Ziarul „Scânteia”, nr. 520, marți 21 octombrie 1969.
430
1976, prof. Sami Drăghici s-a titularizat la Școala Generală nr. 4 din Slatina.
După 1989, a devenit director al Școlii nr. 4, școală pe care a transformat-o
în Liceul cu Program Sportiv Slatina, construind sala olimpică de sport și
extinzând clădirea școlii cu încă 16 clase și laboratoare de specialitate.
În perioada 1996 – 2001 a fost Inspector Școlar General al județului Olt.
Ca elev, student, profesor și Inspector Școlar General, a avut o bogată
activitate științifică, didactică și culturală: - Ca elev al Liceului Radu
Greceanu a publicat în prestigioasa revistă Gazeta Matematică, seria B și A,
rezolvări și propuneri de probleme, articole de matematică etc.- Ca student a
publicat în G.M.A. și de asemenea în ziarul Oltul numeroase articole.
- În perioada când s-a aflat la conducerea Inspectoratului Școlar Județean
Olt a reformat efectiv învățământul din județ prin dotări cu ajutorul
Băncii Mondiale, BERD-banca europeană, SAPARD etc, Oltul ajungând
primul pe țară la toate domeniile de învățământ: dotări și rezultate
școlare, învățământ profesional.A reintrodus Călușul pe agenda Clubului
elevilor. Alte realizări ca Inspector Școlar al județului Olt:
– A înființat filiala Fac. de Ingineri Manageri a Universității de Științe
Agricole și Medicină Veterinară din București. În anul 2014, cu prilejul
sărbătoririi a 15 ani de la înființare, directorul filialei, Ion Bogză a făcut a
prezentat asistenței un scurt istoric al acesteia, menționând meritul
deosebit al celor care au avut inițiativa înființării primei instituții de
învățământ superior în oraș, profesorii Gheorghe Stan, pe atunci director
al Liceului Agricol din Slatina și Sami Drăghici, fost inspector general al
învățământului din Olt.914
– A colaborat cu Institutul de Științe ale Educației publicând articole despre
învățământul profesional, învățământul matematic din județul Olt etc.
– În colaborare cu Mitropolia Olteniei (Mitropolit Î.P.S. Irineu, pe atunci
Episcop vicar al Episcopiei Vâlcei și Oltului) s-a înființat Colegiul de
Fete de la Grădinari, jud. Olt. Colegiul funcționează astfel: Mănăstirea
Acoperământul Maicii Domnului prin monahiile ei au grijă de eleve din
din cls. V-XII, le asigură masă gratuită făcută de către maici în bucătăria
colegiului, îmbrăcăminte gratuită și bani pentru cheltuieli zilnice. După
terminarea liceului dacă nu reușesc să-și continue studiile, rămân în
apartamentele din Balș, Slatina și Craiova ale Sfintei Mitropolii până își
găsesc un rost. În trecutul nu prea îndepărtat, colegiul avea în proprietate
peste 200 de hectare de teren agricol, eleștee de pește, livadă de pomi
fructiferi, stupi de albine etc.
– La Mâinești (Balș) împreună cu Î.P.S. Irineu Slătineanu au reînființat
mănăstirea de aici și au înființat Școala de meserii, aceasta din urmă fiind
mai târziu desființată. La Mâinești a rămas mănăstirea care are 20 de
hectare de pământ, livadă etc.915
914
Costel Mirea, Deschidere de an universitar la USAMV Slatina în „Olt Alert” din 5
octombrie 2014.
915
În anul 1996, pe locul fostului Schit al Haiducilor (aici s-au retras și s-au călugărit foști
haiduci de-ai lui Iancu Jianu atunci când pe la 1818 acesta s-a lăsat de haiducie, nota Petre
Pandrea în articolul Monumente istorice de pe Valea Oltețului apărut în ziarul Oltul-1968) s-
431
Președintele României, dorind a răsplăti meritele deosebite ale prof.

Sami Drăghici pentru activitatea didactică și educațională, i-a conferit în anul
2000 de Ziua Națională a României Ordinul Național Serviciul Credincios în
grad de Ofițer.
Prof. Elena Achimescu
Autor: Dumitru Nica916

Motto: „ Cultivi un petec de grădină şi te interesezi
de creşterea roadelor lui; atunci cum să nu te interesezi
de creşterea spirituală a elevilor tăi”.
Titu Maiorescu.
Liceul Radu Greceanu Slatina, înfiinţat în toamna anului 1884, a avut
în fruntea sa, ca directori, 31 de profesori, de la înfiinţare până azi. Unii
dintre ei au funcţionat ca director în mai multe perioade. Într- o statistică
făcută, privind vechimea în funcţia de director la acest liceu, am constatat,
făcând un clasament, următoarele: 1.Traian Biju-13,5 ani-în patru perioade,
director. 2.August Crainic- 13 ani în două perioade, director. 3.Ioan
Georgescu- 12 ani- în două perioade, director. 4.Elena Achimescu- 11 ani- în
două perioade, director; 11 ani- în două perioade, director adjunct. 5. Ion
Câciu - 11 ani- în două perioade, director. 6.Ion Ţecu- 8 ani - în două
perioade, director. 7. Ilie Rădulescu- 6 ani şi 8 luni- o singură perioadă,
director. 8. I. Lăzărescu- 6 ani- în două perioade, director. 9. Ilie Tudor- 5 ani
şi 7 luni- o singură perioadă, director. 10. Gheorghe Ungureanu - 5 ani şi 6
luni - o singură perioadă, director. Restul directorilor au îndeplinit această
funcţie o perioadă de patru ani sau mai mică, chiar mai puţin, ajungând şi la
câteva luni.
a reînființat Mănăstirea Măinești, punându-se astfel bazele unui nou început de viață
călugărească (Alina Mitran Mănăstirea Măinești, locul în care și-au găsit haiducii lui Iancu
Jianu și-au găsit liniștea în Adevărul. Ro, 10 iulie 2016)
916
Dumitru Nica, O viață închinată școlii în „Memoria Oltului și Romanaților”, An VII, nr.
12 (82) decembrie 2018, p. 72-81. Articolul a apărut în anul în care doamna Achimescu
împlinea 90 de ani.
432
Fiind absolvent al liceului, promoţie 1959, fiind titularul unei catedre

de matematică din acest liceu, ocupând şi funcţia de director adjunct între
1970 -1978, am fost preocupat permanent de istoria tumultoasă a acestui
„mereu tânăr aşezământ de cultură şi civilizaţie”. Am scris mai întâi despre
profesorul Theodor Georgescu, directorul meu la absolvire, apoi am
considerat că este de datoria mea să scriu despre profesoara Elena
Achimescu, căreia i-am fost director adjunct în perioada amintită. Cine este
profesoara Elena Achimescu?
Cine este directoarea Elena Achimescu, cea care a rezistat vremurilor
unsprezece ani în funcţia de director şi unsprezece ani în cea de director
adjunct? S-a născut la 27 ianuarie1929, în comuna Slătioara, la nici doi
kilometri de Slatina, aşezată pe „Oltu Mare”, cum îi spuneau râului pandurii,
când Tudor Vladimirescu a poposit la Slatina. Părinţii săi, Ştefan şi Filofteia
Bonciu, au trăit până la adânci batrâneţi, tatăl- 90 de ani, mama- 92 de ani. A
copilărit în Slătioara, a urmat clasele primare şi gimnaziale la şcoala din
comuna natală, apoi cursurile Liceului de Fete din Slatina (la acea vreme
existau în Slatina numai doua licee: Liceul de Băieţi şi Liceul de Fete). A
absolvit acest liceu în 1949.
Pentru că tatăl dânsei a fost un recunoscut cântăreţ bisericesc, fiica
Elena a participat la corul bisericesc de la vârsta de şapte ani, apoi la corul
Căminului Cultural Slătioara, cu care a obţinut numeroase premii la diferite
concursuri. Odată cu numirea în învăţământ a devenit o membră importantă,
până aproape de pensionare, a Corului ,,Ciprian Porumbescu” (mai apoi
Corul Sindicatului Învăţământ Slatina ), participând la numeroase acţiuni
culturale. În toamna anului 1949 a promovat examenul de admitere la
Facultatea de biologie a Universităţii din Bucureşti. A absolvit cu rezultate
deosebite această facultate în vara anului 1953. La 1 septembrie 1953 a
ocupat catedra de biologie la Şcoala Pedagogică din Slatina, dar şi funcţia de
director la această şcoală, până la 31 august 1954, când se transferă la Şcoala
Medie nr.1 (fostul Liceu de Băieti), post pe care stă până la 31 august 1955.
La 1 septembrie 1955 a fost transferată la Liceul nr. 2 Slatina (fostul Liceu
de fete), ocupând şi funcţia de director, până la 31 august 1957, pentru ca
până la 1 sept.1960 să fie numai profesoară. La 1 sept. 1960 ocupă prin
transfer catedra de biologie de la Şcoala Medie „Tudor Vladimirescu” (
fostul Liceu de Băieţi ), până la 15 ianuarie 1962, ca începând cu această
dată să fie numită director adjunct la aceeaşi şcoală, până la 15 noiembrie
1963. De la 15 noiembrie 1963, până la 12 august 1970 a fost transferată la
Liceul nr. 2 Slatina, funcţionând în calitate de director adjunct şi profesor de
biologie. La 12 august 1970, până la 1 septembrie 1978, a fost numită
director la Liceul „Radu Greceanu” Slatina, conform Dispoziţiei nr. 57/1970
a Inspecto-ratului Şcolar Judeţean Olt. La 13 sept.1978 a trecut profesoară de
biologie şi dirigintă la Liceul nr. 2 Slatina (actual Liceul „Ion Minulescu”),
unde a funcţionat până la 31 august 1986, când s- a pensionat. Fără să
greşim, putem spune că profesoara Elena Achimescu a desfăşurat o bogată
activitate, atât ca profesoară de biologie şi ca director, dar şi ca soţie, mamă
şi nu în ultimul rând ca politician.
433
Familia Achimescu (1974)
Marinela Nicoleta Marinescu
Născută în comuna Slătioara la data de 6 august 1968, este fiica lui Ion și
a Elenei Brândușa. A urmat cursurile grădiniței din Slătioara în perioada
1971-1974.
Studii: 1974-1982 Școala Generală din Comuna Slătioara, județul OLT
• 1982-1986 Liceul de matematică-fizică Ion Minulescu, Slatina, Olt
• 1986-1991 Institutul Politehnic București, Facultatea TCM, Specializarea
TCM. Termină instituția de învățământ superior ca șefă de promoție.
• 1997-2004 Universitatea "POLITEHNICA" din București, Facultatea
I.M.S.T., doctorat în domeniul Inginerie Industrială.
Experiența profesională
• 1991-1997 Inginer tehnolog treapta IT la SC COMOTI SA București
• 1997-2002 Asistent titular la UPB, catedra Tehnologia Materialelor și
Sudare
• 2002-prezent Șef de lucrari titular la UPB, catedra Tehnologia
Materialelor și Sudare.
434
Cunoștințe tehnice de specialitate

• Specialist în tehnologia materialelor, materiale compozite inteligente
în tehnologii neconvenționale.
• Specialist în programare pe mașini unelte cu comandă numerică.
Alte date
Membru al Asociației Române de Tehnologii Neconvenționale.
• Participant în cadrul mai multor proiecte naționale și internaționale.
• Participant la întocmirea documentației Sistemului de Management al
Calității în cadrul SC COMOTI SA București.
Doctor în specializarea inginerie industrială cu titlul tezei ,,Contribuții
privind procesarea materialelor compozite inteligente"
Discipline predate
- Tehnologia Materialelor.
- Materiale si Tehnologii de Fabricatie.
În anul V de facultate l-a cunoscut pe actualul soț Sergiu Marinescu,
absolvent al Politehnicii, aceeași facultate. În același an s-au căsătorit și
amândoi au fost repartizați la Institutul de Cercetări Aero-Spațiale. În anul
1992 ing. Sergiu Marinescu a plecat la Uzina Electromagnetica București ca
inginer șef Servicii Marketing Investiții, unde a funcționat până în anul 2012,
când a fost solicitat să meargă la Guvernul României ca specialist. Ing.
Marinela Nicoleta Marinescu a rămas în cadrul Institutului de Cercetări
Aero-Spațiale București până în anul 1994, an când prin concurs a ocupat
postul de asistent universitar. A publicat numeroase lucrări de specialitate și
a fost în schimb de experiență la universități de prestigiu din Europa: Oxford,
Cambridge-Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Sorbona-
Franța, la Milano în Talie etc. În prezent predă și la Facultatea de Energetică
București. Fiul familiei Marinescu, Robert George, este absolvent al
Politehnicii din București, Facultatea de Automatică. În prezent lucrează la o
firmă americană din București în profilul pregătiri.
Ion (Jean) Brândușa
Există oameni care prind rădăcini adânci acolo unde se nasc și iubesc
necondiționat acel spațiu. Cu o inteligență remarcabilă, cu un bun simț ieșit
din comun, domnul Jean Brândușa și-a dedicat viața oamenilor. Un om al
435
cetății, a ajutat și ajută în continuare pe cei din jurul său. Modestia, eleganța,
un arsenal cognitiv extraordinar și un fond aperceptiv uriaș sunt numai
câteva dintre datele fundamentale care definesc structura personalității sale.
S-a născut la data de 19 octombrie 1936 din părinții David și Elena
Brândușa, agricultori (ambii au văzut lumina zilei în anul 1901). David și
Elena Brândușa au urmat cursul învățământului primar, școala fiind în casa
lui Mihai Popescu. Au terminat școala în anul 1914, deoarece școala atunci
dura 5 ani. Învățător le-a fost Marin Bonciu.
La împlinirea vârstei de 7 ani, a mers la școala primară din comuna
Slătioara, având ca învățător pe Ion Alumeanu, perioada 1943-1947. În acele
vremuri, își amintește dl. Brândușa se scria cu condeiul pe tăbliță de grafit,
pe una dintre fețe se scria la aritmetică, iar pe cealaltă la caligrafie. Copiii din
Slătioara orfani de război mergeau la grădiniță unde li se dădea mâncare. În
această perioadă directorul școlii era Gh. Diaconu din Bucinișu-Romanați.
După cel de Al Doilea Război Mondial, spre sfârșitul anilor 40, făcându-se
reforma învățământului, s-a înființat ciclul I sau școala elementară cu clasele
V-VII.
Între anii 1950-1954, a urmat cursurile Școlii Medii Tehnice
Financiare Slatina. Despre această instituție de elită, domnul Brândușa își
amintește: La examenul de admitere au fost înscriși 850 de candidați pe 150
de locuri. Era o concurență uriașă. Am reușit să intru la această școală. La
celelalte licee din Slatina din lipsă de candidați, s-a intrat fără examen:
Liceul de băieți Radu Greceanu, Liceul de fete, Liceul Agricol Strehareț,
Școala de Meserii etc. Școala Medie Tehnică Financiară era subvenționată
de către Ministerul de Finanțe și elevii primeau o bursă școlară de 80 lei pe
lună, însă programa școlară era a Ministerului Învățământului. Toți elevii
din Slătioara se deplasau spre liceele din Slatina și înapoi pe jos. Atunci nu
existau mijloace de transport și șoseaua națională nu era asfaltată. Elevii de
la Școala Medie învățau 6 ore pe zi, se intra la ora 7 dimineața și se ieșea de
la cursuri la ora 13. Programa era încărcată, deoarece în primii doi ani
elevii învățau materiile de cultură generală: Lb. Română, Matematică,
Fizică, Chimie, Științele Naturii, Istorie, Geografie, Limba Rusă, Educație
Fizică și Sport și cele de specialitate: Finanțe, Contabilitate, Planificare
statistică, Impozit, Buget, Bazele Statului și Drept, Economie politică. În
anul III și anul IV făceam, spune dl. Brândușa, numai materiile de
specialitate, nu și cele de cultură generală. În perioada școlii notarea se
făcea prin calificative: insuficient, suficient, bine și foarte bine. Tot în acești
doi ani de studii am făcut practică la magazinele din particulare din Slatina
care atunci încă mai existau, și anume la: Marinescu, Berconi, Ițig Maier,
librăriile Scărlătescu, Panțurescu. În perioada școlii am avut director pe Ion
Bodescu, profesor de Științe ale Naturii, Ion Nijloveanu, profesor de Limba
Română, care în anul 1954, când s-a desființat școala a plecat la
Universitatea din Craiova. După terminarea școlii a urmat angajarea: în
anii 1954-1955 m-am angajat contabil la IAS Piatra Olt și făceam naveta pe
jos. De la IAS Piatra Olt, am venit ca secretar la Școala elementară clasele
I-VII Slătioara (perioada 1955-1956), având director pe Mihai
Constantinescu, profesor de Matematică. La data de 11 noiembrie 1956 la
436
Comisariatul Raionului Slatina este încorporat și trimis la Călărași, raionul

Călărași, regiunea București, fiind repartizat la arma Radio Telefonie-
Morse. Având studii, a fost trimis la școala de sergenți cu scopul de a fi
angajat în armată. În anii 1956/1957, spune dl. Brândușa, a avut loc
rebeliunea din Ungaria, iar armata română a fost mobilizată pe loc. În anul
1959, m-am eliberat din armată, am venit acasă și m-am angajat contabil. În
anul 1960 s-a mutat sediul Cooperativei din Slătioara în Slatina și am luat în
componență și comunele Cireașov, Milcov și cartierul Clocociov. Din anul
1962, Cooperația de Consum Slătioara a început să-și facă ateliere și secții
de producție-prestări servicii și au fost înființate: un atelier de croitorie
comandă, responsabil Ion Drăghici-foarte multe personalități din Slatina își
făceau costume, haine de piele, pantaloni. Atelierul avea circa 15 lucrători.-
croitori. Aprovizionam atelierul cu stofe de la Brașov, Iași, Constanța etc.
Atelierul se afla în casa Elenei Lungu, un atelier de cismărie, responsabil
Ionel Nasta cu două lucrătoare, un atelier de croitorie-serie, responsabil
Petre Chiriță-cu 30 de femei lucrătoare, cu lucrul la domiciliu. Confecționau
salopete și halate doc, cearceafuri, cămăși, indispensabili ș.a., articole pe
care le predam la B.J.A.T.M. Slatina-director Antonie Liță iar contabil
Nicolae Rotaru, ambii din Slătioara. De asemenea au mai fost înființate: un
atelier mase plastice cu 2 lucrători, care confecționau pungi și dopuri de
plastic, cârlige rufe, responsabilul acestui atelier fiind Marin Nicola, un
atelier reparații Radio-TV, responsabil Urâtu Toma, cu două lucrătoare, un
atelier de metalografie cu 15 lucrători, responsabil Gheorghe Albișor, cu 15
lucrători, un atelier (secție) chimic-ulei mineral și vopsele, responsabil
Dumitru Pătru cu 20 de lucrători-se lucra în schimburi, toți salariații având
contracte de muncă și cărți de muncă. Toate aceste activități se desfășurau
în spații închiriate de la cetățenii comunei. Pentru îndeplinirea planului de
achiziții (păsări, ouă, miere, brânză, lapte etc-care se predau la fondul de
stat) colaboram cu școala care creștea viermi de mătase, cu C.A.P.-ul în
cadrul căruia se creșteau pui de găină care ulterior erau vânduți populației.
Cooperația de Consum la nivel național era foarte bine organizată și nu
depindea de stat cu capitalul; avea patrimoniul propriu și era auto-
finanțată, nu lua credite bancare de la stat. Aceasta până în anul
1989, după care totul a fost distrus.Cooperativa de Consum făcea un export
masiv și aducea valută țării. Exportam ouă, melci, broaște, fulgi (pene) de
rață sau gâscă în țări ca Germania Federală, S.U.A. pe valută mare. La
nivelul cooperației a existat un centru de achiziții pene (resp. Florica Radu),
cu 15 achizitori. Lunar strângeam și expediam la PENCOOP Timișoara
circa 1700 kg de pene sortate și de acolo la export. În decembrie 1989 Coop.
de consum Slătioara avea 200 de salariați cu contracte și cărți de muncă;
avea tot patrimoniul și fondul de marfă acoperit cu bani proprii și disponibil
în bancă 7 milioane de lei, pentru care primeam dobândă. O altă activitate a
cooperativei a fost și aceea că vindeam la salariați și membri C.A.P. mărfuri
în rate cu o dobândă mică de 1,5% iar pe linie culturală, cooperativa avea o
activitate, ajutând cetățenii comunei să înființeze biblioteci personale. În
comuna Slătioara a fost o tradiție ca fiecare familie să crească una sau două
vaci cu lapte și să aibă una pereche de boi cu car, plug, grapă și rariță.
437
Fiind membru în U. C. F. S.917 - raion Slatina, la insistențele sale pe

lângă această uniune, în anul 1965 s-a desfășurat în comuna Slătioara
Spartachiada satelor. Sportivii au fost cazați la familii cu o mai bună stare
materială, unde serveau și masa. Evenimentul a durat 3 zile. Au avut loc
întreceri sportive variate: concursuri de atletism, ciclism, cățărat, meciuri de
fotbal etc. Sportivii au primit diplome și cupe. La terminarea competiției,
Căminul cultural Slătioara a organizat un spectacol artistic de cântece și
dansuri populare. La data de 5 noiembrie 1967 s-a căsătorit cu dna Elena
(contabil), fostă Petrescu și au avut două fiice: Marilena Nicoleta (n. 6 august
1968) și Daiana Zoica Brândușa (n. 14 iunie 1970). A fost contabil șef la
Slatina până în anul 1989, luna mai, când comuna Slătioara s-a desființat,
fiind anexată la Piatra Olt.
David și Elena Brândușa (1925)
Despre GAC Slătioara, acolo unde soția domniei sale a fost contabilă,
mărturisește că a luat ființă în anul 1962, atunci când s-a încheiat
cooperativizarea. S-a înființat cu pământul cetățenilor comunei, cu animalele
917
În anul 1949 este înființat Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport. Acest comitet urma
să sprijine desfășurarea unor concursuri printre care și Spartachiadele de vară și de iarnă. În
anul 1957 este reorganizată mișcarea sportivă prin înființarea Uniunii pentru Cultură Fizică
și Sport, care își va desfășura activitatea până în anul 1967.
438
de la populație: vaci, boi, cai, oi, cu unelte (pluguri, grape, prășitori etc).
Primul președinte de GAC a fost Petre Băbușcă și contabili: Popa Marin,
Elena Brândușa, Aurica Cercel, Margareta Bălșanu, Aurica Popescu, casier
Corcău Ion. GAC-ul a fost organizat în ferme agricole, viticole, ferma
Salcia, în grădini de zarzavat, fermă zootehnică. La început s-a lucrat
pământul manual cu plugul cu boi, cu cele două mașini de treierat grâul,
orzul și floarea soarelui, masini acționate de un vapor cu aburi, alimentat cu
paie de grâu. Acestea erau de la Alexandru Criveanu. După puțin timp a fost
contactat tatăl meu David Brândușa care și-a format echipe de cărămidari,
ce făceau cărămida din care s-au construit brutăria comunală, magazia de
cereale și grajduri pentru animale. În paralel a fost formată și o echipă de
constructori care au ridicat majoritatea clădirilor de interes economic din
această comună. S-a lucrat cărămidă pentru vânzarea la GAC-urile din
comunele învecinate. S-a construit o moară pentru furaje (uroi), s-au
înființat fermă de porci, crescătorie de iepuri, stâne de oi, fermă avicolă
(găini ouătoare și pui pentru sacrificat). Din anul 1965, GAC-ul a devenit
CAP și a început să se doteze cu tractoare pentru arat, la care se puteau
atașa discuri și grape, au fost cumpărate semănători, prășitori, remorci,
combine pentru recoltat grâul, selector pentru semințe, mașini camion și alte
utilaje necesare agriculturii. Se obțineau recolte foarte bune deoarece
terenul era fertilizat, după care a venit perioada anilor 70 când toată
suprafața agricolă furajeră și grădina de zarzavat au fost irigate. Prin ani
20 ai secolului trecut, sola aflată acum lângă Baraj și hidrocentrală
cunoscută și sub numele de Grădina Veche era cultivată cu zarzavat de către
bulgari. Bulgarii veneau primăvara și cumpărau din târg de la Slatina boi,
pe care îi foloseau la învârtit roata de udat. Toamna, grădina se spărgea (se
recolta), iar bulgarii vindeau boii și plecau în țara lor. Toate produsele din
cultura plantelor și creșterea animalelor se predau la fondul de stat.
Populația care muncea era salarizată în natură cu zile muncă, prin produse,
dar și în bani. Legumele și fructele se duceau la I.L.F. și la Fabrica de
conserve Caracal, dar se vindeau și la piețele din Sibiu, Făgăraș, Mediaș,
Sighișoara etc. de unde se obțineau venituri importante. Prin construirea
brutăriei în localitate a fost rezolvată o problemă importantă a populației,
brutăria producând o pâine de foarte bună calitate.
În timpul evenimentelor din decembrie 1989 se afla contabil șef la
Piatra Olt, când a preluat la insistențele oamenilor și funcția de președinte al
cooperativei, nefiind membru al P.C.R. Deși i s-a propus să candideze pentru
funcția de primar atât la Piatra Olt cât și la Slătioara, domnia sa a refuzat.
Între 1992 și 2008 a fost consilier la Primăria Slătioara și președinte al
Comisiei Buget-Finanțe. În această calitate a contribuit la întocmirea unor
programe edilitare importante pentru cetățenii comunei Slătioara:
introducerea de apă curentă, canalizare, gaze, proiecte de asfaltare etc. Din
anul 2002 luna august până în prezent, dl. Brândușa este contabil la Asociația
Națională a Veteranilor de Război a județului Olt.
439
Ion Băluță
L-am cunoscut pe dl. Ion Băluță întâmplător, într-o vizită de

documentare la Biserica Sf. Treime din Slătioara. Căutam eroii din cele două
războaie mondiale. Trecând pe sub clopotniță și deplasându-mă pe aleea ce
duce spre sfânta biserică, am observat un om care închidea ușa de la intrare.
Atunci l-am văzut pentru prima dată pe actualul cântăreț de la biserica Sf.
Treime. Impresia la prima vedere și care mai târziu s-a confirmat a fost aceea
de om bun, care își poartă seninătatea și înțelegerea prin lumea trecătoare ca
pe niște comori. Și mai târziu am constatat că domnia sa ascunde adevărate
bijuterii spirituale, pe care trecerea anilor le-a sedimentat undeva în
profunzimile sufletului său. Este și a fost un om care a conștientizat faptul că
suntem ființe trecătoare și că, atât cât viața și norocul i-au permis, a făcut
ceea ce a depins de structura lui sufletească pentru a rămâne ceva din harul
său pe acest pământ. Harul, pasiunea și modul său de a trăi s-au regăsit în
cântec. A cântat și a bucurat cu vocea caldă mii de spectatori pe aproape
toate scenele din țară. Împăcarea cu sine și cu lumea este definitorie pentru
personalitatea unui om care nu a trăit degeaba pe acest pământ. Mi-aș
permite să spun că Ion Băluță trăiește în văzduh,
acolo unde au vibrat inflexiunile vocii sale. „În
viață nu toți oamenii bat la ușile care trebuie, eu așa
am fost sau atunci când rareori s-a deschis vreo ușă
nu am intrat. De ce? Nu știu! Poate așa a fost să
fie.” S-a născut în anul 1936. Este fiul lui Theodor
Băluță (n. 4 apr. 1904-m. 26 dec. 1987) și al
Domnicăi (n. 7 apr. 1907-m. 23 nov. 1995).
În urmă cu aproape 11 ani în ziarul
Adevărul de seară, Crina Jilavu publică un articol
intitulat Ion Băluță cântărețul de la Aluminiu:
Talentul pentru muzică i l-au descoperit
părinții, dar pasiunea pentru aceasta a apărut după
ce s-a angajat la Uzina de Aluminiu din Slatina.
440
,,Am împlinit visul părinților mei. Încă de când eram mic, familia
mea voia să mă dea să cânt într-o formație. Mi-au cumpărat și acordeon.
Mie îmi plăcea muzica, dar mi-am descoperit vocația în armată. Atunci am
cântat în formația unității. După ce am terminat cu armata, am început să
mă ocup serios de muzică (…). Ion Băluță a ocupat locul II la Cântarea
României. Iată ce își amintește despre acest eveniment important din viața
lui: Eram unul dintre cei mai buni. Am luat locul II la faza națională la
concursul Cântarea României. Eu reprezentam Uzina de Aluminiu de la
Slatina și am fost la foarte multe concursuri, atât în țară cât și în străinătate,
unde am luat multe premii”. Încă mai fredonează De la Slatina, la vale sau
Foaie verde de mohor, dar în glasul bătrânului se simte tristețea: ,,Eu
cântam melodii care să meargă la inima omului. Pe cele vechi le culegeam
de la bătrâni, pe cele noi le compuneam eu. Toate cântecele mele au fost
legate de viață, pentru că trebuie să simți muzica. Am cântat cu artiști mari,
cu Dolănescu, cu Maria Ciobanu, Aurelia Fătu. Dar acum lumea a uitat de
mine”. A cântat alături de Doina Oltului dar nu a vrut să intre în ansamblu:
,,Am preferat să fiu colaborator pentru că artiștii dădeau examen în fiecare
an. Nu era un post sigur, oricând puteai să fii înlocuit (…) După 90 am ieșit
la pensie și am renunțat de tot la muzică. Am simțit că oamenii nu mai au
nevoie de mine. Cânt la biserică. O fac pe gratis, pentru că îmi ajunge
pensia. Muzica religioasă este specială, este despre Dumnezeu și este
deasupra tuturor lucrurilor. Atunci când o cânt, mă liniștesc și uit de tot”.
Toată viața, Ion Băluță și-a dorit să scoată un disc, dar visul lui nu s-a
împlinit : ,,Am vrut și eu acum câțiva ani să îmi înregistrez cântecele mele,
să le las și eu nepoților mei. Eu copii nu am. Sunt singur pe lume, așa cum a
fost și maestrul Dinică. Eu mi-am trăit viața. Nu am iubit altceva în viață
decât muzica. Mi-a plăcut să fiu înconjurat de oameni buni, corecți, care nu
umblă cu ascunzișuri și nu te dezamăgesc. Am vrut să fac lucrurile așa cum
trebuie. Nu am suportat minciuna, ranchiuna, mizeriile pe care oamenii le
fac de multe ori fără să aibă un motiv serios. Nu mi-au plăcut oamenii cu
două fețe, cei care vor să pară altceva decât sunt918.
În copilărie, mergea cu părinții atunci când avea 13-14 ani la Craiova
și aici era un restaurant în zona Valea Vlăicii unde cânta Maria Lătărețu.
Intrau în restaurant s-o asculte și copilul Ion Băluță era vrăjit de glasul venit
parcă dintr-o altă lume al privighetoarei Gorjului. S-a dus chiar să-i
vorbească, povestește dl. Băluță, despre pasiunea dânsului pentru muzica
populară, dar i-a spus că este prea mic. La Miercurea Ciuc a făcut armata la
vânătorii de munte. Aici a cântat în formația artistică a unității militare. După
armată, prin anii 60 s-a angajat la Fabrica de Aluminiu, iar în anul 1971,
când s-a înființat Doina Oltului, a primit o notă de transfer de la fabrică la
acest ansamblu (Doina Oltului avea sediul atunci pe strada Tudor
Vladimirescu - Slatina).
În anul 1973, Constantin Stancu publică volumul intitulat Soarele și
Luna-culegere de balade, cântece de dragoste și dor din județul Argeș. Cu
modestia-i cel caracterizează, domnul Băluță ne arată această carte unde
918
Crina Jilavu, Ion Băluță Cântărețul de la Aluminiu în „Adevărul de Seară”, joi 19 noiembrie 2008.
441
întâlnim următoarea dedicație: Domnului Ion Băluță de la cel care iubind la

fel de mult muzica și dansul aduce un omagiu celui care și-a făcut din ele o a
doua rațiune de a fi. Doresc ca numai succese să încununeze minunata dvs.
pasiune!
C. Stancu, Pitești 23 aprilie 1973, str. Alunului 11, Găvana II, jud.
Argeș, cod.300.
Peste 6 ani, Constantin Stancu îi trimite rapsodului popular Ion
Băluță următoarea scrisoare datată 23 aprilie 1979:
Dragă Domnule Băluță,
Încep prin a vă trimite o veste care deși este proastă, nu este totuși
lipsită de optimism. Ea se referă la acea carte în care strânsesem interviurile
artiștilor mai proeminenți de pe meleagurile noastre și în care am avut
cinstea să-l includ și pe al dvs. Vestea proastă constă în faptul că la ea
participând personalități din trei județe volumul ei a crescut peste măsură și
a determinat greutăți de ordin financiar și de spațiu tipografic – în
consecință cartea nu a putut apare până acum, dar eforturile mele continuă.
Am cinstea să vă trimit un alt rod al strădaniilor mele și anume volumul
Soarele și luna - o culegere de versuri populare la care au participat toți cei
ce-i veți găsi pe lista informatorilor cuprinsă în carte. Vă anunț că pregătesc
pentru tipar o altă asemenea culegere de cântece populare vechi și noi,
balade, doine, strigături, etc, din județul Olt.
Dată fiind stima ce vă port mă simt obligat să vă rezerv un anume
spațiu în care să apară materiale din cele enumerate mai sus care fac parte
din repertoriul dvs.sau pe care le păstrați în memorie, materiale pe care vă
invit să mi le trimiteți în timp util (cca. 10-15 zile) pentru ca eu să le pot
include în volumul pe care îl pregătesc.
Este cazul să vă asigur că odată apărute în volum materialele vă aparțin dvs
ca fiind informator și nu vi le poate însuși nimeni sub alt nume pentru că
trecându-se în carte informatorul, numele dvs. devine OFICIAL ca deținător
al cântecului respectiv.
Regretând că deși v-am văzut la faza județeană, n-am putut vorbi cu
dvs. Rămân al dvs. admirator, Constantin Stancu.
De-a lungul carierei sale de solist de muzică populară a fost în turnee

cu nume celebre ale cântecului nostru popular: Maria Păunescu, Pătru
Răduțiu, Ion Cristoreanu, Nelu Huțu. De asemenea a participat la cele mai
importante festivaluri și concursuri județene și naționale, obținând o serie de
diplome (Diploma pentru participarea la faza interjudețeană a celui de-al IX-
lea concurs pe țară al formațiilor de amatori muzicale și coregrafice d-lui
Băluță Ion – solist vocal al Sindicatului Uzinei de Aluminiu din Slatina,
județul Olt, 3 iulie 1969. Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Uniunea
Generală a Sindicatelor din România, Uniunea Tineretului Comunist,
Uniunea Centrală a Cooperativelor Meșteșugărești) care vin în timp să
confirme talentul său: HERCULES 73, Festivalul Călușul Românesc, ediția a
IV-a, Slatina 26-27 august 1972, organizator Comitetul de Cultură și
Educație Socialistă al județului Olt, Festivalul de folclor CÂNTECELE
442
OLTULUI, ediția a VII-a, 1-3 august 1975, Festivalul Călușul Românesc și

Târgul meșterilor olari POMUL VIEȚII, a VIII-a ediție organizată de
Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Olt, Slatina 19-20
iunie 1976, Festivalul Călușul Românesc, ediția a V-a, Slatina 16-17 iunie
1973, Festivalul Național al Educației Socialiste CÂNTAREA ROMÂNIEI,
etapa județeană a artiștilor amatori, februarie-martie 1979. Organizator
Comitetul Județean de Educație Politică și Cultură Socialistă Olt.
Membru în Corul învățământului-dirijor prof. Jean Lupu (anii 70)
443
Rapsodul Ion Băluță pe scena căminului cultural din Slătioara

cu formația Uzinei de Aluminiu din Slatina
⁎⁎⁎
Comuna Slătioara a dat culturii și științei românești importante

personalități: medici: dr. chirurg Ionel Hortopan, veteran de război a operat
pe front în cel de Al Doilea Război Mondial în spitalul de campanie. În
timpul unei operații o schijă de la un obuz i-a lovit piciorul drept, dar și în
această situație a continuat operația. A purtat proteză.A fost director al
spitalului vechi din Slatina între anii 1946-1958. Cei de la Regiunea Argeș l-
au numit director la spitalul Ștefănești-Argeș, dr. Aurel Mitre, director al
Policlinicii din Timișoara, dr. Florica Stroică – Pediatrie Slatina, dr. Maria
Pârvu – Stomatologie Slatina;ingineri: Nicu Mitre, inginer silvic-Ministerul
Pădurilor, Gheorghe Stroică, director I.P.A. Slatina, Achimescu Sever,
inginer agronom, Nicolae Filip, inginer agronom, Ilie Drăgănescu, inginer
agronom, Sandu Ioja, inginer agronom; medici veterinari: Florea Hortopan,
Cornel Diaconu, Florin Fulga, Geta Fulga; ofițeri: General Gheorghe
Hortopan-topografie; universitari: Toni Bădescu – Universitatea din Cluj –
Napoca, Ion Filip, profesor A.S.E. București, Marinela Marinescu (fostă
Brândușa) lector universitar Politehnica București, Ion Bușe, absolvent al
Academiei Lomonosov U.R.S.S., profesor A.S.E. București etc.
444
DEȚINUȚI POLITIC DIN COMUNA SLĂTIOARA

ÎN ÎNCHISORILE COMUNISTE
Peste 3 milioane de români au trecut după cel de Al Doilea Război
Mondial prin închisorile și lagărele comuniste. Au fost oameni din toate
categoriile sociale trimiși pe nedrept, pe criterii arbitrare, în coloniile de
muncă sau în închisorile de la Pitești, Aiud, Gherla etc. Învățători și preoți ai
satelor, foști primari din perioada interbelică, dar și țărani mai înstăriți au
format grupul cel mai numeros care în anii 50 ai secolului 20 a intrat în
vizorul securității. Aproape toți cei care fuseseră membri ai Partidului
Național Liberal sau ai Partidului Național Țărănesc au fost cercetați,
judecați și condamnați la ani grei de închisoare. Judecata era de cele mai
multe ori sumară și nu aveau dreptul la apărare. Mulți erau torturați în
beciurile securității pentru a recunoaște fapte pe care nu le comiseseră.
Printre acești martiri s-au numărat și unii dintre locuitorii din Slătioara.
Criveanu Radu919
Născut la data de 22 octombrie 1902 în comuna Slătioara, judeţul
Romanaţi, absolvă 6 clase la Şcoală normală Preda Buzescu din Slatina,
funcţionând ca învăţător. A fost admis în clasa a V-a a şcolii mai sus
menţionată în urma concursului susţinut în luna septembrie 1922. În anul
şcolar 1922-1923 era elev în clasa a V-a, nr. 187. A susţinut examenul de
capacitate pentru învăţător la Şcoala normală de băieţi din Slatina, sesiune
iunie 1924.
Studii: Diplomă şcoală normală nr. 73.
Titluri dobândite în învăţământ:
1. Titlul provizoriu – 1 septembrie 1925, ord. Nr. 100829 când
funcţiona la Şcoala primară de stat Checheş, judeţul Timiş-Torontal.
2. Definitiv – 1 ianuarie 1930, titlul a fost obţinut în urma examenului
susţinut la Şcoala normală de băieţi Râmnicu-Vâlcea.
3. Gradul II – 1 ianuarie 1934, ord. Nr. 122725. Examen desfăşurat la
Şcoala normală de fete din Caracal.
4. Gradul I – 1 septembrie 1945, ord. Nr. 141285.
Gradaţii primite:
- Gradaţia I – 1 ianuarie 1931, ord. Nr. 10646/931
- Gradaţia II – 1 aprilie 1936, ord. Nr. 16082/1936
- Gradaţia III – 1 aprilie 1941, ord. 227707/1941
- Gradaţia a IV-a de vechime – 1 aprilie 1946, ord. Nr. 169857/946.
În anul 1933, Radu Criveanu, învăţător definitiv cu o gradaţie,
căsătorit, funcţiona la Şcoala primară Slătioara, judeţul Romanaţi. Având
gradul de locotenent în rezervă, în anul 1942 era comandant al Subcentrului
de Pregătire Premilitară Slătioara, jud. Romanaţi.
919
Cornel Manolescu, Radian Vasile, Cadre didactice din Olt și Romanați, deținuți-politic în
perioada comunistă, Ed. Hoffman, 2019, p. 94.
445
Părinţii săi au fost Marin (învăţător, decedat la vârsta de 85 de ani, la

data de 24 octombrie 1946) şi Elena Criveanu (decedată la 9 decembrie
1946, la vârsta de 75 de ani). A fost căsătorit cu C-tina Criveanu (n. 1905, d.
1970), învăţătoare. Constanţa Criveanu (Roşca) în toamna anului 1927 ocupă
definitiv postul publicat vacant pentru fete de la şcoala din Dobroteasa, unde
va funcţiona până în anul 1928 când se transferă în judeţul Romanaţi, fiind
căsătorită cu Radu Criveanu:
Primăria comunei Slătioara

Jud. Romanaţi
Extract de căsătoriţi din registrul Stării Civile din anul 1928.
Act de căsătorie din anul una mie nouă sute douăzeci şi opt, luna iulie,
ziua şase, orele patru după-amiază. D-l Radu Marin Criveanu major
necăsătorit, în vârstă de ani douăzeci şi cinci, de profesiune învăţător, fiu al D-
lui Marin Criveanu de profesiune pensionar şi al D-nei Lina Marin Criveanu,
născută Badea Gheorghe, de profesiune menajeră, ambii domiciliaţi în comuna
Slătioara, satul Salcia, judeţul Romanaţi, şi Domnişoara Constantina
Constantin D. Roşca majoră necăsătorită, în vârstă de ani duăzeci şi trei, de
profesiune învăţătoare născută şi domiciliată în comuna Albeşti, judeţul Olt,
fiica D-lui Constantin D. Roşca de profesiune agricolă şi a D-nei Ilinca
Constantin D. Roşca, născută Stan Iliescu, de profesiune menajeră, ambii
domiciliaţi în comuna Albeşti, jud. Olt. S-au înfăţişat înaintea noastră azi spre a
li se celebra căsătoria. Văzând că s-au făcut în termen publicaţiunile cerute de
lege şi că nu s-a ivit opoziţie la această căsătorie. Având în vedere că martorii
mai jos notaţi declară că soţii nu sunt rude la grad oprit de lege, că se
căsătoresc ambii acum întâia oară. Având în vedere că părţile la întrebările ce
le-am făcut ne-au declarat că nu s-a făcut contract de căsătorie /act dotal/, noi
Ilie Popescu, primar şi ofiţer de stare civilă din comuna Slătioara, judeţul
Romanaţi am dat în auzul celor de faţă cetire tuturor actelor cerute de lege şi
regulament parafate şi oprite la dosarul Nr. 11 al căsătoriei, cuprinzând opt
file, precum şi art. 194-195 şi 1 96 Codul Civil de la capitolul VI al titlului
Despre căsătorie, despre drepturile şi datoriile respective ale soţilor.
Apoi am întrebat pe fiecare din viitorii soţi unul după altul dacă voiesc a
se lua din căsătorie şi la întrebările făcute, fiecare din ei au răspuns separat:
Da. În urma acestora am pronunţat în numele legii că părţile sunt unite prin
căsătorie. Toate cele de mai sus am făcut în casa comunală în fiinţa următorilor
doi martori: D-l Teodor I. Mitre de ani treizeci şi trei, de profesiune învăţător,
cumnat cu soţul şi D-l Mihalache Comisaru de ani douăzeci şi trei, de
profesiune funcţionar, cunoscut al soţiei, ambii domiciliaţi în comuna Slătioara,
judeţul Romanaţi, cel dintâiu din partea soţului iar cel de-al doilea din partea
soţiei. După ce am dat cetire acestui act în auzul celor de faţă. Noi l-am
subscris împreună cu aceştia […]:
ss Radu Criveanu
ss Constantin D. Roşca
ss T. Mitre - martor
ss Mih. Comisaru – martor
446
În autobiografia din anul 1949, învățătorul Radu Criveanu semnala

următoarele: Mă numesc tov. Radu Criveanu, învățător în com. Slătioara R-
ți născut în aceeași comună, în anul 1903, Oct. 29 din părinți români, tatăl
învățător, iar mama gospodină, ambii decedați în anul 1946; n-au făcut
politică și au avut zece copii. Eu din anul1910 și până în anul 1915 am făcut
clasele primare la școala din comuna Găneasa R-ți unde funcționa ca
învățăt. tatăl meu. În acest timp mă cunosc toți cei ce mi-au fost colegi,
printre care și pr. Georgescu-Dranovăț. Din anul 1915 până în 1918, am
stat acasă din cauza războiului și m-am ocupat cu munca câmpului. În anul
1918, am intrat în clasa I la L.R.G. din Slatina unde am făcut patru clase,
după care am trecut la școala normală tot din Slatina pe care am absolvit-o
în anul 1924. În acest timp mă cunosc colegii: V. Teșoiu astăzi profesor –
București și alții. În anul 1924, am plecat la școala militară din Sibiu iar în
anul 1925 Sept. 1 am fost numit învățător la școala din com. Checheș jud.
Timiș, apoi transferat la școala primară din comuna Slătioara-Salcia, jud.
Romanați (1 Sept. 1926), unde am funcționat până în prezent. În anul 1939
am fost concentrat la Reg. 3 Dorob. Olt până în anul 1944. Pe front n-am
fost. Din concentrare mă cunosc: tov. profesor Nicolae Popescu din Slatina
și tov. învățător M. Gherasie tot din Slatina, cum și toți comandanții Reg. 3
Dorob. ce s-au perindat la comanda acelui Reg. În anul 1928, m-am
căsătorit cu Constanța Roșca, învățătoare, fiică de agricultori din com.
Albești jud. Olt. Din căsătorie au rezultat doi copii care în prezent sunt la
școli, unul la facultate iar celălalt la Liceul Teoretic Slatina. Situația
materială: am 6 ha teren arabil, una casă de locuit și o parte din inventarul
agricol iar soția 9 ha teren. Soția în anul 1949 Sept. 15 a fost pusă în
disponibilitate din funcția de învățătoare. Politică n-am făcut până în anul
1946, când m-am înscris în org. Partidului Social Democrat, astăzi contopit
cu P.C.R. și devenit Partidul Muncitoresc Român, unde de la înscriere și
până în prezent am dus și duc muncă de partid lămurind pe săteni de toate
bunele înfăptuiri ale guvernului de astăzi, Partidul Muncitoresc Român. Am
servit în Partidul Muncitoresc Român până în anul 1949, ca la verificarea
membrilor am fost exclus din cauza stării materiale. Pe tot timpul cât am fost
învățător la șc. Slătioara-Salcia și până în prezent mă cunosc toți cetățenii
din comună cum și învățătorii de la șc. Slătioara: Gh. Diaconu, Paraschiva
Diaconu, Gh. Stancoveanu, Ioana Stancoveanu, M. Constantinescu, Elena
Fota, cum și membrii de partid: Ghe. Isăilă, Gh. Diaconu, D. Ioja, M.
Scarlat. În luna August a.c. când org. de partid a pornit pentru înființarea
gospodăriei colective în com. Slătioara, am fost primul care am făcut cerere
de donația terenului gospodăriei agricole pe care o susțin și în prezent (…)
În anul 1952 este arestat în baza deciziei nr. 250 din 10 aprilie 1952 şi
condamnat la 12 luni de închisoare. Motivul arestării: instigare împotriva
măsurilor luate de către guvern (internarea începe la 10.IV.1952). Criveanu
Radu a fost ridicat de la domiciliul său din comuna Slătioara, raionul Slatina,
regiunea Argeş de către D.R.S.S. Reg. Argeş. Având în proprietate suprafaţa
de 18 ½ ha, învăţătorul Criveanu Radu a fost trecut după cel de Al Doilea
Război Mondial la categoria chiabură. A fost eliberat la data de 1 martie
1953, în baza J. 020941/53 emis de Procuratură. A trecut pe la colonia
447
Galeşu (data transferării: 13 ianuarie 1953). În anului 1952 era căsătorit cu

C-tina Criveanu. Criveanu Radu a decedat în anul 1984. Locul de veci al
soţilor Radu şi C-tina Criveanu se află în cimitirul bisericii cu Hramul Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavril, parohia Slătioara II.
Elena Criveanu Marin Criveanu
Preot Mircea Bădescu
Preotul Mircea Bădescu s-a născut în comuna Slătioara județul

Romanați la data de 25 septembrie 1919. Părinții săi, Rafail și Elisabeta au
fost țărani înstăriți. În anul 1936 Mircea Bădescu era elev al Seminarului Sf.
Gheorghe din Roman:
Seminarul Sf. Gheorghe
Roman
Cucernice Părinte
Am onoarea a vă înainta situația școlară a elevului Bădescu R.

Mircea, rugându-vă să binevoiți a o înmâna Dlui Rafail A. Bădescu sub
luare de dovadă pe care vă rugăm să binevoiți a ne-o trimite.
Director: Pr. N. Dragomir Secretar: I. Butnaru
Cucerniciei sale cucernicului preot paroh al Parohiei Sf. Treime,

com. Slătioara, județul Romanați. (Situația școlară a elevului Mircea
Bădescu a fost primită de parohia Sf. Treime la data de 3 iunie 1936 )
După absolvirea seminarului și a facultății de teologie din București

promoția 1947, a fost hirotonit ca preot la data de 20 decembrie 1947 de
către Episcopul Atanasie Dincă Bârlădeanu920 pe seama parohiei Făurei din
920
Născut la data de 22 decembrie 1896 în comuna Tânganu, jud. Ilfov, la 19 ani se
călugărește la Mănăstirea Tismana, jud. Gorj. Urmează cursurile Școlii de cântăreți
448
județul Vâlcea. În anii 1943-1944 a editat revista Liniile unde a publicat

eseuri filosofice, iar în ziarul Universul, ziar de largă audiență și primul din
România acelor timpuri, a publicat articole misionare foarte importante
pentru încurajarea celor care luptau pe frontul de răsărit921.
A fost căsătorit cu Elena Stoicescu care la rândul ei a suferit
numeroase privațiuni din cauza activităților soțului său. De la parohia Făurei,
după puțin timp, se transferă la parohia din Cezieni, satul natal al soției. În anii
1959-1963 a trecut prin diverse închisori comuniste, după ce a fost arestat de
către organele de securitate din Caracal și anchetat de către Regionala
Securității din Pitești.
A fost arestat la data de 30 iunie 1959 de U.M. 0113 Craiova. La data
arestării era preot la parohia Cezieni. În trecut avusese în proprietate suprafața
de 6,50 ha. Era căsătorit cu Elena și nu aveau copii. Apartenența politică în
trecut: legionar. Contingent 1941, avea gradul de sublocotenent. Va fi
condamnat la 36 de luni de închisoare (data începerii pedepsei: 30 iunie 1959;
data expirării pedepsei: 30 iunie 1962). A fost închis la penitenciarul Craiova
și în lagărul de muncă de la Periprava. La data de 30 iunie 1962 este eliberat la
termen, având domiciliul în comuna Cezieni, raionul Caracal.922 După
revenirea din detenție, la data de 5 decembrie 1963 era preot la biserica din
comuna Ștefan cel Mare, jud. Olt. Ca urmare a numeroaselor demersuri pe
lângă Iosif Gafton923 episcop al Râmnicului și Argeșului, la data de 1 mai
1965 revine în postul II la parohia Cezieni, unde are o prodigioasă activitate
edilitară și religioasă. Această activitate determină Sinodul bisericii să-i acorde
titlul de iconom stavrofor în ședința din 1 decembrie 1975. Grav bolnav,
părintele Mircea Bădescu trece la cele veșnice la data de 12 decembrie 1987 și
este înmormântat la cimitirul din comuna Cezieni, jud. Olt924.
Drăghici Alexandru
S-a născut la data de 15 aprilie 1927 în comuna Slătioara, județul

Romanați. Este fiul lui Ion și al Elenei. În fișa matricolă penală, colonia
Valea Neagră, la data de 22 noiembrie 1950 sunt menționate următoarele:
- nr. matricol: 2353 (înmatriculat la data de 22 noiembrie 1950, fiind
primit de la penitenciarul de la Târgșor)
bisericești, apoi ale seminarului Nifon Mitropolitul din București. Se înscrie după aceea la
Facultatea de teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1934. La data de 23 aprilie
1943 este numit episcop al recentei înființate Episcopii a Râmnicului-Noul Severin. A trecut
în lumea celor drepți la 6 ianuarie 1973. Este înmormântat la Mănăstirea Cernica. (Pagini
din istoria monahismului ortodox în revistele de teologie din România, 2011)
921
Radio Trinitas.
922
IICCMER, fișe matricole penale-deținuți politici.
923
S-a născut la data de 5 decembrie 1896 și a decedat la 9 iunie 1884 la Râmnicu Vâlcea.
Este fiul preotului Gheorghe Gafton și al Anicăi. A primit numele de botez Ioan și și-a
petrecut copilăria alături de 12 frați. Episcopul Ion Gafton a condus Episcopia Argeșului
timp de 5 ani și Episcopia Râmnicului și Argeșului timp de 35 de ani.
924
449
- Domiciliul: comuna Slătioara

- Ocupația în prezent: elev.
- Ocupația în trecut: elev
- Averea deținutului: nu are.
- Ocupația părinților: agricultori, tatăl pensionar telefoane.
- Averea părinților: 1 ha, o casă, o vacă, un porc, două oi.
- Originea socială: mic burghez
- Cetățenia: română
- Studii. 8 clase de liceu comercial.
- Atarea civilă: necăsătorit.
- Serviciul militar: contingent 1949, serviciul militar nesatisfăcut.
- Apartenența politică: Mănunchiul de prieteni925.
Elevul Drăghici Alexandru va fi condamnat în anul 1949 la 4 ani de
închisoare corecțională în baza hotărârii judecătorești nr. 280/1949 a
Tribunalului Militar Craiova pentru uneltire contra ordinii sociale, art. 209 c.p.
(data începerii pedepsei: 05 iulie 1948; data expirării pedepsei: 3 iulie 1952).
La data de 03 iulie 1952, Drăghici Alexandru este trecut la internați
prin expirarea pedepsei. Astfel, cu J. 17053/1952 din 21 august 1952 al
Direcției Pază și Regim, jurnal emis în baza adresei nr. 438710 a D. G. S. S.,
s-a dat ordin de încadrare în U.M. pe timp de 12 luni. La data de 07
septembrie 1952 este predat U.M. Capul Midia pentru internare.
Va fi eliberat la 11 august 1953 în baza ordinului nr. 0219249/1953 al
D.L.M. și a adresei nr. 00611110/1953 a M.S.S.
În acești ani de detenție a trecut pe la penitenciarele și lagărele de
muncă de la Târgșor, Poarta Albă, Valea Neagră, Castelu, Capul Midia926.
Roșulescu Gheorghe
Născut în comuna Slătioara, județul Romanați la data de 29 martie

1896, este fiul lui Gheorghe Roșulescu și al Elenei, comercianți.
Nr. 21 Act de naștere
1. Din anul una mie opt sute nouăzeci și șase, luna Martie din trei-zeci
și unu ora opt dimineața.
2. Actu de naștere a lui Gheorghie de secs bărbătesc născut la 29
martie curent ora cinci dimineața.
3. La casa părinților din comuna Slătioara.
4. Fiu al d-lui Gheorghe C. Roșulescu în vârstă de ani douăzeci și șase
de profesiune comerciant și locuitor în com. Slătioara și al D-nei
925
Mănunchiul de prieteni era o organizatie de educație legionar ă a tinerilor. Pentru tineri
educația legionară începea atunci când împlineau 14 ani și se alăturau org. Mănunchiul de
prieteni. Erau recrutați de colegii mai mari. După un anumit stagiu în această organizație,
elevii erau înscriși apoi în organizația Frăția de cruce.
926
IICCMER, fișe matricole penale-deținuți politici
450
Ilean Gheorghe C. Roșulescu în vârstă de ani douăzeci și unul de

meserie menajul casei.
5. Primar Radu Cosmulescu.
Mențiune.
Decedat – act nr. 1177 din 17.XI.1970, București, sector 7927.
Absolvă 8 clase de liceu și apoi Școala militară. După instaurarea

regimului comunist, în anul 1950 este arestat. La data arestării, Roșulescu
Gh. Prezenta următoarele date:
- Domiciliul: Pitești, Str. Egalității 32, regiunea Pitești.
- Ocupația la data arestării: pensionar militar. Avea gradul de maior inf.
- Starea materială: nu avea.
- Starea civilă: căsătorit. Numele soției: Viorica.
- Originea socială: mic burgheză.
- Apartenența politică la data arestării: neîncadrat, în trecut: legionar928.
În baza deciziei/procesului verbal de internare nr. 177/1950 este
trimis în lagărele de muncă. Durata internării: 24 de luni (internarea începe la
18 noiembrie 1950 și expira la 18 noiembrie 1950.). Prin decizia 526/1953
pedeapsa i se majorează cu încă 36 de luni. A trecut pe la coloniile de muncă
de la Onești, Capul Midia și în același timp a fost cercetat de securitatea din
Pitești. A fost închis la penitenciarele de la Rahova și Pitești. În anul 1959
este judecat și condamnat la 18 ani de temniță grea pentru uneltire, art. 209
cod penal (numărul mandantului și instanța care l-a emis: 1176/959,
Tribunalul Militar București; numărul hotărârii judecătorești: 646/959 a
Tribunalului Militar București). Pedeapsa începea la data de 21 februarie
1959 și expira la 15 februarie 1977. Avea domiciliul la București, strada
Alecu Constantinescu nr. 7, raionul Gheorghe Gheorghiu-Dej, regiunea
Pitești, era căsătorit și avea un copil. Cu jurnalul nr. 152034 din 16
noiembrie 1959 este transferat de la penitenciarul de la Jilava la cel de la
Aiud. Este eliberat la data de 23 iunie 1964, fiind grațiat în baza decretului
310/1964929.
Vătășoiu Constantin
Fiul lui Nicolae și al Mariei, s-a născut în comuna Slătioara, județul

Romanați la data de 7 februarie 1922. La data de 6 mai 1959 este arestat de
U.M. 02580 București și depus ca prevenit la penitenciarul din Craiova la 22
iunie 1959.
La data arestării Vătășoiu N. Constantin, plutonier reîncadrat, avea
domiciliul în comuna Slătioara, raionul Slatina. Era căsătorit cu Natalia
Vătășoiu și era tatăl a 2 copii. Absolvise 6 clase primare. În același an este
927
SJAN Olt, Starea civilă Slătioara, reg. 131/1896.
928
929
Ibidem.
451
judecat de către Tribunalul Militar Craiova și condamnat la 10 ani închisoare

corecțională pentru uneltire, art. 209 cod penal:
- Numărul mandatului și instanța care l-a emis: 981/59, T.M. Craiova.
- Numărul hotărârii judecătorești și instanța care a pronunțat-o: 549/59,
T.M. Craiova.
- Data începerii pedepsei: 06 mai 1959.
- Data expirării pedepsei: 02. Mai 1969.
Deși a făcut două recursuri (5 septembrie 1959 și 29 decembrie
1959), acestea fiind respinse de instanță.
Este grațiat prin Decretul 5/1963 al Consiliului de Stat la data de 14
ianuarie 1963.
În anii de detenție a fost închis la penitenciarele și lagărele de muncă:
- Salcia (data transferării: 04. Octombrie 1959).
- Periprava (data transferării: 06. Decembrie 1959).
- Salcia (data transferării: 18 aprilie 1960).
- Gherla (data transferării: 20 noiembrie 1961)930.
Chirimbu Marin
Născut la data de 15 octombrie 1904 în comuna Slătioara, jud.

Romanați, a fost fiul lui Badea Chirimbu și al Anicăi. A fost arestat la data de 5
august 1959 de către U.M. 0336 Pitești și depus ca prevenit la penitenciarul
Pitești la 7 septembrie 1959931.
- Domiciliul la momentul arestării: comuna Slătioara, raionul Slatina,
regiunea Pitești.
- Ocupația la data arestării: agricultor.
- Ocupația în trecut: contabil.
- Ultimul loc de muncă: în gospodăria proprie.
- Averea la data arestării: 2 ha + una casă cu 3 camere.
- Ocupația părinților în trecut: agricultori, în 1959-decedați.
- Originea socială: țăran înstărit.
- Studii: 6 clase comerciale, specialitatea agric.
- Starea civilă: căsătorit.
- Numele soției: Maria Rădulescu.
- Apartenența politică la data arestării: apolitic.
- Apartenența politică în trecut : membru P.N.L.
- Serviciul militar: ctg. 1904, gradul: sergent T.R.932.
A fost judecat și condamnat la 3 ani de închisoare (data începerii
pedepsei: 505.08. 1959; data expirării pedepsei: 03. 08. 1962) pentru uneltire
contra ordinii sociale art. 209 cod penal de Tribunalul Militar Craiova (hotărârea
judecătorească nr. 258/1960). A fost eliberat la termen, la data de 3 august 1962.
În cei 3 ani de detenție a fost închis la penitenciarele de la Aiud, Jilava și
Galați933.
930
Ibidem.
931
Ibidem.
932
Ibidem.
933
Ibidem.
452
Obrocea Gheorghe
Născut în comuna Slătioara, județul Romanați la data de 24 iunie

1919, Obrocea Gheorghe a fost, ca și ceilalți, victimă a abuzurilor securității
comuniste, fiind arestat la data de 26 iunie 1959 de U. M. 0133. În anul
1959, avea domiciliul la Craiova, str. Dr. Bagtazar, nr. 3, raionul Craiova,
regiunea Craiova.
- Ocupația la data arestării: contabil.
- Ocupația în trecut: contabil.
- Ultimul loc de muncă: aprozar.
- Localitatea: Craiova.
- Averea la data arestării: nu poseda.
- Ocupația părinților: agricultori.
- Studii: Academia comercială, specialitatea contabilitate.
- Starea civilă: căsătorit; copii: 1
- Apartenența politică la momentul arestării: neîncadrat.
- Apartenența politică în trecut: Mișcarea legionară.
- Serviciul militar: ctg. 1941, gradul sublocotenent în rezervă.
A fost condamnat la 36 de luni de închisoare (data începerii pedepsei:
26.VI. 1959; data expirării pedepsei: 26.VI.1962). Va fi eliberat la 26 iunie
1962 la termen, având același domiciliu. A fost trimis în lagărele de muncă
de la Periprava (data transferării 01.07.1959), Salcia (data transferării 08.10.
1959) și din nou la Periprava (data transferării01. 12.1959)934.
Obrocea Petre
Născut în comuna Slătioara, jud. Romanați la data de 20 martie 1924.
Părinții săi Ilie și Constantina au fost agricultori. Va fi arestat la data de 12 mai
1959 de U.M. 02580 București și încarcerat la penitenciarul Craiova.
- Ocupația la data arestării: plutonier reangajat.
- Ocupația în trecut: Tapițer.
- Ultinul loc de muncă: U.M. 01520, Slatina.
- Averea la data arestării: nu poseda.
- Categoria socială: funcționar.
- Studii: 7 clase primare.
- Starea civilă: căsătorit.
- Serviciul militar: ctg. 1946, gradul: plutonier.
În anul 1959 este judecat de Tribunalul Militar Craiova și condamnat la
5 ani de închisoare corecțională (data începerii pedepsei: 12.05.1959; data
expirării pedepsei: 05.09.1964), pentru uneltire, art. 209 c.p. (nr. hotărârii
judecătorești: 491/1959). Va fi eliberat în anul 1963. A fost închis în lagărele de
muncă de la Salcia (data transferării 04.X.1959), Periprava (data transferării
06.XII.1959), Salcia (data transferării 18.IV.1960), Giurgeni (data transferării
10.IV.1960) și din nou Periprava (data transferării 20.V. 1962)935.
934
Ibidem.
935
Ibidem.
453
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN COMUNA SLĂTIOARA

Literatura populară, dincolo de trăsăturile ei fundamentale, reprezintă
o parte importantă a folclorului nostru. Prin doine, balade, cântece de jale și
de noroc, de dragoste sau de dor, strigături, colinde etc, oamenii acestui
pământ românesc si-au exprimat cele mai intime și profunde sentimente, ei
contopindu-și sufletele cu aceste bijuterii spirituale, șlefuite de timp și de
evenimente. Poezia lirică populară a fost prezentă de-a lungul vremurilor și
în perimetrul slătioarean. Când viața localnicilor devenea mai grea, cântecele
de sărăcie și de revoltă împotriva stăpânirii erau cele prin care își exprimau
adesea durerea și nemulțumirea:
18 august,1957, Gh. Negreș, agricultor 52 de ani, con. Slătioara,
jud.Olt: Ascultă, nevastă-mea/ Ia- ți acu și foarfeca/ Și croiește-mi malotea
/Lungă, scurtăm cum îi vrea/ Să intru-n codru cu ea/ Foaie ferde bob năut/
Pusei mâinile-n pământ/ Mă sculai la deal oftând/ Să văz primăvara vind/ Să
mă duc la Câmpulung/ Să-mi măsur grajdu de lung/ Să-mi aleg de-un cal
porumb/ Scurt la gât și larg în trup/ Cum e bun de zurbalâc/ Cu cordele
roșiele/ Mor mândrele după ele936.
Cântecele de cătănie și de război despre feciorii satului plecați la
armată s-au la război au vibrat și în văzduhul din Slătioara. Ele exprimă nu
numai neliniștea față de spațiile spre care mergeau și de ceea ce îi așteptă
acolo, dar și dorul de casa părintească, de frați și de surori:
22 sept. 1957, Maria Negreș, 18 ani, com. Slătioara, jud. Olt: Foaie
verde magheran/ Vine trenu din Ardeal/ Încărcat cu militari/ Și-n vagonul din
mijloc/ Plânge Ionel cu foc./ Îl întreabă colonelul: / -Ori ți-e grea arma-n
spinare/ Ori cismele din picioare? / -Nu mi-e grea arma-n spinare,/ Nici
cismele din picioare,/ Dar mi-e greu de-acasă tare/ C-am lăsat trei surioare/
Și-o mândruță ca și-o floare,/ Surorili s-au măritat,/ Mândruța m-a
blestemat,/ Și m-a blestemat la stele/ Ca să mor la infantere,/ Și m-a
blestemat la Lună/ Ca să mor cu arma-n mână./ Trenule când oi pleca,/ Să
fluieri cât oi putea,/ Să m-auză mândruța,/ Care m-am iubit cu ea/ Încă din
copilăria mea,/ Să vină-naintea mea/ Cu doi struguri la basma;/ Cu doi
struguri și c-o floare/ S-o pună la cingătoare;/ Cu doi struguri și-un bujor/ Să
mi-l pună la veston937.
26 ian. 1958, Gheorghe Dumitru, țăran, 30 de ani, com. Slătioara,
jud. Olt: Foaie verde magheran,/ Eu mai am, mândro, mai am/ Șapte zile
dintr-un an/ Și plec, mândro, militar,/ Rămâne murgu-n coșar,/ Să-l îngrijești,
mândro, bine/ Cum ai îngriji de mine,/ Să-i dai, mândro, să mănânce/ Din
gurița ta cea dulce,/ Să-i dai apă stricorată/ Di la tine din găleată/ Și să-i dai,
mândro, să bea/ Apă din gurița ta./ Foaie verde trei zmicele/ De-asupra
cazărmii mele/ Trece-un stol de rândunele/ Una pâlpâie din pene/ Ca și
mândra din sprâncene/ Și se învârtește-n loc/ Ca și mândra de mijloc938.
936
Poezii populare românești, Vol I. culegere de Ion Nijloveanu, Editura Minerva,
București, 1989, p. 366.
937
Ibidem, p. 402, 403.
938
Ibidem, p. 405, 406.
454
26 ian. 1958, Dumitru Gheorghe, țăran, 60 de ani, com. Slătioara,

jud. Olt: Foaie verde și-o lalea,/ Ntr-o duminică sara/ Mobilizarea-mi suna,/
Îmi bătea clopotili/ Că-mi pierdeau averili./ Foaie verde de-o cicoare,/ S-a
oprit luna din cale/ Și-ntreabă pă sfântul soare/ - Ce ne facem frățioare?/ Că
războiul se-ntețăște/ Și nu să mai isprăvește939.
6 oct. 1960, Gheorghița Vitan, țărancă, 12 ani, com. Slătioara, jud.
Olt: Foaie verde foaie lată,/ Trandafir crescut la poartă,/ Plecai, mândro, în
armată/ Și rămâi nesărutată./ Foaie verde și-un dudău,/ Prutule pe malul tău,/
Crește iarbă și-un dudău./ Iarba crește, eu o smulg,/ La mândruța tot mă duc,/
Sui în deal și dau în vale/ Tot cu ranița-n spinare/ Cu curele-crucișate,/ Cu
carabina la spate./ Foaie verde-a bobului,/ În vârful Banatului,/ Ștergem
țeava tunului/ Și căpiciul murgului,/ Dar o șchije a venit,/ Pe murgu l-a
omorât,/ Și pe mine m-a rănit./ Foie verde mărăcine/ Mamă de ți-e dor de
mine,/ Să nu mai îmi scrii scrisori/ Și să semeni rând de flori/ Cu trei fire de
bujori,/ Să mi-i uzi cu lăcrimioare/ Și să mi-o crești cu sudoare./ De-o crește
verde, frumos/ Să știi că sunt sănătos;/ De-o crește verde pălit,/ Să știi,
mamă, că-s rănit,/ Iar de s-o usca de tot,/ Să știi mamă că sunt mort940.
20 iunie 1959, Tudor Badea, țăran, 77 de ani, com. Slătioara, jud
Olt: Rău e, Doamne, prin străini/ Ca desculț prin mărăcini,/ Străin sunt, strin,
măi frate,/ Dă neagra străinătate,/ Dă unde vântul mă bate,/ Tot mă frige și
mă arde,/ Nimenea nu-mi ține parte,/ Rău e, Doamne, -n străinătate!941
Descântecul, terapie prin cuvânt, s-a practicat încă din cele mai vechi
timpuri, funcția lui fiind aceea de a aduce echilibrul în organismul uman.
Adevărat sau nu, descântecul a reprezentat o alternativă a medicinii pentru
ameliorarea unor dureri fiziologice. Descântecele sunt adevărate poezii ale
incantațiilor, așa cum le numește Ion Nijloveanu942. Practica incantațiilor era
cunoscută atât de romani, traci și daci, cât și de popoarele orientale. Dar dacă
aceste creații folclorice provin din straturi de viață atât de vechi, spune Ion
Nijloveanu, străbătând mileniile și ajungând până la noi, în condițiile de
astăzi când știința a pătruns adânc în lumea satelor, ireversibil, ele sunt
sortite pieirii. Locuitorii din Slătioara practicau și ei acest ritual al
decântecelor (descântecele de dragoste, de deochi și plămăditul inimii, de
bubă de dălac, de bubă obrintită etc.):
Descântec de deochi-18 august 1957, Paraschiva Negreș, țărancă,
40 de ani, comuna Slătioara, jud. Olt: Cioc, boc,/ Cioc, boc!/ Ce ciocănești,/
939
Ibidem, p. 376.
940
Ibidem, p.432, 433.
941
Ibidem, p. 454.
942
Ion Nijloveanu s-a născut comuna Oporelu, satul Rădești, jud. Olt la data de 27
septembrie 1913. Licențiat al Facultății de litere și Filosofie din București și apoi doctor în
filologie cu teza Conceptul etnofolcloric în scrierile lui Dimitrie Cantemir, s-a impus în
Slatina anilor 70 prin preocupările sale în domeniul folclorului. A cules mii de creații
populare din zona județului Olt și a fostului județ Romanați, dar și din alte zone ale țării,
unele dintre ele fiind publicate în volum: Basme populare românești-1982 (la îndemnul
profesorului său Dimitrie Caracostea), Balade populare românești-1984, Poezi populare
românești-1989. A colaborat cu articole la publicații de prestigiu: Analele Universității din
Craiova, Revista de Etnografie și Folclor, Universul Literar, Lumea Liberă din New York etc.
455
Bocănești?/ Nu ciocănesc,/ Nu bocănesc/ Inima lui cutare i-o plămădesc,/

Cum se plămădește aluatul în căpistere,/ Cum se plămădește fagurele de
miere,/ Cum se plămădește ou-n găină,/ Cum se plămădește varza-n grădină,/
Cum se plămădește mânzu-n iapă/ Și vițelu-n vacă,/ Așa să se plămădească
inima lui cutare/ Și să rămâie curat, luminat,/ Cum Dumnezeu l-a lăsat./ De-o
fi deocheat de femeie,/ Să-i crăpe țâțele,/ Să-i cure laptele,/Să-i plângă
copilele,/ Să se mire lumea de ea,/ Cum s-a mirat ea de cutare/ Și cutare să
rămâie curat,/ Luminat,/ Cum Dumnezeu l-a lăsat./ De-o fi deocheat de om,.
Să-i crape …/ Să mire lumea de el,/ Cum s-a mirat el de cutare./ Și cutare să
rămâie curat,/ Luminat,/Ca argintul stricurat./ De-o fi deocheat de fată mare,/
Să-i cadă coadele,/ Să rămâie cheală,/ Să mire lumea de ea,/ Cum s-a mirat
ea de cutare/ Și cutare să rămâie curat,/ Luminat,/ Ca roua din cer picată. La
Slătioara se descânta de trei ori în apă neîncepută. Se strâng două feluri de
muguri, aluat și o mână de varză tocată. Se descânta în căpistere, tocându-se
cu toporu. Dacă este om, se descântă în casă, dacă este vită, în grajd943.
Descântec de dragoste-18 aug. 195, Paraschiva Negreș, țărancă, 40
de ani, com. Slătioara, jud. Olt: Nu desemn chip de om,/ Și desemn scrisu'
meu,/ Ursitu' meu/ Ursat,/ De Dumnezeu lăsat,/ Care-o fi,/ De unde-o fi,/ Să
vie să mă ia,/ Că mi-a venit vremea/ Și nu mai pot sta./ Să vie-ntins,/ Ars,/ La
mine-acas';/ Să vie prin sat/ Fără sfat,/ Prin câini fără ciumag,/ Să vie cu gura
căscată,/ Cu inima crăpată;/ Să vie să mă ia,/ Că mi-a venit vremea/ Și nu
mai pot sta./ Nu pic cărămida,/ Și pic scrisu' meu,/ Ursitu' meu,/ Și pe mă-sa
și pe ta-său,/ Și pe frații lui și pe rudele lui,/ Și pe prietenii lui,/ Pe inimă și
pe ficat să-i închid,/ Să vorbească/ Să se sfătuiască/ Și la mine să pornească,/
Și eu îl bat cu-o nuia de alun,/ Să vie pe drum ca un om bun,/ Și cu una de
arțar,/ Să vie pe drum ca un armăsar/ Și să vie să mă ia,/ Că mi-a sosit
vremea/ Și nu mai pot sta944. Se ia o cărămidă nouă arsă de la cuptor, se
deseamnă pe ea chipul celui ales, se bagă-n foc, se arde și se pică cu seu de
vită plesnită.
Descântec de sfinte-18 aug. 1957, Paraschiva Negreș, țărancă, 40 de
ani, com. Slătioara, jud. Olt: Sfinților,/ Bunilor,/ Line ca apa,/ Moi ca
mătasa,/ Dulci ca mierea,/ Lăsați pe cutare curat,/ Luminat,/ Ca roua din cer
picat./ De l-o fi deocheat gardurile,/ Să le cadă proptele;/ De l-o fi deocheat
fântâna,/ Să-i sece apa cea lină;/ De l-o fi deocheat poteca,/ Lumea pe ea să
nu mai treacă;/ De-o fi deocheat de lună,/ Să-i piară a sa lumină;/ De-o fi
deocheat de soare,/ Să nu mai poată arde tare;/ De-o fi deocheat de pădure,/
Să nu-i mai dea mugure./ Sfinților,/ Bunilor,/ Moi ca mătasea,/ Dulci ca
mierea,/ Lăsați pe cutare,/ Nu-l mai înfierați,/ Nu-l mai înspăimântați,/ Nu-l
mai moloșiți/ Că eu în apă v-am descântat,/ Cu aiasmă v-am udat,/ Pe cutare
l-ați lăsat/ Curat,/ Luminat,/ Ca steaua din cer picat,/ Cum Dumnezeu l-a
lăsat. Se descântă de trei ori în aiasmă de la trei case bune și în apă
neîncepută. Se stropește vita sau omul pocit945.
943
Poezii populare românești, Vol I. culegere de Ion Nijloveanu, Editura Minerva,
București, 1989, p.332,333,334.
944
Ibidem, Vol II. culegere de Ion Nijloveanu, Editura Minerva, București, 1989
945
Ibidem, p.370,371.
456
Descântec de bubă de dălac-18 august 1957, Paraschiva Negreș,

țărancă, 40 de ani, comuna Slătioara, jud. Olt: Buba bubelor,/ Mama
câinilor/ Și-a păgânilor,/ Tu bubă de dălac,/ Tu bubă drăcească,/ Tu bubă
câinească, / Tu bubă lupească,/ Fugi de la cutare/ Din mână,/ Din picior,/ Că
eu cu ață din zăvelcă neagră te-am strămat/ Și cu praf de pușcă te-am
împușcat,/ Cu urzică te-am urzicat/ Și cu sare te-am sărat,/ Din rădăcină te-
am mușcat,/ Lasă pe cutare curat, /Luminat,/ Ca steaua din cer picat,/ Cum
Maica Precista l-a lăsat,/ Pe Domnul Cristos,/ Nebolnăvicios. Se ia un fir de
zăvelcă neagră și se ,,strâmează” buba pe margine. Se descântă de trei ori946.
Descântec de bubă obrintită-18 august 1957, Gheorghe Negreș,
țăran, 52 de ani, com. Slătioara, jud. Olt: Mă dusei la pădure cu-o secure
mare/ Să tai obrinteala lu cutare,/ Nu tăiai pădurea neagră,/ Tăiai durerile
cutăruia./ Lăsai pădurea-n pace/ Ș-adunai durerili tăiate,/ Le pusei la patru
boi în coarne,/ Boii fugiră-n pădurea neagră/ Cu toate apucăturile lu cutare/
Dintre-ncheeturi,/ Din măduva oaselor, / Din zgârciurile picioarelor/ Și cu
boii la un izvor se duseră,/ Se-nboroșcăiră/ Și-l curățiră/ De toate durerili/ Și-
l lăsară curat./ Luminat,/ Ca Maica Precista cum l-a lăsat. Se descântă cu
cărbune într-o strachină cu mălai. Mălaiul muiat în apă se pune pe buba
obrintită947.
Cântec de jale și de noroc-22 septembrie 1957, Filofteia Ștefan,
țărancă 33 de ani, com . Slătioara, jud. Olt:/ Foaie verde foi ca rugu,/
Păsărică mută-ți cuibu,/ Că vin oltenii cu plugu/ Și-ți fărâmă, măre, cuibu!/
Păsărică, mută-ți casa,/ Că vin oltenii cu coasa/ Și-ți fărâmă, măre, casa./
Păsărică de Gilort,/ Pasăre galbenă-n cioc,/ De mi-ai cânta de noroc,/ Să-ți
trăiască puii toți/ Și la anu iar să scoți948.
Cântec de jale și de noroc-28 ianuarie 1958, Dumitru Gheorghe,
țăran, 42 de ani, com. Slătioara, jud. Olt: Foaie verde d-un bujor,/ Toată
lumea are-un dor/ Și mai greu și mai ușor./ Numai dorulețul meu/ E ca
pământul de greu./ Dorul meu e ușurel,/ Nu mi-l poate duce-un tren,/ Nici un
tren, nici un mărfar,/ Nici un fel de personal./ Foaie verde viorea,/ Colea-n
vale-ntr-o vâlcea/ Frumos cânt-o păsărea/ Și nu cântă d-alceva,/ Cântă de
plecarea mea./ -Pasăre nu mai cânta/ Că eu greu te-oi blestema./ Când o fi
puii să-i scoți,/ Să-i mănânce corbii toți/ Și pă tine lângă pui,/ Să nu mai cânți
nimănui./ -Voinice nu blestema/ Că eu-mi cânt cântarea mea./ Nicidecum
durerea ta949.
Toate aceste creații populare prezentate mai sus au fost culese de
către prof. Ion Nijloveanu de la locuitorii din Slătioara între anii 1957-1960:
Paraschiva Negreș, Teodor Badea, Maria Negreș, Dumitru Gheorghe,
Gheorghe Dumitru, Gheorghe Negreș, Tudor Badea, Gheorghița Vitan și
Filofteia Ștefan .
946
Ibidem, p. 377.
947
Ibidem, p. 397.
948
Ibidem, p. 15.
949
Ibidem, p. 180.
457
⁎⁎⁎
În vederea realizării unui studiu asupra literaturii populare române, la

data de 13 ianuarie 1906 Ministerul Instrucțiunii Publice, ministru fiind dr.
Hurmuzescu, invita pe dirigintele școlii Slătioara Ion Andreianu să trimită în
scris cântecul cel mai nou pe care îl cântă poporul și lăutarii din localitate și
ce cântec s-a cântat înaintea acestuia etc. Învățătorul Ion Andreianu trimite
cele două cântece: 1. Frunzuliță de-o granată/ La nouă ceasuri din noapte/
Geana ochiului se bate/ Pentru voi două cumnate/ Cu casele alăturate,/ Cu
curțile împreunate./ Eu d-ași ști că nu se poate,/ Singurel mi-ași face moarte/
Singurel cu mâna mea/ De s-ar duce pomina./ Ș-altă dată foaie lată/ Fir-ai
naibilor de fată/ Proasta-i fost la mă-ta fată/ Proastă ești și măritată./ Trei
lămâi și trei gutui/ Proasta-i fost, proastă rămâi. (Spus de Gligorie Corcău din
com. Slătioara-Romanați, auzit de la Bușe Ion-țigan viorist din Drăgășani), 2.
Frunzuliță iarbă verde/ Din pricina unei fete/ Trecui Jiul fript de sete/ Cu
fedeleșu-ntre spete./ Trecui Jiul și-un pârâu/Dorul m-apucă de brâu/ Trecui
Jiul jumătate/ Dorul m-apucă de spate/Trecui Jiul și-o fântână/ Dorul m-
apucă de mână./ Frunzuliță matostat/ Fir-al naibii de băiat/ Cum mă iei la
secerat/ Decât eu la secerat/Mai bine cu tale-n pat/Să mă iei la sărutat./
Sărută neică, sărută/ Sărută cu gura-nchisă/ Ca și-o candelă ne-aprinsă/
Candela mi-arde cu seu/ Inima mea la dor greu/ Candela mi-arde cu gaz/
Inimiora mea-n năcaz/ Sărută nene sărută/ Și pe de lături te uită/ Că pleci
noaptea cu giubeaua ruptă/ Și cu chica jumulită/ Giubeaua ai mai cârpi-o/
Dar chica n-o mai sădi-o. (spus de Gligorie D-tru Corcău și auzit de la
țiganul viorist Ciucă din comuna Șanțul, jud. Vâlcea)950.
La solicitarea Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor, Secțiunea
învățământului primar și normal primar, același învățător întocmește la data
de 24 ianuarie 1907 o listă cu toate sărbătorile cunoscute atunci în comuna
Slătioara. Informațiile despre aceste sărbători învățătorul le-a primit de la
Mitra Ciuca în vârstă de 75 de ani. Prezentăm aceste sărbători așa cum au
fost menționate: ,,1. Filipii de iarnă și de toamnă țin 3 zile. Cei de iarnă au
loc la 6 săptămâni după Crăciun, iar cei de toamnă la lăsatul secului înainte
de Crăciun. Femeile nu lucrează fiindcă e rău de lovituri de boală, nu se
mătură, nu se dă gunoiul afară. E rău și de lupi, 2. Joi după Paști. Sunt 9 Joui
după Paști, ultima se chiamă Jouia verde. În aceste zile nu se lucrează nici în
casă nici la câmp. Se spune că un om care ara într- asemenea Joui, l-a isbit
boala chiar de la plug și l-au adus acasă mort, 3. Ropotinii sunt cele 3 Marți
după Paști. Se țin și de bărbați și de femei, fiind rău de boale. Pe fiul femeii
Mitra Ciuca, anume Gheorghe Ciuca l-a lovit în a treia Marți; a zăcut o
săptămână și a murit. Pricina: n-a păzit Ropotinii, 4. Circovii țin două zile,
Cirica o zi, Mărina o zi, urmează o zi lucrătoare și apoi Sf. Ilie. Se țin și de
oameni și de femei. Se povestește că în ziua de Cirica a lovit damblaua și
epilepsia pe femeia Smaranda Petre Burtea fiindcă a lucrat. În ziua de Mărina
nu se spală rufele, e rău de opăreala câmpului (mană), 5. Rusalii sunt la 7
950
SJAN Olt, Fond școala Slătioara, dosar 28/1906-1907
458
Duminici după Paști. Întreaga săptămână după Rusalii nu se lucrează, fiindcă

se poate să-i ia din Rusalii. Oamenii pot lucra la câmp până nu piere roua.
Călușarii pot scăpa de boale, de obiceiu nebunia și epilepsia căpătate și ele
tot din Rusalii, dacă ei vor juca în jurul bolnavului, toți având usturoiu în
gură și după joc să treacă peste bolnav scuipându-l cu usturoiul. În chipul
acesta fug duhurile rele din bolnav. Călușarii trebuie să nu vorbească și să
dee bolnavului spre a se afuma o căpățână de usturoi din vârful steagului,
câte o așchie din steag și din ciomagele lor, 6. Marți după Paști vezi
Ropotnii, 7. Joia Verde vezi Joi după Paști, 8. Mărina vezi Circovii, 9.
Miercurea strâmbă se ține de femei în Miercurea din Săptămâna Mare
(luminată). Cine lucrează, i se poate strâmba gura, 10. Vinerile se țin de
femeile bătrâne. E rău de arsură la copiii mici, 11. Miezul Păresimilor este la
jumătatea postului Paștelor și i se mai zice și Ziua Crucii. Se ține de femei.,
12. Jouia iepelor urmează după Miercurea strâmbă și se ține de cei cari au
cai, fiind rău de înțepătura cailor, 13. Sfânta Varvara sau Barbura se ține de
toți câți au copii, pentru că folosește de bubat. În ziua aceasta se îmbărburesc
copiii, adică se ating cu miere în frunte, barbă și obraji pentru a fi bubatul
dulce, 14. Vartolomeiul e în timpul sapei în Cireșar. Se ține pentru a feri
câmpul de grindină, 15. Pricopie sau Precupul la 8 iulie. Sărbătoare
femeiască, 16. Paparudele. Se chiamă paparude niște țigănci tinere cari
umblă pe vreme de secetă îmbrăcate în boji și joacă pe la casele oamenilor,
17. Sf. Andrei este sărbătoare mare, se ține de toți sătenii. Atunci se mărește
ziua cât bobul de mei, 18. Stratul de Rusalii cade la 4 săptămâni din Paști. În
această zi este obiceiu de se pune pelin pe așternuturi pentru gonirea
puricilor” 951.
În anul 1912, învățătorul Marin Bonciu răspunde unui chestionar
trimis de către Administrația plășii Oltu de Sus în vederea întocmirii unei
statistici a acestei plăși. Din documentele studiate rezultă că administrația
plășii dorea și alte date despre comunele componente, respectiv cele
referitoare la istorie, economie, tradiții etc. Despre comuna Slătioara,
învățătorul nota la data de 12 aprilie 1912 următoarele: ,,(…) Comuna
Slătioara își trage origina numelui de la orașul Slatina iar acesta de la niște
Slătari ce strângeau aurul găsit în nisipul râului Olt. Cu timpul, parte din
locuitorii orașului trecând Oltul în părțile acestea și fiind atrași de fertilitatea
cea mare a pământului (…) au rămas aici înjghebând familii și cu timpul
satul. În afară de grâu și porumb, locuitorii se mai ocupă și cu cultura
lucernii, însă pe o scară foarte mică. În timpul iernii, parte din locuitori se
ocupă cu trăistăria, confecționând trăisti și țoluri pentru cai, desagi și preșuri
de așternut pe jos. Majoritatea locuitorilor și în deosebi cei juni, atât vara cât
și iarna se îndeletnicesc cu tăierea lemnului și facerea scândurilor în
cherestea de pe malul stâng al Oltului.” Dintre obiceiurile moștenite,
învățătorul semnalează: Câțâitorile. Mercuri dimineața înaintea Paștelui de
pe la orele 2 a.m., copiii în cârduri de câte 3-4, mânjiți pe ochi cu cărbuni și
ținând în mâini prajini de 2-3 metri cutreieră satul casă cu casă și cer ouă de
la locuitori în asurzitul cuvintelor: ,,Câți, câți două ouă încondeiate la Mărica
951
Ibidem.
459
pe perete.” Ghicitul. În ajunul anului nou și al bobotezii, noaptea de la orele

8 în sus, flăcăii și fetele se strâng în case unde trag de câte trei ori fiecare din
următoarele lucruri aflate sub căciuli întradins puse: săpun, perie, pieptăne,
cărbune, inel, pâine, ban și oglindă. Săpunul simbolizează celui ce ghicește
pe viitoarea lui consoartă sau consorț (la fete) de murdari-nespălați, peria de
bătrâni, pieptănile de răi-colțați, cărbunele de negri-urâți, inelul de oameni
delicați, pâinea și banul de oameni cu stare iar busuiocul și oglinda de
oameni fudui și leneși. Fedeleșul ce constă din jocuri și petreceri ale flăcăilor
și fetelor, noaptea în ajunul nunții952.
⁎⁎⁎
Cercetările etnografice au demonstrat că românii au folosit criterii

simple în ceea ce privește locul unde să-și așeze casele. Ideale pentru
construcția unui case erau locurile de la drum, cele unde a fost inițial o altă
casă și unde oamenii au dus o viață normală sau locurile unde s-au găsit
monede sau alte bogății. Oamenii se fereau de locurile mlăștinoase sau unde
creșteau plante iubitoare de umiditate (plop, salcie etc.) sau cele cu rădăcini,
mai ales de soc
Slătiorenii au ridicat de-a lungul timpului case din ce în ce mai
frumoase, stilul arhitectural modificându-se de asemenea în timp. La
construcția unei case noi, după obiceiul din sat, participa întreaga comunitate
,,toți vecinii și chiar copiii pentru a da o mână de ajutor. Totul mergea foarte
repede. Nu era nevoie să ai atât de multe aprobări, construcția era gata din
primăvară până în iarnă”. Se începea cu fundația, se continua cu ridicarea
pereților și a podului cu căpriori. De căpriori se atârnau prosoape, toate
țesute în casă, pe care apoi cei care își construiau casa le ofereau
constructorilor. De asemenea tot un obicei transmis din generație în generație
era acela ca în spatele viitoarei case în colțul de nord est să se “așeze într-o
cutie o sticluță cu aghiasmă, un ban de argint pentru spor, tămâie și capul
cocoșului ce era sacrificat pentru masa muncitorilor”953. Acest obicei
însemna de fapt cumpărarea de la spiritele rele a locului de casă, sacrificarea
unui animal semnificând ofranda adusă acestor spirite pentru a le îmbuna.
Acoperișul caselor era confecționat din țiglă sau tablă. La sfârșitul secolului
al XIX-lea și începutul secolului XX acoperișul caselor era făcut din șindrilă.
Casele, în majoritate, erau construite din cărămidă veche și din
cărămidă nouă. Slătioreni nu cumpărau cărămida din altă parte, pentru că
,,era făcută de cărămidarii din sat, din pământ și apă amestecată cu măiestrie
și în cantități numai de ei știute. Această pastă era pusă în forme, pe iarbă,
nisip sau plastic și lăsate la soare spre uscare.” O parte dintre aceste cărămizi
uscate era folosită la confecționarea ,,unui fel de cuptor, în care ardea zile și
nopți în șir, făcând ca la final să iasă o cărămidă roșie, nouă, stivuită apoi în
curtea cărămidarului gata pentru vânzare954“
952
953
Ioana Pețanca, Cartea Aniței, Ed. Hoffman, 2017.
954
Ibidem.
460
Casă în construcție (Slătioara anii 80)
Perioadele secetoase se sfârşeau, credeau bunicii noştri, dacă fetele şi

femeile, singurele acceptate pentru a practica ritualuri, invocau într-un fel
anume ploaia. Deşi astăzi se întâlnesc foarte rar, în trecut, în lunile secetoase
de vară, în satele de câmpie adesea puteai întâlni Paparudele – copile învelite
doar cu veşminte încropite din frunze de boz. Ele dansau ritualic în
încercarea de a aduce ploaia pe meleagurile lovite de arşiţă, femeile fiind
cele care, tot ritualic, le stropeau cu apă. „Sunt obiceiuri fără dată fixă,
ocazionale. În anii cu secetă, fetiţele îmbrăcate în frunze de boz veneau în
fiecare gospodărie , cu tobiţe în care băteau, şi chemau ploaia folosind
următoarele versuri: Paparudă-rudă, /Vino de ne udă,/ Cu găleata-leata, /Peste
toată pleata, /Udă cu ulcioru’, /Peste tot ogoru’. Femeia casei ieşea şi le
stropea cu apă, tot fetiţele zicând: Să ne dai cu ciuru’/ Să umpli pătulu’. / Să
nu dai cu strachina,/Că te-ajunge paguba.“ (Rada Ilie, fost etnograf al
Muzeului Judeţean Olt). În funcţie de zone, la sate ploaia era de asemenea
invocată folosindu-se un alt ritual. Este vorba de Muma Ploii, numită în alte
sate şi Caloianul. Ritualul se desfăşura ca o înmormântare. Tot copile
„curate“ făceau din lut o păpuşă, căreia i se înscena o înmormântare. Tot
satul venea la această înmormântare, oamenii aducând bucate pentru
pomană. Muma-Ploii era înveşmântată pentru ultimul drum, era bocită ca toţi
morţii, iar alaiul pornea spre o apă curgătoare, pe care se punea sicriul,
participanţii la ritual rostind: Muma-Ploii, Muma-Ploii,/ Dă-ne , Doamne,
cheile,/Să deschidem ploile/Să curgă jiroaiele/ Pe toate pâraiele. „Îi dădeau,
apoi, drumul pe o apă curgătoare, sau, dacă nu exista această posibilitate, o
puneau în jgheabul fântânilor din câmp, în care adăpau animalele. Din ce
461
aduceau de acasă făceau după acest moment o pomană şi mâncau toţi copiii.
Acesta este un obicei specific zonei de câmpie, pentru că seceta se manifestă
preponderent în aceste zone. Se întâlneşte tot mai rar“ (etnograf Rada Ilie).
Paparudele şi Caloianul sunt ritualuri diferite de vrăjile practicate de
cărămidari, cu care deseori sătenii intrau în conflict, sprin specificul
activităţii aceştia având nevoie de secetă pentru a nu-şi vedea distrusă
munca. Muma Ploii este o înmormântare ritualică care să aducă ploaia,
practicată mai ales în satele din sudul țării.
Și la Slătioara ploaia era invocată prin acest ritual Muma Ploii. Aici,
din țărâna amestecată cu apă, copiii modelau două figurine de lut: Tatăl
Soarelui și Muma Ploii. În cazul în care era secetă, în unele localități din
sudul României era îngropată figurina care îl reprezenta pe Tatăl Soarelui. O
păpușă murea și cealaltă învia. Acest ritual din perimetrul comunei Slătioara
este descris cu nostalgie de către Ioana Pețanca, fiică a satului, în volumul
Cartea Aniței: ,,Din țărâna uliței, în vreme de secetă mare, când cu
săptămânile nu venea ploaia nici la rugăciunile celor mari și la slujbele ținute
în biserica de pe ulița mea (…), frământam cu mânuțele noastre, din pământ
și apă două figurine ce îi reprezentau pe Muma Ploii și Tatăl Soarelui. Le
așezam pe o tavă, împodobindu-le cu flori și lumânări aprinse. Porneam apoi
într-un alai, mulți copii, de obicei în vremea prânzului când soarele pripea
foarte tare, cântând:Muma Ploii a înviat/ Tatal Sorii a murit/ Plouă, Doamne,
plouă, plouă,/ Să facă bucatele,/ Să mănânce satele,/ Să care cu carele,/ Să
umplă pătulele/ Plouă, Doamne, plouă, plouă. Adulți, femei, bărbați și chiar
copii aveau obligația nescrisă de a ieși din curtea lor cu o găleată cu apă, pe
care o aruncau pe noi (…) Ne continuam drumul până la a treia fântână
întâlnită în cale în care aruncam conținutul tăvii. Repetam acest ritual în
fiecare zi până când venea ploaia. Mulțumirea era mare dacă ploaia venea în
aceeași zi, ploaie de vară, cu stropi mari și reci, umplând șanțurile955”.
Pitulata ori De-a v-ați ascunselea este un joc practicat de toți copiii,
de la trei ani în sus. Pentru a se alege cel ce mijește, copiii se prind într-un
cerc în timp ce unul dintre ei silabisește un vers. La cine se termină versul,
acela mijește ori se leagă la ochi. Când toți s-au ascuns, unul dintre ei spune:
Gata iar cel pus spune Cine nu e gata, îl iau cu lopata, după care pleacă în
căutarea celor ascunși, primul găsit îl înlocuiește. Dintre jocurile copilăriei,
des întâlnite erau și ,,Minihorele” (copiii ținându-se de mâini, formau un
cerc) când se cântau ,,Podul de piatră s-a sfărâmat…”, ,,Am pierdut o
batistuță” sau ,,Intr-o călimară este o cerneală”956.
Alte jocuri tradiționale ale copiilor din Slătioara:
- țurca un joc acum uitat. Se juca în mijlocul uliței. Punea accent pe
îndemânare și cooperare. Se foloseau pentru acest joc un băț mai lung
(denumit în alte părți bătăiaș-cu el se lovea țurca), cam de vreo 50-60
de cm și un altul mai scurt de circa 10-15 cm (țurca). Se făcea o mică
groapă alungită în pământ (bircă-în zonele de la răsărit de Olt), unde
se introducea oblic bățul mai scurt, al cărui capăt era ascuțit. Când
955
Ibidem.
956
Informație primită de la dl. Jean Brândușa, 83 de ani-Slătioara
462
capătul ascuțit era atins ușor cu vergeaua mai mare, țurca se ridica în
aer și apoi imediat era puternic lovită de cel care se afla la bătaie.
Țurca era urmărită unde ajungea, de multe ori vuind prin aer. Cel care
ajungea cu țurca bătând-o la o distanță mai mare, era câștigătorul957.
- tunul. Copiii făceau din nămol un fel de vas rotund cu margini, bine
lustruit la interior. Ținut în palmă era aruncat pe o suprafață mai dură,
de multe ori pe gardurile din apropiere. Cele al căror fund se rupea,
făceau un zgomot destul de intens. Era câștigător, copilul a cărui
plesnitură era cea mai intensă. Atunci copiii învățau să modeleze
lutul. Neavând televizoare sau telefoane mobile, lumea satului era
alta. După acest joc, copiii ajungeau acasă plini de stropi de lut negru.
Ce se întâmpla acolo? Se întâmplau multe: toleranță, cei care aveau
noroc, alte măsuri pentru cei fără noroc. Dar toate treceau. Rămânea
bucuria jocului 958.
- purceaua, un fel de hochei. Se lua o bucată dintr-o rădăcină de la un
arbore de esență mai tare care avea cât de cât o formă sferică., se
făcea o groapă cam cât potcoava unui cal în care se introducea
fragmentul de rădăcină. Un membru al uneia dintre echipe arunca
rădăcina la bătaie, ceilalți așteptând cu ciomegele de corn sau sânger
în mâini. Apoi începea jocul. Câștigătoare era echipa care, lovind
rădăcina ajungea prima s-o introducă în groapă959.
- jocul de-a zmeul. Din hârtie sau carton copiii făceau un fel de avion,
se lega cu o sfoară și alergând aerul îl ducea în sus, iar copiii admirau
plutirea obiectului în văzduh960.
Sunt jocuri ale copilăriei aparținând unui alt timp. Copiii prezentului
sunt altfel. Ei s-au îndepărtat de ceea ce înseamnă natura locului. Toate
obiectele folosite de copiii unui timp nu prea îndepărtat pentru a se juca erau
confecționate de ei înșiși și sursele principale erau lemnul și lutul. Acum,
copiii trăiesc într-o lume artificială și nu este de mirare că ei nu mai știu să
relaționeze. Ritualurile, sărbătorile sau jocurile trecutului se bazau pe spiritul
de echipă, oamenii, copii sau maturi, întâlnindu-se la propriu unii cu ceilalți.
E greu să credem că Internetul întâlnește oamenii cu adevărat.
Botezul cailor la Slătioara-Olt
Botezul Cailor are loc la 6 ianuarie al fiecărui an şi este o manifestare

etnofolclorică tradiţională, despre care se spune că ar data de pe la anii 1900.
Acest botez se face „la propriu” de către preoţi, la sate, fiind răspândit în
Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Se spune că cei ce-şi botează caii vor avea
un an bun, cu recolte mănoase şi – de obicei – acest ritual este urmat de o
alergare-întrecere de cai.961 La Slătioara acest eveniment a devenit și o
957
Ibidem.
958
Ibidem.
959
Ibidem.
960
Ibidem.
961
Superstiții.ro
463
adevărată competiție, în cadrul căreia se întrec cei mai frumoși și puternici

cai în două probe: cea de frumusețe și cea de tracțiune. Această tradiție,
reînviată după 1990 la Slătioara s-a desfășurat în fiecare an în prima decadă a
lunii ianuarie începând cu anul 1993. "Botezul cailor" de la Slatioara este o
tradiție moștenită din bătrâni, însa în perioada comunistă aceasta a fost dată
uitarii.962
A rămas o tradiţie a localităţii care datează înainte de anul 1900.
Slătioara a fost renumită prin creşterea vacilor de lapte şi a cailor de
tracţiune. De fiecare dată, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, cei în vârstă,
care erau mari crescători de cabaline, organizau aceste concursuri. Luau
copiii şi mergeau la cârciumile renumite din localitate, la copii le cumpărau
dulciuri, ei îşi fierbeau o ţuică şi mâncau o bucată de slănină cu şorici”, a
spus Savu Ciocârlan. „Se mai păstrează tradiţia, dar din păcate creşterea de
bovine şi cabaline este în cădere liberă din cauza generaţiei care se trece.
Tinerii, prea puţin s-au mai îndeletnicit să ţină aceste obiceiuri”, a mai spus
Ciocârlan. „Încă de când am venit în această parohie, în anul 1990, am mers
cu botezul din casă în casă şi am întrebat de obiceiurile şi tradiţiile care sunt
specifice comunităţii Slătioara. Atunci am aflat de acest concurs de cai care
se desfăşura în perioada interbelică, dar după cel de Al Doilea Război
Mondial nu s-a mai ţinut. Atunci am zis să reînviem acest obicei împreună cu
primăria”, a declarat pr. Marin Bica.963
În anul 2017, la cea de a 24 ediție, primarul Savu Ungureanu
menționa: Sunt foarte puţini oameni care mai cresc cai, în Slătioara. Încet-
încet, cred că nu va mai fi nimeni, dar vom ţine această sărbătoare şi pentru
că vin oameni şi din alte localităţi”.
Botezul cailor la Slătioara – 2020 (a XXVII –a ediție)
962
Ionuț Jivcu, Botezul cailor la Slătioara, tradiție păstrată la Slătioara în ,,Gazeta online”,
2012.
963
Ibidem.
464
Juriul competiției (2020)
Botezul cailor Slătioara – 2014 (Gazeta Oltului)
465
ANEXE
Tânără din Slătioara îmbrăcată în costum popular
466
Localnici din Slătioara - port tradițional: Gheorghe (1883-1965)

și Maria Obrocea (1885-1987)
Nuntă-în fundal biserica Sf. Voievozi-Slătioara (1982)
467
Arhiva familiei Giurgia-Slătioara:
Plut. Ștefan Burada, serg. Plăeșu Ion, fr. Manole C-tin și sold. I. Toader
în fața magazinului lui Ion Sărețeanu-Țifești (27.II. 1942).
Plt. Ștefan Burada (1942)
468
Etape ale construcției parcului Nifon Criveanu
1.Începutul lucrărilor
2. Construcția soclului statuii
469
3.Stadiul lucrărilor: 4 mai 2019.
4. la 15 mai 2019
470
5. Inaugurarea parcului, 2 iunie 2019
P. S. Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Virgil Delureanu,

din partea Consiliului Județean Olt, Savu Ungureanu, primar com.
Slătioara, pr. Marin Bica, pr. Eugen Durac, pr. Silviu Pârvu
Școala veche din Slătioara (1916)
471
Elevii școlii din Slătioara cinstind eroii
472
Lista cu abrevieri și prescurtări
A.C.H. – Antrepriza de Construcții Hidroenergetice

A.R.L.U.S. - Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea
Sovietică,
A.S. – Asociația Sportivă
A.S.E. – Academia de Studii Economice.
A.S.R. – Alteța Sa Regală
B.J.A.T.M. – Baza Județeană de Aprovizionare Tehnico-Materială.
B.E.R.D. – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
B.O.B. – Biroul Organizației de Bază.
B.P.D. – Blocul Partidelor Democrate
T.C.M. – Tehnologia Construcțiilor de Mașini.
C.A.P. – Cooperativa Agricolă de Producție.
C.C. – Comitetul Central
C.E. – Campionatul European.
CENTROCOOP – Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum
C.F.R. – Căile Ferate Române
C.I. – Comisie Interimară.
C.J.E.F.S. – Consiliul Județean de Educație Fizică și Sport.
C.J.O.P. – Consiliul Județean al Organizației Pionierilor.
C.M. – Campionatul Mondial
Coop. – Cooperativa.
C.P.A.D.M. – Cooperativa de Achiziții și Desfacerea Mărfurilor
C.P.U.N. – Consiliul Provizoriu de Uniune Națională.
C.S. – Clubul Sportiv
D.L. – Decret Lege
D.R.S.S. – Direcția Regională a Securității Statului
U.P.A. – Uzina de Prelucrare a Aluminiului.
F.C. – Fotbal Club.
F.D.U.S. – Frontul Democrației și Unității Socialiste.
F.D.P. – Frontul Democrat Popular.
F.O.B. – Fabrica de Osii și Boghiuri
F.P. – Frontul Plugarilor
F.S.N. – Frontul Salvării Naționale.
G.A.C. – Gospodăria Agricolă Colectivă
H.C.L. – Hotărârea Consiliului Local.
H.C.M. – Hotărârea Consiliului de Miniștri.
I.G.O. - Întreprinderea de Gospodărie Orășenească
I.C.I.L – Întreprinderea de Conservare și Industrializare a Laptelui
473
I.C.R.A. - Întreprinderea de Comerț cu Ridicata pentru Produse

Agroalimentare.
I.C.R.A.L. - Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă
I.J.C.M. – Întreprinderea Județeană de Construcții Montaj
I.L.F. – Întreprinderea de Legume și Fructe
I.O.V.R. – Invalizi Orfani și Văduve de Război
I.P.A. - Intreprinderea de Prelucrare a Aluminiului
I.P.C.D. –Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice
I.P. S.S. – Înalt Prea Sfinția Sa.
I.T.A. –Întreprinderea de Transporturi Auto
I.R.E. – Întreprinderea de Rețele Electrice.
L.R.G. – Liceul Radu Greceanu
M.A.I. – Ministerul Afacerilor Interne.
M.A.N. – Marea Adunare Națională.
M.A.T. – Magazin pentru Alcool și Tutun
M. O. – Monitorul Oficial.
M.S. – Majestatea Sa
O.S.P.A. – Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice
O.B. – Organizația de Bază
P.C.R. – Partidul Comunist Român
P.M.R. – Partidul Muncitoresc Român.
P.N.L. – Partidul Național Liberal
P.N.P. – Partidul Național Popular
P.N. Ț. – Partidul Național Țărănesc
P.S.D. – Partidul Social Democrat
P.S.I. – Prevenirea și Stingerea Incendiilor.
P.T. – Punct Transformare
S.A.P.A.R.D. - Special Accesssion Programme for Agriculture and Rural
Development
S.M.A. – Secția de Mecanizare a Agriculturii
S.R.L. – Societate cu Răspundere Limitată
U.R.S.S. – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
T.C.H. – Trustul de Construcții Hidrotehnice
U.C.F.S. – Uniunea pentru Cultură Fizică și Sport.
U.F.D.R.- Uniunea Femeilor Democrate din România
U.J.C.C. – Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum.
U.M. – Unitate de Muncă, Unitate Militară.
U.P.B. – Universitatea Politehnică București
U.T.C. – Uniunea Tineretului Comunist
U.T.M. - Uniunea Tineretului Muncitor.
474
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
IZVOARE INEDITE ( fonduri, manuscrise ) :
- Direcția arhivelor naționale istorice centrale-Serviciul Arhive feudale,

personale și colecții-Fond,,Hagi Ianuș’’( casă comercială ), vol. I –
XXVI, inventar întocmit de Natalia Trandafirescu și Sandu Dumitra.
- Arhiva Școlii Gimnaziale Slătioara, 1948-1990.
- Arhiva Primăriei Slătioara, 1947-2000.
- S.A.N. I.C., Fondul Arhivistic Casa Comercială Hagi Ianuș Costa
Petru și Frații, ani extremi 1817-1835, București 2019.
- S.J.A.N. OLT, Colecția de planuri și hărți.
- S.J.A.N. OLT, Colecția recensăminte.
- S.J.A.N. OLT, Col. Registre de Stare Civilă, com. Slătioara,1864-
1918.
- S.J.A.N. OLT, Fond Banca Populară ,,Unirea’’ comuna Slătioara.
- S.J.A.N. OLT, Fond Direcția județeană de statistică Olt, 1968-1985.
- S.J.A.N. OLT, Fond Prefectura jud. Romanați,1835-1950.
- S.J.A.N. OLT, Fond Pretura plășii Piatra.
- S.J.A.N. OLT, Fond Primăria comunei Slătioara-Olt.
IZVOARE EDITE ( anuare, ziare, reviste ).
• S.J.A.N. OLT, Anuarul agriculturii județului Romanați, 1906.

• S.J.A.N. OLT, Anuarul băncilor populare și cooperativelor sătești
din România, pe anul 1908.
• S.J.A.N. OLT, Anuarul hidrografic pe anii 1914 -1924, Atelierele
grafice,, Cultura Națională’’,
• S.J.A.N. OLT, Anuarul statistic al regiunii Pitești, 1960.
• Sfânta Mitropolie a Olteniei, Râmnicului și Severinului,,Viața
Bisericească în Oltenia – Anuarul Mitropoliei Olteniei, Craiova,
1941.
• Anuarul hidrografic pe anii 1914 -1924, Atelierele grafice,,Cultura
Națională’’, București, 1929.
• Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane «C. S. Nicolăescu
Plopşor»”, nr. XIII/2012, Editura Aius, Craiova.
475
,,Monitorul Oficial al României’’, 1875 – 1948.

,,Oltul’’, Slatina, 1968 – 1990.
,,Romanațul’’, Caracal, 1926 – 1945.
,,Romanațul – Oltul’’, 1938 – 1942.
,,Secera și ciocanul-Organ al Comitetului regional P.M.R. ( P.C.R. )
și al Sfatului ( Consiliului ) popular regional Pitești, Pitești, 1951 –
1967.
,,Arhivele Olteniei’’, 1922 – 1943, Craiova.

,,Arhivele Olteniei’’, nr. 26 ( Serie nouă ), Editura Academiei
Române, 2012.
,,Memoria Oltului și Romanaților, Izvoru – Gănesa, 2012 – 2019.
,,Mitropolia Olteniei’’- revista oficială a Arhiepiscopiei Craiovei și
Argeșului, anul XIII, nr.10-12, oct.-dec., Craiova -1961.
LUCRĂRI GENERALE.
• Călători străini despre țările române, vol. IX, Ed. Academiei
Române, București, 1997.
• Călători străini despre țările române, vol. X, Ed. Academiei
Române, București, 2000.
• Colectiv de autori ,,Județul Olt’’, Slatina, 1974.
• Coteț,Petre V., Urucu, Veselina, Județele patriei-județul Olt,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,
1975.
• Dascăl, Loredana, Inventar-indice pentru manuscrisul 703 din
Fondul arhivistic ,,Casa comercială Hagi Ianuș Costa Petru și
Frații”, ani extremi 1817-1835, București, 2019.
• Eparhia Rîmnicului și Argeșului-2, Rîmnicu Vîlcea, 1976.
• File din cartea Oltului - Lucrare editată de Comitetul județean Olt
al P.C.R.
• Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României, Ediția a III-a
revizuită și adăugită, Editura Enciclopedică, București, 2002.
• Giurescu, C. , Material pentru Istoria Olteniei supt austrieci, Vol.
I, 1716 – 1725, Tipografia,,Gutenberg’’, Joseph Göbl,
str.Doamnei-20, București, 1913.
• Giurescu,C. , Material pentru Istoria Olteniei supt austrieci,
Vol.II., 1726 -1732, București, 1944.
• Gusti, Dimitrie, Enciclopedia României, vol. I-IV.
476
• Guțică – Florescu, Laurențiu, Istoria orașului Slatina-monografie,

Slatina 2018.
• Fotino, George, Din vremea renașterii naționale a Țării
Românești-Boierii Golești, Ed. Imprimeria Națională, București,
1939.
• Iorga, Nicolae, Studii și documente cu privire la Istoria
Românilor, vol.VIII.Scrisori de negustori olteni și munteni către
Casa de Negoț sibiană Hagi Pop publicate cu note genealogice
asupra mai multor familii. București, 1906.
• Lahovari, George-Ioan, Marele dicționar geografic al României,
vol.V, București, Stab. Grafic J.V.Socecŭ, str.Berzei, 59, 1902.
• Manolescu, Cornel, Vasile, Radian, Cadre didactice din Olt și
Romanați deținuți-politic în perioada comunistă, Editura Hoffman,
2019.
• Nijloveanu, Ion, Poezii populare românești, vol.I-II, Editura
Minerva, București, 1989.
• Numărul țăranilor care și-au arendat pământul de bunăvoie și
cauzele acestor
arendări, Ministerul de Interne, Ed. Imprimeria Statului,
București, 1907.
• Odobescu, Alexandru I., Anticuitățile județului Romanați,
Tipografia Societății Academice române, 1878.
• Papacostea, Șerban, Oltenia sub stăpânirea austriacă, 1718 –
1739, Editura Academiei R.S.R., București, 1971.
• Pețanca, Ioana, Cartea Aniței, Editura Hoffman, 2017.
• Poboran, George, Istoria Orașului Slatina, Ediția II, Tipografia de
lux Costică Constantinescu & Fiu, Slatina 1908.
• Predescu, Lucian, Enciclopedia României-Cugetarea, Editura
Saeculum I.O., Editura Vestala, București, 1999 ( reeditare ).
• Prefectura județului Romanați,,Aspecte din activitatea și
gospodăria Romanațeană, 15 noiembrie 1933 – 15 noiembrie
1937. Lucrare întocmită de Ion E. Veleanu și Edgar-Constantin C.
Rusu., Caracal.
• Ricman, Ștefan, Monografia județului Romanați, Institutul de Arte
Grafice,,Ramuri’’, Craiova, 1928.
• Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităților și monumentelor
feudale din România, I - Țara Românească (Muntenia, Oltenia și
Dobrogea), Vol 2 (M-Z), editată de Mitropolia Olteniei, 1970.
477
RESURSE ELECTRONICE ( INTERNET )
• https://adevarul.ro>locale>slatina
• https://arenaolteana.blogspot.com
• https://ghidulprimarilor.ro
• Primaria-Slatioara.ro
• www.olttv.ro
• https://wikipedia.org>wiki>
• https://ziaruldeolt.ro
478

Slatioara Olt

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Slatioara Olt

Încărcat de

Drepturi de autor:

Monografia Comunei Slătioara – Olt

Radian Vasile Cornel Manolescu

Lista primarilor comunei Slătioara în perioada 1864 – 2019

COMUNA SLĂTIOARA ÎN PREZENT .............................................................. 395

von Steinville semnată la 24 februarie 1718 stipula ca trupele imperiale să

întocmită în anul 1722 şi publicată la 1728 - şi avem în vedere ipoteza că o

Crayowa, unde este şi un pod peste Olt”12. În concluzie, după părăsirea

Nu putem preciza în ce consta rânduiala celor 12 sate ce erau

După anul 1831, potrivit prevederilor Regulamentului Organic, vama

Comuna Slătioara22 ocupă o poziție aproape centrală în cadrul

la vest și râul Olt la est, dincolo de care se află Municipiul Slatina și

In cadrul teritoriului comunei Slătioara, lunca Oltului mai poate fi

Caracteristicile depozitelor de suprafață

Referitor la învelișul de sol, constatăm că eroziunea prin apă nu

Harta reliefului (OSPA ‒ Scornicești)

Râul Stația Ordinul stației Cota maximă Cota minimă

Cotele maxime au fost atinse în anul 1914 la data de 1 octombrie, în

Solicita luarea măsurilor legale pentru ca locuitorilor să le vină în ajutor

Harta-Adâncimea apelor freatice (OSPA-Scornicești)

Un alt curs de apă ce mărginește colțul de sud-vest al comunei

Nebulozitatea depășește 120 de zile/an. Durata de strălucire a

S-au format în urma deselor revărsări ale Oltului în trecutul nu prea

Influența antropică asupra învelișului de sol

Harta texturii58 solului-com Slătioara (OSPA Scornicești)

1 40 45 80 85 115 160 120 40 20 45 110 80

2 40 45 90 85 120 140 120 35 20 45 110 80

3 40 40 100 95 130 135 125 35 20 45 110 80

4 45 40 120 95 170 120 130 30 20 50 110 85

5 45 40 100 80 155 120 135 30 25 60 110 85

6 50 40 100 90 140 115 130 30 30 55 105 80

7 50 40 90 95 150 110 125 30 30 50 115 80

8 50 40 90 170 155 110 110 35 25 55 110 85

9 50 35 80 150 155 110 110 35 25 60 120 80

10 50 35 90 110 160 110 105 30 30 65 150 85

11 55 35 90 120 150 100 105 30 30 80 140 85

12 55 30 100 130 150 100 100 30 35 100 130 85

13 55 35 100 140 135 115 90 30 35 140 120 80

14 50 40 100 130 135 115 85 30 40 150 120 80

15 45 40 90 125 130 150 80 30 40 150 120 80

16 40 40 100 135 130 145 85 35 40 140 110 80

17 60 35 100 125 125 140 80 35 40 120 100 80

18 100 35 90 110 120 150 70 30 40 120 100 80

19 150 30 90 110 120 145 70 25 45 115 100 75

20 150 30 80 120 125 160 65 25 45 120 100 70

21 140 35 70 110 120 155 60 25 40 140 100 70

22 140 35 65 100 120 160 60 30 40 140 105 70

23 130 40 60 130 120 160 55 35 40 120 95 70

24 100 40 70 125 140 155 50 30 40 125 85 70

25 90 40 85 120 135 140 50 25 40 110 80 70

26 60 40 80 130 140 135 50 24 45 120 80 70

27 50 50 85 125 145 130 50 20 45 140 80 70

28 50 50 90 125 150 135 45 20 45 180 80 70

29 50 - 95 120 160 130 45 25 40 150 85 70

30 50 - 95 120 170 125 40 25 40 125 85 70

Media 69 38 89 117 140 132 83 29 35 105 105 77

Anul 192160 (Mira Slatina)

1 90 90 50 100 100 90 110 42 25 20 10 50

1 - - - - - - - 140 105 170 110 90

DATE PRIVIND ISTORIA COMUNEI SLĂTIOARA

În Dicționarul istoric al localităților din județul Olt (P-V), Ed. Alma,

(cunoscut și sub numele de Drumul Rachiului n.n.) (…) Acesta începea de la

Slătioara sub austrieci

Romunatzer-Romanați, Syll inferior-Dolj, Syll superior-Gorj, Mehedinzer-

Harta lui Schwantz, Arhivele Olteniei -mai -august 1718, pag.174

Referindu-se la harta lui Fr. Schwantz elaborată la 1723, dr.

Replică olteană a târgului Slatinei muntene, noua Slatina înființată de

familii) etc. Asupra împrejurărilor în care a fost întemeiată această așezare