POMUL DE CRACIUN LA ROMANI

La sfarsitul sec. al XIX-lea, în saloanele germane, sarbatoarea era de neconceput fara pomul
de Craciun, stralucitor împodobit.
La noi, obiceiul - relativ nou - a patruns odata cu influenta germana, cand primii studenti
romani au început sa mearga la studii la universitatile din Berlin si Viena.
Apoi, la curtea regala a dinastiei Hohenzollern, sosita în Tarile Romane la 1860, printii si
printesele au început sa împodobeasca bradul, obiceiul fiind imediat preluat de protipendada
bucuresteana.
Cantecul german "O, Tannenbaum" devine în limba romana "O, brad frumos", iar obiceiul
împodobirii bradului patrunde în toate casele romanilor.

LEGENDA BRADULUI

Demult, tare demult, cand picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai paseau pe acest pamant, s-
a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Grindina era cat oul de porumbel, vantul
smulgea pietrele din loc, iar cerul se intunecase ca la venirea noptii, macar ca era miez de zi.
Iisus Hristos si Sfantul Petre tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri si au
cerut adapost copacilor, care inca se ascundeau, care mai de care mai zgribuliti si mai
infricosati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi
puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor - unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi
calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i
baga in seama si au tacut. Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus:
"Fructe mandre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se
tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar daca vreti sa-mi cinstiti
acoperamantul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi sti mai bine si am sa invelesc
trupurile voastre cu ramurile mele dese." Zis si facut. Domnul Iisus si Petre au fost paziti cum
nu se poate mai bine de bradul cel vrednic.
Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru pe cer. Atunci, iesind din
adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad: "Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel
mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi rasplati. Fie ca de azi inainte, iarna, tu sa nu-
ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic. Apoi, fie ca acele tale
intepatoare sa capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le
vindece bolile, astfel incat ei sa te pretuiasca cum se cuvine. Cat despre lipsa ta de rod, fie ca
in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te
impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in
jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie." Numai ce
zise acestea si Cel Sfant disparu, impreuna cu Petre, intr-o geana de lumina. A ramas in
padure insa bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum si aceasta poveste
murmurata de frunzisul copacilor, infiorati de minunea dumnezeiasca.

Poveste de Craciun
Adevarata semnificatie a Craciunului

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odata, in vremuri deloc
îndepartate, într-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii. Tatal nu credea în
Dumnezeu si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el în legatura cu religia si sarbatorile
crestine, cum ar fi Craciunul. Sotia lui credea însa, si ea si-a crescut copiii astfel încat sa aiba
credinta în Dumnezeu si în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la
orice.
Intr-un ajun al Craciunului încarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina în satul
în care locuiau. L-a invitat si pe el, dar a refuzat:
"Prostii, daca ar exista într-adevar Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Sau, de ce l-ar fi trimis El pe
pamant cu chip de om? Daca e atotputernic, de ce sa se coboare El pana la nivelul nostru? Nu
pot sa cred asa ceva, n-are nici un înteles!"
Asa ca ea si copiii au plecat, iar el a ramas acasa. N-a trecut mult si vantul a început sa bata
mai tare, viscolind zapada. In timp ce barbatul se uita afara pe fereastra, tot ce vedea era o
furtuna de zapada. S-a asezat sa se odihneasca înainte de a aprinde focul pentru a încalzi casa
peste noapte. Si chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi înca unul.
S-a uitat afara, dar nu a putut sa vada prin viscol mai mult de cateva urme pe zapada. Cand
vantul s-a mai linistit, el a mers afara sa vada ce anume a lovit fereastra. Pe campul de langa
casa a vazut un stol de gaste salbatice. Se parea ca ele zburau spre tarile calde pentru
perioada de iarna, cand au fost prinse de viscol si nu au mai putut înainta. Pasarile s-au
pierdut si au esuat la ferma lui, fara mancare si fara adapost. Isi miscau aripile si zburau în
jurul terenului în cercuri mici, orbite si fara nici un scop. Cateva din ele se pare ca s-au izbit de
geam. Taranul, om cu inima calda, iubitoare, s-a gandit ca le-ar putea adaposti la ferma lui,
de vreme ce nu puteau sa mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
"Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele sa stea. Este calduroasa si sigura, ar putea sa-si
petreaca noaptea aici si sa astepte sfarsitul furtunii."
Asa ca a mers pana la ferma si a deschis larg usile, apoi a asteptat, sperand ca ele vor
observa ferma deschisa si vor intra. Gastele dadeau însa din aripi învartindu-se fara nici un
scop si se parea ca nu au observat ferma si nici ca si-au dat seama ce ar însemna aceasta
pentru ele. Barbatul a încercat sa le atraga atentia, dar tot ce a reusit a fost doar sa le sperie,
si ele s-au mutat mai departe. Taranul a intrat în casa si a iesit apoi cu o bucata de paine, a
rupt-o si a facut o dara de firimituri care sa le conduca spre ferma. Dar ele tot nu au înteles.
S-a dus în spatele lor si a încercat sa le îndrepte spre ferma, dar ele s-au speriat si mai tare.
S-au raspandit în toate directiile, numai spre ferma nu.
Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gaste sa ajunga în locul unde le-ar fi fost cald si
unde ar fi fost în siguranta.
"De ce nu ma urmeaza?! Nu pot sa vada ca acesta este singurul loc unde ele ar putea
supravietui furtunii?"
Tot gandindu-se la asta si-a dat seama ca ele pur si simplu nu vor urma un om.
"Doar daca as fi unul de-al lor, as putea sa le salvez!", a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat în ferma, a scos una din propriile lui gaste si a purtat-o în
bratele sale pana a ajuns în spatele stolului de gaste salbatice. Apoi i-a dat drumul. Gasca lui a
zburat printre celelalte direct spre ferma si, una cate una, celelalte gaste au urmat-o spre acel
loc sigur. Barbatul a ramas tacut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu
cateva minute mai devreme i-au revenit în minte:
"Doar daca as fi unul de-al lor, atunci le-as putea salva!"
Apoi s-a gandit la ceea ce i-a spus sotiei mai devreme:
"De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atat pe Sine ca sa vina pe pamant si sa traiasca în trup de
om?”
Dintr-o data, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a facut Dumnezeu. Noi am fost ca si gastele
– orbi, pierduti, disperati. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Sau ca sa ne arate calea si sa ne
salveze.
"Aceasta este adevarata însemnatate a Craciunului!"
Privirile i s-au luminat cand a înteles. In timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit
linistit contempland acest minunat gand. Ani de îndoiala si necredinta au disparut ca si furtuna
trecatoare. A îngenunchiat în zapada si a rostit prima rugaciune din viata lui:
"Multumesc, Doamne, ca ai luat chip de om si ai venit sa ma scoti din furtuna!"

Sarbatoarea Nasterii Domnului

In vremea Imperiului Roman condus de imparatul Cezar Augustus, si a Israelului guvernat de

regele Irod, in Nazareth traia un timplar pe nume Iosif si o tinara virgina Maria, care avea sa-i
devina mai tarziu sotie. Maria ii povesti intr-o zi lui Josif ca a fost vizitata de un inger ce i-a
spus ca ea este cea aleasa sa dea nastere Fiului lui Dumnezeu, pe care avea sa-l numeasca
Isus. Intr-o zi imparatul a trimis instiintare ca toti oamenii sa se reintoarca in orasul natal
pentru a fi inregistrati pentru o noua taxa. Desi Maria era insarcinata si statea sa nasca, a
parasit impreuna cu Iosif Nazarethul si s-au indreptat spre orasul Bethlehem. Calatoria a durat
multe zile si se puteau odihni doar noaptea. Cind au ajuns in Bethlehem era deja noapte, iar
hanurile erau ocupate de calatori veniti din toate colturile tarii, pentru inregistrare. Unul dintre
hangii insa, vazind ca Maria statea sa nasca i-a sfatuit sa innopteze in una din cavernele
sapate in dealurile din apropiere, in care ciobanii poposeau cu vacile si oile. Iosif si Maria au
plecat spre acele dealuri si au gasit o iesle intr-una din aceste caverne. Iosif a curatat-o si a
intins pat din fan proaspat, iar dintr-o troaca curatata si umpluta cu fan a facut un patut.
Noaptea urmatoare Maria a nascut un fiu pe care l-a numit Isus, asa cum ii spusese ingerul. In
noaptea in care s-a nascut Isus, o stea mare a aparut deasupra Bethlehemului, vizibila de la
departare. Ciobanii ce se ingrijeau de turmele de oi in camp s-au speriat si au vrut sa o ia la
fuga cand un inger le-a aparut deodata in fata ochilor. Dar acesta le-a spus: "Nu va temeti:
caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui
David, vi s'a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul. Iata semnul, dupa care-L veti
cunoste: veti gasi un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle". Si deodata cerul s-a
umplut de ingeri laudand pe Dumnezeu si zicind: "Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte, si
pace pe pamint intre oamenii placuti Lui." Dupa plecarea ingerilor, ciobanii s-au indreptat spre
Bethlehem si l-au gasit pe pruncul Isus caruia i s-au inchinat. La rasarit de Ierusalim traiau
trei regi (crai): Caspar - regele Tarsusului, Melchior - liderul Arabiei si Balthazar - regele
Etiopiei, iar cind fiecare a vazut steaua stralucitoare deasupra Bethlehemului a plecat spre ea.
Oamenii cred ca cei trei Crai de la Rasarit au calatorit 12 zile dupa nasterea lui Isus, calauziti
de steaua stralucitoare, si au ajuns in Bethlehem in cea de a 12-a noapte, cunoscuta si sub
numele de Epifania. Aflandu-l pe Isus in iesle, cei trei Crai i s-au inchinat si i-au pus in fata
daruri: aur, tamiie si mir. Dupa o noapte petrecuta in caverna s-au reintors in propria tara sa
dea de veste de nasterea Mantuitorului. Astazi familii din toata lumea sarbatoresc nasterea lui
Isus Cristos pe 25 Decembrie, dar in multe tari sarbatoarea incepe inainte de ziua de Craciun
si se incheie abia in cea de a 12-a noapte.

Ajun de Craciun

Din vremuri stravechi, romanii pastreaza în folclor o poveste care explica de ce sarbatoarea
Nasterii Domnului poarta numele de Craciun.

Se spune ca Fecioara Maria a fost data la o manastire, înca de copila. Dupa ce-a crescut,
arhanghelul Gavril i s-a aratat în vis si a anuntat-o ca-l va naste pe Pruncul Sfant. Cand
sarcina începea sa se vada, Fecioara i-a spus staretei întreaga poveste, dar aceasta n-a
crezut-o si a alungat-o de la manastire. Rusinata, Maria s-a ascuns într-o padure, dar aici o
urmarea tartorul iadului, chinuind-o cu vedenii si cosmaruri.

In ajunul Nasterii Fiului, necuratul a aruncat o piatra spre sanii Fecioarei, iar din ei a tasnit
catre cer lapte sfant, astfel luand nastere Calea Laptelui (Calea Lactee).

Nemaiputand îndura aceste chinuri, Maria a plecat din padure si a ajuns la casa lui Craciun, un
boier nemilos. Acesta era plecat de acasa si sotia lui a gazduit-o pe Fecioara în staul, unde a
nascut. Craciuneasa avusese grija sa pregateasca totul, dupa datini, pentru Nasterea lui Iisus.
Drept rasplata, Maria le-a vindecat pe cele trei fiice ale lui Craciun, care erau bolnave.

Luandu-se cu treaba, Craciuneasa n-a auzit cand a sosit sotul ei si nu i-a iesit în întampinare.
Manios, Craciun i-a taiat mainile. Fecioarei i s-a facut mila si i-a pus Craciunesei mainile la loc,
iar acestea s-au vindecat imediat.

Prin minunea pe care a înfaptuit-o, Maria a reusit sa înmoaie inima boierului si sa-l faca sa
creada în Dumnezeu, devenind astfel "primul crestin". Din acest motiv, ziua în care S-a nascut
Mantuitorul s-a numit Craciun.

Obiceiul de a crede ca Mos Craciun aduce daruri la toata lumea îsi are originile în gestul
acestuia care, dupa ce s-a cait pentru faptele rele pe care le savarsise, a împartit întreaga sa
avere copiilor saraci.

Craciun fericit!

Sursa: http://www.didactic.ro/forum/viewtopic.php?p=54373