Legenda ghiocelului

Ghiocelul gingas, subtirel la trup, cu clopotelul delicat de un alb pur, a fost ales de catre Zana
Primavara sa vesteasca intregii naturi ca domnia Zanei Iarna a luat sfarsit. In
jurul ghiocelului, simbol al inocentei si al smereniei, plutesc numeroase superstitii, mituri si
legende, fie crestine, fie de natura pagana.
Cel mai cunoscut si iubit simbol al primaverii, ghiocelul, se spune ca ar fi fost un barbat
vaduv care avea opt copii, patru fete si patru baieti. Recasatorindu-se cu o femeie haina la
suflet, copiii au fost alungati din casa de aceasta. Necajiti, ei s-au transformat in opt specii
diferite de flori. Cand tatal le-a observat lipsa, i-a cautat si negasindu-i s-a metamorfozat si el
intr-o floare, in ghiocel. De aceea, se spune ca in fiecare an, primavara, ghiocelul apare primul
si cheama toate celelalte flori.
Legendele balcanice povestesc ca ghioceii au aparut dupa ce mai multi copii au fost alungati
de acasa de catre parinti si lasati afara in viscol. Neavand nici un loc in care sa se
adaposteasca, ei au murit. Dar Dumnezeu, fiindu-i mila de aceste fiinte nevinovate, a hotarat
ca trupurile lor firave sa se transforme in ghiocei albi ca suflete lor pure si sa vesteasca
oamenilor venirea Primaverii si renasterea naturii.
O alta varianta a acestor legende balcanice spune ca, copiii Vantului de Primavara si-au
pierdut mama. Tatal lor s-a recasatorit cu fiica Vantului de Miaza – Noapte, o femeie cu o fire
si ursuza. In absenta sotului, mama vitrega a alungat copiii de acasa, pe o vreme rea,
vijelioasa, tocmai cand se lupta mai amarnic frigul cu caldura. Pentru ca nu mai puteau sa
indure frigul si foamea, copiii l-au rugat pe Dumnezeu sa le vina in ajutor iar Acesta i+a
transformat in ghiocei, primele flori ale primaverii.
Conform unei legende crestine ghioceii au aparut in momentul in care Adam si Eva au fost
alungati din Rai. Ajunsi pe Pamant si nemaivazand asemenea viscol si ninsoare, au incercat sa
caute calea de intoarcere in Rai, dar nu au mai gasit-o. Un inger a transformat fulgii de zapada
in flori de ghiocei pe care i-a daruit acestora drept simbol al sperantei si al posibilitatii
izbavirii de pacat.
Intr-una din legendele despre ghiocel, se spune ca atunci cand Dumnezeu i-a alungat din rai
pe Adam si Eva, pe pamant era iarna si totul era acoperit de zapada. Eva era copletita de frig
si a inceput sa planga, amintindu-si cu regret de gradinile Raiului. Pentru a o consola,
Dumnezeu a transformat cativa fulgi de zapada in flori de ghiocei. Potrivit acestui mit,
ghioceii sunt cele dintai flori aparute pe pamant si sunt un simbol al sperantei.
O alta varianta a acestei legende spune ca: „Dupa ce Dumnezau ii alunga din Rai pe Adam si
Eva, acestia privira imprejur si era tare urat. Erau numai nori, zapada si ceata si era frig de-ti
ingheta inima. Eva incepu sa planga. Dar Martisor, zbura cativa fulgi de nea direct in mana
plina de lacrimi a Evei. Si cum de cadea un fulg pe o lacrima, de indata se si prefacea
in ghiocel! Pana se facu un buchet mare si frumos! Iar Eva incepu a rade pentru ca era un
semn de la Dumnezau care-i spunea ca venea primavara.” (legenda povestita de Doda Balasa,
Valcele, Tismana, 1975)

Germanii au o alta legenda despre ghiocel. Ea spune ca atunci cand Dumnezeu a facut toate
lucrurile pe pamant, El a rugat zapada sa mearga la flori si sa ia putina culoare de la ele. Una
dupa alta, florile au refuzat sa-i dea culoarea lor zapezii. Atunci, foarte suparata, zapada a
rugat un ghiocel sa-i dea putin din albul sau pur. Ghiocelul, marinimos din fire, a acceptat. Ca
rasplata, de atunci si pana in zilele noastre, zapada il lasa pe ghiocel sa infloreasca primul si sa
vesteasca oamenilor venirea primaverii.

Intr-o legenda engleza, o tanara fata pe nume Kerma, si-a gasit iubitul mort. Ca ofranda ea a
asezat in rana lui o floare de ghiocel. Tanarul nu a revenit la viata, dar trupul sau s-a
transformat intr-un palc de ghiocei.

O legenda de pe meleagurile moldovene spune ca, in timpul luptei Primaverii cu Iarna (care

nu vroia cu niciun chip sa-i cedeze locul), frumoasa Primavara s-a taiat la deget, iar picaturile
de sange au cazut pe pamant, in zapada care s-a topit. In scurt timp, in acel loc a rasarit primul
ghiocel, simbolizand victoria Primaverii asupra Iernii.

Eugen Jianu, ne povesteste despre o legenda a ghiocelului dintr-o cu totul alta perspectiva.
"Iarna in puterea ei: peste tot numai omaturi. Si intr-o buna zi, sfielnic, alb si plapand,
ghiocelul isi suna clopotelul.
- Cine indrazneste sa mi se impotriveasca? se burzului Baba Iarna, scuturandu-si cojoacele de
nea si turturii de gheata. Abia dupa ce se uita bine-bine, jur-imprejur, a descoperit ghiocelul.
Tu erai? Tu ti-ai gasit sa mi te impotrivesti? Daca imi pun mintea cu tin , o sa te inghet la
noapte.
- Nu va maniati, baba Iarna si mos Omat, le-a spus ghiocelul. Mie soarele mi-a trimis veste
printr-o raza jucausa, cerandu-mi sa ma arat lumii. M-am frecat la ochi si iacata-ma-s!
Si, peste noapte, Baba larna si mos Omat au chemat gerul intr-ajutor. A mai suflat si crivatul.
- Unde esti ghiocelule?, au chicotit cei doi. N-ai inghetat? Mai cutezi sa ni te ridici impotriva?
- Drept sa va spun, baba Iarna si mos Omat, mi-a fost tare-tare frig. Era cat pe ce sa ma
smulga si vantul. Abia m-am putut piti dupa un bulgare de pamant. Of, daca si la noapte o fi
tot atat de frig, cu siguranta voi muri inghetat!
Soarele auzind cu cata bunatate vorbeste ghiocelul vrajmasilor sai, i-a trimis in ajutor multime
de raze calde, intarindu-l.
Asa ca, dis de dimineata, ghiocelul a putut vedea alaturi de el, frati si surori rasarind printre
petece de nea.
- Baba Iarna, mos Omat, rasunau clopoteii lor in poiana, Baba larna, mos Omat, hai sa ne
jucam de-a prinselea!
Asa s-a dovedit ghiocelul mai tare decat iarna, vadindu-si rostul sau pe lume: acela de a fi cea
dintai floare care sa bucure omul."
 

Una dintre legendele lui I. I. Mirea, spune ca:

"Un inger calatorea intr-o zi prin inaltimea cerului, leganandu-se printre stelele stralucitoare.
El se apropia de fiecare stea si, de ici de colea, culegea cate o floare. Dupa ce culese din
fiecare stea, el se pogora pe pamant si rupse si de aici o floare. Pe urma se sui in cer si disparu
sub bolta albastra.
Florile de pe pamant, care vazusera ingerul stralucitor, fara sa vada ce floare luase cu el, se
intrebau care sa fie sora lor pe care ingerul a cules-o si a dus-o cu el!
- Este un trandafir - ziceau trandafirii.
- Este un crin alb ca si ingerul - ziceau crinii.
- Ba nu, drept sa va spun surioarelor, ca nu poate fi decat o lalea - zicea, ingamfandu-se, o
lalea foarte frumoasa.
Chiar si micsuneaua, care-i asa de modesta, zicea si ea, cu glas dulce, ca ingerul luase o
micsunea.
Deodata din inaltul cerului, o lacrima pica si veni sa straluceasca pe ghiocelul care avea o
tulpinita rupta. Ingerul nu se arata, insa un glas ceresc se auzi:
- Sarmana floare, floare cu adevarat modesta! Fiindca te-am rupt, cere-mi o rasplata! Spune-
mi ce ceri?
Ghiocelul tacu.
- Vrei tu mirosul trandafirului?
- Nu!
- Dragalasenia lalelei?
- Nu!
Vrei sa fii albastra ca floarea de liliac?
- Nu!
- Ce doresti atunci?
- Fiindca ai placerea sa-mi daruiesti ceva, fa sa ma nasc si sa infloresc indata ce se duce
zapada. Oamenii amortiti si ingetati de viscol si de ger, cand m-or vedea si cand vor simti
mireasma mea dulce, sa se simta incalziti si mangaiati ca se apropie primavara.
Din ziua aceea, ghiocelul este cea dintai floare cere ne zambeste dupa iarna posomarata."