PREZENTARE GENERALĂ

Muntenegru este un stat suveran din Europa de Sud-Est, pe coasta Mării Adriatice, și care

se învecinează cu Croația la vest, cu Bosnia și Herțegovina la nord-vest, cu Serbia la nord-est,
cu Kosovo la est și cu Albania la sud-est. Este unul dintre statele succesoare ale fostei Iugoslavii,
declarându-și independență în anul 2006. Capitala și cel mai mare oraș este Podgorița, în timp
ce Cetinje este desemnat ca Prijestonica, adică fosta Capitală Regală a Orașului.

Constituția Muntenegrului descrie statul ca un stat civic, democratic, ecologic al dreptății

sociale, bazat pe domnia legii.1 Muntenegru este o republică independentă și suverană, care și-a
proclamat noua constituție pe 22 octombrie 2007. Președintele Muntenegrului este șeful statului,
ales pentru o perioadă de cinci ani, prin vot direct. Președintele reprezintă țara în străinătate,
promulgă legi prin ordonanță, convoacă alegerile pentru Parlament, propune Parlamentului
candidați pentru posturile de prim-ministru, președinte și judecători ai Curții Constituționale.
Președintele poate propune Parlamentului și convocarea unui referendum, acordă amnistie pentru
infracțiuni prevăzute de legislația națională, conferă decorații și efectuează alte îndatoriri
constituționale. Este un membru al Consiliului Suprem de Apărare. Reședința oficială a
Președintelui este în Cetinje. Guvernul Muntenegrului este ramura executivă a puterii de stat din
Muntenegru. Guvernul este condus de prim-ministru, și este format din viceprim-miniștri și
miniștri. Parlamentul Muntenegrului un organism unicameral legislativ. El adoptă legile, ratifică
tratatele internaționale, aprobă prim-ministrul, miniștrii și judecătorii tuturor instanțelor, adoptă
bugetul și îndeplinește alte atribuții, stabilite prin Constituție. Parlamentul poate acorda un vot de
neîncredere Guvernului cu majoritate simplă. Un deputat este ales cu 6.000 de voturi.
Parlamentul actual conține 81 de locuri.

După promulgarea Declarației de Independență în Parlamentul Muntenegrului la 3 iunie

2006, în urma referendumului ce a avut loc pe 21 mai, Guvernul Republicii Muntenegru și-a
asumat competențele definirii și realizării politicii externe a Muntenegrului ca un subiect de
drept internațional și stat suveran. Cu punerea în aplicare a acestei responsabilități constituționale
a fost însărcinat Ministerul Afacerilor Externe, care a primit misiunea de a defini prioritățile de
politică externă și de a întreprinde activitățile necesare pentru punerea lor în aplicare. Aceste

1
https://constitutii.wordpress.com/2013/01/24/constitutia-republicii-muntenegru/.
activități sunt urmărite în strânsă cooperare cu alte autorități ale administrației de stat,
președintele, președintele Parlamentului, și alte părți interesate relevante.

Integrarea în Uniunea Europeană este obiectiv strategic pentru Muntenegru. Acest proces

va rămâne în centrul politicii externe muntenegrene pe termen scurt. Un alt obiectiv strategic la
fel de important a fost îndeplinit în iunie 2017, când Muntenegru a aderat la NATO, aderare de la
care speră să obțină o garanție pentru stabilitatea și securitatea sa. Muntenegru consideră că
integrarea în NATO va accelera integrarea în UE. Deși se învecinează doar cu Albania, Bosnia și
Herțegovina, Italia, Serbia și Croația, Muntenegru consideră ca țări vecine, din motive istorice și
regionale, și fostele republici iugoslave Macedonia și Slovenia, precum și pe vecinii fostei
Iugoslavii: Austria, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia.

Un drapel oficial al Muntenegrului, bazat pe stindardul regal al Regelui Nikola I, a fost

adoptat la 12 iulie 2004 de către parlamentul muntenegrean. Acel pavilion regal era roșu cu un
chenar argintiu, stemă argintie, și cu inițialele НІ, parțial în grafie chirilică (corespunzătoare NI
în grafia latină), însemnând Regele Nikola I. Pe actualul drapel, chenarul și stema sunt aurii și
monograma regală din centrul stemei a fost înlocuită cu un leu auriu. Ziua națională, 13 iulie
marchează data semnării actului final al Congresului de la Berlin din 1878, care a recunoscut
independența Muntenegrului, dar și ca data de început a uneia dintre primele revolte populare din
Europa împotriva Puterilor Axei, la 13 iulie 1941, în Muntenegru. Limba oficială este
în muntenegreana. De asemenea, sârba, bosniaca, albaneza și croata sunt recunoscute în utilizare.
Toate aceste limbi, cu excepția albanezei, sunt reciproc inteligibile. Conform recensământului
din 2011, cei mai mulți cetățeni au declarat sârba ca limbă maternă. Imnul Muntenegrului este un
cântec popular muntenegrean – „Oh, luminoase zori de mai”.

Economia țării este în mare parte bazată pe servicii și este spre sfârșitul tranziției
către economia de piață. Potrivit Fondului Monetar Internațional, PIB-ul nominal din
Muntenegru era de 4,114 miliarde de dolari în 2009. PIB-ul pentru anul 2009 a fost de 6,590
miliarde de dolari, sau 10.527 dolari pe cap de locuitor. Conform datelor Eurostat, PIB-ul pe cap
de locuitor în Muntenegru se ridica la 41% din media UE în anul 2010.2 Banca Centrală a
Muntenegrului nu face parte din sistemul Euro, dar țara a adoptat unilateral moneda euro.

2
https://tradingeconomics.com/montenegro/gdp.
 SCURT ISTORIC

IUGOSLAVIA

Republica Socialistă Federativă Iugoslavia a fost o entitate iugoslavă care a existat din a

doua jumătate a celui de-Al Doilea Război Mondial (1943) până la dizolvarea acesteia în 1992
(de facto dizolvat în 1991). A fost un stat socialist și o federație alcătuită din Bosnia și
Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Kosovo și Slovenia. În 1992, cele două
republici care au rămas în cadrul federației, Serbia și Muntenegru, au format Republica Federală
Iugoslavia, care nu a fost recunoscută ca fiind succesoarea de drept a RSFI de liderii
internaționali.

Tensiunile dintre republicile din Iugoslavia s-au intensificat începând cu anii 1970.
Cauzele prăbușirii țării au fost asociate cu naționalismul, conflictul etnic, dificultatea economică,
frustrarea față de birocrația guvernamentală, influența unor personalități importante din țară și
politica internațională. Ideologia și în special naționalismul au fost văzute de mulți ca sursa
principală a destrămării Iugoslaviei. Începând cu anii 1970, regimul comunist al Iugoslaviei s-a
împărțit între o fracțiune naționalistă liberal-descentralizată condusă de Croația și Slovenia, care
susținea o federație cu o mai mare autonomie locală, şi o fracțiune naționalistă conservatoare-
centralistă condusă de Serbia, care susținea o federație centralizată pentru a asigura interesele
Serbiei și ale sârbilor din Iugoslavia - întrucât erau cel mai mare grup etnic din țară în ansamblu.
În economie, de la sfârșitul anilor 1970, diferenţa tot mai mare de resurse economice între
regiunile dezvoltate și subdezvoltate din Iugoslavia a deteriorat grav unitatea federației. Cele mai
dezvoltate republici, Croația și Slovenia, au respins încercările de a-și limita autonomia, așa cum
se prevedea din Constituția din 1974.3

În septembrie 1992, Republica Federală Iugoslavia (formată din Serbia și Muntenegru)

nu a reușit să fie recunoscută drept continuarea Republicii Federale Socialiste în Organizația
Națiunilor Unite. A fost recunoscută separat ca succesor alături de Slovenia, Croația, Bosnia și
Herțegovina și Macedonia. Înainte de 2000, Republica Federală Iugoslavia a refuzat să aplice din
nou pentru aderarea la Organizația Națiunilor Unite, lucrul acesta întâmplându-se abia după
plecarea lui Slobodan Milošević4.

3
https://en.wikipedia.org/wiki/1974_Yugoslav_Constitution.
4
 președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia și de asemenea al Partidului Socialist Sârb.
 SERBIA ŞI MUNTENGRU

Statutul uniunii dintre Muntenegru și Serbia a fost decis printr-un referendum privind
independența Muntenegrului la 21 mai 2006. Au fost exprimate în total 419.240 de voturi,
reprezentând 86,5% din totalul electoratului; 230.661 voturi (55,5%) au fost pentru independență
și 185.002 voturi (44,5%) au fost împotrivă. Acest lucru a depășit cu mult pragul de 55% necesar
pentru validarea referendumului în conformitate cu normele stabilite de Uniunea Europeană.
Potrivit comisiei electorale, pragul de 55% a fost trecut cu doar 2.300 de voturi. Serbia, statele
membre ale Uniunii Europene și membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Organizației
Națiunilor Unite au recunoscut independența Muntenegrului. La 3 iunie 2006, Parlamentul
muntenegrean a declarat independența Muntenegrului, confirmând oficial rezultatul
referendumului.