Frontiere
fapt, este necesar să observăm că există o legătură
Anticipație
și divinație
Ce-mi rezervă viitorul?
De ce apelăm la preziceri?
Ce vrea să facă? Ce urmează? Cum va fi vremea? Cum
va evolua cursul? Cine va câştiga meciul? Cine va
câştiga alegerile? Ce mă aşteaptă?... Iată numai câteva
întrebări generice, dintr-un lung şir, care pot fi sub-
sumate uneia mai generale: „Ce-mi rezervă viitorul?”
Conştient sau nu, fiecare dintre noi se află aproape
permanent sub tensiunea unor astfel de nedumeriri.
Spun aproape permanent şi nu permanent numai pentru
a lăsa loc alternativei că pot exista şi momente de mare
răspuns sau de mare surpriză în care orice întrebare este
uitată - fie că astfel de ieşiri de sub im-periul întrebărilor
care frământă sunt de natura oniri - cului, bucuriei,
plăcerii, perplexităţii, stupefacţiei sau pur şi simplu
datorate unui somn profund ori pricinuite de stări
extreme, vecine cu nebunia sau moartea.
Să lărgim un pic definiţia viitorului: viitorul este
neprezenţa care s-ar putea actualiza. Corespunzător,
vom putea vorbi despre trecut, ca despre o neprezenţă
care nu se mai poate actualiza, şi despre imposibil, ca
despre o neprezenţă neactualizabilă. Mai mult, putem
rafina vorbind despre neprezenţe perpetuu neactua -
lizabile, devenite actualizabile sau, dimpotrivă, de ve -
nite neactualizabile.
Cele precizate mai sus au legătură cu conceptul de
spaţiu-timp cu care operează fizicienii, însă nu se re-
duce la acesta. Fiind, însă, pe tărâmul definirii, mă pot
exprima chiar şi în modul următor: ceea ce am notat
mai sus vreau să fie înţeles dincolo de conceptul de
spaţiu-timp (parametric) cu care operează fizicienii -
despre un spaţiu-timp al devenirii şi evoluţiei „lucru-
rilor” şi nu despre unul numai al existenţei şi dinamicii
lor. În fond, ceea ce ne interesează de fapt pe fiecare
dintre noi în cele din urmă este legat de devenirea şi
evoluţia propriei persoane în complexitatea ei. Iar
ştiinţa are valoare doar în măsura în care răspunde
acestui interes.
Ceea ce ştim - implicit - cu toţii despre spaţiu şi
timp este faptul că acestea ne sunt relevate printr-o
situaţie nesimetrică pe care fiecare dintre noi o poate
constata permanent, trăind-o permanent: nu pot fi în
câte pilde s-ar pune în joc. În aceste cazuri, încercarea
Andi
Caragea
acelaşi moment în două locuri distincte, însă mă pot
găsi în acelaşi loc în momente distincte şi pot reveni
într-un loc, dar nu şi într-un moment. Numai mintea
reuşeşte întru câtva, măcar şi numai cu imaginaţia, să
„violeze” această legitate care este conformă inclusiv
cu teoria relativităţii. Cu gândul pătrundem şi în viitor
şi tot cu gândul ne putem întoarce în momente din
trecut. Cu gândul putem palpa lumile neprezenţelor!
Am făcut această scurtă introducere pentru că vreau
să încerc să nu vorbesc despre preziceri căzând în
ispita explicaţiilor obscurum per obscurum – fie că mă
voi referi la acelea clamate ca ştiinţifice, fie că mă voi
referi la cele catalogate drept oculte. Pe scurt, pe cât
posibil, încerc să demitizez evitând atât miturile create
în jurul practicării magicului sau religiilor, cât şi pe
acelea construite în jurul ştiinţei şi tehnologiilor.
Facem de asemenea o distincţie terminologică netă
între preziceri şi predicţii. Predicţiile se fac exclusiv pe
baza unor informaţii certe, a unor teorii şi/sau
experimente ştiinţifice, sau pe baza unei acumulări de
experienţe empirice, prezicerile, nu. De fapt, în viaţa
reală, în cele mai multe cazuri în care avem de a face
cu o anticipaţie, vom întâlni întotdeauna un mix de
predicţii şi preziceri. O doză de prezicere, chiar şi
infimă, se va strecura în orice prognoză, chiar şi pentru
că ne încredem în modelul de predicţie de care ne
folosim sau în postulatele teoriei pe baza căreia acesta
a fost conceput.
De ce nu au fost eradicate?
Un răspuns arogant la întrebarea de mai sus ar putea fi
că sunt încă prea mulţi creduli pe Pământ. Eu sunt însă
de o cu totul altă părere. Iată şi argumentele.
A apela la ghicit, ca şi comportament, este un fapt
strâns legat de modul specific uman de a acţiona în
situaţii de incertitudine, prin căutarea de informaţii.
Informaţiile propriu-zise, valabile, conduc la dimi - nu
a rea incertitudinii sau la edificare – la încetarea acestei
stări. Chiar şi informaţii eronate pot fi de multe ori
preferabile persistenţei/blocajului în starea de
incertitudine. Pentru a face mai lesne de înţeles acest
indisolubilă între informaţie şi incertitudine, pe de o
parte, şi între starea de incertitudine persistentă şi
epuizarea psihică, pe de altă parte.
Indiferent dacă incertitudinea privește o situaţie de
pericol sau una de câştig, dacă ea persistă peste o limită
suportabilă, însăşi încercarea de a o elimina sau de a o
diminua devine o sursă de risc care poate ajunge să fie
chiar unul vital, ajungând să depăşească cu mult riscul
lipsei de informaţie. De aceea, atât la nivel individual,
cât şi la nivel social, s-au dezvoltat şi se dezvoltă
permanent mecanisme de optimizare a costului
energetic de plătit pentru diminuarea incer-titudinilor şi
surselor acestora, dar şi pentru evitarea persistenţei
inutile şi riscante în încercarea de a le rezolva. Din
această perspectivă, se poate vedea că ştiinţa şi
tehnologia s-au dezvoltat ca mijloace de optimizare a
costului energetic de soluţionare a incer-titudinii la
nivel social şi individual. De asemenea, un gen
particular de ştiinţă a acţiunii preventive de tipul
înţelepciunii practice, capabilă să evite situaţiile de
consum psihic inutil, şi-a dezvoltat şi ea tradiţii locale,
materializându-se în culturi prudenţiale. Aristotel
considera acest tip de înţelepciune rodul unei virtuţi
intelectuale distincte, de acelaşi rang de importanţă cu
episteme (ştiinţa) şi techne (arta de a face) şi o numea
phronesis. Societatea modernă occidentalizată
neglijează însă componenta phronetică a intelectului
uman sau o consideră marginală. Aceasta şi roadele
sale persistă însă ca înţelepciune populară, transmisă
tacit sau prin tradiţia orală.
Trebuie să remarcăm însă că, oricât de înalt ar fi
nivelul de performanţă al celor trei mecanisme
intelectuale evocate aici, ele nu vor putea acoperi
niciodată complet nevoia de soluţionare de incerti-
tudini, nici la nivel personal, nici la nivel social.
Există adesea situaţii în care raţionalitatea celor
direct angrenaţi în ele devine depăşită, indifere de
câte roade ale tehnicii, ştiinţei sau
„Viitorul e
neprezenţa care s-ar
putea actualiza.
Corespunzător, vom putea
vorbi despre trecut, ca
despre o neprezenţă care
nu se mai poate
actualiza,
şi despre imposibil, ca
despre o neprezenţă
neactualizabilă”
Frontiere
de a trans cende limitele raţionalităţii, de a ghici
viitorul devine o opţiune, alături de evadarea din
problemă. Uitarea, autoamăgirea, fantasticul şi
spectacolul ca mijloace de comutare a atenţiei, şi chiar
minciuna ca mijloc de înlesnire a autoamăgirii, au o
legătură strânsă cu astfel de mecanisme de evadare.
Ghicitul ca practică socială s-a dezvoltat şi a per-sistat
tocmai în contextul necesităţii unor astfel de
mecanisme utile, acceptabile în cazul în care pu-terea
predictivă a virtuţilor intelectuale era depăşită.
Ghicitorii, oricât de „imprecişi” s-ar fi dovedit, puteau
fi excluşi din comunitate, pedepsiţi pentru erori sau
chiar eliminaţi, aşa cum s-a întâmplat adesea în isto-
rie, însă tagma lor pe ansamblu, nu. Fiind cerere, este
nevoie de ofertă; fiind nevoie de ofertă este nevoie de
ofertanţi! Din această perspectivă, fie că reuşeau să
ghicească viitorul, fie că reuşeau să diminueze măcar
momentan tensiunea creată de starea de incerti-tudine,
oricum, aceştia făceau un serviciu - unul de multe ori
esenţial atât pentru clienţii lor, cât şi pentru
comunitate. Exista totuşi şi o situaţie în care riscul
ghicitorului şi/sau al clientului său devenea major:
aceea în care s-ar fi ghicit exact pe dos. Poate că din
acest motiv, într-un număr covârşitor de cazuri,
ghicitorii adoptă un stil prudent - manifestat printr-o
anumită ambiguitate sau ermeticitate a răspunsului
oferit, sau îşi declară responsabilitatea doar parţial,
împărţind-o prin convenţie tacită cu instrumentul
utilizat, cu factori supranaturali sau chiar cu clienţii. În
rest, chiar dacă nu ghiceau corect funcţionau totuşi,
mai mult sau mai puţin conştient, ca tămăduitori ai
sufletului, făcând ceea ce am putea numi azi psihoter-
apie sau consultanţă personală. Probabil că în cele mai
multe cazuri chiar asta reuşeau şi... încă reuşesc.
Ghicitul ca practică nu a dispărut nicidecum în
societatea modernă, iar unele forme specializate sunt
considerate servicii chiar extrem de respectabile,
inclusiv cu dimensiune academică. Când ne gândim la
ghicitori asociem imaginea lor cu Mama Omida sau cu
vreo cunoştinţă care dă-n cărţi, priveşte într-un glob,
interpretează o astrogramă sau citeşte în zațul de cafea.
Dar sunt şi unii dintre ei care... socotesc, modelează şi
simulează de zor. De pildă, analiştii tehnici de bursă
nu sunt altceva decât astfel de „quotatiomanţi“
contemporani, ultraspecializaţi. Mai mult, în jurul lor
funcţionează o întreagă industrie de consultanţă şi
media cu anvergură globală. Sintetizând, să
inventariem mijloacele la care se recurge îndeobşte în
caz de incertitudine persistentă.
Acestea pot fi:
1) informarea - aflarea de la altcineva care ştie
sau ştia deja informaţia căutată (cazul banal al
simplei documentări realizate direct, de la
Frontiere Frontiere
Frontiere
I Ching şi ghicitul în bobi
Adoptând paradigma de studiu elaborată în secţiunea
precedentă, nu vom încerca să descoperim sau să
demonstrăm dacă I Ching funcţionează propriu-zis
ca un oracol sau cum anume s-ar putea explica
această funcţionare, ci vom încerca să evidenţiem
câteva elemente pe baza cărora s-ar putea înţelege
mai bine de ce şi cum funcţionează sistemele de
prezicere din punct de vedere psiho-social, arătând
totodată că I Ching este o operă esenţială pentru
înţelegerea evoluţiei modului în care ne raportăm la
viitor. De aceea, în introducere vom face o scurtă
prezentare, din perspectiva influenţei culturale a
acestei cărţi admirabile.
I Ching - scurtă prezentare
I Ching (Cartea schimbărilor) este cea mai veche
dintr-un grup de cinci scrieri canonice care stau la
baza culturii şi tradiţiei chineze. Se afirmă că această
carte încorporează esenţa doctrinelor şi mişcărilor
spirituale chineze, inclusiv pe cea taoistă, şi că a
avut un impact semnificativ asupra întregii istorii a
culturii şi civilizaţiei din spaţiul de influenţă chinez.
De altfel, pe steagurile Coreei de Sud şi
Vietnamului de azi se regăsesc simboluri provenite
direct din I Ching. În viaţa şi cultura chineză această
carte a fost utilizată ca un referenţial de înţelepciune
(funcţia filosofică), dar şi ca un oracol care oferea
informaţii despre rezultatul acţiunilor intenţionate
de către consultant. Inițial, cartea a fost utilizată
într-o formă savantă de suverani, prinţi, nobili şi în
general de persoane cu influenţă din preajma
suveranilor şi nobililor chinezi, însă cu timpul a
ajuns să fie cunoscută şi utilizată pe scară largă,
chiar în forme comerciale.
Originea acestei cărţi excepţionale este pusă pe
seama împăratului legendar Fu Xi, care ar fi fost
protagonistul unei întâmplări revelatorii prin
intermediul căreia a cunoscut semnificaţia profundă a
celor 8 trigrame elementare, prezentate în ilustraţia de
mai sus, care constituie osatura Cărţii schimbărilor.
Împăratul legendar Fu Xi
O legendă spune că în timp ce se plimba pe malul
Fluviului Galben, Fu Xi ar fi zărit ieşind din ape o
broască-ţestoasă care purta pe spate semnele celor 8
trigrame. El ar fi copiat aceste trigrame desenându-
le cu un beţigaş pe nisip şi, probabil, le-a asociat cu
careele magice (numerologice) ce erau utilizate
pentru ghicitul cu ajutorul carapacelor de broască-
ţestoasă şi cu simbolistica yin-yang.
La elaborarea cărţii până la forma cunoscută
azi au mai participat regele Wen şi prinţul Chou,
care au adus drept contribuţii esenţiale formarea
hexagramelor, titlurile, judecăţile, comentariile
mutaţiilor. Într-un final, Confucius şi cei din şcoala
sa i-au adăugat o sumă întreagă de comentarii de
o mare însemnătate pentru înţelegerea structurii şi
contribuţiilor anterioare. Este interesant însă că în
conţinutul acestei cărţi se găsesc referiri şi la o
preistorie a tradiţiei artei ghicitului din timpurile
când prezicerile se făceau cu ajutorul interpretării
semnelor date de fisurile formate pe carapacele de
broască-ţestoasă. Carapacele erau folosite ca
intermediu de divinaţie, fiind aruncate în foc sau
supuse unei alte formule de tensionare termică
pentru a revela semnele prevestitoare. Am putea
spune că I Ching a constituit o inovaţie în domeniul
prezicerilor!
I Ching a supravieţuit arderii cărţilor ordonate de
împăratul Ch’in Shih-Huang-ti (sau Qin Shi Huangdi),
în 213, după această epocă apărând alte lucrări care
o analizează sau fac referire la ea, fără să mai putem
vorbi însă despre adăugări de conţinut în original.
Richard Wilhelm
Cartea Schimbărilor a devenit cunoscută şi publi -
cului occidental ca o lucrare cu utilitate filosofică, dar
şi oracol, deşi foarte mulţi dintre cei care o consultă
întâmpină dificultăţi în interpretarea ca răspunsuri a
hexagramelor şi a textelor lapidare care le însoţesc.
Cea mai importantă contribuţie la răspândirea
cărţii în Europa a avut-o Richard Wilhelm, un
misionar creştin şi sinolog care a călătorit în China
la începutul secolului trecut. Acesta l-a cunoscut pe
Lao-nai Hsuan, un descendent al şcolii
confucianiste, care l-a ajutat la traducerea corectă a
cărţii în limba germană. Wilhelm a adăugat
originalului şi o suită de comentarii de care se
folosesc mulţi dintre occidentalii ce utilizează şi în
prezent cartea ca oracol.
O altă contribuţie la răspândirea lucrării, în lumea
occidentală a avut-o Carl Jung, care a propus o
traducere în limba engleză (realizată de Carry F.
Baynes) şi a adăugat acestei versiuni o introducere
substanţială, explicând cum anume poate fi consultată
cartea ca oracol. De asemenea, Jung s-a aplecat
asupra studiului funcţionării acestui sistem de
prezicere aducând în discuţie teoria sincronicităţii,
prin care el susţinea ideea coincidenţelor
semnificative, acauzale – o fenomenologie a
sporadicului, constând în posibilitatea unor cuplări de
evenimente psihice şi materiale neîntâmplătoare, care
nu se pot explica numai prin legături de tip cauză-
efect, ci exclusiv prin prezenţa sau
Frontiere Frontiere

„ Toate
ritualurile care
utilizează un instrument
mediator pentru descoperirea
semnelor prevestitoare,
indiferent de arealul cultural
în care au funcţionat, includ
un proces necontrolabil
prin care se garantează
imprevizibilul
rezultatului.”
Frontiere
Variabila Valori posibile
Ce instrument
revelator este
utilizat? Un obiect sau mai
Cine operează în procesul
de ivire necontrolabilă a
semnelor?
Ce formulă magică
este folosită?
Un ritual complex
Cine execută
formula magică?
Ce proprietate a instru-
mentului este considerată
esenţială în raport cu
formula magică?
Câte semne poate
genera ritualul? (Puterea
de discriminare)
Câte configuraţii
semnificative generează
ritualul? (Puterea de
semnificare)
Ce alte elemente specifice
relevă ritualul?
Ce reguli de interpretare
(RI) se utilizează?
Netransparente
RI sunt sau nu
transparente pentru Semitransparente
solicitant?
Transparente
Cine face în principal
interpretarea semnelor
ivite?
140 / www.anticipatia.com
ontiere
Ce este incertitudinea?
I Ching Bobi Studiul tău
Mintea
Corpul
Definită de o manieră simplă, informaţia este ceea ce se
* *
multe obţine dintr-o experienţă prin care se înlătură/diminuează
o incertitudine. Ca urmare, a înţelege mai bine ce înseamnă
Ghicitorul *
informaţia înseamnă a înţelege mai bine ce înseamnă incer-
Solicitantul * titudinea, cum se naşte şi cum se produce ea şi ce efecte are
asupra minţii noastre. Următoarele aspecte sunt importante
Ambii
pentru înţelegerea comportamentului uman în situaţii de
Evocarea * incertitudine.
Invocarea * 1. Pentru a exista informaţia, este necesar să preexiste
o incertitudine şi o experienţă capabilă să o diminueze.
2. Modalităţile de existenţă ale unei incertitudini
Ghicitorul * sunt ca întrebare sau ca nelinişte.
3. Pentru a exista o incertitudine asupra unui lucru, este
Solicitantul *
nevoie să fie anterior cunoscute: cel puţin existenţa în teorie
Ambii sau în credinţă a acelui lucru şi o întrebare despre acel lucru
(de exemplu, dacă acesta există în realitate şi nu doar în
Provenienţa Puterea de minte) sau o nelinişte nedecodificată ca întrebare, dar legată
din ceva germinare a de lucrul respectiv.
viu a bobilor
beţişoarelor 4. Necunoaşterea nu înseamnă incertitudine. Descoperi-
rea a ceva cu totul neaşteptat este o experienţă din care
descoperitorul capătă o revelaţie şi nu una din care obţine
218 = 262 144 4 096 o informaţie. Evident, ca urmare a unei revelaţii se nasc
şi întrebări şi, în consecinţă, posibilităţi de noi experienţe
şi de noi informaţii.
5. Dacă descoperirea a ceva este însă o experienţă
4 096 4 096
produsă în urma unei intenţii interogative de tipul „ia să
vedem dacă nu mai e ceva de găsit în această situaţie?!”,
adică dacă experienţa a fost transformată în experiment, ceea
Se numără Se numără ce se obţine la final este o ridicare de incertitudine şi, ca
din 4 în 4 din 4 în 4 urmare, o informaţie.
6. Starea de incertitudine este consumatoare de energie
Nescrise * psihică (este stresantă) şi se cere compensată.
Scrise * 7. Necesitatea de informare se naşte ca nevoie de compen-
sare a deficitului energetic creat de persistenţa unei stări de
incertitudine şi devine, cumulativ, cu atât mai mare cu cât: in-
*
certitudinea a persistat mai mult timp, s-a născut în urma unei
experienţe neaşteptate sau foarte puţin aşteptate (foarte greu
* imaginabile), ridicând o mulţime neorganizată / neierarhizată
Ghicitorul * *
de întrebări şi cu atât mai pregnant, cu cât situaţia asupra
căreia persistă poate avea un impact direct asupra respectivei
Solicitantul persoane, la limită putând fi angoasantă sau epuizantă.
Acest ultim aspect este de o importanţă crucială pentru
Ambii * *
înţelegerea comportamentului uman în situaţii de incerti-
tudine, în care se manifestă inclusiv cel legat de fenomenul
acceptării tacite de informaţii false pentru a scăpa din starea
de incertitudine persistentă şi a economisi astfel energia
psihică. De câte ori nu v-aţi surprins autoamăgindu-vă sau
visând cu ochii deschişi asupra viitorului?
http://studiu-ad.a21.ro