Cursul V

NORMA DE DREPT ADMINISTRATIV

Secțiunea 1. Noțiunea și trăsăturile normei de drept administrativ

1. Definiția normei de drept administrativ

În general, prin normă se înțelege „o regulă, o dispoziție obligatorie, fixată prin lege
sau prin uz”1. Viața socială este reglementată prin astfel de norme (reguli obligatorii). Întrucât
viața socială îmbracă forme și domenii diverse de manifestare, și normele de conduită socială
acoperă o diversitate de domenii. Există, astfel, reguli de conduită militară, medicală, canonică,
dar și în sfera administrației publice. Astfel, activitatea funcționarilor publici este reglementată
printr-un set de norme, codificate, care se regăsesc în Codul administrativ sau, tot ca exemplu,
circulația pe drumurile publice este reglementată printr-un ansamblu de norme de conduită
obligatorii, care alcătuiesc Codul rutier.
O normă, în sine, reprezintă așadar o regulă de conduită obligatorie. Pentru a avea
eficacitatea necesară în ceea ce privește ordonarea conduitei sociale, normele „se codifică”,
adică se reunesc într-un ansamblu de norme (o lege, de regulă) care reglementează o „instituție
juridică”. În literatura de specialitate, există mai multe definiții ale normei de drept
administrativ, în funcție de gradul de sintetizare sau de generalizare a acesteia.
Astfel, norma de drept administrativ este definită ca fiind „regula juridică ce
reglementează relații sociale care fac obiectul dreptului administrativ, ca ramură a
dreptului”2.
Într-o definiție mai cuprinzătoare, norma de drept administrativ este norma ce
reglementează raporturile sociale care apar în sfera administrației publice în contextul
organizării și funcționării instituțiilor publice, între aceste instituții și particulari în realizarea
sarcinilor executive3.

2. Trăsăturile normei de drept administrativ

Din elementele definitorii mai sus prezentate, rezultă următoarele trăsături ale normelor de
drept administrativ:

1
Conform DEX, op.cit,. pag. 607.
2
D. Brezoianu, Drept administrativ Român, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 24.
3
Mădălina Elena Mihăilescu, op. cit., pag. 92; vezi şi Dana Apostol Tofan, op. cit., pag. 74.
 a) Reglementează raporturi sociale care apar în cadrul organizării și funcționării
autorităților și instituțiilor administrației publice, atât cea statală, cât și cea autonomă locală.
Exemplu: Codul administrativ, reglementează raporturile privind recrutarea, promovarea,
detașarea, sancționarea și destituirea din funcție a funcționarilor publici. Un alt exemplu
referitor la trăsătura sus menționată îl reprezintă Legea administrației publice nr. 215/2001, în
care sunt reglementate: modul de constituire a consiliului local, raporturile dintre primar și
consilieri, raporturile de funcție publică ale secretarului unității administrativ teritoriale cu
primarul și consiliul local, etc.
b) Reglementează raporturile dintre autoritățile administrative publice.
Exemplu: Raporturile juridice instituite prin Legea nr. 90/2001 privind organizarea și
funcționarea Guvernului și a ministerelor, în care sunt reglementate raporturile dintre Guvern
si ministere, raporturile dintre primul-ministru și miniștri, etc.
c) Reglementează raporturi dintre autoritățile administrative publice și
particulari.
Exemplu: Normele din Codul fiscal, care stabilesc raporturile dintre Autoritatea Națională de
Administrare Fiscală și contribuabili sau OUG nr. 195/2002 privind raporturile juridice dintre
participanții la trafic și autoritățile cu drept de dirijare și control în traficul rutier.
d) Prezintă o mare diversitate. Marea diversitate rezultă din scopul administrației.
Aceste norme reglementează ordinea socială, asigurarea interesului public și a efectuării
serviciilor publice. Normele care alcătuiesc dreptul administrativ nu sunt un scop in sine. Rolul
lor este de a asigura condițiile de dezvoltare a vieții sociale prin menținerea ordinii
sociale/publice în cele mai diverse domenii ale vieții cotidiene: în domeniul sănătății publice,
în domeniul protejării mediului înconjurător necesar tuturor cetățenilor, în domeniul traficului
rutier, al protecției împotriva incendiilor, al asigurării drepturilor fundamentale (la educație,
drepturile electorale, etc.), asigurarea serviciilor publice indispensabile (alimentarea cu
electricitate, cu apă potabilă și menajeră, salubrizare, energie electrică, mijloace de transport,
infrastructură rutiera și feroviara, etc.).
e) Gradul diferit de generalitate4, care derivă din domeniul cărora le este dedicat.
Astfel, unele norme au grad maxim de generalitate, aplicându-se tuturor cetățenilor, pe când
altele sunt aplicabile doar unei categorii de cetățeni.
Exemplu: OUG nr. 97/2011, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale
cetățenilor români, se aplică tuturor cetățenilor români. OUG nr. 195/2002, republicată, privind

4
Mădălina-Elena Mihăilescu, op. cit., pag. 93.
circulația pe drumurile publice, se aplică tuturor participanților la trafic, cetățeni români sau
străini, fie ei bicicliști, pietoni sau conducători de vehicule. Există însă și norme cu un grad mai
restrâns de generalitate, un exemplu in acest sens fiind, de regula, statutele profesionale. Astfel,
de exemplu, statutul funcționarilor publici, reglementat prin Codul administrativ, se aplică doar
acelor persoane care exercită o funcție publică în cadrul administrației publice.

Secțiunea a 2-a. Structura normei de drept administrativ

Orice normă juridică poate fi privită atât sub aspectul structurii sale interne (numită și
structură logico-juridică), cât și sub aspectul structurii externe (numită și tehnico-juridică).
1. Structura internă a normei de drept administrativ
Structura internă vizează modul de alcătuire a normei, conținutul și mesajul concret al
acesteia. Din această perspectivă, de regulă, orice normă de drept administrativ are în conținutul
său trei elemente: ipoteza, dispoziția și sancțiunea, anume ce se dă, ce se cere și ce se întâmplă
dacă nu se face.
a) Ipoteza cuprinde elementele de fapt în care operează norma, respectiv acele situații
de fapt sau categorii de subiecți cărora li se adresează efectiv norma. Ipoteza poate fi prezentată
în cuprinsul normei (articolului), împreună cu dispoziția sau poate exista, în cuprinsul actului
normativ, unul sau mai multe articole care configurează ipoteza sau ipotezele pentru mai multe
dispoziţii, reglementate în corpul actului, în articole separate.
Exemplu: Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 97/2011 republicată, privind evidenţa,
domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetățenilor români, la art. 23 alin. 1) prevede că:
„titularii actelor de identitate (...) sunt obligați să ia măsuri pentru a evita deteriorarea,
distrugerea, pierderea sau furtul acestora”, iar la art. 43 din acelaşi act normativ, se
menționează: „constituie contravenție şi se sancţionează după cum urmează:
a) Nerespectarea dispozițiilor art. (...), art. 23 alin. 1), (...), cu amendă de la 25 la 50 lei”.
Din exemplul prezentat, rezultă ca ipoteza constă în situaţia neluării, de către titularii
actelor de identitate a măsurilor de prevenire degradării, distrugerii, pierderii sau furtului actelor
de identitate. Dispoziția indică acea conduită care trebuie urmată de către subiect, şi anume să
ia acele măsuri de prevenire a degradării, distrugerii, pierderii sau furtului actelor de identitate.
b) Dispoziția normei de drept administrativ poate avea caracter imperativ onerativ,
prohibitiv sau permisiv. În exemplul mai sus prezentat, norma are caracter imperativ onerativ,
care rezultă explicit din sintagma „titularii (...) sunt obligați să ia masuri”.
De asemenea, în tehnica legislativă, există dispoziţii cu caracter imperativ prohibitiv,
al căror caracter rezultă din sintagma „se interzice” sau „este interzis”. Astfel, de exemplu, în
Legea nr. 349/2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun,
republicată, se prevede la art. 3 alin. 1) că „se interzice fumatul în toate spaţiile publice
închise”.
Dispozițiile din normele de drept administrativ cu caracter permisiv pot fi identificate
prin sintagma „pot”. Astfel, conform art. 125 din Legea administrației publice locale nr.
215/2001, se dispune: „Consiliile locale sau consiliile județene pot contracta prin licitație
efectuarea de lucrări şi servicii de utilitate publică, în limita sumelor aprobate prin bugetul
local, respectiv județean”.
c) Sancțiunea, reprezintă urmarea neconformării dispoziției normei juridice.
Sancțiunea este o măsura punitivă, dispusă de către autoritatea administrației publice, în regim
de putere publică. În exemplul prezentat anterior, referitor la nerespectarea dispoziției de a lua
măsuri de prevenire a distrugerii, degradării, pierderii sau furtului actelor de identitate, se
sancţionează cu amendă.
Norma juridică de drept administrativ, poate avea, fie un singur fel de sancţiuni (amenda
contravențională sau anularea unui act administrativ individual – cum ar fi anularea unei
autorizații de construire sau de funcționare), fie sancțiuni combinate (o sancțiune principală –
amenda contravențională – şi o sancțiune complementară – închiderea activității unui agent
economic. Astfel, sancțiunea aplicată persoanelor juridice pentru nerespectarea dispozițiilor art.
3 alin. 1) din Legea nr 349/2002, precizat anterior, este cea prevăzută la art. 10 lit. b), respectiv
„amenda contravențională de 5.000 lei la prima abatere, amenda de 10.000 lei şi cu sancțiunea
complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la
suspendarea activității la a doua abatere; săvârșirea unei noi contravenții la această lege se
sancționează cu amenda contravențională de 15.000 lei şi sancțiunea complementară a
închiderii unităţii”.

2. Structura tehnico-juridică a normei de drept administrativ

Structura tehnico-juridică are în vedere modalitatea de exprimare a conținutului unei
norme juridice, pentru a fi mai bine înțeleasă. Există chiar o lege care reglementează tehnica
legislativă şi modul de redactare al actelor normative5.
De regulă, o normă juridică are forma unui articol din conținutul unui act normativ ce
reglementează o anumita problema de interes. Sub aspect structural, elementele de conținut (de
logică juridică) ale unei norme, rar se regăsesc în acelaşi articol unic. De regulă, conținutul unei

5
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (M.
Of., Partea I-a, nr. 260 din 21 apr. 2010, cu modificările şi completările ulterioare.
norme este dispersat în unul sau mai multe articole. Astfel, în mod frecvent, ipotezele normelor
dintr-o lege se regăsesc grupate într-un articol, cu precădere în partea introductivă a legii,
dispozițiile de conţinut se regăsesc în alte articole, iar, spre final, în lege există un capitol sau o
secțiune în care sunt precizate sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea normelor dispozitive
din cuprinsul legii. În esenţă, structura tehnico-juridică a normelor de drept administrativ
vizează sistematizarea, structurarea acestora, iar în cazul unor acte normative de amploare, chiar
codificarea acestora (Ordonanța de Urgenţă nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile
publice este realmente un „Cod rutier” al României).