Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT DIDACTIC

Clasa: a VIII-a C

Disciplina: Cultură civică

Unitatea tematică : Capitolul IV - Ce înseamnă să fii drept?

Tema lecției: Dreptate și nedreptate

Tipul lecţiei: lecţie mixtă

Durata: 50 min.

Competențe generale:

Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor situaţii problemă,


precum şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare

Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare

Competenţe specifice:

2.1. Analizarea unor concepte şi valori specifice societăţii democratice

2.4. Compararea formelor şi a situaţiilor de manifestare a dreptăţii şi a nedreptăţii

3.2. Analizarea, în echipe de lucru, a unor situaţii de manifestare a nedreptăţii şi de


nerespectare a egalităţii de şanse sau a egalităţii în faţa legii.

Obiective specifice:

La sfârşitul orei, elevii vor fi capabili :

1) să explice termenii „dreptate” şi „nedreptate”;


2) să asocieze aceste noţiuni cu altele asemănătoare ca sens;
3) să distingă cele trei forme de manifestare a nedreptăţii în raport cu:
- legile juridice
- reguli sau norme morale
- propria persoană;
4) să exemplifice manifestări de nedreptate prezentate în mass-media sau din propria
experienţă;
Strategie didactică

Metode şi procedee didactice:dezbaterea, conversaţia,exerciţiul, problematizarea, studiul de


caz, explicaţia

Mijloace didactice: foi albe, markere

Forme de organizare a activității: activitate frontală, activitate pe grupuri;

Bibliografie: manualul „Cultură civică”, clasa a VIII-a, autori: Dakmara Georgescu şi Doina
Olga Ştefănescu, Ed. Humanitas, 2015; Platon, ”Republica”, Ed.Antet, 2010

SCENARIUL DIDACTIC
ACTUALIZAREA CUNOȘTINȚELOR: se face prin conversație, profesorul solicitând
elevilor să explice noțiunile de dreptate, lege, egalitate și să exemplifice prin raportare la
situații concrete.

CAPTAREA ATENȚIEI: Profesorul prezintă legenda lui Gyges, evocată de Platon în


dialogul ”Republica”. Acesta era un păstor, aflat în slujba regelui Lydiei, care, intrat în
posesia unui inel fermecat, dobândește puterea de a se face nevăzut oricând vrea. ( Concluzia
lui Glaucon în dialogul lui cu Socrate este că, dacă ar exista două astfel de inele și dacă pe
primul l-ar avea un om drept și pe celălalt un om nedrept, se poate crede că nimeni nu s-ar
dovedi în asemenea măsură de puternic încât să păstreze calea dreptății și să aibă tăria de a se
înfrâna fără să se atingă de bunul altuia. Rezultă, în dialogul platonician, că nimeni nu e drept
de bunăvoie, ci doar constrâns de lege/norme/împrejurări.)

PREZENTAREA TEMEI LECȚIEI ȘI A OBIECTIVELOR: Se explică elevilor că, pornind


de la legenda prezentată, vor discuta despre legătura dintre dreptate și nedreptate. Se prezintă
obiectivele lecției.

DIRIJAREA PROCESULUI DE ÎNVĂȚARE

Plecând de la legenda lui Gyges, prin problematizare, profesorul le cere elevilor să-și
imagineze că ar avea un asemenea inel, care, odată răsucit pe deget, îi poate face invizibili.
Cum v-ați comporta în această situație? Ce ați face?

Răspunsurile elevilor sunt scrise pe tablă, sintetic, și sunt punctul de pornire al


dezbaterii. Se pot obține răspunsuri diverse, de tipul ”aș obține anumite foloase”, ”n-aș face
nimic diferit/nu m-aș comporta altfel”, ”aș face fapte bune în mod anonim”, ”i-aș răzbuna pe
cei care au fost nedreptățiți”, ”aș face farse” etc. Dezbaterea poate fi canalizată către
următoarele teme de reflecție:

- Care dintre aceste comportamente ilustrează conceptul de dreptate? Cum se


manifestă ea?

- Putem considera că celelalte acțiuni constituie o nedreptate? Ce înseamnă în acest


context nedreptatea?
- Cum credeți că ar aprecia oamenii atitudinea celor care, având acestă putere, se
comportă cinstit și drept?

- De ce unii ar alege nedreptatea? (nu sunt văzuți de nimeni/nu li se poate dovedi


vinovăția/nu pot fi pedepsiți)

- De ce comportamentul nedrept poate aduce mai multe beneficii celui care și-l
asumă?

- Ne comportăm în mod drept și corect doar pentru că ne este frică de sancțiuni?

- Cum poate fi cineva împiedicat să comită nedreptăți?

- Cine ne poate determina să respectăm regulile comportamentale, atunci când ele


nu sunt cuprinse în documente oficiale și nu presupun pedepse?

- Cine ne învață să fim drepți?

- Care a fost cea mai importantă lecție pe care ați primit-o despre ce înseamnă să fii
drept?

Pe baza răspunsurilor elevilor, profesorul îi conduce către definirea prin relație a


noțiunilor de dreptate și nedreptate precum și a corelațiilor dintre nedreptate și nerespectarea
legilor juridice, a regulilor și a regulamentelor, nedreptate și încălcarea normelor morale
precum și nedreptatea față de propria persoană.

Se solicită, pe parcursul dezbaterii, exemple de încălcare a legii și nedreptatea (efectul


nedorit) comisă astfel față de cineva, situații în care nu se respectă anumite norme sau
prevederi ale unui regulament și efectul lor.De asemenea se conduce dezbaterea către
evidențierea imperativului moral care trebuie să guverneze comportamentul oamenilor,
necesitatea de a ne comporta astfel încât libertatea noastră individuală să nu îngrădească sau
să dăuneze libertății celorlați.

ASIGURAREA FEEDBACKULUI: Profesorul propune elevilor un exercițiu, utilizând


activitatea pe grupe.

Se formează grupe de elevi care trebuie rezolve sarcini de lucru legate de una din
formele de manifestare a nedreptății: în raport cu legile juridice, în raport cu normele morale,
în raport cu sine.Fiecare grupă va da cel puțin un exemplu de manifestare a nedreptății pentru
forma respectivă, va explica în ce a constat nedreptatea și cum poate fi ea reparată.

ASIGURAREA RETENȚIEI ȘI A TRANSFERULUI: se face prin exercițiul dat ca temă


pentru acasă. (manual, pag.77, ex.2)

Profesor propunător:

Biagini Cristina Maria

CJRAE Bacău (Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Comăneşti)

S-ar putea să vă placă și