MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT “ALECU RUSSO” DIN BALTI

FACULTATEA DE STIINTE ALE EDUCATIEI, PSIHOLOGIE SI ARTE

CATEDRA DE PSIHOLOGIE

PUTEREA ETICHETARII SI MANIFESTAREA EI LA

ADOLESCENTI

TEZA DE MASTER

Autor:

Studenta grupei CP21M

Ionela GUTU

Conducator stiintific:

Mihai SLEAHTITCHI

conf. univ., dr.

BALTI, 2018
Controlata:

Data………………….

Conducator stiintific:………………………… ,

……………………………..

Adnotare

Aprobata

si recomandata pentru sustinere

la sedinta Catedrei de……………………….

Process verbal nr. …………din ……………

Seful catedrei ………………………………

dr., conf. univ……………….

 CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: ETICHETAREA SOCIALA SI MANIFESTAREA EI

1.1 Notiunea de etichetare sociala

1.2 Consecintele etichetarii sociale

1.3 Factorii determinant ai etichetarii sociale
1.4 Mecanisme psihologice de contracarare a etichetarii sociale

CAPITOLUL II: NOTIUNEA DE MEDIU ADOLESCENTIN/ ADOLESCENTA

2.1 Notiunea de mediu adolescentin/ adolescenta

2.2 Mediul adolescentin si particularitatile lui psihologice

2.3 Etichetarea sociala si manifestarea ei in conditiile mediului adolescentin

CAPITOLUL III: METODOLOGIA DE CONTRACARARE A ETICHETARII SOCIALE

IN CONDITIILE MEDIULUI ADOLESCENTIN

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE
 CAPITOLUL I: ETICHETAREA SOCIALA SI MANIFESTAREA EI

1.1 Notiunea de etichetare sociala

Potrivit dictionarului explicativ al limbii romane cuvintul eticheta desemneaza titlu, nume,
calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată a subiectului
present. [https://dexonline.ro/definitie/etichet%C4%83, 13.04.18, 12:42]

La dezvoltarea teoriei etichetării au contribuit și G. H. Mead, Frank Tannenbaum, Edwin

Lemert, Albert Memmi, Erwin Goffman și David Matza.

[https://www.thos.ro/2014/03/teoria-etichetarii-sociale.html, 13.04.18, 12:56]

Teoria etichetării continuă cu argumentarea că etichetele, în mod curent, emană de la un fel

de autoritate; de exemplu, un profesor, un părinte sau o persoană importantă, care repetă şi
consolidează eticheta până când aceasta devine ferm asociată unui individ. Teoria mai afirmă că
atunci când etichetele sunt ataşate oamenilor, poate fi dificil pentru un individ să mai scape de ele;
individul poate ajunge să le accepte, le interiorizează şi crede că sunt adevărate. Hargreaves (1967)
ne furnizează o metaforă utilă: ideea „eului oglindit„. Aceasta exprimă ideea că noi ne construim
părerea despre noi înşine din felul în care se poartă alţii cu noi.

Experimentul faimos al lui Jane Elliot “Ochi albaştri, ochi căprui”, cu elevii de clasa a treia
dintr-o şcoală din Iowa, SUA în 1968 a demonstrat efectele puternice ale etichetării în situaţii sociale
şi felul în care procesul de etichetare poate crea rapid imagini distorsionate despre sine, atât în cel
care etichetează, cât şi în cei etichetaţi, ambele părţi ajungând să accepte eticheta, mai degrabă decât
individul, ca şi caracteristică definitorie [https://sutliana.wordpress.com/pagina-cadrelor-
didactice/invatamant-primar/impactul-etichetarii-asupra-atitudinilor-si-realizarilor-elevilor/,
13.04.18, 13:13].

Un alt exemplu de etichetare: într-o clasă un profesor nou intră și își face o primă impresie
despre elevi, le pune câteva întrebări, discută cu ei și trage concluzii, pe unii îi etichetează drept buni
elevi, care învață și sunt deștepți, iar pe alții îi etichetează drept proști și zice că nu învață, deși aceștia
au capacitatea de a învăța și uneori chiar învață. De-a lungul anului școlar pe baza etichetării el îi
favorizează pe cei pe care-i consideră deștepți și îi face pe cei cu capacități intelectuale mai reduse să
se simtă marginalizați și îi convinge că sunt proști. Odată ce aceștia își asumă această etichetă încep
să nu mai învețe și uită orice încercare de a învăța și de a progresa.

Deci, teoria etichetării sociale este o posibilă cale prin care ne putem explica cum se formează
grupurile marginale ale societății și cum grupurile majoritare contribuie la adâncirea conflictului prin
etichetări.
 Teoria etichetării poate fi folosită pentru explicarea fiecărui comportament deviant în parte,
spre exemplu, această teorie este deseori folosită în criminologie pentru a explica modul în care
devianții realizează crimele și modul în care acest comportament se extinde la nivelul unui grup.
Asemeni se explică și homosexualitate, furturile, consumul de droguri și alte comportamente
delincvente din societate [https://www.thos.ro/2014/03/teoria-etichetarii-sociale.html, 13.04.18,
12:56].

Radacinile teoriei etichetarii pot fi gasite in perioada ulterioara primului razboi mondial, in
lucrarile si in studiile lui Ch. Cooley, W.I. Thomas si nu in ultimul rand ,in contributia teoretica a
lui H. Mead. Acestia, considerau ca sinele uman este format prin intermediul unui proces de
interactiune sociala, ei fiind de aceea considerati reprezentantii interactionismului social. Conform
lui Mead, etichetarea separa ceea ce e bun de ceea ce este rau, separa conventionalul, de
deviant.Astfel, interesul sau pentru devianta se centreaza pe interactiunile sociale prin care individul
devine deviant. Mead consedera de aceea ca si comportamentul social se dezvolta intr-un continuu
proces de actiuni si reactii la acestea (Adler,F., Mueller,G., H., Laufer,W.,S., 1995, p.182).

Rezentantii interactionalismului simbolic initiat de George H. Mead si dezvoltat ulterior de

Herbert Blumer si discipolii sai Erving Goffman, Howard S. Becker si Edwin Lemert, au sustinut
ideea ca faptele sociale se formeaza in cadrul proceselor de interactiune sociala dintre indivizi, in
conditiile participarii acestora la lumea cotidiana a simbolurilor si semnificatiilor reciproc impartasite
in care totul se negociaza, nimic nefiind predeterminat (Radulescu, S. M., 1998, pg. 95.). Aceasta
orientare teoretica precum si etnometodologia reprezentata de Harold Garfinkel si Erving Goffman,
care si-a propus sa inlature bariera artificiala dintre cunoasterea stiintifica si cea comuna, au realizat
o mutare a centrului de interes a sociologilor de la aspectele deterministe ale actiunii sociale,
catre preocuparea pentru descrierea si interpretarea acesteia. In concordanta cu noua
orientare teoretica, sociologii care au pus bazele teoriei etichetarii au renuntat sa mai caute raspunsul
la intrebarea de esenta determinista: „de ce individul incalca normele sociale?” si au inceput sa-si
puna intrebari legate de „modul in care un comportament ajunge sa fie considerat ca fiind deviant”.

Opinia impartasita de catre adeptii acestei noi teorii este aceea ca, nici un comportament in
sine nu este deviant ci, este definit ca atare in urma interactiunilor sociale in cursul carora indivizii
reactioneaza fata de conduitele altor indivizii care nu seamana cu cele ale majoritatii; astfel, aceste
comportamente , ajung sa fie etichetate ca deviante.

Unul dintre primii sociologi care au sustinut aceasta idee, a fost Frederick Thrasher (1927)
care in lucrarile sale referitoare la bandele de delincventi tineri, a evidentiat potentialul negativ al
etichetei oficiale/formale, de delincvent.
 Cativa ani mai tarziu, Franck Tannenbaum (1938) a introdus expresia de „dramatizare a
raului” prin intermediul careia explica modul in care procesul de definire, identificare, calificare a
comportamentului unei persoane sau, segregarea acesteia fata de ceilalti indivizi si supunerea ei unui
tratament diferit, conduce la transformarea comportamentului acesteia intr-unul care seamana cu cel
descris de oficiali. In felul acesta, o persoana care a fost oficial considerata devianta tinde sa devina
asa cum a fost caracterizata de catre instantele de control social : .”The persons becomes the thing
he is described as being”, scria in 1938, Tannenbaum in lucrarea” Crime and the Community”. In
lucrare, sunt cuprinse concluziile studiului sau realizat asupra baietilor din ariile periferice ale
oraselor si a celor din zonele rezidentiale.

Potrivit consemnarilor lui Tannenbaum, ambele grupuri de tineri se angajau in actiuni tipice
pentru varsta adolescentei cum sunt: agresiunile fizice, actele de vandalism, furturi minore, chiulul
de la scoala sau consumul de alcool si droguri; atitudinea autoritatiilor (reactia sociala) fata de cele
doua grupuri de tineri, era insa, diferita. Daca comportamentele celor din primul grup erau etichetate
de catre profesori, vecini sau autoritati ca fiind „problematice” si simptomatice pentru o viitoare
cariera infractionala, cele ale tinerilor din cartierele rezidentiale erau apreciae ca fiind firesti, normale
pentru perioada adolescentei, iar abaterile lor , scuzabile.

Atitudinea atoritatilor fata de grupul de tineri din clasa de jos era,astfel, una de „dramatizare
a raului”, de accentuare a pericolului social al comportamentelor lor si din acest motiv, de pedepsire
exemplara/excesiva, a acestor comportamente prin internarea autorilor lor in scoli de corectie etc. Ca
urmare a acestor sanctiuni, comportamentele tinerilor se agravau si mai mult,pentru ca, nu de putine
ori, scolile de corectie reprezentau o ocazii de a invata tehnici de comitere a infractiunilor. Dupa
eliberare, acesti tineri, respinsi de societate si avand sanse reduse de reabilitare, se angajau cu
adevarat, in cariere infractionale, acceptand eticheta, ideea ca sunt cu adevarat delincventi.

Edwin Lemert, este sociologul american considerat intemeietorul abodarii „reactiei sociale”,
care in anii 40, a dus mai departe ideile lui Tannenbaum si a formulat consideratiile de baza ale teoriei
etichetarii. Lui i se datoreaza elaborarea conceptelor de devianta primara si devianta secundara :

Devianta primara reprezinta actele deviante initiale care conduc catre primimul raspuns social.
Aceste acte nu afecteaza conceptia, imaginea de sine a individului.

Devianta secundara, consta in actele care urmeza raspunsului social fata de devianta pimara, acestea
sunt cele care ingrijoreaza, deoarece ele sunt acte ce rezulta din schimbarea de la nivelul conceptiei
de sine, ca urmare a procesului de etichetare. Conform lui Lemert, devianta secundara apare dupa ce
comunitatea a devenit constienta de devianta primara. Astfel, indivizii vor avea experianta unui sens
continuu al injustitiei, reintarit de respingerea de catre angajatori, de atentia marita din partea politiei
care ii iau la ochi, de reactiile tensionate cu ceilalti. Prin urmare indivizii devianti poarta stigmatul
etichetei de ”delincventi”, asa cum in sec.al XIX lea, condamnatii din Anglia purtau stigmatul sub
forma literei C de la criminal sau H de la hot, inscriptionat pe corp, cu fierul rosu.

In ciuda elaborarilor consistente ale lui Lemert, teoria etichetarii nu a capatat recunpaștere,
pana cand, atat in Europa cat si in USA evenimentele politice mai ales, nu au creeat oportunitati in
acest sens (Adler, Mueller, Laufer, 1995,p.183).

Miscarile de protest , mai cu seama ale studentilor si profesorilor, din anii 60, arestarile care
le-au urmat, au ridicat o serie de semne de intrebare in legatura cu ” the real criminals” fapt care a
atras atentia si asupra posibilelor raspunsuri ce puteau fi oferite din perspectiva teoriei etichetarii.
Astfel, teoreticienii etichetarii au readus in discutie intrebarea: cine face regulile care definesc un
comportament ca fiind deviant, inclusiv pe cel infractional?

Howard Becker (1963), considerat si el, unul dintre fondatorii teoriei etichetarii, raspunde ca
acestia ar fi „antreprenorii morali”, adica indivizii care, care datorita pozitiei lor sociale inalte, au
puterea de-a face si de a impune regulile sociale cu care membri societatii trebuie sa traiasca. Howard
Becker a fost si cel care a realizat o clasificare a tipurilor de devianti. Astfel, el distinge
intre deviantii autentici, cei care violeaza normele sociale si care sunt recunoscuti ca atare de catre
societate, falsii devianti, cei care se conformeaza normelor sociale dar sunt perceputi incorect ca fiind
devianti si deviantii secreti, cei care incalca normele sociale dar, nu sunt vazuti sau perceputi ca
devianti.

O alta problema tratata de teoreticienii teoriei etichetarii, a fost felu in care persoana etichetata
ca devianta reactioneaza la eticheta. Potrivit acestor autori, persoanele care primesc eticheta de
devianti incearca sa reziste efectelor negative ale etichetarii; in timp ce unele reusesc acest lucru,
altele, esueaza si se comporta in concordanta cu „rolul atribuit”. Este posibil deasemenea, ca unele
persoane etichetate ca deviante sa-si modifice comportamentul ca urmare a dorintei de a evita efectele
negative ale etichetarii.

Desi autorii teoriei etichetarii au definit devianta in termenii interactiunilor sociale, au

accentuat si importanta grupurilor si asocierilor de persoane cu eticheta de deviant in acceptarea
reactiei sociale fata de comportamentele definite ca deviante. Potrivit de pilda lui Howard Becker,
aprecierea comportamentului unei persoane ca fiind deviant si punerea unei etichete cum ar fi cea de
„hot”, „criminal”, „abuzator” etc., va conduce in final si la excluderea acesteia din societatea
conventionala. Conform sociologului amintit, acest proces de segregare care creeaza outsideri,
conduce la asocierea acestor indivizi in grupuri deviante; acest fapt poate contribui la crearea si
insusirea de catre indivizii care le compun a unor identitati deviante.

Asadar, din punctul de vedere al teoriei etichetarii, devianta nu este o caracteristica a unui
comportament realizat de o persoana, ci este consecinta aplicarii de catre altii a unor reguli si sanctiuni
asupra acesteia.

Teoria a fost testata prin numeroase investigatii empirice, realizate de cercetatori din diferite
domenii, nu doar sociologi sau criminologi. Rezultatele sustin in buna masura, presupunerile de baza
ale teoriei etichetarii.

Exista insa si critici care se aduc acestei teoorii, printre cele mai importante amintesc:

- Impresia pe care o lasa explicatiile teoriei etichetarii ar fi aceea ca indivizii sunt niste actori pasivi
intr-un proces prin care ”sistemul cel rau” ii eticheteaza declarandu-i prin aceasta, socialmente
inacceptabili, diferiti samd. Criticii sugereaza faptul ca etichetele pot sa identifice comportamente
reale, mai degraba decat sa le creeze.

Mai mult, exista destui indivizi care au in spate o lunga instorie infractionala fara ca ei sa fi fost
vreodata sa fi fost prinsi si stigmatizati.

- Alte critici au in vedere faptul ca teoria etichetarii nu poate da o explicatie si pentru situatia acelora
care au comis infractiuni, au trecut prin intreg procesul de justitie, dar cu toate acestea ei nu si-au
continuat stilul de viata deviant. Adeptii acestei critici, atrag atentia asupra faptului ca, in realitate, in
multe cazuri, pedeapsa chiar are un efect descurajator
[http://www.qreferat.com/referate/psihologie/Teoria-etichetarii232.php, 13.04.18, 12:49].

1.2 Consecintele etichetarii sociale

Trăim într-o societate care etichetează cu ușurință aproape orice lucru. Avem etichete pentru
mâncare, pentru haine, chiar și pentru oameni. Se întâmplă de multe ori ca un copil să facă o greşeală,
iar remarca noastră să fie, „Dacă eşti neatent”, „Trebuia să te uiţi mai bine”; sau să facă ceva bine, iar
noi să îi spunem „Eşti deștept”. Dar dacă luăm în considerare faptul că ceea ce spunem se va regăsi
în gândurile copiilor, devenim dintr-o dată mai atenți la modul în care comunicăm cu ei. Etichetările
apar cel mai frecvent atunci când observi la copilul tău un comportament neplăcut, unul plăcut sau
atunci când vorbești cu copilul tău despre o situație și etichetezi ceea ce a făcut sau a spus o altă
persoană (ex. ”Matei a fost cam rău azi la școală”). Dar haideți să vedem ce se ascunde în spatele ei?
 Tendința naturală a oamenilor este aceea de a categoriza informațiile, deoarece ne este mult
mai ușor să descriem ceea ce ni se întâmplă. Dar atunci când e vorba despre copii și relația cu aceștia,
etichetele au un impact negativ asupra sentimentelor legate de propria persoană. Când sunt mici,
copiii nu știu de fapt cum sunt ei, dar sunt foarte atenți la ceea ce le transmit părinții. Cuvintele
părinților devin gândurile lor despre propria persoană. Ce aude copilul tău cel mai des de la tine?
Dacă un copil aude în mod frecvent ”Iar ești leneș și nu îți faci lecțiile la timp”, la un moment dat va
spune ”Eu nu pot să fac lucruri ca și ceilalți copii deoarece sunt leneș”. Adevărul este că acel copil
are și momente în care el își face lecțiile la timp, dar acest tip de formulare nu permite decât
înregistrarea aspectelor negative. Etichetarea este o generalizare, prin care o performanță de moment
(ce am putut eu aici și acum) este transformată în ceva stabil, într-o trăsătură de personalitate. Este ca
și cum ai lipi pe caietul de matematică o etichetă ”CAIET DE MATEMATICĂ” și chiar dacă tu în
timpul pauzelor faci niște desene frumoase, el va rămâne tot caiet de matematică și nu unul de desen,
deoarece așa spune eticheta. Cu cât o aude copilul mai des, cu atât ea va avea un impact mai puternic
și va funcționa ca o profeție devenită realitate, luând forma unui gând despre propria persoană: ”Eu
oricum nu pot să fac mai mult de atât deoarece sunt leneș”. Este logic ca dintr-o situaţie noi să tragem
o concluzie despre personalitatea celuilalt? Copilul este tot timpul aşa sau are momente în care
respectă regulile, se concentrează?

Etichetarea pozitivă și negativă reprezintă două fețe ale aceleiași monede. Dacă un copil aude
frecvent formulări de genul ”Ești grozav”, ”Ești deștept”, va avea în timp o problemă cu acceptarea
propriilor greșeli, deoarece acestea vin în contradicție cu eticheta care i-a fost pusă și pe care o va
resimți ca pe o presiune, ca pe un standard la care el trebuie să se ridice.

De asemenea, etichetările îl învață pe copil să eticheteze și prin urmare să judece foarte ușor;
de exemplu, poate fi la grădiniță, iar dacă un coleg îl împinge din greșeală el să îi spună ”prostule”
deoarece el la rândul lui este etichetat atunci când a făcut ceva negativ. Indiferent dacă vorbim despre
un comportament pozitiv sau negativ, pe noi ceea ce ne interesează este exact ce a spus sau a făcut
copilul, ca să încurajăm sau ca să schimbăm ceva. Haideți să vedem cum putem înlocui etichetările.

1.3 Factorii determinanti ai etichetarii sociale

Fiecare om s-a simtit cel putin o singura data judecat pe nedrept sau înţeles greşit. A simţit că
a fost perceput eronat de cei apropiaţi sau de oamenii cu care intra în scurte interacţiuni. S-a simțit
nedreptățit doar pentru că avea opțiuni diferite. Cu aceasta piedica s-a intilnit absolul fiecare om, dar
important este ca unora aceasta cumpana le-a dat putere pentru a lupta, iar altii au preferat sa adopte
eticheta ce li s-a oferit. Doua perechi de extreme deosebit de importante ne fac diferiti unii de ceilati:

a) a accepta si a nega eticheta oferita, si

b) a oferi si a evita etichetarea.

Citeva motive pentru care unii oameni adesea apelează la etichete sau prejudecăţi, stereotipuri
pentru a limita, termina sau inflama o anumită situaţie sunt:

1. Nevoia de atenţie: acele persoane care au despre sine o părere exgerat de bună, la
limita narcisismului, care consideră că au vieţi perfecte şi de nezdruncinat sunt acelea care apelează
cel mai probabil la stereotipuri în primul rând pentru a capta atenţia prin nuanţarea diferenţei dintre
ei, cei perfecţi şi restul, care nu sunt atât de speciali. Acest fapt trădează, de asemenea, o lipsă de
empatie ori compasiune faţă de cei din jur, de la care aşteaptă la fel de multă „perfecţiune” ca de la
ei înşişi.

2. Sentimentul de invidie: există două tipuri deinvidie, una benignă, care te motivează să
performezi personal și profesional din ce în ce mai bine şi una malignă, care este de-a dreptul
autoblocantă şi găunoasă succesului tău. Acele persoane care aleg să ţintească mereu în minusurile
unei alte persoane, fără să observe și punctele pozitive este foarte probabil să aibă un sentiment de
încredere destul de scăzut, deşi la suprafaţă îţi pot lăsa impresia unor persoane prefect în acord cu ele.
Astfel, aleg să saboteze relaţii ori conversaţii şi să-i inducă celuilalt un sentiment de inferioritate cu
care el însuşi nu este împăcat.

3. Sentimente de slabă încredere în sine: acele persoane care etichetează cu uşurinţă sunt acelea
care reuşesc cel mai greu să creeze relaţii autentice, să-l observe pe celălalt şi să înţeleagă motivele
unor alegeri personale şi nu numai: fie că vorbim de orientare sexuală, preferinţe culinare, greutate
sau culoarea pielii. Adesea, aceste persoane simt că aplicând anumite etichete îşi diminuează propriile
deficite, se simt mai „grozavi” pentru că sunt „în regulă”, „normali”, „acceptabili social”, „frumoşi”,
„ deştepţi”, „în rândul lumii”.

4. Uşurinţa aplicării acestora: atunci când generalizăm, creierul nostru depune foarte puţin efort în
a percepe diferenţe, situaţii noi sau soluţii diferite. Este forma cea mai uşoară prin care putem percepe
lumea, dar nu şi cea mai corectă. Generalizările şi prejudecăţile ne ajută să ne ferim de posibile
pericole care pot apărea şi pentru soluţionarea cărora ar fi necesar să gândim diferit, să privim din
alte perspective, lucru care ne poate lua din energie şi timp. Din păcate, aceste informaţii negative cu
privire la anumite grupuri sociale sau indivizi care aleg sau nu să fie „diferiţi” decât noi ne periclitează
cunoaşterea şi contactul real cu aceste persoane.

Mai mult, studiile recente confirmă faptul că a eticheta oamenii într-o manieră
negativă impactează în mod negativ persoanele în cauză şi performanţa acestora în anumite situaţii
scade din cauza aplicării unor stereotipuri. De asemenea, chiar și după încetarea acelei situații
stânjenitoare, persoanele în cauză au nevoie de resurse suplimentare pentru a înțelege și accepta
situația prin care au trecut și de a face față pe viitor unor comportamente similare la adresa lor, de a
nu se autoflagela și de a continua să fie blânde cu propria persoană.

Aceasta teorie afirma ca un comportament “problema” este acel comportament care a fost
etichetat drept problematic; ca actul etichetarii este cel care creeaza problema, si nu indivizii: ”daca
imi spui destul de des ca sunt o problema, voi sfarsi prin a-ti demonstra ca ai dreptate”.
Cand etichetele sunt atasate oamenilor, poate fi dificil pentru un individ sa mai scape de ele; individul
poate ajunge sa le accepte, le interiorizeaza si crede ca sunt adevarate. Astfel , procesul de etichetare
poate crea rapid imagini distorsionate despre sine, eticheta devenind caracteristica definitorie.

In educatie, etichetarea este folosita in funcrie de experienta profesorului: cand un profesor ia

o clasa noua, el va tinde sa imparta clasa in trei categorii: copii “buni”, elevi “rai” si aceia care nu se
remarca nici prin conformitate, nici prin deviere.Numele elevilor din primele doua categorii sunt
invatate imediat de profesor, in timp ce pe cei din categoria reziduala ii va invata mai incet.Aceste
concluzii pe care le trage profesorul intr-o maniera atat de selective din comportamentul elevilor si
procesul de categorizare la care acestea conduc, actioneaza ca o definitie a situatiei in care se afla
profesorii si elevii insisi.Aceasta definitie reda planul pentru toata interactiunea viitoare dintre cele
doua parti.
Elevii se bazeaza pe profesori sa le furnizeze un concept despre sine; sa le spuna cat sunt de grozavi
sau cat de prost se descurca.Alti elevi sau profesori vor ajunge sa recunoasca eticheta pe care un elev
si-a atras-o si se vor purta in consecinta fata de acel elev pe baza acestei etichete
déjà existente.Desi nu este imposibil pentru un elev sa scape de o eticheta, acest lucru devine extrem
de greu, odata ce eticheta este foarte cunoscuta.
Profesorii compara adesea perceptiile lor despre elevi si aceasta consolideaza etichetele si le pot crea
chiar un consens;un profesor, care nu a predat niciodata unui anumit elev , poate sti despre el sau ea
prin etichetele atasate acestuia/acesteia de alti profesori.S-a demonstrat , in unele cazuri, ca aceasta
poate duce la o profetie negativa care se autoconfirma. Etichetarea poate avea efecte positive prin
lansarea unei profetii positive, pentru elevii etichetati drept “straluciti”, insa poate avea si efecte
negative, ducand la insucces scolar.
Cancelariile sunt o alta sursa de profetii negative care se adeveresc- efectul halo. Unele cadre
didactice eticheteaza fratii pe care nu i-au cunoscut inca, pe motiv ca acestia sunt exact ca fratele/sora
lui/ei. In unale cazuri, elevii noi sunt etichetati pe motiv ca numele lor sunt asociate cu un grup etnic,
cultural sau social. Prin aceasta teorie au fost explicate si rezultatele slabe ale anumitor elevi:
asteptarile mici conduc la realizari reduse. Astfel s-a ajuns la concluzia ca tot ce e necesar pentru ca
un copil sa nu aiba esec , este ca profesorii sa aiba asteptari sporite fata de ei. Aceasta abordare
prezinta cateva probleme:

– etichetele nu se “lipesc” intotdeauna, pot fi contrazise de alte etichete, respinse de copii sau negate
de parinti;

– teoria etichetarii se aplica numai in anumite circumstante, cand etichetele sunt consolidate,
consistente si sunt aplicate de o alta persoana importanta, autoritara;

– teoria”copilului incapatanat” a introdus ideea ca intotdeauna copiii pot fi manipulati pentru a

accepta etichetele;

– este greu de dovedit ca etichetarea este un factor major al rezultatelor bune;

– este dificil sa eliminam alti factori care contribuie la anumite achizitii, cum este maturizarea elevilor
in special in studiile longitudinale;

– influenta valorilor si asteptarilor profesorului asupra succesului elevilor merita studiate.

Patru factori par sa determine probabilitatea ca un elev sa accepte o eticheta: cat de des sunt
etichetati, cat de important este pentru ei cel ce-I eticheteaza, cati altii aplica aceeasi eticheta, cat este
de publica eticheta. Procesul de etichetare are loc in timp si implica o serie de manevre si negocieri
prin care eticheta elevului este construita gradual. [https://abcdidactic.net/2012/06/16/impactul-
etichetarii-asupra-elevilor/#more-1509, 01.05.18, 18:52]

1.4 Mecanisme psihologice de contracarare a etichetarii sociale

Tentația de a judeca ceea ce sunt sau fac oamenii, uneori, este inevitabilă. Efectul de
”etichetare” este bine cunoscut. Odată ce am emis o judecată despre cineva, e greu să revenim asupra
ei, deoarece toate acțiunile sale ulterioare vor fi atunci sub influența acestei judecăți. Uneori, apar
ciocniri de principii sau valori. Ceea ce o persoană consideră a fi corect, o alta consideră a fi total
incorect. Atunci apare răcirea relațiilor. Ce anume ne face să credem că principiile și stilul de viață al
celeilalte persoane sunt mult prea diferite de ale noastre? Atât de diferite încât nu mai vrem ca acea
persoană să facă parte din viața noastră? Gândim diferit, avem așteptări diferite, preocupări diferite.
Suntem diferiți [https://paginadepsihologie.ro/relatii-la-rece-sau-cald/, 01.05.18, 18:21].

Efectele negative ale etichetarii pot fi minimalizate, daca profesorii:

-garanteaza ca actiunile si nu oamenii sunt in centrul etichetarii;
-sunt constienti de etichetele pe care le folosesc chiar ei , de felul in care comunica si cum le-ar
putea ele afecta relatiile cu elevii;
-adopta o atitudine sceptica in discutiile din cancelarie despre reputatia elevilor si despre efectul
“halo”;
-sunt cinstiti si pozitivi in acceptarea contributieie elevilor la clasa;
-garanteaza ca judecatile lor nu trec dincolo de dovezile existente;
-pun accentual mai degraba pe progresul individual decat pe comparatia cu alti elevi
[https://abcdidactic.net/2012/06/16/impactul-etichetarii-asupra-elevilor/#more-1509, 01.05.18,
18:42].

Atunci când îți place ceva la copilul tău și vrei să îi spui acest lucru, pur si simplu descrie ceea
ce simți: ”Mă simt fericită atunci când văd ce încântată ești că te dai cu bicicleta”. În acest caz, o
etichetare ar fi ”Ești o sportivă foarte bună”; apoi folosește ceea ce ai deja: o îmbrățișare, o atingere
pe umăr, o strângere de mână, un zâmbet, un semn de amiciţie etc. Cu cât sunt mai naturale
recompensele pe care le utilizăm, cu atât e mai mare şansa consolidării şi persistenţei
comportamentului dorit. Copilul are nevoie de tine, de cuvintele tale, de interesul tău și nu de lucruri.

O altă recomandare este aceea de a intra în jocul sau activitatea lui, de a te arăta interesat de
ceea ce îl interesează pe el. Adresează-i întrebări despre ceea ce face și despre modul în care se simte
atunci, de exemplu, ”Cum te simți atunci când joci fotbal?”.

Fie că suntem copii, fie că suntem adulţi avem nevoie de recunoaştere şi de încurajare pe
parcursul vieţii. De cele mai multe ori, acestea apar sub formă de laudă. Uneori este foarte greu să îţi
dai seama care este graniţa dintre laudă şi încurajare. Există situaţii când lauda este o reacţie naturală
şi potrivită momentului. De exemplu, într-o competiţie sportivă în care copilul marchează un gol, ar
fi nefiresc dacă un părinte nu ar avea o reacţie spontană de bucurie însoţită de comentarii
laudative: „Excelent! Ce lovitură bună!””. Într-o asemenea împrejurare, lauda devine o încurajare
pentru că este o apreciere sinceră a eforturilor şi realizărilor copilului. E important de reţinut însă că
acceptarea şi preţuirea copilului trebuie să fie continue şi necondiţionate de performanţa din diverse
activităţi ale lui. Măsura în care lauda este sau nu una încurajatoare depinde de anumite detalii cum
sunt:

 recunoaşterea şi încurajarea progreselor importante, oricare ar fi ele;

 încurajarea în cazul în care copilul este descurajat sau are o părere proastă despre el, este
speriat sau nu este conştient de propriile capacităţi (de exemplu, i se poate spune: “Ai cântat
foarte frumos!”).

Definiţi specific comportamentul copilului, ”Faptul că vrei să te joci doar tu cu jucăriile și nu

le împarți cu ceilalți copii este greșit. Tu cum te-ai simți dacă ți-ai dori o jucările, iar celălalt copil nu
ar vrea să ți-o arate?”. Arătați consecinţele emoționale, iar dacă este nevoie aplicați consecințe
comportamentale ”Dacă nu împarți jucăria cu copiii, o să o punem în rucsac și te joci cu ea doar acasă,
este decizia ta, faci cum vrei tu”. Secretul în funcționarea lor este aplicarea în comportament a
condiționării; dacă vorbele tale nu se văd în ceea ce faci, ele rămân vorbe goale, iar copilul învață
”Las-o pe mama să vorbească, în final fac tot ce vreau eu, oricum nu mi se întâmplă nimic”. Țineți
minte, nimeni nu e tot timpul bun sau rău, ci avem momente în care ne comportăm bine și momente
în care mai greșim! Singura etichetă acceptată pentru noi oamenii și care ne ajută să o păstrăm în
minte este aceea de ”imperfect”! [http://www.modeleazacopilaria.ro/ce-efecte-au-etichetele-din-
viata-de-zi-cu-zi-asupra-dezvoltarii-copilului/, 01.05.18, 18:11].

Cum ajuti copilul în problema etichetării?

Deși etichetele pot favoriza grave probleme de socializare și integrare în rândul copiilor, nu
este totul pierdut. Etichetele pot fi șterse, însă pentru a reuși acest lucru, copilul are nevoie de
ajutorul său.

În primul rând, ai grijă să nu contribui și tu la colecția de etichete a piticului. Ai foarte mare

la grijă la exprimare și atunci când ceva nu ți se pare ok la copilul tău, explică-i, fă-l să înțeleagă
unde e problema și găsiți împreună o rezolvare. Etichetele de forma „ești prost”, „ești leneș”, „ești
idiot”, ești, ești ești… nu vor avea niciun rezultat. Dacă totuși îți scapă exprimări de acest gen, cere-
ți scuze și recunoaște că ai greșit. Nu este o rușine să admiți asta în fața copilului tău. Și noi,
părinții, suntem tot oameni și nu putem fi perfecți, dar musai trebuie să încercăm să îndreptăm orice
greșeală făcută.

Mai mult, îți recomandăm să găsești niște calități reprezentative ale copilului și să le
maximizezi. Nu trebuie să ai studii în psihologie ca să fii un părinte bun. E suficient să îți iubești
copilul, să îi oferi încredere și sprijin și, mai ales, să îl faci să fie conștient de acest lucru.
 Repetându-i zi de zi cât de valoros este, fără să exagerezi, va putea să facă față etichetelor
răutăcioase din partea colegilor și, mai mult, va reuși să nu și le asume și să acționeze ca atare. În
spiritul adevăratului său caracter! [http://kidsout.ro/editoriale/sfaturi-pentru-parinti/cum-
influenteaza-etichetele-dezvoltarea-copiilor/, 02.05.18, 10:58]
 CAPITOLUL II: NOTIUNEA DE MEDIU ADOLESCENTIN/ ADOLESCENTA

2.1 Notiunea de mediu adolescentin/ adolescenta

Termenul “adolescent” a aparut in secolul al XV-lea, derivat din latinescul adolescere, care
inseamna “a creste”, “a te maturiza”.

Perioada adolescentei este cuprinsa intre 14-15 si 17-18 ani. Limitele cronologice ale virstei
sint in mare masura conventionale si in diferite studii de specialitate ele-s desemnate in mod diferit,
in functie de criterial luat ca baza al periodizarii ontogenezei. De exemplu, in periodizarea adoptata
de Conferinta a VII-ea unionala, consacrata problemelor de morfologie, fiziologie si biochimie
ontogenetica sint indicare limitele 17-21 ani pentru baieti si 16-20 ani pentru fete. In literatura
psihologica, in care se pune accentual pe schimbarea formelor de baza de activitate, aceasta limita
este cuprinsa intre 15-17 ani (D. B. Elkonin). In alte studii atentia principal este acordata dezvoltarii
sferei motivelor personalitatii (L. I. Bojovici), constituirii conceptiei despre lume si perspectivelor
profesionale, limitele adolescentei fiind indicate in conformitate cu inceputul si sfirsitul acestor
procese. In pofida la aceste variatii e cert ca adolescent este tratata nu pur si simplu ca perioada
cronologica, ci ca etapa calitativa a dezvoltarii individuale, caracterizata de schimbari profunde in
psihicul si personalitatea omului [Vlas G. V. Psihologia virstelor si pedagogica. Chisinau: Lumina,
1992. p. 138-139].

Perioada adolescentei cuprinde o serie de caracteristici specifice, un ansamblu de transformari

evolutive extrem de nuantate, de natura bio-psiho-sociala, marcind stabilizarea personalitatii.
Adolescent reprezinta astfel cea mai complexa etapa de dezvoltare a individului, in drumul sau spre
maturitate.

Considerate o perioada de criza, adolescent este si o perioada a <doliului> sau a travaliului de

devenire, transfigurata in coincidenta a doua evenimente majore: <moartea> copilului si <nasterea>
adultului.

Caracterizata ca o <perioada de stari conflictuale sau crize> (Birch, 1997, p. 252), adolescent
constituie virsta construirii unei identitati.

Ann Birch (1997) apreciaza ca se pot identifica doua tipuri de opinii cu privire la abordarea
adolescentei. In primul rind, opinia tranzactionala considera adolescent ca o perioada de dezvoltare
dominate de agitatie si revolta, stress si framintari, acumulare de presiune,din cauza transformarilor
fizice, emotionale, cognitive, sociale. In al doilea rind, opinia sociologica caracterizeaza perrioada
adolescentei in acelasi mod, insa pune accent pe cu totul alte cause, precum nevoia de independent,
sensibilitatea fata de evaluarile celorlalti, confuzia de rol [Golu F. Manual de psihologia dezvoltarii:
o abordare psihodinamica. Iasi: Polirom, 2015. p. 176].

La studierea acestei teme e necesar a atrage atentie la dezvaluirea notiunii <virsta

adolescentei>, la faptul ca anume in aceasta perioada se incheie pregatirea pentru piata independent
a omului, formarea conceptiei despre lume, a orientarilor valorice, alegerea activitatii profesionale si
afirmarea maturitatii civice a personalitatii. Ca rezultat si sub influenta acestor factori sociali si ai
personalitatii se restructureaza intregul system de relatii ale adolescentului cu oamenii din jur si se
schimba atitudinea lui fata de sine insusi. In lumina acestei noi pozitii sociale se modifica atitudinea
fata de scoala, fata de propria activitate instructive si social-utila, se statorniceste o anumita
interdependenta dintre interesul viitoarei profesii, interesele instructive si motivele conduitei
[Șcerbacov A. I. Practicum la psihologia virstelor si pedagogica. Chisinau: Lumina, 1992. p. 138-
139].

Una dintre problemele fundamentale ale psihologiei virstelor este cea a cunoasterii
adolescentului si aceasta nu numai pentru ca adolescenta in cilcul uman vital este o etapa de implinire
si definitivare a dezvoltarii fizice si neuropsihice, ci si pentru ca este etapa de maturizare si precizare
a constantelor structural ale personalitatii si a comportamentului social, determinat in raport cu
modelul oferit de generatia adultilor. Si, mai presus de toate, de la adolescent urmatoarele virste vor
prelua fundamental necesar ulterior in viata sociala. Specificul biologic in momentul in care acesta
este implicat in relatiile sociale al adolescentului se reflecta in mod evident. Adolescent poseda o
capacitate biologica marita, o energie superioara celorlalte etape de virsta, o receptivitate acuta fata
de nou si potente majore de realizare a valorilor sociale [Bolocan L. Elemente de conflictologie in
adolescentA, Chisinau, Editura …, 1999, P.4].

Adolescent este subiectul de discutie si cercetare, in special, al pedagogilor si psihologilor,

marcat, traversat deseori de opinii contradictorii. Unii o considera “virsta ingrate”, altii, dimpotriva,
“virsta de aur”; pentru unii este “virsta crizelor, anxietatii, nesigurntei, insatisfactiei”, iar pentru altii
“virsta marilor elanuri”. Sunt autori, care sustin ca adolescent este “virsta contestatiei, marginalitatii
si subculturii”, dar si “virsta integrarii sociale”. Se crede, de asemenea, ca adolescent este si “virsta
dramei, cu tot ce are ea ca stralucire, sinca artificiu”, iar altii, dimpotriva, riposteaza, mentionind ca
aceasta-i “virsta participarii la procesul social”. Cei mai multi o califica drept o “problema moral-
psihologica”. Sunt si dintre cei care opineaza ca aceasta virsta este in exclusivitate o “problema
sociala”. Mai dramatic este faptul ca atit unii, cit si ceilalti au dreptate, toate cele mentionate mai sus
fiind caracteristicide baza a adolescentei. Diversitatea punctelor de vederenreferitoarenla adolescent
deriva din complexitatea acestei etape de virsta, cu o dinamica exceptionala in timp, cu o multitudine
de determinari si conditionari. Fara indoiala, locul adolescentului, in sistemul relatiilor sociale, este
mai bine conturat si precizat decit al preadolescentului. Cu toate acestea, adolescentul oscileaza din
punct de vedere al comportamentuluiintre copilarie si maturitate, fiind mai mult cu fata spre adult.
Adolescent inseamna nu numai iesirea din pubertate, dar si din societatea de tip tutelar-familial si
scolar, pentru a se integra in viata sociala, in generatia sa, desi dependent material de familie,
adolescentul devine autonomy, liber in planul aspiratiilor, ideilor.

Adolescenta este etapa cea mai dinamica, in ascensiunea umana, marcata prin multitudinea,
diversitatea si complexitatea modificarilor, la care este supus organismul, prin elanul corpului,
echivalent cu accelerarea cresterii lui si a transformarilor interne, care vor face organismul apt de a
indeplini sarcinile din timpul maturitatii. Se adauga avintul spiritual, care renoveaza sensibilitatea,
planul afectiv-motivational, sentimental. Adolescent scoate in evidenta si elanul mintii, dezvoltarea
capacitatilor intellectual-reflexive, care vor grabi constituirea constiintei de sine, ca element de baza
al personalitatii, apropierea de lumea valorilor. Din aceasta perspectiva, adolescent apare ca fiind
“virsta identitatii”, terenul biopsihosoial, in care se va contura personalitatea.

Adolescentul se schimba, sub raport fizic, prin maturizarea diferitelor segmente, aparate,
organe ale corpului. Schimbarile, sub aspect psihic, se exprima prin anuntarea si intrarea in functiune
a unor noi capacitate intelectuale, affective, volitive, de motivatie, aptitudine. In plan social,
transformarile se caracterizeaza prin sporirea gradului de implicare si realizare sociala. Pot fi
inregistrate diferite cazuri de accelerare sau retardare, unii mai devreme sunt acceptati ca adolescent,
altii se maturizeaza mai tirziu, uneori chiar cu mult peste limitele normale. Pentru unii, adolescent
poate fi relative calma, linistita, in timp ce pentru altii este extrem de furtunoasa.

O caracteristica semnificativa a adolescentei este declansarea contradictiilor dramatice intre

cresterea biologica si cea social-psihologica, intre aspiratii si posibilitati, intre diferitele categorii de
trebuinte si modalitatile de satisfacere a acestora, intre realitate si fictiune etc. Spre exemplu, daca
dezvoltarea somato-fiziologica a organismului tinde spre stabilizare, spre echilibru si armonie, apoi
cea sufleteasca cunoaste cel mai intens ritm al sau, fiind insotita de numeroase conflicte, tensiuni,
dezarmonii: unele functii, calitati avanseaza intens, altele, dimpotriva, ramin cu mult in urma. Si,
totusi, in perioada data, spre desosebire de cele anterioare, cind intre maturizarea biologica si cea
sociala existau diferente destul de pronuntate, in timpul adolescentei asistam la o oarecare
simultanietate a realizarii lor, la lichidarea decalajelor dintre ele. Maturizarea biologica, sexuala, se
asociaza cu aprofundarea intelectuala, cognitive si se bazeaza pe ascensiunea sociala timpurie a
tineretului [Trofaila L. Psihologia dezvoltarii: Suport de curs. Chisinau: SA”Reclama”, 2007. p. 183-
185].
2.2 Mediul adolescentin si particularitatile lui psihologice

Personalitatea prezinta caracteristici noi de context si structura, prin care tot cei apartine si i-
a apartinut se imbina intr –o unitate evolutiva. Virsta adolescentei a fost abordata cu interes si atentie
de catre specialisti, deoarece ea este deosebit de semnificativa pentru si in procesul dezvoltarii psihice
unitare a personalitatii [Bolocan L. Elemente de conflictologie in adolescent, Chisinau, Editura …,
1999, P.4-5].

In tabloul amplu si compex al dezvoltarii din acest stadiu pot fi relevate citeva aspect
dominante care defines locul adolescentei in procesul devenirii finite umane, si anume:

-avans cognitive remarcabil, atingindu-se chiar virfurile cele mai inalte in manifestarea unora
dintre capacitatile de cunoastere;

-depasirea identificarii cu parintii, iesirea de sub tutela familiei si a scolii si integrarea in viata
sociala si culturala a comunitatii;

-intensificarea constiintei de sine si a cautarii asidue a identitatii de sine (E. Erikson), a

unicitatii si originalitatii proprii;

-parcurgerea unei faze decisive in cucerirea independentei si autonomiei, dup ace se parcurge
o perioada foarte tensionata (Allport, 1982, p. 135; Debesse, 1970, p. 90; Lehalle1988, p.12). Acesta
din urma afirma ca se produce macar o modificare a dependentelor;

-aparitia constiintei apartenentei la generatie;

-construirea unor noi componente ale personalitatii si dezvoltarea lor intr-o structura unitara
care mediaza adaptarile eficiente la toate tipurile de situatii.

Toate schimbarile caracteristice acestui stadiu indreptatesc o interesanta concluzie a lui M.

Debesse. “Este ultima si cea mai complexa dintre marile etape ale dezvoltarii” si, mai departe, ea se
caracterizeaza nu numai prin multiplele invataturi care-l pregatesc pe tinar sau pe tinara pentru
sarcinile maturitatii, ci si prin proiectele, aspuratiile unei personalitati care in cunostinta de scopurile
pe care ar vrea sa le atinga cauta mijloacele adecvate pentru a ajunge la ele (1970, p. 86).

In acelasi sens, Karl C. Garrison considera ca sarcinile principale ale dezvoltarii in adolescent
sunt: a) dezvoltarea independentei emotionale fata de parinti; b) intelegerea si acceptarea sinelui; c)
intelegerea sexrolurilor; d) indeplinirea satisfacatoare a tuturor noilor roluri; e) dezvoltarea constiintei
sociale (1962, p.485-488) [Cretu T. Psihologia virstelor. Iasi: Polirom, 2009. p. 270-271].

Anna Freud aprecia faptul ca adolescent este centrata pe restructurarea echilibrului fragil
dintre ego si id, care apare in perioada de latent si e tulburat apoi in pubertate. In perioadele de latenta,
puberii adopta valorile morale si principiile oamenilor cu care se identifica, iar id-ul este controlat de
forta supraegoului. La pubertate, forta id-ului devine mai mare, iar echilibrul este perturbat.

Conflictual intern ce apare determina o regresie la stadia anterioare de dezvoltare, in acel

moment aparind mecanisme de aparare tipice adolescentei, precum tendinta catre ascetism
(adolescentul devine religios, devotat unor valori si principia morale, pentru a se proteja de
impulsurile “necurate”, se autopedepseste, nu se freest de frig ori ploaie, nu doarme, nu se hraneste)
si tendinta catre intelectualizare (adolescentul devine extrem de rational si logic in raportarea la viata,
cauta cunoasterea, obiectivitatea).

Robert Havighurst propune o noua viziune, centrata pe conceptul de sarcini de dezvoltare,

exprimare in abilitati, cunostinte, atitudini necesare reusitei in viata. Autorul identifica noua astfel de
sarcini de dezvoltare in perioada adolescentei: acceptarea aspectului fizic si a rolului
masculine/feminine; dezvoltarea de noi relatii cu covirsnicii de ambele sexe; independent emotionala
in raport cu parintii si alti adulti; sentimental independentei economice; pregatirea pentru o ocupatie
sau o profesie; dezvoltarea abilitatilor intelectuale; asumarea unor comportamente responsabile din
punct de vedere social; pregatirea pentru casatorie si viata de familie; constituirea unui system de
valori.

Mergind pe aceeasi directie, a sarcinilor de dezvoltare, Erik Erikson, format ca psihanalist la

Viena, considera ca sarcina majora de dezvoltare in adolescent o constituie obtinerea identitatii de
sine, datorita faptului ca apare frecvent confuzia identitara, iar adolescentul se afla intr-o permanenta
cautare a identitatii. Erikson insusi a trecut prin momente de criza identitara. Nascut ca Erik
Homberger, el pare sa-si fi respins trecutul; prin recasatorirea mamei sale de origine daneza cu un
evreu german, Erikson s-a vazut respins atit de copiii evrei, cit si de cei crestini. Criza sa identitara
sa rezolvat prin crearea unei noi identitati, cu un nou nume, o noua religie, ocupatie, numele pe care
si l-a ales semnificind, in traducere, “fiul sinelui”. Nu exista astfel nici o indoiala asupra faptului ca
teoria sa a fost puternic influentata de propriile experiente ( Dacey si Travers, 1994) [ Golu F. Manual
de psihologia dezvoltarii: o abordare psihodinamica. Iasi: Polirom, 2015. p. 177-178] .

GINDIREA ADOLESCENTA

Treptat, dezvoltarea psihica, a intelectului il maturizeaza pe adolescent indeosebi sub raport

social si cultural, il face sa devina avid de cunoastere si de participare cu responsabilitate, in deplina
cunostinta de cauza, la activitatile cu character social, se antreneaza in elaborarea de lucrari originale
in literature, arta, stiinta, tehnica.
 John Flavel (1985) a identificat citeva coordinate ale tranzitiei de la copilarie la gindirea
adolescentina si adulta: trecerea de la real la posibil, prin abilitatea de a imagina situatii posibile,
inedited si chiar imposibile; trecerea de la structurile empiric-inductive la cele ipotetico-deductive;
inlocuirea gindirii intrapropozitionale cu cea de tip interpropozitional; realizarea de permutari si
combinari de date, de inversiuni si compensari; utilizarea de strategii variate de procesare
informationale; consolidarea si solidificarea achizitiilor mentale anterioare.

Studiile lui D. Keating (1980) subliniaza unele caracteristici de baza ale gindirii adolescente:

- probabilistica: adolescentii iau in calcul alternative posibile, care nu sunt neaparat imediat
accesibile;
- anticipativitatea: isi fixeaza planuri, scopuri, obiective din ce in ce mai indepartate, privesc in
perspectiva;
- ipoteticul: se angajeaza in elaborarea si testatea unor ipoteze din ce in ce mai variate;
- neconventionalui: incep sa zaboveasca asupta problematiicilor si ideologiilor sociale, morale,
politice, religioase;
- metacognitia: exprimata intr-o gindire sistematica si profunda, analitica si complexa ( Cole si
Cole, 1989).

Asa cum am mentionat, se produce desprinderea de real si, treptat, trecerea spre planul
posibilului, cee ace sprijina procesul de reconstructive a realului. Klaus Riegel (1973) propune un
nou stadiu al dezvoltarii intelectuale, care continua stadialitatea lui J. Piaget: stadiul operatiilor
dialectice, idee preluata ulterior de Michael Basseccches (1980, 1984). Gindirea dialectica presupune
intelegerea structurilor, relatiilor, contextelor, perspectivelor, contradictiilor, transformarilor – deci
procesele complexe, care nu pot fi assimilate prin structurile logice ale operatiilor formale (Moshman,
2005).

Commons si Richards (2003) propun alte patru stadii:

- Stadiul operatiilor sistematice – operarii cu sisteme ce rezulta din operatiile formale.

- Stadiul operatiilor metasistematice – construirea de metasisteme, alcatuite din sisteme
disparate.
- Stadiul paradigmatic – sintetizarea metasistemelor in paradigme.
- Stadiul cross-paradigmatic – sintetizarea paradigmelor (Moshman, 2005) [ Golu F. Manual
de psihologia dezvoltarii: o abordare psihodinamica. Iasi: Polirom, 2015. p. 178-179]

Adolescenta este acel stadiu de viata in cursul careia individual pune efectiv in practica cee
ace a dobindit in timpul procesului social. Un rol important il detine sentimental de autostima al
adolescentului, aspiratiile sale, convingerea ca va putea accede la rolurile de prestigiu din societate
(Golu, 2010).

Aspiratiile, orientarile si sentimentele de autopretuire ale adolescentului depend de cultura si

mentalitatea stratului social de apartenenta, constind in valorile, stilurile, conceptia asupra societatii
si asupra sanselor de a accede la social [ Golu F. Manual de psihologia dezvoltarii: o abordare
psihodinamica. Iasi: Polirom, 2015. p. 180]

Criza de originalitate

Este specifica perioadei si apare, de regula, pe fondul nesigurantei adolescentului fata de noile
si nenumaratele trebuinte care apar si fata de cerintele sale interne si externe.

Este perioada in care tinarul nu suporta sa fie la fel ca toti ceilalti, isi doreste sa nu fie nimeni
ca el, sa fie unic si exceptional. Are o mare oroare de banalitate si mediocritate, motiv pentru care
cauta sa gaseasca formele cele mai indicate din punctul lui de vedere de a se face remarcat si de a fi
exceptional. Se pare ca din acest motiv criza de originalitate reprezinta unul din cele mai dificile
momente din viata omului.

In etapa adolescentei, domina conflictele de autoafirmare, pentru ca este etapa constructiei

intense, a conceptiei despre lume si viata si a conceptiei despre sine in aceasta lume. Criza la aceeasi
virsta este declansata e regula de unul sau mai multe evenimente stresante, o deceptive sau umilire
careia adolescentul nu ii face fata. Apare astfel comportamentul agresiv, evident cautat, care exprima
incercarea de a-si domina insecuritatea si neincrederea in capacitatile sale de integrare in viata.

Manifestarile crizei se refera la originalitatea vestimentara si a coafurii, la cultul muzicii, la

asa-zisul cult al personalitatii si mai rar la originalitatea reala, alimentata de capacitatea creatoare
pozitiva.

Despre aceste exagerari, trebuie spus ca ele nu trebuie sa provoace ingrijorare, atita timp cit
sa exteriorizeze in forme acceptabile. Atitudinea fata de adolescent nu trebuie sa fie neaparat
moralizatoare, ci mai degraba este indicate incurajarea confesiunii si comunicaree, co-participarea la
activitatile adolescentului sau in cel mai rau caz o atitudine de acceptare a acestor comportamente.
O astfel de atitudine permite o mai buna cunoastere si intelegere a nevoielor tinarului, a conflictelor
pe care le traieste, cee ace permite si indentificarea modalitatilor de reducere a tensiunilor.[ Briceag
S. Psihologia virstelor. Curs universitar. Balti…2014. p. 210-211]

Evolutia afectivitatii, motivatiei si vointei in adolescenta

Daca dezvoltarea cognitiva a adolescentilor este considerata remarcabila, acelas lucru trebuie
sa-l afirmam si cu privire la afectivitate. Se pare ca in acest plan se produc schimbari spectaculoase,
care i-au facut pe multi cercetatori sa califice adolescenta drept virsta ,,furtunilor si stresului ,, ,In cele
ce urmeaza, vomenumera principalele particularitati ale afectivitatii adolescentine mai semnificative
pentru activitatea instructiv –educativa de la aceasta vîrsta .

Evolutia motivatiei

Cu privire la e volutia motivatiei in adolescenta, este necesar sa relevamdoua planuri

principale: 1. Reierarhizari ale structurilor motivationale generale; 2. Amplificarea si intensificarea
motivatiei prininvatare si manifestarea ei diferentiala la diferitele grupari de adolescenti.

Cu privire la structura la tructura generala a motivatiei din adolescenta sunt de retinut mai
ales urmatoarele aspecte:

- se manifesta foarte activ trebuintele de autorealizare si autoafirmare, astfel adolescentul cauta

tot felul de ocazii pentru a-si testa propriile posibilitati. Daca are aptitudini pentru invatare, se
implica puternic in activitatile scolare, inmconcursuri si competitii, in alte tipuri de solicitari.
Daca isi descopera alte feluri de apritudini si inclinatii se inscrie incluburi si cercuri pentru a
le cultiva si le pune in valoare. Autoafirmarea mult intensificata fata de studiile anterioare
(Schiopu, Verza, 1989) ii determina sa: a) manifeste o nerabdare caracteristica sa actioneze
in orice situatii in care se vor afla (M. Debesse); b) sa faca ceva remarcabil (M. Debesse) ; c)
sa contribuie intr-un fel la existenta celor din jur, cel mai frecvent a celor di familie; d) daca
se poate, sa contribuie la propriul destin. Nu mai vor sa fie smpli spectatori, ci să ,,...opereze
prin afirmare de sine,, (Schiopu, Verza, 1989).

Autorealizarea se exprima, mai ales , in: a) a face efortul de a fi cel mai bun intr-o directie sau
alta si este fericit daca a reusit; b) realizeaza fel de fel de incercari ca sa gaseasca abilitatile,
aptitudinile.

- pentru toti se parcurge o noua faza a cristalizarii interesului pentru viitoarea profesie sipentru
identificarea vocationala. Catre finalul adolescentei, cautarile inaceste directii se intensifica,
se stabilizeaza ca directie si se diversifica modul in care vor fi satisfacute (Lehalle, 1988,
p.154).

Astfel, interesul pentru viitor profesional se afla intr-o faza realista, adica se bazeaza pe
cunoasterea de sine (mai ales pe aptitudini si aspiratii), si sunt mai bine informati cu privire
la cerintele sociale. Cei ce au aptitudini pentru un domeniu si le-au manifestat deja cu succes,
isi descopera deja vocatia, se ,,simt chemati,, pentru acel domeniu si se implica mai timpuriu
in programe de informare sau de exercitare a ceva practic;
 - interesele cognitive formate in stadiul anterior devin mai profunde si mai active pentru ceea
ce se leaga de viitorul profesional, dar mai ramin si deschideri mai largi pentru celelalte
domenii, adolescenii fiind preocupati de cultura lor generala. Adolescenta este virsta unor
interese intense pentru lectura, care tindeau alta data sa fie satisfacute, la inceputul stadiului,
fara masura, in sensul ca citeau orice le cadea inmina si lelativ disperat ca tematica. Spre
sfirsitul adolescentei cei care nu si-au diminuat acest interes devin mai selectivi si prefera nu
doar literatura, ci si lucrari mai dificile cu caracter filosofic sau referitor la istoria culturii si
civilizatiilor etc. Cei cu inclinatii pentru literatura selecteaza lucrari de beletristica valoroase,
dar si de critica literara. Sunt interesati de geneza operei literare, de originalitatea continutului
si stilului ei etc.
- Constienti de propriile transformari sufletesti, adolescentul manifesta un interes crescut pentru
viata psihica, pentru cunoasterea de sine si a celor din jur.
- Continua sa-și manifeste interesul pentru grupul informat, dar acesta se prezinta acum mai
ales ca un ansamblu de diade heterosexuale, este mai restrins decit in preadolescenta.
- mai stabil si prezinta o mai buna relationare intre interesele personale si cele ale tuturor.
Conformismul este modelat de o experienta de grup mai indelungata. Adolescentul pentrece
inca mult timp cu grupul, fie in intilniri si activitati comune, fie in comunicarea pe Internet.
- se manifesta chiar mai accentuat interesul pentru drumetii, excursii, spectacole muzicale si
spurtive. Ramin in continuare fani ai unor vedete, dar fara a mai manifesta comportamente
extravagante.
- catre sfirsitul stadiului si apoi in postadolescentase pot cristaliza interesele sociale si politice.
Sunt interesati de ceea ce se petrece in lume, citesc ziare si vizioneaza stirile la TV, urmaresc
dezbateri, poarta un dialog inteligent cu specialistii in stiintele sociale si politice, simpatizeaza
cu miscari sociale critica atitudinile discriminative, participa afectiv la evenimente sociale ;
- se dezvolta noi forme de motivatie, cum ar fi conceptia de viata, sistemul propriu de valori,
idealul de viata, aspiratiile puternice de a se apropia de statutul adultului.

Particularitati ale vointel adolescentilor

Exista oimportanta evolutie si a motivatiei pentru invatare in acest stadiu, care insa prezinta
distinctii intre gruparile de adolescenti. Motivatia extrinseca se imbogateste si dobindeste o valoare
sociala mai mare decit in stadiul anterior: a)inteleg faptul ca societatea actuala cere mai multa
competenta pe care, in mare masură, scoala o asigura; b) incep să aibă convingerea ca pregatirea de
virf este o garantie pentru un viitor provesional sigur; c) gradul de pregatire asigura un loc important
in societate; d) notele foarte mari sustin reputatia; e)premiile, medaliile, titlurile pentru reusitele la
concursuri si olimpiade cistiga stima celorlalti.
 Actioneaza si motivatie negativa, cu intensitati diferentiate, la grupari diferite de adolescent,
cum ar fi: frica de insucces, de pierdere a reputatiei, de pedeapsa, de dezamagiri provocateparintilor
etc. Profesoara ursula Schiopu observa ca toate planurile motivatiilor sunt socializate iar latura lor
morala este intensificata (1989).

Motivatia intrinseca a invatarii este constituita din: a) interese cognitive de durata si profunde;
b) interese creative; c)satisfactia depasirii obstacolelor in rezolvarea problemelor, a neclaritatilor, a
volumului prea mare de cunostinte si a dezordinii lor.

Interesele cognitive se diferentiaza dupa discipline scolare sau atractia fata de unele domenii
si devin mai selective. Vor fi mai puternice pentru cunostintele pentru care au aptitudini si inclinatii.

Unii liceeni insa manifesta o selectivitate restrictiva prea timpurie. Din cauza timpului
insuficient, a volumui prea mare de cunostinte de invatat, a exigentilor pre ridicate ale profesorilor,
a solicitarilor crescute ale unor examene semnificative, unii adolescenti neglijeaza in mod deliberat
unele materii si si limiteaza posibilitatile de a-si forma cultura generala si de a-si dezvolta toate
capacitatile cognitive.

Evolutia vointei

În strinsa legatura cu dezvoltarea motivatiei se realizeaza un anume grad de maturizare a

mecanismelor voluntare. Acest nou nivel al dezvoltarii vointei se exprima in citeva planuri
caracteristice pentru adolescenta si postadolescenta, si anume:

- vointa este implicata puternic in actiunea pentru viitoarea profesie si in desfasurarea pregatirii
din aceasta perspectiva;
- este manifestata frecvent in realizarea in fapt a autonomiei si independentei pe care
adolescentul si le cucereste de-a lungul acestui stadiu si le amplifica mult in postadolescenta;
- de asemenea, este angajata in realizarea unor activitati autoformative care devin in acest in
acest stadiu mai numeroase si tintesc mai ales calitatile de ordin sufletesc. Adolescentul este
inclinat sa respinga tutela familiei si sa-si construiasca singur destinul. Mai ales in
postadolescenta aceste aspecte sunt mai accentuate.

Manifestarea propriu-zisa a vointei in adolescenta se caracterizeaza prin: a) isi construieste

scopuri de perspectiva care se ating in timp indelungat si treptat, mai ales cele ce se refera la viata
personala si profesionala de viitor; b) isi urmaresc cu tenacitate scopurile daca sunt convinsi ca sunt
valoroase si importate pentru viata lor. (de exemplu, inainte de Revolutia din decembrie 1989, cind
locurile de Facultatea de Arhitectura erau foarte putine si candidatii erau foarte multi, o liceana a dat
de 5 ori examen, a reusit si a devenit una din cele mai bune studente), c) daca este cazul, stiu cum sa-
si ierarhizeze scopurile atunci atunci cind se intimpla sa se activizeze mai multe mai multe sau sa le
construiasca pentru a fi atinse intr0o perioada relativ limitata de timp; d) analizeza si chibzuiesc
asupra conditiilor de desfasurare a activitatilor orientate in anume scopuri; e) vor sa ia singuri decizii
legate de desfasurarea actiunilor voluntare si se simt astfel independenti si autonomi; f) in acest stadiu
se pot dezvolta pe deplin calitatile vointei. Din pacate, exesta si adolescenti la care aceste caracteristici
nu sunt demonstrate nici in activitatea de invatare si nici in celelalte planuri ale vietii lor. [Cretu T.
Psihologia virstelor: editia a III-a revazuta si adaugita. Polirom, 2009. p. 288-293]

PERSONALITATEA, CONSTIINTA DE SINE

Devenind constienti de sine si de perceptiile celorlalti asupra lor, adolescentii intra in cea mai
stinjenitoate perioada din viata lor.

Adolescentii sunt fascinati, dar si autocritici in legatura cu noul lor aspect si, in acelasi timp,
depun eforturi serioase sa para maturi si sa nu fie surprinsi in momente jenante. Impactul psihologic
al transformarilor fizice ridica problema necesitatii pregatirii psihologice pentru adolescent.

Schell si Hall (1983) arata ca expunerile repetate la influentele mass-mediei duc la

internalizarea unor asa-numite “standarte” ale unui ideal fizic, adesea nerealiste si periculoase.
Devierile de la acest ideal (in inaltime, greutate, marime a organelor sexuale, aspect fizic etc.) isi pun
amprenta asupra dezvoltarii imaginii de sine si a relationarii cu ceilalti, prin aparitia complexelor de
inferioritate. Desigur, exista si anumite defazari ale maturizarii; astfel, baietii maturizati de timpuriu
sunt inalti, puternice, mai atractivi pentru cei din jur, mai coordonati in miscari; in schimb, fetele
maturizate devreme nu se simt confortabil in adolescent timpurie, insa acest dezavantaj va devein un
atu ulterior.

Adolescenta este o perioada furtunoasa si stresanta din cauza maturizarii biologice, pe de o

parte, iar pe de alta parte, a impulsurilor sexuale.

Sexualitatea constiluie un subiect indelung dezbatut in perioada adolescentei, atit la fete, cit
si de baieti, atit de adolescent, cit si de adulti. Atitudinile traditionale acorda baietilor libertate sexuala,
incurajari pentru a experimenta, recunoastere a nevoilor sexuale, in timp ce fetelor li se neaga
libertatea sexuala, li se aplica sanctiuni drastice, nu li se recunosc nevoile sexuale, nici macar in
timpul casniciei.

Noile norme privind valorile sexuale si comportamentale, precum si liberalizarea vechilor

norme au dus la aparitia, in anii ’60, a asa-numitei revolutii sexuale, care a determinat o ampla
schimbare atitudinala la nivel social. [pagina 81]
 Adolescentul parcurge o perioada de adaptare, de afirmare si activism, insa plina de provocari.
El isi consolideaza personalitatea prin interesul crescut fata de descoperirea propriei personae, prin
comportamentul sau inconstant, tensiunile interne puternice si prin dorinta de a se diferentia de
ceilalti. Adolescentul se analizeaza foarte mult, este intr-o continua cautare de sine, autodescoperire
si autovalorizare, iar intrebarea “cine sunt eu?” ii este caracteristica. El cauta sa isi inteleaga
comportamentele, gindurile, sentimentele, foloseste notiuni abstracte si stiintifice, ii provoaca pe cei
de virsta sa, dar sip e adulti, pentru a-si da seama de propria valoare, pentru a se autoperfectiona si
autodepasi.

Confruntarile cu ceilalti il ajuta sa-si dea seama cine este, ce reprezinta pentru cei din jur, ce
scopuri are, care sunt mijloacele care ii permit atingerea lor, iar la sfirsitul adolescentei, odata cu
depasirea “ingimfarii gnoseologice”, va fi capabil sa analizeze obiectiv framintarile pe care le-a
traversat, dar si raportul dintre idealurile sale si aptitudinile de care dispune pentru indeplinirea lor
(Golu, 2010).

Adolescentul renunta la comportamentele imitative din copilarie, se opune atunci cind ii sunt
impuse sarcini care nu sunt pe placul sau, pe baza analizei critice respinge ideile care nu sunt in
conformitate cu modul sau de gindire.

Toate acestea ii permite adaptarea la toate mediile pe care le frecventeaza ( scolar, familial,
anturaj), integrarea in viata sociala, adoptarea unor conduit acceptabile din punct de vedere social,
favorizeaza aparitia unor tendinte de autodepasire, sprijina dorinta de a progresa moral si spiritual,
dar ii fac sa aiba si momente de opozitie, de respingere a cee ace nu este un rezultat al gindirii sale,
comportamente nonconformist si limbaj vulgar.

In plan social, relatiile devin semnificative: creste timpul petrecut cu prietenii, grupurile se
extend, cresc in marime, se dezvolta sentimental loialitatii.

Descoperinsu-se pe sine, sub influenta mediilor educationale sip e baza cunostintelor insusite
la diferitele discipline scolare, adolescentul isi formeaza o gama larga de idei personale, criterii
appreciative, sisteme de valori, isi construieste argumente cu care sa isi sustina ideile si isi formeaza
idei despre lume si viata, cu riscul de a tinde spre o rigiditate intelectuala. [Golu F. pagina 184]

Din punct de vedere psihologic, problema centrala a adolescentei este cea a identificarii de
sine si cea a constiintei de sine. In aceasta peroada se intensifica perceptia de sine, care cuprinde
citeva aspect particulare:

- Propria imagine corporala

- Identificarea si constiinta ego-ului
 - Identificarea sensului, rolului si statutului sexual
- Identificarea statusului social.

In ce priveste imaginea corporala, aceasta este indispensabila pentru maturizarea identificarii

de sine. In aceasta perioada, atit fetele cit si baietii acorda mult mai mult timp imaginii lor corporale,
in sensul ca stau mai mult in bae, se privesc mai mult in oglinda, discuta mai mult despre corp, despre
imagine despre igiena corporala si apare dorinta de a efectua retusari ale aspectului si imaginii.

Toate acestea exprima dorinta de ajustare a sinelui corporal, precum si dorinta de a crea o
imagine de sine agreabila, placuta si de a fi apreciat de ceilati din acest punct de vedere. Pe acest
fond, apare de cele mai multe ori nemultumirea declansata de infatisarea sa; adolescentul se indoieste
de sine si se crede mai putin intelligent, aratos si respectat, pentru ca se percepe pe sine cu
nemultumire.

In cazul inadaptarii scolare, sociale sau de grup, atunci cind adolescentul are o asteptare mai
inalta de la sine decit este evaluat de catre ceilalti, perceptia de sine se poate manifesta ca negative si
adolescentul se simte izolat, motiv pentru care poate devein depresiv sau, dimpotriva, nesuferit si
agresiv.

Pe acest fond general apar manifestarile teribiliste, cresterea la paroxysm a opozabilitatii,

criza de originalitate, toate culminind cu comiterea unor acte delicvente si toate realizindu-se in
special pentru atragerea atentiei celor din jur si pentru a adduce evaluarea celorlalti cit mai aproape
de pretentiile personale.

Exista insa si adolescent cu estimatii de sine inalte, acestia sunt mai increzatori in sine, si
sustin cu incredere opiniile, sunt mai comunicativi si in consecinta au mai putine problem personale.

In toata aceasta perioada, expectatiile parintilor au un rol deosebit de important in dezvoltarea

constiintei de sine si imaginii de sine. Cind parintii adolescentului au o buna expectatie fata de acesta,
adolescentul se simte in siguranta, are rezultate scolare mai bune si probleme mai putine.

Dependent afectiva este in continuare mai active fata de parinti. Adolescentii interpreteaza
momentele in care parintii nu le dau aceeasi atentie ca in copilarie, ca pe lipsa de afectiune; in acelasi
timp interpreteaza momentele de grija si interes ale parintilor ca pe intruziune in viata personala. De
aici pot aparea conflice, nemultumiri si dezorientarea adolescentului in privinta locului si rolului sau
in familie si chiar in privinta identitatii de sine, in sensul nehotaririi a cee ace este, copil sau adult.

Identitatea sexuale este un element important al identitatii de sine, care in aceasta perioada
este influentata foarte mult de modelele parentale si de cele material. Astfel, un model parental cu
masculinitate redusa poate determina dificultati de identificare la baieti, iar un model parental
puternic poate determina siguranta si incredere in sine. La fete, modelele feminine sunt diverse,
traditionale si modern, iar fetele cu identificare feminine traditionala se pare ca sunt mai incarcate de
conflicte interioare, in timp ce fetele cu identificare feminine moderna sunt mai dezinhibate, mai
pasionale, identificarea fiind mai facila [Briceag S. Psihologia virstelor: curs universitar.
Balti:…2014. p. 206-209].

Exista multe elemente de continuitate in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii de la

preadolescent la adolescent si postadolescent, dar sunt in acelasi timp si multe diferente pentru a
considera ca in cursul acestui stadiu se produc prefaceri remarcabile.

Din punctul de vedere a factorilor care determina evolutia personalitatii acum, trebuie precizat
ca, la cei care au actionat pina la intrarea in adolescenta, se adauga noi cantributii remarcabile:
a)largirea foarte mare a relatiilor sociale; b) autoimplicarea in propriul proces de formare; c) intrarea
in valoarea vietii reale. În legatura cu acest aspect, M. Debesse noteza: ,,Pentru elevii nostri, aventura
vietii personale a inceput .... marea lor educatoare va fi deacum incolo viata insasi,, (1981, p.110); d)
existenta unei adevarate ,,subculturi a adolescentilor,, , cum considera Lames Coleman in 1961, care
exercita influente specifice; e) parcurgerea de catre societate a anumitor faze de dezvoltare diferite
care au influente specifice de la o generatie la alta, existind astfel determinanti generationali fiind
astfel indreptatita cautarea diferentelor specifice ale adolescentilor anilor ,60, 80, 90, etc. sau a celor
din Europa, Asia , Africa, America; f) educatia si amplifica si devine din ce in ce mai complexa de la
o generatie la alta; g) implicarea mai atenta a eului pe masura dezvoltarii lui prin actiuni
autoformative, autodeterminative etc.

În cursul acestui stadiu, unele compunente ale personalitatii se consolideaza si se amplifica,

asa cum sunt aptitudinile si caracterul sau idealul de viata. Altele se formeaza acum, iar personalitatea
se prezinta pentru prima data ca un ansamblu organizat si unitar, desi inca insuficient de consolitat
si armonizat. Tot M. Debesse observa ca personalitatea adolescentului nu este inca omogena, nici
precizata in mod definitiv, Îi lipseste inca o experienta suficienta si are prea pune actiuni eficiente
(Debesse, 1981, p.110). La sfirsitul adolescenei si postadolescenta se ajunge insa la o autonomie mai
crescuta pentru a permite adaptarea la variate situatii, la un anumit echilibru intre aspiratii si
posibilitati sau intre viata personala si cea a anturajului, se contureaza un sistem orientativ mai clar,
se actioneaza mai eficient in vederea tingerii scopurilor si infaptuirii idealurilor. Toate acestea insa
se dobindesc dupa ce se trece printr-o perioada mai scurta sau mai lunga de negare, de opozitie, de
contestare , care reprezinta manifestarea exterioara a ceea ce s-a numit ,, criza de originalitate a
adolescentului ,, . Ea poate incepe pubertate si poate sa dureze pin in postadolescenta. Totodata,
aceasta structura de personalitate a adolescentului tinde sa fie unica, specifica fiecaruia. Dar se
mentine inca o anumita vulnerabilitate care cere cu necesitate sprijin din parte familiei, scolii,
specialistilor din acest mediu (psihologul scolii, psihologul familiei).

Este diferita ca intensitate, durata, continut al prefacerilor interioare, de la persoana la

persoana. Marea transformare produsa de la criza consta, pe de o parte, in despartirea de atitudinile
comportamentele proprii copilariei, si aceasta este latura negativa a crizei, iar pe de alta parte, in
dezvoltarea fortei eului, a constiintei de sine a disponibilitatilor creatoare- aceasta fiind latura pozitiva
a crizei.

Formarea unor noi componente ale personalitatii

Cele mai multe innoiri inregistrate in acest stadiu se refera la componentele orientative ale
personalitatii.

Pe baza dezvoltarii capacitatilor cognitive la nivel ridicat a unui mare volum de cunostinte din
diverse domenii, a unei oarecare experiente proprii de viata sau a observarii evenimentelor din jurul
sau, adolescentul isi formeaza un mod propriu de a intelege viata, isi cristalizeaza o conceptie care
isi investeste fortele. Viata lui capata astfel un sens major care-i concetreaza toate capacitatile si
energia de care dispune. Exista insa si destui adolescenti care nu sunt preocupati de acest lucru si care
se lasa condusi de intimplarile zilnice si de impulsuri bizare. Dezvoltarea lor de ansamblu are de
suferit.

De asemenea, acele disponibilitati intelectuale, afective si voluntare pe care le-am analizat

anterior constituie conditia subiectiva a structurarii propriului sistem de valori. Asa cum spunea cu
foarte multi ani in urma Carmichael, adolescenta este apta de a-si insusi valori si de a se conduce
dupa valori. Sursele acestora sun influentele socio-culturale. (Golu, M., 2000, p.538), in speta chiar
sistemul de valori pe care il promoveaza societatea. Dar la nivelul individului sunt selectate si
ierarhizate intr-un mod personal si au semnificatii, intensitatea si funtie orientativa diferite. Acest
sistem de valori al unei persoane poate fi influentat nu numai de felul in care sun promovate si relevate
valorile in discursuri si dezbateri, ci mai ales de imasura in care se regasesc in comportamentele reale
ale oamenilor si in modurile de functionare ale institutiilor. De aceea, o anumita rasturnare de valori
in societatile de tranzitie perturba si procesul formarii sistemului personal de valori, cu toate
consecintele acestui fapt pentru conduitele practice ale fiecaruia si pentru alegerea cailor de
autorealizare.

O alta componenta orientativa a personalitatii care se formeaza in adolescenta si

postadolescenta este constiinta apartenentei la generatie. Adolescentul care este capabil sa gindeasca
depre toate tipurile de evenimente si fapte reuseste sa constate si sa judece si ceea ce se refera la fiinta
sa si la cei asemanatori siesi. Ernst Fescher spune ca generatia se defineste printr-un anumit mod de
a simti, gindi si actiona al unui grup. Adolescentul nu doar se integreaza in grupuri, ci traieste
apartenenta la comunitatea celor care il seamana, constata ce pot si infaptuiesc acestia, ce capacitati
au si in ce masura generatiile celelalte le respecta drepturile si aspiratiile. Zazzo arata ca diferentele
dintre generatii se traiesc la toate virstele, dar in adolescenta ele au o acuitate caracteristica.
Adolescentii sunt constienti de fortele lor, le compara cu cele ale adultilor si deseori cred ca sunt
superiori acestora si astfel aspira sa aiba acelas rol in societate ca si acestia. De aceea, pot manifesta
o pozitie foarte critica fata de adulti, in general, dar si fata de cei cu care au strinse legaturi, asa cum
sunt parintii. Insa constiinta apartenentei la geratii poate genera manifestari protestatare efective,
poate transforma opozia individuala in una a unu grup foarte larg ce atrage atentia autoritatilor si le
obliga la masuri de detensionare si restabilire a echilibrului. Fenomene de aces fel au avut loc in
Franta in 1968 si in 2006 si au impus in toate tarile modificari de pozitie fata de adolescenta si
postadolescenta.

De asemenea, in acest stadiu se continua formarea idealului de viata ca o componenta

caracteristica acestei perioade, avind o importanta functie de orientare si concentrare a capacitatilor
si eforturilor adolescentilor si postadolescentilor, dind, impreuna cu alte dimensiuni, un sens vietii
activitatii lor. Mai ales despre adolescenta se spune ca este virsta idealurilor.

Spre deosebire de preadolescenta, acum idealul este:

a) rezultatul sintezei a tot ce a reusit adolescentul sa cunoasca despre lume, a experientei sale, a
conceptiei desre viata etc. si numai reprezinta doar o simpla preluare a unui model concret;
b) este legat de valori;
c) mai realist si deci mai legat de posibilitatile fiecaruia;
d) constant si stabil;
e) mai complex elabortat;
f) mai legat de ceea ce ofera societatea

Dar exista multe diferente in felul in care se construieste idealul de viata in functie de unele
constante ale personalitatii deja construiete. Din acest punct de vedere se pot constata urmatoarele
grupe de adolescenti:

a) cei talentati intr-un domeniu au posibilitatea sa-si elaboreze mai devreme idealul de realizare
in domeniul corespunzator;
b) cei ce nu se disting prin ceva anume trebuie sa faca mai multe tatonari si se prelungeste in
timp formarea idealului;
c) altii nu se preocupa de acest aspect si nu au un ideal sau unul prea slab pentru a le orienta si
motiva alegirile;
 d) adolescentii insuficient maturizati ajung sa-si construiasca nu un veritabil ideal, ci o himera,
dupa cumspunea C. Rogers (apud Adrian Oprea, 2006, p.96)si sa traiasca apoi mari
dezamagiri;
e) sunt si unii care tind sa se multumeasca mai degraba cu mai putin decit sa fie nefericiti, si
atunci isi elaboreaza idealuri sub posibilitatile lor de realizare.

Între componentele orientative ale personalitatii adolescentine, un loc si un rol aparte revine
imaginii de sine care rezulta dintr-o orientare constanta si o trebuinta marcanta de autocunoastere.

a) Autoobservarea, autoanaliza si autoreflectia, care au in centrul lor mai ales:

simtamintele, conduitele, reusitele in gindire, felul de a se imbraca, de a vorbi, de a se intergra intr-

un context de invatare scolara sau activitate scolara sau activitate sociala ori culturala. Accentuata
autoobservarea si reflectiei ii poate duce la ceea ce certatatorii au numit ,,audienta imaginara,, , adica
acea credinta a adolescentului că, daca va merge undeva, va fi in atentia tuturor si de aceea sunt
preocupati in mod exagerat la felul in care se prezinta, ceea ce, in cele din urma, face dificila adaptarea
la imrejurari si la alti oameni. Un alt efect al autoobservarii accentuate este intensificarea
autosupravegherii, lucru care ii determina sa nu se simta in largul lor si sa nu faca ce trebuie intr-o
situatie in care sunt prezente si alte persoane. Se simte ridicoli, se autoblameaza si vor mereu sa
analizeze situatiile traite.

Autoobservarea poate indemna adolescentul sa-si alcatuiasca un jurnal intim care ii permite sa revina
dupa un timp la însemnarile privind emotiile si sentimentele traite, sa le cintareasca si sa le evalueze
corect.

b) Implicarea directa in activitati este calea care ii permite cel mai bine sa-si probeze

propriile capacitati si insusiri de personalitate . Participind la concursuri si olimpiade, adolescentul

isi confirma aptitudinile si capacitatile, isi sporeste stima de sine, obtine premii si diplome care-i cresc
popularitatea. Exista insa si un procent relativ mic de adolescenti care au angajari superficiale, mai
ales pentru a-si satisface placeri elementare, sialeg cu precadere diverse forme de divertisment,
pierzind ocazia de a se cunoaste cu adevarat.

c) Compararea si confruntarea cu egalii in toate ocaziile: in invatare, indiferite competitii, in

dispute si dezbateri etc.

H. lehalle considera ca aceste legaturi amicale ii permit sa se realizeze un fel de dedublarede

sine care sa sustina mai buna localizare a constiintei asupra propriei persoane. Aceasta este si o cale
de intermodelare si identificare pe orizontala.
 d) Calea ,, eurilor-oglina,, se refera la faptul ca adolescentii urmaresc cu atentie reactiile subtile
ale celorlalti in legatura cu felul in care se prezinta, comunica, acttioneaza etc: sunt, cu deosebine,
atenti la prieteni, pofesori, parinti.

e) Dialogul cu personalitati semnificative este, in cele mai multe cazuri, de profunzime, aduce
informatii substantiale cu privire la persoana adolescentului si aceasta ii da mai mare incredere.

f) Compararea cu eroiidinliteratura si filme ofera adolescentului posibilitatea sa-si indentifice

caracteristici asemanatoare si sa-i sporeasca increderea in el (Elena Bonchis).

g) G.W. Allport (1981) constata ca o alta cale frecvent folosita de adolescenti este aceea de a
incerca pur si simplu diverse roluri si apoi de a trece exact la cele ce se afla la polul opus (a adopta
o conceptie si apoi a o nega, a alege haine sobre si apoi din cele extravagante, a pierde timpul si apoi
a se afunda in studiu). Autorul considera ca, fara experienta diverselor variante, adolescentul nu
traieste satisfactia propriilor alegeri, nu simte ca este el insusi si ca s-a eliberat de tutela adultilor
(1981, p. 134).

h) A merge la consilierul scolar pentru a-si cunoaste problemele si a gasi cai de rezolvare:

1. Adolescentii sunt ma capabili si mai pregatiti ( ei studiaza psihologia in scoala) sa-si identifice
capacitatile, calitatile si defectele, sperantele, temerile, dezamagirile, etc.

2. Au un interes sporit fata de propria viata interioara si aceasta ii distanteaza de copilarie.

3. Autocunoasterea tinteste nu doar constatarea, ci si schimbarea optimizarea propriei fiinte,

devenind astfel coutor la propria dezvoltar.

4. Adolescentul cauta in mod expres unicitatea si originalitatea propriei fiinte, aceasta fiint o trebuinta
remrcabila a studiului. De aceea, cind intra in preadolescenta si mai ales in adolescnta gemenii vor sa
se distinga in toate.

5. Cunoasterea de sine a adolescentului este permanent evaluativa si de aceea are nevoie de criterii
si ocazii de comparare cu cineva de aceeasi virsta, cu standardege generale impuse de societate si
chiar cu propriile realizari si achizitii anterioare.

6. Este totodata orietata spre viitor si de aceea ce crede ca este valoros in realizarea de sine in
urmatoarele stadii ale dezvoltarii.

7. Autocunoasterea este sustinuta de avansul cognitiv din adolescenta si de puternicile trebuinte de

autoafirmare si autorealizare.
 Un prim al acestor cautari si eforturi de autocunoastere este clasificarea identitatii de sine.
G.W. Allport scrie ca ,,in adolescenta, problema centrala devine: cine sunt eu,, (1981, p. 133).

E. Erikson subliniaza faptul ca in adolescenta se accentueaza cautarea identitatii de sine.

Intensificarea deosebita a constiintei de sine in acest stadiu se explica prin factorii pe care i-am
subliniat si cind ne-am referit la preadolescenta (1. transformarile biologice care continua si acum.
2. schimbarea sistemului de relatii si atitudinii celorlalti fata de tinar; 3. avansul cognitiv remarcabil
care il face sa se cunoasca mai bine), cit mai ales prin manifestarea acestei puternice trebuinte de a
gasi raspuns la intrebari cruciale cum ar fi: cine sunt, ce rationamente referitoare la eul propriu,
beneficiaza de conditii noi de structura si clarificare: o experienta notabila de autocunoastere,
capacitati cognitive ridicate, cunostinte despre oameni comportamentele lor, o relationare de durata
cu altii. De aceea, spre deosebire de stadiile anterioare, prezinta urmatoarele caracteristici:

1. Sintetizeaza felurile diferite in care il vad altii.

2. Carifica deosebirile dintre propria opinie despre sine si cele ale altora.

3. Accepta faptul ca persoane diferite il pot vedea diferit (de exemplu, un adolescent noteaza in
autocaracterizarea sa: ,,Parintii cred ca sunt linistit, dar prietenii mei stiu ca imi place sa ma distrez
la nebunie,, .

4. Continutul acestui este mai bine organizat si integrat, insusirile proprii constatate sunt legate
coerent intre ele si totodata de circumstantele in care se manifesta, in timp ce la copii particularitatile
sunt notate la fel ca o lista de cumpraturi. Adolescentul poate spune: sunt timid cind intilnesc pentru
prima data pe cineva, dar apoi imi trece.

5.Daca la inceputul stadiului, atunci cind isi constata si calitati si defecte, le este greu sa le includa
intr-un ansamblu si sa le explice, incepind cu clasa XI-a pot rezolva bine aceasta dificultate .

6. Conceptul de sine, mai ales catre sfirsitul stadiulu, este mai cuprinzator si mai abstract.

7. Întregul proces de elaborare a conceptului de sine este influentat de perspectiva viitorului.

Stima de sine, cu atitudinea pozitiva fata de sine ca mod de a simti capabil, important, valoros,
se elaboreaza inca din stadiile anterioare, dar in adolescenta este mai consistenta si mult mai stabila.
Daca adolescentul in copilarie a avut o stima de sine ridicata, o poate retrai si beneficia de confortul
psihic pe care ea il asigura. La inceputul stadiului adolescentei stima de sine este relativ instabila mai
ales din cauza trecerii la un nivel scolar la altul si a dificultatilor de adaptare care pot aparea. În 1986,
Rosenberg a diferentiat doua secvente in structura stimei de sine: a) stima de sine constanta; b) stima
de sine barometrica.
 Starea de sine constanta este influentata de aparenta la sex, clasa sociala, de situatia de primul
copil sau de copil unic, de rezultatele scolare. Nivelul stimei de sine este un factor motivational
puternic pentru invatare si integrare scolară.

Constiinta morala este o alta componenta importanta a personalitatii adolescentului care se

imbogateste farte mult ( cunostinte, valori, teorii, sentimente morale), dar mai ales isi consolideaza
relatiile cu reglajele voluntare si se investeste in insusirile caracteriale. Dupa ce trec, la inceputul
stadiului, printr-o faza de radicalizm moral ( totul este sau alb, sau negru, valoarea si norma morala
trebuie respectate la maximumsi nu accepta nici o adaptare a lor la circumstante, considerindu-le
compromisuri umilotoare), inteleleg mai bine diferenta dintre tratarea academica a valorilor si
normelor si realizarea lor in circumstante concrete. Unii adolescenti pot sa ajunga la niveluri
superioare ale constiintei morale. Luint cin considerare stadialitatea propusa de K. Kohlberg, ajung
in stadiile 4 si 5, dar sunt si altii care ramin la nivelul preadolescentilor si chiar mai jos. De aceea,
judecatile si aprecierile lor morale pot prezenta unele ambiguitati si conflicte. De exemplu, pot sa
refuze aplicarea unei norme morale intr-o situatie, dar sa o accepte in alta. Avind in vedere aceste
aspecte, M. Debesse constata ca pot fi intilnite si situatii cind adolescentii manifesta o exaltare morala
si un intuziasm cu efecte devastatoare si de aceea propune sa fie ajutati sa evite exagerarile si agitatia
fara sens si sa ajunga la cunoasterea limitelor proprii. Trebuie cultivate ascutirea gindirii, luciditatea
rationamentului, simtul masurii, spunea autorul. [ Cretu T. Psihologia virstelor: editia a III-a revazuta
si adaugita. Polirom, 2009. p. 295-307]

RELATIILE CU SEMENII SI CU ADULTII

Integrarea sociala in adolescenta: Se dezvolta atasamentul colectiv, in activitatea depusa, se

realizeaza asertia individului in societatea adultilor. In special pe la 17-18 ani, adolescentul este mai
obiectiv in aprecieri; el nu se mai considera factorul central ci recunoaste existent unei ierarhii care
trebuie respectata. Sunt puternice: dorinta de cunoastere, interesul deosebit pentru stiinta, pregatirea
pentru profesie; se constituie si consolideaza conceptia despre lume.

Adolescentul menifesta o intense dorinta de a trai, de a invinge greutatile pe care le intimpina.

Este intr-o continua cautare de modele, doresc sa semene cu parintii si in unele cazuri cu profesorii;
mai des le ramin in minte invatatorii. [Briceag S. Psihologia virstelor: curs universitar. Balti:…2014.
p. 213].

Relatiile si comunicarea cu semenii ocupa un rol important in viata adolescentilor. In primul

rind, ele sunt un izvor bogat de informative, date, de anumite cunostinte. In al doilea rind, ele sunt
un teren de autorealizare, autoafirmare personala si ofera posibilitatea confirmarii apartenentei la un
grup, satisfac necesitatea de comunicare intima.
 Valoarea grupelor organizate – clasa de gimnaziu, liceu, scoala, colegiu, unde relatiile sunt
reglementate si dirijate de adulti, ramine constanta si necesara pentru sporirea prestigiului, dar apar
sin oi preferinte. Adolescentul manifesta interes fata de grupele neformale, companii, care apar, se
constituie dupa alte criterii si parametric si satisfac cerintele virstei.

Sfera relatiilor interpersonale se extinde, in special, la reprezentantii de aceeasi virsta. Asistam

la unele incercati ale adolescentului de a se conforma, a se contopi cu ceilalti, dar totodata si de a se
deosebi. Acesta este un mijloc de a se identifica intr-un fel anumit cu adultii, si totodata de a se
diferentia. Un mijloc de autoafirmare pentru ei devine moda, exprimata prin stilul imbracamintei,
frezei, manierelor de comportare.

Un rol pozitiv in socializarea adolescentilor il au grupurile si companiile neformale cu

character prosocial si anume: centrele de interese de limbi straine, muzica, dans, picture, modelaj,
crosetare, croitorie, design s.a.

Devine mare riscul de aderare a unor adolescent la grupurile neformale, cu character asocial
si antisocial. In aceste grupe tendintele firesti ale adolescentilor spre dialog si comunitate degradeaza,
transformindu-se in egoism de grup, prin ignorarea normelor de comportare in societate si a valorilor
morale. Pentru aceste grupuri sunt caracteristice infractiunile, betiile, huliganismul s.a. activitatea
adolescentilor capata un character deviant, instabil, imprevizibil.

Pelatiile de prietenie si de dragoste ale adolescenntilor. Apare dorinta fireasca de a avea un

prieten, un om apropiat, relatii profunde individuale, de atasament emotional. Aceasta duce la aparitia
sentimentului prieteniei, a dragostei. Fetele si baietii isi cauta prieteni, dupa principiul asemanarii,
inlocuind numarul prin calitatea unor raporturi apropiate cu semenii, care au aceleasi opinii, sustin,
promoveaza aceleasi valori. Daca in preadolescenta era mai putina apropiere sufleteasca, acum
aceasta devine elemental indispensabil al prieteniei cu semenii de acelasi sex ori de sex opus. La
adolescent se dezvolta atitudinea de a intemeia relatii de prietenie, profunde si de lunga durata. Tot
mai frecvente sunt afirmatiile de tipul: “Cu prietenul meu pot discuta despre tot” ori “Eu inteleg fara
cuvinte ce simte prietenul meu”. Majoritatea tinerilor sustin, ca au unul sau doi prieteni buni ori citiva
prieteni excelenti. Adolescentii isi aleg prietenii cunoscind pasiunile si ocupatiile lor. Egalitatea in
relatii, obligatii si increderea – sunt criterii de baza. Pe masura ce prietenia devine mai profunda,
adolescentii tot mai frecvent apeleaza dupa sfat la prietenii apropiati si nu la parinti. Insa in cee ace
priveste studiile, finantele, planificarea catierei profesionale, cei cer sfatul parintilor. Prietenul devine
un alter ego, caruia adolescentul ii incredinteaza cele mai intime retrairi si ginduri. Adolescentul
atribuie prietenului calitatile pe care ar dori sa le posede el insusi. Pentru el prietenia constituie o
completare a relatiilor de atasament familial, cee ace duce la o idealizare a acestora. Psihologul
francez R. Zazzo (1962-1968) afirma ca virsta adolescentei este, in acelasi timp, cea mai sincera si
cea ma nesincera. Prietenii isi destainuie unul altuia cele mai sacre porniri, dar deoarece fiecare se
intelege pe sine inca destul de confuz, aceste marturisiri, de cele mai multe ori, au un character ireal.
In afara de aceasta, adolescentii sunt foarte egocentrici. Pentru ei este mult mai important de a-si
destainui propriile retrairi, emotii, decit a-si asculta prietenul. Drept urmare, fiecare ramine preocupat
mai mult de sine, decit de celalalt.

Acum se stabilesc relatii de prietenie si cu reprezentantii de sex opus. Unii savant mentioneaza
ca, fetele mai timpuriu ca baietii, intemeiaza relatii de prietenie apropiata cu semenii de sex opus. Cu
virsta, companiile adolescentilor sunt mai neomogene. Un asemenea tip de interactiune deseori este
primul pas in crearea, declansarea relatiilor cu semenii de sex opus. Deosebit de pronuntate sunt si
deosebirile de sex, in special, privitoare la criteriile de alegere a prieteniilor. Fetele au criterii: sunt
mai subtile, mai pline de intimidate decit la baieti, intrucit au un character emotive mai pronuntat si
psihosexual se maturizeaza mai repede.

Baietii fizic cresc mai lent, dar maturizarea sexuala este mai expansiva, mai durtunoasa decit
la fete. Este cunoscut si fenomenul de hipersexualitate, care se atesta la baieti in preadolescenta si
continua inca doi-trei ani dupa incheierea fazei pubertare. Aceasta perioada se caracterizeaza prin
excitabilitate sexuala sporita, interes fata de problemele suxului si fanteziile erotice. [ Trofaila L.
Psihologia dezvoltarii: support de curs. Chisinau: SA”Reclama”. 2007. P. 195-196]

Relatia dintre parinte si adolescent este absolut speciala. Cei mai multi parinti au idei gresite
despre cee ace este adolescent si despre cee ace ar trebui sa astepte din partea tinerilor. De asemenea,
multi adolescent au sentimental ca odata cu cresterea in virsta sunt abandonati de parinti intr-o lume
straina, au impresia ca nimanui nu-I pasa de soarta lor, se simt neajutorati, inutile, disperati, se
subapreciaza si se autocompatimesc. [Briceag S. Psihologia virstelor: curs universitar. Balti:…2014.
p. 211].

……………………………..

2.3 Etichetarea sociala si manifestarea ei in conditiile mediului adolescentin

Etichetele sunt anumite păreri ale altora despre o anumită persoană sau un anumit grup. Să
spunem că un grup de tineri încep să fure din mașini. Le-a reuși prima infracțiune și continuă cu o
alta în care nu sunt prinși. După aceasta își dau seama că nu este corect ce fac și se opresc din
infracțiuni, dar cei din jurul lor încep să spună că au auzit că se ocupă de furturi și îi etichetează drept
infractori. Asta îi determină pe ei să se considere infractori și îi determină să se apuce din nou de
furat, întârind în ei sentimentul de „noi”, un grup diferit față de restul, considerându-se buni în ceea
ce fac și niciodată nu au dubii în ceea ce privește legalitatea și moralitatea acțiunilor lor.
 Astfel, putem extrapola teoria etichetării sociale prezentate în exemplul de mai sus și ne putem
da seama ce efect au stereotipiile asupra grupurilor minoritare. Nu doar că aceste informații nu sunt
corecte, nici din punct de vedere logic, sunt generalizări pripite și nici din punct de vedere social, dar
membrii grupului care sunt ținta stereotipiilor își asumă informațiile transmise prin stereotipii și își
dezvoltă comportamente adecvate acestora. [https://www.thos.ro/2014/03/teoria-etichetarii-
sociale.html, 13.04.18, 12:56]

Etichetele sunt prezente în viața tuturor copiilor, influențându-le modul de dezvoltare și chiar
întreaga viață. Acasă, la școală sau în grupul de prieteni, etichetele își fac apariția și de cele mai multe
ori ajung să ne reprezinte pe vecie.

„Tocilarul”, „Timidul”, „Rușinosul”, „Leneșul”, ”Idiotul”, „Cretinul”, „Pierde-vară” sunt

doar câteva exemple din mulțimea numeroasă de etichete cu care copiii se pot confrunta. Însă știți ce
e trist? Că aceste etichete, deși oglindesc doar o parte a caracterului și personalității, ele ajung să
monopolizeze întreaga identitate a unei persoane. Astfel, această problemă a etichetării are anumite
efecte negative privind dezvoltarea copiilor.

Efectele etichetării negative a copiilor

În momentul în care copiii încep să fie încadrați într-o anumită categorie, la școală, în grupul
de prieteni sau acasă, cu timpul, aceștia vor începe să-și atribuie caracteristicile în cauză. Deși la
început poate nu se regăsesc în aceste etichete, repetiția acestora îi va determina pe copii ca, în final,
să și le însușească. Fă-ți copilul „idiot” și va ajunge să creadă și să simtă că așa este. Copilul tău este
considerat „tocilarul” clasei? Atunci să nu ai dubii că va ajunge să creadă acest lucru.

Mai mult, copilul tău va ajunge să acționeze în cauză. Poate el nu se consideră un „rebel” de
exemplu. Însă, din cauza faptului că persoanele din jurul său îl consideră așa, va începe să acționeze
ca atare. Va fi ceva de genul: „Hmm, dacă toți prietenii mei mă consideră un leneș, de exemplu, de
ce să mă mai obosesc să demonstrez contrariul? Oricum, nu am cum să îi fac să se răzgândească.”
Această atitudine îi va determina pe copii să se lase reprezentați de o mică parte a caracterului lor.
Nu vor mai avea tăria și resursele necesare pentru a face față etichetelor, ajungând să își lase toate
activitățile guvernate de acestea.

Ultima problemă pe care o presupune etichetarea negativă, este izolarea copiilor. Aceste
etichete negative atribuite vor duce, implicit, la excluderea din grup a copiilor. Copiii se vor simți
marcați, diferiți, ajungând să întâmpine grave probleme de socializare și integrare într-un grup. Iar de
la etichetare la stigmatizare nu este decât un pas.

Efectele etichetării pozitive a copiilor

 La polul opus se situează etichetele pozitive atribuite copiilor. Dacă etichetele negative pot fi
atribuite atât de părinți, dar mai ales de colegi, cele pozitive sunt utilizate de cele mai multe ori de
către părinți. Deși acestea par a avea o tentă pozitivă, efectele sunt total opuse.

Această tendință de a ne cocoloși copiii cu tot felul de diminutive, răsfățul în exces și afirmări
exagerate și nefondate de genul „ești excelent”, „nu ai niciun defect” și alte asemenea, vor determina
copilul să-și supraaprecieze valoarea. Prin aceste exprimări dulci și exagerate, vei contribui la un
exces de zel din partea copilului. Acesta va fi plin de sine și va avea o părere extraordinar de bună
despre sine. Evident că și aceste efecte sunt negative pentru că, odată integrat în numeroase grupuri
și antrenat în diverse activități, copilul va suferi un șoc atunci când va constata că valorile sale nu
sunt așa ridicate cum el considera.[http://kidsout.ro/editoriale/sfaturi-pentru-parinti/cum-
influenteaza-etichetele-dezvoltarea-copiilor/, 02.05.18, 10:58]