Liceul Tehnic de Cai Ferate Unirea

Pascani

PROIECT DE CERTIFICARE A COMPETENTELOR

PROFESIONALE
NIVEL 3 DE CALIFICARE

SPECIALIZAREA:TEHNICIAN ÎN INSTALATII
ELECTRICE
TEMA: INSTALATII ELECTRICE DE JOASA
TENISUNE DE ILUMINAT,PRIZA SI FORTA

COORDONATOR:
Gurzun Dana ELEV:
Mihalcea Vasile
CLASA a XII-a D
CUPRINS
 CAPITOLUL I. COMPONENTE NECESARE EXECUTĂRII INSTALAŢIILOR
ELECTRICE INTERIOARE

 CAPITOLUL II. ACCESORII PENTRU CONDUCTOARE ŞI TUBURI DE PROTECŢIE

 CAPITOLUL III. LUCRĂRI PREGĂTITOARE DE MONTARE A INSTALAŢIILOR

ELECTRICE INTERIOARE

 CAPITOLUL IV. ETAPELE PROCESULUI DE EXECUŢIE

 CAPITOLUL V. ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ A CONSUMATORILOR

LA REŢEAUA DE JOASĂ TENSIUNE

 CAPITOLUL VI. ILUMINATUL ELECTRIC

 CAPITOLUL VII. CLASIFICAREA INSTALATIILOR DE ILUMINAT

 CAPITOLUL VIII. APARATE ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE PENTRU INSTALAŢII

INTERIOARE

 CAPITOLUL IX. EXECUŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE

 CAPITOLUL X. ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE DE

JOASĂ TENSIUNE

 CAPITOLUL XI. NORME DE PROTECŢIA MUNCII

ARGUMENT

Prin instalaţie electrică se înţelege orice instalaţie destinată folosirii energiei

electrice în scopuri industriale sau casnice (forţă, iluminat etc.).
Dacă toate elementele componente se montează în interiorul clădirilor,
atunci instalaţia se numeşte instalaţie electrică interioară. În funcţie de
destinaţie, deosebim instalaţii electrice interioare care servesc numai pentru
iluminat, instalaţii care sunt destinate alimentării receptoarelor (instalaţii de forţă)
şi instalaţii pentru ambele destinaţii.
Proiectarea, execuţia, precum şi întreţinerea instalaţiilor electrice se fac în
conformitate cu standardele şi normativele în vigoare. Astfel, proiectarea şi
executarea instalaţiilor electrice la consumatori cu tensiunea până la 1000 V se
face conform normativului I-7.
Structura şi execuţia instalaţiilor depind de destinaţia lor, a clădirilor în care
se execută şi a mediului de lucru. Astfel, în locuinţe, clădiri publice, birouri,
instalaţiile electrice se execută îngropat, iar în halele industriale, subsoluri,
barăci, pe şantiere, instalaţiile electrice se execută aparent.
Personalul care execută, proiectează, întreţine, verifică instalaţiile electrice
trebuie să fie numai personal atestat ca atare. Autorizaţia se eliberează pe grade
de competenţe, în funcţie de studii şi de complexitatea lucrărilor care se vor
executa. Este obligatoriu pentru personalul autorizat să cunoască toate actele
normative legate de activitatea profesională, normele de protecţie a muncii şi de
acordare a primului ajutor, a normelor de pază contra incendiilor, a utilizării
mijloacelor de alarmă şi de stingere a incendiilor în instalaţiile electrice.
CAPITOLUL I. COMPONENTE NECESARE EXECUTĂRII
INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE

În componenţa instalaţiilor electrice interioare se utilizează conducte,

cabluri, tuburi protectoare, accesorii, aparataj de instalaţii şi echipamente.

1. CONDUCTE ŞI CABLURI ELECTRICE

Conductele şi cablurile electrice se folosesc pentru transportul şi distribuţia
energiei electrice la consumatori, alegerea lor făcându-se în funcţie de
intensitatea maximă a curentului din circuit.
Atunci când se utilizează conducte şi cabluri în medii normale, se ţine cont
de tipul conductelor, din punctul de vedere al izolaţiei şi al protecţiei, de
distanţele minime de amplasare, de intersectarea cu alte elemente, de
caracteristicile încăperilor industriale, de diferenţa de nivel sau de alte elemente
specificate de proiectant.
În mediile corozive apare coroziunea electrochimică sau coroziunea
chimică.
Coroziunea electrochimică se datorează unei diferenţe de potenţial în
prezenţa unui electrolit ce se află în mediul unde sunt plasate cablurile. Cel mai
des, diferenţa de potenţial apare la contactul dintre cupru şi mantaua de plumb.
Coroziunea chimică se datorează agenţilor chimici ce acţionează asupra
înveli-şurilor de protecţie sau asupra părţilor conductoare.
Protecţia anticorozivă se asigură frecvent prin impregnarea cu bitumuri.
Pentru medii cu pericol de explozie se folosesc conducte şi cabluri cu
protecţii suplimentare din materiale plastice sau cu mantale din cauciuc siliconic,
armate.
Protecţia climatică a cablurilor şi conductelor se asigură utilizând, după caz,
materiale în construcţie F, TF, TA, TH, THA.
 2. TUBURI PROTECTOARE
În conformitate cu STAS 11360/1-80, prin tub pentru instalaţii electrice se
înţelege un element închis, care serveşte pentru instalarea şi/sau înlocuirea prin
tragere a conductelor şi/sau a cablurilor.
Pentru realizarea tuburilor, în funcţie de necesităţi, se au în vedere:
materialul folosit, modul de racordare, protecţia împotriva solicitărilor mecanice,
aptitudinea de a fi îndoite, comportarea la temperatură, caracteristici electrice
(de izolare), protecţie contra pătrunderii corpurilor străine solide şi a lichidelor,
rezistenţa la substanţe corozive sau poluante, rezistenţa la acţiunea radiaţiilor
solare.
Pentru a fi recunoscute uşor, se utilizează pentru tuburi simboluri
standardizate, dintre care amintim: P – tuburi de protecţie; E – tuburi etanşe; Y –
tuburi din PCV; L – lăcuite; R – tuburi cu manta rigidă; I – înveliş exterior de
protecţie impregnat. Lăcuirea şi, parţial, plumbuirea asigură protecţia
anticorozivă.
În funcţie de construcţie şi de materialul din care sunt executate, deosebim
mai multe categorii de tuburi.
.
CAPITOLUL II. ACCESORII PENTRU CONDUCTOARE ŞI
TUBURI DE PROTECŢIE

1. Papuci de cablu

Sunt piese de legătură care se fixează la capătul unui conductor prin strângere
sau prin lipire pentru a putea executa legături la o bornă, la un bolţ sau la un
şurub de contact.

Se execută în mai multe variante constructive:

a) papuci ştanţaţi d) papuci închişi din g) papuci închişi din cupru-
(închişi, deschişi) cupru-aluminiu aluminiu
b) papuci auto
(normali, cu piesă arcuitoare)
 e) papuci deschişi din h) papuci închişi f) papuci închişi din cupru,
cupru din cupru
c) papuci
închişi din
cufixare în 2-4 puncte i)
aluminiu

papuci deschişi din cupru

Sunt executate din cupru sau oţel zincat şi se folosesc pentru legarea

a) papuci ştanţaţi , pentru conductoare din cupru multifilare, confecţionaţi din

cupru cositorit; fixarea lor se face prin presare cu cleşti speciali (sertizare)
sau prin cositorire
b) papuci presaţi , confecţionaţi din ţeavă de cupru sau aluminiu – pentru
conductoare din cupru, respectiv din aluminiu – închişi sau deschişi
c) papuci auto , denumiţi astfel, deoarece se utilizează la execuţia instalaţiilor
electrice ale automobilelor; de aceea, forma lor este una specifică
d) papuci din ţeavă de aluminiu, cu ureche de cupru, utilizaţi pentru conexiunile
cablurilor din aluminiu, la bornele din cupru ale maşinilor şi aparatelor
electrice.
Pe urechea papucilor sunt gravate două numere care reprezintă secţiunea
conductorului şi, respectiv diametrul bornei pe care se poate
monta.conductoarelor între ele. Pot fi plate sau cu şurub.

2. Cleme de legătură

3. Scoabele
 Sunt piese metalice, fabricate din bandă de oţel laminată la rece . Sunt
utilizate la fixarea tuburilor de protecţie în cazul instalaţiilor aparente. Pentru a fi
protejate împotriva coroziunii, aceste scoabe sunt lăcuite sau plumbuite.

4. Consolele
Se folosesc pentru fixarea mai multor tuburi sub tavan sau pe ziduri.

5. Diblurile

Servesc pentru fixarea de elementele de construcţie a scoabelor,

brăţărilor şi a altor elemente.
• Diblurile din oţel au o gaură cu filet interior, în care se poate fileta
un şurub de diferite lungimi şi diametre, în funcţie de necesităţi.
• Diblurile din lemn se confecţionează din lemn uscat de brad sau de
tei şi trebuie să
6. Dozele aibă formă
trapezoidală cu
baza mare spre zid pentru a nu se
smulge.

Sunt considerate tot accesorii ale instalaţiilor

electrice deoarece permit accesul în instalaţie pentru executarea legăturilor la
conductoare.
Sunt cutii rotunde, pătrate sau hexagonale confecţionate din tablă de oţel
plumbuită sau turnate din masă plastică. Ele au la periferie un număr variabil de
găuri folosite pentru a introduce capetele tuburilor de protecţie care se îmbină
prin doză.
Dozele sunt prevăzute cu capace de închidere.
În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc, există:
• doze de trecere
• doze de derivaţie
• doze de aparate.
 Dimensiunile dozelor depind de mărimea tuburilor sau de diametrul
cablurilor care se conectează.

7. Manşoanele de legătură
Sunt utilizate pentru înnădirea tuburilor de protecţie, fiind confecţionate din
acelaşi material ca şi ele.

8. Coturile şi curbele
Se folosesc pentru schimbarea direcţiei unui tub de protecţie cu un anumit
unghi.

CAPITOLUL III. LUCRĂRI PREGĂTITOARE DE MONTARE A

INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE

Pentru executarea unei instalaţii electrice, este necesară întocmirea unui

proiect de execuţie.
Proiectul se execută de către specialişti, iar execuţia trebuie să fie avizată
de furnizorul de energie electrică. Proiectul de execuţie este însoţit de scheme
ale receptoarelor.
25W 25W
5 4

7
3
6
2x60W
3x60W

14W

2x60W 2x60W

9 10 8 2
de distribuţie principale şi secundare, planuri (pe niveluri, cu traseele coloanelor
şi ale circuitelor, locurile de montaj ale tablourilor electrice şi ale receptoarelor) şi
detalii. În figura de mai jos sunt redate planul şi schema instalaţiei electrice a
unui apartament. Circuitele de iluminat sunt separate de circuitele de alimentare
Instalaţia electrică de iluminat 4 – bucătărie; 5 – logie; 6 – sufragerie;
7, 8 – dormitor; 9 – baie; 10 – hol
şi prize a unui apartament interior.
1 – hol; 2 – dormitor; 3–
cămară;
Consumatorii electrocasnici sunt monofazaţi şi se leagă la câte o fază a
tabloului de distribuţie şi la nul. Alimentarea tabloului general de distribuţie se
realizează cu patru conduc-toare (trei conductoare de fază şi un conductor de
nul). La legarea consuma-torilor se caută să se realizeze o încărcare cât mai
uniformă a fazelor.
Prin proces tehnologic de execuţie a unei instalaţii electrice se
înţelege succesiunea tuturor operaţiilor şi lucrărilor necesare pentru
finalizarea acesteia:
 lucrări de verificare a planurilor de execuţie;
 marcarea traseului instalaţiei şi a locurilor de montare a dozelor,
aparatelor de conectare şi a corpurilor de iluminat;
 săparea şanţurilor şi executarea străpungerilor;
 prelucrarea tuburilor de protecţie;
 montarea şi fixarea tuburilor de protecţie;
 montarea conductoarelor sau a cablurilor;
 montarea instalaţiei de legare la pământ pentru protecţia contra
electrocutării;
 montarea aparatelor de conectare, comandă şi protecţie;
 montarea tablourilor de distribuţie;
 montarea corpurilor de iluminat;
 punerea sub tensiune a instalaţiei.
CAPITOLUL IV. ETAPELE PROCESULUI DE EXECUŢIE

Verificarea pieselor desenate ale instalaţiei electrice. Pentru a putea

fi executate, instalaţiile electrice se reprezintă în scheme de distribuţie
(principale şi secundare, mono- şi multifilare), în planuri şi în detalii de
execuţie.
Verificarea planurilor de execuţie este necesară pentru a se vedea
dacă acestea reprezintă soluţia adecvată pentru construcţia respectivă şi
dacă acestea se completează în mod logic.
Identificarea traseului instalaţiei pe elementele de construcţie şi
marcarea cu cretă albă a acestuia. O atenţie deosebită se va da locurilor
unde instalaţia traversează elementele de construcţie – pereţi şi planşee. Aici
constructorul trebuie să fi lăsat golurile necesare trecerii.
Marcarea traseului instalaţiei se execută cu ajutorul unei rigle gradate
din lemn sau din oţel, a sforii de trasat şi a firului cu plumb şi a nivelei.
Sfoara este înnegrită cu negru de fum şi întinsă bine, iar prin ciupire,
rămâne pe zid o dungă neagră care marchează traseul. Se înseamnă cu
creta locurile unde urmează să se execute străpungeri în ziduri sau planşee
pentru traversarea tuburilor de protecţie, locurile de marcare a dozelor, a
aparatelor de conectare şi a corpurilor de iluminat.
Orientarea verticală a sforii se face cu nivela sau cu firul cu plumb. Se
vor evita porţiunile de grinzi şi stâlpii de beton pentru realizarea traseelor,
deoarece şanţurile sau străpungerile pot slăbi rezistenţa acestora.
La instalaţiile pentru locuinţe, traseele circuitelor electrice pe linie
orizontală se execută la distanţe de 30-50 cm de tavan, iar traseele verticale
ale circuitelor pentru întreruptoare se aleg la distanţe de 10-20 cm de tocul
uşii.
Locurile de montare a dozelor de derivaţie trebuie să fie pe aceeaşi linie
orizontală cu cea a tuburilor de protecţie.
Locurile pentru prize se aleg la 20-40 cm de nivelul pardoselii în camere de
locuit, la 1,2 m deasupra pardoselii în bucătării, iar întreruptoarele se plasează la
1,5 m înălţime de la nivelul pardoselii. Se marchează şi locurile pentru montarea
corpurilor de iluminat.

CAPITOLUL V. ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ A

CONSUMATORILOR LA REŢEAUA DE JOASĂ TENSIUNE

Instalaţiile electrice de lumină şi forţă materializează alimentarea şi

distribuţia energiei electrice atât pentru receptoarele de lumină şi forţă
amplasate în interiorul construcţiilor civile şi industriale, cât şi pentru reţelele
în incinta consumatorului.
Receptorul este un transformator de energie care absoarbe energia
electrică de la sursă şi o transformă în alte surse de energie: mecanică,
căldură, lumină (motor electric, cuptoare electrice, lămpi).
Din punctul de vedere al modului de utilizare a energiei transformate,
receptoarele se clasifică în:
- receptoare de lumină;
- receptoare de forţă şi similare (motoare, cuptoare electrice).
Receptoarele sunt alimentate în general la joasă tensiune (3x380/220 V;
3x220/127 V), cu excepţia receptoarelor de forţă de mare putere (peste 200
kW), care se alimentează la medie tensiune, pentru reducerea pierderilor de
tensiune şi de putere.
Noţiunea de consumator poate fi aplicată:
- unui grup de receptoare aflate într-un ansamblu constructiv, unitar,
alimentat cu energie electrică. Este cazul locuinţelor, al clădirilor
socialadministrative;
- unui receptor de mare putere care obligă la o alimentare separată,
cum sunt motoare de puteri foarte mari, cuptoare electrice etc.
Pe traseul unei reţele de distribuţie, de la postul de transformare de
joasă tensiune (400 V) până la receptoare, se deosebesc următoarele părţi
mai importante din instalaţia electrică:
 - branşamentul electric reprezintă legătura dintre o linie principală
de distribuţie şi consumator;
- cofretul reprezintă locul în care se face legătura electrică dintre
reţeaua de distribuţie principală a furnizorului şi consumator. Acesta
poate fi asimilat unui tablou electric;
- contorul electric reprezintă aparatul ce înregistrează consumul de
energie electrică al consumatorului. El constituie punctul de
separare între cele două reţele de distribuţie (cea a furnizorului şi
cea a consumatorului);
- tabloul electric reprezintă un ansamblu de aparate ce asigură
distribuţia energiei electrice către receptoare. Tabloul electric
general (TG) este tabloul cel mai important şi el asigură distribuţia
energiei către un număr de tablouri principale (TP) care, la rândul
lor, asigură distribuţia energiei la tablourile secundare (TS). Ultimele
asigură distribuţia energiei electrice la receptoare;
- coloana electrică reprezintă legătura electrică dintre două tablouri
electrice;
- circuitul electric reprezintă legătura electrică dintre tabloul
secundar şi un receptor (corp de iluminat, priză electrică, motor,
cuptor electric, plită electrică, aparat de sudare etc.).
CAPITOLUL VI. ILUMINATUL ELECTRIC

Experienţa arată că, dintre toate soluţiile posibile pentru iluminarea unui
anumit loc de muncă (atelier electric, sală de clasă, încăpere de locuit,
magazin, sală de expoziţie, teren de sport, stradă, piaţă etc.), numai un
număr redus sau chiar o singură soluţie asigură realizarea unui efect optim
sub aspect tehnic şi economic. Luminii, fiind o radiaţie electromagnetică, i se
aplică toate legile fizicii în ceea ce priveşte producerea şi distribuţia ei. Din
întreg spectrul radiaţiilor electromagnetice, care se întinde pe lungimile de
undă cuprinse între zero şi infinit, radiaţiile luminoase ocupă un domeniu
extrem de redus, corespunzător lungimilor de undă dintre l1 = 0,38 m si l2 =
0,78 m. Împreună cu  radiaţiile ultraviolete, de lungime de undă mai mică
(0,18 m - 0,38 m), şi cu radiaţiile infraroşii, de lungime de undă mai mare
(0,78 m - 0,10 mm), radiaţiile luminoase formează spectrul optic.
Iluminatul electric are ca principiu de funcţionare convertirea energiei
electrice în lumină.
Un curent electric generează căldura într-un conductor electric. Orice
conductor încălzit la o temperatură mai mare de 525 0C va emite lumină.
Lampa cu incandescenţă are un filament dintr-un material cu punct de topire
ridicat, închis într-un balon de sticlă din care aerul a fost evacuat, sau în care
există un gaz inert. Lămpile cu incandescenţă moderne au filamentele din
tungsten şi, de obicei, conţin un amestec de argon şi un gaz halogen sau o
cantitate mică de nitrogen sau krypton.
Lămpile cu descărcare electrică ionizează vaporii sau gazele la presiuni
joase la trecerea unui curent electric prin ele. Lampa cu neon este o astfel de
lampă. Lampa fluorescentă este o lampă cu vapori de joasă presiune. Lumina
emisă de ea poate fi apropiată de lumina zilei, iar eficienţa sa este mare. Un
tub fluorescent de 40 W produce tot atâta lumină ca şi un bec incandescent
de 150 W.
În electroluminiscenţă, cunoscută uzual ca iluminatul de panou,
particulele de fosfor aflate într-un strat de material neconductiv sunt strânse
între două conductoare, dintre care unul transmite lumina. Un curent
alternativ trece prin fosfor, făcându-l să strălucească.
Becurile tip fotoflash produc un singur fulger de lumină de înaltă
intensitate, care durează câteva sutimi dintr-o secundă, prin arderea unui fir
foarte fin de aluminiu în interiorul unui bec de sticlă umplut cu oxigen.
 La începutul secolului al XIX-lea, chimistul britanic Sir Humphry Davy a
produs arcul electric şi a adus la incandescenţă un fir subţire de platină
trecând prin el un curent electric. În 1878 şi 1879, inventatorul englez Joseph
Swan şi inventatorul american Thomas Edison, simultan, au descoperit lampa
cu incandescenţă cu filament de carbon. În timpul aceleiaşi perioade, a fost
introdusă şi lampa cu arc, în care lumina apare atât sub forma unor radiaţii
termice, cât şi a efectelor de electroluminiscenţă. Lampa fluorescentă a fost
introdusă în 1938.
instalaţia electrică pentru iluminat normal – serveşte pentru alimentarea
1 cu energie electrică a corpurilor de iluminat care asigură desfăşurarea
activităţii normale în clădire

CAPITOLUL VII. CLASIFICAREA INSTALATIILOR DE

ILUMINAT

instalaţia electrică pentru iluminatul de siguranţă – serveşte pentru

2 alimentarea cu energie electrică a unor corpuri de iluminat în cazul
defectării instalaţiei electrice pentru iluminat normal
Instalaţiile electrice
pentru iluminat dintr-o clădire se clasifică astfel
pentru continuarea lucrului – se prevede în încăperile unde
funcţionează receptoare electrice de categorie zero; de exemplu: săli

de operaţie, de reanimare, studiouri de radio, de televiziune etc.

 pentru evacuarea personalului din clădire – se prevede în încăperile şi
pe căile de circulaţie din clădire când în şi pe acestea se află mai mult
de 50 de persoane simultan (practic, în toate încăperile industriale şi
social-administrative) contra panicii – se prevede în încăperile cu
aglomerări mari de persoane; de exemplu: săli de teatru, cinema etc.
pentru circulaţie – se prevede în încăperile cu aglomerări de persoane
şi cu multe obstacole pe căile de evacuare; de exemplu: în marile
magazine, hale industriale etc.

pentru veghe – se prevede în încăperile în care, pe timpul nopţii, se

efectuează serviciul de supraveghere; de exemplu: în dormitoare din
creşe, camere de bolnavi etc.

pentru marcarea hidranţilor – se prevede pentru a permite

identificarea uşoară a poziţiei hidranţilor pe timpul nopţii

de pază – se prevede în clădiri sau în incintele acestora pentru a le

asigura mai uşor securitatea

CAPITOLUL VIII. APARATE ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE

PENTRU INSTALAŢII INTERIOARE

Aparatele electrice şi echipamentele utilizate în instalaţiile electrice

interioare se pot grupa după criterii constructive sau după rolul funcţional
îndeplinit de instalaţie. După rolul funcţional, deosebim: aparate de măsurat
mărimi electrice (ampermetre, voltmetre, wattmetre, contoare etc.); aparate
de conectare (prize şi fişe, întreruptoare, comutatoare si altele); aparate de
semnalizare, care pun în evidenţă prin semnale optice, acustice etc. o
anumită stare a instalaţiei (stare normală, de avarie, depăşirea unor valori
admise etc.); aparate de protecţie (siguranţe, relee)
ş.a.
 Prize şi fişe pentru instalaţii electrice

Prizele şi fişele pentru instalaţii electrice interioare servesc la conectarea

consumatorilor casnici sau pentru conectarea consumatorilor industriali şi se
pot monta îngropat sau aparent. Pentru consumatorii electrocasnici, curenţii
nominali nu depăşesc 25 A; pentru consumatorii industriali, prizele şi fişele se
construiesc pentru curenţi de 25 A şi 60 A. Acestea au o construcţie mai
robustă, iar cele care se montează aparent au carcase de aluminiu turnat sau
din bachelită.
Construcţia prizei şi cea a fişei nu permit atingerea cu mâna a ştifturilor
neintroduse complet, care au ajuns sub tensiune.
Condiţiile tehnice generale de calitate pe care trebuie să le
îndeplinească construcţia prizelor şi cea a fişelor sunt date în STAS 3184/1-
85 pentru prize şi fise pentru instalaţii electrice până la 380 V curent alternativ
şi 250 V curent continuu şi în STAS 4641/1-84 pentru prize şi fişe de tip
industrial până la 750 V şi 200 A.

Construcţia prizelor. Elementele constructive ale unei prize sunt :

• soclu din material izolant, care asigură izolarea şi fixarea mecanică a
căilor de curent;
• teci de contact din alamă prevăzute cu piese arcuitoare;
• borne de racord la conductoarele instalaşiei
• carcasă prevăzută cu
orificii pentru introducerea
fişei şi a elementelor de
fixare
 Pentru consumatorii electrocasnici, curenţii nominali nu depăşesc 25 A;
Pentru consumatorii industriali, prizele şi fişele se construiesc pentru curenţi
de 25 A şi 60 A. până la maxim 200 A. Acestea au o construcţie mai
robustă, iar cele care se montează aparent au carcase de aluminiu turnat
sau din bachelită.
Prizele se montează aparent sau îngropat în zidărie prin fixarea lor în
doze.

Prize pentru
consumatori
casnici

Priză dublă pentrumontaj

INTENC
Priză pentru montaj aparent

În funcţie de numărul de faze conectate, prizele pot fi: monofazate cu

doi poli şi contact de protecţie pentru legarea la pământ; trifazate cu trei poli;
trifazate cu un singur contact de protecţie (deci cu patru poli); trifazate cu
două contacte de protecţie (cinci poli).

Întreruptoare şi comutatoare

Întreruptoarele şi comutatoarele fac parte din categoria aparatelor de

conectare. Ele sunt folosite atât în domeniul casnic, cât şi în cel industrial.
Dintre cele mai uzuale tipuri menţionăm: întreruptoarele cu pârghie,
întreruptoarele şi comutatoarele pachet, întreruptoarele şi comutatoarele cu
came, microîntreruptoarele. O altă categorie o constituie întreruptoarele şi
comutatoarele pentru instalaţii de iluminat.
Întreruptoarele cu pârghie se montează în serie cu elementele de
protecţie, deoarece ele nu pot proteja circuitul în cazul unui scurtcircuit.
Acestea se construiesc pentru curenţi de 25, 63 şi 100 A şi nu au prevăzute
camere de stingere a arcului electric.

Cumutatoare basculante

CAPITOLUL IX. EXECUŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE

Principalele etape în execuţia instalaţiilor electrice de lumină şi forţă

dintr-o clădire sunt:
- montarea tuburilor de protecţie şi a conductelor electrice
- montarea tablourilor electrice;
- montarea receptoarelor;
- montarea prizei de pământ şi a reţelei generale de legare la pământ;
- executarea legăturilor la tablourile electrice şi la priza de pământ;-
punerea sub tensiune a instalaţiei.
 Într-o clădire, în afara instalaţiilor de lumină şi forţă, se mai găsesc şi
alte instalaţii cu caracter special: de telefoane, de radioamplificare, de sonerii,
de ceasuri, de avertizare a incendiului, de pază etc.
Montarea tuburilor de protecţie şi a conductelor electrice
Montarea îngropată. Tuburile de protecţie se pot monta îngropat (sub
tencuială, în zidărie sau în plăci de beton, sub pardoseală sau peste placa de
beton a plafonului) sau aparent.

Montarea aparentă a tuburilor de protecţie se practică frecvent în

construcţiile industriale. Prinderea se face cu ajutorul scoabelor sau al
brăţărilor care se fixează direct pe construcţie cu dibluri sau pe console.
Montarea conductelor INTENC se face fără a se utiliza tuburi de
protecţie, cu excepţia traversărilor pereţilor sau planşeelor mai groase de 7
cm, situaţie în care se prevăd tuburi de protecţie.
La montarea peste planşee, conductele INTENC se protejează cu
mortar de ciment.

Montarea receptoarelor electrice

În cazul montării corpurilor de iluminat de plafon (sau grinzi), acestea se

pot fixa direct sau suspendat. Când corpul este cu incandescenţă şi se
fixează direct pe plafon sau pe o grindă din beton armat, talpa corpului de
iluminat se prinde cu şurub într-un diblu de lemn, cu bolţuri împuşcate sau cu
dibluri din material plastic.

1 – corpul de
iluminat;

Figura 8.10.
2 – dibluri de prindere;3 – tub de protecţie pentru conducte electrice. 1 – corpul de iluminat;
2 – grindă metalică; 3 – piese de fixare;
4 – tub de protecţie.
a) Montarea corpului de iluminat fluores- b) Montarea corpului de iluminat cu
cent tip FIRA pe plafon de beton armat incandescenţă etanş pe o grindă metalică
 Montarea aparatelor de conectare

Aparatele electrice de conectare şi protecţie pentru instalaţii interioare

au o construcţie simplă, pentru o manevrare uşoară.
În camerele de baie şi în bucătării nu se instalează întreruptoare.
Acţionarea corpurilor de iluminat din aceste încăperi se face de la
întreruptoarele montate în exterior.
Întreruptoarele şi comutatoarele se montează, de regulă, la o înălţime
de 1,5 m de la pardoseală.

c. Montarea prizelor

Prizele bipolare folosite pentru alimentarea receptoarelor mobile se

construiesc cu sau fără contact de protecţie. Prizele cu contact de protecţie
se folosesc în încăperile cu pardoseală neizolată (mozaic, beton), precum şi
pentru racordarea maşinilor electrice de spălat, a frigiderelor, etc.
Prizele bipolare se montează aparent sau îngropate sub tencuială.
La prizele prevăzute cu contact de protecţie, acestea se leagă printr-un
conductor de cupru F-500, de minimum 2,5 mm 2, de nulul firidei de
branşament. Legătura se face prin lipire sau printr-o brăţară metalică.
În camerele de locuit şi în birouri prizele se fixează la o înălţime de 0,15
– 0,30 m de la pardoseală. În încăperile cu pardoseli neizolate, înălţimea de
montare a prizelor va fi de 1,20 – 1,40 m. În creşe, grădiniţe de copii, camere
pentru copii, prizele se montează la 1,50 m înălţime de la podea.
Punerea sub tensiune a instalaţiei

Instalaţia electrică se pune sub tensiune în condiţiile în care legăturile în

doze sunt provizorii. Dacă se constată că sunt conexiuni incorecte, porţiunile
respective se scot de sub tensiune şi se remediază. La punerea sub tensiune
se verifică cu multă atenţie:
  dacă tablourile electrice sunt complet echipate, bine fixate, legate la
nulul de protecţie (sau la pământ), dacă au chei de închidere;
 dacă s-au utilizat materialele prevăzute în proiect;
 dacă receptoarele electrice, prizele, întreruptoarele au poziţiile
prevăzute şi sunt bine fixate.
După ce s-a constatat că toate receptoarele funcţionează normal, se
scoate întreaga instalaţie de sub tensiune şi se trece la definitivarea
legăturilor în doze: se cositoresc, se izolează şi se introduc în doze, iar
acestea se acoperă cu capacul.
Instalaţia se repune sub tensiune numai la recepţia provizorie a ei.

CAPITOLUL X. ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE

INTERIOARE DE JOASĂ TENSIUNE

În timpul exploatării, instalaţiile electrice trebuie să funcţioneze la

parametrii pentru care au fost concepute şi construite. Totodată, instalaţiile
electrice mai pot fi supuse accidental la solicitări suplimentare:
 mecanice, datorită vibraţiilor elementelor de construcţie
 termice, datorită supraîncălzirii la care pot fi supuse receptoarele
electrice.
Principalele tipuri de defecte care pot apărea sunt:
 1. Întreruperea circuitului electric
Dacă se constată că nu există tensiune la barele tabloului electric,
cauzele pot fi:
 topirea siguranţei fuzibile datorită unui scurtcircuit. Patronul
siguranţei se înlocuieşte numai după ce este înlăturată cauza care a
provocat topirea;
 slăbirea unei legături electrice, caz în care se reface lipitura, sau
dacă legătura este prin strângere cu filet, se strânge şurubul;
 scoaterea din funcţiune a receptorului alimentat. În această situaţie
se repară sau se înlocuieşte receptorul.
2. Defectul de izolaţie
Acest defect apare datorită îmbătrânirii izolaţiei conductelor electrice.
Acest tip de defect, dacă nu este depistat la timp, poate duce la scurcircuit
sau chiar la electrocutarea prin atingere directă sau indirectă.
Porţiunea defectă se înlocuieşte.
3. Defecte în tabloul electric
Cele mai frecvente defecte la un tablou electric sunt:
 slăbirea unei legături electrice dintr-o clemă sau bornă de prindere.
În acest caz se strâng şuruburile;
 deteriorarea clemelor de prindere.
 deteriorarea unor aparate electrice (de comutare, de protecţie,
semnalizare, etc.). Se identifică aparatele respective, se desfac din
tablou şi se repară sau se înlocuiesc.
 deteriorarea izolatoarelor de susţinere a barelor tabloului electric,
caz în care toate izolatoarele deteriorate se înlocuiesc.
4. Defecte la corpurile de iluminat
Defectele pot fi:
 arderea lămpii. Se înlocuieşte cu o lampă nouă cu aceleaşi
caracteristici;
  deteriorarea starterului la corpurile de iluminat fluorescente. Se
înlocuieşte cu unul nou, de aceeaşi putere, fără demontarea lămpii;
 defectarea balastului la corpurile de iluminat fluorescente. Balastul
trebuie înlocuit cu unul nou;
 slăbirea legăturilor la borne sau în clemele de conexiuni;
 spargerea, fisurarea, străpungerea părţilor izolatoare;
 spargerea sistemului optic, murdărirea suprafeţelor reflectante,
deteriorarea sistemului de prindere.

5. Defecte la prize
Principalele cauze care provoacă defecte la prizele monofazice sunt:
 supraîncărcarea, prin racordarea la acestea a unor receptoare de
peste
2000 W (deformarea sau topirea părţilor izolatoare plastice);
 solicitarea mecanică repetată, datorită introducerii şi scoaterii fiselor
din priză;
 lipsa de stabilitate a prizei în doză;
 distrugerea parţială sau totală a prizei (topire, ardere).

CAPITOLUL XI. NORME DE PROTECŢIA MUNCII

În ţara noastră sunt elaborate Normele republicane de protecţia muncii,

care cuprind cadrul general de tehnică a securităţii muncii şi normele de
igienă a muncii.
Personalul care lucrează la instalaţiile electrice sub tensiune va folosi
totdeauna mijloacele individuale de protecţie împotriva electrocutării şi acţiunii
arcului electric. Acestea sunt:
 mijloace de protecţie izolante: cleşti şi prăjini electroizolante, scule
cu mânere electroizolante, mănuşi, cizme, galoşi, covoare, preşuri
şi platforme electro-izolante;
  indicatoare mobile de tensiune, pentru a verifica prezenţa sau lipsa
de tensiune;
 garnituri mobile de scurtcircuitare şi legare la pământ;
 panouri, paravane, împrejmuiri şi semnalizări sau indicatoare
mobile;  placi avertizoare care au rol:
• de avertizare a pericolului pe care îl prezintă apropierea de
locurile aflate sub tensiune;
• de interzicere a unor acţiuni care ar putea duce la accidente;
• de siguranţă (cum ar fi „Scos de sub tensiune“, „Lucraţi aici!“,
„Legat la pământ“);
• de informare cu privire la unele puncte de lucru (cum ar fi:
„Folosiţi mănuşile de protecţie!“, „Lucraţi numai cu casca de
protecţie!“). În timpul executării instalaţiilor electrice,
muncitorii electricieni trebuie să respecte anumite reguli de
protecţie a muncii, pentru a evita diferite accidente cu urmări
grave. Astfel:
La executarea găurilor în ziduri (cărămidă sau beton) se folosesc
ochelari de protecţie.
În cazul în care muncitorul electrician foloseşte scara pentru executarea
lucrărilor sale, el trebuie să aibă grijă să prevadă la capetele de jos vârfuri
ascuţite sau tălpi de cauciuc. Scările rezemate trebuie să fie aşezate sub un
unghi de 600 faţă de orizontală.
Când se lucrează la o înălţime mai mare de 4 m, trebuie folosită şi
centura de protecţie.
Instalatorii electricieni vor avea grijă să nu aşeze niciodată scările în
apropierea locurilor care se află sub tensiune şi care nu sunt protejate
împotriva atingerilor accidentale.
Folosirea uneltelor electrice portabile, ca maşini electrice de dăltuit şi
frezat ziduri, de găurit etc., alimentate la o tensiune de 220 V, este permisă
numai în locuri uscate şi numai cu condiţia de a se lega la pământ părţile
metalice ale acestora.
În încăperile umede se folosesc unelte electrice care funcţionează la
tensiunea de 36, 24 sau chiar 12 V (tensiuni nepericuloase). Nu este permisă
apucarea uneltelor de partea lor activă sau de conductoarele de legătură cu
sursa de alimentare.
Instalatorul electrician care lucrează cu unelte electrice de găurit sau de
săpat şanţuri în zid, precum şi cu dălţi pneumatice nu va sta pe o scară
rezemată sau pe o scară dublă, deoarece există pericolul de a se răsturna. El
va lucra stând fie pe schele, fie pe eşafodaje construite în prealabil.

BIBLIOGRAFIE

1. N.MIRA, C. NEGUS – Instalatii electrice industriale, manual pentru

clasa a XI-a si a XII-a , Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti
1996
2. D. MOROLDO – Iluminatul urban, Editura MatrixRom, Bucuresti
1999
3. www.google.ro

4. Cilinghir V.: Alimentarea cu energie electrică a

întreprinderilor, vol I, Ed. Univ. Transilvania, Braşov, 2000 şi

vol II, 2002;
5. Dinculescu P., Sisak F.: Instalaţii şi echipamente electrice EDP

Bucureşti 1981;
6. Knies W., Schierack K.: Electrische Anlagentechnik, Carl

Hanser Verlag, Munchen Wien 1991;