Instalatii Electrice

de Iluminat si Prize
CUPRINS

Pag.4 – GENERALITATI

Pag.5 – COMPONENTE NECESARE EXTECUTARII INSTALATIILOR ELECTRICE

INTERIOARE

Pag.7 – ACCESORII PENTRU CONDUCTOARE SI TUBURI DE PROTECTIE

Pag.10 – LUCRARI PREGATITOARE DE MONTARE A INSTALATIILOR ELECTRICE

INTERIOARE

Pag.12 - ETAPELE PROCESULUI DE EXECUŢIE

Pag.13 - ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ A CONSUMATORILOR LA

REŢEAUA DE JOASĂ TENSIUNE

Pag.15 - ILUMINATUL ELECTRIC

Pag.17 - CLASIFICAREA INSTALAŢIILOR DE ILUMINAT

Pag.18 - APARATE ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE PENTRU INSTALAŢII

INTERIOARE

Pag.21 - EXECUŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE

Pag.25 - ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE DE JOASĂ

TENSIUNE

Pag.26 - NORME DE PROTECŢIA MUNCII

Pag.28 – BIBLIOGRAFIE
 GENERALITĂŢI

Prin instalaţie electrică se înţelege orice instalaţie destinată folosirii energiei

electrice în scopuri industriale sau casnice (forţă, iluminat etc.).
Dacă toate elementele componente se montează în interiorul clădirilor, atunci
instalaţia se numeşte instalaţie electrică interioară. În funcţie de destinaţie,
deosebim instalaţii electrice interioare care servesc numai pentru iluminat, instalaţii
care sunt destinate alimentării receptoarelor (instalaţii de forţă) şi instalaţii pentru
ambele destinaţii.
Proiectarea, execuţia, precum şi întreţinerea instalaţiilor electrice se fac în
conformitate cu standardele şi normativele în vigoare. Astfel, proiectarea şi
executarea instalaţiilor electrice la consumatori cu tensiunea până la 1000 V se
face conform normativului I-7.
Structura şi execuţia instalaţiilor depind de destinaţia lor, a clădirilor în care
se execută şi a mediului de lucru. Astfel, în locuinţe, clădiri publice, birouri,
instalaţiile electrice se execută îngropat, iar în halele industriale, subsoluri,
barăci, pe şantiere, instalaţiile electrice se execută aparent.
Personalul care execută, proiectează, întreţine, verifică instalaţiile electrice
trebuie să fie numai personal atestat ca atare. Autorizaţia se eliberează pe grade
de competenţe, în funcţie de studii şi de complexitatea lucrărilor care se vor
executa. Este obligatoriu pentru personalul autorizat să cunoască toate actele
normative legate de activitatea profesională, normele de protecţie a muncii şi de
acordare a primului ajutor, a normelor de pază contra incendiilor, a utilizării
mijloacelor de alarmă şi de stingere a incendiilor în instalaţiile electrice.
 COMPONENTE NECESARE EXECUTĂRII INSTALAŢIILOR
ELECTRICE INTERIOARE

În componenţa instalaţiilor electrice interioare se utilizează conducte,

cabluri, tuburi protectoare, accesorii, aparataj de instalaţii şi echipamente.

1. CONDUCTE ŞI CABLURI ELECTRICE

Conductele şi cablurile electrice se folosesc pentru transportul şi distribuţia

energiei electrice la consumatori, alegerea lor făcându-se în funcţie de
intensitatea maximă a curentului din circuit.
Atunci când se utilizează conducte şi cabluri în medii normale, se ţine cont
de tipul conductelor, din punctul de vedere al izolaţiei şi al protecţiei, de
distanţele minime de amplasare, de intersectarea cu alte elemente, de
caracteristicile încăperilor industriale, de diferenţa de nivel sau de alte elemente
specificate de proiectant.
În mediile corozive apare coroziunea electrochimică sau coroziunea
chimică.
Coroziunea electrochimică se datorează unei diferenţe de potenţial în
prezenţa unui electrolit ce se află în mediul unde sunt plasate cablurile. Cel mai
des, diferenţa de potenţial apare la contactul dintre cupru şi mantaua de plumb.
Coroziunea chimică se datorează agenţilor chimici ce acţionează asupra
înveli-şurilor de protecţie sau asupra părţilor conductoare.
Protecţia anticorozivă se asigură frecvent prin impregnarea cu bitumuri.
Pentru medii cu pericol de explozie se folosesc conducte şi cabluri cu
protecţii suplimentare din materiale plastice sau cu mantale din cauciuc siliconic,
armate.
Protecţia climatică a cablurilor şi conductelor se asigură utilizând, după caz,
materiale în construcţie F, TF, TA, TH, THA.
 2. TUBURI PROTECTOARE

În conformitate cu STAS 11360/1-80, prin tub pentru instalaţii electrice se

înţelege un element închis, care serveşte pentru instalarea şi/sau înlocuirea prin
tragere a conductelor şi/sau a cablurilor.
Pentru realizarea tuburilor, în funcţie de necesităţi, se au în vedere:
materialul folosit, modul de racordare, protecţia împotriva solicitărilor mecanice,
aptitudinea de a fi îndoite, comportarea la temperatură, caracteristici electrice (de
izolare), protecţie contra pătrunderii corpurilor străine solide şi a lichidelor,
rezistenţa la substanţe corozive sau poluante, rezistenţa la acţiunea radiaţiilor
solare.
Pentru a fi recunoscute uşor, se utilizează pentru tuburi simboluri
standardizate, dintre care amintim: P – tuburi de protecţie; E – tuburi etanşe;
Y – tuburi din PCV; L – lăcuite; R – tuburi cu manta rigidă; I – înveliş exterior de
protecţie impregnat. Lăcuirea şi, parţial, plumbuirea asigură protecţia
anticorozivă.
În funcţie de construcţie şi de materialul din care sunt executate, deosebim
mai multe categorii de tuburi.
.
 Accesorii pentru conductoare şi tuburi de protecţie

1. Papuci de cablu

Sunt piese de legătură care se fixează la capătul unui conductor prin strângere
sau prin lipire pentru a putea executa legături la o bornă, la un bolţ sau la un
şurub de contact.
Se execută în mai multe variante constructive:

a) papuci ştanţaţi b) papuci auto

(închişi, deschişi) (normali, cu piesă c) papuci închişi
arcuitoare) din aluminiu

d) papuci închişi din e) papuci deschişi f) papuci închişi din cupru, cu

cupru-aluminiu din cupru fixare în 2-4 puncte

Sunt executate din cupru sau oţel zincat şi se folosesc pentru legarea
g) papuci închişi din h) papuci închişi i) papuci deschişi
cupru-aluminiu din cupru din cupru
 a) papuci ştanţaţi, pentru conductoare din cupru multifilare, confecţionaţi din
cupru cositorit; fixarea lor se face prin presare cu cleşti speciali (sertizare) sau
prin cositorire
b) papuci presaţi, confecţionaţi din ţeavă de cupru sau aluminiu – pentru
conductoare din cupru, respectiv din aluminiu – închişi sau deschişi
c) papuci auto, denumiţi astfel, deoarece se utilizează la execuţia instalaţiilor
electrice ale automobilelor; de aceea, forma lor este una specifică
d) papuci din ţeavă de aluminiu, cu ureche de cupru, utilizaţi pentru conexiunile
cablurilor din aluminiu, la bornele din cupru ale maşinilor şi aparatelor
electrice.
Pe urechea papucilor sunt gravate două numere care reprezintă secţiunea
conductorului şi, respectiv diametrul bornei pe care se poate
monta.conductoarelor între ele. Pot fi plate sau cu şurub.

2. Cleme de legătură

3. Scoabele

Sunt piese metalice, fabricate din bandă de oţel laminată la rece . Sunt
utilizate la fixarea tuburilor de protecţie în cazul instalaţiilor aparente. Pentru a fi
protejate împotriva coroziunii, aceste scoabe sunt lăcuite sau plumbuite.

4. Consolele
Se folosesc pentru fixarea mai multor tuburi sub tavan sau pe ziduri.

5. Diblurile

Servesc pentru fixarea de elementele de construcţie a scoabelor,

brăţărilor şi a altor elemente.
 Diblurile din oţel au o gaură cu filet interior, în care se poate fileta un
şurub de diferite lungimi şi diametre, în funcţie de necesităţi.
  Diblurile din lemn se confecţionează din lemn uscat de brad sau de tei
şi trebuie să aibă formă trapezoidală cu baza mare spre zid pentru a
nu se smulge.

6. Dozele

Sunt considerate tot accesorii ale instalaţiilor

electrice deoarece permit accesul în instalaţie
pentru executarea legăturilor la conductoare.
Sunt cutii rotunde, pătrate sau hexagonale confecţionate din tablă de oţel
plumbuită sau turnate din masă plastică. Ele au la periferie un număr variabil de
găuri folosite pentru a introduce capetele tuburilor de protecţie care se îmbină
prin doză.
Dozele sunt prevăzute cu capace de închidere.
În funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc, există:
 doze de trecere
 doze de derivaţie
 doze de aparate.
Dimensiunile dozelor depind de mărimea tuburilor sau de diametrul
cablurilor care se conectează.

7. Manşoanele de legătură

Sunt utilizate pentru înnădirea tuburilor de protecţie, fiind confecţionate din

acelaşi material ca şi ele.

8. Coturile şi curbele
Se folosesc pentru schimbarea direcţiei unui tub de protecţie cu un anumit
unghi.
 LUCRĂRI PREGĂTITOARE DE MONTARE A INSTALAŢIILOR
ELECTRICE INTERIOARE

Pentru executarea unei instalaţii electrice, este necesară întocmirea unui

proiect de execuţie.
Proiectul se execută de către specialişti, iar execuţia trebuie să fie avizată
de furnizorul de energie electrică. Proiectul de execuţie este însoţit de scheme
de distribuţie principale şi secundare, planuri (pe niveluri, cu traseele coloanelor
şi ale circuitelor, locurile de montaj ale tablourilor electrice şi ale receptoarelor) şi
detalii. În figura de mai jos sunt redate planul şi schema instalaţiei electrice a
unui apartament. Circuitele de iluminat sunt separate de circuitele de alimentare
ale receptoarelor.

25W 25W
5 4

7
3
6
2x60W
3x60W

14W

2x60W 2x60W

9 10 8 2

Instalaţia electrică de iluminat 1 – hol; 2 – dormitor; 3 – cămară;

şi prize a unui apartament 4 – bucătărie; 5 – logie; 6 – sufragerie;
7, 8 – dormitor; 9 – baie;
10 – hol interior.
Consumatorii electrocasnici sunt monofazaţi şi se leagă la câte o fază a tabloului
de distribuţie şi la nul. Alimentarea tabloului general de distribuţie se realizează
cu patru conduc-toare (trei conductoare de fază şi un conductor de nul). La
legarea consuma-torilor se caută să se realizeze o încărcare cât mai uniformă a
fazelor.
Prin proces tehnologic de execuţie a unei instalaţii electrice se înţelege
succesiunea tuturor operaţiilor şi lucrărilor necesare pentru finalizarea acesteia:
 lucrări de verificare a planurilor de execuţie;
 marcarea traseului instalaţiei şi a locurilor de montare a dozelor,
aparatelor de conectare şi a corpurilor de iluminat;
 săparea şanţurilor şi executarea străpungerilor;
 prelucrarea tuburilor de protecţie;
 montarea şi fixarea tuburilor de protecţie;
 montarea conductoarelor sau a cablurilor;
 montarea instalaţiei de legare la pământ pentru protecţia contra
electrocutării;
 montarea aparatelor de conectare, comandă şi protecţie;
 montarea tablourilor de distribuţie;
 montarea corpurilor de iluminat;
 punerea sub tensiune a instalaţiei.
 ETAPELE PROCESULUI DE EXECUŢIE

Verificarea pieselor desenate ale instalaţiei electrice. Pentru a putea fi

executate, instalaţiile electrice se reprezintă în scheme de distribuţie (principale
şi secundare, mono- şi multifilare), în planuri şi în detalii de execuţie.
Verificarea planurilor de execuţie este necesară pentru a se vedea dacă
acestea reprezintă soluţia adecvată pentru construcţia respectivă şi dacă
acestea se completează în mod logic.
Identificarea traseului instalaţiei pe elementele de construcţie şi marcarea cu
cretă albă a acestuia. O atenţie deosebită se va da locurilor unde instalaţia
traversează elementele de construcţie – pereţi şi planşee. Aici constructorul
trebuie să fi lăsat golurile necesare trecerii.
Marcarea traseului instalaţiei se execută cu ajutorul unei rigle gradate din
lemn sau din oţel, a sforii de trasat şi a firului cu plumb şi a nivelei.
Sfoara este înnegrită cu negru de fum şi întinsă bine, iar prin ciupire,
rămâne pe zid o dungă neagră care marchează traseul. Se înseamnă cu creta
locurile unde urmează să se execute străpungeri în ziduri sau planşee pentru
traversarea tuburilor de protecţie, locurile de marcare a dozelor, a aparatelor de
conectare şi a corpurilor de iluminat.
Orientarea verticală a sforii se face cu nivela sau cu firul cu plumb. Se vor
evita porţiunile de grinzi şi stâlpii de beton pentru realizarea traseelor, deoarece
şanţurile sau străpungerile pot slăbi rezistenţa acestora.
La instalaţiile pentru locuinţe, traseele circuitelor electrice pe linie orizontală
se execută la distanţe de 30-50 cm de tavan, iar traseele verticale ale circuitelor
pentru întreruptoare se aleg la distanţe de 10-20 cm de tocul uşii.
Locurile de montare a dozelor de derivaţie trebuie să fie pe aceeaşi linie
orizontală cu cea a tuburilor de protecţie.
Locurile pentru prize se aleg la 20-40 cm de nivelul pardoselii în camere de
locuit, la 1,2 m deasupra pardoselii în bucătării, iar întreruptoarele se plasează la
1,5 m înălţime de la nivelul pardoselii. Se marchează şi locurile pentru montarea
corpurilor de iluminat.
 ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICĂ
A CONSUMATORILOR LA REŢEAUA DE JOASĂ TENSIUNE

Instalaţiile electrice de lumină şi forţă materializează alimentarea şi

distribuţia energiei electrice atât pentru receptoarele de lumină şi forţă amplasate
în interiorul construcţiilor civile şi industriale, cât şi pentru reţelele în incinta
consumatorului.
Receptorul este un transformator de energie care absoarbe energia
electrică de la sursă şi o transformă în alte surse de energie: mecanică, căldură,
lumină (motor electric, cuptoare electrice, lămpi).
Din punctul de vedere al modului de utilizare a energiei transformate,
receptoarele se clasifică în:
- receptoare de lumină;
- receptoare de forţă şi similare (motoare, cuptoare electrice).
Receptoarele sunt alimentate în general la joasă tensiune (3x380/220 V;
3x220/127 V), cu excepţia receptoarelor de forţă de mare putere (peste 200 kW),
care se alimentează la medie tensiune, pentru reducerea pierderilor de tensiune
şi de putere.
Noţiunea de consumator poate fi aplicată:
- unui grup de receptoare aflate într-un ansamblu constructiv, unitar,
alimentat cu energie electrică. Este cazul locuinţelor, al clădirilor social-
administrative;
- unui receptor de mare putere care obligă la o alimentare separată, cum
sunt motoare de puteri foarte mari, cuptoare electrice etc.
Pe traseul unei reţele de distribuţie, de la postul de transformare de joasă
tensiune (400 V) până la receptoare, se deosebesc următoarele părţi mai
importante din instalaţia electrică:
- branşamentul electric reprezintă legătura dintre o linie principală de
distribuţie şi consumator;
- cofretul reprezintă locul în care se face legătura electrică dintre
reţeaua de distribuţie principală a furnizorului şi consumator. Acesta
poate fi asimilat unui tablou electric;
- contorul electric reprezintă aparatul ce înregistrează consumul de
energie electrică al consumatorului. El constituie punctul de separare
între cele două reţele de distribuţie (cea a furnizorului şi cea a
consumatorului);
- tabloul electric reprezintă un ansamblu de aparate ce asigură
distribuţia energiei electrice către receptoare. Tabloul electric general
(TG) este tabloul cel mai important şi el asigură distribuţia energiei
către un număr de tablouri principale (TP) care, la rândul lor, asigură
distribuţia energiei la tablourile secundare (TS). Ultimele asigură
distribuţia energiei electrice la receptoare;
- coloana electrică reprezintă legătura electrică dintre două tablouri
electrice;
- circuitul electric reprezintă legătura electrică dintre tabloul secundar şi
un receptor (corp de iluminat, priză electrică, motor, cuptor electric, plită
electrică, aparat de sudare etc.).
 ILUMINATUL ELECTRIC

Experienţa arată că, dintre toate soluţiile posibile pentru iluminarea unui
anumit loc de muncă (atelier electric, sală de clasă, încăpere de locuit, magazin,
sală de expoziţie, teren de sport, stradă, piaţă etc.), numai un număr redus sau
chiar o singură soluţie asigură realizarea unui efect optim sub aspect tehnic şi
economic. Luminii, fiind o radiaţie electromagnetică, i se aplică toate legile fizicii
în ceea ce priveşte producerea şi distribuţia ei. Din întreg spectrul radiaţiilor
electromagnetice, care se întinde pe lungimile de undă cuprinse între zero şi
infinit, radiaţiile luminoase ocupă un domeniu extrem de redus, corespunzător
lungimilor de undă dintre l1 = 0,38 m si l2 = 0,78 m. Împreună cu  radiaţiile
ultraviolete, de lungime de undă mai mică (0,18 m - 0,38 m), şi cu radiaţiile
infraroşii, de lungime de undă mai mare (0,78 m - 0,10 mm), radiaţiile luminoase
formează spectrul optic.
Iluminatul electric are ca principiu de funcţionare convertirea energiei
electrice în lumină.
Un curent electric generează căldura într-un conductor electric. Orice
conductor încălzit la o temperatură mai mare de 525 0C va emite lumină. Lampa
cu incandescenţă are un filament dintr-un material cu punct de topire ridicat,
închis într-un balon de sticlă din care aerul a fost evacuat, sau în care există un
gaz inert. Lămpile cu incandescenţă moderne au filamentele din tungsten şi, de
obicei, conţin un amestec de argon şi un gaz halogen sau o cantitate mică de
nitrogen sau krypton.
Lămpile cu descărcare electrică ionizează vaporii sau gazele la presiuni
joase la trecerea unui curent electric prin ele. Lampa cu neon este o astfel de
lampă. Lampa fluorescentă este o lampă cu vapori de joasă presiune. Lumina
emisă de ea poate fi apropiată de lumina zilei, iar eficienţa sa este mare. Un tub
fluorescent de 40 W produce tot atâta lumină ca şi un bec incandescent de 150
W.
În electroluminiscenţă, cunoscută uzual ca iluminatul de panou, particulele de
fosfor aflate într-un strat de material neconductiv sunt strânse între două
conductoare, dintre care unul transmite lumina. Un curent alternativ trece prin
fosfor, făcându-l să strălucească.
Becurile tip fotoflash produc un singur fulger de lumină de înaltă intensitate,
care durează câteva sutimi dintr-o secundă, prin arderea unui fir foarte fin de
aluminiu în interiorul unui bec de sticlă umplut cu oxigen.
La începutul secolului al XIX-lea, chimistul britanic Sir Humphry Davy a
produs arcul electric şi a adus la incandescenţă un fir subţire de platină trecând
prin el un curent electric. În 1878 şi 1879, inventatorul englez Joseph Swan şi
inventatorul american Thomas Edison, simultan, au descoperit lampa cu
incandescenţă cu filament de carbon. În timpul aceleiaşi perioade, a fost
introdusă şi lampa cu arc, în care lumina apare atât sub forma unor radiaţii
termice, cât şi a efectelor de electroluminiscenţă. Lampa fluorescentă a fost
introdusă în 1938.
 CLASIFICAREA INSTALAŢIILOR DE ILUMINAT
Instalaţiile electrice pentru iluminat dintr-o clădire se clasifică astfel:

instalaţia electrică pentru iluminat normal – serveşte pentru alimentarea

1 cu energie electrică a corpurilor de iluminat care asigură desfăşurarea
activităţii normale în clădire

instalaţia electrică pentru iluminatul de siguranţă – serveşte pentru

2 alimentarea cu energie electrică a unor corpuri de iluminat în cazul
defectării instalaţiei electrice pentru iluminat normal

pentru continuarea lucrului – se prevede în încăperile unde

a funcţionează receptoare electrice de categorie zero; de exemplu: săli
de operaţie, de reanimare, studiouri de radio, de televiziune etc.

pentru evacuarea personalului din clădire – se prevede în încăperile

b şi pe căile de circulaţie din clădire când în şi pe acestea se află mai
mult de 50 de persoane simultan (practic, în toate încăperile
industriale şi social-administrative)

contra panicii – se prevede în încăperile cu aglomerări mari de

c
persoane; de exemplu: săli de teatru, cinema etc.
pentru circulaţie – se prevede în încăperile cu aglomerări de
d persoane şi cu multe obstacole pe căile de evacuare; de exemplu: în
marile magazine, hale industriale etc.

pentru veghe – se prevede în încăperile în care, pe timpul nopţii, se

e
efectuează serviciul de supraveghere; de exemplu: în dormitoare din
creşe, camere de bolnavi etc.

pentru marcarea hidranţilor – se prevede pentru a permite

f identificarea uşoară a poziţiei hidranţilor pe timpul nopţii

de pază – se prevede în clădiri sau în incintele acestora pentru a le

g
asigura mai uşor securitatea
g
 APARATE ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE PENTRU INSTALAŢII
INTERIOARE

Aparatele electrice şi echipamentele utilizate în instalaţiile electrice

interioare se pot grupa după criterii constructive sau după rolul funcţional
îndeplinit de instalaţie. După rolul funcţional, deosebim: aparate de măsurat
mărimi electrice (ampermetre, voltmetre, wattmetre, contoare etc.); aparate de
conectare (prize şi fişe, întreruptoare, comutatoare si altele); aparate de
semnalizare, care pun în evidenţă prin semnale optice, acustice etc. o anumită
stare a instalaţiei (stare normală, de avarie, depăşirea unor valori admise etc.);
aparate de protecţie (siguranţe, relee) ş.a.

Prize şi fişe pentru instalaţii electrice

Prizele şi fişele pentru instalaţii electrice

interioare servesc la conectarea consumatorilor casnici sau pentru conectarea
consumatorilor industriali şi se pot monta îngropat sau aparent. Pentru
consumatorii electrocasnici, curenţii nominali nu depăşesc 25 A; pentru
consumatorii industriali, prizele şi fişele se construiesc pentru curenţi de 25 A şi 60
A. Acestea au o construcţie mai robustă, iar cele care se montează aparent au
carcase de aluminiu turnat sau din bachelită.
Construcţia prizei şi cea a fişei nu permit atingerea cu mâna a ştifturilor
neintroduse complet, care au ajuns sub tensiune.
Condiţiile tehnice generale de calitate pe care trebuie să le îndeplinească
construcţia prizelor şi cea a fişelor sunt date în STAS 3184/1-85 pentru prize şi
fise pentru instalaţii electrice până la 380 V curent alternativ şi 250 V curent
continuu şi în STAS 4641/1-84 pentru prize şi fişe de tip industrial până la 750 V
şi 200 A.
Construcţia prizelor. Elementele constructive ale unei prize sunt :
 soclu din material izolant, care asigură izolarea şi fixarea mecanică a
căilor de curent;
 teci de contact din alamă prevăzute cu piese arcuitoare;
 borne de racord la conductoarele instalaşiei
 carcasă prevăzută cu orificii pentru introducerea fişei şi a elementelor de
fixare
Pentru consumatorii electrocasnici, curenţii nominali nu depăşesc 25 A;
Pentru consumatorii industriali, prizele şi fişele se construiesc pentru curenţi de 25
A şi 60 A. până la maxim 200 A. Acestea au o construcţie mai robustă, iar cele
care se montează aparent au carcase de aluminiu turnat sau din bachelită.
Prizele se montează
aparent sau îngropat în zidărie
prin fixarea lor în doze.

Prize pentru
consumatori
casnici

Priză dublă pentrumontaj

INTENC Priză pentru montaj
aparent
 În funcţie de numărul de faze conectate, prizele pot fi: monofazate cu doi
poli şi contact de protecţie pentru legarea la pământ; trifazate cu trei poli;
trifazate cu un singur contact de protecţie (deci cu patru poli); trifazate cu două
contacte de protecţie (cinci poli).

Întreruptoare şi comutatoare

Întreruptoarele şi comutatoarele fac parte din categoria aparatelor de

conectare. Ele sunt folosite atât în domeniul casnic, cât şi în cel industrial. Dintre
cele mai uzuale tipuri menţionăm: întreruptoarele cu pârghie, întreruptoarele şi
comutatoarele pachet, întreruptoarele şi comutatoarele cu came,
microîntreruptoarele. O altă categorie o constituie întreruptoarele şi
comutatoarele pentru instalaţii de iluminat.
Întreruptoarele cu pârghie se montează în serie cu elementele de protecţie,
deoarece ele nu pot proteja circuitul în cazul unui scurtcircuit. Acestea se
construiesc pentru curenţi de 25, 63 şi 100 A şi nu au prevăzute camere de
stingere a arcului electric.

Cumutatoare basculante
 EXECUŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE

Principalele etape în execuţia instalaţiilor electrice de lumină şi forţă dintr-o

clădire sunt:
- montarea tuburilor de protecţie şi a conductelor electrice
- montarea tablourilor electrice;
- montarea receptoarelor;
- montarea prizei de pământ şi a reţelei generale de legare la pământ;
- executarea legăturilor la tablourile electrice şi la priza de pământ;
- punerea sub tensiune a instalaţiei.
Într-o clădire, în afara instalaţiilor de lumină şi forţă, se mai găsesc şi alte
instalaţii cu caracter special: de telefoane, de radioamplificare, de sonerii, de
ceasuri, de avertizare a incendiului, de pază etc.
Montarea tuburilor de protecţie şi a conductelor electrice

Montarea îngropată. Tuburile de protecţie se pot monta îngropat (sub tencuială,

în zidărie sau în plăci de beton, sub pardoseală sau peste placa de beton a
plafonului) sau aparent.

Montarea aparentă a tuburilor de protecţie se practică frecvent în

construcţiile industriale. Prinderea se face cu ajutorul scoabelor sau al brăţărilor
care se fixează direct pe construcţie cu dibluri sau pe console.
Montarea conductelor INTENC se face fără a se utiliza tuburi de protecţie,
cu excepţia traversărilor pereţilor sau planşeelor mai groase de 7 cm, situaţie în
care se prevăd tuburi de protecţie.
La montarea peste planşee, conductele INTENC se protejează cu mortar
de ciment.
 Montarea receptoarelor electrice

În cazul montării corpurilor de iluminat de plafon (sau grinzi), acestea se pot

fixa direct sau suspendat. Când corpul este cu incandescenţă şi se fixează direct
pe plafon sau pe o grindă din beton armat, talpa corpului de iluminat se prinde cu
şurub într-un diblu de lemn, cu bolţuri împuşcate sau cu dibluri din material
plastic.

1 – corpul de iluminat;
2 – dibluri de prindere;
3 – tub de protecţie pentru
conducte electrice.
1 – corpul de iluminat;
2 – grindă metalică;
3 – piese de fixare;
4 – tub de protecţie.
Figura 8.10.

a) Montarea corpului de iluminat fluores- b) Montarea corpului de iluminat cu

cent tip FIRA pe plafon de beton armat incandescenţă etanş pe o grindă metalică
 Montarea aparatelor de conectare

Aparatele electrice de conectare şi protecţie pentru instalaţii interioare au o

construcţie simplă, pentru o manevrare uşoară.
În camerele de baie şi în bucătării nu se instalează întreruptoare.
Acţionarea corpurilor de iluminat din aceste încăperi se face de la întreruptoarele
montate în exterior.
Întreruptoarele şi comutatoarele se montează, de regulă, la o înălţime de
1,5 m de la pardoseală.

c. Montarea prizelor

Prizele bipolare folosite pentru alimentarea receptoarelor mobile se

construiesc cu sau fără contact de protecţie. Prizele cu contact de protecţie se
folosesc în încăperile cu pardoseală neizolată (mozaic, beton), precum şi pentru
racordarea maşinilor electrice de spălat, a frigiderelor, etc.
Prizele bipolare se montează aparent sau îngropate sub tencuială.
La prizele prevăzute cu contact de protecţie, acestea se leagă printr-un
conductor de cupru F-500, de minimum 2,5 mm 2, de nulul firidei de branşament.
Legătura se face prin lipire sau printr-o brăţară metalică.
În camerele de locuit şi în birouri prizele se fixează la o înălţime de 0,15 –
0,30 m de la pardoseală. În încăperile cu pardoseli neizolate, înălţimea de
montare a prizelor va fi de 1,20 – 1,40 m. În creşe, grădiniţe de copii, camere
pentru copii, prizele se montează la 1,50 m înălţime de la podea.
 Punerea sub tensiune a instalaţiei

Instalaţia electrică se pune sub tensiune în condiţiile în care legăturile în

doze sunt provizorii. Dacă se constată că sunt conexiuni incorecte, porţiunile
respective se scot de sub tensiune şi se remediază. La punerea sub tensiune se
verifică cu multă atenţie:
 dacă tablourile electrice sunt complet echipate, bine fixate, legate la
nulul de protecţie (sau la pământ), dacă au chei de închidere;
 dacă s-au utilizat materialele prevăzute în proiect;
 dacă receptoarele electrice, prizele, întreruptoarele au poziţiile
prevăzute şi sunt bine fixate.
După ce s-a constatat că toate receptoarele funcţionează normal, se scoate
întreaga instalaţie de sub tensiune şi se trece la definitivarea legăturilor în doze:
se cositoresc, se izolează şi se introduc în doze, iar acestea se acoperă cu
capacul.
Instalaţia se repune sub tensiune numai la recepţia provizorie a ei.
 ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE INTERIOARE
DE JOASĂ TENSIUNE

În timpul exploatării, instalaţiile electrice trebuie să funcţioneze la parametrii

pentru care au fost concepute şi construite. Totodată, instalaţiile electrice mai pot
fi supuse accidental la solicitări suplimentare:
 mecanice, datorită vibraţiilor elementelor de construcţie
 termice, datorită supraîncălzirii la care pot fi supuse receptoarele
electrice.
Principalele tipuri de defecte care pot apărea sunt:
1. Întreruperea circuitului electric
Dacă se constată că nu există tensiune la barele tabloului electric, cauzele
pot fi:
 topirea siguranţei fuzibile datorită unui scurtcircuit. Patronul siguranţei
se înlocuieşte numai după ce este înlăturată cauza care a provocat
topirea;
 slăbirea unei legături electrice, caz în care se reface lipitura, sau dacă
legătura este prin strângere cu filet, se strânge şurubul;
 scoaterea din funcţiune a receptorului alimentat. În această situaţie se
repară sau se înlocuieşte receptorul.
2. Defectul de izolaţie
Acest defect apare datorită îmbătrânirii izolaţiei conductelor electrice. Acest
tip de defect, dacă nu este depistat la timp, poate duce la scurcircuit sau chiar la
electrocutarea prin atingere directă sau indirectă.
Porţiunea defectă se înlocuieşte.
3. Defecte în tabloul electric
Cele mai frecvente defecte la un tablou electric sunt:
 slăbirea unei legături electrice dintr-o clemă sau bornă de prindere. În
acest caz se strâng şuruburile;
 deteriorarea clemelor de prindere.
 deteriorarea unor aparate electrice (de comutare, de protecţie,
semnalizare, etc.). Se identifică aparatele respective, se desfac din
tablou şi se repară sau se înlocuiesc.
 deteriorarea izolatoarelor de susţinere a barelor tabloului electric, caz în
care toate izolatoarele deteriorate se înlocuiesc.
4. Defecte la corpurile de iluminat
Defectele pot fi:
 arderea lămpii. Se înlocuieşte cu o lampă nouă cu aceleaşi
caracteristici;
 deteriorarea starterului la corpurile de iluminat fluorescente. Se
înlocuieşte cu unul nou, de aceeaşi putere, fără demontarea lămpii;
 defectarea balastului la corpurile de iluminat fluorescente. Balastul
trebuie înlocuit cu unul nou;
 slăbirea legăturilor la borne sau în clemele de conexiuni;
 spargerea, fisurarea, străpungerea părţilor izolatoare;
 spargerea sistemului optic, murdărirea suprafeţelor reflectante,
deteriorarea sistemului de prindere.

5. Defecte la prize
Principalele cauze care provoacă defecte la prizele monofazice sunt:
 supraîncărcarea, prin racordarea la acestea a unor receptoare de peste
2000 W (deformarea sau topirea părţilor izolatoare plastice);
 solicitarea mecanică repetată, datorită introducerii şi scoaterii fiselor din
priză;
 lipsa de stabilitate a prizei în doză;
 distrugerea parţială sau totală a prizei (topire, ardere).
 NORME DE PROTECŢIA MUNCII

În ţara noastră sunt elaborate Normele republicane de protecţia muncii,

care cuprind cadrul general de tehnică a securităţii muncii şi normele de igienă a
muncii.
Personalul care lucrează la instalaţiile electrice sub tensiune va folosi
totdeauna mijloacele individuale de protecţie împotriva electrocutării şi acţiunii
arcului electric. Acestea sunt:
 mijloace de protecţie izolante: cleşti şi prăjini electroizolante, scule cu
mânere electroizolante, mănuşi, cizme, galoşi, covoare, preşuri şi
platforme electro-izolante;
 indicatoare mobile de tensiune, pentru a verifica prezenţa sau lipsa de
tensiune;
 garnituri mobile de scurtcircuitare şi legare la pământ;
 panouri, paravane, împrejmuiri şi semnalizări sau indicatoare mobile;
 placi avertizoare care au rol:
 de avertizare a pericolului pe care îl prezintă apropierea de locurile
aflate sub tensiune;
 de interzicere a unor acţiuni care ar putea duce la accidente;
 de siguranţă (cum ar fi „Scos de sub tensiune“, „Lucraţi aici!“,
„Legat la pământ“);
 de informare cu privire la unele puncte de lucru (cum ar fi: „Folosiţi
mănuşile de protecţie!“, „Lucraţi numai cu casca de protecţie!“).
În timpul executării instalaţiilor electrice, muncitorii electricieni trebuie să
respecte anumite reguli de protecţie a muncii, pentru a evita diferite accidente cu
urmări grave. Astfel:
La executarea găurilor în ziduri (cărămidă sau beton) se folosesc ochelari de
protecţie.
 În cazul în care muncitorul electrician foloseşte scara pentru executarea
lucrărilor sale, el trebuie să aibă grijă să prevadă la capetele de jos vârfuri
ascuţite sau tălpi de cauciuc. Scările rezemate trebuie să fie aşezate sub un
unghi de 600 faţă de orizontală.
Când se lucrează la o înălţime mai mare de 4 m, trebuie folosită şi centura
de protecţie.
Instalatorii electricieni vor avea grijă să nu aşeze niciodată scările în
apropierea locurilor care se află sub tensiune şi care nu sunt protejate împotriva
atingerilor accidentale.
Folosirea uneltelor electrice portabile, ca maşini electrice de dăltuit şi frezat
ziduri, de găurit etc., alimentate la o tensiune de 220 V, este permisă numai în
locuri uscate şi numai cu condiţia de a se lega la pământ părţile metalice ale
acestora.
În încăperile umede se folosesc unelte electrice care funcţionează la
tensiunea de 36, 24 sau chiar 12 V (tensiuni nepericuloase). Nu este permisă
apucarea uneltelor de partea lor activă sau de conductoarele de legătură cu
sursa de alimentare.
Instalatorul electrician care lucrează cu unelte electrice de găurit sau de
săpat şanţuri în zid, precum şi cu dălţi pneumatice nu va sta pe o scară rezemată
sau pe o scară dublă, deoarece există pericolul de a se răsturna. El va lucra
stând fie pe schele, fie pe eşafodaje construite în prealabil.
BIBLIOGRAFIE
1. N.MIRA, C. NEGUS – Instalatii electrice industriale, manual
pentru clasa a XI-a si a XII-a , Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti 1996
2. D. MOROLDO – Iluminatul urban, Editura MatrixRom,
Bucuresti 1999
3. www.google.ro