Câteva aspecte privind infracţiunile din culpă

împotriva vieţii şi integrităţii corporale

Conf.dr. Florin Streteanu

Dintre numeroasele probleme ridicate în timp de infracţiunile din culpă împotriva

vieţii, integrităţi corporale sau sănătăţii, ne propunem să aducem în atenţie următoarele:

1. Uciderea din culpă săvârşită sub influenţa alcoolului

Încadrarea juridică a faptelor de ucidere din culpă săvârşite de o persoană aflată
sub influenţa băuturilor alcoolice a constituit şi continuă să constituie obiect de
controverse în dreptul nostru, mai ales atunci când fapta a fost săvârşită de conducătorul
unui autovehicul.
În încercarea de a pune capăt acestor divergenţe în interpretarea şi aplicarea legii,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat la începutul anului trecut un recurs în
interesul legii1, statuând că:

1. Faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o

persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi de ucidere
din culpă cu această ocazie a unei persoane constituie o singură infracţiune, complexă,
de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 alin. 3 teza I din Codul penal, în care este
absorbită infracţiunea prevăzută la art. 87 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
   2. Uciderea unei persoane în aceleaşi împrejurări, comisă de către un conducător
auto având o îmbibaţie alcoolică sub limita legală, dar care se află în stare de ebrietate
constatată clinic sau prin orice alt mijloc de probă, constituie infracţiunea unică de
ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 3 teza a II-a din Codul penal.
   3. Uciderea unei persoane în aceleaşi împrejurări, comisă de către un conducător
auto având o îmbibaţie alcoolică sub limita legală, dar căruia nu i s-a stabilit prin alt
mijloc de probă starea de ebrietate, constituie infracţiunea unică de ucidere din culpă,
prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal.

Partea controversată a acestei decizii o constituie, bineînţeles, punctul 1 al

dispozitivului. Din păcate, Înalta Curte a rămas fidelă poziţiei adoptate de fostul Tribunal
Suprem2, potrivit căreia infracţiunea prevăzută de art.178 alin.3 teza I este o infracţiune
complexă, care absoarbe în conţinutul ei infracţiunea de conducere pe drumurile publice
a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică
ce depăşeşte limita legală. Având în vedere că această soluţie apare ca divergentă faţă de
opinia majoritară a doctrinei, care a optat pentru reţinerea unui concurs de infracţiuni în
acest caz, se impune o analiză atentă a argumentelor ce au condus instanţa supremă la
această soluţie.
Din păcate, motivarea hotărârii nu oferă niciun argument convingător în sprijinul
soluţiei. Astfel, în cuprinsul motivării, după simpla enunţare a celor două texte de lege,
1
A se vedea ÎCCJ, s.u., Dec. nr. I din 15.01.2007, M. Of. nr. 81 din 01/02/2008
2
Plen T.S., d. î. nr. 2/1975, în “R.R.D.” nr. 10/1975, p. 33-35.
Înalta Curte conchide deja că din aceste prevederi reiese în mod vădit (s.n.) că
infracţiunea de ucidere din culpă, reglementată în art. 178 alin. 3 din Codul penal,
constă într-o acţiune ce cuprinde în ea însăşi şi trăsăturile distinctive ale infracţiunii
prevăzute la art. 87 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002,
republicată, astfel că într-un atare caz, în raport cu modalitatea concretă în care a fost
comisă, cea de-a doua infracţiune îşi pierde autonomia proprie de faptă penală, fiind
absorbită în întregime sub formă de circumstanţă agravantă în conţinutul infracţiunii de
ucidere din culpă, devenind componentă a unei singure infracţiuni, complexă, în sensul
prevederilor art. 41 alin. 3 din Codul penal. Aşadar, infracţiunea din art.178 alin.3 teza I
este complexă deoarece ea este în mod vădit complexă. În realitate, textul art.178 nu
conţine în el (sau, în orice caz, nu în mod vădit) trăsăturile infracţiunii din codul rutier,
fie şi pentru simplul motiv că aceasta din urmă se poate săvârşi doar pe drumurile
publice, în vreme ce infracţiunea prevăzută de Codul penal nu presupune această
condiţionare. Ca atare, comiterea faptei incriminate de codul rutier implică şi atingerea
unei alte valori sociale – siguranţa circulaţiei pe drumurile publice – care ar impune
reţinerea ei în concurs cu infracţiunea de ucidere din culpă.
Tot în motivarea hotărârii, instanţa supremă mai arată că este de observat că
uciderea din culpă a unei persoane, săvârşită de un conducător auto care conduce
autovehiculul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau în stare de ebrietate,
prezintă un pericol social propriu, astfel că legiuitorul a înţeles să stabilească faptul că
toate aceste acte, obiectiv strâns legate între ele, se însumează unei singure infracţiuni,
care se constituie într-o infracţiune complexă, pentru săvârşirea căreia se prevede o
pedeapsă al cărei maxim special, expresie a gradului de pericol social sporit, să
depăşească cuantumul pedepsei maxime aplicabile, potrivit art. 34 din Codul penal,
pentru concursul de infracţiuni. Două observaţii pot fi făcute în legătură cu această
susţinere. Aşa cum corect remarcă însăşi instanţa, „conducerea unui autovehicul de către
o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau în stare de ebrietate,
prezintă un pericol social propriu”, iar acest pericol există indiferent dacă acţiunea de
conducere are loc pe drumurile publice sau în afara acestora (este de subliniat că nici
Curtea nu s-a referit aici la conducerea pe drumurile publice ci doar la conducere, şi mai
mult, vorbeşte de starea de ebrietate, care oricum nu mai este cuprinsă în conţinutul
infracţiunii prevăzute de Codul rutier). Pe de altă parte, raportarea pedepsei din norma de
incriminare de la art.178 alin.3 teza I la pedeapsa care s-ar obţine prin aplicarea regulilor
concursului este nerelevantă, căci concursul ar urma a fi reţinut tocmai între această
infracţiune şi cea din Codul rutier (nu între infracţiunea de la art.178 alin.2 şi cea rutieră).

Dacă s-a dorit totuşi impunerea unei asemenea soluţii, cum ar fi putut totuşi să fie
motivată mai convingător? În opinia noastră, singurul argument care ar putea sugera o
absorbţie, este referirea din textul art.178 alin.3 teza I la o îmbibaţie alcoolică peste
limita legală. S-ar putea susţine că, în această modalitate, infracţiunea nu se poate comite
decât pe drumurile publice, dat fiind că pentru circulaţia în afara acestora nu există o
reglementare care să stabilească o limită legală a alcoolemiei. Dacă se merge pe această
idee, consecinţa va fi aceea că nu va fi posibilă încadrarea faptei conform prevederilor
art.178 alin.3 teza I atunci când uciderea din culpă s-a comis în afara drumului public.
Aşa fiind, o ucidere din culpă, comisă, spre exemplu, de conducătorul unui tractor în
timpul efectuării unor lucrări agricole, se va încadra în dispoziţiile art.178 alin.3 doar în
măsura în care respectivul conducător se află în stare de ebrietate, nu şi atunci când are în
sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,8‰ fără a se afla în stare de ebrietate.

Chiar dacă este susceptibilă de critici, decizia instanţei supreme constituie un dat,
ce se va impune în practica celorlalte instanţe. De aceea, se pune problema analizării
consecinţelor pe care ea la va atrage în privinţa aplicării altor instituţii de drept penal.
Şi, aşa cum era de aşteptat, primele probleme vor apărea în materia recidivei. Va
putea constitui fapta de la art.178 alin.3 teza I un termen al recidivei? Deşi în aparenţă
răspunsul pare a fi negativ (prin raportare la art.38 C.pen.), credem totuşi că soluţia
contrară va trebui să se impună. Aceasta deoarece infracţiunea prevăzută de Codul rutier
este una intenţionată, susceptibilă de a constitui un termen al recidivei. Aşa fiind, nu
credem că ea îşi pierde această aptitudine datorită faptului că este absorbită de
infracţiunea complexă. Un refuz de valorificare a efectelor recidivei în acest caz ar fi şi
inechitabil. Într-adevăr, este imposibil de acceptat ca o persoană să intre sub incidenţa
recidivei dacă săvârşeşte doar infracţiunea prevăzută de Codul rutier, dar nu şi atunci
când în cursul comiterii acestei fapte mai şi ucide din culpă o persoană.
O altă problemă care e de aşteptat să apară în viitor, priveşte incidenţa unor legi de
graţiere colectivă care ar graţia pedepsele aplicate pentru fapte din culpă, dar nu şi cele
pentru infracţiunea prevăzută de Codul rutier. Va beneficia autorul unei infracţiuni
încadrate potrivit prevederilor art.178 alin.3 teza I de o asemenea graţiere? În opinia
noastră răspunsul trebuie să fie negativ. Atâta vreme cât în conţinutul infracţiunii
complexe se regăseşte o infracţiune exceptată de la graţiere, exceptarea va trebui să
privească întreaga infracţiune complexă.

Celelalte două ipoteze la care face referire dispozitivul deciziei analizate nu ridică
probleme, iar modul de soluţionare propus este judicios. Cu referire la pct.2 din
dispozitiv, trebuie remarcat că, în condiţiile în care textul de incriminare din Codul rutier
a renunţat la ipoteza stării de ebrietate, conducerea pe drumurile publice în această stare
dar fără o îmbibaţie alcoolică peste limita legală nu mai constituie infracţiune. Aşa fiind,
o ucidere din culpă comisă în aceste condiţii nu ar putea fi încadrată decât pe baza
textului din art.178 alin.3 teza a II-a. Tot astfel, dacă persoana se află sub influenţa
băuturilor alcoolice dar nu există nici stare de ebrietate şi nici îmbibaţie alcoolică peste
limita legală, nu vor fi întrunite nici elementele infracţiunii prevăzute de legislaţia rutieră
şi nici cele ale faptei din art.178 alin.3 C.pen. În consecinţă, o ucidere din culpă săvârşită
în aceste condiţii se va încadra potrivit art.178 alin.2 C.pen. (pct.3 din dispozitiv).

2. Vătămarea corporală din culpă comisă sub influenţa alcoolului

Probleme asemănătoare cu cele determinate de aplicarea prevederilor art.178
alin.3 C.pen., se pot naşte şi în privinţa dispoziţiilor din art.184 alin.4 1 C.pen. Potrivit
acestui text, dacă faptele prevăzute la alin. (3) şi (4) sunt săvârşite de către o persoană
care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani, în cazul
alin. (3), şi închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul alin. (4).
În cazul în care vătămarea se comite cu ocazia conducerii unui autovehicul pe
drumurile publice, trebuie să distingem mai multe posibile ipoteze:
a) conducătorul auto are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi se află în stare de
ebrietate. În acest caz, în sarcina sa se va reţine un concurs de infracţiuni, între fapta
prevăzută de art.184 alin.41 C.pen şi cea prevăzută de art.87 alin.1 din Codul rutier. În
ipoteza analizată nu se poate pune în niciun caz problema absorbirii infracţiunii prevăzute
de codul rutier, dar fiind că textul art. 184 operează cu un alt criteriu (starea de ebrietate)
decât cel utilizat de legiuitor în reglementarea rutieră (îmbibaţia alcoolică).
b) conducătorul auto are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală dar nu se află în stare de
ebrietate. În acest caz, în sarcina sa se va reţine un concurs de infracţiuni, între fapta
prevăzută de art.184 alin.3 sau 4 (nu alin.4 1) C.pen şi cea prevăzută de art.87 alin.1 din
Codul rutier;
c) conducătorul auto are o îmbibaţie alcoolică sub limita legală dar se află în stare de
ebrietate. În acest caz, în sarcina sa se va reţine o singură infracţiune, cea prevăzută de
art.184 alin.41 C.pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute
de Codul rutier.

3. Unitate şi pluralitate în cazul infracţiunilor din culpă contra vieţii sau

integrităţii corporale.
Problemele în delimitarea corectă a unităţii sau pluralităţii de infracţiuni în materia
infracţiunilor pe care le analizam decurg din inconsecvenţa legiuitorului în stabilirea unor
forme agravate complexe.
Astfel, aşa cupă cum se ştie, potrivit art.178 alin. final, dacă prin fapta săvârşită
s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în
alineatele precedente se poate adăuga un spor până la 3 ani. Legiuitorul a creat astfel o
infracţiune complexă, care se reţine ori de câte ori fapta din culpă a cauzat moartea a
două sau mai multe persoane. Din păcate, în materia vătămării corporale din culpă nu
există o reglementare similară, astfel că o pluralitate de victime lezate va da naştere unei
pluralităţi de infracţiuni.
Ca atare, trebuie sa distingem mai multe posibile ipoteze:
a) fapta s-a soldat cu mai multe victime, şi toate au decedat. În acest caz vom reţine o
singură infracţiune complexă, sancţionabilă potrivit art.178 alin. final.
b) fapta s-a soldat cu mai multe victime, şi toate au suferit vătămări corporale. De
această dată se va reţine un concurs, în structura căruia intră atâtea infracţiuni de
vătămare corporală din culpă câte victime au fost lezate.
c) fapta s-a soldat cu mai multe victime, iar dintre acestea unele au decedat, iar altele au
suferit vătămări corporale. În această situaţie credem că trebuie reţinută o infracţiune
complexă de ucidere din culpă (art.178 alin. final C.pen.) în concurs cu atâtea infracţiuni
de vătămare corporală din culpă câte victime au suferit vătămări. Nu va fi posibilă
absorbţia infracţiunilor de vătămare corporală din culpă în infracţiunea de ucidere din
culpă, aşa cum se întâmplă în cazul infracţiunilor intenţionate în relaţia tentativă-faptă
consumată, dat fiind că în cazul faptelor din culpă nu este vorba despre faze succesive ale
aceleiaşi infracţiuni. Cu toate acestea, instanţa va trebui să acorde o atenţie sporită
individualizării pedepsei rezultante, astfel încât să nu se ajungă la o sancţiune mai gravă
decât cea care s-ar fi putut dacă toate victimele ar fi decedat. Aşa de pildă, în cazul în
care uciderea din culpă s-a datorat nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de
prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume
activităţi, pedeapsa maximă ce s-ar putea aplica este de 10 ani închisoare, indiferent de
numărul victimelor decedate (maximul de 7 ani prevăzut de art.178 alin.2 la care se
adaugă eventual sporul de 3 ani prevăzut de alin. final). Ca atare, chiar dacă pe lângă
victimele decedate au mai fost şi altele care au suferit vătămări corporale, pedeapsa
rezultantă nu trebuie să depăşească 10 ani în ipoteza analizată.
 Tot o infracţiune complexă ce absoarbe infracţiunile din culpă pe care le analizăm
este şi distrugerea din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art.219 alin.3 teza a II-a).
Potrivit art.218 alin.2 C.pen., dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor
mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi
care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii
mai multor persoane. Este evident că în conţinutul distrugerii din culpă care a avut ca
urmare un dezastru se include atât infracţiunea de vătămare corporală din culpă cât şi cea
de ucidere din culpă în forma complexă prevăzută de art.178 alin. final. O problemă
apare însă atunci când uciderea din culpă este susceptibilă de încadrare în prevederile
art.178 alin.3 sau 4 C.pen. Pentru această faptă legea prevede pedeapsa închisorii de la 5
la 15 ani (fără a mai lua în calcul şi sporul aplicabil potrivit alin. final al art.178), în
vreme ce pedeapsa pentru distrugerea din culpă care a avut ca urmare dezastrul este
închisoarea de la 3 la 12 ani (presupunând că fapta nu s-a comis în condiţiile alin.4 al
art.219). Într-o asemenea situaţie credem că absorbţia nu mai poate opera, astfel că în
sarcina inculpatului va trebui reţinută o ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.3 sau
4 şi alin.5 C.pen. în concurs cu o infracţiune de distrugere din culpă prevăzută de art.219
alin.1 sau 2, dacă sunt îndeplinite condiţiile acesteia.