Sunteți pe pagina 1din 2

Castelul din Carpati

de Jules Verne

REZUMAT
In satul Werst (în traducerea română Vereşti) din Transilvania,
ciobanul Frik remarcă într-o zi că din vechea cetăţuie în ruine a baronului
Rodolphe de Gortz, aflată pe un pisc deasupra trecătorii Vulcan, iese un fir
de fum. Cetăţuia era abandonată de zeci de ani, iar localnicii credeau că
acolo erau fantome care veniseră să o ocupe.
Tânărul pădurar Nic Deck, însoţit de doctorul Patak, decid să meargă
la castel, dar sunt victimele unor întâmplări stranii. În acel moment sosesc
în sat tânărul conte Franz de Télek şi ordonanţa sa, Rotzko. Contele află
acele întâmplări, în fantasticul cărora nu crede, dar devine brusc interesat
când află numele proprietarului său.
Naratorul revine cu cinci ani înainte pentru a povesti nişte evenimente
petrecute anterior în Italia. La Stilla este o mare cântăreaţă italiană de
operă, aclamată de public şi elogiată de critică. Unul dintre cei mai mari
admiratori ai săi este baronul de Gortz, nelipsit de la spectacolele sale, un
personaj enigmatic cu mijloace băneşti suficiente pentru a putea să o
urmeze pe cântăreaţă prin lumea întreagă, unica sa pasiune. Boierul nu s-a
apropiat niciodată de artistă, nu i-a scris niciodată, nu a încercat să o vadă
niciodată în afara scenei, dar vocea sa a ajuns să fie o necesitate a
existenţei sale. Îl însoţeşte doar nu mai puţin enigmaticul Orfanik, un
inventator neînţeles care trăieşte pe banii stăpânului său.
La un spectacol din Napoli, tânărul şi aventurierul conte de Telek,
originar din Craiova (Valahia), se îndrăgosteşte profund (de o formă
maladivă) de Stilla şi o cere în căsătorie. Ea acceptă cererea în căsătorie,
pentru a scăpa de misteriosul admirator care o urmăreşte peste tot. Începe
astfel să se extindă zvonul că diva se va retrage de pe scenă la sfârşitul
stagiunii, deşi era la apogeu, urmând să se mute în Valahia cu viitorul său
soţ.
Vestea provoacă gelozie şi ură la adresa contelui de Télek, care
primeşte ameninţări cărora nu le dă importanţă. Totuşi, baronul suferă o
criză profundă şi încearcă să se sinucidă. Deprimat, ia parte la ultima
reprezentaţie a operei „Orlando”, în care Stilla interpretează rolul Angelicăi.
În ultima scenă, în care eroina moare, Stilla îi încântă pe spectatori cu aria:
„Innamorata, mio cuore tremante, Voglio morire”... Tot atunci, dând la o
parte perdeaua de la lojă, baronul de Gortz îşi arată faţa şi ochii săi
Castelul din Carpati
de Jules Verne

strălucitori pe o faţă înspăimântător de palidă îi inspiră Stillei o teamă care o


paralizează. Ea îşi duce mâna la gură, care se umple de sânge, apoi se
clatină şi cade... I-a plesnit o arteră la inimă şi a murit.
Telek aproape că-şi pierde judecata şi nu poate asista la
înmormântarea iubitei sale în cimitirul Campo Santo Nuovo din Napoli.
După ce se reculege la mormântul Stillei, baronul Rodolphe de Gortz
părăseşte oraşul italian, trimiţându-i o scrisoare lui Franz de Telek în care îl
învinovăţeşte pe acesta de uciderea cântăreţei şi îl blesteamă.
Telek îşi revine şi după cinci ani este convins de Rotzko să facă o
călătorie prin Europa, urmând să viziteze mai întâi provinciile transilvane.
Datorită indiscreţiei jupânului Koltz şi a fiicei sale, Miriota, află istoria
castelului şi a stăpânului acestuia. Contele Franz de Telek se apropie de
castel însoţit de Rotzko şi acolo îi apare imaginea Stillei, îmbrăcată în
costumul Angelicăi, cântând aria din „Orlando”. În acelaşi timp, ordonanţa
sa fusese trimisă la Alba Iulia pentru a aduce de acolo agenţi de poliţie care
să intre în castel. Surprins de vedenie, sigur că logodnica sa era în viaţă,
crezând că aceasta fusese răpită de baron, Franz intră în castel în aceeaşi
noapte pe poarta deschisă, care se închide însă imediat în urma lui.
El străbate dezorientat nişte coridoare strâmte şi se trezeşte închis
într-o criptă de sub capelă, unde aude din nou vocea Stillei („Andiamo, mio
cuore, andiamo!”).
Reuşeşte să forţeze uşa, intrând în capelă, unde erau îngropaţi
strămoşii lui Rodolphe de Gortz; printr-o gaură în zid îi vede pe Orfanik şi
pe baronul de Gortz, care părea să nu fi îmbătrânit. Ei aşază nişte cilindri
stranii de-a lungul zidurilor şi vorbesc de uciderea lui Telek. A doua zi era
plănuit atacul agenţilor asupra cetăţuii. Orfanik călătoreşte la Bistriţa, ieşind
pe un tunel secret, iar baronul rămâne în castel „pentru a-i auzi încă o dată
vocea”.
Convins că Stilla era nebună şi se afla în puterea baronului, contele
Telek urcă în donjon unde văzuse anterior imaginea Stillei. Aici îl întâlneşte
pe baron nemişcat, cu o cutie în mâini. Aici o vede pe Stilla şi o aude
cântând. Dorind să o scoată din castel, el este atacat de baron care înfige
un cuţit în inima cântăreţei, iar imaginea Stillei se sparge în mii de cioburi.
Părăseşte sala, lăsându-l pe Franz prăbuşit, dar pe terasa de la primul etaj
al donjonului o împuşcătură de-a lui Rotzko îi sfarâmă cutia. La scurtă
vreme, se aude o explozie care transformă castelul în ruine.

S-ar putea să vă placă și