Sunteți pe pagina 1din 50

Specializarea:

TEHNICIAN OPERATOR TEHNICĂ DE CALCUL


Modulul:
INSTALARE HARDWARE ŞI MENTENANŢĂ
Nivelul: 3

2010-2011
ANEXA 1:
FISE DE DOCUMENTARE

Profilul: TEHNIC 2
Nivelul 3
Instrumente hardware (SDV-uri) folosite pentru montarea / demontarea /
întreţinerea unui calculator

O trusă de scule trebuie să conţină toate


instrumentele necesare pentru reparaţii
hardware. Instrumentele hardware sunt grupate
în patru mari categorii:

• Instrumente ESD (ESD tools )


• Instrumente manuale (Hand tools)
• Instrumente de curăţat (Cleaning tools)
• Instrumente de diagnosticare (Diagnostic
tools)

ESD Tools (Electrostatic Devices)

Cele mai importante sunt: brăţara antistatică şi covoraş antistatic. Aceste unelte sunt
folosite pentru protejarea calculatoarelor şi componentelor la descărcări electrostatice.

Profilul: TEHNIC 3
Nivelul 3
Electricitatea statică este una din marile probleme cu care se confruntă tehnicienii.
Dispozitivele antistatice controlează această electricitate. Exemple de astfel de
dispositive:

- Brăţara antistatică – descarcă electricitatea statică din corpul omenesc


- Covorul antistatic – descarcă electricitatea statică a carcasei calculatorului
- pungi antistatice – au rol de protecţie a componentelor până la instalarea
în calculator.
- Produsele de curăţare – pentru curăţarea componentelor

Atenţie: Nu folosiţi o brăţară antistatică atunci când lucraţi cu circuite cu tensiune înaltă,
aşa cum sunt monitoarele şi imprimantele.

Imagini cu pungi antistatice şi cu bule pentru protecţie.

Hand Tools

Marea majoritate a instrumentelor folosite în procesul de asamblare şi depanare a


computerelor sunt instrumente manuale. O trusă completă ar trebui să cuprindă:

şurubelniţă în linie (Straight-head


screwdriver), mare şi mică

şurubelniţă în cruce (Phillips-head


screwdriver), mare şi mică

penseta (Tweezers or part retriever)

Profilul: TEHNIC 4
Nivelul 3
cleşte ascuţit (Needle-nosed pliers)

cleşte de tăiat fire (Wire cutters)

cleşte pentru extras circuite integrate


(Chip extractor)

şurubelniţă cu cap hexagonal (Hex


wrench set)

şurubelniţă Torx (Torx screwdriver)

şurubelniţă cu cap interschimbabil


(Nut driver), mare şi mică

multimetru digital (Digital multimeter )

mufe mamă şi tată (Wrap plugs )

Oglindă mică (Small mirror )

Perie de praf (Small dust brush )

Profilul: TEHNIC 5
Nivelul 3
Cârpă de praf, fără scame (Soft, lint-
free cloth )

Panglici de plastic pentru prinderea


cablurilor (Cable ties )

Foarfecă (Scissors )

Lanternă (Small flashlight )

Bandă izolatoare (Electric tape )

Creion (Pencil or pen )

Aer comprimat (Compressed air )

Profilul: TEHNIC 6
Nivelul 3
Cleaning Tools

Pentru întreţinerea şi reperarea calculatoarelor, e necesar să existe instrumente de


curăţare. Folosind aceste instrumente ne asigurăm că în procesul de curăţare
componentele nu se vor defecta.

Diagnostic Tools

Multimetrul digital este utilizat pentru testarea componentelor hardware.

Profilul: TEHNIC 7
Nivelul 3
Elementele componente ale unui calculator

Funcţiile de bază ale unui calculator

Principalele funcţii ale unui calculator sunt:

• preluare de informaţii (intrare)


• memorare
• prelucrare de informaţii
• comandă şi control
• furnizare de informaţii către utilizator (ieşire)

Calculatorul este, în esenţă, un ansamblu de componente cu funcţionare specifică


avînd ca scop prelucrarea datelor. Componentele ansamblului se împart în două mari
categorii:

• hardware (resursele fizice ce constituie partea de echipament a sistemului de


calcul)
• software (resursele logice ale unui sistem de calcul, instrucţiuni, date care
formează programe, aplicaţii).

Calculatorul este o maşină programabilă, cu două caracteristici:

• răspunde într-un mod bine definit la un set de instrucţiuni bine definite


• execută o secvenţă de instrucţiuni înregistrată (program).

Unităţi de măsură a informaţiei

• Bit = unitatea de măsură a informaţiei şi reprezintă cantitatea de informaţie dintr-


o celulă binară.
• Byte sau octet = 8 biţi.

- Un caracter (o cifră, o literă, un semn de punctuaţie etc.) ocupă în memoria


calculatorului un octet.

• 1 kb (Kilobyte) = 1024 octeţi (bytes)


• 1 Mb (Megabyte) = 1024 kb

- Dischetele de 3,5” au în general capacitatea de 1,44Mb


- Capacitatea memoriei RAM se măsoară în general în MB

• 1 Gb (Gigabyte) = 1024 Mb

- Capacitatea hard-disk-ului se măsoară în general în Gb

Componentele Hardware ale unui sistem de calcul

Sub denumirea generică de hardware se regăsesc toate componentele fizice ale


calculatorului. Elementele calculatorului sunt cele care se văd:

Profilul: TEHNIC 8
Nivelul 3
• unitatea centrală, care se prezintă sub forma unei carcase în care sunt conţinute
componentele electronice: sursa de alimentare, procesorul, placa de bază,
memoria RAM (pentru stocarea temporară a datelor), discul dur (hard disk) etc.
Unitatea prezintă un panou frontal pe care se află butoanele de pornire/oprire şi
reset, ledurile care semnalează funcţionarea sistemului şi activitatea hard disk-
ului şi a reţelei şi dispozitivele de stocare permanentă a datelor pe suport
magnetic extern (unităţi de dischetă (floppy), CD-ROM, tape-unit), şi un panou în
spate unde există prizele de conectare pentru monitor, tastatură, mouse,
imprimantă, reţea etc.

• echipamente de intrare a datelor: tastatură, mouse, joystick, tabletă grafică,


space ball, microfon, cameră digitală (webcam) etc.,

• echipamente de ieşire a datelor: monitor, difuzoare de sunet,

• alte periferice: scanner, imprimantă, unităţi de stocare externe etc.

In funcţie de utilizarea ulterioară a calculatorului, se determină care din componentele


hardware sunt necesare. Se aleg astfel: procesorul, placa de bază, memoria, placa
video şi unităţile de stocare de date, monitorul, tastatura, mouse-ul şi carcasa, după
criterii specifice. Pe lânga acestea calculatorul poate fi dotat şi cu hardware specific
anumitor aplicaţii, cum ar fi plăci de achiziţie de date, de prelucrare video, de sunet, de
reţea etc.

Profilul: TEHNIC 9
Nivelul 3
Unitate
Instalare centrala
hardware de
şi mentenanţă
Dispozitive periferice de procesare Dispozitive periferice de
intrare (Central Processing Unit) iesire
Input Devices CPU Output Devices

Dispozitive periferice de
intrare – iesire
Input / Output Devices
I/O Devices

Dictionar:
Central Procesing Unit=CPU=UCP=Unitate centrala de procesare,
device=dispozitiv;
input=intrare;
output=iesire;

Dispozitive periferice de intrare – Input Devices Dispozitive periferice de işsire – Output Devices
Dispozitivele de intrare sunt dispozitivele externe unităţii Dispozitivele de ieşire sunt dispozitivele externe
centrale, prin care se introduc date, spre a fi procesate de CPU. unităţii centrale, prin care se citesc date deja procesate de
Componentele de bază ale unui computer şi de nelipsit, sunt
tastatura şi mouse-ul, prin care se obţin şiruri de caractere şi
CPU. De nelipsit la un computer este monitorul, prin care
informaţii în legătură cu poziţia mouse-ului. Alte tipuri de dispozitive toată munca cu calculatorul devine posibilă. De asemenea,
de intrare sunt: scanerul – prin care informaţia grafică este introdusă dispozitive de ieşire sunt şi imprimantele (fie ele imprimante
în computer; microfonul – prin care unitatea centrală primeşte obişnuite, cu laser sau plotere), boxele cu care sunetul este
informaţie audio; joystick-urile, gamepad-urile şi celelalte periferice emis.
utilizate în jocuri sunt dispozitive echivalente mouse-ului. Exemple de alte dispozitive de ieşire: retroproiectoare, ieşiri
Exemple de alte dispozitive de intrare: camera video web, camera video (DVD).
foto digitală, intră ri video (DVD).

Dispozitive periferice de intrare – ieşire – Input / Output Microprocesoare


Devices I/O Devices
Procesorul (Central Processing Unit, CPU) este „creierul”
Dispozitive periferice de intrare – ieşire sunt calculatorului. Pe calculatoarele personale, este format dintr-
dispozitivele majoritatea interne unităţii centrale, prin care se un singur cip numit microprocesor. Cele două componente
introduc dar se şi extrag informaţii din computer. Cele mai tipice ale microprocesorului sunt :
des întâlnite într-un computer sunt unităţile de disc interne:
floppy disk-ul şi CD-Rom-ul. De asemenea dispozitiv de o unitatea aritmetică şi logică (efectuează operaţiile
intrare/ieşire este şi modemul – prin care se face un schimb aritmetice şi logice),
de informaţii între două puncte: computerul local şi internetul, o unitatea de control (extrage instrucţiuni din memorie,
unităţi de disk externe: Zip, dispozitive de stocare, Scriitoare- le decodifică şi apelează unitatea aritmetică şi logică
CD etc. atunci când este necesar).

Memoria Internă
Microprocesoare
Memoria calculatorului desemnează modul fizic de stocare
Microprocesoarele diferă între ele după următoarele caracteristici: internă a datelor pe cipuri electronice.
o setul de instrucţiuni care pot fi executate,
o lăţimea de bandă (numărul de biţi procesaţi într-o singură
Există mai multe tipuri de memorii :
instrucţiune),
o frecvenţa (ciclul de ceas, tactul) măsurată în MHz, mai nou ROM (Read Only Memory), RAM (Random Access Memory),
în GHz (câte instrucţiuni poate să execute respectivul SAM (Serial Access Memory), PROM (Programmable ROM),
microprocesor într-o secundă). EPROM (Erasable PROM), EEPROM (Electrically EPROM),
DRAM (Dynamic RAM), SDRAM (Synchronous DRAM),
Pentru ultimele două caracteristici, cu cât este mai mare valoarea, RDRAM (Rambus DRAM), DDR-SDRAM (Double Data Rate-
cu atât este mai puternic procesorul. De exemplu, un procesor pe SDRAM)
32 de biţi care lucrează la 50MHz este mai puternic decât unul de
16 biţi care lucrează la 25MHz.

Profilul: TEHNIC 48
Nivelul 3
Componentele de bază ale unui calculator

Procesorul

Procesorul (Central Processing Unit, CPU) este „creierul”


calculatorului. Pe calculatoarele personale, este format dintr-un
singur cip numit microprocesor.

Cele două componente tipice ale microprocesorului sunt :

o unitatea aritmetică şi logică (efectuează operaţiile aritmetice şi logice),


o unitatea de control (extrage instrucţiuni din memorie, le decodifică şi apelează
unitatea aritmetică şi logică atunci când este necesar).

Microprocesoarele diferă între ele după următoarele caracteristici:

o setul de instrucţiuni care pot fi executate,


o lăţimea de bandă (numărul de biţi procesaţi într-o singură instrucţiune),
o frecvenţa (ciclul de ceas, tactul) măsurată în MHz, mai nou în GHz (câte
instrucţiuni poate să execute respectivul microprocesor într-o secundă).

Pentru ultimele două caracteristici, cu cât este mai mare valoarea, cu atât este mai
puternic procesorul. De exemplu, un procesor pe 32 de biţi care lucrează la 50MHz este
mai puternic decât unul de 16 biţi care lucrează la 25MHz.

În ceea ce priveşte prima caracteristică, în funcţie de complexitate, procesoarele pot fi


cu instrucţiuni complexe (Complex Instruction Set Computer, CISC) sau reduse
(Reduced Instruction Set Computer, RISC).

Memoria

• Internă

- RAM (Random Access Memory)


- ROM (Read Only Memory)

• Externă

- Floppy (FDD)
- Hard-disk (HDD)
- CD-ROM
- Bandă magnetică etc.

Memoria calculatorului desemnează modul fizic de stocare internă a datelor pe cipuri


electronice.
Profilul: TEHNIC 49
Nivelul 3
Există mai multe tipuri de memorii :

• ROM (Read Only Memory), memorie care permite doar citirea, nu şi scrierea
datelor. Toate calculatoarele conţin memorie ROM, în care sunt scrise
instructiunile de pornire a calculatorului.

• RAM (Random Access Memory), memoria cu acces aleator. Acest tip de


memorie permite atât citirea cât şi scrierea de date. La oprirea calculatorului,
datele din memoria RAM care nu au fost salvate pe disc se pierd. Accesul la
datele stocate se face aleator, nu succesiv, oricare celulă de memorie poate fi
apelată independent. Există şi memoria de tip SAM (Serial Access Memory), cu
acces serial sau secvenţial, ca o bandă magnetică.

• PROM (Programmable ROM), memorie în care se poate stoca un program. Ca şi


memoria ROM, şi PROM este ne-volatilă (datele înscrise în ea nu se pot şterge).

• EPROM (Erasable PROM), este un tip special de PROM care se poate şterge
prin expunerea la ultraviolete.

• EEPROM (Electrically EPROM), este un tip special de PROM care se poate


şterge prin expunerea la sarcină electrică.

• DRAM (Dynamic RAM), construită din perechi de tranzistori şi condensatori,


fiecare astfel de pereche formînd o celulă de memorie care reprezintă un bit.
Condensatorul stochează informaţia în una din cele două stări posibile, 0 sau 1,
iar tranzistorul permite citirea sau schimbarea stării condensatorului..

• SDRAM (Synchronous DRAM), memorie capabilă de a se sincroniza cu


frecvenţa de tact a procesorului.

• RDRAM (Rambus DRAM), cu magistrala de date de mare viteză numită canal


Rambus, variantă mai scumpă, utilizată în prezent la acceleratoarele grafice.

• DDR-SDRAM (Double Data Rate-SDRAM), care primeste şi transmite date atât


pe alternanţa pozitivă a ciclului procesorului cât şi pe cea negativă, ceea ce
conduce la dublarea ratei de transfer a datelor faţă de SDRAM.

Se numeşte rată de transfer de date viteza cu care se transmit datele de la o


componentă la alta. Unitatea de măsură este Bps (Bit Per Second), cu multiplii
kBps, MBps, GBps.

Profilul: TEHNIC 50
Nivelul 3
Placa de bază

Placa de bază (Printed Circuit Board, PCB) este placa principală a


unui calculator, pe care se află circuite, conectori pentru plăci
adiţionale, procesorul, BIOS-ul (Basic Input/Output System),
memoria, interfaţa cu dispozitivele de stocare de date, porturile
(paralel, serial), slot-urile pentru plăcile de extensie, controlerele
pentru periferice (monitor, tastatură, unitatea de disc). Toate
aceste cipuri de pe placa de bază poartă numele colectiv de cipset.

Se pot defini trei categorii de plăci de bază, în funcţie de complexitate:

• plăcile integrate, au de obicei controlerele video şi de sunet şi modem-ul


integrate.
• a doua categorie de plăci este cea de nivel mediu, fără controler video integrat.
Alegerea plăcii video se face de către utilizator.
• a treia categorie este constituită din plăcile destinate aplicaţiilor profesionale.

Placa de sunet

Placa de sunet, alături de boxe (difuzoare) şi microfon,


face parte din sistemul de sunet al calculatorului.

Placa de sunet este componenta răspunzătoare de toate


sunetele pe care le scoate calculatorul (avertizări, muzică,
recunoaştere vocală).

Ea poate îndeplini şi roluri precum: amplificator audio (de putere mică) sau corector de
sunet prin elemente de filtrare. Pe placa de sunet se află conectori pentru una sau mai
multe intrări şi ieşiri audio şi diferite prize de conectare cu alte echipamente.

Microfonul are rolul de a face conversia sunetelor recepţionate în semnal electric, în


vederea transmiterii ulterioare a acestora către calculator. Se utilizează doar în cazul
unor înregistrări neprofesionale sau aplicaţii de tip „chat”.

Sistemul de boxe reprezintă modul prin care calculatorul redă sunete. Modelele
existente încep de la clasicul sistem stereo format din doi sateliţi şi merg până la cel mai
nou standard acceptat în domeniu, modelul 5.1 (utilizat mai ales în cazul DVD-urilor).

Scopul în care se utilizează calculatorul determină şi alegerea plăcii de sunet. În


aplicaţiile de birou, unde nu sunt cerinţe multimedia deosebite, se preferă o placă de
sunet integrată pe placa de bază.

Profilul: TEHNIC 51
Nivelul 3
Placa video

Placa video este cea care asigură capacitatea de afişare


a datelor pe ecranul calculatorului. Standardele cele mai
comune sunt IBM şi VESA.

Placa video oferă două moduri de lucru:

• modul text, în care se pot reprezenta numai caractere ASCII,


• modul grafic, în care se reprezintă imagini.

Plăcile video moderne au memorie proprie, astfel încât memoria RAM a calculatorului
nu va mai fi folosită pentru vizualizarea grafică. Pentru prelucrarea profesională a
imaginilor grafice exista plăci video care au coprocesor încorporat. Acestea poartă
numele de acceleratoare grafice.

Caracteristicile plăcilor video:

• calitatea afişării, dată de rezoluţie şi rata de reîmprospatare (refresh) a imaginii.


Rezoluţia determină fineţea detaliilor şi numărul de culori şi nuanţe care pot fi
afişate. Rata de reîmprospatare este importantă pentru sănătatea ochilor
utilizatorului. Se consideră că minimul acceptabil este de 70Hz, optimul fiind la o
valoare mai mare sau egală cu 85Hz.

• calitatea generării imaginii (viteza de prelucrare a informaţiei grafice bi sau


tridimensionale şi calitatea detaliilor).

Placa de reţea / Modemul

Scopul plăcii de reţea este de a realiza conexiunea dintre un calculator şi o reţea locală
la care acesta este conectat. Placa de reţea reprezintă legătura fizică dintre cablul de
reţea şi magistrala internă a sistemului. Există trei variante de plăci disponibile pe piaţă:
8-bit, 16-bit şi 32-bit. Cu cât este mai mare numărul de biţi pe care se face transferul de
date, cu atât viteza de transmisie suportată de placa de reţea este mai mare.
Majoritatea plăcilor din acest moment suportă transfer de 10/100MBps, viteza de
transmisie fiind determinată automat în funcţie de capabilităţile plăcii de reţea de la
celălalt capăt al conexiunii.
Profilul: TEHNIC 52
Nivelul 3
• Termenul „modem” este o prescurtare a expresiei „MOdulator-DEModulator”,
care desemnează operaţiile efectuate de acest dispozitiv. Scopul unui modem
este de a transmite informaţii în format digital prin intermediul liniilor telefonice.
Modemul, la transmiterea datelelor în exterior (linia telefonica), modulează
informaţiile într-un format compatibil cu linia telefonică, în timp ce la primirea
datelor din exterior demodulează semnalul pentru a obţine forma iniţială a
datelor. Modemurile fără cablu convertesc informaţiile digitale în semnale radio şi
invers.

• Viteza de transmisie suportată de modemuri începe de la 300Bps (echivalentă cu


transmiterea a 30 de caractere pe secundă, ceea ce depăşeşte viteza de tastare)
până la 56kBps.

Hard Disk-ul

Hard disk-ul este un echipament fomat din discuri magnetice pe


care se stochează informaţie.

Un hard disk este format din mai multe discuri rotunde, fiecare
prevăzut cu două capete de citire/scriere, câte unul pe fiecare
faţă. Toate aceste capete sunt conectate la un singur braţ de
acţionare, astfel încât să nu se poată mişca independent. Fiecare disc are acelaşi
număr de piste, şi acelaşi număr de sectoare pe pistă. Pistele egal depărtate de centru
de pe toate discurile formează cilindrii.

Caracteristicile hard disk-urilor sunt:

o –dimensiunile. Majoritatea hard disk-urilor se montează în calculator într-un


locaş de 10x15x3 cm.
o –capacitatea de stocare. Capacitatea poate fi de la câţiva MB la 135GB în
prezent.
o –interfaţa de transfer,
o –viteza de rotaţie. Se găsesc discuri care lucrează la turaţii de 4500, respectiv
7200 de rotaţii pe minut.
o –viteza de transfer a datelor (o valoare orientativă: 6,5MBps),
o –timpul de access (orientativ: 12,5 milisecunde),
o –memoria tampon (cache), cu rolul de a eficientiza transferul de date, cu valori
care pot merge până la 512kB.

Eficienţa comunicării între hard disk şi placa de bază este un factor important în
funcţionarea calculatorului. Interfaţa de transfer utilizată este E-IDE. Rata maximă de
transfer este de 133MBps.

Profilul: TEHNIC 53
Nivelul 3
Imprimanta

Imprimanta este echipamentul care permite tipărirea pe


hârtie a documentelor.

Clasificare:

o imprimantele cu cap toroidal, din metal sau material plastic, pe care


caracterele se prezintă în relief. Acest cap este presat pe ribon (panglica
imbibată cu tuş) şi lasă urma caracterului respectiv pe hârtie. Aceste imprimante
tiparesc numai date de tip text, nu şi imagini grafice.
o imprimantele matriciale, creează caracterele cu ajutorul unor ace care lovesc
ribonul. Fiecare ac poduce un punct. Combinaţii de astfel de puncte formează
caracterele text şi imaginile grafice. Tipăritura rezultată este alb-negru, imaginile
se formează şi ele prin combinarea de puncte.
o imprimantele cu jet de cerneală, tiparesc prin proiectarea unui jet de cerneală
neagră sau colorată pe hârtie. Produc text şi imagine de foarte bună calitate.
o imprimantele laser, funcţionează după acelaşi principiu cu aparatele de copiat
(de tip xerox). Produc text şi imagine de foarte bună calitate.
o imprimantele LCD, LED sunt similare cu imprimantele laser. Diferenţa este că
în loc de laser, folosesc cristale lichide (Liquid Crystal Display, LCD) sau diode
emiţătoare de lumină (Light Emitting Diodes, LED) pentru producerea imaginii pe
tambur.
o imprimantele linie, care tipăresc mai multe rânduri la o singură trecere. Sunt
foarte productive, dar tipăritura este de calitate slabă.
o imprimantele termice, funcţionează ca şi aparatele tip fax, prin atingerea hârtiei
termosensibile cu ace încălzite.

Caracteristicile imprimantelor:

o calitatea caracterelor, cu diferite grade intermediare, de la „letter”, cea mai


bună (imprimante cu cap toroidal, jet de cerneală şi laser), până la „draft”
(imprimante matriciale).
o viteza de lucru, se măsoară în caractere pe secundă (cps), respectiv pagini pe
minut (ppm). Imprimantele cu cap toroidal sunt cele mai lente, la viteze de
aproximativ 30cps. Imprimantele linie sunt cele mai rapide, cu viteză de până la
3000 de linii pe minut. Imprimantele matriciale rapide merg până la 500cps, iar
cele laser tipăresc în intervalul 4-20ppm.
o font-ul (design-ul setului de caractere), imaginile grafice. Imprimantele laser şi
cele cu jet de cerneală sunt capabile să tipărească o varietate infinită de forme.
o rezoluţia (densitatea punctelor cu care se reprezintă un detaliu). Ca şi în cazul
scanner-ului, valoarea mai mare înseamnă calitatea imaginii mai bună

Profilul: TEHNIC 54
Nivelul 3
Unitatea CD-ROM/DVD-ROM

Compact Discul (CD) este un disc din material plastic cu


mai multe straturi, folosit ca mediu de stocare externă a
informaţiei. În prezent există două tipuri de CD-uri, după
utilizare: ca suport de inregistrări muzicale (CD) şi de
aplicaţii pentru calculator (CD-ROM).

Capacitatea totală a unui CD este de 644,5MB, rotunjită pentru simplificare la 650MB.


Prin creşterea densităţii sectoarelor de pe disc s-au obţinut discuri de 700MB, CD-urile
pentru calculator sunt de mai multe tipuri :

CD-R, inscriptibile („read-only”); pe ele o dată înregistrată, informaţia nu va mai


putea fi ştearsă. Scrierea unui disc CD-R aduce modificări permanente suprafeţei
suport. Datele sunt inscripţionate folosind o rază laser mai puternică decât cea utilizată
pentru a citi un disc. Raza laser încălzeşte puternic stratul suport, lăsînd o urmă
întunecată. La citire, urma întunecată reflectă mai puţină lumină.

CD-RW (CD-ReWritable),sunt cele care pot fi rescrise. Discurile CD-RW stochează


informaţia folosind o tehnologie cu totul diferită. Mediul re-inscriptibil este acoperit cu o
substanţă care încălzită la o temperatură mai mică decât cea de inscripţionare, revine la
structura iniţială. Prin folosirea unei raze laser de scriere cu două nivele de putere,
suprafaţa stratului suport poate fi modificată în mod repetat. Pentru scrierea CD-urilor
sunt necesare unităţi speciale.

Viteza de citire/scriere se exprimă în multipli ai vitezei de citire a CD-urilor audio care


este de aproximativ 150kBps. Această rată de transfer a datelor este identificată prin
„x”. Unităţile de citire a discurilor CD-ROM sunt clasificate după viteza maximă de
transfer a datelor astfel: „12x”, „40x”,etc.

DVD-ul (Digital Versatile Disc, Digital Video Disc) este un tip nou de CD cu
capacitatea de 4,7GB pe o faţă Exista medii care permit utilizarea ambelor feţe,
capacitatea de stocare a DVD-ului ajungînd astfel la 9GB. Vitezele de transfer variază
între 600kBps şi 1,3MBps.

Unităţile DVD-ROM citesc orice tip de CD şi DVD. Există unităţi inscriptibile şi


reinscriptibile DVD (-R, -RW, RAM, +RW). Pentru rescrierea DVD-urilor se foloseşte
aceeaşi tehnologie ca şi în cazul CD-urilor, Există şi unităţi combo, capabile să citească
atât CD-uri cât şi DVD-uri şi să scrie/rescrie CD-uri.

Majoritatea unităţilor de CD şi DVD se montează în carcasa calculatorului într-un locaş


de 5,25 inch. Interfeţele de transfer utilizate sunt IDE, SCSI.

Profilul: TEHNIC 55
Nivelul 3
Unitatea de Floppy-Disk

Discheta (floppy disc-ul) este cel mai portabil şi ieftin mediu de


stocare de date, cu capacitatea limitată la 1,44MB. Accesul la
date de pe unitatea floppy a calculatorului este mai lent decât
în cazul hard disk-ului.

Este realizată pentru a citi şi scrie informaţii de pe sau pe


dischete. Dischetele pot fi protejate la scriere, iar acest lucru
este realizat prin intermediul unei ferestre culisante.
Deplasând fereastra astfel încât decuparea să fie vizibilă
protejează discheta la scriere, obturând decuparea , pot fi
scrise date pe dischetă. Pe o dischetă protejată nu se pot scrie date.

Unitatea de dischetă se montează în interiorul calculatorului.

Mouse-ul

Mouse-ul a fost inventat în 1963, de către Douglas


Engelbart, cercetător la Stanford Research Center de pe
lângă Stanford University, California, SUA. Producţia a
început-o firma Xerox, în 1970. Mouse-ul este un moment
de cotitură în ergonomia utilizarii calculatorului, pentru că
eliberează utilizatorul de restricţiile impuse de tastatură, mai
ales în lucrul cu interfeţe grafice. Este echipamentul care
comandă mişcarea cursorului pe ecran. În functie de tipul
aplicaţiilor care s-au rulat, au apărut diverse tipuri de mouse: cu două sau trei butoane
(configurabile în diferite aplicaţii), cu rotiţă de defilare (pentru documente foarte lungi),
cu rotiţă sau buton lateral (pentru a fi manevrat cu degetul mare) etc.

Mecanismul de determinare a mişcării a evoluat şi el, de la mouse-ul cu bilă la mouse-ul


optic cu tehnologie de urmărire IntelliEye (fără contact, poate fi utilizat pe aproape orice
suprafaţă). Conectarea la desktop se poate face cu ajutorul unui cablu pe portul serial,
pe portul PS2 sau pe portul USB. Exista şi mouse-ul „cordless” (fara fir), care se
bazează pe o comunicare cu calculatorul prin unde radio sau infraroşii.

Profilul: TEHNIC 56
Nivelul 3
Tastatura este echipamentul principal de introducere a datelor în calculator. Se prezintă
ca o colecţie de taste pentru litere, cifre şi semne speciale precum şi o serie de taste
funcţionale, speciale, direcţionale, grupate ergonomic.

În funcţie de numărul de taste, există în prezent mai multe tipuri de tastaturi:

• varianta originală pentru calculatoare personale, cu 84 de taste,

• tastatura AT, de asemenea cu 84 de taste,

• tastatura extinsă, cu 101 taste.

Acestea diferă între ele în modul de amplasare a tastelor „Control”, „Return” şi „Shift”.

Dispunerea standard a caracterelor pe tastatură poarta numele de „QWERTY”. Există


în prezent dispuneri diferite şi seturi de caractere care să acopere necesarul lucrului în
orice limbă.

Monitorul

Dintre toate echipamentele periferice de ieşire, monitorul


este de departe cel mai utilizat. Majoritatea monitoarelor
calculatorelor de birou folosesc un tub catodic (Cathode
Ray Tube - CRT), în timp ce sistemele portabile
încorporează ecrane cu cristale lichide (Liquid Crystal
Display - LCD).

Profilul: TEHNIC 57
Nivelul 3
Caracteristicile principale ale monitoarelor sunt:

• Tehnologia utilizată. Introdusă în 1987, tehnologia VGA (Video Graphics Array)


este cea mai folosită. În 1990 a fost prezentată tehnologia XGA (eXtended
Graphics Array) care suportă o rezoluţie de 800x600 pixeli în 16,8 milioane de
culori sau 1024x768 pixeli în 65536 de culori. Majoritatea monitoarelor folosesc
tehnologia UXGA (Ultra XGA). Aceasta oferă suport pentru 16,8 milioane de
culori cu rezoluţii de până la 1600x1200 pixeli, depinzând de dimensiunea
memoriei plăcii grafice.

• Suprafaţa vizibilă, determinată de proporţia laturilor şi dimensiunea diagonalei.


Marea majoritate a monitoarelor prezintă o proporţie a laturilor de 4/3, ceea ce
înseamnă că raportul dintre dimensiunea lăţimii şi cea a înălţimii ecranului este
de 4 la 3. Cele mai întâlnite dimensiuni ale diagonalei sunt de 15, 17, 19 şi 21
inch. Diagonalele ecranelor de la sistemele portabile sunt mai mici şi variază
între 12 şi 15 inch. De notat că o diagonală de 15 inch pentru un ecran LCD
echivalează cu o diagonală de 17 inch pe un ecran CRT. Dimensiunea suprafeţei
vizibile afectează în mod direct rezoluţia folosită.

• Rezoluţia maximă. Rezoluţia se referă la numărul de pixeli (puncte individuale


de culoare) afişaţi pe suprafaţa ecranului. Exprimarea rezoluţiei folosite se
realizează prin identificarea numărului de pixeli de pe axa orizontală şi cea
verticală, cum ar fi 640x480. Suprafaţa vizibilă a ecranului, rata de
reîmprospătare a imaginii şi distanţa dintre doi pixeli alăturaţi determină rezoluţia
maximă suportată de monitor.

• Distanţa dintre pixeli (dot pitch) este cu atât mai bună cu cât este mai mică.
Micşorarea acestei distanţe conduce la obţinerea unor rezoluţii din ce în ce mai
bune. De exemplu, un ecran cu pixelii aşezaţi pe 1280 de rânduri şi 1024 de
coloane va suporta o rezoluţie maximă de 1280 x 1024 pixeli.

• Rata de reîmprospătare (pentru monitoarele CRT) reprezintă numărul de


imagini afişate pe ecran într-o secundă. Dacă monitorul oferă o rată de
reîmprospătare de 72 Hz, înseamnă că toţi pixelii ecranului sunt reîmprospătaţi
de 72 de ori pe secundă. Rata de reîmprospătare este extrem de importantă sub
aspectul ergonomiei, putând afecta vederea utilizatorului care să află în faţa
calculatorului un număr mai mare de ore pe zi. Atunci când rata de
reîmprospătare este mai mică de 72 Hz, ochiul uman va recepţiona o pâlpâire
continuă a imaginii, ceea ce va conduce la obosire prematură şi apariţia durerii
de cap.

• Adâncimea de culoare. Combinaţia dintre modurile de lucru suportate de placa


video şi monitor determină numărul de culori care pot fi afişate. De exemplu, un
ecran care poate opera în modul SuperVGA (SVGA) poate afişa până la
16777216 de culori, deoarece poate lucra cu o descriere pe câte 24 de biţi
pentru fiecare pixel. Numărul biţilor utilizaţi pentru descrierea unui pixel mai este
cunoscut şi sub numele de adâncime de culoare. La o adâncime de culoare de
24 de biţi, 8 biţi sunt alocaţi fiecărei culori primare - roşu, verde şi albastru.
Această adâncime de culoare poate produce peste cele 10 milioane de nuanţe
pe care ochiul uman este capabil să le discearnă. Afişarea în 16 biţi de culoare

Profilul: TEHNIC 58
Nivelul 3
poate produce doar 65536 de culori. Afişarea pe 8 biţi produce 256 de culori sau
nuanţe de gri, iar afişarea pe 1 bit este monocromă.

Scanner-ul

Scanner-ul este un dispozitiv care „citeşte” de pe


hârtie informaţii tipărite (texte, imagini) şi le
converteşte într-o formă pe care calulatorul o
recunoaşte. Scanner-ul „digitizează” imaginea,
adică o transformă într-un caroiaj de puncte în
care informaţia este prezentată pe 1 bit
(monocromă), pe 24 de biţi (în 224=16,7 milioane de nuanţe de gri, respectiv culori).
Această matrice se numeşte „bit map” (hartă de biţi). Se stochează într-un fişier de tip
„.bmp” („bitmap”) care poate fi recunoscut şi prelucrat de software-ul de prelucrare
grafică.

Scanner-ele nu fac deosebirea între imaginea grafică şi text, aşadar textul care a fost
„scanat” nu se va putea edita direct. Acest lucru este posibil prin utilizarea unui sistem
de recunoaştere a caracterelor ASCII. Majoritatea scanner-elor se achiziţionează
împreună cu acest sistem.

Caracteristicile scanner-elor:

o rezoluţia (densitatea punctelor din matrice), se măsoară în „dots per inch”


(puncte pe inch), prescurtat „dpi”. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât harta
este mai densă şi imaginea mai fidelă. Valorile uzuale sunt între 72 şi 600 dpi.
o adâncimea de culoare (numărul de biţi necesari pentru reprezentarea unui
pixel). Cu cât acest număr este mai mare, cu atît reprezentarea obţinută este mai
aproape de realitate.
o forma şi dimensiunile (scanner-ele pot fi manuale sau de birou sau proiectoare
pentru imagini mari. Cele mai uzuale sunt scanner-ele de birou pentru formate
A4.

Profilul: TEHNIC 59
Nivelul 3
Măsuri de protecţia muncii

Măsuri de prevenire a incendiilor

Urmaţi măsurile de prevenire a incendiilor pentru a vă proteja viaţa, structurile şi


echipamentele. Pentru a evita un şoc electric şi pentru a preveni deteriorarea
computerului opriţi şi deconectaţi computerul înainte de a începe o reparaţie.

Atenţie: Plăcile video şi monitoare conţin o tensiune înaltă. Nu purtaţi echipamente


antistatice atunci când reparaţi surse de alimentare sau monitoare.

Atenţie: Unele părţi ale imprimantei pot deveni foarte fierbinti în timpul utilizării lor,iar
altele pot conţine tensiuni foarte mari. Asiguraţi-vă că imprimanta a avut timp să se
răcească înainte de a face reparaţia. Verificaţi manualul imprimantei pentru locaţiile
diferitelor componente care ar putea conţine tensiuni înalte. Unele componente pot
menţine tensiunea ridicată, chiar şi după ce imprimanta a fost oprită.

Reguli de siguranţă generale


• Scoateţi ceasul şi toate bijuteriile.
• Închideţi sursele de alimentare şi scoateţi echipamentele din priză
înainte de reparaţii.
• Acoperiţi toate marginile ascuţite din carcasa calculatorului cu
bandă adezivă.
• Nu deschideţi niciodată o sursă de alimentare sau un monitor.
• Nu atingeţi părţile imprimantei care sunt fierbinţi sau care folosesc o
tensiune înaltă.
• Să ştiţi unde se află extinctorul şi să ştiţi să-l folosiţi.
• Nu ţineţi mâncare sau băutură în spaţiul de lucru.
• Păstraţi spaţiul de lucru ordonat şi curat.
• Îndoiţi genunchii atunci când ridicaţi obiecte grele pentru a proteja
coloana vertebrală.

Profilul: TEHNIC 60
Nivelul 3
Identificarea procedurilor de securitate pentru a proteja echipamentul de la
distrugere şi pierderea datelor

Descărcarile electrostatice (ESD), climatele dure, calitatea slabă a surselor de energie


electrică pot distruge echipamentele.

Folosiţi echipamente de stabilizare a tensiunii pentru a preveni avarierea


echipamentelor şi pierderea de date.

Dacă condiţiile sunt: Probabilitatea de descărcare


electrostatică este:
Rece şi uscat Mare
Cald şi umed Mică

ESD
ESD pot fi distructive pentru componentele electronice dintr-un computer.
Deşi descărcările electrice mici sunt inofensive pentru oameni, ele pot deteriora
componentele calculatorului. Purtarea unei brăţări antistatice poate preveni deteriorarea
componentelor calculatorului.

Protectia ESD - Recomandări

Urmaţi aceste recomandări pentru a ajuta la prevenirea daunelor ESD:

• Păstraţi toate componentele în pungi antistatice până când sunteţi pregătit să le


instalaţi.
• Masa de lucru şi spatiul de lucru să aibă împământare.
• Utilizaţi brăţări antistatice atunci când efectuaţi operaţii de reparare pe calculator.

Atenţie: Niciodată să nu purtaţi o brăţară antistatică atunci când reparaţi un monitor sau
o imprimantă.

Clima
Clima afectează echipamentele calculatorului într-o varietate de moduri:
• În cazul în care temperatura mediului este prea mare, echipamentele se pot
supraîncălzi.
• În cazul în care nivelul de umiditate este prea scăzut, creşte probabilitatea apariţiei
ESD.
În cazul în care nivelul de umiditate este prea mare, echipamentele pot suferi daune.

Stabilizatoare de tensiune
Pentru a proteja datele şi echipementele calculatorului de fluctuaţiile de tensiune
folosim stabilizatoare de tensiune cum ar fi:

• Surge Suppressor
• Uninterruptible Power Supply (UPS)
• Standby Power Supply (SPS)

Profilul: TEHNIC 61
Nivelul 3
Mentenanţă – Operaţiuni de curăţire a sistemlor de calcul

Cele mai multe aparate electro-casnice au nevoie de proceduri simple de întreţinere


care se rezumă la curăţarea lor la exterior şi la unele procedee de întretinere uşor de
realizat ce nu necesită demontarea aparatelor respective. Întreţinerea corectă a unui
calculator este un pic mai complicată pentru că necesită demontarea lui în scopul
curăţării adecvate a pieselor componente.

Procedura de demontare a unui calculator este un pic mai dificilă şi în plus nu este
necesară decît la intervale mari de timp, de exemplu o dată la 6 luni.

Metodele de întreţinere a unui calculator se împart în două categorii mari: metode de


întreţinere a componentelor hardware (procesor, placă video, monitor, etc.) şi metode
de întreţinere a componentelor software (sistemul de operare şi softurile instalate,
protecţia anti-virus, etc.).

Inainte de a executa orice operaţie de întreţine trebuie să demontăm calculatorul.


Pentru a realiza acest lucru avem în vedere următorii paşii:

1. debranşarea de la sursa de curent electric


2. deconectarea perifericelor şi a monitorului
3. demontarea carcasei
4. deconectarea cablurilor din interiorul calculatorului
5. demontarea componentelor hardware ale calculatorului.

Întreţinerea componentelor hardware interne

1. Noţiuni generale

Componentele interne ale unui calculator degajă o cantitate importantă de căldură în


timpul funcţionării acestuia. Principalele componente care produc căldură sunt
transformatorul sursei de alimentare, procesorul, hard disk-ul, unitatea CD-ROM şi
placa video.

Un alt factor care afectează disiparea căldurii produsă de calculator este praful care
datorită atracţiei electrostatice şi gravitaţiei are tendinţa de a se acumula pe
componentele interne ale calculatorului. Praful depus pe o suprafaţă (de exemplu pe
placa de baza sau pe placa video) acţionează ca un izolator termic reducând schimbul
de căldură între suprafaţa respectivă şi mediul înconjurător. Ca urmare suprafaţa
respectivă nu va putea să transfere o parte din caldură către mediul ambiant şi este
posibil ca piesa căreia ii aparţine suprafaţa în cauză să devină în timp instabilă în
funcţionare.

Mediul ambiant în care se află calculatorul are o importanţă deosebită în funcţionarea


optimă a acestuia. Calculatorul este un aparat a cărui răcire se face cu aer adus din
mediul înconjurător. Acest aer pătrunde în carcasă prin micile găuri care există pe
panourile acesteia.

Este indicat să păstrăm temperatura mediului ambiant din camera în care se află
calculatorul la valori rezonabile, de până la 25 de grade Celsius. De asemenea nu
trebuie să supunem calculatorul la variaţii mari de temperatură pentru că există
Profilul: TEHNIC 62
Nivelul 3
posibilitatea ca acestea să producă defectarea unora dintre componente. De exemplu
dacă pe timp de iarnă, având calculatorul oprit am uitat geamul deschis la cameră timp
de 1-2 ore şi temperatura a scăzut mult este recomandat să lasam temperatura să
revină la valori de peste 15-16 grade Celsius inainte de a porni calculatorul.

Cu cât aerul din camera în care se află calculatorul este mai curat, cu atât calculatorul
va funcţiona mai bine. Aceasta înseamnă că trebuie să aspirăm în mod regulat praful
din cameră şi să nu permitem fumatul în cameră.

2. Materiale necesare

Pentru asigurarea unei întreţineri corecte a calculatorului avem nevoie de câteva cârpe
de bumbac curate, uscate şi care să nu lase scame. De asemenea avem nevoie de o
soluţie de detergent lichid care să fie compusă din apă şi săpun sau un detergent folosit
pentru spălarea vaselor. În fine este posibil să avem nevoie şi de o mică pensulă de
pictură curată (nefolosită) şi moale care ne va ajuta să curăţăm praful din zone mai greu
accesibile.

Un accesoriu util este şi un aspirator (sau mai bine un miniaspirator) care să poată
inversa fluxul de aer, adică să fie capabil să sufle aerul. Nu este indicat să ţinem
dispozitivul prin care suflăm aerul (furtun, de ex.) foarte aproape de suprafaţa care
trebuie curăţată, mai ales dacă viteza curentului de aer este mare.

3. Precauţii

Un calculator care nu a fost curăţat de multă vreme poate avea la interior o cantitate
mare de praf şi ca urmare este bine să ne luăm câteva precauţii care să ne asigure că
nu ne vom periclita sanatatea. Este bine să folosim nişte ochelari de plastic etanşi (de
exemplu nişte ochelari de schi) pentru a evita să ne intre praful în ochi. Dacă nu avem
astfel de ochelari trebuie pur şi simplu să închidem ochii atunci când suflăm praful de pe
componente. De asemenea trebuie să evităm cât putem de mult să inhalăm o cantitate
mare de praf.

Atunci când suflăm cu ajutorul unui aspirator praful din interiorul carcasei sau de pe
piesele calculatorului trebuie să facem operaţia respectivă în exteriorul casei sau pe
balcon (pentru ca acest praf să nu rămână în încăperea în care se află calculatorul) şi
de asemenea să fim atenţi la direcţia fluxului de aer în aşa fel încât să nu inspirăm noi
praful ridicat de pe componente.

4. Curăţarea suprafeţelor

Toate suprafeţele murdare (panourile carcasei calculatorului, carcasa monitorului, etc.)


trebuie mai întâi şterse de praf cu o cârpă uscată şi abia apoi curăţate cu o soluţie de
apă călduţă şi detergent lichid.

Trebuie ţinut minte faptul că soluţia de apă călduţă şi detergent (sau apă şi săpun) nu
se pune direct pe piesa curăţată ci pe cârpă cu care curăţăm. Pentru suprafeţele de
plastic putem folosi şi alcool sanitar (spirt) care are avantajul că se evaporă foarte
repede, dar care nu curăţă atât de bine ca soluţia de apă şi detergent lichid.

Profilul: TEHNIC 63
Nivelul 3
5. Întreţinerea ventilatoarelor

Funcţionarea optimă a calculatorului chiar şi în condiţiile în care temperatura ambiantă


este ridicată depinde în mare masură de capacitatea diferitelor ventilatoare de a disipa
căldura degajătă de componentele calculatorului. Un ventilator nou îşi îndeplineşte
funcţia cu succes, însă o dată cu trecerea timpului randamentul său scade.

Un ventilator care funcţionează normal emite un zgomot care îşi păstrează aceeaşi
intensitate. Un ventilator care nu mai merge bine are de asemenea un sunet
caracteristic, sincopat, care nu are în pemanenţă aceeaşi intensitate. Uneori zgomotul
ventilatorului dispare pentru o perioada de timp, semn ca el s-a oprit din funcţionare.

Ştergerea palelor elicei se face întâi cu o cârpă uscată pentru a îndepărta praful şi apoi
cu o cârpă umezită în solutie de detergent.

Pentru lubrifierea ventilatoarelor calculatorului avem nevoie de ulei folosit în mecanica


fină (de ex. cel folosit pentru ungerea componentelor ceasurilor mecanice). Un
ventilator nou are destul lubrifiant pentru a funcţiona optim un an de zile însă cu
trecerea timpului lubrifiantul dispare şi rotirea elicei ventilatorului devine din ce în ce mai
grea, iar acest lucru se răsfrânge asupra funcţionării procesorului care nu mai este răcit
suficient.

Toate ventilatoarele au doua etichete autocolante lipite pe părţi opuse ale porţiunii
centrale a elicei, dintre care una este colorată mai viu şi este mai frumoasă iar alta este
colorată în culori mai şterse, fiind mai puţin atrăgătoare. Eticheta mai frumoasă acoperă
partea elicei care se vede la exterior şi are o funcţie publicitară, ea acoperind doar o
suprafaţă de plastic. Eticheta mai puţin atrăgătoare acoperă însă dopul de cauciuc pe
care trebuie să-l scoatem pentru a avea acces la axul elicei. Înlăturăm eticheta fără a o
rupe sau mototoli şi o punem bine pentru că o vom pune la loc după ce ungem axul.

Scoatem dopul de cauciuc cu ajutorul unei şurubelniţe cu capul plat şi subţire. Punem
capul şurubelniţei la limita dintre marginea dopului de cauciuc şi porţiunea din plastic a
elicei şi apoi tragem uşor în sus iar dopul va ieşi. În compartimentul care apare vedem
capul axului elicei peste care punem o picătură de ulei cu ajutorul unei pipete sau a unei
seringi mici. O picătură este suficientă, nu este necesar şi nici indicat să punem mult
ulei.

Punem dopul de cauciuc la loc apăsându-l cu degetul şi apoi lipim din nou eticheta
peste dop sau punem o bucată de bandă izolatoare (sau scoci) dacă lipiciul etichetei nu
mai permite ataşarea ei. Apoi ţinem ventilatorul cu dopul în sus şi rotim de câteva ori cu
mana elicea ventilatorului pentru a permite uleiului să pătrundă în jos pe toată lungimea
axului. Punem ventilatorul de-o parte pentru o jumătate de oră înainte de a-l monta din
nou, timp care permite uleiului să coboare pe ax şi să nu iasă pe lângă marginile
dopului atunci când manipulăm ventilatorul.

Pentru ventilatoarele mici (cum sunt cele ale unor plăci video mai ieftine) care nu au
dop de cauciuc deasupra axului lor, este esenţial să îl acoperim pe acesta din urmă fie
cu eticheta autocolantă, fie cu o bucată de bandă izolatoare (recomandat) sau cu scoci
dacă eticheta şi-a pierdut lipiciul. Eticheta sau bucata de scoci trebuie aplicate doar
după ce am curăţat bine suprafaţa pe care urmează să le lipim. În nici un caz nu trebuie
lăsat descoperit axul ventilatorului, pentru că în acest caz lubrifierea sa a fost în zadar,
Profilul: TEHNIC 64
Nivelul 3
uleiul dispărând în câteva zile. Cantitatea de ulei folosită la lubrifiere nu trebuie să fie
foarte mare pentru că dacă punem prea mult ulei el va dezlipi eticheta de pe axul
ventilatorului şi se va scurge în afară. De fapt în cazul ventilatoarelor fără dop de
cauciuc este mai degrabă indicat să folosim un lubrifiant pe bază de pastă (de ex.
vaselina), pentru că acesta este mai aderent şi nu riscăm să îl pierdem atât de uşor din
cauza forţei centrifuge. Temperatura ridicată scade consistenţa pastei lubrifiante, ceea
ce permite ungerea optimă a axului ventilatorului. Lubrifiantul-pastă se va evapora după
un anumit timp şi va trebui aplicat din nou, dar chiar şi aşa durata de funcţionare
corespunzătoare a ventilatorului este dublă faţă de lubrifianţii pe bază de ulei.

6. Întreţinerea radiatorului procesorului

Funcţionarea la capacitate maximă a procesorului chiar şi în condiţiile în care


temperatura ambiantă este ridicată depinde în mare măsură de capacitatea radiatorului
de a disipa căldura degajată de procesor. Prinicipalele cauze pentru scăderea
randamentului răcitorului sunt acumularea de praf (pe radiator şi pe ventilator) şi
dispariţia lubrifiantului care asigură rotirea uşoară a palelor ventilatorului.

Radiatorul se curaţă uşor de praf folosind o cârpă uscatăa şi subţire, pe care o


introducem cu grijă în spaţiile dintre lamelele radiatorului şi o mişcăm într-o parte şi în
alta. Putem folosi şi o pensulă de pictură (nefolosită la pictat) pentru a curaţă de praf
anumite zone ale radiatorului.

Întreţinerea radiatorului este bine să fie făcută la intervale regulate ,dar oricum cel puţin
o dată la 6 luni pentru a fi siguri că elicea ventilatorului poate să menţină numărul de
rotaţii pe minut necesar pentru răcirea adecvată a procesorului.

7. Întreţinerea procesorului

Procesorul nu necesită o întreţinere propriu-zisă, dar este bine să-l demontăm dacă
dorim să fim siguri că transferul de căldura între el şi radiator este maxim. Pasta
termoconductoare (pasta siliconică), cea care asigură transferul termic, este supusă la
temperaturi foarte mari şi ca urmare este posibil ca în timp calitatea ei să se degradeze.
Înlocuirea pastei termoconductoare este o operaţiune extrem de simplă. Va trebui să
ştergem pasta termoconductoare veche de pe suprafaţa procesorului şi a bazei
radiatorului cu o cârpă uscată şi apoi să curăţăm ambele suprafeţe cu ajutorul unei
cârpe îmbibate (şi bine stoarse) în spirt. În final ştergem bine cu o cârpă uscată ambele
suprafeţe. Trebuie să fim atenţi să nu apăsăm tare pe procesor în timpul operaţiei de
curăţare. Montăm procesorul în soclu şi aplicăm o picătură de pastă termoconductoare
(din seringa furnizată împreună cu radiatorul) pe suprafaţa lui. Împrăştiem cu delicateţe
picătura de pastă într-un strat omogen pe toată suprafaţa procesorului cu ajutorul
degetului arătător învelit într-o bucată de plastic (pungă, manuşă) şi înlăturăm pasta
care a depăşit marginile procesorului. După această operaţiune putem să montăm
radiatorul peste procesor.

8. Întreţinerea plăcii video

Plăcile video moderne sunt componente de a căror funcţionare la parametri maximi


depinde performanţa generală a calculatorului.

Profilul: TEHNIC 65
Nivelul 3
Placa video este uşor de demontat, ceea ce face ca întreţinerea ei să nu fie dificilă.
Suflăm cu aer placa video pe ambele părţi pentru a îndepărta praful de pe ea şi
eventual folosim şi o cârpă uscată sau o pensulă pentru a curaţa anumite porţiuni ale ei
pe care praful a rămas aderent.

Radiatorul se curăţă de praf folosind o cârpă uscată şi subţire, de exemplu o batistă, pe


care o introducem cu grijă în spaţiile dintre lamelele radiatoarelor (de pe GPU şi
memorii) şi o mişcăm într-o parte şi în alta. Curăţarea postamentului radiatorului
(porţiunea care acoperă procesorul grafic) trebuie făcută cu delicateţe, fără a apăsa
tare, pentru a nu deteriora procesorul. Putem folosi şi o pensulă de pictură pentru a
curăţa de praf anumite zone ale radiatoarelor.

În condiţiile în care ventilatorul plăcii video se roteşte foarte încet, plasticul din care
este contruită placa video se va supraîncălzi şi va emite un miros caracteristic de ars,
chiar dacă nici una din componentele electronice de pe ea nu s-a ars la acel moment.
Dacă nu vom demonta ventilatorul de pe placa video pentru a-l curăţa de praf şi a-l
lubrifia atunci avem toate şansele ca placa video să devină inutilizabilă, pentru ca mai
devreme sau mai târziu una din componentele electronice principale (cipsetul sau
modulele de memorie) nu va mai rezista la temperatura crescută şi se va arde cu
adevărat.

9. Întreţinerea plăcii de bază, a plăcilor de extensie şi a memoriei RAM

Placa de bază (PB) trebuie suflată cu aer pe ambele părţi pentru a îndeparta praful
acumulat la suprafaţa ei. Este posibil ca o parte din praf să rămână aderent la suprafaţa
în unele locuri (sloturi PCI, sloturi ale modulelor de memorie, etc.) şi acesta va trebui
îndepărtat cu o cârpă uscată sau cu o pensulă. Cablurile de conectare a componentelor
calculatorului (cablurile IDE, de ex.) trebuie şi ele şterse de praf.

Plăcile de extensie sunt plăcile introduse în sloturile PCI (modem, placa de reţea, etc.)
şi la fel ca placa video ele trebuie curăţate de praf prin suflare şi eventual cu ajutorul
unei cârpe uscate. Modulele de memorie trebuie şterse de praf cu o cârpă uscată.

10. Întreţinerea unităţilor de stocare

Hard disk-ul, unitatea CD-ROM şi unitatea de dischetă trebuiesc şterse de praf la


exterior cu o cârpă uscată.

Funcţionarea unităţii CD-ROM este uneori afectată de acumularea de praf la interior


(mai ales dacă folosim discuri murdare, pline de praf) care se depune pe lentila
mecanismului de citire a discurilor. Există nişte CD-uri speciale care permit curăţarea
lentilei respective. În mod normal nu este necesar să folosim aceste discuri speciale
pentru că unitatea funcţioneaza bine timp de cel puţin 1,5-2 ani de folosire intensivă,
după care este recomandat să o înlocuim cu o unitate nouă.

Unitatea de dischetă este una din componentele care acumulează pe parcursul timpului
mult praf la interior indiferent dacă o folosim sau nu. Acest lucru se întâmplă din cauza
prezenţei fantei de introducere a dischetelor prin care intră mult praf chiar dacă fanta
este acoperită de un volet protector. Unitatea se poate demonta foarte uşor şi astfel
putem curăţa praful din interiorul unităţii.

Profilul: TEHNIC 66
Nivelul 3
11. Întreţinerea sursei de alimentare

Sursa de alimentare este componenta care în caz că nu este întreţinută periodic poate
afecta cel mai mult funcţionarea calculatorului.

Temperaturile înalte şi praful duc cu timpul la defectarea ventilatorului şi în consecinţă


funcţionarea sursei de alimentare este perturbată. La sfarşitul unui an de funcţionare
este foarte posibil ca ventilatorul sursei să îşi piardă o mare parte din lubrifiant şi palele
elicei să fie pline de praf. Ca urmare zgomotul scos de ventilator va deveni sincopat (se
opreşte, porneşte iar, etc.) iar dacă ne uitam cu lanterna putem vedea ca palele se
învârtesc greu. Uneori este posibil ca ventilatorul să nu înceapă să se învârtă atunci
când pornim calculatorul sau să se oprească după un anumit timp. Sursa va emite un
miros caracteristic, de ars şi acesta este semnul cel mai evident că trebuie să închidem
calculatorul şi să curăţăm sursa sau să cumpărăm una nouă. Prezenţa mirosului de ars
nu înseamnă că sursa s-a ars şi nu mai poate funcţiona. Dacă o curăţăm în mod
corespunzător ea va funcţiona bine.

Este recomandat ca sursa de alimentare să fie deschisă şi curăţată de personal


specializat de la un service pentru calculatoare.

Există şi posibilitatea să efectuăm o curăţire parţială a sursei fără a o deschide. Pentru


aceasta suflăm cu aspiratorul aer prin fantele cutiei în care se află sursa şi astfel
eliminăm o parte din praful aşezat pe piesele din sursă. Cu acest procedeu nu rezolvăm
însă cele mai importante probleme şi anume curăţarea palelor ventilatorului şi
lubrifierea axului acestuia.

12. Periodicitatea procesului de curăţare

Procesul de curăţare a componentelor interne trebuie repetat periodic dar nu este


nevoie să demontăm complet calculatorul decât cel mult o dată la 6 luni pentru a-l
curăţa de praf în mod temeinic.

Este indicat ca o dată la 3 luni (sau mai frecvent, în funcţie de mediul ambiant în care
se află calculatorul) să deschidem carcasa calculatorului şi să suflam aer peste
componente pentru a le curăţa de praf. Unele componente (placa video, de ex.) pot fi
demontate şi curăţate foarte uşor. Putem de asemenea să ătergem de praf unităţile de
stocare fără a le demonta. Ventilatoarele trebuie curăţate de praf şi eventual lubrifiate o
dată la 3 luni.

Profilul: TEHNIC 67
Nivelul 3
Întreţinerea componentelor hardware externe (periferice)

Perifericele sunt componentele aflate în exteriorul calculatorului şi care se conectează


la acesta prin porturi (USB, serial, paralel). Ele se murdăresc de obicei din cauza
prafului care se depune pe ele însă în cazul mouse-ului şi al tastaturii ele se murdăresc
în special prin contactul cu mâinile noastre.

1. Întreţinerea mouse-ului

Mouse-ul este componenta periferică cea mai folosită şi ca urmare necesită întreţinerea
cea mai frecventă.

Mouse-ul (cu bilă sau optic) trebuie curăţat la exterior cu ajutorul unei cârpe umezite (şi
bine stoarse) într-o soluţie de apă şi detergent. Apoi trebuie şters cu o cârpă uscată.

Curăţarea la interior este valabilă doar pentru mouse-urile cu bilă.

Va trebui să curăţam atât bila cât şi cilindrii şi rotiţa cu ajutorul unei mici cârpe umezite
în soluţie de apă şi detergent, cârpa trebuie să fie foarte bine stoarsă. Este esenţial să
rotim cilindrii şi rotiţa pentru ca să le curăţăm întreaga suprafaţă. După curăţare ştergem
bila şi piesele de la interiorul mouse-ului cu o cârpă uscată şi care să nu lase scame.

Curăţarea mouse-ului trebuie făcută săptămânal sau cel mult la două săptămâni. De
fiecare dată când curăţăm mouse-ul trebuie să îl deconectăm de la calculator.

2. Întreţinerea tastaturii

Tastatura devine cu timpul cea mai murdară componentă a calculatorului şi aceasta


datorită toleranţei crescute la murdărie, a cărei acumulare nu afectează funcţionalitatea
tastaturii.

Curăţarea tastaturii este o operaţiune simpla însă destul de laborioasă. Înainte de a


începe curăţarea trebuie să deconectăm tastatura de la calculator şi să ne notăm care
este poziţia tastelor (sau să fi facut în prealabil o poză pe care să o avem la dispoziţie).
Apoi va trebui să scoatem tastele una câte una.

După ce am scos toate butoanele le curăţam cu ajutorul unei cârpe curate înmuiată într-
o soluţie de apă şi detergent, le clătim cu o cârpă înmuiată în apă, după care le ştergem
cu o cârpă uscată. În cazul postamentului trebuie mai întâi să înlăturăm praful şi
murdăria acumulată şi apoi să îl sştergem şi pe el cu o cârpă înmuiată în soluţie de
detergent, după care să îl ştergem cu o cârpă uscată. Cârpele înmuiate trebuie să fie
bine stoarse, în aşa fel încât să nu picurăm apă în găurile în care se fixează tastele.

Tastele mari (ENTER, SHIFT, etc.) sunt fixate în plus faţă de celelalte taste cu ajutorul
unui fir metalic îndoit în formă de cadru. Capetele firului intră sub nişte cârlige de plastic
de pe postament. Atât capetele firului cât şi cârligele conţin un lubrifiant sub formă de
pastă care nu trebuie înlăturat atunci când curăţăm tastele sau postamentul.

Profilul: TEHNIC 68
Nivelul 3
3. Întreţinerea boxelor, a imprimantei, microfonului, joystick-ului

Toate aceste periferice se curăţă conform procedurii descrise în secţiunea de curăţare a


suprafeţelor, bineînţeles după ce le-am deconectat de la calculator. În mod evident
trebuie să ne ferim să introducem apă în ele, de aceea cârpele folosite pentru curăţare
trebuie să fie foarte bine stoarse.

4. Întreţinerea carcasei

La exterior (panou frontal şi panouri laterale) carcasa trebuie curăţată conform


procedurii descrise în secţiunea de curăţare a suprafeţelor, iar în cazul panoului
posterior care nu este vopsit îl curăţăm cu o cârpă uscată. La interior trebuie întâi suflat
praful acumulat şi apoi cu ajutorul unei cârpe uscate înlăturăm murdăria rămasă şi
ştergem structura metalică şi porţiunile inferioară şi superioară ale carcasei. Pentru o
curăţare temeinică este bine să demontăm şi panoul superior dacă acest lucru este
posibil.

Curăţarea carcasei la exterior (ătergerea de praf şi înlăturarea petelor apărute) trebuie


facută cel puţin lunar şi asta în principal din considerente estetice. Curăţarea la interior
trebuie facută la intervale mai mari, de exemplu o dată la 3 luni, eventual fără a
demonta componentele interne.

5. Întreţinerea
monitorului

Păstrarea monitorului într-o stare de curăţenie desăvârşită este o necesitate impusă în


principal de faptul că un ecran curat este o binefacere pentru ochii noştri. Pe de altă
parte curăţarea carcasei monitorului este şi ea importantă pentru că praful şi murdăria
acumulate împiedică într-o anumită măsură schimbul de căldură cu exteriorul.
Monitoarele CRT se încălzesc în mod normal foarte mult în timpul funcţionării lor şi ca
urmare au nevoie de eliminarea în mediul ambiant a unei părţi cât mai mari din aceasta
căldură.

Curăţarea carcasei şi a postamentului monitorului se vor face conform procedurii


descrise în secţiunea de curăţare a suprafeţelor. Trebuie să fim extrem de atenţi să nu
picurăm apă în interiorul monitorului atunci când curăţăm porţiunea superioară a
carcasei (cea care conţine multe orificii de evacuare a căldurii) care devine cu timpul
cea mai murdară porţiune exterioară a monitorului. Este bine să curăţăm lunar carcasa
monitorului.

Curăţarea ecranului monitorului trebuie făcută ori de câte ori este nevoie.Ecranul
trebuie curăţat folosind o soluţie de apă călduţă şi detergent lichid. Folosirea alcoolului
medicinal (spirt) nu este indicată. În loc de soluţia de detergent putem folosi un
detergent special pentru geamuri. În orice caz trebuie ţinut minte faptul că detergentul
nu se aplică direct pe ecran ci pe cârpa cu care curăţăm. Toate cârpele pe care le
folosim pentru curăţarea ecranului trebuie să fie moi şi să nu lase scame.

Profilul: TEHNIC 69
Nivelul 3
Întreţinerea sistemului de operare şi a softurilor instalate

Sistemul de operare (SO) trebuie întotdeauna instalat "pe curat" adică pe o partitie care
a fost formatată în prealabil. Performanţa sistemului de operare tinde să scadă o dată
cu trecerea timpului din mai multe motive şi din această cauză trebuie ca la intervale de
timp regulate să "reparăm" sistemul de operare sau să il reinstalăm.

Repararea SO presupune etapele următoare:

1. Scanarea hard disk-ului


2. Defragmentarea hard disk-ului
3. Instalarea şi dezinstalarea softurilor
4. Configurarea meniului START
5. Ştergerea fişierelor inutile
6. Instalarea ultimelor versiuni de drivere

1. Scanarea hardiscului

Pe măsură ce se repetă ciclul de scriere şi apoi de ştergere a datelor de pe hardisc,


ciclu care caracterizează o utilizare obişnuită a calculatorului, este posibil să apară erori
de citire a datelor, erori care scad performanţa sistemului sau chiar pot duce la blocarea
calculatorului.

Pentru a preveni apariţia acestor erori sau pentru a le remedia pe cele existente trebuie
să folosim utilitarul de scanare disponibil pe sistemele de operare Windows. Pentru
aceasta avem la dispoziţie mai multe metode, dar cea mai simplă şi care este valabilă
atât pentru Windows 95/98/ME cât şi pentru Windows XP este să facem click dreapta în
Windows Explorer pe denumirea unui hard disk (sau a unei partiţii) şi din meniul
derulant care apare să facem click pe opţiunea "Properties".

Va apare o fereastră cu mai multe secţiuni din care ne interesează secţiunea "Tools"
(care este interfaţa pentru pornirea utilitarului de scanare şi a celui de defragmentare).
Facem click pe tabul "Tools" pentru a aduce în prim plan secţiunea respectivă, apoi în
aceasta facem click pe butonul "Check Now".

Scanarea temeinică ("thorough") este mai bună decât cea standard însă durează foarte
mult timp şi de aceea este recomandat să folosim în mod obişnuit scanarea standard.
Bifăm căsuţa "Automatically fix errors" (reparare automată a erorilor) făcând click în ea
şi apoi facem click pe butonul "Start". Scanarea durează câteva minute şi la sfârşitul ei
apare o mică fereastră cu rezultatul care este fie "Scan Disk did not find errors on this
drive" (nu au fost găsite erori) fie "Scan disk found errors on this drive and fixed them
all" (au fost găsite erori şi au fost reparate). Facem click pe butonul "Close" din fereastra
cu rezultate şi apoi pe butonul "Cancel" din fereastra de pornire a scanării.

În Win XP se va deschide o fereastră în care trebuie să bifăm opţiunea dorită şi anume


"Automatically fix file system errors" (scanare obişnuită a fişierelor şi reparare automată
a erorilor descoperite în acestea) sau "Scan and attemp recovery of bad sectors"
(scanare obişnuită a fişierelor şi încercare de reparare a sectoarelor nefuncţionale de
pe hard disk). Prima opţiune este similară cu "Standard Scan" iar a doua cu "Thorough
Scan" din utilitarul de scanare prezent în Win 9x/ME. Bifăm opţiunea dorită şi facem
click pe butonul "Start".
Profilul: TEHNIC 70
Nivelul 3
Erorile legate de fişiere şi dosare se numesc erori "logice" şi nu afectează integritatea
fizică a hardiscului ele putând fi corectate foarte uşor. De cele mai multe ori ele sunt de
genul "mărimea fişierului X a fost raportată incorect" sau " au fost pierduţi N bytes din
fişierul X". Erorile legate de alterarea suprafeţei hard disk-ului se numesc erori "fizice" şi
constau în apariţia unei mici porţiuni pe care nu mai pot fi scrise date, porţiuni numite
"bad sectors", care vor fi ocolite pe viitor de capetele de citire/scriere.

Scanarea hardiscului este declanşată automat ori de câte ori pornim calculatorul prin
resetare, de exemplu atunci când s-a blocat şi nu mai găsim altă metoda de a-l reporni.
Rezultatele acestei scanări (ca de altfel şi ale scanării manuale) se găsesc în fişierul
"SCANDISK.LOG" aflat în rădăcina hard disk-ului (partiţiei) pe care este instalat SO
(Windows 9x/ME/XP) şi care poate fi deschis cu orice editor de text (de ex. cu
Notepad).

Este recomandat să scaăam hard disk-ul cel puţin o dată pe săptămână folosind
opţiunea "Standard" şi cel puţin o dată la 3-4 luni folosind opţiunea "Thorough".

2. Defragmentarea hardiscului

Instalarea de softuri şi ulterior folosirea lor duc la ocuparea spaţiului de pe hard disk. În
momentul în care ne decidem să ştergem un soft sau nişte fişiere, o parte din spaţiul de
pe hard disk este eliberat şi pe el pot fi scrise date noi. Scrierea datelor pe hard disk de
către SO se face în mod conservator, tinzându-se să se folosească tot spaţiul avut la
dispoziţie. Să presupunem că dorim să instalăm un soft care va avea mărimea finală pe
hard disk de 10 MB. Sistemul de operare va cauta pe hard disk spaţiile libere şi va scrie
în ele porţiuni din fişierele care conţin softul instalat. În acest fel o parte din fişiere vor fi
scrise pe o porţiune liberă care are 2 MB, altele pe o porţiune care are 5 MB şi restul pe
o porţiune care are 3 MB.

Se observă că porţiunile pe care au fost scrise fişierele softului nu sunt continue, adică
nu sunt aşezate una langă alta. Acest lucru nu constituie o problemă pentru că SO "ţine
minte unde a instalat fişierele respective" însă pe de altă parte atunci când folosim
softul în cauză s-ar putea să avem o performanţă ceva mai scăzută pentru ca SO dă
comenzi capetelor de citire/scriere ale hard disk-ului şi le "plimbă" dintr-o parte în alta a
hard disk-ului în funcţie de grupul de fişiere necesar pentru funcţionarea softului la un
moment dat. Dacă softul de 10 MB ar fi instalat pe o porţiune continuă a hard disk-ului
performanţa la rularea sa ar fi mai mare.

Pentru a remedia scăderea de performanţă datorată "împrăştierii" (fragmentării) pe hard


disk a fişierelor aparţinând softurilor instalate se foloseşte utilitarul de defragmentare
prezent pe sistemele de operare Windows. Acest utilitar grupează fişierele după
softurile cărora le aparţin acestea, în aşa fel încât în final fiecare soft să aibă fişierele
puse într-o singură porţiune a hard disk-ului pentru accesarea mai uşoară de către
capetele de scriere/citire.

Pentru a lansa utilitarul de defragmentare în Win 9x/ME şi Win XP procedăm ca în cazul


scanării, cu diferenţa că în fereastra "Properties" facem click pe butonul "Defragment
Now". Cu alte cuvinte pentru a scana un anumit hard disk (partiţie) facem click dreapta
în Windows Explorer pe denumirea lui şi în meniul derulant care apare facem click pe
opţiunea "Properties".

Profilul: TEHNIC 71
Nivelul 3
Va apare o fereastră cu mai multe secţiuni (dintre care ne interesează secţiunea
"Tools") care este interfaţa pentru pornirea utilitarului de scanare şi a celui de
defragmentare. Facem click pe tabul "Tools" pentru a aduce în prim plan secţiunea
respectivă, apoi în aceasta facem click pe butonul "Defragment Now" (defragmentează
acum).

În Win 9x/ME va apare o fereastră cu trei butoane şi anume "Stop" (opreşte


defragmentarea) "Pause" (se face o pauză, după care putem reporni defragmentarea)
şi "Show details". Dacă apăsăm pe acest din urma buton va apare o fereastră în care
ne este prezentat foarte plastic procesul de defragmentare sub forma rearanjării unor
pătrăţele colorate în diferite culori. Pentru a înţelege semnificaţia culorilor folosite va
trebui să apăsăm pe butonul "Legend" şi va apare o fereastră cu explicaţii. La sfârşitul
procesului de defragmentare va apare o fereastră în care suntem anunţaţi că procesul a
luat sfârşit şi suntem întrebaţi dacă dorim să părăsim utilitarul. Facem click pe butonul
OK pentru a părăsi utilitarul sau pe butonul "Cancel" dacă dorim să selectăm şi alte
hard disk-uri (partiţii) pentru a le defragmenta.

În Win XP la apăsarea butonului "Defragment Now" va apare o fereastră numită "Disk


Defragmenter" unde sunt prezentate în compartimentul superior hard disk-urile
(partiţiile) prezente. Facem click pe un hard disk pentru a-l selecta şi apoi facem click pe
butonul "Analyze" din josul ferestrei. În scurt timp va apare o fereastră în care suntem
sfătuiţi (pe baza unui raport detaliat care analizează gradul de fragmentare) dacă este
sau nu necesar să defragmentăm hard disk-ul respectiv. Dacă dorim să vedem raportul
(şi eventual să-l salvam) facem click pe butonul "View Report". Dacă dorim să
defragmentam hard disk-ul indiferent de ce spune raportul facem click pe butonul
"Defragment".

Defragmentarea unui hard disk (partiţii) trebuie făcută în mod regulat pentru ca softurile
instalate să ruleze la viteza maximă. Este recomandat să defragmentăm un hard disk
(partiţie) pe care îl folosim intensiv la 2-3 săptămâni o dată.

3. Instalarea şi dezinstalarea softurilor

Instalarea şi dezinstalarea softurilor sunt nişte procese automatizate la care participarea


noastră se rezumă la alegerea unor opţiuni. De exemplu suntem întrebaţi în ce dosar
("folder") dorim să instalăm un anumit soft. În general putem să lăsăm opţiunea implicită
("default") specificată deja dar există şi situaţii particulare, de exemplu atunci când un
anumit soft doreşte să se instaleze la rădăcina hard disk-ului principal (C:\). Este bine
ca în această situatie să alegem mai degrabă crearea de către utilitarul de instalare a
unui subdosar aflat în dosarul "Program Files" (de ex. C:\Program Files\SoftX) în care
să fie instalat softul în cauză.

Dezinstalarea softurilor este automatizată şi concepută în aşa fel încât să lăse pe hard
disk câteva fişiere cum sunt fişierele de configurare sau în cazul jocurilor cele care
conţin jocuri salvate. Acestea trebuiesc arhivate şi puse bine dacă ne gândim să
reinstalam softul în cauză sau trebuiesc şterse dacă nu intenţionam acest lucru. În
anumite situaţii la dezinstalare suntem întrebaţi dacă dorim să fie şterse unele fişiere
care sunt partajate ("shared") cu alte programe rămase pe hard disk. Acest lucru
înseamnă că unele fişiere care sunt vizate pentru ştergere sunt folosite (sau pot fi
folosite) şi de alte softuri pe care le avem instalate sau pe care urmează eventual să le

Profilul: TEHNIC 72
Nivelul 3
instalam ulterior. Trebuie să alegem să fie păstrate (să nu fie şterse) numai fişierele
partajate care se găsesc în dosarul C:\Windows sau în unul din subdosarele acestuia.

4. Configurarea meniului de Start

La sfârşitul procesului de instalare ("setup") fiecare soft îşi instalează un subdosar cu


scurtături în dosarul de la adresa C:\Windows\Start Menu\Programs (in Win 9x/ME). În
timp acest dosar atinge dimensiuni impresionante şi devine inutilizabil dacă încercăm să
lansăm programele folosind meniurile derulante care apar la apăsarea pe butonul
"Start" din bara de sarcini ("Taskbar") prezentă în partea de jos a suprafeţei de lucru
("Desktop").

Este indicat să păstram în meniul de start ("Start Menu") doar scurtăturile care folosesc
pentru lansarea programelor (scurtăturile care au drept "ţintă" fişierele de tip EXE)
ştergându-le pe cele care au ca ţintă fişierele de ajutor ("help") sau alte fişiere care pot
fi accesate din interiorul softurilor respective (de ex. fisierele "readme"). Ştergerea
scurtăturilor se face cel mai bine din Windows Explorer, fiecare soft avându-şi propriul
subdosar în dosarul de la adresa C:\Windows\Start Menu\Programs. Este bine să
grupăm scurtăturile rămase în câteva dosare, ştergându-le pe celelalte inclusiv pe cele
instalate de SO Windows (Accesories, etc.) de exemplu :

• SISTEM (conţine scurtături către utilitarele de defragmentare şi scanare, către


utilitarul de monitorizare a temperaturii procesorului, etc.);
• UTIL (conţine scurtături către programe diverse pe care le folosim frecvent
cum sunt editorul de text, arhivatorul, softul de vizionare a fişierelor grafice, etc.);
• START UP (conţine scurtături către programele care dorim să fie lansate
automat la pornirea SO)
• INTERNET (conţine scurtături către softurile legate de internet de ex.
explorator, client FTP, program de poştă electronică, etc.)
• JOCURI (conţine scurtături către jocurile instalate pe hard disk)
• MULTIMEDIA (conţine scurtături către softurile folosite pentru vizionarea de
filme sau pentru asculatrea de muzică)
• BIROTICĂ (conţine scurtături către programele dintr-o suită de tip MS Office
de ex. editor de text, editor HTML, program de calcul tabelar, etc.)
• SECURITATE (conţine scurtături către softurile care ne protejează
calculatorul, de ex. programul antivirus, programul de criptare, etc.)

Unele softuri adaugă la instalare o scurtătura în dosarul "Start Up" şi ca urmare softurile
respective vor fi lansate de fiecare dată atunci când porneşte SO Windows. Deşi acest
lucru este binevenit în cazul unui program antivirus de cele mai multe ori nu avem
nevoie de softurile care îşi instalează scurtături pentru a porni o dată cu SO. Ca urmare
trebuie să ştergem din dosarul "Start Up" scurtăturile softurilor de care nu avem nevoie
imediat după pornirea SO, pentru că în acest fel eliberăm resursele sistemului pentru
alte sarcini iar SO va funcţiona mai bine. La unele softuri pornirea automată o dată cu
SO nu se face prin plasarea unei scurtături ci prin modificarea registrului Windows.
Pentru a stopa pornirea automată a acestor softuri trebuie să le lansăm şi să le
modificăm configuratia de funcţionare folosind o comandă din bara lor de meniuri (de
obicei Edit-Preferences sau Edit-Settings) şi să înlăturăm bifarea de la opţiunea "Start
with Windows".

Profilul: TEHNIC 73
Nivelul 3
5. Ştergerea fişierelor inutile

Pe măsură ce folosim calculatorul hard disk-ul se umple din ce în ce mai mult cu fişiere
inutile, care nu fac altceva decât să ocupe spaţiu degeaba. Acestea sunt în principal
fişierele cu extensia TMP care sunt în fapt fişiere "temporare", create de unele softuri
(de ex. de arhivatoare) pentru perioade scurte de timp şi care sunt şterse când nu mai
este nevoie de ele. Putem să căutăm fişierele cu extensia TMP cu ajutorul utilitarului de
căutare din Windows şi apoi să le ştergem. Există şi softuri speciale care caută fişierele
temporare (nu numai pe cele cu extensia TMP) şi ne permit apoi ştergerea lor foarte
uşoară.

Cel mai mare depozit de fişiere inutile este subdosarul "Temp" din dosarul Windows.
Dacă mergem la adresa "C:\Windows\Temp descoperim că subdosarul este plin cu
fişiere din cele mai diverse. El este folosit de programele de instalare de softuri pentru
stocarea temporară de fişiere. În mod normal după terminarea procesului de instalare a
unui soft fişierele temporare sunt şterse automat dar există şi destule situaţii când ele
sunt "uitate" pe hard disk. Subdosarul "Temp" mai este folosit şi de foarte multe softuri
în timpul funcţionării lor şi uneori acestea uită şi ele fişiere pe care ar trebui să le
şteargă automat atunci când devin inutile. Trebuie să selectăm toate fişierele din
subdosarul "Temp" şi să le ştergem. Nici unul din aceste fişiere nu are funcţionalitate şi
nu este necesar pentru funcţionarea SO sau a vreunui soft, iar ştegerea lor nu va cauza
nici o problemă. Evident, nu trebuie să ştergem şi subdosarul "Temp". Golirea
subdosarului "Temp" trebuie făcută în mod regulat, o dată pe săptămână sau mai
frecvent.

6. Instalarea ultimelor versiuni ale driverelor

Driverele ("drivers") sunt nişte softuri care permit funcţionarea componentelor hardware
sub un anumit sistem de operare. Cu cât componentele hardware funcţionează mai
bine cu atât creşte performanţa SO şi a softurilor instalate, deci trebuie să ne asigurăm
că folosim cele mai noi drivere pentru componentele hardware ale calculatorului.
Producătorii de plăci video de exemplu lansează la câteva luni o nouă versiune de
drivere care îmbunătăţeşte performanta PV cu procente cuprinse intre 5-10%, în special
în ceea ce priveşte jocurile nou aparute. În mod similar producătorii cipseturilor plăcilor
de bază lansează şi ei pachete de drivere care îmbunătăţesc performanţa PB.

La intervale regulate (de ex. o dată la 2-3 luni) trebuie să verificăm pe siturile web ale
producătorilor componentelor hardware pe care le avem în calculator dacă au aparut
versiuni noi ale driverelor. Acestea (driverele pentru placa video, placa de bază, placa
de sunet) trebuie descarcăte şi instalate pentru că ameliorează atât performanţa
componentelor respective cât şi compatibilitatea lor cu softurile nou apărute. De
asemenea trebuie instalată ultima versiune DirectX, care poate fi găsită întotdeauna pe
situl Microsoft.

Păstrarea integrităţii datelor

Datele existente pe hard disk-ul unui calculator sunt de multe ori mai valoroase decâet
calculatorul însuşi, de aceea păstrarea lor în siguranţă trebuie să fie foarte serios avută
în vedere. Pe de altă parte chiar dacă nu avem date importante pe hard disk infectarea

Profilul: TEHNIC 74
Nivelul 3
calculatorului cu un virus informatic sau alt program de tip "malware" (prescurtare de la
"malicious software", programe care fac rău, nocive) duce de ceel mai multe ori la
scăderea performanţei sistemului şi chiar la imposibilitatea de a rula unele programe.

1. Protecţia contra viruşilor informatici

Internetul a devenit în ultimii ani mediul cel mai folosit pentru răspândirea de viruşi
informatici. Cele mai multe contaminări ale calculatoarelor personale au loc prin
ataşamentele infectate ale unor mesaje de poştă electronică şi prin fişierele infectate
descărcate de pe internet.

Un virus informatic este un program care se caracterizează prin faptul că are un


potenţial distructiv asupra calculatorului infectat. La fel ca şi viruşii biologici (gripă, etc.)
cei informatici se pot "înmulţi" creând copii ale lor care pot infecta alte calculatoare.
Contaminarea cu un virus informatic se face dacă lansăm în execuţie un fişier infectat
(facem dublu click pe el). În acest fel virusul este activat şi îşi va începe acţiunea
distructivă care poate varia foarte mult din punct de vedere al nocivităţii.

Unii viruşi folosesc calculatorul infectat doar pentru a se multiplica în vederea infectării
altor calculatoare. Aceştia sunt de obicei numiţi "viermi" (worms) şi în această categorie
se încadrează mulţi dintre viruşii care se transmit prin ataşamentele infectate ale unor
mesaje de poştă electronică.

Cei mai mulţi viruşi au o acţiune nocivă care se declanşează instantaneu la deschiderea
unui program infectat sau într-o anumita zi a anului. Acţiunea nocivă este variabilă,
mergând de la modificarea sau ştergerea unor fişiere până la suprascrierea biosului
calculatorului. Fişierele modificate sau şterse sunt alese cu grijă de autorul virusului în
aşa fel încât calculatorul infectat să fie incapabil să îşi îndeplinească funcţiile într-o mai
mică sau mai mare măsură. În general aceşti viruşi infectează fişierele executabile (cu
extensia EXE, COM, BAT, PIF) dar există şi viruşi care infectează fişierele cu extensia
DOC sau XLS create de aplicaţiile Word sau Excel ale suitei MS Office.

O categorie cu totul aparte sunt programele de tip "troian". Acestea funcţionează la fel
ca un "cal troian" oferind acces la calculatorul infectat unei persoane care nu se afăa
fizic lângă calculator. Astfel un calculator infectat cu un troian poate fi manipulat foarte
uşor prin internet putându-se face cu el toate operaţiile obişnuite (deschidere de
programe, ştergere de fişiere, etc.) care însă se pot transforma în acţiuni distructive
dacă se şterg fişiere de sistem sau fişiere importante depozitate pe calculatorul
respectiv.

Înmulţirea cazurilor de infectare cu viruşi pe scară largă a făcut să fie folosite din ce în
ce mai mult mijloacele de contracarare a viruşilor. Şi în domeniul viruşilor informatici
este valabilă afirmaţia că este mai bine să previi infecţia decât să o tratezi. La ora
actuală există cel puţin o duzină de programe antivirus foarte bune care ne permit să
evitam infectarea calculatorului nostru. Toate aceste programe sunt actualizate periodic
pentru a ţine pasul cu viruşii nou creaţi. Multe plăci de bază cumparate din magazin au
pe CD un program antivirus. Există şi programe gratuite, de exemplu AntiVir PE sau
AVG Free Edition . Cele mai bune programe antivirus sunt însă cu plata, exemple fiind
Kaspersky Anti-Virus, McAfee Anti-Virus, Symantec Anti-Virus sau BitDefender Anti-
Virus.

Profilul: TEHNIC 75
Nivelul 3
Pentru a vedea dacă avem calculatorul infectat scanăm hard disk-ul cu ajutorul
programului antivirus. Acesta conţine "semnăturile" (modificările specifice produse în
fişierele infectate) celor mai răspândiţi viruşi într-o bază de date şi dacă pe parcursul
scanării întâlneşte un fişier modificat de un virus ne atenţionează. La sfârşitul scanării
vedem care sunt fişierele infectate şi putem lua măsuri de a eradica infecţia prin
ştergerea sau "repararea" fişierelor afectate, ambele acţiuni putând fi făcute de softul
antivirus. De multe ori însă este imposibil ca fişierele afectate să poatş fi "dezinfectate"
corespunzător şi de aceea singura soluţie rămâne ştergerea. Cum viruşi pot afecta
fişiere a căror ştergere poate duce la o funcţionare defectuoasă a sistemului de
operare, uneori nu avem altă soluţie decât să aplicăm măsura radicală de formatare a
hard disk-ului. De altfel cea mai sigură metodă de a ne debarasa de un virus informatic
este să formatăm hard disk-ul şi să instalăm din nou sistemul de operare. Cum această
operaţie ia destul de mult timp şi nu poate fi făcută de cei nefamiliarizaţi cu procedeul,
cea mai bună metodă de a contracara acţiunea unui virus este să evitam cu orice preţ
infectarea calculatorului.

Prevenirea unei infecţii se face din două direcţii :

• Prima, şi cea mai importantă, este educarea utilizatorului unui calculator cu


privire la viruşii informatici. Utilizatorul trebuie să scaneze cu un antivirus
actualizat toate CD-urile sau dischetele pe care le foloseşte înainte de a lansa
vreun program de pe acestea. De asemenea trebuie scanate toate fişierele
descărcate de pe internet sau ataşamentele primite prin poşta electronică.
• A doua direcţie este instalarea unui program antivirus care să fie în funcţiune pe
toată durata folosirii calculatorului. În acest fel ne asigurăm că protecţia se
păstrează chiar dacă alţi utilizatori ai calculatorului uită să scaneze un CD sau o
dischetă. Toate programele antivirus au un modul de scanare automată a
fişierelor deschise în timpul unei sesiuni de lucru cu calculatorul. Dacă antivirusul
detectează că un fişier infectat este pe cale de a fi deschis, fişierul respectiv nu
va putea fi lansat în execuţie. Acest modul nu ocupă multe resurse ale
calculatorului şi de aceea el nu deranjează funcţionarea altor programe. Foarte
importantă este actualizarea "semnăturilor" virale din baza de date a programului
antivirus care trebuie să se facă săptămiânal sau lunar. Toţi antiviruşii moderni
includ capacitatea de actualizare automată sau manuală prin internet.

2. Proţectia contra softurilor spion

Internetul a produs apariţia şi a unor programe care nu sunt viruşi informatici propriu-
zişi, dar activitatea lor se desfăşoară fără cunoştinţa utilizatorului calculatorului infectat
şi este de cele mai multe ori de o nocivitate redusă. Aceste programe sunt denumite
"spioni" (spyware) şi funcţia lor este aşa cum le-o arata şi numele să spioneze
obiceiurile celor care utilizează calculatorul infectat. De exemplu unele programe spion
înregistrează într-o bază de date site-urile web vizitate şi apoi transmit prin internet o
listă cu adresele acestora.

Programele spion sunt de multe ori asociate cu unele programe gratuite (şi utile) care
pot fi descărcate de pe internet. Atunci când instalăm un program gratuit care ne trebuie
este posibil să instalăm şi un program spion. Cei care beneficiază de pe urma
programelor spion sunt de cele mai multe ori marile companii de publicitate prin internet
care culeg date despre internauţi, date pe care le folosesc pentru a-şi ajusta ofertele
publicitare. Pentru că aceste programe nu sunt de tip virus ele se afla la limita legalităţii.
Profilul: TEHNIC 76
Nivelul 3
Multe programe gratuite care au inclus în ele şi un program spion fac cunoscut acest
lucru în termenii contractuali (licenţa de folosire a softului) care apar la instalarea
programului. Cum cei mai mulţi dintre utilizatori nu citesc acest text scris în jargon juridic
programul spion este instalat alaturi de programul util. Programul spion rămâne de
obicei pe calculator şi îşi îndeplineşte funcţia chiar dacă dezinstalăm programul util
pentru că nu îl mai folosim.

Pentru a vedea daăa avem pe calculator programe spion trebuie să instalăm softurile
gratuite Ad-Aware sau SpyBot Search&Destroy . Acestea ne scanează calculatorul
(fişiere şi registrul Windows) şi ne atrag atenţia dacă avem programe spion aflate în
funcţiune, oferindu-ne şi posibilitatea să le ştergem. Trebuie să fim însă atenţi la faptul
ca unele program utile încetează să funcţioneze dacă este şters programul spion cu
care sunt asociate.

3. Proţectia contra softurilor care "deturnează" exploratorul

Ultimele programe apărute în lista de softuri "malware" sunt programele care


"deturnează" exploratorul ("browser") . Numele acestor programe vine de la acţiunea de
deturnare ("hijacking") a unui obiect de la scopul pe care trebuie să îl îndeplinească.
Acţiunile acestor softuri nu sunt extrem de nocive însă sunt foarte supărătoare. Ele se
instalează automat atunci când vizităm anumite pagini web şi nu devenim conştienţi de
faptul că exploratorul a fost deturnat decât atunci când observăm că pagina gazdă
(principală) şi cea de căutare au fost modificate. Un alt semn clar al prezenţei unui soft
"malware" este faptul că exploratorul funcţioneaza foarte lent şi derularea paginilor mai
mari se face sacadat.

Cele mai comune deturnări ale exploratorului sunt modificarea paginii principale ("home
page") şi a paginii de căutare. În varianta obişnuiăa (imediat după instalarea IE) aceste
două pagini se găsesc pe situl MSN al companiei Microsoft. Atunci când vizităm pagini
web aflate în zone "mai întunecate" ale internetului este posibil ca unele din pagini să
conţină nişte scripturi care modifică automat configuraţia IE. Pagina principală a
exploratorului şi cea de căutare sunt astfel schimbate cu alte pagini, de obicei
publicitare.

Mai multe informaţii despre viruşii informatici pot fi găsite pe site-urile producătorilor de
antiviruşi.

4. Realizarea de copii de siguranţă

Cea mai bună metodă de a ne pune datele importante la adapost este crearea de copii
de siguranţă, ceea ce ne permite recuperarea integrală a datelor chiar şi în situaţia în
care o parte dintre ele au fost şterse sau corupte de acţiunea unui virus informatic.

Datele importante de pe hard disk trebuie arhivate periodic (şi eventual criptate) iar
arhivele rezultate trebuiesc transferate pe medii de stocare pe care să le păstram la loc
sigur. Cea mai indicată metodă este folosirea unăţatilor de inscripţionare de tip CD-RW
pentru crearea de discuri care să conţină datele pe care vrem să le punem în siguranţă.
Evident, pentru stocarea unor cantităţi mici de date pot fi folosite şi dischetele.

Profilul: TEHNIC 77
Nivelul 3
Backup Utility

Cea mai simplă metodă de backup este utilizarea aplicaţiei Backup Utility din Windows
XP, accesibilă din Accessories -> System Tools -> Backup. Automat porneşte un
asistent wizard care ne ajută să facem backup automat la elemente cheie (My
Documents, drive-uri etc), dar putem alege şi noi individual la ce să facem backup:

Expertul pentru copii de siguranţă Backup şi restaurare a sistemului

Backup-ul poate fi salvat pe disc, pe bandă, CD sau chiar pe Web, depinde de


preferinţe. La momentul necesar (care sperăm că nu va exista) putem recupera aceste
date folosind tot Backup Utility.

O alta metodă sigură în cazul în care vrem să depozităm cantităţi importante de date
este stocarea datelor pe internet folosind un serviciu cu plată. Dacă avem doar câţiva
MB de date importante putem folosi pentru stocarea pe internet serviciile de tipul Yahoo
Briefcase, Google Docs sau o parte din spaţiul oferit gratuit de serviciile de găzduire de
situri web.

Profilul: TEHNIC 78
Nivelul 3
Update de BIOS

Basic Impus Output System (BIOS) este o aplicaţie sau mai bine zis un set de rutine
stocate pe un cip EEPROM de pe placa de bază. Acesta face posibil sistemului de
operare să comunice cu componentele hardware. Lipsa sau defectarea acestuia ar
duce la imposibilitatea funcţionarii sistemului. Cele mai cunoscute aplicaţii BIOS sunt
AMI BIOS, Biostar şi Phoenix.
De obicei BIOS-ul este plasat pe placa de bază într-un soclu în apropierea bateriei.

Pentru a intra în BIOS, la pornirea sistemului se apasă tasta [DEL], sau [F10], [F12],
etc, de la caz la caz. Acest lucru este specificat şi în manualul plăcii de bază precum şi
pe ecran în momentul pornirii sistemului.

De ce ar fi necesar un update de BIOS?

Dacă sistemul merge perfect nu credem ca ar fi necesar un update de BIOS, însă:


- Dacă apar blocări,
- Apar procesoare noi pe acelaşi soclu iar biosul actual nu le dectează corect,
- Memorii incompatibile,
- Limitări de capacitate la procesor şi memorie,
- Detectarea incorectă a temperaturii procesorului,
- Limitări la capacitatea HDD-ului (în special la plăci de bază mai vechi), ş.a.m.d.
evident că va trebui să faceţi un update de BIOS.

Update-ul de BIOS se poate face în două variante, respectiv: cea clasică cu ajutorul
unui floppy disk (FDD) şi cea modernă direct din Windows.
Înainte de a realiza update-ul trebuie să ne asigurăm că:
- Sistemul are unitate floppy
- Avem cel puţin o discheta funcţională (fără bad-uri)
- Avem conexiune la internet

Identificare model placa de bază


Cel mai sigur este să deschidem carcasa sistemului pentru a identifica exact modelul
plăcii de bază. Producătorii scriu modelul pe placa de bază.
Profilul: TEHNIC 79
Nivelul 3
Căutarea pe web a unei versiuni noi de BIOS
Recomandăm să intraţi doar pe pagina producătorului plăcii de bază pentru a nu risca
instalarea unei versiuni necunoscute ce ar putea aduce instabilitate sistemului vostru.
Link-urile direct la cei mai mari producători le aveţi în continuare:

MSI, ASUS, GIGABYTE, DFI, EPOX, INTEL

Se intră pe site-ul producătorului, se caută modelul exact al plăcii de bază şi se


descarcă fişierul de update.
Fişierul este de regulă arhivat şi poate conţine:
- Aplicaţia propriu-zisă prin care se face update-ul
- Versiunea nouă de BIOS
- Un fişier text în care se prezintă noile îmbunătăţiri aduse de aceasta versiune şi
indicaţii de update.
După download va trebui să dezarhivaţi fişierul. Verificaţi pe web dacă versiunea
descărcată aduce îmbunătăţirile de care voi chiar aveţi nevoie.

Pregătirea sistemului
Asiguraţi-vă că sistemul are unitate floppy iar voi aveţi cel puţin o discheta bună, fără
bad-uri. În cazul în care discheta nu este bună există riscul să eşueze update-ul BIOS-
ului iar sistemul să nu mai fie funcţional.
Introduceţi discheta în unitate FDD.

Crearea disketei system


- Dublu click pe “My Computer”
- Click dreapta pe FDD
- Selectaţi “Format…”
- în fereastra ce se deschide bifaţi “Create an MS-DOS startup disk”
- în aceaşi fereastră apăsaţi “Start”

Realizarea update-ului
După finalizarea dischetei system, copiem pe aceaşi dischetă şi directorul cu aplicaţia
nouă de BIOS. Urmărim cu exactitate paşii indicaţi de producător pentru a realiza
update-ul de BIOS.

Vi se va cere să salvaţi (dacă doriţi) versiunea veche de BIOS. Dacă aveţi spaţiu pe
discheta se recomandă să o salvaţi ca back-up pentru situaţia în care update-ul
eşuează.
După ce salvaţi versiunea anterioară de BIOS, va începe rescrierea versiunii noi. Mare
atenţie în acest moment. Discheta nu trebuie să dea erori, curentul electric nu trebuie
să cadă şi nici sistemul să fie oprit accidental.

Profilul: TEHNIC 80
Nivelul 3
GLOSAR DE TERMENI

5
Profilul: TEHNIC 81
Nivelul 3
Adapter - circuite necesare pentru a susţine un anumit dispozitiv;
Add-In - componenta adăugată unui calculator sau altui dispozitiv pentru a-i creşte
capacităţile
Add-On - produs conceput pentru suplimentarea altuia;
Analog - caracteristică a unui mecanism de a reprezenta date prin măsurarea
unei variabile fizice continue;
Archival Backup - copie de siguranţă arhivată;
Binary - referitor la sistemul de corespondenţă numerică în baza 2;
Bit - cea mai mică unitate de informaţie dintr-un calculator;
Boot - a porni un calculator prin încărcarea sistemului de operare;
Browse - examinare rapidă a datelor;
Bug - eşuare sau defect în software;
Bus Magistrala - serie de conductori prin care datele sunt transmise între părţile
calculatorului;
Cache - Memorie temporară (de tip buffer) utilizată de calculator pentru a mări viteza de
rulare a sistemului de operare şi a programelor.
Case - proiectoare de software asistat de calculator;
Clipboard - zonă specială de memorie în care datele sunt stocate temporar înainte de
a fi copiate în altă locaţie;
CMOS - Complementary Metal Oxide Semiconductor - unul din cele două tipuri
principale de senzori folosiţi la camerele digitale.
Este utilizat mai ales la dispozitivele portabile alimentate cu baterii, datorită consumului
mic de energie;
Codec - tehnologie pentru comprimarea şi decomprimarea datelor audio-video;
Configuration - felul în care este conceput un sistem;
Cooler – ventilator care are rolul de a răci microprocesorul;
CRT - Acronim pentru Cathode Ray Tube (tub catodic), termenul se referă la clasicele
monitoare (dar şi la televizoare) şi la tehnologia lor de funcţionare.
Default - valoare sau parametru predefinit pe care un dispozitiv sau program le
selectează;
Desktop - interfaţă grafică cu utilizatorul, ecranul principal de afişare, constând din
pictograme ce reprezintă fişiere;
Device - orice maşină sau componentă care se ataşează la un calculator;
Digital - referitor la orice sistem bazat pe date sau evenimente discontinue;
Driver - Un program care permite sistemului de operare să comunice cu un dispozitiv
precum imprimanta şi care practic "traduce" comenzile trimise prin intermediul
calculatorului (de exemplu, tipărirea unui document) către acesta într-un limbaj pe care
dispozitivul respectiv îl înţelege;
Firewall - sistem proiectat pentru a împiedica accesul neautorizat la o reţea privată;
Profilul: TEHNIC 82
Nivelul 3
Floppy Disk - Pe placa de bază există un controller de floppy disk, care poate fi de 3,5
sau 5,25 inch. Astfel dischetele sunt folosite cu unitatea floppy având capacitatea de
2Mb, neformatate, şi prin formatare MS DOS-1,44Mb;
Folder - în interfaţă grafică cu utilizatorul, de tipul mediilor Macintosh şi Windows,
obiect care poate conţine mai multe documente sau alte dosare;
Fragmentation - starea unui disc în care fişierele sunt divizate în fragmente răspândite
pe disc;
Freeware - software pus la dispoziţie în mod gratuit de autor pentru a fi utilizat;
Function - secţiune numită a unui program care execută o sarcină specifică;
Harddisk interface- interfaţă pentru hard-disk poate fi inclusă (în cele mai multe cazuri
este) pe placa de bază sau poate fi achiziţionată ca placă de extensie separată.
Controllerele pentru hard-disk, ca şi hdd-urile de altfel, pot fi de două tipuri constructive:
IDE (EIDE) sau SCSI (Small Computer System Interface)
Icon - imagine mică, reprezentând un obiect sau program;
Interface - element de conectare între doua entităţi separate care conectează
calculatorul cu un operator uman
Intranet - reţea bazată pe protocoale TCP/IP dezvoltată pentru Internet
Job - sarcină executată de un calculator
Joystick - manetă care se deplasează în toate direcţiile şi controlează mişcarea unui
cursor sau a altui simbol de afişare
Jumper - punte de metal care închide un circuit electric pentru a permite o opţiune
hardware
Keyboard - set de taste asemănătoare celor de la maşinile de scris
Keyboard Buffer - zonă a memoriei în care sunt stocate, înaintea procesării, date
despre tastele ce au fost apăsate
Kilobit - 1024 biti pentru stocarea datelor
Kilobyte - 1024 octeti
LCD - Prescurtare de la Liquid Cristal Display, termenul desemnează monitoarele cu
cristale lichide (cele plate).
Memory - zone de stocare interne în calculator
Minitower - tip de calculator mai mic decât modelul turn, dar cu acelaşi gen de
configuraţie
Modemul - Modemurile sunt dispozitive destinate conectării între calculatoare cu
ajutorul liniei telefonice. Pot fi de două tipuri constructive : interne şi externe
Monitor - ecran de afişare a datelor; se conectează la un calculator sau la un dispozitiv
de unde să citeasca date
Mouse - obiect mic conectat la unitatea CPU prin cablu, care este deplasat pe o
suprafaţă dură şi plată, pentru a controla mişcarea cursorului sau indicatorului pe ecran
NFS - Network File System, sistem de operare deschis
Optical Disk - mediu de stocare de pe care datele sunt citite sau pe care sunt scrise cu
laser
Profilul: TEHNIC 83
Nivelul 3
Overclock - a rula un microprocesor mai rapid decât viteza la care a fost testat şi
pentru care a fost aprobat
Password - parolă, scriere confidenţiala de caractere care permite unui utilizator să
acceseze un fişier
Placa De Bază - placa de bază este un dizpozitiv de bază, pe care se plantează
celelalte componente. Este componenta pe care se implantează procesorul, pe care se
află sloturile de extensie, pe care se află memoria cache L2
Placa De Sunet - plăcile de sunet sunt dispozitive ce au rolul de a reda informaţia
binară sub formă de sunet, sau de a converti sunetele în format .bin.
Placa Video - plăcile video sunt dispozitive ce fac legătura între processor/system şi
monitor. Au rolul de a afişa pe monitor datele procesate de CPU (de fapt rezultatul
acestor procesări). Se conectează pe placa de bază printr-un slot ISA/PCI sau AGP.
plug & play - Aparut odată cu sistemul de operare Windows 95, termenul defineşte
posibilitatea unui utilizator cu puţine cunoştinţe tehnice despre computere să
instaleze/dezinstaleze periferice hardware
Procesor - Componentă ce are rolul de a dirija celelalte dispozitive , de a împărţi sarcini
fiecăreia, de a coordona şi verifica execuţia sarcinilor primite . Un calculator nu poate
funcţiona fără procesor.
RAM - (Random Access Memory), este memoria care poate fi citită ori scrisă în mod
aleator; în acest mod se poate accesa o singură celulă a memoriei fără ca acest lucru
să implice utilizarea altor celule. În practică este memoria de lucru a PC-ului, aceasta
fiind utilă pentru prelucrarea temporară a datelor, după care este necesar ca acestea să
fie stocate (salvate) pe un suport ce nu depinde direct de alimentarea cu energie pentru
a menţine informaţia.
Read-Only - capabil de a fi ataşat, dar nu modificat sau şters
Refresh - a reîmprospăta, în general a actualiza cu date noi
Remote Access - acces de la distanţă
Rezoluţie - Numarul de dpi stocaţi şi folosiţi pentru a recrea o imagine; rezolutia
maximă a unei imprimante se reflectă practic în calitatea output-ului tipărit;
Run - a executa un program
S-Video - este un format de transmitere a semnalelor video: informaţiile de culoare şi
luminozitate ale unei imagini sunt transmise pe canale separate. Deoarece cele două
semnale se perturba mai puţin între ele, calitatea imaginii este mai bună decât la
Composite-Video;
SATA - Serial Advanced Technology Attachement Serial ATA; este un standard de
conexiune a hard disk-urilor sau DVD-urilor; succesorul conexiunii EIDE. SATA poate
conecta un singur HDD sau DVD;
Slot - Mai există pe placa de bază sloturile în care se pot introduce plăci de extensie
(modemuri, plăci video, plăci de reţea, plăcii de sunet, etc). Sloturile pot fi diferenţiate în
funcţie de diferenţele constructive: VL-BUS, ISA, EISA, PCI, PCMCIA, AGP. Interfaţă
VL-BUS este depăşită, interfaţă ISA este încă folosită cu success , fiind prezentă pe
majoritatea plăcilor de baza de generaţie nouă.
Task - combinaţie dintre un program care este executat şi ţinerea evidenţei informaţiilor
Taskbar - listă grafică a aplicaţiilor active
Profilul: TEHNIC 84
Nivelul 3
TFT LCD - Thin Film Transistor - tip superior de monitor LCD, cunoscut şi ca Active
Matrix Display. Fiecare pixel al ecranului este controlat de propriul tranzistor,
determinând creşterea rezoluţiei şi a ratei de împrospătare a imaginii.
User Interface - interfaţa cu utilizatorul
Video Memory - memorie RAM instalată pe un adaptor video
Volatile Memory - memorie care îşi pierde conţinutul când este întreruptă alimentarea
Volume - volum, unitate fixă de stocare pe disc sau bandă magnetică
Volume Label - etichetă de volum; nume dat unui anume volum/unitate

Profilul: TEHNIC 85
Nivelul 3
ANEXA 2:
FIŞA REZUMAT

6
Profilul: TEHNIC 86
Nivelul 3
EXEMPLE DE FIŞĂ REZUMAT

Modulul:
Numele elevului:
Data începerii: Data încheierii:

Competenţe Activitatea de Data realizării Observaţiile


învăţare obiectivelor de profesorului
învăţare
C1 A1

C2 A2

etc etc

Semnătură profesor:
Semnătură elev:

Profilul: TEHNIC 87
Nivelul 3
BIBLIOGRAFIE
• Ivan Mykytyn - Elaborarea materialelor de învăţare, curs, aprilie 2008
• ECDL – Concepte de baza ale tehnologiei informaţiei, Ed. Andreco 2004
• Adrian Wong - Secretele BIOS-ului, Ed. Corint , 2006
• Catalin Zisu - Securitatea sistemelor informaţional-decizionale, Ed. Tritonic,
2007
• Nicolae Ionescu-Crutan - Calculatorul personal - Configurare şi optimizare,
Ed. NICULESCU
• Livia Emilia Magheti - Iniţiere în calculatoare, Ed. NICULESCU
• Nicolae Ionescu-Crutan - Dicţionar de calculatoare englez-roman, Ed.
NICULESCU
• Peter Norton - PC - Totul despre calculatoare personale, Ed. TEORA
• Winn L. Rosch - Totul despre hardware, ediţia a II-a, Ed. TEORA

Profilul: TEHNIC 88
Nivelul 3

S-ar putea să vă placă și