Culegere 2018 - Disc

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Facultatea Psihologie și Psihopedagogie Specială
Catedra Psihologie
Laboratorul proiectului „Formarea inițială și continuă a psihologilor în

domeniul protecției copilului față de violență”
FORMAREA INIȚIALĂ ȘI CONTINUĂ A

PSIHOLOGILOR ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI
COPILULUI FAȚĂ DE VIOLENȚĂ
Materialele Conferinţei ştiinţifice internaționale
din 26 octombrie 2018
Chișinău, 2018
Aprobată de Senatul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion
Creangă” – 20.12.2018
Recenzenți:
RACU IGOR, dr. hab. prof. univ. Universitatea Pedagogică de Stat
„Ion Creangă‖
GONȚA VICTORIA, dr. conf. univ. Universitatea Americană din
Moldova.
Coordonator
OTILIA STAMATIN, conf. univ., dr. membru titular al AŞPS,
(Moscova), şef de laborator în domeniul psihologiei
aplicate, UPS „Ion Creangă‖
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII

"Formarea initiala si continua a psihologilor in domeniul protectiei
copilului fata de violenta", conferinta stiintifica internationala (2018 ;
Chisinau). Formarea initiala si continua a psihologilor in domeniul protectiei
copilului fata de violenta : Materialele Conferintei stiintifice internationale, din
26 octombrie 2018 / coord.: Otilia Stamatin ; col. de red.: Igor Racu [et al.]. –
Chisinau : S. n., 2018 (Tipogr. "Garomont Studio"). – 438 p. : fig., tab.
1 disc optic electronic (CD-ROM ; 700 Mb ; 52x) : sd., col.; in
container, 15 x 15 cm. – Titlu preluat de pe eticheta discului. – Cerinte de
sistem: Windows OS, HDD 64 Mb, PDF Reader.
Antetit.: Univ. Ped. de Stat "Ion Creanga", Fac. Psihologie si
Psihopedagogie Spec., Catedra Psihologie, Lab. proiectului "Formarea
initiala si continua a psihologilor in domeniul protectiei copilului fata de
violenta". – Texte : lb. rom., engl., rusa. – Rez.: lb. engl. – Bibliogr. la
sfarsitul art.
ISBN 978-9975-134-29-3.
CZU 37.015.3:343.54(082)=135.1=111=161.1
F 79
Autorii poartă responsabilitate pentru calitatea științifică a materialelor prezentate
2
COLEGIUL DE REDACŢIE
IGOR RACU, dr. habilitat în psihologie, prof. univ., Prorector pentru

știinţă și relaţii internaţionale, UPS „Ion Creangă‖
OTILIA STAMATIN, conf. univ., dr., membru titular al AŞPS,
(Moscova), şef de laborator în domeniul psihologiei aplicate,
UPS „Ion Creangă‖
CAROLINA PERJAN, conf. univ., dr., decanul Facultăţii de
Psihologie şi Psihopedagogie Specială, UPS „Ion Creangă‖
ANGELA VERDEŞ, conf. univ., dr., prodecanul Facultăţii de
Psihologie şi Psihopedagogie Specială, UPS „Ion Creangă‖
VIORICA ADĂSCĂLIŢĂ, conf. univ., dr. UPS „Ion Creangă‖
SERGIU SANDULEAC, conf. univ., dr. UPS „Ion Creangă‖
ТАТЬЯНА ГЕОРГИЕВНА ШАТЮК, кандидат педагогических
наук, доцент, «Гомельский государственный университет
имени Франциска Скорины», Респувлика Беларусь
НАТАЛЬЯ ГЕННАДЬЕВНА НОВАК, кандидат психологических
наук, доцент, «Гомельский государственный университет
имени Франциска Скорины», Респувлика Беларусь
РОСИНА ПЕТРОВНА ШЕВЧЕНКО, Одесский национальный
морской университет. Украина, Одесса
RIAD ABU RAKIA, RN, PhD Senior lecturer, and Head, Home
Palliative Care dpt., School of Nursing Sciences, Tel Aviv
Academic College, Tel Aviv, Israel.
3
CUPRINS
Sesiune plenară
Verdeș Angela, Rotaru - Sîrbu Natalia

Sentimenul de culpabilitate la femeile abuzate în copilărie....................... 9
Bodrug Lungu Valentina, Aburia Ali
Contextul legal de prevenire și combatere a violenței în familie............... 16
Sesiuni pe secții
Шатюк Татьяна Георгиевна, Новак Наталья Геннадьевна 23

Психопрофилактика нарушения половой неприкосновенности
детей подростков.....................................................................................
Шевченко Росина Петровна

Психосоциальная природа эмоционального дистанцирования в
семьях военнослужащих с психосоматическими расстройствами..... 32
Пылишева Ирина
Школьный буллинг: теоретический аспект .......................................... 38
Hașovschi Nicoleta, Hașovschi Gheorghe

Abuzul emoţional, ca formă de violenţă asupra copilului.......................... 46
Racu Igor
Studiul violenței – aspecte psihologice...................................................... 54
Cazacu Daniela
Familia ca factor de risc în dezvoltarea copilului...................................... 69
Căruță Elena
Impactul dependenței de internet asupra nivelului de agresivitate
la elevi....................................................................................................... 78
Losîi Elena
Agresivitatea în comportamentul școlarilor mici....................................... 88
Lungu Viorelia
Tehnici de diminuare a agresivității la adolescent..................................... 101
Коврова Анастасия
Позитивное родительство: модель тематического содержания
психосоциальной работы с родителями из социально-уязвимых
категорий населения................................................................................ 110
Shama Einas Daniel

The conceptual context of attitudes of physical education teachers to
students with disability.............................................................................. 118
Lungu Daniela, Lungu Victoria

Educația pentru orașe prietenoase copiilor................................................ 127
Popov Tatiana
Cauzalitatea violenţei în mediul şcolar. Factorii de risc............................ 135
Olărescu Valentina, Armand Cătălin Veleanovici

Climatul intens conflictual și violent din cadrul familiei –
generator de tulburări emoționale.............................................................. 144
Bîtca Lucia
Cyber-bullying - o problemă online, dar reală .......................................... 151
Синицару Лариса
Психологическое насилие как социальная форма общения
взрослых с подростками.......................................................................... 159
Davidescu Elena
Intervenţia în reţea ca deziderat în activitatea profesioniştilor din
domeniul protecţiei copiilor împotriva violenţei....................................... 174
Gribincea Tatiana
Servicii şi strategii de asistenţă socială a victimelor violenţei în familie
din Republica Moldova.............................................................................. 183
5
Bîndiul Liliana, Oblesniuc Felicia
Influența violenței în familie asupra dezvoltării copiilor........................... 191
Samson Adriana
Învăţarea comportamentelor la preșcolari prin intermediul regulilor….... 198
Irimescu Axenia–Veronica
Educaţia - o şansă în plus contra violenţei................................................. 205
Cheianu Silvia
Consecinţele violenţei la copii................................................................... 210
Chirilă Alexandra, Filipiuc Beatrice

Consideraţii privind prevenirea abuzului şi violenţei împotriva copiilor.. 217
Tarabeih Mahdi, Riad Abu Rakia

The dialogue between medicine and religion: Christianity‘s positions
and perspectives on end of life decision-making and euthanasia.............. 223
Rusnac Liudmila
Impactul violenței asupra formării personalității copilului........................ 226
Bejenari Ludmila
Strategii de prevenire a violenței la nivelul clasei..................................... 231
Bogoeva Elena
Violence against children - review of the problem.................................... 237
Croitoriu Nicoleta, Lupașcu Gabriela Mihaela

Violenţa în mediul şcolar........................................................................... 245
Hojda Ioana, Zus Mihaela Elena

Violența în școală....................................................................................... 256
Laşcu Ana
Violența vizavi de competenţa socială şi relaţiile interpersonale la
preadolescenţi............................................................................................. 263
Simion Simion Dănuț

Vulgaritatea verbală între necesitate și repugnare socială......................... 274
6
Botea Viorel, Zbranca Anamari-Marta
Consideraţii privind violenţa în familie asupra copiilor............................ 284
Juverdeanu Gabriela, Erhan Luminița Nicoleta

Efectele violenței asupra copiilor............................................................... 292
Racu Iulia, Marcu Elena

Diferențe de gen în agresivitate la școlari.................................................. 301
Balan Corina
Violența școlară – o problemă globală....................................................... 311
Ciubotaru Adriana
Atitudini şi comportamente agresive în învățământul de masă faţă de
copii cu C.E.S............................................................................................ 317
Handruc Marinela
Educaţia nonviolentă în grădiniţă - de la greutăţi la reuşite....................... 324
Ковалева Елена
Психологические факторы социальной адаптации молодежи как
противодействие насилию...................................................................... 329
Адэскэлицэ Виорика
Стратегии предупреждения насилия в образовательном
учреждении............................................................................................... 337
Popescu Cristina
Angajarea în viața de cuplu a tinerilor în dependență de valorile
acestora....................................................................................................... 342
Chirilă Lidia Elena

Frații copiilor cu autism și afectările emoționale ale acestora.................. 351
Perjan Carolina
Influența imaginii de sine a părinților asupra dezvoltării afectivității la
vârstă școlară mică .................................................................................... 357
Раку Жанна
Насилие как фактор девиантного поведения у подростков................. 362
7
Focșa Tatiana
Mecanismul de cooperare intersectorială în cazurile de violență în
familie......................................................................................................... 374
Haraz Svetlana
Diminuarea fenomenului violenței între semeni prin medierea
conflictelor școlare..................................................................................... 381
Pîslari Stela, Stogul Ecaterina

Personalitatea preadolescentului cu nivel ridicat de agresivitate.............. 395
Savca Lucia
Delincvența juvenilă sursă a climatului familial nefavorabil..................... 410
8
Conferință științifico-practică națională cu praticipare internațională
“Formarea inițială și continuă a psihologilor în domeniul protecției copilului față de violență”
26 octombrie 2018
Sesiune plenară
SENTIMENUL DE CULPABILITATE LA FEMEILE

ABUZATE ÎN COPILĂRIE
Natalia ROTARU - SÎRBU, doctorand, UPS „Ion Creangă‖,

lector universitar, ULIM
Angela VERDEȘ, conf. univ., dr. UPS „Ion Creangă‖
CZU 159.942:343.222-055.2
Abstract: In the present article it was investigated the feeling of
Culpability with women abused in childhood in comparison with the
group of nonabused women throught the means of question
Questionnaires of cognitive emotional coping was applied (CERQ,
Garnefski, Kraaij şi Spinhoven, 2001). It was stated the following:
frequency Slelf-blaming and the Culpability of others with abused
women is high in comparison with the group nonabused women existing
at the same time significant diffrences at thise scales for the two
investigated groups. In the group of abused women the incidence of
Slelf-blaming is high in the approached strategies of coping, centering
the thoughts on a personal blaming for the stressful expririence in their
childhood. The Culbability of others in the group of the abused women
ocurs more often as a strategy of copy, orientating the thoughts to the
responsibility of other actors on the family scene for their own
traumatized expirience.
Keywords: feeling of culpability, abuse, culpability of other people,
autoclavery, abused women.
Trăim într-o perioadă cu multe schimbări radicale și permanente

atît la nivel socio-economic, politic cît și în aspectele care țin de
dezvoltarea și educarea continuă a copiilor. Tânăra generație nu reușește
să își formeze un model de valori personale, traversând permanent o
confuzie emoțională și incapacitatea exprimării trăirilor, sentimentelor,
având la bază modele parentale în care se acceptă exprimarea și
9
26 octombrie 2018
verbalizarea doar a emoțiilor pozitive, cele negative fiind de cele mai

multe ori refulate și interiorizate. Repond spunea că ‖anomaliile
caracterologice sunt consecința dezvoltării incorecte a psihicului legate
de greșeli sau insuficiențe ale educației‖ [7, 38]. Cu toate acestea oamenii
au tendinața de a-și permanentiza trăirile în tot spectrul de emoții, de
multe ori apărând o disonanță între trăirea și exprimarea emoțiilor
pozitive și celor negative, cu consecințe grave pînă la îmbolnăvire.
Sentimentului de culpabilitate este un sentiment trăit de fiecare
persoană chiar din frageda copilărie, formându-se din relaționarea cu
adulții de referință (părinții, educatorii, cadrele didactice).
Conform dicționarului român de sinonime termenul culpabilitate
este definit ca ‖greșeală, abatere, eroare, păcat, vină, acuzarea, acuzație,
învinovățirea, învinuirea‖ [2, pag. 79]. Dicționarul de psihologie La
Rousse definește culpabilitatea ca starea în care o persoană a comis o
faptă condamnabilă: fie că e o faptă reală - obiectivă prin care se
explică violarea gravă a unei reguli, fie că e o interpretare subiectivă a
personalității umane care se exprimă inconștient în comportamentul
persoanei sau poate fi o crimă nemărturisită sau imaginară [4].
Psihanaliștii spun că apariția sentimentului de culpabilitate este
legat de complexul Oedip și sexualitate.
Conform teoriei atașamentului a învinovăți și a se plînge
reprezintă protest împotriva degradării atașamentului - cu alte cuvinte,
partenerul cicălitor poate fi mai incurabil decît cel supărat. În momentul
în care sentimentele partenerului nesecurizant sunt ameliorate și el sau
ea poate arăta vulnerabilitate, celălalt partener este mai puțin probabil
să se simtă speriat și poate să ofere mai mult confort și reasigurare.
Susan Johhson folosește teoria atașamentului pentru a demola dansul
familial în care un partener învionovățește și se plânge în timp ce altul
devine defensiv și retras [6, pag 117].
Maher descrie vinovăţia ca un caz particular de nelinişte care se
iscă din aşteptarea micşorării dragostei din cauza comportamentului său.
10
26 octombrie 2018
Umaniștii afirmă că originile sentimentului de culpabilitate stau

în ignorarea propriilor posibilități și valori, iar idealul psihoterapeutic îl
reprezintă crearea omului activ, creativ, spontan.
După ce am definit culpabilitatea revenim la obiectul nostru de
studiu legat de sentimentul culpabilității la femeile abuzate în copilărie,
constatând că literatura de specialitate s-a oprit mai puțin pe aprofundarea
acestui subiect.
Diversitatea și intensitatea emoțiilor traversate de femeile abuzate
în copilărie își pun amprenta asupra existenței și la vârsta adultă în
selectarea strategiilor de coping. Astfel revenim la cele expuse de Fisher
și Riedesser (1999) și Herman (2003) că evenimentele pot răni durabil și
îndelungat psihicul uman chiar și îl pot distruge în esență.
În această lucrare prezentăm o investigație axată pe studierea
comparată a sentimentului de culpabilitate la femeile abuzate sau
neabuzate în copilărie. Din cele 175 femei cu vîrsta între 20 și 35 de ani
incluse în experiment, 78 femei nu au trăit experiențe de abuz și 97 femei
care au fost abuzate în copilărie.
În vederea atingerii scopului propus am aplicat chestionarul de
Coping cognitiv-emoțional (CERQ), care conține 9 scale: Autoculpa-
bilizarea, Acceptarea, Ruminația Refocalizarea pozitivă, Refocalizarea pe
planificare, Reevaluarea pozitivă, Catastrofarea, Punerea în perspectivă,
Culpabilizarea celorlalți.
În cadrul studiului am constatat faptul că, grupul femeilor abuzate
în copilărie resimt Autoculpabilizarea la un nivel mai înalt comparativ cu
cele care nu au fost expuse abuzului (fig. 1). 24,8% din femeile supuse
abuzului în copilărie au un nivel ridicat de autoculpabilizare față de 15,4
% dintre cele neabuzate, iar 28,2% din femeile neabuzate au un nivel
redus de autoculpabilizare față de 17,5% din femeile supuse abuzului în
copilărie. Aceasta ne vorbește despre faptul că femeile abuzate au
tendința de a se autoculpabiliza mai des în comparație cu grupul
femeilor neabuzate.
11
26 octombrie 2018
80,00%
56,40% 57,70%
60,00%
40,00% 28,20% femei neabuzate

24,80%
17,50% 15,40% femei abuzate
20,00%
0,00%
redus mediu ridicat
Fig. 1. Frecvența autoculpabilizării la femeile abuzate și neabuzate
Erikson considera că inconsecvența dăunează mai mult decît

restricțiile excesive [8, pag 79]. Copii au tendința de a imita comportamentul
care îl observă la adulții din jurul lor, aceasta fiind metoda de bază de
repetare a modelelor comportamentele nepotrivite ale adulților.
În fig. 2 vom evalua frecvența culpabilizării altora la femeile
abuzate și neauzate (vezi figura).
ridicat 21,60%
2,50%
mediu 28,00% femei abuzate

24,40%
femei neabuzate
redus 49,50%
73,10%
0,00% 20,00% 40,00% 60,00% 80,00%
Fig. 2. Frecvența culpabilizării altora la femeile abuzate și neabuzate
Circa 21,6% din femeile abuzate în copilărie tind să învinuiască

pe alții la un nivel ridicat, inclusiv pe părinți de comportamentele
acestora în prezent (explicând că așa au fost învățate sau că nimeni nu
le-a ajutat atunci când ele erau mici) și aceasta le permite femeilor
12
26 octombrie 2018
mature să nu își asume responsabilitate pentru schimbarea situației

actuale în care trăiesc. Sentimentul vinovăţiei apare nu numai după ce
au săvârșit o faptă rea, dar chiar şi atunci când intenţiile lor nu s-au
realizat și ei găsesc vina în cei din jurul lor fie că aceste persoane nu au
intervenit când ele au cerut ajutor, fie că persoanele apropiate le-au
oprit de a cere ajutor. (Ex din mărturiile femeilor: ‖Dacă mama nu ar fi
strigat la tata când acesta era în stare de ebrietate, atunci tata nu avea să
o bată pe mama și pe noi‖).
În scopul evaluării diferențelor dintre valorile medii ale scalei
culpabilizarea altora și autoculpabilizarea am aplicat Testului statistic
T-Student (fig. 2).
15 12,8305
11,4933
9,9655
10 8,0133
0
Autoculpabiizare Culpabiizarea altora
femei neabuzate femei abuzate
Fig. 3. Valorile medii ale Autoculpabilizării și Culpabilizării altora pentru

grupul persoanelor abuzate si neabuzate
Acesta ne-a permis să identificăm diferențe statistice

semnificative între valorile medii la ambele scale la femeile abuzate și
femeile neabuzate în copilărie. La scala de Autoculpabilizare t= 2,33,
iar p=0,021, iar la scala de Culpabilizarea altora t=2,232; p=0,022. Este
demonstrat că, autoculpabilizarea este legată de aşteptarea aprecierii
negative a acţiunilor persoanei de către alţii sau de aşteptarea pedepsei
pentru faptele ei. Autoculpabilizarea victimei are efect de a elibera
13
26 octombrie 2018
agresorul de stigma socială și oferă legitimare a acțiunilor de repetare a

abuzului pe viitor.
Femeile abuzate sunt dominate de sentimentul că au comis o
greşeală, că la moment fiind maturi nu pot să schimbe situația în
familia lor, iar părinții continuă să trăiască și acum manifestând aceleași
comportamente agresive unul față de altul.
În concluzie putem spune că frecvența Autoculpabilizării și a
Culpabilizării altora la femeile abuzate este mai mare în comparație cu
grupul femeilor neabuzate, existând totodată, diferențe semnificative la
aceste scale pentru cele două grupuri investigate. În grupul femeilor
abuzate incidența Autoculpabilizării este mai mare în strategiile de
coping abordate, centrând gândurile pe învinovăţirea personală pentru
experienţa stresantă din copilărie. Culpabilizarea altora la grupul de
femei abuzate survine mai des ca strategie de coping, orientându-și
gândurile spre responsabilizarea altor actori din scena familiei pentru
experiența traumatizantă proprie.
Trăirea unui sentiment moderat de vinovăţie, care nu capătă
proporţii poate contribui la autoreglarea conduitei şi la armonizarea
raporturilor interindividuale cu cei din jur. În cazul trăirii unu sentiment
de vinovăție profund indiferent că este orientat spre sine sau spre alții,
acesta blochează potențialul de dezvoltare și de afirmare a personalității
individului. Fiercare din noi are nevoie să se simtă în siguranță din
punct de vedere fizic și emoțional, pentru ca riscurile şi ameninţările
din exterior şi interior să nu pună în pericol identitatea şi integritatea
individului.
Pentru a micșora nivelul de autoculpabilizare și culpabilizarea
altora, femeile ce au trăit experiențe de abuz în copilărie au nevoie de
un program amplu de recuperare psihologică a traumelor din copilărie.
Procesul de reabilitare a femeilor abuzate în copilărie este unul de
durată și trebuie să fie bazat pe:
1. Informarea despre violență și consecințele de lungă durată pentru
femei și viitorul ei personal precum și a membrilor familiei ei;
14
26 octombrie 2018
2. Identificarea resurselor personale (cognitive, emoționale și

comportamentale);
3. Formarea și dezvoltarea abilităților de exprimare emoțională,
verbalizarea și gestionarea emoțiilor în situații de criză;
4. Dezvoltarea abilității a solicita și accepta ajutor profesionist.
Bibliografie:
1. Barus Jacqueline Michel, Giust-Desprairies Florence, Ridel Luc,
Crize Abordare psihosocială clinică, Editura Polirom Iași 1998, 248 p.
2. Bulgăr Gh. Dicționar de sinonime, Editura Lucman 2006, 381 p.
3. Dumitrescu Ion Adoloescenții lumea lor sirituală și activitatea
educativă, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1980, 262 p.
4. Larouse Marele dicţionar al psihologiei, traducere de: Aliza
Ardeleanu, Sabina Dorneanu, Nicolae Baltă, Alexandra Borş, Matei
Georgescu, Nicolae Dumitraşcu, Diana Lupu, Genoveva Teleki, Irina
de Hillerin, Rodica Chiriacescu, 2006, 1360 p.
5. Madanes Cloe Terapia strategică de familie, editată de Institutul
pentru Cuplu și Familie, 2011.
6. Michael P. Nichols și Richard C. Swartz Terapia de familie. Concepte
și metode ediția 6, pag 117, editura Institulul copilului și familiei, 2004.
7. Muntean A., Munteanu A., Violență, traumă, reziliență, Polirom, 2011.
8. Robert J. Ackerman, Fiicele perfecte, Editura Trei, 2016
9. Ruppert Franz Traumă, atașament, constelații familiale, ppsihoterapia
traumei, Editura Trei, 2012.
15
26 octombrie 2018
CONTEXTUL LEGAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE

A VIOLENȚEI ÎN FAMILIE
Valentina BODRUG-LUNGU,
Doctor Habilitat în Pedagogie,
Universitatea de Stat din Moldova,
Președinta Gender-Centru
Ali ABURIA,
Doctorand, Universitatea de Stat din Moldova
CZU 343.62:316.356.2(478)
Abstract: Preventing and combating domestic violence are part of the
national policy of family protection and support and are an important
public health problem in the Republic of Moldova (Law No. 45 of
01.03.2007). This article is dedicated to the legal context of preventing and
combating domestic violence, and as a precondition for the protection of
children from violence. The analysis of the legal framework, state response
to domestic violence cases, including through protection measures and
special approaches, provides a platform for identifying / uppdating the
work strategies of specialists in the field.
Keywords: family violence, multidisciplinary approach, victim's interests,
systemic approach
Introducere
Violența în familie este recunoscută drept încălcare a drepturilor
omului, în calitate de fenomen care afectează grav sănătatea și
bunăstarea membrilor familiei. Scopul principal al reducerii violenței
cu 50% în următorii 30 de ani reprezintă un punct de pornire fixat pe
Agenda globală 2030, fiind și un obiectiv specific al celor 17 obiective
generale, și reprezentând un indicator de măsurare a rezultatelor țintite.
Realizarea acestui scop, prezumează o conjugare a eforturilor mai
multor agenții și va necesita o abordare multidisciplinară.[3]
16
26 octombrie 2018
Cadrul legal național cu referire la violența în familie

În contextul național (inclusiv lingvistic) se operează cu noțiunea
de violență în familie, care de fapt se bazează și reiese din conceptul și
abordarea largă a subiecților ce cad sub incidența acestui fenomen.
Cadrul legal național oferă trei perspective a abordării violenței în
familie: în baza legii ordinare (Legea nr.45 din 01.03.2017 cu privire la
prevenirea și combaterea violenței în familie), în baza Codului penal ca
infracțiune, în baza Codului Contravențional ca contravenție.
Astfel în baza noțiunii din legea cadru violența în familie
semnifică – acte de violenţă fizică, sexuală, psihologică, spirituală sau
economică, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare ale
altei persoane, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, comise de către
un membru de familie în privinţa altui membru al aceleiaşi familii, prin
care s-a cauzat victimei prejudiciu material sau moral.
În sensul legii contravenționale, violența în familie reprezintă
maltratarea sau alte acţiuni violente, comise de un membru al familiei
în privinţa altui membru al familiei, care au provocat vătămare
neînsemnată a integrităţii corporale.
În sensul penal al legii, violenţa în familie reprezintă acţiunea sau
inacţiunea intenţionată comisă de un membru al familiei în privinţa
altui membru al familiei, manifestată prin:
a) maltratare, alte acţiuni violente, soldate cu vătămare uşoară a
integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) izolare, intimidare în scop de impunere a voinţei sau a controlului
personal asupra victimei;
c) privarea de mijloace economice, inclusiv lipsirea de mijloace
de existenţă primară, neglijare, dacă au provocat victimei
vătămare uşoară a integrității corporale sau a sănătăţii.
De asemenea, aceleaşi acţiuni, comise asupra a doi sau mai multor
membri ai familiei, săvârşite în legătură cu solicitarea sau aplicarea
măsurilor de protecţie, dacă au provocat vătămare corporală medie, gravă,
17
26 octombrie 2018
au determinat la sinucidere sau la tentativă de sinucidere, ori au provocat

decesul victimei, reprezintă circumstanțe agravante ale infracţiunii vizate.
Totodată, menționăm adoptarea măsurilor de protecție, care
reprezintă instrumente semnificative în combaterea fenomenului:
 Ordonanţă de protecţie - act legal prin care instanţa de judecată
aplică măsuri de protecţie a victimei;
 Ordin de restricţie de urgenţă – măsură provizorie de protecţie a
victimei violenței în familie, aplicată de poliţie, prin care are
loc înlăturarea imediată a agresorului din locuinţa familiei şi
stabilirea unor interdicţii prevăzute de lege, în vederea
prevenirii repetării/comiterii acţiunilor violente, asigurînd astfel
victimei şi altor membri ai familiei siguranţă în locuinţa lor. [1]
Răspunsul comunitar coordonat: acționând împreună –
abordarea multidisciplinară a profesioniștilor în cazurile de violență
în familie.
Cooperarea între agenții în acordarea serviciilor și intervențiile pe
caz sunt elementele esențiale în crearea unui răspuns efeicient, promt și
holistic la cazurile de violență în familie. Unul din pilonii Convenției de la
Istanbul se referă la politici integrate și vizează cooperarea inter și
multidisciplinară dintre agenții cu competențe de prevenire și combatere a
fenomenului de violență față de femei, inclusiv violenței în familie.
În acordarea sprijinului pentru victime este necesar să cunoaștem
trei etape pentru prevenirea eficientă a actelor de violență [2]:
 consiliere și advocacy pentru victime din partea serviciilor
specializate de asistență pentru toate femeile și copiii lor;
 politici de asistență generală care includ asistență financiară,
dreptul la locuințe sociale, servicii de angajare și profesionalizare,
aprobarea mecanismului de referire etc.
 cooperare eficientă multi-agenții în vederea protejării victimelor
și prevenirii violenței ulterioare.
18
26 octombrie 2018
Abordarea multidisciplinară lucrează într-o manieră favorizantă și

împuternicită, echipele multi-agenție sunt eficiente la nivel operațional, în
vederea instrumentării cazurilor, oferirii asistenței și susținerii, încurajării
victimelor în traseul de spargere a cercului vicios al violenței.
Agențiile/instituțiile implicate în prevenirea violenței și protejarea
victimelor îndeplinesc sarcini importante deacea este necesar ca fiecare
agenție să dispună de instrucțiuni și metodologii clare cu privire la modul
de intervenție și aspectele de cooperare cu ceilalți actori.
Scopul comun al unei astfel de abordări constă în asigurarea
raspunsului coordonat, complementar și efectiv prin intervenții sectoriale și
comune la cazurile de violență în familie. Profesioniștii trebuie să dispună
nu numai de un cadru metodologic în acest sens dar și să obțină anumite
instruiri pe domeniu. Apreciabile în acest sens sunt instruirile oferite pe
platforme comune, unde echipele multidisciplinare se pot întâlni și învăța a
răspunde în comun la prevenirea și combaterea violenței în familie.
La nivel național dispunem de două mecanisme de intervenție cu
referire la fenomenul de violență reflectate în cadrul normativ prin
Hotărîrea de Guvern nr.228 din 28.03.2014 cu privire la aprobarea
Regulamentului de activitate a echipelor multidisciplinare teritoriale din
cadrul Sistemului naţional de referire și Hotărîrea de Guvern nr.270
08.04.2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul
intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea,
asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale
violenţei, neglijării, exploatării şi traficului.
Ambele acte reglementeaza mecanismele de intervenție și cooperare
dintre diferite instituții de la nivel local pe dimensiunea protecției
drepturilor copilului și asistenței victimelor adulte ale violenței în familie și
trafic de ființe umane.
Ambele mecanisme se compelementează reciproc, reprezentând
o intervenție la nivel startegic și operațional al specialiștilor și, în
finalitatea sa, asigurând competențele de bază a autorităților publice
locale în protecția socială a populației.
19
26 octombrie 2018
În acest context reiterăm câteva abordări speciale:

 Prevalarea intereselor victimei
 Respectarea drepturilor victimei la o protecție promtă și sigură din
partea organelor statului
 Nejustificarea violenței în nici un caz
 Responsabilitatea socială a comunității
 Toleranța ‖0‖ față de violență
 ‖Matreșca‖: LUCRUL CU PERSOANA CA UN TOT ÎNTREG, care
poate fi privită din 2 perspective (minimum): în spatele unei mici
istorii – identificăm multiple probleme vs soluționând aceste probleme
– putem contribui la diminuarea unui caz concret de violență etc..
(figura 1) / Modelul adaptat în baza materialelor Seminarului pentru
adaptarea Ghidului Organizației Mondiale a Sănătății privind îngrijirea
medicală a femeilor supuse violenței partenerului intim sau violenței
sexuale în Moldova, Chișinău, 10-12.11.2015
Figura 1. Lucrul cu persoana ca un tot întreg

Concluzii
Strategiile de prevenire și combatere a violenței în familie
urmează a fi ajustate în contextul multiplelor provocări. Strategiile de
20
26 octombrie 2018
reducere a violenței urmează să se bazeze pe evidentele științifice

transdisciplinare într-o maneră similară pentru reducerea problemelor
globale care amenință dezvoltarea sustenabilă cum ar fi foametea,
sărăcia și mortalitatea infantilă.[4]
Printre acestea se enumără: reforma sistemelor de justiție penală,
axarea pe știință și noile tehnologii în prevenirea violenței, trecerea de
la programe la abordarea sistemică, implicarea sectorului privat și altor
domenii care ar putea avea o contribuție semnificativă la promovarea
unui mod de viață pozitiv și sănătos pe parcursul tuturor etapelor
cursului de viață, abordând factorii individuali și sociali de risc care
contribuie la violență.
Totodată, se impune schimbarea valorilor și atitudinilor. Coloana
vertebrală a societății în procesul de schimbare al abordărilor față de
abuzul sexual al copiilor, pedepsele corporale, brutalitățile poliției o
reprezintă schimbarea mentalității, transformarea credințelor care susțin
și justifică astfel de comportamente de la orice nivel, începând cu
guvernarea și finalizând cu orice membru al comunității. În obținerea
reducerii substanțaile ale violenței sunt necesare schimbări la nivelul
cultural al credințelor și valorilor care justifică violența. În promovarea
unor schimbări culturale de așa gen la nivel de populație cu privire la
violență interpersonală de asemenea se recomandă replicarea
cunoștințelor și informațiilor acumulate, bazate pe principiile de
schimbare a comportamentului care au fost utilizate în așa arii precum
securitatea traficului rutier, campaniile antifumat și prevenire a HIV ș.a.
La fel, în vederea eficientizării eforturilor intru prevenirea violenței
este necesară consolidarea eforturilor specialiștilor și crearea unei coaliții
comune formate din diverși actori precum mediul academic, elaboratorii de
politici, jurnaliști și liderii organizațiilor neguvernamentale.
Bibliografie:
1. Legea Nr.45 – XVI din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi
combaterea violenţei în familie (MO nr.55-56 din 18 martie
2008)
21
26 octombrie 2018
2. UN Women - Virtual Knowledge Centre to end Violence against

Women and Girls. In: http://www.endvawnow.org/en/
3. Krisch M., Eisner M., Mikton Ch., et all. Global Strategies to
Reduce Violence by 50% in 30 Years: Findings from the WHO
and University of Cambridge Global Violence Reduction Confe -
rence 2014 (Cambridge: University of Cambridge, 2015) In:
https://www.vrc.crim.cam.ac.uk/VRCconferences/conference/vio
lencereductionreport (vizitat 12.10.2018)
4. Displaced or refugee women are at increased risk of violence. In:
http://www.who.int/reproductivehealth/topics/violence/en/
(vizitat 12.10.2018)
22
26 octombrie 2018
ПСИХОПРОФИЛАКТИКА НАРУШЕНИЯ ПОЛОВОЙ

НЕПРИКОСНОВЕННОСТИ ДЕТЕЙ ПОДРОСТКОВ
Татьяна Георгиевна Шатюк, кандидат педагогических наук, доцент,

«Гомельский государственный университет имени
Франциска Скорины», Республика Беларусь
Наталья Геннадьевна Новак, кандидат психологических наук, доцент,
«Гомельский государственный университет имени
Франциска Скорины», Республика Беларусь
CZU 159.922.8+343.62
Abstract: The article deals with the problem of the proliferation of
crimes against the sexual integrity of minors, describes the characteristic
features of a pedophile, the causes of the development of pedophilia as a
disease, as well as signs by which a victim of sexual harassment can be
identified. The authors systematized psychological recommendations for the
prevention of violations of the sexual integrity of children and adolescents.
Keywords: pedophilia, pedophile, prevention of violations of sexual
integrity, the victim of sexual harassment.
В современном обществе каждый человек обладает

«половой свободой», т.е. может сам решать, с кем и в какой форме
удовлетворять свои сексуальные потребности. В Республике
Беларусь данное право закреплено в Конституции и охраняется
государством [1]. Когда мы говорим о детях и подростках, то в
силу возрастных особенностей более уместным будет
использование термина «половая неприкосновенность», т.е.
недопустимость со стороны взрослых развратных действий,
насильственных действий сексуального характера. Обеспечение
половой неприкосновенности несоврешеннолетних заключается в
полном запрете полового сношения или иных действий
сексуального характера, а также защищенность от всяческих
посягательств насильственного характера.
23
26 octombrie 2018
К сожалению, на современном этапе проблема нарушения

половой неприкосновенности несоврешеннолетних пугает масштабом
распространения. Так, по данным МВД, на сегодняшний день в
Республике Беларусь выявлено 469 преступлений, связанных с
педофилией, причем 285 преступлений от общего количества – тяжкие
и особо тяжкие. По уголовным делам установлено 355 потерпевших
детей, включая 169 малолетних [2]. Надо понимать, что это далеко не
все реально совершенные преступления, т.к. выявление преступлений
в сфере половой неприкосновенности несовершеннолетних
осложняется нежеланием ряда взрослых и самих детей разглашать о
случившемся, чтобы не испортить репутацию несовершеннолетнему и
семье, где он воспитывается. Данный факт воспринимается
педофилами, как возможность совершать аналогичные преступления в
отношении иных несовершеннолетних, рассчитывая, что о
совершенных ими преступлениях за исключением потерпевших и их
близких никто не узнает.
Согласно мировой классификации болезней, педофилия –
это заболевание, которое имеет код F65.4 и расшифровывается как
сексуальное влечение к девочкам и мальчикам допубретатного и
раннепубертатного периода. Для таких больных характерны
навязчивые мысли, душевные терзания, состояние дистресса. В
детстве заметить склонность к педофилии сложно, отклонение, как
правило, начинает проявляться в подростковом периоде, когда
появляется половое влечение. Зачастую причиной развития
данного отклонения может стать насилие или развращенное
действие, перенесенное человеком в детстве.
Выделяют мнимую (псевдо) и истинную педофилию. Так
называемые «мнимые педофилы» - это психически здоровые лица,
без диагноза «педофилия» по признаку утраты способности к
межличностному, эмоциональному, чувственному общению с
половозрелой женщиной. Зачастую они склонны к садизму, в то
время как истинная педофилия – антипод садизма. Также
24
26 octombrie 2018
выделяют вторичную педофилию, когда половое влечение к детям

возникает на фоне умственной отсталости, шизофрении, опухоли
головного мозга, черепно-мозговых травм и т. д.
Многие преступники отличаются природным даром убеждения,
психолого-педагогическим образованием, мастерски проявляют по
отношению к детям заботу, ласку, тем самым восполняя дефицит
внимания, испытываемый ребенком в семье. Как правило, своих жертв
педофилы стараются выбирать из малообеспеченных семей: педофилы
заманивают детей и подростков в свои сети, угощая различными
сладостями, привлекая подарками или незначительными суммами
денег. В менее многочисленных случаях с детьми из обеспеченных
семей, преступники убеждают свою жертву, что занятие сексом, в том
числе, и в неестественных формах, это «модно», престижно,
интересно.
В литературе описаны признаки нарушения половой
неприкосновенности ребенка. Это в первую очередь разговоры об
интимной жизни, появление у ребенка денег или дорогих
подарков, общение с незнакомыми взрослыми людьми в сети
Интернет, исчезновение интереса к любимым ранее занятиям и т.д.
[3]. Также признаками могут быть появившаяся «вдруг»
замкнутость, регрессия в поведении, энурез, беспричинная истерия
или агрессия (например, ребенок не отпускает родителя после
ритуала прощания в детском саду, школе, кружке), ночные
кошмары, расстройства сна, сексуальные игры с игрушками,
ненормативное сексуальное поведение, перемена характера,
нездоровая реакция на локации или скопления людей (плач, побег,
оцепенение), телесные повреждения (кровотечение, синяки, следы
от укусов и др.).
Важно понимать, что не существует каких-то особенных
физических признаков, особенностей внешности или черт
личности, характерных для педофилов. Вместе с тем существуют
определенные тенденции в поведении педофила, о которых должны
25
26 octombrie 2018
знать современные педагоги и родители. Так, достоверно доказано,

что большинство педофилов – это не случайные посторонние, а
люди, знакомые с ребенком (и даже с его родителями), на которого
покушаются. В тридцати процентах случаев насильником
оказывается член семьи ребенка, подвергшегося сексуальному
домогательству, и в шестидесяти процентах насильник не является
членом семьи, но ребенок его хорошо знает. Всего десять процентов
детей подвергаются насилию со стороны незнакомцев [4]. Чаще
всего педофилом оказывается кто-то, с кем ребенок встречается вне
дома: в школе или на внешкольных занятиях. Это может быть
учитель, сосед, тренер, духовное лицо, преподаватель музыки или
приходящая няня. Члены семьи также могут быть сексуальными
агрессорами [5].
Педофилы отличаются также тем, что воспринимают детей
как взрослых и соответствующе ведут себя, например, они могут
обращаться к ребенку как к партнеру-сверстнику, применяя слова
и жесты, которые обычно используются при общении с супругами
или любовниками. Используя различные способы «ухаживания»,
педофил стремится завоевать доверие ребенка и его родителей,
иногда в течение нескольких месяцев и даже лет (предлагает
посидеть с ребенком, берет ребенка с собой за покупками, или
водит на экскурсии и т.п.). Также они могут использовать
общественное мнение, чтобы укрепить свою репутацию
добропорядочного человека в глазах семьи. При этом педофил
выбирает детей, восприимчивых к его тактике (дети, которым
недостаточно уделяют внимания в семье).
Жертвой педофила может стать абсолютно любой ребенок,
но есть дети, которые попадают в руки насильников чаще, чем
другие. Это послушные дети строгих родителей, внушивших им,
что «старшие всегда правы», и поэтому такие дети не могут ни в
чем отказать взрослым. Доверчивые дети могут согласиться
помочь поискать убежавшего котенка, поиграть у преступника
26
26 octombrie 2018
дома в новую компьютерную игру или посмотреть мультфильмы.

Замкнутые, заброшенные, одинокие могут стать легкой добычей,
потому что особенно нуждаются во внимании. Дети, стремящиеся
казаться взрослыми, привлекают педофилов и педосексуалов
демонстрацией признаков раннего взросления как посланием
«хочу испытывать то же, что и взрослые». Подростки, родители
которых осуждают и наказывают ребенка за проявление
пробудившейся сексуальности, тянутся к взрослому, который
«помогает» сбросить напряжение и становится «лучшим другом».
В особом внимании взрослых нуждаются дети, испытывающие
интерес к блатной романтике: необходимо ограничить их контакты с
«группой риска» (судимые, алкоголики, наркоманы и т.д.), даже если
это соседи по подъезду или дальние родственники. Важно научить
ребенка говорить «НЕТ!» и придумать семейный пароль, как сигнал в
опасной ситуации.
Анализ представленной в свободном доступе научно-методи-
ческой информации позволяет систематизировать рекомендации по
профилактике нарушения половой неприкосновенности несовершен-
нолетних.
Рекомендации для родителей
Постарайтесь узнать, были ли в вашем населенном пункте
случаи педофилизма; контролируйте внешкольную деятельность
вашего ребенка, старайтесь не оставлять его без своего личного
присмотра; установите камеру, если нанимаете няню, даже если вы
хорошо ее знаете; научите вашего ребенка быть осторожным в
интернете, контролируйте сайты, которые он посещает, и время,
проводимое в сети, запретите ребенку отсылать свои фотографии
людям, с которым он познакомился в интернете, и тем более с кем-
то встречаться в реальной жизни; убедитесь, что вашему ребенку в
семье уделяется достаточно внимания и эмоциональной
поддержки, интересуйтесь, чем он занят в течение дня, дайте
ребенку понять, что он может рассказать вам все что угодно, и что
27
26 octombrie 2018
вы всегда его выслушаете; объясните ребенку, что посторонние

люди не должные его трогать, а если это случится, то ребенок тут
же должен все рассказать вам [6].
Основная задача педофила – запутать и отдалить ребенка от
родителей. Для этого растлители малолетних часто используют
целый ряд уловок и трюков, в том числе вербальных, чтобы
завоевать доверие и/или обмануть ребенка: игра на любви к
тайнам (большинство детей обожает секреты, воспринимает их как
нечто «взрослое», как источник власти над окружающими),
сексуально откровенные игры, ласки, поцелуи, прикосновения,
поведение с сексуальным подтекстом, показ порнографии,
принуждение, подарки, лесть, манипуляции с чувствами
привязанности и любви ребенка.
Если вы заметили, что ребенок начал вести себя иначе, чем
обычно, постарайтесь узнать причины. Никогда не ругайте
ребенка, если он говорит вам, что его потрогали в запретных
местах. Даже если человек, которого ребенок обвиняет, является
уважаемым человеком и кажется неспособным совершить такое, -
верьте, прежде всего, ребенку. Помните, самое главное, что вы
можете сделать для своих детей – это быть к ним внимательным.
Следите за их желаниями и потребностями, говорите с ними,
слушайте их - и вы станете лучшим родителем на свете. Если вы не
обращаете внимания на ребенка – это сделает за вас кто-то другой.
Рекомендации для несовершеннолетних

Когда ты на улице: выходя из дома, всегда предупреждай,
куда ты идешь, где будешь и во сколько ты вернешься, если
возвращаешься домой поздно вечером, проси, чтобы тебя встретили;
в общественном транспорте садись ближе к водителю, чтобы он мог
тебя видеть, не вступай в разговоры с незнакомыми пассажирами, не
рассказывай куда едешь и где живешь; если необходимо пройти в
темное время суток, постарайся идти вместе с людьми, переходи
28
26 octombrie 2018
улицу по подземному переходу в группе людей; не ходи в

отдаленные и безлюдные места, не играй на стройках и в
заброшенных домах; если показалось, что кто-то тебя преследует,
необходимо незамедлительно проследовать в людное место,
обратиться к взрослому; увидев впереди шумную компанию или
пьяного, перейди на другую сторону улицы или измени маршрут, при
этом не следует вступать в конфликты; добирайся до дома только
известным транспортом (троллейбусом, автобусом, маршруткой),
никогда не останавливай чужую машину и не садись сам, если
предлагают подвезти; ни в коем случае не садись в машину, чтобы
показать дорогу, магазин, аптеку, не выполняй никакие просьбы
водителя; идя вдоль дороги, выбирай маршрут так, чтобы идти
навстречу транспорту; если незнакомец просит пойти с ним и
позвонить в квартиру, потому что ему не открывают, а тебе откроют
– не ходи!; не иди с незнакомым человеком, если он предлагает
угостить тебя конфетами, посмотреть животных, поиграть в
компьютер, не бери у него напитки, конфеты.
Когда ты в подъезде: подходя к дому, обрати внимание, не
идет ли кто-либо следом, если кто-то идет – не подходи к подъезду,
погуляй на улице, пока этот человек не уйдет, если чувствуешь
опасность, зайди в магазин, на почту, в библиотеку и расскажи о
подозрительном человеке; если незнакомец уже находится в
подъезде, сразу же выйди на улицу и дождись, когда в подъезд
войдет кто-то из взрослых жильцов дома; входи в лифт, только
убедившись, что на площадке нет постороннего, который может
зайти за тобой в кабину; если незнакомец все-таки зашел в лифт, стой
к нему лицом, чтобы видеть, что он делает, в случае опасности
попробуй нажать кнопку вызова диспетчера, кричи, зови на помощь.
Когда ты дома: никогда не впускай в квартиру незнакомого
человека, если звонят или стучат в дверь, не подходи и не спрашивай,
кто пришел, у родителей есть ключи, и они откроют дверь сами; ни в
коем случае не открывай дверь лицам, представившимся
29
26 octombrie 2018
почтальоном, врачом, полицейским, сантехником, электриком,

знакомым родителей, даже если они станут уговаривать; покидая
квартиру, посмотри в глазок: если на лестничной площадке есть
люди, подожди, пока они уйдут; прежде чем открывать ключом
входную дверь, убедись, что поблизости никого нет [7].
Таким образом, педофилия - это результат психического
аффективного расстройства, требующего детальной диагностики и
лечения. Данное заболевание является следствием травмы
(психической, физической, химической), в результате которой
происходит сбой в базовых инстинктах. Если у взрослого человека
по отношению к ребенку доминирует родительский инстинкт,
готовность проявлять заботу, то у педофила - половое влечение. К
сожалению, большинство не только родителей, но и специалистов
(педагогов, психологов и др.) боятся обсуждать тему сексуального
насилия, чувствуя себя еще более скованными и уязвимыми, чем сама
жертва. Не все взрослые знают, как правильно говорить с ребенком,
какие вопросы в беседе с ними следует задавать, а какие могут его еще
более напугать. Из-за собственных страхов и некомпетентности
родители и педагоги зачастую игнорируют, остаются «глухими», даже
когда ребенок намекает им о совершенном насилии, рассчитывая на
помощь. Именно поэтому многие преступления замалчиваются,
остаются безнаказанными. Следует помнить, что жертва и члены ее
семьи нуждаются в специализированной социальной, психологической
и медицинской помощи.
Литература:
1. Конституция Республики Беларусь 1994 года (с изменениями и
дополнениями, принятыми на республиканских референдумах
24 ноября 1996 г. и 17 октября 2004 г.). – Минск: Амалфея,
2005. – 48 с.
2. О чем педагог обязан сообщать в милицию [On-Line]. Доступен
в сети Интернет: <URL: http://www.uvd.gomel.by/news_
more/news8930.html. - Дата обращения 06.12.2017.
30
26 octombrie 2018
3. Методические рекомендации по выявлению и документи-

рованию преступлений в сфере половой неприкосновенности
несовершеннолетних [On-Line]. Доступен в сети Интернет:
<URL: http://5school.belhost.by. - Дата обращения 06.12.2017.
4. Understanding and Preventing Child Abuse and Neglect [On-
Line]. Доступен в сети Интернет: <URL:
https://www.apa.org/pi/families/resources/child-sexual-
abuse.aspx. - Дата обращения 06.12.2017.
5. Mones, P. Protecting Kids From Sexual Abuse: It‘s More
Complicated ‗Than See Something Say Something [On-
Line]. Доступен в сети Интернет: <URL:
http://www.huffingtonpost.com/paul-mones/protecting-kids-
from-sexu_b_1100114.html. - Дата обращения 13.12.2017.
6. Protecting Your Child From Sex Abuse [On-Line]. Доступен в
сети Интернет: <URL:
http://www.webmd.com/parenting/features/protecting-child-sex-
abuse?page. - Дата обращения 09.12.2017.
7. Профилактика преступлений против половой неприкосно-
венности несовершеннолетних.pdf [On-Line].
Доступен в сети Интернет: <URL: http://www. nv-pk.ru. - Дата
обращения 09.12.2017.
31
26 octombrie 2018
ПСИХОСОЦИАЛЬНАЯ ПРИРОДА
ЭМОЦИОНАЛЬНОГО ДИСТАНЦИРОВАНИЯ
В СЕМЬЯХ ВОЕННОСЛУЖАЩИХ С
ПСИХОСОМАТИЧЕСКИМИ РАССТРОЙСТВАМИ
Шевченко Росина Петровна, кандидат психологических наук, доцент.

Одесский национальный морской университет.
Украина, Одесса
CZU 159.922.7
Abstract: The article analyzes the problem of domestic violence, it also
analyzes the social physical and social psycho-emotional nature of its
origin. With the help of the following research methods: analysis of
literature, conversations, observations, empirical research as well as
research methodologies: questionnaire of the parental relationship (ORO)
by Varga A.Y. and Stolin V.V., were studied the characteristics of child-
parent relations in the families of military personnel with psychosomatic
disorders. A comparative analysis h as been carried out of the styles of
family relations and psychoemotional characteristics of school-age children
from the families of servicemen and students of the Odessa Secondary
School No. 56. A characteristic of the psychoemotional state of the children
of the selected group is presented on the basis of the study.
Keywords: emotional distance, needs, psycho-emotional features, psycho-
somatic disorders, psychosocial disadaptation, child-parent relationships,
military personnel.
Актуальность проблемы. Одно из ведущих предназначений

семьи – реализация главных потребностей человека. Потребность в
безопасности может носить различный контекст: экономический,
физический, личностный, эмоциональный, социальный и пр.
Отмечая распространенные виды насилие по отношению к
ребенку, часто встречающиеся в современной семье, необходимо
остановиться на следующих. Гиперконтроль: установление жесткого
контроля над деятельностью, кругом общения, образом жизни,
манерой вести себя, одеваться и т.д. Родитель в этом случае
32
26 octombrie 2018
выступает в роли жесткого, авторитарного руководителя во всех,

даже незначительных проектах ребенка.
Социально-личностное обесценивание: систематическая
критика, направленная на занижение самооценки. Постоянный
акцент на недостатках, жизненных промахах ребенка со временем
формируют глубокую личностную убежденность ребенка в своих
силах, неуверенность при даже незначительных ситуациях выбора,
принятия решения, неспособности взять на себя ответственность.
Психоэмоциональное давление: комплексное давление на
ребенка, включающее постоянные обвинения в неспособности понять
происходящее, дать адекватную оценку событиям, понять истинный
смысл сказанного, сделанного взрослым. Эмоциональное давление
часто включает реакции игнорирования со стороны взрослого.
Особенно болезненно переживается, так как ребенок в силу возрастной
потребности в эмоциональном контакте, тяжело страдает от осознания
ненужности даже самым близким людям. Исследования, проведенные
рядом авторов (А.А. Бодалев, Л.И. Божович, Г.М. Бреслав, Л.С.
Выготский, Н.А. Кряжева и др.) подтверждают ведущую роль эмоций
в процессе формирования личности [2, 6, 7].
Особое место в анализируемой проблеме занимают психоэмо-
циональные отношения в семьях военнослужащих. Необходимо
отметить тот факт, что наряду с существующим на сегодняшний день
рядом политических, экономических проблем, социальная группа
военнослужащих испытывает целый ряд проблем психологического,
личностного характера в силу профессиональной принадлежности.
Это не может не сказываться на особенностях складываю-
щихся внутрисемейных отношений, что неизбежно ведет к
формированию определенного типа взаимоотношений с детьми.
Воспитание, полученное в семье, является основополагающим в
процессе дальнейшей социализации ребенка, тип отношений в семье
играет в данном процессе ключевую роль.
33
26 octombrie 2018
Целью данного исследования является изучение проблемы

эмоционального дистацирования между ребенком и родителем в
семьях военнослужащих, особенностей формирующихся при этом
детско-родительских отношений в семьях военнослужащих с
психосоматическими расстройствами.
Методы исследования: анализ литературы, беседа, наблюде-
ние, эмпирическое исследование.
Методики исследования: опросник родительского отношения
(ОРО) А.Я. Варги, В.В. Столина.
В исследовании приняли участие 25 военнослужащих с
психосоматическими расстройствами, находящихся на стационарном
лечении 411 Военного госпиталя (г. Одесса), а также их дети,
ученики общеобразовательных школ (25 детей), они составили
экспериментальную группу (всего 50 человек). Контрольная группа
была набрана среди учеников СШ №56 (г. Одесса), в неѐ вошли 25
учеников и их родители (25 человек), всего – 50 человек. Все ученики
обучаются в 5-7 классах, возраст родителей 30-45 лет. Всего было
исследовано 100 человек: 50 родителей и 50 детей.
Анализ результатов исследования. Можно отметить, что в
семьях военнослужащих (таблица 1) родители испытывают по
отношению к ребенку часто отрицательные чувства: раздражение,
злость, досаду (48%), устанавливают значительную психологическую
дистанцию между собой и ребенком. Особенно в экспериментальной
группе выражены показатели по шкале авторитарная гиперсоциа-
лизация (72%).
Родители ведут себя слишком авторитарно по отношению к
ребенку, требуя от него безоговорочного послушания, навязывают
ребенку почти во всем свою волю. Значительные различия
наблюдаются по тем же шкалам в контрольной группе.
Это может свидетельствовать о том, что стили семейного
воспитания в семьях военнослужащих с психосоматическими
расстройствами имеют свою специфику. Анализ результатов
34
26 octombrie 2018
исследования показал выраженность неблагоприятных факторов у

данных испытуемых, неумение решить внутриличностные конфликты
приводит к соматическим нарушениям.
Таблица 1
Стили семейного воспитания (данные представлены
в процентном соотношении)
Экспер. Контрол.
Шкалы
группа группа
1. Принятие-отвержение
Высокие показатели (24-33 балла) 40 60
Низкие показатели (0-8 баллов) 48 32
2. Образ социальной желательности поведения
3. Симбиоз
4. Авторитарная гиперсоциализация
5. «Маленький неудачник»
Выводы. Детско-родительские отношения как система

различных составляющих: социальной, экономической, морально-
нравственной, психоэмоциональной играют важную роль не только в
особенностях формирующихся в семье отношений, но и в стереотипе
поведения, которого будет придерживаться ребенок в дальнейшем.
Проявляемые взрослым разнообразные чувства к ребѐнку,
поведенческие реакции, практикуемые в общении с ребенком,
особенности восприятия и понимания характера и личности
35
26 octombrie 2018
ребѐнка формируют в конечном итоге самовосприятие ребенка. В

итоге проведенного исследования установлено, что социальное
поведение ребѐнка зависит от ряда факторов, детей зависит от
общей социальной ситуации и, особенно, от эмоционального
комфорта в отношениях с близкими взрослыми и сверстниками.
В семьях с авторитарным стилем взаимоотношений между
родителями и детьми ребенок формируется несамостоятельным.
Испытывая постоянный контроль, большое количество замечаний и
рекомендаций по любому поводу, ребенок формируется с
обедненной собственной инициативой, слабой волей к достижению
поставленных задач. Такие личностные характеристики отражаются в
конечном счете на всей эмоциональной, а так же познавательной
сферах. Отличаются слабой волей, обедненной фантазией,
шаблонностью мнений, выявленных в беседе.
Полученные в проведенном исследовании результаты особен-
ностей психоэмоциональной сферы детей школьного возраста
военнослужащих с психосоматическими расстройствами в сравни-
тельном анализе с психоэмоциональными особенностями учеников
средней школы подчеркивают необходимость определенных изменений,
которые нужно внести во взаимоотношения в таких семьях.
В данной статье обобщены и систематизированы научные
представления о проблеме эмоционального дистанцирования, стилях
семейного воспитания. Представленный сравнительный анализ резуль-
татов исследования особенностей детско-родительских отношений в
семьях военнослужащих с психосоматическими расстройствами
создают возможность выделить некоторые специфические моменты
исследуемой категории.
Полученный материал можно использовать в работе с военно-
служащими по вопросам коррекции внутрисемейных отношений,
формировании позитивного отношения к ребенку, одобрительного,
прощающего отношения к жизненным промахам ребенка, открывает
36
26 octombrie 2018
возможность разработки более направленных психокоррекционных

методов и подходов в работе с выделенной категорией испытуемых.
1. Акимова М.К., Гуревич К.М. Психологическая диагностика /
М.К. Акимова, К.М. Гуревич. – Питер, 2005.
2. Выготский Л.С. Воображение и творчество в детском возрасте
/ Л.С. Выготский. — М.: Просвещение, 1991.
3. Диагностика школьной дезадаптации / Под ред. С.А.
Беличевой, И.А. Коробейникова, Д.Ф. Кумариной. – 1993.
4. Либин А.В., Либин В.В. Особенности предпочтения
геометрических форм в конструктивных рисунках / А.В.
Либин, В.В. Либин. — М., 1994.
5. Леви-Стросс К. Неприрученная мысль / К. Леви-Стросс //
Первобытное мышление.— М.: Республика, 1994.
6. Обозов Н.Н. Мир нашего "Я" в рисунке и почерке / Н.Н.
Обозов. – Изд-во Ленинградского университета, 1999.
7. Практическая психология в тестах, или как научиться понимать
себя и других. – 1999.
8. Романов М.Р. Психология межличностного познания / М.Р.
Романов. – Изд-во Мордовского университета, 1993.
9. Романова Н.П., Потемкина О.Ф. Графические методы в
психологической диагностике / Н.П. Романова, О.Ф.
Потемкина. — М.: Дидакт, 1991.
10. Хаментаускас С. Использование детского рисунка для
исследования внутрисемейных отношений /С. Хаментаускас
//Вопросы психологии. –1986. –№ 1.
11. Хаментаускас С. Семья глазами ребенка / С. Хаментаускас. —
М., 1989.
12. Ратанова Т.А., Шляхта Н.Ф. Психодиагностические методы
изучения личности: [Учебное пособие] / Т.А. Ратанова, Н.Ф.
Шляхта. – М.: Флинта, 2005.
37
26 octombrie 2018
ШКОЛЬНЫЙ БУЛЛИНГ: ТЕОРЕТИЧЕСКИЙ АСПЕКТ
Пылишева Ирина, Старший преподаватель

кафедры социально-гуманитарных дисциплин
Гомельский государственный университет имени Франциска Скорины»,
Республика Беларусь
CZU 159.922.7
Abstract: School bullying is a type of violence in which there is
coercion, the use of force between children or teachers in relation to
students. The prevention of school violence is an essential task of the state,
since the abuse of a child inevitably leads to negative consequences. Along
with obvious and verbalized forms of aggression, there are often cases of its
hidden and carefully disguised manifestations. Today, it can be argued that
the Commission of violent acts by children against other children is directly
linked to their own psychological distress: as a rule, the basis of the cruel
behavior of children and adolescents is their own traumatic experience.
Keywords: bullying, school bullying, bullying factors, bullying structure.
Буллинг – достаточно новое понятие в жизни современного

человека. Из повседневного определения это слово преобразовалось в
международный термин и содержит в себе ряд социальных, психоло-
гических, юридических и педагогических проблем. В переводе с
английского языка буллинг (bullying) означает травлю, запугивание,
третирование.
Первые публикации на тему школьной травли появились
еще в 1905 г. Так, К. Дьюкс опубликовал свою работу, но первые
систематические исследования проблемы буллинга принадлежат
таким скандинавским ученым, как Д. Олвеус, П. П. Хайнеманн,
А. Пикас, Е. Роланд. Среди перечисленных исследователей Д. Олвеус
и сегодня остается самым авторитетным исследователем проблемы
буллинга. Среди британских исследователей следует отметить В.
Т. Ортона, Д. А. Лэйна, Д. П. Таттума, Е. Мунте и др. В США
особое внимание к буллингу стали проявлять в начале 90-х гг. Для
38
26 octombrie 2018
нас представляет интерес международный опыт по этой проблеме.

Полезными являются наработки таких исследователей, как Д.
Лэйн, И. Н. Кон, И. Бердышев и др. [1, с. 160].
Понятие «буллинг» рассматривается от узкого –
видеосъѐмка драки до масштабного – насилие вообще. Д. Лэйн
ассоциирует буллинг со школьной травлей и отмечает, что он
представляет собой длительное физическое или психическое
насилие со стороны индивида или группы в отношении индивида,
который не способен защитить себя в данной ситуации.
Психотерапевт И. Бердышев определяет буллинг как сознательное,
продолжительное насилие, не носящее характера самозащиты и
исходящее от одного или нескольких человек. По мнению И.Н. Кона,
буллингом является запугивание, физический или психологический
террор, направленный на то, чтобы вызвать у другого страх и тем
самым подчинить его себе. Глазман О.Л. считает буллингом
динамические и повторяющиеся модели вербального и/или
невербального поведения, производимые одним или несколькими
учениками в отношении другого ученика, причѐм стремление
нанести вред намеренно, а также есть реальная или кажущаяся
разница в силе.
Буллинг включает в себя четыре главных компонента: это
агрессивное и негативное поведение; оно осуществляется
регулярно; оно происходит в отношениях, участники которых
обладают неодинаковой властью; это поведение является
умышленным. На сегодняшний день принято выделять три
ведущих фактора, наличие которых позволяет говорить о том, что
любой ребенок может оказаться жертвой буллинга:
– множественный стресс (плохое здоровье, низкий социальный
статус, неудовлетворительные отношения со сверстниками,
неблагополучные семьи, выраженное социальное неблаго-
получие, а также низкие компенсаторные возможности);
39
26 octombrie 2018
– провоцирующие особенности жертвы. Так называемые

провоцирующие жертвы – это достаточно неоднородная группа
детей и подростков, которые вследствие особенностей их
личности на поведенческом уровне могут являться
раздражающим фактором для большинства их условно
толерантных ровесников (например, необычная манера речи,
необычный смех, необычный юмор и т.д.). Именно в этой
группе наблюдается преобладание акцентуированных подрост-
ков, детей с познавательными и поведенческими нарушениями,
детей-невротиков и несовершеннолетних с расстройствами
шизоидного спектра в рамках пограничной психопатологии;
– стигматизация – расовые (национальные) и физические
особенности ребенка. Под последней подразумевают не
только наличие явных физических отличий, например, заячью
губу или тугоухость, но и некоторые фенотипические
особенности (рыжий цвет волос, необычный тембр голоса,
форма ушных раковин и т.д.) [2].
Жертвой может стать любой, но обычно для этого выбирают
того, кто слабее или как-то отличается от других. Наиболее часто
жертвами школьного насилия становятся дети, имеющие:
 физические недостатки. Детей с физическими недостатками –
носящих очки, имеющих сниженный слух или с нарушениями
движений (например, при ДЦП), то есть тех, кто не может
дать адекватный отпор и защитить себя – обижают гораздо
чаще;
 особенности поведения. Мишенью для насмешек и агрессии
становятся замкнутые дети или дети с импульсивным
поведением. В какой-то мере гиперактивные дети бывают
слишком назойливыми, при этом более наивными и
непосредственными, чем их сверстники. Гиперактивные дети
40
26 octombrie 2018
могут быть как жертвами, так и насильниками, а нередко и

теми, и другими одновременно;
 особенности внешности. Все то, что выделяет ребенка по
внешнему виду из общей массы, может стать объектом для
насмешек;
 плохие социальные навыки. Есть дети, у которых не
выработана психологическая защита от вербального и
физического насилия по причине недостаточного опыта
общения и самовыражения. По сравнению с детьми, у
которых социальные навыки развиты в соответствии с их
возрастом, дети с неразвитыми социальными навыками
легче принимают роль жертвы;
 страх перед школой. Пусковым механизмом возникновения
страха могут стать рассказы о злой учительнице и плохих
оценках. Ребенок, проявляющий неуверенность и страх перед
школой, легче станет объектом для издевок одноклассников;
 отсутствие опыта жизни в коллективе (домашние дети).
Дети, не посещающие до школы детский коллектив, могут
не иметь необходимых навыков, позволяющих справляться с
проблемами в общении;
 болезни. Существует масса расстройств, которые вызывают
насмешки и издевательства сверстников: эпилепсия, тики и
гиперкинезы, заикание, энурез, нарушения речи – дислалия
(косноязычие), дисграфия (безграмотное письмо), дислексия
(нарушение обучению чтению), дискалькулия (нарушение
обучению счету) и т. д.;
 низкий интеллект и трудности в обучении. Низкие
способности детерминируют и более низкую обучаемость
ребенка. Плохая успеваемость формирует низкую самооценку,
которая в одном случае может способствовать формированию
роли жертвы, а в другом – насильственному поведению как
41
26 octombrie 2018
варианту компенсации. Поэтому ребенок с низким уровнем

интеллекта и трудностями в обучении может стать как
жертвой школьного насилия, так и насильником [3].
Буллинг является разновидностью насилия и, в свою
очередь, также может выражаться по-разному. Проявления
буллинга могут наблюдаться в разных коллективах. Буллинг имеет
свои возрастные, половые (гендерные) и иные психологические
закономерности. За ним стоит дисбаланс власти, позволяющий
одному подчинить себе другого, причем такое взаимодействие
между двумя или несколькими людьми неоднократно повторяется в
течение продолжительного времени. Акты агрессии, направленные
на одних и тех же жертв, создают между ними стабильные
отношения, в которых буллинг на одном полюсе дополняется
виктимизацией на другом полюсе. Эта специфическая форма
агрессии, особенно характерная для младшего школьного возраста и
для младших подростков, всегда направлена против одних и тех же
детей. При переходе из начальной школы в среднюю, буллинг
несколько ослабевает, но у некоторых детей это – устойчивая
личностная черта, с возрастом меняются лишь формы ее проявления.
Большая склонность к насилию, как подчеркивает И. Г.
Малкина-Пых, обнаруживается у детей, которые происходят из
следующих семей:
 Неполные семьи (ребенок, воспитывающийся родителем-
одиночкой, больше склонен к применению эмоционального
насилия по отношению к сверстникам).
 Семьи, в которых у матери отмечается негативное отношение к
жизни (матери обычно не желают сотрудничать со школой. В
связи с этим проявление насилия у ребенка матерью не
осуждается и не корректируется. В таких случаях матери
склонны оправдывать насилие как естественную реакцию на
общение с «врагами»).
42
26 octombrie 2018
 Властные и авторитарные семьи. Воспитание в условиях

доминирующей гиперпротекции характеризуется безусловным
подчинением воле родителей, поэтому дети в таких семьях
зачастую «задавлены», а школа служит «каналом», куда они
выплескивают внутренне подавляемые гнев и страх.
 Семьи, которые отличаются конфликтными семейными
отношениями (в семьях, где взрослые часто ссорятся и
ругаются в присутствии ребенка, работает так называемая
«модель обучения». Дети усваивают и в дальнейшем
применяют ее в повседневной жизни как способ справляться
с ситуацией. Сама по себе фрустрирующая и тревожная
атмосфера семьи заставляет ребенка защищаться, вести себя
агрессивно. В таких семьях практически отсутствует
взаимная поддержка и близкие отношения. Дети из семей, в
которых практикуется насилие, оценивают насильственные
ситуации иначе, чем прочие дети.
 Семьи с генетической предрасположенностью к насилию (у
детей имеется разная генетическая основа толерантности
(переносимости) стресса. Дети с низкой толерантностью к
стрессу предрасположены к насильственным действиям) [4,
с. 270].
Буллинг - в основном латентный для окружающих процесс,
но люди, которые подверглись травле, получают психологическую
травму различной степени тяжести, что приводит к тяжѐлым
последствиям (вплоть до суицида). И не имеет значения, имел место
физический буллинг или психологический. Социальная структура
буллинга, как правило, включает в себя три элемента: преследователя
(булли), жертву и наблюдателя. Буллинг достаточно сложное явление,
оно не имеет ни однозначного объяснения, ни универсальных способов
преодоления и предотвращения. Одни ученые изучают преиму-
щественно индивидуальные, личностные свойства булли и их жертв,
43
26 octombrie 2018
другие – социально-психологические процессы буллирования и

виктимизации (как один делает своей жертвой другого), третьи –
изучают макро- и микросоциальные закономерности соответствую-
щих групп и сообществ [5].
Самым важным направлением в учреждении образования
является профилактика школьного буллинга, причем, система
педагогических действий должна быть рассчитана на деятельность
различных категорий педагогических работников: классные
руководители, педагоги-психологи, социальные педагоги, педагоги-
организаторы.
Основным результатом проведения профилактической работы
по предупреждению насилия в школе является формирование
безопасной среды, то есть таких условий, при которых максимально
снижено влияния факторов, правонарушающих насилие, и сведена до
минимума потребность проявления агрессии любого рода. В этом
смысле особое значение имеют мероприятия, направленные на
сплочение ученического коллектива, общение и др.
Для решения поставленных задач можно использовать
различные методы и техники групповой психотерапии: социально-
перцептивные, ситуационные, импровизационные, моделирующие и
ролевые игры; техники арт-терапии, психодрамы, коррекционные
упражнения, направленные на выработку навыков коммуникативных
умений, установления обратной связи, обмена чувствами,
использования техники присоединения, фиксирующие состояние
«здесь и теперь» и др. С целью профилактики насилия также
эффективными окажутся тренинги социальных умений и
реализация профилактических программ, спроектированных на
основе технологии гуманистического воспитания.
Таким образом, буллингом можно считать умышленное, не
носящее характера самозащиты, длительное (повторяющееся)
физическое или психологическое насилие со стороны индивида или
группы, которые имеют определенные преимущества (физические,
44
26 octombrie 2018
психологические и т. д.) относительно индивида, и которое

происходит преимущественно в организованных коллективах с
определенной личной целью. Поэтому предотвращение случаев
насилия является важнейшей задачей государства, поскольку
жестокое отношение к личности неминуемо приводит к негативным
последствиям.
1. Глазман, О.Л. Психологические особенности участников
буллинга / О.Л. Глазман // Известия Российского
государственного педагогического университета имени А. И.
Герцена. – Санкт-Петербург, 2009. – № 105. – С. 159 – 165.
2. Гуггенбюль, А. Зловещее очарование насилия. Профилактика
детской агрессивности и жестокости / А. Гуггенбюль – СПб.:
Академический проспект, 2002. – 176 с.
3. Мерцалова, С. Т. Насилие в школе: что противопоставить
жестокости и агрессии? / С. Т. Мерцалова // Директор школы. –
2010. – № 3. – С. 25 – 32.
4. Малкина-Пых, И. Г. Психологическая помощь в кризисных
ситуациях: справочник практического психолога / И. Г.
Малкина-Пых. – М.: Изд-во Эксмо, 2005. – 960 с.
5. Селиванова, О. А. Профилактика агрессивности и жестокости в
образовательном учреждении: монография / О. А. Селиванова,
Т. С. Шевцова – Тюмень: Издательство Тюменского
государственного университета, 2011. – 232 с.
45
26 octombrie 2018
ABUZUL EMOŢIONAL,
CA FORMĂ DE VIOLENŢĂ ASUPRA COPILULUI
Hașovschi Nicoleta, UMF „Gr. T. Popa‖ Iaşi

Hașovschi Gheorghe, Cabinet Individual Psihologie
CZU 159.942-053.2
Abstract: The emotional abuse practiced by parents over their children
can have less obvious forms, which are even more harmful in what
concerns the psychological and social development of the child, such as
humiliation, forbidding the child to play with other children, threatening,
destroying personal belongings, critics, refusal of affection, ignoring the
child, giving more obvious attention to the siblings, forcing the child to
participate in activities that he/she does not like or even fears, sarcasm,
irony, overcriticism. Among the most severe consequences of this type of
abuse there are anxiety, depression, aggressiveness, somatization
disorders, digestive and cardio-vascular disorders, sleeping problems,
social isolation.
Keywords: emotional abuse, somatization disorders, developmental
disorders.
Relaţia pe care un copil o are cu părinţii săi reprezintă cea mai

importantă componentă a dezvoltării armonioase a acestuia, sursa
primară de afecţiune şi modelul originar după care copilul îşi va contura
propria matrice a personalităţii.
Din păcate, chiar în secolul în care trăim, această relaţie
fundamentală este de foarte multe ori pervertită, mutilată de
comportamentul inadecvat al celor meniţi să ofere sprijin, afecţiune şi
protecţie. O multitudine de părinţi apelează la abuz fizic pentru a îşi
disciplina sau controla copiii, situaţii care cad sub incidenţa legii, atunci
când sunt depistate. Mai greu de identificat, însă, şi, ca atare, de
sancţionat, sunt formele de abuz care nu lasă urme vizibile asupra
copilului, dar care au un rol hotărâtor în dezvoltarea psihologică a
acestuia – abuzul emotional. [8]
46
26 octombrie 2018
Abuzul emoţional reprezintă o formă foarte subtilă, deseori

neremarcată din exterior, de abuz, dar profund mutilantă pentru
psihicul, stima de sine şi dezvoltarea ulterioară, psiho-socială, a
copilului [1]. De multe ori, în public, părintele abuziv se comportă
perfect normal cu copilul, astfel încât copilul ajunge să perceapă
situaţia abuzivă ca fiind ceva perfect firesc, fiind mult mai dificil să
conştientizeze abuzul sau să vorbească despre el şi să ceară ajutor în
exterior. Unul dintre riscurile cele mai mari ale acestei situaţii este că
victima va deprinde modelul comportamental pervertit din propria
relaţie cu părinţii şi îl va transpune, mai departe, în relaţia de cuplu sau
faţă de copiii săi.[7] Abuzul emotional se referă la o constanţă a viciilor
comportamentale, nu la evenimente sporadice. Totodată, aceste
comportamente sunt intenţionate, de durată, şi nu doar manifestări
sporadice. [10]
Aceste manifestări pot varia de la forme mai evidente, cum ar fi
supunerea copilului la umilinţe, deopotrivă în particular, cât şi în
public, interzicerea jocului cu alţi copii,ca modalitate de pedeapsă,
ameninţarea în privat sau în public cu diverse pedepse sau cu alungarea
de acasă[7], distrugerea lucrurilor personale ale copilului (de exemplu
jucării sau obiecte de suflet), criticile constante şi reproşurile, până la
forme mai subtile, mai ―rafinate‖ de abuz, cum ar fi refuzarea gesturilor
de afecţiune, ignorarea ca formă de pedeapsă [7], preferinţa evidentă şi
ostentativă pentru ceilalţi fraţi ai copilului, refuzul de a recunoaşte
meritele copilului sau de a îi aprecia o realizare, o calitate, un rezultat
pozitiv, forţarea copilului să participe la activităţi care nu îi fac plăcere
sau chiar de care se teme, expunerea copilului la certurile dintre adulţi.
Deseori, un copil care este supus unui astfel de abuz nu îşi
manifestă suferinţa evident, nu se exteriorizează, ci este tăcut, retras,
timorat, care dezvoltă convingerea că nu este iubit, că incomodează, că
este respins şi nerecunoscut ca o fiinţă umană cu drepturi şi merite,
trăieşte cu anxietatea de a fi mereu criticat, de a şti că mereu greşeşte şi
nu merită afecţiune [2], se străduieşte să respecte nişte reguli stricte
47
26 octombrie 2018
impuse de părinţi, pe care nu le înţelege, dar îi e frică să le conteste,

dezvoltă, treptat, tulburări afective, dar îşi însuşeşte, în acelaşi timp,
tiparul abuziv oferit de părinţi şi îl va aplica, inconştient, în viaţa sa de
adult. De multe ori, semnele abuzului emoţional nu sunt evidente, ele
fiind confundate cu timiditatea, anxietatea, dificultăţile de comunicare
sau tulburările de comportament ce survin odată cu pubertatea.[6]
Devenit adult, copilul abuzat emotional de părinţi se va victimiza, va
resimţi neîncredere în sine şi în ceilalţi, este într-o permanentă tensiune şi
stare conflictuală pe care nu ştie să o gestioneze, se teme de abandon şi
dezvoltă tipuri de ataşament dependente, iar stima de sine este mult scăzută
[11]. Este evitant, mai curând pasiv, are manifestări anxios-depresive [4],
atitudini care au reprezentat, în copilărie, portiţe de scăpare faţă de
tensiunea de care avea parte în familie, dar care acum îi conturează o
puternică inadaptare socio-familială.
Una dintre cele mai riscante şi dificile urmări ale abuzului afectiv
suferit în copilărie este agresivitatea, deopotrivă auto şi heteroagresivitate
[9]. Frecvent se întâlnesc tulburări de somatizare ale copilului abuzat.
Deși învestit în societate cu semnificații minimale, abuzul verbal
sistematic asupra copilului este corelat prin persistență cu patologii
precum migrenă, alte dureri cronice, ulcer, tulburări digestive[5],
patologii cardio-vasculare asociate cu stresul, frică, anxietate, depresie,
stres, tulburare post-traumatică, tulburări de memorie, tulburări de somn,
tulburări alimentare, iritabilitate, deficit în controlarea furiei, abuz de
alcool sau alte substanţe, agresivitate, alte comportamente autoagresive,
până la suicide [3]. Conform unui studiu efectuat în 2016 pe un lot de
tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, publicat în Journal of
Prevention and Intervention in the Community, cei care aveau părinţi
autoritari şi abuzivi aveau o incidenţă crescută a depresiei. [8] , [10].
Totodată, un alt studiu, publicat în 2012 în PubMedCentral, US
National Institutes of Health National Library of Medicine, acești copii
au manifestat o tendinţă crescută la a dezvolta diferite grade de
obezitate. [7]
48
26 octombrie 2018
Copiii vor dezvolta abilităţi sociale precare, anxietate socială,

capacitate diminuată de a interacţiona cu alte persane, de teamă de a nu
fi judecat, criticat sau a se face de râs.[2] Ei nu vor învăţa să gândească
pe cont propriu şi să ia decizii, deoarece mereu se vor aştepta ca cineva
să le impună o anumită soluţie sau să decidă în locul lor. Agresivitatea
va fi determinată de interiorizarea și inhibarea repetată a frustrărilor
generate de abuzurile emoționale ale părinților și defularea acestora în
maniere ostile, agresive, asupra obiectelor, animalelor, a altor persoane,
a lor înșile, dar, mai rar, asupra agresorilor emoționali în sine. [9] Se
creează astfel un cerc vicios, în care părinții consideră aceste
comportamente ale copiilor ca fiind rebeliuni, ‖mofturi‖, ‖istericale‖, și
intensifică pedepsele. Acești copii vor obține rezultate școlare slabe sau
mediocre. Copiii învață mai bine dacă primesc un feedback pozitiv și
încurajări și se simt valorizați și apreciați prin ei înșiși, ca oameni,
precum și pentru fiecare reușită, oricât de mică ar fi, și nu prin critici
constante, devalorizare, comparație cu alți copii, sau presiune
permanentă provenită din expectanțele foarte ridicate ale părinților.
Așadar, modalitățile mai puțin frapante, mai greu de sesizat din
exterior, de abuz emoțional pe care părinții le pot aplica asupra copiilor
lor sunt: umilirea (în privat sau, mai grav, în public), glume răutăcioase
pe seama copilului, a temerilor lui, a complexelor lui, a unor
particularități fizice (supraponderal, cu ochelari, cu pistrui, cu un
eventual devent sau handicap fizic, defecte de vorbire cum ar fi
balbismul) sau psihice (prea timid, introvertit, lipsit de inițiativă),
bullying (posibil și din partea părinților!), refuzul comunicării, ignorarea
(ca metodă punitivă sau ca persuasiune, astfel încât copilul să aibă o
anumită conduită dorită de părinte), hipercriticism (critica aplicată
constant asupra aspectului copilului, a modului de a se exprima, a ideilor
pe care le emite, a modului în care arată, a vestimentației etc), utilizarea
(profund toxică) a sarcasmului sau intonații ale vocii care denotă ironie
sau răutate, acuzarea constantă a copilului și aducerea de reproșuri,
învinovățirea, dominare, control dus la extrem, verificarea copilului în
49
26 octombrie 2018
permanență (prin apeluri, mesaje, urmărirea copilului), încălcarea

intimității, a spațiului personal (verificarea telefonului, a jurnalului,
ascultarea conversațiilor copilului), chiar distrugerea obiectelor personale
sau dragi, ignorarea preferințelor sau alegerilor personale ale copilului,
schimbări bruște de dispoziție și atitudine ale părintelui față de copil, fără
o explicație.
Ca o exemplificare foarte complexă a abuzului afectiv al unui
părinte asupra copilului și a efectelor devastatoare, deopotrivă pe
termen scurt, mediu, dar și lung, pe care acesta le are asupra dezvoltării
copilului, vom face referire la un caz întâlnit în activitatea de psiholog
clinician în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția
Copilului.
Minora M.T., în vârstă de 12 ani, provenind dintr-o familie de
intelectuali, cu un nivel socio-economic peste medie, copil unic, se
prezintă la evaluare psihologică adusă de ambii părinți, aceștia evocând
comportamentul rebel al acesteia, izbucnirile agresive în care trântea
ușile și geamurile din casă, labilitatea emoțională cu tendințe la plâns
facil, scăderea randamentului școlar, conflicte avute cu colegii de clasă,
tulburări de somn și deficit de atenție.
Stabilirea unui contact psihoafectiv cu minora a fost într-o primă
instant dificilă, deoarece minora manifesta neîncredere, introversie
aparentă și negativism, limbajul nonverbal al acesteia exprimând stimă de
sine scăzută, teamă de părinți, evitarea deschiderii față de persoane străine,
anxietate (postură ‖închisă‖, cu umerii aplecați anterior, mâinile încrucișate
peste piept, în poziție defensive, picioarele încrucișate, dar mereu în
mișcare, evitarea contactului vizual, tonalitate scăzută, aproape șoptită a
vocii, și lipsa oricărei atitudini voluntare în prezența părinților). Părinții, cu
precădere mama, au insistat să rămână în încăpere pe parcursul desfășurării
interviului inițial cu minora, având tendința constantă de a răspunde la
întrebări în locul acesteia și de a o apostrofa pentru anumite detalii
comportamentale sau de exprimare (‖Stai drept‖, ‖vorbește clar, că nu ai
sarmale în gură‖, ‖nu te mai foi atâta‖). Odată ce contactul psihoafectiv a
50
26 octombrie 2018
devenit posibil, părinții nemaifiind prezenți în încăpere, din evocările

minorei legate de atmosfera familială în care trăiește, s-au relevat
următoarele aspect: părinții nu îi aplică, de regulă, pedepse corporale, dar o
amenință constant cu acestea (‖ești obraznică, lasă că îți arăt eu ție‖, ‖dacă
pun mâna pe tine, vezi tu‖), o învinovățesc pentru pedepsele pe care i le
aplică (‖e vina ta, dacă nu făceai asta, nu îți făceam nimic‖, ‖tu singură ți-o
faci cu mâna ta‖), i se aduc reproșuri constant, precum și remarci de
devalorizare (‖nu ai făcut patul cum trebuie‖, ‖nu ești în stare să înveți o
amărâtă de lecție‖, ‖nu ești în stare de nimic‖, ‖nu te exprimi cizelat‖, ‖nu
te pricepi la nimic‖), i se pretinde recunoștință pentru gesturile de afecțiune
ale părinților (‖câte am făcut noi pentru tine, și tu nu știi să apreciezi nimic,
nerecunoscătoareo‖), îi sunt impuse activități alese de către părinți, fără
măcar a fi întrebată dacă le dorește sau îi plac, sau, din contra, dacă este
altceva ce și-ar dori să facă (‖a fost înscrisă la un curs de pian, fără a avea
nicio înclinație sau afinitate pentru muzică, și a fost obligată să îl
frecventeze, ceea ce s-a transformat rapid într-o sursă importantă de
disconfort și anxietate pentru ea), certurile la care este supusă pentru orice
greșeală (de exemplu spargerea accidentală a unei căni) și tonalitatea
ridicată cu care îi sunt făcute reproșurile (care i-au conturat un
comportament evitant, de neasumare a niciunui risc, de lipsă de initiative și
pasivitate, de teamă să nu greșească, pentru a nu fi certată). Totodată,
pornind de la lipsa de abilități muzicale ale minorei, părinții fac constant
glume pe seama ‖celor două mâini stângi‖ pe care aceasta le are, sau a
atitudinii evitante (‖fricoasă‖). În puținele situații în care minora refuză să
facă ceva, pentru a fi sancționată, mama acesteia o ignoră pentru un
interval de timp ce poate varia de la câteva ore la două zile (‖parcă nu sunt
lângă ea, nici nu se uită la mine‖). Totodată, în relația minorei cu prietenele
acesteia, părinții acesteia sunt foarte stricți, indicându-i cu cine își poate
petrece timpul și cu cine nu, judecând prin prisma condiției sociale a
respectivilor copii.
Comportamentul inadecvat de care părinții își acuză copilul este
justificat, așadar, de tensiunea intrapsihică masivă pe care aceasta o
51
26 octombrie 2018
resimte, de furia și frustrarea resimțite ca urmare a controlului excesiv

exercitat de către părinți asupra ei și a lipsei complete de libertate de
alegere sau decizie, ea fiind doar în postura de a urma ordine și
indicații, și nicidecum un posesor de liber arbitru, adult în devenire cu
păreri proprii, voință și afectivitate ce necesită menajament, întreținere,
protecție. Minora nu îndrăznește să le facă față părinților autoritari și
constant sancționatori, așadar frustrările sale se exteriorizează prin
atitudini pasiv agresive (trântitul ușilor), franc agresive (conflicte cu
colegii), sau chiar de autosabotare (scăderea randamentului școlar).
Copiii cred şi îşi însuşesc ceea ce le spun părinţii. „Nu eşti în
stare să faci nimic cum trebuie‖, „uită-te la tine cum arăţi‖, „faci numai
alegeri greşite‖, „nu judeci deloc‖ vor deveni mantrele după care acești
copii hipervulnerabili își vor trasa contururile personalității și își vor
ghida viețile. Vor resimți rușine, stimă de sine scăzută, prin criticile
frecvente şi obligativitatea de a proceda într-o anumită manieră, fără
posibilitatea de a alege sau de a identifica singur o modalitate de
soluţionare a situaţiei – nu îşi dezvoltă încrederea în sine, îşi pun
potenţialul la îndoială, nu îşi dezvoltă capacităţile de rezolvare a
problemelor şi de analiză a situaţiilor cu care se confruntă. Pe termen
mediu și lung, acești copii vor deveni adulți cu handicap psiho-social,
inadaptați și condamnați la autoizolare, și apoi izolarea de către ceilalți,
anxietate, tendințe depresive și suicidare, tulburări de imagine
corporală, comorbidități din sfera cardio-vasculară, endocrină etc. [11]
Concluzii:
Lupta împotriva abuzului emoţional, ca formă a violenţei exercitate
asupra copilului, fenomen cultural şi educaţional adânc înrădăcinat în
istoria societăţii umane, presupune intervenții pluridisciplinare; este nevoie
ca mentalitatea generală să se schimbe, metodele de educație să se
modifice, dar și să se creeze un cadru legislativ de așa natură ca aceste
modalități de abuz să poată fi identificate mai ușor și sancționate, iar copiii,
precum și părinții abuzivi, incluși în programe de consiliere psihologică.
52
26 octombrie 2018
Copiii reprezintă modalitatea prin care societatea de astăzi se pregătește

pentru viitor. Un copil abuzat, chinuit, cu aripile frânte de la bun început va
fi una dintre cărămizile cu care vom construi un viitor nesigur, marcat de
violențe, diferențe sociale, carențe afective și plin de conflicte. E timpul să
intensificăm eforturile de a clădi un viitor armonios, pornind de la a sădi
armonia, încet și conștient, în copiii noștri.
Bibliografie:
1. Andreasen NC. Black DW. Introductory Textbook of Psychiatry
3rd Edition. London: American Psychiatric Publishing Inc.
Suicide and Violent Behaviour.
2. Andrews G. Creamer M. Crino R. Hunt C. Lampe L. Page A.
Psihoterapia tulburărilor anxioase. Ghid practic pentru
terapeuți și pacienți. Iași, Polirom 2007
3. Coletsos I, Bursztajn HJ. Evaluating risc for suicide, The 5
minute clinical Consult, Premium 2018
4. Grecu G. Depresia și bolile psihosomatice. Editura University
Press, Târgu Mureș, 2009
5. Iamandescu IB, Stresul psihic și bolile interne, Editura All,
București, 1993
6. Ionescu Ș, Blanchet A. Tratat de psihologie clinică și
psihopatologie, Editura Trei, București, 2013
7. Johnson R, Welk G, Parenting styles and home obesogenic
environments. PubMedCentral, ncbi.nlm.nih.gov
8. King AK, Authoritarian parenting and youth depression: results
from a national study. Tandfonline.com
9. Păunescu C, Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică,
București, 1994
10. Pirozynski T. Patologia agresivității intrafamiliale. Revista
Medico – Chirurgicală, Iași – Socola, 1991
11. Zeno Crețu R, Amprenta comportamentală și evaluarea
personalității, Editura Polirom, Iași, 2010
53
26 octombrie 2018
STUDIUL VIOLENȚEI – ASPECTE PSIHOLOGICE
Igor Racu, prof.univ.,

dr. habilitat în psihologie, UPS „Ion Creangă‖
CZU 159.9:343.5
Abstract: The article presents the partial results of theoretical and
experimental study of violence. Theoretical approach presents different
views, concepts, types and the determinant factors of violence. Empirical
research describes the results of violence at preadolescents: were
established the gender, age and the place of resident differences in violence
manifestation. The results of a formative experiment conducted in order to
reduce the level of violence in preteens.
Keywords: violence, school violence, manifestations of violence,
reducing violence.
I. Aspecte teoretice
Violența este una din marile probleme ale lumii abordată din
diverse puncte de vedere ale științei contemporane. În prezent prin
intermediul mass-mediei tot mai frecvent suntem informați despre
diverse manifestări ale acestui fenomen: de la forme din cele mai
agresive, precum ar fi războaiele, actele teroriste, crimele dramatice,
omorurile, violurile, furturile, si până la unele mai puțin șocante cum ar
fi violențele verbale.
În opinia lui E. Debarbieux violența este dezorganizarea brutală
sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social și care se
traduce printr-o pierdere a integrității, ce poate fi fizică, psihică sau
materială. Dezorganizarea se poate opera prin agresiune, utilizarea
forței; poate exista și violența doar din punct de vedere al victimei, fără
ca agresorul să aibă intenția de a face rău [3, 4].
Din punct de vedere istoric și cultural violența este o noțiune
relativă care depinde de codurile sociale, juridice și politice ale
societății în care se manifestă. Violența ține mai mult de cultură, de
educație, de context, iar calificarea unui fapt ca fiind violent depinde de
54
26 octombrie 2018
convențiile sociale în vigoare la momentul respectiv. Astfel multă

vreme corecția fizică pe care părinții o aplicau copiilor era considerată
un lucru firesc ca parte al actului educațional. De asemenea sunt
populații, comunități care aproape ca nu cunosc violența, în timp ce
altele se manifestă destul de violent.
În prezent există diferite clasificări a violenței în dependență de
criteriul propus drept bază:
1. Criteriul acțiunii: fizică, psihologică, emoțională, sexuală etc.;
2. Criteriul social: politică, religioasă, domestică etc.;
3. Numărul de jertfe: în masă, de grup, individuală;
4. Forma prejudiciului: amenințare, terorism, excrocherie, viol etc.
Una din cele mai răspândite clasificări este tipologia propusă din
perspectiva înțelegerii violenței ca fenomen social – de către OMS.
Violența se împarte în trei tipuri:
1. Violența față de sine: sinuciderea, abuzul și comportamentul
autodistructiv; ea poate lua anumite forme: fizică, psihologică sau
privațiuni și neglijență față de sine;
2. Violența interpersonală: violența familială/în cuplu; violența
comunitară (între persoane care nu sunt rude și care pot chiar să nu
se cunoască). Ambele subtipuri pot lua anumite forme: fizică,
sexuală, psihologică sau privațiuni și neglijență.
3. Violență colectivă:
a. violență socială;
b. violență politică;
c. violență economică.
Toate aceste subtipuri iau aceleași forme ca și violența interpersonală.
În contextul școlar, tipul cel mai răspândit de violență este cea
interpersonală și cea intrapersonală. Violența interpersonală poate lua
următoarele forme:
 Violență fizică
 Violență psihologică
55
26 octombrie 2018
 Violență verbală
 Violență sexuală
 Privațiuni și neglijență
Atunci când vorbim despre violența școlară nu putem să ne limităm
doar la actele de violență care cad sub incidența legii. Violența școlară este
un fenomen mult mai larg, ce trebuie evaluat cu ajutorul altor indici.
Astfel Jacques Pain prezintă doua tipuri de violență în mediul școlar:
- violențele obiective, care sunt de ordinul penalului (crime și
delicte) și asupra cărora se poate interveni frontal;
- violențele subiective, care sunt violențe mai subtile, de
atitudine, și care afectează climatul școlar.
Sunt incluse aici atitudinile ostile, disprețul, umilirea, jignirea,
sfidarea, lipsa de politețe, absențele de la ore, refuzul de a răspunde la
ore și de a participa la activități sau ceea ce unii autori numesc
atitudini antișcolare.
O formă de violență mult răspândită în mediul școlar este
violența verbală care nu este percepută în aceeași manieră de elevi și
de profesori. Astfel elevii o minimalizează în timp ce profesorii o
supraevaluează.
În mediul școlar există o mare diversitate a formelor de violență:
de la violența verbală (amenințări, jigniri) la violența fizică (lovituri,
încăierări), degradări ale bunurilor (scris pe pereți și mobilier, geamuri
sparte etc.), refuzul de a lucra, absenteism, perturbarea cursurilor și
până la furturi, violențe sexuale, consum de droguri.
Violența școlară este un tip de violență când este folosită forța între
copii, aplicarea forței de profesori față de elevi și mult mai rar în direcție
opusă. Violența școlară poate fi fizică și emoțională. Cea din urmă este
interpretată ca o acțiune asupra elevului sau profesorului care este
orientată la înrăutățirea stării psihologice favorabile a jertfei. Violența
emoțională provoacă declanșarea încordării emoționale, ofensând jertfa.
56
26 octombrie 2018
Drept surse favorizante ale apariției violenței în școală sunt

considerați factorii exteriori: mediul familial, mediul social, precum și
factori ce țin de individ, de personalitatea lui.
Mediul familial prezintă cea mai importantă sursă a agresivității
elevilor.
Mulți dintre copii care prezintă un profil agresiv provin din
familii dezorganizate, au experiența divorțului părinților și trăiesc în
familii monoparentale. Echilibrul familial este perturbat și de criza
economică, de șomaj. Părinții sunt confruntați cu multe dificultăți
materiale dar și psihologice. În aceste condiții ei sunt foarte puțin
disponibili pentru copiii lor în special ținând cont de migrarea în masă
a populației peste hotare. Pe acest fundal apar noi probleme familiale
foarte grave care îi afectează profund pe copii: violența infantilă,
consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijența la care se adaugă și
diverse carențe educaționale - lipsa de comunicare, de afecțiune,de
interacțiune, inconstanța în cerințele formulate față de copil, utilizarea
mijloacelor violente de sancționare a copilului.
Mediul social conține și el numeroase surse de influență care pot
stimula violența școlară: situația economică, slăbiciunea mecanismelor
de control social, inegalitățile sociale, criza valorilor morale, mass-
media, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate în educație.
II. Violența la vârsta preadolescentă.

Vârsta preadolescentă este considerată o vârstă între copilărie şi
maturitate, o treaptă intermediară între copilărie şi viaţa adultă care
decurge pentru fiecare diferit, dar care pentru toţi reprezintă acelaşi
rezultat – obţinerea maturităţii.
În faţa preadolescentului apar probleme legate de adaptarea
şcolară la toate aceste noi solicitări, de modificare a stilului relaţiilor
interpersonale (elev–profesor; elev–elev; elev–grup), în sfârşit, chiar de
corijare a modurilor de învăţare practicate până acum. Viaţa familială şi
şcolară a preadolescentului este continuată şi completată de viaţa lui
57
26 octombrie 2018
socială, manifestată fie prin intermediul existenţei şi activităţilor

desfăşurate în grupurile pe care le traversează, fie prin contactul mai
direct cu lumea adulţilor (alţii decât membrii familiei) şi chiar cu so-
cietatea. Noile contexte familiale, şcolare şi sociale în care acţionează
preadolescenţii conduc la modificări discrete ale vechilor statute (de
copil, de elev), la dobândirea unor noi statute, la diferenţierea
comportamentelor necesitate de acestea. Totodată, ele conduc la
producerea unor profunde structurări şi restructurări în planul
dezvoltării psihice. În interiorul vârstei are loc criza de la 13 ani care în
plan exterior se manifestă sub forma unei comportări demonstrative, a
brutalităţii, tendinţei de a acţiona contrar dorinţelor şi indicaţiilor
adulţilor, ignorării observaţiilor lor, închistării. Deşi mecanismele de
apariţie a crizelor la diferite etape de formare a personalităţii sunt în fond
unele şi aceleaşi, totuşi criza preadolescentină se deosebeşte prin acuitate
şi derută. Pe parcurs apar trebuinţe, care nu pot fi satisfăcute în virtutea
maturizării sociale insuficiente a elevilor. Din această cauză trebuinţele
apărute sunt destul de încordate. Condiţiile externe – dependenţa şi tutela
adulţilor, de care tinde să se elibereze preadolescentul ce se consideră
matur – contribuie substanţial la agravarea crizei. Anume din această
cauză este necesară o schimbare radicală a relaţiilor şi stilului de
comunicare cu preadolescentul. În afară de această, o mare influenţă o
are şi factorul maturizării sexuale, care provoacă excitabilitate
emoţională sporită, impulsivitate, dezechilibru, precum şi apariţia unui
nou fel de trebuinţe – atracţiile sexuale, fapt ce schimbă mult
comportarea preadolescentului.
Încă o problemă semnificativă care merită toată atenția specialiștilor
care studiază problema violenței la vârsta preadolescentă este situația
socială de dezvoltare – L. Vîgotski [10,11,12]. Datele acumulate în acest
aspect Stroufl, Fluson, Racu Ig. ș.a. confirmă faptul că copiii educați în
SSD mai puțin favorabile (familii temporar dezintegrate, deprivare maternă,
instituții colective de educație de tip închis etc.) la vârsta preadolescentă
58
26 octombrie 2018
sunt mai mult predispuși spre violență în comparație cu semenii lor care au
crescut în familii favorabile [7, 8 ].
Sunt evidențiate următoarele tipuri de familie care determină
apariția violenței la copii:
1. Familiile incomplete. Copilul educat de un singur părinte mai des
recurge la violența emoțională față de alți copii. Fetele din astfel de
familii vor manifesta violență emoțională față de alți copii mult mai
des în comparație cu băieții educați în condiții similare.
2. Familii în care mama manifestă o atitudine negativă față de viață.
Mamele care au atitudinea negativă față de mediul și școală
copilului, de regulă, nu doresc colaborarea cu școala. Din aceste
considerente violența copilului este percepută de ele ca fiind ceva
absolut ‖normal‖, ca reacții ‖normale‖ în cadrul interacțiunii,
comunicării copiilor cu cei din jur (dușmani).
3. Familii autoritare. Preadolescenții crescuți în condiții autoritare fiind
totalmente supuși voinței părinților manifestă violență în cadrul
școlii care servește drept mediu unde pot fi proiectate fricile,
agresivitatea, nemulțumirea din interior.
4. Familiile conflictogene. Copiii însușesc modele de comportament pe
care le practică în relații părinții ( agresivitate, conflicte, violență
etc.). Pentru acești preadolescenți devine obișnuință de a rezolva
situațiile din viață prin intermediul unor astfel de comportamente
deoarece stilul de comunicare din familie, - tonalitate ridicată,
strigăte, ofense, ordine și dispoziții stricte, este perceput ca ceva
normal, obișnuit.
5. Familii predispuse genetic spre violență. Copiii au o bază genetică
diferită față de tolerarea (trăirea) stresului. Copiii cu tolerare scăzută
a stresului manifestă o predispunere mărită față de violență. Pe lângă
aceasta, reușita școlară scăzută este un factor de risc în manifestarea
violenței. Fetele cu nereușită școlară manifestă violență mai frecvent
în comparațiile cu băieții cu aceeași reușită.
59
26 octombrie 2018
În continuare prezentăm datele unui studiu care a avut drept scop

major stabilirea prealabilă a unor fenomene ce țin de violența școlară.
În studiu au participat: administrația instituțiilor respective, 200 de
preadolescenți (13 – 15 ani ) și 178 de părinți.
90%
80% Conducerea
70%
60%
50%
Preadolescent
40%
30% parinte
20%
10%
0%
confirmare negare
Fig. 1. Prezența fenomenului violenței în licee
87% din preadolescenții chestionați au confirmat prezența violenței
în licee și numai 13% au negat acest lucru. Părinții și administrația
instituțiilor au prezentat date mai scăzute în comparație cu opinia
preadolescenților, însă și acestea sunt impunătoare (73% și 68% respectiv).
În următoarea figură sunt prezentate cele mai frecvente forme de
violență școlară menționate de eșantioanele cercetate. În conformitate
cu opinia preadolescenților cea mai frecventă formă a violenței este cea
fizică (39%) și verbală (28%); în opinia administrației cea mai
frecventă formă de violență este cea verbală ( 33%) și emoțională
( 30%); în opinia părinților cea mai frecventă este violența morală (34%)
urmată de violența fizică (26%).
100%
90%
Conducerea
80%
70%
60% Preadolescent
50%
40%
30% Părinte
20%
10%
0%
Fizică emotionalamorala
Fig. 2. Cele frecvente forme de violenţă în școală
maiVerbala
60
26 octombrie 2018
În alt studiu experimental am studiat fenomenul violenței în

funcție de variabila loc de trai, gen, vârstă. Vom prezenta succint unele
rezultate.
100
80
mediul urban
60
40 mediul rural
20
0
foarte des des uneori nu există
Fig. 3. Manifestarea violenței la preadolescenți

în dependență de locul de trai.
Datele cantitative obținute ne indică că 16 preadolescenți (6,67%)

- 6 mediu urban și 10 mediu rural consideră că violența este prezentă
frecvent în școală; 22 de preadolescenți (9,17%) - 18 mediu urban și 4
mediu rural (diferențe statistic semnificative, testul U Mann-Whetney,
p ˃ 0,01) au optat pentru varianta că violența este des întâlnită în școală.
38 de elevi (15,84%) - 24 din mediu urban și 14 din mediu rural
(diferențe statistic semnificative, testul U Mann-Whetney, p˃ 0,05)
optează pentru prezența frecventă în școală a violenței. Numai 40
(16,67%) – 18 mediu urban și 22 mediu rural de preadolescenți au
insistat asupra faptului că violență în școală nu există. Prezența acestui
fenomen cu opțiunea „uneori‖ este indicată de 162 de preadolescenți
(67,5%) – 76 din mediu urban și 86 din mediu rural. Prelucrarea
statistică a datelor cantitative ne permit să vorbim despre prezența unor
diferențe statistic semnificative între preadolescenții din mediu urban și
rural numai la o singură variantă de răspuns: opțiunea „des‖ (mai mari
pentru preadolescenții din mediu urban).
61
26 octombrie 2018
100
80
fete
60
40 băieți
20
0
Fig.4. Repartizarea răspunsurilor - variabila gen.
Datele prezentate ne permit să constatăm că pentru răspunsul „foarte

des‖ au optat 6 fete și 10 băieți din numărul total de preadolescenți;
răspunsul „des‖ a fost ales de 8 fete și 14 băieți (diferențe statistic
semnificative, testul U Mann-Whetney, p ˃ 0,05). Cele mai mari diferențe
au fost constatate la răspunsul „uneori‖: fete 62 și băieți 100 cazuri
(diferențe statistic semnificative la p˃ 0,01) și răspunsul „nu există‖: fete
30 și băieți 10 cazuri (diferențe statistic semnificative la p˃ 0,01).
Datele prezentate ne permit să concluzionăm că băieții mai frecvent
vorbesc despre prezența fenomenului violenței în școală în comparație
cu fetele.
Prezentăm rezultatele experimentale în dependență de variabila
vârstă.
30
25
20
10/11 ani
15
13 ani
10
5 14/15 ani
0

Fig.5. Rezultatele preadolescenților din mediul urban
în dependență de vârstă
62
26 octombrie 2018
Numai 6 preadolescenți (2 de 10/12 ani și 4 de 13 ani) din mediul

urban au indicat la prezența foarte frecventă a violenței în școală; 18
preadolescenți (2 de 10/12 ani, 10 de 13 ani și 6 de 14/15 ani) au indicat
la prezența frecventă a violenței. Cei mai mulți preadolescenți – 76 din
mediul urban au optat pentru răspunsul „uneori‖ (28 de 10/12 ani, 20 de
13 ani și 28 de 14/15 ani). Analizând aceste rezultate putem menționa
faptul că preadolescenții de 13 ani din mediul urban sunt cei care cel
mai des indică la prezența foarte frecventă și frecventă a violenței în
școală – 14 copii. 6 preadolescenți de 14/15 ani și 4 de 10/12 ani au
optat pentru aceste variante de răspuns. Deferențe statistic semnificative
au fost constatate între preadolescenții de 13 ani și cei de 10/12 ani și
cei de 13 ani și 14/15 ani (testul U Mann – Whetney, p˃ 0,01).
40
10/11 ani
30
20
13 ani
10 14/15 ani
0
foarte des des uneori nu exist[
Fig.6. Rezultatele preadolescenților din mediul rural

în dependență de vârstă
Numai 8 preadolescenți (2 de 10/12 ani, 2 de 13 ani și 6 de 14/15

ani) din mediul rural au indicat la prezența foarte frecventă a violenței
în școală; 4 preadolescenți de 14/15 ani au indicat la prezența frecventă
a violenței. Cei mai mulți preadolescenți – 84 din mediul rural au optat
pentru răspunsul „uneori‖ (30 de 10/12 ani, 32 de 13 ani și 22 de 14/15 ani).
Analizând aceste rezultate putem menționa faptul că preadolescenții de
14/15 ani din mediul rural sunt cei care cel mai des indică la prezența
foarte frecventă și frecventă a violenței în școală – 10 copii. Deferențe
statistic semnificative au fost constatate între preadolescenții de 14/15
63
26 octombrie 2018
ani și cei de 10/12 ani și copiii de 14/15 ani și de 13 ani (testul U Mann
– Whetney, p˃ 0,01).
În concluzie vom menționa faptul că în acest studiu au fost
stabilite diferențe statistic semnificative în manifestarea violenței, tipul
violenței în dependență de gen, locul de trai și vârstă.
Un alt studiu experimental a fost realizat pe 300 de elevi ai
claselor a III – a XII (100 elevi din clasele primare, 100 elevi - treapta
gimnazială şi 100 – treapta liceală). Un singur exemplu din rezultatele
obținute este prezentat în figura ce urmează:
37 44
50 25
12 25 nivel scăzut
4
nivel mediu
1
0 2
0 nivel înalt
fete clasele primare
fete clasele gimnaziale
fete clasele liceale
Fig. 7. Frecvenţa răspunsurilor fetelor la întrebările testului Bassa Darck
Prelucrarea statistică a datelor obținute de către elevi a pus în

evidență următoarele:
1). Pentru elevii din clasele primare şi gimnaziale au fost stabilite
diferenţe statistic semnificative la următoarele variabile:
- Agresiune fizică - mai frecvent recurg la agresiune fizică elevii
claselor gimnaziale (valoarea medie este = 4,53), decât cei din
clasele primare (valoarea medie este = 3,61), diferențe statistic
semnificative (U = 3493 la p= 0,001);
- Neîncredere - mai puțin încrezuți sunt elevii claselor gimnaziale
(valoarea medie este = 7,23), decât elevii claselor primare
(valoarea medie este = 5,25), (U= 2133 la p= 0,001);
- Agresiune verbală - elevii claselor gimnaziale au o agresiune
verbală mai înaltă (valoarea medie este = 6,68), decât cei din
64
26 octombrie 2018
clasele primare (valoarea medie este = 5,49), (U= 3474 la p=

0,001);
- Sentimentul vinovăției - subiecții din clasele gimnaziale au
sentimentul vinovăției mai înalt (valoarea medie este = 7,07), în
comparație cu cei din clasele primare (valoarea medie este = 6,08),
(U= 3588 la p= 0,001);
- Ostilitate - elevii din clasele gimnaziale sunt mai ostili (valoarea
medie este =10,88) iar cei din clasele primare sunt mai puțin ostili
- Agresivitate - participanții ce fac parte din clasele gimnaziale sunt
mai agresivi (valoarea medie este = 16,17), decât cei din clasele
primare (valoarea medie este = 13,79), (U= 3421 la p= 0,001).
2). Comparând datele elevilor claselor primare şi liceale am obținut
următoarele diferențe semnificative la următoarele variabile:
- Agresivitate fizică - elevii din clasele liceale folosesc mai des
agresivitatea fizică (valoarea medie este = 4,42), decât elevii
claselor primare (valoarea medie este = 3,61), (U= 4026 la p=
0,01);
- Agresivitate indirectă - subiecții claselor liceale folosesc mai des
agresivitatea indirectă (valoarea medie este = 4,80), în comparație
cu elevii claselor primare (valoarea medie este = 4,30), (U= 4125
la p= 0,03);
- Neîncredere - elevii claselor liceale de obicei au mai puțină încredere
în alte persoane (valoarea medie este = 7,65), ca elevii claselor
primare (valoarea medie este = 5,25), (U= 1934 la p= 0,001);
- Agresivitate verbală - elevii din clasele liceale denotă un grad mai
înalt la agresivitatea verbală (valoarea medie este = 6,68), decât
elevii claselor primare (valoarea medie este = 5,49), (U= 2407 la
p= 0,00);
- Ostilitate - subiecții claselor liceale sunt mai ostili (valoarea medie
este = 15,54) decât cei din clasele primare (valoarea medie este =
9,25). (U= 1702 la p= 0,001);
65
26 octombrie 2018
- Agresivitate - elevii claselor primare sunt mai agresivi (valoarea

medie este = 13,79), decât elevii claselor liceale (valoarea medie
este = 12,71), (U= 3813 la p = 0,004).
3). Pentru elevii din clasele liceale şi cele gimnaziale au fost stabilite
diferențe statistic semnificative la următoarele variabile:
- Agresiune verbală - elevii claselor liceale sunt mai agresivi verbal
(valoarea medie este = 7,63), decât elevii claselor gimnaziale
- Sentimentul vinovăției - subiecții claselor gimnaziale au un
sentiment al vinovăției mai înalt (valoarea medie este = 7,07), ca
elevii claselor liceale (valoarea medie este = 6,41), (U= 3854 la p=
0,005);
- Ostilitate - elevii claselor liceale sunt mai ostili (valoarea medie
este = 15,54), decât elevii claselor gimnaziale (valoarea medie este
=10,88), (U= 2438 la p = 0,001);
- Agresivitate - deci elevii claselor gimnaziale sunt mai agresivi
(valoarea medie este =16,17), decât elevii claselor liceale (valoarea
medie este = 12,71), (U= 2500 la p = 0,001).
4). Diferențe statistic semnificative au fost constate la variabila gen pe
clase:
- Agresivitate indirectă - fetele sunt mai agresive indirect (valoarea
medie este = 4,78), decât băieții (valoarea medie este = 4,33), (U=
9391 la p= 0,012);
- Agresiune verbală - fetele sunt mai agresive verbal (valoarea
medie este = 7,00), decât băieții (valoarea medie este =6,19), (U=
9096 la p= 0,004);
- Sentimentul vinovăției - fetele au un sentiment al vinovăției mai
dezvoltat (valoarea medie este = 6,77), decât băieții (valoarea
medie este = 6,26), (U = 9692 la p= 0,036);
- Agresivitate - fetele sunt mai agresive (valoarea medie este =14,84),
decât băieţii (valoarea medie este =13,60), (U= 9382 la p= 0,013).
66
26 octombrie 2018
Datele obținute în experimentele de constatare selectiv prezentate

în acest articol ne-au motivat să organizăm și să realizăm experimente
formative în vederea încercării de a găsi soluții potrivite pentru a
diminua nivelul violenței copiilor.
În experimentul de control au fost retestați preadolescenții din
grupul experimental și de control. Prezentăm un exemplu a rezultatelor
obținute de preadolescenți în experimentul de control.
14,71
15
11,14
9,71 10,14 9,28
9 9,28
10 8,42 8,57
7,14
7,147,14 7,28 7,14 7,14
6,71
gr. Control gr. Experimental
Fig. 8. Valorile medii pentru grupul experimental și grupul de control

în experimentul de control
Compararea rezultatelor obținute de subiecții din grupul

experimental și de control în cadrul experimentului de control ne permit
să vorbim despre diferențe statistic semnificative la variabila
„agresivitate‖, „egoist‖, „autoritar‖ , „supus‖ (testul U Mann-Wetney,
p=0,01). Rezultatele preadolescenților din grupul experimental sunt mai
mici în comparație cu valorile obținute de subiecții din grupul de
control. Datele experimentale obținute, compararea și prelucrarea
statistică ne-au permis să concluzionăm, că în situații experimentale
organizate în mod special este posibil de diminuat gradul de violență a
copiilor de vârstă preadolescentă.
67
26 octombrie 2018
Bibliografie:
1. Albu E. 2002. Manifestări tipice ale devierilor de comportament la
elevii preadolescenți. Prevenire și terapie. București: Aramis Print
SRL. 128 p.
2. Banciu D., Rădulescu S., Voicu M. 1985. Introducere în sociologia
devianței, București: Științifică și Enciclopedică.
3. Blaya C., Debarbieux E. 2000. „La construction sociale de la violence
en milieu scolaire‖, în Baudry, P.; Blaya, C. .Souffrances et violences
à l‘adolescence.Qu‘en penser, que faire?; Paris: E.S.F.
4. Debarbieux E. 1996. La violence en milieu scolaire , vol I, ESF, Paris:
Debesse M.
5. Preda V. 1981. Delincvența juvenilă. O abordare multidisciplinară,
Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca.
6. Radulescu S. Banciu D., 1990. Introducere în sociologia delincvenței
juvenile. Adolescența între normalitate și devianță, București:
Medicală.
7. Racu, Ig., Racu, Iu. Psihologia dezvoltării. Chișinău, 2013.
8. Racu Ig. Psihodiagnoza. Statistica psihologică. Chișinău, 2017.
9. Sălăvăstru D. 2003. Violența în mediul școlar, în Ferreol,G., Neculau,
A.(coord), Violența în mediul școlar. Iași: Polirom.
10. Выготский Л. 1982. Собрание сочинений: В 6-ти т. Т. 2
Проблемы общей психологии // Под. ред. В. Давыдова, Москва:
«Педагогика». 504 с.;
11. Выготский Л. 1983. Собрание сочинений: В 6-ти т. Т. 3
Проблемы развития психики // Под. ред. А. Матюшкина, Москва:
«Педагогика». 368 с.;
12. Выготский Л. 1984. Собрание сочинений: В 6-ти т. Т. 4 Детская
психология // Под. ред. Д. Эльконина, Москва: «Педагогика». 32 с.;
68
26 octombrie 2018
FAMILIA CA FACTOR DE RISC

ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI
Cazacu Daniela, lector universitar, Catedra de psihologie,

Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte,
Universitatea de Stat ―Alecu Russo‖ din Bălți
CZU 159.922.72+316.356.2(478)
Abstract: Studies conducted in the field of contemporary family
demonstrate as well as that in recent decades it has suffered the profound
transformations. The author discusses the problem of violence on the child.
This is a common socio - familial problem of the families from Republic of
Moldova. Studies conducted in the field of the child physical abuse
demonstrate the occurrence of several negative consequences of the long-
term impact on his personality. Thus, people who have suffered physical
abuse in childhood develop many types of disorders throughout their lives.
Keywords: family, risk, child, violence, physical abuse.
În Republica Moldova, trecerea de la economia de piață a fost și

continuă să rămână un proces complex, tensionat și tensionant,
populația fiind expusă la fluctuații, puternice și imprevizibile în același
timp, sub mai multe aspecte: de la cele socioeconomice, care au avut
repercusiuni asupra modului de viață, până la cele psihomorale, care au
restructurat convingerile despre viață [6].
O serie de factori extrinseci (devalorizarea căsătoriei și accentul
deplasat pe aspectul material în întemeierea familiei, liberalizarea
relațiilor sexuale, independența economică) și intrinseci (schimbarea
rolurilor în familie, relațiile libertine dintre parteneri, scăderea natalității,
scăderea fertilității, creșterea numărului de copii născuți în afara
căsătoriei) marchează, la etapa actuală, familia din Republica Moldova
[10, 4 pag. 43-50].
Cercetările efectuate în domeniul psihologiei familiei (studiul
atitudinilor societății față de familie și căsătorie, dorinței / refuzului
tinerilor de a se căsători, de a avea copii, precum și a valorilor acestora)
69
26 octombrie 2018
pun în evidență transformarea valorii, percepției și atitudinii față de

familie ca instituție, reliefând, în acelașii timp, corelația dintre factorii
extrinseci și cei intrinseci. Astfel, creșterea ratei șomajului, a numărului
de familii marcate de migrație, a nivelului sărăciei, dar și absența
politicilor orientate spre progresarea instituției familiei, implică o
scădere a nivelului de apreciere a familiei și căsătoriei ca valoare a
societății, condiționând și modificarea strategiilor de supraviețuire, a
modelelor culturale la care aderă familia și a practicilor cotidiene [8].
Cercetătorii I. Mitrofan și C. Ciupercă definesc familia drept
,,formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi,
uniți prin legături de căsătorie și / sau paterne, realizând mai mult sau
mai puțin latura biologică și / sau cea psihosocială‖. Din această
definiție putem deduce câteva funcții majore ale familiei: economică,
de socializare sau educativă, de solidaritate familială, sexual
reproductivă [9]. Importanța funcțiilor familiei motivează importanța
cultivării valorilor și a moralității, domenii extrem de vulnerabile la
schimbările și transformările sociale și economice.
Studiile efectuate în domeniul familiei contemporane susțin
precum că acesta a suferit, în ultimele decenii, transformări profunde.
Schimbările intervenite în interiorul familiei sunt atât de importante,
încât și termenul de familie a devenit mai ambiguu, tinzând să acopere,
astăzi, realități diferite de cele caracteristice generațiilor precedente.
Astfel, sărăcia, șomajul, lipsa locuințelor, violența domestică sunt unele
din problemele familiale, care, la un moment dat, constituie o problemă
socială, ce trebuie să privească nu doar familia, ci și întreaga comunitate
[14, pag. 30-31]. În societatea contemporană persistă violența domestică,
Republica Moldova nefiind o excepție în acest sens.
Studiul reprezentării sociale a familiei contemporane în Republica
Moldova, efectuat de noi în anul 2015 - 2016 a evidențiat conținutul
reprezentării familiei pentru populația supusă investigației.
În acest sens, prin aplicarea metodei asociației libere, [12, pag. 98]
pe un lot de 663 persoane selectate aleatoriu, au fost obținuți 3315 termeni
70
26 octombrie 2018
asociativi pentru cuvântul inductor familia, dintre care 105 termeni

asociativi figurează în răspunsuri o singură dată. În urma excluderii
sinonimelor și a luării în calcul doar a asociațiilor care au obținut o
frecvență mai mare de 1%, a fost stabilit un corpus de 21 de termeni
asociativi pentru cuvântul inductor familia. Tabelul ce reflectă datele
obținute în urma aplicării tehnicii prototipic–categoriale pentru întregul lot
investigațional arată următoarele rezultate: se poate constata că termenii cu
cea mai mare frecvență sunt: copii (10,08%), bani (8,24%), probleme
(8,08%), griji (6,38%), iar cu cea mai mică frecvență sunt: bucurie
(1,78%), libertate (1,69%), înțelegere (1,30%), violență (1,18%).
Calculul importanței termenilor evocați și a rangului importanței
acestora arată că termenii copii și bani își păstrează poziția atât ca rang al
apariției, cât și ca rang al importanței, situându-se pe locul I și, respectiv,
II. Termenul asociativ probleme, cu rangul apariției 3, se deplasează spre
poziția a VI-a în rangul importanței. Termenul asociativ casă, cu rangul
apariției 5, are poziția a III-a în rangul importanței.
La fel, termenul asociativ sex, cu rangul apariției 6, își întărește
poziția în rangul importanței, ocupând locul al 4-lea. Termenul conflict,
cu rangul apariției 7, pierde poziția în rangul importanței, situându-se pe
locul 12. Termenul asociativ violență, cu rangul apariției 21, ocupă
poziția 22. Calculând rangul importanței pentru toți 105 termeni evocați
de întregul lot investigațional, a fost dedus procentul frecvenței de 0,90%
și locul 21 în rangul importanței pentru termenul asociativ infidelitate
(din cauza frecvenței joase, termenul nu se regăsește în tabelul final).
Termenii asociativi copii și bani sunt, conform datelor obținute,
centrali, iar termenii asociativi înțelegere și violență – periferici. Pentru
clarificarea statutului termenilor răbdare, concubinaj, greutăți, bucurie,
probleme, griji, casă, conflict ș.a., conform metodologiei elaborată de
Vergès [ apud 7, pag. 113], sunt necesare studii suplimentare.
Examinând rezultatele obținute prin aplicarea metodei trierii
ierarhice succesive, [3, 16] a fost identificată o serie de cuvinte asociative
identice sau sinonime ale acestora, pentru care a rezultat o frecvență mare
71
26 octombrie 2018
la aplicarea primei metode (asociația liberă). Este vorba despre asociațiile

identificate ca teme centrale, precum: copii (FA = 171), griji (FA =119)
și bani (FA =105). În calitate de teme periferice, au fost identificate
asociațiile: violență (FA = 149), unire (FA = 164), armonie (FA = 110).
Cercetătorii din domeniu menționează existența unor structuri mai
ample și a diferențierilor interne ale sistemelor [13, pag. 119]. Se disting,
în acest sens, în nucleul central, elemente prioritare (necondiționate,
nesupuse provocărilor) și elemente auxiliare (care obțin valoare prin
raportare la primele).
În cazul nostru, elementele prioritare sunt reprezentate de
asociațiile casă și copii, iar cele auxiliare – de asociațiile griji, casă și
probleme.La fel, în cadrul sistemului periferic, se disting elemente
supraactivate, care au o poziție privilegiată, și elemente normale, care nu
dețin asemenea poziții. Pentru conceptul studiat de noi, elementele
supraactivate sunt asociațiile înțelegere și violență, iar elemente normale
– asociațiile libertate, bucurie, greutăți și concubinaj. Tabloul sinoptic al
reprezentării sociale a familiei în Republica Moldova arată astfel:
Tabelul 1. Reprezentarea socială a familiei în Republica Moldova
Concluzia generală care se impune acestui studiu este că nucleul

central al reprezentării sociale a familiei din Republica Moldova este
format din termenii copii și bani, iar elementele periferice – din
termenii înțelegere și violență [4, 5].
Nefirească pare asocierea familiei cu termenul violență. În
același timp, rezultatele mai multor investigații [15] indică asupra unei
72
26 octombrie 2018
rate ridicate a violenței în familie. Educația copiilor în familie devine

tot mai ocazională. Părinții au rolul de a educa, forma, cultiva valori,
bune maniere, idealuri, idei, atitudini, însă acest rol devine tot mai
complicat de realizat. Fiind responsabili de creșterea armonioasă a
copilului, de formarea personalității lui, părinții, în același timp, nu
dispun de timp suficient pentru a acorda atenția cuvenită copiilor.
Funcțiile educaționale sunt preluate, în parte, de mass-media (internet,
televiziune, presă), dar și de stradă, prieteni, vecini ș.a. Copiii, în aceste
condiții, pot percepe înșiși și aplica false modele și valori ale familiei,
precum și violența. Or, copiii însușesc nu doar ceea ce este frumos,
pozitiv, ci tot ce trezește interes, inclusiv ceea ce este interzis sau
amoral. Fiind parte a unei familii, copiii se identifică cu părinții lor,
preiau comportamente, atitudini, valori, reprezentări.
Analizând fenomenul transformării familiei, putem generaliza
câțiva factori de risc comportamentali, la nivelul acesteia care au o
frecvență sporită în perioada pe care o traversăm: dezmembrarea
familiei, abandonarea copiilor de părinți, violența, adopțiile și lipsa
temporară a unuia sau a ambilor părinți, datorită plecării la muncă în
străinătate și lăsării copiilor în grija rudelor. O problemă socio -
familială des întâlnită în Republica Moldova este violența familială
asupra copilului.
În sens general, violența semnifică impunerea voinței de un
individ, grup sau clasă socială prin constrângerea fizică sau morală.
Violența domestică este un ansamblu de comportamente de agresivitate
fizică, verbală, psihologică, sexuală și economică care se manifestă în
cadrul familiei.
Aceste comportamente se manifestă prin: abuzul fizic presupune
atingeri sau contacte fizice dureroase îndreptate împotriva victimei
(loviri, bătăi, vătămări corporale). Vătămările cele mai grave nu au
întotdeauna un semn exterior însă ele pot conduce la serioase vătămări.
Abuzul emoțional sau deprivarea afectivă care se manifestă prin atacuri
de cristică, insulte la adresa copilului este o tentativă permanentă și
73
26 octombrie 2018
premeditată de a distruge capacitatea omului de a se bucura și a iubi, de

a distruge identitatea sa, în condițiile în care în cazul abuzului stima de
sine este cel mai puternic afectată. Cel mai frecvent, copiii ce suportă
abuzul emoțional își formează credința că adevărații vinovați pentru
ceea ce li se întâmplă sunt ei înșiși. Alte forme ale abuzului sunt:
abuzul sexual (hărțuire, amenințare), abuzul psihologic (umilire),
abuzul economic (interzicerea accesului la toate mijloacele economice),
abuzul social (glume, umiliri, interzicerea contactelor sociale) [14, 1,
pag. 189-190].
Studiile efectuate în domeniul maltratării fizice a copiilor au
demonstrat apariția mai multor consecințe negative de lungă durată
asupra personalității acestuia. Astfel, a fost demonstrat că consecințele
abuzului fizic suportat în copilărie se manifestă în timp prin boli
somatice, care devin cronice și necesită suport medical pe parcursul
întregii vieți. Astfel, persoanele ce au suportat maltratări fizice în
copilărie dezvoltă pe parcursul vieții simptomele tulburărilor nevrotice,
vegetative și comportamentale.
Atât femeile cât și bărbații care au suportat violență în familie suferă
de stări de neliniște condiționate de situații imaginate, sunt predispuși spre
anumite gânduri obsesive, se simt fără de puteri și nu găsesc surse
energetice personale pentru a face față stresurilor [11, pag. 364].
Osofcky susține că, deși multe persoane consideră cp bebelușii
sau copiii mici martori ai violenței domestice nu înțeleg sau nu-și
amintesc ceea ce s-a întâmplat, există asocieri clare între a fi martorul
violenței și un nivel mai ridicat de iritabilitate, comportamente imature,
distres emoțional și frica de a rîmâne singur.
La rândul lor, adolescenții martori ai violențelor între părinți
prezintă niveluri mai ridicate ale agresivității și tulburărilor comporta-
mentale. Ei acceptă violența și o folosesc adesea ca mijloc de coping în
condițiile în care prezintă un nivel redus al speranței [2, pag. 318-319].
Bedi și Goddard susțin faptul că, dacă sunt supuși la violența
domestică, unii copii prezintă profiluri simptomatice posttraumatice
74
26 octombrie 2018
complete, în timp ce alții prezintă simptome de hiperexcitație traumatică în

absența sindromului complet. La fel, acești copii prezintă probleme
emoționale, simptome depresive, o tendință mai mare la izolare, dificultăți
la școală, au un nivel mai ridicat de agresivitate în comparație cu semenii
săi care nu au fost implicați în acte violente [2, pag. 316].
Devaney accentuează ideea că, în familiile în care violența este o
regulă, lipsesc căldura și grija parentală și, în consecință crește riscul ca
adolescenții martori/participanți la asemenea incidente să devină
dependenți de alcool și droguri. Salami susține că există un risc mai mare
a abandonului școlar în cazul copiilor martori ai violenței domestie [2,
pag. 320].
Katz, Hessler și Annest aduc în discuție dificultățile pe care copiii
martori ai violenței domestice le întâmpină în raport cu covârstnicii. Ei
prezintă un nivel mai scăzut al competențelor sociale, mai puțin interes
față de activități potrivite vârstei și mai multe dificultăți în formarea
unor relații de preetenie [2, pag. 322-333].
Haight, Shim, Linn și Swinford consideră că a fi martori
violenței domestice este pentru copii o formă de stres traumatic care îi
plasează în situații de risc psihologic, perturbându-le semnificativ
concepțiile cu privire la sine, la siguranță și protecție. Humphreys,
Lowe și Williams susțin că problemele legate de somn apar frecvent în
cazul copiilor care trăiesc în familii violente. Goodbout, Dutton,
Lussier și Sabourin susțin că în cazul individului expus la sau victimă a
violenței domestice în copilărie, crește de 3 până la 10 ori riscul de a
deveni, la rândul său, un partener abuziv, pe fonul unui atașament
anxios și al fricii de respingere și abandon [2, pag. 324].
Problematica rolului educativ al părinților și al raportului dintre
părinți și copii a fost și continuă să rămână o temă importantă pentru
psihologi. Mai mult ca oricând familia suferă transformări, mutații și
perturbări. O generație sănătoasă fizic și psihic se naște în contextul
unui climat familial propice. Iubirea, maturitatea emoțională,
comunicarea empatică, nonviolentă , responsabilitatea, spiritualitatea
75
26 octombrie 2018
înaltă sunt doar câteva dintre elementele acestui climat, constituind

premisele ale dezvoltării unei familii sănătoase. Așadar, efortul familiei
este esențial în educarea copilului pentru adaptarea optimă la mediul
social, în menținerea sănătății mentale și emoționale, în dezvoltarea și
menținerea stării de bine a acestuia [2, pag. 65-79].
Bibliografie:
1. Bara A. Abuzul fizic și emoțional asupra copilului. În: Educația
din perspectiva valorilor. Idei, concepte, modele: Lucrări prez. la
conf. intern.: Educația din perspectiva valorilor, Ed. a 5-a,
Chișinău, 4-5 oct. 2013- T.4: Summa paedagogica, An: 2013, P.
189-192.
2. Bonchiș E. (coord.). Familia și rolul ei în educarea copilului.-
Iași: Polirom 2011, 419 p.- ISBN 978-973-46-2231-3
3. Cazacu D. Metodologia cercetării reprezentărilor sociale: sinteze.
În: Eficientizarea învăţămîntului- vector al politicilor
educaţionale moderne. Chişinău, 2014, vol. 2, p. 107-110
4. Cazacu, D. Reprezentarea socială despre familie – ansamblu de
informaţii, credinţe şi opinii ale tinerilor din Republica Moldova.
In: Psihologie. – 2016. – Nr 1/2. – P. 43-50. – ISSN 1857-2502
5. Cazacu, Daniela. Reprezentarea socială despre familie –
ansamblu de informații, credințe și opinii ale tinerilor din
Republica Moldova. În: Preocupări contemporane ale ştiinţelor
socio- umane, Materialele Conf. Șt. Intern. prilejuite aniversării a
15-a de la fondarea Fac. de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei şi
Asistenţă Socială, Ed. a 6-a -,,Mentalităţi ale societăţii în
transformare‖, Chişinău, 11-12 decembrie, 2015. – Chişinău,
2016, Vol. 2 ,,Investigaţii psihosociale ale societăţii în
transformare. Modernizarea asistenţei sociale: de la servicii – la
expertiză‖. – P.- 35-42. – ISBN 978-9975-933-82-7.
6. Chistruga-Sânchevici I. Modele de adaptare a familiilor tinere la
transformările social-economice din Republica Moldova. În:
76
26 octombrie 2018
Materialele Conferinţei Știinţifice Internaţionale „Procesele

socio-demografice în societatea contemporană: de la meditaţii la
acţiuni‖, cu prilejul aniversării a 15-a de la adoptarea Progr. de
Acţiune al Conf. Intern. pentru Populaţie şi Dezvoltare (Cairo,
1994). Chişinău, 2009, p. 213-218.
7. Curelaru M. Reprezentări sociale, ed.a 2-a, rev. Iași: Polirom,
2006. 235 p.
8. Gagauz O. Familia contemporană între tradiţional şi modern.
Chişinău: [S. n.]., 2012. 280 p.
9. Mitrofan I., Ciuperca C. Psihologia vieții de cuplu. Între iluzie și
realitate. București: Sper, 2002. 490 p.
10. Papuc, B. Bodrug-Lungu, V. Familia în contextul transformărilor
contemporane. În: Analele ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe
socioumanistice‖, 2006, vol. 3, p.448-451.
11. Șevcenco O. Consecințe de lungă durată în cazurile de maltratare
fizică a copilului. În: Preocupări contemporane ale științelor
socio-umane: Materialele Conf. Int., Ch., 1-2 oct. 2009, Loc. Ch.,
An: 2010, P. 355-366.
12. Şleahtiţchi M. Instrumentele de analiză structurală a spaţiului
reprezentaţional: evocarea liberă. În: Psihologie, 2013, nr. 2, p. 98.
13. Șleahtiţchi M. Tratat de analiză structurală a reprezentării sociale.
Chișinău: Î.E.P. Știința, 2016. 224 p.
14. Toma T. Factorii de risc și formele violenței familiale // Revista
de Filosofie, Sociologie și Științe Politice: Rev. șt., 2012. – Nr 2.
– P. 29-41.
15. Violenţa faţă de femei în familie în Republica Moldova.
http://www.statistica.md/public/files/SeminareConferinte/Violent
a_fam_dec_2011/Raport_violenta_fam.pdf (vizitat 21.07.2016).
16. Vlăduț M. Reprezentările sociale. metodologia cercetării nodului
central. În: Revista Românăde Sociologie. Seria: Metodologia
ştiinţelor sociale, 2000, nr. 3-4, p. 349-360.
77
26 octombrie 2018
IMPACTUL DEPENDENȚEI DE INTERNET ASUPRA

NIVELULUI DE AGRESIVITATE LA ELEVI
Căruță Elena, psiholog, gr. did. II,

master în psihologie, L.T. ‖M. Sadoveanu‖
CZU 159.922.7:004.738.8
Abstract: Today we are in a society that can’t perceive its existence
without internet and social networks. In the school sphere, in the recent
years, there has been observed an increase of mobile devices and phones by
students for accessing the Internet for educational and informational
purposes, but also for accessing social networks and online games. If some
decades or even a decade ago the access to Internet in the Republic of
Moldova was done by the majority of the young people with the use of a
computer, today the mobile phone is in vogue. In fact this modernization of
the informational technologies has many priorities in the informational
sphere, but it risks, in fact, to form isolated, aggressive and inefficient
behavior of the preadolescents, adolescents and even adult people.
Keywords: addiction, internet, preadolescence, internet - addiction,
behavioral disorder, benign disinhibition, toxic desinhibition, online games.
Viața actuală ne impune noi valori a existenței, datorită

progresului tehnologic. Astfel, internetul a devenit o valoare necesară și
importantă pentru tinerii de azi. Privarea de internet, deseori, induce la
tineri sentimentul inferiorității față de cei ce-l utilizează. De asemenea,
preadolescenții sunt tentați să navigheze și să joace în jocuri on-line,
deoarece este vârsta vulnerabilă și este considerată cea mai dificilă
perioadă de vârstă, plină de contradicții. Tendința spre emancipare,
influența grupului de referință, alegerea unor mijloace originale de
manifestare individuală, de a se evidenția de grup - sunt trăsături ce îl
caracterizează pe preadolescent și îl îndeamnă și mai mult în mreaja
dependenței de internet.
Condițiile nefavorabile devin un teren fertil pentru conflictele
intrapersonale și interpersonale (în familie sau în colectivul de elevi). În
78
26 octombrie 2018
această perioadă se acutizează, în special, relațiile cu adulții. Unele

acțiuni, sau chiar întreg comportament al puberului vine în contradicție
cu experiențele adultului, ceea ce creează conflicte mari. [2]
Astfel, preadolescenții găsesc în internet un refugiu, unde pot să-
și manifeste individualitatea fără a fi văzuți și criticați de maturi, dar
apreciați și motivați de semeni.
În literatura de specialitate existentă, dependența de jocuri pe
calculator ar putea fi definită ca o nouă tulburare de ordin comportamental.
La fel și dependența de internet și agresivitatea, pot fi clasificate ca
tulburări de comportament, care au fost studiate de mai mulți specialiști din
domeniu.
După opinia multor psihologi, paleta tulburărilor de comportament
este largă, ea cuprinzând atât modificări comportamentale mai puțin grave
sub raport juridic, dar supărătoare, de tipul: minciună, violență verbale,
copiat la ore, fumat ostentativ etc., cât și abateri grave de la normele
morale și de la legislația penală, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul,
actele de spargere sau tâlhărie, consumul curent de alcool sau de
droguri, prostituția etc. Profesorii se confruntă, de obicei, cu tulburări
de conduită mai ușoare, neinfracționale, dar în ultimul timp destul de
răspândite sunt și abaterile severe de conduită, care cer mult timp și
efort pentru a fi eradicate. [1]
Mai operantă ni se pare a fi clasificarea după simptomul prevalent,
propusă de I. Străchinaru (1969), care deosebește:
 Conduite de evaziune sau de demisie. Acestea exprimă de cele
mai multe ori un dezacord, un conflict cu mediul, la care elevul
răspunde prin retragere, refugiu în el însuși;
 Conduite de dominare, agresive sau revendicative. De regulă,
acestea se desfășoară pe fundalul egocentrismului, principalele
forme de manifestare fiind mânia și agresivitatea;
79
26 octombrie 2018
 Conduite perverse. Gama acestora se întinde de la forme mai

puțin periculoase (plânsul artificial) la altele grave (denunțuri,
violuri). [1]
Din clasificarea lui I. Străchinaru, aș menționa că conduitele de
evaziune sau de demisie, ar exprima foarte bine comportamentul
dependent de internet sau jocuri video la preadolescenți, deoarece ele
presupun următoarele comportamente: actele de indisciplină cronică din
timpul lecțiilor și al activităților educative, manifestările determinate de
dezinteresul și de indiferența față de școală, neglijarea sistematică a
obligațiilor școlare, a învățării; manifestările indiferenței afective;
lenea; minciuna ș.a.
În general, nu numai preadolescenții devin dependenți de internet.
Spre exemplu, în septembrie 2007, un bărbat de 30 de ani din China a
murit într-un Internet Café, după 72 de ore de jucat continuu un joc
online. La o minoritate importantă de oameni care utilizează Internetul se
dezvoltă o pasiune patologică faţă de acesta – „internet-addicţie”. [6].
Un studiu, a evidenţiat că utilizatorii cu dependenţă de calculator
sunt de regulă bărbaţi, cu un nivel intelectual înalt, introvertiţi.
Cercetătorii au încercat să identifice subtipurile sau subcategoriile
internet – adicţiei.
K. Young consideră că termenul de dependență a fost preluat din
psihiatrie pentru a defini dependența de computer. Autoarea încă în
1999, a evidenţiat cinci tipuri de internet-adicţie:
1) pasiune patologică faţă de relaţii (prieteni);
2) adicţie sexuală;
3) caracter compulsiv al atracţiei faţă de aflarea în reţea (de exemplu
cumpărături pe Internet);
4) suprasolicitare informaţională (de exemplu, căutare compulsivă a
informaţiei în baza de date);
5) pasiune obsesivă faţă de lucru la calculator (programare, preocupare
excesivă de jocuri) [5].
80
26 octombrie 2018
Astfel, Davis (2001) a divizat utilizarea problematică a calculatorului

în două tipuri:
a) specific (utilizare excesivă a unei funcţii concrete);
b) generalizat (utilizare excesivă „multifactorială‖ a Internetului).
Utilizarea Internetului până la gradul de atracţie patologică poate avea
consecinţe nefavorabile serioase, care se răsfrâng negativ asupra multor
activităţi vitale ale individului: socială, profesională, psihologică, fizică,
la fel şi asupra relaţiilor interpersonale. Consecinţele psihosociale
vădite ale internet-adicţiei includ izolare socială, frustrarea şi depresia.
Fizic, simptomele utilizării excesive a Internetului se manifestă prin
dureri de cap, tulburări de atenţie, senzaţii de oboseală a ochilor, vedere
înceţoşată, dureri la nivelul muşchilor gâtului şi umerilor, privarea
somnului, dorsalgii, sindromul canalului carpian şi radial [6].
Efectul de dezinhibare online - este binecunoscut faptul că oamenii
spun şi fac lucruri în spaţiul virtual, pe care nu le-ar face într-o
relaţionare faţă în faţă. Pe net sunt mai relaxaţi, mai dezinhibaţi şi astfel
se exprimă mai liber. Acest efect de dezinhibare este de două feluri.
Unii împărtăşesc lucruri extrem de personale, emoţii profunde, temeri
sau dorinţe – numită dezinhibiţie benignă. Există însă şi o dezinhibiţie
toxică, ce se manifestă prin limbaj necenzurat, mânie, ură şi chiar
ameninţări, prin explorarea site-urilor pornografice sau a celor care
prezintă violenţă, locuri pe care aceşti oameni nu le-ar vizita în
realitate. După opinia lui Tonino Cantelmi, psihiatru la Universitatea
Gregoriana din Roma, o navigare mai lungă de 5 – 6 ore zilnic poate
degenera într-o serie de simptome cum ar fi: confuzie mentală,
halucinaţii, delir, care recidivând nu lasă decât posibilitatea internării în
spital. [6]
C. Popa afirmă că la ora actuală, prevalența dependenței de
computer nu se cunoaște cu exactitate. Studiile indică o incidență foarte
diferită pentru dependența de computer. Astfel cifrele sunt dispuse în
intervalul de la 2% la 10% din totalul populației, atât din cauza
eșantioanelor, metodologiilor și scalelor diferite utilizate, cât și din
81
26 octombrie 2018
cauza diverselor nume folosite de cercetători pentru dependența de

computer. [4]
Scopul cercetării a fost de a stabili o relație de cauzalitate
directă între dependența de internet, expunerea la jocuri video violente
și comportamentul violent.
Eșantionul de cercetare l-a constituit 85 elevi din clasele a VI –
VIII-a, cu vârsta cuprinsă între 12 – 15 ani înscriși în Liceul Teoretic
‖Mihail Sadoveanu‖ din orașul Chișinău.
Pentru analiza scopului propus am aplicat:
 Chestionarul ‖Internet Addiction Test‖ (autor Kimberly
Young, 1998);
 Chestionar de identificare a timpului petrecut pe internet și
la jocurile online;
 Test de ostilitate (traducere și adaptare N. Perciun)
În scopul evaluării nivelului de dependență de computer la
preadolescenți, am aplicat Chestionarul ‖Internet Addiction Test‖
(autor Kimberly Young, 1998), care este alcătuit din 9 întrebări. [3] O
persoană este considerată dependentă dacă răspunde cu ‖da‖ la cel
puțin 5 întrebări ale chestionarului.
Astfel, rezultate privind exprimarea dependenței de internet la
preadolescenți sunt incluse în figura 1.
70,00% 61,17%
60,00% nivel înalt
50,00%
40,00% 27,05% nivel mediu
30,00%
11,76% nivel scăzut
20,00%
10,00%
0,00%
Dependența de internet
Figura 1. Repartizarea rezultatelor privind nivelul de dependență de

internet la preadolescenți
82
26 octombrie 2018
Datele obținute în figura 1 ne arată că 27,05% din preadolescenții

chestionați au un nivel înalt de dependență față de internet, 61,17% sunt
cointeresați de internet la un nivel mediu și 11,76% din cei chestionați
sunt independenți de internet, acumulând ‖0‖ puncte la toate întrebările
propuse. Aceste rezultate atestă că mai mulți preadolescenți ar fi cu
riscul de a deveni dependenți, dar dependenți de internet sunt 27,05%
comparativ cu studiul efectuat pe adolescenți de către I. Racu și R.
Paladi în 2014, care au obținut un rezultat de 34% dintre adolescenți
fiind dependenți de computer.
Ce ține de adicția de internet în dependență de gen, aș menționa
că nu sunt diferențe majore dintre aceștia, deoarece 43,47% din elevii
dependenți sun de gen feminin și 56,53% sunt de gen masculin.
O altă latură a cercetării mele a fost cunoașterea timpului acordat
internetului și jocurilor online, precum și ce activități dominatoare on-
line îi interesează pe preadolescenți. Astfel, am aplicat un chestionar cu
4 întrebări la care am obținut următoarele rezultate ce sunt prezentate în
tabela 1 și 2.
Tabelul 1. Procentajul răspunsurilor la întrebările chestionarului în

dependență de gen
Întrebări ”Cât timp petreci pe ”Cât timp petreci jucându-
Internet?” te în jocuri on-line?”
Varianta de răspuns Fete Băieți Fete Băieți
a. 30 min./zi 4% 3,84% 12% 12%
b. 1-2 ore/zi 60% 30,76% 4% 36%
c. 3-4 ore/zi 32% 38,46% 0% 40%
d. 5-6 ore/zi 0% 26,92% 0% 12%
e. Mai mult de 8 4% 0% 0% 0%
ore/zi
f. Nu mă joc - - 84% 8%
83
26 octombrie 2018
Analizând răspunsurile la întrebările de mai sus, putem observa

foarte bine diferențele de gen în ceea ce privește timpul acordat
internetului și jocurilor online. Astfel, fetele acordă mai puțin timp
internetului decât băieții, deoarece 60% acordă activităților pe internet timp
de 1-2 ore/zi, iar băieții într-un procentaj mai mare (96,14%) petrec de
la 1-6 ore pe zi pe internet.
În schimb, ce ține de timpul petrecut în jocurile online, se
observă un decalaj foarte mare, deoarece marea majoritate a fetelor
(84%) afirmă că nu se joacă în jocuri online, iar numai 8% din băieți au
afirmat acest lucru. Observăm că 76% din băieții chestionați petrec 1-4
ore pe zi în jocuri online. Aș considera că durata petrecută în jocurile
online este foarte mare și ar duce la urmări destul de grave asupra
comportamentului și psihicului preadolescentului. Marea majoritate din
aceștia se joacă mai mult acasă, atunci când nimeni nu este acasă, ori
chiar în prezența părinților. Astfel, ar fi necesară monitorizarea timpului
petrecut pe internet de către părinți, pentru a evita crearea dependenței.
Luptând împotriva dependenței părintele va utiliza următorul
principiu: dacă-l lipsim de ceva pe preadolescent, neapărat trebuie să
suplinim golul format de tableta deconectată. Depășind dependența,
preadolescentul deprinde independența intelectuală, capacitatea de a lua
decizii independente. ‖Eu-l‖ preadolescentului revine la viața activă în
momentul în care el învață să dirijeze jocurile și nu jocurile să-l dirijeze
pe el. [3]
De asemenea, în chestionar au fost incluse și întrebări ce țin de
tipurile de activități pe internet și tipurile de jocuri. Astfel, mai jos sunt
prezentate variantele de răspuns în tabela 2.
84
26 octombrie 2018
Tabelul 2. Procentajul răspunsurilor la întrebările chestionarului în

dependență de gen
Întrebarea ”Ce activități ai Întrebarea ”Ce tip de jocuri
pe internet?” practici?”
Fete Băieți Fete Băieți
Variante Variante
a. Rețelele de 34% 36% Jocuri de 16% 20%
socializare gândire
b. Informații 32% 20% Jocuri de atenție 4% 20%
pentru lecții
c. Filme, diverse 34% 44% Jocuri cu lupte 2% 40%
video
d. Citesc cărți 16% 0% Jocuri cu omor 0% 28%
e. Altele 0% 6% Altele 8% 6%
(joc) (pian)
Rezultatele afișate în tabelul 2 la întrebarea ” Ce activități ai pe

internet?”, denotă că preadolescenții utilizează internetul multilateral:
ca rețele de socializare; pentru selectarea informațiilor pentru lecții;
pentru a privi filme, diverse video și alte activități. În ce privește
diferențele de gen, se observă că fetele acordă o mai mare atenție
dezvoltării intelectuale prin căutarea informațiilor pentru lecții (32%) și
citirea cărților (16%) comparativ cu băieții care caută informații pentru
lecții din internet într-un procentaj mai mic (20%) și nici unul nu a ales
varianta de a citi cărți. În schimb, unii băieți (6%) au accentuat jocurile
ca activitate în internet.
Răspunsurile la întrebarea ”Ce tip de jocuri practicați?”, ne
accentuează încă o dată că băieții sunt mai interesați de jocurile online
și mai cu seamă de cele agresive precum lupte, bătăi, omor (68%). Pe
lângă jocurile agresive, elevii mai practică și jocuri de antrenare a
atenției, gândirii ș.a.
Pentru studierea nivelului de agresivitate la elevii dependenți de
internet, am aplicat Testul de ostilitate (ad. N. Perciun).
85
26 octombrie 2018
Tabelul 3. Distribuția de rezultate privind scalele ostilității la elevii

dependenți de internet
Scalele ostilității
ostilități
Nivelul
NE RE IN AT SU IR VE Total
i
Nivel
70,58 29,41 23,52 11,76 47,05 52,94 11,76

medi
5,88%
% % % % % % %
u
29,41 94,11 70,58 76,47 88,23 52,94 47,05 88,23

Nivel
înalt
% % % % % % % %
Rezultatele din tabela 3 atestă faptul că preadolescenții dependenți

de internet prezintă un nivel înalt la următoarele scale a ostilității: RE
(resentiment – 94,11%), SU (suspiciune – 88,23%), AT (atentat – 76,47%),
IN (ostilitate indirectă – 70,58%). Scala AT reprezintă, de fapt,
agresivitatea fizică reală și dorința de a folosi violența fizică împotriva
altora. De obicei, apare în dispute cu alții mai degrabă decât în distrugerea
obiectelor.
Concluzie:
Dependența de internet și de jocurile online reprezintă astăzi o
problemă majoră, mai ales, pentru vârsta preadolescentă. Preadolescenții
dependenți de internet și de jocurile agresive fiind la vârsta școlară prezintă
un comportament violent și ostil atât față de colegii lor, precum și față de
părinți, cadrele didactice. Această dependență față de internet ar putea fi
caracterizată ca o tulburare de comportament, care are influențe importante
asupra dezvoltării personalității și a nivelului de inteligență a
preadolescenților. De asemenea, am constatat că nivelul de agresivitate
este mai înalt la băieți decât la fete, aceasta fiind rezultat a practicării
mai dese a jocurilor online cu violență de către aceștia. În viitor,
planific o analiză mai aprofundată la această temă pentru a vedea
86
26 octombrie 2018
corelația dintre nivelul de agresivitate la preadolescenții și adolescenții

dependenți de internet.
Bibliografia:
1. Emilia Albu. Manifestări tipice ale devierilor de comportament
la elevii preadolescenți. Prevenire și terapie. Aramis. 2002.
2. Lucia Savca. Psihologia personalității în dezvoltare. Chișinău.
2003.
3. Particularitățile adaptării școlare a elevilor din clasele
gimnaziale. Ghid metodologic. Chișinău. 2014.
4. Popa C. Noi comportamente adictive. Internetul patologic,
dependența de sms-uri și de televizor. București: Universitara. 2013.
5. Dimensiuni contemporane în formarea personalității copilului și
adolescentului. A X-a Conferință Națională cu Participare
Internațională Științifico-Practică a psihologilor, Chișinău, 16
mai 2014.
6. Mircea Revenco, Inga Deliv, Ion Coşciug, Dependența de internet.
Laboratorul de Narcologie pe lângă Catedra de Psihiatrie şi
Narcologie USMF „Nicolae Testemiţanu‖.
87
26 octombrie 2018
AGRESIVITATEA ÎN COMPORTAMENTUL
ȘCOLARILOR MICI
Losîi Elena, conf.univ.,

dr. în psihologie, Catedra Psihologie,
UPS ‖Ion Creangă‖
CZU 159.922.7 :373.015.3
Abstract: Research and official statistics report dramatic increase of
aggressiveness in last three decades in many countries, including
Moldova. Aggression and aggressive behaviour have become the most
visible problem in the field of formal education. The experimental
approach described in this article revealed that the aggressiveness is a
phenomenon that is increasing nowadays.
Keywords: aggressive behavior, verbal aggression, physical aggression,
negativity, irritability.
În ultimii ani agresivitatea a devenit un comportament pe care îl

întâlnim frecvent. Nu este un fenomen nou. A existat dintotdeauna și
continuă să se manifeste. Comportamentul agresiv face parte din viaţa
noastră, dar se manifestă diferit la fiecare dintre noi. Fiind un fenomen
complex, cu diferită cauzalitate și o varietate de forme de manifestare,
continuă să ia amploare în comportamentul copiilor. Un număr tot mai
mare de şcolari mici din ziua de azi manifestă mult mai des
comportamente agresive, opoziţioniste şi provocatoare faţă de adulţii
semnificativi din viaţa lor, în special faţă de părinţi, în comparaţie cu
generaţiile trecute. Perioada micii școlarități este una de formare a
personalității copilului, de extinderea sferei de relaționare, de însușire a
comportamentelor adaptative, deaceea este foarte important de a le
forma niște comportamente adectvate de reacționare în situații dificile,
comportamente social-acceptate. Totodată este o perioadă de dezvoltare
a echilibrelor emoționale și psihice, care sunt în general fragile și pot
genera comportamente inadecvate: ostilitate, negativism, iritabilitate
etc. Agresivitatea este o formă de comportament, orientată în sens
88
26 octombrie 2018
distructiv. Definirea fenomenului agresivității a ocupat un loc central în

preocupările oamenilor de știință, de-a lungul timpului. Din păcate,
datorită complexității acestui fenomen psihosocial, nu s-a ajuns la un
consens general, existând o diversitate de puncte de vedere. Principalele
teorii legate de agresivitate, se referă la rolul jucat de instinctualitate
(impulsul nativ), de frustrare și teoria învățării sociale. Multe lucrări
științifice, care au studiat fenomenul agresivității și au arătat că copiii de
vârsta școlară mică și adolescenții, au deja dezvoltat și învățat, în
această etapă a vieții, un model propriu al agresivității. Copiii învață
agresivitatea, din primii ani de viață, de la părinți, persoanele apropiate
familiei și ceilați copii cu care interacționează. De asemenea, ei învață
despre agresivitate și din filme, televiziune și desene animate. Odată ce
copilul a învățat un comportament agresiv și acesta funcționează și
aduce beneficii, el devine un tipar comportamental. Acest tipar, va fi
multiplicat atunci când copilul se confruntă cu evenimente neplăcute,
frustrante sau atunci când observă și alte persoane actionând agresiv.
Ne-am propus să studiem experimental prezența agresivității în
comportamentelor elevilor de vârstă școlară mică din Republica
Moldova. Astfel, în experiment au fost incluși 60 de elevi ai din clasa a
IV. Am presupus că există diferențe în manifestarea comportamentului
agresiv la școlarii mici în dependență de gen și mediu de trai. Pentru a
verifica această afirmație am aplicat Ancheta pentru determinrea tipului
de agresivitate la scolarii mici [1, p. 11] și testul proiectiv Animalul
inexistent [1, p. 100]. Rezultatele obținute la scala agresivității fizice
sunt ilustarte în figura 1.
89
26 octombrie 2018
scăzut
16,66%
46,66% mediu
înalt
33,33%
Fig. 1.Distribuția de rezultate privind agresivitatea fizică la școlarii mici
Rezultatele obținute sunt următoarele: 16,66% de elevi manifestă

un nivel scăzut de agresivitate; 33,33% - nivelul mediu și pentru
46,66% - nivel înalt. La elevii cu nivel scăzut predomină o agresivitate
fizică redusă, având următoarele caracteristici de bază: sunt calmi,
liniștiți, cu un comportament firesc și reacții normale la situațiile vieții.
33, 33 % au un nivel mediu de manifestare a agresivității fizice. Ei
demonstrează unele manifestări agresive, în mod elocvent situații care
denotă afirmare acestora ca personalitate, aptitudinile și capacitățile sale
în concordanță cu semenii sau în situații de succese școlare cum ar fi
concurența. Cu regret, tocmai 46,66 % de elevi posedă un nivel înallt de
manifestare a agresivității fizice. Constatăm că la subiecții dați persistă o
frecvență mai mare de agresivitate cu utilizarea forței fizice față de alte
persoane, cu o intensitate mai mare. Pentru acești copii sunt specifice
impulsivitatea, izbucnirile nervoase, dezechilibrul, tendința de a domina,
nestăpânirea de sine. Cele mai frecvente forme se evidențiază lovituri,
bătăi, îmbrâncirea, împingerea, înțeparea, zgârîerea, tragerea de păr,
rănirea, punerea piedicilor, ruperea hainelor, distrugerea obiectelor,
privatizarea bunurilor altor copiii, refuzul de a realize sarcinile școlare ș.a.
Ne-a intersat dacă există vre-o difirență în manifestarea
comportamentului agresiv în funcție de gen. Rezultatele obținute la
aceeași scală din anchetă sunt ilustrate în figura 2.
90
26 octombrie 2018
60% 51,72%
45,16%
50%
32,25% 34,48% scăzut
40%
30% 19,35% mediu
20% 13,80%
înalt
10%
0%
fete băieți
Fig. 2. Distribuția de rezultate privind indicile agresivității fizice la școlarii

mici în dependență de gen
Rezultatele prezentate în figura 2 ne conduc spre următoarele

constatări: 19,35% de fete manifestă un nivel scăzut de agresivitatea
fizică; nivel mediu – 32,25%, iar pentru nivel înalt - 45,16 %. La băieți
depistăm că pentru nivel scăzut se înregistrează 13,79% ; nivel mediu -
34,48 % și pentru nivel înalt 51,72 %.
Comparând datele elevilor concluzionăm că băieții manifestă o
frecvență mai înaltă de agresivitate decât fetele. Pentru nivelul scăzut
băieții au obținut o valoare de 13,79% , în timp ce fetele indicând 19,35
%. In ceea ce privește nivelul mediu băieții înregistrează (34,48 %), pe
când fetele care denotă un nivel mediu de agresivitate fizică în
comportamentul său sunt 32,25 %. Nivelul înalt de agresivitate fizică
manifestă tocmai 51,72% de băieți, iar fetele 45,16%.
În funcție de mediul de trai al copiilor, la scala agresivității fizice
am obținut următoarele rezultate, ilustrtrate în fig. 3.
91
26 octombrie 2018
53,33%
60%
43,33% 40%
scăzut
40% 30%26,66%
mediu
20% înalt
2,50%
0%
rural urban
Fig. 3. Distribuția de rezultate privind indicile agresivității fizice
la școlarii mici în dependență de mediu
Rezultatele obținute sunt următoarele: în mediul rural

agresivitatea fizică pentru nivel scăzut atestă 30% de elevi; nivel mediu
– 26,66%, iar pentru nivel înalt - 43,33 %. În mediul urban se constată
pentru nivel scăzut 2,50% ; nivel mediu - 40 % și pentru nivel înalt -
53,33%. Comparând datele elevilor concluzionăm că copiii ce trăiesc în
mediul urban manifestă o frecvență mai înaltă de agresivitate decât
mediul rural. Astfel, constatăm că 53,33% elevi din mediul urban au
acumulat un nivel înalt manifestare a agresivității fizice, iar în mediul
rural - 43,33%. Nivelul scăzut constatăm la 2,50% de copii din mediul
urban, în timp ce cei din mediul rural - 30%.
Rezultatele obținute la scala agresivității indirecte sunt ilustarte în
figura 4.
92
26 octombrie 2018
13,33%
scăzut
50%
33,33% mediu
înalt
Fig. 4. Distribuția datelor privind variabila „agresivitatea” indirectă

la școlarii mici
Constatăm că 13,33 % de elevi manifestă nivel scăzut de agresivitate

indirectă, 33,33% - nivel mediu și tocmai 50% - manifestă agresivitate
înaltă. Acești elevi pot să-și direcționeze agresivitatea sa în mod indirect
spre o anumită persoană, cum ar fi glumele, bârfele, dar și agresivitate care
poate să nu fie îndreptată spre cineva anume, care se poate exterioriza prin
bătăi cu pumnul în masă, strigăte, tropăitul din picioare.
În figura 5 și 6 am prezentat rezultatele obținute la scala agresivității
indirecte în funcție de gen și mediul de proviniență al copiilor.
55,17%
60%
45,16%
50%
32,25% 34,48% scăzut
40%
30% mediu
16,12%
20% 10,34% înalt
10%
0%
fete băieți
Fig. 5. Distribuția datelor școlarilor mici privind agresivitatea indirectă

în dependență de gen
93
26 octombrie 2018
Observăm că procentajul băieților ce manifestă agresivitate

indirectă în comportamentul său de nivel înalt este mai mare (55,17%)
în comparație cu fetele, care au acumulat 45,16%. La fel și nivelul
mediu este specific mai mult băieților, care au acumulat un procentaj de
34,48 % în comparație cu fetele, care au acumulat 32,25%. Nivelul jos
de manifestare a comprotamentelor agresive indirecte este deținut de
fete – 16,12 %, iar băeții au acumulat – 10,34%.
60% 53,33%
46,66%
50%
40% 33,66% scăzut
30%
30% mediu
16,66%
20% 10% înalt
10%
0%
rural urban
Fig. 6. Distribuția de rezultate privind agresivitatea indirectă

la școlarii mici în dependență de mediu
Comparînd rezultatele obținute de elevi la scala agresivității fizice și

celei indirecte la școlarii mici în dependență de mediu, constatăm că spre
deosebire de agresivitatea fizică, care este mai mult specifică elevilor din
mediul urban, agresivitatea indirectă deține întâietate în manifestarea
comportamentală a elevilor din mediul rura. Tocmai 53,33% de elevi din
mediul rural au un nivel înalt de manifestare a agresivității indirecte,
33,66% - nivel mediu și 10% - nivel jos. Iar cei din mediul urban 46,66 %
au un nivel înalt de manifestare a agresivității indirecte, 30% - nivel mediu
și 16,65% - nivel jos.
Rezultatele obținute la scala iritare sunt prezentate în figura 7.
94
26 octombrie 2018
10%
scăzut
53,33% 35%
mediu
înalt
Fig.7. Distribuția datelor privind indicele iritării la școlarii mici
Datele denotă că iritarea de nivel scăzut manifestă 10 % din școlarii

mici testați, 35 % - nivel mediu al iritabilității, pentru care este caracteristic
pierderea echilibrului emoțional, nemulțumirea, respingerea altora etc. și
53,33 % au obținut nivel înalt caracterizat prin impulsivitate, grosălănie,
brutalitate, asprime.
În funcței de gen manifestarea iritabilității în comportamentul
școlarilor mici este ilustrată în figura 8.
80% 61,29%
60% 44,82% scăzut
37,93%
32,25%
40% mediu
13,79%
20% 6,45% înalt
0%
fete băieți
Fig.8. Distribuția de rezultate privind iritarea la școlarii mici în

dependență de gen
Rezultatele privind iritarea la școlarii mici în dependență de gen

sunt următoarele: observăm că 6,45% din fete posedă nivel scăzut,
95
26 octombrie 2018
32,25% - nivel mediu și 61,29% - nivel înalt. Băieții au acumulat 13,79%

nivel scăzut, 37,93% - nivel mediu și 44,82% - nivel înalt. Comparând
rezultatele elevilor observăm că nivel mai înalt de manifestare a iritării în
comportament o au fetele: tocmai 61,29% manifestă nivel înalt. Fetele
sunt cele care care își exteriorizează emoțiile negative chiar în cazul
micilor perturbări. Rezultatele obținute ne conduc spre ideea că ele sunt
mai irascibile și impulsive.
În funcție de mediul de proveniență al copiilor, rezultatele
obținute sunt prezentate în figura 9.
56,66%
60% 50%
50%
36,66%
40% 33,33% scăzut
30% mediu
20% 10% 10% înalt
10%
0%
rural urban
Fig. 9 Distribuția de date privind iritarea la școlarii mici

în dependență de mediu
Analizând rezultatele obținute, observăm că iritarea este un mod

specific de a reacționa al școlarilor mici din mediul urban. Tocmai
56,66% dețin nivel înalt de manifestare a iritării. În schimb nivelul
mediu de manifestare al iritării o dețin cei din mediul rural (36,66%)
comparativ cu cei din mediul urban (33,33%).
Rezultatele obținute de școlarii mici la scala agresivității verbale
sunt prezentate în figura 10
96
26 octombrie 2018
10%
scăzut
26,66%
61,66% mediu
înalt
Fig. 10. Distribuția datelor privind indicile agresivității verbale

la școlarii mici
Constatăm că tocmai 88,32% din elevi manifestă nivel înalt

(61,66%) sau mediu (26,66%) de manifestare a agresivității verbale. Cu
regret, observăm din rezultatele obținute că elevii de vârstă școlară mică
își pot manifesta emoțiile negative sub formă de strigăte, ameninţări,
înjurări, blestemuri, ceartă.
În funcție de gen rezultatele obținute la scala agresivității verbale
sunt prezentate în figura 11.
67,74%
70%
55,17%
60%
50%
scăzut
40%
25,80% 27,58% mediu
30%
13,79% înalt
20%
6,45%
10%
0%
fete băieți
Fig. 11. Distribuția de date privind indicile general al agresivității verbale

la școlarii mici în dependență de gen
97
26 octombrie 2018
Analizând rezultatele obținute la scala agresivității verbale

constatăm că este mai mult specifică fetelor în manifestare. Astfel,
tocmai 67,74% din fete denotă un nivel înalt de manifestare a
agresivității verbale, 25,80% - nivel mediu și 6,45% - nivel scăzut.
Băieții au obținut următoarele rezultate: 13,79% - nivel scăzut, 27,58%
- nivel mediu, 55,17% - nivel înalt de manifestare a agresivității verbale.
În funcție de mediul de proveniență al copiilor, rezultatele
obținute la scala agresivității verbale sunt prezentate în figura 12.
66,66%
70% 56,66%
60%
50% scăzut
40% 26,66% 26,66% mediu
30% 16,66%
20% înalt
3,33%
10%
0%
rural urban
Fig. 12. Distribuția de date privind indicile agresivității verbale în

dependență de mediu
Constatăm că recurg la agresivitate verbală cel mai des elevii din

mediu rural. 66, 66% din subiecții testați din mediul rural au acumulat
nivel înalt de manifestare a agresivității verbale, 26,66% - nivel mediu
și 3,33% - nivel scăzut. Pe când elevii din mediul urban 56,66%
manifestă nivel înalt de agresivitate verbală, 26,66% - nivel mediu și
16,66% - nivel scăzut.
Aceste constatări sunt confirmate și de rezultatele obținute la
testul proiectiv Animalul inexistent. Rezultatele obținute la această
probă sunt ilustrate în figura 13.
98
26 octombrie 2018
54,83% 55,17%
60% 48,27%
50%
40% scăzut
25,80%
30% 20,68% mediu
20% 12,90%
înalt
10%
0%
fete băieți
Fig.13. Distribuția de rezultate privind agresivitatea în depedență de gen
Băieților le este mai mult specific manifestarea comportamentului

agresiv. Astfel, 55, 17% din ei posedă nivel înalt, 48,27% - nivel mediu
și 20,68% - nivel scăzut. Iar fetele au obținut următoarele rezultate:
54,83% - nivel înalt al agresivității, 25,80% - nivel mediu și 12,90% -
nivel scăzut.
Rezultatele obținute la testul proiectiv Animalul inexistent în
fucție de mediul de proveniență al copiilor sunt illustrate în figura 14.
56,66%
60% 53,33%
50%
40% 30% scăzut
26,66%
30% 20% mediu
20% 13,33%
înalt
10%
0%
rural urban
Fig. 14. Distribuția de rezultate privind agresivitatea

în depedență de mediu
99
26 octombrie 2018
Analizând rezultatele obținute la testul proiectiv Animalul

inexistent putem constata următoarele: nivelul înalt de manifestare a
agresivității este specific elevilor din mediul rural – 56,66%; nivel
mediu - 26,66%, iat nivel scăzut – 20% . Din elevii din mediul urban
53,33% au obținut nivel înalt de manifestare a agresivității, 30% - nivel
mediu și 13,33% - nivel scăzut.
Deci, în concluzie, am constatat că fenomenul agresivității este
prezent în comportamentul elevilor de vârstă școlară mică. Tocmai 61,66%
din cei testați au obținut nivel înalt de manifestare a agresivității verbale și
46,66% - nivel înalt de manifestare a agresivității fizice. Băieții adoptă mai
mult comportamente agresive fizice (51,72% - nivel înalt), iar fetele recurg
la iritare (61,29% - nivel înalt) și agresivitate verbală (67,74% - nivel înalt).
Sunt niște cifre îngrijorătoare, care ridică multe semne de întrebare
profesorilor, părinților, psihologilor, legate de cauzele apariției, modalități
de preîntâmpinare și diminuare. Este necesar de a studia mai profund și
complex acest fenomen pentru a elucida dificultățile de natură psihologică
care afectează dezvoltarea sferei emoționale, personalitatea și dezvoltarea
armonioasă a școlarului mic.
Bibliografie:
1. Losîi E. Psihodiagnoza agresivității. Chișinău: UPS ‖I. Creangă‖,
2016. 135 p.
2. Marian C. Agresivitatea în școală. Cluj-Napoca: Editura Limes.
2011. 267 p.
3. Mitrofan N. Agresivitatea umană în Neculau, A. (coord.),
Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Editura Polirom,
1996. pp. 433 – 443.
4. Petermann F., Petermann U. Program terapeutic pentru copiii
agresivi. Cluj Napoca: Editura RTS, 2006. 330 p.
5. Şoitu, L., Hăvărneanu C. Agresivitatea în şcoală. Iaşi: Ed.
Universitarie 2001. 239 p.
6. http://www.lapsiholog.com/agresivitatea-la-copii.html
100
26 octombrie 2018
TEHNICI DE DIMINUARE A AGRESIVITĂȚII LA

ADOLESCENȚI
Lungu Viorelia, dr., conf.univ.

Universitatea Tehnică din Moldova
CZU 159.9.072.42
Abstract: The article includes factors that influence adolescent
aggressive behavior and several techniques to mitigate this behavior.
Keywords: adolescent, aggressiveness, crisis.
Transformările economice şi politice, produse la finele secolului

al XX–lea în Republica Moldova, au creat o situaţie social economică
dificilă, au dus la creşterea nivelului sărăciei, şomajului, numărului de
crime, a afectat toate domeniile vieţii şi categoriile sociale. Copiii şi tinerii
simt consecințele prin înjosirile și neglijările referitoare la necesităţile sale
vitale (alimentaţia, îmbrăcămintea, cămin, asistenţă medicală). Aceste
fenomene negative duc la manifestarea diferitelor forme ale dezadaptării la
nivel intern-psihologic şi la nivel extern social.
Adolescentul este un nonconformist și are modul său de a privi și
de a se adapta la cerințele societății, grup.
Jean Rousselet [apud 7, p. 41] surprinde 3 forme de conduită care
se produc din dorința adolescentului de a se afirma și de a fi unic în
felul său:
- conduita revoltei - prin care adolescentul refuză ostentativ ceea ce a
învațat sau i s-a impus, adoptă atitudini negativiste, contrazice,
ironizează;
- conduita închiderii în sine - o autoanaliză și cenzurare severă a
sentimentelor, a atitudinilor și acțiunilor care poate duce la îndepărtarea
de realitate și închiderea în sine;
- conduita exaltării și afirmării - prin confruntare pentru a-și verifica
propriile capacitați fizice, intelectuale și afectiv-motivaționale adoptînd
atitudini extreme față de alte viziuni.[10, p.87].
101
26 octombrie 2018
Pe lângă conduitele, care denotă dimensionarea echilibrului și

adaptării adolescentului, pot apărea conduite ce exprimă ostilitate,
negativism, nonconformism bazat pe ignoranță. Ca urmare a unor astfel
de comportamente, se constituie acceptorii morali, care pot duce la
conflict și frustrare ce se evidențiază în roluri și statute sociale. Când
conflictul și frustrarea ia forme acute și de durată, adolescentul trăiește
anxios și dramatic relațiile sale cu cei din jur, intervin o serie de
manifestări comportamente structurate după urmatoarele tipuri de
personalitate:
- a imaturitații psihice, când adaptarea este dificilă, lipsită parțial
de realism, cu acțiuni infantile;
- a dezvoltării disarmonice dominate de acțiuni instabile, labilitate
afectivă, impulsivitate, brutalitate, negativism, atitudini
nonconformiste, egoism, nesociabilitate, ostilitate;
- a evoluției astenice ce poate fi de natură cerebrală, somatogenă
sau psihogenă în care domină forme de handicap cu caracter
reactiv, prin vulnerabilitatea persoanei la diferite situații;
- a evoluției psihopatice sub forma epileptoidă, schizoidă, isterică,
ce conțin o mare doză de labilitate afectivă și tendințe spre
manifestări delicvente și infracționale [3, p.34].
Acestea sunt o parte din motivele pentru care adolescența este
considerată ca o perioadă de "criza" și vârstă controversată [8, p. 94].
Criza adolescenței se referă la negarea de către adolescent a
identitații sale în calitate de copil și la revendicarea unei noi identitați,
care să-l plaseze în lumea adultului.
Adaptarea psihologică, autocontrolul emoţiilor care asigură
posibilitatea existenţei personalităţii în condiţiile schimbătoare ale
mediului, este strâns legată de mecanismele de apărare imature, asa
cum este comportamentul agresiv [4 ].
Agresivitatea, după A.Baban, este o reacţie comportamentală prin care
îl blamezi şi îl acuzi pe celălalt, încalci regulile impuse de
autorităţi (părinţi, şefi, poliţie, profesori), eşti insensibil la
102
26 octombrie 2018
sentimentele celorlalţi, nu respecţi colegii, consideri că ai

întotdeauna dreptate, rezolvi problemele prin violenţă,
consideri că cei din jurul tău sunt adesea nedrepţi cu tine, eşti
sarcastic şi critic în comunicare, drepturile tale sunt mai
importante, eşti ostil şi furios [2, pp. 24-25].
Agresivitatea este definită în dicționarul explicativ ca ‖o caracteristică
a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în
vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-
psihologice sau mixte‖ [5].
Deducem că agresivitatea reprezintă orice forma de conduită
orientată către obiecte, persoane sau către sine, este un comportament
verbal sau acţional ofensiv orientat spre umilirea, minimalizarea sau
chiar suprimarea fizică a celorlalţi, spre distrugerea unor obiecte
investite cu semnificaţii sociale sau contra propriei persoane.
Din perspectiva scopului urmarit, agresivitatea este orientată atât
spre producerea „unui rau‖, în direcția demonstrării „puterii agresorului‖
cât și asupra sinelui.
În literatura de specialitate [9] sunt prezentați factorii care
influențează comportamentul agresiv, în acest sens, adolescenţii sunt
caracterizați ca instabili emoţional la situaţiile cu care se confruntă, le
este mai dificil să îşi găsească cuvintele pentru a-şi exprima
disconfortul, sau tind să reacţioneze impulsiv fără să ia în considerare
consecinţele acţiunilor lor.
Una din provocări cu care se confruntă adolescenţii, rezultă din
schimbările care apar la nivel cerebral - dificultatea de a identifica
modul în care se simt ceilalţi. Ei pot confunda tristeţea cu furia, iar
inabilitatea de a identifica emoţiile lor şi ale celorlalţi ridică probleme
în interacţiunea cu ceilalţi.
Un alt aspect care poate fi relaţionat cu agresivitatea la această
vârstă este influenţa grupului de prieteni. Apartenenţa la o gaşcă cu
norme antisociale îi poate încuraja pe adolescenţi să se modeleze
reciproc într-un mod indezirabil.
103
26 octombrie 2018
Cu toate că societatea actuală are mecanisme de control a

comportamentelor agresive, indezirabile, care atentează la viața/siguranța
persoanei și îi afectează funcționarea atât în viața privată, cât și în
societate, la nivel individual se menține activă nevoia de a găsi o soluție
de limitare a manifestării comportamentului agresiv la adolescenți .
Astfel, devine o necesitate capacitarea persoanei în a face față
agresiunii – atunci când aceasta se produce – încât că, pe de o parte
reacția de apărare să fie eficientă și eficace iar pe de altă parte, să
respecte normele legale și să nu victimizeze pe mai departe persoana
agresată.
În acest sens, propunem câteva tehnici de diminuare a
agresivității la adolescenți:
Tehnica: Totul despre mine. Scop: Cunoașterea de sine.
Etapa 1. Conducătorul jocului cere participanților să completeze
frazele care urmează cu prima idee care le vine în minte:
- Îmi place/ Nu –mi place …
- Sunt fericit/ă când…
- Sunt trist/ă, supărat/ă /înfurii când…
- Cel mai important lucru în viață pentru mine este…
- Cred că am succes atunci când…
- Cel mai mult admir la alții…
- Dacă aș putea să realizez o dorință, un vis, acela ar fi…
Etapa 2. Discuții despre imaginea de sine.
- Ce vă place la voi din caracteristice exterioare ale corpului?
- Ce vă place la voi din caracteristicile interioare, de personalitate,
de character?
- Ce ați schimba la voi dacă ați avea posibilitate?
- Cum ne formăm impresii unii despre alții?
- Cum vă doriți să arătați peste 2, 5, 10 ani? Ce ar trebui să
faceți pentru aceasta?
- Care este idealul vostru de personalitate?
- Ce calități ați vrea să dezvoltați?
104
26 octombrie 2018
Etapa 3. Analiza punctellor tari și slabe ale caracterului meu.

Exercițiul se desfășoară individual, rugând fiecărui participant ca
să completeze următoarea fișă:
Punctele tari și slăbiciunile mele
1. Mă simt mândru/ă când se spune că eu
___________________________________________________
2. Mă simt marginalizat și singur când
___________________________________________________
3. Mă simt fericit când
___________________________________________________
4. Sunt dezamăgit când
___________________________________________________
5. Singurul lucru care îmi place într-adevăr este
___________________________________________________
6. Punctele mele tari
___________________________________________________
7. Slăbiciunile mele
___________________________________________________
Este de preferat ca în urma completării fișei fiecare participant

să-și poată prezenta și motiva în fața celorlalți fișa pe care a îndeplinit-o
anterior, explicând alegerea făcută.
Tehnica: Bаsmul terаpeutic. „Plăntuţа ceа perseverentă”.
Scopul: modelаreа comportаmentаlă prin stimulаreа emoțiilor
pozitive.
S-а întâmplаt odаtă cа sămânţа unei flori purtаtă de vânt să
аterizeze pe o cărаre cu pământ puţin şi plin de pietre. O pаlă de vânt а
rostogoli-o până а căzut printre bulgării de pământ, iаr când а venit
ploiа а început să creаscă. Însă, de câte ori încercа să se întindă mаi
mult, cinevа călcа pe eа. De câte ori se întâmplа аcest lucru, fie că erа
strivită o frunză, fie că se rupeа chiаr vârful florii. Până lа urmă, biаtа
plăntă s-а văzut silită să renunţe lа dorinţа de а se înălţа, s-а hotărât să
105
26 octombrie 2018
încerce, doаr să suprаvieţuiаscă, rămânând mereu lа fel. Însă şi аcest

lucru erа greu, pentru că primeа preа puţin soаre şi preа puţină hrаnă.
Într-o zi, un grădinаr а trecut pe аcolo şi а observаt pe cărаre
micа plаntă. „Ei, nu creşti în loc preа bun, а spus el. Tu аr trebui să te
аfli într-o grădină unde să poţi creşte cât mаi frumos‖. Grădinаrul а
plecаt аcаsă şi s-а întors cu o sаpă şi o găleаtă. Аpoi, s-а аpucаt să sаpe,
аsigurându-se că а reuşit să cuprindă toаte firicerele rădăcinilor fără să
le rupă. А luаt plаntа cu el în grădină, а găsit un loc cu pământ grаs
unde а fixаt-o, iаr аpoi а stropit-o grijuliu cu multă аpă. Grădinаrul а
băgаt de seаmă că micuţei plаnte îi este frică, аşа că i-а vorbit din nou:
„Аvem voie să ne fie frică, dаr nu trebuie cа acesta să ne opreаscă să
creştem şi să ne dezvoltăm‖, а sfătuit-o el pe micа plаntă.
„Pentru cа să аjungi să fii exаct ceeа ce poţi cu аdevărаt să fii,
trebuie să găseşti forţа în tine însăţi, să te îndrepţi şi să te deschizi chiаr
tu către soаre, аbeа аtunci vei reuşi să te vezi în аdevărаtа lumină‖.
Bietei plante îi erа încă frică, dаr s-а hotărât să nu scаpe аceаstă ocаzie,
аşа că а căutаt şi а găsit în eа însăţi putereа de а se deschide spre
lumină. Foаrte curând s-а ivit o frunzuliţă, iаr аpoi un bobocel de
floаre, urmаte de аltele şi аltele. Plantа а căpătаt încredere şi а început
să se simtă mаi puternică şi mаi curаjoаsă. Nu după mult timp s-а
аcoperit cu o mulţime de flori minunаte. Plаntа аuzeа din ce în ce mаi
des în jurul ei cuvintele cu cаre vizitаtorii îi lăudаu frumuseţeа şi îşi
dădeа seаmа ce mult se schimbаse şi ce mult crescuse. Аcum, că erа
vindecаtă de tot, plаntа а înţeles că pentru a se dezvolta deplin este
nevoie de multă încredere şi curаj pentru a se înаlţa spre soаre prin
propriile ei puteri.
Urmare atât a cunoașterii de sine cât și modelarea comporta-
mentului, propunem o altă tehnică: comunică asertiv. Se propune
compararea „privirerii- poziției – gesturile – vocea – particularitățile
vorbirii‖ persoanei pasive, aggresive și asertive‖. Se va pune accentul
pe avantajele comportamentului asertiv.
106
26 octombrie 2018
Atunci când se realizează comunicarea eficientă se conștiențizează

importanța acesteea, încep să-și dezvolte propriile atitudini [6, p.279].
Contactul agresiv. Scopul: manifestarea comportamentului
asertiv ca răspuns la presiune și agresivitate.
Descriere:
Etapa I. Se prezintă 4 procedee de răspuns la agresivitate:
Fixarea confuziei: „Eu, pur și simplu, m-am pierdut/zăpăcit de la
așa un atac‖.
Mesajul Eu: „Când strigați la mine (interpretarea acțiunii
agresorului) eu, de obicei, nu-s în stare să lucrez normal, propun să
trecem în altă sală și să analizăm cele întâmplate‖.
Mesajul Tu/Dvs.: „Dvs. Vreți să spuneți că sunteți încrezut în
ceea că…‖.
Fixarea cauzelor adresării: Dvs. Vă este important…‖.
N.B.! Scopul utilizării acestor tehnici este de a nu permite
creșterea agresivității. De aceea se va vorbi fără agresivitate, sarcasm
sau bătaie de joc.
Etapa II. Participanții se împart în 3 grupuri, fiecare primind câte
o fișă cu fraze agresive. Sarcina participanților este de a scrie în fișă
variantele de răspuns, utilizând una din tehnicile propuse.
Comportament agresiv Răspunsul asertiv

Absolut nu știi cum să te comporți în
prezența adulților!
Nu-ți pare că prea des critici pe alții?
Ești un adevărat tocilar! Nu e doar
părerea mea, ci a întregii clase!
Pentru completare se dau 7 min., motivând că într-o discuție, de

obicei, nu ai mult timp de gândire asupra răspunsului. Se va crea
posibilitatea de a face schimb de opinii variate.
107
26 octombrie 2018
Refuzul politicos. Scopul: stabilirea acțiunilor și etapelor

necesare pentru un refuz, a exprima un refuz asertiv la o cerere.
Descriere: Se solicită răspuns la întrebarea: Ce înseamnă a
refuza? Se comunică, ce presupune un refuz, ce este necesar de evitat în
situația de refuz și etapele refuzului. Se formează perechi care vor
demonstra situații de refuz asertiv.
Reflecție: A fost ușor sau greu să exprimați un refuz? De ce? La
ce etapă ați întâmpinat dificultăți? În ce situații vă este greu să refuzați?
De ce/
Comentariu: participanții fac cunoștință cu fișa „Sugestii pentru a
spune „Nu‖ .
Exemplu de formulare a refuzului:
I. Știu că ți-ar plăcea să ieșim împreună astă – seară.
1. (Repetarea solicitării, pentru ca interlocutorul să fie
încredințat că a înțeles despre ce este vorba);
II. Din păcate, am avut o zi grea și sunt foarte obosit.
2. (prezentarea motivelor refuzului);
III. Așa că aș dori să mă odihnesc. (Exprimarea refuzului);
IV. Am putea alege o altă seară în cursul săptămânii ca să
ieșim în oraș. (Propunerea unei alternative convenabile
pentru ambele părți).
În concluzie, agresivitatea la adolescenți tine de instinctul de
supravietuire, este și un lucru înnăscut, dar care se poate educa. Pe de alta
parte, agresivitatea este și un comportament învățat, dobândit social, dar se
manifestă în cele mai multe cazuri ca rezultat al frustrarilor.
În această situație fiind este important ca adolescentul să estimeze
rolul autocunoaşterii în devoltarea personalităţii, având influenţe pozitive
în ceea ce priveşte: optimizarea performanţelor individuale, relaţionale, a
capacităţii de manifestare emoțională, cu impact considerabil în relaţiile
cu familia, colegi, profesori, etc.
108
26 octombrie 2018
Ținând cont, însă, de temperamentul şi personalitatea copilului,

în cazul în care nu se mai poate gestiona eficient situaţia, este
recomandat să apelați la ajutorul specializat a unui psiholog.
Bibliografie:
1. Aminoresei A. Training și consiliere pentru dezvoltare personală.
http://adinaamironesei.blogspot.com/2017/05/ exercitiul-care-
conduce-instantaneu la.html; vizitat 15.09.2018
2. Băban A., Petrovai D., Lemeni G., Consiliere şi orientare.
Ghidul profesorului, Bicireşti: Ed. Humanitas Educaţional, 2002;
3. Brillon, M., Emoțiile pozitive, emoțiile negative și sănătatea,
Polirom, Iași, 2010;
4. Cele mai comune mecanisme de apărare folosite de către un
copil stresant. http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1825
5. Gorgos C., Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, Edit. Medicală,
Bucureşti, 1987;
6. Lungu V. Rolul comunicării asertive în asigurarea unui climat
instituțional favorabil. Studia Universitatis: Seria Ştiinţe ale
educaţiei. 2007 .- Nr.5 .- P. 276-279
7. Paunescu, C., Agresivitatea și conditia umana, Editura Tehnica,
Bucuresti, 1994;
8. Radulescu, S.M, Devianța, criminalitate și patologie sociala.
Editura Lumina Lex, Bucuresti. 1999
9. Spear, L. The Behavioral Neuroscience of Adolescence. W.W.
Norton: New York. 2010;
10. Şchiopu U., Verza E. Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii,
București: Editura Didactică şi Pedagogică, 1997.
109
26 octombrie 2018
ПОЗИТИВНОЕ РОДИТЕЛЬСТВО:
МОДЕЛЬ ТЕМАТИЧЕСКОГО СОДЕРЖАНИЯ
ПСИХОСОЦИАЛЬНОЙ РАБОТЫ С РОДИТЕЛЯМИ
ИЗ СОЦИАЛЬНО-УЯЗВИМЫХ КАТЕГОРИЙ
НАСЕЛЕНИЯ
Коврова Анастасия,
Государственный Университет Молдовы
CZU 364.6+37.018.1
Abstract: The article presents a model of the thematic content of
psychosocial work with parents from socially vulnerable groups in the
context of the promotion, development and strengthening of positive
parenting as a long-term strategy for solving a wide range of psychosocial
problems. Designed for specific groups, the model can be extended to work
with all categories of socially vulnerable families. The components of the
model comprehensively cover the factors that influence the occurrence and
growth of domestic violence against children.
Keywords: positive parenting, development of parental competences,
violence against children, socially vulnerable groups, sensitivity of
services
Значимость влияние детского опыта на личность человека

является неоспоримым и доказанным фактом, хотя механизмы такого
влияния продолжают становиться объектом научных исследований.
Опыт взаимодействия с родительскими фигурами может быть как
благоприятным, давая возможность личности развиваться и
функционировать гармонично, так и неблагоприятным, способствуя
психологической травматизации, развитию психоэмоциональных
нарушений, овладению делинкветными и/или неконструктивными
поведенческими моделями, отсутствию важных для успешной
социальной адаптации навыков. Вопрос о важности формирования и
развития родительских компетенций становится особенно актуальным,
учитывая широкую распространенность на национальном и мировом
110
26 octombrie 2018
уровне случаев семейного насилия, пренебрежения ребенком, раннего

вовлечения детей в потребление психоактивных веществ,
рискованного полового поведения, повышающего уязвимость к ранней
незапланированной беременности и инфицированию заболеваниями,
передающимися половым путем (в том числе, ВИЧ-инфекцией).
Формирование и развитие родительских компетенций в
соответствии с Конвенцией о правах ребенка (ратифицированной в
Республике Молдова 12 декабря 1990 года) является одной из
международных стратегий предотвращения и преодоления
насилия в отношении детей, поддерживаемой ЮНИСЕФ, ВОЗ,
Глобальным партнерством по ликвидации насилия в отношении
детей [4]. Ликвидация насилия в отношении детей входит в Цели
устойчивого развития, установленные на период до 2030 г. [6].
Национальные исследования показывают широкую распростра-
ненность случаев насилия и насильственной дисциплины в
отношении детей: 76% детей в Республике Молдова в возрасте 2-14
лет подвергались физической и/или психологической агрессии со
стороны лиц, осуществляющих воспитание [6]. При этом доказано,
что насилие и пренебрежение ребенком, являясь нарушением прав
детей, также оказывают значительное негативное влияние на его
физическое и психологическое здоровье и развитие [4]. На
национальном уровне решение проблемы домашнего насилия в
отношении детей обеспечивается наличием соответствующей
законодательной базы, а также планируется и реализуется через
следующие стратегии: Межотраслевая стратегия развития
родительских навыков и компетенций на 2016-2022 годы [5];
Стратегия защиты ребенка на 2014–2020 годы; Национальная
стратегия в области миграции и убежища на 2011–2020 годы;
Национальная стратегия по предотвращению насилия в отношении
женщин и домашнего насилия и борьбе с ним на 2017–2022 годы.
Национальная Межотраслевая стратегия развития
родительских навыков и компетенций на 2016-2022 годы предлагает
111
26 octombrie 2018
термин «позитивные родительские практики», определяя его как

«подход к уходу и воспитанию ребенка, способствующий
формированию отношений между родителями и детьми, основанными
на взаимном уважении, поддержке для полного и гармоничного
развития ребенка, а также на способности договариваться при наличии
разногласий ненасильственным и конструктивным образом. Особый
акцент делается на стимулировании желательного поведения, на
установлении четких правил, в соответствии с которыми ребенок
считается полноценной личностью, имеющей права, которые должны
быть соблюдены; к ребенку необходимо относиться с уважением, не
вызывая страха насилия» [5]. Для обозначения родительского подхода,
предполагающего развитие сотрудничества с ребенком и применения
ненасильственных дисциплинарных методов, зарубежными исследо-
вателями используется также термин «позитивное родительство».
Мы предлагаем расширить понимание термина «позитивное
родительство» и использовать его для обозначения «совокупности
знаний, навыков, действий и отношений родителя (опекуна/лица,
осуществляющего уход за ребенком), направленной на обеспечение
процесса воспитания, а также комплексного всестороннего и
гармоничного развития ребенка, реализуемых в условиях уважения к
личности ребенка, учета и принятия его индивидуальных отличий,
потребностей и возрастных особенностей развития, соблюдения его
прав и отсутствия всех видов насилия в отношении ребенка». В
данной статье мы будем использовать данный термин именно в таком
понимании. Указанный же подход сотрудничества и ненасильс-
твенной дисциплины мы обозначаем термином «позитивная
дисциплина», которая включается в «позитивное родительство».
В период с марта по май 2018 года в рамках проекта,
реализуемого Общественной Ассоциацией «Inițiativa Pozitivă» в
партнерстве с ВИЧ-сервисными организациями при поддержке
UNICEF Moldova, нами было разработано Методологическое
руководство по предоставлению услуг, чувствительных к
112
26 octombrie 2018
позитивному родительству, в рамках ВИЧ-сервисных организаций (в

настоящее время готовится к печати). Цель разработки заключалась в
создании инструмента информационной и методической поддержки
консультантов, оказывающих услуги в рамках ВИЧ-сервисных
организаций, который бы позволил повысить чувствительность
психосоциальной работы к аспектам детско-родительских отношений
в семьях благополучателей. Целью же повышения чувствительности
услуг указанных организаций к вопросам родительства явилось
решение использовать еще одну стратегию, способную в
краткосрочной и долгосрочной перспективах внести значимый вклад
реализацию видения и миссий ВИЧ-сервисных организаций.
В рамках создания Методологического Руководства мы
разработали Модель тематического содержания психосоциальной
работы с родителями из социально-уязвимых категорий в контексте
продвижения, развития и укрепления позитивного родительства.
Данная модель разработана на основе анализа содержания и
особенностей организации 30 программ по развитию родительских
компетенций, имеющих доказательную базу (среди них - Adult and
Children Raising Safe Kids ,The Sinovuyo Caring Families Programme:
Parenting for Lifelong Health, Triple P – Positive Parenting Program, The
Strengthening Families Program, The Strengthening Families Programfor
Parents and Youth 10–14, Incredible Years, International Child
Development Program, Families and School Toghether, Staying
Connected with Your Teen, Guiding Good Choises, Family Matters,
Parents Under Pressure, Helping the Noncompliant Child, Families Facing
the Future, Parents Make the Difference, Parent-Child Interaction Therapy,
Positive Action и другие). Кроме модели тематического содержания,
на основе анализа мы разработали также рекомендации по
организации психосоциальной работы с родителями для повышения
ее эффективности.
113
26 octombrie 2018
Модель тематического содержания психосоциальной работы

с родителями из социально-уязвимых категорий населения (см.
Схему 1) включает в себя следующие компоненты:
 Здоровье ребенка (здоровье матери во время беременности,
вопросы здорового питания, гигиены, режима дня,
обеспечения своевременного доступа ребенка к медицинским
услугам и приверженности необходимому лечению и др.);
 Привязанность/контакт с ребенком (расширение зоны
родительского принятия, развитие вовлеченности родителя в
жизнь ребенка, обучение родителя навыкам выражения любви,
принятия и одобрения, способам совместной деятельности);
 Позитивная дисциплина (эффективная детско-родительская
коммуникация, управление конфликтами, регуляция эмоций
ребенка, использование стратегии сотрудничества и
ненасильственных дисциплинарных методов);
 Развитие ребенка (закономерности и способы развития
ребенка, удовлетворение психологических потребностей
ребенка, организация школьного обучения);
 Психологическое благополучие родителя (развитие навыков
эмоциональной саморегуляции родителя, преодоление психо-
травмирующего детского опыта родителя, преодоление
индивидуальных психологических затруднений). Исследования
показывают, что родители, ощущающие себя счастливыми,
скорее выбирают позитивный стиль воспитания [3];
 Половое воспитание ребенка (обучение правильной коммуника-
ции с ребенком по вопросам пола: достоверная информация,
вопросы контрацепции, психоэмоциональный аспект сексуальных
отношений). Актуальность подтверждается национальной
статистикой, демонстрирующий высокий уровень заболеваемости
ИППП и низкий уровень осведомленности в этой области
среди молодых людей, а также факт того, что в течение
114
26 octombrie 2018
последних 10 лет в нашей стране аборты в возрасте 15-19 лет

составили 10% всех абортов [6];
 Защита ребенка от потребления психоактивных веществ
(установление семейных правил относительно психоактивных
веществ, обучение коммуникации с ребенком относительно
психоактивных веществ, их влиянии и способах защиты);
 Семейная атмосфера (управление семейными конфликтами,
касающимися ребенка не напрямую, а косвенно, а также
развитие жизненных навыков родителя для повышения его
социальной адаптированности, преодоления влияния
социальной уязвимости и возможности выступить позитивной
ролевой моделью для ребенка).
Здоровье
ребенка Привязан
Семейна -ность /
я атмос- контакт с
фера ребенко
м
Позитивное
родительство Позитив-
Защита
для ная
ребенка
социально- дисцип-
от ПАВ
уязвимых лина
семей
Половое
воспита- Развитие
ние Психоло- ребенка
ребенка гическое
благопо-
лучие
родителя
Схема 1. Модель тематического содержания работы с родителями из

социально-уязвимых категорий в контексте продвижения, развития и
укрепления позитивного родительства.
115
26 octombrie 2018
Принимая во внимание тот факт, что разработанная модель

предназначена для работы с конкретными социально-уязвимыми
категориями населения (затронутые ВИЧ-инфекцией и ключевые
группы (уязвимые к ВИЧ)), мы полагаем, что она может быть
применена шире. Прежде всего - для работы с другими категориями
социально-уязвимых семей. Социальная уязвимость, связанная, как
правило, с повышенным уровнем психоэмоционального
напряжения в семейной атмосфере, сложностями социального и
экономического плана, является фактором риска домашнего
психологического и физического насилия в отношении детей [2, 1].
Кроме того, представленная модель будет и полезна в работе с
широкими группами населения. Здесь мы учитываем общую
распространенность случаев пренебрежения нуждами ребенка,
жестокого обращения и домашнего насилия в отношении детей,
статистику, связанную с рискованным половым поведением
подростков, а также широкую распространенность потребления и
доступности для начала потребления психоактивных веществ
подростками и молодыми людьми.
Повышение чувствительности сервисов (психосоциальных,
медицинских и др.) к вопросам родительства способно выступить
одной из базовых долгосрочных стратегий снижения уровня насилия,
делинквентности, нарушений здоровья, дискриминации и других
социальных проблем. Позитивное родительство – это фундамент для
развития здорового мирового сообщества, основанного на правах
человека, ценностях свободы, мира, толерантности и уважения к
личности каждого человека.
Библиография:
1. Коврова А. Насильственные методы воспитания в
социально-уязвимых семьях. Aspecte psiho-sociale în protecția
copilului și familiei de violeță: Materialele Conferinței științifice
internaționale, din 21 octombrie 2016/coord. Otilia Stamatin;
116
26 octombrie 2018
col.red.: Igor Racu. Chișinău: S.n., 2017, p.319-324. ISBN 978-

9975-136-25-9.
2. Насилие в семье: Особенности психологической реабилитации.
Учебное пособие / Под ред. Н. М. Платоновой и Ю. П.
Платонова. СПб.: Речь, 2004. 154 с. ISBN 5-9268-0298-9
3. Bahrami A. The Effect of Happiness on Various Aspects of
Parenting and Positive Parenting. Psychology and Behavioral
Science International Journal. 2017, nr. 4(1):555627.
doi:10.19080/PBSIJ.2017.04.5555627.
4. INSPIRE: семь стратегий по ликвидации насилия в
отношении детей [INSPIRE: seven strategies for ending
violence against children]. Женева: Всемирная организация
здравоохранения; 2017 г. ISBN 978-92-4-456535-3.
5. Межотраслевая стратегия развития родительских навыков и
компетенций на 2016-2022 годы. Опубликовано: 07.10.2016 в
Официальном мониторе № 347-352, статья №: 1198:
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=3
66978&lang=2 [дата обращения - 24.09.2018]
6. Рамочная программа партнерства Республики Молдова и
Организации Объединенных Наций в целях устойчивого
развития на 2018–2022 годы. Рамочная программа
Организации Объединенных Наций по оказанию помощи
Республике Молдова в целях развития:
http://md.one.un.org/content/dam/unct/moldova/docs/pub/strateg
/UNDAF%20Moldova%20RU.pdf[дата обращения –
24.09.2018]
117
26 octombrie 2018
THE CONCEPTUAL CONTEXT OF ATTITUDES OF

PHYSICAL EDUCATION TEACHERS TO STUDENTS
WITH DISABILITY
Daniel Shama Einas, PhD. Candidate,

Tiraspol State University
CZU 376.112.4
Abstract: Effective inclusion of students with disabilities in general
schools is a social issue, based on the concept of social justice, which
provides for the right of all students to equal access to all educational
opportunities, regardless of disability or any form of disadvantage. At the
same time, students with disabilities face multiple barriers to inclusion,
including negative attitudes from teachers. This article reflects some
aspects of the research devoted to the formation of positive attitudes of
physical education teachers towards children with SEN. We find that
inclusive education can be an important tool in changing discriminatory
attitudes, but also vice versa - forming an inclusive attitude is a
precondition for creating an inclusive environment in schools.
Keywords: positive attitudes, inclusion, negative attitudes, child rights.
Introduction
The Salamanca Statement (UNESCO, 1994) highlights the need
to provide education for all children in an inclusive school. As a result,
the implementation of inclusive schools has been a goal in many
countries. Consequently, in Israel and particularly in the Arab sector
education policy makers have affirmed a commitment to reducing the
numbers of pupils educated in segregated special schools and to
moving more of these pupils into the mainstream of education.
Although the important integration issue had become imperator
within the mainstream school challenging the education system to
address it, children with disabilities must still face impeding barriers
which are directly related to their disability but not less to the stigmatic
attitudes of their new surroundings, including teachers, which should
assume the responsibility to integrate them. The barriers of
118
26 octombrie 2018
participation in physical activity or the exclusion of children from it are

the practical outcome of physical education teachers' lack of coping
resources and pedagogical strategies in dealing with the inclusion
problem, although they may have the awareness and the will to do so.
Considering the above mentioned realities within the context of
the contemporary dynamic socially oriented perspective at the turn of
the millennium and the new consequent policies of the educational
system to integrate children with disabilities in the regular system, it
has become urgent not only to opt for inclusion but also to facilitate the
complex process of putting into practice the social integrative approach
for the benefit of both regular pupils and pupils with disabilities.
However, at this crucial crossroad when the direction of inclusion is
dictated by most education policy makers, the implementation relevant
strategies are still unclear to the system, namely to the physical
education teachers themselves. At the implemental level, the inclusion
education stream although highly recognized faces various transitional
and strategic problems, including stigmatic attitudes and insufficient of
unexperienced physical education teachers. Being aware of the students
with disabilities rights to be an integral part of school and be included
as far as possible in different school activities, careful attention should
be devoted to the required strategic steps since only a careful
professional implementation of the inclusion policy, can ensure its
wishful success [1, 2, 3].
The description of the situation in the research domain

Students with disabilities have specific problems that are
connected to their particular disability which must be courageously
faced by society overall and particularly at school. These issues must be
taken into account by society in general and especially by school, but
not as a courtesy to children but as their natural right to equity, based
on the principles of Western democracy recognized in Israel.
119
26 octombrie 2018
Reiterating that the adoption of the UN Convention on the Rights

of Persons with Disabilities (2006) has spurred research and policy
development, we note that the issue of stigmatizing attitudes towards
children with disabilities has been addressed in several current studies
in the field. We find existing studies in the field mostly focusing on
peers' attitude, respectively the attitude of ordinary students without
disabilities toward their peer students with disabilities. Other studies
explored the attitude of teachers and parents. Several studies have
provided evidence that negative attitudes of teachers towards students
with disabilities are a major barrier to student learning [ 1, 5, 6].
At the same time, the attitudes of teachers towards inclusion of
students with disabilities in the context of physical education are less
researched. According to these realities which are also confirmed by
our experience, we maintain that physical education lessons can
constitute an adequate container of coping with inclusion problems
effectively; students with disabilities want to be a part of society instead
of the default traditional option of feeling lonely and rejected. For this
reason, teachers have to prepare themselves to contain, include and
practically accept all students in their lessons, and also to be competent
in preparing their regular students to understand how to include their
different colleagues as equal pals.
Since teacher‘s present role has changed from that of merely
conveying knowledge or constituting the exclusive source of
knowledge to a most challenging role of being rather a guide or
facilitator for seeking for relevant information and ways of self-
development new ways of forming demanding unfamiliar competences
must be found. It must be mentioned that students with disabilities who
enter the regular system as it has justly been decided by educational
policy makers are often not only unprepared for the challenging process
of integration but they are also still at risk with their characteristic
emotional and learning difficulties, having experienced failures during
their years in elementary and middle schools, unsurprisingly holding
120
26 octombrie 2018
low self-images and as a result find it hard to integrate in the regular

high schools.
Some researchers explored the teachers attitudes towards the
disable children/ students based on experience in Israel: Florian M.E.
[5], Weisel A, Dror O. [6], others.
The re-framing of the subject of physical education with an
emphasis on health and a physically active lifestyle rather than more
competition has been addressed by Corbin, C. [2] and named as: “new
physical education‖. Antonovsky A. (1987) [apud 8] addresses the
integration of a salutogenic paradigm, proposing the central coherent
costruct as a way of supporting the theoretical platform of health
promotion activities, instead of the traditional medical pathology-based
paradigm.
Broadly stated, researchers have acknowledged that
marginalization and exclusion of children and youth with disabilities
needs to be conceived of more broadly than the current focus on
indicators of poverty and on the excluded individual. It has become
obvious that addressing marginalization and exclusion of children and
youth with disabilities requires an explicit public policy that supports
new innovative approaches aimed at reducing and eventually
eliminating structural barriers as well as societal attitudes underlying
cultural traditions.
Based on researches, we conclude that strategies and programmes
must develop from the local/state/national contexts in which people with
disabilities live, work, and go to school. It must be noted that strategies to
address marginalization and social exclusion are multidimensional,
relational, and context-specific processes.
Four basic premises for programmes and policies promoting
inclusion:
 Strategies, policies and programmes must rest on localized
intervention sensitive to national, institutional and cultural
contexts.
121
26 octombrie 2018
 Interventions must be cross-sectorial and comprehensive,

transcending traditional bureaucratic approaches.
 Approaches to inclusion necessarily involve a long-term process
of development through transitional stages.
 All activities undertaken must involve participation of the
excluded in the development, implementation, and decision-
making processes.
The 2009 EFA Monitoring report [3] states: Among the most
serious obstacles are negative attitudes towards the disabled, which
affect both the school participation and the self-confidence of disabled
children‖. The Convention on the Rights of people with disabilities
(2006), also emphasizes the problem of attitudinal barriers.
Despite the recognition that cultural barriers constitute one of the
most serious obstacles and pressing issue to address, few
recommendations exist that would provide specific strategies for
addressing this barrier. Experiences in the MENA region provide a
window for strategies to address attitudinal barriers that are specific and
targeted: the family unit, the community, the service sector, and the
government sector [apud 7].
Findings of research:
Our research (implemented in the schools in Arab sector of
Israel) was focused gradually on the specific factors connected to the
implications of teachers having to cope with disability in a regular
demanding setting, and the required methodology and finalities of
developing adequate coping strategies. The Figure 1. represents the
connection between PE teachers‘ attitudes and psycho-pedagogical
strategies, based on identification of sources of negative/stigmatic
attitudes and sources of positive/promoting (inclusive) attitudes.
122
26 octombrie 2018
Figure 1. The connection between PE teachers’ attitudes and

psycho-pedagogical strategies
In order to decide on concrete steps to modify stigmatized

attitudes of learners, this diagnostic model was drawn up (figure 2),
aiming at identifying the main type of attitudes, which would be its
physio-psychological aspects (Lahad, M.) [4], trying to define the
directions of Pedagogical solution of the problematic situation that
hinders the integration of students with disabilities.
123
26 octombrie 2018
Figure 2. Diagnostic Model for Changing Stigmatized Attitudes:

Challenges vs. Goals and Practical Steps
We consider that the positive attitude is largest than inclusive

attitude towards students with disability, including friendly approach
and respect, support/ encourage, empathy, oriented to individual needs
and preferences of the disable students, without any limitations.
Also, we concluded that inclusive education can be a tool to change
discriminatory attitudes but also, vice-verso – forming the inclusive
attitude is a precondition in establishing the inclusive education / inclusive
school. Based on importance of special teachers‘ training on special needs
124
26 octombrie 2018
education we introduced the following principles: a Human Rights Based

Approach; a noncategorical approach; Complementarity and mobility; a
Gender Equality Based Approach.
Conclusions:
1. Analysis of historical evolution of physical education of persons
with disability demonstrates a difficult road from the segregation
and isolation of these people to their inclusion in the society. We
found that Physical Education is an integral part of the curriculum
and education in the school because physical activity is an important
factor in child development, not only in physical but also the
psychological and social aspects.
2. We determined that one of the educational responsabily of teachers
is to ensure the implementation of the basic right of students with
disabilities to study together with students of the same age group in
the same educational system, including participation in the physical
education lessons. From the other hand, the effectiveness of this
inclusion depends on many factors, including the teachers‘ attitudes.
Bibliography:
1. Aloia G.E., Knutson R., Minner SA.H.& Vonb Seggem M.
Physical education teachers‘ initial perceptions of handicapped
children. Mental Reardation. 1980, p.26-37.
2. Corbin, C.B. Physical activity for everyone: What every physical
educator should know about promoting lifelong physical activity.
In: Journal of Teaching in Physical Education. 2002, p.128-144.
3. Education for All Global Monitoring Report. Overcoming
inequality: why governance matters. UNESCO, 2009.
4. Lahad, M., Schacham, M., Ayalon O. The ‖Basic PH‖ Model of
Coping and Resiliency. Theory, Research and Cross-Cultural
125
26 octombrie 2018
Application. Jessica Kingsley Pub., London& Philadelphia, 2012,

288pp.
5. Florian L. Inclusion: special or inclusive education: future trends.
In: British Journal of Special Education 2008, 35, 202-208.
6. Weisel A, Dror O. School climate, sense of efficacy and Israeli
teachers‘ attitudes toward inclusion of students with special
needs. In: Education, Citizenship and Social Justice. 2006;1(2):
p.157–74.
7. Human Development Department, MENA Region. A Note on
Disability Issues in the Middle East and North Africa.
Washington, D.C., World Bank, 2005.
8. https://academic.oup.com/heapro/article/21/3/238/559289/Conte
xtualizing-salutogenesis-and-Antonovsky-in
126
26 octombrie 2018
EDUCAȚIA PENTRU ORAȘE PRIETENOASE COPIILOR
Daniela Lungu, student, Universitatea Tehnică a Moldovei

Victoria Lungu, student, Universitatea Tehnică a Moldovei
CZU 37.06
Abstract: Significant social transformations, including globalization,
labor migration / population mobility, massive urbanization, require the
rethinking of resilience forms and tools, but also sustainable urban
development. This article discusses the concept of "child friendly cities", the
authors analyzing from a different perspective the benefits of the socio-
educational tool such as painting children's play spaces, contributing to
their development.
Keywords: child friendly city, urban safety, play spaces, co-participation.
Introducere
În septembrie 2015, a fost adoptată Agenda 2030 pentru
dezvoltare durabilă [2]. Agenda este un plan de acțiune care cuprinde
17 obiective de dezvoltare durabilă și 169 de obiective care
coordonează eforturile globale în ceea ce privește reducerea sărăciei și
a foametei, combaterea inegalităților și a bolilor și construirea unei lumi
mai stabile până în anul 2030. Prin aprobarea „Agendei 2030‖ statele
lumii au confirmat angajamentul în vederea realizării dezvoltării
durabile în cele trei dimensiuni – economică, socială și de mediu – într-
un mod echilibrat și integrat.
Agenda se angajează să "nu lase pe nimeni în urmă" și să ofere
copiilor și tinerilor un mediu favorabil pentru realizarea deplină a
drepturilor și a capacităților lor. Obiectivul 11 al Agendei cere în mod
special ca orașele și așezările umane să fie sigure, reziliente și durabile.
Aceasta este cea mai puternică expresie din partea comunității interna-
ționale de dezvoltare a rolului critic pe care îl au orașele în viitorul nostru.
Reprezentanți ai diferitor structuri și niveluri de guvernare, ai
societății civile, ai sectorului privat, ai mediului academic, organisme
127
26 octombrie 2018
internațonale, precum și persoane fizice, inclusiv copii și tineri, au fost

implicați în elaborarea Agendei 2030. Aceste părți interesate și altele
sunt acum implicate activ în punerea în aplicare a Agendei atât la nivel
global, cât și la nivel local. De exemplu, în Republica Moldova, paralel
cu alte țări, a fost realizat exercițiul de naționalizare a indicatorilor și
țintelor Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).
Construirea unor orașe și comunități prietenoase pentru copii
poate ajuta guvernele locale și alte părți interesate să contribuie la
îmbunătățirea nivelului de trai, realizând și Agenda 2030.
Abordări conceptuale
Conform DEX, ‖orașul este formă complexă de așezare umană,
având dimensiuni variabile și multiple dotări edilitare, de obicei cu
funcție politico-administrativă, industrială, comercială și culturală;
construcțiile sunt grupate în ansambluri arhitectonice și organizate în
zone cu utilizări bine definite (industriale, comerciale, administrative,
de locuințe etc.); exercită o mare influență economică și organizatorică
asupra zonei înconjurătoare‖[3].
UN-Habitat, angajându-se în dezvoltarea progresivă, promovează
o abordare a siguranței urbane (an urban safety approach-engl.), care se
bazează pe o cultură de prevenire în cadrul așezărilor umane durabile și
mai specific – în cadrul unei agende durabile de dezvoltare urbană.
Abordarea ‖Orașe mai protejate‖/ în siguranță (‖Safer Cities‖) [4]
vizează schimbarea imaginei orașelor spre bine – producerea unei
calități mai bune a vieții pentru rezidenții urbani, fortificarea valorilor
de cetățenie și coeziune socială și crearea unui mediu urban favorabil.
În contextul definiției menționate am încercat să explorăm idea
ce reprezintă un oraș prietenos pentru copii, adresând întrebarea unor
persoane pe străzile Chișinăului (octombrie, 2018). Din răspunsurile a
20 persoane adulte chestionate, constatăm următoarele formulări:
- Oraș cu multe spații pentru plimbare și joacă pentru copii/ cu
multe terenuri pentru joacă
128
26 octombrie 2018
- Oraș cu trotuare și drumuri bune

- Oraș curat – și aerul și trotuarele
- Oraș frumos, cu multe flori
- Oraș cu acces la magazine, cafenele, farmacii
- Oraș în care te simți în siguranță ș.a.
Astfel, concluzionăm accentul pus mai mult pe infrastructură de
către majoritatea celor chestionați.
Paralel am analizat Ce este un oraș prietenos pentru copii? în
alte surse. Un oraș prietenos pentru copii (a child-friendly city – CFC –
engl.) este un oraș, o comunitate sau orice sistem de guvernare locală
care se angajează să îmbunătățească viața copiilor aflați în jurisdicția
lor, realizându-și drepturile pe care le-au articulat în Convenția ONU
privind drepturile copilului [5].
În practică, este un oraș, orășel sau comunitate în care vocile,
nevoile, prioritățile și drepturile copiilor fac parte integrantă din politicile,
programele și deciziile publice.
În literatura de specialitate, în linii generale, ‖prietenos‖ este un
oraș, orășel sau comunitate unde copiii [5]:
 Sunt protejați de exploatare, violență și abuz
 Au un început bun în viață și cresc sănătoși și îngrijiți
 Să aibă acces la servicii sociale de calitate
 Încearcă experiența calității, educației incluzive și participative
și dezvoltarea competențelor
 Exprimă opiniile și influențează deciziile care îi afectează
 Participă la viața familială, culturală, orașenească / comunitară
și socială
 Trăiesc într-un mediu sigur și curat, cu acces la spațiile verzi
 Se întâlnesc cu prietenii și au locuri de joacă unde se pot întruni
 Au șanse egale în viață, indiferent de originea lor etnică,
religie, venit, gen sau abilitate.
129
26 octombrie 2018
Respectiv, constatăm o varietate de interpretări, majoritatea fiind

abordate în conexiune cu drepturile copilului.
Deși responsabilitatea principală pentru asigurarea realizării
drepturilor copilului revine guvernelor, alte părți interesate, cum ar fi
organizațiile societății civile, sectorul privat, mediul academic și mass-
media, precum și copiii înșiși, joacă, de asemenea, un rol important în
construirea unui mediu favorabil orășenesc copiilor.
De ce totuși trebuie să construim un oraș prietenos pentru copii?
Această întrebare are mai multe dimensiuni.
În primul rând, pentru că este o chestiune de ordin legal: în
conformitate cu Convenția ONU privind drepturile copilului [1], statele,
guvernele locale au obligația, în temeiul dreptului internațional, de a se
asigura că interesul superior al copilului este un prim aspect în toate
acțiunile referitoare la copii. În tabelul 1 sunt reflectate conexiunile dintre
Convenția menționată și ODD 11 (tradus și adaptat după [6]):
Tabel 1. Conexiuni dintre Convenția privind

drepturile copilului și ODD 11.
Obiectivul 11. Asigurați-vă că orașele și așezările umane sunt incluzive,
sigure, rezistente și durabile
Preambulul popoarele Națiunilor Unite au reafirmat, în Cartă, credința
lor în drepturile fundamentale ale omului și în demnitatea
și valoarea umană și s-au hotărât să promoveze progresul
social și standardele mai bune ale vieții într-o libertate
mai mare
• ... în toate țările lumii există copii care trăiesc în condiții
extrem de dificile și că acești copii au nevoie de
considerațiuni speciale
Articolul 6.2 Statele părți vor asigura, maximum posibil, supraviețuirea
și dezvoltarea copilului.
Articolul 19 protejează copilul de orice formă de violență fizică sau
psihică, vătămare sau abuz, neglijență sau tratament
neglijent, maltratare sau exploatare, inclusiv abuzul sexual
130
26 octombrie 2018
Articolul 24.2 (c) Statele părți [...] iau măsurile corespunzătoare: Pentru a
combate boala și malnutriția [...], printre altele prin aplicarea
rapidă a tehnologiilor disponibile și prin furnizarea de
alimente nutritive adecvate și apă potabilă curată, luând în
considerare pericolele și riscurile de poluare a mediului
Articolul 27 Dreptul fiecărui copil la un nivel de trai adecvat dezvoltării
fizice, mintale, spirituale, morale și sociale ale copilului
Articolul 31 Dreptul copilului de a se odihni și de a petrece timpul
liber, de a se angaja în activități de joacă și de agrement
adecvate vârstei copilului și de a participa
liber în viața culturală și arte
Articolul 33 protejează copiii împotriva utilizării ilicite a stupefiantelor
și a substanțelor psihotrope
Articolul 34 Statele părți se angajează să protejeze copilul împotriva
oricăror forme de exploatare sexuală și abuz sexual
Articolul 35 Statele părți vor lua toate măsurile naționale, bilaterale și
multilaterale adecvate pentru a preveni răpirea, vânzarea
sau traficul de copii în orice scop sau sub orice formă
Articolul 36 Statele părți protejează copilul împotriva tuturor celorlalte
forme de exploatare care prejudiciază orice aspect al
bunăstării copilului
Articolul 37 (a) Statele părți se asigură că: Nici un copil nu va fi supus
torturii sau altor tratamente sau pedepse crude, inumane
sau degradante.
Totodată, dincolo de imperativul juridic, există și alte argumente

semnificative pentru a plasa copiii pe prim plan. Fiecare copil este
individual. Copiii nu sunt posesiunile nici ale părinților, nici ale statului;
ei având statut egal ca membri ai familiei umane [5].
Reamintind faptul că copiii încep viața ca ființe complet
dependente, menționăm că copiii au nevoie de suportul și ghidarea din
partea adulților/familiei pentru a crește spre independență. Respectiv,
acțiunile sau inacțiunile instituțiilor statului și familiilor ș.a. structuri
131
26 octombrie 2018
responsabile au un impact mai puternic asupra copiilor decât orice alt grup
din societate. Practic, fiecare domeniu al politicii de stat (de exemplu,
educația, sănătatea publică etc.) afectează într-o anumită măsură copiii. În
acest sens, sunt necesare acțiuni care ar asigura copiilor și adolescenților
condiții optime de dezvoltare.
Inițiative socio-educaționale
Astfel, reiterând ideea că orașul este de fapt un organism viu,
care are printre funcțiile de bază și cea culturală, trebuie să specificăm
că eficiența realizării acestea depinde de mai mulți factori, dar în
special de factorul uman. Atitudinea și grija oamenilor față de mediul
de trai și existență este un indicator important al calității vieții.
În acest sens menționăm tendința din ultima perioadă de a
amenaja terenuri moderne de joacă pentru copii, spații pentru recreare
și sport, care pot fi invocate în calitate de instrumente educaționale în
vederea motivării copiilor pentru plimbări la aer liber, fortificarea
sănătății, inclusiv și prin detașarea temporară de gadgeturi.
În vederea sporirii atractivității locurilor publice se realizează
diverse proiecte și activități de voluntariat, în care tinerii dar și adulții
își pot da frâu imaginației, să exploreze diverse idei, contribuind la
amenajarea și înfrumusețarea locurilor de joacă pentru copii.
În prezentul articol expunem secvențe din experiența de valorificare
și transpunere în practică a cunoștințelor acumulate în cadrul orelor de
studii (Facultatea de Urbanism și Arhitectură, Universitatea Tehnică a
Moldovei). Astfel, în cadrul unui grup de studenți și elevi am contribuit la
amenajarea unei grădinițe din Chișinău, prin desenarea diferitor personaje
din desene animate pe pavilioanele din terenurile de joacă pentru copii.
Acest exercițiu a avut mai multe beneficii:
 pentru studenți: a fost o posibilitate de explorare a cunoștințelor
în practică (dincolo de aulele studențești), a spiritului civic și
utilității sociale (în bază de voluntariat); de a observa emoțiile
copiilor (transformarea pozitivă) în raport cu desenele propuse;
132
26 octombrie 2018
 pentru copii: a fost o posibilitate să-și exprime vocile/doleanțele –

aceștia alegând personajele pentru desene – un gen de co-
participare; să achiziționeze noi cunoștințe – prin sarcina de a veni
cu propuneri ce personaje urmează a fi reproduse pe pereții
pavilioanelor de joacă; să exploreze emoții pozitive cu personajele
dragi; să fie motivați să se plimbe/să se joace afară etc.
 pentru administrația grădiniței: a fost radical schimbată
imaginea pavilioanelor, acestea devenind mai atrăgătoare pentru
copii, educatoare, părinți.
Toate acestea se încadrează în conceptul ‖orașul prietenos pentru
copii‖, fiind valorificată și posibilitatea de a-și exprima opiniile și
influența deciziile care îi afectează, co-participarea la crearea spațiilor
frumos amenajate, aflarea într-un mediu curat.
Acest segment poate fi completat, în corespundere cu vârsta
copiilor, cu diverse activități de comunicare – discuții pe marginea
poveștilor reproduse or propuse pentru reproducere. O comunicare
constructivă, non-violentă poate facilita implicarea/integrarea mai
ușoară a copiilor în activități/ în grup, socializarea acestora.
Concluzii:
Multe schimbări în societate au un impact disproporționat și
adesea negativ asupra copiilor. Transformarea structurii familiale,
globalizarea, schimbările climatice, urbanizarea, migrația forței de
muncă și reducerea rețelei de protecție socială în multe țări au un
impact puternic asupra copiilor. Dezvoltarea sănătoasă a copiilor (în
plan fizic și mintal) este crucială pentru bunăstarea viitoare a oricărei
societăți. Astfel, investirea în copii, începând cu etapa timpurie,
influențează în mod semnificativ dezvoltarea lor pe viitor.
Identificarea și valorificarea diferitor practici pozitive de
socializare a copiilor, adaptate la contextul transformărilor sociale
actuale, poate contribui benefic asupra dezvoltării copiilor, iar în plan
de durabilitate – asupra întregii societăți.
133
26 octombrie 2018
Bibliografie:
1. Convenția privind drepturile copilului
2. Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable
Development
https://sustainabledevelopment.un.org/post2015/transformingourworld
3. https://dexonline.ro/definitie/ora%C8%99
4. https://www.gpplatform.ch/sites/default/files/100%20PROMISI
NG%20PRACTICES%20ON%20SAFER%20CITIES.pdf
5. https://childfriendlycities.org/what-is-a-child-friendly-city/
6. Mapping the Global Goals for Sustainable Development and the
Convention on the Rights of the Child. UNICEF
https://www.unicef.org/agenda2030/files/SDG-
CRC_mapping.pdf
134
26 octombrie 2018
CAUZALITATEA VIOLENŢEI ÎN MEDIUL ŞCOLAR.

FACTORII DE RISC
Tatiana Popov, psiholog,

IP LT ―Ștefan cel Mare‖
CZU 343.62+371.5
Abstract: At present, all societies on Earth confront with a problem-
violence. What forms of violence we meet in schools, which are the causes
or factors that determine school violence, why some children adopt ways of
violent behavior in the relationships with their colleagues, friends, teachers,
parents, why some teachers establish strong relations, expressed through
violence to their students, these are just some of the questions to which we
must find answers to ensure a positive school climate and to control the
interpersonal violence. The issue of violence in the school environment
should become an important theme of reflection for all those involved in the
educational process.
Keywords: violence; the school environment; the socio-familial
environment; risk factors.
În prezent fiecare dintre noi resimte o creştere a fenomenului

violenţei în lume, care se răsfrânge în mod direct nu numai asupra
tinerei generaţii, dar şi desfăşurării procesului de educaţie. Violenţa
şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene, care se
manifestă prin diverse forme în mediul educațional.
Scopul cercetării - a determina cauzele manifestării violenţei în
mediul şcolar şi factorii de risc ai acesteia. Cazurile de violență în
instituţiile de învăţământ din ţara noastră cu regret, sunt în creștere
continuă. Din statistica Ministerului Educației, Culturii și Cercetării,
conform datelor din ultimii doi ani ale direcţiilor de învăţământ din
raioane, numărul actelor de violenţă s-au dublat, iar tendinţa este
ascendentă. [10]
Pentru a realiza scopul înaintat, am efectuat o anchetare în
clasele gimnaziale al IP LT ―Ștefan cel Mare‖ din mun. Chișinău, pe un
eșantion de 81 de preadolescenți, vârsta 12-15 ani. Conform rezultatelor
135
26 octombrie 2018
obținute, din cei 81 de elevi chestionați -17 (21%) cel puțin o singură
dată au fost pedepsiți fizic de către părinți fiind de vârsta școlară mică
din diverse motive (notele mici sau comportament neadecvat); 38
discipoli (47%) - au fost abuzați verbal de către semeni sau colegi; iar 9
(11 %) – au fost abuzați de frații mai mari; 17 elevi (21%) n-au fost
implicați în asemenea situații.
În literatura de specialitate au fost realizate mai multe cercetari
privind cauzele violenţei în mediul şcolar. Studiile şi cercetările care
au abordat tema violenţei în general sau a violenţei în şcoală au
propus diferite clasificări ale cauzelor sau factorilor de risc în
apariţia fenomenului, uneori considerându-le identice, alteori operând
o distincţie între cauze şi factori de risc. Iată câteva tipologii ale
cauzelor/factorilor de risc ai violenţei.
I) Una dintre clasificările propuse specialiştii în domeniu grupează
cauzele violenţei în: cauze biologice (factori genetici probleme
neurobiologice, leziuni cerebrale, factori de nutriţie, efecte ale
consumului de alcool şi droguri ş.a.),
II) sociologice (condiţiile socio-economice, factori privind comunitatea şi
structura acesteia etc.) şi psihologice (afecţiuni psihice asociate şi cu un
nivel mai redus de dezvoltare psihointelectuală, dar, în special efectele,
în plan psihologic, ale condiţiilor de mediu familial în care se dezvoltă
copilul). [9]
Alte abordări consideră că principale cauze ale violenţei sunt cele
generate de:
- violenţa în familie (copiii care aparţin unor familii în care se
manifestă relaţii de violenţă preiau aceste ‖modele de relaţionare‖);
- condiţiile economice (sărăcia extremă în care trăiesc unele familii,
inclusiv copiii, îi împinge pe unii dintre ei la comiterea unor acte de
violenţă);
- mediul instabil (anumite evenimente intervenite în familie, de genul
divorţului sau decesului unui părinte, precum şi climatul psihoafectiv
instabil şi insecurizant în care se dezvoltă copiii – în familie sau în
136
26 octombrie 2018
afara acesteia – pot conduce la manifestări de violenţă ale acestora);

- lipsa stimei de sine (indivizii cu o imagine de sine defavorabilă se
implică în acte de violenţă pentru a compensa sentimentele negative
cu privire la propria persoană şi pentru că astfel obţin acceptarea
grupului cu care comit actele de violenţă);
- imaginea violenţei în mass-media (expunerea îndelungată la violenţa
propagată de către media îi desensibilizează pe copii, ajungând astfel
să o accepte şi să o practice; aceasta cu atât mai mult cu cât imaginea
violenţei în media nu insistă pe consecinţele asupra agresorului –
penale, sociale etc. – şi nici pe efectele asupra victimei);
- sistemul legal (cadrul legal permisiv, în unele ţări, privind violenţa
tinerilor, situaţie care nu descurajează recidivarea);
- alienarea (lipsa comunicării şi a unor puncte de conexiune cu
comunitatea, a sentimentului de apartenenţă la aceasta a tinerilor,
precum şi lipsa speranţei de reuşită în viaţă; violenţa şi aderarea la un
grup violent creează acestora sentimentul de apartenenţă la o anume
comunitate şi de încredere în viitor);
- rasismul, sexismul, homofobia, stratificarea socială, etnocentrismul
(discriminarea centrată pe diferenţele între indivizi este o sursă de
tensiune care poate genera violenţa). [1]
III) Altă clasificare este de nivel pedagogic, care se caracterizează prin
deficienţele de comunicare dintre profesor şi elevi.
După opinia savanților, cei mai mulţi discipoli manifestă
comportamentul violent prin faptul că unii profesori nu sunt
deschişi la comunicare. Este evident că elevii au aşteptări mult mai
ridicate privind relaţia lor cu profesorii, doresc ca aceştia să fie mai
deschişi, mai direcţi, mai apropiaţi de problemele lor. De multe ori,
în mod inconştient, profesorul operează diferenţieri între elevi în funcţie
de performanţa atinsă. Astfel de diferenţieri se traduc în atitudini ale
profesorului care îi defavorizează pe elevii cu realizări mai modeste.
Parkay şi Stanford evidenţiază câteva dintre aceste atitudini: [8]
a) acordă mai puţin timp elevilor care au realizări mai modeste:
137
26 octombrie 2018
- le acordă mai puţin timp să se gândească la un răspuns;

- le acordă mai puţină atenţie şi intră în relaţie cu ei mai rar;
- evită să utilizeze metode mai accesibile de instruire, deoarece
acestea necesită mai mult timp.
b) are mai puţină răbdare cu aceşti elevi:
- preferă să le spună chiar el răspunsul sau să numească pe unul dintre
elevii buni decât să pună întrebări ajutătoare sau să reformuleze
întrebările;
- le oferă feed-back-uri neglijente şi neconcludente;
- îi solicită mai rar să răspundă.
c) ignoră elevii cu realizări mai modeste:
- le repartizează locuri mai depărtate de traseul său obişnuit prin
clasă;
- nu acceptă şi nu foloseşte ideile lor;
- interacţionează cu ei mai degrabă în particular decât în public.
d) le acordă mai puţin interes:
- se poartă mai puţin prietenos cu ei, le zâmbeşte rareori;
- stabileşte mai rar contactul din priviri cu ei;
- le acordă mai puţini indici nonverbali de sprijin, atenţie şi înţelegere.
e) discriminează elevii cu realizări mai modeste:
- îi premiază mai rar pentru succesele obţinute şi îi critică mai des
pentru eşecuri;
- solicită mai rar ceva de la ei;
- le notează şi le administrează în mod diferit testele şi temele. [8]
Conform unor psihologi au fost evidenţiaţi următorii factori de
risc ai mediului şcolar:
Factori individuali - la nivel individual, factorii care afectează
potenţialul de comportament violent al elevilor includ caracteristici
biologice, psihologice şi sociale. Manifestările violente pot apărea încă
din copilărie, la vârste mici, fiind influenţate în diferite grade de mediul
familial, de violent al elevilor includ caracteristici biologice, psihologice
şi sociale. Manifestările violente pot apărea încă din copilărie, la vârste
138
26 octombrie 2018
mici, fiind influenţate în diferite grade de mediul familial, de grupul de

apartenenţă sau de alţi factori de natură socială şi culturală.
Factorii biologici - conform unor studii în acest domeniu, copiii
care au suferit diverse tipuri de influenţe sau traume, fie în perioada
uterină, fie în momentul naşterii, pot avea particularităţi neurologice cu
potenţial ridicat de violenţă. Complicaţiile la naştere, ca şi istoria părinţilor,
se dovedesc a fi factori predictivi pentru comportamentul deviant ulterior
al unui individ, clasându-l în categoria victimelor genetice şi, oarecum,
eludându-l de responsabilitatea individuală. De asemenea, se consideră că,
printre factorii majori de personalitate şi cei cu expresie comportamentală
care caracterizează copiii violenţi, cei mai importanţi şi cu mai mare
relevanţă sunt: impulsivitatea, hiperactivismul, controlul de sine
absent sau insuficient, deficitul sau problemele de atenţie.
În categoria factorilor psihologici care intră în definirea
personalităţii elevului violent, literatura de specialitate menţionează o
serie de note specifice, cum sunt: nivel scăzut de autoapreciere sau
subestimare; nevoia de dominaţie şi control; forţa fizică; valorizarea
agresivităţii şi a comportamentului violent în rezolvarea conflictelor;
empatie scăzută; impact social ridicat, dar neacceptat; abilitare socială.
- Conform premiselor teoretice, relatate de către savanţi în
literatura de specialitate, susţin ipoteza că una dintre categoriile de
factori de risc în inducerea fenomenelor de violenţă a elevilor se
regăseşte la nivelul personalităţii acestora. Este vorba, mai precis,
despre structura personalităţii elevului şi apartenenţa sa la una
dintre categoriile de sex. În vederea identificării acestor factori de
personalitate, studiul prezent a luat în considerare următoarele
variabile definitorii ale elevilor violenţi: [1]
a) trăsăturile de personalitate: agresivitatea/impulsivitatea; lipsa
sau insuficienta dezvoltare a mecanismelor de autocontrol;
motivaţia centrată pe preferinţă pentru violenţă; particularităţi ale
sistemului de valori; aroganţă şi exprimarea eu-lui; tendinţa către
comportament adictiv; empatia;
139
26 octombrie 2018
b) istoria personală (experienţa victimizării).

Factori de mediu socio-familial. Prin ipoteza cercetării s-a
considerat că una dintre categoriile de factori de risc în inducerea
fenomenelor de violenţă a elevilor se regăseşte la nivelul mediului
socio-familial. În vederea identificării acestor factori, studiul a luat în
considerare următoarele variabile definitorii ale acestuia:
- climatul socio-afectiv din familie: relaţiile dintre părinţi; atitudinea
părinţilor faţă de copil; atitudinea copilului faţă de familie;
- tipul familiei: organizată/dezorganizată prin divorţ sau deces/
reorganizată;
- condiţiile economice ale familiei: statutul ocupaţional al părinţilor;
venitul familiei;
- dimensiunea familiei (numărul de copii din familie);
- nivelul de educaţie al părinţilor;
- timpul insuficient acordat de părinţi copiilor.
Mediul şcolar ca factor de influenţă al violenţei. Cele mai
multe studii vorbesc despre surse şcolare intrinseci procesului didactic,
ca proces relaţional, despre modul în care profesorul organizează
interacţiunile din spaţiul clasei, despre climatul socio-emoţional
existent. Sursele de violenţă provin din situaţii ca:
- neadaptarea practicilor pedagogice la nevoile şi specificul noilor
generaţii;
- perpetuarea relaţiilor de dependenţă şi subordonare a elevilor
faţă de profesori, în detrimentul iniţiativei şi independenţei
elevului în procesul de învăţare;
- preponderenţa comunicării pe axa profesor-elev şi oportunităţile
limitate ale elevilor de a comunica între ei în procesul de învăţare;
- atitudini de ignorare sau dispreţ ale profesorilor faţă de elevi,
care conduc la pierderea încrederii în sine a elevilor;
- evaluare neobiectivă, etichetarea, inducerea sindromului eşecului
şcolar;
140
26 octombrie 2018
- abuzul de măsuri disciplinare, sancţiuni inegale sau pedepse.

Alte studii situează sursele violenţei în mediul şcolar la nivelul
relaţiei directe dintre elevi şi profesori, mai ales la conflictul dintre cele
două tipuri de cultură, valori şi practici uzitate în mediul şcolar: cultura
elevilor versus cultura profesorilor. Principalele surse de conflict între
profesori şi elevi apar, în opinia autorilor amintiţi, ca urmare a
decalajului între aşteptările elevilor şi practica şcolară curentă. Elevii
aşteaptă o relaţie bazată pe negociere, independenţă, pragmatism,
iniţiativă şi empatie în raport cu profesorii lor, în timp ce cadrele
didactice îşi doresc o relaţie de dependenţă, control, autoritate şi
conformism. [5]
Influenţa negativă a mass-media – reprezintă a patra categorie
de factori care cauzează agresivitate şi comportament violent la
elevi. Mass-media, în special internetul şi emisiunile televizate
reprezintă unul dintre factorii cei mai influenţi asupra elevilor, atât în
opinia cadrelor didactice, cât şi a părinţilor. Ambele categorii de
actori resimt internetul ca pe o contra-forţă, care cu greu poate fi
anihilată în procesul de influenţare pe care-l exercită asupra elevilor.
Din partea familiei – din motivele enumerate mai sus, iar din partea
şcolii – în special din cauza lipsei sprijinului acordat de familie.
Am constatat, că pentru a preveni toate tipurile de violenţă în
societate, este necesară creşterea culturii populaţiei. Accentul prioritar a
educaţiei morale începe din familie, apoi continuă în instituţiile de
învăţământ preuniversitar unde se educă tânăra generaţie. Din cele
expuse putem concluziona, că pentru a diminua acest fenomen social
(violenţa), cadrele didactice trebuie să acorde mai multă atenţie
discipolilor şi subiectelor relevante. În scopul diminuării diverselor
forme de violenţă întâlnite în şcoală se cere o investire cel puţin pe
câteva direcţii: promovarea exprimării agresivităţii elevilor acceptată
social de exemplu: sport, artă, activităţi culturale etc.; o atitudine
autoritară şi non-violentă din partea dascălilor şi implicarea familiei cu
asumarea responsabilităţilor faţă de necesităţile reale ale elevilor. În
141
26 octombrie 2018
acelaşi timp este necesar un efort psihologic individual al elevului şi

persoanelor de ataşament primar pentru a înţelege motivele apariţiei
comportamentului violent, ca mediul social să devină mai protectiv şi
lanţul apariţiei acestui fenomen să fie întrerupt.
Ca rezultat al cercetărilor efectuate în scopul prevenirii cazurilor
de violență propun:
1. Transformarea regulamentului şcolar din instrument formal în mijloc
real de prevenţie şi intervenţie;
2. Susţinerea în continuare a structurii cu rol de consiliere şi mediere (ex:
psihologul şcolar) la nivelul instituţiei de învăţământ preuniversitar;
3. Programe de informare a elevilor privind modalităţile adecvate de
gestionare a unor situaţii concrete de violenţă (auto-control,
negocierea conflictelor, comunicare eficientă, autoapărare);
4. Stimularea implicării inter - instituţionale şi implicarea societăţii
civile;
5. Includerea în orar a disciplinelor opţionale centrate pe prevenţia
violenţei;
6. Stimularea cercetării privind acest fenomen;
7. Identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent;
8. Implicarea activă a elevilor cu potenţial violent şi valorificarea
intereselor, aptitudinilor şi capacităţii elevilor care au comis acte de
violenţă;
9. Evitarea centrării exclusiv pe sancţiune;
10. O cunoaştere mai bună a formelor şi surselor de violenţă a tuturor
actorilor implicaţi în actul educaţional.
Bibliografie:
1. Anghel F. ş.a. Violenţa în şcoală. Bucureşti: UNICEF, 2005.
2. Aspecte psihologice ale familiei contemporane şi problemele
educaţiei copilului: materialele conferinţa a VIII-a a psihologilor
practicieni cu participare internaţională. Chişinău: S. n., 2012,
Tipogr. Reclama, p.141-148.
3. Bologa L. Factori determinanţi ai formelor actuale de manifestare a
142
26 octombrie 2018
violenţei şcolare. Strategii de prevenţie şi intervenţie. Cluj-Napoca,

2010, p.35-71.
4. Dimensiuni contemporane în formarea personalităţii copilului şi
adolescentului: a X-a conf. naţ. cu participare intern. şt.-practică a
psihologilor. Chişinău: S. n., 2014, Tipogr. Reclama, p.146-152.
5. Păun E. Şcoala. Abordare socio-pedagogică. Iaşi: Polirom, 1999,
p.74.
6. Rusnac Sv. ş.a. Asistenţa psihologică a cazurilor de violenţă în
familie. Program de diagnostic şi reabilitare a victimei şi
abuzatorului. Chişinău, 2009.
7. Rusnac Sv. Factorii sociali în comportamentul delincvent al
minorilor // Analele Ştiinţifice. Drept / Univ. Liberă Intern. din
Moldova. Chişinău, 1999, Vol. 3, p.60-64.
8. Sălăvăstru D. Psihologia educaţiei. Iaşi: Polirom, 2004, p.265.
9. Маланцева О. Д. ,,Буллинг‖ в школе. Что мы можем сделать?
Социальная педагогика, 2007, № 4, p.90-92.
10. http://mecc.gov.md/ro/content/cazurile-de-abuz-asupra-copilului-
vizorul-ministerului-educatiei
143
26 octombrie 2018
CLIMATUL INTENS CONFLICTUAL ȘI VIOLENT

DIN CADRUL FAMILIEI - GENERATOR
DE TULBURĂRI EMOȚIONALE
Valentina Olărescu, conf., dr. psihol.,

UPSC ‖Ion Creangă‖
Armand Cătălin Veleanovici, dr.psihol.,
DGASPC Sector 2 București
CZU 159.942-053.2+316.356.2
Abstract: The paper deals with the problem of child abuse and the
possible emotional disturbances that may arise in a conflictual familial
environment. The application of psychological methods of finding and
statistics confirms the presence of depression, anxiety, anger, post
traumatic stress disorder and dissociation
Keywords: emotional disturbances, conflict climate, violent
Problematica abuzului și neglijării copilului este majoră și

globală, în toate țările lumii existând variate forme de manifestare a
acesteia, uneori fiind înrădăcinată în practicile culturale, economice și
sociale specifice. O mare parte din copiii aparținând diverselor societăți
sunt victime ale violenței în propriul cămin. Mulți părinți, care ar trebui să-
și protejeze copiii, nu iau nici un fel de măsuri atunci când actul de violență
este comis de unul dintre membrii familiei. La nivel mondial, doar un
număr de 16 țări au interzis cu desăvârșire pedepsele corporale asupra
copiilor, astfel că marea majoritate a copiilor lumii nu sunt protejați
împotriva lovirii, bătăilor sau umilirii de către proprii părinți. Mai mult,
copiii sunt expuși violenței și în alte locuri în care ar trebui să se simtă
protejați, cum sunt școlile, locurile de muncă (legale sau ilegale), sistemul
judiciar. Conform raportărilor UNICEF, în peste 100 de țări este permisă
lovirea copilului în unitățile școlare, iar în mai mult de 30 de state justiția
poate decide aplicarea de pedepse corporale. Abuzul împotriva copiilor
este privit în general ca un fenomen legat de mediul familial, de persoanele
144
26 octombrie 2018
din familia nucleară sau extinsă, menită să îngrijească copiii, sau de

înlocuitorii acestora. Abuzul familial este comis de membrii familiei
copilului, în special de către cei în care copilul are încredere, însărcinaţi cu
îngrijirea copilului, ceea ce îl pune la polul opus faţă de abuzul societal şi
instituţional. P.J. Pecora. Literatura de specialitate [1] diferenţiază trei mari
categorii de abuz: abuzul fizic, abuzul emoţional şi abuzul sexual. Abuzul
fizic asupra copilului este recunoscută drept cea mai vizibilă formă de
abuz. Ea dezvăluie acţiunea sau lipsa de acţiune (singulară sau repetată)
din partea unui părinte sau a unei persoane aflată în poziţie de răspundere,
putere sau încredere care are drept consecinţă vătămarea fizică actuală sau
potenţială. Se poate manifesta sub multe forme: loviri, bătăi, scuturări,
arsuri, ciupituri, muşcături, sufocări, aruncări, legări, biciuiri, otrăviri,
intoxicări. Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt: contuziile (apărute de la
lovituri, ciupituri, trântiri ale copilului etc.), arsurile, fracturile. Abuzul
emoţional desemnează un comportament impropriu al adultului faţă de
copil, ce constă în supunerea repetată a copilului la situaţii al căror impact
emoţional depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologică, cu efecte
negative asupra personalităţii în formarea acestuia, incluzând acele acte
adresate copilului, capabile să-i afecteze sănătatea sau dezvoltarea fizică,
mintală, spirituală, socială. Abuzul sexual presupune implicarea unui copil
într-o activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface
nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află
faţă de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere. Activitatea de
natură sexuală în care copilul este angajat depăşeşte capacitatea sa de
înţelegere. Neglijarea este fenomenul în cadrul căruia copilului nu îi sunt
satisfăcute de către adult nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică
şi psihică, îi limitează accesul la educaţie. Ea pune în pericol dezvoltarea
normală a copilului – dezvoltarea bio-psiho-socio-culturală – şi, prin efectele
grave pe care le produce, necesită intervenţie promptă şi adecvată.
Abuzul de orice fel şi neglijarea pot modifica grav structura
personalităţii copilului, iar dacă nu sunt depistate şi tratate corespunzător,
pot avea repercusiuni majore în timp, însoţind subiectul de-a lungul
145
26 octombrie 2018
întregii vieţi. Semnele şi simptomele ce apar după situaţia de abuz depind

de mai mulţi indici [2]: tipul de abuz; vârsta copilului în momentul
comiterii abuzului; nivelul de comprehensiune al victimei; suportul post-
abuz pe care îl primeşte de la reţeaua socială; caracteristicile personale
ale victimei (vulnerabilitate, rezistenţă la stres); caracteristicile abuzului.
În timp, efectele abuzului se regăsesc la copil și adult într-un
comportament cu dificultăţi de adaptare şi integrare socială. Aceste
modificări sunt reprezentate de: tulburări de relaţionare, adaptare şi
integrare socială (încetinire și întâtziere în dezvoltarea psihică, dificultăţi
de adaptare profesională, incapacitate de constituire a unui cuplu stabil,
neconflictual); tulburări în sfera afectivă (impulsivitate, irascibilitate,
violenţă; izolare socială; neîncredere în sine şi în ceilalţi; labilitate
emoţională; autoculpabilizare; anxietate conjuncturală, legată de persoane,
situaţii şi fapte care au caracterizat situaţia de abuz); comportament
autoagresiv (tentative suicidare, comportament autodistructiv, consum
exagerat de alcool sau substanţe psihoactive); comportament agresiv faţă
de alte persoane (agresivitate verbală sau acte violente propriu-zise);
perpetuarea comportamentului abuzator; disfuncţii în sfera sexuală
(hipersexualitate, respingerea actului sexual sau tulburări în alegerea
partenerului sexual, care pot merge până la pedofilie sau homosexualitate);
În urma studierii literaturii de specialitate pot fi subliniate unele
aspecte privind abuzul și neglijarea copilului: abia în secolul XX
fenomenul a fost definit ca atare şi studiat; în prezent există în întreaga
lume legislaţie specifică şi organizaţii care se preocupă de protejarea
copiilor aflaţi în situaţie de abuz şi/sau neglijare; literatura de
specialitate clasifică abuzul în trei categorii: abuz fizic, emoțional și
sexual; de cele mai multe ori întâlnim în practică, la acelaşi copil, două
sau mai multe forme de abuz, una dintre ele fiind dominantă; abuzul de
orice fel şi neglijarea produc modificări în structura psihică a copilului,
au efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, care, dacă nu sunt
depistate la timp şi tratate corespunzător, pot avea repercusiuni majore
în timp, însoţind subiectul de-a lungul întregii vieţi; au fost menționați
146
26 octombrie 2018
o serie de factori cauzali sau de risc ai abuzului și neglijării, dintre care

cei mai frecvent întâlniți sunt cei intrafamiliali; majoritatea cercetărilor
sunt de acord că, în urma evaluării copilului abuzat și neglijat, în
funcție de tipul de abuz, pot apare tulburări de comportament, somn,
alimentare și emoționale: depresie, anxietate, furie, disociere, stres; în
unele cazuri, copiii abuzaţi și neglijaţi prezintă o simptomatologie ce poate
permite stabilirea unui diagnostic DSM, fiind întâlnite simptome
caracteristice pentru o serie de tulburări psihice, din categoria tulburărilor
anxioase, afective, somatoforme, sau disociative; este de interes evaluarea
consecințelor emoționale ale abuzului și neglijării asupra copilului, pentru
a le putea ameliora printr-un program psihoterapeutic și a evita, astfel,
influența pe termen lung a acestora asupra dezvoltării afective și a
personalității victimei.
S-a realizat o cercetare cu scopul determinării tulburărilor emoționale
la copiii în vârstă de 8 - 12 ani, consecință a abuzului și neglijării, a factorilor
familiali de risc. În contextul experimentului, am avut de verificat
următoarele ipoteze: 1. Presupunem că la copilul care a suferit o formă de
abuz și neglijare apar o serie de tulburări emoţionale; 2. Presupunem că
există o serie de factori familiali de risc pentru apariția abuzului și
neglijării, de natură psiho-socială şi afectivă. În baza ipotezelor, am stabilit
următoarele obiective pentru experimentul de constatare: analiza
tulburărilor emoționale în cazul copiilor în vârstă de 8-12 ani, care au
suferit o formă de abuz și neglijare; identificarea factorilor familiali de risc
pentru abuzul și neglijarea copilului. În ceea ce priveşte factorii de risc ai
abuzului şi neglijării, am investigat o serie de caracteristici ale familiei de
provenienţă a copilului, urmărind: tipul de familie (organizată,
dezorganizată), climatul familial, modelul educaţional, situaţia materială,
condiţiile de locuit, nivelul de şcolarizare şi calificare ale părinţilor. Am
urmărit, de asemenea, prezenţa unor boli grave fizice sau psihice ale
membrilor familiei, existenţa unor persoane consumatoare de alcool sau
droguri sau cu antecedente penale.
147
26 octombrie 2018
Studiul a fost realizat pe un lot de 103 de copii. Datele prezentate

în Figura 1 arată faptul că majoritatea copiilor investigaţi au prezentat
două sau mai multe forme de abuz, una dintre ele fiind dominantă.
Astfel, se observă că 28% dintre subiecţii investigaţi au ca formă
dominantă de abuz abuzul fizic (29 copii), 37% abuzul emoţional (38
copii), 3% abuzul sexual (3 copii), iar 33 copii, 32%, au suferit o formă
de neglijare. În ceea ce priveşte frecvenţa formei de abuz şi gravitatea
acestuia, cei mai mulţi copii, 86, au suferit o formă de abuz emoţional:
39 într-o formă uşoară, 24 – medie şi 23 într-o formă gravă; un număr
de 74 copii au suferit o formă de abuz fizic, dintre care 43 uşor, 14
mediu şi 17 grav; 77 copii au fost neglijaţi, 32 – uşor, 19 – mediu, iar
26 grav. Cele mai puţine cazuri întâlnite au fost cele de abuz sexual, 6,
dintre care 3 – grav, 1 - mediu şi 2 într-o formă uşoară.
Pentru a identifica existența unor diferențe în cazul diverselor
forme de abuz și neglijare în funcție de sex și de vârsta au fost analizate
statistic rezultatele obținute. Am presupus că există diferențe între
băieți și fete și în funcție de grupele de vârstă, în ceea ce privește
gravitatea abuzului și neglijării. Prin aplicarea testului U Mann -
Whitney se constată că nu există o diferenţă semnificativă în cazul
diferitelor forme de abuz si neglijare în funcţie de sex. De asemenea,
aplicarea testului Kruskal Wallis nu a evidenţiat diferenţe semnificative
statistic nici în funcţie de grupa de vârstă.
Analiza datelor obţinute privind familia de proveniență a copiilor
abuzați și neglijați se evidențiază faptul că dezorganizarea familiei nu
este o cauză a abuzului și neglijării, aceste situaţii apărând atât în cadrul
familiilor dezorganizate, cât şi în cadrul celor organizate. Se constată
predominanţa climatul intens conflictual, în unele cazuri chiar violent.
Stările conflictuale din cadrul familiei, pornind de la simplele certuri şi
neînţelegeri şi până la diferite forme de violenţă, pot constitui abuz asupra
copilului, de tip fizic sau emoţional. Ponderea familiilor în care se consumă
frecvent şi exagerat de mult alcool este crescută în cazul lotului analizat,
fapt ce accentuează nivelul de violenţă. Părinţii manifestă de cele mai
148
26 octombrie 2018
multe ori indiferenţă faţă de comportamentul copiilor, lipsă de control,

dezinteres în cunoaşterea activităţilor zilnice ale acestora şi în ceea ce
priveşte educaţia. Indiferenţa, lipsa de afectivitate în relaţia cu copilul, duc
la carenţarea afectivă a acestuia, fiindu-i neglijate nevoile emoţionale şi de
comunicare. Un alt model educaţional întâlnit deseori în cazul copiilor din
lotul investigat este cel hiperautoritar, părinţii mergând până la corecţii
fizice aplicate copiilor, aflaţi astfel în situaţie de abuz fizic. Este observat
un număr mare de părinţi fără ocupaţie, ceea ce afectează nivelul de
venituri al familiei. De asemenea, nivelul de şcolarizare şi calificare
profesională al părinţilor copiilor din lotul studiat este inferior, cu
consecinţe semnificative asupra educaţiei pe care o oferă copiilor lor. De
notat că peste jumătate din părinţi nu au o ocupaţie stabilă. Nivelul material
al familiilor copiilor aflaţi în situaţie de abuz sau neglijare este în general
scăzut. Insuficienţa bugetului, ca şi dificultăţile materiale obiective
reprezintă condiţii care afectează buna funcţionare a grupului familial,
conducând la tensiuni şi conflicte, mai ales când o parte din bani sunt
destinaţi cumpărării de băuturi alcoolice sau chiar droguri.
Aplicarea TSCC (Trauma Symptom Checklist for Children) a dus
la identificarea simptomelor consecinţă a supunerii copiilor la o formă
de abuz și neglijare.
120
8 4 8 1
7
100 17 14 17
80 16 32
60 49 48 68
45 35
40
20 25 32 34 28 27
0
Anxietate Depresie Furie PTS Disociere
Clinic Subclinic Peste medie Sub medie

Figura 1. Rezultate obţinute la aplicarea TSCC
149
26 octombrie 2018
Figura 1 prezintă frecvenţele obţinute la aplicarea TSCC (scoruri

T), pe scale. Se observă că cel mai frecvent apar tulburările emoţionale
- depresie şi anxietate, urmate de furie, simptome de stres posttraumatic
şi disociere, tulburările sexuale fiind caracteristice numai în cazul
copiilor abuzaţi sexual.
Bibliografie:
1. Racolta, L. Despre abuzul asupra copilului. În: Revista
învăţământului preşcolar, Nr. 3-4/2008, Bucureşti, p. 31 - 35.
2. Salvaţi Copiii. Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului
asupra copilului, Bucureşti, 2003. 180 p.
150
26 octombrie 2018
CYBER-BULLYING - O PROBLEMĂ ONLINE,

DAR REALĂ
Lucia Bîtca, Psiholog,

Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică
CZU 159.922.8:004.738.5
Abstract: While we are part of a digital world, some issues in everyday
life move into virtual space, so we need to learn to deal with them and teach
the children how to manage them. Cyberbullying is a phenomenon of
topicality, frequently encountered especially among young people. Violent
behavior has been and is a thoroughly analyzed subject because of the
negative effects it has on the person who is behaving - the aggressor - but
also on the people around him who are witnesses to aggression or even to
victims.
Keywords: cyberbullying, adolescents, social media, cyberbullying.
Peisajul Internetului în societatea contemporană a devenit mai

complex şi mai generalizat, noi forme de comunicare şi de apartenenţă
fiind create într-un ritm alert, transformând în mod dramatic felul în
care tinerii (copiii şi adolescenţii) interacţionează.
Comportamentul de cyberbullying sau cyber-bullying (comporta-
ment agresiv, de hărţuire online) poate fi definit în mod simplu ca activitate
ce implică utilizarea comunicării mediate de calculator pentru a hărţui,
agresa, ameninţa, umili alţi tineri în mod intenționat şi repetat. Hărțuirea pe
internet este un fenomen complex, având mai multe forme de manifestare.
Conform site-ului inițiat de Kaspersky [11] pentru siguranța copiilor pe
internet, ,,Kids safety by Kaspersky‖, există zece tipuri de cyberbullying, și
anume:
1. Gossip (bârfa) – presupune emiterea în mediul online a unor
declarații publice speculative, ce pot denigra o anumită persoană sau
instiga alte persoane în a adopta un comportament restrictiv;
151
26 octombrie 2018
2. Exclusion (excluderea) – excluderea din grupuri sau activități online

a anumitor persoane; de exemplu, excluderea din grupul de
messenger al clasei a unui coleg, din motiv că nu este considerat
suficient de bun pentru a face parte din același grup cu alții;
3. Harassment (hărțuire, cicăleală) – a insulta constant și deliberat o
persoană, de exemplu prin postarea de poze sau mesaje ce pot afecta
integritatea psihică a individului;
4. Cyber stalking (urmărire online) – comportament de hărțuire
intimidant, cu scopul de a aduce conflictul în viața reală; se manifestă
atunci când necunoscuții solicită întâlniri față în față
copiilor/adolescenților cunoscuți pe internet, amenințându-i fizic;
5. Trolling (iritare) – provocarea unor persoane să acționeze agresiv, prin
insultarea implicită;
6. Comments (comentarii) – postarea de răspunsuri negative, denigrante
la adresa unor fotografii, clipuri video sau mesaje lansate de o anumită
persoană pe internet;
7. Dissing (insistență abuzivă) – postări sau trimiteri permanente de
mesaje către anumite persoane, în pofida refuzului lor de a comunica;
8. Fake profiles (profiluri false) – profiluri create de către agresorii pe
internet ce împrumută identitatea altor persoane, spre a facilita
comunicarea cu victimele lor; sub protecția anonimatului, agresorii își
amenință victimele sau, alteori, își însușesc identitatea victimei în
discuțiile cu alte persoane;
9. Trickery (dezvăluire) – folosirea de trucuri pentru a obține informațiile
personale ale victimei, pe care agresorul urmează să le facă publice;
10. Fraping (sabotarea, atacarea) – actul de a schimba toate detaliile de
pe pagina personală a cuiva atunci când persoana respectivă uită să
restricționeze accesul; include și comunicarea în numele victimei.
Pe lângă cele 10 tipuri de hărțuire online, profesorul de psihologie
Robin Kowalski [4] de la Universitatea Clemson identifică alte două
modalități de manifestare a cyberbullying-ului:
152
26 octombrie 2018
11. Happy slapping (înregistrarea video a atacurilor) – presupune ca

agresorul să filmeze victima în timpul atacului și să distribuie
clipul video altor persoane, pentru a-l vizualiza și comenta, în acest
fel sporind gradul de umilință la care este supusă victima;
12. Sexting – distribuirea de materiale pornografice minorilor utilizând
mijloace electronice de comunicație.
Cyber-bullying implică folosirea tehnologiilor informației și
comunicațiilor, cum ar fi e-mail-ul, telefoanele mobile, pager-ele, site-
urile web defăimătoare, blog-urile (există persoane agresive care crează
până și blog-uri), cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat și ostil
un individ sau un grup de indivizi. Hărțuirea cibernetică poate fi simplă
în contextul în care se continuă trimiterea de email-uri unei persoane
care a spus că nu vrea să mai comunice cu expeditorul, email-uri care
pot conține amenințări, remarci sexuale, incitări la ură, maltratări ale
victimelor făcând din acestea subiecte ridicole pe forumuri, precum și
afișarea oricăror declarații false care au ca scop umilirea.
Agresorii cibernetici pot divulga date reale, cu caracter personal,
despre victimele lor pe site-uri și forumuri sau pot publica materiale în
numele lor cu scopul de a le defaima și/sau ridiculiza. De asemenea,
unii agresori pot trimite si email-uri de amenințare și hărțuire, în timp
ce alții publică bârfe și instigă alte persoane la răutate împotriva
victimelor. Cu toate acestea, remarci sexuale și amenințări sunt uneori
prezente în cyber-bullying, dar nu reprezintă același lucru cu hărțuirea
sexuală şi nu implică neapărat „prădători‖ sexuali. [9] Cyber-bullying
este termenul folosit pentru a defini diverse forme de abuz psihologic,
asemănător cu hărțuirea convențională, dar comunicată prin internet.
Cyberbullying-ul poate include:
• insulta repetată a unei persoane;
• trimiterea de mesaje text obscene prin intermediul internetului;
• trimiterea de conținut obscen și ofensator prin intermediul
mesageriei web pentru a intimida pe cineva;
• folosirea de conținut obscen în timpul convorbirilor online;
153
26 octombrie 2018
• ridiculizarea cuiva prin crearea unui profil sau a unui blog fals,
conținând informații umilitoare;
• trimiterea de amenințări;
• publicarea online a unor videoclipuri sau poze personale fără
acordul persoanei în cauză.
Cyberbullying-ul apare de obicei în contextul folosirii aplicațiilor
de mesagerie instante cum ar fi Yahoo Messenger, Skype, Facebook
Messenger, WhatsApp, Viber etc. El poate lua proporții și mai mari
devenind public atunci când are loc pe blog-uri sau rețele sociale cum
ar fi MySpace, Facebook, Odnoklassniki sau web situri de hostare cum
ar fi Youtube.
Semne de avertizare și strategii de prevenire. Indicatorii care
arată că o persoană are o înclinație către a calomnia alte persoane
online pot fi de multe ori la fel ca și cei ai agresiunii tradiționale. Cu
toate acestea, următoarele semne sunt specifice calomnierii online:
• Ușor amenințat, recurge rapid la discuții și certuri cu frații și
colegii, și este rapid în a da vina pe alții;
• De multe ori denigrează, își bate joc, necăjește sau denigrează
atunci când se referă la colegi;
• Petrece mult timp pe internet;
• Utilizează mai multe conturi online sau conturi cu un nume fals;
• Utilizează computerul sau dispozitivele mobile târziu în timpul
nopții sau atunci când el sau ea este nesupravegheat(ă);
• Foarte defensiv sau secretos cu privire la activitățile online. Poate
reacționa cu furie atunci când un părinte intră în cameră sau poate
închide pagina web sau calculatorul;
• Devine extrem de supărat/defensiv dacă privilegiile de calculator
sunt revocate;
• Arată extreme ale emoției - de la ilaritate la ostilitate - atunci când
este online, fie singur, fie cu un grup de prieteni;
• Petrece mai mult timp cu un nou grup de prieteni, sau s-ar putea să
nu mai interacționeze în mod public cu un prieten vechi;
154
26 octombrie 2018
• Privește calomnierea online ca pe o distracție și nu poate înțelege

ce îi deranjează pe ceilalți cu privire la acest aspect (Eaton, S.E,
2013; Lupold Bair, A., 2013; O'Moore, 2014).
În ultimii ani, au fost elaborate numeroase studii privind influența
cyberbullying-ului asupra societății actuale, prin care să se determine atât
factorii ce stau la baza fenomenului, cât, mai ales, efectele devastatoare ale
acestuia și măsurile ce trebuie luate pentru a preveni manifestările abuzive
ale utilizatorilor de internet. [9]
Consecințele manifestării cyberbullying-ului pot fi încadrate în
3 categorii:
 Efecte la nivel social:
- diminuarea dorinței de a comunica și socializa, atât în mediul
online, cât și în viața reală, motiv pentru care unele victime pot
alege să se izoleze de societate;
- comportament necorespunzător în societate, victimele putând
acționa agresiv sau prezenta complexe a căror manifestare inhibă
socializarea;
- absenteismul – copiii sau adolescenții agresați în mediul virtual
refuză să meargă la școală/activitate pentru a evita întâlnirea cu unii
colegi, care au vizualizat sau citit mesajele denigrante distribuite pe
internet de agresor.
 Efecte la nivel emoțional:
- comportament agresiv sau depresie, cauzate de reacțiile celor din
jur la postările agresorului cu privire la victimă;
- frică și anxietate, determinată de impresia victimei că este urmărită
permanent de agresor sau că urmează un nou atac la adresa sa;
- îmbufnare – adolescentul este mereu nemulțumit și supărat,
refuzând să participe la activități de grup sau cu caracter social.
 Efecte la nivel fizic:
- rănirea fizică pricinuită de agresorul cu care victima s-a întâlnit
ulterior față în față;
155
26 octombrie 2018
- sinuciderea – în anumite cazuri extreme, victima, izolată și

refuzând să ceară ajutor din exterior, recurge la a-și lua viața, fie
din convingerea că este singura modalitate de a opri agresorul,
fie pentru că nu mai poate să îndure tratamentul abuziv al
agresorului sau reacțiile celor din jur.
Cu toate că se aseamănă cu hărțuirea propriu-zisă, hărțuirea în
mediul online poate înregistra o gravitate mai mare, din cauza faptului că
agresorul se află sub protecția anonimatului, săvârșind acțiuni pe care altfel
nu le-ar fi comis. Astfel, victima devine mai ușor de exploatat, informațiile
online persistând suficient de mult timp încât să își atingă scopul. Abuzul
este invaziv, periclitând viața personală a victimei în toate mediile în care
aceasta se manifestă: acasă, la școală, online sau offline. Agresorul
subestimează uneori efectele acțiunilor sale, considerând totul o simplă
distracție. Totuși, pentru victimă agresiunea se poate dovedi fatală.
Cyber-bullying este cea mai des întâlnită problemă care ține de
siguranța online. Acest tip de hărțuire este mai des întâlnit în țările unde
hărțuirea este mai obișnuită decât în țările unde internetul are o mai largă
răspândire. Acest lucru sugerează că hărțuirea online derivă din hărțuirea
obișnuită. În Europa, 5% dintre copii cu vârsta între 9 și 16 ani au primit
mesaje răutăcioase sau care i-au supărat online, iar 3% au trimis astfel de
mesaje altora. Două treimi dintre cei care au primit astfel de mesaje de
hărțuire au fost destul de sau foarte supărați. Majoritatea copiilor care au
primit mesaje răutăcioase sau dăunătoare au apelat la o forma de ajutor și
doar o cincime nu au spus nimănui. Aproape jumătate au folosit diverse
strategii online – ștergerea mesajelor răutăcioase sau blocarea
hărțuitorului; aceasta din urmă este văzută de copii ca fiind eficientă. [6]
Băieții, în special adolescenți, sunt mai expuși la imagini sexuale
online, în timp ce fetele adolescente sunt mai expuse la mesaje
răutăcioase sau dăunătoare online. Totuși, fetele sunt mai predispuse să
fie supărate de riscurile pe care le experimentează.
Tehnologia determină că agresiunea să nu fie limitată la școală sau
colțuri de stradă. Cyberbullying poate apărea oriunde, chiar și la domiciliu,
156
26 octombrie 2018
prin e-mail, texte, telefoane mobile, și site-uri web de social media 24 de

ore pe zi, șapte zile pe săptămână, cu potențial de sute de oameni implicați.
Pentru cei care suferă cyberbullying, efectele pot fi devastatoare, dar nici
un tip de agresiune nu trebuie să fie vreodată tolerat.
Concluzii:
În contextul societății actuale, puternic informatizate,
cyberbullying-ul a devenit un fenomen larg răspândit și cu un impact
major asupra integrității psihice și fizice a victimelor, care sunt cu
precădere copii sau adolescenți. Pe lângă toate acestea, un rol foarte
important în prevenirea cyberbullying-ului îl au părinții, întrucât aceștia
pot limita accesul copiilor în mediul online și desigur, pot influența
comportamentul acestora în relațiile cu cei din jur. Cyberbullying-ul nu
este o problemă de ignorat, ci, dimpotrivă, trebuie să învățăm să ne
apărăm de astfel de pericole, mai ales în contextul în care utilizarea
internetului a devenit o rutină. Nu trebuie să rămânem pasivi în fața
acestui fenomen, aparent inofensiv, întrucât consecințele sunt mult mai
grave și doar prin implicarea părinților, școlilor, autorităților și
organizațiilor de profil, putem lupta împotriva cyberbullying-ului.
Desigur, un cadru legislativ riguros, alături de alte măsuri sociale nu
vor conduce la eliminarea completă a cyberbullying-ului, dar cu
siguranță, în timp, va determina o ameliorare a acestui fenomen specific
societății informaționale.
Bibliografie:
1. Calvete, E.,Orue, I., Estévez, A., Villardón, L., & Padilla, P.
Cyberbullying in adolescents: Modalities and aggressors’
profile. Computers in Human Behavior, 26(5), 1128-1135. 8p.
DOI: 10.1016/j.chb.2010.03.017, 2010.
2. Eaton, S.E. 5 signs your child is a cyberbully. Wordpress.
157
26 octombrie 2018
https://drsaraheaton.wordpress.com/2013/04/01/5-signs-your-
child-is-acyberbully/
3. Feinberg, T. & Robey, N., Cyberbullying: Intervention and
Prevention Strategies. National Association of School
Psychologists, 2010.
4. Kowalski, R. M., & Whittaker, E., Cyberbullying: Prevalence,
causes, and consequences. In L. D. Rosen, L. M. Carrier, & N.
A. Cheever (Eds.), The handbook of psychology, technology,
and society. Hoboken, NJ: Wiley-Blackwell, 2015.
5. Lupold Bair, A., Could Your Child Be a Cyberbully? Warning
Signs and Prevention Tactics. My Good Parenting, 2013.
http://mygoodparenting.com/2013/09/20/could-your-child-be-
acyberbully-warning-signs-and-prevention-tactics/
6. McQuuade, S., Colt, J., Cyber Bullying: A Reference Handbook,
Abc-Clio Incorporated, 2013.
7. O‘Moore, M., Understanding Cyberbullying. Veritas, Dublin, 2014.
8. Sticca, F., Ruggieri, S., Alsaker F., & Perren, S., Longitudinal
Risk Factors for Cyberbullying, Journal of Community &
Applied Social Psychology, 23 pp. 52–67, 2012.
9. Velicu, A., Bullying-ul online şi offline: victime versus agresori,
Revista Română de Sociologie, nr. 1-2, p. 19–36, 2014.
10. http://www.desprecopii.com/info-id-16379-nm-Hartuirea-
virtuala-a-copilului-o-problemacontemporana-de-parenting.htm
11. http://www.kaspersky.com/safe-kids
158
26 octombrie 2018
ПСИХОЛОГИЧЕСКОЕ НАСИЛИЕ
КАК СОЦИАЛЬНАЯ ФОРМА ОБЩЕНИЯ
ВЗРОСЛЫХ С ПОДРОСТКАМИ
Синицару Лариса, доктор психологии, конференциар,

UPSC «IonCreangă»
CZU 37.013.42
Abstract: In this article, the author considers questions of psychological
violence from adults towards children, in particular to teenagers. Also the
author deals with the situation in RM concerning violence from adults to
children in the family and in the educational system. The given article
reveals the reasons preventing to help the families, which are in "a risk
situation". The article provides the analysis of official data on questions of
violence and measures of its prevention. Based on a series of psychological
studies, the article provides data on psychological violence as a form of
communication between adults and teenagers. The author explains the
reasons of emergence of psychological violence among children as a
consequence of violence from parents to children.
Keywords: psychological violence, violence as an education method, a
communication form, protection of a child's rights, a family in "a risk
situation".
В последние годы в Республике Молдова остро встает

проблема насилия со стороны взрослых по отношению к детям. По
данным Национального инспектората полиции МВД РМ число
случаев насилия над детьми растет. Причем насилие принимает
характер обычной формы общения взрослых с детьми. Так,
например, в 2016 году ежедневно регистрировались не менее двух
случаев жестокого обращения с детьми, одиннадцать из которых
повлекли смерть, умышленную или по неосторожности. [15].
Официальные данные, представленные Генеральным инспек-
торатом полиции (ГИП), свидетельствуют, что в 2016 году 136 детей
стали жертвами насилия ни где-нибудь, а в семье. До настоящего
159
26 octombrie 2018
времени полицией зарегистрировано 170 случаев семейного

насилия над детьми. Это данные задокументированные полицией.
Неофициальное число несовершеннолетних, которые подвергались
или продолжают подвергаться психологическому, физическому или
сексуальному насилию со стороны родителей, гораздо больше [15].
Решение данной проблемы контролируется парламентом и
правительством. Так на законодательном уровне были выработаны
механизмы предотвращения злоупотреблений и вмешательства в
случае проблемных семей. С 2014 года на уровне каждого
населенного пункта должны действовать мультидисциплинарные
команды, состоящие из социального работника, полицейского,
врача, представителя Районного отдела социальной помощи и
примара, как органа опеки и попечительства. В случае выявления
ситуаций опасных для детей, команда должна собраться,
разработать индивидуальный план действий и обеспечить
поддержку, как ребенку, так и родителям с целью решения
возникшей проблемы[16].
Большинство нерешенных вопросов, по словам Даниэлы
Сыботяну, психолога и председателя Национального центра по
предупреждению насилия над детьми (НЦПНД), связано с ресурсами,
которые выделяет государство, а также и с личностной позицией тех,
кто призван защищать права ребенка, с их способностями это делать.
Правовые инструменты должны работать, но на практике, по словам
специалиста, в республике много случаев, когда не выявляются дети
или не выявлены семьи «в ситуации риска». Как следствие – насилие
не предупреждается, а значит и не предотвращается. Отсюда вывод,
что люди, которые призваны защищать права ребенка не всегда
способны реализовать свои законодательные возможности, ждут
серьезных происшествий, вовремя не подключают
профессионалов[13].
Местные социальные службы обязаны вовремя реагировать
на проявления любого неблагополучия в подконтрольных семьях.
160
26 octombrie 2018
Оказывая своевременную социальную помощь этим семьям,

например, подключая к работе психолога, местные власти,
социальные работники тем самым обеспечивают создание более
благоприятных семейных условий для нормального развития
ребенка , снижают риск возникновения по отношению к нему
любого насилия со стороны взрослых членов семьи. Сегодня
реальность в республике, к сожалению, другая. Как правило,
социальные работники на местах не всегда отслеживают, например,
случаи психологического насилия со стороны взрослых по
отношению к детям. Психологическое насилие в отношении детей
со стороны родителей часто выражается в повышенной
агрессивности и даже враждебности. И здесь срабатывает
личностное отношение к происходящему осуществляющего надзор
за семьей: «Взрослый просто повысил голос, не сдержал эмоцию. О
каком насилии может идти речь? Разве это насилие?, С каждым
бывает!»- заявляют ответственное лицо по правам ребенка.
Закрываются глаза на злоупотребление родителями в присутствии
детей спиртными напитками: « А в селе все пьют…» и т.п. И только
после случившегося насилия над детьми, когда оно получает огласку,
которую нельзя скрыть, подключается мультидисциплинарная
комиссия, оказывается психологическая помощь, Служба социальной
помощи, чтобы определить существует ли какой-либо риск для
ребенка в данной семье. А социальный работник просто зачастую
отписывается о якобы проделанной профилактической работе, чтобы
обелить свою бездеятельность (Дело Кишиневского суда о
детоубийстве, ноябрь 2016г.) или увольняется с работы по
собственному желанию (Дело матери, которая из-за бездействия
социального работника потеряла трех сыновей) [16].
Глава «Отдела семейных политик и социальной помощи
детям» Георгий Трофин считает, что проблема заключается в том,
что должность социального работника в каждом населенном пункте
была предусмотрена бюджетом еще с 2014 года, а ответственными по
161
26 octombrie 2018
реализации были назначены местные публичные власти. Реальность,

однако, такова, что на территории страны действуют только
несколько таких специалистов. Мэрии обязаны нанимать такого рода
профессионалов, но санкций за несоблюдение закона не
существует. Вопрос остается открытым и по поводу подготовки
компетентных специалистов.
Таким образом, можно сделать вывод о том, что сегодня
защита детей от насилия в семье в нашей республике осуществляется
не на должном уровне, особенно когда речь идет о психологическом
насилии, с которого и начинается любое насилие – физическое,
сексуальное и т.п. В такой ситуации дети, полностью зависимые от
взрослых членов семьи, часто остаются один на один со своими
проблемами, а разрешить их самостоятельно они не в состоянии. Мы
имеем в виду не только детей дошкольного возраста, которые не
осознавая и не понимая, что с ними происходит, не могут защитить
себя как личность. Применение психологического насилия к детям
данного возраста со стороны взрослых – настоящее преступление.
Речь идет также и о подростках, которые на первый взгляд могут и
оказывают сопротивление взрослым членам семьи, которые
применяют по отношению к ним насилие. Однако в наказание
именно за сопротивление взрослым подростки в ответ получают еще
большее насилие и часто в жестокой форме. Например, подросток
позволил себе сделать родителю замечание по поводу оскорбительного
к нему отношения. В ответ взрослый игнорирует ребенка, перестает с
ним общаться, отстраняется от помощи в решении проблем, с
которыми ребенку самому не справиться. Психологическое насилие в
адрес подростков может также выражаться во всякого рода
оскорблениях, обзывательствах, в навешивании ярлыков, запретах,
осуждениях, моральных назиданиях и т.п. Дети подросткового
возраста в таких ситуациях ведут себя по-разному. Одни могут
замкнуться, мучительно борясь с возникшим внутренним конфликтом.
Такие дети, как правило, не решаются сказать взрослому, что
162
26 octombrie 2018
думают о сложившейся ситуации. Они могут, уединившись подолгу

ни с кем не общаться и даже плакать, затаив обиду на всех взрослых.
Другие, отстаивая свою независимость и самостоятельность, выходят
на уровень межличностного конфликта со взрослым, но не зная, как
из него выйти, как правило, обостряют ситуацию в отношениях со
значимыми взрослыми [8].
Очень часто мы слышим, как родители обвиняют детей в
неумении объяснить себя, рассказать о своей проблеме, быть
открытыми и т.п. Но ведь этому должны учить взрослые и в первую
очередь родители. Родители личным примером показывают, как
строятся отношения между людьми, почему социум может наказать
за отклонение от поведенческой нормы и вообще, что она из себя
представляет эта «социальная норма». Встает вопрос о том, а чему
могут научить родители, которые считают, что психологическое
насилие и даже физическое являются хорошими методами
воспитания ребенка. Чаще всего жертвами насилия в семье
становятся, конечно, дети из неблагополучных семей или дети,
оставшиеся без попечения родителей. К сожалению сегодня даже
вполне в благополучной семье стало социальной нормой, формой
общения использовать пренебрежительное отношение к своим детям,
наказывать их морально, обделять вниманием в воспитательных
целях или потому что просто они виноваты в родительских
несчастьях: «Ты весь в отца пошел: такой же упрямый и глупый, из-
за его тупости я с ним и развелась …». Родители обзывают своих
детей, говорят, что жалеют о том, что дали им жизнь. Подростки
слышат в свой адрес нецензурную брань, обзывательства лишь
потому, что они не помыли посуду, не убрали в своей комнате,
вышли погулять и не пришли вовремя и т.п. Взрослые, не
перестроившись с учетом особенностей повзрослевшего ребенка,
ждут от подростка примитивного, неосознанного послушания [7].
Сопротивление, которое оказывает подросток, вызывает у
взрослого агрессию, которая часто переходит в физическое
163
26 octombrie 2018
насилие, в настоящие побои. Бьют детей по лицу, по голове

разными предметами (палкой, ремнем, метлой, выбивалкой для
ковров), бросают в них разные предметы, тушат сигареты об их
руки. Зачастую взрослые не осознают последствия жестокого
обращения с детьми. Любое ругательное слово, как и удар,
провоцирует боль, вызывая психическое страдание. Дети, которые
подвергаются психологическому насилию, испытывают чувство
унижения, неполноценности, считают себя беспомощными,
обиженными, нелюбимыми. Такие дети в будущем строят семьи
по подобию своей родной семьи и так же, как и их родители
относились к ним относятся и к своим детям [2,5].
Огромная проблема сегодняшнего общества состоит в том, что
количество детей, которые подвергаются психологическому
насилию, не получая должного внимания в семье, растет. Причем это
количество увеличивается не только за счет явно социально-
уязвимых, неблагополучных семей, в которых родители имеют
низкий уровень образования, ведут аморальный образ жизни,
употребляют спиртные напитки и т.п., но и за счет семей, в которых
родители вполне приличные люди, но у них нет родительской
подготовки, они не знают как правильно воспитывать своих детей [8].
Общение родителей с подростками

В ходе проведенного нами исследования были выявлены
специфические особенности детско-родительских отношений в
подростковом возрасте [9]. Отношения родителей к своим детям
носят двойственный характер: с одной стороны -любовь и забота, с
другой- контроль и директивы. В подростковом возрасте
присутствует динамика к увеличению отстраненности родителей
от детей. Отстраненность матери от своего ребенка выражается в
постепенном снижении связи «Симбиоз». Отстраненность отцов в
отношениях со своими детьми стабильно присутствует на
протяжении всего исследованного возрастного периода ( 7,8,9
164
26 octombrie 2018
класс ). Снижен позитивный интерес родителей к своим детям на

фоне увеличения враждебности и непоследовательности в
отношениях к ним. Выявлены гендерные отличия: и матери и отцы
более лояльны к девочкам чем к мальчикам. Папы проявляют
одинаковый позитивный интерес и к сыновьям и к дочерям,
однако и к одним и к другим папы проявляют в большей степени
враждебность, чем интерес ( позитивный интерес – 20%;
враждебность- 60%). Они в большей степени директивны с
мальчиками, чем с девочками( 30% и 20%), а также более
автономны с ними, чем с дочерьми ( 80% и 60%). Отношение к
мальчикам со стороны родителей вызывает озабоченность.
Результаты по изучению самостоятельности подростков

и участии в ее формировании родителей показали, что на
протяжении 7,8,9 классов имеет место увеличение осознания
подростками необходимости стать самостоятельными (7 кл. – 76%;
8кл. – 85%; 9кл. – 98%). Также имеет место увеличение показателей
от класса к классу по созданию условий родителями для проявления
самостоятельности их детьми (7кл. – 72%; 8кл. – 80%; 9кл. – 88%).
Однако, когда речь зашла о реальной самостоятельности
подростков, здесь появились интересные данные. Во-первых,
реальная самостоятельность детей имеет отрицательную динамику
(7кл. – 42%; 8 кл. – 35 %; 9кл. – 30%). Показатели по
формированию у подростков самостоятельности их родителями от
класса к классу увеличиваются, но незначительно : 7кл. – 22%; 8кл.
– 58%; 9кл. – 62%.
Таким образом, исследование показало, что отношение
родителей к подросткам носит отстраненный, непоследовательный
характер, часто переходящий во враждебность. Как следствие
обозначилась тенденция по снижению эмоционального
благополучия подростков в семье и увеличению конфликтности.
165
26 octombrie 2018
Такая отстраненная, насильственная форма общения

родителей с детьми только на первый взгляд создает условия для
развития их самостоятельности. На самом деле дети, находясь в
ситуации насильственного подчинения, лишаются возможности
научиться у взрослых реальным способам быть самостоятельными.
Выявленная положительная динамика уровня осознания детьми
своей самостоятельности, противоречит отрицательной динамике по
осознанию детьми своей реальной самостоятельности.
Действия родителей по правильному общению без насилия с
подростками в семье требуют обязательной коррекции. Результатом
коррекционных занятий должно стать умение родителей создать
благоприятные условия для развития личности подростка, а в
частности формирование у него реальной самостоятельности.
Психологическое насилие в школе

Ежедневно в течение 12 лет большую часть своего времени
школьники проводят в стенах школы. И, конечно, для любого
ученика очень важно чувствовать свою причастность к жизни
школы и занять свое место в этой общности. Назначение школы,
по словам Уильяма Глассера, состоит в реализации личностных
потребностей детей, которые не реализуются дома: «Чтобы
проложить путь к успеху, дети должны получать в школе то, чего
им не достает: добрые взаимоотношения как со сверстниками, так
и со взрослыми. В этом порой надежда остается только на школу...
именно школа должна открыть каждому ребенку путь к
реализации главной жизненной потребности – осознанию себя
полноценной личностью» [3]. Однако школа сегодня, как и семья
для ребенка часто не становится местом, где ему будет оказана
помощь, где к нему отнесутся с уважением, без психологического
насилия и унижения его личностного достоинства. Подросткам в
силу своих возрастных особенностей строить взаимоотношения с
учителями и сверстниками в школе очень тяжело.
166
26 octombrie 2018
Несмотря на существующее в Законе об образовании статьи 57,

согласно которой в учебных заведениях всех уровней запрещаются
телесные наказания и применение в любой форме психического и
физического насилия, в школах республики имеет место насилие над
детьми. Например, с целью обеспечения дисциплины во время
уроков, некоторые преподаватели не соблюдая в своей деятельности
этические нормы, используют в адрес детей нецензурные,
оскорбительные слова и выражения, непристойные жесты.
Отдельные педагоги угрожают снижением оценок или отчислением
из учебного заведения. Педагоги отбирают и уничтожают личные
предметы учащихся, в качестве наказания заставляют делать
приседания, наказывают весть детский коллектив за проступок
одного ребенка, чтобы добиться своего применяют физическую силу.
Психологическое насилие в школе становится для педагога
поведенческой нормой. Для отдельных детей, особенно из
неблагополучных семей пребывание в школе - просто невыносимо.
Они не ощущают свою самостоятельность в учебной деятельности,
не умеют строить и поддерживать приемлемые отношения с
учителями и одноклассниками. Такие дети являются настоящими
жертва травли со стороны учителей и сверстников. Школьное
насилие имеет серьѐзные последствия. Во-первых, длительные
школьные «издевательства» снижают самооценку. Ребѐнок чувствует
себя затравленным в детской среде, а в дальнейшем он может
замкнуться и избегать отношений с другими людьми. Во-вторых,
роль жертвы является причиной низкого статуса в группе, проблем в
учѐбе и поведении. У такого ребѐнка выше риск развития нервно-
психических и поведенческих расстройств. В-третьих, у подростков
школьное насилие вызывает длительный стресс, порождающий
чувство безнадѐжности и безысходности, что, в свою очередь,
является благоприятной почвой для суицида [4,6,8].
В соответствии с целями написания данной статьи особый
интерес представляют учащиеся, которые имеют опыт пребывания
167
26 octombrie 2018
в роли жертвы в школьном коллективе. Напомним описание

кросскультурного исследования, которое проводилось совместно с
Институтом социологии образования РАО [8]. Анкетный опрос
проводился среди учащихся 9-12-х классов школ г.Кишинева. В
данном исследовании были опрошены 2000 школьников, при этом
были сформированы две выборки, одну из которых составили 1000
учащихся молдавских школ, другую 1000 учащихся русскогово-
рящих школ.
Для выявления учащихся, испытавших психологическое
насилие со стороны одноклассников, респондентам был предложен
закрытый вопрос: «Приходилось ли Вам испытывать на себе насмеш-
ки, издевательства или игнорирование со стороны одноклассников?»
В качестве ответов были предложены утверждения в следующей
формулировке: «Да, такое случается регулярно», «Да, такое иногда
случается», и «Никогда».
Варианты ответов на этот вопрос фиксируют не только
наличие или отсутствие подобного опыта, но и его регулярность
или эпизодичность.
Рис. 1. Случаи применения психического насилия в школе

(общие показатели)
168
26 octombrie 2018
Мы видим, что менее половины учащихся и молдавских

(39,9%) и русскоговорящих лицеев (46,9%) никогда не
сталкивались с психическим насилием. Данную группу составляют
те школьники, чья жизнь в коллективе наиболее благополучна,
причем в русскоязычных лицеях в большей степени, чем в
молдавских .
Регулярному и эпизодическому психическому насилию
также чаще подвергаются учащиеся молдавских школ: регулярное
насилие (6,1% и 3,6% ), эпизодическое насилие (54,0% и 49,5% ).
Полученные результаты свидетельствуют о том, что
учащиеся и молдавских и русскоговорящих школ сталкиваются с
психическим насилием регулярно или иногда, которое
применяется к ним со стороны одноклассников ( молдавские
школьники - 60,1%, русскоговорящие - 53,1%).
Проведенный анализ, позволяет сделать общий вывод о том,
что психологическое насилие в коллективах молдавских и
русскоговорящих школ широко распространено.
Рассмотрим гендерные особенности полученных результатов.
Показатели по молдавским лицеям свидетельствуют о том,
что большинство мальчиков (42,5%), в сравнении с девочками
(38,0% ) никогда не сталкивались с насилием в школе.
169
26 octombrie 2018
Рис.2. Случаи применения психического насилия в школе

(к мальчикам и девочкам)
В русскоговорящих лицеях, наоборот, значительно большее

количество девочек (51,1%) в сравнении с мальчиками (42,4% )
никогда не испытывали насилие.
Учащиеся, которые подвергаются регулярному насилию, как
правило, мальчики в сравнении с девочками: из молдавских
лицеев (7,8% и 4,9%,) и из русскоговорящих лицеев (3,8% и 3,0% ).
С эпизодическим психическим насилием чаще всего
сталкиваются учащиеся русскоговорящих лицеев, при этом девочки в
большей степени (57,1%), чем мальчики (53,8% ). В молдавских
лицеях наоборот, мальчики чаще испытывают эпизодическое
психологическое насилие, чем девочки (49,8% и 45,9%).
Таким образом, анализ гендерных особенностей показал, что
и в молдавских и в русскоговорящих школах мальчики и девочки
сталкиваются с психологическим насилием в большей степени
эпизодически.
170
26 octombrie 2018
Данное исследование показало, что более половины

старшеклассников в том или ином виде подвергались
психологической агрессии со стороны одноклассников. Это
позволяет сделать вывод о том, что современная школа является
достаточно жестким социальным институтом. Более слабые в
социальном отношении учащиеся оказываются в стенах школы в
зоне риска. Однако есть и другая сторона вопроса: подросток,
испытавший коллективное унижение, может впоследствии и сам
стать агрессором, склонным к унижению другого. И здесь уместно
вспомнить слова Карла Густава Юнга, который писал, что
«здоровый человек не издевается над другими, мучителем, как
правило, становится перенесший муки».
Общие выводы
1. Сегодня в РМ насилие принимает характер нормальной
формы общения взрослых с детьми.
2. Защита детей от насилия в семье и в школе со стороны
государства осуществляется не на должном уровне: не работают
правовые механизмы, не существует санкций за несоблюдение
закона лицами, отвечающими за соблюдение прав ребенка.
.Остается открытым вопрос профессиональной подготовки
социальных работников.
3. Нет централизованной родительской подготовки по вопросам
правильного воспитывать детей.
4. Особое внимание следует обратить на психологическое насилие
в семье и в школе: количество детей, которые подвергаются
регулярному психологическому насилию растет; данный вид
насилия является базовым для любого другого насилия.
Библиография:
1. Божович Л.И. Этапы формирования личности в онтогенезе.
//Психология развития. Санкт-Петербург, 2001,С.257-272.
171
26 octombrie 2018
2. Буянов М.И. Ребенок из неблагополучной семьи. М.: 1988.

3. Глассер У. Школа без неудачников .М.,1991,С.29-30.
4. Ершов Д.А. Школьное насилие как социально-педагогическая
проблема // Актуальные проблемы семейной педагогики. –
2012. – № 2.
5. Захаров А.И. Своеобразие психического развития детей. //
Психология детей с отклонениями и нарушениями
психического развития. Санкт-Петербург: 2003, сост.
В.А.Астапов, Ю.В. Микадзе, С. 93-129.
6. Кон И. С. Что такое буллинг и как с ним бороться?//Семья и
школа. – 2006. - № 11.-С. 15 -18.
7. Рыбакова М.М. Конфликт и взаимодействия в
педагогическом процессе. М.: 1991.
8. Собкин В.С., Синицару Л. Проявление психологического и
физического насилия в стенах школы как социальная
проблема. În: Psihologie. Pedagogie specială. Asistență Socială.
№ 2 (39), 2015, p. 116-124.
9. Sinițaru L. Детско-родительские отношения и неблагополучное
положение подростка в семье. În: Psihologie. Revista
științifico-practică, № 2, 2013, p. 59-67.
10. Sinițaru L. Понимание учителями причин проявления
агрессии учащихся к педагогу. În: Probleme ale Științelor
sociomanistice și modernizării învățămăntului. Chișinău: UPS
«Ion Creangă», Vol.1, 2015,p.96-101.
11. Sinițaru L.Проявление поведенческих паттернов агрессивного
поведения учащихся. În: Diminuarea comportamentelor agresive
la copii:idei-experiente-bune practice. Chișinău, 2015, p.99-11,
12. Фромм Э. Искусство любить. Санкт-Петербург: 2002, С.109-
124.
13. Национальный центр предупреждения насилия над детьми
(для детей-жертв различных видов насилия) (НЦПНД).
Интернет-портал: http://www.semia.md/
172
26 octombrie 2018
14. Закон Республики Молдова об образовании. In:

http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=3
11684&lang=2
15. Генеральный инспекторат полиции (ГИП) по вопросам
насилия над детьми. In:
http://www.allmoldova.com/ru/news/siemieinykh-aghriessorov-
budut-zadierzhivat-priamo-na-miestie-priestuplieniia
16. Насилие над детьми в Молдове In:
http://www.zdg.md/ru/?p=10988
173
26 octombrie 2018
INTERVENŢIA ÎN REŢEA CA DEZIDERAT

ÎN ACTIVITATEA PROFESIONIŞTILOR
DIN DOMENIUL PROTECŢIEI COPIILOR
ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI
Elena Davidescu, lector, drd. UPS „Ion Creangă‖,

catedra Ştiinţe ale Educaţiei
CZU 364.08
Abstract: Exposure to violence is one of the most important causes of
the degradation of the quality of life of the human being, involving major
social, economic, psychological and human costs. Because of violence,
people aged 15 to 44 die, according to the World Health Organization. The
growing and more demanding demand for „quality” of services offered to
individuals/groups in any community in case of violence makes it
imperative to invest resources and energies in the training and training of
all those who practice support professions designed to produce relationship
goods. The training of specialists in the field of child protection
presupposes a change, change, of both the cognitive structure of the
student, his system of values and the technological baggage.
Keywords: professional training, collaboration, multidisciplinary team,
socio-educational „intervention”, network intervention, violence.
Actualitatea temei de cercetare. Sociologul Herbert Blumer

menţiona că „o problemă socială nu există pentru societate decât în
condiţiile în care este recunoscută de către aceasta... condiţiile sociale
pot fi ignorate la un moment dat, fără a exista schimbarea în structură,
dar, într-o anumită perioadă, ceea ce a fost ignorat poate genera mari şi
grave motive de îngrijorare‖ [6, p.15].
Afirmaţia sociologului este relevantă pentru analiza unei
problematici precum cea a violenţei care, din cauza abordării într-o
manieră conservatoare şi tradiţionalistă, a atras atenţia asupra gravelor
consecinţe pe care le generează abia la începutul anilor ‚70. În prezent,
schimbările care există în raport cu acest aspect se datorează, cu
174
26 octombrie 2018
siguranţă, psihosociologilor şi asistenţilor sociali care au reuşit să

demonstreze faptul că problemele vieţii private reprezintă probleme
sociale, care nu pot fi prevenite şi soluţionate decât cu şi prin societate.
Analiza cauzelor care generează violenţă, implică identificarea şi
investigarea caracteristicilor individuale, care pot genera premisele
instaurării comportamentului violent. În acest context, teoria învăţării
sociale, biopsihosocială, teoriile resursei, schimbului, investiţiei, a
puterii maritale şi a relaţiei traumatice se axează pe explorarea atât a
particularităţilor indivizilor, cât şi a personalităţii cuplului.
În raportul intitulat World Raport on Violence and Health,
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, defineşte violenţa ca reprezentând
„utilizarea intenţionată a forţei sau a puterii asupra propriei persoane,
altei persoane, grup sau comunitate, ce are ca rezultate sau există
probabilitatea ca rezultatele să genereze injurii, deces, afectarea psihică,
dezvoltarea necorespunzătoare ori deprivare‖. În contextul prevalentei
problematicii, aceeaşi organizaţie realizează o tipologie a violenţei care se
manifestă la trei nivele: personal, interpersonal şi colectiv. În ceea ce
priveşte primul nivel, diferitele forme de manifestare a violenţei vizează
comportamentul suicidar şi diferite tipuri de abuzuri îndreptate asupra
propriei persoane. La nivel interpersonal, violenţa se manifestă în familie
(violenţa asupra copilului, partenerului şi persoanelor în vârstă) şi
comunitate (actele de violenţă provocate de cunoscuţi şi străini). În ceea
ce priveşte nivelul colectiv, violenţa vizează contextul social, politic şi
economic. Gravitatea fenomenului, atât din punct de vedere al diferitelor
forme de manifestare, cât şi al consecinţelor, este manifestată în special din
cauza interferării şi influenţării reciproce, în sens negativ, ale celor trei
nivele: personal, interpersonal şi colectiv. Iată de ce intervenţia asupra unui
nivel, de exemplu nivelul interpersonal, nu poate genera efecte curative
decât dacă se acţionează şi asupra celorlalte două. Acţiunea asupra unui
singur nivel determină o abordare focalizată, pe termen scurt, fără realizarea
unei diagnoze de tip holistic, singura în măsură să creioneze prevenţia,
intervenţia şi diminuarea prevalentei fenomenului.
175
26 octombrie 2018
Violenţa familială este analizată în contextul unor factori

situaţionali care sunt învăţaţi pe parcursul procesului de socializare.
Aceşti factori contextuali reunesc caracteristicile individuale, particu-
larităţile cuplului, dar şi aspectele specifice societăţii, precum influenţa
acesteia asupra personalităţilor agresive. Astfel, identificarea,
recunoaşterea şi asumarea etiologiei violenţei a reprezentat cel mai
important demers în vederea creării unor acţiuni sociale şi programe
educaţionale menite să ofere suport, sprijin victimelor, agresorilor şi
victimelor colaterale (copii, familie extinsă) [1, p.229].
Scopul cercetării: delimitarea specificului intervenţiei în reţea
ca deziderat în activitatea profesioniştilor din domeniul protecţiei
copiilor împotriva violenţei.
Expunerea conţinutului de bază. Cunoaşterea tipologiei
violenţei permite cercetătorilor, specialiştilor şi factorilor de decizie să
acţioneze astfel încât focalizarea pe un anumit nivel să genereze o
intervenţie conexă şi asupra celorlalte. În cele ce urmează, vom analiza
specificul intervenţiei în reţea în raport cu problema violenţei. În acest
context, diversitatea serviciilor acordate copiilor/familiei/agresorilor/
persoanelor implicate, au fost treptat organizate pe baza unor grupuri
(echipe) de lucru orientate către un obiectiv - acela de a da un răspuns
adecvat necesităţilor, respectând complexitatea acestora - şi au fost
alcătuite din profesioniştii domeniul protecţiei copiilor cu diverse
competenţe profesionale.
Echipa, ca ansamblu de specialişti proveniţi din diferite discipline,
care colaborează între ele, nu este un dat recent. Acest tip de organizare a
muncii se bazează pe logică d tip cumulativ şi răspunde unor exigenţe
multidisciplinare cu caracter tehnic: în esenţă, există convingerea că
diversele „cazuri‖ ar prezenta o complexitate de aspecte pe care asistentul
social, singur, nu este capabil s-o surprindă, şi, de aceea, are nevoie de
aportul altor specialişti: medic, psiholog, pedagog social, jurist, etc. [3,
p.209]. Astfel, s-a constituit progresiv o cultură a grupurilor de lucru
născută din diversele cerinţe ale comunităţii: educatori, profesori şi
176
26 octombrie 2018
psihologi colaborează pentru a-i ajuta pe cei tineri să înfrunte problemele

tranziţiei de la o fază de evoluţie la alta; medici, psihologi, educatori,
infirmieri şi asistenţi sociali colaborează pentru realizarea unor complexe
intervenţii preventive; asistenţi la domiciliu, infirmieri, medici şi psihologi
lucrează împreună pentru a oferi un sprijin social adecvat bătrânilor care
trăiesc singuri, urmărind totodată şi evitarea instituţionalizării acestora;
pedagogi sociali, asistenţi sociali şi psihologi colaborează pentru a asigura
sprijin socio-educaţional copiilor/tinerilor pentru integrarea socio-
profesională [3, p.102].
Acolo unde serviciile au fost înfiinţate au apărut însă diverse
probleme de tip organizatoric care au influenţat negativ eficacitatea şi
eficienţa lor. Multe dintre aceste obstacole, legate în special de
funcţionarea grupurilor de lucru, sunt datorate cu siguranţă formării
profesional prea puţin omogenă de care a beneficiat fiecare dintre
profesioniştii ce le compun. În prezent viitorii profesionişti sunt formaţi
pe baza unor tehnici de specializare verificate, care au ca finalitate
gestiunea raporturilor interpersonale şi de grup, tehnici care de cele mai
multe ori nu mai ţin pasul cu progresul disciplinelor sociale şi
psihologice din care provin.
Pentru a depăşi impasul generat de aceste diferenţe
instituţionalizate trebuie imaginată o sferă comună pentru formarea
celor ce activează în acelaşi serviciu. În practică, după formarea de bază
proprie oricărei profesii, la începutul carierei şi în raport cu tipul de
funcţie pe care fiecare specialist trebuie s-o îndeplinească în cadrul
instituţiei ce furnizează serviciile, ar trebui organizate stagii formative
intensive şi de scurtă durată, accesibile tuturor profesioniştilor din
domeniul protecţiei copiilor împotriva violenţei, menite să amplifice
capacitatea lor de colaborare interprofesională, stagii cu conţinuturi în
parte omogene, în parte specifice diferitelor profesii, dar articulate între
ele. Astfel de cicluri ar trebui să poată fi urmate şi de fiecare dată când
un profesionist, împreună cu alţii, îşi asumă o sarcină diferită de cea
îndeplinită anterior, dar înrudită cu profesia sa: s-ar facilita astfel
177
26 octombrie 2018
transferuri utile pentru stimularea iniţiativei unor specialişti, care se

simt de-acum lipsiţi de interes pentru rutina operativă cotidiană. De
altfel, ciclurile formative ar avea avantajul de a nu impune modificări
substanţiale ale programelor formative de bază ale diverselor profesii,
greu de realizat într-o perioadă relativ scurtă.
Activitatea profesioniştilor din domeniul protecţiei copiilor
împotriva violenţei formează un grup de lucru, numit - echipă multidisc-
ciplinară, care realizează „intervenţia‖ socio-educativă. Unul dintre
secretele bunei funcţionări a unei echipe este luarea în considerare a
faptului că diversitatea reprezintă o bogăţie şi nu neapărat un subiect de
divergenţă. Diversitatea, dacă este lipsită de judecăţi de valoare şi de
prejudecăţi, poate conduce la o pluralitate a cunoştinţelor, la o întărire a
competenţelor prin faptul că experienţele unei persoane le pot îmbogăţi
pe ale alteia şi reciproc [2, p.347].
Prin expresia „intervenţii” socio-educative desemnăm o serie de
intervenţii sociale făcute de diferite categorii de profesionişti (profesori,
reprezentanţi ai unor profesii din mediul sănătăţii, dar mai ales ai
profesiilor legate de lucrul social şi ajutorul la domiciliu). Acestea pot
fi de trei tipuri, în funcţie depoziţia educativă pe care profesioniştii o
pot ocupa:
 Cei care asigură o funcţie educativă specifică şi în mod evident
complementară acţiunii educative familiale.
 Cei care ajută părinţii sau grupul familial să furnizeze sarcini
educative, mai ales atunci când părinţii sunt în dificultate.
 Cei care, intervenind pe lângă părinţi pentru a atenua slăbiciunile
acestora, asumă adesea cu titlu temporar esenţialul activităţilor
familiale de educaţie, în centre de plasament sau centre
comunitare, în servicii de plasament familial, ori în domeniul
celor care substituie familia [5].
Oricare ar fi forma de intervenţie socială pe care o practică,
lucrătorul social are nevoie să discute despre experienţele sale pentru a
178
26 octombrie 2018
putea lua distanţă faţă de situaţiile adesea dificile pe care trebuie să le

rezolve. Echipele sunt cel mai adesea pluridisciplinare şi, chiar dacă în
componenţa lor intră personalităţi aparţinând aceleiaşi culturi
profesionale, ele sunt plurale la nivelul personalităţilor care fac parte
din echipă. Această pluralitate permite îmbogăţirea dezbaterilor,
punerea de întrebări şi imprimarea unui sens intervenţiilor. Dacă echipa
ajunge să se organizeze, ea va întări anumite principii şi va da mai
multă supleţe interpretării şi aplicării anumitor reguli.
Rezultatele şi interpretarea lor. Pentru a răspunde unora dintre
problemele ridicate de către beneficiari, este deseori necesar ca
profesioniştii să lucreze în reţea. Activitatea în reţea reprezintă un
model de organizare a lucrului în grup a profesioniştilor, al cărui
obiectiv este utilizarea legăturii sociale ca instrument de găsire a
răspunsurilor pentru problemele date.
K. Lewin afirmă că grupul de lucru e un grup constituit din
indivizi diferiţi din punctul de vedere al profesiei specifice fiecăruia, al
cărui scop este elaborarea sau realizarea unui proiect, a cărui eficacitate
depinde de precizia cu care sunt interpretate exigenţele persoanelor
(cetăţenilor) în avantajul cărora este alcătuit proiectul, ca şi de buna
comunicare din interiorul grupului şi dintre grup şi instituţia din care
face parte. Aşadar, precizia în definirea scopurilor şi a strategiei
utilizabile pentru atingerea lor, capacitatea de colaborare între
membrii grupului şi instituţia în care funcţionează sunt factori
esenţiali pentru asigurarea coeziunii şi a eficienţei grupului de lucru.
Grupul reprezintă pentru fiecare specialist în parte - un
instrument care îl ajută să atingă un scop dat, dar aceasta nu însemnă că
nu pot exista probleme de adaptare a individului la grup, pentru că
apartenenţa la un grup de lucru presupune existenţa unor anumite
abilităţi sociale şi respectarea anumitor reguli proprii lucrului în comun,
chiar dacă se păstrează, în interiorul grupului, un spaţiu de mişcare fără
restricţii, suficient pentru satisfacerea propriilor cerinţe. Acest spaţiu în
care mişcarea e liberă poate fi definit ca o posibilitate asigurată fiecărui
179
26 octombrie 2018
specialist de a se simţi valoros lângă ceilalţi, de a se bucura de

consideraţie, de a putea lua anumite decizii şi de a avea anumite
iniţiative. Dacă acest spaţiu de mişcare a persoanei în cadrul grupului e
prea restrâns, individul va fi frustrat şi nemulţumit, iar acest lucru va
avea repercusiuni negative atât asupra celorlalţi membri, cât şi asupra
activităţii grupului [3, p.270].
Intervenţia în reţea e o modalitate de a gândi şi de a face lucrul
social. „Ea constă în a lua în considerare problemele societăţii ca fiind
probleme generate de relaţii sociale şi aspiră la rezolvarea lor nu doar
pe baza factorilor pur individuali/voluntarişti sau, dimpotrivă, pur
colectivi/structurali, ci prin intermediul noilor relaţii sociale şi al noilor
puneri în relaţie‖ [4].
Reţeaua este un instrument multidimensional, complex şi
creativ. Prin intermediul reţelei, pornind de la o problemă dată, ne
punem întrebări cu privire la ceea ce se întâmplă în societate, la cauzele
problemelor. Ea reprezintă o manieră de a lua în considerare ansamblul
sistemului din jurul problemei. Există mai multe forme de reţea: reţea
primară (mediul natural) şi reţea secundară de două tipuri: a. creată
profesionist pentru a putea face faţă unei probleme; b. creată de către
utilizatorii serviciilor care devin, astfel, furnizori de servicii (asociaţii).
Reţeaua permite mobilizarea inteligenţei colective şi găsirea de
soluţii pentru probleme, mai degrabă reflectând la fiecare situaţie
specifică decât răspunzând printr-o punere în aplicare parţial adecvată.
Reţeaua permite întărirea complementarităţii resurselor. Practica reţelei
este să creeze şi să menţină legături, ceea ce necesită: recunoaştere,
ajutor mutual şi reciprocitate, încredere şi dialog, respectarea celuilalt,
refuzul manipulării, grija faţă de adevăr. Pentru a face să funcţioneze o
reţea este nevoie de: animare, reglare, coordonare (pilot); finalitate,
obiective recunoscute de către toţi (proiect); un parteneriat, prezenţa
profesioniştilor şi a beneficiarilor; reciprocitate şi convivialitate.
180
26 octombrie 2018
Concluzii:
1. Formarea profesioniştilor din domeniul protecţiei copiilor împotriva
violenţei, trebuie să fie proiectată în raport cu valorile sociale, în
vederea promovării drepturilor şi responsabilităţilor persoanelor. Din
aceste afirmaţii generale, rezultă că formarea profesională mai implică
şi implicare personală a specialistului şi orice motivaţie pentru punerea
în discuţie a modalităţilor şi a scopurilor propriei activităţi.
2. Angajamentul personal în propria activitate a specialistului, dar şi
disponibilitatea de a pune în discuţie aspecte centrale ale propriei
identităţi personale, nu se activează la comandă: sunt fructul opţiunii
unor persoane libere ce meditează asupra impactului pe care
organizaţia căreia îi aparţin îl are asupra calităţii vieţii şi asupra
semnificaţiei angajării personale în funcţionarea instituţiei. De aceea,
considerăm, că formarea profesională reprezintă instrumentul
principal al sprijinului social care poate fi oferit capacităţii sintetice a
Eu-lui fiecărui profesionist, pentru a putea să-şi aducă la zi şi să-şi
redefinească sensul propriei activităţi.
3. Reţeaua, în cazul în care este cu adevărat administrată în funcţie de
condiţiile de mai sus, oferă sens şi satisfacţie în lucrul profe-
sioniştilor, ca şi pentru beneficiari, care se simt luaţi în considerare
efectiv ca persoane, în ciuda dificultăţilor prin care trec.
4. Soluţiile propuse beneficiarilor de reţea sunt mai bine înţelese de
către aceştia şi, în concluzie, mai temeinic respectate.
5. Beneficiarul se simte susţinut şi acompaniat, el nemaifiind obiectul
unor decizii exterioare.
Bibliografie:
1. Buzducea D. Asistenţa socială a grupurilor de risc. Iaşi: Editura
Polirom, 2010, 894 p.
2. Kolly S., Rădulescu C., Anghel M. Manual de formare a
specialistului în copilăria timpurie, Bucureşti: Humanitas, 2009.
375 p.
181
26 octombrie 2018
3. Zani B., Palmonari A. Manual de psihologia comunităţii, Iaşi:

Editura Polirom, 2003, 420 p.
4. Donati P. Travailler en reseau, Geneva: Editions de l‘JES, 2009
5. Fablet D. Les professionnels de l‘intervention socio-educative,
Paris: Ed. V Harmattan, 2006
6. Mitchell C., James L. Evolving health policy on intimate partner
violence. În Mitchell C., Anglin D. Intimate partner violence. A
health-based perspective, University Press, Oxford, 2009, p.1-18.
182
26 octombrie 2018
SERVICII ŞI STRATEGII DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

A VICTIMELOR VIOLENŢEI ÎN FAMILIE
DIN REPUBLICA MOLDOVA
Gribincea Tatiana, dr. conf.univ.

USPEE‖Constantin Stere‖
CZU 364.04(478)
Abstract: In our country the issue of violence is one of the most urgent
and requires blatant attention from the state, governmental and non-
governmental organizations, the media, educational institutions. This is not
only a social, but also a psychological, legal issue. The eradication of
violence can only be ensured if the whole society is involved in this process,
each citizen will be aware that violence is an obstacle to the multilateral
development of society.
Keywords: aggressor, combat, identification, investigation, registration,
prevention, programs, strategies, violence, victim.
Toleranţa ridicată faţă de violenţa domestică, împreună cu

vehicularea clişeelor referitoare la violenţă, generează în multe cazuri
considerarea comportamentului violent ca fiind unul normal. În consecinţă,
comportamentul violent deghizat în normalitate se transmite de lao
generaţie la alta.
Majoritatea din noi, dar mai ales autorităţile care ar trebui să fie
cel mai implicate în procesul de prevenire şi stopare a acestui fenomen
nociv, se comportă ca nişte surzi şi orbi, nu admit şi nu reacţionează în
situaţiile cînd este vorba despre violenţă. Problema este că nici noi nu
conştientizăm că foarte des suntem jertfe ale diferitor forme de violenţă.
Motivul ar fi că nu suntem informaţi, nu cunoaştem consecinţele acestui
fenomen şi nici cum putem să opunem rezistenţă împotriva violenţei,
iar în rezultat situaţia este cea pe care o avem la ora actuală – mii de
victime ale violenţei domestice, femei care suferă urmări grave în urma
abuzurilor partenerilor de viaţă.
183
26 octombrie 2018
Nu există o metodă universală pentru a opri sau a contracara

violenţa, la etapa actuală impunîndu-se imperios necesitatea perfectării
proiectelor de lege, în vederea înlăturării acesteia, în special a violenţei
faţă de femei, care să legifereze recunoaşterea formelor de abuz şi să
califice violenţa domestică drep infracţiune, să stabilească drep
prioritate securitatea şi siguranţa victimei, să determine clar ce este
violenţă domestică, şi să specifice diverse metodologii de investigare
[4, p. 25].
Voi menţiona că un sistem unic de acţiuni privind combaterea
violenţei domestice pe ţară nu există. La fel nu există un cadru
instituţional care să asigure accesul femeilor abuzate la asistenţă. Mai
mult ca atât, activităţile pe care le desfăşoară diferite organizaţii nu sunt
coordonate între ele. Există ONG-uri care organizează careva activităţi
(în continuare voi specifica), dar ele sunt destinate unei anumite
categorii de beneficiari. Categorii care uneori se suprapun, inclusiv
geografic, fapt ce denotă o dată în plus necesitatea coordonării/
informării ONG-urilor şi actorilor din acest domeniu despre o activitate
sau alta. În acelaşi timp, unele categorii, cum ar fi, de exemplu,
agresorul, rămân absolut neacoperite şi, astfel, practic la moment
nimeni nu oferă servicii acestui grup. În general, vorbind de prevenirea
violenţei în familie, putem clasifica activităţile în câteva categorii:
1) Activităţi de informare şi sensibilizare
2) Activităţi adresate agresorului (lucrând cu agresorul putem
preveni violenţa în familie)
3) Activităţi adresate factorilor de decizie şi grupurilor profesionale
[4, p.57].
Dacă e să ne referim la activităţile de informare şi sensibilizare,
acestea sunt desfăşurate în ceamai mare parte de organizaţiile
neguvernamentale şi sunt orientate preponderent elevilor, tinerilordin
instituţiile de învăţământ de diferit grad (uneori punându-se accentul pe
femei şi fete),vârsta variind între 16 - 25 de ani. Vorbind de activităţile
adresate agresorului, asemenea servicii practic nu există. Actualmente
184
26 octombrie 2018
acest tip de activitate ţine de competenţa MAI (lucrul cu aşa-zişii

scandalagii familiali). Îngeneral, în Republica Moldova, din structurile
de stat, cu prevenirea violenţei în familie se ocupă poliţiştii de sector, ei
fiind cei care ţin evidenţa familiilor cu scandalagii. Fireşte, această
activitate în sine nu presupune cultivarea unui mod de viaţă non-violent
sau educarea agresorului, ci mai degrabă „calmarea spiritelor‖. De cele
mai multe ori această activitate are un caracter reactiv şi practic nu se
recurge la profilaxia proactivă a fenomenului în cauză[7, p.16].
Activităţile adresate factorilor de decizie şi grupurilor
profesionale. Cele mai multe activităţi desfăşurate gen seminare de
instruire, treninguri sunt adresate poliţiştilor. De regulă, ele sunt organizate
şi realizate tot de organizaţiile neguvernamentale şi cele internaţionale. La
acelaşi compartiment mai putem menţiona activităţi de instruire privind
prevenirea violenţei domestice, destinate pedagogilor şi lucrătorilor
sociali, desfăşurate de ONG-uri.
În acelaşi timp, majoritatea experţilor precizează că aceste
activităţi au un caracter sporadic, nu sunt coordonate în vederea unei
distribuiri geografice uniforme. Cele mai multe activităţi sunt concentrate
în Chişinău şi oraşele mai mari, pe când în localităţile rurale de multe ori
asemenea activităţi nu ajung[4, p.28].
Beneficiarii activităţilor de prevenire. Activităţile de prevenire
(dacă ne referim la treninguri,seminare) sunt adresate tinerelor cu vârsta
între 16 - 25 ani, femeilor, şi mai puţin publicului general, pentru care se
organizează sporadic campanii de sensibilizare (de obicei, dedicate
acţiunii „16 zile împotriva violenţei domestice‖). Chiar şi acestea nu au
un răsunet naţional, nu sunt agresive (în sensul pozitiv al agresivităţii
unei campanii).
Vorbind despre activităţile de informare şi sensibilizare, am dat
ca exemplu Proiectul „Noi perspective pentru femei‖, în cadrul căruia
Winrock International desfăşoară activităţi de prevenire pentru
fete/femei cu vârsta între 16 - 25 ani, ce rezidă în treninguri şi în alte
activităţi în domeniul prevenirii violenţei în familie. La capitolul
185
26 octombrie 2018
strategii de soluţionare a violenţei domestice în Republica Moldova,

este greu de desfăşurat anumite obiective exacte. Însă cu toate astea în
ultimii ani, au început să se desfăşoare anumite programe îndreptate
spre îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă socială a victimelor violenţei
domestice. Din păcate toate acţiunile vin din afara statului, cu toate că
aceasta ar trebui să fie mai mult preocuparea statului nostru[2, p.45].
Discriminarea femeilor persistă în multe societăţi contemporane,
inclusiv şi în Republica Moldova, unde acest fenomen preia diferite
forme.
În Republica Moldova femeile constituie 53% din populaţie,
totuşi condiţia femeii în societate este încă destul de dificilă, fiind afectată
de consecinţele crizei economice, cât şi de statutul ei de mamă şi soţie pe
care deseori trebuie să îl combine şi cu statutul său de întreţinător al
familiei[4, p.36].
Asigurarea protecţiei drepturilor femeilor în Republica Moldova s-a
început odată cu ratificarea în 1994 a Convenţiei cu privire la Eliminarea
Tuturor Formelor de Discriminare faţă de Femei (CEDAW). Conform
acestui document, lichidarea discriminării faţă de femei şi promovarea
egalităţii genurilor sunt principii de bază ale Naţiunilor Unite şi constituie
obiectul responsabilităţilor pentru statele membre. Ca urmare a ratificării
Convenţiei, Guvernul Moldovei cât şi reprezentanţii societăţii civile
prezintă Comitetului privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare
faţă de Femei rapoarte periodice, în care se evaluează implementarea
CEDAW. În perioada 7-25 august 2006, Comitetul s-a întrunit pentru cea
de-a 36-a sesiune. Raportul alternativ prezentat de către societatea civilă
din Moldova descrie principalele realizări ale guvernului, cât şi principalele
obstacole care mai persistă în asigurarea egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi [ 2, p.22].
În domeniul Protecţia socială a populaţiei, reformarea cadrului
legislativ a generat posibilitatea de a întreprinde unele măsuri de
perfecţionare a diverselor componente ale sistemului de protecţie
socială. Ţin să menţionez faptul că, sistemul public de protecţie socială
186
26 octombrie 2018
din Republica Moldova e divizat în două componente distincte:

sistemul de asistenţă socială şi sistemul de asigurări sociale, ce au la bază
principii distincte de protecţie. În cadrul asistenţei sociale statul şi
societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele
temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri
sociale (boală, accident, disabilitate, îmbătrânire, maternitate, şomaj,
deces), care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a persoanelor
şi a familiilor aflate în dificultate. Prestaţiile de asigurări sociale, însă, se
acordă doar persoanelor asigurate după survenirea riscului asigurat
(îmbătrânire, invaliditate, deces etc.), cu condiţia achitării contribuţiilor.
Prin urmare, perfecţionarea sistemului naţional de protecţie socială
presupune atât perfecţionarea sistemului de asistenţă socială, căt şi a
sistemului de asigurări sociale.
Alte strategii pentru prevenirea şi combaterea violenţei
domestice la nivel de stat:
 in primul rînd, ar trebui sa funcţioneze un mecanism de
susţinere a victimelor violenţei în familie şi de pedepsire a
agresorilor.
 ar trebui ca femeile sa-şi schimbe atitudinea faţă de aceasta
problemă şi să nu permită aplicarea actelor violente, pe
care ea le acceptă ca pe ceva firesc.
 sensibilizarea opiniei publice în legatura cu amploarea si
gravitatea acestei probleme sociale (campanii de
conştientizare în rândul populaţiei, programe de educaţie
comunitară prin care s-a urmarit schimbarea mentalităţii si
prejudecăţilor populaţiei, prin cristalizarea unor curente
favorabile prevenirii si combaterii violenţei în familie).
 identificarea, înregistrarea si monitorizarea cazurilor de
violenţă în familie.
 pregatirea poliţiştilor pentru tratarea corespunzatoare a
plângerilor victimelor violenţei în familie.
187
26 octombrie 2018
 elaborarea unei strategii comune în scopul de a asigura un

sprijin efectiv victimelor, care să implice toate instituţiile
cu care este nevoie să se coopereze (Parchetul, Instanţele,
organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de îngrijire
medicală).
 propuneri în domeniul legislativ, fie pentru elaborarea
unor acte noi, fie pentru completarea celor existente.
Stark şi Flicraft, analizează în domeniul violenţei
domestice următoarele modalităţi de prevenire: prevenirea
primară, secundară şi terţiară.
Prevenirea primară urmăreşte scăderea numărului de cazuri de
violenţă domestică prin schimbarea unor comportamente ce ţin de
mediul în care apar cazurile.
Măsuri de prevenire primară sunt:
 educarea comunităţii pentru a face o recunoaştere a
fenomenului;
 conştientizarea, de către femeia victimă, a gravităţii situaţiei;
 evaluarea gradului de siguranţă a femeilor care au renunţat
la o relaţie abuzivă:
 informarea femeilor cu privire la riscurile şi consecinţele
agresiunilor:
Prevenirea secundară se instituie în cazurile identificate şi are ca
obiectiv o intervenţie cît mai rapidă şi mai eficientă [1, p.17].
Elementele specifice intervenţiei la acest nivel sunt:
 identificarea cazurilor;
 validarea cazurilor,
 tratamente medicale pentru victimă;
 evaluarea aspectelor de sănătate mintală;
 atentă şi discretă colectare de informaţii despre victimă,
partener, copii, familie în general;
 evaluarea gradului de siguranţă în care se află victima;
188
26 octombrie 2018
 referirea cazului pentru aplicarea legii;

 referirea către serviciile comunitare specializate în violenţa
domestică;
Prevenirea terţiară se realizează prin intervenţia organizaţiilor şi
a aorganismelor abilitate să dezvolte serviciile de specialitate. Aceste
servicii acţionează la confluenţă cu celelalte servicii tangente situaţiei
de violenţă domestică.
Serviciile specializate trebuie să dispună de:
 personal specializat şi cu experienţă în abordarea violenţei
domestice;
 sistem de înregistrare privind cazurile;
 colaborări cu alte servicii în reţea (asistenţă socială, studii şi
aplicaţii) [5, p.179].
Cel mai des, victime ala violenţei domestice sunt femeile,
deoarece reprezintă categoria de persoane slabe din punct de vedere
fizic, care nu pot să opună rezistenţă. De aceea femeile nu fac nimic
pentru ca situaţia să se schimbe, poate din cauza că majoritatea din ele
au fost educate în familii în care violenţa era un fenomen firesc şi din
acest motiv nici nu se conştientizează alt mod de comportare, sau alt
mod de rezolvare a conflictelor.
Violenţa domestică se află la originea celor mai dificile probleme
sociale ale comunităţilor. Pare de necrezut că atenţia publică şi a
specialiştilor pentru această maladie datează de puţin timp. Societatea
noastră aflată şi aşa în dificultate prezintă avantajul de a îngădui, cu mai
multă uşurinţă iniţiativele în ceea ce priveşte identificarea şi punerea în
funcţie a unor strategii eficiente de prevenire şi combatere a
fenomenului violenţă domestică.
Bibliografie:
1. Luana, M. Dicţionar de Politici Sociale, Bucureşti: Ed.Univers,
2006. 610p
189
26 octombrie 2018
2. Rădulescu, S. Sociologia problemelor sociale ale vîrstelor.

Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 2003. 438p.
3. Rădulescu, S. Sociologia violenţei intrafamiliale. Bucureşti:
Lumina Lex, 2001. 246p
4. Zamfir E. Politici sociale. Romania in context european.
Bucureşti: Ed. Alternative, 1995. 462 p.
5. Zapodeanu M. Terapii familiale şi asistenţa socială a familiei.
Iaşi: Ed. Lumen, 2000. 115 p.
6. http://www.presaonline.com/stire/violenta-in-familie,284372.html
7. http://www.statistica.md/search.php.
190
26 octombrie 2018
INFLUENȚA VIOLENȚEI ÎN FAMILIE ASUPRA

DEZVOLTĂRII COPIILOR
Bîndiul Liliana, Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc,

Suceava, România
Oblesniuc Felicia, Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc,
Suceava, România
CZU 343.62-053.2+159.92
Abstract: Family Violence research indicates that even when children
are not direct targets of violence in the home, they can be harmed by
witnessing its occurrence. Children who live in situations of family violence
can suffer immediate and permanent physical harm, even death. They can
also experience short and long-term emotional, behavioural and
developmental problems, including post-traumatic stress disorder.
In some cases of physical and sexual abuse, the victims have considerable
problems with behaviour, depression, anxiety, violence to others,
developmental delays, irregular school attendance and inappropriate sexual
behaviour.
Keywords: cyberbullying, adolescents, social media, cyberbullying.
Copilul reprezintă realizarea cea mai de preţ a oricărei familii fiind,

în acelaşi timp, fiinţa umană cea mai expusă la situaţiile de risc: neglijare,
izolare, imposibilitatea asigurării condiţiilor optime de dezvoltare, evoluţie
unilaterală a personalităţii, abandon și alte asemenea riscuri uriaşe [1].
Copiii nu uită. Experiențele dureroase nu se pot „şterge cu
buretele― ca și cum nu s-ar fi întâmplat. Ele persistă și pot afecta
întreaga lor dezvoltare actuală, dar și în viitor ca adult.
Cercetările în domeniul traumei subliniază consecinţele imediate
și pe termen lung ale trăirii unor experiențe traumatizante. Mecanismele
de apărare psihică nu pot compensa și nici şterge consecinţele unui
eveniment traumatic sau ale unei traume.
Aplicarea unei „corecţii educative― sub forma bătăii provoacă nu
doar durere fizică, ci și durere psihică, umilinţă, neputinţă. Copilul care
191
26 octombrie 2018
a cunoscut violența prin lovituri, neglijare, pedepse, abandon, stochează

aceste experiente traumatice in memoria vieţii lui personale [2].
1. Consecinţe fizice ale violenței asupra copiilor

Victimele violenței pot să fie grav rănite, să apăra vânătăi,
sângerări sau chiar moartea. In atmosferă de violenta, copilul devine cel
mai adesea neglijat sau abuzat, poate fi expus la accidente în casă și în
afara casei; poate avea o dezvoltare fizică mai lentă.
Sănătatea fizica joacă un rol important în dezvoltarea unui copil.
Copiii care sunt crescuţi in circumstanţe stresante sunt mai bolnăvicioşi
decât alți copii. Acest lucru este valabil atât pentru infecţii, cât și pentru
alergii.
Copiii provenind din familii în care au avut loc abuzuri de alcool
prezintă într-o mult mai mare măsură simptome psihosomatice, cum ar fi
dureri de cap, dureri de burtă, probleme de somn și de hrănire. Un lucru
similar se observă la copiii care au fost expuşi abuzului sexual [3].
Copiii care au fost expuşi diferitelor tipuri de abuz si neglijare
prezintă adesea diferite grade de retard in dezvoltarea neurologica,
cognitiva, cat si in dezvoltarea psihomotorie. Aceste retarduri de dezvoltare
pot fi serioase și pot fi observate încă din primele luni de viaţă.
Neglijarea la care sunt supuşi unii copii pe plan alimentar, igienic
și medical duce la o fragilizare pe plan imunitar, la infecţii ale pielii,
carii dentare, diverse boli recurente etc. Copiii maltrataţi sunt mai
frecvent spitalizaţi din cauza relelor tratamente la care sunt supuşi [4].
Pe planul dezvoltării fizice, se observă retard de creştere legat de
neglijare și, mai ales, impactul vătămărilor în cazul copiilor maltrataţi
fizic.
Dezvoltarea limbajului depinde de interacţiunea permanentă ce
se stabileşte între copil și adulţii care-l înconjoară. Dacă aceştia, prin
lipsa de educaţie, de timp (acordat copilului) sau din alte motive,
restrâng stimularea verbală și schimburile vorbite cu copilul, acesta va
fi lipsit de elemente fonice și afective ce-i permit să-şi construiască și
192
26 octombrie 2018
să-şi îmbogăţească limbajul. Astfel de situaţii se observă în unele

familii dezorganizate sau cu certuri intrafamiliale [5].
Deci, o altă consecinţă a violenței în familie este întârzierea
dezvoltării limbajului si dificultăţi de limbaj.
2. Consecinţe emoţionale ale violentei asupra copiilor

În atmosfera de violență, copilul poate prezenta probleme
emoţionale și mintale: anxietate, culpabilitate, frică de abandon, izolare,
mânie, frică de răniri si de moarte, neîncredere în sine, depresie. De
asemenea, el poate prezenta probleme de comportament: agresivitate
sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, insomnii, fuga de acasă, mutilare,
consum de droguri și alcool, comportament defensiv, minciuna [6].
Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de
violență, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă, cu
consecinţe mai profunde și mai de durată decât în cazul copiilor care
sunt victime directe ale abuzurilor si neglijării din partea părinţilor.
Într-o familie bântuită de violență, copiii cresc într-o atmosferă în
care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de
dragoste) sunt profund neglijate.
Funcţiile parentale nu mai pot fi îndeplinite. O mamă victimă a
violenței soţului este mai puțin capabilă să asigure îngrijirile de bază
necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l
protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale.
In atmosfera de violență, copilul devine cel mai adesea neglijat,
expus tuturor relelor; de fapt, rămâne într-o singurătate umpluta doar de
ţipetele celor din jur [7].
Expunerea la evenimente traumatizante presupune trăirea unor
stări afective de tipul „frica intensă, sentimentele de neajutorare,
pierderea controlului și ameninţarea cu anihilarea―, cu repercusiuni
grave asupra personalităţii individului. Trăirea acestor stări afective
provoacă tulburări psihologice, astfel încât individul dezvoltă reacţii
193
26 octombrie 2018
dezadaptative la stimuli obişnuiţi, neutri care, în condiţii de repetare, se

transformă în simptoame posttraumatice [8].
Sindromul de stres posttraumatic afectează individul în toate mediile
sale de exprimare: activitate profesională, comunicare și relaţionare
socială, viaţă de familie.
Trăirea unor evenimente traumatizante singular sau repetate
provoacă tulburări ale proceselor neurobiologice, apariţia unor reacţii
condiţionat de stimuli și situaţii care amintesc de evenimentul
traumatic, perturbarea schemelor cognitive și a capacităţii de adaptare a
persoanei..
Persoanele afectate devin rigide si inadaptabile, incapabile de a
funcţiona pe plan personal, interpersonal, social și profesional.
Adeseori, astfel de persoane au probleme de reglare a afectelor,
dificultăţi de autocontrol al pasivităţii, furiei, comportamente impulsive
si autodistructive.
Foarte important de menţionat este faptul că apar modificări ale
relaţionării cu ceilalţi, in sensul ca sunt incapabili de a acorda încredere
si de a menţine relaţii cu alte persoane. Tendinţa de a fi victimizat si de
a victimiza pe alţii este adesea menţionat, iar sentimentul neajutoraţii si
pierderea credinţelor si convingerilor avute pana la un moment dat sunt
alte consecinţe grave [9].
O importantă cale de dezvoltare a imaginii de sine a copilului o
reprezintă percepţia lui despre părinţi. Copilul care se simte iubit și
acceptat are o bază buna pentru a-şi construi o bună imagine și stimă de
sine. El trăieşte cu ideea că este bun și valorizat doar atunci când
îndeplineşte aşteptările părinţilor. Simte că nimeni nu se ocupa de el. El
va dezvolta de-a lungul timpului o imagine de sine distorsionată și
negativă și o scăzută stimă de sine [10]. Acest copil are o lume
interioară umplută de sentimente și gânduri negative despre sine și
despre lume. Exprimarea emotiilor este, de asemenea, influentata de
existenta maltratării. Copiii maltratați exprima mai putine afecte
pozitive decat ceilalti copii. Copiii neglijati manifesta, in general,
194
26 octombrie 2018
putina afectiune, in timp ce copiii abuzati fizic exprima multe afecte

negative [11] Consecinţele actelor intenţionate de violenta orientate
împotriva unui copil nu se restrâng, aşadar, numai la nivelul psihic,
transformându-se in leziuni greu de vindecat, care pot afecta chiar
structura creierului infantil [12].
3. Consecinţe sociale ale violentei asupra copilului

Atmosfera familială în care trăiesc copiii le influenţează hotărâtor
evoluţia. Astfel, un climat familial lipsit de securitate emoţională va genera
copilului o percepţie asemănătoare asupra realităţii sociale. Aceasta va
apărea drept instabilă, periculoasă, greu de controlat, ceea ce-l va
determina pe subiect să manifeste reţinere si să aibă dificultăţi de
relaţionare, să se simtă incapabil sa facă fata unui mediu pe care îl
percepe ca fiind ostil [13].
Atât scoală, cat si familia pot crește sau diminua încrederea în sine
a copiilor, creativitatea și dezvoltarea aptitudinilor, talentul sau
pasiunile acestora. Personalitatea viitorului adult este determinată, în
mare măsură, de modul în care părinţii înţeleg să-l educe si să-l
formeze.
Copiii învaţă neîncetat de la părinţi. Învaţă nu din vorbele cu care
aceştia încearcă să-i educe, ci din comportamentul, sentimentele,
atitudinea lor din viaţă de fiecare zi. Toate acestea reprezintă pentru
copii un model ce le va guverna întreaga existenta viitoare [14].
Copilul va invăța o singură regula: sa se fereasca cu orice pret de
agresiuni. De asemenea, va invata ca cel mai tare din punct de vedere
fizic invinge, iar cel mai slab trebuie sa se supuna. Copilul va intelege
ca relatiile sociale se bazeaza pe raporturi de forță, de supunere a celui
mai slab de catre cel mai tare, iar mintea lui va fi tot mai mult
preocupata de căutarea și găsirea tertipurilor pentru a scăpa din situație.
Copilul nu va avea ocazia să cunoască și să deprindă abilitățile și
atitudinile necesare într-o viață socială normala: abilitățile de
comunicare, toleranță, afecțiunea, negocierea și compromisul. Propriile
195
26 octombrie 2018
relații cu ceilalți, cu familia, cu colegii, le va baza pe strategii care au ca

scop dominarea agresivă sau fuga de situatie.
Concluzii
Expunerea copiilor la acte de violenta – psihica, emotionala, fizica,
sexuala – poate fi devastatoare pe termen lung. Mai mult, copiii repetă,
ca viitori adulti, paternurile de comportament invatate, perpetuand astfel,
la nesfârșit, ciclul abuzurilor[16].
Copiii expuși la violență conjugală prezintă dificultăți de învățare
care duc la probleme școlare. Aceste dificultăți sunt legate de ciclul de
violență la care sunt martori (tensiune, agresiune, remisiune,
reconciliere) și de climatul de teroare în care trăiesc.
Din cauza agresiunii în familie, mulți copii își părăsesc părinții,
refugiindu-se pe stradă, unde se grupează în bande. In acest fel, parintii,
fara sa isi dea seama, fac din copiii lor niște copii ai strazii. Influentati
de greutatile vietii si de strazile care i-au invatat numai ceea ce este rau,
in mintea lor a aparut dorinta de a le arata si celor din jur viata dura la
care au fost expusi. Asa se nasc din nou conflicte pe strada si, cu
siguranta, vor exista si in viitoarele lor familii[18].
Copiii sunt ca un burete. Absorb tot ce fac părinții, tot ce spun.
Invață în fiecare clipă de la ei, indiferent dacă părinții sunt sau nu
constienți de asta. Dar, uneori îi invață să vadă mai curand ce este rau
în lume decat ce este bun.
Bibliografie:
1. Doru Buzducea, Aspecte contemporane in asistenta sociala,
Editura Polirom, Iasi, 2005, p. 20.
2. Doru Buzducea, Aspecte contemporane in asistenta sociala,
Editura Polirom, Iasi, 2005, p. 94.
3. Studiu național realizat de Organizația Salvați Copiii, Stim sa
protejam copiii?, Editura Salvati copiii, București, 2004, p. 8.
4. Kari Killen, Copilul maltratat, Editura Eurobit, București, p. 97.
196
26 octombrie 2018
5. Serban Ionescu, Colette Jourdan-Ionescu, Maltratarea în Copilul

maltratat, coordonator Șerban Ionescu, Editura Fundația
Internațională pentru copil și familie, București, 2001 , p. 32.
6. Emil Capraru, Herta Capraru, Mama si copilul, Editura Medicala,
Bucuresti, 1978, pp. 332–333.
7. Gabriela Irimescu, Protecţia socială a copilului abuzat, Editura
Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2009, p. 160.
8. Ana Muntean, Violență, traumă, rezilientă, Editura Polirom, Iasi,
2011, p. 691.
protejam copiii?, Editura Salvati copiii, București, 2004, p. 8
10. Kari Killen, Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timisoara, 1998,
pp 97-98
11. Kari Killen, Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timisoara, 1998,
pp. 95-96.
Internațională pentru copil și familie, București, 2001 ,p. 31.
13. Maria Roth-Szamosközi, Femei și copii victim ale violenței
Presa Universitară Clujeană, 2005, p. 122.
14. Iolanda Mitrofan, Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane,
Editura Polirom, Iasi, 2003, pp. 32–33.
15. Dorothy Law Nolte, Cum se formeaza copiii nostri:
personalitate, familie, educatie, Editura Humanitas, Bucuresti,
2001, p.50.
16. Ana Muntean, Violență, traumă, rezilientă, Editura Polirom, Iasi,
2011, p. 691.
protejam copiii?, Editura Salvati copiii, București, 2004, p. 10.
Internațională pentru copil și familie, București, 2001, p. 34.
197
26 octombrie 2018
ÎNVĂŢAREA COMPORTAMENTELOR LA
PREȘCOLARI PRIN INTERMEDIUL REGULILOR
Samson Adriana, Grădinița cu Program Prelungit ‖Pinocchio‖

Fălticeni , jud. Suceava, România
CZU 373.24
Abstract: Educating a child means helping him keep his self-control,
encouraging him, guiding him to correct his own mistakes, and motivating
him when it is necessary. The key point of pre-school age discipline are the
rules, which express the adults` expectations regarding the way children
should behave, followed by clear consequences. The resistance structure of
a healthy development is the discipline based on the explanation of the
reasons underlying the rules and consequences applied in the conditions of
manifesting inappropriate behaviors. Studies show that preschool educated
in this manner develop to a high level the skills of behavioral self-control
and social skills.
Keywords: education, rules, disciplines, self-control
―Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei
care le dau viaţă; de aceea, pe lângă viaţă, dăruiţi copiilor şi arta de a
trăi bine, educându-i‖ [1] a spus Aristotel, unul dintre cei mai mari
filosofi ai Greciei Antice.
A educa un copil înseamnă să-l ajuţi să se auto-controleze, să-l
încurajezi, să-l îndrumi în a-şi corecta singur greşelile, să-l motivezi
atunci când este cazul. Punctul cheie al disciplinării la vârsta preşcolară îl
reprezintă regulile, care exprimă aşteptarea adulţilor privitor la modul în
care copiii trebuie să se comporte, urmate de consecinţe clare. Structura de
rezistenţa a unei dezvoltări sănătoase o reprezintă disciplinarea care se
bazează pe explicarea motivelor care stau la baza regulilor şi consecinţelor
aplicate în condiţiile manifestării comportamentele nepotrivite. Studiile
arată că preşcolarii educaţi în această manieră îşi dezvoltă la un înalt nivel
abilităţile de autocontrol comportamental şi abilităţile sociale.
198
26 octombrie 2018
Adulţii folosesc regulile de cele mai multe ori sub o formă

coercitivă. Fie că sunt formulate într-o manieră negativă (nu lovim), fie
că apar sub formă de ameninţare (cine loveşte, nu se mai joacă la
calculator astăzi), efectul lor este total ineficient din perspectiva nevoii
de învăţare a copiilor.
Regula este un instrument de învăţare a autocontrolului.
Respectarea unei reguli presupune dezvoltarea la copii a abilităţii de a
planifica şi de a inhiba un anumit comportament atunci când li se cere
sau când se află într-o situaţie nouă. La vârsta preşcolară, datorită
nivelului redus de dezvoltare a sistemului nervos, copiii au un redus
control al inhibiţiei şi implicit al modului în care se comportă. La
această vârstă, copiii au nevoie de sprijinul adulţilor din jurul lor pentru
a învăţa autocontrolul. Regulile oferă contextul necesar adulţilor pentru
ghidarea şi sprijinirea copiilor în vederea învăţării autocontrolului. Nu
orice fel de regulă are potenţial de învăţare ci regula care exprimă clar
aşteptarea adultului din perspectiva a ceea ce trebuie să facă copilul sau
cum să se comporte. Acest tip de control a fost denumit controlul
comportamentului prin limbajul celorlalţi. Principiul de învăţare este
foarte simplu: prin repetare regula se internalizează şi devine propriul
reper intern al copilului care îi va regla comportamentul într-o situaţie
dată.
Regula este un instrument de învăţare a abilităţilor sociale.
Regula ghidează comportamentul copiilor într-o situaţie socială. Copiii
au nevoie permanentă de ghidare din partea adulţilor în ceea ce priveşte
recunoaşterea şi respectarea regulilor de comportament în anumite
situaţii sociale. Copiii învaţă cel mai bine anumite comportamente
sociale atunci când sunt stabilite clar regulile şi limitele (ex. Dacă vrei
cartea Mariei, trebuie să o ceri. Ea nu se va mai juca cu tine dacă vei
continua să-i iei cartea.)
Regula creează contextul care asigură o bună desfăşurare a
activităţilor din grădiniţă. O bună desfăşurare a activităţii la grupă
presupune stabilirea unor reguli clare. Pentru a se evita conflictele între
199
26 octombrie 2018
copii, de exemplu, o regulă importantă la grupă se referă la jucăriile de

la grădiniţă. (Ex. La grădiniță, jucăriile sunt ale tuturor copiilor. Toţi
copiii se pot juca, pe rând, cu toate jucăriile de la grupă.) Un lucru
important pe care orice copil are nevoie să îl înţeleagă este că aceste
materiale aparţin grădiniţei şi nu unui copil anume.
Învăţarea şi internalizarea regulilor se realizează prin verbalizarea şi
reamintirea permanentă a regulilor de către adulţi. Datorită particularităţilor
dezvoltării abilităţilor cognitive la această vârstă, copiii de vârstă
preșcolară au nevoie să fie familiarizaţi cu regulile aferente fiecărei situaţii
prin verbalizarea permanentă a acestora, ori de câte ori de află în acea
situaţie (ex. Acum mergem la toaletă, pe rând. Dacă fugim, ne ciocnim
unul de celălalt, ne lovim sau cădem). Susţinerea de către adulţi a
reactualizării regulilor prin intermediul prompterilor externi (afişarea
regulilor în grupă) acolo unde copilul are nevoie de regulă (de exemplu: În
clasă vorbim cu voce joasă, de interior.).
Aplicarea imediată a consecinţelor logice în cazul încălcării unei
reguli. Cea mai bună modalitate prin care copiii învaţă regulile este să
le testeze. Testarea este o modalitate prin care copiii testează limitele
impuse de adulţi, pentru a vedea ce se întâmplă. Dacă adultul nu are un
răspuns imediat (ex nu aplică o consecinţă imediată pentru încălcarea
regulii, copiii învaţă să ignore pe viitor regulile formulare de adulţi. În
concluzie, formularea unei reguli creează doar contextul propice pentru
manifestarea comportamentului aşteptat, nu garantează în mod automat
respectarea ei. Prin urmare ceea ce facilitează învăţarea regulii este
aplicarea consecinţelor logice în caz de nerespectare.
Regulile se internalizează prin repetarea lor permanentă de către
adulţi în contextele asociate. Pentru a interioriza cât mai bine regulile
este necesar ca adulţii să repete în mod permanent regula copilului.
Regula poate deveni un reper intern de reglare a comportamentului
copilului. Autoreglarea începe din momentul în care copiii integrează
cerinţele şi explicaţiile adulţilor în limbajul propriu. De exemplu, dacă
educatoarea îi arată unui copil cu degetul propria ureche reamintindu-i
200
26 octombrie 2018
astfel regula să folosească vocea de interior pentru că ne dor urechile

dacă este gălăgie şi el va să spune Să folosesc vocea de interior pentru
că ne dor urechile? însemnă că acel copil are regula internalizată.
Este necesar să ținem cont de următoarele recomandări:
 Identificaţi mai întâi nevoia şi abia apoi oferiţi regula! Semnalaţi
problema, arătaţi consecinţele ei, apoi oferiţi remediul (ex. Toţi
copiii vor să îşi spună punctul de vedere. Vorbind unii peste alţii
nu reuşim să ne auzim şi să ne înţelegem. Regula vorbim pe rând
ne ajută se ne înţelegem mai bine, să auzim ce spune fiecare
dintre noi, să aflăm cât mai multe lucruri noi etc.)
 Stabiliţi regula şi consecinţele ei împreună cu copiii!
Cu cât e mai completă şi mai precis formulată o regulă, cu atât ea
e mai uşor de urmat. Regula permite repetiţia. Formularea regulii
menită să ghideze un comportament, fiind o expresie verbală clară,
poate fi repetată mintal, în gând, de către copil. Cu cât ea e mai frecvent
repetată, cu atât e mai bine memorată; cu cât e mai bine memorată, cu
atât e mai mare şansa de a produce un anumit comportament, mai ales
dacă situaţia este ambiguă.
1. Formulaţi regula într-o manieră pozitivă!
Pentru a fi eficientă regula trebuie să exprime comportamentul aşteptat
de la copil Ce trebuie să facă, cum trebuie să se comporte!
Exemplu de formulare inadecvată: Nu ţipăm! , Nu alergăm!
Exemplu de formulare adecvată: Vorbim cu voce de interior!, În
grupă mergem, afară alergăm!.
2. Folosiţi cuvinte simple şi formulări scurte (copiii nu pot opera la
nivelul memoriei de lucru cu instrucţiuni vagi, lungi care sunt
exprimate în cuvinte complicate).
Formulare inadecvată: Nu vorbim unii peste alţii!
Formulare adecvată: Vorbim pe rând!.
3. Stabiliţi consecinţe relevante şi specifice pentru încălcarea regulilor.
Pentru a avea rol de învăţare consecinţa trebuie să aibă o legătură logică
cu comportamentul.
201
26 octombrie 2018
Exemplu neadecvat: Pentru că ai smuls jucăria unui copil vei sta

singur la masă toată ziua. Acest tip de răspuns este o reacţie de
pedeapsă care i se aplică copilului pentru încălcarea regulii: Când
doreşti o jucărie trebuie să spui te rog să-mi dai! Datorită faptului că
nu există nici o legătură logică între ceea ce a făcut copilul (încălcarea
regulii) şi ce primeşte acest tip de reacţie este total ineficient pentru că
deşi sancţionează comportamentul de smulgere în esenţă nu învaţă
copilul nimic nou. În ciuda pedepsei aplicate, într-o situaţie viitoare
copilul va manifesta acelaşi tip de comportament.
Exemplu adecvat: regula este să spui te rog să-mi dai. Pentru că
ai smuls jucăria, jucăria va fi înapoiată colegului tău pentru 3
min după care o să încerci să o ceri din nou!
 Acordaţi sprijin in reamintirea regulilor asociate unui context
acolo unde copilul are nevoie de ele.
Important este ca adultul să îi ofere copilului sprijin în reamintirea
regulilor atunci când are nevoie de ea şi să nu aştepte ca el să şi-o
reamintească sigur fără suport extern. Respectarea regulii este condiţionată
de sprijinul oferit pentru reamintirea ei şi de aplicarea imediată a unei
consecinţe pentru nerespectarea ei.
 Acordaţi timp copiilor pentru învăţarea regulilor asociate unor
comportamente complexe
Dacă un comportamentul e simplu de executat, prezentarea
regulii e suficientă (ex. vorbim pe rând). Când însă comportamentul
este complex, învăţarea lui presupune pe lângă formularea regulii şi
exersarea concretă a comportamentului respectiv
Unele comportamente au nevoie de învăţare prin exersare
continuă. Studiile arată că un la vârsta preşcolară un copil are nevoie de
o lună de zile de exerciţiu pentru a învăţa un comportament ( să îl facă
în mod spontan. Aşadar, regula trebuie completată cu experienţa directă
şi cu utilizarea altor proceduri de accelerare a comportamentului:
recompense, modelare, etc.
202
26 octombrie 2018
 Scoateţi în evidenţă beneficiile pe care le aduce respectarea

regulii sau costurile pe care, respectarea ei le evită, astfel încât
regula să apară că merită urmată. (ex. Dacă vorbim pe rând ne
putem auzi unul pe altul şi ne putem înţelege mai bine!).
 Folosiţi regula ca pe un instrument ce lasă copilului posibilitatea
de a alege cum să se comporte.
Pentru ca fi respectată o regulă este foarte important modul în care i
se comunică copilului acest lucru. Atunci când adultul controlează foarte
strict acţiunile copilului, copiii sunt mai puţin motivaţi şi să le respecte şi
au mai puţine oportunităţi de a-şi exersa propriile abilităţi de respectare a
unei reguli şi capacitatea de autocontrol. Pentru a face un comportament,
copilul trebuie să se simtă liber şi să simtă că are posibilitatea de a alege.
Cele mai frecvente reguli care reglementează comportamentul
copiilor la grupă şi facilitează desfăşurarea în bune condiţii a activităţii
în contextul grădiniţei.
1. Aşteptarea rândului. Există unii copii care îşi doresc să fie
întotdeauna primii. Aceşti copii au nevoie să înveţe că ceilalţi copii îşi
doresc la fel de mult ca şi el facă un anumit lucru, iar pentru a menţine
relaţii bune cu ceilalţi trebuie să ţină cont şi de dorinţele altor copii.
Contextul e care necesită folosirea unei asemenea reguli sunt cele în
care copiii preşcolari fac activităţi comune folosind materiale comune.
Exemplu de învăţare.
Dacă vreau să mă joc cu jucăria colegului meu, pot să spun:
Dacă o primesc îi spun Mulțumesc!
Dacă îmi spune nu acum : Îi spun că aştept şi între timp îmi
găsesc altceva interesant de făcut!
Îi cer prietenului meu să aştepte rândul.
Şi apoi eu sunt cel care trebui să aştepte ca el să termine, iar
rândul meu vine imediat.
2. Modul în care copiii comunică (tonul şi volumul vocii). În general
preşcolarii au dificultăţi în a-şi regla tonalitatea şi volumul vocii
când comunică unii cu alții în special când contextul este mai slab
203
26 octombrie 2018
structurat ( de exemplu când se joacă liber, când sunt în programul

de activităţi la alegere, când au o activitate de muncă pe echipe etc).
Când suntem în clasă vorbim cu voce de interior.
Ţipetele pot să rănească urechile celorlalte persoane.
3. Modul în care îşi exprimă emoţiile de disconfort (furie, dezamăgire,
frică etc)
La vârsta preşcolară copiii au într-o mare măsură tendinţa de a
reacţiona prin intermediul comportamentelor agresive emoţiile de
disconfort pe care le trăiesc. În consecinţă regulile care stipulează
folosirea cuvintelor pentru exprimarea emoţiilor de disconfort
reprezintă adesea o necesitate.
Dacă folosesc cuvintele ceilalţi vor înţelege mai bine cum mă simt!
Spun în cuvinte cum mă simt: sunt furios şi am nevoie să merg să
mă liniştesc!
Sunt atent ca mâinile şi picioarele mele să nu lovească pe nimeni.
Si eu sunt trist când cineva mă lovește şi nu-mi place.
Comunicarea autentică și adecvată este extrem de importantă
deoarece reprezintă elementul cheie al exprimării de sine, al capacității
de reglare emoțională și al tiparelor de relaționare socială. În concluzie,
dacă copilul este învățat, în funcție de vârsta cronologică, să-și
cunoască și să-și exprime emoțiile, va fi capabil să se perceapă și să fie
perceput ca o persoană completă.
Bibliografie:
1. Aristotel despre viață. In:
http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Aristotel%40via%FE
%E3 (vizitat 12.10.2018)
2. Elias, Cynthia L. and Berk, Laura (2002). Self-regulation in
young children: Isthere a rol for sociodramatic play? Early Child
hood Research Quarterly, 17, 216-238.
3. Petrovai, Domnica, Petrică, Sorina – ‖Abilități sociale și
emoționale ale copiilor‖, 7-12
204
26 octombrie 2018
EDUCAŢIA - O ŞANSĂ ÎN PLUS CONTRA VIOLENŢEI
Irimescu Axenia–Veronica, prof. înv. preşcolar

Grădiniţa „Isteţel‖ Moldoviţa, judeţul Suceava, România
CZU 37.014.2
Abstract: „Kindergarten is the environment in which the teaching-
learning process is carried out, it is the place where we understand the
report between ourselves and the others, providing conditions for the
harmonious formation and development of the pre-school personality.
Violence in the school environment is a reality that must not be denied and
even less treated with indifference. It is "promoted" more and more by the
media, and children tend to copy the actions seen on television. Violence
affects the lives of everyone who witnesses it. The issue of violence in
kindergarten must become a theme of reflection for us who are involved in
the educational act”.
Keywords: kindergarten, violence, regulation, prevention, strategies.
Grădiniţa este mediul în care se realizează procesul instructiv-

educativ de predare-învăţare, este locul de înţelegere a raportului cu
ceilalţi şi cu noi înşine oferind totodată cele mai optime condiţii de
formare şi dezvoltare armonioasă a personalităţii preşcolarului. Ea are
un rol bine definit în prevenirea fenomenelor de violenţă. Atribuţiile şi
responsabilităţile acestora sunt instituite explicit în legislaţia naţională
referitoare la drepturile copilului şi la modalităţile de control, prevenire
şi intervenţie specifice în cazurile în care minorii sunt victime sau
autori ale diverselor acte de violenţă. Sistemul educaţional, deşi dispune
de autonomie, este o realitate socială ce se află în interacţiuni complexe
cu societatea în general.
Ținând cont că o parte din viața copilului se desfășoară în
grădiniță, esențială în dezvoltarea preşcolarului este armonia dintre cele
două medii, familial și cel educațional.
Pe parcursul anilor am asistat la transformarea regulamentului de
ordine interioară, specific fiecărei instituţii şcolare, din instrument
205
26 octombrie 2018
formal în mijloc real de prevenire prin: definirea clară şi funcţională a

criteriilor de disciplină şi de conduită în unitatea de învăţământ pentru
participanţi (preşcolari, cadre didactice); adaptarea prevederilor la
contextul specific în care funcţionează instituţia; consultarea tuturor
actorilor de la nivelul şcolii (elevi, cadre didactice, părinţi) în definirea
şi aplicarea prevederilor acestuia; operaţionalizarea conţinutului la
nivelul activităţii didactice concrete, prin negocieri directe între
educatori şi educaţi.
La nivelul unităţii şcolare se elaborează regulamentul intern, iar
la nivelul clasei se stabilesc „Regulile grupei‖. Aceste reguli elaborate
împreună cu preşcolarii sunt simple, clare şi pot fi înţelese şi respectate
de copii.
Regulamentul şcolar, document de bază, utilizat în activitatea
tuturor unităţilor de învăţământ cu funcţionalităţi multiple, reprezintă
un mijloc de prevenire a violenţei.
Consultarea părinţilor privind înăsprirea preventivă a
sancţiunilor/diminuarea drepturilor copiilor duce la responsabilizarea
acestora şi la funcţionalitatea regulamentului. După unii părinţi
regulamentele sunt tolerante, „excesiva libertate‖ este considerată una
dintre cauzele apariţiei fenomenului de violenţă în grădiniţă, iar
regulamentul intern ar trebui să conţină mai multe responsabilităţi,
restricţii şi sancţiuni.
Există multiple modalităţi prin care grădiniţa aduce la cunoştinţă
părinţilor şi preşcolarilor regulamentul şcolar. Cea mai frecventă este
prezentarea şi dezbaterea acestuia în cadrul şedinţelor cu părinţii. Alte
modalităţi utilizate sunt: în timpul orelor de consiliere, prin expunerea
regulamentului în locuri vizibile şi aducerea lui la cunoştinţă părinţilor
şi copiilor prin responsabilizare formală (semnare de luare la
cunoştinţă).
Majoritatea conflictelor ar putea fi stopate dacă preşcolarii ar
conştientiza gravitatea violenţei şi ar discuta cu cadrul didactic în loc să
încerce să-şi rezolve singur conflictele.
206
26 octombrie 2018
Preşcolarul trebuie ajutat să-şi exprime emoţiile, să

experimenteze posibilităţi de comunicare diverse pentru a favoriza
procesele de înţelegere a conflictelor. El trebuie să înveţe cum să-şi
exprime furia, (formarea de abilităţi care le permit să gestioneze într-un
mod eficace situaţiile conflictuale: cum să răspundă la insulte sau
injurii, cum să reacţioneze la ameninţări şi chiar la lovituri, dar mai ales
trebuie să înveţe cum să-şi controleze impulsurile) fără a produce rău
colegilor, nu prin violenţă fizică sau verbală ci prin alte metode.
Fiecare copil este unic în felul său și el este cel care ne ghidează
întotdeauna în procesul lui de învățare. Vârsta preşcolară este marcată
de atașament, afecțiune, dragoste necondiționată, siguranță și explorare.
Printre cele mai importante aspecte de care trebuie să ţinem seama la
această vârstă sunt securitatea și siguranța: securitate fizică care ține de
mediu, de supraveghere, de interacțiune și așezare în spațiu, cât și
siguranța emoțională prin care copilul se simte îngrijit, iubit și ocrotit.
Fenomenul violenţei în grădiniţă trebuie analizat în contextul
apariţiei lui. Pentru a gândi o strategie sau un proiect de combatere a
violenţei în unităţile şcolare trebuie să fie luaţi în calcul toţi factorii
care duc la acel comportament violent.
„Pierre-Andre Doudin şi Miriam Erkohen-Markus vorbesc de trei
tipuri de prevenţie pe care le poate asigura şcoala:
- o prevenţie primară, care se poate realiza foarte uşor de către
profesor şi se referă la dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă
de fiecare elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a
reuşi, valorizarea efortului elevului;
- o prevenţie secundară, ce pleacă de la faptul că şcoala reprezintă
un post de observaţie privilegial dezvoltării intelectuale şi afective
a elevului, iar profesorul, printr-o observare mai atentă a acestuia,
poate repera efectele unor violenţe la care elevul a fost supus în
afara mediului şcolar, semnalând profesioniştilor cazul
respectivului elev, pentru a se lua măsuri de ajutor şi de
protecţie care să vizeze înlăturarea cauzelor abuzurilor;
207
26 octombrie 2018
- o prevenţie terţiară, ce are în vedere sprijinul direct adus

elevilor care manifestă comportamente violente; aceasta
urmareşte prevenirea recidivei şi presupune adoptarea unor
măsuri după producerea comportamentului violent.‖
Cu preşcolarii care manifestă un comportament violent este
necesară o relaţie individualizată. Dacă se întâmplă ca un copil să
manifeste o atitudine necorespunzătoare, educatoarea îi propune un
dialog ce implică o anume reciprocitate, în care fiecare vorbeşte, dar şi
ascultă ceea ce are de zis interlocutorul.
Violenţa în mediul şcolar în general a devenit o realitate dură, o
realitate ce nu trebuie să fie negată şi cu atât mai puţin tratată cu
indiferenţă, ne aflăm în faţa unui fenomen complex, la originea lui
aflându-se o multitudine de factori, ceea ce implică adoptarea şi
dezvoltarea unor strategii de prevenire şi control. Din păcate, violenţa
este „promovată‖ tot mai mult de mass-media, iar acest lucru are urmări
foarte grave întrucât copiii au tendinţa de a copia acţiunile văzute la
televizor.
Violenţa afectează viaţa tuturor celor care sunt martori la ea.
Pentru copii, violenţa poate avea urmări psihologice grave. Pentru a
înţelege prezenţa actelor de violenţă în grădiniţă trebuie să cunoaştem
motivele ce duc la declanşarea acestora.
Strategii de combatere a violenţei în grădiniţă:
 programe anti-violenţă împreună cu parteneri de la nivelul
comunităţii (ONG-uri, poliţia de proximitate, autorităţi locale);
 întâlniri semestriale cu Consilierul şcolar care este un sprijin în
dezvoltarea unor competenţe profesionale în domeniul educaţiei
pentru non-violenţă şi deţin rolul de mediator în dialogul uneori
dificil dintre profesori şi preşcolari;
 dezbaterea, în timpul orelor de consiliere şi orientare, a situaţiilor
de violenţă petrecute în grădiniţă sau în şcoală şi încurajarea
exprimării opiniei preşcolarilor şi părinţilor privind aceste situaţii
208
26 octombrie 2018
şi posibile căi de soluţionare sau vizionarea unor materiale din care

să rezulte consecinţele grave pe care le poate avea o atitudine
violentă:
 derularea unor proiecte educaţionale şi activităţi extraşcolare pe
tema combaterii violenţei în mediul şcolar (de exemplu: săptămâna
anti-violenţă; jocuri, concursuri şi expoziţii tematice; întâlniri cu
specialişti care să prezinte în mod interactiv teme legate de
violenţă, la care să participe preşcolari, cadre didactice şi părinţi);
 organizarea de programe de informare a privind modalităţile
adecvate de gestionare a unor situaţii concrete de violenţă, centrate
pe dezvoltarea unor competenţe de auto-control, negociere a
conflictelor, comunicare, mijloace de auto-apărare.
În concluzie, este necesar ca problema violenţei în grădiniţă să
devină o temă de reflecţie pentru noi ce suntem implicaţi în actul
educativ, iar asta cu atât mai mult cu cât putem dispune şi beneficia de
importante resurse pentru a realiza programe de prevenire a violenţei.
Asigurarea unui mediu educaţional adecvat pentru derularea
activităţilor didactice în condiţii optime, prin: evitarea supraaglomerării
colectivelor de copii, la nivelul grupelor; decongestionarea programului
zilnic; asigurarea de personal didactic calificat; încadrarea unor
specialişti în domeniul comunicării (mediatori, consilieri, psihologi,
asistenţi sociali); asigurarea unui serviciu de pază permanent;
încadrarea de personal de supraveghere şi securitate suficient.
Bibliografie:
1. Sălăvăstru, Dorina. Psihologia Educaţiei, Editura Polirom, Iaşi,
2004, Truţa, Elena. Relaţia profesor-elevi: blocaje şi deblocaje,
Editura Aramis, 2005.
2. Institutul de Științe ale Educației, UNICEF. Violența în școală,
Editura ALPHA MDN, București, 2006, pp 9-131,
209
26 octombrie 2018
CONSECINŢELE VIOLENŢEI LA COPII
Cheianu Silvia, Dr.,conferențiar universitar

Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată,
Republica Moldova
CZU 159.92:343.62
Abstract: Over the last decade the impact of violence on children has
considerably increased. This phenomenon continues to be largely
undocumented and unreported. Violence against children remains a real
part of the lives of children worldwide with immediate and long-term
consequences. Interpersonal violence can take many forms and takes place
in a variety of circumstances, including at home, at school, in the
community, and on Internet. Similarly, the categories of those who commit
violence against children, such as family members, life partners, teachers,
strangers and other children, are also diverse. Exposure to violence can
have significant effects on children during their development and influences
how they will form relationships with others around their childhood and
adulthood.
Keywords: violence, children, physical violence, verbal violence,
psychic violence, family, parents.
Copilul este o ființă în devenire, cu nevoi şi interese specifice.

Copilul este vulnerabil şi are nevoie de protecție specială datorită
caracteristicilor specifice vârstei, el este aproape complet lipsit de
posibilități fizice şi psihice de apărare; prezintă o capacitatea redusă de
înțelegere a efectelor, a consecințelor unor acțiuni proprii sau a altor
persoane; nu înțelege diferența dintre bine și rău, are un grad crescut de
sugestibilitate şi inocență. Copilul trebuie recunoscut ca persoană
independentă care reprezintă o valoare în sine şi care are drepturi ce
trebuie respectate.Copilul trebuie protejat împotriva oricăror forme de
violență, maltratare, neglijare. Pentru a se dezvolta armonios, pentru a
deveni un adult echilibrat şi adaptat, cu o inteligență normală și un fizic
sănătos, copilul are nevoie de atenție din partea celor care îl îngrijesc ,
210
26 octombrie 2018
niște condiții optime de dezvoltare,sănătate, o familie echilibrată fără

probleme, tensiuni și conflicte, bazată pe respect și atașament între
membrii acesteia. Privită ca nucleu social, familia este prima care
influențează dezvoltarea copilului, deoarece își pune amprenta pe întreaga
sa personalitate iar, trăinicia edificiului depinde de calitatea temeliei. El are
nevoie de valori, de susținere, de autocunoaștere și rezultate ale realizărilor
sale. Avînd parte de o educație corespunzătoare, acesta înțelege și acceptă
realitatea, împreună cu greșelile sale, găsind soluții cele mai potrivite
problemelor sale.
Violența reprezintă ameninţarea sau utilizarea intenţionată a forţei
fizice sau a puterii asupra sinelui, altuia sau asupra unui grup ori
comunităţi, care antrenează sau riscă puternic să antreneze un traumatism,
un deces, o alterare psihologică, o dezvoltare precară sau privaţiuni.
Violența fizică în creșterea și educarea unui copil înseamnă a-l
brusca, a-l lovi, a te folosi de forța fizică pe care o ai ca adult, fără a încerca
sa-ți controlezi sau stăpînești emoțiile.
Violența verbală, cel mai ușor de remarcat, înseamnă amenințare,
umilire, insultă, acuzare, criticare, ton răstit, poruncitor și superior, ironizare.
Violenta psihică: așteptări nerealiste care nu sunt în acord cu ce
iși dorește sau poate în mod real copilul, neacceptarea sau ignorarea
emoțiilor pozitive sau negative ale copilului, accentuarea greșelilor lui,
lipsa de consecvență în respectarea unei atitudini sau reguli față de
copil. Adesea, copiii care sunt supuși în mod repetat la acte de violență
emoțională cresc cu credința că e ceva în neregulă cu ei. Acești copii
internalizează cuvintele negative și acțiunile de agresiune împotriva lor
și ajung să dea vina pe ei înșiși pentru abuzul la care sunt supuși.
Nu toți oamenii au aceeași idee despre ce înseamnă o familie
normală și sănătoasă. Pentru unele persoane, acest lucru înseamnă să nu
se certe nimeni cu nimeni niciodată; pentru alții înseamnă să discute
lucrurile până se ajunge la o înțelegere, iar pentru alții, o familie
sănătoasă este una în care toată lumea ascultă de capul familiei. În unele
cazuri, o familie sănătoasă este înțeleasă ca o familie în care copiii nu au
211
26 octombrie 2018
voie să facă nimic fără permisiunea părinților. Indiferent de ce înțelegem

fiecare dintre noi prin "o familie sănătoasă", un lucru e sigur:
- experiența din primii ani de viață modelează ceea ce devenim
– fizic, emoțional și social.
Într-o familie normală, în interacţiunea copii- părinţi, aceştia din
urmă se adaptează firesc trebuinţelor psiho- afective şi fizice, necesare
unei dezvoltări echilibrate, armonioase a minorilor. Perturbarea
funcţiilor familiei se petrece (în general) ca o stare de boală cronică ce
se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă. Într-o familie
violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază
(nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund
neglijate. Îngrijirea pe care o familie o acordă unui copil are o influenţă
majoră asupra felului în care copilul se formează şi se dezvoltă. La fel
de mult contează însă caracteristicile familiei şi experienţele pe care
copilul le are în cadrul familiei. Când părinții nu oferă un model pozitiv
de relaționare, copiii nu vor învăța metode pașnice de rezolvare a
problemelor. Ei vor învăța răspunsuri antisociale : să se bată sau să-și
exteriorizeze sentimentlele în moduri necorespunzătoare.
Pentru a proteja copiii de orice formă de violență și pentru a le
oferi cele mai bune condiții de dezvoltare emoțională în cadrul familiei,
părinții trebuie sprijiniți să adopte metode de disciplinare pozitivă și să
își construiască strategii de răspuns constructiv la comportamentele
nedorite ale copiilor. Uneori adulții își justifică aplicarea de pedepse a
copiilor.
Părinții pedepsesc „pentru că este nevoie‖, „pentru că ni se suie
copiii în cap‖, „pentru că nu-și văd lungul nasului‖, „pentru că altfel nu
mă înțelege‖, „pentru că sunt răi copiii‖, pentru că trebuie „să ne
impunem în fața lor‖, pentru că „altfel nu ne ascultă‖, sau, uneori,
„pentru că altfel nu ne respectă‖. Părinții pedepsesc pentru că „bătaia e
ruptă din rai‖ și „unde dă mama crește‖. Părinții pedepsesc pentru că, la
rândul lor, au fost disciplinați cu ajutorul pedepselor „și nu am pățit
nimic‖. Părinții strigă la copii, îi amenință sau îi umilesc pentru că
212
26 octombrie 2018
„vorba n-a omorât pe nimeni‖. Chiar și o palmă e nevinovată dacă „nu-i

dai la cap‖ .Cu alte cuvinte, adulții justifică pedepsele prin prisma unor
norme culturale și sociale, extrem de răspândite și perpetuate din
generație în generație prin repetarea modelului familial patriarhal și,
implicit, a unui model tradiționalist și conservator de creștere a copiilor.
Traiul într-un mediu violent afectează copiii, atât fizic cât şi
emoţional. Gravitatea consecinţelor asupra lor depinde de vârsta
copiilor şi durata perioadei în care au fost expuşi la violenţă. E greu
pentru copii să facă faţă tensiunilor de acasă, pe măsură ce situaţia
continuă. Copiii de multe ori trăiesc într-o stare constantă de anticipare,
aşteptând ca abuzul să se întâmple oricând. În aceste situaţii ar putea
începe să creadă că violenţa domestică este normală şi că singura
modalitate de a obţine ceea ce îşi doresc este să o folosească.
Sunt familii care nu acordă suficientă atenție copiilor, nu le
asigură minimul necesar pentru a crește în siguranță și sănătoși și nu îi
apară de pericole. Mulți copii sunt martori la violența domestică din
casa lor, de obicei violența între părinți. O astfel de violență poate
influența negativ modul în care se simt copiii, cum se dezvoltă și cum
se poartă cu alți oameni pe parcursul vieții.
Consecințele violenței asupra copiiilor pot fi următoarele :
- tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul
violenței reapar în timpul somnului sub forma viselor şi a
coşmarurilor). Tulburările de somn includ: insomniile, incapacita-
tea de relaxare şi odihnă;
- anxietate generalizată;
- hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă
se află într-un loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul;
- evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care
amintesc de momentul evenimentului traumatic;
- dezvoltarea lor socială poate fi afectată pentru că ei sunt foarte
trişti, anxioşi sau prea preocupaţi ca să se implice; sau tendinţa
213
26 octombrie 2018
lor de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor

interpersonale îi fac nepopulari şi se simt respinşi;
- comportament agitat sau dezorganizat;
- neâncredere, teamă, dificultăți de înțelegere și învățare;
- se confruntă cu sentimente de inferioritate, comunicare dificilă,
predispoziție spre agresivitate;
- manifestă depresii, obsesii sau autoagresiune;
- are dificultăți de maturizare, poate trăi situații repetate de eșec;
- are inhibiții sociale si dificultăți de comunicare și adaptare.
Copiii din familiile violente învaţă că: este acceptabil ca un
bărbat să lovească o femeie; oamenii mari au o putere pe care nu o
folosesc cum trebuie; bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt
masculi adevăraţi; exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune; nu
trebuie să vorbească despre violenţă, să aibă încredere în sine, să simtă.
Consecințele violenței asupra copilului în dependență de vîrsta
acestuia :
Sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi,
plâng, refuză mâncarea sau se închid în sine şi sunt foarte susceptibili
faţă de deprivarea emoţională.
Copiii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a
relaţiona cauzele de emoţii; prezintă probleme de comportament cum ar
fi îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă, stima de sine scăzută şi
probleme sociale la grădiniţă cum ar fi loviri, muşcări sau contraziceri.
La acest stadiu apar diferenţele de gen.
La vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi
este provocat de ei. Dacă sunt martori ai violenţelor , pot crede că ei le-
au provocat. Unele studii au arătat că băieţii preşcolari au cele mai mari
rate ale agresivităţii şi cele mai multe probleme somatice, faţă de alte
grupe de vârstă.
Copiii de şcoală primară, în special în stadiul târziu, încep să
înveţe că violenţa este calea cea mai potrivită pentru a rezolva
conflictele într-o relaţie. Deseori au probleme la teme iar, la fetele din
214
26 octombrie 2018
această grupă de vârstă au fost identificate cele mai ridicate nivele de

agresivitate şi depresie.
Adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părinţilor lor şi deseori
consideră victima ca fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o influenţă
profundă asupra dezvoltării adolescenţilor şi a comportamentului lor ca
adulţi şi este cel mai puternic predictor al delincvenţei violente.
Alţi copii prezintă afecţiuni somatice (suferinţe corporale, dureri
şi îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome apar pentru că
există o tensiune internă acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de
rezolvare a unor probleme, care nu îşi pot exprima conflictele sau nu
pot căuta ajutor.
Schimbarea comportamentelor și atitudinilor este un proces de
durată, care are nevoie de câtevaelemente importante. Primul pas, fără de
care nu se poate merge mai departe, este să înțelegem de ceeste nevoie și să
dorimschimbarea comportamentului sau a atitudinii față de copii.
În concluzie, comportamentul violent al părinților nu trebuie și
nu poate fi abordat izolat. Nu numaipărinții trebuie informați cu privire
la efectele violenței asupra copiilor și la metodele dedisciplinare
pozitivă, ci și ceilalți membri ai societății. Atunci când toată lumea va fi
conștientă că disciplinarea prin forță fizică sau agresiune verbală este
nocivă și trebuie să se ia atitudineîmpotriva ei, vom fi în siguranță.
Bibliografie:
1. CÂMPINEANU, I.; NEAMŢU, G.- Intervenţie şi prevenţie în
delicvenţă, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998.
2. GORDON, A. JILL; MORIARTY, J. LAURA- The Effects of
Domestic Violence Batterer Treatment on Domestic Violence
Recidivism, Criminal Justice and Behavior, vol. 30, no. 1,
February 2003.
3. MITROFAN, NICOLAE- Agresivitatea- Psihologie socială,
Editura Polirom, Iaşi, 1996.
215
26 octombrie 2018
4. RUDICǍ, TIBERIU- Familia în faţa conduitelor greşite ale

copilului, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 1981.
5. http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Ghid-de-lucru-cu-
familia-si-comunitatea-pentru-profesionistii-locali_2015.pdf
6. https://www.didactic.ro/revista-electronica/revista-electronica-
didactic-ro-issn-aa844-4679-decembrie-2-aa/consecintele-psiho-
comportamentale-ale-violentei-domestice-asupra-copilului-inv-
camelia-racu-sc-cu-cls-i-iv-nr-4-zimnicea
7. https://www.totuldespremame.ro/tu-mama/psihologie/efectele-
violentei-in-familie
8. http://www.scoalaparintilor.ro/psihologia-copilului/efectele-
violentei-domestice-asupra-copi-5.html
9. https://psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-copii-anchete-si-
dosar/expunerea-copilului-la-violenta-ii-poate-afecta-viata-de-
adult-2-886452
216
26 octombrie 2018
CONSIDERAŢII PRIVIND PREVENIREA ABUZULUI ŞI

VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA COPIILOR
Chirilă Alexandra, Prof. Inspectoratul Şcolar Judeţean, Suceava

Filipiuc Beatrice, Prof. Colegiul Tehnic ,,Alexandru Ioan Cuzaꞌꞌ, Suceava
CZU 343.62:159.922.72
Abstract: It's hard to imagine someone intentionally hurting a child. Yet
nearly 1 million children are abused every year just in the United States
alone. And these are only reported incidents of child abuse - many more
cases are unreported and undetected, often because children are afraid to
tell somebody who can help.
Most of the time, kids know their abusers and the abuse happens in the
home. This makes it difficult for kids to speak up. They may feel trapped by
the affection they feel about their abusers or fearful of the power the
abusers have over them - so they stay silent. That's why it's especially
important to be able to recognize the signs of child abuse.
Keywords: abuse, family, school, violence, prevention, trauma, education
Un important semn de progres al lumii contemporane îl

reprezintă recunoaşterea şi respectarea copilului ca fiinţă umană cu
drepturi egale şi cu nevoi specifice de supravieţuire, dezvoltare,
educaţie şi afirmare a personalităţii libere şi creatoare.
Tratând copilul ca pe o persoană, apărând şi acordându-i dreptul
la viaţă particulară, la intimitate şi la dezvoltare normală, avem garanţia
că îi sunt asigurate condiţiile optime de dezvoltare şi că sunt prevenite
situaţiile în care abuzul îi pune în pericol existenţa sau dezvoltarea.
Abuzul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale
esenţiale. Efectele abuzului sunt profunde şi nefaste , însoţind individul
de-a lungul vieţii sale.
Cunoaşterea şi înţelegerea nevoilor copilului în funcţie de etapele
de dezvoltare ale acestuia, de către părinţii şi adulţii cu care el
interacţionează, reprezintă posibilitatea de a relaţiona corect cu ei şi de
a sesiza elementele unor traume, acţionând profilactic şi terapeutic. [1]
217
26 octombrie 2018
1. Definiţii şi forme ale abuzului

Pentru înţelegerea , prevenirea şi intervenţia în cazurile de abuz,
prima necesitate care se impune este aceea a definirii termenilor.
Abuzul este o manifestare a violenţei faţă de copii, profitându-se
de diferenţa de forţă (fizică, psihică, economică) dintre adulţi şi copii,
provocând intenţionat afectarea fizică şi/ sau psihică a acestora. [2]
Există mai multe forme de abuz, iar o clasificare a lor este
artificială deoarece acestea se împletesc:
abuzul fizic are şi consecinţe psihice,
abuzul sexual este însoţit de efecte fizice şi psihice asupra copilului,
abuzul economic poate deveni abuz fizic, dacă munca depăşeşte
capacitatea fizică a copilului,
abuzul emoţional, mai ales dacă munca sau cuvintele spuse copilului
devin umilitoare. [3]
Abuzul fizic presupune folosirea forţei fizice asupra copilului şi
supunerea la munci dificile care depăşesc posibilităţile lui având ca
rezultat vătămarea integrităţii sale corporale.
Abuzul emoţional (psihologic) este un comportament inadecvat
al adultului faţă de copil, cu efecte negative asupra personalităţii în
formare a copilului. Respingerea, izolarea forţată, terorizarea, ignorarea
şi coruperea copilului reprezintă forme ale acestui tip de abuz.
Abuzul sexual constă în expunerea copilului la vizionarea de
materiale pornografice, seducţie sau implicarea sa în acte sexuale.
Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica
adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de
dezvoltare fizică şi psihică, precum şi limitarea accesului său la
educaţie. Deşi familia trebuie să constituie un mediu securizant pentru
copil, aici se întâlnesc frecvent diferite forme de abuz.
Factorii care favorizează abuzul în acest mediu sunt multipli:
nivelul redus de trai,
şomajul,
familii monoparentale,
218
26 octombrie 2018
ignorarea abuzului,
condiţii precare de sănătate şi viaţă ( alcool, droguri, spaţiu
de locuit inadecvat, număr mare de copii),
nivel redus al educaţiei părinţilor.
Violenţa în familie este reprezentată de ‘‘orice act sau omisiune
comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi
care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice, sau
libertăţii altui membru al acelei familii, vătămând în mod serios
dezvoltarea personalităţii lui/ei.‖ (Comitetul de Miniştri al Consiliului
Europei) [5]
Violența în familie reprezintă abuzul fizic,emoțional, verbal,
psihic etc. manifestat în cadrul unei familii.Violența în familie este
considerat orice fel de act ce poate afecta fizic sau emoțional unul
dintre membri familiei. [6]
Violența fizică e violența prin care sunt provocate leziuni
corporale de orice fel. Violența fizică se poate exercita între oricare
membri ai familiei(ex.: parinte-fiu; între parinti; fiu-parinte).
Abuzul psihic,emotional este abuzul ce se manifestă prin
intimidarea emoțională etc.În general, dacă abuzul se face de părinte
împotriva unui copil sau de soț împotriva soției,victima încearcă, de
frică sau rușine, să ascunda urmările, cauzele abuzului. În aceste cazuri
apare șantajul sau amenințarea.
Copilul este vulnerabil şi are nevoie de protecţie specială datorită
caracteristicilor specifice vârstei. Lipsa aproape completă de posibilităţi
fizice şi psihice de apărare; capacitatea redusă de înţelegere a efectelor,
a consecinţelor unor acţiuni proprii sau a altor persoane; imposibilitatea
de a discerne între intenţiile bune sau rele ale altor persoane; gradul
crescut de sugestibilitate şi inocenţă; Copilul trebuie recunoscut ca
persoană independentă care reprezintă o valoare în sine şi care are
drepturi ce trebuie respectate. Copilul trebuie protejat împotriva
oricăror forme de violenţă, maltratare, neglijare, împotriva exploatării
sexuale, a abuzului sexual precum şi a celorlalte forme de abuz. [7]
219
26 octombrie 2018
Fiecare copil este o persoană diferită de celelalte, unică în felul

său, de aceea, în educarea sa, părinţii şi educatorii trebuie să ţină seama
de caracteristicile sale personale. Uneori, acelaşi părinte poate fi foarte
bun pentru unul din copiii săi şi nepriceput în privinţa celuilalt dacă
face greşeala de a-i aborda pe amândoi la fel. [8]
În ultimul timp am putut vedea pe larg la televizor și în presă,
moduri, tactici prin care părinții își pedepsesc destul de violent copii;
cum numarul bărbaților ce-și lovesc soțiile a crescut alarmant. Acestea
au început să devină, pentru noi, lucruri normale dar iată ceva nou:
numarul femeilor ce-și lovesc soții s-a dublat ca și numarul de abuzuri
exercitate de fii asupra părinților.
Copilul vede acasa cum tata o bate pe mama, e afectat psihic și dupa
ceva timp, inevitabil, rezultatul apare, mai exact copilul l-a bătut în același
mod pe colegul de bancă.Copilul trăiește o traumă îngrozitoare cand își
vede părinții certându-se, lovindu-se. Aceste amintiri iși pun amprenta
asupra lui pentru o perioadă nedetermintă de timp. Mai târziu, va aplica
aceste tratamente și familiei lui și va știi de unde le-a învățat. [4]
2. Cum prevenim abuzul ?

Este bine ştiut faptul că este mult mai folositor şi mai uşor să
previi decât să remediezi, să tratezi consecinţele oricărei forme de abuz.
A preveni înseamnă a cunoaşte. Cunoaşterea se realizează prin
informare şi educare care trebuie direcţionată spre familie, opinia
publică, în general, şi copil.
Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi
destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie.
Profesioniştii în domeniu au stabilit 10 reguli educative în
familie: [9]
1. Să-ţi iubeşti copilul, să-l accepţi aşa cum este, să te bucuri de el şi
să nu-l jigneşti, să nu-l pedepseşti pe nedrept, să nu-l umileşti, să-i
dai prilejul să te iubească.
220
26 octombrie 2018
2. Să-ţi protejezi copilul, să-l aperi de pericole fizice şi sufleteşti, la

nevoie sacrificându-ţi propriile interese, chiar cu riscul propriei
tale vieţi.
3. Să fii un bun exemplu pentru copilul tău, astfel încât el să trăiască
într-o familie în care domneşte cinstea, modestia şi armonia.
4. Să te joci cu copilul tău.
5. Să lucrezi cu copilul tău.
6. Să laşi copilul să dobândească singur experienţa de viaţă, chiar
dacă suferă, deoarece copilul superprotejat, ferit de orice pericol,
ajunge uneori un invalid social.
7. Să-i arăţi copilului limitele libertăţii umane.
8. Să-l înveţi să fie ascultător.
9. Să aştepţi de la copilul tău numai aprecierile pe care le poate da,
conform gradului de maturizare şi experienţei sale.
10. Să-i oferi copilului tău trăiri cu valoare de amintiri, serbări în familie,
excursii, călătorii, vacanţe, spectacole, manifestări sportive, deoarece
copilul se hrăneşte, ca şi adultul, din trăiri care îi dau prilejul să
cunoască lumea. [9]
3. Concluzii
Este important ca împreună, părinţi şi educatori, să facem totul
pentru a învăţa copiii să recunoască şi să se apere de potenţiali abuzatori, să
nu fie lăsaţi nesupravegheaţi, să le cunoaştem prietenii, să le explicăm
diferenţa dintre comportamentul afectuos şi cel sexual sau cum să reziste
tentaţiilor, să nu fim indiferenţi faţă de orice formă de abuz.
Ar putea să i se întâmple propriului nostru copil !
Este foarte important unde, cum şi lângă cine trăiesc, deoarece:
Bibliografie:
1. Ainswoth, M. D. S., Blehar, M. C., Waters, E., Wall, S. (1978).
Patterns of attachment: a psychological study of the strange
situation. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
221
26 octombrie 2018
2. Amirou, R. (2003). Cosideraţi psihosociologice asupra noţiunilor

de agresivitate şi frustrare comparativă. In G. Ferréol şi A.
Neculau (eds.), Violenţa. Aspecte psihosociale, Polirom, Iaşi
3. Agenţia Naţională Pentru Protecţia Familiei, Ghid de intervenţie
în cazurile de violenţă în familie
4. Căprioară, Florin Mihai şi Căprioară,Alina Cornelia, Ce este şi ce
nu este violenţa?
5. Consiliul Europei, Recomandarea Nr. R (85) cu privire la violenţa în
familie, adoptată la 26 martie 1985
6. Curic, Ina şi Văetişi, Lorena, Inegalitatea de gen: violenţa invizibilă
7. Neamţu, G. (coord.), Tratat de Asistenţă Socială
8. Revista ,,Psihologia ‖,nr.5/2001,pag 5-8
9. Revista ,, Învățământ preșcolar‖ nr. 3-4/2004,pag 34-37
222
26 octombrie 2018
THE DIALOGUE BETWEEN MEDICINE AND RELIGION:

CHRISTIANITY’S POSITIONS AND PERSPECTIVES ON
END OF LIFE DECISION-MAKING AND EUTHANASIA
Tarabeih Mahdi, lecturer, Tel Aviv-Jaffa Academic College,

Tel Aviv-Jaffa 6818211, Israel,
Riad Abu Rakia, RN, PhD Senior lecturer, and Head,
Home Palliative Care dpt., School of Nursing Sciences,
Tel Aviv Academic College, Tel Aviv, Israel.
CZU 343.62
Background: Euthanasia (which comes from the Greek words

for ―good death‖) may be defined as action which accelerates the death
of patient with an incurable, terminal illness in order to alleviate the
patient‘s suffering and pain. The decision-making process pertaining to
terminally ill patients is among the most prominent and long-standing
problems in medicine. It is influenced by religious, ethical, and cultural
values. The issue concerns not only the patient, but also the patient‘s
family and the medical staff. Unsurprisingly, there have been extensive
ongoing discussions about this subject between medical staff, lawyers,
religious figures, and other involved parties.
Research question: How do the perceptions and positions of the
Christian religion and its denominations influence attitudes about
euthanasia and the decision-making process of a terminally ill patient?
Study aims: To examine the perceptions and positions regarding
end-of-life decisions and euthanasia among adherents of various
denominations of the Christian religion in Israel.
Methodology: A questionnaire in Arabic, Hebrew, and English
was distributed via social networks. The first part related to
demographic data. The second part included 36 questions on six topics
related to euthanasia: autonomy, knowledge, decision-making, ethics
and law, the patient‘s family, and social environment. The survey
223
26 octombrie 2018
population included 231 Christian adult citizens of Israel. The Christian

population comprises approximately 2% of the total population in Israel.
Findings and Discussion:
• There was a significant difference (P <0.01) in attitudes towards
end-of-life decision making and euthanasia among the various
Christian denominations. Orthodox and Catholic respondents were
more likely to support euthanasia and to say that patients should
have the authority to make decisions.
• Catholic respondents had the lowest levels of knowledge about
euthanasia among the Christian denominations included in the study.
• There was a significant difference (p <0.01) in attitudes towards end-of-
life decision related to level of religiosity. Secular respondents
expressed greater support for patient‘s autonomy and acceptance of
decisions made by patients and their families, as compared to more
religious respondents.
Conclusions:
• The study found that among the Christian population in Israel, the
Orthodox and Catholic populations were more likely to support the
autonomy of the patient to make end-of-life decisions. This contrasts
with previous literature in the field, which indicates that Christians
completely oppose all types of euthanasia, do not think that the
individual is autonomous, and do not accept patients making the
decision to end their life. Additionally, in contrast to the findings of
the current study, the literature indicates that the Catholic population
has significant knowledge about the issue of euthanasia.
• Among the Christian population in Israel, secular respondents were
more likely to support the patient‘s autonomy in end-of-life decision
making, whereas religious and traditional respondents tended to
believe that medical professionals and religious clergy should make
the decision.
224
26 octombrie 2018
Summary and recommendations:

A number of variables influence the decision-making process
related to the end of life and euthanasia. In addition to religious
denomination, these include age, gender, occupation, level of education,
and more. Given that decisions regarding euthanasia or prolonging a
patient‘s suffering are difficult for any population, we recommend
further investigation of these variables in order to deepen our collective
understanding of this issue. Recommendations are made for steps
which will help clinicians improve care for terminally ill patients.
225
26 octombrie 2018
IMPACTUL VIOLENȚEI ASUPRA FORMĂRII

PERSONALITĂȚII COPILULUI
Rusnac Liudmila, Psiholog, grad didactic II,

Liceul Teoretic „C. Sibirschi‖, Moldova, Chișinău
CZU 159.928.23+343.62
Abstract: violence against children remains a current problem for most
countries, including Moldova. Verbal violence is a form of direct or indirect
abuse. Verbal abuse causes a state of insecurity and has the objective of
manipulating and controlling the other person. The manifestation of verbal
violence among pupils is a most common form of abuse in educational
institutions. Verbal abuse can be stopped by common effort of all educational
actors.
Keywords: psychology, types of violence, verbal violence, consequences,
personality, pupil, impact, prevention, information, involvement,
recommendations.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la care Republica

Moldova este parte începând cu 12 septembrie 1997 este principalul
instrument elaborat în cadrul Consiliului Europei pentru garantarea
drepturilor fundamentale ale omului. Anume această Convenţie
garantează drepturi și libertăţi care necesită a fi respectate de către
fiecare stat membru.
În 1989, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu
privire la drepturile copilului, care interzice aplicarea oricărei forme de
violenţă împotriva copilului.
În același timp, în toate țările din lume, inclusiv și Moldova,
societatea la ziua de azi continue să fie afectată de fenomenul violenței.
Este recunoscut faptul că copiii devenind victime ale violenței trăiesc
clipe de violență verbală mai des și sunt cei care suferă mai mult decât
adulții.
În literatura de specialitate sunt stipulate mai multe tipuri de
violență: emoţională, fizică, sexuală, neglijare, etc. Violență verbală
226
26 octombrie 2018
este descrisă ca un fenomen când de o persoană sau de mai multe

persoane este utilizat un limbaj jignitor (amenințări, intimidări, izolări,
vocea ridicată etc.) în adresa altei persoane. Violenta verbala este o
forma de comportament abuziv prin folosire a unui limbaj neadecvat
situației date, și este definită ca o forma de manifestare emoțională prin
care cel ce abuzează dorește să instituie un control asupra altei
persoane.
Studiile arată că aproape o treime din elevii cu vârsta între 11 și
15 ani din Europa și America de Nord afirmă că au brutalizat alți copii.
Cu părere de rău, acest fenomen este răspândit și în instituțiile de
învățământ din țară noastră.
Abuzul verbal este destul de des întâlnit în relațiile de
comunicare între adolescenți și se manifestă cel mai des în timpul
recreațiilor școlare și după programul școlar. Din discuțiile cu elevii
claselor gimnaziale din liceul în care activez mai mult de 17 ani am
constatat că ei foarte des trăiesc un disconfort emoțional provocat de
colegi din diferite motive: când sunt amenințați, intimidați și numiți cu
cuvinte urâte, jignitoare; când în comunicare sunt utilizate gesturi
indecente și critici excesive; când în relațiile de prietenie sunt
intimidați, respinși și ignoranți de a nu continua prietenia; când
propriile nevoi sunt ignorate; când sunt martori ai violenței și a unor
confruntări verbale în stradă/familie, ect. În urma cercetărilor efectuate
de către mine s-a depistat că aproximativ 4% a elevilor din clasele 5-9
și 2% a elevilor din clasele 10-12 erau supuși violenței verbale.
Cum observăm, formele de manifestare violenței verbale sunt
variate, fiind utilizate pe un spectru larg și pot afecta grav starea
emoțională a elevului pe termen lung.
În această ordine de idei vorbim despre consecințele violenței
verbale care pot apărea ca:
- probleme psihologice și de inter-relaționare (neîncredere in sine,
depresie, intimidare emoțională);
227
26 octombrie 2018
- probleme de comportament (agresivitate față de colegi; pasivitate la

agresiunile celorlalți; fuga de acasă; mutilare; consum de droguri si
alcool; comportament defensiv cu minciuna, comportament auto-
distructiv);
- probleme școlare (neîncredere, inadaptare, schimbări negative in
performanțele școlare, lipsa de concentrare, lipsa de motivație).
În literatura de specialitate e stipulat că abuzul verbal are un
impact negativ asupra formării personalității elevului, care cu timpul
poate avea unele caracteristici negative:
- devine timid și nesigur;
- are șansa de a deveni delincvent;
- poate avea o dezvoltare emoționala, sociala si educaționala
mai scăzută decât colegii care nu a fost abuzați;
- apare riscul de a avea probleme în adaptare socială și a căpăta
pe viitor statutul a unui șomer;
- trăiește pe parcursul vieții o vină intensa;
- are o stima de sine extrem de scăzută;
- duce o lipsă acuta de comunicare sau are o comunicare
deficientă cu membrii familiei, colegii de clasă;
- apar dificultăți de învățare, eșec școlar, absenteism, abandon;
- cu greu ia o decizie proprie;
- este dependent de alte persoane;
- are frică de a nu afecta pe ceilalți;
- poate deveni violent față de alte persoane.
Reieșind din efectele negative ale violenței în societate și
consecințele acestui fenomen asupra formării personalității copilului,
consider, că e necesar ca psihologul școlar să desfășoară un șir de
activități de informare a cadrelor didactice, părinților și a elevilor având
scopul de prevenire și reducere a violenței împotriva copiilor.
În scopul prevenirii manifestării violentei verbale și a impactului
grav a acestui fenomen în rândurile elevilor, eu în activitatea mea
profesională întreprind următoarele acțiuni:
228
26 octombrie 2018
- identific situația și cauzele apariției violentei verbale;

- sensibilizez actorii educaționali cu privire la sursele, cauzele şi
efectele negative a violenţei verbale în şcoală;
- prezint argumente vaste în susținere a unui punct de vedere
privind comportamentul copilului;
- recomand adulților (cadrelor didactice, părinților) să fie excluse
din limbajul funcțional fraze intimidante pentru a oferi educație
copiilor;
- desfășor discuții individuale și în grup cu elevii care își permit
violența verbală față de colegi;
- organizez consilierea elevilor care au comis acte de abuz verbal
cu scopul de a schimba viziunile lor greșite privind rezolvare a
unor conflicte recent apărute;
- creez confort psihologic în relațiile cu copilul cu scopul de a
depăși clipele negative în viața lui;
- identific și asist pe parcursul zilei elevii care au devenit victime
ale violenței școlare;
- promovez și dezvolt la elevi abilități de comunicare decentă
(toleranță, iubire, înțelegere, rațiune) prin implicarea lor în
dezbateri tematice și activități extrașcolare cu subiectul
combaterii violenței verbale.
Reieșind din faptul că fiecare copil are dreptul să trăiască într-o
lume plină de fericire și într-un mediu fără violență, consider, că
instituțiile de învățământ trebuie să devină un spațiu de siguranță. Deci
violența în instituțiile de învățământ poate fi oprită dacă cu toții ne vom
implica activ în stoparea acestui fenomen.
Bibliografie:
1. Daniela Sîmboteanu. Cum să protejăm adolescenții de abuzul
emoțional. Ghid pentru părinți. Centrul național de Prevenire a
Abuzului față de Copii (CNPAC), Chișinău, 2016;
229
26 octombrie 2018
2. Daniela Sîmboteanu. Copilul victimă a abuzului sexual:

intervenții multidisciplinare. Centrul național de Prevenire a
Abuzului față de Copii (CNPAC), Chișinău, 2012;
3. Dorian Furtună. Homo Aggessivus. De ce nu se opresc războaiele
și violența. Chișinău, 2015;
4. Codul Educației al Republicii Moldova. Monitorul Oficial nr. 319
-324 din 24.10.2014;
5. Cum să protejăm copiii de abuzul sexual? Ghid pentru părinți.
Centrul național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC),
Chișinău, 2010;
6. Cum să recunosc un abuz? Carte pentru băieți și fete din clasele V
– XII. Centrul național de Prevenire a Abuzului față de Copii
(CNPAC), Chișinău, 2017;
7. Programul de dezvoltare a Educației Incluzive în Republica
Moldova pentru anii 2011 -2010. Chișinău, 2013;
8. Rodica Solovei. Educație Incluzivă. Ghid metodologic pentru
instituțiile de învățământ primar și secundar general. Chișinău,
2013;
9. www.tinerifaraetichete.ro;
10. Галина Козлова, Лариса Мирейчик, Маргарита Пряхина,
Воспитание без насилия. Беларусь, 2015.
230
26 octombrie 2018
STRATEGII DE PREVENIRE A VIOLENȚEI

LA NIVELUL CLASEI
Ludmila Bejenari, psiholog școlar, profesoară de educația civică/educație

pentru socitate, GDU, IP gimnaziul Trinca, or. Edineț
CZU 37.014.53+343.62
Abstract: Identification of the forms and the frequency of manifestation
of the school violence constitute a framework for actions which will be able
to develop the most suitable measures for operations. A strategy for
intervention should provide an overview of the objectives pursued, the
results expected, the activities to be carried out, the stakeholders and their
responsibilities, of the resources required, the procedures for monitoring
and assessment. A better strategy must include the mechanisms and
instruments for collecting the information needed for the development of
corrective measures when they are required.
Keywords: school violence, intervention, strategies, monitoring
Agresivitatea este o problemă foarte serioasă care necesită

solicitarea tuturor factorilor implicaţi în creşterea şi educarea copilului
în vederea conştientizării efectelor pe termen lung şi planificării
intervenţiilor de prevenire şi reducere a comportamentelor agresive.
Strategiile de intervenţie vizează învăţarea şi utilizarea de către
profesori a tehnicilor de gestionare a comportamentelor elevilor la
clasă, în vederea scăderii frecvenţei de manifestare a comportamentelor
neadecvate concomitent cu creşterea frecvenţei de manifestare a
comportamentelor alternative, acceptate social.
O strategie anti-violenţă la nivelul şcolii nu poate fi pusă în
aplicare cu succes în absenţa activităţilor de la nivelul clasei. Indiferent
de numărul şi gradul de participare înregistrat, un proiect la nivelul
şcolii are şanse reduse de a ajunge la fiecare elev şi de a răspunde
nevoilor concrete de asistenţă ale acestuia. Mai mult, activităţile anti-
violenţă desfăşurate la nivelul clasei se pot dovedi mai eficiente în
rezolvarea problemelor specifice identificate prin angajarea reală a
231
26 octombrie 2018
elevului. În paralel cu a fi un beneficiar, orice elev trebuie să contribuie

la întreg procesul de proiectare şi de realizare al măsurilor anti-violenţă
iar proiectele desfăşurate la nivelul clasei oferă o bună oportunitate în
acest sens. Astfel, fiecare elev are şansa de a simţi că reprezintă un
reper semnificativ în viaţa clasei, că este direct responsabil de tot ceea
ce se întâmplă în clasă pentru reuşita personală dar şi a grupului. [2]
Contextele care favorizează pedepsirea copilul oferă şanse foarte
mari pentru declanşarea comportamentelor agresive. În acest sens, este
foarte important să identificăm şi să modificăm aspectele negative din
contextul şcolar care conduc la întărirea şi creşterea frecvenţei de
manifestare a comportamentelor agresive. Aspectele negative din
contextul şcolar care au legătură cu întărirea comportamentului agresiv
pot avea legătură cu: utilizarea excesivă a dezaprobării sau lipsa
remarcilor de aprobare din partea profesorului sau colegilor, experienţe
de eşec şcolar, greşeli excesive, schimbări în rutina clasei, tehnici
agresive de gestionare a comportamentelor agresive ale copiilor.[1]
Scopul strategiilor de intervenţie au ca scop învăţarea de către
elevi a unor comportamente care să-i ajute să gestioneze situaţiile în
care se confruntă cu comportamentele agresive ale celorlalţi. De
exemplu, elevii pot fi învăţaţi să ignore situaţiile, să-şi ia distanţă de
aceste situaţii, să reacţioneze cu fermitate şi să solicite asistenţă de la
profesori atunci când este nevoie. Elevii care acţionează agresiv pentru
a obţine atenţia colegilor şi prestigiul în faţa lor, pot fi învăţaţi să
folosească alte metode mult mai eficiente care să le permită să obţină
acest lucru, fără să se pună în situaţia de a fi respinşi sau marginalizaţi
de ceilalţi. [1]
Intervenţia eficientă pentru stoparea comportamentelor agresive
în contextul clasei concomitent cu învăţarea unor alternative
comportamentale adecvate şi acceptate social, presupune parcurgerea
mai multor etape:
1. Observarea comportamentului elevilor;
232
26 octombrie 2018
2. Operaţionalizarea comportamentului agresiv (etichetă lingvistică

ce desemnează o clasă de comportamente);
3. Monitorizarea şi înregistrarea obiectivă a datelor;
4. Analiza funcţională a comportamentelor înregistrate;
5. Construirea ipotezei de lucru pentru modificarea comportamentală;
6. Selectarea tehnicilor de modificare comportamentală;
7. Implementarea planului de intervenţie;
8. Monitorizarea continuă a comportamentelor pentru verificarea
validităţii ipotezei de lucru şi evaluarea planului de intervenţie (ex.
dacă comportamentele agresive urmărite se menţin, scad sau cresc
ca frecvenţă în timpul intervenţiei, comportamentele alternative
prosociale cresc ca frecvenţă de apariţie).
Tehnica ABCDE este un instrument cognitiv care ne oferă cinci
paşi de rezolvare eficientă a problemelor.
Abordarea problemei. (Întreabă care este problema)
Brainstorming cu soluţii posibile.
Considerarea consecinţelor emoţionale.
Decizia asupra unei opţiuni de testat.
Evaluarea eficienţei soluţiei.
A – abordarea problemei Înainte ca elevii să identifice alte modalităţi
de a face faţă unei situaţii conflictuale, ei au nevoie să fie capabili
să definească care este problema reală cu care se confruntă. Astfel
că primul pas este de a încuraja elevul să definească problema cu
care se confruntă:
Permiteţi fiecărui elev să-şi exprime propriul punct de vedere
asupra situaţiei conflictuale. Ascultaţi fără să judecaţi. Repetaţi ceea ce
fiecare copil spune sau parafrazaţi descrierea făcută de el‖ Din câte
înţeleg, tu spui că.......‖pentru a verifica dacă ceea ce aţi înţeles este la
fel cu ceea ce a transmis fiecare elev implicat în conflict. Evitaţi să vă
poziţionaţi de o parte sau de alta.
233
26 octombrie 2018
B - Utilizaţi metoda brainstormingului pentru a identifica modalităţi

alternative de rezolvare a problemei. Încurajaţi fiecare copil să se
gândească la modalităţi alternative de a rezolva problema.
Oferiţi răspunsuri neutre, încurajând toate răspunsurile copiilor
fără a lua în calcul cât sunt de potrivite sau nepotrivite. Scopul nostru în
această fază este de a facilita gândirea la alternative. Oferiţi timp
copiilor pentru a-şi enunţa propriile idei.
C - Luaţi în considerare toate emoţiile pe care le trăiesc elevii
implicaţi în conflict şi consecinţele emoţionale posibile pe care le
implică fiecare opţiune. Ajutaţi elevii să spună cum se simt.
Reflectaţi emoţiile descrise şi într-un caz şi în altul. Ajutaţi elevii
să identifice emoţiile celorlalţi elevi implicaţi în conflict.
D- Decideţi care este alternativa de rezolvare a problemei. Întrebaţi
fiecare elev care crede că este cea mai bună alegere. Ajutaţi elevi
să se gândească la cele mai realiste consecinţe ale alegerilor făcute.
Ajutaţi elevii să identifice consecinţele emoţionale din perspectiva
fiecărei persoane implicate pentru fiecare soluţie. Continuați să
facilitaţi procesul de luare a deciziilor până ce ambii elevi vor fi de
acord să încerce o anumită soluţie particulară.
E - Evaluaţi eficacitatea soluţiei încercate. Solicitaţi elevilor să
implementeze soluţia agreată de comun acord.
Activităţi anti-violenţă la nivelul clasei:
- Realizarea unei mici anchete de teren privind principalele situaţii
de violenţă care apar în mediul școlar;
- Dezbaterea unor situaţii de violenţă şcolară prezentate în mass-
media: înţelegerea cauzelor, analiza modului în care situaţiile puteau
fi evitate, analiza consecințelor asupra victimelor/ agresorilor;
- Analiza în cadrul unei dezbateri a principiilor/valorilor morale
încălcate de diferite acte de violenţă şcolară;
- Realizarea unui colaj de imagini din presa scrisă care prezintă
situaţii de violenţă şi analiza acestora în cadrul activităților;
234
26 octombrie 2018
- Realizarea unei prezentări Power Point în cadrul activităților care

să urmărească o temă relevantă privind violenţa şcolară;
- Organizarea unui joc de rol în care elevii să simuleze un proces,
pornind de la un incident violent petrecut în clasă;
- Organizare de către elevii clasei a unui atelier pentru părinţi pe
tema: Cum aşteptăm să ne sprijine familia pentru a ne simţi în
siguranţă;
- Organizarea unei dezbateri cu elevii clasei pe tema: Cine sau ce ne
influenţează cel mai mult alegerile? şi analiza relevanţei concluziilor
pentru activităţile de combatere şi prevenire a violenţei şcolare;
- Organizarea unei dezbateri cu elevii pe tema: Dificultăţi de
comunicare între elevi şi profesori şi prezentarea concluziilor
tuturor cadrelor didactice care predau la clasa respectivă;
Strategii de prevenire şi reducere a agresivităţii în contextul şcolar:
1. Implicarea părinţilor în programe de prevenţie şi intervenţie –
părinţii trebuie să fie parteneri sociali ai cadrelor didactice pentru
susţinerea efortului de reducere şi prevenţie a comportamentelor
violente (,,recompensarea acasă a comportamentelor prosociale‖).
2. Schimbarea contextelor şcolare care utilizează pedeapsa – aspectele
negative din contextul şcolar care au legătură cu întărirea
comportamentelor agresive pot fi: utilizarea excesivă a dezaprobării
sau lipsa remarcilor de aprobare din partea profesorului sau a
colegilor, experienţe de eşec şcolar, greşeli excesive, schimbări în
rutina clasei, tehnici agresive de gestionare a comportamentelor
violente ale copiilor.
Obiectivele acestui gen de intervenţie vizează învăţarea şi utilizarea
de către cadrele didatice a tehnicilor de gestionare s comportamentelor
elevilor,încurajarea comportamentelor acceptate social.
3. Învăţarea de către copii a abilităţilor sociale – cei mai mulţi copii
devin agresivi deoarece au un deficit de abilităţi sociale adecvate.
Obiectivele acestei strategii de intervenţie vizează învăţarea de către
elevi a unor comportamente care să-i ajute să gestioneze situaţiile în
235
26 octombrie 2018
care se confruntă cu comportamente agresive ale celorlalţi (să ignore

situaţiile, să-şi ia distanţă de aceste situaţii, să reacţioneze cu
fermitate şi să solicite asistenţa profesorilor atunci când este nevoie).
Strategia de prevenire a evenimentelor violenței presupune
activități pe termen lung și mediu și acțiuni de urgență pe termen scurt,
în perspectiva obținerii unor reacții responsabile din partea celor
implicați și a opiniei publice și a construirii unui mediu stabil în care
copilul să-și poată dezvolta armonios personalitatea.
Pentru școala contemporană, inițierea și desfășurarea unor
activități educative centrate pe problematica violentei și agresivității
trebuie să reprezinte o prioritate.
Bibliografie:
1. Strategii de prevenire a violenței în școală. Program pentru
reducerea comportamentelor agresive în mediul şcolar. Sorina
Constandache, Petrică Elvira, Alexandrescu Domnica .
2. Prevenirea și combaterea violenței în școală. Ghid practic pentru
directori şi cadre didactice, 2006, Buzău
236
26 octombrie 2018
VIOLENCE AGAINST CHILDREN –

REVIEW OF THE PROBLEM
Elena Bogoeva, Teacher of English,

―Petru Movila‖ Lyceum, Chisinau
CZU 343.62-053.2
Abstract: The article is devoted to the problem of violence against
children in modern society of Moldova. School and family have great
potential to combat violence and to prevent it. At the same time these
institutions may become dangerous places for children. The statistics data
given in the article say that in Moldova the level of violence among children
aged 13–15 years is one of the highest in Europe. Parents and teachers
should unite precisely in the desire to make the lives of children happy.
Keywords: child abuse, harassment, sexual assault, physical punishment,
psychological aggression.
“Violence against children takes place every day, everywhere.

But it is not inevitable. ... It can be prevented. To do this, we must not
allow violence to remain in the shadows. ” (Anthony Lake, UNICEF
Executive Director).
Violence is one of the most acute problems of the modern world.
Scientists say that its roots are in the society itself, in its structure. And
school is not an exception. In any school, in any class there are children
who love to offend, and there are children who most often become
victims of these offenders. Today, teachers and school psychologists
say that the number of mockeries, sneers, swearing, bawdry and
downright rudeness at school is increasing, they are becoming the norm
of behavior in the communication of students among themselves, and
even in their communication with adults. Child abuse in Moldova today
is a widespread social phenomenon that requires immediate elimination;
about 5,000 cases of child abuse were reported in Moldova in 2017.
Child abuse leads to deep personal and social violations; the origins of
237
26 octombrie 2018
children's drug and alcohol addiction, antisocial acts, crimes are the
problems which stem from violence. Its consequences are not erased for
many years and sometimes affect the lives of several generations.
Children who have been abused are more likely to become unemployed,
live in poverty and use violence against others.
On the other hand, school has great potential to combat violence
and to prevent it. And lest violence should break the child‘s personality,
his fate, it is necessary not to hush up cases of violence, but to speak
openly, educate teachers, students, inform parents. A developed and
integral system of child protection allows leveling many of these
negative effects; on the contrary, the weakness of this system, the
absence of one or another of its elements may not only contribute to the
protection of children, but also to perform various factors of violence
against them.
All the statistics data make you think about your own position,
about your own attitude towards violence in all its manifestations. It is
no secret that even in ―prosperous‖ schools, where cases of physical
violence are rare, downright harassment, verbal violence flourish, and
the cases are not investigated, not recorded. And how many cases of the
child‘s needs neglect are there in the family? And school, in addition to
stating facts and expressing sympathy for the child, is not able to take
any concrete measures. Moreover, no in-house document regulating the
work of our school contains any specific provisions (for example, a
notification scheme, response measures, recommendations for
identifying victims of violence). The existing Commission for the
Protection of the Rights of the Child operates only in cases of operative
intervention in the case of detection of facts of violence against children.
To create an atmosphere of real security in the school, to teach
children to empathize with another person, to improve relations with
others, not to avoid conflicts, but to solve them peacefully, we must
conduct educational work among students, teachers, parents, teaching
them the algorithm of actions to prevent violence. We must master the
238
26 octombrie 2018
technology to identify and respond to cases of violence in educational

institutions, information about potential partners, to develop school
policies on violence prevention.
The Republic of Moldova has a number of laws and regulations
that addresses violence against and neglect of children in the family.
They are the Convention on the Rights of the Child, adopted on
November 22, 1989 by the General Assembly of the United Nations (to
which the Republic of Moldova acceded in accordance with Parliament
Decision Nr. 408-XII of December 12, 1990); Government Resolution
Nr. 434 adopted on June 10, 2014 that approves the Protection Strategy
of a child for the period of 2014-2020; the Education Code of 2014
(Chapter II, Article 135); Order Nr. 77 of the Ministry of Education
issued on February 22, 2013 ―On the Procedure for Institutional
Organization and Support from Employees of Educational Institutions
in Cases of Abuse, Neglect, Exploitation and Trafficking in Children‖
and the Methodology for applying the Procedure. On the other hand, we
have to speak about ―bad‘ statistics.
According to the UNICEF report ―An Everyday lesson.
#ENDViolence in Schools (September 6, 2018), The Republic of Moldova
has one of the highest levels of peer violence in the region. Our country
ranks 3rd after Lithuania and Latvia. The report says that in Moldova the
level of violence among children aged 13–15 years is one of the highest in
the region: 39% participated at least once in a fight over the past year,
and 35% said that during this period they were mocked at least once .
The Ministry of Education, Culture and Research of the Republic
of Moldova has prepared a report which lists 2,350 cases of physical
violence, 1276 - emotional and 1242 cases of street kids happened in
the period from January to May, 2017. At the same time, during this
period, 206 cases of labor exploitation and 24 cases of sexual violence
were reported.
In addition, according to the report, for the first semester of the
year of studies 2017-2018 (September-December 2017), 4794 cases
239
26 octombrie 2018
were identified, including physical violence - 2316; psychological abuse -

1141; sexual assault - 17; homelessness - 1260; labor exploitation - 60
cases. According to the statistics from the General Police Inspectorate, in
Moldova, children are being sexually exploited online more often.
According to one of the latest studies, most of the children surveyed said
that they interacted with strangers in the virtual space, exchanged photos
and other information of obscene content. About 7% of them stated that
they even agreed to meet with those with whom they had only
corresponded before.
The most recent UNICEF studies say that in the Republic of
Moldova, 76% of children at the age from 2 to 14 years old are subject
to violent discipline, 48% of them are subject to physical punishment,
69% are subject to psychological aggression. In comparison, only 15%
of parents and educators consider physical punishment necessary. In
such a way, in recent decades, the myth that children are the only
privileged class in our society, protected by the state and society, has
collapsed. Families have the greatest potential for protecting children
from all forms of violence and can empower children to protect
themselves. But at the same time families can also be dangerous places
for children, particularly for babies and young children, but also
teenagers. The prevalence of violence against children by parents and
other close family members – harsh verbal, psychological, physical,
and sexual – has only begun to be acknowledged and documented. In
Moldova, beating a child is considered one of the most effective
methods of parenting. Very often parents do not perceive their children
as full members of the family. According to UNICEF, in 58 countries
around the world, 17% of the total number of children are subject to
violence. Many girls under the age of 19 think it‘s normal to beat a
person in the family. Of these 17%, the majority of girls under the age
of 20 were at least once raped. The number of incidents of child sexual
abuse in families has also increased. If in 2016 in Moldova there were
31 such cases, then in 2017 they were 43. On average, 25 cases of rape
240
26 octombrie 2018
of minors are officially registered annually in the Republic. The number

of cases in which fathers have sex with their children has increased.
According to statistics, in 24 children‘s episodes, they were raped by
relatives: in 7 cases by their biological father, in 6 cases by the
cohabitants, and in 11 cases by other relatives.
In 2016 two girls accused the 57-year-old teacher from Floresti
of sexual harassment. The girls of 15 and 14 years old claimed that the
teacher touched their intimate places promising to put higher marks for
silence. A similar case occurred five years ago in the Orhei district.
Then two girls accused their teacher of sexual harassment.
In May 2016, a businessman from Chisinau "chose" a 14-year-
old child who was under the care of a state institution. The principal of
the boarding school contributed to the acquaintance of this man with the
child, after which the businessman began to give the boy gifts, walk with
him. As a result, in the summer of 2017, a man rented an apartment and
began to live with the child. In the course of the investigation, it was
established that there were also acts of a sexual nature on the part of an
adult.
In January, 2018, the court sentenced the former principal of the
gymnasium in the village of Mikhalash, Telenesti district. The teacher
was found guilty of inhuman treatment of students degrading their
dignity. As a punishment, the woman received a fine of 17 thousand lei
and deprivation of the right to be engaged in teaching activities for five
years. In 2014 - 2015, at the Russian language lessons, the teacher beat and
humiliated three 5th grade students. She struck on the head and constantly
allowed offensive remarks to their address. Thus, in the presence of
classmates, she punished them for not doing their homework. In another
incident, she forced three students to perform squats for a long time. One
of the boys told his parents about teacher‘s bullying. When they wrote a
statement, the teacher was dismissed and then declared wanted since she
left the territory of Moldova. The criminal prosecution against the teacher
was resumed in the summer of 2017.
241
26 octombrie 2018
The sociological study ―Basic education in the Republic of

Moldova‖ conducted by the Institute of Public Policy in 2008 says that
teachers for the most part do not recognize the use of physical
punishment against children, only 2% of teachers admitted that they
resort to this practice, while 16% of students say that teachers often
punish them physically.
Students speak about the situations when they or their classmates
were subjected to physical punishment, such cases are particularly
frequent in the lower grades and less often in the older ones. It was also
revealed that, as a rule, boys are punished physically, girls get this
experience very rarely. However, in the process of group conversations
it was found that girls psychologically endure such punishments with
much more difficulty. Thus, when asked if the teachers ever beat them,
25% of the children gave a positive answer, although the proportion of
those subjected to physical punishment was even higher than those 8% of
girls who admitted that they had been subjected to such punishment.
Almost every student interviewed remembers the hard physical impact
that he or his classmates have undergone. Most often, some teachers
punish children by dragging their hair or ears, some strike or pinch pupils,
and some of the most nervous teachers rush with improvised objects, and
this behavior is considered the most dangerous by schoolchildren.
Some teachers use unacceptable vocabulary: the most frequently
addressed to pupils are the names of animals - ―sheep‖, ―cows‖, ―bulls‖,
―donkeys‖; the words, characterizing a person from the point of view of
intellectual development, - ―fool‖, ―idiot‖ or describing behavior -
―slobs‖, ―idler‖. As a rule, this category of words is pronounced with a
higher tone. Sometimes verbal abuse is addressed to the whole class,
regardless of the fact that, according to the teacher, only one student or
group of schoolchildren is guilty. For noisy behavior in the classroom or
for arguing with the teacher, some teachers drive students out of the
lesson. Obviously, besides the fact that this action is a restriction of
access to education, the problem arises what the child does during this
242
26 octombrie 2018
period of time. In the best case, the student is in the hallway or goes to
the library, although, as a rule, many prefer the street, bar, etc. Even
more alarming is the fact that some children, knowing the teacher‘s
habit of reacting to situations in this way, are consciously resorting to
similar behavior in order to "get rid of the lessons."
Since the social status and image of the teaching staff were
severely affected during the transition period, in the eyes of some
children, the authority of teachers is in constant decline. The most
important factor in shaping the attitude and behavior of students in the
process of study is the age of the teaching staff. From the opinions
expressed by respondents it follows that, starting from 6–7 grades, with
too young or too old teaching staff, the behavior of students becomes
inadequate. The problem associated with the advanced age of the
teaching staff was noted in all group interviews. Pupils make fun of old
teachers, and lessons sometimes turn into mockery of a teacher.
•• „The mathematics teacher in the gymnasium is old and has weak
eyesight, slow movements; it happens that we hide her glasses;
her clothes are spattered ... we never taught math ‖(girl, 12th
grade, city).
•• ―There was no teacher of the Romanian language and they called
the pensioner, but she was old, didn‘t see very well, we showered
pieces of paper on her head, drew her caricature on the
blackboard ... wanted to burn her hair‖ (boy, 12th grade, city, the
same situation in a rural gymnasium).
Summing up, the problem of violence in school is complex, and
it has many variations that arise depending on the situation in the
family, the school and in the yard. Even a teacher can, due to his states
and character traits, become its source.
When violence occurs in schools - what to do and where to turn –
are the most important issues that need to be adequately addressed if we
want to raise mentally healthy children, and therefore maintain a
healthy state of the whole society. These issues can not be approached
243
26 octombrie 2018
one-sidedly, they require a systematic approach. The task of teachers

and parents is not only teaching them the right skills and abilities, but
also timely instilling in them high moral values, that is, upbringing.
Bibliography:
1. An Everyday Lesson: #ENDviolence in Schools /UNICEF
Publications / September, 2018
2. Basic education in the Republic of Moldova. Socilogical Study.
Institute of Public Policy, 2008
3. Physical Violence against children. January-May, 2017. Ministry
of Education, Culture and Research of the Republic of Moldova
Report, 2018.
4. Monitoring trafficking in human beings–analysis of status and
dinamics of crimes for 2013. General Police Inspectorate. Center
for Combating Trafficking in Persons. Chisinau, 2014.
244
26 octombrie 2018
VIOLENŢA ÎN MEDIUL ŞCOLAR
Croitoriu Nicoleta, Centrul Școlar de Educație Incluzivă,

Suceava, România
Lupașcu Gabriela Mihaela, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Suceava,
România
CZU 343.62:373(498)
Abstract: To prevent and disarm violent behavior in school must first
clarify and understand the concept of violence, to find its causes and
ultimately be designed for the control and prevention. The fight against
school violence results in improving relations and communication between
the people involved in the educational activity. This is essential for the
conduct of educational activities aimed at the formation of harmonious
personalities, active and creative, consistent with individual and social
requirements.
Keywords: violence, school, forms of violence, prevention measures.
Celor care consideră că violenţa şcolară este un fenomen recent

trebuie să li se amintească faptul că, în perspectivă istorică, şcoala a
fost întotdeauna asociată cu violenţă. Istoria educaţiei, a praxisului
educaţional – indiferent că vorbim despre spaţiul privat al familiei sau
de cel instituţionalizat, al şcolilor şi internatelor – evidenţiază acest
lucru.
Violenţa umană, indiferent în ce context se manifestă, este
inerentă naturii umane, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să i se
dea un răspuns ferm, prin acordarea unui rol special prevenirii şi
combaterii acestui fenomen social [2]. Şcoala ca mediu instituţional,
nemaifiind considerată „nici o fortăreaţa şi nici un sanctuar‖, ci un
forum al socializării, un spaţiu deschis lumii exterioare, asimilându-i
tensiunile, trebuie văzută şi ca spaţiu de manifestare a violenţei.
Definirea violenţei s-a dovedit a fi o încercare extrem de dificilă.
Acest fapt se explică prin complexitatea fenomenului, dar şi prin marea
diversitate a formelor sale de manifestare. Nu în ultimul rând,
245
26 octombrie 2018
dificultatea a apărut şi din cauza asocierii şi, uneori, chiar a confundării

violenţei cu agresivitatea. Specialiştii domeniului au făcut însă o serie
de delimitări între cele două concepte, care se cuvin menţionate.
Termenul de agresivitate vine din latinescul adgradior, care înseamnă
―a merge către…‖, şi a evoluat apoi în agredire, ce semnifică ― a merge
către … cu un spirit belicos, cu tendinţa de a ataca‖. În sens etimologic,
noţiunea de agresivitate trimite la un potenţial individual, la capacitatea
de a înfrunta un obstacol, de a se confrunta cu altul şi a nu da înapoi în
caz de dificultate. Violenţa este o problemă care îşi face simţită
prezenţa din ce în ce mai mult în societate, iar de câţiva ani şi în şcoală.
Una dintre definiţiile mai cuprinzătoare este cea a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, după care violenţa înseamnă „ameninţarea sau
folosirea intenţionată a forţei fizice sau a puterii contra propriei
persoane, contra altuia sau contra unui grup, unei comunităţi care
antrenează sau riscă puternic să antreneze un traumatism, un deces sau
daune psihologice, o dezvoltare improprie sau privaţiuni.”
Termenul de violenţă este folosit în mod frecvent, el devenind în
ultimii ani o rutina lingvistică în programele naţionale, publicaţii,
rapoarte şi statistici, producţia academică şi în media. În studiile de
specialitate se foloseşte următoarea definiţie operaţională: violenţa în
şcoală este „orice forma de manifestare a unor comportamente precum:
 exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare,
ironizare, imitare, ameninţare, hărţuire;
 bruscare, împingere, lovire, rănire;
 comportament care intră sub incidenta legii (viol, consum/
comercializare de droguri, vandalism – provocarea de stricăciuni
cu buna ştiinţă –, furt);
 ofensa adusă statutului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau
conduita ireverenţioasă faţă de cadrul didactic);
 comportament şcolar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei
în timpul orei, fumatul în şcoală şi orice alt comportament care
contravine flagrant regulamentului şcolar în vigoare‖.
246
26 octombrie 2018
Definirea violenţei ca fenomen social, ca si definirea violenţei

şcolare ca formă particulară a violenţei este un proces continuu, susţinut
de concepţia despre violenţa şi de rezultatele unor abordări sistematice,
consecutive impunerii acestui fenomen atenţiei specialiştilor şi opiniei
publice. Atunci când vorbim despre violenţa în şcoală nu ne putem
limita doar la acte de violenţă care cad sub incidenţa legii, iar datorită
acestui fapt este foarte greu să existe o evidenţă clară şi reală a
incidentelor violente care se produc în cadrul şcolii, numărul efectiv al
acestora fiind mult mai mare decât statisticile realizate de Poliţie.
Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei
cotidiene. Dezbaterile privind relaţia între conceptul de „drept la
siguranţă‖ şi mediul şcolar au căpătat în Europa o dezvoltare continuă
şi constantă, cu diferenţe de la ţară la ţară, devenind oficial o problemă
politică în urma unei întâlniri a experţilor, organizată de Comisia
Europeana la Utrecht, în anul 1997 [1]. Lipsa de omogenitate în atenţia
acordată violenţei şcolare la nivelul ţărilor europene participante era
evidentă, mulţi experţi neştiind dacă pentru ţara sa violenţa şcolară era
sau nu o problemă. Franţa, unde violenţa şcolară deja se impusese în
dezbateri şi iniţiative, părea o voce solitară, încercând să sensibilizeze
miniştrii educaţiei faţă de această realitate socială. În nota pregătitoare
Conferinţei de la Utrecht, pe care preşedinţia olandeză a adresat-o
Comitetului Educaţiei în decembrie 1996, se preciza în legătură cu
„siguranţa în şcoală‖ că această temă este uneori numită şi „lupta contra
violenţei în şcoală‖. Eric Débarbieux a scos în evidenţă diferenţele
sociale, culturale, politice şi chiar academice la nivelul experţilor
europeni, marcând drumul parcurs chiar de conceptul de violenţă
şcolară care ar fi trebuit să acopere fenomenul social desemnat cu
acelaşi nume. Din diferite motive, conferinţa de la Utrecht s-a încheiat
cu evitarea utilizării acestui concept, optându-se – după discuţiile avute
în jurul unor concepte ca tulburări şcolare [school disturbances],
comportament prosocial versus comportament antisocial,
247
26 octombrie 2018
comportament indezirabil – pentru evitarea utilizării conceptului

violenţă şi focalizarea pe cel de promovarea siguranţei în şcoală.
În România, odată ce conştientizarea violenţei şcolare – adesea
inclusă în violenţa tinerilor şi violenţa asupra copiilor/tinerilor – a
crescut, o serie de organisme guvernamentale şi neguvernamentale au
încercat să abordeze aceste fenomene. Abordările au fost locale,
contextualizate şi, în general, tangente la problema generală a violenţei.
Puţine cercetări au avut ca preocupări abordarea violenţei şcolare în
termeni de specificitate, urmărind să stabilească în mod riguros, chiar în
contexte limitate, dimensiunile, cauzele şi factorii determinanţi ai
acestui fenomen.
Mass-media acordă din ce în ce mai multa atenţie violenţei,
contribuind la conştientizarea şi creşterea interesului public faţă de
violenţa tinerilor, inclusiv faţă de violenţa şcolară. Guvernanţii şi
societatea civilă au devenit sensibili la fenomenul violenţei în mediul
şcolar, renunţând la stereotipul conform căruia şcoala este o entitate
izolată, un spaţiu social autonom, necorelat la dinamica socială,
neafectat de conflictele şi dificultăţile cu care se confruntă societatea, în
general. Imaginile prezentate în media şi mai ales în domeniul
audiovizual au contribuit substanţial la conturarea unei noi forme de
frică, a unui sentiment de insecuritate, generat de impresia conform
căreia violenţa poate izbucni oriunde, în familie, pe stradă, în spaţiul
public, pe stadioane şi chiar în şcoli.
Violenţa şcolară se impune din ce în ce mai mult în atenţia
societăţii contemporane şi mai ales în cea a unor instituţii specializate şi
a unor organizaţii neguvernamentale, sensibilizate de amploarea de
necontestat pe care acest fenomen o capătă, chiar în absenţa unor
statistici riguroase şi comparabile, la diferite nivele de globalizare [1].
O diversitate de forme de violenţă uşoară sau moderată, dar şi
evenimente tragice, aduse la cunoştinţă publicului, reprezintă expresia
vizibilă a unui stil de relaţionare si a unui comportament social care
248
26 octombrie 2018
valorizează pozitiv violenţa, în detrimentul unor strategii de gestionare

şi rezolvare a conflictelor.
Societatea, în ansamblul ei, dar în mod diferenţiat, percepe cu
nelinişte creşterea acestui fenomen, incluzându-l în problematica
complexă a violenţei tinerilor, considerându-l ca un factor care
fragilizează sau împiedică o societate care se doreşte democratică.
Şcoala este o parte integrantă a comunităţii largi, iar problemele
cu care se confruntă ca instituţie şi mediu de formare a tinerilor privesc
întreaga societate. Sensibilizarea faţă de fenomenul violenţei şcolare ar
trebui, firesc, să ducă la creşterea eforturilor depuse pentru ameliorarea
situaţiei prezente. În acest sens, ţara noastră trebuie să se implice în
prevenirea şi combaterea violenţei, în general, şi a celei şcolare, în
special, şi să dispună de o cunoaştere la nivel naţional a fenomenului
violenţei şcolare.
În mod tradiţional, şcoala este locul de producere şi transmitere a
cunoaşterii, de formare a competenţelor cognitive, de înţelegere a
sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoară, de înţelegere a raporturilor
cu ceilalţi şi cu noi înşine. Misiunea şcolii nu este doar de a pregăti
forţa de muncă, ci să profileze caractere, să-i determine tânărului
plăcerea de a învăţa, dorinţa de a reuşi şi de a face faţă schimbărilor de
pe piaţa muncii.
O nouă viziune asupra copilăriei a mers mână în mână cu o
nouă viziune asupra metodelor de educaţie a copiilor, indiferent de
spaţiul în care avea loc proiectul educaţional.
Recentul interes pentru violenţa şcolară are loc în contextul în
care o schimbare profundă şi continua a avut loc în teoria şi practica
educaţională. Violenţa împotriva copiilor nu mai este tolerată, iar faptul
că ea a existat în trecut nu justifica utilizarea ei în prezent.
Astăzi se acceptă o definiţie largă a violenţei şcolare,
incluzând, în afara delincvenţei, fapte care nu sunt în mod necesar
penalizabile sau care scapă, în orice caz, semnalărilor judiciare.
249
26 octombrie 2018
Sensibilizarea faţă de fenomenul violenţei şcolare ar trebui,

firesc, să ducă la creşterea eforturilor depuse pentru ameliorarea
situaţiei prezente. În acest sens, ţara noastră trebuie să se implice în
prevenirea şi combaterea violenţei, în general, şi a celei şcolare, în
special, şi să dispună de o cunoaştere la nivel naţional a fenomenului
violenţei şcolare.
Nicole Vettenburg (1999) consideră că există trei forme de
violenţă în şcoli:
 devianta tolerată sau violenţa juvenilă normală;
 violenţa socială, în care şcoala însăşi este victima violenţei
manifestate în societate, la nivel general (acest lucru este adesea
invocat pentru a elibera şcoala de orice responsabilitate);
 violenţa anti-şcoală (distrugerea echipamentelor, vandalism,
insultă şi agresivitate faţă de profesori) [2].
În acest context, la nivel internaţional, lucrările de specialitate
sintetizează câteva tendinţe asupra formelor de manifestare a violenţei
în şcoala contemporană, dintre care amintim:
 trecerea de la violenţa fizică, directă, vizibilă, legitimată şi
încurajată, uneori, la forme mai subtile, mascate sub forma unei
violenţe de tip simbolic, situată la nivelul valorilor promovate, la
nivelul tipurilor de relaţii din spaţiul şcolii şi a impunerii unor
anumite modele dezirabile de comportamente;
 proliferarea violenţelor în şcoală care au ca fundament
diferenţele etnice, religioase, de statut social sau de gen;
 multiplicarea formelor de violenţă asupra profesorilor;
 creşterea numărului fenomenelor de violenţă gravă în şcoală,
care intră sub incidenţa legii (crime, violuri, utilizarea armelor de
foc) ca urmare a escaladării violenţei societale;
 difuzia fenomenelor de violenţă din afara şcolii sau din imediata
apropiere a acesteia, la spaţiul şcolar propriu-zis.
Violenţa şcolară în ţara noastră este o temă încă puţin
reprezentată în preocupările decidenţilor, atât la nivelul celor implicaţi
250
26 octombrie 2018
în procesul educaţional, cât şi la nivelul societăţii în general. Societatea

contemporană se vede nevoită a regândi şcoala şi rolul ei social [3].
Contextul violenţei şi felul în care noi o percepem în prezent s-au
schimbat radical în cursul ultimilor ani, mai ales datorita dezvoltării
globalizării, criminalităţii şi terorismului fără frontiere.
Mediatizarea drepturilor copilului, în contextul actual în care
democratizarea relaţiilor căpăta din ce în ce mai multă importanţă, pe
fondul criticilor aduse practicilor represive şi recomandărilor privind
comunicarea între actorii procesului educaţional, obligă educatorii la
reconsiderarea statutului lor, la parteneriat cu societatea şi instituţiile
sale, cu familia, lărgind rolul lor prin adăugarea unei dimensiuni
formative substanţiale. Educatorii manifestă reticenţe faţă de această
lărgire a rolului lor, dând dovadă adesea de conservatorism, trăind încă
în ideea şcolii ca spaţiu al transmiterii de cunoştinţe şi al disciplinării
copilului ca natură în formare din perspectiva unor precepte de
comportament în care raportul de putere este central.
Multe voci ale profesorilor sau ale părinţilor spun că violenţa este
o problemă individualizată, izolată, ce ţine doar de un anumit profesor,
de un anumit elev, de o anumită şcoală, de o anumită situaţie specială.
Se consideră că în şcolile din mediul urban violenţa e mai evidentă
decât în mediul rural, iar în zonele urbane „rău famate‖ se crede că
violenţa este mai frecventă decât în zonele mai „liniştite‖. De
asemenea, părinţii cred că manifestările de violenţă provin doar din
partea unor elevi cu probleme (repetenţi, lideri cu profil negativ, copii
cu probleme în familie) sau doar din partea unor profesori (mai puţin
autoritari, slab pregătiţi, neinteresaţi) [6].
În cazul violenţei între elevi, constatăm că această manifestare este
specifică îndeosebi vârstei adolescentine. Principalele cauze ale acestei
forme de violenţă sunt reprezentate de mediul familial, unde pot avea loc
astfel de incidente, societatea în ansamblu agresivă, strada şi grupurile
stradale, mass-media. În cazul distribuţiei pe genuri, constatăm că băieţii
sunt mai violenţi decât fetele, violenţele lor luând chiar forme mai grave
251
26 octombrie 2018
decât cele ale fetelor, care prezintă forme mai tolerabile. Cauzele şi
motivaţiile acestor manifestări comportamentale la această vârstă sunt
afirmarea masculinităţii, pentru status într-un grup, pentru rivalitate la
băieţi, iar concurenţa pentru note, apărarea unor relaţii de prietenie în
cazul fetelor. Cel mai des, această formă de violenţă are loc în timpul
recreaţiilor şi cel mai frecvent fiind întâlnite violenţa verbală şi jignirile
pe baza situaţiei economice, religioase sau etnice.
Violenţa elevilor faţă de profesori este, din păcate, o realitate în
şcolile din România. Se manifestă astfel: comportamente neadecvate
ale elevilor în raport cu statutul lor (absenteism, fugă, acte de
indisciplină la ore, ignorarea cadrelor didactice, agresiune verbală şi
nonverbală, refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudini ironice faţă
de profesori), comportamente violente evidente (injurii, loviri, jigniri).
Cele mai frecvente sunt absenteismul şi indisciplina [4].
Un alt aspect important în analiza vieţii şcolare, cu implicaţii asupra
elevului şi calităţii activităţii educaţionale, este violenţa profesorilor faţă de
elevi. Cel mai adesea se manifestă prin atitudini ironice ale profesorilor
faţă de elevi, evaluare neobiectivă, agresiune nonverbală, ignorare,
excludere de la ore, injurii, jigniri, lovire (în ordine descrescătoare a
frecvenţei cazurilor). Prezenţa acestei forme de violenţă este mai redusă
decât în celelalte cazuri.
Nu de puţine ori au fost semnalate şi cazuri de violenţă ale părinţilor
în spaţiul şcolii, aceştia având manifestări neadecvate faţă de profesori
(ironii, discuţii aprinse, ţipete, agresivitate fizică) sau faţă de colegii
propriilor copii.
Violenţa există şi în jurul şcolii, caz în care elevi sau persoane
din afara şcolii au rolul de dealeri, solicită taxe protecţie. Alte forme în
acest caz sunt fumatul, agresiunile fizice şi chiar sexuale [5].
Principalele măsuri de prevenţie sunt: regulamentul şcolar; rolul
consilierilor şcolari în prevenirea violenţei este foarte important;
informarea la ore de dirigenţie despre consecinţele violenţei; implicare
elevilor în prevenirea violenţei propriu-zisă: acţiuni de conştientizare de
252
26 octombrie 2018
către elevi a efectelor negative ale violenţei organizate în şcoli,

organizarea de întâlniri cu autorităţi din poliţie, întâlniri cu părinţii
(consilierea specializată a acestora), programe de formare a cadrelor
didactice (managementul clasei de elevi), asistenţa familiilor cu
probleme, elaborarea de materiale informative pe tema violenţei şi
prevenirii acesteia, evaluări psihologice.
Cele mai utilizate măsuri de intervenţie sunt sancţiunile şi
asistenţa. Aceste cazuri, de obicei sunt sancţionate prin: observaţii
individuale; mustrare în faţa clasei/consiliului profesoral; mustrare
scrisă; eliminare de la cursuri pentru o perioada; exmatriculare; amenzi,
activităţi extracurriculare.
Asistenţa celor implicaţi în astfel de situaţii se face prin: discuţii
cu persoana în cauză, discuţii cu un consilier şcolar.
Interacţiunea individ-mediu şcolar are o mare importanţă în
demersul educativ, iar mediul şcolar trebuie să ofere toate condiţiile
necesare bunei desfăşurări ale activităţii didactice, astfel încât ambianţa
educaţională din cadrul şcolii să fie una propice dezvoltării elevilor.
Cei mai mulţi dintre profesori îşi păstrează optimismul pedagogic
şi îşi declară încrederea în natura bună a copilului, căutând explicaţii
pentru violenţa dintre elevi la nivelul altor instanţe:
 Violenţa între elevi este specifica vârstei adolescentei si poate
apărea ca un fapt „normal‖ în orice context relaţional, inclusiv în
cadrul jocurilor (mai ales a jocurilor sportive).
 Comportamentele agresive dintre elevi sunt o copie a modelelor
oferite de mediul familial. Climatul socio-afectiv din familie,
atitudinile şi comportamentele părinţilor, relaţiile dintre părinţi şi
cele dintre părinţi şi copii sunt elemente care influenţează în mod
direct comportamentul şi relaţiile dintre copii în şcoală. Astfel,
violenţa între elevi este considerată o formă de „descărcare‖
psihică în spaţiul şcolii a agresivităţii la care aceştia sunt supuşi
în mediul familial sau a inhibiţiilor şi lucrurilor interzise în
mediul familial [5].
253
26 octombrie 2018
 Societatea în ansamblu este agresivă, iar instanţe precum strada

sau mass-media (inclusiv emisiunile pentru copii) oferă elevilor
modele specifice de relaţionare, pe care aceştia le imită, deseori
fără sa conştientizeze natura lor violentă.
Rezultatele şi interpretarea lor;

Fiecare grup cere de la membrii săi diferite forme de comportament.
Însuși actul predării-învățării este un proces relațional, iar gestiunea acestor
relații se înscrie în ceea ce unii autori numesc managementul clasei
școlare, și anume ―setul de activități prin intermediul cărora profesorul
promovează comportamentul adecvat al elevului și elimină
comportamentul inadecvat, dezvoltă relații personale bune și un climat
socio-emoțional pozitiv în clasa, stabilește și menține o organizare eficientă
și productivă a clasei‖(Weber).Comportamentele violente ale elevului își
pot avea originea și intr-un management defectuos al clasei școlare, mai
exact într-o lipsă de adaptare a practicilor educaționale la o populație
școlară considerabil schimbată. Se afirmă că prima dorința a formatorului
este aceea de a exercita o putere.
Concluzii:
Pentru a evita evolutia si perpetuarea violentei în mediul scolar,
este necesar ca M.E.C sa aiba o buna colaborare cu Mass-Media (C.N.A)
si sa semnaleze parintilor impactul pe care vizualizarea emisiunilor
necorespunzatoare vârstei îl are asupra copilului, caci sprijinul familiei
este hotarâtor.
A elabora strategii, proiecte de prevenire a violentei scolare
implica a tine cont de toti factorii (temperamentali, sociali, familiali)
care pot determina comportamentul violent al copilului. Scoala are un
rol important în prevenirea violentei si asta nu numai în conditiile în
care sursele agresivitatii sunt în mediul scolar ci si în situatia în care
sursele se afla în exteriorul granitelor școlii .
254
26 octombrie 2018
Pentru desfășurarea activității educaționale în condiții cât mai

bune, trebuie să conștientizăm că violența din mediul școlar, se poate
elimina treptat, dar cu foarte mult efort din partea cadrelor didactice.
Bibliografie:
1. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, UNICEF, „Violenţa în şcoală‖,
EDITURA ALPHA MDN, Bucureşti, 2005
2. Nollet, Jean-Marc, Schools as microcosms of society. În: Violence in
schools – a challenge for the local community, Counsel of Europe
Publishing, 2003, p. 15.
3. Ferreol, Gilles, Adrian, Neculau, Violenţa. Aspecte psihosociale,
Iaşi, Editura Polirom, 2003
4. http://www.scritub.com/sociologie/Violenta-in-mediul-
scolar91151521.php
5. http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/uploads/file/rev6/violenta.pdf
6. https://www.scribd.com/doc/87848732/Referat-privind-violenta-
in-scoli-realizat-de-Bogdan-Ciochina
255
26 octombrie 2018
VIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ
Hojda Ioana, CSEI ―Sf. Andrei‖ Gura Humorului

Zus Mihaela Elena, CSEI ―Sf. Andrei‖ Gura Humorului
CZU 343.62:373(498)
Abstract: School may be a source of some form of school violence, and
this must be taken into account in the design of various programs to prevent
and control violence. School can play an important role in preventing
school violence, not only when the sources of violence are in the school
environment, but also in the situation where the sources are outside the
school. In order for the school to assume this role of prevention and
mastery of the phenomenon of violence, the first investment should be made
in the field of teacher training.
Keywords: violence, school, prevention, control of violence.
Violența umană este o temă a prezentului în multe tări, violența

socială, ca și cea interpersonală reprezintă argumente solide pentru
dezvoltarea unor programe educaționale pentru a promova
conștientizarea acestui fenomen și a pleda pentru mijloace nonviolente
de interacțiune și de reglare a vieții sociale.
Situația generală îngrijorează, pentru că violența a devenit o temă
cu care se confruntă toate societațile, necesitând o luare de poziție la
nivelul întregului corp social și dezvoltarea unor strategii de
investigație, prevenire și control.[4]
Luarea în stăpânire a fenomenului violenței nu se poate face
decât dacă îi sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare
și posibilitățile de prevenire. Problema violenței în școală poate și
trebuie să devină o temă de reflecție pentru toți cei implicați în actul
educațional. Cu atât mai mult cu cât școala dispune de importante
resurse pentru a concepe programe de prevenire a violenței și pentru a
rupe cercul vicios al violenței în mediul școlar.
Definirea violenței s-a dovedit a fi o încercare extrem de dificilă.[1]
Acest fapt se explică prin complexitatea fenomenului, dar și prin marea
256
26 octombrie 2018
diversitate a formelor sale de manifestare. Dificultatea a apărut și din

cauza asocierii și, uneori, chiar a confundării violenței cu agresivitatea.
Specialiștii domeniului au făcut însă o serie de delimitări între cele
două concepte.
Termenul de agresivitate vine din latinescul adgradior, care
înseamna ―a merge către…‖ și a evoluat apoi în agredire , ce semnifică
― a merge către … cu un spirit belicos, cu tendința de a ataca‖. În sens
etimologic, noțiunea de agresivitate trimite la o potențialitate
individuală, la capacitatea de a înfrunta un obstacol, de a se confrunta
cu altul și a nu da înapoi în caz de dificultate.[5]
Ca multe alte comportamente sociale complexe, agresivitatea
este dobândită prin învațarea socială. Experimentele psihologului
American Albert Bandura și ale colaboratorilor săi (1963) au
demonstrat rolul adultului ca model în însuțirea comportamentului
agresiv la copii. După ce au văzut cum un adult agresează o păpușă sau
se joacă linistit cu ea, copiii au fost puși în situația de a avea ei înșiși
de-a face cu o serie de jucării, printre care și păpușa respectivă. Cei ce
au asistat la un comportament agresiv din partea adultului s-au
comportat și ei agresiv.[2]
Psihologii sociali insistă că agresivitatea dobandită social nu
înseamnă doar tendința de a raspunde ostil la interacțiunile neplăcute.
Mediul familial, grupul de similaritate din cartier sau din școala, mass-
media constituie cadre psihosociale de achiziționare a unor scenarii de
agresivitate , care sunt susținute de structuri de cunoaștere și evaluare
(percepții, atitudini, credințe normative) ce trimit la comportamente
agresive. [3]
Dintr-o altă perspectivă, partizanii caracterului dobândit al
agresivității susțin că aceasta survine în funcție de context și este un
răspuns al individului la condițiile de mediu. În acest sens, cea mai
cunoscută teorie este cea formulată de cercetătorul american de la
universitatea Yale, John Dollard, și de colaboratorii săi, care explică
natura comportamentelor agresive prin ipoteza frustrare-agresiune.
257
26 octombrie 2018
Pentru ei, agresivitatea este întotdeauna o consecință a frustrării și orice

frustrare antrenează o formă de agresivitate. Intensitatea răspunsului
agresiv este proporțională cu cea a frustrării.
Noțiunea de violență este discutată în relație cu cea de
agresivitate. Rădăcina latină a termenului violență este vis , care
înseamnă ―forță‖ și care trimite la ideea de putere, de dominație, de
utilizare a superiorității fizice, deci a forței, asupra altuia.
Eric Debarbieux (1996: 45-46), specialist în problematica
violenței în mediul școlar, oferă o definiție prin care se surprinde
ansamblul fenomenului violenței: ―Violența este dezorganizarea brutală
sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social și care se
traduce printr-o pierdere a integrității, ce poate fi fizică, psihică sau
materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune,
prin utilizarea forței, conștient sau inconștient, însă poate exista și
violență doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă
intenția de a face rău‖.[6]
Majoritatea analizelor privilegiază ideea că agresivitatea ține mai
mult de instinct, în timp ce violența ține mai mult de cultură, de
educație, de context.
În mod tradițional, școala este locul de producere și transmitere a
cunoașterii, de formare a competențelor cognitive, de înțelegere a
sensului vieții și a lumii care ne înconjoară, de înțelegere a raporturilor
cu ceilalți și cu noi înșine. Școala trebuie sa profileze caractere, să-i
educe tânărului plăcerea de a învăța, dorința de a reuși și de a face față
schimbărilor de pe piața muncii. În acest context, a vorbi despre
violența acolo unde ne așteptăm să găsim cele mai bune condiții pentru
formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității poate parea un fapt
cel puțin neverosimil.
Violența școlară este asociată, în general, cu zonele urbane
dificile, cu periferiile, acolo unde sărăcia este la ea acasa. De aceea,
atunci cand se vorbește despre violență în școală, se consideră drept
258
26 octombrie 2018
surse favorizante factorii exteriori ai școlii: mediul familial, mediul

social, ca și factori ce țin de individ, de personalitatea lui.
Mediul familial reprezintă cea mai importantă sursă a
agresivității elevilor. Mulți dintre copiii care prezintă un profil agresiv
provin din familii dezorganizate, au experiența divorțului parinților și
trăiesc în familii monoparentale. Problemele familiale foarte grave,
violența intrafamilială, consumul de alcool, abuzarea copilului,
neglijența, la care se adaugă și importante carențe educaționale – lipsa
de dialog, de afecțiune, inconstanță în cerintele formulate față de copil
(treceri de la o extrema la alta, de la o permisivitate exagerată la
restricții foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sancționare a
copilului pe motiv ca ―bătaia-i ruptă din rai‖, îi afectează profund pe
copii. Sunt și părinți care privilegiază în mod exagerat relația afectivă
în detrimentul rolului educativ pe care ar trebui să-l aibă în raporturile
cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdicții, de reguli, emit puține
exigențe și caută să evite conflictele. Această absență a constrângerilor
(în afara școlii) îl va determina pe elev sa adopte în școală
comportamente de refuz a exigențelor profesorilor.
La rândul său, mediul social conține numeroase surse de natură
să inducă, să stimuleze și să întrețină violența școlară: situația
economică, slăbiciunea mecanismelor de control social, inegalitațile
sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfunctionalități la nivelul
factorilor responsabili cu educația tinerilor, lipsa de cooperare a
instituțiilor implicate în educație. Un mediu social în criză (criza
locurilor de muncă, criza familiei, criza valorilor) afectează profund
dezvoltarea personalității copilului.
Trăsăturile de personalitate ale elevului sunt și ele într-o strânsă
corelație cu comportamentele violente, la acestea adaugându-se
problemele specifice vârstei adolescenței.
Adolescența este o perioadă de transformări profunde pe plan
fizic, psihic și social. Adeseori, adolescentul oscilează între sentimentul
de putere, de forță și sentimentul de îndoială, de descurajare, de scădere
259
26 octombrie 2018
a stimei de sine. Pentru a se apăra de aceste emoții, adolescenții

dezvoltă reacții de provocare, de agresivitate, de opoziție față de parinți
și profesori.
În această perioadă atât de dificilă, dialogul parinți-copii și
profesor-elev este absolut necesar.Violența școlară pleacă, în primul
rând, de la un deficit de comunicare. A lupta contra violențelor școlare
înseamnă a ameliora calitatea relațiilor și a comunicării între toate
persoanele angrenate în actul educațional.
Școala însăși poate reprezenta o sursă a unor forme de violență
scolară si acest lucru trebuie luat în considerare în conceperea
diferitelor programe de prevenire și stăpânire a violenței.
Școala este un loc unde elevii se instruiesc, învață, dar este și un
loc unde se stabilesc relații, se promovează modele, valori, se creează
condiții pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă și morală a copilului.
Clasa școlară constituie un grup ai cărui membrii depind unii de alții,
fiind supuși unei mișcări de influențare reciprocă ce determină
echilibrul funcțional al câmpului educațional. Însuși actul predării-
învățării este un proces relațional, iar gestiunea acestor relații se înscrie
în ceea ce unii autori numesc managementul clasei școlare, și anume
―setul de activități prin intermediul cărora profesorul promovează
comportamentul adecvat al elevului și elimină comportamentul
inadecvat, dezvoltă relații personale bune și un climat socio-emoțional
pozitiv în clasă, stabilește și menține o organizare eficientă și
productivă a clasei‖(Weber).[3]
Comportamentele violente ale elevului își pot avea originea și
într-un management defectuos al clasei școlare, mai exact într-o lipsă
de adaptare a practicilor educaționale la o populație școlară considerabil
schimbată. Se afirmă că prima dorința a formatorului este aceea de a
exercita o putere. Dând curs acestei dorințe inconștiente, profesorul
poate influența negativ relația cu elevul, deoarece va cauta să-l mențină
într-o situație de dependență, de subordonare necondiționată. În
260
26 octombrie 2018
grupurile conduse autoritar, se acumulează tensiuni, frustrări, ce

determină comportamente agresive, ostilități între membrii grupului.
Relația de autoritate influențeaza și tipul de comunicare. De cele
mai multe ori, comunicarea este lateralizată, adică profesorul e cel care
emite și care monopolizează comunicarea, iar elevul rămâne doar un
receptor pasiv.
Și alte componente ale atitudinii profesorului față de elevi pot
genera situații conflictuale ori comportamente violente ale elevilor.
Unii profesori adoptă o atitudine de ignorare disprețuitoare a elevilor,
corelată cu tendința de evaluare a lor în termeni constant negativi și
depreciativi. Sunt numeroși elevii care suferă ca urmare a acestor
judecăți negative ale profesorului, pentru că ele vin să întărească
propriul lor sentiment de îndoială, de descurajare, de lipsă de încredere
în forțele proprii. Acest dispreț, o dată interiorizat, poate antrena un
ansamblu de consecințe în plan comportamental: lipsa de comunicare,
pasivitatea la lecție, indiferență sau, dimpotrivă, perturbarea lecțiilor,
dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.
De multe ori, în mod inconștient, profesorul introduce
diferențieri între elevi în funcție de performanța atinsă. Astfel de
diferențieri se traduc în atitudini ale profesorului care îi defavorizează
pe elevii cu realizări mai modeste.
Elevul aflat în situația de esec și care este pus de nenumarate ori
în fața unor sarcini de învațare pe care nu le poate rezolva trăiește o
angoasă profundă, își pierde stima de sine, încrederea în capacitatea de
a reuși chiar și în domeniile în care nu se află în situația de eșec.Acesta
este momentul în care pot sa apară conduitele violente ce se traduc prin:
depresie, spirit de revanșă și revalorizare, manifestări de provocare,
dispreț reorientat către alții, lipsă de interes față de viață în general.
Nu în ultimul rând, modul în care profesorul distribuie
sancțiunile, abuzul de măsuri disciplinare, de pedepse, influențează
climatul și calitatea vieții școlare.Orice profesor știe că pedeapsa, ca
remediu, nu are efecte pozitive decât în mod circumstanțial și pe termen
261
26 octombrie 2018
scurt. De cele mai multe ori, ea produce reacții emoționale negative,

creează tensiuni, anxietate, frustrări, conflicte și deteriorarea relațiilor
profesor-elev.
Fenomenul violenței școlare trebuie analizat în contextul apariției
lui. Școala poate juca un rol important în prevenirea violenței școlare.
Și asta nu numai în condițiile în care sursele violențelor sunt în mediul
școlar, ci și în situația în care sursele se află în exteriorul școlii.
Pentru ca școala să își asume acest rol de prevenire și de
stăpânire a fenomenului violenței, prima investiție trebuie făcută în
domeniul formării profesorilor. Este nevoie de o formare specifică, în
măsură să permită satisfacerea cerințelor elevilor ―cu probleme‖. De
exemplu, în condițiile unui mediu familial instabil, tensionat,
conflictual, școala poate reprezenta pentru elev o a doua șansă.
Bibliografie:
1. Banciu, D., Radulescu, S.M., Voicu, M., Introducere în sociologia
devianței, București, Editura Științifică si Enciclopedică, 1985.
2. Chelcea, S., Ilut, P. (coord.), Enciclopedie de psihosociologie,
București, Editura Economică, 2003.
3. Ilut, P., Valori atitudini șii comportamente sociale – Teme actuale
de psihosociologie, Iași, Editura Polirom, 2004, p.107-122.
4. Liiceanu, A., Violența umană: o neliniște a societății contemporane,
in Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenta – Aspecte
psihosociale, Iași, editura Polirom, 2003, p.47-57.
5. Mitrofan, N., Agresivitatea, in Neculau, A.(coord.), Psihologie
socială, Iași, Editura Polirom, 1996, p. 427-437.
6. Salavastru, D., Violența în mediul școlar, in Ferreol, G., Neculau, A.
(coord.), Violența – Aspecte psihosociale, Iași, Editura Polirom,
2003, p.119-137.
262
26 octombrie 2018
VIOLENȚA VIZAVI DE COMPETENŢA SOCIALĂ ŞI

RELAŢIILE INTERPERSONALE LA PREADOLESCENŢI
Ana Laşcu, psiholog gr. II, masterand PSC

CZU 159.922.7:316.6
Abstract: is to study the relationship between social competence and
interpersonal relations to preadolescents and to develop and implement a
program of psychological development of social competence to
preadolescents. Research objectives were to analyze the theoretical aspects
of social competence, of age peculiarities and of the problem of
interpersonal relationships to preadolescents; Identifying the development
of social competence to preadolescents; Establishing the relationship
between social competence and interpersonal relations; Establishing and
implementing of a Development Program of social competence.
Keywords: social competence, interpersonal relationships, preadolescent,
psychological intervention.
În concepţia Ursulei Şchiopu, competenţa implică un nivel înalt

de performanţă spre deosebire de alţi autori care consideră că termenul
competenţă se referă la un nivel minim al performanţei, în timp ce
―standardul solicită desfăşurarea unei activităţi la un anumit nivel de
performanţă‖.
Competenţa este o capacitate profesională remarcabilă,
izvorâtă din cunoştinţe şi practică deci, în urma cercetării inteligente
şi sistematice a unei activităţi relativ dificile. Competenţa conferă
randament, precizie, siguranţă şi permite rezolvarea de situaţii
dificile în direcţia în care s-a format (Şchiopu, U., 1997). [34, p. 154]
Faptul că în unele definiţii sunt stabilite corelaţii între
competenţă – capacitate – aptitudini, evidenţiază o idee majoră, aceea a
competenţei ca ansamblu integrator.
Competenţa înseamnă cunoştinţe ce au devenit operaţionale,
ceea ce presupune flexibilitate comportamentală, adaptabilitate,
dar, mai ales, eficienţă (Maciuc I., 1998). [17, p.112] O cunoscută
profesoară de psihologie, apreciată autoare de lucrări de psihologie
263
26 octombrie 2018
diferenţială, LeonaTyler (1978, p.105) referindu-se la implicaţiile

sociale ale repertoarului individual de abilităţi şi competenţe argumenta
necesitatea dezvoltării competenţelor: ,,Cu cât oamenii vor avea mai
multe competenţe cu atât va fi mai bine pentru fiecare dintre noi şi este
esenţial pentru funcţionarea unei societăţi complexe ca indivizii să-şi
dezvolte repertorii diferite de competenţe. Limitarea în timp a vieţii
persoanei face imposibilă dezvoltarea tuturor competenţelor la un individ.
Noi avem nevoie unul de altul.‖ Principalele abilităţi componente ale
competenţei sociale, care prin dezvoltare pot atinge şi ele statutul de
competenţă, sunt după S. Moscovici [22, p.80] – comunicarea, empatia,
prezentarea de sine, rezolvare de probleme, abilităţi de rezolvare a
conflictelor.
Datorită evoluţiei permanente a societăţii, urmată de schimbări în
familie şi şcoală, interesul pentru această vârstă şi necesitatea de a găsi
soluţii noi pentru conflictele și violența dintre preadolescenţi, pentru
dificultăţile de relaţionare interpersonală a lor creşte. Dar nişte relaţii bune
necesită eforturi şi timp pentru a le menţine şi forma. Sunt necesare
anumite competenţe sociale şi deprinderi. Progresul în viată, atât în şcoală
cât şi în cadrul unei profesii, depinde în mare măsură de competenţa
noastră de a implimenta şi utiliza abilităţile sociale necesare. De aceasta
depinde şi o parte semnificativă a succesului nostru în relaţiile familiale şi
în relaţiile cu prietenii şi colegii. La etapa actuală, când societatea este
pătrunsă de o criză profundă, când se măreşte rata migraţiei, divorţului etc.,
când are loc ruinarea anumitor structuri, tradiţii, valori, numărul enorm al
familiilor temporar dezintegrate nu sunt favorabile pentru formarea unor
competenţe sociale la elevi, împiedică la rândul lor stabilirea unor relaţii
constructive în special în vârsta preadolescentă. Actualmente, necesitatea
asistenţei psihologice a dezvoltării competenţei sociale, relaţiilor
interpersonale constructive, eficiente la preadolescenţi, bazate pe
colaborare, susţinere, înţelegere a crescut considerabil.
Ipotezele cercetării: Conform problemei cercetării putem formula
următoarele ipoteze: Există o relaţie între CS şi RI la preadolescenţi şi
264
26 octombrie 2018
anume – preadolescenţii care au nivel înalt al CS, formează relaţii

constructive interpersonale fără violență, iar cei cu CS joasă – relaţiile
interpersonale sunt violente, reci şi ostile.
 Ameliorarea relaţiilor interpersonale ar putea fi obţinută printr-o
intervenţie psihologica axată pe dezvoltarea competenţei sociale.
Valoarea ştiinţifică importantă a lucrării constă în faptul că a
fost soluţionată problema depăşirii relaţionării violente interpersonale la
preadolescenţi, fiind folosite tehnicile şi mecanismul adecvat de
intervenţie psihologică în vederea elaborării programului formativ
pentru dezvoltarea competenţei sociale la această vârstă.
Importanţa practică a rezultatelor obţinute în urma investigaţiei
întreprinse:
 Rezultatele pot fi incluse în educaţia pozitivă a preadolescenţilor;
 S-a selectat un set de metode pentru diagnosticarea nivelului de
dezvoltare a competenţei sociale şi a relaţiilor interpersonale ce
poate fi propus psihologilor;
 S-a elaborarat un sistem de metode şi tehnici de dezvoltare a
competenţei sociale;
 Programul de intervenție psihologică proiectat teoretic şi verificat
experimental, poate fi utilizat în scop de prevenire a relaţionării
violente interpersonale de către psihologii şcolari;
Capitolul I Delimitări conceptuale – vizează fundamentarea
teoretică a conceptului de competenţă socială, particularităţile de vârstă
la preadolescenţi şi relaţiile interpersonale.
Capitolul II Studiul experimental – Cercetarea experimental–
psihologică a competenţei sociale şi a relaţiilor interpersonale în vârsta
preadolescentă la etapa actuală, reflectă rezultatele experimentului de
constatare.
Analizând Factorul A conform testului CATTELL am constatat
că la preadolescenți se observă o rezonanță afectivă foarte scăzută ,
fiind introverşi cu exteriorizarea necontrolată a emoţiilor, puțin
265
26 octombrie 2018
sociabili, relații numeroase, dar superficiale - la 48% din

preadolescenţi.
Nivel
2%
100% înalt
14% 16% 18%
40%
90% 44%
Nivel
80% mediu
70%
Nivel
60% 38% 50% 78% jos
50% 72%
76% 52%
50%
40%
30% 48%
20% 50%
10% 10% 10% 20%
8% 4%
0%
Factorul A Factorul E Factorul F Factorul H Factorul L Factorul N Factorul Q2
Fig.1. Raportul tipului dominant al particularităţilor comunicative

şi a relaţiilor interpersonale.
Factorul E observăm că sunt puternici, cu afirmare proprie

scăzută, modestie excesivă, lipsa de încredere în sine, retraşi 8% din
preadolescenţii investigaţi, 76% afirmare proprie de nivel mediu, pe
cînd 16% sunt siguri pe sine, independenţi, neconformişti, încăpăţânaţi,
au spirit dominator, exces de afirmare proprie, agresivi, duri, înclinaţi
spre nesocotirea autorităţii.
Factorul F ne demonstrează că preadolescenţi cu puternici
orientări spre instanţele interioare, pesimişti sunt doar 4%, 52% sunt cu
expresivitate de nivel mediu, iar 44% din ei se manifestă fără reţineri,
entuziaşti, impulsivi, cu dispoziţie labilă şi mobili.
Factorul H Sunt prudenţi, caută să treacă neobservaţi,
interiorizaţi 50% , ceilalţi 50% sunt cu prudenţă medie.
Analizând Factorul L putem constata lipsa sentimentului de
gelozie, foarte adaptabil, spirit de rivalitate foarte scăzut nivel jos au
10% din preadolescenţi, 50% – dezvoltare medie între nivelul de
încredere şi suspiciune, iar 40% fiind cu tendinţa de egocentrism, de
266
26 octombrie 2018
rivalitate, distant, suspicios, dispreţuitor, bănuitor, rigid, înclinat spre

gelozie, influenţează negativ echipa.
Factorului N. Foarte naivi, sentimentali, lipsiţi de exigenţe, uşor
de satisfăcut, deseori stângaci în comportament sunt 10%, 72% dau
dovadă de echilibru între spirit drept, naiv şi şiret, abil, iar 18% au spirit
ascuţit, viclean, raţionalism accentuat până la cinism.
Din coloana Factorului Q2 observăm că puternic ataşaţi de
valorile grupului, au comportament dependent social 20% , cu nivelul
mediu al gradului de control şi integrare sunt 78% şi doar 2% din ei pot
lua decizii personale.
Prezintă interes media scorurilor mari sau mici, la subiecții care
au rezultatele testului mai înalt decât norma, ceea ce înseamnă că se
maturizează mult mai repede ca semenii lor ca o formă neprielnică în
dezvoltare sau din contra – rămânere moderată în urmă în dezvoltarea
competenţe sociale, la fel fiind o formă neprielnică în dezvoltare.
Nivel jos
COMPETENŢA SOCIALĂ Nivel înalt
80
70%
70
60
50
28% 34%
40 32%
30% 28% 30%
30 22% 22% 14%
20 10% 6%
10
0
1 Independenţa 2 Încredere în sine 3 Responsabilitate 4 Competenţe 5 Competenţe 6 Interes-viaţa
comunicative comportamentale socială
Fig.2. Raportul – nivel jos/nivel înalt al autoaprecierii competenţei

sociale Прихожан.
Observăm în fig.2. că preadolescenţii nu prea sunt independenţi

în alegerea prietenilor, în luarea deciziilor, soluţionarea problemelor.
Încrederea în sine cu nivel jos este la 22%, adică nu manifestă cerinţe
267
26 octombrie 2018
faţă de sine, nu ştiu să reacţioneze corect la insuccesele proprii şi nu

sunt încrezuţi că au capacitatea de a reuşi în viaţa de adult, pe când –
30% din ei, opusul lor.
Iresponsabili la îndeplinirea temei pentru acasă, să respecte
obligaţiunile şcolare sunt 28% cu nivel jos al rezultatelor, iar 22% sunt
foarte responsabili. Închişi în sine, cu nivel jos al abilităţilor de comunicare
sunt 14% , dar 30% pot face cunoştinţă cu semenii şi primesc plăcere de la
comunicarea cu ei. Competenţele comportamentale în diferite situaţii 28 %
sunt foarte slabe, nu pot lua decizii, nu duc lucrul până la bun sfârşit, iar
34% sunt mai mari decât vârsta lor în luarea deciziilor. Ceea ce ne
impresionează este rezultatul la interesul faţă de viaţa socială observăm că
70% au interes scăzut să citească, să privească emisiuni informative la
TV, nu pot găsi informaţia necesară în cărţi şi internet, manifestă
indiferentism social, nu pot utiliza calculatorul pentru pregătirea
temelor, doar 6% din ei dau dovadă de interes social înalt. fig.3.
Evitare Înfruntare Expectativă Constructivă
12% 36% 16% 36%

40
35
30
25
20
15
10
0
Fig.3. Raportul tipului dominant de comportament al preadolescenţilor

ce caractrizează competenţa socială după D. Chalvin.
12% dintre ei preferă atitudine de evitare, au tendinţa de a se

ascunde, de a fugi mai degrabă decât de a rezolva problemele,tendinţa de
a amâna pentru mai târziu sau de a nu fi suficient de informat pentru a
268
26 octombrie 2018
hotărâ, teama de a avea responsabilităţi. Această titudine vă poate provoca

sentimente de ranchiună(ură ascunsă), impresia de a fi exploatat.
36% din preadolescenţi – iau atitudinea de înfruntare, ei doresc
sa fie cel care are ultimul cuvânt, cel care strigă mai tare. Încercarea
de a-i domina pe alţii, chiar înfricoşindu-i, dorinţa de a reuşi cu orice
preţ, chiar trecând peste alţii, plăcerea de a contrazice, de a şoca sau de
a critica cu răutate, de a umili, dorinţa de răzbunare pentru cea
mai mică ofensă.
Coloana a treia – 16% au atitudine expectativă, aceşti
preadolescenţi preferă rolul din culise, se ascund, urmăresc clipa
prielnică în loc să spuna ce au de spus în mod deschis. Le place să
cunoască amănunte ignorate de ceilalţi, intenţii ascunse. Unii doresc să-
i pună pe alţii să facă ceea ce ar vrea ei, culpabilizându-i (învinovăţi),
alţii caută să „nu-i ştie lumea‖. Aceasta ar însemna că 64% din ei
preferă nu cea mai bună cale de comportare.
Iar 36%,se bazează pe încredere şi francheţe (sinceritate), ştiu să
asculte, să ţina cont de punctul de vedere al altora, având competenţa
interpersonală constructivă.
Capacitatea preadolescentului de a întreţine relaţii interper-
sonale umane cu colegii.
RELAŢII INTERPERSONALE
6% 20% Ostile
Bune
74%
Umane
Fig. 4. Distribuţia rezultatelor privind raportului tipului de relaţii

interpersonale.
74 % din preadolescenţi au relaţiile interpersonale bune, dau

dovadă de înţelegere reciprocă, se respectă unul pe altul, ascultă
269
26 octombrie 2018
activ, dacă apare o problemă o discută împreună. Doar la 6% din ei

am constatat că au capacitatea de a întreţine relaţii interpersonale
umane cu colegii, în tot sensul cuvântului. În acest mod, am stabilit că
unii preadolescenţi, adică 20% întâmpină dificultăţi în sistemul
relaţiilor interpersonale
În capitolul III remedierea psihologică a relației dintre
Competența Socială și Relațiilor Interpersonale la preadolescenți –
este prezentată caracteristica generală a experimentului formativ:este
elaborat Programul de intervenţie psihologică, tehnicile şi metodele de
influenţă psihologică, caracteristicile şi etapele activităţilor în grupul
experimental; este realizată, de asemenea, analiza rezultatelor eficienţei
Programului de optimizare a competenţei sociale prin compararea
rezultatelor preadolescenţilor din grupul experimental şi cel de control,
sunt demonstrate diferenţele semnificative obţinute, care indică
eficienţa şedinţelor de formare în grupul experimental, în comparaţie cu
grupul de control.
Ambele grupe comportamentul dominant este cel de înfruntare
respectiv cu datele dominante de 10 şi 10,7.
TEST Gr. de control Gr. de formare
10 10,7
12
9,1 9,3 8,4 8,4
10 8
7,4
8
0
Ev itare Înfruntare Expe ctativ ă Constructiv ă
Fig.5. Valorile medii a tipului dominant de comportament al

preadolescenţilor ce caractrizează competenţa socială – ambele
grupe (test). Am constatat că grupele sunt omogene.(Fig. 5. )
270
26 octombrie 2018
RETEST Gr. de control Gr. de formare

11
12 10,5
7,9 8,1 8,7 8,2 9,2
10
7,1
8
6
4
2
0
Fig. 6 . Valorile medii a tipului dominant de comportament al

preadolescenţilor ce caractrizează competenţa socială –
ambele grupe (retest).
În fig.5 şi fig.6 prezentăm datele valorilor medii a tipului de

comportament al preadolescenţilor ce caracterizează competenţa socială
şi putem constata că grupul de control a rămas cu tipul dominant de
înfruntare cu valoarea medie de 10,5, iar grupul de formare are tipul
dominant cel constructiv cu valoarea medie de 11. Deci observăm că
grupul de formare şi-a schimbat comportamentul dominant din
înfruntare cu cel de colaborare şi constructiv. Datele obţinute în
experimentul formativ şi cel de control au fost prelucrate cu ajutorul
metodelor statistice neparametrice ca tehnici de prelucrare în problema
de comparare. Pentru evaluarea pragurilor semnificaţiei diferenţelor
obţinute între grupul experimental şi de control am utilizat testul U
(Mann-Whitney).
Tabelul 1 Compararea loturilor de subiecţi şi stabilirea relaţiilor dintre
diferite variabile - metoda Mann–Whitney.
Test Statisticsb
infrun- expec- construc-
ostile bune umane evitare
tare tativ tiv
Mann-
Whitney 35,000 20,500 40,000 48,000 23,000 47,500 16,000
U
271
26 octombrie 2018
Wilcoxon
90,000 75,500 95,000 103,000 78,000 102,500 71,000
W
Z -1,826 -2,257 -1,453 -,155 -2,073 -,194 -2,602
Asymp.
Sig. (2- ,068 *,024 ,146 ,877 *,038 ,846 **,009
tailed)
Exact
Sig.
[2*(1- ,280 ,023 ,481 ,912 ,043 ,853 ,009
tailed
Sig.)]
La analiza statistică a datelor test-retest pentru Relaţiile

interpersonale, am stabilit existenţa diferenţei semnificative la relaţiile
interpersonale bune (U = 20,5; p < 0,024) şi Competenţa socială, de
înfruntare (U = 23.0; p < 0,038) şi constructivă (U = 16,0; p < 0,009).
Deci cu cât este tendința spre înfruntare mai scăzută, cu atât competenţa
socială constructivă este mai dominantă şi cu cât este mai dezvoltată
competenţa socială constructivă, cu atât relaţiile interpersonale sunt mai
bune .
Preadolescenţii care au participat la experimentul de formare au
capacitatea de a comunica în mod constructiv, de a arăta toleranţă, de a
exprima şi înţelege diferite puncte de vedere, de a negocia cu abilitate
pentru a produce încredere, şi de a empatiza la nivel mai înalt.
Unul din mecanismele psihologice de ameliorare a relaţiilor
interpersonale fără a fi folosită violența în vârsta preadolescentă este –
implimentarea Programului psihologic de dezvoltare a competenţei
sociale la preadolescenţi.
 Există o relaţie între CS şi RI la preadolescenţi şi anume –
preadolescenţii care au nivel înalt al CS, formează relaţii
constructive interpersonale, iar cei cu CS joasă – relaţiile
interpersonale sunt violente, reci şi ostile.
272
26 octombrie 2018
 Programul de intervenție psihologică, proiectat teoretic şi verificat

experimental, poate fi utilizat în scop de prevenire a dificultăţilor
de relaţionare interpersonală în vârsta preadolescentă.
 Minimalizarea dificultăţilor de relaţionare interpersonală este
un proces complex şi de durată care necesită organizare
raţională, bazată pe cunoaşterea cauzelor ce le provoacă, cât și
pe cunoaşterea cadrului relaţional al preadolescenţilor.
 Datele obţinute în urma realizării Programului de intervenţie
psihologică denotă relaţia benefică a strategiilor aplicate în
dezvoltarea competenţei sociale în vârsta preadolescentă şi
relaţiilor interpersonale. Programul realizat s-a dovedit a fi
eficient.
 În baza datelor căpătate putem susţine că unul din mecanismele
psihologice de ameliorare a relaţiilor interpersonale în vârsta
preadolescentă este – implimentarea Programului psihologic de
dezvoltare a competenţei sociale la preadolescenţi.
Bibliografie:
1. Milcu M. Psihologia relaţiilor interpersonale. Competiţie şi
conflict. Iaşi: Polirom, 2005, 22
2. Moscovici S. Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. Iaşi:
Polirom, 1998
3. Jelescu P., Beşleaga D. Remedierea psihologică a dificultăţilor
de relaţionare interpersonală la preadolescenţii contemporani. În:
Psihologie. Pedagogie Specială. Asistenţă Socială, 2010, nr.3
Maciuc, I., Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Ed. Babel, 1998.
4. Caluschi Mariana, Gavril Oana, Fetcu Claudia, (2000), - Abilităţi
şi competenţe în rezolvarea conflictelor, Editura Argonaut, Cluj
Napoca,
5. Şchiopu U., Verza E. Psihologia vîrstelor. Ciclurile vieţii.
Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, 1997
273
26 octombrie 2018
VULGARITATEA VERBALĂ ÎNTRE NECESITATE ȘI

REPUGNARE SOCIALĂ
Simion Simion Dănuț, lector universitar,

Universitatea Tehnică a Moldovei
CZU 316.74:81
Abstract: Swearing is good or not? Is a fad, a mood, or a bad behavior.
Swearing is by definition an aggressive, transgressive act. Its impact
depends entirely on context. It is known, that the actual functions of verbal
vulgarity and facts relating to them depend by the age and gender. There is
a huge difference between watching someone swear on the television comic
show and watching someone swear near to a kindergarten. Vulgarity is a
significant psycho-social communication phenomenon that occurs in
different environments, contexts, between men and women as well as across
different age groups. The general public often draws attention to the rapidly
increasing frequency of the use of vulgarisms in this days, which is mostly
regarded as disturbing, seems the society lose the good value. Why people
use verbal vulgarisms and how do they actually use them? In this article we
try to do an detailed description of the mechanisms of verbal vulgarity. With
these research maybe the phenomenon of verbal vulgarity could be better
understood. Is possible to see in the end, in vulgarity a good value.
Keywords: verbal vulgarity, violent language, swearing, verbal
violence, decency.
De ce ar studia psihologii și psihologia limbajul vulgar. Ei bine

problema limbajului colorat a fost studiată îndelung de către psihologi
și sociologi chiar dacă începuturile studierii acestui fenomen la
începutul anilor 1900 au pornit mai mult dinspre lingvistică, sociologie
și antropologie. Limbajul violent, îl folosim în acest context cu sensul
de vulgaritate, trivialitate și argou nicidecum în sensul de comunicare
agresivă, ne bombardează astazi la fiece pas. În casă prin radio sau
televiziune, afară cu fiecare metru parcurs. Nu cred că mai există loc în
care să scapi de vulgaritate. Înseamnă oare acest lucru o degradare a
societății în care trăim, o pierdere a valorilor naționale și universale. A
274
26 octombrie 2018
apărut cumva o desensibilizare a oamenilor la limbajul violent sau

vulgar pentru a mai reacționa împotriva acestuia.
Nostalgicii ar spune că este un fenomen frecvent în aceste noi
timpuri. A dispărut toleranţa, sentimentele nobile, decența, a dispărut
morala! Cuvintele, gesturile nu mai sunt pline de spiritualitate, în aşa
fel încât să-l facă pe cel de lângă noi mai bun, să înţeleagă mai bine, să-
l mângâie sau să-l alinte. Nu ne mai apropiem unii de alţii pentru că nu
ne mai pasă, acel nobil sentiment al iubirii tinde să se stingă încet în
noi. Termenii de argou, de vulgaritate, obscenitatea și violența verbală au
devenit ceva obișnuit astăzi. Asta e fapt, dar să afirmăm că vulgaritatea
nu a existat e greu de spus. Dintotdeauna oamenii au reacționat la mediul
înconjurător la începuturi, iar mai apoi la cel social. Cu cât societățile au
evoluat cu atât ,,nuanțarea,, limbajului și vulgaritatea au crescut.
Strigătele, amenințările și blestemele sunt precedate de vulgaritate și au
existat încă de la începutul primelor forme de organizare umană.
Folosirea limbajului vulgar este la fel de veche ca şi folosirea
limbajului obişnuit. El deviază din limbajul general ca o formă
opoziţionistă şi ca o metodă de a da sens lucrurilor neacceptate ori
privite din partea societăţii ca fiind lucruri interzise. În acest caz, când
se formează o interzicere, apare de regulă şi o grupare ascunsă care
folosește un limbaj specific lor în opoziție cu linia normalităţii. Cu cât
societatea şi cultura erau mai conservatoare, cu atât cenzura era mai
puternică. Iar revolta în cenzură răbufnește în lipsa oricărei soluții în
vulgaritate.
S-a pus accent pe faptul că trebuie să fie o educaţie, să se
vorbească frumos unul cu altul, să se folosească cuvinte frumoase, să
fie un respect reciproc. Dar nu s-a luat în seamă că există, în fiecare om,
o sămânţă, mai mică sau mai mare, de energie, care se acumulează şi,
cu cât persoana este mai bună, cu atât această sămânţă de energie din
interior creşte. Atunci oamenii au găsit o cale ca prin glume şi bancuri
să exprime ceea ce era interzis, aceasta fiind pentru ei o refulare, o
manifestare a libertăţii lor.
275
26 octombrie 2018
Apoi avem cu părere de rău în Estul Europei acute probleme

create de schimbările de ordin demografic, populația migrează către
zone mult mai stabile economic care să le asigure un trai decent și
perspective de viitor copiilor lor. Impactul cultural al schimbării țării de
origine și accederea la un alt statut social, politic și administrativ,
morala religioasă și conversia profesională pot duce de cele mai multe
ori la violenţă, la apariția în cele din urmă a vulgarității verbale. Putem
vorbi astăzi de existența unei corelaţii între statutul social al omului şi
folosirea cuvintelor vulgare, între nivelul de pregătire și profesionalism
și vulgaritate? Cu regret da. Cu cât omul are un statut mai scăzut, cu
atât limbajul vulgar este mai des folosit. Limbajul persoanelor din
mediului infracțional este o dovadă în acest sens. E mult mai ușor să
înjuri decât să cauți alternative pașnice. Înjurăturile pot duce la
comportament agresiv, la bulling și discriminare şi nu în puține cazuri
chiar la crime. De asemenea aproape fiecare profesie are propriul ei
limbaj vulgar iar folosirea cuvintelor vulgare determină, în unele
situaţii, legături mult mai strânse între oameni, dispărând astfel
formalitatea și facilitând din plin comunicarea. Cuvintele vulgare într-
un anumit context șterg cu ușurință granițele. Cuvintele vulgare sunt
legate şi de geografia şi cultura fiecărei ţări. Trebuie subliniat că în
fiecare ţară, având culturi diferite, folosirea cuvintelor vulgare este
diferită. Un lucru destul de interesant este faptul că indici mai noi în
studierea acestui fenomen în contradicție cu percepția zilnică nu indică
deloc faptul că cultura noastră devine "mai rea" în ceea ce privește
limbajul vulgar, poate doar ceva mai mult mediatizată.
Astazi cu regret putem auzi copii mici apelând la cuvinte
inadecvate, frecvența utilizării acestui tip de limbaj fiind în creștere
permanentă. Nu știm cu exactitate când apare vulgaritatea la copii,
putem să intuim că o dată cu achiziția limbajului și dezvoltarea lui în
reacție cu mediul exterior, atunci când nu se pot exprima îndeajuns pe o
situație tensionată copii folosesc nu doar agresivitatea fizică pentru a
face față ci și vulgaritatea verbală. Copii nu sunt totuși rupți de părinți
276
26 octombrie 2018
sau educatori și mai târziu de profesori astfel încât, pentru că ele există,
să nu preia acele modele alternative de reacționare la o situație
complexă printr-un limbaj decent. Având in jurul lor alte exemple de
comportament, uneori rele, alteori bune, le vor încerca fără ezitare fără
să țină cont prea mult de consecințe. Controlul asupra propriei persoane
se învață prin exemplu.
Curiozitatea și rușinea copilului îl pot face să își însușească un
cuvânt sau o expresie, chiar dacă nu îi știe cu adevărat sensul. Auzind
un anumit lucru la maturi sau la cei de vârsta sa, i se pare interesant și
începe să-l folosească abuzând de el, chiar dacă nu știe ce înseamnă,
care îi este sensul și ce reprezintă cu adevărat. Internetul este plin de
asemenea situații ,,haioase,,. Învățarea în cadrul familiei este procesul
prin care copilul adoptă un comportament și atitudini specifice. De
aceea, părinții și familia apropiată întotdeauna trebuie să aibă grijă la
ceea ce discută de față cu copilul. De multe ori însă fără intenție,
adultul poate scăpa unele înjurături de fata cu minorul. Curios și atras
de noutatea acestora de faptul că acesta este un cuvânt „interzis‖ le va
adopta cu ușurință. Mediul în care se dezvoltă copilul, este terenul unde
acesta învață și preia primele elemente de limbaj și comportament.
Dacă copilul ascultă în mod frecvent cuvinte vulgare aceasta îl
determină în cele din urmă să uziteze un astfel de limbaj vulgar, nu
doar de faţă cu părinţii, ci şi faţă de alţi copii riscând creşterea în
violenţa fizică și agresivitate în acel mediu. Familia e recomandat să se
ferească de un astfel de comportament vulgar. Adultului într-un anumit
context îi poate da o senzație de descărcare însă, pe de altă parte, poate
duce la violenţă fizică. Dacă copilul indiferent de gen asistă la limbajul
vulgar frecvent în cele mai dese cazuri duce la o schimbare acută de
comportament. Aşadar drumul de la vorbirea vulgară la agresivitatea
fizică este unul foarte scurt. Nu avem cum să cerem tuturor familiilor să
se încadreze în nişte norme sau linii trasate de societate, știm bine ce se
întâmplă cu impunerea, însă niște reguli de bună creștere ar trebui cu
siguranță urmate.
277
26 octombrie 2018
Vulgaritate în familie este un concept extrem de amplu pornind

de la limbajul vulgar asupra tuturor membrilor, violenţa domestică,
înţeleasă ca violenţă ce apare între parteneri, fie ei soţi sau concubini
până la violenţă asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude. Pe măsură ce
crește, copilul se va identifica cu alte modele, îndepărtându-se de
familie, fiind astfel mai ușor influențat de grupul de prieteni și colegi.
O altă sursă care ajută la dezvoltarea limbajului vulgar la copii o
reprezintă locul de joacă, gașca în multe situații și grupul de prieteni.
Nu avem cum să ne ferim copiii de toate relele din lume, dar putem
încerca să prevenim măcar o parte dintre ele, incluzând aici și
vulgaritatea verbală. De obicei, copiii fac exact lucrul care li se interzice
fără a avea ceva de pierdut sau de câștigat e pur teribilism, specific de
altfel vârstei lor de dezvoltare. Observându-și semenii cred că limbajul
vulgar îi face să pară mai maturi, să fie mai puternici, fără frică și mereu
învingători, ei vor să fie astfel priviți. Adaptarea la un nou colectiv
școlar poate trece și nu de puține ori prin vulgaritate. Dacă familia nu
își face timp să discute pe marginea acestui subiect din timp, vor avea
copii cu abateri grave de comportament pentru că așa cum știm
vulgaritatea limbajului atrage ca un magnet violența și agresivitate.
Școala este și ea la rândul ei un mediu competitiv cu atât mai
mult cu cât sistemul nostru de învățământ nu este întotdeauna un mediu
prielnic dezvoltării armonioase ci din contră copii îl percep ca fiind
frustrant, apar evaluările, testele, sarcini din ce în ce mai dificile cu
fiecare an dar și mult mai puțin timp liber; un mediu în care cultura de
argou înflorește. Conflictul cu școala este vechi de când lumea iar
situația incită la rebeliune, nesupunere și protest. Copii caută căi prin
care să-și arate protestul față de putere, iar primii ce le stau în cale sunt
profesorii; subiect de revoltă, dar și a extrapolării neajunsurilor din
societate.
De asemenea, în școală, copiii cei mai mari, adolescenții, sunt
priviți de către cei mici cu admirație și respect, iar atitudinea și limbajul
acestora sunt modele importante. Alte modele copii le preiau din viața
278
26 octombrie 2018
publică sau televiziune, iar dacă ne uităm la piața media vedem că ea nu

promovează acele modele cu rol formator ci mai degrabă indivizi de o
calitate intelectuală îndoielnică ce sau îmbogățit ușor peste noapte cu
un limbaj extrem de violent. Iar noi știm că acest tip de vulgaritate
exercită o atracție nemaipomenită pentru copii. Televizorul, radioul și
computerul iată trei surse elementare de informare ce pot induce și
promova într-un anumit context nu doar valori pozitive ci și
comportamente agresive. Ajungem de asemenea în cadrul vulgarității la
copii și la o soluție pentru toate acestea iar soluția nu e decât una:
părinții și copii ar trebui să aibă o relație deschisă, bazată pe încredere
și comunicare. Într-un asemenea tip de relație copilul se va apropia de
adult și-l va aborda cerându-i opinia. Ce înseamnă respectivul lucru,
cuvânt, care este semnificația lui reală și mai ales dacă îl poate folosi.
Explicația primită nu trebuie cenzurată, se explică situația, contextul și
de ce oamenii folosesc acele injurii și care este alternativa și calea
decentă de urmat. Să nu uităm că prevenirea trebuie să se facă încă din
copilărie.
Studii noi plasează de această dată vulgaritatea într-un alt tip de
context rupând legătura cu statutul social sau originea geografică. Sa
constatat că persoanele care folosesc limbajul vulgar și jură pot avea, de
fapt nu doar o inteligență verbală mai mare ci și un IQ pe măsură.
Vorbitorii care folosesc cuvinte tabu înțeleg natura lor expresivă și
distincțiile nuanțate, ceea ce implică prezența unei aptitudini lingvistice
mai potrivite. Să nu mai vorbim de alte studii care au constatat că
înjurătura poate ameliora stări acute de boală sau o anumită durere.
Vulgaritatea mai este un factor de promovare a masculinității. Femeile
contestă dar și sunt atrase în aceeași măsură de vulgaritatea masculină.
Suntem nu doar persoane care învață prin imitație. Suntem
producători de cultură iar cultura a fost de-a lungul vremii acel teren în
care vulgaritatea a căpătat nuanțe extraordinare. În teatru, ca de altfel şi
în mass-media, se foloseşte limbajul vulgar ca o metaforă. Ion Creangă
marele povestitor aduce în prim plan și nu o singură dată ideea că, la
279
26 octombrie 2018
urma urmei, tot ce este în viaţă este compus din sexualitate şi atunci,
dacă aşa stau lucrurile oare nu ar trebui să se folosească în mod liber şi
nu să fim atât de ipocriţi. Compoziția vulgarității verbale artistice o
întâlnim la mulți scriitori, Mihai Eminescu a fost unul dintre ei dar iar
printre cei mai noi îl găsim pe poetul Emil Brumaru. Unul din motivele
pentru care adulții la mici petreceri dar și în teatru se folosesc cuvinte
vulgare este spre amuzament, pentru a schimba atmosfera și a pentru a
se bucura. Aici se pot adăuga şi glumele, bancurile care, cu cât sunt mai
porcoase, cu cât sunt mai excitante, cu atât mai mult captează atenţia şi
persoanele participante se simt bine, tocmai pentru că pot să vorbească
altfel decât le este permis în societate.
Limbajului vulgar la adulți mai are și rolul de a atrage atenția
asupra anumitor derapaje din societate. Atitudinea civică se poate
exprima și prin vulgaritate verbală mai ales atunci când într-o societate ce
a ajuns la o masă critică factorii de decizie nu reacționează. Atitudinea
civică se poate exprima prin ,,REZIST,, dar și prin ,,MU1E...XXX,, prin
,,metoo,, dar și prin "Je suis Charlie".
Sunt unii care folosesc cuvintele vulgare într-un mod direct şi
puternic, nu doar ca să se impună, ci ca să arate că ei sunt într-o situaţie
foarte bună însă astfel de oameni sunt mult mai vulnerabili, deoarece de
fapt ei folosesc acest limbaj vulgar ca un mecanism de apărare, ce
ascunde problema lor interioară. Dezamăgirile aduc frustrarea iar aceste
frustrări cu cât sunt mai multe, omul resimte această energie de a se
detensiona. Vulgaritatea este omniprezentă spunem cuvinte vulgare de
îndată ce vorbim și continuăm să înjurăm pe tot parcursul vieții chiar și
atunci când ajungem în declin mintal și facem acest lucru cu o rată de
aproximativ un cuvânt vulgar la 200 de cuvinte. Această rată diferă
dramatic în rândul grupurilor de vârstă, se înjură mai mult la tinerețe și
mai puțin la bătrânețe; între sexe, bărbații înjură mai des decât femeile
și cel mai important înjurătura diferă ca frecvență și intensitate de la un
individ la altul.
280
26 octombrie 2018
Vulgaritatea, înjurătura este, prin definiție, un act agresiv,

transgresiv, impactul acestuia depinzând în întregime de context. Există
o mare diferență între a privi pe cineva cum înjură la televizor și
altcineva cum înjură în afara unei școli primare. Avem atitudini diferite
de înjurătură pentru că contextul este diferit. Modificarea contextului
modifică percepția. Cuvintele vulgare tind să fie cuvinte emoționale, iar
emoțiile ne atrag atenția și o mențin. În același context caracterul
distinctiv al cuvintelor tabu ne ajută să le reamintim mult mai ușor.
Schimbarea contextului în care are loc vulgaritatea poate schimba
modul în care îl exprimăm, una e în biserică alta este pe stradă alta e
împreună cu prietenii. Înjurătura este o încălcare a tabuului cu rolul de a
emfatiza o emoție - durere, surpriza, frustrare etc. Vulgaritatea și
înjurătura sunt parte integranta a comportamentului și sunt proiectate de
către natura umană să atragă atenția.
În general, cuvintele care definesc lucruri vulgare sunt
considerate cuvinte vulgare. Dar nu toate. Ca să fie vulgar, cuvântul
trebuie să fie popular, contextual și folosit de oameni pe care îi
consideri situațional inferiori sau nu ție. Vulgaritatea este, în definitiv, o
ipostază a violenţei. Conceptul de limbaj vulgar este unul subiectiv,
referindu-se la acele cuvinte sau expresii care ne duc, deseori, cu
gândul la conotațiile sexuale sau negative ale acestora. Desigur,
catalogarea unor expresii ca fiind vulgare nu rămâne total în sfera
subiectivului, ci ne sunt oferite anumite linii pentru a putea defini
limbajul vulgar. Limbajul vulgar cuprinde înjurăturile și expresiile care
au o conotație sexuală, pe scurt, partea limbii pe care societatea nu o
considera neapărat civilizata. Dicționarul explicativ al limbii romane
definește vulgaritate ca pe o bădărănie, grosolănie, impolitețe,
indelicatețe, mahalagism, mitocănie, mârlănie, mojicie, necuviință,
nepolitețe, țărănie, necioplire. Un act de imoralitate, impudoare,
indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate
și trivialitate pe când cuvântul opus decența: semnifică buna-cuviință și
pudoarea.
281
26 octombrie 2018
În urma unor numeroase studii de caz și experimente, s-a descoperit

că limbajul vulgar este deseori strâns legat de comportamentul persoanei.
Înjurătura este corelată pozitiv cu extroversiunea. Așadar, o persoană care
folosește acest tip de limbaj este mai predispusă spre agresivitate dar nu
întotdeauna. Pe lângă riscul de a deveni persoane agresive, trebuie să
menționăm că a folosi un limbaj vulgar nu este plăcut pentru cei din jur, nu
este elegant și nici nu face o persoană să para mai inteligentă.
Vulgaritatea poate fi așadar domestică, social-publică, cultural-artistică,
ce ține de profesie, de viața de cuplu, de strategia de supraviețuire, de
motivare și încurajare pentru depășirea anumitor obstacole, poate ține
de boala psihofiziologică și poate fi contextuală. Pe termen lung poate
răni, duce la depresie, anxietate și chiar suicid. Cu cât petrecem mai
mult timp într-un mediu nociv, cu atât suntem mai înclinați să ne
însușim comportamente indezirabile. Bine ar fi ca în folosirea
cuvintelor, dar și în toate manifestările noastre, să ne comportăm cu
decență și responsabilitate. Decența până la urmă se învață! Este normal
ca oamenii să știe cum să jure pentru a nu crea rupturi în relațiile
umane.
Cei care suferă de sindromul Tourette sau de afazie nu pot vorbi
fluent dar pot să înjure perfect pentru a-și exprima emoțiile, ambele boli
sunt cauzate de leziuni cerebrale - astfel este întărita ideea
"inrădacinării" vulgarității și a înjurăturii în mințile noastre; avem însă
pe de altă parte educația. Folosirea înjurăturii într-un context banal este
frecventă, și prin acceptarea ei de către emițător și receptor se
subliniază apropierea celor doi. Când înjurătura sau cuvintele triviale se
suprapun pe un canal de comunicare între oameni care nu se cunosc
automat se șterg diferențele, statutul social, educațional, cognitiv al
fiecăruia se estompează, se trece în registrul colocvial și apare astfel o
diferență ce poate fi gestionată cu succes. Dar iarăși vorbim de context
și de personalitatea fiecăruia. Fără acordul receptorului vulgaritatea se
poate transforma cu ușurință într-o avalanșă distructivă. Vulgaritatea ca
282
26 octombrie 2018
și noi oamenii poartă cu sine povara dualității câteodată e bună altă dată
e distructivă pentru ca în final noi să fim cei care alegem.
Bibliografie:
1. Jay T, Jay K. Taboo Word Fluency and Knowledge of Slurs and
General Pejoratives: Deconstructing The Poverty-Of-Vocabulary
Myth. Language Sciences. 2015.
2. Petelean A., Managementul conflictelor. Forme viciate în
negocierea conflictelor, Tg.-Mureş, 2005.
3. Handbook of psychology vol.5 Personality and Social
Psychology 2003.
4. (https://dexonline.ro/definitie/vulgaritate)
5. (https://www.sciencealert.com/swearing-is-a-sign-of-more-
intelligence-not-less-say-scientists)
6. (https://www.scientificamerican.com/article/is-swearing-a-sign-
of-a-limited-vocabulary)
283
26 octombrie 2018
CONSIDERAŢII PRIVIND VIOLENŢA

ÎN FAMILIE ASUPRA COPIILOR
Botea Viorel, Școala Profesională Specială,

Câmpulung Moldovenesc
Zbranca Anamari-Marta, Școala Profesională Specială,
CZU 343.62:316.356.2
Abstract: It's hard to imagine someone intentionally hurting a child.
Yet nearly 1 million children are abused every year just in the United States
alone. And these are only reported incidents of child abuse - many more
cases are unreported and undetected, often because children are afraid to
tell somebody who can help.Most of the time, kids know their abusers and
the abuse happens in the home. This makes it difficult for kids to speak up.
They may feel trapped by the affection they feel about their abusers or
fearful of the power the abusers have over them - so they stay silent. That's
why it's especially important to be able to recognize the signs of child
abuse.
Keywords: abuse, family, violence, prevention, trauma, education,
abuser, mistreatment, victim, threat, guilt.
Creşterea violenţei în familie, indiferent că este îndreptată

împotriva femeii, bătrânilor sau copiilor, reprezintă una dintre cele mai
grave probleme sociale cu care se confruntă societăţile contemporane,
inclusiv România. Deşi este foarte greu de estimat numărul copiilor
care sunt abuzaţi chiar de către părinţii lor, există destul de mulţi părinţi
care consideră că „bătaia e ruptă din rai‖ şi care folosesc pedepsele
fizice ca mijloc principal de disciplinare a copiilor.
Legea numărul 217 precizează că „violenţa reprezintă o acţiune
coercitivă exercitată asupra unor persoane în vederea obţinerii unui
răspuns conform anumitor interese‖[1]. O definiţie larg acceptată a
violenţei domestice aşa cum ne arată Adrian Neculau în lucrarea
Viloenta .Aspecte psihosociale este cea a lui Stark şi Flitcraft: „violenţa
284
26 octombrie 2018
domestică este o ameninţare sau o provocare, petrecută în prezent sau

în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali,
indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual
poate fi însoţit de intimidări sau de abuzuri verbale; distrugerea
bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte
potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane
semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra
banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor,
telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie‖[2]. Se numeşte
„violenţă în familie‖ orice act vătămător, fizic său emoţional care are loc
între membrii unei familii.Termenul de „abuz contra copilului‖ a fost
folosit pentru prima oară de Kempe în 1962 pentru a descrie „copilul
bătut‖. Astfel, „abuzul reprezintă o manifestare a violenţei împotriva
copilului, profitându-se de diferenţa de forţă (fizică, psihică, economică)
dintre adulţi şi copii, orice act prin care se produc vătămări corporale şi
expuneri la situaţii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către
copil‖[3].
Există câteva teorii care au încercat să explice de-a lungul timpului
apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen. Astfel, teoria violenţei
înnăscute susţine că violenţa reprezintă o caracteristică de bază a fiinţei
umane, apariţia acesteia nu poate fi evitată şi doar societatea, prin
procesul de socializare, reuşeşte să ţină violenta sub control. Însă această
teorie a fost combătută de cercetările biologice, psihologice şi sociologice
ulterioare care au demonstrat că violenţa nu este înnăscută ci apare pe
parcursul socializării indivizilor, depinzând foarte mult de condiţiile de
viaţă în care aceştia trăiesc.[4]
Spre deosebire de această teorie, teoria violență - frustrare „ se
consideră că violenţa este rezultatul frustrării, al privării individului de
plăcerea satisfacerii anumitor trebuinţe şi nevoi‖[5].
Teoria violență – învăţare explică violența prin procesele de
socializare, prin influenţa pe care o exercită modul de funcţionare şi
organizare al societăţii asupra socializării şi comportametelor indivizilor.
285
26 octombrie 2018
Această teorie porneşte de la factorii sociali care favorizează apariţia

violenţei: şomajul, creşterea economică, suprapopularea, discriminarea
rezidenţială, mărimea imobilelor, alcoolismul, drogurile[6]. Aşadar, în
familie abuzul este comis de către membrii familiei, de cei în care copilul
are încredere, de cei însărcinaţi cu îngrijirea lui. Formele de abuz pot
să capete diverse forme.
Abuzul fizic presupune ―folosirea forţei fizice de către cel care
îngrijeşte copilul (părintele, tutorele, părintele de plasament, baby
sitter) având ca rezultat vătămarea copilului. Categoria copiilor abuzaţi
fizic îi include pe cei care au fost răniţi în mod deliberat, precum şi pe
cei răniţi din cauza insuficientei supravegheri‖.[7]
Abuzul sexual împotriva copilului presupune ―implicarea de
către adult a copiilor dependenţi/ imaturi, a adolescenţilor în activităţi
sexuale pe care nu le înţeleg şi la care ei nu sunt în măsură să consimtă
în cunoştinţă de cauză sau care violează normele tradiţionale ale vieţii
în familie. Acestea se referă la tipurile de comportament abuziv, chiar şi
la cele care nu implică contactul fizic direct dar care sunt considerate
tratamente abuzive din punct de vedere sexual (de exemplu nuditatea,
exhibiţionismul, voyeurismul, etc.)‖.[8]
În cadrul unor astfel de forme de abuz efectele asupra copiilor
sunt foarte grave. Indiferent că sunt bătuţi, maltrataţi, abuzaţi sau chiar
abandonaţi, victimele violenţei îşi asumă responsabilitatea pedepsei.
Datorită educaţiei din familie, aceşti copii nu pot gândi urât de părinţii
lor pentru că dezaprobarea propiului părinte atrage după sine
dezaprobarea propriei persoane. Consecinţele acestei atitudini duc la
scăderea sau chiar pierderea stimei de sine, la o imagine negativă
despre sine, la sentimente de inferioritate.
O altă formă a violenţei în familie este reprezentată de abuzul
emoţional. Acesta este definit ca fiind ―atacul concentrat al unui adult
asupra dezvoltării conştiinţei de sine şi a competenţei sociale a
copilului‖[9]. Formele de abuz emoţional la care recurg părinţii cel mai
des sunt pedepsele sub forma izolării copilului (legarea, încuierea lui în
286
26 octombrie 2018
diferite spaţii închise), terorizarea copilului, refuzul de a-l ajuta la

solicitarea acestuia, exploatarea, coruperea minorului prin învăţarea sau
recompensarea unor comportamente neadecvate.
Killen în lucrarea sa ―Copilul maltratat‖ ne arată ca o altă formă
de abuz familial cu consecinţe foarte grave asupra dezvoltării normale a
copilului este violenţa manifestată între părinţi. El precizează că în
acest caz ―copii trăiesc în anxietate şi-şi folosesc energia pentru a avea
grijă de ei înşişi şi, în mod ironic, chiar şi de părinţii lor. Ei sunt forţaţi
să-şi asume responsabilităţi în situaţii pentru care nu sunt suficient de
maturi să le facă faţă‖[10]. Astfel, acestui copil nu-i rămâne decât
puţină energie şi plăcere în a se juca cu copii, în a învăţa, aspecte ce vor
da naştere mai târziu unor grave probleme de identitate, ale
conştientizării propriei valori şi ale identităţii sexuale.
La fel ca şi în cazul abuzului fizic şi al celorlalte forme de abuz
emoţional, şi în cazul familiilor în care părinţii consumă droguri sau
alte substanţe psihoactive copilul trăieşte sentimentul vinovăţiei pentru
ceea ce se întâmplă. ―El observă că adulţii sunt prea preocupaţi de
propria lume, de propriile lor nevoi şi probleme încât nu mai pot avea
grijă de ei şi de nevoile lor. Un consumator de droguri poate distorsiona
percepţia copilului asupra realităţii la fel de mult ca un părinte
psihotic.‖[11]
Toate aceste forme de abuz manifestate împotriva copilului au
implicaţii profunde în determi-narea comportamentului viitor al
acestora. ―Cercetările arată că suferinţa copilului martor este mai
profundă şi are consecinţe mai ample şi mai de durată decât în cazurile
în care copilul este o victimă directă. A-şi vedea părinţii lovindu-se
reciproc, înseamnă mai mult decât a fi el cel lovit.‖[12] Într-o familie în
care se manifestă violența, nevoile de bază ale copiilor (nevoia de
siguranţă, de dragoste) sunt neglijate. Mai mult chiar, el poate deveni
victimă directă a abuzului. Din această cauză el prezintă probleme
fizice, mentale şi sociale.
287
26 octombrie 2018
―Astfel, el este predispus mai mult spre diferite boli, are o

creştere mai lentă, este victima unor accidente domestice, dar şi în afara
casei. De asemenea, trăiesc o frică de abandon permaneneta, prezintă
neîncredere în sine, depresie. Ei au diferite probleme de comportament
de tipul agresivităţii sau al pasivităţii la agresiunile celor din jur, au
probleme cu somnul, se bat cu alţi copii. Uneori au tendinţa de a se
automutila sau au comportamente defensive de tipul minciunii şi al
fugii de acasă. Au frecvente probleme cu şcoala din cauza instabilităţii
şi incapacităţii de a se concentra. Mai târziu, ca adolescenţi, consuma
alcool, droguri, au relaţii sexuale precoce, sarcini la vârste mici şi o rată
crescută a tentativelor de suicid.‖[13]
Foarte dificilă este apoi consilierea acestor copii, care să ducă la
refacerea acestora astfel încât ei să poată depăşi acest moment fără a fi
marcaţi mai târziu. ―Un studiu realizat în 1997 în Minnesota arată că, în
85% din cazurile de violenţa familială, copiii au fost martori la
agresarea mamelor, iar 73% dintre agresori au fost victime ale
agresiunii din familia de origine. Bărbaţii agresori au mărturisit că sunt
frustraţi faţă de dificultatea de a-şi vizita copii (deşi 20% dintre aceştia
foloseau vizitele ca pretext pentru a-şi hărţui sau agresa fosta
parteneră), iar femeile au recunoscut că uneori s-au folosit de restricţia
de vizitare a copilului pentru a obţine controlul asupra foştilor
parteneri.‖[14] Aşadar, foarte dificilă apoi este intervenţia pentru
remedierea consecinţelor violenţei familiale asupra copilului întrucât
acesta se confruntă cu recunoastrea consecinţelor asupra copilului,
riscul recidivei şi dorinţa copilului de a avea o relaţie cu ambii părinţi.
Este important de ştiut că aceşti copii păstrează sentimente de anxietate,
furie, plâns lăuntric, iar capacitatea de organizare şi de concentare este
foarte şubredă.
În România fenomenul este mult mai dezvoltat. Potrivit unui
studiu realizat anul trecut la nivel naţional de organizaţia ―Salvaţi
Copiii‖ 75% din copii au suferit măcar o dată o formă de violenţă, 85%
recunosc că au fost bătuţi măcar o dată, iar 47% dintre părinţi admit că
288
26 octombrie 2018
au recurs la bătaie pentru a-şi educa copii. Cea mai întâlnită formă de
abuz este cea emoţională întâlnindu-se 90% în mediu familial, 70% în
mediul şcolar şi 84% în mediul social[15]. Sunt numeroase persoane
care păstrează încă tradiţia conform căreia „bărbatul este capul
familiei‖ şi el decide în legătură cu toate problemele legate de aceasta.
Aceştia păstrează în mare parte mentalitatea că educarea copiilor se
face şi prin bătaie şi că o palmă dată din când în când face bine. Ideea
conform căreia copilul este „proprietatea părinţilor‖ este foarte bine
înrădăcinată. Această mentalitate bazată pe tradiţionalism prezintă
foarte clar poziţia bărbatului faţă de femeie şi copil. Aceste persoane
prezintă de multe ori un temperament violent, un spirit posesiv şi o
atitudine negativă faţă de ceilalţi membrii ai familiei.
Mulţi dintre părinţii care recurg la aceste mijloace au crescut ei
înşişi într-un mediu familial în care aceste metode erau foarte frecvent
aplicate. Astfel de persoane rămân în cele mai multe cazuri dependenţi
emoţional, imaturi afectivi, rămânând foarte legaţi de partenerul de
viaţă. Ce este mai grav este că iubirea posesivă pe care o manifestă
aceştia transforma copilul într-un obiect propriu ceea ce-i împiedică
dezvoltarea normală a viitorului adult, iar dacă aceşti copii cresc într-un
mediu în care este prezentă violentă ca mijloc de disciplinare pot deveni
la rândul lor agresori. Astfel, o istorie personală cu abuz poate
determina persoanei în cauză crize personale, neîncredere în sine, o
imaturitate emoţională şi uneori un temperament violent.
La aceşti factori mai putem adăuga infulența determinată de
mediul social, de neînţelegerile dintre soţi, de consumul de droguri sau
băuturi alcoolice. Însă toţi aceşti factori diferă în funcţie de mediile de
locuire. În următorul grafic publicat în ziarul „Naţional‖ (apud Sorin M.
Rădulescu, Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în
familie)[16] ni se arată diferenţele dintre mediul urban şi cel rural
având la baza motivele principale ce determina violenţă în
familie.Putem observa că în mediul urban, predomină ca motive
principale răzbunarea, gelozia şi conflictele precipitate de consumul de
289
26 octombrie 2018
alcool. În mediul rural predomina răzbunarea, conflicte potenţate de

consumul de alcool şi conflicte spontane.
Concluzii
Important de reţinut este că violenţa generează altă violenta şi că
educarea copiilor nu trebuie să se facă prin metode agresive.
Principalele funcţii ale familiei sunt protecţia, creşterea şi educarea
acestora, iar într-un mediu violent nici una dintre aceste nevoi ale
copilului nu poate fi realizată. Violenta îi îndepărtează pe copii de
părinţi întrucât aceştia pot deveni chiar ţinte directe în timpul
manifestării actului violent. De asemenea, de foarte multe ori ei sunt
neglijaţi pentru că părinţii lor nu manifesta faţă de ei o preocupare
specială pentru că acesta să acumuleze cunoştinţele şi experienţele de
care are nevoie în acord cu vârsta să. Deşi aceste forme de abuz îi
afectează pe unii copii mai mult şi pe alţii mai puţin, pe toţi îi afectează
din punct de vedere social şi intelectual.
Bibliografie:
1. Legea 217 din Monitorul Oficial
2. Ferreol Gilles si Adrian Neculau, Violenta. Aspecte psihosociale,
Editura Polirom, Bucuresti, 2003, pag. 124.
290
26 octombrie 2018
3. www.salvaticopiii.ro/romania/comunicate_presa/studiul_ONU_p
rivind_violenta.pdf-
4. Ioan Mihailescu, Socilogie generala, Editura Polirom, Bucuresti,
2000, pag. 160.
2000, pag. 161.
2000, pag.162.
7. Gabriela Irimescu, Asistenta sociala. Violenta in familie si
metodologia interventiei, Editura Polirom, Bucuresti, 2005, pag.
156.
8. Gabriela Irimescu, Tehnici specifice in asistenta sociala, Editura
Universitatii ―Al. I. Cuza‖, Iasi, 2002, pag. 231.
157.
10. Killen, Kari, Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timisoara, 1998,
pag. 53.
158.
12. Gilles Ferreol si Adrian Neculau, Violenta. Aspecte psihosociale,
Editura Polirom, Bucuresti, 2003, pag. 152.
13. Mitrofan Iolanda, Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane,
Editura Polirom, Iasi, 2003, pag. 150-152.
14. George Neamtu si Dumitru Stan, Asistenta sociala. Studii si
aplicatii, Editura Polirom, Iasi, 2005, pag. 174-177.
15. www.salvaticopiii.ro/romania/comunicate_presa/studiul_ONU_p
rivind_violenta.pdf-
16. Sorin M. Radulescu, Sociologia violentei (intra)familiale.
Victime si agresori in familie, Editura Lex Lumina, Bucuresti,
2001, pag. 261.
291
26 octombrie 2018
EFECTELE VIOLENȚEI ASUPRA COPIILOR
Juverdeanu Gabriela, Școala Profesională Specială,

Erhan Luminița Nicoleta, Școala Profesională Specială,
CZU 343.62:159.922.72
Abstract: The consequences of using violence in the process of
development of a child will render him (or her) with a low self-esteem, shy,
uncertain, hostile, anxious, depressive, disordered or even self-harmful. The
abused child will most likely have difficulties in the process of growing up,
he will be often subject to repeated instances of failure. These instances will
only confirm his incapability and strengthen the feeling of uselessness,
making him socially unadapted and communicatively disordered. The most
notable outcome of violence is seen in the increasing anxiety and
aggressive behavior of the child, as well as in the repeated instances of
depression and nervousness, such as: reluctant behavior, disobedience,
interior conflicts and emotions, social and educational inadaptation and
post-traumatic stress disorder (PTSD). If we want to overcome aggressive
behavior, we have to bring on our side as many people as possible. We
need allies in this fight against violence because changing one’s mentality
and attitude is a long and hard battle. Our allies may be regular parents or
other adults who are influential in the local community, such as: social
workers, teachers, doctors, psychologists and other volunteers. Only by
communicating with these people, regardless of their social position, will
we be able to fully understand which are the best solutions to work together
in order to overcome the aggressive behavior against children, regardless
of their age.
Violenţa este, din păcate, o mare problemă a societăţii noastre,

accentuată, adesea, de greutăţile materiale şi de lipsa de educaţie, toate
acestea pe fondul unei culturi şi a unor tradiţii adânc înrădăcinate nu
doar la noi, ci şi în multe alte părţi ale lumii.
Copiii care trăiesc într-un mediu unde violenţa în familie a
devenit un mod de viaţă riscă să fie traumatizaţi atât din punct de
292
26 octombrie 2018
vedere emoţional, cât şi din punct de vedere psihologic. Chiar dacă sunt
victime ale violenţei în familie sau doar martori, consecinţele îşi pun
amprenta atât asupra copilăriei, cât şi asupra vieţii de adult.
Cu toţii ştim, însă, că între cei doi există o evidentă diferenţă de
putere. Astfel, adulţii utilizează, uneori cu bună ştiinţă, alteori fără să
fie conştienţi, violența fizică, verbală și emoțională. Referitor la acest
subiect sensibil, enumerăm următoarele tipuri de violenţă:
1. Violenţa fizică în creşterea şi educarea unui copil înseamnă a-l
brusca, a-l lovi, a te folosi de forţa fizică pe care o ai ca adult,
fără a încerca să-ţi controlezi sau stăpâneşti emoţiile.
2. Violenţa verbală, cel mai uşor de remarcat, înseamnă ameninţare,
umilire, insultă, acuzare, criticare, ton răstit, poruncitor şi superior,
ironizare.
3. Violenţa psihică este rezultatul unor aşteptări nerealiste care nu sunt
în acord cu ce îşi doreşte sau ce poate în mod real copilul, ducând
astfel la neacceptarea sau ignorarea emoţiilor pozitive sau negative
ale copilului, accentuarea greşelilor lui, lipsa de consecvenţă în
respectarea unei atitudini sau reguli faţă de copil. [2]
Ce efecte are acest tratament, pe termen lung şi pe termen
scurt? Cum va evolua copilul agresat, la maturitate?
Copilul bătut, mai ales dacă este agresat de un adult pe care îl
respectă (de obicei unul dintre părinţi), riscă să aibă traume care îi pot
afecta grav dezvoltarea şi interacţiunea socială, atât în copilărie cât şi în
viaţa de adult. [1]
În cazul violenţei fizice, pe termen scurt, cel mic poate manifesta
neîncredere, teama, dificultăţi de înţelegere şi învăţare, curiozitate scăzută,
somnolenţă, coşmaruri, mânie, violenţă şi atitudini provocatoare în relaţiile
cu alţi copii sau adulţi.
Crescând, se poate confrunta cu sentimente de inferioritate,
comunicare dificilă, predispoziţie spre agresivitate. Copilul poate să
ajungă la concluzia că violența este o formă de atașament între
oameni!
293
26 octombrie 2018
De multe ori, violența este percepută de micuţ ca un semn (poate

singurul) al interesului părintelui faţă de el. Atunci când copilul nu
recunoaşte violenţele la care este supus, el refuză separarea de părintele
violent, iar la vârsta adultă poate adopta atitudini masochiste. [3]
Consecinţele utilizării violenţelor emoţionale în creşterea
copilului îl fac pe acesta să „câştige‖ o stimă de sine redusă, timiditate,
neîncredere, ostilitate, anxietate, să manifeste depresii, obsesii sau
autoagresiune.
Copilul abuzat va avea dificultăţi de maturizare, fiind expus la
situaţii repetate de eşec. Acestea îi confirmă incapacitatea şi sentimentul că
nu este valoros, generând inhibiţii sociale şi dificultăţi de comunicare şi
adaptare.
Întorcându-ne la copilărie, ne întrebăm, aşadar: ,,De ce este
bătaia, chiar și în cele mai aparent inofensive forme, periculoasă
pentru copil? ‖
Răspunsurile sunt multe:
 îi arată ce este violenţa;
 distruge certitudinea copilului că este iubit;
 provoacă anxietate – el aşteaptă cu teamă următoarea dată
când va fi lovit;
 face loc unei minciuni.
Deşi spun că o fac în scop educaţional, părinţii lovesc de fapt
copiii pentru a-şi exterioriza propria furie. Asta poate provoca la copil
mânie, frustrare, dorinţa de răzbunare, iar sentimentele lor reprimate
atunci vor fi exteriorizate mult mai târziu.
Să ne întrebăm: ,,Ce lecții pe termen lung reține fiul/fiica din
bătăi și alte corecții asemănătoare?”
Ei bine, acesta va învăţa:
 că un copil nu merită respect;
 că binele poate fi învăţat prin pedeapsă (va dori să pedepsească,
la rândul lui, pe alţii);
 că suferinţa trebuie ignorată;
294
26 octombrie 2018
 că violenţa reprezintă o manifestare a iubirii;

 că negarea emoţiilor este sănătoasă.
Violenţa este, din păcate, o mare problemă a societăţii noastre,
accentuată adesea de greutăţile materiale şi de lipsa de educaţie, toate
acestea pe fondul unei culturi şi a unor tradiţii adânc înrădăcinate nu
doar la noi, ci şi în multe alte părţi din lume.
Copiii care trăiesc într-un mediu unde violenţa în familie a
devenit un mod de viaţă riscă să fie traumatizaţi atât din punct de
vedere emoţional, cât şi din punct de vedere psihologic. Chiar dacă sunt
victime ale violenţei în familie sau doar martori, consecinţele îşi pun
amprenta atât asupra copilăriei, dar şi asupra vieţii de adult.[4]
Posibile reacţii ale copiilor

Sentimentele trăite de copil oscilează între furie, frică, umilinţă.
La primele palme primite, reacţia copilului este una de şoc, surpriză,
însoţită sau nu de durere şi dezamăgire, de credinţa că nu mai este iubit.
Pe moment, impresia părintelui este că a dat copilului o lecţie, iar
copilul se comportă de parcă, într-adevăr, şi-a învăţat lecţia.
Dacă acel copil nu va mai repeta greşeala, nu este pentru că a
înţeles ceva, ci pentru faptul că se teme de pedeapsa fizică şi se teme că
nu va mai fi iubit.
Surprinzător, mai ales la vârste mici, copilul chiar va repeta
gestul care a provocat reacţia agresivă a părintelui, ca să verifice dacă
comportamentul acestuia va fi la fel. Îşi asumă acest risc pentru a vedea
dacă palma pedepseşte copilul sau doar comportamentul.
Nu după mult timp, vei putea observa că micuţul chiar a învăţat o
lecţie – dacă dai cu palma, pumnul sau piciorul, te faci ascultat, ai
putere. Şi aşa se scrie istoria…
Copiii care cresc într-un mediu familial afectat de violenţa
domestică, pot să aibă sau să dezvolte :
dureri de stomac, de cap, ulcer, diaree, enurezis;
tulburări de somn: insomnii, coşmaruri, somnambulism;
295
26 octombrie 2018
întârzieri în dezvoltare sau regresie: performante şcolare slabe,

capacitate scăzută de adaptare la situaţii noi, slabă apreciere de sine,
dificultăţi în relaţionare;
sentimente de frică, furie, depresie, ruşine, neîncredere, vinovăţie;
neajutorare;
probleme de comportament: fuga de acasă, limbaj şi comportament
agresiv;
învaţă că violenţa este un mod legitim de rezolvare a conflictelor sau
de control asupra unei situaţii. [5]
Cu cât copilul este mai mic cu atât sunt mai mari riscurile asupra
unei dezvoltări sănătoase. Copiii şcolari şi preşcolari care au o
înţelegere limitată asupra a ceea ce se întâmplă între părinţi, pot să se
simtă responsabili în special pentru că argumentele violente apar de
obicei în chestiuni legate de copii. Adolescenţii vor lua apărarea uneia
dintre părţi în timpul episoadelor violente dintre părinţi. Se dezvoltă de
asemenea intense sentimente de ambivalenţă. În ciuda simpatiei faţă de
mama – victimă, copilul sau adolescentul care vede că aceasta nu face
nimic pentru a opri violenţa, poate pierde respectul faţă de ea.
Copiii care sunt martori ai violenţei domestice pot să înveţe de la
vârste mult prea mici, că violenţa este singura metodă de rezolvare a
conflictelor. Pentru cei mai mulţi, procesul de învăţare începe cu prima
dată când sunt pălmuiţi, prilej cu care învaţă că cei care te iubesc sunt şi cei
care te rănesc. Acest mesaj poate fi puternic întărit dacă ei observă că
părinţii lor se angajează cu regularitate în violenţă fizică pentru a-şi rezolva
discordanţele. Copiii învaţă mesaje semnificative despre comportament şi
rolurile legate de sex de la părinţi, care sunt modele de rol. [4]
Chiar dacă nu sunt victime directe ale abuzului în familie, copiii
sunt foarte expuşi neglijării, în special neglijării emoţionale. Ne putem
imagina o mamă, care trăieşte într-o permanentă stare de frică, furie,
anxietate şi/sau depresie, cu greu va mai putea acoperi nevoile fizice şi
socio-emoţionale ale copilului. Cum poate un copil să dezvolte încredere în
296
26 octombrie 2018
ceilalţi, în sine când securitatea lui personală este ameninţată în orice

moment de conflictele şi violenţa dintre părinţi?
Violenţa domestică tinde să afecteze toţi copiii, cu consecinţe
vizibile în prezent sau în viitor. Severitatea efectelor depinde de sexul,
vârsta copilului, intensitatea şi frecventa actelor de violenţă şi de
răspunsul părinţilor la disfuncţiunea familiei.
Într-o familie normală, în interacţiunea copii-părinţi, aceştia din
urmă se adaptează firesc trebuinţelor psiho-afective şi fizice, necesare
unei dezvoltări echilibrate, armonioase a minorilor. Perturbarea funcţiilor
familiei se petrece (în general) ca o stare de boală cronică ce se
acutizează în momentele evenimentelor de violenţă. [3]
Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile
lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt
profund neglijate. Astfel, orice formă de violenţă asupra copilului poate
duce la retard în dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru
emoţional şi la consecinţe fizice pe plan psiho-social. Structurarea
personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi marcată de o
atitudine reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare
şi de imagine de sine negativă. [3]
Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii-victime ale
abuzului este următoarea:
tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul
abuzului reapar în timpul somnului sub forma viselor şi a
coşmarurilor). Tulburările de somn includ: insomniile, incapacitatea
de relaxare şi odihnă; anxietate generalizată; hipervigilenţă,
comportament precaut, circumspect, în special dacă se află într-un
loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul; evitarea unor
locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul
evenimentului traumatic.
Copiii din familiile violente învaţă că:
este acceptabil ca un bărbat să lovească o femeie;
violenţa este modul de a obţine ceea ce vrei;
297
26 octombrie 2018
oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie;

bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt masculi adevăraţi;
exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune;
nu trebuie să vorbească despre violenţă, să aibă încredere în sine, să
simtă. [3]
Copiii care trăiesc într-un mediu violent sunt martori ai
ameninţărilor verbale, aruncării obiectelor, bătăilor, ameninţărilor cu
arme, torturării sexuale, încercărilor de sinucidere, crimelor. Copiii nu
sunt numai martori, ci pot fi şi victime în timpul acestor incidente.
Studiindu-se copiii care au ajuns în shelterele (adăposturile/
refugiile) pentru victimele violenţei domestice, au fost observate
următoarele efecte ale violenţei, în funcţie de stadiul de dezvoltare,
indiferent dacă un copil este martor sau victimă a agresiunilor.
Copiii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona
mai greu din cauza emoţiilor; prezintă probleme de comportament
cum ar fi îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă, stima de sine
scăzută şi probleme sociale la grădiniţă cum ar fi loviri, muşcări
sau contraziceri.
La vârsta preşcolară, copiii cred că totul se învârte în jurul lor şi este
provocat de ei. Dacă sunt martori ai violenţelor sau abuzului, pot
crede că ei le-au provocat. Unele studii au arătat că băieţii
preşcolari au cele mai mari rate ale agresivităţii şi cele mai multe
probleme somatice, faţă de alte grupe de vârstă.
Copiii de şcoală primară, încep să înveţe că violenţa este calea cea mai
potrivită pentru a rezolva conflictele într-o relaţie. Deseori au
probleme la teme, iar la fetele din această grupă de vârstă au fost
identificate cele mai ridicate nivele de agresivitate şi de depresie.
Adolescenţii văd violenţa ca pe o problemă a părinţilor lor şi deseori
consideră victima ca fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o
influenţă profundă asupra dezvoltării adolescenţilor şi a comporta-
mentului lor ca adulţi şi este cel mai puternic predictor al
delincvenţei violente. [5]
298
26 octombrie 2018
Există numeroase efecte principale la copiii martori ai violenţei

domestice şi unele efecte subtile. Cele mai notabile efecte sunt
reprezentate de creşterea agitaţiei şi a comportamentului agresiv, cât
şi de depresie şi anxietate.
1. Comportament agresiv şi neobedient. Copiii care au fost martori
ai violenţei în familie deseori devin agresivi cu colegii, prietenii şi
profesorii. Ei tind să fie neobedienţi, iritabili şi uşor de înfuriat.
Copiii care distrug obiectele şi au tendinţa de a se implica în
conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventă în adolescenţă.
2. Emoţii şi conflicte interioare. Problemele emoţionale interioare,
cum ar fi anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, închiderea în
sine şi letargia, au fost identificate la copiii expuşi la violenţa
domestică. Alţi copii prezintă afecţiuni somatice (suferinţe
corporale, dureri şi îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste
simptome apar pentru că există o tensiune internă acumulată, la
copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor probleme, care nu
îşi pot exprima conflictele sau nu pot căuta ajutor.
3. Efecte la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Alte studii au
arătat că acei copii martori ai violenţelor sunt influenţaţi la nivelul
dezvoltării sociale şi educaţionale. Copiii care sunt sau au fost
implicaţi în incidente familiale violente sunt preocupaţi de această
problemă şi nu se pot concentra asupra cerinţelor educaţionale.
Dezvoltarea lor socială poate fi afectată pentru că ei sunt foarte
trişti, anxioşi sau prea preocupaţi ca să se implice; sau tendinţa lor
de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor
interpersonale îi fac nepopulari şi se simt respinşi, şi, totodată, nu se
pot adapta/integra cu uşurinţă în mediul educaţional.
4. Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder – PTSD).
Studiile recente au demonstrat că mulţi copii, martori ai violenţelor
prezintă PTSD. Definiţia tulburării post-traumatice, găsită în DSM-
IV explică: persoana care suferă de stres post-traumatic a fost
expusă unei ameninţări cu moartea sau unei răniri/ameninţări a
299
26 octombrie 2018
integrităţii sale fizice; răspunsul persoanei include frica intensă,

neputinţă sau oroare; în cazul copiilor – comportament agitat sau
dezorganizat. În plus, evenimentul este reexperimentat prin coşmaruri,
amintiri recurente ale evenimentului produse de anumite elemente
sugestive, etc; există o evitare continuă a stimulilor care amintesc
persoanei de incident; sunt prezente simptome ale unei permanente stări
de disconfort, cum ar fi dificultăţile în adormire, iritabilitatea,
izbucnirile de furie, dificultăţi de concentrare, hipervigilenţă şi o
teamă exagerată. [5]
Dacă vrem să învingem în lupta împotriva violenţei, trebuie să
atragem cât mai mulţi oameni de partea noastră. Avem nevoie de aliaţi în
această luptă deoarece schimbarea mentalităţilor şi a atitudinilor e o bătălie
lungă şi foarte grea. Aliaţii noştri pot fi alţi părinţi „obişnuiţi" sau persoane
cu oarecare „greutate" în comunitate: asistenţi sociali, cadre didactice,
cadre medicale, psihologi, voluntari, etc.. Din discuţii cu astfel de oameni,
cu sau fără "greutate", vom putea înţelege cum anume ar fi cel mai bine să
procedăm pentru a determina întreaga comunitate să se alăture luptei
împotriva violenţei asupra copilului de orice vârstă.
Bibliografie:
1. MITROFAN, NICOLAE- Agresivitatea- Psihologie socială,
Editura Polirom, Iaşi, 1996.
2. CÂMPINEANU, I.; NEAMŢU, G.- Intervenţie şi prevenţie în
delicvenţă, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998.
3. RUDICǍ, TIBERIU- Familia în faţa conduitelor greşite ale
copilului, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 1981.
4. http://www.scoalaparintilor.ro/psihologia-copilului/efectele-
violentei-domestice-asupra-copi-5.html
5. https://www.didactic.ro/revista-electronica/revista-electronica-
didactic-ro-issn-aa844-4679-decembrie-2-aa/consecintele-psiho-
comportamentale-ale-violentei-domestice-asupra-copilului-inv-
camelia-racu-sc-cu-cls-i-iv-nr-4-zimnicea
300
26 octombrie 2018
DIFERENȚE DE GEN ÎN AGRESIVITATE LA ȘCOLARI
Racu Iulia, conferențiar universitar, doctor în psihologie,

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă‖ din Chișinău
Marcu Elena, licențiată în științe ale educației Universitatea Pedagogică de
Stat „Ion Creangă‖ din Chișinău
CZU 159.92:316.346.2
Abstract: The article presents an experimental research of aggressive
behaviour at school children of age. In our research were included 48
pupils from 3rd, 5th 7th and 9th grades. Through the following tests Types of
aggressiveness at little school children, The hostility inventory by A. Bass
and A. Darkee and „Inexistent Animal” we highlighted gender difference in
aggressiveness. Boys have a high level of aggressive behaviour than girls.
Negativity, grudge, indirect hostility, assault, irritability and verbal hostility
are more common to boys, and suspicion and irritability to girls.
Keywords: aggression, gender differences, school ages of different
ages.
Introducere.
Agresivitatea este un fenomen cu o abordare extrem de vastă și
variată și în prezent există o multitudine de concepte, accepțiuni și
definiții. Agresivitatea poate fi definită ca un comportament distructiv
și violent, orientat spre persoane, obiecte sau sine [1, 2, 5].
În prezent există multiple modele care abordează și explică
agresivitatea: teoria impulsului, teoria frustrării, teoria cognitivă, teoria
învățării prin observație și imitație și teoria lui Berkowitz. Fiecare din
teoriile enumerate contribuie la întregirea conceptului de agresivitate,
precum și la descoperirea noilor legități, cauze si surse ale agresivității
[5, 6].
Cele mai întâlnite criterii după care se poate fi categorizată
agresivitate sunt: în funcţie de agresor sau persoana care adoptă o
conduită agresivă; în funcţie de mijloacele utilizate în vederea finalizării
intenţiilor agresive; în funcţie de obiectivele urmărite; în funcţie de forma
301
26 octombrie 2018
de manifestare a agresivităţii. Potrivit criteriilor de mai sus agresivitatea

poate lua multiple forme de manifestare: agresivitatea fizică şi
agresivitatea verbală, care neapărat primesc una din forme - directă sau
indirectă, agresivitatea instrumentală şi cea care urmăreşte rănirea
victimei, agresivitatea expresivă, agresivitatea violentă sau nonviolentă şi
cea latentă sau manifestă [4, 5, 6].
Agresivitatea se întâlnește la toate vârstele, începând cu pruncia.
Agresivitatea este specifică și școlarilor mici și preadolescenților. În
școlaritatea mică și în preadolescență agresivitatea se instaurează ca
rezultat complexelor transformări la care sunt expuși copiii și
preadolescenții. Agresivitatea ia forma teribilismului, criticii, ripostei, etc.
Eșantion și metode de cercetare. În contextul celor expuse ne
propunem să investigăm și să analizăm diferențele de gen în
agresivitate la școlari de diferite vârste. Demersul experimental a
cuprins un lot de 48 de elevi într-un gimnaziu din raionul Orhei. Vârsta
școlarilor incluși în cercetare este între 9 și 15 ani, media vârstei fiind
de 12 ani și 5 luni, elevi din clasa a III-a, a V-a, a VII-a și a IX-a.
În scopul investigării diferențelor de gen în agresivitate la școlari
de diferite vârste am aplicat următoarele inventare și tehnici: Ancheta
pentru determinarea tipului de agresivitate la școlarii mici, Inventarul
ostilității A. Bass și A. Darkee și Tehnica „Animalul Inexistent‖ [3].
Rezultate și discuții. Ancheta pentru determinarea tipului de
agresivitate la școlarii mici și Inventarul ostilității A. Bass și A. Darkee
ne-a permis să evidențiem diferențele de gen în manifestarea
agresivității la școlarii de diferite vârste (clasa a III-a, a V-a, a VII-a și a
IX-a). Rezultatele școlarilor sunt ilustrate în figura 1.
302
26 octombrie 2018
80% 73,70% 75,80%
60%
Scăzut
40%
26,30% 24,10% Moderat
20% Ridicat
0% 0%
0%
Băieți Fete
Fig. 1. Rezultatele pentru agresivitate la băieți și fete (%)
Conform rezultatelor obținute în figura 1 putem menționa că nici

un băiat nu manifestă nivel scăzut de agresivitate, 73,70 % dintre băieți
atestă nivel moderat de agresivitate și 26,30 % dintre băieți exprimă
nivel ridicat de agresivitate.
La fete observam un alt tablou de rezultate: la fel nici o fată nu
manifestă nivel scăzut de agresivitate, 79,30% din fete prezintă nivel
moderat de agresivitate și 20,70 % din eleve au nivel ridicat de
agresivitate.
Diferențele de gen pentru agresivitatea fizică, agresivitatea
indirectă, iritabilitate și agresivitatea verbală la școlarii din clasa a III-a
au fost studiate prin Ancheta pentru determinarea tipului de agresivitate
la școlarii mici și sunt ilustrate în figura 2.
303
26 octombrie 2018
120%
100%
100%
80% 80% 80%
80% 66,60%
66,60% 60% Scăzut
60% 50%
33,40% 40% Moderat
40% 33,30%
20% 20% 20% Ridicat
20% 16,70%16,70% 16,70%
0% 0% 0% 0% 0% 0% 0%
0%
AF AI IR AV AF AI IR AV
BĂIEȚI FETE
Fig. 2. Rezultatele pentru agresivitatea fizică, agresivitatea
indirectă, iritabilitate și agresivitatea verbală la băieți și fete (%)
La agresivitatea fizică pentru băieții din clasa a III-a, nivelul

scăzut nu se atestă pe când 100% dintre băieți manifestă nivel moderat
de agresivitate, iar nivel ridicat de agresivitate nu posedă nici un băiat.
Agresivitate indirectă obține un alt tablou, iar rezultatele băieților
s-au împărțit astfel: nivelul scăzut fiind la 16,70% dintre băieți, nivelul
moderat la 66,6% iar nivelul ridicat la 16,70% dintre băieți.
Pentru iritabilitate rezultatele s-au repartizat in felul următor -
66,60% dintre băieți manifestă nivel scăzut, 33,40% nivel moderat iar
nivelul ridicat de agresivitate nu se atestă la nici un băiat.
La agresivitatea verbală pentru băieți din clasa a III-a, nivelul
scăzut se manifestă la 16,70% dintre băieți, nivel moderat la 33,40%
dintre băieți iar nivelul ridicat la 50% dintre băieți.
La fete sunt înregistrate alte rezultate ele împărțindu-se astfel: la
agresivitatea fizică 20% exprimă nivel scăzut, 80% dintre fete nivel
moderat iar nivelul ridicat nu este specific nici unei fete.
304
26 octombrie 2018
Pentru agresivitate indirecta: 20% dintre fete manifestă nivel

scăzut iar 80% nivel moderat, nivelul ridicat nu se exprimă la nici o
fată.
Pentru iritabilitate rezultatele fetelor din clasa a III-a s-au
repartizat în felul următor: 20% atestă nivel scăzut de iritabilitate iar
80% nivel moderat de agresivitate.
Pentru agresivitate verbală se observă un alt tablou de rezultate:
nivelul scăzut nu este caracteristic pentru nici o fată, 60% dintre fete
atestă nivel moderat iar 40% nivel ridicat.
În urma studiului comparativ al tipurilor de agresivitate la băieți
și fete putem sesiza că pentru băieții din clasa a III-a se întâlnește
agresivitatea indirectă și agresivitatea verbală iar pentru fete
agresivitatea verbală.
Inventarul ostilității A. Bass și A. Darkee ne-a permis să
evidențiem diferențele de gen pentru negativism, resentiment, ostilitate
indirectă, atentat, suspiciune, iritabilitate și ostilitate verbală.
Rezultatele pentru băieții și fetele din clasele a V-a, a VII-a și a IX-a
sunt ilustrate în figurile 3, 4 și 5.
80% 70,8%
70% 61,50%
60% 53,80%
45,80%
50%
40% 33,40% Scăzut
30% 23,10% 23,10% 23,10% 20,80%
16,7% 12,5% Moderat
20% 15,40%
10% Ridicat
0%
Băieți Fete Băieți Fete
Negativism Resentiment
Fig. 3. Rezultatele pentru negativism și resentiment la băieți și fete (%)
305
26 octombrie 2018
Pentru negativism băieții au următoarea repartiție a frecvențelor:

15,40% dintre băieți manifestă nivel scăzut, 61,50% nivel moderat și
23,10% nivel ridicat. La fete observăm un alt tablou de rezultate:
nivelul scăzut este la 16,70% dintre fete, nivelul moderat îl manifestă
cele mai multe fete fiind de 70,80% iar 12,50% dintre fete prezintă
nivel ridicat.
La resentiment rezultatele pentru băieți și fete s-au repartizat în
felul următor: 23,10% dintre băieți manifestă nivel scăzut, 53,80%
nivel moderat și 23,10% nivel ridicat. La fete putem remarca alte
rezultate: 45,80% atestă nivel scăzut, 33,40% nivel moderat iar 20,80%
nivel ridicat.
Comparând rezultatele fetelor cu băieții la negativism vom
consemna că nivelul scăzut procentual este mai mult caracteristic
fetelor (16,70%) în comparație cu băieții (15,40%). Nivelul moderat de
negativism este specific la fel fetelor (70,80%) spre deosebire de băieți
(61,50%). Iar nivelul ridicat este mai mult distinct băieților (23,10%)
decât fetelor (12,50%).
Procentajul cel mai înalt la resentiment pentru nivelul scăzut le
este caracteristic fetelor (45,80%) spre deosebire de băieți (23,10%), iar
nivelul moderat este tipic pentru băieți (58,80%) în comparație cu fetele
(33,40%). Iar nivelul ridicat de atentat al fetelor (20,80%) tinde să se
apropie de cel al băieților (23,10%).
306
26 octombrie 2018
70% 61,50% 62,50%

60% 53,80% 54,20%
50% 38,50% 41,70% 38,50%

40%
29,20% Scăzut
30%
15,40% Moderat
20% 7,70% 8,30%
4,10% Ridicat
10%
0%
Băieți Fete Băieți Fete
Ostilitate indirectă Atentat
Fig. 4. Rezultatele pentru ostilitate indirectă și la băieți și fete (%)
În figura 4 rezultatele pentru ostilitate indirectă la băieți s-au

repartizat în următorul mod: 38,50% din băieți manifestă nivel scăzut,
53,80% au nivel moderat și 7,70% din băieți se caracterizează prin nivel
ridicat. La fete rezultatele sunt similare cu cele ale băieților: nivel scăzut se
întâlnește la 41,70% din fete, 54,20% din fete se caracterizează prin nivel
moderat și 4,10% au nivel ridicat de ostilitate indirectă.
La atentat rezultatele băieților și fetelor sunt diferite. Frecvențele
băieților pe nivele pentru atentat sunt următoarele: 15,40% din băieți
prezintă nivel scăzut, 61,50% , manifestă nivel moderat și 38,50% au nivel
ridicat. Pentru fete: 29,20% se caracterizează prin nivel scăzut, 62,50%
prin nivel moderat și 8,30% din fete manifestă nivel ridicat de atentat.
Comparând rezultatele fetelor cu băieții la atentat vom menționa că
nivelul scăzut procentual este mai mult caracteristic fetelor (29,20%) spre
deosebire de băieți (15,40%). Frecvențele pentru nivelul moderat ale
băieților (61,50%) tind să se apropie de cele ale fetelor (62,50%). Iar
nivelul ridicat de atentat este mai specific băieților (38,50%) decât
fetelor (8,30%).
307
26 octombrie 2018
100% 84,60% 83,30%

80%
61,50% 66,70%
54,20%
60% 46,10%
45,80% 38,50% Scăzut
40% 38,50% 25%
15,40% 12,60% 15,40% 8,30% Moderat
20% 4,10%
0% 0% 0%
Ridicat
0%
Băieți Fete Băieți Fete Baieți Fete
Suspiciune Iritabilitate Ostilitate verbală
Fig. 5. Rezultatele pentru suspiciune, iritabilitate

și ostilitate verbală la băieți și fete (%)
Pentru băieții nivelul scăzut de suspiciune nu se atestă, 84,60

dintre băieți manifestă nivel moderat iar 15,40% nivel ridicat. La fete
observăm alte rezultate: nici o fată nu exprimă nivel scăzut de
suspiciune, 54,20% prezintă nivel moderat iar 45,80% nivel ridicat.
La iritabilitate observăm o altă distribuție a rezultatelor: la băieți
nivelul scăzut se atestă la 38,50% dintre băieți, nivelul moderat la
61,50% iar nivelul ridicat nu este specific nici unui băiat. Pentru fete
sunt următoarele rezultate: 12,60% afirmă nivel scăzut, 83,30% nivel
moderat și 4,10% nivel ridicat.
Rezultatele privind ostilitatea verbală sunt redate în felul
următor: 15,40% dintre băieți exprimă nivel scăzut, 41,10% nivel
moderat iar 38,50% nivel ridicat. La fete: 8,30% manifestă nivel scăzut,
66,70% nivel moderat iar 25% nivel ridicat.
Procentajul cel mai înalt pentru nivelul scăzut de suspiciune este
caracteristică pentru băieților cuprinzând majoritatea din ei (84,60%)
comparativ cu (54,20%) ale fetelor. În schimb nivelul ridicat este mai
specific fetelor (45,80%) decât băieților (15,40%).
308
26 octombrie 2018
Comparând rezultatele dintre fete și băieți la iritabilitate vom

menționa că nivelul scăzut este tipic pentru băieți (38,50) comparativ cu
fetele (12,60%). Nivelul moderat de iritabilitate este mult mai
caracteristic fetelor (83,30%) comparativ cu băieții (61,50) precum și
nivelul ridicat la fete (4,10%) și cel al băieților (0%).
Pentru ostilitate verbală vom consemna că nivelul scăzut
procentual este mai mult caracteristic băieților (15,40%) decât fetelor
(8,30%), Frecvențele pentru nivelul moderat la fete (66,70%) care
depășesc băieții (46,10%), iar nivelul ridicat este specific pentru băieți
(38,50%) comparativ cu fetele (25%).
Pentru un studiu în detaliu al diferențelor de gen în manifestarea
comportamentului agresiv am aplicat și testul „Animalul inexistent‖.
Rezultatele pentru băieții și fetele din clasele a III-a, a V-a, a VII-a și a
IX-a sunt prezentate în figura 6.
73,70%
80%
51,70%
60% 48,30%
40% 26,30%
Agresivitate
20% Nonagresivitate
0%
Băieți Fete
Fig. 6. Rezultatele pentru comportamentul agresiv la băieți și fete
Conform rezultatelor obținute în figura 6 putem conchide că 17,70%

dintre băieți atestă un comportament agresiv iar 26,30% prezintă un
comportament nonagresiv. La fete se pot observa alte frecvențe: 51,70%
exprimă un comportament agresiv iar 48,30 un comportament nonagresiv.
Comparând rezultatele dintre băieți și fete putem observa că
comportamentul agresiv este mai mult tipic pentru băieți (73,70%)
decât fetelor (51,70%) iar comportamentul nonagresiv mai mult
caracteristic fetelor (48,30%) decât băieților (26,30%).
309
26 octombrie 2018
Conform testului U Mann Whitney ne permitem să menționăm că

există diferențe semnificative între băieți și fete cu rezultat mai mare pentru
băieți (U=0, p≤0,01). Acest fapt explică că băieții sunt mai expuși la
agresivitate decât fetele. Putem spune că societatea occidentală modernă
într-un fel îi învaţă pe copii că lupta este mai adecvată pentru bărbaţi decât
pentru femei. Literatura populară şi mass-media în mod constant prezintă
bărbaţii, nu femeile, luptându-se. Părinţii le cumpără arme-jucării băieţilor
şi păpuși fetiţelor. Părinţii sunt mult mai dispuşi să aprobe şi să încurajeze
comportamentul agresiv al băieţilor, nu şi cel al fetiţelor. Iarăşi şi iarăşi,
direct şi indirect, copii și preadolescenții învaţă că bărbaţii sunt agresivi, iar
femeile nu.
Concluzii. Generalizând rezultatele descrise vom conchide că în
manifestarea agresivității la școlari se atestă următoarele tendințe în
dependență de gen: băieții obțin un procentaj mai ridicat (26,30 %) în
comparație cu fetele (24,10%). Pentru băieți sunt caracteristice
următoarele tipuri de agresivitate: negativism, resentiment, ostilitate
indirectă, atentat, iritabilitate și ostilitate verbală pe când la fete se
manifestă mai intens suspiciunea și iritabilitatea.
Bibliografie:
1. Albu E., Manifestările tipice ale devierilor de comportament la
elevii preadolescenţi. Prevenire şi terapie. Bucureşti: Aramis. 2002.
2. Eibl – Eibesfeldt I. Agresivitatea umană, Bucureşti: TREI. 1995.
3. Losîi E. Psihodiagnoza agresivității. Chișinău: UPS „Ion Creangă‖.
2016. 135 p.
4. Papalia D., Wendkos Olds S., Duskin Fieldman R. Dezvoltarea
umană. București: TREI. 2010. 644 p.
5. Păunescu C. Agresivitatea și condiția umana. București: Tehnica. 1994.
6. Ranschburg J. Frică, supărare, agresivitate. Bucureşti: Didactică și
Pedagogică. 1979.
310
26 octombrie 2018
VIOLENȚA ȘCOLARĂ – O PROBLEMĂ GLOBALĂ
Balan Corina, Școala Gimnazială ‖Mihai Eminescu‖ Bănești,

Suceava, România
CZU 343.62+373
Abstract: School violence is an extremely complex phenomenon with
multiple determinations: family, social, school, personal and cultural. It
presents as a specific set of forms of violence that have a specific dynamics:
the violence imported from outside school, but also the violence generated
by the school system; adult violence against students, and the violence of
students against teachers.
Keywords: violence, school, problem, agression.
Violenţa umană este o realitate prezentă peste tot în lume: în familie,

pe stradă, în şcoli, fiind intens mediatizată. Violenţa presupune fie
utilizarea puterii sau agresiunea fizică/psihică, fie ameninţarea cu acestea a
unei alte persoane, comunităţi sau grup, putând conduce la diferite grade de
lezare a celor implicaţi, la traume psihologice şi, uneori, la moarte.
Potrivit Raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2002),
violenţa înseamnă „ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice
sau a puterii contra propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup
sau a unei comunităţi care antrenează sau riscă puternic să antreneze un
traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie sau
privaţiuni‖. Termenul de violenţă vine din latinescul vis care înseamnă
„forţă” şi reprezintă forma particulară de manifestare a agresivităţii
prin folosirea forţei în caz de atac pentru a silui, a constrânge voinţa
altuia, pentru a distruge, pentru a frauda, dar şi pentru apărare.
Accepţiunea noţiunii de violenţă s-a confruntat de-a lungul timpului
cu problema delimitării graniţei dintre propriul concept și conceptul de
agresivitate. Dificultatea definirii celor două concepte a fost determinată
atât de elementele comune din aria manifestării lor, de etiologia
311
26 octombrie 2018
fenomenelor, dar şi de numărul mare de termeni utilizat în această arie

tematică: agresivitate, agresiune, violenţă, conduită deviantă.
Éric Debarbieux, specialist în domeniul violenţei şi director al
„Observatorului Internaţional al Violenţei Şcolare‖, propune următoarea
definiţie a violenţei ce surprinde fenomenul în ansamblu: „Violenţa este
dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau
social, şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică,
psihică sau materială. Această dezorganizare poate să opereze prin
agresiune, prin folosirea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista
şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să
aibă intenţia de a face rău.‖
Privită în raport cu agresivitatea, violenţa reprezintă agresivitatea
exteriorizată sau manifestarea concretă a agresivităţii. Agresivitatea
este mai mult o potenţialitate ce permite dirijarea acţiunii, ea presupune
mai mult intenţia de a produce răniri unei persoane, care, de multe ori,
este acceptabilă din punct de vedere etic (depăşirea unor obstacole,
rezolvarea unor situaţii-problemă ş.a.). Agresivitatea poate sta la baza
conduitei violente, dar nu orice comportament agresiv trebuie să devină
şi violent. Ca atare, agresivitatea poate fi considerată acceptabilă, în
timp ce violenţa, în calitatea ei de acţiune ce produce durere, este
inacceptabilă. Agresivitatea are o sferă mai largă de cuprindere, dar o
intensitate mai scăzută a manifestărilor concrete decât violenţa. Dacă
agresivitatea ţine de gândire şi analiză, fiind intrinsecă, violenţa este
acţiunea în sine, dezorganizarea brutală a personalităţii sau colectivităţii
şi afectează atât individul, cât şi mediul în care acesta se manifestă.
Violenţa este definită în general prin acte concrete care utilizează
forţa, puterea fizică, prin care se încalcă normele de conduită morală şi
drepturile altei persoane. Violenţa nu este ereditară, dar este contagioasă.
Efectele violenței sunt multiple și variate, cu implicații nocive
asupra personalității umane, afectând astfel calitatea vieții, cu toate
compartimentele ei. Complexul de inferioritate, randamentul fizic scăzut,
problemele de sănătate, anxietatea sau uneori chiar depresia, comporta-
312
26 octombrie 2018
mentul auto-distructiv (în cazuri foarte rare și, mai ales, în cazul celor
cu o structură psihică predispozantă), tendințele agresive sunt efecte
generate de actele de violență. Efectele acestor acte sunt mult mai
dramatice în cazul celor mici.
Orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în
dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la
consecinţe fizice pe plan psiho - social. Structura personalităţii
copilului suportă diferit efectele abuzului şi va fi marcată de o atitudine
reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare şi de
imagine de sine negativă. Abuzul fizic (bătaia) asupra copilului, pe
termen scurt sau lung, nu reprezintă o soluţie sau o modalitate de corijare
a unei atitudini, nu-şi va atinge scopul de corecţie și de îndreptare.
Reacţia unui copil bătut sau pedepsit dur prin diverse metode va fi una de
aversiune, cu tendința de a răspunde prin violenţă sau printr-o atitudine
pasiv-agresivă. Un alt efect nedorit pe care îl are agresarea unui copil este
duplicitatea lui. Pedepsit dur, prin bătaie sau alte metode „mai blânde‖,
copilul nu va înţelege cu ce a greşit, dar va învăţa să-i fie frică. Un copil
speriat şi umilit ajunge să mintă din ce în ce mai mult, să caute soluţii
pentru a scăpa de abuz, de pedeapsă. Umilirea copilului, ţipetele sau
vorbele dure ale părinţilor sau adulților, în general, pot avea efecte la fel
de negative ca bătaia asupra sa. Toate relaţiile care implică frică şi
pedeapsă vor duce în timp la destrămarea legăturii puternice dintre adulți
şi copil și la pierderea încrederii în forțele proprii. Un copil bătut nu va fi
niciodată optimist, ci va fi lipsit de perspectivă, iar relațiile sale cu
semenii vor fi deficitare. De aceea, copilul trebuie disciplinat prin reguli
ferme, dar negocieri blânde, cu ajutorul recompenselor, prin mesaje clare
şi constante. Este esenţial ca adultul să fie sincer, onest şi consecvent cu
copilul, să asigure o relaţie statornică.
Martor fără voie al violenţei din familie sau al violenței
manifestate în afara ei, copilul adoptă din mers un comportament
agresiv şi neobedient. Astfel, devine deseori agresiv cu prietenii, colegii
şi profesorii, tinde să fie neobedient, iritabil şi uşor de înfuriat. Copilul
313
26 octombrie 2018
care distruge în mod voit jucăriile sau anumite obiecte, manifestând

tendinţa de a se implica cu ușurință în conflicte, poate dezvolta o
personalitate delincventă în adolescenţă.
Probleme emoţionale interioare, cum ar fi: anxietatea, depresia,
stima de sine scăzută, închiderea în sine şi letargia, au fost identificate
la unii copii expuși actelor de violenţă, fie ea domestică sau școlară.
Alţi copii pot prezenta afecţiuni somatice (suferinţe corporale, dureri şi
îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome apar pentru că
există o tensiune internă acumulată la care copiii nu găsesc modalități
de detensionare, nu îşi pot exprima trăirile, stările interioare și nu pot
căuta ajutor.
Violența produce efecte și la nivelul dezvoltării sociale şi
educaţionale. Copiii implicaţi în acte violente nu se pot concentra
asupra cerinţelor educaţionale, nu răspund prompt solicitărilor, sunt
dezorientați educațional și nemotivați. De asemenea, aceștia manifestă
dificultăți la nivelul relaționării cu cei din jur, la nivelul integrării și
apartenenței la un grup constituit, fiind ori foarte trişti ori anxioşi sau
prea preocupaţi ca să se implice sau uneori având tendinţa de a folosi
strategii violente în rezolvarea problemelor interpersonale, devenind
astfel nepopulari şi evident, respinşi.
Violenţa şcolară – o problemă globală

În decursul istoriei, brutalitatea domnea în şcoli încă din
timpurile vechi, toleranţa era considerată necesară pentru disciplinarea
elevilor. Disciplina socială se realiza prin brutalitatea profesorilor
căreia îi corespundea agresivitatea elevilor, de multe ori la fel de
puternică. Socializarea agresivă, mai ales în şcolile de băieţi, era
drumul spre statutul de adult.
Recentul interes pentru violenţa şcolară are loc în contextul unei
schimbări profunde şi continue în teoria şi practica educaţională.
Violenţa împotriva copiilor nu mai este tolerată, iar faptul că ea a
existat în trecut nu justifică utilizarea ei în prezent. Desfăşurarea
314
26 octombrie 2018
personală a activităţilor didactice m-a pus în situaţia de a veni în

contact cu diferite forme de manifestare a violenţei în şcoală, încă de la
cele mai fragede vârste ale copiilor veniţi pentru prima dată în grădiniţă,
continuând în clasele primare unde independenţa le dă o anumită putere
de care obişnuiesc să abuzeze și apoi la clasele gimnaziale, când violenţa
capătă forme din ce în ce mai grave. Subiectul este mult discutat la
clasele mari şi mai puţin studiat la vârstele mici, probabil din cauza
formelor mai uşoare de manifestare, dar cu implicaţii majore în evoluţia
ulterioară a elevilor. Cu toate acestea, atitudinea violentă trebuie urmărită
și studiată începând de la vârstele fragede ale copilăriei, când cei mici
identifică violența cu un comportament aproape „normal‖ şi, fără să ne
dăm seama, facem cunoştinţă cu generaţia următoare de adulţi pentru
care şcoala nu a reuşit să-şi atingă obiectivele.
Violenţa şcolară este un fenomen extrem de complex, cu o
determinare multiplă: familială, socială, şcolară, personală şi culturală.
Ea se prezintă ca un ansamblu specific de forme de violenţă care se
condiţionează reciproc şi au o dinamică specifică: violenţa importată din
afara şcolii, dar şi violenţa generată de sistemul şcolar; violenţa adulţilor
împotriva elevilor, dar şi violenţa elevilor împotriva profesorilor. Atât la
nivel naţional, cât şi la scară mondială, acest fenomen este greu de
evaluat, este greu de estimat, deoarece violenţa fizică poate fi interpretată
ca o problemă internă, ce trebuie rezolvată prin mijloace interne şi mai
puţin prin apelul la forurile competente.
Violenţa în şcoală este o expresie a violenţei din societate; când
violenţa se produce în şcoală, ea conduce şi la alte consecinţe: alături de
prejudicii, victimizare, uneori moarte, violenţa din şcoală reduce şansele
elevilor de a-şi dezvolta personalitatea pe deplin şi de a dobândi o educaţie
de bună calitate. Dacă anterior, violenţa şcolară nu se manifesta decât
ocazional, între elevi sau dinspre cadrul didactic spre elev, acum remarcăm
o violenţă sporită de la an la an, atât între elevi, cât şi dinspre elevi spre
cadrele didactice. Violenţa perturbă grav mediul şcolar şi conduce la o
deteriorare a climatului în şcoală, afectează raporturile elev-elev şi
315
26 octombrie 2018
profesor-elev şi generează sentimente de insecuritate, de teamă, de

angoasă, care influenţează negativ dezvoltarea normală a elevului.
Violenţa şcolară se structurează adesea pe fondul unor tulburări de
comportament care pot duce la acte disociale sau antisociale, la un
comportament care îi stresează pe ceilalţi, în acest comportament
incluzându-se cearta, minciuna, furtul, tâlhăria, agresiunea fizică, dar sub
eticheta violenţei şcolare se află o diversitate de forme de conduită:
confruntarea verbală, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop
denigrator, refuzul de a colabora şi de a cere ajutor, bruscarea, lovirea cu
diverse obiecte, pălmuirea, împingerea, vătămarea corporală.
Fie consecinţă a unei crize a civilizaţiei care nu poate fi înlăturată
decât prin restaurarea vechilor valori, fie efect deosebit de grav al unui
sistem complex de cauze, violența școlară poate fi prevenită prin
mobilizarea plenară a tuturor actorilor implicați în educație. Şcoala are
un rol important în prevenție şi asta nu numai în condiţiile în care
sursele agresivităţii sunt în mediul şcolar, ci şi în situaţia în care sursele
se află în exteriorul graniţelor şcolii.
Bibliografie:
1. Botiş, A.; Tărău, A., Disciplinarea pozitivă sau cum să
disciplinezi fără să răneşti, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2004
2. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2005
3. Macavei, Elena, Agresivitatea şi violenţa – moduri primare şi
primitive de exprimare şi comunicare, în revista „Psihologia‖ nr.
5 / 2001
4. Muntean, Ana, Violenţa în familie şi maltratarea copilului, în
„Tratat de Asistenţă Socială”, coordonator Neamţu, George,
Editura Polirom, Iaşi, 2003
5. Roşan, A., Violenţa juvenilă şcolară - teorie, prevenţie şi intervenţie
integrativă, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006
316
26 octombrie 2018
ATITUDINI ŞI COMPORTAMENTE AGRESIVE ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE MASĂ FAŢĂ DE COPII CU C.E.S.
Ciubotaru Adriana, Şc. Gimn. Miron Costin,

Galaţi, România
CZU 159.923:376.1
Abstract: The reality of the contemporary school imparts to teachers the
need for training and the exchange of experience in order to solve the
conflicts and impasse that arise. In order to achieve the objectives of the
curriculum and the development of suitable individuals for society, a good
teacher becomes chameleon and knows how to manage any conflict.
Keywords: chameleon, conflict, CES, game, school
Cele trei elemente-psihologia aplicată,consilierea și psihoterapia-

conjugă la îndeplinirea obiectivelor propuse în vederea salvării unui
elev,pentru atingerea unui progres în formarea lui ca individ. După
aproape 18 ani de carieră didactică m-am văzut în fața unor situații noi
ce au determinat dorința mea de a mă perfecționa prin studiu și cursuri
de formare ce au vizat înțelegerea unei categorii de elevi prezentă în
toate clasele din învățămȃntul de masă: elevii cu C.E.S. În acest scop
m-am familiarizat cu domenii noi ale psihologiei, citind, luȃnd parte la
ședințe de consiliere, la sesiuni de formare. Am învățat.Un pedagog bun
învață în permanență. Pentru că elevii sunt mereu alții, iar materia, de
multe ori anostă, ne obligă la adaptare.
Situația elevilor cu C.E.S. este o problemă stringentă în toate școlile
de masă din Romȃnia , atȃt pentru cadrele didactice , cȃt și pentru
colectivele de elevi, dar mai ales pentru familiile implicate. Se formeaza
astfel un triunghi al necesităților, al nevoilor, care se poate rezolva doar
prin consiliere, terapie și elemente de psihologie. În cadrul Școlii
Gimnaziale Miron Costin, Galați, activează un numar de 8 elevi ,
înregistrați cu documentele legale ca elevi cu C.E.S., acest lucru implicȃnd
programa adaptată. Însă e facil să întocmești o astfel de programă sau
uneori să o împrumuți de la colegi, însă aplicarea ei reală este problema.
317
26 octombrie 2018
Ameliorarea situației școlare a elevilor cu C.E.S. implică mai

mult. Implică dăruire și dedicație, căci pe lȃngă realizarea unor
performanțe la concursuri și olimpiade cu ceilalți elevi, pe lȃngă
obținerea unor rezultate cȃt mai bune la Evaluările Naționale, pe lȃngă
implicarea elevilor în proiecte și activități extrașcolare, profesorul de la
clasă trebuie să își aloce timp și energie pentru ca elevii cu C.E.S. să
simtă că sunt importanți , că și ei contează, că și ei sunt la fel de buni ,
asemenea colegilor . Dificilă sarcină , însă în cadrul ședinței Comisiei
Diriginților s-a discutat această temă, profesorii înțelegȃnd că trebuie
căutate strategii și tehnici ameliorative care să permită evoluția lor
pozitivă pe parcursul celor patru ani de gimnaziu. Programele adaptate
sunt redactate de la an la an, însă eu cred că strategia trebuie lărgita-
viziunea unui cadru didactic trebuie să fie pe cei 4 ani de gimnaziu,
urmărind finalitățile ciclului de învățare.
Pe parcursul şcolarizării, elevii/tinerii cu CES au acces la toate
resursele psihopedagogice, medicale şi sociale necesare recuperării lor,
precum şi la alte tipuri de servicii specifice de intervenţie, necesare şi
disponibile în comunitate sau în instituţiile specializate, inclusiv cele
din învăţământul special. Unii copii au dificultăți în comunicare, alții
diferențiază mai greu sunetele și se exprimă defectuos; alți copii percep
cu dificultate spațiul și se orientează cu greu în acesta; unii copii au
nevoie de mai mult timp și de explicații în plus pentru a înțelege ce îi
spune părintele sau educatorul; unii copii au dificultăți de concentrare a
atenției sau le este greu să stea liniștiți pe scaun; alți copii au ritm mai
lent în gândire sau în mișcări sau sunt copleșiți de emoții și nu fac față
sarcinilor la întreaga lor capacitate.
Toți acești copii cu dificultăți în diferite arii (atenție, limbaj,
gândire, motricitate, memorie, orientare spațială, afectivitate, etc.) nu
sunt copii buni sau răi, deștepți sau proști. Sunt copii cu cerințe
educative speciale. Ei au nevoie din partea celor din jur, în special a
părinților, educatorilor, învățătorilor, profesorilor, de un plus de atenție,
de educație individualizată, de multă răbdare și înțelegere pentru o
318
26 octombrie 2018
reușită cu valoare deplină în societate." (C.Enachescu, p.188) . Fiecare

dintre ei are dreptul de a-i fi acceptate diferenţele individuale , de a-i fi
încurajată independenţa şi responsabilitatea , de a-şi fixa propriile
sarcini şi scopuri , de a avea aspiraţii înalte , dar realiste , de a fi
încurajat în cursul învăţării şi de a fi evaluat în mod pozitiv ( apreciere
în caz de succes sau critică de tip constructiv în caz de eşec ).
Imaginea reală a ceea ce înseamnă ŞCOALA PENTRU TOŢI
trebuie promovată , iar elevii , părinţii şi cadrele didactice din şcolile de
masă trebuie convinşi de necesiatatea şi avantajele integrării acestor
copii în sistemul obişnuit de învăţământ pentru că învăţând împreună ,
copiii învaţă să trăiască împreună.
Însă, cu toate aceste eforturi conjugate, atitudinile şi comporta-
mentele agresive faţă de aceşti copii nu lipsesc.O privire,un gest,un
conflict, o atingere nepotrivită şi universul fragil al acestor copii suferă
modificări. Prea mulţi copii,prea putini ochi ai dascălului care să
remarce momentele neplăcute,prea puţin timp alocat lor. Copiilor buni
si deosebiţi. Conflictul, abordat din perspectiva teoriei comunicării, este
rezultat al unui deficit la nivelul relaţiei de comunicare. Se
concretizează în trei tipuri principale de răspunsuri neadecvate. La
unele persoane se manifestă prin blocajul sau imposibilitatea de a
comunica. Sunt persoane care au de obicei un răspuns timid, iar altele
răspuns agresiv, cu rol de protecţie.
În cadrul grupului există o dimensiune socială a conflictului-la nivel
grupal, o dimensiune interpersonală-între două sau mai multe persoane şi
conflictul intrapsihic-în interiorul uneia şi aceleiaşi persoane. Conflictele la
nivel grupal se pot amplifica dacă alte persoane se implică şi iau şi ele
parte la conflict; dacă cealaltă parte este considerată un inamic; dacă există
o încordare permanentă, problema este percepută ca fiind extrem de
importantă. Cauzele conflictelor intrapsihice pot fi: deficite de învăţare,
frustrările, incompatibilitatea obiective-trebuinţe-interese-norme-valori,
prejudecăţile, deficite de comunicare.
319
26 octombrie 2018
Când apare conflictul, care determină o anume reacţie internă, ies la

iveală trăsături ca: egoismul, nemulţumirea, egocentrismul, prejudecăţile,
nesiguranţa, temerile, frustrările, lipsa stimei de sine. Unele persoane au
reacţii concretizate în emoţii (furie, sarcasm, violenţă, insulte, ameninţări),
care amplifică conflictul, iar rezultatul va fi de tip pierdere-câştig; acest tip
negativ de conflict va duce la întărirea comportamentului generator de
conflict. Alte persoane au reacţii concretizate în rezolvări pe cale amiabilă,
în sensul detensionării şi redirecţionării, implicării constructive, care
conduc la rezolvarea deplină a problemei existente prin înţelegere,
deschidere, disponibilitate, comunicare eficientă; acest tip pozitiv de
conflict va duce la schimbări comportamentale.
Orice conflict poate evolua spre adâncire sau spre depăşire, ceea ce
reprezintă dinamica acestuia, de care trebuie să se ţină cont. Când niciuna
din părţi nu este dispusă să cedeze se va ajunge la amplificarea conflictului.
Dacă între părţi are loc negociere, atunci apare compromisul, care va duce
la depăşirea conflictului. Conflictul poate fi depăşit şi atunci când are loc
implicarea părţilor în rezolvarea conflictului şi găsirea unei soluţii comune
favorabile.
În orice grup este de dorit să fie reguli de bază pentru soluţionarea
conflictelor, stabilite odată cu constituirea grupului, precum şi modul de
comunicare într-o astfel de situaţie. Un conflict poate apărea oricând şi în
cadrul oricărui colectiv, deoarece respectarea acestor reguli depinde de
particularităţile de personalitate, de temperamentul persoanei implicată în
conflict.În cadrul unei clase de 28 de elevi, în care exista 2-3 elevi cu
C.E.S. sau cu alte deficienţe, dirigintele -vorbesc din perspectiva mea-are o
sarcina ingrată, fragmentandu-se în 28 de bucăţele pentru ca fiecare copil
să nu se simtă neglijat, neascultat. Primele semne ale conflictului trebuie
receptate şi responsabilizate,căci, uneori, o discuţie banală, un joc de rol, o
activitate în aer liber, atrage aplanarea şi chiar copii uită de la ce au avut
probleme.Trebuie să fim realişti. Copiii cu C.E.S ,dar şi cu alte deficienţe,
sunt priviţi altfel. Iar atitudinea colegilor vine de la atitudinea pe care
aceştia o aud şi o simt acasă. Dacă termenul de toleranţă ar putea avea un
320
26 octombrie 2018
manual , ar trebui distribuit gratis.Uneori conflictele în cadrul grupului pot

fi pozitive, deoarece folosite adecvat ele pot accelera învăţarea în cadrul
grupului. Totodată apar opinii diferite, care duc la evoluţie, la progres.
Conflictul este bun pentru că stimulează creativitatea, învăţarea; dezvoltă
abilităţi sociale, de comunicare; creează energie pentru a ne confrunta cu
problema, a o rezolva, crescând astfel implicarea, participarea; creează o
prietenie mai adâncă, întăreşte relaţiile dintre membrii grupului, de obicei
după conflict se lucrează mai bine împreună, mai ales când ambele părţi
sunt satisfăcute de rezultatul acestuia; te face să înţelegi ce apreciezi la alţii.
Fiecare persoană are stil diferit de a acţiona în conflicte, propriul stil
rezolutiv, stil ce a fost dobândit încă din copilărie şi care acţionează
automat. Acest stil personal de comportament într-o situaţie conflictuală
poate fi modificat prin învăţare.
Una din cele mai bune tehnici de rezolvare a conflictelor o
constituie mesajele de tip „EU‖, centrate asupra propriei persoane. Sunt
mesaje la persoana întâi şi reprezintă afirmaţii făcute şi adresate la propria
persoană, constituind o cale de exprimare a propriilor sentimente şi
experienţe. Ele vin din interior, sunt sincere şi reale, sunt clare şi uşor de
înţeles. Aceste mesaje exprimă modul în care te simţi şi este influenţat de
comportamentul altora, deschid o comunicare sinceră cu ceilalţi. De cele
mai multe ori ele duc la schimbarea celeilalte persoane şi implicit la
rezolvarea problemei.
Mesajele de exprimare se folosesc atunci când vrem să spunem
altora ceea ce ne place sau nu ne place, care sunt reacţiile, sentimentele,
expresiile şi atitudinile noastre, ca de exemplu: „Eu cred că...‖, „Îmi place‖,
„Sunt...‖. Alte mesaje sunt de răspuns, cele care exprimă un răspuns
argumentat la cererile altora, un „nu‖ sau un „da‖ clar: „Nu doresc...pentru
că...‖ sau „Da, doresc... pentru că...‖. Dorinţele şi nevoile noastre le putem
transmite celorlalţi prin mesaje de prevenire de tipul: „Mi-ar plăcea...
pentru că...‖, „Mi-aş dori... pentru că...‖, „Aş prefera... deoarece...‖. Prin
mesajele de confruntare se comunică sentimentele determinate de
comportamentul altora, de atitudinile altei persoane care ne afectează,
321
26 octombrie 2018
formulate astfel încât cel avizat să fie determinat să-şi schimbe

comportamentul. Mesajele de apreciere sunt cele care exprimă modul prin
care se arată sentimente pozitive şi sincere faţă de ceilalţi.
Conştientizarea, identificarea şi soluţionarea conflictelor nu este
un lucru uşor. Cel care se angajează într-un asemenea demers, în cadrul
grupului şcolar, trebuie să fie abilitat cu tehnici, cu o solidă pregătire
psihopedagogică.
Exemplul concret pe care l+aş folosi este eleva mea,Andreea ,aş
numi+o, care m-a făcut să văd altfel această problemă a şcolii
romaneşti. Cazul elevei mele, Andreea,este diferit.Și totusi similar cu al
lui Andrei sau al lui Matei sau cu al oricărui alt elev .Ideea mea a pornit
in 2014, cu bătaie lungă ,pȃnă în 2018,căci anul acesta eleva mea a
susținut Evaluarea Națională și a luat o notă uimitoare-7,15. (la
disciplina limba romȃnă, iar rezultatul la matematică, mult mai slab,
dovedește că unii elevii au afinități către anumite domenii-deoarece
eforturile au fost similare la ambele discipline). A fost necesar un plan
pe termen lung , cu multiple intervenții și discuții cu părinții- asistenți
maternali în acest caz (deci trauma copilului este și mai adȃncă)
,oameni minunați care au dorit ameliorarea situației școlare a fetei.
Astfel ,de la an la an am avut în vedere :
- în clasa a V-a am pus accent pe relaționare, cu sarcini puține , făcȃnd
conexiuni cu personaje din opere literare cu care se identifica;
- în clasa a VI-a am aplicat teste cu subiecte separate ce urmăreau
dezvoltarea limbajului, a exprimării orale, exprimarea scrisă în
compuneri libere, etc.
- în clasa a VII-a s-a urmărit comunicarea afectiva mascată prin
opere literare ;
- în clasa a VIII-a rezultatele încep sa apară , căci la simularea
naționala eleva a luat nota 5,20 , la simularea pe școala nota 5,50 și
în mod plăcut la examen nota a fost de 7,15.
Este spectaculoasă evoluția unui elev care la 10 ani nu putea să
se exprime liber (să spună că a rămas în urmă , să spună că a terminat
322
26 octombrie 2018
sarcina de lucru, etc), pe care colegii o ocoleau ,deoarece nu era prea

vorbăreţă, de care se ascundeau, pe care nu o includeau în echipele de
lucru, dar care apoi a căpătat dexteritate la scris,volubilitate în
exprimare și ,ușor-ușor, maturitate.
Incluziunea elevei a fost posibilă cu rezultate atȃt de bune datorită:
- prezenței surorii ei , care a fost un factor de sprijin psihologic în
încurajarea ei , în notarea temelor ;
- consilierii mele permanente de către psihologul școlii ,consilierii
părinților/ tutorilor care au dorit progresul copilului;
- unor colegi de clasă care s-au implicat afectiv, susținȃnd-o și
implicȃnd-o în activitățile curente, în jocurile lor, în echipele cu
care lucrau, în proiectele primite.(sub forma psihoterapiei)
Pe de altă parte, am început un alt studiu de caz, cu un alt elev, băiat,
acum elev în clasa a VI-a, însa metodele aplicate în cazul Andreei se cer
îmbunătățite, căci randamentul este, deocamdată, mai slab. (de aceea
profesorul trebuie să stăpȃnească arta adaptării la elevul de la clasă, care
mereu e altfel).
În concluzie, versatilitatea unui cadru didacticşi adaptabilitatea lui la
necesităţile, mereu altele ale şcolii romaneşti, determină îmbunătăţirea
actului educaţional şi integrarea benefică a elevilor cu C.E.S.
Bibliografie:
1. Abrudan C., Psihopedagogie specială, Editura Imprimeriei de
Vest, Oradea, 2003;
2. Cucoş C., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale,
Editura Polirom, Iaşi, 2000;
3. Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996;
4. Dasen P., Perregaux C., Rey M., Educaţia interculturală, Editura
Polirom, Iaşi, 1999
5. Cornelius H.-„Ştiinţa rezolvării conflictelor‖ 7
6. Shapiro D.-„Conflictele şi comunicarea‖
323
26 octombrie 2018
EDUCAŢIA NONVIOLENTĂ ÎN GRĂDINIŢĂ –

DE LA GREUTĂŢI LA REUŞITE
Marinela Handruc, Prof. înv. preşcolar

Grădiniţa „Isteţel‖ Moldoviţa, judeţul Suceava, România
CZU 373.24(498)
Abstract: „Violence is a major problem for the Romanian school.
Aggression and violence are two states of the psycho-physical system that
are the basis of adaptive and domination behaviors. At preschool age, the
manifestations of violence and aggression increased in intensity, expressed
primarily by physical, verbal actions or by adopting a hostile conduct. They
are treated with two "medicines": love, offered to children by adults
(parents and educators) and education. The role of the teaching staff is to
prevent conflicting states, to identify the causes and to correctly manage
that conflict”.
Keywords: kindergarten, violence, parents, conflict, education
Trăim într-o societate în care violenţa constituie o problemă

majoră. Acest fenomen este puternic mediatizat, statisticile oficiale
raportând o creştere spectaculoasă a acestuia în ultimele două decenii.
Violenţa este o formă de manifestare a agresivităţii. Agresivitatea
este o formă de conduită orientată cu intenţie spre persoane sau obiecte
cu scopul de a le produce prejudicii, răniri, distrugeri. În concluzie,
violenţa este agresiunea comisă de una sau mai multe persoane
împotriva altei persoane în scopul terorizării, umilirii, înfrângerii
voinţei şi supunerii sale totale. Desigur, gradul de manifestare a
violenţei diferă de la caz la caz, în funcţie de vârsta celor implicaţi în
conflict, de nivelul frustrărilor acumulate, de nivelul de cultură şi
educaţie, etc.
Agresivitatea şi violenţa sunt două stări ale sistemului psihofizic
ce stau la baza comportamentelor adaptative, a celor de dominare, sunt
ostile şi sunt considerate ca fiind moduri de comunicare primară şi
primitivă.
324
26 octombrie 2018
După o experienţă de peste 30 de ani la catedră pot spune că, la

vârsta preşcolară, manifestările de violenţă şi agresivitate au crescut în
intensitate, exprimate cu precădere prin acţiuni fizice (lovirea copiilor),
verbale (jigniri, injurii), prin refuzul de a colabora sau coopera cu
colegii, prin distrugerea jucăriilor sau prin adoptarea unei conduite
ostile.
Cauzele care generează violenţa la această vârstă sunt:
* educaţia deficitară primită în familie;
* nesupravegherea copiilor de către părinţi;
* vizionarea unor programe cu tentă violentă (filme, desene
animate);
* probleme de familie;
* trăsături negative de temperament şi caracter;
* comunicare deficitară grădiniţă – familie.
La vârsta preşcolară cazurile de agresivitate ivite sunt mai uşor
de gestionat şi chiar de evitat. Educatoarea se află în permanenţă în
mijlocul copiilor preşcolari, îi supraveghează şi poate preveni mai uşor
o situaţie conflictuală. Rolul cadrului didactic este acela de a preveni
stările conflictuale, de a identifica cauzele şi de a gestiona corect acel
conflict.
Într-o atmosferă pozitivă, zilnic, în cadrul „Întâlnirii de
dimineaţă”, copiii se apropie unii de alţii, învaţă să coopereze, învaţă să
evite criticile la adresa altora, învaţă să-i respecte pe ceilalţi ca
persoane. Sunt încurajate atitudinile şi comportamentele democratice:
includerea, participarea activă, gândirea critică, toleranţa şi acceptarea,
gândirea independentă, responsabilitatea personală şi socială prin care
copiii stabilesc reguli referitoare la propriul comportament şi la
comportamentul grupului, ascultând atent, răspunzând respectuos şi
exersând amabilitatea pe tot parcursul zilei.
Violenţa în mediul educaţional este o realitate pe care nu o putem
nega şi nici neglija. Important este să găsim metode eficiente de
combatere a acestui fenomen, pentru că, în caz contrar, riscăm ca acesta
325
26 octombrie 2018
să se cronicizeze şi atunci va fi greu de stăpânit în contextul societăţii

actuale.
Voi prezenta cazul unui copil hiperactiv, care manifesta un
comportament agresiv faţă de colegii din grupă (grupa mare – 6 ani).
Acesta provenea dintr-o familie de intelectuali.
Copilul petrecea foarte mult timp în faţa calculatorului şi a
televizorului, jucând jocuri şi vizionând desene animate care conţin
violenţă, sfârşind prin a-şi însuşi un limbaj agresiv, prin a-şi forma un
comportament violent. Acest mod de comportament agresiv (verbal şi
fizic) l-a adoptat cu colegii din grupă.
Am intervenit şi am încercat să-l determin să se schimbe. Pentru
moment, acesta promitea că nu va mai agresa copiii, nu le va distruge
„construcţiile‖, nu le va lua cu forţa jucăriile.
Mi-am impus atunci schimbarea comportamentului faţă de acest
copil, adoptând şi asigurându-i o atitudine de calm şi linişte, atribuindu-
i responsabilităţi precise în cadrul grupei.
Zilnic făceam exerciţii relaxante pentru a-şi putea controla
pornirile violente: ,,Închide ochii, inspiră adânc şi zâmbeşte de câteva
ori atunci când expiri‘‘; ,,Închide ochii şi imaginează-ţi o zi caldă şi
însorită. Pe cerul albastru pluteşte un norişor în care se află toate
necazurile tale, iar vântuleţul uşor le poartă departe, departe‖.
Simţindu-se supravegheat îndeaproape, acest copil a lăsat
impresia că şi-a schimbat comportamentul în relaţiile cu colegii. L-am
surprins însă în momente deosebite: se purta corect cu colegii, nu îi mai
agresa, însă, dacă venea în contact cu copiii din alte grupe, îşi manifesta
agresivitatea asupra acestora. Era vorba depre acel transfer al
agresivităţii asupra altor persoane.
L-am antrenat în diverse activităţi care îi solicitau din plin
energia dar, în acelaşi timp, îl determinau să-şi stapânească impulsurile
agresive, lucruri pe care le-am cerut şi părinţilor copilului. Am discutat
cu ei şi le-am sugerat să limiteze timpul petrecut de copil în faţa
calculatorului şi a televizorului, şi să-l dirijeze spre o activitate sportivă
326
26 octombrie 2018
care să îi solicite din plin consumul de energie de care dispunea. Efectul

colaborării şi unitatea de cerinţe au fost benefice pentru copil, acesta
înregistrând progrese considerabile în comportarea cu colegii de grupă
şi cu alţi copii.
Aceste comportamente ale copiilor preşcolari lasă urme adânci în
psihicul infantil şi necorectate, ele capătă o singură formă: răutatea.
Se spune că dragostea este cel mai bun educator. Din dragoste
pentru copii, familia şi educatoarea trebuie să stabilească un cod al
acţiunilor care să conducă la combaterea agresivităţii şi a delicvenţei
juvenile:
- să spunem clar copilului ce are voie să facă, explicând de ce
nu are voie să facă anumite lucruri;
- să fie apreciate faptele bune;
- să înţeleagă consecinţele faptelor lor şi să nu răspundem cu
violenţă la manifestările similare ale copilului;
- să oferim modelul unui comportament corect, deoarece
copilul este mai receptiv şi mai sensibil la ceea ce vede şi
trăieşte, decât la explicaţii;
- să asigurăm copilului un climat de afectivitate şi siguranţa, astfel
încât acesta să nu cunoască sentimentele de ură, violenţă,
neîncredere, spaimă;
- să creem adulţilor (părinţi, bunici) oportunităţi pentru propria
lor educaţie (programul ,,Educaţi aşa!‖), oferindu-le prilejul
de a învăţa cum să-şi trateze propriul copil în situaţii diferite.
Consider că la vârsta preşcolară, agresivitatea există şi ea se
tratează cu două ,,medicamente‖: dragostea, oferită copiilor de către
adulţi (părinţi şi educatoare) şi educaţia.
Concluzii
Mediul deficitar şi educaţia îşi pun amprenta în mod îngrijorător
şi vizibil asupra dezvoltării copiilor, mai ales la vârstele mici. Spre
deosebire de copiii în care implicarea familiei este mai pregnantă,
327
26 octombrie 2018
preşcolarii care sunt neglijaţi familial sunt mai greu recuperabili şi

manifestă o inerţie mai puternică în modificarea comportamentelor
agresive. De aceea, munca educatoarei şi a psihologului/consilierului
şcolar (în cazul în care şcoala dispune de unul) este imensă, iar
rezultatele sunt cu mare greutate obţinute.
Bibliografie:
1. Holban, Ion. Cunoaşterea elevului - o sinteză a metodelor, EDP,
Bucureşti, 1978; pp. 5-12.
2. Stan, Liliana. Educaţia timpurie. Probleme şi soluţii, Editura
Polirom, 2016, pp. 5-25.
3. Zlate, Mielu. Introducere în psihologie, Editura Polirom,
Bucureşti, 2007, pp. 12-16.
328
26 octombrie 2018
ПСИХОЛОГИЧЕСКИЕ ФАКТОРЫ
СОЦИАЛЬНОЙ АДАПТАЦИИ МОЛОДЕЖИ
КАК ПРОТИВОДЕЙСТВИЕ НАСИЛИЮ
Ковалева Елена, доктор психологии, конференциар,

Комратский государственный университет
CZU 316.6:159.923-057.87
Abstract: Young people face social demands that they are not
psychologically prepared for. Violence is a response to social demands.
Social adaptation will allow to overcome inadequate violent reaction.
Psychological approaches for adaptation understanding are the ways to
overcome violence in social behavior.
Keywords: social adaptation, violence among young people, subjects of
adaptation, compensatory violence, abuser, social readiness.
Современная социальная ситуация свидетельствует о резких

кризисных изменениях в обществе. Молодые люди, осваивающие
социальное пространство сталкиваются с существующими
социальными нормами, требованиями, которые не всегда
соответствуют их собственным установкам и ценностям. Причина
такого положения связана с особенностями воспитания и
социализации в современное время. Слом прежних методов
воспитания: авторитаризм, дисциплинирование как цель сменяется
демократическими отношениями, расширением прав и свобод. Не
готовая к такому широкому предоставлению свобод, не обладая
необходимым уровнем ответственности, молодежь использует
социально неприемлемые способы достижения своих целей и
потребностей, сопряженные так же с насилием. Если раньше
общество требовало пассивного выполнения предписаний и
инструкций и человек воспринимался объектом социального
воздействия, то современная ситуация требует активности в
329
26 octombrie 2018
применении социальных норм, инициативности от субъекта

социальных взаимодействий.
Однако молодой человек не в полной мере способен соответ-
ствовать такому подходу и неадекватно реализуют свой возросший
потенциал, возможности активного взаимодействия со средой.
Адаптация изначально рассматривается как категория
биологических, физиологических наук и понималась как функцио-
нирование организма в форме целостной системы в разнообразных
реакциях на изменения внешней среды. Потребность организма
сохранять подвижное равновесие системы под воздействием
нарушающих это равновесие внешних и внутренних факторов
является адаптивным механизмом регуляции [3].
Личность, взаимодействуя с социальной средой либо
преобразовывает ее, либо усваивает требования среды. В процессе
воспитания присваиваются нормы социальной среды, что
позволяет в дальнейшем успешно взаимодействовать с ней. При
этом наступает равновесие между личностью как системой и
социальной системой общества. Речь идет о гармоничном
взаимодействии систем разного порядка. Нарушение этого
гармоничного состояния приводит к насильственным формам
взаимодействия. В условиях резких и быстрых изменений в
социальной системе личность не в полной мере может установить
этот баланс, появляются неадекватные интерпретации, свободные
допущения личностью социальных норм, что ведет к столкновению
личной и социальной системы к их конфликту. Отклонения от
социальных норм, их нереалистичное восприятие у молодежи
порождает санкции со стороны общества. Д.В. Ольшанский считает,
что во взаимодействии систем согласовываются требования и
ожидания. Согласовываются притязания, возможности с реальностью
социальной среды, включающие тенденции развития среды и
субъекта [5].
330
26 octombrie 2018
В психологии есть различные точки зрения на взаимодействие

личности и социума. В когнитивной психологии в процессе
информационного взаимодействия со средой личность сталкивается с
информацией, противоречащей ее установкам. При этом
переживается состояние дискомфорта и угрозы, которое стимулирует
личность на поиск возможностей снятия или уменьшения
когнитивного диссонанса. Т. Шибутани рассматривает адаптацию в
виде приспособительных реакций, восстанавливающих равновесие
между человеком и средой.
В рамках структурно - функционального подхода в психо-
логии нарушения социальных норм и их неадекватная трактовка
проявляется в первую очередь в ролевой идентификации личности.
В роли реализуется определенное видение целей, ценностей, норм,
способов ее реализации. Понимание своей социальной роли
личностью может не совпадать с общими социальными
представлениями. Часто ролевая деструктивная идентификация
закладывается средствами массовой информации, фильмами –
фэнтези, сюжетами компьютерных игр, в которых герои этой
массовой продукции с легкостью нарушают принятые нормы,
проявляют насилие, вступают в конфликт с обществом.
Героизация безнравственного, аморального, насильственного
поведения создает иллюзию значимости, независимости человека от
общества, его полную, не ограниченную никакими нормами свободу.
Необходимость изучать, осваивать и соблюдать нормы становится
лишней, воспринимается обременительной и ненужной. Расширение
рамок личной свободы очень привлекательно для молодежи,
особенно у той ее части, у которой не было в достаточной степени
достойных образцов социальной идентификации. Неблагополучие в
семье провоцирует неблагополучие взаимодействия личности со
средой. Семья –это источник и условие развития личности,
возможность расширения знаний о социуме, первая модель приня-
тых в обществе социальных отношений.
331
26 octombrie 2018
Социальная среда - это не только конгломерат внешних

факторов, это система социальных взаимодействий, участие в
которой создает предпосылки гармонизации личных и
общественных целей. Неумение успешно взаимодействовать в
группе, реализовывать различные роли в групповой коммуникации
порождает отчужденность человека от социальной практики,
разобщенность личных и социальных интересов. Информационные
технологии позволяют человеку расширить свою личную свободу без
сопряжения с социальной жизнью. Социальные сети, информи-
рованность в социальных событиях через интрерпретацию средств
массовой информации – это суррогат социальных связей и
коммуникаций, которые дают иллюзию включенности в социальную
жизнь, заменяет реальное усвоение социальных взаимодействий с их
позитивным и негативным опытом. У молодых людей отсутствует
самостоятельная выработка норм и ценностей под воздействием
общепринятых социальных норм. Личности не удается
отождествлять себя с носителем ценностных ориентаций социума,
это приводит к отказу от принятия ответственности за свое
социальное поведение и соблюдении общих норм.
В психоаналитической концепции процесс адаптации
проходит через конфликт личностного и общественного, в
котором проявляются негативные эмоции, переживания, страхи и
вырабатываются защитные реакции. Насилие можно понимать, как
социально неадекватную форму ответа на внешнее воздействие
среды, проявление конфликтных отношений человека и среды. В
данном психологическом подходе социальная адаптация — это
переключение личностной энергии на санкционированные
обществом способы и объекты, что позволяет достичь
гармоничного равновесия.
В гуманистической психологии критерием адаптирован-
ности считается степень интеграции личности и среды, которая
является оценкой соотношения личностнозначимых и обществен-
332
26 octombrie 2018
ных ценностей. В социальной адаптации акт фрустрации

переходит в акт приспособления. Н.Д. Дубровин подчеркивает, что
успешное приспособление индивида к условиям социальной среды
связано с наличием у него адекватного восприятия действи-
тельности, адекватной системы отношений и общения с
окружающими, проявление активности в учебной и трудовой
деятельности [1]. Таким образом активно осваивая среду личность
выступает в качестве субъекта адаптации и приобретает качества
социализированной личности. Во многих исследованиях адаптация
понимается как механизм социализации, способ включенности в
различные группы, в результате которой появляется разнообразный
набор ролей, отвечающий потребностям общества. И.С. Кон
понимает социальную адаптацию, как процесс усвоения индивидом
социального опыта, системы знаний, ценностей, позволяющие ему
успешно функционировать в обществе [2]. Однако, Н.Д. Дубровин
считает социализацию механизмом феномена социальной
адаптации.
Отсутствие адаптации, неспособность или нежелание
следовать социальным нормам приводит личность к социальной
изоляции. Изоляция так же может быть и эмоциональной.
Неумение выстраивать отношения проявляется в страхе перед
ними, неконтролируемой, плохо осознаваемой агрессии. Другой
человек воспринимается такой личностью, как средство
самоутверждения. Отношения с людьми выстраиваются через
применение насилия, для повышения личностью своей
самооценки. Компенсаторное насилие как ответ обществу на его
требования связанно с нереальными ожиданиями при отсутствии
социальных навыков. Наличие стрессов, отказ от социальной
практики, неудовлетворенность работой, незнание путей
достижения социального статуса, неадекватная оценка социальной
ситуации вызывает потребность через насилие компенсировать
свое субъективно униженное и ущемленное эго. Неадекватность
333
26 octombrie 2018
восприятия ситуации и других людей приводит к враждебности и

агрессии. Насилие и его использование как средство создает
иллюзию избавления от чувства беспомощности и социальной
уязвимости. Насильственное поведение является защитным механиз-
мом, которое используется в условиях социальной неготовности к
самореализации. Социальная адаптация подразумевает развитие
способности личности к эмоциональной и волевой саморегуляции в
поведении. Отсутствие этих навыков и их осознанности в трудных
социальных ситуациях может приводить личностно незрелую
молодѐжь к использованию алкоголя, наркотиков, чтобы уменьшить
уровень стресса и создать иллюзию социального благополучия.
Алкогольная и наркотическая аддикция снимает эмоциональные
барьеры, снижает мотивацию контролировать свое поведение и дает
свободу применять насилие по отношению к другим людям. Алкоголь
и наркотики не являются причиной насилия, но часто используются
как оправдание ему. Причины насилия индивид ищет не в себе, а во
вне: общественной ситуации, других людях и тд.. Абьюз, как
проявление насилия становится персональной нормой для
человека. Абьюзер поддерживает эти нормы в тех отношениях, в
которые от вступает, обвиняя окружающих во всех возникающих
трудностях. Жесткий контроль и агрессия подается под видом
заботы о других, на самом деле это неадекватный насильственный
способ справиться с собственными проблемами. Неумение
опираться на свою самостоятельность, выстраивать эмпатийные
отношения с другими приводит к насильственной манипуляции
людьми, ухудшению и разрыву социальных отношений,
личностной деградации.
Нами было проведено исследование адаптивности среди
молодежи г. Кишинева (40 испытуемых в возрасте от 20 до 30 лет).
По результатам многоуровневого личностного опросника
«Адаптивность» (МЛО-АМ) А.Г. Маклакова и С.В. Чермянина [4].
было выяснено, что половина испытуемых обладает уровнем ниже
334
26 octombrie 2018
среднего по шкале нервно-психическая устойчивость, что говорит

о наличии стрессового состояния. Большинство испытуемых
владеют коммуникативными навыками. Моральная нормативность
в отношениях находится на среднем и низком уровнях. Данные
приведены в таблице.
Таблица 1
Уровни развития Выше
Средний Ниже среднего
шкал среднего
Кол – во
Кол – во
Кол – во
Шкалы
%
%
Нервно-
психическая 3 7,5% 17 42,5% 20 50%
устойчивость
Коммуникатив-
ные способности 1 2,5% 36 90% 3 7,5%
Моральная
нормативность 14 35% 15 37,5% 11 27,5%
Личностно
адаптивный 0 0 15 37,5% 25 62,5%
потенциал
Результаты исследования показали, что среди испытуемых в

возрасте молодости выявлены проблемы связанные с освоением
моральной нормативности, нервно-психической устойчивостью и
саморегуляцией, что снижает личностно – адаптивный потенциал.
Это требует целенаправленной работы по преодолению данных
проблем так как их наличие приводит к проявлению насилия среди
молодежи.
335
26 octombrie 2018
1. Дубровин Д. Н. Психологическая адаптация как фактор
личностного самоопределения в старшем подростковом
возрасте. // Мир психологии, Москва, 2007 с. 64-75.
2. Кон И. С. Социология личности. М., 1973. 383с.
3. Маклаков А. Г. Общая психология. СПб., 2001.592 с.
4. Никифоров, Г.С. и др. Практикум по психологии
менеджмента и профессиональной деятельности: учеб.
пособие. СПб.: Речь. 2003. 448 с.
5. Ольшанский Д. В. Адаптация социальная // Философский
энциклопедический словарь. М., 1989. С.9-13.
336
26 octombrie 2018
СТРАТЕГИИ ПРЕДУПРЕЖДЕНИЯ НАСИЛИЯ В

ОБРАЗОВАТЕЛЬНОМ УЧРЕЖДЕНИИ
Адэсэклицэ Виорика, докт. психол., конф.

КГПУ им. Иона Крянгэ
CZU 37.015.3
Abstract: In the "Strategies of violence prevention in educational
institutions" is described the incidence of violence, the consequences of
violence in educational institutions. There are proposed three directions of
violence prevention: formation of adequate relations to the problem of
informing all the participants in the educational process, the formation of
new, effective interactions, timely and adequate response to cases of
violence.
Keywords: violence in educational institution, prevention strategies,
information, effective communication skills, timely response.
Основной задачей современной школы является создание

благоприятных психолого-педагогических условий для
всестороннего развития личности учащихся. Решению этой задачи
будет способствовать реализация деятельности по обеспечению
безопасного образовательно-воспитательного пространства в
рамках школы. Однако феномен насилия встречается практически
в каждом образовательном учреждении республики.
По данным исследований, проведенных в республике
Молдова, более трети опрошенных подростков (36,7%)
участвовали в драках как минимум один раз за год. При этом
среди мальчиков участников драк больше, чем среди девочек
(соответственно 56% и 18%). В среднем 2 из 10 опрошенных
школьников участвовали в нескольких ситуациях физического
насилия; при этом мальчики в 5 раз чаще, чем девочки
(соответственно 31,5% и 6,5%). [1]
337
26 octombrie 2018
В соответствии с данным исследований, феномен буллинга

широко распространен в образовательных учреждениях: 4 из 10
опрошенных подростков участвовали в издевательствах над
другими школьниками в течение последних двух месяцев,
предшествовавших исследованию, а 3 из 10 подростков
подвергались агрессии со стороны других школьников. [1] При
этом следует учитывать, что влияние насильственных ситуаций в
образовательном учреждении оказывается на всех его участников:
непосредственную жертву или пострадавших, на обидчика, а
также на свидетелей ситуации.
Последствиями для пострадавших являются выработка ими
агрессивной или, напротив, пассивной, подчиняющейся стратегии
поведения в ситуации межличностных отношений.
Психологический вред насилия выражается в снижении
самооценки ребенка, крахе его уверенности в себе, в развитии
депрессивного состояния, в формировании чувства вины за
происходящее. Часто такие дети испытывают трудности в
социальных контактах, как со сверстниками, так и с взрослыми,
боятся или стесняются обращаться за помощью, не верят в
возможность изменения сложившейся ситуации. Кроме того,
падает их интерес к учебному процессу, зачастую они перестают
посещать школу, чтобы избежать ситуаций насилия. [2]
Дети-свидетели насилия часто испытывают чувство вины из-
за того, что не смогли вмешаться или остановить ситуацию
насилия, а также страх оказаться на месте жертвы. Кроме того, при
опыте повторяющегося насилия у свидетелей начинает
формироваться тенденция к оправданию насилия и обвинению в
нем жертвы, основанное на желании ассоциировать себя с силой и
властью, проявляемой авторами насильственных действий. Тем
самым у них притупляется чувство сострадания и формируется
толерантность к агрессии и насилию, что в перспективе негативно
338
26 octombrie 2018
сказывается на психологическом климате класса, на

взаимоотношениях между учащимися и педагогами. [2]
Ситуации насилия негативно сказываются и на развитии
обидчиков – у них нарушаются отношения с педагогами, часто они
подвергаются жестокому обращению в семье, в перспективе они
усваивают агрессивную манеру общения с окружающими и
переносят ее во взрослую жизнь, в профессиональное и семейное
взаимодействие.
Следует отметить, что насилие негативно сказывается и на
самом образовательном учреждении: ухудшается социально-
психологический климат в школе, возникают напряженные,
конфликтные отношения с родителями учащихся, формируется
позиция бессилия у педагогов и вседозволенности у учащихся,
если отсутствует адекватное и своевременное реагирование на
случаи насилия.
Исходя из всего выше изложенного, отметим основные
направления работы образовательного учреждения по
предупреждению насилия в нем. Они должны охватывать все
аспекты и всех участников образовательного процесса.
Первым рекомендуемым направлением является
формирование адекватного отношения к насилию у всех
участников образовательного процесса. Подобное отношение
однозначно представлено в действующем законодательстве
Республики Молдова и выражается оно в запрете любой формы
насилия в отношении ребенка со стороны любого лица, входящего
с ним в контакт. [3]
Основной деятельность в этом направлении должно стать
информирование педагогов, учащихся и их родителей о видах и
проявлениях насилия, его последствиях, о мерах по его
предупреждению и по вмешательству, предусмотренных
законодательством.
339
26 octombrie 2018
Процедура институциональной организации и поддержки со

стороны сотрудников учебных заведений в случае жестокого
обращения, пренебрежения, эксплуатации и торговли детьми,
утвержденная приказом Министерства Просвещения РМ № 77 от
22.02.2013; Методология применения Процедуры институцио-
нальной организации и поддержки со стороны сотрудников учебных
заведений в случае жестокого обращения, пренебрежения,
эксплуатации и торговли детьми, утвержденная приказом
Министерства Просвещения РМ № 858 от 23.08.2013; Постановление
Правительства РМ № 270 от 08.04.2014 oб утверждении Инструкций
по механизму межсекторального сотрудничества в области
выявления, оценки, направления, помощи и мониторинга детей –
жертв и потенциальных жертв насилия, пренебрежения, эксплуа-
тации и торговли; Закон № 140 от 14.06.2013 об особой защите детей,
находящихся в ситуации риска, и детей, разлученных с родителями;
Приказ Министерства Просвещения РМ № 861 от 07.09.2015,
утверждающий Кодекс профессиональной этики педагогических
работников, и другие нормативные акты должны быть в доступной
для понимания и применения форме донесены до всех участников
образовательного процесса. [3]
Следующим шагом в предупреждении насилия в
образовательном учреждении должна стать деятельность по
формированию навыков эффективного взаимодействия детей и
взрослых, среди которых особенно отметим навыки самопознания
и познания окружающих, понимания и управления эмоциями,
критического мышления, ассертивного общения, мирного
разрешения конфликтов, самозащиты, обращения за помощью и др.
[3, стр. 52] Основными требованиями к организации такого рода
деятельности являются: непрерывность процесса формирования и
тренировки навыков, их практическое применение в обычных
жизненных ситуациях, соответствие возрастным особенностям и
специфике групповых процессов, применение обучающих
340
26 octombrie 2018
стратегий, основанных на активном участии детей и взрослых,

учет реального опты детей и взрослых, создание благоприятного
климата, привлечение к деятельности партнеров по учебно-
воспитательной работе.
Наконец, особенно важным в профилактике насилия
является своевременное и адекватное реагирование на случаи
насилия со стороны сотрудников образовательного учреждения.
Характер такого реагирования, его специфика в различных
ситуациях подробно представлена в уже указанных нормативных
актах. Особенно отметим, что неравнодушное, но справедливое
отношение педагогов в каждом конкретном случае будет
способствовать не только решению конкретной ситуации, но и
предупреждению повторения насилия среди участников,
формированию у них уверенности и положительного
самоощущения в рамках учебно-воспитательного процесса.
1. Sănătatea adolescenților. Factorii determinanți comportementali
și sociali. Raport sumar al studiiului de evaluare a
comportamentelor de sănătate ale copiilor de vârstă școlară în
Republica Moldova. G. Leșco, Chișinău, 2015.
2. Защита ребенка от насилия в образовательном учреждении.
Сборник нормативных актов. Кишинэу, 2017.
3. Предотвращение насилия в образовательном учреждении:
Методическое пособие / М-во образования, культуры и
исслед. Респ. Молдова, Гос. пед. ун-т им. Иона Крянгэ,
Центр информ. и документации по правам ребенка Респ.
Молдова (CIDDC) [и др.] ; под. ред.: Виорика Адэскэлицэ [и
др.]. Кишинэу, 2017.
341
26 octombrie 2018
ANGAJAREA ÎN VIAȚA DE CUPLU A TINERILOR ÎN

DEPENDENȚĂ DE VALORILE ACESTORA
Popescu Cristina, lector universitar,

UPS „Ion Creangă‖
CZU 159.923.2-053.6+316.356.2
Abstract: In this article I tried to analyse the reason why young people
don’t get married or don’t make any official commitment about their love
relationships. And as we know that values are the strongest instrument that
guide our life, I have analysed the main important values in love
relationships as, marriage, love and family. So, because of the political and
economical changes the values are deffined based on these not only by the
family. Women and men are both involved in other activities then household
tasks. Because of it women and men have to distribute the household tasks
between them as a result of adaptation.
Keywords: values, family, mariage, love.
‖Căsătoria este un soi de contract civil în care oamenii își asumă

anumite responsabilități, ceea ce nu neapărat e rău, însă aceasta distruge
un pic din farmecul a ceea ce simt oamenii. Poate ei și vor aceste
responsabilități din frica de a rămâne singuri, iar acest „contract‖ e un
fel de asigurare, dacă nu în altcineva, atunci în sine însuși. Cred că
mulți nici nu prea se gândesc la aceste lucruri și le numesc tradiție. Îmi
aduce aminte de „Vova must die” – pentru că așa trebuie.
Concubinajul îmi pare ceva mai superior decât căsătoria, pentru
că din lipsă de obligații oamenii oricum continuă să fie împreună.
Decizia de a împărți spațiul și timpul este una liberă și necondiționată.
Dacă oamenii simt ceva unul față de altul, nu cred că ei au nevoie de
contracte precum cel de căsătorie. Fiecare poate pleca când simte că așa
trebuie, iar această lipsă de obligație (care uneori poate fi teribilă, să fii
cu cineva pentru că ești căsătorit/-ă) poate face ca relația să fie mult mai
puternică și profundă.
342
26 octombrie 2018
Totuși, e bună și căsătoria și concubinajul, important este ca

aceasta să nu facă rău cuplului, decizia finală oricum aparține fiecărui
în parte, în dependență de valorile educate în familie sau pe care le
împărtășești la moment, religie, locul unde activezi, soț/soție/familie
etc. Într-o societate precum cea moldovenească, unde tradițiile și
obiceiurile încă mai au un rol important, căsătoria este și o nevoie și o
obligație, iată de ce trebuie să ai mare curaj ca să ieși din rame.‖ Așa a
răspuns un tânăr, Ivan Țurcan la întrebarea: Ce preferă tinerii în ziua de
astăzi, concubinaj sau căsătorie? [1]
Vedem mai sus doar un exemplu, una din părerile tinerilor
referitor la căsătorie. În articolul dat, dar și în multe alte articole
sociologice se observă diversitatea părerilor tinerilor referitor la actul
căsătorie. Întrebarea e alta, ce anume a influențat tinerii la o așa părere,
ce valori stau la baza deciziei de a se implica într-o relație de cuplu?
Mai jos, voi încerca să găsesc o explicație teoretică cu privire la
angajarea tinerilor în viața de cuplu făcând referire la următoarele
valori ca, căsătoria sau mariajul, dragostea și familia.
O abordare filozofică a valorii spune că aceasta este un element
logic necesar pentru alcătuirea conceptelor și judecăților. Gândirea noastră
fiind o activitate de relație între diferite conținuturi reprezentative, poate
avea diferite înfățișări, diferite forme de expresie. Aceste forme sunt
judecata și conceptul. Judecata exprimă procesul de cunoaștere al gândirii,
iar conceptul cunoștința gata. Deci, judecata și conceptul sunt numai stadii
diferite ale aceleiași funcțiuni logice, ale funcțiunii de relație a diferitelor
conținuturi psihice. În gândirea antică conceptul era scopul alcătuirii
judecăților, pe când în gândirea contemporană conceptele sunt mijloace
elemente ale judecății, sau cum se exprima Höffding: „gândirea antică" se
servea de judecăți pentru a forma concepte iar cea ,,modernă„ se servește
de concepte pentru a ajunge la judecăți.
Într-adevăr Platon și Socrate considerau că țintă a cunoașterii, de
a alcătui concepte, pe când gândirea modernă alcătuiește judecăți prin
concepte, pentru a exprima raporturi între reprezentări. Dacă vom
343
26 octombrie 2018
dovedi că valoarea e un element constitutiv al conceptului și judecății,

vom putea stabili temeiurile logicii valorii, deoarece toata cunoștința
noastră se rezolvă în concepte și judecăți. [3, p.54]
Valoarea este, într-adevăr, trăită, așa cum cineva trăiește
frumusețea unei opere de artă sau a unui peisaj. Prin urmare, omul are
trăiri estetice, etice și religioase, trăiri care capătă uneori accente
dramatice, dar acestea nu epuizează fenomenul valorii. Exista, de
asemenea, concepte și judecăți asociate atât trăirilor estetice, etice și
religioase, cât și lucrurilor care se află la originea acestor stări psihice
specifice. Toate teoriile menite să fundamenteze rațional anumite
doctrine morale, religioase sau estetice au la bază reducerea valorilor la
concepte. Valorile, deși sunt abstracte și universale, ca și conceptele, au
o finalitate intrinsecă [5, p. 13,14]
Wilhelm Windelband spunea că fiecare valoare necesită sau
trezește un sentiment.
Mariajul, de cele mai dese ori este perceput ca o relație foarte
personală, o relație activă construită și în care sunt implicate două
persoane care-și reflectă propriile lor interese și personalități. În același
timp, căsătoria este cel mai frecvent prezentată ca o instituție socială
centrală a societății cu anumite schimbări în structura sa, fiind văzută ca
o amenințare a ordinii sociale. Realitatea este, desigur, mult mai
complexă. Din punct de vedere sociologic, cheia spre a înțelege
organizarea și structura căsătoriei se află în însăși recunoașterea că o
instituție socială semnificativă, precum este căsătoria, va schimba
inevitabil formarea socială și economică a fiecărei părți implicate în
aceasta. Evident că acest punct este adesea trecut cu vederea. Căci, ca
să fii incorporat în această viață socială este nevoie de adaptare ca un
răspuns la schimbările din jur. Altfel, să fii neschimbător e la fel
precum ai fi nesemnificativ structural. [2, p. 83]
Prin urmare, căsătoria nu a fost niciodată ceva static. Căsătoria
însăși se schimbă în timp, dar cel mai important este că modelarea
căsătoriei are loc și istoric. Căsătoria unei generații nu este aceeași cu
344
26 octombrie 2018
cea a generației care urmează și nici a celei anterioare. Acest lucru

creează mai multe probleme despre ce este căsătoria și, în particular, ce
se așteaptă de la acesta. Acest lucru este relevant în perioada
caracterizată prin ratele de coabitare istorică, modele de familie diferite
și o mai mare libertate de exprimare sexuală. Majoritatea elementelor
tradiționale anterior inerente în înțelegerea socială a mariajului, acum
apar în afara căsătoriei formale. Cea mai simplă căsătorie
(concubinajul) cuprinde setul de relații construite de cupluri care sunt
recunoscute legal ca fiind căsătoriți. Din acest unghi, sarcina
sociologilor este de a specifica cum diversele căi în care diferitele
aspecte ale acestor relații sunt organizate și structurate. [2, p. 83]
În timp ce acest aspect este, desigur, important, un alt răspuns, la
fel de pertinent, mai ales, într-o perioadă în care convențiile sociale care
guvernează căsătoria tradițională sunt chestionate. Așa cum tot mai
mulți oamenii construiesc relații ‖de tip mariaj‖, în afara căsătoriei,
legal definite, în loc să privească căsătoria ca atare, devine adecvat de a
întreba cum diferite aspecte maritale sunt organizate în general.
Întrebări pot să apară referitor la modelele și tendințele dominante,
formarea gospodăriei, managementul relațiilor sexuale și resursele
valabile fiecărei părți implicate. În acest caz, accentul cade pe modelul
de „relație‖ domestică și sexuală și mai puțin pe actul însăși de
căsătorie civilă sau religioasă. Și aici vedem un consens general că, în
trecut căsătoria era structural inegală, unde soții erai mai avantajați.
[2,p.84]
Dar, s-au adus argumente puternice că începând cu anul 1950,
soțiile nu mai sunt atât de dependente de soții lor precum au fost în
generațiile anterioare [Finch and Summerfield, 1991; Summerfield,
1994]. Ideologia căsătoriei, la fel, a fost modificată cu diferite satisfacții
acum căutată într-un parteneriat. [2,p.85]
Observăm că baza economică și socială a căsătoriei a fost
fundamental modificată odată cu industrializarea și dominarea muncii
salariale asupra altei forme de producție, deși, în principal, istoricii au
345
26 octombrie 2018
acordat o atenție deosebită pretențiilor despre solidaritatea emoțională

care se făceau.[2,p. 56-60]
Un nou val al mişcării feministe a concentrat atenţia asupra
explicării variabilei „statutul femeii în familie‖. Se puneau întrebările:
dacă diviziunea socială a muncii duce la o atât de mare stratificare
(socială) de putere şi prestigiu, diviziunea muncii casnice are ea efecte
similare?; Care este legătura dintre formele de mariaj şi familie şi
stratificarea pe sexe (genuri sociale)? Răspunsul la asemenea întrebări
presupune apelul mai substanţial la cercetări istorice şi cultural
comparative. S-au impus în comunitatea ştiinţifică noi date şi metode.
Demografia istorică, sociologia istorică şi istoria socială au dezvăluit,
cu argumente statistice, interdependenţele la scară macrosocială între
industrializare, structura şi comportamentul familial. [4, p.11] Totuși,
indiferent de perioada considerată a fi cea mai importantă, printre
schimbările descrise se numără și dezvoltarea alegerii maritale bazată
pe atracție personală puternică și compatibilitate. În societatea
contemporană apelul iubirii ca bază a selecției maritale și desigur
pentru continuarea mariajului rămâne a fi foarte puternic. Dacă, până
atunci, emoțiile precum indiferența sau antipatia nu erau motive de
divorț, cu toate acestea dragostea și-a ocupat cu mândrie locul ca cea
mai justificabilă rațiune socială pentru căsătorie. Se observă că
dragostea nu este ceva static. Iar conceptualizarea rămâne cumva vagă
și social maleabilă. În cadrul culturii dominante alte baze ale căsătoriei
nu sunt văzute pur și simplu la fel de diferite precum mai puțin morale
și mai puțin vrednice. Prin urmare, să te căsătorești fără angajamentul
iubirii este o nepotrivire morală. Chiar dacă nu este nimic mai evident
decât dragostea romantică și sexuală ca bază a unei relații de lungă
durată, totuși, există argumente că dragostea este o bază mai puțin
satisfăcătoare într-o relație de lungă durată anume din cauza caracterul
său instabil.[2,p. 56-60]
Analizând teoriile mai multor autor cu privire la familie, Iluț
consideră cea mai importantă şi eficientă epistemic este paradigma, de
346
26 octombrie 2018
inspiraţie economică, pe care o numește generic al analizei costurilor şi

beneficiilor. Este vorba de costuri şi beneficii nu doar monetare, ci şi
culturale, psihologice etc. Înţeleasă într-o accepţiune lărgită, respectiva
teorie conţine următoarele idei de bază:
* În descrierea, explicarea şi predicţia acţiunilor umane trebuie să
luăm în considerare costurile şi beneficiile pe care acţiunea în
cauză le angajează. Aşa fac şi oamenii obişnuiţi în mare măsură.
* Actorii sociali (individuali sau colectivi) nu numai că iau în calcul
în deciziile lor acţionale raportul dintre capitalul pe care îl deţin,
costurile şi beneficiile implicate, ci sunt capabili, de regulă, să
aleagă varianta optimă în realizarea unui scop. Este ceea ce se
numeşte teoria alegerii raţionale [vezi Coleman, 1990]. Aplicând
paradigma comportamentului raţional din micro-economie la
comportamentul uman în general şi la cel familial în special, G.
Becker [1991] – care a primit şi premiul Nobel pentru aceasta în
1992 – argumentează că aproape toate aspectele legate de familie
pot fi descrise şi explicate în termeni de capital, costuri, beneficii,
strategii raţionale. Cu o condiţie esenţială: dacă introducem şi
capitalul informaţional deţinut de indivizi. Decizia de divorţ, de
exemplu, din partea unuia sau altuia dintre parteneri sau a
amândurora este în funcţie de capitalul marital. De aceea,
probabilitatea de divorţ descreşte odată cu acumularea de capital
marital specific cum ar fi proprietatea şi copiii, a căror valoare ar
descreşte dacă familia s-ar dizolva.
* Ca o variantă – să-i spunem mai slabă, „mai dulce‖, „mai moale
(soft)‖ – a paradigmei costuri-beneficii, deşi a fost predecesoarea
ei, este teoria schimbului social. Teza ei fundamentală spune că
interacţiunile dintre oameni, asocierile dintre ei se fac în virtutea
unui schimb de bunuri şi servicii (materiale sau simbolice).
Funcţionează în viaţa cotidiană, după această teorie, legea
reciprocităţii („ţi-am dat‖ – „mă aştept să-mi dai‖). Pornindu-se de
aici s-a ajuns la teoria echităţii, care susţine că subiecţii aflaţi într-
347
26 octombrie 2018
un context de coparticipare (cum este şi cel familial) nu judecă

„dreptatea‖ doar după egalitatea simplă „cât mi-ai dat atât îţi dau şi
eu‖, ci după egalitatea raportului dintre „cât dai, cât primeşti‖. Se
apreciază că o cauză majoră a disoluţiei familiei este atunci când
unul sau amândoi dintre soţi percep o inegalitate profundă în
raportul respectiv. Tratând mariajul şi familia în termeni de costuri
beneficii, „afaceri‖ de tipul „îi dau – îmi dai‖ etc., constatând rata
mare de divorţialitate şi de „deviere‖ de la tipul familial clasic,
putem rămâne cu un gust amar: unde e dragostea (romantică)
dezinteresată, unde e respectul dintre soţi, unde sunt jurămintele
oficiale şi neoficiale, unde e credinţa religioasă? [4, p.14-15]
Robert J. Sternberg, încercând să răspundă la întrebarea ‖Ce
înseamnă să iubești pe cineva?„ ‖Dacă de fiecare dată se întâmplă la
fel‖? ‖Dacă nu, atunci în ce mod diferă dragostea de la unul la altul?‖,
formulează Teoria Triunghiulară a Dragostei.
În această teorie el spune că dragostea poate fi înțeleasă din trei
componente care, împreună pot fi văzute ca formând un triunghi.
Aceste componente sunt: Intimitatea, pasiunea și angajamentul.
348
26 octombrie 2018
Astfel, intimitatea este componenta care se referă la sentimentele

de apropiere, conexiune, legătură în relațiile de dragoste. Intimitatea
include acele sentimente care dau naștere căldurii în relația de dragoste.
Pasiunea se referă la unitățile care conduc la romantism, atracție
fizică, consum sexual și alte fenomene asemănătoare în relația de
dragoste. Pasiunea include acele surse motivaționale și alte forme de
excitare care duce la pasiune.
Angajamentul sau decizia presupune două laturi: dacă ne referim
la termen scurt, atunci vorbim despre faptul că unul din parteneri iubește pe
altcineva, iar dacă ne referim la termen îndelungat, atunci angajamentul
presupune, anume menținerea acestei relații. Angajamentul include
elemente cognitive care sunt implicate în luarea deciziei referitor la situația
existentă sau la angajamentul într-o relație de dragoste pe termen lung.
Astfel, Sternberg afirmă că din careva puncte de vedere, compo-
nenta intimitate este asociată cu ‖căldura‖, pasiunea – cu ‖fierbintele‖, iar
angajamentul cu ‖răceala‖.
Tinerii de astăzi se află într-o perioadă de tranziție cauză fiind
schimbările la nivel politic și economic, ceea despre ce am menționat
mai sus. Aceastea, la rândul lor, influențează și chiar schimbă sistemul
de valori. Una din valorile de bază care suferă schimbări radicale este
familia. Astfel, tinerii de astăzi tot mai mult tind să înlocuiască tipul
clasic de familie, cel oficializat (căsătoria) cu tipul modern, cel de
concubinaj.
Poate că concubinajul s-ar dovedi a fi o ‖soluție„ benefică pentru
tinerii care încearcă să se adapteze la schimbările din mediu și la
condițiile create în sociatate. Și așa cum am menționat mai sus ca nu
există diferențe majore dintre relațiile de concubinaj și tipul clasic de
familie, căsătoria, deci tinerii, care se angajează în relații de concubinaj,
mențin rata natalității în societate, acesta fiind un factor de importanță
existențialistă, dar și alte particularități specifice căsătoriei. Sau poate
tinerii sunt în căutarea sublimului, a ceea ce poeții, marii filozofi și
scriitori descrii în operele lor de artă, Dragostea?! Poate că tinerii de
349
26 octombrie 2018
acum, încearcă singur să descopere adevăratul sens al noțiunii de

dragoste, iar pe lângă aceasta s-o și trăiască?! Poate că ei însuți stau la
baza acestor schimbări din societate (nivelul politic și cel economic),
pentru că ei nu mai înțeleg dragostea ca sentimentul ce se naște în
familia deja formată, după căsătorie, mă refer aici la societățile unde
tinerii se căsătoresc conform înțelegerii făcute dintre părinți sau în baza
statutului social și material, ci doresc să găsească adevăratul sentiment,
după care să se angajeze într-o relație de căsătorie.
O maximă spune că ‖Dragostea: nebunie temporară ce poate fi
vindecată prin căsătorie‖. (Ambroise Bierce)
Dacă încearcă oare tinerii să mențină „în viață‖ dragostea și să
opună rezistență angajamentului ‖rece‖ nu ne rămâne, decât să urmărim
evoluția acestor schimbări în timp.
Bibliografie:
1. Ce preferă tinerii în ziua de astăzi, căsătoria sau concubinajul. In:
http://diez.md/2015/08/17/vox-ce-prefera-tinerii-in-ziua-de-astazi-
casatoria-sau-concubinajul/ (vizitat 12.04.2018)
2. Graham Allan and Graham Crow. Families, Households and
Society. Palgrave, 2001. Printed in China
3. Petre Andrei. Filozofia valorii. București, 1945
4. Petru Iluț. Psihosociologia și antropologia familiei. Polirom 2005.
5. Nicolae Rambu. Filosofia valorilor. Didactica și Pedagogica, Iași,
1996
6. Robert Sternberg. Psychological Review 1986, Vol. 93, No. 2, 119-
135, Yale University
350
26 octombrie 2018
FRAȚII COPIILOR CU AUTISM ȘI AFECTĂRILE

EMOȚIONALE ALE ACESTORA
Chirilă Lidia Elena, drd. UPS „Ion Creangă‖
CZU 159.922.2
Abstract: TSA does not only affect the child, but the whole family as
well. This qualitative study explored the impact of TSA on the relationship
between parents and their neuropsychiatric children and how neurotic
children deal with the impact of having an autistic brother in the family.
Using the principles of social relationship theory, 5 families in Romania,
consisting of 5 mothers and 5 neurotic children, were interviewed. Both
neurotic mothers and children were seen as equal agents in influencing
interactions with each, and contributed to maintaining close relationships
through different strategies. The findings have shown that having an autistic
child in the family imposes certain additional constraints and
responsibilities for family members. Despite this, neurotic children have
coped well with such constraints. The data highlights the value of
considering both agents, mothers and neurotic children, and how it
influences the two-way one, while sharing the role of carer for the autistic
child in the family. It is highly recommended for practitioners to
incorporate elements of the child's capacity when increasing their scope for
work in neuropsychiatric psychological interventions.
Keywords: Autism, children, parents, challenging behaviours,
qualitative study.
Nevoile unui copil austit afectează intercațiunea dintre mame și

copilul neurotipic din cauza nevoilor pe care copilul cu TSA le are.
Interacțiunea dintre mame și copilul neurotipic este bilaterală așa cum
copilul neurotipic răspunde la parentalul dublu-standardizat pe care îl
experimentează, răspunsurile lor variind de la în conformitate la în non-
conformitate. Potrivit teoriei relatiilor sociale, nu doar partinții au
propria capacitate, dar și copii sunt considerați ființe agentice
(agentic=teoria perspectivei social cognitive în care oamenii sunt
351
26 octombrie 2018
producători, dar și produse ale sistemelor sociale) care au capacitatea de

a crea strategii pentru a-și atinge scopurile dorite.
Educația psihologică pentru părinți

Cererile pentru a avea grijă de un copil autist și alt copil
neurotipic pot fi coplesitoare pentru părinți și inveitabil afectand
interacțiunile părinților cu copilul. Furnizand psiho-educație acestor
părinți poate fi un mod efectiv de a-i ajuta să facă față mai bine
stresului de a furniza buna functionare a familiei. Este important pentru
lucrătorii sociali să introducă și să sublinieze conceptul de agent al
copilui pentru parinti. Prin acest lucru vor ajuta părinții să înțeleagă mai
bine comportamentul copilului neurotipic – văzând compromisul
copiilor sau strategiile de resistenta ca o încercare de a-și urmari
scopurile. Părinții pot fi invățaț să aplicei strategii despre cum să își
angajeze copilul neurotipic într-o negociere bidirecțională a scopurilor.
Părinții ar trebui de asemenea încurajați să ia în considerare
răspunsurile copiilor, respectand agentul copilului. Părinții, în special
mamele, afirmă că în strategiile lor agentice pentru a-si face timp cu
copii neurotipici este o alta interventie benefica. Asistenții sociali și
psihologii ar trebui să se bazeze pe metode de strategige proprii pe care
le-au folosit în scopul de a-si mentine relatia cu copilul neurotipic.
Acest studiu spera să ajute la ghidarea dezvoltării intervențiilor familiei
concentrate pe construirea sprijinului părinților și copilului neurotipic,
în timp ce îmbunătațește relația părinte- copil cu scopul de a crește
functionarea generală a familiei.
Practica centrată pe familie

Studiile cercetării au arătat importanța serviciilor de intervenție
din timp pentru copii cu TSA si familiile lor (Dawnson si colab., 2012;
Reichow si colab., 2012; Eapen si colab., 2013). Totuși, aici a fost o
lipsă de atenție despre cum să sprijine mai bine celălalt copil neurotipic.
Practica centrata pe familie este un model al muncii sociale care
352
26 octombrie 2018
amplasează familia în centrul intervenției (Germain, 1968). Prin

urmare, un accent egal ar trebui plasat în implementarea serviciilor
pentru sprijirea celorlalți membri ai familiei copilului cu TSA. O
recomandare concretă este concentrarea pe familie ca și unitate de
intervenție si nu doar pe copilul autistic sau copilul neurotipic. Prin a
vedea copilul cu TSA o problema de familia in loc de o problema
individuala, a fost mult mai benefic pentru dezvoltarea rezulatelor
copilului (Spina si colab., 2005). Interventia muncii sociale ar trebuie sa
atinga mecanismul adaptiv existent al intregii familii care se confrunta
cu un copil autist in loc de a se concentra pe nevoia unui anumit
membru. Imbratisand un punct de vedere sistemic in interventie ar fi
mult mai benefic pentru intreaga familie. Practica centrata pe familie
este in conformitate cu literatura existenta care sustine conceptul de
„Sisteme de ingrijire‖ unde grija pentru un membru cu disabilitati
trebuie reconceput ca o parte normala a familiei obisnuite si viata
comunitara (Shakespeare, 2006).
Acest studiu a descoperit că copilul neurotipic în familiile cu un
copil autist sunt într-adevar agenti actviti ai propriilor vieti, avand
abilitatea de a decide de a se conforma cu intructiunile parintilor sau nu,
in timp ce raspund la parintii lor in diferite maniere. Muncitorii sociali
intai need sa recunoasca copilul neurotipic ca fiind o fiinta agentic.
Furnizand oportunitati pentru acesti copii de a-si exprima sentimentele
este un mod simplu insa eficace de a recunoaste agentul copilului
neurotipic si contributiile lor asupra familiei. Cercetari trecute au
indicat beneficiile lde a lucra in mod direct cu fratii neurotipici ai
copiilor cu TSA prin a-i lasa sa isi exploreze gandurile si sentimentele
despre a avea un frate autist (Ba‘genholm & Gillberg, 1991; Mascha &
Boucher, 2006).
Bazat pe descoperirile acestui studiu, o recomandare este sa
formeze mai multe grupuri de sprijin formate din frati, in momentul
actual fiind putine astfel de grupuri in Singapore (AS3, 2012; Rainbow
Centre, 2012). Dand importanta sprijinului emotional si social, astfel de
353
26 octombrie 2018
grupuri de sprijin pentru fratii neurotipici ai copiilor cu TSA pot

contribui la bunastarea lor (Kaminsky & Dewey, 2002; Hasting, 2003;
Rivers & Stoneman, 2003; Ballard, 2004; Cebula, 2012), permitand
copilului cu experiente similare sa si le imparta. Auzind experientele si
perspectivele copilului neurotipic le va da putere. Acest lucru este
relevant atata timp cat „practicile fratilor‖ in fmailiile cu copil TSA pot
sfida ordinea nasterii si starea varstei a familiilor normative unde grija
pentru un frate este in general predeterminata in ordinea ierarhiei
nasterii fratilor (Edward si colab., 2006). In datele noastre, nu este
neobisnui pentru fratii mai tineri care sunt neurotipici sa le pese de
fratii lor mai mari cu TSA.
Afirmand ca contributia copiilor neurotipici asupra familiilor lor
cand iau parte la nevoile lor va fi unul dintre scopul acestor grupuri.
Acest mod de interventie provine din perspectiva punctelor forte in loc
de perspectiva „victimei‖, care neglijeaza contributiile si punctele forte
ale acestor copii in familiile lor. Cum a fost mentionat mai devreme in
acest studiu, este important sa avem in minte ca fratii neurotipici nu
sunt mereu afectati negativ fiind nevoiti sa creasta intr-o familie cu un
copil autist. In mod contrar, acest lucru poate avea influente pozitive
care apar din astfel de experiente, precum ajutarea unui frate neurotipic
sa devina mai matur. Muncitorii social trebuie sa identifice astfel de
strategii pentru a lucra cu acesti frati pentru ai sprijini mai bine, sa ii
incurajeze sa continue sa arate agentul lor si strategiile pozitive folosite
cand isi identifica nevoile. Deci, vedem o nevoie clara de a vedea copii
neuroticipi ca niste membri care contribuie in furnizarea suportului
catre familie. Cand dezvolta interventii pentru copii neurotipici,
practicientii trebuie sa isi schimbe perspectivele de la un model deficit
catre unul care este atent cu agentul copilului.
O sursă importantă de sprijin pare a fi contactul cu alți părinți ai
copiilor cu autism. Prin acest contact, părinții se pot compara cu
experiențele altor părinți și pot învăța din succesele lor. Acest contact a
permis, de asemenea, compararea copilului cu copilul celorlalți părinți
354
26 octombrie 2018
și, în unele cazuri, face o comparație descendentă care le-a făcut să se

simtă mai norocoși. Utilizarea comparației sociale ca mijloc de coping a
fost de asemenea descoperită într-un studiu recent al părinților copiilor
cu distrofie musculară Duchenne (Hodges and Dibb, 2010), deși sa
evidențiat modul în care această comparație socială poate fi de
asemenea nefolositoare, deoarece ar putea provoca probleme negative
sentimente de frustrare sau de amenințare. Deși o slăbiciune a studiilor
calitative este generalizarea ei limitată, concluziile ne permit să
obținem o imagine subiectivă a experiențelor părinților și a modului în
care acestea se confruntă cu stresul, ceea ce poate fi un indiciu al
experiențelor comune. Acest lucru este susținut de constatările din alte
cercetări care stabilesc natura stresantă a îngrijirii unui copil cu autism (de
exemplu, Ingersoll și Hambrick, 2011). De asemenea, ne permite să
înțelegem nu numai că comportamentele provocatoare sunt stresante
pentru părinți, ci mai degrabă este vorba despre astfel de comportamente
care sunt cele mai dificil de rezolvat. Lipsa înțelegerii și sprijinului
publicului larg, a familiei extinse și chiar a unor profesioniști par a fi o
componentă stresantă a comportamentului provocator.
Bibliografie:
1. Avdi, E., Griffin, C. și Brough, S. (2000). Dezvoltarea de către
părinți a "problemei" în timpul evaluării și diagnosticării
copilului pentru o tulburare de spectru autist. Journal of Health
Psychology, 5 (2) 241-254
2. Baker, B. L., McIntyre, l. l., Blacher, J., Crnic, K., Edelbrock, C.,
Law, L. (2003). Copiii preșcolari cu și fără întârziere de
dezvoltare: probleme de comportament și stres parental în timp.
Journal of Intellectural Disability Research, 47, 217-230.
3. Bristol, M., M. (1984). Resurse familiale și adaptarea cu succes
la copilul autistic. În Scholper, E., & Mesibov, G. B. (Eds.).
Efectul autismului asupra familiei. New York: Plenum. 293-306.
Charman, T., & Baird, G. (2002). Revizuirea practicianilor:
355
26 octombrie 2018
Evaluarea și diagnosticarea tulburărilor din spectrul autismului în

anii preșcolari. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 43,
289-305.
4. Dale, E., Jahoda, A., Knott, F. (2006). Atribuțiile mamei după
diagnosticarea de către copil a tulburărilor de spectru autist:
Explorarea legăturilor cu nivelurile materne de stres, depresie și
așteptări privind viitorul copilului lor. Autism, 10 (5) 463-479
5. Degangi, D.A., Berinbaurer, C., Roosewelt, J.D., Porges, S &
Greenspan (2000). Predicția problemelor copilariei la 3 ani la
copiii care suferă de tulburări de reglementare în timpul
copilariei. Infant Mental Health Journal, 21, 156-175.
6. Ingersoll, B. și Hambrick, D. (2011). Relația dintre fenotipul mai
larg al autismului, severitatea copilului și stresul și depresia la
părinții copiilor cu tulburări de spectru. Cercetări în tulburările
spectrului autism, 5 (1), 337-344.
7. Lecavalier, L., Leone, S. și Wiltz, J. (2006). Impactul problemelor
comportamentale asupra stresului îngrijitorilor la tinerii cu ASD.
Journal of Intellectual Disability, 50 (3), 172-183.
8. Leekam S., Tandos, J., McConactie, H., Meins, E., Parkins, K.,
Wright C., Turner M., Arnold B., Vittorini L., Couteur, .
Comportamente repetitive la persoanele în vârstă de 2 ani.
Journal of Child Psychology and Psychiatry, 48 (11), 1131-1138.
9. McCubbin, A. E. Cauble & J. M. Patterson (Eds.). Stresul
familial, copingul și sprijinul social. Londra: Edituri Charles C
Thomas. Midence, K., & O'Neill, M. (1999). Experiența părinților
în diagnosticarea autismului: un studiu pilot. Autism, 3 (3), 273-285.
10. Whitaker, P. (2002). Sprijinirea familiilor copiilor preșcolari cu
autism: Ce doresc părinții și ce ajută. Autism, 6 (4), 411-426.
356
26 octombrie 2018
INFLUENȚA IMAGINII DE SINE A PĂRINȚILOR

ASUPRA DEZVOLTĂRII AFECTIVITĂȚII
LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ
Carolina Perjan , conf., univ., dr. psihologie

UPS „Ion Creangă‖ din Chișinău
CZU 159.942
Abstract: In this article, the influence of the self image of mothers on the
affectivity of children of school age is experimentally demonstrated. The
same is the opinion of different authors about the concepts of self-image. As
a conclusion, the importance of adequate self-image for people's quality of
life is exposed.
Keywords: family, self-image, affectivity.
Există foarte multe păreri și opinii referitor la factorii care

influențează educarea și creșterea copilului, însă cu ceea ce sunt
complet deacord toți omenii de știință, ca familia este factorul decesiv.
Cu alte cuvinte, este important ce fac părinţii, dar mai important este
contextul emoţional în care ei acţionează. Părinții constituie primul
model social de influență asupra copiilor, aceștia contribuind la
formarea concepției despre viață, a modului de comportament și de
relaționare a copiilor. Acest model pe care însăși părinții îl ‖dăruie‖
propriului copilului depinde de imaginea de sine a lor.
I.Johns [4] susţine că imaginea de sine este un fenomen
integrator ce reflectă conţinutul conştiinţei de sine; un sistem de
elemente cognitive, afective şi comportamentale, nu un sistem de
montaje obişnuite, deoarece ea este întotdeauna individuală şi specifică.
Astfel, I. Racu [1] susţine că conştiinţa de sine este tratată ca un
proces de înţelegere de sine a personalităţii, de conştientizare a propriei
esenţe şi a opoziţiei pe care o ocupă în evantaiul relaţiilor sociale.
Conştiinţa de sine semnifică şi atitudinea persoanei faţă de laturile,
structurile lumii interioare proprii pe care ea le percepe, constă în
357
26 octombrie 2018
aptitudinea omului de a se diferenţia pe sine de propria existenţă.

Această aptitudine apare în procesul comunicării şi afirmării
principalelor forme de activitate.
Mihai Golu[3] considera ca imaginea de sine este un construct
mental complex care se elaboreaza treptat în cursul evolutiei ontologice
a individului, în paralel și în stransă legătură cu elaborarea conștiinței
lumii obiective printr-un șir de operații și procese de comparație,
clasificare si ierarhizare, generalizare si integrare. Ea reprezintă un
filtru între solicitările interne şi cele externe, determinand modul
concret de a reacţiona al persoanei. Astfel imaginea de sine poate fi
deopotrivă factor optimizator şi protector al echilibrului persoanei, şi
factor predispozant la tulburare patologică
Pentru a vedea care este influența imaginii de sine a părinților
asupra dezvoltării afectivității la copii de vârsta școlară mică am
afectuat un experiemnt de constatare în care au fost incluse 60 de mame
și copii acestora. Mamele au fost împărțite în doua grupe experimentale
: 30 de mame cu imaginea de sine scăzută și 30 de mame cu imaginea
de sine înaltă neadecvată. Pentru experimentul de constatre am aplicat
testul Analiza relațiilor familiare (ARF) de Э.Г. Эйдемиллер, В.В.
Юстицкис, pentru mame și pentru școlarii mici testul Arborele de Ch.
Koch.
În urma aplicării testului ARF am obținut rezultaele statistic
semnificative la următorii parametri testului : Hiperprotecțe cu scoruri
mai mari pentru mamele cu Imaginea de sine înaltă neadecvată, pentru
t=-3,028și p=0, 004; Indulgență necesităților cu scoruri mai mari pentru
mamele cu imagine de sine scăzută, pentru t=-1,948 și p=0, 056,
Insuficiența cerințelor – interdicțiilor, pentru t=-2,971 și p=0, 0004 cu
scoruri mai mari pentru mamele cu imagine de sine scăzută. Rezultatele
testului sunt prezentate în figura de mai jos.
358
26 octombrie 2018
6,00
5,43
5,00
4,00 4,00
3,57 2,83 2,77
3,00 2,83 2,672,67 3,00
3,13 3,03 2,903,20
2,47
2,37 2,17 2,17 2,27 2,33
2,00 2,00 1,83 2,03
2,03 1,871,70 2,10
1,50 1,53
1,30 1,60 1,57
1,471,50
1,00 1,20 1,37 1,13 0,97 1,23 0,87
1,17
0,00
parinti imagine de sine scazuta

parinti imagine de sine inalta (neadecvata)
Fig. 1. Valorile medii la testul ARF
Ca tablou descriptiv avem următoarea caracteristică pentru

mamele cu imaginea de sine scăzută:
Copilului ‖i se permite totul‖. Mamele cu imagine de sine
scăzută nu pedepsesc copilul chiar dacă acesta încalcă interdicțiile puse
de către părinți și anume din această cauză școlarii mici le încalcă cu
ușurință știind că nu vor fi pedepsiți. Școlarul mic este cel care singur
determină cercul său de prieteni, ora mesei, plimbărilor, ocupațiile,
timpul de întoarcere acasă, întrebările ce țin de fumat și consumarea
băuturilor alcoolice. Mamele cu imaginea de sine scăzută nu vor sau nu
pot stabili careva limite în comportamentul copilului. Acest tip de
educație stimulează dezvoltarea hipertimică a personalității. Încă o
caracteristică a acestor mame este legată de faptul că ele tind spre
satisfacerea maximală și necritică a tuturor necesităților copilului.
Părinții ‖alintă‖ copilul. Orice dorință a acestuia este o lege. Mamele
inconștient proiectează asupra copiilor săi necesitățile nesatisfăcute mai
devreme și caută metode de înlocuire din contul acțiunilor educaționale.
Pentru mamele cu imaginea de sine înaltă neadecvată hiperprotecția
este una din cele mai ‖adecvate‖ metode de educație, prin intermediul
359
26 octombrie 2018
căreia mamele își arată ‖dragostea enormă‖ față de propriul copil. Mamele
cu imagine de sine înaltă neadecvată acordă copilului prea mult timp,
atenție și puteri și educația copilului a devenit pentru părinte cel mai
important lucru din viața lui. În viitor așa copii au riscul de a crește
persoane infantile.
Pentru a vedea ce se întâmplă cu sfera afectivă a școlarului mic
crescut și educat de către mame cu imagine de sine joasă și cu imagine
de sine înaltă neadecvată am aplicat testul Arborele de Ch. Koch,
rezultatele căruia sunt prezentate în figura de mai jos.
7,00 5,77 6,13 5,77

5,37 5,204,73
6,00 4,37
5,00 4,00 4,13
4,00 3,23 3,13
3,00 2,30
2,00
1,00
0,00
parinti imagine de sine scazuta

parinti imagine de sine inalta (neadecvata)
Fig. 2 Valorile medii la testul arborele de Ch. Koch.
În urma prelucrării statistic a rezultatelor am primit următoarele

diferențe: Pentru Anxietate t=-8,944 și p=0,001, cu scoruri mai mari pentru
copii educați de mame cu imaginea de sine scăzută. Nevrozitate t=-6, 548 și
p=0,001 cu scoruri mai mari pentru copii educați de mame cu imaginea de
sine înaltă neacecvată; Tendința depresivă pentru t=9, 602 și p= 0,001 cu
scoruri mai mari pentru copii educați de mame cu imaginea de sine scăzută;
impulsivitate pentru t=6,935 și p=0,001 cu scoruri mai mari pentru copii
educați de mame cu imaginea de sine șcuzută și Nevroze pentru t=-3,730 și
p=0,001 pentru copii educați de către mame cu imagine de sine înaltă.
360
26 octombrie 2018
În concluzia acestei cercetări putem expune faptul că școlarii mici

educați de mamele cu imagine de sine scăzută din cauza faptului că ele nu
stabilesc hotare dintre bine și rău, acceptabil și neacceptabil, destoinic și
vice versa, nu stabilesc obligațiunile copilului, tind spre satisfacerea
maximală și necritică a tuturor necesităților copilului, dezvoltă și formează
la ei disfuncții în dezvoltarea sferei afective și anume anxietate, tendințe
depresive și impulsivitate. Aceste disfuncții emoționale le crează copiilor
probleme de adaptare socială, pot provoca diverse dependențe, sentiment
de inutilitate, irascibilitate necondiționată, sau închiderea în sine etc.
La scolariii mici care sunt educați și crescuți de către mame cu
imaginea de sine înaltă neadecvată se observă dereglări în sfera
emoțională sub formă de nevrozitate și nevroze, care la rândul său sunt
condiționate de hiperprotecție, cu o dedicație completă copilului,
ignorând propria viața, necesități și dorințe. Ca rezultat acești copii
devin iritabili, anxioși, pot avea insomnii, pe viitor pot avea conflicte
intrapsihice, pot manifesta neliniște și hipersensibilitate etc.
Tipul de imagine de sine a mamelor are o influență nu numai
asupra persoanei în realizarea activității sale vitale, dar și asupra altor
persoane, în relație cu ei. Cu atât mai mult influența imaginii de sine
este resimțită în educația copilului, în formarea lui ca personalitate, în
raportarea coplilului la sine insusi, la propriile trăiri și modalitatea lui
de integrare socială favorabilă sau defectă.
Bibliografie:
1. I. Racu. Psihologia conștiinței de sine. Chișinău, 2005.
2. G. Allport. Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti, 1991
3. M. Golu. Bazele psihologiei generale. Bucureşti, 2005
4. I. Johns. Comportament organizaţional. Bucureşti, 1998
5. Karl Koch . Testul arborelui. Sorinel Mocanu București, 2006
6. Эйдемиллер Э.Г. Методы семейной диагностики и
психотерапии. Методическое пособие / Под общей редакцией
д.м.н; проф. Л.И. Вассермана. М. 1996.
361
26 octombrie 2018
НАСИЛИЕ КАК ФАКТОР

ДЕВИАНТНОГО ПОВЕДЕНИЯ У ПОДРОСТКОВ
Раку Жанна, докт. хаб. психол., проф.

Государственный Универститет Молдовы
CZU 159.922.8+316.624
Abstract. Article contains the results of experimental research of
aggressive components and delinquent tendency in preadolescence. The
main ways of aggressiveness and delinquent behaviour corrections in
preadolescence are put in evidence. The results of the research are very
useful to teachers and psychologists in order to prevent delinquent behaviour
of preadolescents.
Keywords: aggressiveness, hostility, conflict, deviant behavior, teenager,
correction.
Введение. В научной литературе обще призннным считается

факт, что девиантное поведение является сложным феноменом. В
его основе находятся не только различные факторы макроуровня
(экономические, демографические и т.д.), но и биологические,
социальные и психологические факторы.
Некоторые авторы придают особое значение психолого-
педагогическим факторам возникновения девиантного поведения
подростка, которые проявляются в дефектах школьного и
семейного воспитания [1,4]. Особо отметим, что случаи насилия со
стороны родителей, других взрослых или сверстников могут
способствовать проявлению у ребенка отклоняющегося поведения.
В нашем экспериментальном исследовании изучались особенности
девиантного поведения 40 подростков [6].
Методология и выборка исследования. Для диагностики
была использована методика определения склонности к девиантному
поведению (СДП), разработанная коллективом авторов (Э.В. Леус,
А.Г. Соловьев и др.) [9]. Тест предназначен для измерения оценки
362
26 octombrie 2018
степени выраженности компонетов дезадаптации у подростков с

разными видами девиантного поведения.
Анализ результатов исследования. Полученные в
тестировании данные представлены в таблице.
Таблица. Распределение подростков по уровням

склонности к девиантному поведению.
Высокий Средний Низкий
Шкалы уровень уровень уровень
Кол-во Кол-во Кол-во
% % %
человек человек человек
Искренность 11 28% 29 72% 0 0%
Делинквентное
4 10% 14 35% 22 55%
поведение
Аддиктивное
1 3% 9 22% 30 75%
поведение
Агрессивное
3 8% 13 32% 24 60%
поведение
Аутоагрессивное
8 20% 16 40% 16 40%
поведение
Анализируя полученные результаты, отметим, что высокие

показатели по шкале искренности (предрасположенность подростков
на социально обусловленное поведение), зафиксированы лишь у 28%
респондентов. Данные значения свидетельствуют об адаптиро-
ванности и тесном «слиянии» и общении подростков со значимой
группой. Средний уровень по шкале искренности отмечается у 72%
подростков. Так, для них характерно адекватное общение, которое
является основой психического и личностного развития. Оно
выражает потребность в принадлежности к группе и ориентацию на
ее идеалы, стремление быть замеченным, принятым и понятым среди
сверстников.
363
26 octombrie 2018
По шкале делинквентности высокий уровень выявлен у 10%

испытуемых, что свидетельствует о формировании указанной
модели поведения. Оно оценивается как антисоциальное, противо-
речащее правовым нормам, угрожающее социальному порядку и
благополучию окружающих людей поведение, включающее
любые действия или бездействия, запрещенные законодательс-
твом. К числу делинквентных действий относятся различные
административные правонарушения, мелкое хулиганство, скверно-
словие, нецензурная брань в общественных местах и т.д., появление в
состоянии алкогольного опьянения в общественных местах. Для
подростков с делинквентным поведением характерно отставание в
интеллектуальном и личностном развитии. Для них типично
отсутствие познавательного интереса, конфликты с педагогами,
прогулы школьных занятий, что приводит к снижению памяти,
мышления, внимания, ограниченности кругозора.
Многие авторы (М.И. Буянов, А.И. Захаров, А.Е. Личко,
Л. Пожар и др.) к наиболее распространенным причинам происхож-
дения девиантных явлений относят неблагоприятную социальную
ситуацию развития ребенка, а также комплекс его индивидуальных
психологических свойств (темперамент, характер) [7]. Другим
механизмом отклоняющегося поведения для несовершеннолетних
является деформация личности в результате нарушенных
социальных отношений со взрослыми и сверстниками, в
частности, проявление с их стороны насилия [12]. X. Ремшмидт,
считает регулятором поведения индивида его личностные
качества, но отмечает, что отклоняющееся поведение подростков
часто сопряжено с определенным окружением и типом ситуаций
[10].
У 35% подростков выявлен средний уровень по шкале
«делинквентное поведение». Данный факт свидетельствует о
ситуативной предрасположенности их к делинквентному поведе-
нию. Криминологические и социально-психологические данные
364
26 octombrie 2018
показывают, что при длительной (более 1-го года) социальной

дезадаптации у большинства детей и подростков с высоким уровнем
делинквентного поведения и склонностью криминальной активности
начинают проявляться и фиксируются черты личностной
деформации по асоциальному типу. Для нее характерны такие
признаки как:
 стремление к получению простых удовольствий без
определенного волевого усилия и труда;
 неустойчивое настроение со склонностью к раздражитель-
ности, гневливым реакциям, состоящим из безмотивного
внутреннего напряжения в сочетании с неадекватным,
аффективно усиленным реагированием по агрессивному
типу на конфликтные ситуации;
 выраженная наклонность к индивидуальной и особенно
групповой жестокости;
 индифферентное или пренебрежительное отношение к
общечеловеческим ценностям, облегченное усвоение навы-
ков асоциального поведения и общий социально-правовой
нигилизм;
 выраженная эгоцентричность с чувством правомерности
своего асоциального поведения, с постоянным стремле-
нием к его оправданию или обвинению окружающих в
последствиях своих поступков;
 повышенная подверженность влиянию взрослых правона-
рушителей или групповому воздействию;
 раннее начало курения, ранняя алкоголизация и высокий
риск употребления психоактивных веществ (наркотиков)
[3; c. 118].
Для 55% подростков характерен низкий уровень по шкале
делинквентного поведения и отсутствие его признаков.
365
26 octombrie 2018
Другая шкала методики изучает склонность подростков к

аддиктивному поведению, которое имеет следующие особенности:
1) злоупотребление различными веществами, изменяющими
психическое состояние, включая алкоголь и курение табака,
до того, как от них сформировалась зависимость;
2) деструктивное поведение, которое выражается в стремлении
к уходу от реальности путем изменения своего психического
состояния посредством приема некоторых веществ или
постоянной фиксации на определенных предметах или
активных видах деятельности, что сопровождается
развитием интенсивных эмоций.
По указанной шкале средний уровень выявлен у 22%
подростков. Данные испытуемые характеризуются ситуативной
предрасположенностью к зависимому поведению. Эти результаты
могут быть обусловлены выраженным желанием и тенденцией
подростков быть принятым в референтную группу. В указанном
контексте, как отмечает Е.В. Змановская, психоактивные вещества
выступают в роли «пропуска» в подростковую субкультуру [4]. В
данной ситуации наркотики (в широком смысле) выполняют
следующие жизненно важные для подростка функции:
поддерживают ощущение взрослости и освобождения от
родителей; формируют чувство принадлежности к группе, а также
среду неформального общения; дают возможность отыгрывать
сексуальные и агрессивные побуждения, не направляя их на
людей; помогают регулировать эмоциональное состояние;
реализуют креативный потенциал подростков через
экспериментирование с различными веществами.
Среди мотивов первичного аддиктивного поведения, Е.В.
Змановская выделяет:
1. атарактические (достижения психологического комфорта и
релаксации);
366
26 octombrie 2018
2. субмиссивные (стремление к принадлежности и одобрению

группы);
3. гедонистические (получение специфического физического
удовольствия);
4. гиперактивации (повышение тонуса и самооценки);
5. псевдокультурные (демонстрация какого-то качества,
например, взрослого поведения);
6. познавательно-исследовательские (любопытство, стремление к
новым впечатлениям) [5].
В изучаемой выборке низкий уровень аддиктивного
поведения выявлен у 75% испытуемых, что свидетельствует об
отсутствии у них признаков зависимого поведения.
По шкале агрессивного поведения высокий уровень
зафиксирован у 8% подростков. Данные результаты указывают на
сформированную у них модель агрессивного поведения. Р.Бэрон и
Д.Ричардсон отмечают, что агрессивное поведение является
«любой формой поведения, нацеленного на оскорбление или
причинение вреда другому живому существу, не желающему
подобного обращения [1].
Проявление агрессии как сформированной модели
поведения у подростков, осуществляется ими в форме вербальной
и физической агрессии, которая направлена на окружающих
людей. Отметим, наличие у испытуемых таких качеств как
враждебность, негативизм, дерзость и мстительность.
Агрессивный подросток противостоит родителям, т.е. свои
авторитеты, согласно возрасту, он ищет на стороне. В данном
возрасте агрессивное поведение приобретает различные формы,
которые в дальнейшем становятся чертами характера. Физическая
и словесная агрессия подростка имеют внешнее выражение, тогда
как еѐ другие формы имеют часто скрытый характер. К ним
относятся, например, вандализм, наблюдения за издевательствами,
порча имущества и одежды, раздражение и вечное недовольство,
367
26 octombrie 2018
обида и чувство вины, чрезмерная подозрительность, нападки и

критикой в адрес другого человека.
Для 32% испытуемых характерен средний уровень
агрессивного поведения, что свидетельствует об их ситуативной
предрасположенности к агрессии. Низкий уровень агрессивного
поведения выявлен у 60% подростков, что свидетельствует об
отсутствии у них признаков агрессивного поведения.
По шкале «аутоагрессии» были получены следующие
результаты. Так, высокий уровень характерен для 20%
респондентов, что свидетельствует о сформированности у них
соответственной модели поведения. Компонентами аутоагресии
являются такие реакции как стремление причинить себе боль
и/или физический вред, сознательный отказ индивида от жизни,
связанный с действиями, направленными на ее прекращение, или
незавершенными попытками.
Особенностями данного возраста являются высокая
эмоциональная восприимчивость и чувствительность, низкая
устойчивость к стрессу, отсутствие сформированных моделей
совладания с внешнеситуативными проблемами и внутренними
переживаниями, потребность в тесных контактах со сверстниками,
стремление к эмансипации от взрослых, переживание возрастного
кризиса и другие. Подростки составляют группу риска и требуют
внимания к своим переживаниям. Само-повреждающее поведение
включает в себя следующие компоненты:
1. Психологический компонент включпет в себя психологическое
неблагополучие индивида и стремление его преодолевать. Таким
образом, самоповреждающее поведение является формой ответа
«на беспокоящие психологические симптомы или события
окружающего мира».
2. Физический компонент – это физическая травматизация,
которая заключается в причинении вреда собственному телу,
включая акты удаления, разрушения, обезображивания или
368
26 octombrie 2018
повреждения части тела независимо от явных или скрытых

намерений - повреждение тканей и органов тела. Другими
вариантами аутоагрессии могут быть причинение вреда
организму посредством нарушений пищевого поведения
(анорексия и булимия), татуировок, пирсинга, ряда навязчивых
действий (обкусывание ногтей и губ, выдергивание волос,
щипание кожи), вывихов суставов пальцев, и других форм не
смертельного повреждения (кусание рук и других частей тела,
царапанье кожи, расчесывание ран, язв, швов, родимых пятен,
самопорезы, удары кулаком и головой о предметы и
самоизбиение, неполное самоудушение), злоупотребление
алкоголем, лекарственными средствами и наркотиками (с
отравлением и передозировкой без суицидального намерения).
3. Скрытые формы включают поведение, связанное с прене-
брежением опасностью, повышенным риском, стремлением к
возбуждающим переживаниям или с избеганием депрессии.
У 40% подростков выявлен средний уровень аутагрессив-
ного поведения, что свидетельствует о ситуативной их
предрасположенности к аутоагрессивному поведению. Низкий
уровень аутоагрессивного поведения отмечается у 40% респондентов,
что указывает на отсутствие признаков аутоагрессивного поведения.
Ю.А.Клейберг отмечает, что в подростковых девиациях наиболее
ярко выступают такие особенности как высокая аффективная
заряженность поведенческих реакций; импульсивный характер
реагирования на фрустрирующую ситуацию; кратковременность
реакций с критическим выходом; высокий уровень готовности к
девиантным действиям [5, c. 17].
Представим полученные результаты для наглядности на
рисунке 1.
369
26 octombrie 2018
72% 75%
80%
60%
70% 55%
60% 40%40%
50% 35% 32%
40% 28% 22%
30% 20%
20% 10% 8%
0% 3%
10%
0%
Высокий уровень Средний уровень Низкий уровень
Рис 1. Выраженность склонности к девиантному

поведению у подростков.
Среди факторов, обуславливающих отклоняющееся поведение

Л.Б. Шнайдер, отметила такие причины как: [12]
 причины, связанные с возрастными кризисами;
 стремление получить сильные впечатления;
 повышенная возбудимость, неумение контролировать себя;
 неблагополучная ситуация в семье;
 стремление к самостоятельности и независимости;
 пренебрежение со стороны сверстников;
 недостаточная уверенность ребенка в себе;
 отрицательная оценка взрослыми способностей детей;
 стрессовые жизненные ситуации и не умение с ними
справится;
 примеры насилия, жестокости, безнаказанности;
 конфликты с родителями и неблагоприятная обстановка в
семье в целом;
370
26 octombrie 2018
 низкий уровень эмоционально-волевого контроля у

подростков;
 желание обратить на себя внимание.
И.С.Кон отмечает что, вначале девиантное поведение
индивида всегда бывает немотивированным [12]. Подросток, как
правило, стремится соответствовать требованиям общества, но по
определенным причинам (конституциональные факторы,
социальные условия, неумение правильно определить свои
социальные идентичности и роли, противоречивые ожидания
значимых других, недостаток материальных ресурсов, плохое
овладение нормальными способами социальной адаптации и/ или
преодоления трудностей) он не может этого сделать. Это
отражается в самосознании подростка и толкает его на поиск
других направлений. Важнейшим фактором появление девиантного
поведения является соответствующая среда, т.е. девиантные и
агрессивные сверстники. Наличие девиантной группы: а) облегчает
совершение девиантных действий, если личность к ним внутренне
готова; б) обеспечивает психологическую поддержку и поощрение за
участие в таких действиях и в) уменьшает эффективность личных и
социальных контрольных механизмов, которые могли бы
затормозить проявление девиантных склонностей [12; c.18].
Подводя итоги исследования, сформулируем основые
выводы:
 По шкале делинквентного поведения высокий уровень
характерен для 10% современных подростков, а средний
уровень выявлен у 35% респондентов. Этот факт
свидетельствует о ситуативной предрасположенности к
делинквентному поведению.
 Средний уровень аддиктивного поведения выявлен у 22%
подростков, что говорит о ситуативной предрасположен-
ности к зависимому поведению.
371
26 octombrie 2018
 Высокий уровень агрессивного поведения отмечается у 8%

подростков, что указывает на сформированную модель
агрессивного поведения. Средний уровень агрессивного
поведения отмечается у 32% респондентов, что
свидетельствует о ситуативной предрасположенности к
агрессивному поведению.
Высокий уровень аутоагрессивного поведения отмечается у
20% подростков, что свидетельствует о сформированной модели
такого поведения, а средний уровень характерен для 40%
школьников, т.е. у них выражена ситуативная предрасположен-
ность к аутогрессивному поведению. В указанном контексте
подчеркнем, что требуется специальная психолого-педагогическая
работа с подростками, находящимися в зоне риска. Современная
психология выработала направления и методы коррекционной
работы и помощи подросткам с отклоняющимся поведением.
Наиболее эффективными среди них являются систематические
тренинговые групповые занятия снижениея агрессии и
отклоняющегося поведения [5,8,11]. Наряду с этим, важно помочь
и учить подростка владеть собой, развивать у него самоконтроль и
т.д. Дети должны знать о возможных последствиях своих
поступков и о том, как их агрессивные действия могут быть
восприняты окружающими.
Библиография
1. Аверин В.А. Психология детей и подростков: Учеб. пособие.
2-е изд., перераб. СПб.: Изд-во Михайлова В.А., 1998. 379 с.
2. Азарова Л.А. Девиантное поведение и его профилактика.
Учеб. метод. комплекс. Минск: ГИУСТ БГУ, 2009. 164 с.
3. Агрессия и психическое здоровье. Под редакцией академика
РАМН Т. Б. Дмитриевой и профессора Б.В. Шостаковича.
СПб.: Издательство «Юридический центр Пресс», 2002. 464 с.
372
26 octombrie 2018
4. Змановская Е.В. Девиантология: Психология отклоняющегося

поведения: Учеб. пособие для студ. высш. учеб. заведений.
М.: Издательский центр «Академия», 2003. 288 с.
5. Клейберг Ю.А. Психология девиантного поведения: Учебное
пособие для вузов. - М.: ТЦ Сфера, при участии «Юрайт-М»
2001. 160 с.
6. Кожина И. Особенности агрессивности у подростков со
склонностью к девиантному поведению. Магистерская
работа. Кишинэу, 2018. 93 с.
7. Личко А.Е. Психопатии и акцентуации характера у
подростков. 1983, 168 с.
8. Лютова Е.К., Монина Г.Б. Тренинг эффективного
взаимодействия с детьми. М: Речь, 2005, 190 с.
9. Леус Э.В., Сидоров П.И., Соловьев А.Г. Диагностика
девиантного поведения несовершеннолетних. Вестник Челя-
бинского государственного педагогического университета.
2012. № 9. С. 268-277.
10. Ремшмидт Х. Подростковый и юношеский возраст. Проблемы
становления личности. М.: Мир, 1994. 320 с.
11. Раттер М. Помощь трудным детям: Пер. с англ. Общ. ред.
А.С. Спиваковской; Предисл. О. В. Баженовой и А. Я. Варга.
М.: Прогресс, 1987. 424 с.
12. Шнейдер Л.Б. Девиантное поведение детей и подростков. М.:
Академический Проект; Трикста, 2005. 336 с.
373
26 octombrie 2018
MECANISMUL DE COOPERARE INTERSECTORIALĂ

ÎN CAZURILE DE VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE
Focșa Tatiana, dr.,

conf. univ. interim, ULIM
CZU 316.64+316.356.2:343.62
Abstract: Domestic violence remains a pressing issue for Moldovan
society. Many women continue to hide their aggressions for reasons of
shame, fear, and elementary ignorance of the protection that they can
benefit from. In a haunted family of violence, children grow up in an
atmosphere where their basic needs - the need for safety, orderly life, and
love are deeply neglected. The prevention and combating of domestic
violence as a component of the national family protection and support
policy is a major concern of the Government of the Republic of Moldova.
Intersectorial intervention in cases of family violence ensures the
elimination of the phenomenon.
Keywords: multidisciplinary approach, victim's interests, systemic
approach, instructions.
Trebuie să constatăm, că societatea în care trăim este viciată, iar

fenomenul violenţei domestice este unul dintre viciile Republicii
Moldova. Acesta, de regulă, este ascuns tot de societate sub masca
puterii şi a supunerii. Deşi violenţa domestică afectează mai mult
femeile ca urmare a particularităților psiho-fizice diferite de ale
bărbaţilor, violenţa persistă şi asupra bătrânilor şi copiilor. Cetățenii
țării noastre înţeleg cât de periculoasă este violenţa domestică, dar se
implică mai des compătimind victimele acesteia iar uneori
stigmatizând-le.
La moment statul, pune accent pe intervenția în vederea
protecției victimei care suferă de violenţă domestică de către autorităţi
şi servicii care, în funcție de atribuțiile sale, cooperează în vederea
păstrprii integrității psihice şi sociale a acesteia. Tot prin intermediul
autorităților se intervine şi asupra agresorului, întrucât mulţi dintre
374
26 octombrie 2018
agresori tind spre putere din cauza unor traume psihologice din
copilărie sau împrumută aceste comportamente din familia de origine.
Un aspect important în diminuarea fenomenului de violență este
aplicarea mecanismului de cooperare intersectorială în prevenirea
comportamentului agresiv și, drept urmare, prevenirea cazurilor de
violență.
Problema supusă investigației rezidă din extinderea alarmantă a
fenomenului violenței în familie și eficiența conlucrării intersectoriale
a factorilor determinanți, care vor facilita accesarea serviciilor sociale
indicate prevenirii și diminuării actelor de violență familială.
Scоpul cercetării constă în studierea mecanismului de cooperare
intersectorială în vederea asigurării protecției victimelor violenței
domestice.
În vederea atingerii scopului propus, am înaintat următoarele
obiective:
- Analiza cadrului instituțional cu atribuții de prevenire şi
combatere a violenței în familie;
- Studierea instrucțiunilor privind modul de exercitare, a
atribuțiilor legale în domeniul prevenirii și combaterii violenței
în familie ;
- Elaborarea metodologiei de cercetare;
- Prelucrarea și interpretarea datelor obținute în urma
investigației;
- Formularea cоncluziilоr.
Cercetarea calitativă a fost efectuată cu ajutorul metodelor:
logică, documentarea, interviul și analiza sintetică.
Cadrului instituțional cu atribuții de prevenire şi combatere a
violenței în familie este constituit din Autorităţilor publice implicate în
apărarea drepturilor victimelor actelor de violență, care sunt structurate
pe trei nivele:
Autorităţi publice de nivelul I, în categoria cărora intră: medicul de
familie, inspectoratul de poliţie, asistentul social comunitar.
375
26 octombrie 2018
Atribuţiile autorităţilor menționate contribuie la înregistrarea

sesizărilor referitor la cazurile de violenţă; aplicarea prevederilor
mecanismului intersectorial de cooperare; cooperarea multidisci-
plinară în domeniul prevenirii, evaluării, referirii, asistenţei şi
monitorizării copiilor victime.
Autorităţile publice de nivelul II, în categoria respectivă intrînd
instituţiile medico-sanitare, inspectoratele de poliţie, Direcţiile de
Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei care au următoarele
atribuții: aplicarea prevederilor mecanismului intersectorial de
cooperare; cooperarea multidisciplinară în domeniul prevenirii,
evaluării, referirii, asistenţei şi monitorizării victimelor;
dezvoltarea şi oferirea serviciilor specializate pentru protecţia
victimelor violenței domestice; monitorizarea aplicării prevederilor
mecanismului intersectorial de cooperare, la nivel local.
Autorităţile publice centrale: Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției
Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, și subdiviziuni ale
Guvernului, care au atribuţii de elaborare a politicilor în domeniu
pe care îl reprezintă şi a mecanismelor de implementare a
politicilor în domeniu pe care îl reprezintă în vederea prevenirii și
protecției victimelor violenței în general, și victimele violenței
domestice, în special.
Potrivit Strategiei naţionale de prevenire și combatere a violenței
față de femei și violenței în familie pe anii 2018-2023 [2], dar și în
scopul implementării prevederilor Legii nr. 45-XVI din 1 martie 2007
cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie[1], cu
modificările ulterioare, capitolului XXX1 al Codului de procedură
civilă, articolelor 781, 782 și 3181 ale Codului contravențional, art. 2011
și 3201 ale Codului penal, articolelor 58, 118, 165, 185 și 2151 ale
Codului de procedură penală; Legii privind administrația publică locală
nr.436-XVI din 28.12.2006, şi articolelor 16, 21 și 25 ale Legii nr. 320
din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului,
precum şi în vederea asigurării interacţiunii cu autorităţile şi instituţiile
376
26 octombrie 2018
abilitate cu competenţe de prevenire şi combatere a violenţei în familie,

sunt aprobate instrucțiuni sectoriale pentru specialiștii cu competențe de
prevenire și combatere a violenței în familie: asistenți sociali, medici,
polițiști, precum și a răspunsului coordonat multidisciplinar al
autorităților publice locale la acest fenomen.
Autoritățile publice locale dispun de Instrucțiuni privind modul
de exercitare, a atribuțiilor legale în domeniul prevenirii și combaterii
violenței în familie, care stabilesc condițiile și modul de exercitare, de
către administrația publică locală, a atribuțiilor legale în scopul
prevenirii și combaterii violenței în familie. Administraţia publică
locală are autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi
financiară, are dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea
treburilor publice locale, exercitîndu-şi autoritatea în limitele
teritoriului administrat [3].
Instrucțiuni metodice privind intervenția Poliției în prevenirea şi
combaterea cazurilor de violenţă în familie, stabilesc competențele
Poliției la nivel de instituție publică specializată a statului, aflată în
subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia intervin în procesul
prevenirii şi identificării cazurilor de violenţă în familie, coordonării şi
soluţionării intersectoriale a cazurilor relevate și/sau înregistrate,
prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie, asigurării
protecţiei victimelor, supravegherii executării măsurilor de protecţie în
cazurile de violenţă în familie, atragerii la răspundere a agresorilor şi
reabilitării acestora [4].
Identificarea autorităților publice cu atribuții de prevenire și
combatere a fenomenului de violență în familie, precum și modalitatea
de intervenție sistemică a victimelor, indică actualitatea temei studiate.
Cercetarea empirică a mecanismului de cooperare intersectorială în
cazurile de violență în familie a fost realizată cu suportul specialiștilor
Direcţiei Asistenţă Socială sect. Centru, mun. Chișinău, de competența
cărora este intervenția și susținerea victimelor violenței domestice. A
377
26 octombrie 2018
fost aplicat un ghid de interviu, pentru a identifica incidența intervenției

intersectoriale asupra victimelor violenței în familie.
În urma prelucrării rezultatelor obținute, putem menționa
frecvența cazurilor femeilor victime cu copii înregistrate de autoritățile
de poliție și de asistență socială. Serviciile care sunt puse la dispoziția
acestora sunt de ordin juridic, adică reprezentare în instanță, consultanță
juridică; consiliere psihologică; cazare în regim de urgență sau
planificată - aceasta survenind ca o intervenție în criză care permite
beneficiarelor să se reabiliteze.
Un aspect important în intervenția prin cooperare intersectoriaslă
este lucrul cu copiii supuși violenței intra-familiale, care este un proces
îndelungat și dificil pentru că de multe ori copiii au traume psihologice
care le pot influența eventual personalitatea. Sesizarea autorității de
protecție a drepturilor copilului, dar și implicarea specialiștilor din
serviciul psihopedagogic este net importantă. Psihopedagogul în cazul
lucrului cu copii victime ale violenței domestic aplică diverse tehnici și
procedee care contribuie la diminuarea impactului negativ al violenței
așa ca: art-terapie, terapie prin joc, terapie prin povești. O altă verigă
importantă în intervenția intersectorială este implicarea psihologului
care poate consilia atât copilul- victimă, cât și cuplu mamă-copil.
Un aspect – problemă, identificat în urma aplicării interviului,
este dificultatea cu care femeile implicate în intervenție, se decid să
părăsească mediul abuziv acestea având o mai mare tendință de a reveni
înapoi în mediul agresiv. Totodată, femeile victime mai au o mare frică
de viitor și au tendința să creadă că copiii lor au nevoie de tată chiar
dacă acesta este unul agresiv. Cu toate acestea, mai multe cazuri de
violență domestică sunt rezolvate. Multe femei se încadrează în câmpul
muncii, devin mai încrezute și încep o viață nouă.
În cadrul interviului am apelat și la experiența de muncă a
specialiștilor întrebându-i despre frecvența cu care femeile cu copii sunt
manipulate sau șantajate în privința copiilor comuni cu agresorul. La
acest capitol sunt implicați reprezentanții inspectoratelor de poliție, care
378
26 octombrie 2018
intervin în vederea protecției legale a victimelor speriate de

amenințările privind integritatea și siguranța copiilor lor. În special,
sunt manipulate și supuse șantajului privind copii, femeile ce provin din
medii vulnerabile. De asemenea specialiștii intervievați au confirmat că
femeile cu copii tolerează mai mult timp violența în familie de dragul
copiilor, crezând că familia, cât de rea nu ar fi, este necesară copiilor
chiar dacă reprezintă un teren al violenței și nesiguranței, iar
consecințele fiind resimțite de-a lungul vieții atât a mamei supuse
violenței în familie, cât și copilului supus aceluiași tratament.
Un alt aspect identificat în urma aplicării interviului este că numărul
femeilor cu copii supuși violenței în familie s-a majorat semnificativ. Acest
fapt, însă, neînsemnând că a crescut numărul familiilor în care persistă
violența, ci a crescut înregistrarea cazurilor de violență asupra femeilor cu
copii de către autoritățile publice, aceasta fiind o tendință pozitivă în
extirparea fenomenului de violență din familii.
Persoanele intervievate au susținut că nevoile femeilor și copiilor
aflați în situație de violență în familie sunt diverse, cea mai accentuată
problemă a femeilor cu copii abuzați este lipsa unui loc de trai, pe lângă
problemele ca: traumele psihologice, fizice, lipsa încrederii în forțele
proprii și în viitor, frica de agresor și altele în depășirea cărora necesită
suport și reabilitare pentru o funcționare socială normală atât a femei
victime, cât și a copilului victimă, care datorită mediului familial
abuziv poate deveni un adult cu probleme.
Deci femeile victime cu copii au mai multe nevoi decât cele fără
copii, pentru că și copiii necesită reabilitare mai ales datorită
caracteristicilor psihofizice ale vârstei, aceștia aflând-se în proces de
formare a personalității și pentru care părinții sau anturajul imediat
reprezintă modele comportamentale.
Susținem că autoritățile implicate în instrumentarea cazului
depun efort pentru ameliorarea problemelor cu care se confruntă aceste
victime și după cum ne relatează și specialiștii într-adevăr femeile cu
copii victime ale violenței domestice spre deosebire de femeile fără
379
26 octombrie 2018
copii în situație de violență intrafamilială au mai multe nevoi și e

necesară mai multă implicare pentru a depăși dificultățile de care se
ciocnesc. În procesul intervenției, specialiștii susțin, că de multe ori
victimele nu cunosc cadrul legal care le poate apăra, serviciile care le
pot fi oferite, din care motiv putem constata că femeile cu copii victime
ale violenței în familie au nevoie de implicarea autorităților publice din
domeniul medical, social și polițienesc pentru a fi abordate
multiaspectual.
Concluzii. În urma analizei atribuțiilor autorităților publice de
protecție a vicitimelor a violenței, putem constata că în urma
mecanismelor elaborate de stat în vederea abordării sistemice a
victimelor, toate instituțiile autorităților publice sunt obligate să se
implice în soluționarea cazurilor acestora. Rolul autorităților de stat este
de a răspunde sesizărilor de abuz asupra victimelor. Scopul intervenției
lor este de a asigura victima, dar și persoanele afectate indirect de actul
de violență, că vor fi protejați de agresor, dar și că vor beneficia de un
tratament adecvat și servicii suport.
Bibliografie:
1. Legea Nr.45 – XVI din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi
combaterea violenţei în familie (MO nr.55-56 din 18 martie 2008);
2. Hotărârea Guvernului Nr. 281 din 03.04.2018 cu privire la
aprobarea Strategiei naţionale de prevenire și combatere a violenţei
faţă de femei și a violenţei în familie pe anii 2018-2023 și a Planului
de acţiuni pentru anii 2018-2020 privind implementarea acesteia
3. Instrucțiuni privind modul de exercitare, de către administrația
publică locală, a atribuțiilor legale în domeniul prevenirii și
combaterii violenței în familie, Aprobate prin OrdinulMinistrului
muncii, protecţiei sociale şi familiei nr.105 din 02.08.2012
4. Instrucţiunii metodice privind intervenţia organelor afacerilor
interne în prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă în familie,
aprobate prin Ordinul MAI nr. 275 din 14 august 2012
380
26 octombrie 2018
MEDIEREА СА MОDАLITАTE А DIMINUĂRII

VIОLENȚEI ÎN SISTEMELE SОСIО - EDUСАȚIОNАLE
Svetlаnа HАRАZ, leсtоr universitаr, ULIM
CZU 37.018.2+343.62
Аbstrасt: Viоlenсe in sосiо-eduсаtiоnаl envirоnments is а соmmоn,
even "nаturаl" phenоmenоn, аs а simple wаy оf "sоlving" the сreаted
situаtiоn. In the reseаrсh we hаve the intentiоn оf questiоning
representаtives оf different grоups, sосiаl systems (сhildren, pаrents,
teасhers, sосiаl pedаgоgues, аuxiliаry stаff) thаt interасt аnd аre аt
соnfliсts оf different nаture. We presented а саse study аs аn effeсtive wаy
tо resоlve соnfliсts. А mоdаlity, whiсh соntributes tо the reduсtiоn оf
viоlenсe, helps tо сhаnge behаviоrs by mаnаging emоtiоns аnd аnаlyzing
the reаsоns, the interests оf eасh pаrty invоlved in соnfliсt / viоlenсe
situаtiоns.
Keywоrds: sосiаl system, interасtiоn, viоlenсe, соnfliсt, mediаtiоn,
restоrаtive methоd, deсreаse viоlenсe.
Аrgumentаreа teоretiсă
Viоlențа șсоlаră este un fenоmen extrem de соmplex, сu
rаmifiсаții multiple: în fаmilie, sосietаte, șсоаlă, аsuprа prоpriei
persоаne și аsuprа сulturii. Diversele ei fоrme sunt interсоneсtаte și аu
о dinаmiсă speсifiсă: viоlență impоrtаtă din аfаrа șсоlii, dаr și viоlențа
generаtă de sistemul șсоlаr; viоlențа аdulțilоr împоtrivа elevilоr dаr și
viоlențа elevilоr împоtrivа prоfesоrilоr [6, p.434].
Un аspeсt саre оferă un număr de indiсii referitоаre lа viziuneа
unităţilоr de învăţământ аsuprа fenоmenului соnfliсtelоr din şсоli şi,
mаi аles, аsuprа mоdului de аbоrdаre а асestui fenоmen îl соnstituie
rаpоrtul dintre nоrmele prin саre regulаmentele şсоlilоr reglementeаză
pe de о pаrte drepturile elevilоr şi reсоmpensele сe pоt fi асоrdаte
асestоrа iаr pe de аltă pаrte оbligаţiile elevilоr, respeсtiv sаnсţiunile сe
le pоt fi аpliсаte. Аstfel, s-а соnstаtаt сă „Este evidentă tendinţа unоr
elevi de а înсlinа să spună сă în plаn nоrmаtiv există mаi multe
381
26 octombrie 2018
оbligаţii deсât drepturi, în timp сe о pаrte dintre prоfesоri şi direсtоri аu

impresiа unui uşоr dezeсhilibru lа nivel fоrmаl în fаvоаreа drepturilоr
elevilоr‖ [1, p. 37].
Evаluаreа dimensiunilоr fenоmenului de viоlenţă а аrătаt сă
şсоаlа este în prezent sсenа unоr freсvente situаţii de viоlenţă, fоrmele
de mаnifestаre а viоlenţei fiind vаriаte. Сele mаi impоrtаnte саuze аle
viоlenţei în şсоаlă inсlud, pe lângă fасtоrii fаmiliаli, sосiо-eсоnоmiсi
sаu individuаli şi о serie de саuze şсоlаre. Lipsа unui nivel аdeсvаt de
соnştientizаre, а unоr strаtegii didасtiсe sаu deсizii mаnаgeriаle
efiсiente, plаseаză аnumite şсоli în situаţiа de а nu fi саpаbile să
соmbаtă mаnifestările de viоlenţă determinаte de аnumiţi fасtоri extrа-
şсоlаri [4, p. 6].
Viоlenţа în şсоаlă se mаnifestă sub diferite аspeсte: lа nivelul
limbаjului prin exprimаre inаdeсvаtă sаu jignitоаre, сum аr fi:
pоreсlire, tасhinаre, irоnizаre, imitаre, аmeninţаre, hărţuire sаu оfensă
аdusă stаtutului/аutоrităţii саdrului didасtiс (limbаj sаu соnduită
ireverenţiоаsă fаţă de саdrul didасtiс); соmpоrtаment şсоlаr neаdeсvаt:
întârziereа lа оre, părăsireа сlаsei în timpul оrei, fumаtul în şсоаlă şi
оriсe аlt соmpоrtаment саre соntrаvine flаgrаnt regulаmentelоr şсоlаre;
аgresiune fiziсă: brusсаre, împingere, lоvire, rănire; соmpоrtаment саre
intră sub inсidenţа legii (viоl, соnsum sаu соmerсiаlizаre de drоguri,
furt, vаndаlism);
Se pоt distinge аstfel 2 tipuri de viоlenţă în mediul şсоlаr:
оbieсtivă - саre ţine de оrdinul penаlului;
subieсtivă - саre ţine de de аtitudine şi аfeсteаză сlimаtul şсоlаr
(оstilitаte, dispreţ, umilire, sfidаre, аbsenţele de lа оre) [3, p.7].
О fоrmă de viоlență extrem de rаspаndită în mediile șсоlаre este
viоlențа verbаlă, engelzii fоlоsesс termenul BULLYING pentru а
desemnа аtасurile verbаle, intimidările exerсitаte prin аmenințаri,
înjurări, umilințe. Bullying-ul este definit са fiind un соmpоrtаment
оstil/de exсludere și de luаre în derâdere а сuivа, de umilire. Un соpil
este etiсhetаt, tасhinаt, bаtjосоrit în сerсul său de сunоștințe sаu de
382
26 octombrie 2018
сătre соlegi саre îl strigă într-un аnume fel (făсând referire lа аspeсtul
fiziс sаu prоbleme de оrdin mediсаl/ fаmiliаl). Uneоri асeste tасhinări
se trаnsfоrmă în îmbrânсeli sаu сhiаr, în unele саzuri, în аtасuri fiziсe.
pentru șсоli mаi sigure [9].
Într-о perspeсtivа glоbаlа, se remаrса fаptul са, desi mediul sсоlаr
este un spаtiu publiс, асestа аre un stаtut de exсeptie în rаpоrt сu оriсe аlt
lос publiс, dаtоritа fаptului са reprezintа о institutie сu nоrme si
reglementаri mult mаi preсise deсât аlte spаtii publiсe. Tоtusi, sigurаntei si
seсuritаtii spаtiului rezervаt eduсаtiei publiсe nu li s-а асоrdаt sufiсientа
аtentie, асesteа neсоnstituind оbieсtul unоr сerсetаri sistemаtiсe si аnаlize
speсiаle, neсesаre сunоаsterii pаrtiсulаritаtilоr fenоmenului viоlentei
sсоlаre si а dimensiunilоr sаle psihоsосiаle [5, p.31].
Dаte stаtistiсe
Dаtele generаlizаte pentru аnul 2017 privind саzurile de viоlență
аsuprа соpiilоr, pe segmentul eduсаție, аu fоst соleсtаte și rаpоrtаte de
сătre instituțiile de învățământ din țаră.
Соnfоrm dаtelоr, în periоаdа iаnuаrie – mаi 2017, аngаjаții din
sistemul eduсаțiоnаl аu rаpоrtаt 5110 саzuri de viоlență аsuprа соpilului
саre аu аvut lос în fаmilie, șсоаlă sаu în аlte lосuri şi serviсii din
соmunitаte. Сele mаi multe саzuri – 2350 se referă lа viоlențа fiziсă,
аlte 1276 – lа viоlențа emоțiоnаlă, iаr 1242 – lа neglijаre. În асelаși
timp, în periоаdа mențiоnаtă аu fоst semnаlаte 206 саzuri de explоаtаre
prin munсă și 24 саzuri de аbuz sexuаl. Tоtоdаtă, pоtrivit rаpоrtului
pentru semestrul I аl аnului de studii 2017-2018 (septembrie –
deсembrie 2017) privind саzurile suspeсte și соnfirmаte de viоlență,
neglijаre, explоаtаre şi trаfiс а соpilului, аu fоst identifiсаte în tоtаl –
4794 саzuri, inсlusiv viоlență fiziсă – 2316; viоlență psihоlоgiсă – 1141;
аbuz sexuаl – 17; neglijаre – 1260; explоаtаre prin munсă – 60 sesizări.
De mențiоnаt fаptul сă, în periоаdа iаnuаrie – mаi 2017, instituțiile de
învățământ аu аdus lа сunоștințа оrgаnelоr de nivel lосаl сu аtribuții în
prоteсțiа соpilului – 972 саzuri grаve de viоlență аsuprа соpilului, iаr în
383
26 octombrie 2018
periоаdа septembrie – deсembrie 2017 аu fоst referite сătre аutоritățile

tutelаre 783 саzuri. [10].
Рrоblеmа сеrсеtării: Şсоаlа/сentrele соmunitаre pentru соpii și tineri sunt
sisteme sосiо-eduсаțiоnаle саre refleсtă vаlоrile sосietаle, mоdelele
соmpоrtаmentаle rаspândite, inсlusiv rezоlvаreа соnfliсtelоr prin
viоlență. Сulturа sоluțiоnării соnfliсtelоr prin mediere, sаlu аlte fоrme
аlternаtive este puțin сunоsсută și аpliсаtă.
Оbiесtul сеrсеtării: Viоlеnțа în șсоаlă/сentrele соmunitаre pentru соpii
și tineri și mediereа са mоdаlitаte de sоluțiоnаre а соnfliсtelоr.
Sсорul сеrсеtării: Рrоmоvаrеа medierii са mоdаlitаte de sоluțiоnаrе а
соnfliсtеlоr în șсоаlă/сentrele соmunitаre pentru соpii și tineri
întru diminuаreа nivelului de viоlență.
Iроtеzа сеrсеtării: Dасă sistemele sосiаle (elev, părinți, саdre didасtiсe/
pedаgоgi sосiаli, persоnаl аuxiliаr) саre interасțiоneаză în mediul
șсоlаr/сentre соmunitаre pentru соpii și tineri аr сunоаște mоdele
аlternаtive de sоluțiоnаre а соnfliсtelоr (mediаreа), аtunсi nivеlul
viоlеnțеi аr fi diminuаt.
Metоdele аpliсаte în сerсetаre:
Аnсhetа sосiаlа în bаzа de сhestiоnаr: соnstа în сulegerа de dаte
sаu infоrmаții despre entitаțile sосiаle (indivizi, grupuri, оrgаnizаții,
zоne sосiо-geоgrаfiсe, unități сulturаle și сhiаr sосietăți) сuprinse în
eșаntiоn în sсоpul identifiсării de distribuții stаtistiсe și interrelаții
(аsосieri, соvаriаții, rаpоrturi funсțiоnаle sаu саuzаle etс.) între
indiсаtоrii sаu vаriаbilele саre соrespund unui mоdel teоretiс și pentru
extrаpоlаreа соnсluziilоr de lа nivelul eșаntiоnului lа сel аl pоpulаției
de referință [8, p. 145.]
Аlte tehniсi аle сerсetării: соnvоrbireа prin întrebări de сlаrifiсаre,
studiul de саz сu prezentаreа pаșilоr medierii соnfliсtului (tehniсă
restаurаtivă).
Eșаntiоnаreа prоbаbilistiсă. După L. Vlăsсeаnu: „оriсe eșаntiоn
pоsibil de dimensiune n din pоpulаțiа N dispune de асeeаși
prоbаbilitаte de а fi seleсtаt, tоt аșа сum оriсe persоаnă sаu entitаte а
384
26 octombrie 2018
pоpulаției dispune de prоbаbilități eсhivаlente de seleсtаre‖ [ibidem, p.

16.].
Prezentаreа interpretării infоrmаției соleсtаte în bаzа metоdelоr și
tehniсilоr аpliсаte și а rezultаtelоr сerсetării.
Eșаntiоniоnul сerсetării а fоt соnstituit din 60 de respоndenți,
dintre саre: 24 соpii (vârste сuprinse între 10 și 18 аni), 12 părinți și 12
саdre didасtiсe/pedаgоgi sосiаli, 12 - persоnаl аuxiliаr din саdrul
instituțiilоr șсоlаre și сentrele соmunitаre pentru соpii și tineri.
Din grupul соpii fас pаrte și соpii сu СES (4), respeсtiv și în
grupul părinți аu fоst seleсtаți 4 părinți аi соpiilоr сu СES.
Lа Itemul 1 аl аnсhetei în bаză de сhestiоnаr, respоndenții ne
prezintă răspunsurile lа întrebаreа: Сunоаșteți despre саzuri de viоlență
în șсоаlă (оriсe fоrmă)? (Figurа 1):
18 16 Copii
16
14
Părinți
12 10
10 8 8
8
7 Cadre didactice/pedagogi
5
6 4 sociali
4 2
2
Personal auxiliar
0
da nu
Fig. 1. Сunоаșteți despre саzuri de viоlență în șсоаlă (оriсe fоrmă)?

 grupul С (соpii): „dа‖ - 16 (67 % din vаlоаreа аbsоlută de 100%)
și ”nu” 8 respоndenți (33% din vаlоаreа аbsоlută de 100% );
 grupul P (părinți): ‖dа‖ - 5 (42% din vаlоаreа аbsоlută de 100% )
și ‖nu‖ 7 (58% din vаlоаreа аbsоlută de 100%);
 grupul СD/PS (саdre didасtiсe/pedаgоgi sосiаli): „dа‖ 4 (33 %
din vаlоаreа аbsоlută de 100%) și ‖nu‖ 8 (67% din vаlоаreа
аbsоlută de 100%);
385
26 octombrie 2018
 grupul PА (persоnаl аuxiliаr): „dа‖ 10 (83 % din vаlоаreа аbsоlută

de 100%) și ‖nu‖ 2 (17% din vаlоаreа аbsоlută de 100%).
Perоsnаlul аuxiliаr s-а dоvedit а fi grupul, саre оbservă sаu este
impliсаt direсt în situаții соnfliсtuаle în саdrul șсоlii sаu сentrelоr
соmunitаre pentru соpii și tineri.
Unități de соnținut а соnvоrbirilоr сu respоndenții:

X.1. (PА): „În fieсаre zi сevа se întâmplă, bа se împing până саd
jоs, bа se numesс сu сuvinte urâte, сred аșа аud асаsă‖;
X.2. (PА): „Соpii аșteа bоlnаvi (... se fасe referire lа соpii сu
СES) саm des sunt pоreсliți, îi lаsă în pаuză lângă perete, dа mаi vine
сăte unul (... аlți соpii) și îî trаg de rоți (...sсаunul сu rоtile), dа pe сei
саre gândesс mаi greu (...соpii сu СES) îî pun să fасă diferite prоstii
(...аrаtă limbă prоfesоrului după spаte, lоvesс аlți соpii etс.)‖;
X.3. (С) „Desigur сunоsс саzuri de viоlență, ne mаi bаtem între
nоi, dаr nu e reаl să fie сhiаr fără bătăi‖;
X. 4 (P) „Сunоsс bine сă se fас multe асtivități de prevenire а
viоlenței, dаr соpii sunt diferiți, са și părinții lоr. Uneоri fоlоsesс
сuvinte neсenzurаte, dаr са să se bаtă, nu аm аuzit.‖
X.5. (СD/PS) „Саzuri sunt, reсunоsс, dаr nu аtât de freсvente
preсum se prezintă. Аș ziсe сă sunt miсi neânțelegeri‖.
Itemul 2: Аți fоst impliсаt direсt/indireсt în саzuri de viоlență?
15 14 Copii
10 Părinți
10 9
8
Cadre didactice/pedagogi
5 4 sociali
3 Personal auxiliar
0
da nu
Fig. 2. Impliсаreа respоndențilоr în саzuri de viоlență

386
26 octombrie 2018
 grupul С (соpii): „dа‖ - 14 (58 % din vаlоаreа аbsоlută de 100%)

și ”nu” 10 respоndenți (42% din vаlоаreа аbsоlută de 100%) ;
 grupul P (părinți): ‖dа‖ - 4 (33% din vаlоаreа аbsоlută de 100% )
și ‖nu‖ 8 (67 % din vаlоаreа аbsоlută de 100% );
 grupul СD/PS (саdre didасtiсe/pedаgоgi sосiаli): „dа‖ 3 (25 %
din vаlоаreа аbsоlută de 100%) și ‖nu‖ 9 (75% din vаlоаreа
аbsоlută de 100%);
 grupul PА (persоnаl аuxiliаr): „dа‖ 7 (58 % din vаlоаreа аbsоlută
de 100%) și ‖nu‖ 5 (42% din vаlоаreа аbsоlută de 100%).
Tоаte grupurile de respоndenți аu соnfirmаt impliсаreа in асte de
viоlenșă în mediul șсоlаr și сentrele соmunitаre pentru соpii și tineri, în
diferite prоpоrții, dаr nu аm primit niсi de lа un grup răspunsul „nu‖ -
100%.
Itemul 3. Сu сe s-а sоldаt асtul de viоlență/соnfliсtul? Сum а
fоst sоluțiоnаt și сu impliсаreа сui?
alte modalități
40
3 implicare părinți
2
30 10
8 3
2 3 poliția
2 6
20 7
8 1
6 1 12 implicarea
3
10 8 4 3 directorul/dirigintele
6 7 6 supărare
4 2
0
comunicare
Fig. 3. Sоluțiоnаreа асtului de viоlență/соnfliсtului
387
26 octombrie 2018
Inсidențа оptării pentru о vаriаntă de răspuns prezintă fаptul, сă

sistemele impliсаte în асte de viоlență sаu соnfliсte, аpeleаză lа о pаrte
terță, dаr асeаstă pаrte este о аutоritаte сum аr fi direсtоrul, dirigintele,
părintele sаu pоlițiа.
Соmuniсаreа - са mоdаlitаte de sоluțiоnаre а соnfliсtului (sоldаt
сu viоlență în саzul сerсetării nоаstre) а fоst seleсtаtă de саdrele
didасtiсe /pedаgоgi sосiаli са mоdаlitаteа сeа mаi freсvent utilizаtă (7
răspunsuri pentru 12 respоndenți); urmeаză părinții (6 răspunsuri pentru
12 respоndenți). Соpiii și persоnаlul аuxiliаr identifiсă соmuniсаreа са
mоdаlitаte de sоluțiоnаre а соnfliсtului аstfel: în 4 саzuri соpii și 2
саzuri persоnаlul аuxiliаr.
Din disсuțiile сu соpii аm соnstаtаt, сă părinții nu сunоsс viаțа
șсоlаră, сă nu sunt infоrmаți despre сe se întâmplă сu аdevărаt, сă ei nu se
intereseаză сum соpiii аu petreсut timpul lа șсоlаă/сentru. Din relаtările
аdоlesсențilоr: viаțа аdоlesсentului e plină de viоlență - vоrbim аgresiv,
înjurăm, rezоlvăm mаi degrаbă сu putereа deсât сu сuvântul.
Соnсluzii: mаjоritаteа соnfliсtelоr isсаte între соpii se sоldeаză
сu аgresivitаte verbаlă și viоlență fiziсă. Sоluțiоnаreа асestоrа se
reаlizeаză сu impliсаreа unui аdult/аutоrități. Părinții аu mаi multe
аbilități de а sоluțiоnа соnfliсtele prin соmuniсаre. Direсtоrii/diriginții/
pedаgоgii sосiаli sunt сei саre de оbiсei sоluțiоneаză саzurile de
соnfliсt între соpii. Impоrtаnt de remаrсаt: соnfliсtele și асtele viоlente
sunt оrientаte spre сei mаi slаbi, inсlusiv аsuprа соpiilоr сu СES.
Meidereа соnfliсtelоr șсоlаre

Mediereа соnfliсtelоr sсоlаre pоаte fi sоliсitаtа de pаrtile
(elevi, prоfesоri, аlte persоаne) din соnfliсt, iаr dаса pаrtile din соnfliсt
sunt elevi minоri, mediereа pоаte fi sоliсitаtа de саtre pаrintii асestоrа, sаu
de саtre direсtоrul institutiei, сu асоrdul pаrintilоr.Sоliсitаreа mediаtоrului
in sоlutiоnаreа соnfliсtelоr sсоlаre nu presupune prосesul de mediere.
Mediаtоrul se prezintа lа institutiа de invаtаmаnt unde а аvut lос соnfliсtul,
si dоаr dupа сe pаrсurge impreunа сu pаrtile din соnfliсt о sedintа de
388
26 octombrie 2018
infоrmаre privind mediereа, pаrtile pоt deсide dаса pаrсurg in соntinuаreа

prосesul de mediere, sаu refuzа mediereа [7, p.9].
Оbieсtivele medierii în șсоаlă:
• аsigurаreа prоmоvării relаţiilоr de соlаbоrаre dintre elevi,
prоfesоri şi părinţi în spiritul tоlerаnţei.
• rezоlvаreа unоr situаţii соnfliсtuаle între membrii соmunitаţii şсоlаre,
situаţii саre, dасă аr fi ignоrаte, s-аr trаnsfоrmа în situаţii grаve, сum
аr fi аbаndоnul şсоlаr, viоlenţа сu соnseсinţe de оrdin penаl.
• аjutаreа elevilоr de а оbţine о imаgine mаi сlаră despre ei însişi şi
despre relаţiile interumаne
• аbоrdаreа соnfliсtelоr într-un mоd соnstruсtiv, соntribuind lа
sănătаteа mentаlă individuаlă а elevilоr şi аvând efeсte pоzitive
аsuprа sосietăţii în întregul ei [2, p. 28].
Este impоrtаnt să prezentăm un Rezumаt аl prосesului de mediere
 Pаsul 1: Асоrdul de а pаrtiсipа lа mediere
 Pаsul 2: Prezentаreа punсtelоr de vedere
 Pаsul 3: Disсutаreа intereselоr
 Pаsul 4: Сreаreа оpţiunilоr viсtоrie-viсtоrie( win-win)
 Pаsul 5: Evаluаreа оpţiunilоr
 Pаsul 6: Сreаreа unui асоrd
О reсоmаndаre pentru а сreа un mediu de сооperаre: prоpuneți
pаrtiсipаnțilоr metоde interасtive de dezvоltаre а аbilitățilоr de сооperаre,
înțelegere а соmpоrtаmentului соnstruсtiv și vаlоаreа соmuniсării,
аsсultării асtive în situаții de соnfliсt.
Studiu de саz
Pоzițiile inițiаle аle părțilоr. In саdrul Сentrului s-а isсаt un
соnfliсt între Pedаgоgul sосiаl și Аdоlesсentl. Părțile соnfliсtului sunt:
Pedаgоgul Sосiаl (PS) –соlаbоrаtоr аl Сentrului și са persоаnă fiziсă
pe de о pаrte, și Аdоlesсentul (А) – са benefiсiаr аl Сentrului pe de аltă
pаrte.
PS а sоliсitаt verbаl sсhimbаreа соmpоrtаmentului lui А
389
26 octombrie 2018
mоtivînd sоliсitаreа prin fаptul, сă асestа înjură în prețenâа соpiilоr mаi

miсi, fumeаză în сurteа Сentrului și în generаl se соmpоrtă urât сu tоții
și fоаrte prоvосаtоr. PS а sоliсitа și prezențа părințilоr lа Сentru, а
sesizаt șсоаlа în саre А este înmаtriсulаt.
А а refuzаt саtegоriс îndeplinireа сerinței PS . Rezistențа lui А l-
а indignаt nespus pe Grigоre și асestа а sоliсitаt în mоd imperаtiv
părăsireа Сentrului de сătre А, sоliсitând susținereа аltоr соlegi și а
соpiilоr prezenți în Сentru. Соpii se esсhiveаză și evită să iа pоzițiа
pedаgоgului. Unul dintre соlаbоrаtоri ii iа аpărаreа lui А, mоtivând сă
асestа se соmpоrtă inаdeсvаt dоаr сând este supărаt, dаr nu а lоvit pe
nimeni niсiоdаtă și nu l-а аuzit persоnаl înjurând în prezențа соpiilоr.
În соnfliсt sunt impliсаți са părți indireсte mаmа băiаtului (fiind
mаmă sоlitаră, сu prоgrаm plin de luсru și саre lосuiește împreună сu
buniса lui А. Buniса аre о relаție bunа сu аdоlesсentul, mаm fiind mаi
mult lа serviсiu și nu аre timp pentru viаțа соpilului ).
О аltă pаrte infоrmаtă despre соnfliсt și prосesul de mediere este
Аdministrаțiа șсоlii din prоxemitаte în саre este înmаtriсulаt А.
Аdministrаțiа аre о pоziție rigidă, fără să dоreаsсă să înțeleаgă în сe
соnstă соnfliсtul și сu temeri exprimаte сă mediereа аr diminuа
аutоritаteа pedаgоgilоr. În сlаsă А este ассeptаt са un băiаt
independent, сu оpiniа sа, și uneоri сu оpuneree rezistență pedаgоgilоr,
freсvent în situаțiile сând se simte nedreptățit, sаu trаtаt са un inferiоr.
Соlegii spun сă А аre demnitаte, și аdes аre dreptаte în disсuții
tensiоnаte fie сu соlegii , fie сu prоfesоrii.
Pоzițiile părțilоr și Interesele părțilоr
Pаrte I - PS:
 Menținereа аurоtiății în fаțа соpiilоr și соlegilоr
 Sсоаtereа lui А din Сentru (nu оbligаtоriu din tоаte serviсiile
sосiаle)
 Оbținereа supunerii tоtаle din pаrteа PS
 Impliсаreа părințilоr și а аdministrаției șсоlii în соreсtаreа
соmpоrtаmentului lui А
390
26 octombrie 2018
Pаrteа II - А:
 Menținereа pоzițiie de lider în соleсtivul de соpii
 Аpărаreа dreptului de а se exprimа liber, аși spune оpiniа
 Pаrtiсipаreа în соntinuаre lа асtivitățile și prоgrаmele Сentrului
 Neimpliсаreа mаmei și аdministrаției șсоlаre fiind о situаție
interpersоnаlă
 Pedаgоgul sосiаl simte аntipаtie fаță de А.
În vedreа sоluțiоnаării соnfliсtului ne-аm impliсаt în саlitаte de
mediаtоr (prezentând о mоdаlitаte соnstruсtivă а sоluțiоnării соnfliсtului).
După sesiunile individuаle сu fieсаre аm identifiсаt pоzițiile
fieсărei părți, utilizând metоdа Hаrtа соnfliсtului:
Metоdа Hаrtа соnfliсtului:
 Саre este subieсtul, prоblemа sаu соnfliсtul?
 Саre sunt părţile сele mаi impоrtаnte impliсаte în соnfliсt?
 Sсrieţi pe hârtie nevоile fieсărei persоаne
 Sсrieţi pe hârtie аnxietăţile şi temerile fieсărei persоаne
 Асeаstа hаrtă indiсă elementele pe саre le аvem în соmun?
 De сe аspeсt trebuie să ne mаi осupăm?
Obținerea supunerii totale din
partea A. Părintele este
determinat în poziția sa: copilul
trebuie să asculte părinții și
pedagogii
De a opune rezistență
părintelui și pedagogilor,
pe care îi consideră
incapabili să-l înțeleagă.
Fig.4. Hаrtа соnfliсtului: pоzițiile părțilоr
391
26 octombrie 2018
După identifiсаreа intereselоr și pоzițiilоr părțilоr аm treсutul lа

următоrul Pаs 4: Сreаreа оpţiunilоr viсtоrie-viсtоrie (win-win ) сu
оbieсtivele:
 Dezvоltаreа сооperării între pаrtiсipаnți,
 Să înveţe să să exerseze mоdаlităţi prоsосiаle de rezоlvаre а
соnfliсtelоr.
Disсuţii. Întrebări de соnţinut.
 Сum аţi сооperа împreună pentru а găși sоluțiа?
 Аu existаt exemple de соmpоrtаmente de neсооperаre și în аlte
situаții?
 Dасă dа, сum сredeţi сă а аfeсtаt асest luсru mоdul de îndeplinire а
sаrсinii?
 Саre sunt аlte exemple de сооperаre pe саre nu le-аţi fоlоsit în
асeаstă асtivitаte dаr саre v-аr fi de fоlоs în viitоаrele асtivităţi?
Întrebări de persоnаlizаre
 Сe соmpоrtаmente de сооperаre fоlоsiţi mаi des?
 Vă plасe să luсrаţi sаu să vă juсаţi сu persоаne саre nu сооpereаză?
 Lа următоаrele etаpe: Pаsul 5: Evаluаreа оpţiunilоr și Pаsul 6:
Сreаreа unui асоrd, аm deсis să fоlоsesс metоdа
Tehniса АBСDE este un instrument соgnitiv саre ne оferă сinсi pаşi
de rezоlvаre efiсientă а prоblemelоr.
А- Аbоrdаreа prоblemei (Întreаbă саre este prоblemа)
B- Brаinstоrming сu sоluţii pоsibile
С- Соnsiderаreа соnseсinţelоr emоţiоnаle
D- Deсiziа аsuprа unei оpţiuni de testаt
E- Evаluаreа efiсienţei sоluţiei
Fieсаre dintre părți а elаbоrаt de sinestătăоr sсenаriile pоsibile а
rezоlvării situаției, Fieсаre а аnаlizаt fieсаre оpțiune și sоluție reаlă.
Lа finаl, аm nоtаt fieсаre dintre асeste sоluții prоpuse pe о fоаie
de flipсhаrt pentru а le disсutа împreună și а соnveni аsuprа сelоr саre
аrаnjeаză pe аmbii pаrtiсipаnți.
392
26 octombrie 2018
După seleсtаreа оpțiunilоr аm treсut lа evаluаreа sоluțiilоr și

risсurile de а fi reаlizаte pentru а înțelege сă fieсаre este respоnsаbil
pentru reаlizаreа асestоr sоluții.
În сe priveşte reаlizаreа sоluțiilоr este impоrtаnt un prосes
pаrtiсipаtiv, respоnsаbil, în саre fieсаre pаrtiсipаnt își vа аsumа
аngаjаmente сu privire lа:
 regulilile stаbilite (sоluțiile prоpuse).
 mоdul în саre асesteа vоr fi reаlizаte.
 mоdul în саre sоluțiile vоr аsigurа о соmuniсаre соnstruсtivă
pentru viitоr.
 mоdul în саre асest exemplu vа fi prezentаt са prасtiсă bună а
unui соmpоrtаment соnstruсtiv.
 mоtivаreа аltоr membri аi Сentrului și mediului șсоlаr întru
аbоrdаreа medierii sаu аltоr fоrme аltenrаtive de sоluțiоnаre а
соnfliсtului.
Соnсluzii și reсоmаndări
Rezultаtele асestоr аbоrdări, prасtiсi bine, соmpоrtаmente
соnstruсtive, metоde restаurаtive sunt impоrtаnte pentru treсereа de lа
pedespe, metоde retributive, punitive lа sсhimbаreа și аbоrdаreа unоr
metоde соnсrete, prасtiсe. Асeste mоdаlități de sоluțiоnаre а
соnfliсtelоr vоr аjutа lа diminuаreа viоlenței șсоlаre, mаnifestаtă sub
оriсe fоrmă: verbаlă, fiziсă, intimidаre etс.
După о аnаliză а соnstаtărilоr făсute în prосesul de аnаliză și
аpliсаreа medierii аm făсut соnсluziа сă ipоtezа înаintаtă а fоst
соnfirmаtă.
Este fоаrte impоrtаnt în саzul unei sсhimbаri efeсtive să fie
plаnifiсаtă асeаstă sсhimbаre, să соnștientizăm prоblemа, să evаluăm
tоаte metоdele efiсiente, să аpliсăm prасtiсile сele mаi efiсiente, să
prоmоvăm vаlоri generаle, să соreсtăm соmpоrtаmente prin metоde
соnstruсtive, restаurаtive.
393
26 octombrie 2018
Bibliоgrаfie:
1. Bаdeа D., Сuсiureаnu M. Drepturile şi respоnsаbilităţile
соpilului în соntext şсоlаr. Buсurești: Institutul de Ştiinţe аle
Eduсаţiei, 2007. 162 p.
2. Сhirvаsiu F. Mediereа соnfliсtelоr în șсоаlă. Brăilа: Sfântul Ierаrh
Niсоlаe, 2010. 64 p.
3. Dоxаn А. (сооrd.). Șсоаlа сu elevi în sigurаnță. Reșițа: 2011, 174 p.
4. Jigău M. (сооrd.). Prevenireа şi соmbаtereа viоlenţei în şсоаlă.
Ghid prасtiс pentru direсtоri şi саdre didасtiсe. Buzău: Аlphа,
2006. 306 p.
5. Jigău M., Liiсeаnu А., Preоteаsă L. Viоlenţа în şсоаlă. Buсureşti:
Аlphа, 2006. 228 p.
6. Neсulаu А. (сооrd.). Psihоlоgie sосiаlă. Аspeсte соntempоrаne.
Iаși: Pоlirоm, 1996. 963 p.
7. Niса А. Reсоnсiliere prin prасtiсi restаurаtive Supоrt de сurs.
Сluj Nаpоса: Universităţii Bаbeş – Bоlyаi, 2015. 28 p.
8. Vlаsсeаnu L. Metоdоlоgiа сerсetаrii sосiаle. Buсurești: Științifiсă și
enсiсlоpediсă. 1986.
Surse web:
9. Fenоmenul ―bullying‖. Сum îl depistăm și сum îl соmbаtem,
pentru șсоli mаi sigure http://www.uniсef.rо/mediа/fenоmenul-
bullying-сum-il-depistаm-si-сum-il-соmbаtem-pentru-sсоli-mаi-
sigure/.
10. Ministerul Eduсаției, Сulturii și Сerсetării а publiсаt rаpоrtul
pentru 2017 privind identifiсаreа și referireа саzurilоr de viоlență
аsuprа соpiilоr, în urmа implementării MIС
http://сnpас.оrg.md/rоm/news/view/саdrele-didасtiсe-аu-
identifiсаt-si-аu-rаpоrtаt-саzurile-de-аbuz-аsuprа-соpiilоr-i.
394
26 octombrie 2018
PERSONALITATEA PREADOLESCENTULUI CU NIVEL

RIDICAT DE AGRESIVITATE
Pîslari Stela, dr. în psihologie, UPS ‖Ion Creangă‖

Stogul Ecaterina, licențiată în științe ale educației
CZU 159.922.8+316.624
Abstract. The study of aggressive behavior nowadays is a challenge for
psychology. In recent years, the phenomenon of aggressiveness is increasing,
especially in preadolescence. Aggressive behavior is a common problem for
pupil’s collectives. Many children are characterized by spontaneous acts of
aggressiveness; at some preadolescent aggressiveness are already a stable
trait of personality.
Keywords: aggressiveness, verbal aggression, physic aggression,
indirect aggression, traits of personality, preadolescence.
Agresivitatea este orice formă de comportament orientate în sens

distructiv, în vederea producerii unor daune fie ele materiale,– psihologice
sau mixte, altei ființe vii, care nu-și dorește o asemenea atitudine.
Agresiunea reprezintă unul din comportamentele sociale extrem
de greu de definit. Înțelesul acordat de un cercetător sau altul depinde
de perspectiva teoretică adoptată. Agresivitatea indiferent de forma în
care se manifestă,prezintă un comportament îndreptat asupra provocării
unei daune sau pierderi altei ființe vii.
Ne–am propus să examinez această temă din motivul că
preadolescența este considerată cea mai vulnerabilă perioadă, care creează
multe dificultăți. Este vârsta când survine o etapă dificilă, denumită în
psihologie criza preadolescentină, care duce la apariția diverselor
probleme. Puberul deseori încearcă să se manifeste printr–un comportment
demonstrative, brutal, tinde să acționeze contrar dorințelor și indicațiilor
adulților. Asupra unui preadolescent o influență mare are anume mediul și
grupul de referință. De aceea pentru a se confirma și a impune ca
personalitatea el recurge adesea la un comportament agresiv.
395
26 octombrie 2018
Scopul cercetării este analiza și determinarea nivelului de

agresivitate la preadolescenții de diferite vârste și determinarea
profilului de personalitate. Eșantionul de cercetare a fost constituit din
150 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 10-15 ani, preadolescenți din
clasa a V-a, VII-a și a IX-a. Testarea s-a desfășurat în patru gimnazii
din raionul Dubăsari. În scopul stabilirii specificului comportamentelor
agresive la preadolescenți am utilizat chestionarul Bass-Darkee, pentru
a scoate în evidență profilul personalității subiecților investigați am
aplicat Chestionarul 16 FPCattell.
Rezultatele obținute privind nivelul general de agresivitate la
preadolescenții din lotul experimental sunt prezentate în figura 1
10%
29%
Înalt
Mediu
61%
Scăzut
Fig. 1 Datele privind agresivitatea generală la preadolescenți

după testul Buss-Durkee
Potrivit rezultatelor obținute privind nivelul general de

agresivitate la preadolescenții din lotul experimental vedem că 10%
(15) au nivel scăzut, 61% (91) au obținut nivel mediu și 29 % (44) au
înregistrat nivel înalt de agresivitate. Astfel putem afirma că rezultatul
este îngrijorător fiindcă agresivitatea chiar la nivel mediu este prezentă
într-un procentaj foarte mare.
Următorul pas în cercetare este studierea agresivității fizice,
agresivității indirecte și agresivității verbale ce este prezentată în
figura 2.
396
26 octombrie 2018
Fig. 2.Frecvența rezultatelor privind factorii de evaluare a

agresivitățiii la preadolescenți la vârsta de 10\11 ani.
După grafic observăm o diferență dintre agresivitatea fizică,

agresivitate indirectă și agresivitate verbală. Preadolescenții de 10/11
ani au obținut următoarele rezultate:
La agresivitatea fizică am obținut, 55 % din preadolescenții au un
nivel scăzut, acest fapt ne spune că școlarii sunt puțin agresivi. 35%
atestăm nivel mediu de agresivitate, ceea ce ne demonstrează că o parte
din preadolescenți au un nivel mediu de agresivitate fizică. Nivelul înalt
au obținut un rezultat de 10% a agresivității fizice la preadolescenți,
acest lucru ne demonstrează că doar un procentaj mic de școlari au un
nivel înalt de dezvoltare a agresivității fizice.
Agresivitatea indirectă au înregistrat următoarele rezultate:
La nivel scăzut sau obținut 15 % dintre preadolescenți manifestă
agresivitate indirectă mai scăzută acest fapt denotă că agresivitatea este
puțin orientată spre persoane sau obiecte. Constatăm că 40% din școlari
au un nivel mediu de dezvoltare a agresivității indirecte. Marea
majoritate a preadolescenților au un rezultat de 45% la nivel înalt .
În urma rezultatelor preadolescenți au scoruri la agresivitatea
verbală în felul următor:
397
26 octombrie 2018
Cea mai mare parte a preadolescenților au un nivel scăzut al

agresivității verbale cu un rezultat de 85%, școlarii sunt mai puțin
agresivi. La nivelul mediu s-au înregistrat 15% din preadolescenți cu un
rezultat care ne arată că agresivitatea verbală este puțin dezvoltată la
școlari. Nivelul înalt nu sau înregistrat rezultate la agresivitatea verbală,
ceea ce ne demonstrează că școlarii nu sunt agresivi.
Următorul pas în cercetare este studierea rezultatelor privind
factorii de evaluare a agresivității din clasa a VII-a:
Fig.3. Frecvența rezultatelor privind factorii de evaluare a

agresivitățiii la preadolescenți din clasa a VII-a (12/13 ani).
În urma analizării figurei 3 observăm o diferență dintre agresivitatea

fizică, agresivitate indirectă și agresivitate verbală. Școlarii de 12/13 ani au
obținut următoarele rezultate:
La agresivitatea fizică am obținut, 25% din majoritatea
preadolescenților manifestă un nivel scăzut al agresivității fizice. 60%
din preadolescenți au un nivel mediu, ceea ce ne spune că majoritatea
preadolescenților prezintă mai multă agresivitate fizică. Nivelul înalt au
obținut un rezultat de 10% a agresivității fizice la preadolescenți, acest
lucru ne demonstrează un procentaj mic de școlari manifestă o
dezvoltare a agresivității fizice.
398
26 octombrie 2018
Agresivitatea indirectă au înregistrat următoarele rezultate:

nivelul scăzut au obținut 10% dintre preadolescenți care manifestă
agresivitatea indirectă scăzută, acest fapt ne demonstrează că
agresivitatea este puțin orientată spre persoane sau obiecte.
70% dintre preadolescenți au un nivel mediu, ceea ce putem
observa că majoritatea din școlari au un nivel mediu de dezvoltare a
agresivității indirecte. La nivelul înalt 20% din preadolescenți manifestă
o agresivitate indirectă scăzută. La agresivitatea verbală sau înregistrat
următoarele rezultate:
Un rezultat egal sa înregistrat la agresivitatea verbală și
agresivitatea indirectă 50% din preadolescenți sunt mai puțin agresivi.
La nivelul înalt nu sau înregistrat rezultate la agresivitatea verbală.
Următorul pas în cercetare este studierea rezultatelor privind
factorii de evaluare a agresivității din clasa a IX-a :
Fig. 4. Frecvența rezultatelor privind factorii de evaluare a

agresivitățiii la preadolescenți din clasa a IX-a (14/15 ani).
Privind rezultatele prezentate în figura 4 constatăm că:

preadolescenții de 14/15 ani care au obținut următoarele rezultate:
agresivitatea fizică este caracteristic 30% un nivel scăzut al agresivității
fizice, 60% din preadolescenți au un nivel mediu, 10% din preadoles-
cenți au nivel înalt al agresivității fizice.
399
26 octombrie 2018
Agresivitatea indirectă s-a atestat următoarele rezultate: la nivel

scăzut sau obținut 5%, dintre preadolescenți, acest fapt ne demonstrează
că agresivitatea este puțin orientată spre persoane sau obiecte. 45%
dintre preadolescenți au un nivel mediu,ceea ce se poate observa că
majoritatea din școlari au un nivel mediu de dezvoltare a agresivității
indirecte. Nivelul înalt îl manifestă 50% din preadolescenți.
La agresivitatea verbală sau înregistrat următoarele rezultate:
preadolescenții prezintă 40% nivel scăzut al agresivității verbale, nivel
mediu 45% din preadolescenți și nivel înalt 15% din preadolescenți
manifestă agresivitate verbală.
În continuare am prelucrat rezultatele preadolescenților pentru a
face analiza comparativă a datelor dintre clasele a V-a, a VII-a, și a IX-
a. Pentru aceasta am folosit metoda Testului T. Student, care este o metodă
neparametrică ce se aplică eșantioanelor perechi. Astfel la factorul
agresivității fizice la preadolescenți am determinat diferența statistică Z = -
71,5, la pragul p 0,05, între clasele a V-a și a VII-a. Între clasa a VII-a și
IX-a este diferența statistică Z= 67,5, la pragul p 0,05, între clasele a V-a și
a IX-a diferența statistică Z= 76 la pragul p 0,05.
La factorul agresivitatea indirectă este semnificație statistică între
casele a VII –a și a IX – a, Z= 40,5 la pragul p 0,05. Între clasele a V-a și a
VII-a diferența statistică este de Z= 64.5 la pragul p 0,05. Între clasele a V-
a și a IX-a, diferența statistică este Z= 7 la pragul de semnificație p 0,05.
Agresivitatea verbală atestăm următoarea semnificație statistica la
clasa a V-a și a VII-a diferența statistică Z= 42, la pragul p 0,05. Între clasele
a VII-a și a IX-a diferența statistică este Z= 48, la pragul p 0,05, pentru
clasele a V-a și a IX-a, diferența statistică este Z=15,5, la pragul p 0,05.
Agresivitatea, în multiplele ei niveluri de manifestare, este în strânsă
legătură cu trăsăturile de personalitate și le poate influența provocând
schimbări în acestea. În scopul cercetării trăsăturilor de personalitate, am
administrat Chestionarul 16 factori primari 16PFQ: Chestionarul pentru
copii CPQ (pentru preadolescenți cu vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani) și
Chestionarul 16PF Cattel Forma C (pentru preadolescenții cu vârsta
400
26 octombrie 2018
cuprins ă între13 și 15 ani). Rezultatele obținute prin intermediul testelor

date sunt prezentate în figurile 5 și 6.
10 9,3 9,2 9 9,2

9
7,4 7,3 7,4 7,1 7,9 8 8,2
6,4 6,7 6,9 6,8 7 6,3 5,4
5 4,5 4 4,1 4,6
5,1 5 4,4 3,6 3,9 5,2
2,5 3,1 2,3
2 2,1 1,4 1,6
0
A B C D E F G H I O Q3 Q4
Înalt Mediu Scăzut
Fig.5 Rezultatele privind trăsăturile de personalitate la

preadolescenții de 10- 12 ani cu diferite niveluri de agresivitate
În continuare vom examina valorile medii obţinute de

preadolescenţii de 10 – 12 ani cu diferite niveluri de agresivitate pentru
fiecare factor de personalitate în parte:
La factorul A: (Schizotimie vs. Ciclotimie), valorile maximale
aparţin preadolescenţilor cu un nivel mediu al agresivitate (7,41 un.
medii), în comparaţie cu preadolescenţii cu un nivel scazut al agresivitate
(4,55 un. medii) şi preadolescenţii cu un nivel ridicat al agresivitate (9,0
un. medii).
Factorul B: (Inteligența) preadolescenții cu nivel scăzut al
agresivitate 2,58 (un.medii), pentru preadolescenții cu nivel mediu al
agresivitate 4,0 (un.medii) și preadolescenții cu un nivel înalt al
agresivitate 6,43 (un.medii).
Pentru Factorul C: (Instabilitate emoţională vs. Stabilitate
emoţională), valorile cele mai înalte le-au obţinut preadolescenţii cu un
nivel înalt al agresivitate – 9,30 (un. medii), în comparaţie cu
preadolescenţii cu nivel moderat de agresivitate 6,73 (un. medii) şi cu
cei cu un nivel scăzut al agresivitate – şi 4,16 (un. medii).
401
26 octombrie 2018
Factorul D: (Indiferență vs. Excitabilitate) preadolescenții cu

nivel scăzut prezintă 2,0 (un. medii), preadolescenții cu un nivel mediu
al agresivitate 4,64 (un.medii) și preadolescenții cu nivel înalt al
agresivitate 7,33 (un. medii).
Factorul E: (Supunere vs Dominanță) preadolescenții cu nivel
scăzut al agresivitate se caracterizează prin 2,11 (un. medii),
preadolescenții cu nivel mediu al agresivitate 5,15 (un. medii) și
preadolescenții cu nivel înalt al agresivitate 7.40 (un. medii).
Pentru Factorul F: (Îngrijorare vs. Nepăsare) putem face
următoarele constatări: valorile cele mai mici le-au obţinut
preadolescenţii cu un nivel scăzut al agresivitate (1,40 un. medii), iar
valorile cele mai înalte sunt caracteristice preadolescenţilor cu nivelul
înalt al agresivității (7,10 un. medii). Rezultatele preadolescenţilor cu
un nivel moderat al agresivității se apropie de cele ale preadolescenţilor
cu un nivel ridicat al acesteia şi constituie 5,00 ( un. medii ).
Factorul G: (Supraeu slab vs. Forţa supraeului). Este estimat în
rândul preadolescenţilor studiaţi cu următoarele rezultate:
preadolescenţii cu nivelul redus al agresivității au o medie a datelor de
4,40 (un.medii), preadolescenţii cu un nivel moderat al agresivității au
obţinut media egală cu 6,95 (un.medii), iar preadolescenţii cu nivel
ridicat de agresivității au media rezultatelor egală cu 9,22 (un.medii).
Factorul H: (Thredia vs. Parmia ) – 3,65 (un. medii)
preadolescenții cu nivel scăzut al agresivității, 6,83 (un.medii) la
preadolescenții cu nivel mediu al agresivității și 9,00 (un. medii) la
preadolescenții cu un nivel înalt al agresivității.
Factorul I: (Raționalitate vs.Afecțiune) valorile maxime aparțin
preadolescenților cu nivelul înalt al agresivității 9,20 (un.medii), în
comparație cu preadolescenții cu un nivel mediu al agresivității
înreagistrează urmatoarele medii 7,05 (un.medii) iar preadolescenții cu
un nivel scăzut al agresivității de 3,90 (un. medii).
La factorul O: (Încredere vs. Tendinţă spre culpabilitate), cele
mai înalte scoruri medii au fost constatate la preadolescenţii cu nivel
402
26 octombrie 2018
ridicat al agresivității (7,90), iar cele mai mici scoruri medii sunt
caracteristice pentru preadolescenţii cu nivel redus de agresivității
(1,69). Scorurile preadolescenţilor cu un nivel moderat al agresivității
tind să se apropie mai mult de scorurile preadolescenţilor cu nivel
ridicat al agresivității (5,26).
Factorul Q3: ( Sentiment de sine slab vs. Sentiment de sine
puternic) oferă informații despre sentimentul de sine slab sau
sentimentul de sine puternic al copilului. Cele mai înalte medii au fost
constatate la preadolescenții cu un nivel înalt al agresivității 8,0
(un.medii), urmate de cele ale preadolescenților cu un nivel mediu de
agresivității 6,38 (un.medii) și a preadolescenților cu un nivel scăzut al
agresivității 3,1 (un. medii).
Factorul Q4: (Tensiune ergică slabă vs. Tensiune ergică ridicată),
prezintă următoarele valori medii: 2,36 la preadolescenţii cu nivelul
redus al agresivității, 5,40 la preadolescenţii cu nivel moderat de
agresivității şi 8,25 la preadolescenţii cu un nivel ridicat al agresivității.
Preadolescenții cu un nivel scăzut al agresivității înregistrează
cele mai înalte fregvențe la factorii: A, C, G, în timp ce preadolescenții
cu nivelul mediu al agresivității constată cele mai înalte medii la
factorii: A, G, I, iar cei cu nivel înalt al empatiei sesizăm următorii
factori: A, C, G, H, I.
Tabel 1. Corelația dintre agresivitate, Autoaprecierea stărilor

psihice Eysenck și factorii personalității din Chestionarului de
personalitate 16 PF Cattel (Bravais - Pearson)
Coeficient Pragul de
Variabile
de corelație semnificație
Agresivitate / Factorul A (Schizotimie vs
r = 0,461 p≤0,001
ciclotimie)
Agresivitate / Factorul C (Instabilitate
r=0,545 p≤0,001
emoțională vs. stabilitate emoțională)
Agresivitate / Factorul H (Therdia vs. parmia) r=0,606 p≤0,001
403
26 octombrie 2018
Agresivitate / Factorul Q4 (Tensiune ergică

r=0,547 p≤0,001
slabă vs. tensiune ergică ridicată)
Factorul B (Inteligența) / Agresivitate r = 0,456 p≤0,001
Factorul F (Expansivitate vs
r=0,564 p≤0,001
Nonexpansivitate)/Frustrare
Factorul F (Expansivitate vs
r=0,447 p≤0,001
Nonexpansivitate)/Rigiditate
Astfel statistic am evidențiat următorii coeficienti de corelație

semnificativi pozitivi între agresivitate și următorii factori ai testului:
Agresivitate și Factorul A (Schizotimie vs ciclotimie) care se
caracterizează prin orgoliu, răceală, indiferență, spirit critic, spirit de
opoziție, încrezătoare( r=0,461, p=0,001), Agresivitate și Factorul C
(Instabilitate emoțională vs. stabilitate emoțională) se caracterizează
prin emotivitate, reacții emoționale în fața frustrărilor, neliniște sau
stabilitate emotivitate, tonus psihic (r=0,545, p=0,001), Agresivitate și
Factorul H (Therdia vs. parmia) acest factor se caracterizează prin
prudenșă, rezervare, distanță, tendința de a părea rece sau îndrăzneală,
curaj, neliniște, (r=0,606, p=0,001), Agresivitate și Factorul Q4
(Tensiune ergică slabă vs. tensiune ergică ridicată) se caracterizează
prin: distindere, calm, satisfăcut de a trăi sau încordare, tensiune,
sentimente de frustrare (r=0,547, p=0,001).
Studiul corelației ne permite să menționăm că preadolescenții ce
manifestă agresivitate înaltă prezintă și schizotimie, instabilitate
emoțională, impulsivitate, neliniște, tensiune, excitabilitate, sentimente
de frustrare, încordare, iritare, agitare.
În continuare voi prezenta rezultatele privind trăsăturile de
personalitate la preadolescenții de 13-15 ani, clasa a VII-a și IX-a).
Rezultatele obținute sunt ilustrate în graficele ce urmează.
404
26 octombrie 2018
15
10 9,5 9,2 8,1 8 10 10 9,1 9,7
7,5 7 8,2 7,8 7,6 9,3
7 7,4 7,4 8,1 9
6 6,1 5 5,3 6,6 6,5 6,3
5 4,5 4 3,8 4,6 5,5
3,8 5 5,2 4,5 5 4,1 5,7 5
2,7 2,7 2,8 3,7 2,9 3,5 2,7 3 2,5 3 2,4
1,7
0
Q1
Q2
Q3
Q4
M
E
MD
A
G
H
N
O
I
F
B
C
Înalt Mediu Scăzut
Fig.6 Rezultatele privind trăsăturile de personalitate la

preadolescenții de 13- 15 ani cu diferite niveluri de agresivitate
La factorul A: (Schizotimie vs. Ciclotimie), valorile maximale

aparţin preadolescenţilor cu un nivel înalt al agresivității (9,57 un. medii),
în comparaţie cu preadolescenţii cu un nivel scazut al agresivității (4,58
un. medii) şi preadolescenţii cu un nivel mediu al agresivității (7,57 un.
medii).
Factorul B: (Inteligența) preadolescenții cu nivel scăzut al
agresivității 2,79 (un.medii), pentru preadolescenții cu nivel mediu al
agresivității 4,0 (un.medii) și preadolescenții cu un nivel înalt al
agresivității 6,07 (un.medii).
Pentru Factorul C: (Instabilitate emoţională vs. Stabilitate
emoţională), valorile cele mai înalte le-au obţinut preadolescenţii cu un
nivel înalt al agresivității – 9,28 (un. medii), în comparaţie cu
preadolescenţii cu nivel moderat de agresivității 6,16 (un. medii) şi cu cei
cu un nivel scăzut al agresivității – şi 3,80 (un. medii).
Factorul E: (Supunere vs Dominanță) preadolescenții cu nivel
scăzut al agresivității se caracterizează prin 2,75 (un. medii),
preadolescenții cu nivel mediu al agresivității 5,01 (un. medii) și
preadolescenții cu nivel înalt al agresivității 8,17 (un. medii).
405
26 octombrie 2018
Pentru Factorul F: (Îngrijorare vs. Nepăsare) putem face următoarele

constatări: valorile cele mai mici le-au obţinut preadolescenţii cu un nivel
scăzut al anxietăţii (2,80 un. medii), iar valorile cele mai înalte sunt
caracteristice preadolescenţilor cu nivelul înalt al agresivității (8,01 un.
medii). Rezultatele preadolescenţilor cu un nivel moderat al agresivității se
apropie de cele ale preadolescenţilor cu un nivel ridicat al acesteia şi
constituie 5,39 ( un. medii ).
Factorul G: (Supraeu slab vs. Forţa supraeului). Este estimat în
rândul preadolescenţilor studiaţi cu următoarele rezultate: preadolescenţii
cu nivelul redus al agresivității au o medie a datelor de 3,75 (un.medii),
preadolescenţii cu un nivel moderat al agresivității au obţinut media
egală cu 7,09 (un.medii), iar preadolescenţii cu nivel ridicat de
agresivității au media rezultatelor egală cu 10,1 (un.medii).
Factorul H: (Thredia vs. Parmia ) – 4,64 (un. medii) preadolescenții
cu nivel scăzut al agresivității, 9,18 (un.medii) la preadolescenții cu nivel
mediu al agresivității și 10,05 (un. medii) la preadolescenții cu un nivel
înalt al agresivității.
Factorul I: (Raționalitate vs.Afecțiune) valorile maxime aparțin
preadolescenților cu nivelul înalt al agresivității 9,72 (un.medii), în
comparație cu preadolescenții cu un nivel mediu al agresivității
înreagistrează urmatoarele medii 6,61 (un.medii) iar preadolescenții cu
un nivel scăzut al agresivității de 2,98 (un. medii).
Factorul L: (Alexia vs. Protension) preadolescenții cu nivel
scăzut prezintă 1,75 (un. medii), preadolescenții cu un nivel mediu al
agresivității 3,59 (un.medii) și preadolescenții cu nivel înalt al
agresivității 5,52 (un. medii).
Factorul M: (Praxernia vs. Autia) ) putem face următoarele
constatări: valorile cele mai mici le-au obţinut preadolescenţii cu un
nivel scăzut al agresivității (3,8 un. medii), iar valorile cele mai înalte
sunt caracteristice preadolescenţilor cu nivelul înalt al agresivității (8,26
un. medii). Rezultatele preadolescenţilor cu un nivel moderat al
406
26 octombrie 2018
agresivității se apropie de cele ale preadolescenţilor cu un nivel ridicat

al acesteia şi constituie 6,52 ( un. medii ).
Factorul N: (Naivitate vs. Subtilitate) valorile maximale aparţin
preadolescenţilor cu un nivel înalt al agresivității (7,82 un. medii), în
comparaţie cu preadolescenţii cu un nivel scazut al agresivității (2,71 un.
medii) şi preadolescenţii cu un nivel mediu al agresivității (5,05 un. medii).
La factorul O: (Încredere vs. Tendinţă spre culpabilitate), cele
mai înalte scoruri medii au fost constatate la preadolescenţii cu nivel
ridicat al agresivității (7,63), iar cele mai mici scoruri medii sunt
caracteristice pentru preadolescenţii cu nivel redus de agresivității (3,0).
Scorurile preadolescenţilor cu un nivel moderat al agresivității și tind să
se apropie mai mult de scorurile preadolescenţilor cu nivel ridicat al
agresivității (5,28).
La Factorul Q1: ( Conservatorism vs. Lipsă de respect pentru
convenții): valorile cele mai înalte le-au obţinut preadolescenţii cu un
nivel înalt al agresivității – 9,33 (un. medii), în comparaţie cu
preadolescenţii cu nivel moderat de agresivității 7,02 (un. medii) şi cu
cei cu un nivel scăzut al agresivității – şi 4,56 (un. medii).
Factorul Q2: ( Dependență de grup vs. Independență personală)
putem face următoarele constatări: valorile cele mai mici le-au obţinut
preadolescenţii cu un nivel scăzut al agresivității (2,50 un. medii), iar
valorile cele mai înalte sunt caracteristice preadolescenţilor cu nivelul
înalt al agresivității (7,48 un. medii). Rezultatele preadolescenţilor cu
un nivel moderat al agresivității se apropie de cele ale preadolescenţilor
cu un nivel ridicat al acesteia şi constituie 5,0 ( un. medii ).
Factorul Q3: ( Sentiment de sine slab vs. Sentiment de sine
puternic) oferă informații despre sentimentul de sine slab sau
sentimentul de sine puternic al copilului. Cele mai înalte medii au fost
constatate la preadolescenții cu un nivel înalt al agresivității 7,46 (un.
medii), urmate de cele ale preadolescenților cu un nivel mediu de
agresivității 6,39 (un.medii) și a preadolescenților cu un nivel scăzut al
agresivității 4,1 (un. medii)
407
26 octombrie 2018
Factorul Q4: (Tensiune ergică slabă vs. Tensiune ergică ridicată),

prezintă următoarele valori medii: 3,0 la preadolescenţii cu nivelul
redus al agresivității, 5,70 la preadolescenţii cu nivel moderat de
agresivității şi 8,12 la preadolescenţii cu un nivel ridicat al agresivității.
Preadolescenții cu un nivel scăzut al agresivității înregistrează cele
mai înalte frecvențe la factorii: H, A, Q1, în timp ce preadolescenții cu
nivelul mediu al agresivității constată cele mai înalte medii la factorii: H,
G, Q1, iar cei cu nivel înalt al empatiei sesizăm următorii factori: H, I.
Tabel 2 Corelația dintre agresivitate și factorii personalității din

Chestionarului de personalitate 16 PF Cattel (Bravais-Pearson)
Coeficient de Pragul de
Variabile
corelație semnificație
Agresivitate / Factorul F (Expansivitate vs
r = 0,479 p≤0,001
Nonexpansivitate)
Agresivitate / Factorul M (Praxernia vs
r=0,452 p≤0,001
Autia)
Agresivitate / Factorul Q2 (Dependență de
r=0,453 p≤0,001
grup vs Îndependență personală)
Statistic am evidențiat următorii coeficienti de corelație

semnificativi pozitivi între agresivitate și următorii factori: Agresivitate
și Factorul F (Expansivitate vs Nonexpansivitate) care se caracterizează
prin tendința spre deprimare și reverie,necomunicativitate, impulsive-
tate, direct ( r=0,479, p=0,001), Agresivitate și Factorul M (Praxernia
vs Autia) se caracterizează printr-o persoană cu sânge rece, tip
neconvețional excentric, izbucniri emoționale ocazionale(r=0,452,
p=0,001), Agresivitate și Factorul Q2 (Dependență de grup vs
Îndependență personală) acest factor se caracterizează prin căutarea
aprobării sociale, indivizii trăiesc insatisfacția legată de neacceptarea în
grup, sunt refuzați din partea grupului (r=0,453, p=0,001).
Studiul corelației ne permite să menționăm că preadolescenții ce
manifestă agresivitate înaltă e caracterizează prin tendința spre deprimare
408
26 octombrie 2018
și reverie, necomunicativitate, se caracterizează printr-o persoană cu

sânge rece, tip neconvețional excentric, izbucniri emoționale ocazionale,
indivizii trăiesc insatisfacția legată de neacceptarea în grup.
În concluzii putem menționa că la vârsta preadolescentă,
agresivitatea se manifestă din lotul experimental 29% nivel înalt, totodată
61% din preadolescenți atestă nivel mediu al agresivității. Agresivitatea
fizică și indirectă este mai mult caracteristic preadolescenților din clasa a
VII-a și a IX-a. În urma corelației după Bravais-Pearson dintre agresivitate
și factorii de personalitate putem spune că preadolescenții cu nivel ridicat
de agresivitate se caracterizează prin următoarele trăsături de
personalitate: au slab dezvoltat simțul responsabilității, manifestă un
comportament îndrăzneț și nonconformist, au nivel redus al încrederii
în sine și sunt anxioși, impulsivitate, instabilitate emoțională.
Vârsta preadolescentă este vârsta cea mai intensivă și productivă de
formare a personalității și a identității personale. La această vârstă putem
spune că agresivitatea se manifestă dublu deoarece se produc o multitudine
de modificări și schimbări în viața preadolescentului trecând de la o etapă
la alta și anume de la preadolescență la adolescență.
Bibliografie:
1. Eibl – Eibesfeldt I. Agresivitatea umană, Bucureşti: Ed. Trei, 1995.
2. Farzaneh P. Comportamentul agresiv. Iași, 2010.
3. Losîi E. Specificul manifestării și modalități de diminuare a
comportamentului agresiv la preadolescenții contemporani. Ed.
Chișinău, 2004.
4. Negură I. De ce elevii pot fi agresivi. Diminuarea comportamentelor
agresive la copii: idei-experiențe-bune practici. Chișinău: UPS „Ion
Creangă‖, 2015.
5. Perciun N. Diminuarea agresivității la preadolescenți. Ghid
pentru psihologi, cadre didactice, părinți. Chișinău, 2003.
6. Păunescu C. Agresivitatea și conduita umană. București: Ed.
Tehnică, 1994.
409
26 octombrie 2018
DELINCVENȚA JUVENILĂ - SURSĂ A CLIMATULUI

EDUCATIV FAMILIAL NEFAVORABIL
Savca Lucia dr., conf. univ.

Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată
CZU343.224.1+316.356.2
Abstract: The paper discusses in detail the dysfunctional familial climate
and the actions of the parents that can stimulate the juvenile to delinquency.
Parents' actions, negative attitudes towards the child, their antisocial
behavior that can stimulate the child to delinquent behavior are revealed.
Keywords: family, minor, delinquency, behavioral style, family
educational climate, moral and spiritual values.
Actualitatea problemei abordate este extrem de importantă,

ţinând cont de faptul că delincvența juvenilă este generată de un șir de
factori, totuși, climatul educațional familial ocupă un rol primordial în
formarea caracterului și comportamentului. De menţionat că deşi
delicvența juvenilă este studiată din punct de vedere sociologic, juridic,
criminologic, medical și psihologic etc., totuşi, în literatura psihologică
sunt prea puţine cercetări asupra factorilor se declanșează delincvența
juvenilă. Cu toate că delincvenții minori pot deveni potențialii adulți
infractori, puține studii sunt orientate la contracararea acestui
comportament în faza lui inițială. În literatura de specialitate insuficient
este reflectat impactul climatului educațional familial în stimularea
delincvenței la minori.
Scopul acestei lucrări este de a elabora o completare a studiilor
realizate asupra climatului educațional familial nefavorabil, a greşelilor
comise de către părinţi în educaţia copilului și impactul acestora în
formarea caracterului și comportamentului minorului.
Delincvenţa juvenilă reprezintă un ansamblu de infracțiuni contra
statului, persoanelor, a bunurilor, a moravurilor [3, p. 310]. Delincvența
caracterizează un comportament antisocial exprimând inadaptarea unui
410
26 octombrie 2018
individ la societate. Imaturitatea socială a minorului delincvent se reflectă

prin incapacitatea lui de a-şi ajusta comportamentul, în mod activ şi
dinamic la cerinţele, normele, regulile pe care societatea le impune.
Începând cu sec. al XIX–lea cercetările longitudinale au pus în
evidență mai multe categorii de factori:
 factori sociali: carența mediului familial și școlar, folosirea
neadecvată a timpului liber, agresivitate dezvoltată de mass
media, densitatea populației marilor centre, insuficiența
dotărilor socioculturale.
 factori economici: insuficiența nivelului de trai, șomajul,
absența calificării profesionale;
 factori politici: crize, absența simțului civic;
 factori individuali greu de categorizat.
Majoritatea cercetătorilor care au analizat cauzele delincvenţei
juvenile indică că fiecare minor până la momentul delictului a fost
supus la 3-5 factori nocivi. [5, 6]. Analiza minuţioasă a literaturii de
profil şi a unui studiu organizat de noi pe parcursul de mai multor ani
asupra minorilor care acuză una sau mai multe tulburări
comportamentale putem conchide cu certitudine, că rolul dominant în
asimilarea delincvenței aparţine climatului educaţional familial şi
strategiei educaţionale utilizată de părinţi. Funcția educativa a familiei
consta în: socializarea si integrarea copilului în societate; transmiterea
sistemului cultural (norme, valori moral spirituale); realizarea ordinii
sociale. Influența educativă a familiei presupune pe de o parte, un
ascendent asupra copiilor, putere de impunere şi influenţare şi, pe de
altă parte, consens şi conformism din partea acestora, recunoaşterea
rolului educativ exercitat asupra lor, ascultare şi acceptare [6]. Climatul
educativ familial este o formaţiune psihosocială complexă, cuprinzând
ansamblul de stări psihice, moduri de relaţionare interpersonală,
atitudini etc. ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de
timp. În literatura de specialitate majoritatea cercetătorilor care
evidențiază importanța familiei, utilizează o terminologie variată
411
26 octombrie 2018
abordând relațiile precoce dintre părinți și copii în dezvoltarea

ulterioară intelectuală, emoțională și socială a acestuia ca: ‖stiluri de
parenting‖, ‖paternuri parentale‖, ‖practici parentale de creștere a
copiilor‖, ‖modele de creștere a copiilor‖, ‖stil educativ al familiei‖,
‖atmosferă familială‖, ‖climat educativ familial‖, ‖tehnici de influențe
parentale‖.Indiferent de terminologie toți autorii vorbesc despre
procesul educativ, care se desfășoară în familie, proces care vizează
îngrijirea și educarea copiilor (disciplina, controlul, formarea
caracterului, afecțiunea, acceptarea, atitudinea etc. ) [2, p. 70].
Climatul educativ familial favorabil sau nefavorabil, își lasă
amprenta sa în conturarea unor trăsături de caracter, cimentarea
valorilor moral - spirituale, modelul comportamental al minorului,
atitudinile și convingerile minorului.
Vom analiza cele mai răspândite climate educative din familie,
care pot deveni un sol fertil în contractarea unui comportament
delincvent [5, pp. 60-69].
Climatul educativ familial autoritar poate fi adoptat de unul
dintre părinţi sau de către ambii părinți. Comportamentul părinților se
manifestă prin atitudine rece, violenţă fizică sau psihică faţă de copil.
Totodată, trebuie diferenţiată situaţia în care părinţii autoritari sunt
„bine intenţionaţi‖, în sensul că au o anumită „concepţie pedagogică‖
diferită de cea în care autoritarismul este asociat cu agresivitate,
inclusiv fizică şi cu un înalt potenţial conflictual familial. Severitatea
excesivă, cu multe interdicţii nu lipsite uneori de umilirea minorului, cu
comenzi ferme pline de ameninţări, cu privaţiuni de tot felul îşi lasă
amprenta asupra procesului de formare a personalităţii copilului.
Părinţii hiperseveri impun un regim de muncă pentru copil care
depăşeşte limitele de toleranţă psihologică şi psihofiziologică ale
acestora. La aceşti copii se dezvoltă nevroza, sentimentul singurătăţii.
Copiii sunt puşi mereu în faţa unui volum mare de sarcini pentru a
putea realiza cât mai repede acele achiziţii care să corespundă întrutotul
aspiraţiilor părinţilor. Aceşti părinţi se conduc după formula: „facem
412
26 octombrie 2018
totul ca să scoatem din el un om deosebit‖, ceea ce nu e rău deloc ca

intenţie, dar, după maniera concretă în care procedează, rezultatele
contradictorii nu întârzie să apară. Pentru acești părinți: a) copilul este o
ființă nedezvoltată, lipsită de valoare, care trebuie mereu certat; b) copilul-
marionetă, care trebuie să fie cât se poate de cuminte și să corespundă
expectațiile părinților; c) copilul – sălbatic, care trebuie dresat și ale cărui
porniri, neapărat urate, trebuie să fie lichidate prin pedeapsă.
Menţinerea copilului într-un climat autoritar determină, treptat,
modificări serioase în una dintre cele mai importante dimensiuni ale
personalităţii - este vorba de acea atitudine-relaţională traduse în
fenomene de apatie şi indiferenţă accentuată faţă de ceea ce trebuie să
întreprindă, este lipsit de inițiativă, refuză responsabilitățile. În ce
priveşte relaţionarea cu cei din jur, manifestă atitudini de protest şi
revoltă chiar faţă de noile influenţe exercitate asupra sa, toate acestea ca
urmare a frustrării acumulate în timp. Așa minori cad uşor sub influenţa
persoanelor care ―îi înţeleg‖, ―le acordă căldură sufletească‖. Copii din
aceste familii acceptă condiţii de viaţă mai rele în altă parte decât acasă,
numai ca să evite pedepsele, discuțiile neplăcerile cu părinţii. În așa
condiții se formează o personalitate fricoasă, anxioasă,. Ei manifestă
neîncredere faţă de persoanele autoritare, evită comunicarea cu adulţii
care încearcă să-i agreseze. Pe de altă parte, în ultima instanţă, ei
manifestă ostilitate, negativism în relaţii cu semenii.
La minorii cu o educaţie autoritară, severă se înregistrează stima
de sine și încrederea în forțele proprii scăzută, reacţiile de protest şi
emancipare timpurie, încăpăţânare, agresiune, pesimism, neîncredere în
forțele proprii, ei sunt reţinuţi, retraşi, infantili, tăcuţi, rigizi, sobri, închişi
în sine, timizi sau se pot manifesta ca persoane rebele, autoritare,
conflictuale, în caz de eșec devin brutale. Unii minori se împotrivesc
tuturora şi la tot ce li se propune, alţii se închid în sine, devin puţin
comunicabili, prevalează infantilismul în relații, indispoziţia, depresia. O
altă categorie de minori găsesc ieşire din situaţie în grupele de referinţă, se
distrează în companii vesele, uşor devin dependenţi de alcool, substanţe
413
26 octombrie 2018
toxice, timpuriu încep relaţiile sexuale. Astfel, tendința spre satisfacerea

unor iluzii emoționale, lipsa de afecțiune sesizată din frageda copilărie,
minorii pot manifesta comportamente infracționale: furt, utilizare și
realizare a substanțelor toxice, comportament agresiv etc.
Unele acţiuni ale părinţilor, care determină stilul educaţional
hiperprotector:
 consideră că bătaia vine din rai și numai severitatea, strictețea ‖îl
face Om pe copil‖;
 atitudine severă, rece față de copil cu amenințări și pedepse;
 evidențiază public părțile slabe ale copilului;
 supradozează sarcinile, peste puterile psihofizice ale copilului;
 impunerea activităților, fără să țină cont de interesele copilului;
 înaintează interdicții însoțite de violență fizică, psihică, emoțională;
Climatul educativ familial hiperprotector se manifestă prin
atenţia exagerată faţă de copil, de acţiunile şi faptele lui. Părinţii depun
efort excesiv în protecția copilului. Părinții protejează copilul de orice
dificultăți atât în activitatea școlară, cât și în relații cu ceilalți. Ei nu lasă
loc pentru activitatea de sine stătătoare a copilului pentru ca acesta să-şi
încerce „forţele proprii‖, forţe care în virtutea unei tendinţe logice a
dezvoltării personalităţii trebuie confruntate într-un cadru echilibrat
pentru a-şi putea contura dimensiunile lor reale şi, cel mai important
lucru, treptat, în urma confruntării cu lumea, cu alţii, a se realiza o
concordanţă corespunzătoare între imaginea de sine şi ceea ce există, şi
este în continuă formare şi devenire (capacităţi, însuşiri, atitudini etc.).
Părinţii exagerează calităţile copilului, atribuindu-i unele false, educând
―idolul familiei‖, ‖regele familiei‖. Copiii sunt scutiţi total sau parţial
de orice obligaţii, însărcinări, permiţându-li-se să-şi repartizeze timpul
liber după bunul lor plac. Străduindu-se să uşureze activitatea copilului,
părinţii se implică iniţial în ajutor, apoi, treptat, exclude copilul din
activitate, finisând-o ei singuri, dar atribuindu-i succesul copilului.
Uneori îşi permit să dojenească copilul cu fraze generalizatoare, care
414
26 octombrie 2018
adesea îi inhibă iniţiativa: ―Tu nu poţi face încă aceasta‖, ―Lasă acest
lucru, el nu este pentru tine‖.
A. Adler consideră că hiperprotecţia generează infantilismul în
gândire, sentimentul inferiorităţii, suspiciunea. Un efect al unei astfel
de atitudini a părinților este că insuflă copilului sentimentul de
subapreciere sau supraapreciere, fapt ce le scade autocritica. La copii se
formează o atitudine neadecvată faţă de sine și față de alții. De mic
copilul este lipsit de posibilitatea de a depune efort volitiv în finisarea
unei activităţi, formarea abilităţilor în rezolvarea problemelor,
mobilizarea în înlăturarea dificultăţilor.
O astfel de atitudine educativă predomină în familiile în care
unul dintre adulţi nu găseşte limbă comună cu ceilalţi - mama cu tată,
bunica cu propriul fiu (fiică) etc. Adulţii caută să-şi transfere neliniştea,
insatisfacţia, grija de viitorul propriului ―Eu‖ asupra copilului.
Hiperprotejarea poate fi condiţionată şi de starea sănătăţii şubrede a
copilului. Părinţii consideră de datoria lor să ajute copilului în orice
situaţie, să-i îndeplinească orice dorinţă. Astfel, se educă o personalitate
înfumurată, cu autocritică scăzută, autoapreciere neadecvată, cu spirit
dezvoltat de egoism, cu dezadaptare socială, dificultăţi în comunicare sau
prudenţă sau neîncrezută în propriile puteri. La unii copii din vârsta mică
se educă sentimentul inferiorităţii, neputinţei de a-şi soluţiona problemele
personale. O astfel de educaţie reţine formarea unor trăsături de caracter
necesare ca: responsabilitatea, ingeniozitatea, prudenţa, spiritul de
observaţie şi necesitatea de a reacţiona prompt. La copiii în cauză se
înregistrează anxietatea, rigiditatea, explozii afective, neîncrederea în sine,
ipohondrie, hipersensibilitatea. Ei sunt mai puţin rezistenţi la stres,
irascibili, conflictogeni, uşor sugestibili.
Climatul educativ familial hiperprotector poate forma o
personalitate infantilă în luarea deciziilor; egocentrică, înfumurată, cu
autoapreciere neadecvată; iresponsabilă, pasivă, fără spirit de iniţiativă;
rigidă, superficială în interese şi intenţii, fără abilităţi de a depune efort
în înlăturarea dificultăţilor, lipsită de activism, pretenţioasă, cu aspiraţii
415
26 octombrie 2018
exagerate, în special, în caz de insucces. Acest climat educativ familial

generează, frecvent, formarea trăsăturilor patocaracterologice de tip
histrionic, astenic şi psihastenic.
Unele acţiuni ale părinţilor, care determină stilul educaţional
hiperprotector:
 manifestă atenţie excesivă faţă de acţiunile şi faptele copilului;
 atribuie copilului calităţi false;
 lipsesc copilul de mic de independenţă în alegerea prietenilor şi a
activităţilor după interese;
 se implică în activităţile copilului, ajutându-l să-şi soluţioneze
problemele după propria dorinţă, dar fără ca să depună efort;
 reliefează stângăcia copilului prin dojenire, alinare sau substituire;
 nu educă responsabilitatea şi abilităţile necesare pentru luarea
deciziilor;
 satisfac toate dorinţele copilului şi uşor cedează la unele cerinţe
absurde;
 se străduiesc să creeze cât mai mult confort pentru copil şi prietenii
lui, lezându-şi propriile interesele;
 sunt ―slugi‖ credincioase ale copilului toată viaţa, având convingerea
că copilul tot ―copil‖ rămâne;
 se împacă cu tot ―răul‖ pe care îl face copilul, acuzând pe altcineva;
 nu doresc să observe erorile comise de copil şi nu-l îndrumează pentru
a nu le repeta;
 nu-şi exprimă insatisfacţia faţă de copil.
Climatul educativ familial de tipul hipoprotector, liberal se
înregistrează în familiile în care copilul nu a fost dorit sau părinţii, sunt
preocupaţi în exclusivitate de interesele de serviciu sau sunt centrați
asupra propriei persoane și nu a copilului. Copilul poate fi respins de
părinţi şi din cauza unor deficienţe fizice, culorii pielii, exteriorului
nepotrivit. Lipsa atenţiei din partea părinților duce la un atașament
insecurizant, copiii manifestând o ‖slabă competență socială‖, cu vârsta
416
26 octombrie 2018
în perioada prunciei, copilăriei fragede se reţine dezvoltarea

fenomenelor psihofiziologice: motricitatea, dezvoltarea vorbirii. În
aceste familii nu se cultivă deprinderi de autoservire, deprinderi de
muncă, acurateţe, responsabilitatea faţă de îndeplinirea însărcinărilor şi
faţă de propria conduită.
Există cazuri când copilul este respins de către părinţi din cauza
sexului (şi-au dorit un băiat, dar s-a născut o fetiţă) şi atunci părinţii
încep să impună prin educaţie unele trăsături de caracter specifice
pentru sexul dorit. Fetiţelor li se educă duritatea, curajul, brutalitatea, ele
sunt antrenate în jocuri specifice sexului masculin: pescuit, box, fotbal etc.
Copilul nedorit este respins de părinţi chiar din primele luni după
concepere. El are libertatea deplină, fără control, să-și repartizeze timpul
liber, să-și aleagă activitățile dorite. Dacă nu se schimbă atitudinea
părinţilor faţă de el pe parcursul copilăriei, pot interveni tulburări în sfera
emoţională și intelectuală ca: nedezvoltarea intelectuală, anxietatea,
agresiunea sau autoagresiunea [5]. Părintele insatisfăcut de copil, îl
pedepsește fără motiv. Pedeapsa este condiţionată de dorinţa părintelui de
a-l face pe copil responsabil de naşterea sa. Deficiența afectivităţii
parentale pot genera insensibilitatea şi agresivitatea, creează factori de risc
pentru închistare, neîncredere în sine. Carenţa afectivă, duce în final la
o carenţă comportamentală, carență de destin.
Climatul educativ familial hipoprotector poate forma o
personalitate agresivă, brutală, suspicioasă, încăpăţânată, cu anxietate
socială sporită, infantilă, cu sentimentul vinovăţiei şi autoagresiunii,
sentimentul de inferioritate, care nu ştie să aprecieze calităţile morale,
cu abilităţi scăzute de muncă. În vârsta pubertară minorii încă nu
înţeleg sensul vieţii, sunt dezorientaţi, au dificultăţi în autodeterminarea
profesională, posedă un nivel scăzut de cultură, un vocabular sărac,
fiind fascinat de jargoane şi fraze ―nefaste‖. Uşor nimeresc sub
influenţa unor persoane mai puternice fizic, în grupuri neformale, comit
infracţiuni, fără să-şi dea seama de responsabilitatea ce vor purta sau de
consecinţe. E posibil, consumul timpuriu de alcool, substanţelor toxice.
417
26 octombrie 2018
În caz de ignorare emoţională, în vârsta pubertară încep să practice

relaţii sexuale timpurii, dezordonate, se observă proeminenţa unor
trăsături de caracter: egoismul, gelozia, zgârcenia. La ei mai frecvent se
evidențiază iriscitabilitate, indispoziţie, depresie, idei fixe etc.
Unele acţiuni ale părinţilor, care utilizează stilul educaţional
hipoprotector, liberal:
 indiferenţa faţă de starea emoţională, psihologică a copilului;
 nu se deranjează în caz de boli, de imperfecţiunile psihofizice ale
propriului copil;
 nu depun efort în asigurarea securităţii copilului la diferite vârste;
 nu se interesează de succesele sau insuccesele copilului;
 educaţia copilului o lasă în grija altei persoane sau a unei
instituţii specializate;
 sunt intoleranţi faţă de greşelile şi stângăcia copilului;
 evită comunicarea cu copilul;
 nu ţin cont de interesele, aptitudinile copilului;
 nu observă şi nu stimulează intenţiile bune ale copilului;
Climatul educativ familial conflictual, nevrotizant, cu
educaţie contradictorie Este un mediu favorabil de dezvoltare a
nevrozelor la copii. În aceste condiţii copiii încep să imită
comportamentul adultului agresiv, sau dezvoltă tulburări emoționale:
frici, fobii. În consecință unii minori devin brutali, agresivi față de
semeni, se răzbună pe persoanele mai slabe fizic. Ostilitatea părinţilor
dezvoltă la copil agresivitatea, ura faţă de unul din părinţi, neîncrederea
în sine, dorinţa de a se răzbuna pe părinţii ―răi‖ sau pe unele persoane
neimplicate în relaţiile familiale. În cazul de divorț a părinților unii
minori se implică în diverse infracțiuni ca furtul, vagabondajul din
motivul de a fi în centrul atenţiei şi de a-i face pe părinţi să se unească,
să comunice, să colaboreze în soluţionarea problemelor special create
de el. Este periculoasă situaţia când părinţii, fiind în divorţ, continuă să
coabiteze în același cămin, educând copilul fiecare în stilul său,
418
26 octombrie 2018
orientându-l fiecare împotriva celuilalt părinte. Ignorând necesităţile

copilului şi particularităţile lui individuale, formează la copil o atitudine
denaturată, incorectă faţă de lumea înconjurătoare.
Nucleele familiale constituite din diade conjugale cu parteneri
psihopaţi au efecte din cele mai nocive în dezvoltarea şi educarea
copiilor, majoritatea acestora evoluând, la rândul lor, psihopatologic;
cuplurile patologice mixte (un partener nevrotic — un partener psihopat
sau psihotic) prezintă, de asemenea, o bogată simptomatologie, conflictele
familiale angrenând disfuncţii de profunzime în nucleul psihosocial
familial. „Coparticiparea‖ copilului la certurile, neînţelegerile, conflictele,
agresivităţile şi violenţele manifestate în cadrul familiei întărește
comportamentul violent.
Familiile caracterizate printr-un potenţial conflictogen ridicat şi
puternic carenţate din punct de vedere psihoafectiv şi psihomoral
afectează în cea mai mare măsură procesul de maturizare psihologică şi
psihosocială a personalităţii copiilor. Dezechilibrul emoțional şi
dizarmoniilor relaționale afectează subcomponente personalităţii, şi
anume sfera: atitudinal – relaţională şi motivaţional - afectivă. Fuga de
acasă, asociată cu lipsa de supraveghere parentală, determină copilul să
adere la unele medii şi grupuri extrafamiliale cu un mare potenţial
delincvent.
Educaţia copilului în mediu familial asocial, precum şi în cazul
părinţilor alcoolici, bolnavi psihici poate stimula minorul timpuriu să
folosească alcool şi substanţe toxice. Fiind fără supraveghere ei
vagabondează, se implică în diverse infracţiuni individual sau în grup
(furt, huliganism). În vocabular folosesc frecvent expresii necenzurate,
indecente. Aplicând forţa, impun semenii, persoanele mai slabe să se
supună. Sunt gata de orice aventuri pentru a-şi păstra prietenii, a câştiga
autoritate în cercul lor. Furtul comis din familie (de bani şi obiecte),
minciunile spuse le consideră ca o pedeapsă pentru părinţii
―neînţelegători‖, ―nu prea buni‖, pentru atitudinea netacticoasă a
419
26 octombrie 2018
acestora faţă de ei. Sub aspect psihologic, structura comportamentului

copilului devine expresia veridică a climatului familiei.
Traumatismele psihice vizavi de mamă dezvoltă ―nevroza maternă‖.
Traumatismul fizic şi psihic, afectiv şi intelectual, al lipsei de afectivitate,
ce scade coeficientul de socializare comportamentală e cunoscut sub
numele de efect Bowbly (1969). Examinând corelaţia dintre climatul
educativ familial şi tulburările comportamentale, Bowbly evidenţiază
următoarele idei, pe baza cărora elaborează teoria ataşamentului:
 relaţia mamă-copil nu este doar de natură nutritivă, ci şi
afectivă (ataşament primar);
 reacţia afectivă se exprimă prin căutarea mamei, necesitatea
de a o simți lângă el, lipsa ei marcându-l pentru toată viaţa;
 copilul îşi orientează afectivitatea către cei apropiaţi, capabili
să-i dea sentiment de securitate.
Majoritatea autorilor definesc atașamentul ca ‖relația afectivă
preferențială, selectivă și durabilă ce se stabilesc între copil și părinți sau
adulții care îl îngrijesc‖. În vârsta fragedă atașamentul creează un
sentiment de siguranță, confort și securitate, dar și un element de
consolare în momentele dificile. În adolescență și tinerețe acest atașament
servește ca model de comportament în relațiile sociale cu ceilalți.
W. W. Wattenberg (1986) consideră că din cauza climatului
familial nefavorabil, evoluează diverse tulburări comportamentale. El
reliefează cele şase structuri de reacţie comportamentală expuse în
―Manualul statistic şi diagnostic al tulburărilor mintale‖ (Diagnostic
and statistical. Manual of Mental Disorders), elaborat de către Asociaţia
psihologilor americani [1]:
a) reacţia hiperkinetică, este specifică copiilor care prezintă afecţiuni
neurologice minime;
b) reacţia de retragere, poate să apară atunci când copilului i se oferă
prea puţină afecţiune; această situaţie este specifică pentru copilul cu
părinţi ce adoptă, în raport cu el, o conduită neadecvată (sunt detaşaţi,
excesivi de permisivi sau exageraţi în aplicarea sancţiunilor);
420
26 octombrie 2018
c) reacţia superanxioasă, tinde să apară în mod particular în familiile

deosebit de ambiţioase în plan educaţional, în care copiii sunt
impuşi să realizeze achiziţii comportamentale în baza unor înalte
standarde impuse;
d) reacţia agresivă, nesocializată tinde să apară în cazul respingerii
parentale, cuplată cu superprotecţia parentală;
e) reacţia de fugă, de evadare tinde să apară ca o reacţie la respingerea
parentală integrală;
f) reacţia grupului delincvent este un rezultat al rebeliunii de grup din
anii adolescenţei, în absenţa supravegherii parentale şi, mai ales,
celei paterne.
Maltratarea minorului educă implicit o personalitate pe de o parte
supusă, tăcută, rigidă, reţinută, timidă, neîncrezută în sine, iar pe de altă
parte, brutală, agresivă, instabilă emoţional.
Unii cercetători (A. Varga, E. Eydemiller, R. Berns ș. a.) consideră
că aceste stiluri educaționale disfuncționale nu întotdeauna declanșează
comportament delincvent, dar totuși, ele lasă o amprentă negativă în
formarea personalității minorului [5, 6, 2, 4].
Concluzii:
1. În societatea contemporană copiii sunt puși în fața unor provocări și
au nevoie până la maturitate de ocrotire și susținere din partea
părinților și adulților, statului;
2. Părinții contemporani, nu sunt pregătiți să înfrunte unele provocări
și au nevoie de susținere în educarea copiilor contemporani.
3. Profesia de părinte este extrem de dificilă. Pentru a face față acestei
profesii de formare a unui cetățean onest, creativ, responsabil etc.
viitorii părinți necesită să fie pregătiți în ‖Academia/Universitatea
pentru părinți‖, după modelul organizării lor în or. Chișinău, de
către CDR ‖Armonie‖ din a. 2000.
4. Este necesar elaborarea programelor de formare a părinților în
educarea copilului cu particularități individuale.
421
26 octombrie 2018
Bibliografie:
1. Diagnostic and statistical. Manual of Mental Disorders. elaborat
de către Asociaţia psihologilor americani
https://dhss.delaware.gov/dsamh/files/si2013_dsm5foraddictions
mhandcriminaljustice.pdf, accesat la 05.08. 2018
2. Familia și rolulei în educarea copilului. coord. Elena Bonchiș.
Polirom 2011. Iași ISBN 978-973-46-2231-3
3. Marele dicționar al Psihollogiei LARUSSE. Ed. Trei 2006. ISBN
(13) 978-973-707-099-9.
4. Rădulescu Adrian, Psihologia delicventului minor. Timişoara,
1996. 64 p.
5. Savca, Lucia, Psihologia personalității în dezvoltare. Tipografia
Sirius. 2003. ISBN 9975-921-35-3
6. Sănătatea copilului în şcoală. coord., Savca, Lucia, ed. Univers
Pedagogic, Chişinău, 2008, 160 p. ISBN 978-9975-48-058-1
422

Culegere 2018 - Disc

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Culegere 2018 - Disc

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Laboratorul proiectului „Formarea inițială și continuă a psihologilor în

FORMAREA INIȚIALĂ ȘI CONTINUĂ A

Materialele Conferinţei ştiinţifice internaționale

din 26 octombrie 2018

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII

Autorii poartă responsabilitate pentru calitatea științifică a materialelor prezentate

IGOR RACU, dr. habilitat în psihologie, prof. univ., Prorector pentru

Verdeș Angela, Rotaru - Sîrbu Natalia

Шатюк Татьяна Георгиевна, Новак Наталья Геннадьевна 23

Шевченко Росина Петровна

Hașovschi Nicoleta, Hașovschi Gheorghe

Shama Einas Daniel

Lungu Daniela, Lungu Victoria

Olărescu Valentina, Armand Cătălin Veleanovici

Chirilă Alexandra, Filipiuc Beatrice

Tarabeih Mahdi, Riad Abu Rakia

Croitoriu Nicoleta, Lupașcu Gabriela Mihaela

Hojda Ioana, Zus Mihaela Elena

Simion Simion Dănuț

Juverdeanu Gabriela, Erhan Luminița Nicoleta

Racu Iulia, Marcu Elena

Chirilă Lidia Elena

Pîslari Stela, Stogul Ecaterina

SENTIMENUL DE CULPABILITATE LA FEMEILE

Natalia ROTARU - SÎRBU, doctorand, UPS „Ion Creangă‖,

Trăim într-o perioadă cu multe schimbări radicale și permanente

verbalizarea doar a emoțiilor pozitive, cele negative fiind de cele mai

Umaniștii afirmă că originile sentimentului de culpabilitate stau

40,00% 28,20% femei neabuzate

Erikson considera că inconsecvența dăunează mai mult decît

mediu 28,00% femei abuzate

0,00% 20,00% 40,00% 60,00% 80,00%

Fig. 2. Frecvența culpabilizării altora la femeile abuzate și neabuzate

Circa 21,6% din femeile abuzate în copilărie tind să învinuiască

mature să nu își asume responsabilitate pentru schimbarea situației

femei neabuzate femei abuzate

Fig. 3. Valorile medii ale Autoculpabilizării și Culpabilizării altora pentru

Acesta ne-a permis să identificăm diferențe statistice

agresorul de stigma socială și oferă legitimare a acțiunilor de repetare a

2. Identificarea resurselor personale (cognitive, emoționale și

CONTEXTUL LEGAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE

Cadrul legal național cu referire la violența în familie

au determinat la sinucidere sau la tentativă de sinucidere, ori au provocat

Abordarea multidisciplinară lucrează într-o manieră favorizantă și

În acest context reiterăm câteva abordări speciale:

Figura 1. Lucrul cu persoana ca un tot întreg

reducere a violenței urmează să se bazeze pe evidentele științifice

2. UN Women - Virtual Knowledge Centre to end Violence against

ПСИХОПРОФИЛАКТИКА НАРУШЕНИЯ ПОЛОВОЙ

Татьяна Георгиевна Шатюк, кандидат педагогических наук, доцент,

В современном обществе каждый человек обладает

К сожалению, на современном этапе проблема нарушения

выделяют вторичную педофилию, когда половое влечение к детям

знать современные педагоги и родители. Так, достоверно доказано,

дома в новую компьютерную игру или посмотреть мультфильмы.

вы всегда его выслушаете; объясните ребенку, что посторонние

Рекомендации для несовершеннолетних

улицу по подземному переходу в группе людей; не ходи в

почтальоном, врачом, полицейским, сантехником, электриком,

3. Методические рекомендации по выявлению и документи-

Шевченко Росина Петровна, кандидат психологических наук, доцент.