Veronica Jardan

coordonator

LUCRĂRI Conferința A.P.A.R. ediția XV

Conferință națională cu participare internațională

STRESUL
Punți între teorii, cercetări și studii de caz.
Abordări multidisciplinare

Coperta- autor Maria Mihaela Jardan

Editura A.P.A.R. Brașov, România

1
 2020

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE- Autor: Veronica Jardan

RESTul e... STRES- Autor: Jenő-László Vargha
INVESTIGAREA IMPACTULUI ASUPRA ABILITĂȚILOR DE STRES
MANAGEMENT AL ELEVILOR DE LICEU- Autori: Timea Barabási-Madár, Carmen
Costea Bărluţiu, Jenő-László Vargha
STILURI DE CONDUCERE ȘI STRESUL- Autori: Mihaiela (Grimbovschi) Avramescu,
Cristina Chițimuș, Veronica Jardan

MANIFESTĂRI CLINICE ALE STRESULUI DIN PERIOADA PRE-LIBERARE LA

PERSOANELE PRIVATE DE LIBERTATE- Cazuri clinice - Autori: Doina Băgilică,
Veronica Jardan, Livia- Anda Ştefîrcă
DINAMICA SIMPTOMATICĂ SZONDIANĂ A PERSOANELOR PRIVATE DE
LIBERTATE AFLATE ÎN PERIOADA PRE ȘI POST ANALIZĂ ÎN COMISIA DE
ELIBERARE CONDIȚIONATĂ- Autori: Doina Băgilică, Livia-Anda Ştefîrcă, Mădălina
Mihaela Benedek

CÂND STRESUL DEVINE UN STIL DE VIAȚĂ- Autor: Pleşan Niculeta

URSUL MARTIN ȘI FRICA- Autori: Dobre Carmen Lenuța, Filcu Ana Maria

ALTERAREA RĂSPUNSULUI EMOȚIONAL AL COPILULUI, BAZĂ A

INSTALĂRII TULBURĂRILOR COMPORTAMENTALE - Autor Doriana Silvia
Souca

BULLYING ȘI MOBBING SURSE DE STRES ÎN ORGANIZAȚII- Autor Marius

Adrian Alberti Dăscălescu

MONITORIZAREA FACTORILOR DE RISC PSIHOSOMATICI AI PACIENTULUI

DIABETIC IN PRACTICA MEDICULUI DE FAMILIE- Autor Dr. Cristina Anca
Dăscălescu
STRESUL DIN PERSPECTIVA PSIHOTERAPIEI CORPORALE INTEGRATIVE
Autor: Florin Vancea

2
 CUVÂNT ÎNAINTE

În acest volum sunt incluse lucrările in extenso prezentate în cadrul celei de a XV-a
ediții a Conferinței A.P.A.R., Conferință națională cu participare internațională pe tematica:
,,STRESUL- Punți între teorii, cercetări și studii de caz. Abordări multidisciplinare”,
care se va desfășura pe perioada 3- 5 aprilie 2020 în sălile de conferință Europa ale hotelului
Aro Palace 5* din Brașov.

STRESUL repezintă o provocare în: teoretizarea, cercetarea, psihodiagnosticarea și

intervenția psihologică/ psihoterapeutică sau medicamentoasă. Participanții la conferință vor
face schimb de experiențe profesionale, își vor ostoi setea de cunoaștere de la invitați de
onoare cu experiență vastă în domeniu. De asemenea se va activa sentimentul de
APARtenență fiind într-un grup ce împărtășesc valori și obiective comune întru dezvoltarea
continuă a sănătății mintale și dezvoltării personale, cu posibilitatea stabilirii de noi colaborări
între practicieni cu meserii înrudite: medici, psihologi, psihoterapeuți, pedagogi, profesori,
asistenți sociali, asistenți medicali, teologi.
Organizatorii conferinței sunt: Asociația Psihologilor Atestați din România- APAR
în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de Psihopedagogie Specială,
Universitatea din București, acreditați ca furnizori de formare profesională de Colegiul
Psihologilor din România- C.P.R.
Obiectivele conferinței sunt:
-îmbogățirea cu noi cunoștințe prin dezbaterea de ceretări, teorii, tehnici, metode pentru
psihodiagnosticarea și intervențiilor psihologice/ psihoterapeutice sau a tratamentelor
medicale în prevenirea și tratarea stresului patologic,
-dezbaterea condițiilor de avizare psihologică, respectiv medicală: a conducătorilor auto, a
noilor angajați, a menținerii în unele funcții, în procurarea/ deținerea/ folosirea unei arme
letale/ neletale a persoanelor cu stres patologic, declanșator a altor diagnostice medicale;
-stabilirea discernământului persoanei diagnosticate cu tulburări de stres posttraumatic,
-pensionarea medicală a pacienților, respectiv reinserția lor socială și profesională,
-alternative viabile pentru activarea și menținerea stării de bine din perspective:
antropologice, psihopatologice, psihoterapeutice în managementul stresului.

Aceste obiective se vor realiza în cadrul lucrărilor conferinței prin:

3
-schimbul de experințe profesionale din praxisul celor cu experiență prin prezentarea: a
cercetărilor/ lucrărilor/ posterelor/ studiilor de caz,
-stabilirea punților de legătură între cele mai moderne cercetări și teorii în domeniu prin
prezentarea lucrărilor, posterelor și workshopurilor,
-dezbateri în cadrul meselor rotunde din pauzele interactive multidisciplinare.

Conceptul manifestării știintifice este gândit din perspectiva unei abordări

multidisciplinare. În cadrul acestui eveniment sunt invitaţi practicieni în domeniile:
psihologie (toate specialitățile), medical (psihiatrie, medicină-legală, neurologie,
neurochirurgie, geriatrie, pediatrie, medicină de familie și alte specializări medicale),
pedagogi, profesori, teologi, asistenți sociali și asistenți medical, dar și studenți ai facultăților
de: psihologie, medicină, asistență socială, teologie.

Comitet științific al Conferinței APAR ediția XV este constituit

La nivel internațional:

Prof. univ. emerit dr. Richard Page–  University of Georgia, USA,

Prof. univ. dr. Martine France Delfos– Psychologist Therapy Practice PICOWO, Olanda,

Mihaela Ampelomos– psihoterapeut hipnoză clinică ericksoniană, Grecia,

Elena Chiriac– psiholog clinician și psihoterapeut, Franța,

Mihaela Jalbă– asistent medical principal, pihodramatician, art- terapeut New York, USA;

La nivel național:

Prof. Univ. Dr. Florin Emil Verza, Decan Facultatea de Psihologie și Științele Educației,
Departamentul de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

Prof. Univ. Dr. Doru Vlad Popovici, Director de Departament Psihopedagogie

Specială, Facultatea de Psihologie și Științele Educației,  Universitatea din București,

Prof. Univ. Dr. Aurel Romilă- președinte fondator al Asociației Psihiatrilor Liberi din
România, UMF „Carol Davila“ din București și Facultatea de Psihologie și Științele
Educației, Universitatea Ecologică din București,

Conf. univ. dr. Marilena Bratu– Prodecan Facultatea de Psihologie și Științele Educației,

Departamentul de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

4
Conf. Univ. Dr. Cristian Buică, Facultatea de Psihologie și Științele Educației,
Departamentul de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

Conf. univ. dr. Ioana Lepădatu– Facultatea de Psihologie și Științele Educației,

Universitatea Spiru Haret, Brașov,

Conf. univ. dr. Emilia Oprișan– Facultatea de Psihologie și Științele Educației,

Departamentul de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

Conf. univ. dr. Cornelia Tatu- membru de onoare A.P.A.R., Brașov,

Conf. univ. dr. Marilena Ticușan– Facultatea de Psihologie și Științele Educației,

Universitatea Spiru Haret, Brașov,

Conf. Univ. Dr. Roxana Urea, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul

de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

Lector Univ. Dr. Viorel Anghieană, Facultatea de Psihologie și Științele

Educației, Departamentul de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

Lect. univ. dr.  Edmond Constantin Cracsner- Decan Facultatea de Psihologie și Științele
Educației, Universitatea Ecologică din București,

Lect. univ. dr. Cătălin Marius Gherasim– Facultatea de Psihologie și Științele Educației,

Universitatea Spiru Haret, Brașov,

Lect. univ. dr. Florin Gheorghe Vancea– Facultatea de Psihologie și Științele Educației,

Universitatea Spiru Haret, Brașov,

Lect. univ. dr. Jenő-László Vargha, membru de onoare, psihoterapeut, formator şi supervizor

în  hipnoză clinică ericksoniană şi psihodramă,  Cluj- Napoca,

Lector Univ. Dr. Valentina Vartic, Facultatea de Psihologie și Științele

Educației, Departamentul de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

As. Univ. Dr. Sabina Stan, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de

Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

As. Univ. Dr. Loredana Pătrășcoiu, Facultatea de Psihologie și Științele

Educației, Departamentul de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

As. Univ. Dr. Aneta Feldman, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul

de Psihopedagogie Specială, Universitatea din București,

Doina Băgilică- psiholog clinician principal și supervizor, Sinaia,

Florina Benga- Președinte Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților

Medicali din România, filiala Brașov,

5
Gabriela Maria Ianculescu- drd. psiholog clinician principal, psihoterapeut specialist
hipnoză clinică ericksoniană, București,

Octavian Jardan- membru fondator Asociația Psihologilor Atestați din România- A.P.A.R.,

medic legist primar, SML Brașov,

Veronica Jardan- membru fondator Asociația Psihologilor Atestați din România- A.P.A.R.,

psiholog principal, supervizor, expert Brașov,

Nicoleta Mereț- Președinte Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, filiala

Brașov,

Diana Muntean- membru fondator Asociația Psihologilor Atestați din România- A.P.A.R.,

psiholog și psihoterapeut în hipnoză clinică ericksoniană, Iași,

Niculeta Pleșan, Președinte Asociația Psihologilor Atestați din România- A.P.A.R., psiholog
și psihoterapeut în psihoterapie pozitivă, Hunedoara,

Floriana Daniela Popescu, Vicepreședinte Asociația Psihologilor Atestați din România-

A.P.A.R., psiholog Argeș,

Mariana Topoliceanu, Director general Direcția de Asistență Socială, Brașov,

Krisztina Gabriella Szabó– doctor, psihoterapeut, trainer și supervizor în hipnoză clinică

ericksoniană, în psihoterapie centrată pe persoană- focusing și respectiv terapeut ACT,
Institutul pentru Tehnologii Psihologice Contextuale, Cluj-Napoca.

Din Comitetul de organizare al Conferinței APAR ediția XV fac parte:

 Prof. Univ. Dr. Doru Vlad Popovici,

 Prof. Univ. Dr. Florin Emil Verza,
 Conf. Univ. Dr. Cristian Buica-Belciu,
 Conf. Univ. Dr. Marilena Bratu,
 Conf. Univ. dr. Emilia Oprișan,
 Lect. Univ. Dr. Valentina Vartic,
 Dr. Octavian Jardan,
 Psih. Maria Balea,
 Psih.Veronica Jardan,
 Psih.Gabriela Maria Ianculescu,
 Psih. Alina Maria Moldovan,
 Psih. Tony Cornelyus Rafailă,
 Psih. Zsolt Endre Veress,
 Psih. Monika Zolya,

6
 Ing. Maria Mihaela Jardan,
 Ing. Manuela Maria Stanca,
 Std. Ioana- Andreea Bloj,
 Std. Pattricia Daria Borza,
 Std. Andreea Maria Dumitru,
 Std. Alexandra Maria Geanta,
 Std. Robert Gabriel Jarda,
 Std. Loredana Mosteanu,
 Std. Alexandru Todîrcă;

Echipa de juniori:
 Antonia Frăsin, elevă,

 Maia Georgiana Jardan, elevă,

 Olga Ștefania Stelea, elevă.

În cadrul Asociației Psihologilor Atestați din România- A.P.A.R. s-au înființat și

dezvoltat comunități ale psihologilor unde se întâlnesc psihologi cu un praxis bogat, dar și
psihologi la început de drum, precum și studenți, elevi, sau licențiați în alte domenii ce
rezonează cu domeniul psihologiei aplicate. În cadrul comunităților APAR se organizează
periodic: intervizări profesionale, schimburi de experiențe profesionale, susținerea emoțională
a membrilor comunității, dar și: cursuri, simpozioane, tabere, conferințe, mese rotunde,
activități filantropice pentru întrajutoarea semenilor. Unul din proiecte implementat cu succes
a fost ,,PAPUCI PENTRU COPII”, un proiect dedicat copiilor fără părinți din centrele de
plasament din Tărlungeni, jud. Brașov.

Începând cu anul 2019 membrii Asociației Psihologilor Atestați din România- APAR
au implementat proiectul, propus și votat în 27 octombrie 2019 de a întâmpina fiecare
anotimp împreună ,,Noi pentru noi NOI”. În ianuarie, pe perioada 9- 12.01.2020, s-a
întâmpinat intrarea în noul an, dar și a iernii (preluând completarea inițiativei de la
Comunitatea Psihologilor APAR jud. Hunedoara din 1 decembrie 2019) îmbinând utilul
cu plăcutul printr-o tabără profesională pe tematica ,,Personalitățile mele și cu mine” și o
cină festivă cu Bal Mascat pe aceeași tematică la Casa Speranței, eveniment organizat de
Comunitatea Psihologilor APAR jud. Brașov. De asemenea am întâmpinat intrarea în
anotimpul primăvara 2020 prin evenimentul de intervizare profesională organizat pe

7
perioada 28.02.- 1.03.2020 de Comunitatea Psihologilor APAR jud. Argeș, în Câmpul
Lung Muscel.

În perioada 15 martie- 15 septembrie 2020 membrii și partenerii APAR au

implementat un proiect care a avut ca obiectiv oferirea de SUPORT PSIHOLOGIC
GRATUIT ONLINE românilor care au nevoie de un sprijin psihologic din cauza
situației stresante în care ne-am aflat și încă aflăm cu toții prin starea de panică
declanșată  de pandemia cu Corona virus.
Anotimpul vara l-am întâmpina online la 1 iunie 2020, zi aniversară pentru Asociația
Psihologilor Atestați din România- APAR deoarece la data de 1 iunie 2011 a fost acreditată ca
furnizor de formare profesională de către Colegiul Psihologilor din România- C.P.R.
Anotimpul toamna l-am întâmpina online la 31 august 2020 și am dezbatut
implementarea celor 3 proiecte:
-Înfiintarea Academiei Deznadejdii Creative;
-organizarea conferintei APAR din 2- 4 octombrie 2020 cu adaptarea la conditiile
impuse de Guvernul României;
-consilierea psihologica a mamicilor din maternitati pentru reducerea abandonului
copiilor si prevenirea si tratarea depresiei postpartum.
Pe site-ul www.psihologii.ro și pe pagina de face book vor fi detalii depre toate
evenimentele APAR la acre vă așteptăm cu drag și spre folos.
Vă prezentăm comunitățile psihologilor APAR și coordonatorii lor:
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. ARAD- coordonator Dia Orha- telefon
0757949887,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. ARGEȘ- coordonator Floriana Popescu-
telefon 0744648785,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. BACĂU coordonator Carmen Dobre-
telefon 0763654569,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. BRAȘOV coordonator Monika Zolya telefon
0723559598,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. BRĂILA coordonator Livia Anda Stefîrcă-
telefon 0724466978,
 Comunitatea APAR Psihologilor BUCUREȘTI coordonator Geta Bondarencu-
telefon 0727277433,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. BUZĂU coordonator Mihaiela Avramescu-
telefon 0724245922,

8
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. CARAȘ- SEVERIN coordonator Mioara
Trandafir-- telefon 0740046297 ,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. CĂLĂRAȘI coordonatori Valentina și
Vasile Frăsin- telefoane: 0740048875/ 0747045049,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. CLUJ coordonator Mihaela Anda Oprea-
Aron- telefon 0742025568,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. CONSTANȚA coordonator Tamara
Nichita- telefon 0744250140,
 Comunitatea Psihologilor APAR COVASNA- coordonator Irma Gal- telefon
0743148489,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. DÂMBOVIȚA coordonator Mihaela
Gherca- telefon 0733372284,
 Comunitatea Psihologilor APAR Gheorghieni coordonator Mihaela Masdrag
telefon 0745435529,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. GORJ coordonator Loredana Căpăstraru-
telefon 0724059232,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. HARGHITA coordonator Sandor Coștoiu
telefon 0746549688,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. HUNEDOARA- coordonator Niculeta
Pleșan- telefon 0722551301,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. IAȘI- coordonator Irina Andronic- telefon
0757130383,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. MARAMUREȘ- coordonator Maria Balea-
telefon 0743709488,
 Comunitatea Psihologilor APAR PLOIEȘTI jud. PRAHOVA- coordonator
Cristina Bleoțiu- telefon: 0740037724,
 Comunitatea Psihologilor APAR Odorheiu Secuiesc coordonator Hajnalka Szabo-
Dascăl telefon 0724586064,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. SATU- MARE- coordonator Maria Balea-
telefon 0743709488,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. SIBIU coordonator Gabriela Oltean- telefon
0726386546,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. TIMIȘ coordonator Carmen Lucia Străinu-
Stînean- telefon 0726364137,

9
  Comunitatea Psihologilor APAR jud. TULCEA coordonator Tamara Nichita-
telefon 0744250140,
 Comunitatea Psihologilor APAR VOILA jud. PRAHOVA- coordonator Veronica
Dinu- telefon: 0724560546,
 Comunitatea Psihologilor APAR jud. VRANCEA coordonator Carmen Dobre-
telefon 0763654569.

Proiecte în curs de implementare ale Asociației Psihologilor Atestați din România-

APAR:
-,,START pentru VIAȚĂ” cu obiectivul principal de a ghida adecvat în viață elevii
de liceu, prin activități de autocunoaștere și dezvoltare personală cu orientare școlară și
profesională,
-,,GÂNDEȘTE-TE MERITĂ!” cu obiectivul principal de a preveni accidentele
rutiere pentru elevii claselor a XII-a și studenții, care sunt în curs de obținere a permisului
auto sau care l-au obținut de curând,
-,,STOP ADICȚIILOR” cu obiectivul principal de conștientizare a riscurilor
dependențelor și asumarea de alternative sănătoase de petrecere a timpului liber pentru elevi și
studenți,
-,,DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE A PREȘCOLARILOR”
cu obiectivul principal de conștientizare a tuturor emoțiilor și asumarea cu rolul lor benefic în
funcție de situația prin care trece.
Un proiect de succes implementat pentru studenți, dar și absolvenți ai facultăților de
medicină, psihologie, psiho- pedagogie, sociologie, teologie și care continuă este
,,PRACTICĂ LA SANATORIUL DE NEVROZE PREDEAL”, unde este un cadrul
propice pentru practică efectivă cu pacienții diagnosticați cu o paletă largă de diagnostice din
sfera psihiatriei predominând tulburările depresive, nevrozele, anxietățile, atacurile de panică,
tulburări psihotice în faze remise, tulburări cognitive, etc. În cadrul sanatoriului se pot efectua
și supervizări profesionale în psihologie clinică și psihoterapie.
Închei prin a vă mulțumi pentru colaborare. Vă așteptăm să vă alăturați în proiectele
noastre de suflet pentru suflete.
În numele membrilor APAR, închei acest ,,Cuvânt înainte” a volului de lucrări in
extenso prezentate în cadrul celei de a XV-a ediții a Conferinței A.P.A.R. citând din urarea
de suflet a membrului de onoare APAR, doamna Conf. univ. dr. Cornelia Tatu, doamna
psihologiei brașovene: ,,VĂ DORESC CE ÎMI DORESC!”

10
 Veronica Jardan
Membru fondator APAR
RESTul e... STRES

Autor: Jenő-László Vargha, PhD

Univ. Babeş-Bolyai Cluj / Psi-Focus
Introducere
Stresul este probabil cea mai des invocată sursă a disconfortului, fiind identificat ca
suspectul de serviciu, atât în cazul unor tensiuni minore, abia băgate în seamă chiar de către
cel nevoit să le experiențieze, cât și în cel al unor afecțiuni dintre cele mai grave. La această
din urmă extremă, consecințele rezultate de pe urma confruntării cu stresul par a fi pur și
simplu devastatoare, indiferent că le cuantificăm în termeni de vieți umane, sau costuri
economice. Ajunge să ne gândim, că practic fiecare dintre bolile care figurează printre
principalele șase cauze ale deceselor din zilele noastre sunt legate organic de stres. (Crum și
colaboratorii, 2013)Pe de altă parte, costurile economice legate de afecțiunile legate de stress
erau estimate, încă de la mijlocul anilor 2010, la peste 300 miliarde de dolari. (American
Institute of Stress, 2020)Ar fi greu de imaginat, că cineva,contemporan nouă, s-ar putea pune
la adăpost de orice stres. Creatorul noțiunii de stres, Selye (1976) o spune cât se poate de
răspicat: condiția fără de stres este moartea. Datele statistice, referitoare la stres sunt cât se
poate de relevante: chiar dacă „doar” o treime (33%) din populația Statelor Unite acuza în
2014 că ar suferi de intensități extreme ale stressului, peste trei sferturi (77%) declarau, în
schimb, că experiențiază în mod regulat simptome fizice cauzate de stres, și aproape tot atâția
(74%) raportau confruntarea cu simptome psihice, provenite din aceeași sursă. Mai mult chiar,
aproape jumătate (48%) dintre cei intervievați, se plângeau de nopți albe cauzate de stres.
Demne de atenție sunt și următorii indicatori statistici: 30% susțin că se află „întotdeauna”,
sau „frecvent”sub imperiul stresului, atunci când lucrează, iar 48% apreciază impactul
stresului asupra vieții lor private și profesionale ca fiind unul negativ; peste jumătate (54%)
evocă situații în care din cauza stresului au avut conflicte cu persoanele apropiate, 26%
constatând chiar, că stresul i-a alienat de un prieten, sau rudă(American Institute of Stress, op
cit).
Alegând un dicton al lui Leonardo da Vinci („Studiați mai întâi știința, iar mai apoi
practicați arta”) ca titlu pentru prima parte a cărții lor despre tratamentul stresului, Everly, Jr.
și Lating (2013) își propun să atragă atenția asupra faptului, că stresul nu poate fi abordat la
modul responsabil fără o temeinică cunoaștere a datelor acumulate de eforturile oamenilor de
știință care s-audedicat studiului problemei și a rezultatelor cercetărilor empirice, care au

11
validat o serie de intervenții ca fiind eficiente în tratamentul stresului. Ca să dăm doar un
exemplu, nu se poate promite eliminarea stresului în condițiile în care prin prisma datelor
științifice actuale, practic toți specialiștii sunt de acord, că un astfel de demers nu este posibil
de realizat.
Stresul a fost conceptualizat, în cadrul diferitelor abordări, ca situație, sau eveniment
stresant, ca stare a organismului, ca interacțiune între solicitări și capacitatea persoanei de a
face față acestora. Toate aceste abordări sunt unilaterale, fiecare dintre ele surprinzând unul
sau altul dintre aspectele relevante ale stresului.
Înțelegerea cuprinzătoare a stresului implică luarea în considerare a factorilor
responsabili pentru generarea stresului; a interacțiunii dintre evaluarea stresorilor de către
persoană, respectiv a propriei capacități de a face față situației;a vulnerabilităților și a
rezilienței față de stres; a stresului ca stare și a implicațiilor acestuia asupra stării de sănătate;
a eforturilor mobilizate în vederea gestionării stresului și a condițiilor eficienței acestor
demersuri; și, nu în ultimul rând, ale tehnicilor care pot fi utilizate pentru păstrararea
intensității reacțiilor asociate de stres în limitele compatibile cu starea de bine din punct de
vedere psihologic și cu sănătatea mintală și fizică.
1. Stresorii
Factorii responsabili pentru generarea stresului au fost denumiți de către Selye
stresori; teoretic, orice stimul, sau situație nespecifică, care confruntă persoana cu o solicitare,
poate fi inclusă în această categorie. Măsura în care o situație concretă împovărează
capacitatea de adaptare a persoanei, depinde în mare măsură de evaluarea subiectivă de către
persoană a împrejurărilor cu care se confruntă. Recunoașterea faptului, că se pot identifica
situații care sunt percepute mai frecvent ca reprezentând surse de stres, i-a determinat pe
Barnett și colaboratorii (1987) să introducă conceptul de circumstanțe amenințătoare la
modul obiectiv, definindu-le pe acestea ca fiind acele situații, care periclitează practic starea
de bine și echilibrul interior al persoanei, dar și funcționarea neperturbată a organismului și
chiar integritatea acestuia. (după Vargha, 2005)
Intensitatea solicitărilor reprezentate de circumstanțele cu care persoana se confruntă,
este determinată, după Carson și colaboratorii (1998),de următoarele caracteristici ale
stresorilor: importanța, durata, efectul cumulativ, acțiunea repetată și imposibilitatea evitării.
Astfel, stresul experiențiat va fi cu atât mai mare, cu cât importanța acordată situației este mai
mare, cu cât efectul produs de către acesta va trebui suportat de către persoană vreme mai
îndelungată și cu cât șansele de a evita stresorii, respectiv de a se debarasa de către aceștia
sunt percepute ca fiind mai mici. Putem, totodată, lua în calcul cote superioare ale stresului

12
atunci, când stresorii acționează în repetate rânduri asupra persoanei, consumându-i astfel
rezervele de adaptare, respectiv atunci, când mai multe surse de stres acționează simultan
asupra persoanei. Pe de altă parte, Cotton (1990) consideră, că principala cauză a
transformării unui stimul într-un stresor o constituie faptul, că impune limite autonomiei
persoanei și o împiedică pe aceasta să acceseze resursele ce ar putea asigura descurcarea în
situația dată. La rândul lui, Kaplan (1996) apreciază, de asemenea, că stresorii confruntă
persoana cu un obstacol în calea eforturilor mobilizate în vederea atingerii unor scopuri
importante, respectiv a evitării stărilor nocive. Este important să ținem cont și de faptul, că
intensificarea stresului este proporțională și cu măsura în care ne apropiem mai mult de
nevoia satisfacerii exigențelor impuse de circumstanțele stresante. (Carson și colab., op cit) Pe
de altă parte, arată Wheaton (1996), limitările structurale – care pot îmbrăca forma
discriminării negative, a restrângerii drepturilor, ori a accesului la mijloacele și șansele puse la
dispoziție de structurile sociale – pot și elesă se constituie în stresori deosebit de puternici. În
interacțiunile interpersonale, dezechilibrele dintre intrări și ieșiri, interpretate de către
persoană ca lipsă de echitate, pot exercita o influență stresantă la fel de puternică, ca
amenințările, sau suprasolicitările.
Primele abordări ale stresorilor, de către cercetători, i-au conceptualizat pe aceștia ca
reprezentând evenimente majore de viață, al căror impact asupra vieții persoanei este unul
devastator, traumatic, sau – cel puțin – impune o reorganizare substanțială a existenței. Cele
mai importante din această categorie, sunt listele propuse de Holmes și Rahe, respectiv
Lewinsohn și colaboratorii. Cel mai mare neajuns al acestei abordări s-a dovedit a fi faptul, că
schimbările majore din viață inventariate de aceste liste, având o incidență mai degrabă rară,
nu puteau explica stresul ca fenomen cotidian, ca parte a experienței noastre de zi cu zi.
Acesta a fost motivul pentru care cercetătorii și-au îndreptat interesul înspre întâmplări
minore, neplăceri banale, dificultăți lesne de surmontat în condițiile mobilizării unor resurse
aflate la îndemâna persoanei, care fără a avea anvergura schimbărilor majore din viață și
acționând după principiul picăturii care umple paharul, s-au dovedit a fi mult mai organic
legate de stările de stres capabile să avarieze starea de sănătate, decât acestea din urmă.
(Lazarus și Folkman, 1984)Impactul tracasărilor cotidiene s-ar explica, apreciază Strosahl și
Robinson (2015), tocmai prin incidența zilnică a acestora și ideea – fundamentată sau nu – că
ar fi imposibile de controlat, ceea cene determină să le ignorăm și să evităm să luăm la
cunoștință reacțiile emoționale pe care le stârnesc, chiar dacă costurile pe care le vom avea de
achitat într-o bună zi, în termeni de sănătate mintală și fizică se vor dovedi a fi
ridicate.Această abordare a dus la formularea probabil celei mai simple definiții a stresorilor,

13
ca fiind reprezentați de orice stimulare, care răstoarnă balanța homeostatică a persoanei
(Sapolsky, 2005) Așa cum notează Keinan și Perlberg, însăși proliferarea numărului cărților
de specialitate, a cercetărilor publicate, a articolelor de popularizare și a workshopurilor, care
își propun să învețe oamenii cum să gestioneze eficient stresul, a ajuns o sursă majoră de
alarmă. (după Prabu, 2015)
Strosahl și Robinson (op cit.) clasifică tracasările cotidiene în următoarele patru
categorii cuprinzătoare:
1. Îngrijorările legate de propria persoană constituie cea mai cuprinzătoare dintre
categorii, temele variind de la nesiguranța legată de direcția ce ar trebui imprimată
vieții, până la temerile legate de starea de sănătate, sau situația financiară. Sunt
incluse în aceasta experiențierea conflictelor interioare, regretele legate de decizii
luate în trecut, sentimentul singurătății, teama de a fi respins, confruntarea cu prea
multe lucruri de făcut, pierderea timpului, somnul insufucient, deficitul de energie
etc.
2. Tracasările din relații și familie izvorăsc din rolurile deținute de persoană în
cadrul diferitelor relații și din interacțiunile cu ceilalți (partenerul/partenera, copiii,
alți membri ai familiei, prietenii apropiați). Enumerăm doar câteva dintre formele
concrete ce le pot îmbrăca: probleme întâmpinate de copil la școală, conflicte cu
partenerul, legate de educația copilului, lipsa intimității în relația de cuplu,
neînțelegeri legate de bani, sentimentul că ai prea multe de făcut în jurul casei etc.
3. Dificultățile întâmpinate la muncă sau învățătură cuprind toate formele de
tracasare asociate de locul de muncă, sau de școală și se întind de la conflictele cu
colegii de muncă, până la lipsa de timp pentru pregătirea temelor pentru acasă.
Regăsim aici hărțuirea de către un superior, neagrearea colegilor, salarizarea
necorespunzătoare, suprasolicitarea, necesitatea de a interacționa cu un coleg de
clasa sâcâitor, confruntarea cu discriminarea pe bază de sex, vârstă, sau etnie etc.
4. Grijile legate de problemele sociale și de mediupot varia de la cele locale, la cele
globale. Lipsa accesului la ocrotirea sănătății, problemele legate de traficul
supraaglomerat, neliniștile legate de creșterea ratei criminalitații și a siguranței
personale, îngrijorarea produsă de încălzirea globală, revolta produsă de injustețea
socială etc. – se regăsesc toate aici.
Nu este mai puțin adevărat, însă, că aceste tracasări cotidiene sunt, la rândul lor,
dependente de schimbările care se produc la nivelul structurilor sociale și a funcționării
societății. Astfel, de exemplu, schimbările majore înregistrate în secolul 21 în domeniul

14
activității productive, ne confruntă, așa cum remarcă Consiliul Național pentru Cercetare din
SUA încă din anul 2011, cu noi factori de stres, grupați de Matthews (2016) în următoarele
categorii:
1. Tehnologia – progresul tehnologic, ridicarea interacțiunii om-mașină la cote
superioare, pot pretinde din partea operatorului cunoștințe și abilități legate de
folosirea computerelor, care trebuie însușite și updatate. Designul, nu întotdeauna
reușit al aparatelor, precum și temerile operatorului, legate de propriile competențe au
fost identificate ca importante surse de stres, asemeni mediei sociale, mediilor virtuale,
sau inteligenței artificiale, care pot extinde nevoia de a învăța pe toată durata vieții.
Toate acestea pot imprima carierelor o versatilitate ce pune la grea încercare
capacitatea de adaptare a persoanei.
2. Practicile organizaționale – implică în primul rând o monitorizare și evaluare mai
strictă a angajaților, care adăugată la programele prelungite de lucru și la inerentele
conflicte muncă-familie, contribuie la acumularea stresului împovărător
3. Factorii sociali – devin stresori suplimentari în condițiile în care globalizarea implică
adesea nevoia de a coopera în cadrul muncii cu persoane străine, având nu rareori o
proveniență socială și o cultură mult diferită de cea a persoanei. În aceste condiții, care
impun părăsirea zonei de confort social, în care persoana este înconjurată de colegi și
de apropiați, competențele și abilitățile sociale dobândesc statutul unor ingrediente de
maximă importanță.
4. Solicitările sarcinii – pot conține multiple elemente stresante. Unele dintre acestea țin
de împovărarea prin solicitările cognitive, de presiunea timpului, de multitasking, sau
de lipsa de claritate a display-ului. Perspectiva eșcului în îndeplinirea sarcinilor
generează îngrijorare, în timp ce sarcinile solicitante, cum sunt cele din domeniul
servisării clienților, evocă distres. La polul opus, sarcinile provocatoare, sau cele care
implică elemente ale jocului, intensifică angajamentul în sarcină.
5. Stresorii evaluativi – În viața de zi cu zi ne confruntăm adesea cu situații care implică
secvențe evaluative: examene, prestații publice, competiții sportive, evenimente
sociale în a căror organizare suntem implicați etc. Feedbackul negativ generează
distres, pe când cel pozitiv are darul de a risipi stările negative și de a crește nivelul
angajării în sarcină. Faptul că însăși anticiparea unei evaluări negative este capabilă să
evoce încordare, face ca stresul generat de situațiile în care suntem supuși unei
evaluări – formale sau informale – să fie trăit mult mai frecvent ca stres, decât dățile în
care rezultatul evaluării este pe bune unul nefavorabil.

15
 6. Stresorii ambientali – includ, pe de o parte, condiții ale mediului înconjurător
solicitante pentru organismul, sau psihicul uman (zgomotul intens, temperaturile ale
cărei valori ies din limitele zonei de confort, aerul poluat, iluminatul necorespunzător
etc.), dar și factori interiori, de natură fiziologică (stări de boală, rău fizic, ritmul
circadian etc.).
7. Munca prelungită – se constituie într-un stresor de importanță majoră, mai ales prin
oboseala pe care o induce și al cărui impact se resimte atât la nivelul stării psihologice
de bine, cât și asupra performanțelor persoanei. Una dintre cele mai pregnante
consecințe ale oboselii acumulate la locul de muncă o constituie prezenteismul, definit
de Flaxman și colaboratorii (2013) ca prezența fizică la locul de muncă, în condițiile în
care persoana este incapabilă să performeze la nivelul funcționării depline, sau măcar
obișnuite.

2. Abordarea interacționistă a confruntării cu stresorii

Recunoașterea faptului, că persoane diferite pot reacționafoarte diferit la confruntarea
cu aceleași situații (percepute de către unii ca stresori foarte puternici),a dus la conturarea
ideii că stresorii în sine nu sunt capabili să producă tensiune. Așa cum arată Mckean și
colaboratorii, stresul este produs de interacțiunea dintre stresori, percepția persoanei și reacția
acesteia la stresorii. Altfel spus, stresul este generat de aprecierea de către persoană, că
solicitările cu care este confruntat exced resursele de care dispune și – implicit – capacitatea
sa de a le face față. (după Prabu, 2015)
Sarafino și Smith (2011) apreciază, că raportul dintre solicitările situațiilor cu care ne
confruntăm și resursele de care dispunem constituie elementul cheie al unei definiții a
stresului, care trebuie să cuprindă următoarele componente:
1. Resursele – stresul angajează de regulă resursele biopsihosociale (fizice,
psihice și sociale) aflate la dispoziția persoanei pentru a putea gestiona confruntarea cu
evenimentele și circumstanțele dificile și contribuie la epuizarea acestora.
2. Solcitările – se referă la volumul resurselor, de a căror mobilizare pare a fi
nevoie pentru a face față stresorilor.
3. Discrepanța – se manifestă de obicei, în cazurile în care resursele nu se ridică
la înălțimea solicitărilor impuse de stresori. Mai rar, distresul își poate găsi izvorul în situațiile
în care nivelul solicitărilor lasă multe dintre resurse neutilizate. Lipsa provocărilor poate
genera plictiseală și sentimentul nerealizării.

16
 4. Tranzacțiile – în cadrul tranzacțiilor noastre cu mediul evaluăm solicitările,
resursele și discrepanțele; aceste evaluări sunt influențate de o multitudine de factori, ce
includ atât experiențele noastre anterioare, cât și aspecte ale situației actuale.
Cea mai elaborată abordare a interacțiunii dintre stresori și persoană i-o datorăm lui
Richard S. Lazarus. În accepțiunea autorului citat, persoana atribuie în mod constant
situațiilor cu care se confruntă o semnificație din punctul de vedere al impactului pe care
acestea îl exercită asupra stării sale de bine Atribuirea semmnificației, arată Lazarus (1993),
are la bazăun dublu proces de evaluare. Prima, denumită de către autorul citat evaluare
primară, conferă sens caracteristicilor situației cu care persoana se confruntă. Prin prisma
evaluării primare, situația poate fi privită ca una favorabilă, capabilă să ofere oportunitatea
dobândirii unor beneficii de către persoană (evaluare pozitivă), neutră, sau negativă.
Evaluările primare negative pot îmbrăca forma concretă a amenințării, a vătămării, sau a
provocării. „Vătămarea” implică perceperea subiectivă a unei leziuni, deteriorări, degradări,
sau pierderi, posibil ireversibile, suferită de către persoană în urma impactului evenimentului
asupra ei, această consecință dând naștere nevoii de a o gestiona cumva. În cazul situațiilor
evaluate ca amenințare, persoana apreciază că acestea ar reprezenta un pericol la adresa ei și –
indiferent cât de obiectică ar fi această estimare – răspunde printr-o reacție de alarmă; de fapt
amenințarea are la bază perceperea iminenței producerii unei vătămări. Cea mai favorabilă
variantă, dintre evaluările primare negative este reprezentată de provocare, caz în care
scenariul, asociat de persoană confruntării sale cu situația, anticipează o încleștare între forțe
sensibil egale, ceea ce i-ar oferi persoanei șanse reale de a se descurca în final.
Este interesant de menționat, din puctul de vedere al impactului evaluărilor primare
asupra stresului experiențiat de către persoană, faptul, că cercetările au putut pune în evidență
asocierea diferitelor forme pe care le poate îmbrăca evaluarea, cu patternuri diferite ale
reacțiilor neurovegetative. Astfel, tiparul provocării este reprezentat de intensificarea
activității pe axa simpatico-adrenomedulară (SAM), care antrenează creșterea performanței
cardiace, coroborată cu vasodilatația datorată scăderii rezistenței periferice. În schimb,
patternul amenințării, asociază intensificarea activității de pe axa SAM, de cea care poate fi
pusă în evidență pe axa hipofizo-adrenocorticală (HAC), care blochează producerea
epinefrinei de către medulosuprarenală, astfel încât intensificarea activității cardiace nu mai
este completatăde vasodilatație, ca în cazul provocării. (Blascovich și Mendes,
2001)Evenimentele exterioare pot genera evaluări subiective negative (de ex amenințare,
vătămare) și acestea vor antrena, drept consecință, reacții emoționale ce pot îmbrăca forma
îngrijorării, a temerilor, sau a anxietății, respectiv modifică funcționarea HPA, SAM și a altor

17
sisteme reglatorii și neuroendocrine (de ex activitatea SNV parasimpatic, ori a steroizilor
gonadali), având impact asupra contractării bolilor și a severității acestora. (Cohen și
colaboratorii, 2016). Evaluările subiective pot afecta și ele comportamentele relevante din
punctul de vedere al sănătății prin intermediul reacțiilor emoționale și a cognițiilor de nivel
superior. Astfel, comportamentele la care recurgem pentru a gestiona evenimentele negative
(de ex comutarea pe un regim de viață mai sedentar, ori reducerea duratei somnului), sau
reacțiile noastre emoționale față de aceste evenimente (de ex creșterea consumului de alcool,
ori a numărului de țigări, fumate zilnic), stau la baza altor mecanisme, prin care evenimentele
stresante exercită un impact negativ asupra stării de sănătate. Mai mult, atunci când ne aflăm
sub imperiul stresului, crește probabilitatea luării unor decizii impulsive (de ex opțiunea
pentru acțiuni care promit recompense imediate, anulându-ne însă șansa de a ne bucura mai
târziu de beneficii semnificativ mai mari, cum se întâmplă atunci, când stresați fiind, alegem
să ne astâmpărăm încordarea care ne cuprinde recurgând la efectul liniștitor al consumului de
alcool). În sfârșit, trebuie să ținem cont, de impactul evaluărilor cognitive și al sechelelor
afective asupra interpretării senzațiilor fizice.
Evaluările secundare vizează estimarea resurselor pe care persoana le poate mobiliza
în vederea gestionării stresorilor cu care se confruntă. Resursele, asemeni răspunsurilor care le
mobilizează, pot fi în egală măsură interioare și exterioare. Din punctul de vedere al
intensității stresului care rezultă în urma acestui proces de evaluare complementară, nu există
practic vreo diferență semnificativă între luarea în calcul, de către persoană, a resurselor
proprii, sau a celor furnizate de către cei ce o înconjoară; ceea ce contează cu adevărat, este
raportul dintre solicitările situației și măsura în care, resursele de care dispune persoana,
conform aprecierii ei, sunt suficiente pentru a-i permite să facă față solicitărilor cu care este
confruntată.
Pentru o corectă înțelegere a modelului descris de Lazarus, se impun două
precizări.Primul se referă la faptul, că evaluările luate în calcul, de către persoană, sunt
subiective, ele putându-se îndepărta astfel, mai mult sau mai puțin, de raporturile reale dintre
solicitări și resurse și prin urmare, stresul trăit de către persoană poartă inevitabil pecetea
acestei subiectivități. Astfel, este posibil, ca persoana să trăiască – datorită subevaluării
grosiere a propriilor resurse – cote mult crescute ale stresului, în condiții în care, altminteri, s-
ar fi putut descurca fără mari dificultăți. Cealaltă precizare este impusă de posibila confuzie
izvorâtă din etichetarea celor două forme ale evaluărilor, care sugerează intervenția acestora
ca secvențe succesive, autorul făcând însă precizarea, că cele două acționează simultan,
conferind de fapt, fiecare dintre ele, sens celeilalte. Astfel, evaluarea unei situații ca

18
„amenințare” are sens doar în măsura în care persoana a raportat caracteristicile acesteia la
resursele de care dispune și a apreciat că acestea din urmă sunt inferioare celor de care ar fi
avut nevoie, pentru a putea face față. Un test la matematică poate reprezenta o amenințare
pentru un elev care se percepe slab dotat pentru calcul, nu însă și pentru un altul care se
consideră de nivel olimpic la această materie.

Evaluările primare și secundare nu rămân neapărat stabile; dimpotrivă, ele pot fi

supuse unei continue reevaluări, justificate de modificări – obiective, sau subiective – ale
raportului de forțe. Schimbările intervenite în structura situației (de exemplu o relaxare a
pretențiilor emise față de persoană), o modificare a stării persoanei (de exemplu instalarea
progresivă a stării de oboseală), sau însăși rezultatele eforturilor mobilizate în vederea
gestionării situației, pot conduce la reevaluări, care să antreneze, la rândul lor împovărarea
persoanei cu un stres a cărui intensitate să o exceadă pe cea a stresului experiențiat inițial, sau,
dimpotrivă, pot diminua semnificativ intensitatea stresului.

3. Stresul ca stare
Reacțiile fizice față de stresori includ, în mod regulat, atât sistemul nervos central, cât
și pe cel vegetativ, sistemul imunitar și sistemul endocrin. Printre simptomele acestor recții,
găsim accelerarea ritmului cardiac, creșterea tensiunii arteriale, încordarea musculară,
senzația de uscăciune în gură și în gât, clănțănitul dinților, răcirea mâinilor și a picioarelor,
slăbirea musculară și fatigabilitatea.Modificările induse de impactul negativ al stresorilor
asupra noastră nu se rezumă însă, la atât, acestea putând fi identificate și în afectarea relațiilor
cu ceilalți și a performanțelor înregistrate în muncă, sau la învățătură, în consumul excesiv (de
mult sau puțin) de alimente etc.(Harrington, 2012) Nu întâmplător,Matthews (2016)
apreciază, că stresul ni se înfățișează ca o hidră cu multe capete, ce poate îmbrăca forma
disconfortului fizic, a emoției negative, a îngrijorării, sau chiar a pierderii motivației de a duce
la bun sfârșit sarcina în care persoana e angajată.
Mulți autori descriu instalarea stresului ca pe un cerc vicios. Astfel, perceperea unui
pericol face ca situația să fie tratată ca una, care necesită o acțiune imediată, declanșând astfel
reacția „luptă-sau-fugi" („fight-or-flight”): corpul devine încordat,pregătit de o reacție
imediată. Ansamblul acestor modificări fiziologice este „citit” de către persoană ca o
amenințare și această interpretare intensifică și mai mult reacțiile corpului, închizând în acest
fel cercul cicios al stresului. (Williams și Penman, 2011).
Wofford și Goodwin (2002) insistă asupra implicării proceselor cognitive-afective.
Stimularea acestora de către stresori, atrage după sine mobilizarea arousalului fiziologic și a
19
reacțiilor afective. În aceste cazuri, predispoziția spre stres (un factor individual de tip
trăsătură cognitivă) a persoanei moderează relația dintre stresori și procesele cognitive-
afective implicate, precum și cea dintre reacțiile afective experiențiate de către persoană și
stresul subiectiv (definit ca experiențierea subiectivă a stimulilor stresanți), respectiv
tensionarea (consecințele negative pe termen lung ale răspunsului care îmbracă forma
stresului). Tensionarea include reacțiile comportamentale și fiziologice maladaptive față de
stresori, ce rezultă din arousalul fiziologic prelungit și intens. Componenta fiziologică include
creșterea frecvenței pulsului, transpirația abundentă, mărirea volumului fluxului sanguin, și
încordarea musculară, iar cea comportamentală se exprimă sub forma lipsei de satisfacție,
absenteismul, întârzierea, agresivitatea, scăderea performanțelor profesionale, tulburările
comportamentului alimentar și relațiile interpersonale slabe calitativ.

Din perspectiva constructivismului social, stresul nu reprezintă o condiție, sau o

maladie obiectivă, pe care persoana o posedă, arată O’Connell (2001). Acesta constituie un
construct lingvistic, negociat într-un context social specific, creat cu scopul descrierii unei
game de sentimente, gânduri și comportamente. Altfel spus, „stresul” este o etichetă, pe care o
aplicăm peste un ansamblu de reacții evocate de confruntarea cu o situație de viață solicitantă,
în care imposibilitatea persoanei de a gestiona un anumit nivel al stresului, înseamnă că a
atins limitele exterioare ale construcțiilor care vizează locul pe care îl ocupă în lume și
abilitățile de care dispune. Totodată, viziunea sa asupra celorlalte persoane, asupra încrederii,
cu care acestea ar putea fi investite, a competențelor și a opiniilor lor, se clatină și trebuie să
fie renegociate. La fel sunt demolate construcțiile care au ca obiect sentimentele sale de
siguranță, valorile și sensurile. Drept consecință, lumea este percepută ca ostilă,
amenințătoare, nesuportivă și dură. Cu atât mai mult, adunci când se instalează subit, persoana
se poate dovedi incapabilă să să-și potrivească ideile, expectanțele, și comportamentul la noile
realități și experiențe și se confruntă astfel cu riscul de a simți, că experiența trăită îi
subminează, sau chiar sabotează, valorile, percepțiile, amintirile și predicțiile elaborate cu
prețul unei munci susținute, depuse de-a lungul unei foarte lungi perioade de timp, în
condițiile integrării în comunitățile, sau grupurile sociale din care persoana a făcut parte.

20
 Fig. 1. Simptome ale stresului

(după O’Connell, 2001, p. 32).

4. Forme ale stresului

Stările trăite de persoană ca răspuns la confruntarea cu stresorii și etichetate ca „stres”,

pot îmbrăca diferite forme.
Una dintre cele mai importante distincții, este cea operată între stresul fiziologic și
stresul psihologic; cel dintâi are la origine acele influențe, care lezează țesuturile
organismului, în timp ce la baza celui de al doilea, stau factorii, care sunt „nocivi” din punct
de vedere psihologic, arată Lazarus (1993), iar definirea psihologică a unei solicitări ca
stresor, implică recursul la semnificația pe care aceasta o are pentru persoană. De regulă,
asociem stresul de evaluările negative, validând astfel premisa implicită, că stresul ar fi, prin
definiție o stare de disconfort cu implicații asupra stăriipsihice de bine și chiar a celei de
sănătate. Selye însuși, a prezentat inițial stresul ca fiind un răspuns fiziologic nespecific, dat
de organismul uman la inflența exercitată de oricestresor. Ulterior însă, odată cu publicarea
cărții „Stres fără distres”, a operat o distincție între distres – acea formă a stresului, care este
trăită sub forma emoțiilor negative și a stărilor de dezechilibru ale organismului – pe de o
parte și eustres, pe de alta, desemnând prin acest termen stresul asociat de emoțiile pozitive și
stările fiziologice sănătoase. Introducerea acestei distincții, a deplasat accentul înspre
intensitatea stresului experiențiat de către persoană, Selye(1976) subliniind, că ambele forme
ale stresului pot antrena consecințe negative asupra stării de sănătate, în cazul în care se
manifestă cu o intensitate ce depășește un anumit prag.

21
 Fig.2. Relația dintre intensitatea conținuturilor experiențelor trăite și cea a stresului
(După Selye, 1976,
p. 30)
Figura 2. prezintă relația dintre intensitatea experiențelor (plăcute și neplăcute) trăite
de către persoană și intensitatea stresului. Așa cum reiese din imagine, indiferent de calitatea
(pozitivă sau negativă) a experienței, cu cât intensitatea trăirii emoționale este mai mare, cu
atât mai intens este stresul, cu care persoana reacționează.
Distincția între stresul de scurtă durată și stresul prelungit capătă sens atunci, când
avem în vedere faptul, că una dintre cele mai grave consecințe ale stresului îl constituie
epuizarea, cu care ne confruntăm în situațiile în care suntem nevoiți săsuportăm efectele
stresului prelungit. Prin definiție, stresul reprezintă o solicitare care excede nivelul optim de
funcționare al organismului. În accepțiunea lui Selye, persoana este capabilă să facă față
suprasolicitării, atâta timp, cât dispune de rezerve energetice care îi permit să mobilizeze mai
multe resurse decât cele care se acumulează pe parcursul unui interval de timp finit (de ex o
zi). Aceste rezerve, comparate de Selye cu contul bancar, permit depășirea cuantumului
asigurat de activitățile recuperatorii cotidiene (somnul, odihna, destinderea, relaxarea,
alimentația, vitaminizarea). Dacă acțiunea stresorilor este de scurtă durată, surplusul de
energie consumată se recuperează repede și persoana revine la parametrii optimi ai
funcționării. Atunci însă, când stresul se prelungește, rezervele se consumă treptat și se ajunge
la epuizare.

22
Fig. 3. Modelul activării prelungite legate de stres; cognițiile perseverative ca mediator între
factorii de stres și răspunsurile prelungite la stres.
(După Brosschot, Pieper, Thayer, 2005, pag 1045)
Funcționarea celor două tipuri ale stresului, diferențiate pe baza duratei, este
prezentată în fig 3. După cum se poate observa, efectul produs de stresul de scurtă durată este
unul de antrenament, astfel încât ne putem aștepta ca experiențierea unor stresuri de scurtă
durată să aibă drept consecință creșterea rezilienței față de stres. Pe de altă parte, efectul
atribuit stresului prelungit – alimentat din cognițiile negative perseverative – va fi unul de
încordare și de slăbire a rezilienței. Într-o primă etapă consecințele vor putea îmbrăca forma
stărilor psihogene indezirabile, fiind posibilă într-o a doua etapă, chiar transformarea acestora
în boli organice, prin activarea unor mecanisme psihosomatice, sau psiho-neuro-imunologice.
(Brosschot, Pieper, Thayer (2005, pag 1045)Este important, însă, de reținut, că dezvoltarea
unor afecțiuni psihosomatice este un proces foarte îndelungat și laborios.,

5. Vulnerabilitatea față de stres

Experiența clinică, cercetările empirice, precum și observațiile de zi cu zi, ne arată că

există diferențe importante între oameni, în privința măsurii în care sunt afectați de stres, ceea
ce ne duce cu gândul la existența unei veritabile vulnerabilități individualizate față de stres. O
serie de cercetări, inventariate de către Wofford și Goodwin (2002), sugerează faptul, că
persoanele la care anumite trăsături de personalitate sunt prezente la cote înalte, posedă o
întreagă rețea de scheme relevante pentru trăsăturile respective. Datele empirice, invocate de
autorii citați, susțin moderarea răspunsurilor care îmbracă forma stresului de către o serie de
variabile cognitive de nivelul trăsăturilor (precum conștiința de sine privată, comportamentul
de tip A, locusul controlului, stima de sine, sau hardinessul). Recursul la aceste scheme ne
permite să anticipăm când anume ne putem aștepta la anumite răspunsuri ale persoanei, trăite

23
ca forme specifice ale stresului. Schemele depozitate în memoria noastră includ componente
atât afective, cât și cognitive și astfel, activarea unei scheme specifice unui eveniment stresant
(de exemplu un examen, o întâlnire romantică, sau o sarcină de muncă) provoacă creșterea
arousalului fiziologic. Nu este deloc întâmplător, că atunci când persoanele sunt invitate să
raporteze experiențele trăite pe durata unei situații cu care tocmai s-au confruntat, descriu
emoții ce sunt mult mai apropiate de cele conținute de schema asociată de situație, decât de
cele experiențiate în mod real.

Lipsa cronică de securitate și stresul, trăite pe parcursul copilăriei timpurii, asemeni

traumelor severe suferite în adolescență, sau la vârsta adultă, pot genera exacerbarea
sensibilității persoanei față de anumite tipuri de situații, sau față de droguri, arată Railton
(2016). Consecința acestei vulnerabilități îl poate constitui faptul, că sistemul adaptiv, în mod
normal flexibil și menit să sprijine persoana în eforturile de a face față vicisitudinilor vieții,
devine distorsionat în moduri care fac viața mult mai dificilă de trăit. Inflexibilitatea
sistemului adaptiv poate sta, la rândul ei, ca factor cauzator la baza baza dezvoltării unui mare
număr de forme ale tulburărilor și adicțiilor. Autorul citat subliniază faptul, că reprezentarea
adecvată a perechilor de afecte opuse (încredere și teamă; plăcere și neplăcere; amabilitate și
furie; etc) este la fel de esențială în viața de zi cu zi, precum se dovedește a fi și în situațiile de
urgență, sau cele care comportă elemente ale riscului major. Experiențierea oricărei
componente a acestor perechi de afecte la intensități sub-, sau supraoptimale, generează
dificultăți în navigarea noastră eficientă în lumea fizică, respectiv cea socială, comparabile cu
cele cauzate de deficitele organelor de simț, sau de către coordonarea motorie neadecvată.

Hayes (2019) crează conceptul Dictatorului Interior (DI), pentru a explica de ce

suntem înclinați șă ne lăsăm seduși de tentațiile angajării în acțiuni și comportamente care
intensifică stresul ce pune stăpânire pe noi, în condițiile în care există o parte „înțeleaptă” în
noi, care pare a fi conștientă de ce anume ar fi bine pentru noi. DI este conceput ca acea parte
dominatoare a minții umane, pentru care stările de disconfort constituie „probleme” ce trebuie
rezolvate cu orice preț. Mai mult, DI nu doar că furnizează explicații pentru stările
neconfortabile cu care ne confruntăm și așa numitele „soluții”, care ne-ar permite, chipurile,
să scăpăm de acestea, dar ne și presează să le aplicăm, chiar și în condițiile în care mintea
înțeleaptă ne avertizează asupra naturii toxice a acestor măsuri. Atunci, când ne lăsăm seduși
de DI, cădem de fapt în capcana propriei nostre „minți neliniștite”, descrisă de Strosahl și
Robinson (2015) ca acea parte a funcționării noastre mentale, care vizează controlul,
eliminarea și evitarea stresului. Principala problemă constă în faptul, că lăsându-ne guvernați

24
de DI, comutăm pe rigiditatea psihologică, un factor de vulnerabilitate identificat în anii din
urmă în peste 1000 de cercetări empirice ca având un impact major asupra dezvoltării unei
game largi a formelor clinice și subsindromale ale disfuncțiilor psihice, incluzând anxietatea,
depresia, distresul emoțional, problemele legate de consumul substanțelor și multe altele
(Szabó, Vargha și colab., 2011).
Unul dintre cele mai importante motive, pentru care acceptarea nevoii de acceptare
este atât de dificilă, arată Hayes (2019), îl constituie faptul, că instinctele noastre „luptă-sau-
fugi" au rămas atât de puternice, după ce pe parcursul dezvoltării noastre ca specie, s-au
angajat în slujba supraviețuirii, în condițiile confruntării cu pericolele întâlnite în lumea care
ne înconjoară. Așa cum arată și Williams și Penman (2011), reacția „luptă-sau-fugi" nu este
activată la modul conștient, ci guvernată de una dintre cele mai primitive părți ale creierului.
Ulterior, tot atât de natural, ne-am dezvoltat capacitatea de a răspunde în același fel la
„amenințările" localizate în experiențele noastre interioare, în gândurile și emoțiile noastre
dureroase. Pe măsură ce aptitudinile noastre lingvistice s-au dezvoltat, aceste experiențe au
devenit mai vii, astfel încât abilitățile noastre simbolice au ajuns la capacitatea de a putea
transforma în mintea noastră, orice situație într.o „amenințare". În deplin acord cu cele de mai
sus, Sapolsky (2005) remarcă următoarele, în cartea sa „De ce zebrele nu se îmbolnăvesc de
ulcer?”: „Noi oamenii trăim, în esență, suficient de bine, și suficient de mult, și suntem
suficient de deștepți, pentru a genera tot felul de evenimente stresante exclusiv în capul
nostru. Câți hihopotami își fac griji, dacă sistemul de asigurări sociale va funcționa cel puțin
tot atâta timp, cât timp vor trăi ei, sau despre ce vor discuta la prima întâlnire la care se duc?
Privind din perspectiva evoluției regnului animal, stresul psihologic susținut constituie o
invenție de dată recentă, limitată în mare la oameni și alte primate sociale. Putem trăiemoții de
o intensitate feroce (forțându-ne organismul să le acompanieze prin tulburarea funcțiilor
noastre vitale) generate pur și simplu de gânduri pe care le avem.”(op cit, p. 5).
Strosahl și Robinson (2015) remarcă și ei eforturile societății moderne, mobilizate în
vederea acumulării unui veritabil arsenal de medicamente, suplimente alimentare și alte
remedii, destinate anihilării a tot ceea ce ne împovărează fizic sau emoțional. Demersul pare
unul firesc și legitim, în condițiile în care însăși definiția dată de noi – și validată cultural –
stării de sănătate și de fericire, include lipsa distresului și a neplăcerii. Problema constă, însă,
în faptul că experiențierea unor reacții neplăcute, sau tulburătoare, constituie parte a condiției
umane. Însăși educația noastră ne îndeamnă să ignorăm potențialul de facilitare a dezvoltării
noastre ca persoană, posedat de stresul cu care viața de zi cu zi ne confruntă și să ne orientăm
eforturile în direcția suprimării, sau măcar diminuării, simptomelor stresului. Simptomele

25
stresului au menirea de a ne atenționa asupra dezechilibrelor din viața noastră, însă preferăm
să eliminăm stresul, fără a ne apleca asupra mesajului pe care acesta ni-l transmite. Mai mult,
această raportare la stres implică recursul la strategia evitării experiențiale, ale fiecărei
influențe detrimentale asupra stării de bine psihologice și chiar asupra stării de sănătate.

Rigiditatea psihologică este descrisă în cadrul ACT ca o încercare a persoanei de a

evita gândurile și sentimentele negative. Acestea sunt cauzate, la rândul lor, de experiențele
dificile cu care persoana se confruntă, fie chiar atunci, când acestea se petrec, fie atunci, când
sunt evocate prin recursul la memorie, sau când sunt doar anticipate de către persoană. Au fost
inetificate în cercetările efectuate în cadrul ACT șase componente ale rigidității (Harris, 2019;
Hayes, 2019; Hayes, Strosahl și Wilson, 2012).
5.1. Fuziunea cognitivă. Denotă, în termeni generali, tendinţa noastră de a ne lăsa
„prinşi” de conţinutul a ceea ce gândim (ne imaginăm, simţim, etc.). Fuziunea, defineşte
modul în care clienţii se raportează adesea la experienţele lor interioare, caracterizat prin
identificarea excesivă cu propriile gânduri, sentimente, imagini şi senzaţii. Astfel, deşi oricine
poate experienţia din când în când tristeţea, clienţii fuzionaţi cu propria trăire interioară se
definesc prin această tristeţe. (Roemer şi Orsillo, 2009)

Consecinţa fuziunii este că ceea ce gândim şi lumea pe care o gândim sunt tratate ca
unul şi acelaşi lucru. Problematic în acest proces – din punctul de vedere al ACT/RFT – nu
este ceea ce gândim ori modul în care gândim (de ex. faptul că am aplica reguli incorecte), ci
modul în care ne raportăm la ceea ce gândim, faptul că tratăm aceste gânduri de parcă ar fi
realitatea însăşi şi nu doar o reflectare a acesteia.

ACT/RFT consideră, că nici forma, nici conţinutul cogniţiilor nu sunt problematice în

sine. Problemele apar atunci, când caracteristicile contextuale determină aceste conţinuturi
cognitive să regleze acţiunile persoanei într-o manieră ce nu-i este utilă (de ajutor). Fuziunea
poate genera cascade de răspunsuri problematice. Astfel, anxietatea, de exemplu, riscă să fie
privită nu ca o emoţie firească pasageră, ci ca o stare atotcuprinzătoare intolerabilă şi
neacceptabilă. (Roemer şi Orsillo, 2009)

Contextele funcţionale care tind să aibă astfel de efecte nefavorabile sunt susţinute
puternic de comunitatea socială/verbală. Acestea pot include contextul literalităţii, care
tratează simbolurile (de ex. gândul „viaţa e lipsită de speranţă”) aşa cum persoana ar trata
referenţii (o viaţă cu adevărat lipsită de perspective); un context al atribuirii de sens al
acţiunii, respectiv al lipsei acţiunii în mod excesiv pe „cauzele” construite ale propriului

26
comportament, cu precădere atunci, când aceste procese vizează „cauzele” nonmanipulabile,
cum ar fi evenimentele private condiţionate; un context alcontrolului experienţial, focusat
asupra manipulării stărilor emoţionale şi cognitive, ca obiectiv fundamental şi totodată ca
măsură a unei vieţi încununate de succes.

5.2. Evitarea experienţială. Interrelaţionarea acestor contexte explică de ce fuziunea

cognitivă susţine evitarea experienţială, concepută ca tentativă de a modifica forma, frecvenţa
sau sensibilitatea situaţională aevenimentelor private, chiar şi în condiţiile în care acest lucru
cauzează vătămare comportamentală.

Ceea ce menţine înclinaţia înspre recursul la evitare, ca tehnică de gestionare a

gândurilor, emoţiilor şi trăirilor generatoare de discomfort, este faptul că în situaţiile obișnuite
de rezolvare a problemelor, înlăturarea condiţiilor neplăcute este o metodă deosebit de
eficientă. Când suntem deranjaţi de praf, folosim aspiratorul pentru a scăpa de el. Problema
derivă din faptul, că metoda nu este aplicabilă pentru a suprima gânduri sau emoţii. În cazul
acestora, dimpotrivă, tentativele îndreptate înspre „a nu ne gândi” la ceva, sau la „a nu simţi”
ceva antrenează efecte contrare.

Datorită relaţiilor temporale şi comparative prezente în limbaj, devine posibilă

predicţia, evaluarea şi evitarea verbală a aşa numitelor „emoţii negative”. Evitarea
experienţială se bazează pe acest proces natural de limbaj, un pattern amplificat prin
mecanisme culturale până la dimensiunile unei focusări generale pe „a te simţi mai bine” şi a
evita durerea. Demersurile menite să evite evenimentele private neconfortabile tind să
amplifice importanţa lor funcţională; astfel gama comportamentelor posibile, având în vedere
faptul că multe comportamente riscă să evoce evenimente temute, se restrânge semnificativ.

5.3. Dominanţa trecutului şi viitorului conceptualizat. Fuziunea şi evitarea au drept

consecinţă pierderea contactului cu experienţele din aici şi acum. În loc să ne preocupăm de
ceea ce ni se întâmplă în prezent, preferăm să scormonim prin amintirile dureroase, să
ruminăm asupra motivelor pentru care ni s-au întâmplat lucrurile care ni s-au întâmplat, să
brodăm fantezii legate de ceea ce ar urma să se petreacă, să ne îngrijorăm de ceea ce încă nu
s-a întâmplat sau să ne focusăm pe toate lucrurile pe care urmează să le facem. În termenii
ACT, persoana fuzionează cu trecutul, respectiv viitorul conceptualizat. (Harris,
2019)Presiunea socială ce impune încercări susţinute, menite să ducă la înţelegerea şi
explicarea evenimentelor psihologice, chiar şi atunci când acest lucru nu este necesar, face ca
persoanele să piardă contactul cu realitatea imediată şi să opteze pentru o existenţă trăită în

27
propria minte”. Trecutul şi viitorul conceptualizat, asemeni sinelui conceptualizat, dobândesc
asupra comportamentului o forţă reglatoare superioară celei deținute de momentul prezent,
accentuând şi mai mult rigiditatea. (după Hayes şi colab., 2012)

5.4. Absenţa clarităţii valorilor şi a contactului. O altă consecinţă a faptului că ne

lăsăm conduşi într-o măsură progresiv crescândă de fuziunea cu gândurile ce se dovedesc a fi
puţin utile, sau de încercările de a evita experienţele private neplăcute, valorile noastre sunt
adesea pierdute, neglijate sau uitate. Problema constă în faptul, că dacă nu ne clarificăm în
suficientă măsură valorile, sau dacă pierdem contactul psihologic cu ele, acestea riscă să îşi
piardă capacitatea de a servi drept ghid eficient pentru acţiunile noastre. Conectarea de valori
contribuie la asigurarea productivităţii, la promovarea bunei dispoziţii, a stării de bine şi a
sănătăţii, la angajarea în activităţi trăite ca provocare, cum ar fi sporturile, munca sau
hobbzurile. Este important însă, să fim conştienţi de faptul, că nu este recomandabil nici în
cazul valorilor să le susţinem prea intens. Fuzionarea cu valorile implică şi ea riscul
transformării lor în reguli rigide, ceea ce contravine de asemenea principiilor promovate de
către ACT. (Harris, 2019).

5.5. Self-ul conceptualizat. Self-ul conceptualizat („conceptualized self”) include

gândurile şi povestirile descriptive şi evaluative pe care le spunem despre propria noastră
persoană. Utilizat şi ca sinonim al self-ului conţinut („self as content”), self-ul conceptualizat
se referă la conceptualizarea propriei persoane dintr-o perspectivă literală, în aşa fel, încât
gândurile, emoţiile, senzaţiile şi amintirile experienţiate de către individ sunt tratate ca selful
însuşi (Luoma, Hayes şi Walser, 2017).

Povestirile pe care le elaborăm cu privire la persoana care suntem, sunt de regulă

complexe şi îşi au sursele în data de natură foarte diferită. Ele includ de regulă unele fapte
obiective, cum ar fi numele, vârsta, sexul, fundamentul cultural, starea civilă, ocupaţia, etc. Pe
de altă parte, ele pot îngloba descrieri şi evaluări ale rolurilor pe care le jucăm, ale relaţiilor pe
care pe care le avem, ale punctelor forte (“strengths”) şi slăbiciunilor, ale lucrurilor care ne
plac, respectiv ne displac, ale speranţelor, viselor, aspiraţiilor noastre etc. Cât timp îmbrăţişăm
aceste povestiri la modul lejer, ele ne pot ajuta în a defini cine suntem şi ce dorim de la viaţă.
Pe de altă parte, fuzionarea cu aceste povestiri, credinţa că am fi povestirea noastră, defineşte
ceea ce în ACT este numit “selful conceptualizat”; Harris (2019) preferă termenul “selful ca
descriere”, pornind de la ideea că acesta ar surprinde însăşi esenţa demersului: acea de a oferi
o descriere a propriei noastre persoane. Fuzionarea cu această descriere a propriei noastre
persoane este considerată problematică chiar şi atunci, când se face cu o descriere în termeni
28
foarte pozitivi. Aceste povestiri (scenarii), de tipul „pot lua examenele chiar dacă nu învăţ
nimic”, sau „pot conduce maşina chiar dacă am băut”, pot creşte considerabil stima de sine a
persoanei, dar e lesne de înţeles şi că pot antrena veritabile dezastre. Ataşarea de selful
conceptualizat este la fel de problematică şi la polul opus, unde fuziunea se face cu descrieri şi
scenarii negative, de ex. „Sunt un ratat” sau „Tot ceea ce ni se întâmplă este rău”.

5.6. Lipsa acțiunii/Acţiunilenefuncţionale. Constituie patternuri comportamentale

care ne distrag de la formele de trai deplin conştiente şi valorizate; sunt modelele de acţiune
care nu funcţionează pentru a ne face traiul mai bogat şi cât mai deplin, ci mai degrabă ne
blochează şi intensifică bătăliile pe care le avem de purtat. Acţiunile pe care le implică sunt
mai degrabă impulsive, reactice şi automatizate, decât conştiente, bine gândite şi orientate
asupra scopurilor; motivate mai degrabă de evitare experienţială, decât de valori; ne putem
aştepta în prezenţa acestora, ca acolo unde s-ar impune acţiuni eficiente, menite să amelioreze
viaţa persoanei, să întâlnim variatele forme ale inactivităţii sau procrastinaţiei. Exemplele
dintre cele mai răspândite includ excesul de alcool sau medicamente, retragerea socială, lipsa
activităţii fizice, renunţarea la activităţile evaluate anterior ca fiind atractive, excesul de somn
sau petrecerea a prea mult timp în faţa televizorului etc. (Harris, 2019).

Procesele implicate în generarea rigidităţii psihologice, descrise mai sus, prezintă

importante suprapuneri. De exemplu, ”Eşuez întotdeauna” poate fi considerat în egală măsură
o manifestare a fuziunii cognitive, sau o mostră de self conceptualizat. Nu întâmplător, ne
constată la ora actuală în cadrul ACT o tendinţă de a utiliza termenul generic de
”inflexibilitate” în locul celor care desemnează procesele care o definesc.

Lipsa de flexibilitate psihologică, arată Hayes şi colab.(2012), poate avea drept

consecinţă recursul excesiv la evitarea experienţială şi fuziunea cognitivă, respectiv
dificultăţile întâmpinate în conectarea la contextul concret al situaţiei şi în alegerea unor
comportamente angajate în slujba valorilor şi obiectivelor identificate de către persoană (după
Ciarrochi, Bilich şi Godsel, 2010).

6. Consecințele stresului

Deși stresul este asociat în mod obișnuit de consecințele negative pe care le poate
antrena, această asociere nu se poate generaliza, unele dintre efectele produse de confruntarea
cu stresul fiind chiar benefice.

29
 Printre efectele de scurtă durată, produse de stres, putem enumera influențele negative
exercitate asupra relațiilor interpersonale, a performanțelor școlare și a celor înregistrate în
muncă. Modificările comportamentale generate de stres, ca de exemplu angajarea frecventă în
certuri, performanțele slabe la muncă, consumul excesiv – sau dimpotrivă, insuficient – de
alimente, și altele asemănătoare, activează de regulă cercuri vicioase, care sfârșesc prin a
amplifica și mai mult stresul trăit de persoană, arată Harrington (2012) .
Mai grave și cu un impact mai durabil asupra stării de bine și a sănătății, sunt însă
efectele durabile. Unul dintre cele mai mediatizate, dintre acestea, este burnoutul. Maslach și
colaboratorii (2001) identifică trei componente principale ale burnoutului. Dintre acestea, cea
mai marcantă manifestare o constituie epuizarea, chiar dacă autorii citați nu o consideră
suficientă pentru a defini burnoutul. Epuizarea reprezintă cu adevărat componenta legată de
stres a burnoutului, dar nu surprinde aspectele critice ale relației dintre persoană și munca
acesteia. Depersonalizarea, a doua componentă, este chemată în scenă ca mecanism menit să
protejeze persoana epuizată de eforturile mobilizate pentru a face față suprasolicitării impuse
de sarcinile cu care se confruntă la lucru. Îmbrăcând adesea forma cinismului,
depersonalizarea recurge la strategia distanțării cognitive de beneficiarii muncii, prin
ignorarea activă a calității lor de persoane unice și capabile să îi motiveze pentru a se angaja
efectiv în prestarea muncii. Tratarea acestora ca obiecte impersonale face ca gestionarea
solicitărilor venite din partea lor să fie mai facilă. Ultima dintre componente, lipsa de
eficiență, ne apare ca fiind, într-o oarecare măsură, o consecință fie a epuizării, fie a
depersonalizării, fi a unei combinații a celor două. Epuizarea și cinismul erodează nu doar
rezervorul resurselor personale, deprivând eforturile îndreptate înspre performanță de
mijloacele care ar putea asigura eficiența eforturilor, dar și sentimentul eficacității.
Figura 4 prezintă raportul dintre acele caracteristici ale locului de muncă care sunt
identificatr de regulă ca principalele cauze ale epuizării, burnout și consecințele acestuia.

Fig. 4. Modelul schematic ce cuprinde cei șase factori care țin de caracteristicile locului de
muncă și influența pe care o exercită asupra burnout-ului și a rezultatelor
(După Zimbardo, Johnson și McCann, 2012, p. 608)

30
 Este important de notat faptul, că simpla confruntare a persoanei cu stresul de
intensitate crescută nu este suficientă, în sine, pentru antrenarea celor mai grave dintre
posibilele consecințe ale acestuia. De exemplu, Keller și colaboratorii au demonstrat, că riscul
mortalității premature crește semnificativ în cazul persoanelor – expuse la influența unor
stresori puternici – care consideră că stresul le poate afecta negativ sănătatea.În prezența
stresorilor, emoțiile pozitive pot facilitate reziliența, arată Sewart și colaboratorii (2019),
reducând astfel vulnerabilitatea față de tulburările sănătății mintale. Acest efect a fost pus în
evidență și de Craske și colaboratorii (2019), în cazul stresorilor interpersonali.

Fig. 5. Relația dintre nivelul stresului, sănătate și performanță

(după Everly și Lating, 2013, pag. 11)

Pe de altă parte, așa cum rezultă din figura 5, stresul se asociază de nivelul maxim al
performanțelor, dar și a stării de sănătate în apropierea nivelului optim al intensității sale

7. Modulatorii stresului

7.1. Suportul social

Termenul „suport social” a fost introdus, de către Cassel (1974), pe baza trecerii în
revistă a rezultatelor cercetărilor care atestau rolul important jucat de relaţiile interpersonale
în ajutorarea persoanelor care se confruntă cu stressul. Pe baza acestor studii, Cassel ajunge la
concluzia că „rolul benefic al relaţiilor sociale poate fi înţeles cel mai bine în termenii
prezenţei în cadrul lor a factorilor suportivi” (după Murphy şi Kupshik, 1992, p.52).
Sarafino și Smith (2011) a definit suportul social ca „acel confort, acea îngrijire, stimă
sau acel ajutor pe care o persoană percepe că le primeşte din partea altor persoane sau
grupuri” (p. 81), în timp ce după Simons şi colab. (1994), suportul social ar fi nimic altceva
decât „informaţia din feed-back-ul venit din partea celorlalţi, referitoare la faptul că suntem

31
iubiţi şi că le pasă de noi, că suntem stimaţi şi apreciaţi (p. 125). Elementul comun al celor
două definiţii îl constituie faptul că ambele accentuează procesarea unor informaţii referitoare
la raportarea furnizorului suportului social la beneficiarul acestuia cu sentimente pozitive (de
stimă, apreciere, afecţiune).
Murphy şi Kupshik (1992) descriu suportul social ca reprezentând „acele experienţe sociale
care promovează starea de bine” (p.53). Nu întâmplător, studiile care au comparat recursul la
solicitarea ajutorului cu alte mecanisme coping, au fost unanime în a constata că cea dintâi,
mai ales din partea surselor informale, s-a dovedit a fi mecanismul coping preferat în faţa
unor alternative cum ar fi acţiunea directă, acceptarea, mecanismele cognitive sau controlul
întăririi, de către persoanele confruntate cu stressul psihic. (Wills, 1987) La ora actuală
dispunem de numeroase studii care atestă reducerea cu adevărat dramatică a stressului şi a
consecinţelor sale. Raportul întocmit de către Basic Behavioral Science Task Force of the
National Advisory Mental Health Council (1996) constată în acest sens căliteralmente sute de
studii au arătat că suportul social protejează oamenii de consecinţele negative pe planul
sănătăţii mentale ale evenimentelor de viaţă stressante.
Beneficiile suportului social au fost grupate de Taylor (1991) în trei categorii: asistenţa
tangibilă, suportul informaţional şi cel emoţional (după Simons şi colab., 1994). În prima
categorie s-ar include orice formă de ajutor concret, venit sub forma unor servicii ori a
bunurilor materiale de care persoana confruntată cu stressul ar putea avea nevoie într-o
situaţie particulară. Informaţiile, furnizate subiectului de către colegi sau instituţii specializate,
se constituie într-o formă deosebit de eficientă a suportului social atunci când, beneficiind de
ele, acesta îşi poate rezolva mai eficient problemele şi poate reduce astfel nivelul stressului.
Importanţa sprijinului emoţional vine pe primul plan ori de câte ori implicaţiile afective ale
situaţiei stressante sunt puternice. Subiecţii confruntaţi cu pierderea unei persoane dragi sau
cu eşecuri pot profita din plin de pe urma suportului emoţional, simţind astfel, că ceilalţi le
stau alături, îi înţeleg şi îi preţuiesc în continuare. Acest tip de suport social poate contribui în
mare măsură la diminuarea depresiei şi a anxietăţii, respectiv la restaurarea stimei de sine,
adică tocmai la controlul acelor stări care apar cel mai des în ipostaza de corolare ale
pierderilor, eşecurilor sau îmbolnăvirii.
Dispunem de date care atestă că sprijinul emoţional poate juca un rol „chiar mai important în
protejarea persoanelor de stressul nociv, decât măsurile structurale ale suportului, cum ar fi
implicarea socială sau activitatea” (Kessler şi colab., 1985, p.544).
Se consideră în general, că suportul social exercită influenţe atât directe, cât şi indirecte
asupra stării de bine a persoanei (Gencöz şi Ozlale, 2004). Au fost avansate două ipoteze
majore cu privire la mecanismele psihologice prin intermediul cărora suportul social şi-ar
exercita influenţa protectoare asupra subiectului.
a. Ipoteza amortizării („buffering hypothesis”) postulează că suportul social ar proteja
sănătatea persoanei protejând-o de efectele negative ale stressului de intensitate crescută.
Acest efect s-ar putea realiza fie prin implicarea procesului de evaluare cognitivă, astfel încât
acele persoane care ştiu că beneficiază de o susţinere substanţială ar aprecia situaţiile cu care
se confruntă ca fiind mai puţin stressante, fie prin modificarea reacţiei persoanei, după ce
aceasta a apreciat situaţia ca fiind ameninţătoare (Sarafino, 2011).

32
b.Ipoteza efectului direct apreciază că sentimentele de apartenenţă şi stimă de sine superioare,
care sunt cultivate de suportul social adecvat, contribuie la funcţionarea mai eficientă a
sistemului imunitar, crescând astfel rezistenţa faţă de factorii care ar putea cauza îmbolnăvire,
respectiv încurajează îmbrăţişarea formelor de comportament sanogen, ca efect al întăririlor
pozitive care vin din partea familiei ori a prietenilor (Ross şi Mirowsky, 2002).
Calitatea suportului social depinde în foarte mare măsură de sentimentul de securitate
oferit de relația care îl furnizează. Atunci, când relațiile apropiate îi oferă persoanei care se
confruntă cu distresuri majore (de exemplu în cazul unor boli grave) sentimentul unei atașări
sigure, aceasta se poate constitui într-un veritabil scut, care să o protejeze de demoralizare.
Dacă, însă, datorită precarității lor, relațiile sociale nu sunt în măsură să îi asigure acest
sentiment, capacitățile adaptive ale persoanei riscă să fie blocate și astfel ea poate rămâne
dezarmată în fața adversităților cu care boala o confruntă. Vehling și colaboratorii (2019) au
putut pune în evidență acest mecanism în cazul distresului experiențiat de bolnavii afectați de
stadii avansate ale cancerului.
7.2. Sentimentul controlului

Sentimentul controlului este definit de National Institutes of Health (NIH) ca

fiindansamblul convingerilor și expectanțelor interconectate referitoare la (a) capacitatea
persoanei de a acționa în așa fel încât să obțină rezultatele dorite, respectiv la (b)
determinarea persoanelor din jurul ei, să reacționeze la comportamentul ei în acord cu
pretențiile ei. Conform acestei definiții, sentimentul controlului acoperă în egală măsură
convingerea, că persoana ar deține deja controlul, precum și cea, că atunci când va simți
nevoia, va putea intra în posesia capacității de a influența derularea evenimentelor. (după
Shapiro și Astin, 1998, p. 22)Definiția de mai sus se suprapune în mare măsură de cea a
eficacității selfului – convingerea persoanei că poate exercita în oarecare măsură control
asupra propriei funcționări și asupra evenimentelor din mediul care îl înconjoară – formulată
de către Bandura (1997; 2001), care îl conceptualizează ca reprezentând cea mai centrală și
mai pervazivă dintre principalele mecanisme ale agenției personale. .

Analizând relația dintre gestionarea eficientă a stresului și eforturile mobilizate în

direcția dobândirii controlului, Sapolsky (2005) constată, că cei care reușesc să gestioneze
stresul cu succes, caută să controleze situațiile cu care se confruntă în prezent, dar nu și pe
cele peste care au trecut deja, sau evenimentele necontrolabile care urmează să se întâmple.
Totodată, nu încearcă să repare lucrurile care nu s-au stricat, sau care s/au deteriorat de o
manieră ireparabilă. Altă caracteristică a lor ar fi aceea, că au capacitatea de a diferenția
situațiile în care există o singură soluție pentru stresorii importanți cu care se confruntă, de

33
cele în care strategia câștigătoare este reprezentată de exercitarea succesivă a controlului
asupra unei întregi serii de componente ale situației.

Sarafino și Smith (2011) apreciază, că sentimentul controlului este dat de convingerea

persoanei că poate asigura deciziile și intervențiile care îi permit obținerea rezultatelor dorite,
respectiv evitarea celor considerate indezirabile, amenințătoare, sau neplăcute. Așa cum arată
Pomerleau și Brady, în cazul în care persoana apreciază că poate exercita control asupra
stimulilor dezagreabili (de exemplu le poate reduce intensitatea, sau durata), prin aceasta
convingerepoate diminua impactul negativ exercitat asupra persoanei sale. (după Vargha și
Szabó, 2015)

Un alt exemplu, îl constituie mediul organizațional, în cadrul căruia Hughes și

colaboratorii (2019) inventariază următoarele aspecte ale controlului exercitat de angajați,
care pot contribui la diminuarea stresului profesional:
►Acolo unde este posibil, angajații exercită control asupra tempoului muncii
►Angajații sunt încurajați să recurgă la abilitățile de care dispun și să aibă inițiativă
pentru a-și duce sarcinile la bun sfârșit
►Acolo unde este posibil, angajații sunt încurajați să-și dezvolte noi abilități, care îi
pot ajuta să-și asume sarcini noi și provocatoare
►Organizația încurajează angajații să-și dezvolte noi abilitățile
►Angajații au un cuvânt de spus în stabilirea programului pauzelor
► Angajații sunt consultați în privința patternurilor lor de muncă

Modelul salutogenic, elaborat de Antonovsky, nu consideră că stresorii ar fi în mod

necesar patogeni, cu atât mai mult, cu cât aceștia sunt văzuți ca omniprezenți în mediul
nostru. Impactul stresorilor generează tensiune și – în funcție de modul în care reușim să
gestionăm tensiunea creat – impactul ne poate împinge înspre capătul entropic al
continuumului, poate rămâne fără consecințe, sau ne poate apropia de zona consecințelor cu
efecte salutare asupra stării de sănătate. Cheia adaptării la acest mediu impregnat de stresori o
constituie activarea acelor resurse sociale, care ne permit să instaurăm ordinea în locul
haosului. Aceste resurse generale ale rezistenței (RGR) sunt clasificate în rezerve personale
(de ex. atitudinea optimistă, sentimentul controlului, reziliența etc.), mediul social (de ex.
rețeaua de relații sociale de care dispunem) și mediul fizic (resursele noastre fizice, ca de ex.
banii și posesiile noastre). RGR-urile ne permit să ne opunem presiunilor care, atunci, când ne
confruntăm cu stresorii, ne împing înspre capătul entropic al continuumului, dar își aduc
34
contribuția și la conturarea viziunii noastre asupra lumii, mai ales sub forma sentimentului
coerenței (SC), care – la începutul perioadei adulte – se structurează ca o componentă stabilă
a personalității noastre. (Harrington, 2013)
SC se referă la tendința persoanei de a-și percepe lumea ca fiind comprehensibilă,
gestionabilă și încărcată de sens. (Sarafino și Smith, 2011) Persoana cu un puternic sentiment
al coerenței, arată Amirkhan și Greaves (2003),nutrește convingerea, că evenimentele vieții au
la bază niște cauze care țin de controlul unei logici a firescului, de o instanță superioară, sau
de un proiect grandios, în care și ea posedă locul ei, chiar și atunci, când nu deține vreun
control asupra evoluției lucrurilor. Credințele religioase adânc înrădăcinate, convingerile cu
care investim o viziune asupra lumii, încrederea cu care adoptăm un regim de viață, bazat pe o
dietă riguroasă, sau exerciții fizice practicate regulat, pot contribui fiecare la fundamentarea
unui SC puternic. În esență, SC se opune acelei viziuni cinice asupra existenței și a vieții, care
afirmă răspicat, că lumea ar fi guvernată de forțele impredictibile ale haosului, hazardului și
absurdului. Structura SC integrează trei componente, dezvoltate pe baza experiențelor nostre
de viață:
1. Comprehensibilitatea vizează măsura în care putem înțelege stimulii cu care ne
confruntăm. În principiu, cu cât experiențele pe care le-am trăit s-au dovedit a fi mai
consistente și mai predictibile, cu atât ne va veni mai ușor, să înțelem situațiile
similare cu care viitorul ne va confrunta și asta ne va permite să înlăturăm haosul prin
ordinea instaurată de comprehensiune.
2. Gestionabilitatea este măsura capacității noastre de a accesa resurse de coping, atât
interne, cât și externe, pe care să le putem utiliza atunci, când avem nevoie de acestea.
Altfel spus, este definită de posibilitățile noastre de a ne servi de resursele care ne pot
fi utile în gestionarea situațiilor dificile. (Joachim, Lyon și Farrell, 2003) În principiu,
cu cât mai multe succese am repurtat în trecut, în confruntările cu adversitățile, cu atât
mai puternic ne putem aștepta să fie sentimentul gestionabilității.
3. Prin încărcarea de sens înțelegem capacitatea noastră de a descoperi emoțional, că
acele solicitări, cărora urmează să le facem față, sunt justificate, că reprezintă de fapt,
mai degrabă provocări, decât poveri, și că energia pe care suntem nevoiți să o
mobilizăm, pentru a le putea gestiona, constituie o investiție, care în timp se dovedește
una rentabilă pentru persoană. Sensul – componenta SC pe care o consideră cea mai
importantă – este cea care furnizează motivația și combustibilul pentru mobilizarea
energeticcă, atunci când ne confruntăm cu adversitățile și care, totodată, transformă

35
 investițiile noastre în beneficii. Fără implicarea acestei componente ar putea furniza
doar câștiguri pe termen scurt. (Amirkhan și Greaves, op cit)
Exercitarea controlului asupra situațiilor de viață, este conceput ca un proces care
solicită efort din partea persoanei. Kotabe și Hofmann (2015) oferă următoarea descriere a
interacțiunii factorilor implicate în mobilizarea efortului menit să asigure controlul: Conflictul
dintre dorință și realizare activează motivația pentru control, care împreună cu capacitatea de
a exercita controlul, deternină efortul potențial al controlului. Efectul acestuia din urmă asupra
efortului actual mobilizat de către persoană este moderat de intensitatea dorinței, de abilitățile
percepute și de scopurile aflate în competiție.
În general, căutarea informațiilor predictibile și acurate se dovedește un demers util în
diminuarea stresului la cote suportabile. Totuși, aceste informații nu sunt de mare ajutor
atunci, când persoana intră în posesia lor prea devreme, sau prea târziu, atunci când ele nu
sunt necesare. Mai mult chiar, informațiile pot deveni ele însele surse de stres, atunci când
volumul lor este covârșitor, sau când ele vizează știri mult mai proaste, decât ar dori persoana
să ia la cunoștință. (Sapolsky,op cit) .

7.3. Reziliența
Asociația Psihologilor Americani (APA) definește reziliența ca fiind procesul de bună
adaptare în fața adversităților, a traumei, a amenințărilor, sau a surselor semnificative ale
stresului, cum ar fi problemele de familie și din relații, problemele serioase legate de starea de
sănătate, ori stresorii financiari și de la locul de muncă. Altfel spus, înseamnă revenirea de pe
urma confruntării cu experiențe dificile. (APA, 2013) Același text, semnat de APA, subliniază
faptul, că reziliența este un fenomen comun, nu unul extraordinar. Mai departe, a fi rezilient
nu înseamnă a evita confruntările cu dificultățile, sau distresul. Dimpotrivă, s-a demonstrat, că
un istoric al unui volum moderat al evenimentelor de viață adverse s-a asociat cu mai puține
răspunsuri negative la durere și cu mai multe reacții psihofiziologice date la o situație de
examen, decât un istoric fără adversități.
Flexibilitatea psihologică ca reziliență
Asemeni rigidității psihologice, căreia i se opune, flexibilitatea psihologică prezintă
șase laturi: acceptarea, defuziunea cognitivă, ancorarea în prezent, sinele observator
(contextual), orientarea după valori și acțiunea angajată.

36
 Acceptarea – Reprezintă procesul opus rezistenţei, este alternativa evitării
experienţiale. Implică îmbrăţişarea activă şi conştientă a tuturor evenimentelor private
ocazionate de biografia persoanei, fără mobilizarea unor eforturi inutile de a le modifica
frecvenţa sau forma, cu atât mai mult, cu cât aceste eforturi pot antrena vătămări psihologice.
(Hayes şi colab., 2006)
Se desfăşoară în mai multe secvenţe succesive, în cadrul unui proces natural, mai
degrabă lent, care evoluează de la focalizarea asupra disconfortului sau suferinţei, trăite în
momentul actual, spre eliberarea de suferinţă prin îmbrăţişarea a tot ceea ce ţine de existenţa
noastră.
Acceptarea prezintă următoarele stadii caracteristice:
1. Aversiunea – se manifestă prin rezistenţă, evitare, ruminare. Reacţia noastră
instinctivă faţă de sentimentele de disconfort.
2. Curiozitatea – se referă în acest context la întoarcerea spre disconfort cu interes.
Vine pe rol când încercările de a înlătura sentimentul de disconfort au eşuat. „Ce este acest
sentiment?”, „Când se întâmplă?”, „Ce semnificaţie are?”
3. Toleranţa – are ca obiectiv îndurarea disconfortului în condiţii de securitate. Se
referă la suportarea durerii emoţionale, dar în condiţiile în care continuăm să-i rezistăm şi ne
dorim să „treacă”.
4. Permisiunea – a lăsa sentimentele să apară şi să treacă. Vine pe rol atunci când
rezistenţele se erodează.
5. Împrietenirea – a îmbrăţişa, a sesiza valorile ascunse asociate de experiențele
generatoare de disconfort.
Acceptarea nu este sinonimă cu tolerarea comportamentului nedorit, ci deschiderea
emoţională spre ceea ce ni se întâmplă în prezent. Dacă eşti angrenat într-o relaţia dureroasă,
nu înseamnă acceptarea relaţiei cu totul, ci recunoaşterea faptului că „este dureroasă”.
Oamenii ajung să-şi schimbe vieţile – relaţiile, deprinderile alimentare, slujbele – atunci când
vin în contact cu cât de rău îi face să se simtă o situaţie sau un comportament.
Schimbarea este o consecinţă firească a acceptării. Avem însă nevoie să cunoaştem ce
anume acceptăm. Fără a lua la cunoştinţă, riscăm să devenim excesiv de adaptivi în acceptare.
Acceptarea oarbă poate degenera în sentimentalism, în ambalarea în zahăr a realităţii.
(Germer, 2009)
Defuziunea cognitivă – îşi propune identificarea gândurilor şi evenimentelor private
ca ceea ce sunt (adică produse ale gândirii) și relativizarea valorii de „adevăr absolut” atribuit
acestora. De exemplu, un gând negativ poate fi examinat la modul golit de pasiune, poate fi

37
repetat cu voce tare până când rămâne doar sunetul lui golit de semnificaţie, sau poate fi tratat
ca un eveniment observat din exterior, dându-i-se o formă, o dimensiune, o culoare sau o
viteză. Persoana poate adresa mulţumiri propriei minţi pentru a-i fi oferit un gând atât de
interesant, poate eticheta procesul de gândire („M-am gândit, că nu sunt bun de nimic”), sau
poate examina gândurile, sentimentele şi amintirile care se ivesc în timp ce experienţiază
acest gând. Aceste proceduri vizează reducerea calităţii literare a gândului, slăbind tendinţa de
a trata gândul ca şi când ar fi realitate („Nu sunt bun de nimic”) în favoarea a ceea ce este
experienţiat în mod direct („Mă gândesc că...”). Rezultatul defuziei îl constituie în mod
obişnuit o diminuare a credibilităţii evenimentului privat sau a ataşării de acesta şi nu o
modificare imediată a frecvenţei acestuia.
A fi prezent – ACT promovează contactul direct, bazat pe simpla luare la cunoştinţă
cu evenimentele psihologice şi ambientale. Obiectivul acestui demers îl constituie
experienţierea mai directă a lumii de către clienţi, astfel încât comportamentul lor să devină
mai flexibil şi acţiunile lor mai consistente cu valorile pe care le îmbrăţişează. Aceasta se
obţine utilizând limbajul în mai mare măsură ca instrument angajat în slujba sesizării,
respectiv descrierii evenimentelor şi nu a predicţiei şi judecării acestora. Se încurajează un
sentiment al sinelui, denumit „sine ca proces”, manifestat sub forma descrierii defuzionate,
fără judecată a gândurilor, sentimentelor şi a altor evenimente particulare.
Sinele-context – Ca rezultat al recursului la cadre relaţionale de tipul Eu vs Tu; Acum
vs Atunci, Aici vs Acolo, limbajul conduce la un sentiment al sinelui trăit ca locus sau ca
perspectivă. Sinele-context este important pentru că permite persoanei să fie conştientă de
fluxul propriilor experienţe, fără a se ataşa însă de ele; astfel defuziunea şi acceptarea sunt
facilitate. Sinele-context este cultivat în ACT prin exerciţii MF, prin metafore şi prin procese
experienţiale.
Valorile – Valorile reprezintă calităţi alese ale acţiunii orientate spre scop, care nu pot
fi dobândite ca obiect, ci trebuie instanţiate moment cu moment. ACT recurge la exerciţii
variate pentru a sprijini clientul în demersul ce vizează alegerea unor direcţii pentru viaţă în
domenii variate (familie, carieră, spiritualitate, etc.), simultan cu subminarea unor influenţe
proceselor verbale care ar putea conduce la alegeri bazate pe evitare, complianţă socială sau
fuziune (de ex. „trebuie să valorizez X”, „Mama mea ar dori să prefer Y”). Acceptarea,
defuziunea, a fi prezent etc. nu sunt scopuri în sine, ci doar calea care poate conduce către o
viaţă mai vitală, mai consistentă cu valorile persoanei.
Acţiunea angajată – ACT promovează dezvoltarea unor patternuri din ce în ce mai
cuprinzătoare de acţiune eficientă, asociate de valorile ce au fost alese de către client. Din

38
acest punct de vedere ACT se apropie mult de terapiile comportamentale tradiţionale, putând
îngloba practic orice intervenţie ce vizează modificarea comportamentului (expunerea,
achiziţia abilităţilor, metodele de shaping comportamental, fixarea obiectivelor, etc.). Spre
deosebire de valori, obiectivele concrete consistente cu acestea, pot fi realizate. ACT implică
întotdeauna travaliul terapeutic şi temele pentru acasă care vizează ca obiective imediate,
respectiv pe termen mediu sau lung, modificarea comportamentului. Eforturile care vizează
modificarea comportamentului mijlocesc contacte cu barierele psihologice, care sunt
abordate, la rândul lor, prin alte intervenţii caracteristice pentru ACT (defuziunea, acceptarea,
etc.).
Cele şase procese interdependente descrise mai sus, pot fi grupate în două categorii.
Procesele deplinei conștiențe şi acceptării includ acceptarea, defuziunea, contactul cu
prezentul şi sinele-context, în timp ce procesele de implicare şi modificare comportamentală
cuprind contactul cu prezentul sinele-context, valorile şi acţiunea implicată. Două dintre
procese apar în ambele categorii.
ACT este concepută, altfel, nu ca o tehnologie specifică, ci ca o intervenţie
psihologică definită în termenii unor procese descrise teoretic, obiectivul final fiind constituit
de crearea flexibilităţii psihologice. (Hayes, 2004)
Provocările pozitive, ca de exemplu dezvoltarea unor relații de prietenie, angajarea în
fructificarea unor oportunități profesionale, învățarea unei limbi străine, practicarea tenisului
etc, generează stresuri, dar – în mod normal – acestea fac parte din categoria eu-stresurilor, a
căror eliminare nu ar trebui să constituie un obiectiv de urmărit pentru persoană. (Hayes,
2019) Cu totul alta este, însă, situația atunci, când persoana are de suportat presiuni neavenite,
exercitate asupra ei: când se simte blocată în trafic, când se confruntă cu suprasolicitarea, ori
cu condițiile de muncă improprii, când este nevoită să suporte hărțuirea din partea unui șef
arțăgos, ori tratamente discriminatorii, intervențiile care permit eliminarea factorilor ce
cauzează stresul – sau mai exact distresul – pot fi binevenite. Numeroase situații pe care le
întâlnim pe parcursul existenței noastre, se dovedesc însă imposibile de schimbat. Nu putem
șterge cu buretele urmele lăsate de boli și accidentele, sau învia persoanele dragi pe care le-
am pierdut, nu putem – dincolo de anumite limite – schimba atitudinile, comportamentele și
firea celor ce ne înconjoară. În aceste situații, încercările de a lupta mental cu stresul, pot
prinde persoana într-un veritabil labirint al rețelelor de gânduri negative și acest lucru va
antrena, drept consecință, intensificarea impactului produs de stres asupra ei. Nu este
întîmplător, că cele mai dăunătoare efecte ale stresului provin, așa cum constată Hayes
(2019), în mult mai mare măsură din modul în care reacționăm la stres, din modul în care ne

39
raportăm la acesta, decât din stresul propriu zis. Acesta este și motivul, pentru care abilitățile
dezvoltate în cadrul ACT se dovedesc atât de eficiente în cadrul managementului stresului.
Alternativa, la agravarea stresului prin eforturile considerabile mobilizate în vederea
evitării experiențierii disconfortului și a tensiunilor – care oricum constituie o gamă a
experiențelor importante ale existenței – o constituie chiar evitarea evitării. Abordarea deplin
conștientă a stărilor pe care le desemnăm prin termenul generic de stres, înseamnă renunțarea
la tentativele de ignorare, minimalizare sau suprimare a acestor experiențe și focalizarea
asupra lor, într-un mod particular, ce exclude judecarea, sau trecerea lor prin filtrul gândirii
critice. Conștientizarea cât mai deplină a întregului spectru al reacțiilor noastre față de o
anumită situație stresantă ne permite să putem decide, în deplină cunoștință de cauză, care ar
putea fi cele mai eficiente măsuri pe care le putem întreprinde, pentru a gestiona stresul. De
foarte multe ori, unul dintre factorii care întrețin – și chiar intensifică – stresul, nu poate fi
identificat în încercările de a exercita un control asupra stărilor pe care le experiențiem, mai
ales în condițiile în care aceste măsuri sunt întreprinse pe baza unor decizii pripite, insuficient
chibzuite și luate sub imperiul impulsurilor de a scăpa cât de repede de disconfort. La polul
opus, atunci când acțiunea este precedată de o atentă examinare a circumstanțelor și a
complexității reacției date la acestea, șansele ca măsurile luate să fie încununate de succes,
cresc simțitor.
Cercetările efectuate în acest domeniu, au pus în evidență două mecanisme capabile să
reducă stresul; acestea sunt confruntarea situației stresante și modificarea acesteia, pe de o
parte, respectiv diminuarea reactivității față de stres, pe de alta. S-a demonstrat, totodată, că
ambele strategii menționate sunt facilitate de către flexibilitatea psihologică. Acceptarea, una
dintre cele mai importante componente ale flexibilitații psihologice, face dovada utilității sale
în gestionarea stresului, mai ales în cazul acelora dintre stresurile cu care ne confruntăm în
viața de zi cu zi, care sunt generate de factori pe care nu îi putem influența.
Odihna ca reziliență
În formularea lui Achor și Gielan, M. (2017), reziliența este dată de cum ne
reîncărcăm, nu de cum îndurăm. Altfel spus, cheia rezilienței constă în a încerca din greu, a ne
opri din efort, a ne recupera și a încerca din nou, cu precizarea pertinentă a lui Harris (2019),
că atunci când reîncercăm, este util să încercăm ceva nou, ceva diferit. Această abordare este
una fundamentată biologic, autorii citați făcând trimitere la conceptul de „valoare
homeostatică”, dat[ de faptul, că diferitele acțiuni pe care le întreprindem, au capacitatea de a
contribui în mai mare, sau mai mică măsură la restaurarea echilibrului și a stării de bine în
corp. Zijlstra și colaboratorii (2014) operează o diferențiere importantă între recuperarea

40
internă, care denotă recursul la perioade scurte de destindere, la care recurgem în cadrul
programului de lucru și – de regulă – la locul de muncă, respectiv cea externă, care se referă
la acțiuni care au ca obiectiv relaxarea și refacerea, programate în afara orelor de muncă. Cea
dintâi poate implica luarea unor scurte pauze, angrenarea – planificată sau spontană – în
sarcini a căror natură diferă de cea în care eram absorbiți în momentul instalării oboselii
resurselor mentale și fizice solicitate de sarcina inițială. Nevoia recuperării externe se face
simțită atunci, când cea internă se dovedește insuficientă pentru eliberarea din stările de
arousal mental mult crescut; ea își găsește spațiul în orele dintre două zile de lucru, în
weekenduri, în perioada concediilor, sau a vacanțelor. (după Achor și Gielan, M., op cit.)
Concluzia autorilor este una cât se poate de simplă: creierul nostru are la fel de multă nevoie
de odihnă, precum corpul nostru.

Odihna – atât în ipostazele ei fizice, cât și mentale și spirituale – a fost recunoscută de

mult timp ca o intervenție, în același timp la îndemână și eficientă, pentru reducerea
intensității stresului la dimensiuni ce îi permit persoanei conviețuirea cu stresul cronic, fără
costuri exprimate în termenii avarierii stării de bine și a sănătății mintale, sau fizice.
Importanța odihnei dobândește dimensiuni evidente mai ales atunci, când problema se pune în
termenii prevenirii, sau înlăturării epuizării asociate de stres. Pornind de la analiza de conținut
a numeroaselor definiții regăsite în literatura de specialitate, Bernhofer (2016) a oferit o
definiție cuprinzătoare a odihnei, ca fiind „o nevoie a ființei umane, o stare benefică,
intențională, temporară și restaurativă, care implică încetarea, minimizarea, sau modificarea
activității (muncii) fizice, mentale sau spirituale, a oboselii, traumei, bolii, sau stresului, care
constituie antecedentele odihnei” (op cit, p. 1019-1020).

Hammond (2019), autoarea recent apărutei cărți „Arta odihnei”, recomandă

următoarea „rețetă perfectă pentru odihnă”:

1. Asigură-te că te odihnești destul

2. Alege ingredientele potrivite pentru odihnă
● decuplează-te de ceilalți
● odihnește-ți și mintea, nu doar corpul.
● destindeți corpul, pentru ați odihni mintea
● permite minții tale să rătăcească
●permite-ți să nu faci nimic în mod particular
3. Acordă-ți permisiunea să te odihnești

41
 4. Atunci, când te simți stresat(ă), prescrie-ți 15 minute de activitate preferată pentru
odihnă
5. Fii cu ochii pe odihnă, atunci, când nu-ți dai că te odihnești
6. Recadrează timpul pe care l-ai pierdut ca fiind odihnă
7. Încetează să fetișizezi starea de ocupare
8. Pur și simplu spune NU
9. Planifică pauze în agenda ta, așa cum îți planifici întâlnirile
10. Include în viața ta scurte momente dedicate odihnei
11. Crează o cutie a odihnei
12. Nu permite căutării oportunităților de odihnă să se transforme într-una neistovită

În ceea ce privește cutia odihnei, aceasta este concepută ca o cutie simbolică, în care
fiecare dintre noi introduce acele modalități preferate de odihnă, care îi asigură maximum de
destindere și recuperare, astfel încât acestea să fie „la îndemână”, ori de câte ori avem nevoie
de ele. Recent, un grup de cercetători britanici a întreprins cel mai cuprinzător studiu
interdisciplinar asupra experiențierii subiective a odihnei. Printre altele, studiul și-a propus să
identifice cele mai populare modalități de odihnă. Figura 6 prezintă primele 12 dintre acestea,
lista lor putând fi utilă în vederea încărcării de conținut a cutiei odihnei.

Să citești Să te plimbi
Să dormi/să tragi un pui de somn Să faci o baie sau un duș
Să privești un/să fii într-un mediu natural Să visezi cu ochii deschiși
Să petreci ceva timp cu tine însuți Să te uiți la televizor
Să asculți muzică Să meditezi sau să practici conștiința
Să nu faci nimic deosebit deplină
Să petreci timp cu animale

Fig. 6. Cele mai apreciate modalități de odihnă

(după Hammond și Lewis, 2016)

Dacă prescrierea odihnei pare a fi o recomandare logică, de bun simț chiar, într-o lume
confruntată cu consecințe din ce în ce mai serioase ale stresului, izvorât în mare măsură din
epuizarea deopotrivă fizică și mintală, nu este mai puțin adevărat, că această lume s-a apropiat
atât de mult de limitele ei tocmai pentru că prețuiește atât de mult angajamentul, stoarcerea –
dacă e posibil – a rezervoarelor de energie până la ultima picătură. Riscăm astfel, să

42
echivalăm nevoia legitimă de odihnă cu lenea, oprirea din acțiune pentru tragerea suflului cu
tărăgănarea. Merită, în acest context, să citim cu atenție considerentele cu care Greaney
(2016) își încheie articolul dedicat studiului lenei dintr-o perspectivă literară-istorică:
„Etica muncii este rezilientă la modul curios… Ori de câte ori cineva își verifică
telefonul, mesajul primit ar putea reprezenta o invitație la o petrecere, solicitarea confirmării
unei rezervări pentru o vacanță, sau un email legat de munca lui, ce nu poate fi ignorat – dar
indiferent că este vorba de muncă sau de plăcere, întotdeauna căutăm să verificăm, asumându-
ne asta ca pe o datorie, asemeni unor operatori loiali ce acționează într-un domeniu ce a
devenit cunoscut ca „economia atenției”. Și mi se pare că neistovirea cu care ne concentrăm...
sugerează că economia atenției este fără de limite. O purtăm cu noi peste tot și o luăm acasă
cu noi; oriunde ne-ar îndrepta pașii, o găsim instalată deja acolo. Dacă unul dintre efectele
tehnologiei contemporane constă în a ne face să lucrăm chiar și atunci, când credem că ne
jucăm, atunci asta înseamnă că economia atenției a reușit să găsească modalități de a stoarce
neîncetat muncă din partea lui homo otiosus. Etica muncii ne-a învățat odinioară, că nu ne
putem permite, ca ființe umane, să fim leneși; totuși, dacă nu vrem să fim definiți ca sclavi ai
economiei atenției, atunci nu ne putem permite sănu fim leneși. De fapt, va trebui probabil să
ne suflecăm mânecile și să trudim din greu la asta.”.(op cit., pag 188-189 )

Bibliografie
Achor, S., Gielan, M. (2017).Resilience Is About How You Recharge,Not How You Endure.
In Goleman, D. (2017). Resilience. Boston, MA. Harvard Business School Publishing
Corporation.
The American Institute of Stress (2017).What is Stress?https://www.stress.org/what-is-
stress/Retrived 05.01 2020.

American Psychological Association (2013): The road to resilience

http://www.apa.org/helpcenter/road-resilience.aspx# Retrived 20.12.2013

Amirkhan, J.H., Greaves, H. (2003). Sense of Coherence and Stress: The Mechanics of a
Healthy Disposition. Psychology and Health. 18. 1. 31–62.

Bandura, A. (1997): Self-Efficacy: The Exercise of Control. New York. W.H. Freeman and
Company.

Bandura, A. (2001): Social Cognitive Theory: An Agentic Perspective. Annual Review of

Psychology. 52:1–26.

Basic Behavioral Science Task Force of the National Advisory Mental Health Council
(1996).Basic Behavioral Science Research for Mental Health, Family Processes and Social
Networks, American Psychologist. 51. 6. 622-630.

43
Blascovich, J., Mendes, W.B. (2001): A kihívás és a fenyegetés kiértékelése: Az érzelmi
jelzőingerek szerepe. In J.P. Forgas (szerk.): Érzelem és gondolkodás. Az érzelem
szociálpszichológiája. Budapest, Kairosz Kiadó.

Brantley, J. (2005).Mindfulness-Based Stress Reduction.In S.M. Orsillo, L. Roemer (eds).

Acceptance and Mindfulness-Based Approaches to Anxiety Conceptualization and
Treatment.New York. Springer Science+Business Media.
Brosschot, J.F., Pieper, S., Thayer, J.F. (2005). Expanding stress theory: Prolonged activation
and perseverative cognition. Psychoneuroendocrinology. 30. 1043–1049.

Carson, R.C., Butcher, J.N., Mineka, S. (1998) Abnormal Psychology and Modern Life, Tenth
Ed.. New York. Harper Collins Publ.

Ciarrochi, J., Bilich, L., Godsell, C. (2010). Psychological flexibility as a mechanism of

change in acceptance and commitment therapy. In R.A. Baer (Ed.), Assessing mindfulness
and acceptance processes in clients: Illuminating the theory and practice of change. Oakland,
CA.,Context Press/New Harbinger Publications.

Cohen, S., Gianaros, P.J., Manuck, S.B. (2016). A Stage Model of Stress and Disease.
Perspectives on Psychological Science.11(4). 456– 463.

Cotton, D.H.G. (1990). Stress Management: An Integrated Approach to Therapy. New

York. NY. Brunner/ Mazel.

Crum, A., Akinola, M., Martin, A., Fath, S. (2017).The role of stress mindset in shaping
cognitive, emotional, and physiological responses to challenging and threatening
stress.Anxiety, Stress and Coping. 30. 379–395.

Crum, A. J., Salovey, P., Achor, S. (2013). Rethinking stress: The role of mindsets in
determining the stress response. Journal of Personality and Social Psychology.104(4).716–
733.

Davis, M., Robbins Eshelman, E., McKay, M. (2000).The Relaxation and Stress Reduction
Workbook. Oakland, CA., New Harbinger Publications, Inc.

Everly, Jr. G.S., Lating, J.M. (2013). A Clinical Guide to the Treatment of the Human Stress
Response.Third Edition. New York. Springer.

Flaxman, P.E., Bond, F.W., Livheim, F. (2013).The mindful and effective employee: an
acceptance and commitment therapy training manual for improving well-being and
performance.Oakland, CA., New Harbinger Publications, Inc.

Garrosa, E., Moreno-Jiménez, B. (2017).Burnout and Active Coping with

EmotionalResilience. In S. Bährer-Kohler (ed.), Burnout for Experts: Prevention in the
Context of Living and Working. New York. Springer Science+Business Media.

Gencöz, T., Ozlale, Y. (2004).Direct and Indirect Effects of Social Support on Psychological
Well-Being.Social Behavior and Personality.449-458.

44
Germer, C.K. (2005): Mindfulness. What Is It? What Does It Matter?.In C.K. Germer, R.D.
Siegel, P.R. Fulton (Eds.).Mindfulness and Psychotherapy, New York.Guilford Publications.
Greaney, M. (2016). Laziness: A Literary-Historical Perspective. In F. Callard, K. Staines, J.
Wilkes (eds.). The Restless Compendium: Interdisciplinary Investigations of Rest and Its
Opposites.Cham.Palgrave Macmillan.
Hammond, C. (2019). The Art of Rest.How to Find Respite in the Modern Age. Edinburgh.
Cannongate.

Hammond, C.,  Lewis, G. (2016). The Rest Test: Preliminary Findings from a Large-Scale
International Survey on Rest. In F. Callard, K. Staines, J. Wilkes (eds.). The Restless
Compendium: Interdisciplinary Investigations of Rest and Its Opposites.Cham.Palgrave
Macmillan.
Harrington, R. (2013). Stress , Health & Well-Being. Thriving in the 21st century.
Wadsworth, Cengage Learning.

Harris, R. (2019). ACT made simple: An easy-to-read primer on acceptance and commitment
therapy. (2nd edition) Oakland, CA: New Harbinger.

Hayes, S.C. (2019). A liberated mind.How to pivot toward what matters. New York. Avery.

Hayes, S. C., Strosahl, K. D., & Wilson, K. G. (2012).Acceptance and commitment therapy:
The process and practice of mindful change (2nd ed.). New York, NY: Guilford Press.

Hick, S.F. (2008).Cultivating Therapeutic Relationships: The Role of Mindfulness. In S.F.

Hick, T. Bien (eds). Mindfulness And TheTherapeutic Relationship. New York, NY. The
Guilford Press.
Jamieson, J.P., Crum, A.J., Parker Goyer, J., Marotta, M.E., Akinola, M. (2018). Optimizing
stress responses with reappraisal and mindset interventions: an integrated model. Anxiety,
Stress, & Coping. 31:3. 245-261.

Kaplan,H.B.,ed.(1996):PsychosocialStress.PerspectivesonStructure,Theory,Life/Course,and
Methods, San Diego, Academic Press.

Keller, A., Litzelman, K., Wisk, L.E., Maddox, T. et al. (2012). Does the Perception that
Stress Affects Health Matter? TheAssociation with Health and Mortality.Health Psychology.
31(5): 677–684.

Kessler, R.C., Price, R.H., Wortman, C.B. (1985). Social Factors in Psychopathology: Stress,
Social Support and Coping Processes. Annual Review of Psychology. 36. 531-572.

Kumar, A., Faiq, M.A., Pandey, S.N., Pareek, V., et al. (2017). Addictive Influences and
Stress Propensity in Heavy Internet Users:A Proposition for Information Overload Mediated
NeuropsychiatricDysfunction. Current Psychiatry Reviews.13: 4. 293 – 300.
Lazarus, R.S. (1993). From Psychological Stress to the Emotions: A History of Changing
Outlooks. Annual Review of Psychology.1. 44:1-21.

Lazarus, R.S. (2006). Stress and emotion: a new synthesis.New York. Springer.

45
Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984). Stress, appraisal, and coping. New York. Springer.

Leahy, R. L (2015).Emotional schema therapy. New York. The Guilford Press

Luoma, J.B., Hayes, S.C., Walser, R.D. (2017).Learning ACT.An Acceptance & Commitment
Therapy Skills Training Manual for Therapists.(2nd edition). Oakland, CA: New Harbinger.

Maddi, S.R. (2006). Hardiness: The courage to grow from stresses. The Journal of Positive
Psychology. 1(3): 160–168.

Matthews, G. (2016). Multidimensional Profiling of Task Stress States for Human Factors: A
Brief Review. Human Factors. 58(6):801-13.

McCrae, R.R. (1984). Situational determinants of coping responses: Loss, threat, and
challenge. Journal of Personality and Social Psychology, 46(4).919–928.

Murphy, P.M., Kupshik, G.A. (1992). Loneliness, Stress and Well-Being. London.
Tavistock/Routledge.

Nathoo, A. (2016). From Therapeutic Relaxationto Mindfulness in the Twentieth Century.In .

In F. Callard, K. Staines, J. Wilkes (eds.). The Restless Compendium: Interdisciplinary
Investigations of Rest and Its Opposites.Cham.Palgrave Macmillan.
O'Connell, B. (2001). Solution-Focused Stress Counselling. London. Sage Publications Ltd.
Okely, J.A., Weiss, A., Gale, C.R. (2017). The interaction between stress and positive affect
in predicting mortality.Journal of Psychosomatic Research. 100. 53–60.

Prabu, S. (2015).A Study on Academic Stress among Higher Secondary

Students.International Journal of Humanities and Social Science Invention.4. 10. 63-68.

Railton, P. (2016). Intuitive Guidance: Emotion, Information, and Experience. In M.E.P.

Seligman, P. Railton, R.F. Baumeister, C. Sripada. (Authors).Homo prospectus. New York.
Oxford University Press.

Roemer, L., Orsillo, S.M. (2009). Mindfulness- and acceptance-based behavioral therapies in
practice. New York, NY: Guilford Press.

Sapolsky, R.M. (2005). Why Zebras Don't Get Ulcers.Third Edition. New York. Henry Holt&
Company.

Sarafino, E.P., Smith, T.W. (2011). Health psychology: biopsychosocial interactions.Seventh

edition. Hoboken, NJ. John Wiley & Sons.

Seery, M.D., Lupien, S.P., Kondrak, C.L., Almonte, J.L. (2013).An Upside to Adversity?
Moderate Cumulative Lifetime Adversity Is Associated With Resilient Responses in the Face
of Controlled Stressors. Psychological Science.24(7).1181–1189.

Selye, J. (1976). Stressz distressz nélkül. Budapest. Akadémiai Kiadó.

46
Sewart, A.R., Zbozinek, T.D., Hammen, C., Zinbarg, R.E., et al. (2019). Positive Affect as a
Buffer Between Chronic Stress and Symptom Severity of Emotional Disorders.Clinical
Psychological Science.7(5):914-927.

Shapiro Jr, D.H., Astin, J. (1998). Control Therapy An Integrated Approach to

Psychotherapy, Health, and Healing. Hoboken, NJ. John Wiley & Sons.

Simons, J.A., Kalichman, S., Santrock, J.W. (1994).Human Adjustment. Madison, Wisconsin.
WCB Brown & Brenchmark.
Strosahl, K., Robinson, P. (2015).In This Moment.Five Steps to Transcending Stress Using
Mindfulness and Neuroscience.Oakland, CA., New Harbinger Publications, Inc.

Szabó, K.G., Vargha, J.L., Balázsi, R., et al. (2011): Measuring Psychological Flexibility:
Preliminary Data On The Psychometric Properties Of The Romanian Version Of The
Acceptance And Action Questionnaire (AAQ-II). Journal of Cognitive and Behavioral
Psychotherapies, Vol. 11, No. 1, 67-82.

Vargha, J.L. (2005). Studiul clinic și empiric al singurătății. Teză de doctorat. Cluj. UBB
(manuscris).

Vargha, J.L., Szabó, K.G. (2015). Egészségpszichológia. Egyetemi Jegyzet. (Psihologia

sănătății. Curs universitar). Kolozsvár. BBTE. (manuscris)

Vehling S. Tian Y., Malfitano C., Shnall J., et al. (2019). Attachment security and existential
distress among patients with advancedcancer. Journal of Psychosomatic Research.116. 93–
99.

Wheaton, B. (1996): The Domains and Boundaries of Stress Concepts. In H.B. Kaplan (ed.):
Psychosocial Stress. Perspectives on Structure, Theory, Life-Course, and Methods. San
Diego. Academic Press.

Williams, M., Penman, D. (2011).Mindfulness.A practical guide to finding peace in a frantic

world. London. Piatkus.

Wills, T.A., O’Carroll Bantum, E. (2012).Social Support, Self-Regulation, and Resilience in

Two Populations: General-Population Adolescents and Adult Cancer Survivors. Journal of
Social and Clinical Psychology. 31. 6. 568-592.

Wofford, J.C., Goodwin, V.L. (2002). The linkages of cognitive processes, stress propensity,
affect, and strain: experimental test of a cognitive model of the stress response. Personality
and Individual Differences. 32. 1413–1430.

Zimbardo, P.G., Johnson, R.L., McCann, V. (2012). Psychology: core concepts. 7th ed. New
York. Pearson.

INVESTIGAREA IMPACTULUI ASUPRA ABILITĂȚILOR DE STRES

MANAGEMENT AL ELEVILOR DE LICEU

47
 Date preliminare privind eficacitatea programului

Autori: Timea Barabási-Madár,

Carmen Costea Bărluţiu, PhD,

Jenő-László Vargha, PhD

Cercetările asupra stresului și consecințele acestuia asupra sănătății mintale au abordat

conceptul de stres al adolescenților în moduri diferite. Stresul este un concept din ce în ce mai
răspândit în secolul XXI., afectând într-un grad diferit toate categoriile de vârstă.Datorită
vulnerabilității adolescentine, în cazul stresului excesiv, pot exista consecințe deosebit de
dăunătoare, inclusiv depresia, anxietatea, neputința învățată, precum acesta poate duce la
dezvoltarea diverselor probleme psihologice. Adolescenții din regiunea noastră, în special în
ultimele vremuri, se află sub o continuă și accentuată presiune, iar societatea orientatăspre
performanță, dorința de a corespunde și de a dovedi agravează din ce în ce mai mult acest
aspect. Încă de la cea mai fragedă vârstă, sistemul școlar pune accent deosebit pe diverse
competiții, concursuri și calificative. Așteptările din partea părinților și ale cadrelor didactice
sunt ridicate, iar în prezent profesorii nu pun prea mult sau nu suficient accent pe dezvoltarea
în ritm individual, diversitatea contextelor, atât în ceea ce privește stilul de învățare, cât și
interesul copilului; în conformitate cu programa școlară se neglijează dezvoltarea de abilități
importante, cum ar fi flexibilitatea psihologică, strategiile de coping, auto-cunoașterea,
importanța și educarea relațiilor sociale, compasiunea pentru ceilalți și acceptarea, fiecare
contribuind semnificativ la o adaptare mai reușită și la o viață mai fericită și plină de
satisfacție.

  Scopul acestei lucrări este de a examina eficacitatea intervenției asupravulnerabilității

față de stres, depresie și anxietate într-un eșantion de adolescenți. În același timp, obiectivul
nostru general este să subliniem importanța flexibilității psihologice în lumea actuală în
continuă schimbare, precum și momentul cel mai potrivit pentru a introduce astfel de
programe detraining care vizează managementul stresului în programa școlară. (Barabási,
Costea și Vargha, 2019)

Hall a afirmat că adolescența a fost „caracterizată de stări emoționale puternice, stres,

înălțimi amețitoare și adâncimi infernale, precumși o pasiune pentru emoție”. (Cole și Cole,
1997, p. 586) La această vârstă este nevoie de un mediu de susținere pe plan familial, școlar și
colegial. În același timp, este important să se dezvolte mecanisme de coping care să permită o

48
mai eficientă adaptare la nevoile și provocările în continuă schimbare. Programul în cinci
etapeprezentat în această lucrare ar putea fi introdus în sistemele de învățământ încă din
primii ani de grădiniță prin adaptarea adecvată a practicilor pentru a preveni dezvoltarea
diferitelor boli mintale și pentru a asigura o viață mai fericită și o stare de bine crescută pentru
generațiile viitoare. Considerăm că este important să implicăm părinții și profesorii în aceste
programe de training pentru a asigura prevenția la toate nivelurile și pentru a împărtăși
câștigurile pe o scară cât mai largă.

Stresul la adolescenți

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește adolescența ca vârsta individului

între 10 și 19 ani, fiind o perioadă de stres și tensiune. Adolescenții sunt priviți ca un grup
distins din cauza stadiului lor de dezvoltare și din cauza problemelor specifice și a atenției
acordate. (Mohapatra, Panigrahi și Rath, 2012)

Stresul este prezent în viața noastră de zi cu zi, nu poate fi și nu trebuie evitat. Stresul
este schimbarea de care avem nevoie în vederea adaptării organismelor noastre, de la
pericolul fizic real la entuziasmul experențiat în compania unei persoane dragi sau în contact
cu succesul. De fapt, stresul nu este numai de dorit, ci și o parte esențială a vieții. (Selye,
1975; Davis, Eshelman șiMcLay, 2000)

Probleme psihologice și psihiatrice specifice pot apărea în timpul adolescenței,

deasemenea fobiile, anxietatea, depresia, suicidul și tentativa de suicid, tulburările de atenție,
anorexia și bulimia, tulburările de comportament, schizofrenia și abuzul de substanțe și
adicțiile (Savolainen și colab., 2018) pot fi mai frecvente sau observabile la această vârstă.
(Nicolson șiAyers, 2004; Roh și colab., 2018)Deasemenea, există o asociere semnificativă
între simptomele de sănătate precum dureri de urechi, de cap, încețoșarea vederii și utilizarea
frecventă a multimedia pe telefoanele mobile.S-a relevat o corelație cu semnificație crescută
între utilizarea pe timp de noapte a telefonului mobil și dificultățile de trezire, oboseală,
scăderea capacității obișnuite de studiu, dificultate în concentrare, o creștere a frecvenței
întârzierilor și lipsei de la cursuri. (Datta și colab.; Gupta și colab., vezi Barabási, Costea și
Vargha, 2019)

Numeroase studii au arătat că stresul cronic interacționează cu dezvoltarea structurilor

creierului și poate duce la modificări semnificative care pot favoriza dezvoltarea tulburărilor
psihiatrice. Kandel (2005) a descoperit și a studiatneuroplasticitatea, adică schimbările
structurale ale creierului care apar/pot apărea în timpul exercițiilor și al exersării unor noi

49
comportamente și deprinderi. (Sheth, McGlade șiYurgelun-Todd, 2017) Creierul este un
organ dinamic care poate modifica puterea circuitelor neuronale pentru a se adapta nevoilor
mediului. (Hölzel și colab., vezi Strosahl și Robinson, 2015)

Papa și Epstein (2018) subliniază că tulburările reglării emoționale constituie în

prezent cea mai gravă și mai severă problemă.

Printre factorii care favorizează anxietatea de examen, potrivit cercetărilor efectuate de

Mohapatra și colab. (op. cit.), se numără presiunea exercitată de părinți în vederea obținerii
celor mai bune rezultate, dorința exagerată de a avea succes, imaturitatea emoțională,
presiunea colegială, gândurile negative și imaginea de sine precară, consumarea înainte de
examen a unor produse precum ceai, cafea, cola etc. Primele semne de stres excesiv includ
dureri de cap, tulburări ale somnului, perioade de insomnie, pierderea poftei de mâncare,
oboseală și boală, pierderea concentrării și sentimente de neliniște.

Pentru a evita anxietatea și autoînvinuirea, profesorii ar trebui să aibă mai degrabă o

atitudine mai încurajatoare față de copii, decât să-i învinovățească pentru notele școlare, cu
alte cuvinte „mai multă umanitate în cadrul școlii”.(Zillmann, 2002, p. 30.)

Ca factori protectori pentru promovarea și dezvoltarea flexibilității sociale și

emoționale, menționăm stabilitatea, relațiile bune cu adulții și este extrem de important ca
tinerii să simtă că fac parte dintr-o comunitate la școală și că își pun în valoare performanțele.
(Chadwick, 2014)

Principii ale managementului stresului

Mecanismul de gestionare (coping) al stresului este definit de Sarafino și Smith (2018)

drept procesul prin care oamenii încearcă să abordeze discrepanța dintre cerințe și resurse.

Având în vedere că prevalența anxietății la examen a crescut de la 27% în 2009 la

aproape 40% în 2010, Mohapatra și colab. (op.cit.) au subliniat că accentul ar trebui pus mai
degrabă pe prevenirea dezvoltării anxietății decât pe tratarea acesteia. Printre tehnicile de
gestionare a stresului, autorii menționează exercițiile de respirație, care pun accentul pe
respirația abdominală, introducerea diverselor rutine de relaxare, tehnici de yoga și meditație,
calitatea somnului și existența unui mediu suportiv.

În ce privește reglarea emoțională, potrivit lui Gross, aceasta este procesul prin care
indivizii răspund la nevoile de mediu modificându-și emoțiile, răspunsul la emoții sau
situațiile care le declanșează emoțiile, dintre care metodele bazate pe conștiență deplină
50
(mindfulness) s-au dovedit a fi cele mai eficiente. (Brockman și colab., 2016). Terapia
comportamentală rațional-emotivădezvoltată de Ellis (REBT) se bazează pe faptul că
tulburările emoționale trăite de un individ sunt organizate pe baza așa-numitei teorii „ABC”,
mai precis evenimentele (activatingevents) interacționează cu credințele (beliefs) individului
din care iau naștere consecințele comportamentale (consequences). (Vargha și Szabó, 2017)
Terapeuții REBT pot utiliza tehnici precum dezbaterea, jocul de rol, formarea abilităților
sociale și biblioterapia pentru a contesta și confrunta convingerile și gândurile negative
automate ale individului. (Everly șiLating, 2002)

Analizând studiile privitoare la efectele terapiei prin acceptare și angajament

(AcceptanceandCommitmentTherapy - ACT) creșterea flexibilității psihologice a fost asociată
cu scăderea nivelului depresiei și anxietății, susținând astfel teoria că flexibilitatea psihologică
crescută mediază distresul. (French, Golijani-Moghaddam și Schröder, 2017)

Jeffcoat și Hayes (2012) au observat efecte profilactice semnificative în ceea ce

privește depresia și anxietatea. Aldao și Plate (2018) atrag atenția asupra flexibilității reglării
emoțiilor care duce la o adaptare mai eficientă a individului la circumstanțele în continuă
schimbare.

Conform unei meta-analize recente (Levin și colab., vezi Blackledge, 2018), tehnicile
de defuziuneexercită o influență pozitivă atât asupra gândurilor problematice, cât și a
distresului. (Blackledge, op.cit.)

În timp ce flexibilitatea psihologicăa fost definită anterior ca o constelație de atuuri

uimitoare ale caracterului, acum este privită ca o construcție complexă, tranzacțională și
dependentă de context. (Crowell și colab., 2013; Ciarrochi și colab., vezi Baer, 2018)

La nivel mondial, Kabat-Zinn a introdus reducerea stresului prin exerciții deconștiență

deplină (MBSR - MindfulnessBasedStressReduction, MBSR) în cadrul unui program de
meditație și yoga de 6-12 săptămâni. Procesul de reducere al excitării (arousal) vizează
durerea cronică, precum și diverse probleme de sănătate, anxietate generalizată, fobie
specifică, tulburări de control emoțional, tulburări de stres post traumatic. (McKay, 2018)

Scopul comun este ca persoanele să-și comute interesul de pe trecut și viitor

(ruminație și îngrijorare) asupra momentului prezent. Rezultatele unui experiment MBSR-SH
(self-help) s-au dovedit a fi predictori importanți ai depresiei, anxietății, stresului, satisfacției
în viață, conștienței depline și compasiunii. (Taylor și colab., 2014)

51
 Se atribuie un rol proeminent rutinelor mindfulness, în care indivizii sunt mai
conștienți de emoțiile și sentimentele schimbătoare care apar în viața lor de zi cu zi. (Baer, op.
cit.)

Pe baza unei meta-analize (Gu și colab.; Van derVelden și colab., vezi Baer, op.cit.),
practicienii au descoperit că MBSR și MBCT au crescut semnificativ nivelul de conștientizare
generală și au fost asociate semnificativ cu îmbunătățirea sănătății mintale.

Rezultatele lui Kashdan și colab. (2011) sugerează rolul pe care îl joacă curiozitatea în
procesul de sporire a beneficiilor conștientizării depline.

Mecanismele intervențiilor bazate pe conștiență deplină sunt prezentate în figura nr. 1.

Fig. 1.: Modelul concluziilor literaturii empirice actuale privind mecanismele de

formare al intervențiilor mindfulness. (Baer, 2018, pag. 399)

Cercetările realizate de Garland și colab. (2017) sugerează că exercitarea

conștientizării depline îmbunătățește factorii biologic-comportamentali implicați în
gestionarea stresului adaptativ și induce plasticitatea autoreferențială, ceea ce permite
identificarea oportunităților în situații adverse.

Potrivit Gutierez și colab. (2019), printre rezultatele programelor de mindfulness se

regăsesc performanțe și note mai bune, absenteism și suspendare școlară redusă. Conform
unui studiu din 2014, 97% dintre elevi ar recomanda altora să participe la programe de
mindfulness, care se dovedesc a fi benefice în reducerea stresului, îmbunătățirea calității

52
somnului și creșterea concentrării asupra sarcinilor școlare (Davis, 2015). Potrivit lui
Zakrzewski (2013), programul poate aduce schimbări pozitive nu numai pentru studenți, ci și
pentru profesori.

53
 Strosahl și Robinson – În acest moment (In This Moment)

Autorii programului „In This Moment” consideră că, în cazul în care nu controlăm
stresul, vor rezulta reacții neurochimice legate de excitația fiziologică din creier și organele
interne care pot dăuna sănătății fizice și mentale. Strategiile complete de conștientizare
activează acele părți ale sistemului nervos care contracarează și controlează efectele stresului.
Aplicarea acestor strategii și exersarea lor în mod regulat vor contribui la consolidarea
rețelelor neuronale din creier, permițând astfel persoanei să acționeze cât se poate de flexibil
și adaptat situațiilor de stres zilnice. Ca urmare a exercițiilor, beneficiile se regăsesc în special
în domeniile sănătății mentale pozitive, a relațiilor sănătoase și asporirii eficienței cognitive,
chiar dacă anterior se credea că schimbarea poate fi obținută doar prin ani de practică.
(Strosahl și Robinson, 2015).

Cercetările relevante sunt prezentate în tabelul nr. 1 de mai jos.

Tab. 1: Rezumatul cercetărilor recente privind eficiența gestionării stresului, bazat pe tehnici
de conștiență deplină

Autor An Temă studiu Participanți Metode Concluzii

French, 2017 Investigația 2580 de revizuire creșterea
Golijani- eficienței participanți sistematică și flexibilității
Moghaddm terapiei prin meta-analiză psihologice a fost
și Schröder acceptare și asociată cu
angajament scăderea nivelului
(self-help). depresiei și al
anxietății;
modificările
flexibilității
psihologice
mediază rezultatul
distresului
Spinhoven, 2017 Tehnicile de 278 de studiu follow- etichetarea
Huijbers, mindfulness participanți up sentimentelor este
Ormeld și învățate prin proveniți din o procedură de
Speckens terapia cognitivă cadru clinic, control emoțional
bazată pe care au fost foarte eficientă și
conștiență diagnosticați împiedică
deplină prezic o cu depresie dezvoltarea
reducere pe recurentă simptomelor
termen lung a depresive
neuroticismului
la subiecții cu
depresie

54
 recurentă
Drake, 2016 Neuroticismul 165 de studiu online conștientizarea
Morris și predispune la participanți deplină s-a
Davis anxietate; dovedit a avea
efectul efect moderator
moderator al semnificativ - pe
conștiinței măsură ce
depline conștientizarea a
crescut, relația
predictivă dintre
neuroticism și
stresul psihologic
nespecific (NPD)
a slăbit
Bullis, Boe, 2014 Beneficiile 48 participanți experiment factorul crescut de
Asnaani și conștientizării sănătoși de sex conștientizare
Hofmann depline - masculin deplină a fost
Conștientizarea asociat cu mai
deplină se puțin stres și
asociază cu mai anxietate
puțin stres
Harrington, 2014 Conștientizarea 184 studenți cercetare corelație
Loffredo și deplină bazată pe semnificativ
Perz dispozițională corelație/met pozitivă al
este un predictor oda conștiinței depline
pozitiv al autoevaluării cu conștiința de
bunăstării sine și ambele cu
psihologice și al bunăstarea
conștiinței de psihologică
sine

Taylor, 2014 Studiul 79 studenți studiu rezultatele au

Strauss, eficacității controlat cu prezis
Cavanagh terapiei grup semnificativ
și Jones cognitive bazate experimental depresia,
pe conștiență și control anxietatea, stresul,
deplină (self- nivelul satisfacției
help) în viață,
conștientizarea
deplină și
compasiunea
Pepping, 2013 Efectul pozitiv -primul -primul efectul pozitiv
O’Donovan al conștientizării experiment: experiment: direct al
și Davis depline asupra 329 studenți chestionar trainingului
stimei de sine -al doilea online mindfulness
experiment: 68 -al doilea asupra stimei de
participanți experiment: sine
studiu
controlat cu

55
 grup
experimental
și control

În prezentul studiu ne propunem să investigăm impactul programului „În acest

moment” (elaborat de Strosahl și Robinson, 2015), asupra flexibilității psihologice, a
satisfacției în viață, a celor cinci componente de bază ale conștienței depline, și a
vulnerabilității față de depresie, stres și anxietate, respectiv a simptomelor somatice.

56
 Metode

Participanți

Eșantionul nostru a fost constituit din 431 de adolescenți sănătoși din punct de vedere
clinic, elevi ai liceelor din regiunea Transilvania, România. Participanții au luat parte la acest
studiu în mod voluntar și au fost selectați cu ajutorul profesorilor lor. Vârsta participanților a
variat între 15 și 20 ani. Din numărul total de participanți, 190 (44,1%) de elevi au finalizat
programul.

Tab. 2.: Caractericticile demografice ale participanților

minim maxim M(SD) %

Vârsta 15 20 17.11(1.22)
Genul
Masculin (%) 46.8
Feminin (%) 53.2

Instrumente și procedură

Atât participanții la program, cât și membrii grupului de control, au completat

chestionarele la pre- și la posttest. Pentru grupul de participanți a fost efectuată și o
testarefollow-up, la3 luni după completarea programului.

Elevii și-au exprimat și în scris acordul lor de participare în acest studiu, și au

completat șapte scale de autoevaluare, care vizau flexibilitatea psihologică (AAQ-II -
Chestionarul pentru acceptare şi angajament), satisfacția în viață (SWLS – Scala satisfacției în
viață), depresia, anxietatea şi stresul (DAS – Scala depresie, anxietate și stres), cele cinci
componente ale conștiinței depline (FFMQ – Cinci fațete ale conștiinței depline), simptomele
somatice(GMSCS - Scala multidimensională ale simptomelor somatice Ghent), timiditatea
(Scala revizuită de timiditate Cheek și Buss) și anxietatea de examen (Inventarul de anxietate
situațională de examen al lui Spielberg).

Chestionarul pentru acceptare și angajament (AAQ-II) evaluează nivelul

inflexibilității psihologice, al acceptării și al evitării prin experențiere. Chestionarul conține
șapte afirmaţii, precum ″Emoţiile îmi creează probleme în viaţă″, ″Grijile stau în calea
succesului meu″, unde participanții au evaluat afirmațiile pe o scară Likert de șapte grade în
funcție de gradul în care afirmația este valabilă pentru ei. (Bond și colab., 2011). Pe baza

57
rezultatelor lui Karekla și Panayiotou (2011), putem spune că evitarea experențială s-a dovedit
a fi predictivă în ce privește anxietatea și nivelul bunăstării psihologice.

Scala satisfacției în viață (SWLS) conține cinci aserțiuni, subiecții fiind invitați să-și
exprime acordul pe o scară Likert de șapte puncte. (Diener și colab., 1985)

DASS este o măsură cantitativă a distresului de-a lungul celor trei axe ale depresiei,
anxietății și stresului. Scala conține 21 de afirmații, precum ″Mi-a venit greu să iau inițiativa
de a face lucruri″, sau ″Am sesizat că devin agitat″. Participanții evaluează cât de valabile
sunt aceste afirmații în cazul lor și frecvența cu care au simțit aceste lucruri pe parcursul
ultimei săptămâni. Pe baza răspunsurilor, subiecții pot fi clasificațipentru fiecare dintre cele
trei subscale (depresie, stres și anxietate) într-una dincele cinci categorii (normală, ușoară,
moderată, severă și extrem de severă). (Henry și Crawford, 2005)

Chestionarul Cele cinci fațete ale conștienței depline

(FiveFacetMindfulnessQuestionnaire- FFMQ), elaborat de Baer și colab. (2006) conține 39
de itemi potrivit celor cinci elemente conceptuale ale conștientizării depline pe care le
evaluăm: observație, descriere, acțiune conștientă și lipsa de judecată și reactivitate la
experiența internă.

CompletândScala multidimensională ale simptomelor somatice Ghent (Ghent

Multidimensional Somatic Complaints Scale - GMSCS), subiecții au evaluat cele 18 simptome
apărute în ultimele patru săptămâni pe o scară de la 0 la 7 (frecvența: 0 = niciodată, 7 =
întotdeauna; intensitatea: 0 = deloc, 7 = insuportabil) Cuprinde cincisubscale: dureri apărute
la nivelul capului, al umerilor și al stomacului, senzație de rece/căldură, simptome ale
cordului și de oboseală (Beirens și Fontaine, 2009 )

Scala revizuită de timiditate Cheek&Buss conține 14 elemente în care, pe o scară

Likert de 5 puncte, elevii determină măsura în care afirmațiile sunt specifice emoțiilor sau
comportamentelor lor. (Cheek șiMelchior, 1990)

Inventarul anxietății de examenal lui Spielberg, conține 20 de afirmații și participanții

evaluează frecvența situațiilor expuse (1 = aproape niciodată, 2 = uneori, 3 = deseori, 4 =
întotdeauna) (Vargha și Szabó, 2011)

58
 Planul experimental

Scopul nostru a fost să investigăm eficiența programului "În acest moment", tradus și
adaptat pentru liceenii români, conform figurii nr. 2, regăsit mai jos.

Fig.2.: Planul cercetării

Pașii intervenției în acest moment

Cei 190 de participanți au avut întâlniri săptămânale cu trainerul, care le-a prezentat
exercițiile; participanții au practicat fiecare pas pe cont propriu, timp de o săptămână,
programul implicând 9 săptămâni de practică.Primii cinci pași ai programului sunt concepuți
pentru a însuși cele cinci componente ale conștienței depline(observație, descriere, detașare,
autocompasiune și conștiență deplină) ; alți patru pași îi ajută pe cursanți să aplice abilitățile
de conștientizare în domenii importante ale vieții lor: relații sociale, pe planul muncii și al
școlii, respectiv în domeniile din viața de zi cu zi. (Strosahl și Robinson, op. cit.) Pașii
trainingului de management al stresului bazat pe conștiență deplinăsunt prezentați în tabelul
nr. 3.

59
 Tab. 3.: Structura trainingului de management al stresului bazat pe conștiență deplină In
This Moment

Pașii traingului de stres management In This Moment Număr exerciții

Primul pas: Observarea 7 exerciții
Al doilea pas: Descrierea 5 exerciții
Al treilea pas: Detașarea 8 exerciții
Al patrulea pas: Autocompasiunea 9 exerciții
Al cincilea pas: Acționează conștient 8 exerciții
Prima aplicare: Cunoaște-ți resursele și grijile zilnice 5 exerciții
A doua aplicare: Muncitorul calm și eficient 6 exerciții
A treia aplicare: Rutine zilnice conștiente și echilibrate 6 exerciții
A patra aplicare: Dezvoltarea relațiilor conștiente 7 exerciții

Rezultate și discuții

Datele au fost analizate cu programul statistic SPSS 22.0; testele parametrice au fost
selectate pentru a compara parametrii, testul t Student și corelațiile Pearson au fost calculate
pentru relațiile dintre variabile.

Tab. 4.: Consistența internă a măsurătorilor

Scală/Subscală Nr. Cronbach Interpretare

item Alpha
CAA (AAQ- 7 .868 bun
II)1
SWL2 5 .737 acceptabil
DASS213 21 .914 excelent
Depresie 7 .864 bun
Anxietate 7 .799 acceptabil
Stres 7 .777 acceptabil
FFMQ4 39 .798 acceptabil
Observare 8 .755 acceptabil
Descriere 8 .800 bun
Acțiuneconștientă 8 .856 bun
Lipsa de judecată 8 .835 bun
Reactivitate 7 .461 inacceptabil,
discutabil
TAI5 20 .877 bun
Cheek & 14 .820 bun
6
Buss
GMSCS7 18 .913 excelent
Durere la 3 .707 acceptabil
nivelulcapuluișiumerilor
La nivelulinimiiși al bustului 4 .765 acceptabil

60
 La nivelulstomacului 4 .700 acceptabil
Rece/Cald 3 .780 acceptabil
Oboseală 4 .829 bun
1 2 3
Chestionarul pentru acceptare și angajament Scala satisfacției în viață Scala de Depresie,
Anxietate și Stres 4Chestionarul cele cinci fațete ale conștiinței depline 5Inventarul anxietății
6
de examen al lui Spielberg Scala revizuită de timiditate Cheek&Buss7Scala
multidimensională ale simptomelor somatice Ghent

Majoritatea scalelor utilizate au făcut dovada unei consistenţe interne satisfăcătoare

(vezi Tab. 4), cu excepţiasubscaleinonrectivității din Chestionarul cele cinci fațete ale
conștienței depline, producând un Cronbach Alpha discutabil (.461). Valoarea scăzută a
indicatorului consistenței interne poate fi datorată numărului mic de itemi ai subscalei, număr
insuficient pentru operaționalizarea adecvată a constructului. Prin urmare, recomandăm
tratarea cu precauție a rezultatelor obținute cu această subscală.
Instrumentele au fost adaptate din punct de vedere lingvistic pentru populația inclusă
în cercetare și a fost calculată coerența internă, pentru a testa validitatea lor culturală pe
eșantionul nostru.
Flexibilitatea psihologică și satisfacția în viață sunt strâns legate de sănătatea
psihologică precară,evaluată în timpul studiului nostru (depresie, anxietate, stres, somatizare,
timiditate), în timp ce nivelul de conștiență deplină este asociată negativ de psihopatologie și
pozitiv de flexibilitate psihologică și de satisfacția în viață. Potrivit unui studiu realizat în
2019, adolescenții cu o flexibilitate psihologică scăzută prezintă niveluri mai mari de
depresie, anxietate și stres, dar sunt mai vulnerabili la riscul de utilizării excesive a
smartphone-ului. (Barabási, Costea și Vargha, 2019)

Rezultatele studiului de corelație sunt rezumate în tab. 5

Tab. 5. : Corelații între variabilele discutate

1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. AAQII
2. SWLS .
478**
3. Depresie .
.461**
734**
4. Anxietate . .
.308**
531** 637**
5. Stres . . .
.375**
642** 695** 643**
6. DASS21 . .438** . . .878** .

61
 731** 895** 862**
7.Conștiență -.58 -.360 -.581 -.39 -.486* -.556*
deplină 6** ** **
1** * *

8. Somatizare . . . -.409*
** .340** ** .664** .742**
568 641 655** *

9.Anxietate de . . . -.486*
** .335** ** .541** .600** .548**
examen 644 536 504** *

10. Timiditate . . . -.495*

** .296** ** .376** .426** .357** .459**
470 437 290** *

**. Corelația este semnificativă la nivelul 0.01.**

Tabelul de corelaţii (Tab. 5.) relevă asocieri puternic semnificative între flexibilitatea
psihologică scăzută (reflectată în scorurile crescute la CAA/AAQ)şi restul variabilelor luate în
studiu. Un aspect interesant este, efectuând o paralelă cu un studiu privind utilizarea
problematică a smartphone-urilor; astfel, și în studiul actual, adolescenții care prezintă
flexibilitate psihologică scăzută tind să fie mai vulnerabili,atât în fața stresului cât și al
riscului dezvoltării adicției de smartphone.(Barabási, Costea și Vargha, 2019)

Comparația diferențelor dintre datele grupurilor de participanți și de control

(Student T test)

Fig. 3.: Comparația diferențelor dintre datele grupurilor de participanți și de control

Conform datelor obținute în urma analizei rezultatelor eșantionului nostru de

adolescenți, putem spune, că nivelul mediu de conștiență deplină a crescut, iar cel al depresiei

62
și somatizării a scăzut după intervenție pentru participanții în grupul de studiu, comparație
prezentată în fig. 3.

63
 Comparația diferențelor în pre- și posttest la grupul de studiu

Fig. 4.: Comparațiadiferențelorîn pre- și post-test la grupul de studiu.

Toatediferențelesuntsemnificative la pragul .05

Un nivel semnificativ mai ridicat de flexibilitate psihologică a fost raportat de

participanți după intervenție și o ușoară îmbunătățire a nivelului de mindfulness, mai ales în
ce privește subscalele descrierii și a lipsei de judecată.

Rezultatele followup-ului

Analizând datele obținute la testarea follow-up, efectuată la 3 luni după completarea

programului, putem concluziona, că modificările pozitive s-au menținut pentru aproape toate
variabilele. (vezi fig. 5) Participanții au semnalat niveluri semnificativ crescute ale
flexibilității psihologice și ale conștienței depline. În ce privește vulnerabilitatea față de
depresie, stres și anxietate, a scăzut în special anxietatea de examen. Participanții au raportat
niveluri inferioare ale simptomelor somatice subiective în ce privește frecvența și intensitatea
lor.

64
 Fig. 5. : Rezultatele grupului de participanți la follow-up(3 luni). Toate diferențele au fost
semnificative la pragul .05

Concluzii și direcții viitoare de cercetare

Rezultatele noastre - atât la postestest, cât și la perioada de follow-up - sugerează

eficiența programului In This Moment în promovarea stării de bine și al sănătății psihologice
a elevilor de liceu din România.

 Asemenea rezultatelor studiilor conduse de Semple și colab. (2016), considerăm, că

una dintre direcțiile de cercetare necesare în prezent pentru programele de mindfulness este
direcția studiilor longitudinale, astfel încât potențialii participanți la program să poată conta pe
schimbări și eficiență pe termen lung. O altă oportunitate importantă de cercetare ar fi
examinarea exactă a elementelor și mecanismelor care fac ca anumite programe să aibă
succes. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a capta condițiile care ar permite
îmbunătățirea rezultatelor.

Bibliografie

Aldao, A. & Plate, A.J. (2018) Coping and emotion regulation. In Hayes, S.C. & Hofmann,
S.G. Process-based CBT. The science and core clinical competencies of cognitive
behavioral therapy. Oakland: New Harbinger Publications
Baer, R.(2018) Mindfulness Practice. In Hayes, S.C. & Hofmann, S.G. Process-based CBT.
The science and core clinical competencies of cognitive behavioral therapy. Oakland:
New Harbinger Publications

65
Baer, R. A., Smith, G. T., Hopkins, J., Krietemeyer, J., &Toney, L. (2006).
Usingselfreportassessmentmethodstoexplorefacets of mindfulness. Assessment, 13, p.
27- 45.
Barabási-Madár T., Costea-Bărluţiu, C. &Vargha J. L. (2019) Preliminary data on
theeffectiveness of In This Moment program: investigation of its impact on Romanian
highschoolstudents' stress management abilities. Poster presentation: 2019 ACBS
World Conference 17. Dublin
Barabási-Madár T., Costea-Bărluţiu, C. &Vargha J. L. (2019) Studiulutilizăriismartphone-ului
de către elevii de liceu. IN Jardan, V. Adicțiile. Punți între teorii, cercetări, studii de
caz. Abordări multidisciplinare. Brașov: Editura APAR
Beirens, K. & Fontaine, J. (2009) Development of the Ghent Multidimensional Somatic
Complaints Scale. Assessment. 17(1). p. 70-80.
Blackledge, J.T.(2018) Cognitive defusion. In Hayes, S.C. & Hofmann, S.G. Process-based
CBT. The science and core clinical competencies of cognitive behavioral therapy.
Oakland: New Harbinger Publications
Bond, F. W., Hayes, S. C., Baer, R. A., Carpenter, K. M., Guenole, N., Orcutt, H. K., Waltz,
T., &Zettle, R. D. (2011). Preliminary psychometric properties of
theAcceptanceandActionQuestionniare - II: A revisedmeasure of psychological
flexibility and experiential avoidance. Behavior Therapy, 42, p. 676-688.
Brockman, R., Ciarrochi, J., Parker, P. &Kashdan, T. (2016). Emotion regulation strategies in
daily life: mindfulness, cognitive reappraisal and emotion suppression. Cognitive
Behaviour Therapy: August. http://dx.doi.org/10.1080/16506073.2016. 1218926.
Letöltve: 2018.03.28.
Bullis, J.R., Boe, H.J., Asnaani, A &Hofmann, S.G. (2014) The benefits of beingmindful:
Trait mindfulness predicts less stress reactivity to suppression. Journal of Behavior
Therapy and Experimental Psychiatry 45. p. 57-66
Chadwick, S. (2014) Impacts of Cyberbullying, building social andemotionalresilience in
schools.NorthRyde: Springer
Cheek, J.M. & Melchior, L.A. (1990) Shyness, self-esteem and self-consciousness. In H.
Leitenberg (Ed.). Handbook of social and evaluation anxiety. North America: Kluwer
Academic Publishers
Cole, M. & Cole, S.R. (1997) Fejlődéslélektan. Budapest: Osiris kiadó
Crowell, S.E., Skidmore, C.R., Rau, H.K. & Williams, P.G. (2013) Psychological stress,
emotion, regulation and resilience in adolescence. Risk and resilience in adolescence.
New York: Springer. https://neupsykey.com/stress-emotion-regulation-and-resilience-
in-adolescence/. Letöltve: 2018.04.16.
Davis, L.C. (2015) When Mind fulness Meets the Classroom. The Atlantic.
https://www.theatlantic.com/education/archive/2015/08/mindfulness-education-schools-
meditation/402469/. Letöltve: 2019.04.08.
Davis, M., Eshelman, E.R. & McLay, M. (2000) The Relaxation & Stress Reduction
Workbook. Oakland: New Harbinger Publications.

66
Diener, E., Emmons, R.A., Larsen, R.J. &Griffin, S. (1985) The Satisfactionwith Life Scale.
Journal of PersonalityAssessment, 49, p. 71-75

Drake, M.M., Morris, M. & Davis, T.J. (2016) Neuroticism′s susceptibility to distress꞉
Moderated with mindfulness. Personality and individual differences.
http://dx.doi.org/10.1016/j.paid.2016.10.060. Letöltve꞉ 2017.12.19
Everly, G.S. &Lating, J.M. (2002) A clinical guide to the treatment of the human stress
response. Second Edition. New York: Kluwer Academic Publishers
French, K., Golijani-Moghaddam, N. & Schröder, T. (2017) Whatistheevidence for
theefficacy of self-help acceptance and commitment therapy? A systematic review and
meta-analysis. Journal of Contextual Behavioral Science 6, p. 360-374
Garland, E.L., Hanley, A.W., Baker, A.K. & Howard, M.O. (2017) Biobehavioral
Mechanisms of Mindfulness as a treatment for chronic stress: an R do C perspective.
Chronis Stress. Volume I: p. 1-14
Gutierez, A.S., Krachman, S.B., Scherer, E., West, M.R. &Gabrieli, J.D.E. (2019)
Mindfulness in the Classroom: Learning from a School-based Mindfulness Intervention
through the Boston Charter Research Collaborative. Center for education policy
research. Harvard University. https://www.transformingeducation.org/wp-
content/uploads/2019/01/2019-BCRC-Mindfulness-Brief.pdf . Letöltve: 2019.04.28.
Harrington, R., Loffredo, D.A. &Perz, C.A. (2014) Dispositional mindfulness as a positive
predictor of psychological well-being and the role of the private self-consciousness
insight factor. Personality and individual differences 71, p.15-18
Henry, J.D. & Crawford, J.R. (2005) The short-form version of the Depression Anxiety Stress
Scales (DASS-21): construct validity and normative data in a large non-clinical sample.
The British Journal of Clinical Psychology. Jun. 44(Pt. 2). p. 227-239
Jeffcoat, T. & Hayes, S.C. (2012) A randomized trial of ACT bibliotherapy on the mental
health of K-12 teachersand staff. BehaviourResearch&Therapy 50, p. 571-579
Kandel, E.R. (2005) Psychiatry, Psychoanalysis and the New Biology of Mind. Washington:
American Psychiatric Publishing
Karekla, M. & Panayiotou (2011) Coping and experiential avoidance: Unique or overlapping
constructs? Journal of Behavior Therapy and experimental psychiatry 42, p. 163-170
Kashdan, T.B., Afram, A., Brown, K.W., Birnbeck, M. &Drvoshanov, M (2011) Curiosity
enhances the role of mindfulness in reducing defensive responses to existential threat.
Personality and individual differences 50, p. 1227-1232
McKay, M. (2018) Arousal Reduction. In Hayes, S.C. & Hofmann, S.G. Process-based CBT.
The science and core clinical competencies of cognitive behavioral therapy. Oakland:
New Harbinger Publications
Mohapatra, S., Panigrahi, S.K. &Rath, D. (2012) Examination stress in adolescents. Asian
Journal of Paediatric Practice, Vol. 16, No. 1
Nicolson, D. & Ayers, H. (2004) Adolescent problems. A practical guide for teachers,
parents and counsellors. Revised edition. London: David Fulton Publishers

67
Papa, A. & Epstein, E.M.(2018) Emotions and emotion regulation. In Hayes, S.C. &
Hofmann, S.G. Process-based CBT. The science and core clinical competencies of
cognitive behavioral therapy. Oakland: New Harbinger Publications
Pepping, C.A., O’Donovan, A. & Davis, P.J. (2013) The positive effects of mindfulness on
self-esteem. The Journal of Positive Psychology: Dedicated to futhering research and
promoting good practice, 8:5, p. 376-386.http://dx.doi.org/10.1080/ 17439760.2013.
807353. Letöltve: 2018.03.28
Sarafino, E.P. (2018) Self-management. In Hayes, S.C. & Hofmann, S.G. Process-based
CBT. The science and core clinical competencies of cognitive behavioral therapy.
Oakland: New Harbinger Publications
Semple, R. J., Droutman, V. & Reid, B.A. (2016) Mindfulness goes to school – things learned
(so far) from research and real-world experiences. Psychology in the schools. Jan;
54(1). p. 29-52.
Selye, J. (1975) Stressz distressz nélkül. Budapest: Akadémiai kiadó
Sheth, C., McGlade, E. &Yurgelun-Todd, D. (2017) Chronic stress in adolescents and its
neurobiological and psychopathological consequences: an RDoC perspective. Chronis
Stress. Volume I: 1-22
Spinhoven, P., Huijbers, M.J., Ormeld, J. &Speckens, A.E.M. (2017) Improvement of
mindfulnessskillsduringMindfulness-Based Cognitive Therapypredictslong-
termreductions of neuroticism in personswithrecurrentdepression in remission. Journal
of Affective Disorders 213, p. 112–117
Strosahl, K.D. & Robinson, P.J. (2015) In this moment. Oakland: New Harbinger Publications
Taylor, B.L., Strauss, C., Cavanagh, K. & Jones, F. (2014) The effectiveness of self-help
mindfulness-based cognitive therapy in a student sample: a randomized controlled trial.
Behaviour Research and Therapy 63, p. 63-69
Vargha J.L. &Szabó K.G. (2017) Kognitív- ésviselkedésmódosítások. Kolozsvár
Vargha J.L. &Szabó K.G. (2011) Klínikai pszichológia. Kolozsvár: Kolozsvári Egyetemi
Kiadó
Zakrzewski, V. (2013) Can Mindfulness Make Us Better Teachers? Greater Good Science
Center. https://greatergood.berkeley.edu/article/item/can_mindfulness_make_us_better_
teachers. Letöltve: 2019.04.08
Zillmann, C. (2002) Iskolaikudarcok. Rosszúltanuló, tehetségesgyerekek. Budapest:
Akkordkiadó

68
 STILURI DE CONDUCERE ȘI STRESUL

Autori:
Mihaiela (Grimbovschi) Avramescu
Cristina Chițimuș
Veronica Jardan
Potrivit Executivului Regatului de Sănătate și Siguranță din Marea Britanie , peste
500.000 de oameni suferă de stres, depresie sau anxietate legată de locul de muncă, ceea ce
duce la pierderi în fiecare an de 12,5 milioane de zile.
Lucrurile se înrăutățesc în biroul înalt, unde depresia (în care stresul cauzat de muncă
poate fi un factor cauzal) la lideri prezintă un răspuns mai slab la tratament, conform unui
studiu european de neuropsihofarmacologie .
Este o provocare uriașă care atrage multe soluții recomandate, de la modificările
dietetice la mindfulness - Fundația pentru Sănătate Mintală are mai multe sugestii pentru
gestionarea stresului.
Din păcate, multe dintre aceste instrumente, trucuri și hacks lipsesc, datorită lipsei
fundamentale de claritate a modului în care funcționează mintea noastră, exacerbată de o
înclinație culturală pentru a atribui suferința unor cauze dincolo de controlul nostru personal.
Lider sau manager
 Liderii – au rolul esenţial de influenţare umană directă, în cadrul grupurilor de
activitate (liderul este strâns asociat cu activitatea grupului);
 Managerii sunt prezenţi la nivelul intermediar, ei se ocupă mai mult de gestionarea
structurilor organizaţiei şi de amănuntele „tehnice” decât de angajaţi;
 Conducătorul este cel care are in vedere scopul general al organizaţiei, precum şi
legăturile cu exteriorul .
În practică, adesea conducătorul este vizibil drept preşedinte sau director general
într-o organizaţie. În suficiente situaţii şi posturile manageriale pot avea titulatura de director.
Pe baza studiilor efectuate, Mintzberg va clasifica activităţile esenţiale ale managerilor de
vârf. Munca managerului poate fi corect prezentată în termeni de roluri variate asociate
postului. (Termenul „roluri” se referă aici la atribuţiile managerului)
Rolurile interpersonale reprezintă relaţiile managerului cu ceilalţi, ca efect al
autorităţii şi poziţiei sale în organizaţie.
 Rolul de reprezentare este cel mai de bază şi simplu dintre rolurile manageriale.
Managerul este un simbol şi reprezintă organizaţia la nivel oficial. El este implicat în

69
 situaţiile cu caracter ceremonial, precum semnarea documentelor, participarea la
diferite acţiuni ca necesitate socială, el este cel care trebuie să-şi găsească timp şi
pentru persoanele străine care au probleme de discutat cu conducerea.
 Rolul de lider se numără printre cele mai importante şi se regăseşte la toate nivelurile
activităţilor manageriale. În virtutea autorităţii pe care o are, managerul este
responsabil pentru selecţionarea angajaţilor, pentru motivarea şi îndrumarea lor.
 Rolul de legătură presupune relaţiile managerului cu indivizi sau grupuri care nu fac
parte din organizaţie, deşi au legătură cu aceasta. O parte importantă din activitatea
managerului este stabilirea de legături între organizaţie şi exterior.
Rolurile informaţionale sunt legate de rolurile interpersonale ale managerului.
• Rolul de monitorizare - managerul caută şi primeşte informaţii (oficiale sau
neoficiale, din surse externe sau interne) în baza cărora el apreciază modul de
funcţionare a organizaţiei şi starea mediului în care îşi desfăşoară activitatea.
• Rolul de diseminator – managerul transmite înformaţii către exterior (prin rolul de
legătură) şi spre interior (in baza rolului de lider). Informaţia poate să fie obiectivă sau
să se refere la judecăţi de valoare.
• Rolul de purtător de cuvant – managerul este persoana recunoscută în cazul
transmiterii de informaţii către exterior, fie că este vorba despre consiliul de directori
sau alţi superiori, fie că are de-a face cu publicul larg (furnizori, clienţi, guvern, presă).
Rolurile decizionale presupun adoptarea unor hotărari strategice pentru organizaţie, în
baza autorităţii, poziţiei şi accesului la informaţii al managerului.
• Rolul antreprenorial – managerul planifică schimbarea atunci cand e cazul prin
exploatarea ocaziilor sau prin rezolvarea problemelor şi acţionează în sensul
ameliorării situaţiei deja existente.
• Rolul de îndepărtare a tensiunilor – managerul reacţionează dacă apar situaţii
nedorite sau evenimente neprevăzute.
• Rolul de alocare a resurselor – managerul hotărăşte unde este nevoie de efort
suplimentar şi în ce mod vor fi distribuite resursele (bani, timp, materiale, oameni). El
decide asupra programului de lucru şi autorizează hotărarile subordonaţilor înainte de
aplicare.
• Rolul de negociator – presupune participarea la activităţile de negociere cu alţi
indivizi sau organizaţii, în baza autorităţii, credibilităţii, accesului la informaţii şi
responsabilităţii alocării resurselor, specifice managerului.

70
 Acesta este unul din modurile în care se poate privi activitatea managerului. Cele zece
roluri nu sunt uşor de identificat în practică, ele formand un tot unitar. Dacă unul dintre roluri
este afectat, întreaga performanţă a managerului are de suferit.
Dacă se defineşte stilul de conducere ca fiind mecanismul de luare a deciziilor în
cadrul unei organizaţii, se poate spune că stilul de conducere are următoarele dimensiuni:
 Modul in care se ia decizia. Liderul poate să ia deciziile de unul singur, sau poate
avea un grup restrans de consilieri. Dacă totuşi îi consultă pe angajaţi, poate face
şedinţe în care li se cere angajaţilor părerea despre deciziile importante, după cum
poate să le ceară părerea şi prin sugestii scrise sau prin minisondaje de opinie.
 Competenţa - care poate fi abordată în mai multe sensuri:
 Competenţa profesională – se referă strict la competenţa managerului (liderului) în
domeniul de specialitate;
 Competenţa organizatorică – se referă la calităţile managerului (liderului) în privinţa
formării de echipe adecvate (selectarea şi motivarea angajaţilor, formarea unei
structuri in care să fie plasat „omul potrivit la locul potrivit”);
 Competenţa social-umană – capacitatea liderului de a întreţine o atmosferă colegială,
de a preveni şi rezolva conflictele de muncă;
 Felul în care liderul priveşte obiectivele grupului. Aici se pot înregistra mai multe
poziţii posibile, de la liderul care se identifică total cu scopurile organizaţiei pană la
cel care foloseşte organizaţia şi resursele sale ca pe un vehicul pentru realizarea
intereselor proprii;
 Strategiile de motivare. După cum s-a văzut in capitolele anterioare, acestea pot fi
extrinseci, intrinseci, sau se pot realiza diverse combinaţii intre cele două tipuri de
factori.
 Atitudinea faţă de angajat se poate înscrie într-o gamă diversă de posibilităţi, de la
liderul intransigent (care cere angajaţilor să-şi lase probleme personale la poarta
întreprinderii) până la liderul paternalist (care foloseşte interesul faţă de oameni ca pe
o monedă de schimb, instituind un pact între „şeful înţelegător” şi „angajatul
conştiincios”) – şi în fine, până la liderul centrat necondiţionat pe om.
Stiluri de conducere şi stresul
Stilul de conducere autoritar-opresiv este cel în care cuvantul cheie este supunerea;
liderul poate avea o competenţă profesională scăzută în domeniul respectiv. Liderul e
înconjurat de un cerc de şefi de departament obedienţi. Foloseşte motivatorii extrinseci, este
inflexibil în legătură cu programul şi cu alte detalii, şi aplică sancţiuni dure (cum ar fi

71
concedierea), în mod arbitrar. Comunicarea managerială are loc numai pe verticală, de sus în
jos. În schimb, se va dezvolta comunicarea neoficială între angajaţi, cu rolul de „sabotare“ a
şefului autoritar. Angajaţii nu sunt consultaţi aproape în nicio privinţă la luarea hotărarilor, iar
în cazul în care li se dă o sarcină nu sunt întrebaţi cu cine ar dori să lucreze.
Persoanele cu acest stil sunt dinamice, active şi generează un climat căruia îi sunt
specifice tensiunile, conflictele. Conducătorii cu stil dominat au în general o bună părere
despre ei însuşi, un grad ridicat al încrederii în sine şi convingerea fermă că posturile de
conducere le revin de drept, numai ei fiind apţi şi dotaţi să ducă la îndeplinire în mod
exemplar sarcinile legate de aceste posturi.
Din convingerea propriei superiorităţi derivă şi tendinţa acestor conducători de a-şi
menţine propria părere şi a se impune în adoptarea deciziilor. În caz de eşec managerii cu
acest stil vor căuta, în general, explicaţii exterioare persoanei lor. Astfel, ei se vor strădui să
micşoreze propria lor răspundere pentru eşecuri, plasând toată responsabilitatea în sarcina
subalternilor sau codecidenţilor. Evitarea recunoaşterii propriei responsabilităţi, în situaţii de
eşec, reduc şansele conducătorilor de a-şi forma o imagine realistă despre evenimentele şi de a
identifica măsurile de corecţie reclamate de situaţiile viitoare.
Conducătorii marcaţi de stilul dominant au puţine şanse să-şi perfecţioneze activitatea
pe calea învăţării. Considerând-se superiori sau chiar perfecţi ei nu acceptă ideea că au greşit
şi deci nu vor fi preocupaţi pentru a identifica aspectele negative ale propriului stil
managerial. În acelaşi timp, încrederea ridicată în sine, în forţele proprii explică şi tendinţa lor
de a acţiona cu fermitate chiar şi în situaţii de incertitudine şi de a persevera în atingerea
scopurilor propuse.
Extravertit și orientat spre oameni, creează impresia de mare adaptabilitate la mediul
social/organizational.
Factori de stres: Reacții neprietenoase, structurare excesivă (prea multe reguli și norme),
criticism ostil, rutina, management conservator rigid.
Simptome ale stresului negativ: Te apleci după cum bate vantul, schimbări în exces,
preocupare exagerată pentru reputație și poziția deținută, sentimentul că ești desconsiderat.
Simptome psihosomatice posibile: Predispoziție spre accidente.
Secretul diminuării stresului negativ: Concentrează-te asupra obiectivelor!
Stilul de conducere autoritar-obiectiv este cel în care cuvântul-cheie este competenţa.
Liderul nu are disponibilitate pentru relaţii personale; el priveşte rezultatele în mod obiectiv şi
organizează cu precizie procesul de producţie. Acest tip de lider se implică extrem de mult în
activitate şi de aceea nu deleagă autoritatea. Se situează la o oarecare distanţă de colectiv, deci

72
se vor stabili relaţii separate conducător - fiecare membru al echipei; această caracteristică se
completează cu faptul că îi priveşte pe angajaţi ca pe nişte instrumente. Comunicarea
managerială se desfăşoară tot de sus în jos, dar nu mai există atmosfera de ostilitate din cazul
anterior.
Extravertit și orientat către sarcina, este perceput adesea ca autoritar. Problemele sale,
ținând de managementul stresului, sunt adesea cauzate de încrederea că poate controla
numeroase situații, astfel că tinde să-și asume prea multe responsabilități.
Factori de stres: Lipsa de autoritate, contramandarea, absența provocărilor, absența resurselor
care să-i permită să obținărezultate, persoane pe care nu se poate baza.
Simptome ale stresului negativ: Reacții de panică, incapacitatea de a se concentra, „hei-rup-
isme", „atitudine pompieristica", sarcini nefinalizate, hiperiritabilitate, combativitate.
Simptome psihosomatice posibile: Hipertensiune arteriala, infarcturi, migrene.
Secretul diminuarii stresului negativ: Finalizează înaintea unui nou început! Întelege că nu
totul depinde de tine și învață să delegi responsabilitatea!
Stilul de conducere democrat-consultativ are ca termen cheie relaţiile umane. În acest
caz, funcţia de conducere se îmbină cu funcţia de execuţie; consultările cu membrii grupului
de muncă sunt periodice (deşi sunt numai consultări oficiale, tip şedinţă). Sunt folosiţi
motivatorii de ambele categorii (extrinseci şi intrinseci), iar autoritatea se deleagă într-un mod
cunoscut de către angajaţi. Este un lider raţional, care însă nu pune accentul pe coeziunea
grupului de angajaţi. Fluxul comunicării manageriale are şi sensul de jos în sus iar angajaţii
participă parţial la decizie.
Introvertit și orientat către oameni, este perceput adesea ca suportiv, gata să-i ajute pe
ceilalți și să lase de la sine.
Factori de stres: Activități nesemnificative, tratament incorect sau necinstit, desconsiderarea
valorilor personale, critici, ridiculizare.
Simptome ale stresului negativ: Nemulțumire permanentă, deprimare, autoacuzare sau
culpabilizarea altora, dependență exagerată de alții.
Simptome psihosomatice posibile: Dermatite, ulcer, probleme digestive.
Secretul diminuării stresului negativ: Fii conștient de faptul că perfecțiunea poate fi inamicul
binelui!
Stilul de conduceredemocrat-participativ are ca termen cheie ataşamentul faţă de
organizaţie. Liderul e mai curând un mediator-organizator al grupului de muncă şi al
procesului de discuţie⁄decizie; de fapt, echipa este cea care ia decizia, în problemele care o
privesc. Predomină relaţiile şi comunicarea neoficială; liderul intervine când apar conflicte,

73
pentru a împăca părţile adverse. Se folosesc motivatorii intrinseci, iar cei care greşesc sunt
ajutaţi de ceilalţi angajaţi să se corecteze.
Autoritatea se deleagă adesea, nu într-un mod clar. Este stilul de comunicare
managerială cel mai generos, însă comunicarea în acest caz se poate transforma în handicap
pentru colectiv (pierderea de timp în discuţii inutile).
Factori de stres: Ambiguitatea de rol, amânare în luarea de decizii, blocaj.
Simptome ale stresului negativ: Frustrare, insatisfacție, burn-aut.
Simptome psihosomatice posibile: Dermatite, ulcer, probleme digestive.
Secretul diminuării stresului negativ: Mai rău decât să iei o decizie proastă este să nu iei nicio
decizie!
Pentru a fi mai operantă, tipologia lui Likert ar putea fi completată şi cu:
Stilul de conducere permisiv laissez-faire, ce are ca termen cheie structura
prestabilită. Liderul are rol de reprezentare în exterior a organizaţiei şi de simbol al
organizaţiei pe plan intern. El se mărgineşte în a furniza materialele informative angajaţilor şi
a anunţa momentul de început şi de sfarşit al unei sarcini (ciclu productiv). Acest stil de
conducere poate funcţiona pe o organigramă clară, cu poziţii, modalităţi de realizarea
sarcinilor, sistem de sancţiuni şi recompense foarte clar. Comunicarea managerial este
predominant de jos in sus şi intermitentă, iar între angajaţi nu poate fi stabilit un profil clar al
comunicării (depinde exclusiv de sociabilitatea acestora).
Introvertit, rezervat și dispus să se conformeze regulilor.
Factori de stres: Dezordinea și dezorganizarea, modificarea regulilor, riscurile, forțarea
deciziei, solicitări iraționale, izbucnirile emoționale ale altora.
Simptome ale stresului negativ: Pierderea în detalii, analiza excesivă, evitarea deciziilor
riscante, închidere în sine, necomunicativitate, criticism.
Simptome psihosomatice posibile: Colite, astm, migrene.
Secretul diminuării stresului negativ:Ești șef, asumă-ți!
Legătura între stilul de conducere şi eficienţă
Un experiment sociologic a realizat o evaluare a celor trei tipuri de stiluri.
• pe termen scurt, liderii care au avut un stil de conducere democratic sau autoritar au
obţinut o productivitate bună de la angajaţi, pe când liderii cu stil permisiv au obţinut o
productivitate slabă.
• satisfacţia angajaţilor este mai ridicată în cazul stilului democratic, angajaţii fiind mai
prietenoşi şi mai orientaţi spre grup;

74
• în cazul stilului de conducere autoritar, se înregistrează conflicte în colectivul de lucru
şi un stres mai pronunţat ( agresivitate ascunsă);
• eficienţa stilului autoritar se menţine numai dacă e completată cu un control sever;
atunci cand liderul autoritar părăseşte locul de muncă, lucrul încetează, ceea ce nu s-a
întamplat cu grupurile experimentale conduse democratic sau laissez-faire.
Stilul de conducere autoritar dă rezultate numai pe termen scurt şi datorită unui control
sever. Stilul de conducere democratic dă rezultate mai bune pe termen lung. Stilul permisiv
funcţionează doar de la caz la caz, atunci cand predomină rutina şi nu este nevoie de hotărari
importante. Stilul de conducere trebuie să fie adaptat la „vârsta” şi caracteristicile grupului de
lucru.
Orientat spre sarcină liderul are capacitatea de a defini din punct de vedere cognitiv
situaţia, de a stabili şi formula obiective credibile, de a sintetiza problemele ivite în cursul
procesului de lucru şi orientat spre relaţii liderul constituie un liant pentru grupurile informale
de angajaţi, este un factor cheie în prevenirea eventualelor conflicte. În această ordine de idei,
Blanchard şi Hersey sugerează că acordul dintre stilul de conducere şi nevoile grupului este
determinat de gradul de maturitate al respectivului grup.
Astfel, membrii unui grup imatur vor avea rezultate mai bune cu un lider orientat spre
sarcină. Pe măsură ce grupul se maturizează liderul poate să adopte un stil caracterizat
simultan de ambele orientări. În grupurile cu o maturitate medie e mai eficient stilul orientat
spre relaţii, în timp ce pentru grupurile „îmbătranite” cel mai potrivit este laissez-faire sau
stilul cu scor scăzut la ambele orientări.
Deci, să explorăm dinamica subiectivă a stresului:
1. Ceva extern se întâmplă: un eveniment, un stimul, un „stresor” - poate un
comentariu trecător al unui coleg
2. Îți intră în conștiință de obicei prin două dintre cele cinci simțuri - vedere și
sunet
3. În acest moment nu mai este extern - există în mintea ta ca gând
4. Faceți o judecată și evaluați stimulul
5. În urma judecății, simțiți o emoție negativă, cum ar fi frica, furia sau vinovăția
6. Acest lucru declanșează o reacție fizică care este externalizată creând o buclă
de feedback
Fiecare ființă umană este familiarizată cu începutul și sfârșitul acestui proces. Dar
puțini sunt capabili să surprindă etapele discrete pe măsură ce se desfășoară și oportunitățile
pe care le oferă pentru întreruperea ciclului toxic. Deoarece mulți nu au fost antrenați să

75
observe această reacție în lanț de stres, ne învinovățim instinctiv proiectând sentimentele
asupra evenimentelor externe - un șofer nepăsător, un șef fără gânduri, un prieten egoist. Încă
din copilărie suntem încurajați să abordăm și să schimbăm comportamentul celorlalți pentru a
atenua impactul sentimentelor noastre. Cei dintre noi care au învățat că oferirea unei expresii
complete emoțiilor noastre imediate poate fi contraproductiv, le atenuează practicând
reținerea. Invocarea regulii „numără până la 10” poate atenua confruntarea, dar poate să nu
atenueze sentimentele implicate. În acest moment, o buclă de feedback intern preia, înlocuind
constant gândirea și sentimentul evenimentului intern, chiar și atunci când stimulul extern este
înlăturat. Acest proces reprezintă nimic mai puțin decât abuzul asupra facultăților noastre și
este principalul mecanism al stresului.
Deci cum abordăm problema?
Singurul mijloc cu adevărat eficient de întrerupere a acestui ciclu distructiv, indiferent
dacă este interiorizat sau exteriorizat, este să se intervină în punctul în care se face o judecată
- pasul 4 de mai sus. Când mintea este limpede, calmă și compusă, puteți, cu practică, să
începeți să observați o pauză între stimul și judecata acestuia. Cu cât ești mai calm, cu atât
este mai ușor să-l prinzi și asta trebuie să faci. Percepția pauzei sau a golului prezintă o
alegere care nu mai este reactivă sau obișnuită - este prezentă. Restul este la tine. Aveți
discreție deplină față de ceea ce se întâmplă în continuare, oferindu-vă posibilitatea de a
transforma o reacție învățată într-un răspuns considerat.
Calmarea minții la punctul în care funcționarea ei devine clară se realizează cel mai
bine printr-una sau toate următoarele patru metode:
• Reflexie - îndreptați atenția spre interior pentru a vă explora dinamica mentală și
emoțională
• Dialog - reflectând cu altcineva, de obicei terapeut sau antrenor
• Mindfulness - menținerea unei stări de conștientizare
• Meditația - antrenarea atenției pentru menținerea concentrării
Legătura de cauzalitate dintre stres și depresie este ușor de observat în acești termeni:
ciclul negativității, intern sau extern, intensifică sentimentele, în timp ce credința că situația
este de vină mărește sentimentul de deznădejde.
Dacă depresia depășește obezitatea pe listele de GP ale celor mai frecvente boli ( NHS
Digital ), este crucial să dezvoltăm atitudini și practici ale minții care previn stresul și depresia
înainte de intervenția clinică. Raportul Stevenson estimează acum costul pentru economia
sănătății mintale care depășește 74 miliarde de lire sterline.

76
 Abordarea stresului conducerii este fundamentală pentru a răspunde acestei provocări,
deoarece liderii, prin însăși natura rolurilor lor, sunt cei mai în măsură să facă față stresului
organizațional. În schimb, ele pot fi, de asemenea, instrumentale în propagarea acesteia.
Aprecierea lor asupra dinamicii interioare a stresului este esențială pentru a combate sarcina
tot mai mare a stresului asupra vieții noastre. Este cu adevărat totul în minte.
Remedii stres
1. Recunoaște semnalele de stres: Învață să acorzi atenție răspunsului corpului tău la stres. Ce
declanșează un sentiment de stres și care sunt răspunsurile dumneavoastră fiziologice? Simțiți
ritmul cardiac în creștere? Te incalzesti? Îți încleștezi maxilarul? Cu cât recunoști mai
devreme că corpul tău este în stres, cu atât mai repede poți face ceva pentru a-l gestiona.
2. Creați un ritual: asigurați-vă că luați pauze de stres. Ridicați-vă de pe birou și plimbați-vă
sau ieșiți afară pentru un aer curat. Efectuați respirație profundă, mișcări din umăr sau
închideți ochii doar un minut. A lua o pauză mentală sau fizică este o strategie importantă
pentru a face față stresului cotidian.
3. Scapă-te: găsește modalități eficiente de a stabili granițele dintre viața de muncă și casa.
Indiferent dacă asculți muzică în casa, oprești telefonul mobil și e-mailul în timpul personal
sau familial sau participi la o activitate socială sau hobby, păstrează-ți angajamentul de a avea
o viață în afara muncii.
4. Exerciții în mod regulat: Un program de exerciții fizice este cea mai bună metodă de a
reduce rezultatele negative ale sănătății asociate cu cerințele postului. Sub stres producem
anumiți hormoni; exercițiul disipează o parte din efectele lor. Faceți-vă angajamentul de a
face exerciții de cel puțin 30 de minute de două ori pe săptămână. De asemenea, încorporați
practici sănătoase, cum ar fi consumul mai multor fructe și legume, reducând în același timp
zaharuri, grăsimi și sodiu.
5. Dezvoltați un sistem de asistență: încercați să creați Consiliul de administrație personal: un
grup de asistență care vă va ajuta să faceți față stresului și leadershipului. Cereți unui grup
divers, cum ar fi colegii, șeful, un membru al familiei sau un prieten de încredere, să lucreze
cu dvs. pentru a înțelege obiectivele dvs. pentru gestionarea stresului și pentru a vă ajuta să
rămâneți pe calea cea bună.
6. Înlăturați stresul prin re-grupare pe sarcină: Când o sarcină este stresantă, căutați modalități
de a vă organiza și de a vă eficientiza munca. Strategiile bune includ definirea rolurilor și
clarificarea așteptărilor, gestionarea unui program de proiect și finalizarea sarcinilor înainte de
termen. Obținerea concentrării poate reduce stresul înainte sau în timpul unei sarcini.

77
7. Făceți-vă timp pentru a vă recupera: sportivii au înțeles de mult timp că forțându-vă cu
putere la 100 la sută capacitate, 100 la sută din timp, duce la câștiguri de performanță pe
termen lung sau deloc. Alocarea unui timp suficient pentru relaxare și reîncărcare este
esențială pentru gândirea clară și creatoare, relațiile puternice și sănătatea bună. Asigurați-vă
că pe parcursul zilei vă permiteți pauze reale și dese. Și lăsați locul de muncă în urmă: timpul
și energia cheltuită în afara locului de muncă vă pot îmbunătăți productivitatea și capacitatea
de a face față provocărilor de muncă.
8. Redefinirea echilibrului: faceți alegeri clare care să susțină valorile de bază. Echilibrul de
viață este complex, nu doar ceva ce putem spera vreodată să realizăm. Nevoile și interesele se
schimbă în timp, iar ceea ce s-a simțit ca echilibrul la un moment dat devine repede depășit.
Dar dacă viața ta reflectă cine ești și ceea ce prețuiești, te vei simți mai mult în echilibru -
chiar și atunci când nu există suficient timp.
Grija pentru sănătatea te fizică și psihică va ajuta să te descurci cu stresurile
conducerii.

Bibliografie:

 Bogathy Z., - Manual de psihologia muncii şi organizaţională, Ed. Polirom 2004

 Crainer Stuart, Dearlove Des, Guru in business : cei mai importanţi 54 de gânditori în
management Bucureşti : Meteor Press, 2008
 Florescu C, s.a.- Marketing, Editura Marketer, Bucureşti, 1992
 Johns G., - Comportament organizaţional, Ed. Economică, Bucureşti 1998
 Moldovan-Scholz, Maria, Managementul resurselor umane, Editura Economică,
Bucuresti, 2000
 Nicolescu I., Verboncu O., – Management- Editura Economică, Bucureşti,1997
 Vlăsceanu M, - Organizaţii şi comportament organizaţional, Editura Polirom 2003
 ,,Punished by Rewards?”- A conversation with Alfie KOHN//By Ron BRANDT,
September 1995
 Dragoş Iliescu,- Conflictul, ambiguitatea şi supraîncărcarea de rol, ca predictori ai
comportamentelor negative de control al stresului ocupaţional, , D & D Research,
2014

78
 MANIFESTĂRI CLINICE ALE STRESULUI DIN PERIOADA PRE-LIBERARE LA
PERSOANELE PRIVATE DE LIBERTATE
- Cazuri clinice -
Autori:
Doina Băgilică
Veronica Jardan
Livia- Anda Ştefîrcă

Secţiunea - Introducere

Lumea penitenciarelor, cât şi dinamica manifestărilor clinice ale stresului din perioada
traseului execuţional penal al detenţiei pentru persoana condamnată sunt pline de interes
pentru psihologi, asistenţi sociali, medici, sociologi, dar şi pentru magistraţi cu precădere în
perioada pre-liberare pentru cazurile condamnaţilor care nu au beneficiat de acordarea
vocaţiei de liberare condiţionată la prima analiză în cadrul Comisiei de liberare condiţionată,
indiferent dacă aceştia sunt primari sau recidivişti.

Viaţa în închisori este departe de a fi trăită în linişte de către deţinuţii care se află în perioada
amânării liberării condiţionate, astfel mecanismele defensive ale persoanelor private de
libertate, comportamentele lor protestatare, reacţiile violente dar şi apariţia dezordinilor
mintale obligă specialistul psiholog să analizeze pericolele din penitenciar aşa cum sunt în
realitate.

În cazul acestor deţinuţi pe lângă manifestările vizibile comportamnetale, ca agresivitatea şi

violenţa pot apărea prăbuşirea personalităţii, apăsarea depresiunii şi motivaţia suicidară,
manifestări ce justifică printre multe altele prezenţa în penitenciare a intervenţiei specializate
a psihologului.

Lucrarea îşi propune să aducă în atenţia psihologului clinician, cât şi a psihologului în

psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale, două cazuri clinice a două persoane
private de libertate care au trăit şi experimentat amânarea acordării vocaţiei liberării
condiţionate prin manifestări clinice aparent similare, dar în acelaşi timp unic individuale în
dimanica psihostructurală a personalităţii fiecăruia, pusă în lumină prin intermediul interviului
clinic, Testului Lüscher “proiecţia cromatică”- alegerea culorilor reflectă aspecte ale vieţii
emoţionale a subiectului şi în mod special a Testului Szondi “proiecţie pulsională”-
,,pulsiunea’’ concept aflat la limita dintre somatic şi psihologic.
79
Specialiştii psihologi autori, propun prezentarea a două cazuri clinice sub aspecul evaluării
periculozităţii viitoare a individului prin analiza şi înţelegerea resorturilor psihologice şi a
proceselor psihosociale caracteristice.

Secţiunea - Prezentarea Cazurilor clinice

Caz clinic - I -

I. Date de identificare:

Nume şi prenume: S.P.; Sex: masculin; Vârsta: 38 ani

II. Date anamnestice relevante (cu posibile efecte psihologice/psihopatologice):

A. Familia de origine: 1). Structura familiei: provine dintr-o relaţie de fratrie multiplă (9
fraţi/surori); tatăl şi mama decedaţi. 2). Nivel socio-cultural şi material: modest, cu mediul de
provenienţă rural. 3). Climat familial: 2 fraţi cu istoric infracţional şi execuţional penal în
sistemul european de justiţie, nu a fost vizitat în perioada execuţioanal penală de către
fraţi/surori, şi nici nu a menţinut legătura cu aceştia telefonic şi/sau prin corespondenţă.

B. Familia actuală: 1). Structură şi dinamică: declară că se află de 12 ani într-o relaţie de
uniune consensuală liberă (concubinaj), şi implicit este implicat şi asumat în relaţia de
paternitate cu minora S.B. în vârstă de 10 ani. 2). Climat familial: vizitat doar de concubină în
perioada detenţiei.

C. Nivel de şcolarizare: ciclul primar - 4 clase, fără calificare profesională.

D. Performanţă profesională: fără ocupaţie la arestare, ocazional a prestat lucrări în zootehnie

(îngrijitor de animale) fără forme legale de muncă.

E. Istoric boli psihiatrice: neagă afecţiuni psihiatrice anterior executării prezentei pedepse
privative de libertate; în timpul traseului execuţional penal a fost spitalizat cu diagnosticul
Tulburare gravă de personalitate de tip disocial, cu prescripţie medicală după externare.

F. Istoric de suicid: neagă intenţii şi/sau tentative de suicid anterior executării prezentei
pedepse privative de libertate; în timpul traseului execuţional penal, decembrie 2016, tentativă
de suicid prin spânzurare imediat după prezentarea rezoluţiei analizei de către Comisia de
liberare condiţionată care i-a propus amânarea liberării condiţionate pentru o perioadă de 10
luni.

80
G. Circumstanţele executării pedepsei privative de libertate: S. P. execută pedeapsă privativă
de libertate din luna aprilie 2015 pentru infracţiunea Furt calificat, cu condamnare de 2 ani
427 zile. Din istoricul infracţional al deţinutului se reţine stare de recidivă multiplă. În timpul
traseului execuţional penal, beneficiază de acordarea a două recompense cu Suplimentarea
dreptului la pachet şi/sau vizită, dar săvărşeste două abateri disciplinare (atitudine
necuviincioasă cadre şi autoagresiune). Manifestă interes şi preocupare pentru a participa la
activităţi lucrative în interesul locului de deţinere, prin punctele de lucru organizate în
interiorul şi exteriorul locului de deţinere (noiembrie-decembrie 2015, şi aprilie-octombrie
2016).

III. Psihodiagnoza clinică a cazului S.P.:

Interviul clinic: insomnie (neindusă de consum de cafea sau cafeină), oboseală diurnă,
acufene, fosfene şi artralgii/mialgii fără cauză medicală, declară pierderi temporare ale
capacităţii mnezice ,,uit unde pun anumite lucruri’’, fără nod Hy.
MINI – ’’Mini International Neuropsychiatric Interview-Romanian version 5.0.0’’
(ideaţie de suicid) la care subiectul a oferit pentru itemul C6 =DA, iar pentru ceilalţi itemi
răspunsurile au fost NU, astfel se apreciază Risc de sinucidere actual - SCĂZUT.
Test Szondi:
h s e Hy k p d m
F + 0 ± ± - 0 +! -!
Ce + ± - 0 + -!! 0 +
Ct - ± 0 0 + ± -! +!
P + ± - ± + -!! ±! +!
0 4 2 4 0 2!! 2! 0!
Profil de faţadă “F” : h+s0 e±hy± k-p0 d+!m-!

Vectorul S: h + s 0 = agresivitate şi activitate de tip infantil;

Vectorul P: e ± hy ± = luptă între Cain şi Abel;

Vectorul Sch: k – p 0 = stare crepusculară a Eu-lui (contemplaţie);

Vectorul C: d + m - = legături simultane cu mai multe obiecte.

Coieficient de tendinţă o 6
— — ═ 1, 2 limita normalităţii

81
 ± 5
Formula pulsională s hy p!! d! e
m! h k
În profilul de faţadă al clientului k-p0 d+!m-! = elemente caracteristice ale subiectului care
revine la viaţă (profil schimbat al Eu-lui care se adaptează prin refulare ,,Sch -/0 ” şi profilul
pulsional al legăturii obiectuale ale aceluia care caută un nou partener ,,C +/- ”. În profilul de
faţadă al sinucigaşului, “rădăcina filmului sinucigas’’ este k-p±d-m-, ceea ce nu se validează
la momentul evaluării pentru client.

În perioada executării pedepsei privative de libertate, la data prezentei evaluări psihologice

deţinutul:

a prezentat manifestăti dezadaptative psihoscomportamenntale obiectivate prin dificultăţi

în gestionarea agresivităţii (autoagresiune-leziuni la nivelul antebraţelor);
prezintă Tulburare gravă de personalitate de tip disocial (diagnostic psihiatric) pe fondul
căreia şi dezvoltă idei revendicative în situaţia contextuală a amânării liberării condiţionate,
concretizate în antecedente în tentativa de suicid prin spânzurare;
prezintă prag scăzut al toleranţei la frustrare în condiţii stresante sau percepute ca fiind în
opozanţă sau dezacord cu credinţele şi aşteptările personale;
structură de personalitate cu elemente de introverisiune, şi unele dificultăţi de adaptare la
regulile şi normele instituţionale ale mediul carceral.
Concluziile în specialitatea psihologie clinică

Din perspectivă psihodiagnostică se apreciază: În condiţiile amânării vocaţiei liberării

condiţionate (după reanalizare) pentru un nou termen stabilit de către Comisie, S.P. poate
să dezvolte manifestări comportamentale dezadaptative în raport de regulile şi normele
instituţionale ale mediului carceral, ce se pot obiectiva de la atitudini autolitice uşoare
până la tentativă de suicid sau chiar suicid.

Caz clinic - II –

I. Date de identificare:

Nume şi prenume: A.M.; Sex: masculin; Vârsta: 46 ani

II. Date anamnestice relevante (cu posibile efecte psihologice/psihopatologice).

82
A. Familia de origine:1).Structura familiei: provine dintr-o relaţie de fratrie multiplă (8
fraţi/surori); tatăl şi mama decedaţi (decesul mamei a survenit în timpul executării pedepsei
privative de libertate, 2017). 2).Nivel socio-cultural şi material: modest, cu mediul de
provenienţă rural.3).Climat familial: declară că la nivelul familie de origine nu există tensiuni
sau alte elemente disfuncţionale în dinamică, şi fără pattern infracţional şi execuţional penal; a
fost vizitat în perioada execuţional penală doar de către unul din fraţi; şi nu menţine legatura
cu aceştia telefonic şi/sau prin corespondenţă.

B. Familia actuală:1).Structură şi dinamică: la mometul evaluării declară ca statutul marital -

divorţat din anul 2010, a fost căsătorit timp de 12 ani, şi implicit asumat în relaţia de
paternitate cu: două fiice majore de 21 şi respectiv 18 ani, şi doi minori cu vârsta de 11 ani
(apartenenţă de gen feminin) şi 9 ani (apartenenţă de gen masculin). 2).Climat familial:
tensiuni intrafamiliare întreţinute de neachitarea cheltuielilor stabilite de către instanţă pentru
minorii încredinţaţi (după divort) spre creştere şi îngrijire mamei; în timpul detenţiei a fost
vizitat şi susţinut financiar, în limita posibilităţilor, doar de una din fiicele majore; fosta soţie
l-a vizitat în timpul detenţiei ,,doar pentru a se asigura că nu o mint…şi că sunt la
puşcărie…’’

C. Nivel de şcolarizare: 10 clase - Şcoala Profesională, calificare profesională - prelucrare

lemnului: dulgher.

D. Performanţă profesională: la arestare era angajat cu forme legale la o fabrică/atelier de

tâmplărie, de aproximativ 2 ani.

E. Istoric boli psihiatrice: neagă afecţiuni psihiatrice anterior executării prezentei pedepse
privative de libertate; nu este în evidenţa medicului curant al unităţii penitenciare cu afecţiuni
psihiatrice, şi nici nu există o astfel de menţine în istoricul medical al detenţiei.

F. Istoric de suicid: neagă intenţii şi/sau tentative de suicid anterior executării prezentei
pedepse privative de libertate; în timpul traseului execuţional penal, evaluările psihologice
decelează risc de suicid, idei şi intenţii de suicid.

G. Circumstanţele executării pedepsei privative de libertate: A.M. execută pedeapsă privativă

de libertate din luna februarie 2017 pentru infracţiunea Agresiune sexuală - 219 NCP (act
sexual cu un minor), cu condamnare de 3 ani. Din istoricul infracţional al deţinutului se reţine
stare de recidivă. În timpul traseului execuţional penal, deţinutul beneficiază de acordarea
unei recompense cu Suplimentarea dreptului la pachet şi/sau vizită.

83
III. Psihodiagnoza clinică a cazului A.M.:

Interviul clinic: neagă: insomnie, acufene, fosfene şi, fără nod Hy; declară risc de
vulnerabilizare din partea celorlalţi deţinuţi din camera de deţinere din perspectiva faptei (act
sexual cu un minor), dar menţionează că ,, de când am venit aici nu am păţit nimic, dar pe
carantină am plătit pentru fapta mea…’’
Testul Lücher-Color
Vom analiza reacţiile Lüscher ale subiectului A.M.

* 1 * OBIECTIVE DORITE sau Comportament dictat de obiectivele dorite

+ 7 + 1 : Doreşte ,,Pacea absolută’’, se revoltă contra întregii situaţii şi tot ceea ce vrea
este să fie lăsat în pace.

* 2 * SITUAŢIA EXISTENTĂ sau Comportament potrivit situaţiei existente

x 2 x 6 : Muncind să-şi creeze pentru sine un fundament ferm, pe care să-şi construiască
un viitor sigur, confortabil şi liber de probleme, în care va primi respect şi recunoaştere.

* 3 * CARACTERISTICI REŢINUTE sau Comportament nepotrivit situaţiei

= 0 = 3 : Simte nepăsare, se simte închis şi anxios, consideră că circumstanţele îl forţează

să-şi reţină dorinţele. Vrea să evite conflictele deschise cu ceilalţi şi să aibă pace şi linişte.

* 4 * CARACTERISTICI RESPINSE sau REPRIMATE sau Caracteristici încărcate de

anxietate

- 5 – 4 : Dezamăgire emoţională ducând la o vigilenţă plină de neîncredere faţă de

acţiunile celor din jur.

* 5 * "PROBLEMA ACTUALĂ" sau Comportament apărut datorită stresului.

+ 7 – 4 : Dezamăgirea şi teama că nu există nici un punct de sprijin a noilor ţeluri au dus

la anxietate, vid şi un neadmis dispreţ de sine. Refuză să admită ,,problema actuală’’ ceea ce-l
va duce la adoptarea unei atitudini sfidătoare şi încăpăţânate în raport cu propria viaţă.

Alegerea culorii Negru ,,7’’ coroborat cu concluziile de specialitate psihologică din evaluarile
psihologice realizate în timpul traseului execuţional penal, în cele două secvenţe ale aplicării
Testului Lücher-Color ca prima poziţie pentru funcţia ,,+’’ -Comportament dorit- , prezintă un
subiect care vrea să renunţe printr-un protest furtunos împotriva stadiului existent, în care
simte că nimic nu este aşa cum trebuie.

84
 Testul Szondi
Vom analiza alegerile Szondi Test ale subiectului A.M.

h s e Hy k p d m
F +!! - + - - - ± 0
Ce 0 -! - + ± + + ±
Ct -!! + - + + + 0 ±
P ±!! -! - + ± + + ±
2!! 0 0 0 2 0 2 4
Profil de faţadă “F”: h+!! s- e+ hy- k- p- d± m0

 Vectorul S: h+!! s- = Masochist cu mare dorinţă de a atrage atenţia dar şi de dragoste;

 Vectorul P: e+ hy- = Răzbunător pe cei din jur ca mijloc de manipulare;
 Vectorul Sch: k- p- = Eu capabil de dezastre;
 Vectorul C: d± m0 = Tendinţe depresive.
Profil de culise experimental “Ce”: h0 s-! e- hy+ k± p+ d+ m±

 Vectorul S: h0 s-! = Sadicul în stare de panică;

 Vectorul P: e- hy+ = Cain-ul răzbunător;
 Vectorul Sch: k± p+ = Legătură chinuită pe care vrea să o rupă;
 Vectorul C: d+ m± = Depresiv.
Coieficient de tendinţă o 3
— — ═ 0, 75 labilitate psihică de tip psihopat
± 4
Formula pulsională m h!! k d

s p hy (e)

Sindromul ,,Sinucigaşului’’ are în rădăcina formulei profilului de faţadă k-p±d-m-, care la

momentul evaluării psihologice nu se apreciază a se valida pentru persoana privată de
libertate.

Rădăcina formulei pulsionale h!!k m ilustrează la subiect tendinţele unei psihopatii paranoide

s p hy

85
care se validează prin coroborare cu coieficientul de tendinţă a cărui valoare este sub 1 =
labilitate psihică cu tendinţă spre psihopatie.

Concluzii în specialitatea psihologie clinică

Din perspectivă psihodiagnostică se apreciază:

 în raport de alegerile la Testul Lücher- Color, subiectul este revoltat împotriva vieţii
şi este în stare să acţioneze precipitat şi neînţeles în revolta sa.
 în raport de alegerile la Testul Szondi, se apreciază sublimarea labilităţii psihice cu
accentuări de tendinţă psihopată.
În raport de elementele psihologice identificate în condiţiile privării de libertate, ale
incertitudinii acordării/neacordării vocaţiei liberării condiţionate, A.M. poate dezvolta
manifestări dezadaptative, descărcate prin atitudini autolitice sau tendinţă de suicid.

Secţiunea - Concluziile cazurilor clinice susţinute de studii şi lucrări de specialitate

psihologică

Sinuciderea este specifică omului şi dependentă în mod direct de conştiinţă. Astfel, actul
suicidar ar putea fi explicat prin intervenţia unei cauze pivot ce acţionează pe un posibil
ipotetic predeterminism ereditar sub influenţa unor factori endo şi/sau exogeni favorizanţi,
declanşatori care se năpustesc asupra psihismului, parazitând activitatea nervoasă superioară
şi intinând ideea de existenţă. Asupra ideei suicidare converg câteva elemente care conduc
individul la anularea instinctului de autoconservare:

1. rolul liberului arbitru în alegerea morţii;

2. suicidul traduce nesociabilitatea şi inadaptabilitatea sinucigaşilor;

3. actul sinucigaş poate presupune predeterminismul (Butoi, T., Iftenie, V., Boroi, A, 2019,
p. 102).

Psihiatrul ieşian Petre Brânzei reiterează ideea cum că personalitatea exprimă ansamblul
caracteristicilor temperamentale, caracteriale şi voliţionale ale fiecărei persoane în parte, ca
rezultat al interacţiunii dinamice dintre instanţele psihismului uman: Id-ul polul pulsional al
personalităţii, şi Ego-ul instanţa centrală a personalităţii, determinând atitudinea liberă,
conştientă a individului faţă de lume şi faţă de propria persoană (Butoi, T., Iftenie, V., Boroi,
A, 2019, pp. 61-62).

86
Reputatul profesor Mina Minovici vorbea despre suicidul vero făcând referire la acesta ca la
tulburare a instinctului de apărare care poate avea loc fie în direcţia exagerării sale (frică
excesivă de boală şi moarte), fie prin diminuarea instinctului de apărare (automutilare, sau
chiar suicid forma sa cea mai gravă) (Butoi, T., Iftenie, V., Boroi, A, et. al. 2019, p. 30).

Distinsul coleg, Conf. Univ. Doctor în psihologie Gheorghe Florian a surprins în raport de
problematica sinuciderilor în mediul penitenciar următoarele:

Sentimentul injustiţiei trăit de către deţinut la nivel maxim provoacă suferinţe ample;

Eşecul oricărui deţinut în ameliorarea situaţiei sale juridice îi ceează acestuia o situaţie
«de învins» şi «de nefericit»;

Revendicările excesive ale unui deţinut legate în mod constant de un aspect clar invocat;

Deţinuţii necăsătoriţi sunt predispuşi la creşterea incidenţei ratei de suicid, pentru că se

simt “fără valoare” sau “abandonaţi”;

Mediul carceral este un «spectacol» pentru întreaga populaţie: totul “se află” imediat;
frustrarea relativă; privare de libertate “îngrădeşte” iar deţinuţii se agaţă disperaţi de drepturile
pe care le au, şi pentru obţinerea acestora sunt în stare să-şi de viaţa;

Epuizarea psihică pe fondul supraaglomerării care este direct proporţională cu stresul

resimţit de fiecare deţinut, iar capacitatea personalului de a observa evoluţia fiecărui deţinut
este mult diminuată (Gherghe, F., 2016, pp. 137-140).

Secţiunea - Propuneri

Lucrarea vine să completeze şi să încuneze elementele de psihologie surprinse în ’’Dinamica

simptomatică szondiană a persoanelor private de libertate aflate în perioada Pre şi Post
analiză în Comisia de liberare condiţionată - Studii de caz-’’.

Raportat la problematica ameninţărilor cu propria moarte, cât şi la sinuciderile reuşite,

psihologii TREBUIE să ştie: caracterul propune, personalitatea dispune iar momentul
psihologic impune…

Referinţe bibliografice:

1. Szondi, L. (1973). Diagnostic expérimental des pulsions. Paris: Pressees Universitaires de

France

87
2. Lüscher, M. (1976). Il test dei colori. Roma: Astrolobio

3. Dumitraşcu, N. (2005). Tehnici proiective în evaluarea personalităţii. Bucureşti: Trei

4. Demeulenaere, P. (2009). Explicaţie şi înţelegere. Dicţionar al gândirii sociologice.

Bucureşti: Polirom

5. Gheorghe, F. (2016). Penitenciarul - Ultima Autoritate. Bucureşti: Oscar Print

6. Butoi, T., Iftenie, V., Boroi, A., Costescu, M., Butoi, A., Iftenie, C. (2019). Sinuciderea
Sublima enigmă a unui sumbru paradox. Bucureşti: Pro Universitaria

DINAMICA SIMPTOMATICĂ SZONDIANĂ A PERSOANELOR PRIVATE DE

LIBERTATE AFLATE ÎN PERIOADA PRE ȘI POST ANALIZĂ ÎN COMISIA DE
ELIBERARE CONDIȚIONATĂ

-Studii de caz-
Autori:
Doina Băgilică
Livia-Anda Ştefîrcă
Mădălina Mihaela Benedek
Introducere

’’Deţinuţii nu locuiesc în închisoare ci stau undeva. Ei stau. Cei liberi locuiesc.’’ (L.
Mândruţă), astfel în acest mediu străin şi total nou şi diferit, reperele şi obişnuinţele condiţiei
normale de viaţă a individului nu mai sunt funcţionale, iar conduita umană şi implicit
dinamica personalităţii devin specifice.

Pentru individ, perioada de privare de libertate în mediul penitenciar se constituie într-o

situaţie particulară şi deosebită de stres, cu o amplă rezonanţă în mediul său de viaţă atât pe
perioada execuţional penală, cât şi după acordarea vocaţiei liberării condiţionate, şi implicit a
eliberării din penitenciar, adică revenirea la condiţiile normale de viaţă, indiferent dacă acesta
este primar sau recidivist.

Logic, când o persoană intră în detenţie, ’’Penitenciarul nu este decât un spaţiu înconjurat de
ziduri, care ascunde eşecurile societăţii’’(Anthony Dacheville), stresul este mai ridicat, mai

88
ales pentru condamnaţii cu executare la prima încarcerare, pentru ca apoi, cu cât trece timpul
deţinutul să ’’înţeleagă’’ regulile noii ambianţe de viaţă, şi să se adapteze acestor condiţii.

In conţinutul legislaţiei execuţional penale, respectiv Legea 254/2013 se prevede şi

posibilitatea eliberării condiţionate, prin şi cu respectarea unor condiţii, mai devreme decât
momentul terminal al condamnării.

Vom vedea dacă perioada de până la trei luni înainte de analiza în Comisia de liberare
condiţionată, şi în săptămâna premergătoare, cât şi după analiză, subiecţii vor avea schimbări
psihologice în profilul personalităţii în situaţia acordării vocaţiei de liberare condiţionată sau
amânării liberării.

Testul Szondi pe care îl vom aplica în cele trei stadii de viaţa ale persoanelor private de
libertate pentru a surprinde dinamica simptomatică a fenomenelor psihice.

Cele trei profile relevate ale Szondi Test prezintă :

Profilul 1 – Faţada: profilul prezent sub care se afisază subiectul sau masca sub care se
adapteaza la condiţiile actuale.

Profilul 2 – Culise experimental: profilul care indica subconştientul sau se află la demisolul
lucrurilor.

Profilul 3 – Culise teoretic: este profilul ce a fost sau ce va fi în viitor.

Studii de caz Studiu de caz: C.M.

C.M. subiect în vârstă de 49 ani, condamnat 6 luni pentru infracţiunea Ameninţare (206
NCP), cu stare de recidivă, Comisia de liberare condiţionată prin membrii săi propune
amânarea liberării condiţionate pentru trei luni.

Aplicarea Szondi Test în perioada de până la trei luni înainte de analiza deţinutului în Comisia de
liberare condiţionată:

H s e Hy K p d M
F +!! - - 0 - - ± 0
Ce 0 - + ± 0 - 0 +!!
Ct 0 + + ± + + 0 ±
P +!! - + ± ± - ± +
2!! 0 0 4 2 0 4 2

89
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+!!s- nevoie patologică de tandreţe. În culise

experimental h0 s- masochism, pasivitate, inactivitate. În culise teoretic h0 s+ tentativă de a
pune lumea exterioară sub dominaţia sa, cu agreivitate, disimulat sub învelişul de tandreţe şi
farmec.

Vecotorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e-Hy0 frică paranoidă de situaţii (,,ce vor zice
ceilalţi dacă vor afla că…’’). În culise experimental şi culise teroretic e+Hy± structură
pozitivă (Abel) în spectacol.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p- ’’Eu’’ de dresaj, aderând perfect la realitate, dar
inconştient. În culise experimental k0p- ’’Eu’’ primitiv, contemplativ, fuzionând complet cu
lumea. În culise teoretic k+p+’’Eu’’ hipertrofiat care se supune conştient tuturor dorinţelor
contradictorii.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d±m0 legătură şi atenţie conservatoare, neliniştită.

În culise experimental d0m+!! ascunde relaţie adultă cu o frică patologică de a nu pierde
obiectul. În culise teoretic d0m± viaţa comună lipsită de fericire, uniune dualistă nefericită cu
părinţii sau soţia şi copiii.

Formula pulsională:Hy d (h!! m) indică: agresivitate sublimată; angoasă; depresie.

s e p

Coeficient de tendinţă: 0 7 ═ 2,5 tensionat.

± 3

Aplicarea Szondi Test în săptămâna premergătoare desfăşurării lucrărilor Comisiei de liberare

condiţionată:

H s e Hy K p d M
F + +! -! - ± 0 0 +
Ce + 0 + -! - +! + +
Ct - 0 + + 0 ± ± _
P + +! + -! - + + +
0 2 0 0 2 2 2 0
Personalitatea subiectului:

90
Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+s+! sadism. În culise experimental h+s0
senilitate. În culise teoretic h-s0 sexualitate masculină.

Vecotorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e-!Hy- stare de panică. În culise experimental

e+Hy-! structură afectivă pozitivă (Abel) dar extrem de cenzurat (isterie). În culise teoretic
e+Hy+ flux exagerat de emoţii, afecte şi sentimente.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k±p0 ’’Eu’’ masculin, profesionist, infidel, se poate
accepta dar prin mecanisme obsesionale. În culise experimental k-p+! inhibiţie juvenilă. În
culise teoretic k0p± ’’Eu’’ părăsit.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m+ relaţie adultă cu lumea. În culise

experimental d+m+ ascunde legătură problematică, nesigură, biobiectuală, spartă, ca şi
atenţia. În culise teoretic d±m- fixaţie ireală la vechiul obiect în timp ce un altul nou este deja
căutat.

Formula pulsională: s k p d indică: frică paranoidă; certăreţ; agresiv.

h e Hy m

Coeficient de tendinţă: 0 5 ═ 1,66 uşor tensionat.

± 3

Aplicarea Szondi Test după analiza deţinutului în Comisiei de liberare condiţionată:

H s e Hy K p d M
F + + - - ± 0 ± +
Ce + - + ± 0 ± - ±
Ct - - + + 0 ± 0 _
P + - + ± ± ± - ±
0 0 0 2 4 4 2 2
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+s+ sexualitate normală. În culise experimental

h+ s- ascunde pasivitate, masochism. În culise teoretic h- s- sexualitate total umanizată.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e-Hy- stare de panică afectivă (reflexul

mortului). În culise experimental e+Hy± ascunde structură afectivă pozitivă care se dă în
spectacol. În culise teoretic e+Hy+ flux exagerat de emoţii, afecte şi sentimente.

91
Vectorul Sch- Eu: În profilul de faţadă k±p0 ’’Eu’’ masculin, profesionist, infidel, luptând
prin mecanisme obsesionale. În culise experimental şi culise teoretic k0p± ’’Eu’’ pasiv,
feminin, delăsat. Se observă transformarea Eu-lui, la aflarea veştii că se amână liberarea
condiţionată.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d±m+ legătură biobiectuală, spartă ca şi atenţia. În

culise experimental d-m± obiect pierdut, dar fixaţia pe el încă există. Atenţie proastă, legătură
nefericită, ireală. În culise teoretic d0m- lipsă de susţinere şi de reţinere astfel că lumea lui îi
devine străină.

Formula pulsională: k p (Hy d m) indică: frică paranoidă.

h s e

Coeficient de tendinţă: 0 4 ═ 0,66 echilibrat, normal.

± 6

Concluzii Szondi Test pentru subiectul C.M.: Nevoie uriaşă de tandreţe la prima aplicare a
testului, dar uimitor!!!, sexualitate normală, chiar cu sadism la celelalte două aplicări de
test. Am spus uimiror, din cauză că subiectul e în condiţii de privare de libertate! În
afectivitate stare de frică paranoidă de situaţii (,,ce vor zice ceilalţi dacă vor afla că…’’),
continuând cu stare de panică. La ,,Eu’’ predomină ’’Eu’’ masculin, profesionist, infidel, mai
ales la sfârşit unde a aflat că nu va fi liberat. A ridicat capul! La contactul cu lumea
alternează între relaţia adultă cu lumea şi legătura problematică cu atenţie rea, spartă,
neliniştită. Coeficientul de tendinţă tensionat, dar în limite normale. Formula pulsională
indică încercarea de sublimare a agresivităţii cu agresivitate, frică de situaţii, certăreţ. Nu
pare să-şi schimbe linia mediană a comportamentului şi trăirilor.

Studiu de caz: N.I.

N.I. subiect în vârstă de 19 ani, condamnat 8 ani 465 zile, pentru infracţiunea Tentativă de
omor, cu stare de recidivă, Comisia de liberare condiţionată prin membrii săi propune
amânarea liberării condiţionate pentru patru luni.

Aplicarea Szondi Test în perioada de până la trei luni înainte de analiza deţinutului în Comisia
de liberare condiţionată:

H s E Hy K p d M
F 0 ± 0 - -! + + +

92
 Ce + + ± - 0 + - ±
Ct ± 0 ± + + - - -
P + + ± - ±! + - ±
2 2 4 0 2! 0 0 2
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h0s± debut de aspiraţii civilizatoare. Bisexualitate

infantilă. În culise experimental h+ s+ sexualitate normală. În culise teoretic h±s0
personalitate care sublimeză puternic.

Vecotorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e0Hy- frică paranoidă de situaţii (,,ce vor zice
ceilalţi dacă vor afla că…’’). În culise experimental e±Hy- obsesie isteriformă aproape de
panică. Un Abel care lasă să se acumuleze afectele. În culise teoretic e±Hy+ Cain care se
converteşte.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-!p+ ’’Eu’’ juvenil incapabil de formare a idealului
obiectual (,,nu ştiu ce vreau să posed’’). În culise experimental k0p+ complex de vinovăţie. În
culise teoretic k+p- ’’Eu’’ care trece pe deasupra barierelor realităţii ,,lumea sunt eu’’.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d+m+ ruptură de contact cu realitatea, ascunzând

obiect pierdut dar de care este încă acroşat. În culise experimental d-m± legătură nefericită cu
realitatea, irealitate. În culise teoretic d-m- fixaţie ireală asupra unei persoane sau asupra unui
obiect care este deja pierdut.

Formula pulsională: e (k! h s m) indică: homosexualitate pasivă juvenilă.

Hy p d

Coeficient de tendinţă: 0 4 ═ 0,85 psihopatie.

± 5

Aplicarea Szondi Test în săptămâna premergătoare desfăşurării lucrărilor Comisiei de liberare

condiţionată:

H s E Hy K p d M
F 0 ± 0 - - - - +!!
Ce + 0 ± - - + ± 0

93
 Ct ± 0 ± + + + + 0
P + ± + - - + ± +!!
0 2 0 0 2 2 2 2!!
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h0s± debut de aspiraţii civilizatoare. Bisexualitate

infantilă. În culise experimental h+ s0 activitate şi agresivitate de tip infantil. În culise
teoretic h±s0 sexualitate masculină.

Vecotorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e0Hy- frică paranoidă de situaţii (,,ce vor zice
ceilalţi dacă vor afla că…’’). În culise experimental e±Hy- tensiune isteriformă aproape de
panică. Abel care lasă să se acumuleze afectele. În culise teoretic e±Hy+ Cain care se
converteşte.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p- ’’Eu’’ de dresaj aderând perfect la realitate, dar
inconştient. În culise experimental k-p+ ’’Eu’’ tânăr, juvenil. În culise teoretic ’’Eu’’
hipertofiat, care se supune conştient tuturor dorinţelor contradictorii.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d-m+!! fixaţie extremă pe unul dintre părinţi în
dragoste sau ură incestuoasă. Frica de a nu pierde obiectul. În culise experimental d±m0
ataşament fobic. În culise teoretic d+m0 căutarea unui obiect noucând încă mai este agăţat de
cel vechi.

Formula pulsională: s e (m!!) indică: hebefrenie.

Hy k p

Coeficient de tendinţă: 0 6 ═ 1,2 normal.

± 5

Aplicarea Szondi Test după analiza deţinutului în Comisiei de liberare condiţionată:

H s E Hy k p d m
F 0 ± 0 ± - 0 0 +!
Ce ± 0 ± 0 - + ±! 0
Ct ± 0 ± 0 + ± ± -
P ± ± ± ± - + ±! ±
4 4 4 4 0 2 4 2

94
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h0s± debut de aspiraţii civilizatoare. Bisexualitate

infantilă. În culise experimental şi culise teoretic h ±s0 tendinţa de a socializa bisexualitatea
şi agresivitatea pe calea idealismului.

Vecotorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e0Hy± se plânge, geme, e agresat. În culise

experimental şi culise teoretic e±Hy0 luptă între bine şi rău, obsesii, inhibiţii.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p0 ’’Eu’’ refulat, incapabil să-şi formeze idealul
obiectual. În culise experimental k-p+ ’’Eu’’ inhibat. În culise teoretic k+p± ’’Eu’’ părăsit,
care luptă împotriva stării de abandon.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m+! adult, dar cu frica de a nu pierde obiectul. În
culise experimental d±!m0 ataşament fobic, la fel şi atenţia. În culise teoretic d±m- fixaţie
ireală la vechiul obiect în timp ce un altul deja căutat. Relaţia cu lumea şi atenţia parţiale şi
ireale.

Formula pulsională: h s e Hy d indică: stare de frică paranoidă (amânare liberării 4 luni)

Coeficient de tendinţă: 0 9 ═ 1 normal.

± 9

Concluzii Szondi Test pentru subiectul N.I.: În toate aplicările a predominat debutul
aspiraţiilor civilizatoare alternând cu bisexualitatea infantilă. În afectivitate apare frica
paranoidă de situaţii (,,ce vor zice ceilalţi dacă vor afla că…’’.) cu tensiuni afective
isteriforme.’’Eu-l’’ are aspecte de dresaj (inconştient de necesităţi dar aderând perfect la
realitate) sau ’’Eu-l’’ refulat. Contactul cu lumea ascunde diferite aspecte: ruptură de
contactul cu lumea caracteristic detenţiei sale, fixaţie extremă pe unul dintre părinţi, sau
adult (acesta din urmă la aflare veştii de amânarea a liberării condiţionate pentru patru
luni). Predomină coeficientul de tendinţă normal, alunecâd la început cu structură
psihopatoidă alternează între homosexualitate pasivă, trăiri psihotice şi stare de frică
paranoidă la aflarea veştii Comisiei de liberare condiţionată.

Studiu de caz: V.F

95
V.F. subiect în vârstă de 30 ani, condamnat 1 an 4 luni, pentru infracţiunea Conducerea unui
vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (336 NCP), fără antecedente penale,
Comisia de liberare condiţionată prin membrii săi propune acordarea vocaţiei de liberare
condiţionată.

Aplicarea Szondi Test în perioada de până la trei luni înainte de analiza deţinutului în Comisia de
liberare condiţionată:

H s E Hy k p d M
F 0 ± ± - - 0 0 +!!
Ce +! 0 0 - - +!! ± 0
Ct ± 0 0 + + ± ± 0
P +! ± ± - - +!! ± +!!
2! 4 4 0 0 2!! 4 2!!
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h0s± debut de aspiraţii civilizatoare. Bisexualitate

infantilă. În culise experimental h+!s0 mare nevoie de tandreţe într-o activitate infantil-senilă.
În culise teoretic h± s0 personalitate care sublimează puternic, tentativă de a socializa
bisexualitatea şi agresivitataea pe calea idealismului.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e±Hy- opresie isteriformă, aproape de panică.

Complex de vinovăţie profund: proceduri masturbatorii. În culise experimental e0Hy- frică
paranoidă de situaţie (,,ce vor zice ceilalţi dacă vor afla că…’’). În culise teoretic e0Hy+
acumulare de furie şi dorinţa de răzbunare sub un cenzor slab, cu dorinţă de evidenţiere.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p0 ’’Eu’’ refulat, incapabil să-şi formeze idealul
obiectual. În culise experimental k-p+!! ’’Eu’’ inhibat. Voinţă de putere, ideal al ’’Eu-lui
’’- ,,iată ce vreau eu să fiu!’’. În culise teoretic k+p± ’’Eu’’ părăsit, care luptă împotriva stării
de abandon.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m+!! adult, dar cu o frică patologică de a nu

pierde obiectul. În culise experimental şi culise teoretic d±m0 legătură şi atenţie
conservatoare, ataşament fobic.

Formula pulsională: s e d (p!! m!! h! ) indică: potomanie cu sexualitate fără frâne;psihopatie

96
 Hy k

paranoidă; homosexualitate şi sadism latent.

Coeficient de tendinţă: 0 9 ═ 1,5 uşor tensionat.

± 6

Aplicarea Szondi Test în săptămâna premergătoare desfăşurării lucrărilor Comisiei de liberare

condiţionată:

H s E Hy k p d M
F + - - - - 0 - +!!
Ce ± - - 0 + ±! - 0
Ct - + + + + ± + 0
P ± - - ± + ± + ±
2 0 0 2 0 4 0 4
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+s- şi culise experimental h±s- homosexualitate

pasivă. În culise teoretic h-s+ sexualitate isteriformă falsă.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e-Hy- panică profundă (,,reflexul mortului’’). În

culise experimental e-Hy0 angoasă subtilă paroxistică, de care încercă să scape prin acte de
violenţă. În culise teoretic e+Hy+ creştere a fluxului de afecte şi sentimente ,,furtună în
mişcare’’.

Vectorul Sch- Eu: În profilul de faţadă k-p0 ’’Eu’’ refulat, care nu vede că nevoile pulsionale
ameninţătoare deviază conştiinţa. În culise experimental şi culise teoretic k+p±! ’’Eu’’ care
acceptă feminitatea adânc înrădăcinat.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d-m+!! fixaţie extremă în dragoste sau ură
incestuoasă pe unul dintre părinţi sau înlocuitori ai acestora. În culise experimental d-m0
atenţie şi atitudine conservatoare. Dificultăţi de adaptare la nou. Caracter anal. În culise
teoretic d+m0 căutarea unui obiect nou când încă mai este agăţat de cel vechi.

Formula pulsională: p m indică: depresie isteriodă sau paranoidă.

kd

Coeficient de tendinţă: 0 4 ═ 1,33 în limite normale.

97
 ± 3

Aplicarea Szondi Test după analiza deţinutului în Comisiei de liberare condiţionată:

H s E Hy K p d M
F + ± - - - 0 0 +!
Ce 0 + + - - ± - +
Ct - 0 + + + ± ± -
P ± + + - - ± - +!
2 2 0 0 0 4 2 0
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+s± predispoziţii la relaţii sado-masochiste cu

părinţii, soţia, etc. În culise experimental h0s+ călău sentimental: activitate aliată cu o
tandreţe infantilă. În culise teoretic h-s0 sexualitate masculină.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e-Hy- stare de panică afectivă (,,reflexul

mortului’’). În culise experimental e+Hy- structură pozitivă (Abel) care lasă să se acumuleze
afecte. În culise teoretic e+Hy+ creştere a fluxului de afecte şi sentimente ,,furtună în
mişcare’’.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p0 ’’Eu’’ refulat, incapabil să-şi formeze idealul
obiectual (,,ce vreau să am?’’). În culise experimental k-p± ’’Eu’’ alienat, depersonalizat. În
culise teoretic k+p± ’’Eu’’ părăsit, care luptă împotriva stării de abandon.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m+! contact adult cu frică de a nu pierde

obiectul. În culise experimental d-m+ ascunde fixaţie extremă în ură sau dragoste incestuoasă
faţă de unul dintre părinţi sau reprezentanţii lor. În culise teoretic d±m- fixaţie ireală la
vechiul obiect în timp ce un altul deja căutat. Relaţia cu lumea şi atenţia parţiale şi ireale.

Formula pulsională: p (h s d ) indică: necurăţenie juvenilă.

e Hy k m

Coeficient de tendinţă: 0 3 ═ 0,75 scăzut (structură psihopatoidă).

± 4

Concluzii Szondi Test pentru subiectul V.F.: Sexualitatea în alternanţă la debut de aspiraţii
civilizatoare, homosexualitate pasivă şi relaţii sado-mascochiste. Afectivitatea, opresiune

98
isteriformă cu proceduri masturbatorii, stări de panică. ’’Eu-l’’ refulat sau inhibat, dar care
accceptă feminitatea. Incapabil de formare a idealului obiectual. Contactul cu lumea adult,
dar cu frică de a nu pierde obiectul dorit. Coeficientul de tendinţă alternând între normal şi
psihopatoid.

Studiu de caz: D.C.I.

D.C.I. subiect în vârstă de 24 ani, condamnat 3 ani, pentru infracţiunea Tâlhărie calificată, cu
antecedente penale, Comisia de liberare condiţionată prin membrii săi propune amânarea
liberării condiţionate pentru două luni.

Aplicarea Szondi Test în perioada de până la trei luni înainte de analiza deţinutului în Comisia de
liberare condiţionată:

H s E Hy k p d m
F ± + 0 0 - ± + -
Ce + - ± ± + 0 - -
Ct 0 - ± ± + 0 - +
P + - ± ± + ± - -
2 0 4 4 0 4 0 0
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h±s+ încărcare de refulare a sexualităţii (încercă

să trăiască în plan cultural) fără să reuşească. Activitate periodică, agresivitate. În culise
experimental h+ s- pasivitate, mascohism. În culise teoretic h0 s- sexualitate exprimată prin
spirit de sacrificiu şi agresivitate îndreptată către sine însuşi.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e0Hy0 calm, plat în viaţa sentimentală, după
explozii, furtună şi scene. În culise experimental şi culise teoretic e±Hy± ascunde luptă între
bine (Abel) şi rău (Cain).

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p± ’’Eu’’ alienat, depersonalizat, doritor să se

răzbune pe sine însuşi sau pe partenerul care l-a abandonat. În culise experimental şi culise
teoretic k+p0 ’’Eu’’ profesional satisfăcut în necesităţi de profesiune. Egoist, narcisic, autist.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d+m- depresiv, pleacă în căutarea unui nou obiect
în locul celui pierdut. În culise experimental d-m- ruptură de contact cu lumea (irealitate). În

99
culise teoretic d-m+ fixare extremă asupra unuia dintre părinţi sau asupra reprezentanţilor lor
(dragoste şi/sau ură incestuoasă).

Formula pulsională: e Hy p indică: psihopatie paranoidă.

Coeficient de tendinţă: 0 5 ═ 0,85 (structură psihopatoidă).

± 6

Aplicarea Szondi Test în săptămâna premergătoare desfăşurării lucrărilor Comisiei de liberare

condiţionată:

H s E Hy K p d M
F + 0 0 + + ± - -
Ce + -! +! - - 0 + +
Ct - ± ± - - 0 + +
P + - + - - ± + +
0 2 2 0 0 4 0 0
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+s0 agresivitate şi activitate infantilă. În culise

experimental h+s-! acunde pasivitate, masochism. În culise teoretic h-s± sexualitate cu
predispoziţie spre sado-masochism. Comportament manierat.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e0Hy+ cenzura morală afirmă afectele brutale
simple explozii de mânie. În culise experimental e+!Hy- structură pozitivă afectivă (Abel) cu
acumulare inconştientă de afecte brutale. Frică de sine însăşi. În culise teoretic e±Hy- Abel
care lasă să se acumuleze afecte. Obsesie isteriformă, aproapre de panică.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k+p± ’’Eu’’ delăsat, care acceptă fermitatea. Luptă
împotriva stării de abandon introiectând imaginea celei care l-a abandonat. În culise
experimental şi culise teoretic k-p0 ’’Eu’’ refulat.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d-m- ruptură de contact cu realitatea. În culise

experimental şi culise teoretic d+m+ fixaţie pe o pesoană sau un obiect deja pierdut.

Formula pulsională: p indică: homosexualitate paranoidă; pericol de suicid; religiozitate.

k h Hy
100
Coeficient de tendinţă: 0 4 ═ 1,33 limite normale.

± 3

Aplicarea Szondi Test analiza deţinutului în Comisiei de liberare condiţionată:

H s E Hy k P d m
F - 0 - +! - ± + +
Ce - + - 0 - 0 - ±
Ct + ± + - + 0 - -
P - + - ± - ± - ±
0 2 0 2 0 4 0 2
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h-s0 umanizare activă, masculină a sexualităţii

neţinând cont de realitate. În culise experimental h-s+ sexualitate paroxistică. În culise
teoretic h+s± sexualitate cu predispoziţii spre relaţii sado-masochiste (cu părinţii,
soţia/copiii).

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e-Hy+! structură afectivă negativă (Cain), dar
intervin din culise stări de teamă bruscă, paroxistică de care subiectul încercă să scape prin
acte de violenţă. În culise experimental e-Hy0 acumulare de ură, furie, dorinţă de răzbunare.
Cenzură morală slabă. În culise teoretic e+Hy- Abel integral. Omul moral absolut, cu cenzură
morală exterioară de tip supra-Eu: nu fac rău de frica pedepsei.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p± ’’Eu’’ inhibat, juvenil ascunzând refulare,
incapabil de a şti ce vrea să aibă. În culise experimental k-p0 ’’Eu’’ dresajului, iraţional, care
nu ia cunoştinţă de nimic, dar care aderă perfect la real, şi se adaptează sub constrângerea
forţelor exteriore. ’’Eu-l’’ omului de pe stradă. În culise teoretic k+p0 ’’Eu’’ profesional, care
îşi satisface prin profesie trebuinţele sale pulsionale ameninţătoare.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d+m+ legătură simultană cu mai multe obiecte,
atenţie proastă, divizată. În culise experimental d-m± ascunde fixaţia pe un obiect deja
pierdut, nefericire. În culise teoretic d-m- fixaţie ireală asupra unei persoan sau asupra unui
obiect care este deja pierdut.

Formula pulsională: p (s Hy m) indică: compulsii; tulburări sexuale; religiozitate.

khed

101
Coeficient de tendinţă: 0 4 ═ 1,33 normal.

± 3

Concluzii Szondi Test pentru subiectul D.C.I.: Încercările de a-şi refula sexualitatea şi de a
trăi pe plan cultural au eşec. Şi aşa îşi trăieşte sexualitatea cu o activitate paroxistică, cu
agresivitate. În afectivitate luptă între bine şi rău, şi fria de sine. Alterneză între dezintegrare
a ’’Eu-lui’’ doritor să se răzbune pe sine sau pe partenerul care l-a abandonat, şi delăsare
sau abandon. La contacul cu lumea, ruptură de contact şi irealitate, nefericire. Coeficientul
de tendinţă se imbunătăţeşte la aflarea veştii că amânarea liberării condiţionate este de două
luni şi nu pentru un termen mai lung cum se aştepta. Formula pulsională pune în evidenţă
tulburări sexuale, religiozitate.

Studiu de caz: I.V.

I.V. subiect în vârstă de 39 ani, condamnat 1 an 6 luni 80 zile, pentru infracţiunea Furt (228
NCP), cu antecedente penale, Comisia de liberare condiţionată prin membrii săi propune
acordarea vocaţiei de liberare condiţionată.

Aplicarea Szondi Test în perioada de până la trei luni înainte de analiza deţinut ului în Comisia
de liberare condiţionată:

H s E Hy K p d M
F +! ± + - - - 0 +
Ce - - ± + + + ± +
Ct - 0 - + + + ± -
P - - ± + + + ± +
0 2 2 0 0 0 4 0
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+!s± tranziţia de la real la ireal. Predispoziţie la

relaţii sado-masochiste (cu părinţii, cu soţia). În culise experimental h-s- sexualitate total
umanizată, raţionalism deseori cu Sch ++ . În culise teoretic h-s0 sexualitate masculină.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e+Hy- structură afectivă pozitivă (Abel) cu

complex de vinovăţie. În culise experimental e±Hy+ flux afectiv, criză isteriformă a afectelor
şi sentimentelor (,,furtună de simţiri,,). În culise teoretic e-Hy+ Cain integral.

102
Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p- ’’Eu’’ de dresaj, adaptându-se la realitate, dar
nefiind conştient. În culise experimental şi culise teoretic k+p+ ’’Eu’’ hipertorofiat, dându-şi
seama de totul, dar cu dificultăţi de decizie. ’’Eu’’ care vrea să fie totul, şi să aibă totul.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m+ contact adult cu lumea. În culise

experimental d±m+ ascunzând legătura biobiectuală spartă ca şi atenţia. În culise teoretic
d+m+ legături simultane cu mai multe obiecte. Atenţie defectuoasă şi divizată.

Formula pulsională: d (s e) indică: predispoziţie la potomanie şi dromomanie.

m h Hy

Coeficient de tendinţă: 0 2 ═ 0,5 (structură psihopatoidă).

± 4

Aplicarea Szondi Test în săptămâna premergătoare desfăşurării lucrărilor Comisiei de liberare

condiţionată:

H s E Hy K p d m
F ± -! + + 0 ± 0 +
Ce 0 - - + ± 0 ± ±
Ct 0 + - - ± 0 ± -
P ± - - + ± ± ± ±
4 0 0 0 4 4 4 2
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h±s-! nevoia de socilaizare a tendinţei bisexuale

pasive prin mecanisme de constrângere. Predispoziţie la spiritualizare feminină. În culise
experimental h0s- ascunde inactivitate. În culise teoretic h0s+ tentativă de a pune lumea
exterioară sub dominaţia sa, cu agresivitate, disimulat sub învelişul de tandreţe şi farmec.
Tipul ,,călăului sentimental’’ gânditor.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e+Hy+ flux afectiv (criză a afectelor şi

sentimentelor). În culise experimental e-Hy+ structură afectivă negativă (Cain). În culise
teoretic e-Hy- panică şi anxietate extremă (,,reflexul mortului,,).

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k0p± structură afectivă feminină, delăsată, pasivă. În
culise experimental şi culise teoretic k±p0 ’’Eu’’ masculin, profesionist, infidel.

103
Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m+ contact adult cu lumea. În culise
experimental d±m± conflicte de contact cu lumea, fidelitate şi infidelitate în acelaşi timp.
Spargere completă a atenţiei. În culise teoretic d±m- fixaţie ireală la vechiul obiect în timp ce
un altul deja căutat. Relaţia cu lumea şi atenţia parţiale şi ireale.

Formula pulsională: h k p d indică: predispoziţie la schizomanie paranoidă; homosexualitate

s e Hy

latentă.

Coeficient de tendinţă: 0 6 ═ 0,85 (structură psihopatoidă).

± 7

Aplicarea Szondi Test după analiza deţinutului în Comisiei de liberare condiţionată:

H s E Hy K p d m
F +!! - ± 0 0 -! 0 +
Ce 0 0 - -! - 0 +!! +
Ct 0 + 0 ± ± + ± -
P +!! ± - - - ± +! +
2!! 2 2 2 2 2 2!! 0
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+!!s- nevoie uriaşă de tandreţe concomitent cu o

sexualitate pasivă, feminină, delăsată. În culise experimental h0s0 descărcare de sexualitate;
cenzură morală slabă; luptă între bine şi rău; obsedat şi inhibat. În culise teoretic h0s+
tentativă de a pune lumea exterioară sub dominaţia sa, cu agresivitate, disimulat sub învelişul
de tandreţe şi farmec. Tipul ,,călăului sentimental’’ gânditor.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e±Hy0 panică afectivă cu o cenzură isteroidă

(,,reflexul mortului,,). În culise experimental e-Hy-! cenzor moral sever. În culise teoretic
e0Hy± exhibiţionistul lamentat: subiect care se plânge, se lamentează, se crede asuprit;
lamentatul care-şi afişează strident sentimentele.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k0p-! ’’Eu’’ mitic, mistic, contemplativ. Lumea şi
’’Eu’’ fuzioneză perfect. În culise experimental k-p0 ’’Eu’’ refulat. În culise teoretic k±p+

104
’’Eu’’ care posedă un Ideal de Eu masculin. Eu capabil dar anxios în permanent pericol de
dezagregare, dar şi în continuă adaptare prin frică.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m+ contact adult. În culise experimental d+!!m+
legătură simultană cu mai multe obiecte, atenţie proastă şi divizată. În culise teoretic d±m-
fixaţie ireală la vechiul obiect în timp ce un altul deja căutat. Relaţia cu lumea şi atenţia
parţiale şi ireale.

Formula pulsională: h d indică: manie.

Coeficient de tendinţă: 0 8 ═ 2 complet dezintegrat.

± 4

Concluzii Szondi Test pentru subiectul I.V.: Predispoziţie la sado-masochism cu alternări

spre spiritualizare feminină. Nevoie uriaşă de tandreţe la sfârşitul detenţiei. Afectivitatea e în
flux, alternând cu stări de panică isteroidă. ’’Eu’’ de dresaj, adaptându-se la realitate
alternând cu ’’Eu’’ primitiv mitic şi mistic la ieşirea din penitenciar. Coeficientul de tendinţă
iese din lumea psihopatoidă şi intră în normalitate, mai tensionat după acordarea vocaţiei de
liberare condiţionată. Formula pulsională indică la sfârşit manie.

Studiu de caz: C.D.

C.D. subiect în vârstă de 33 ani, condamnat 3 ani, pentru infracţiunea Fals în înscrisuri sub
semnătură privată (322 NCP), stare de recidivă, Comisia de liberare condiţionată prin
membrii săi propune acordarea vocaţiei de liberare condiţionată.

Aplicarea Szondi Test în perioada de până la trei luni înainte de analiza deţinutului în Comisia de
liberare condiţionată:

H s E Hy K p d m
F + - 0 - -! + 0 ±
Ce + - ± - 0 ± ± 0
Ct - + ± + + - ± ±
P + - ± - ± ± ± ±
0 0 4 0 2 2 4 4
Personalitatea subiectului:

105
Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă şi culise experimental h+s- sexualitate pasivă,
delăsată, feminină, profundă. În culise teoretic h-s+ sexualitate isteriformă falsă.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e0Hy- frică profundă de situaţie (,,ce vor zice
ceilalţi, dacă vor afla că….’’). În culise experimental e±Hy- ascunde opresie isteriformă
aproape de panică. În culise teoretic e±Hy+ Cain care se converteşte.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-!p+ ’’Eu’’ inhibat, cu incapacitate de formare a

idealului obiectual (,,nu ştiu ce vreau să am!’’). În culise experimental k0p± ’’Eu’’ delăsat,
pasiv şi feminin. În culise teoretic k+p- ’’Eu’’ care trece pe deasupra barierelor realităţii
,,lumea sunt eu’’.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m± viaţă comună, fără fericire alături de soţie,
parinţi. Se apropie cu toate că este detaşat. În culise experimental d±m0 ascunde tema de a
părăsi vechiul obiect, dar necesitatea impetuoasă de a porni în căutarea unuia nou. În culise
teoretic d±m± conflicte continue de contact în relaţiile cu lumea, fidelitate şi infidelitate
simultane. Atenţie complet compromisă şi bulversată.

Formula pulsională: edm indică: paranoidie.

Hy h s

Coeficient de tendinţă: 0 4 ═ 0,58 (structură psihopatoidă).

± 7

Aplicarea Szondi Test în săptămâna premergătoare desfăşurării lucrărilor Comisiei de liberare

condiţionată:

H s E Hy K p d m
F + -!! + - - 0 + +
Ce - 0 + + + ± + _
Ct - 0 - + + ± _ _
P - -!! + + + ± + _
0 2!! 0 0 0 4 0 0
Personalitatea subiectului:

106
Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h+s-!! sexualitate pasivă, feminină
(homosexualitate latentă). În culise experimental şi culise teoretic h-s0 acunde sexualitate
masculină, paroxistică şi gândire religioasă.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e+Hy- structură activă pozitivă (Abel) cu

complex de vinovăţie. În culise experimental e+Hy+ acunde criză isteriformă a afectelor şi
sentimentelor (,,furtună de simţiri’’). În culise teoretic e-Hy+ Cain integral.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k-p0 ’’Eu’’ juvenil, refulat, incapabil de formare a
idealului obiectual. În culise experimental şi culise teoretic k+p± ’’Eu’’ care acceptă
feminitatea, delăsat. Luptă împotriva stării de abandon introiectând imaginea partenerei care l-
a abandonat.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d+m+ legătură simultană cu mai multe obiecte.
Atenţie proastă, divizată. În culise experimental d+m- după pierderea vechiului obiect şi
detaşare, pleacă în căutarea unuia nou. Atent la noi stimuli. Dispoziţie depresivă. În culise
teoretic d-m- fixaţie ireală asupra unei persoane sau asupra unui obiect care este deja pierdut.

Formula pulsională: p ( s!! ) indică: individ cicloid; nevroză cicloid-isteroidă.

h k

Coeficient de tendinţă: 0 3 ═ 1,5 normal.

± 2

Aplicarea Szondi Test după analiza deţinutului în Comisiei de liberare condiţionată:

H s E Hy k p d m
F ± -! + - 0 0 0 +
Ce 0 0 - + ± +! -! +
Ct 0 + - + ± ± ± -
P ± ± - + ± +! -! +
4 2 0 0 4 2! 2! 0
Personalitatea subiectului:

Vectorul S-Sexualitate: În profilul de faţadă h±s-! nevoie de socializare a tendinţei bisexuale

pasive (homosexuale) cu predispoziţie la spiritualizare feminină. În culise experimental h0s0
abstinenţă periodică sau descărcare de sexualitate. În culise teoretic h0s+ tentativă de a pune

107
lumea exterioară sub dominaţia sa, cu agresivitate, disimulat sub învelişul de tandreţe şi
farmec. Tipul ,,călăului sentimental’’ gânditor.

Vectorul P-Afectivitate: În profilul de faţadă e+Hy- stări de angoasă bruscă, paroxistică de

care încearcă să scape prin acte de violenţă. Structură afectivă pozitivă (Abel). În culise
experimental şi în culise teoretic e-Hy+ Cain puternic.

Vectorul Sch-Eu: În profilul de faţadă k0p0 ’’Eu’’ dizintegrat. Schimbare a Eu-lui: pierderea
conştiinţei de sine; tendinţa de schimbare a personalităţii; eventuale stări crepusculare;
dezintegrare. În culise experimental k±p+! ’’Eu’’ cu un ideal masculin, dotat, eficient dar
inhibat. În culise teoretic k±p± ’’Eu’’ integrat care presimte catastrofele şi utilizează toate
frânele de care dispune pentru a supravieţui unei panici catastrofale.

Vectorul C–Contact: În profilul de faţadă d0m+ contact adult. În culise experimental d-!m+
fixaţie extremă pe o ideie. Atenţie concentrată, colantă. În culise teoretic d±m- fixaţie ireală
pe vechiul obiect în timp ce un altul nou este deja căutat. Relaţiile cu lumea şi atenţia parţiale
şi ireale.

Formula pulsională: h k (s p d) indică: paranoidie.

Coeficient de tendinţă: 0 6 ═ 1,2 normal .

± 5

Concluzii Szondi Test pentru subiectul C.D.: Homosexualitate pasivă alternând cu stări de
abstinenţă periodică. Afectivitatea alunecă de la Abel la Cain. În plus stări de frică isteroid-
paranoidă şi descărcându-se prin crize de isterie şi de furie. ’’Eu’’ refulat, inhibat incapabil
de formare a idealuli obiectual. Vestea cu acordarea vocaţiei de liberare condiţionată îl
găseşte cu un ’’Eu’’dezintegrat în schimbare, se pare că într-un masculin, dotat, eficient.
Contactul cu lumea este adult şi în relaţie cu vestea bună a liberării codiţionate. Formula
pulsională trece de la ce psihopatoidă la început la cea normală la sfârşit.

Concluziile studiilor de caz

Viaţa privată de libertate este cu totul alta decât cea din lumea liberă. Comportamentele
psihopatoide aproape generale sunt o regulă pentru privaţii de libertate. Din toţi cei testaţi,
doar puţini au avut un comportament qvasi-normal. Sexualitatea: delăsată, pasivă,
abstinenţă. Afectivitatea structurată negativ, răzbunătaore şi stări de frică istero-paranoide

108
de care încearcă să scape prin acte de violenţă. ’’Eu’’ mitic, mistic, contemplativ, sau chiar
primitiv care merge până la autism. Rar se găseşte un ’’Eu’’ matur. Contactul cu lumea e
unul depresiv căutând un obiect nou în locul celui pierdut. Apare şi irealitate, ruptură de
contact cu lumea. Coeficientul de tendinţă, psihopatoid majoritar obţine o imbunătăţire la
aflarea veştii că vor fi liberaţi condiţionat.

Concluziile susţinute de studii şi lucrări de specialitate psihologică

Tehnicile proiective, ca instrumente de evaluare psihologică, fac posibilă cunoaşterea

personalităţii omului la nivelul profund al fantasmelor şi tendinţelor inconştiente care se
reflectă în comportament.

Psihologia proiectivă lărgeşte psihologia formei, interesându-se  de raporturile omului cu

ceilalţi, dar, în acelaşi timp, de raporturile omului cu lumea aşa cum o trăieşte el.

Se pot delimita trei factori ai intensităţii proiecţiei:

Intensitatea emoţiilor sau a trebuinţelor – cu cât o emoţie este mai puternică şi cu cât o
trebuinţă este mai frustrată, cu atât proiecţia ei în exterior devine mai virulentă şi tinde să
subiectiveze mai mult situaţia obiectivă;
Gradul de ambiguitate a situaţiei – cu cât stimulul /situaţia cu care se confruntă subiectul
este mai nestructurată sau mai ambiguă, cu atât ea va fi asimilată mai mult conţinuturilor
subiective;
Forţa şi Integritatea Eului – având drept consecinţă pierderea mai mult sau mai puţin
totală a simţului realităţii.

Ca urmare a importanţei cunoaşterii proiecţiilor individuale, în psihologia aplicată au început

să se utilizeze, începând cu anii 1930, o serie de metode de evaluare psihologică mai
neconvenţionale, constând în nişte sarcini nestructurate şi ambigue, care îl fac pe individ să se
trădeze proiectiv. Ele sunt nişte instrumente care provoacă şi captează proiecţiile individului,
răspunzând la ele, el îşi dezvăluie anumite coordonate ale personalităţii sale şi astfel oferă
psihologului o serie de informaţii greu sau imposibil de obţinut din alte surse.

Propuneri

Lucrarea de specialitate ’’Dinamica simptomatică szondiană a persoanelor private de

libertate aflate în perioada Pre şi Post analiză în Comisia de liberare condiţionată -

109
Studii de caz-’’ se continuă cu lucrarea în extenso ”Manifestări clinice ale stresului din
perioada pre-liberare la persoanele private de libertate -Cazuri clinice-” .

Referinţe bibliografice:

1. Szondi, L. (1973). Diagnostic expérimental des pulsions. Paris: Pressees Universitaires de

France
2. Deri, S. (2000). Introducere în Testul Szondi. Bucureşti: Paideea

3. Dumitraşcu, N. (2005). Tehnici proiective în evaluarea personalităţii. Bucureşti: Trei

CÂND STRESUL DEVINE UN STIL DE VIAȚĂ

Studiu de caz – o abordare caracteristică psihoterapiei pozitive
Autor: Pleşan Niculeta

Introducere:
Macrina se prezintă la cabinet la recomandarea psihiatrului. Are aspect îngrijit,
îmbrăcăminte în culori terne, curată, corespunzătoare vârstei; părul este lung, lăsat liber pe
spate, este nemachiată, cu trăsături faciale regulate, frumoase. Dă impresia că este stingheră,
nesigură atunci când afirmă:,,am venit la psiholog pentru că nu mă mai regăsesc, nu sunt
mulțumită de mine și aș vrea să privesc lucrurile altfel.”
La prima ședință vine însoțită de propia mamă (aceasta este cea care face programarea
telefonic). În urmă cu patru zile se simte rău și se prezintă la serviciul de urgențe medicale din
oraș, acuzând o presiune toracică, dificultăți de respirație, transpirație accentuată, puls
accelerat, menționând că ,,parcă eram ruptă de realitate și imaginea cu ce se intâmpla in jurul
meu părea ștearsă”. I se spune că a făcut un atac de panică și i se recomandă consult
psihiatric. A doua zi se prezintă la cabinetul de psihiatrie, unde medicul psihiatru confirmă
diagnosticul de Tulburare de panică, recomandă tratament medicamentos și direcționează
pacienta și către cabinetul de psihologie.
Macrina relatează că a avut o perioadă mai stresantă deoarece a avut multe lucrări și
notări la școală, fiind suprasolicitată intelectual: ,, am avut mult de învățat, eram mai agitată,

110
adormeam greu, apoi mi-a fost așa de rău și m-am speriat că a trebuit să merg la spital; nu m-
am simțit așa niciodată, nici măcar când părinții au divorțat, deși a fost o perioadă foarte
dificilă, mai ales că aveam examenul de capacitate, cred că atunci a început totul”. Tânăra
simte nevoia să completeze informația, menționând că se suprasolicita învățând în speranța că
părinții vor observa acest lucru, vor fi mândri de rezultatele ei școlare și chiar se vor împăca.
Macrina are 25 de ani, este fiica cea mare dintr-o fratrie de două surori (cea mică are
14 ani, este mai rebelă, mai neascultătoare: ,,eu nu eram așa la vârsta ei, parcă e prea nervoasă
și nu ascultă de nimeni”). A terminat Facultatea de Științe, specializarea Management, a
susținut licența, apoi s-a înscris la Școala Sanitară Postliceală, profilul asistent farmacie,
având venitul asigurat (pensia alimentară), atât timp cât urmează o formă de școlarizare. Își
dorește să facă Școala de subofițeri de poliție de la Câmpina, unde s-a înscris în anul anterior,
dar a fost eliminată la proba sportivă.
Afirmă că are ceva prietene, colege de școală cu care mai ieșea câteodată după cursuri,
dar în ultimul timp mai puțin, susținând că ,, nu prea mai are chef de ieșit”. Macrina a avut o
relație stabilă o perioadă de aproape un an, care s-a finalizat când băiatul a plecat la lucru în
străinătate: ,,nu am noroc la băieți!”.
Provine dintr-o familie cu părinți divorțați, mama este confecționer la o fabrică din
orășelul apropiat, iar tata a lucrat la mină și acum este pensionar, plătește pensie alimentară
pentru cele două fiice. După divorț, tata s-a mutat într-o localitate apropiată unde aveau o
propietate, o casă moștenită de la bunici, dar mai venea și pe la apartament câteodată. A
început o relație, dar nu a durat foarte mult, persoana respectivă având o influență negativă în
legătură cu fetele: ,,îl manipula pe tata, nu prea ne mai vizita în acea perioadă”. În prezent,
tatăl dorește să se impace din nou cu mama Macrinei. Mama are probleme de sănătate, cu mai
multe diagnostice, între care și cardiopatie, cu tratament de la specialist, muncește foarte mult
,, nu știu cum poate lucra atât de mult, nu se lasă”.Pacienta este de religie creștin ortodoxă.

Pasul 1: Observare-distanțare
În prima etapă am colectat informațiile despre pacientă, susținând-o și stimulând-o să
descrie motivele pentru care s-a prezentat la cabinet, încercând să descopăr conflictul actual și
factorii declanșatori ai simptomelor. Am completat fișa psihoterapeutică a pacientei, am
ascultat-o activ, conturând istoricul acesteia.
Macrina simțea că trebuie să ia o decizie în legătură cu viitorul ei, nu știa dacă se mai
înscrie și în acest an la Școala de subofițeri, dacă mai continuă Școala Sanitară și oricum
trebuia, cât de curând, să găsească un loc de muncă: ,,nu mai pot să stau pe banii

111
părinților”(conflictul actual: situație de nesiguranță din punct de vedere profesional și
financiar). Pe fondul acestor frământări, într-o seară, apar simptomele: presiune toracică,
dificultăți de respirație (,,nu aveam aer suficient”), transpirație accentuată, puls accelerat,
derealizare (,, parcă eram ruptă de realitate și imaginea cu ce se intâmpla in jurul meu părea
ștearsă”), teamă de moarte (,, am crezut că mi-a venit sfârșitul”).
Modelul balanță, instrument specific psihoterapiei pozitive, evidențiază ariile în care
apar simptomele și în care pacientul se refugiază în urma trăirilor conflictului actual. Acest
model cuprinde 4 arii: corp/simțuri, muncă/realizare, relații sociale și
viitor/fantezie/spiritualitate.
În cazul Macrinei, reprezentarea pe romb în cele patru arii (modelul balanță)se prezintă astfel:
Corp/simțuri
Presine toracică, puls accelerat,
Dificultăți de respirație, derealizare,
Teamă de moarte, transpirație

Viitor/spiritualitate Muncă/realizare,
Proiecții legate de viitor rezultate școlare bune
eșec la proba sportivă pt. admitere
Relații sociale
izolare de ceilalți, stă mai mult acasă

Analizând modelul balanței, observăm că simptomele apar în aria corp/simțuri, iar

refugiul Macrinei este în aria muncă/realizări (,,sunt perfecționistă, la școală am doar rezultate
bune și foarte bune”) și aria viitor/fantezie (prin imaginile și proiecțiile pe care și le face), dar
semnalizăm și fuga în boală (prin simptomele somatice), neglijând aria
contacte/relații.Folosind modelul balanță, facem o sumarizare a celor spuse de pacient,
cerându-i să precizeze în procente în care din cele 4 arii a investit mai mult în ultima perioadă
și unde este deficitar:corp-35%,muncă-35%, contacte (relații sociale)-10%, viitor-20%.
Ulilizând activitatea Casa schimbării, stabilim obiectivele terapeutice:
 ,,să nu mă mai gândesc cu frică la viitor, să devin mai luptătoare;
 să nu fiu naivă și să repet unele greșeli, să nu mă arunc cu capul înainte;
 să nu fiu afectată de întâmplările din jurul meu”.

112
 Deși sunt formulate folosind negația (,, să nu...”), am considerat că reprezintă o sursă
importantă de evidențiere a conflictelor bazal și intern. Am ajutat-o să reformuleze pozitiv
obiectivele terapeutice:
 ,,să am mai multă încredere în mine și abilitățile mele;
 să-mi dezvolt capacitatea de a învăța din experiențele anterioare;
 să găsesc aspectul pozitiv a ceea ce se întâmplă în jurul meu.”
Descoperim împreună positum-ul (ceeaceestedat ca întreg, cu aspectelepozitiveși
negative), care ne relevă o nouă perspectivă a situației: simptomele care au apărut evidențiază
capacitatea de a-și oferi atenția necesară, de a cunoaște reacțiile propiului corp, de a observa
rolul protectiv al acestora prin semnalele transmise.
Macrina intră în contact cu poveștile terapeutice ale lui Nossrat Peseschian: Despre
curajul de a risca o încercare.
Pasul 2: Inventarierea
În această etapă, a inventarierii, am continuat investigarea pacientei, adunând
noi informații care să ne ajute să facem o evaluare a situațieiactualeși din trecut,
sumarizândcelemaiimportanteevenimentepetrecuteînultimiicinci ani(teoriamicrotraumelor),
evaluândpatternurilecomportamentale, cognitive șiemoționale, câtșicapacitățile, conturând o
strategie a intervențieiterapeutice. Am aplicatinventarulWiessbaden, PDSQ(chestionarul de
screening psihiatric), DASS (chestionar de screening pentrudepresie, anxietateși stress), PDE
(profilul distresului emoțional), DAS ( scala de atitudini disfuncționale). Am folosit
instrumente diverse de lucru precum Linia vieții (o linie simbolică pe care se marchează
evenimentele importante din viața clientei), Jocul cu valorile, dimensiunea model.
Administrarea PDSQ (chestionarul de screening psihiatric) pune în evidență dg. de
Tulburare de panică (scor 7 din 8 max.), PDE (profilul distresului emoțional) indică un nivel
crescut al distresului emoțional, DASS indică scoruri mari la anxietate și stress, iar DAS nivel
ridicat al atitudinilor disfuncționale.
Completarea WIPF-ului evidențiază următoarele capacități actuale supradimensionate:
iubire/ acceptare, timp, încredere, credință, supunere, certitudine, ordine, hărnicie
/performanță, politețe, sinceritate, dreptate.

Rombul prezent – al relațiilor

Eu

113
 Eul colectiv Tu

Noi

Eu – relațiile cu propria persoană:

 Cum ma simt cu corpul meu?
 Ce gândesc despre: - Munca mea?
 Relațiile mele?
 Semnificațiile mele?
Tu – relațiile cu partenerul meu;
Noi – relațiile cu alți oameni cu care interacționăm: colegi, prieteni;
Eu-l colectiv – relația cu lumea, cu trecutul, cu viitorul, background-ul personal.
În ceea ce privește relațiile sociale, tânăra relatează că are câteva prietene, colege de la
școala postliceală cu care mai ieșea câteodată după cursuri, dar în ultimul timp mult viața ei
socială s-a restrâns foarte tare, susținând că ,, nu mai am nicio plăcere să ies afară ca altădată,
dar nici energie suficientă”. Majoritatea prietenelor din liceu au plecat la facultate în centre
universitare și s-au stabilit acolo, spre deosebire de ea, care a rămas la facultate în Petroșani;
astfel, relația cu acestea s-a răcit. Macrina a avut o relație stabilă aproape un an, care s-a
terminat brusc atunci când partenerul ei a plecat la lucru în străinătate: ,, nu am noroc la
băieți, prietenul meu a plecat în Italia și a uitat de mine, nici măcar nu ne-am certat, dar nu a
mai dat nici un semn de viață; așa a fost să fie! ”. Se simte vinovată că a avut contacte sexuale
cu el, încălcând perceptele religioase impuse de normele credinței sale creștine: ,,nu trebuia să
cedez, am avut prea mare încredere în el, sper să nu mai repet greșeala asta”.

Rombul trecutului - Dimensiunea model

Eu

Eu-l primar Tu

114
Noi
Eu – relația părinți – copii; eu – părinți;
Tu – relația dintre părinți (modelul de relație);
Noi – relația părinților cu mediul (social sau cultural sau de alt tip);
Eu-l primar – relația părinților cu religia/filozofia de viață.
Macrina descrie relația cu mama ca fiind una bună, mama este credincioasă,
foarte harnică, perseverentă, deși are probleme de sănătate: ,, nu știu cum poate lucra atât de
mult, nu se lasă niciodată, e o luptătoare”. Mama a impus în adolescență și copilărie multe
reguli legate de ordine și curățenie, program de a intra seara în casă, spre deosebire de
atitudinea față de sora mai mică, ceea ce o deranjează: ,,eu nu eram așa la vârsta ei, ea e mai
rebelă, pe ea o lasă mai liberă, cu mine părinții erau mai restrictivi”. Filozofia de viață a
mamei era legată de credința acesteia: ,,Cu ajutor divin, poți să treci peste toate obstacolele.”
Tatăl era puțin implicat atât în activitățile casnice, cât și în ceea ce privește educația fiicelor.
Mereu pasiv și neimplicat, iar mama foarte activă și în contradicție cu tatăl, relația celor doi
nu a fost prea bună înainte de divorț, apoi plătea pensie alimentară și cam atât.

În urma informațiilor primite, putem face următoarele observații:

 conflictul actual( CA) poate fi exprimat în termen de capacități actuale, între

timp și realizare: există un timp anume pentru a te realiza/împlini (din punct
de vedere profesional, familial, relațional). În acest sens, Macrina simțea că
ceasul ei biologic bate foarte tare.
 conflictul bazal (CB) al Macrinei poate fi definit între următoarele
capacități:iubire/ acceptare și credință/ sens, darși întreiubire/ acceptare și
supunere, ceea ce poate să poate să provoace o tensiune conflictuală care să
contureze:
 conflictul intern (CI) întreiubire/ acceptare și încredere: conflictul este
între interese și așteptări, generat de ideea că orice opțiune ar avea Macrina,
niciuna nu ar fi mulțumitoare: nici dacă iubești și accepți anumite
compromisuri, nici dacă ai prea multă încredere și așteptări de la ceilalți;
 conflictul cheie (CK), este între sinceritate (afirmarea propiilor nevoi în mod
sincer) și politețe (fără să aducă atingere nevoilor celorlalți, să nu supere).
Pasul 3: Încurajarea situațională

115
 Etapă extrem de împortantă în PPT, de evaluare a tăriei Eu-lui și de lucru pe
acceptarea de sine, când s-a pus accentul pe conștientizarea resurselor, a capacităților actuale,
evidențiindu-se situațiile depășite cu succes (cum ai reușit în trecut să depășești o situație
asemănătoare, cum ai lucrat cu temerile tale, ce resurse ai activat pentru aceasta?).
Am reluat conceptul de positum (ceeaceestedat ca întreg, cu aspectelepozitiveși
negative), amintindu-iMacrineicăoricenereușită/problemăpoate fi o sursă de învățare, de
dezvoltare, de activare a resurselor, căeste bine
săprivimviațaîncomplexitateașicompletitudineaei, ,,cu buneși cu rele”, darșisă ne
acceptămpropiapersoană ca pe un tot unitar, cu calitățileșidefectelenoastre:
,, - ” : situații conflictuale, probleme din viața unui om, obstacole care apar;
,, + ” : cum sunt rezolvate aceste probleme, ce resurse folosește.
Am lucrat în sensul dezvoltării relației terapeutice, accentuând importanța
interacțiunii dintre terapeut și client, învățând noi paterrnuri comportamentale, utile în
interacțiunea din mediul social. Am folosit diverse tehnici de lucru, de autocunoaștere (de
exemplu, exercițiul Eu sunt..., Numește 5calități, 5 defecte ale tale ), de la povestea
terapeutică (de exemplu, Poveste de drum ), la exerciții de relaxare, imagerie dirijată (Fii tu
însuți problema).Fiecaretehnicăînpartereprezintă un instrument pe care persoana care a
fostsupusăuneiintervențiiterapeutice, îlprimește, dar nu estesuficientsă se
afleînposesiaacestuia, important estesăconșientizezecăîl are șisăștie cum să-l utilizeze, la
momentuloportun.

Pasul 4: Verbalizarea
Se continuă demersul început în etapa încurajării situaționale, când Eul este pregătit de
a primi, accepta și integra aspectele de la nivel inconștient care au întreținut simptomele,
Verbalizarea fiind etapa de confruntarecu acestea.
Prelucrăm conflictele Macrinei, începând cu cel actual care a adus-o în terapie,
discutăm despre faptul că ea consideră că este timpul de a avea o familie, un loc de muncă, că
se simte cumva presată de aceste aspecte, făcând comparație cu alte fete de vârsta ei.
Conflictul bazal, acel ,, câine trezit ” de conflictul actual, aduce în prim plan concepte preluate
din filozofia de viață a familiei și capacități precum iubire/acceptare,credință/sens, supunere,
curățenie. Macrina înțelege cum toate acestea creează tensiuni ducând la conflictul intern
(nici, nici...): dorința de a avea un partener, de a experimenta relația sexuală în afara
căsătoriei, contrar restricților impuse de mamă și de propiile credințe. Discutăm activ, de
asemenea, conflictul cheie, dintre sinceritate și politețe, explicând că sinceritatea ascute

116
conflictul, în timp ce politețea îl face cronic, fiind necesară așadar învățarea comunicării
asertive.
În această etapă am urmărit creșterea stimei de sine, dezvoltarea încrederii în
propiile resurse, restructurarea cognitivă, folosind fișe de lucru, tehnici cognitiv-
comporamentale (tehnica Stop, care este cel mai grav scenariu, analiza cost-beneficiu,
chestionarea gândurilor automate, monitorizarea gândurilor disfuncționale), exerciții de
relaxare (de reducere a anxietății, Cele 3 baloane), de imagerie dirijată (Meditația copacului,
Laboratorul interior), Trainingul Autogen cu formule intenționale, Relaxarea musculară
progresivă (Jacobson), povești terapeutice.

Pasul 5: Lărgirea scopurilor

Acest ultim pas, lărgirea scopurilor, a vizat orientarea pacientei către viitor,
solicitând feed-back referitor la ceeaceia cu ea din terapie și stabilirea câtorva obiective pe
care să le atingă, care sunt scopurile în viața sa pentru următorii ani. La activitatea Ce îmi
doresc să am, să fac, să fiu, Macrina încheie: ,,îmi doresc să fiu fericită și împăcată cu viața
mea, chiar și atunci când lucrurile nu decurg așa cum vreau eu!”
Am rărit întâlnirile, pregătind momentul de retragere din terapie, am făcut proiecții în
viitor, când Macrina a descris cum se vedepeste 6 luni, un an…
La întâlnirea de follow-up, am aflat că Macrina s-a înscris la examenul pentru
admiterea la Școala de Subofițeri, a promovat examenul psihologic, dar nu a reușit nici de
data aceasta să treacă de proba sportivă; acceptă această situație ca pe un fapt dat, pe care nu-l
poate controla.
S-a angajat lucrător commercial și își continuă cursurile la ȘcoalaS anitară, programul
de lucru permițându-i acest lucru. Starea generală este bună, este optimistă și încrezătoare în
viitor.

Bibliografie:

1. Larousse (2000), Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București

2. Pânișoară, Ion-Ovidiu (2008), Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iași
3. Peseschkian, Nossrat (2005), Povești orientale ca instrumente psihoterapie,
Editura Trei, București
4. Peseschkian, Nossrat (2007), Psihoterapia Pozitivă, Editura Trei, București
5. Peseschkian, Nossrat (2009), Psihologia vieții cotidiene, Editura Trei, București

117
 6. *** (2012), Diagnostic psihodinamic operaționalizat OPD-2, Manual de diagnostic
șiplanificarea psihoterapiei, Editura Trei, București

URSUL MARTIN ȘI FRICA

-poveste terapeutică-

Autori:
Dobre Carmen Lenuța
Filcu Ana Maria

A fost odată ca niciodată un urs pe nume Martin. Era un urs vesel și prietenos. Locuia
împreună cu familia lui într-o pădure fermecată. Razele soarelui pătrundeau lin printre razele
copacilor înalți. Cântul vrăjit al pasărilor trezește întreaga natură la viață. Fluturii zburau
veseli, florile te îmbie cu mirosul lor parfumat. În acest colț sclipitor de rai toate vietățile sunt
fericite.

Martin se trezește vesel și pornește în Poiană. Îi plăcea să se joace cu prietenii lui Vulpea
Roșcată și Iepurașul Țupi.

Prietenii lui, Iepurașul Țupi și Vulpea Roșcată îl așteaptă. Cât era ziua de lungă se jucau în
Poiană.

Auzise multe povești de la iepurașul Țupi despre Poina Florilor unde își avea stupul o familie
de albine. Își dorea ca lăbuțele lui să fie pline cu mierea gustoasă din Poiana Florilor.

De câteva zile ursul Martin se gândea la mierea de albine dulce...dulce, din Poiana Florilor.

Îi era frică de pădurea misterioasă despre care auzise multe povesti. Mama și tatăl lui i-au
spus că este periculos să meargă în Poiana Florilor, acolo unde își au stupul familia albinelor.
Dar pe zi ce trece el era din ce în ce mai trist. Nu voia să meargă în Poiană să se joace cu
Vulpea Roșcată și cu Iepurașul.

Într-o zi a plecat singur către Poiana Florilor.

118
Era o zi frumoasa de vară. Totul era verde și frumos. În pădure se auzea ciripitul vesel al
păsărilor. Martin a mers prin pădure până când au început să îl doară lăbuțele.

S-a făcut noapte. Ce putea să facă Martin?

Frica l-a cuprins, corpul ii tremura. Auzea zgomot dar nu deslușea nimic. Nu se putea mișca
din cauza fricii. Știa o mulțime de întâmplări despre animalele din pădure, vânători și alte
pericole. Credea că acolo în întuneric este cineva care abia așteaptă să îl înhațe.

A început să tremure ușor și să plângă. Se gândea la părinții lui care erau îngrijorați. Ochii i s-
au închis ușor, ușor și a  adormit.

Mama și tatăl au plecat în căutarea lui. L-au strigat dar el era foarte departe de căsuță.

Dimineața, Martin a deschis ochii și, când a văzut că este singur, a început să plângă.
Prietena lui Vulpea Roșcată care se plimba prin pădure l-a auzit plângând.
- Martin ce cauți atât de departe de căsuța ta?

-Am plecat în Poiana Florilor să caut miere de albine, spune Martin cu lacrimi în ochi.

-Părinții tăi sunt îngrijorați. Te ajut să ajungi în poiana în care ne jucăm în fiecare zi.

- Mulțumesc, Vulpe Roșcată. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă n-ai fi venit să-mi sari în ajutor,
probabil că rătăceam prin pădure, zise Martin începând să tremure la gândul acesta.

Cei doi prieteni pornesc la drum. Vulpea Roșcată îi povestește lui Martin cât de periculos este
să pleci de acasă fără să ceri voie părinților.

Se aud glasurile îngrijorate ale părinților. Martin aleargă la mama. Acesta îl îmbrățișează.

-Martin, am fost îngrijorați! Să nu mai pleci fără să ne anunți! Dacă nu era Vulpea Roșcată,
nu reușeai să găsești drumul spre casă.

Martin era fericit că a reușit să ajungă acasă cu bine.

Stresul-Sfaturi pentru părinți!

Incetineste ritmul!

Stresul generat de repeziciunea cu care ne traim viata ne face sa ne peirdem ritmul si

controlul, astfel incat furia devine o manifestare predictibila. Daca vrei ca stresul sa nu iti

119
afecteze copilul, incetineste in primul rand ritmul tau de viata, apoi pe al lui. Nu il mai grabi
dimineata cand se trezeste, la masa, la lectii si peste tot. Incetineste, pur si simplu, ritmul!

Rezista impulsului de a-i supraincarca programul!

Fiecare copil are nevoie de timp pentru a crea, pentru a se odihni, pentru a visa si pentru  nu
face nimic. La fel cum fiecare copil are nevoie de un timp al lui pentru a se plictisi, pur si
simplu. Asa ca nu incerca sa ocupi fiecare secunda din viata copilului tau pentru ca nu vei
face decat sa generezi stres inutil. Copiii trebuie sa invete, printre altele, ca este de datoria lor
sa isi planifice timpul, astfel incat sa poata face toate activitatile pe care trebuie sa le faca, de
la teme, la joaca.

Incurajeaza pasiunile fara a exagera!

Este benefic sa incurajezi orice pasiune a copilului tau, de la sport la dans, la studierea unui
instrument muzical sau orice altceva fata de care manifesta interes, insa nu este in regula sa
transformi aceasta pasiune intr-o supapa a dorintelor tale de parinte care vrea sa isi hraneasca
orgoliul cu succesul propriului copil. Nu iti forta copilul sa faca performanta intr-un domeniu
artistic, sportiv sau de orice natura daca el nu vrea.

Ascultă și râzi!

Sunt doua verbe care ar trebui să te ghideze permanent în exercitarea rolului de părinte. Copiii
au nevoie, ca și adulții, să fie ascultați, iar râsul este un tonic natural care alungă stresul, așa
că este în regulă dacă abuzezi de el ori de cate ori îți vine la îndemâna. Râsul sănatos nu a
stricat niciodată nimanui.

Învață-l să își gestioneze singur stresul!

Copiii trebuie să fie educați de mici în vederea reducerii stresului. Activitatea fizică este una
dintre cele mai bune metode de a reduce stresul provocat de hormonii care circulă in
organism. Respirația corectă, poveștile motivaționale, muzica pot fi, la rândul lor, metode
eficiente de îndepartare a stresului pe care copiii le pot folosi de mici.

Alege o școală fără teme!

Sună ciudat, nu? Dar se pare ca stresul cel mai mare la copii este generat de școală și de
teme. Alege, pe cât posibil, o școală care pune accentul pe învațarea în clasă și nu pe temele
pentru acasă. O fi existând așa ceva, oare, în sistemul nostru de învațământ? - da, ar trebui să
fie.

120
Alege activități adecvate vârstei!

Pentru cî timpul petrecut în familie este important, este bine să ai in vedere și cum este el
petrecut, astfel încât să nu genereze tot stres. Copiii nu au nevoie de filme interesante mai
mult decat au nevoie să alerge, să petreacă timp în natură, așa că în loc să îți duci copilul la
film în oraș, scoate-l la un fotbal sau la un badminton în parc.

Învață-l să nu cadă pradă publicității și limitează timpul petrecut în fața ecranelor!

Publicitatea este un factor de risc colosal în crearea stresului la copii, la fel ca și numeroase
programe din media. Ceea ce învață copiii de la televizor este, în mare parte, că pentru a fi
fericiți trebuie să aibă bani, să arate bine și să fie faimoși. Acest lucru generează stres, mai
ales atunci când intră în conflict cu credintele si valorile pe care încercam noi, parinții, să le
propunem.

Ai grijă la propria atitudine!

Dacă tu însuți ești în permanență afectat de stres și te plângi de cât de ocupat ești, ce așteptări
ai de la propriul copil? Stresul nu este inevitabil. Este o alegere voluntară în cele din urmă,
pentru că nu ne obligă nimeni să avem o atitudine sau alta față de propria viață.

Rămâi mereu conectat!

-la problemele copilului tău, la bucuriile lui, la tot ce înseamnă el pentru tine. Adesea
avem impresia ca ceea ce își doreste copilul este să petreacă mai mult timp cu prietenii, însă
statisticile arată că, de fapt, copiilor le lipsește, de cele mai multe ori, timpul petrecut cu
părinții. Așa că relaxează-te, respira adânc și fii prezent, la propriu, în viața copilului tău,
pentru a-l ajuta să nu fie doborat de stres.

ALTERAREA RĂSPUNSULUI EMOȚIONAL AL COPILULUI,

BAZĂ A INSTALĂRII TULBURĂRILOR COMPORTAMENTALE

-Autor: Doriana Silvia Souca

Scopul primar (din perspectiva psihoterapeutului) a fost cel de a aplica metode și instrumente
de lucru specifice școlii adleriene. Inițial am fost interesată de corelarea atitudinilor interlocu-
torilor în creerea relației terapeutice și îmbunătățirea comunicării, la care se adauga identifica-
rea comportamentelor și modalități de lucru pe care aș putea să le adopt în relaționarea cu co-

121
piii, aparținătorii acestora și personalul medical. Scopul secundar a fost cel de a culege infor-
mații pentru îmbunătățirea anamnezei și de a investiga domenii conexe actului medical în
ceea ce privește relaționarea în creerea triadei medic psihiatru pediatru-psihoterapeut-părinte.

Voluntariatul l-am desfășurat în cadrul Spitalului de copii Brașov în secția de neuro-psihiatrie,

în perioada august 2014 - aprilie 2015 în baza unei cereri aprobate de conducerea spitalului
(pentru perioada august-decembrie 2014) și a unui contract de voluntariat încheiat cu instituția
(pentru perioada ianuarie-aprilie 2015). În perioada august-octombrie departamentul mai sus
menționat și-a desfășurat activitatea sub îndrumarea medicului neurolog, cazurile psihiatrice
fiind coordonate și supervizate de către medicii psihiatri din cadrul Policlinicii de copii. Din
luna noiembrie și-a început activitatea un nou medic avand specialitate în psihiatrie
pediatrică.De la început colaborarea cu medicul neurolog a fost bună, dar nu același lucru pot
spune despre colaborarea cu medicii psihiatri din cadrul Policlinicii de copii. Pe parcursul
desfășu-rării activității, totuși, acest aspect s-a îmbunătățit, datorită colaborării excelente pe
care am avut-o cu noul medic psihiatru. În ceea ce privește colaborarea cu instituția, pot
afirma că în urma raportului prezentat la finalul anului 2014, activitatea mea de voluntariat ca
psiholog-psihoterapeut a fost reconsiderată.

Ca modalitate de colaborare cu personalul medical, în calitate de voluntar, mi-am desfășurat

activitatea cu precădere în cadrul secției mai sus menționate, sub îndrumarea directă a medici-
lor care îmi indicau cazurile. Am avut acces la informațiile medicale oferite de aceștia și une-
ori la fișele medicale cu care erau internați.

În ceea ce privește cazuistica, trebuie să menționez diversitatea tipurilor de diagnostic care

mi-au creeat probleme la început, dar pe măsură ce mă informam și ceream lămuriri medicale,
lucrurile s-au așezat. Mi-a atras atenția numărul mare de tulburări de comportament cu mani-
festări somatice (simptomatologie de tipdurere de: cap, burtă; amețeli; senzație de vomă, nod
în gât, gheară în piept) specifice domeniului de psihosomatizare. La acestea erau asociate
comportamente agresive proiectate în exterior (stări reactive) sau în interior (auto-flagelare,
auto-mutilare). Am observat că manifestările somatice apăreau cu precădere la categorii de
vârste cuprinse între 5-9 ani și 10-14 ani. La acestea din urmă (copilărie mare și pre-adoles-
cență) intensitatea manifestărilor era mai pregnant resimțită, senzația de disconfort emoțional
fiind mult mai puternică. În ceea ce privește stările reactive (comportament agresiv), indife-
rent de proiectare (interior sau exterior), ele erau mai pregnante la vârste specifice
adolescenței. În ceea ce privește numărul de copii cu care am discutat, au fost 60 în prima
perioadă și 33 în a doua perioadă a activității de voluntariat. Din aceștia, cu un număr de
122
aproximativ 30 am avut mai mult de douăîntâlniri în cadrul spitalului și am avut posibilitatea
să obțin mai multe informații utile menite să completeze amamneza: 1. date informative -
factorii psihologici și sociali ; 2. anamneza familială- calitatea relațiilor și atitudinea părinților
(inclusiv constelația fraternală) și relațiile actuale în constelația de familie; 3. date personale -
evenimente marcante ale vieții psihosociale și eventuale tulburări comportamen-tale
referitoare la subiect și la autoritatea parentală (cu precădere referitoare la cuplul conjugal și
parental); 4. personalitate și temperament - auto-apreciere (imagine, respect și încredere în
relația cu sinele și cu ceilalți).

Premisele de la care am plecat :

1. Răspunsul emoțional al copiilor și identificarea emoțiilor negative; modalitățile de comuni-

care adoptate prin observarea reacțiilor faciale și corporale în momentele în care îmi poves-
teau despre evenimentele (fapte) experimentate, ca și impactul atitudinal și comportamental în
relaționarea cu diversele autorități, în special cu cea parentala; ceea ce m-a interesat a fost
gradul în care este realizat atașamentul securizat (teoria atașamentului, John Bowlby) în legă-
tura cu părinții și modul de manifestareprin împlinirea/neâmplinireanevoii de a aparține
familiei de bază, ca scop;

2. Legătura între emoțiile declanșate de factori externi care pot activa și orienta comporta-
mentul și reacțiile la emoții care sunt determinate de circumstanțe interne (motive); interde-
pendența între emoții și motive care determină dificultatea în comunicare(blocaj); apariția
unor comportamente determinate de sentimente ca insingurare (alienare), inadecvare, neglija-
bilitate și inferioritate care se pot transforma în simptom aparent organic indicând inadapta-
bilitatea la mediu (psihosomatizare).

Metodologie de lucru:

Strategia intervențiilorpe toată perioada voluntariatului a vizat:

1. stabilirea unei relații terapeutice cu copilul/adolescent prin derularea dialogului terapeutic

(metoda rogersiană) + observație. În ceea ce privește răspunsul emoțional și identificarea
emoțiilor sau a dispozițiilor emoționale experimentate de subiecți, ca modalități și
instrumentede lucru am folosit terapia prin joc și desen, teste proiective, poveștile și uneori
cardurile tera-peutice. Personal m-am axat pe identificarea calităților subiecților și folosirea
lor cu sopul încurajării lor și observării raspunsului primit ca atitudine, ca ulterior să-l asociez
comporta-mentului.

123
2. comunicare și colaborare cu medicul psihiatru și cel neurolog cu privire la simptomele
observate și corelarea lor cu diagnosticul, în funcție de rezultatele analizelor medicale

3. comunicare și colaborare cu părinții sau tutorii legali ; răspunsul autorității parentale în

funcție de nivelul informațional personal și de grup (familie extinsa)

Caracteristicile intervențiilor:

1. În principal am folosit interviul psihoterapeutic cu scopul stabilirii unei relații terapeutice

cu copilul, pentru a culege informații colaterale și relevante, necesare completării anamnezei
și interviului clinic specific diagnosticului de internare. Scopul acestui interviu a fost cel de a
obține și oferi mai multe date medicului, cu privire la evenimente stresante sau traumatizante,
care pot determina un răspuns emoțional specific copilului.Pornind de la poveștile de viața
relatate de subiecții intervievați și/sau de aparținătorii acestora am încercat să identific moda-
lități ne-constiente adoptate de copii și adolescenți sub forma „reacțiilor de apărare” la stările
de tensiune internă experimentate.Cu alte cuvinte,am fost interesată să observ influența fac-
torilor emoționali în conflictul de adaptare al acestora, la mediu și răspunsul emoțional reactiv
adoptat.„Emoția reprezintă o „reacție” a organismului la o situație trăită de individ. Ea repre-
zintă starea de tensiune internă, manifestată în exterior ca o „reacție de apărare” față de o
agresiune. Descărcarea acestei tensiuni intrapsihice se face prin limbaj, acțiuni motorii, reacții
neurovegetative, endocrine, etc. Dacădescărcarea tensiunii nu este posibilă „emoția restantă”
sau „interiorizată”, se va comporta ca un agent autoagresiv stresant.” (Psihosomatica,
C.Enachescu & L.Enachescu, Ed. Polirom, Iași, 2008, pag. 114) În concluzie am urmărit
legatura dintre emoțiile care sunt declanșate de factori externi (stimuli) și motive care sunt
activate din interior sub forma unor pulsiuni bazale. Lucrând cu copii și adolescenți am fost
interesatăsă identific „dorința ascunsă” din spatele comportamentului, motivat de o atitudine
afișată, ținând cont de acestă interdependență dintre emoții și motive. M-am axat pe nevoia de
a aparține familiei de bază, de „a avea un loc” în care se poate simți „în siguranță”și care
aratăgradul de CONECTARE cu autoritatea parentală și constelația fraternală (din
perspectiva competitivității între frați). Ca indicator comportamental am urmărit gradul de
socializare și nivelul de încadrare socială prin comunicare, ca aptitudine. Am ținut cont de
faptul ca toți subiecții aveau răspunsul emoțional alterat într-o anumită măsură de diferitele
evenimente (traume) experimentate, dar m-am focusat pe tendințele personale de a acționa
(tip de răspuns la stress), modificările corporale interne (imaginea de sine + reacții somatice)
și expresiile faciale. Ca metodă de lucru în cadrul interviului terapeutic, am folosit metoda
rogersiană, datorită facilitării poziției de psihoterapeut în raport cu pacienții: mi-a permis să
124
îmi exprim mai ușor întelegerea și recunoașterea situației în care se aflau și m-a ajutat să creez
mai ușor relația psihoterapeutică. În funcție de datele culese în cadrul dialogului
psihoterapeutic, care au completat anamneza și răspunsul emoțional specific (trăire
subiectivă) fiecăruia dintre copii și adolescenți, am ales să mă focusez pe identificarea
„puterilor” lor (calități) și folosind încurajarea, să acționez pe „nevoia de a fi rezistent”
activând CURAJUL. Percepția că pot să se descurce și în situații dificile, prin prisma
sentimentului de speranță,activează dorința de a „face față” provocărilor cu care se confruntă
și motivația de „a merge mai departe”. Deci focusându-se pe aceste calități îsi pot construi
încrederea în sine, pas cu pas.

Terapia prin joc și desenam folosit-o în cazurile copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani.
M-a ajutat în creerea dialogului terapeutic și al obținerii de informații, prin limbaj non-verbal,
cu privire la constelația familială: raportarea copilului la părinți și frați și identificarea rela-
țiilor dintre el și aceștia. M-a interesat modul în care se raporteaza copilul la tema de discuție
propusă și modul în care răspunde prin desen. Informatii utile am obținut discutând despre
desenul în ansamblu, dar și despre tipul de linii utilizate (curbe, drepte, frânte), culorile prefe-
rate și cele la care nu are acces. Scopurile urmărite au fost: 1. cel de a obține cât de multe
informații este dispus să ofere; 2. Observarea reacțiilor corporale și faciale, identificarea
microexpresiilor și legătura dintre acestea și emoțiile de bază; 3. Încurajarea cu focusarea pe
calitățile identificate.

Testele proiectivele-am folosit în toate cazurile,indiferent de vârsta pacientului.Cu precădere

am folosit testele: Copacul, Familiei, Omulețului și uneori cel al Casei. Primul dintre teste l-
am folosit mai mult la grupele mari de vârste (10-14 ani și 15-18 ani) în forma Koch (1958)
cu indicația: „Desenați un copac, așa cum îl vedeți, dar să nu fie un brad”. Ulterior, pentru
investigații mai profunde, am folosit și variantele cu indicații: „Deseneazăun arbore așa cum
ți-l imaginezi” si „Desenează un arbore așa cum îl visezi”. Ultimele două variante mi-au folo-
sit pentru decelarea realului de imaginar și reliefarea dorințelor nemanifeste. Mi-au fost de un
real ajutor în identificarea unor posibile tulburări ale comportamentului. Pe cel de-al doilea
dintre teste l-am folosit în principal pentru a urmari consteleția familiei, dinamica relațiilor și
modul de raportare al copilului/adolescentului la situația de facto. Al treilea dintre teste l-am
utilizat pentru investigarea imaginii de sine și identificarea gradului în care există intenția de
raportare la sine. Cel de-al partulea l-am folosit doar în cazurile în care povestea de viață era
legată de absența părinților biologici. Scopurile urmărite au fost similare cu cele de la punctul
anterior.

125
Cardurile terapeutice le-am folosit în situațiile în care am vrut să investighez raportarea
copilului/adolescentului la „umbră” (emoții ne-conștiente) și la identificarea modului de a le
comunica. Din punctul meu de vedere acest instrument de lucru este extrem de util atunci
când este utilizat în prezența părinților. Se relevă stări afective ne-conștiente ale copilului care
acționează ca stimului în situația adultului, acționând ca mediatori emoționali puternici.
Cardurile utilizate de mine sunt: Animalele & copilul. Informatii mai multe gasiti pe site-ul:
www.itzikcards.co.il

2. În ceea ce privește comunicarea cu medicii am fost axată pe domeniul psihosomaticii care

reunește fenomenele psihice cu anumite fenomene somatice și care determină „tulburări
somatoforme”, asa cum sunt denumite în DSM-IV-TR prin cele șapte grupe: tulburarea de
somatizare (isteria), tulburarea somatoformă nediferențiată (acuze somatice inexplicabile),
tulburarea de conversie (cu deficit de atenție,tulburări de sensibilitate), tulburarea algică
(dureri focalizate), tulburarea dismorfică corporală (defect real/imaginar), tulburarea somato-
forma fără altă specificație. M-am axat în principal pe tipurile de emoții experimentate de
pacienți și pe legătura între evenimentele experimentate generatoare de conflicte emoționale.
Din punctul de vedere al semnificației medico-psihologice ”Boala reprezintă o scădere care
poate merge până la pierderea totală a capacitaților de apărare/adaptare a organismului,la
agresiunea factorilorcu efect nociv din mediul de viață... Emoția este un mediator interiori-
zat al conflictului de adaptare care va declanșa reacții neuro-vegetative, musculare, neuro-
endocrine,etc. În acest caz, conflictul va putea declanșa apariția, fie a unor tulburări psihice de
factură nevrotică, fie a unor tulburări somatice.” (Enechescu & Enachescu, Psihosomatica,
Ed.Polirom, Iași, pag. 113-115). Din discuțiile avute, puține la număr, datorită programului
încarcat de la spital, dar fructuoase din punctul de vedere al conținutului, am reușit să înțeleg
diagnos-ticele medicale primite la internarea pacienților și să le corelez cu posibile
psihodiagnostice. Am fost interesată de tipologia răspunsului la stress și corelarea lui cu
„existența unei specifi-cități organice în cazul conflictelor emoționale” pe care F.Alender „le
împarte în două grupe: a. Tulburări în cazul cărora reacția emoțională reprezintăfie o pregătire
de confruntare de luptă, fie o reacție de fugă (tulburări cardiovasculare, hipretensiune
arterială, cefaleea hiper-tensivă, etc); b. Tulburări în cazul cărora reacția emoțională
reprezintă o atitudine de retrage-re, de închidere în sine a individului, manifestată printr-o
stare de regresiune și dependență. În această categorie de tulburări sunt incluse afecțiunile
gastrointestinale și astmul bronșic.”(Enechescu & Enachescu, Psihosomatica, Ed. Polirom,
Iași, pag. 115).

126
3. În ceea ce privește comunicarea cu parinții și/sau apartinătorii legali am urmărit modul
de raportare la problema de sănatate a copilului/adolescentului, dar și modul de relaționare și
comunicare cu ei. Am fost interesată de nivelul informațional personal dar și de interesul/dis-
ponibilitatea de înțelegere și îmbunătățire a sistemului personal de valori și raportarea acestuia
la relația cu sinele, în calitate dublă: de adult și părinte. Atunci când am avut ocazia de a des-
fășura mai multe întâlniri, am încercat să investighez stilul de viața și convingerile de bază
personale, care pot acționa ca un blocaj în comunicarea cu proprii copii. M-am axat pe resta-
bilirea relațiilor părinte-copil/adolescent, utilizând tehnici specifice medierii emoționale.

Rezultatele obținute/ Concluzii:

Dintre cei 93 de copii și adolescenți cu care am lucrat, am avut ocazia să am mai multe întâl-
niri în cadrul spitalului cu aproximativ 30 și, ulterior cu aproximativ 10 dintre ei am continuat
lucrul și în cadrul cabinetului individual de psihologie. În spital mi s-au repartizat cazuri în
care medicii au considerat căpsihoterapia ar avea un efect.

Din punctul de vedere al statisticii personale 35% au fost cazuri sociale și pacienți din siste-
mul național de asistență sociala și 65% dintre cazuri au fost reprezentate de pacienți încadrați
în familii cu situație social-financiară medie, chiar dacă au fost și familii mono-parentale. În
prima categorie, cea a cazurilor sociale,oproportie de 4,3% au fost pacienți încadrați în sistem
fără aparținători, 31,1% pacienți încadrați temporar în sistem, cu aparținători dar cu condiții
social-financiare dificile. Restul de 64,4% au fost pacienți încadrați în familie, dar cu situație
social-financiară dificilă.

Un alt aspect care m-a interesat a fost cel al acțiunilor de tip voluntar (ingerare medicamen-
toasa, alcool și alte subsțante) și involuntar (lipotimii și sincope), ca răspuns emoțional care
vizează capacitatea de apărare/adaptare în situații de stress la mediu și posibilitatea instalării
unor tulburări somatoforme care pot determina apariția tulburărilor de comportament. Am ob-
servat în cazul ingerărilor voluntare (reprezentând 16% din totalul cazurilor)un răpuns de tip
retragere și închidere în sine ca atitudine, care a fost determinat în principal de factori de or-
din social (cazuri sociale cu precădere) și sentimente de alienare, inadecvare, neglijareși infe-
rioritate în ceea ce privește relaționarea cu familia de bază. A fost evident tipul de atașament
dezorganizat cu manifestări neașteptate, cu comportamente de tip nesigur și evitant sau nesi-
gur și de împotrivire. În aceste situații putem vorbi despre o lipsă a curajului și tendința de a
renunța, activându-se teama de eșec. Am avut ocazia să lucrez ulterior la cabinet cu trei dintre
acești preadolescenți în cazul cărora imaginea de sine era grav afectată și ca atare încrederea

127
în sine nu se putea forma constructiv. Un impact major au avut sesiunile de mediere părinte-
adolescent datorită reconsiderării modului de comunicare adoptat de părinți, în principal. În
ceea ce privește acțiunile de tip involuntar (reprezentand 17% din totalul cazurilor) reacția
emotională a fost de tip fugă, însoțită de tulburări de tip algic, somatizări, sau somatizări
nediferențiate. Un singur caz a fost însoțit de tulburare de conversie. Tipul de atașament
identificat a fost cel de nesigur-ambivalent (anxios-contrară) cu manifestări de teamă și
dependență cu precădere, fiind predispusă la tulburare anxioasă.

Urmărind cu precădere modul de comunicare adoptat de copil/adolescent, din perspectiva răs-

punsului emoțional afectat, am observat legătura interactivă dintre emoție ca reacție la factori
externi (stimul) și motivație (nevoie bazală). „În ciuda similarităților lor, trebuie să facem di-
ferența între motive și emoții. În primul rând emoțiile sunt declanșate de factori externi, în
timp ce motivele sunt activate din interior. Adică emoțiile sunt de obicei trezite de circums-
tante externe, iar reacțiile emoționale se îndreaptă spre aceste circumstanțe. Motivele, dimpo-
trivă, sunt deseori trezite de circumstanțe interne și se îndreaptă, de obicei către anumite obi-
ecte concrete din mediu. O altă diferență dintre motive și emoții este faptul ca motivația este
declanșată de obicei de o nevoie concretă, în timp ce o emoție poate fi trezită de o gamă largă
de stimuli.” (Atkinson & Hilgard,Introducere în psihologie, Ed.Tehnică, 2005, pag. 561-562).
Această separare este dificil de făcut în practică, de aceea am ales să mă focusez pe emoție ca
reacție la stress, urmărind tipul luptă-sau fugi (Hans Selye, 1978) pentru a putea corela tulbu-
rările psihofiziologice cu cele somatoforme.

Prin practicarea încurajării se stimulează activarea emoțiilor pozitive (efect de

contracarare)astfel încat se stimulează motivația. Mă refer, în cazul copiilor și al
adolescenților la legătura dintre nevoile personale și formarea percepțiilor, corelate cu
formarea sentimentelor și a com-portamentelor adoptate, prin prisma psihologiei adleriene si
al celor 4C (indicatori dezvoltare funcțională). Am fost interesată, așa cum am menționat în
enumerarea premizelor, de împlini-rea/neîmplinirea nevoii de a aparține familiei de bază, ca
scop determinant în cazul copiilor și al adolescenților. În cazul copiilor m-am raportat la
autoritatea parentală, în principal. În cazul pre-adolescenților am luat în calcul și autoritatea
școlară și a grupului. Personal, consider „ne-voia de ceilalți” împlinită de percepția că „există
un loc” în familia de bază care îi creeaza co-pilului sentimentul de siguranță, realizat prin
aptitudinea de a comunica și manifestat prin comportamentul „de a ieși și a-și face prieteni”
(indicator:conectare cu familia de bază), ca fiind cel mai important de urmărit în interviul
psihoterapeutic derulat. Acestă aptitudine fiind în formare la vârste specifice preadolescenței,

128
consider că este foarte importantă baza de la care se pleacă (familia) ca apoi să se coreleze cu
relaționarea în grup. De aceea am pus accen-tul în discuțiile cu părinții și aparținătorii, pe
modul în care se raportează eila relația cu copiii/adolescenții din perspectiva modului de a
comunica cu ei și la modul în care identifică nevoile reale ale lor. Și când spun acest lucru mă
refer la: 1. nevoia de independență și autosufi-ciență care începe în copilaria mică cu auto-
alimentarea, modul în care se îmbracă și se încal-ță, etc; se creează astfel percepția de a fi
capabili să se descurce singuri cu sarcini minore la început; aptitudinea care se creează este
cea de auto-disciplină în baza sentimentului de a fi competent; finalizarea în comportamentul
adoptat este cea de autocontrol (indicator:capa-bilitate); 2. nevoia de a fi util, susținută de
percepția că „înseamnă ceva”; aptitudinea care se creează este cea de a-și asuma
responsabilitați, motivați din interior nu din exterior prin îndemn sau constrângere, tocmai
pentru că se simt valorizați și comportamentul care se formează este cel de a contribui
(indicator:contez pentru cineva); 3. nevoia de a fi rezistent care creează percepția de „a se
descurca cu tot ce vine”; aptitudinea creeată este cea de a avea o bună judecată motivată
interior de un sentiment de speranțăși de un comportament de a-și „dori să meargă mai
departe” (indicator: curaj). Ceea ce am observat, lucrând cu pacienții din spital este tocmai
afectarea indicatorului CURAJ determinat de lipsa de speranță. Folosind încurajarea se
activează motivația interioară prin identificarea calitaților (puteri) proprii, pe care se pune
accent. Acest comportament poate fi remodelat ușor în copilăria mare și în pre-adolescență
prin intervenția părinților care pot să-și încurajeze copiii exlicandule (limbaj specific varstei)
„de ce anume sunt mândrii de ei” (motivația exterioară o activează pe cea interioară). În ceea
ce privește vârsta adolescenței, pot afirma că această acțiune este posibilă doar recunoscându-
și propria emoție și explicându-le motivul comportamentului adoptat. Acesta este motivul
pentru care am aplicat metode specifice medierii emoționale: provocarea părinților de a-și
indentifica emoția și a o recunoaște în prezența adolescententei (-ului); același procedeu îl
folosesc și cu adolescenții, încercând să restabilesc egalitatea în „drepturi și obligații”.

În concluzie: În procesul psihoterapeutic care vizeaza lucrul cu copiii mari,preadolescenții și

adolescenții caut să identific care dintre cei patru indicatori primează în logica lor privată
prin identificarea comportamentelor și acționez asupra percepțiilor existente în discuțiile cu
părinții, punând accent asupra nevoilor reale ale copiilor/adolescenților (prin prisma logicii lor
private). „...înca de la început, teoria lui Adler a subliniat importanța proceselor subiective din
acțiunile persoanei și felul în care ea percepe (apercepe) evenimentele din jur...Spre deosebire
de Freud, Adler a afirmat că înca de la naștere, ființa umană își formează reacțiile și își creea-

129
ză experiențele; și ca prin interpretări, acțiuni și scopuri, copilul își modelează personalitatea”
(Teorie Adleriană, o introducere, Ed. IPPA, București, 2001, pag. 31). Pornind de la ideea de
im-portanță a evenimentelor sociale în creerea logicii private (perceptie subiectivă), Adler a
su-bliniat că: „Un scop sau o intenție este o idee, însă nu este nevoie ca ea să fie formulată
conș-tient. Când un copil se gândește „vreau să merg acolo”, scopul indică direcția în care
copilul dorște să se miște. Ca o abstractizare a locului spre care vrea sa meargă o persoanaă,
scopul este un eveniment subiectiv ce are loc aici și acum, fiind diferit de un eveniment
obiectiv care se va întampla. Scopul este o idee pe care o are individul la un moment dat,
chiar dacă îl atinge sau nu...Adler susținea în teoria sa că scopurile sunt baza motivării și a
comportamen-tului.” (Teorie Adleriană, o introducere, Ed. IPPA, București, 2001, pag. 15).
Ca atare analizând comportamentul dezirabil sau indezirabil, putem identifica nevoia reală a
copilului sau a adolescentului prin prisma sentimentelor experimentate. Este nevoie ca un
singur indicator dintre cei 4 enumerați anterior, să fie îndeplinit, ca un copil să se dezvolte
funcțional (încadra-bil social). Din punctul meu de vedere, cel mai important este cel al
conectării cu familia de bază. „Pe scurt, sentimentul de apartenență al nou-nascutului și al
copilului mic îl ajută să își dezvolte un concept de sine orientat spre propria valoare, adecvare,
competență și de a fi util, iar conceptul despre alți oameni va fi orientat spre încredere,
decență și cooperare.” (Teorie Adleriană-o introducere, Ed. IPPA, București, 2001, pag.21).
Dacă un copil simte că este conec-tat cu autoritatea parentală, raportarea ulterioară la o altă
autoritate (școlară/de grup) se va face prin prisma „intresului social” mai bine conturat.

Scopul lucrării este de a prezenta avantajele colaborării medic psihiatru (psihiatrie infantilă) și
psihoterapeut adlerian, în ceea ce privește îmbunătățirea actului medical. Contribuția la dez-
voltarea emoțională armonioasă a copiilor și importanța psihoterapiei adleriene, ca modali-
tate de tratament adjuvant al actului medical complet. Prin creerea unei triade de lucru medic
psihiatru-psihoterapeut-părinte cu scopul îmbunătățirii actului medical,se formează un sistem
de prevenire a instalării afecțiunilor psihosomatice, care are ca scop dezvoltarea emoțională
armonioasa a copiilor (sănătate emoțională).

Discuții - propuneri: Ținând cont că se poate realiza triada medic psihiatru-psihoterapeut-

părinte la nivel individual, din perspectiva prevenției cred că se poate extinde și în domeniul
medicinei de familie: medic-psihoterapeut-părinte. Cum anume s-ar putea realiza acest dezi-
derat, ar fi un subiect de discuție la nivelul forurilor superioare: Colegiul Medicilor și
Colegiul Psihologilor

Bibliografie:
130
E. Dreikurs Ferguson, Teorie Adleriana-o introducere, Ed.IPPA, Bucuresti, 2001

B. L. Bettner & A. Lew ,De ce are nevoie un copil, pentru a reusi, Ed. Ileana, București, 2010

C. Enăchescu, L. Enăchescu, Psihosomatica, Ed. Polirom, Iași, 2008

Atkinson & Hilgard, Introducere în psihologie ed.a-XIV-a, Ed. Tehnica, București, 2005

D. Marcelli, A. Braconnier, Tratat de psihopatologia adolescentei, Ed. Fundației Generația,

Bucuresti, 2006

R.Dreikurs,Cum sa cresti copii fericiti,Ed.IPPA,Bucuresti,2011

P. Wallon, A.Cambier, D. Engelhart, Psihologia desenului la copil, Ed.Trei, Bucuresti, 2008

A. Rozorea & M. Sterian, Testul arborelui, Ed. Paideia, București, 2000

D. De Castilla, Testul arborelui, Ed. Polirom, Iași, 2001

L. Corman, Testul desenului familiei cu 103 figuri, Ed. Trei, Bucuresti, 2012

L. Duss, Testul fabulelor, Ed.Trei, Bucuresti, 2009

Alte surse electronice

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_ata%C8%99amentului
https://en.wikipedia.org/wiki/Carl_Rogers

BULLYING ȘI MOBBING SURSE DE STRES ÎN ORGANIZAȚII

Autor- Marius Adrian Alberti Dăscălescu

INTRODUCERE

În zilele noastre, a apărut un nou risc de exacerbare a nivelului de stres profesional în

organizații, prin comportamentele de tip bullying și de mobbing, care sunt asimilate în limba
română cu hărțuirea. Demnitatea, capacitatea profesională, caracteristicile fizice, rasa, religia,
apartenența politică, viața intimă, sexul sau orientarea sexuală a unei persoane pot sta la baza
hărțuirii în organizații. Termenii de bullying și de mobbing  provin din literatura psihologică
americană. Konrad Lorenz a lansat pentru prima dată conceptul de mobbing pentru a relata
atacul unui grup de animale mici, la adresa unui singur animal mare. De exemplu, atacul în
haită a unor hiene împotriva unui leu. Heinz Leymann (1990) a nuanțat acest concept pentru a

131
descrie acțiunile agresive psihologice cum ar fi persecuția sau/și psihoteroarea la locul de
muncă, exercitate asupra oamenilor din cadrul organizației (Zlate, 2007, p. 627).

La nivel european, România se situează pe locul 3 la bullyingîn școli, în clasamentul celor

42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizației Mondiale a
Sănătății (OMS). Aproape 400.000 de elevi sunt amenințați cu bătaia și 220.000 sunt bătuți în
mod repetat de către colegi, potrivit studiului național al Organizației Salvați Copiii, scrie
Mediafax.De asemenea, conform statisticii17% dintre copiii de 11 ani au recunoscut că au
agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15
ani, fiind de 23%”, potrivit aceluiași raport al OMS. Organizația Salvați Copiii a lansat
campania:„Alege să te opui bullying-ului”, prin intermediul căreia se urmărește prevenirea
și combaterea comportamentului de bullying între copii.1

DEFINIȚIE și ETIMOLOGIE

Termenul de „bullying” vine de la englezescul „bully”, care înseamnă „bătăuș”, „huligan”.

Bullying-ul se referă la un comportament repetat și intenționat prin care agresorul își rănește,
persecută și intimidează victima prin diferite forme bazat pe mai multe tipuri de agresivitate.
Această atitudine negativă se poate manifesta: verbal (jicniri, porecle, țipete), fizic (loviri,
bătăi, atingeri nepotrivite sexuale), relațional (denigrare, intimidare, ecranare), social
(excluderi, amenințări, izolare), cyberbullying (denigrarea imaginii unei persoane în mediul
online) și mobbing (defăimare, umilire, abuz psihologic).

Termenul de „mobbing” vine de la englezescul „tomob”, care se traduce prin„a ataca”.

Cuvântul „mob” înseamnă o mulțime dezorganizată, angajată în violență fără reguli și derivă
din latinescul „mobile vulgus”, ceea ce se traduce prin „mulțime oscilantă”, „ezitantă”. De
aici, s-a dezvoltat conceptul de mobbing.

Mobbing-ul este o formă continuă de hărțuire psihologică a salariatului care durează de cel
puțin 6 luni, care se manifestă mai mult de o dată pe săptămână și care se realizează prin
difuzarea de zvonuri false, prin intimidare, umilire, remarci defăimătoare, izolare, excludere,
violență verbală, fizică sau comportamentală. „Mobbingul sau teroarea psihologică la locul de
muncă se definește prin rele tratamente aplicate unui angajat de către un coleg sau un grup de
colegi, cu scopul de a-l sabota din punct de vedere profesional. Este o sursă de stres mai

1
http://sparknews.ro/2019/04/16/bullying-ul-in-scoli-romania-pe-locul-3-la-nivel-european-potrivit-unui-
raport-oms/. Accesat în data 20.02.2020.

132
nocivă decât altele de la locul de muncă, având în vedere faptul că efectele se resimt la nivel
individual, la nivel social, apoi la nivel organizațional și economic”2

Care este diferența dintre Bullying și Mobbing?Diferența dintre cele două forme de hărțuire
este dată de durata acestora.

LEGISLAȚIE

Prevederile art. 5 alin. 2, 3 și 4 din Codul muncii sunt foarte clare și interzic orice formă de
discriminare:

(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex,
orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie,
religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială,
apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.

(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau
preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca
scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau
exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.

(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte
criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe.3

FORMELE BULLYING-ULUI

Bullying-ul se poate manifesta în orice tip de comunitate, unde există interacțiune umană cum
ar fi: grupuri sociale, la școală, la facultate, la locul de muncă, în familie, în oraș, în biserică,
în penitenciar, în mass-media, între diferite comunități etnice, cu tradiții culturale, lingvistice
și religioase specifice. Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iarîn
unele cazuri, există și martori. Agresorul este non-empatic, dorește să-și impună voința și
puterea, generând frică și anxietate în ceilalți, prin diverse moduri de violență. Victima este
marcată de teamă și își pierde respectul de sine.

În mediul școlar, victimele bullying-ului, au următorul posibil profil:

- au probleme cu controlul greutății corporale;

- nu au prieteni influenți sau au prieteni de conjunctură, pe care nu pot conta;
2
https://adevarul.ro/locale/pitesti/teroarea-psihologica-locul-munca-mobbingul-mai-grav-decat-alte-forme-
stres-serviciu-1_570a5c865ab6550cb8d4e219/index.html Accesat în data de 20.20.2020.
3
Codul Muncii din 2003.

133
 - sunt pauperi sau înstăriți și sunt nevoiți să plătească o taxă de protecție;
- au o religie minoritară sau sunt de rasă sau de etnie diferită;
- sunt scunzi și grași sau prea înalți și slabi;
- nu au părinți sau sunt divorțați sau sunt plecați în străinătate;
- sunt foarte inteligenți și creativi provocând invidie printre colegi;
- au dizabilități fizice sau genetice;
- sunt noi în grup și amenință ierarhia colectivului.

În cazul bullying-ului, victimele sunt agasate, jicnite, intimidate verbal, gestual sau fizic,
printr-un comportament pasiv-agresiv, prin ecranare, desconsiderare, izolare socială sau
eliminare din grup. Martorul poate interveni sau nu, în aplanarea și stoparea conflictului, dacă
este interesat de medierea situației și dacă nu este blocat de propria lui frică, pentru a nu
deveni și el o victimă colaterală.

SOLUȚII

Fie că este vorba despre bullying-ul la nivel școlar sau organizațional, victimele trebuie să-și
dezvolte încrederea în sine, să adopte o atitudine calmă, să-și învingă teama, să cunoască
tehnici de comunicare asertivă sau non-violentă, să ceară ajutor specializat (manager,
profesor, psiholog, autorități), iar atunci când presiunea socială este prea mare să evite situația
conflictuală, să-și facă prieteni și alianțe, să-și dezvolte diverse mecanisme și tehnici de
apărare.

EFECTELE BULLYING-ULUI

La nivel organizațional, se indică faptul că persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți,
care sunt supuse permanent comportamentului abuziv, prezintă risc de stres, îmbolnăviri și
chiar sinucidere. Victimele hărțuirii pot suferi pe termen lung probleme emoționale, probleme
de comportament, probleme sociale, singurătate, depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, o
creștere a frecvenței afecțiunilor.4

Din punct de vedere relațional, victimele ajung să se izoleze sau să accepte să fie intimidate și
manipulate fapt ce le va distruge viața socială, pentru că se vor retrage sau se vor autoexclude
și din situațiile unde nu sunt implicate.

MOBBING

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Bullying#cite_note-pol-9 . Accesat în data 20.02.2020.

134
Leymann a utilizat interviul pentru a identifica acțiunile și practicile la care recurg agresorii.
Cele 45 de comportamente negative au fost clasificate în 5 categorii:

1. Acțiuni vizând blocarea victimei de a se exprima;

2. Acțiuni de izolare a victimei;
3. Acțiuni care presupun desconsiderarea victimei în fața colegilor;
4. Discreditarea profesională a victimei;
5. Compromiterea sănătății victimei.5

CAUZELE MOBBING-ULUI

De obicei, o stare tensionată poate genera la nivel organizațional, mobbing, dar nu și invers.
Psihologii clinicieni au remarcat faptul că tulburarea posttraumatică de stres, care apare
frecvent la victimele mobbing-ului, generează o serie de modificări majore ale personalității.
Deci, relația de cauzalitate pare a fi între mobbing și modificările de personalitate și nu altfel.
Managementul defectuos al organizației poate genera diverse situații de mobbing. Contractul
psihologic de muncă este o altă posibilă cauză de generare a stării de mobbing. Dacă un
angajat este interesat să găsească în organizație, criterii clare de avansare în carieră,
respectarea contractului de muncă de către angajator și o atmosferă de lucru stimulantă, și
când de fapt este victima unor atacuri de tip mobbing, atunci intră în zona managementului
conflictelor. Normarea corectă a muncii, coordonarea, delegarea, conceperea și controlul
sarcinilor de lucru într-un mod optim, pot reduce la minim conflictele din companie și pot
evita apariția mobbing-ului.

DINAMICA MOBBING-ULUI(Kovacs, p. 599)6

Leymann descrie patru faze ale evoluției mobbing-ului:

1. Prima fază: cuprinde incidente critice, divergențe de opinie, conflicte, luptă pentru putere
dintre care o parte se rezolvă, iar o altă parte degenerează în mobbing;

2. Faza a doua: crește frecvența comportamentelor ostile, existând posibilitatea de înmulțire

a practicilor și a numărului de agresori;

5
LeymannInventory of PsychologicalTerror (LIPT). Accesat în data 20.02.2020.
6
Kovacs, P.Mobbing-ul – un model de analiză. În Avram, E., Cooper, C.L. (coord.) Psihologie organizaţional-
managerială. Tendinţe actuale. Iaşi: Editura Polirom, 2008, p. 592-614.

135
3. Faza a treia: conducerea ia la cunoștință evenimentele și se manifestă fie neimplicare, fie
condamnarea victimei: trei sferturi dintre șefi văd situația ca un caz normal față de o persoană
nevrotică sau dificilă;

4. Faza a patra: este cea mai traumatică. Victima este stigmatizată, izolată sau chiar
înlăturată de la locul ei de muncă, ceea ce îi diminuează șansele de a se mai angaja. Victima

este adeseori diagnosticată incorect cu paranoia, depresie maniacală sau tulburare de caracter.
Această etapă lipsește adeseori, deoarece victima părăseșteorganizația fără ca managerul să
știe adevărata cauză, fapt care perpetuează practica de hârțuire la adresa altor victime și
amplifică urmările sale negative.

EFECTELE MOBBING-ULUI (Zlate, 2007, p. 638)

Efecte la nivel psihoindividual, efecte psihofizice asupra victimei:

 anxietate cu atac de panică, cu simptomatologie obsesiv-compulsivă;

 sindrom posttraumatic de stres;

 tulburări comportamentale: bulimie, anorexie, alcoolism toximanie (mai frecvent cu

medicamente);

 pierderea motivației pentru activitatea profesională;

 scăderea randamentului și a performanțelor;

 alterarea capacității de adaptare, a echilibrului emoțional, a stimei de sine.

Efecte la nivel organizațional:

 degradarea relațiilor profesionale;

 degradarea calității comunicării;

 lipsa implicării șisusținerii reciproce;

 absenteism;

 părăsirea organizației;

 concedii de boală frecvente.

Pentru o companie ar fi mult mai profitabil să ofere angajaților diverse programe de formare
și să reorganizeze mediul de muncă, decât să continue cu tolerarea hărțuirii.

136
MĂSURI DE CONTRACARARE A MOBBING-ULUI (Zlate, 2007, p. 641)

Măsurile prin care fenomenul poate fi preîntâmpinat sau prin care se poate acorda asistență
victimelor (psihologică sau juridică) se pot desfășura deopotrivă la nivel individual (victima
sau superiorul ei ierarhic) sau organizațional.

La nivel individual: Se pare că există posibilitatea ca mobbing-ul să fie subdiagnosticat,

deoarece medicii pun frecvent diagnosticul de stres și nu de mobbing atunci când consultă o
victimă afectată de mobbing sau înjosită la locul de muncă, concentrându-se mai mult pe
starea de boală. Astfel, managerul nu știe adevărata cauză a suferinței și nu întreprinde nimic
pentru a reorganiza mediul de muncă. În funcție de etapa de evoluție a procesului de mobbing,
se pot întreprinde măsuri specifice:

 Prevenirea este una dintre cele mai dezirabile modalități de intervenție și presupune
instituirea de reguli și norme de prevenire a evoluției conflictului în situații periculoase;

 Instituirea de programe educaționale adresate managerilor care auca obiectiv antrenarea

capacității de a identifica potențiale conflicte pentru a le gestiona eficient. În plus, este
necesar să existe proceduri și reguli de intervenție atunci când un conflict atinge cote critice;

 Intervențiile timpurii ale unor persoane desemnate de către manager cărora angajațiiaflați
în pericol li se pot adresa pentru asistență;

 Reconcilierea părților prin intermediul unui specialist care are rol de mediator, în mod
foarte similar cu procesul de mediere al celorlalte conflicte organizaționale;

 Reabilitarea juridică a victimei, atunci când modalitățile anterioare au eșuat și victima a

suferit prejudicii.

La nivel organizațional

1. Formularea unei politici organizaționale cu direcții clare pentru interacțiuni sociale

pozitive, care să cuprindă:

 Asumarea implicării etice;

 Comunicarea consecințeloractelor de mobbing;

 Indicarea locului și a modului în care victimele pot primi ajutor;

137
 Garantarea dreptului de a face o sesizare fără teama represaliilor;

 Explicarea procedurii de efectuare a unei sesizări;

 Clarificarea rolului îndeplinit de manager;

 Punerea la dispoziției a informațiilor referitoare la serviciile de consiliere;

 Păstrarea confidențialității.

2. Crearea unei culturi organizaționale având norme și valori împotriva hărțuirii

morale:

 Cunoașterea de către întregul personal a fenomenului de hărțuire morală;

 Analiza gradului de extindere a fenomenului și a naturii sale;

 Crearea unei politici organizaționale cu interacțiuni sociale pozitive;

 Difuzarea normelor și valorilor la toate nivelurile întreprinderii;

 Verificarea cunoașterii normelor și valorilor întreprinderii de către toți angajații;

 Îmbunătățirearesponsabilității și competenței conducerii în abordarea conflictelor și

realizarea unei comunicări eficiente;

 Stabilirea unui persoane de contact independente pentru angajați;

 Implicarea angajaților și a reprezentanților acestora în evaluarea riscurilor și în prevenirea

hărțuirii morale.

STUDIU DE CAZ Doamna M. T. angajată de curând la o firmă de vânzare de centrale

termice, prin intermediul unei agenții de recrutare a forței de muncă din Ploiești, a fost supusă
sistematic la mobbingcu tentă sexuală, de către colegii de muncă și de către patronul firmei. A
cerut sprijinul psihologului care i-a recomandat postul, iar acesta i-a sugerat să-și schimbe
locul de muncă. Doamna M.T. și-a dat demisia de la acel loc de muncă, a fost consiliată de
către psiholog pe tema respectului de sine și a comunicării asertive. Ulterior și-a găsit un alt
loc de muncă, de care este mulțumită.

CONCLUZII Decelarea comportamentelor de tip bullying și de mobbing de către specialiștii

în sănătatea organizațională contribuie la realizarea unui microclimat pozitiv de încredere,
stimă de sine și colaborare eficientă, între angajați pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu
stabilite de către conducerea firmei. Este necesară înțelegerea acestor fenomene sociale și

138
găsirea de soluții practice, psihologice, de prevenire, de consiliere a victimelor și a
agresorilor, pentru reducerea acestor practici negative ce afectează climatul organizațional din
companii și generează stres.

CUVINTE CHEIE bullying,mobbing, hărțuire, consiliere, tehnici de comunicare.

BIBLIOGRAFIE

Codul Muncii din 2003;

Kovacs, P.,Mobbing-ul – un model de analiză. În Avram, E., Cooper, C.L. (coord.) Psihologie
organizaţional-managerială. Tendinţe actuale. Iaşi: Editura Polirom, 2008;

Leymann, Heinz, Psychologicalreactionstoviolence in workinglife: bankrobberies, Umeå,

1990;

LeymannInventory of PsychologicalTerror (LIPT);

Zlate, Mielu, Tratat de psihologie organizațional-managerială, Iași, Editura Polirom, 2007;

https://adevarul.ro/locale/pitesti/teroarea-psihologica-locul-munca-mobbingul-mai-grav-
decat-alte-forme-stres-serviciu-1_570a5c865ab6550cb8d4e219/index.html Accesat în data
20.02.2020.

http://sparknews.ro/2019/04/16/bullying-ul-in-scoli-romania-pe-locul-3-la-nivel-european-
potrivit-unui-raport-oms/ Accesat în data 20.02.2020.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Bullying#cite_note-pol-9Accesat în data 20.02.2020.

MONITORIZAREA FACTORILOR DE RISC PSIHOSOMATICI AI PACIENTULUI

DIABETIC IN PRACTICA MEDICULUI DE FAMILIE
Autor- Dr. Cristina Anca Dăscălescu

Stresul acut sau cronic poate cauza sau întreține patologia fizică, sau coexista cu aceasta.
Bolile psihosomatice sunt acele afecţiuni medicale a căror apariţie şi/sau evoluţie este
determinată, în mod semnificativ, de factori psihologici. Orice afecţiune este influenţată într-o

139
oarecare măsură de factorii psihologici; dar există un număr de afecţiuni descrise în medicina
psihosomatică clasică, pentru care legătura cu factorii stresori este determinantă.

Medicina psihosomatică este un domeniu medical interdisciplinar care explorează relațiile

dintre factorii sociali, psihologici și comportamentali pe procesele corporale și calitatea vieții
la oameni și animale. Hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, colonul iritabil, infarctul
cardiac sau cerebral, anumite afecțiuni dermatologice, etc sunt doar cateva generate sau
întreținute de factori stresori.

Diabetul zaharat, cunoscut sub denumirea de boală a civilizației, a cunoscut o dezvoltare și

diversificare permanentă a etiologiei și complicațiilor în raport direct cu dezvoltarea societății
omenești și beneficiile introducerii progresului științific în activitatea curentă. Lucrarea iși
propune să deceleze principalii factori de risc psihosomatici apăruți la pacientul
diabetic.Cunoașterea și monitorizarea factorilor de risc psihosomatici este esențială în
prevenția primara și secundară a bolii.

Bolnavul ia diverse atitudini fata de boală și față de echipa medicală: încredere, stimă,sau
îndoială, teamă. Identificarea și analiza factorilor de risc stresori dar și barierele specifice, în
prevenția primară dar și secundară și terțiară a bolii, pot contribui decisiv sa prevenirea bolii
și a complicațiilor sale. Competenta profesionala a psihologului și a medicului de familie dar
și experiența, puterea de convingere, motivează dialogul și încrederea pacientului de a
comnica temerile, reținerile sale. și tactul de care da dovada atunci cand comunica
diagnosticul bolii si complianta terapeutica ce trebuie urmata, pot conduce catre o complianta
terapeutica favorabila din partea pacientului.

În evaluarea pacientului diabetic, monitorizarea pacientului trebuie să asocieze suportul

psihologic cu educaţia terapeutică, managementul stilului de viaţă, controlul glicemiei şi
monitorizarea clinică, dar și automonitorizare.

Răspunsul pacientului la ințiativa terapeutică a psihologului și a medicului este reprezentată

de complianță și aderență. Complianța reprezintă dorința pacientului de a răspunde unei
cereri, rugăminți. Este modul în care pacientul vulnerabil emoțional respectă indicațiile
terapeutice și de modificare a stilului de viață recomandate de către specialist.

Aderența la inițiativa de reducere a impactului stresor sau a barierelor este reprezentată de

gradul în care comportamentul persoanei corespunde cu recomandările convenite de la un

furnizor de asistență medicală, iar pacientul este o parte a procesului de luare a deciziilor

140
STUDIU PERSONAL este reprezentat de studiul individual realizat în cabinetul de
medicina familiei, asupra a 70 de pacienți, în evidență cu DZ II, pe o perioadă de 12 luni,
identificând impactul factorilor psihosomatici în apariția și tratamentul DZ II și cauzele

non-aderenței pacientului la schimbarea stilului de viață-stres, alimentație hipercalorică,

sedentarism, consum alcool.

Am ales un grup heterogen de vârstă, care cuprinde :

20-40 ANI - 14 %,

40-60 ANI - 26%

60-80 ANI - 41%

PESTE 80 ANI - 19%

Am utilizat ca tehnica de investigare: chestionarul cu 11 itemi, autoadministrat sau la cerere

administrat de către medic sau de către personalul instruit, Ca instrumentul de investigare: am
utilizat grila de întrebări

REZULTATECea mai mare parte a pacienților aparțin grupului de vârstă 40-60 de ani, ce
asociază DZ II și alte comorbidități fizice HTA, obezitate, dislipidemie. Pacienții precizează
importanța factorului familial, stres acasă și la locul de muncă, acut sau cronic. În cadrul
urmăririi bolii, importanța dialogului direct, a informării complete, este esențială în
monitorizarea factorilor de risc.

Am recomandat utilizarea de :

1. pliante
2. materiale ajutătoare
3. grup de susținere.

CONCLUZII:Factorii stresori și de influență decelați în dialogul medic de familie-pacient-

în înțelegere a bolii sunt cei legați de pacient - cei mai importanți, cei legate de medic și cei
legați de societate, familie și de sistemul de sănătate.

FACTORI STRESORI CARE ȚIN DE PACIENT :

1. vârstă- tânăr / vârstnic 5%

141
2. grad de instrucție medicală sau personală 7%

3. înțelegerea importanței factorilor de risc psihosomatici- maximizare/minimizare 10%

4. anumite boli cronice – DZ II HTA, BCV- nu se vindecă, ”este boală cronică” 10%

5. stres la locul de muncă 23%

6. ordinea priorităților - emoțional, social, personal 5%

7. stres acasă, deces, divort, părăsirea cuibului-10%

8. experiențe schimbare a stilului de viață anterioare negative – NU POT ! 11%

9. comorbidități fizice sau psihiatrice- limiteaza reeducarea pacientului 6%

10. schimbarea habitatului 7%

11.venit instabil/mic 15%

12.sexul 2%

B. FACTORI STRESORI CARE ȚIN DE MEDIC :

1. timp insuficient de comunicare și pregătire

2. lipsă explicații complete 15 %

3. beneficiu schimbare/ prevenție complicații- 5%

4. lipsă limbaj empatic manifestat- 10 %

5. scheme de monitorizare a factorilor de risc și /sau formulate neclar- 17%

6. informare medicală neclară furnizată de DR GOOGLE/YAHOO 8%

7. managementul cabinetului-pacientul nu este ascultat complet și continuu

8. calculatorul- 15%

9. telefoanele- 10%

10. ordinea priorităților GRUPUL SUPORT- 20%

C. FACTORI CARE TIN DE SOCIETATE, FAMILIE, SISTEM DE SĂNĂTATE

142
1.Anturaj

-susținere emoțională- GRUP SUPORT și informații oferite de personal nemedical- personal,

internet- 25 %

-activitate profesională- deplasări , orar- 10%

-schimbare pozitivă/negativă job, responsabilitate-20%

2.Sistem de sănătate

-atitudine oficială și compensare medicație- 45%

IN LOC DE CONCLUZII Pacientul predispus la diabet sau cel care are boala, menționează
ca principalii factori stresori, impactul emoțiilor pozitive și negative la nivel personal sau la
locul de muncă, pierderile, schimbarea locului de muncă. Receptivitatea la sfaturile
specialiștilor este condiționată de încredere, gestionarea timpului și atitudinea față de pacient
și autorități.

COLABORAREA MEDIC FAMILIE, PSIHOLOG, PACIENT ESTE ESENȚIALĂ !

Cunoașterea factorilor de risc, acceptarea lor, și a planului de tratament deplin asigură

prevenirea recidivelor. În relația cu pacienții, trebuie manifestate respect, considerație,
recunoașterea unicității, libertății, independenței, valorii și demnității, egale între toți, a
dreptului la autodeterminare a dreptului de a fi informat. Se va ține cont atât de autonomia, cât
și de consimțământul informat al persoanei care „primește informația și decide în interesul
propriei persoane fără a fi subiectul coercițiului, intimidării sau aflată într-o stare de
vulnerabilitate.

La masa dialogului profesional dintre psiholog, medicul de familie și pacientul marcat de

suferința fizică și emoțională, specialiștii au autoritate, profesionalism și un capital important
de credibilitate conferit de urmărirea în timp a generații de pacienți împreună cu familiile lor.

Specialistul poate fi autoritar , permisiv, conciliant , direct , impulsiv sau discret, credibil sau
evaziv, în funcție de situația dată, de tipologia comportamentală personală și a pacientului din
fața sa.

Pentru a fi acceptate și urmate terapia de combatere a factorilor stresori în DZ, specialistul

va trebui să comunice eficient și suficient de credibil, într-un limbaj adaptat pacientului, care
este îngrijorat și are expectanțe , informații , timp și percepții diferite.

143
IMPLICAȚIE Înțelegerea importanței educării pacientului în identificarea factorilor stresori
psihosomatici și de modificare a stilului de viațăeste vitală pentru colaborarea pacientului
diabetic cu medicul de familie, pentru obținerea de beneficii multiple la cost scăzut şi risc
minim.

STRESUL DIN PERSPECTIVA PSIHOTERAPIEI CORPORALE INTEGRATIVE

Autor: Florin Vancea

Introducere

Articolul de față emerge din preocupările mele majore din ultima perioadă, concretizate prin
studii și cercetări în aria psihoterapiilor corporale, dar și din practica mea de 20 ani, susținută
de două formări complementare celei de bază în psihoterapie experiențială. Prima formare de
acest gen am avut-o în somato-analiză reichiană iar a doua în psihoterapie corporală bazată pe
mindfulness.

Așadar, ce sunt psihoterapiile corporale?

Alături de psihoterapiile de factură verbală, foarte cunoscute, în domeniul psihoterapiei există

o categorie, poate mai puțin cunoscută, de abordări numite psihoterapii corporale sau somato-
terapii. Aceste psihoterapii corporale pleacă de la premisa comform căreia psihicul şi corpul
sunt într-o interacţiune profundă și permanentă.Terapiile și psihoterapiile corporale se
concentrează asupra corpului, relaxării şi procesului de restructurare a acestuia. Unele dintre
acestea folosesc mișcarea (un exemplu este metoda Feldenkrais), iar altele folosesc atingerile.
Prin aceste tehnici de multe ori are loc un catharsis prin carese eliberează emoții. Aceste
eliberări sunt binevenite, deoarece elimină tensiunile din corp. În psihoterapia corporală
atenţia este centrată pe procesul respiraţiei, pe emoţii şi mişcare. Emoţiile resimțite sunt
explorate prin analiză conducând la conştientizarea tiparelor individuale ale pacientului în cel
mai profund mod. În acest moment apare procesul de vindecare prin trăirea şi conştientizarea
propriului adevăr.

Psihoterapeutul de tip corporal combină metodele psihoterapeutice clasice, verbale cu diferite

exerciții corporale. De la exerciții de conștientizare corporală la exerciții de respirație și

144
metode de gestionare a stresului psihofiziologic, psihoterapia corporală oferă tehnici și
exerciții pentru o mare varietate de probleme.

Istoria psihoterapiei corporale moderne dateaza din anii 1920, când psihanalistul Wilhelm
Reich, a observat cum reprimarea sentimentelor se reflecta în inhibiţii respiratorii şi corporale.
Somatoanaliza reichiană, numită de el şi vegetoterapie analitică pleca de la premisa ca mintea
si corpul sunt un tot unitar. Senzaţiile, impulsurile, miscările, emoţiile şi gândurile personei
sunt părţi interconectate ale experienţei corporale, care influentează viaţa internă a persoanei,
dar şi comportamentul şi relaţiile cu ceilaţi. Teoriile lui Reich au deschis calea multor şcoli de
psihoterapie corporală: analizabioenergetică lui Alexander Lowen, biosinteza, metoda Radix,
psihologia biodinamica, psihoterapia corporală bazată pe mindfulness şi a inspirat chiar şi
Gestalterapia.

Conform premiselor psihoterapiei corporale, afecţiunile mintale sunt rezultatul unei disocieri

între psihic şi fizic. Spre deosebire de psihoterapiile tradiţionale verbale care caută să
modifice emoţiile şi comportamentul prin modificarea gândirii, psihoterapia corporala
urmeaza o cale terapeutică inversă, utilizeazând corpul şi emoţiile pentru a schimba
răspunsurile sistemului nervos şi apoi convingerile şi comportamentul.

Analiza bioenergeticăîntemeiată de Alexander Lowen (1910–2008)este o metodă terapeutică

care ajută persoana să fie din nou împreună cu corpul său şi să se bucure în cel mai înalt grad
posibil de acesta. Această intensitate a bucuriei şi plăcerii în corp include sexualitatea, ca una
dintre funcţiile primare ale corpului, dar și respiraţia, mişcarea, senzaţia şi expresia de sine.
Bioenergetica este studiul personalităţii umane în termenii proceselor energetic ale corpului.
Bioenergetica are scopul de a ajuta persoana să-şi deschidă inima spre viaţă şi dragoste.
Bioenergetica pleacă de la ipoteza că fiecare persoană este și corpul său. Nicio persoană nu
există separat de corpul viu în care îşi trăieşte existenţa, prin care se exprimă pe sine şi
relaţionează cu tot ce există în jurul lui. Mintea, sufletul şi spiritul sunt aspect ale corpului
viu.

Lowen arată că toate dificultăţile noastre personale şi multe din problemele sociale au
originea în faptul că noi ne-am trădat corpul și ne-am separat de el. Terapia trebuie să ajute ca
fiecare experienţă să fi bine prelucrată şi integrată iar pentru asta ea trebuie să elimine
blocajele care impiedică asimilarea experienţei. Iar aceste blocaje sunt paternurile structurate
de gândire, trăire şi comportament care reprezintă o rezolvare de tip compromis a conflictelor
din copilărie.

145
Omul modern este mai mult sau mai puţin disociat de corpul său, măsura acestei disocieri
conferă şi severitatea problematicilor psiho-emoţionale, care culminează cu disocierea foarte
mare în afecţiunile psihotice. Unele psihoterapii corporale care au înţeles această premisă şi
esenţă a somatoterapiei reichiene au în vedere acest adevăr şi işi propun restabilirea unităţii.
Alte orientări psiho-corporale s-au îndepărtat de acest adevăr, mai mult sau mai puţin,
păstrând vie doar premisa influenţării reciproce a celor două părţi: minte şi trup.

Viziunea integrativă în psihoterapia corporală, este unaholistică asupra fiinţei umane şi a

vindecării acesteia. Ea presupune o abordare care consideră persoana ca un întreg, adică un
sistem în care totalitatea este cu mult mai mult de suma părţilor sale. Analiza reichiană şi
analiza bioenergetică, prin exelenţă integrative au inspirat și alte abordări psihoterapeutice
ulterioare şi chiar GestaltterapiaGestalttistul Kepner afirmă: „Boala este rezultatul acestei
separări a sinelui în părţi şi a identificării greşite a unei părţi ca fiind întregul. Ea poate fi
vindecată doar printr-o terapie care consideră persoana un întreg şi nu consideră că problema
se produce doar într-o anumită parte.

Metoda terapeutică trebuie să integreze experienţa clientului într-un întreg, prin recuperarea şi
reluarea în stăpânire a aspectelor renegate ale sinelui, în special a aspectelor corporale.”
(Kepner, 2014, p.67). Multe metode terapeutice sunt combinaţii ale intevenţilor corporale cu
cele verbale considerându-se astfel holistice. Dar această conectare între corp şi minte care se
vizează în unele abordări psihoterapeutice nu constitue adevăratul holism. Kepner este
categoric în acest sens:„Dar a vorbi despre o persoană ca fiind constituită din părţi conectate
nu este neapărat acelaşi lucru cu a vorbi despre o persoană ca fiind un întreg; şi nici folosirea
combinată a intervenţiilor verbale cu cele fizice nu creează în mod necesar o terapie
integrată.” (Kepner, 2014, p.69)

Metodologie

Din perspectiva psihoterapiei corporale stresul rezultă din impunerea unei forţe sau presiuni
asupra organismului, care răspunde prin mobilizarea energiei. Conform viziunii corporale
integrative stresul se manifestă atât corporal cât și psihic. Corpul preia și stresul natural și
permanent datorat gravitației dar și stresul suplimentar de natură psiho-emoțională.Căderea
sau colapsul este modalitatea naturală de a contracara acest stress permanent. Poziţia
ortostatică şi mişcarea au nevoie de mobilizarea energiei pentru a contracara forţa gravitaţiei.

146
Stresurile de natură psiho-emoționață acţionează şi ele la nivelul posturii.Atunci când
indiviziinu sunt capabili să adopte una din cele două soluţii naturale de a face faţă stresului,
respectiv să iasă din situaţie sau să facă faţă situaţiei, atunci se dezvoltă un patern
disfuncţional. Acesta se concretizează în postura corporală sub forma unei armuri de tip
masochist: de exemplu, persoana se supune stresului şi, pentru a suporta stresul continuu,
musculatura sa se dezvoltă foarte mult. Așadar supunerea în faţa stresului conduce încet încet
către dezvoltarea unor tensiuni musculare cornice care impiedică o circulație adecvată a
energiei în corp. În acest fel corpul nu se mai încarcă suficient cu energie pentru a face față cu
bine stresurilor (provocărilor) cotidiene. Atunci când, prin exerciții corporale specifice
tensiunile musculare sunt reduse persoana descoperă că poate face faţă mult mai bine
stresului. Putem spune astfel că secretul rezilienței este acela de a avea suficientă energie,
aspect ce devine posibil prin înlăturarea tensiunilor musculare cronice.

Se știe că stresul continuu are un efect nociv asupra corpului (Hans Selye). Indiferent de ce
anume este cauzat stresul, corpul reacționează la acesta printr-un sindrom general de adaptare.
Acest sindom are trei faze. Faza întâi este reacția de alarmă. În fața stresului acut corpul
reacționează prin intensificarea adrenalinei. Deasemenea stresul la nivelul corpului provoacă
o reacție de alarmă sub forma unui proces inflamatoriu. Este un proces de adaptare la stres
care consumă multă energie. Atunci când această reacție conduce la rezolvarea problemei și
îndepărtarea stresului, corpul se liniștește și ajunge la starea de homeostazie. Atunci când
stresul nu poate fi îndepărtat se trece la faza a doua care este asemenea unui război rece în
care corpul încearcă să înglobeze agentul stresor. Acest proces poate dura mult timp, în care
energia se consumă foarte mult și corpul devine slăbit. Faza a treia este aceea de epuizare în
care corpul nu mai are energie pentru a îngloba agentul stresor și începe să cedeze. În această
fază de oboseală cronică ajung mulți oameni în aceste vremuri mai ales în cultura noastră
occidentală.

Nefiind în contact cu propriul corp și având teamă de cădere (eșec), unii oamenii care
lucrează sub un stres major înțeleg că nu trebuie să-și admită slăbiciunea și înfrîngerea. În
această situație, ei își încordează picioarele, își închid genunchii, își întăresc mușchii și se
luptă cu o voință incredibilă.

De cele mai multe ori stresul nedescărcat, datorită prezenței blocajelor energetice amintite, are
consecințe nefaste asupra zonei lombo-sacrale, în principal și asupra zonei cervicale. În partea
de jos a spatelui, în zona lombo-sacrală se întâlnesc două mari forțe opuse: gravitația și
poverile fizice și emoționale (datoria, autoritatea, vina și celelalte poveri psihologice) și
147
antigravitația.Și cum nu cedează picioarele atunci va ceda spatele. Genunchii sunt acele zone
corporale care, doar ele, pot prelua stresul. Atunci când ei sunt blocați, închiși, tensiunile nu
se pot descărca în pământ și „rup” spatele.

În psihoterapiile corporale putem regăsi multe metode de gestionare a stresului. Poate că cele
mai cunoscute și eficiente sunt acelea dezvoltate de Lowen în analiza bioenergetică. La modul
esențial, este vorba de a învăţa peroana să se relaxeze cu adevărat, profund, dar cu ajutorul
altor metode. Obiectivul demersului bioenergetic este rezolvarea elementelor structurale din
corp care blochează căderea. Tehnicile folosite sunt exerciţiile bioenergetice destinate,pe de o
parte,să pună persoana în contact cu tensiunile sale musculareşi,pe de altă parte,descărcarea
acestor tensiuni până la dispariţia lor.

a. Primul set de exerciţii este alcătuit din cele menite să aducă îndividul cu picioarele pe
pământ (sa-l înrădăcineze), să-i îmbunătăţească contactul cu solul şi să depăşească anxietatea
de cădere. Aici, un rol esenţial îl are înmuierea, flexibilizarea genunchilor. Una din primele
indicații ale analizei bioenergetice este „Ţine tot timpul genunchii îndoiţi!”. Acest lucru poate
fi exersat lejer în timpul oricărei activităţi zilnice.

b. Al doilea set de exerciţii este destinat eliberării pelvisului şi deschiderii simţurilor sexuale.

c. Următorul pas este acela de a genera vibraţii în picioare, pentru a le reduce rigiditatea.
Vibraţia este modalitatea naturală de a relaxa tensiunea musculară. Exerciţiul cel mai folosit
în bioenergetică este aplecarea înainte şi înapoi, alternativ; persoana stă cu genunchii îndoiţi şi
cu mâinile pe sol. O altă modalitate de a obţine vibraţii în picioare este poziţia întins pe pat,
cu picioarele ridicate, cu călcâiele sprijinite de perete, orientate în sus. În acest mod întinderea
muşchilor de pe partea posterioară a picioarelor va produce vibraţii în picioare.

Vibraţia mai are o funcţie importantă , pe lângă cea de eliberare a tensiunii musculare. Ea
permite persoanei să experimenteze în mod conştient şi controlat, să savureze mişcările
involuntare ale corpului. Ele sunt expresia forţei vibrante, a vieţii corpului. Un corp viu
vibrează, arăta Lowen. Bătaia inimii, ciclul respirator, mişcările peristaltice ale intestinelor,
tresărirea de bucurie, tremuratul furiei, plânsul, râsul, zâmbetul – toate sunt acţiuni care mişcă
profund.

Rezultate

148
Atelierele de psihoterapie corporală integrativă conduse de mine în ultimii ani au evidențiat
rezultate bune în reconectarea participanților cu corpul, acceptarea acestuia și, implicit, o mai
bună gestionare a emoțiilor și mai ales a stresului.

Formările mele amintite m-au ajutat să concep un program complex în care participanţii pot
experimenta o gama largă, variată şi completă de tehnici şi metode de lucru psiho-corporal:
meditaţii dinamice, dans terapie, bioenergetică, tehnici de yoga, toate susţinute de practica
mindfulness.Mindfulness este procesul psihologic prin care îţi aduci atenţia asupra
experienţelor care apar în momentul de faţă, este deci o conştientizare deplină a tot ce este în
momentul prezent. Mindfulness este capacitatea de a ne trezi şi deci de a recunoaşte ce se
întâmplă în momentul prezent cu o atitudine prietenoasă. Adică cu căldură şi acceptare. În
sensul de a nu respinge nimic de a nu reacţiona la ce este. Mindfulness ne învaţă sa fim mai
puţin reactivi la ce se întampla în momentul prezent. Mindfuless este o stare, o atitudine de
acceptare şi compasiune.

Atelierul se derulează pe durata a două ore şi jumătate şi cu frecvenţa de o dată pe săptămână.

El se derulează de aproximativ doi ani de zile. Unii participanţi au o frecvenţă constantă, cu
mici excepţii, alţi vin ocazional, când au posibilitatea. Fiecare sesiune se încheie cu o relaxare
urmată de feedback-uri.

Prezint mai jos câteva idei împărtășite de către un participant, dintr-o serie de studii de caz
efectuate pe participanții de la acest atelier.

Subiectul 1 este o femeie de 45 ani, profesor de limba română. Relatarea ei este următoarea:
„Aceste ateliere m-au învățat să trec prin viață dansând, în ciuda intemperiilor existenței. N-
am cuvinte să mulțumesc pentru aceaste experienţe. Mă îngrășasem foarte tare (obezitate
morbidă) și am hotărât acum cinci luni să iau niște măsuri pentru a-mi îmbunătăți starea de
sănătate. Am hotărât să fac mai multă mișcare – alegând această terapie corporală – o dată pe
săptămână. E necesar să specific faptul că eram extrem de nefericită, compensându-mi
neîmplinirile în muncă peste măsură și .... mâncat de toate la orele cele mai nepotrivite. Am
venit inițial la acest atelier gândindu-mă că mi se vor întâmpla niște exerciții fizice de o
intensitate medie, dar și niște exerciții de socializare cu oameni frumoși la suflet. În urma
acestei minunate terapii corporale am observat o seamă de schimbări în activitățile mele
zilnice.
Am resimțit efecte imediate de energizare și nu numai imediate – chiar am constatat la un
moment dat că la sfârșitul programului de serviciu de vineri, nu aveam starea de oboseală

149
obișnuită dinaintea week-end-ului – mă simțeam ca și cum ar fi fost ziua de miercuri... Legat
de locul de muncă, vreau să mai adaug câteva lucruri. Unii colegi au remarcat că zâmbesc mai
des, sunt mai relaxată la muncă. Sarcinile de serviciu le resimt mai puțin stresante, întrucât am
mai multă răbdare, calmitate, toleranță la frustrare. Ceea ce mi se pare deosebit este că parcă
redescopăr frumusețea meseriei mele – intrasem într-o rutină anostă - chiar dacă este o
meserie cu responsabilități mari, modest retribuită și care implică relaționarea cu un număr
foarte mare de oameni mai mult sau mai puțin educați. Predau o disciplină pentru examen
și, la un moment dat, ajunsesem foarte stresată de presiunea rezultatelor mari la examene.
Acum nu mai simt nevoia să muncesc cu atâta îndârjire, epuizându-mă. Este importantă
munca mea, dar la fel de important este acum pentru mine să am momente în care să mă
implic în activități făcute doar de dragul bucuriei sufletului meu... La nivelul corpului fizic,
am resimțit efecte de întinerire, în sensul unei sprinteneli, agilități sporite, un apetit crescut
pentru a ieși mai mult în aer liber și a mă plimba mai mult în zilele însorite (munca mea este
de natură intelectuală, foarte sedentară). Starea mea de sănătate este mai bună – am avut mai
puține răceli decât de obicei în această perioadă – față de anii trecuți când aveam cel puțin
două concedii medicale pentru gripă, în aceste luni nu a fost necesar să-mi iau niciun
concediu medical. Am sărbătorit de curând pierderea a 16 Kg.”

Discuții

Metodele și tehnicile terapiei psiho-corporale integrate funcţioneză într-un ritm propriu, poate
nu atât de rapid cum şi-ar dori unii, ci, aşa cum spune zicala: „încet dar sigur”. Ele au o
putere deosebită de a restructura fiinţa, de a-i readuce viaţa în corp, de a simţii bucuria şi
conexiunea cu ceilalţi. Mindfulness-ul asociat exerciţilor corporale aduce un control mai atent
şi subtil al minţii, al gândurilor proprii şi un sentiment de acceptare cu corpul, cu fiinţa
întreagă aşa cum este ea în acel moment.

Lucrul corporal integrat bazat pe mindfulness poate fi o soluţie viabilă nu doar la mărirea
rezilienței, dar și la procesarea şi acceptarea experienţelor traumatizante, prin integrarea lor la
un nivel înalt, adică o integrare atât în aria sufletului, cât şi a psihicului şi a corpului.

Bibliografie:

1. Kepner, I.J. (2014). PROCESUL CORPORAL: o abordare Gestalt a lucrului cu corpul.

Bucureşti: Editura Gestalt Books.

150
2. Lowen, A., (1975), Bioenergetics, Coward Mc, Cann & Georghegan Inc, New Yprk.
3. Mitrofan, I. (coord.) (2000). Orientarea experienţială în psihoterapie. Dezvoltarea
personală, interpersonală şi transpersonală. Bucureşti: Editura SPER.
4. Rothschield, B. (2000). Corpul își amintește. Psihofiziologia și tratamentul traumei. Ed.
Herald, București, 2013.
5. Vancea, F, (2009). Introducere în terapia prin dans, Ed. Psihomedia, Sibiu.
6. Vancea, F, (2012). Valențele optimizatoare ale unui modul de dezvoltare personală
unificatoare cu suport corporal, (p.21-56), în Coord. Dumitrache, S. D. , Mitrofan, I.
”Din culisele psihoterapiei experiențiale unificatoare – studii de caz și cercetări
aplicative”, Ed. SPER, București.
7. Vancea, F. (2013). Unifying personal development through dance, movement and the
increase of the emotional intelligence level, în Journal of Experiential Psychotherapy
Vol. 16, no. 3 (63) 2013, pag. 3-9. București.

151