Psihoterapia existențială.

Logoterapia

Gîrla Valeria
Grupa : PJ21M
 Scurt istoric

Viktor Frankl este întemeietorul celei de-a treia orientări vieneze în

psihoterapie, după psihanaliza lui Freud si psihologia individuală a lui
Adler.
Discipol și continuator al acestora, Frankl îsi propune o completare, o
desăvârșire a acestor orientări psihoterapeutice prin aducerea în discuție a
„dimensiunii spirituale” a omului si a problematicii sensului.
Poziția dizidentă pe care o adoptă atrage după sine excluderea lui Frankl în 1927
din asociatia de psihologie individuală, la solicitarea expresă a lui Adler,
fapt care-l afectează profund .
 Scurt istoric

Desprins de adlerieni, Frankl este atras din ce în ce mai mult, prin intermediul
lui Rudolf Allers, de antropologia filosoficã si fenomenologia lui Max Scheler.
Într-o conferintã din 1926 el foloseste pentru prima datã conceptul de
„logoterapie“ la care, în 1933, îl adaugã pe cel de „analizã existentialã“.
Încă de la sfârșitul anilor ‘40 metoda psihoterapeutică preconizată de Frankl îsi
găsește primii adepti.
În anii ‘50 încep să se constituie, în diverse locuri din lume, societãti de
logoterapie .
În anul 1982 se înfiinteazã Institutul de Logoterapie din Viena,
punându-se astfel piatra de temelie pentru formarea sistematicã de
specialiști în domeniu si pentru dezvoltarea în continuare a logoterapiei și
a analizei existentiale.
Analiza existențială (și domeniul ei particular,
logoterapia) este o metodă de psihoterapie care
utilizează în vederea atingerii scopurilor sale, în mod
ponderent, procese induse verbal. În temeiul
metodologiei sale si imaginii ei asupra omului,
analiza existențială poate fi definită ca o psihoterapie
fenomenologică personală, având ca scop sprijinirea
persoanelor de a ajunge la o trăire (spirituală si
emotională) liberă, la o atitudine autentică și un
comportament responsabil față de propria persoană,
viață și propria ei lume. 
 Analiza existențială este recomandată în tulburările
de trăire si comportament de natură psihogenă,
psihosomatică și psihosocială. Un loc central în
analiza existențială îl are conceptul de
“existent”. Aceasta presupune o viață plină de sens,
clădită liber si responsabil în propria lume, cu care
persoana se află într-o interacțiune reciprocă și
dialog permanent.
 Procesul psihoterapeutic în analiza existențială

Abordarea existențială are ca nucleu ideea că procesul

terapeutic nu reprezintă un set de tehnici, metode, ci
înglobează maniera de a înțelege felul de a exista al
oamenilor în lume. Sensul existenței noastre nu e fixat, o
data pentru totdeauna, ci avem capacitatea de a ne
reconstrui continuu idealurile si dezvoltarea.
 Modelul existențial al lui Corey este un amalgam al
următoarelor dimensiuni de bază ale existenței umane:

1.Capacitatea omului de a fi conștient și de a lua decizii

2.Libertatea și responsabilitatea

3.Străduința pentru construirea identității de sine și a

relațiilor cu alții

4.Căutarea înțelesului vieții

5.Anxietatea, ca o condiție a vieții

6.Confruntarea cu moartea
 Capacitatea omului de a fi conștient și de a lua decizii
- avem potențialul de a acționa; 
astfel, prin intermediul acțiunilor sau inacțiunilor noastre ne construim
parțial destinul .
Anxietatea reprezintă o parte a vieții, derivate din libertatea noastră,
acest lucru ne responsabilizează. Suntem, în fond, singuri dar avem
oportunitatea de a crea relații cu ceilalți.
 Libertatea și responsabilitatea

suntem în întregime responsabili pentru viața noastră și

pentru acțiunile pe care le comitem.
Acest lucru ne face autorii exclusiv propriului nostru destin,
cu tot ceea ce înglobează acesta, inclusiv problemele cu care
ne confruntăm. Asumarea responsabilității reprezintă o
condiție a schimbării în psihoterapia existențială.
Straduința pentru construirea identității de sine și a
relațiilor cu alții
Procesul descoperirii de sine presupune actul de curaj de a te confrunta cu
tine. În același timp, omul intră in relație cu alți semeni, pentru a evita
singurătatea, nefericirea. 
Construcția identității și a relațiilor interpersonale înglobează următoarele
esențe:
a) Curajul de a fi - pentru descoperirea interiorului si pentru a trăi conform a
ceea ce esti
b) Experiența singurătății - noi singuri ne decidem cursul vietii (daca nu
suntem în stare să ne simțim bine cu noi, nu vom fi în stare sa ne simțim
în armonie cu celilalți.) “înainte de a avea o relatie solidă cu altcineva,
trebuie sa avem o relatie buna cu noi inșine” [G. Corey, 1990]
c) Relationarea cu celilalți – când suntem în armonie cu noi inșine,
construim relații personale satisfăcătoare.
 Căutarea înțelesului vieții
În abordarea existențialistă, psihoterapeutul îl ajută pe om în clarificarea
direcției propriei vieți.
Înțelesul propriei existențe, corelează cu :
a) Debarasarea de valori introiectate prin căutarea propriului sistem de
valori; renuntarea la valorile imprumutate de la ceilalți este
acompaniată, o perioadă, de o inevitabilă anxietate, prin simplul fapt că
nu a reușit să pătrundă în rândurile propriului sistem de valori. Un pilon
important in accesarea resurselor constructoare ale propriului sistem de
valori îl reprezintă încrederea psihoterapeutului in capacitatea clientului
de a face acest lucru. 
b) Constientizarea faptului că ființarea in lume nu are un inteles in sine
constituie conținutul demersului lucrativ al etapei. 
c) Cautarea unui nou inteles – reprezinta obiectivul etapei; Viktor Frankl
precizează că este „fiecare individ trebuie să-și descopere înțelesul
propriei vieți”. Oamenii se pot îndrepta către adevaratul lor sens al
existenței chiar si atunci când suferă; în momentul în care îl descoperă,
vor fi capabili să creeze, să iubească, să construiască.
 Anxietatea, ca o condiție a vieții

Existențialiștii diferențiază între anxietatea normală

(pozitivă) si cea nevrotică, prin faptul că prima ajută
individul sa conștientizeze ca existența este limitată
( individul e singurul responsabil de scopul și directia vieții),
iar cea de-a doua perturba persoana și o face incapabilă de a
acționa. Învățarea acceptării anxietății e un pas în direcția
unei vieți autentice. A avea puterea de a te confrunta cu
neliniștea din fața schimbărilor, presupune a trăi în
concordanță cu tine.
 Confruntarea cu moartea

Confruntarea cu moartea și nu fuga din fața acestei idei, ne

îndeamnă spre realizarea și conștientizarea faptului că viața
este finită și că nu avem o eternitate la dispoziție pentru
concretizarea planurilor.
 Tehnicile şi procedurile utilizate
Consilierii şi terapeuţii existenţialişti nu au un set de tehnici şi
proceduri specifice. În această abordare pot fi folosite unele tehnici
psihanalitice sau unele specifice orientării comportamentaliste,
adoptate în funcţie de situaţia concretă a clientului. Mai frecvent
întâlnite sunt:
tehnica fanteziei dirijate
tehnici dramatice
fantezia şi reveria
relaxarea şi reveria
relaxarea musculară, pentru conştientizarea senzaţiilor corporale
tehnici de concentrare a atenţiei
tehnici de relaxare
tehnici de educare a voinţei
analiza viselor
Temele majore ale întâlnirii terapeutice înglobează :
anxietatea, izolarea, libertatea, responsabilitatea,
moartea ( și implicațiile ei pentru viață), dar și
permanenta căutare a sensului vieții.
Conform logoterapiei, străduința omului de a
găsi sens în viața sa reprezintă energia, forța
motivatoare esențială în om (voința de sens)
Voința de sens a omului poate să ducă la
frustrare, caz în care logoterapia vorbește
despre “frustrare existențială”.
Rolul logoterapiei este să lărgească câmpul vizual al
pacientului, astfel încât acesta să devină ancorat și conștient
de întregul spectru al potențialităților, întrucât să-i fie
vizibil. Cu cât omul se uită mai mult în sine însuși daruindu-
se unei cauze pe care o slujește sau unei persoane pe care o
iubește, cu atât este mai om, si cu atat mai mult se
actualizează pe sine. Sensul vieții, așadar, cuprinde o
multitudine de nuanțe. 
Logoterapia sublinează că sensul în viață se poate găsi prin
3 căi diferite: creând, înfăptuind ceva; experimentând ceva
sau cunoscând pe cineva; prin atitudinea pe care o avem în
fața unei suferințe inevitabile.
Abordarea existențială accentuează libertatea umană și
responsabilitatea fiecărui om în construirea destinului
propriu. Existențialiștii sunt cei care găsesc o latură benefică
în fenomene considerate ca negative, pâna atunci, ca de
exemplu: anxietatea, frustrarea, singurătatea și chiar
moartea. 
Tehnicile folosite nu mai au o atât de mare semnificație în
cadrul acestui model. Ceea ce contează este relația
consilier/psihoterapeut – client/pacient, o relație de la adult
la adult bazată pe respect și înțelegere. Abordarea
existențialistă este profund umanistă, punând în centrul ei
omul, cu potentialul său de a-și construi propriul său destin.