Omul în căutarea sensului vieții

Partea a doua: Logoterapia pe scurt

Conform autorului, logoterapia reprezintă în comparație cu psihanaliza, o

metodă mai modernă de psihoterapie, bazată mai puțin pe introspectivă și mai mult pe
viitorul persoanei în cauză. Astfel, Frankl a decis să expună în a doua parte a cărții sale, ce
presupune logoterapia, efectele benefice ale acesteia strucuturate pe mai multe subcapitole
reprezentative.
Să începem cum începutul și anume proveniența termenului: Logos este un cuvânt
grecesc care înseamnă sens, așadar, aceasta se bazează pe sensul existenței umane și pe
procesul de căutare și înțelegere al acestuia.
Voința de sens și frustarea existențială
Căutarea sensului vieții reprezintă motivația principală a omului. Referitor la sens, acesta este
specific fiecărui om în parte, adică unic, putând fi îndeplinit doar de persoana căreia îi
aparține, pentru a obține într-un final semnificația necesară voinței de sens. Un experiment
interesant ne este înfățișat de către Frankl. Acesta ne vorbește despre un sondaj de opinie
făcut în Franța acum câțiva ani, în care 89% dintre oameni au susținut că omul are nevoie de
ceva sau de cineva pentru a avea motivație să trăiască. De asemenea, 61% au declarat că în
viața lor există deja ceva sau cineva pentru care să lupte și să-și dea viața. De aici putem
deduce că, pentru marea majoritate a oamenilor căutarea sensului și deținerea acestuia, cât și
deținerea motivației în viață, reprezintă baza solidă a unei gândiri sănătoase și eficiente, astfel
încât, pentru fiecare dintre noi este vital să ne găsim un sens, un scop în viață și să ne ținem
de el până reușim să îl atingem. Omul poate avea de asemenea, frustrări, sau cum ar spune
Frankl, frustrări existențiale. Ce reprezintă acestea? Ei bine, din punctul meu de vedere,
frustrarea existențială poate apărea la individ în momentul în care acesta se zbate în găsirea
sensului vieții, iar acest lucru poate denota frustrări la nivelul conștiinței și nu numai.
Frustrarea existențială, poate duce de asemenea la nevroză. Frankl menționează că nevrozele
noogene, pornesc din dimensiunea noologică (provenit din termenul grecesc noos=minte)
decât din dimensiunea psihologică, acestea bazându-se mai mult pe problemele de natură
existențială. Frankl ne oferă o multitudine de exemple în care ne expune puterea logoterapiei
și înțelegerea acesteia. Ne povestește la un momentdat despre un pacient, un diplomat
american care avea o problemă cu acceptarea politicii externe americane, ca în cele din urmă,
Frankl să ajungă la concluzia că individul avea o frustrare legată de locul său de muncă, iar
acesta tânjea după un alt tip de job. După câteva ședințe, acesta își schimbase job-ul,
devenind mult mai relaxat și împăcat cu sine însuși. Deci, logoterapia constă în ajutorul și
asistarea pacienților în găsirea sensului existenței, lucru care Frankl a reușit pe deplin să facă
cu pacientul menționat anterior. Căutarea sensului trezește uneori tensiuni interioare decât un
echilibru interior, astfel încât se produce o stare de conflict.
Conform lui Nietzsche: ”Cel care are un de ce, va îndura orice cum”, îl putem considera un
motto în viața tuturor, întrucât cei din lagărele naziste de la Auschwitz, care dețineau un scop
și ducerea acestuia la bun sfârșit, aveau să supraviețuiască cumva. Așadar, consider că nu de
o stare de tensiune are nevoie omul, ci mai mult de efortul și lupta acestuia pentru găsirea
unui sens, un scop pentru care să trăiască și îndeplinirea acestuia
Dacă am vorbit despre efectul benefic al logoterapiei și al găsirii sensului, pot include
acum și partea mai întunecată a acestora, a unui sentiment de care se plâng majoritatea
indivizilor în ziua de astăzi și anume sentimentul de inutilitate absolută a vieții. Acestor
persoane, din păcate, le lipsește conștiința unui sens și a voinței de sens, astfel încât să
găsească puterea și convingerea că viața merită trăită, fiind astfel copleșiti de un gol interior,
sau cum a numit-o Frankl, ”vid existențial”.
Vid-ul existențial
Vid-ul existențial reprezintă mai mult o stare de plictiseală și monotonie. Tot mai multe
persoane în secolul 21, tind să apeleze la conformism, ceea ce înseamnă că își doresc să facă
ce fac și ceilalți, nemaiavând ocazia să aleagă liber, sau să facă ce doresc alții, ceea ce duce
la totalitarism. Umplerea golului interior al individului, îl scutește de viitoarele pierderi, de
aceea logoterapia este aici să îl ajute pe cel căzut să realizeze perioada nefastă în care se află
și conștientizarea acesteia, ca mai apoi să ajungă să se întrebe care și ce reprezintă sensul
vieții.
Sensul vieții poate fi definit diferit de fiecare dintre noi. Poate pentru cineva
reprezintă hrănirea animalului de companie și asigurarea maximă că este totul în
regulă..pentru altcineva poate reprezenta job-ul perfect la care a visat dintotdeauna. Consider
că sensul vieții este subiectiv și că fiecare dintre noi îl percepe prin prisma punctului vieții în
care se află. Logoterapia consideră ca esența existenței umane o reprezintă responsabilitatea.
Fiecare dintre noi este responsabil pentru fericirea sa interioară și pentru regăsirea
echilibrului interior. De asemenea, a fi om, înseamnă să fii întotdeauna orientat spre ceva, sau
spre cineva în afară de sine.
Sensul iubirii
Aleg să menționez și iubirea, deoarece aceasta este singura cale de a percepe miezul intim al
personalității umane. Prin iubire, cel care iubește poate identifica trăsăturile și caracteristicile
persoanei iubite, de asemeneam, poate vedea un potențial în persoana iubită, permițându-i
acesteia să își reactualizeze deopotrivă potențialul la rândul său. În logoterapie, iubirea este
considerată un fenomen primar.
Sensul suferinței
Dacă vorbim acum despre sensul suferinței, ne putem gândi la aceasta ca la un sentiment
negativ, dar cred că în astfel de momente mai mult sau mai puțin vulnerabile, există
posibilitatea să găsești sensul vieții. Unul dintre principiile fundamentale ale logoterapiei
susține că preocupare principală a omul nu este obținerea plăcerii sau evitarea tragediilor, ci
mai degrabă căutarea sensului vieții. Deci, dacă ne gândim puțin, omul poate fi dispus să
sufere, dar suferința acestuia trebuie să aibă un sens. Fără sens, nu s-ar mai numi suferință.
Așadar, dacă acceptăm provocarea suferinței, putem căpăta un sens datorita ei, un sens ce
poate să rămână cu noi pentru totdeauna. Însă nu doar suferința poate curma sensul vieții, ci
și moartea. Individul va fi pus întotdeuna în poziția de a alege, ce e bine sau ce e rău. Numai
de noi depinde cum înclinăm balanța. Având capacitate limitată, omul este incapabil să
perceapă sensul suprem al existenței, spune Frankl. Așadar, omul trebuie să accepte
incapacitatea de percepere a sensului suprem al vieții.
Efemeritatea vieții
Psihiatrul austriac afirmă că ”singurul aspect efemer al vieții este potențialitatea”, însă
aceasta dupa ce este actualizată, își pune bazele asupra realității și este ancorată în trecut,
ceea ce o protejează de efemeritate. Mai concis, efemeritatea vieții constă în responsabilitatea
individuală a omului în ceea ce privește împlinirea potențialităților trecătoare.
Tehnica ”intenției paradoxale”
Dacă menționăm logoterapia ca tehnică putem menționa ”intenția paradoxală”. Ce presupune
acest lucru? Ei bine, intenția paradoxală reprezintă procedura prin care pacientul care deține o
fobie să fie adus față în față cu obiectul fricii acestuia, încercând să-i țină piept. Mai precis,
pacientul este nevoit să își inversească atitudinea și să își înlocuiască frica cu o dorință
paradoxală. Tehnica menționată necesită detașarea de sine, fiindcă datorită acesteia, individul
actualizează capacitatea de detașare, permițându-i astfel să ”pună o distanță între sine și
nevroza de care suferă”.
Nevrozele de tip colectiv
Dacă vorbim despre nevrozele de tip colectiv, autorul afirmă faptul că nevroza este susținută
de vid-ul existențial și de ideea coform căreia omul reprezintă rezultatul factorilor de natură
biologică sau psihologică, a condiționăriilor mediului. Deci, nevroza va fi reprezentată de
ideea cum că omul este victima influențelor externe, fără a fi capabil să aleagă liber propria
evoluție.
Pandeterminism
Pandeterminismul reflectă lipsa de capacitate a individului de a acționa liber, în mod voit,
indiferent de mediul din care provine. Deși există anumiți factori la nivelul vieții omenești,
individul reușește să fie independent în ceea ce privește rezistența împotriva condițiilor de
viață: ”Omul nu există pur și simplu, ci decide în fiecare clipă cum va fi existența lui, ce va
deveni în clipa următoare”.
Crezul psihiatric și reumanizarea psihiatriei
Frankl ne prezintă propriul său crez psihiatric, afirmând faptul că omul nu poate fi determinat
pe tot parcursul existenței sale de nimic și că acesta își poate păstra libertatea, chiar și în cele
mai deplorabile condiții. Așadar, omul este autodeterminat, independent, având capacitatea
de a deveni ceea ce își dorește în viață, având un traseu individual bine stabilit, iar toate
aceste lucruri duc într-un final spre ceea ce am menționat în toată lucrarea mea și anume:
sensul vieții.