Evaluare la disciplina TERAPII EXISTENȚIALISTE (varianta 1)

1.Numiți 5 idei de bază pe care se bazează terapia existențialistă (cu referire la om, drum
existențial, impas existențial, boală, anxietate) (Cristina Efros)
* Omul, ca fiinţă liberă şi creativă, construieşte proiecte existenţiale şi apoi se angajează pe
drumul prevăzut şi cuprins în proiect. Abordarea terapeutică existenţialista consideră omul ca
fiind unic în felul său, o entitate sui generis, o valoare incomensurabilă ce trebuie percepută ca
atare. Se pune accent pe autodeterminarea personalităţii, pe construirea propriului destin, pe
creativitate, spontaneitate şi autenticitatea fiinţei umane.
* Eşecurile, blocajele sau orientările greşite pe drumul proiectat de om, adică „drumul
existenţial” îl pot marca profund pe individ, uneori, împingându-l spre sfera psihopatologiei.
* Nu există boală psihică în concepţia existenţialistă, ci numai situaţii problematice şi impasuri
existenţiale, ceea ce înseamnă pierderea sensului existenţei, ca urmare a scăderii şi reprimării
potenţialului uman. Psihologia umanist-existentialistă propune înlocuirea ideii de „boală
psihică” cu cea de „problemă umană”, de impas existenţial.
* Impasul existenţial este considerat un fenomen ontologic, iar nevroza – expresia disperării
existenţiale. Impaul existențial face referire la modelul tritonic – Ipsietate, Tuitate și Ilietate,
care definesc individul ca o fiind o sinteză dinamică a trei mișcări care se împlinesc într-o
singură unitate ontică, iar disoluția acestei organizări tritonice duce la impaul existențial.
* Anxietatea, teama, panica şi sentimentul de culpabilitate apar datorită unei subestimări a
propriei persoane sau a neacceptării condiţiei umane, fapt ce duce la depersonalizare şi apatie,
la „situaţii-limită” ce determină o existenţă umană alienată, absurdă, izolată şi lipsită de sens. În
concepţia existenţialiştilor anxietatea este considerată a fi pozitivă, deoarece prin intermediul
ej indvidul conştientizează faptul că existenţa este limitată, fragilă şi de aceea individul este
singurul responsabil de scopul şi direcţia propriei vieţi, ei o văd ca pe o „rampă de lansare”.

2. Explicați esența lumii publice, agrumentați necesitatea examinării ei în terapia existențială

(Cristina Efros)
Lumea publică conţine relațiile stabilite cu societatea, cu familia, cu rudele, cu grupul
social din care face parte, precum şi relaţiile cu societatea. De asemenea, se referă la ţara şi
regiunea din care face parte clientul, la limba pe care o vorbeşte, la cultura ţării sale, la munca
prestată. Un rol important îl are atitudinea acestuia faţă de autoritate şi lege. Este necesar de a
examina eul prin prisma lumei publice, deoarece dimensiunea psihică a existenţei este deseori
susţinută de evaluări polarizate referitoare la relaţiile cu ceilalţi. Terapeutul ajută clienţii să
extindă repertoriul de experimentare şi de înţelegere a lumii publice, îl încurajează să-şi
abandoneze limitele, cu / fără polaritățile pe care le au şi să se deschidă în faţa numeroaselor
posibilităţi existente în continuum pe аха supunere – dominație.

3. Descrieți efectele terapiei existențialiste pentru client (Svetlana)

* Terapia existențialistă nu lucrează cu anormalitatea, ci cu ceea ce mai este încă bun și
sănătos în ființa omenească. Nu trebuie distrus universul existențial al clientului, ci
metamorfozat într-unul realist, autentic și sănătos.
* Clientul trebuie să fie motivat pentru schimbare, să dorească transformarea propriei
personalități, să fie interesat și capabil de relaționare terapeutică.
* În timpul relației terapeutice clientul trebuie să-și exprime cât mai clar și fără echivoc
gândurile și sentimentele, să-și caute singur un plan de acțiune; terapeutul asigurând climatul
psihologic necesar unei dezvoltări armonioase a personalității (acceptare necondiționată,
comunicare mutuală, valorizare și încurajare).
* Terapeuți de orientare existențialistă împărtășesc clienților propriile sentimente, valori,
experiențe de viață.
* Analistul se implică în mod empatic, dar clientul ia decizia schimbării, terapeutul centrându-
se pe sentimente și nu pe fapte. El se centrează pe client și nu pe problemele acestuia.

1
* Clientul trebuie să învețe să răspundă în mod autentic la realitatea prezentă „piatra
unghiulară” a psihoterapiei existențialiste fiind experiența imediată, aici și acum.
* Dialogul existențial „se face”, nu neapărat se vorbește. Se folosesc cuvinte potrivite, știut
fiind faptul că Logosul are valențe vindecătoare. „Cuvântul este o taină sfântă ce trebuie
administrată cu maximă delicatețe”(Ortega Y Gasset, 1993).
* Maturizarea reprezintă o precondiție esențială a libertății și realizării de sine iar sinceritatea
și umorul sunt condiții ale creșterii autentice.
* Rolul hotărâtor în maturizare revine capacității de comunicare, pasiunii rostirii cuvântului;
transmiteri mesajelor interumane, socializării prin cuvânt și informație.

4. Explicați sensul suferinței în viziunea lui V. Frankl (Eliza)

Sunt situatii cand omul nu mai poate sa lucreze sau sa se bucure de viata; caci
inevitabilitatea suferintei nu poate fi niciodata controlata. Sensul vietii este unul neconditionat,
pentru ca include chiar si sensul potential al suferintei ce nu poate fi evitata.
Am putea spune ca cei mai multi oameni din lagarul de concentrare credeau ca
oportunitatile reale pe care le oferea viata s-au dus. Totusi, in realitate, mai existau o
oportunitate si o provocare. Puteau obtine o victorie din aceste experiente, transformandu-le
viata intr-o biruinta launtrica. Viktor Frankl afirma „Ceea ce nu ma omoara, ma intareste”.
Frankl vorbea cu camarazii sai in lagar despre multele prilejuri de a da sens vietii,
afirmindu-le ca viata omului, oricare ar fi imprejurarile, nu inceteaza niciodata sa aiba sens si ca
acest nemarginit sens al vietii include suferinta si sfarsitul, privatiunea si moartea.
Acestia nu trebuiau sa-si piarda speranta, ci sa-si pastreze curajul avand siguranta ca
lipsa sortilor de izbanda in lupta lor nu ii scadea acesteia cu nimic din demnitate si sens
Odata, un medic generalist in varsta a apelat la Frankl, din cauza unei depresii severe.
Nu putea trece peste pierderea sotiei sale, care murise cu doi ani inainte si pe care o iubise mai
presus de orice. Acesta nu-l putea ajuta cu nimic, dar l-am confruntat cu intrebarea: „Doctore,
ce s-ar fi intamplat daca ai fi murit dumneata primul si sotia dumitale ti-ar fi supravietuit?” „Oh,
mi-a raspuns el, ar fi fost ingrozitor! Ce ar mai fi suferit!” Atunci i-am replicat: „Vezi, doctore,
sotia dumitale a fost crutata de o astfel de suferinta, si negresit ca tu esti acela care ai crutat-o,
cu pretul faptului ca tu ii supravietuiesti si o jelesti.” Nu mi-a raspuns absolut nimic, dar mi-a
strans mana si a parasit linistit cabinetul meu. Intr-un fel, suferinta inceteaza sa mai fie
suferinta din clipa in care isii gaseste un sens, ca de pilda sensul sacrificiului. Din clipa in care am
reusit sa ii schimb atitudinea fata de soarta pe care n-o mai putea schimba, el a putut cel putin
a vada sensul suferintei sale. Cand omul descopera ca destinul lui este sa sufere, va trebui sa-si
accepte suferinta ca fiind propria sa misiune; singura si unica lui misiune. Va trebui sa realizeze
faptul ca pana si in aceasta suferinta a sa, el este unic si singur in intregul univers. Nimeni nu-l
poate scuti de suferintaa lui sau nu poate sa sufere in locul sau. Singura lui sansa tine de modul
cum isi poarta povara ,referindu-se la situatiile pe care nu le poti influenta sau schimba

5. Descrieți intenția paradoxală (după V. Frankl) și efectele ei (Eliza)

Deblocarea mentala prin logoterapie Viktor Frankl, creatorul noii abordari
psihoterapeutice numita logoterapie, descrie in cartea san„ Omul in cautarea sensului vietii” o
tehnica eleganta de deblocare mentala, care poate fi aplicata cu succes in dezvoltarea
personala.
Intentia paradoxala se bazeaza pe doua fenomene: 1. Frica resimtita inainte de
producerea unui posibil eveniment nedorit „produce” exact evenimentul de care persoana se
teme. De exemplu, persoana care se teme ca atunci cand va pasi pe scena va rosi la vederea
publicului, si care isi mareste astfel sansele de a rosi in conditiile respective. Zicala romaneasca
„De ce te temi de aia nu scapi” isi gaseste astfel o expresie stiintifica, ce poarta in logoterapie
numele de anxietate anticipata. 2. Printr-un mecanism psihodinamic asemanator, asa cum frica
aduce cu sine producerea evenimentului nedorit, fortarea unei intentii face realizarea acestei

2
intentii imposibila. Un bun exemplu este situatia in care un barbat vrea cu tot dinadinsul sa isi
demonstreze performanta sexuala. Cu cat se straduieste mai mult, cu atat are mai putine sanse
de reusita. Mecanismul se numeste hiperintentie.
Concret, intentia paradoxala inseamna sa intentionezi, fie si pentru un moment, sa
realizezi exact lucrul de care te temi. In esenta, este vorba despre o schimbare de atitudine, in
care frica este inlocuita de o dorinta paradoxala. „Prin aceasta metoda vantul este indepartat
din panzele anxietatii.” – Viktor Frankl Intentia paradoxala utilizeaza capacitatea de auto-
detasare a omului, care se regaseste popular si in asa zisul „simt al umorului”. Persoana se
detaseaza (dizasociaza) de propriile sale temeri, fiind capabila sa rada de ea insasi. Pentru ca
metoda este in esenta foarte simpla, mai multe detalii despre felul in care poate fi aplicata
rezulta din cazuri concrete: 1. Un medic se temea de propria lui transpiratie: De fiecare data
cand anticipa ca urmeaza sa transpire, aceasta anxietate anticipata era suficienta pentru a
provoca un val de transpiratie excesiva. El a fost sfatuit ca atunci cand se astepta ca urmeaza sa
transpire, sa le arate in mod deliberat celor din jur cat de mult este capabil sa transpire.
Concret, de fiecare data cand intalnea pe cineva care ii declansa anxietatea anticipata, el isi
spunea: „Data trecuta am transpirat numai un sfert de litru… Acum voi transpira de 3 ori mai
mult.” Aceasta abordare a fost suficienta pentru a rezolva intr-o saptamana o problema care
dura de patru ani. 2. Un contabil suferea de o asa numita „crampa a scrisului”: El nu mai putea
sa scrie aproape nimic si prin urmare era in pericol sa isi piarda serviciul. In loc sa scrie cat de
frumos si citet posibil, el a fost sfatuit sa scrie cat mai mizerabil cu putinta. I s-a sugerat sa isi
spuna: „Acum le voi arata celor din jur cat de bine ma pricep sa mazgalesc”. Constatarea lui
imediata a fost ca nu este capabil sa mazgaleasca hartiile, in schimb putea sa scrie din nou
frumos si citet. Crampa i-a disparut in 48 de ore. 3. Intentia paradoxala poate fi aplicata si
pentru „celebra” insomnie: Frica de insomnie poate duce la hiperintentia de a adormi, care
aduce cu sine tocmai incapacitatea persoanei de a adormi. Intentia paradoxala inseamna in
acest caz sa iti propui sa ramai treaz(a) cat mai mult timp posibil. Cu alte cuvinte: – Anxietatea
anticipata ca nu poti adormi duce la hiperintentia de a adormi. – Aceasta hiperintentie este
inlocuita de intentia paradoxala de a ramane treaz, care in timp relativ scurt este urmata de
somn. Aceasta tehnica eleganta nu este un panaceu. Este un instrument util pentru eliberarea
de unele comportamente nedorite, in special cele bazate pe anxietatea anticipata.

6. Numiți căile prin care omul încearcă să atingă starea de nemurire simbolică menționate de I.
Yalom (Sergiu Modovan)
* Calea biologică – naşterea copiilor;
* Calea teologică – viaţa trăită la un alt nivel, la un nivel mai înalt;
* Calea creativă – viaţa trăită prin munca sa, influenţa creaţiilor sale sau influenţa personală
asupra altor oameni;
* Calea naturii nemuritoare – noi continuăm să trăim datorită faptului că facem parte din
circuitul vieţii al naturii;
* Calea depăşirii – experienţii interioare a transcendenţii eului, „pierderii de sine”, în trăiri
intensive, că timpul şi moarte dispar şi noi continuăm să trăim în „prezentul nemuritor”.

7. Sensul vieții – forme (după I. Yalom) (Sîrbu Irina)

”Sensul” și ”scopul” sunt lucruri puțin diferite. ”Sensul” se referă la senzația de valoare,
integritate, coerență, o anumită ordine. Aceste este un termen general pentru ceea ce trebuie
să se exprime prin ceva . Căutarea sensului presupune căutarea legăturii. ”Scopul” se referă la
intenție, funcție, sarcină. Cînd noi suntem interesați de scopul a ceva, noi întrebăm de rolul
acestuia, funcția. Ce face? Pentru ce?
Cu toate acestea, în sensul tradițional "scopului" vieții și "sensului" vieții sunt
interschimbabile, și de aceea le voi folosi ca sinonime. Un alt termen apropiat - "valoarea". Într-

3
un sens, "valoarea" - la fel ca și "sensul"; o înțelegere diferită a cuvântului este oarecum
derutantă, deoarece aceasta înseamnă "importanță", "semnificație".

Forme:
* Sensul pămîntesc ("sensul vieții mele") include în sine scopul: o persoană, cu un sentiment
de sens, percepe viața ca având un scop sau funcția pe care trebuie să o îndeplinească, o
anumită sarcină sau sarcini care conduc la cererea în sine.
* Sensul cosmic prespune un plan care există în afara și deasupra individului și care implică în
mod necesar orice ordonare magică sau spirituală a universului.
* Sensul secular personal - simțul personal al spațiului în absența sensului.

8. Mecanismele adaptive și dezadaptive de diminuare a anxietății generată de conștientizarea

morții menționate de I. Yalom (Sîrbu Irina)
Frica de moarte este de o mare importanță în experiența noastră interioară: ea ne
urmărește ca nimic altceva, în mod constant ea însuși amintește un fel de "hohote subterane",
ca un vulcan inactiv. Este prezența întunecată, ce perturbă liniștea, la pândă pe marginea
conștiinței.
La o vârstă fragedă, copilul este captivat profund de întrebarea morții; depășirea fricii
dureroase de distrugere - o sarcină fundamentală a dezvoltării sale.
Pentru a face față acestei frici, găsim metode de apărare împotriva conștientizării morții,
bazate pe negare, ce formează caracterului nostru; în cazul în care aceste protecțiii snd
dezadaptative, aceasta generează sindrome clinice. Cu alte cuvinte, psihopatologia este
rezultatul modalităților ineficiente de a învinge moartea.
În cele din urmă, gradul de conștientizare a morții poate servi drept fundament pentru o
strategie psihoterapeutică sănătoasă și eficientă.

Evaluare la disciplina TERAPII EXISTENȚIALISTE (varianta 2)

1. Numiți 5 situații / factori ce pot genera impasul existențial (Sergiu Leca)

1 Disolutia organizarii triontice (Eu-Tu –El) duce la impas existential,la boala psihica,la
depersonalizare si pierderea echilibrului,individual devine consumat,condamnat,spulberat si
anihilat.-“Fara tu,nu am sti niciodata daca existam sau nu. Iar fara El nu am sti niciodata daca
am murit sau nu.”
Ex: pierderea memoriei,a originilor ereditare,ancestrale.
2 I.E. ca situatie de criza-duce la regresie pe axa timpului anthropologic,la caderea
fazelor primare,infantile,la ingustarea cimpului libertatii interioare, la neputinta creativa si la
diminuarea autocontrolului
Ex: la crearea propriului destin ,impasul existential se manifesta ca o incremenire in
proiect,ca imposibilitate de depasire a limitei interioare determinate psihogenetic sau ca
imposibilitatea depasirii maladiilor de destin: mutismul,lenea,incapatinarea,esecul.
3 Fixarea persoanei intr-un present unimodal,static si lipsit de fundal da adincime
temporala, fara incadrare si fara perspective.
Ex: inundatii massive,naufragii,incendii,violul unei fete sau moartea iubitei,care se
manifesta in plan psihic prin presiune negative si stare tensionala.
4 Situatii de deformare cognitiva a testarii realitatii care pot determina,intretine sau
amplifica stari depressive, de suspiciune, obesesie sau anxietate.
Ex: Primele modele comportamentale de relationare cu sexul opus si de conduita
familiala marcheaza evolutia fiecarui individ.Relatia dintre parinti devine astfel un reper
constient sa inconstient mereu reactualizat cu voia sau fara voia adultului,in propriile lui relatii
maritale.

4
 5 esecul unui proiect de destin in care omul a investit speranta energie,credinta si
asteptare,pentru care s-a zbatut si pentru care a luptat si care devenise un crez pentru fiinta sa.
6 criza sufleteasca-ia nastere atunci cind individual se dezice de propriul eu, de propria
limba si de proprii parinti, de neamul in care a fost asezat de catre zei.
Ex: dragostea , pierderea banilor,arderea casei etc

2. Explicați esența lumii naturale, agrumentați necesitatea examinării ei în terapia existențială

(Dana)
Se referă la setul de atitudini ale clientului faţă de hrană, sex și procreare, la felul cum își
percepe propriul cop, la modul de raportare faţă de diferite boli, slăbiciuni, etc. Deoarece
existenţa umană este întotdeauna ancorată în mediul fizic (actual), într-o lume materială,
dimensiunea naturală este cea mai importantă. Una dintre cele mai importante sarcini ale
terapeutului este aceea de a asista clienţii în reflectarea propriilor evaluări asupra corporalităţii.

3. Descrieți etapele de acțiune în analiza existențială (după D. Polkinhome) (Dana)

* Explorarea eului. Este o examinare amănunţită a celor patru dimensiuni ale vieţii
clientului: lumea naturală, lumea publică, lumea privată şi lumea ideală. Este descrierea
propriei lumi, a memoriei, sentimentelor şi reacţiilor proprii. Clientul este încurajat să
recunoască şi să definească propria experienţă aşa cum este ea în realitate, să accepte o poziţie
criticist – constructivă pentru o înţelegere clară a modului său de existenţă. De cele mai multe
ori, clienţii sunt fascinaţi de descoperirea propriului interior.
* Schimbarea direcţiei vieţii, prin care se ia decizia de schimbare a propriei vieţi.
Terapeutul îl ajută pe client să analizeze şi să evalueze toate alternativele posibile şi să
selecteze apoi varianta optimă. Noua viziune de viaţă care se structurează аcum îl va determina
pe client să îşi accepte trupul său biologic, să accepte prezenţa semenilor, să-şi construiască
gânduri optimiste şi speranţe pentru viitor. Se conştientizează rolul său în alegerea curentului
existenţial în care se va angaja pentru a trăi o viaţă liberă şi responsabilă.
* Manifestarea noii vieţi demne. Se implementează şi se manifestă noul sistem
axiologic. În această etapă se stabilesc modalităţile de valorizare şi punere în acţiune a
talentelor clientului, a abilităţilor şi deprinderilor personale. Accentul este pus pe descoperirea
talentelor şi nu pe indicații privind folosirea lor. Clienitul se aruncă în lupta pentru construirea
propriului destin şi de aceea trebuie încurajat. Dacă în faza iniţială subiectul este trist şi
depresiv, acum va fi plin de speranţă şi cu o actualizare a energiei psihice care îl va ajuta să se
elibereze de disconfort şi să evadeze din impasul existenţial, să regândească criza sufletească ca
fiind de domeniul trecutului şi ca având partea sa de umor şi de amuzament. Cu ajutorul
analistului, clientul descoperă libertatea fiinţei sale şi bucuria unei vieţi libere lipsite de
constrângeri şi limite false.

4. Descrieți esența logoterapiei lui V. Frankl (Eugenia)

Potrivit logoterapiei căutarea unui sens în viaţă este principalul factor motivaţional şi nu
o raţionalizare secundară a impulsurilor instinctuale. Omul este capabil să trăiască sau chiar să
moară pentru idealurile sau valorile sale.
Potrivit logoterapiei, sensul vieţii poate fi descoperit în trei moduri diferite: prin
implicarea într-o acţiune, prin experimentarea unor emoţii şi prin atitudinea pe care o avem în
faţa suferinţei inevitabile. logoterapia, în comparaţie cu psihanaliza, este o metodă mult mai
puţin retrospectivă şi introspectivă. Logoterapia se concentrează mai degrabă asupra viitorului,
adică asupra sensului pe care pacientul urmăreşte să îl dea viitorului său. (Logoterapia este cu
adevărat o formă de psihoterapie centrată pe sens.) Totodată, logoterapia rupe cercurile
vicioase şi mecanismele de feedback care joacă un rol atât de mare în dezvoltarea nevrozelor.
Astfel, autocentrarea18, tipică nevroticului, este întreruptă, în loc să fie mereu încurajată şi
întărită. Conform logoterapiei, această strădanie a omului de a găsi sens în viaţa sa reprezintă

5
forţa motivatoare primă în om. Unicitatea şi specificul sensului constau în faptul că acesta
trebuie şi poate fi îndeplinit numai de către omul însuşi. Numai astfel conceptul capătă
semnificaţia care îi va satisface omului voinţa sa de sens. Dorinţa de a găsi un sens poate de
asemenea să fie frustrantă, caz în care logoterapia vorbeşte despre „frustrarea existenţială”,
dar trebuie avut în vedere că nu orice conflict trebuie sa fie şi nevrotic. Suferinţa nu este
neapărat un fenomen patologic, ea poate foarte bine să fie o realizare, în special atunci când
provine din frustrare existenţială. Căutarea unui sens provoacă mai degrabă tensiune
interioară, nu echilibru, dar tensiunea este o condiţie indispensabilă sănătăţii mintale. Potrivit
logoterapiei, sensul vieţii poate fi descoperit în trei moduri diferite: prin implicarea într-o
acţiune, prinsensul iubirii şi prin atitudinea pe care o avem în faţa suferinţei
inevitabile. Dragostea este singurul mod în care putem cuprinde o altă fiinţă umană în nucleul
cel mai lăuntric al personalităţii sale. În logoterapie iubirea nu este interpretată ca un
epifenomen al instinctelor sexuale, iubirea este ea însăşi primară. În mod normal sexul este o
modalitate de exprimare a iubirii şi este justificat, chiar sanctificat, atunci când apare ca un
mijloc de exprimare a acesteia, un efect secundar care decurge din iubire. Sensul
suferinţei. Putem găsi un sens în viaţă chiar şi atunci când ne confruntăm cu o situaţie lipsită de
speranţă. 

5. Descrieți atenția excesivă (hiperreflecția) (după V. Frankl) și efectele ei

(Sergiu Leca)
Atentia excesiva sau hiperreflectia poate fi patogena (adica sa duca la boala) – aceasta
se caracterizeaza prin faptul ca persoana este dominata de o anxietate anticipatorie care
conduce atit la o intentie excesiva cit si la o atentie excesiva indreptata asupra sa sau a
dorintei,placerii personale . Pentru ca persoana sa scape de hiperreflectie, trebuie sa se
produca o "dereflectare" adica o redirectionare a atentiei pacientului catre un alt obiect (ex.
inspre partener si nu inspre dorinta/placere).

6. Descrieți conceptul de libertate în viziunea lui I.Yalom. Mecanismele de apărare prin care
fugim de responsabilitate (Marcela Gîrneț)
Libertatea reprezinta o grija fundamental, mai putin accesibila. Libertatea privita din
punctul de vedete al temeiurilor e acompaniata de spaima. Libertatea nu e de gasit in lexiconul
psihoterapiei. Conceptual de libertate joaca un rol indispensabil atit in teoria, cit si in practica
tuturor terapiilor traditionale sau inovatoare. Pentru filosof ‘libertatea’poseda implicatii
personale, sociale, morale si politice, extinzindu – se ca atare asupra unui areal vast. De- a
lungul secolelor, conceptual libertatii absolute a generat o impotrivire puternica. Libertatea ne
ajuta sa intelegem asumarea responsabilitatii, angajamentul in directia scimbarii, deciziei si
actiunii.
Mecanismele de aparare prin care fugim de responsabilitate. Printre mecanismele de
aparare care protejeaza individul de constientizarea propriei responsabilitati sunt:
conpulsivitatea una dintre cele mai commune aparari dinamice impotriva constietizarii
responsabilitatii e crearea unei limi psihologice lipsite de liberatate si aflate in puterea unei
forte autotputernice straine de propriul eu. Deplasarea responsabilitatii se spune ca multe
personae evita responsabilitatea personala prin deplasarea acesteia asupra altuia. Evitarea
responsabilitatii este, obstacolul mare din cadrul psihoterapiei pacientului suferind de o
maladie psihosomatita. Negarea responsabilitatii: victim inocenta. Un tip aparte de evitare a
responsabilitatii poate fi contanta adesea la indivizii care isi neaga responsabilitatea
considerindu – se victim inocente ake unor evenimente pe care ei insisi le – au declansat.
Negarea responsabilitatii : pierderea controlului. O alta modalitate de renuntare la orice
responsabilitate ‘sa – ti pierzi mintile’. Pierderea controlului ofera un alt beneficiu frecvent:
grija din partea altuia. Unii pacienti isi doresc atit de mult ca cineva sa aiba grija de ei, sa fie
hraniti in modurile cele mai intime de catre terapeut, ca, pentru a – si indeplini dorintele, ‘isi

6
pierd mintile’, chiar pina intr-acolo cind regresia severa necesita spitalizare. Evitarea
comportamentului autonom. Terapeutii sunt adesea lasati perplecsi de pacientii care stiu prea
bine ce trebuie sa faca a se simti bine, dar, inexplicabil, nu fac nimic in acest sens. Tulburari ale
dorintei si deciziei. Atunci cind cineva doreste si allege totalmente lucid, el se confrunta cu
responsabilitatea.

7. Manifestarea clinică a lipsei sensului (după I. Yalom) (Marcela Grîneț)

Irvin Yalom impreuna cu o serie de colegi a confiram ca lipsa de sens este un simptom
frecvent acuzat. Lipsa de sens este mentionata rar in calitate de entitate clinica deoarece e
considerate indeobste ca o manifestare a unui sindrom clinic primar, mai fundamental si mai
familiar. Freud spunea ca “in momentul in care un om se intreaba asupra sensului vietii, el este
déjà bolnav”.
Printre manifestarile clinice ale lipsei sensului sunt: Vidul existential – sau cum mai este
numit “ frustrarea existential” – este un fenomen frecvent caracterizat printr – o stare
subiectiva de plictis, apatie si gol interior. Individual se simte clinic, lipsit de directive si isi pune
sub semnul intrebarii cele mai multe activitati din viata. Daca pacientul dezvolta dincolo de
sentimental explicit al lipsei de sens o simtomatologie nevrotica manifesta, atunci el dezvolta o
nevroza existential sau “noogenica”. Cruciadismul – e caracterizat de o inclinatie puternica de a
cauta si a te dedica unor cauze dramatce si importante. Acesti indivizi sunt demostrati care isi
cauta o cauza; ei imbratiseaza cauze aproape indiferent de continutul lor. Nihilismul se
caracterizeaza printr – o inclinatie active si permanenta de a discredita activitatile pe care
ceilalti le cred inzestrate cu sens. Energia nihilistului si comportamentului sau izvorasc din
disperare; el isi urmareste placerea obtinuta in urma furiei distrugerii.
Forma vegetative a maladiei existential este gradul cel mai inalt al lipsei de sens.
Individual nu mai cauta compulsive un scop in varii angajamente; de asemenea, el nu se mai
napusteste la sensurile imbratisate de altii. Activitatea compulsive. Formele clinice de absenta a
sensului nu sunt desigur observate indeobste ca entitati de sine statatoare, ci reprezinta
paradigm clinice. Caracteristicile si gradul de severitate variza de la pacient la pacient, adesea
intervenind si alte simtome. Una dintre cele mai commune forme ale lipsei de sens este data de
activitatea frenetic, in stare sa consume energiile individului atit de mult, incit problema
sensului este purificata de continutu – I toxic.

8 Relația dorință – voință – responsabilitate – acțiune. (Marcela Grîneț)

Asumarea responsabilitatii este doar primul pas in procesul schimbarii. Pentru ca
schimbarea sa se produca, va trebui intii sa ne asumam responsabilitatea:trebuie sa ne angajam
intr – o actiune. Sarcina psihoterapiei este schimbarea, iar schimbarea terapeutica trebuie sa se
exprime prin actiune. Vointa este un contruct psihologic la care apeleaza psihoterapeutul.
In opinia lui Rank era ca vointa apare in dezvoltarea individului in relatie cu pulsiunile
instinctual. Rank de asemenea descrie trei stadia in dezvoltarea vointei: vointa contrara –
opozitia fata de vointa altuia; vointa pozitiva – a voi ce trebuie; vointa creative – a voi ce
doresti. Vointa nu e doar o putere sau o hotarire, ci o potentialitate, deci ceva indeaproape
legat de viitor. Prin vointa ne proiectam in viitor., iar iar dortinta initiaza acest process. Dorinta
este “acceptarea ca vrem ca viitorul sa fie asa si asa; este capacitatea de a extrage din
adincurile noastre preocuparea care tinteste sa schimbe viitorul”. May subliniaza ca dorintele
difera de nevoi, forte sau tropime intr – un aspect important : dorintele au sens. “Dorinta”
ofera caldura, continut, imaginative, joc de copil, prospetime si bogatie “vointei”. “Vointa”
ofera autonomie si maturitate “dorintei”. Fara “dorinta”, “vointa” isi pierde vitalitatea,
viabilitatea si tinde sa se stinga ca urmare a contradictiilor interne. Daca ai “vointa” si nicio
“dorinta”, devii sec.

7
 Evaluare la disciplina TERAPII EXISTENȚIALISTE (varianta 3)

1. Numiți 5 condiții necesare pentru realizarea terapiei existențialiste (personalitatea

terapeutului, a clientului, relația terapeutică) (Iana)
Se pune accent pe autodeterminarea personalităţii, pe construirea propriului destin, pe
creativitate, spontaneitate şi autenticitatea fiinţei umane.
Nu există boală psihică în concepţia existenţialistă, ci numai situaţii problematice şi
impasuri existenţiale, ceea ce înseamnă pierderea sensului existenţei, ca urmare a scăderii şi
reprimării potenţialului uman. Impasul existenţial este considerat un fenomen ontologic, iar
nevroza – expresia disperării existenţiale.
Terapeutul nu fixează obiective ce trebuie atinse, nu încearcă să-l schimbe pe client, ci
doar îl ajută să-şi valorifice potenţialul psihic latent, relaţia fiind de la om la om, terapeutul fiind
considerat „ab initio” o fiinţă omenească, nicidecum un specialist. „Idealul psihoterapiei este
crearea omului spontan, activ, creativ, autentic” (I.Holdevici, 1993, p.50), adică întoarcerea
fiinţei la izvoarele sale regeneratoare.
Terapia existenţialistă nu lucrează cu anormalitatea, ci cu ceea ce mai este încă bun şi
sănătos în fiinţa omenească. În spiritul acesta, considerăm că nu trebuie distrus universul
existenţial al clientului, ci metamorfozat într-unul realist, autentic şi sănătos. Clientul trebuie să
fie motivat pentru schimbare, să dorească transformarea propriei personalități, să fie interesat
şi capabil de relaţionare terapeutică. Psihoterapeutul acţionează printr-o atitudine terapeutică
deschisă, binevoitoare, autentică, lipsită de concepte abstracte şi promisiuni nerealizabile.
Analistul se implică în mod empatic, dar clientul ia decizia schimbării, terapeutul centrându-se
pe sentimente şi nu pe fapte. El se centrează pe client şi nu pe problemele acestuia. Dialogul
existenţial „se face”, nu neapărat se vorbeşte. Se folosesc cuvinte potrivite, ştiut fiind faptul că
Logosul are valenţe vindecătoare. „Cuvântul e o taină sfântă ce trebuie administrată cu maximă
delicateţe" (Ortega Y. Gasset,1993).
În timpul relaţiei terapeutice clientul trebuie să-şi exprime cât mai clar şi fără echivoc
gândurile şi sentimentele, să-şi exprime emoţiile „hic et nunc”, să-şi caute singur un plan de
acţiune; terapeutul asigurând climatul psihologic necesar unei dezvoltări armonioase a
personalităţii. Climatul terapeutic este de acceptare necondiţionată, înţelegere şi comunicare
mutuală, valorizare şi încurajare.

2. Explicați esența lumii private, agrumentați necesitatea examinării ei în terapia existențială

(Claudia)
Se referă la relaţia clientului cu sine şi la tot ceea ce este considerat ca parte a vieţii
private. Fără o experienţă solidă a sinelui, clientul se simte la voia întâmplării, fără scop şi fără
direcţie în viaţă. Trebuie să găsească un răspuns adecvat la întrebarea: „cine sunt eu?”. Se
lucrează cu clienţii în scopul deschiderii accesului la propriul EU. Aceştia au nevoie de propriile
resurse interne pentru a-şi descoperii propriile direcţii în viaţă (drumuri existenţiale). Oameni
care nu-i interiorizează pe ceilalţi ca pe o parte a personalităţii lor, se simt izolați şi despărțiți
(rupți) de existență. Ei ajung să se raporteze la lume prin prisma rolurilor şi a scenariilor sociale.
Din momentul în care clienţii vor începe să accepte o relație intimă şi securizantă cu ei înşişi,
incluzând paradoxurile lor, puterile şi slăbiciunile lor, vor începe să-şi clarifice modul în care
ceilalți pot fi integrați în lumea lor interioară, ca o parte a identității personale. Prin această
deschidere şi dorinţă de a-i include pe ceilalți, clienții vor transforma aceste relații din obligații
personale în dragoste şi unitate.

3. Descrieți misiunea terapiei existențialiste și scopurile ei (Alina)

● conştientizarea propriilor probleme şi actualizarea potenţialului energetic latent;
● eliminarea disconfortului datorat impasului existențial în care se află individul şi maturizarea
personalităţii;

8
● obţinerea unei imagini de sine autentice, ceea ce duce la clarificarea identităţii personale şi
armonizare relaţională;
● acceptarea de sine şi eliminarea conflictelor intrapsihice;
● modificarea şi metamorfozarea comportamentului neautentic;
● rezolvarea crizei existenţiale în care se află clientul şi conştientizarea autodeterminării
destinului;
● autodesăvârşire personală, dezvoltarea autenticităţii, spontaneităţi şi creativităţii ceea ce
duce la reconstrucţia fiinţei umane.

4. Abordarea frustrării existențiale în logoterapia lui V. Frankl (Alina)

Logoterapia se concentreaza asupra sensului existentei umane si asupra cautarii senslui
de catre om. Conform logoterapiei aceasta stradanie a omului de a gasi sens in viata se
reprezinta forta motivatoare prima in om. Vointa de sens a omului poate si ea sa duca la
frustrare, caz in care logoterapia vorbeste despre frustratrea existential. Frustrarea existential
poate si ea declansa nevroze. Pentru acest gen de nevroze, logoterapia a stabilit termenulde
nevroze noogene, in opozitie cu sensul traditional al termenului de nevroza.

5. Descrieți intenția forțată (hiperintenția) (după V. Frankl) și efectele ei (Viorica)

Printr-un mecanism psihodinamic asemănător, aşa cum frica aduce cu sine producerea
evenimentului nedorit, forţarea unei intenţii face realizarea acestei intenţii imposibilă.
Mecanismul se numeşte hiperintentie.
Conceptul de hiperintenţie - momentul în care forţăm cu mintea un proces care nu are
legătură cu mintea – cum sunt somnul, sexul, dialogul firesc cu celălalt, sau sentimentele de
dragoste. Hiperintenţia vrea să rezolve, dar mai degrabă blochează ceea ce vrea să rezolve.
Un bun exemplu este situaţia în care un bărbat vrea cu tot dinadinsul să îşi demonstreze
performanţa sexuală.
Cu cât se străduieşte mai mult, cu atât are mai puţine şanse de reuşită

6. Numiți cele 3 căi prin care poate fi găsit sensul vieții (după V. Frankl) (Viorica)
Sensul vieții poate fi găsit pe trei căi:
● Prin muncă, creație - dedicându-ne unei lucrări, unei activități, unei creații
● Prin dragoste - dedicându-ne unei persoane, pe care o iubim și care ne împărtășește iubirea
ei; sau contemplând frumosul, adevărul și binele din natură sau cultură
● Alegându-ne atitudinea interioară în situații care nu mai pot fi schimbate – aceasta este
libertatea noastră de voință, cu ajutorul căreia putem transforma o încercare sau o nenorocire
într-o realizare, într-o victorie personală

7. Reprezentările copiilor despre moarte în abordarea existențialistă (Cristina Bujeniță)

Grija și reprezentările noastre despre moarte nu sunt fenomene superficiale sau ușor de
definit și înțeles. Aceste griji nu iau naștere la vârsta adultă. Încă din vârste fragede, copilul își
pune întrebări legate de viață și moarte. Freud afirma că copiii dau întrebări de genul „de unde
vin” de la vârsta de câțiva anișori, asta fiind o grija omniprezenta în toate timpurile și
generațiile, însă există dovezi că întrebarea ”încotro mă îndrept” este întrebarea pe care nu o
putem evita, și o primim adesea de la copiii. Copiii au o preocupare extraordinară pentru
moarte, grijile lor pentru moarte se regăsesc pretutindeni și influențează lumea lor
experiențiale. Moartea pentru copii este o enigmă și ei luptă împotriva dispariției și
neajutorării. Preocuparea copiilor despre moarte apare la o vârstă foarte fragedă. Copiii
parcurg o multitudine de pași în conștientizarea morții și metodele utilizate pentru a lupta
împotriva fricii de moarte. La vârsta fragedă, copilului îi este dificil să facă diferența între ceea
ce are viață și ceea ce este neînsuflețit(din cauza jucăriilor mecanice, mișcării apei sau acelor
ceasornicului). Copilul inevitabil se va întâlni cu moartea, fie ca va fi vorba de decesul unei

9
persoane sau moartea unei insecte, păsări, animăluț, ceea ce va genera nelămurire și o serie de
întrebări. Educația copilului cu privire la moarte și rolul părinților aici este inevitabil, copilul
trebuie să fie informat corect și fenomenul morții să îi fie explicat pe înțelesul lui pentru a
conștientiza caracterul situației.

8. Abordarea izolării existențiale în procesul terapeutic (cum lucrăm cu izolarea) (Cristina

Bujeniță)
Izolarea, de obicei este resimțită ca singurătate și poate fi izolare față de alți indivizi
(interpersonală) sau izolare intrapersonală , când individul separă părți din el însuși. Izolarea
existențială este atunci când indivizii sunt izolați de ceilalți și de părți din ei înșiși, însă la baza
acestora se află o izolare care persistă în pofida celor mai satisfăcătoare relații cu alți indivizi și
în pofida unei autocunoașteri și integrări ireproșabile. Izolarea existențială se referă la bariera
de nedepășit între propria persoană și ceilalți, separarea dintre individ și lume.
Pentru a ne apăra de izolare este necesar să interiorizăm o parte din izolare și s-o trăim
ca pe ceva firesc, să o suportăm cu curaj sau într-o stare de hotărâre. De asemenea este posibil
ca individul să încerce să nu mai fie singur, să se implice în relații cu alții, cu toate că nici o
relație nu poate elimina izolarea, cel puțin o va diminua. Un pas înainte va fi capacitatea de a
recunoaste propria izolare existențială și să o înfruntăm cu hotărâre, astfel vom fi capabili să ne
întoarcem cu dragoste către ceilalți. Individul are nevoie să știe că cineva se gândește la el
acum, asta îi diminuează senzația de izolare . individul are nevoie de fuziune, uneori, pentru a
depăși izolarea existențială. Un pas important pentru tratament îl are ajutorul acordat
pacientului pentru ca el să poată aborda singurătate. De asemenea, ajutarea pacientului să
conștientizeze că intimitatea are limitele și beneficiile sale și că izolarea nu este o soluție în
rezolvarea problemelor.
Desigur izolarea nu are soluție, e parte a existenței și va trebui să ne confruntăm cu ea,
găsind o modalitate de a o integra în sufletul nostru. Comuniunea cu alții e este cea mai
importantă resursă pentru a depăși spaima izolării. Terapeutul trebuie să găsească o modalitate
prin care să-și ajute pacientul să înfrunte izolarea, oferindu-i sprijin complex in doze potrivite
acestuia. Uneori este recomandat sa se prescrie perioade de izolare autoimpusă(pentru
generarea unui material terapeutic important și de asemenea, pacientul descoperă resurse
ascunse de curaj). Practica meditației, de asemenea oferă o cale pentru perceperea izolării,
permite indivizilor, ca într-o stare de angoasă redusă(relaxare musculară, respirație), să
depășească angoasa pe care o asociază cu izolarea

Evaluare la disciplina TERAPII EXISTENȚIALISTE (varianta 4)

1. Numiți și descrieți 5 tehnici terapeutice ce pot fi utilizate în terapia existențialistă

(Eugenia)
● Intentia paradoxala –reprezinta un model psihoterapeutic comportamental, centrat pe
simtom. Simtomele reprezinta metafore, mesaje care exprima suferintele ascunse si reale ale
individului, cuplului sau familiei ce se adreseaza psihoterapiei. Este definit ca : situatie in care
terapeutul ii prescriei pacientului producerea voluntara si exagerata a comportamentului
nedorit, de care acesta din urma doreste sa scape.Se bazeaza in mare masura pe elementul
surpriza, caracterul nelogic si socant al prescriptilor fizind pentru atentia pacientul;ui si
intrerupind cercul vicios prin care simtomul era mentinut si exacerbat.
● Tehnica fanteziei ghidate-Obiectivul central al inductorului este acela de a provoca un
proces de absorbtie a pacientului prin concentrarea acestuia asupra unui scenariu imaginativ
interior.
● Tehnici de relaxare- Relaxarea face parte din cadrul tehnicilor de terapie sugestivă. Sugestiile
intervin atât în inducerea şi adâncirea stării de relaxare, cât şi în terapia simptomatică, prin
intermediul sugestiilor „ţintite" care au drept scop înlăturarea simptomului. De asemenea, în

10
starea de relaxare se pot realiza tehnici de desensibilizare sistematică, precum şi diverse
antrenamente focalizate în direcţia optimizării performanţelor fizice şi psihice ale subiecţior.
● Tehnici de educare a vointei
● Tehnici de concentrare a atentiei

2. Explicați esența lumii ideale, agrumentați necesitatea examinării ei în terapia existențială

(Dana)
Se referă la normele, valorile şi idealurile clientului, la credinţe, reguli etice şi spirituale,
la ceea ce dă înţeles şi sens vieții umane. Această dimensiune este o parte a esenţei fiinţei şi se
distinge de codurile şi regulile lumii publice. De cele maj multe ori clienții nu au o sferă de valori
personale, şi de aceea se simt la voia întâmplării, neavând nici o direcţie în viaţă. Terapeutul
ajută la distincţia între valorile publice şi valorile care sunt expresia propriei interiorități. După
ce clienții devin conştienți de propriile idealuri, se va lucra cu ei în vederea reflectării şi
reconfirmării acestor credinţe, ajungând să construiască pe baza acestora direcțiile şi
oportunitățile pentru viaţă.

3. Descrieți temele propuse de G. Corey, asupra cărora se focalizează dialogul existențial

(Dana)
a. Examinarea problemelor maritale. Se investighează relaţia cu partenerul de viaţă, cu familia
nucleară şi extinsă. Clientul este încurajat să mărturisească câteva din impulsurile şi gândurile
care îl frămîntă şi-l înfricoşează şi este încurajat să discute acasă cu membrii familiei problemele
care îl indspun şi-i provoacă anxietate.
b. Stabilirea unui nou sistem axiologic. Vechile valori care l-au condus la impas existențial sunt
înlocuite cu altele noi care îi conferă autenticitate şi libertate.
c. Tratarea anxietăţii. Se analizează cauzele anxietăţii clientului. Dacă anxietatea este resimtită
ca un fapt negativ, terapeutul, în schimb, o vede ca pe o posibilitate de schimbare. Acesta
trebuie încurajat să ia decizia pentru schimbare şi să-si asume responsabilitatea alegerii. De
asemenea, trebuie decodificate semnalele date de către anxietate.
d. Explorarea sensului morţii. Datorită anxietății, mulți clienţi resimt o iminentă apropiere a
morții. Subiectul trebuie ajutat să-şi evalueze sensul şi calitatea vieții şi să experimenteze
sentimentul morții. După o vreme, el va admite că anumite sfere ale vieţii sale sunt moarte și că
va trebui să dezvolte altele noi.
Pentru analiza existenţială şi pentru terapia umanistă, situaţia de impas existenţial este
un fapt pozitiv care va duce la renaşterea şi reconstrucţia fiinţei umane. Terapeutul nu
analizează trecutul clientului şi nici mecanismele transferului sau contratransferului, nu
stabileşte nici obiective şi nici scopuri, ci oferă clientului posibilitatea de a se controla, în cazul
în care apare contratransferul, acesta se poate rezolva prin poziţia de neutralilate și
permisivitate a analistului.

4. Descrieți esența existenței în viziunea lui V. Frankl (Eugenia)

Anxietatea anticipatorie este o tulburare care este observata frecvent la indivizi
nervotici. Caracteristic pentru aceasta tulburare este faptul ca produce exact lucrul de care
pacientul se teme.
Exemplu: persoana careia ii este teama ca va rosi cind intra intr-o sala unde va da ochii
cu o multime de oameni va fi de fapt mult mai predispusa sa roseasca in astfel de inconjurari.
In acest context putem modifica zicala: “dorinta e maica gindului” in “teama este maica
evenimentului”. Anxietatea anticipatorie traita de individ are urmatoarele efecte:
intentia fortata – hiperintentia;
atentie excesiva – hiperreflectia;
Aceste efecte ale tulburarii, il impiedica pe individ sa experimenteze sis a traiasca in
plionatate viata.

11
 Exemplu: teama ca nu poti dormi duce la hiperintentie de a dormi.
Logoterapeutul il ajuta pe pacient sa dereflecteze intentia fortata si atentia excesiva,
deci le redirectioneaza catre obiectul potrivit.

5. Descrieți anxietatea anticipatorie (după V. Frankl) și efectele ei (Svetlana)

● Anxietatea anticipatorie este temerea ca ar putea să reapară într-o anumită situație
simptomul care aduce o reacție anume (de exemplu: înroșirea pe față cu anumite ocazii din
cauza emoțiilor, frica de a transpira etc.) Pacientul reacționează la un simptom dat, cu temerea
că ar putea să reapară, deci cu o anxietate anticipatorie, iar această axietatea anticipatorie are
ca rezultat reapariţia simptomului, eveniment care nu face decât să-i întărească pacientului
temerea sa inițială. Ori de câte ori tânărul se aștepta la o răbufnire a transpirației lui, această
anxietate anticipatorie ajungea să precipite o transpirație excesivă. E ca un cerc: simptomul
aduce o reacție psihică , care corespunde cu frica anticipatorie, care provoacă reapariția
simptomului. (cum iau cana în mână îmi tremură mâinile, ca rezultat se crează frica
anticipatorie că atunci când voi lua cana cu apă în mână îmi vor tremura mâinile și prin urmare
mâinile îmi tremură și mai mult următoarea dată când beau apă)
● Se tratează cu intenția paradoxală ( eu îmi zic mie, cu umor sau fără, hai începe să
tremuri doar vei lua cana cu apă în mână – intenționat tare vreau să-mi tremure mâinile)
Numiți premisele fundamentale de la care pornește I. Yalom în abordarea morții. (Cristina
Efros)
● Teama de moarte joacă un rol important în experiența noastră internă; ne frământă
în contiunuu în inconștient, și e o prezență întunecată și neliniștitoare în conștiință.
● De la o vârstă fragedă, copilul este îngrijorat în întreaga sa ființă de moarte, iar
sarcina sa primordială în cadrul dezvoltării sale umane este de a răspunde la angoasei că va
dispărea de pe această lume.
● Pentru a face față angoasei de moarte, ne dezvoltăm bariere de apărare împotriva
conștientizării morții, bazate pe negare, care ne modelează caracterul. Iar în situația în care
aceste mecanisme duc la inadaptare, se pot genera simptome clinice, adică psihopatologia ete
rezultatul produs de modurile ineficiente de a transcende moartea.
● Astfel, o abordare eficientă și solidă a psihoterapiei este atunci cînd ia în considerare
conștiința morții.

7. Izolarea existențială și modul în care omul îi face față (după I. Yalom) (Marcela)
Sunt trei tipuri de izolare –interpersonala,intrapersoanala,exstentiala.Izolarea
existentialase refera la haul de netrecut intre propria persoana si ceilanti.Daca nu reusim sa
dezvoltam puterea interioara ,sentimental propriei valori si identitatea ferma care ne face
capabili sa infruntamizolarea existentiala sa ducem povara angoasei ,atunci vom cauta sa
dobindim pe cai ocolite siguranta.O alta solutie consta in sacrificarea propriei identitati-
individul isi diminuiaza angoasa izolarii prin pierderea de sine intr-un alt individ ,intr-o cauza sau
activitate.Din acest motiv este de doua ori disperat ,elare parte de disperarea fundamentala
existential peste care se adauga cea data de faptul ca sa sacrificat constiinta de sine ,nicinusi da
seama ca este disperat.Conflictul universal al fiintei umane provine din faptul ca ne staduimsa
devenimoamen independenti ,insa trebuie atunci de indurate o izolare inficosatoare ,si ce mai
fregventa modaliate de a rezolva acest conflict este negarea.Individul elaboreaza iluzia unei
fuziuni .Fuziunea elimina izolarea de o maniera radicala –eliminind constiinta de sine .Momente
de fuziune extatica sint nereflexive –sentimentul propriului sine este perdut.
A fi ca toti ceilanti in imbracaminte ,vorbire,obiceiuri,a nu avea ginduri sau sentimente
diferite diferite-salveaza de la izolarea de sine.Solutia pentru izolare care recurge la fuziune –
conformism este sublimate de intrebarile ,,Ce vreau eu?,Ce simt eu?,Care este scopul meu in
viata ?.

12
 Indivizii care sint ingroziti de izolare incearca de regula sa isi diminuieze spaima de o
maniera interpersonal-au nevoie de prezenta celorlanti,pentru asi afirma existent,cauta legaturi
sexuale multiple,caricature ale relatiilor autentice.Individul disperat cauta un ajutor in relatie.
In cadrul terapiei pacientul va diminua izolarea dar nu o va elimina.Izolarea nu are
solutie .E parte a exisentei si va trebui sa ne confruntamcu ea,gasind un mod de a o integra in
sufletul nostrum.Comuniunea cu altii este cea mai importanta resursa care ne sta la dispozitie
pentru a diminua spaima izolarii.
Individul trebuie sa inceapa prin a infrunta izolarea si a o tolera pentru a devein capabil
sa utilizeze resursele disponibile in vederea abordarii depline a propriei situatii existentiale.

8. Abordarea în procesul terapeutic a lipsei de sens. (Marcela)

Experienta lipsei de sens poate fi o dublura a angoasei de moarte .
Un lucru important pentru terapeut este sa reformuleze plingerea pacientului care
acuza un sentiment al lipsei de sens pentru a descoperi ce alte problem sau mai strecurat
aici.Ce mai imprtanta unealta aflata ladispozitia terapeutului este propria sa
persoana,Terapeutul il calauzeste spre interactiunea cu ceilanti in primul rind relationind cu
elde o maniera autentica si profunda.Pentru a oferi un raspuns allipsei de sens consta in analiza
si rafinarea problemei de multe ori ceea ce e pus sub semnul lipsei de sens isi are loculin alta
parte.Lipsa pura de sens va fi combatuta optim prin angajamentul care subliniaza perspective
galactic..Cind vine vorba de lipsa de sens terapeutul trebuie sasi ajute pacientul sasi
indrepteprivirea in alta parte –sa abordeze mai degraba problema angajarii,in loc sa se lase
absorbiti de problema lipsei de sens.

13