1.

Numiți 5 idei de bază pe care se bazează terapia existențialistă (cu referire la om, drum
existențial, impas existențial, boală, anxietate) (Cristina Efros)
• Omul, ca fiinţă liberă şi creativă, construieşte proiecte existenţiale şi apoi se angajează
pe drumul prevăzut şi cuprins în proiect. Abordarea terapeutică existenţialista consideră omul
ca fiind unic în felul său, o entitate sui generis, o valoare incomensurabilă ce trebuie percepută
ca atare. Se pune accent pe autodeterminarea personalităţii, pe construirea propriului destin,
pe creativitate, spontaneitate şi autenticitatea fiinţei umane.
• Eşecurile, blocajele sau orientările greşite pe drumul proiectat de om, adică „drumul
existenţial” îl pot marca profund pe individ, uneori, împingându-l spre sfera psihopatologiei.
• Nu există boală psihică în concepţia existenţialistă, ci numai situaţii problematice şi
impasuri existenţiale, ceea ce înseamnă pierderea sensului existenţei, ca urmare a scăderii şi
reprimării potenţialului uman. Psihologia umanist-existentialistă propune înlocuirea ideii de
„boală psihică” cu cea de „problemă umană”, de impas existenţial.
• Impasul existenţial este considerat un fenomen ontologic, iar nevroza – expresia
disperării existenţiale. Impaul existențial face referire la modelul tritonic – Ipsietate, Tuitate și
Ilietate, care definesc individul ca o fiind o sinteză dinamică a trei mișcări care se împlinesc într-
o singură unitate ontică, iar disoluția acestei organizări tritonice duce la impaul existențial.
• Anxietatea, teama, panica şi sentimentul de culpabilitate apar datorită unei subestimări
a propriei persoane sau a neacceptării condiţiei umane, fapt ce duce la depersonalizare şi
apatie, la „situaţii-limită” ce determină o existenţă umană alienată, absurdă, izolată şi lipsită de
sens. În concepţia existenţialiştilor anxietatea este considerată a fi pozitivă, deoarece prin
intermediul ej indvidul conştientizează faptul că existenţa este limitată, fragilă şi de aceea
individul este singurul responsabil de scopul şi direcţia propriei vieţi, ei o văd ca pe o „rampă de
lansare”.