UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI COMUNICARE

SPECIALIZAREA COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

LUCRARE ETICĂ

Student(ă): Tătaru Mara-Mihaela

Grupa: 16LF323
Coordonator: Prof. dr. Gabriela RĂȚULEA

– Ianuarie, 2023 –
 PASIUNILE ȘI INTERESELE

Prin lucrarea sa Pasiunile și intersele, Albert. O. Hirschman reconstituie mediul

intelectual al secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, pentru a sublinia schimbările multiple
apărute în acea perioadă. Reconstituirea ideilor este realizată pe baza teoriilor evidențiate în
epocă de către mari filosofi precum Montesqieu sau Adam Smith, rezultând astfel o nouă
perspectivă ascendentă a capitalismului în lume, redată într-o manieră realistă de către autor.

Să începem cu primul termen și anume pasiunile. Ce înseamna acestea mai exact? Ei

bine, conform dex, cuvântul pasiune reprezintă starea afectivă deosebit de intensă și durabilă
pentru cineva sau ceva, de asemenea, poate exprima manifestare, exteriorizare a unui
sentiment. Dar interesele? Aici, treaba devine mult mai complexă: termenul de interes are mai
multe înțelesuri; poate reprezenta preocuparea de a obține un succes, poate reprezenta ceva
util, important, de asemenea poate însemna și o orientare activă și durabilă, o dorință
arzătoare de a cunoaște pe cineva sau ceva dar și ceea ce atrage, trezește atenția. Așadar, ce a
vrut Hirschman să ne transmită doar utilizând doi termeni destul de utilizați? După părerea
mea, autorul a pus bazele unei lucrări complexe despre argumente politice în favoarea
capitalismului folosind cele două substantive articulate de asemenea, fapt ce atrage atenția
cititorului. De ce sunt cele două cuvinte articulate? Consider că Hirschman a vrut să
sublinieze și să pună punctul pe i în lucrarea sa, prin utilizarea cuvintelor scrise în așa
manieră, întrucât să introducă cititorul în universul său filosofic, urmând ca cei doi termeni să
devină punctele cheie ale cărții.

Aș dori să încep prin a vorbi despre pasiuni în prima parte a prezentării, deoarece cu
acest termen debutează și scriitorul nostru afirmând faptul că, încă din cele mai vechi timpuri
au existat conflicte în istorie și nu numai, începând din timpul creștinismului și continuând
astfel în timpul Renașterii, o serie de ideologii, mai mult sau mai puțin favorabile când vine
vorba de glorie, înavuțire și lăcomie. Acești autori religioși, precum Sf. Toma D’ Aquino la
Dante exprima ideea de glorie ca fiind una zadarnică și plină de păcate. În schimb, în epoca
renaștencistă, căutarea gloriei a început să aibă statut de ideologie dominantă în raport cu
influențele bisericești.

Așadar, Hirschman, prin ochii gânditorilor politici, filosofici încearcă pe tot parcursul
scrierii să aducă în prim-plan ideile principale și combatante ale minților luminate, făcând
apel la citate reprezentative oferite de fiecare filosof în parte, dându-ne nouă, cititorilor,

1
dreptul la alegere. Alegerea ideologiei și a filosofului care ni se par cele mai aproape de
realitatea noastră. Ce dorește Hirschman să înțelegem? O dată cu secolul al XVIII-lea,
filosofia moralizatoare și conceptele religioase nu mai puteau fi demne de încredere pentru a
opri pasiunile ce puteau distruge omenirea, în așa fel încât într-o lume în care exista un așa zis
război între religii, cultură și politică, trebuiau găsite noi metode de a reprima cele mai rele
manifestări, într-un final folosind forța dacă era necesar. O rezolvare a acestor idei și
preocupări psihologice poate consta în folosirea pasiunilor în detrimentul reprimării lor. Tot în
secolul al XVIII-lea putem observa anumite speculații cu privire la transformarea pasiunilor
distructive în ceva cu totul util. Referitor la acest paragraf, țin să menționez ideea lui Pascal
care aduce argumente în raport cu măreția omului bazat pe faptul că și citez: ” a reușit să
nască din senzualitate o reglementare admirabilă” și ”o ordine atât de frumoasă”. Ceea ce
Pascal a vrut să transmită în opinia mea, reprezintă tabloul perfecțiunii omului în societate,
pictat în cele mai vii și frumoase culori, totodată creionând trecerea de la banal la absolut.

În partea opusă îl avem pe Adam Smith, care în Avuția națiunilor, scriitorul a subliniat
ideea de pasiune sub numele de lăcomie sau avariție după cum afirma în mod tăios
Mandeveille, însă a modificat în lucrarea sa, într-un mod atrăgător și mai blând, termenii de
pasiune și viciu cu alți termeni cum ar fi avantaj, respectiv interes, oferind o variantă mult mai
prietenoasă de a percepe și a asimila informația.

Acum voi vorbi tot despre pasiuni dar din perspectiva filosofului Bacon. Ideea apărută
în secolul al XVIII-lea, în care pasiunile se opun una alteia, puteau de asemenea să pericliteze
viitorul omului și al umanității deopotrivă. Pentru Bacon, această idee a reprezentat
consecința în încercarea sa de a elibera omul de tirania fizică și mentală care punea presiune
pe acesta și îl împiedica în a dobândi un alt mod de gândire, și anume cel experimental. La
polul opus, stă Spinoza, alt autor critic și filosofic care elaborează în lucrarea sa numită Etica,
două propoziții care sunt importante în dezvoltarea argumentului său (aici aleg să citez doar
una dintre cele două și să o comentez): ”Un afect nu poate fi înfrânat, nici înlăturat, decât de
un afect contrar mai puternic decât afectul pe care vrem să-l înfrânăm”. Consider că Spinoza a
vrut să oglindească faptul că oamenii sunt capturați de cele mai multe ori de sentimente
profunde și durabile, iar ca un astfel de sentiment mai puțin plăcut în acest caz, poate fi
spulberat prin forța și prezența unui alt sentiment ce poate deveni substitutul celuilalt, ca în
final să se ”dizolve”.

De asemenea, cel mai înverșunat apărător al pasiunilor se află în Franța și anume

Helvetius care își expune opiniile în lucrarea Despre spirit, iar un bun exemplu ar fi următorul
2
titlu de capitol: ”Oamenii devin stupizi de îndată ce nu mai sunt pasionați”. Ce încearcă de
fapt Helvetius să ne transmită aici? Ei bine, după părerea mea, filosoful încearcă să sublinieze
ideea că lipsa pasiunilor îi determină pe oameni să nu aibă un scop precis, să fie dezorientați,
debusolați, fără a ști exact unde, cum și ce vor să facă pentru a-și aduce beneficii.

În schimb, când vorbim despre Hobbes, un alt filosof important în istorie, ne referim la
o doctrină socială ceea ce înseamnă o definire a pasiunilor care trebuiau ”îmblânzite” și
pasiuni care se îmblânzesc”. Ce reprezenta acest lucru? Acesta și-a privit ideea ca fiind baza
fundamentală a unui stat, întrucât problemele oamenilor să fie rezolvate pentru totdeauna.
Consider că Hobbes a optat pentru această soluție radicală, însă acest fapt nu i-a bucurat pe
contemporani, dar îi putem considera în asentimentul acestuia, împărtășind astfel îngrijorarea
cu privire la soarta omului și a societății. Așadar, în istorie au existat păreri pro și contra după
cum v-am prezentat cu privire la pasiuni și ce efecte pot avea acestea asupra societății și a
dezvoltării sale.În continuare aș dori să menționez și interesele, termen care de asemenea a
avut diferite controverse în istorie și nu numai. Termenul de interes, conform lui Hirschman, a
luat viață în Occident la sf. Secolului al XVI-lea, fiind perceput cu sensul de preocupare,
aspirație sau avantaj, ocupându-se cu totalitatea aspirațiilor umane, totodată fiind considerat
un potențial element cu privire la aspirațiile ce puteau fi atinse.

La începutul secolului al XVIII-lea, Shaftesbury a oferit o definiție a interesului și

anume: ”Dorința de a beneficia de anumite avantaje care să ne asigure un trai bun și
îndelungat”

Cam în acea perioadă Jean de Silhon enumeră mai multe tipuri de interese și anume:
interesul conștiinței, interesul onoarei, interesul sănătății, interesul bogăției motivând astfel că
”Termenul interes a rămas legat în mod exclusiv, nu știu din ce motiv, de interesul legat de
bogăție”. În acest tablou, aș putea argumenta că Jean de Silhon a vrut să sublinieze ideea de
interes la nivel financiar, întrucât în societate din cele mai vechi timpuri, cam orice eveniment
(exemplu: o nuntă) se putea organiza din interes financiar, lucru ce se poate observa și analiza
chiar și în secolul XXI, valorile morale nemaiavând o însemnătate cu adevărat.

Dacă ne întoarcem în secolul XVII, Hirschman ne înfățișează o prezentare cu privire la

pasiune care până la jumătatea secolului al XVIII-lea, era percepută ca fiind distructivă pentru
om, iar apariția interesului între cele două categorii: pasiunea, respectiv rațiunea, a făcut
posibilă renașterea speranței umanității, la aspirații mai bune, mai înălțătoare și de asemenea,
un trai decent. Din păcate, de-a lungul istoriei, au existat în epocă și persoane care nu au

3
încurajat încă de la început noua doctrină cum ar fi Bossuet care în perspectiva sa ”interesul și
pasiunea îl corup pe om”, fapt cu care pe alocuri sunt de acord, deoarece tu ca individ, ar
trebui să găsești un echilibru între cele două, astfel încât, administrarea ambelor doze de
pasiune și interes să te conducă spre biruință și satisfacere, nu spre eșec și pulbere; de aceea în
orice pas făcut de noi, ne trebuie auto-control și echilibru pentru fiecare alegere făcută, pentru
ca mai târziu să nu ne trezim cu regretul că ”Vezi, daca alegeam altfel? Probabil acum aș fi
ajuns unde mi-am propus de la început”

La polul opus îl avem pe cardinalul de Retz, din Franța care accepta noua doctrină,
însă atrăgea atenția cu privire la oricare excludere a pasiunilor: ”Procedeul cel mai corect
pentru a aprecia într-un mod adecvat intențiile omului este de a examina interesele care le
motivează cel mai frecvent acțiunile”. Ceea ce vrea să transmită Retz relevă faptul că, dacă
vrei să cunoști o persoană și intențiile acesteia, trebuie să-i analizezi interesele despre care
vorbesc zilnic, să îți stabilești singur concluziile (bune sau rele), formându-ți astfel o imagine
de ansamblu cu privire la persoana din fața ta.

În consecință, pe de o parte, dacă o persoană se axează pe interesele sale, îi va fi bine,

întrucât prin definiție ”interesul nu îl va minți sau înșela” conform proverbului. Pe de altă
parte, dacă o persoană se axează pe interes poate fi și în avantajul celorlalți deoarece acțiunile
sale vor deveni previzibile precum o persoană morală, cinstită. De asemenea, orice om care se
supune intereselor îi se va pune automat eticheta de om ferm, tenace sau cu spirit metodic în
detrimentul omului orbit de propriile pasiuni. Aici Spinoza oferă o referire foarte interesantă
cu privire la pasiuni și anume: ”Oamenii se pot deosebi prin natura lor, întrucât sunt
frământați de pasiuni; și în aceeași măsură unul și același om este schimbător și nestatornic.”
În opinia lui Spinoza, putem afirma că indiferent de cum se formează o persoană, aceasta va fi
întotdeauna acaparată de propriile pasiuni, fiind în același timp o fire schimbătoare, instabilă.

Acum voi vorbi puțin și despre subiectul dorinței de îmbogățire. Tot în cursul sec. Al
XVIII-lea, analizele referitoare la interese și pasiuni au fost puternic contestate în epocă. Pe
de o parte, așa cum ni s-a prezentat, afirmația conform căreia omul este în întregime
manipulat de interes și de iubirea de sine a început să fie puternic criticată, dar în același timp,
unele dintre pasiuni vor fi prezentate cu scopul de a fi sau a părea mai puțin nocive decât
altele. De exemplu, pasiunea pentru bani, iubirea de bani. Conform lui Hutchenson care
citează: ”dorința pașnică de îmbogățire ne va obliga, chiar împotriva voinței noastre, să
cheltuim sume enorme ori de câte ori este necesar să încheiem o afacere avantajoasă sau să
găsim un loc de munca..” Ce ne sugerează Hutchenson aici? Ei bine, în opinia mea, filosoful
4
încearcă să pună în lumină dorința orbitoarea a omului de înavuțire prin orice mijloace, iar de
cele mai multe ori, inconștient, omul se aruncă în cele mai mari abisuri doar din cauza unei
iubiri bolnave, o luptă destul de crâncenă aș spune eu și anume iubirea de bani.

Aș dori să-mi închei prezentarea prin câteva opinii personale. Cartea nu mi s-a părut
ușoară dar nici extrem de complicată, consider doar că ar trebui să ai niște cunoștințe istorice,
filosofice, politice, și puțin religioase pe alocuri. Pe măsură ce o citeam, rămâneam fascinată
de scrierile și criticile unora dintre cei mai mare si importanți oameni și filosofi din epocă, iar
Hirschman mi s-a părut foarte inventiv când a pus laolaltă toate deprinderile și părerile
acestora, formând astfel un tablou de opinii pro și contra așa cum am menționat anterior,
trecând astfel prin toate etapele de dezvoltare a ideologilor și a doctrinelor prezentate în carte.
De asemenea, nu aș fi crezut că o întreagă carte își va canaliza energia pe doi termeni așa de
simpli precum pasiuni și interse. Hirschman și-a concentrat toată puterea și inspirația pe o
lucrare complexă filosofică și etică totodată, punând astfel în lumină o multitudine de
perspective cu privire la pasiunile și interesele din epocă, creionând o lume plină de putere și
influențată relativ ușor. Perspectiva lui Hirschman asupra contextului intelectual al
dezvoltarii capitalismului este diferită de cea a lui Max Weber, a cărui Etică protestantă și
spiritul capitalismului, cu o tematică înrudită, a fost de curând publicată în aceeași colecție a
Editurii Humanitas: "...expansiunea comerțului și a industriei a fost apreciată pozitiv și
promovată, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, nu de grupuri sociale marginale sau de
ideologii insurgente, ci de un curent de opinie care s-a format în chiar centrul "sistemului de
putere" al vremii..." (p. 142).

Așadar, pot spune că recomand cu căldură această carte tuturor celor care sunt iubitori
de istorie, filosofie și politică, deoarece cu siguranță vor gusta și ei din acest sâmbur al
cunoașterii profunde pe care Hirschman l-a denumit sugestiv: Pasiunile și interesele.

BIBLIOGRAFIE

Ivan, R. (2005). Albert O. Hirschman, Pasiunile și interesele (2004). Revista 22

https://www.academia.edu/44992039/Albert_O_Hirschman_Pasiunile_și_interesele_2004_