Locul și rolul statistic în

cercetarea științifică

Elaborat: Gîrla Valeria, gr.PJ11M

 Definiţie:
Statistica se ocupă cu recoltarea, descrierea şi
analizarea datelor în vederea extragerii unor
concluzii (inferenţe) pe baza acestora.
Datele, la rândul lor, sunt informaţii obţinute prin
categorializare, numărare sau măsurare, pe baza
utilizării unor metode adecvate. În esenţa ei,
statistica operează cu numere care descriu realitatea
din jurul nostru.
Statistica este un instrument al metodei ştiinţifice în
psihologie.

Utilizarea sistematică a statisticii în psihologie datează de la

nceputul anilor ‘50. La vremea respectivă, în care calculatoarele se
aflau încă în era electromecanică, cea mai mare problemă era efortul
de calcul. Din acest motiv, a învăţa statistică însemna atunci mai ales
nvăţarea unor formule şi a unor proceduri care să simplifice pe cât
posibil efortul de calcul. Cel mai adesea, aplicarea formulelor şi
prelucrarea datelor cereau un efort atât de mare încât rămânea puţin
imp şi interes pentru înţelegerea a ceea ce se află în spatele lor.
Apariţia şi diseminarea pe scară largă a calculatoarelor,
disponibilitatea programelor de prelucrări statistice, au făcut posibilă
recerea într-o nouă fază, aceea în care accentul se pune pe
nţelegerea raţionamentelor statistice.
 Scurt istoric
Ideea unei „ramuri matematice” a psihologiei aparţine lui Francis
Galton (1882-1911), care a propus termenul de „psihometrie”.
Charles Edward Spearman (1863-1945) este autorul conceptului de
„inteligenţă generală”. În încercarea de a-şi demonstra teoria,
Spearman a dezvoltat analiza factorială, o procedură statistică
apărută în câmpul aplicativ al psihologiei dar utilizată în prezent în
numeroase alte domenii. La rândul său, Raymond B. Cattel (1905-
1998) a dezvoltat un model factorial al personalităţii, care stă la baza
unuia dintre cele mai cunoscute chestionare de personalitate (Cattel
16PF). Karl Pearson (1857-1936) a fundamentat calculul de corelaţie
şi este considerat unul din principalii promotori ai analizei statistice
riguroase în studiul comportamentului uman. Fie şi această scurtă
listă de personalităţi ar trebui să fie suficientă pentru a susţine ideea
că statistica şi psihologia fac parte dintr-o construcţie intelectuală
necesară, pusă în slujba înţelegerii şi explicării psihicului uman.
În prezent, statistica este unul dintre instrumentele de bază ale
practicii psihologice.
Utilizarea statisticii face parte integrantă din activitatea curentă a
unui psiholog, fapt ce poate fi argumentat prin următoarele:
Statistica este direct și total implicată în utilizarea testelor pentru
evaluarea unor caracteristici psihice, ceea ce prezintă una dintre
cele mai obișnuite ipostaze ale psihologului.
Selecţia psihologică este un domeniu de aplicabilitate larg
răspândit şi care se bazează puternic pe aportul statisticii. Cu
ajutorul ei se pune în evidenţă calitatea prognostică (predictivă) a
unuia sau mai multor teste luate împreună (baterie), se fixează
pragul de respingere şi se constituie scorurile individuale pe baza
cărora se ia decizia de selecţie.
Orice problemă pe care şi-o pune un psiholog, devenită subiect
de cercetare, nu poate fi rezolvată în afara utilizării unor proceduri
statistice adecvate.
 Chiar şi atunci când se dedică unei activităţi cu orientare
puternic individuală, cum este psihoterapia, să zicem, psihologul
nu se poate dispensa de statistică. Ea îi este necesară, de exemplu,
pentru evaluarea eficienţei unei noi metode terapeutice,
comparativ cu o altă metodă, sau pentru identificarea anumitor
condiţii care pot influenţa eficienţa şedinţelor de terapie (ora zilei,
similaritatea de sex dintre pacient şi terapeut, etc.).

Ca să nu spunem că integrarea în mediul ştiinţific profesional

îl obligă să utilizeze metodele statistice în elaborarea studiilor
proprii sau în înţelegerea studiilor din literatura de specialitate.
Statistica este un demers esenţial al metodei ştiinţifice în
psihologie. Dar, totodată, trebuie să ținem cont că nici
statistica şi nici metodologia de investigare psihologică
(teste, dispozitive computerizate, etc.), oricât de sofisticate
ar fi, nu dau psihologiei, prin ele însele, un caracter de
ştiinţă. Ştiinţa este o metodă, un model de cunoaştere a
realităţii, o cale prin care se explorează necunoscutul şi
se fac previziuni. Statistica, la fel ca şi metodele
psihologice, nu sunt decât instrumente utile,
indispensabile, pentru abordarea ştiinţifică a
fenomenelor psihice.