Extras din,

Iancu Orăşeanu
Hidrogeologia carstului din Munţii Apuseni.
Editura Belvedere, Oradea, 300p., 2016

4
MUNŢII CODRU MOMA

Munţii Codru-Moma au o suprafaţă de cca.
1.200 km2 şi sunt situaţi în partea vestică a
Munţilor Apuseni având forma unei digitaţii ori-
entate SE-NW, delimitată la NE de bazinul neogen
al Crişului Negru (al Beiuşului), iar la SW de cel al
Crişului Alb (al Zarandului). Ei sunt constituiţi din
două zone bine individualizate morfologic, Munţii
Codru la nord şi Munţii Moma la sud, separate de
valea Moneasa şi afluentul acesteia Boroaia în ju-
mătatea vestică şi de valea Iugii şi pârâul Briheni în
continuare spre est.
Terenurile carbonatice din Munţii Codru-
Moma ocupă o suprafaţă de 169 km2, repartizată
astfel (fig. 4.1):
- zona Dumbrăviţa de Codru-Moneasa-Dezna
(66 km2):
- zona Clăptescu (13 km2)
- platoul Vaşcău (90 km2).
ologul român S. MIHUŢIA prin marcarea cu praf
de cărbune a apei p. Ţarina demonstrează cone-
xiunea hidrologică dintre peştera Câmpeneasca şi
izbucul Boiu de la Vaşcău (S. MIHUŢIA,1904).
Trasorul a parcurs distanţa de cca 1 km în 3-4 ore.
În anul 1941, I. MAXIM, în lucrarea „Izbucuri-
izvoare intermitent de la noi”, face referiri la izbu-
cul de la Mănăstirea Călugări şi prezintă un model
de explicare a funcţionării izbucului intermitent.
Începând cu anul 1970, în cadrul programului
derulat de S. C. Prospecţiuni S. A., I. ORĂŞEANU
întreprinde cercetări hidrogeologice detaliate în
toate arealele carstice din Munţii Codru Moma
şi, singur sau în colaborare cu grupul de cerce-
tători din cadrul Institutului de fizică şi inginerie
nucleară, condus de către E. GAŞPAR, efectu-
ează o serie de marcări cu trasori care stabilesc

4.1. ISTORICUL CERCETĂRILOR

HIDROGEOLOGICE
Primele referiri geografice şi hidrografice refe-
ritoare la Munţii Codru Moma sunt făcute de A.
SCHMIDL în cartea sa „Das Bihar Gebirge an der
Grenze von Ungarn und Siebenburgen”, publica-
tă la Viena în anul 1863. Autorul face o descriere
detaliată a morfologiei platoului Vaşcău, referiri la
izbucul intermitent de la Călugări şi la apele terma-
le de la Moneasa.
Primele date hidrogeologice privitoare la masi-
vul Codru-Moma fac referire la izvoarele termale
de la Moneasa şi aparţin lui E. KERY, care în 1866
publică descrierea acestora însoţită de analizele chi-
mice executate în acelaşi an de K. NENDWITCH.
În Platoul Vaşcău s-a efectuat probabil prima Foto 4.1. Peştera Câmpeneasca. Acuarelă din cartea lui A. SCHMIDL, „Das
marcare cu trasori din Romania. În anul 1901 ge- Bihar Gebirge an der Grenze von Ungarn und Siebenburgen”, publicată la
Viena în anul 1863.
137
cadrul general al scurgerii carstice subterane din
acestea. E. ANGHEL (1974), GH. PONTA şi
N. TERTELEAC (1977-1978) participă la efec-
tuarea cercetărilor hidrogeologice. În anul 1973
I. ORĂŞEANU întocmeşte harta hidrogeologică
a zonei Tinoasa-Moneasa-Slatina de Criş, scara
1:10.000, iar în anul 1978 harta hidrogeologică a
Platoului Vaşcău la scara 1:25.000.
JANETA MERŢ MATYASI publică în anul
1979 un articol referitor la hidrochimia apelor sub-
terane din platoul Dumbrăviţa de Codru.
În anii 1985 şi 1987, I. ORĂŞEANU publi-
că două lucrări privind hidrogeologia Platoului
Vaşcău (harta platoului scara 1:36.000) şi a zonei
Moneasa, iar în anul 2000 publică, împreună cu J.
MATHER un articol despre geneza apelor termale
de la Moneasa şi Vaşcău.
În anul 1986, Institutul de geologie şi ge-
ofizică tipăreşte harta hidrogeologică Vaşcău,
scara 1:50.000, redactată de GH. PONTA, M.
BLEAHU, ŞTEFANA PANIN şi I. ORĂŞEANU,
hidrogeologia terenurilor carstice fiind preluată
după rapoartele hidrogeologice întocmite de că-
tre I. ORĂŞEANU ŞI NICOLLE ORĂŞEANU
(1973-1977 şi 1978).
Cadrul geomorfologic al platoului Vaşcău a făcut
obiectul cercetărilor efectuate de I. O. BERINDEI
et.al. (1978), M. BLEAHU (1978) şi P. COCEAN
şi T. RUSU (1984), iar P. BRIJAN (1986), M.
BLEAHU et.al. (1976), L. GROH et.al. (1976,
1978), G. HALASI (1979, 1984), C. GOPFRICH
(1986), S. MATYASI şi L. MATYASI (1987) pre-
zintă rezultatele cercetărilor speologice efectuate
în carstul Munţilor Codru-Moma. O privire sinte-
tică asupra endocarstului din zona Moneasa este
prezentată de G. HALASI în anul 1978.
4.2. CARACTERIZAREA GEOLOGICĂ ŞI
STRUCTURALĂ A MUNŢILOR CODRU MOMA
Domeniul de Codru în care au fost sedimenta-
te formaţiunile care au participat ulterior la con-
stituirea Pânzelor de Codru are în bază un funda-
ment cristalin, peste care repauzează o cuvertură
sedimentară, constituită dintr-o stivă puternică de
depozite de molasă permo-werfeniene, urmată de
o alta predominant carbonatică, care se întinde în
timp până în jurasicul inferior. După o perioadă
de exondare în timpul jurasicului mediu dome-
niul de Codru a fost din nou submers în intervalul
tithonic-neocomian, pentru ca apoi să fie definitiv
138
exondat şi antrenat în mişcările tectogenetice me-
zocretacice (chimerice) şi intracretacic superioare
(pregosau sau mediteraniene) care au dus la pune-
rea în loc a pânzelor.
În Munţii Codru Moma aflorează depozite se-
dimentare aparţinând pânzelor de Finiş, Moma,
Vaşcău şi Coleşti, constituţia lor litologică fi-
ind redată în tabelul nr. 1.2. Hărţile geologice ale
României, scara 1:50.000, Dumbrăviţa de Codru
(M. BLEAHU et al., 1984), Petru Groza (M.
BLEAHU et al., 1981) şi Vaşcău (M. BLEAHU et
al., 1979) au fost utilizate ca bază geologică pentru
întocmirea hărţilor hidrogeologice (fig. 4.1 şi 4.17).
Între râul Crişu Negru la nord şi localitatea
Moneasa la sud, depozitele carbonatice triasice
formează o bandă continuă, înglobată în structura
geologică generală monoclinală, cu căderi spre est
a părţii centrale a Munţilor Codru. Această ban-
dă principală, constituită din calcare şi dolomite,
cu o lăţime medie în afloriment de 2-3 km, este
urmată la est de o a 2-a, discontinuă, cu o lăţime
medie de numai 50-100 m, formată din calcare ju-
rasic inferioare. Depozitele groase, predominant
argilo-grezoase, noriene şi rhaetiene, care separă
cele două benzi sunt practic impermeabile, izolând
acumulările acvifere localizate în benzile carbonati-
ce. Acumulările acvifere din banda principală au în
bază gresii cuarţitice werfeniene, iar cele din banda
secundară au în acoperiş depozite de tip fliş, titho-
nic-neocomiene.
Formaţiunile paleozoice şi mezozoice ale
Munţilor Codru-Moma se afundă spre est şi vest
sub formaţiunile neogene ale bazinelor Beiuşului
şi Zarandului, constituite în imediata apropiere a
masivului muntos din argile nisipoase, nisipuri,
gresii calcaroase, calcare (sarmaţian) şi din argile
marnoase, argile siltitice, nisipuri şi pietrişuri (mal-
vensian).
În Munţii Moma aflorează formaţiuni vulca-
nogene, reprezetate prin piroclastite andezitice de
vârstă sarmaţian-panoniană, produse ale vulcanis-
mului terţiar din acest areal.
Depozitele cuaternare sunt reprezentate prin
aluviunile vechi şi recente ale râului Crişu Negru,
prin şesurile aluvionare care se întind în lungul
principalelor cursuri de apă din zonele montane,
prin conurile de dejecţie de la baza torenţilor, prin
depozite deluviale vechi şi actuale şi prin grohoti-
şuri de pantă.
Depozitele acoperitoare ale depresiunilor
carstice din Munţii Codru (Brătcoaia şi Tinoasa-
Izoi) şi din platoul Vaşcău (Pociovelişte, Ponoraş,
Arânda etc.), sunt constituite din argile reziduale
cu blocuri de calcare, dolomite şi gresii cuarţitice.
Pe versantul estic al culmii Bălăteasa-Izoi, între
vârful Pleşu şi obârşia pârâului Pietros, pe o lungi-
me de peste 8 km, se dezvoltă grohotişuri şi pietri-
şuri rulate, alcătuite din blocuri de gresii cuarţitice
werfeniene, rezultate în urma geliflacţiei intense
din perioadele glaciaire, asemănătoare pietrişurilor
de Oarzăna din munţii Pădurea Craiului.
În partea vestică a platoului Vaşcău, pe calca-
rele şi dolomitele triasice apar acumulări de argile
de tip terra rossa, cu concreţiuni fero-manganoase
care au constituit obiectivul unor lucrări vechi de
exploatare, minereul fiind topit la cuptoarele de
pe valea Zugăului şi de la Moneasa. În perioada
1980-1990, IPEG Deva a executat lucrări de ex-
plorare pentru minereu de fier şi mangan în zona
Grajduri, construind şi o staţie de sortare a aces-
tuia. Conţinutul acestor acumulări este de până la
25% fier şi 9% mangan.
4.3. MUNŢII CODRU
4.3.1. Orohidrografia Munţilor Codru
Morfologia Munţilor Codru reflectă îndea-
proape structura şi constituţia lor geologică. Ea se
caracterizează prin prezenţa a trei culmi muntoase
principale, orientate aproximativ nord-sud şi mo-
delate în roci dure permiene, culmi ce încadrează
două zone depresionare, constituite din roci mai
puţin competente, în care şi-au săpat cursurile
superioare cele mai lungi pârâuri ale masivului,
Finişul şi Tărcăiţa.
Culmea cea mai vestică, denumită şi Creasta
Mare a Munţilor Codru, se dezvoltă între vârfurile
Bălăteasa şi Izoi. Ea are o lungime de cca 12 km şi
o altitudine maximă de 1.111,9 m în vârful Pleşu.
Foto 4.2. şi 4.3. Cu locomotiva pe valea Finişului în anul 1978.
140
Această creastă domină la est bazinul Zarandului,
formând un zid continuu ce se înalţă cu aproape
1.000 m deasupra acestuia.
Spre est Creasta Mare este la fel de bine relie-
fată în morfologia terenului prin căderile de peste
400  m pe care le suferă relieful până în bazinul
superior al pârâului Finiş, sau în depresiunile car-
stice Brătcoaia şi Izoi-Tinoasa. Acestea din urmă,
sunt depresiuni carstice tipice de contact litologic,
rezultate în urma subteranizării la intrarea pe tere-
nurile carbonatice a apelor cursurilor superficiale
provenite de pe versantul estic al Crestei Mari. Ele
reprezintă zone endoreice plate, înierbate în mare
parte, cu suprafeţe de 3,8 şi respectiv 4,1 km2, pu-
ternic aluvionate cu blocuri de gresii cuarţitice şi
presărate cu lacuri temporare.
Spre nord, Creasta Mare se risipeşte într-o
serie de creste secundare ce coboară lin spre ba-
zinul Beiuşului, separate de văi adânci, afluenţi
ai Crişului Negru; Şoimul, Zărzagul, Fieghiul,
Hăigaşul, Armanul (Ormanul) şi Valea Mare
(a Şuncuiuşului), denumită de localnici şi va-
lea Moşcorului. Aici este situat platoul carstic
Dumbrăviţa de Codru, bine cunoscut prin câm-
purile sale de doline, de dimensiuni foarte mari.
El este lipsit în totalitate de cursuri superficiale şi
formează o zonă endoreică, cu o suprafaţă de 5,5
km2. Deşi dezvoltarea exocarstului este deosebit
de avansată, sugerând prezenţa în adâncime a unei
puternice reţele de goluri carstice, numărul cavită-
ţilor cunoscute este modest, dintre aceste detaşân-
du-se peştera din valea Luncii, (fig. 4.1, nr. 7), cu o
lungime de 221 m (S. MATYASI, 1977).
Pârâul Finiş este cursul de apă cel mai impor-
tant din masiv. El îşi adună apele în cea mai mare
parte de pe versantul răsăritean al Crestei Mari şi
formează în cursul superior un uluc, orientat sud-
nord, modelat în dolomite şi calcare triasice şi de-
pozite predominant flişoide neojurasice. Afluenţii
săi principali din această zonă sunt Bălăteasa,
Izbucul şi Valea Ursului. Pe valea p. Finiş şi a aflu-
enţilor lui principali la începutul anilor 1900 a fost
construită o reţea cu linie îngustă CFF, acum dis-
trusă în totalitate (foto. 4.2 şi 4.3).
Valea Bălăteasa îşi colectează apele de sub
creasta vf. Bălăteasa-vf. Bisericii, acestea formând
o serie de pârâuri cu energie de relief deosebit de
mare şi caracter temporar al scurgerii în sectoare-
le aval, ca urmare a infiltrării apelor în substratul
carbonatic.
De la Huta în aval, valea Bălăteasa formează o
zonă depresionară, largă de cca 100-200 m, puter-
nic aluvionată, ce se dezvoltă pe o lungime de cca
2,3 km. În partea din amonte a zonei, din depozi-
tele aluvionare, apare un izvor carstic utilizat până
in anii 1990 pentru alimentarea unei păstrăvării,
izvorul fiind captat chiar în centrul unui bazin.
Jumătatea din aval a depresiunii, denumită Sişiju,
se evidenţiază prin cursul puternic meandrat al
pârâului Bălăteasa care străbate o zonă întinsă de
păşune. Depresiunea se termină în aval de izbucul
Feredeu (fig. 4.1, nr. 13), loc de unde valea redevi-
ne îngustă şi cu un curs viguros ca urmare a apor-
tului puternic de ape adus de izbucul amintit.
Valea Izbucului îşi are la obârşie izbucul
Finişului, sursa cea mai mare a Munţilor Codru.
Aceasta apare dintr-o aglomerare de blocuri de
calcare şi dolomite, situate la est de creasta vf.
Pleşu-vf. Bălăteasa. Valea este îngustă şi înainte de
confluenţa cu pârâul Şuşii primeşte de pe partea
stângă apa cursului subteran ce apare din peşte-
ra Vidrei. Apa izbucului Finiş este captată parţi-
al pentru alimentarea cu apă potabilă a comunei
Finiş şi susţine o mică păstrăvărie situată la cca 1
km amonte de confluenţa cu pârâul Ursului.
Pârâul Ursului are o vale cu caracter longitu-
dinal care se întinde spre sud până la depresiunea
Brătcoaia. Debitul lui este însă redus ca urmare
a numeroaselor captări carstice ce afectează toţi
afluenţii săi de pe partea stângă. În amonte de pâ-
râul Pojaru, valea Ursului are caracter temporar.
În bazinul superior al pârâului Finiş relieful
carstic este destul de slab evidenţiat, el fiind repre-
zentat doar prin câteva peşteri mici reperate în ba-
zinele pârâurilor Bujorul şi Iapa (L. MATYASI, S.
MATYASI, 1987) şi prin ponoarele cu treaptă an-
titetică incipientă din Valea Seacă şi pârâul Cioarei.
Suprafaţa depresiunii Brătcoaia este puternic
marcată de prezenţa câmpurilor de marghile (muş-
uroaie înierbate), microrelief periglaciar rezultat
în urma alternării perioadelor de îngheţ-dezgheţ
care provoacă o deplasare verticală diferenţiată a
particulelor de rocă, formând muşurioie şi şanţuri.
Cea de a 2-a creastă principală a Munţilor
Codru se dezvoltă între vârfurile Roşia (811,5 m)
şi Cuca (800,3 m) şi separă bazinele hidrografice
ale pârâurilor Finiş şi Tărcăiţa. Creasta se dezvoltă
mult spre nord-est, în afara zonelor carstice, unde
atinge cota maximă în vf. Văratecul (850 m).
Valea Tărcăiţa izvorăşte de sub vârful Trei
Holumburi (930,6 m), zonă de cumpănă a bazi-
nelor hidrografice ale pârâurilor Tărcăiţa, Crişu
Văratec şi Megheş, afluent al p. Moneasa. Valea
are în zona studiată un caracter predominant lon-
gitudinal, cu versanţii abrupţi şi numeroşi afluenţi,
majoritatea pe partea stângă (Valea Seacă, valea
Şeasa, Valea cea Mică). Versantul drept al văii

Nr Denumirea 1986 1987 Media

crt sursei X XI XII I II III IV V VI VII VIII IX anuală
Munţii Codru
1 Izbucul din Valea Morii-Borz 34 31 52 176 150 93 193 144 196 54 47 35 100
2 Izbucul Finişului 55 77 108 400 51 450 600 405 485 230 62 42 289
3 p. Băilor, Moneasa 85 91 101 237 345 284 591 298 333 156 87 82 389
Platoul Vaşcău
1 Izbucul Răşchirata 8 4 11 84 54 64 104 62 73 23 17 14 40
2 Izbucul din Valea Seacă 29 25 36 116 98 93 126 109 125 63 55 47 77
3 Izbucul Şopoteasa 53 53 100 301 300 231 369 331 337 108 79 39 120
4 Izbucul de la Coleşti 3 2 11 80 62 39 95 54 98 13 10 6 39
5 Izbucul Boiu 103 79 229 1116 928 667 1238 888 1259 244 196 114 588
6 Izbucul de la pastrăvăria Crisciorel 15 10 46 237 207 148 273 200 278 49 37 18 126
7 Izbucul Pepineaua 24 21 42 108 98 82 113 96 114 44 38 26 67
Tabelul 4.1. Debitele medii lunare şi anuale (l/s) ale izvoarelor principale din Munţii Codru Moma măsurate în anul hidrologic X.1986-IX.1987.
141
Tărcăiţa este format de partea vestică a celei de a
3-a culmi principale a Munţilor Codru, dominată
de vf. Dievei.
La est de vf. Dievei se dezvoltă o altă zonă car-
stică a Munţilor Codru, cunoscută sub denumirea
de zona Clăptescu, după numele vârfului cu ace-
laşi nume (818,4 m), care o domină atât ca înălţi-
me cât şi prin poziţia lui centrală. Legătura dintre
vârfurile Dievei (1044,0 m) şi Clăptescu este con-
stituită dintr-o salbă de mici depresiuni de captare
carstică, înşirate pe direcţia nord-sud şi generate
de apele de şiroire provenite de pe versantul răsă-
ritean al vârfului Dievei.
Partea sudică a Munţilor Codru este drenată de
pârâul Moneasa, afluent al pârâului Dezna, tribu-
tar al râului Crişu Alb. El are o vale impusă tec-
tonic ce urmăreşte îndeaproape direcţia planului
de şariaj al Pânzei de Moma peste Pânza de Finiş.
În zona carstică pârâul are o alimentare asimetri-
că, cu afluenţi numai pe partea dreaptă, mode-
laţi în principal în depozite carstificabile (Scăriţa,
Megheş, Băilor, Pietros). Pârâul Băilor îşi are sursa
principală în peştera resurgentă Grota Ursului.
Endocarstul zonei Moneasa este reprezentat
prin câteva peşteri şi avene, dintre care amintim:
Peştera cu Apă de la Moară cu o lungime a ga-
leriilor de 2.012 m (G. HALASI, 1978), peşte-
ra Grota Ursului, 250 m (G. HALASI, 1984, G.
HALASI, G. HALASI, G. BIRTALAN, 1985, C.
GOPFRICH, 1986) şi avenul din valea Teia cu o
lungime a galeriilor de 1.337,5 m lungime şi o de-
nivelare de -90 m (C. GOPFRICH, 1986).
4.3.2. Hidrogeologia zonelor carstice din Munţii Codru
Acumulările acvifere din depozitele carbo-
natice din Munţii Codru Moma se descarcă prin
izvoare cu debite relativ importante. În anul hi-
drogeologic X. 1986-IX.1987, în cadrul progra-
mului de evaluare a potenţialului de ape subterane
din Munţii Codru Moma, desfăşurat de către S.C.
Prospecţiuni S.A., a fost construită şi exploatată
o reţea de observaţii şi măsurători hidrometrice
care a furnizat date privind regimul debitelor prin-
cipalelor surse carstice din masivul Codru Moma
(tabelul 4.1). În tabelul 4.2 se prezintă parametrii
hidrodinamici ai principalelor surse alături de sin-
teza marcărilor cu trasori, în tabelul 4.3 sunt redaţi
parametrii hidrodinamici ai sistemelor carstice re-
zultaţi în urma prelucrării curbelor de recesiune
a debitelor şi a analizei spectrale şi corelatorii a
seriilor temporale de debite. În tabelul 4.4 sunt
prezentate rezultatele marcărilor cu trasori efec-
tuate în Munţii Codru. Datele înserate în aceste
tabele vor fi comentate la prezentarea sistemelor
carstice.

Nr. Sursa Q Q Q nv Bf Cv Teste cu trasori

crt. mediu min max
m3/sec V, m/h L, km
Munţii Codru
1 Izbucul din Valea Morii, Borz 0,101 0,030 0,350 11,7 0,31 45,4-53,7 2,95-4,3
2 Izbucul Finişului 0,289 0,025 2,300 92,0 0,15 10,8-25,0 0,8-4,05
3 Izbucul Feredeu (3) 0,055 0,045 0,070 1,55 0,88 0,05 27,6-103,0 2,9-6,0
4 p. Băilor, s. h. Grota Ursului (1) 0,058 0,017 0,657 38,6 0,40 0,64 120-368 1,84-5,8
5 p. Băilor, s. h. Ciuperca (1) 0,141 0,054 0,900 16,7 0,43
6 p. Băilor, s. h. pod Uzina de apă (1) 0,040 0,006 0,640 106,7 0,17
7 p. Băilor, s. h. Ciuperca (2) 0,198 0,050 5,520 110,4 0,37
Platoul Vaşcău
1 Izbucul Boiu 0,587 0,070 5,400 77,14 0,14 0,88 5-500 1,7-8,6
2 Izbucul Şopoteasa 0,214 0,011 1,314 119,4 0,20 0,74 29,4 4,18
3 Izb. de la Pescăria Crisciorel 0,126 0,007 0,350 50,0 0,08
4 Izbucul Pepineaua 0,048 0,020 0,335 16,7 0,44 0,55 20 0,625
5 Izbucul Coleşti 0,034 0,002 0,420 210,0 0,06 0,97
6 Răşchirata 0,040 0,015 0,110 22,0 0,13 0,76
7 Valea Seacă 0,077 0,023 0,250 10,9 0,32 0,51 96,3-130 0,65-1,05
Alte perioade: (1)-perioada X. 1997-IX. 1998, (2)- perioada 1976-1997, (3)-perioada V. 2004-XII 2007.
Tabelul 4.2. Parametrii hidrodinamici ai izvoarelor carstice pentru perioada X. 1986-IX.1987 şi datele sintetice ale marcărilor cu trasori.
142
 4.3.2.1. Zona carstică Dumbrăviţa de Codru
Zona carstică Dumbrăviţa de Codru este situ-
ată la sud de râul Crişu Negru şi are o forma tri-
unghiulară limitată la est de p. Ormanul (Armanu)
şi la vest de p. Feghiu (fig. 4.2). Ea se dezvoltă sub
forma unei suprafeţe de nivelare situată la altitudi-
nea de 350-400 m, suspendată cu 100-200 m faţă
de talvegurile văilor limitrofe şi este disecată de
văi cu versanţi abrupţi orientate sud-nord (Tocii,
Hăigaşu, Cereşor). Valea Hăigaşului taie suprafa-
ţa de nivelare în două părţi inegale, platoul car-
stic Dumbrăviţa de Codru la vest şi zona Păcău
la est. Geneza platoului carstic este legată de for-
marea suprafeţei de nivelare piemontană din Ţara
Beiuşului (I. BERINDEI et al., 1977).

Analiza curbelor de recesiune Analiza spectrală şi corelativă

Nr.
Sistemul carstic Perioada a V dyn V anual i k ME RT
crt. -1 6 3 TF
(zi ) (10 m ) (106 m3) (zile) (zile)
1 Grota Ursului X.1997-IX.1998 0,0090 0,41 0,50 0,610 0,082 18 0,192 6,9
2 Boiu X.1986-IX.1987 0,0120 1,66 18,51 0,430 0,089 16 0,100 19
3 Şopoteasa " 0,0050 0,40 6,74 0,520 0,060 55 0,084 36
4 Răşchirata X.1997-IX.1998 0,0045 1,01 1,60 0,380 0,230 51 0,080 61
5 Valea Seacă " 0,0034 1,51 1,58 0,240 0,350 60 0,100 62
Tabelul 4.3. Parametrii hidrodinamici ai sistemelor carstice.
Nr. marcare
Nr. drenaj

Insurgenţa H. H, L, DH, T, V,
Resurgenţa Trasor Data Autorii marcării
(în parateze figura şi numărul) m m m m ore m/h

1 Izbucul Grota Ursului 320 2110 360 6 355,0

1 Ponorul Izoi (4.8; 6) 680 HTO 1970 I. Orăşeanu et al.
2 Izvorul hipotermal „a” 295 2180 385 6 363,0
2 3 Ponorul din Secărişte (4.8; 7) 685 Izbucul Grota Ursului 320 1840 365 HTO 5 368,0 1970 I. Orăşeanu et al.
3 4 Avenul Teia (4.8; 16) 400 Izvorul Piatra cu Lapte 310 650 90 I 25 41,0 1972 Tănăsescu et al.
4 5 Ponorul Tinoasa (4,8; 3) 657 Izvorul Răchitarul 525 1075 132 F 43 22,0 1973 I. Orăşeanu
5 6 Pierderea p. Hăiuga Veche (4.8; 4) 669 Izv. din p. Megheşul Sec 440 1200 229 I 1 1200 1974 I. Orăşeanu et al.
6 7 Ponorul Tăul Bivolilor (4.8; 18) 294 Peştera cu Apă de la Moară 250 630 44 F 8 80,0 1974 I. Orăşeanu
8 Izbucul Feredeu 415 6000 305 58 103,0
7 Ponorul Dosul Varului (4.6; 14) 720 I I. Orăşeanu et al.
9 Izbucul Grota Ursului 320 5800 400 48 120,0 1977
10 Izbucul Finişului 490 2100 140 87 25,0
8 Ponorul Călcăturii (4.6; 13) 630 F 1977 I. Orăşeanu
11 Izbucul Feredeu 415 4250 215 150 28,0
12 Izbucul Finişului 490 2100 230 168 12,5
13 Izbucul Feredeu 415 6000 305 96 62,5
In I. Orăşeanu,
9 14 Ponorul Dosul Varului (4.6; 14) 720 Izv. termal nr. 1, Moneasa 294 5900 426 600 9,8 1986
E. Gaspar
15 Izv. termal nr. 4, Moneasa 297 6250 424 480 13,0
16 Izv. termal nr. 2, Moneasa 303 6150 427 460 13,4
10 17
Pierderea Pârâului dintre Pietre 560 Izvorul Piatra cu Lapte 310 2680 350 R 70 38,3
1987 I. Orăşeanu
(4.8; 12)
11 18 Pierderea p. Scăriţa (4.8,14) 540 Izvorul Piatra cu Lapte 310 1700 230 F 48 35,4 1987 I. Orăşeanu
12 19 Pierderea p. Blidăriţa (4.8,13) 630 Izvorul Piatra cu Lapte 310 3100 320 In 72 43,0 1987 I. Orăşeanu, E. Gaspar
20 Izbucul Finişului 490 800 50 60 13,5
13 Prd. p. Ursului, av. p. Grohot (4.6; 12) 540 F 2004 I. Orăşeanu
21 Izbucul Feredeu 415 2900 105 144 27.6
14 22 Pierderea din p. Sterp (4.6) 540 Izvorul Vidrei 470 800 70 R 86 10 2004 I. Orăşeanu
15 23 Pierderea p. Osoaie (4.2; 5) 420 Izvorul Morii de la Borz 211 2950 209 R 65 45,4 2004 I. Orăşeanu
16 24 Pierderea p. Valea Seacă (4.2; 19) 452 Izvorul Morii de la Borz 211 4300 241 F 80 53,7 2004 I. Orăşeanu
17 25 Ponorul Văii Seci (4.6; 6) 450 Izbucul Feredeu 415 770 35 F 30 25,7 2005 I. Orăşeanu
18 26 Ponorul din p. Şuşii (4.6; 8) 580 Izvorul Vidrei 470 1000 110 F 35 28,6 2006 I. Orăşeanu
H-altitudinea; L-distanţa orizontală între ponor şi izvor; ΔH-diferenţa de nivel între ponor şi izvor; T-timpul primei sosiri a trasorului; V-viteza aparentă. Trasori: F=Fluoresceină,
R=Rodamină, I=I-131, In= In-EDTA
Notă: Următoarele marcări au fost efectuate de autor în colaborare cu: nr. 1 şi 2 cu E. Gaşpar, M. Midoiu, T. Tănase şi D. Slavoacă; nr. 5 cu E. Gaşpar, M. Midoiu şi T. Tănase; nr. 7 cu
E. Gaşpar, V. Stanca şi T. Tănase.
Tabelul 4.4. Rezultatele marcărilor cu trasori efectuate în Munţii Codru.
143
 Platoul este modelat în depozite carbonatice
atribuite Unităţii chimerice de Dumbrăviţa (M.
BLEAHU et al., 1984), parte a Pânzei de Finiş-
Gârda definită anterior. Succesiunea litologică are
în bază gresii cuarţitice (w1) şi şisturi argiloase,
gresii cuarţitice şi dolomite şistoase (w2), urmate
de dolomite negre (andi), calcare negre cu silici-
fieri, dolomite stratificate (Formaţiunea de Roşia,
an-cr), dolomite albe (nods), dolomite brecioase
albe-roz şi calcare albe (Formaţiunea de Tisa, not)
şi argile cu gresii roşii şi verzi (Formaţiunea de
Keuper, rh) la partea superioară.
Apele cursurilor superficiale formate pe terenu-
rile necarstice de pe rama vestică a platoului carstic,
în general cu debite modeste, se infiltrează difuz
la intrarea pe substratul carbonatic (p. Osoaie, fig.
4.2, nr. 5, p. Valea Seacă, nr. 19 şi 21 etc.), platoul
fiind lipsit total de o scurgere superficială.
144
Apele subterane din terenurile carstice dezvol-
tate între v. Hăigaşului şi v. Feghiu se descarcă în
principal prin Izvorul Morii de la Borz (fig. 4.2, nr.
11). Sistemul carstic al izvorului se suprapune în
mare parte acestei zone carstice şi este alimentat
în proporţie de 95% din precipitaţiile care cad pe
suprafaţa de aflorare a calcarelor şi dolomitelor,
ponderea bazinelor versante impermeabile fiind
de numai 5%.
În anul 2004 au fost efectuate două marcări cu
rodamină şi fluoresceină în pierderea p. Osoaie
(fig. 4.2, nr. 5) şi în pierderea p. Valea Seacă,
ValeaSeacă, (fig. 4.2, 19), trasorii ajungând în
Izvorul Morii de la Borz cu o viteză medie de cca
50 m/oră. În prima marcare drenarea apelor infil-
trate se face pe sub gresiile cuarţitice werfeniene
ale petecului de acoperire din vf. Pinilor (tabelul
4.4).
Fig. 4.2. Harta hidrogeologică a zonei
Dumbrăviţa de Codru (Geologia după
M. BLEAHU et al., 1984). Denumirea
punctelor numerotate (în parateze
altitudinea în metri):
  1 - Fântâna lui Jurcoi (305),
  2 - Izvorul Găneştilor (325),
  3 - Fântâna Zdravei (425),
  4 - Avenul (370) şi fântâna (375) Talpii,
  5 - Pierderea p. Osoaie (420),
  6 - Izvorul Văsălii (260),
  7 - Trei Izvoare (290),
  8 - Fântâna Josana (310),
  9 - Izvorul de la Covăcie (156),
10 - Izvorul de sub podul CFR (150),
11 - Izvorul Morii (211),
12 - Izvorul de Sus de pe v. Morii (275),
13 - Fântâna din Hârtop (350),
14 - Tăul Temeteaua (351),
15 - Groapa Runcului (413),
16 - Izvorul de sub Dâmb (247),
17 - Peştera de sub vf. Ţiclu (620),
18 - Izvorul (402) şi peştera din Valea
Luncii,
19 - Izvoarele (430, 435) şi pierderea
din Valea Seacă,
20 - Avenul din Dosu Mărianului (470),
21 - Pierdere Între Văii (452),
22 - Avenul Noghioru Mare (380),
23 - Avenul din Crupiştea Mică (420),
24 - Izvorul Sf. Gheorghe (220),
25 - Izbucul Ormanului (475),
26 - Pierderea p. Ormanului (aval 550),
27 - Izvorul din v. Moşcorului (508),
28 - Izvorul de la cabana Moşcoru (496).
 Izvorul Morii este situat în perimetrul localită-
ţii Borz, în fundul unei văi de recul cu caracter to-
renţial, la o cotă absolută de 211 m şi la 61 m dea-
supra nivelului de bază reprezentat de râul Crişu
Negru. În anul hidrologic X.1986-IX.1987 izbu-
cul a avut un debit mediu de 101 l/s şi un indice
de variabilitate relativ mic 11,7 (tab. 4. 1). Valorile
extreme măsurate în perioada de observaţii au
fost de 30 l/s şi respectiv 350 l/s, iar temperatura
medie de 9°C. Valoarea redusă a coeficientului de
secare (0,0065) indică prezenţa unor acumulări ac-
vifere importante, localizate preferenţial în fisurile
şi jointurile de stratificaţie ale dolomitelor anisie-
ne şi ale calcarelor anisian-carniene. În perioadele
ploioase apa izvorului se tulbură puternic.
Apa Izvorului Morii este de tip Ca-Mg-
HCO3, cu mineralizaţie mare (616 mg/l, fig. 4.3).
Depozitele groase de tuf calcaros din zona sursei
indică caracterul suprasaturat în carbonaţi al apei.
La o diferenţă de nivel de 65 m deasupra
Izvorului Morii este situat Izvorul de Sus de pe
v. Morii (fig. 4.2, nr. 12). Prezenţa lui este legată
de intercalaţiile argiloase impermeabile din calca-
rele de Roşia care favorizează formarea de sisteme
carstice locale.
În perimetrul localităţii Borz mai semnalăm
prezenţa izvorului de la Covaci (fig. 4.2, nr. 9) şi
a izvorului de sub podul CFR (fig. 4.2, nr. 10), iz-
Fig. 4.3. Diagrama Schoeller Berkaloff cu reprezentarea compoziţiei chimice
momentane a apei unor izvoare din zona Dumbrăviţa de Codru.
voare cu debite de cca 1 l/s şi temperaturi uşor
mai ridicate (13,5, respectiv 13,0°C) datorate unei
circulaţii mai profunde a apelor subterane.
Singurele iviri de ape subterane de pe platoul
carstic Dumbrăviţa de Codu sunt reprezentate
prin câteva fântâni care exploatează acumulările
epicarstice locale cu caracter temporar. Pe văile
limitrofe platoului carstic apar izvoare cu debite
reduse care descarcă acumulări acvifere reduse.
Izvorul din valea Luncii (fig. 4.2, nr. 18), este
a doua sursă ca valoare a debitului din perime-
trul localităţii Dumbrăviţa de Codru şi reprezintă
apariţia la zi a cursului subteran din peştera din
valea Luncii situată în apropiere. Izvorul are un
debit mediu de 12 l/s, cu valori minime de 4-5
l/s şi descarcă acumulările acvifere din zona vf.
Bujorului-Urmezeu şi posibil infiltraţiile difuze
din p. Ormanului. Apa lui este de tip Ca-HCO3, cu
o mineralizaţie de cca 290 mg/l (fig. 4.3). Izvorul
este captat pentru alimentarea cu apă potabilă a
localităţii Dumbrăviţa de Codru.
La obârşia Văii Mari a Şuncuiuşului (Moşcoru),
în apropierea cantonului silvic abandonat, din do-
lomitele albe noriene apar mai multe izvoare cu un
debit cumulat de cca 20 l/s, alimentate în principal
din infiltraţiile torenţilor de pe versantul estic al vf.
Măgura.
4.3.2.2. Sistemul carstic Finiş-Feredeu
Marcările cu trasori efectuate în anii 1977 şi 1986
în depresiunea Brătcoaia de către I. ORĂŞEANU
şi E. GAŞPAR (tabelul 4.4) au pus în evidenţă pre-
zenţa unei importante zone de difluenţă a apelor
infiltrate prin ponorul Dosu Varului (fig. 4.1, nr.
17, foto 4.4), situat în partea nordică a amintitei
depresiuni. Astfel, trasorii utilizaţi, Iod-131 şi In-
EDTA au fost detectaţi atât în sursele izbucul
Finişului (fig. 4.1, nr. 15) şi izbucul Feredeu (fig.
4.1, nr. 13), situate la nord (fig. 4.4), cât şi în iz-
vorul Grota Ursului şi în unele surse termale de
la Moneasa (izvorul termal nr.1 şi sondele cu apă
termală S2 şi S4, situate la sud (fig. 4.5), indicând
prezenţa în zona Brătcoaia a cumpenei apelor sub-
terane dintre bazinele râurilor Crişu Negru şi Crişu
Alb. Marcările amintite au arătat totodată că izbu-
curile Finiş şi Feredeu pe de o parte, izbucul Grota
Ursului şi sursele de apă termală de la Moneasa, pe
de alta, aparţin unor sisteme carstice unitare.
Izbucul Finişului funcţionează ca sursă de
preaplin a sistemului carstic Finiş-Feredeu, iar iz-
bucul Feredeu are rolul de sursă de bază a acestuia.
145
Apele afluenţilor p. Ursului de pe clina estică a cul-
mii vf. Pleşu-vf. Izoi se infiltrează temporar total în
dolomitele şi calcarele triasice acoperite parţial de o
cuvertură groasă de deluvii pleistocene. Marcările
cu trasori efectuate în ponorul p. Călcăturii (fig. 4.
6, nr. 13), în pierderile temporare ale p. Ursului si-
tuate aval de confluenţa cu p. Grohotului (fig. 4.
6, nr. 12) şi la Groapa cu Peşti (fig. 4.6, nr. 11) au
indicat o deplasare rapidă a apelor infiltrate spre
izbucurile Finiş şi Feredeu (tabelul 4.4).
În anul hidrologic X.1986 - IX.1987, debitul
mediu lunar al izbucului Finişului a oscilat între
0,025 şi 2,3 m3/s, prezentând una din cele mai
ridicate valori ale indicelui de variabilitate din-
tre sursele carstice ale masivului Codru-Moma
(nv=92). Marea fluctuaţie a debitului este sublinia-
tă şi de valoarea ridicată a coeficientului de secare
(a= 0,01), fapt care indică o stocare şi o deplasare
preferenţială a apelor subterane pe goluri carstice
larg dezvoltate şi mai puţin pe fisuri şi jointuri fine
(tabelele 4.1 şi 4.2). Apa izbucului are o tempera-
tură medie de 8,5°C şi se tulbură puternic în peri-
oadele cu ploi abundente şi de topire a zăpezilor.
Izbucul Feredeu (foto 4.5) este situat pe malul
drept al pârâului Bălăteasa, la cca 700 m, amonte
de confluenţa cu pârâul Ursului (La Cruce). Apa
izbucului apare din dolomitele superioare în apro-
pierea contactului cu marnele rhaetiene. Zona de
emergenţă este invadată de vegetaţie şi prezintă
degajări puternice de gaze. Izbucul este alimentat
din infiltraţiile apelor cursurilor superficiale din
bazinul hidrografic al p. Ursului şi din cel infiltrate
prin ponorul Văii Seci (fig. 4.6, nr. 6), acestea din
urmă alimentând şi izvorul temporar de pe malul
stâng al p. Bălăteasa (fig. 4.6 şi tabelul 4.3).
Apa izbucului Feredeu are o temperatură de
11,2-13°C şi este în permanenţă foarte limpede.
Foto 4.4. Depresiunea Brătcoaia. În prim plan ponoarele de la Dosu Varului.
146
În anul hidrologic amintit anterior, izbucul a avut
un debit mediu de 55 l/s, cu fluctuaţii foarte mici,
cuprinse între 45 şi 70 l/s. În perioada V. 2004-
XII.2007 izbucul Feredeu a avut un debit mediu de
43,4 l/s, cu fluctuaţii cuprinse între 35,1 şi 69 l/s,
ecart deosebit de mic subliniat şi de valoarea foar-
te redusă a coeficientului seriilor temporale de de-
bite, Cv=0,05 (tabelele 4.1 şi 4.2). Constanţa de-
osebită a debitului izbucului Feredeu se datorează
prezenţei izbucului Finişului, sursa de preaplin a
sistemului carstic care asigură o sarcină de contur
cu nivel constant pentru izbucul Feredeu preluând
oscilaţii le debit (presiune) ale sistemului carstic.
În aval de izbucul Finişului curgerea apelor siste-
mului carstic spre izbucul Feredeu (sursa de bază)
se face sub presiune pe sub pachetul de marne
rhaetiene, fapt tradus prin decantarea suspensiilor
şi limpezimea permanentă a apei izbucului.
Apa izbucului Feredeu este bicarbonatată mag-
neziană, cu o mineralizaţie medie de 516,1 mg/l,
nu este radioactivă, iar gazul degajat din izvor con-
ţine preponderent azot, oxigenul fiind consumat
în reacţiile de oxidare, (fig. 4.7 şi tabelul 4.5).
În anul 2013, izbucul Feredeu a fost propus de
către autor pentru alimentarea cu apă potabilă a
oraşului Beiuş, captarea susei realizându-se în anul
2015.
4.3.2.3. Sistemul carstic Grota Ursului
Structura geologică din bazinul superior al p.
Finiş se continuă spre sud până în valea Moneasa,
scurgere de suprafaţă şi subterană având caracte-
ristici generale asemănătoare.
Privită în ansamblu, zona carstică dezvoltată în-
tre Brătcoaia, Tinoasa, Izoi şi Moneasa, împreună
cu bazinul ei versant extins spre vest până în culmea
Izoi, formează un sistem carstic unic, parţial ter-
Foto 4.5. Secţiune hidrometrică cu deversor şi limnigraf la Izbucul Feredeu
malizat în terminaţia sudică, cu o curgere generală
nord-sud a apelor subterane şi o descărcare pre-
ponderentă prin izvorul Grota Ursului (foto 4.6) şi
sursele termale de la Moneasa. Apele care nu pot fi
antrenate în această curgere, ca urmare a capacită-
ţii limitate de transport a golurilor şi fisurilor car-
stice, se drenează spre est, prin izvoarele cu rol de
preaplin din bazinul pârâului Megheş (fig. 4.8).
Relaţiile hidrogeologice dintre apele infiltrate
prin ponoarele din depresiunile carstice Brătcoaia
şi Izoi-Tinoasa şi sursele reci şi termale de pe pâ-
râul Băilor şi pârâul Megheş, au fost demonstrate
prin marcări cu trasori (tabelul 4.4).
Marcarea cu fluoresceinå efectuată în ponorul
de lângă fosta staţie meteorologică Izoi (fig. 4.8, nr.
6), la 11.XI.1998, a indicat o curgere rapidă a apelor
subterane, trasorul ajungâng la Grota Ursului după
19 ore, valoarea maximă a concentraţiei fiind înre-
gistrată după 35 ore de la marcare. Trasorul a trecut
prin secţiunea de urmărire timp de 7 zile (fig. 4.9).
Pârâul Băilor apare din peştera Grota Ursului şi
primeşte în aval de aceasta un aport important de
Fig. 4.4. Secţiune hidrogeologică I-II-III între p. Bălăteasa şi depresiunea Brătcoaia. Linia secţiunii în fig. 4.1.
Fig. 4.5. Secţiune hidrogeologică IV-V între Bratcoaia şi Moneasa. Linia secţiunii în fig. 4.1
ape termale. Debitul cumulat este urmărit sistema-
tic în secţiunea Institutului Naţional de Hidrologie şi
Gospodărirea Apelor (INHGA) amplasată pe pârâul
Băilor, la ieşirea în lunca p. Moneasa (s. h. Ciuperca).
Secţiunea funcţionează din anul 1976, în intervalul
1976-1997, înregistrându-se un debit mediu de 198
l/s, cu valori extreme cuprinse între 50 şi 5.520 l/s.
Indicele de variabilitate al debitului este 110,4, iar in-
dicele scurgerii de bază are valoarea 0,566.
Pentru evaluarea debitului cursului subteran
din Grota Ursului, în anul hidrologic X.1997-
IX.1998 a fost construită o secţiune hidrometrică
în peşteră, la interceptarea cursului activ de către
galeria minieră. În perioada amintită, a fost înre-
gistrat un debit mediu anual de 58 l/s, cu o tempe-
ratură medie a apei de 8,8°C.
În tabelul 4.6 prezentăm debitele caracteristice
ale p. Băilor în trei secţiuni hidrometrice şi rezulta-
tele prelucrării seriilor de debite prin metoda ana-
lizei corelatorii şi spectrale.
În anul hidrologic amintit, în secţiunile hidro-
metrice, pe lângă măsurătorile de debite, au fost
147
 Nr. Sursa n T (°C) CH4 CO2 O2 N2 Ar
1 Izbucul Feredeu 1 13,0 0,036 7,39 0,24 92,31 0,010
2 Izv. termal 1 Moneasa 1 24,0 0,300 0,30 20,80 77,60 0,890
3 Izv. termal 2 Moneasa 1 24,0 0,700 1,00 19,10 71,20 0,820
4 Izvorul Rengle 6 17,0 0,016 2,32 13,79 83,21 0,611
5 Izvorul Sfărăşele 1 17,2 0,594 1,45 12,50 84,07 0,554
6 Izvorul Racova 7 14,5 0,014 2,51 13,26 83,80 0,586
7 Izvorul Ţucreşti 7 14,5 0,033 2,32 14,05 82,92 0,620
8 Fântâna Rece (Bârza) 1 11,8 0,004 0,72 12,60 86,00 0,558
9 Izvorul Căptălanu 2 8,6 0,022 2,21 15,94 81,06 0,705
10 Izvor Crisciorel 2 12,1 0,087 1,66 11,04 86,62 0,490
Compoziţia atmosferei (Rankama, 1970) 0,03 20,95 78,09 0,930
Tabelul 4.5. Compoziţia chimică a gazelor libere degajate din unele izvoare din Munţii Codru Moma.

efectuate măsurători zilnice ale temperaturii apei
şi măsurători pentadale ale conductivităţii electri-
ce a acesteia. Debitele medii anuale înregistrate în
cele 3 secţiuni au fost de 58,0, 40,13 şi respectiv
141,55 l/s, iar temperaturile medii anuale au avut
valorile: 8,8, 11,12 şi respectiv 15,76°C. Între s.h.
Grota Ursului şi s.h. pod Staţia de apă, debitul pâ-
râului Băilor s-a redus cu 17,87 l/s prin infiltraţii
în patul albiei produse pe primii 10 m ai galeriei
peşterii Grota Ursului, iar pe tronsonul s.h. Pod
Staţia de Apă-s.h. Ciuperca, s-a produs un aport
mediu anual de apă de 101,42 l/s, cu o temperatu-
ră medie de 17,6°C.
Curba debitelor clasate, cu abscisa în scară arit-
metică şi ordonata în scară de probabilitate, obţi-
nută prin prelucrarea seriei de debite medii zilnice
Fig. 4.7. Diagrama Schoeller-Berkalof reprezentănd compoziţia chimică a
unor surse carstice din zona centrală a Munţilor Codru.
148
ale pârâului Băilor (s.h. Ciuperca), din perioada
1976-1997 (fig. 4.10, stânga), prezintă o ruptură
a pantei la ape mici (240 l/s). Creşterea mai lentă
a debitelor după această valoare este determina-
tă fie de pierderea unor rezerve produsă printr-o
stocare momentană în sistemele anexe ale sistemu-
lui carstic, fie de intrarea în funcţiune a surselor
de preaplin, reprezentate în principal prin peştera
temporar debitoare de pe pârâul Megheşul Sec (fig.
4.8, nr. 9).
Sistemul carstic care se descarcă prin Grota
Ursului prezintă valori relativ ridicate ale coefici-
entului curbei de recesiune α (0.009-0.017), suge-
rând prezenţa unei circulaţii subterane efectuată
preferenţial pe goluri largi şi existenţa unor rezerve
relativ reduse de ape subterane (fig. 4.10, dreapta).
Din volumul de apă descărcat prin peştera
Grota Ursului (s.h. Grota Ursului), ponderea ape-
lor descărcate prin scurgerea rapidă este de 10,2-
18,5%. Pentru pârâul Băilor în s.h. Ciuperca, pon-
dere volumului de apă descărcat prin scurgerea
rapidă se reduce la 2,1-10,3%, ca urmare a aportu-
lui de ape termale care descarcă esenţial scurgerea
de bază.
Prelucrarea seriilor temporale de debite înregis-
trate pe p. Băilor în s. h. Ciuperca în perioada 1976-
1989 aduce date importante la descifrarea modului
de funcţionare a sistemului carstic Grota Ursului:
Spectrul de densitate de varianţă al seriei tem-
porale de precipitaţii zilnice căzute la Izoi (fig.4.11,
stânga) arată periodicitatea anuală (357,1 zile) şi
sezonieră (178,6 zile) a regimului precipitaţiilor şi
faptul că acestea sunt distribuite relativ uniform
de-a lungul unui an. În spectrul de densitate de
varianţă al seriei temporale de debitei zilnice ale p.
Grota Ursului (fig. 4.11, dreapta) regăsim periodi-
citatea anuală a debitelor cu aceiaşi ritmicitate, în
149
schimb periodicitatea sezon cald - sezon rece este
uşor diferită (147, 1 zile), dinamica apelor subtera-
ne termale care participă la formarea debitul pârâ-
ului fiind diferită de cea a apelor reci.
• Spectrul de densitate de varianţă prezintă două
inflexiuni la valorile frecvenţelor de 0,092 şi
0,248, cărora le corespund timpi de regularizare
de 11 şi respectiv 4 zile. În acest interval filtrajul
fenomenului ploaie este foarte slab, fapt ce tradu-
ce influenţa scurgerii de suprafaţă în alimentarea
sistemului. Timpul de regularizare al sistemului Fig. 4.9. Curba de trecere a fluoresceinei prin sec¡iunea Grota Ursului. Marcare
are o valoare de 26 zile, interval după care orice în ponorul Izoi la 11.XI.1998, ora 12.
impuls ploaie este complect şters de către sistem;
• Corelograma simplă pe termen scurt (fig. 4.12
Corelograma atinge valoarea zero la fc=0,005 şi
stânga) prezintă o creştere relativ rapidă, valoa-
corespunde unui interval de 39 zile. Partea a doua
rea rk=0,2 este atinsă după 20 zile, indicând un
a corelogramei arată o descreştere constantă a
efect memorie al sistemului relativ mic. De la
corelogramei încrucişate până la atingerea valo-
valoarea rk=0,2, alura corelogeamei se redresea-
rii zero indicând faptul ca diferitele componente
ză, devenind practic orizontală, fapt ce traduce
care participă la alimentarea sistemului sunt bine
aportul constant al apelor termale în formarea
integrate într-un răspuns unic.
debitului p. Băilor.
În clasificarea sistemelor carstice propusă de
• Corelograma simplă pe termen lung (fig. 4.12,
Mangin (1974, 1975), pe baza parametrilor k şi i,
centru) relifează caracterul anual al oscilaţiei
sistemul carstic Grota Ursului se încadrează în ti-
mărimii scurgerii subterane;
purile II-III (fig. 2.10, nr. 11), caracterizate prin-
• Corelograma încrucişată efectuată între precipita-
tr-o carstificare mai intensă a sistemului în amonte,
ţiile căzute la staţia meteorologică Izoi şi debitele
prin prezenţa unui carst înecat larg dezvoltat în
p. Băilor (fg. 4.12, dreapta), comportă două părţi
partea aval a sistemului şi prin participarea scur-
bine individualizate. Prima parte arată o relaţie
gerii superficiale formate pe terenuri necarstice la
rapidă ploaie-debit importantă, rk=0,342 pen-
alimentarea sistemului (sistem binar).
tru t=0. Valoarea rk=0,2 este atinsă după 5 zile.

Foto 4.6. Izbucul Grota Ursului de la Moneasa.

150
 4.3.2.4. Bilanţul hidrogeologic al zonei Moneasa
Carstul are o influenţă cantitativă importantă
asupra scugerii de suprafaţă. Scurgerea drenată
în subteran dintr-o zonă este dirijată adesea spre
alte bazine hidrografice, generând o mare necon-
cordanţă între extinderea bazinelor hidrografice şi
hidrogeologice.
Influenţa carstului asupra scurgerii de suprafaţă
este bine evidenţiată de prelucrarea datelor hidro-
metrice colectate în bazinul hidrografic al pârâului
Moneasa, bazin reprezentativ al INMH, cu o mare
densitate a punctelor de urmărire şi înregistrare a
parametrilor hidro-meteorologici (P. MIŢĂ, 1996).
În vederea stabilirii extinderii zonei de alimen-
tare a sistemului carstic care se descarcă spre sud
în zona staţiunii Moneasa, atât prin izvorul rece
Grota Ursului, cât şi prin izvoarele şi sondele cu
apă termală, a fost întocmit bilanţul global al resur-
selor de apă, de suprafaţă şi subterane.
Perimetrul cuprinde bazinele hidrografice ale
pârâurilor Megheş, Băilor şi Pietros şi bazinul en-
doreic Tinoasa-Izoi, a cărui legatură cu resurgenţele
din bazinele pârâurilor Megheş şi Băilor a fost de-
monstrată de marcările cu trasori. Bazinul endoreic
Brătcoaia nu a fost introdus în suprafaţa de calcul a
bilanţului, deoarece el este drenat numai parţial de
sursele din bazinul văii Moneasa, cota lui de partici-
pare la alimentarea acestor surse rezultând indirect,
din neînchiderile de bilanţ obţinute.
Bilanţul global a fost întocmit atât pentru întreg
perimetrul, cât şi pentru fiecare bazin hidrografic
separat, în vederea stabilirii relaţiilor de alimentare
sau drenare care există între ele (I. ORĂŞEANU,
1987). Pentru întocmirea lui am folosit ca date de
bază măsurătorile hidro-meteorologice efectuate la
staţia Moneasa de F. PALFY et al. (1976), în anul
hidrologic X.1975-IX.1976.
Evaluarea precipitaţiilor s-a făcut pe baza hărţii
cu izohiete întocmită prin interpolarea valorilor pre-
cipitaţiilor căzute la staţia meteorologică Izoi (700 m
altitudine) şi la punctele pluviometrice de la Boroaia
(350 m), situată la 4 km est de Moneasa şi Rănuşa
(225 m), situată la 5 km sud-vest de Moneasa.
Evapotranspiraţia a fost calculată cu formu-
la lui L. Turc, în care temperatura medie anuală a
fost evaluată pe baza hărţii cu izoterme ale aerului,
realizată prin interpolarea valorilor temperaturilor
medii anuale măsurate la Izoi şi la Moneasa.
Scurgerea de suprafaţă a fost evaluată pe baza
debitelor zilnice măsurate în secţiunile hidrometri-
ce de pe pârâurile Megheş şi Pietros.
Emergenţele de ape subterane (izvoare), sunt
reprezentate de aporturile de ape reci şi termale de
pe pârâul Băilor, evaluate prin măsurătorile hidro-
metrice efectuate în secţiunea INMH de pe pârâul
Băilor (s.h. Ciuperca).
Prelevările de ape pentru consum menajer şi
alimentarea ştrandului sunt reprezentate prin can-
tităţile de apă preluate din izvorul Grota Ursului şi
sursele termale: izvoarele 1 şi 2 şi sonda S2.
Ieşirile din sistemul carstic, cu deversare în scur-
gerea de suprafaţă, în aval de secţiunile de măsura-
re a debitului, sunt reprezentate de apele debitate
de sondele S4 şi S5, nefolosite în perioada de calcul
a bilanţului.
Bilanţul realizat, arată că, în limita de 5%, ac-
ceptată pentru măsurătorile hidrometrice, există
o concordanţa bună între intrările şi ieşirile calcu-

Sursa p. Băilor s.h. p. Băilor s.h. p. Băilor p. Băilor,

Ciuperca Ciuperca s.h. pod Uzina de apă s.h. Grota Ursului
Parametri
X. 1976-IX. 1997 X.1997-IX.1998
Q mediu, l/s 198,2 141,1 40,1 58,0
Q minim, l/s 50 54,0 6,0 17,0
Q maxim, l/s 5520 900 640 656
Q maxim/ Q minim 110,4 16,7 106,7 38,6
Bf 0,56 0,43 0,17 0,40
EM (zile) 20 24 18 18
TR 24,5 10,7 7,1 6,9
FT 0,252 0,172 0,192 0,19

Tabelul 4.6. Debitele caracteristice ale p. Băilor măsurate în trei secţiuni hidrometrice şi rezultatele prelucrării seriilor temporale de debite.
152
late pentru întreaga suprafaţă luată în considerare
(tabelul 4.7). Pe de altă parte, bilanţul a evidenţiat
neconcordanţa mare între suprafeţele bazinelor hi-
drografice şi hidrogeologice, influenţa deosebită a
carstului în distribuirea scurgerii superficiale.
Marcările cu trasori efectuate complică această
imaginea oferită de bilanţ, în sensul că în suprafaţa
luată în considerare sunt prezente atât aporturi din
depresiunea Brătcoaia, cât şi pierderi din suprafa-
ţa de difluenţă Megheş-Piatra cu Lapte (fig. 4.8).
Valorile acestora sunt probabil apropiate şi nu pot
fi sesizate din calculul bilanţului. Pe de altă parte,
această situaţie este relevantă pentru evidenţierea
dificultăţilor întânite în cercetarea hidrogeologică a
arealelor carstice şi evidenţiază necesitatea abordă-
rii acestei cercetări prin mai multe metode.
Relaţia de sinteză dintre debitele medii mul-
tianuale specifice, q (l/s km2) şi altitudinile me-
dii bazinale H (m) ale cursurilor superficiale din
zona Moneasa-Dezna, obţinută pe baza datelor de

Fig. 4.10. Pârâul Băilor, s. h. Ciuperca. Curba debitelor medii zilnice clasate pentru perioada 1976-1998 (stânga) şi curba de recesiune a debitelor medii zilnice
pentru perioada 07.01-07.03.1998 (dreapta).

Fig. 4.11. Spectre de densitate de varianţă pe termen lung ale seriilor temporare zilnice de ploii la Izoi (stânga) şi de debite la p. Băilor, s. h. Ciuprca (dreapta), pentru
perioada 1976-1989, (n=10, m=1250).

Fig. 4.12. Corelogramele pe termen scurt (stânga, n=1, m=125) şi pe termen lung (centru, n=10, m=1250) pentru seriile temporare de debite medii zilnice ale p.
Grota Ursului, pentru perioada 1976-1989. În dreapta corelograma încrucişată precipitaţii Izoi-debite p. Grota Ursului pentru aceiaşi perioadă.
153
la staţiile hidrometrice, este prezentată în fig. nr.
4.13 (P. MIŢĂ et al., 1998, P. MIŢĂ, SIMONA
MĂTREAŢĂ, 2011). Includerea zonei endorei-
ce Izoi-Tinoasa în bazinul hidrologic al pârâului
Megheş (nr. 1 în fig. 4.13), atrage valori mult dimi-
nuate ale q înregistrat pe acest pârâu la s.h. Sonda
2, în comparaţie cu valorile q de la staţiile hidrome-
trice neinfluenţate de carst.
4.3.2.5. Sistemul carstic Piatra cu Lapte
În terminaţia sudică a benzii de calcare jurasic
inferioare, dezvoltată la est de localitatea Moneasa,
în calcarele cunoscute sub denumirea improprie de
„marmura de Moneasa”, este localizat un acvifer
important drenat de izvorul Piatra cu Lapte (fig.
4.8, nr. 17). Marcările cu trasori (tabelul nr. 4.4) au
indicat alimentarea preponderentă a sistemului car-
stic din pierderile difuze de ape realizate prin alu-
viunile şi fisurile calcarelor din patul albilor pârâu-
rilor Blidăriţa, Pârâul dintre Pietre, Scăriţa, precum
şi de apa pârâului Teia care pătrunde în acviferul
carstic prin ponorul cu acelaşi nume. Apele infil-
trate prin aluviunile din patul pârâului Blidăriţa au
traversat sistemul carstic într-un interval de timp
de 72 ore, alura „tip piston” a curbei de recuperare
a trasorului, In-EDTA, indicând o curgere predo-
minantă pe canale carstice (fig. 4.14).
Izvorul Piatra cu Lapte apare pe malul drept
al pârâului Moneasa, la baza unui perete vertical
de cca 20 m înălţime, modelat în calcare jurasic
inferioare. El are un debit mediu de 15 l/s, iar la
precipitaţii puternice, când această sursă nu poate
evacua întreaga cantitate de apă, intră în funcţiune
trei surse de prea-plin, situate la cca 40-60 m în
amonte. Apa izvorului are o temperatura medie de
9,1°C, cu fluctuaţii în intervalul 7,6-10,8°C.
4.3.2.6. Sistemul carstic Izvorul Morii de la Moneasa
La sud-vest de localitatea Moneasa, între p.
Moneasa şi localitatea Slatina de Cris, aflorează pe o
suprafaţă redusă calcare pe care se individualizează
morfologic o depresiune carstică drenată de un curs
de apă permanent infiltrat în subteran prin ponorul
Tăul Bivolilor, sursa cursului subteran din peştera
T CE Cl-
Sursa pH
O
C µS/cm
Sonda 1 H, Dezna 6,3 38,5 476,1 7,1
Izvorul Văleanului, Laz 6,3 17,1 270,0 14,2
Izvorul Dubăşeşti, Laz 5,5 15,0 326,6 7,1
Tabelul 4.8. Compoziţia chimică a surselor de ape termale de la Dezna (1978) şi Laz (1977).
154
de la Merăzerie (fig. 4.8, nr. 18). În anul 1974 apa
ponorului a fost marcată cu fluoresceină, trasorul
apărând după 8 ore în Peştera cu Apă de la Moară
săpată în calcarele anisian-ladiniene din versantul
drept al p. Moneasa (fig. 4.8, nr. 19 şi tabelul 4.4).
În extremitetea sud-vestică a Munţilor Codru,
în perimetrul localităţii Dezna, pe malul drept al
pârâului Moneasa, la cca 200 m amonte de con-
fluenţa cu pârâul Zugău, în anul 1978 I.F.L.G.S.
a săpat un foraj hidrogeologic care a traversat pe
întreaga adâncime (897 m) depozite predominant
carbonatice. Forajul debitează cu 3,5 l/s apă bi-
carbonatată calcică-magneziană, cu o temperatură
de 38,5°C. Apa, de tip Ca-Na-Mg-HCO3, (tabelul
4.8) este folosită de sanatoriul construit în veci-
nătate pentru tratarea afecţiunilor aparatului loco-
motor.
Amintim aici şi ivirile de ape termale din satul
Laz localizat la sud de Dezna (fig. 1.5, tabelul 4.8).
Ele sunt reprezentate prin două surse, izvorul din
v. Văleanului (17,1°C, 0,2 l/s) situat la nord de sat
şi izvorul din v. Dubăşeşti (15,0°C, 1 l/s), situat la
sud de acesta.
4.3.2.7. Sistemul carstic Izvorul Mare al Tărcăiţei
În depozitele carbonatice ale Pânzei de Dieva
din zona Clăptescu (Lăptescu), situată între pârâ-
urile Tărcăiţa şi Crişu Văratec, sunt localizate acu-
mulări acvifere importante, alimentate în principal
din precipitaţiile care cad pe suprafaţa de aflorare
a acestor depozite şi subordonat din cursurile su-
perficiale cu orginea în izvoarele permanente de
la baza versantului estic al vf. Dievei (fig. 4.15).
Aceste cursuri superficiale se infiltrează în subte-
ran prin ponoare nepenetrabile sau prin aluviunile
foarte subţiri din patul pârâului Cârţala, pârâu ac-
tiv pe întreaga sa lungime (până la confluenţa cu
pârâul Lozna) numai în perioadele cu precipitaţii
foarte abundente.
Endocarstul zonei Clăptescu este prezentat de
P. BRIJAN în anul 1986.
Acumulările acvifere din depozitele carbonati-
ce se descarcă în principal spre nord, prin Izvorul
Mare al Tărcăiţei şi subordonat prin izvoarele cu
SO4-- HCO3- Na+ K+ Ca++ Mg++ CO2 R. fix
mg/l
48,0 378,2 53,6 3,4 54,5 27,0 8,8 414,0
17,3 183,0 28,3 3,4 30,5 11,2 17,6 235,0
51,8 158,6 37,5 1,8 22,4 13,1 13,2 284,0
 Elemente U.M. Baz. p. Baz. p. Băilor Baz. p. Baz. endoreic Total
Megheş Pietros Izoi-Tinoasa suprafaţă
Suprafaţa bazinului hidrografic km2 6,9 1,38 1,65 4,5 14,43
Altitudine medie m 587,0 505,0 531,0 775,0 653,0
Temperatura medie anuală °C 7,4 7,8 7,7 6,7 7,1
• INTRĂRI
Precipitaţii anuale mm 1.079,4 992,8 1.020,0 1.124,5 1.077,6
x 103 m3 7.448,0 1.370,0 1.683,0 5.060,0 15.561,0
• IEŞIRI
Evapotranspiraţia mm 461,3 465,0 447,5 446,2 453,7
x 103 m3 3.183,0 615,0 738,0 2.008,0 6.544,0
Scurgerea x 103 m3 2.336,0 - 763,0 - 3.099,0
Emergenţe x 103 m3 - 5.313,01) - - 5.313,0
Preluări de ape pentru consum x 103 m3 34,02) 242,03) - - 276,0
Ieşiri din sistem x 103 m3 101,04) 208,05) - - 309,0
• TOTAL IEŞIRI x 103 m3 5.654,0 6.378,0 1.501,0 2.008,0 15.541,0
Variaţia rezervelor x 103 m3 1.794,0 -5.008,0 182,0 3.052,0 20,0
± dW = INTRĂRI - IEŞIRI
Suprafaţa bazinului hidrogeologic 3,6 11,6 1,3
1)
emergenţele din p. Băilor; 2) S2; 3)captarea de la Grota Ursului (33,0 x 103m3) şi izvoarele 1 şi 2 (209,0 x 103m3); 4) S4; 5) S5.
Tabelul 4.7. Bilanţul hidrogeologic al zonei Moneasa pentru anul hidrologic X.1975-IX.1976 (Bazinele hidrografice ale pârâurilor Megheş, Băilor şi Pietros).

debite reduse de pe valea Căţânului şi Bujorului
sau prin sursele situate la baza nivelului local de
eroziune din bazinul pârâului Crişu Văratec (izvo-
rul din Poiană, izvorul de la Canton şi izvorul de
sub Costişu).
Până în anul 1994 izvorul Mare al Tărcăiţei era
situat pe partea dreaptă a pârâului Tărcăiţa, între
cursul pârâului şi şoseaua forestieră, în imediata
vecinătate a versantului nordic foarte abrupt al vf.
Clăptescu, versant constituit în principal din do-
lomite şi calcare norian-rhaetiene. Apa izvorului
apărea ascensional printre blocurile rulate de rocă
din aluviunile albiei majore de pe partea dreaptă a
pârâului, nefiind inundat decât în perioadele cu ape
foarte mari. Viiturile din primăvara anului amin-
tit au adâncit cu aproape un metru albia pârâului,
conducând la drenarea permanentă a apei izvoru-
lui direct în talwegul pârâului şi la abandonarea ve-
chiului loc de apariţie al sursei. Izvorul are un debit
mediu de cca 40 l/s şi un debit minim de 15 l/s, iar
temperatura apei sursei variază între 10 şi 10,6°C.
Apa sursei nu se tulbură la precipitaţii mari.

Fig. 4.13. Relaţia q=f(H) pentru cursurile de apă din zona Moneasa-Dezna
(după C. MIŢĂ et. al., 1998). 1-Megheş, s.h. Sonda, 2-Moneasa, s.h. Boroaia, Fig. 4.14. Variaţia în timp a concentraţiei trasorului In-EDTA în apa izvorului
3-Valea Lungă, s.h. Păstrăvărie, 4- Dezna, s.h. Dezna, 5-Ruja, s. h. Ruja, Piatra cu Lapte. Marcarea a fost efectuată în pierderea difuză totală de pe
6-Moneasa, s.h. Moneasa, 8-Fânuri, s.h. Fânuri. valea Blidăriţa.
155
 Analizele bacteriologice sezoniere efectuate în
anul 2005 indică un nivel ridicat de contaminare
datorat turmelor de animale care păşunează pe
lunca pârâului şi în zona Clăptescu. Compoziţia
chimică a apei este bicarbonatată calcică magnezi-
ană (fig. 4.7), cu o mineralizaţie cuprinsă între 365
şi 687,7 mg/l. Analizele de radioactivitate prezintă
această sursă ca neradioactivă.
În bazinul superior al Văii Izbucului, afluent al
Văii Mari a Cusuiuşului (Driţeasa), în intercalaţiile
calcaroase din depozitele neocomian-jurasic supe-
rioare ale Pânzei de Dieva apele au format o cavi-
tate carstică de dimensiuni reduse din care apare
sursa Izbuc, (fig. 4.15, nr. 25). Sursa are un debit
mediu anual de cca 3 l/s, cu minime ce pot ajunge
până la 0,2 l/s în perioadele secetoase. Apa sursei
Izbuc este de tip bicarbonatat calcic, cu o mine-
ralizaţie de 360 mg/l la 13 octombrie 2005. Apa
izbucului prezintă o fluctuaţie mare a mineraliza-
Fig. 4.15. Harta hidrogeologică a zonei Clăptescu (Geologia după M. BLEAHU
et al., 1981).
Denumirea punctelor numerotate (în paranteze altitudinea în metri): 1-Izvorul
Căprărişte (325), 2-Peştera Corbasca (400), 3-Izvorul Mare al Tărcăiţei (338),
4-Peştera Oarbă (420), 5-Izv. din v. Mânioasă (450), 6-Avenul Clăptescu (632),
7-Fântânile Închise (690), 8-Izv. Ciungi (680), 9-Izv. Vârtoape (735), 10-Peştera
Crăciunii, 11-Ponorul din Paragini (685), 12-Izv. Bourişte (800), 13-Izv. „La Iegărie”
(815), 14-Fântâna Haichii (810), 15-Vălăul din Cârţala (600), 16-Izv. din Şaua
Bălănescu (520), 17-Izv. din v. Lozna (495), 18-Izv. „La Puţinca” (520), 19- Izv. de
Jos al Bujorului (535), 20- Izv. de Sus al Bujorului (625), 21-Izv. de la Zăvoaie (531),
22-Izv. din Poiană (507), 23- Izv. de la Canton (510), 24- Izv. de sub Costişu (465),
25-Sursa Izbuc (530).
156
ţiei totale, reflectată de măsurătorile sistematice de
conductivitate electrică, acestea oscilând pe parcur-
sul anului 2005 între 190 şi 369 μS/cm. Conţinutul
bacteriologic al apei sursei Izbuc este ridicat.
4.4. PLATOUL VAŞCĂU
În partea sudică a Munţilor Codru Moma de-
pozitele carbonatice formează o placă unitară cu
o suprafaţă de cca. 90 km2, situată la o altitudine
medie de 600 m, cunoscută geomorfologic sub de-
numirea de Platoul Vaşcău. Depozite dure, necar-
bonatice, înconjoară placa la nord, sud şi vest, de-
limitând un amfiteatru de roci carbonatice deschis
spre est, spre depresiunea Beiuşului, zonă în care
aceste depozite se afundă în trepte sub depozitele
neogene ale depresiunii amintite.
4.4.1. Orohidrogafia platoului Vaşcău
Orografia Platoului Vaşcău este dominată de
câteva vârfuri care se înlănţuiesc din nord-vest
spre partea lui central-sudică (Ronţaru-918 m,
Cristesei-861  m, Ursului-885,6  m, Iezeru-871  m,
Paltinu-815  m), formând o zonă ridicată de la
care relieful cade spre vest în mari depresiuni car-
stice (Arânda, Ponoare-Pociovelişte, Bănişoara,
Ponoraş, Recea) şi coboară lin spre est, racordân-
du-se la un vast câmp de doline şi văi seci, tra-
versat de depresiunea de captare carstică Ţarina-
Câmpeneasca. În apropiera depresiunii Beiuşului,
spre Vaşcău, pe o distanţă de cca. 500 m, relieful
cade brusc cu 200  m de-a lungul unui sistem de
fracturi orientat NW-SE mascat de depozitele ne-
ogene.
Fenomene frecvente de captare carstică au con-
dus la dezorganizarea reţelei hidrografice iniţiale,
astfel că majoritatea apelor care se adună de pe
versanţii necarstici adiacenţi platoului, se infiltrea-
ză imediat prin ponoarele care jalonează intrarea în
zona carstică. Excepţie face doar pârâul Ţarina care
adună apele de pe rama sud-vestică a platoului, re-
uşind să le transporte 5 km printr-o vale săpată în
calcare, până la peştera receptoare Câmpeneasca.
Pentru stabilirea eventualelor direcţii preferen-
ţiale de dezvoltare a formelor exocarstice (doline
asimetrice, văi de doline, văi seci şi active, depre-
siuni de captare carstică), aparent dispuse haotic,
a fost măsurată lungimea axei principale a acestor
forme pe intervale de orientare de câte 10C după
hărţi topografice la scara 1:5000, pentru întreaga
suprafaţă a platoului. În mod similar s-a proce-
dat cu elementele rupturale (falii, plane de şariaj)
identificate pe hărţile geologice. Lungimile cumu-
late ale acestor elemente, pe intervale de orienta-
re, au fost reprezentate grafic în fig. 4.16, aceas-
ta indicând prezenţa a două direcţii comune de
dezvoltare a fracturilor şi formelor exocarstice (I.
ORĂŞEANU, 1985).
Pentru intervalul 100C-200C, coeficientul de co-
relaţie are o valoare infimă şi nu lasă să se întrevadă
existenţa unei legături clare între orientarea plane-
lor de şariaj, deci a fisurilor de forfecare şi orienta-
rea formelor exocarstice. Situaţia poate fi mascată
însă de dispersia azimutală foarte mare a valorilor
măsurate, cauzată de poziţia slab înclinată a pla-
nelor de şariaj, poziţie care generează un contur
sinuos al fronturilor planurilor de încălecare.
Direcţia N52CE corespunde orientării axei prin-
cipale de stres din acest sector al Munţilor Codru
Moma, deci implicit direcţiei de dezvoltare a fisu-
rilor de tensiune care prin caracterul lor deschis au
impus direcţia dominantă de dezvoltare a procesu-
lui de carstificare.
Direcţia secundară, N58CW, perpendiculară pe
direcţia stressului regional, corespunde cu orien-
tarea generală a planelor de şariaj ale pânzelor de
Vaşcău şi Coleşti.
Coeficientul de corelaţie lineară pentru setul de
valori din intervalul 0C-100C, are valoarea 0,83, in-
dicând condiţionarea orientării formelor exocarsti-
ce faţă de faliile şi fisurile de tensiune dezvoltate pe
direcţia stresului regional.
Depozitele carbonatice ale platoului Vaşcău
formează o stivă a cărei grosime creşte de la vest la
est, atingând o valoare maximă apreciată la 2500 m
Fig. 4. 16. Distribuţia azimutală a lungimilor cumulate ale elementelor ruptu-
rale (a: falii şi plane de şariaj) şi ale formelor exocarstice (b: doline asimetrice,
văi de doline, văi active şi seci, depresiuni carstice) din Platoul Vaşcău.
în apropierea localităţii Vaşcău (M. BLEAHU et
al., 1979). Aceste depozite, atribuite structural
pânzelor de Moma, Vaşcău şi Coleşti, au în bază
gresii cuarţitice, conglomerate şi şisturi argiloase
permo-werfeniene, aparţinând Pânzei de Moma.
Planurile de încălecare dintre aceste unităţi au că-
deri mici spre est, similare structurii monoclinale a
platoului. Întreaga stivă de depozite este puternic
afectată de falii verticale, care aduc în contact tec-
tonic compartimente de roci cu constituţii litologi-
ce diferite (fig. 4.17 şi 4.18).
Din suita carbonatică a platoului, dolomite-
le negre anisiene ale Pânzei de Moma, cu o gro-
sime apreciată la cca. 1200  m, se individualizea-
ză prin dezvoltarea largă a formelor exocarstice.
Porozitatea secundară a acestor roci, rezultată în
urma proceselor de dolomitizare, combinată cu in-
tensa lor tectonizare, a creat front larg proceselor
de carstificare, favorizând formarea unor depresi-
uni carstice de dimensiuni impresionante, neîntâl-
nite pe platou în zonele acoperite de alte depozi-
te carbonatice, depresiuni care jalonează fruntea
planului de încălecare al Pânzei de Vaşcău peste
Pânza de Moma. Pânza de Coleşti este constituită
predominant din calcare rhaetian-carniene, iar cea
de Vaşcău din calcare dolomitice şi dolomite ani-
siene şi subordonat din calcare ladiniene şi triasic
superioare.
4.4.2. Hidrogeologia depozitelor carbonatice
Depozitele carbonatice ale Platoului Vaşcău se
remarcă printr-o infiltraţie rapidă a precipitaţiilor şi
o circulaţie activă a apelor subterane. Alimentarea
acumulărilor acvifere localizate în aceste depozite
se realizează în cea mai mare parte direct din preci-
pitaţii şi subordonat, din apele de şiroire provenite
de pe versanţii necarstici limitrofi platoului, cursuri
care se infiltrează în subteran la intrarea în zona
carstică. În arealul platoului Vaşcău se dezvoltă o
suprafaţă endoreică compactă cu o extindere de
73,3 km2, una dintre cele mai mari din Romania.
Depozitele permiene şi werfeniene, constituite
din gresii cuarţitice, conglomerate şi şisturi argi-
loase, au o permeabilitate redusă, circulaţia apelor
subterane fiind limitată în mare parte la zonele
fracturate şi la cele superficiale alterate. La scară
regională aceste depozite acţionează ca bariere
pentru acumulările acvifere carstice.
Acumularile acvifere carstice se descarcă prin
izvoare cu debite ridicate, situate la periferia pla-
157
toului. Cele mai importante sunt: Boiu (fig. 4.17,
nr. 38), Şopoteasa (nr. 4), Tisa (nr. 6), izbucul de la
păstrăvăria Crisciorel (nr. 45), Pepineaua (nr. 31),
Răşchirata (nr. 19) şi izbucul din Valea Seacă (nr.
17), debitele lor medii anuale înregistrate în anul
hidrologic X.1986-IX.1987 fiind prezentate în ta-
belul 4.1. Aceste acumulări alimentează deaseme-
nea stratul fratic din lunca râului Crişu Negru din
perimetrul localităţilor Vaşcău şi Cărpinet, tronson
pe care râul primeşte un aport subteran minim de
100 l/s, precum şi p. Crisciorel, curs superficial
care pe sectorul cuprins între păstrăvărie şi locali-
tatea Cărpinet primeşte un aport subteran minim
de 30 l/s.
Pe lângă izvoarele amintite, în interiorul pla-
toului, în plină zonă carstică, mai apar o serie de
izvoare cu debite reduse, a căror apă după un par-
curs subaerian foarte scurt se infiltrează difuz în
subteran (Fântânile Bănişorii-fig. 4.17, nr. 21, iz-
voarele Sfăraş, nr. 20, Sfăraşul Ligii, Ţărău, izvorul
din Hăiuga lui Şandor etc.).
Apariţia acestor izvoare epicarstice este legată
de prezenţa zonelor de zdrobire asociate faliilor şi
planelor de şariaj, zone care constituiesc drenuri
pentru acumulările acvifere limitrofe, de prezenţa
în masa calcarelor a intercalaţiilor argiloase cu rol
de pat impermeabil pentru acviferele epicarstice,
precum şi de prezenţa barierelor relative generate
de diferenţele de permeabilitate dintre diferite-
le tipuri de roci carbonatice. Aceste izvoare apar
în punctele cele mai joase de intersectare a faliei
dren, a patului impermeabil sau a barierei relati-
ve de către relief şi alimentează uneori lacuri car-
stice (tăuri), localizate în doline cu fundul tapisat
cu argilă (tăul lui Ghib, foto 4.7, alt. 509 m, tăul
Faţa Vălaielor - fig. 4.18, nr. 26, tăul din Poiana lui
Gupi- nr. 10, tăul Ponorului- nr. 12, tăul Iezer, tăul
de la Coleşti etc.).
Foto 4.7. Tăul lui Ghib.
158
4.4.2.1. Marcări cu trasori
Din informaţiile noastre, prima marca-
re cu trasori din Romania a fost efectuată de S.
MIHUŢIA. În anul 1904 acesta notează: „un sac
de praf de mangal, fin mărunţit, a fost turnat la 14 au-
gust 1901, ora 11, în apa pârâului Ţarina, la intrarea
în peştera Câmpeneasca. Praful a apărut în apa izbucului
Boiu după 3 ore”. Autorul a repetat marcarea la 23
august 1901, timpul de tranzit obţinut de această
dată fiind de 3 ore şi 14 minute. Distanţa aeriană
între peşteră şi izbuc este de 1780 m, iar diferenţa
de nivel între baza cascadei de 25 m din peştera
Câmpeneasca şi izbucul Boiu este de 81 m. Viteza
de deplasare a trasorului a fost de cca. 500 m/
oră, autorul presupunând că între peşteră şi izbuc
„există un canal bine spălat, apa curgând fără nici un
obstacol”. În acelaşi articol, publicat la Budapesta,
autorul prezintă o secţiune între Câmpeneasca şi
Boiu, secţiune care dovedeşte o bună cunoaştere a
geologiei şi hidrografiei zonei (fig. 1.7).
Pentru stabilirea direcţiilor de curgere a ape-
lor subterane şi a parametrilor acestei curgeri, au
fost efectuate de către autor, singur sau în cola-
borare cu alţi cercetatori, un număr de 16 mar-
cări cu trasori (tabelul 4.9). Viteza aparentă medie
de deplasare a trasorilor (prima sosire) a fost de
81,4 m/oră, cu extremele cuprinse între 5 şi 500
m/oră. Distanţa cea mai lungă, 8,6 km, a fost în-
tâlnită între ponorul din Prigă (fig. 4.17, nr. 22) şi
izbucul Boiu. Interpretarea rezultatelor obţinute
în aceste marcări vor fi descrise la prezentarea sis-
temelor carstice regionale din Platoul Vaşcău.
4.4.2.2. Sistemul carstic Boiu
Continuitatea depozitelor carbonatice din
Platoul Vaşcău este întreruptă la est de sistemul
de falii orientat NV-SE de-a lungul căruia fun-
damentul bazinului Beiuşului cade în trepte spre
nord-est, sistem care aduce în contact direct depo-
zitele carbonatice cu depozite permiene (fig. 4.18).
Acestea din urmă formează o barieră pentru apele
carstice, un prag peste care ele deversează în cur-
gerea de suprafaţă. Izbucul Boiu concentrează cea
mai mare parte a curgerii subterane din platou, el
fiind în acelaşi timp unul dintre cele mai mari sur-
se carstice din Munţii Apuseni.
Izbucul Boiu este situat în partea vestică a ora-
şului Vaşcău, la baza dealului Osoiu-Corneţel. Apa
izbucului apare la zi prin două iviri impenetrabile,
159
una cu caracter permanent, situată la nord şi una
cu caracter temporar, situată la sud.
Marcările cu trasori efectuate au precizat că iz-
vorul Boiu îşi extinde raza de influenţă în întreaga
arie sud-vestică a platoului Vaşcău, de la peştera
Câmpeneasca până la Ponoraş şi izvorul Sfăraş,
din vecinătatea văii Zugăului (tabelul 4.9, fig. 4.17,
fig. 4.19). Ponoarele prin care este alimentat siste-
mul carstic, sunt situate la distanţe de 1,7-8,6 km
de resurgenţa Boiu. Vitezele de tranzit ale trasori-
lor lansaţi în extremitatea vestică a sistemului car-
stic Boiu au valori de 14,3-26,2 m/oră, cu mult
mai mici decât viteza înregistrată pe traseul peşte-
ra Câmpeneasca - izvorul Boiu (500 m/oră).
În anul hidrologic X.1986-IX.1987, izvorul
Boiu a avut un debit mediu de 0,588 m3/s, cu
valorile extreme cuprinse între 0,069 şi respectiv
6,0 m3/s, cu un indice de variabilitate deosebit de
ridicat (nv = 77).
Coeficientul de secare calculat pentru perioa-
da de etiaj a izvorului are o valoare relativ mare
(a = 0,0120 - 0,0087) şi indică o circulaţie şi stoca-
re a apelor subterane pe goluri şi fisuri cu dimensi-
uni semnificative care conduc la o drenare relativ
rapidă a acviferului. Afirmaţia este susţinută şi de
valoarea deosebit de mică a indicelui scurgerii de
bază (Bf = 0,142). Din volumul de apă descărcat
de izbucul Boiu în anul hidrologic amintit, doar
59,3% provine din scurgerea de bază.
Fig. 4.18. Secţiune hidrogeologică prin Platoul Vaşcău. Linia secţiunii în fig. 4.17 (Date geologice după M. BLEAHU et al., 1979).
160
În anul hidrologic amintit anterior a fost ame-
najat un punct pluviometric temporar la Câmp
Moţi (fig. 4.17) pentu cunoaşterea aportului adus
de precipitaţii la formarea scurgerii subterane.
Corelaţiile încrucişate efectuate între precipitaţii-
le zilnice înregistrate aici şi seriile de debite medii
zilnice ale unor surse prin care se descarcă acumu-
lările acvifere aduc date importante privind modul
de realizare a acestui transfer (fig. 4.20).
Corelaţia încrucişată ploaie-debit obţinută pen-
tru izbucul Boiu (fig. 4.20, nr. 2) este reprezentată
de o curbă foarte etalată, debitul sursei fiind susţi-
nut atât de infiltarţiile produse din precipitaţii care
cad pe suprafaţa mare a sistemului carstic cât şi
din numeroasele ponoare care jalonează contactul
gresii cuarţitice-calcare de pe rama sud-vestică a
platoului. Corelaţia încrucişată reprezintă integra-
rea într-un hidrograf unitar a acestor impulsuri
sosite treptat la sursă, cu viteze şi intensităţi diferi-
te. Coeficientul de corelaţie ploaie-debit are o va-
loare foarte ridicată, valoarea lui maximă, rk=0,41,
fiind atinsă după 30 de ore.
Apa izvorului este nepotabilă datorită pârâului
Ţarina care străbate localităţile Călugări şi Izbuc.
Tranzitul subteran scurt şi rapid la apelor acestui
pârâu între peştera Câmpeneasca şi izbucul Boiu
nu crează condiţii pentru purificarea lor. Apa iz-
vorului se foloseşte pentru alimentarea unei mari
păstrăvării, situată în aval de confluenţa p. Boiu cu
râul Crişu Negru.
 4.4.2.3. Sistemul carstic Şopoteasa tre 11 şi 1314 l/s, cu o valoare medie lunară de 120
Apele din partea central-nordică a platoului l/s şi un indice de secare mic (a=0,005 ), valoa-
Vaşcău se descarcă în perimetrul localităţii Briheni re care arată prezenţa unei circulaţii pe conducte
prin izbucul Şopoteasa (fig. 4.17, nr. 4). Acesta este şi interstiţii cu dimensiuni reduse care asigură o
un izvor ascensional pe contactul tectonic dintre relaxare lentă a acviferului, sugerată şi de efectul
calcarele Pânzei de Vaşcău şi depozitele formaţi- memorie ridicat al sistemului carstic (tabelele 4.1,
unii bazice permiene a Pânzei de Moma şi apa- 4.2 şi 4.3). Apa izbucului este captată pentru ali-
re dintr-o aglomerare de blocuri de calcare care-l mentarea cu apă potabilă a localităţilor limitrofe.
face inaccesibil explorărilor speologice. Marcarea
la 04.07.1986 cu In-EDTA a apelor infiltrate prin 4.4.2.4. Sistemul carstic Tisa
ponorul de la Tăul Ponorului şi recuperarea traso- Izbucul Tisa, (fig. 4.17, nr. 6), descarcă apele
rului în apa izbucului Şopoteasa, a precizat con- subterane din partea nord-vestică a platoului car-
tinuitatea depozitele carbonatice ale platoului pe stic Vaşcău, alimentate atât de către cursurile su-
sub depozitele toarciene predominant impermea- perficiale care brăzdează depresiunile Ponoare şi
bile, dezvoltate la sud de izbuc. Pociovelişte, cât şi de infiltraţiile difuze din zona
În anul hidrologic X.1986-IX.1987 izbucul Arânda şi Sfăraşul Ligii-Ţărău. Izvorul apare la
Şopoteasa a avut debite medii zilnice cuprinse în- baza unui perete abrupt de cca. 100m înălţime, are
un debit mediu anual ridicat (0,139 m3/s) şi o va-

V,
H, H, L, DH, T,
Nr Insurgenţa Resurgenţa T m/ Data Autorii marcării
m m m m ore
oră
1 Peştera Câmpeneasca 406 Izbucul Boiu 300 1700 106 PC 3-4 500,0 14.08.1901 S. Mihuţia
2 Prd. p. Fântâna Lotrilor 613 Izbucul Boiu 300 7600 331 I-131 216 26,0 28.07.1978 I. Orăşeanu et al.
3 Prd. p. Ponoare 579 Izbucul Boiu 300 5900 279 Br-82 225 26,2 28.07.1978 I. Orăşeanu et al.
4 Prd. p. Hăiuga lui Şandor 675 Izbucul Tisei 450 2150 225 I-131 150 14.3 29.07.1978 I. Orăşeanu et al.
5 Peştera Câmpeneasca 406 Izbucul Boiu 300 1700 106 R 10 170,0 30.07.1978 I. Orăşeanu et al..
6 Ponorul p. Ponorul 499 Izb. Pepineaua 400 1250 99 R 20 62,5 22.08.1978 I. Orăşeanu et al..
I. Orăşeanu,
7 Ponor ul din Arânda 720 Izbucul Tisei 450 3200 270 In 192 16.6 15.10.1984
E. Gaşpar
8 Ponorul p. Dăneşti 601 Izbucul Tisei 450 1500 151 S 15 100,0 26.05.1985 I. Orăşeanu
9 Prd. p. Cohuri 635 Izbucul Tisei 450 2000 186 R 15 133,3 26.05.1985 I. Orăşeanu
Gh. Ponta,
10 Ponorul Peşterelii 5940 255 I-131 12 495 1985
E. Gaşpar
11 Ponorul Tăul Ponorului 633 Izb. Şopoteasa 355 4280 272 In-EDTA 144 29,7 04.07.1986 I. Orăşeanu et al.
12 Prd. p. Târsa 520 Izv. Peştera Popii 400 1200 117 KI 60 20,0 04.07.1986 I. Orăşeanu et al.
13 Prd. Coşul de la Căldare 440 Izb. Căsoaia 375 1040 65 F 17 61,1 25.07.1986 I. Orăşeanu
14 Ponorul Sfăraş 667 Izbucul Boiu 300 8150 367 In-EDTA 1632 5,0 1987 I. Orăşeanu et al.
“ “ Izv. cald Sfărăşele 295 8100 372 “ 1704 4,7 '' “
15 Ponorul p. Priga 640 Izbucul Boiu 300 7960 340 KI 96 82,9 1987 I. Orăşeanu et al.
“ “ Izv. cald Sfărăşele 295 8600 345 “ 168 50,6 “ “
I. Orăşeanu,
16 Ponorul Doboş 565 Izbucul Coleşti 400 1200 165 Dy-EDTA 1988
E. Gaşpar
Izv. de la Coşul de la
“ “ 390 1500 175 “ “ “
Chietroc
17 Ponorul p. Scăriţa 610 Izb. din Valea Seacă 565 650 45 F 25.07.1994 I. Orăşeanu et al.
18 Pierderea p. Căptălanu Izb. din Valea Seacă 565 650 25 In-EDTA 5 130 25.07.1994 I. Orăşeanu et al.
H - altitudinea., L - distanţa orizontală insurgenţă-resurgenţă, ΔH - diferenţa de nivel; T - timpul primei sosiri a trasorului; V - viteza aparentă.
Trasori: PC= pulberede carbune; F=fluoresceină, R=rodamină, S=Stralex; trasori radioactivi: I=I-131, Br=Br-82; trasori activabili: In-EDTA, Dy-EDTA, KI.
Notă: Următoarele marcări au fost efectuate de autor în colaborare cu: E. Gaşpar , T. Tănase, Gh. Ponta, N. Terteleac, G. Halasi: 2, 3 şi 4; Gh. Ponta, N. Terteleac, G. Halasi: 5 şi 6; C.
Crăciun, E. Gaşpar, I. Pop şi T. Tănase: 11, 12, 14 şi 15; E. Căpraru şi E. Gaşpar: 17 şi 18.
Tabelul 4.9. Rezultatele marcărilor cu trasori efectuate în Platoul Vaşcău.
161
loare mare a coeficientului de secare (a=0,0855)
care indică o curgere preferenţială pe goluri carsti-
ce dezvoltate. În perioadele ploioase debitul izvo-
rului creşte violent.
4.4.2.5. Sistemul carstic Coleşti
Izbucul de la Coleşti (fig. 4.17, nr. 2), este situat
pe malul drept al pârâului Târsa, la nord de localita-
tea Coleşti şi descarcă acumulările acvifere din pe-
rimetrul Fântânii lui Boboş şi al localităţii Coleşti.
Izbucul prezintă un debit mediu anual relativ im-
portant (39 l/s), însă în perioadele secetoase debi-
tul scade simţitor, putând ajunge la 2 l/s, valoare
înregistrată în toamna anului 1986. Sunt perioade
secetoase în care curgerea lui incetează. Apa izbu-
cului reprezintă apariţia la zi a cursului subteran
din peştera Deliman (fig. 4. 17, nr. 2) şi constitue o
sursă preţioasă pentru locuitorii localităţii Coleşti.
4.4.2.6. Sistemul carstic Pepineaua
Izbucul Pepineaua (fig. 4.17, nr. 31), situat în
bazinul hidrografic al râului Crişu Alb, drenează
acumulările acvifere din extremitatea sud-estică a
platoului carstic Vaşcău, alimentate preponderent
din cursurile de apă provenite de pe terenurile
impermeabile situate la est de vf. Moma. Relaţia
hidrogeologică dintre aceste ape infiltrate prin po-
norul văii Ponorului (denumit de A. MIHUŢIA,
1904, „Înghiţitoarea de la Mălăeşti”) şi izbucul
Pepineaua a fost demonstrată prin marcările efec-
tuate în anul 1978.
Apa izbucului apare prin două iviri, una cu ca-
racter temporar, reprezentată printr-un aven debi-
tor situat în amonte şi una cu caracter permanent
situată la cca. 50 m în aval, pe malul drept al cur-
sului temporar cu originea în aven. Debitul mediu
anual al izbucului este de 67 l/s, iar indicele de va-
Fig. 4.19. Curba de variaţie concentraţie-timp a trasorului Iod 131 utilizat în
marcarea ponorul Fântâna Lotrilor - izbucul Boiu dreapta.
162
riabilitate al acestuia este de 16,1 reprezentând una
dintre valorile cele mai scăzute întâlnite la sursele
platoului. Coeficientul de secare are o valoare re-
dusă (0,0066) şi împreună cu debitul de etiaj relativ
ridicat (22 l/s), conduce la evaluarea unor resur-
se dinamice reziduale importante de 2,1mil.m3.
Izvorul nu este captat, iar temperatura apei variază
între 9,7 şi 11,6°C.
4.4.2.7. Sistemul carstic Topliţa
Izbucul Topliţa (fig. 4.17, nr. 34), este situat la
est de satul Călugări, în bazinul hidrografic al p.
Crisciorel şi apare la baza unui perete înalt de cca
20 m, dintr-o aglomerare de blocuri de dolomite
negre anisiene, în apropierea intrării în peştera fo-
silă Căsoaia. Debitul izbucului are o valoare medie
de 20 l/s, iar apa lui provine în mare parte din pier-
derile pârâului Pamparul prin Coşul de la Căldare
(fig. 4.17, nr. 35), fapt dovedit prin marcările cu
fluoresceină efectuate în anul 1986. Foarte proba-
bil că acest izbuc drenează şi apele infiltrate prin
ponorul „La Zoampa” (fig. 4.17, nr. 33), situat la o
distanţă de cca 800 m sud-vest de izbuc.
4.4.2.8. Sistemul carstic Răşchirata
Izbucul Răşchirata (fig. 4.18, nr. 19) este situ-
at în bazinul superior al pârâului Dezna, pe malul
stâng al afluentului acestuia, pârâul Căptălanul, vis
a vis de confluenţa cu pârâul Corbului, în imediata
apropiere a unui vechi cuptor de topit minereu de
fier (foto 4.8) şi a unei cabane forestiere. Sursa apa-
re ascensional din grohotişul de pantă, de la baza
unui abrupt format din bancuri metrice de dolomi-
te anisiene, cu orizonturi intens carstificate. În pre-
zent zona este bulversată de o încercare nereuşită
de captare a sursei.
Fig. 4.20. Corelaţa încrucişată între seriile zilnice de precipitaţii căzute la Câmp
Moţi şi de debite ale unor izvoare carstice din Platoul Vaşcău pentru anul hi-
drologic X. 1986-IX. 1987.
 În anul hidrologic X.1997-IX.1998, izbucul
Răşchirata a avut un debit mediu de 50,8 l/s, cu
fluctuaţii cuprinse între 18,6 şi 144,5 l/s, indicele
de variaţie al debitelor (Qmax/Qmin) avînd valoa-
rea 7,8, iar valoarea indicelui scurgerii de bază este
0,37. În perioada de timp menţionată, apa izbu-
cului nu s-a tulburat, temperatura ei a variat între
8,2°C şi 8,9°C, iar ph-ul a avut valori cuprinse între
6,76 şi 7,44.
Curba de recesiune a debitelor, construită pen-
tru perioada 02.02-19.10.1998, prezintă o pantă
foarte mică, coeficientul recesiunii având o valoare
scăzută, a=0,0045. Volumul rezervelor dinamice
este mare, la constituirea lor volumul de apă pro-
venit direct din scurgere rapidă având o pondere
redusă, de numai 2,1%.
Valoarea importantă a rezervelor este confir-
mată şi de efectul memorie ridicat al sistemului
carstic, EM=46 zile. Timpul de regularizare este
foarte lung, TR=55 zile, traducând o durată im-
portantă a răspunsului impulsional.
La marcarea cu fluoresceină efectuată în pono-
rul p. Scăriţa la 25.07.1994, trasorul fiind detectat
în izbucul din Valea Seacă, a fost pusă sub observa-
ţii şi sursa Răşchirata. Trasorul a fost detectat şi aici
însă la limita de detecţie a aparaturii, fără a se putea
susţine cu certitudine sosirea lui. Trasorul putea
ajunge în apa izbucului Răşchirata fie pe un traseu
direct din ponorul p. Scăriţa, fie din infiltraţii din p.
Căptălanu alimentat cu trasor din izbucul din Valea
Seacă. Investigaţii viitoare vor stabili realitatea.
În arealul de apariţie al izbucului din Valea
Seacă, pe suprafeţele acoperite de dolomitele ani-
siene, apar două zone de alimentarea a acviferului
carstic de către apele de suprafaţă: ponorul pârâu-
lui Scăriţa (fig. 4.17, nr. 18) şi pierderea difuză din
talwegul pârâului Căptălanul, situat în aval de can-
tonul silvic Căptălanul.
Ponorul pârâului Scăriţa a apărut în anul 1978,
ca urmare a prăbuşirii tavanului unei galerii car-
stice active. Înainte de această dată, pârâul Scăriţa
avea cursul permanent pe întregul traseu, până la
vărsarea în pârâul Căptălanul. La 25.07.1994, apa
pătrunsă în subteran prin ponorul Scăriţa (4 l/s)
a fost marcată cu fluoresceină, trasorul apărând
după cca 12 ore în apa izbucului din Valea Seacă.
În aval de cantonul silvic Căptălanul, în peri-
oadele secetoase, apa pârâului se infiltrează di-
fuz, total, prin aluviunile din talweg (1 l/s). La
25.07.1994, aceste infiltraţii au fost marcate cu In-
EDTA, trasorul apărând în concentraţii mici în apa
izbucului din Valea Seacă. Timpul scurt înregistrat
în marcarea cu In-EDTA între pierderea pârâului
Căptălanul şi izbucul din Valea Seacă este susţinut
geologic de prezenţa faliei Căptălanul, paralelă cu
pârâul, accident tectonic care împreună cu zona ei
de zdrobire poate constitui un traseu rapid de tran-
zit al apelor subterane.

4.4.2.9. Sistemul carstic Izbucul din Valea Seacă

Izbucul din Valea Seacă, (fig. 4.17, nr. 17) este
situat pe malul stâng al văii omonime, la 25 m de
confluenţa cu pârâul Căptălanul. Apa izbucului
apare la zi din dolomite anisiene, prin două fi-
suri apropiate. În anul 1987 izbucul a fost captat
pentru alimentarea staţiei pilot de spălare a mine-
reului de fier amplasată la Grajduri, construită de
IPEG Deva în acelaşi an. În prezent captarea este
dezafectată.
În anul hidrologic X.1986-IX.1987, izbucul din
Valea Seacă a avut un debit mediu de 77 l/s, cu flu-
ctuaţii cuprinse între 23 şi 250 l/s. (tabelul 4.1). În
anul hidrologic amintit, temperatura apei a variat
între 8,5°C şi 8,8°C, iar ph-ul a avut valori cuprinse
între 6,82 şi 7,39. La ploi foarte puternice şi în pe-
rioadele de topire rapidă a zăpezilor, apa izvorului
se tulbură puternic pentru perioade scurte de timp.
Foto 4.8. Cuptor vechi de topit mineteu de fier la Răşchirata.

163
 La confluenţa Văii Seci cu pârâul Căptălanul
apare din aluviuni un izvor carstic cu un debit de
cca 0,2 l/s, o temperatură de 8,0°C şi degajări de
gaze libere cu o compoziţie apropiată de cea a
gazului atmosferic (tabelul 4.4). Degajări de gaze
mai apar în firul Văii Seci în apropiere izbucului şi
pe malul stâng al pârâului Căptălanul la cca. 50 m
aval de confluenţa cu pârâul Valea Seacă.
Analizele de radioactivitate efectuate pe probe-
le de apă recoltate din izbucul Răşchirata şi din
izbucul din Valea Seacă au indicat că apele lor nu
sunt radioactive, concentraţiile măsurate pentru
activităţile alfa şi beta fiind situate cu un ordin de
mărime sub concentraţiile admise de normativul
de potabilitate.
În extremitatea sud-estică a platoului Vaşcău
este situat izvorul intermitent de la Călugări (fig.
4.17, nr. 30), sursă ce va fi prezentată într-un ca-
pitol separat.
4.4.3. Apele subtermale de la Vaşcău
În partea vestică a oraşului Vaşcău, din calcare-
le neotriasice de la baza versantului şi din aluviu-
nile Crişului Negru şi ale pârâului Boiu, apar patru
izvoare hipotermale: Sfărăşele (fig. 4.17, nr. 39),
Rengle (nr. 40), Racova (nr. 41) şi Ţucreşti (nr. 42).
Ele au temperaturi cuprinse între 14,5 şi 17,2°C,
un debit cumulat de cca. 15 l/s şi prezintă dega-
jări violente de gaze (tabelul 4.5). Degajări de gaze
prezină şi o serie de izvoare reci: Blagu (nr. 43),
Fântâna Rece (nr. 44), şi izbucul de la păstrăvăria
Crisciorel (nr. 45).
Compoziţia chimică a apelor subtermale de la
Vaşcău este bicarbonatată calcică, cu mineralizaţie
foarte mică, asemănătoare apelor reci. Uneori ape-
le prezintă un caracter iodurat şi chiar bromurat,
imprimat de levigarea depozitelor de umplutură ale
Bazinului Beiuşului, caracter chimic întâlnit şi la alte
ape subtermale din bazin (Ceica, Răbăgani etc.).
Gazele libere degajate din izvorele hipotermale
sunt generate de ieşirea din soluţie a gazelor dizol-
vate ca urmare a creşterii temperaturii apei şi a de-
tentei lor la sursă. Gazele se dizolvă în apele carsti-
ce preponderent în perioada infiltrării, a traversării
solului şi a zonei aerate, cantităţile dizolvate de-
pinzând în principal de temperatură. Compoziţia
acestor gaze este apropiată de cea a gazului atmo-
sferic, remarcându-se o creştere a conţinutului în
azot, proporţională cu o scădere a celui în oxigen,
consumat parţial în procese de oxidare.
164
Izvoarele hipotermale apar pe sistemul de frac-
turi orientat NV-SE, de-a lungul căruia bazinul ne-
ogen al Beiuşului se afundă în trepte spre nord-est
(fig. 4.18). Ele reprezintă un amestec de ape reci şi
calde, componenta rece fiind reprezentată de apele
sistemului carstic Boiu, iar componenta caldă de
către ape care în urma unei circulaţii profunde îşi
măresc temperatura datorită fluxului termic relativ
ridicat al acestei zone. Amestecul celor două cate-
gorii de ape se realizează în apropiere suprafeţei,
fapt dovedit de marcările cu trasori activabili efec-
tuate în pierderile difuze de la izvorul Sfăraş şi în
ponorul de la Prigă (tabelul 4.9), marcări în care
trasorii utilizaţi au ajuns simultan în izbucul Boiu şi
în izvorul subtermal Sfărăşele.
4.4.4. Compoziţia chimică a apelor superficiale
şi subterane
În diagrama Piper din fig. 4.21 prezentăm com-
poziţia chimică a princialelor categorii de ape din
arealul platoului (I. ORĂŞEANU, J. MATHER,
2000).
Apele cursurilor superficiale care se infiltrează
prin ponoare la intrarea pe terenurile carbonatice
au o compoziţie chimică dobândită prin levigarea
gresiilor cuarţitice situate în partea sudică a plato-
ului. Cationii Ca şi Na+K sunt egali cantitativ, iar
Mg lipseşte. Aceste ape sunt slab mineralizate.
Apele izvoarelor epicarstice sunt de tip Ca-
HCO3 sau Mg(Ca)-HCO3, în concordanţă cu na-
Fig. 4.21. Diagrama Piper cu reprezentarea compoziţiei chimice a apelor su-
perficiale şi subterane din Platoul Vaşcău.
(Numerele au semnificaţia din fig. 4.17.)
tura depozitelor carbonatice din care apar (calcare
sau dolomite). Izvoarele au o mineralizaţie ridicată.
Apa izvorului Boiu este de tip Ca(Mg)-HCO3,
cu o mineralizaţie totală medie de 435,5  mg/l.
Conţinuturile în Cl, SO4, Na şi K sunt nesemni-
ficative.
Apele pârâului Ţarina, înainte de intrarea în
peştera Câmpeneasca prezintă un conţinut ridicat
în Na şi K, rezultat al activităţilor domestice desfă-
şurate în localităţile Izbuc şi Călugări. Apele izbu-
cului Pepineaua şi cele ale izvorului rece Ţucreşti
sunt poluate din acelaşi motiv.
Apele termale din perimetrul localităţii Vaşcău
sunt de tip Ca(Mg,Na)-HCO3, cu o valoare medie
a mineralizaţiei totale de 502,5 mg/l. Compoziţia
lor chimică este rezultatul amestecului a două ti-
puri de ape, una cu o circulaţie ascendentă şi o
temperatură ridicată, cu conţinut relativ ridicat în
Na şi K, rezultată prin levigarea depozitelor per-
miene şi werfeniene, şi una cu o direcţie de curgere
laterală, vest-est, reprezentată de apele carstice reci
ale platoului.
Bibliografie
Besesek M., Radu V. A., Tulucan T. N. (2011): Cata­
logul sistematic al peşterilor din judeţul Arad,
76 p., Ed. Plaiurile Codrului. Bleahu M. (1976):
Harta geologică a României, scara 1:100.000,
foaia Moneasa, IGR Bucureşti.
Bleahu M. (1978): Munţii Codru Moma. Ed.
sport-turism, Bucureşti, 102 p.
Bleahu M., Panin Ştefana, Camelia Tomescu, Ştefan
A., Istrate Gh., Ştefănescu M. (1979): Harta ge-
ologică a României, scara 1:50.000, foaia Vaşcău,
IGR Bucureşti.
Bleahu M., Panin Ştefana, Ştefănescu M., Stan
N., Popescu Agapia, Tomescu Camelia (1984):
Harta geologică a României, scara 1:50.000, foa-
ia Dumbrăviţa, IGR Bucureşti.
Bleahu M., Panin Ştefana, Tomescu Camelia,
Marinescu F., Ştefănescu M., Popescu Agapia,
Nicolae I. (1981): Harta geologică a României,
scara 1:50.000, foaia Dr. Petru Groza, IGR
Bucureşti.
Brijan P. (1986): Fenomene endocarstice în zona
Clăptescu (Munţii Codru Moma). Buletin speo-
logic 10, 269-276, Bucureşti.
Cocean P., Rusu T. (1984): Les plateaux karstiqu-
es des Monts Codru Moma. Trav. Inst. Speol.
„Emile Racovitza” XXIII, 81-88, Bucureşti”.
Diaconu M., Mihăilescu C., Kusko M., Mihăilescu
Liliana (1976): Consideraţii asupra stratigrafiei
formaţiunilor triasice şi genezei minereurilor de
fier din Platoul Vaşcău. D. S. Institut Geologic,
Bucureşti LXII, 29-37.
Gopfrich C. (1986): Ponorul văii Teia, Almanahul
Speotelex, 31-32, Cluj Napoca.
Groh C., Halasi G., Oszker H. (1978): Zonele car-
stice Briheni-Coleşti (Munţii Codru Moma),
Bul. CSER, Bucureşti, 123-139.
Groh L., Heredi Z., Tulucan T., Honiger O. (1976):
Fenomene endocarstice în Platoul Vaşcău. Bul.
CSER, Bucureşti 4, 82-100.
Halasi G. (1978): Contribuţii la cunoaşterea carstu-
lui zonei Moneasa. Nymphaea VI, Oradea.
Halasi G. (1978): Noi contribuţii la cunoaşterea car-
stului Moneasei. Aragonit, nr.1, 9. 28-42, Arad.
Halasi G. (1979): Morfologia peşterii Câmpeneasca
(Munţii Codru Moma). Nymphaea VII, 265-
271, Oradea.
Halasi G. (1984): Prima scufundare la Moneasa.
Styx 1, 5-6.
Halasi G., Halasi Gisela, Birtalan G. (1985): Peştera
de la Băi-Moneasa, Styx 2, 36-39.
Matyasi S. (1977): Peştera din Valea Luncii. Aspecte
geologice şi speologice. Nymphaea V, 201-208,
Oradea.
Matyasi L., Matyasi S. (1987): Carstul din partea
centrală şi de nord a Munţilor Codru. Buletin
speologic, FRTA, CCSS 11, 39-59.
Mert Matyasi Janeta (1979): Observaţii hidrochimi-
ce asupra apelor platoului carstic Dumbrăviţa de
Codru (Munţii Codru Moma). Nymphaea VII,
251-264, Oradea.
Maxim I. Al. (1941): Izbucuri. Izvoare intermiten-
te dela noi. Revista geografică română, anul IV,
fasc. II-III, p.3-22.
Mihuţia S. (1904): Relaţiile hidrologice ale platoului
carstic de la Vaşcău, (limba maghiară). Foldr. ko-
zlemenyek XXXII, Budapest, 1-31.
Miţă P., Orăşeanu I., Corbus C. (1998): Estab­
lishment of the quantitative influence of karst
on the surface runoff in the representative
basin of Moneasa. Conference on catchment
hydrological and biochemical processes in
changing engironment, Liblice, Czech Republic,
September 22-24, 1998, 87-90.
Miţă P., Mătreaţă Simona (2011): Bazine reprezen-
tative din România. Rezultatele cercetării. Ed.
INH, 30 p.
165
Orăşeanu I. (1985): Considerations on the hydro-
geology of Vaşcău Plateau (Codru Moma
Mountains). Theoretical and Applied Karstology
2, 199-209, Bucureşti.
Orăşeanu I. (1987): Hydrogeological study of
Moneasa area (Codru Moma Mountains).
Theoretical and Applied Karstology 3, 175-199,
Bucureşti.
Orăşeanu I. (1998): Hydrogeological researches for
still waters in Codru Moma and Pădurea Craiului
Mountains (Apuseni Mountains, Romania).
Proceedings of the Int. Symp. Mineral and ther-
mal groundwater, Miercurea Ciuc, Romania, 24-
27 June, 1998, 223-232.
Orăşeanu I. (2010): Karst Hydrogeology of
the Codru Moma Mountains. In Karst
Hydrogeology of Romania, p. 245-274, Ed.
Belvedere Oradea.
Orăşeanu I., Mather J. (2000): Karst hydrogeolo-
gy and origin of thermal waters in the Codru
Moma Mountains, Romania. Hydrogeology
Journal (2000), 8, 379-389, Springer-Verlag.
Palfy F., Groza Maria Ana, Crişan S., Oncean N.,
Oncean Nuţa, Condea T., Zacoi G. (1976): Date
hidrologice şi meteorologice din zona aşeza-
tă la nord de staţiunea Moneasa. (Arh. S.M.H.
Moneasa).
Panin Ştefana, Tomescu Camelia (1974): Noi con-
tribuţii la stratigrafia depozitelor triasice din
Platoul Vaşcău. D.S., IGR, LX/4, Bucureşti.
Ponta G., Gaşpar E. (1986): New tracing experi-
ence wih In-EDTA in the Vaşcău karstic pla-
teau Codru Moma Mountains (Romania). Atti e
Memorie della Comm. Grotte „E. Boegan”, vol.
25, pp. 113-121, Trieste.
Ştefănescu M., Panin Ştefana, Tomescu Camelia
(1985): A new tectonic image of the Mesozoic
deposits of the Codru Moma Mountains betwe-
en Crişu Negru and Râpoasa Valley (Northern
Apuseni). D.S., IGR, LXIX,5, 101-108.
Bucureşti.
Tudoran P. (1983): Ţara Zarandului. Studiu morfo-
logic. Ed. Acad.RSR, Bucureşti, 146 p.

166