SUBIECTUL

Definitie – partea principală de propoziţie care arată cine face sau suferă acţiunea exprimată de un predicat verbal activ
sau pasiv sau cui i se atribuie o însuşire sau o caracteristică exprimată de un predicat nominal.
Subiectul este:
1. exprimat:
a. simplu: Iarna a venit.
b. multiplu: Umbrela şi paltonul sunt noi.
Subiectul se exprimă prin:
a) Substantiv în cazul nominativ: Pâinea e bună.
b) Locuţiune substantivală: Părerile de rău sunt inutile.
c) Pronume în cazul nominativ: El e înscris la volei.
d) Numeral cu valoare substantivală în cazul nominativ: Amândoi au făcut un transfer la altă fabrică.
e) Verb la modul:
- infinitiv: A vedea bine o emisiune e o plăcere;
- supin: De plătit mai puţin este convenabil;
- gerunziu (numai după un reflexiv impersonal): Se aude tunând.
f) Locuţiune verbală la modul:
- infinitiv: A pune pe roate o afacere e greu;
- supin: De băgat de seamă diferenţa este uşor.
g) Interjecţie (numai după un reflexiv impersonal): S-aauzit fiu-fiu! În acel moment.
Subiectul poate fi dublat, cu rol de insistenţă, imediat sau la distanţă, printr-un pronume personal sau demonstrativ: Vine el tata.
Elevul care învaţă, acela ştie.

Atenţie: Nu sunt subiecte, ci atribute:

 substantivele şi pronumele în cazul genitiv: Ai casei au plecat. Ai lui s-au certat. Subiectul real este un substantiv
(stăpânii, părinţii) căruia îi ţine locul articolul genitival;
 substantivele şi pronumele în cazul acuzativ precedate de prepoziţiile de, din sau dintre: Se mai întâmplă de acestea.
Au plecat din oameni. Subiectul real este un substantiv sau un pronume ( lucruri, unii).

Sunt enunţuri fără subiect: Afară pluă.

Verbele impersonale pot avea subiect gramatical: Ţi se cuvine premiul.

2. neexprimat este:
- inclus: când poate fi dedus din desinenţa verbului (la pers. I şi a II-a, singular şi plural);
- subînţeles: (corespunzător unui predicat de pers. a III-a singular şi a III-a plural) – când poate fi dedus din
contextul lingvistic;
- nedeterminat: când nu poate fi identificat (la pers. a III-a, diateza activă: Scrie la ziar.) sau poate fi raportat la
orice persoană, acţiunea având valoare generală ( „Cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi”; Aici se
doarme bine.)

Exprimarea unui subiect care în mod normal este inclus sau subînţeles are rol:
- de insistenţă: Tu eşti de vină. El a stricat-o, el s-o dreagă;
- de diferenţiere: Noi învăţăm, voi vă jucaţi.

Nu se recomandă folosirea propoziţiilor în care apar subiecte exprimate prin pronume personale la pers. I şi a II-a.

1
 SUBORDONATĂ SUBIECTIVĂ

Definiţie: constituie în frază o realizare propoziţională a subiectului.

Ex. Învingătorul a primit trofeul. Cine a învins/ a primit trofeul/.

Propoziţia subiectivă este cerută de următoarele elemente regente:

1) verb personal: „Cine se scoală de dimineaţă/ departe ajunge./

2) verbe şi construcţii impersonale:

a) verbul impersonal a trebui: Trebuie/ să citesc această carte./
b) Verbe reflexive impersonale: Nu se cade /să nu-i respect pe cei în vârstă./
c) Expresii verbale impersonale alcătuite din verbul copulativ a fi + adverb sau locuţiune adverbială sau verb la
supin:
E bine /că ai învăţat şi că ştii./
E de prisos /să-ţi mai explic./
Ar fi de dorit /ca eforturile să ne fie răsplătite./
d) verbe personale folosite ca impersonale, singure sau precedate de pronume personale în dativ sau acuzativ:
Rămâne / să scriem tema./ Nu contează /că ai greşit./ Era/să pierd banii./ Îmi place /să citesc./ Îţi ajunge /cât ai
lucrat astăzi./ Ne doare /că nu te putem ajuta./ V-a convenit/să plecaţi./
e) verbe pasive folosite ca impersonale: Este dovedit /că abuzul de medicamente este dăunător./
f) Locuţiuni verbale impersonale: I-a venit la socoteală /să-mi ceară datoria./

3) adverbe şi locuţiuni adverbiale predicative: fireşte, desigur, probabil, pesemne, poate, negreşit, cu siguranţă, fără
îndoială etc.
Negreşit /că voi reuşi în viaţă./ Fără îndoială /că va veni./

Atenţie: Subiectivele care determină verbe personale sunt introduse doar prin pronume şi adjective pronominale relative şi
nehotărâte: Care elev învaţă ia premiu. Oricine răspunde bine / ia notă mare./ Orice copil învaţă/ ştie.
Expresiile verbale impersonale pot avea în componenţa lor şi un alt verb copulativ: A ajuns imposibil /să-ţi mai petreci concediul
la mare/. Rămâne de dorit /ca Mihai să mai citească un roman./

Elemente introductive:

1. pronume şi adjective pronominale relative:

a) în nominativ: Cine fuge după doi iepuri / nu prinde niciunul./
b) În acuzativ cu prepoziţie: Pe care l-a muşcat câinele/ se teme şi de lătrătură./
c) În dativ: Cui i-e frică de orice nor / nicio călătorie nu face.
Care om urmăreşte binele/ binele găseşte.

2. pronume şi adjective pronominale nehotărâte:

a) în nominativ: Oricine întreabă / nu greşeşte./
b) în acuzativ: Pe oricine am chestionat / mi-a răspuns./
c) în dativ: Oricui i-am povestit / m-a înţeles./
Orice om munceşte / câştigă./

3. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca…să, dacă, de:

Fireşte/ că o să vină./
Trebuie/ să citeşti mult./
Îi plăcea/ ca fiecare copil să scrie tema zilnic./
Nu se ştie/ dacă vine./
Mi-e indiferent/ de vii acum sau mâine./

2
 4. adverbe relative: unde, când, cum, cât:
Nu contează/ unde pleci./
Ne intereseazi/ când vei sosi./
E de înţeles/ cum a reuşit în viaţă./
Nu e suficient/ cât ai lucrat.

Notă: Conjuncţia compusă ca…să, când introduce o propoziţie subiectivă nu se poate folosi decât disociată prin intercalarea
unor părţi de propoziţie: Trebuie ca fiecare elev să înveţe.
Regenta unei subiective poate fi intercalată în subordonată: Ei/ trebuie/ să plece la munte./ Privirea lui/ mi se părea/ că mă
mustră./
Verbul impersonal a trebui admite acordul doar la pers. a III-a plural, când subiectul subordonatei este antepus: Ei/ trebuiau/ să
plece./

Topica şi punctuaţia. Propoziţia subordonată subiectivă poate sta înainte sau după regentă. Indiferent de locul faţă de regentă,
propoziţia subiectivă nu se desparte prin virgulă de aceasta. Folosirea virgulei este admisă ca mijloc de clarificare a unor fraze
care ar permite interpretări diferite sau când subiectiva este reluată în regentă printr-un pronume demonstrativ:
Ce ţi-e scris,/ în frunte ţi-e pus./ Cine a lipsit,/acela nu ştie./

Propoziţia insuficientă – este, cel mai adesea, o regentă (principală sau secundară) care cere obligatoriu un determinant.
Insuficienţa poate fi :
a. semantică: Poate/ că va mai sta./
b. sintactică (regentele subiectivelor sau predicativelor etc.).
Insuficienţa este mare când regenta are drept subiect o subiectivă şi este urmată de o predicativă: Ceea ce doreşte/ este/ să
intre la liceu.
Dacă i-ai scris bunicii / înseamnă / că n-ai uitat-o.//