Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arealul Biogeografic
Arealul Biogeografic
Definiție și caracteristici
Arealul biogeografic reprezintă suprafața sau teritoriul ocupat de reprezentanții unui anumit
rang taxonomic: familie, gen, specie etc. De asemenea, poate reprezenta arealul ocupat de
unele formații biogeografice sau biomuri terestre: arealul pădurilor boreale, arealul pajiștilor
alpine, arealul savanei sau tundrei.
Principalele caracteristici ale arealelor biogeografice sunt: mărimea, forma, vechimea,
densitatea indivizilor în cadrul arealului.
1
2. Înscrierea pe hartă a răspândirii speciei, utilizându-se în acest scop metoda care să
sugereze cel mai bine caracteristicile arealului de răspândire:
a. Metoda semnelor convenționale – dacă locațiile în care a fost identificatăspecia
respectivă se află la distanțe mari unele față de celelalte ;
b. Metode limitelor – care utilizează numai punctele periferice în care a fost identificată
specia (această metodă evidențiază forma unui areal, în cuprinsul căruia indivizii
speciei au o răspândire relativ continuă ;
c. Metoda fondului calitativ – utilizată ca și metoda limitelor, dacă densitatea
punctelor de răspândire este optimă. Arealul rezultat în urma unirii punctelor
periferice în care a fost semnalată prezența unor exemplare ale speciei respective va
fi colorat sau hașurat.
2
Model de realizare a hărţii arealografice în aplicaţia QGIS
Etape de lucru:
Afișarea straturilor tematice după editarea simbolurilor (în coloana din stânga)
După editarea simbolurilor, se va crea un nou strat tematic, acționând comanda New
shapefile layer . Pe ecran va apărea o casetă.
4
a. Se selectează tipul de layer (punct), iar în caseta b. După ce se adaugă câmpul acționând comanda Add
pentru atribute se creează un câmp nou (Specia), to attributes list, acesta va apărea în lista de atribute
de tip număr (whole number). sub câmpul id, cu lățimea de 10 caractere.
Editarea atributelor noului strat tematic
Stratul tematic în care vor fi vectorizate punctele de localizare a celor două specii (puncte_draft.shp)
5
Se realizează clasificarea punctelor în funcție de câmpul Specia din tabelul de atribute.
Se activează fereastra conținând proprietățile stratului tematic, iar în pagina Style se
selectează opțiunea Categorized funcție de câmpul Specia → Classify. Punctele vor fi
clasificate în funcție de numărul dat (0 sau 1) și vor fi reprezentate pe hartă cu simboluri
diferite, atribuite în mod automat. Ele vor putea fi modificate ulterior.
6
Se bifează opțiunea Label this layer, iar în dreptul opțiunii Field with labels se selectează
coloana Denumire (sau Nume). Mai jos, în secțiunea Text style, se editează modul în care
va fi afișat textul denumirilor. În cazul denumirilor de ape, este de preferat, din
considerente estetice, ca textul să aibă aceeași culoare ca vectorii, în tonuri de albastru,
cu mod de redare Italic.
Distribuția punctelor în care au fost identificate speciile de plante Cephalaria transsilvanica și Syringa
josikaea pe teritoriul României.
7
Pentru afișarea denumirilor celor două specii în legendă în locul cifrelor 0 și 1, va trebui
creat un nou câmp (coloană de atribute) pentru stratul tematic puncte_draft.shp. Acesta
va fi de tipul Text (string) și intitulat Denumire (opțional), cu lățimea sau numărul de
caractere cât mai mare, de exemplu 50. Câmpul va fi adăugat în tabelul de atribute,
unde se vor înscrie denumirile celor două specii, în dreptul fiecărei cifre.
Specia Cephalaria transsilvanica, cu răspândire largă în diverse unități naturale, are un
areal bine definit de punctele distribuite relativ uniform. Syringa josikaea, specie
endemică a României, deține un areal mult mai restrâns, în perimetrul Munților
Apuseni, cu precădere în bazinele Crișului Repede, Someșului Cald și Arieșului superior.
Totuși, se evidențiază o suprafață definită destul de clar de punctele în care specia a fost
identificată. Pentru reprezentarea arealului biogeografic al ambelor specii poate fi
utilizată metoda fondului calitativ.
În această ultimă etapă va fi creată harta în modul Layout, care va permite exportul
acesteia în format .tif, .jpeg, etc.
Se acționează comanda File → Composer Manager → Add → Show.
Se inserează harta curentă cu ajutorul comenzii Add new map.
Se adaugă celelalte elemente ale hărții (legendă, scară, titlu, etichete suplimentare) și se
prelucrează în caseta din partea dreaptă. Se exportă harta în format .jpeg.
8
Harta arealului biogeografic al speciilor Cephalaria transsilvanica și Syringa josikaea
În urma examinării hărții întocmite se pot desprinde câteva concluzii privind configurația
și dinamica arealelor biogeografice ale celor două specii, precum și o serie de cauze care le-au
determinat.
Arealul biogeografic al celor două specii diferă ca extindere, poziție geografică și grad de
fragmentare, toate aceste particularități fiind condiționate de evoluția lor teritorială în timp și
spațiu.
9
Bărburelul (Cephalaria transsilvanica) este o specie ruderală cu mare variabilitate a
condițiilor de habitat și în primul rând a celor climatice (se poate dezvolta în regiunile joase cu
deficit de precipitații – Câmpia Bărăganului, Câmpia Moldovei, Podișul Dobrogei, dar și în
regiunile cu climat temperat moderat – Culoarul Mureșului, Podișul Târnavelor, iar insular chiar
și în regiunile cu climat montan – Masivul Bucegi, Defileul Dunării).
În schimb, liliacul carpatin (Syringa josikaea) este o specie endemică, relict al glaciarului
cuaternar, ocrotită prin lege și vulnerabilă la schimbările de mediu. Arealul său natural este
restrâns pe teritoriul României la nordul Munților Apuseni – V. Iadului, V. Arieșului – Belișoara,
V. Dudului, V. Aleului. Pe Valea Iadului (în comuna Bulz), în apropiere de satul Remeți, există o
rezervație de liliac carpatin pe o suprafață de 2 hectare.
Bibliografie recomandată
Lehrer, A.Z., Lehrer, M.M., 1990. Cartografierea faunei şi florei României (coordonate
arealografice). Bucureşti: Ceres. ISBN 973-40-0132-9.
Manea, G., [2008], 2011. Elemente de biogeografie. Bucureşti: Editura Universitară, 221 p. ISBN
978-973-749-588-4.
Osaci-Costache, G., 2006. Topografie – Cartografie. Metodologie, exemple rezolvate şi 355 de
aplicaţii. Bucureşti: Editura Universitară, 324 p. ISBN 973-749-040-1.
*** 1974. Atlasul R.S.R., Planşa VI.3 – Elemente de fitogeografie şi zoogeografie. Bucureşti:
Institutul de Geografie.
10