Referat

La Geografie
Tema:”Istoria telefonului mobil”

Istoria telefonului mobil cuprinde evenimentele legate de apariția

primelor telefoane mobile, dezvoltarea și evoluția acestora, trecând prin diverse
forme, de la stațiile de emisie-recepție, utilizate la autovehicule, până la telefoanele
celulare moderne.
La început, stațiile de emisie-recepție erau utilizate în dotarea taxiurilor,
ambulanțelor, vehiculelor de poliție și altor vehicule similare, unde era necesară o
intervenție promptă și operativă. Acestea nu puteau fi considerate telefoane mobile
în sensul actual al cuvântului: nu puteau fi conectate la rețeaua de telefonie fixă
clasică și nu erau dotate cu numere pentru apelare.
Ulterior au apărut și variantele portabile ale acestora. Astfel, după
1940, Motorola produce o stație de emisie-recepție numită "Handie-Talkie", care era
de aproape o jumătate de metru lungime și era utilizată de armata americană.
În Europa, telefonia-radio este folostă prima dată în 1926 în trenul de
lux Berlin - Hamburg. La scurt timp, radio-telefonia este introdusă și pe avioanele de
pasageri în scopul îmbunătățirii siguranței zborului. Acest mijloc de comunicație este
utilizat și de tancurile germane în cel de-al Doilea Război Mondial. La încheierea
războiului, aceste echipamente telefonice intră în dotarea mașinilor de patrulă ale
poliției germane din zona de ocupație britanică. În toate aceste cazuri, utilizarea
acestor telefoane era încredințată doar specialiștilor. De-abia după 1950 astfel de
telefoane au început să fie folosite și de nespecialiști, aceasta petrecându-se pe
vasele care navigau pe Rin.
Primii ani
În 1910, inventatorul și omul de afaceri suedez Lars Magnus Ericsson pune în
practică conceptul de telefonie mobilă instalându-si un astfel de dispozitiv în mașina
sa. Prin intermediul unei antene bifilare, reușește să se conecteze cu rețeaua de
telefonie națională în timp ce se deplasa prin țară.
În 1946, inginerii sovietici G. Saphiro și I. Zaharcenko testează cu succes un telefon
montat într-un autovehicul care, pe o rază de 20 de kilometri, se putea conecta la
rețeaua locală.
Conceptul de bază de telefonie celulară se naște în 1947, când cercetătorii își dau
seama că, prin introducerea unor zone celulare pot îmbunătăți substanțial
eficacitatea convorbirilor. Astfel, în decembrie 1947, Douglas H. și W. Rae Young,
ingineri la firma americană de cercetare Bell Laboratories, propun construcția unor
celule hexagonale ca relee pentru telefoanele mobile.[3] Philip T. Porter (tot de la Bell
Labs) propune ca turnurile celulare să fie plasate în vârfurile unor hexagoane
imaginare, astfel ca emisia-recepția să se desfășoare în trei direcții. Dar în acea
perioadă, tehnologia aferentă nu se dezvoltase încă și nici frecvențele specifice nu
erau alocate. Abia prin anii 60', Richard H. Frenkiel și Joe S. Engel (de la Bell Labs)
fac descoperiri care revoluționează electronica.
Totuși telefoane mobile prin care se puteau forma numere existau deja înainte de
1950. Astfel, în 1948 serviciul de telefonie mobilă fără fir este disponibil în aproape
100 de orașe americane și majoritatea autostrăzilor.
Primul telefon mobil complet automat, numit MTA (Mobile Telephone System A) a
fost dezvoltat de Ericsson și lansat pe piață în Suedia în 1956. Avem de-a face cu
primul sistem care nu necesită control manual, dar avea dezavantajul greutății
(cântărea 40 kg!) MTB Produce o versiune mai evoluată, cântărea "doar" 9 kg și a
fost introdus în 1965 și ajunsese până la 600 la desființare.
În 1957, radio-inginerul sovietic Leonid Kuprianovici din Moscova a creat un telefon
portabil numit după inițialele sale LK-1 sau "radiofon". Acesta era prevăzut cu antenă,
rotiță pentru formarea numerelor și putea comunica cu o stație-bază. Avea o greutate
de 3 kg, raza de acțiune 20-30 km, iar timpul de funcționare al acumulatorilor
ajungea până la 20-30 de ore. Kuprianovici și-a patentat invenția în același an, 1957
(#115494/01.11.1957). Stația de bază a lui LK-1 se putea conecta la rețeaua locală
de telefonie mobilă putând astfel deservi mai mulți clienți. În 1958, Kuprianovici și-a
reproiectat telefonul ajungând la o versiune "de buzunar" de 500 gr.
În 1958, URSS începe să dezvolte serviciul național de telefonie mobilă Altay. În
1963, acest serviciu se înființează și la Moscova, iar în următorii ani în 30 de orașe
ruse.
Prin anii 60' se aduc o serie de îmbunătățiri, mai ales prin contribuțiile lui Frenkiel și
Engel de la Bell Labs, care pun în practică o serie de descoperiri din domeniul
electrinicii și al computerului. În 1970, Amos E. Joel, Jr. (tot de la Bell Labs)
inventează un sistem care să permită telefoanelor să treacă dintr-o "arie celulară"
într-alta fără întreruperea convorbirii telefonice. În decembrie 1971, AT&T își prezintă
oferta pentru serviciul de telefonie celulară către Comisia Federală de Comunicații
(FCC). După ani de dezbateri și audiențe, oferta este acceptabilă abia în 1982 ca
Serviciu Avansat de Telefonie Mobilă (Advanced Mobile Phone Service - AMPS),
alocându-i-se frecvențe din gama 824 - 894 MHz. Serviciul analogic AMPS este
depășit și înlocuit de cel digital în 1990.
Una din primele rețele publice de telefonie mobilă de succes este ARP din Finlanda,
lansată în 1971. Ulterior aceasta a fost considerată ca fiind de generație zero (0 G).
Prima generatie
Telefonia mobilă modernă înregistrează un salt uriaș pe 3 aprilie 1973 când Dr.
Martin Cooper de la Motorola, în timp ce se deplasa pe o stradă din New York,
efectuează o convorbire cu Dr. Joel S. Engel, șeful direcției de cercetare de la AT&T
Bell Labs, fiind prima convorbire cu un telefon mobil.Era vorba de un telefon Motorola
DynaTAC.
În afară de Martin Cooper de la Motorola căruia i se atribuie primul telefon mobil
practic, bazat pe utilizarea undelor radio, putem menționa și alți inventatori care și-au
adus contribuția în evoluția telefoniei mobile:

 Nathan B. Stabbefield din Kentucky (patent 887,357);

 George Sweigert din Ohio căruia i se atribuie primul telefon modern fără fir;
 Charles A. Gladder și Martin H. Parelman din Nevada, invenție patentată în
1979 ce prevedea utilizarea frecvențelor radio.
Dacă Bell Laboratories introdusese ideea comunicațiilor celulare pentru mașinile
poliției (în 1947), meritul Motorola și mai ales al lui Cooper constă în utilizarea
acestuia și în afara automobilului.
În 1977, AT&T și Bell Labs construiesc un prototip de sistem celular, iar în anul
următor Bell Labs lansează testarea primei rețele celulare din Chicago, având peste
2000 de clienți de probă, utilizân serviciul AMPS, dar această rețea a fost aprobată
de Comisia Federală de Comunicații (FCC) abia în 1982. În octombrie 1983, Illinois
Bell deschide primul sistem celular comercial.
Prima lansare comercială a telefoanelor celulare a avut loc în Tokio în 1979 (firma
NET} În 1981, Motorola și American Radio Telephonelansează o a doua testare de
serviciu comercial pe teritoriul SUA. În același an, sistemul NMT este lansat
în Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia.
În 1982, după amânări îndelungate, FCC aprobă serviciul comercial celular pe
teritoriul american.
Primul telefon mobil de pe piața americană a fost Motorola DynaTAC 8000 X, care a
primit aprobarea în 1983. Destul de redus ca dimensiuni pentru acea epocă, acest tip
de telefon, considerat primul telefon mobil veritabil, a fost dezvoltat cu portul
substanțial al lui M. Cooper și a necesitat costuri de cercetare de peste 100 milioane
de dolari.
Telefon mobil din anii '80 realizat de AEG
În 1983, Ameritech introduce în Chicago primul serviciu analog celui furnizat
de Advanced Mobile Phone Service (AMPS).
Primul telefon mobil care putea face trecerea de la o arie celulară la alta a fost
comercializat de Bell Labs în 1984. Astfel, telefoanele încep să se micșoreze, iar aria
lor de acoperire să se mărească.
În anii '80 are loc o dezvoltare susținută a telefoniei mobile. Apar rețele celulare cu o
multitudine de stații-bază având asigurat și protocoluil aferent de trecere de la o
celulă la alta, fără întreruperea convorbirii. În 1987, numărul de abonați americani
depășește un milion.
În acea perioadă transmisia se efectua în sistem analog, tehnologie care nu era la fel
de performantă ca cea digitală de astăzi. Apăreau interferențe legate de electricitatea
statică și de zgomot, iar transmisiile erau departe de a fi perfecte. Sistemele utilizate
(NMT, AMPS, TACS, RTMI, C-Net și Radiocom 2000) vor fi desemnate ulterior sub
denumirea generală de generația I (1 G) de telefoane mobile.
Tehnologia telefoniei mobile se află în plină evoluție. Aceasta constă atât în
creșterea numărului de abonați și de posesori de telefoane, cât și în creșterea
numărului de servicii și opțiuni realizabile cu ajutorul telefonului, bazate
pe Internet și GPS, cum ar fi ghidaj pietoni, informații locale (unde e cel mai apropiat
dentist?), sistem de plată (portmoneu electronic), modalitate de acces securizat în
zone speciale și multe altele.