PLANTE MEDICINALE

Aloe Vera
&
Menta

=referat=

Lect.Univ.Dr.Ing.: Don Ioan

Stud.: Miron Alexandra

1
 Aloe Vera
=planta erbacee=

Informatii generale despre aloe vera

Aloe vera, supranumita „elixirul tineretii”, este o planta cu multiple utilizari in medicina alternativa
si in cosmetica.

Cu sute de ani in urma africanii agatau planta in manunchiuri deasupra usii, pentru a alunga
spiritele malefice. Medici celebri ai antichitatii si personalitati istorice remarcabile au fost fascinate de
puterea curativa a acestei plante, iar prima atestare "documentara" a ei o gasim incrustata in piatra, pe o
placuta descoperita intr-un mormant egiptean de acum 3500 de ani.

Planta, sau mai bine spus, frunza de aloe vera contine mai mult de 75 de substante active – unele
greu de sintetizat in laborator – printre care aminoacizi, minerale, vitamine, fitosteroli (Substanta de
natura sterolitica, izolata din plante și utilizata in industria farmaceutica la sinteza unor hormoni),
bradikininaza, hormoni vegetali, mucopolizaharide.

Farmacologie
Principiul activ constă în sucul gelatinos din frunze. Mirosul este caracteristic și puternic, în timp ce
gustul este amar și neplăcut. Din frunze practic se obțin doi compuși:

 Gel, care este porțiunea mucilagină a țesutului sau mezofilului (tesut cuprins intre epiderma superioara
și cea inferioara a frunzei, format din celule care conțin clorofila) situat în centrul frunzelor. Plantele cele
mai expuse la soare fac mai puțin pulpă și mai mult latex. Din pulpă se extrage un gel luminos și
amar, obținut prin extrudarea părții interioare a frunzelor. Trebuie sa se elimine în prealabil tot
conținutul antrachinonă (substanta organica, derivata din antracen, alcatuita din cristale galbui, care
serveste ca materie prima pentru unii coloranți ) ce se gaseste în epiderma frunzelor.
Dacă acest proces nu este realizat, latexul se va oxida și va lua cu ușurință o nuanță brună. Fragilitatea
anumitor constituenți ai gelului face necesară stabilizarea materialului recent obținut și păstrarea acestuia
din cauza contaminării bacteriene. Aloe vera are, de asemenea, proprietăți contra psoriazis.

2
  Suc de aloe sau latex, este sucul obtinut prin taierea frunzelor, este solid cristalin de culoare maro
și foarte amar, numit acibar (Din greacă: "Suc de aloe"). Este localizat în celulele periciclice situate
în apropierea legăturilor conductive sub epidermă, între parenchimul clorofit și mucilaginos.
În general, se obține prin lăsare un timp a lichidului care iese din frunzele tăiate transversal și se
depoziteaza într-un recipient amestecat cu pulpa.
Pentru a preveni pierderea latexului, frunzele trebuie tăiate de la bază, în apropierea tulpinei. Trebuie
remarcat faptul că frunza tăiată nu crește înapoi. Pentru a o folosi cu coaja este tăiată din centru sau în
cazul în care doriți să extrageți doar latexul, scoateți în prealabil coaja. Odata luate, frunzele sunt spalate si
filetate. Coaja și stratul galben (alantoină) sunt separate.
Cum arata si unde se cultiva aloe vera
Aloe Vera este o planta originara din nordul Africii si prefera clima blanda. Se cultiva in Australia,
Bangladesh, Cuba, Republica Dominicana, China, Mexic, Jamaica, Kenya, Tanzania, Africa de Sud si Statele
Unite. Chiar si in Romania exista cateva plantatii de aloe vera, in medii controlate (sere si solarii).

Denumirea botanica a Aloe vera este Aloe barbadensis miller si apartine familiei Asphodelaceae
(Liliaceae). Este o planta perena, xerofita ( (Planta) care este adaptata pentru a trai într-un mediu cu
umiditate scazuta;), suculenta, are frunze triunghiulare, carnoase, cu margini zimtate, flori galbene si fructe
cu numeroase seminte. In frunze gasim un gel transparent ce are in componenta vitamine, lipide,
aminoacizi.

Proprietatile si beneficiile aloe vera pentru sanatate

 Continutul de vitamine si minerale din aloe vera

 Proprietatile antioxidante ale aloe vera si beneficiile pentru organism
 Calitatile antiseptice (Care previne sau înlatura infectiile microbiene sau care impiedica putrefactia) si
analgezice ale acizilor grasi din aloe vera
 Efectele antialergice si antiinflamatorii ale zaharurilor din aloe vera
 Beneficiile aloe vera asupra sistemului imunitar
 Beneficiile aloe vera pentru sanatatea cavitatii bucale
 Aloe vera si imbunatatirea memoriei
 Beneficiile aloe vera asupra aparatului digestiv
 Aloe vera si beneficiile pentru protejarea sau refacerea pielii
 Utilizarea plantei de aloe vera in cosmetica

Modul de utilizare al plantei aloe vera

 Folosirea aloe vera in alimentatie

 Sucul de aloe vera
 Aloe vera in industria cosmetica
 Suplimente cu aloe vera
 Remedii naturiste pe baza de aloe vera

Contraindicatiile si posibilele efecte secundare ale utilizarii aloe vera

Utilizarea produselor cu aloe vera este contraindicata copiilor, femeilor insarcinate si celor care
alapteaza. Nu este indicata o terapie de lunga durata nici persoanelor cu probleme digestive cronice, sau
cardiace, decat in urma unui consult medical. Aloe vera interactioneaza cu creme cu hidrocortizon si poate
3
agrava efectele adverse ale unor medicamente pe baza de digoxina sau digitoxina (utilizate in tratarea
afectiunilor cardiace).

Desi planta de aloe vera poate fi cultivata si in ghiveci, in casa, nu este recomandata consumarea ca
atare a gelului din aceste plante sau utilizarea frunzelor ca atare pentru a pregati ceaiuri. O cura cu gelul
din aloe vera se face fie cu un sirop, fie cu un gel obtinut in urma procesarii in laborator. Aloe vera contine
si substante toxice, astfel incat este indicat sa folosim produse doar din farmacii si din magazine naturiste,
nu facute in casa, cu elemente din planta culese de noi insine.

Totodata aloe vera poate avea efecte secundare precum inrosirea si iritarea pielii, cat si crampe
abdominale, diaree sau agravarea constipatiei.

Aloe vera este, cu siguranta, o planta cu numeroase proprietati si substante benefice. Inainte sa o
ultizam, insa, si sa ne bucuram de toate efectele ei, este recomandat sa ii cunoastem componentele, dar si
sa discutam cu un medic.

Menta
=planta lemnoasa=

Natura ne ofera o sumedenie de plante medicinale cu efecte diverse, care pot fi folosite ca
tratament sau adjuvant in diferite afectiuni. Una dintre cele mai comune si cunoscute plante medicinale,
folosita atat in sanatate cat si in cosmetica (creme, masti etc.), aromaterapie si chiar in alimentatie
este menta. Menta (Mentha, din greacă: míntha) este un gen de aproximativ 25-30 specii de plante
(aromatice și unele medicinale) din familia Lamiaceae, răspândite la nivel mondial, șapte în Australia, una
în America de Nord și celelalte în Europa și Asia; există și hibrizi. Face parte dintr-o familie extinsă, alături
de alte plante aromatice precum cimbrul, cimbrișorul, măghiranul, salvia și levănțica.
Aceasta este o planta perena (care traiește și rodește mai mulți ani de-a randul, avand o radacina
persistenta din care se dezvolta în fiecare primăvara o noua tulpina), rezistenta, care se raspandeste
repede, dar in acelasi timp este pretentioasa din punct de vedere al buruienilor, pe care nu le iubeste.
Partile aeriene ale mentei, recoltate in timpul infloririi, contin 0,3-0,5% ulei volatil, iar frunzele 1-2% ulei
volatil. Principala componenta a uleiului volatil de menta este mentolul (pana la 70%), precum si mentone,
mentofuran, a-pinen, felandren, limonen etc. Frunzele lor contin cantitati apreciabile de acizi organici,
vitamina C, saruri minerale, substante antibiotice si titan.
Cu o aroma deosebita si specifica, menta are proprietati dezinfectante, cicatrizante si sedative. Se
poate folosi in problemele digestive, ale aparatului respirator, ficatului, vezicii biliare si chiar ale circulatiei
sangvine.
Sunt cunoscute mai multe varietati ale acetei plante cele mai raspandite fiind Mentha piperita si Mentha
spicata.
Termenul de “menta” se foloseste pentru mai multe specii si hibrizi din genul Mentha, al familiei
Lamiaceae. Acestea sunt plante perene, cunoscute pentru capacitatea lor de a drajona si a cuprinde zone
intinse din gradina. 
4
 Utilizare
Hibridul Mentha x piperita a rezultat din hibridizarea libera a speciilor Mentha spicata si Mentha
aquatica si are cel mai ridicat continut de mentol (40%), oferind un gust racoritor preparatelor si bauturilor
in care este folosit. Este un hibrid steril, ce se inmulteste exclusiv pe cale vegetativa. Menta se foloseste, de
asemenea, in industria cosmetica, farmaceutica si este apreciata si ca planta melifera (care are flori cu mult
nectar si polen, din care albinele produc mierea) .

Particularitati botanice
Menta este o planta erbacee, cu tulpina erecta, cu 4 muchii, ce poate atinge inaltimea de 1 m. In sol
prezinta drajoni si numeroase radacini fibroase. Florile sunt roze si apar incepand cu luna iunie, pe
parcursul intregii veri. Frunzele sunt petiolate (care are petiol), lanceolate (care are forma unui varf de lance),
cu marginea serata.
Exigente ecologice
Cerintele fata de factorii de mediu sunt destul de scazute, in cazul mentei. Prezinta rezistenta
ridicata la temperaturile negative din timpul sezonului rece, menta iernand fata probleme si pornind din
nou in vegetatie primavara. In schimb, lipsa apei reprezinta o problema pentru aceasta specie, in caz de
seceta necesitand irigare. Prefera solurile luto-nisipoase, revene, cu pH usor acid, spre neutru. Suporta si
semi-umbra, insa, intensitatea sporita a luminii influenteaza favorabil productia, atat cantitativ cat si
calitativ. Menta se adapteaza bine la diverse conditii de mediu, fiind o specie rustica.
Cultivare
Este de preferat ca plantarea sa se realizeze toamna, pentru un spor de productie ridicat, dar se
poate realiza si primavara. Se pregateste terenul din timp, se marunteste si se administreaza ingrasaminte
organice sau chimice. Pentru infiintarea culturii, se folosesc portiuni de drajoni (lastar al unei plante crescut
din radacina si din care (prin separare) se poate dezvolta o noua planta ) de aproximativ 15 cm lungime, (se mai
foloseste si termenul de “stoloni”), cu 5 noduri, bine hidratati, fara urme de boli sau daunatori (acestia
trebuie sa aiba culoarea alba). Se recomanda recoltarea drajonilor din anul I de vegetatie, fiind cei mai
vigurosi. Drajonii se fasoneaza inainte de plantare, se indeparteaza resturile de tulpini si portiunile
brunificate si se mentin bine hidratati pana la plantare.
Plantarea se realizeaza la adancimea de 6-10 cm, in randuri distantate la 70 cm. Daca plantarea se
realizeaza toamna, este de preferat sa se respecte adancimea de 8-10 cm, pentru protejarea impotriva
inghetului si deshidratarii.
O cultura de menta se mentine pe acelasi loc timp de 2-4, dupa care se recomanda schimbarea
culturii si a locului de plantare. 
Menta se poate planta cu succes si in ghiveci, pentru obtinerea de portiuni proaspete si in sezonul
rece. Se poate amplasa pe terase in perioada verii si pe un pervaz luminos in timpul iernii.
Ingrijire
Lucrarile de ingrijire constau in combaterea buruienilor si irigare. Combaterea buruienilor se poate
realiza prin prasile sau prin aplicarea erbicidelor omologate. Pentru irigare se folosesc sisteme de aspersie
sau prin picurare, administradu-se cantitati moderate de apa, pentru a nu favoriza aparitia bolilor si
daunatorilor. 

5
 Recoltare si depozitare
Recoltarea se realizeaza in orele diminetii, dupa ce roua s-a evaporat, fie prin cosit, daca suprafata
este mare, fie prin taierea plantelor individual. Pentru utilizare in prepararea ceaiurilor, menta se poate
recolta in orice moment este nevoie, de-a lungul perioadei de vegetatie, de preferat inainte de inflorire. Se
recomanda inceperea recoltarii dupa ce frunzele au lungimea de 5-6 cm. Pentru utilizare ulterioara, se pot
recolta, usca si depozita tulpinile de menta in locuri bine ventilate. Pentru utilizarea in obtinerea uleiului
volatil, menta se recolteaza cand jumatate din plante sunt inflorite.
Boli si daunatori
Menta poate fi atacata de rugina (Puccinia menthae), fainare (Erisiphe biocellata) sau boli vasculare
din genul Verticillium, precum si de afide, tripsi, acarieni si musculita alba. 
Pentru prevenirea infestarii plantelor, se evita, pe cat posibil udarea frunzelor, se asigura o buna
ventilatie la nivelul plantelor si se aplica produse omologate, in cazul observarii simptomelor.