Rolurile de agresor, victima, salvator

Exista o complementaritatea a acestora: masculinul cu femininul, maternul cu paternul,

părintele cu copilul. Ca şi acestea, rolurile de agresor, victimă, salvator sunt interconectate şi
se susţin reciproc.
Toţi conţinem aceste 3 roluri şi le avem dezvoltate într-o măsură mai mare sau mai mică. La
un anumit moment dat noi manifestăm doar unul dintre ele. Totuşi, stabilitatea interioară a
fiecăruia dintre rolurile de agresor, victimă, salvator fiind relativ scăzută, trecerea de la unul la
celălalt se face uşor, în cadrul aceleiaşi relaţii şi chiar a aceleiaşi interacţiuni interpersonale.
Orice persoană care este agresor la un moment dat într-o relaţie va fi şi victimă, dar şi
salvator. Trecerea de la polul de agresor la cel de victimă sau de salvator este valabilă nu
numai pentru o singură persoană implicată în diada relaţională, ci pentru ambele, agresorul
dintr-un partener trezind victima din celălalt, victima aducând la suprafaţă agresorul sau
salvatorul, salvatorul întreţinând victima sau stimulând agresorul.
Rolul de agresor este asociat cu comportamente agresive (critică, injurii, violenţă emoţională
şi/sau fizică), cu nevoia de-a răni fizic sau emoţional, de-a controla, pedepsi sau hărţui pe
cineva în mod voit şi sistematic. Dezvoltarea rolului interior de agresor se face pe terenul
fertil al situaţiilor experimentate din postura de victimă, căci a fi obiectul agresiunii conduce
la cumularea furiei şi la structurarea unui rol care să permită, la un moment dat, exprimarea
acesteia.
Ieşirea din rolul de agresor presupune vindecarea rănilor formate în diverse contexte
traumatice, iar comportamental, asumarea grijii şi responsabilităţii pentru sine.
Victima este persoana care se deresponsabilizează de ceea ce gândeşte, simte sau de
modalitatea proprie de acţiune, ea nu este capabilă să pune limite ferme agresorului, să
stopeze agresiunea sau să iasă din sfera ei.
Comportamentul în rolul de victimă se caracterizează prin neputinţă şi umilinţă.
A ieşi din rolul de victimă presupune vindecarea tiparelor de autoagresiune interne care
conduc la permisiunea inconştientă de-a fi agresat iar, comportamental, asumarea
responsabilităţii pentru sine şi trasarea unor limite clare şi ferme în interacţiunea cu ceilalţi.
Salvatorul, ca rol psihic, este cel care vine în întâmpinarea nevoilor celorlalţi fără a i se fi
cerut neapărat, cel care vrea cu orice preţ să fie de ajutor, care uită că cea mai sănătoasă
salvare este cea pe care o realizezi singur. Uneori salvatorul face mai multe pentru o persoană
decât face aceea pentru sine, cu toate că este capabilă. Persoana în rolul de salvator poate face
atât de multe pentru alţii încât ajunge să acţioneze în detrimentul său.
Depăşim rolul de salvator când îi lăsăm pe ceilalţi să-şi poarte singuri de grijă, să ia propriile
decizii şi să-şi asume responsabilitatea personală.
Rolurile de victimă, agresor, salvator sunt specifice jocurilor psihologice, adică interacţiunilor
caracterizate de lupta de putere, în care se pun în scenă rănile personale ale tuturor
protagoniştilor, din care nimeni nu câştigă, nimeni nu iese mulţumit sau împăcat.
Jocurile psihologice permit o exprimare a frustrărilor, nemulţumirilor, vulnerabilităţilor
psihice prin intermediul acestor roluri, dar împiedică contactul autentic dintre oameni. Prin
urmare, aceste roluri sunt doar nişte ”faţade” psihice ale problemelor noastre interne, prin
intermediul lor exprimându-le, dar niciodată vindecându-le.

Triunghiul dramei, așa cum a fost numit de Karpmann, este o conceptualizare a rolurilor pe

care adesea le jucăm in viața de zi cu zi, în mod inconștient.
Căutăm să obținem atenție și validare prin intermediul lor, de cele mai multe ori pentru că
aceste lucruri au lipsit cu desăvârșire încă de când eram copii, în relația cu părinții sau cu
persoanele apropiate.  
Avem în acest fel parte de “atenție rea”– așa cum este numită în psihologie. Această formă
de a fi văzuți de ceilalți este nesatisfăcătoare la finalul zilei, conducând spre sentimente de gol
interior, nemulțumire și relații de o calitate îndoielnică din punct de vedere al autenticității. 
Acesta este motivul pentru care am ales subiectul, ma întâlnesc atât în cotidian cu el, cât și în
cabinet, iar acest lucru mă face să îmi doresc să ajut la conștientizarea lui. Rolurile sunt atât
de păcătoase, încât mi-am făcut un scop în a le demasca cu fiecare ocazie pe care o am. 
Voi da cateva exemple pentru a înțelege mai bine cum funcționează acest joc. Este atat de
subtil și natural, încât putem deseori să credem că noi nu intrăm în triunghi.
Poziția Victimei este inferioară, iar pozițiile de Persecutor și Salvator stau în partea
superioară a piramidei. Este interesant însă faptul că fără victimă jocul nu este posibil, iar
schimbul ei de rol o pune mai apoi pe rolul cel mai puternic. Aceste roluri sunt
interșanjabile și din victimă se ajunge la Persecutor, sau din Salvator la Victimă, sau
chiar la toate 3.
Acest joc este manipulativ.
Victimă-Salvator
Victimă: “Am probleme cu prietenul meu. Ce sa fac pentru că niciodată nu mă ascultă când îi
spun că vreau să petrecem mai mult timp împreună.”
Victima caută răspunsuri la cei din jur, pentru a putea să fie in poziția de inferioritate și pentru
a fi salvată. Cu această atitudine obține compasiune, senzația că este neajutorată și că nu poate
fi acuzată de nimic, având în vedere că se află într-o situație disperată.
Salvator: “Eu zic că ar trebui să ieșiți din casă, poate dacă schimbați mediul o să te asculte.”
Salvatorul oferă variante noi, pentru a se putea poziționa mai sus in ierarhie și pentru a o
descalifica pe victimă. Oferind o variantă nouă, primește validarea că știe rezolvarea
problemelor altei persoane, că este mai presus. Victima nu știe, știe el mai bine.

Principalele caracteristici ale Salvatorului sunt asemănătoare cu ale părintelui care le știe pe
toate. Se supraresponsabilizează, ține persoane dependente de el, sunt preocupați de viețile
altora, pentru ca la final să primescă recunoaștere. Când acest lucru nu se întâmplă ce credeți?
Se transformă în agresori.

Una dintre situaţiile uzuale de începere a jocului este pornită de salvatori, care își aleg
victime pentru a le salva, ca apoi să aibă ocazia să se transforme în agresori și să își adune
meritele este următoarea:
Victima: “Sunt într-o situație disperată. Îmi trebuie niște bani și nu știu ce să fac.”
Salvatorul: “Lasă că te scot eu din încurcătură.”
Salvatorul transformat în Agresor: “Vezi, eu te-am ajutat când ți-a fost mai greu și acum tu
nu îmi ești recunoscător. Eu am făcut atâtea pentru tine și uite cum mă răsplătești. Eu am fost
alături de tine și tu nu ai facut nimic pentru mine. Eu întotdeauna te-am ajutat. Niciodata nu
mi-ai mulțumit destul” – sunt sigură că acest exemplu poate continua la nesfârșit.
Agresor- Victimă
Agresor: “Este vina ta pentru că îmi ies din fire! Mă faci mereu să mă comport urât!”
Agresorul își vede în acest caz comportamentul ca fiind o urmare ale acțiunilor altcuiva. Este
agresiv pentru că nu ține cont de celălat și îi pasează o responsabilitate care nu îi aparține. El
este cel care de fiecare dată trebuie să aibă dreptate, blamează tot ce îl înconjoară, este furios,
nu este empatic. 
Victima: “Eu am sacrificat multe lucuri și am facut atatea pentru tine și uite cum mă
răsplătești!”
Aceasta este varianta în care victima ușor ușor se transformă în agresor și reproșează pentru a-
și obține meritele. Există și posibilitatea ca victima să rămână pasivă și chiar să creadă
acuzele agresorului.
  Este de reținut că aceste roluri pot deveni frecvente și le putem repeta până
devenim adevărați specialiști. Putem să ne identificăm în Victimă sau Agresor
sau Salvator și să căutăm inconștient persoane care să intre în joc.
 Intrăm în acest triunghi de cele mai multe ori inconștient și fără să ne dorim în
mod real să îi agasăm pe ceilalți.
 Prin intermediul triunghiului se confirmă anumite credințe bine inserate în
sistemul de valori, cum ar fi: “toată lumea e la fel”, “eu nu voi reuși niciodată”,
“toți oamenii sunt răi”, “viața mea este întotdeauna mai grea”, “am ghinion”,
“toți sunt împotriva mea”, “nimeni nu e capabil să mă înțeleagă”.
 Din punct de vedere afectiv, intrarea în triunghi se lasă cu o pierdere. Chiar și
cei care câștigă în interacțiune, în final se simt goi.
 Relațiile din triunghi sunt încărcate de transfer, proiecții sau doze considerabile
de validare, recunoaștere și senzația de viu. “Actorii” simt că trăiesc intens, iar
plecarea de la furnizorul de senzații tari este grea.
Soluții:
1. Atunci când observăm că suntem invitați să intrăm într-un rol, pur și simplu nu
dăm curs. Evităm să ne lăsăm purtați de val și oprim acolo jocul, transformând
interacțiunea în una reală.

2. Putem oglindi intenția celuilalt, comportandu-ne și noi asemănător. Astfel

schimbul nu are loc și probabil că se va opri, având în vedere că nimeni nu
obține nimic.

3. Menținerea unei poziții neutre poate fide ajutor. Fie să încercăm să tratăm
persoana din fața noastră ca pe o ființă umană care este capabilă să își aranjeze
singură viața.

4. Psihoterapia poate fi de mare ajutor în identificarea și găsirea unor soluții,

pentru că merge în profunzimea relațiilor. Găsirea cauzei poate trata efectul.

Sistematizand, pentru iesirea din victima, ar fi importante: 1. intarirea stimei de sine prin
constientizarea si asumarea punctelor forte; 2. identificarea obiectivelor si a comportamentelor pe
care le doresti de la tine si apoi asumarea lor in practica prin exersare initiala la nivel mintal si
apoi cu persoane mai putin intimidante; 3. constientizarea si asumarea limitelor, doar ca
vulmerabilitate, nu ca neputinta; 4. constientizarea de intelegerea propriilor sabotori cognitivi
auto-devalorizanti si terifianti dar si a emotiilor atrase de acestia, urmata de modificarea
constienta a discursului interior prin alegeri ceva mai constructive despre sine si ceilalti; 5.
asumarea centrarii pe solutii si traducerea pe comportamnete directe (nu izolare/retragere sau
comunicare indirecta sau evitare).

Metode terapeutice:

The Winner's Triangle was published by Acey Choy in 1990 as a therapeutic model for
showing patients how to alter social transactions when entering a triangle at any of the three
entry points. Choy recommends that anyone feeling like a victim think more in terms of
being vulnerable and caring, that anyone cast as a persecutor adopt an assertive posture, and
anyone recruited to be a rescuer should react by being "caring".[15]

 Vulnerable – a victim should be encouraged to accept their vulnerability, problem

solve, and be more self-aware.
 Assertive – a persecutor should be encouraged to ask for what they want, be
assertive, but not be punishing.
 Caring – a rescuer should be encouraged to show concern and be caring, but not
over-reach and problem solve for others.

The Power of TED*, first published in 2009, recommends that the "victim" adopt the
alternative role of creator, view the persecutor as a challenger, and enlist a coach instead of a
rescuer.[16]

 Creator – victims are encouraged to be outcome-oriented as opposed to problem-

oriented and take responsibility for choosing their response to life challenges.
They should focus on resolving "dynamic tension" (the difference between current
reality and the envisioned goal or outcome) by taking incremental steps toward the
outcomes he or she is trying to achieve.
 Challenger – a victim is encouraged to see a persecutor as a person (or situation)
that forces the creator to clarify his or her needs, and focus on their learning and
growth.
 Coach – a rescuer should be encouraged to ask questions that are intended to help
the individual to make informed choices. The key difference between a rescuer
and a coach is that the coach sees the creator as capable of making choices and of
solving his or her own problems. A coach asks questions that enable the creator to
 see the possibilities for positive action, and to focus on what he or she does want
instead of what he or she does not want.[1]

Escaping the Karpman Drama Triangle

If you find yourself embroiled in a Karpman Drama Triangle, resist the temptation to play the
exaggerated role of the victim, rescuer  or persecutor  in which you have been cast (or have
cast yourself), and counter with an action that causes your opponent to see their extreme
position (without you telling them).
Move to the center. Stop participating as a victim, rescuer or persecutor. Instead, find and
hold a center position. The center of the drama triangle contains elements of each corner - it is
a combination of sensitivity, compassion, and responsibility - with a solutions focus, even if
the solution is retreat.
Refuse to accept your opponent's force. Do not struggle with the other participants in the
triangle, or yield to them. Instead, make a counter move with one opponent that allows them
to fully take an awkward, indefensible, or unreasonable position. If you have successfully
taken the center, your opponent will back off, rather than unmasking themselves and their
exaggerated role.
In the style of Eastern Philosophy, we don't want to cast a loved one as an adversary in our
mind. Rather, we want to understand their bad habits and unskillful means and counter with
awareness and enlightened skills. 

Avoiding a Life of Karpman Drama Triangles

According to psychologist Margalis Fjelstad, PhD, in order to stay out of drama triangles, we
need to stop taking on the roles of victim, rescuer  or persecutor.
Sounds easy enough? It may not be. If we are predispositioned to get into drama triangles
from our upbringing, we will most likely have some well-ingrained thinking patterns that will
need to be replaced with healthier ones.

Refuse to be Superior or Inferior All of these roles requires one person to be superior, right,
good, and better than the other person, while the other person has to be inferior, wrong, bad
and worse. This one-up/one-down game has to be stopped in order for you to stop having a
drama filled relationship.
Fjelstad says you have to be willing to stop playing the superior/inferior game to stay out of
drama triangles.
Almost all conflict interactions with a person with Borderline Personality Disorder traits
(BPD) or Narcissistic Personality Disorder traits (NPD) are based on who is better than/worse
than, right/wrong, deserving of blame/deserving of defense, who gets more/gets less, who
does more/does less, etc.

To break the dynamic of superior/inferior requires us to learn to accept differences and

similarities between ourselves and others as neither good nor bad.

What does it look like to live without succumbing to superior and inferior feelings about
ourselves and others?  It means we will see ourselves and other people as unique individuals
with our own different strengths and abilities, weaknesses and lack of skills without
seeing anyone as better or worse than another, completely without the judgment of right or
wrong.

Stop The Poor Me Game. Stop Being a Victim. Ignoring our own wants and needs, denying
our own opinions, giving in to whatever the other person wants even if it is harmful, taking
the blame for everything, giving up who you are and how you want to live, are all ways that
we get stuck in the victim  role. Although we may think we are being nice and being helpful,
we are merely perpetuating the other person’s rules and the dysfunctions in our family. It is
also a way for us to not feel responsible for our own timidity and fearfulness in the
interactions between us and the other person. It leads to a sense of passivity and
powerlessness that ultimately keeps us from taking the actions that we could take to make our
lives different, i.e., happier, healthier and freer.
When we start feeling overwhelmed, unable to cope, depressed and wanting to isolate, we are
moving into the victim  role.
In order to stop being a victim, we will have to be willing to accept the actual circumstances
of our relationship with the other person. We have to face the fact that if anything is going to
change, we will have to be the one to make the changes. We will have to face our fears and
take new actions. You will have to learn new skills and make new decisions.
Stop The Blame Game. Don't be a Persecutor. When living in a drama relationship we
learn to blame others. Fjelstad says that breaking the habit of blaming others can be
challenging because we may not really know how to ask someone to do something different
without blaming them or invalidating them. Giving directions and telling others what we want
rather than blaming them for doing things wrong or invalidating them, shows them how to be
successful and feels a lot better, too. We are also more likely to get more cooperation from
others that way.
It also means we will take responsibility for how we act and feel around the other person
without taking the attitude that the other person is controlling our feelings or actions. This
means if the other person does something we don’t like, we say or do something about it. We
acknowledge that we are choosing how we respond, emotionally and behaviorally, without
blaming the other person for causing our feelings and actions.

Stop Fixing the other person. Don't be a Rescuer. If we've been a caretaker to a person
with personality or impulse disorder for a long time, it might be a hard habit to break. We
have felt obligated to do it. We have felt guilty for not doing it. We may have needed to do it
with a parent to make our childhood bearable. We may have enjoyed the superior status of
being the helper, the good person, etc. It may be very hard to relinquish the false hope that the
other person will someday step permanently into the role of a responsible and giving adult,
partner, or parent. We have to face our own outdated fantasies, feelings and beliefs and let
them go before we can stop fixing, rescuing and caretaking the other person.
We have been the caretaker as a way to keep the peace, keep the delusion, keep the fantasy,
keep the family together, keep the other person calm. But perhaps it's time to face the fact that
none of our caretaking methods have worked for more than a few minutes or a few days.

Giving up rescuing the other person is an action, not a discussion. It isn’t something to
announce to the other person. It isn’t something to negotiate with the other person. It isn’t
something to threaten the other person with. It is all action. We stop participating in the
merry-go-round interactions, we stop arguing, we stop worrying about what the other person
will do next, we stop expecting the other person to fulfill our needs. This does not mean that
we have to stop caring about or loving the other person. We change from being a rescuer  in
the interaction by making choices and taking actions that work better for us and might even
work better for the other person.

Start Using the Caring Triangle / Winning Triangle

In 1990, Acey Choy M.Ed., PTSTA, introduced the Winning Triangle in the Transactional
Analysis Journal as the antithesis of the Karpman Triangle. Her work has been heralded by
Dr. Karpman as "excellent". Choy contrasts the unhealthy dynamics of each role of the
Karpman triangle with healthy dynamics. Fjelstad, in her book, Stop Caretaking the
Borderline or Narcissist, offers a similar model.
1.

Assert rather than persecute. Instead of the actions of the persecutor,  who blames

and punishes - give up trying to force or manipulate others to do what you want. Take
on the new behaviors of "doing " and "asserting ". Ask for what you want. Say no for
what you don't want. Give constructive feedback. Initiate negotiations. Take positive
action.
1. Be vulnerable, but not a victim. "Victims " often feel overwhelmed, too defeated to
solve their problems and emotions. They look to someone else to do it for them.
Instead of the victim  role you need to be emotionally mature (vulnerable, not needy),
accept the situation you are in and take responsibility to problem solve and function in
a more healthy and happy way. Put real thought into what you want and how to get it,
and take action to make it happen.
 1. Be caring, but don't overstep. We do not want to let our fears, obligation and guilt to
control us or allow us to be manipulated into taking care of another person when it
really isn't healthy to do so. Instead of being the rescuer  and doing the thinking,
taking the lead, doing more than our share, doing more than is asked of us -  simply be
a supportive, empathetic listener and provide reflection, coaching, and assistance if the
person asks and is taking the lead themselves. It is important to recognize the other
person as an equal (not one-down) and give the other person the respect of letting
them take care of themselves, solve their own problems, and deal with their feelings as
they choose. Remember, the rescuer  has the most pivotal position on the drama
triangle - you are in the strongest position, at least initially, to redirect the dynamic
into healthy territory.

Links

https://www.lynneforrest.com/articles/2008/06/the-faces-of-victim/

https://www.youtube.com/watch?v=E_XSeUYa0-8

Books

 Emerald, David (2016). The Power of TED* (*The Empowerment Dynamic).

Bainbridge Island: Polaris Publishing Group. ISBN 978-0996871808
 Emerald, David (2019). 3 Vital Questions: Transforming Workplace Drama.
Bainbridge Island: Polaris Publishing Group. ISBN 978-0996871839
 Karpman, Stephen (2014). A Game Free Life. Self published. ISBN 978-
0990586708
 Zimberoff, Diane (1989). Breaking Free from the Victim Trap. Nazareth: Wellness
Press. ISBN 978-0962272806
 Harris, Thomas (1969). I'm OK, You're OK. New York: Galahad
Books. ISBN 978-1578660759
 Berne, Eric (1966). Games People Play. New York: Ballantine Books. ISBN 978-
0345410030
 West, Chris (2020). The Karpman Drama Triangle Explained. London: CWTK
Publishing. ISBN 978-0993023361
Articles

 Johnson, R. Skip (2015). Escaping Conflict and the Karpman Drama

Triangle. BPDFamily
 Forrest, Lynne (2008). The Three Faces of Victim — An Overview of the Drama
Triangle. Transforming Victim Consciousness
 Choy, Acey (1990). The Winner's Triangle Transactional Analysis
Journal 20(1):40
 Gurowitz, Edward (1978). Energy Considerations in Treatment of the Drama
Triangle. Transactional Analysis Journal January 1978 vol. 8 no. 1: 16-18