Preacucernice Părinte,

Iubiți frați întru Domnul,

1.

Astăzi vom vorbi despre drapel. Despre tricolor. Despre stindard. Despre
România.

Când Părintele Paroh mi-a sugerat să scriu câteva cuvinte pe această temă,
prima senzație pe care am avut-o a fost o emoție ce nu se poate descrie în
cuvinte. O emoție din aceea care-ți ridică părul pe corp, ca aceea pe care
am simțit-o și noi ăștia ceva mai mari și pe care o simt cei tineri la o primă
întalnire cu persoana iubita. Ăsta e sentimentul pe care-l trezește în noi
drapelul. E dragoste! Dar nu știm de ce; nici s-o explicam prea bine.

Ca atunci când te întreaba cineva : dar de ce-o iubesti? Iar tu raspunzi tâmp,
dar sincer: - d’aia! Argumentele vin abia apoi.

Sentimentul e cam același. Încununeaza în el un buchet de trăiri greu de

explicat în cuvinte.

Ce este pentru noi drapelul țării? Să fie el pentru tinerii de azi doar o bucată
de material vopsită în trei culori pe care o scot din dulap la câte un meci de
fotbal?

Sau la vre-un act ceva mai solemn sau o manifestație în stradă?

Da. poate fi și doar asta. Dar fiți atenți ce interesant: nu scoați din dulap o
haină sau un cersaf alb.

Nu! Scot steagul tarii; iar în spatele acestui gest stă o nevoie aflată
undeva în ființ noastră, de a ne striga identitatea, de a ne identifica cu o
nație, de a fi o parte din ea.
2.

Termenul de “steag” derivă din limba slavonă și definește un semn

distinctiv al unui stat, al unei unități militare, organizații sau asociații,
reprezentat printr-o bucată de pânză sau de alt material, în una sau mai
multe culori, având imprimată o stemă sau o emblemă.

“Apărute din nevoia de a se putea distinge pe câmpul de luptă o unitate de

alta și de a arăta luptătorilor locul în care trebuia să se adune în cazul când
au fost risipiți în timpul luptei, stindardele au fost folosite înca din vechime
de numeroase popoare, de egipteni, de asirieni, de persi, de stramosii
poporului român: dacii si romanii“ .

3.

În încercarea de a-şi speria adversarii şi de a-şi etala în mod simbolic

atributele, dacii şi-au ales drept drapel un cap de lup. Acest drapel al
strămoşilor noştri era confecţionat din bronz sau argint, iar trupul, în formă
de şarpe, era făcut din materiale textile. Lupul acesta era mai „viu“ decât
orice steag, căci la mişcarea lui rapidă prin aer scotea sunete
înspăimântătoare pentru duşmani.

De la steagul dacic până la cel actual au existat 64 de steaguri

naționale, fiecare dintre ele având o semnificație și o istorie specială,
așa cum vom arăta în cele ce urmează.

Importanța și rolul steagului într-o bătălie constituie elemente centrale,

indicând fie direcția de înaintare, fie concentrarea trupelor, fie retragerea.
Înaintea începerii unei lupte oștile ridicau steagurile, iar la sfârșitul unei
lupte, oastea victorioasă îl înfingea în pământul cucerit. În cadrul unei
lupte, purtătorul drapelului era protejat cu orice pret, iar în cazul în care
acesta era omorât, drapelul trebuia preluat imediat de un alt oștean.
Capturarea steagului inamic este un indiciu al victoriei, după cum pierderea
lui înseamnă dezonoare și înfrângere, răsfrângându-se asupra tuturor celor
care luptă sub culorile lui.
4

Originea drapelului românesc actual, cu ale lui roşu, galben şi albastru, se

pierde în adâncurile istoriei, culorile fiind deja folosite pe diplomele emise
de Mihai Viteazul, pe scuturi şi steme,existănd documente în acest sens
descoperite la marile cancelarii europene din acele vremuri. Aceste
culori, în succesiunea lor, au fost asumate ca simboluri ale conştiinţei unui
neam în vremea lui Tudor Vladimirescu. Revoluţionarii atribuiau culorilor
semnificaţiile: libertate - pentru albastrul cerului, dreptate - pentru galbenul
precum cel al ogoarelor, frăţie - pentru roşul sângelui vărsat.

Un eveniment marcant în oficializarea drapelului Romăniei îl

reprezintă anul 1834, când domnitorul Alexandru Ghica Vodă,domn al
Țării Românești, obține aprobare de la Înalta Poartă de a pune steag
corăbiilor negustorești și oștirii. Steagul pentru corăbii avea culorile
galben și roșu pe când cel al armatei purta cele trei culori:rosu,galben
și albastru și un vultur la mijloc.

5.

După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al celor două

Principate Române unite, pe când mergea el spre Bucureşti, a fost
întâmpinat la marginea Buzăului de către comandantul dorobanţilor cu  un
steag tricolor. Evenimentul, prin emoţia pe care i-a provocat-o
domnitorului, a determinat ca doi ani mai târziu, la 22 iunie 1861, acesta să
decreteze folosirea doar a drapelului tricolor ca drapel oficial al
Principatelor Române. Din anul 1991, în amintirea acestui eveniment,
astăzi drapelul romănesc este sărbătorit anual la 26 Iunie. Până atunci
provinciile folosiseră steaguri diferite, [Link] simboluri specifice - bourul
pentru Moldova şi acvila cruciată pentru 7.Ţara Românească.

8.

Culorile acestui prim drapel erau dispuse pe orizontală, nu ca astăzi, pe

verticală.

În vremea domnitorului Cuza, drapelul a obţinut recunoaştere

internaţională, despre aceasta avem mărturia lui Carol Davila, care scria cu
referire la vizita domnitorului la Constantinopol, din lunile mai-iunie 1864:

Drapelul este România, acest pământ binecuvântat al patriei, udat cu

sângele străbunilor noştri şi îmbogăţit cu sudoarea muncitorului. El este
familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor
naşte copiii noştri. Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţei,
ordinii şi al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul este totodată trecutul,
prezentul şi viitorul Ţării, întreaga istorie a României!”

9.

În timpul Războiului de Independență din 1877-78, eroismul ostașilor

români a fost stimulat permanent de drapelul românesc. În atacul din 30
august 1877, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu a căzut la datorie în
timp ce înfigea pe parapetul redutei Grivița drapelul Regimentului 8 linie.

10.

Ostașii Regimentului 3 Călărași au pătruns între primii în Plevna, trecând

înot apa Vidului, cu drapelul în frunte.

11.A

George Coșbuc publică în „Albina”, în anul 1900, poezia „Cântec (de

vorbă cu un străin)”, din care citez:

„Steag avem și noi, străine,

Și-l iubim cu jurământ.
Ziua răului când vine,
Ce frumos se zbate-n vânt!
E frumos și steagul vostru,
Dar pe-al nostru de-l privesc
Tot mai mândru este-al nostru
Și mai sfânt, că-i românesc.
Răscolite de dușmani
L-au purtat cinstit străbunii
Prin atât amar de ani
De ne cheamă azi la moarte, 
Veseli mergem la război: 
Să dea Domnul să ni-l poarte 
Și nepoții tot ca noi! ”.

11B.

Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918, a fost câștigată cu prețul a opt sute

de mii de morți, invalizi și dispăruți.

12.

Numai în Bătălia de la Mărășești, care a durat 13 zile, au căzut 29.800 de

morți și răniți, adică de trei ori mai mult decât toată campania din 1877,
care a durat 1 an, trei luni și șapte zile.

Sub faldurile drapelului tricolor, armata română a suferit pierderi uriașe în

al Doilea Război Mondial.

13.

În timpul puterii comuniste, pe fondul galben al tricolorului era imprimată

stema.

14.

La evenimentele din decembrie 1989, au fluturat steagurile cu stema

decupată.

2.

Multe sunt deci motivele pentru care steagul nostru nu e doar o bucată de
material frumos colorat. E sentiment adânc înfipt în ființa noastră de
români. E parte din noi, din sângele ce ne curge în vene. La umbra
steagului acestuia sigur a stat pe un front stră - străbunicul tău, sau poate
străbunicul tău, sau poate bunicul tău îl ținea închis în suflet aruncat fiind
într-o rece celulă dintr- o pușcărie comunista.
În final Steagul e Romania.

Și cum spunea Barbu Stefanescu Delavrancea:

“România este patria noastră și a tuturor românilor.

E România de demult și a celor de mai apoi,

E patria celor dispăruți și a celor ce va sa vie!”

La mulți ani România!