SCRISOARE INVATATORULUI MEU

PETRE GHELMEZ

Afară-i noapte albă

Cu lună arzătoare, Eroi cu nume scumpe,
Eu vorbelor alese Ia vorba-vă domoală,
Le-ncerc în taină cheia, Lăsându-şi râul, ramul,
Şi scriu scrisoarea asta, Cetatea casa, glia,
Întăia mea scrisoare, În zorii zilei repezi,
Elevul dumneavoastră, Ne însoţea la şcoală,
Timid, din banca treia. Să ne înveţe munca,
Şi cinstea, omenia.
Mirarea nu vă prindă!
Aşa mă simt eu bine, Simţeam cum rostul lumii
Să vă vorbesc în şoaptă, În suflet ne pătrunde
Ca unui bun părinte; Văzând lumina ierbii
Doar braţul dumneavoastră Cum scapără-ntr-un vers,
A fost atunci cu mine, Sau cum, din linii drepte
când nu ştiam,din slove, Şi numere rotunde
să împletesc cuvinte. Pe cerul tablei noastre
Se –ncheagă un univers!
Ce lume fermecată
Mi s-a deschis în faţă, Eu nu ştiu cum se face,
Tărâm de curcubeie, Dar Soarele şi luna,
Grea vatră de iubire, Câns suntem împreună
Când ţara, cât e ţară, Au zarea mai albastră.
Pornea să prindă viaţă Vom creşte... Ani vor trece...
Din harta clasei noastre Eu voi rămâne-ntr-una,
Din cartea de citire. Elev în banca treia,
În clasa dumneavoastră.