FACEREA

Fără inceput si sfârşit !

Fără soroc ori moment potrivit,
Alese, culese cardinal, arbitrare,
Ordonate fecund în nimic, roditoare.
Aevea cum este, amnar podidește,
Puterea voinţei Tăriei dospeşte.

Unduieşte viul adâncit în sine

Sub forma unei stăpâniri depline,
Declină abisal fluida identitate
Fără oglindă, fără jumătate,
Genitivă posibilitate întâmplarea,
Prezisă-n nevorbe suflarea.

În ce să oglindesc,
În ce să scormonesc şi să sădesc,
În ce să aprind culori,
Peste ce să dau drumul la nori,
Peste ce să slobozesc potop,
În ce unde alegerile să îngrop?

Să fie cer, sa fie pământ,

Contrare părelnic, spălate de vânt,
Şi cu partea de sus fă pământule cer,
Şi cu partea de jos lasă cerule ger
Şi dogoare vădeşte strafundului tău
Şi lumină ridică dogoarea din hău !

Iartă-mă întocmit, calendar

În armonie cu nimicul din sărindar,
Iartă-mă infinit, întreit
În veşnicia din izbutit,
Iartă-mă ontologic, revelat în stele
Cu uimirea consecinței de-a fi praf din ele.
Iartă-mă înţelepciune, iartă-mă înţelegere,
Iartă-mă cu mila din iubire si alegere,
Iartă-mă drept, iartă-mă judecat ,
Iartă-mă, mi-e foame, mi-e Păcat!

1
 1. Năzărită, născoceala din urechi
stă scânteie, Nevăzută în perechi:
Mireasmă domoală pluteşte lumina,
Mătăsuri părelnic îmbracă pricina.

Anină sublimă în vălul de taină,

Adună nectarul mişcării în haină,
Sfioasă-i dă formă în sine şi creşte
Rotirea minunii, primeşte, rosteşte !

Nu-s unde să-l poarte, adastă pătruns

cu aţa din acul în piept viu împuns,
Cusute veşminte posibilul Uns,
Întreit în urzeală Cuvântul injuns.

Prevestit povestește, un nume, ajuns

demiurgic palpită în piept, stă ascuns
dezbrăcat de veșminte, e ivirea Cel Uns,
Auzit tălmăcește Cuvântul răspuns .

2. În câte feluri nemişcarea se arată

Prin mintea si făptura dedicată
Simţirilor, și câte pot nebunii
Sa le-nfăşoare-n verb înţelepciunii ?

Prea plinul observat Fiind întâiul,

Nutreşte formei de nimic călcâiul,
Un Tot Întreg, reflex de simetrie,
Cât o pereche mărginită-n cumetrie.

Poţi să priveşti vederilor povestea

Și să Măsori când Numeri câtă-i Zestrea,
Născocitoare, Patima din Lege
Curge fecundă, stăruie și-alege.

Tăcută dogmă, clară, ne încape

Pe chipul devenirilor, prin rochii
Destrămă adâncimile de ape
Și-aşează Timp în feminin cu ochii.

Așa-i povara Rostului, prin Poarta

Către minunea scrisă-n Fericiri,
Contemplă din identităţi mărunte soarta
Surghiunului de veşnicie în iubiri .

2
 3. Alegerea clipei este la vremea ei imaginată!
Ne ţineam de mână a atingere entanglată,
În acelasi timp eram bunici , sau părinţi, sau copii
Mergeam la plimbare, sau la film, sau la prostii,

Am ales să facem schimb de cuvinte predestinate,

Ale tale erau simple, ale mele savante, prea intortocheate.
În plus, tu aveai întrebări cu care fumai adevărul,
Încreţit si fluid ca mătasea japoneză, şi de deasupra, părul,
Făcea aşa noapte peste nările mele căutând,
Că mireasma ta îmi înnopta, dincolo de zori, în gând.

Cât nimic adun când nu ştiu să te-ndrăznesc

şi mîngâierea cu care mă atingi, îngeresc
de alb, nevinovat de limpede îmi fură privirea din ea,
din ivirea ta. Aşa te-am făcut pe cer prima stea!

4. Ţin ochii mijiţi şi suflu apăsat, verde, peste câmpie,

Cu razele moi ale luminii, aştern mireasma de veşnicie
Din iubirea care-mi râde dimineaţa. Ceva aleargă peste florile
Tăcerii din preajma surâsului ca un arcuş. Poate viorile
Nescoase din copacii locuiţi de frunze, de fluturi, de zări,
Cântă nicăieri şi presară aerului penumbre în trepte altor scări.

Câte jocuri ştie veveriţa, câte ritmuri ştie gheonoaia

Câte pajişti verdele cuprinde , câte focuri amăgesc văpaia !

Toate-s ţesute mărginit şi clare şi-s toate desluşite pentru Tine,

Aevea formei palpitându-Ți pieptul, dau soarelui puteri prin raze pline:
Răsar rotind cumpănitor, și sting scânteia,
Se rup din coastă și desăvârșesc femeia.

5. E-o vreme anume când fiece lucru

Începe, urzeşte, sfârşeşte-n selpucru,
Senină, muţenia formei ce-a fost,
Explică folosul alesului rost.

E-o vreme anume din Timp să alegi

Un martor relației de schimb, dacă-l legi
În spaţiul cuprinderii strâns, de nevoi,
Mișcarea-l transformă pe Unu în Doi.

3
E-o vreme anume când pasul pe scară
Nu ştii dacă urcă sau dacă coboară,
Dar ştii că rotundul rotirii umplut
Conservă direcţia cu care-a-nceput.

La vreme, iubirea ne face deplini,

Puterea e-n fapta cununii cu spini.

6. Ce curat mă trimiţi la născut Tată,

Printre ierburile înaltelor Tale aşteptări,
Păstorul nu mă numără niciodată
Mă pune, numai, să fac curat la lumânări,

De-mi vine să alerg, pieptiş cu capul, plecat,

Înfricoșat să supăr norii, să mă potopească ploaia!
Să mai ţin post, sau să mă las deja dumicat,
Sau să umblu pe ape, să fac minuni cu droaia?!

Ce-mi place jocul acesta trupesc, cu carnea,

Cu inimile în adăpost de jurăminte,
Ca rugăciunile urmelor de paşi în nea,
Doar scârţîit surd, nedesăvârşit în cuvinte.

În ce Rai m-ai trimis să mă joc doar un timp

Şi-apoi veşnic să-mi fie împlântată sub coastă
Durerea tristeţii că-s monedă de schimb
Iubirii de semeni sfârșind în năpastă.

Ce să fac să fiu, să mă mai inventez o dată?

Celor ce-mi întind mâna, să le arăt că-s viu,
Sau aşternută icoană frumos colorată?
Răspunde-mă Tată, ei spun că-Ţi sunt fiu!

30.11.2016 ,