DIOMID STRUNGARU

Diomid Strungaru (n. 16 mai 1911, în satul Chirileni, raionul Ungheni, Ținutul

Bălți din Basarabia – d. 22 noiembrie 1998, București) a fost un profesor
universitar, filolog, etnolog, sociolog și slavist român basarabean. În anul 1973, pentru
activitatea sa științifica a fost decorat cu „Ordinul Muncii, Clasa a III-a”.
Diomid Strungaru, fiul Teodosiei (1881 – ?) și al lui Grigore Strungaru (1875 – 1944), s-
a născut l-a Chirileni, sat de răzeși moldoveni, atestat din a doua jumatate a secolului al
XVIII-lea, într-o familie foarte numeroasă. Ecaterina (Catinca), (1898 – 1944), Emilian
(1900 – ?), Iftodie (1907 – 1929), sora geamănă Domnica (16 mai 1911 ), Gheorghe și
Maricica sunt o parte dintre cei 10 frații ai săi.
Diomid a avut o copilărie grea. A terminat școala primară în satul natal, apoi a continuat
studiile la Liceul "Mihai Eminescu" din Chișinău.
După promovarea bacalaureatului, în anul 1930 s-a înscris la Facultatea de Litere și
Filozofie, secția "Filologie Modernă" a Universității Iași. În perioada studenției, de multe
ori sâmbăta, mergea pe jos, după mâncare, acasă, la Chirileni. A susținut examenul de
licență, în anul 1935 și a rămas asistent al profesorului Ilie Bărbulescu, la catedra de
„Limbi Slavice”, a Universității Iași. În anul 1937 a obținut o bursă pentru doctorat, la
Universitatea din Varșovia, Polonia, dar a întrerupt studiile, în septembrie 1939, din
cauza izbucnirii războiului.
După revenirea în țară s-a implicat în ajutorarea refugiaților polonezi, publicând un
manual și un dicționar polono-român. S-a angajat la Institutul Central de Statistică
din București, de pe lângă Consiliul de Miniștri. Totodată a fost redactor la revistele
„Moldova Nouă”, și „Cartea Moldovanului”, precum și la gazeta „Transnistria”. În gazeta
„Transnistria” publică peste 40 de articole multe dintre acestea cu caracter etnografic. La
începutul anului 1940 s-a căsătorit cu Claudia Smochină, fiica academicianului Nichita
Smochină. În noiembrie1940 s-a născut fiica lor, Veronica.
La 22 august 1943 a fost detașat de la Institutul Central de Statistică la „Președinția
Consiliului de Miniștri, Cabinetul Basarabiei, Bucovinei și Transnistriei (C.B.B.T.)”, iar
apoi la „Direcția Muncii a Guvernământului Transnistria” (Adresa nr.512412 din 19
octombrie 1943 a „Președinției Consiliului de Miniștri, Cabinetul pentru Administrarea și
Organizarea Basarabiei și Transnistriei).
După august 1944 familia a fost mult timp prigonită. Singurul salariat al familiilor
Strungaru și Smochină, formate și din 10 persoane a fost, o lungă perioadă de timp,
Diomid, iar acesta a fost muncitor necalificat, zilier etc. Începând din 1952, atâl el cât și
soția și socrul său au fost urmăriți și anchetați de organele de securitate, propunându-se
chiar arestarea lor.
Cu ajutorul colegilor, în anul 1954 a reușit să se angajeze ca magazioner la „Institul de
Studii Româno-Sovietic”. Aici a progresat ajungând redactor și în final redactor
principal. În anul 1965 a fost reprimit în învāțământul superior, la Institutul Pedagogic
Constanța, actuala Universitate „Tomis”. A susținut Teza de doctorat, la Universitatea din
București. În anul 1973 a ieșit la pensie. Ca o recunoaștere a meritelor sale în activitatea
științifică și didactică, cu toate ca nu era membru P.C.R., i s-a conferit Ordinul Muncii,
Clasa a III-a. A continuat activitatea științifică publicând lucrări în domeniul slavisticii și
lingvisticii. A fost membru a Asociației Slaviștilor din România.[7] Nu a fost membru al
niciunui partid politic. După anul 1990 a reușit să se întâlnească cu câteva rude din
Basarabia, însă nu a reușit să-și viziteze locurile natale.
A murit duminică, 22 noiembrie 1998 și a fost îngropat în locul de veci al familiei, din
Cimitirul Reînvierea, București.
Lucrări publicate
1. Texte slave și româno-slave. Fragmente de limba slavă veche, pentru uzul studenților.
Curs litografiat, Universitatea Iași, 1936.
2. ,,Istoricul acuzativului cu pre (pe) din limba română”. Arhiva, Iași, anul XLIII, nr. 1-2, 1936,
pp. 115-127
3. ,,Din graiul basarabean”. Arhiva, Iași, anul XLIII, nr. 3-4, 1936, pp. 228-247.
4. Die modaviche Sprache: under fälschter Teil der rumänischen Sprache, (Limba
moldovenească parte reală a limbii române). Broșură București, 1941.
5. ,,Folclorul moldovenimei orientale”. Moldova Nouă, București, 1941, pp. 109-132.
6. ,,Frați moldoveni, vorbiți, citiți și scrieți românește”. Cartea Moldovanului, București,1943,
pp. 7-10.
7. ,,Citind literatura transnistreană”, Cartea Moldovanului, București, 1943, pp. 121-122.
8. ,,Literatura populară transnistreană, prețioasă chezășie a împlinirii neamului”, Cartea
Moldovanului, București, 1943, pp. 133-137.

Recenzii și articole
REVISTA ARHIVA IAȘI: 6 recenzii și cronici, 1936 - 1939.
ECHIPA DE IDENTIFICARE A ROMÂNILOR DE LA EST DE BUG: 6 lucrări, iunie 1941 –
iunie 1942.
COTIDIANUL TRANSNISTRIA: 40 de articole, iulie 1941 - octombrie 1942.
REVISTA ARHIVA IAȘI: 6 recenzii și cronici, 1936 - 1939.
REVISTA CENTRULUI DE DOCUMENTARE ȘTIINȚIFICĂ AL ACADEMIEI ROMÂNE: 31
recenzii și referate, 1965 - 1966.

Congrese
1. Al X-lea Congres Internațional al lingviștilor, București, septembrie 1967.
2. Al XII-lea Congres Internațional de lingvistică și filologie romanică, București, 15-20 aprilie
1968.

Conferințe
1. „Istoricul acuzativului cu pre (pe) din limba română”, Universitatea Iași, 1936.
2. „Valoarea etică a literaturii române vechi”, Universitatea Iași, 1936.
3. „Contribuția științifică a recenziilor”, Universitatea Iași, 1936.
4. „Formarea limbilor slave”, Universitatea Populară Constanța, 1 martie 1967.