Ion Diaconu – folclorist

Nascut la 24 sept 1903, sat Spineşti, comuna Vrâncioaia mort pe 9 dec.

1984 la Iaşi. Profesor de română, folclorist, etnograf, dialectolog şi publicist.
Este autorul unui procedeu original de cercetare a creaţiei populare în teren,
numit experiment folcloric prin racordaj, metodă sincronică etnografic-
folcloric-dialectală, asociată cu geografia lingvistică, muzicologia,
sociologia, experimentul biologic, investigaţia istorică, etnografia etc.
După primele patru clase primare la Tulnici şi a cincea la Spineşti, urmează
în particular primele două clase secundare la Liceul “Unirea” din Focşani, în
anii 1915-1916, din cauza războiului înscriindu-se în clasa a III-a abia în 1918. Aici are ca
profesor de română pe poetul şi criticul literar I.M. Raşcu, animatorul Societăţii literare “Grigore
Alexandrescu”, unde elevii, printre care şi colegii săi Mihail Steriade, Constantin Apostol şi
Virgil Huzum, susţineau dizertaţii şi făceau analize literare împreună cu profesorii lor. Debutează
literar în 1922, în Anuarul Societăţii literare „Gr. Alexandrescu”.

Între anii 1923 şi 1926 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul
Universităţii Bucureşti, specialitatea filologie modernă. Aici are ca profesori pe savantul filolog
Ovid Densuşianu, care-i devine mentor şi îndrumător, pe N. Cartojan şi Ch. Drouhet. În 1926
debutează cu cercetări folcloristice în revista Grai şi suflet condusă de Ovid Densuşianu. Deşi
susţinut de acesta pentru o carieră universitară se întoarce ca profesor secundar la Liceul
”Unirea”, dedicându-se, timp de peste patru decenii şi jumătate, cercetărilor folcloristice. În 1930
îi apare culegerea de etnografie, folclor şi dialectologie Ţinutul Vrancei, vol.1. Urmează o serie
de studii privind folclorul din Vrancea şi Râmnicu-Sărat, publicate la Tipografia „Cultura” din
Focşani, pentru ca între anii 1941 şi 1943 să editeze tot aici, în trei volume, revista Ethnos. În
1935 îl însoţeşte pe Mihail Sadoveanu într-o călătorie în Ţara Vrancei, poartă apoi o
corespondenţă asiduă cu etnograful şi marele geograf pedagog Simion Mehedinţi, precum şi cu
un şir de alte personalităţi care conferenţiază la Focşani sau colaborează la revista Ethnos, dintre
care se detaşează Mircea Eliade, C. Rădulescu-Motru, Ion Pillat, Cezar Petrescu, C.C. Giurescu şi
alţii.

În lucrările Păstoritul în Vrancea (1930), Folklor din Râmnicu-Sărat (3 volume, 1933,

1934, 1948), Psihologie şi creaţie populară (1935), Reflexiuni despre cântecul şi versul popular
(teză de doctorat, 1946, Premiul “I.H. Rădulescu” al Academiei Române), Ţinutul Vrancei (2
volume, 1969), Ion Diaconu pune accent nu numai pe rigoarea culegerii folclorului, ci şi pe
cercetarea aprofundată a acestuia. Are meritul de a pune în lumină şi în circulaţie ştiinţifică nu
mai puţin de nouăzeci şi una de variante ale “Mioriţei” (unele în proză), necunoscute până la el,
socotind că vatra acestei capodopere populare este aici în Vrancea.