Sunteți pe pagina 1din 2

George Savu, poet

(n. 29 octombrie 1923, Pianul de Jos – Alba)

S-a născut în comuna Pianul de Jos, în 29. oct. 1923 fiind fiul agricultorilor ortodocşi George şi Ana
(născută Vlad) având o zestre genetică duală: „în moştenirea mea genetică se întâlnesc două înclinaţii-
vocaţii contrare, care şi-au găsit în mine câmp de manifestare. Mama mea este născută Vlad. Era o femeie
frumoasă, dotată cu o inteligentă de excepţie, spirit practic, prevăzător, conciliant, diplomatic; ştia să se
conducă pe sine şi pe alţii. Pe accastă linie s-au remarcat şi fraţii ei. Mama tatălui meu (deci bunica mea)
este născută Piso, familie cu evidente înclinaţii artistice”.
A urmat şcoala primară în satul natal (1931-1935) şi patru clase gimnaziale în Sebeş - Alba (1935-
1939). în 1939 fiind trimis de şcoala din Sebeş la un concurs la „Tinerimea română” la Bucureşti plăcându-i
desenul. Atunci 1-a cunoscut pe Stelian Diaconescu - viitorul Ion Caraion, poetul.
Liceul 1-a urmat între 1939-1944 la „Mihai Viteazul” din Alba- Iulia, întrerupând un an (1941 -
1942 ) după terminarea cl. a Vl-a din cauza bolii, an în care a început să scrie versuri, „în vara lui 1942
aveam scris un caiet de poezie, scris la Pian, când întrerupsesem liceul din cauza bolii. Am prins caii la
căruţă, într-o duminică şi m- am dus la Cioara cu caietul de versuri, să-1 citească un fost coleg de liceu
atunci student la Facultatea de Litere şi Filosofic, numit Ion Oana, elev strălucit al Liceului „Mihai
Viteazul”. M-am bucurat de prietenia lui I. Oana care mi-a înlesnit debutul prin Ştefan Baciu la „Universul
literar” cu poezia „Tristia” în 14 noiembrie 1942 la rubrica de debuturi „Cântece noi” cu un comentariu
favorabil al lui Şt. Baciu care susţinea rubrica. Era în clasa a VII-a. Anii de liceu la Alba Iulia cei mai
frumoşi din viaţa mea, ani în care am citit foarte mult. Lucrări serioase de Estetică, le devoram încă din
clasa a Vl-a.” În ultimele clase de liceu pendula între matematici, fiind elev al secţiei reale deşi „nu eram
talentat la matematici, dar mă descurcam; îmi plăcea rigoarea, măsura, echilibrul, doctul. Eram un spirit
responsabil, dotat cu responsabilitate „exagerată” şi publică poezie în „Claviaturi” (unde figura şi St. Aug.
Doinaş, Radu Stanca şi chiar Lucian Blaga). „în clasa a VIII-a de liceu l-am avut profesor pe Ion
Dumitrescu, autorul cărţii: „Metafora mării în poezia lui M. Eminescu”, la limba română, primeam numai
nota zece. Am fost preşedintele Societăţii de lectură”.
Absolvă liceul în 1944, susţine bacalaureatul. Urmează Politehnica la Bucureşti, secţia de
Silvicultură (1944 -1948) concomitent şi Facultatea de Litere şi Filosofie (1944-1948) promovând
examenele doar de Estetică şi Critica literara cu Tudor Vianu în primii doi ani, neputând ţine pasul din
cauza programului aglomerat de la Politehnică. Gândul de a continua ulterior şi Filosofia s-a spulberat,
reforma învăţământului din 1948 interzicând absolvirea celei de a doua facultăţi.
Obţine în 1948 titlul de inginer silvic cu calificativul „magna cum laude„ lucrând 36 de ani în
diferite unităţi de silvicultură din Bucureşti şi Cluj, în cercetare activând 12 ani. A fost coautor al lucrării.
„Formarea tehnică a lucrărilor în silvicultură şi exploatări forestiere” (1952, cu ing. Octavian Cărare).
În literatură, după debutul din liceu la „Universul literar” (1942) şi „Claviaturi” (1943) unde fusese
recomandat lui Gherghinescu Vania tot de Ion Oana, a colaborat la „Tribuna” (Braşov 1942), „ Lumea”
(director G. Călinescu 1946 cu recomandarea lui I. Caraion). „Tribuna” din Cluj (1957), „Familia” (Oradea
1973), „Steaua” (Cluj din 1978).
Debutul editorial în volum este din 1974 cu „Maluri înalte” Ed. Litera. Bucureşti urmat de: „Ce nu
vindecă vremea” Ed. Dacia 1978, Cluj; „Cultura de fosfor”, Ed. Albatros, 1982, Bucureşti; „Discursul
îndrăgostit”, Ed. Dacia, 1986, Cluj; „Mic tratat de miresme”, Ed. Dacia, Cluj, 1989; „Vedere de pe Olimp”,
Ed. Dacia, Cluj, 1993; „Circe şi păunul”. Ed. Dacia, Cluj, 1995; „Soluţia fericirii”, 1997; „Închisoarea
liberă”, 1998; „Cocoşul metalic”, 1999; „Dintr-un potop de cuvinte”, 2001; „Fals tratat de melancolie”,
2002.
Toate cele 7 volume fiind de poezie au intrat în atenţia criticilor. Laurenţiu Ulici îl încadrează în
1987 printr-un articol „Promoţia amânată”' în rândul ardelenilor, generaţia celor care au debutat în revistă
înaintea celui de-al doilea război mondial şi au revenit abia după 2-3 ani de tăcere, înscriindu - se în lirica
de adâncime a contemporaneităţii. Exegetul cel mai atent al lui Gh. Savu este Petru Poantă care în cronicile
din revista „Steaua”' (Cluj 1974, 1990) şi-n vol. „Scriitori contemporani. Radiografii”, Editura Didactică şi
Pedagogică R. A., Bucureşti, 1994 îi defineşte universul liric, crescând de la un volum la altul de la unicul
sentiment domestic al naturii, prin imaginaţia saturată de livresc spre timpul retrăirii, cu unda elegiacă a
unei lumi bucolice. Poezia lui este confesiune şi evocare.
Uneori manierist, alteori ludic. Gh. Savu rămâne dens în discursul liric, trece de la real la imaginar,
dar rămâne în sfera afectivului.
„Poezia rămâne esenţial lirică; în unele poeme se dezvăluie cu anume ostentaţie, punându-şi totuşi, o
surdină ironică”'. Locuieşte în Cluj-Napoca.
Ironim Muntean