MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
LECT. UNIV. DR. BARBONȚA CRISTIAN
ASIST. UNIV. DR. NEAMȚU-POPESCU ADELA

ABSOLVENT
GHERMAN EMILIA-MIHAELA

ALBA IULIA
2018
 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA
FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI

TRATAMENTUL FIZICAL-KINETIC AL PACIENTULUI

CU GONARTROZĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
LECT. UNIV. DR. BARBONȚA CRISTIAN
ASIST. UNIV. DR. NEAMȚU-POPESCU ADELA

ABSOLVENT
GHERMAN EMILIA-MIHAELA

ALBA IULIA
2018
 CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................................. 4
Motivația alegerii temei și actualitatea acesteia ........................................................................... 4
Obiectivele lucrarii....................................................................................................................... 4

CAPITOLUL I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI ................................................... 6

1.1. Anatomia membrului inferior ............................................................................................... 6
1.1.1 Scheletul genunchiului .................................................................................................... 7
1.1.2. Articulția genunchului .................................................................................................... 8
1.1.3. Ligamentele şi formaţiunile fibroase ale genunchiului .................................................. 9
1.1.4. Sistemul muscular......................................................................................................... 11
1.1.4.1. Mușchii regiunii anterioare .................................................................................. 11
1.1.4.2 Mușchii regiunii mediale ....................................................................................... 12
1.1.4.3 Mușchii regiunii posterioare.................................................................................. 13
1.1.4.4 Mușchii gambei ..................................................................................................... 13
1.2. Biomecanica genunchiului .................................................................................................. 14
1.2.1. Articulația femuro-tibială ............................................................................................. 14
1.2.2. Biomecanica meniscurilor ............................................................................................ 16
1.2.3. Biomecanica articulației femuro-patelară ..................................................................... 17
1.3. Deformări şi devieri ale genunchiului................................................................................. 17
1.4. Noțiuni generale privind gonartroza ................................................................................... 19

CAPITOLUL II MATERIAL ŞI METODE ................................................................................. 25

2.1. Locul de desfăşurare al cercetării ....................................................................................... 25
2.2. Eșantionul de subiecți și durata........................................................................................... 25
2.3. Etapele cercetării ................................................................................................................. 25
2.4. Metodele de cercetare folosite ............................................................................................ 26
2.4.1. Metoda documentării teoretice ..................................................................................... 26
2.4.2. Metoda anchetei ............................................................................................................ 26
2.4.3. Metoda observaţiei ....................................................................................................... 26
2.4.4. Metode de măsurare...................................................................................................... 27
2.4.5. Metoda înregistrării, prelucrării și reprezentării grafice a datelor ................................ 31
2.5. Generalități privint tratamentul fizical-kinetic.................................................................... 31
2.6. Programul fizical-kinetic .................................................................................................... 33
 2.6.1. Igiena ortopedică a genunchiului .................................................................................. 33
2.6.2. Obiectivele programului ............................................................................................... 33
2.6.3. Tehnici, metode și exerciții .......................................................................................... 33

CAPITOLUL III REZULTATELE CERCETĂRII ŞI INTERPRETAREA LOR ....................... 45

3.1. Prezentarea și analiza datelor .............................................................................................. 45
3.2. Interpretarea datelor ............................................................................................................ 49
3.3. Observații ............................................................................................................................ 49

CAPITOLUL IV CONCLUZII ŞI PROPUNERI ......................................................................... 50

4.1. Concluzii ............................................................................................................................. 50
4.2. Propuneri ............................................................................................................................. 50

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 52
 INTRODUCERE

Motivația alegerii temei și actualitatea acesteia

Gonartroza se situează printre cele mai frecvente localizări ale reumatismului

degenerativ.
Evoluţia bolii este cronică, cu pusee de acutizare în urma cărora se accentuează
deteriorarea statică şi dinamică a articulaţiei. Are predilecţie feminină în 70% - 80% din cazuri şi
o frecvenţă crescută după menopauză ,între 40-70 de ani, fiind des întâlnite asocierile cu
obezitatea şi cu varicele.
Făcând practică în cadrul unui azil de batrâni din Alba Iulia, am întâlnit această afecțiune
de care auzisem dar n-am avut niciodată ocazia să lucrez sau să știu despre ea în detaliu. Am
considerat că această afecţiune mă atrage, nu era în interesul colegilor mei și m-am decis să fac
un studiu aprofundat , atât teoretic, dar mai ales practic, în ceea ce priveşte eficienţa
tratamentului prin kinetoterapie, pe care se bazează specialitatea facultății pe care am ales-o , în
încetinirea procesului evolutiv al bolii.
Observând îndeaproape implicaţiile sociale, profesionale şi familiale, pe care această
suferinţă o are în viaţa pacienţilor, restricţiile pe care le impune, nu pot decât să mă alătur celor
care s-au străduit şi se străduie să descopere noi şi eficiente posibilităţi de frânare a evoluţiei
bolii.

Obiectivele lucrarii

Prin studiul meu am încercat să îmbunătățesc stilul de viață a pacientului meu care a
acceptat să-l vizitez la propriul domiciliu și să lucrăm împreună.
Consultarea literaturii de specialitate şi a altor mijloace informative în vederea
cunoaşterii mecanismului genunchiului şi posibilităţile de recuperare şi modul de influenţare
asupra acestora prin kinetoterapie şi tratament fizical-kinetic.
Stabilirea locului de desfăşurare și a eşantionului de subiecţi în vederea realizării
cercetării şi alegerea celor mai adecvate metode de evaluare iniţială cu privire la stabilirea unui
program kinetic care sa servească la ameliorarea sau reducerea vitezei de progresie a bolii.
Preluarea și organizarea tuturor datelor rezultate atât din testarea inițială, cât și cea
finală, și reprezentarea acestora prin tabele și grafice care să evidențieze
progresul/stagnarea/regresul rezultat în urma efectuării programului kinetoterapeutic.

4
 Finalizarea cercetării prin redactarea lucrării care să arate că activitatea terapeutică și
interesul pacientului o să reducă simptomele bolii, rezultând astfel o mai bună funcționare a
membrelor inferioare pentru o perioadă mai lungă de timp.

5
 CAPITOLUL I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

1.1. Anatomia membrului inferior

”Genunchiul este cea mai mare articulație a corpului, fiind în același timp și cea mai
complicată din punctul de vedere al structurilor intraarticulare. Ca articulație intermediară a
membrului inferior, participă la funcția acestuia atât în asigurarea staticii, a momentului de
sprijin în mers, cât și la asigurarea dinamicii mersului prin ridicarea piciorului și orientarea
acestuia în funcție de denivelările terenului în momentul de balans. Genunchiul participă la o
serie de activități uzuale (stat pe scaun, încălțat, ridicarea unui obiect, etc.), ca și la unele
activități profesionale, ceea ce explică rolul lui în menținerea unui indice funcțional bun.„1
”Genunchiul este articulația intermediară a membrului inferior, având rol deosebit în
biomecanica membrului inferior. Stabilitatea genunchiului în extensie îi permite suportarea
presiunilor mari exercitate de greutatea corporală, iar amplitudinea mare a flexiei îi asigură
mobilitatea necesară mersului și adaptarea piciorului la neregularitățile planului de mers. Orice
afectare a componentelor articulare și a mușchilor motori compromite stabilitatea și sau
mobilitatea acestei articulații.„2

Fig. 1.1 Anatomia articulației genunchiului: vedere anterioară

Sursa: http://anatomie.romedic.ro/articulatia-genunchiului/

1
T., Sbenghe, Kinetologie profilactic terapeutică și de recuperare, Ed.Medicală, București, 1987, p. 360
2
E., Zamora, R., Ciocoi-Pop, Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile reumatice, Ed.Risoprint,Cluj-
Napoca, 2006, p.179

6
 1.1.1 Scheletul genunchiului

”Genunchiul este format din extremitatea distală a femurului, tibia cu extremitățile

proximale ale acesteia, peroneul și de rotula.„3
”Tibia are la baza doua categorii: Prima categorie este extremitatea inferioara a
femurului, care are rol de prelungire a corpului în partea lui distală. Totodată în partea anterioară
ei, extremitatea inferioară a femurului este reprezentată de o trohlee de forma unui mosor, care
este formată din șanțul trohleei și două versante laterale care se înclină una spre cealaltă. În
partea posterioară a acesteia, se regăsește șanțul trohleei care se continuă cu o mare scobitură,
aceasta poartă numele de scobitura intercondiliană. Aceasta la rândul ei împarte extremitatea
inferioară a femurului într-un condil extern și intern. Cei doi condili alungiți posterior, fac ca
extremitatea să aibă forma de volută. Pe fețele interne ale celor doi condili se inseră extremitățile
proximale ale ligamentelor încrucișate. Pe fața laterală a condilului intern există o tuberozitate,
pe care se regăsește ligamentul lateral intern al articulației genunchiului. Totodată pe această față
se mai află și tuberculul, care servește pentru inserția marelui adductor și o mică fosetă pentru
inserția gemenului intern al tricepsului sural. Fața laterală a condilului extern prezintă o
tuberozitate pe care se inseră gemenul extern al tricepsului sural și popliteul„.4
”A doua categorie care alcătuiește tibia, este extremitatea superioară a acesteia, care are o
formă geometrică patrulateră, alungită transversal și foarte voluminoasă. Această extremitate
superioară are rol la formarea articulației femuro-tibiale. Sub fața superioară există două
tuberozități: Prima din ele este tuberozitatea internă, pe care se inseră semimembranosul și
capătul distal al ligamentului lateral intern al articulației femuro-tibiale. A doua tuberozitate, cea
externă, regăsim în partea ei posteroexternă fațeta articulară pentru articulația cu partea
superioară a peroneului. Înaintea celor două tuberozități și la partea acestora inferioară, mai exact
pe linia mediană, se regăsește o altă tuberozitate de dimensiune mică, tuberozitate anterioară a
tibiei, pe care se inseră tendonul rotulian. Între fațeta articulară pentru peroneu și tuberozitatea
anterioară, există a patra proeminență osoasă, care este de dimensiune mai mică, numită și
tuberculul Gerdy, pe care se inseră tibialul anterior și tensorul fasciei lata.
În extremitatea superioară, regăsim la partea internă a acesteia, o suprafață articulară
plană. Aceasta având rolul pentru articulația cu tuberozitatea externă a tibiei, iar posteroextern o
proeminență piramidală, apofiza stiloidă, pe care se inseră tendonul bicepsului femural și
ligamentul lateral extern al articulației femurotibiale.„5

3
I., Albu, R., Georgia, Anatomie clinică, Editura ALL, București, 2010, p.278
4
C., Baciu, Aparatul locomotor, Editura Medicală, București, 1981, p. 394

5
C., Baciu, Aparatul locomotor, Editura Medicală, București, 1981, p. 432

7
 ”Rotula, care mai poartă și numele de patelă, este un on scurt, care se află la fața
anterioară a genunchiului. Privită din față, rotula are o formă geometrică aproximativ
triunghiulară. Baza acesteia fiind poziționată proximal, iar vârful distal. Privită din alt unghi și
anume din profil, ea are forma unei lentile concav-convexe. Partea convexă a rotulei vine în
contact cu fascia genunchiului și tegumentul, iar partea concavă este articulară. Pe baza și
marginile ei, se inseră tendonul cvadricipital, iar în partea superioară, tendonul rotulian. În acest
aspect, rotula este integrată astfel în largul tendon distal de inserție al cvadricepsului, fiind
considerată ca un os sesamoid al acestuia.„6

1.1.2. Articulția genunchului

”Cea mai mare articulație a corpului uman, este articulația genunchiului și face
parte din grupul articulațiilor bicondiliene iar alții o numesc articulație trohleeană. Există câteva
observații de tip medical care o pune îi oferă câteva câteva aspecte:
a) Deși este o articulație mare este mai puțin acoperită și protejată de părți
moi, față de alte articulații mari (șold, scapulohumerală); de aceea este mai expusă la
acțiunea factorilor nocivi externi.
b) Componentele articulației sunt supuse uzurii din cauza staticii și
locomoției exagerate.
c) Articulația are numeroase implicații în patologie, aici având sediul
numeroase traumatisme și procese inflamatorii și tumorale.
Suprafețele articulare sunt componente ale epifizei inferioare a femurului, epifizei
superioare a tibiei și patelei. Fibula nu ia parte la alcătuire. Conformația și orientarea condililor
femurali oferă o întelegere mai profundă a biomecanicii articulare. Astfel am aflat că :
- Suprafața articulară a epifizei inferioare femurale, definite prin cei condili,
este recurbată înapoi iar partea sa cea mai mare este situate înapoia axului osului;
- Toți condilii sunt orientați oblic și axul lor de învârtire este oblic de sus în
jos și din spațiul intercondilian înspre fața cutanată;
- Condilul medial este mai proeminent decât cel lateral;
- Pe un planul inferior celui lateral se află condilul medial;
- Motivul pentru care suprafața articulară a condililor arată ca o curbă
spirală este raza de curbură a celor doi condili care descrește înainte-înapoi (partea
anterioară aproximativ 45mm, posterioară aproximativ 16 mm););
- Condilul lateral are aproximativ 8 mm iar cel medial, care este mai îngust

6
C., Baciu, Aparatul locomotor, Editura Medicală, București, 1981,p. 394-395

8
 și mai lung are aproximativ 10 mm;
- Diametrul transversal al extremității inferioare femurale este mai mare în
partea posterioară decât în cea anterioară din cauza celor doi condili care diverg înainte-
înapoi.
- Condilii femurali sunt acoperiți de un cartilaj hialin, gros de 2-3 mm.„7

1.1.3. Ligamentele şi formaţiunile fibroase ale genunchiului

 Meniscurile intraarticulare
Sunt două fibrocartilaje ce s-au dezvoltat la periferia fiecăreia din fosele articulare
tibiale. Contribuie la o mai bună concordanţă între suprafeţele condiliene femurale şi fosele
articulare ale tibiei. Fiecare menisc prezintă 2 feţe, o bază, o creastă, câte două
extremităţi(anterioară, posterioară). Meniscurile se inseră pe platoul tibiei prin intermediul
coarnelor, fiind solidare cu platoul tibiei în timpul mişcărilor.
 Meniscul lateral
Are forma unui cerc aproape complet; este întrerupt doar pe o mică întindere la nivelul
eminenţei intercondiliene. Se inseră prin cornul anterior şi cel posterior la nivelul eminenţei
intercondiliene.
 Meniscul medial
Are forma unei semilune, ceea ce înseamnă că are o intrerupere mult mai mare. Se
inseră prin cornul anterior pe marginea anterioară a platoului tibial, iar prin cornul posterior pe
aria intercondiliană posterioară. Cele două meniscuri sunt unite în partea anterioară printr-o
bandeletă transversală numită ligamentul transvers al genunchiului.
 Capsula articulară
Se prezintă ca un manşon care uneşte cele trei oase: femurul, tibia şi patela.
Constituită din fibre longitudinale, unele merg de la femur la tibie, altele sunt întrerupte de
meniscuri. Capsula este slabă înainte şi pe feţele marginale; mai densă pe partea posterioară, la
acest nivel fiind întărită de două calote fibroase; perforată anterior de patelă pe marginile căreia
se inseră.
Inserţia femurală a capsulei pleacă din depresiunea de deasupra feţei patelare la circa 10-
20 mm de suprafaţa articulară şi descinde pe laturile condililor până sub epicondili. Mai departe
capsula se afundă în fosa intercondiliană, confundându-se cu ligamentele încrucişate.
Inserţia tibială urmăreşte conturul condililor tibiali, începând de la aria

7
V., Papilian, Anatomia omului. Volumul I, Ediția a 11-a revizuită integral de prof.univ.dr. Ion Albu, Editura BICC
ALL, București, 2006, p.131

9
intercondiliană anterioară până în aria intercondiliană posterioară pe ligamentele încrucişate.
Linia de inserţie capsulară se află la 2-5 mm sub cartilajul articular. Stratul fibros al capsulei
prezintă două mari orificii: unul anterior pentru patelă şi altul posterior la nivelul scobiturii
intercondiliene. Capsula aderă la baza meniscurilor fiind astfel împărţită în două porţiuni, şi
anume una suprameniscală şi una submeniscală.
 Ligamentul rotulian
Formaţiune fibroasă, puternică cu o lungime de 5-6 cm și o lățime de 2-3 cm. Situată
înaintea articulaţiei, având forma unui triunghi, se inseră prin baza sa, pe vârful patelei, iar prin
vârf pe partea inferioară a tuberozităţii tibiei. Prezintă două feţe şi două margini. Marginile
ligamentului vin în raport cu formaţiunile de întărire ale capsule. Ligamentul se poate vedea şi
palpa sub piele, în semiflexie.
 Ligamentul popliteu oblic
Dovedește a fi o expansiune largă şi sidefoasă, care porneşte din tendonul
muşchiului semimembranos, se îndreaptă în sus şi în afară şi se termină pe calota fibroasă
corespunzătoare condilului lateral. Este cunoscut în miologie ca şi tendonul recurent al
muşchiului semimembranos.
 Ligamentul popliteu arcuat
Ligament individual care reprezintă o bandă fibroasă cu concavitatea superioară, o
margine superioară concavă şi o margine inferioară convexă de unde pleacă de pe condilul
lateral, merge medial către fosa intercondiliană trecând pe sub ligamentul popliteu oblic,
pierzându-se în capsulă.
 Ligamentul colateral fibular
Se inseră superior pe epicondilul lateral al femurului, iar inferior pe partea antero-
laterală a capului tibiei. În extensie acesta se întinde, iar în flexie rămâne relaxat. Profund vine în
raport cu tendonul muşchiului popliteu şi artera articulară supero-externă, iar superficial vine în
raport cu fascia femurală.
 Ligamentul colateral tibial
Formaţiune fibroasă mai aplatizată, confundându-se în mare masură cu capsula
articulară
superior se inseră pe epicondilul medial al femurului, iar inferior pe faţa medială a tibiei.
În grosimea lui se deosebesc trei tipuri de fibre: verticale, oblice descendente și oblice
ascendente.
Profund vine în raport cu meniscul articular, tendonul orizontal al muşchiului
semimembranos şi artera inferomedială a genunchiului. Superficial este acoperit de fascia
femurală şi tendoanele ce participă la formaţiunea complexului aponevrotic numit ”piciorul

10
gâştei„. Cele două ligamente asigură stabilitatea articulară în extensiunea genunchiului.
 Ligamentul încrucişat anterior
Se inseră inferior pe aria intercondiliană anterioară a tibiei. Superior se inseră pe faţa
intercondiliană a condilului lateral și are o direcţie oblică în sus, înapoi şi în afară.
 Ligamentul încrucişat posterior
Se inseră inferior pe aria intercondiliană posterioară a tibiei. Superior se inseră pe faţa
intercondiliană a condilului medial și are o direcţie în sus, înainte şi înăuntru. Pe faţa anterioară
şi posterioară a acestui ligament se distinge câte un fascicul numit ligamentul menisco-femural
anterior respectiv ligamentul menisco-femural posterior.8

1.1.4. Sistemul muscular

”Mușchii coapsei și mușchii gambei, fac ca mișcările genunchiului să fie posibile.

Mușchii coapsei care intervin în mișcările genunchiului sunt: cvadricepsul, tensorul fasciei lata,
dreptul intern, croitorul, semitendinosul, semimebranosul și bicepsul femural.„9

1.1.4.1. Mușchii regiunii anterioare

a) Mușchiul croitor
”Este cel mai lung mușchi al corpului. Străbate în diagonală regiunea anterioară a
coapsei de la pelvis la gambă și trece peste două articulații. Are originea pe spina iliacă antero-
superioară. Fasciculele sunt așezate paralel, merg în jos și medial, apoi ocolesc vastul medial și
condilul medial al femurului. Tendonul se termină printr-o expansiune aponevrotică pe fața
medială a tibiei, sub condilul ei medial, alcătuind aici planul superficial al „piciorului gâștei”.
Este un mușchi biarticular. Acțiunea lui principală este flexiunea coapsei pe bazin, ajutând
dreptul femural și iliopsoasul. Din cauza traiectului particular din partea inferioară, este și flexor
al gambei pe coapsă, deși porțiunea lui principală e așezată în regiunea anterioară a coapsei. Mai
este și un slab rotator în afară de slab adductor al coapsei; rotește gamba înăuntru.
b) Mușchiul cvadriceps femural
Este cel mai puternic și voluminos mușchi al corpului. Poartă numele după cele patru
capete de origine, trei fiind uniarticulare (vastul medial, lateral și cel intermedial) iar al patrulea,

8
V., Papilian, Anatomia omului. Volumul I, Editia a 11-a revizuită integral de prof.univ.dr. Ion Albu, Editura BICC
ALL, București, 2006, p.132-135
9
E. T., Avramescu, Bazele anatomice ale mișcării, Universitatea Craiova, 2007, p.89

11
dreptul femural, trecând peste articulația coxo-femurală se fixează pe coxal. Cele patru porțiuni
se unesc în jos formând un tendon care acoperă patela.
Dreptul femural - Este un mușchi bipenat cu construcție complexă datorită căreia se
mărește secțiunea fiziologică și forța musculară. Fasciculele musculare au direcția în jos și se
termină printr-o lamă aponevrotică ce intră în formarea tendonului terminal.
Vastul lateral – Este cel mai luminos dintre vaști. Are originea pe fața laterală a
femurului și pe buza externă a liniei aspre.
Vastul medial – Porțiunea lui inferioară este cea mai voluminoasă. Este o porțiune
globuloasă, o proeminență situată deasupra și medial de genunchi, când mușchiul este relaxat.
Are origine pe fața medială a femurului și pe buza internă a liniei aspre.
Vastul intermediar – Are originea pe fața anterioară a femurului. Este o porțiune
profundă a cvadricepsului.
Cei trei vaști formează un jgheab pentru alunecarea dreptului femural.„10 ”Împreună
cu dreptul femural se inseră pe baza și marginile rotulei.”11

1.1.4.2 Mușchii regiunii mediale

a. Mușchiul pectineu
”Este un mușchi adductor, dar este așezat mai superficial decât ceilalți. Are origine pe
creasta pectineală; are direcția în jos, lateral și puțin posterior și se inseră printr-un tendon
terminal pe linia pectineală a femurului. Prin acțiunea lui are raporturi cu vasele femurale ș cu
nodurile limfatice inghinale profunde.
b. Mușchiul adductor lung
Este format prin intermediul unui tendon lung și puternic pe suprafața unghiulară a
pubelui, sub turberculul pubian; direcția lui este în jos și lateral, lățindu-se treptat și se inseră
printr-o lamă aponevrotică pe interstițiul liniei aspre a femurului, în treimea mijlocie. Este cel
mai puternic antagonist al gluteilor mijlociu și mic.
c. Mușchiul adductor scurt
Apare pe suprafața unghiulară și pe ramura inferioară a pubelui; trece oblic în jos ți
lateral, lățindu-se treptat. Se inseră în treimea superioară a interstițiului liniei aspre a femurului și
este acoperit de pectineu și adductorul lung.
d. Mușchiul adductor mare

10
V., Papilian, Anatomia omului. Volumul I, Ediția a 11-a revizuită integral de prof.univ.dr. Ion Albu, Editura BICC
ALL, București,2006, p.234-236
11
Th. C., Niculescu et al., Anatomia și fiziologia omului: compediu, Editura Corint Educațional,București, 2014,
p.106

12
 Este cel mai mare și cel mai posterior dintre toți mușchii regiunii. Formează singur al
treilea plan al grupului adductorilor. Este cel mai puternic adductor al coapsei. Mulțumită
originii pe tuberozitatea ischiadică acționează înapoia axului transversal al articulației
coxofemurale, fiind singurul extensor din tot grupul de adductori precizați mai sus.
e. Mușchiul gracilis
Este o panglică musculară așezată pe partea medială a coapsei. Este cel mai medial mușchi
din grupul său și singurul care depășește articulația genunchiului. Este un mușchi biarticular.

1.1.4.3 Mușchii regiunii posterioare

A. Mușchiul biceps femural

Este situat în partea postero-laterală a copsei. Este format din două porțiuni: una lungă
cu origine pelviană și una scurtă cu origine femurală. Prin porțiunea lungă bicepsul este extensor
al coapsei pe pelvis și bascularea lui înapoi.
B. Mușchiul semitendinos
Este situat superficial în partea posteromedială a coapsei, întinzându-se între
tuberozitatea ischiadică și tibie. Jumătatea lui inferioară este de un lung tendon terminal.
Ca și bicepsul, dar cu putere mai mare, este extensor al coapsei și flexor al gambei.„
C. Mușchiul semimembranos
„Este situat mai profund decât semitendinosul. Se întinde între ischion și tibie.„12
”Are originea pe tuberozitatea ischiadică, se inseră pe condilul medial al tibiei și printr-un
fascicul recurent iradiază în ligamentul popliteu oblic. Face flexia în articulația genunchiului;
funcționează ca rotator intern în articulația genunchiului situată în poziție de flexie.„ 13

1.1.4.4 Mușchii gambei

”Intervin ca mușchi accesorii în mișcările genunchiului cei doi gemeni ai tricepsului

sural, popliteul și plantarul.
i. Tricepsul sural
Cel mai voluminos mușchi al gambei, este alcătuit din trei fascicule: gemenul extern,
gemenul intern și solearul, care se reunesc într-un tendon comun, tendonul lui Ahile. Gemenul
extern se inseră proximal pe fața postero-externă a condilului femural extern; gemenul intern se

12
V., Papilian, Anatomia omului. Volumul I, Ediția a 11-a revizuită integral de prof.univ.dr. Ion Albu, Ed. BICC
ALL, București,2006, p. 236-242
13
K. J., Moll,M., Moll, Atlas de anatomie Winterthur, ediția a 3-a,traducerea Dr. Bogdan Olteanu, Editura ALL,
București,1997, p.142

13
inseră proximal pe fața postero-internă a condilului femural intern. Când ia punct fix pe inserțiile
superioare, tricepsul sural este în mod accesoriu – prin cei doi gemeni – flexor al gambei pe
coapsă. În poziție ortostatică, își ia punct fix pe calcaneu, ajută la menținerea poziției de extensie
a genunchiului.„ 14
ii. Mușchiul popliteu
” Este scurt și lat, situat posterior de articulația genunchiului, cu originea pe condilul
lateral al femurului, de unde coboară oblic, divergent, fixându-se pe suprafața posterioară a
tibiei, deasupra liniei poplitee. Este un flexor al genunchiului.
iii. Mușchiul plantar
Este fusiform și foarte subțire. Se prinde sus pe condilul lateral al femurului, în
porțiunea lui superioară. Corpul muscular e scurt și se continuă cu un tendon foarte subțire și
lung, care coboară între gastrocnemian și solear; mai jos, el se așează pe marginea medială a
tendonului calcanean și se termină fie pe el, fie pe calcaneu. Fiind un mușchi rudimentar,
acțiunea lui de auxiliar al tricepsului este neînsemnată sau inexistentă. Luând punct fix distal,
este tensor al capsulei articulației genunchiului.„ 15

1.2. Biomecanica genunchiului

1.2.1. Articulația femuro-tibială

” Mișcarea principală în această articulație este de flexie-extensie și cele secundare:

rotația interna și externă. Unii autori spun că poate apărea și o mică înclinare laterală.
Vorbind despre flexie-extensie mișcarea decurge în felul următor:
- Lanț cinematic deschis, articulația femuro-tibială joacă rol de pârghie de gradul III.
Mișcarea presupune deplasarea femurului pe tibia fixă sau deplasarea simultană a celor
două oase (ca în mers).
- Lanț cinematic închis, articulația femuro-tibială joacă rol de pârghie de gradul I.
Mișcarea de flexie nu se face în jurul unui ax fix, deoarece condilii femurali nu au formă
sferică. Mișcarea de flexie începe cu o rostogolire și se termină cu o rotație pe loc. Principalii
flexori ai genunchiului sunt: bicepsul femural, semimembranosul, semitendinosul , gemenii,
popliteul, dreptul intern și croitorul.

C., Baciu, Aparatul locomotor, Editura Medicală, București, 1981, p.435

14

V., Papilian, Anatomia omului. Volumul I, Ediția a 11-a revizuită integral de prof.univ.dr. Ion Albu, Editura BICC
15

ALL, București,2006, p. 249-255

14
 Limita flexiei o reprezintă întâlnirea fețelor posterioare ale coapsei și gambei.
Mișcarea de extensie presupune îndepărtarea fețelor posterioare ale segmentelor. La
început vorbim despre o rotație a extermităților femurului, iar la sfârșit o rostogolire pe platoul
tibial. Extensia mai aduce odată cu ea și o rotație externă a gambei di caua bicepsului femural.
Cea mai mare acțiune o are cvadricepsul, el asigurând presarea puternică a suprafețelor
articulare, împiedecând prăbușirea.
Rotația internă-externă sedatorează înălțimii diferite a condililor femurali și a ligamntelor
încrucișate care fac rotația externă la flexie maximă. Rotația externă este realizată de bicepsul
femural iar rotația internă este realizată de semimembranos, popliteu, semitendinos, dreptul
intern și croitor.
Înclinarea laterală este limitată datorită ligamentelor laterale, acestea sunt tensionate la
maximum în extensie, în mers. În semiflexie, ligamentele colaterale sunt complet relaxate, în
flexia completă ligamentul extern este relaxat, iar cel intern ușor destins.„16

Figura 1.2. Flexia genunchiului

Sursa: http://www.scrigroup.com/sanatate/RECUPERAREA-MEDICALA-IcircN-
AR22477.php

16
E.L., Sidenco, Bilanțul articular și muscular, Editura A.P.P., București, 1999, p.227-229

15
 Figura 1.3 Extensia genunchiului

Sursa: http://www.scrigroup.com/sanatate/RECUPERAREA-MEDICALA-IcircN-
AR22477.php

Figura 1.4 Rotația externă și internă a genunchiului

Sursa: http://www.scrigroup.com/sanatate/RECUPERAREA-MEDICALA-IcircN-
AR22477.php,

1.2.2. Biomecanica meniscurilor

” Sunt solidare cu tibia. Ele se deplasează în flexie dinainte-înapoi pe tibie și se apropie

între ele posterior, iar în extensie mișcarea este inversă dinapoi-înainte, depărtându-se între ele
16
prin modificarea formei.
Funcțiile biomecanicii meniscurilor:
1. completează spațiile libere între suprafețele articulare;
2. centează sprijinul femurului pe tibie;
3. participă la lubrifierea suprafețelor articulare
4. amortizează șocurile osoase
5. scade frecarea „17

1.2.3. Biomecanica articulației femuro-patelară

- ” în sens vertical rotula este fixată între tendonul rotulian și tendonul

cvadricipital.
- în sens transversal rotula prezintă două aripioare una internă, alta externă.
- în flexie, forței reprezentată de greutatea corpului i se opune o rezistență
reprezentată de cvatriceps și aparatul rotulian; rezistența variază datorită poziției
genunchiului.„18

1.3. Deformări şi devieri ale genunchiului

”Genunchiul poate să prezinte cele mai diferite afecţiuni şi existenţa acestora se face
adesea remarcată la o simplă inspecţie a lui. Vom aminti câteva anomalii congenitale vizibile la
prima vedere. Astfel, dacă faţa anterioară a genunchiului este plată şi reliefurile rotulei nu se
observă, iar aplatizarea se exagerează în flexie, ne vom gândi la o absenţă congenitală a rotulei.
Alteori, genunchiul capătă formele cele mai bizare, din cauza existenţei unui femur bifid, sau a
aplaziilor de femur, tibie sau peroneu.
Devierile genunchiului se împart în patru şi în nenumărate alte tipuri care rezultă din
combinarea tipurilor:
o Genu-flexum reprezintă diformitatea genunchiului în care gamba este într-un
oarecare grad de flexie pe coapă, extensia completă fiind imposibilă. Se poate întâlni în
artritele acute și cronice ale genunchiului, în poliartrită reumatoidă, gonartroză,
dezechilibre musculare, sechelele de poliomielită, tulburările fiziopatice, paraliziile
spastice sau în unele traumatisme. Flexia genunchiului reprezintă în gonalgiile intense
poziţia de relaxare capsulo-ligamentară care convine cel mai mult bolnavului, fiind cea

17
E.L., Sidenco, Bilanțul articular și muscular, Editura A.P.P., București, 1999, p. 230
18
E.L., Sidenco, Bilanțul articular și muscular, Editura A.P.P., București, 1999, p. 230

17
 mai puţin dureroasă.
o Genu-recurvatum reprezintă diformitatea genunchiului în care gamba nu este
situată în prelungirea coapsei în extensie maximă, ci face cu aceasta o arcuire cu
convexitatea înapoi. Este consecința unei hiperlaxități capsuloligamentare. Reprezintă un
mijloc pasiv de stabilizare pasivă a genunchiului necesară staticii și mersului.
o Genu-varum se caracterizează prin proeminarea înafară a genunchiului,
membrului inferior formând o curbă în concavitatea medială, cu maxim diformității la
nivelul genunchiului; poate fi unilaterală sau bilaterală. În formele bilaterale, membrele
inferioare formează un O (O-Beine). Genu-varum apare în rahitism, acondropiazie, fractura
tuberozităţii interne a tibiei etc.
o Genu-valgum se caracterizează prin proeminența medială a genunchiului,
membrului inferior formând o curbă cu concavitatea laterală; poate fi uni- sau bilateral. În
formele bilaterale inferioare realizează un X (X — Beine), mai mult sau mai puţin
accentuat. De obicei este vorba de un genu-valgum de creştere, cu variantele principale
(genu-valgum al primei copilării, întâlnit în rahitism; al celei de a doua copilării, întâlnit la
adolescenţi, genu-valgum osteogenetic, prin distrofie diepifizară sau de compensaţie).
Genu-valgum se mai întâlneşte şi în : luxaţia recidivantâ a rotulei, sechelele de
poliomielită, fractura tuberozităţii externe a tibiei, anchiloza vicioasă a şoldului.
Tumefacția genunchiului, parțială sau globală, poate fi prezentată atât în afecțiunile
inflamatorii, cât și în cele degenerative ale genunchiului.„ 19

19
E., Zamora, R., Ciocoi-Pop, Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile reumatice, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca,p.182-183

18
 Figura 1.5 Devieri ale genunchiului

Sursa: https://www.pinterest.ca/pin/763219468070948680/?lp=true

1.4. Noțiuni generale privind gonartroza

”Gonartroza constituie localizarea reumatismului degenerativ la nivelul articulației

genunchiului. Este o formă frecventă a reumatismului degenerativ, afecțiunea fiind supărătoare și
uneori invalidantă. Procesul de uzură poate interesa separat sau împreună cele două articulații:
femurotibială și femurorotuliană.„ 20
”Astăzi, se poate afirma ca termenul de gonartroză nu mai are nevoie de o extindere a
definiţiei sale. Localizată la nivelul genunchiului această afecţiune implică anumite caracteristici
din următoarele puncte de vedere:
- Etimologic: ruperea echilibrului din cauza primordial mecanică, între
presiunea unitară şi calitatea cartilajului articular;
- Anatomic: uzura progresivă a cartilajului până la dispariţia sa in zonele
eforturilor unitare de compresiune maxima cu reacţii de eburnare osoasa sub steofitoza
marginala în jurul zonei lezate;
- Clinic: evoluţia algică, cronică uneori cu impotenţă funcţională marcată.
- Radiologic: pensarea spaţiului articular, osteofitoza, condensare osoasă şi
uneori, discretă decalcifiere;
- Biologic: negativitatea testelor caracteristice reacţiilor inflamatorii.
Hipocrat a inclus gonartroza în grupul mare al afecţiunilor articulare cronice.
Literatura de specialitate descrie gonartroza sub diverse denumiri enunţând diferite ipoteze
etiopatogenetice.
Etiopatogenie
Considerată multă vreme ca o manifestare a senescenţei articulare gonartroza a fost
diferenţiată de aceasta în urma lucrărilor lui Rutishauser şi Veraguth, Denischi şi Antonescu.
Etiopatogenia gonartrozei se rezumă la câteva fraze: ruperea echilibrului dintre calităţile
mecanice ale structurilor articulare şi solicitările la care sunt supuse fie prin scăderea rezistenţei
mecanice a cartilajului fie prin creşterea anormală a tensiunilor.
a) Scăderea rezistenţei mecanice a cartilajului. Cauzele care duc la fragilitatea

20
E., Zamora, R., Ciocoi-Pop, Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile reumatice, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca,p.185

19
cartilajului nu sunt încă pe deplin lămurite. În prezent accentul se pune pe alterările biochimice
ale cartilajului artrozic.
Leziunea de debut ar fi o deperdiţie exagerată a substanţei fundamentale - o
depolimizare a mucopolizaharidelor cu diminuarea concentraţiei de condritin-sulfat;
din această cauză cartilajul articular îşi pierde structura normală şi calităţile mecanice.
Scăderea mucopolizaharidelor ar fi explicată fie printr-un exces de degracare (condrocitul
afectat de o maladie necunoscuta ar eliberă enzime protolitice lizozomale care hidrolizează
lanţurile peptidice ale mucopolizaharidelor) fie printr-un defect de sinteză a mucopolizaharidelor
ceea ce ar antrena ramolirea cartilajului şi deformarea lui.
Au mai fost enunţaţi factori ereditari, metabolici, glandulari şi circulatori care ar fi
capabili să determine modificări distrofice ale substanţei fundamentale a cartilajului articular,
ceea ce iniţiază lanţul modificărilor artrozice, chiar sub acţiunea solicitărilor mecanice normale.
b) Creşterea presiunii imitare în articulaţie. Bouillet sintetizează multiplele cauze ale
supraîncărcării in intraarticulare şi extraarticulare.
1. Cauzele intraarticulare creează, prin condiţiile mecanice defectuase un surmenaj
funcţional ce depăşeşte capacitatea de rezistetenţă a cartilajului. Ele pot fi determinate de mai
mulţi factori.
Traumatismul poate fi o cauza generatoare de artroză cu atât mai mult cu cât este repetat
sau însoţit de leziuni majore ale elementelor constitutive ale articulaţiei. Reacţii posttraumatice:
- circulatorii: reacţii vasomotorii reflexe cu punct de plecare în
ligamente, sinovie sau os;
- biologice: modificarea lichidului sinovial, ale mucinei, ceea ce
diminuează calităţile de lubrifiant;
- reflexe la distantă: acestea conduc la atrofia cvadricepsului.
antrenând o tulburare a stabilităţii articulare.
Leziunile de menisc creează un dezechilibru articular complex cu
blocajul extensiei şi limitarea rotaţiei externe a tibiei. Lanțul tulburărilor artrozice
descris de la deranjamentul intern la artroza propriu-zisă.„21

Lanţul tulburărilor cinetice

Tabel 1.1

21
A., Denischi, D., Antonescu, Gonartroza, Editura Medicală, București, 1977, p.53-59

20
 TRAUMA

Deranjament Conversiunea intr-o Delăsarea

Intern articulaţie plana centrodului

Răspuns Uzura mecanica Suprafeţe

biologic a suprafeţelor anormale de mişcare

Alterarea cartilajului, hipertrofie ARTROZA

sinovială localizată, osteofitoză

Sursa: A., Denischi, D., Antonescu, Gonartroza, Editura Medicală, București, 1977, p. 59

”Instabilitatea genunchiului prin leziuni ligamentare determină apariţia gonartrozei

prin tulburarea jocului articular normal. Datorită stimulilor articulari anormali, apare o stare
reactivă a genunchiului exprimată prin hidrartroză şi durere. Tulburările mecanice articulare vor
determina în timp apariţia artrozei.
Atrofia reflexă a cvadricepsului, cu răsunet imediat şi important asupra oricărei
leziuni a genunchiului, joaca un rol deosebit în instalarea şi agravarea artrozei posttraumatice. De
la micro traumatismele la care este supus genunchiul instabil pleacă noi impulsuri, care inhibă
motoneuronul inferior ce comandă cvadricepsul, antrenând o atrofie suplimentară.
Osteocondroza disecantă - maladia Konig , mai ales forma ajunsă în stadiul de corp
liber intraarticular, poate provoca apariţia unei gonartroze. Riscul artrozei este cu atât mai mare
cu cât bolnavul este mai in vârstă, ajungând la peste 50 de ani Ia incidenţa de 100%.
2. Cauzele extraarticulare. Una dintre cele mai frecvente cauze extraarticulare care
poate realiza creşterea presiunii unitare pe cartilajul articular este devierea în plan frontal a
axului mecanic al membrului inferior. Deformarea genunchiului în varum sau valgum realizează
o încărcare, asimetrică, cu creşterea efortului unitar de presiune pe partea concavă. Persoanele cu
membrele inferioare normal axate fac după 40 de ani deviaţii axiale, ceea ce este posibil la adulţi
numai prin relaxarea ligamentelor sau prin erodarea cartilajului.

21
 Deformarea genunchiului în varum. În cazul devierii în varum genunchiul se deplasează
pe verticala centrului de greutate, suferă o translaţie externă în raport cu axa mecanică a
membrului inferior, iar rezultanta forţelor ce acţionează asupra articulaţiei (R) se deplasează in
acelaşi sens cu axa mecanică. Pentru ca rezultanta forţelor ce acţionează asupra genunchiului să
rămână între spinele tibiale, forţa musculară externă, dezvoltată de deltoidul fesier. ar trebui să
crească considerabil (ceea ce ar determină creşterea valorii rezultantei). Cum valoarea acestei
forţe a deltoidului fesier depinde nu numai de echilibrul genunchiului, ci şi de cel al şoldului , ea
poate să rămână constantă determinând deplasarea internă a rezultantei şi creând tensiuni de
presiune anormal de ridicate pe platoul tibial intern.
Un triunghi de densitate osoasă crescută sub platoul tibial intern este consecinţa acestei
creşteri a eforturilor unitare de presiune. Supraîncărcarea compartimentului medial determină
erodarea cartilajului şi pensarea interliniei cu mărirea deviaţiei în varum, ceea ce duce la o nouă
argumentare a tensiunilor de presiune, închizându-se astfel un cerc vicios care menţine şi
agravează artroza. O uzură de un milimetru determină o unghiulatie a axelor femuro tibiale cu un
grad şi translaţia cu 7,5 mm a axei mecanice Bouillet şi Van Gaver.
Atâta timp cât axa mecanică a membrului inferior se găseşte între cele două centre ale
platoului tibial lateral şi ale celui medial, situate la 2 cm de o parte şi alta a centrului interliniei
articulare, genunchiul este încă stabil. Dacă axa mecanică trece înăuntrul centrului tibial medial,
genunchiul tinde să se disloce, formaţiunile externe opun o rezistentă şi mai mare, ligamentul
colateral extern are rolul unei pârghii de gradul II, care tinde să zdrobească condilul femural
intern ca pe o nucă într-un spărgător, crescând considerabil efortul unitar din jumătatea internă a
articulaţiei. Genunchiul devine instabil, foarte dureros, iar mersul aproape imposibil.
Deformarea genunchiului în plan sagital este o cauză de supraîncărcare articulară genu-
recurvatum în care artroza reprezintă o raritate şi genu-flexum de cauză anatomică locală (
fracturile vechi cu dezaxare, redori posttraumatice) sau funcţională (inegalitate mare a
membrelor inferioare).
Instabilitatea laterală a rotulei este o cauză importantă de artroză femuro-patelară.
Deplasarea în plan frontal a axului mecanic al membrului inferior, mai frecvent în genu-valgum
şi mai rar in genu-varum va determina o supra-încărcare a articulaţiei femuro-patelare.
Încărcarea statică şi dinamică la distanță poate sta la originea unei gonartroze. Se admite
ca o deviaţie în valgum sau varum la nivelul piciorului antrenează o deviaţie paralelă a
genunchiului. Deviaţiile în coxa-valgă, coxa-vară, rezecţiile de cap şi col ale extremităţii
superioare femurale pot determina apariţia unei gonartroze.
Condiţiile generale de supraîncărcare articulară pot fi şi ele încriminate în etiopatogenia
gonartrozei. Ele sunt generate de sporturi violente practicate mult timp, mai ales acelea care

22
impun genunchiului un efort de flexie (schiori, jucători de fotbal, rugby ), şi de anumite
profesiuni (poziţia îngenunchiată a parchetarilor). Conceptul de malformaţie preartrozică a genu-
valgumu-lui şi, mai ales, a celui varum este unanim recunoscut. Aceste deviaţii axiale, mai bine
suportate de bărbaţi, au o tendinţa evolutivă mai evidentă la femei, la care se observă accentuarea
lor în momentul menopauzei, datorită creşterii ponderale rapide şi relaxării musculo-ligamentare.
Un genu-valgum sau varum până atunci compensat se accentuează şi se decompensează,
evoluând spre artroză.” 22
În progresia fenomenelor artrozice de la nivelul genunchiului am putea evidenţia trei
stadii evolutive.

Figura 1.6 Evoluția gonartrozei

Sursa: A., Denischi, D., Antonescu, Gonartroza, Editura Medicală, București, 1977, p. 83

”Stadiul iniţial I este cel al artrozei localizate la un singur compartiment articular.

Leziunea cartilaginoasă a acestui compartiment - ramolire, eroziune, ulceraţie - diminuează
polisajul extrem de fin şi gradul de elasticitate a suprafeţelor articulare. Agravarea leziunii
cartilaginoase, osoase şi sinoviale va determina o accentuare a tulburării mecanice articulare . În

22
A., Denischi, D., Antonescu, Gonartroza, Editura Medicală, București, 1977, p.60-82

23
genu-varum leziunile cartilaginoase vor duce la micşorarea spaţiului articular în compartimentul
intern, ceea ce antrenează o accentuare a deviaţiei în varum şi, deci, o si mai mare creştere a
eforturilor de presiune locală. Din punct de vedere clinic, apar manifestările subiective şi
obiective cum ar fi : dureri in ortostatism prelungit şi mers pe teren accidentat ; incapacitatea de
“ înzăvorâre “ a genunchiului în mers, ușoară hipotonie si hipotrofie a cvadricepsului, crepitaţii
moderate.
Stadiul evoluat II este acel al artrozei generalizate la întreaga articulaţie. Existența
leziunilor artrozice în compartimentul intern sau extern al articulaţiei femuro-tibiale sau la
nivelul articulaţiei femuro-patelare are răsunet asupra jocului articular normal al genunchiului.
Deviaţiile in varum sau valgum duc la supraîncărcarea compartimentului omolog al articulaţiei
femuro-patelare, mărind frecarea şi determinând apariţia uzurii cartilajului la acest nivel.
Manifestările clinice sunt mai importante: dureri intense care apar în ortostatism şi mers,
limitarea amplitudinii mişcărilor, crepitaţii intense, uşor flexum al genunchiului, deviaţiile
laterale, hipotrofia şi hipotonia importantă a cvadricepsului.
Stadiul final III al evoluţiei gonartrozei este acela al degradării articulare prin leziuni
foarte intense. În plan frontal, deviaţiile axiale se agravează mult prin dispariţia cartilajului în
comportamentul intern sau extern. Axul mecanic al membrului inferior în translaţia sa laterală
depăşeşte centrul platoului tibial intern sau extern, determinând instabilitatea genunchiului.
Clinic acest stadiu se caracterizează prin: dureri importante, degradare articulară
marcantă severa insuficientă musculară, genu-flexum, deficit motor important. Evoluţia
progresivă, in stadii a gonartrozei se face printr-o serie de cercuri vicioase ce se înlănţuie şi se
influenţează reciproc.„ 23

23
A., Denischi, D., Antonescu, ”Gonartroza„, Editura Medicală, București, 1977, p.83-88

24
 CAPITOLUL II MATERIAL ŞI METODE

2.1. Locul de desfăşurare al cercetării

Studiul s-a desfășurat la domiciliul pacientului în perioada Februarie - Mai 2018.

În ceea ce privește activitatea de recuperare a pacientului s-au folosit materialele
disponibile la domiciliul acestuia sau achiziționate pe parcurs fiindu-i benefice și după
terminarea acestei perioade.

2.2. Eșantionul de subiecți și durata

Studiul pe care l-am efectuat a fost pe un singur pacient, cu care s-a început activitatea în
05.02.2018 și s-a finalizat 07.05.2018.

2.3. Etapele cercetării

Întreaga perioadă de desfășurare a studiului a fost împărțită pe următoarele etape:

 în prima etapă; a avut loc documentarea teoretică, care a constat în studierea
materialelor din literatura de specialitate, selecţionarea metodelor şi procedeelor utile
în aplicarea programului kinetoterapeutic.
 în a 2-a etapă: am ales subiectul cu gonartroză bilaterală, predominant genunchiul
stâng, stadiul doi. De asemenea în cadrul acestei etape, mi-am pregătit materialele
pentru testare şi pentru tratament. A fost realizată fişa individuală la care s-au

25
 înregistrat permanentele modificări ce au apărut , atât în programul de recuperare cât
şi în evoluţia clinică şi funcţională a subiectului. A fost studiat dosarul personal ce
cuprinde: diagnostic, indicaţiile tratamentului medicamentos, kinetoterapie;
 în a 3-a etapă: am elaborat şi am aplicat programul de intervenţie prin masaj şi tehnici
kinetice, în vederea recuperării pacientului, remarcând de la o ședință la alta progresul
sau regresul pacientului.
 în etapa a 4-a: am apreciat evoluţia dinamică a parametrilor, s-au prelucrat grafic
datele culese, s-au interpretat rezultatele obţinute şi s-a redactat lucrarea.

2.4. Metodele de cercetare folosite

2.4.1. Metoda documentării teoretice

În cercetare, documentarea este o activitate indispensabilă, fiind individuală, personală,

aparţinând fiecărui specialist în parte, care trebuie să cunoască atât fondul de bază al disciplinei
din care face parte tema, cât şi datele noi în continuă dinamică pe care le furnizează publicaţiile
periodice. Pentru această documentare care stă la baza realizării cercetării, au fost consultate
manuale, reviste de specialitate, note de curs, informaţii de pe internet, acestea fiind cuprinse în
lista bibliografică.

2.4.2. Metoda anchetei

Metoda anchetei face parte din metodele cercetării complexe, ocupând un loc important
în obţinerea informaţiilor necesare. Metoda a fost folosită în scopul cunoaşterii subiecţilor în
dinamica evoluţiei lor, pentru cunoaşterea condiţiilor care au generat afecţiunile şi sechelele
acestora,
Am utilizat metoda sub formă de interviu, în care discuţiile cu aparţinătorii şi celelalte
persoane implicate, medicul specialist, au constituit fundamentul pentru stabilirea priorităţilor şi
direcţiilor programului recuperator prin kinetoterapie.

2.4.3. Metoda observaţiei

26
 În cercetarea de faţă am folosit metoda observaţiei sistematică, extensivă și directă,
urmărind obţinerea unor informaţii noi privitoare la modificările determinate de boală în
comportamentul motor şi general al subiectului: simptomatologie, modificări faţă de parametrii
normali, receptivitate, posibilităţi de executare şi eficienţă a programelor de kinetoterapie
aplicate, evoluţia dinamică a subiecţilor. De obicei, observaţia se realizează vizual, dar sunt
cazuri, cum ar fi investigaţiile somatoscopice şi funcţionale, când la observaţie iau parte şi alţi
analizatori (tactil, auditiv, olfactiv).
Importanţi au fost şi indicatorii cantitativi şi calitativi care se observă şi se evaluează.
Aceşti indicatori trebuie urmăriţi în dinamica lor: goniometria, testing muscular şi celelalte teste
aplicate în cercetarea de faţa, aceştia reprezentând indicatorii cantitativi, iar graficele
reprezentând aspectul calitativ.

2.4.4. Metode de măsurare

Cercetarea ştiinţifică este un demers care urmăreşte obiectivitatea tuturor momentelor

sale, condiţia obiectivizării fiind măsurarea diferiţilor parametri ai subiectului supus cercetării.
Măsurarea reprezintă atribuirea de valori anumitor parametrii, astfel încât relaţiile numerice
dintre aceştia să ofere informaţii cât mai complete despre subiectul supus cercetării. Aplicate
constant ele au reprezentat şi metode concrete de cuantificare a nivelului evolutiv şi un punct de
reper pe baza căruia programele au suferit modificări în sensul suplinirii cu mijloace şi metode
din ce în ce mai complexe.
Examinarea cuprinde date anamnezice, examinarea clinică şi paraclinică a bolnavului şi
teste specifice din care rezultă cu exactitate problemele bolnavului.
Această apreciere va fi iniţială şi periodică pentru a urmări etapizat evoluţia recuperării.
Examinarea cuprinde:
 anamneză;
 inspecția;
 palparea;
 măsurători;
 testing-ul muscular;
 examinarea staticii și dinamicii;
 examinări globale (aprecieri ale locomoţiei).

Anamneza se referă la date despre pacient: vârsta, profesia, antecedente personale,

familiale şi ale istoricului bolii sau a altor boli. Aceste date ne oferă posibilitatea de a știi date

27
aprofundate despre pacient.
”Prin inspecție ne propunem să observăm caracterele şi aspectele individuale precum
înălţimea, greutatea corporală, armonia dreapta/stânga, atitudinea şi comportamentul motric. Se
cercetează caracterele şi aspectele morfologice ale corpului, tegumentelor, ţesutului
subtegumentar, muşchilor, oaselor şi articulaţiilor.
Palparea ne poate oferi informaţii asupra:
- temperaturii tegumentelor (tegument cald-proces inflamatoriu; rece- process
algodistrofic);
- gradul de supleţe;
- indentificarea punctelor dureroase la presiune /tracţiune şi la mişcare:
- observarea diferitelor modificări de consistenţă a ţesuturilor moi: hipotonia musculară,
retracţia tendinoasă ș.a.
- pocnirea ţesutului moale (sinovita. hematoame subcutanate cartilaginoase).”24
Bilanţul articular
”Măsurarea unghiurilor de mişcare articulară se efectuează cu ajutorul goniometrului şi
prin aprecieri vizuale în funcţie de mişcarea articulară posibilă. Aprecierea gradului de mobilitate
articulară se face respectând regulile acestui test:
- subiectul va fi relaxat, aşezat confortabil şi instruit asupra manevrelor ce vor urma;
- unghiul de mobilitate articular se măsoară din poziţia "O" (poziţie anatomică)până la
poziţia maxima (finală) permisă de articulaţie;
- gradul de mobilitate a unei articulaţii este egal cu valoarea unghiului maxim măsurat.
Pentru articulaţiile femurotibiale şi ale piciorului examinarea goniometrică se face astfel:
- pentru articulaţia femurotibială - subiectul este culcat pe masa în decubit ventral, cu
piciorul atârnând în afara planului mesei (pentru a se obţine extensia totală a genunchiului).
Goniometrul se aşază în plan sagital, cu baza pe planul mesei şi în lungul axei coapsă-gambă,
cu acul indicatorului în dreptul axei biomecanice transversale si cu indicatorul culcat in dreptul
axului lung al gambei.
Amplitudinea medie normală a mişcării active de flexie-extensie este de 135° iar a celei
pasive de 150°; deci diferenţa dintre mobilitatea pasivă si cea activă este de 15°.
Bilanţul muscular al genunchiului
Bilanţul muscular reprezintă un sistem de tehnici de examen manual pentru evaluarea
forţei fiecărui muşchi sau a unor grupuri musculare. Cel mai frecvent este utilizată scara cu 6

24
E., Zamora, R., Ciocoi-Pop, Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile reumatice, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca,p.186-187

28
trepte (5-0) pentru testarea forţei musculare.” 25

Forțele musculare

Tabel 2.2
5 Forţa cea mai bună Este forța maximă. Muşchii pot executa mişcare
(forța recomandată) totală pe toată amplitudinea contra unei forţe
exterioare, egală cu valoarea forţei normale.

4 Forţa bună Reprezintă capacitatea muşchiului de a deplasa

antigravitaţional segmentul contra unei rezistenţe de
nivel mediu. (forța care învinge gravitația)

3 Forţa acceptabilă Este forţa unui muşchi de a mobiliza complet

segmentul, dar fără gravitaţie. (forța care nu învinge
gravitația)

2 Forţa mediocră Este o forță slabă care permite muşchiului să

mobilizeze segmentul, dar fără gravitaţie.

1 Forţa schiţată Reprezintă o schițare a contracţiei fără realizare.

25
E.L., Sidenco, Bilanțul articular și muscular”, Editura A.P.P., București, 1999, p.237-238

29
0 Fără forţă Nu există nici mișcare, nici contracţie.

Sursa: E.L., Sidenco, Bilanțul articular și muscular”, Editura A.P.P., București, 1999, p.237-238

Testarea stabilităţii genunchiului

”Examenul fizic al genunchiului localizează durerea la genunchi şi în
compartimentul specific afectat. Stabilitatea ligamentară este cercetată în plan
mediolateral şi anteroposterior:
a – mecanism de entorsă internă cu lezarea ligamentului lateral intern, (LLI);
b – testarea stabilităţii ligamentare în plan frontal (lateralitate medială, LM);
c – testarea stabilităţii ligamentare în plan sagital (sertar direct, SD);
d – testarea stabilităţii rotatorii (sertar (S) rotator intern (RI) şi extern (RE)).„26
”Testul de evaluare a mersului “Ridică-te şi mergi” ce se compune din următoarele faze:
- ridicarea de pe scaun ;
- menţinerea ortostatismului câteva secunde ;
- deplasare 3 -5m ;
- întoarcere 360 de grade ;
- revenire în dreptul scaunului ;
- aşezarea pe acesta.
Prin testul descris mai sus am încercat să evaluăm următoarele aspecte caracteristice
mersului: lungimea pasului (lungimea pasului unilateral al membrului inferior: s-a măsurat
interiorul acropodion (punctul interior al piciorului, corespunzător degetului I sau II, când
subiectul este în ortostatism, cu greutatea corpului egal distribuită pe ambele picioare) şi punctul
pterion (piciorul anterior); distanţa între membrele inferioare (distanţa dintre membrele
inferioare, care s-a măsurat între cele 2 pterioane (punctul posterior călcâiului, când subiectul
este în ortostatism, cu greutatea corpului egal distribuită pe ambele picioare); poziţia corpului în
timpul ridicării/coborârii; poziţia membrelor superioare în timpul ridicării; poziţia membrelor
superioare în timpul deplasării; poziţia trunchiului în timpul deplasării; unghiul de flexie al
membrelor inferioare.
Evaluarea tipurilor de mers:
· mers în lateral (înspre dreapta, apoi înspre stânga);
· mers cu spatele;

26
T., Balint, et al.,” Evaluarea aparatului locomotor„, Editura Pim, Iași, 2007, p. 270

30
 · urcatul scărilor.
Testul de mers Tinetti evaluează atât echilibrul, cât şi mersul în timpul unor sarcini
motrice uzuale. Pe baza acestuia, au fost dezvoltate alte 2 tipuri de interpretări ale testului clasic
de evaluare a mersului, şi anume:
Testul echilibrului în sprijin unipodal se execută într-un picior, cu braţele încrucişate pe
piept se cronometrează cât poate să îşi ţină echilibrul (30- 150 sec.). Se poate complica flectând
genunchiul.” 27
”Testul Romberg investighează echilibrul în poziţia stând, membrele inferioare apropiate,
membrele superioare pe lângă trunchi sau orientate în plan anterior (coatele extinse). Se execută
cu ochii deschişi şi închişi. Se apreciază timp de 60 de secunde pierderea sau încercările de
menţinere a echilibrului, (redresările) prin oscilaţii excesive sau prin păşire. În mod normal, cu
ochii închişi sau deschişi, subiectul nu prezintă deviaţii sau căderi.„ 28

2.4.5. Metoda înregistrării, prelucrării și reprezentării grafice a datelor

Concomitent cu cercetarea propriu-zisă, s-a efectuat şi înregistrarea fenomenelor studiate

şi consemnarea rezultatelor obţinute. În urma adunării tuturor datelor necesare la începutul
cercetării şi a aplicării programului de kinetoterapie, o să folosesc în final metoda grafică pentru
a scoate în evidenţă cât mai clar nivelul de la care s-a pornit cu pacientul şi evoluţia ulterioară a
acestuia.

2.5. Generalități privint tratamentul fizical-kinetic

”Tratamentul fizical-kinetic al gonartrozei în lipsa unui tratament conservator capabil să

favorizeze regenerarea cartilajului afectat de artroză. Acesta rămâne cea mai raţională soluţie
terapeutică deoarece medicina fizică posedă mijloacele necesare combaterii durerii, a inflamaţiei
cronice şi poate preveni deformaţiile invalidante.
Obiectivele pe care şi le propune acest tratament sunt:
a) combaterea durerii şi a inflamaţiei;
b) asigurarea unei bune stabilităţi articulare;
c) conservarea unei mobilităţi articulare în limite funcţionale;
d) profilaxia secundară a complicaţiilor şi a descoperirilor algofuncţionale.

27
T., Balint, et al.,” Evaluarea aparatului locomotor„, Editura Pim, Iași, 2007, p. 240-242
28
M., Cordun, ”Kinantropometrie„, Editura CD Press, Bucureşti, 2009, p. 210

31
 Atingerea acestor obiective este perfect realizabilă prin mijloacele terapeutice specifice
medicinii fizice, cu condiţia ca metodologia de aplicare să fie permanent adaptată la stadiul bolii,
să fie progresivă şi urmată cu consecvenţă.
Tratamentul fizical-kinetic trebuie individualizat pentru fiecare bolnav în parte şi trebuie
evitată tendinţa de a şabloniza o schemă terapeutică globală care se adresează gonartrozei în
general. Pentru uzul unor practicieni cu mai puţină experienţă, se pot jalona două situaţii mai
frecvent întâlnite în serviciile de fizioterapie.
A. Bolnav cu gonartroză care se prezintă într-un stadiu de activare inflamatorie cu
genunchiul mărit global de volum, cald, cu un discret flexum antalgic, mic revărsat lichidian
intraarticular, limitare antalgică a mobilităţii (în special pentru atingerea amplitudinilor maxime
de mobilitate), impotenţă funcţională variabilă.
B. Bolnav cu dureri la nivelul genunchiului care au un troznet mecanic clar; acestea sunt
declanşate doar la urcat-coborât scările sau alte poziții ce pun presiune intraarticulară (ghemuit,
în genunchi), ortostatism prelungit făra semne clinice obiective de inflamaţie, cu limitare
antalgică moderată a mobilităţii, dar cu un grad de flexum al genunchiului constant (pe care de
altfel bolnavul le are întotdeauna) şi un deficit de forţă musculară al aparatului extensor al
genunchiului.
Bolnavii din prima grupă vor fi trataţi prin repaus la pat, în decubit dorsal (descărcare
articulară completă), posturarea genunchiului, iniţial antalgic (o pernă mică plasată în spaţiul
popliteu care să asigure 10-15 grade de flexie pasivă), iar pe măsură ce durerea şi inflamaţia scad
în intensitate, se reduce progresiv unghiul de flexie, până la posturarea genunchiului în extensie
completă.
Pentru reducerea durerii şi a fenomenelor inflamatorii, pe lângă tratamentul postural, se
aplică comprese reci cu soluţie de sulfat de magneziu 60 g/litru, masaj, comprese cu gheaţă,
electroterapie antalgică cu curenţi de joasă frecvenţă, laser, unde scurte cu impulsuri în dozaj
atermic.
Prevenirea hipotrofiei musculare se poate realiza prin exerciţii izometrice ale mușchiului
cvadriceps şi o serie de proceduri electrice ce stimulează contracţia circulară (curenţi de joasă
frecvenţă, curenţi interferenţiali de medie frecvenţă). În mod obişnuit, prin acest tratament
durerea şi inflamaţia se remit şi se trece la următoarele obiective ale programului de recuperare
prin care se încearcă mărirea forţei musculare, suficientă pentru a asigura o stabilitate şi o
mobilitate corespunzătoare din punct de vedere funcţional.
Pentru recuperarea forţei musculare, a stabilităţii articulaţiei şi a unei funcţionalităţi bune
(mers, urcat-coborât scări), masajul şi kinetoterapia sunt mijloacele terapeutice de bază. Masajul
are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare graţie efectului favorabil

32
asupra stimulării propriocepţiei (menţinerea tonusului muscular) şi prin mobilizarea rotulei pe
condilii femurali, în plus, efectul circulator şi biotrofic tisular local, nu pot fi neglijate.„29

2.6. Programul fizical-kinetic

2.6.1. Igiena ortopedică a genunchiului

”Respectarea regulilor de profilaxie secundară care alcătuiesc igiena ortopedică a

genunchiului:
- greutatea corporala normală;
- evitarea ortostatismului și mersului prelungit;
- evitarea mersului pe teren accidentat;
- mersul cu sprijinul în baston dacă este cazul;
- evitarea poziţiilor de flexie maximă;
- evitarea menţinerii prelungite a unei anumite poziţii a genunchiului;
- mişcări libere de flexie-extensie după un repaus mai prelungit și înainte de
trecerea în ortostatism;
- corectarea cu încălțăminte ortopedică sau tălpici, a piciorului plat;
- evitarea tocurilor înalte sau a încălțămintei incomoze;
- prevenirea traumatismelor directe (lovituri, stat în genunchi).„30

2.6.2. Obiectivele programului

Principalele obiective de atins în recuperarea genunchiului sunt:

 combaterea durerii;
 prevenirea şi combaterea poziţiilor vicioase, realinierea articulară;
 recuperarea forţei musculare şi a stabilităţii articulare;
 respectarea regulilor de profilaxie secundară;

2.6.3. Tehnici, metode și exerciții

29
K., Jaroslav, Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecţiunile aparatului locomotor, Editura Medicală,
București, 2002, p.145-148
30
E., Zamora, R., Ciocoi-Pop, Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile reumatice, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2006, p.192

33
- Tratament medicamentos - antalgic și antiinflamator
- Comprese și împachetări - pentru sedarea durerii, creşterea mobilităţii articulare.
- Masajul membrului inferior
- Gimnastica medicală

1. Exerciții ușoare de acomodare cu efortul și recuperare a musculaturii

- decubit dorsal, se contractă puternic cvadricepsul;
- decubit dorsal, sezând, sprijin pe palme cu gamba în extensie, se execută
contracţii;
Exerciții picior plat:
- stând pe scaun, punem un rulou/minge sub talpă și o rulăm față-spate;

Imagine 2.1 Rulări minge, șezut pe scaun

- stând pe scaun, flexii dorsale și plantare cu ajutorul mingii cu țepi; exercițiu de

propropriocepție, contractă mușchii cvadriceps pe flexia dorsală și mușchii
gambei pe flexia plantară;

34
 Imagine 2.2 Flexie dorsală/ Flexie plantară

- stând pe scaun, folosind aceeași minge executăm înclinări stânga-dreapta pe părțile

laterale ale labei piciorului, ajutând atât piciorul plat cât și ligamentele, meniscurile și
musculatura gambei.

Imagine 2.3 Înclinări stânga-dreapta

Exerciții globale:
- stând pe scaun, folosind discuri de alunecare flexii-extensii (alternativ);

35
 Imagine 2.4 Flexie-extensie disc alunecare

- același exercițiu, dar având genu-valgum punem o minge între picioarele pacientului, iar
mișcarea se va executa cu ambele picioare simultan;

Imagine 2.5 Flexie-extensie discuri și minge

- șezut pe scaun, folosind discurile de alunecare, genunchii flectați, executăm adducții și

abducții;

36
 Imagine 2.6 Adducții-abducții discuri de alunecare (șezând)

- același exercițiu, făcând cercuri pe parchet, circumducții;

- ortostatism, exerciții cu ajutorul stepper-ului pentru exersarea mersului cu obstacole;

Imagine 2.7 Mers obstacol

- același exercițiu mers cu obstacol, însă când pacientul este pe stepper în totalitate, ridică
genunchiul în flexie de 90 de grade;

37
 Imagine 2.8 Mers obstacol și ridicarea genunchiului 90 de grade

- exersare urcat/coborât stepper;

Imagine 2.9 Urcare-Coborâre

- urcare laterală pe stepper;

38
 Imagine 2.10 Urcare laterală

2. Exerciții cu un grad mai mare de efort, dezvoltarea musculaturii

- decubit dorsal se execută imaginar mersul pe bicicletă;

- șezând pe scaun, flexii și extensii ridicând picioarele de pe sol; lucrăm mușchii
cvadricepsului;

Imagine 2.11 Flexii-extensii cu ajutorul mingii

- decubit lateral, membrul mai apropiat de sol în flexie 90 de grade, celalalt extins, se
execută abducții-adducții; lucrează toată coapsa, accentul punându-se pe tensorul
fasciei lata și inchinali;
39
 Imagine 2.12 Decubit lateral abducții-adducții

- decubit ventral, flexii și extensii cu mingea între picioare, dezvoltând muschulatura

bicepsului femural și ischiogambierii;

Imagine 2.13 Decubit ventral flexii-extensii

- decubit dorsal, flexii și extensii cu ajutorul mingii Bobath;

Imagine 2.14 Flexii-extensii decubit dorsal cu minge Bobath

- ortostatism, flexii și extensii folosind mingea Bobath, plecând de la poziția inițială cu

40
 genunchiul în flexie la 90 de grade;

Imagine 2.14 Ortostatism flexii-extensii minge

3. Exerciții de forță
În ultimul stadiu de recuperare trebuie să întărim și să mărim forța musculară, mărind
puțin gradul de dificultate, exercițiile fiind mai dificile.
Fiind musculatura dezvoltată putem lucra pe echilibru și stabilitate.
- exerciții în ortostatism, pe mingea de echilibru, înclinări față-spate, stânga-dreapta;
- stând unipodal pe mingea de echilibru;

41
 Imagine 2.15 Echilibru și stabilitate

- șezut pe scaun, flexii și extensii ale genunchiului atât cu săculeți cât și cu banda elastică,
ținută de terapeut ca și contrarezistență;

Imagine 2.16 Flexie-extensie cu greutate

- decubit ventral, exerciții de flexie-extensie a gambei pe coapsă, terapeutul opune

rezistență cu ajutorul benzii elastice;
- decubit ventral, abducții-adducții cu banda elastică;

42
 Imagine 2.17 Banda elastică exerciții

- șezut pe scaun, cu săculeți de nisip la glezne și mingea între genunchi, se strânge mingea
cu forță maximă, apoi se relaxează;

Imagine 2.18 Contracție și relaxare

43
 - genuflexiuni; ne ajutăm atât de mingea Bobath pentru a favoriza coborârea și ridicarea,
dar și de mingea de burete pentru a nu accentua genu-valgum,

Imagine 2.19 Genuflexiuni

Observații
Înaintea începerii programul propriu zis s-au efectuat câteva ședințe strict de streching
și gimnastică. De asemenea înaintea tuturor ședințelor de recuperare care s-au efectuat se făcea la
fel.
În ceea ce privește tipurile de mers, acestea se pot efectua cu săculeți de nisip odată ce
rezultatele sunt bune și recuperarea se îndreaptă spre stadiul în care se poate lucra cu forța
musculară.
Majoritatea exercițiilor din partea de început al programul, spre final se pot
transforma în exerciții cu dificultate mare datorită săculeților de nisip, a unei benzi elastice,
stepperului ș.a.
În partea inițială a programului se execută exerciții fără un efort mare și cu puține
repetări iar cu cât rezultatele suntmai favorabile cu atât se mărește dozajul de repetări și mai apoi
se opune și rezistență în exerciții; se mărește dificultatea.
Pe lângă toate acestea, se execută asupra pacientului tehnici de masaj de relaxare
musculară și decontracturare.

44
 CAPITOLUL III REZULTATELE CERCETĂRII ŞI INTERPRETAREA
LOR

3.1. Prezentarea și analiza datelor

Pacienta C.I de sex feminin, vârsta de 58 ani, pensionară. Aceasta suferă de gonartroză
bilaterală și varice pronunțate.
Simptomele subiective au fost următoarele:
- durere la nivelul genunchiului drept intermitentă, iar la nivelul genunchiului stâng
durerea apare după 30-40 de minute de mers;
- senzaţie de instabilitate la urcatul şi coborâtul scărilor şi pe teren accidentat;
- mers uşor şchiopătat, partea dreaptă.
Examenul obiectiv a scos în evidenţă următoarele aspecte:

Imagine 3.1 Examen obiectiv

- prezenţa varicelor la nivelor ambelor membre inferioare;

- un uşor valgum din cauza boltei plantare căzute;
- limitarea moderată a mobilităţii pentru atingerea amplitudinii maxime de mişcare
când apare durerea în zona genunchilor;
- impotenţa funcţională variabilă;

45
 - crampe musculare și cârcei frecvenți;
- cicatrici vizibile în urma operației varicelor, lateral gamba dreaptă (ulcer varicos).

Diagnosticul a fost de gonartroză bilaterală predominant dreaptă, stadiul iniţial. A

efectuat tratament săptămânal la domiciliu.
Tratamentul recuperator a cuprins:
 masaj;
 kinetoterapie.

Teste şi măsurători

Tabel 3.1
I.Durerea(*,**,***) Perioada Iniţială Perioada Perioada Finală
(stg/dr) Intermediară (stg/dr)
(stg/dr)
La mers pe scări
La mers pe teren plat **/ * **/ * *
În repaus */ * */ - -
*/ -
-/ - -/ -
II.Palpare
Cald * - -
Şoc rotulian - - -
III. Măsurători
Circumferinţa 40/41 40/40.5 40 / 40
mediorotuliană
Circumferinţa coapsei 10 cm 52.5/51 53/52 53.5/54
suprarotulian
Circumferinţa gambei 10 cm 41/40 41.5/40.5 41.5/41.5
subrotulian
IV. Mobilitate
Flexie(activă/pasivă) Dr. 97°/116° Dr. 100°/118° Dr. 105.5°/121°
(dr./stg.) Stg.110°/130° Stg. 119°/136° Stg. 124.5°/139°
VI.Activitate
Ortostatism ** * *

46
prelungit

Legendă:
,,***” – durere puternică
,,**” – durere moderată
,,*” – durere difuză
„-” - lipsa durerii

Înregistrarea amplitudinii de mișcare

Tabel 3.2
Mișcarea Partea Evaluare inițială Evaluare finală Diferență
testată

Stânga 110° 124.5° 14.5°

FLEXIE
Dreapta 97° 105.5° 8.5°

Dinamica evoluției amplitudinii de mișcare

Inițial Diferența Final

124.5
110
105.5
97

14.5
8.5

Stânga Dreapta

Grafic 3.1 Evoluția amplitudinii de mișcare

47
 Înregistrarea forței musculare
Tabel 3.3
Grupele musculare Partea testată Evaluare inițială Evaluare finală
principale
Dreapta F3+ F4
Cvadriceps
Stânga F4 F5
Dreapta F3 F4+
Ischiogambieri
Stânga F4 F5

Evaluarea tipurilor de mers

Tabel 3.4
Tipul de mers Evaluare inițială Evaluare finală
Mers lateral spre stânga 3 1

Mers lateral spre dreapta 2 0

Mers cu spatele 1 0
Urcarea scărilor 2 1
Coborârea scărilor 2 1

Testul echilibrului static

Tabel 3.5
Activitatea Partea Evaluare inițială Evaluare finală
dreapta 2 1
Testul unipodal
stânga 1 0
Testul Romberg - 2 0

Legendă tabele 3.4; 3.5

0 – normal ;
1 – deviaţie moderată ;
2 – deviaţie mai marcantă ;
3 – anormal ;

48
 În ceea ce privește testul de evaluare a mersului “Ridică-te şi mergi”, pacientul a trecut
fără probleme, punând în evidență stadiul inițial al gonartrozei, problemele majore ale acestei
afecțiuni nearătându-se la capacitate maximă.

3.2. Interpretarea datelor

Dacă la evaluarea iniţială pacientul prezenta dureri intense la testări, la evaluarea finală s-
a putut constata diminuarea durerii, ajungându-se până la dispariţia ei. Astfel testele efectuate la
început au pus în evidenţă eficacitatea programului kinetoterapeutic și a tehnicilor de masaj
aplicate la nivel articular și asupra musculaturii.
Programul kinetoterapeutic aplicat timp de 3 luni, cu 3 întâlniri pe săptămână, durata 30-
40 minute a urmărit ameliorarea durerii în timpul mişcărilor, îmbunătăţirea amplitudinii
articulare şi a forţei, stabilităţii şi rezistenţei musculare.
Datorită măsurătorilor efectuate în fiecare lună a recuperării reiese o ameliorare vizibilă
în ceea ce privește resimțirea durerii pe parcursul activității zilnice. Mobilitatea și stabilitatea
oferită de mușchi este mai dezvoltată, ușurând atât mersul cât și urcatul scărilor.
Se poate observa o creșterea forței musculare la ambele membre inferioare, atât pentru
musculatura de extensie, cât și pentru cea de flexie a genunchiului, un ușor deficit rămânând la
membrul inferior drept. Constatăm o îmbunătățire a echilibrului static, fiind rezultatul evoluției
celorlalți factori prezentați mai sus.
Putem remarca că tipurile de mers înregistrează și ele valori pozitive, fiind rezultatul
aplicării și dozării corespunzătoare a programului terapeutic; dacă la testarea inițială, pacientul
resimțea durerea la câteva minute după mersul pe jos, după tratament perioada s-a mărit.
Trebuie să menționăm că pacienta a avut grijă în ceea ce privește stilul de viață. A
adaptat unul sănătos, fără să ia kilograme în plus, a evitat să își forțeze articulația genunchilor și
acțiunile care puteau duce la încetinirea progresului său.

3.3. Observații

Nu doar tratamentele, fie ele medicamentoase sau terapeutice, duc la un progres pozitiv și
o ameliorare a oricărei probleme. Un factor important este dedicarea de care dau dovadă atât
pacientul cât și kinetoterapeutul. Implicarea și conștientizarea către o stare mai bună din partea
pacientului și o bună tratare a problemei din partea kinetoterapeutul, fac ca finalul drumul pe
care aceștia doi și l-au propus, să aducă rezultate favorabile pentru ambele tabere.

49
 CAPITOLUL IV CONCLUZII ŞI PROPUNERI

4.1. Concluzii

Lucrarea prezentată mai sus reprezintă o combinație de tehnici şi metode aplicabile

pacienţilor cu gonartroză bilaterală, menite să eficientizeze procesul de recuperare.
Tehnicile kinetice și procedeele de masaj aplicate corespunzător redau tonusul muscular
și duc la creșterea forței musculare, astfel pacientul poate executa exerciții de la cele mai simple
spre cele mai complexe. Concluziile la care s-a ajuns în urma efectuării studiului demonstrează
că, kinetoterapia este mijlocul de tratament fizical, ce nu poate fi înlocuit de către alt mijloc
recuperator, el ocupând un loc central în recuperarea funcţiei pierdute.
Tratamentul recuperator trebuie continuat la domiciliul pacientului, în limitele permise de
contraindicaţiile locale sau generale ale traumatismului.
Instruirea subiecţilor încă de la începutul programului recuperator asupra obiectivelor
urmărite şi efectele exerciţiilor fizice asupra organismului, formarea unor motivaţii puternice au
dus la optimizarea tratamentului prin participarea lor conştientă şi activă.
Alegerea şi aplicarea exerciţiilor fizice trebuie să ţină cont de particularităţile de vârstă,
sex, gradul de pregătire fizică anterioară şi tipul de sechelă după care se structurează conţinutul
programelor.
Evaluarea cât mai exactă și completă, combinată cu dozajul corespunzător al
programului terapeutic și cu atenta supraveghere a kinetoterapeutului duc la înregistrarea rapidă
de progrese, acest lucru având un impact important asupra aspectului psihic al pacientului.

4.2. Propuneri

 Intervenția chirurgicală va fi efectuată ca ultimă măsură, asta atunci când metodele de

tratament conservator nu dau nici un rezultat.

 Kinetoterapia are rolul ei bine stabilit și delimitat în cadrul procesului de recuperare, de

aceea, după stabilirea diagnosticului, aceasta trebuie să constituie una dintre metodele
principale de tratament, fiind indispensabilă în procesul de recuperare.

 Aplicarea din timp a programului kinetoterapeutic ajută la o recuperare sau stagnare a

traumatismului; conștientizarea pragului bolii oferă o stare psihică bună.

50
 Este foarte important ca procesul de recuperare să se continue și după încheierea vizitelor
la domiciliu, pacientul beneficiind astfel de o recuperare maximală, iar șansele ca acesta
să întâmpine probleme pe viitor sunt mult mai mici.

 Ar fi indicat ca pacientul să facă mereu gimnastică și să nu sară peste mișcare nici măcar
o zi.

 Trebuie să ne respectăm corpul și să acceptăm perioadele prin care trecem având grijă de
el și evitând factorii externi ce ne pot afecta sănătatea.

51
 BIBLIOGRAFIE

1. Albu, I., Georgia, R., Anatomie clinică, Editura ALL, București, 2010
2. Avramescu,E. T., Bazele anatomice ale mișcării, Universitatea Craiova, 2007
3. Baciu, C., Aparatul locomotor, Editura Medicală, București, 1981
4. Balint, T., et al.,” Evaluarea aparatului locomotor„, Editura Pim, Iași, 2007
5. Cordun, M., ”Kinantropometrie„, Editura CD Press, Bucureşti, 2009
6. Denischi, A., Antonescu, D., Gonartroza, Editura Medicală, București, 1977
7. Jaroslav, K., ” Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecţiunile aparatului
locomotor„, Editura Medicală, București, 2002
8. Moll, K. J., Moll, M., Atlas de anatomie Winterthur, ediția a 3-a,traducerea Dr. Bogdan
Olteanu, Editura ALL, București,1997
9. Niculescu, Th. C, et al., Anatomia și fiziologia omului: compediu, Editura Corint
Educațional,București, 2014
10. Papilian, V., Anatomia omului. Volumul I, Ediția a 11-a revizuită integral de
prof.univ.dr. Ion Albu, Editura BICC ALL, București, 2006
11. Sbenghe, T., Kinetologie profilactic rapeutică și de recuperare, Editura Medicală,
București, 1987
12. Sidenco,E. L., Bilanțul articular și muscular, Editura A.P.P., București, 1999
13. Zamora, E., Ciocoi-Pop R., Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile
reumatice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2006
14. https://www.pinterest.ca/pin/763219468070948680/?lp=true
15. http://www.scrigroup.com/sanatate/RECUPERAREA-MEDICALA-IcircN-
AR22477.php

52