Abia acum - Adrian Păunescu

Rănit la piept de crivăţul câinesc,

Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Şi rănile mereu mă vor durea,

Slăvind întâmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun „iubita mea”,
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.

Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,

Deodată, am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi.

Atunci când totul se-ntâmpla firesc

Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Deodată, ce spun eu şi ce spui tu

Sunt două îngheţate limbi străine
Şi la hotarul dintre da şi nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne.