.

Structuri demografice

Structura populaţiei unui anumit teritoriu reprezintă o anumită

diferenţiere calitativă a acesteia, pe baza unor criterii care au în vedere
elemente de natură lingvistică (structura lingvistică), religioasă
(structura religioasă), rasială (structura rasială), vârstă (structura pe
grupe de vârstă), profesională (structura profesională), mediul de viaţă
(structura pe medii), etnică (structura etnică).

1. Structura lingvistică

Populaţia Terrei vorbeşte un număr mare de limbi care pot fi

reunite în mai multe familii lingvistice; acestea cuprind mai multe grupe,
fiecare cu limbile şi dialectele lor. În prezent, se consideră că există peste
3.000 de limbi vorbite şi peste 6000 de dialecte. Aceasta arată marea
varietate etno-lingvistică a populaţiei Terrei (Fig. 1, DOC 1,2,3).
Doc 1.Cele mai vorbite limbi de pe Glob (2004)

Limba vorbită Persoane (mil.)

Mandarin* 940
chineză
Engleză 480
Hindi 430
Spaniolă 390
Bengali 260
Arabă 240
Portugheză 210
Franceză 130
Urdu 120
Germană 100
Vietnameză 85
Telugu 85
Tamil 85
Italiană 65

2. Structura religioasă
 a. Creştinismul, care cuprinde mai multe grupe de persoane:
catolici, ortodocşi, protestanţi (aceştia din urmă fiind luterani, calvini
sau anglicani) şi câteva grupuri mai mici (creştini egipteni, denumiţi
„copţi” şi creştini etiopieni).
Catolicii predomină în Europa Latină (Franţa, Spania, Italia,
Portugalia), America Latină, dar se întâlnesc şi în alte ţări europene
(Irlanda, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Lituania), în SUA (îndeosebi în
nord-est), Canada, Africa şi Australia. Centrul catolicismului este Roma,
unde se află statul papal (Vatican).
Ortodocşii (cu originea în Imperiul bizantin) sunt răspândiţi în sud-
estul şi estul Europei (greci, români, bulgari, sârbi, ucraineni, bieloruşi,
ruşi). Centrul lumii ortodoxe este considerat Constantinopole (Istanbul).
Protestanţii sunt mai numeroşi în Germania şi ţările nordice (unde
se numesc luterani), în Anglia (unde se numesc anglicani), în Scoţia şi
Elveţia (unde sunt denumiţi calvini), precum şi în SUA (unde există şi alte
ramuri neoprotestante reprezentate de baptişti, presbiterieni ş.a.),
Canada, Australia, Africa.

b. Islamismul cuprinde două mari grupe de oameni: suniţi (cea

mai mare parte) şi şiiţi; religia islamică se mai numeşte şi „mahomedană”
sau „musulmană”.
Dintre musulmani, şiiţii predomină în Iran (centrul religios fiind
Qom), dar pe ansamblul lumii islamice sunt minoritari, iar suniţii se
întâlnesc, în restul lumii islamice (Turcia, ţările arabe din Africa şi Asia,
ţările din Asia Centrală - Kazahstan, Uzbekistan ş.a. - Bangladesh,
Pakistan etc); pe lângă principalul centru religios al islamului (Mecca)
există şi alte centre islamice regionale (Fez, Medina, Islamabad).
Islamismul s-a extins sensibil în ultimul timp la state foarte populate
(Nigeria, Indonezia) şi în ţări africane sau asiatice care nu aveau anterior
această religie.
c. Budismul (predominant în China, dar originar din India) şi
hinduismul (predominant în India) sunt religiile celor mai numeroase
popoare. Principalele centre religioase sunt Lhassa şi Benares.
d. Religiile etnice orientale cuprind confucianismul, taoismul
(ambele mai frecvente în China) şi sintoismul (în Japonia).
e. Iudaismul este religia evreilor, iar principalul centru religios
este Ierusalim.
 f. Animismul este mai frecvent în Africa, dar se întâlneşte şi la
populaţiile aborigene din America, nordul Asiei, Australia şi Noua
Guinee.

3. Structura rasială

Există încă ideea simplistă că rasele reprezintă grupuri umane

obiective, ca subdiviziuni majore ale populaţiei planetei noastre; se
consideră că există grupuri rasiale cum ar fi rasa albă (sau europoidă),
rasa galbenă (sau mongoloidă), neagră (sau negroidă). În realitate,
omenirea este formată dintr-o singură specie (sau rasă).

4. Structura pe grupe de vârstă

Grupele de vârstă, luate frecvent în considerare, sunt următoarele:
a) sub 15 ani;
b) între 15 şi 60 ani;
c) peste 60 ani.
Ca limită a populaţiei tinere se consideră, uneori, şi vârsta de 20
ani.
Mărimea grupelor extreme generează existenţa a două tipuri de ţări
cu populaţii opuse:
- ţări cu populaţie tânără, în care ponderea populaţiei sub 15
ani este mai mare de 40% (ţările africane, ţările din Asia de Sud-Vest şi
din Asia de Sud, ţări din America Centrală);
- ţări cu populaţie îmbătrânită, în care proporţia tinerilor este
mai mică de 20% şi a persoanelor vârstnice trece de 10% (sunt îndeosebi
ţări europene).
- Fenomenul cel mai important pentru anumite ţări este
„îmbătrânirea demografică”, adică schimbarea ponderii proporţiilor
vârstelor mici în favoarea celor vârstnice.
Expresia raportului dintre vârste şi numărul de persoane pentru
fiecare grupă de vârstă sau contingent, pe sexe (masculin şi feminin) este
o reprezentare grafică foarte sugestivă, denumită piramida vârstelor.
Piramida vârstelor redă istoria populaţiei pe aproape un secol.

5. Structura populaţiei pe medii (urban - rural)

 În prezent, se consideră că populaţia urbană reprezintă peste
jumătate din totalul populaţiei mondiale (56% în 2004).

6. Structura profesională

Din totalul populaţiei, o parte este „activă”, iar din aceasta o parte
este ocupată într-o activitate propriu-zisă (spre deosebire de cea
neocupată).
Structura profesională a populaţiei redă din totalul populaţiei
ocupate, numeric sau proporţional, acea parte caracteristică fiecăruia
dintre cele trei sectoare economice:
- sectorul primar (agricultură, silvicultură, pescuit etc);
- sectorul secundar (industria şi construcţiile);
- sectorul terţiar (comerţ, transport şi alte servicii).
Ponderea populaţiei din sectorul primar are cele mai mari valori
(între 50-90%) în ţările în dezvoltare şi subdezvoltate.
Sectorul secundar are ponderi mai mari în ţările dezvoltate sau în
curs de dezvoltare (20-35%).
Sectorul terţiar are cele mai mari ponderi (50-70%) în ţările cele mai
dezvoltate.