FAMILII DE LIMBI

LIMBI INDO-EUROPENE

LIMBA LATINĂ

LIMBI ROMANICE
 FAMILII DE LIMBI

 Limbi indo-europene
 Limbi afro-asiatice
 Limbi fino-ugrice
 Limbi sino-tibetane
 Limbi caucaziene
 Limbi turcice etc.
FAMILII DE LIMBI DIN EUROPA
 LIMBI INDO-EUROPENE
 S-au dezvoltat din limba proto-indo-
europeană/indo-europeana comună
(o limbă neatestată)
 Cele mai răspândite limbi de pe glob:
 Hindi
 Spaniolă
 Engleză
 Portugheză
 Bengali
 Rusă
Portocaliu – populație majoritară care vorbește o limbă IE

Galben – minorități care vorbesc o limbă IE

Limba greacă
Limbi romanice
Limbi indo-iraniene
Limbi celtice
Limbi germanice
Limbi slave
Limbi baltice
Limba armeană
Limba albaneză
 LIMBA LATINĂ
•Limba latină face
parte din grupa
limbilor italice,
alături de:
•faliscă,
•siculă,
•osco-sabină,
•umbriană.

Migraţia triburilor
italice este datată
între secolul al
XVII-lea şi al IX-lea
a. Chr.
Latina era iniţial limba vorbită în regiunea din
jurul Romei numită Latium, de unde provine
şi denumirea de latina.
 Începând din secolul al V-lea a. Chr. statul roman se extinde şi
latina devine limba populaţiilor cucerite.
 La sfârşitul secolului al III-lea a. Chr. Roma stăpâneşte
Peninsula Italică, Sardinia şi partea de sud a Peninsulei
Iberice.
 În secolul al II-lea a. Chr. este cucerită şi eterna rivală,
cetatea Cartagina din nordul Africii. Macedonia şi Grecia devin
provincii romane.
 La sfârşitul secolului al II-lea a. Chr. romanii ajung în sudul
Galiei şi cuceresc noi teritorii în Africa.
 Secolul I a. Chr. aduce Romei hegemonia asupra bazinului
maditeranean: statele de pe ţărmul sudic al Mării Negre, Libia,
Palestina, Egiptul, întreaga Peninsulă Iberică, toată Galia şi
regiunile din estul ei, Dalmaţia, Moesia devin provincii
romane.
 În secolul I p. Chr. Panonia, nord-vestul Africii, Britania şi
Tracia sunt, de asemenea, romanizate.
 Ultimele cuceriri au loc în primii ani ai secolului al II-lea p.
Chr.: Traian cucereşte Dacia şi câteva teritorii orientale,
Arabia, Asiria, Mesopotamia şi Armenia.
•Existau deosebiri între latina scrisă şi cea vorbită, între
latina populară, vulgaris, şi latina cultă, classica.
•Se ştie că limbile romanice nu derivă din latina clasică, ci din
latina vulgară.
•Unitatea latinei vulgare s-a destrămat în secolele V- VI, când
popoarele migratoare au distrus unitatea politică a
imperiului.
•Atacurile barbare au început în secolul al III-lea, iar tot
atunci Aurelian a părăsit Dacia.
•Secolul al IV-lea este marcat de lupte cu populaţiile
migratoare, iar în anul 395 Theodosius a împărţit imperiul în
două state, cu două capitale, Roma şi Constantinopol.
•Imperiul Roman de Apus se destramă în anul 476, prin
detronarea împăratului Romulus Augustulus.
•In Imperiul Roman de Răsărit limba oficială devine greaca
sub împăratul Heraclius (610-641).
• În secolul al VII-lea nu se poate vorbi încă de limbi
romanice. Acest secol împreună cu primele decenii din
secolul al VIII-lea reprezintă o perioadă de tranziţie către
limbile romanice.
 • În lumea vestică, pentru mai mult de o mie
de ani, latina a fost o lingua franca, fiind limba
învăţată şi vorbită pentru conducerea treburilor
Bisericii Romano-Catolice si soluţionarea
problemelor de ordin ştiinţific, cultural şi
politico-juridic.
•Mai târziu a fost înlocuită de franceză în
secolul al XVIII-lea şi de engleză la sfârşitul
secolului al XIX-lea.
•A rămas limba liturgică a Bisericii Romano-
Catolice chiar şi în ziua de astăzi, ceea ce
include şi statutul său de limbă oficială a
Vaticanului.
 LIMBI ROMANICE
 Limbile romanice fac parte din subfamilia italică a limbilor indo-
europene.
 Au mai mult de 700 de milioane de vorbitori nativi răspândiţi în
întreaga lume, mai ales în Europa, America de Sud şi Africa.
 Între anii 350 şi 150 a. Chr., prin expanisunea imperiului, latina
a devenit limba dominantă a Europei de Vest şi de Sud
continentale, influenţând de asemenea dialectele folosite în
Marea Britanie, Africa de Nord şi partea de nord a Balcanilor.
 În timpul căderii Imperiului Roman şi după împărţirea lui în
secolul V, dialectele latine au început să se diferenţieze ducând
la apariţia limbilor neolatine.
 Imperii de peste mări create de Portugalia, Spania şi Franţa au
dus la răspândirea limbilor romanice în lume. Acum peste 70%
de vorbitori ai limbilor neolatine trăiesc în afară Europei.
•Teritoriul pe care se vorbesc astăzi limbi
romanice nu coincide cu cel al Imperiului Roman.

•Au fost pierdute pentru romanitate mai multe

zone (Panonia, Dalmaţia, Thracia, Grecia,
Moesiile, Britania, Germania, Africa de nord).
Acestea poartă numele de Romania Submersa
(„scufundată“) şi mai păstrează uneori forme ale
romanităţii în toponimie şi vocabular.

•În general, se consideră că procesul de

constituire a limbilor romanice s-a încheiat în
secolul al IX-lea.
 Cea mai frecventă clasificare a limbilor romanice
este următoarea:
•grupul ibero-romanic (spaniola, portugheza,
catalana),
•grupul galo-romanic (franceza, occitana),
•grupul italo-romanic (italiana, româna, dalmata,
sarda, retoromana).

Limba română este o limbă indo-europeană:

printre limbile romanice, româna este a cincea după
numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei,
francezei şi italianei.
Limba română mai este numită limba dacoromână
sau dialectul dacoromân, pentru a se diferenţia de
celelalte dialecte:
•aromân,
•meglenoromân,
•istroromân.
 Mario Pei, în 1949, compară
gradul de evoluţie al limbilor
romanice faţă de limba latină:
•limba sardă: 8%;
•limba italiană: 12%;
•limba spaniolă: 20%;
•limba română: 23,5%;
•limba occitană/provensală: 25%;
•limba portugheză: 31%;
•limba franceză: 44%.
latină română italiană franceză spaniolă port. engleză germană

unus unu uno un uno um one eins

duo doi due deux dos dois two zwei
tres trei tre trois tres três three drei
quattuor patru quattro quatre cuatro quatro four vier

quinque cinci cinque cinq cinco cinco five fünf

sex şase sei six seis seis six sechts
septem şapte sette sept siete sete seven sieben
octo opt otto huit ocho oito eight acht
novem nouă nove neuf nueve nove nine neun
decem zece dieci dix diez dez ten zehn
centum cente cent ciento cento
sută hundred hundert

milia mie mille mille mil mil

thousand tausend
latină română italiană franceză spaniolă portugheză
auricula ureche orecchio oreille oreja orelha
barba barbă barba barbe barba barba
bracchium braţ braccio bras brazo braço
caro carne carne chair carne carne
dens dinte dente dent diente dente
digitus deget dito doigt dedo dedo
ficatum ficat fegato foie hígado fígado
frons frunte fronte front frente fronte
lingua limbă lingua langue lengua língua
manus mână mano main mano mão
oculus ochi occhio oeil ojo olho
pellis piele pelle peau piel pele
pilus păr pelo poil pelo pêlo
sanguis sânge sangue sang sangre sangue
ungula unghie unghia ongle uňa unha

Sextil Puşcariu observă într-un studiu procentajul mare al

cuvintelor moştenite din latină referitoare la părţile corpului sau
noţiuni adiacente. Din totalul de 100 de cuvinte din acest câmp lexical,
în limba română 92 sunt de origine latină, în italiană, de asemenea, 92,
în franceză, 89, în engleză, în schimb, 86 sunt de origine germană.